Florin DOCHIA Conservă de fluturi
Florin DOCHIA
Conservă de fluturi poeme
Desigur, am închis fereastra Şi el a rămas între geamuri, Acolo, ascuns. Când adorm, îşi ia zborul Îmi bântuie visele, Le umple de culoare Umedă, Proaspătă, Adiere sălbatică în Sufletul meu împietrit în proiect. Aer îmbâcsit în Încăperile trupului. Palmă peste ochi dimineaţa Cu soarele săltând indecent Peste linia orizontului. Aer de sticlă îl îmbracă, Îl apără, Mi-l dăruieşte Joc interzis – salt Într-o altă dimensiune a fiinţei, Obiceiul refugiului cotidian În lăuntrul ferestrei.
Conserva de fluturi
1. Despărţirea de speranţă şi cele asemănătoare ei Am pierdut virtutea sclavilor Şi poate şi alte virtuţi. A plecat împletită în Coamele cailor iuţi Ai marilor migratori Întunecaţi şi tăcuţi Care-au lăsat miriştea Gândului meu arsă şi seacă Sub soarele care nu Mai răsare. Şi dacă Sub tâmpla apusului Sabia şi-o ţine în teacă, El, Don Quijote al Luminii răstignit în senin, Nu-mi poate aduce în Dar decât cupa cu vin Ce-a băut-o Socrate. Să scrie pe piatră Requiescat in pace Florin.
2. Întâlnirea cu disperarea şi însoţirea stearpă cu ea «...Şi pe drum E numai fum...» Celelalte cărări s-au pierdut În răspântie. S-au înghesuit Margine lângă margine ca Firele de cânepă în sfoara Răsucită temeinic de care Atârnă spânzurate visele. E plină pădurea de spânzurători, Stau sentimentele cu limbile Scoase afară ca nişte cârpe. La fiecare pas aud în praf Strigătele de extaz ale Minciunilor necesare spuse Femeilor când seara se lasă. Nu te opri, la capătul drumului Aşteaptă chiar Sfinxul de aer.
3. Paradoxul împerecherii dintre Omega şi Alfa Ele aleargă despletite în jurul focului Şi cântă nebune în aşteptarea norocului. Sub voaluri ţâţele saltă (Iepuri flămânzi) Sudoare le curge pe pulpe În iarbă – rouă divină. M-am oprit să-mi odihnesc aripile Şi ele m-au visat închis într-un ou Înainte ca Prometeu să aprindă Făclia nesupunerii. M-am oprit Şi ele s-au aprins de freamătul Fericirii de a nu fi fiind altceva Decât zvonul de zbor. Ele Aleargă, nebunele, în fumul Trupului meu ostenit din care Se înalţă flacăra somnului Celui etern sau chiar scânteia Naşterii primordiale. În oul în Care visul mă este şi eu mă sunt Cu pasul mărunt, cu pasul mărunt, Mai departe, cărunt.
4. Întunericul din lăuntrul luminii de afară Cântăreţul cel orb Aruncă zarurile în nisip şi Câştigă întotdeauna. Strunele mor rând pe rând Şi tribunele aplaudă frenetic. Arena pustie freamătă De respiraţia taurilor Ascunşi dincolo de porţi. Sângele se prelinge din Rănile vechi şi cântecul reînvie De fiecare dată, povestea Începe din nou cu bătăliile Câştigate şi se termină cu Cele pierdute în care eroul Se sacrifică pe altarul neputinţei. Şase-şase, şase-şase, Strigă spectatorii în delir şi Cântăreţul aruncă şi câştigă Un nou răsărit din cele pe care Le-a visat încă de la venirea pe lume. Show must go on.
5. Celebre inserţii corporale în timpul subiectiv Cercurile cele mici se înghesuie în Cercul cel mare. Îşi ating razele ca nişte mâini În semn de salut şi se învârt Fericite în jurul centrului propriu. Orele trec şi chipul tău se îmbogăţeşte Cu riduri proaspete, sânii decad Către starea de frunză în toamnă. Doar mugurii dorm în umbra memoriei. Femeia de treizeci de ani Îşi numără nopţile albe care Vor veni, îşi împreunează mâinile Peste pântecele unde bate o inimă şi Adoarme visându-se fluture. Efemeritatea este starea naturală a speciei.
6. Despre tristeţea subiectului părăsit de obiect în urma unei înţelegeri anterioare Absenţa – lacrimă contagioasă Se răspândeşte în lume, Iar minciuna fructului Îmbată fiece floare. Te-am urmărit pe asfaltul Autostrăzilor ameţite de soare Supus de dorinţă sub Nimbul cărnii - îmbrăţişare De extaz rătăcit în cuvânt. Scriu poemul acesta la Lumina semafoarelor, La răspântia timpului După şapte săptămâni De la echinox. Golesc paharul cu bere Şi plec mai departe. Undeva vei fi fiind stăpână.
7. Fratele Adevăr şi Sora Minciună au plecat în veşnicie în căutarea absolutului
Jocurile sunt făcute. Aprodul invită spectatorii Să iasă într-o viaţă paralelă. Juriul se retrage strategic Să dezbată dreptul la viaţă Al păianjenului care ne separă Cu pânza sa. Se reia scenariul cu Cei doisprezece oameni furioşi Dintre care unul va trăda. Zidurile cetăţii se varsă-n Oglinda fluidă a peisajului Albit de brumă. Călugări ard mocnit în Bibliotecă. Se aud letrinele Pocnind uşor când sămânţa Cunoaşterii crapă fierbinte şi Scoate la iveală cotiledoane albastre. Într-un sfârşit, vine verdictul Condamnării la haos, Pânza se rupe în vânt şi Pluteşte în retina cerului. Jocurile sunt făcute. Lumea se naşte acvatic Fără dureri.
8.La ceas de noapte, m-a vizitat călătorul Ulise Nimic nu întrece singurătatea Picăturii de rouă – oglindă a Timpului întemniţat în prezent. Cristale de sare păstrează efigia Râsului fiicelor Gomorei din Care, curăţată de resturi, se naşte Galateea, surprinsă. Lumea luminii luceşte lugubru «Sunt câţiva morţi în oraş, iubito!» Altădată, pe crucile umede, Ploaie se strivea pe sine. Spânzurat de catarg aşteptam Să cânta sirenele, mântuindu-mă. Delir transparent peste mare-ntre Ţărmuri, la babord, la tribord O bătaie de cord obosit. Ghemuit în absenţă, străbătut De drumul spre casă, celebrat De halou, prăbuşit peste V isul învinsului, eşuez în Nisipul fecund al insulei Lesbos.
9. Lupta perenă dintre cicoare şi mac La spitalul de urgenţă sună Sirenele ambulanţelor. Se operează pe haos deschis. Bisturiul taie în imaginea vie A coşmarului existenţei. Se fac nesfârşite transfuzii De sentimente sinucigaşilor de ocazie. Donatorii sunt din ce în ce mai puţini. -O masă caldă şi o bere! – sună Reclama pe toate lungimile de undă, Sângele tău salvează grâul în lan! Pe buze înfloreşte spuza sărutului Femeii de pe targă cu cireşe-n cercel. E crematoriul în grevă de zel. Asediul se rupe încet, pe-nserat. Am bilet de ieşire din viaţă. Portarul îmi cere bacşiş şi-mi Face cu ochiul. –V ino şi mâine! Strigă medicul de la fereastră. În vene, albastru, îmi tresaltă sângele Când mi se aşterne în faţă Răzorul sălbatic mărginit de urzici.
10. Liniştea ca zgomot latent ascuns în borcanele cu dulceaţă E cineva la poartă, în ceaţă, Aşteaptă să-i deschid. Dar casa a crescut peste mine Fără ferestre, fără uşi, Într-o noapte, când rătăceam Prin grădină sub lumina Lunii. Ştiu că e cineva Care aşteaptă să-i deschid Acolo, pe trotuar, văd o Umbră prin pereţii de acvariu, Prin păienjenişul arterelor în Care pulsează verde sângele Tăcerii. Flămândă, o inimă E acolo, la poartă, Aşteaptă perechea. Dar e poate târziu, Dar e poate devreme, luna Nu va răsări în noaptea asta Şi candelabrele nu se vor Aprinde în castani.
11. Incursiune în cămara plină de amintiri din surâsul de pe chipul Giocondei Rătăcit în algoritmul durerii Sinele a rămas fără aripi Când Ariadna s-a supus iubirii. Dansatoarele bântuie de atunci În voaluri de ceaţă pe ziduri Şi răsună chemarea lor Cum bătăile tobei Anunţând o nouă execuţie Pe eşafodul visului. Stinge-mă! se aude plângerea Delfinului pe plajă şi Lumina moare încet sub Strigătul pescăruşilor. Corăbiile se scufundă-n port. Pictorul aşteaptă cu penelul În mână să-i răsară privirea Din irisul scurs pe obraz.
12.Un hacker bătrân se sinucide în direct pe chat În peştera Altamira pereţii Se prăbuşesc peste turişti. Ziarele vor titra mâine cu litere De-o şchioapă despre tragedie. Eliberate, animale de vopsea Pasc liniştite iarba secundei. Culori vegetale inundă Lumea virtuală – viruşi fractali Aruncaţi în reţeaua Internetului. Hamlet îşi spune replica În codul binar şi regele Lear Se pierde în zare «pe calul Călare pe calul călare pe calul Călare pe cal.» Invitaţia e tentantă: Vizitaţi peştera Altamira cu Celebra desene de turişti în Culori biomateriale de pe la Începutul mileniului al treilea. Reţelele se blochează instantaneu Şi biblioteca din Alexandria Aduce darul focului bibliotecii Congresului american căzut În dizgraţie. Dolarul se Împarte cu raţie.
13. În mai gardurile vii se umplu de visul florii de salcâm În alambic sunt nopţile de-amor Şi sublimează alcool de insomnie. Ai abolit dimineţile şi călătoria Pe mare – statornică nevastă de Matelot, corabie naufragiată Într-o sticlă de rom. (E luna numărul cinci Şi Iisus aşteptă cu răbdare Înălţarea, momentul în care Ne va părăsi în suferinţă.) În port, pescarii îşi Înviorează consoartele: Promisiuni de prunci proaspeţi Şi puternici. Singură, Transparentă femeie, bântui Tufişurile din lunci, cauţi Estuarul pe care l-ai visat.
14. Am închipuit o coerenţă a haosului căreia în fiecare dimineaţă îi caut contur Cubul transparent al fericirii S-a cam tocit pe la colţuri. De-atâta rostogolire în van Pe el pietrificat e jegul. -Mai lasă-mă o lună, Mai iartă-mă un an, Omule în har crucificat! El mă priveşte de aproape Păşind pe ape. Quo vadis? În clopotul cerului se Spânzură clopotarul. Şi-n cârciumă gâlgâie-n Pahare amarul. S-a tocit Cubul, se revarsă şi ceaţa, Iar seara se împreună cu Dimineaţa şi pruncul lor Aşteaptă secunda divină În care spirit se face din tină. În mimă minerul găseşte filonul Sub târnăcop. Îl spală şi-l plânge Familia şi eu îl îngrop. La Patruzeci de zile după potop.
15. Cercetaşul ne aduce veşti bune despre bătălia de la Gettysburg Din California până-n Florida A rodit nemaipomenit agurida. De la San Francisco la New York Se mănâncă doar hamburger de porc. Când cerul e înalt şi senin Plecă spre lună Hucklebery Finn La o mătuşă de-a lui Tom Sawer Pierdută în grădinile din cer. Un pas mic pentru om, dar mare Pentru maimuţa care se prăjeşte la soare Şi habar n-are câte pete are. Pe Mississippi ies vidrele la pescuit Şi Franklin-nalţă zmeie-n răsărit. E dulce viaţa-n prerie, iar în rest Trec lente caravanele spre vest. Se face chetă de câte-un dolar, Se pleacă pe vapoare spre Alaska, chiar. Nervos, un lincoln calcă un arici Gonind înspre iubita de pe Sunset Beach. Doar tu ieşi din piscină şi pe trupul ud Ai tatuat cuvântul Hollywood. O veste bună, America e vie! Veniţi acum, că, mâine, cine ştie?
16. Dihotomia antinomică a structurii interioare smulse din rădăcini de furtună Săriţi, om la apă! – strigă pe Styx Marinarul de cart. Plămânii lui, sus, pe cruce, Respiră nisip. Nu e Baraba şi Nu e Christ sufletul meu la răscruce. Nu s-a spălat Pilat cel trist Pe mâini niciodată. Oedip N-a plecat din cetate. Îşi Creste cei şase feciori. Delfinii mă-mbracă în salt Şi muşcat de regrete ca de Rechin mă rup de Ulise. Pe plajă rămân. Corabia eşuează fără mine – Robinson stăpânit de ruine. Rob al lecturii, de ai Ajuns aici, eu te-am închis Mesaj în sticla spre abis.
17. Circumspecţia abordării fără anestezie a autopsiei secolului al douăzecilea
Poliţistul a oprit circulaţia. Tocmai trecuse un vip Peste ziua de treizeci şi unu decembrie. Cu zâmbetul desenat pe chip şi Ochi cenuşii. Desigur, a venit Curând echipa de descarcerare Care tocmai încheiase o petrecere Incendiară în centrul oraşului. V ipul a scos revolverul şi i-a Împuşcat pe toţi. Doar poliţistul S-a sinucis în post. Treizeci şi Unu decembrie s-a ridicat, s-a Scuturat de praful epocii apoi I-a dat două palme vipului. Antract. Se aprind luminile. Îmi desprind buzele de buzele Tale şi ieşim în holul teatrului La un suc. În actul al doilea vom merge Acasă să facem un copil. Cei din primul stal ne vor privi Cu aviditate, roşi de întrebări Hamletiene. La balcon, râsete-nfundate. Apoi, strigătul tău acoperit de Sunetul gongului. Scriu, încă, pe ziduri, Cu cretă, actul al treilea.
18. Cormoranul îşi ia zborul spre cuib cu şarpele în cioc E de purpură, ah, e de purpură Haimanaua aceasta de ciclon care Ne smulge din artere fluidul Şi se îmbracă în el! Izgoniţi din hotel, ne legănăm Vegetali pe malul apei, Trestii înnodate în mătasea broaştei. Pielea ta nu mai e de catifea Mângâierea mea nu mai e tandră Plexul solar explodează-n lumină Şi privirea-mi se usucă de Prea multă sulfină. Era de purpură şi a plecat Clipa cea repede, dincolo de păcat. «De ce te uiţi la mine cu ochi străini şi goi?» Ne îndepărtăm de iarba pe Care ne-a rămas sudoarea Şi fructul căruia i se văd Sâmburii sângerii. În singurătatea Mea locuieşti şi mă ştii.
19. Răul ca iniţiativă lucidă a binelui Blocat în trafic Precum în labirintul copilăriei. Înecat de gazele de eşapament Ale visului despre Jocurile inocente. Razna pe coclauri. Hoţii şi vardiştii atacă Cetăţi de zăpadă Şi castele de nisip. În intersecţie, un accident Cu victime. Am murit întâi Când mi-au îndesat în mână Buletinul de identitate. Apoi, la banchetul de majorat. Câte puţin, în fiecare zi, Unitate în diversitate ca Mătrăguna în lapte. Închis într-o sticlă, Permisul de ieşire pluteşte Spre mine pe ape, Mereu mai aproape e firul Ariadnei. Mă fac ghem În lichidul amniotic Pe care va pluti barca Lui Charon.
20. Strâns în chinga cuvântului, calul înaripat roade zăbala
Arhitectul a oprit Leoaica tânără în zbor Şi i-a făcu chip cioplit Cu sângele pe topor. Hoinăreşti pe câmpie şi Te-ai îngreunat la pântece Cu întorşii din cătănie Care te-au îmbiat cu cântece. Sunetul se întrupează pe ram Într-o pasăre de cristal. Pare că-i vreme de bairam Când bărbaţii se îmbată total Iar pe lume pruncii vin goi Şi speriaţi. Se aşteaptă Din nou un război, Se caută soldaţi. Vor pune tunurile pe cetate, Vor aduce zidurile la pământ, Vor elibera leoaica de păcate, Vor spulbera arhitectul în vânt.
Să aşteptăm să naşti în pace Lângă cuptorul în care se coace Pâinea pustiului, Lacrima viului.
21. Întâmplarea face ca fiica destinului să se mărite chiar mâine cu prinţul norocului Ucis cum Rilke-a fost de trandafir N-am fost, însă Shakespeare Mă-ndeamnă să îmi dau pentru un cal Înaripat regatul pe care Dedal Să-l ia în stăpânire-a vrut. Cuvântul să îmi fie sabie şi scut Când mă apropii pas cu pas Cu frâul de sălbaticul Pegas Ce scurmă-n iarbă cu copita. Ah, Doamne, nu îmi lua ispita De-a fi-n înaltul tău vreodată! E cald la sânul tău şi iar mă cată V isarea veşniciei mugurite. Trup vegetal ros de termite Şi de tristeţi, şi de melancolii De fuga şi întoarcerea-ntre vii, Alcătui-voi un vlăstar, să ştii, De-ar fi să-mi las cadavrul în pustii.
22. Martorii au susţinut că totul se desfăşurase într-o intimitate nedeclarată Am dormit, iubito, lângă Jardin des Plantes Cu mantia în zdrenţe, dar la purtări galant. În zori, la masa-i, pe trotuar, V illon V isa balade-n cupa de-anason. Am hoinărit la pas pe bulevard, Cu florăresele am fost bavard. Era sub soare-aprins Champs Elisée Şi nu mai ştiu cum am ajuns, de ce, Până la Arc. Sena curgea molcom Şi cerşetorii se trezeau la Dôme Să-şi ia pomana de la credincioşi. La piept strângeam livre de poche. Un pictor cobora din Montparnasse Cu şevaletu-n spate, când, la pas, Zazie intra senină în Metro Sub ochii cruzi ai lui Robert Queneau. O umbră-n zare era Tour Eiffel, Se revărsau greoi din banlieu Zarzavagii aflaţi într-o querelle. Pornise-n prima cursă bateau-mouche, Pe cheiuri ieşeau negri din culcuş Şi îi vedeam târând spre Nôtre Dame Sacoşele de pânză cu souvenirs Pentru turiştii curioşi şi cam Grăbiţi să facă-un chilipir. Iar tu, pe Saint Germain de Prés V inzi îngheţată la cornet, O, amintire de la o soirée Recuperată de la casa de amanet.
23. Si se calle el cantor, calle la vida, porque la vida, la vida misma, es todo un canto. Cuţitul a strălucit scurt În lumina lunii, pe ţărm, Şi bărbatul s-a prăbuşit Peste coşurile de gunoi. Femeia tuturor era acum a mea Noaptea întregă. Vaporul mă Va duce mâine departe. V iaţa nu e decât o boală Trecătoare a veşniciei. V indecatul de la picioarele mele Îmi va mulţumi altădată, Îmi va face cinste cu un rom Pe malul Syxului, În port, unde barmanul Charon Sparge pahare în dinţi înainte De cursa cotidiană. Fulger orbitor mi se răsuceşte În pântece. Totdeauna Există un al treilea. N-am Pierdut decât femeia şi viaţa. Va trebui s-o iau de la capăt.
24. Am parcat pe trotuar şi un copil mi-a zgâriat sufletul cu un gând ascuţit Cefele groase ale bizonilor Se pierd în depărtare. Ploaia se porneşte în prerie Pelerina mă ascunde de cine Mă ştie căutător de aur fără noroc, Săpător după focul solid Care nu se aprinde la soroc Cu palma umedă să-l închid. În bălţi oglinda se sparge Cu umbre de stânci. Am muncit pe brânci Să-ţi aduc măcar un inel De logodnă. Acum, pe drumul De-ntors, vânător de comori, Te visez aşteptând lângă drum, La răscruci. Eu am să vin şi tu Ai să te duci să-ţi cauţi soarta Într-un alt oraş sau, poate, Într-un trib de indieni apache Sau în Alaska, printre eschimoşi. Ah, voi sănii, şi voi, ani frumoşi!
25. Ziua de după sâmbătă se naşte totdeauna prin cezariană Punctul. Un labirint De sensuri. O infinitate De intrări şi nici o ieşire. Firul cuvintelor într-un ghem Încurcat, ros de molii. Iubirea şi Ura braţ la braţ Într-o armonie pe care doar Binele şi Răul o depăşesc, Amanţi îmbrăţişaţi într-un colţ. Oglinzile se hrănesc din Imaginea sinelui propriu şi Amestecă în mojarul transparent Trecut şi V iitor. Curg Pe alei râuri de Prezent În care mi se încleiază tălpile. Mers greoi pe pânza de Păianjen ce acoperă orizonturile Fiinţei fragile. Punctul e un ou în care Mai pâlpâie sămânţa luminii. Pe umeri, în iunie, îmi înfloresc crinii.
Foc la gura tevii
1. Gând dezbrăcat de carne În cireşul luat în stăpânire De grauri. Pilotul agăţat în aţele paraşutei Şi-a abandonat din plictiseală Avionul în zbor. Războiul îşi vede de drum. Ştiaţi că femeile de borangic Îmi bântuie somnul? Pe marginea şanţului creşte Iarbă roşie peste pantoful Cenuşăresei. Îl strâng la piept Şi mă scufund în uitare.
2. Doamne, de ce ai dat vieţii mele Traiectoria glonţului? De ce ai ales dintre toate liniile virtuale Tocmai această traiectorie? De ce mă minţi cu încă o victorie? De ce ai ales-o pe Maria Să spele picioarele lui Iisus? Răspunde-mi la întrebare, De acolo, de sus. Ştiu că urechea ta mă aude. Şterge-mi cu palma de aer Pleoapele ude, trimite un semn. E viitorul de mine nedemn?
3. Am închis uşa trecutului Cu o lovitură de picior. Uneori, aud bătăi disperate, Cineva zgâlţâie balamalele Sau încercă să se strecoare Pe gaura cheii – preventiv Am înfundat-o cu un Ghemotoc de hârtie. Noaptea, pe dedesubt, mi se Strecoară bileţele, file din Jurnale vechi, flori presate. Am ferecat visele, singurul Loc vulnerabil şi vreau Să te asigur de succesul deplin. Acum sunt puternic şi liber! Mă pot lua la trântă cu viaţa! Răspund la telefon. E mama. -Îţi aminteşti de vecinul nostru care...? -Cine ţi-a dat cheia, mamă? -Bip, bip, bip…
4. L-am văzut pe Nichita. Înfrunzea cum răchita Când trecea pe prundiş. Îl pândeam pe furiş, În tufiş de măcriş Mă târâse ispita. Avea aripi pe spate Spre odihnă-adunate Şi-n tăcere cu peşti Făcea schimburi de veşti De departe. Apoi, A-nceput să dispară. Îl chema înapoi Şchiopătând într-o doară Pe nisip domnişoară Cu priviri de cleştar. Am sperat în zadar Urma lui s-o găsesc. Se va-ntoarce şi mâine, firesc.
5. Este pază la porţi Şi ne trage la sorţi V iitorul incert Zeul orb şi inert. Doar iubita mea, parcă. Să mă ştie încearcă, Dar, ascuns într-un ou, Mă feresc de ecou, Surd la sunete fug De-al cuvântului rug. Este pază la porţi Şi-mi sunt sfetnicii morţi. Revolverul e gol. Ies din minţi. Intru-n rol.
6. Să nu faceţi abuz Ascultând numai blues. Cuţitul în rană-l stârneşte chitara. Iubito, obrazul ţi-e galben ca ceara, Tăcere uscată în ochiul închis, În rest, numai frunze pe trupul din vis Şi somnul total venit să ucidă Cu tine, o lume. O muzică-acidă Îmi roade uitarea, imagini aduce Cu tine pe ţărm, cu tine sub cruce. Ai plecat, nu te-acuz. Eu ascult numai blues.
7. Blocaj sanguin la intersecţie. Oraşului i se face disecţie. Nu e mort dat are cangrenă, S-a umflat ca o balenă, A scuipat ascensoarele-n sus, Elimină subsoluri în râu, E bolnav şi molâu, Oraşul meu, la apus. Fabrici şi uzine I se scurg din vine, Sânge de cărbune Sirene să sune Pentru schimbul trei. V in chirurgii grei La autopsie. Oraşul meu e doar o mumie.
8. Scânteie de iască Flacăra să crească. Mângâierea ta Lumină din stea. Iubito, pe drum Sufletul mi-e scrum Doar cenuşa, vântul O abate, blândul, La tine-n grădini. Sunt zeii senini Când adormi sub pini Cearcăn să rămâie, Miros de tămâie Cetină sub sân Pentru-n gând păgân.
Cersetorul în frac - Soţiei mele, Gabriela
1. Astăzi alcătuiesc aripi Pentru reverul înserării De duminică. Eine Kleine Nacht Muzik Şopteşte în apele râului, Sub lumina răcoritoare A lunii. Pastel. Paznicul a adormit în scaun Cadavrele proaspete evadează Şi se târăsc pe trotuare. Am să-ţi tai din salariu! Strigă preşedintele asociaţiei. Apoi zboară cu ele spre orizont. Ruşinat, mă întorc în acvariu Să cheltuiesc lacrimi Pentru şomeri de ocazie. Mâine e luni; poliţiştii fac razie.
2. Zborul cailor de lemn Începe după miezul nopţii Când pasărea insomniei Se trezeşte. Curtea se umple De copilul care am fost, Înfloresc zarzării şi liliacul Mângâie sticla ferestrei. E mereu primăvară şi Cântecul de leagăn al mamei Aduce pacea Peste trupul plăpând. Copilul pe care La cincizeci de ani îl visezi Se visează adult.
3. V ioloncelul părăsit pe scenă V ibrează încă în strune, Neauzit. Umbra fracului S-a ascuns în dulap Îmbătată de sunete. Doar arcuşul aţipit Pe capacul pianului V isează simfonii neterminate Şi tresare în somn. Nimfa rănită aşteaptă La intrarea artiştilor Dirijorul spânzurat În culise. Îngerii cad Rând pe rând Cu aripi uscate. Muzele tac. În colţ Pe trotuar, Cu jobenul în mână, Cerşetorul în frac.
4. S-a redeschis piaţa de vechituri. Mi-am cumpărat câteva păcate Ca să-ţi pot cere iertare Pentru minciunile de ieri.
5. S-a împlinit femeia. Sunt martor la logodna Cu întunericul dragostei. O, strălucire de diamant, Clipa concepţiei, fulger În care arde electric V isul întâlnirii cu zburătorul. Delirul dispare în zori, Odată cu ceaţa.
6. Regele gol al mirării Priveşte bicisnic mulţimea De fetuşi pregătiţi pentru Instalarea-n placente. Muzicantul aruncă sticla Golită de alcool şi face Să tremure strunele. Sună monedele pe trotuar. Trec nou-născuţii încolonaţi Spre incubatoare. Muzicantul face să tremure Strunele. Regele gol se destramă În aerul pur al începutului. Cineva strigă: Mamă! Concertul se înalţă în tării. Ai vrea să fii în loc să ştii?
7. În orbita părăsită de ochi Zace ruginită zaua timpului. Irisul sună departe lovit De priviri zdrenţuite – Pânză de corabie eşuată-n trecut. Lumina arde mocnit Pe cenuşa cuvântului, La marginea spartă a gândului.
8. Doar umbra ecoului se mai abate Când lumea asta la mezat se scoate. Se vinde totul pe nimic, Primeşti certificatul de deces în plic, Copilul e o farsă fără haz Şi lacrima-i uscată pe obraz, Chiar sufletul la pensie e scos Şi umblă în bastonul vechi de abanos Pe străzile pustii. Călugări se usucă în chilii Şi Dumnezeu adoarme-acolo,-n cer. Suntem ca oile fără oier, Pândeşte lupul pe după uluci Să prindă o mioară la răscruci. Cu toţi ne bulucim spre abator Ca broaştele spre ciocul de cocor Şi haosul e hrană zi de zi: Sunt zombii regi şi nu mai ştim a fi.
9. S-a închis biroul de vise. Noaptea are contururi precise. Mă-mbraci cu trupul tău de iasomie. Eşti cupa ce mă-mbie la beţie. În sânge îmi circulă rythm & blues Şi moare-n mine umbra de refuz, Mă tot pătrund de sunete astrale. Eu zborul sunt, în aripile tale. Tu – pasărea născută din cenuşă – Cu mângâierea-ţi ai deschis o uşă Prin care m-a orbit lumina crudă. V in fluturi, se adună să te-audă Cum îmi şopteşti o rugă în ureche: Mai fă-mă iarăşi nouă din cea veche.
10. Ploaia a stat. Stinge ţigara În ochiul de apă. Aprinde chitara Din strune să strige Când luna mă frige În piept. Miezul nopţii vine prea des. Mă cufund în eres. Scutură-ţi, salcie, creanga de brumă! Mă întorc în humă. Rămâi tu irisul viu. Drum de întoarcere? Nu mai ştiu.
Parcare subterană
Coboară cirezile de îngeri de la schimbul trei. Dimineaţa e slobodă. Pe strada mea înfloreşte durerea. Îmi beau ceaiul de troscot. Aştept învierea. * Am slăbit hamul. Peste crupa calului se varsă Setea de bici. Trăsura se abate din drum. Dorinţa mi-e scrum Şi irisul stins de acum. Rătăcit în păduri Mă ascund în arici. * Ai perdelele trase şi fluturi pe pleoape. Să ştii, sunt aproape! Scriu cu gândul pe sticlă un verb. Dimineaţa mă prefac în cerb Şi-ţi intru în vis. L-ai uitat deschis!
* Sunt mercenar al fricii. Tremur pentru un ban bun În zloatele lumii. Ucid păcatele şi le îngrop adânc Să nu încolţească sub tălpile voastre. Aveţi grijă, Curând mi se încheie contractul! Căutaţi-vă altul! * Biruit-am gândul În lesă ducându-l. L-am închis în cuşcă: Din vorbe mă muşcă. Picură idee. Sub cătuşă, ce e?
Biroul de vise
CMYK Cyan, magenta, yellow, black. Zugravul trage la edec Pe râul sec. De mult, Prin pensule culorile trec, Curg spre tablou şi dispar sub Un pod mare de tipar care Se închide cu un zar. Pe maluri, Bărci eşuate – schelete de chihlimbar. Călătoria s-a terminat. Zugravul părăsit de iubită Şi de talent se usucă-n nisip. Nu şi-a cioplit nici un chip. Alpha şi Omega îl plâng Pe zugravul nătâng Văduvit de zălog. Sunt doar un biet arheolog Care-a găsit moneda de aramă Cu care zugravul a trecut Vamă după vamă, Cum şi eu, cândva, am să trec. Cyan, magenta, yellow, black.
RGB Red, green, blue. «V ino cu mine şi tu Să păşim dincolo, în oglindă Vrăjitoarea să nu ne prindă. Lasă-ţi trecutul în parcare, Plăteşte-ţi taxa de toamnă pe culoare. V ino alături de mine, aproape, Să plutim îmbrăţişaţi peste ape. V isul te îmbie sub pleoape Să te cuprinzi în poveste. Cu mine, prezentul veşnicie este.» În miezul de noapte ţi-am vorbit astfel. Îţi bătea inima sub sânul rebel. Nu te-ai lăsat sedusă de un mâine incert. Am putut să te iert Că mi-ai spus: «Fii singur şi te du!» Red, green, blue. Red, green, blue.
Grayscale Dimineaţa e cenuşie, Secunda, picătură de leşie. În toamna mea se face luna mai Şi-mi spune: stai! Nu te îmbrăca în riduri Nu lăsa gândul să te-arunce peste Torentul dragostei săpând sub creste Albite de zăpezile de altădată. Genunea e matrice luminată De sâmburele viului etern În care ploile curate cern. Dar e târziu pentru un vechi devreme Până şi muzele sunt de acum bătrâne Şi nu mai ştiu în cântec să mă cheme. Corabia e smulsă din parâme Şi se târăşte lin spre Styx. Rămâne-n humă unghia de onix Cu care am zgâriat mesajul în vecie: Era o dimineaţă cenuşie.