TIMI±OARA §i ARAD
ANUL VIII NR. 365
GRATUIT
24 DE PAGINI
17 - 30 OCTOMBRIE 2014
2 z www.24fun.ro
S UMAR
17 - 30 octombrie
editorial Florin Iaru
info 4
expo evenimente culturale cursuri evenimente
6 7 8 10
Voiculescu
Păzea: vin povestitorii!
Pentru că mai toate orașele mari ale României își doresc să câștige titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, de câțiva ani au început să organizeze festivaluri: de teatru, muzici (de toate genurile), operă, literatură, arte vizuale, păpuși, dovleci, dans contemporan, dans clasic, dans popular, dans tematic, step etc. Cum Timișoara-i fruncea, și aici au început să se-ndesească evenimentele. Acuși, în 22 octombrie, începe Festivalul Internațional de Literatură, care vrea să scoată cititorul din solitudinea (deseori chiar din melancolia) pe care o implică lectura și să îl aducă în punctul
foto R[zvan
de Robert ±erban de fierbere, acolo unde clocotesc, laolaltă, scriitori, editori, jurnaliști, universitari, profesori, curioși și… cititori. În timpul festivalului, care va avea loc în Sala Barocă a Muzeului de Artă, adică în buricul târgului, distanțele dintre oamenii care inventează lumi și personaje și cei care le reinventează citindu-le dispar. Eu am simțit și am văzut asta în cele două ediții de până acum ale FILTM. Scepticismul meu – și nu doar al meu, și nu nejustificat – legat de pofta concitadinilor de a citi a fost anihilat de către un soi de fervoare pe care fiecare întâlnire a avut-o. Seară de seară, între o sută și două
sute de oameni au venit să vadă și să audă câțiva dintre scriitorii importanți ai Europei. Au venit să le pună personal întrebări și, apoi, să le ceară autografe pe cărțile pe care aceștia le-au publicat. Să-și facă fotografii cu autorii favoriți și să ciocnească un pahar de vin cu ei. Ediția a III-a a FILTM va fi și mai și decât celelalte. Asta pentru că 16 scriitori de primă mână vor fi alături de un public ce a așteptat un an de zile festivalul, citind, povestind, căutând cărți prin librării ori anticariate, imaginându-și și spunând la prieteni, apropiați și cunoscuți că anul acesta FILTM va fi și mai și!
Editor: ATU ADVERTISING Redac\ie: tel/fax: 0256 486774, timisoara@24fun.ro Adresa: Str. Tibrului nr. 12, Timi§oara Redactor-§ef: ±tefan V[dineanu Editor-§ef: Alina Poenar PR: Nicoleta Tudor Publicitate: Edina Rus[nescu, Roxana Golban Distribu\ie: Valentin Oțet DTP: roxana Peti Re\eaua 24-FUN: Director General: Alex. S[ndulescu Redactor ±ef: Marcela Petrache Responsabilitatea pentru exactitatea informa\iilor revine exclusiv institu\iilor care le furnizeaz[
happy trend În pauza meciului, intră în sufragerie și își aprinde o țigară. Bărbatul îi oferă o bere, dar ea o refuză. El îi povestește meciul, cu lux de amănunte. Apoi îi repetă discuția cu vecinul, jucând, cu talent, ce-i drept, și partitura ăluia. Gata țigara, gata pauza. Nu poți lăsa mâncarea pe foc, că se prinde. — Ți-am zis că-ți iau dracu car. Ei, dar meciul ia o întorsătură neplăcută. Pungescu, pirpiriul de la dușmani, bâlbâie o minge norocoasă în careu și afurisita intră-n ațe. Imediat, omul pune mâna pe telefon, iar conversația ia o turnură agresivă. Exact în mijlocul ei, pică golul doi al oaspeților. Urlete, blesteme. Femeia intră în cameră, transpirată și friptă. Tocmai turna supa. Copiii sunt deja în bucătărie și se ciondănesc pe cea mai mare gălușcă. — Ce ai de urli așa?
4 z www.24fun.ro
Fulgerul senin Florin Iaru Partea a II-a El își pune mâna în șolduri. — Știi ce? M-am săturat. Divorțăm! Gata. Îmi bag p... picioarele. Și iese furtunos pe ușă. Femeia nu plânge, nu-și duce mâna la piept, nu leșină. Îl știe prea bine. Se duce, bea cu prietenii, i se face rău și se întoarce spășit. Apoi adoarme în pat, pe o parte, ca un copil. Al treilea. Na, își zice ea, că “ai noștri” au egalat. Își trage
apărătoarea de păr și se reintră în bucătărie. Copiii halesc și se lovesc pe sub masă cu picioarele. Ea zice, cu voce slabă: — Deși poate că n-ar fi rău deloc. Acum, cât mai e un pic de timp. Da, da... — Ce, mamă? — zice prâslea. — Nimic.
TIMIȘOARA AXA ART GALLERY Str. Lucian Blaga 8 Tel. 0356 435734 L-V: 09.00- 19.00 Expozi\ie de pictur[ Expune: Costin Br[teanu Expozi\ie permanent[ CALPE GALLERY Str. Hector nr.1 Bastion Theresia, corp D Tel: 0724 380303 Ma-V: 16.00-20.00 www.calpegallery.ro CENTRUL CULTURAL GERMAN Str. Augustin Pacha nr. 2 (intrarea pe str. Boc§a nr. 2) Tel: 0256 407058 ILUSTRA|IE DE CARTE CONTEMPORAN{ ~N GERMANIA Expozi\ie Muzeul de Art[ Timi§oara (Pia\a Unirii nr. 1) (7 octombrie - 2 noiembrie) FUNDA|IA RUBIN Str. Regiment 5 V`n[tori, nr.8 (Pia\a Unirii) Tel. 0356 442 770
6 z www.24fun.ro
GALERIA HELIOS Pia\a Victoriei 6 Tel. 0256 492 452 L: 12:00-20:00 Ma-V: 10:00-20:00 S: 11:00-15:00 GALERIA CALINA Str. M[r[§e§ti 1-3 Tel. 0256 498 856 GALERIA PYGMALION (CASA ARTELOR) Str. Augustin Pacha nr. 8 L-V: 10.00-18.00 JECZA GALLERY Calea Martirilor 51/45 P-\a Victoriei nr. 5 Tel. 0256 482 056 IT’S ABOUT TIME Expozi\ie de fotografie Expune: Michele Bressan (01 octombrie - 30 noiembrie) MUZEUL DE ART{ TIMI±OARA Pia\a Unirii 1 Tel. 0256 491592 Ma- D: 10:00-18:00; L: ~nchis ±TEFAN CÂL|IA - LOCURI Expozi\ie de pictur[ §i grafic[ Sala Baroc (3 octombrie - 5 decembrie) Expozi\ie permanent[ de Art[ Rom]neasc[ Modern[ Expozi\ia cuprinde `n jur de 150
de lucr[ri de pictur[ §i sculptur[ create `n perioada 1850 – 1970 de cei mai importan\i arti§ti rom]ni moderni §i `ncearc[ s[ puncteze, prin expunerea cronologic[, evolu\ia artei rom]ne§ti moderne §i transform[rile de ordin stilistic §i tematic ap[rute `n acest interval de timp. Expozi\ie permanent[ de Art[ European[ sec. XVI-XX Expozi\ie permanent[ de Art[ Contemporan[ B[n[\ean[ Expozi\ie permanent[ de Art[ Decorativ[ Bilet intrare: 5 RON MUZEUL PRESEI SEVER BOCU Str. Lorena 35 (Jimbolia) Tel. 0256 361463 Expozi\ie de pres[ literar[ §i presa secolului al XIX-lea Expozi\ie permanent[ MUZEUL SATULUI B{N{|EAN Aleea CFR 1 Tel. 0256 225588 Ma-D: 10:00-18:00 Expozi\ie permanent[ de arhitectur[ popular[ Expozi\ie de art[ §i port popular (expozi\ie cu v`nzare) ZILELE BUCATELOR TRADI|IONALE (18-19 octombrie, orele 10.00 - 20.00)
ARAD COMPLEXUL MUZEAL ARAD Expozi\ii permanente Sec\ia arheologie §i istorie: preistorie, civiliza\ia dacic[ §i daco-roman[, epoca migra\iilor, evul mediu timpuriu (arme, unelte, podoabe, documente); Revolu\ia de la 1848/1849 `n Transilvania, Aradul `n lupta pentru unitate na\ional[ `n secolele XIX- XX, Aradul interbelic Sec\ia art[: Arta Rom]neasc[ `n secolele XIXXX, Arta Universal[ din secolele XVI- XIX (§colile italian[, flamand[, olandez[, francez[, german[, austriac[, maghiar[) Arta decorativ[ european[ §i oriental[ (mobilier, tapiserie, por\elan, covoare orientale) Artele spectacolului (teatru, muzic[, cinema) Sec\ia §tiin\e ale naturii: colec\ii de mineralogie, paleontologie, flora §i fauna jude\ului Arad.
TIMIȘOARA TEATRUL NA|IONAL MIHAI EMINESCU Str. M[r[§e§ti 2, Tel. 0256 499908, Fax: 0256 201288. Biletele se g[sesc la Agen\ia Teatrului Na\ional Pre\ `ntreg: 20 lei, Pre\ `ntreg: 10 lei Elevii, studen\ii, pensionarii: 5 RON CLOACA Regia artistic[: Mihaela Lichiardopol Sala “U|U Strugari” (vineri 17 octombrie, ora 19.00) MARIA DE BUENOS AIRES Regia artistic[: Ada Lupu Sala 2 (19 – 20 octombrie, ora 19.00) GAI|ELE Regia artistic[: Ion – Ardeal Ieremia Sala Mare (mar\i, 21 octombrie, ora 19.00) PAN{ DE AUTOMOBIL Un spectacol de Sabin Popescu Sala “U|U Strugari” (miercuri, 22 octombrie, ora 19.00) PIA|A ROOSEVELT Un spectacol de Radu Afrim Sala 2 (vineri, 24 octombrie, ora 19.00) NU, EU NU REGRET NIMIC Un concept de Sabina Bijan Sala “U|U Strugari” (s]mb[t[, 25 octombrie, ora 19.00) ANNA KARENINA Regia artistic[: Ada Lupu Sala Mare (duminic[, 26 octombrie, ora 18.00) ACTRI|A Un concept de Sabina Bijan §i Corina Dohanici Sala “U|U Strugari” (miercuri, 29 octombrie, ora 19.00) PLECARE F{R{ ~NTOARCERE Regia artistic[: Marian Ciripan Sala Mare (joi, 30 octombrie, ora 19.00)
TEATRUL GERMAN DE STAT Str. M[r[§e§ti 2 Tel. secretariat: 0256 201291 Bilete: Mar\i p`n[ Vineri: 10.0015.00 §i 17.00-19.00, S`mb[t[: 10.00-15.00, precum §i cu o or[ `nainte de `nceperea spectacolului. Rezerv[ri: 0256 435743 NEPAL Autor: Urs Widmer Sala Studio (vineri, 17 octombrie, ora 19.30) NE~N|ELEGEREA Regizor: Bocsárdi László Sala TGST (miercuri, 2 octombrie, ora 19.30) TEATRUL MAGHIAR DE STAT CSIKY GERGELY Str. Alba Iulia 2, tel. 0256 434 814, 0740 143 545, Fax: 0256 494 029 Email: office@tm-t.ro
In cadrul Festivalului interna\ional „Timi§oara muzical[” NABUCCO Oper[ în patru acte (§apte tablouri) Regia artistic[: Mario de Carlo (Italia) (duminic[, 19 octombrie, ora 19.00) FAUST Oper[ în cinci acte Regia artistic[: Mario de Carlo (Italia) (vineri, 24 octombrie, ora 18.00) TRAVIATA Oper[ în trei acte Regia artistic[: Mario de Carlo (Italia) (luni, 27 octombrie, ora 19.00) STEAUA DE STICL{ Feerie muzical[ Regia artistic[: Marina Emandi Tiron (joi, 30 octombrie, ora 11.30)
FILARMONICA „BANATUL” Bd. C.D.LOGA Tel. 0256 492521, 0256 495012 Bilete: 09.00-13.00 §i cu o or[ `naintea `nceperii concertului CONCERT SIMFONIC Dirijor: Horia Andreescu Solist[: Sarah Christian (Germania) – vioar[ Sala Capitol (vineri, 17 octombrie, ora 19.00) CONCERT VOCAL SIMFONIC ~n cadrul Timorgelfest Dirijor: Gheorghe Costin Sopran[: Alina Todea Sala Capitol (vineri, 24 octombrie, ora 19.00)
7/7 Regizor-coregraf: Baczó Tünde Sala Studio (18, 30 octombrie, ora 19.00) GARDENIA Regia artistic[: Koltai M. Gábor Sala Studio (duminic[,19 octombrie, ora 19.00) GARDENIA Regia artistic[: Koltai M. Gábor Sala Hunyadi László (miercuri, 22 octombrie, ora 21.00) TEATRUL PENTRU COPII ±I TINERI „MERLIN” Bd. Regele Carol I, nr.3 Tel. 0256 493049, 0356 101730 Email: office@teatrul-merlin.ro SCUFI|A RO±IE (duminic[, 19 octombrie, orele 11.00 §i 12.30) VASILACHE ±I M{RIOARA (duminic[, 26 octombrie, orele 11.00 §i 12.30) OPERA NA|IONAL{ ROM}N{ TIMI±OARA Str. M[r[§e§ti 2, Tel. 0256 433020 Agen\ia de bilete: 0256 201286 Email: ort@artelecom.ro Web: www.ort.ro
DOUĂ TERENURI LA STANDARDE INTERNAŢIONALE
Iosif Bulbuca 21 0256 463 818 0743 969 486 office@helios-sport.ro www.helios-sport.ro
www.24fun.ro z
7
Familiei §i Egalit[\ii de ±anse. Reducere de 20% pentru studen\i §i elevi. BABEL CENTER Spl. Tudor Vladimirescu nr. 9/9 Tel: 0256 244400 Mail:office@babelcenter.ro www.babelcenter.ro Centru acreditat de Ministerul Educa\iei §i Ministerul Muncii, Centru examinare TOEFLibt. Cursuri de englez[, german[, italian[, spaniol[, francez[, olandez[,rom]n[ pentru str[ini. Preg[tire pentru examenele interna\ionale (CAE, IELTS, TOEFL, BEC). Certific[ri na\ionale. Speciali§ti `n Business English.
CENTRUL CULTURAL GERMAN TIMI±OARA Str. Dr. L. Gabor nr. 1 Tel: 0785 257521 Mail: info@ccgtm.ro www.ccgtm.ro
INSTITUTUL FRANCEZ DIN TIMI±OARA Bd. C.D. Loga nr.46 Tel: 0256 490544 0256 201453 Fax: 0256 490543 www.institutulfrancez.ro Franceza `n haine noi! Cursuri intensive: 09 septembrie – 11 octombrie. ~nscrieri: 02 – 07 septembrie. Cursuri pentru copii §i adolescen\i: 01 octombrie – 07 decembrie. ~nscrieri: 02 – 27 septembrie. Cursuri standard: 14 octombrie – 20 decembrie. ~nscrieri 02 septembrie – 10 octombrie.
Cursuri de limba german[ pentru: adul\i §i copii, personal medical. Cursuri de limba rom]n[ pentru str[ini. Examene §i cursuri de preg[tire pentru examenele Goethe-Institut Centru de examinare TestDaF Bibliotec[ §i evenimente culturale. Informa\ii §i `nscrieri la sediu.
INTERNATIONAL HOUSE Bd. C. D. Loga nr. 11 Tel: 0256 490593 Fax: 0256 295077 Mail: office@ihtm.ro www.ihtm.ro
EDUKUBE Str. M[r[§e§ti nr. 14, ap 7, et 1 Tel: 0356 452774, 0723 396674 L-V: 12.00-16.00 Mail: info@edukube.org www.edukube.org
Training lingvistic §i comunicare adresate diverselor categorii de doritori: adul\i, copii, adolescen\i, firme private sau publice §i manageri. Centru de examinare al LCCI London Chamber of Commerce and Industry. Limbi predate: Englez[, German[, Italian[, Spaniol[, Japonez[, Român[ pentru str[ini.
FUNDA|IA RUBIN P-\a Unirii nr. 8 Tel: 0356 442770, 0724 300859 Curs de Fotografie acreditat de Ministerul Educa\iei, Cercet[rii §i Tineretului, §i Ministerul Muncii,
8 z www.24fun.ro
IT ACADEMY PROGRAM EOS România Str. Treboniu Laurean nr. 5 Tel: 0256 498172 Mail: office@eos.ro www.eos.ro
www.24fun.ro z
9
VINERI 17 OCTOmbrie
JOI 23 OCTOmbrie
CHEFURI
CHEFURI
D’ARC Deep Sound Madness By Iulian Badea Ora: 22.00
D’ARC We Love Thursdays Ora: 22.00
JAZZISSIMO LOUNGE Oldies / Funk / Pop / Clubbing Cu DJ Sean Norvis Ora: 22.00
S}MB{T{ 18 OCTOmbrie CHEFURI D’ARC Saturday Party Ora: 22.00 JAZZISSIMO LOUNGE Oldies / Funk / Pop / Clubbing Cu DJ Sean Norvis Ora: 22.00 HEAVEN STUDIO Feel the Vibe AFGO (Vibe FM) §i Adrian Lenghel Ora: 23.00
JAZZISSIMO LOUNGE Oldies / Funk / Pop / Clubbing Cu DJ Sean Norvis Ora: 22.00
JOI 30 OCTOMBRIE CHEFURI
VINERI 24 OCTOmbrie
D’ARC We Love Thursdays Ora: 22.00
CHEFURI D’ARC Deep Sound Madness By Iulian Badea Ora: 22.00
S}MB{T{ 25 OCTOmbrie CHEFURI D’ARC Saturday Party Ora: 22.00
Meniu VIENEZ 1 şnitel vienez 2 cartofi prăjiţi 3 ketchup
(150g) (150g)
(50g)
/sos remoulade
12 10 z www.24fun.ro
9
www.24fun.ro z
11
TIMIȘOARA CAzARe APARTHOTEL IOSEFIN RESIDENcE Str. Mocioni nr. 8 Tel: 0356 113224/25, 0757 555444 Mail: rezervari@ iosefinresidence.ro www.iosefinresidence.ro BEST WESTERN AMBASSADOR HOTEL Str. Mangalia nr. 3 Tel. 0256 306880 www.ambassador.ro EUROHOTEL Str. Mehadia nr. 5 Tel: 0256 201251, 0734 400272 Mail: eurohotel@rdstm.ro www.eurohotelsite.com PENSIUNEA VLAD Bd. L. Rebreanu nr. 19 Tel: 0256 489987 www.pensiuneavlad.ro HOTEL SENATOR Calea Lugojului nr. 7 Tel: 0256 225463 Mail: office@hotelclubsenator.ro www.hotelclubsenator.ro REGHINA BLUE Str. Cozia nr. 51-53 Tel: 0722 397431 Mail: info@reghina-blue.ro www.reghina-blue.ro HOTEL TORONTAL Calea Torontalului nr. 71 Tel: 0256 207979 Fax: 0256 207980 Mail: office@hoteltorontal.ro www.hoteltorontal.ro HOTEL SAVOY Bd. Tudor Vladimirescu nr. 2 Tel: 0256 249900 Mail: contact@ hotelsavoytimisoara.ro www.hotelsavoytimisoara.ro HOTEL DORIA Str. Moldovei nr. 10 Tel: 0256 207837 Fax: 0356 003033 Mail: contact@doria-hotel.ro www.doria-hotel.ro HOTEL PERLA Str.Protopop George Dragomir nr. 9 Tel/fax: 0256 203100 Mail: office@hotelperla.ro www.hotelperla.ro
12 z www.24fun.ro
ARAD
PENSIUNEA DIAMBIENT Str. C. Porumbescu nr. 29A Tel: 0256 496104, 0744 572104 Mail: elenaiovi@yahoo.com www.diambient.trei.ro
cORELIA TRAVEL Bd. Simion B[rnu\iu nr. 73 Tel: 0356 113256 Mail: office@coreliatravel.ro www.coreliatravel.ro
HOTEL cENTRAL Str. Nikolaus Lenau nr. 6 Tel: 0256 490096 Mail: central@online.ro www.hotel-central.ro
EXIMTUR Str. A. Demetriade nr. 1 Tel: 0256 247633 L-D: 10.00-22.00 Mail: timisoara@eximtur.ro www.eximtur.ro
HOTEL TIMI±OARA Str. M[r[§e§ti nr.1-3 Tel: 0256 498852 Mail: office@hoteltimisoara.ro www.hoteltimisoara.ro
kING TRAVEL Str. Matei Corvin nr. 1 Tel: 0256 336381 Mail: office@kingtravel.ro www.kingtravel.ro
HOTEL AURELIA Calea ±agului DN 59, km 8+400 Tel: 0256 291200 Mail: rezervari@hotelaurelia.ro www.hotelaurelia.ro
kUSADASI Str. Regiment 5 V`n[tori nr. 1, ap. 5 Tel: 0256 432055 L-V: 09.00-18.00 Mail: timisoara@kusadasi.ro www.kusadasi.ro
HOTEL ARDEALUL Bd. Revolu\iei nr. 98 Tel. 0257 280840 Mail: receptie@hotelardealul.ro www.hotelardealul.ro
MAREEA Str. Emanoil Ungureanu nr. 9 Tel: 0256 431005 Mail: timisoara@mareea.ro www.mareea.ro
HOTEL cOANDI Calea Romanilor nr. 47 Tel: 0257 287777 Mail: contact@hotelcoandi.ro www.hotelcoandi.ro
HOTEL cONTINENTAL Bd. Revolu\iei 1989 nr. 5 Tel: 0256 494144 Mail: rezervari@hotelcontinental.ro www.hotelcontinental.ro HOTEL STRELI|IA Bd. Simion Barnu\iu nr. 44 Tel: 0256 247067 Mail: office@hotelstrelitia.ro www.hotelstrelitia.ro
PARALELA 45 Str. Augustin Pacha nr. 6 Tel: 0256 221025 L-V: 09.00-18.00 www.paralela45.ro
HOTEL LIDO Bd. Dr. I. Bulbuca nr. 18-20 Tel: 0256 407373 Mail: reservations@hotel-lido.ro www.hotel-lido.ro
PETER TURISM Bd. Gen. Ioan Dragalina nr. 23 Tel: 0256 293244 Mail: oficiu@peter-turism.ro www.peter-turism.ro
AGen|II TURISM
RA TRAVEL Bd. Revolu\iei nr. 14 Tel: 0256 282113 Mail: office@ratravel.ro www.ratravel.ro
AEROTRAVEL LUFTHANSA cITY cENTER Str. Piatra Craiului nr. 3 Tel: 0256 292960 L-V: 09.00-18.00 Mail: rezervarionline@aerotravel.ro www.aerotravel.ro BOOk TRAVEL Str. Gheorghe Laz[r nr. 6 Tel: 0356 176088 L-V: 09.00-19.00 S: 10.00-15.00 Mail: office@booktravel.ro www.booktravel.ro cAPTOURS Str. George Co§buc nr. 5 Tel: 0356 405420 Mail: office@captours.ro www.captours.ro cHRISTIAN TOUR Bd. 16 Decembrie 1989 nr. 11 Tel: 0256 240322 L-V: 10.00-18.00 Mail: banat@christiantour.ro www.christiantour.ro
ROBINSON cRUSOE Str. Augustin Pacha nr. 3 Tel: 0256 221511, 0356 179411 Mail: contact@robinsoncrusoe.ro www.robinsoncrusoe.ro RUEFA-EScAPE TRAVEL Str. Gheorhe Laz[r nr. 4 Tel: 0256 435529 Mail: contact@ruefa-escape.ro www.ruefa-escape.ro TAMIcRIS TOURS Str. Intrarea Predeal nr. 1 Tel: 0256 211255 Mail: rezervari@tamicristours.ro www.tamicristours.ro ULTRAMARIN Str. N. P[ulescu, nr. 2 Tel: 0256 499706 Mail: office@ultramarintm.ro www.ultramarintm.ro
CAzARe XO RESIDENcE Str. Ion Ra\iu nr. 13 Tel. 0257 213163 Mail: contact@xoresidence.ro www.xoresidence.ro PENSIUNEA BELLA Calea Radnei nr. 201 Tel: 0746 268443 Mail: pensiuneabella @yahoo.com www.pensiuneabella.ro
HOTEL PARc Bd. Dragalina nr. 25 Tel: 0257 280820 Mail: office@hotelparcarad.ro www.hotelparcarad.ro HOTEL BEST WESTERN cENTRAL Str. Horia nr. 8 Tel: 0257 256636 Mail: hotel@bwcentral.ro www.bwcentral.ro HOTEL PRESIDENT Calea Timi§orii nr. 164 Tel: 0257 278804 Mail: president@rdslink.ro www.hotel-president.ro HOTEL ARAD Bd. Decebal nr. 9 Tel: 0257 280894 Mail: office@hotel-arad.com www.hotel-arad.com HOTEL cLASS Str. Ion Ra\iu nr. 27-29 Tel: 0257 213153 Mail: hotel_class@yahoo.com www.hotelclassarad.ro HOTEL cONTINENTAL FORUM Bd. Revolu\iei nr. 79-81 Tel: 0372 578800 Mail: forum.arad@ continentalhotels.ro www.continentalhotels.ro
www.24fun.ro z
13
TIMIȘOARA cLUB 30 P-\a Victoriei nr. 7 Tel: 0256 247878 V-S: 22.00-05.00 Mail: info@club30.ro www.club30.ro
D’ARc Str. Emanoil Ungureanu nr. 14 Tel: 0722 891085; J-S: 10.00-06.00 Mail: club@darc.ro www.darc.ro DAOS cLUB Str. Nicolae Titulescu nr. 5 Tel: 0744 609750 Mi-J: 18.00-02.00 V-S: 18.00-06.00 Party & Live Events
EL cHE Str. Emanoil Ungureanu nr. 9 Tel: 0734 213693 D-Mi: 17.00-01.00 J-S: 17.00-05.00; The place where the Fun Revolution starts
ARAD HEAVEN STUDIO Str. Cerna nr. 40 (Dan Paltinisanu) Tel: 0755 432836, 0733 432836 J: 23.00-06.00; S: 23.00-06.30
JAZZISSIMO LOUNGE & cLUB Str. Hector nr. 1 Tel: 0356 809929 www.jazzissimo.ro
ATLANTIc cAFE Bd. Revolu\iei nr. 104 Tel: 0257 280784 L-D: 09.00-22.00 cLUB FLEX Str. Unirii nr. 5, Tel: 0757 598887 www.clubflex.ro HAZARD Bd. Revolu\iei nr. 33 Tel: 0728 307180 D-Mi: 08.00-01.00 V-S: 08.00-03.00
THE IRISH PUBLIc HOUSE Str. Blajului nr. 2,Tel: 0728 247474 Mail: office@irish-pub.ro www.irish-pub.ro ROccO OLD ScHOOL PUB & cLUB Bd. Revolu\iei nr. 91 Tel: 0730 009703 L-J: 08.00-24.00, V-S: 08.00-03.00 D: 08.00-24.00 Mail: roccopub@gmail.com cLUB NERV Str. Revolu\iei nr. 90 L-J: 08.00-01.00 V: 08.00 – ultimul client S: 16.00 – ultimul client D: 16.00-01.00
THE IRISH PUBLIc HOUSE Str. |arcului nr. 1 Tel: 0721 106362 Mail: office@irish-pub.ro www.irish-pub.ro cLUB TAINE Str. George Co§buc nr. 1 Tel: 0731 349020, 0731 349022 www.clubtaine.ro Rock & Jazz club Z A M B A R A
Z A M B A R A
Z A M B A R A
ZAMBARA Cetatea Bastion Tel: 0729 262272
Povești de DeeJay XLVII Aud de destule ori de evenimente ruinate de DJ. Aparent nimic nu a fost l[sat la înt]mplare, gramajele §i culorile §i amplasamentele au fost specificate în clar §i respectate. Doar DJ-ul a zb]rcit-o. Dup[ at]ta timp am teoriile §i explica\iile mele §i pu\ine se refer[ la cunoa§terea temeinic[ a muzicii sau a tehnicilor de mixaj. Povesteam cum la un eveniment eram cu o forma\ie de coveruri. Dac[ noi puneam muzica pe care o c]nta forma\ia era Jale cu J mare. Dar pentru c[ a c]ntat forma\ia acele melodii, lumea era în delir. Mai povesteam cum am respectat la un alt eveniment cu stricte\e propor\iile de popula\ie din sal[. Fiecare §i-a avut muzica în func\ie de c]t de bine a fost reprezentat segmentul respectiv în acea sal[. §i mai povesteam
10 z www.24fun.ro
cum se construie§te la modul savant un program muzical, care sunt momentele de climax, care de respiro, cum se lucreaz[ cu volumele, cum e bine s[ varieze tonalitatea pe parcursul nop\ii §i c]te §i mai c]te v[ povesteam despre cum faci s[ contribui muzical la reu§ita unui eveniment. Cu toate acestea, într-o s]mb[t[ po\i fi sublim iar în urm[toarea lamentabil. Ceea ce po\i s[ faci, dac[ tragi concluziile juste §i §tii unde s[ lucrezi, este s[ minimizezi diferen\ele dintre o s]mb[t[ §i alta. În statistic[ vorbim de reproductibilitatea rezultatelor. Adic[, în condi\ii similare, ac\ion]nd în mod identic s[ ob\ii rezultate sensibil egale. La noi, la DJ, e un pic altfel: în condi\ii diferite, ac\ion]nd diferit s[ ob\ii rezultate egale. Adic[
bune. Pentru ca s[ ac\ionezi diferit, în primul r]nd trebuie s[ cuno§ti diferitele moduri de ac\iune. ±i pentru ca s[ §tii care mod s[-l aplici e necesar s[ decelezi c]t mai exact condi\iile de lucru. Eu a§ avea un respect nem[rginit pentru DJ-ul care ar reu§i s[ fie sublim s[pt[m]n[ dup[ s[pt[m]n[, an dup[ an. ±i de la care toat[ lumea s[ plece mul\umit[. Tot statistica ne spune c[ a§a ceva nu se poate înt]mpla, c[ nu ai cum s[ mul\ume§ti pe toat[ lumea de fiecare dat[ §i - asta nu statistica o mai spune - cea mai mare gre§eal[ este s[ încerci s[ mul\ume§ti pe toat[ lumea. Dar pe cine trebuie s[ mul\ume§ti? Dac[ DJ-ul ar avea un agent de marketing sau un impresar, acesta i-ar spune c[ trebuie s[-l mul\ume§ti pe cel care
te pl[te§te. Dac[ omul cu banii e fericit cu muzica ce-ai pus-o, restul prea pu\in import[. §i atunci, respectul meu se mut[ inevitabil înspre cei care solicit[ inaintea evenimentului listele de melodii preferate din partea mirilor. Ce poate fi mai frumos dec]t s[ prime§ti o list[ cu cele 100-150 de melodii care alc[tuiesc o nunt[, eventual cu adnot[ri clare referitoare la ordinea pieselor. Pot fi mirii nemul\umi\i de piesele alese de ei? E destul de important îns[ s[ posezi un microfon §i c]nd vezi c[ asisten\a î§i pierde r[bdarea, s[ po\i anun\a - cam din jum[tate în jum[tate de or[ ar fi suficient - clar §i cu deferen\[: aceste melodii sunt preferatele mirilor. Crede\i c[ va avea cineva ceva de comentat? Bogdan Puri§
TIMIȘOARA BAROQUE P-\a Unirii nr. 14 Tel: 0720 543223 L-D: 08.00-24.00
OPERA P-\a Victoriei nr. 6 Tel: 0720 149813 L-V: 08.00-24.00, S-D: 09.00-24.00 Mail: office@eclipse-opera.ro www.eclipse-opera.ro
cAFETERIA cASA cU FLORI Str. Alba Iulia 1 Tel: 0256 435080 L-D: 08.00-24.00 www.casacuflori.ro
PAPILLON cAFE P-\a Unirii nr. 8 Tel: 0724 300858 Mail: office@papilloncafe.ro www.papilloncafe.ro
cAFÉ DE PARIS Str.Hector nr.4 Tel: 0372 728757 L-V: 09.00-01.00, S-D: 11.00-01.00 Breakfast / Lunch / Coffe / Drinks Cafe de Paris is always a good idea. cAFÉ VIENA Str. Daliei nr. 1B Tel: 0747 232 533 L-D: 08.00-02.00 EcLIPSE Str. F. Mercy nr. 9 Tel: 0722 343528 L-V: 08.00-24.00, S-D: 09.00-24.00 Mail: office@eclipse-opera.ro www.eclipse-opera.ro
ARAD PART cAFE GALLERY P-\a Avram Iancu nr. 10 Tel: 0740 923324 Mail: office@artcafegallery.ro www.artcafegallery.ro AHMAD TEA HOUSE P-\a Avram Iancu nr. 9 Tel: 0730 030130 Mail: office@ahmadteahouse.ro www.ahmadteahouse.ro cAFE BOEME Str. Episcopiei nr. 19-21 Tel: 0721 411486 L-V: 07.00-02.00, S-D: 10.00-02.00
DIPLOMAT cAFE Bd. Revolu\iei nr.52-54 Tel: 0257 250210, L-J: 08.00-24.00; V-S: 08.00-01.00, D: 10.30-24.00 k.F. P-\a Avram Iancu nr. 11 Tel: 0730 035824 L-J:12.00-01.00; V: 12.00-03.00 S: 18.00-03.00; D: 18.00-01.00 www.kfarad.ro SMART cAFE Str. Unirii nr. 2; Tel: 0257 214822 TRESOR cAFE Str. Unirii nr. 1 Tel: 0724 367151
Sc}R| LOc LEJER Str. Zoe nr. 1 Tel: 0751 892340 Clientul nostru, st[p`nul inelelor! SPIRIT cAFFE Str. Mercy nr. 3 Tel: 0744 641377; L-J: 08.30- 01.00 V: 08.30-02.00, S-D: 10.00-01.00 VAN GRAPH k FE Str. Matei Corvin nr. 4 Tel: 0722 748269 L-V: 11.00-01.00; S-D: 13.00-01.00 www.vangraph.ro
Meniu CRISPY 4 bucăţi crispy piept pui Cartofi prăjiţi/aurii Orice Sos
13
10
14 www.24fun.ro z
11
TIMIȘOARA 3 F® Aleea Studen\ilor nr. 1 Tel: 0256 221298 Centrul Comercial Kapa Iulis Mall, Food Court Almondo AMEDEEA Str. Leandrului nr. 8 Tel: 0730 446644, 0256 223355 www.amedeea.ro BURGUND Str. Oravi\a nr. 2C Tel: 0256 292921 Ma-D: 12.00-23.00 Mail: contact@burgund.ro www.burgund.ro
cASA TIMI±AN{ Bd. 16 Decembrie 1989 nr.57 Tel: 0356 469610 Mail: contact@casatimisana.ro www.casatimisana.ro cOFET{RIA cODRINA Bd. Iosif Bulbuca nr. 2 Tel: 0256 293276 Bd. Simion B[rnu\iu nr. 5 Tel: 0256 431888 Calea ±agului nr. 78 Tel: 0256 271585 Str. Burebista nr. 10 Tel: 0256 248655 L-S: 07.30-20.00, D: 09.00-20.00 Mail: info@cofetariacodrina.ro www.cofetariacodrina.ro
http://restaurant-belvedere.ro Facebook: Belvedere Restaurant
8 z www.24fun.ro
RESTAURANT cOLOSSEUM Calea Timi§oarei nr. 6, Complex Totalco Giroc Tel: 0766 478026, 0742 274120 Mail: olibulzan@gmail.com www.colosseumtimisoara.ro cASA cU FLORI Str. Alba Iulia nr. 1 Tel: 0256 435080, 0721 180011 Mail: restaurant@casacuflori.ro www.casacuflori.ro cASA BUNIcII Str. Virgil Oni\iu nr. 3 Tel: 0356 100870 Mail: info@casa-bunicii.ro www.casa-bunicii.ro
kFc Str. A. Demetriade nr.1 (`n incinta Iulius Mall) Tel: 0256 247611, L-D: 10.00-22.00, Str. Goethe nr. 2 Tel: 0256 203074, L-D: 10.00-23.00 www.kfc.ro
PAPRI Str. A. Demetriade nr. 1 (`n incinta Iulius Mall) Tel: 0728 107146
Marasesti 1-3, Timisoara 0256 300 231
Papri-m[n]nci ce vrei ยงi bei cu 13 lei. Buc[t[rie ungureasc[ ยงi rom]neasc[ cu gust. INTERMEZZO P-\a Unirii nr. 3 (col\ cu V. Alecsandri) Tel: 0256 432429, 0726 693244 L-D: 12.00-24.00 www.restaurant-intermezzo.ro LA RENAISSANcE Str. Lacului nr.1 Tel: 0733 673693 L-D: 11.00-24.00 Mail: office@la-renaissance.ro www.la-renaissance.ro
BIERHAUS Str. 1 Decembrie 1918 nr. 8 Tel: 0257 211882, L-D: 09.00-24.00
L-S: 08.00-22.00, D: 09.00-22.00 Mail: piccoloarad@gmail.com www.piccolobistro.ro
PIZZA 5 cOL|URI Str. Obedenaru nr. 32 Tel: 0257 273273 www.pizza5colturi.ro
PUB ORA DE BERE Bd. Revolu\iei nr. 79-81 Tel: 0752 072087
cASA JELEN Str. Mihai Eminescu nr. 55-57 Tel: 0257 280751 Mail: office@casajelen.ro www.casajelen.ro
RESTAURANT DEcEBAL Bd. Decebal nr. 2 Tel: 0742 340829 L-D: 09.00-22.00
kFc Str. Banu M[r[cine nr. 6 Tel: 0257 241122 L-D: 07.00-24.00 www.kfc.ro
PIZZA PLUS Str. Pionierilor nr. 36 Tel: 0257 232323 Mail: office@pizza-plus.ro www.pizza-plus.ro
PIZZERIA cOANDI Str. Nicolae B[lcescu nr. 5 Tel: 0257 281514 www.pizza-coandi.ro PIccOLO BISTRO Str. Criยงan nr.12, Tel: 0257 257259
PIZZA RUSTIcA Str. Paul Chinezu nr. 6 Tel: 0256 221331 L-D: 11.00-00.00 PRET-A-MANGER Str. Aurelianus nr. 19 Tel. 0256 228000 www.pret-a-manger.ro
RESTAURANT cARUSO Str. Enrico Carusso nr. 2 Tel: 0256 224771 RESTAURANT BOAVISTA Aleea F.C. Ripensia nr. 7A Tel: 0256 309409 Mail: office@restaurantboavista.ro www.restaurantboavista.ro TAVERNA S}RBULUI Str. Aeroport nr. 92 Tel. 0256 220036/39 L-D: 09.00-23.00 Mail: timisoara@tavernasarbului.ro www.tavernasarbului.ro WASABI SUSHI Str. A. Demetriade nr. 1 (`n incinta Iulius Mall) Tel: 0728 892939 Mail: info@tokyorestaurant.ro www.wasabi-sushi.ro
ARAD RESTAURANT RETRO Bd. Revolu\iei nr. 81 Tel: 0257 214110 www.restaurantretro.ro
www.24fun.ro z
9
TIMIȘOARA BEAUTY cENTER Str. Iancu Flondor nr. 12-14 Tel: 0256 242278, 0256 242279, 0731 270914, 0371 306291 Mail: beauty_centertm@yahoo.com www.beautycentertm.ro cLUB STIL-EUROPA Str. Arie§ nr. 19 (Casa Tineretului) Tel: 0256 489830; L-V: 09.00-24.00, S: 09.00-22.00, D: 10.00-14.00 www.clubstil.ro
cLINIcA PROFILAXIS Str. 1 Decembrie 1918 nr. 106 Tel/Fax: 0256 288782 Mail: office@profilaxis.ro www.profilaxis.ro
SIMONE cONcEPT Str. Verde nr. 2A Tel: 0735 551536 Mail: office@simoneconcept.ro www.simoneconcept.ro
SMARTFIT Health & Fitness Studio Bd. Cet[\ii col\ cu Calea Torontalului Tel: 0356 453124, 0724 728 471 L-S: 07.00-23.00, D: 11.00-16.00 Mail: office@smartfitstudio.ro www.smartfitstudio.ro NO MAS VELLO Str. A. Demetriade nr. 1 (în incinta Iulius Mall) Tel: 0256 223344, 0740 100359 Mail: demetriade@nomasvello.ro www.nomasvello.ro
MIRAcOLUL PLANTELOR Str. Vasile Alecsandri nr. 7 Tel: 0725 234477, L-D: 07.30-00.30 Mail:office@miracolul-plantelor.ro www.miracolul-plantelor.ro MIHAI MILOIU Str. Putna nr. 1, Tel: 0723 284748 www.mihaimiloiu.ro
HELIOS SPORT cLUB Bd. Iosif Bulbuca nr. 21 Tel: 0256 463818, 0743969486 L-D: 07.00-02.00 Mail: office@helios-sport.ro Clubul dispune de: 3 terenuri de tenis acoperite cu balon, 1 teren de fotbal acoperit cu balon, 2 terenuri de squash. Ini\iere `n tenis pentru copii, cu preg[tire pentru tenis de performan\[. Cursuri de ini\iere `n tenis pentru adul\i. Tenis de performan\[ pentru copii §i juniori. Parcare interioar[, du§uri, vestiare, bar. SALOANELE MONIcA Str. Divizia 9 Cavalerie nr. 2A-4 (în Centrul Comercial KAPA) Tel: 0256 283575, 0721 719974 Str. Barbu Iscovescu nr. 2 Tel: 0256 202899, 0724 248754 Aleea Cristalului nr.5 Tel: 0256 498090, 0728 013004 L-V: 08.00-20.00 S: 08.00-16.00, D: 09.00-13.00 Mail: salonmonica@email.com www.salonmonica.ro cABINET STOMATOLOGIc DR. OANA VOINEA Str. Iancu Flondor nr.16 Tel: 0256 441925 L-V: 12.00-20.00 SMILE FAcTORY Str. |ible§ului nr. 7A Tel: 0256 295699, 0740 200555 Mail: office@smilefactory.ro www.smilefactory.ro POLIcLINIcA DR. BOLD Str. Dionisie Lin\ia nr. 2 Tel: 0256 204959 Mail: office@drbold.ro www.drbold.ro SPITAL PREMIERE Str. Franyo Zoltan, nr. 6, Tel: 0720 222663 Mail: maternacare@yahoo.com
6 z www.24fun.ro
WISH STUDIO by Dida Str. Joseph Lonovici nr.3 (Splaiul Coloniei 3) Tel: 0256 433470, 0728 881705 L-V: 10.00-22.00 S: 10.00-20.00 Mail: salon@wishstudio.ro www.wishstudio.ro Coafur[, manichiur[-pedichiur[, make-up. Salonul dispune de noua genera\ie de produse peste 90% organice. WORLD cLASS HEALTH AcADEMY Str. A. Demetriade nr. 1 Tel: 0256 210108 www.worldclass.ro
GUINOT cENTER Str. Caius Iacob, Tel: 0257 338255 LIGETFÜRDÔ M.A.D ESTETIc Str. L. Blaga nr. 5 Tel. 0257 210067 Cabinet chirurgie estetic[ MISTIc STUDIO Str. Unirii (`n incinta Renaissance) Mail: contact@misticstudio.ro www.misticstudio.ro NEW LOOk Str. Decebal nr. 12, ap. 1 Tel. 0257 282019 Mail: office@newlookarad.ro www.newlookarad.ro VERSOLIS Str. 1 Decembrie 1918 Tel. 0257 280085
ARAD AcTIV cLUB Str. Infanteriei FN Tel: 0257 216951 Mail: office@activclub.ro www.activclub.ro GEMI SPORT Bd. Nicolae Titulescu nr. 7 Tel: 0357 408718 www.gemisport.ro
ELYX STYLE Str. I. C. Br[tianu nr. 17, ap. 2 Tel: 0257 228330 www.elyxstyle.ro IRISZ Bd. Decebal nr. 18 Tel: 0723 776588 www.salonirisz.ro
L A G RE C U
www.24fun.ro z
7
carte În ziua izbucnirii Primului Război Mondial tatăl lui Alfie Summerfield promite că nu se va înrola. A doua zi își încalcă promisiunea. Astfel, îl cunoaștem pe Alfie amintinduși, patru ani mai târziu, ultima sa aniversare fericită dinaintea războiului, când tatăl său era acasă. Patru ani de când Alfie și toți cunoscuții așteaptă Crăciunul promis – Crăciunul dinaintea căruia se va termina războiul. În tot acest timp, pentru că scrisorile au încetat să mai vină, mama sa încearcă să-l convingă de faptul că tatăl este într-o misiune secretă și de aceea nu le mai poate scrie. Dar Alfie știe că minte. Până în acest moment, John Boyne, autorul, ne creează contextul poveștii, ne face cunoștință cu personajele și sugerează primele teme: pierderea, supraviețuirea în timpul războiului și tragedia unei familii – toate acestea
4 z www.24fun.ro
Stay where you are and then leave Lucia Spuz[ Știu că titlul nu are niciun sens dar promit explicații. privite prin ochii unui copil. Și-apoi avem colțul de masă. Twist-ul. Repercusiunile unui război se abat și asupra copiilor, iar Alfie este nevoit să-și ajute mama lustruind pantofi în gara King’s Cross - pentru un venit în plus. Unul din clienții obișnuiți ai lui Alfie este un medic militar ale cărui documente sunt într-una din zile împrăștiate de vânt. Alfie îl ajută să le recupereze și astfel regăsește
numele tatălui său pe o listă a pacienților internați într-un spital din apropiere. În spital sunt tratați soldații cu traume de război. În ansamblu, romanul este unul destul de ușor, cu ton de poveste. Dar se echilibrează prin subiectul abordat și valențele istorice. Deși pe alocuri anacronistic, lectura merită fie și numai pentru că lucreză în favoarea empatiei.
CLUBURI AFTER SCHOOL
MINI cLUB Str. Virgil Oni\iu nr. 3 Tel: 0256 496909 Mail: info@miniclub.ro www.miniclub.ro
GRĂDINIȚE BABEL JUNIOR Spl. T. Vladimirescu nr. 9, ap. 5 Tel: 0256 244404 Mail: office@babeljunior.ro www.babeljunior.ro Cursuri de limbi str[ine pentru copii. DREAMS PARTY Centrul Comercial Euro 2, sector C, birou C17, et.1 Tel: 0356 422750, 0740 099701 0723 545381 Mail: office@dreamsparty.ro www.dreamsparty.ro IMALO kINDERkLUB Str. Mircea cel B[tr]n nr. 70A Tel: 0754 073880 Mail: info@ imalokinderklub.ro www.imalokinderklub.ro
kIDS cLUB ALLEGRIA Str. Martir Dan Carpin nr. 19 Tel: 0256 294958, 0723 291994 Mail: office@allegria.ro www.allegria.ro BARBIE Str. Ulpia Traiana nr. 25 Tel: 0721 331100 Mail: iasmina.ilie@yahoo.com www.gradinita-barbie.ro
GIMINNI Str. Carol Davila nr. 43A Tel: 0256 344188 Mail: info@ gradinitagiminni.ro www.gradinitagiminni.ro ScOOBY kINDERGARTEN Str. Ferenczes nr. 33 Tel: 0256 211743, 0723 293643 Mail: office@gradinita-scooby.ro www.gradinita-scooby.ro SMART kINDERGARTEN Iulius Mall Learning Center Smart Str. Liviu Rebreanu nr. 46 Tel. 0256 247767 Mail: office@smartedu.ro www.smartedu.ro
BROScU|A FERMEcAT{ Str. Roma nr. 476 (spre Mo§ni\a Nou[) Tel: 0722 702018 Mail: acasa@broscutafermecata.ro www.broscutafermecata.ro cHIP ±I DALE (§i after school) Str. Haga nr. 4 (cu intrare de pe str. C]mpina si Lini§tei) Tel: 0256 281019 0724 561248, 0754 019848 Mail: office@chipsidale.ro www.chipsidale.ro
INTERNATIONAL HOUSE Bd. C. D. Loga nr. 11 Tel: 0256 490593 Mail: junior@ihtm.ro www.ihtm.ro Programul after school cuprinde: - kids club – curs special de limba englez[ pentru pre§colari (5 – 7 ani) - cluburi de studiu (science, reading, drama) `n limba englez[ - cursuri de limba englez[ pentru copii §i adolescen\i, `n grupe restr`nse, at`t `n timpul s[pt[m`nii (diminea\a §i dup[-masa), c`t §i s`mb[t[ - cursuri de preg[tire pentru examenele Cambridge - tabere de limba englez[ `n str[in[tate
INFANTS’ ROYAL cLUB Str. Basarabia nr. 4 Tel: 0256 227074, 0256 227075, 0749 070739 Mail: office@ infantsroyalclub.ro www.infantsroyalclub.ro Curs de englez[, Buc[t[rie proprie Transport inclus Medic pediatru, specialist psiholog, medic kinetoterapeut
www.24fun.ro z
5
S UMAR
17 - 30 octombrie
editorial Lucia Spuză
loca\ii 4
minifun frumusețe, sănătate restaurante cluburi și baruri cafenele turism
5 6 8 10 11 12
Către eșecuri de Mihai Dobrovolschi Uitați-vă la Harmontown Toți suntem încă niște neadaptați. E singura garanție că suntem vii. Da, bine, avem, fiecare dintre noi, adolescența lui, când o zbughim din țeava de pistol rotindune fierbinți, siguri că o să trecem prin orice țintă, lăsându-ne părinții cu tremurul reculului în mâini. Dar supriză, my friend. Mai devreme sau mai târziu glonțul ori se topește în vata densă a lenii, ori începe să simtă, tot mai tare, fiecare sticlă prin care trece, fiecare carne pe care o mușcă, fiecare inimă pe care o lasă sângerândă, fiecare copertă de carte pe care o salvează, fiecare lacrimă pe care o ocolește, fiecare râs pe care îl șuieră.
Nu s-au inventat încă țări fără durere. Bebeluși care nu plâng sau fericiri rotunde. Ziua în care înveți că fiecare dintre noi suferă, mai mult ieri decât azi, mai conștient mâine dimineață decât diseară, e ziua în care ți-ai făcut lecțiile și poți să te joci până primești altele. Viața e frumoasă. Pentru că e vie. Sunt frumoase diminețile vesele, micile dejunuri aranjate ca-n reviste. Sunt frumoase eșecurile, pentru că până la urmă te simți alt om, sunt frumoase reușitele pentru că ți le-ai dorit. Sunt frumoase bicicletele pentru că sunt magice. Sunt frumoase zâmbetele de pe trotuar, copiii curioși, femeile grijulii, bărbații atenți, versurile de pe facebook, nunțile, liniile de shoturi
împărțite în hohote, instagramurile gătite în casă, nebunii, colegii de serviciu pe care îi disprețuiești că să-ți crească prețul, mașinile spălate, excursiile în doi în capitale medievale, serile tihnite, petrecerile copiilor, glumele, câinii. Dar cel mai frumos lucru din lume e sufletul, pentru că e înțelept. Cel mai frumos lucru din lume e să te uiți la cineva și să râzi cu lacrimi. Știți ceva? Poate au dreptate. Poate o să rămâi fără ea și n-o să fie ca-n povești. Poate o să te trezești singură în pat toată viața. Ce-o fi o fi. Da, alții se bucură de joburi bine plătite, de tripuri perfect organizate și de sărbători fericite. Le-om avea și noi. Dar până una, să întâlnim străini și să râdem cu lacrimi. Luv u, roll it!
Editor: ATU ADVERTISING Redac\ie: tel/fax: 0256 486774, timisoara@24fun.ro Adresa: Str. Tibrului nr. 12, Timi§oara Redactor-§ef: ±tefan V[dineanu Editor-§ef: Alina Poenar PR: Nicoleta Tudor Publicitate: Edina Rus[nescu, Roxana Golban Distribu\ie: Valentin Oțet DTP: Roxana Peti Re\eaua 24-FUN: Director General: Alex. S[ndulescu Redactor ±ef: Marcela Petrache Responsabilitatea pentru exactitatea informa\iilor revine exclusiv institu\iilor care le furnizeaz[
TIMI±OARA §i ARAD
ANUL VIII NR. 365
GRATUIT
24 DE PAGINI
17 - 30 OCTOMBRIE 2014