Publicitate
Observatorul de Nord
Amicus Plato, sed magis amica veritas. Platon mi-e prieten, dar adevãrul e mai presus ca toate. Платон мне друг, но истина дороже.
Foto: Vadim Şterbate / OdN
observatorul.md | SĂPTĂMÂNAL INDEPENDENT fondat la 3 noiembrie 1998 | 36(905) • 29 septembrie 2017 | Preţul Preţul 4 lei lei FELICITARE
A devenit deja o tradiţie frumoasă ca pe 1 octombrie să celebrăm Ziua Mondială a oamenilor în etate, sărbătoare dedicată celor care poartă pe chip lumină, iar în suflet bunătate și experienţă. Această zi ne oferă prilejul de a adresa, din partea Consiliului raional Soroca, dar și în numele meu personal, calde urări, gânduri bune, liniște sufletească și împliniri pe măsura așteptărilor. Vă asigurăm de întreaga noastră prețuire și Vă mulțumim pentru tot ce ne-ați oferit și ați realizat. La mulți ani! Cu recunoștință, Ghenadie MUNTEAN, președinte al raionului Soroca
PUBLICITATE POLITICĂ
Larisa Lozinschi:
Stadionul municipal din Soroca
Municipiul Soroca, str. Traian, 62
CITY QUEST SOROCA
City Quest este un joc interactiv şi un mod de petrecere a timpului, mai ales te orientezi bine în spaţiu şi vrei să-ţi cunoşti mai bine oraşul. Vineri
septembrie 29 16:30
ULTIMA ORĂ:
CF SOROCA — SPERANŢA DROCHIA Campionatul Republicii Republicii Moldova la fotbal. Divizia B, Zona NORD. Intrare liberă.
Sâmbătă
ŞTIRILE DIN ORAŞ ŞI RAION ACUM ŞI PE TELEFONUL MOBIL. DESCARCĂ AICI!
sezonieri la fabrica de procesare a fructelor şi legumelor. Tel. 069262519.
BRICHETE ŞI PELEŢI DE LA PRODUCĂTOR
Angajăm LuCrătorI LA CONFECŢIONAREA ÎNCĂLŢĂMINTEI. Experienţa este un avantaj. tel.: 069317372
069577846
Curăţătoria chimică „MAX-IS” LA DISPozIţIA DuMNEAvoASTrĂ!
septembrie 30 15:00
vopsirea confecţiilor din piele; or. Soroca, str. Traian, 17 curăţarea chimică a confecţiilor din textile, piele, blănuri; (drumul spre baza spălatul lenjeriei; turistică „Victoria”) curăţarea şi dezinfectarea pernelor cu înlocuirea plicurilor. Tel.: 02 3 02 95 95
Rosselihoznadzor a interzis, pentru a patra oară în 3 luni, importul a 20 de tone de prune din RM.
Publicitate
CALENDARUL SĂPTĂMÂNII
AngAjăM MunCItorI
Publicitate
Suntem în preajma primei zile a lunii octombrie, când este marcată Ziua Internaţională a Persoanelor în Etate. Data de 5 octombrie în mai multe state din lume, inclusiv şi în Republica Moldova, este dedicată Zilei Internaţionale a Profesorului. Fosta profesoară de limbă franceză Larisa Lozinschi din satul Trifăuţi a ajuns la o vârstă respectabilă, iar până în ultimii ani şcoala i-a fost a doua casă. PAG. 3
Publicitate
”Aş vreA să mAi fAc măcAr o lecţie!”
Publicitate
EvEnimEntul va avEa loc sâmbătă, 7 octombriE, cu încEpErE dE la ora 11.00, în incinta palatului dE cultură.
2
Observatorul de Nord
36(905) • 29 septembrie 2017
Referendumul — calea Autoritățile au declarat că vor repara semaforul defectat de apropierii Republicii lângă liceul «Petru Rareș» Moldova de Elveţia?
TABLETA DE vINERI
vcobasneanu@gmail.com
Duminica trecută, în trei localităţi din RM — Anenii Noi, Bălţi și Cahul — au avut loc mitinguri de protest faţă de decizia Curţii Constituţionale prin care a fost anulată iniţiativa președintelui Dodon de a desfășura un referendum. Ca și în cazul altor manifestaţii de acest gen, așa și nu am putut afla câte persoane au venit (au fost aduse în mod organizat) în susţinerea președintelui (or, acest lucru contează foarte mult, în opinia multora), fiindcă organizatorii au declarat o cifră, iar organele de poliţie — altă cifră, mult mai mică. Cert este că efectele acestor mitinguri a fost nul, iar rezoluţiile adoptate nu pot fi catalogate altfel decât un simplu foc de paie, o dorinţă a socialiștilor de a mai ieși în lume și de a mai mima o nouă „confruntare” cu partidul care este de facto la conducere și care îi este un partener strategic de nădejde.
,
CHIAR DACĂ mOLDOvENII AU DEmONSTRAT îN
REPETATE RâNDURI CĂ SUNT NIŞTE mAzOCHIŞTI INCURABILI ŞI SUNT gATA SĂ PUPE mâNA CARE-I BATE, DE DATA ACEASTA NU CRED CĂ ACEŞTIA AR FI DE ACORD SĂ îNTOARCĂ mILIARDUL FURAT DE ALŢII...
De altfel, îmi reproșa zilele acestea un amic că nu trebuie să ne facem griji și să ne temem de referendumuri, care sunt cea mai democratică cale de a consulta cetăţenii. Drept argument, acesta mi-a adus Elveţia, una dintre cele mai prospere ţări din lume, în care au loc referendumuri aproape în fiecare lună. I-am răspuns că nu am nici o frică și dacă referendumurile ca atare ne-ar scoate din sărăcie și ne-ar alinia ţărilor bogate, eu aș fi de acord ca acestea să aibă loc săptămânal. În realitate însă comparaţia cu Elveţia nu ţine, deoarece acolo referendumurile se organizează cu privire la probleme cotidiene, gen unde să se mai construiască un pod sau să se amenajeze o gunoiște. La noi problema este mult mai complexă, fiindcă cetăţenilor li se propune să răspundă la întrebări existenţiale, întrebări ce nu întotdeauna ţin de competenţele unui om simplu. Fiţi de acord, a consulta cetăţeanul pe probleme ce ţin de gunoiști este una, iar de a-i cere omului fără pregătire necesară să se expună la tema limbii vorbite este cu totul altceva. Nu că aș avea dubii în ceea ce privește intenţiile sănătoase ale organizatorilor de referendumuri, dar… să nu ne facem morţi în popușoi. Pe de altă parte, cele patru chestiuni propuse de președintele Dodon pentru referendumul care trebuia să aibă loc la 24 septembrie nu sunt deloc „sofisticate” și orice cetăţean este în stare să se expună fără mari încreţiri de frunte. Ba mai mult,
covârșitoare în legislativ), pe unde mai pui că, din câte știu, prerogativele cerute le-ar putea avea viitorul președinte, dar nu și actualul. A treia întrebare la fel conţine și răspunsul, fiindcă vreau să văd și eu cetăţeanul care nu este de acord să fie micșorat numărul de deputaţi, de la 101 la 71. De altfel, dacă ar depinde de mine, de exemplu, eu aș micșora numărul deputaţilor și până la 51. Adică, dacă peste tot au loc reduceri și comasări, de ce n-am micșora și numărul de slugi ale poporului? A patra întrebare se referea la excluderea din programul școlar a obiectului de studiu „Istoria românilor”. Este culmea făţărniciei și a răutăţii să pui această întrebare lui moș Vasile și mătușii Ioana, care se pricep în istorie la fel cum mă pricep eu în electrotehnică. De altfel, am convingerea că și mulţi din autorii și susţinătorii referendumului se pricep în istorie cam la fel ca mâţa în calendar. În fine, după eșuarea ideii cu referendumul, dar și a celor trei mitinguri, socialiștii au declarat că nu vor da mâniile în joc și vor colecta semnături pentru a organiza totuși un referendum, în urma căruia președintele să primească împuterniciri sporite. „Flag im v ruchi”, cum se zice, dar nu prea cred că vor fi în stare să convingă 70 la sută din populaţia cu drept de vot că o republică prezidenţială este un panaceu. Pe unde mai pui că eventualul referendum ar avea un statut consultativ și nimic mai mult…
DoINA AlexeI
SĂPTĂmâNA TRECUTĂ CâțIvA PĂRINțI șI-AU ExPRImAT
îNgRIjORAREA DESPRE FAPTUL CĂ SEmAFORUL DIN PREAjmA LICEULUI TEORETIC “PETRU RAREș” NU FUNCțIONEAzĂ, IAR vIAțA COPIILOR CARE TRAvERSEAzĂ zILNIC STRADA SPRE șCOALĂ șI îNAPOI ESTE PUSĂ îN PERICOL.
Refer itor la ace ast ă situație, Mihail Grabciuc, viceprimarul municipiului Soroca, ne-a declarat că problemă va fi soluționată. “A fost planificată o ședință cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție, pentru a discuta la acest subiect, dar care nu a avut loc. Anterior am înaintat un demers către instituție și urmează să mai înaintăm
unul. Din câte cunoaștem, polițiștii interzic funcționarea unui semafor în acel loc, din motiv că nu corespunde normativelor în vigoare. Cu toate acestea, în sectorul dat este necesar un semafor, de aceea urmează să îl repunem în funcțiune”. Întrebat de ce nu reacționează semafoarele în alte sectoare ale municipiului, Grabciuc a reiterat că
CĂTRE ZIUA PERSOANELOR ÎN ETATE
ORgANIzAţIA vETERANILOR din raionul şi municipiul SOROCA LA 30 de ANI TATIANA M ITrofAN
consiliul de conducere al căreia sunt 15 persoane, este Organizaţia veteranilor din promovarea unei vieţi active raionul Soroca activează pe social și cultural pentru parcursul a 30 de ani, fiind oamenii ajunși la vârstă nobilă. prezentă în municipiu și toate În acest scop, organizaţia dessatele din raion prin orga- fășoară, pe parcursul întrenizaţiile primare. Menirea gului an, diverse măsuri fesorganizaţiei, care este parte tive, întâlniri cu organizaţiile a Organizaţiei Veteranilor de veterani din raion. Memdin Republica Moldova, în brii organizaţiei, în pofida
Claudia Ivanova: Suntem foarte recunoscători Consiliului raional Soroca și președintelui raionului, Ghenadie Muntean, pentru susținerea de care avem parte. De asemenea ne bucurăm de o colaborare frumoasă cu Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei, Casa Teritorială de Asigurări Sociale, Centrul de Sănătate publică Soroca și Centrul Militar Teritorial.
SOCIAL
anilor, sunt cetăţeni activi, care se implică în procesul decizional la nivel de municipiu și raion, prin participare la dezbateri și consultaţii publice, activităţi de salubrizare comunitare etc. Publică articole de opinie și atitudine, desfășoară lucru de voluntariat cu diferite ocazii. În preajma zilei oamenilor în etate, au fost organizate mai multe excursii pentru membrii organizaţiei la Memorialul Victoriei din Şerpeni, Orheiul Vechi, Complexul Turistic Lacul Orhei, Mănăstirea Rudi, Mănăstirea Călărășeuca, Izvorul Verde, localitatea Unguri. «Prin aceste activităţi ne dorim să îmbogăţim viaţa spiritualculturală a veteranilor și să le
Atenție la prepararea vinului! Foto: Vadim Şterbate / OdN
VICTOR COBăSNEANU SNEANU
unele dintre întrebările propuse de Dodon conţin în mare parte și răspunsul la ele, or trebuia să fii ipocrit ca să nu-ţi dai seama că „omul ne vrea binele”. Profitând de ocazie, aș vrea să vă aduc aminte (iar pentru unii din participanţii de la mitingurile din cele trei orașe să le spun în premieră) cele patru chestiuni propuse la referendum, ca să vedeţi câtă doză de cinism și populism conţin acestea. În primul rând, cetățenii sunt chemaţi să spună „da” sau „nu” dacă sunt de acord să întoarcă miliardul furat. Chiar dacă moldovenii au demonstrat în repetate rânduri că sunt niște mazochiști incurabili și sunt gata să pupe mâna care-i bate, de data aceasta nu cred că răspunsul ar fi afirmativ. În al doilea rând, Dodon dorește drepturi constituţionale suplimentare pentru a dizolva parlamentul și a organiza alegeri parlamentare anticipate. Înţeleg dorinţa lui de a avea toată puterea, dar nu cred că acest lucru este posibil înainte de alegerile parlamentare ordinare, în cadrul căruia ar putea schimba constituţia (dacă va avea, bineînţeles, majoritatea
Bun îi vinul, dar...
majoritatea sunt defectate, iar în viitor se planifică alocarea unei sume de circa 1 milion de lei pentru procurarea altor semafoare noi. “Aceasta în cazul în care consilierii municipali vor susține această inițiativă. În acest fel, anul viitor nu vom avea probleme”, declară viceprimarul. Gavril Ghilas, comandatul Plutonului de Patrulare Soroca-Florești, a declarat că, luând în considerație faptul că în zonă dimineața și la amiază există un flux mare de pietoni, în special de elevi, este necesară prezența unui semafor pietonal. De menționat că semaforul de lângă liceul “Petru Rareș” nu a funcționat pe tot parcursul verii.
Anul 2017 este anunţat de către Organizaţia Veteranilor din Republica Moldova ANUL VETERANULUI. menţinem pofta de viaţă. La orice vârstă suntem tineri și tindem spre cunoștinţe noi și frumoase, acestea ne menţin într-un spirit pozitiv», a menţionat Claudia Ivanova, președinta organizaţiei veteranilor din raionul Soroca. Membri în total sunt peste 12 mii, veterani și pensionari în tot raionul. Unii dintre ei, în virtutea vârstei și stării de sănătate precare, au nevoie de mai multă grijă și ajutor. Astfel, organizaţia veteranilor colaborează cu mai multe organizaţii de caritate naţionale și internaţionale, care oferă sprijin organizaţiei de veterani, cum ar fi cărucioare cu rotile, premergătoare, cârje etc. Cei mai vârstnici membri ai organizaţiei, care sunt și cei mai longevivi locuitori ai raionului Soroca, sunt: Alexandra Dolghier din Slobozia Nouă (1909), Marina Cainarean din Şolcani (1915) și Lavrenti Vacari din Oclanda (1917). Cu prilejul sărbătorii va fi prezentat un concert, iar celor mai activi membri ai organizaţiei li se vor decerna diplome.
carbon în urma procesului de fermentare a vinului. Salvatorii recomandă oamenilor să fie prudenți în prepararea vinului și să respecte regulile TATIANA M ITrofAN de securitate. “Oamenii sunt îndemnaţi să nu intre în încăUN BĂRBAT DE 68 DE ANI perile în care se fermentează DIN SATUL ROŞU, RAIONUL vinul, dacă nu există ventilație corespunzătoare. Pentru a CAHUL, S-A INTOxICAT CU DIOxID DE CARBON, DEgAjAT verifica dacă în încăpere nu îN URmA FERmENTĂRII s-a acumulat dioxid de carbon vINULUI. TRAgEDIA S-A e nevoie de aprins o lumânare, îNTâmPLAT LA 17 SEPTEmBRIE care se va stinge în cazul în CURENT, INFORmEAzĂ care nu există oxigen suficient. În astfel de situații aflarea DIRECțIA SITUAțII în încăperile respective este ExCEPțIONALE SOROCA. strict interzisă”, menționează As emenea cazuri s e Eugeniu Doga, inspector PC întâmplă în perioada de al DSE Soroca De asemenea, salvatorii toamnă, când gospodarii fac vin de casă. Din fericire, în recomandă ca fermentarea acest an, în raionul Soroca nu mustului să fie efectuată în a fost înregistrat niciun caz spații deschise sau în încăperi similar. Având în vedere faptul bine ventilate. În cazul care că a început culesul strugu- cineva a intrat în încăpere și rilor și prepararea vinului, nu a mai ieșit e necesară apeDirecţia Situaţii Excepţio- larea de urgență a Serviciului nale Soroca atenționează 901. Aflarea în zona de risc fără populația asupra pericolului echipament de protecție pune de intoxicare cu dioxid de în pericol viața oamenilor.
Observatorul de Nord
36(905) • 29 septembrie 2017
ZIUA INTERNAţIONALĂ A PERSOANELOR ÎN ETATE şI ZIUA INTERNAţIONALĂ A PROFESORULUI
VADIM ŞTerbATe
Larisa Lozinschi, pe numele ei de fată Panas, s-a născut la mijlocul verii anului 1938 în satul Trifăuţi. Şeful de post, care era bun prieten cu tatăl ei, i-a fost naș de botez. “Tata era proprietar și avea pământ, cai, porci și gospodărie, își amintește mătușa Larisa. Când venea toamna, aducea păpușoi, răsărită, orz, podurile erau pline cu de toate. Ar fi fost bine dacă ar fi continuat așa mai departe. Am crescut la bunica, care era o femeie muncitoare și deșteaptă. Şi părinţii mei erau oameni muncitori, mama mea nu știu ce nu putea face: știa să zidească, să ţese, să facă în andrele, era și croitoare, orișice lucru îl putea. Noi nu am avut în familia noastră pedagogi, dar eu de mică visam să fiu învăţătoare. Grămădeam copiii din mahala, îi duceam în grădină la noi sub doi nucari, le dădeam câte o frunză de nuc și un șteap și-i așezam împrejur. Eu eram învăţătoare și le spuneam: începem lecţia, acum scriem. Uneori când venea mama acasă vedea că ușa și ferestrele toate erau scrise cu cretă
TURNUL BABEL
Ştiri Declaraţii opinii Foto: Vadim Şterbate / OdN
Larisa Lozinschi: ”Aş vrea să mai fac măcar o lecţie!”
D
roguri în valoare de circa patru milioane de lei au fost scoase din circuit timp de trei luni. Acesta este bilanţul operaţiunii „Mac — 2017”, desfășurată în perioada 1 iunie — 31 august.
C
Cititul ziarelor şi a cărţilor este unica alinare a mătuşii Larisa
de răsărită. Mama a intrat prima în colhoz, crezând că va fi mai bine, dar era foarte greu, oamenii lucrau până în ianuarie la păpușoi. Mama îmbrăca o pufoaică mai ascundea acolo câte vreun păpușoi cu omăt. Dar a murit de tânără, la 48 de ani, după ce a răcit, chinuită și necăjită”. Şi consătenii ei au simţit “gustul
Odată am dat la porci și când dus”. Se bucură când îi pășește s-a sculat i-am zis că eu deja cineva pragul casei, că astfel le-am dat de mâncare, iar mai are cu cine schimba o el m-a întrebat de ce m-am vorbă. În rest mai mult citește amestecat?” Nu au avut parte sau ascultă noutăţile. “Citesc de copii, așa că ţineau la elevii cărţi și ziare, sunt abonată din școală ca și cum ar fi fost la “Observatorul de Nord” ai lor. Soţul a fost profesor de și “Timpul”. Mai întâi mă uit matematică și fizică, iar ea a repede peste paginile ziarului predat limba franceză 53 de vostru, apoi citesc totul de laoani. “Acum eu cred că oamenii laltă. Am citit foarte mult în se joacă de-a lucrul. Şi nu-i viaţa mea, uneori și noaptea. vorba de profesori, dar de Chiar și la recreaţie uneori. toţi. Astăzi nu se mai lucrează Acum copiii nu prea citesc, cu tragere de inimă, angajaţii stau la televizor și computer. văd numai bani. Noi, când Eu mă mai uit la televizor sau lucram, știam că dacă mâine ascult radioul ca să știu ce se este 1 septembrie și eu nu mai întâmplă. Văd că la Chiam terminat ceva de făcut, șinău nu-i prea bine, nu se puteam sta în școală și până împacă conducerea noastră, și la 1 sau 2 de noapte, ba chiar ce-o să mai fie? Eu văd viitorul și am dormit odată la școală, Republicii Moldova numai fiindcă ploua, scăpăra și tuna, la un loc cu România. Acolo așa că am rămas acolo cu moș este limba noastră, avem aceGavril. Am venit dimineaţa, eași istorie, am fost uniţi din dar soţul dormea. Eu îi zic, 1918, dar mai apoi au venit eliberării” de către sovietici. ia scoală, de ce nu mă întrebi rușii și ne-au cotropit. Ne-au “Vreo treisprezece familii de unde am fost toată noaptea?”. luat Cetatea Albă, ne-au luat la noi din sat au fost duse în Vreo șase ani Larisa Lozinschi Hotinul și noi am rămas cu Siberia cu tot cu copii. De ce? a fost directoarea școlii din sat, nimic. S-a mai format peste Fiindcă erau oameni mun- dar cel mai bine profesoara de Nistru republica ceea transniscitori și gospodari. Chiar și limbă franceză se simţea în treană și noi ședem și tăcem. alături trăiește o femeie ai clasă, în faţa elevilor. “Când în Suntem un popor cuminte. cărei părinţi au fost deportaţi. ultimii ani mergeam prin sat Noi suntem o ţară agrară, nu Ziceau că erau culaci, dar ei și vedeam pe cineva ziceam: avem energie, bogăţii subtot îmblau ca și toţi în sumane legate cu o frânghiuţă. Nu știu cine i-a pârât. Dar în sat la noi veniseră doi ruși, atunci când s-a format colhozul, și au trăit într-o casă a celor deportaţi”. Peste ani, s-a cunoscut la club cu viitorul său soţ, Mihai. “Deși eram din același sat, nu ne știam, el era mai mare ca mine. După ce ne-am cunoscut, peste o săptămână ne-am și căsătorit. Eu nu pot să spun nimic de prima dragoste sau de dragoste în general. Eu dragoste nu am avut, am trăit fără dragoste. uite acesta este elevul meu pământene, lemn, nu avem Pentru mine conta ca bărbatul și acesta tot. Am și elevi care nimic. Şi cât ne va mai ajuta să fie muncitor, om cum se sunt profesori de limbă fran- Europa și America? Mergem cade și gospodar. Eu stimam ceză, dar și elevi care trăiesc de la Chișinău la Soroca pe omul ca om și să mă stimeze și în Franţa”. A jucat și nunta de drumul făcut de americani, el pe mine. Dacă mă iubea nu aur cu soţul, dar de șase ani dar tot rușii sunt mai buni știu, nu l-am întrebat. Mie îmi este văduvă. În primăvară a pentru unii. Eu mă gândesc plăcea ca oamenii să se poarte căzut, fracturându-și piciorul, că odată și odată tot o să ne frumos, să muncească și să fie și mergea mai mult stăpâ- unim cu România”. Ar vrea deștepţi, puteau să fie și urâţi, nindu-se de un premergător. să mai iasă prin sat, pe care-l dar dacă erau cumsecade mie La începutul lunii august s-a consideră cel mai frumos din îmi plăceau acei oameni. La mai lunecat o dată, lovindu- lume, fiindcă este al ei. Îi este mine soţul a fost un om foarte se deja la celălalt picior, și de dor de școală și școlari. “Aș muncitor și gospodar, lucea atunci stă la pat, fiind în grija vrea ca înainte să mor să mă totul în jurul casei. Dacă se unor rude mai îndepărtate. pot scula în picioare și să fac usca vreun copăcel, el punea “Am chemat salvarea și mi-au măcar o lecţie”, îmi spune doi în loc. Eu eram cu casa, iar spus că mă iau la investigaţii, la final dorinţa pe care o are el cu gospodăria, cu porcul, dar va trebui să mă întorc mătușa Larisa. Dar oare cine cu găinile, cu căţelul. Eu de singură înapoi. Dar cum să și când ar putea să o ajute să-și acestea nu aveam grijă deloc. mă întorc? Nici nu m-am mai realizeze acest vis?
“Dacă nu va da statul atenţie învăţământului, atunci nu va mai fi nimic. Când omul nu are nimic în cap, ce poţi face cu dânsul? Îl poţi manipula mai uşor ca să te voteze. Noi făceam carte cu candela, dar oricum învăţam.” de mica învăţătoare”. Copilăria i-a fost marcată de cel de-al Doilea Război Mondial. Tatăl său a fost luat pe front în 1944 în armata sovietică și n-au mai știut nimic despre el. Mama sa a rămas văduvă la 24 de ani cu patru copii. Apoi au venit anii foametei. “Atunci strângeau postavka, luau de la oameni totul. A venit și la noi președintele sovietului sătesc și doi comuniști. Au intrat în ogradă, unde aveam o grămăjoară de păpușoi, fiindcă mama dăduse restul la stat. Noi mititeii i-am smuls și i-am curăţit, dar ei vroiau să ni-i ia, căci încă mai trebuie. Mama m-a luat pe mine și pe o altă soră de mână și a zis: dacă-mi luaţi și păpușoieșii aceștia, luaţi-i și pe dânșii, luaţi-i pe toţi, că mie nu-mi trebuie nimic. Noi am început a plânge și ei ne-au lăsat în pace. Dar ce este o grămăjoară de păpușoi pentru cinci suflete timp de un an de zile? La sovietici era foarte greu. Mama mea se ducea cu o prietenă la cosit cu doi oameni vânjoși, oameni care făceau câte două norme, moș Grigore și moș Petre, și se ţineau din urma lor. Şi când ajungea toamna cu ce venea acasă? Nu primea un bănuţ. Iarna aducea vreo doi ţuhali de grâu și vreo trei-patru de ciocălăi, nu de grăunţe. Cu acestea trebuia să hrănească copiii tot anul. Mâncam turtiţe pe vatră din frunză de salcâm și din holbură. Am mai mâncat și mămăligă din hlujani și beţe
3
“Când am terminat patru clase în 1949, la noi s-a deschis clasa a cincea şi am învăţat până în a şaptea. Şi tot cu mine s-a închis gimnaziul acum doi ani. Şi mă doare sufletul că s-a închis gimnaziul şi a rămas doar şcoală primară. Dacă nu-i şcoală şi primărie în sat, îmi pare că este sat pustiu”.
C
onform datelor Băncii Naţionale a Moldovei, profitul net total al băncilor care funcționează în țara noastră în ianuarie-august 2017 a constituit 1 miliarde 267,4 milioane de lei, în creștere cu 5,7% față de aceeași perioadă a anului 2016.
urtea Supremă de Justiție a admis recursul Ministerului Agriculturii și n cadrul proiectului de Industriei Alimentare interdezvoltare a agriculturii zicându-le Companiilor „Tomai-Vinex” și „Vinaria” conservative, Guvernul Bulgari să comercializeze Japoniei va oferi Repuproduse vinicole cu denu- blicii Moldova un grant în mirea „Prosecco”. valoarea de 4,8 milioane de dolari. otrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, rofesorii de informatică în prima jumătate de an din școlile rurale pot PIB-ul Moldovei a crescut beneficia de câte 25 de mii cu 2,8%, comparativ cu peri- de lei și un laptop din partea oada similară a anului trecut, Centrului de Informaţii iar salariul mediu pe eco- Universitare și companiei nomie — cu 10%. "Orange Moldova".
Î
P
P
P
C
reședinta Partidului ompaniile de stat Moldtelecom, Air Moldova, Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a acceptat precum și RED Nord și RED invitația șefului Legislati- Nord-Vest, care fuzionează vului, vicepreședinte al Par- într-o singură întreprindere tidului Democrat, Andrian de stat, nu vor fi privatizate Candu, de a participa la o până în anul 2019. dezbatere la postul public de niunea Europeană va televiziune. realiza în RM două n RM se lucrează la ela- proiecte în valoare totală borarea unor noi metodo- de circa 5,5 milioane de logii de calculare a tarifelor euro, care au drept obiectiv pentru furnizarea și dis- implementarea Acordului tribuirea energiei electrice, de Asociere și a Zonei de bazate pe cele mai bune Liber Schimb Aprofundat și practici europene. Cuprinzător.
U
Î
O
C
rașul Bălți va găzdui el de-al doilea raport al Companiei „Kroll” care prima ediție a celui mai tare festival pentru investighează frauda comisă bunici — „Bunica Fest”. Slo- la Banca de Economii, ganul evenimentului este: Banca Socială și Unibank va „Cântăm, dansăm, meșterim fi prezentat nu mai târziu de și cu vârsta ne mândrim”. noiembrie 2017. (Surse: AllMoldova, Info-Prim-Neo, Interlic, noi.md)
SCURT PE TREI
Au jurat credință patriei TATIANA ZAbulIcA
Brigada 1 Infanterie Motorizată din municipiul Bălți. Cei Un grup de tineri din raionul 12 recruți din raionul nostru, Soroca au jurat, în prezenţa inclusiv doi din comuna viceministrului Apărării, dar Volovița, au fost însoțiți de și a rudelor și apropiaţilor, Comandantul CMT Soroca, credință patriei, în cadrul Lilian Moscalu, și primarul ceremoniei de depunere a interimar al com. Volovița, jurământului, desfășurată colonel în rezervă Ghenadie recent la unitatea militară Nitrean.
Condamnat la 15 ani de închisoare, pentru că şi-a incendiat concubina gravidă DoINA AlexeI Un locuitor al raionului Soroca a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru că și-a incendiat concubina gravidă. Tragedia a avut loc în luna noiembrie a anului trecut. Concubinii s-au
luat la ceartă din motiv de gelozie. Fiind în stare de ebrietate, bărbatul a utilizat combustibil și a incendiat femeia. În urma incidentului, acesteia i-au fost cauzate arsuri grave. Ca rezultat, victima, în vârstă de 20 de ani, a pierdut sarcina.
Observatorul de Nord
36(905) • 29 septembrie 2017
Foto: Vadim Şterbate / OdN
4
Șoferii de pe rutele urbane sunt îndemnați să oprească la stație
Un nou început Un nou început la Centrul de Creație al Copiilor și Adolescenților ”Speranța’’ Soroca s-a realizat prin tradiționala activitate cu genericul ”Ziua ușilor deschise’’, o nouă șansă, un drum pe care elevii pornesc cu forţe proaspete și cu nădejdea că își vor manifesta talentul, cum știu ei mai bine, în cadrul cercurilor cu profil diferit. La fiecare nou început de an școlar, fiecare dintre noi, indiferent dacă suntem elevi, părinţi, bunici sau profesori, sperăm ca acesta să fie unul cu împliniri frumoase. În sală domnea o atmosferă caldă, plăcută, clipe petrecute cu voie bună, prin care se amestecau emoţii înăbușite, zâmbete și dorințe arzătoare. Copiii au recitat poezii din creația proprie, au cântat piese muzicale, au dansat, dar și ne-au prezentat o expoziție bogată în lucrări care bucură ochii, dar și sufletul, din biser, din lumea origami și chiar
am atins cosmicul cu lucrările prezentate de copiii de la cercul de Rachetomodelism. Bineînțeles, nu au lipsit nici desenele copiilor, care au lăsat urme plăcute în sufletele spectatorilor. Sărbătoarea a început cu un mesaj frumos de felicitare din partea dnei Plop Valentina, director al Centrului de Creație al Copiilor și Adolescenților ”Speranța’’.
DoINA AlexeI
septembrie se menționează punctele de oprire pentru SĂPTĂmâNA TRECUTĂ autobuzele ce execută serAU FOST STABILITE CARE viciul public de transport SUNT PUNCTELE DE OPRIRE rutier pe străzile Ştefan ALE mICROBUzELOR cel Mare, Independenței CARE ACTIvEAzĂ îN și Alexandru cel Bun. ResSERvICIUL PUBLIC. ponsabil de lucrările de semnalizare a stațiilor este Astfel, potrivit vicepri- Serviciul de amenajare și marului Mihail Grabciuc, înverzire. Aceste preveșoferii urmează să le res- deri urmează a fi aduse la pecte și să nu staționeze cunoștință prestatorilor de la fiecare 10 metri, dar la servicii de transport rutier punctul de oprire indicat. În și poliției. dispoziția primarului din 21
O femeie din Racovăț salvată, după ce a căzut într-o fântână DoINA AlexeI
Din nou la Centrul de Creație (creație proprie de Barițchi Iulia, cercul literar ”Tinere condeie”, conducător de cerc Caretnicov Irina)
Un ștrengar pe drum la vale Cu mii de idei creatoare Vine c-un zâmbet luminos La Centrul de Creație bucuros. Centrul de Creație iar ne-a adunat, Vacanța mare a plecat Și cu gândul doar rămân La vacanță... și suspin. La cercul literar ne adunăm, Amintiri plăcute depănăm,
Multe pozne am mai făcut, Dar de poezie n-am uitat, nu am putut. Și din nou voioși suntem, Valoroase gânduri noi avem Să creăm, să recităm, Oameni mari să devenim. Cu mari forțe noi venim Universul poeziei să-l cucerim, Sufletul să-l dezgolim Un vis măreț să-l împlinim.
să extragă persoana din fântână. Potrivit lui Eugen O FEmEIE DIN SATUL Doga, specialist protecție RACOvĂț A CĂzUT civilă, din spusele oameSĂPTĂmâNA TRECUTĂ nilor, femeia, anul nașterii îNTR-O FâNTâNĂ LA O 1958, are grad de invaliADâNCImE DE PâNĂ LA ditate, iar fântâna în care 15 mETRI. ACEASTA A căzuse se află la 300 metri FOST EvACUATĂ DE CĂTRE distanță de casă. Imediat SALvATORI, DUPĂ CE AU după incident, femeia a FOST ANUNțAțI DESPRE fost transportată la Spitalul INCIDENT DE CĂTRE O vECINĂ. raional Soroca. DSE Soroca atenționează populația Apelul a fost primit de să acopere fântânile din DSE Soroca în jurul orei preajma caselor și să acorde 11.00. Timp de 10 minute, o atenție deosebită copiilor, după ce au ajuns la fața pentru a nu pune nimănui locului, salvatorii au reușit viața în pericol.
Observatorul de Nord
36(905) • 29 septembrie 2017
5
Situaţie Adevărul despre fosta fabrică „Dana” și De ce angajații nu au primit indemnizația de eliberare din serviciu? (I)
VIcTor felIŞcAN avocat
STImAțI CITITORI, mĂ SImT
OBLIgAT SĂ PUBLIC ACEST ARTICOL PENTRU A SPUNE ADEvĂRUL DESPRE CUm AU AjUNS FOșTII SALARIAțI AI FABRICII „DANA” FĂRĂ PLĂțILE CE LI SE CUvIN îN LEgĂTURĂ CU REDUCEREA îN mASĂ A STATELOR DE PERSONAL, DESPRE FELUL CUm ORgANELE DE DREPT NU DORESC SĂ ELUCIDEzE șI SĂ TRAgĂ LA RĂSPUNDERE PERSOANELE vINOvATE DE ADUCEREA INTENțIONATĂ A îNTREPRINDERII îN STARE DE INSOLvABILITATE. PE PARCURSUL CELOR 6 ANI CâT DUREAzĂ LUPTA PENTRU REvENDICAREA DREPTURILOR SALARIAțILOR, AU ExISTAT mAI mULTE DISCUțII POzITIvE șI NEgATIvE, SPECULAțII, IAR PENTRU A ADUCE LUmINĂ ASUPRA ACESTUI SUBIECT vOI PREzENTA PUBLICULUI LARg DATE șI FAPTE vERIDICE.
În anul 2010, un grup de cetățeni care au fost reduși din unitate prin ordinul conducătorului ÎCS „Dana International” SRL s-au adresat cu o rugăminte la dl Cimbriciuc Alexandru, deputat în Parlament, ca să-i ajute în soluționarea litigiului de muncă. Eu am acceptat să acord suportul juridic necesar la început unui grup mic de cetățeni care erau foarte derutați și indignați de felul cum au fost tratați de către angajator, de șmecheriile pe care le-au văzut la întreprindere până la reducerea în masă. Este de menționat că grație contribuției unui grup de activiști, în special Coval Iulia, Slivinschii Lidia, Chirilova Larisa, Cvapil Svetlana, am aflat mai multe detalii importante pentru a obține hotărâri judecătorești definitive de încasare în folosul la 107 angajați a indemnizației
de eliberare din serviciu. Timp de un an și jumătate, practic în fiecare zi de luni, am organizat nenumărate întrevederi cu reclamanții pentru a le comunica noutățile, a mobiliza eforturile comune și a acumula informații relevante. După zeci de ședințe judiciare petrecute în judecătoria Soroca, Curtea de Apel Bălți și Curtea Supremă de Justiție, reclamanții au primit dreptul de a încasa silit de la angajator creanțe salariale cu sume variate între 846 lei și 35 000 lei. Oamenii trăiau cu speranța să primească sumele indicate în titlurile executorii, deoarece pentru majoritatea reclamanților ajunși la vârsta de pensionare acești bani reprezintă un colac de salvare. Unii angajați au acumulat o vechime de muncă de 38 de ani. Cu părere de rău, nu a fost posibilă punerea în executare a titlurilor executorii la executorul judecătoresc, deoarece ÎCS „Dana International” SRL a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate, invocând drept temei incapacitatea de plată a întreprinderii. Prin încheierea Curţii de Apel Economică din 29 ianuarie 2010 a fost admisă cererea introductivă spre examinare, fiind desemnat în calitate de administrator provizoriu Pelin Veaceslav, certificat nr. 9713 din 14 decembrie 2007, ulterior a fost desemnat ca administrator al insolvabilității. Insolvabilitatea înseamnă situaţie financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a își onora obligaţiile de plată, constatată prin act judecătoresc de dispoziţie, iar conform art. 150 alin. (5) din Legea nr. 149 din 29.06.2012 cu privire la insolvabilitate “Distribuţia este efectuată de administratorul insolvabilităţii/lichidator”.
Este necesară aici o precizare referitor la faptul de ce salariații au declanșat un litigiu de muncă împotriva întreprinderii cu capital străin „Dana International” SRL, dar nu împotriva întreprinderii SA “Dana” (fabrica de confecții), cunoscute de către locuitorii urbei. Inițial, toți reclamanții au activat în întreprinderea SA “Dana”. În luna februarie 2008, angajații au fost transferați la SRL „Dana International”, care și-a schimbat denumirea în ÎCS „Dana International” SRL la 07.10.2008. Cu puțin timp înainte de acest transfer în masa a lucrătorilor, la data de 16 ianuarie 2008, SA „Dana” și ÎCS „Dana International” SRL au încheiat un contract, prin care au stipulat că ÎCS „Dana International” SRL va angaja prin transfer, la lucru permanent lucrătorii SA „Dana”, care vor depune cererile corespunzătore și va oferi o serie de garanţii stabilite de legislaţia muncii. În rezultatul negocierilor cu comitetul sindical, la 08 februarie 2008, punctul 7.1.3 al contractului menţionat a fost completat cu dispoziţii care stabilesc că stagiul de muncă realizat în cadrul SA „Dana” va fi luat în calcul de către ÎCS „Dana International” SRL în caz de concediere a salariaţilor pe motiv de reducere a statelor de personal. Prin urmare, angajatorul ÎCS „Dana International” SRL și-a asumat faţă de salariaţii angajaţi prin transfer achitarea garanţiilor și compensaţiilor acordate în legătură cu încetarea contractului individual de munca în temeiul art. 86 alin. (1) lit. b) și c) Codul Muncii. În toamna anului 2009, în cadrul SRL „Dana International” a avut loc o reducere în masă a salariaților potrivit art. 86 lit. c) Codul muncii, în legătură cu reducerea statelor de personal. Drept consecinţă a concedierii salariaților li s-a achitat doar o indemnizaţie în mărime de trei salarii lunare, însă întreprinderea a refuzat să-i achite indemnizaţia de concediere luând
în calcul întregul stagiu de muncă realizat. Prin deciziile irevocabile ale instanțelor naționale s-a decis că angajatorul ÎCS „Dana International” SRL și-a asumat faţă de salariaţii angajaţi prin transfer achitarea garanţiilor și compensaţiilor acordate în legătură cu încetarea contractului individual de munca în temeiul art. 86 alin. (1) lit. b) și c) Codul muncii. Datorită faptului că la emiterea ordinului de concediere angajatorul nu a efectuat plăţile prevăzute de art. 186 alin. (1) lit. c) a Codul muncii, instanțele au dispus încasarea în beneficiul reclamanţilor a indemnizaţiei de concediere egală cu mărimea sumată a unui salariu mediu săptămânal pentru fiecare an lucrat. Revenind la tema insolvabilității, este de menționat că incapacitatea de plată a apărut din cauza unei pretinse datorii a SRL „Dana International” față de creditorul BC „Banca Socială” SA în sumă de 105342 euro, echivalent a 1 839 472 lei (la acel moment), în baza contractului de credit nr. 55/2008 din 28.03.2008 și contractului de credit nr. 56/2008 din 28.03.2008 în valoare totală de 135 000 euro acordat pentru procurarea utilajului. Conform Contractului de fidejusiune 55/02 28.03.2008 și 56/02 din 28.03.2008, semnat cu Curtasova Liudmila, în sumă totală de 135 000 (una sută treizeci și cinci mii) euro. Drept garant al rambursării creditului alături de Curtasova Liudmila figurează și SC „Formens” SRL. O altă datorie față de SC “Formens” SRL în valoare totală de 10 209 135 lei a apărut în baza contractului general de producție din 01.02.2008 și actele adiționale nr.001 din 01.03.2008 și nr. 002 din 01.01.2008 încheiat între SRL „Dana International” și SC “Formens” SRL, care prevedeau achitarea plății prealabile a serviciilor
Pentru a-şi justifica oarecum acțiunile sale frauduloase, conducerea ÎCS „Dana International” a lansat un motiv care s-a adeverit a fi fals, precum că debitorul insolvabil era o fabrică de cusut costume bărbăteşti, fondatorul fiind o întreprindere din România, însă deoarece a fost introdusă viza pentru cetăţenii români, administratorii nu au avut posibilitatea să vină în Republica Moldova şi nici nu au putut efectua auditul financiar pentru a exporta costume bărbăteşti în Suedia, Franţa, adică în ţările Europene.
În toamna anului 2009, în cadrul SRL „Dana International” a avut loc o reducere în masă a salariaților potrivit art. 86 lit. c) Codul muncii, în legătură cu reducerea statelor de personal. Drept consecinţă a concedierii salariaților li s-a achitat doar o indemnizaţie în mărime de trei salarii lunare, însă întreprinderea a refuzat să achite indemnizaţia de concediere luând în calcul întregul stagiu de muncă realizat. acordate. Despre caracterul dubios și condițiile acestui contract voi vorbi cu altă ocazie, însă este de remarcat că contractul a fost semnat din ambele părți de către una și aceeași persoană, dl Gerard Losson în calitate de administrator la ambele întreprinderi SC “Formens” SRL și ÎCS „Dana International” SRL. Aparent, incapacitatea de plată în care a ajuns ÎCS „Dana International” SRL ar fi o situație obiectivă, însă studiind anumite acte, am ajuns la concluzia că starea de insolvabilitate a fost provocată de persoanele cu funcție de decizie din cadrul întreprinderii care au însușit sume de bani impunătoare. Pentru a-și justifica oarecum acțiunile sale frauduloase, conducerea ÎCS „Dana International” a lansat un motiv care s-a adeverit a fi fals, precum că debitorul insolvabil era o fabrică de cusut costume bărbătești, fondatorul fiind o întreprindere din România, însă deoarece a fost introdusă viza pentru cetăţenii români, administratorii nu au avut posibilitatea să vină în Republica Moldova și nici nu au putut efectua auditul financiar pentru a exporta costume bărbătești în Suedia, Franţa, adică în ţările Europene. Vă asigur, stimați cititori, că nu faptul introducerii vizei pentru cetățenii străini a fost cauza încetării activității și neonorării obligațiilor față de angajați, deoarece multe circumstanțe dovedesc contrariul și voi începe cu aceea că o mare parte din utilaj a fost scos din ţară, cu câteva săptămâni înainte de concedierea în masă a angajaţilor, în perioada aflării acestora în șomaj tehnic, pentru ca salariații să nu vadă cum este evacuat utilajul din întreprindere. Din spusele angajaților, când aceștia au revenit la muncă după șomajul tehnic, aceștia au primit carnetul de muncă într-o hală goală, fiind surprinși de cele văzute. Datele ce se conţin în Camera Înregistrării de Stat dovedesc următoarele: - la 30.03.2009 capitalul social al societăţii constituia 7
382 549 lei; - la 15.09.2009 capitalul social a fost micșorat până la 1 494 175 lei, în aceeași lună când se decide micșorarea capitalului social — septembrie 2009 a fost pusă în aplicare reducerea în masă a angajaţilor. În pofida faptului că din punct de vedere legal, conducerea ÎCS „Dana International” SRL nu avea impedimente legale pentru reducerea capitalului social, însă apare o întrebare firească: de ce retragerea capitalului s-a decis în aceeași perioadă când se preconiza reducerea statelor de personal? Este important să remarc că capitalul social constituie și o garanție a stingerii datoriilor față de creditori, iar dacă acest capital social era lăsat, întreprinderea nu ajungea în incapacitate de plată și salariații ar fi primit banii ce li se cuvin, inclusiv din contul mijloacelor fixe. Cu alte cuvinte, la data de 08 februarie 2008, conducerea ÎCS „Dana Internaţional” SRL știa că în caz de reducere a numărului sau statelor de personal trebuie să rezerveze suma necesară pentru achitarea indemnizaţiei în legătură cu concedierea. Este evident că retragerea capitalului a fost regizată de rând cu alte acțiuni ilegale descrise mai târziu. Retragerea capitalului și alte acțiuni m-au determinat să scriu plângere penală în procuratura Soroca, înregistrată la 30.09.2010, iar o plângere similară a fost depusă la 27.09.2010 de către cetățenii C ova l Iu lia, C hir i lova Larisa, Istratii Larisa, Cojocari Nadejda și Sandu Clavdia... (Sfârșitul în numărul viitor)
DIN PARTEA REDACŢIEI
Avocatul Victor Felișcan și-a expus punctul de vedere pe acest subiect, care de ani buni este „în gura lumii”. Or, este vorba despre o întreprindere care altădată era mândria Sorocii, iar astăzi a ajuns în paragină. La rândul ei, redacţia OdN este gata să ofere spaţiu și altor persoane competente și implicate, întrun fel sau altul, în acest proces „de lichidare cu muzică”…
6
Observatorul de Nord
36(905) • 29 septembrie 2017
Raiul din care Dumnezeu a evadat (III)
(Continuare. Începutul în numerele precedente)
...Din Rai nu pleci, poţi fi doar izgonit. Evadarea nu are sens, pentru că i-ar deruta imens pe cei fericiţi! Înseamnă că la noi raiul este altfel. Un rai de care Lui Dumnezeu îi este rușine să povestească. Așa s-a întâmplat că cei care visau să vadă venind în Slobozia noastră turiști de la Paris, Atena, Roma și din alte părţi, în final au plecat la Roma, Atena, Paris și în alte părţi. Cauzele? Răspunsul e la suprafaţă: sărăcia. Dar sărăcia are și ea rădăcini. Altfel nu am putea înţelege de ce lasă oamenii poamele și căpșunele lor de acasă și pleacă să culeagă poame și căpșune în Spania, Franţa, Grecia? Rădăcina cea dintâi, zic eu, este muţenia. Imperiul le-a luat oamenilor vocea. Spirite balcanice, pline de vervă pe la nunţi și cumetrii, ei iau subit apă în gură când dau ochii cu administratorul ori cu un oaspete suspus. Chestia aceasta este confundată uneori cu ospitalitatea. Directorul SRL-lui din sat a plecat să se odihnească puţin la mare. Ca să nu piardă „evidenţa contabilă a lucrurilor”, a luat cu el și o contabilă... Între timp pe la posturile radio -TV se vorbi despre obligativitatea semnării contractelor colective de muncă. Oamenii trebuie să știe ce volum de muncă au de îndeplinit și cu ce se vor alege în final. Rumoare trecu prin slobozieni: Noi de ce nu știm ce vom primi pentru munca noastră?! Vrem contract de muncă! Mare minune! Şeful de brigadă, uimit ca de potop, merge la directorul proaspăt odihnit: − Oamenii fac gălăgie, vor contract la mână. Directorul urcă în mașină și vine la faţa locului:
Scor de hochei, înregistrat la Tiraspol Fotograf: Vadim Şterbate
VlAD SărăTIlă
FOTBAL: DIvIZIA NAţIONALĂ
În timp ce „zimbrii” au pierdut orice speranţă la un loc pe podium, la Tiraspol s-a jucat ca la hochei, protagoniste fiind cele mai stabile echipe din ultimii ani. De altfel, în celelalte meciuri au fost înregistrate scoruri normale, de „fotbal”: L 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.
Aşa s-a întâmplat că cei care visau să vadă venind în Slobozia noastră turişti de la Paris, Atena, Roma şi din alte părţi în final au plecat la Roma, Atena, Paris şi în alte părţi.
− Voi de ce nu lucraţi? Se usucă răsadul. Tăcere. Într-un târziu una mai curajoasă întrebă pe un ton jucăuș: − Ap, iaca am vrut să știm cum a fost la mare? − La mare a fost bine. Oamenii s-au ridicat și, fără să mai zică o vorbă, au mers la muncă. Cea cu întrebarea se lăuda: − Aţi văzut cum l-am pălit? Drept în ochi! Altă întâmplare. Un grup mobil al unui partid cu mari pretenţii ceru sprijinul directorului în campania electorală. Ce i-au dat — greu de spus, dar doreau să le favorizeze niște întâlniri cu alegătorii. − Așteptaţi zece minute, zise directorul. − Atât de repede puteţi organiza o adunare? Directorul îi luă pe emisarii partidului (astăzi nu mai există acel partid) și îi duse la crucea drumului de lângă fermă. Degrabă apărură și camioanele care duceau lucrătorii la deal. La un semn opriră toate. Directorul întrebă:
− Voi știţi că degrabă avem alegeri? − Ştiiim! − De data asta votăm pentru partidul Cutare. Aţi înţeles? Cine nu votează — tăiem grâul! Agitaţia electorală în trei sate luă sfârșit. Care, dracu, dintre voi, are tupeul să vorbească despre prosperitate, democraţie, schimbare revoluţionară? Ori nu știţi că nu poate mutul să primească la fel cu cel care vorbește? *** Cauza a doua: Lașii. De la începutul Mișcării de eliberare naţională noi nu am avut parte decât de câţiva oameni curaţi-lacrimă: Gheorghe Malarciuc, Gheorghe Ghimpu, Alexandru Moșanu, Nicolae Costin, Ion Dumeniuc, Mihai Cimpoi, Nicolae Mătcaș, Valentin Mândacanu, Vasile Bahnaru și alţi câţiva lingviști, Vieru, Leonida, din politicieni, poate, Sturza… Vai, nu inocenţii fac istorie! Lașii au vândut câte o găină, câte o albină în acest colţ de
ţară. Sunt pline analele și ne dor urechile de cei care ne mai conving că nu s-a putut altfel, au vrut să ne facă bine și că mai vor. De la Cremene până la Slobozia mea (4 kilometri) au fost amplasate o fermă de aproape o mie de vaci, o stână cu vreo cinci sute de oi, o prisacă cu circa 300 știubeie și o fermă de păsări cu vreo cinci mii de găini. Toate au dispărut într-o noapte, așa cum au dispărut în toată R.Moldova. Se vede că nu s-a putut altfel. Se zice că parte din bani au fost folosiţi pentru a cumpăra electoratul. De, politica este în primul rând economie. O întrebare îmi tot dă ghes: Poate fi conceput raiul fără albine, oiţe, vaci și păsări? De unde râuri de lapte fără vaci? Răspuns: Poate. În buletinele de știri. Aventurierii, hoții ori, pur și simplu, trădătorii gen Iurie „frontistul” ne-au făcut prizonieri. Jiosenii nu mai vor programe, placate, vor orez, niște bănuţi, ceva concret... (Continuare în numărul viitor)
FC SHERIFF-FC DACIA: 6-3, FC SFÂNTUL GHEORGHE-FC ZIMBRU: 0-0; FC DINAMO AUTO-FC PETROCUB: 1-0; FC SPERANŢA-FC SPICUL: 2-0; FC MILSAMI-FC ZAREA: 1-0. După 11 etape clasamentul se prezintă astfel:
EchipE SHErIFF MILSAMI DACIA PEtroCuB-HÎnCEŞtI SPErAnȚA ZIMBru DInAMo-Auto ZArIA SPICuL SFÎntuL gHEorgHE
M 11 11 11 11 11 11 11 11 11 11
În etapa a 12-a cele mai importante meciuri vor avea loc la Speia, unde „dacii” vor primi replica orheienilor, și la Chișinău, unde „zimbrii” au o misiune grea în faţa liderului. Hânceștenii vor
V 9 9 7 4 3 3 3 3 3 2
E 2 0 1 3 3 3 2 1 1 2
Î 0 2 3 4 5 5 6 7 7 7
Gol 34-9 17-7 17-15 15-9 13-16 10-9 9-19 10-16 9-21 8-20
pT 29 27 22 15 12 12 11 10 10 8
încerca să se reabiliteze în meciul cu echipa din Suruceni, „Spicul” se va duela cu dinamoviștii din Bender, iar bălţenii vor examina echipa din Nisporeni. (Dan AOLEI)
FOTBAL: DIvIZIA B, ZONA NORD
victorie în stil italian a sorocenilor Sâmbăta trecută a continuat seria de meciuri reușite ale fotbaliștilor soroceni. De data aceasta „Dava” a câștigat, într-un stil tipic italian, în faţa echipei din Camenca: CRUIZ-CF SOROCA: 0-1; L 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.
EchipE FC FLorEŞtI IntErSPort CF SoroCA FCM ungHEnI SPErAnŢA DroCHIA MAIAK CIoroPCAnI CF rÎŞCAnI ZArIA-2 FC FăLEŞtI CruIZ
SPERANŢA-FC FăLEŞTI: 7-0; FC RÂŞCANI-FCM UNGHENI: 2-6; MAIA-FC FLOREŞTI: 2-4, INTERSPORT-ZAREA-2: 3-1. După 8 etape sorocenii ocupă un onorabil loc pe podium: M 8 8 8 8 8 8 8 8 8 8
V 7 5 5 5 5 4 2 1 1 1
E 0 3 1 1 0 0 1 1 1 0
Î 1 0 2 2 3 4 5 6 6 7
Gol 25-9 19-8 18-12 29-9 30-17 19-16 12-28 12-21 5-24 6-31
pT 21 18 16 16 15 12 7 4 4 3
Mâine, cu începere de la ora 15.00, sorocenii au meci greu acasă cu formaţia din Drochia, care în etapa trecută „a măturat pe jos” cu echipa din Fălești. (Dan AOLEI)
Foto: OdN
Foto: OdN
SĂRBĂTOARE FOTBALISTICĂ LA SLOBOZIA-vĂRĂNCĂU
Medalia de argint i-a fost înmânată şi domnului Alexei Florea...
Medaliile de argint şi-au găsit stăpânii! Duminica trecută la Slobozia-Vărăncău a avut loc o frumoasă sărbătoare fotbalistică, în cadrul căreia jucătorii echipei locale, FC „PrieteniaAgro”, au fost omagiaţi cu prilejul ocupării unui loc de frunte în cea mai importantă competiţie raională. În faţa câtorva zeci de microbiști, în prezenţa agenţilor economici care și-au adus aportul la cel mai răsunător succes sportiv
din ultimii ani bravilor fotbaliști li s-au înmânat medaliile de argint. Misiunea de onoare — înmânarea medaliilor — a revenit domnului vicepreședinte al raionului Soroca, Vlad Nicuţă, directorului SRL „Prietenia Agro” Alexei Florea, primarului comunei Vărăncău Petru Boţoc și președintelui Asociaţiei raionale de fotbal Radu Ghilas… „Pentru noi această
zi a fost foarte importantă, or calea spre acest succes a fost mai lungă decât ne-am dorit-o. Şi în ediţia trecută de campionat am fost la un pas de podium și numai ghinionul și lipsa de experienţă ne-au jucat festa. În fine, a venit sărbătoarea și pe uliţa noastră! Ba mai mult, cu un pic de noroc și mai multă concentrare am avut toate șansele chiar să devenim
campioni ai raionului. Nu este însă nimic pierdut, vom visa în continuare și într-o zi vom lua și titlul… Pe lângă fotbaliști mulţumesc agenţilor economici din localitate, îndeosebi administraţiei SRL „Prietenia Agro” și administraţiilor carierelor din lsatele noastre, Primăriei Vărăncău și, nu în ultimul rând, amatorilor de fotbal, care au fost mereu
alături de echipă. Trebuie să mai menţionez și faptul că în afară de medaliile de argint fotbaliștii au primit premii bănești din partea Consiliului raional, SRL „Prietenia Agro” și Primăria Vărăncău!”, ne-a declarat domnul Valeriu TAŞNIC, antrenorul echipei. Iată și cine au fost distinși cu medalii de argint: Tălămbuţă Mihai, Nicolaev Sergiu, Costin Veaceslav, Ganga Iurie, Vladiuc Cornel, Spoială Vladimir, Bacalâm Octavian, Cosnicean Vasile, Calcatin Mihai, Morguleţ Renat, Pașa
Vasile, Botnari Vasile, Boţoc Dumitru, Boţoc Dorin, Mărginean Igor, Todirel Victor, Madonici Radu. Ceremonia de premiere a culminat cu un meci amical de fotbal dintre echipele „Prietenia Agro” și deţinătoarea medaliilor de argint din campionatul raionului Florești, FC Vetiujeni. Întâlnirea s-a terminat cu scorul de 7-4 în favoarea gazdelor. Pentru învingători golurile au fost marcate de Cosnicean Vasile — 3, Pașa Vasile — 2, Dumitru Boţoc și Morguleţ Renat. (Dan AOLEI)
Observatorul de Nord
36(905) • 29 septembrie 2017
zECE CURIOzITĂȚI DESPRE ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT (II)
mOTTO: „CINSTIT ŞI HARNIC, RĂBDĂTOR FĂRĂ SĂ UITE ŞI vITEAz FĂRĂ CRUzImE, STRAșNIC îN mâNIE ŞI SENIN îN IERTARE, RĂSPICAT ŞI CU mĂSURĂ îN gRAI,
gOSPODAR ŞI IUBITOR AL LUCRĂRILOR FRUmOASE, FĂRĂ NICI O TRUFIE îN FAPTELE SALE, CARE, SE PARE CĂ, vIN PINTRîNSUL DE AIUREA ŞI DE mAI SUS”.
Nicolae Iorga (1871–1940), istoric român
(relatate de academicianul Demir DRAgNEv) IoN VAler xeNofoNToV,
Stema dinastică a lui Ștefan cel Mare, 1502. Fondul materiale ilustrative al Bibliotecii Științifice (Institut) „Andrei Lupan” a AȘM. Imagine oferită de dr. V. Mischevca
doctor în istorie
„+ Din mila lui Dumnezeu, noi, Ştefan voievod, domn al Ţării Moldovei”, fragment din hrisovul cu caracter îndoielnic din 23 august 1469. Pergament galben-maro, prost prelucrat, rupt la îndoituri. Cerneală cafenie (probabil, chinovar decolorat). Pecete de smoală neagră cu sigiliu roşu, deteriorată, atârnată pe fir răsucit, cafeniu, de mătase, decolorat. / Dimensiuni: 435 × 330. Arhiva personală a academicianului Demir Dragnev (publicat în 2016 de Sergiu Bacalov şi Larisa Svetlicinâi de la Institutul de Istorie al AȘM).
În lunga lui domnie a purtat 36 de războaie, ieșind învingător în 34, fiind în primul rând un apărător al pământului natal. Ştefan-Vodă cunoștea limbile maghiară și slavonă, fapt care l-a ajutat să evite o capturare de către unguri în bătălia de la Orbie (1470), apoi să comunice în slavonă (1503) cu un sol polonez, cerându-i ca Pocuția să rămână Moldovei. Potrivit tradiției, a ctitorit 44 de lăcașuri de cult (istoricii au depistat 32) în Moldova, Țara Românească, Transilvania și Muntele Athos, formând un stil arhitectonic (numit „moldovenesc”), a promovat, sub aspect literar, scrierea de cronici de curte, cărți religioase și juridice, în slavonă (circa 60 de opere) etc. Este unul dintre cei mai populari eroi ai folclorului, iar începând cu Epoca
Soroca în trecut şi prezent (vI) “OBSERvATORUL DE NORD”, îN PARTENERIAT CU mUzEUL DE ISTORIE ŞI ETNOgRAFIE, A LANSAT RUBRICA “DIN ISTORIA SOROCII”, UNDE vĂ vOm PREzENTA PAgINI DIN ISTORIA ORAŞULUI ŞI ŢINUTULUI NOSTRU. DACĂ AvEŢI FOTOgRAFII DE ARHIvĂ DIN SOROCA SAU ŞTIŢI LUCRURI mAI PUŢIN CUNOSCUTE DIN ISTORIA LOCALĂ, SPUNEŢI-LE ŞI NOUĂ CA SĂ LE PUBLICĂm. CONTACTAŢI-NE LA REDACŢIE LA NUmĂRUL DE TELEFON 0 (230) 84-297 SAU SCRIEŢI-NE PE ADRESA zIARULUI ORI PE POŞTA ELECTRONICĂ vADIm.STERBATE@gmAIL.COm Cât privește lemnele de foc sunt așa de scumpe pentru ţăran, încât el preferă să facă focul cu ciocleji de popușoi, porie, beţe de floarea soarelui sau chiar bălegar uscat și tăiat în bucăţi pătrate, ca pe niște cărămizi; căci dacă se încumetă să-l împingă păcatul să ia din pădurea Statului, apoi brigadierii silvici îi pune în spinare — toate lipsurile provenite din lăcomia lor, de rozători ai pădurelor, dresând apoi procese-verbale fictive, ca să se descurce de răspundere. Şi vitele de povară au scăzut și s'au pipernicit. Unde sunt boii de Moldova cu niște coarne de 2 arșini și armăsarii de Soroca sau Hotin? Numărul cailor de muncă în Soroca 7.700, având in urmă judeţele Hotin, Orhei și satele căzăcești. Totuși, numărul hergheliilor din Soroca era cel mai mare din Basarabia, 38 din 77. În războiul de la 1905 Basarabia a dat 4000 de cai
de cavalerie. Caii în genere n'au o rasă frumoasă, sunt înalţi, au capul mare, picioarele groase, dar sunt de fire blânzi și rezistenţi la drum, fără a cere multă îngrijire. Preţul unui cal varia între 30— 75 ruble. Azi 5—12.000 lei o pereche de cai buni. Deși în 1847 guvernul rus a înfiinţat grajduri de încrucișare, — n'au dat nici un rezultat, fiind speculate de amploiaţii statului. Cai de cursă „Orlof " avea familia Korsorkof de la Vadul lui Vodă (Chișinău). Personal am văzut documente ce arătau în mod clar speţa celebră a acestor animale. La alipire i-a cumpărat Statul pentru hergheliile sale. Vitele cornute de specia bovină din Soroca sunt la fel cu cele din întreaga Basarabie: rasa balcanică, ucrainiană și din Moldova. Oi sunt așa zisele „valahe" cu lâna aspră, lungă și compactă. Carnea e însă foarte gustoasă, iar cașcavalul și brânza din Basarabia se vindea pe piaţa Petrogradului. La
1841 s'a introdus rasa „merinos". Totalul oilor din jud. Soroca în 1893 era de 107.944 cele simple, oi fine 13.382, adică avea cel mai mare număr de oi fine, afară de Bender și Akerman, și avea înainte ca număr celelalte judeţe, afară de Bălţi, Hotin și Orhei. Principalele târle din Basarabia le aveau următorii proprietari: Kamalna, principele Gagrin, Paset, Caso, Leonard, Mihalachi Rally, Principele, Wilenstein, Calmutski și Şt. Stratulat. Soroca întocmai ca și Orheiul, Bălţi și Hotinul
are în pădurile sale așa ziși „lupi de câmp" — pieptoși, îndrăzneţi și foarte feroci, iar în bălţile Nistrului mistreţi. Peștele din Nistru, prezintă multe varietăţi: chefal, scrumbia, crap, somn, barbulea, nisetru, morun. (...) În ceia ce privește industria, în Soroca erau 8 fabrici de spirt și anume în satul Cobileanca a lui Gh. Catargi; în satul Vertiugeni * În text este păstrată ortografia originalului. Cezar Stoika, ziarul “Cultura poporului”, Cluj, martie 1926
7
Modernă — erou în prestigioase opere literare (scrise de Mihai Eminescu, Barbu Delavrancea, Mihail Sadoveanu ș.a.). Busturi și statui cu domnul Țării Moldovei, în special ecvestre, au fost amplasate în mai multe orașe din România (Iași, Suceava, Vaslui, Piatra-Neamț ș.a.) și Republica Moldova (Chișinău, Ştefan-Vodă ș.a.). Viața marelui voievod este una bogată în evenimente unice din istoria Țării Moldovei. 1. Cele mai favorabile luni din viața lui Ştefan cel Mare au fost decembrie și ianuarie (23–26 ianuarie 1465 cucerește Chilia; 15 decembrie 1467 îl învinge pe Matei Corvin la Baia; 10 ianuarie 1475 — victoria de la Vaslui etc.), iar cele mai nefaste luni din viața lui au fost iunie și iulie (26 iulie 1462, a fost rănit la Chilia; 5 iunie 1463 — căsătorie fericită cu Eudochia din Kiev, însă de scurtă durată, deoarece iubita soție moare la scurt timp, la 25 noiembrie 1467; 26 iulie 1476 — înfrângerea de la Valea Albă–Războieni; 14 iulie 1484 — turcii cuceresc definitiv Chilia; 2 iulie 1504 — moare). 2. A organizat, consolidat și modernizat oastea mare țărănească (constituită din 40 000 de oameni) și oastea cea mică de curteni (12 000 de călăreți), dotând-o cu tunuri. Totodată, menținea o legătură afectivă cu militarii. După fiecare victorie, la intrarea în cetatea Suceava, organiza o ceremonie numită „ospățul domnesc”, în acest scop fiind construită o sală uriașă, numită „casa domnească”,
ACCIDENT
unde lua masa întreaga sa oaste. Înainte de ospăț voievodul acorda titlul de viteji (echivalentul cavalerilor în Occident) boierilor și țăranilor care s-au distins în luptă. 3. În anii 1466–1467 a fost zidită din temelie cetatea de la Roman („Cetatea Nouă”), spațiul din preajma căreia a devenit loc tradițional de trecere în revistă a oastei marelui voievod. La această adunare, numită beleagul (din germană — Belagerung — tabără), era controlat echipamentul ostașilor, cei cu echipament necorespunzător fiind aspru pedepsiți, zicând-se că au fost dați „în beleag”. De aici provine expresia metaforică păstrată până în prezent — „în vileag”. 4. Către 1470, Ştefan cel Mare a renovat cea mai veche cetate tătărească de piatră de la Orheiul Vechi, de lângă satul Trebujeni, numele căruia, potrivit istoricului C. Rezachevici, amintește că pe aici trecea un drum comercial protejat de cetate, pe care mergeau negustorii de peste mare de la Trapezon (Trapezunt) spre Iași, unde se afla o uliță cu același nume. 5. Niciun document nu a fost semnat de Ştefan cel Mare, el dădea doar indicații, care erau notate cu grijă de dregătorii de la curte. Conform tradiției medievale, domnul făcea parte din tagma luptătorilor, iar cu scrisul se ocupau diecii, care se considerau meseriași din rândurile celor care muncesc. 6. În anul 1501, Ştefan cel Mare redobândește de la poloni regiunea Pocuția, instalând în cetăți pârcălabi. Victoria a fost asigurată de prestația domnului, care, fiind bătrân și bolnav de picioare, a condus armata dintr-o caretă, fiind astfel cât mai aproape de popor... (Continuare în numărul viitor)
ca rezultat automobilul de model Mercedes s-a inversat și s-a tamponat într-un copac de pe marginea traseului. După tamponare, unul dintre pasageri a decedat pe loc, iar Două persoane au ajuns la Spi- conducătorul auto și al doilea talul raional Soroca, iar una a pasager s-au ales cu multiple decedat pe loc, în urma unui leziuni corporale grave. Pe grav accident rutier, produs acest fapt a fost pornită o luni, în jurul orei 18.00. Băr- cauză penală pentru ”Încălbatul care se afla la volanul carea regulilor de securitate a mașinii s-a pornit din satul circulaţiei sau de exploatare Redi-Cereșnovăț și se îndrepta a mijloacelor de transport de spre traseul național. Acesta, către persoana care conduce împreună cu un pasager, sunt mijlocul de transport care a originari din satul Racovăț, iar provocat decesul unei perfemeia care îi însoțea — din soane”. În cazul în care i se va satul Rădi-Cereșnovăț. Potrivit dovedi vinovăţia, șoferul riscă poliției, una din cauzele acci- închisoare de la 4 la 8 ani cu dentului este deplasarea cu privarea de dreptul de a conexces de viteză. Şoferul în duce mijloace de transport vârstă de 35 de ani a pierdut pe un termen de la 4 la 5 ani. controlul automobilului, iar (Doina ALEXEI)
Accident grav pe traseul RediCereșnovăț - Racovăț
8
Observatorul de Nord
36(905) • 29 septembrie 2017
Foto: Vadim Şterbate / OdN
Cultură
Festivalul se desfăşoară sub genericul “Două state, o literatură”
Festival Internaţional de poezie în Cetatea Soroca
VADIM ŞTerbATe
literatură”. “Cunosc Soroca de mult timp, am scris despre Sâmbătă, un desant de poeţi Cetatea Sorocii la “Tinerimea și critici literari de pe ambele Moldovei”, ne spune Leo Butmaluri ale Prutului au venit naru, președintele filialei din la Soroca. Aceștia au parti- Chișinău a Uniunii Scriitorilor cipat la Festivalul de Poezie din România, Leo Butnaru, “București-Chișinău” cu o care a făcut în anul II și pracramificaţie la Soroca, loca- tica de jurnalism la Soroca. litate ce se vrea a fi Capitala Eram emoţionat apriori Culturală a Basarabiei. Eve- despre tumultul care a trecut nimentul a ajuns la cea de-a peste această fortăreaţă și ea treia ediţie și se desfășoară a rămas în picioare. Pe urmă sub genericul “Două state, o am mai fost cu evenimente
literare și anturajul mi s-a părut excepţional pentru poezie, literatură și întâlniri. Prieteniile noastre cu scriitorii născuţi la Soroca și drumul bun Chișinău - Soroca deschide mai multe perspective. Ne-am gândit că după o cetate mai puţin norocoasă, cum este cea de la Orheiul Vechi, unde am avut două ediţii, ar fi bine să trecem și pe la Soroca”. Gazdele evenimentului InterNaţional, după cum s-a
exprimat cineva dintre cei prezenţi, au fost poetul Petre Popa, directorul Teatrului “Veniamin Apostol”, și Vladimir Nicuţa, vicepreședintele raionului Soroca. “Am scris un aforism cândva că “Cetăţile se construiesc cu mintea, dar se apără cu sufletul” și iată această cetate de cuvinte iese în faţă și cuvintele aduc și minte, afirmă poetul Petre Popa. Dacă ne speria ploaia, așa cum s-a întâmplat cu
spectacolul Maestrului Doga, eram pregătiţi să mergem la teatru, dar de data aceasta Dumnezeu a ţinut mai mult cu poezia, o dovadă în plus că mai întâi a fost cuvântul”. În vechea fortăreaţă de pe malul Nistrului s-a desfășurat maratonul liric „Cea mai frumoasă poezie”, concurs care a fost câștigat de Grigore Chiper, din partea stângă a Prutului, și Gabriel Chifu, din dreapta fluviului. Tot aici au fost acordate
Premiile Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România. Acestea au revenit lui Ioan Mânăscurtă pentru volumul de eseuri „Deslușirea semnelor” și lui Vitalie Răileanu pentru cartea de poeme „Străin pe ape”, ambii născuţi în ţinutul Sorocii. Urmăriţi secvenţe video de la maratonul literar pe www. observatorul.md/?p=33145
ÎNvĂȚĂMÂNT
Lecție de jazz la Colegiul de Arte Foto: Tatiana Mitrofan / OdN
TATIANA M ITrofAN
ELEvII COLEgIULUI DE ARTE “NICOLAE BOTgROS” AU AvUT
PARTE DE O LECțIE DEOSEBITĂ șI UN mASTER-CLASS PE TEmA mUzICII jAzz. AFARĂ DE NOILE CUNOșTINțE DESPRE ACEST gEN mUzICAL șI ExPERIENțA PRELUATĂ DE LA ARTIșTII DIN DOmENIU, vIITORII INSTRUmENTIșTI AU ADUNAT șI mULTE EmOțII FRUmOASE.
Evenimentul a avut loc în cadrul festivalului de muzică Etno Jazz și s-a desfășurat în două părți. În prima parte, viitorii instrumentiști și profesorii lor au asistat la o lecție dedicată muzicii jazz, ținută de Virgil Mihaiu, profesor de estetică a jazzului la Academia de muzică din Cluj, România. Profesorul a vorbit despre originea acestui gen muzical și dezvoltarea acestuia la diferite popoare. Totodată, cei prezenți au audiat piese de jazz în interpretarea artiștilor din diferite țări. “Muzica fără contacte interumane este inutilă, aceasta este o artă a comunicării și, dacă nu ar exista asemenea ocazii, ar fi inutilă toată forțarea artistic depusă în această instituție, a menționat domnul Mihaiu.
Evenimentul a avut loc în cadrul festivalului de muzică Etno Jazz și s-a desfășurat în două părți
În lume asemenea practici au devenit curente și mă bucur că la Soroca există șanse să se perpetueze asemenea inițiative. Această întâlnire este o recompensă pentru rezervorul de talente
extraordinare, care există în Basarabia și de care profită și scena română muzicală. Pot spune cu mâna pe inimă că toți basarabenii care au fost studenți la Academia din Cluj au făcut onoare acestui spațiu
și admir că în pofida tuturor vicisitudinilor ați reușit să mențineți acest nucleu artistic viu”, a mai spus profesorul. În cea de-a doua parte, ansamblul Liberty a evoluat cu un recital. Artiștii din
Tiraspol au cântat mai multe piese, iar ritmurile muzicii jazz au înviorat atmosfera, publicul răsplătindu-I cu aplauze îndelungate. Elevii instituției de învățământ care studiază diverse instrumente
muzicale spun că asemenea evenimente îi ajută să-și îmbogățească cunoștințele și să-și propună scopuri mari pentru viitorul lor profesional. Printre ei este și Dorina Grigoriu, care studiază clarinetul în anul patru de studii. “Mi-a plăcut mult clarinetul azi, în special solurile, dar și trompeta. Asemenea întâlniri cu artiști ne sunt de mare folos, sper sa mai avem așa ocazii”. “M-a impresionat ansamblul Liberty, mai ales trompeta. Aș vrea, în viitor, să am posibilitatea să cânt și eu într-un astfel de ansamblu. Pentru mine a fost un exemplu frumos de urmat”, a menționat Radu Sterpu, student anul patru la Catedra instrumente aerofone de percuție. “Evenimentul se desfășoară în colaborare cu formația Trigon și Anatol și Veronica Ştefăneț, în cadrul festivalului Etno Jazz festival, care are oc la Chișinău, ne-a informat Emil Guțu, directorul Colegiului. Ei au hotărât ca în acest an să vină și la noi, iar noi suntem deschiși. Atât pentru elevi, cât și pentru profesori asemenea evenimente sunt benefice, acestea înseamnă noi viziuni, noi experiențe, un punct spre care să tindem cu toții, un exemplu viu a ceea ce se poate de atins în viitor”. Etno Jazz Festival se află la ediția a XVI-a. În acest an, un eveniment asemănător s-a desfășurat și la Cahul.
Observatorul de Nord
36(905) • 29 septembrie 2017
9
Cultură
CEI CARE AU AjUNS vINEREA TRECUTĂ LA PALATUL DE CULTURĂ DIN mUNICIPIUL SOROCA SE POT CONSIDERA ADEvĂRAŢI NOROCOŞI. TImP DE DOUĂ ORE ACEŞTIA AU ASCULTAT UN RECITAL DEOSEBIT PE mELODIILE SCRISE DE EUgEN DOgA, LA SPECTACOL PARTICIPâND ŞI îNSUŞI COmPOzITORUL. mAESTRUL A FOST îNSOŢIT DE ORCHESTRA DIRIjATĂ DE DUmITRU CâRCIUmARU șI SOLIșTII TEATRULUI NAțIONAL DE OPERĂ șI BALET „mARIA BIEșU” - SERgIU PUNgA, mARIANA BULICANU, ANA CERNICOvA, ION TImOFTI ŞI ACORDEONISTUL vITALIE ADvAHOv. Sute de soroceni, dar și oaspeţi din alte regiuni ale Republicii Moldova, ba și melomani din Ucraina, au
venit pentru a-l vedea și a-l asculta pe Maestrul Eugen Doga. Compoziţii muzicale ca “Balada”, “Pe vaporaș”, “Cascada din Paris”, “Pârâiașul”, “Eterna”, cântecele pe versuri de Veronica Micle și Mihai Eminescu, dar și celebrul “Vals” au răscolit sufletele spectatorilor. “Am trăit momente deosebit de frumoase, ne spune Grigore Babici, unul dintre spectatori. Vreau mai multe spectacole de acestea, că de taranta m-am săturat. M-am odihnit cumsecade ascultând această muzică. Mi-au plăcut atât lucrările Maestrului Eugen Doga, cât și cântăreţii. Avem talente tinere înzestrate de Dumnezeu cu voce deosebită”. Unii spectatori au ascultat îndemnul organizatorilor și au venit îmbrăcaţi în straie tradiţionale. În haine naționale au fost îmbrăcate autorităţile locale, dar și soţia compozitorului, doamna Natalia Doga.
Eugen Doga: “Dă Doamne să ajungem la această zi nu numai când ne vom vedea, dar și când ne vom bucura unul de altul. Ne vom bucura pentru tot ce avem frumos. Noi avem foarte multe lucruri frumoase, doar că noi nu prea știm să le observăm. Chiar odată cu Anatol Ciocanu am scris un cântec: “De câte ori nepăsători, treceam pe lângă flori”. Uite, flori avem foarte multe și vă doresc să le savuraţi, să vă bucuraţi de ele, și să creșteţi aceste flori, fiindcă am văzut că aveţi foarte multe floricele care au urcat aici pe scenă. Sunteți fericiți că aveți această cetate, care a mai rămas, păstrați-o, să nu v-o fure peste noapte!”
Eugen Doga la pătrat
Eugen Doga alături de... Eugen Doga!
Foto: Vadim Şterbate / OdN
vISE REALIZATE
Eugen Doga a primit şi cadouri din partea gazdelor
Spectatorii stăteau nu doar pe scaune, ci și în picioare, numai să poată fi prezenţi la acest eveniment special. “Deși am stat în picioare tot recitalul, mie mi-a plăcut foarte mult, zice Suzana Dedova. Eu prima dată am ascultat muzică interpretată de Orchestra Teatrului de Operă și Balet. Dacă ar fi mai des astfel de spectacole, ar fi mai bine. Am venit în ie, așa cum ne-au spus organizatorii, de fapt eu la toate sărbătorile mă îmbrac așa. Finalul cu celebrul Vals al lui Eugen Doga mi-a plăcut cel mai mult”, spune tânăra. Iniţial, spectacolul era programat să aibă loc în preajma cetăţii, dar din cauza ploii acesta s-a desfășurat în Palatul de Cultură. Cu toate acestea, Maestrul Eugen Doga a vizitat fortăreaţa, ba chiar a acceptat provocarea redacţiei noastre, interpretând la pian "Sonnet"-ul în Cetatea Sorocii, fiind acompaniat de ploaie (secvența video o puteți vedea aici - www. observatorul.md/?p=33050). Cel mai bun pian de la Colegiul “Mihai Eminescu”, adus special pentru aceasta, va fi păstrat în instituţie ca piesă de patrimoniu, căci la el a
TATIANA MITrofAN
EUgEN DOgA LA PĂTRAT SAU DOUĂ PERSOANE CU NUmELE
EUgEN DOgA îN ACELAŞI TImP, îN ACELAŞI LOC! A FOST vISUL
UNUI SOROCEAN CARE POARTĂ ACELAŞI NUmE PRECUm mARELE COmPOzITOR, DE A-I STRâNgE mâNA TIzULUI SĂU CELEBRU, îN NUmELE CĂRUIA A FOST BOTEzAT ŞI CREAŢIA CĂRUIA O ADmIRĂ. IAR OBSERvATORUL DE NORD A FOST COmPLICE LA REALIzAREA ACESTUI vIS.
Numele Eugen Doga în țara noastră, dar și în lume se asociază cu talent, dragoste de frumos, înaltă cultură… Maestrul Eugen D oga a c ucer it lume a întreagă prin creațiile sale muzicale, iar valsul inclus în coloana sonoră a filmului “Gingașa și tandra mea fiară” este numit de UNESCO a patra capodoperă muzicală a secolului XX. Sorocenii, precum milioane de oameni în lume, admiră geniul marelui compozitor, originar din localitatea Mocra, de pe malul stâng al Nistrului. Soroca are însă un propriu Eugen Doga.
Foto: Vadim Şterbate / OdN
VADIM ŞTerbATe
Foto: Vadim Şterbate / OdN
O seară de suflet pe muzica lui Eugen Doga
Maestrul Eugen Doga în fortăreaţa medievală
cântat Eugen Doga. “Cetatea e mai frumoasă din exterior, ne-a declarat maestrul după ce a făcut o mică plimbare prin ea. E splendidă. Glugile o fac și mai frumoasă. Cred
Numele acestuia este asociat cu siguranță, salvare, ajutor. Soroceanul Eugen Doga este inspector la Direcția Situații Excepționale. În fiecare zi, alături de colegii săi el stă la straja vieții și siguranței locuitorilor raionului Soroca. Din cuvintele sorocea-
că atunci când se vor termina lucrările va fi frumos și în interior. Nu putem să nu ne mândrim cu aceasta, unica rămasă podoabă arhitecturală și istorică”. Şi despre Soroca
mult muzica, dar nu a urmat calea ei în dezvoltarea sa profesională. Nu a studiat la o școală muzicală, dar întotdeauna a urmărit activitatea tizului său celebru, visând că într-o zi îl va vedea și îi va strânge mâna. În ajunul spectacolului dedicat jubileului de 80 de ani ai compozitorului, știind Maestrul Eugen Doga: că la Soroca va fi organizat un spectacol aniversar, redacția M-am simțit bine, ziarului Observatorul de fiindcă e salvator și Nord a decis să pună umărul salvează viețile omenești. la realizarea unui vis. Așa Asemenea oameni eu că am organizat întâlnirea i-aș multiplica, fiindcă celor doi Eugeni. Copleșit e om pe cale dreaptă. de emoții și foarte bucuros, Nu știu dacă a trecut soroceanul nostru a venit la câte ceva din vocația Cetatea Soroca, unde se afla mea muzicală, dar maestrul Doga. Întâlnirea a sunt sigur că părinții fost scurtă, dar frumoasă, cei dumnealui s-au orientat doi și-au strâns mâinile și au bine. Sper că lumea se memorat acest deosebit eveva mândri cu Eugen niment în câteva fotografii. Doga de la Soroca. Salvatorul Eugen Doga a nului, bunica sa, Natalia venit cu un buchet mare și Doga, originară și ea din frumos de flori pentru comstânga Nistrului, îi purta un pozitor, în semn de profundă respect deosebit compozi- recunoștință pentru creația torului și îi admira creația. sa. Iar în schimb a luat fruŞi-a numit nepotul în cinstea moase amintiri și satisfacția artistului, în speranța că va fi unui vis împlinit. și el un mare talent în lumea “Această întâlnire mi-a muzicală. Soroceanul iubește lăsat sentimente plăcute,
și soroceni, compozitorul a avut numai vorbe de bine. “Pe neașteptate am fost surprins frumos. Am văzut un orășel frumos cu străzi frumoase și drepte. Ploaia îi dădea și un farmec romantic. Oamenii la spectacol i-am văzut și primit ca pe neamurile mele. Am simțit că erau plini de dor de a ne vedea”, a mai declarat Eugen Doga pentru ziarul “Observatorul de Nord”. Ultima dată Eugen Doga a cântat pe această scenă în primăvara anului 2007, iar mulţi dintre melomanii de atunci au venit și acum. Anul 2017 a fost declarat anul lui Eugen Doga, fiind un omagiu cu prilejul aniversării a 80-a de la nașterea sa. Spectacolul a făcut parte dintr-o serie de activităţi dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, cu sprijinul USAID Moldova, Guvernul ui Suediei, a Oficiului Național al Viei și Vinului. Cu această ocazie a fost lansată campania de turism cultural ”Fii Oaspetele Nostru”, musafirii orașului fiind îndemnaţi să descopere traseul turistic din regiunea noastră.
mult așteptate. Unul dintre visele mele s-a realizat, pentru prima oară am avut posibilitatea să mă salut cu maestrul, să facem și o poză datorită dvs. Cu părere de rău, din lipsa timpului nu am reușit să schimbăm multe vorbe, dar sunt bucuros că i-am strâns mâna și am reușit să-l salut. Am fost la concertul maestrului și sunt foarte recunoscător redacției dvs. pentru această idee. Oriunde m-aș duce, oriunde m-aș prezenta, toți sunt mirați de numele meu, am mare plăcere să port același nume, mă mândresc cu asta”, și-a împărtășit impresiile salvatorul. Acesta i-a dorit mulți ani maestrului, după care s-au despărțit. Astfel, 22 septembrie 2017 va rămâne în memoria sorocenilor ca ziua în care compozitorul Eugen Doga a revenit cu un spectacol de excepție la Soroca, la o distanță de 10 ani. Iar pentru Eugen Doga, inspector la DSE, va rămâne în memoria ca ziua în care și-a văzut visul realizat.
10
Publicitate: anunt.observatorul.md
36(905) • 29 septembrie 2017
OdN PaGini de PUBLiciTaTE
PLUS Informații cu privire la amplasarea publicității pe paginile OdN la tel/fax.: 023 024 073 (08:00-16:00)
оКНа и ДВЕРИ из PVC
T.: 0-230-230-34, 069347180 Кишинэу, ул. Мунчешть, 271A Тел.: 022507660, 069007599
Новые
ЕЛЕКТРОДВИГАТЕЛИ однофазные, трёхфазные
ПЕРЕМОТКА ЭМАЛЬ ПРОВОД
DE vÎNZARE:
APART. 1 CAMERĂ:
CEntru, 1/7, str. Independenței, 79, cu posibilitatea de ieșire la strada centrală și plan de construcții, subsol. T. 061156928. CEntru, 3/9, 39 m², reparație, gaz, termopane, mobilat, utilaj casnic nou, posibil fără mobilă. T. 061135044. СОРОКА НОУЭ, 2/5, без ремонта, газ до плиты, цена договорн. + гараж в р-не 9-й столовой. T. 023027385, 068709509. СОРОКА НОУЭ, 2/5, газ, отопление, частично меблирована, косметический ремонт, закрытый балкон, €8700. T. 069748549. SoroCA nouă, 4/5, str. Mateevici, 2, încălzire, boiler, fără reparaţie. T. 023031564, 069015547. SoroCA nouă, 5/5, gaz, reparație, balcon, urgent! T. 067313170. SoroCA nouă, 5/5, reparație, gaz, încălzire, internet ș.a. Sau schimb pe apart. cu 2 camere. T. 068461195, 060757020.
MUZICĂ PENTRU NUNţI, zile de naştere, cumetrii. Foto, video, moderator. 023021414, 069270832 ConFECŢIonăM porţi, garduri, gratii, cozoroace, construcţii metalice.
t.: 069131795. MoSCoVA — r.MoLDoVA
Transport pasageri și colete. Sigur. Rapid. Confortabil.
Observatorul de Nord
Торты, калачи SRL «TESTOR» СОРОКА предлагает широкий ассортимент кондитерских изделий для торжеств: свадеб, дней рожденья, именин с индивидуальным оформлением. ! НК Атью И В а НО с печ о т Тор любог ения ж к). а р и б изо тоторт (фо
PLASĂ METALICĂ de la producător
г.Сорока, ул. Траян,17. 023023586, 023031153, 079443246.
tel.: 023073597, 069386006
T. 068746509 (Ro) +79257261989 (Ru) De vânzare:
PĂDURE TÂNĂRĂ, 3 ha,
lângă or. Soroca. Tel.: 069194884. SA „Alfa-nistru” ANGAJEAZĂ MunCItorI BărBAȚI, la sectorul Volovița. T. 023023422, 069333801 SoroCA nouă, 3/5 reparație cosmetică, gaz, încălzire, subsol, str. Mateevici, 6. Preț negociabil. T. 069173824. СОРОКА НОУЭ, 3/5, газ, евроремонт, середина дома. T. 068071968. SoroCA nouă, 5/5, gaz, încălzire, reparaţie, acoperiş nou, parţial mobilat, negociabil, urgent! T. 068273447. SoroCA nouă, 5/5, gaz, încălzire, reparație, Internet. Sau schimb pe apart. cu 2 camere. T. 068961195, 060757020. SoroCA nouă, 1/5, str. Luceafărul, 3, gaz, euroreparaţie, mobilat, utilat, subsol. T. 023031266, 47273, 067737798. StIL, 4/5, gaz, încălzire, termopane, uşi metalice, balcon închis. T. 069668828. StIL, 9/9, 35 m². T. 069926922, 0689903886. StIL, 5/5, utilități, de mijloc, balcon, partea solară, încălzire, fără reparație, negociabil. T. 069005064. VÂnD sau schimb pe 2 camere apart. cu 1 cameră, Stil, 1/5, str. Popovici, 4, ap. 31, gaz, încălzire, balcon, debara, 25 m, reparaţie cosmetică, €10500, negociabil, urgent. T. 025161957. StIL, 1/5, gaz, încălzire, reparație, subsol. T. 067485878.
Andy’s pizza филиал Сорока
069113374
oбъявляет набор на ДОЛЖНОСТИ: бухгалтера, бармена, официанта, повара, посудомойки, уборщицы, разнорабочие. ПРЕДОСТАВЛЯЕМ высокую зарплату, социальный пакет, бесплатное профессиональное обучение, возможность профессионального роста. ТРЕБОВАНИЯ к кандидатам: знание румынского и русского языков, образование и опыт работы, проживание в городе Сорока, коммуникабельность, энергичность, умение работать в команде, пунктуальность.
StIL, 2/5, str. Viilor, 5, ap. 5, 30 m², utilităţi, de mijloc, partea solară, balcon, fără reparaţie, negociabil, urgent. T. 069596839. FourCHEttE, 2/5, str. F. Budde, 38, euroreparaţie, balcon, negociabil. T. 060075378. FourCHEttE, 5/5, toate utilitățile, balcon, de mijloc, partea solară, 29 m², încălzire, negociabil. T. 061149553, 060880358. FourCHEttE, 8/9, toate utilitățile, încălzire, balcon 6 m, de mijloc, 34,6 m², negociabil. T. 31453, 069013571. urgEnt! Hidroinpex (str. V. Stroescu 82/1), 5/5, gaz, toate utilităţile, reparaţie, parţial mobilat, termoizolat, balcon, de mijloc, 30 m², 10.000 euro, negociabil,sau posibil schimb pe apartament cu 2 odăi în partea din deal sau Centru +plată suplimentară. T. 21828, după 17.00, 060436915. HIDroInPEX, 4/5, 37,7 m², str. V. Stroescu, 84, gaz, încălzire, balcon, negociabil. T. 069224683. HIDroInPEX, 1/5, 32 m², utilități, termopane, ușă metalică, încălzire, subsol. T. 069327557, 069575309. HIDroInPEX, 4/5, reparație, 20 m², subsol. T. 069228671. În DEAL, 2/5, o cameră în cămin, str. M. Costin, 5, apă, canalizare, fără reparaţie. Sau schimb pe auto în stare bună. T. 023072140, 078930374, 068270293, 068977101.
APART. 2 CAMERE:
CEntru, 3/5, gaz, încălzire, fără reparație, €17500. T. 068537951. ЦЕНТР, 5/9, Modern, середина дома, без ремонта, недорого. T. 023022649, 079878782. urgEnt! centru, 6/7, partea solară, vedere spre cetate, gaz, încălzire, reparaţie parţială, termopane, uşi blindate, mobilat. T. 069049501, 079211284. ЦЕНТР, 2/2, ул. М. Чеботарь, 10, кв. 6, газ до плиты, балкон, все удобства, печка, подвал, гараж, цена договорная. T. 023026011, 069523415. CEntru, utilităţi, reparaţie cosmetică + garaj. T. 023023920, 023021202, 068347044. СEntru, în casă la sol, str. D. Bolintineanu, 17/1, apă, canalizare, WC, beci, sarai, pământ pt construcţie. T. 068445687. CEntru, 5/5, euroreparație nefinisată, termopane, 2 balcoane, de mijloc, acoperiş nou, nu scump, €24000, negociabil sau schimb pe apartament cu 1 odaie; Soroca Nouă, 4/5, partea solară, gaz, reparaţie cosmetică, posibil plata în rate sau schimb pe apartament cu 1 odaie. T. 29629, 068061699. ЦЕНТР, 1/5, напротив крепости, без ремонта, €15900, торг. T. 068289622, 079773066.
ЦЕНТР, 1/9, возле примэрии, 49,5 м², солн. сторона, все окна на фонтан, застекленная лоджия, газ, санузел раздельный, комнаты раздельные, большой коридор, возм. под офис, магазин, €25000, цена договорн. WhatsApp +393207075035. CEntru, 1/5, lângă piaţă, utilităţi, gaz până la plită, fără reparaţie, balcon, subsol, sobă. Negociabil. T. 24155, după 18.00, 060225211. SoroCA nouă, 2/5, str. Luceafărul 3/58, cazan, sobe, subsol, urgent! T. 023031579, 069668961, 069279725. SoroCA nouă, 4/5, utilităţi, balcon 6 m, partea solară, termopane, reparaţie cosmetică, negociabil. T. 28051, 068077898. SoroCA nouă, 4/5, magazin Prima, partea solară, utilități, balcon, luminos, negociabil. T. 29276, 068123779.
SoroCA nouă, 4/5, utilităţi, reparaţie, parţial mobilat, termopane, încălzire, balcon, negociabil, urgent! T. 31297, 068458241. SoroCA nouă, 3/5, 43 m², gaz, încălzire, euroreparaţie, termopane, termoizolare exterioară, balcon închis şi încălzit. T. 069141165. SoroCA nouă, 4/5, gaz, încălzire, 46 m², parţial mobilat. T. 068206773. SoroCA nouă, 3/5, reparaţie cosmetică, gaz până la plită, parţial mobilat, subsol. T. 023023531, 060209899. SoroCA nouă, 3/5, str. Luceafărul, 11, ap. 29. T. 068332948, +380975907575. SoroCA nouă, 5/5, gaz, termopane, încălzire, euroreparaţie, mobilat, €19000, negociabil. T. 076746046.
Publicitate: anunt.observatorul.md
Observatorul de Nord Pentru dna ELENA PERCIuN, directoarea grădiniței din s. Parcani, cu prilejul zilei de naştere! Primiți petala vârstei ca pe o binecuvântare! O viață trăită frumos, plină de demnitate, cu satisfacție, lucrurile făcute din suflet, viață care atrage admirația celor din jur şi mulțumire de sine. Trăind aşa, primiți respectul copiilor, mamelor, sătenilor. Noi vă dorim ca credința şi dragostea să vă însoțească mereu, iar steaua ocrotitoare să lumineze mereu asupra Dumneavoastră şi a celor dragi. Cu respect, Aurelia Mânăscurtă, Aurelia Cojocaru, Aliona Zubatii Organizaţia veteranilor din municipiul şi raionul Soroca îi felicită cordial cu ocazia jubileului şi zilei de naştere pe veteranii Radu Constantin, preşedintele OV din s. Căinarii Vechi; Ciobu Galina, s. Zastânca; Cebotari Valentina, Soroca nr. 3; Zaporojan Liuba, bulhac Gherman, Ceban Maria, s. Racovăţ! Vă urăm din suflet succese în toate, să aveţi parte de multă căldură în suflet şi în casă, bucurii în inimă, multă sănătate. La mulţi ani! Cu stimă şi respect, preşedintele OV din municipiul şi raionul Soroca Claudia Ivanova A devenit deja o tradiţie frumoasă ca la 1 octombrie să celebrăm Ziua Mondială a oamenilor în etate, sărbătoare dedicată celor care poartă pe chip înţelepciune şi lumină, iar în suflet urmele experienţelor trăite pe parcursul vieţii. Cu acest prilej, Organizaţia Teritorială Soroca PDM Vă adresează cele mai sincere felicitări şi urări de bine. În această zi semnificativă ne exprimăm profunda recunoştinţă pentru persoanele în vîrstă, care au adus o enormă contribuţie în folosul întregii societăţi. Nu trebuie să-i uităm pe cei care, zeci de ani, şi-au făcut datoria faţă de ţară, faţă de generaţia actuală; nu trebuie să uităm eforturile şi sacrificiile pe care le-au făcut pentru ca cei de azi să construiască viitorul. Vă dorim din suflet să aveţi parte de multă sănătate, pace, bunăstare şi ani îndelungaţi, respect şi dragoste din partea celor apropiaţi, aprecierea celor din jur, atitudini generoase din partea generaţiilor tinere, iar grija celor din jur să vă bucure mereu sufletul. Semnează, Ghenadie MuNTEAN, Preşedintele OT Soroca PDM Alexandru CORbu, Preşedintele org.veteranilor OT Soroca PDM SoroCA nouă, 2/5, subsol, garaj, gaz, încălzire T. 069392464. SoroCA nouă, 1/3, reparație, încălzire cu sobe. T. 069495079, 068207695. SoroCA nouă, 5/5, str. Mateevici, 4, acoperiș reparat, nou, din ardezie, reparație nefi nisată, negociabil. T. 068836575. SoroCA nouă, 3/5, 42 m², gaz, încălzire, termopane, balcon 6 m, de mijloc, reparat parțial, negociabil. T. 069866588. SoroCA nouă, 4/5, str. D. Cantemir, 9, reparaţie, gaz, partea solară, termopane, negociabil. T.069468269. SoroCA nouă, 4/5, str. Luceafărul, 9, toate utilităţile. Sau schimb pe apart. cu 2 camere la et. 1, negociabil. T. 023028051, 068077898. SoroCA nouă, 2/5, gaz, încălzire, boiler, sobă, reparație, subsol, €25000, negociabil. T. 03933891644495 (Italia, viber, WhatsApp). СОРОК А НОУ Э, 4 / 5 , стоматология, ул. Лучафэрул, 42 м², отопление, горячая вода, паркет; центр, в доме на земле, ул. Б. Лэутару, 53 м², подвал, паровое отопление, удобства в доме, сарай. Или меняю на Кишинев, с вариантами. Т. 069034648. SoroCA nouă, 5/5, mobilat. T. 023032514, 068963045. SoroCA nouă, 4/5, str. D. Cantemir, 9/14, încălzire, Internet, ferestre noi, fără reparație. Sau schimb pe apart. cu o camera cu reparație. T. 023024847, 062039666. SoroCA nouă, 5/5, str. Luceafărul, 5/18, gaz, reparație, mobilat, subsol. T. 068836575. СОРОКА НОУЭ, 1/5, газ, отопление, ремонт, меблирована (или без мебели), подвал, срочно, недорого! T. 076007330. SoroCA nouă, 4/5, gaz, încălzire, euroreparaţie, posibil mobilat. Sau schimb pe apart. cu 3 camere (fără reparaţie) ori casă, cu excepţia părţii din deal. T. 068928467. HIDroInPEX, 5/5, gaz, încălzire, apă, fără reparație. T. 069453755, 069064842. HIDroInPEX, 1/5, меблирована, газ, печное отопление. T. 023021817, 060660617. HIDroInPEX, 8/9, str. V. Stroescu, 77/1, ap. 28, balcon, fără reparație, negociabil. T. 47543, 069537815.
FourCHEttE, 5/5, крыша шиферная, подвал, балкон, газ, стеклопакеты, все удобства, цена договорн. T. 28581, 069427210, 069213566. StIL, улучшенная планировка, середина дома, отопление, солн. сторона, ремонт, недорого, цена договорн. T. 068150473. StIL, 5/5, str. Viilor, 1/25, 50 m², spre Nistru, acoperiş nou, gaz, încălzire, mobilat, reparaţie, subsol. T. 060944364. StIL, 4/5, str. F. Budde, 1/19, Grădiniţa nr. 17, utilități, încălzire, euroreparație, mobilat, termopane, podea caldă - baie bucătărie, grădinița aproape, negociabil. T. 069307345, +79263486674. StIL, 1/5, gaz, încălzire, reparație cosmetică, subsol + grădiniță pentru fl ori și legume. T. 023029667, 068127838. StIL, 1/5, str. Viilor, 15/33, parțial reparat, €11500, negociabil. URGENT! T. 069898146. StIL, 5/5, gaz, încălzire, reparaţie. T. 023 028 308, 069 446 573. StIL, 5/5, gaz, încălzire, mobilat. T. 023 028 308, 069 946 573. StIL, 4/5, toate utilitățile, încălzire, balcon-loggia, de mijloc, reparație, mobilat, 49 m², negociabil. Garaj capital, Stil. T. 069203639. БУЖЭРЭУКА, 1/2, капитальный гараж, сарай, подвал. T. 069442994. БУЖЭРЭУКА, с капитальным сараем и гаражом, подвалом, большой верандой. Срочно! Т. 023075817, 069442994. BujărăuCA, gaz, apă, canalizare + garaj capital. Urgent! T. 069491777, 069155177. BujărăuCA, apart. cu 2 camere T. 068932650. În DEAL, 1/5, gaz, încălzire, reparaţie, termopane, subsol, urgent! T. 069803703. În DEAL, 2/5, 2 balcoane, gaz, apă, bucătărie spațioasă. T. 069885178, 023027819. În DEAL, 5/9, str. V. Stroescu, 77/55, gaz. T. 069543227, 060070331. În DEAL, 4/9, str. V. Stroescu, 81, fără reparaţie. T. 023021204, 069771866, 0040748852622. În DEAL, str. V. Stroescu, 88/14, 50 m². T. 023029412, 068205375.
Membrele Femina Club o felicită pe dna LILIA PILIPEȚCHI cu ocazia zilei de naştere! În aceasta zi frumoasă suntem alături de tine şi îţi urăm numai fericire şi bucurii, multă sănătate şi putere de muncă! Să te bucuri din plin de toate clipele dăruite de Dumnezeu, să te însoţească succesul pe calea miraculoasă a vieţii. Îți dorim să fii mereu înconjurată de dragoste şi gânduri bune, să fii sănătoasă şi fericită, să ai parte de susținere, noroc şi pace, iar cei dragi să fie mereu alături. La mulți ani! Stimați veterani de război şi muncă din or. Soroca! Consiliul de administrare al AO „Organizaţia veteranilor de război şi muncă din municipiul Soroca” vă felicită călduros cu ocazia sărbătorii internaționale Ziua oamenilor în etate! Dragii noştri, cu multă recunoştință şi gratitudine aducem cele mai sincere şi alese gânduri pentru Dumneavoastră. Vă dorim multă sănătate, bătrânețe fără tristețe, pace, linişte, zile senine, viață lungă alături de cei dragi! Cu toată admirația şi respectul, al Dumneavoastră preşedintele AO „Organizaţia veteranilor de război şi muncă din municipiul Soroca” Nicolae Pâslaru AVIZ
Mult stimaţi veterani din municipiul şi raionul Soroca! Vă invităm pe data de 1 octombrie 2017, la ora 10.00, în Palatul de cultură Soroca la adunarea solemnă dedicată Zilei persoanelor în etate. Consiliul Organizaţiei veteranilor din municipiul şi raionul Soroca
APART. 3 CAMERE:
2-Х и 3-х комн. кв-ры в р-не Сорока Ноуэ, комнаты большие, отличный проект, солн. сторона, отопление, гараж. Т. 079908467. CEntru, 4/5, gaz, încălzire. Sau se dă închirie. T. 069113374. CEntru, 3/5, str. Şt. cel Mare, 26, ap. 61, 47,8 m², fără reparație, €18999, negociabil. T. 079890355. CEntru, în casă la sol, str. Independenței, 71B, ap. 2, lângă Serviciul arhivă, apă, canalizare, sobe, fără reparație. T. 023030826, 060513730. ЦЕНТР, 3/9, ул. Негруци, 4, газ, евроремонт, меблирована, бытовая техника. T. 023025942, 023076231. CEntru, 7/9, toate utilităţile, podea caldă, încălzire, balcon 6 m², parţial mobilat, euroreparaţie, debara pe etaj. T. 21300, 068394808. CEntru, str. Şt. cel Mare, 37, ap. 25, gaz, încălzire, reparaţie. T. 023040709, 069337624. CEntru, 5/5, str. Decebal, 3, gaz, încălzire, balcon 6 m. T. 069062498, 068216840. ЦЕНТР, 9/9, удобства, солн. сторона, балкон-лоджия, комнаты раздельные, без ремонта. Торг. T. 060823867. CEntru, 2/2, str. Bolintineanu, euroreparaţie. T. 069780806. ЦЕНТР, 5/9, газ, отопление, ремонт, срочно! Т. 068644499, 060307445. CEntru, 3/5, str. Şt. cel Mare, 28, ap. 91, utilități, fără încălzire, fără reparație, negociabil. T. 23569, 068500968. CEntru, 4/9, Modern, str. Şt. cel Mare, 37, gaz, încălzire, reparație cosmetică. T. 069369652. StIL, 2/7, газ, вода, 2 лоджии. T. 069236371. StIL, 4/5, str. Popovici, 2, ap. 26, toate utilităţile, 2 balcoane, camere separate, spaţios, luminos, negociabil. T. 069482688, 068688084. StIL, 1/5, str. F. Budde, 11/5, gaz, încălzire, fără reparaţie. T. 069838040. StIL , 7/9, euroreparaţie. T. 069091298. StIL, 1/9, str. Şt. cel Mare, 113/3, euroreparație, termopane, încălzire, pereți și podea caldă, 3 balcoane, subsol din balcon, interfon la ușa de intrare, safeu. Urgent! T. 26191, 060795821. StIL, 6/9, str. Popovici, 8/20, apă, subsol, debara. T. 068017002, 068999996. FourCHEttE, et. 2/9, 75 m², cu priveliște superbă spre Nistru, zonă liniștită. Reparaţie euro, Încălzire, geamuri termopane, parchet, uși din lemn, podea caldă la bucătărie, mobilat, utilat. Gata de intrare! Tel: 069708483
FourCHEttE, 5/9, str. Viilor, 17, gaz, încălzire, de mijloc. T. 068600075, 060257575. SoroCA nouă, 1/5,gaz, încălzire, reparaţie, termopane, 63 m² Schimb pe apartament cu 1 odaie +plată suplimentară. T069206850, 076787562, 31765. СОРОКА НОУЭ, 6/9, газ, отопление. T. 023029581, 060231136. SoroCA nouă, 8/9, gaz până la bucătărie, fără reparație, €23000, negociabil. T. 061032101, +79267873873. SoroCA nouă, 1/5, 60 m², str. D. Cantemir, urgent. T. 061137920, 069205166. SoroCA nouă, 1/5, 60 m², str. D. Cantemir, 13, ap. 4, balcon 10 m, toate utilităţile, încălzire autonomă, reparaţie, termopane, subsol. T. 25654, 061084954. SoroCA nouă, 3/5, toate utilităţile, 2 balcoane, camere separate, euroreparaţie, negociabil. Garaj capital în regiunea fabricii de conserve. T. 069340570. SoroCA nouă, 4/9, 74 m², str. Şt. cel Mare, 136/51, gaz, încălzire, parțial mobilat, reparație cosmetică, ascensorul funcționează. T. 023029740, 060903999. SoroCA nouă, 9/9, 65,1 m² - totală, 40,2 m² - locativă, gaz, încălzire, reparaţie, utilat, mobilat, etaj tehnic. T. 068483503. SoroCA nouă, et. 1, str. Luceafărul, gaz, încălzire, intrare separată, posibil pt business. Sau schimb pe imobil în Chişinău. T. 069113374. SoroCA nouă, 3/5, str. Mateevici, 15, 60 m², utilități, gaz până la plită, 2 balcoane, negociabil. T. 079017422. SoroCA nouă, 5/9, Confort, ascensor, reparație, încălzire. T. 060362788. SoroCA nouă, 6/9, utilităţi, încălzire, balcon 6 m, termopane schimbate, ascensor, Policlinica stomatologică. Negociabil. T. 069189475, 069173041. СОРОКА НОУЭ, возможна оплата частями, срочно! T. 068584515. HIDroInPEX, 4/5, gaz, încălzire, reparație, termopane, mobilat, utilat, subsol. T. 023026792, 068399532, 069534057. HIDroInPEX, 3/5, газ, отопление, балкон 6 м, в хор. сост. Или меняю на 1-комн. + доплата. Т. 023021129, 068777570. HIDroInPEX, 8/9, 66 m², toate utilitățile, încălzire, balcon, de mijloc, camere separate, hol mare, subsol, fără reparație, €16000, negociabil. T. 32112, 060592213. În DEAL, 1/5, lângă şcoala auto, gaz, încălzire, reparație, mobilat, 2 balcoane, subsol. T. 069040620, 068015941, 023050006.
36(905) • 29 septembrie 2017
11
Nasc şi la Soroca… copii! Alţi bebeluşi au mai văzut lumina zilei în aceste zile, fericitele mămici ale nou-născuţilor soroceni sunt: jitari olga, Șeptelici, 17 septembrie, băiat Vlas Elena, Floriceni, 18 septembrie, fată Istratiuc Valeria, Vărăncău, 18 septembrie, băiat Condriuc Valentina, Volovița, 19 septembrie, băiat Botnari-Bandac Ana, Vasilcău, 19 septembrie, băiat Foltica Maria, Hristici, 19 septembrie, băiat thighineanu Svetlana, Soroca, 19 septembrie, fată Malii Aliona, Șeptelici, 20 septembrie, băiat Postovic Cătălina, Soroca, 22 septembrie, băiat Coșciug Elena, Slobozia-Vărăncău, 22 septembrie, fată grușcean rodica, Cosăuți, 22 septembrie, băiat Dolghii rodica, Șeptelici, 23 septembrie, băiat Ceban Veronica, Vărăncău, 23 septembrie, băiat Sochirca Cristina, Rublenița, 24 septembrie, fată Mihalcean nadejda, Zastînca, 24 septembrie, fată Borziac Viorica, bulboci, 25 septembrie, fată Moise gabriela, Soroca, 25 septembrie, fată tataru Maria, Rublenița, 25 septembrie, fată Informaţia este oferită de Сentrul Perinatal Soroca
Să o ajutăm împreună pe Mădălina Bobeică! Dragi Prieteni! Aceasta este mult-iubita noastră fiică Mădălina. Având vârsta de un an şi patru luni, ea este un copil foarte vesel, curios şi activ. Recent însă am aflat o veste groaznică, Mădălinuța noastră suferă de o boală grea, retinoblastoma, care, dacă nu este tratată urgent, îi poate pune viața în pericol. Cu părere de rău, această afecțiune gravă nu poate fi tratată în Republica Moldova. Este nevoie de un tratament medical complicat şi foarte costisitor în străinătate. Din această cauză, implorând, facem apel la sprijinul vostru, AJuTAȚI-NE SĂ SALVĂM COPILuL NOSTRu. Orice sprijin, oricât de mic ar fi el, va oferi o rază de speranță în plus pentru salvarea vieții scumpei noastre fiice. Mai jos puteți găsi rechizitele contului bancar pentru ajutorul Mădălinei: − pentru transferuri în MDL: banca benef.: bC „Moldindconbank” S.A., cod: MOLDMD2X benefeciar: bC „Moldindconbank” S.A., IDNO:1002600028096 IbAN: MD94ML000000000002805525 Destinația plății: IbAN: MD58ML000002259A06166261, bobeica Gheorghe − pentru transferuri în uSD: Corresp. bank: banca Transilvania S.A., Cluj-Napoca, Romania, SWIFT: bTRLRO22XXX benefeciary bank: bC „Moldindconbank” S.A., SWIFT: MOLDMD2X benefeciary name: Gheorghe bobeica benefeciary IbAN: MD58ML000002259A06166261 − pentru tranferuri în Eur: Corresp. bank: bayerische Landesbank Muenchen, Germania, SWIFT: bYLADEMMXXX benefeciary bank: bC „Moldindconbank” S.A., SWIFT: MOLDMD2X benefeciary name: Gheorghe bobeica benefeciary IbAN: MD58ML000002259A06166261 În DEAL, 2/5, Monolit, euroreparaţie, partea solară, 2 balcoane, beci, garaj. T. 060226886, 069381405. În DEAL, 1/5, str. Iachir, 24/1, subsol, 2 parcări, grădină. T. 069552030. CoLEgIuL cooperatist, 1/5, str. Levandovschi, 20, gaz, încălzire, debara, subsol, balcon, garaj. T. 068399532, 023026792.
APART. 4 CAMERE:
СОРОКА НОУЭ, 2/9, отличная планировка, газ, отопление, ремонт „заходи и живи”, 4 комнаты по цене 3-х! Срочно! T. 069986308. StIL, 1/5, str. Şt. cel Mare, 113, gaz, încălzire, reparaţie, subsol mare. T. 060466909, 069447057. StIL, 2/5, газ до плиты, 2 балкона, без ремонта. T. 069755461. FourCHEttE, 1/5, 17-й садик, удобства, комнаты раздельные, отдельные 2 балкона по 6 м, без ремонта, 81 м², торг уместен. T. 27889, 061006036. FourCHEttE, 4/5, 17-й садик, все удобства, комнаты раздельные, балкон 6 м, отопление, без ремонта, большая кухня и прихожая, 81 м². T. 22129, 068942854. HIDroInPEX, 4/5, 80 м², все удобства, комн. раздельные, балкон, лоджия, светлая, в хор. сост., подвал благоустроенный, сухой, цена договорн. Дача в тов-ве Лотос, 6 соток. Гараж
капитальн., рядом с домом. Т. 26841, 079559534.
APART. 6 CAMERE:
SoroCA nouă, 5/9, 114 m², gaz, încălzire, reparație, mobilat, 3 balcoane, 2 veceuri. T. 079409863, 069109951.
CASE:
BujărăuCA, 2 case: baza Victoria, cu teren pt livadă - 19 ari și în centru, regiunea sinagogii, gaz, apă, utilități. Posibile variante. T. 023027182, 069574258. BujărăuCA, casă, grădiniţa nr. 17, str. A. Crihan, 10 ari, gaz, apă, utilităţi, beci, vie, pomi fruct., sarai, negociabil. T. 068871860. BujărăuCA, casă cu 2 niveluri, 15 ari. T. 069562530, 060690418. BujărăuCA, casă bătrânească, regiunea cafenelei „Tри шампура”, 11 ari, beci din piatră,apă, gaz alături, loc drept,foarte liniştit şi frumos. T. 068240157. БУЖЭРЭУКА, дом, ул. Паршина, 2, сарай, погреб, деревья, виноградник, 10 соток. T. 023031235. BujărăuCA, casă bătrânească, lângă comisariat, 6 ari, pomi fructiferi, infrastructură dezvoltată, negociabil. T. 068687687. БУЖЭРЭУКА,УЛИЦА Кокорулуй 20, дом, сарай, гараж, вода, газ, отопление, 6 соток. Возможен обмен на квартиру, с доплатой. T. 023026924, 069762278,0б9410314.
12
36(905) • 29 septembrie 2017
ConFECŢIonăM porţi, garduri, gratii, cozoroace, construcţii metalice.
t.: 069131795. tavane extensibile. НАТЯЖНЫЕ ПОТОЛКИ.
Preţuri accesibile. 023060777, 060504190
rEPArAŢII interior, toate tipurile de lucrări, inclusiv SObE. T. 068489960.
Se vinde FortAn 40x20x20, 40x20x12,
uȘI ȘI FERESTRE DIN LEMN.
Oferim transport. Angajăm muncitori pentru confecţionarea fortanului. t. 069270832
SE vINDE CASĂ centru (nu departe de piaţa centrală) str. Decebal, 25 cu ieşire la strada centrală, toate utilităţile,curte bine amenajată,3 ari. subsol 70m2. Posibil pentru oficiu cu depozit! T. 068500990.
II"noviţchii Andrei", (firmă autorizată) Acordă servicii de
REPARAŢII INTERIOARE ȘI EXTERIOARE.
060504190, 023060777
vĂ DORIţI O NUNTĂ DE vIS? Ansamblul de dansuri „vatra neamului”. Noi vă facem
nunta veselă și originală, cu program divers și interesant. Tel.: 069342589
CASE:
БУ ЖЭРЭУКА, дом, р-н турбазы, ул. Траян, все удобства, газ, 6 соток, фрукт. деревья. Или меняю на 2-комн. кв-ру в р-не Сорока Ноуэ, 1-2-й эт. T. 28396, 069351878, после 14.00. BujărăuCA, casă, str. Doina, 5a, 5 ari. T. 023025716, 078582450. BujărăuCA, casă, lângă LT „P. Rareş”, 145 m², beci, toate utilităţile, 2 garaje, 6 ari, pomi fruct., canalizare, încălzire pe gaz şi sobe.T. 060107867, după 14.00. BujărăuCA, casă, regiunea bazei turistice, nefi nisată, 9x10, cu 2 niveluri, la mansardă, apă, gaz pînă la ogradă, negociabil, str. Petrov, 5. T. 068411455, 068120713. BujărăuCA, casă cu 2 et., 230 m², acareturi. Sau schimb pe apart. T. 069165854. BujărăuCA, casă, str. Cetatea Albă, 18, 20 m², 6 ari, sarai, pomi fruct., €13000, negociabil. T. 060581037, 060066511. BujărăuCA, casă, str. Marinescu, 6, variantă sură. Posibil schimb pe apart. în regiunile centru sau Stil. T. 068016374. БУЖЭРЭУКА, дом, 3 комнаты, кухня, веранда, погреб, большой двор, 8 соток, хорошее место (ул. Маринеску), возм. переделать дом или новое строительство, газ-вода рядом, €13000, торг. T. 023026602, 069048424, 069302507. BujărăuCA, casă, Malamud, suprafața totală cu grădină - 2938 m², suprafața construcțiilor - 264 m², fântână, piscină etc. T. 060362788, 060176230. BujărăuCA, casă, LT ”P. Rareş”, 17 ari, sarai, beci, pomi fruct., gaz, apă, negociabil. aurel0907@hotmail.com, 069917479. БУЖЭРЭУКА, дом, жилой сарай, ул. В. Секарэ, 5, водопровод, канализация, погреб, хозпостройки, деревья, виноград, 10 соток. T. 023023525, 068699084, 069925813. БУЖЭРЭУКА, дом, сарай, подвал, гараж, вода, канализация, колодец деревья, виноградник, 6 соток. Срочно, недорого! Т. 0069168812. BujărăuCA, casă 1,5 et., gospodărie, str-la Parșin, 9, 17 ari, sarai, vie, livadă, utilități, apă, gaz, canalizare, sobe. T. 25261, 068989907. CEntru, casă, sinagoga, și apart. cu 3 camere, Soroca Nouă, 5/5, utilități, euroreparație. T. 27182, 069574258. CEntru, casă 1 et., 2 camere, str. Alexandru cel Bun, 26, €8000, negociabil. T. +79250613127, +79257817800. CEntru, 3/5 din casă la sol, str. Zubcu Codreanu, 1, gaz, apă, €10000. T. 079830035, 068674777.
CEntru, casă 1,5 et., lângă Colegiul pedagogic, apeduct, canalizare, încălzire cu gaze, sobă, garaj, acareturi, 23 ari. T. 023023642, 069175342, 069026556. CEntru, casă cu 2 et., str. Maiacovschi, 13, 2 garaje, gaz, sarai, acareturi, pomi, €21000, negociabil. T. 079015225. CEntru, toate comoditățile, încălzire, mobilată, utilată, curte bine amenajată, garaj, sarai. T. 069510062. CEntru, casă, str. Racovăț, 31, sarai, beci, garaj, gaz, apă în casă, 6 ari. T. 022439601, 068437206. CEntru, casă, str. M. Cebotari, 1, apeduct, canalizare, gaz, încălzire, negociabil. T. 023024552, 069393391. CEntru, casă cu 2 et., Beciul Vechi, garaj cu 2 niveluri, serai cu subsol, gaz, apă de izvor, 6 ari cu vie, str. Turghenev, 16. T. 023024537, 069497717. CEntru, casă, str. Decebal, 26, peste 100 m², curte, necesită reparație, €15000, negociabil. T. 00393277167693 (Italia). CEntru, jumătate de casă, str. Decebal 9/1, sarai, 2 ari de pământ, apă, baie. T. 023021152, 079702362. ЦЕНТР, дом. Возм. оплата частями. Срочно! T. 068584515. ЦЕНТР, дом, пивзавод, 3 комнаты, газ, вода, сарай, курятник, подвал. Т. 023026011. CEntru, casă, recent renovată, 2 intrări, 3 camere, bucătărie, termopane, gresie, faianţă, gaz, încălzire, canalizare, curte cu pavele, garaj, sarai cu comodităţi, beci, apă de izvor. Posibil schimb pe apart. cu 1 cameră + plată suplimentară. T. 023026082, 0685757538, 068026878. CEntru, casă, apă, beci, WC, pomi, vie, 9,5 ati. T. 023026871, 069448515. CEntru, casă, str. Turghenev, 18, 73 m², sarai, garaj, beci, apeduct, apă de izvor, gaz, utilități, acareturi, 9 ari, pomi, vie. Sau schimb pe apart. cu 2 camere sau 1 cameră, et. 1, 2, 3 + plată suplimentară. T. 069373108.,27954. CEntru, casă cu 2 et., 10x11, regiunea fostei fabrici de bere, strla Racovăţ, 5, beci, bucătărie de vară, 11 ari, apeduct, canalizare, acareturi; pian Belarusi, covoare. T. 22879, 060497783. ЦЕНТР, дом, выше Модерна, 3 комнаты, все удобства - вода, канализация, душ, печное отопление. Во дворе сарай, подвал, капитальный гараж. T. 068299909. CEntru, casă bătrânească, fabrica de bere, 13 ari, fundație, apă de izvor, €5000. T. 068307727. În DEAL, casă, str. Aluniş, 30, apeduct, canalizare, sobă, 4 ari. T. 023029015.
Publicitate: anunt.observatorul.md SA „Alfa-nistru”
VInDE mazăre furajeră, roada a. 2017, la preţ de 3 lei/kg, la Voloviţa. t. 023023647, 069442909.
BRICHETE PENTRU FOC,
de la producător.
069577846
TRANSPORT PASAgErI, național și internațional. Confort. Prețuri atractive. Tel. 069996482, 060430763
СРОЧНО! Продается
2-этажный дом, р-н Hidroinpex, все удобства, меблирован, 12 соток, €115000, торг. Т. 069784438.
În DEAL, casă, str-la Sânzienior, 12A, nefi nisată, apă, canalizare, 4 ari. Sau schimb pe apart. cu 1 cameră + plată suplimentară. T. 023021717, 060480474. În DEAL, casă, str. Kiriat-Ata, 7 ari. T. 023031266, 47273, 067737798. În DEAL, jumătate de casă, Hidroinpex, sarai, beci, utilități, terasă, apă, încălzire, sarai reparat cu mobilă nouă. Posibil schimb pe apart. cu 1 cameră, Chișinău. T. 069452284. În DEAL, casă, 1,5 et., 10x12, utilităţi, gaz, sobe, parchet, geamuri schimbare, sarai, bucătărie de vară, garaj, pomi fruct., negociabil. T. 079954833, 069179409. În DEAL, casă cu 2 et., lângă Colegiul Agricol, 198,6 m² reparație, mobilată, 7 ari, pomi fruct., fântână, gaz, apeduct, canalizare, beci, garaj, negociabil. T. 068222588. În DEAL, casă nouă, la cheie, şcoala cooperatistă, toate utilităţile. T. 060169981. НАГОРН. ЧАСТЬ, дом, ул. Каля Бэлцулуй, 2 сарая, 2 подвала, 2 гаража, подсобные помещения к а п и т а л ь н ы е, д е р е в ь я , виноградник, колодец, 10 соток. T. 062168924. În DEAL, casă veche bătrânească, 12 ari, str. Ruxanda, 10. T. 023021945, 069496893. În DEAL, casă, str. Constructorilor, 8, mobilată, beci, sarai, acareturi, apă, 6 ari, €20000, negociabil. T. 023026805, 079891025. În DEAL, casă, 80 m², 7 ari, fântână, apeduct, canalizare, urgent! T. 068474988. În DEAL, casă cu 1 et., Legenda, gata de locuit, 110 m², 7 ari, utilități + casă în construcție cu 2 et., beci, garaj, pomi fruct., cazan - lemne, cărbune, linie telefonică, paza de stat. Negociabil. T. 069482986. În DEAL, casă, str. Verii, 15, euroreparaţie, sarai, beci, garaj, gaz, apă, canalizare, 5 ari. T. 023024436, 068066989. În DEAL, casă cu 2 et., școala nr. 4, 180 m², baie, WC, bucătărie, beci, garaj, coridor cu scări; nivelul II - 3 camere, verandă, balcon, sarai, gaz, canalizare, apă, fântână. T. 060311360. În DEAL, casă cu 2 et., mansardă nefi nisată, 6 ari, negociabil. T. 023040709, 069337624. În DEAL, casă, str. Merarilor, 13, 2 saraie, acareturi, 2 beciuri, apă, canalizare, 4,5 ari, ruta 2/4 sau schimb pe apartament cu 2 camere +plată suplimentară,sau 3 camere.T. 068132579. În DEAL, casă, regiunea DOSAAF, sarai, apă, încălzire, sistem de canalizare, garaj, pomi fruct., construcții auxiliare, preț negociabil. Sau SCHIMB pe Chişinău. T. 060360585. În DEAL, casă cu 2 et., LT I. Creangă, 200 m², sarai, beci, garaj, gaz, apă, canalizare, mobilat, gard, 6 ari, €160000, negociabil. T. 023024554, 079031333.
Observatorul de Nord
Președintele raionului Soroca anunţă ConCurS de ocupare a funcţiei publice vacante de specialist superior al Secției organizarea și Coordonarea Activității Administrative din cadrul Aparatului Președintelui raionului Soroca. Scopul general al funcției: stabilirea unui raport pozitiv între administrația publică locală şi cetățeni prin organizarea activităților curente a Aparatului preşedintelui şi a subdiviziunilor Consiliului Raional Soroca şi satisfacerea necesităților de informare şi consultanță pe problemele cetățenilor. Sarcinile de bază ale funcției: asigurarea planificării şi realizării activităților curente şi de perspectivă a preşedintelui raionului, aparatului preşedintelui, subdiviziunilor Consiliului raional Soroca într-un mod real şi optim, monitorizarea executării în termen a deciziilor consiliului raional şi a dispozițiilor preşedintelui ce țin de competența secției, asigurarea desfăşurării programului de audiență a cetățenilor, respectiv prin ținerea evidenței tuturor petițiilor, adresărilor, cererilor adresate preşedintelui raionului, monitorizarea expedierii răspunsurilor în termenii stabiliți de legislația în vigoare, elaborarea proiectelor de decizii, dispoziții, note informative ce țin de domeniul de competență a secției, participarea la măsurile tehnico-organizatorice în vederea pregătirii şi desfăşurării şedințelor Consiliului raional Soroca şi a comisiilor de specialitate, seminare şi alte măsuri din domeniul activității administrației publice. Dosarele de participare la concurs întocmite conform Hotărîrii Guvernului nr.201 din 11.03.2009 se primesc la sediul Consiliului Raional Soroca, str. Ștefan cel Mare, 5, (et.5, bir.511),telefon 0-2302-20-26 şi e-mail: carolina.1985@mail.ru sau luiza.caraush@gmail.com. Bibliografia concursului: Constituţia Republicii Moldova; Legea privind administraţia publică locală nr.436 din 28.12.2006; Legea privind funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr.158XVI din 04.07.2008; Legea privind descentralizarea administrativă nr.435 din 28.12.2006; Legea privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale nr.317 din 18.07.2003; Legea privind transparenţa în procesul decizional nr.239-XVI din 13.11.2008; Legea cu privire la petiţionare nr.190-XIII din 19.07.1994; Lege privind codul de conduită a funcționarului public nr.25-XVI din 22.02.2008; Lege cu privire la conflictul de interese nr.16-XVI din15.02.2008; Legea privind declararea averii şi a intereselor personale nr.133 din 17.06.2016; Legea privind evaluarea integrității instituționale nr.325 din 23.12.2013; Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova nr.764 din 27.12.2001. Dosarul de participare la concurs se depune personal sau prin poştă/e-mail şi va conține: formularul de participare la concurs, specificat în anexa nr.1 al Regulamentului cu privire la ocuparea funcţiei publice prin concurs (anexa nr.1 a Hotărîrii Guvernului nr.201 din 11.03.2009); copia buletinului de identitate; copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare; copia carnetului de muncă; certificatului medical sau declarația pe propria răspundere; cazierului judiciar sau declarația pe propria răspundere; documente care atestă prestarea voluntariatului-în cazul în care candidatul consideră necesar. notă: Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situaţia în care dosarul de concurs se depune prin poştă sau e-mail, veridicitatea documentelor se verifică la data desfăşurării probei scrise a concursului, sub sancţiunea respingerii dosarului de concurs. Condiţiile de participare la concurs: Dreptul de a participa la concurs îl au persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii: deţine cetăţenia Republicii Moldova; posedă limba romînă şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; are capacitate deplină de exerciţiu; nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. (a) şi (b) al Legii cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public (nr.158 din 04.07.2008) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; nivel înalt de responsabilitate, flexibilitate în comunicare, abilităţi de comunicare şi de lucru în echipă; 6 luni experință profesională în domeniu; abilități de utilizare a computerului. Data-limită de depunere a dosarelor este 13 octombrie. Muntean ghenadie, președinte al raionului Soroca În DEAL, casă cu 2 et., sarai, beci, garaj, acareturi, 7 ari. Urgent, ieftin! T. 079308320, 078577717. În DEAL, casă, str. Vaserman, 13, sarai, beci, garaj, apă, canalizare, saună, pomi, vie, 10 ari. T. 069561090. În DEAL, casă, str. Perelor, 10, regiunea retranslatorului, 7 ari, sarai, garaj, fântână, apă, canalizare, negociabil. T. 22816. În DEAL, casă cu 2 niveluri, strla Busuiocului, 10, sarai, 2 garaje, 15 ari lângă pădure, preţ negociabil. T. 023025129, 069310873, 068331496. În DEAL, casă, str. Toamnei, 31, lângă Colegiul cooperatist, gaz, apă, beci, acareturi, 6 ari. T. 069504895. În DEAL, casă nefinisată cu 3 et., 12x14, Societatea orbilor, str. Nedovschi, 72. T. 023024386. НАГОРН. ЧАСТЬ, дом, ул. Пэчий, 1, 6 жилых комнат, 2 подвала, гараж, стеклопакеты, в доме все удобства, большой двор и терраса, 6 соток. Или меняю на 2-х или 3-х комн. кв-ру с доплатой. T. 023024898, 069372953. ŞCoALA cooperatistă, casă, 4 camere, bucătărie, baie, str. Gospodarilor, 9 ari, gaz până la poartă, €17000, negociabil, urgent! T. 060009910. PLAnuL nou, casă cu un etaj, apeduct, canalizare, pomi fruct., 12 ari. T. 069953899, 069689232, 069153547. НОВЫЙ ПЛАН, 2-эт. дом 10х9, ул. Дубравилор, 22, все удобства, 8 соток, гараж, колодец, виноградник. Срочно, цена договорн. T. 21913, 068769611. PLAnuL nou, casă cu 2 et., ruta nr. 3, lângă pădure, str. Pădurilor, 17, 6 ari, €23000. Sau schimb pe apart. cu 2 camere la Chișinău. T. 32601, 068467115.
PLAnuL nou (strada Fagilor,15), casă cu un nivel, 10x10, ruta nr. 3, toate utilităţile, sarai, beci, garaj, 7 ari, 23.000 euro! T. 069092282. Р-Н стадиона, дом, 10 соток, спальный район, €20000. T. 22912, 079244480. LA stadion, casă, 2 garaje, sarai, beci, acareturi, vie, pomi, 20 ari. Sau schimb pe apart. T. 068571853, 068877790. LA maternitate, casă cu 2 niveluri, gaz, apă, urgent! T. 023028546, 069337627. BăD I C E n I , g osp o dăr ie, lângă traseul central, €5000. T. 069529842. ŞoLCAnI, casă, beci, fântână, acareturi, pomi, nucari, 43,5 ari. T. 069832800. ZAStÂnCA, Candeba, casă cu 1,5 et., WC în casă, baie, canalizare, încălzire, beci, fântână, pomi, 20 ari. T. 023093060, 068600906. ZAStÂnCA, casă, lângă brigada de tractoare, 17 ari, 3 camere, apă, sobe, pomi fruct., vie, beci, negociabil. T. 28051, 068077898.
ZAStÂnCA, casă locuibilă, 17 ari, apă în curte, beci, negociabil. T. 023028051, 068077898. ZAStÂnCA, casă, ruta 2/4, parțial reparată, mobilată, fântână, beci, canalizare, €14000, negociabil, urgent! T. 069419377. ZAStÂnCA, casă, Butuc, sarai, acareturi, beci, garaj, gaz, apă, fântână, vie, pomi, 13 ari + 20 ari în afara gospodăriei. T. 023021952, 069887344. oCoLInA, gospodărie cu construcții auxiliare, beci, fântână în curte, apă centralizat, conductă de gaze naturale, pomi, vie, 40 ari, pe drumul central, asfaltat, preț negociabil. T. 069043736, 069911568. oCoLInA, centru, drum asfaltat, conducta de gaze, fântână, curent electric, linia electrică de 10 kV. T. 069043736, 069911568. oCoLInA, casă, centru, beci, acareturi, fântână, vie, pomi, 30 ari. T. 068457072, 060951344, +79031215709, +79266666505.
BIrou SErVICII DE rItuAL REGIuNEA AuTOGĂRII ConFECŢIonăM MonuMEntE
(granit, marmură, turnate). PORTRETE ÎN PIATRĂ ş.a. Asigurăm transport. Soroca, str. Independenţei, 12. Tel. 069696111. Семья Федя с глубоким прискорбием восприняла весть о преждевременной кончине КОСТИН АРТУРА и выражает искренние соболезнования родителям, родным и близким. Царствие ему небесное. Membrii biroului executiv al CR al OT Soroca PDM exprimă sincere condoleanțe familiei lui Iurie Costin în legătură cu marea durere — decesul prematur al feciorului ARTuR. Dumnezeu să-l odihnească cu drepții.
Publicitate: anunt.observatorul.md
Observatorul de Nord DISPOzIŢIE NR.191 DIN 21 SEPTEmBRIE 2017
Cu privire la stabilirea punctelor de oprire pentru îmbarcarea sau debarcarea călătorilor (staţiilor publice), a autobuzelor care execută serviciul public de transport rutier în trafic local pe străzile Ștefan cel Mare, Independenţei şi Alexandru cel bun din municipiul Soroca. În scopul asigurării securităţii circulaţiei rutiere din municipiul Soroca, în conformitate cu p. 6.30 din СНиП 2.07.0189*. urbanism. Planificarea şi construcţia localităţilor urbane şi rurale, în temeiul art. 16 a Legii privind siguranţa traficului rutier nr. 131-XVI din 07.06.2007, art. 5 alin 3 a Legii drumurilor nr. 509-XIII din 22.06.95, art. 32 (1) 29 l) a Legii privind administraţia publică locală nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006, DISPuN: 1. Se aprobă punctele de oprire pentru îmbarcarea sau debarcarea călătorilor (staţiile publice), a autobuzelor care execută serviciul public de transport rutier în trafic local pe străzile Ștefan cel Mare, Independenţei şi Alexandru cel bun din municipiul Soroca, anexanr.1. 2. Serviciul de amenajare şi înverzire va executa lucrări pentru semnalizarea orizontală şi verticală a staţiile publice de oprire pentru îmbarcare/debarcare călătorilor. 3. Se interzice oprirea în alte locuri decât cele menţionate în anexa nr. 1 pentru toţi operatorii de transport rutier ce deservesc municipiul Soroca. 3. Controlul executării prezentei dispoziţii se pune în sarcina viceprimarului municipiului Soroca dlui Mihail Grabciuc. PrIMAruL MunICIPIuLuI VICtor Său Anexă nr. 1 la dispoziţia primarului municipiului Soroca nr. 191 din 21 septembrie2017 Punctele de oprire (staţiile publice) a autobuzelor care execută serviciul public de transport rutier în trafic local pe străzile Ștefan cel Mare, Independenţei şi Alexandru cel bun din municipiul Soroca str. Ştefan cel Mare 1. Staţia publică „Statistica” — pe ambele sensuri; 2. Staţia publică magazinul „Fourchette” — pe ambele sensuri; 3. Staţia publică liceul „P. Rareş” — ambele sensuri; 4. Staţia publică „Secția înmatriculare a transportului şi calificare a conducătorilor auto”; 5. Stația publică „universam”; 6. Staţia publică magazinul „Modern”; str. Alexandru cel Bun 7. Staţia publică parcul „Mihai Eminescu”; 8. Staţia publică centrul „Azimut”; str. Independenţei 9. Staţia publică „Autogara” 10. Staţia publică „Piaţa” — ambele sensuri; 11. Staţia publică „Magazinul „Haine gata”; 12. Staţia publică „Palatul de cultură”; 13. Staţia publică „Cetatea Soroca”. oCoLInA, casă, lângă școală, sarai, beci, 14 ari, pomi, gaz până la casă, €4000. T. 023061328, 060066544. CoSăuȚI, casă la intrarea în sat, sarai, beci, acareturi, 16 ari, pomi de nuc, apă. T. 068903393, 069276552. CoSăuȚI, casă, sarai, beci, 17 ari, centru. T. 069065617, 069074259. CoSăuȚI, casă, 6 camere, centru, sarai locuibil, beci, fântână, vie, pomi, 15 ari. Sau schimb pe apart. în or. Soroca. T. 023025893, 060004472. SoLonEŢ, casă, acareturi, beci, fântână, 30 ari, negociabil + cotă de 2 ha. T. 060415474, 060485480. ConStruCtoruL, casă cu 2 et., 6 camere, bucătărie, 2 holuri. Casă cu 2 sectoare în întov. Lotos. T. 94780, 069631222. EgorEnI, gospodărie, apă, acareturi, 30 ari, preţ negociabil. Urgent! T. 023029314, 068624179. EgorEnI, casă bătrânească, centru, 27 ari, beci, acareturi. T. 068225574. EgorEnI, casa nefi nisata(fara acoperis),400m de la Nistru. Apa, canalizare, electricitate. 0,24 ha, 19 pomi fructiferi, vita de vie, capsune, zmeura. Preț- 12000 €T. 069781930 EgorEnI, casă, centru, sarai, beci, loc pt construcţie, apă, canalizare, 32 ari, pomi, vie,19 burlane. T. 023071382, 069364760. EgorEnI, casă cu 2 niveluri, garaj, apă, fântână, gaz, acareturi, livadă, 18 ari. Sau schimb pe apart. în Soroca + plată suplimentară. T. 023030893, 060253007. CrEMEnCIug, casă mobilată, sarai, beci, acareturi, 20 ari. T. 069228671. FLorEŞtI, casă, 2 beciuri, 11 ari. Sau schimb pe casă la Soroca. T. 022762960, 068321444. HrIStICI, casă, lângă traseu, la întrarea în sat, sarai, beci, 50 ari, apă la poartă, 40.000 lei. T. 023050374, 068081750. CăInArII Vechi, casă cu 2 niveluri, 9x10, subsol, garaj, 10 ari. T. 069291579.
VASILCău, casă, 100 m de la Nistru, acareturi, sarai, beci, fântână, vie, pomi, 30 ari. Sau schimb pe apart. cu 1 cameră în or. Soroca. Posibilă achitarea în arte. T. 061039771, 068505996, 069280376. urgEnt! Rubleniţa, casă cu 2 et., nefinisată, acoperită, preţ convenabil, negociabil. T. 069856930, 023050780. ruBLEnIȚA, casă, 110 m², mansardă, 8 ari, termopane, acoperiș nou, apeduct, negociabil. T. 061159234. ruBLEnIȚA, casă, centru, beci, subsol, garaj, acareturi, apă, fântână, canalizare, mobilată, utilată, 6 ari + 34 ari. T. 068483192. ŞEPtELICI, casă, sarai, beci, acareturi, garaj, pomi. T. 069851038. VăDEnI, gospodărie, casă, sarai, beci, acareturi, 30 ari. T. 023065263, 076750383. LotoS, дом 49 м² с приватизированным участком земли 0,17 га. T. 023030644, 068509488. LotoS, casă, garaj, subsol, 6 ari, pământ privatizat;2 frigidere „Minsc”, „LG”, divan, dulap cu 3 uşi şi antresol, antreu, uşi, ferestre din lemn şi termopane, sticlă pt geamuri 0,90x1,25. T. 23022803,076039736. ТОВ. Constructorul, дача, хозпостройки, 15 соток, приватизированы. T. 060421025. BAXAnI, casă, sarai, 50 copaci de nuc. T. 061189864, 060417130. ŢAuL, r-nul Donduşeni, casă, gospodărie, sarai, beci, garaj, pomi fruct., iaz, 50 ari, €4000; motocicletă Ural - 5000 lei, remorcă pt maşină. T. 025161957. ŞoLDănEŞtI, casă, toate utilităţile, termopane, garaj, acareturi, 12 ari. Sau schimb pe apart. cu 1 cameră în or. Soroca. T. 027225133, 060235546.
SPAţII / ÎNCĂPERI:
ÎnCăPErE pt producere, 230 m², cu acareturi. Sau schimb pe apartament. T. 069165854.
ATENŢIE! CONCURS!
Primăria comunei Schineni, raionul Soroca anunţă ConCurS pentru ocuparea funcţiei de director al instituției preșcolare Schineni. La concurs pot participa cetăţeni ai Republicii Moldova, cu studii superioare universitare, care au o vechime de muncă în activitatea didactică de cel puțin trei ani, la data expirării termenului de depunere a dosarelor nu au împlinit vîrsta de 65 ani, cunosc limba română, nu au antecedente penale. Candidaţii pentru ocuparea funcţiei de conducător al instituţiei de învăţământ preuniversitar depun personal sau prin reprezentant (la Primăria comunei Schineni, biroul secretarului consiliului), prin poştă sau e-mail, în termen de 30 de zile calendaristice din ziua publicării anunțului, dosarul de concurs, care cuprinde obligatoriu următoarele acte: cererea de participare la concurs, al cărei model este specificat în anexa nr. 1 la Regulament; copia actului de identitate; copia/copiile actului/ actelor de studii autentificate; copia/copiile actului/actelor autentificate ce confirmă gradul didactic/managerial şi/sau titlul ştiințific; copiile actelor care atestă formarea profesională continuă, performanțele profesionale şi manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/naționale/internaționale; copia carnetului de muncă autentificat; curriculum vitae de model Europass, specificat în anexa 2 la Regulament; certificatul medical care atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere medical, fizic şi neuropsihic, pentru exercitarea funcției; cazierul judiciar sau declarația pe propria răspundere; proiectul planului de dezvoltare a instituției pentru 5 ani; lista actelor depuse, cu paginile numerotate, în 2 exemplare. Actele vor fi depuse la Primăria comunei Schineni pînă la 30 octombrie 2017, ora 17.00. Telefon de contact: 023047436, 023047567 ПРОИЗВОДСТВЕННОЕ помещение, 250 м², 800 м³, 1,5 га земли, озеро, канализация. Цена договорн., можно в рассрочку. T. 069347792, 069043933. uSCătorIE de fructe; utilaj; depozite, 30 ari de pământ. Preţ negociabil. T. 069239249. MAgAZIn, s. Cosăuți, 40 m², construcție nouă, utilități, acte în regulă, preț negociabil. T. 22912.
LOTURI / TERENURI / SECTOARE:
3 loturi, ~20 ari la Constructorul 2, este fântână, privatizat. T.068399359. Lot de pământ, 6 ari, Planul Nou. T. 023059276. tErEn pt construcţii cu fundaţie, 6 ari, Pobeda, acte în regulă. T. 068147298. 3,65 ha în or. Soroca - construcții, iaz, lângă Maternitate. T. 068676266, 069862840. 2 loturi pentru vilă, cu suprafata totală de 12 ari, amplasat lîngă satul Volovița, r. Soroca. Imprejur sunt construite case. Acces comod, in imediata apropiere de soseaua M14. pret 2500 Euro fi ecare. T. 069561384. 6 ari, teren pt construcții, la maternitate, toate comunicațiile, acte în regulă, negociabil. T. 068634212. 6 ari, întov. Constructorul-1, plantaţie cu viţă de vie în rod. T. 069270802. 1 ha de pământ la ieșirea din oraș spre Ocolina. T. 069328026, 069594594. CuMPăr cote agricole. T. 060855136. 7 ari pt construcţie, Planul Nou, la traseu, vizavi de Hidroinpex, str. Vataman, 18, cu fundaţie şi actele complete, apă, gaze. T. 060226886, 069381405. ЗЕМЕЛЬНЫЙ участок, 12 соток с домом 125 м², центр, набережная, в р-не Дома культуры, хозпостройки, гараж, подвал. Вода и газ подведены, торг уместен. T. 069140148. 15 ari de pământ, după garajele de la Soroca Nouă. T. 069298183. 17,5 ari pt construcţie, Stil, str. Popovici, 15. Este casă bătrânească, fântână la poartă, gard. T. 069595377. 7 ari, Zastânca, Constructorul-1, lângă traseul central Soroca-Voloviţa, €2200. Sau schimb pe auto. T. 069590058. 12 ari cu casă bătrânească, sector 3, str. Ruxandra, 10. T. 21445, 069496831, 89115399766. 12 ari pt construcție la Egoreni, Panul Nou. T. 069980001. 6 ari, Stil, lângă Grădiniţa nr. 17. T. 067460854.
tErEn pt construcție, 10 ari, Bujărăuca, str. Testimițanu, 43, apă, gaz, lumină, pomi fruct., acte în regulă, negociabil, urgent. T. 23791, 060354539. tErEn pt construcții, Egoreni, 7 ari, pe malul Nistrului. T. 076723532. Lot pt construcție, Egoreni, 12ari + 12 ari, Planul Nou, proiect, apă, fundație. T. 069283237. Lot pt construcție, Rublenița, Planul Nou, 12ari, piatră, nisip, pietriș, acte în regulă, negociabil. T. 060556830. tErEn pt construcţii, Soroca, Planul Nou, str. Buzău, 5,3 ari. T. 069091298. Lot de pământ pt construcție, 20 ari, în s. Vădeni, lângă școală, negociabil. T. 069092282. 9 соток в р-не Бужэрэука, пивзавод, с домом, летней кухней, сараем, погребом, вода во дворе, родниковая, плодовые деревья. T. 023023694. tErEn, 6 ari, Hidroinpex, cu fundație, gaz, electricitate, negociabil; 2 cisterne de metal. T. 079079799.
GARAJE:
gArAj capital, Stil, 6x4, subsol, acoperiș nou, electricitate schimbată, acte în regulă, este teren pentru extindere în spate. T. 069203639. КАПИТАЛЬНЫЙ гараж в районе 9-ой столовой. T. 068596919. gArAj capital cu subsol, Stil, pe malul Nistrului. T. 068030028. gArAj, S o r o c a N o u ă . T. 023093896, 069539034. gArAj capital cu mansardă, 6x10, Hidroinpex, subsol 6x10, acte în regulă, cu acareturi. T. 32112, 060592213. gArAj capital cu subsol, ospătăria nr. 9. T. 023030114, 069306611.
AUTO:
VoLgA-gAZ 31029, 1993, gaz/benzină, culoare neagră, anvelope noi. T. 29908, 069636444. VAZ-2109, 1996, injector, gaz/ benzină, stare bună. T. 061096887. VAZ-21021, 1982, stare bună. T. 068816977. DACIA Logan Universal, 2009, 7 locuri, 1,5, diesel, recent adusă din Germania. T. 023050345, 069615439. Auto 21-06, 1983, benzină, 1,3, culoare roșie, stare bună, negociabil. T. 067656488. trACtor T-16. T. 069004727. trACtor T-40, s. Bădiceni, cu diferite agregate, stare excelentă, negociabil. T. 41369.
36(905) • 29 septembrie 2017
13
Președintele raionului Soroca anunţă ConCurS de ocupare a funcţiei publice vacante de specialist al Secției Construcții, gospodărie Comunală și Drumuri din cadrul Aparatului Președintelui raionului Soroca. Scopul general al funcției: colaborarea cu autoritățile administrației publice locale în procesul promovării politicilor social-economice ce țin de domeniul construcțiilor, dezvoltării drumurilor, transportului auto de călători şi bagaje. Sarcinile de bază ale funcției: monitorizarea acțiunilor în vederea asigurării construirii şi întrețineri în limitele localităților a drumurilor, străzilor, podurilor şi locurilor publice, promovarea politicii dezvoltării transportului în raion, elaborarea Programului anual de întreținere şi reparație a drumurilor publice locale, elaborarea devizelor de cheltuieli pentru reparația capitală a obiectelor de interes raional. Dosarele de participare la concurs întocmite conform Hotărîrii Guvernului nr.201 din 11.03.2009 se primesc la sediul Consiliului Raional Soroca, str. Ștefan cel Mare, 5, (et.5, bir.511), telefon 0-230-2-20-26 şi e-mail: carolina.1985@mail.ru sau luiza. caraush@gmail.com. Bibliografia concursului: Constituţia Republicii Moldova; Legea privind administraţia publică locală nr.436 din 28.12.2006; Legea privind funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr.158-XVI din 04.07.2008; Legea privind descentralizarea administrativă nr.435 din 28.12.2006; Legea privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale nr.317 din 18.07.2003; Lege privind codul de conduită a funcționarului public nr.25XVI din 22.02.2008; Lege cu privire la conflictul de interese nr.16-XVI din15.02.2008; Legea privind declararea averii şi a intereselor personale nr.133 din 17.06.2016; Legea privind evaluarea integrității instituționale nr.325 din 23.12.2013; Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcție nr.163 din 09.07.2010; Legea privind calitatea în construcții nr.721 din 02.02.1996; Legea drumurilor nr.509 din 22.06.1995; Hotărîrea Guvernului privind Regulamnetul Transporturilor auto de călători şi bagaje în Republica Moldova nr.854 din 28.07.2006; Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului de recepție a construcțiilor aferente nr.285 din 17.05.1996 Dosarul de participare la concurs se depune personal sau prin poştă/e-mail şi va conține: formularul de participare la concurs, specificat în anexa nr.1 al Regulamentului cu privire la ocuparea funcţiei publice prin concurs (anexa nr.1 a Hotărîrii Guvernului nr.201 din 11.03.2009); copia buletinului de identitate; copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare; copia carnetului de muncă; certificatului medical sau declarația pe propria răspundere; cazierului judiciar sau declarația pe propria răspundere; documente care atestă prestarea voluntariatului-în cazul în care candidatul consideră necesar. notă: Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situaţia în care dosarul de concurs se depune prin poştă sau e-mail, veridicitatea documentelor se verifică la data desfăşurării probei scrise a concursului, sub sancţiunea respingerii dosarului de concurs. Condiţiile de participare la concurs: Dreptul de a participa la concurs îl au persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii: deţine cetăţenia Republicii Moldova; posedă limba romînă şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; are capacitate deplină de exerciţiu; nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; este apt, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; în ultimii 5 ani nu a fost destituit dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. (a) şi (b) al Legii cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public (nr.158 din 04.07.2008) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; nivel înalt de responsabilitate, flexibilitate în comunicare, abilităţi de comunicare şi de lucru în echipă; abilități de utilizare a computerului; licenţiat al unei facultăţi de construcție; cunoştințe în elaborarea proiectelor, devizelor de cheltuieli, caietelor de sarcină. Data-limită de depunere a dosarelor este 16 octombrie. Muntean ghenadie, președinte al raionului Soroca
ELECTRONICĂ:
CuMPăr notebookuri şi computere la piese (ieftin). Tel. 060272007. nEtBooK AspireOne (2900 lei). Notebok DELL (4900 lei). Telefoane mobile. T. 079707540.
MOBILĂ:
ДВЕРЬ балконная, окно деревянное, прихожая все б/у. T. 069866588. 2 divane. Reparăm, vindem şi cumpărăm scaune şi divane. T. 023023430, 069963666. MoBILă capitonată germană, set de mobilă, colţ pentru bucătărie, covoare persiene, maşină de spălat automat Kaiser - toate în stare f. bună. T. 023022732, 069732808, 069125302.
2 fotolii extensibile, stare excelentă; covor 3x2, covor 2x1,5. T. 27571.
DIvERSE:
ДВП 2,15x1,25, placaj 4 cm; covor pt podea 5,5x3,0 m, butelii de gaz, borcane de 3litri, televizor stare f.bună, cămin electric pe ulei, cumpăr divane vechi, reparaţia divanelor şi scaunelor.,pian Belarusi T. 023025474, 068218444. ХОЛОДИЛЬНИК однокамерный с морозилкой внутри, высота 1,64 м - зил - 1650 лей; телевизор GRUNDIG63, OSCAR 32 sm, UNIVERSUM70-s PIP, детское автокресло; автомобильная газовая установка с итальянским новым редуктором. T. 060091998.
14
36(905) • 29 septembrie 2017
EXCAVAtor
tEMELII Săpare la: BECIurI - Adîncime de 3m; ŞAnŢurI - Lăţime- 30-50 cm AMEnAjArEA-tErEnurI
069 28 22 00; 069 76 34 77 „Magistrala-Nistru” angajează ŞoFErI și MECAnIZAtorI. Salariu 6000 lunar. Tel. 023023037, 069112313, 060689823.
CurăȚIrEA și dezinfectarea pernelor la domiciliu.
t. 060038089, 068940446
Auto Service angajează ELECTRICIAN AUTO și MOTORIST. Oferim pachet social. T. 068483503
ICS ”Maritan-Sor” SrL, (fosta fabrică ”Dana”) fabrică de încălțăminte AngAjEAZă CuSătorESE FEMEI LA LuCru MAnuAL MECAnIC pentru deservirea mașinilor de cusut t.23033693, 069844291
DIvERSE:
FrIgIDEr-CongELAtor; dulap antreu; verandă dublă pt balcon în casă la bloc - 6 m lungime; scaune - 12 buc.; tigaie electrică din fontă 80x80. T. 068255055. BICICLEtE din Germania, diferite modele, pt toate vârstele, stare f. bună, preţ de la 1200 lei. T. 069189113. FErEStrău circular, butoaie de 200 l - 2 buc.; furtun de apă, sobă de metal, moară portabilă, butelie de gaz, polițe pt piese 2x3, covor moldovenesc, 4 unităţi –set croşetat pentru pat,canapea,foi de aluminiu, zdrobitoare de struguri,ştachetă din lemn, seif de metal, scândură, bagaj pt mașină T. 33521, 060360585. CAnDELABru (lustră) Boemia, masă-birou, perdele,lăicer nou 3x1,4, oglinzi în rame, covoraş Bucovina - lucru manual 2x3, palas 3,7x1,4, pătură de lână pt 2 persoane, covoraş persan 2,0x1,5. 023024537, 069497717. ПРОДАЮ платы для турбокотлов «Аристон», «Мотан», «Юнкер», «Бош». Цена договорная. T. 060049622. roCHII, fuste de diverse mărimi, noi, preț ”angro”, chitară electrică, aparate de cafea solubilă și naturală. T. 068059298. 2 divane, scaune, mese, covoare, palasuri, fotolii, cazan pe gaze, uşi, geamuri, veselă pt bucătărie, perne, saltea, ardezie, cadă, ţevi, servant, aragaz, butelii. T. 079913840. MASInă de cusut „Подольск”, televizor LG, set cameră video, ”bolgarca”, aparat electric de sudat, sfredel electric, set chei auto. T. 069305818. CArnE de nutrii. Negociabil. T. 068406088. CIStErnă (bazin) de 5 tone, cu încălzire. T. 060178275. CALorIFErE f/f, 18 secții x 12 lei secția; jacuzzi; mașină de cusut cu overlock și masă 3 faze. T. 069517259. ФОРТЕПЬЯНО и саксофон, в отличном сост. T. 079457461. CAZAngErIE pe lemne pentru seră, 60kWt; seră 7x21, grecească. T. 023023531, 068949899. CăruCIor pt copii iarnă/vară, f/f, stare bună, 1300 lei. T. 068741036. ДЕТСКАЯ коляска зима/лето, в отл. сост.; толокар-ходунок; 2 комбинезона осень-зима и зима новые 0-6 мес.; детская обувь 5 мес. - 1 год; термопечь для обжига - до 1400оС. T. 068907435, 060023451. МОЩНЫЙ бинокль Морской снайпер 60х90, дальность 6 км, дневного и ночного видения, оптика хамелеон, противобликовый. T. 068120324. LuntrE pt poamă; 2 cisterne a câte 14 t; cabină pt tractor ЮМЗ model vechi. T. 069206699. BoILEr nou de 50 litri; cadă nouă pt baie. T. 023024546, 069871570.
SrL “testor” ANGAJEAZĂ IngInEr-tEHnoLog la produse de panificaţie,
ContABIL, BrutAr, CoFEtAr, VÂnZător. T. 023031153, 079443246, 079274148 orZ, preţ negociabil. T. 069424001. ГАЗОВЫЙ котел Данко, холодильник Днепр, газовые баллоны, все б/у. T. 023026602, 069048424, 069302507. MAŞInă de spălat automată LG, 5 kg, meniu „rus”. T. 023024525, 069926372. FrIgIDEr LG; mașină de spălat automat Indezit, f/f, stare bună. T. 023024552, 069393391. CărăMIDă din piatră pentru sobe. T. 023093896, 069539034. 3 geamuri din lemn 1,3x1,4 și o ușă 1,1x2,1. T. 076048272, 069928288. CADă din aluminiu, 500 litri, calorifere din fontă f/f. T. 23848, 069811515. CoVoArE persiene noi. T. 068816977. StrugurI Nova, Lidia. T. 023044269, 068004897. СТИРАЛЬНАЯ машина б/у, 7 кг, сушка автомат, прихожая б/у, новая газовая плита 4-х конфорочная Гефест. Т. 060061661. CALorIFErE din metal. T. 069803480. 3 butoaie din inox - 120 litri, 1 butoi din stejar - 250 litri, negociabil. T. 069774140. CăruCIor cu rotile. T. 060135843, 069558731.
ANIMALE:
CAPrE, căprițe, țap de rasă, juncă a făta (1 februarie). T. 023093077, 078933371.
CUMPĂR: СОВЕТСКИЕ монеты. Рубли и копейки СССР. T. 062044947 oI, grâu, grăunţe, cote de pământ, anvelope şi plug pt tractor MTZ80. Angajăm lucrător la fermă. T. 068581385. FIEr vechi și resturi de metale nefi eoase (colorate), la preț bun; colectăm maculatură și resturi de polietilenă și masă plastică. T. 023032689, 069346412. APArt. cu 2-3 camere, centru, urgent! Preț - în jur de €12000. T. 069124117. КУПИМ автомобили срочной продажи, иномарки, в любом состоянии, любой регистрации. T. 068289622, 079773066.
Publicitate: anunt.observatorul.md MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Servicii
PAZĂ
oriunde te vei afla: la mare, la ţară sau peste hotare în siguranţă este proprietatea ta numai cu „Servicii Pază” al MAI. Cele mai moderne mijloace de semnalizare, la cele mai adecvate preţuri: 1. Instalarea mijloacelor de semnalizare: apartamente, obiecte, depozite, garaje, blocuri, oficii. 2. Buton de alarmă: apartamente, magazine, gherete, diferite obiecte. 3. Pază cu gardieni publici. 4. Servicii de care puteţi beneficia: însoţirea şi protecţia oamenilor de afaceri şi a membrilor familiilor lor; escortarea mărfurilor, hârtiilor de valoare, obiectelor de preţ pe întreg teritoriul ţării; asigurarea şi menţinerea ordinii publice în cadrul manifestărilor culturale; instalarea sistemului de pază-incendiu autonomă în satele raionului. ÎntotDEAunA LA SoLICItărILE ŞI PrEFErInŢELE DuMnEAVoAStră.
tel. 22212, 26030, 23610, 23710, 22553 Adresa noastră: or. Soroca, str. Vasile Alexandri, 6.
AngAjăM VÂnZător la magazin alimentar. Salariu atractiv.
Angajăm lucrător la bucătărie.
Tel. 069121568, 068901230.
T. 068255055
SRL ”Debut-Sor” ANGAJEAZĂ muncitori auxiliari în secția de producere a mezelurilor. Salariu atractiv. Tel. 023025432, 060408883 (cu excepția zilelor de sâmbătă şi duminică).
ANGAJĂM CUSĂTORESE cu experienţă, salariu de 2 ori pe lună, pachet social, condiţii bune de lucru, colectiv unit. Program de lucru: 8:30-17:30. Tel. 068989911.
SCHIMB:
ÎNCHIRIERI/CERERI:
3-Х комн. кв-ру, Сорока Ноуэ, 4/5, на 2-х комн. кв-ру, Сорока Ноуэ, жилая площадь 33 м², печное отопление, газ до плиты, без ремонта, застеклённый балкон, пластиковые окна. T. 24043, 068284342.
ÎnCHIrIEM apart. cu 2 camere, centru, comodităţi, mobilat, reparat, internet, pe termen lung. T. 069111299, 079426226.
CHIRIE:
CurăŢArE umedă şi uscată a penelor şi pufului (la alegere), cu dezinfectare după tehnologiile sovietice. T. 32687, 29563, 069383685. ВИДЕО- и фотосъемка торжеств. T. 060091998. СВАРОЧНЫЕ работы, оградки, решетки, ворота. T. 069236371. DEFrIŞArEA terenurilor de copaci, tufari, livezi bătrâne şi altă substanţă lemnoasă. T. 069391834. trAnSPortArEA încărcăturilor, până la 3 tone, în orice direcţie, inclusiv peste hotare. T. 069391834. MuZICă pentru ceremonii. T. 069191378. oFEr servicii transport pasageri, național și internațional. Confort! Prețuri atractive. T. 069996482, 060430763. rEPArAŢIA divanelor, fotoliilor, scaunelor. T. 069016018. SăPăM fântâni arteziene, diametrul 150, 250. T. 069838107. trAnSPortArEA în raza oraşului şi în toată ţara, de la 1 la 6 tone. T. 060633722. САНТЕХНИКА, все виды работ. T. 069036422. ИЗГОТАВЛИВАЕМ бетонные лестницы между этажами - прямые, винтовые. 3D проект, монтаж, опалубки, закладка арматуры, заливка бетона. T. 067690314. ConStruIESC șemineuri, sobe de teracotă și cărămidă, cuptor/grătar. T. 068104347, 079276154. trAnSPort pasageri, național și internațional. Confort. Prețuri accesibile. T. 069996482, 060430763. MuZICă pentru ceremonii. T. 069191378. MASAj, str. G. Vieru, 5, or. Soroca, vizavi de fl orărie. T 068277385.
CAMErE de locuit, condiţii hoteliere. T. 068418881 SE dă în chirie sau se vinde încăpere, 38 m², posibil pt ofi ciu sau spaţiu locativ, centru, la sol, str. Chişinăului, 2. T. 069864026, 069503076. SPăLătorIE auto, hotel şi bar. Posibil împreună sau separat. T. 068418881. APArt. cu 1 cameră, centru, toate utilitățile, mobilat, pe termen lung. T. 079908609. PrIMESC la gazdă patru băieţi sau fete; familie tânără. T. 023031199, 068682254. APAr. cu 2 camere, în deal, str. Levandovschi, 20, et. 3, mobilat, utilat, comodități. T. 076748550. APArt. cu 2 camere, Soroca Nouă, toate utilitățile, mobilat parțial, pt familie, pe termen lung. T. 069576111. APArt. cu 2 camere, Soroca Nouă, parțial mobilat, pe termen lung. T. 069382378. 2-Х комн. кв-ра, Сорока Ноуэ, 2/5, газ, отопление, с мебелью, на длительный срок, желательно семейным. Т. 023027067, 060558481. CAMEră în regiunea Fourchette. T. 060550830. APArtAMEntE centru: toate condiţiile, utilităţi, euroreparaţie, zilnic şi pe termen lung. T. 069267854, 079536279, 069186926. APArt. cu 3 camere, Stil, 5/9, 72 m², bloc de tip nou, superfinisat modern, termopane, încălzire, balcon tip închis 12 m², panoramă deosebită cu vedere la Nistru şi cetate. Sau se vinde. T. 069735509. 3-Х комн. кв-ра, Сорока Ноуэ, 3-й эт., меблирована, бойлер, газ, печное отопление. Желательно семейным. Цена приемлемая. T. 069021272. SPAȚIu comercial, centru or. Soroca, utilități, reparație, încălzire, pază. T. 069185352. ÎnCăPErE pt oficiu/magazin, 75 m², centru; depozite în deal. T. 069270832. БЕТОНОМЕШАЛКА. T. 023026602, 0690 48 424, 069302507. PrIMESC la gazdă 2 fete, Soroca Nouă, toate condiţiile, utilităţi, mobilat, pe termen lung. T. 061055656.
SERvICII:
CONSTRUCTII:
СТРОИТЕЛЬСТВО: бетон, фортан, крыши. Составляю сметы. T. 069236371. rEPArAŢII interior, toate tipurile de lucrări, inclusiv sobe. T. 068489960. MEŞtErI cu experiență, lucrări de construcție, interior și exterior, instalarea acoperișurilor și a sistemelor de electricitate. T. 069764552. toAtE tipurile de construcții și reparații, interior și exterior. T. 023025753, 060969518, 069082255. РЕМОНТ квартир, офисов частично и мелкий ремонт: штукатурка, шпаклевка, покраска, обои,
Observatorul de Nord B.C. „BAnCA SoCIALă” S.A. în proces de lichidare anunță pentru data de 17.10.2017, ora 11-00 desfăşurarea licitației „cu strigare” de vînzare a bunuri immobile, inclusiv imobilul care se află în r-nul Soroca: – Încăpere locativă (apartament cu 2 odăi) cu suprafața 30,4 m. p., nr. cadastral 7801104.243.01.006, amplasată pe adresa or. Soroca, str. V. Stroescu, 23/5, ap.6. Prețul inițial — 71 306 lei. Licitația va avea loc la oficiul al B.C. „BAnCA SoCIALă” S.A. — în proces de lichidare pe adresa: mun. Chişinău,str. V. Pîrcalab, 55.Condiţiile pentru participare la licitaţie: 1) Cerere, 2) Dovadă achitării acontului în mărime de 10% din preţul iniţial, şi taxei de participare în mărime de 500 lei pentru loturi cu preţ pînă la 100 000 lei 3) Document de identitate, extras de la C.Î.S., procura specială autentificată notarial. Rechizitele bancare: Beneficiar: bC „bANCA SOCIALĂ” S.A. în proces de lichidare, Codul IBAn: MD68Nb000000000035269703, Codul fiscal: 1002600035719, BIC: NbMDM2X, Prestatorul Beneficiar: banca Naţională a Moldovei. termenul limită pentru depunerea cererilor de participare este data de 16.10.2017, ora 16-00. Înregistrarea participanţilor se încheie cu 10 min. înainte de începutul licitaţiei. Licitaţia va avea loc la oficiul al B.C. „BAnCA SoCIALă” S.A. în proces de lichidare pe adresa: mun. Chişinău, str. V. Pîrcalab, 55. Informaţii suplimentare la tel 068 88 18 18, cuznetov@socbank.md — şef al Secţiei Realizarea Activelor B.C. „BAnCA SoCIALă” S.A. în proces de lichidare Iurii Cuzneţov www.bancasociala.md, vzaloge.md. выравнивание потолков и другие работы по доступным ценам. Пенсионерам - скидки. T. 33284, 060366309. toAtE tipurile de reparație. T. 060285384. ELECtrICIAn, amenajări interioare, tencuială, glet, ghips-carton. T. 069310977. rEPArAŢII interior, toate tipurile de lucrări, inclusiv tencuială decorativă. T. 069518905, 067231799.
ANGAJĂM: ТРЕБУЮТСЯ АВТОМОЙЩИКИ. T. 068968118, 068418881. rEStAurAntuL Primăvara angajează barman și chelneri. T. 069185352. MAnICHIurIStE la frizerie în partea din deal a orașului. T. 069577195. LuCrătorI la ferma de păsări, salariu atractiv, pachet social, cazare, hrană. Tel. 068765345. FrIZErI şi manichiuristă pentru salonul de dame. T. 069305818. FABrICA Bevera Nord angajează cusătorese califi cate. Salarii de la 4000 lei, pachet social, alimentaţie. T. 069210908. FIrMA „Avanconst” angajează hamali şi vânzători-consultanţi. T. 023026270, 060222261. ELECtrICIAn auto, lăcătuş auto, sudor, constructori, vânzător piese auto. Salariu atractiv, pachet social. T. 069276268. MECAnICI auto, electrician-motorist, tinichigiu, zugrav, muncitori în frizerie dame-bărbaţi. T. 079092653, 079536279. FIrMă de transport din România angajează şoferi profesionişti pt camioane autobasculante MAN, KAMAZ. Cetăţenia română se salută. T. +40736167206. LuCrătorI în construcţie în Germania, cu acte UE. T. +491625382282, Viber, WhatsApp. CHELnErI cu experienţă de lucru în pizzeria Arlechino. T. 068691224. MECAnIC cu experiență în motoare și electricitate, la autoservice. T. 069577195. СВАРЩИК. T. 069007959. РАЗНОРАБОЧИЕ. T. 069007959. MAgAZInuL Fourchette angajează brutar. T. 068422266.
SuDor electric. T. 069276268. VÂnZător piese auto. T. 069276268. ŞoFEr la microbuz cu rută, cat. D. T. 069448558. SALAHorI (подсобники) la construcții. T. 069774140. РАБОТНИКИ для производства плитки. T. 069261741. FIrMA de taxi „Lux-Prim” angajează şoferi (posibil cu automobil personal); femei la dispecerat. T. 060005220, 069647418. SrL “Bevera Nord”, or. Soroca, str. V. Stroescu, 50, angajează cusătorese de categoria V, laboranţi - toate procesele. Salariu tarifar 5800 lei. T. 069210908. ŞoFErI-CurIErI pentru livrarea coletelor în Germania. Obligatoriu: pașaport românesc sau bulgar, permis de conducere cat. B. Oferim cazare și contract de muncă. Salariu 1500-2000€. T. 060973383. FIrMă de construcții angajează muncitori în s. Stoicani. Pachet social + salariu atractiv. T. 062175588. VÂnZător. T. 069165601.
CAUT DE LUCRU: MEnAjEră în familie - curăţenie, spălat, călcat. Ofer experienţă, responsabilitate şi punctualitate. T. 023093107, 069773806.
MATRIMONIALE: BărBAt, fără vicii, locuitor al s. Rubleniţa, doreşte cunoştinţă cu doamnă/domnişoară până la 40 de ani pentru crearea unei familii (un copil nu este impediment). T. 060469376. МУЖЧИНА знакомится с женщиной в возрасте 40-65 лет для совместного проживания. T. 069405926.
S-A PIERDUT: AtEStAtuL de studii medii incomplete nr. 617530, eliberat pe numele Nicova Svetlana. A-l considera nevalabil. AtEStAtuL de absolvire a Şcolii medii nr. 2 din or. Soroca nr. 268490, eliberat pe numele MANOLII SVETLANA NICOLAEVNA. A-l considera nevalabil.
Programe Tv
Sâmbătă, 7 octombrie
Vineri, 6 octombrie
joi, 5 octombrie
Miercuri, 4 octombrie
Marți, 3 octombrie
Luni, 2 octombrie
Observatorul de Nord
5. «Доброе утро» 7., 2.2 «Prima Ora» 9., 12., 15., 21. «Primele stiri» (mold.) 9.2 Teleshopping 9.45 «Жить здорово!» 1.55 «Модный приговор» 12.2, 15.2, 2.5 Новости 12.45 «Время покажет» 16.15 «Давай поженимся!» 17.5 «Мужское / Женское» 18., .3 «Primele stiri» (рус.) 18.4 «На самом деле» 19.45 «Пусть говорят» 22. «Время» 22.35 Т/с «Отличница» .45 «Вечерний Ургант» 1.15 «Познер»
MOLDOVA 1
ПЕРВЫЙ КАНАЛ - PRIME
6.5 Cuvintele credinţei 6.55, 7.1, 7.35, 8.15 Bună dimineaţa 7., 7.3, 8., 13., 21. Ştiri 9., 17., 22. Ştiri (rus.) 9.1, 23. Ştiri Externe 9.4, 17.15 Serial «Piele sălbatică» 1.3 Vector european 11. Rapsodia satului 11.45 O seară în familie 13.15, 19.4 Pur şi simplu 13.3, 18.5 Cine vine la noi! 14.2, 22.1 Serial 15.3 «Proiecte de viitor» 15.55 Săptămâna sportivă 16.3 Unda bugeacului 19. Mesager 19.55 Moldova în eter direct 21.2 Dialog social 23.3 Spectacol
5. «Доброе утро» 7., 2.55 «Prima Ora» 9., 12., 15., 21. «Primele stiri» (mold.) 9.2 Teleshopping 9.45 «Жить здорово!» 1.55 «Модный приговор» 12.2, 15.2, 1.15 Новости 12.45 «Время покажет» 16.15 «Давай поженимся!» 17.5 «Мужское / Женское» 18., .3 «Primele stiri» (рус.) 18.4 «На самом деле» 19.45 «Пусть говорят» 22. «Время» 22.35 Т/с «Отличница» .45 «Вечерний Ургант» 1.3 Х/ф «В ритме беззакония»
15
ТВ8 7. «Watchdog» 9. «Egoist» 1.15 «Reporter de garda» 1.45 «Punct si de la Capat» 11.3 «Coolinar studio» 11.35 «Progresorica» 12.3 «Новости» 12.35 «С христианской точки зрения» 13.25 «Новости» 13.3 «Topshop» 13.45 «Документальная передача» 14. «Будни стилиста» 14.3 «Reporter de garda» 15. «Topshop» 15.15 «Новости» 15.2 «Ждем в гости» 16. «Бизнес-план» 16.3 «С христианской точки зрения» 17.3 «Новости» 17.35 «Ждем в гости» 18. Т/с «Babylon-2» 19. «Primetime news ro» 19.45 «Регионалы» 21. «Primetime news ru» 21.3 «Politika» 22.3 «Primetime news ro» 23. «Час Тимура Олевского» . «Регионалы» 1.5 «Politika»
PROTV 6. Divertisment: Sounds good 7.3, 1., 13., 19. Ştirile 8.3 În Profunzime 1.45, 2.3 Divertisment: Vorbeşte lumea 13.3, 17. Ştirile cu Anişoara Loghin 14., 4. Social: La Măruţă 16., 17.45 Divertisment: O seară perfectă 21., 23. Gospodar fara pereche 22.3 Ştirile cu Speranţa State 23.3 Divertisment: Pe bune?! JURNAL TV 6., 21.15 Asfalt de Moldova 7. Pop Corn SHOW la Jurnal FM 1.15, 17.2, 1. Veranda 12., 2., 5. Ora Expertizei 13. Patrula Jurnal TV 15., ., 3. Acasă Devreme 17., 19. Jurnalul orei 22. Ora de Ras 23. Jurnalul de noapte
ТВ8 7. «Primetime news ru» 7.3 «Час Тимура Олевского» 8.3 «Primetime news ro» 9.5 «Politika» 1.1 «Регионалы» 11.3 «Reporter de garda» 11.55 «Diplomatie populara» 12.3 «Археология» 13.25 «Новости» 13.3 «Topshop» 13.45 «Документальная передача» 14. Т/с «Babylon-2» 15. «Topshop» 15.15 «Новости» 15.2 «Ждем в гости» 16. «Бизнес-план» 16.3 «Археология» 17.3 «Новости» 17.35 «Ждем в гости» 18. Т/с «Babylon-2» 19. «Primetime news ro» 19.45 «Optmart SRL» 21. «Primetime news ru» 21.3 «Politika» 22.3 «Primetime news ro» 23. «Час Тимура Олевского» . «Optmart SRL» 1.5 «Politika» 2.1 «Primetime news ru»
PROTV 6., 13.3, 17. Ştirile cu Anişoara Loghin 6.3, 8.3, 16., 17.45 Divertisment: O seară perfectă 7.3, 1., 13., 19. Ştirile 1.45, 2.3 Divertisment: Vorbeşte lumea 14., 4. Social: La Măruţă 21. Serial 22. Ştirile cu Speranţa State 22.3 România, jos pălăria! .3 Film: Spion pe cont propriu JURNAL TV 6., 17., 19. Jurnalul orei 7. Pop Corn SHOW la Jurnal FM 1.15, 17.2, 1. Veranda 11.3, 13., 21.15 Asfalt de Moldova 12., 2., 5. Ora Expertizei 15., ., 3. Acasă Devreme 22. Dora Show 23. Jurnalul de noapte
ТВ8 7. «Primetime news ru» 7.3 «Час Тимура Олевского» 8.3 «Primetime news ro» 9.5 «Politika» 1.1 «Egoist» 11.3 «Optmart SRL» 12.3 «Рожденные после СССР» 13.25 «Новости» 13.3 «Topshop» 13.45 «Документальная передача» 14. Т/с «Babylon-2» 15. «Topshop» 15.15 «Новости» 15.2 «Ждем в гости» 16. «Бизнес-план» 16.3 «Рожденные после СССР» 17.3 «Новости» 17.35 «Ждем в гости» 18. Т/с «Babylon-2» 19. «Primetime news ro» 19.45 «Watchdog» 21. «Primetime news ru» 21.3 «Politika» 22.3 «Primetime news ro» 23. «Час Тимура Олевского» . «Watchdog» 1.5 «Politika» 2.1 «Primetime news ru»
PROTV 6., 13.3, 17. Ştirile cu Anişoara Loghin 6.3, 8.3, 16., 17.45 Divertisment: O seară perfectă 7.3, 1., 13., 19. Ştirile 1.45, 2. Divertisment: Vorbeşte lumea 14., 4. Social 21. Visuri la cheie 22.3 Ştirile cu Speranţa State 23. Divertisment: Pe bune?! . Serial 1. Serial JURNAL TV 6., 17., 19. Jurnalul orei 7. Pop Corn SHOW la Jurnal FM 1.15, 17.2, 3. Veranda 11.3, 13., 21.15 Asfalt de Moldova 12., 2., 5. Ora Expertizei 15., 1. Acasă Devreme 22. Documentar 23. Jurnalul de noapte . Film
ТВ8 7. «Primetime news ru» 7.3 «Час Тимура Олевского» 8.3 «Primetime news ro» 9.5 «Politika» 1.1 «Watchdog» 11.3 «Contracultura» 12.3 «Свобода в клубах» 13.25 «Новости» 13.3 «Topshop» 13.45 «Документальная передача» 14. Т/с «Babylon-2» 15. «Topshop» 15.15 «Новости» 15.2 «Ждем в гости» 16. «Бизнесплан» 16.3 «Свобода в клубах» 17.3 «Новости» 17.35 «Ждем в гости» 18. Т/с «Babylon-2» 19. «Primetime news ro» 19.45 «Бoцaн+Попов» 21. «Primetime news ru» 21.3 «Politika» 22.3 «Primetime news ro» 23. «Час Тимура Олевского» . «Бoцaн+Попов» 1.5 «Politika» 2.1 «Primetime news ru»
PROTV 6., 13.3, 17. Ştirile cu Anişoara Loghin 6.3, 8.3, 16., 17.45 Divertisment: O seară perfectă 7.3, 1., 13., 19. Ştirile 1.45 Divertisment: Vorbeşte lumea 14., 4. Social: La Măruţă 21. În Profunzime 22.3 Ştirile cu Speranţa State 23. Ai nostri . Serial: Las Fierbinţi 1. Serial 2. Serial 3. Serial: Las Fierbinţi JURNAL TV 6., 17., 19. Jurnalul orei 7. Pop Corn SHOW la Jurnal FM 1.15, 17.2, 2. Veranda 11.3, 13. Asfalt de Moldova 12. Ora Expertizei 15., 1., 3. Acasă Devreme 2., 5. Cabinetul din umbră 21.3 Cealaltă Basarabie 23. Jurnalul de noapte PROTV 6., 13.3, 17. Ştirile cu Anişoara Loghin 6.3, 8.3, 16., 17.45 Divertisment: O seară perfectă 7.3, 1., 13., 19. Ştirile 1.3, 15.45 Teleshopping 1.45, 1.4 Divertisment: Vorbeşte lumea 14., 4. Social: La Măruţă 21., 22.4 Vocea României, ed. 6, sez. 7 22.3 Ştirile Chişinău 23.4 Film: O noapte nebună JURNAL TV 6., 17., 19. Jurnalul orei 7. Pop Corn SHOW la Jurnal FM 1.15, 17.2, 3. Veranda 11.3, 13. Asfalt de Moldova 12., 2., 5. Ora Expertizei 15., . Acasă Devreme 22. Dora Show 23. Jurnalul de noapte 1. Film
MOLDOVA 1
ПЕРВЫЙ КАНАЛ - PRIME
6.5 Unda bugeacului 6.35 Abraziv 6.55, 7.1, 7.35, 8.15 Bună dimineaţa 7., 7.3, 8., 13., 21. Ştiri 9., 17., 22. Ştiri (rus.) 9.1, 23. Ştiri Externe 9.4, 17.15 Serial «Piele sălbatică» 1.3 În obiectiv - natura 11., 19.55 Moldova în eter direct 12. Locuinţa mea 12.3 Focus 13.15, 19.4 Pur şi simplu 13.3, 18.5 Cine vine la noi! 14.2, 22.1 Serial 15.15 La drum! 15.45 Fii tînăr! 16.3 Svitanok 19. Mesager 21.2 «Dincolo de cifre» 23.3 Evoluează Francesco de Gregori
5. «Доброе утро» 7., 2.55 «Prima Ora» 9., 12., 15., 21. «Primele stiri» (mold.) 9.2 Teleshopping 9.45 «Жить здорово!» 1.55 «Модный приговор» 12.2, 15.2, 1.15 Новости 12.45 «Время покажет» 16.15 «Давай поженимся!» 17.5 «Мужское / Женское» 18., .3 «Primele stiri» (рус.) 18.4 «На самом деле» 19.45 «Пусть говорят» 22. «Время» 22.35 Т/с «Отличница» .45 «Вечерний Ургант» 1.3 Х/ф «Однажды вечером в поезде»
MOLDOVA 1
ПЕРВЫЙ КАНАЛ - PRIME
6.5 Svitanok 6.4 Tezaur 6.55, 7.1, 7.35, 8.15 Bună dimineaţa 7., 7.3, 8., 13., 21. Ştiri 9., 17., 22. Ştiri (rus.) 9.1, 23. Ştiri Externe 9.4, 17.15 Serial «Piele sălbatică» 1.3 «Dincolo de cifre» 11., 19.55 Moldova în eter direct 12. Evoluează Francesco de Gregori 12.45 «World stories» 13.15, 19.4 Pur şi simplu 13.3, 18.5 Cine vine la noi! 14.2, 22.1 Serial 15.15 Art-club 15.45 Erudit cafe 16.3 În ritmul dansului 19. Mesager 21.2 Fii tînăr! 23.3 Cultura azi
5. «Доброе утро» 7., 2.55 «Prima Ora» 9., 12., 15., 21. «Primele stiri» (mold.) 9.2 Teleshopping 9.45 «Жить здорово!» 1.55 «Модный приговор» 12.2, 15.2, 1.15 Новости 12.45 «Время покажет» 16.15 «Давай поженимся!» 17.5 «Мужское / Женское» 18., .3 «Primele stiri» (рус.) 18.4 «На самом деле» 19.45 «Пусть говорят» 22. «Время» 22.35 Т/с «Отличница» .45 «Вечерний Ургант» 1.3 Х/ф «Человек в красном ботинке»
MOLDOVA 1
ПЕРВЫЙ КАНАЛ - PRIME
6.5 Spectacol 6.55, 7.1, 7.35, 8.15 Bună dimineaţa 7., 7.3, 8., 13., 21. Ştiri 9., 17., 22. Ştiri (rus.) 9.1, 23.4 Ştiri Externe 9.4, 17.15 Serial «Piele sălbatică» 1.3 Moldovenii de pretutindeni 11. Moldova în eter direct 12. Destinele 12.35 Tezaur 13.15, 19.4 Pur şi simplu 13.3, 18.5 Cine vine la noi! 14.2 Serial 15.15 Campionatul RM de Box 19. Mesager 19.55 Bună seara! 21.2 Fotbal. Irlanda - Moldova
5. «Доброе утро» 7. «Prima Ora» 9., 12., 15., 21. «Primele stiri» (mold.) 9.2 Teleshopping 9.45 «Жить здорово!» 1.55 «Модный приговор» 12.2, 15.2 Новости 12.45 «Время покажет» 16.15 «Давай поженимся!» 17.5 «Мужское / Женское» 18., .45 «Primele stiri» (рус.) 18.5 «Человек и закон» 19.55 «Поле чудес» 22. «Голос». Новый сезон 23.55 «Вечерний Ургант» 1. «Городские пижоны». «Дэвид Боуи» 2. Х/ф «Нападение на 13 участок» 3.4 Х/ф «Черная вуаль»
ТВ8 7. «Primetime news ru» 7.3 «Час Тимура Олевского» 8.3 «Primetime news ro» 9.5 «Politika» 1.1 «Бoцaн+Попов» 11.3 «Egoist» 12.3 «Правосудие» 13.25 «Новости» 13.3 «Topshop» 13.45 «Документальная передача» 14. Т/с «Babylon-2» 15. «Topshop» 15.15 «Новости» 15.2 «Ждем в гости» 16. «Бизнесплан» 16.3 «Правосудие» 17.3 «Новости» 17.35 «Ждем в гости» 18. Т/с «Luther» 19. «Primetime news ro» 19.45 «Contracultura» 21. «Primetime news ru» 21.3 «Cutia neagra» 22.3 «Primetime news ro» 23. «Час Тимура Олевского» . «Contracultura» 1.5 «Cutia neagra» 2.1 «Primetime news ru»
MOLDOVA 1
ПЕРВЫЙ КАНАЛ - PRIME 5.25 Х/ф «Председатель» 6., 1., 12.25, 15.25 Новости 6.1 «Председатель». Продолжение 8.2 «Играй, гармонь любимая!» 9. «Умницы и умники» 9.45 «Слово пастыря» 1.2 Teleshopping 1.55 «Олег Табаков и его «цыплята Табака» 12., 15., 21. «Primele stiri» (mold.) 12.45 «Идеальный ремонт» 13.45 Х/ф «Осенний марафон» 15.5 «Осенний марафон» 16.2 Х/ф «Первое свидание» 18., 1.45 «Primele stiri» (рус.) 18.25 «Кто хочет стать миллионером?» 2., 22.2 «DA sau NU» 22. «Cronica lui Bogatu» 22.5 «Время» 23.15 «Сегодня вечером» 2.5 «Короли фанеры» 2.45 Х/ф «Вне поля зрения»
ТВ8 7. «Primetime news ru» 7.3 «Час Тимура Олевского» 8.3 «Primetime news ro» 9.5 «Cutia neagra» 1.15 «Contracultura» 11.3 «Coolinar studio» 12. «Прогрессорика» 12.3 «Новости» 12.35 «Бизнес-план» 13. «Смотри в оба» 13.25 «Новости» 13.3 «Topshop» 13.45 «Археология» 15. «Topshop» 15.15 «Новости» 15.2 «Рожденные после СССР» 16. Д/ф «Planet earth» 17.5 «Reporter de garda» 18.2 «Ждем в гости» 18.55 «Новости» 19. Х/ф «jane Eyre» 2.4 «The bean bag theory» 21. «Optmart SRL» 22.3 Т/с «Luther» 23.3 «Смотри в оба» . «Прогрессорика» .3 «Coolinar studio»
PROTV 6., 17. Ştirile cu Anişoara Loghin 6.3, 8.3, 16., 17.45 Divertisment: O seară perfectă 7.3, 19. Ştirile 1.15 I like IT 1.45 Superspeed la 11.15 Film: Dr. Dolittle 4 14.3 Vocea României 2. Ştirile cu Tatiana Nastas 21., 22.4, 1.3 Film: Homefront: Oraşul fără legi 22.3 Ştirile Chişinău 23.3, 3.3 Film: Fata dispărută JURNAL TV 6. Jurnalul orei 7., 14., ., 4. Acasă Devreme 9., 18. Asfalt de Moldova 1.15 Cabinetul din umbră 12., 16., 2. Veranda 15. Cealaltă Basarabie 19. Jurnalul săptămânii 2. Dora Show 21. Ora de Ras
ПЕРВЫЙ КАНАЛ - PRIME 6., 1., 12.25 Новости 6.25 Х/ф «Его звали Роберт» 8. «Часовой» 8.35 Teleshopping 8.55 «Здоровье» 1.15 «Честное слово» 11. «Моя мама готовит лучше!» 12., 15., 21. «Primele stiri» (mold.) 12.4 «Главный котик страны» 13.2 «Теория заговора» 14.1 «Л. Куравлев. «Это я удачно зашел!» 15.25 Х/ф «Живет такой парень» 17.5, 18.25 Концерт к Дню учителя 18., 1.1 «Primele stiri» (рус.) 19. «Replica» 2., 22. «DA sau NU» 22.3 Воскресное «Время» .5 «Что? Где? Когда?» 1.3 К юбилею М. Цветаевой «В моей руке - лишь горстка пепла» 2.25 Х/ф «Тора! Тора! Тора!»
ТВ8 6.3 «С христианской точки зрения» 7.3 «Свобода в клубах» 8.3 Д/ф «Planet earth» 1.3 «Смотри в оба» 11. «Будни стилиста» 11.3 «Ждем в гости» 12. «Egoist» 13.25 «Новости» 13.3 «Topshop» 13.45 «Contracultura» 15. «Topshop» 15.15 «Новости» 15.2 «Punct si de la Capat» 16.1 «Новости» 16.15 «Optmart SRL» 17.3 «Новости» 17.35 «Watchdog» 18.55 «Новости» 19. «Cutia neagra» 2. «Бoцaн+Попов» 21. «Diplomatia populara» 21.3 «Contuzia saptaminii» 22. Х/ф «jane Eyre» 23.45 «Будни стилиста» .15 «Egoist» 1.25 «Punct si de la Capat»
PROTV 6. Ştirile cu Anişoara Loghin 6.3, 8.3 Divertisment: O seară perfectă 7.3, 2. Ştirile cu Tatiana Nastas 1.15 Ce se întâmplă, doctore? 1.45 Arena bucătarilor 11. Divertisment: Sounds good 13., 2. Apropo TV 14. România, jos pălăria! 16.15, 5. Visuri la cheie 18. Romania, te iubesc! 19. Ştirile 21. Fort Boyard, ed. 2 22.3 Ştirile Chişinău 22.4, 3. Film JURNAL TV 6. Ora Expertizei 7., 1.15, 22.15 Asfalt de Moldova 8., 14., . Acasă Devreme 12., 16., 4. Veranda 18. Jurnalul săptămâmii 19. Patrula Jurnal TV 21.15 Ora de Ras
ADRESA REDACŢIEI: str. Independenţei, 75, or. Soroca, MD3006; tel/fax: 0230 24073; email: odn@api.md https://observatorul.md
P – Materiale înserate în baza acordurilor bilaterale PE – Publicitate Electorală BP – achitat din banii publici
6.5, 22.4 Arts 21 6.35, 22.15 Ştiri Externe 7. Spectacol 8., 23.1 Bună dimineaţa 1. Magazinul copiilor 1.3 Educaţie pentru carieră 11., 2., 21.2 Ziua Vinului 13., 21. Ştiri 13.15 «World stories» 13.3 FestivaluiConcursul interpreţilor de folclor «Maria Drăgan» 16. «Check-in» 16.3 «Made in Germany» 17., 22. Ştiri (rus.) 17.15 În ritmul dansului 17.5 Portrete în timp 18.25 Destinele 19., 22.15 Mesager 19.4 Chişinău: ieri şi azi 23.1 Bună seara! MOLDOVA 1
Duminică, 8 octombrie
ПЕРВЫЙ КАНАЛ - PRIME
MOLDOVA 1 6.5 Rapsodia satului 6.55, 7.1, 7.35, 8.15 Bună dimineaţa 7., 7.3, 8., 13., 21. Ştiri 9., 17., 22. Ştiri (rus.) 9.1, 23. Ştiri Externe 9.4, 17.15 Serial «Piele sălbatică» 1.35 La datorie! 11. Bună seara! 12. Evantai folcloric 13.15, 19.4 Pur şi simplu 13.3, 18.5 Cine vine la noi! 14.2 Abraziv 14.45 F/d «Andrei Tamazlâcaru. Baştina in Ghrasenii Vechi» 15.15 Cultura azi 16. Magazinul copiilor 16.3 Reuniunea teatrelor naţionale 19. Mesager 19.55 Vector european 2.25 Focus. Europa 21.2 Săptămâna sportivă 22.1 Serial 23.25 Patrimoniu cinematografi c
36(905) • 29 septembrie 2017
6.5 «Chek-in» 6.35, 23.15 Ştiri Externe 7.15 Cuvintele credinţei 8. Bună dimineaţa 1. Ring star 11. Erudit cafe 11.4 Abraziv 12. În obiectiv - natura 12.3, 15., 2. Ziua Vinului 13., 21. Ştiri 13.15 День вина 14. Rapsodia satului 14.45, 19.4 Tezaur 17., 22.15 Ştiri (rus.) 17.15 Cultura azi 18. La noi în sat 18.4 «Era digitală» 19. Mesager 21.2, 22.3 Festivalui. «Regina vioară» 23.4 Spectacol
Săptămânal independent de informare şi atitudine. Membru API (Asociaţia Presei Independente), afiliată WAN (Organizaţia Internaţională a Ziarelor)
ZIAR MEMbRu
Redactor-şef: (0230 842 98) Victor CoBăSnEAnu Redactor-coordonator: tatiana MItroFAn Reporteri: (0230 842 97) Vadim ŞtErBAtE Redactor literar: Marcela BEnCHECI
Director: (0230 240 73) Elena CoBăSnEAnu Contabil: galina ZAVorotnÂI Designer-machetator: Victor ŞEMEACoV Web-redactor, reporter: Doina ALEXEI Operator video, web-admin: Eduard PŞEnICInÎI
Ziarul este Înregistrat la Camera Înregistrârii de Stat Ministerul Dezvoltării Informaţionale al Republicii Moldova cu numărul de identificare de stat 1003607150830
redacţia nu corespondează cu cititorii Materialele publicate în «OdN» nu întotdeauna corespund opiniei redacţiei. Ziarul este tipărit la Tipografia IM "Edit TiparGrup" SRL. «OdN» apare vineri în limbile română şi rusă. Tirajul 5624 ex. Comanda nr. 949
Observatorul de Nord
36(905) • 29 septembrie 2017
йога БЕСПЛАТНО
îNTRE NISTRU ŞI PRUT Cunoaştem bine cam totul “de afară”, dar nu prea ştim ce avem acasă, indiferent dacă este vorba de personalităţi, sport, muzică sau turism. Prin urmare, “observatorul de Nord” prin această rubrică, vă invită să fiţi turişti la voi acasă şi să vizitaţi atracţiile turistice din republica Moldova. Pentru că este păcat să ajungi la umbra Piramidelor Egiptene, dar să nu fi intrat în Peştera răposaţilor din rudi, să te fotografiezi în vârful Turnului Eiffel, şi să nu cunoşti unde se află podul Eiffel din Ungheni, ori să schiezi în Munţii alpi, dar să nu te fi căţărat măcar o dată pe stâncile milenare din Corjeuţi, Brânzeni sau Feteşti. Călătorie plăcută şi nu uitaţi să păstraţi curăţenia acolo unde alegeţi să vă relaxaţi!
каждое воскресенье
октября, в 17:00
Satul ca destinaţie turistică menţionat în special fântâna din centrul satului, podeţele din preajma ei și meșteșugarii de la care a adus peretare, un zolnic și alte lucruri. Cartea de vizită a Schineniului, după cum ne-a spus Ala Ghirghilijiu, este conacul boierului și meșterii lemnari, care fac nu doar uși și ferestre, dar și scrâncioburi, iar unul dintre acestea înfrumuseţează centrul satului. Cât privește comuna Parcani, a fost reprezentată de ansamblul folcloric “Ţărăncuţa”, iar Galina Porcereanu a menţionat, printre zonele pitorești, iazurile din satele Parcani și Voloave. La fiecare sat a fost acordată o atenţie specială bisericilor, care sunt nu doar lăcașuri de rugăciuni, dar și monumente istorice și de arhitectură. “Este nevoie pentru a accentua locurile pitorești
Miercuri, 27 septembrie, de Ziua Mondială a Turismului, la Muzeul de Istorie și Etnografie din municipiul Soroca a fost inaugurată cea de-a patra ediţie a expoziţiei „Satul ca destinaţie turistică”. De această dată au participat primăriile Visoca, Şeptelici, Schineni și Parcani. La Visoca, primarul satului Grigore Pleșca a prezentat zonele pitorești din localitate, zona de odihnă “Cabana Vânătorului”, Monumentul arheologic “Pietrele” și altele. D espre Şeptelici a v or bit doamna Valentina Curoșu, care a
Ansamblul folcloric “Ţărăncuţa” din comuna Parcani
din sat, istoria lui, legendele localităţilor, personalităţi, meșteri populari și persoane care practică aceste îndeletnicirile tradiţionale, ne-a spus Marina Omelcenco, specialist la Secţia cultură și turism Soroca. În cadrul expoziţiei aducem aceste lucruri ca să fie cunoscute. Vrem să promovăm locurile, fiindcă înșiși localnicii,
când se pregătesc de aceste expoziţii, învaţă și descoperă obiectivele de atracţie turistică, care pot deveni atractive și ar trebui să fie valorificate”. Menţionăm că expoziţia va putea fi vizitată timp de două săptămâni. Acest subiect îl găsiţi şi pe pagina web a ziarului observatorul.md/turism
CULTURĂ
Spectacolul “Corp de copil” a ajuns la Soroca Foto: Tatiana Mitrofan / OdN
TATIANA M ITrofAN
SPECTACOLUL-DOCUmENT “CORP DE COPIL” A FOST PREzENTAT, RECENT, LA SOROCA. EvENImENTUL A AvUT LOC îN SALA PALATULUI DE CULTURĂ CU PARTICIPAREA PEDAgOgILOR DIN RAION, A ELEvILOR DE LA vâRSTA DE
16 ANI șI AUTORITĂțILOR PUBLICE LOCALE.
„Corp de copil” este un spectacol despre abuzul sexual al minorilor în spațiul online și offline. Acesta abordează și fenomenul grooming (racolarea online a copiilor cu scopul exploatării sexuale), pedofilie, video-chat, pornografie infantilă, cu care se confruntă societatea. În spectacol sunt prezentate câteva istorii care ilustrează cum minorii sunt prinși în “mreajă” de către pedofili. În unele cazuri, minorii cad pradă din cauza lipsei de atenție, în altele, din cauza sărăciei. La încheierea reprezen-tației au loc dezbateri cu participarea publicului în prezența specialiștilor în domeniu.
Foto: Tatiana Mitrofan / OdN
Regia: Luminița Țâcu. Actori: Doriana Zubcu-Marginean, Doina Arvat, Valentin Zorilă, Ghenadie Gâlcă, Alexandru Pleșca.
SĂ PUNEM MINTEA ÎN MIşCARE
Sudoku – simplu, dar... compus REGULAMENT: Umpleţi toate pătrăţelele din grilă cu cifre de la 1 la 9, astfel încât fiecare linie (pe orizontală) şi fiecare coloană (pe verticală) să nu aibă decât o singură dată aceeaşi cifră. Această regulă se aplică şi pentru pătratele 3x3, căsuţe delimitate de liniile îngroş ate din grilă. Fiecare pătrat 3x3 trebuie să conţină toate cifrele, de la 1 la 9, fără repetiţii.
Rezolvarea corectă a sudocu din numarul trecut
6
3
1
4
5
8
2
7
9
9
5
7
3
1
2
8
6
4
8
7
1
3
2
4
5
2
8
4
9
7
1
6
4
2
6
5
9
3
8
9
5
2
8
6
7
1
6
9
7
4
8
2
3
7
6
3
1
5
9
4
3
4
9
6
1
5
7
1
3
5
2
4
8
9
Atenţie! Nu este vorba de un concurs, ci de un simplu antrenament al minţii.
5
1
8
7
3
6
2
Spectacolul a fost creat cu finanțarea Misiunii OSCE în Moldova și Ambasadei SUA în Moldova și cu contribuția Inspectoratul General de Poliție, Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, Centrul pentru combaterea crimelor informatice, Departamentul Instituțiilor Penitenciare, Procuratura Generală, Curtea de Apel Chișinău, La Strada, CNPAC, Liceul teoretic român — francez Gheorghe Asachi.
5
6
9
2
7
3
4
8
9
4
7
3
8
6
2
1
5
6
2
3
4
7
5
2
1
7
9
3
6
8
3
8
5
4
9
2
1
5
4
6
1
7
8
2
1
7
3
5
6
9
4
Пол и возраст не ограничены!
Z`mbi\i, v= rog!
"Radioul şi TV nu vor înlocui nicicând ziarul, deoarece cu acestea nu poţi... omorî o muscă"
− Iubito, ce-i cu faţa asta deprimată? − Primată-i mă-ta, nesimţitule! − Alo, ce faci? − Ard calorii! − Adică faci gimnastică? − Nu, îmi prăjesc niște carne... C h e l n e r u l c ăt re o doamnă: − Aţi observat că soţul dvs.
tocmai a căzut sub masă? − Te înșeli, soţul meu tocmai a intrat pe ușă. Seara la culcare, în pat. Maria: Ioane! Ion: Ce-i, fă, lasă-mă să dorm! Maria: Ioane! Ion: No, zi odată! Maria: Uite că avem o ploșniţă pe perete. Ion: Dar ce-ai vrea să avem, un Rembrandt?!
TEST DE LOgICĂ: CâŞTIgĂ 50 DE LEI! În municipiul Chişinău, la adunare, au fost invitaţi câte patru medici din fiecare spital. Reieşind din faptul că fiecare din cei invitaţi lucra la două spitale, acesta, corespunzător, reprezenta două spitale şi, implicit, fiecare spital avea câte un reprezentant comun la adunare. Câte spitale sunt în Chişinău? Câţi medici au fost invitaţi la adunare?
În perioada 21-28 septembrie, spectacolul-document „Corp de copil” este prezentat în mai multe orașe, în cadrul turneului național lansat de Centrul de Arte COLISEUM. Spectacolul a fost prezentat deja în orașele Cahul, Orhei, Bălți. Iar după Soroca urmează o prezentare în orașul Cimișlia. Turneul este organizat în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și cu Autoritățile Publice Locale și este finanțat de Misiunea OSCE în RM.
1
8
ые л ат нл ь н ы е п с е Б з ате я а пок заняти
Преподаватель йоги Пестрякова Наталия (Новые Сороки, Клуб «Тибет», тел. 060049622)
Foto: Vadim Şterbate / OdN
VADIM ŞTerbATe
Publicitate
16
4
9
8
2
1
5
3
6
5
4
7
8
1
9
7
2
9
8
5
3
6
Aştept răspunsurile Dvs. până miercuri, 4 octombrie, pe adresa de e-mail vcobasneanu@gmail.com. baftă! La Testul din numărul trecut am primit un număr record de răspunsuri — 264, dintre care 198 au fost corecte — NICOLAE cântăreşte 180 kg, DuMITRu — 120 kg şi ALEXANDRu — 60 kg!
9
3
1
6
2
4
7
În urma tragerii la sorţi învingătoare a fost desemnată ALIONA SOLOVEI din municipiul Soroca. Felicitări!