Revista Alerg nr. 6

Nr. 6 (anul 2) iarna 2012

LA GERARARATON CROS ȘI SEMI-M

CONCURS C

C ȘTIGĂ 500 RON CÂ PROFESIONISTUL DIN UMBRĂ P SFATURI PENTRU RAFINAŢI...

S

RECOMANDĂRI

ECHIPAMENT

TEHNICI

cuprins

„Nimic nu-i mai sfânt după o alergare mult dorită, mult muncită, ca bucuria, ca acel dulce delir la care participă deopotrivă mintea și trupul. Simţi că plutește atunci peste tine o pasăre cântătoare. Că îţi bubuie în urechi muzica de la o mie de chimvale și alăute dumnezeiești. Crezi sincer că toţi oameni îţi sunt fraţi și că toate greșelile ţi-au fost și pot fi iertate. Iar totul în jur devine idilic, deși se știe prea bine că idilismul nu e cea mai potrivită atitudine în faţa vieţii”.

EDITORIAL

ANTRENAMENT

RETROSPECTIVĂ

NUTRIŢIE

ACTUALITATE

PRACTIC

4 Alergare în vremea lui Gerar 6 Maratonul Internaţional București 2011 8 Ultramaratoane umanitare 9 La top, în alergarea montană DOSAR

10 Brr, brr, să alergăm și iarna?

12 Cum să te antrenezi 13 Bine de știut iarna UTILE

14 Sfaturi pentru rafinaţi SĂNĂTATE

16 Febra musculară. Ce și cum

33 Despre fartlek

34 Carboloading sau liber la carbohidraţi 36 Căștile audio, cum le alegem?

ISTORIE

38 Cherchez la femme GRIZONOTOANE

40 Punct de vedere probabil greșit ARTA FUGII

41 Gata, de acum o facem virtual!

PROFIL

42 Dănuţ Cernat, maratonistul călător

CONCURS

17 Câștigă 500 ron LA FEMININ

18 Gemenele. Interviu pe două voci GERAR

21 E vremea de Gerar 25 Gerar în retrospectivă INTERVIU

28 Profesionistul din umbră MULTISPORT

30 Triatlonul, în ascensiune ȘTIINŢA FUGII

32 Jogging contra depresiei alerg.ro

⁄⁄

3

editorial Nimic nu-i mai sfânt după o alergare mult dorită, mult muncită, ca bucuria, ca acel dulce delir la care participă deopotrivă mintea și trupul. Simţi că plutește atunci peste tine o pasăre cântătoare. Că îţi bubuie în urechi muzica de la o mie de chimvale și alăute dumnezeiești.

C

Grafică de Joaquim Hock www.joaquimhock.blogspot.com

de Marian Chiriac

rezi sincer că toţi oameni îţi sunt fraţi și că toate greșelile ţi-au fost și pot fi iertate. Iar totul în jur devine idilic, deși se știe prea bine că idilismul nu e cea mai potrivită atitudine în faţa vieţii.

E ca și când mănânci fursecuri moi, cu stafide, cu multe stafide și nu îţi vine să te mai oprești, știind totuși că asta nu e tocmai rezon.

Dar cum să întreţinem această senzaţie?

Cum să continuăm să ne provocăm această sfântă bucurie și atunci când ne este mai greu, pe o vreme potrivnică, de iarnă, să zicem?

Cu aceste întrebări în minte am pornit la drum în noul an. Dorind, de fapt, să îndemnăm oamenii să alerge chiar și acum când ziua e mai scurtă, când temperaturile nu se dau în lături să coboare câteva grade sub zero, iar pe afară ori e zăpadă multă, ori polei, mâzgă sau bălţi îngheţate.

Oricum, primul pas pentru a alerga iarna este… să îţi dorești cu adevărat să faci acest lucru. Apoi, trebuie să știi unele lucruri despre echipamentul potrivit, cum să te motivezi suplimentar (pentru că e nevoie de așa ceva!) și cum să îţi faci un plan de antrenament, în funcţie de obiectivele pe care ţi le propui pe termen scurt. Sperăm că amănuntele oferite în acest sens vor fi suficiente și mobilizatoare.

Apoi, rămânând la informaţiile de sezon, am încercat să vă introducem în atmosfera

Alergare în vremea lui Gerar

unui concurs deosebit. E, din multe puncte de vedere, un eveniment. Deschide sezonul competiţional din România, se desfășoară într-o formulă inedită (cros individual și semimaraton în echipă de trei), se desfășoară într-o atmosferă prietenoasă și, nu în ultimul rând, anul acesta are premii (destul de) consistente. E vorba, desigur, de semi-maratonul Gerar, o competiţie organizată de către Ro Club Maraton și Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Politehnica.

Plus, mulţime de sponsori și parteneri.

Dar să vedem ce mai găsim în acest al șaselea număr al revistei Alerg. Ca de fiecare dată, avem infomaţii utile, special pentru alergătorii începători, mai exact despre febra musculară (cum trebuie tratată) și despre antrenamentele după metoda fartlek (sună straniu? E însă ceva plăcut și util, veţi vedea).

Apoi, tot ca de obicei, rubrica de product review conţine prezentări ale unor produse de alergare destinate… rafinaţilor.

La rubrica de interviuri am pus pe „masa de disecţie“ persoane care deși aparent nu au multe în comun, sunt legate totuși prin niște

fire invizibile: entuziasm, cult al muncii și al seriozităţii, dorinţa de a face performanţă. E drept că performanţa e una la nivel de amatori pentru surorile Cornelia și Silvia David (două alergătoare cu o energie molipsitoare) și cu totul alta la nivelul cel mai înalt, cum este cazul antrenorului Valeriu Tomescu, cel care a pregătit singura campioană olimpică a maratonului românesc. Dar tot despre performanţă e vorba.

Avem ceva în premieră în acest număr al revistei Alerg. E vorba de rubrica Multisport, unde am abordat succint subiectul triatlonului.

E un sport complex, care are legătură și cu alergarea, care e în continuă ascensiune în ţara noastră și care credem sincer că merită să fie mult mai prezent în spaţiul public. Vom încerca și noi să facem câte ceva în acest sens. În rest, rubrici tradiţionale: despre nutriţie, practic, știinţa alergării și, desigur, textele lui Grizon. Vă lăsăm plăcerea să le descoperiţi singuri.

Spor la alergat. Inclusiv iarna.

Redactor-editor: Marian Chiriac Art director: Alex Spineanu Redactori specializaţi: dr. Șerban Damian (nutriţie sportivă), Viorel Ghiţă-Grizon (narator), Paula Ion (reporter) Product Reviewer: CrazyFlower Fotografi i: Antonia Georgescu (www.art-photography.ro) Corectură: Andra Stănescu Documentare: Matei Cristian Revista „Alerg” este un proiect al Asociaţiei de Investigaţii Media în Balcani și al Ro Club Maraton.

ISSN 2068 - 2832 Așteptăm orice comentariu, sugestie sau informaţie (text scris sau imagine) la adresa: maricu13@gmail.com Toate drepturile de autor pentru articolele și fotografiile publicate (cu excepţia celor unde este menţionat altceva) aparţin revistei „Alerg”. Reproducerea parţială sau totală se face numai cu acordul scris al redacţiei. Responsabilitatea pentru articolele și fotografiile publicate aparţine în exclusivitate autorilor.

Articolele publicate au un caracter exclusiv informativ. Revista „Alerg” nu poate fi făcută responsabilă pentru eventuale daune sau accidentări ale cititorilor în urma folosirii informaţiilor din revistă.

4

⁄⁄ iarna 2012 www.alerg.ro

MIB 2011

Maratonul Internaţional

BUCUREȘTI

A patra ediţie a Maratonului Internaţional București – Raiffeisen Bank a pus din nou capitala României pe harta competiţiilor atletice importante. În octombrie, au fost circa 2.000 de alergători la probele competitive care, cu mult entuziasm, au înfruntat vremea nu tocmai prielnică. Imaginile de faţă spun totul despre entuziamul și bucuria de a alerga.

6

⁄⁄ iarna 2012

Foto: InLowLight.ro, Photo-marathon.ro și Alerg.ro

MIB 2011

Clasament masculin

1. Tekla Metafeira Getu (Etiopia) 2. Willy Korir Kimutai (Kenya) 3. Henry Kipkurui Kipsang (Kenya)

2h:17min:21sec 2h:17min:44sec 2h:17min:44sec

Clasament feminin

1. Marina Kovaleva (Rusia) 2. Hirut Beyene Guangul (Etiopia) 3. Addis Asrat Kebede (Etiopia)

2h:33min:20secc 2h:40min:14secc 2h:40min:54sec

NOU RECORD al competiţiei

Cei mai buni români Daniela Cîrlan (CSM Onești) Gheorghe Surlea (Pandurii Tg. Jiu)

2h:42min:26sec 2h:26min:33sec

alerg.ro

⁄⁄

7

actualitate situaţii neprevăzute, dramatice chiar. La fel au stat lucrurile și duminică 6 noiembrie la New York, ultima cursă din circuitul World Marathon Majors. Maratonul masculin a fost câștigat clar de către kenyanul Geoffrey Mutai, care a realizat un timp de 2h:5min:06sec. Deși a terminat al doilea la New York, Emmanuel Mutai (nu, nu este nicio legătură de rudenie între cei doi) a cîștigat totuși circuitul World Majors, al celor mai importante cinci maratoane din lume (Boston, Chicago, Londra, Berlin, New York), performanţă pentru care va primi 500.000 de mii de dolari. Circuitul World Marathon Majors a fost cîștigat la feminin de către rusoaica Lilia Șobukova.

Pe scurt: §Duminică 30 octombrie, Lidia Șimon a

câștigat prima ediţie, cu caracter caritabil, a maratonului de la Osaka, cu un timp de 2h:32min:48sec. Deși se încadrează în baremul olimpic, Lidia Șimon (care e vicecampioană olimpică și campioană mondială la maraton) nu poate participa încă la Jocurile Olimpice de

Alergări interne

la Londra deoarece cursa din Japonia nu a fost inclusă în calendarul agreat de IAAF. Șimon are în palmares alte trei victorii la Osaka (1998, 1999, 2000) însă ediţia din acest an este prima în care au fost acceptaţi și amatori.

§La sfârșitul anului trecut, la New York a fost

dezvelită o statuie care îl omagiază pe Fred Lebow, fondatorul cunoscutei curse de maraton din acest oraș, una dintre cele mai importante din lume. Fred Lebow (pe numele său real Ephraim Fischel Lebowitz) s-a născut în 1932 la Arad, România, ţară de unde a plecat la scurt timp după instaurarea regimului comunist.

Moare la New York la vârsta de 62 de ani.

§A fost un an al recordurilor la marile curse de maraton ale lumii. Dar și cu multe

§Pe 16 octombrie, în cadrul unui concurs

desfășurat la Toronto, Fauja Singh, un britanic de origine indiană și religie sikh, a devenit cel mai vârstnic alergător din lume care a reușit să termine o cursă de maraton.

Avea 100 de ani și jumătate. Singh a reușit să parcurgă cei 42 de km ai cursei într-un timp de 8h:11min:06. Guiness Book of World Records nu vrea totuși să recunoască performanţa spunând că Singh nu are documente valabile care să îi certifice vârsta.

Recordul de cea mai vârstnică femeie ce a terminat un maraton este deţinut din martie 2011 de către americanca Gladys Burrill, care la 92 de ani a alergat în Honolulu, reușind să treacă linia de sosire după 9 ore și 53 de minute.

Rezultate bune la campionatele europene de cros §Pe 3-4 noiembrie, alergătorul Andrei Roșu

a reușit să parcurgă distanţa dintre Brașov și București (aproximativ 177 de kilometri) într-un timp de circa 27 de ore și jumătate.

Cursa sa a avut caracter umanitar, Roșu propunându-și ca astfel să strîngă suma de 10 mii de euro, bani donaţi organizaţiei Hospice-Casa Speranţei. §Un proiect asemănător, deși la o scară puţin mai mică, dar având ca destinatar aceeași organizaţie a presupus parcurgerea în alergare a distanţei dintre Ploiești și București.

Pe 25 noiembrie, mai mulţi alergători au reușit să străbată, integral sau pe etape, cei circa 70 de kilometri ai traseului. Distanţa integrală a fost parcursă de Stanislav Georgiev (care a avut iniţiativa acestui proiect), Florin Simion și Bogdan Ilie. §Circa 100 de persoane s-au aliniat pe 1 decembrie, în București, la startul primei ediţii a maratonului „Reîntregirii Neamului Românesc”. Competiţia, organizată de către Ro Club Maraton, la iniţiativa lui Ilie Roșu, a fost câștigată de Florin Szomyu (2h:56min).

8

⁄⁄ iarna 2012

R

omânia a reușit să obţină o medalie de argint și mai multe clasări onorabile în cadrul campionatelor europene de crosscountry desfășurate pe 11 decembrie 2011 la Velenje (Slovenia). Ioana Doagă (legitimată la CSU Craiova) s-a clasat pe locul doi în proba junioarelor, în timp ce echipa fetelor a încheiat pe locul patru, după Anglia, Rusia și Germania.

Celelalte junioare tricolore s-au clasat astfel: Monica Florea pe locul 14, Anca Bunea pe 23 și Adelina Panaet pe 36.

La polul opus s-a situat echipa băieţilor, aceștia încheind pe ultimul loc, din 19 naţiuni prezente.

Crosul senioarelor s-a desfășurat pe o distanţă de 8000 metri, echipa României obţinând o

clasare meritorie, locul 5, în urma Angliei, Portugaliei, Germaniei și Franţei. Fetele au ocupat următoarele poziţii la individual: Roxana Bârcă pe locul 7, Cristiana Frumuz pe 15, Cristina Casandra pe 25 și Ancuţa Bobocel pe locul 41.

Știri despre alergare pe www.alerg.ro

actualitate

La top, în alergarea montană

A

lergătorul Ionuţ Zincă a reușit să se claseze pe primul loc în Cupa Internaţională a Alergărilor Montane – Marele Premiu al Naţiunilor, MNRIC, o competiţie ce a inclus, de-a lungul anului 2011, trei curse montane în Italia, două în Spania (Ţara Bascilor și Catalonia), una în Franţa și una pe muntele Olimp din Grecia.

Ionuţ Zincă a câștigat nu mai puţin de cinci dintre aceste curse, dominând clasamentul general, care a inclus peste 1500 de alergători montani din majoritatea ţărilor europene. Următorul cel mai bine clasat atlet român este Adi Bostan, care a ocupat poziţia a șaptea în clasamentul MNRIC. Anul acesta, Cupa Internaţională a Alergărilor Montane va include, in intervalul aprilie-octombrie, nu mai puţin de zece curse, dintre care – în premieră – două se vor desfășura în România. Este vorba de EcoMaraton (Moieciu – 5 mai) și Hercules Maraton (Valea Cernei – 26 mai).

Mai multe informaţii despre acest turneu

internaţional sunt disponibile la www.mnric.com.

Ionuţ Zincă este cel mai bun alergător montan din România, deși practică cu același succes și orientarea sportivă. Face sport de performanţă din 2007, iar anul trecut a fost cel mai bun al său, reușind să se claseze pe locul 5 la Mondialele de Orientare Sportivă și pe locul 7 la Mondialele de Alergare Montană. Pe lângă succesul din cupa MNRIC, el a obţinut și titlul de campion balcanic în proba de alergare montană. În concursurile de orientare sportivă aleargă de la probe de 3 km (în parcuri și orașe), care sunt foarte rapide, pînă la concursuri montane de zeci de km, cu peste 2500 metri diferenţă de nivel pozitivă.

Cum se antrenează Ionuţ Zincă? „Am zile în care alerg aproape 40 de km și zile cînd fac 7-8 km. Prefer să alerg pe teren variat, iar dacă este munte este și mai bine. Un procentaj de 90 la sută din antrenamentele mele sunt pe teren variat. Alergarea montană nu înseamnă numai urcare, cursele care au și coborâre în profil se cîștigă de obicei pe coborâre”, spune acesta.

Ionuţ Zincă are 28 de ani, 176 cm înălţime și 58 de kg.

alerg.ro

⁄⁄

9

dosar

Ziua este mai scurtă.

Temperaturile se învârt cel mai adesea în jurul cifrei 0, ba uneori o iau chiar razna, mult în jos. Poate e zăpadă multă, poate e mai puţină, cu siguranţă însă e cel puţin polei, mâzgă, bălţi îngheţate sau pământ mocirlos. E vreme de iarnă, ce mai!, iar până când vom vedea care sunt efectele încălzirii globale (dacă există totuși așa ceva!), merită aflat cam ce ar trebui făcut pentru a continua să alergăm și iarna. Căci se poate…

Brrr… Brrr...

Să alergăm și iarna?

10

⁄⁄ iarna 2012

Foto: Antonia Georgescu și Alex Spineanu

dosar

P

rimul pas pentru a alerga iarna este… să îţi dorești cu adevărat să faci acest lucru. Asta pentru că expunerea la frig poate coborî temperatura corpului cu 1 grad, ceea ce înseamnă că organismul va consuma mai multă energie pentru a genera căldură. În plus, studii serioase au confirmat că e mult mai plăcut și eficient să alergi la plus 15 grade Celsius și nu pe la aceeași gradaţie, dar cu minus.

Desigur, există și săli de antrenament cu temperatură constantă, cu benzi de alergat tot mai sofisiticate, însă parcă e mai plăcut să alergi în aer liber, nu-I așa?.

Așadar, iarna e nevoie de echipamentul potrivit pentru a nu suferi de frig (detalii, mai jos) dar mai ales de o motivaţie suplimentară ca și de un plan clar, în funcţie de obiectivele competiţionale pe care ţi le propui (poţi alerga pentru întreţinere sau pentru a obţine un rezultat bun la prima cursă a primăverii etc).

Totuși, înainte de a deschide ușa și de a porni la alergat este recomandabil să înţelegi care sunt principalele inconveniente pe care crezi că le vei avea de înfruntat iarna.

Să fie întunericul dimineţii? Sau frigul? Te deranjează vântul peste măsură? Ori poate lipsa partenerilor de alergare? Următorul pas: gândești, analizezi, vezi ce e de făcut…

Odată ce ai înţeles ce te deranjează, poţi să treci la acţiune. În funcţie de problema identificată poţi fie să îţi cumperi o frontală (lanternă care se poartă pe cap), fie să te îmbraci mai gros sau să stabilești un program comun de antrenament alături de un prieten.

Important e să înţelegi că iarna nu e ca vara și să acţionezi în consecinţă.

CUM SĂ TE MOTIVEZI E de înţeles că iarna e mai dificil să te motivezi pentru a ieși la alergare: nu ai suficient timp în condiţiile în care ziua e sensibil mai scurtă, e frig și nu ai chef să te dai jos din pat etc, etc. Pentru a depăși aceste momente poţi apela însă la niște trucuri: §Impune-ţi un program de antrenament fix, pe care să îl respecţi ad litteram. Nu te abate de la el, pe cât posibil (vezi și mai jos!).

Ceartă-te, dă-ţi pedepse suportabile dacă nu reușești să îl respecţi. §Fii totuși flexibil. E de dorit să ai și un plan de rezervă, atunci când nu se poate altfel. Să zicem că ai antrenament de dimineaţă, însă afară e un viscol cumplit. E mai bine, desigur, să amâni antrenamentul sau să mergi la sală. §Motivează-te suplimentar în timpul antrenamentului. Nu-ţi spune doar: „hai, încă 1 km și termin…“ ci și „hai, încă puţin, termin, iar apoi, acasă, o să mă răsfăţ cu…“.

Iar răsfăţul poate fi o ciocolată caldă sau o carte bună, depinde de fiecare. §Ia partea bună a alergărilor de iarnă. Bucurăte de aerul mai rece și proaspăt, de liniște, de zăpadă.

Majoritatea sportivilor consideră că temperatura optimă pentru alergat este între 5 și 15 grade (cu plus, evident). Totuși, frigul moderat e de dorit. Un studiu, citat de revista Runner’s World (ianuarie 2008) arată că la atleţilor care au alergat la 2 grade Celsius le-a trebuit cu 30% mai mult timp să ajungă la starea de oboseală, spre deosebire de cei care au exersat la 40 grade.

Pe de altă parte, un alt studiu a găsit că 11 grade reprezintă temperatură optimă pentru alergare.

§Asumă-ţi un obiectiv realizabil, pe termen

scurt. Propune-ţi să alergi cu un scop pe care să fii convins(ă) că poţi să îl atingi: să revii la forma fizică de altă dată, să mai dai jos din kilogramele acumulate de sărbători, să participi la o cursă anume, unde să alergi cât mai bine etc.

CUM SĂ TE ECHIPEZI Regula de bază este să porţi mereu trei straturi de echipament. Cu toate acestea, evită să te încotoșmănezi, deoarece senzaţia de supra-încălzire e tot atît de neplăcută precum cea de frig. Dar să detaliem în funcţie de diferitele segmente ale corpului.

Astfel, la nivelul trunchiului primul strat trebuie să fie răcoros, format dintr-un tricou din material plăcut la atingere și care să lase pielea să respire. Tricoul de bumbac nu este întotdeauna recomandat, deoarece reţine umezeala. Oricum, piaţa este plină de tricouri sintetice moderne (ex: Dri Fit, Thermax, Coolmax sau din polipropilenă), care e bine să fie strânse pe corp.

Al doilea strat trebuie să fie călduros și să reţină umiditatea care trece prin primul strat. Stratul respectiv ar fi bine să fie o bluză ceva mai largă (aerul funcţionează ca un izolant), dintr-un material sintetic respirabil. Poate să fie astfel un polar subţire, o bluză termoizolantă sau un fleece din polyester.

Ultimul strat, cel exterior, trebuie să aibă câteva caracteristici: să protejeze de vânt și să fie impermeabil.

Desigur, trebuie să permită și ventilaţia organismului, lăsând umezeala să

se evaporeze. De aceea, e recomandată o jachetă / bluză de alergare (eventual din Gore-Tex), care să aibă și fermoare (te poţi aerisi puţin dacă îţi este cald) dar și elemente reflectorizante.

Acestea din urmă sunt extrem de importante dacă este vreme foarte urâtă sau dacă alergi pe întuneric. Vestea bună e că majoritatea bluzelor de acest gen sunt prevăzute din fabricaţie cu astfel de elemente reflectorizante.

O atenţie deosebită trebuie acordată extremităţilor organismului, deoarece pe aici se pierde cel mai mult căldura. Așadar,

alerg.ro

⁄⁄

11

dosar

trebuiesc purtate mănuși, fie mai groase, fie mai subţiri sau din material sintetic, cu un deget sau cu mai multe, în funcţie de vremea de afară și de confortul termic al fiecăruia. Și membrele inferioare trebuiesc bine protejate. Există nenumărate modele de colanţi de alergare, care mai groși, care mai subţiri, care cu gore-tex, cu elemente reflectorizante, ce trebuie să ţină de cald dar și să lase pielea să respire. În picioare, obligatoriu șosete (fie din bumbac, fie din materiale sintetice) și apoi o pereche de încălţări potrivite. Aici discuţia se poate complica la infinit, însă sunt câteva lucruri pe care trebuie să le îndeplinească niște încălţări de alergare pentru iarnă. Întâi, trebuie să fie cu minim o jumătate de număr mai mari, astfel încât să poţi purta ciorapi mai groși, dar și să permită piciorului să stea comod chiar dacă se umfl ă după un efort mai îndelungat. Apoi trebuie să te protejeze de frig sau de umezeală, dar și să permită piciorului să respire. Nu în ultimul rând, trebuie să aibă o aderenţă mai bună, pentru

12

⁄⁄ iarna 2012

a nu aluneca pe zăpadă sau pe gheaţă.

Grijă suplimentară trebuie arătată și pentru protecţia capului și a feţei. O căciulă (un fes) este obligatorie, iar grosimea ei depinde de cât de rea este vremea. Important e să îţi protejeze urechile. În zilele cu viscol sau cu frig mușcător pot fi folosite și bandane sau chiar cagule, care să acopere bine faţa. Respiraţia e mai greoaie în aceste condiţii, însă e mai important să ai grijă de tine. Ia în calcul chiar folosirea unor creme solare sau hidratante, pentru a avea grijă de pielea feţei. Totodată, dacă alergi când este multă zăpadă, poartă ochelari cu lentile colorate. Îţi protejezi și ochii și nici nu îţi intră zăpadă în ochi.

CUM SĂ TE ANTRENEZI Evident, chiar și iarna, cel mai bun antrenament este tot alergarea. Însă acum e indicat să mai reduci puţin numărul de kilometri ca și intensitatea dar și să încerci diversificarea antrenamentelor.

Iarna e un anotimp potrivit pentru antrenamentele de acumulare de volum, adică efectuezi alergări mai lungi, la o viteză mai mică.

Asta nu înseamnă că nu trebuie să alergi într-un ritm rapid, dar nu e totuși recomandabil să alergi cu mai mult de 80-85 la sută din viteza maximă.

Tot acum trebuie să acorzi mai multă atenţie încălzirii și creșterii treptate a intensităţii antrenamentului. Dacă participi la o competiţie de iarnă, important e să începi încălzirea într-un spaţiu protejat, până începi să transpiri. Ieși apoi afară și continuă încălzirea pentru alte 15-20 de minute. Revino înăuntru și schimbă-ţi hainele. Abia acum ești pregătit pentru start.

Tot iarna e momentul perfect să diversifici antrenamentele, mai exact să încerci așa-numitul cross-training, punând la lucru și alte grupe de mușchi decât cele folosite uzual la alergare. Poţi înlocui una-două din zilele de

dosar

antrenament obișnuite cu o ședinţă de înot (acolo poţi încerca și aqua running) sau cu spinning la sală sau alergare pe bandă.

BINE DE ȘTIUT

§Iarna mai ales, trebuie acordată mai multă

atenţie modului de respiraţie în timpul alergării. Inspiraţia se face doar pe nas, expiraţia și pe gură. Când este frig puternic trebuie mai multă protecţie la nivelul nasului și al gâtului. §Deși aparent nu ar fi nevoie, iarna trebuie să bei tot multe lichide. Aparent nu transpiri, sau cel puţin nu ca vara, însă pierzi suficient de multa apă. Așadar, hidratează-te bine cu circa o oră înainte de începerea antrenamentului și bea obligatoriu ceva în timpul oricărei sesiuni mai lungi de 60 de minute.

Băuturile de rehidratare nu trebuie să fie

reci, de aceea e recomandat un termos.

Atenţie la crampele musculare de iarnă, sunt mult mai dureroase și se datorează tot unei hidratări deficiente. Și nu uita, desigur, nici de hidratarea de după antrenament. §Nu sta niciodată mult timp pe loc după terminarea antrenamentului. Fie continuă să alergi ușor până acasă, fie schimbă-ţi repede tricoul transpirat. Și șosetele trebuiesc schimbate imediat, dacă sunt ude. §Amănuntele fac uneori diferenţa. Fii atent la direcţia din care bate vântul și – dacă parcurgi un circuit - începe să alergi cu vântul în faţă.

Dacă procedezi așa, vei termina antrenamentul cu vântul din spate, ceea ce e mai bine în condiţiile în care ești transpirat și obosit.

§Am mai spus, dar nu uita să te faci vizibil în

condiţii de vizibilitate redusă sau pe întuneric. Poartă așadar echipament cu elemente reflectorizante. Sau cel puţin o bluză într-o culoare deschisă, cât mai vizibilă. E bine să ai mereu la tine un element de identificare: cartea de identitate sau o hârtie pe care să ai scris numele și un număr de telefon al familiei. Pentru orice eventualitate, nu e o idee rea să ai la tine telefonul mobil. §Pe cât posibil, nu alerga singur iarna. Un partener de antrenament te motivează vizibil. Ca să parafrazăm: iarna, prietenul la nevoie se cunoaște! alerg.ro

⁄⁄

13

utile

Săruri de baie

A

sta este o chestie pentru băieţii tari de înger. Ciudat că nimeni nu are probleme în a vorbi despre experimentarea beţiei alergării și a plăcerilor aferente, dar foarte puţin se discută în cercurile alergătorilor despre plăcerile perioadei de recuperare.

Deci după antrenament sau concurs.

Pentru domnii care nu au la îndemână un tanc de flotaţie cu săruri de aluminiu, există alternative mai ieftine și la fel de eficiente de recuperare, sub forma sărurilor de baie cu extracte de plante folosite de când lumea pentru relaxare musculară și nervoasă, îmbunătăţirea circulaţiei sanguine și energizare.

Levănţică, verbină, rozmarin, alegerile sunt multiple. Și pentru ca lucrurile să și pară (nu numai să fie) serioase, anumite societăţi vând sărurile respective în ambalaje sobre. Îndrăzniţi! Doamnele care aleargă știu deja de ce.

Pantofi de alergare OROC 340

D

in marea familie a pantofilor de trail am descoperit recent pantofii de orientare sportivă. Nu-mi trecuse niciodată prin cap înainte că ar putea exista pantofi speciali pentru acest sport, închipuindu-mi că diferenţa faţă de alte sporturi stă în... cap. Ca tot timpul în viaţă, nu aveam nici complet dreptate, dar nici nu greșeam pe deplin. Pentru că OROC 340 de la INNOV8 îmbină o ventilaţie excelentă, o amortizare potrivită suprafeţelor pe care se desfășoară concursurile de alergare, și mici capete din aliaj pe bază de tungsten pentru a îmbunătăţi aderenţa și tracţiunea pe suprafeţe alunecoase (noroi, iarbă etc.). Pentru cei cu labele picioarelor mai late, calapodul „standard” este potrivit, lăsând un spaţiu confortabil pentru degetul mare. Și, după cum cei de la INNOV8 ne-au obișnuit deja, sunt pantofi ușori.

Vezi și www.endurasoak.com

Power Breathe electronic

D

in seria „ce părţi ne mai antrenăm ca să alergăm mai bine și mai mult”, mi-a atras atenţia un instrument care antrenează mușchii responsabili cu respiraţia (diafragmul, intercostalii, sternocleidomastoidianul, scalenul etc.).

Dacă respiratul este o condiţie clară și esenţială pentru desfășurarea oricărei activităţi, în cazul sportului de anduranţă accelerarea respiraţiei este evidentă și pentru o persoană care nu are antrenament, efectul „pierderii respiraţiei” duce la oprirea efortului, chiar dacă poate ceilalţi mușchi ai corpului (ai picioarelor, de exemplu) mai pot continua.

PowerBreathe aplică mușchilor respiratori principiul antrenamentului cu greutăţi.

Ideea este de a inspira prin tubul care are niște fante laterale acoperite cu „căpăcele” batante. Aerul nu intră în tub (și implicit în gura utilizatorului) decât dacă presiunea rezultată din respiraţie este suficientă pentru a deschide căpăcelele fantelor. Practic, trebuie să tragem aer mai adânc în piept, și acest lucru nu se poate face decât dacă punem la contribuţie mai intens mușchii respiratori.

Rezultatele unor mușchi respiratori antrenaţi corespunzător sunt economia de oxigen pentru a pune în mișcare mașina de respirat (oxigen care astfel ar deveni disponibil pentru a fi utilizat de alţi mușchi ai corpului), cu efectul secundar al anulării efectului acidului lactic și recuperarea mai rapidă.

De la modelul de bază al Power Breathe până la modele electronice (care cresc automat rezistenţa căpăcelelor batante), acestea par într-adevăr a fi lucruri utile, fiind folosite inclusiv în medicină pentru îmbunătăţirea simptomelor afecţiunilor cu componentă respiratorie (astm, boli de inimă etc.).

Vezi și www.swimshop.co.uk/Powerbreathe-K1-PK1/

14

⁄⁄ iarna 2012

EXISTĂ ȘI RAFINAŢI AI ALERGĂRII. SUNT, AȘ ZICE, ACELE PERSOANE CARE PRIVESC ALERGAREA CA PE UN GEST DE GRAŢIE, TRATÂNDO CA PE UN RITUAL, CU TOATĂ ATENŢIA ȘI RESPECTUL CUVENIT. PENTRU EI NU CONTEAZĂ PERFORMANŢA SPORTIVĂ ÎN SINE, ACTUL GÂFÂIT SAU TRANSPIRAŢIA (DEȘI NU EVITĂ TOATE ACESTEA) CI MAI CURÂND MODUL ÎN CARE TE PREGĂTEȘTI PENTRU ACTUL ALERGĂRII, FELUL ÎN CARE EȘTI ÎMBRĂCAT LA UN CONCURS, ELEGANŢA UNUI GEST SAU A UNUI FULEU. PENTRU EI EXISTĂ ȘI CULORI ȘI MIROSURI ȘI PLĂCEREA DE A SIMŢI MOLICIUNEA ECHIPAMENTULUI, NU DOAR MEDALII. SUNT SNOBI, E ADEVĂRAT, DAR CU MĂSURĂ. SUNT ÎNSĂ ȘI CURIOȘI, LE PLACE SĂ TESTEZE ULTIMELE NOUTĂŢI DE PE PIAŢĂ ȘI SĂ SE AFIȘEZE CU CE ESTE MODERN SAU, MĂ ROG, LA MODĂ. PRODUSELE PREZENTATE ÎN CONTINUARE SE ADRESEAZĂ ÎN PRIMUL RÂND ACESTORA.

utile

E

Centură de alergare specială pentru telefon

ste o soluţie foarte bună pentru cei care au telefoane de ultimă generaţie, de obicei cu ecrane tactile și de dimensiuni destul de mari.

Materialul din care este confecţionat permite utilizarea ecranelor tactile și a rotiţelor MP3 playerelor, iar centura care se poartă în jurul taliei evită dezechilibrarea în timpul alergării, bâţâirea aparatului prin buzunare, și oferă posibilitatea de a îl manevra fără să mai fie nevoie să ne căutăm prin buzunare. Îmi place ideea, mai ales că borseta este dotată și cu un buzunar suplimentar. Mi se pare extrem de practic.

Vezi și www.univers-running.com/ceintures-portebidon/1646-ceinture-iphone-blackberry-htc.html

Ghetre de alergare

A

ţi încercat vreodată să fixaţi niște parazăpezi pe deasupra colanţilor de alergare, rgare, iarna? Eu da, și pot să spun că dacă nu ai niște te gambe de culturist(ă), e greu. Iar dacă mai ai și niște mușchi de alergător, adică lungi și nu groși, atunci fie îţi pui niște pantaloni groși, fie te oprești la fiecare cinci minute și le ridici.

Despre soluţia găsită – material elastic impermeabil, desigur – pot ot să spun că pe lângă ideea însăși, cel mai mult mi-au plăcut culorile.

Adevărul e că ne-am cam săturat de echipamentul de alergare negru. Și să nu uit, conform dicţionarului, ghetrele sunt o învelitoare care acoperă glezna și partea de deasupra a încălţămintei.

Rubrică realizată de CrazyFlower, product reviewer pentru revista Alerg.

alerg.ro

⁄⁄

15

§Atât masajul de relaxare (eventual cu puţină

a r b Fe musculara D

oare, știm. E neplăcută, sâcâitoare, însă nu reprezintă un motiv de îngrijorare. Febra musculară, căci despre ea e vorba, e un fenomen natural, ce apare în cazul începătorilor care fac sport sau în cazul reluării unei activităţi fizice intense după o perioadă mai lungă de pauză.

De fapt, febra musculară ușoară e un semn bun: înseamnă că ai făcut un antrenament serios. În schimb, durerile puternice sunt semnul unui antrenament prea intens pentru capacitatea mușchiului respectiv.

DE CE APARE? Febra musculară este cauzată de microtraume musculare, reacţii inflamatorii ca urmare a solicitării intense și repetate a unor grupe de mușchi. Contracţiile sau alungirea mușchilor produc o mare tensiune intracelulară.

16

⁄⁄ iarna 2012

CE ESTE DE FĂCUT? Întâi de toate, trebuie să ai răbdare. De obicei, durerile persistă între 3 și 7 zile, după care pot dispărea fără niciun tratament.

Este de dorit, totodată, să nu renunţi de tot la mișcarea fizică în acest interval, însă trebuiesc evitate eforturile intense, care accentuează durerea. Se recomandă exerciţii aerobice ușoare - în acest fel va crește fluxul de sânge la nivelul mușchilor afectaţi, fapt care va diminua durerea -, mișcări blânde, lente, de stretching, înainte și după activitatea fizică. De asemenea, în timpul exerciţiilor trebuie respirat lung, prelungit, pentru a oxigena mușchii și a-i relaxa.

CUM SE TRATEAZĂ?

Sunt trei principale metode prin care se tratează febra musculară: masajul, tratamentul medicamentos sau naturist și continuarea efortului fizic. Să le luăm pe rând.

gheaţă învelită într-o pânză), cât și drenajul limfatic sunt metode care activează circulaţia sângelui și ajută organismul să cureţe mușchii de toxine. Dacă masajul este făcut mai energic, mușchii pot să doară puţin, însă rezultatele sunt mai bune și scăpaţi mai repede de durere. §Se recomandă și sauna, băile cu sare ori cu aburi. Temperatura ridicată de la saună relaxează musculatura, deoarece activează circulaţia sângelui. Sub influenţa căldurii, sângele circulă mai repede și ajută la irigarea mușchilor. Jacuzzi, băile cu sare sau aburi au un efect similar. §Se poate folosi un medicament antiinflamator nesteroidian (aspirină sau ibuprofen, de exemplu), dar acestea doar reduc temporar durerea, fără să accelereze însă vindecarea. Unele studii arată că vitamina C ar reduce durerea. §Antiinflamatoarele – care uneori pot afecta stomacul - pot fi înlocuite de unguente cu heparină (Ben Gay, spre exemplu). Acestea fac sângele mai fluid și ajută la o circulaţie sangvină mai bună la nivelul mușchilor.

Există și remedii naturiste. Arnica are proprietăţi antiinflamatoare și analgezice, este cea mai indicată în astfel de situaţii.

Poate fi folosită arnica homeopatică 7CH sau puteţi aplica local o cremă pe bază de arnică.

Ceaiul de ghimbir este bun în eliminarea toxinelor, are efecte tonice, analgezice și antiinflamatoare. Mai puteţi face băi cu apă și bicarbonat pentru relaxare și masaje blânde cu ulei de camfor. §Și în cazul febrei musculare e valabil principiul „cui pe cui se scoate”. Se recomandă așadar repetarea efortului care a provocat febra musculară, dar la o intensitate mai redusă. Dacă durerile date de un antrenament intens sunt atât de puternice încât vă daţi jos târâș din pat sau de-abia mai puteţi urca scările, mergeţi la înot sau faceţi câteva alergări ușoare. E de dorit, totodată, să solicitaţi alte grupe de mușchi decât cele care vă dor deja.

ALIMENTAŢIE Nu există recomandări pentru alimente minune, însă în timpul perioadei cu dureri puteţi crește consumul de proteine și carbohidraţi. Bun este sucul de vișine, imediat după antrenament, asta pentru că vișinele sunt foarte bogate în antioxidanţi și ajută la refacerea musculară.

Așadar, trebuie reţinut că febra musculară nu e deloc de speriat. E neplăcută, dar trece. În plus, în urma febrei musculare iau naștere fibre musculare noi, mai tinere și mai elastice. Puteţi spune, așadar, că reîntinerești.

Important e să nu renunţaţi la antrenamente, dar trebuie lucrat constant și cu mușchii bine încălziţi înainte de efort. Dacă durerea intensă persistă totuși mai mult de șapte zile, trebuie mers la un medic.

la feminin

Gemenele Interviu pe două voci

În lumea alergătorilor amatori din România sunt cunoscute drept „Gemenele”. Sau „Coco și Sis”, cel mai adesea în această ordine. Sunt de fapt surorile David, Silvia și Cornelia, în această ordine dacă e să respectăm ordinea nașterii, în aprilie 1982. Pe lângă faptul că seamănă foarte mult (cine nu le cunoaște relativ bine nu le poate deosebi!) „Gemenele” mai au multe în comun: sunt mereu cu zâmbetul pe buze, sunt energice, optimiste și mai ales pasionate de alergarea pe munte. ...despre unde au copilărit, cam care sunt lucrurile pe care le făceau pe atunci, care ar fi prima amintire comună... „Suntem surori gemene, dar avem și un frate mai mare”, „Neavând bunici la ţară, am copilărit în București, dar am avut multă libertate, parcul fiind aproape” - (S) „Da, eram mereu hai-hui prin parc sau pe bicicletă. Fiind însă trei fraţi, era destul de greu să împărţim 1-2 biciclete, dar așa am învăţat mersul pe portbagaj, în picioare sau mersul în doi, pe o singură bicicletă” - (C) „Taberele de vară la munte erau cel mai așteptat moment al vacanţei și îl înnebuneam pe profesorul de fizică să planifice totul din vreme. Nu cred că a fost vreo vară fără să mergem în tabără la munte” - (C) „Îmi amintesc că mergeam vara la mare, cu familia și la munte, cu colegii de școală” - (S)

18

⁄⁄ iarna 2012

„Amintirile rămân în memorie dacă ai cu cine să povestești despre ele, mereu și mereu, dacă ai poze, evenimente de care să le legi și să le aduci iarăși în discuţie. Cred că o amintire importantă pentru noi ca surori este că nu suportam să ne îmbrăcăm la fel” - (C) ...despre când și de ce au început să alerge și cum au ajuns la maraton... „În școală iubeam orele de sport, iar proba de rezistenţă era cea la care ne descurcam foarte bine. Nu am făcut însă sport de performanţă, dar cred că mi-ar fi plăcut. În primul an de liceu am început să alerg, de fapt să fac jogging, descoperisem în apropiere de casă o pistă de atletism și mergeam des acolo să alerg” - (S) „Am început să alerg târziu, doar ca jogging. Noroc cu Sis care mergea cu un coleg

de liceu la o pistă de alergare în cartier și a insistat mereu să mergem să alergăm” - (C) „În timp, pista s-a transformat în teren privat de fotbal și nu ne-a mai fost permisă intrarea. Atunci am început să alergăm în parc, curând parcul ni s-a părut prea mic și așa am ajuns la „bucla” din Drumul Taberei, unde acum se organizează o alergare în grup. M-a atras ideea de maraton de când am văzut cât de populare sunt aceste curse afară, iar alergarea montană am descoperit-o odată cu prima ediţie a maratonului Piatra Craiului” - (S) „Nu am încercat prea multe maratoane pe asfalt, însă acest gen de curse rămâne o provocare pentru mine, pentru că trebuie să te antrenezi specific și, în plus, sunt mai grele, deoarece ritmul trebuie menţinut constant. Dar noroc cu alergările montane, care m-au atras de la apariţia lor. În plus, excursiile la munte rămân una din pasiunile noastre cele mai dragi” - (C) … cam cât de mult aleargă la antrenamente și cum se împacă pasiunea pentru sport cu restul vieţii... „Nu prea reușesc să le împac pe toate și, din păcate, nu am un program strict de antrenament. Iar acest lucru se simte. Anul trecut am fost totuși mai conștiincioasă, deoarece am avut mai multe competiţii importante. Oricum, alerg în București în timpul săptămânii (dacă e sezon competiţional ajung Foto: Cindy Callewaert, Mihai Benea și arhiva personală

la feminin la 30-50 km). Vara am zile în care alerg de la birou până acasă, circa 11 km, traversând orașul. În week-end alerg la munte sau fac ture lungi de mers. Important este să te menţii în formă și să nu te accidentezi. Rămân însă la un ritm de alergare pe care l-aș numi de plăcere, performanţa este greu de atins” - (S) „Nu prea reușesc să împac viaţa de zi cu zi cu pregătirea sportivă. Îmi lipsește rigoarea, nu am urmat niciodată un program de antrenament.

Concursurile sunt cele care mă mobilizează cel mai mult. Totuși, alerg de trei ori pe săptămână în București și încă două zile la munte, în week-end, când fie alerg, fie fac trekking mai rapid. Așadar, să fie circa 50-60 km pe săptămână, însă niciodată nu am calculat exact. - (C) … se au „ca fraţii” la antrenamente? „Îmi place să mă antrenez împreună cu Cornelia, de multe ori este mai motivată decât mine și în acest fel reușesc să mă motivez și eu” - (S) „E minunat să alergi alături de cineva apropiat ca valoare, iar dacă și îl cunoști foarte bine asta e un atuu în plus. Desigur, îmi place foarte mult să alerg cu Sis” - (C) ... cum pregătesc o cursă și cărui fapt acordă mai multă atenţie... „Sunt foarte importante strategia pe care o adopţi în timpul unei curse, dar și modul în care te simţi în acea zi. Pentru o cursă montană studiez foarte bine traseul, pe care îl împart apoi în funcţie de lungime, de punctele de alimentare și de profilul cursei. Important este și să te simţi bine, iar cum eu sunt o fire pozitivă, îmi place ca după fiecare cursă să rememorez momentele plăcute, chiar dacă de multe ori îmi vin în minte mai ales cele neplăcute.

Pe de altă parte, urmăresc semnele naturii, sunt atentă la prognoza meteo și îmi aleg echipamentul în funcţie de vremea prognozată” - (S) „Oh, da, este foarte important să citești traseul înainte de o cursă montană, să știi la ce să te aștepţi. Citind harta vreau să îmi fac o imagine a ceea ce mă așteaptă, să știu unde sunt urcări sau coborâri mai lungi, unde sunt pasajele tehnice, coborârile abrupte. Ba chiar mă uit la rezultatele din anii precedenţi.

Nu în ultimul rând, cred că e important să te simţi bine în echipamentul de alergare,

să îl cunoști. Nu am superstiţii, însă dacă miam uitat acasă tricoul favorit și nici nu obţin un rezultat prea bun, îmi place să glumesc spunând că mi-a lipsit tricoul preferat” - (C) … despre cursele favorite, cele mai bune performanţe și despre cum „Gemenele” nu pot fi uneori deosebite... „Desigur, cel mai mult îmi plac alergările montane, iar aici nu prea am avut parte de momente amuzante, deoarece încerc să mă concentrez cît mai bine. În schimb, mai ales la cursele lungi, ai parte de clipe care te marchează – spre exemplu, orice răsărit de soare este incredibil – sau de unele momente neprevăzute, cărora trebuie să le faci faţă.

La nivel individual, performanţa la care ţin cel mai mult sunt cele șase ediţii ale maratonului Piatra Craiului la care am participat.

Alături de sora mea, Marathon 7500 rămâne de referinţă, sunt trei ediţii consecutive pe care le-am câștigat împreună, la feminin, iar timpul din 2011 a fost pentru noi incredibil” - (C) „Anul 2011 a fost pentru mine unul plin de performanţe ţinând cont de cursele la care am participat: maratonul Hercules, Olympus Marathon, Marathon 7500 în Bucegi, maraton Piatra Craiului, dar mai ales cursa CourmayeurChampex-Chamonix (CCC) urmată, la nicio săptămână, de Gore-Tex Transalpine Run. Aici, alături de Andreea Dan am traversat Alpii, timp de opt zile, parcurgând 273 km de traseu cu o diferenţă de nivel pozitivă de 15.400m.

Ne-am clasat în final pe locul 17, cu timpul de 51h:27min. Puţini știu însă că am înlocuit-o pe Cornelia în echipă, alături de Andreea, doar pentru că sora mea a avut parte de o accidentare peste vară. Vreau să revin odată la Transalpine, făcând însă echipă cu Cornelia de data aceasta. În ce privește rezultatele noastre împreună, cele mai importante sunt victoriile de la Marathon 7500. E un concurs special, iar clasarea pe cea mai înaltă treaptă a podiumului îţi dă mari satisfacţii” - (S)

... cum se văd una pe cealaltă...

CORNELIA DESPRE SILVIA „Principala ei calitate eu zic că este umorul, chiar te distrezi cu Sis”. „Principalul defect? Este un os numit sesamoid, un os mic în talpă. Dar se va repara!” „Nu are superstiţii înainte de concursuri, dar unele semne ale dimineţii sau ale naturii îi pot da multe indicii. Crede că e important să cunoști natura și micile ei secrete”.

SILVIA DESPRE CORNELIA „Optimismul este principala ei calitate”. „Defecte nu are, însă în timp ce aleargă i se întâmplă destul de des să calce strâmb”. „Nu e superstiţioasă, preferă însă anumite haine și obiecte vestimentare de alergare, pe care le poartă la concursuri. Poate dacă i le ascund o să reușesc să o întrec...”

Interviul a fost realizat „în oglindă” , iar identitatea surorilor Silvia și Cornelia David este specificată prin prima literă a prenumelui. alerg.ro

⁄⁄

19

gerar

20

⁄⁄ iarna 2012

gerar

E vremea de

GERAR C

ursele de iarnă nu sunt chiar populare în România. Desigur, vremea rece, ninsoarea sau zloata, gheaţa mai ales nu reprezintă chiar cele mai bune „ingrediente” pentru o alergare în acest anotimp.

Cu toate astea, competiţiile de alergare desfășurate în sezonul alb sunt provocări majore pentru oricine: presupun mai mult efort, chiar dacă la un ritm sub media obișnuită, te călesc și te încarcă de energie pentru sezonul competiţional care urmează să înceapă în primăvară. Și, nu în ultimul rând, există o bucurie specială, ceva ce aduce aminte de farmecul copilăriei, atunci când alergi prin zăpadă.

Nu a fost deloc surprinzător în aceste condiţii faptul că Ro Club Maraton a decis, cândva pe la sfârșitul anului 2010, să organizeze o cursă de iarnă (winter race) în București, care să deschidă sezonul

competiţiilor de alergare. Era deja un sentiment de așteptare, semnale în acest sens din partea micii comunităţi de alergători din România.

De la bun început, competiţia – care a primit numele de „Gerar”, de la denumirea populară a primei luni a anului – s-a vrut una inedită, atractivă și de aceea s-a decis ca alergarea să se facă în echipe de câte trei persoane. Distanţa aleasă a fost cea a unui semi-maraton (circa 21 de km), deci nici prea lungă, nici prea scurtă, tocmai bună pentru iarnă. Nu în ultimul rând, a fost planificată și o probă de cros, individuală, pentru cei mai rapizi sau pentru începători, depinde de la caz la caz.

Idee grozavă, veţi putea zice, care în mod normal mulţumește pe toată lumea. Urma însă punerea în practică, iar cea mai dificilă alerg.ro

⁄⁄

21

gerar

Prof. dr. ing Claudia Popescu, decan FIE „Ne-am bucurat când Facultatea de Inginerie Electrică a primit solicitarea Ro Club Maraton de a fi partener în organizarea semi-maratonului Gerar, deoarece am putut demonstra astfel că suntem deschiși și către alte activităţi decât cele didactice. În plus, prin intermediul acestei competiţii, ne dorim să îi antrenăm și pe studenţi să participe la cât mai multe activităţi sportive. Nu în ultimul rând, Gerar e pentru noi, cei care ne implicăm, o șansă de a petrece o zi frumoasă în aer liber și, totodată, de a nu uita că, nu cu mult timp în urmă, am practicat sport la rândul nostru”.

sarcină în acest sens s-a dovedit găsirea locului de desfășurare. Trebuia, întâi de toate, să fie un traseu în circuit, cât mai izolat și protejat (își imaginează cineva că s-ar putea alerga pe stradă sau că s-ar opri circulaţia pe arterele înzăpezite ale Bucureștiului pentru a lăsa niște „nebuni” să își facă de cap?) și care să aibă cât mai aproape toate facilităţile necesare: vestiare (sau, mă rog, loc unde să te poţi schimba, transpirat fiind), toalete, spaţiu de așteptare și de organizare a festivităţilor de premiere. E mai greu, de nu semn de masochism, să organizezi toate acestea afară, la minus nu știu câte grade sau la minute bune după ce ai alergat.

CAMPUSUL UNIVERSITĂŢII POLITEHNICA, LOCUL POTRIVIT

Prof universitar dr. Teodor Uscatu, catedra de Sport UPB „Din păcate, sportul nu mai reprezintă o activitate favorită a studenţilor. Nu cred că e cazul să explic motivele. Oricum, semimaratonul Gerar și mai ales crosul ar putea fi o ocazie pentru ei să facă mișcare, să iasă să alerge. Însă, în general, în această perioadă a anului sunt mai ocupaţi, deoarece au sesiune.

Studenţii ar fi, poate, mult mai interesaţi dacă Gerarul ar deveni pentru ei o competiţie sportivă prin intermediul căreia să poată obţină credite sau să își mărească media generală“.

22

⁄⁄ iarna 2012

Varianta alegerii unui parc a căzut din prima, deoarece mai niciunul nu are în apropiere spaţii care să poată oferi facilităţile mai sus menţionate. Ce opţiuni mai rămâneau, așadar? Nu prea multe...

Una dintre ele s-a dovedit ulterior o alegere perfectă: campusul Universităţii Politehnica. Aici, într-un spaţiu dominat de facultăţi și clădiri administrative, există o reţea de alei suficient de lungă și unde sunt multe persoane care aleargă nestânjenit, mai ales seara. În plus, se poate ajunge ușor (campusul e în apropierea reţelelor de transport în comun) și, extrem de important, există spaţii care pot fi folosite ca vestiare, loc de așteptare sau de

Câteva cifre

1 PRIMA COMPETIŢIE MAJORĂ A ANULUI

2 PROBE COMPETITIVE

67 ECHIPE LA SEMI-MARATON

5 ECHIPE FEMININE

101 PARTICIPANŢI LA CROS

gerar

organizare a unei expoziţii a cursei etc. Și nu trebuie neglijată nici pepiniera de potenţiali participanţi.

Cu toată reţinerea legată de începerea unei colaborări cu o instituţie universitară de prestigiu, acest lucru s-a dovedit mai ușor decât se credea. Mai întâi, Facultatea de Inginerie Electrică, FIE, s-a dovedit cu totul deschisă unui parteneriat. De la reprezentanţi administrativi, personalul tehnic și până la doamna decan Claudia Popescu, cu toţii au sprijinit organizarea acestei competiţii, punând la dispoziţie spaţii de curs (amfiteatre), mobilizând personalul administrativ (cineva trebuie să pună ceaiul la fiert, nu-i așa?), fiind prezenţi pe traseu în ziua cursei sau la festivitatea de premiere.

Toate acestea nu ar fi fost însă posibile și fără deschiderea rectorului Universităţii Politehnica, doamna Ecaterina Andronescu, care și-a dat acordul personal, dar a și ţinut să fie prezentă la ceremonia de închidere a primei ediţii a Gerarului.

Nu o să insistăm prea mult asupra tuturor celorlalte lucruri obligatorii în organizarea unei competiţii: prezentarea evenimentului și transmiterea public a informaţiilor (înscrierea

participanţilor, actualizarea site-ului de prezentare, comunicare), pregătirea traseului, atragerea unor sponsori sau parteneri. Toate acestea nu au fost întotdeauna ușor de gestionat, dar în final – se pare – totul a decurs bine.

Așa se face că în dimineaţa zilei de 30 ianuarie 2011, peste 300 de alergători au decis să înfrunte vremea rece (au fost șapte grade sub zero, la prânz), zăpada ce îmbrăca Bucureștiul sau, mai ales, gheaţa de pe unele porţiuni ale traseului de alergare. În ciuda eforturilor organizatorilor, care au curăţat aleile sau au presărat sare chiar în ziua concursului, au fost locuri unde gheaţa a dat bătăi de cap alergătorilor. Din fericire, nu s-au înregistrat incidente majore. În rest, s-a alergat cu îndârjire și entuziasm, dar mai ales cu bucurie la prima ediţie a semi-maratonului Gerar.

Unii, cei mai mulţi, au participat la proba de semi-maraton (21 de km, 6 tururi de traseu), iar ceilalţi la crosul de circa 3,6 km (o tură de alergare). Iar la festivitatea de premiere mai toată lumea s-a bucurat. alerg.ro

⁄⁄

23

Splaiu

Organizatori:

l Inde

BUCUREŞTI

29 IANUARIE 2012

pende

nţei

Traseu cros şi semimaraton (o tură) (6 ture) Punct cronometrare Punct de rehidratare Punct de alimentare

Biblio

tecă

START FINISH Facultatea de Transporturi

Reco Corp rat AN

Parteneri:

Facultatea de Inginerie Electrică

Parteneri media:

Facultatea de Automatică Bucuresti fm

Radio România ˘ Agentia de presa

3Net

R AD

R

Politehnica Staţia de metrou Lujerului

Bulevardul Iuliu Maniu

M Bulevardul Iuliu Maniu

Bulevardul Iuliu Maniu

gerar

P

Gerar, în retrospectivă

oate că cel mai bun indiciu al interesului pentru semi-maratonul Gerar e faptul că, la a doua sa ediţie, din acest an, a crescut numărul echipelor acceptate la 80 (faţă de 72 anul trecut, dintre care cinci au abandonat), iar toate locurile s-au ocupat foarte repede. Ba, în plus, a existat și o listă de așteptare, destul de lungă. La cros, interesul a rămas aproximativ același, ocupându-se majoritatea celor 150 de locuri alocate.

Dar să vedem și rezultatele unui sondaj de opinie la care au răspuns 111 dintre cei peste 300 de participanţi la prima ediţie a Gerarului.

Câteva concluzii interesante se pot desprinde de aici. Astfel: §Cei mai numeroși participanţi s-au încadrat în categoria de vîrstă 30-39 ani (în proporţie de 44%), urmaţi de cei din categoria 18-29 ani (33%). Circa 15% dintre alergători au avut vârste cuprinse între 40-49 ani și doar 7% peste 50 de ani. §Pe o scară de la 1 la 5 (maximul fiind 5), marea majoritate – 71% a repondenţilor au spus că organizarea a fost excelentă, în timp ce 26% au dat „nota 4” iar 3% „nota 3”. În plus, 27 % dintre repondenţi au arătat că nu ar mai participa la o nouă ediţie a Gerar, motivele cel mai des invocate fiind frigul și zăpada. §În ce privește modul în care s-au realizat înscrierile în dimineaţa cursei, ridicarea kitului de concurs, facilităţile oferite (toalete, vestiare), organizarea pe traseu (arbitri, marcaje) și zona de finiș, aprecierile au fost aproape identice: circa 60% – excelent, circa 35% – bună și foarte bună. Ceva mai multe aprecieri negative au fost pentru organizarea de la start (deoarece s-a întârziat) și de la festivitatea de premiere (unde instalaţia de sonorizare nu a fost grozavă și unde au fost timpi morţi). §O necunoscută a fost pentru organizatori modul în care va fi primită ideea de a participa pe echipe în proba de semi-maraton. Părerile sunt destul de împărţite, lăsînd netranșat acest subiect. Astfel, 47% dintre repondenţi au apreciat ideea cu echipele, dar ar vrea și o probă individuală, în timp 42% susţin doar ideea pe echipe. În ce privește locul de desfășurare și traseul concursului, aproape unanimitate: Politehnica e un spaţiu potrivit. §Participanţii la Gerar au fost rugaţi să spună și ce au mîncat în timpul concursului (cele mai multe răspunsuri au fost „nimic”) sau dacă au consumat lichide (aici reiese că s-a băut mai serios, cei mai mulţi preferând ceaiul sau izotonicele Isostar).

Mai reiese din chestionar că alergătorii nu au folosit prea multe geluri energetice (mai deloc la cros) și că, ziua de după concurs, a fost una în general bună, fără dureri musculare sau articulare majore.

Clasament semi-maraton Masculin 1.Ro Club Maraton/Rehau

1h:22min:54 sec.

Echipa: Adrian Bostan, Ștefan Oprina, Victor Vlad 2.IHTIS Echipa: George Dobre, Nicolae Ioniţă, Florin Vlad 3.Gillete Echipa: Sandu Purcea, Ionuţ Purcea, Bogdan Anghel.

1h:23min:24sec.

1h:30min:32sec.

Feminin 1.Taurus

2h:02min:25sec.

Echipa: Cornelia David, Silvia David, Elena Matache.

2.Trio Barcelona Echipa: Nicoleta Matei, Elena Olaru, Oana Horodincă 3.Goteam Echipa: Atalia Nevo, Claude-Amelie Willemot, Beatrice Puts.

2h:06min:55sec.

2h:07min:35sec.

Mixt 1.IRI

1h:42min:45sec.

Echipa: Irina Chirescu, Irina Constantinescu, Robert Kovacs 2.Mișcarea CFR/Ro Club Echipa: Ioana Nica, Cuţa Tălpău, Vasile Grăpinoiu 3.Mișcarea CFR 2 Echipa: Ani Toboc, Cristina Verona, Ioan Moisă

1h:47min:15sec.

2h:04min:45sec.

Clasamente cros Masculin 1.Ion Bocancea 2.Robert Boroi 3. Alexandru Midvich

Feminin 1.Ana-Maria Bordea 2.Florentina Buga 3.Marilena Pascu Mulţumiri speciale lui Gabriel Solomon pentru compilarea datelor și pentru grafice. Rezultatele unui sondaj similar, ce va fi realizat după ediţia Gerar 2012, vor fi publicate pe www.alerg.ro. alerg.ro

⁄⁄

25

gerar Îmi place că semi-maratonul Gerar este organizat într-un loc familiar mie: parcul Politehnicii. În tinereţe (oh, da, e ceva vreme de atunci!) eram absolut îndrăgostit de acest complex de învăţământ superior. Clădirile Institutului, cu o arhitectură deosebită de cea a oribilelor blocuri comuniste, îmi creau senzaţia plăcută că învăţ într-un campus universitar american. Văzusem așa ceva doar prin filme.

C

de Viorel Ghiţă - Grizon

hiar îmi era drag drumul de acasă pînă la școală. Odată ajuns și intrat în amfiteatru sau în laborator, o mare parte din farmec se risipea însă, pentru că la Energetică se preda revoltător de multă matematică (din nou, după gustul meu) și, în plus, se puneau absenţe cu atâta obstinaţie că de abia aveai și tu timp să joci câte un bridge între două cursuri.

Era imediat după cutremurul din martie 1977, când – după ce ne-am liniștit în ceea ce privește rudele apropiate – într-un grup

26

Vivat Gerar, vivat Politehnica!

⁄⁄ iarna 2012

de studenţi din cartierul Militari am pornit spre Politehnică, noaptea, printr-un întuneric de smoală, pe jos, asta pentru că ITB-ul de atunci (precursorul actualului RATB) era blocat și luminile de pe stradă stinse (cutremurul a avut loc la ora 21:22). Nu vreau să vă spun dacă eram îngrijoraţi în ceea ce privește soarta preaiubitei noastre facultăţi sau speram din toată inima s-o găsim în ruine. Oricum, fapta asta dovedește legătura strânsă (de iubire? sau de ură?) care se crease între noi și Poli.

Dar dacă s-ar fi dărâmat Politehnica atunci, am mai fi avut noi acum unde să alergăm semimaratonul Gerar?. Nu ar fi fost păcat?

Care Gerar, se pare că își va onora numele și anul acesta, cu niște grade sub minus, după cum zice INMH-ul.

Sunt oarecum îngrijorat în privinţa celor fără experienţa alergării pe frig. Imediat ce se termină cursa, în primele cinci-zece minute maximum, le recomand să își pună haine uscate. Pneumonia este o boală absolut neplăcută și, în plus, avem nevoie de ei și în anii ce vin. La Gerar, evident.

interviu

Profesionistul din umbră Interviu cu antrenorul

Valeriu Tomescu Alerg: Aș începe cu o întrebare... de încălzire: ca fost antrenor al Constantinei Diţă, credeţi că aceasta își va apăra medalia olimpică de aur la JO de la Londra?

Cred că nu e corectă întrebarea, deoarece anulează medalia olimpică obţinută la Beijing, prin „așteptarea” unei noi excepţii la Jocurile Olimpice de la Londra. Constantina este singura campioană olimpică a României în proba de maraton, iar asta s-a întâmplat la o vârstă care a „demontat” orice barieră presupusă de oameni.

Constantina își va apăra titlul olimpic în felul ei, însă azi nu mai sunt la curent cu detalii despre pregătirea ei fizică pentru abordarea viitoarei curse olimpice. Cred însă că, din punct de vedere psihologic, nu este motivată, asta și pentru că Dinamo, clubul unde a activat, nu i-a plătit încă premiul pentru aurul de la Beijing. Se ridică astfel o întrebare: pentru ce atâta efort când acesta nu este respectat și răsplătit?

La întrebarea asta, doamna Lipă (Elisabeta Lipă, președintă a clubului Dinamo București – n.r.) o să încerce să repete „scuze” penibile, care în realitate sunt nule, atâta timp cât financiar ea nu a reușit, de aproape patru ani, să ofere „Cezarului ce este al Cezarului”. România nu-și respectă valorile și le umilește prin diferitele pârghii pe care le are.

Alerg: Revenind la principala dvs. realizare profesională de până acum, aurul olimpic la Beijing, care au fost elementele acestui succes? Și cum v-a schimbat asta viaţa? Înainte de obţinerea aurului olimpic, am mai avut totuși 5 medalii la campionatele mondiale de atletism, de asemenea 5 recorduri naţionale, locul 1 mondial în clasamentul IAAF de două ori și top 3 mondial de alte patru ori. În ce privește medalia olimpică, elementele de succes au fost direct proporţionale cu expunerea avută, prin participarea la cele mai importante competiţii internaţionale, prin disciplina din timpul pregătirii. Au mai contat înţelegerea mijloacelor moderne de antrenament, înţelegerea și aplicarea principiilor de bază fiziologice/metabolice.

28

⁄⁄ iarna 2012

Acest succes mi-a schimbat evident viaţa, însă de asemenea m-a pus în situaţii grele, deoarece pretenţiile sunt mai mari azi, iar necesitatea sistemului românesc faţă de un specialist de calibrul meu este nulă. Am primit din partea unui oficial al federaţiei române de specialitate o sugestie: să îmi găsesc o poziţie într-un liceu și să iau totul de la început. „Umilinţă” e un termen prea voalat ca să pot explica ce am simţit auzind acest „sfat”!

Alerg: Există o reţetă secretă a profesorului Tomescu? Care ar fi “filosofia” programelor dvs de antrenament?

Nu există o reţetă secretă, există în schimb metodica antrenamentului sportiv, muncă multă, disciplină, fiziologie,

biochimie, anatomie. Programul de antrenament este într-o continuă „mișcare” și schimbare/adaptare, influenţată direct de capacitatea de efort a sportivului, de starea de sănătate etc. Iar toate acestea nu pot fi determinate decât printr-un buletin de analize, periodic repetat.

Alerg: Care au fost antrenorii care v-au influenţat și ce aţi învăţat cel mai mult de la ei?

Sunt mulţi antrenori pe care i-aș putea enumera aici, însă cel care a avut impactul maxim a fost profesor doctor Joe Vigil, un antrenor american care a pus bazele școlii de antrenori de atletism din SUA, cel care a antrenat-o pe Deena Drossin pentru bronzul olimpic de la Atena 2004, în proba de maraton.

interviu Am prins gustul pentru înţelegerea fiziologiei umane în exerciţiul fizic, inclusiv la nivel molecular și celular, ceea ce mi-a dat un mare avantaj comparându-mă cu alţi antrenori, chiar cu o mai mare experienţă, pe care i-am depășit deja ca performanţe la vârsta de 32 de ani.

Alerg: Schimbând acum registrul, credeţi că orice persoană poate alerga un maraton? De ce are nevoie pentru a realiza acest lucru? În principiu, orice persoană sănătoasă poate termina o cursă de maraton, însă are nevoie de o motivaţie pentru realiza așa ceva.

Așadar, are nevoie în primul rând de o sănătate bună, pe baza căreia să își poată dezvolta un prag aerob foarte bun, apoi are nevoie de multă răbdare, de oameni pozitivi în jurul său, de modele și de un antrenor bun, care să-i coordoneze corect antrenamentele.

Alerg: Care ar fi principiile de bază ale unui program de maraton destinat unui alergător obișnuit? Ce alte sfaturi i-aţi mai da?

Aș începe cu dezvoltarea unui prag aerob foarte bun și aș pune accent mai curând pe plăcerea de a alerga decât pe „grabă” în procesul de pregătire, care în mod evident atrage nerespectarea etapelor de pregătire corect stabilite. În ce privește parametrii de monitorizat, recomand aici contactarea unui medic, care știe cel mai bine de ce anume are nevoie fiecare individ în parte.

Totodată, regula de 10 la sută (procent aproximativ de creștere a volumului pe unitatea de antrenament – n.r) este aplicabilă la orice nivel al sportivului și este o regulă care își găsește susţinerea în dozarea și creșterea gradată a volumului de kilometri alergaţi într-un micro-ciclu de pregătire.

Aș sugera angajarea unui antrenor care cunoaște metodica de antrenament și nu aș asculta sfaturile unora care vorbesc doar din proprie experienţă.

Alerg: V-aţi întors relativ recent în România.

Cum aţi fost primit și ce faceţi acum pentru sportivii români?

Da, m-am întors în România în vara lui 2011, plin de entuziasm și nerăbdător să fiu reintegrat în sistem, însă din păcate (sau din fericire?!) sistemul nu mă acceptă. Nu am reușit

să găsesc un club sportiv unde să fiu angajat ca antrenor, iar ofertele pe care le-am primit au fost ridicole: 800 lei lunar pentru o normă întreagă și 400 lei pentru o jumătate de normă.

Evident, nu am acceptat o asemenea ofensă.

Sunt însă implicat în proiectul Boulder Wave Adidas, care își propune susţinerea tinerilor sportivi talentaţi. Este doar o problemă de timp până când un sportiv sau o sportivă o să reușească să uimească lumea cu performanţe bune, așa cum au făcut-o atlete ca Maricica Puică, Doina Melinte, Gabi Szabo, Constantina Diţă.

Alerg: Care sunt planurile dvs de viitor pe plan profesional? Știu că acum antrenaţi și un tânăr maratonist, despre care aţi spus că îl puteţi pregăti astfel încât să fie competitiv la nivel internaţional.

Planurile de viitor se referă la implicarea mea în proiecte private, la punerea pe picioare a unui proiect pentru companii multinaţionale, oferind acestora programe de antrenament, consiliere etc, astfel încât angajaţii respectivelor companii să ducă un stil de viaţă mai sănătos și echilibrat. În România acest sector are un mare aport la popularizarea alergărilor de șosea, iar trendul alergarilor curselor de semi- și maraton este în creștere.

Altetul român pe care îl antrenez se numește Beniamin Răsadea și, în timp, o să poată ajunge competitiv. Semnele de întrebare vin din partea sistemului, care nu are răbdare - în principiu - cu așa ceva, ci așteaptă produsul deja finit. Beniamin este totuși un atlet cu puţini ani de sport în spate și e încă destul de crud, însă are calităţile necesare pentru atingerea unor obiective serioase, iar Jocurile Olimpice din 2016 sunt ţinta noastră.

Alerg: Credeţi că vom asista în viitorul apropiat la coborârea sub bariera de două ore la maraton? Vor face acest lucru atleţii africani?

Bariera celor două ore în cursele masculine de maraton o să cadă. Întrebarea este peste cât timp se va realiza asta. Nimeni nu poate spune cu exactitate, însă luând ca reper timpii reușiţi în cursele de 5.000 metri, 10.000 metri și semi-maraton, e clar că se poate alerga și sub 2 ore. Velocitatea (viteza) atinsă pe distanţele mai scurte decât maratonul este un marker foarte important în determinarea potenţialului timp al unui maratonist.

Dacă vorbim despre africani în probele de anduranţă, trebuie să ne referim la est-africani, la cei din Etiopia, Kenya. S-a demonstrat deja că aceștia au avantaje genetice faţă de europeni. În principiu, totul pleacă de la „mama natură”, adică de la ce „pașaport genetic” are fiecare la naștere. Contează apoi regimul de viaţă, societatea etc. Pe lângă selecţia naturală și concurenţa mare din aceste ţări africane, trebuie să recunoaștem de asemenea și munca foarte bună depusă de acești atleţi, muncă fără de care nu există succes, chiar dacă ești născut în Africa. Contează, nu în ultimul rând și metodica antrenamentului.

Pentru rasa caucaziană, lucrurile stau un pic diferit. Având un comfort de viaţă mult mai ridicat, atleţii sunt mai greu de motivat să depună volumul de efort necesar antrenamentelor de maraton.

Aspectul social este, de asemenea, relevant în cazul sportivilor africani: nu ai altă variantă decât să alergi mai mult și mai tare decât toţi ceilalţi, pentru a avea succes și pentru a câștiga bani pe care altfel nu ţi-i permiţi în ţara de origine. Vorbim, astfel, despre factori psihologici, despre motivaţie în acceptarea unui stil de viaţă dur, presupus pentru performanţa în cursele de anduranţă. alerg.ro

⁄⁄

29

multisport

Triatlonul Sportul la puterea a treia

30

â „â „ iarna 2012

multisport

D

acă ar fi să ne rezumăm doar la definiţia din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, DEX, ar trebui să acceptăm că triatlonul este un concurs sportiv constând din trei probe diferite.

Marele Dicţionar de Neologisme oferă mai multe informaţii și spune că triatlonul ar include următoarele probe atletice: alergare 100 metri plat, aruncarea greutăţii și săritura în lungime. Și totuși, în realitate lucrurile stau puţin altfel. De câţiva ani buni, inclusiv în ţara noastră, prin triatlon se înţelege competiţia sportivă care aduce laolaltă practicanţi a trei sporturi: înot, ciclism și alergare.

Triatlonul se bucură în acest moment de o popularitate foarte, foarte mare în lume, iar în România numărul practicanţilor (în mare majoritate amatori) este de asemenea în creștere.

Sunt mai mulţi factori care contribuie la acest lucru: §provocarea deosebită – fizică și mentală – de a termina trei curse diferite, una după alta; §cadrul diferit în care se poate desfășura competiţia (se poate înota fie în bazin, fie în lacuri, în mare deschisă, alergarea sau mersul de bicicletă se pot desfășura fie pe teren plat, fie pe teren accidentat). §adaptabilitatea și complexitatea curselor de triatlon. Aproape ca și fotbalul, triatlonul se poate desfășura oriunde (desigur, trebuie să ai o apă și un drum aproape) sau în formule diferite. Există astfel triatloane adaptate la condiţiile concrete (cu lungimea aleatorie a probelor) sau triatloane oficiale, dar de diferite standarde (de la proba olimpică până la cea de Iron Man). Și pentru că tot am pomenit de Iron Man, să facem o scurtă istorie a triatlonului. Deși există dovezi că probe combinate de înot, mers pe bicicletă și alergare se desfășurau încă de pe la începutul anilor 1900 și s-au înmulţit după al doilea război mondial, abia pe 18 februarie 1978 se poate vorbi de „nașterea modern” a competiţiilor de triatlon. Atunci, un comandant de navă, John Collins a organizat primul concurs de anduranţă, al cărui scop era să arate care sunt cei mai rezistenţi atleţi din lume. Concursul a constat într-o probă de înot (2.38 mile), una de bicicletă (circa 112 mile) și una de alergare (26.2 mile). Distanţa cumulată, de circa 140 de mile, corespundea exact perimetrului insulei Oahu din Hawaii, unde s-a desfășurat acest concurs. Tot atunci, comandantul Collins a stabilit regulile triatlonului (reguli neschimbate nici în zilele noastre) și a lansat celebrul concept: „Cine va termina primul triatlonul, fie el ciclist, înotător sau maratonist, va fi adevăratul Ironman”. Douăsprezece persoane au terminat această cursă infernală.

Cam de atunci, de la sfârșitul anilor 1970, triatlonul a început să crească în popularitate și să atragă oameni de pe tot

globul. Momentul de maximă recunoaștere a triatlonului a fost atins în anul 2000, când a devenit sport olimpic cu toate drepturile, cu ocazia olimpiadei de vară din Sidney.

Trebuie spus totuși că proba de triatlon olimpic se desfășoară pe distanţe mai scurte, pentru siguranţa sportivilor. Probele sunt: 1500 m- înot, 40 de km-ciclism și 10 km alergare, exact în această ordine. Spre

comparaţie, trebuie spus că o competiţie de IronMan are următoarele caracteristici: 3800m – înot, 180 km - ciclism și 42 km alergare.

Dar despre triatlon, istoria sa, oamenii simpli și performerii acestei discipline, despre concursurile și sportivii din România vom vorbi de acum înainte, tot mai mult, și în revista Alerg.

Cele mai importante curse din România în 2012* Concurs pe distanţa IronMan

§Xtr Triathlon Oradea, 15-17 iunie 2012. Conţine probă de IronMan și half-IronMan. Amănunte pe www. ironmanoradea.ro

Circuitul Bioeel Triathlon Grand Prix 2 iunie §Triatlonul Fără Asfalt (Vama Veche) Bioeel Triathton Challenge (Tg. Mureș) 7 iulie § §St. Ana Lake Xterra Triathlon (lacul Sf. Ana) 14 iulie 5 august §Haromszek Triatlon (Reci) 18 august §Triatlon Cupa Tri Aluta (Sf. Gheorghe) Triathlon Challenge (București) 25 august § 8 septembrie §Mediaș Triatlon (Mediaș) Amănunte pe www.triathlongrandprix.ro/ *Conform informaţiilor disponibile la închiderea ediţiei

alerg.ro

⁄⁄

31

știinţa fugii

O sticlă de cola, o oră de alergare Etichetele care să conţină informaţii despre câtă mișcare trebuie să faci după ce consumi alimente de tip junk-food sau băuturi acidulate ar fi mult mai utile decât informaţiile despre numărul de calorii conţinute de acestea, reiese dintr-un studiu publicat recent de către American Journal of Public Health.

C

ercetători americani de la universitatea Johns Hopkins din Baltimore au afișat lîngă un magazin public trei tipuri de mesaje, prin care încercau să avertizeze adolescenţii despre impactul băuturilor îndulcite sau acidulate asupra organismului, care conţin fiecare în jur de 250 de calorii/sticlă.

Unul dintre mesaje spunea doar numărul de calorii conţinut de respectivele băuturi, altul atenţiona că acestea reprezintă circa o zecime din necesarul zilnic mediu al unei persoane, în timp ce ultimul mesaj arăta explicit că pentru a arde conţinutul caloric este nevoie de o alergare de circa 50 de minute.

Rezultatul a fost elocvent. Mai bine de o treime dintre adolescenţii care au luat parte la studiu au evitat să mai cumpere produsele respective după ce au văzut mesajul cu proporţia calorică, în schimb circa jumătate dintre ei au considerat mult mai eficient avertismentul cu minutele de alergare. „În general, oamenii acordă mai puţină atenţie numărului de calorii conţinute de alimentele sau băuturile pe care le consumă. În schimb, dacă le oferim mesaje de avertizare într-o formă cît mai clară, sub forma echivalentului în timp a unui exerciţiu fizic, al alergării spre exemplu, ei vor renunţa mai ușor să consume băuturi îndulcite. Ne confruntăm cu probleme serioase cauzate de alimentaţia de tip fast-food, de aceea trebuie să găsim modalităţi cît mai inedite și eficiente de a informa oamenii”, a spus dr. Sara Bleich, unul dintre autorii studiului.

Băuturile dulci și îndulcite sunt în general considerate ca factor de risc pentru sănătate, ducînd în timp la apariţia obezităţii, a bolilor de inimă sau a unor forme de diabet. În numeroase ţări occidentale și în special în Statele Unite ele sunt extrem de populare printre tineri și persoanele cu un nivel de trai mai modest.

32

⁄⁄ iarna 2012

Jogging contra

depresiei

Se știe de ceva vreme – iar lucrul acesta a fost dovedit în urma unor cercetări serioase – faptul că exerciţiile fizice regulate și mai ales alergatul reprezintă o armă eficientă împotriva depresiei. Mai puţin evident a fost însă mecanismul exact prin care mișcarea cu caracter regulat contribuie la echilibrarea psihică și combaterea stării de deprimare.

U

n studiu recent, realizat de către cercetători de la Universitatea din Sherbrooke (Canada), arată că practicarea sportului duce la creșterea nivelulului de serotonină din creier, adică exact efectul pe care îl au medicamentele anti-depresive.

Participanţii la studiu au fost bărbaţi cu o vârstă medie de 64 de ani, care au practicat timp de o oră exerciţii fizice de o intensitate moderată.

Lor li s-a măsurat ulterior nivelul unor precursori ai producerii de serotonină, deoarece nivelul exact al acesteia poate fi cu greu măsurat în creier.

Deloc surprinzător, s-a constatat că nivelurile de triptofan – principalul precursor al serotoninei – aproape s-au dublat.

Pare atât de simplu: o oră de alergare, de mișcare fizică pentru îmbunătăţirea considerabilă a stării de bine.

Studiul de faţă este totodată important deoarece arată efectul benefic al mișcării și în cazul persoanelor mai în vârstă, având în vedere că îmbătrânirea ne face mai vulnerabili la dezvoltarea depresiilor. Cercetări anterioare dovediseră acest lucru mai ales în cazul tinerilor.

Pentru diagnosticarea corectă a depresiei este necesară prezenţa a cel puţin patru simptome din următoarele: schimbări ale apetitului, modificarea greutăţii corporale, schimbări ale somnului și ale activităţii psihomotori, reducerea energiei, sentimente de vină sau devalorizare, dificultăţi în gândire, în concentrare, în efectuarea deciziilor, gânduri recurente despre moarte, ideaţia suicidară, planuri sau tentative suicidare. În depresie, aceste simptome trebuie să persiste în cea mai mare parte a zilei, cel puţin două săptămâni consecutiv.

Grafică de Cristian Dumitru. Studii de ultimă oră privind alergarea sunt prezentate constant pe www.alerg.ro

antrenament Cum să faci să îţi crești puţin viteza de alergare? Sau mai ales, viteza în regim de rezistenţă. Cum să îţi antrenezi psihicul astfel încât să rămâi motivat, chiar la alergările pe distanţe mai lungi? Ce ai zice dacă ai încerca să te antrenezi după metoda fartlek?

Fartlek

F

artlek este un cuvînt de origine suedeză, care însă a devenit unul universal, fiind des întâlnit în terminologia legată de alergare. Se traduce aproximativ prin “exerciţii de viteză“ și este una dintre tehnicile de bază folosite în atrenamente, care contribuie la creșterea vitezei în regim de rezistenţă.

Fartlek se poate traduce și prin „alergare în ritmuri diferite”. Este o metodă derivată din cea a antrenamentului cu intervale, folosind perioade de alergare la un ritm intens cu perioade de alergare relaxată, pentru a crește astfel capacitatea anaerobă a organismului.

Nu este o metodă de antrenament tot atât de riguroasă, de precisă precum „intervalele”, fiind bazată mai mult pe starea de moment (fizică și psihică) a sportivului. Avantajele sunt însă legate de faptul că oferă mai multă flexibilitate, libertate și varietate exerciţiilor.

Pentru mulţi alergători este precum o joacă făcută în timpul unui antrenament, pentru că se iese din rutina obișnuită a unei sesiuni de pregătire, improvizîndu-se și reacţionîndu-se în funcţie de realitatea concretă (terenul de

alergare, nivelul de pregătire, intensitatea dorită la acel moment etc).

Un alt avantaj al antrenamentelor de fartlek este faptul că poţi să îţi observi sau corectezi mișcarea braţelor, ca și lungimea sau frecvenţa pașilor de alergare ori frecvenţa respiraţiei.

Nu în ultimul rând, alergările pe distanţe și în ritmuri diferite au un efect bun asupra psihicului, dând satisfacţii imediate (wow, uite că pot să alerg și repede!) sau antrenându-l să reziste pentru eforturi mai intense sau de lungă durată (o cursă de maraton sau una pe teren variat).

Un antrenament de fartlek poate arăta la modul următor: obligatoriu, zece minute de încălzire/alergare într-un ritm moderat (jogging).

Apoi, începe antrenamentul propriu-zis. Poţi, spre exemplu, să îţi alegi un reper, aflat la 150-200 m distanţă. Aleargă pînă acolo într-un ritm rapid, dar nu sufocant. Odată ce ai parcurs distanţa

Recomandări pentru o sesiune de fartlek,

în funcţie de nivelul de pregătire Începător

§ Frecvenţă: o dată pe săptămînă § Durata: 15-30 minute Intermediar

§ Frecvenţă: o dată – două ori pe săptămînă § Durata: 30-45 minute Avansat (acest gen de antrenamente este recomandat în perioada premergătoare sezonului competiţional) § Frecvenţă: o dată – două ori pe săptămînă § Durata: 45-60 minute

oarecare măsură pe cum te simţi, nu doar pe ce arată monitorul de ritm cardiac.

Fartlekul e foarte util atât pentru începătorii care doresc să crească distanţele și viteza de alergare (spre exemplu să treci de la 15-30 minute de jogging în parc la alergarea unei curse de 10 km) cât și pentru cei pasionaţi, care doresc să își crească viteza în regim de rezistenţă.

Important la acest gen de antrenamente: trebuie să îl faci odihnit, pentru a avea o eficienţă cât mai mare.

convenită, încetinește și continuă să alergi ușor pînă ce respiraţia își revine la normal. Reia apoi alergarea accelerată pe aceeași distanţă sau – dacă ești pe teren variat/ accidentat – pînă la un alt reper convenabil. Repetă aceste serii de atîtea ori cât îţi este la îndemână. Încheie antrenamentul cu alte zece minute de alergare ușoară.

La antrenamentele de tip fartlek ai mai multă libertate de mișcare. Nu e nevoie de ceas, nu e nevoie să repeţi serii (precum la intervalele de alergare), nu e nici monoton, se adaptează în funcţie de tipul de teren pe care alergi (pistă, parc, teren accidentat).

Important este să îţi asculţi organismul și să nu forţezi. Nu există o reţetă fixă de antrenament, care să garanteze rezultate optime, pentru că fiecare organism este diferit, așa că va trebui să te bazezi într-o alerg.ro

⁄⁄

33

nutriţie

Carbo-loading sau liber la carbohidr Maratoniștii, ca mai toţi sportivii, au tot felul de „ritualuri” ciudate înaintea unui concurs.

Unele au sens doar pentru fiecare sportiv în parte, altele au o bază știinţifică și sunt practicate de un număr mare de sportivi. Printre acestea se numără și „ritualul” încărcării cu carbohidraţi, despre care o să discutăm în continuare.

C

de dr. Șerban Damian

ei mai mulţi dintre maratoniști știu că ar trebui să mănânce paste, orez, cartofi și alte alimente bogate în carbohidraţi înaintea unui concurs de alergare pe distanţe lungi, cum ar fi un semimaraton, un maraton sau un ultra-. Evident, zaharurile reprezintă o sursă importantă de energie și avem nevoie de un aport substanţial pentru a face faţă efortului pe care îl presupune alergarea unei distanţe lungi.

Cu toate acestea, mulţi alergători nu sunt lămuriţi în privinţa cantităţii de carbohidraţi pe care ar trebui să o consume și care este momentul optim pentru a începe această „încărcare” – termenul în limba engleză fiind „carbo-loading”.

34

⁄⁄ iarna 2012

Atunci când mănânci o farfurie de spaghetti, cea mai mare parte din carbohidraţii ingeraţi va fi depozitată în mușchi și ficat sub formă de depozite de glicogen. Glicogenul este un polimer format din molecule de glucoză și reprezintă cea mai accesibilă formă de energie, fără să fie totuși singura sursă. În timpul unui semimaraton sau a unui maraton, organismul nostru funcţioneză pe baza unui „amestec” de glucoză și lipide. Grăsimile înmagazinează de două ori mai multă energie decât cantitatea echivalentă de glucoză (sau alţi carbohidraţi), însă nu sunt la fel de eficiente din punct de vedere metabolic, ceea ce înseamnă că organismul trebuie să muncească mai mult pentru a le converti în energie.

Cu toate acestea, lipidele reprezintă o sursă importantă de energie pentru organismul unui sportiv de anduranţă.

Atunci când organismul alergătorului este complet golit de glicogen în timpul unei curse, se ajunge la momentul critic numit sugestiv „a lovi zidul”. Practic, este un moment în care sportivul simte că nu mai poate susţine ritmul pe care și l-a propus sau chiar este nevoit să se oprească.

Nimeni nu dorește să ajungă în această situaţie, deci este important să înveţi să te ‚încarci” corect cu carbohidraţi. Această tehnică nu te va face să alergi mai repede, ci doar îţi va da posibilitatea să alergi la potenţialul maxim și să eviţi „zidul”.

Ce fel de carbohidraţi ar trebui să folosești pentru „carbo-loading”? Ai la îndemână o

mulţime de posibilităţi, care mai de care mai gustoase și apetisante – cereale pentru mic dejun, prăjituri de casă (chec, clătite, tarte cu fructe, brioșe), pâine, tortilla, orez, piure și cartofi natur, paste făinoase sub diverse forme, fructe și sucuri de fructe. O parte dintre aceste alimente pot avea un conţinut mai mare de fibre, ceea ce poate provoca disconfort abdominal în timpul cursei.

Bananele nu au foarte multe fibre în compoziţie, iar merele, perele și piersicile le putem decoji pentru a reduce cantitatea de fibre. În perioada de încărcare cu carbohidraţi ar trebui evitate alimentele cu conţinut crescut de lipide și proteine – brânzeturi, unt, ulei, sosuri, carne grasă – toate acestea induc mai rapid senzaţia de saţietate și se digeră într-o perioadă mai lungă de timp. Alege alternative cu un conţinut mai redus de grăsime, de exemplu în cazul iaurturilor sau al sosurilor. Încărcarea cu carbohidraţi ar trebui începută cu 2-3 zile înainte de cursă. Unii nutriţioniști recomandă să se înceapă chiar cu 5 zile înainte, odată cu reducerea volumului și intensităţii antrenamentelor. Practic, în această perioadă reducem efortul, deci consumul de energie, și în același timp creștem aportul de energie prin carbohidraţi, ceea ce va conduce la acumularea de glicogen în mușchi. Se recomandă un aport de 7-10 grame de carbohidraţi pe kilogram de greutate corporală, ceea ce înseamnă că un alergător de 70 kilograme ar

nutriţie

raţi înainte de maraton trebui să își asigure în jur de 600 g de carbohidraţi în perioda de carbo-loading.

Dacă te vei sui pe cântar în această perioadă s-ar putea ca iniţial să te alarmezi – pentru fiecare gram de glicogen acumulat în organism, se acumulează și 3 grame de apă. Nu trebuie să te îngrijoreze aceste 1-2

kilograme în plus, pentru că ele sunt date de glicogen și apă – deci vei începe cursa cu rezervele de energie pline și bine hidratat.

Dr. Șerban Damian este medic nutriţionist sportiv și președintele Ro Club Maraton.

UN EXEMPLU PENTRU O ZI DE CARBO-LOADING, în cazul unui alergător de 70 kg Mic dejun două felii de pâine cu două linguri de gem de fructe 70 g carbohidraţi 1 banană 27 g carbohidraţi 250 ml iaurt de fructe 40 g carbohidraţi 250 ml suc de portocale 25 g carbohidraţi Gustare de dimineaţă două batoane de cereale Pulse Isostar 30 g carbohidraţi 250 ml Isostar Hydrate&Perform 17 g carbohidraţi Prânz un cartof mare copt, cu brânză și ou 70 g carbohidraţi o chiflă 40 g carbohidraţi 250 ml lapte cu ciocolată 25 g carbohidraţi două felii chec 50 g carbohidraţi Gustare de după-amiază un baton High Energy Isostar 32 g carbohidraţi 250 ml Isostar Hydrate&Perform 17 g carbohidraţi Cina 150 g pui + 150 g orez 105 g carbohidraţi două clătite cu gem 50 g carbohidraţi Total = 598 g carbohidraţi (adică 8,5 g carbohidraţi pe kilogram-corp, ceea ce îi va asigura sportivului 2452 kcal – doar din carbohidraţi)

Câteva idei importante despre timing-ul încărcării cu carbohidraţi > Cu 4-6 săptămâni înainte de concurs, atunci când faci ultimul long-run, exersează carboloadingul, pentru a te obișnui cu senzaţia > Cu o săptămână înainte de concurs fă-ţi un plan cât mai riguros, mai ales dacă vei călători și vei avea de străbătut un drum lung până la locul de desfășurare a concursului > Cu 2-3 zile înainte de concurs începe încărcarea – regimul tău va fi acum alcătuit 80-90% doar din carbohidraţi > În seara de dinainte de concurs – ia o masă bogată în carbohidraţi, dar nu te îndopa; trebuie să te trezești cu poftă de mâncare a doua zi > Dimineaţa concursului – cu 2-3 ore înainte de cursă mănâncă 150 g carbohidraţi – cereale de mic dejun, iaurt, pâine, gem, fructe, batoane și băuturi pentru sportivi.

alerg.ro

⁄⁄

35

practic

S

de Victorin Văduva

unt câteva lucruri la care trebuie să fii atent dacă vrei să asculţi muzică în timp ce alergi. Mai întâi este important să luăm in considerare unde vom asculta muzică, în spaţiu exterior (în natură) sau în interior.

Exerciţiile în interior, la sala de sport sau acasă, vor fi însoţite cel mai bine de către căștile intra-auriculare, care izolează diferite nivele de zgomot ambiental, ce altfel ne-ar putea distrage atenţia.

Căștile audio cum le alegem?

În schimb, când alergăm, mergem sau folosim bicicleta în exterior, avem nevoie de căști deschise, cum ar fi cele de tip normal (earpad) care ne permit să auzim zgomotele din trafic sau să identificăm orice alt potenţial pericol (un câine nervos, spre exemplu!). În ambele cazuri, căștile pe care le vom alege vor funcţiona la fel de intens ca și cel care le poartă și trebuie să facă faţă diferitelor condiţii.

Ele trebuie să fie impermeabile la transpiraţie / ploaie și să aibă cablu flexibil și rezistent pentru a putea fi ușor de împachetat și de purtat.

CĂȘTI PENTRU SALA DE SPORT Castile intra-auriculare sunt foarte bune pentru sala de gimnastică datorită capacităţii lor de a ne izola de zgomotele din jur. Putem adăuga puţină distracţie antrenamentelor cu Skullcandy Smokin’ buds care sunt livrate într-o varietate de culori la exterior și cu un bass profund la „interior”, care să ne menţină în mișcare. Unele modele dispun și de microfon pentru a putea răspunde la telefon în timp ce ascultăm muzică. Denon AH-C360, iHarmonix iHX Pro ev, Sennheiser CX300-II sunt căști la preţuri similare care oferă un nivel bun de izolare. Au sunet foarte bun, sunt durabile și se livrează împreună cu capete înlocuibile (bureţi) care permit întreţinerea căștilor, atunci când se murdăresc, prelungind mult durata lor de utilizare.

36

⁄⁄ iarna 2012

Foto: www.sony.com

CĂȘTI PENTRU ALERGARE

SCURTĂ TRECERE ÎN REVISTĂ

Așa cum am mai spus, când alergăm în exterior avem nevoie de căști care să ne permită auditiv identificarea unor potenţiale pericole din mediul înconjurător. Atunci când alergăm într-o zonă care nu este complet izolată de trafic, una dintre cele mai bune soluţii este cea a căștilor tip clip-on. Pentru o fixare mai sigură, căștile în spatele gâtului se potrivesc cel mai bine pentru alergare.

Căștile de tip clip-on sunt comode, au preţuri accesibile și se potrivesc bine după ureche. Unele dintre ele prezintă clip detașabil. Sunt ușoare, compacte. Destinate activităţilor dinamice cele denumite și ear-clip se atașează de pavilionul urechii cu ajutorul unei manete mici (ce „clipsează”). În ciuda aspectului lor oarecum ciudat căștile de tip clip-on au o acustică bună și sunt comfortabile la purtat. Se recomandă și pentru turele de bicicletă sau alte activităţi sportive în aer liber deoarece nu „sigilează” urechea și permit receptarea zgomotelor ambientale dacă nu se ascultă muzică foarte tare. Pot fi purtate și pe sub casca de bicicletă sau de schi.

O primă recomandare ar fi Sony MDR-Q68LW, un model cu cablu retractabil și un șnur tot retractabil între cele două receptoare, acest model putând fi ușor de împachetat și de purtat în buzunarul de la piept fără încurcătură de fire. Cu o sonorizare mai bună, dar cu un design mai puţin elegant, Koss KSC75 poate fi una dintre cele mai bune alegeri din categoria căștilor clip-on. Pentru fanaticii muzicii în alergare există căști precum Yuin G1A cu un nivel high-end al calităţii sunetului, dar și cu un preţ pe măsură.

La ce să ne uităm când alegem perechea de căști de care avem nevoie? Ar trebui: §să fie potrivite (firul să nu fie foarte lung) și să nu scape din / de pe ureche; §să fie durabile și rezistente la transpiraţie și apă / ploaie; §pentru exterior se pot alege tipurile de căști clip-on sau în spatele gâtului (behind the neck) pentru a nu ne izola complet de zgomotele din jur (e important atunci când se aleargă sau se pedalează pe lângă drumurile publice sau pe alei aglomerate); §pentru interior (săli de gimnastică / fitness) sau circuite închise (cum ar fi pistele de atletism) cele mai potrivite sunt căștile intra-auriculare, care blochează perfect zgomotul exterior, astfel încât să vă puteţi bucura de muzică.

Selecţie căști clip-on: • Panasonic RP-HS46 39 lei (Mediagalaxy) • Philips SHS3200/10 45 lei (Mediagalaxy) • Koss KSC 75 14 dolari (Amazon) • Sony MDR-Q68LW 21 dolari (Amazon) • Woodees iESW201B Sport 40 dolari (Amazon) • Sennheiser adidas OMX 680 128-145 lei (price.ro) • Yuin G2A 50 dolari (Amazon) • Yuin G1A 149 dolari (Amazon) • Koss KDE 250 136 dolari (Amazon) • Sony MDR-7550 249 dolari (Amazon)

practic Căștile de tip în spatele gâtului (behind the neck) dispun de „cordeluţă” care traversează capul în partea din spate a acestuia, la nivelul gâtului. Designul lor nu permite utilizarea unei căciuli sau a unei căști de bicicletă. Sunt de obicei căști „aplicate” peste ureche și nu izolează zgomotele din jur, ceea ce este recomandat pentru activităţi exterioare (alergare, plimbare), unde e necesar să rămânem conștienţi de ce se întâmplă în jur.

Căștile din această categorie au un nivel similar de calitate a sunetului. Câteva recomandări personale: iGRADO, care au un sunet cald și neted; Sony MDR-GL75LW, un model cu o bună sonorizare și un aspect foarte elegant, cu cablu retractabil și posibilitate de pliere a căștilor pentru o depozitare compactă; modelele PMX100 și PMX200 de la Sennheiser au cele mai neutre tonalităţi ale sunetului dintre modelele recomandate.

Selecţie căști în spatele gâtului: • Sony MDR-Q68LW 21 dolari (Amazon) • Beyerdinamic DTX 35 25 dolari (Amazon) • Sony MDR-G75LW 30 dolari (Amazon) • H20 Audio Sportswrap Waterproof 28 dolari (Amazon) • Grado iGrado Black 199 lei (price.ro) • Sennheiser adidas PMX 680 130 lei (price.ro) • Sennheiser adidas PMX 680i 150 lei (price.ro) • Polk Audio UltraFit 2000 70 dolari (Amazon) • Sennheiser MM 100 Bluetooth 493-508 lei (price.ro)

Căștile intra-auriculare sunt acele modele pe care unii și le potrivesc adânc în canalul urechii sperând că vor fi cu totul izolaţi fonic.

Există însă unele căști care sunt proiectate să pătrundă mai puţin în ureche dar care oferă totuși o foarte bună detașare faţă de zgomotele înconjurătoare. Cum cele mai multe modele vin cu o varietate de mărimi și materiale care acoperă partea ce pătrunde în ureche este greu să fac o recomandare. Aș zice doar să încercaţi până găsiţi modelul care vi se potrivește cel mai bine. Printre producătorii de top găsim nume ca Seinnheiser, Etymotic, Shure, Denon, Sony, Maximo sau Skullcandy.

Selecţie căști normale: • Sennheiser HD 201 • Skullcandy UpRock • Sennheiser HD 202 II • Beyerdynamic DTX 300p • Sony MDR-XB300 • Beyerdynamic DTX 300p • Denon AH-D310 • Urbanears plattan • Sennheiser HD 205 II • Sony MDR-V500DJ • Sennheiser HD 228 • Sony MDR-XB500 • Sennheiser HD 218i

Căștile de tip normal (earpad sau supraauriculare) sunt recomandate atât în zone de interior cât și de exterior, dar fără zgomote înconjurătoare puternice. Mărimea lor poate varia foarte mult. De regulă, au o „cordeluţă” standard (uneori aceasta este pliabilă), iar căștile de faţă pot fi normale sau, la fel de bine, în spatele gâtului. Ele pot izola sunetele ambientale ușoare, dar de obicei nu prea reușesc .

Victorin Văduva este maratonist și un pasionat al tehnologiei și fotografiei.

70 lei (price.ro) 130 lei (price.ro) 115 lei (price.ro) 199 lei (price.ro) 135 lei (price.ro) 199 lei (price.ro) 202 lei (price.ro) 230 lei (price.ro) 143 lei (price.ro) 338 lei (price.ro) 152 lei (price.ro) 175 lei (price.ro) 200 lei (price.ro)

PENTRU MULTE PERSOANE, ALERGAREA ÎN TIMP CE ASCULTĂ O MUZICĂ BUNĂ ESTE PRECUM UN AFRODISIAC. SUNETELE POTRIVITE RELAXEAZĂ ȘI ENERGIZEAZĂ ÎN ACELAȘI TIMP, CRESC CAPACITATEA DE CONCENTRARE, DIMINUEAZĂ STRESUL. EXISTĂ STUDII CARE ARATĂ CĂ PERFORMANŢA ATLETICĂ SPOREȘTE CU CIRCA 15 LA SUTĂ NUMAI DATORITĂ FAPTULUI CĂ EXERCIŢIILE FIZICE SUNT FĂCUTE PE O MUZICĂ POTRIVITĂ. FEMEILE AR FI, ÎN PLUS, INFLUENŢATE POZITIV DE RITMUL MUZICAL FAVORIT. SĂ MAI SPUNEM CĂ TOTUȘI NU E RECOMANDABIL SĂ ASCULŢI MUZICĂ ÎN TIMP CE ALERGI PE O ȘOSEA AGLOMERATĂ ȘI CĂ EXISTĂ CONCURSURI OFICIALE UNDE ACEST LUCRU NU ESTE PERMIS DELOC.

Selecţie căști intra-auriculare: • Skullcandy Titan 155 lei (price.ro) • Denon AH-C360 185-220 lei (price.ro) • Woodees iESW101B Classic 37 dolari (Amazon) • H20 Audio Surge 2G Waterproof 27 dolari (Amazon) • Skullcandy 50/50 Mic’d 28-36 dolari (Amazon) • Etymotic Ety Kids EK5 50 dolari (Amazon) • Sennheiser CX 300 II-Black 130-140 lei (price.ro) • Denon AH-C260R 130 lei (price.ro) • Maximo iMetal iM590 51 dolari (Amazon) • Ultimate Ears UE350 46 dolari (Amazon) • Klipsch Image S23m 200 lei (price.ro) • Woodees iESW100B Classic w/Mic 35 dolari (Amazon)

alerg.ro

⁄⁄

37

istorie

Cherchez la femme!

Uneori istoria este plină de mistere. Faptele oficiale, recunoscute de toată lumea, pot avea în spate întâmplări mărunte, neașteptate. Cam la fel par să stea lucrurile și în maraton, unde nu este deloc exclus ca distanţa celor 42 de kilometri să fi fost alergată pentru prima dată în lume de către o femeie.

P

de Silviu Dumitrescu

rimul alergător de maraton - o femeie!” Sub acest titlu a apărut în revista „Mondial Marathon” din luna martie 1995 un articol scris de Noel Tamini.

Dar cine este acest Noel Tamini? Un elveţian care poate fi numit iniţiatorul jogging-ului în Europa, reușind prin revista „Spiridon” (apărută din 1971 până în 1989), dar și prin numeroase articole publicate în mai multe ţări, să creeze cluburi de jogging, unele chiar cu numele de Spiridon. A publicat totodată lucrări de istorie și literatură sportivă care i-au adus și premiul pe anul 2010 al Comitetului Olimpic și Sportiv francez, devenind astfel o somitate în acest domeniu. Nu în cele din urmă, este prieten cu autorul acestor rânduri, iubește România și pe (unii) români, și-a cumpărat o locuinţă în comuna Cicărlău din Maramureș unde stă mai mult vara, fiindcă iarna o petrece în Etiopia, de unde este și soţia lui.

Scormonind cu multă migală prin cenușa istoriei maratonului antic și modern, Noel Tamini a ajuns la unele adevăruri necunoscute până acum, care au făcut senzaţie în lumea sportului, privitoare la veridicitatea existenţei legendei soldatului de la Marathon, a „tacticii” lui Luis Spiridon (primul medaliat olimpic în această probă) sau a primului maratonist modern care ar fi fost... o femeie!

Dar să trecem la fapte. În toamna lui 1895, un an înaintea primei Olimpiade moderne de la Atena, grecii au început să

38

⁄⁄ iarna 2012

se pregătească pentru acest eveniment. O tânără fată, Melpomene - care e și numele muzei tragediei - se pregătea și ea pentru maraton, în fiecare dimineaţă, foarte devreme. Zadarnic însă, deoarece nu i s-a permis înscrierea. Nu era dorită probabil de teamă să nu fie înaintea bărbaţilor!

Că această Melpomene a existat cu adevărat reiese din articolul lui Tamini publicat în ziarul francez „Le Pays” din 31 octombrie 1992. Acesta citează un text din revista germană Sport im Bild, care la 27 martie 1896 arăta: „Suplimentul Messager D’Athenes menţionează primul intenţia unei femei de a participa la cursa de la Marathon”.

“O femeie”, scria ziarul grecesc, “a realizat acum câteva zile o încercare. Ea a parcurs cei 42 km în patru ore și jumătate. La jumătatea drumului s-a oprit timp de 12 minute pentru a mânca cîteva portocale”.

După mai bine de treizeci de ani, Der Leichtathlet, o revistă germană de atletism, menţionează aceeași informaţie, dar din alte surse. Într-un articol nesemnat, intitulat „Raport al unui atlet bătrân”, se pomenește despre realizarea Melpomenei, dar știrea a rămas doar pentru urechi surde.

Dar mai sunt și alte întâmplări despre femei și maraton. Imediat după desfășurarea Jocurilor Olimpice de la Atena, răsunetul victoriei lui Luis Spiridon a făcut ca o tânără femeie să-l imite.

Ziarul atenian Asty scria după două zile de la olimpiadă că Stamathia Rovithi, o femeie de 35

de ani, cu șapte copii, din insula Syros a parcurs distanţa de la Marathon la Atena în 5 ore și treizeci de minute.

Ea ar fi alergat la o zi după cursa oficială, în speranţa că astfel va atrage atenţia regelui pentru a obţine o favoare pentru unul din fiii ei. Dar nimeni de la palat nu a crezut-o, deși alergase în prezenţa jandarmilor și și-a arătat rănile de la picioare și încălţămintea ruptă.

Baronul Pierre de Coubertin, iniţiatorul jocurilor olimpice moderne, a fost un misogin convins. El a fost cel care s-a opus vehement participării femeilor la maraton. E drept că în acea epocă puteai să faci, fără să păţești nimic, declaraţii precum cea a celebrului doctor antropolog Pierre-Paul Broca: „la femei, inferioritatea în ceea ce privește inteligenţa este prea evidentă, pentru a mai fi contestată”.

Au trebuit să treacă 71 de ani ca să fie permis unei femei să alerge oficial o cursă de maraton. Asta se întâmpla în 1967, la maratonul orașului Boston, când pentru prima oară o tânără nonconformistă și curajoasă, Katherine Switzer, termina competiţia celor 42,195 km.

Vom reveni în numerele viitoare ale revistei Alerg cu alte cercetări realizate de către Noel Tamini, care zdruncină legende și istorii din lumea sportului.

NOTĂ În acest moment este unanim recunoscut faptul că dna Katherine Switzer este prima femeie care a terminat oficial o cursă de maraton, fiind înscrisă regulamentar la start. Este însă cert și că, doar cu un an înainte, în 1966, Roberta Gibb alerga maratonul de la Boston, dar o făcea în afara concursului, căci femeilor nu le era permis să participe la curse. Cercetări recente arată însă că de fapt Arlene Pieper ar fi prima femeie care a alergat oficial un maraton, respectiv cursa montană de la Pikes Peak Marathon, în 1959 (Revista Alerg).

ÂŹ Conform IAAF/ IWR 165.24 ¤ 6 D LPSXV SH SLDΌă FD VWDQGDUG GH FDOLWDWH SHQWUX FURQRPHWUDUHD WLPSXOXL ¤ &KLS XULOH VXQW LQWHJUDWH vQ QXPăUXO GH FRQFXUV ΊL QX QHFHVLWă UHJODUH PDQXDOă ¤ &DOLWDWH JHUPDQă GRYHGLWă OD SHVWH GH HYHQLPHQWH ΊL XQ PLOLRQ GH DOHUJăWRUL

¤ ,GHQWLILFDUH ΊL FURQRPHWUDUH +LJK 6SHHG ¤ &URQRPHWUDUH +LJK 7HFK SHQWUX WRDWH WLSXULOH GH DOHUJDUH vQRW FLFOLVP PRWRFURV ΊL VSRUWXUL H[WUHPH ¤ )UHFYHQΌă MRDVă ΊL ULGLFDWă vQWU XQ VLQJXU SURGXV ¤ vQFUHGHUH GRYHGLWă vQ FRQFXUVXUL ,78 ΊL 8&,

Contact 2SHUDWRU QDÎŒLRQDO

Europa

BIBCHIP ROMANIA SRL Str. Franzelarilor nr.7 6HFWRU %XFXUHΊWL

MANDIGO GmbH Gollierstrasse 70d 80339 MĂźnchen

România

Germania

+40 (0)72 23 11 214; +40 (0)72 48 49 079;

+(49) 89 500 77 88

info@bibchip.ro www.bibchip.ro

info@mandigo.de www.mandigo.de

arta fugii

GrizonoToane: Punct de vedere probabil greșit de Viorel Ghiţă-Grizon Unul dintre lucrurile la care cuget în lungul timp de care am nevoie ca să termin un maraton este „cine naiba a inventat toată povestea” și de ce s-a declanșat nebunia alergării tocmai acum, în epoca modernă.

Pentru că, de-a lungul istoriei, oamenii au avut și drumuri și picioare și le era cunoscut și impactul mișcării asupra sănătăţii. În trecutul nu prea îndepărtat, adulţii se deplasau dintr-un loc în altul în pas domol, plini de demnitate. Proverbul „fuga e sănătoasă, dar e rușinoasă” poate fi interpretat și în sensul ridicolului de care te-ai fi acoperit în timpul domniei mentalităţilor învechite, dacă inventai „jogging-ul pe uliţă” pe vremea când satul era „satul meu”, străinii erau rari și suspecţi prin definiţie, iar cine se abătea de la obiceiurile locului ajungea imediat subiectul central al distracţiei și bârfei locale, adică intra în Gura Satului. Și era mâncat.

Acest tip de mentalitate uniformizantă a fost tipică și pentru perioada comunistă când, dacă ieșeai în evidenţă cu ceva, atrăgeai privirile mustrătoare (sau palmele și ghetele mustrătoare) ale Miliţiei Poporului. Numai eu știu câte am pătimit pe vremea aia, doar pentru că voiam să îmi las plete.

Până la urmă, în semn de protest împotriva intransigenţei și atrocităţilor regimului comunist, mi-am lăsat chelie. Dar asta este o poveste veche.

Astăzi se face trecerea spre o mentalitate urbană, în care spaţiul pe care îl controlezi și care îţi aparţine nu mai este tot satul, ci doar un volum restrâns aproape de corpul personal (în metrou trebuie să fie mare înghesuială ca să te simţi invadat și să protestezi: „da unde te bagi domle… dă-te mai încolo…”). În rest, nu te interesează ce face celălalt, dacă e ras în cap sau are

40

⁄⁄ iarna 2012

piercing, sau e tatuat peste tot, sau aleargă pe străzi în bustul gol. Sau toate deodată.

Oare datorăm alergarea de masă (și distracţia aferentă) lui Pierre de Coubertin, care a inventat proba atletică de maraton în anul 1896? Sau celui care a organizat în 1970 primul maraton la New York, când au luat startul 127 de alergători și au terminat cursa doar 55? Nu cred.

Punctul meu de vedere, cel mai probabil greșit, este că datorăm mare parte din plăcerea alergării în primul rând schimbării de mentalitate la nivel mondial, și în al doilea

rând celui care a inventat mașina de spălat automată (dispozitiv care a apărut în Europa prin 1950).

Păi care mamă sau nevastă normală ar fi spălat manual, acum, în plină iarnă, câte 6 kg de haine ude și puternic aromate, și asta de patru-cinci ori pe săptămână? Sigur că sportivii kenieni, după ce aleargă 93 de km prin praful savanei îmbrăcaţi doar în șort, cu transpiraţia evaporându-se instant și parfumând zările, intră apoi în Nil sau ce apă or avea ei pe acolo și se cheamă că s-au spălat și ei și toată garderoba aferentă.

Dar mai sus de paralela 43… rulează alt film. Aici iarna pui trei tricouri, plus o „foaie de ceapă”, două perechi de pantaloni, fes, mănuși și ciorapi groși și după o oră de alergat toate sunt ude de parcă tocmai te-au pescuit din Dunăre, pentru că transpiraţia nu s-a evaporat deloc, ci a rămas în haine ca să meargă și ea acasă la tine, să vadă unde stai. Cât despre parfum, ce să mai vorbim. Cad veveriţele pe alei în urma ta din copacii pe sub care alergi.

Mai ales alea abia venite în parc, cu nasul sensibil și neobișnuite cu poluarea produsă de alergători. În plus, există anumite tricouri care se impregnează și continuă să emită arome extrem de pătrunzătoare chiar și după trei spălări succesive și chiar după ce, disperat, le-ai fiert două ore în cazan. Nu-ţi rămâne decât să le arunci la gunoi, dar nu ziua, ca să nu dăunezi vreunui vecin ieșit tocmai atunci cu câinele în calea ghinionului, ci noaptea, pe ascuns, rămânând apoi marcat pe viaţă de sentimentul că ai compromis un container de reciclabile, ai îmbolnăvit un echipaj al salubrităţii și ai făcut inccesibilă pentru multă vreme Groapa de Gunoi a orașului, din cauza parfumării în exces.

Deci, ca să-mi răspund la întrebarea de la începutul textului și să rezum tot ghiveciul la doar câteva cuvinte: datorăm fenomenul alergării în masă în special schimbării de mentalitate a celor care și-au procurat mașini de spălat automate.

Acesta este punctul meu de vedere.

Probabil greșit.

Viorel Ghiţă-Grizon este maratonist și povestitor.

Titular, totodată, al rubricii GrizonoToane de pe www.alerg.ro

arta fugii

Gata, de acum o facem virtual! Ș

tirea este reală: o companie americană a lansat la sfârșitul anului trecut o tehnologie care permite… alergarea virtuală.

Mai exact, este vorba de un program care combină imaginile video cu anumite accesorii Garmin și care, prin intermediul tehnologiei wireless ANT+, face ca un atlet să se afle acasă pe o bandă de alergare și, în același timp, să „parcurgă” – în faţa unui ecran cu imagini de înaltă definiţie – trasee anterior selectate. Altfel spus, alergi în casă, dar ai impresia/senzaţia că te afli în natură.

Pentru amatorii de tehnologie, acest program numit „Virtual Runner” conţine un software (compatibil cu Windows XP, Vista și Windows 7), un footpod de la Garmin și un stick USB de la ANT+.

Cine dorește, poate să vadă și informaţii legate de puls, avînd la dispoziţie un Heart Rate Monitor, care afișează datele pe ecran.

§Alergătoarea britanică de ultra-mara-

toane, Elizabeth Hawker, a stabilit în luna noiembrie o performanţă mondială, reușind să alerge din tabăra de bază a Everestului (circa 5360m altitudine) pînă în capitala Nepalului, Kathmandu, în mai puţin de trei zile. Hawker a parcurs distanţa de 320 kilometri în două zile, 23 de ore și 25 de minute, relatează Running Magazine. Britanica are 35 de ani și este o fostă campioană mondială pe distanţa de 100 de km. Ea a mai alergat și în 2007 traseul Everest-Kathmandu, propunânduși să popularizeze alergarea în Nepal. În zona himalayană se organizează puţine competiţii de ultra-maraton, cea mai cunoscută fiind SoluKhumbu Trail, o cursă de circa 217 km și peste 15 mii de metri diferenţă de nivel.

Nu e nevoie de o tehnologie complicată, fiind suficiente o bandă de alergare clasică, un computer sau un laptop și un monitor sau ecran tv de înaltă definiţie.

Se „aleargă” foarte ușor: se pornește programul, pe ecran se dă start și apoi încep să curgă imaginile cu traseul selecţionat. În timp ce alergi pe bandă, footpod-ul transmite viteza de deplasare către dispozitivul USB. De aici informaţiile ajung la programul Virtual Runner, care adaptează viteza de derulare a imaginilor la cea de deplasare a alergătorului.

Imaginile video sunt însoţite de sunet natural, captat în timpul filmării. Se poate renunţa la acesta dacă dorești doar să asculţi muzică în căști. Nu în ultimul rînd, poţi să te oprești oriunde și oricînd pe traseu și să reiei alergarea mai tîrziu.

Programul „Virtual Runner” este disponibil pe site-ul companiei americane Outside Interactive și costă 199.95 USD.

§Cel mai scump program de antrenament din

lume, pentru amatori, este indiscutabil cel oferit de o agenţie de turism britanică, ce are în ofertă turul „Elite Running Safari”.

Programul include vizite la centre de pregătire coordonate de Nike, Adidas sau Fila, dar și la mult mai cunoscutul Centru de Pregătire la Altitudine Iten din Kenya, ca și alergări alături de atleţi kenyeni de top, mulţi dintre ei medaliaţi olimpici sau deţinători de recorduri mondiale.

Atleţii – printre care Paul Tergat (căștigător al maratonului New York), Patrick Sang (triplu medaliat olimpic) sau dublul campion olimpic Kipchoge Keino – sunt disponibili și în ipostaze… domestice, adică se poate lua cina alături de ei.

Preţul: 10.255 dolari pentru opt zile de program. E drept că ești găzduit la hoteluri luxoase, mesele sunt pe măsură, transportul e asigurat iar, în plus, rămîne o experienţă unică întâlnirea și antrenamentul alături de atleţi kenyeni de top.

§La începutul lunii decembrie, canadianul

Garrath Douglas a reușit să alerge două maratoane oficiale în aceeași zi. Mai întâi, la ora 7 dimineaţa, a luat startul la maratonul de la Sacramento (statul american California), pentru ca la scurt timp după alergarea celor 42,1 km să se urce într-un avion pentru a prinde altă cursă, Rock ‚n’ Roll Marathon, desfășurată la Las Vegas.

Această din urmă competiţie a avut startul la ora 16:00.

Recorduri, recorduri! alerg.ro

⁄⁄

41

profil

Dănuţ Cernat maratonistul călător

A

m început să alerg încă de pe vremea comunismului, prin 1988.

Eram elev la Liceul „23 August”, lângă actualul stadion „Naţional”. Mă cam plictiseam, așa că am sărit gardul liceului și am început să alerg. M-a văzut un antrenor și

Ţările europene

unde a alergat Dănuţ Cernat • Germania • Austria • Irlanda • Rusia • • Portugalia • Franţa • Spania • Ungaria • • Suedia • Finlanda • Grecia • Belgia • • Turcia • Italia • Cipru • Malta • Cehia • • Luxemburg • România •

42

⁄⁄ iarna 2012

mi-a spus că pot să vin să mă antrenez acolo.

Cam un an de zile am făcut marș, însă la un moment dat mi-am dat seama că nu îmi place atât de mult - ba râdea lumea de mine pe stradă când mă antrenam, ba era dificil din punct de vedere tehnic - și am început să alerg.

Așadar, plăcerea de a alerga m-a „lovit” dintr-o dată, așa cum se întâmplă multora.

La un moment dat am întâlnit un antrenor de la Clubul Muncitoresc IMGB, care o antrena pe soţia lui pentru maraton.

M-a remarcat și mi-a propus să îi fiu acesteia sparring partner, iar eu am fost de acord.

La scurt timp, în vara lui 1989, când aveam 18 ani, am alergat prima mea cursă de maraton, la Cupa Feroviarul, în pădurea Băneasa, într-un timp de 2h:58 min. Îmi amintesc că am terminat cursa de parcă alergasem un cros, nu mă simţeam deloc obosit. În același an, în octombrie, am fost la campionatul naţional de maraton, la Sibiu. Am plecat cu ambiţii mari, am alergat prea tare prima parte a cursei, am obosit, iar în final am obţinut doar 3h:16min. Trebuie ţinut totuși cont de faptul că traseul a fost mai greu, cu multe pante. Am fost puţin dezamăgit atunci, dar am uitat destul de repede pentru că a venit Revoluţia și am fost prins cu altele.

Deși nu am făcut performanţă la cel mai înalt nivel, trebuie spus totuși că pe timpul comunismului aveam condiţii foarte bune ca sportivi: scoatere din producţie (fiind angajat la o întreprindere muncitorească de stat), cantonamente și echipament gratis.

Pe de altă parte, nu existau gelurile sau energizantele din prezent și nici nu aveam echipament de firmă. Alergam într-un șort de fotbal, producţie românească și într-un maieu de bumbac, iar ca încălţări aveam

Spune că nu prea are timp să se pregătească, de aceea adesea antrenamentele lui sunt chiar cursele de maraton, alergate în cele mai diferite locuri. Așa că, la vârsta de puţin peste 40 de ani, Dănuţ Cernat a ajuns deja la un număr aproape dublu de maratoane alergate, cele mai multe în Europa. Vrea, de fapt, să fie primul român care a alergat câte o cursă de maraton în fiecare din ţările bătrânului continent. unele pentru marș, din piele, grele, cu trei dungi, tot producţie românească, ce copia modelul Adidas. Între timp am ajuns să alerg 70 de curse de maraton, în Europa și Asia. Și, desigur, nu vreau să mă opresc aici. Obiectivul meu este să fac un marathon tour al Europei, adică să alerg câte o cursă în fiecare ţară. În trecut aveam emoţii. Alergând însă atâtea maratoane, deja m-am obișnuit și nu mai simt mare lucru. E ca și cum aș alerga niște crosuri mai lungi. Însă rămâne bucuria alergării, îmi place mult ceea ce fac. Alergând în orașe diferite, curse diferite, peisaje mereu în schimbare, nu cred că există riscul să mă plictisesc.

Cel mai bun timp înregistrat vreodată este 2h:37 min, în 1991, la campionatele naţionale de maraton desfășurate în pădurea Băneasa, lângă București. Cele mai multe dintre cursele pe șosea le-am alergat sub 3 ore, iar în ultimii ani am început să alerg și maratoane montane.

Cred că cele mai importante calităţi necesare unui alergător – dincolo de sănătate și plăcerea de a face mișcare – sunt concentrarea psihică, ambiţia și... picioare bune. În ceea ce mă privește, poate că principala mea calitate este bucuria de a alerga, iar la defecte aș trece psihicul slab, uneori, dar și lipsa antrenamentelor. Mă antrenez prea puţin în ultimul timp, cel mai mult alerg la competiţiile oficiale.

Alergarea mi-a influenţat destul de mult viaţa, în bine evident. Sportul m–a făcut mai sănătos, m–a făcut să trec mai ușor peste greutăţile vieţii, dar și să descopăr lumea, să îmi fac foarte mulţi prieteni. Îmi plac mult vorbele exploratorului arctic Fridtjof Nansen: „Ai învins, continuă, ai pierdut, continuă” și încerc să mă ghidez după acestea.

SALOMONRUNNING.COM

XR CROSSMAX CLIMASHIELD

“Some of the best reasons to train on trails are the changing seasons. The more change in the weather, the more interesting the run.”

- Jonathan Wyatt Two-time Olympic Competitor and 6-time World Mountain Running Champion

Mândri parteneri ai:

Salomon vă așteaptă în: •AFI Cotroceni •Centrul istoric din București •Str. Republicii în Brașov www.salomon.ro