Partea I: „Nu știu unde duce drumul meu însă merg mai bine când te țtin de mână”
Calea ferata inzapezita|ɐʇızǝdɐzuı ɐʇɐɹǝɟ ɐǝ ןɐɔ de Adriana Petrescu mi-aș scoate coșmarurile din cap cu cleștele încins și botezat în mare, ca apoi să le înec pe rând, cu voluptate în groapa umedă din care ne tragem toți. a murit o inimă cosmică, sângele a înghețat alb printre noi, noi, cei mușcați de câini transparenți și înlănțuiți cu vânt de glezne. un chip blajin mai sparge tiparul turcoaz de rău din când în când, dar veninul plantat de timpuriu în trup triumfă și de sub gheață, și din pământ iar.iar.iar iar smulge din mine animalul acela metalic și disonant o bucată, de parcă-mi permit să
mă pierd acum, de parcă mi-am dorit vreodată! aleargă prin întuneric, prin ceasuri, prin mocirla maculată, ajungând cu bot satisfăcut în ruginita-i vizuinăse pare că mi-au înviat coșmarurile și m-au urmărit până la capăt...
Noi doi|ıop ıou de Andreea Virlan palme calde palme reci vopsite chinute de mii şi mii de alte zeci de vise închise în piept lângă termometrul nostru. palme mici riduri,ziduri reci imi zicce aud câteodată în minte, gânduri fierbinţi şi mă ridici din linia săpată
în linia crăpată pe buza vreau să ţi-o sărut pe cronometru pâna la sângele clipelor tale dezlănţuite, alergând prin venele mele. noi doi trăim in stele.
Lume mica | ɐɔıɯ ǝɯn ן de Emma Rotaru Uneori, ai vrea ca lumea să fie mică Să stârneşti o epidemie. Şi te întrebi cum de înainte de tine, înainte de părinţii tăi,poate chiar şi de bunici, existau atâtea boli ce se răspândeau şi decimau. Şi ai vrea să fie iar, fiindcă te-ai săturat de lumea asta multă şi inutilă. Eşti un dictator în miniatură,ai voinţă de putere, eşti nietzschean,cum se zice că ar fi fost şi Hitler. Dar tu eşti mult mai mult de atât, tu ştii că lumea e nebună şi că n-ar putea rezista, ără partea ei slabă,căci partea slabă e cea care-i învârte resorturile
Partea a II-a: I couldn't get any bigger with anyone else beside me-Justin Timberlake, Mirrors
Continua de Andreea Varlan să facem schimb triunghiule, mă inţepimă doare în spate, la timpsi parcă ai pe buze ţepi. Triunghiule,bărbiereşte-te şi apoi săruta-mă din caiete vechi cu matematică grele de vise cu tine , înflorind semantică. Triunghi,ajută-măte rog! mă doare glezna şi buzele tale
de frog, pepene rece vântul prin păr seara cum trece. triunghiule,privirea aceeam-a dat de gol, eram prea obosităsă mai am control. triunghiule,poate intr-o zine vom cunoaştein mijlocul ploii torenţiale mi-ar plăcea sa-ţi fac cunoştiinţăcu cineva si poate de la ploaiesă fii atentc ui ii atingi palma.
M.c.h.G -13 Si nu suntem doar arta pe care sa o sculpteze Michelangelo nici sa isi tarasca dalta plina de furtuni prin renasteri aburinde n-ar putea sa ciopleasca in argoul acestei inimi infuriate sub presiune de 3 coti de izolare si paturi de decibeli rasfrirati precipitate cu rime desirate „o sa iti treaca intr-o joi'
mi-au tipat strainii de pe cealalta parte a drumului dar ei, saracii, nu stiu ca mie imi place doar sa urc si nu duc pe umeri porturi scufundandu-se in adancuri conduse de marinari care isi pun capul pe perne de stele mai fluierau de pe partea cealalta dar nu stiau ca mi-e indiferent Puskin de cand l-am vazut ultima oara cu barba neingrijita, mirosind a transpiratia alteia (chiar asa, cum dracu indraznesti sa imi inseli povestea?) nu e el in stare sa imi scrie nici macar o telegrama caci sunt ca un rasarit stors intr-un pahar cu apa varsat pe camasa de noapte a unei sotii decapitate. Si nici de Fitzgerald nu am mai auzit nimic caci bogatanul ala plin de aere nu a mai vrut sa aiba de a face cu mine de cand a aflat ca voi scrie asa ceva in care il voi critica stiati ca are 2 picioare stangi? Chelie? Pantofi neigrijiti? De parca toata averea pe care i-a lasat-o gatsby o varsa in loteria celor saraci cu duhul-si parca vad cum i-a cazut la babalac un dinte-n paine. Am zis-e argoul unei inimi infuriate iar tu esti insusi un oras care se indreapta spre adancuri, tu n-ai idee cate panze sfasiate, catarge putrezite am gasit in ocean strigand ca rascrucile de drum duc toate pe fundul paharului in cartierul marginas, in casa cu ferestre sparte. Argoul tau ce zice? Sa fie amandoi plin de incoerenta asta crasa si jegoasa, mi-am dus totusi gandrile la spalatorie dar ti-am spus, nu mai traiam pe atunci pe spatele lui Fitz deci le-am lasat acolo ca nu puteam plati cu ghinioane. Sanutencreziinceicenustiusamaiscrie
Pierdute de Emma Rotariu Doi,te-ai întors în noi. În patru fire rupte şi-mprăştiate în mii , mii de lanţuri neştiute, Frânturi de camere închise în amintiri, firmituri de viaţă,ascunse printre gene, pierdute între sprâncene,strânse între buze .Cu ochii stinşi,în aceeaşi lume nebună, cu aceleaşi nopţi nesfârşite,şi zile scurte.
Ce a lasat furtuna? De Silvia Caraiman Umblu pe străzi pierdută printre amintiri. Nu mai recunosc nimic, peste tot doar oameni desfigurați privindumă cu milă, bucăți din mine și din tine aruncate aiurea în câte un colț, un cer care se întristează când ridic privirea asupra lui, o casă care încă mai miroase a tine și afișează peste tot imagini cu noi râzând, cu noi plângând, pereți martori la atâtea sentimente, pereți ce-mi vor șopti noaptea din ale
noastre discuții...ca o fantomă ce mă va urmări tot timpul de acum încolo și se va hrăni cu durerea mea, va mânca din sufletul meu, îmi va soarbe sângele până mă voi transforma într-o nălucă ce aleargă prin lume strigându-ți numele și murind de fiecare dată când nu-i vei răspunde. Te-ai luat și ai plecat fără un rămas bun, fără un sărut de despărțire, fără o ultimă mângâiere, fără un ultim strigăt după ajutor. Ai dispărut lăsând în urmă numai dâre de ură, dispreț și nepăsare, aruncând momente și amintiri ca și cum nimic din tot ce a fost nu a contat vreodată. Mă simt inumană, de parca aș fi o ființă monstruoasă ce păzește întunericul prin suferință. De parcă m-am desprins din propriile-mi rădăcini, tot ce am crezut, tot ce am visat, tot ce am sperat s-a spulberat. Sunt un copac după furtună, la pământ și cu crengile rupte, cu frumusețea ofilită. Mi-e frig? Mi-e cald? Mi-e somn? Mi-e plânsul amar? Mi-e dor de ceea ce eram odată? Nimeni nu mai știe nimic. Mă doare și știu că n-ai să crezi. Mă doare și nu știu cum să trăiesc purtând în spate povara pomului căzut, la datorie. Și încerc să îmi alin durerea cu muzici a căror versuri mi se scriu pe suflet. Sunetele domoale curg pe lângă ale mele lacrimi scoțând la iveală sentimente mute și singurătăți. Nu am fost niciodată atât de pustiită ca acum, parcă viața a uitat de mine. N-ai crede că un om e în stare să care în spate așa de multă tristețe, dar privește-mă, îmi e coloana îndoită de atâtea zâmbete pierdute. Liniștea va veni atunci când îngerii îmi vor zâmbi, dacă înțelegi ce vreau să zic, sau poate divinul își va întoarce fața spre mine ajutându-mă să-mi curăț calea de noroi. Toate speranțele mele mor, una câte una. Tot ce era înlăuntrul meu odată se duce, rând pe rând și așa voi ajunge să fiu doar .. o păpusă. O păpușă cu privirea tristă. Fără suflet, fără simțăminte, fără cuvinte. O păpușă peste care anii vor pune praf și uitare dar, ochii ei vor rămâne aceiași pentru totdeauna.
Amar de Emma Rotariu Ştii că mai sunt şi zile când : părul nu-ţi stă bine ce bei tu ( ceai, cafea, cappucino, moccacino şi alte prafuri ) e prea amar oricât zahăr ai pune, ţi-e dor, dar parcă nu ştii nici tu de ce anume şi cu siguranţă nu de cineva, ai vrea să pleci, dar ştii că trebuie să mai stai un pic, eşti prea obosit să mai lupţi cu morile de vânt, aşa că le dai Lor, Tuturor apă la moară, încerci să citeşti, reuşeşti chiar,deşi nu se prinde nimic de tine. Ai vrea să scrii, dar parcă iar îţi vine să scrii poeme Şi-ţi aduci aminte că toate poemele tale, cu excepţia unuia, sunt incredibil de proast .Dar îţi urmezi instinctul,căci altfel dinafară, ca întotdeauna. Şi nu-i scrii nimănui, îţi scrii ţie,
cand trecutul adoarme in veci si lasa linisti sumbre, reci de Andreea Virlan port prin minesoapte ancorează, malvâslesc bărcuţe de hărtie pe râu fosforescent, şi căte n-aş fi făcut cu tine dacă ai fi fost mai atent inclusiv să mănânc mere să plivesc buruienile prin sere să port umbrele şi să car sacoşe grele. şi-ar fi fost contrast de tine si realitate, ca un sunet vast de castitate, mai am bărci mici vise de salvare
pentru că-ţi las mereu scăpare prin mine,ador cum aluneci pe langă virgulele mele şi le pui punct. născusem un ocean din ce aveam eu mai curat ţi l-am dat,dar nu aveai nevoie de el; m-ai privit aşa cum eşti străinşi ai făcut ce facicând nu baţi ca inima în visele mele: ai plecat şi pentru că te adoram atât de mult, eu te-am urmat.iartă-mă!
Cu simpatie, a ta imaginara pentru totdeauna, realitatea! -rusoaica Soarele răsare mai strălucitor astăzi, nu? Ai dormit somnul perfect, calculat, odihnitor, te-ai trezit perfect relaxată și cu zâmbetul pe buze. Cafeaua are aromă braziliană, e perfect de tare ca să te trezească de tot, nici prea dulce, nici foarte amară. În ziarul matinal n-ai să găsești știri despre violuri, foamete, corupție, războaie – uite, o fotografie superbă despre un norișor purpuriu, o, Doamne, și ce plăcut îți mângâie iarba picioarele! După o astfel de dimineață ar fi imposibil să nu pornești spre job cu un chef de muncă de zile mari, în definitiv, acolo unde lucrezi poți avansa pe propria muncă, dacă tragi tare vei fi remarcată de toți, apreciată, și n-ai avea a-ți face griji de invidie sau ignoranță, de ce ar fi invidioși? Au șanse egale de promovare și afirmare; iar fairplay-ul spune că..! Atunci când privești în jur și observi doar zâmbete de admirație și adorație, când toți vor asculta ci din interes vădit ce povestești că ai făcut în weekend, când toți se vor interesa dacă îți merge bine sau îți lipsește ceva, știi că
totul este PERFECT. Pleci acasă după un program nu foarte lung, nu foarte încărcat, și zâmbești cu toată esența vieții, așa cer ceilalți, să nu amestecăm profesia cu viața privată. Și au dreptate! Cum să fii altfel când domnul ce a greșit în trafic își cere scuze roșind ca un școlar de clasa întâi? Sunt puținesentimentele de satisfacție similare acestui moment, căci știi că a doua oară nu va mai greși. Omul învață întotdeauna din greșeli și nu le repetă. Ești mărturia vie a acestui lucru, ai pierdut o iubire din lipsă de experiență când erai copilă, însă uite, acum ai dragostea perfectă, cea care durează până la moarte și nu cauzează decât lacrimi de fericire, duioșie și devotament. Ai închis ochii? Deschide-i. Scoate masca venețiană de pe chip. Nu ai de ce să o mai porți, e transparentă aici. Unde te mai ascunzi, draga mea? Nu mai zâmbi tâmp, n-ai nici un motiv de zâmbit. Ceilalți știu asta, n-are rost să te chinui în van. Te uiți speriată în jur – nu te regăsești, pierdută printre atâtea minciuni? Știi ADEVĂRUL, aici. ȘTIM cine ești cu adevărat. Nu ne place, ne ferim de tine și îți vom spune în față, ca să doară, totul doare aici; Pentru că toți suferim aici, suntem nervoși și stresați, suntem frustrați, marginalizați și ignorați. Ești pe cont propriu, să ții minte. E prima regulă. Ești dezamăgită. De ce? Vei mai fi. Nimic nu se compară cu o minciună bună. Greșit! Aici nu ești cool, nu ești populară, apreciată, protejată, aici poți mătura cioburile oglinzii mincinoase a ceea ce a mai rămas din viața ta. Cine greșește, plătește. Amarnic. Ține doar de faptul de nu fii atât de idioată încât să repeți aceleași greșeli la nesfârșit. Dar o vei face, ești mediocră și lipsită de ambiție și atât de toantă încât judeci așa cum și tu ești judecată la rândul tău. Ai face bine să te pietrifici, aici doar stanele de piatră supraviețuiesc. Și încetează să mai zâmbești tâmp! E o luptă crâncenă. Mănânci sau ești mâncată. Deschizi ochii, te rușinezi de minciuna trăită până atunci, plătești din greu pentru ea, și vei mânca. Sau vei închide ochi, te vei trezi odihnită, perfect relaxată și cu zâmbetul oferit de o cafea braziliană. Soarele va răsări îndeajuns de strălucitor ca să nu ne poți observa pe NOI, cei care am început să te mâncăm.
Minune de Adina Ionita
Minune. Încă de la început cuvântul are aerul a ceva nepământean, având conotaţii atât spirituale , cât şi religioase . Minunea e salvarea din situaţia de criză într-un moment în care totul pare pierdut . O minune te înalţă : îţi deschide aripile dându-le speranţă , iar speranţa te ridică pe o altă treaptă a sinelui şi a spiritualităţii.
Minunile sunt de multe ori prea mici pentru a fi observate . Sunt în sentimente precum prietenia şi iubirea şi în acte cum ar fi iertarea. Minune e acel ceva care îţi apare în cale în fiecare zi şi care , dacă reuşeşti să-l observi , te face să te simţi mai bun şi mai deschis faţă de toată lumea . Minunea e granula de speranţă care , dacă o înglobezi , se transformă , de la caz la caz , în funcţie de necesităţile fiecaruia , în putere , tărie de caracter , perspicacitate , pragmatism , delicateţe sau căldură . Fiind doar mici granule şi găsindu-se pretutindeni în jur , sunt trecute de obicei cu vederea sau luate drept normalitate . Uneori e nevoie de un înger care să-ţi cadă în cale pentru a le vedea ....
După ce le vezi , totul devine simplu ; observând un mic detaliu în exterior, devii mai preocupat de tine însuţi , de propriul eu, pe care începi să-l explorezi . Cu cât cauţi mai mult şi afli mai multe , văzând parcă atingerea din clipă în clipă . a esenţei, cu atât realizezi că ştii de fapt mai puţin. O dată conştientizat acest lucru, că omul e mult prea complex pentru a putea fi limitat prin câteva insuşiri, devii mult mai maleabil, lucru valabil şi în cazul Artei, al literaturii. Sinele nu mai e ceva rigid, convex, care să respingă imaginarul şi sublimul dintr-un tablou, o melodie sau o carte, ci se pliază pe acestea. Tema din literatură şi vocea interioară se lichefiază amândouă şi se preling una pe alta, înglobând fiecare ceva din cealaltă, parte imposibil de detaşat de sinele care încearcă să îşi revină la loc după eliberarea, uneori forţată, din universul cărţii. E ca în cazul fenomenului de catharsis din timpul vizionării unei piese de teatru: rigiditatea eului este lăsată la o parte şi partea pragmatică a acestuia este înlăturată total, pentru a fi completat cu ceva din eul personajelor. Deşi la început renunţarea e uşoară, detaşarea, odată ce ai pătruns complet în lumea cărţii, nu va mai putea fi totală la ieşire, sinele nemaiputând să se lase îmbrăcat perfect în cochilia abandonată
la început . E vorba de un paradox. Fiecare ştie că, odată intrat în această lume şi odată confundat cu ea, fie şi pentru un singur moment, nu se va mai întoarce acelaşi. E un drum fără ieşire pe care totuşi intrăm de bunăvoie. Să fie într-adevăr ceva atât de tragic pierderea aceasta a fostei personalitaţi, să fie oare un sacrificiu ? Sau este una dintre acele minuni zilnice, aproape insesizabile, spre care te poate ghida aripa lipsită parţial de pene a îngerului căzut, care se uită la tine şi îşi vede trecutul ca într-o agendă ? ....
Expozitiune de Silvia Caraiman Gongul a bătut de miezul nopţii iar păsările prădătoare au început deja să înfulece din sufletul misterului. Beatitudinea cuceritoare şi infinită ce a creat dorinţe omeneşti în rândul trolilor, a părăsit trupul fragil al domnişoarei în gri constituind umbre şi lăsând în urmă un parfum ispititor. Noaptea adună în cufărul prăfuit de timp şi uzat de secrete sentimente periculoase prin puterea şi flacăra lor, iar undeva departe misterul străluceşte deasupra pielii ei fine dezvăluindui goliciunea ameţitoare . E mai mult decat o vrajă. Visează şi descoperă !
Noi oamenii de Andreea Varlan noi oamenii suntem la felşi totuşi suntem unici adică,aceeaşi bucată de pământ dar altfel veşnicicu fiecare gând cu fiecare simţ timid tot mai flămând ne aruncăm în insipid
şi scoatem de acolo cu mainile goale
structuri de sine,coordonate brute şi fine. tu eşti unic pentru că am născocit dintr-un finit de lucruri despre tine,un infinit din care beau dorm şi mă odihnesc ca în palma ta caldă întâmplătorule mi-ai dat motive bune să te ţin strâns la pieptul meu sub umbra strugurilor de vie. poftesc la dulcele tău şi mi te invadez de poveşti cu noi doi ca mai apoi să-mi dau seama că ele sunt acre în afara mea .eşti cea mai dulce şi poftită fiinţă în interioriar la lumina zilei când te astept la colt de gând eşti acru. acest acru teribil care mă face să te doresc atât de dulce într-o zi mă ridica,într-o alta mă coboară iar eu ,mijlocul dintre mine şi mine nu am infinitatea necesară sa-şi spun de ce sau când şi cum am pututsă te doresc atăât de mult dulce cum eşti cum nu eşti.noi oamenii suntem la felşi totuşi tu eşti singurul care mă vede altfel, mă simte altfel mă varsă şi mă strânge la piept ca şi când aş fi infinită.dar acra o sa-ţi mai par în afara ta.
Dezamagiri de Alina Anghel Suntem mereu dezamăgiţide oameni ce ne respings au nu ne ascultă şi îşi astupă urechile când plângem ori ne întorc spatelec ând cădem...de oameni care mint sau care lovesc perfid,ori ne trădează amar,de cei ce râd de noi când avem atât de mult nevoie de ajutor,de cei ce privesc încruntati când avem nevoie de un zâmbet,de cei ce ne mototolesc sufletul şi apoi îl aruncă în coşul de gunoi fără a ne întreba dacă mai avem nevoie de el.Suntem dezamăgiţi de prea mult frig sau de prea multă caldură ori de prea multe ploi,niciodată mulţumiţi...Suntem dezămagiţi de trecutul trist sau de prezentul greu ori de viitorul incert,de părinţii noştri că nu ne-au oferit mai mult,de copiii noştri care nu pot mai mult,de Dumnezeu că nu ne oferă totul pe tavă.Suntem dezamăgiţi chiar şi de noi:de ceea ce gândim,de ceea ce simţim,de ceea ce dorim,de ceea ce visăm...
Suntem mereu dezamăgiţi sau avem mereu aşteptări prea mari? sau nu mai ştim să ne mai bucurăm de lucruri simple?
Fata de lut de Silvia Caraiman Acum mă poți avea. Poți să torni peste mine apă, doar să ai grija să nu fie nici prea rece, nici prea fierbinte, să fie... ca apa unei ploi de vară. Să mă faci una cu pămîntul după care să ma culegi de jos, la un loc cu fire de iarbă și pietricele, să mă modelezi din nou într-un om cu sentimente bune și cu învățăminte divine, de-ale naturii. Rotunjeste-mi părțile corpului cu sânge din sângele tau, scrijelește-mi ochii cu unghia și contureza-mi buzele cu limba, așa imi vei reda viața, gustul, vederea, simțămintele. Apoi, așează-mă goală la tine în vitrină și admiră-mă! Eu nu voi pleca nicăieri. Poți să mă și pictezi. Întreg trupul meu este pânza ta. Ieși cu mine în lume și oferă-mi
culoarea cerului, libertatea păsărilor, măreția pomilor, vrednicia munților, pântecul pământului. Multumesc!
Tentatia apolinica de Adina Ionita "Când ești pe pământ, poţi după voie să stai pe loc sau să înaintezi, când zbori însă, nu poţi decât să înaintezi."
Visătorul de cuvinte își încearcă pentru ultima oară puterea creatoare. Nu știe ce să scrie și nici nu va afla decât în momentul în care va pune ultimul punct la sfârșitul ultimei fraze. Cuvintele par a juca un “joc secund, mai pur”, atrăgându-l în imensitatea lor, copleșindu-l până la nefiinţă . Visătorul de cuvinte, eternul îndrăgostit de discurs, știe că, în
momentul în care finalul va decide clipa, el va rămâne pururi captiv în labirintul creaţiei.Va retrăi la infinit experienţele personajelor sale, ale “fiinţelor de hârtie “ și le va reface drumul cunoașterii, întro lume a eternităţii... Visătorul adevărat este un suflet singur. Şi pe măsură ce crește în ochii celorlalţi, se cufundă tot mai mult în solitudine. Iar dacă este suficient de bun, în fiecare zi e nevoit să se confrunte cu eternitatea sau cu absenţa ei. Visătorul de cuvinte intuiește în fiecare vers un nou început, o nouă încercare de a atinge ceva care rămâne mereu de neatins, iar pentru aceasta e imperios să meargă mai departe decât ar fi crezut vreodată că ar putea ajunge, să iasă în “larg”, până când va rămâne cu totul singur, lipsit de orice sprijin. Mintea frivolă a tânărului romancier trebuie să “întreacă” realitatea trivială și să atingă “perfecţiunea” creaţiei, patria celestă, astfel încât Omul să fie captat de Universul posibil și în final să cunoască acel sentiment care izvorăște involuntar în suflet, sentiment ce ia naștere și se consumă: deziluzia revenirii la “suprafaţă”, adică la realitate. Visând pe aripile diafane ale Frumuseţii, ale sublimului, el plânge lacrimile celor care n-au putut să întâlnească stelele, punând în mișcare întregul suflet al omului prin acea forţă magică și unificatoare căreia i-am dat în exclusivitate numele de imaginaţie și spirit, de stranie euforie, de tainică imersiune într-un vis taumaturgic... Lumea, omul, natura, arta sunt ca niște poeme care comunică între ele, fără sfârșit, împrumutându-și taine din lumină și din melancoliile obscure.
Rea de Adriana Petrescu sunt rea
pentru că sunt femeie, un trandafir negru cu spini în loc de coapse și dorințe diabolice cioplite
în buze, în mâini, în ochi. sunt rea din fire și prin suspinul profetic al bărbatului, pentru că el este singurul care decide dacă dansez cu îngerii sau ard încet pe un rug. sunt rea, deși sunt o sfântă când circumstanțele conspiră, și port rochia roșie în același fel în care mă acopăr cu podoabe sfinte din alb. sunt rea pentru că nu îngenunchez decât în fața propriului pântec și poruncesc lumii să prețuiască și bobocul, și puroiul. sunt rea și credința-mi este o sfoară oloagă de care se agață păcătoșii și copiii și sentințele
fără să tresară. sunt rea când cumpăr o floare, când mușc gura amantului, când mă construiesc din rămășițele zilei de ieri și speranțele unui nou început. sunt rea pentru că părul meu arde și nu te las să întinezi această carne, această dorință ireală ce răsare în interiorul unui cap obosit. sunt rea pentru că sunt femeie și nu mai este nimic de spus.
Toti autorii sunt escroci de Adriana Petrescu toți autorii sunt escroci și toate cărțile lor sunt minciuni pline de cernealănu poți articula durerea și nici nu poți cuprinde frumusețeate crezi Dumnezeu, suflet-oglindă? să-ți împărtășesc un mic secret: apusul aparține cerului și toți ar trebui să fiți băgați în cuști ca niște lupi răniți ce suntețide ce să mă încred într-un suflet mai stricat decât al meu? pierderea demnității are anumite avantaje: perdelele cad și adevărul gol poate acum să joace în mijlocul mizeriei glorificate; căutați un refugiu în cuvinte burlești, în fraze tremurânde, în pagini pătate, ce lume solicitantă! v-aș plesni pe toți! ...ca mai apoi să vă sărut puternic pe gură, amorțită și cu răsuflarea tăiată, mestecând un întunecat „mulțumesc!” în spatele buzelor; bastarzi binecuvântați, cum îmi transformați viața în artă, ochii în sfinți și îmi faceți măruntaiele să ardă! un miracol blestemat,toți autorii sunt escroci...
Ghete si nebuni de Adriana Petrescu poezie beată gura-mi este tatuată pe așternuturi în picături de roșu și săruturi de bujori; e ușor să prevezi iarna când inima îți este la fel de obosită și rece ca un vis înfuriattotuși, aceste ghete de sub mine spun o poveste
a promisiunilor intacte și a reveriilor văratice; aș putea rămâne așa până la sfârșitul lumii, înfășurată în alinare și bucurie și gemetele angelice ale lui acum, toata amorțită de plăcere și de teamă și de avertizările infinite ale ceasului; coloana vertebrală îmi este făcută din roci, iar mâinile îmi tremură în soarele ivoriueste oare aceasta coborârea în Infernul nebun la care trebuie să fiu martoră din șapte în șapte zile? deși sunt o pasăre, există o cușcă pe care legal și de bună voie am acceptat s-o numesc adăpostdacă aș fi știut atunci prețul închisorii mele poleite... un spectacol de circ așteaptă să fie dirijat pe fiecare alee și un lunatic să fie salvat în fiecare pereche de ochi pe care străinii o cară cu ei în metrou, pe străzi, în mine... tăcere, adevărul tău asurzește! printre ghete și nebuni, îmi duc în spate propria profeție...
Tinerimea Literara-numarul 2, 6 august 2013 Editor, art director, redactor coordonator: Alexandra Crinu Daca vrei sa faci parte din echipa urmatorului numar al revsitei ce va aparea pe 4 septembrie trimite-ne materialele tale pe adresa alexaa_12@ymail.com. In luna septembrie revista va avea o sectiune de creatie special dedicata lui Francis Scott Fitzgerald cu materiale inspirate de operele sale, recenzii si o scurta bibliografie, Daca dpresti ca materialele tale sa fie publicate in aceasta te rog sa mentionezi in mail. Sursa imaginilor: Google. Com, exhibition-ism.com, Au fost folosite capturi din videoclipurile Katy Perry-The one that got away, Lady Gaga-You and I, Lana del Rey-Born to die, Rihanna-Diamonds, Justin Timberleke-Tunnel Vision