Ad Astra 13

decembrie 2005

anul al VI-lea

REVISTA SEMESTRIALA EDITATA DE LICEUL CU PROGRAM SPORTIV – piatra neamt

Dr. Cristian Andrei

A D A S T R A

Data şi locul naşterii: 4 noiembrie 1961 - Târgovişte Studii: Liceul Sanitar, Facultatea de Medicină Profesia:medic-neuropsihiatria copilului şi adolescentului Activitate: editor corespondent „The British Journal of Psychiatry” coordonator al Forumului pentru copii şi familii afectate de HIV/SIDA (1996/1998) fondator al Institutului de Relaţii Umane Bucureşti consultaţii saptămânale gratuite pentru persoane abuzate sexual, în cadrul organizaţiei „Salvaţi Copiii”

decembrie 2005

13 -

consiliere şi terapie pentru tinerii dependenţi de droguri, în cadrul organizaţiei „Salvaţi Copiii” realizator al emisiunii pe teme de educaţie sexuală "Lecţii Particulare" la Radio 21 realizator al emisiunii "Dialog întredeschis" la KISS FM realizator al emisiunii TV „9595” la Antena 1 consilier medical al site-ului www.sexdex.ro, iniţiator al proiectului „Totul despre HIV/SIDA” (proiect finanţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi elaborat în cadrul Societăţii de Educaţie Sexuală şi Contraceptivă) vizite lunare în liceele bucureştene, pe teme de dezvoltare sexuală a adolescenţilor autor al cărţii "Lecţii particulare", în 2 volume, pe teme de sexualitate a adolescentului – (Editura Humanitas, 2001, ISBN: 973-50-0152-7, ISBN: 973-50-0153-5)

Demarat în martie 2001, ca un mijloc de informare/prevenţie HIV/SIDA, site-ul www.sexdex.ro s-a constituit într-un instrument de adresare directă a unor întrebări şi de consultare a unor articole pe tema sexualităţii. Trei consilieri cu specializări diferite- psihiatrie, psihologie şi ginecologie- au oferit răspunsuri la întrebările sutelor de mii de adolescenţi din întreaga ţară, atât în paginile site-ului cât şi în emisiunile de radio, televiziune sau prin întâlnirile directe din licee, tabere şcolare, universităţi, ori în timpul şedinţelor de consiliere prin chat. În cadrul acestui proiect, s-au elaborat mai multe materiale informative precum broşura şi CD-ROM-ul multimedia „Dragoste şi Sex- Adevăr şi Provocare”. De asemenea, a fost derulată caravana SEXDEX, a cărei gazdă (în punctul terminus al desfăşurării programului) a fost liceul nostru, în ziua de 14 decembrie 2005.

Nu doresc să vorbesc despre reuşita acestei activităţi deosebite, inedită nu numai pentru şcoala noastră ci şi pentru întregul judeţ Neamţ, lăsându-i pe elevi să-şi exprime părerile în acest sens.

Doctorul Cristian Andrei, medic specialist în neuropsihiatria copilului şi adolescentului, a avut amabilitatea să-mi răspundă la câteva întrebări, înaintea discuţiilor purtate după-amiază cu elevii. Îi mulţumesc, în numele tuturor cititorilor revistei AD ASTRA. ***

Ana Vîrlan: Domnule Doctor Cristian Andrei, deşi dumneavoastră cunoaşteţi foarte bine aceste detalii autobiografice, daţi-mi voie să le prezint, pentru cititorii revistei AD ASTRA: sunteţi editor-corespondent al publicaţiei „The British Journal of Psychiatry”, fondator al Institutului de Relaţii Umane din Bucureşti, coordonator al Forumului de Asistenţă a copiilor şi familiilor afectate de sindromul imuno-deficienţei dobândite (HIV/SIDA), iniţiatorul unor proiecte din cadrul Asociaţiei „Salvaţi Copiii”, realizator al unor programe la Radio 21, KissFM şi Antena 1.

Doresc să vă întreb, pentru început, care au fost iniţial obiectivele acestui proiect- elaborat în cadrul Societăţii de Educaţie Sexuală şi Contraceptivă- şi care sunt finalităţile care s-au simţit între timp?

Dr. Cristian Andrei: Proiectul pentru care lucrez în acest moment este un proiect finanţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, care vizează prevenirea infecţiei cu HIV/SIDA în rândul tinerilor. În ultima vreme, s-a schimbat atitudinea faţă de această problemă, încercându-se abordarea comportamentală a ideii de „sexualitate”. Trebuie schimbată atitudinea tinerilor faţă de riscurile pe care le implică viaţa sexuală. Trebuie să vorbeşti, să fii interactiv în abordarea tinerilor, în felul acesta te gândeşti că s-ar putea ca acel comportament să fie schimbat în bine, nu doar pe parcursul vizitei tale ci şi după ce pleci. Ştiţi că există în acest moment în derulare şi Programul Naţional de Educaţie pentru Sănătate în Şcoala românească. Eu acolo mă străduiesc şi repet obsesiv poate ideea că, în munca aceasta pentru sănătate cu tinerii, este important să schimbăm limbajul şi modalităţile de comunicare, dinspre afişele care sunt puse în faţa biroului directorului, pliantele şi toate lecţiile formale, spre canalele de comunicare multimedia (pe care le preferă adolescenţii, de obicei). Astfel de lecţii educative oferă aceste CD-uri multimedia pe care le-am adus cu noi sau discuţiile de pe internet. Chiar avem momente destul de frumoase când, intrând pe chat cu elevii, aflăm o sumedenie de secrete de-ale lor pentru că, fiind sub anonimat, ei au curajul să spună adevărul, intră în camere private de conversaţie şi-şi rezolvă dileme. Ei sunt foarte mulţumiţi de astfel de canale, nu ar pune mâna prea mult pe un pliant şi nu cred că şi-ar schimba comportamentul prea uşor, după citirea unui pliant... Internetul e un limbaj mai tineresc... (continuare în paginile 10-11)

II

Prof. ana vîrlan

Olimpismul (VI) Seria jocurilor olimpice moderne Prima reuniune a Jocurilor Olimpice moderne a fost fixată pentru anul 1896 la Atena, ca un omagiu adus vechiului spirit elen ce a determinat această acţiune. Vechiul stadion al lui Herodes Atticus din Atena a fost renovat cu marmură. Astfel, marele eveniment sportiv care trebuia să înnoade firul rupt cu 1500 de ani înainte, s-a ţinut sub acelaşi cer al clasicei Elade şi a durat de la 5 la 15 aprilie 1896, cu participarea a 285 de sportivi bărbaţi, din 12 ţări. Sportivii s-au întrecut în 42 de probe din 10 sporturi: atletism, gimnastică, scrimă, lupte clasice, tir, nataţie, canotaj, tenis, ciclism, haltere. Grecii au avut marea satisfacţie ca dificila cursă a Marathonului (instituită la aceste jocuri, în amintirea celebrei victorii a grecilor în războiul contra perşilor şi disputată chiar pe drumul dintre Marathon şi Atena) să fie câştigată de ciobanul grec Spiros Luis în 2 ore 58 de minute şi 50 de secunde.

2005 decembrie

13

A doua ediţie a Jocurilor Olimpice s-a desfăşurat la Paris, în timpul şi în cadrul Marii Expoziţii Universale din anul 1900. Din cauza numeroaselor festivităţi cuprinse în programul expoziţiei, activitatea Jocurilor Olimpice a trecut pe planul al doilea al atenţiei, iar desfăşurarea programului s-a realizat de-a lungul a mai mult de trei luni. Au participat 1066 de sportivi din 19 ţări.

O slabă participare a înregistrat a treia ediţie a Jocurilor Olimpice de la Saint Louis (Statele Unite), din 1904. Din cauza depărtării mari dintre Saint Louis şi ţările europene, a costului ridicat al deplasării şi cazării, n-au participat decât 11 ţări, cu precădere americane. În cadrul acestei ediţii, apare ca probă olimpică boxul.

Doi ani mai târziu, în 1906, s-a organizat la Atena o ediţie suplimentară a J.O.- neoficială, acordată ca o consolare grecilor, care ar fi vrut o permanentizare a jocurilor pe pământul Eladei, în locul variantei internaţionale. Au participat 20 de ţări cu 903 sportivi. Printre probele de atletism, a apărut pentru prima dată aruncarea suliţei.

A D A S T R A

A patra ediţie a J.O. din 1908, de la Londra, a fost bine organizată şi a avut un succes deosebit, chiar dacă s-a desfăşurat tot în cadrul unei `expoziţii. Au participat 2666 de sportivi din 22 de ţări, concurând în cadrul a 21 de sporturi. La aceste J.O. s-a introdus tirul cu arcul, în amintirea eroului naţional Robin Hood.

Progresele continue ale ideii olimpice au făcut ca cea de-a cincea ediţie a J.O. de la Stockholm, din 1912, să fie un mare succes, datorat în mare măsură organizatorilor suedezi cât şi interesului popoarelor pentru sport. Au participat 2541 de sportivi din 28 de ţări, care s-au întrecut în 14 sporturi, printre care şi pentatlonul modern. Au participat 57 de femei care au concurat la tenis şi nataţie. Întrecerile sportive s-au organizat pe baza unor regulamente precise, puse la punct în congrese internaţionale.

Clasamentele făcute în urma J.O. până la primul război mondial, ne arată să SUA şi-a menţinut întâietatea în privinţa numărului sportivilor participanţi, cât şi în privinţa recordurilor atinse la diferite ramuri sportive, în special la atletism. După americani se aliniază englezii, francezii, finlandezii şi suedezii. Întreruperea pricinuită de primul război mondial a făcut ca cea de-a şasea ediţie a J.O. (proiectată să se desfăşoare la Berlin în 1916) să nu mai aibă loc, încât seria a fost reluată, după încheierea păcii, cu a şaptea ediţie ţinută la Anvers (Belgia) în 1920. La aceste jocuri s-a ridicat pentru prima dată drapelul olimpic, cu cele cinci cercuri colorate diferit, simbolizând colaborarea celor cinci continente şi s-a rostit jurământul olimpic. Participarea a urmat linia ascendentă a ediţiilor precedente: 2606 concurenţi (63 femei), din 29 ţări, reprezentând 22 de ramuri sportive.

La întrecerile atletice, finlandezii au continuat să se menţină pe poziţia câştigată la Stockholm, cucerind 9 titluri, la fel ca americanii. Finlandezul Paavo Nurmi, câştigătorul cursei de 10.000 metri, a fost proclamat „cel mai mare alergător din toate timpurile”. S-au distins la scrimă italienii, la nataţie suedezii iar la ciclism belgienii. SUA îşi menţine intâietatea în clasamentul general.

Cea de-a opta ediţie a J.O. s-a ţinut la Paris în 1924, cu participarea a 3092 de concurenţi (din care 136 femei) aparţinând unui număr de 44 de naţiuni. S-a amenajat stadionul de la Colombes şi s-a construit pentru prima dată un rudimentar sat olimpic. Finlanda îşi confirmă, prin rezultate strălucite, succesele repurtate în ediţia precedentă: Nurmi este figura proeminentă a întrecerilor atletice, apoi Ritola.

Supremaţia americanilor a fost serios ameninţată. Ei şi-o menţin totuşi la atletism, aproape de limită, cu 12 premii, faţă de 10 ale finlandezilor, dar şi-o păstrează cu autoritate la rezultatul general cu 46 premii faţă de 17 ale finlandezilor, din totalul de 143 medalii de aur, câştigate de 23 de naţiuni. Americanii îşi păstrează supremaţia şi la înot, unde se afirmă ca un mare campion Johnny Weissmuller (născut la Timişoara), pe care rolul cinematografic al lui Tarzan îl va face celebru.

La fotbal, victoria a fost obţinută de Uruguay. Pentru prima dată, participă şi două echipe româneşti (îşi suportă toate cheltuielile de transport, cazare, masă) obţinând şi medalia de bronz- într-adevăr un mare succes. Din acest moment, sporturile de iarnă se organizează separat, în regiuni cu multă zăpadă- astfel că prima ediţie a J.O. de iarnă s-a desfăşurat la Chamonix, în Franţa. (va urma)

Prof. Ilie Popescu

III

Visuri şi realitati

A D A S T R A

decembrie 2005

13

A trecut şi anul şcolar 2004-2005 cu multe acumulări cantitative în pregătirea noastră handbalistică. Aşa cum ne aşteptam, nu a fost întotdeauna uşor şi nici plăcut, dar în mod deliberat ne-am chinuit aproape zilnic pentru a fi bine pregătiţi la data debutului în competiţiile oficiale.

La începutul lunii august 2005, am demarat pregătirile pentru anul competiţional 2005-2006 în tabăra de la Năvodari, cu multe exerciţii fizice pe nisip, în apă şi cu pregătire tehnico-tactică individuală şi de grup. Jocurile cu temă şi cele două jocuri de verificare cu echipa din Bucureşti s-au încadrat armonios în activitatea desfăşurată. În plus, serile de dans la discotecă au fost socotite un bun prilej de a încheia foarte plăcut zilele obositoare.

Reveniţi la Piatra Neamţ, am continuat într-un ritm şi mai susţinut pregătirile pe toate planurile: fizic, tehnico-tactic şi psihic. Lotul de jucători de la început s-a completat şi cu cei care, din cauza unor motive diverse, nu au putut să meargă în tabără.

După trecerea probelor de control ale FRH şi susţinerea unor partide de verificare foarte utile cu echipele din Bacău, Roman şi Adjud, aşteptam cu nerăbdare şi multă speranţă debutul în Campionatul Naţional de juniori III. Primul turneu de la Vaslui din 30.09-02.10 a constituit botezul focului pentru aproape toţi componenţii echipei.

Am avut emoţii foarte mari, astfel că nu toate ne-au mers după cum visam noi. Meciul cu LPS Suceava ne-a trezit la realitate, aducându-ne cu picioarele pe pământ. Ne-am precipitat şi am greşit mult aşa că, la sfârşitul jocului, scorul nu ne-a fost favorabil: 20-27. Înfrângerea nu ne-a căzut prea bine, dar nu puteam să ne lăsăm doborâţi căci venea jocul cu LPS Botoşani. Ne-am îndârjit şi forţa colectivului ne-a adus o victorie muncită cu… 30-26.

Această victorie ne-a redat încrederea în noi şi ne-am mobilizat exemplar şi cu LPS Iaşi, reuşind să câştigăm relativ uşor cu 32-21. Ultimul joc, cu LPS Vaslui, a fost un „galop de sănătate”, toţi jucătorii echipei contribuind la scorul final: 28-13.

La finalul turneului, deşi obosiţi, am răsuflat uşuraţi căci în clasamentul grupei ne situam pe poziţia secundă, după LPS Suceava şi înaintea LPS Botoşani, LPS Iaşi şi LPS Vaslui, ceea ce ne menţinea „în cărţi” pentru calificarea la turneul semifinal.

După câteva zile de refacere, am reluat antrenamentele pentru a pregăti turneul al II-lea de la Suceava, din perioada 18-20 octombrie, încercând să eliminăm greşelile din jocurile disputate până atunci. Între timp, pericolul gripei aviare a dus la amânarea respectivului turneu pentru luna decembrie. În aceste condiţii, am continuat să ne antrenăm în aşteptarea turneului al III-lea din perioada 18-20 noiembrie de la Botoşani. Aveam mari speranţe de la acesta.

Doream foarte mult să câştigăm jocul de debut cu LPS Suceava, pentru a ne demonstra progresele realizate. Deşi ne-am străduit în mod deosebit, n-am reuşit decât să pierdem la un scor mai strâns decât în jocul anterior: 26-30.

Ne-am menţinut concentraţi şi, deşi jucam în meciul următor cu echipa locală LPS Botoşani, am reuşit o victorie frumoasă şi muncită cu 32-31.

Eforturile depuse în cele două jocuri, dar şi o tratare superficială a adversarilor, au dus la o înfrângere neaşteptată, cu scorul de 22 la 23 în faţa echipei LPS Iaşi. Această înfrângere ne-a marcat profund, realizând că mai aveam foarte mult de muncit pentru a avea o evoluţie mai sigură. Nu era timp de plâns...În ultimul joc, cel cu LPS Vaslui, ne-am adunat forţele şi am câştigat fără probleme, cu scorul de 30-16.

După două turnee, situaţia în grupă arată astfel: LPS Suceava- 16 puncte, LPS Piatra Neamţ-10 puncte, LPS Botoşani-8 puncte, LPS Iaşi6 puncte, LPS Vaslui- 0 puncte. La obţinerea acestui loc în clasamentul grupei au contribuit: Cozma Severian (portar), Ţiganaşu Cosmin (65 goluri), Abalaşei Andrei (47 goluri), Creţu Florin (38 goluri), Gheorghiu Ionuţ (37 goluri), Săvescu Dragoş (17 goluri), Bârliba Ionuţ (6 goluri), Ionel Ştefan (4 goluri), Apetrei Sorin (3 goluri), Ivănescu Claudiu (3 goluri), Bursuc Petru, Coşmagă George, Macovei Alexandru şi Herlea Radu.

Acum ne pregătim pentru turneul din decembrie, de la Suceava. Victoriile şi mai ales înfrângerile ne-au făcut să înţelegem cuvintele renumitului antrenor de gimnastică, Octavian Belu. După părerea acestuia, pentru a forma o mare echipă, trebuie să fim ca un „comando” antrenaţi să ne descurcăm în orice situaţie şi în orice condiţii. Aşa că ne-am analizat evoluţiile şi sperăm ca în zilele ce le mai avem la dispoziţie să putem elimina deficienţele din jocul nostru, pentru a putea obţine cât mai multe victorii.

Prof. Doru Şerpe UNIC ÎN ELVetIA Volei Club Unic este singura echipă nemţeană care ne-a reprezentat în Europa în acest an. La Schaffausen, formaţia Unic Piatra Neamţ a participat la o competiţie europeană, unde a acumulat nu numai experienţă ci a câştigat şi un plus de mentalitate occidentală.

Fetele au avut ocazia să vadă şi sistemul de organizare a cluburilor din Europa şi, de asemenea, nu au ratat ocazia de a vizita locuri încărcate de istorie şi oraşe în care îmbinarea dintre vechi şi nou a fost realizată cu mare artă. În acest turneu, echipele participante au fost: OK Kastella (Croaţia), ASPTT Mulhouse (Franţa), Volei Club Unic Piatra Neamţ (România), VC Kanti Schaffhausen (Elveţia). În prima zi a competiţiei, echipa noastră a întâlnit echipa Kastella, şi a învins-o cu scorul de 3-0. Serviciul bun al echipei noastre, precum şi atacurile în forţă ale Alinei Iordache, Florentinei Nedelcu şi Alexandrei Sobo au „îngenuncheat” echipa adversă.

Nici nu au savurat prea bine gustul victoriei, căci o zi neagră s-a abătut asupra echipei noastre. Ziua a doua a turneului a fost o zi nefastă, plină de ghinion. Voleibalistele românce au avut meciul în mână, victoria în palmă, însă aceasta s-a risipit printre degete: VC Kanti Schaffhausen- VC Unic Piatra Neamţ 3-2. (continuare în pagina 7)

IV

Cazacu Georgiana şi Carmen Crişan (cl. a XII-a A)

Evolutia si raspandirea voleiului in lume Voleiul a apărut în ultimul deceniu al secolului trecut, din necesitatea de diversificare a exerciţiului fizic sub forma unui joc sportiv, care să devină mai atractiv, accesibil, dinamic, cu reguli simple, puţin costisitor, practicat pe timpul iernii în sală, angrenând un număr sporit de competitori.

Este un joc sportiv inventat, la fel ca şi baschetul, într-un colegiu american. Datele referitoare la istoricul, evoluţia şi răspândirea voleiului sunt destul de restrânse, dar precise.

Jocul a fost inventat în anul 1895 de către profesorul de educaţie fizică William G. Morgan de la colegiul Holyoke din Statele Unite ale Americii. Jocurile şi sporturile cunoscute şi practicate în colegii până la acea dată erau jocurile de rugby, fotbal, tenis, baschet, atletism, toate obligând organismul la un efort mare şi unele neputând fi practicare în sală. Tenisul şi baschetul au constituit izvorul de inspiraţie pentru crearea noului joc, căruia inventatorul i-a dat din motive necunoscute numele de „La Minonette”, nume pe care nu-l va purta decât un an. În ce consta acest „La Minonette”? Plasa terenului de tenis a fost suspendată pe doi stâlpi, la un nivel mult mai înalt, echipele au fost împărţite în efective egale pe cele două terenuri, rachetele au dispărut, mingea de baschet a luat locul celei de tenis, urmând ca prin lovire cu palmele de către jucători să fie trecută în terenul advers, fără să atingă pământul. Nu s-a precizat din câte lovituri să treacă mingea plasa, dar nu s-a renunţat la serviciu pentru repunerea mingii în joc, cu deosebirea că aceasta se va executa cu pumnul.

2005 decembrie

13

Primele încercări s-au izbit de neajunsul greutăţii prea mari a mingii de baschet, astfel că s-a recurs la folosirea camerei acestei mingi, fără rezultate prea grozave deoarece, fiind prea uşoară şi prea voluminoasă, mingea avea un zbor lent şi imprecis, reducând dinamismul jocului. Foarte curând, s-a ajuns la o minge asemănătoare celei de astăzi, care a oferit satisfacţie deplină.

Jocul care a fost repede acceptat avea nevoie de un regulament pentru a putea fi practicat, aşa că profesorul Morgan a scris primele reguli: „fileul va fi ridicat în aşa fel încât, de la partea superioară şi până la pământ să măsoare 240-245 de centimetri, tuşele vor fi trase ca la tenis, nu există limită de timp, câştigătoarea de seturi se va face prin adiţionarea de puncte, mingea se trimite prin lovire peste fileu, va fi greşeală dacă mingea iese afară sau atinge pământul, mingea va fi pusă în joc prin serviciu care se poate repeta de trei ori, într-o echipă sunt admişi 9 jucători...”

A D A S T R A

După numai un an de la apariţia sa, jocul începe să capete contur şi este prezentat la conferinţa sportivă a colegiului din Springfield, unde a fost primit favorabil, cu rezerva denumirii care se pare că nu prea exprima exact conţinutul jocului. Cel care i-a dat numele de voleyball, nume păstrat şi astăzi, a fost doctorul A.T.Halsted din Colegiul Springfield. În timp, regulile- la alcătuirea cărora au contribuit mai multe naţiuni- s-au schimbat odată cu evoluţia jocului, pe măsură ce experienţa furniza noi elemente ce trebuiau luate în seamă. Astfel, numărul jucătorilor variază de la 14 la 9 şi apoi la 6, fixându-se în final la 6, în anul 1918. Numărul de lovituri, la început nelimitate, ajunge la trei într-un teren (1923), prin contribuţia filipinezilor care introduc şi primele lovituri de atac executate din linia a II-a. Fileul coboară puţin, ajungând la înălţimea de 243 cm. pentru bărbaţi şi 224 cm. pentru femei (1917), iar terenul de joc părăseşte dimensiunile celui de tenis, limitându-se la o lăţime de 9 metri şi o lungime de 18 metri. În servirea mingii, se renunţă cu timpul la repetarea celor greşite sau care erau ajutate de coechipieri să treacă plasa, ajungându-se la executarea unui singur serviciu pentru punerea mingii în joc. Numărul de puncte necesare câştigării setului se fixează la 15, cu diferenţa de 2 puncte între echipe (1917). Ruşii introduc linia de 3 metri, pentru a delimita zonele de atac de cele de apărare, iar ceva mai târziu apare şi spaţiul ce limitează şi zona de serviciu. Se renunţă la posturile fixe din teren şi apare rotarea obligatorie, la câştigarea serviciului. Din nevoia de obiectivitate în arbitraj, apar benzile laterale ale fileului, iar mai târziu tijele din fibră de sticlă, care limitează spaţiul de pătrundere a mingii spre terenul advers, precum şi alte reguli de mai mică importanţă. În felul acesta, influenţa tenisului dispare în timp, voleiul devenind un joc sportiv cu personalitate proprie, ale cărui tehnică, tactică şi regulament continuă să evolueze de la un an la altul. În scurt timp de la apariţie, voleiul se depărtează de la locul de baştină, trecând pe alte meridiane, la răspândirea sa contribuind în mod substanţial militarii americani, care îşi mutau activitatea de la o bază la alta în lume, având contacte sportive cu localnicii.

Astfel, prin 1900 voleiul apare în India, prin 1910 în Filipine, în 1913 în China, în 1917 în Japonia. În Europa, ţara care îl primeşte prima dată este Anglia (1914) apoi Franţa (1917), însă nu de aici se va răspândi pe continent ci din ţările baltice (Estonia, Letonia, Lituania), de unde trece în Polonia şi mai departe în Cehoslovacia. Rusia devine centrul cel mai puternic în volei din întreaga Europă.

În mod firesc, ţările limitrofe SUA au preluat jocul încă de la începutul secolului al XX-lea, Canada fiind prima (1900) şi Uruguaiul devenind prima ţară din lume care înfiinţează federaţie de specialitate. Brazilia, Argentina, Peru şi Cuba sunt forţe de netăgăduit ale acestei discipline sportive.

Răspândirea voleiului în lume, crearea federaţiilor naţionale şi competiţiile sportive internaţionale care au început să apară au făcut să se simtă nevoia unificării regulilor de joc, precum şi înfiinţarea unui organism internaţional care să coordoneze competiţiile de anvergură.

Astfel, în 1934, în capitala Suediei, cu ocazia Conferinţei Federaţiei Internaţionale de Handbal, la propunerea delegatului polonez I. Ruchar de a lua fiinţă pe lângă această federaţie şi o „comisie pentru jocuri peste sfoară şi plasă”, este admisă în cele din urmă o „comisie tehnică internaţională pentru volei” care a însemnat un mare pas înainte. În 1936, la Berlin, cu ocazia Jocurilor Olimpice, se readuce în discuţie necesitatea înfiinţării unei federaţii de specialitate, lucru care se va înfăptui mult timp mai târziu, după război.

Federaţia Internaţională de Voley-ball a luat fiinţă la Paris, la data de 18 aprilie 1947, în prezenţa reprezentanţilor a 14 federaţii naţionale, printre care şi cea a României. Vor mai trece însă 17 ani până când acest joc sportiv va fi primit în mod oficial în programul celei mai prestigioase competiţii sportive mondiale, Jocurile Olimpice (Tokyo, 1964). În 1948 s-a organizat primul Campionat European pentru echipele masculine iar după un an au avut loc primul Campionat Mondial masculin şi primul Campionat European feminin. Regulile în teren au suferit mai multe modificări, în acord cu evoluţia rapidă a jocului. Una dintre acestea a revoluţionat cu adevărat jocul de volei şi constă în introducerea mâinilor peste fileu la blocaj, regulă venită în sprijinul apărării. Pentru o mai bună coordonare a jocului de volei pe cele cinci continente, au luat naştere şi Confederaţiile Continentale, cu organizare identică celei a Federaţiei Internaţionale şi în absolută concordanţă cu aceasta.

Prof. Carmen Asmarandei

V

De ce canotajul?

A D A S T R A

decembrie 2005

13

Iată o întrebare pe care mi-au adresat-o mulţi prieteni şi cunoscuţi, precum şi unii colegi de breaslă: „Ce ai avut sau ce ai tu în comun cu acest sport?” Şi acum...mă voi explica...

Primul meu contact cu canotajul a avut loc prin intermediul ilustrului poet al anticei Rome, Vergilius. A fost primul „cronicar” ce a descris în termeni elogioşi frumuseţea întrecerilor de canotaj. Iată un fragment din nemuritoarea sa „Eneida”: „Zdraveni, cu umerii goi şi unşi cu uleiul cel neted, Şiruri pe laviţe stau şi cu braţele-ncordate pe vâsle Nerăbdători să pornească mai iute, ei n-aşteaptă, Pieptul li-e zbucium de teamă, li-e zbucium de-a laudei poftă, Limpede sunet de trâmbiţi răsună şi pleacă năvalnic!...”

Vergilius a surprins în aceste versuri un moment din cadrul jocurilor istmice, cu participarea vâslaşilor troieni.

Aşa a fost Cursa Dragonilor sau, la vechii egipteni, tradiţionala competiţie de bărci uşoare pe apa sacră a Nilului...Cu mii de ani în urmă s-a descoperit mersul în stroc susţinut pe întinderi de apă...

Dar, mai mult decât Vergilius, m-au apropiat de canotaj strălucitoarele izbânzi ale exponenţilor acestui „sport de luntrişoare”, care vieţuieşte pe meleagurile ţării noastre din 1864, începuturile purtând amprenta unor tineri canotori din municipiul de pe Bega.

Ce au însemnat strălucitoarele izbânzi ale canotajului românesc?

Au însemnat medalii de toate culorile, încă din ediţia inaugurală a Campionatelor Mondiale, de la Lucerna1962- argint 2+1 cu Ionel Petrov, Carol Vereş şi Oprea Păunescu, cei care au deschis prima „pârtie” spre podium.

Momentele de vârf, de apoteoză ale canotajului românesc, aveau să se înregistreze odată cu Los Angeles- 1984 şi, de atunci, mereu...ediţie după ediţie, până la Atena 2004. Nădăjduiesc eu, şi după...

Nu s-a scris încă o istorie a canotajului, deşi merită să fie consemnată avalanşa impresionantă de succese ale acestui sport.

Poate se va încumeta cineva până la J.O. de la Beijing...căci canotajul ar putea fi definit ca un high-life al sportului... Într-adevăr, chiar dacă acest sport a căpătat- sub impulsul Olimpiadei mai ales- o dezvoltare spectaculoasă, totuşi a rămas pe undeva un fel de „club închis” (aceasta, mai ales în planul atitudinii faţă de întrecerea sportivă propriu-zisă).

Apropiindu-mă de canotaj, m-am convins tot mai mult că este un sport foarte greu, chiar şi pentru un bărbat, deoarece antrenamentele sunt extrem de dure. Pistele pe care se trage la pregătire sunt aproape nesfârşite. Un adevărat canotor este atât de concentrat, încât aproape că nici nu înregistrează vizual peisajul, natura înconjurătoare aparţinând de fapt numai spectatorului.

Canotorul rămâne doar o piesă de decor...Dar munca lui stăruitoare învinge totul...

Acesta e un motiv în plus de admiraţie şi de preţuire, alături de convingerea că, aplicând principii de viaţă similare şi în continuare, izbânzile, reuşitele nu îl vor ocoli... Chiar şi în afara sportului...

Prof. Valentin Gavril Factori limitativi în activitatea sportiva de performanta (I) Ne preocupă pe toţi întrebarea: „de ce jocurile sportive, care au atras aşa de mulţi tineri de-a lungul anilor, nu mai prezintă aceeaşi seducţie?”...Care sunt motivele care au dus la scăderea volumului şi a valorii jocurilor sportive în România?

Jocurile sportive au cunoscut, după cel de-al doilea război mondial, o evoluţie cantitativă în dublu sens: creşterea numărului de practicanţi şi creşterea numărului de competiţii. Dacă celelalte domenii ale socialului au mimat democratizarea, sportul a realizat-o întocmai, deschizând porţile pentru „consumatorii” lui.

A existat o perioadă (anii ’50/60) când cererea pentru handbal, volei, baschet, fotbal era mai mare decât capacitatea de primire a organizatorilor, iar structura categoriilor sociale participante era mozaicată. Procesul de pregătire a sportivilor şi modul de desfăşurare a competiţiilor estompau stratificarea socială, iar sportul era privit ca un mijloc de omogenizare socială şi o sursă de afirmare. Foştii sportivi vorbesc astăzi cu nostalgie despre această perioadă caracterizată prin emulaţie, numeroase competiţii şi sărbători. Echipa era considerată ca o a doua familie.

Creşterea numerică şi valorică a consumatorilor de jocuri sportive s-a datorat în principal: lipsei sau insuficienţei mijloacelor alternative de distracţie oferite populaţiei- televiziunea, cinematografele, discotecile; în perioada de avânt, sportul a fost considerat un mare serviciu social şi nu unul economic; finanţarea de la buget a întregii activităţi sportive; organizarea a numeroase competiţii la nivel local, regional şi naţional; În ultimii ani, se observă o stagnare a evoluţiei jocurilor sportive. Scade interesul tinerilor pentru sport, scade numărul consumatorilor de fenomene sportive. Se comasează cluburile universitare, se desfiinţează LPS-urile iar CSS-urile îşi reduc volumul de activitate şi se reorganizează. Considerăm că aspectul determinant, cu urmări negative asupra evoluţiei sportului a fost politizarea excesivă a factorilor decizionali, la nivel naţional, judeţean şi local. În paralel cu aceste transformări, a scăzut foarte mult interesul publicului pentru sport, competiţiile începând să se desfăşoare cu tribunele aproape goale.

Acestea sunt principalele aspecte de ordin social ale stagnării sportului. Această criză s-a manifestat la început ca un fenomen de suprafaţă, datorat schimbului de generaţii, apoi a fost catalogată ca o criză de structură a sistemului organizatoric, pentru ca în final să ne convingem că este o criză fundamentală. (va urma)

VI

Prof. Loredana Bulache

UNIC ÎN ELVetIA (continuare din pagina 4) A fost un meci greu, în care fetele noastre au avut de luptat, atât împotriva echipei adverse cât şi împotriva publicului, care a asigurat o galerie...infernală.

Meciul dintre ASPTT Mulhouse şi VC Unic Piatra Neamţ s-a încheiat cu scorul de 3-0, pe fondul unei lipse de concentrare şi atenţie a fetelor noastre, clasamentul final fiind: 1.

VC Kanti Schaffhausen (Elveţia) 2.

ASPTT Mulhouse (Franţa) 3.

Volei Club Unic Piatra Neamţ (România) 4.

OK Kastella (Croaţia) În publicaţia ProSport din 28 nov. 2005 se scria: „În Elveţia, Unic Piatra Neamţ a depăşit fără mari probleme - 3:0 (16,22,16) -formaţia croată OK Kastella.

Folosind sextet-ul Chirilov - Encică, Nedelcu (cpt.), Iordache, Zaharia, Sobo - Mastahac, antrenorii Viorel Roşioru şi Berthold Văsuică s-au impus graţie serviciului foarte sigur şi atacurilor devastatoare. În celălalt meci al grupei, echipa locală Kanti Schaffhausen a întrecut cu 3:1 pe ASPTT Mulhouse.

După meci, antrenorul croat Marijo Baselovic a recunoscut superioritatea echipei noastre: “Cu serviciul staţi OK, mai aveţi unele probleme la construcţie. O ştiam pe Florentina Nedelcu, o voleibalistă de valoare, dar acum mi-au plăcut Alexandra Sobo şi Alina Iordache”.

Demonstrând o bună pregătire, un potenţial real şi o puternică dorinţă de a învinge, fetele s-au întors acasă cu gândul la campionatul intern, unde speră să obţină un loc rezonabil.

2005 decembrie

13

A D A S T R A

Cazacu Georgiana şi Carmen Crişan (cl. a XII-a A)

Surasul din...inima...

Handbalul- o pasiune...

Cu multă dragoste şi respect,

Niciodată nu m-am gândit că o sa practic un sport de performanţă...Aleasă în timpul unei „selecţii” la şcoala unde învăţam, am simţit că mi se taie respiraţia...Era prima mea joacă cu mingea de handbal...

Mi-a rămas în minte ca un vis frumos primul antrenament...Şi visul continuă încă, ascunzând în el dorinţa de a avea în handbal...”un viitor”...

Tatăl meu a fost handbalist opt ani...Cuvintele lui îmi staruie şi acum, după ani, în auz: „Dacă îţi place, tu vei avea de câştigat”...

Sportivii sunt nişte norocoşi...Pe lângă armonia fizică, cunosc armonia psihică şi sufletească... sunt mult mai echilibraţi decât ceilalţi... „Bătutul” mingii nu e o joacă de copii. Îţi trebuie muncă, voinţă, ambiţie, rezistenţă şi forţă ca să ajungi departe şi să te menţii acolo. Câteodată, simţi că nu mai rezişti şi trebuie să faci „lecţii” cu psihicul tău, să-l determini să te asculte...Oricum, niciodată nu ţi se cere imposibilul...Şi freamătul sălii, alături de energia colegilor de echipă, te determină să poţi...

Implicarea afectivă a profesorului-antrenor (prof. Ovidiu Ţoc) este elementul-cheie al reuşitei noastre, al omogenităţii în gândire, al acţiunii sinergice...Toate momentele grele au soluţii de rezolvare...Trebuie să ne conştientizăm valoarea... În timp, am ajuns să ne modelăm caracterele şi să ne respectăm, pentru că ideea de echipă nu există înafara noastră ci ...în noi.

Dumnezeu, părinţii şi profesorul-antrenor: pentru ei voi merge până la capăt...

Marian Bianca- cl. a VIII-a B

Dascalu Alexandra-Elena cl.a X-a B

Au trecut mulţi ani de când am făcut primii paşi pe poarta şcolii şi a clubului sportiv...şi multă vreme de când am privit primul zâmbet al dumneavoastră, domnişoară profesoară...

Cu un suflet cald, cu o voce blândă, ne-aţi apropiat de dumneavoastră...Aţi stat mai mult de vorbă cu mine şi m-aţi încurajat...M-aţi îndrumat cu blândeţe, învăţându-mă regulile vieţii de şcolar şi...legile handbalului.

Surâsul şi căldura dumneavoastră m-au ajutat să devin curajoasă şi să păşesc hotărâtă pe drumul vieţii.

Aţi fost mereu corectă în aprecieri, răsplătindu-mă după munca mea. Pentru toate acestea, domnişoară profesoară, ştiu că nu vă voi uita niciodată şi... acum nu pot decât să vă mulţumesc din suflet pentru modul în care aţi început să mă formaţi ca om...

Vă doresc din inimă sănătate, pentru a mai putea forma şi alte generaţii de copii dornici să se afirme în lumea sportului...pentru a mai putea dărui prinosul dragostei şi înţelegerii dumneavoastră... mulţi ani de acum înainte...

VII

AGRESIVITATEA ÎN SPORT

A D A S T R A

decembrie 2005

13

Cele mai multe comportamente agresive sunt comportamentele antisociale. Totuşi, trebuie avut în vedere faptul că, în unele cazuri, agresiunea este valorizată de societate, devenind un comportament prosocial (ex: individul trebuie să lupte pentru a-şi apăra ţara).

Comportamentul agresiv este comportamentul desfăşurat cu intenţia de a face rău altei persoane. Anumite roluri sociale, cum ar fi cel de poliţist, impun persoanei comportamente agresive.

Cercetarea factorilor ce determina agresivitatea se face abordând două laturi: sunt fie de factură biologică, fie de factură socială. Psihologii se interesează în mod prioritar de factorii sociali ai agresiunii şi construiesc teorii bazate pe învăţarea acestui comportament. Dar nici teoriile biologice nu pot fi ignorate, violenţa fiind în fond o reacţie ce ţine mai mult de corp decât de psihic.

Din perspectivă biologică, agresivitatea e considerată o tendinţă înnăscută de acţiune. Omul se naşte cu porniri agresive. Agresivitatea ar fi, în aceste condiţii, un INSTINCT, adică un model predeterminat de răspunsuri la stimulii din mediu, răspunsuri ce sunt controlate genetic.

Orice instinct are anumite caracteristici: este îndreptat spre un scop, sfârşeşte într-o consecinţă specifică, este benefic pentru individ şi pentru specie, este adaptat la mediul normal, este prezent la toţi indivizii speciei (deşi diferă ca manifestare de la individ la individ), nu este învăţat pe baza experienţelor individuale, se dezvoltă în timp ce individul se maturizează.

Una din teoriile biologice care studiază agresivitatea este teoria etologică, ce studiază instinctele sau modelele fixe de acţiune.

Conform etologilor, comportamentul animal trebuie cercetat atât în mediul fizic în care evoluează specia, cât şi in mediul social.

Comportamentul este determinat genetic şi controlat de selecţia naturală.

Instinctul agresiv se află la baza unor funcţii vitale, ca protejarea teritoriului împotriva inamicilor, adversarilor (sport), apărarea progeniturilor şi competitia sexuală în care se selectează cele mai puternice exemplare pentru reproducere. În anumite culturi sau mai ales medii, instinctul agresiv este reprimat, de fapt orice formă de agresivitate este reprimată. Şi atunci impulsul este refulat până ce răbufneşte puternic şi deosebit de nociv. La multe specii animale, agresivitatea este limitată de anumite semnale de capitulare şi supunere din partea învinsului (posturi de supunere), ceea ce face ca învingătorul să renunţe să-şi ucidă inamicul. În cazul speciei umane, această inhibiţie s-a pierdut. De multe ori, oamenii luptă la distanţă de inamicii lor, însă cei mai puternici nu pot percepe semnalele de supunere ale inamicilor lor.

Frustrarea este iarăşi o cauză ce determină comportamentul agresiv. Daca vrem să cumparăm ceva, dar nu avem destui bani, vom resimţi acest fenomen ca frustrant. Dacă suntem obişnuiţi să luăm cina la orele 19.00, dar în schimb o vom lua la orele 20.00, ne vom simţi frustraţi. Toate aceste surse de frustrare pot produce furie, ostilitate şi comportament agresiv.

Furia este emoţia ce apare atunci când individul apreciază anumite evenimente ca ilegitime sau nejustificate. Când frustrarea este justificată, persoana nu devine furioasă.

Rolul direct în educarea tinerilor revine familiei şi profesorilor şi indirect celorlalti factori, cum sunt prietenii, străinii, massmedia (deoarece şi ceilalţi trec mai devreme tot prin influenţa educativă a familiei şi profesorilor), care ar trebui să abordeze educaţia în trei procese : achiziţionarea unui comportament sau a unei secvenţe de comportament, iniţierea comportamentelor, menţinerea modelelor de comportament.

Prin socializare, copilul învaţă comportamentul agresiv, întrucât este recompensat direct (învăţarea directă) ori observă că ceilalţi sunt recompensaţi pentru conduite agresive (învăţare indirectă). Dacă o fetiţă, de exemplu, îi ia alteia o floare şi nimeni nu intervine, prima este recompensată indirect pentru conduita agresivă, căci va avea floarea.

S-a arătat că oamenii nu imită decât comportamente ce au fost recompensate. Copiii au tendinţa de a-i imita pe părinţi, pe fraţi, pe colegii lor de la grădiniţă, de la şcoală sau liceu. În plus, ei imită – şi nu doar ei, ci şi adulţii – comportamentele “văzute” pe ecranul televizorului. Adulţii sunt modele agresive prin excelenţă pentru copii, dat fiind faptul că sunt percepuţi ca responsabili şi autoritari.

Tipul de personalitate şi sexul persoanei influenţează comportamentul agresiv. De asemenea, unii factori de mediu (zgomot puternic, căldură, aglomeraţie, muzică) au impact asupra comportamentului agresiv. În sport, agresivitatea poate semnifica: acţiunea în forţă, în cadrul regulilor specifice, pentru atingerea scopului propus sau acţiunea cu intenţia de a răni un jucator. Toţi sportivii sunt agresivi, şi aici mă refer la agresiviatea legitimă, în primul rând pentru cei implicaţi în activităţile de performanţă şi înaltă performanţă. Nu întotdeauna acest comportament agresiv este evident dar, cu cât există mai mult contact fizic între jucători, cu atât agresivitatea devine mai evidentă.

Comportamentul agresiv poate duce la leziuni, chiar dacă se respectă regulile jocului. Cu cât contactul fizic este mai strâns, cu atât este mai mare riscul leziunilor (de exemplu în box). În jocul de echipă, este greu să spui când leziunile sunt cauzate accidental şi când intenţionat, singurul abilitat să judece fiind arbitrul, şi acesta supus de multe ori aprecierii subiective şi, evident, greşelilor.

Pentru a reduce riscul leziunilor, antrenorii trebuie să încurajeze jucătorii să-şi respecte regulile şi să joace corect, lucru din ce în ce mai puţin pus în practică de unii ce ar trebui să educe în spiritul fair-play-ului şi al respectului pentru partenerul de joc (exemplu: meciul de handbal dintre CSS Tg.Neamt şi LPS Piatra-Neamt din noiembrie 2005).

VIII

(continuare în pagina 9)

Ronaldihno - Cel mai bun fotbalist al anului 2005 Fotbal cu zîmbetul pe buze. Aşa sună, de regulă, caracterizarea lui Ronaldinho în presa mondială. Dar iată că de curând, "în cea mai fericită zi a vieţii mele", după cum el însuşi recunoştea, cel mai faimos zîmbet din fotbalul mondial a fost înecat de lacrimi.

S-a întâmplat la sala Pierre Cardin din Paris, acolo unde brazilianul Barcelonei a primit Balonul de Aur în ediţia sa jubiliară, cu numărul 50. A ridicat trofeul şi l-a arătat celor prezenţi, care-l ovaţionau în picioare. Serios, parcă nici nu era el, a spus, încercînd să-şi scuze evidentul nod din gât: "Sunt extrem de emoţionat să văd cum cei mai mari fotbalişti din toate timpurile mă aplaudă pe mine". Între zîmbet şi lacrimi se ducea o cruntă bătălie pe chipul său. Şi atunci s-a produs momentul culminant al serii. Aflată în primul rând al sălii, mama fotbalistului, Miguelina, a sesizat că fiul ei e în dificultate. S-a ridicat de pe scaun, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Iar Ronaldinho, temutul Ronaldinho, a redevenit copil şi s-a cuibărit la pieptul ei, căutînd ocrotirea maternă. N-a mai putut, pentru câteva clipe, să-şi controleze lacrimile ce deveniseră vizibile.

2005 decembrie

13

A fost momentul culminant al unei seri de gală care explică, iată, de ce este Ronaldinho atât de iubit în lumea întreagă. Pentru că Ronaldinho înseamnă pur şi simplu viaţă. Cu zîmbete şi lacrimi.Familia i-a fost alături. Cel mai bun fotbalist din lume a ales să fie acompaniat la gală de mama sa, Miguelina, de sora sa, Deisy şi de vărul său, Valdemir.

De asemenea, brazilianul şi-a invitat la Paris cei mai buni prieteni din copilărie, Tiago, de care e nedespărţit şi la Barcelona, Evando şi Fabian. Alături de Ronaldinho, au călătorit Joan Laporta, probabil cel mai fericit preşedinte de club din lume, Txiki Beguiristain, directorul sportiv al catalanilor, Ramon Pujol, şeful protocolului şi Juanjo Castillo, adjunctul acestuia, omul desemnat de Laporta să fie zi şi noapte alături de Ronaldinho. A lipsit însă tocmai omul cel mai important pentru cariera "dinţosului", fratele lui, Roberto, rămas în Brazilia alături de soţia care aşteaptă să nască.

A D A S T R A

Pentru gală, Ronaldinho a luat cu el 4 costume, toate marca Hugo Boss, hotărîndu-se pentru unul dintre ele cu câteva minute înaintea galei. A asortat o cămaşă albă şi cravată în dungi de aceeaşi marcă şi a optat pentru un parfum Dolce & Gabbana. Dintre foştii deţinători ai Balonului au lipsit Gullit, Van Basten, Ronaldo, Owen şi Rivaldo. Doar doi dintre ziariştii solicitaţi de France Football să voteze nu l-au inclus pe Ronaldinho între primii cinci: cel din Ţara Galilor şi cel din Insulele Feroe. Iniţial, premiul trebuia să fie înmânat de Alfredo di Stefano, cel mai vechi deţinător încă în viaţă. Ştiută fiind apartenenţa acestuia la Real Madrid, organizatorii au decis să evite un moment delicat. Show-ul a fost prezentat de Adriana Sklenarikova, soţia lui Karembeu, modelul cu cele mai lungi picioare din lume, care a strâns tot atâtea priviri admirative ca şi Ronaldinho.

Popa Tudor şi Nicolau Toma cl. a X-a C AGRESIVITATEA ÎN SPORT (continuare) În înot şi gimnastică nu există contact fizic între sportivi, dar este totuşi nevoie de o atitudine agresivă pentru a dobândi succesul. În golf, mingea este lovită cu forţă, dar spre următoarea ţintă, nu spre oponent (avem şi aici cazuri în care se aruncă crosa -de nervi- spre public). În agresiunea indirectă nu există contact fizic, dar este aruncat un obiect spre oponent, în speranţa că acesta va pierde jocul. În agresiunea directă se aplică o forţă direcţionată spre corpul oponentului. Se întâlneşte în rugby, dar şi mai mult în box.

O atitudine agresivă semnifică atitudinea de a reuşi. Doar persoanele foarte hotărâte pot să devină sportivi de performanţă. Antrenamentele şi competiţiile implică foarte multă muncă.

Intimidarea înseamnă a acţiona într-o manieră care îl face pe oponent să se simtă ameninţat. Face parte din jocul agresiv. Aruncarea foarte rapidă a unei mingi direct spre jucătorul la bătaie poate să-l intimideze pe acesta. Insultele adresate unui alt boxer, înainte de luptă, reprezintă o metoda de intimidare. În ceea ce priveşte comportamentul jucătorilor şi al spectatorilor, vorbim de eticheta sportivă; sporturile au reguli, dar au şi o etichetă, adică un cod nescris al comportamentului jucătorilor. De exemplu, un jucator de cricket se indepărtează de linia de demarcaţie imediat ce a remarcat că a încălcat-o. El nu aşteaptă să fie atenţionat. Când un fotbalist suferă o accidentare, mingea este trimisă în afara terenului, în scopul de a permite acordarea asistenţei medicale. Când partida se reia, mingea este repusă în joc de către echipa care a trimis-o în afara terenului.

Violenţa între jucători este rar întâlnită în sporturile care nu implică contact fizic, precum înotul sau gimnastica. În sporturile care implică contact fizic, cum este rugby-ul sau fotbalul, violenţa este frecventă. Comportamentul violent este pedepsit de către club sau de către organizaţiile abilitate, prin excluderea sau suspendarea jucătorului. Pentru incidente grave, se apeleaza la poliţie.

Unele persoane consideră că violenţa dintre sportivi încurajează comportamentul violent în rândul spectatorilor şi reciproc, dar exemplele sunt nenumărate (exemplu: meciul din noiembrie dintre H.C.F. Piatra-Neamt – Univ. Jolidon Cluj, H.C.M. Piatra-Neamţ şi Ştiinţa Bacău).

Spectatorii şi jucătorii depind unii de alţii. Spectatorii ajută echipele, încurajându-le. Aceasta creşte tensiunea psihică a jucătorilor. Ei îi sprijină şi financiar, cumpărând bilete şi bunurile comercializate de către cluburi.

Jucătorii oferă în schimb spectatorilor emoţie şi momente de delectare.

Huliganiii sunt spectatorii care se comportă necivilizat în timpul unui meci. Ei aruncă cu pietre, sticle sau alte obiecte în suporterii echipei oponente sau în teren. Tulbură ordinea şi liniştea străzilor sau a localurilor din apropierea zonelor în care se desfaşoară competiţia. Rolul poliţiei este foarte important în controlul maselor care participă la un eveniment sportiv. Echipele de poliţie patrulează prin stadion, străzile înconjurătoare şi gări. Cluburile trebuie să plătească poliţiei pentru serviciile prestate.

Avem ca exemple două tragedii fotbalistice de la Heysel-Bruxelles din 1985 când, la finala Cupei Europene, suporterii echipei Liverpool au agresat susţinătorii echipei Juventus. Un perete s-a prăbuşit, ucigând 39 de fani ai lui Juventus. Cluburilor engleze li s-a interzis participarea în competiţiile europene pentru o perioadă de cinci ani. În 1989, la Hillsborough, o mulţime de fani ai echipei Liverpool era la intrarea în stadion înainte de lovitura de începere. Când porţile au fost deschise pentru a se permite intrarea, suporterii au fost prinsi într-un perimetru îngrădit şi 99 dintre ei au fost zdrobiţi. Raportul Taylor de la acea vreme a cerut eliminarea spaţiilor îngrădite, specificând, de asemenea, că toate stadioanele trebuie să aibă scaune pentru spectatori, intrerzicându-se locurile în picioare în tribune. În timp, s-au făcut cheltuieli imense pentru sporirea siguranţei în incinta arenelor sportive.

Prof. Ovidiu toc jr.

IX

(continuare din pagina 2)

A D A S T R A

decembrie 2005

13

Ana Vîrlan: Ca specialist în neuropsihiatria copilului şi ca tată, care credeţi că este pericolul cel mai puternic în calea educaţiei tinerei generaţii şi care era pericolul cu care se confruntau tinerii în anii ’70?

Dr. Cristian Andrei: Dintotdeauna, pericolul a fost educarea de dragul adultului care „face educaţie” şi nu de dragul copilului. Sunt, cred eu, mulţi părinţi care îşi educă copiii pentru propriul prestigiu, pentru liniştea în casă ori pentru propriile satisfacţii, cum sunt şi cadre didactice care fac „disciplină” sau îşi îndeplinesc îndatoririle, pentru ei înşişi şi mai puţin pentru copiii cu care lucrează.

Cred că aceleaşi probleme erau şi pe vremea în care eram noi adolescenţi, plus că ni se făcea educaţie nu numai pentru părinţi şi profesori ci şi pentru întreg statul socialist, în interesul lui şi nu al tinerilor. Astăzi se adaugă, spre deosebire de atunci, interese comerciale în educarea copiilor...Se observă acest lucru şi în sponsorizări sau în diferite tipuri de publicitate, în diversele forme de participare a copiilor la viaţa socială, forme care sunt exploatate pentru interesul adultului. Iar în sport sunt şi mai evidente aceste manifestări. Există mai mulţi copii, adolescenţi

care, pentru că au abilităţi fizice la apogeu (începând cu pubertatea), se mişcă bine, le place activitatea lor (este chiar un fel de a fi pentru ei)... fac să fie exploatat acest lucru de foarte multe ori pentru satisfacţii ale adulţilor şi nu pentru dezvoltarea lor...

Ana Vîrlan: Cum simţiţi intruziunea virtualului în existenţa cotidiană? Aţi spus la un moment-dat că vă vedeţi peste zece ani scriind „Psihologia teritoriului virtual” şi „Psihologia fractală”...

Dr. Cristian Andrei: Am început deja să le scriu...De când funcţionează calculatorul într-o manieră aproape cotidiană pentru fiecare persoană din mediul urban şi din ce în ce mai mult şi din mediul rural, virtualul este un fel de a fi. El oferă satisfacţii imediate, adolescenţilor le oferă multă libertate, le oferă- în sfârşit- un teritoriu personal, infinit, un teritoriu care pare al iluziei dar care până la urmă se concretizează...

Tinerii capătă informaţii şi iau decizii, în baza acestei lumi virtuale, impactul virtualului nu mai este virtual, este unul în viaţa reală. Mi se pare extrem de important ca diriginţii, profesorii şi, în general, cei care fac educaţie să fie prezenţi fiindcă, altfel, elevii devin nişte autodidacţi în domeniul IT. Sunt trei domenii în care adolescenţii se pricep mai bine decât adulţii: sexualitate, abuz de substanţe şi internet, IT în general.

Ana Vîrlan: Deviza dumneavoastră este „ Toate lucrurile au un rost şi, dacă nu-l au, poţi să le dai unul.” Nu vi se pare această afirmaţie prea... voluntară sau o ilustrare a unei tendinţe oarecum...demiurgice? Vă vedeţi un creator de microunivers?

Dr. Cristian Andrei: Eu?...Eu am „creat” trei copii până acum...dar nici nu ştiu dacă i-am creat...mai e de „lucru” la ei...

Ana Vîrlan: Nu vi se pare mai potrivit să spunem „Toate lucrurile au un rost şi, dacă nu-l au, poţi să le găseşti unul”?

Dr. Cristian Andrei: Cred că aceasta era o afirmaţie a unui anume moment, nu cred că este deviza mea, m-am surprins de multe ori contrazicându-mă peste ani, nu mai sunt de acord cu tot ce făceam... nu ştiu, mi se pare normal asta...deşi lumea probabil că ar vrea să fii algoritmic, să te păstrezi aşa...Este totuşi ceva aici care-mi place...E vorba de obiecte...şi asta le spuneam şi elevilor din Târgu-Mureş: atunci când un băiat îi oferă unei fete un lucru...poate să-i ofere un lucru foarte mic dar care trebuie să aibă o poveste în spatele lui...Şi povestea aceea dă o aură acelui obiect şi îl transformă în amintire, chiar în talisman...Pentru mine, asta înseamnă să le dai tu sens lucrurilor, făcându-le istorie şi oferindu-le celorlalţi.

Ana Vîrlan: ”Trăiesc şi astăzi”- această afirmaţie o priveaţi ca pe cea mai buna „veste” pe care aţi primit-o vreodata...Care e cea mai dureroasă „veste” pe care a trebuit, totuşi, să o acceptaţi...de la viaţă?

Dr.Cristian Andrei: Veste?...Dacă deschizi televizorul, numai veşti proaste primeşti...în fiecare zi...

Ana Vîrlan:...Noi îl deschidem în pauze şi... îl vedem pe Dr. Cristian Andrei la „9595”...

Dr. Cristian Andrei: Şi...nu vă apucă râsul, nu? Sunt şi veşti proaste acolo...Veştile şi în general lucrurile care primesc semnificaţie pozitivă sau negativă au de fapt aceste calităţi în amestec...Durerile sau necazurile ascund beneficii înăuntrul lor... Iar marile succese ascund înăuntrul lor ocazii de destabilizare, stresuri...Sunt situaţii cărora trebuie să te adaptezi neapărat...Aşa că...veste proastă...nu cred că a existat o veste proastă şi...atât...Probabil că m-am obişnuit să găsesc şi părţile celelalte...Dacă le afli, mai poţi şi să faci câte ceva...ori să încremeneşti...Nu-mi amintesc...O fi grav că nu-mi amintesc?...Trebuie să întreb un doctor...

X

Pentru consultatii online & forum, vizitati www.sexdex.ro

Ana Vîrlan: Nu vi se pare că unele idei exprimate de psihologia şi psihiatria modernă se situează într-o contradicţie flagrantă cu principiile creştine şi, implicit, morale? Ce ar trebui să facă omul actual, pentru a nu nega menirea sa?

Dr. Cristian Andrei: Ştiţi...când un om de ştiinţă ajunge să fie convins că 1+1=2, începe deja să spună că el crede că 1+1=2. Iar asta ilustrează natura omului, ca având primordial nevoia de „a crede” şi, după aceea de a înţelege, a cunoaşte şi a verifica. Copiii în primul stadiu, dacă este să-l credem pe Ericsson, trec printr-o fază de încredere nelimitată, ceea ce este aproape o credinţă...După aceea, încep să înveţe, să fie convinşi că 1+1=2.

Asta înseamnă că cei mai buni oameni de ştiinţă sunt copiii şi poate că cel mai bun om de ştiinţă este cel care se poate îndoi...nu rămâne fixat într-o convingere proprie, pentru că are credinţa pe care să se sprijine... Există două curente mari în dezbatere şi ele se luptă teribil în ziua de astăzi: teoria evoluţionistă şi cea creaţionistă dar, nu întâmplător, eu m-am apucat de

2005 decembrie

13

„Psihologia fractală” pentru că sistemul acesta explicativ le reuneşte, le împacă, în sfârşit...şi arată şi lucruri mirifice care-ţi dau sigur senzaţia că este o creaţie undeva...şi totul este explicabil matematic...într-o continuitate perfectă.

Ana Vîrlan: Locul dumneavoastră de evadare, aş spune chiar de eliberare, este biserica din Densus...Dar cel de claustrare, pe care sunteţi obligat să-l acceptaţi?

Dr. Cristian Andrei: Uite...la emisiunea asta TV...pentru că, lucrând în mass-media, eşti obligat să faci tot felul de compromisuri de natură comercială sau care ţin de imagine...pe care producătorii sau cei care vând...le impun... E destul de greu să fac faţă acestor constrângeri, să-mi aleg oamenii, să fac aşa cum cred eu că-i mai bine, dar rămân să fac asta pentru că sunt convins că, dacă mass-media se foloseşte de oameni, s-ar putea un pic să te foloseşti şi tu de ea...să mai transmiţi un mesaj educativ...

A D A S T R A

Ana Vîrlan: Vă consideraţi un bun creştin?

Dr. Cristian Andrei: Bun creştin? Mă consider creştin pentru că am fost botezat şi acesta nu e meritul meu...Bun? Nu ştiu...Depinde, de la un moment la altul este omul într-un fel sau altul...N-aţi văzut? Ai un prieten foarte bun, îl iubeşti ...dar este urât de altcineva...pe care tu...îl iubeşti... E un lucru foarte ciudat...

Ana Vîrlan: A devenit 9595 un „număr de suflet”?

Dr. Cristian Andrei: Numele asta e...groaznic... Mă cam indispune aşa ...să merg pe stradă şi să mă strige oamenii cu...un număr...

Ana Vîrlan:Dacă a devenit un număr de suflet, nu vi se pare acest lucru...presant?

Dr. Cristian Andrei: Ba da, mi se pare...Dar este o realitate în curs de schimbare probabil, în care trebuie să mă desfăşor, pentru că aşa trebuie să procedezi când faci lucruri nu doar pentru tine...Căci, dacă le-ai face pentru tine, ar începe să fie importante opţiunile...

Ana Vîrlan: Părerea invitaţilor- preoţi, chiromanţi, clarvăzători, psihologi sau psihiatri- vine să completeze opinia proprie sau oferă doar o alternativă pentru rezolvarea problemelor emoţionale ale subiecţilor?

Dr. Cristian Andrei: Din câte am înţeles, aceşti oameni sunt chemaţi pentru că...”aşa este auditoriul”...educat în prezent să dea atenţie unor astfel de competenţe...Şi sunt de acord într-o oarecare măsură pentru că, la mine la terapie, de-a lungul anilor, au venit foarte mulţi oameni care au fost şi la yoga şi la ghicitoare şi la bioenergetician şi la preot şi la alt coleg de-al meu...Au fost... şi nu le-a mers bine. Poate au fost şi la mine şi nu le-a mers bine...Oamenii caută şi, în momentul de faţă, sunt multe „oferte”, ca şi servicii de a le vindeca vieţile...Din cauza aceasta, probabil că diversitatea se regăseşte şi acolo, la emisiune...

Ana Vîrlan: Pentru că suntem la finalul anului 2005...ce eveniment credeţi că va rămâne ca marcant pentru existenţa proprie...şi ce aşteptaţi de la 2006?

Dr. Cristian Andrei: Pentru existenţa proprie? Nu reuşesc să mă gândesc la existenţa proprie...Aştept în 2006 ca Şerban al meu, în sfârşit, să deseneze un...triunghi... Şerban e băiatul cel mic...

Ana Vîrlan: Vă mulţumesc din suflet pentru amabilitate.

Dr. Cristian Andrei: Şi eu vă mulţumesc...

Prof. ana vîrlan

XI

A D A S T R A

decembrie 2005

13 Dor Sub clar de stea, în seara asta, Eu stau şi plâng pierdut, domol...

Privind după iubirea noastră Care se duce-n vânt, uşor...

Un dor nebun îmi dă târcoale Încerc să îl alung, să îl desfid, Dar simt mişcările-i uşoare În lacrimile mele cum se-nfig...

Noapte de vis

Nu te-ai întrebat

E seară frumoasă ca în poveste, Ninsoarea împrăştie fumul...

Visele-s aprinse pe la ferestre, Şi lumina în cer vesteşte Crăciunul.

Te-ai întrebat vreodată, oare, De ce trăieşti aşa puţin, În viaţa asta aşa de scurtă De ce porţi ură şi venin?

Ard focuri în sobe şi flacăra-i vie, În ceasul de pace de-acum...

Iar brazii s-aprind -verde făclie, Căci e noaptea sfântă de Crăciun...

Te-ai întrebat vreodată, oare, De ce e lumea aşa de rea, De ce pe tot cuprinsul vieţii N-o leagă deloc dragostea?

Pruncul cel Sfânt, cu cerul în palme, Iisus Preaiubitul iarăşi se naşte, Tot răul din lume astăzi adoarme, Şi omul din nou nădejdea cunoaşte...

Tu sigur nu te-ai întrebat, Că, de te-ai fi-ntrebat, ai şti Că-n viaţa asta, bunătatea E mai presus de a trăi!...

Iosub Maria Monica - cl. a IX-a B

Munteanu Adrian - cl. a XI-a A

Aş vrea...

Colind

Aş vrea să văd ce este viaţa, Cu ochii unui muritor...

Să calc prin rouă dimineaţa, Şi iarba să îmi cânte sub picior...

Doamne, azi e ziua Ta, Ziua Sfântă de Crăciun, Mă închin spre ieslea Ta, Şi din inimă îţi spun: Suntem răi, cu toţi greşim Şi la Tine nu gândim, Fiecare faptă rea, Bate-un cui în crucea Ta...

Tu ne ierţi, pe toţi ne ierţi, Nici c-o vorbă nu ne cerţi... Însă-n seara asta sfântă, Toţi copiii Ţie-ţi cântă: ”S-a născut pruncul Iisus, Sol trimis din rai de sus!

Dar m-am născut sub un blestem, Acela de-a fi veşnic zeu...

Deşi nu-s muritor, mereu mă tem... Şi trist mă simt, umil mereu...

De aş putea să-mi schimb destinul Pe o secundă pământeană, N-aş cere aurul, nici vinul, Ci dragostea ce-nvinge orice teamă...

Marc Ştefan- cl. a XI-a A

Bulai Daniel- cl. a XI-a A

Fantasmele nopţii E întuneric...Liniştea îşi îndeasă greutatea asupra pământului.

Norii formează o pânză translucidă în jurul lumii. În mişcarea lor lentă, deschid din loc în loc mici ferestre prin care poţi vedea soliile cereştri, stelele... Sunt ochi de îngeri, căptuşind gigantica boltă...

Sus, totul e neclintit. Dar jos, oglinda tristă a mării, pe al cărei ţărm stau şi privesc, mişcă lin imaginea palidă a lumii. Linia orizontului desparte perfid pământul de cer. Zăresc în depărtare de un alb imaculat o pată, care vine foarte încet. Pare a fi o lebădă uriaşă. Cu cât se apropie, cu atât îmi dau seama că e acoperită în argint. În sufletul meu, se împletesc emoţia şi spaima, născând un sentiment ciudat. Închid ochii uimiţi iar gândul mi se desprinde total de trup. Ma întreb dacă ceea ce văd e real sau visez. După câteva clipe, care îmi par veacuri, deschid ochii la fel de încet cum i-am închis înainte. Acum, pasărea se află foarte aproape. Se învârte în cercuri tot mai mici şi pe unde trece ea, valurile mării devin mai agitate. În spatele ei, parcă poartă sufletul trist al unei fiinţe care a fost şi care nu mai e.

Nisipul fuge de sub mine, proiectându-mă în univers...

Lumina stâlpului se stinge...Trag perdeaua la fereastră, înălţând un zid între mine şi lume...A adormit ecolul gândului şi-mi spun: „A fost închipuire?”... Ştefan Petrina Mădălina – clasa a VI-a B

XII

Mihalache Elena-Raluca Clasa a V-a Şcoala Grumăzeşti

Anotimp Iubesc primăvara.

Mă-ncântă apariţia florilor, încolţirea ierbii, înmugurirea copacilor, întoarcerea păsărilor din ţările calde...Totul revine la viaţă, în jur şi în mine...Peisajul unei zile de primăvară la asfinţit, devine o stare despre care nici nu pot să vorbesc...

Natura îmi arată de fiecare dată că, fără ea, totul este pierdut...Nu poţi simţi primăvara numai în tine, dacă minunile lumii nu te ajută... Primăvara e aşteptată de toată lumea şi undeva, într-un cotlon al sufletului nostru, şi ea ne aşteaptă... Nu e numai un anotimp, e o întreagă stare de spirit...Te simţi înnoit, purificat, fericit...

Iorga Sandra - cl. a V-a A

Cuvântul din minte/ e cui/ al răstignirii sufletului...(ave)

Naşterea Sfântă Ce noapte minunată E noaptea de Crăciun, Colindătorii umblă Prin case şi pe drum...

Cântând Naşterea Ta, Din Maica Preacurată, Cea care te privea În ieslea luminată...

Venit-au magi să se închine Îngenunchind jos, lângă Tine, Purtând prinos, ca o făclie, Daruri de smirnă şi tămâie...

Ce noapte minunată E noaptea de Crăciun, Colindătorii umblă Prin case şi pe drum... Şi-n casa noastră, Doamne, Trimite daruri sfinte, În inimi şi pe buze Sădind flori, nu cuvinte...

Ciorobâtcă Ana-Maria cl. a VI- a B

Timpul Ploaia care stă să cadă, E din lacrimi dulci de fată, Ce priveşte-ntr-o oglindă, Gândind timpul cum să-l prindă.

A crescut, îşi dă ea seama, Dar îmbătrâneşte mama.

Cum să facă ea nu ştie Timpul într-un pumn să-l ţie?

Să-l deschidă-ncetişor, Cât mai creşte-un anişor.

Pentru mama, pumnu-nchis N-are voie nici în vis...

2005 decembrie

13

Mama să nu-mbătrânească, Numai fata ei să crească...

Mihalache Elena-Raluca Clasa a V-a Şcoala Grumăzeşti

A D A S T R A

Risipire

Creaţie

Prag

Mi-e visul embrion În cosmosul gândirii.

El imi ucide somnul Cum vara, trandafirii, Cu-al lor `` parfum de stele În mai, trădeaza clipa...

Mă simt pierdută-n noapte, Sub nori, şi-mi pierd aripa.

Mi-e visul embrion În cosmosul gândirii.

Sunetul nopţii aleargă nebun, Pătrunde în ora târzie, Pădurea e plină de ceţuri şi fum, El fuge- nu vede, nu ştie...

Azi simt ninsori de ură-n jur Şi-mi ţes cu tot ce am mai bun Un zid înalt din foi de gheaţă, Un zid pierdut sub nori şi ceaţă.

Oprindu-se brusc în luminiş, Priveşte în urmă, ‘nainte, Şi al său vaier, de sub frunziş Răpeşte silabe să facă ...cuvinte.

Nu vreau s-adun păcate reci, Nu vreau să calc dalbe poteci, Nu vreau să-mi intri-n suflet iar Şi ruga-n cer să-mi fie în zadar.

Iosub Maria Monica - cl. a IX-a B

Iosub Maria Monica - cl. a IX-a B

Isac Alina – cl. A IX-a B Iarnă...

Podoabe pentru suflet...

Afară, sub lumina lunii, strălucesc paşii...parcă mai tare, în gerul aspru...Câmpie albă, copaci dezgoliţi... În casă, focul din sobă îndeamnă la amintiri...

Parfumul de vanilie şi mere coapte umple odaia sufletului...Ghetuţe lustruite sunt potrivite într-un şir cuminte, la uşă...

Pe negândite un foşnet împresoară grădina albă, curtea şi casa, îmbrăcându-le într-un fum lăptos... Somnul face loc bunătăţii nopţii şi viselor cu daruri...

Nimeni nu aude scârţâitul înăbuşit al uşii şi paşii uşori pe podele... Sfântul Nicolae lasă daruri, sub ferestre şi lângă sobă... Nu uită pe nimeni...Nu uită...

*** Singurul cald, bradul îşi ţine cetina vie...

Podoabă de suflet, verdele lui se-ntinde peste întreaga fire... Bună veste şi curată veste, Naşterea Domnului...

Taina aceasta...de-ar ţine...minune peste noi şi peste visele noastre... o veşnicie de-ar ţine...

Creţu Nicoleta - cl. a V-a B

Ivanov Ana - cl. a VI-a B

Mantaua albă, sclipitoare şi rece a iernii văruieşte pufos întinderile...Aşteaptă copiii zburdalnici să se facă de...”sanie”...Cu dorul verdelui în ei, copacii îşi întind braţele degerate, în cautare de soare, de lumină...

Val beat de cântare/ e gândul/ ce sub pleoapă vibrează...(ave)

XIII

SPORTIVI CARE PROMIT George-Aurelian Chiriac

A D A S T R A

decembrie 2005

13

Remarcat de doamna profesoară Maria Ţăranu de la Şcoala generală Nr. 3 Piatra Neamţ pentru calităţile sportive pe care le promitea încă din clasa a V-a (când îşi lăsa colegii mult în urmă la alergările din orele de educaţie fizică) George-Aurelian Chiriac este transferat la Liceul cu Program Sportiv, pentru a se pregăti sub îndrumarea unui specialist.

El este transferat în clasa a VIII-a din septembrie 2001 şi începe pregătirea sub îndrumarea profesorului şi antrenorului emerit Ilie Popescu. După numai 3 luni de pregătire, participă la crosul ,,Marii Uniri'' organizat pe 1 decembrie 2001 la Piatra Neamţ şi ocupă locul I. Acesta a fost primul cros câştigat. Apoi au urmat: crosul 2002 (locul al III-lea), crosul ,,Ziua Europei'' 10 mai 2003 (locul al II-lea), ,,Cupa Voinţa'' din 2 iunie 2003 (locul I), crosul ,,Ziua Olimpică'' 1 iunie 2003 (locul al II-lea), crosul ,,Marii Uniri'' 1 decembrie 2003 (locul I).

Despre acest ultim cros, în presa locală se scria ,,Peste 500 de concurenţi s-au aliniat la start, iar primul din eşalonul elevilor de liceu a fost George-Aurelian Chiriac (clasa a X-a la LPS Piatra Neamţ).”

Dar adevăratele crosuri naţionale abia atunci urmau să înceapă. Primul dintre ele a avut loc la Sf. Gheoghe (1-2 mai 2003), unde au participat concurenţi de la cele mai cunoscute secţii de profil din ţară dar şi invitaţi din Ungaria. La acest concurs, George Chiriac a ocupat un merituos loc IV, în proba de 1500 m.

Anul următor, în aceeaşi localitate, s-a desfăşurat în perioada 23-24 aprilie Concursul Naţional de alergare pe şosea ,,Gall Lajos'', unde au fost prezenţi peste 500 de concurenţi. În ziarul ,,Realitatea'' din 27 aprilie 2004 se scria ,,La concursul juniorilor II, echipa de la L.P.S. Piatra Neamţ, condusă de către prof. Ilie Popescu şi având în componenţă pe George Chiriac, Andrei Adumitroaie, Marian Diaconu şi Alexandru Vaşnic, s-a clasat pe locul al III-lea şi a obţinut medalia de bronz.”

Pe 9 mai 2004, s-a organizat la Piatra Neamţ crosul ,,Ziua Europei'' unde George a ocupat locul al II-lea, iar pe 29 mai 2004 la crosul ,,Ziua Olimpică'' a ocupat locul I. Tot la Piatra Neamţ, în ziua de 19 iunie 2004, pe un traseu pe care s-au lansat în atletismul de mare performanţă alergători precum Iulia Ionescu şi Costel Constantin, s-a organizat crosul ,,Cupa Voinţei'' unde George Chiriac a obţinut două diplome - pentru locul I şi pentru cel mai bun rezultat. Locul I l-a obţinut şi la Campionatul Naţional de cros (etapa judeţeană) din 16 octombrie 2004. Au urmat apoi patru crosuri în ţară: la Târgu Jiu (24 octombrie 2004), Focşani (30 octombrie 2004), Buzău (6 noiembrie 2004) şi din nou Focşani (13 noiembrie 2004) toate încheiate pe prima treaptă a podiumului de premiere.

Dar cea mai puternică întrecere (organizată în Romania) la care George a luat parte este Concursul Naţional de alergare pe şosea, organizat în fiecare an la Sf. Gheorghe. Anul acesta, pe 23 aprilie, sportivul nostru s-a clasat pe locul al II-lea (din peste 500 de concurenţi), clasând şi echipa de la LPS Piatra Neamţ tot pe locul al II-lea. Au urmat alte cinci concursuri, toate încheiate pe locul I: Piatra Neamţ Crosul ,,Ziua Europei'' (8 mai 2005), Roman - Campionatul Naţional etapa judeţeană (21 mai 2005), Piatra Neamţ - Crosul ,,Ziua Olimpică'' (4 iunie 2005), Piatra Neamţ – „Crosul Municipiului” (26 iunie 2005), Slănic Prahova „Grand Prix Romania” (25 septembrie 2005).

La crosul organizat cu ocazia aniversării a 48 ani de la înfiinţarea Şcolii Sportive, George Chiriac a ocupat din nou locul I. Pentru aceste rezultate, Conducerea LPS Piatra Neamţ l-a răsplătit cu trei diplome de merit şi cu două cupe (cu ocazia premierii sportivilor, în anii 2004 şi 2005).

Rezultate notabile au fost obţinute şi la concursurile de sală organizate la Bacău la fiecare început de an şi, deşi în Piatra Neamţ nu există o sală pentru atletism, George a fost de fiecare dată foarte aproape de o calificare în finala pe ţară. Cele mai bune rezultate au fost : 2.08’11” la 800 metri, 4.22’23” la 1500 metri şi 9.29’47” la 3000 metri.

Urmează alte concursuri pe care George vrea să le câştige, dar urmează şi examenul de bacalaureat. În articolul dedicat lui în ziarul ,,Ceahlăul'' din 11-12 iunie se scria: ,,El nu neglijează nici şcoala, numărându-se printre cei mai buni la învăţătură. Spre deosebire de alţi tineri de vârsta lui, el s-a hotărât asupra viitorului: atletism şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.”

Faptul că în cei patru ani de liceu George-Aurelian Chiriac a urcat pe podiumul de premiere de 28 de ori, se datorează priceperii şi experienţei antrenorului emerit Ilie Popescu care a ştiut cum să scoată din sportivi campioni naţionali şi internaţionali, pe parcursul mai multor decenii dedicate atletismului de performanţă.

Această măiestrie a antrenorului şi contactul cu marii sportivi ai României prezenţi la startul diferitelor concursuri i-au educat lui George ambiţia de a se antrena, voinţa de a câştiga, puterea de a se sacrifica, atitudini fără de care nu poţi reuşi în atletism şi, în general, în viaţă.

Aceste calităţi i-au fost insuflate de marile glorii sportive: Iolanda Balas, Gabriela Szabo, Maricica Puică, Doina Melinte, Ilie Floroiu, Iulia Ionescu (Negură), Bogdan Ţăruş, Alina Militaru, genii sportive pe care George le-a cunoscut la diferite concursuri şi pe care o naţiune întreagă le admiră şi le respectă.

XIV

Adumitroaie Andrei - cl. a XII-a A

Marea pacaleala sau…

De ce consuma oamenii droguri?!

Oamenii consumă droguri în diferite moduri. Unii consumă pentru puţin timp, posibil o dată sau de două ori. Unii trec de la stadiul de experimentare la un consum regulat şi controlat, având grijă ce consumă, în ce cantităţi şi cât de des... Aceşti oameni formează categoria consumatorilor recreaţionali. Alţii vor ajunge să trăiască cu sentimentul că numai administrându-şi drogul vor reuşi să facă faţă unei noi zile. Aceşti consumatori nu vor rezista prea mult timp fără droguri. Ei formează categoria toxicomanilor, a dependenţilor.

Primul contact al tinerilor cu drogurile este, de obicei, experimental. Astfel de experienţe au loc de cele mai multe ori în cadrul grupurilor de prieteni.

Cei care folosesc pentru prima dată droguri sunt de obicei iniţiaţi şi familiarizaţi cu ele de către o persoană care are experienţă, care a mai folosit astfel de substanţe.

2005 decembrie

13

Motivele declarate de către tinerii care au experimentat vreodată un drog ilegal au fost: o sunt la îndemână şi dacă le-au încercat şi alţi prieteni şi nu au păţit nimic rău, de ce să nu le încerce şi ei măcar o dată? o e un motiv de bravadă, de „ieşire în faţă”; o din plictiseală- dacă nu au altceva mai bun de făcut, de ce să nu încerce, mai ales că „poate fi distractiv”? o din curiozitate- pare interesant, e precum „fructul oprit”; o datorită presiunii venite din partea grupului- pentru a se păstra „apartenenţa” la grup, individul de supune- nu se poate expune riscului de a fi exclus; o pentru a protesta- tânărul ştie că nu ar trebui să consume droguri, dar i se pare matur să se revolte din când în când, mai ales când poate să facă lucruri dezaprobate de părinţi şi de profesori;

A D A S T R A

Nici unul dintre aceste motive nu justifică existenţa ca o scuză a unor probleme sociale sau psihologice majore.

Motivele pentru care o persoană ar putea deveni „dependentă” de droguri sunt numeroase.

Iată doar câteva dintre ele: ℘ ℘ ℘ ℘

drogurile au făcut să dispară o durere fizică, determinată de o boală sau de un accident; drogurile au făcut să înceteze o suferinţă psihică, cum ar fi cea provocată de dispariţia unei fiinţe iubite; drogurile sunt folosite de unii ca un scut protector împotriva „lumii rele” care îi înconjoară; viaţa pare să fie plictisitoare şi goală, situaţia la învăţătură este rea, individul este şomer sau sărac ori trăieşte într-o locuinţă mizeră; ℘ drogul te face să uiţi de grijile de zi cu zi; ℘ lupta continuă de a face „rost de bani”, obţinerea stupefiantelor pe căi ilicite, „păcălirea” poliţiei şi simplul fapt de a aparţine acelei lumi a consumatorilor şi distribuitorilor de droguri, poate să dea senzaţia unora că fac ceva cu viaţa lor pentru a ieşi din „banal”; Consumul de droguri este un fel de retragere într-o lume pe care unii o percep nesigură, ostilă şi trăirea a ceva nou, excitant şi interesant.

Mesaje-cheie pentru a evita MAREA PĂCĂLEALĂ 1.

2.

Când nu ştii cum să rezişti presiunilor negative ale prietenilor şi spui NU, scapi de multe necazuri!

Deşi legea nu o permite, drogurile pot ajunge în şcoala şi în comunitatea ta; fii pregătit, pentru a şti cum să le eviţi!

3. Chiar şi consumul ocazional de droguri pune viaţa mea şi a celorlalţi în pericol!

4. Dependenţa se instalează discret. Fii conştient de semnele ei!

5. Viitorul este mai important pentru mine, decât să trăiesc o plăcere de moment cu consecinţe dintre cele mai grave!

6. Ştiu ce se spune despre droguri dar ştiu şi adevărul ştiinţific despre ele!

7. Înţeleg şi accept de bunăvoie să respect legile morale şi juridice!

8. Motivele şi scuzele care determină consumul de droguri nu sunt reale- sunt laşităţi ale oamenilor slabi de caracter!

9. Întreabă-te dacă drogurile aduc beneficii- vezi ce se află dincolo de ele!

10. Sunt multe locuri în care „drogul este la putere”; nu căuta un astfel de loc şi o astfel de putere, totul este o păcăleală!

11. Drogul nu este nici pe departe frate cu sexul!

12. Cea mai frumoasă viaţă este cea fără drog!

Insp. Prof. Magda Morenciu

XV

„saptamana SPORTULUI ŞI EDUCatiEI FIZICE” 07-14 noiembrie 2005

A D A S T R A

decembrie 2005

13

În „Săptămâna sportului şi educaţiei fizice”, cu ocazia declarării anului 2005 de către ONU „An internaţional al sportului şi educaţiei fizice”, a împlinirii a 48 de ani de existenţă a Şcolii Sportive de Elevi şi a 10 ani de la înfiinţarea Liceului cu Program Sportiv, au fost organizate mai multe manifestări în cadrul liceului nostru, sub egida Primăriei Municipiului Piatra Neamţ, a Inspectoratului Şcolar al Jud. Neamt, a Direcţiei de Sport a Jud. Neamţ şi a Academiei Olimpice Române - filiala Neamţ.

Programul a fost motivat de faptul că anul 2005 –an internaţional al sportului şi educaţiei fizice- a determinat o creştere a contribuţiei mişcării sportive în procesul educativ promovând ideea unei societăţi mai deschise şi mai tolerante.

Elevii sportivi, părinţii, cadrele didactice, autorităţile publice şi oficialii din acest domeniu trebuie să fie conştienţi de valoarea fenomenului sportiv în formarea caracterului şi a conduitei sociale, în dezvoltarea condiţiei fizice şi întărirea sănătăţii.

Obiectivele acestor manifestări organizate în cadrul Liceului cu Program Sportiv au fost: ¾ sensibilizarea instituţiilor educative şi a organizaţiilor sportive faţă de necesitatea colaborării pentru dezvoltarea educaţiei prin sport, ţinând cont de interesul foarte mare al elevilor pentru toate modalităţile de practică sportivă; ¾ promovarea valorilor vehiculate prin sport pentru dezvoltarea cunostinţelor şi competenţelor care permit elevilor să-şi dezvolte capacităţile fizice şi predispoziţia pentru efort personal, precum şi aptitudinile lor sociale cum ar fi munca în echipă, solidaritatea, toleranţa şi spiritul de fair-play; ¾ cunoaşterea realizărilor în domeniul sportului de performanţă obţinute de Şcoala Sportivă de Elevi în cei 48 de ani de existenţă, accentul punându-se pe realizările ultimilor 10 ani (de la înfiinţarea LPS Piatra Neamt); ¾ crearea unui echilibru între activităţile intelectuale şi fizice, desfăşurate la nivelul unităţilor şcolare;

¾ încurajarea valorii educative, a mobilităţii şi schimburilor la nivel şcolar, prin organizarea de întâlniri sportive locale; ¾ sensibilizarea faţă de contribuţia voluntariatului în educaţia nonformală; ¾ examinarea aspectelor legate de educaţia tinerilor sportivi în sportul de performanţă; În seria manifestărilor s-au înscris: Luni - 7noiembrie 2005: Orele 09.30 - Deschiderea festivă şi masa rotundă cu tema: „Şcoala Sportivă de Elevi-CSS-LPS Piatra Neamţ- o realitate a sportului şcolar nemţean”. Au prezentat referate prof. Ovidiu Ţoc- antrenor emerit al LPS Piatra Neamţ, fost elev al Şcolii Sportive de Elevi, prof. Ilie Popescu- antrenor emerit al LPS Piatra Neamţ, fost elev al Şcolii Sportive de Elevi, prof. Elena Ciocîrlanantrenor al LPS Piatra Neamţ, fostă elevă a Şcolii Sportive de Elevi, prof. Ţoc Ovidiu jr. - antrenor la LPS Piatra Neamţ, fost elev al LPS Piatra Neamţ şi elevii Miron Alexandru - clasa a XII-a A şi Condurat Larisa- clasa a X-a B (componentă a lotului de juniori II - sectia handbal).

Printre invitaţi s-au numărat inspectorul şcolar prof. Magda Morenciu, preşedintele DJTS Mircea Fleşeriu, domnul Gheorghe Paisa şi doamnele (foste sportive) Elena Dabija, Teodora Azoiţei şi Georgeta Tănase.

Marti – 8 noiembrie 2005: întreceri la handbal feminin - 08,30-10,00- Jun. II LPS-jun.III LPS; 11,30-13,00- HCF(senioare)-jun.I LPS; 15,00-17,00- Minihandbal (prof. Ciocîrlan Elena, prof. Ţoc Dorina, prof. Ţoc Ovidiu, prof. Bulache Loredana); Miercuri – 9 noiembrie 2005 - întreceri la handbal masculin - 08,00-09,30 – jun.II LPSjun.IIB LPS, 09,30-11,00 –jun.II LPS-JUN.III LPS, 11,30-13,00- HCM(seniori)- jun.I LPS (prof.Bursuc Stelian, prof. Caba Răzvan); Joi – 10 noiembrie 2005 – întreceri la atletism – Ştrandul Piatra Neamţ –„Crosul aniversării”- 09,00 - cros (prof. Ilie Popescu, prof. Corneliu Popa); „Balul Bobocilor” – BLUE STAR - 17,00 (prof. Blaga Maria, diriginţi clasele a XII-a); masa rotundă cu tema „Prietenii sportului”- întâlnire cu reprezentanţii comunităţii locale (presă, sponsori, părinţi, cadre didactice- (prof. Maria Blaga, prof. Loredana Mitrea) Vineri – 11 noiembrie 2005 - volei – sala LPS Piatra Neamţ- 09,00-10,30 jun.I-jun. II fete, 10,30-13,00 jun.I - jun. II băieţi (prof. Carmen Asmarandei, prof. Aurel Cazacu, prof.

Andrei Nica); lecţie demonstrativă- 16,00-18,00 - gimnastică ritmică - sala LPS Piatra Neamţ (prof.Georgeta Donici, prof. Mărioara Cazacu); Sâmbătă – 12 noiembrie 2005- baschet- sala de sport LPS Piatra Neamţ- 09,00-13,00 Cupa Aniversării „Coşul de aur” (prof.Gheorghe Olteanu);fotbal - terenul şi sala LPS şi Ceahlăul -10,00-16,00 –Cupa Aniversării - invitati: CSS Tg.Neamt, LPS Roman, LPS Bacău, LPS Iaşi (prof.Cojocaru Neculai, prof. Pancu Constantin); Duminică – 13 noiembrie 2005 - baschet- sala de sport LPS Piatra Neamţ- 09,00-13,00 Cupa Aniversării „Coşul de aur” (prof.Gheorghe Olteanu);fotbal - terenul şi sala LPS şi Ceahlăul -10,00-16,00 –Cupa Aniversării - invitati: CSS Tg.Neamt, LPS Roman, LPS Bacău, LPS Iaşi (prof.Cojocaru Neculai, prof. Pancu Constantin); Luni 14 noiembrie 2005 - 9,00-12,00- Cercul pedagogic al profesorilor şi antrenorilor din unităţile sportive şcolare de performanţă din judeţ – sediul LPS Piatra Neamţ - tema: ”Factori limitativi în activitatea sportivă de performanţă la copii şi juniori”- referate susţinute de prof. Loredana Bulache şi prof.Tudor Şoimaru (coordonatori prof. Magda Morenciu - insp.şcolar specialitate, prof.Ţoc Ovidiu - responsabil cerc pedagogic);12,0014,00 - FESTIVITATE DE PREMIERE Profesorii Ovidiu Ţoc şi Ovidiu Ţoc jr. au realizat programul manifestărilor iar coordonatori au fost membrii echipei manageriale a LPS, profesorii Vasile Filimon, Viorel Roşioru, Neculai Cojocaru. Toate activităţile s-au bucurat de reuşită, atât prin calitatea organizării cât şi prin prezenţa numeroasă a elevilor şi cadrelor didactice ale LPS.

XVI

Asandei Diana - clasa a XII-a B Apetrei George - clasa a XII-a A

Un eveniment- o atitudine… În tradiţia Liceului cu Program Sportiv şi, de fapt, în tradiţia fiecărui liceu, elevilor de la clasele a IX-a li se pregăteşte cam pe la jumătatea semestrului I o petrecere de “bun venit”: Balul Bobocilor. E un eveniment care generează atitudini diferite, de la emoţii până la nerăbdare şi nelinişte. Emoţiile sunt, evident, ale “bobocilor”, în special ale concurenţilor care candidează pentru titlurile de MISS şi MISTER, nerăbdarea este a elevilor din clasele a X-a şi a XI-a, iar neliniştea este a elevilor din clasele a XII-a.

Aceştia din urmă sunt… organizatorii. Balul trebuie sa fie unul reuşit, concursul pentru MISS şi MISTER… atractiv, muzica adecvată şi, într-un cuvânt, totul trebuie să genereze “bună dispoziţie”.

Dacă e să dăm crezare participanţilor, elevi şi profesori, Balul Bobocilor 2005, organizat de liceul nostru a fost un succes. Pentru organizatori, înseamnă o bilă albă, dar mai înseamnă că, pentru 2006, aşteptările sunt mai mari, astfel că va fi nevoie de mai multă muncă şi mai multă concentrare.

2005 decembrie

13

Nu voi povesti cum s-a desfăşurat balul- cei care au fost acolo ştiu- dar vreau să le mulţumesc tuturor colegilor care m-au sprijinit în organizarea acestei acţiuni desfăşurate pe 10 noiembrie (în special d-nei prof. Loredana Mitrea) şi elevilor din clasele a XII-a A şi a XII-a B care mi-au transmis din entuziasmul şi puterea lor de a nu renunta în faţa greutăţilor. Îi felicit pe Andra Moisei şi pe Mircea Cărbunariu pentru obţinerea titlurilor de MISS şi MISTER LPS 2005 şi vreau să le spun tuturor celorlalţi concurenţi că au fost extraordinari, iar seara de 10 noiembrie 2005 a fost a lor, indiferent dacă au câştigat sau nu.

Consilier educativ Prof. Maria Blaga Ana Radu (miss LPS 2004): Ce părere ai despre probele de la Balul Bobocilor de anul acesta şi despre organizare, în general?

Andra Moisei (miss LPS 2005): La început am crezut că probele vor fi mai grele, pe urmă m-am convins că nu a fost aşa...Am avut emoţii dar, spun eu, le-am depăşit cu brio...

Ana Radu (miss LPS 2004): Cine ţi-a făcut costumaţia de la bal?

Andra Moisei (miss LPS 2005): Eu mi-am ales-o de la Diva...

Ana Radu (miss LPS 2004): Mircea, ţie cum ţi s-a părut balul?

Mircea Cărbunariu (mister LPS 2005): La început, nici nu am vrut să particip... dar m-au convins colegii...şi, în timpul balului, nu am avut emoţii...nici nu prea am avut timp să mă gândesc la aşa ceva...nu am avut dificultăţi la probe...ba din contră, m-am descurcat foarte bine, zic eu...Organizarea, în linii generale, mi s-a părut foarte bună...Am fost şi anul trecut la bal dar e normal să mi se pară cel de anul acesta mai reuşit deoarece a fost...”balul meu”....

Ana Radu (miss LPS 2004): Ce aţi simţit stând în faţa întregului liceu şi răspunzând la întrebările stabilite de juriu?

Andra Moisei (miss LPS 2005): Pe parcursul concursului, reţinerile mele de la început au dispărut încet-încet... Proba de cultură generală mi-a rămas în minte...Am fost întrebată câte stele ale steagul Uniunii Europene...

Mircea Cărbunariu (mister LPS 2005): Am încercat să fiu cât se poate de degajat şi coerent şi, chiar dacă am fost absorbit de ideea de „concurs”, am încercat să mă şi distrez.

Andra Moisei (miss LPS 2005): E evident faptul că, după cucerirea „titlurilor” de miss şi mister ne-am distrat mai bine...

Ana Radu (miss LPS 2004): Credeţi că aţi meritat aceste titluri de Miss şi Mister Boboc LPS 2005?

Andra Moisei (miss LPS 2005): Sincer? Da, zic că l-am meritat...Mi-au spus multe colege că am şanse să câştig...şi asta mi-a dat încredere...Eu m-am gândit iniţial că Alina Isac are toate şansele să câştige...

Mircea Cărbunariu (mister LPS 2005): Nu pot să spun eu, nu am fost în juriu...Eu am încercat să mă descurc la probe, juriul a decis că...merit...Eu m-am gândit că Alexandru Gălbează are mai multe şanse decât mine...

Ana Radu (miss LPS 2004): Ce premii vi s-au oferit?

Andra Moisei (miss LPS 2005): Am primit cosmetice şi un bon de la SilverSport în valoare de două milioane de lei...cu care mi-am achiziţionat produse de-ale firmei...

Mircea Cărbunariu (mister LPS 2005): Am primit şi eu un bon de la SilverSport şi, împreună cu colega mea....”o cină romantică”...

Ana Radu (miss LPS 2004): Pe o scară valorică de la 1 la 10, câte puncte acordaţi balului de anul acesta?

Andra Moisei (miss LPS 2005): Zece, fără discuţie...

Mircea Cărbunariu (mister LPS 2005): 9.99...Scad o sutime pentru lipsa unei...trupe muzicale...care ar fi putut ...”încinge” atmosfera...

A D A S T R A

„Eros” adolescentin S-a spus deseori că adolescenţa este singurul „timp” în care se învaţă cu adevărat trăind, iubind, crezând...Chiar dacă vremea ceaiurilor dansante a cam trecut, romanticii şi nu numai ei îşi găsesc refugiu în starea de visare şi speranţă.

La vârsta adolescenţei, dragostea constantă poate fi începutul, sensul şi finalitatea vieţii; totodată, e posibil ca viaţa sentimentală să fie minunată...dar să „lipsească cu desăvârşire”. Şi, cum excepţiile întăresc cele două reguli menţionate, adolescentinul nostru „microb”, provocator de boacăne şi probleme, pare să facă...popasul sentimental, încercând să ducă la...păstrarea iluziilor. Dar cum adolescenţa, şi ea în perioada de “tranziţie”, este o cale semănată şi cu gropi (printre altele), fiecare dintre noi îşi lasă câte ceva din inocenţa proprie, încet-încet...în urmă.

Din perspectiva „folclorică” a termenului, adolescentul comun ilustrează perfect zicala „du-te-ncolo, vino-ncoace, lasă-mă şi nu-mi da pace...” Urmând o traiectorie miraculoasă, patima adolescentină este pentru unii proba de foc ce solicită „virtuozităţi” necesare unei curse de rodeo. În urma acestei obositoare experienţe, majoritatea adolescenţilor rămân dezamăgiţi deşi...

Dar să conchid: unii şi-au găsit fericirea, alţii încă o mai caută...într-o stare de levitaţie emoţională sau agitaţie senzorială, specifice unui vulcan, gata-gata să erupă... Cu siguranţă, există în fiecare dintre noi o umbră dintr-un „Eros adolescentin”, aşteptându-şi descoperirea totală.

Miron Alexandru - clasa a XII-a A

“Caută să devii un om mai bun şi asigură-te că ştii cine eşti tu, înainte de a cunoaşte pe cineva şi a aştepta ca acea persoană să ştie cine eşti.” (Gabriel José García Márquez)

XVII

Lectia de pedagogie …aplicata

A D A S t R A

decembrie 2005

13

Despre pedagogie se vorbeşte rareori la şcoală, deseori la cercuri pedagogice şi de foarte mai multe ori înaintea examenelor de definitivat sau de gradul al II-lea. Şi nu se vorbeşte oricum, ci de cele mai multe ori cu teamă, cu teama de a nu putea înţelege, reţine sau explica noţiuni la prima vedere atât de simple. Încercarea mea timidă are drept scop schimbarea opticii asupra unui domeniu în realitate extrem de facil, tocmai pentru că de fapt, zi de zi, ca oameni ai şcolii, nu facem altceva decât…pedagogie aplicată.

Voi încerca din acest număr al revistei să aduc în discuţie câte o lucrare de specialitate, prezentând sumar conţinutul şi detaliind unele aspecte care mi-au reţinut atenţia. Încerc să dau culoare literară unei teorii care multora li se pare aridă.

Lucrarea Lilianei Ezechil, şefa catedrei de psihosociopedagogie şcolară din cadrul Universităţii din Piteşti– Comunicarea educaţională în context şcolar, apărută la Editura Didactică şi Pedagogică în anul 2002, pe lângă faptul că se ocupă doar de acest aspect al interacţiunii profesor-elev, oferă câteva puncte de vedere interesante şi utile pentru dascălul care consideră că apropierea afectivă de elev nu distruge respectul ci e un câştig reflectat direct în rezultatele învăţării.

De exemplu, la pagina 65, autoarea enumeră în paralel acţiuni favorabile/nefavorabile contactului interpersonal, abordate din diferite perspective. O parte din acestea sunt cunoscute şi se impun în condiţiile învăţământului actual: este evident că, la nivel senzorial, este recomandat să existe un contact vizual şi auditiv direct, spre deosebire de efectele negative pe care le generează o ocolire a privirii sau a ascultării (de câte ori, elevi fiind, nu am avut impresia că un anumit profesor ne aude, dar nu ne ascultă?).

Apoi, deşi poate că nu întotdeauna acordăm atenţia cuvenită, şi distanţele au rolul lor. E recomandabil să reducem distanţele fizice prin plimbatul printre bănci, prin renunţarea la poziţia ,,privilegiată şi dominatoare” pe care ne-o oferă catedra (deşi acest statut a fost câştigat prin ani de muncă şi renunţări), respectul nu se dobândeşte dacă vom sta doar în spatele acestui spaţiu decretat ca fiind prin excelenţă al dascălului.

Apoi autoarea aminteşte o afirmaţie a unui alt pedagog (Samuel Ball) care constata că, din păcate, ,,există mulţi profesori care nu se preocupă de efectul pe care îl au asupra personalităţii elevilor. Ei se mândresc cu arta de a transforma şi transmite complet cunoştinţe teoretice, nu de a transforma vieţi.”

După alte câteva aspecte abordate dintr-o perspectivă interesantă, originală şi uneori chiar ,,pigmentată” literar, după ce încearcă să răspundă la probleme cu care noi ne confruntăm zi de zi, cum ar fi ,,de ce nu se implică elevii în procesul de comunicare”, teoria fiind fericit îmbinată cu experimente efectuate în şcolile româneşti, autoarea ne oferă o tipologie a profesorilor având drept criterii competenţa de a opera cu mesaje cu caracter informaţional şi interpersonal. Iată rezultatele: ‫٭‬Pasionatul este profesorul implicat în tot ceea ce face. Este entuziast şi persuasiv în orice situaţie: când predă lecţia, dar şi când discută cu elevii despre ultimul film vizionat, de exemplu. Creează impresia că nu are probleme personale, de aceea e oricând gata să acorde sprijin, e un bun ascultător, e stimulativ şi prietenos. ‫٭‬Specialistul este profesorul precis, riguros, exigent în formularea sarcinilor şi în verificarea performanţelor. Este doct în domeniul său, dar este în acelaşi timp distant, critic, gata de a sancţiona. Comunicarea sa se limitează doar la conţinuturile şcolare şi, dacă uneori face aprecieri interpersonale, şi atunci e critic. Ştie să gestioneze la maximum timpul pe care îl are la dispoziţie, deoarece nu pierde vremea cu ,,nimicuri”. ‫٭‬Simpaticul este acel dascăl gata oricând să facă aprecieri interpersonale. Este interesat de problemele elevilor şi tratează conţinutul şcolar cu o anumită detaşare, de aceea de multe ori se lansează în discuţii colaterale, amuzante pentru elevi. ‫٭‬Intrusul este omul care nu şi-a găsit vocaţia. Se pierde în detalii, e ambiguu în exprimare, e detaşat şi distanţat atât de conţinuturi, cât şi de elevi. Stângaci, creează disconfort în colectivul şcolar, fără a înţelege cine este răspunzător pentru aceasta. Se plânge mereu de lipsa de disciplină la clasele unde predă şi caută vinovaţii pentru această stare de lucruri. El a nimerit în câmpul educaţional din întâmplare, prin forţa ...lucrurilor.

Rămânând în zona pedagogică a profilului educaţional al dascălului, vom încheia cu rememorarea celor trei stiluri didactice considerate deja ,,clasice”: ☻Stilul autoritar este bazat pe autocentrism (supradimensionează rolul şi puterea pe care le deţine profesorul, minimalizând evident rolul interlocutorului), pe egoism (manifestă neîncredere în interlocutor, atribuindu-i elevului un rol pasiv), pe comunicarea unilaterală (accentul cade pe transmiterea mesajului educaţional); ☻ Stilul democratic este unul echilibrat (vede în elev un partener de discuţie, nu neapărat ca pe un egal), altruist (îşi manifestă încrederea în posibilităţile elevului), bilateral (caută prilejuri de a dialoga cu elevii şi de a împărţi ci ei ideile, practică o comunicare interactivă); ☻ Stilul laissez-faire are ca protagonist un profesor opac (atât propriul rol, cât şi cel al elevului se ,,bucură” de o slabă reprezentare), indiferent (rolurile sale sunt incerte, se detaşează de rolurile pe care le atribuie întâmplător elevului), cu un stil de comunicare aleatoriu (maniera sa de comunicare este ambiguă, contradictorie, de aceea circuitul informaţional se realizează întâmplător, aşa cum se realizează şi feed-back-ul).

Dragii mei cititori, aştept de la voi sugestii pentru articolele următoare; spuneţi-mi ce v-ar interesa să aflaţi şi dacă această ,,lecţie” are vreo finalitate.

XVIII

Prof. Anca Baroi

Union européenne (UE) ***(cadre institutionnel organisant l’espace communautaire européen et la coopération politique, économique et monétaire entre ses vingt-cinq États membres)

2005 decembrie L’Union européenne (UE) a été instituée par le traité signé à Maastricht 7 février 1992 — ratifié en 1992 et 1993 — par les douze pays membres de Communauté européenne : la Belgique, le Danemark, la France, l’Allemagne, Grande-Bretagne, la Grèce, l’Irlande, l’Italie, le Luxembourg, les Pays-Bas, Portugal et l’Espagne. Ces pays ont été rejoints, le 1er janvier 1995, par la Suède, Finlande et l’Autriche et, le 1er mai 2004, par Chypre, l’Estonie, la Hongrie, Lettonie, la Lituanie, Malte, la Pologne, la République tchèque, la Slovénie et Slovaquie.

le la la le la la la

13

Aux termes du traité sur l’Union européenne (ou traité de Maastricht), l’Union est fondée sur les Communautés européennes, dont le siège est établi à Bruxelles : la Communauté européenne du charbon et de l’acier (CECA), créée en 1951, la Communauté économique européenne (CEE) et la Communauté européenne de l’énergie atomique (CEEA), toutes deux créées en 1957. Ces trois institutions ont fusionné en 1967. Depuis 1993, l’espace communautaire est devenu un marché unique, dans lequel les biens, les capitaux, les services et les personnes peuvent circuler librement, conformément à l’Acte unique signé en 1986. Le traité de Maastricht a instauré, par ailleurs, de nouvelles politiques et de nouvelles formes de coopération, ouvrant la voie à une future union politique.

A D A S T R A

Il a prévu la réalisation d’une Union économique et monétaire (UEM) qui a abouti à la création d’une Banque centrale européenne et d’une monnaie unique : l’euro, entré en circulation le 1er janvier 2002. Le 17 juin 1997, au terme de la Conférence intergouvernementale (CIG) ouverte en 1996, un nouveau traité, révisant celui de Maastricht, a été adopté par les Quinze à Amsterdam. Le traité d’Amsterdam est entré en vigueur le 1er mai 1999, et le traité de Nice le 1er février 2003. Le traité établissant une Constitution pour l’Europe a été signé par les vingt-cinq chefs d’État et de gouvernement de l’Union européenne le 29 octobre 2004.

Le Parlement européen est le seul organe de l’Union européenne dont les membres sont directement élus par les citoyens de ses États membres. Les sièges sont répartis en fonction de l’importance de la population de chaque État membre ; en 1994, l’Allemagne réunifiée a obtenu la représentation la plus importante avec 99 sièges, la France a disposé de 87 sièges, de même que l’Italie et le Royaume-Uni, et le reste des sièges a été attribué comme suit : 64 pour l’Espagne ; 31 pour les Pays-Bas ; pour la Belgique, la Grèce et le Portugal 25 chacun ; 22 pour la Suède ; 21 pour l’Autriche; pour le Danemark et la Finlande 16 chacun ; 15 pour l’Irlande et 6 pour le Luxembourg, soit 626 sièges. En 2004, le nombre de députés au Parlement européen a été porté à 732, se répartissant ainsi : 99 pour l’Allemagne ; pour la France, l’Italie et le Royaume-Uni 78 chacun ; pour l’Espagne et la Pologne 54 chacun ; 27 pour les Pays-Bas ; pour la Belgique, la Grèce, la Hongrie, le Portugal et la République tchèque 24 chacun ; 19 pour la Suède ; 18 pour l’Autriche ; pour le Danemark, la Finlande et la Slovaquie 14 chacun ; pour l’Irlande et la Lituanie 13 chacun ; 9 pour la Lettonie ; 7 pour la Slovénie ; pour Chypre, l’Estonie et le Luxembourg 6 chacun ; 5 pour Malte.

Le Conseil européen de Copenhague du 13 décembre 2002 constitue une étape décisive sur la voie de l’élargissement de l’Union européenne à 25 États membres, au terme de longues discussions financières, liées notamment à la politique agricole commune. En ce jour qualifié d’« historique » par les chefs de gouvernement, il est annoncé que dix pays — la Pologne, la Hongrie, la République tchèque, la Lituanie, l’Estonie, la Slovaquie, la Slovénie, la Lettonie, Chypre et Malte — entreront au sein de l’Union européenne le 1er mai 2004. La Roumanie et la Bulgarie devraient rejoindre l’UE en 2007, tandis que les discussions avec la Turquie restent ouvertes. Le financement de l’élargissement est fixé à 40,8 milliards d’euros pour la période 2004-2006.

Prof. florica palamaru AMUSONS-NOUS !!!

Chers lecteurs, vous êtes invités à vous détendre avec quelques blagues et devinettes françaises et en même temps vous pouvez vérifier vos connaissances de langue. Cela pourrait être drôle! ♣Quel est le comble pour une couturière? - Réponse: De perdre le fil de la conversation. ♣Quel est le comble pour un magicien? - Réponse: De chercher sa baguette chez le boulanger. ♣Quel est le comble pour le petit chaperon rouge? - Réponse: C'est d'avoir une faim de loup. ♣Quel est le comble du comble? - Réponse: C'est un muet qui dit à un sourd qu'un aveugle est en train de les espionner en se cachant derrière les cheveux d'un chauve. ♣Qui est-ce qui pleure quand on lui tourne la tête? - Réponse: Le robinet. ♣Quel est le poisson qui ne fête jamais son anniversaire? - Réponse: Le poisson pané (pas né). ♣Quel est le féminin de „assis devant la télé”? - Réponse: „Debout dans la cuisine”, bien sûr. ♣Pourquoi dit-on que les carottes sont bonnes pour la vue? - Réponse: Parce qu'on n'a jamais vu des lapins porter des lunettes. ♣Quel est le sandwich le plus économique? - Réponse: Le sandwich au cactus, car en même temps qu'on le mange, il cure les dents. ♣Que dit une fourmi lorsqu'elle rencontre une énorme fourmi? - Réponse: - Vous alors, vous êtes fourmidouble!!!

Revista AD ASTRA este publicaţie înregistrată la Biblioteca Naţională a RomânieiCentrul Naţional de Numerotare Standardizată Ad Astra /Piatra Neamţ

ISSN 1841 – 673X Document M-2005 -publicaţia respectă Legea nr.

111/1995 şi Legea nr. 186/2003, privind promovarea culturii scrise -toate drepturile rezervate-

a cherché pour vous... sur l'internet, prof. Loredana Mitrea

XIX

De iarnă...

Steluţe gingaşe de-argint Cad valuri, valuri pe pământ...

Prin înserarea azurie, Cuprinsul tot i-o feerie.

Un clinchet viu de clopoţel, O sanie, doi cai şi-un bătrânel Îşi fac cu greu drum prin zăpadă, Venind din târg spre sat în mare grabă.

Copiii sar, se veselesc, Cu bulgări faţa şi-o roşesc Fac tumbe, râd, se iau la harţă Tot dealu-i alb şi plin de viaţă.

Încet, încet, seara se lasă, Copiii toţi pleacă spre casă, În cojocele şi-opincuţe, Ducând cu ei un şir de săniuţe.

În noaptea albă, o umbră mai răzbate, Un băieţaş cu mâinile-ngheţate...

Având cu el un clopoţel şi-o dobă, Urcă la deal, gândindu-se la sobă.

George Aurelian Chiriac cl. a XII-a A

COORDONATOR: PROF. ANA VÎRLAN CORP REDACTIONAL : PROFESORI: MARIA blaga, maria BOTEZ, Vasile filimon, ilie popescu ELEVI: CARBUNARIU MIRCEA, IOSUB MARIA-MONICA, isac alina, moisei andra (CL. A IX-A B), marius mihaila (cl. A x-a a), galusca alexandru, gatej flavius, nicolau toma, popa ioan-tudor (cl. A x-a c), diaconu marian, gadioiu codrin (cl. A xi-a a), pantiru ionut, podariu Ramona (cl. A xi-a B), adumitroaie andrei, miron alexandru, SAVA CODRIN (cl. A xIi-a a), asandei Diana, cobuz cosmin, ilisei ovidiu (cl. A xiI-a b), EDITARE:”document m” ADRESA REDACTIEI: str. Obor nr. 2, piatra neamt, tel. 233.605 Email: ad.astra@personal.ro sau ad.astra1999@gmail.com Pret: 3,00 ron (30.000 lei)

ISSN 1841 – 673X