Cap5mod2

Sword Art Online - Aincrad

45

Capitolul 5 După ce mi-am încheiat lupta cu un inamic formidabil, care-și căuta prada prin Zona Labirintului a celui de-al 74-lea nivel, am încercat să-mi amintesc drumul pe unde am mers și am răsuflat ușurat când am zărit lumina de la intrare. Mi-am golit capul de toate gândurile, am trecut repede de poartă și am luat o gură mare de aer proaspăt. În fața mea, o alee îngustă ducea către pădurea deasă, stufoasă și sălbatică. În spate, zona labirintului din care tocmai ieșisem se înălța către cer - până la podeaua nivelului următor, ca să fiu mai exact. Din cauza faptului că scopul jocului era de a ajunge în vârful castelului, dungeon-urile acestei lumi nu erau labirinturi subterane, ci erau ca niște turnuri. În orice caz, conceptul de bază nu era schimbat: locul era plin de monștri mult mai puternici decât cei care umblau pe câmpurile deschise, iar boss-ul, șeful zonei și cel mai puternic monstru din labirint, te aștepta în locurile cele mai îndepărtate. În prezent, aproximativ 80 de procente din labirintul nivelului 74 fusese explorat sau, cu alte cuvinte, fusese cartografiat. Foarte probabil că în vreo două zile va fi descoperită și camera șefului de nivel, după care va fi convocată o echipă mare, foarte puternică, pentru a-l înfrunta. Chiar și eu, ca jucător singur, voi lua parte la acea luptă.

Am zâmbit, fiind în același timp și plin de așteptări, și frustrat, după care am început să înaintez pe alee, către pădure.

Pentru moment, Algade, orașul în care mă stabilisem, era cel mai mare din Aincrad, fiind localizat la nivelul 50. Totuși, ținând cont doar de întindere, Orașul Începuturilor era ceva mai mare, dar în prezent acel loc devenise în totalitate o bază a Armatei, așa încât era destul de inconfortabil să locuiești acolo.

Sword Art Online - Aincrad

46

Imediat ce am ieșit din zona câmpiei peste care se lăsa întunericul, am văzut întinzându-se înaintea mea o pădure plină de copaci bătrâni și contorsionați. Dacă aș fi luat-o tot înainte, prin ea, după 30 de minute aș fi ajuns în zona de locuințe a celui de-al 74-lea nivel, iar de acolo aș fi putut folosi o Poartă de Teleportare către Algade.

Putem folosi oricând un item din inventarul meu pentru teleportarea imediată, direct în Algade, dar întrucât era destul de scump de folosit, preferam să apelez la el doar în cazul în care m-aș fi aflat într-o situație periculoasă. Mai era ceva timp până când soarele ar fi dispărut complet, așa că am rezistat tentației de a mă reîntoarce acasă în cel mai rapid mod posibil și am intrat în pădure. În mod normal, marginile fiecărui nivel din Aincrad erau deschise către cerul liber, cu excepția zonelor în care se aflau stâlpii de sprijin. Astfel, copacii păreau a fi în flăcări datorită luminii soarelui la apus, care pătrundea printre deschizături. Ceața care plutea printre razele de lumină strălucea puternic în amurg. Cântecul păsărilor, care era obișnuit în timpul zilei, acum răsuna ici și colo, în timp ce crengile care se legănau în vânt păreau a face un zgomot mai mare decât de obicei.

Eram conștient de faptul că puteam să mă lupt cu orice monstru din această zona, chiar fiind pe jumătate adormit, totuși, teama cauzată de întuneric este greu de înlăturat. Un sentiment asemănător celui pe care-l avusesem odată în copilărie, când îmi pierdusem calea către casă, începea să se înfiripeze în mine. Dar n-aș fi putut spune că îmi displăcea acest sentiment.

Uitasem de această teamă primitivă atunci când trăiam în lumea normală.

Sentimentul de singurătate pe care îl ai atunci când călătorești prin sălbăticie, fără să vezi pe nimeni în jur, oricât de mult te-ai uita – ai putea numi asta drept esență a unui joc RPG. În timp ce mă aflam absorbit în aceste amintiri nostalgice, un strigăt puternic ajunse la urechile mele. Se auzi doar pentru un scurt moment, puternic și limpede, aproape ca un sunet de fluier. M-am oprit și am încercat să localizez direcția din care venea sunetul. Se spune că atunci când vezi sau auzi ceva ce nimeni n-a mai văzut sau auzit înainte, înseamnă ori că ești foarte norocos, ori că ai un ghinion foarte mare.

Fiind un solo player, un jucător singuratic, eram bine antrenat în abilitățile de detectare a inamicilor (Scan for Enemy skill). Această abilitate mă ajuta să nu cad în ambuscade și, pe măsură ce abilitatea devenea tot mai puternică, puteam detecta și monștrii care în mod normal aveau atributul „ascuns”. Astfel, aș fi putut vedea un monstru care se ascundea printre ramurile copacilor de la o distanță mai mare de zece metri.

Sword Art Online - Aincrad

47

Nu era foarte mare. Avea o blană de culoare verde închis, pentru a se camufla printre frunzele copacilor, iar urechile erau mai mari chiar și decât corpul. În timp ce mă concentram asupra lui, deveni selectat drept țintă și un cursor galben apăru în dreptul lui, împreună cu numele pe care-l avea.

Respirația mi se opri imediat cum am văzut acest nume: „Ragout Rabbit”. Era atât de rar încât merita atributul de „super”.

Era pentru prima dată când vedeam așa ceva cu adevărat; până acum doar auzisem de el. Acest iepure grăsuț, care se ascundea printre crengi, nu era prea puternic, nici nu oferea prea multă experiență, dar…

Am tras încet o toporișcă de le brâu. Abilitatea mea pentru arme de aruncat nu era foarte mare, o alesesem doar ca o ramură a arborelui meu de abilități, la un moment dat. Dar auzisem că Ragout Rabbit era cel mai rapid monstru cunoscut, așa încât nu aveam foarte multă încredere că l-aș fi putut omorî doar cu sabia.

Aveam doar o singură ocazie pentru a ataca înainte de a fi observat. Am ridicat toporișca, am înălțat o rugăciune zeilor vânătorii și am intrat în poziția Single Shot.

Oricât de mică ar fi fost abilitatea mea pentru aruncare, ea era sprijinită de o dexteritate foarte mare, așa că mâna aruncă arma cu o mișcare rapidă, aproape de neobservat. Toporișca străluci o dată înainte de a intra între crengi. Imediat ce atacul avu loc, cursorul care îmi arăta direcția în care se afla iepurele se coloră în roșu, având bara pentru HP lângă el. Un țipăt ascuțit veni din direcția în care aruncasem arma, iar bara HP licări puțin, după care scăzu brusc la zero. Imediat se auzi sunetul familiar al poligoanelor spulberate.

Am strâns pumnul stâng și mi-am ridicat brațul, deschizând meniul principal. Am intrat cât am putut de repede în inventar, chiar și mișcările mele părându-mi prea lente. Era chiar acolo, în capul listei obiectelor nou dobândite: „Carne de Iepure”. Era un obiect foarte rar, care putea fi vândut altor jucători cu un preț de minimum o sută de mii de Col. Acești bani ar fi fost de ajuns pentru a-ți fabrica un set complet de armură, și încă ți-ar mai fi rămas ceva rest. Motivul pentru care costa atât de mult era unul destul de simplu: această carne era unul dintre cele mai delicioase ingrediente disponibile în joc.

Sword Art Online - Aincrad

48

Simplul act de a mânca era cam singura plăcere în S.A.O., dar, de obicei, singurele feluri pe care le puteai mânca erau supa și un fel de pâine care avea gustul pâinii de la țară din Europa – pe care nu-l cunoșteam prea bine, dar așa fusese stabilit. Cei câțiva jucători care-și antrenaseră abilitățile de gătit stabiliseră aceste lucruri după multe deliberări, pentru a le permite și celorlalți jucători să mănânce o gamă mai largă de feluri. Dar nici cu asta nu a fost ușor, așa că, drept regulă generală, toți jucătorii au fost privați de gustul mâncării.

Bineînțeles, situația mea curentă nu era foarte diferită și nici nu pot să spun că-mi displăcea supa și pâinea pe care NPC-urile din restaurante le vindeau frecvent. Dar, din când în când, nevoia de a lua o gură de carne gustoasă mă copleșea.

Am stat privind la numele ingredientului timp de ceva vreme, întrebându-mă ce ar trebui să fac. Șansele de a mai dobândi vreodată acest ingredient erau foarte scăzute. Ca să fiu sincer, mai degrabă l-aș fi mâncat.

Dar cu cât era rangul ingredientului mai mare, cu atât mai mare era și nivelul abilității necesare pentru a-l găti. Astfel, trebuia să găsesc un maestru bucătar care să poată găti iepurele pentru mine.

Dar nu știam pe nimeni. De fapt, știam câțiva, dar a-i căuta peste tot pentru ceva de genul acesta ar fi fost destul de plictisitor. Mai mult, cam era timpul pentru a-mi cumpăra un echipament nou, așa că, până la urmă, m-am decis să îl vând.

Am închis fereastra ca să scap de orice regret aș fi putut avea și am cercetat din nou împrejurimile, folosindu-mi abilitățile de căutare. Nu prea erau șanse ca vreun tâlhar să apară în zonele din linia întâi, dar niciodată nu poți spune că ți-ai luat destule precauții atunci când ai un obiect de clasă S în inventar.

Puteam să-mi cumpăr oricâte obiecte pentru teleportare aș fi vrut cu banii obținuți din vânzarea iepurelui, așa că am hotărât să minimizez riscurile și am început să cotrobăi prin buzunare, după un cristal. Am scos un cristal de forma unui cilindru cu opt fațete, care strălucea într-o culoare albastră, puternică. Cele câteva obiecte magice din această lume lipsită de magie, aveau toate forma unor nestemate colorate. Albastrul era pentru teleportare, roz era culoarea pentru recuperarea energiei vitale, verdele pentru antidoturile contra diferitelor otrăvuri și așa mai departe. Toate erau obiecte ajutătoare, consumabile, care-și produceau efectul imediat, dar erau și destul de scumpe.

De aceea, mulți obișnuiau să folosească lucruri mai ieftine, cum erau poțiunile cu acțiune mai lentă, atunci când scăpau dintr-o luptă.

Sword Art Online - Aincrad

49

Spunându-mi că aceasta era, fără îndoială, o situație de urgență, am strâns în mână cristalul albastru și am strigat: — Teleportare! Algade!

Imediat după aceasta s-a auzit bine cunoscutul sunet de clopoțel, iar cristalul din mâna mea s-a sfărâmat în mii bucăți. În același timp, corpul mi-a fost învăluit într-o lumină albastră, iar pădurea a început să dispară din fața ochilor mei, ca și cum s-ar fi topit. A urmat o sclipire de lumină mai puternică și, după ce s-a terminat, teleportarea a fost gata. Foșnetul frunzelor a fost înlocuit de zgomote de ciocan făcute de un fierar și de sunetele orașului, care mi-au invadat urechile. Locul în care mă aflam acum era Poarta de Teleportare, situată în centrul orașului Algade. În mijlocul pieței circulare se afla o poartă uriașă, de peste cinci metri înălțime, făcută din metal. În cadrul acestei porți, aerul se învolbura de parcă era un miraj, iar cei care se teleportau veneau sau plecau prin poartă. Din acest centru plecau patru străzi largi, iar pe fiecare din aceste străzi se aflau nenumărate magazine și ateliere. Jucătorii care voiau să ia o mică pauză după o lungă zi de explorare, sau care voiau doar să se odihnească, stăteau de vorbă în diferitele restaurante care ofereau mâncare, sau în baruri. Dacă cineva ar fi încercat să descrie orașul Algade într-un singur cuvânt, acesta ar fi fost „încâlceală”.

Străzile nu erau chiar așa de largi ca cele din Orașul Începuturilor, iar aleile care le întretăiau acopereau tot orașul. Existau magazine despre care nu puteai spune nici măcar ce vând, iar unele hanuri dădeau impresia că n-ai mai fi putut ieși din ele dacă îndrăzneai să intri.

Au existat cu adevărat jucători care s-au rătăcit din întâmplare printre străduțele lăturalnice ale orașului, hoinărind zile întregi până să reușească să

Sword Art Online - Aincrad

50

ajungă iar în zona centrală. Trăiam în acest oraș de aproape un an, dar nu cunoșteam nici jumătate din aceste străduțe. Chiar și caracterele NPC din această zonă erau ciudate, fiind greu să-ți dai seama de clasa lor. Toate acestea te făceau să gândești că și jucătorii care foloseau acest oraș drept bază a lor, erau măcar puțin ciudați.

Dar mie îmi plăcea senzația oferită de aceste străzi. Nu era o exagerare să spun că singurele momente în care mă simțeam liniștit erau cele în care stăteam la o terasă a unui restaurant pe care-l cunoșteam bine, la un colț de stradă, sorbind dintr-un ceai care avea un miros deosebit. De fapt cred că mă simțeam bine datorită faptului că semăna cu un magazin din viața reală pe care obișnuiam să-l frecventez… Sau poate că nu.

Gândind că voi face o afacere cu ingredientul de iepure în drum spre casă, am început să merg către zona cu magazine. Am pornit pe drumul care ducea către vest din piața centrală, îndreptându-mă spre un magazin pe care-l cunoșteam. După ce mi-am făcut loc prin mulțime, am ajuns acolo. Era un magazin mic, cinci jucători s-ar fi simțit înghesuiți în el, și avea mărfuri de toate felurile, ca orice magazin condus de către un jucător: unelte, arme, chiar și ingrediente pentru gătit, toate amestecate.

Proprietarul magazinului tocmai se târguia cu clienții.

Existau două moduri de a vinde obiecte. Unul dintre ele era să vinzi unui caracter NPC, un caracter controlat de către sistem. Astfel, nu exista pericolul de a fi păcălit, dar prețul era mereu același. Pentru a împiedica inflația, prețul era stabilit astfel încât să fie mai mic decât prețul real al pieței.

Celălalt mod de a vinde era să faci schimb cu un alt jucător. În acest mod puteai vinde obiectele la un preț mai mare, dacă erai bun negociator, dar trebuia să găsești pe cineva care să aibă nevoie de acele obiecte, iar certurile între jucători, care apăreau din cauza schimburilor, nu erau ceva neobișnuit.

Din aceste motive, au început să apară jucătorii specializați în comerțul cu diferite obiecte. Dar aceștia nu puteau trăi numai din comerț. Ca și clasele de tehnicieni, ei trebuiau să-și umple jumătate din locașurile pentru abilități cu talente care nu aveau legătură cu lupta, ci cu meseria lor. Dar asta nu însemna că nu trebuiau să se implice în luptă și că puteau sta la distanță de câmpul de luptă. Comercianții aveau de luptat pentru bunurile lor, la fel ca tehnicienii, care luptau pentru ingrediente. Și, bineînțeles, viața lor era mai grea decât cea a războinicilor. Era greu pentru ei să simtă sentimentul înălțător al înfrângerii inamicului.

Sword Art Online - Aincrad

51

Astfel, singurul motiv pentru care jucătorii alegeau aceste clase era nobilul motiv de a-i ajuta pe ceilalți, pe cei care luptau zi de zi în linia întâi.

Așa că aveam un respect profund pentru ei, chiar dacă îl țineam secret. …Ei bine, poate că îi respectam, dar la fel de adevărat era și faptul că personajul din fața mea arăta ca și cum ar fi fost foarte departe de noțiunea de auto-sacrificiu.

— În regulă, deci, am stabilit! Douăzeci și cinci de piei de Dust Lizard pentru cinci sute de Col! Proprietarul magazinului, la care veneam adesea, pe nume Agil, îl bătea prietenește pe spate cu brațul lui puternic pe clientul său, un sulițaș slab. Apoi deschise repede fereastra pentru schimburi și introduse cantitățile și valorile în lista lui. Clientul încă mai stătea pe gânduri, dar imediat ce văzu fața lui Agil, care arăta destul de înfricoșător pentru a da impresia unui războinic experimentat – de fapt Agil își maximizase și clasa de luptător cu topoare, la fel ca pe cea de comerciant – introduse și el obiectele în lista de schimburi, după care apăsă butonul OK. — Îți mulțumesc foarte mult, ca întotdeauna! Te mai aștept la magazinul meu!

Agil îl mai bătu o dată pe spate pe sulițaș și îi zâmbi larg. Pieile de Dusk Lizard, niște reptile care ieșeau mai ales la căderea serii, erau folosite pentru crearea de armuri cu un înalt standard. Mie mi se părea oricum că 500 de Col era prea puțin, dar am tăcut din gură. Am stat liniștit și am așteptat ca sulițașul să plece. „O să iau asta drept lecție să nu cedez niciodată atunci când mă târguiesc cu cineva”, mi-am spus în gând.

— Hei, ai aceeași nerușinare în afaceri ca de obicei!

Gigantul chel se uită înspre mine și zâmbi: — Hei, Kirito. Moto-ul magazinului nostru este „Cumpără ieftin și vinde ieftin”, spuse el, fără nici un semn de remușcare.

— Partea cu „vinde ieftin” mi se pare cam dubioasă, dar asta nu prea contează. Vreau și eu să-ți vând ceva.

— Ești un client care mă vizitează regulat, așa că n-o să te păcălesc. Hai, să vedem ce-ai adus… În timp ce rostea aceste cuvinte, Agil își întinse gâtul lui scurt și gros pentru a se uita la fereastra de schimburi cu obiectele pe care le aveam de oferit.

Sword Art Online - Aincrad

52

Avatarurile din SAO erau replici ale corpurilor noastre reale, care fuseseră create prin multiple scanări și calibrări. Dar, de fiecare dată când îl priveam pe Agil, mă întrebam cum poate cineva să aibă un corp care să i se potrivească atât de bine. Tot corpul îi era numai mușchi, iar capul arăta ca cel al unui răufăcător wrestler profesionist. În plus, renunțase și la păr, unul dintre puținele lucruri care puteau fi particularizate în funcție de preferințele fiecăruia. Rezultatul era cel puțin la fel de înspăimântător ca înfățișarea unui monstru barbar. În ciuda acestor lucruri, avea o față fermecătoare și arăta ca un copil atunci când zâmbea. Îi dădeai aproape treizeci de ani, dar nu-ți puteai imagina în niciun fel cu ce s-ar fi putut ocupa în viața reală. Iar a nu-i întreba pe jucători despre „Lumea cealaltă” era o regulă nerostită în această lume.

Ochii lui, care priveau de sub sprâncenele groase, se măriră deîndată ce văzură fereastra de schimburi.

— Uau, acesta este un obiect rar, de gradul S! Carne de Ragout Rabbit, e prima oară când văd așa ceva… Kirito, nu ești sărac, nu-i așa? Nu te-ai gândit că mai degrabă îl mănânci?

— Sigur că m-am gândit! E aproape imposibil să mai găsesc vreodată așa ceva… Dar este, de asemenea, foarte greu și să găsești pe cineva cu abilitatea de gătit suficient de mare pentru a-l putea pregăti cum se cuvine.

Chiar în timp ce rosteam aceste cuvinte, cineva mă atinse pe umăr.

— Kirito-kun.

Sword Art Online - Aincrad

53

Era o voce feminină. Nu erau prea multe fete care să-mi știe numele. De fapt, în această situație era doar una singură. Am apucat repede mâna care încă îmi atingea umărul și am spus: — Am găsit bucătarul!

— C-Ce? Având mâna în mâna mea, persoana nu-și găsea cuvintele, în timp ce o expresie suspicioasă începea să i se contureze pe față.

Fața mică, înconjurată de părul castaniu lung și drept, avea o formă ovală, iar ochii ei strălucitori, de culoarea alunei, erau aproape orbitori.

Corpul subțire îi era acoperit de o uniformă de luptă alb-roșie, iar sabia scurtă, de tip floretă, stătea în teaca ei din piele albă.

Numele ei era Asuna. Era atât de renumită, încât aproape toți cei din SAO o cunoșteau. Erau multe motive pentru aceasta, primul fiind acela că era una dintre puținele fete jucătoare și, de asemenea, avea o înfățișare frumoasă, căreia nu-i lipsea nimic. Femeile frumoase erau o prezență extrem de rară în joc, probabil ai fi putut să le numeri pe degete.

Ea mai era recunoscută și din cauza uniformei, care aparținea ghildei „Cavalerii Sângerii”. Membrii ei erau numiți KoB, inițialele de la Knights of Blood și, dintre multe ghilde, toți îi știau ca fiind cei mai buni.

Ghilda „Cavalerii Sângerii” era o ghildă de mărime medie, de aproximativ treizeci de jucători, dar erau toți de nivel înalt, războinici foarte experimentați, liderul lor fiind cel mai puternic jucător, aproape o legendă în SAO. De asemenea, în ciuda înfățișării ei delicate, Asuna era locotenentul

Sword Art Online - Aincrad

54

liderului, având rangul imediat sub acesta. Abilitățile ei de luptă cu sabia erau excepționale, fiind atât de bune încât își câștigase renumele de „Fulger”.

Astfel, înfățișarea și îndemânarea ei la mânuitul sabiei erau idealul a șase mii de jucători. Ar fi fost ciudat să nu devină renumită, în aceste condiții.

Avea numeroși admiratori, unii aproape că o divinizau, dar mai erau și din aceia care manifestau doar ură. Din aceste motive, uneori lucrurile erau destul de incomode pentru ea.

Deoarece era o luptătoare de mare clasă, nu prea avea cine să o provoace la o confruntare directă, dar, întrucât ghilda voia să arate că o protejează, era mereu însoțită de una sau două gărzi de corp. Chiar și acum erau doi bărbați la câțiva pași în spatele ei, complet echipați în uniformele KoB. Unul din ei, cu părul prins într-o coadă, se uita fix la mine, care o prinsesem pe Asuna de mână.

I-am dat drumul la mână și am spus: — Ce s-a întâmplat, Asuna? Cum de vii într-un loc așa sărăcăcios ca acesta?

Pe fața omului cu părul prins în coadă apăru imediat o grimasă, probabil din cauză că nu m-am adresat Asunei cu titlul cuvenit, și la fel se întâmplă și cu proprietarul magazinului, din cauză că am spus că se află într-un loc sărăcăcios. Dar pe fața proprietarului se lărgi un zâmbet, imediat ce auzi salutul Asunei: — A trecut ceva vreme, Agil-san.

Asuna se uită iar la mine, cu o expresie de nemulțumire întipărită pe față.

— Hei, ce spui? După ce-am trecut prin atâtea ca să văd dacă mai trăiești, să te invit la următoarea luptă cu boss-ul de nivel, care va avea loc în curând!

— Deja mă ai în lista de prieteni, așa că era de-ajuns să te uiți acolo.

Oricum, m-ai putut găsi doar din cauză că ai folosit abilitatea de urmărire a prietenilor pe harta ta.

Asuna își întoarse privirea într-o parte imediat ce auzi răspunsul meu.

Rolul ei de locotenent în ghildă o făcea răspunzătoare de progresul în cadrul jocului, iar o parte a activității ei includea și căutare de jucători singuratici, așa ca mine, pentru a-i invita în grup atunci când aveau loc luptele cu vreun boss. Dar chiar și așa, să mă caute ea însăși, în persoană, era ceva deosebit.

Uitându-se la expresia mea, pe jumătate obosită, pe jumătate uimită, Asuna își puse mâinile în șold și, ridicându-și bărbia, spuse:

Sword Art Online - Aincrad

55

— Ei bine, văd că încă ești în viață, iar asta e tot ce contează. Dar ce voiai să spui? Întrebai ceva de un maestru bucătar?

— O, da, așa e. Cât de mare este acum nivelul tău în gătit?

Din ceea ce știam, Asuna se concentra asupra ridicării nivelului abilității de a găti de fiecare dată când avea ceva timp liber între antrenamentele pentru lupta cu sabia. Răspunse întrebării mele cu un zâmbet plin de mândrie: — Ascultă și minunează-te! Am dobândit titlul de „maestru” săptămâna trecută.

— Ce?!

Nu e… întreagă la cap.

Pentru un moment am crezut că am spus-o cu voce tare. Antrenarea abilităților era o chestie plictisitoare și extrem de consumatoare de timp.

Dobândeai titlul de maestru numai după ce treceai de 1000 de niveluri. Pe lângă asta, nivelurile nu aveau nimic de-a face cu abilitățile și creșteau prin câștigarea de puncte de experiență. Lucrurile care creșteau odată cu nivelurile erau HP-ul, puterea, unele proprietăți, cum ar fi dexteritatea, de exemplu, și numărul de abilități pe care le puteai învăța. În acel moment eu aveam 12 locașuri pentru abilități, dar ocupate erau numai cel pentru abilitatea de luptă cu sabia de o singură mână, cel cu abilitatea de detectare a inamicilor, „Scan for Enemy” și cel cu abilitatea „Weapon Guard”. Asta însemna că Asuna își petrecuse foarte mult timp și depusese extrem de mult efort pentru o abilitate care nu-i era de niciun folos în luptă.

— …Ei bine, aș vrea să te rog ceva, dacă ar fi să am încredere în abilitățile tale.

Am dat din mână și i-am arătat fereastra cu obiectele mele, pe care o consultase și Agil cu câteva momente în urmă. Asuna se uită la ea cu o oarecare suspiciune și, când privirea îi căzu asupra obiectului în discuție, ochii i se măriră citindu-i numele.

— Uau… Ăsta e… Un ingredient extrem de rar, de gradul S? — Să negociem. Dacă-l gătești, te voi lăsa să guști o gură.

Nici nu apucasem să termin de vorbit, că mâna dreaptă a „Fulgerului” Asuna mă și apucă de guler. Apoi își împinse fața la câțiva centimetri de a mea: — Dă-mi. Jumătate!

Sword Art Online - Aincrad

56

Inima îmi stătu în loc din cauza acestei ambuscade și am dat din cap fără să mă mai gândesc. Când mi-am venit în fire, era deja prea târziu. Dar, ținând cont că i-am putut vedea trăsăturile delicate de la așa o mică distanță, mi-am spus că era o afacere bună, până la urmă.

Am închis fereastra și am spus, privind spre Agil: — Îmi pare rău. Nu mai fac schimbul.

— Nu-i nimic, e în regulă… Hei, suntem prieteni, nu? Îmi dai și mie să gust puțin?

— Îți voi scrie un eseu de opt sute de cuvinte despre acel gust.

— Hei, nu fi așa!

După ce, imperturbabil, i-am întors spatele lui Agil, vocea lui încă mai răsuna, de parcă ar fi fost sfârșitul lumii. În timp ce porneam spre alee, Asuna mă apucă de mânecă: — Gătitul e foarte bun, dar unde o vom face?

— Ah… Pentru gătit mai era nevoie și de unele unelte și aparate, cum ar fi un cuptor sau o sobă, și de alte ingrediente. Erau de toate acasă la mine, dar nu puteam invita vice-comandatul KoB într-un loc atât de dezordonat cum era casa mea. Asuna se uită la mine, parcă nevenindu-i să creadă.

— Ei bine, oricum nu cred că acasă la tine ar exista toate cele necesare.

Dar aș putea găti la mine acasă și să te invit, doar de data aceasta.

Spuse un lucru atât de șocant cu o voce extrem de calmă, după care mă ignoră, în timp ce eu înghețasem, de parcă creierul meu nu mai apuca să proceseze cuvintele. Se întoarse spre gărzile de corp și spuse: — Mă voi teleporta în Salemburg imediat, așa că puteți pleca. Vă mulțumesc pentru efortul depus.

— A-Asuna-sama! Să vii printre maghernițele astea a fost și așa destul de rău, dar să inviți pe cineva atât de suspicios la tine acasă? Mai gândește-te!

Nu mi-a venit să cred ce tocmai auzisem. I s-a adresat cu apelativul „sama”. Probabil era unul din cei care o divinizau. În timp ce mă uitam la Asuna, gândindu-mă la aceste lucruri, pe fața celeilalte persoane apăru o expresie foarte nemulțumită.

— Bine, poate că ți se pare suspicios, dar abilitățile sale sunt de netăgăduit. Probabil că este cu zece nivele peste tine, Kuradeel.

— C-Ce zici? Să spui că nu sunt nici măcar egalul unuia ca ăsta!...

Sword Art Online - Aincrad

57

Vocea bărbatului răsuna pe întreaga alee. Se uita la mine cu ochii îngustați. Apoi fața i se schimonosi, ca și cum și-ar fi dat deodată seama de ceva.

— Așa e… În mod sigur ești unul din acei bătăuși, un beater!

Termenul beater era alcătuit prin alăturarea cuvintelor beta tester, verificator în faza beta a jocului, și cheater, trișor. Era un cuvânt folosit pentru cei despre care se presupunea că folosiseră avantaje incorecte, dobândite în timpul versiunii beta a jocului. Era ceva ce auzisem de nenumărate ori, dar, de oricât de multe ori aș fi auzit acel apelativ, de fiecare dată mă simțeam rănit. Fața celui care mi-a zis-o prima oară, a unui fost prieten, mi se contură în minte.

— Da, așa e. Ai dreptate. Sunt un beater.

Când m-a auzit afirmând acel lucru, cu o față lipsită de orice expresie, tipul începu să vorbească agitat.

— Asuna-sama, oamenilor de acest fel nu le pasă de nimic, decât de propria lor persoană! Nu ai nimic de câștigat asociindu-te cu ei.

Asuna, care-și păstrase calmul până în acel moment, își încruntă sprâncenele cu dezgust. Mulțimea se strânsese deja, iar cuvintele KoB și Asuna se puteau auzi ici și colo.

Aruncând o privire împrejur, Asuna îi spuse bărbatului care devenea din ce în ce mai agitat: — Te rog, pleacă acum. Ți-ai terminat treaba pe astăzi. Este un ordin.

Cuvintele fuseseră fără menajamente. După ce le rosti, mă apucă de centură și începu să meargă spre poarta de teleportare, trăgându-mă și pe mine după ea.

— Hmm,… Hei, e în regulă să-l lăsăm așa, acolo?

— Va fi bine!

Eu nu aveam absolut niciun motiv să mă plâng. Ne-am făcut loc prin mulțime, lăsându-i în urmă pe Agil, care încă era dezamăgit, și pe cele două gărzi de corp. Când am mai aruncat o ultimă privire în urmă, expresia plină de furie a bărbatului numit Kuradeel mă lovi și rămase întipărită pe retina mea.