Sword Art Online - Aincrad
6
Capitolul 2 — Ahh… ha… uahh! Loviturile de sabie care însoţțeau aceste sunete șuierară puternic, dar nu întâlniră altceva decât aerul. Imediat după asta, mistreţțul albastru, care era surprinzător de rapid pentru dimensiunea lui, porni fioros la asalt împotriva atacatorului său. Am izbucnit în râs privind cum luptătorul cu sabia a zburat prin aer, după care s-a rostogolit pe jos, din cauza loviturii puternice pe care mistreţțul i-a aplicat-o cu nasul lui turtit. — Ha, ha, ha… nu așa se face. Prima mișcare este importantă, Klein. — Ah, nenorocitul de porc! Cel care se plângea, un membru al grupului, pe nume Klein, se ridică și se uită la mine, spunându-mi pe un ton jalnic: — Dar, Kirito, chiar dacă tu spui asta… Nu pot să fac nimic în legătură cu faptul că se mișcă. Am întâlnit această persoană, care avea părul roșcat prins cu o bandană și o armură simplă, din piele, peste trupul lui subţțire, cu câteva ore în urmă. Dacă și-ar fi dezvăluit numele real, ar fi fost greu să omitem folosirea unei adresări formale, dar numele lui, Klein, și al meu, Kirito, erau ambele inventate pentru a fi folosite de caracterele noastre. Să pui -san sau -kun la sfârșitul lor, ar fi fost comic, în cel mai fericit caz. Picioarele persoanei în cauză începură să tremure. „Mi se pare că e puţțin cam ameţțit…”, mi-am spus în gând. Am luat o pietricică din pietrișul de la picioarele mele și am ridicat-o deasupra umărului. Imediat ce sistemul a detectat prima mișcare a unui skill de sabie, pietricica a și început să strălucească cu o ușoară lumină verzuie. După asta, mâna mea stângă s-a mișcat, aproape de una singură, iar pietricica
Sword Art Online - Aincrad
7
a plecat zburând, lăsând o linie dreaptă în urma ei și lovind mistreţțul exact între sprâncene. „Guiiiiţț” – a făcut mistreţțul cu furie și s-a întors către mine. — Bineînţțeles că se mișcă, nu e un manechin de antrenament. Dar dacă începi mișcarea în mod corect, sistemul va pune în funcţțiune skill-ul de sabie și va lovi ţținta pentru tine. — Mișcare… mișcare… În timp ce murmura aceste vorbe ca pe o incantaţție, Klein ridică hangerul său, un pumnal cu lama lungă și încovoiată, pe care-l ţținea în mâna dreaptă. Deși mistreţțul, care în sistem era numit „Frenzy Boar”, era un monstru care avea doar nivelul unu, Klein își pierduse aproape jumătate din HP din cauza loviturii suferite în timpul contraatacului care pătrunse printre loviturile lui haotice. Totuși, chiar dacă ar fi murit, ar fi reînviat în Orașul Începuturilor, Starting City, care se afla în apropiere. Dar să vii iar tot drumul până aici, pe terenurile de vânătoare, ar fi fost cu siguranţță cam plictisitor. Părea că mai era necesară doar o singură lovitură pentru ca lupta să se încheie într-un fel sau altul. Mi-am ridicat capul în timp ce am blocat asaltul mistreţțului cu sabia mea, pe care o purtam în mâna dreaptă. — Hmm, nu știu cum să-ţți explic… Nu e ca și cum ar fi unu, doi, trei, apoi lovitură. E mai mult, ca și cum s-ar acumula un pic de energie, iar apoi, imediat cum simţți că skill-ul, e gata să pornească, BUM!, și simţți cum ai lovit monstrul… — Bum, nu? Faţța destul de simpatică a lui Klein făcu o grimasă urâtă, în timp ce-și ridică din nou hangerul la nivelul pieptului. După o respiraţție adâncă, își coborî poziţția și ridică arma ca pentru a o băga în teaca de pe spate. De această dată, sistemul detectă poziţția corectă, iar hangerul începu să strălucească ușor cu o lumină portocalie. — Haa! Cu un strigăt ușor, Klein sări de la pământ printr-o mișcare complet diferită de cele anterioare. „Swishh” – cu un sunet ascuţțit, lama curbă desenă o traiectorie roșie, înflăcărată, prin aer. „Reaver” (Tâlharul), un skill de bază al sabiei de o singură mână, îl lovi pe mistreţț în dreptul gâtului, chiar în momentul în care se pregătea să-și înceapă atacul, și-i goli complet toată bara de HP, care era, ca și a lui Klein, pe jumătate goală.
Sword Art Online - Aincrad
8
„Guuiiiţț” – mai făcu o dată mistreţțul și corpul său mare se sparse ca sticla în nenumărate particule, lăsând în urmă niște numere de culoare violet, care arătau punctele de experienţță câștigate. — Daaa! Klein își luă o poziţție de învingător, cu un zâmbet larg pe faţță și cu mâna stângă ridicată. Am bătut palma cu el printr-un „high-five” și i-am zâmbit din nou.
— Felicitări pentru prima ta victorie… dar să știi că mistreţțul e cam la fel de tare ca viermii sau gelatinele din alte jocuri. — Chiar așa? Credeam că e aproape ca un boss sau ceva de genul ăsta! — Nicidecum. Zâmbetul meu deveni puţțin cam forţțat, în timp ce-mi băgam sabia în teaca de la spate. Chiar dacă-l necăjeam, înţțelegeam foarte bine cum se simţțea acum. Eu aveam două luni de experienţță în plus faţță de el, în timp ce el abia acum simţțea sentimentul captivant de a-ţți distruge inamicul cu propriile mâini. Klein deja începuse să folosească același skill iar și iar, strigând în timp ce-l executa, probabil ca un mijloc de antrenament. L-am lăsat să-și vadă de treabă și am privit în jurul meu. Câmpia, întinsă la nesfârșit, avea la orizont o culoare roșiatică, datorată soarelui care începea să apună. Departe, spre nord, se întrezărea silueta unei păduri, un lac strălucitor era la sud și aproape că puteam să văd înspre est zidurile care înconjurau orașul. Spre vest se vedea cerul fără limite, cu câţțiva nori aurii care pluteau în apropiere.
Sword Art Online - Aincrad
9
Ne aflam pe câmpiile care se întindeau la vest de Orașul Începuturilor, oraș care se afla în partea de nord a primului nivel din colosalul castel plutitor – Aincrad. Cu siguranţță că mai erau mulţți jucători luptându-se cu monștrii acestei câmpii, dar, din cauza mărimii enorme, niciunul nu se vedea prin apropiere. Părând în cele din urmă satisfăcut, Klein își băgă lama în teacă și veni către mine, privind și el la peisajul din jurul nostru. — Oricât de mult m-aș uita la această priveliște, tot nu-mi vine să cred că acest loc este „în interiorul jocului”. — Chiar dacă spui „în interior”, nu e ca și cum sufletele ne-ar fi fost luate sau ceva de genul ăsta. În loc să vedem și să auzim cu ochii, respectiv, cu urechile noastre, facem acest lucru cu creierul… cu ajutorul semnalelor pe care „Nerve Gear”, casca pe care o purtăm în lumea reală, i le trimite, am spus eu cu o strângere din umeri. Klein se bosumflă ca un copil. — Probabil că tu ești obișnuit deja, dar pentru mine este prima dată când fac o imersiune totală! Nu este extraordinar? Chiar… este minunat că mam născut în aceste timpuri! — Exagerezi, am spus eu, dar chiar în timp ce râdeam, eram perfect de acord cu vorbele lui.
„Nerve Gear”. Acesta este numele componentei hardware care controlează acest joc VRMMORPG – Sword Art Online. Structura de bază a acestei componente este total diferită de a celor dinaintea ei. Spre deosebire de vechile interfeţțe hardware om-mașină, de tipul monitoarelor, a ecranelor sensibile la atingere
Sword Art Online - Aincrad
10
sau a altor dispozitive care se puteau purta pe mâini, Nerve Gear avea o singură interfaţță: un dispozitiv care-ţți acoperea întregul cap și faţța. În interiorul acestei căști se găseau nenumărate unităţți de emisie-recepţție a semnalelor, prin intermediul cărora putea fi accesat însuși creierul utilizatorului. Utilizatorul nu-și folosea ochii sau urechile pentru a vedea sau a auzi – semnalele ajungeau direct în centrii nervoși din creier. În plus, mașina nu accesa doar centrii văzului și ai auzului, ci și aceia ai simţțului tactil, ai gustului, mirosului, cu alte cuvinte, ai tuturor celor cinci simţțuri. După ce-ţți puneai casca Nerve Gear și o blocai cu curelușa de sub bărbie, rosteai comanda de iniţțializare, „Link Start”, iar apoi toate zgomotele încetau și erai înconjurat de întuneric. După asta, imediat ce treceai dincolo de cercul colorat în culorile curcubeului, care apărea în mijlocul câmpului vizual, te găseai într-o altă lume, construită în întregime din date. Astfel… Acum jumătate de an, această mașină (care a început să se vândă în mai 2022) a creat cu succes o „Realitate Virtuală”. Compania de electronice care a creat Nerve Gear a denumit actul de a te conecta la această realitate virtuală… „Imersiune Totală”. Era o completă separare de realitate, potrivită cuvântului „totală”. Motivul acestei separări era faptul că Nerve Gear nu numai că trimitea semnale false celor cinci simţțuri, dar, de asemenea, bloca și redirecţționa ordinele pe care creierul le trimitea corpului. Acest lucru ar putea fi numit drept cea mai de bază cerinţță pentru a te putea mișca liber într-o realitate virtuală. Dacă trupul ar fi recepţționat semnalele emise de creier în timp ce utilizatorul se afla într-o imersiune totală, în momentul în care acesta se hotăra s-o ia la fugă, corpul din lumea reală ar fi fugit drept într-un zid. Dar, datorită faptului că Nerve Gear putea să redirecţționeze comenzile pe care creierul le trimitea către șira spinării, eu și Klein ne puteam mișca liber avatarele și puteam să ne luptăm folosind săbiile. Eram complet absorbiţți în joc. Efectul acestei experienţțe m-a captivat pe mine și pe mulţți alţții asemenea mie, până în punctul în care nu ne mai puteam întoarce la vechile dispozitive, cum ar fi ecranele tactile sau senzorii de mișcare.
Sword Art Online - Aincrad
11
Klein privea la vântul care bătea peste câmpie și la zidurile castelului, care se conturau în depărtare și aproape că avea lacrimi în ochi. — Așadar, SAO este primul joc pentru Nerve Gear pe care l-ai jucat? am întrebat eu. Klein, care avea acum o înfăţțișare calmă și plăcută, ca cea a unui luptător din epoca Sengoku1, se întoarse către mine și încuviinţță dând din cap: — Da. Avea o expresie serioasă și o înfăţțișare impresionantă, demnă de cea a unui actor dintr-o piesă istorică. Bineînţțeles, aceasta era diferită de înfăţțișarea pe care o avea în lumea reală. Era doar un avatar făcut din nimic, bazat pe alegerile selectate dintr-o listă de opţțiuni. Iar eu, bineînţțeles că arătam ca un protagonist ridicol de arătos dintr-o animaţție cu teme fantastice. Klein continuă să vorbească cu vocea lui joasă și viguroasă, care desigur că era diferită și ea de vocea lui reală. — Să fiu mai exact, am cumpărat casca în grabă, după ce am reușit să pun mâna pe un exemplar din jocul SAO. Au fost numai zece mii în primul lot, deci cred că am fost destul de norocos… Totuși, dacă mă gândesc mai bine, tu ai fost de zece ori mai norocos atunci când ai fost ales pentru a testa versiunea beta. Doar o mie au fost aleși! — Oh, da, așa e… presupun. Klein continua să se uite la mine. În mod inconștient, am început să mă scarpin în cap. Îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri nerăbdarea și entuziasmul pe care Sword Art Online le-a creat atunci când a fost anunţțat pentru prima oară. Nerve Gear a realizat fundaţția jocurilor viitoare cu tehnologia pentru Imersiunea Totală. Totuși, din cauza multor inovaţții care au tot fost făcute, mai întâi au apărut o mulţțime de tipuri de jocuri, care nu se remarcau prin nimic deosebit. Multe erau de tip puzzle, educative sau legate de mediu, creând o oarecare nemulţțumire printre cei dependenţți de jocuri, așa cum eram și eu. Nerve Gear poate simula cu adevărat o realitate virtuală. 1
O perioadă din istoria Japoniei, 1467 - 1603, marcată de mari prefaceri sociale, intrigi politice și conflicte militare aproape permanente. La sfârșitul ei, toată putere politică a fost unită sub șogunatul Tokugawa.
Sword Art Online - Aincrad
12
Dar atunci când poţți merge doar 100 de metri, după care te lovești de un zid – aceasta era o mare dezamăgire. Era de neevitat ca jucătorii înrăiţți, care se lăsau adânc absorbiţți de experienţța jocului, să nu înceapă să anticipeze un nou gen de jocuri. Așteptam un joc de reţțea, de tipul celui în care se pot conecta milioane de jucători, în care poţți crește, te poţți lupta și trăi ca un caracter al mediului din joc, cu alte cuvinte, un joc de tip MMORPG. Atunci când anticiparea și pofta de joc atinseseră cote maxime, primul VRMMORPG, Sword Art Online, a fost anunţțat. Mediul jocului era constituit dintr-un castel plutitor cu 100 de etaje. Jucătorii trăiau într-o lume cu păduri și lacuri, bazându-se numai pe sabia lor și străduindu-se să găsească drumuri și căi de acces către nivelele superioare, învingând nenumăraţți monștri și croindu-și încet-încet calea către vârful castelului. Magia, considerată indispensabilă în alte jocuri de tip MMORPG, a fost lăsată, cu îndrăzneală, la o parte de această dată. În schimb, a fost creat un număr aproape nesfârșit de skill-uri, așa-numitele skill-uri de sabie. Era o parte a planului să le permită jucătorilor să simtă cu adevărat experienţța luptei, folosindu-și propriile corpuri, atât de mult cât permitea tehnologia Imersiunii Totale. Skill-urile erau variate, incluzându-le pe cele productive (forjarea, prelucrarea pieilor, cusutul) și pe cele de zi cu zi (cum ar fi pescuitul, gătitul, cântatul la diverse instrumente), permiţțând astfel jucătorilor nu numai să se aventureze prin jocul uriaș, ci și să „trăiască” în el. Dacă și-ar dori și ar avea un nivel suficient de ridicat, ei ar putea chiar să-și cumpere o casă și să trăiască precum păstorii. Pe măsură ce informaţțiile erau prezentate, entuziasmul jucătorilor creștea tot mai mult. Versiunea beta a recrutat doar o mie de verificatori pentru a testa jocul. Se spune că o sută de mii de jucători, un număr cam jumătate din cel al numărului de căști Nerve Gear vândute la acea vreme, s-ar fi oferit să fie verificatori beta. Norocul a fost singurul motiv pentru care am reușit să fiu ales. Verificatorii beta au avut, de asemenea, și privilegiul de a face o precomandă pentru cumpărarea jocului. Cele două luni, cât timp a durat faza de verificare, au fost ca un vis. Chiar și la școală mă gândeam în permanenţță la setul meu de skill-uri, la echipament și la obiectele din inventar. Alergam acasă imediat ce se termina școala și mă cufundam în joc până în zori. Perioada de verificare a trecut ca
Sword Art Online - Aincrad
13
într-o clipă. În ziua în care caracterul mi-a fost resetat m-am simţțit ca și cum aș fi pierdut o parte din mine. Iar acum, în ziua de 6 noiembrie 2022, într-o duminică, după ce toate pregătirile au fost făcute, Sword Art Online și-a pus serverele online la ora 1 după amiază. Bineînţțeles că am început să aștept cu 30 de minute înainte, iar când a sosit timpul, m-am conectat fără să mai întârzii nicio secundă. Când am verificat, peste 9500 de oameni erau deja conectaţți; se pare că toţți cei care au fost destul de norocoși să pună mâna pe joc simţțeau la fel ca mine. Toate magazinele online anunţțaseră că stocurile se terminaseră la doar câteva secunde după ce jocul fusese scos la vânzare. Vânzările cu amănuntul, care începuseră de ieri, au provocat cozi imense, fiind subiect de știri peste tot. Asta însemna că aproape toţți cei care reușiseră să aibă o copie a jocului erau serios dependenţți de joc. Acţțiunile lui Klein arătau și ele același lucru. După ce m-am conectat, am început să alerg pe străzile nostalgice, pavate cu piatră ale Orașului Începuturilor, îndreptându-mă spre magazinul de arme. Realizând că am fost un verificator beta după felul în care mă mișcam prin oraș, Klein a venit peste mine fără nicio ezitare. — Hei, învaţță-mă câteva lucruri! s-a rugat el de mine. M-am mirat cum putea fi atât de lipsit de jenă și stăruitor faţță de o persoană pe care n-o mai întâlnise niciodată. Aproape îmi pierdusem cuvintele de uimire. — Oh, hmm... atunci... de ce nu mergi la magazinul de arme? i-am răspuns ca și cum aș fi fost un soi de NPC, un personaj al jocului, și nu un jucător real. În cele din urmă, am format un grup și am început să-l învăţț unele chestii de bază pentru a lupta. Și astfel, am ajuns în situaţția de faţță. Ca să spun drept, nu mă simţțeam bine cu alţți oameni nici în viaţța reală, iar în jocuri, și mai puţțin. În timpul testului beta am ajuns să cunosc vreo câţțiva jucători, dar nu am devenit faţță de nimeni atât de apropiat încât să-l pot numi prieten. Dar Klein avea ceva plăcut, ceva care nu mă făcea să mă simt prea inconfortabil în prezenţța lui. Gândindu-mă că am putea deveni mai apropiaţți, am spus: — Așa... și acum, ce ai vrea să faci? Vrei să continui vânătoarea ca să te obișnuiești cu lupta?
Sword Art Online - Aincrad
14
— Sigur... asta voiam să spun și eu, dar... Ochii lui priviră în partea din dreapta-jos, verificând probabil ceasul. — Ar cam trebui să mă deconectez, ca să merg să mănânc. Am comandat o pizza la ora 17:30. — Tocmai la timp, am spus, rămânând fără alte cuvinte. Klein își scoase pieptul în faţță. — Bineînţțeles! spuse el cu mândrie. Am promis că mă întâlnesc cu niște prieteni în Orașul Începuturilor, ceva mai târziu. Te-aș putea prezenta și pe tine și ne-am putea înregistra ca prieteni. Astfel, ne vom putea trimite oricând mesaje. Ce zici? — Ăăă... hmmm..., am început să murmur fără să-mi dau seama. Mă înţțelegeam cu Klein destul de bine, dar nu aveam nicio garanţție că s-ar fi întâmplat la fel și cu prietenii lui. Simţțeam că e destul de posibil să nu mă înţțeleg la fel de bine cu ei și, ca urmare, să nu mă mai înţțeleg nici cu Klein. — Ar trebui să...? Părând să înţțeleagă motivul pentru răspunsul meu lipsit de încredere, Klein scutură din cap. — Nu vreau să te forţțez. Poate vom mai avea ocazia să ţți-i prezint altă dată. — Da... Îmi pare rău. Și, mulţțumesc. Imediat cum i-am mulţțumit, Klein dădu din cap cu putere. — Nu trebuie; eu ar trebui să fiu cel care-ţți mulţțumește. Am primit o grămadă de ajutor de la tine. Și te voi răsplăti într-o bună zi. În mod intelectual, desigur. Klein zâmbi și aruncă din nou o privire către ceas. — Ei bine, o să ies puţțin. Mulţțumesc mult, Kirito. Ne mai vedem. Spunând acestea, întinse mâna către mine. În acel moment, m-am gândit că el ar fi fost un foarte bun conducător în oricare alt joc și i-am strâns mâna. — Sigur, ne mai vedem. Ne-am dat drumul mâinilor. Și acesta a fost momentul în care Aincrad sau Sword Art Online, a încetat să mai fie doar un joc distractiv pentru mine.
Sword Art Online - Aincrad
15
Klein s-a dat înapoi puţțin, a întins degetul arătător și mijlociu în faţță și a tras cu ele în jos. Aceasta era acţțiunea care deschidea meniul principal al jocului. Imediat după asta, s-a auzit un sunet ca de clopoţțel și un dreptunghi strălucitor, cu o tentă violet, a apărut. M-am dat și eu puţțin mai la o parte, m-am așezat pe o piatră și am deschis și eu meniul. Folosindu-mi degetele, am început să-mi aranjez obiectele pe care le obţținusem în urma luptelor cu mistreţții. Apoi... — Dar..., spuse Klein cu o voce ciudată, ce este asta?... Nu mai există butonul de ieșire. Mi-am oprit mișcările și am ridicat capul. — Nu mai există butonul? Nu se poate, uită-te mai bine, am spus eu, puţțin confuz. Klein deschise ochii mari sub bandana care-i cuprindea capul și își apropie faţța de meniu. Dreptunghiul, mai mult lat decât înalt, avea câteva butoane în partea stângă și o siluetă care arăta echipamentul de pe caracter în partea dreaptă. La sfârșitul meniului exista un buton, Log Out, care-ţți permite să te deconectezi și să ieși din această lume. În timp ce-mi întorceam capul către inventarul în care se aflau obiectele câștigate în urma luptelor, Klein începu să vorbească, având un ton deosebit de înalt în voce. — Chiar nu este aici. Uită-te și tu, Kirito. — ŢȚi-am spus că nu se poate să nu fie acolo... am spus eu cu un oftat, în timp ce am atins butonul din stânga sus pentru a merge înapoi la meniul principal. Fereastra din dreapta, cu inventarul, se închise, iar ecranul principal apăru din nou în faţța mea. În stânga siluetei, care încă avea o mulţțime de spaţții goale, se afla o coloană lungă de butoane. Mi-am mișcat mâna în jos într-un gest care devenise aproape reflex și... Corpul meu îngheţță. Nu se afla acolo.
Sword Art Online - Aincrad
16
Așa cum spusese și Klein, butonul care fusese în permanenţță acolo în timpul testului beta – nu, chiar și imediat după ce intrasem în joc – nu se mai afla acolo. M-am uitat la spaţțiul gol timp de câteva secunde, iar apoi am început să caut prin meniu, pentru a mă asigura că nu-și schimbase poziţția. Klein se uita la mine cu o expresie de genul „N-am avut dreptate?”. — Nu-i acolo, așa-i? — Da, nu mai este aici. Am dat din cap, cu toate că nu-mi prea convenea să fiu de acord cu el așa de repede. Klein zâmbi frecându-și bărbia groasă. — E doar prima zi și pot apărea tot felul de defecte. Chiar în acest moment, probabil că administratorii jocului plâng din cauza nenumăratelor reclamaţții pe care le primesc. — E în regulă să stai așa aici, fără nicio treabă? Ai spus că ai comandat o pizza, nu? am întrebat eu, ca să-l necăjesc. — A, da, așa e! Am zâmbit și l-am privit cum tot sărea în jurul meu, cu ochii măriţți. Am mai aruncat din inventar câteva obiecte care nu-mi erau necesare și m-am îndreptat către Klein. — Of, pizza mea cu anșoa, și sucul meu...! — De ce nu iei legătura cu un Game Master? Poate că ar reuși el să te deconecteze. — Am încercat, dar nu răspunde nimeni. E deja 5:25! Hei, Kirito, nu mai e nicio altă metodă de a ieși din joc? Îl ascultam pe Klein care tot dădea din mâini... Faţța mi-a devenit împietrită. Am simţțit un fior de teamă pe șira spinării. — Să vedem... pentru ieșire..., am început să vorbesc, în timp ce gândeam. Ca să ies din această realitate virtuală și să mă întorc în camera mea, trebuia să fac următoarele: să deschid meniul principal, să apăs pe butonul de ieșire și apoi pe „Da”-ul care apărea pe fereastra de confirmare. Era foarte simplu. Dar... în același timp, în afară de această procedură, nu mai cunoșteam niciun alt mod de a ieși din joc. M-am uitat din nou la Klein, a cărui faţță se afla la o înălţțime ceva mai mare decât a mea și am dat din cap.
Sword Art Online - Aincrad
17
— Nu, nu mai există nicio altă cale. Dacă vrei să ieși, trebuie să folosești meniul. În afară de asta, nu știu cum ai putea ieși. — Dar nu se poate una ca asta... trebuie să mai fie ceva! Klein începu să ţțipe, ca și cum ar fi încercat să-mi nege afirmaţția. — Întoarcere! Ieșire! Evadare! Dar, bineînţțeles, nimic nu s-a întâmplat. Nu exista nicio comandă vocală cu acele descrieri în SAO. După ce Klein termină de sărit și de ţțipat, iam spus: — Klein, nu are niciun rost. Nici măcar manualul nu conţține ceva despre o ieșire de urgenţță sau altceva pentru întreruperea legăturii. — Dar e o prostie! Chiar dacă e un bug2, nu pot nici măcar să mă întorc în camera mea și în corpul meu atunci când vreau eu! ţțipă iar Klein, cu o expresie tulburată pe faţță. Eram total de acord cu el. Așa ceva era imposibil, ceva complet lipsit de sens. Dar acesta era, fără îndoială, adevărul. — Este chiar foarte ciudat. În acest moment, nu avem nicio posibilitate de a ieși din joc. Klein hohoti cu un râs disperat și începu să vorbească din nou. — Stai puţțin, am putea întrerupe alimentarea cu energie. Sau să ne scoatem casca. În timp ce-l priveam pe Klein mișcându-și mâinile ca și cum ar fi încercat să-și scoată o cască invizibilă, am simţțit cum neliniștea simţțită mai înainte se întorcea. — Nu se poate, nici una, nici alta. Nu ne putem mișca trupurile... mă refer la cele din viaţța reală. Nerve Gear-ul interceptează toate semnalele pe care creierul nostru le trimite aici, am spus eu bătându-mi cu palma în cap, și le redirecţționează către avatarurile noastre de aici. Klein își închise încet gura și lăsă mâinile în jos. Rămăseserăm amândoi fără cuvinte, fiecare pierdut în gândurile proprii. Pentru a atinge starea de Imersiune Totală, casca Nerve Gear intercepta semnalele trimise de creier către măduva spinării și le redirecţționa astfel încât să ne putem controla avatarurile din această lume. Deci, oricât de puternic ne-am fi scuturat braţțele aici, braţțele corpului meu real, care se afla întins în pat în acest moment, nu s-ar fi mișcat niciun milimetru, asigurând astfel 2
bug = defect într-o componentă software.
Sword Art Online - Aincrad
18
imposibilitatea accidentării involuntare. Dar tocmai din cauza acestei funcţții, nu puteam anula Imersiunea Totală prin propria voinţță. — Astfel, doar dacă defectul nu este reparat sau cineva din lumea reală ne scoate casca, trebuie să așteptăm aici? întrebă Klein încă puţțin ameţțit. Am încuviinţțat în liniște. — Dar eu locuiesc singur. Tu cu cine stai? Am ezitat puţțin, dar i-am spus adevărul, până la urmă. — Locuiesc cu mama și cu sora mea mai mică, doar noi trei. Cred că va veni cineva să-mi scoată casca dacă nu voi apărea la cină... — Ce? Câţți ani are surioara ta? Klein începu să mă privească insistent, cu ochii strălucind. I-am împins capul la o parte. — Ce, te-ai calmat acum? Ea merge la un club sportiv și urăște jocurile, încât nu are nimic în comun cu oamenii ca noi... dar, lăsând asta deoparte, am zis, făcând un gest cu mâinile, în încercarea de a schimba subiectul, nu ţți se pare ciudat? — Bineînţțeles că da. Doar e un bug! — Da, dar nu e un simplu bug. E un defect de tipul „nu mă pot deconecta”. E o chestie destul de importantă pentru a afecta funcţționarea întregului joc. La fel ca pizza ta, care în lumea reală se răcește pe secundă ce trece, aici vorbim de pierderi financiare importante, nu-i așa? — O pizza care se răcește... dar nu are niciun sens! Am ignorat comentariile legate de lipsa sensului și am continuat să vorbesc. — Dacă este așa, atunci administratorii ar trebui să oprească serverele și să deconecteze pe toată lumea, oricare ar fi cauza. Dar... au trecut deja 15 minute de când am observat asta și nu a apărut niciun mesaj din partea sistemului, ca să nu mai vorbim de oprirea lui. Este chiar foarte ciudat. — Acum, că ai spus asta, cred că ai dreptate. Klein începu iar să-și frece barba, cu o expresie serioasă pe faţță. În zona de sub bandană, ochii îi străluciră inteligent. Am început să-l ascult,
Sword Art Online - Aincrad
19
simţțindu-mă puţțin ciudat să vorbesc cu cineva pe care nu l-aș mai întâlni niciodată dacă mi-aș șterge contul. — Firma care a creat SAO, „Argus”, este o companie recunoscută pentru grija faţță de utilizatori, nu-i așa? Și din acest motiv, printre altele, toată lumea s-a zbătut să facă rost de un exemplar al jocului, chiar dacă este un prim joc de acest fel. Nu are sens s-o dea în bară în felul ăsta chiar din prima zi. — Și eu cred la fel. Iar SAO chiar este primul VRMMORPG. Dacă se întâmplă ceva rău, asta ar putea afecta întreg segmentul de jocuri de acest fel. Klein și cu mine ne-am uitat unul la faţța virtuală a celuilalt și am oftat. Anotimpurile din joc erau bazate pe cele reale, încât era și aici o toamnă timpurie. M-am uitat în sus, trăgând în piept aerul virtual printr-o respiraţție adâncă, puternică. La 100 de metri depărtare puteam să întrezăresc podeaua nivelului al doilea. Urmărind suprafaţța neregulată, am văzut un turn înalt – Labirintul, care conţținea calea către nivelul superior – și am văzut că era conectat cu ieșirea înspre exterior. Era trecut puţțin de ora cinci și jumătate, iar fâșia îngustă de cer care se putea vedea începea să se înroșească de la lumina asfinţțitului. În ciuda situaţției în care mă aflam, văzând câmpia aurie întinsă până la orizont și luminată de soarele aflat la apus, am rămas fără cuvinte în faţța frumuseţții acestei lumi virtuale. Iar imediat după asta... Lumea s-a schimbat pentru totdeauna.