Sword Art Online - Aincrad
58
Capitolul 6 Salemburg era un frumos oraș-castel al celui de-al 61-lea nivel. Nu foarte mare și având castelul cu coloane spiralate în centrul său, era construit în mod delicat, dintr-un granit alb care contrasta spectaculos cu verdele vegetației care creștea abundent. Erau câteva magazine în piața orașului, așa încât destui jucători își doreau să folosească acest oraș drept bază a lor. Dar întrucât casele erau extraordinar de scumpe – probabil că erau cam de trei ori mai scumpe decât în Algade – era aproape imposibil să-ți cumperi una dacă nu erai de nivel mare. Când eu și cu Asuna ajunsesem la poarta de teleportare din Salemburg, soarele era aproape la asfințit, ultimele raze luminând străzile într-o nuanță roșiatică.
Cea mai mare parte a nivelului 61 era ocupată de un lac, Salemburgul fiind situat pe o insulă în mijlocul acestuia, așa că soarele se putea vedea reflectându-se pe suprafața apei, ca într-o pictură. Priveam extaziat orașul, aproape cu respirația tăiată datorită frumuseții acestuia, cuprins de strălucirile roșii și albastre ale lacului ce se vedea în spate. Nu că ar fi fost greu pentru casca Nerve Gear să creeze efectele de iluminare cu procesorul de ultimă generație pe care-l avea și cu semiconductoarele din diamant care intrau în componența lui.
Sword Art Online - Aincrad
59
Poarta de teleportare se afla în piața din fața castelului, iar strada principală, care se întindea către nord, avea de o parte și de alta lămpi stradale pentru iluminat. Magazinele și casele erau așezate ordonat, pe ambele părți ale străzii, și chiar și NPC-urile care se aflau în jur păreau cumva mai bine îmbrăcate. Mi-am depărtat brațele și am luat o gură mare de aer – chiar și gustul acestuia părea diferit de cel din Algade. — Hmm… E mare și sunt puțini oameni aici. Îmi place senzația asta de spațiu. — Atunci, de ce nu te muți aici? — Nu am nici pe departe atâția bani, am răspuns cu o ridicare din umeri, înainte de a întreba ezitant: Mai important, este chiar ok? Acolo, în oraș… Ca și cum ar fi realizat ce voiam să spun, Asuna s-a întors, cu capul aplecat și atingând podeaua cu vârful cizmei. — E adevărat că s-au întâmplat unele lucruri nu prea bune de câteva ori când am fost singură. Dar să mi se repartizeze gărzi de corp e un pic cam mult, nu-i așa? Am spus doar că nu am nevoie, dar… membrii au zis că asta e politica ghildei. Ea continuă cu o voce joasă: — Mai demult, ghilda era mică, iar liderul invita oamenii în persoană, vorbind cu fiecare dintre ei. Dar, pe măsură ce numărul membrilor a crescut, lucrurile au început să se schimbe. Apoi, când am fost numiți drept cea mai mare ghildă, cea mai puternică și așa mai departe, unele lucruri au devenit chiar ciudate. Se opri din vorbit și se întoarse ușor către mine. Ceva în ochii ei arăta că ar vrea să se sprijine pe mine și, în mod inconștient, mi se tăie respirația. Ar fi trebuit să spun ceva. M-am gândit la asta, dar ce-ar fi putut spune un jucător ca mine, egoist și singuratic? Pur și simplu am stat și am privit-o în tăcere, timp de câteva secunde. Asuna și-a întors prima privirea. Uitându-se înspre lacul scăldat în lumina molcomă, a spus, ca și cum ar fi vrut să scape de situația ciudată: — Ei, bine, nu e mare lucru, nu avem de ce să ne facem griji. Dacă nu ne grăbim, o să apună soarele. Asuna începu să meargă, iar eu o urmam. Treceam pe lângă o mulțime de jucători, dar niciunul nu se întoarse să se uite după ea. Mai fusesem în acest loc doar vreo două zile, atunci când linia frontului se afla aici, dar niciodată nu privisem în jur cu atenție. Uitându-mă la
Sword Art Online - Aincrad - AnimeG / deseneanime.ro
60
sculpturile delicate care împodobeau orașul, îmi veni în minte gândul că nu ar fi prea rău să trăiești într-un astfel de oraș. Dar imediat m-am răzgândit și am hotărât că ar fi mai bine dacă aș veni doar din când în când, pentru a admira priveliștea. Casa în care Asuna locuia era o construcție mică, dar drăguță, cu un etaj, la care puteai ajunge mergând din zona centrală timp de câteva minute, înspre est. Era, bineînțeles, prima oară când veneam aici. Acum, că tocmai îmi dădusem seama de asta, eu vorbisem cu această fată doar în timpul unei conferințe de planificare a luptei cu un boss de nivel, iar despre mersul împreună la un restaurant întreținut de un NPC – nici vorbă. Așa că, m-am oprit în fața ușii ei, și, cam tensionat, am întrebat din nou: — Sigur e… în regulă? Știi… — Ce? Doar eu am sugerat prima să facem asta și oricum nu există niciun alt loc potrivit ca să gătim așa ceva, deci nu avem altă alegere. Asuna își întoarse capul și începu să urce scările. Mi-am întrerupt și eu ezitările și am urmat-o. — Scuze, i-am răspuns. Deschizând ușa, am rămas înțepenit de uimire, fără să pot scoate o vorbă. Nu mai văzusem niciodată o casă atât de ordonată. Sufrageria mare și bucătăria alăturată aveau mobila făcută dintr-un lemn de culoare deschisă, decorat cu pânză de culoarea mușchiului verde. Probabil că toate erau obiecte de calitate înaltă, realizate de jucători. Dar nu dădea impresia de încărcare prea mare, nici nu te făcea să te simți inconfortabil. Era total diferit de casa mea. M-am simțit extrem de ușurat că n-am invitat-o la mine acasă. — Ăă… cât de mult au costat toate astea?... Ce întrebare materialistă am putut și eu să pun… — Hmm…, casa și mobila, cam 4000k. Oricum, am de gând să fac schimbări, așa că așază-te unde vrei.
Sword Art Online - Aincrad
61
Răspunse atât de ușor, după care dispăru în altă cameră. „K” înseamnă o mie, deci 4000k ar fi patru milioane de Col. Eu practic trăiam în primele linii, deci aș fi putut strânge atât de mult, dacă aș fi dorit. Dar totdeauna am cheltuit ba pe vreun obiect mai ciudat, ba pe vreo sabie care mi-a luat ochii, așa că n-aveam mai nimic pus deoparte. Mi-am făcut autocritica în gând, ceea ce era cam înafara caracterului meu, după care m-am afundat în canapeaua moale. Asuna apăru nu după mult timp, schimbată într-o fustă până la genunchi și o tunică albă, simplă. Am spus schimbat, dar de fapt nu era vorba de a scoate ceva de pe tine și a pune altceva în loc. Totul se rezolva din meniul jocului. Dar erau câteva secunde în care apăreai doar în lenjeria intimă. Așa că majoritatea jucătorilor, mai ales fetele, nu se schimbau în fața celorlalți. Corpurile noastre nu erau decât o mulțime de date afișate tridimensional, dar acest mod de gândire începea încet, încet, să dispară după doi ani petrecuți aici, iar acum ochii mei se plimbau pe brațele și picioarele Asunei fără nicio remușcare. Asuna, fără să aibă nicio idee despre conflictul meu interior, îmi aruncă o privire tăioasă și spuse: — Ai de gând să stai îmbrăcat așa? Mi-am deschis repede meniul și mi-am scos pelerina și sabia. Tot acum am luat carnea de iepure „Ragout Rabbit” și am pus-o pe masă, într-un vas din lut. — Deci acesta e legendarul ingredient de rang S… Bun, ce ai dori să pregătesc? — Orice recomandă maestrul bucătar, am răspuns. — Da?... Ei bine, hai să facem o tocăniță. Uite, are chiar și „ragout” în descrierea numelui. Asuna se îndreptă înspre camera cealaltă, cu mine în urma ei.
Sword Art Online - Aincrad
62
Bucătăria era mare, iar diferitele instrumente care se vedeau pe lângă cuptor păreau foarte scumpe și ele. Asuna atinse suprafața cuptorului și reglă timpul în fereastra care apăru, după care luă un vas din metal din dulap. Puse carnea în vasul metalic, mai aruncă și vreo câteva ierburi în vas, turnă puțină apă, după care puse capacul.
— Dacă aș fi gătit cu adevărat, ar fi trebuit să pregătesc tot felul de lucruri, dar în SAO e totul așa de rapid și de distractiv. Puse vasul în cuptor și apăsă butonul Start de pe meniu. În timp ce urmăream cum cele 300 de secunde tot scădeau, ea se mișca cu precizie prin bucătărie, pregătind o mulțime de alte feluri. Priveam uimit modul în care se mișca, fără a face vreo greșeală în mulțimea de meniuri care apăreau sau în sarcinile pe care le avea de dus la capăt. În doar câteva minute masa era pregătită, iar Asuna și cu mine ne așezarăm de o parte și de cealaltă a mesei. Tocănița arăta incredibil de delicioasă așa cum se afla, pe farfuria din fața mea. Mirosul ajunse la nasul meu, pe măsură ce aburul se ridica din farfurie. Un sos bogat acoperea o felie groasă de carne, totul arătând încântător. Ne-am luat tacâmurile în mâini, chiar și timpul pentru a spune „Mulțumesc pentru masă” părându-ne prea lung. Apoi am luat o gură din cea mai bună mâncare existentă în SAO. Am simțit căldura și aroma în gură, împreună cu sucul delicios al cărnii de iepure. Acțiunea de a mânca în SAO nu calcula și nici nu simula senzația de a mușca din mâncare. În loc de asta era folosit un „Motor de Reproducere a
Sword Art Online - Aincrad
63
Gustului”, pe care Argus îl dezvoltase împreună cu o firmă de programatori asociată. Acesta trimitea senzații preprogramate a acțiunii de a mânca diverse mâncăruri, făcându-l pe utilizator să simtă ca și cum ar fi mâncat ceva în viața reală. Fusese conceput original pentru a-i ajuta pe cei care urmau diverse diete și trebuia să-și restrângă cantitatea de mâncare consumată. Astfel, sistemul trimitea semnale false către creier, simulând căldura, gustul și mirosul. Cu alte cuvinte, corpurile noastre reale nu mâncau nimic în acest moment, tot ceea ce se întâmpla era că programul ne stimula puternic creierele. Dar să te gândești la așa ceva în situația dată nu era tocmai potrivit. Era neîndoielnic faptul că mâncam cea mai bună mâncare pe care o gustasem de când mă conectasem în joc. Asuna și cu mine ne continuarăm masa fără să scoatem niciun cuvânt, continuând să folosim tacâmurile pentru a ne umple gura cu mâncare. În cele din urmă, după ce ne-am curățat farfuriile – în adevăratul sens al cuvântului, întrucât tocănița existase cu adevărat – privind farfuria goală din fața ei, Asuna oftă prelung: — Ah… Ce bine că am rămas în viață până acum…
Eram total de acord. Simțindu-mă plin de plăcerea de a-mi fi satisfăcut o necesitate fundamentală pentru prima oară după mult timp, am sorbit o gură din ceaiul cu miros misterios. Oare în lumea reală există gustul cărnii pe care tocmai am mâncat-o, sau al ceaiului pe care îl sorb? Sau sunt doar creații omenești, manipulate de sistem? Urmăream aceste gânduri, fără a le acorda prea mare atenție. Asuna, stând chiar în fața mea, ținând ceașca de ceai în ambele mâini, rupse minutele de tăcere care se instalaseră după festin.
Sword Art Online - Aincrad
64
— E o impresie ciudată… Cum să spun, mă simt ca și cum m-aș fi născut în această lume și aș fi trăit aici de când mă știu. — Și mie mi se pare la fel. În ultima vreme nu mă mai gândesc la lumea reală zile întregi. Și nu sunt doar eu… În prezent nu mai sunt mulți cei care par a fi obsedați de ideea de a curăța nivelurile sau de a scăpa de aici. — Ritmul a mai slăbit. Doar vreo cinci sute de jucători mai luptă în primele linii acum. Nu e numai din cauza pericolului… Toți ne-am obișnuit cu această lume. Pur și simplu stăteam cu privirea fixată asupra feței frumoase a Asunei, cu lumina portocalie a lămpii reflectându-se în ea. Acea față, în mod cert nu era umană. Cu pielea netedă și părul strălucitor, era mult prea frumoasă pentru a aparține unei forme de viață. Dar pentru mine, acea față nu mai părea a fi făcută dintr-o grămadă de poligoane. Puteam s-o accept drept ceea ce era. Dacă m-aș fi reîntors în lumea reală și aș fi văzut o persoană adevărată, probabil că aș fi fost puțin confuz. Oare mă gândeam cu adevărat că aș vrea să mă întorc… în acea lume?... Am fost uimit și surprins de acest gând care mi-a apărut deodată în minte. Mă trezesc în fiecare dimineață, câștig experiență și cartografiez ținutul. Oare fac asta pentru că vreau să mă eliberez din joc? În trecut, doream asta cu adevărat. Voiam să ies cât mai repede din acest joc al morții, în care nu știai nici când, nici cum aveai să mori. Dar acum, că mă obișnuisem cu jocul… — Dar eu vreau să mă întorc. Asuna o spuse cu voce tare, ca și cum ar fi observat conflictul meu interior. Mi-am ridicat imediat capul. Asuna îmi zâmbi, pentru un motiv numai de ea știut, și continuă: — Pentru că sunt atât de multe lucruri pe care nu le-am făcut încă. Am încuviințat, dând din cap. — Da, presupun că trebuie să facem tot ce putem. N-aș putea să-i privesc în față pe cei din clasele de meseriași dacă nu aș face tot ce pot… Am luat o gură mare de ceai, ca și cum aș fi vrut să înghit conflictul care mă apăsa. Ultimul nivel era încă departe. Aveam timp destul să mă gândesc la toate astea când voi fi ajuns acolo. Având un straniu sentiment de sinceritate, o priveam pe Asuna în timp ce încercam să-mi găsesc cuvintele pentru a-mi exprima mulțumirea. În acel moment, Asuna își încreți fruntea și începu să dea din mâini, spunând: — N-Nu, nu, nu!
Sword Art Online - Aincrad
65
— C-Ce e? — Unii băieți începeau să-mi facă declarații atunci când aveau o expresie așa cum o ai tu acum. — Cee?... Din nefericire, deși îmi dezvoltasem talentele de luptă la maximum, cu o astfel de situație nu mă mai întâlnisem, așa că tot deschideam și închideam gura, fără a reuși să articulez vreun cuvânt. Asuna se uită la mine și începu să râdă. Probabil că arătam ca un prostănac. — Deci nu există nimeni de care să fii mai apropiat? — Și ce-i cu asta? E foarte în regulă, doar sunt un jucător solitar. — Ei, bine, întrucât acesta e un MMORPG, ar trebui să ai câțiva prieteni. Asuna își șterse zâmbetul de pe față și întrebă, având tonul unei profesoare, sau al unei surori mai mari: — Nu te-ai gândit niciodată să te alături unei ghilde? — Eh… — Pot să înțeleg că un verificator beta ca tine nu se poate obișnui cu grupurile, dar… Expresia ei deveni mai serioasă. — După nivelul 70, se pare că în algoritmii monștrilor apar mai multe variante aleatorii. Și eu aveam aceeași senzație. Oare era planul programatorilor ca tactica monștrilor să fie mai greu de citit, sau era rezultatul faptului că însuși programul învăța pe parcurs? Dacă cea din urmă variantă era adevărată, atunci cu siguranță lucrurile vor deveni din ce în ce mai dificile. — Dacă ești de unul singur, va fi tot mai greu să faci față unor situații neprevăzute. Nu poți scăpa la nesfârșit. Ar fi mult mai sigur într-un grup de jucători. — Am destule soluții de siguranță. Mulțumesc pentru sfat, dar… ghildele sunt… doar… și… Ar fi fost mai bine să mă opresc aici, dar în loc de asta, am început să mă laud. — În cazul meu, membrii grupului sunt mai mult o povară decât un ajutor.
Sword Art Online - Aincrad
66
— Oh, chiar așa? Ca într-o străfulgerare, o lamă argintie păru că taie aerul din fața mea și, până să realizez ce se întâmplă, cuțitul Asunei era deja la nasul meu. Era o abilitate de bază, numită „Linear”. Am spus de bază, dar datorită dexterității copleșitoare a Asunei, viteza era pur și simplu uimitoare. Nici măcar nu văzusem traiectoria armei. Cu un zâmbet forțat, am ridicat mâinile în semn de apărare: — Bine, tu ești o excepție. — Hmm… Își retrase cuțitul cu o figură plictisită, iar apoi, în timp ce-l învârtea pe degete, spuse ceva total neașteptat. — Atunci intră într-un grup cu mine. Ca șef al grupului, voi putea vedea dacă ești chiar atât de puternic după cum se spune. Eu ți-am arătat deja că sunt destul de bună. De asemenea, și culoarea norocoasă a acestei săptămâni este negrul. — Ce, ce spui?! Aproape mă prăbușisem la auzul aceste afirmații, căutând cu frenezie un argument împotriva ei. — Dar, dacă o să faci asta, ce va zice ghilda ta? — Doar nu avem de făcut o normă zilnică în ghildă. — Atunci, gărzile de corp ce vor face? — Îi voi lăsa în urmă. Am ridicat cana de ceai la gură, încercând să mai câștig ceva timp, dar mi-am dat seama că era deja goală. Asuna, cu o expresie ușor îngâmfată, îmi luă cana din mână și mi-o umplu din nou cu ceai fierbinte din ceainic. Să fiu sincer, oferta era atractivă. În mod sigur, aproape orice tip ar fi vrut să fie în grup cu cineva pe care o puteai numi, pe bună dreptate, cea mai drăguță fată din Aincrad. Dar tocmai din cauza asta mă tot întrebam de ce o persoană atât de faimoasă ca Asuna ar dori să fie în grup cu mine. Poate că îi era milă de mine din cauză că eram un jucător singuratic? Ceea ce am spus în continuare, aproape fără să-mi dau seama, în timp ce astfel de gânduri negative îmi umblau prin cap, aproape că era să mă coste destul de mult. — Linia întâi este periculoasă.
Sword Art Online - Aincrad
67
Cuțitul Asunei se ridică din nou și străluci cu o lumină parcă și mai puternică decât mai înainte. Am dat din cap cât de repede am putut. Chiar și cu gândurile pe care mi le făceam în legătură cu motivul pentru care m-ar alege pe mine, am spus cu hotărâre: — Bine, în regulă. Atunci… te voi aștepta în fața porților nivelului 74, mâine dimineață, la ora nouă. Răspunsul Asunei fu doar un zâmbet încrezător, în timp ce-și coborî mâna. Neștiind cât de mult aș putea sta în casa unei fete fără să par nepoliticos, mi-am luat la revedere imediat ce terminarăm de mâncat. În timp ce Asuna mă însoțea în jos, pe scări, își întoarse capul puțin într-o parte și spuse: — Ei bine… presupun că trebuie să-ți mulțumesc pentru astăzi. Mâncarea a fost delicioasă. — Oh, și eu. Mi-aș dori să-ți cer ajutorul din nou într-o bună zi, dar cred că nu voi mai avea vreodată ocazia să pun mâna pe așa ceva. — Să știi că și mâncarea obișnuită are un gust mai bun dacă ai abilitățile necesare să o pregătești. Asuna răspunse înainte de a-și întoarce privirea către cerul acoperit complet de întunecimea nopții. Bineînțeles că nu se putea vedea nicio stea acolo. Un acoperiș mohorât din oțel și piatră se închidea la o sută de metri în aer. Mi-am ridicat și eu capul, șoptind: — Toată situația asta, lumea asta… chiar așa a dorit Kayaba Akihiko să le facă?... Niciunul dintre noi nu putea răspunde la această întrebare. Kayaba, care cu siguranță privea această lume ascuns undeva, oare ce gândea? Această stare destul de liniștită care a venit după confuzia și baia de sânge de la început, îl satisfăcea sau era dezamăgit? Nu puteam ști nicicum. Asuna se trase în tăcere cu un pas mai aproape de mine, putând să-i simt căldura pe brațul meu. Oare doar îmi imaginam, sau era rezultatul simulării computerului?
Sword Art Online - Aincrad
68
Ziua de 6 noiembrie 2022 era ziua în care acest joc al morții începuse, iar acum ne apropiam de sfârșitul lui octombrie 2024. Nici măcar azi, după aproape doi ani, nu apăruse niciun mesaj din cealaltă parte, iar de vreun alt fel de ajutor, nici vorbă. Tot ceea ce puteam face era să trăim și să mergem înainte, pas cu pas, către ultimul nivel, către vârful turnului. Încă o zi mai trecea în Aincrad în timp ce aceste gânduri luau naștere în mintea mea. Încotro ne îndreptam, ce ne aștepta la capătul drumului, erau doar lucruri pe care nu le puteam intui. Drumul înainte era lung, iar lumina era slabă. Totuși, erau și lucruri bune. Cum stăteam și priveam uriașa cortină de fier, imaginația mea zbura deja către necunoscutul care se afla înaintea noastră.