Raport stare animv 2017

Page 1

ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII „MIHAI VITEAZUL”

RAPORT privind starea Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” pe anul 2017 Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” (ANIMV) se defineşte ca o instituţie de învăţământ superior şi de cercetare ştiinţifică ce are misiunea de a asigura formarea specialiştilor în domeniul securităţii naţionale, având la bază necesitatea adaptării învăţământului universitar de informaţii la cerinţele actualului mileniu, în acord cu mutaţiile produse pe plan naţional şi european, cu nevoile de pregătire a personalului Serviciului Român de Informaţii, în vederea îndeplinirii misiunilor specifice în cadrul securităţii naţionale, prin centrarea acestuia pe conceptul de „intelligence”. Totodată, ANIMV are misiunea de promovare şi formare a culturii de securitate la nivelul societăţii românești, necesară înţelegerii contextelor și evoluțiilor de securitate prin prisma statului și cetățeanului, precum şi a locului şi rolului informaţiei la nivelul societăților contemporane. În vederea alinierii la politicile universitare europene de deschidere şi internaţionalizare a procesului de învăţământ superior, ANIMV a devenit beneficiar al programului ERASMUS+, prin obţinerea Cartei Erasmus în octombrie 2017, modalitate prin care va putea stabili alianţe, parteneriate şi proiecte comune cu universităţi de prestigiu din Europa sau din orice regiune geografică, în funcţie de interesele comune şi profilurile agreate reciproc. De asemenea, participarea la programul ERASMUS+ reprezintă cea mai viabilă oportunitate de a iniţia schimburi de studenţi la toate nivelurile de pregătire, cadre didactice universitare, cercetători şi personal administrativ, această dimensiune contribuind semnificativ la creşterea vizibilităţii ANIMV la nivelul comunităţii academice internaţionale. Activitatea ANIMV a fost organizată şi s-a desfăşurat, la nivelul anului 2017, în conformitate cu prevederile cadrului normativ naţional şi european aplicabil învăţământului superior şi cercetării, precum şi ale reglementărilor interne specifice în vigoare şi cu documentele de planificare proprii, aprobate de conducerea Serviciului Român de Informaţii. A. Situaţia financiară a ANIMV, pe surse de finanţare şi tipuri de cheltuieli În cursul anului 2017 ANIMV a fost finanţată integral din venituri proprii, conform Ordonanţei Guvernului nr. 27/28.08.2014. Potrivit legislaţiei în vigoare, veniturile proprii ale Academiei au provenit din: încasări din prestări servicii de educaţie, cercetare-dezvoltare, taxe, fonduri asigurate în baza unor parteneriate internaţionale pentru organizarea de programe de educaţie şi formare profesională, valorificări de bunuri, sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetele instituţiilor în subordinea cărora funcţionează, fonduri externe nerambursabile. Având în vedere specificul ANIMV ca instituţie de învăţământ superior din structura Serviciului Român de Informaţii, situaţia financiară se raportează conducerii instituţiei şi respectă prevederile legale aplicabile activităţii Serviciului. ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII „MIHAI VITEAZUL” Şos. Odăi nr. 20, sector 1, Bucureşti Telefon: 037.772.1140; Fax: 037.772.1134; Web: www.animv.ro; E-mail: ani@sri.ro 1/6

NESECRET


NESECRET

B. Situaţia fiecărui ciclu de studii ANIMV asigură formarea, dezvoltarea şi menţinerea competenţelor specifice profesiei de ofiţer de informaţii, precum şi promovarea culturii de securitate în sfera societăţii civile, prin: studii universitare de licenţă – în domeniul ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică; studii universitare de master (profesional și de cercetare) şi doctorat – în domeniul informaţii şi securitate naţională; programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă. Programele de educaţie şi instruire organizate de ANIMV se adresează personalului Serviciului Român de Informaţii, în calitate de beneficiar principal, precum şi altor instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale: Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Justiţiei. Totodată, ANIMV oferă societăţii civile programe de pregătire în domeniile sale de competenţă academică. Studii universitare de licenţă Pregătirea studenţilor se realizează prin parcurgerea activităţilor didactice la disciplinele din planurile de învăţământ şi vizează însuşirea unor elemente de cunoaştere ştiinţifică specifice domeniului ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, la nivelul exigenţelor sistemului de învăţământ superior naţional. După promovarea programelor de studii universitare de licenţă, absolvenţii primesc diplomă de licenţă, în care se menţionează toate informaţiile necesare pentru a descrie programul de studii absolvit, inclusiv forma de învăţământ urmată şi titlul obţinut. Aceasta este însoţită de suplimentul la diplomă, care se eliberează gratuit, conform legii, în limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională. În urma promovării examenului de licență organizat în sesiunea iulie 2017, au absolvit 60 de studenți (Psihologie-informaţii: 35 studenţi şi Studii de securitate-informaţii: 25 studenţi), iar la concursul de admitere, organizat în decursul aceleiași luni, au fost admiși un număr de 75 de studenți (Psihologie-informaţii: 38 studenţi şi Studii de securitate-informaţii: 37 studenţi). La sfârşitul anului 2017, în ANIMV erau înmatriculaţi 258 studenți, repartizați după cum urmează: Psihologie-informaţii  anul I, seria 2017-2020  anul II, seria 2016-2019  anul III, seria 2015-2018 Total specializare

38 studenţi 41 studenţi 39 studenţi 118 studenţi

Studii de securitate şi informaţii  anul I, seria 2017-2020 37 studenţi  anul II, seria 2016-2019 40 studenţi  anul III, seria 2015-2018 63 studenţi Total specializare 140 studenţi Studii universitare de master ANIMV organizează studii universitare de master în domeniul informaţii şi securitate naţională pentru nevoile Serviciului Român de Informaţii și ale altor instituții din cadrul sistemului de securitate națională. Scopul programelor de studii universitare de master profesional îl reprezintă formarea viitorilor ofiţeri prin extinderea, în domeniul informaţiilor pentru securitate naţională, a pregătirii universitare a studenţilor, atestată prin diplomă de master, iar pentru programele de studii universitare de master de cercetare – aprofundarea cunoştinţelor şi formarea competenţelor de cercetare ştiinţifică, în domeniul studiilor de licenţă sau în domenii conexe. După promovarea programelor de studii universitare de master şi susţinerea cu succes a lucrării de disertaţie, absolvenţii primesc diplomă de master, în care se menţionează toate informaţiile necesare pentru a descrie programul de studii absolvit, inclusiv forma de învăţământ. Aceasta este însoţită de suplimentul la diplomă care se eliberează în limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională. În anul 2017, în urma susţinerii examenelor de disertaţie, un număr de 263 studenţi au absolvit programele de master organizate la nivelul ANIMV. NESECRET 2/6


NESECRET

La concursurile de admitere organizate în anul 2017, au fost admişi, în vederea pregătirii în cadrul programelor de studii universitare de master, un număr total de 209 de studenţi. Astfel, la data de 31.12.2017, ANIMV avea înmatriculaţi 421 studenți, repartizați după cum urmează: Programe de studii universitare de master profesional:  Analiză de Intelligence – 25 studenți (o serie);  Intelligence şi securitate naţională – 33 studenți (o serie). Programe de studii universitare de master de cercetare:  Psihologie-informaţii – 20 studenți (o serie);  Comunicare şi relaţii publice-informaţii – 20 studenți (o serie);  Managementul informaţiilor pentru securitate naţională – 127 studenți (2 serii);  Managementul informaţiilor în combaterea terorismului – 131 studenți (2 serii).  Intelligence competitiv – 18 studenți (o serie);  Intelligence competitiv şi administrație publică – 16 studenți (o serie);  Relații internaționale și studii de intelligence – 31 studenți (o serie). Studii universitare de doctorat ANIMV organizează studii universitare de doctorat în domeniul informaţii şi securitate naţională. Specificitatea obiectivelor programului este asociată aprofundării sistematice a domeniilor securităţii şi intelligence-ului şi utilizarea în mod adecvat a metodelor de cercetare ştiinţifică în conceperea, elaborarea şi implementarea unui proiect de cercetare ştiinţifică. Prin aceste obiective, programul de doctorat contribuie la dezvoltarea şi aprofundarea cunoaşterii prin cercetare ştiinţifică originală şi comunicare interactivă, în vederea obţinerii titlului de doctor. După parcurgerea programului de studii universitare de doctorat și susținerea cu succes a tezei de doctorat, absolvenții obțin diploma şi titlul de doctor în informaţii şi securitate naţională. Pe linia organizării şi desfăşurării studiilor universitare de doctorat, în anul 2017, au fost adoptate măsuri de reproiectare/recalibrare a activităţii şi de instituire a unor standarde de calitate a cercetării ştiinţifice şi de etică universitară. În anul 2017 au fost susținute două teze de doctorat, iar în urma sesiunii de admitere au fost incluși în program un număr de 6 studenți (seria 2017-2020). În data de 07 iulie 2017, a avut loc conferinţa Şcolii Doctorale „Informaţii şi securitate naţională”, cu tema „Spre o şcoală românească de Studii de Intelligence”. Conferinţa a fost organizată în parteneriat cu Şcoala Doctorală „Relaţii internaţionale şi Studii de Securitate” a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Evenimentul, cu caracter anual, a avut drept public ţintă proprii studenţi doctoranzi, precum şi cei ai altor instituţii cu care ANIMV se află în relaţii de colaborare pe palierul de cercetare ştiinţifică în cadrul studiilor universitare de doctorat. Programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă ANIMV organizează şi desfăşoară programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă pentru cadrele Serviciului Român de Informaţii sau ale altor autorităţi publice cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Programele postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă se finalizează cu examen de certificare a competenţelor profesionale asimilate de cursanţi pe parcursul activităţilor didactice, ANIMV eliberând un certificat de atestare a acestor competenţe. Portofoliul de pregătire al ANIMV cuprinde 22 programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă, iar în cursul anului 2017 s-au desfăşurat şi finalizat 13 programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă (381 de cursanți). C. Situaţia personalului instituţiei Potrivit reglementărilor legale, în cadrul ANIMV funcţionează personal didactic format din cadre didactice, militare şi civile, titulare sau asociate, precum şi din instructori militari, personal didactic auxiliar alcătuit din bibliotecari şi alte categorii de personal cu sarcini în domeniul organizării procesului instructiv-educativ şi personal de cercetare care include cercetători şi cadre didactice, precum şi experţi care desfăşoară activităţi didactice şi de cercetare ştiinţifică. În urma concursurilor organizate pentru ocuparea unor posturi didactice şi de cercetare în semestrul II al anului universitar 2016-2017, potrivit reglementărilor legale în domeniu, a fost emisă o decizie de numire pentru un post de conferenţiar universitar. NESECRET 3/6


NESECRET

D. Rezultatele activităţilor de cercetare ANIMV organizează și desfășoară activităţi de cercetare şi inovare în domeniul studiilor de securitate şi intelligence, în scopul obţinerii cunoaşterii ştiinţifice ca element central al dinamicii, modernizării şi competitivităţii instituţionale, precum și pentru exercitarea rolului social de promotor al cunoașterii în ariile sale de competență. ANIMV asigură rezultate ştiinţifice coerente şi comprehensive prin activităţi de cercetaredezvoltare şi inovare în domeniul studiilor de securitate şi intelligence. Produsele de cercetare elaborate vizează, pe de o parte, corelarea componentei de cercetare cu procesele educaţionale în scopul fundamentării ştiinţifice a conţinutului programelor de învăţământ şi asigurarea bazei documentare necesare creşterii calităţii actului didactic, iar pe de altă parte, racordarea activităţii de cercetare la cerinţele operaţionale ale Serviciului Român de Informaţii. Personalul de cercetare cuprinde, după caz, cercetători şi cadre didactice, precum şi experţi care desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, potrivit Planului de cercetare ştiinţifică al ANIMV, la nivelul Institutului Naţional de Studii de Intelligence şi al departamentelor Facultăţii de Informaţii, respectiv Facultăţii de Studii de Intelligence, precum şi în cadrul granturilor/proiectelor de cercetare ştiinţifică, finanţate din fonduri naţionale sau europene, câştigate pe bază de competiţie. Publicarea Revistei Române de Studii de Intelligence În ceea ce priveşte activitatea de diseminare a rezultatelor ştiinţifice, au continuat apariţiile Revistei Române de Studii de Intelligence, editată semestrial la nivelul ANIMV, contribuind la creşterea impactului şi vizibilităţii activității de cercetare la nivel naţional, regional şi internaţional, revista fiind apreciată atât în mediile academice şi universitare, cât şi în cel decizional de nivel strategic al statului român. Publicarea lucrărilor de specialitate Pentru valorificarea oportunităţilor de diseminare a rezultatelor de cercetare ştiinţifică, cadrele de cercetare au participat, în anul 2017, la 24 de conferinţe naţionale şi internaţionale şi evenimente ştiinţifice, în calitate de autori sau coautori ai unor lucrări în domeniul studiilor de intelligence şi securitate și au publicat 10 de studii şi articole ştiinţifice în reviste / publicaţii de specialitate, pe tematici referitoare la evoluţii de actualitate ale mediului de securitate, ameninţări cibernetice, OSINT, intelligence strategic, comunicare strategică, percepția riscului la adresa securității naționale, securitate energetică, anticorupţie etc. Organizarea de evenimente/mese rotunde/sesiuni de comunicări ştiinţifice Pentru susţinerea demersurilor de consolidare a profilului instituţional şi pentru valorificarea oportunităţilor de creştere a imaginii şi vizibilităţii ANIMV, în anul 2017 au fost organizate două evenimente ştiinţifice cu participare internaţională: Programul de formare Security in the Black Sea Region. Shared challenges, sustainable future şi a XXIII-a ediţie a conferinţei internaţionale Intelligence in the Knowledge Society. Totodată, în cadrul proiectului Percepție socială și strategii comunicaționale privind riscurile de securitate națională, cod proiect PNII-RU-TE-4-1669, au fost organizate două evenimente publice, axate pe diseminarea rezultatelor obținute în urma cercetării și pe dezbaterea temelor emergente:  masa rotundă „Comunicarea strategică: instrument de modelare a percepțiilor asupra riscurilor de securitate națională” în data de 12 mai 2017, cu participarea unor reprezentanţi ai mediului academic, ai societății civile și ai comunității de securitate românești;  evenimentul de închidere a proiectului în data de 22 septembrie 2017, cu tema Discurs despre (in)securitate în epoca post-adevărului: „sunt în siguranță versus mă simt în siguranță”, la sediul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, în cadrul Festivalului Strada de C’Arte, ediția a VI-a, la care au participat reprezentanți ai instituțiilor din domeniul securității naționale și ai mediului academic național. Pentru diversificarea schimburilor şi contactelor interuniversitare, în perioada 4-6 mai 2017, ANIMV a organizat sesiunea de comunicări ştiinţifice studenţeşti ANISTUD 2017, cu tema „România şi coordonatele de securitate naţională”, eveniment la care au participat studenţi din cadrul a şapte instituţii de învăţământ superior civile şi militare1. Cei 150 de studenţi participanţi au reușit să 1

Academia Tehnică Militară din Bucureşti, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Transilvania din Braşov, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

NESECRET 4/6


NESECRET

transforme această manifestare științifică într-o veritabilă platformă de dezbatere constructivă, de schimb valoros al ideilor, contribuind semnificativ la consolidarea parteneriatelor și relațiilor de cooperare la nivel universitar. Participarea studenţilor la sesiuni de comunicări ştiinţifice Nivelul ridicat de atenţie acordat pregătirii ştiinţifice a studenţilor ANIMV este reflectat şi de participarea acestora, cu rezultate deosebite, la 3 manifestări ştiinţifice organizate de instituţii de învăţământ superior militar şi civil din ţară. Realizarea proiectelor de cercetare Activitatea de cercetare ştiinţifică desfăşurată la nivelul ANIMV a vizat participarea la competiţii naţionale şi europene de proiecte, acţiune capabilă să aducă beneficii în planul diversificării surselor de finanţare a activităţii de învăţământ şi cercetare. Pe de o parte, atragerea de fonduri reprezintă o formă de racordare a ANIMV la efortul naţional de creştere a gradului de absorbţie de resurse financiare pentru România şi, pe de altă parte, o oportunitate de dezvoltare a bazei materiale şi de lansare de noi programe de pregătire pentru personalul propriu şi pentru societatea civilă. În anul 2017, în cadrul ANIMV s-au derulat următoarele proiecte:  Culture and RISk management in Man-made AND Natural Disasters – CARISMAND, linia de finanţare: Orizont 2020 Proiectul își propune să contribuie la consolidarea capacității autorităților locale și naționale de a răspunde la situații de urgență produse ca urmare a unor hazarde naturale sau antropice prin analizarea impactului factorilor culturali asupra modului în care se realizează managementul crizelor la nivel european.

Citizen Interaction Technologies Yield Community Policing – CITY COP, linia de finanţare: Orizont 2020

Proiectul își propune să contribuie la consolidarea rolului cetățenilor în asigurarea securității prin elaborarea unui sistem tehnologic, compus dintr-un portal online, o aplicație pentru telefoane mobile și o platformă de colectare și analiză a informații care să permită efectuarea unui schimb eficient de informații între autorități și cetățeni cu privire la potențiali factori de risc identificați în mediul urban.

Evolving Security SciencE through Networked Technologies, Information policy And Law – ESSENTIAL, linia de finanţare: Orizont 2020 - H2020 – MSCA-ITN-EJD-2016

Proiectul își propune să dezvolte domeniul științelor securității prin crearea unui program european inter-disciplinar de doctorat, dedicat experților și practicienilor din domeniul securității; prin creșterea rezilienței societale prin studierea într-o manieră interdisciplinară a cincisprezece teme de cercetare, asociate unor probleme complexe din domeniul științelor securității.

Semantic Analysis against Foreign Fighters Recruitment Online Networks – SAFFRON, linia de finanţare: Fondul de securitate internă

Proiectul își propune să construiască un sistem care să permită detectarea timpurie a recrutărilor de luptători străini de către grupările teroriste existente în Europa,axându-se pe ISIS și Al-Qaeda.

 

Premierea participării la Orizont 2020 - PN-III-P3-3.6-H2020-2016-0022 - CITYCoP, linia de finanţare: PNCDI III Premierea participării la Orizont 2020 PN-III-P3-3.6-H2020-2016-0023 - CARISMAND, linia de finanţare: PNCDI III

Proiectele oferă sprijin pentru creșterea vizibilității și implicarea internațională a organizației noastre, valorificând oportunitățile de diseminare a rezultatelor cercetării prin participarea la manifestări științifice în concordanță cu tematica proiectului Orizont 2020 susținut și cu ariile științifice asumate de ANIMV.

Construirea unei infrastructuri performante de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul sistemelor de intelligence pentru securitate - INTELIGENT, linia de finanţare: Programul Operațional Competitivitate, acțiunea A.1.1.1 Mari infrastructuri de CD

Proiectul își propune să construiască la nivelul ANIMV o infrastructură de cercetare în domeniul securității și intelligence-ului la cele mai înalte standarde de performanță: complexul de cercetare al INSI – INTELIGENT.

NESECRET 5/6


NESECRET

În anul 2017, proiectul Percepție socială și strategii comunicaționale privind riscurile de securitate națională, cu linia de finanţare: PN II Tinere echipe, s-a finalizat.

Proiectul a avut ca obiectiv să contribuie la îmbunătățirea eficienței procesului decizional și a strategiilor comunicaționale în domeniul riscurilor de securitate națională și, totodată, la creșterea rezilienței populației și reducerea efectelor negative ale riscurilor de securitate, prin asigurarea unui orizont de cunoaștere actualizat asupra percepției societății românești asupra riscurilor de securitate națională.

E. Situaţia asigurării calităţii activităţilor din cadrul ANI MV Din analiza efectuată, la nivelul anului 2017, de către Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii, a rezultat faptul că activităţile didactice s-au desfăşurat în condiţii bune şi au confirmat aşteptările beneficiarilor direcţi şi indirecţi, iar cadrele didactice, atât cele proprii, cât şi cele asociate au dat dovadă de o bună pregătire profesională, precum şi de o mare putere de documentare, comunicare şi adaptare la tehnicile moderne de predare. F. Situaţia respectării eticii universitare şi a eticii activităţilor de cercetare Etica universitară reprezintă unul din reperele fundamentale ale funcţionării comunităţii universitare. Comisia de etică universitară îşi desfăşoară activitatea potrivit Regulamentului aprobat de către Senatul ANIMV şi are ca principal obiectiv de activitate analizarea şi propunerea de soluţii doar în acele situaţii care nu sunt rezolvate, conform competenţelor ce le revin, direct de către alte instanţe ale ANIMV. Comisia de etică are ca sarcină principală aplicarea Codului de etică şi deontologie universitară şi rezolvarea abaterilor de la acesta. Astfel, în anul 2017, urmare înaintării către Ministerul Educaţiei Naţionale şi către Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a punctului de vedere al IOSUD ANIMV cu propunerea de retragere a titlului de doctor în domeniul Științe militare și informații şi a analizei sesizării conform prevederilor Ordinului MENCS nr. 3482/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, cu modificările și completările ulterioare, a fost emis Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5527/22.11.2017 privind luarea unor măsuri prevăzute la art. 170 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, prin care se retrage titlul de doctor în domeniul Științe militare și informații, acordat doamnei DIACONESCU H. Florica de către Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” din București, urmare a soluționării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului în cadrul tezei de doctorat. G. Situaţia posturilor vacante Având în vedere specificul ANIMV, ca instituţie militară de învăţământ superior aflată în subordinea Serviciului Român de Informaţii, ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din cadrul ANIMV se realizează în conformitate cu cadrul legal şi metodologic al învăţământului superior. H. Situaţia inserţiei profesionale a absolvenţilor din promoţiile precedente La nivelul anului 2017, au fost repartizaţi în instituţiile sistemului de securitate naţională a României, în procent de 100%, absolvenţii studiilor universitare de licenţă (60 absolvenţi) şi de master profesional (62 absolvenţi).

RECTORUL ACADEMIEI NAŢIONALE DE INFORMAŢII „MIHAI VITEAZUL” Prof. univ. dr. Adrian-Liviu IVAN

NESECRET 6/6


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.