Zece perioade istorice in Banatul Montan by Banatul-montan Banatul-montan

Banatul Montan

ZECE PERIOADE ISTORICE Banatul este un teritoriu plin de farmec natural, dar şi de istorie. Povestea istoriei Banatului cuprinde zece perioade distincte şi şapte stăpâniri: 106 – 271 d.Hr. – stăpânire romană; 271 – 1200 – alternanţă între stăpânirea bizantină şi năvălirea popoarelor migratoare; 1200 – 1552 – stăpânirea maghiară; 1552 – 1716/1718 – stăpânirea otomană; 1718 – 1867 – stăpânirea habsburgică (austriacă) 1867 – 1918/1919 – stăpânirea austro – ungară; 1919 – până în prezent – teritoriu românesc. Fiecare perioadă a însemnat măriri şi decăderi în dezvoltarea Banatului: 1. Perioada preistorică Primul om modern din Europa a trăit în Banat, în urmă cu 40 000 de ani. Sunt mărturie fragmentele de mandibulă şi craniu descoperite în 2002, în Peştera cu Oase din Valea Minişului, în apropiere de Anina. Aceste rămăşiţe, cele mai vechi din Europa, pun într-o nouă lumină evoluţia rasei umane, arătând că omul european modern timpuriu prezintă trăsături atât ale omului Homo sapiens, cât şi ale omului Neanderthal, în urma interacţiunii lor, înainte ca ultimul să dispară. Tot în Banat, pe Clisura Dunării, în Peştera Chindiei, s-au descoperit desenele rupestre din epoca de piatră. 2. Perioada dacică Odată cu apariţia primelor triburi dacice, în Banat a luat sfârşit perioada denumită convenţional „preistorie”. Geto-dacii s-au stabilit aici datorită bogăţiilor de pe Valea Dunării, în zona localităţilor Baziaş, Divici, Pojejena, Mudava, Coronini, Gornea, Sicheviţa, Liubcova, Sviniţa şi Dubova, unde au fost găsite urmele unor aşezări dacice sub formă de cetăţi, ceramică, ornamente şi unelte.

Ghid turistic Strabon (63 î.Hr. -19 d.Hr.) menţionează în „Geografiile” sale că, în aval de cataracte, fluviul se numea Istru, iar pe malurile sale locuiau geţii, în timp ce în amonte de cataracte purta denumirea de Danubius, iar autohtonii erau dacii. Ambele nume ale Dunării provin din noţiunea „purtător de nori”, legat de fenomenul meteo frecvent întâlnit în Clisura Dunării. [Meilă M., 2011]. Mai mult, Herodot spunea că „geto-dacii se cred nemuritori”, în înţelesul că admit nemurirea sufletului, care, după moartea pământeană, merge la divinitatea lor, Zamolxis. În Peştera Veterani de la Cazanele Dunării a fost sanctuarul lui Zamolxis, zeul naţional al dacilor (Gino Lupi). Istoricul român Florin Constantiniu menţionează tradiţia prin care geto-dacii păstrau legătura cu zeul Zamolxis: „ei trimiteau la fiecare 5 ani un sol, ales prin tragere la sorţi şi ucis prin aruncarea în sus, deasupra unor suliţe în ale căror vârfuri cădea”.[Constantiniu, F., 2002]. În perioada de înflorire a Daciei sub Burebista (50 – 44 î.Hr.) şi Decebal (87 – 106 d.Hr.), Banatul – cu munţi şi dealuri – era un ţinut potrivit pentru fortificaţiile geto-dacilor. Din această perioadă sunt cunoscute aşezările dacice în Banat: Mudava (Moldova Veche), Cula la Coronini, Căuniţa la Gornea-Sicheviţa, Stenca la Liubcova, Arcidava (Vărădia) pe Valea Caraşului, Berzobis pe Valea Bîrzavei, Tibiscum (Caransebeş-Jupa) la vărsarea Bistrei în Timiş, Dierna (Orşova) la vărsarea Cernei în Dunăre şi Tapae la Porţile de Fier ale Transilvaniei, în hotarul dintre Banat şi Transilvania. Istoricul roman Flarus afirma despre daci că: „ei sunt aninaţi de munţii lor”, construindu-şi capitala Sarmizegetusa Regia într-un loc greu accesibil, în Munţii Orăştiei: „Ocupaţiile lor principale au fost agricultura şi creşterea animalelor, în special, oieritul. Zăcămintele bogate de aur, aramă (Cu), fier şi sare, ca şi pădurile favorizează în Transilvania de Vest şi în Banat dezvoltarea unui minerit simplu

(la Ramna şi

Berzovis) şi a meşteşugurilor”. [Hromadka, G., 1993]. Tot după spusele lui Strabon, pentru că dacii preţuiau prea mult vinul „pe care-l beau în coarne de bou”, regele Burebista, întemeietorul primului stat dac centralizat, sfătuit de marele preot Deceneu, a dat poruncă să fie tăiată toată viţa de vie din întregul regat. După moartea violentă a lui Burebista, statul dac se destramă în cinci părţi, fiecare cu regele său.

Banatul Montan În ţinutul Banatului Montan domnea principele dac Cotiso, care, conform scrierilor lui Flarus, „de câte ori Dunărea îngheţată lega cele două maluri, obişnuia să năvălească şi să devasteze ţinuturile vecine”, aflate sub dominaţia romană. Între anii 87-106 d.Hr., la Sarmizegetusa Regia domneşte regele Decebal, fiul lui Scorilo, aşa cum stau mărturie Pietrele lui Scorilo de la Poiana Mărului.

3. Perioada romană Romanii doreau Dacia pentru aurul ei. Aşa au început, în timpul împăratului Tiberius, să construiască pe malul drept al Dunării, drumul roman ce traversa Clisura Dunării, între anii 33-34 d.Hr. Drumul a fost prelungit pe vremea împăratului Vespasian până în dreptul actualei localităţi sârbeşti Milanovăc. Mai târziu, în anul 89 d.Hr., împăratul Dominiţian reface drumul construit în timpul domniei lui Tiberius şi este terminat în zona Cazanelor în anul 103 d.Hr. de către Traian. La ordinul împăratului Traian, drumul a fost tăiat prin piatra Cazanelor, cu poduri de lemn aşezate pe grinzi ancorate în stâncă. Pentru consemnarea evenimentului, pe malul drept al Dunării (malul sârbesc !), romanii au săpat în stâncă faimoasa Tabula Traiana, la intrarea în Cazane dinspre Orşova. Astăzi, o mare parte a drumului roman se află sub apele Dunării, iar tabula scrisă a fost ridicată cu câţiva metri mai sus pentru a rămâne vizibilă. În primul război daco-roman (101-102 d.Hr.), cele 14 legiuni romane cu 150 000 de ostaşi, sub conducerea lui Traian, trec Dunărea pe poduri de vase, prin două locuri: la Lederata, în dreptul vărsării Caraşului în Dunăre, şi la Dierna, la vărsarea Cernei în Dunăre. Prima coloană, sub conducerea lui Traian însoţit de Hadrian, viitorul său succesor, a trecut Dunărea la Lederata. Nu au lipsit topometrii şi specialiştii în lucrări genistice care, îndată ce au trecut fluviul, aveau ca misiune să facă ridicări topografice şi, acolo unde erau aşezări dacice mai importante, au fost ridicate castre romane. De la Lederata au urmat drumul pe Valea Caraşului până la Arcidava (Vărădia), de aici urmând Valea Cernovăţului spre Centum Putea (Surduc) şi Berzobis (Berzovia), apoi către Aizizis (Ezeriş-Fârliug), Caput Bubali (Păltiniş-Banat) s-a ajuns la Tibiscum (Caransebeş-Jupa). Acolo au făcut joncţiunea cu o a doua coloană de ostaşi romani care au trecut Dunărea tot pe pod de vase la Dierna (Orşova), sub conducerea lui Laberius Maximus, guvernatorul Moesiei inferioare.

Ghid turistic Între Dierna şi Tibiscum, coloana a mers pe culoarul Timiş-Cerna, fiind construite castrele romane Ad Mediam (Mehadia), Praetorium (Domaşnea), Ad Pannonios (Teregova), Gaganis şi Masclianis. De la Tibiscum, armata romană

a înaintat către inima Daciei, străbătând

Valea Bistrei, iar lupta s-a dat la Tapae, loc aflat la hotarul dintre Banat şi Transilvania. Aici, la Porţile de Fier ale Transilvaniei, dacii, sub comanda lui Decebal, sunt înfrânţi şi. în urma tratatului de pace încheiat, Decebal este obligat, printre altele, să cedeze romanilor teritoriul Banatului. Dar Decebal n-a respectat tratatul, a reclădit cetăţi, a căutat alianţe şi atunci Traian, hotărât să ducă o a doua campanie de cucerire a Daciei, l-a pus pe arhitectul grec din Syria, Apollodor din Damasc, să clădească un pod peste Dunăre, la Drobeta Turnu Severin. Privit ca o adevărată operă pentru acea vreme, podul avea 1135 m lungime, 15 m lăţime şi se sprijinea pe 20 de piloni. Capul de pod poate fi văzut şi astăzi la Drobeta Turnu Severin. În cel de-al doilea război daco-roman (105-106 d.Hr.), Traian şi armata romană trec Dunărea la Drobeta Turnu Severin pe podul lui Apollodor. De data aceasta romanii pătrund cu trei coloane spre capitala Daciei, Sarmizegetusa Regia, prin trei pasuri: Pasul Poarta de Fier a Transilvaniei, Pasul Vulcan şi Pasul Turnu Roşu. Au loc lupte crâncene şi, în cele din urmă, romanii cuceresc capitala Sarmizegetusa, iar Decebal se sinucide, pentru a nu cădea în mâinile romanilor. Pentru a reconstitui acest război între daci şi romani, la Roma s-a ridicat Columna Traiana, tot de către Apollodor din Damasc, la 12 mai 113 d.Hr., pe care într-o

spirală lungă de 200m sunt arătate scene de lupte în care regele Decebal

apare în trei tablouri (bătălia de la Tapae, încheierea păcii şi momentul sinuciderii), iar împăratul Traian în 58 de tablouri. Întreaga coloană a fost modelată din marmură de Carrara. După cele două războaie (101 – 102 şi 105 – 106), romanii, sub conducerea lui Traian, cuceresc Dacia şi o transformă în provincie romană înfloritoare: Dacia Felix-Dacia roditoare, fertilă, parte care cuprindea Banatul, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Romanii stăpânesc Dacia 165 de ani, timp în care va avea loc plămădirea poporului român.

Banatul Montan Pentru valorificarea bogăţiilor din solul şi subsolul Banatului Montan, romanii au unit cele două drumuri principale prin drumuri de legătură secundare, precum cel de pe malul stâng al Dunării, de la Dierna (Orşova) la Lederata (Ram-Baziaş) sau cel care străbate Craina, Valea Almăjului şi Valea Nerei până la Arcidava (Vărădia), în Valea Caraşului. De-a lungul lor s-au ridicat aşezări tip „villae rusticae”

şi castre

romane, cum sunt Villa rustica de la Căuniţa de Sus (Gornea) şi Castrul roman de la Tarniţa (Pojejena). Aproape întreaga zonă a Banatului Montan era strânsă ca într-un cleşte în centura de formă triunghiulară a castrelor romane, cu baza linia Dunării determinată de Lederata (Ram-Baziaş), la apus, şi Dierna (Orşova), la răsărit. Vârful triunghiului era Tibiscum (Caransebeş-Jupa), de unde drumul ducea pe Valea Bistrei până la noua capitală a provinciei – Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. În goana lor după aur, mii de colonişti au venit din „toată lumea romană” (toto orbe Romano, zice cronicarul vremii)[Djuvara, 2010]. Dacă în Munţii Apuseni, romanii extrăgeau aurul din subteran, în Banat, ei îl obţineau îndeosebi prin spălarea nisipului aurifer din albia râurilor Nera, Bârzava, Caraş şi a celorlalte râuri ale Clisurii Dunării. Pentru a supraveghea malurile Dunării şi a păzi podul construit de Traian, în Dacia Ripensis, provincie ce acoperea teritoriul actual al Banatului, romanii au construit oraşe conduse de un prefect, aşa cum se cunoaşte numele unuia dintre prefecţi, Marcus Papirus, din timpul împăratului Antonius Pius (138 – 161 d.Hr.). În vremea lui Septimiu Sever (193 - 211 d.Hr.), Dierna (Orşova) a primit rang de municipiu. Totodată, coloniştii romani au făcut comerţ cu sare cu dacii liberi din Crişana şi Maramureş, care erau în afara Imperiului Roman, au cultivat viţă de vie şi s-au amestecat cu populaţia indigenă. La primele contacte cu băştinaşii, romanii au avut surpriza să constate că se înţelegeau ca şi cum ar vorbi aceeaşi limbă, ceea ce a uşurat comunicarea şi întemeierea de familii mixte şi proprietăţi şi, totodată, a favorizat naşterea poporului român şi a limbii române. Românii sunt urmaşii cu bune şi rele ai romanilor aventurieri şi ai frumoaselor femei dace. Înflorirea şi belşugul provinciei Dacia Felix n-a durat însă prea mult, pentru că la hotarul imperiului şi-au făcut apariţia popoarele migratoare.

Ghid turistic

4. Perioada stăpânirii bizantine şi a năvălirii popoarelor migratoare Între anii 271 – 275, sub conducerea împăratului Aurelian, legiunile romane au trebuit să se retragă din Dacia atât din cauza atacurilor carpilor (dacilor liberi), cât şi a năvălirii popoarelor migratoare. Despre continuitatea legăturilor cu imperiul roman şi după retragerea aureliană sunt mărturie tezaurele monetare descoperite în Banat. Printre monedele găsite se remarcă „kosonii”, piese rare şi mult râvnite de către numismaţi. A urmat perioada „mileniului întunecat” când, pe teritoriul Banatului, au năvălit popoarele migratoare: goţii (275), hunii (376), gepizii (473), avarii (568) şi slavii, însă, cu excepţia unor perioade scurte, în cea mai mare parte Banatul a fost sub stăpânirea Imperiului Bizantin, până în jurul anului 1100. Convieţuirea româno-slavă din secolele al VIII-lea şi al IX-lea a dus la formarea ducatelor. Pe teritoriul Banatului de astăzi era ducatul lui Glad, mărginit de Tisa, Mureş, Carpaţi şi Dunăre. Tot în această perioadă, creştinismul se răspândeşte tot mai mult, inclusiv în Banat, în urma Edictului de la Milano (313 d.Hr.) din vremea împăratului Constantin cel Mare, când s-a încetat prigoana împotriva creştinilor. Un alt eveniment care a marcat istoria romană a fost cel din anul 395 d.Hr., când, după moartea împăratului Theodosie, imperiul se divide pentru totdeauna în două împărăţii şi două capitale: Imperiul Roman de Apus cu capitala la Roma şi Imperiul Roman de Răsărit cu capitala la Constantinopol, ceea ce a avut consecinţe de lungă durată, pe care le simţim şi astăzi. Dacă în împărăţia apuseană s-a păstrat ca limbă oficială latina, în cea răsăriteană s-a adoptat din secolul al VII-lea limba greacă. Rivalitatea dintre papa de la Roma şi patriarhul de la Constantinopol a dus, în 1054, la marea schismă a creştinismului prin care biserica apuseană şi-a zis „catolică”, adică universală, pe când cea răsăriteană şi-a zis „ortodoxă” , ceea ce înseamnă dreptcredincioasă. Dacă Imperiul Roman de Apus s-a destrămat în anul 476 d.Hr., când a fost detronat ultimul împărat, Augustus, Imperiul Roman de Răsărit a continuat să existe ca stat bizantin până la căderea Constantinopolui sub turci, în anul 1453. Toate aceste evenimente din trecut au făcut ca România să fie „o insulă de latinitate într-o mare slavă” cu religia predominat creştin ortodoxă.

Banatul Montan

5. Perioada medievală a stăpânirii maghiare La cumpăna mileniului, Banatul aparţinea formaţiunii statale conduse de Glad. După cum se relatează în cronica scrisă în latină de „notarul” anonim al regelui Béla al Ungariei, ducatul lui Glad se întindea de la Mureş la cetăţile Horom şi Urscia de la Dunăre: „Glad ducem qui dominum erabebat a fluvio Morus usque ad castrum Horum” [Anonimus, Gesta Hungarorum]. Încă din secolul al IX-lea, maghiarii pătrund în Câmpia Panoniei: „Opriţi în expansiunea lor către apus, ungurii vor urmări extinderea regatului către sud şi răsărit, împotriva slavilor şi românilor, ba atacând chiar imperiul bizantin.” [Djuvara N., 2010]. Astfel, în anul 896, sub conducerea regelui lor Arpad, ungurii atacă Banatul, îl înlătură pe voievodul slavo-român Glad şi, în mare parte, ducatul bănăţean ajunge vasal faţă de maghiari. Abia în timpul regelui Ştefan cel Sfânt (997 – 1038), maghiarii pun stăpânire pe întreg teritoriu dintre Mureş, Tisa, Dunăre şi Cerna, după ce înving oştile lui Ahtum, urmaşul lui Glad. Banatul va fi sub stăpânirea maghiară între 1100 şi 1552, perioadă în care teritoriul va fi organizat pe comitate: Timiş (prima atestare în 1175), Cenad (1187), Caraş (1247) şi Iliad (1325). În perioada 1100 -1200, războaiele dintre unguri şi bizantini se ţin lanţ, cele mai multe lupte se duc pe Clisura Dunării, în jurul cetăţii Cula de la Coronini, şi la vărsarea Caraşului în Dunăre, la cetatea Horom. În anul 1333, slavii catolici sunt alungaţi din Serbia şi Bulgaria din cauza credinţei lor şi se aşează în apropierea Cetăţii Krassófövar. Ei sunt numiţi craşoveni sau caraşoveni după localitatea lor Krassóvar şi formează, astăzi, comunitatea de 7 sate craşovene: Caraşova (1333), Iabalcea (1564), Lupac (1598), Clocotici (1690), Nermet (1723), Rafnic şi Vodnic (1723). Deoarece relieful carstic al zonei nu este bun pentru prelucrarea pământului, caraşovenii se ocupă aproape exclusiv cu oieritul (lână, brânză, lapte şi carne de oaie), pomicultura (prune, scoruşe, cireşe şi mere) şi producerea răchiei de Banat din prune, mere sau dude. Etnia croată (sau craşoveană !) a trăit mereu în bună înţelegere cu românii şi celelalte etnii din Banat.

Ghid turistic Pe teritoriul Banatului erau mai multe cetăţi medievale de tip fortificaţii; sunt mărturie cele 10 vestigii de astăzi care pot fi văzute de turişti: (1) Cetatea Caraş de lângă Caraşova, (2) Cetatea Cuieşti (1331) de la Bocşa-Buza Turcului, (3) Cetatea Cula (1428) de la Coronini, în dreptul Stâncii Babacaia de pe Dunăre, (4) Cetatea Drencova (1419) aflată acum în apele Dunării, la Berzasca, (5) Cetatea-turn Ilidia (1312) de pe dealul de la Socolari - Sasca Română, (6) Donjonul de la Mehadia (1317), (7) Cetatea-fortificaţie de la Pojejena (1419), (8) Cetatea Sebeş din care se poate vedea nucleul cetăţii prin ruinele bisericii medievale din centrul actual al municipiului Caransebeş, (9) Cetatea Tricule (1443) de lângă Sviniţa, (10) Donjonul de la Turnu Ruieni (1467) din vecinătatea Caransebeşului [Ţeicu D., 2009] În anul 1247, la 5 ani de la năvălirea devastatoare a tătarilor în Banatul de lângă Dunăre, regele Ungariei Béla IV se înţelege cu Cavalerii Ioaniţi pentru a ceda în vasalitate Banatul de Severin (1233-1524), adică partea estică din Banat şi partea Mehedinţiului din Oltenia. Ioaniţii aveau ca misiune de a fi gata oricând să ridice armele împotriva „necredincioşilor”, a „păgânilor”. Aflaţi în plină expansiune teritorială, turcii otomani s-au apropiat de Dunăre. După ce i-au învins pe sârbi pe Câmpia Mierlei (Kosovopolje), în anul 1389, turcii şi-au înteţit raidurile în Banat. Au încercat să le stea în cale nobilii şi cnezii bănăţeni. În perioada 1394-1552, istoria Banatului a fost marcată de luptele dintre Imperiul Otoman şi Ungaria. Cronologic, au avut loc mai multe evenimente: 1429 - Regele Sigismund al Ungariei (1368-1437) a adus la Cetatea Severinului Cavalerii Teutoni pentru a apăra cetăţile bănăţene aflate pe Dunăre şi în apropierea ei: Severin, Orşova, Drencova, Caraş, Ilidia şi Mehadia; 1432 - Cavalerii teutoni nu au fost în stare să reziste presiunii turcilor şi au plecat din Banat; otomanii sub conducerea lui Mahomed al II-lea şi sprijiniţi de Vlad Dracul –voievod au cucerit Cetatea Severinului; 1438 - Iancu de Hunedoara, fiu din neamul Corvinilor, a preluat

apărarea

regatului maghiar în Banat, în zona Dunării (1438). El a reuşit mai multe expediţii contra turcilor; în 1446, el a ajuns guvernator al Ungariei; în 1456, Iancu a reuşit să despresoare Cetatea Belgradului, asediată de Mahomed II, cuceritorul Constantinopolului (1453), dar la scurt timp a murit de ciumă.

Banatul Montan 1458 - După moartea lui Iancu, urmează doi ani de dezordine în Ungaria, tronul fiind vacant; în anul 1458 este ales ca rege fiul lui Iancu de Hunedoara, Matei Corvin, în vârstă de numai 15 ani; numele de Corvin este de la stema care purta figura unui corb cu un inel în cioc, după o legendă a familiei; el va fi marele rege Mathias; Matei Corvin îl învesteşte, în anul 1478, pe Pavel Chinezu cu titlurile de comite al Timişoarei şi ban de Severin; în anul 1481, Pavel Chinezu îi alungă pe turci peste Dunăre, urmărindu-i până pe Valea Moravei sârbeşti; la întoarcere, armata sa este însoţită de câteva mii de sârbi care se vor aşeza apoi în partea de sud-vest a Banatului. Pe Clisura Dunării, trăieşte cea mai mare comunitate de sârbi din Banat. 1526 - Turcii otomani, sub comanda lui Soliman al II-lea Magnificul, înfrâng oastea maghiară condusă de regele Ludovic al II-lea, în bătălia de la Mohács. Otomanii ocupă Buda şi Ungaria îşi pierde treptat independenţa.

6. Perioada stăpânirii otomane Ca un rău care se revarsă, puterea otomană s-a întins sub Soliman al II-lea Magnificul, peste sud-estul Europei. Au căzut pe rând în stăpânirea turcilor: Belgradul (1521), Orşova (1522), Budapesta (1541) şi Timişoara (1552). Stăpânirea turcească a Banatului a durat 165 de ani, între 1552-1716/1718. Din anul 1552 când, la 30 iulie, Ahmed paşa ocupă Timişoara, şi până în 1716, Banatul a fost sub stăpânirea Imperiului Otoman. Teritoriul a fost transformat în paşalâc turcesc cu reşedinţa la Timişoara, fiind divizat în sangeacuri (steaguri), printre care se numărau Orşova şi Moldova Nouă. Doar o fâşie din răsărit, Banatul de Lugoj şi Caransebeş, a fost lăsată de otomani în Principatul Transilvaniei, pentru ca, în 1658, şi această parte să fie ocupată de turci şi anexată Paşalâcului Timişoarei. De la ivirea turcilor la Dunăre şi până în 1716, cele mai multe lupte s-au dus în Banat. Odată ocupat un teritoriu, turcii căutau să câştige cât mai mult, fixând pentru fiecare localitate darea (animale, produse, bani) ce trebuia să o plătească. Dintre cei care conduceau administraţia locală erau cnezii locali „turcizaţi”.

Ghid turistic Când mănăstirea Mraconia a fost devastată de „curuţi”, episcopul de Mehadia a apelat la cnezii din jurul Orşovei. Curuţii era numele dat nobililor maghiari sprijiniţi de turci care, periodic, s-au răsculat împotriva habsburgilor. Din acest nume a derivat mai târziu peiorativul „Kruzitürken” , care mai poate fi auzit şi astăzi în Banat. În perioada stăpânirii otomane, aşa cum afirmă profesorul Alexandru Moisi în monografia Clisurii Dunării: „Turcii nu şi-au bătut capul cu biserica, stăpânirea obiceiurilor românilor, n-au purtat grija drumurilor bune şi nici nu le-a trăsnit prin cap măcar cultul civilizaţiei. Lenevia domina peste tot şi la mulţi le-a plăcut să nu muncească. Aşa erau timpurile, căci cât câştiga creştinul tot pentru turc câştiga.” [Moisi A., 1938]. La sfârşitul secolului al XVII-lea, confruntările dintre Austria şi Imperiul Otoman s-au intensificat. Culmea puterii otomane a fost atinsă în anul 1683, când turcii încearcă încă o dată să deschidă drumul semilunei spre Europa, asediind Viena. Aici, falnica armată otomană primeşte lovitura de graţie de la armata austriacă sub conducerea ducelui Carol al VI-lea, cu ajutorul din ultima clipă al armatei germanopolone condusă de Jan Sobieski. Astfel începe retragerea turcilor din Europa. Prin atacuri ale armatei austriece şi contraatacuri ale otomanilor, turcii sunt izgoniţi din Budapesta (1686) şi dintr-o parte a Banatului. În luptele duse în zona Orşova-Caransebeş, în anul 1695, cade feldmareşalul Franz (Francesco) Veterani în apropiere de Caransebeş, în timpul unui contraatac al otomanilor. La fel ca mulţi dintre înaintaşii săi, Veterani a recunoscut importanţa strategică a Banatului de munte; una din peşterile din zona Cazanelor Dunării poartă numele Veterani. Dacă în 1688, austriecii îi alungă pe turci din Belgrad, turcii recuceresc Belgradul în 1690 şi, ca urmare, 80 000 de sârbi conduşi de patriarhul Arsenije Črnojević, îşi părăsesc locurile natale şi se aşează în alte părţi, printre altele şi în Banat. Războiul ţine 16 ani cu continue succese din partea armatei austriece, având ca aliaţi pe polonezi, veneţieni şi, mai târziu, pe ruşi. În cele din urmă, în anul 1699, se încheie pacea de la Karlowitz (Karlovič), în urma căreia Imperiul Habsburgilor devine o mare putere, iar turcii pierd Belgradul şi o bună parte din Banat: Orşova, Oraviţa, Lugojul, Caransebeşul, Valea Almăjului şi Clisura Dunării. După cucerirea Timişoarei de trupele austriece conduse de Eugen de Savoia, era turcească se isprăveşte în Banat.

Banatul Montan

7. Perioada stăpânirii imperiale habsburgice La 18 octombrie 1716, prinţul Eugen de Savoia cucereşte Timişoara şi Banatul devine liber. După pacea de la Passarowitz (Pojarevač), de la 21 iulie 1718, întregul Banat aparţine Imperiului Habsburgic. La propunerea lui Savoia, Banatul nu este retrocedat Ungariei, ci este alipit la Austria

şi devine domeniu al Coroanei imperiale format din mai multe districte

(judeţe). Astfel, între anii 1717-1751, Banatul a fost sub administraţie militară care ulterior a fost înlocuită cu una Camerală, între 1751-1778. Zona de graniţă a rămas însă tot sub control militar chiar şi în perioada administraţiei civile. Partea provincială a Banatului rămâne sub stăpânirea austriacă timp de 60 de ani, până în 1778, iar în zona Graniţei militare bănăţene încă aproape 100 de ani, până în anul 1872. Noua etapă istorică a Banatului începe, însă, în condiţii extrem de grele, căci cei 165 de ani petrecuţi anterior sub stăpânirea turcească au lăsat urme, atât în ceea ce priveşte numărul de locuitori, care s-a micşorat la 80 000 de oameni, cât şi în privinţa condiţiilor de viaţă, care au fost reduse la minimum. În funcţia de guvernator al „Banatului Timişoarei”, împăratul Carol al VI-lea îl numeşte pe Contele Claudius-Florimund Mercy. El a condus Banatul din 1716 până în 1734, impunând o organizare militară atât pentru a dezvolta economic regiunea, cât şi pentru a apăra imperiul de frecventele atacuri turceşti. Fără a mai aştepta ordinul expres al Camerei Aulice, în anul 1718, Mercy trece la construirea, în Ciclova, lângă Oraviţa, a primul cuptor de topit minereul de cupru, acesta fiind şi primul obiectiv industrial de pe teritoriul Banatului Montan. În 1719, prin Ordin al Camerei Aulice de la Viena se cere administraţiei Banatului ca „zona să fie bine populată şi pământul lucrat şi să se introducă treptat breslele meşteşugăreşti”. Cu acest Ordin începe în Banatul Montan exploatarea minieră de către Aerarul Austriac. Pe 6 septembrie 1719 au sosit la Oraviţa primii 13 mineri din Tirol. Ei au fost urmaţi la scurt timp de alţi mineri şi maiştri topitori din Boemia.

Ghid turistic Primul val de colonizări a avut loc între 1718-1740, numit şi „Colonizarea caroliană”. Tot acum, din Oltenia au venit „bufenii” folosiţi la tăierea pădurilor, prepararea mangalului şi la cărăuşie. Carol al VI-lea (1711-1740), împărat al Sfântului Imperiu Roman, totodată rege al Boemei şi Ungariei, fiul împăratului Leopod I şi tatăl împărătesei Maria Theresia, este cel care a iniţiat procesul de reconstrucţie a Băilor Herculane. Lucrările au început în 1724. Cronologic, principale evenimente au fost: 1719 - Se construieşte primul furnal la Bocşa Montană, în locul numit „Alt Werk”. 1722 - Se construieşte un nou furnal la Bocşa Montană, pe locul numit „Neu Werk”, iar la Dognecea se deschide prima mină de cupru, plumb şi argint. 1724 - Se încep lucrările de reconstrucţie a Băilor Herculane. 1728 - Se deschide o mină pentru neferoase (cupru, plumb şi argint) la Moldova Nouă. 1729 - Se înfiinţează la Oraviţa prima Şcoală Montanistică de meserii (pentru mineri) din sud-estul Europei. 1730 - Se deschide mina de cupru de la Sasca Montană. 1736 - Se finalizează lucrările de reconstrucţie a Băilor Herculane. După moartea contelui Mercy, din 1734, urmaşul lui pe postul de guvernator al Banatului a fost contele Andreas Hamilton, care pune în funcţiune Băile Romane de la Băile Herculane şi finalizează lucrările la celelalte băi (Apollo şi Venera) în 1736. Guvernatorul Hamilton ordonă trimiterea cu o navă pe Dunăre, la Viena, a antichităţilor găsite la Băile Herculane, în urma săpăturilor din anii 1734-1736 şi salvate de la distrugere prin folosirea explozibilului. Din nefericire, o parte din piese s-au scufundat odată cu nava, în dreptul podului cu lanţuri de la Pesta. Celelalte piese împodobesc şi astăzi sălile Bibliotecii Imperiale şi ale Muzeului de Istorie din Viena. În anii 1737 – 1738 turcii pătrund în Banat, ocupă Orşova, Caransebeşul şi Lugojul, periclitând chiar şi Timişoara. O parte din armata turcească pătrunde pe Valea Bârzavei, devastând instalaţiile industriale de la Bocşa şi Dognecea. „Războiul dintre austrieci şi turci din anii 1737-1739 a avut drept consecinţă distrugerea Băilor de la Herculane de către turci.” [Groza L., 1997].

Banatul Montan

După pacea de la Belgrad din 1739, Banatul a devenit din nou ţinut de graniţă. După moartea tatălui ei

(Carol al VI-lea), în 1740, pe tronul Austriei vine

Maria Theresia (1740-1780). În timpul domniei împărătesei Maria Theresia, Băile Herculane trec din administraţia militară în cea camerală şi se organizează cel de-al doilea val de colonizare (1744-1772), numit „Colonizarea tereziană”. Cronologia următoarelor evenimente din Banat este una de sinteză: 1740 - Tânăra împărăteasă promovează cu energie dezvoltarea mineritului în Banat. Alături de minerit, metalurgia a devenit una din ocupaţiile importante ale oamenilor de pe aceste meleaguri. 1751 - Comandamentul militar al Banatului de provincie este înlocuit cu administraţia civilă. Banatul Montan are de acum o administraţie camerală şi una montanistică. Locuitorii din oraşe şi târguri se numesc montanişti, indiferent de originea etnică, iar locuitorii satelor se numesc cameralişti, satele fiind subordonate camerei aulice. 1771 - La 3 iulie 1771 se aprind primele focuri la cele două furnale din Reşiţa Montană, sub denumirea „Franziscus” şi „Josephus”, momentul de naştere a Uzinelor de Fier din Reşiţa. 1767 - Se înfiinţează Regimentul de graniţă româno-bănăţean nr. 13, cu reşedinţa la Caransebeş. 1773 - Vin 34 familii din Styria (Steyermark), care vor forma colonia Steierdorf de la Anina. 1780 - Se introduce urbariul terezian (cartea funciară). Între 1774 şi 1777, învăţatul italian Francesco Griselini vizitează Banatul. Scriitor, cartograf, geograf şi un reprezentant de seamă al „epocii luminilor”, Griselini este invitat de Maria Theresia şi Iosif al II-lea să studieze această regiune a Imperiului Austriac. El scrie cartea „Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei”, care apare la Viena în 1780. Una din traducerile de seamă în limba română a lucrării este cea a eruditului cercetător bănăţean Costin Feneşan, din 1984. [Feneşan C., 1984].

Ghid turistic A urmat încorporarea Banatului în Ungaria, care a fost proclamată oficial la 6 iunie 1778; în luna mai 1779, vechea organizare districtuală (pe judeţe !) a fost înlocuită cu cea a noilor comitate. După 40 de ani de guvernare, în anul 1780, moare împărăteasa Maria Theresia. Pe tron urcă fiul ei, Împăratul Iosif al II-lea, care rămâne singurul suveran (1765-1790), după ce în perioada 1765-1780 a fost coregent. Prima vizită imperială în staţiunea de pe Valea Cernei este cea a lui Iosif al II-lea, în anul 1768. Au urmat alte două vizite în regiune, în anii 1770 şi 1773,

prin care împăratul impulsionează

desfăşurarea lucrărilor de reconstrucţie a staţiunii Băile Herculane. Tot în vremea împăratului Iosif al II-lea are loc cel de-al treilea val de colonizare (1782-1787), numit „Colonizarea iosefină”. Cronologic, evenimentele vremii au fost: 1785 - Începe „plutăritul” lemnelor pe Bârzava. 1787 - Recensământul populaţiei sub Iosif al II-lea arată că în Banat erau 565 000 de locuitori. 1788 - Turcii mai încercă, pentru ultima dată, să revină în Banat, năvălesc în Clisura Dunării şi devastează localităţile: Orşova, Băile Herculane, Moldova Nouă şi Sasca Montană. 1789 - Austriecii îi alungă definitiv pe turci din Banat. 1790 - În pădurile de la Steierdorf, muncitorul forestier Mathias Hammer descoperă „piatra neagră”, antracitul. În anul 1790, moare împăratul Iosif al II-lea şi pe tronul Austriei urmează Leopold al II-lea şi Francisc I. De remarcat că Francisc I (1792 -1835) a fost ultimul împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană şi primul împărat al Imperiului Austriac (1806 -1835). În anul 1794, împăratul Francisc I dă ordin pentru refacerea modernă a Băilor Herculane şi a tot ce „existase înaintea războiului cu turcii (1788-1791)” [Nicolae Stoica de Haţeg, 1984]. În 1 şi 2 octombrie 1817, staţiunea Băile Herculane este vizitată de împăratul Francisc I şi soţia sa Charllote (Carolina). Această vizită impulsionează reconstrucţia băilor care aveau să contureze actualul Centru istoric imperial al staţiunii, din jurul statuii lui Hercules: Direcţiunea băilor (1811), Hotelul Francisc (1824), Baia Carolina (1826), în prezent Baia Hebe, şi fântâna arteziană din piaţă (1826), alimentată cu apă de la Izvorul Munk.

Banatul Montan

În această perioadă imperială au fost multe evenimente care au marcat hotărâtor dezvoltarea Banatului: 1792 - Se deschide prima mină de cărbune de la Steierdorf (azi, cartier în Anina), de către întreprinzătorul german Heinrich Hensch. 1793 - Uzinele de Fier din Reşiţa realizează prima afacere de export şi vinde către Regatul Neapole 20 000 de proiectile de tun; pe cursul superior al Bârzavei, în mijlocul pădurilor virgine ale Semenicului, se înfiinţează colonia Franzdorf (azi, Văliug), cu locuitori din Austria superioară care, în drumul lor spre Banat, au fost primiţi la Viena de către împăratul Francisc (Franz) I. Coloniştii se vor ocupa cu muncile forestiere şi cu producerea cărbunelui. 1796 - Renumita familie de farmacişti Knoblauch fondează la Oraviţa prima farmacie montanistică din România. 1803 - În Poiana Ruscă, concesionarul Franz Hofmann întemeiază Uzina de Fier Rusberg (Rusca Montană); 1807 - Trei întreprinzători particulari austrieci, fraţii Franz, Anton şi Ferdinand Hofmann, înfiinţează Uzina siderurgică Ferdinandsberg (azi Oţelu Roşu). 1812 - În Ciclova Montană funcţionează un atelier de bătut monede de cupru cu capul împăratului Franz I, datate în 1812 şi 1816. 1817 - În Oraviţa, este dat în folosinţă cel mai vechi teatru din ţară. Cu ocazia centenarului eliberării Banatului, împăratul Franz I şi soţia sa asistă la un spectacol festiv în noul teatru orăviţean. 1822 - Familia Biebel deschide cariera de marmură de la Ruschiţa. 1826 - Camera Aulică de la Viena întăreşte graniţa militară, aducând în Banat ţărani silvicultori cehi. Ei sunt colonizaţi în apropiere de Moldova Nouă şi înfiinţează satele Sfânta Elena, Eibenthal, Gârnic, Ravensca, Bigăr şi Şumiţa. 1828 - Camera Aulică aduce în zona Munţilor Semenic, la 800 până la 1000 m altitudine, ţărani austrieci veniţi din Pădurea Boemiei (Klatton). Se

Ghid turistic înfiinţează astfel satele cu „pemi”: Wolfsberg (Gărâna), Weidenthal (Brebu Nou), Lindenfeld şi mai târziu Sadova. 1833 - Pe malul stâng (românesc) al Dunării, în Clisură, se construieşte şoseaua Moldova Nouă – Orşova, care primeşte numele contelui Ştefan Széchenyi, care a proiectat planurile de regularizare a Dunării. 1835 - Moare împăratul Franz I şi pe tronul Austriei îl urmează Ferdinand I. 1845 - Se deschide mina de aur de la Oraviţa, în urma descoperirii unui important zăcământ de aur de către inginerul minier Sigmund Horvath; producţia de aur va înceta în 1849. În Banat existau spălătorii de aur în apropiere de Caransebeş, la Bozovici, Oraviţa şi Zlatiţa; spălarea aurului în râuri era monopolizată de către ţigani; tot în acest an, fraţii Arthur şi Albert Schott publică la Stuttgart prima culegere de basme populare româneşti: Walachische Märchen; culegător şi traducător al acestor basme este Albert Schott, care petrecuse mai mulţi ani în zona montană a Banatului. 1846 - Erariul preia minele de cărbune din Anina, care până atunci erau exploatate de către întreprinzători privaţi, şi angajează mineri germani, cehi şi români, numiţi mai târziu „aninenţii”; ei vor lucra în cele mai adânci mine din Europa, iar cărbunele era de o calitate excelentă. 1847 - După 21 de ani de la punerea în funcţie a primei căi ferate cu locomotive cu aburi Stockton – Darlington, Anglia, 1825, şi la 11 ani de la inaugurarea primei căi ferate germane Nürnberg – Fürth, 1835, în Banat încep lucrările de construcţie a căii ferate Oraviţa – Baziaş şi a primei gări din România, cea de la Oraviţa; tot acum se deschide şoseaua Oraviţa - Anina şi se va monta statuia din bronz a lui Hercules în centrul staţiunii Băile Herculane. Revoluţia din 1848 aduce în vâltoarea evenimentelor mai mulţi militanţi revoluţionari, dintre care se detaşează Eftimie Murgu din Rudăria. El s-a bucurat de aprecierea unanimă a bănăţenilor, care l-au propus, cu prilejul adunării de la Lugoj, din 15-27 iunie 1848, „suprem căpitan al Banatului”.

Banatul Montan După înfrângerea revoluţiei au loc şi-n Banat mai multe evenimente. Un eveniment neobişnuit se petrece la Rusca Montană, unde imperialii o biciuiesc în public pe soţia unuia dintre concesionari, doamna Maderspach, cunoscută pentru simpatiile ei faţă de mişcarea din 1848 condusă de Layos Kossuth. Acţiunile ungurilor împotriva habsburgilor eşuează, iar Kossuth fuge în Turcia. Înainte de a trece Dunărea, la Orşova, însoţitorii săi ascund coroana regală maghiară, coroana Sfântului Ştefan, în apropierea Porţilor de Fier, la Ada-Kaleh. După prăbuşirea revoluţiei maghiare, Banatul este pentru câtva timp din nou sub administraţia austriacă, ca parte a „Voivodatului Serbiei şi al Banatului Timişan”, până în 1860 când acesta se dizolvă. Tot în acest an, 1848, pe tronul habsburgilor urcă Franz Iosef I (1848-1916). Odată cu venirea la conducerea Imperiului Austriac a împăratului Franz Iosef, staţiunea Băile Herculane ajunge „cea mai frumoasă de pe continent”. Este celebra declaraţie a împăratului Franz Iosef pe care a făcut-o în anul 1852 când a vizitat Băile Herculane. După această vizită, staţiunea avea să cunoască o nouă etapă de înflorire prin ridicarea unor noi clădiri care rivalizau cu cele mai moderne edificii balneare din Europa: Băile Imperiale Austriece (1883-1886), Cazinoul (1865) şi hotelurile centrale Decebal (Franz Iosef, 1866) şi Traian (Carol, 1871). Construcţiile s-au realizat după proiectele arhitectului curţii imperiale vieneze, Wilhelm Doderer. Cronologia evenimentelor din această perioadă este: 1849 - S-a finalizat construcţia gării de la Oraviţa, prima gară din ţară. 1852 - Împăratul Austriei, Franz Iosef, vizitează pentru prima dată Banatul. 1854 - La 20 august, s-a inaugurat calea ferată Oraviţa – Baziaş, în lungime de 62,5 km, numai pentru transportul cărbunelui, aceasta fiind prima cale ferată construită pe teritoriul de azi al României, supranumită şi „Calea cărbunelui”. La 1 octombrie 1856, calea ferată a fost deschisă şi pentru transportul călătorilor. 1855 - Camera Aulică de la Viena a vândut proprietăţile ei montanistice din Banat către StEG – Societatea cezaro-crăiască privilegiată austriacă a căilor ferate de stat, o societate multinaţională cu acţionariat austriac, francez, belgian şi englez. Perioada StEG a Uzinelor din Reşiţa durează din 1855 până în 1920.

Ghid turistic 1863 - A fost inaugurată calea ferată Oraviţa – Steierdorf – Anina, numită şi „Semeringul Bănăţean”, prima cale ferată montană din ţară. Traseul are o lungime de 34 km. Ea are 14 tuneluri şi 10 viaducte, cu o diferenţă de nivel de 338 m. Tot în acest an, s-a deschis una din cele mai frumoase şosele alpine ale Banatului, şoseaua Steierdorf – Anina – Bozovici, după o perioadă de construcţie de 2 ani. Totodată, pe Bârzava, s-a construit barajul „Klaus”. Pentru asigurarea cu lemne în vederea fabricării mangalului, s-a decis transportul lemnelor pe apă (plutăritul!). De la baraj plutele erau aduse până în cartierul reşiţean „Länd”, pe un traseu de 38,8 m, cu o diferenţă de nivel de 458 m, drumul fiind parcurs în 6 ore. În „Länd” existau stavile pentru oprirea şi scoaterea lemnelor din apă şi instalaţii de uscare în stive. Pentru 20-30 bocşe erau necesari 100-160 m3 de lemn. Sistemul a funcţionat până în anul 1907, după care a fost înlocuit cu o instalaţie de carbonizare în retorte, iar mangalul a fost treptat înlocuit cu cocs. Astăzi, se poate vedea Vila Klaus construită în dreptul vechiului baraj, pe drumul de la Crivaia la Pescăria Semenic. 1864 - S-a construit podul de piatră realizat în curbă peste râul Cerna cu un coridor acoperit care face legătura între băi şi hotelul Decebal (Franz Iosef). Podul se poate vedea şi astăzi în staţiunea Băile Herculane.

8. Perioada dualismului austro-ungar Prin dualismul austro-ungar, din anul 1867, Banatul ajunge din nou sub administraţie maghiară. Doar graniţa militară rămâne până la dizolvarea ei, în 1871, sub administraţie austriacă. Tot în acest an, împăratul Franz Iosef I este încoronat rege al Ungariei. El va vizita Banatul în 1872 şi în 1896. Reintegrat Ungariei, Banatul a fost reorganizat pe comitate, iar acestea sunt împărţite în plase. Cronologic, evenimentele au avut următoarea desfăşurare: 1870 - Uzinele reşiţene trec la fabricarea podurilor de cale ferată şi alte poduri din oţel în Austria, Ungaria, Serbia şi România. Sunt podurile de peste Dunăre de la Novi Sad şi Ujpest, ca şi podul de peste Tisa

Banatul Montan de la Szeged, construit după planurile inginerului francez Gustave Eiffel, în 1882, cu şapte ani înainte de ridicarea Turnului Eiffel. 1871 - Se desfiinţează graniţa militară; rămâne doar Comunitatea de Avere a Graniţei (CDA), cu sediul în Caransebeş, ca instituţie care înlocuieşte Regimentul de graniţă de pe vremea Mariei Theresia. Clădirea CDA poate fi admirată şi astăzi în municipiul bănăţean. 1872 - Uzinele din Reşiţa construiesc primele locomotive, după proiectele inginerului John Haswell, un discipol al lui George Stephenson, directorul fabricii de locomotive StEG din Viena. Cele trei locomotive tender cu ecartament îngust au purtat numele de „Resicza”, „Bogsan” şi „Hungaria”. Locomotiva „Resicza”, care poartă nr.2, se poate vedea şi astăzi la „Muzeul de locomotive cu abur” în aer liber din Reşiţa. 1873 - Locomotiva „Hungaria” a fost transportată şi prezentată la Expoziţia Internaţională de la Viena, păstrându-se pentru posteritate şi o fotografie cu aceasta în timpul transportului la Oraviţa pe o platformă trasă de 24 de perechi de boi. 1878 - Se inaugurează clădirea în stil baroc a gării din Băile Herculane, una din cele mai frumoase staţii CFR din România. 1879 - Se deschide calea ferată Timişoara – Orşova. 1880 - Se construieşte cel de-al patrulea furnal la Reşiţa. El funcţiona cu mangal, având înălţimea de 20 m şi o capacitate de 280 m3, ceea ce a permis să se realizeze în medie 110 tone de fontă pe zi. Minereul de fier se aducea de la Ocna de Fier, cărbunele de la bocşele din lemn din Länd, iar calcarul, de la carierele din dealul Crucii. 1881 - Comitatele Caraş (Krassó) şi Severin (Szörény) se unesc în comitatul Caraş-Severin, cu reşedinţa la Lugoj. 1889

Cornel

Diaconovici,

născut

Bocşa

Montană,

tipăreşte

„Romänische Revue”, prima revistă care promovează în limba germană valorile culturii româneşti. 1890 - La 1 Mai, în Reşiţa, Steierdorf – Anina şi Bocşa, muncitorii ies pentru prima dată în stradă pentru ziua de lucru de opt ore. 1891 - Prin lege, se consfinţeşte respectarea strictă a repausului duminical.

Ghid turistic 1893 - Au fost demolate vechile furnale cu mangal, datând de jumătate de secol, iar în locul lor s-au construit două furnale noi, de 17 m înălţime, cu o producţie zilnică de 80-90 tone fontă. 1896 - La 15/27 septembrie, se inaugurează Canalul navigabil Porţile de Fier, în cadrul unei ceremonii la care au participat împăratul AustroUngariei, Franz Iosef, regele României, Carol I, şi regele Serbiei, Alexandru I. 1901-1904 - Se construieşte canalul de plutărit lemne Semenic – Reşiţa, având o lungime de 78 km, cu 10 tuneluri şi 16 apeducte. El slujeşte transportului lemnelor pe Bârzava până la hidrocentrala Grebla din Länd – Reşiţa. Arhitectura industrială a centralei poate fi admirată şi astăzi, în Reşiţa, lângă Complexul de agrement Atlantic. 1907-1909 - În aval de localitatea Văliug, se construieşte primul mare baraj din România, în zona montanistică bănăţeană, barajul Breazova. 1910 - Se pune în funcţiune furnalul numărul 4, de 250 tone pe zi, funcţionând cu cocs. 1914 - Se declanşează Primul Război Mondial, şi uzinele St.E.G. devin „micul Krupp”, făuritor de arme pentru Puterile Central - Europene. 1916 - La Văliug, se porneşte o nouă hidrocentrală, Breazova, şi tot în acest an moare împăratul Franz Iosef I; până în 1918, se urcă pe tronul habsburgilor Karl I. 1918 - Se încheie Primul Război Mondial şi, la 1 decembrie, la Marea Adunare de la Alba Iulia, cei 100.000 de delegaţi din Ardeal şi Banat proclamă unirea Transilvaniei cu România. Pentru un timp, această dorinţă a bănăţenilor a rămas doar în stagiu de deziderat, deoarece, fără a aştepta vreo hotărâre a Puterilor învingătoare, trupele sârbeşti ocupă Banatul la 17 noiembrie 1918. Sârbii instaurează o administraţie proprie în Banat, la 20 februarie 1919, şi îi aşteaptă pe conducătorii „Republicii Autonome Bănăţene”, însă, în cele din urmă, o comisie militară franceză, condusă de generalul H. Berthelot, stabileşte retragerea sârbilor din Banatul românesc.

Banatul Montan

9. Perioada de administraţie românească La 3 august 1919 a fost instalată administraţia românească. Antanta îi atribuie României două treimi din Banat. Partea vestică o primeşte Serbia, iar Ungaria nu-şi poate menţine decât o fâşie îngustă în nord-vest, la Szeged. Zona montanistică a Banatului întră integral în posesia României. Între 1919 – 1950, Banatul românesc a fost organizat iniţial în două judeţe, Timiş-Torontal şi Caraş-Severin, apoi în trei judeţe: Timiş-Torontal, Severin şi Caraş. Cronologia perioadei interbelice este: 1920 - Uzinele reşiţene trec de la perioada St.E.G.-ului la societatea română pe acţiuni UDR -„Uzinele şi Domeniile Reşiţa” (1920-1948). 1922 - Se construiesc la Reşiţa primele motoare electrice din România. 1927 - Este anul când moare regele Ferdinand al României; cum principele Carol este în mod legal dezmoştenit, pentru că a fugit, în 1918, în Rusia, pentru a se căsători cu Zizi Lambrino, tronul este trecut direct la fiul său, Mihai, care are numai 6 ani; Carol al II-lea a revenit pe tron în perioada 1930-1940 şi a impus dictatura regală, în anul 1938. 1930 - Se construieşte primul pod arcuit sudat din România, la Reşiţa, în cartierul Stavila. Un al doilea pod sudat construit (1937) se poate vedea lângă Palatul Cultural. 1931 - Banatul este afectat de criza economică mondială din anii 1929-1933. 1933 - Staţiunea Băile Herculane şi Oraviţa au fost vizitate de regele Carol al IIlea (1930-1940), însoţit de principele Mihai, care avea vârsta de 12 ani. 1938 - Principele Mihai a vizitat a doua oară staţiunea Băile Herculane. 1943 - Între Văliug şi Vârful Gozna de pe Semenic se pune în funcţiune primul teleferic din România. 1944 - În timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945), la 23 august 1944, România întoarce armele împotriva germanilor prin demiterea mareşalului Antonescu de către regele Mihai, sprijinit de Blocul Naţional Democratic constituit din naţional-ţărăniştii reprezentaţi de Iuliu Maniu, liberalii de Dinu Brătianu, social-democraţii de Titel Petrescu şi comuniştii de Lucreţiu Pătrăşcanu. 1948 - La 11 iunie, are loc naţionalizarea fabricilor şi implicit a UDR-ului.

Ghid turistic În perioada 1950 – 1968, organizarea administrativă a Banatului românesc s-a făcut pe regiuni divizate în raioane. Până în 1952 au fost trei regiuni, Aradul la sud de Mureş, Timişoara şi Severin, apoi doar două regiuni, Arad şi Timişoara, iar din 1960, o singură regiune, Timişoara, redenumită Banat. În perioada socialistă, principalele evenimente din Banat au fost: 1951 - Se fabrică la Reşiţa primele turbine hidraulice din România 1953 - În amonte de Văliug, pe râul Bârzava, se construieşte barajul Gozna, pentru alimentarea cu apă a hidrocentralelor Crăinicel şi Grebla. El este totodată loc de agrement pentru staţiunea climaterică Crivaia. 1954 - Uzinele din Reşiţa trec în perioada Combinatului Metalurgic Reşiţa (CMR), delimitată între 1954 şi 1962. 1955 - Se fabrică a 1000-a locomotivă cu abur. 1959 - Se realizează prima pereche de

boghiuri pentru motoarele Diesel

electrice. 1960 - Fabricarea primului motor Diesel sub licenţă Sulzer (Elveţia). 1962 - Din Combinatul Metalurgic Reşiţa, la 1 aprilie, se desprind cele două mari uzine: Combinatul Siderurgic Reşiţa (CSR) şi Uzina de Construcţii de Maşini Reşiţa (UCMR sau ICMR). Din acest moment, cele două mari uzine au o istorie proprie. [Perianu D., 1996]. 1963 - Se termină salba de trei lacuri de pe Bârzava prin construcţia barajului Secu; pe malul stâng al lacului se află staţiunea climaterică Secu, la 12 km de Reşiţa. 1964 - Încetează fabricaţia locomotivelor cu aburi. 1963-1964 - S-a construit funicularul din Reşiţa, pentru a transporta calcarul de pe Valea Domanului la Combinatul Siderurgic Reşiţa. 1964-1972 - S-a construit barajul Porţile de Fier, pentru construirea hidrocentralei pe Dunăre, într-un parteneriat România – Iugoslavia. În urma formării lacului de acumulare, au fost mutate Orşova şi localităţile din jur şi a dispărut insula Ada-Kaleh. 1965 - Este anul în care la conducerea României ajunge Nicolae Ceauşescu. 1967 - Realizarea primei perechi de boghiuri pentru locomotive electrice.

100

Banatul Montan Din 1968 şi până astăzi, organizarea administrativă este pe judeţe, Banatul Montan fiind împărţit în două judeţe: judeţul Caraş-Severin şi zona Orşova – Cazanele Dunării, în judeţul Mehedinţi. În perioada anilor ’70 şi ’80, la Băile Herculane, s-au construit hotelurile Roman şi Hercules, şi mai apoi Parcul Vicol, cu cele trei hoteluriturnuri Diana, Afrodita, Minerva şi cele două hoteluri-navă: Domogled şi Dacia. Dintre evenimentele vremii se pot memora: 1968 - România se opune invadării Cehoslovaciei de către sovietici şi nu participă în noaptea de 20/21 august

la acţiunea celor 5 ţări ale

Tratatului de la Varşovia, URSS, RDG, Polonia, Bulgaria şi Ungaria, de a ocupa Cehoslovacia. La 24 august 1968, în Vršac, Nicolae Ceauşescu s-a întâlnit cu Iosif Bronz Tito, pentru a stabili împreună, România şi Iugoslavia, strategia de a se apăra la un eventual atac al sovieticilor. Este momentul de apogeu al României sub Nicolae Ceauşescu, prin care s-a câştigat simpatia ţărilor occidentale, a Statelor Unite ale Americii şi a Chinei. 1971 - Este anul în care s-au aniversat 200 ani de activitate industrială la Uzinele din Reşiţa şi s-a înfiinţat Institutul de Subingineri, prima instituţie de învăţământ superior din Banatul Montan, care va deveni, în anul 1992, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa. 1972 - La 16 mai, s-a inaugurat Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier. Cele două centrale hidroenergetice au fost fabricate la UCM Reşiţa. În acelaşi an, cu prilejul aniversării a 100 ani de la fabricarea primei locomotive cu abur, la Reşiţa, s-a inaugurat Muzeul de locomotive în aer liber, în care sunt expuse 16 locomotive, dintre care 13 fabricate la uzinele reşiţene. 1973 - S-a pus temelia noii fabrici mixte româno-germane de reductoare RRR: Reşiţa – Renk –Reductoare. 1974 - Fabricarea primului motor Diesel sub licenţă ALCO (SUA) pentru locomotive. 1977 - Fabricarea primului motor Diesel naval sub licenţă MAN Augsburg, Germania. 1983 - S-a pus în funcţiune fabrica de cuzineţi UCMR, sub licenţă MIBA.

101

Ghid turistic

10. Perioada contemporană postdecembristă În 1989, Banatul devine prima regiune din România liberă de comunism. Revoluţia din decembrie 1989, în România, a fost declanşată din Timişoara, capitala Banatului. Teritoriul României, din punct de vedere administrativ, este împărţit în: judeţe, municipii, oraşe, comune şi sate. Din 2004 au fost create 8 regiuni de dezvoltare. Judeţul Caraş-Severin face parte din Regiunea de Vest de dezvoltare a României, alături de judeţele: Arad, Hunedoara şi Timiş. Dintre evenimentele de seamă a acestor vremuri pentru Banat se pot consemna: 1991 – La 11 februarie, UCM Reşiţa s-a transformat în societate pe acţiuni. 1999 – Se elaborează prima şarjă în cuptorul electric modern al CSR-ului. 2000 – La 16 august, s-a realizat prima privatizare a Combinatului Siderurgic Reşiţa, prin acţiunile cumpărate de Noble Ventures Inc. (SUA). Ca urmare a problemelor financiare neonorate de firma americană, statul român a anulat privatizarea. 2003 - La 23 decembrie, s-a realizat privatizarea UCM Reşiţa SA ca uzină a grupului INET AG (Elveţia). 2004 – A doua privatizare a CSR-ului ca fabrică TMK (Rusia), la preţul de vânzare 1 euro ! La 12 aprilie 2004, furnalul nr.1 este demolat pentru a fi valorificat ca fier vechi. Astăzi, în zona oraşului vechi al Reşiţei, se poate vedea furnalul nr. 2, în incinta noii societăţi TMK, ca mărturie a tradiţiei industriale din Banatul Montan. 2006 – S-a închis cea mai adâncă mină din Europa, mina din Anina (1250 m), în urma accidentului din 14 ianuarie 2006, când au murit 7 mineri şi alţi trei au fost răniţi. Ca mărturie a 200 ani de activitate minieră a rămas puţul nr. 1 din Anina, care poate fi văzut de turişti. 2007 – La 1 ianuarie, România a intrat în Uniunea Europeană. 2010 – La 12 septembrie, s-a sfinţit noua Catedrală Episcopală din Caransebeş, ca un ideal împlinit al creştinilor ortodocşi bănăţeni şi năzuit încă de la reîntemeierea eparhiei, în anul 1865. 2011 – S-au aniversat 40 ani de învăţământ superior în Banatul Montan, în „Aula Magna” a Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa.

102