Creat cu pasiune Ĺ&#x;i savoir-faire. Un volum Baroque Books & Arts.
Fernando Trías de Bes
traducere din limba spaniolă de LILIANA PLEŞA IACOB
Colec]ie coordonat\ de Dana MOROIU
Fernando Trías de Bes TINTA © Fernando Trías de Bes, 2011 Romanian translation by arrangement with Simona Kessler & Associates Agency through International Editors’ Co Agency, Barcelona © Baroque Books & Arts®, 2014 Imaginea copertei: Stela Lie Concepţie grafică © Baroque Books & Arts® Redactor: Denise GEORGESCU Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României TRÍAS DE BES, FERNANDO Cerneala / Fernando Trías de Bes; trad.: Liliana Pleşa Iacob. - Bucureşti: Baroque Books & Arts, 2014 ISBN 978-606-8564-10-4 I. Pleşa-Iacob, Liliana (trad.) 821.134.2-31=135.1
Tiparul executat de Monitorul Oficial R.A. Niciun fragment din această lucrare şi nicio componentă grafică nu pot fi reproduse fără acordul scris al deţinătorului de copyright, conform Legii Dreptului de Autor.
Pentru María, soția mea, care a crezut întotdeauna în cartea aceasta
„Puterea cărților nu trebuie subestimată niciodată.“ Brooklyn Follies, PAUL AUSTER
În fiecare iunie, la Mainz, în Germania, au loc sărbătorile Sfântului Ioan. Momentul culminant este pe 21 iunie, când se organizează botezul noilor tipografi. În plină Ludwigstrasse, aceştia jură credință profesiunii lor şi sunt botezați prin scufundarea într-un hârdău plin cu apă de Rin.
EA m ai, 1 9 0 0
Când Alice Thiel a intrat în camera cu numărul unsprezece a hotelului Schwarzkopf, iubitul ei o aștepta, gol, întins pe pat. Lumina soarelui se strecura printre clădirile roșietice din Marktplatz, se filtra prin perdele, se prelingea pe covor, urcând spre așternuturi, un fascicul precis, o secantă perfectă. Blândețea luminii nu i-a schimbat lui Alice starea de indiferență. – Ai întârziat, i-a spus el. Alice nu i-a răspuns. S-a dezbrăcat cu gesturi automate, ca o profesionistă a sexului. Bluza a picat jos; apoi, fusta. S-a descotorosit de lenjeria intimă și a privit, stăpânindu-și ranchiuna, spre bărbatul pentru care simțea o atracție de neînțeles. Și-a plimbat apoi privirea prin cameră. A recunoscut pata albastră de lângă dulap, fisura prelungă din perete, arsura de pe lampa cu gaz. Și și-a spus că rutina nu era nicio senzație, niciun sentiment, ci o stare fizică. CERNEALA
15
Alice știa că în cazul lui nu era vorba decât de un imbold de posesie, de putere sau de subjugare. Nu se simțea sigură pe ea. Şi nu putea face nimic pentru a evita întâlnirea lor săptămânală de la hotelul Schwarzkopf. Încercase de multe ori. Şi-a amintit cum, odată, îi poruncise menajerei s-o încuie în dormitor. – Să nu-mi deschizi. Nici dac-am să te implor. – De ce, Frau Thiel? De ce să vă încui? În ziua aceea, Alice se legase de tăblia patului cu cearșafuri. Își jurase să rămână astfel până când clopotele catedralei din Mainz aveau să bată de amiază. De data aceea n-avea să se mai ducă la întâlnire. Dar după câteva ceasuri, cu puțin înainte de ora prânzului, asemenea unei lupoaice vrăjite de luna plină, dezlegase nodurile albe, se îmbrăcase și, cu voce impostată, își mințise menajera de la fereastră. – Poți să-mi deschizi, s-a terminat. Imediat după aceea, ieșise din casă, străbătuse străzile orașului ca mânată de diavol, intrase pe ușa din spate a hotelului, urcase pe scara de serviciu și se îndreptase spre camera unde o aștepta amantul, cu pofta lui de subjugare. Îl cunoscuse chiar în anul acela: 1900. Orașul Mainz întâmpina noul secol cu serbări. Prezicătorii și șarlatanii anunțau sfârșitul lumii, spunând că așa stătea scris în profețiile lui Nostradamus, în Biblie, în Coran, că toate textele indicau aceeași dată. Însă pe 1 ianuarie Soarele, Luna și restul astrelor își urmaseră cursul firesc. 16
Fernando Trías de Bes
Prima lor întâlnire a avut loc duminică, 13 mai, asta Alice nu putea să o uite. Începuse ca mai toate relațiile complicate: simplu. Alice își bea ceaiul într-o cafenea din Mainz, în apropiere de Kaiserstrasse, bulevardul de la care începea Neuestadt, partea modernă a orașului, care creştea cu o viteză uluitoare. Lângă ea, un bărbat sorbea dintr-o cafea. Alice simțise o chemare ciudată. Îl privise. La început, pe furiș. Apoi, mai insistent. Niciodată nu și-a putut aminti cine a vorbit primul. Conversația a fost greoaie, cu pauze. El n-avea nimic atrăgător, gesturile-i păreau mai curând stângace. Necunoscutul a observat că trezise în Alice o atracție ciudată. Fusese atât de evidentă, încât s-a întrebat dacă nu era vorba de o glumă de prost-gust sau de o farsă deplasată. În ultima vreme, relațiile lui fuseseră pe bani. Misoginismul i se accentuase într-un mod alarmant. În schimb, necunoscuta aceea… Dar propunerea pe care i-a făcut-o nu fusese o emanație a dorinței, ci a fricii. Îl luase cu frig înainte să vorbească, un frig teribil, ca de gheață. Însă vraja se înstăpânise asupra lui cu o forță la fel de irezistibilă. Nu vorbiseră nici voința din el, nici dorința, ci trecutul și destinul său. – Cunoașteți hotelul Schwarzkopf? Marțea viitoare, la douăsprezece și jumătate, vă aștept în camera cu numărul unsprezece. Și o ștersese rapid. Alice îl urmărise dispărând în mulțime. Notase ziua, ora și locul pe o bucată de hârtie. Apoi o rupsese, CERNEALA
17
dezgustată de sine însăşi, după care simțise o ciudată dorință de posesie. Zilele următoare le petrecuse neliniștită, evitând privirea soțului ei când acesta i se adresa, descumpănită, când rămânea singură. Încercase să uite de întâlnire, fusese o cerere absurdă, trebuia să și-o șteargă din minte. Venise, însă, ziua de marți, și Alice, cu mintea golită de gânduri și inima zvâcnindu-i în piept, se îndreptase, ca o somnambulă ce ascultă de porunca oricui, spre locul convenit. Au făcut dragoste. Un act de consumare tristă și deşartă. Misteriosul amant n-a întrebat-o nimic. Nu dorea să știe dacă era căsătorită sau nu; dacă locuia în Mainz sau se afla la odihnă, pentru numai câteva zile, în stațiunea Wiesbaden; dacă provenea dintr-o familie înstărită; dacă simțea ceva pentru el sau era doar atinsă de viciul nimfelor. – Marțea viitoare, la aceeași oră, tot în această cameră – decretase, stăpânit de o profundă vinovăție, în direcția disprețuitei, nicidecum amantei Alice, rămasă încă în așternuturi. Alice își jurase să nu se mai întoarcă. Dar se întorsese. Și tot așa, se lăsase posedată în mod sistematic, o dată pe săptămână. La început, fusese un mister. Cu timpul, devenise o rutină. În cele din urmă, o simbioză. O simbioză de natură necunoscută niciunuia dintre amanți și în legătură cu care își puneau întrebări, în taină, fiecare din ei. 18
Fernando Trías de Bes
Răspunsul se găsea în pielea amantului necunoscut care o poseda pe Alice. Porii lui conțineau resturi minuscule și invizibile dintr-un lichid negru, provocator de pasiuni nebănuite. Un amestec obscur și dens, cu puteri nelimitate. Cerneala.