Lux lexicon

Creat cu pasiune Ĺ&#x;i savoir-faire. Un volum Baroque Books & Arts.

Alexander Marguier

L E X I C O N

traducere din limba germană de MIHAI MOROIU

Colec]ie coordonat\ de Dana MOROIU

Alexander Marguier Originally titled: DAS LUXUSLEXIKON: Das Beste, was für Geld zu haben ist Published by arrangement with DuMont Buchverlag GmbH & Co. © Alexander Marguier, 2007 © Baroque Books & Arts®, 2014 Imaginea copertei: Florin Pantilimon Concepţie grafică © Baroque Books & Arts® Redactor: Denise GEORGESCU Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MARGUIER, ALEXANDER Lux lexicon / Alexander Marguier; trad.: Mihai Moroiu. - Bucureşti: Baroque Books & Arts, 2014 ISBN 978-606-8564-20-3 I. Moroiu, Mihai (trad.)

177.4

Tiparul executat de Monitorul Oficial R.A. Niciun fragment din această lucrare şi nicio componentă grafică nu pot fi reproduse fără acordul scris al deţinătorului de copyright, conform Legii Dreptului de Autor.

Pentru Nina

C u v ân t în ain t e În povestirea plină de umor scrisă de Paul Gallico, „O rochie Dior“, înduioșătoarea servitoare londoneză Mrs. Ada Harris nu visează decât la rochia legendarei case de modă pariziene, care să fie numai a ei. Dacă va avea sau nu ocazia să o poarte vreodată… nu mai are de fapt nicio importanță: Mrs. Harris este pur și simplu fascinată de numele măreț, Christian Dior, sinonim, din punctul ei de vedere, cu eleganța și mondenitatea, cu stofele de înaltă calitate, cu franțuzescul savoir-vivre, cu strălucirea înaltei societăți. Altfel spus, o rochie Dior este nici mai mult, nici mai puțin decât întruchiparea luxului – simbolul rafinamentului. Am putea să ne punem întrebarea de ce o servitoare britanică este dispusă să își cheltuiască bruma de bani pe o rochie atât de scumpă, când ar avea atât de multe de făcut cu ei. Dar cine pune asemenea întrebări arată că nu a înțeles mare lucru din esența luxului. Pentru că luxul înseamnă aspirația spre ceva tot mai înalt, cu depășirea nivelului monoton al consumului de masă și abandonarea banalității. Din acest punct de vedere, pornirea spre lux este un demers cu valoare înalt civilizator. Oare cum ar arăta cultura prezentului dacă ne-am fi mulțumit întotdeauna cu strictul necesar, cu ce e la îndemână și cu cele mai comode soluții?

O femeie aparent simplă, așa ca Mrs. Ada Harris, care nu se dă în

CUVÂNT ÎNAINTE

7

lături de la niciun efort ca să își îndeplinească dorința ei cea mai fierbinte, nu este nici pe departe ridicolă și cu atât mai puțin de condamnat din punct de vedere moral. Dimpotrivă, merită cea mai înaltă admirație.

Luxul, așa cum îl definește marele economist și sociolog Werner Sombart, este „orice cheltuială care depășește necesarul“.

Imediat făcând diferența dintre luxul cantitativ, „care echivalează cu risipa de bunuri“, când, spre exemplu, „aprinzi trei chibrituri deodată pentru o singură țigară“, și luxul calitativ, prin care înțelege „orice ajustare a bunurilor“, în sensul unei rafinări, „inutilă pentru îndeplinirea scopului și necesității lor“. Categoric, doar ultima dintre variante prezintă un interes cultural, pentru că risipa pură, doar de dragul risipei, este un act primitiv, decadent și repulsiv – să ne gândim doar la colecția grotescă de pantofi a Imeldei Marcos sau la unii potentați africani cu parcurile lor auto pline de limuzine nobile, cu care nu se deplasează niciodată. Dimpotrivă, luxul autentic înseamnă o sărbătoare a sufletului, o bucurie a privirii, a auzului și a tuturor simțurilor, și tactile, și olfactive. După părerea lui Sombart, și erotismul este frate cu luxul. „Peste tot acolo unde apare bogăția și viața amoroasă se dezlănțuie de la sine, luxul nu întârzie să se impună“, subliniază el.

Așa cum din păcate în multe locuri din lume libertatea a rămas până astăzi un lux, de care se bucură doar puțini privilegiați, dimpotrivă, în sistemele democratice cuvântul „lux“ semnifică libertatea, dreptul de a beneficia de culoare și de diversitate.

Nimic nu e mai deprimant decât o dictatură pornită să prescrie cetățenilor nevoile pe care le au pentru un trai mai bun, iar comunismul a demonstrat-o cu prisosință. Dar și luxul prost înțeles dezvoltă trăsături tipice dictaturilor. Mai precis, când oamenii devin sclavii lui. Ca să înțelegeți ce vreau să spun, este suficient să străbateți agale străzile cu magazine de fițe din Paris, Londra, Roma sau chiar Düsseldorf și să priviți turistele mutându-se agitate dintr-un magazin în altul, încărcate de plase de la marile case de lux. Ferm convinse că odată cu acele produse de marcă și-au cumpărat și ceea ce, în realitate, nu se poate cumpăra 8

Alexander Marguier

niciodată cu bani. Și anume stilul. Stilul este condiția existenței unei conștiințe a luxului – acesta este motivul pentru care vasele de closet aurite, prezentate public cu mândrie, nu de mult, de un chinez bogat din Hong Kong nu pot fi considerate obiecte de lux, ci doar infantilisme, stupide și jenante. Dar dacă luxul corect înțeles înseamnă rafinament, trebuie să îi pătrundeți subtilitățile, ca să le puteți aprecia. Tocmai în acest sens îmi doresc să vă fie de folos lexiconul de față.

AG E N }I E MATR I MO N I A L|

„Bărbat (25) caută relație deschisă cu femeie emancipată pentru conversație și sex.“ Anunțurile de „inimă singuratică“ nu au fost niciodată formulate mai limpede decât cele de la începutul anilor șaptezeci, așa ca exemplul de față. Dar rămâneau două criterii nemenționate, poate din cauză că în perioada de după ‘68 nimeni nu mai era dispus să perceapă cât de importante erau totuși, pentru reușita unei relații, înfățișarea și contul în bancă. Criterii care se pot compensa reciproc, după cum știe oricine. Dar cum piața matrimonială, în ciuda sau poate tocmai din cauza Internetului, înclină spre o anume confuzie, cum anunțurile din ziare rareori își respectă promisiunile și cum asemenea decizii cu bătaie lungă nu pot fi lăsate la voia întâmplării, e preferabil ca etapele să fie parcurse cu o asistență profesionistă. „Instituții“ de specialitate există desigur câtă frunză și iarbă – dar Janis Spindel este o instituție în sine, cu peste șapte sute de nunți în portofoliu în ultimii zece ani. O newyorkeză descrisă în New York Times LUX LEXICON

11

drept comically exaggerated version of a Jewish mother, „exuberantă, nebună, convingătoare, entuziastă, afectuoasă și pur și simplu de nestăvilit...“ Trebuie spus de la bun început: serviciile oferite de Janis Spindel Serious Matchmaking Inc. sunt scumpe. Și este foarte bine, pentru că așa se separă de la bun început pleava de grâu. Un domn singur plătește o taxă unică de admitere de 20 000 de dolari plus încă 1 000 pentru stabilirea a douăsprezece întâlniri în interval de un an. Dar banii nu înseamnă totul, fiind nevoie și de puțină răbdare. Înainte ca serviciile propriu-zise să poată începe, are loc un casting, în comparație cu care mult-așteptatul moment de prezentare a potențialei alese poate părea o simplă joacă de copii. De la prima întâlnire care, nota bene, nu se desfășoară la agenție, ci la restaurant, regina relațiilor din New York își verifică nemilos noii clienți, fără ca ei să bage de seamă. Maniere la masă, politețe, stil vestimentar, înfățișare, intelect, umor, totul este atent trecut în revistă. Iar dacă Janis Spindel vă va considera vrednic de atenția ei, va trebui să mai acceptați și o vizită la domiciliu. Oricum, cei patru pereți trădează mult mai mult despre stilul, caracterul și veniturile unei persoane decât orice small talk, oricât de abil ar fi condus. În caz că sunt necesare mici ajustări, angajatele lui Janis Spindel acordă cu încântare asistență, în schimb defectele morale evidente sunt impardonabile – prin urmare trebuie ascunsă la timp colecția de reviste XXX. Și mai există o regulă, mai exact doar Janis Spindel poate să hotărască alături de cine își va găsi fericirea fiecare client, fără ca el să aibă acces la vreo fotografie. Doar nu se află la supermarket, iar banca de date de la Serious Matchmaking Inc. nu este catalogul Otto, deși oferta firmei, 12

Alexander Marguier

de aproape 7 000 de aspirante, e ceva mai cuprinzătoare.

Pentru a fi incluse, doamnele trebuie mai întâi să aibă o întrevedere de o jumătate de oră cu Janis Spindel și să achite taxa de înscriere de 1 000 de dolari. O investiție care s-ar putea să merite. www.janisspindelmatchmaker.com

AP|

Când Iisus Hristos a transformat apa în vin la nunta din Cana, în principiu a fost vorba de un model de afaceri nu tocmai rău. În zilele noastre, însă, mare bucurie ar fi și dacă lucrurile s-ar întâmpla invers, adică dacă am transforma un vin de masă într-un izvor artezian marca Voss: un litru de Voss costă în jur de 4 euro la magazin, și nici nu dă dureri de cap. Atâția bani pentru un strop de apă?

Izvorul Voss se găsește în Norvegia, unde natura a fost dintotdeauna ceva mai curată și costurile vieții ceva mai ridicate. Pe deasupra, după golire, în sticla cilindrică se pot păstra foarte bine spaghetti.

Astfel am trecut în revistă cele mai importante criterii ale apei de lux. În primul rând originea, în al doilea designul sticlei și în al treilea felul izvorului. În legătură cu punctul unu, ideea de bază este următoarea: cu cât mai exotică e proveniența, cu atât mai bine. La New York și Los Angeles minibarurile din aproape toate hotelurile five stars sunt prevăzute de o vreme cu Fiji Water, adusă din insula cu 14

Alexander Marguier

același nume, după ce apele franțuzești din categoria Vittel și Evian s-au demodat oarecum. Rutele de transport mai lungi fac bine până și apei minerale germane, cum se vede din exemplul magazinului Waterwinkel din Amsterdam, unde vechiul și bunul Gerolsteiner este la mare preț. În privinţa designului, impresia de sticlă de coniac, votcă sau vin de Burgundia stimulează foarte mult plata unor sume considerabile pentru un strop de apă. Spre exemplu, dacă apa Voss ar fi vândută în sticlele obişnuite, returnabile, de Deutscher Brunnen, probabil nici la Hotel Adlon din Berlin nu ar îndrăzni să ceară 19 euro pe sticla de 0,8 litri.

Punctul trei, izvorul: precizarea „artezian“ îndeplinește mai nou aceeași funcție de înnobilare pe care o are grand cru pentru vinuri. Când lucrurile sunt cât se poate de banale: avem de-a face cu un puț natural, în care apa urcă de la sine. În lipsa unui izvor artezian, la nevoie, se poate trece la topirea ghețarilor, așa cum procedează firma canadiană Iceberg Water, și vânzarea sub formă de „cea mai curată apă din lume“, la prețul de 2 dolari sticla de 0,5 litri.

Dar gurmeții nu se lasă impresionați. Ei își aleg apa mai degrabă după felul în care se armonizează cu mâncarea și cu vinul și, când mănâncă, se bucură și de specialitățile oferite de regiune. Fachinger și Apollinaris, ca și rudele lor din Italia, San Pellegrino și Acqua Panna, sunt ape de masă excelente, prin gustul lor neutru. În schimb, amatorii de mâncăruri fine renunţă la Bitzel şi la alte ape carbogazoase, pentru că dioxidul de carbon schimbă gustul şi umflă stomacul. Cu o sticlă de apă minerală acidulată se pot economisi două feluri de mâncare. Şi ar mai rămâne bani şi pentru un păhărel de apă din adâncurile Mongoliei, pe post de digestiv.

LUX LEXICON

15

A R M| DE V Â N | TOA RE

După insistențe îndelungate, un vânător s-a lăsat convins de soția sa să o ia cu el la vânătoare. Ajunși în pădure, i-a explicat cum funcționează pușca și cum se stă cel mai bine la pândă. Și a mai învățat-o că, după ce a tras, trebuie să se apropie cât mai repede de animalul răpus – el aparținând de drept primului sosit. Apoi a intrat fiecare în câte un tufiș și au început să aștepte. După scurt timp, vânătorul a auzit o bubuitură și s-a repezit imediat spre soția lui, să vadă dacă totul era în ordine. De la distanță, a văzut-o discutând cu un străin, alături de un animal răpus. Iar când a ajuns mai aproape, l-a auzit zicând: „Foarte bine, din partea mea, să fie cerbul dumneavoastră! Dar pot să-mi iau șaua, cel puțin?“ Această poveste dezvăluie două secrete importante despre spiritul intransigent al vânătorilor, care îi consideră pe toți cei din afara preocupărilor lor imbecili fără leac, cărora ar trebui să le fie interzis accesul în pădure. La rândul lor, persoanele care nu vânează îi socotesc pe toți 16

Alexander Marguier

vânătorii ucigași în stare pură, cu porniri bizare și sângeroase, cu vocabular stupid și de neînțeles, care cultivă o relație de tandrețe cu pușca lor. Pușca servește la uciderea sălbăticiunilor, „exercitând în același timp și o fascinație aparte“, susține jurnalistul Eckhard Fuhr, vânător pasionat la rândul lui. Cine nu crede poate să frunzărească Frankonia, catalogul specialiștilor în vânătoare: „Gravură de înaltă ținută artistică în stil bolino şi ornamentaţie în relief, o adevărată operă de artă, maneta închizătorului cu cap de mistreţ, şina de ghidaj cu inserţii de aur şi cătare cu diamant de 0,5 carate“, așa este prezentată arma cu două țevi alăturate orizontal fabricată de Casa Heym, de 86 500 de euro, care, în comparație cu puștile și carabinele de prestigiu, rămâne o piesă mai degrabă modestă, judecând după preț.

Dar să ne oprim puțin la armurierii londonezi de la Holland & Holland, firmă de tradiție, fondată în 1835, cu un gunroom pe Bruton Street și alte magazine la Moscova și New York. Cu echivalentul a 65 000 de euro se poate cumpăra un Royal, modelul clasic mai simplu de English game gun, un must have pentru un vânător cu stil. La o partidă de vânătoare la pândă di granda, armele sunt încărcate de asistenți, în vreme ce vânătorii continuă să tragă cu un model identic după căprioarele ce dispar în salturi. La vânătoarea de sălbăticiuni mari, în fostele colonii, este suficientă și o singură pușcă, recomandabil cele cu două țevi, de 312 000 de euro: cu modelul 500 Nitro Express, de calibru mare, se poate doborî lejer și un elefant.

Se poate oare împușca mai precis cu o armă Holland & Holland, Purdey, sau cu Dumoulin-Herstal – belgiană –, decât cu una obișnuită? O, Doamne, s-ar prea putea ca LUX LEXICON

17

trăgaciul să funcționeze mai bine sau reculul să fie ceva mai blând – dar nici nu se pune problema. Puștile cu alice și carabinele scumpe sunt în primul rând opere de artă, de aceea unele nici nu sunt scoase vreodată în aer liber, ci duc o existență pașnică, în vitrine, pentru ca proprietarii lor să se lase fermecați de cele mai fine gravuri bolino şi de patul din lemn de rădăcină de nuc elegant impregnat. Cine se bucură de asemenea detalii de înalt rafinament nu poate trece indiferent pe lângă manufactura Hartmann & Weiss din Hamburg, care, după cum susţin entuziaştii autentici, ar produce arme şi mai nobile decât concurenţa britanică.

Obstacolul la achiziţionarea unei asemenea capodopere se dovedeşte de obicei mai puţin preţul, de până la 100 000 de euro, cât flagranta lipsă de educaţie, tipic hanseatică, a viitorului proprietar. Ce să-i faci…

Dacă vă veți încumeta totuși să ieșiți în sălbăticie cu asemenea piese prețioase, se va pune desigur și problema unei muniții adecvate. Firma RWS din Fürth oferă pentru asemenea ocazii cartușe aurite, cu tuburi acoperite cu un strat de ruteniu, livrate în casete de lemn frumos fasonate, câte treizeci de bucăți la prețul de circa 360 de euro. Capsa, tubul, proiectilul, dar și pulberea sunt prelucrate manual și asigură o balistică minunată; la cerere, pe tub poate fi gravat și numele. Numele vânătorului sau al victimei vizate, după dorința fiecăruia. www.hollandandholland.com • www.purdey.com • www.dumoulin-herstal.com www.rws-munition.de • www.hartmannandweiss.com