Cortez by Baroque Books & Arts

Volum publicat cu sprijinul Domnului Mihai Stan, Pre[edintele Asocia]iei pentru Muzic\, Art\ [i Cultur\.

Marius Constantinescu

Colec]ie coordonat\ de Dana MOROIU

Marius Constantinescu, CORTEZ © Baroque Books & Arts ® , 2013 pentru prezenta edi]ie Imaginea copertei: Ana WAGNER Concep]ie grafic\ © Baroque Books & Arts® Material iconografic © Viorica CORTEZ, arhiv\ personal\ Imagine flaps coperta IV, Marius Constantinescu © Ioana Bâldea Constantinescu

Descrierea CIP a Bibliotecii Na]ionale a României CONSTANTINESCU, MARIUS Cortez / Marius Constantinescu; cuvânt `nainte: Mihai Stan. Bucure[ti: Baroque Books & Arts, 2013 ISBN 978-606-93421-5-2 I. Stan, Mihai (pref.) 78.087.612.3(498) Cortez, V. 929 Cortez, V.

Tiparul executat de Monitorul Oficial R.A. Niciun fragment din aceast\ lucrare [i nicio component\ grafic\ nu pot fi reproduse f\r\ acordul scris al de]in\torului de copyright, conform Legii Dreptului de Autor.

P\rin]ilor mei, Lumini]a [i Nicolae Constantinescu, pentru c\ mi-au d\ruit Muzica.

Un g창nd frumos pentru aceast\ carte...

~ncep prin a face o confesiune: iubesc opera pân\ `n m\duva oaselor [i cred c\, cel pu]in pentru mine, este un medicament bun pentru suflet, care trebuie administrat atât `n momentele triste din via]\, cât [i `n cele de bucurie. Povestea c\r]ii de fa]\ `ncepe a[a: `ntr-una din aceste zile primesc un mesaj de la un drag [i bun prieten, care m\ `ntreab\ dac\ exist\ posibilitatea de a-l ajuta, prin intermediul Asocia]iei pentru Muzic\, Art\ [i Cultur\, cu publicarea unei lucr\ri dedicate unui mare nume al scenei lirice interna]ionale. ~nainte de a lua o decizie, `ns\, m\ roag\ s\ citesc manuscrisul c\r]ii. Zis [i f\cut. De cum am primit materialul, timp de dou\ zile nu am f\cut altceva decât s\ ascult oper\ [i s\ citesc pe ner\suflate aceast\ carte dedicat\ mezzo-sopranei Viorica Cortez – un nume românesc de referin]\ pe plan interna]ional [i poate prea pu]in cunoscut publicului din România. E adev\rat c\, de auzit, auzisem de doamna Cortez, [tiam c\ tr\ie[te la Paris de mul]i ani, c\ are `n spate o )

UN GÂND FRUMOS PENTRU ACEASTA CARTE

carier\ interna]ional\ de excep]ie [i c\ a fost ova]ionat\ pe cele mai mari scene ale lumii, acolo unde orice artist liric `[i dore[te s\ ajung\ `n cariera sa: Teatro alla Scala din Milano, Covent Garden din Londra, Metropolitan Opera din New York, Opera Garnier din Paris etc. M\rturisesc cu regret c\ nu am `ntâlnit-o personal niciodat\ [i nici nu am avut onoarea de a o asculta `n vreun concert. Mi-am dorit foarte mult s\ o cunosc [i iat\ c\, deodat\, acest manuscris m-a ajutat s\ m\ apropii de doamna Cortez, s\ descop\r o persoan\ cald\ [i plin\ de lumin\, care a [tiut s\ navigheze prin necazurile [i bucuriile vie]ii, un artist care a [tiut s\-[i fac\ meseria `n mod profesionist, reu[ind, astfel, s\ câ[tige prietenia multor colegi renumi]i [i s\ se fereasc\, totodat\, de „rivalii“ s\i de pe scen\. De dou\ zile citesc aceste pagini, scrise de Marius Constantinescu `ntr-un mod care te ]ine cu sufletul la gur\ [i nu te las\ s\ te dezlipe[ti nicio clip\ de ele, ci, din contr\, s\ te aventurezi tot mai departe `n lumea operei, unde un simplu spectator nu are acces dincolo de cortina de catifea brodat\ a teatrelor lirice. ~n spatele acestei cortine am descoperit o lume pe cât de frumoas\, pe atât de dur\, care `]i impune perfec]iunea pentru a putea accede `n clubul select al marilor teatre. Deci, chapeau bas, chère Madame Cortez pentru talentul Domniei Voastre, pentru frumoasa carier\, pentru ambi]ia de a ajunge `n acest club select, pentru for]a cu care a]i dep\[it greut\]ile vie]ii [i a]i ]inut piept regimului comunist, pentru faptul c\ a]i reprezentat România `n vremuri de restri[te [i pentru c\ l\sa]i `n urma Dumneavoastr\ o mo[tenire incontestabil\. 10

Mihai Stan

Dup\ ce am lecturat aceste pagini, mi-am dat seama de ce Asocia]ia pentru Muzic\, Art\ [i Cultur\ trebuie s\ sprijine, cu toate eforturile, apari]ia acestei c\r]i. ~n primul rând, trebuie men]ionat faptul c\ Asocia]ia pentru Muzic\, Art\ [i Cultur\ este o asocia]ie fondat\ de un grup mic de oameni, dar cu dorin]e mari, una dintre ele fiind aceea de a reuni sub „cupola“ ei arti[ti de renume na]ional [i interna]ional. ~n al doilea rând, consider c\ apari]ia acestei c\r]i este obligatorie, deoarece trebuie prezentat publicului român de toate vârstele un artist român apreciat pe plan interna]ional [i, uneori, mai pu]in cunoscut pe plan na]ional. ~n al treilea rând, fiind vorba despre povestea de via]\ a unui om `ncercat de vremuri, dar care, prin munc\, a reu[it s\ se ridice deasupra acestora, consider c\ reprezint\ un bun exemplu pentru tân\ra genera]ie. Via]a trebuie tr\it\ la maximum, dar cu responsabilitate, munc\ [i aprecierea adev\ratelor valori, astfel `ncât, la final de drum, s\ putem fi mândri c\ am reu[it s\ construim ceva solid pentru viitoarele genera]ii. Prin aceast\ carte [i, implicit, prin mesajele trimise de nume importante ale scenei lirice interna]ionale – unele dintre ele cunoscute de publicul larg datorit\ noilor metode de promovare – tân\ra genera]ie va descoperi o valoare autentic\ a culturii române[ti. ~n `ncheiere, a[ vrea s\-i mul]umesc autorului pentru aceast\ frumoas\ lectur\, care, sincer, mi-a mers la suflet, pentru a-mi fi ocazionat, `n sfâr[it, `ntâlnirea cu Doamna Cortez, pentru faptul c\ s-a gândit s\ propun\ acest frumos )

UN GÂND FRUMOS PENTRU ACEASTA CARTE

proiect Asocia]iei pentru Muzic\, Art\ [i Cultur\ [i, nu `n ultimul rând, pentru a sa prietenie. A[ dori ca ultima fraz\ a acestui gând frumos pentru aceast\ carte… s\ fie pentru cea care a dat via]\ atâtor personaje frumoase ale teatrului liric: On vous remercie d’exister, chère Madame Cortez! MIHAI STAN, Pre[edintele Asocia]iei pentru Muzic\, Art\ [i Cultur\

„Pentru c\“, ;n caz c\ v\ ;ntreba]i „de ce?“

Cândva, `n prim\vara lui 1990. Imprimeul cauciucat al tricoului fâ[âie pl\cut la atingere. ~l port pentru prima dat\, de[i `l am `nc\ din ianuarie. Mi l-a adus mama de la Viena [i nu am considerat c\ e vreo ocazie atât de special\ s\ `l port. ~n opinia mea, tricoul bleu cu imprimeu cauciucat, cu steagul Americii [i ni[te `nscrisuri diagonale, e cel mai bun lucru pe care `l am. M\ reprezint\. Azi, `ns\, merit\. Avem musafiri la mas\. Viorica Cortez, so]ul s\u, Adolf Armbruster (Dolfi), [i Nicolae Herlea. ~n casa noastr\, de când m\ [tiu, au tot fost oameni la mas\. Mai ales cânt\re]i de oper\. Na[ul meu de botez [i poate cel mai apropiat prieten al familiei mele a fost – nu mult\ lume [tie asta – Ludovic Spiess. Am crescut, literalmente vorbind, `n Oper\. Fie `n culisele [i `n s\lile de repeti]ie ale institu]iei de pe Splai, fie pe platourile de filmare ale Televiziunii Române, unde se filma tot oper\. Am plâns `n gura mare când, pe la trei ani, l-au „omorât“ pe tata `n Paia]e de Leoncavallo. Atât de tare am plâns, c\

CORTEZ

biata mama nu mai [tia pe unde s\ m\ scoat\ afar\ din loja arti[tilor. M-am dus cu lacrimile `nnodându-mi-se `n barb\ la cabin\ la tata (o `mp\r]ea cu regretatul Ion Stoian), ca s\-l `ntreb „de ce l-au omorât“. Pu]ini ani mai târziu, tot tata filma `n TVR duetul Contele de Luna–Leonora din Trubadurul, `mpreun\ cu Mioara Cortez-David. Eram fascinat de aceast\ sopran\ blond\, cu o voce care ]i se `mplânta direct `n adâncul sufletului – mi-aduc aminte c\ am ascultat prima oar\ „Sola, perduta, abbandonata“ cu ea la un concert V\ place opera? [i am avut senza]ia c\ m\ topesc `n scaun –, cu gura spurcat\ [i umor contagios. La filmarea `n cauz\, purta o mantie lung\ [i neagr\ pe care o flutura ca un personaj din desene animate. Am primit [i eu de la scenografa mamei, Reli Ticulescu, o fâ[ie lung\ de Jimbolia – celofan lucitor care se ag\]a peste fundaluri – [i am `nceput s\-i imit mi[c\rile. Mioara era eroina mea, prezen]a mult a[teptat\ la toate concertele organizate de mama [i, de multe ori, la noi acas\. Aici, mai tot timpul, r\s\rea `ntrebarea „Ce mai face Viorica?“, urmat\ de r\spunsuri asem\n\toare: „E bine, la Paris. Cânt\ la Roma. E la San Francisco. Are premier\ la Verona. Debuteaz\ la Barcelona.“ A[a a intrat Viorica Cortez `n via]a mea. O sor\ despre care se vorbea aproape `n [oapt\, niciodat\ `n public [i care era mereu `n alt\ parte. ~n casa mea, Viorica a intrat atunci, `n acea prim\var\ din 1990. Cred c\ era aprilie [i mai erau doar câteva zile pân\ la concertul ei mamut de la Sala Radio, prin care `[i marca simbolic revenirea `n ]ar\ dup\ dou\zeci de ani. Nu-mi mai era o necunoscut\. Intrarea ei pe u[\ fusese 16

Marius Constantinescu

precedat\ de pove[tile frumoase ale mamei, care o cunoscuse la Staatsoper Viena, `n ianuarie, cu ocazia celebrei Benefizgala für Rumänien. Acolo, al\turi de Plácido Domingo, José Carreras, Agnes Baltsa, Eugenia Moldoveanu, Ileana Cotruba[ sau Mara Zampieri, Viorica Cortez cântase (superb, de altfel) „Mon coeur s’ouvre à ta voix“ din Samson [i Dalila. Personajul de tain\ c\p\tase o imagine: o femeie `nalt\, dezinvolt\, cu p\rul ro[cat [i bogat, elegant\ `n rochia neagr\ cu flori mari mov, strâns\ pe talie. C\p\tase o voce. O magm\ ro[iatic\, de catifea, care ]i se prelingea pân\ `n cele mai ascunse cotloane ale sufletului [i din care se ridicau limbi de foc, acute glorioase. Mul]umesc anilor trecu]i de atunci c\ mi-au pus `n vorbe ceea ce am sim]it când am auzit-o prima dat\... {i ast\zi cred c\ nimeni nu poate colora ca ea frazele Dalilei din prima arie, „Printemps qui commence“: Chassant ma tristesse, S’il revient un jour, À lui ma tendresse et la douce ivresse, Qu’un brûlant amour, Garde à son retour... Un velur sonor de culoarea [i fluiditatea lene[\ a mierii de p\dure, o mu[c\tur\ dintr-un fruct nemai[tiut, o senzualitate diabolic\ poten]at\ de o distinc]ie tipic francez\. C\p\tase un trecut [i un prezent: fotografiile aduse mi-o ar\tau `n Carmen la Metropolitan, `n Eboli la Scala, `n Adalgisa la Teatro São Carlos din Lisabona, `n Fidalma la Gran Teatre del Liceu din Barcelona, `n Iocasta la Opera din Paris, `n Azucena la Colorado Opera din Denver. C\p\tase un suflet: pove[tile mamei despre c\ldura cu care o `nconjurase la Viena, despre firescul pe care `l degaja fiecare fibr\ a fiin]ei sale, despre disponibilitatea

CORTEZ

[i modestia rare la cineva care nu e chiar de ici, de colo. Amintirile tatei despre unica produc]ie `n care ap\ruser\ `mpreun\, cu dou\zeci de ani `n urm\, Tannhäuser de Richard Wagner, chiar la Bucure[ti. C\p\tase o etichet\: marea artist\ interna]ional\ care cânta cu Pavarotti sau cu Montserrat Caballé, dar care râdea [i glumea cu un b\iat de unsprezece ani, ca [i când ar fi fost lucrul cel mai normal din lume. S-a râs mult la acea mas\. {i s-au spus pove[ti. Georges Prêtre [i Franco Corelli, Maurice Béjart [i Herbert von Karajan, Marina Krilovici [i Arta Florescu, Mario del Monaco [i Fiorenza Cossotto... Despre unii auzisem, despre al]ii nu. Am râs [i eu, am ascultat cu gura c\scat\, am ro[it (unele vorbeau f\r\ perdea despre o lume total str\in\ mie), m-am plictisit, m-am animat la loc, dar cred c\ atunci mi-am dat seama foarte limpede de ceva: cel mai pre]ios lucru pe care `l are un artist nu este nici vocea, nici harul, nici casa, nici inelul de pe deget, nici ma[ina, nici blana de pe umeri sau partenerul de lâng\. Nimic nu egaleaz\ colec]ia de pove[ti pe care acesta o adun\ `ntr-o via]\. Seria de amintiri care trece de la un an la altul, de la o scen\ la alta, de la un personaj la altul [i a c\rei constant\ unic\ este el, artistul, acela[i [i mereu diferit, modelat de timp [i de experien]\ ca dunele de[ertului de vânt. De atunci, de peste dou\zeci de ani, m\ duc la Viorica Cortez `ntocmai ca la pomul l\udat. Cu sacul. O zi bun\ poate s\ `nsemne pa[aportul spre o lume pe care cei mai mul]i dintre noi o b\nuim [i atât. Perlele Giuliettei din Povestirile lui Hoffmann care c\deau [i râsetele pe 18

Marius Constantinescu

`nfundate cu Domingo la Metropolitan, rivalitatea cu Fiorenza Cossotto sau cu Régine Crespin, ne`n]elegerea cu Montserrat Caballé la Lisabona, prietenia cu Alfredo Kraus, concertele cu Birgit Nilsson la Roma, blank-ul de memorie al lui Tony Poncet la Rouen... Alain Delon, Valéry Giscard d’Estaing, Jean-Paul Belmondo, Gina Lollobrigida, Jean Marais, François Mitterrand, Peter Ustinov, Arthur Rubinstein, Emmanuel Bondeville... ~n form\ [i dispozi]ie confesiv\, Viorica Cortez poate s\ `]i lege ceasurile `ntre ele [i s\ transforme dup\-amiezile `n seri [i serile `n primele ore ale dimine]ii. Eroii care tranziteaz\ aceste m\rturisiri sunt crema lumii muzicale mondiale din ultimii patruzeci de ani [i unii dintre protagoni[tii vie]ii artistice pe care cei mai mul]i `i [tim doar... de la televizor. Referin]a este mereu aceea[i: mezzo-soprana vedet\, solista de oper\ plecat\ din România care – s\ fim foarte bine `n]ele[i – a atins performan]e artistice la care colegii de genera]ie nici nu `ndr\zneau s\ ridice ochii. Exist\ [i zile mai altfel, când omul f\cut din aceea[i pl\mad\ ca noi to]i prevaleaz\ deasupra artistului, iar gura f\cut\ pentru cântat frumos sau vorbit miezos tace. Viorica, `ns\, `ncercat\ de via]\ poate mai mult decât noi to]i, a `nvins `ntotdeauna pornirea de a t\cea. A continuat s\ se exprime [i s\-[i `mprumute vocea inconfundabil\ fie rolului de pe scen\, fie pove[tii spuse despre el. Despre ea. M-am n\scut prea târziu [i unde nu trebuia pentru a o fi cunoscut pe Viorica Cortez, fabuloasa Dalila, trufa[a

CORTEZ

Amneris, vehementa Klytemnestra [i arhetipala Carmen pe care [i-au disputat-o toate marile scene ale lumii. Am la `ndemân\ discuri [i DVD-uri, dar [tiu din proprie experien]\ ce `nseamn\ sala de spectacol `n care `]i ia min]ile o singur\ not\, un suflu, un gest, o fraz\. Obiectivitatea este o born\ c\reia `i voi da târcoale mai mult sau mai pu]in. Nu e un scop pe care mi l-am propus, ci o condi]ie a normalit\]ii pe care `mi place s\ cred c\ o respect. A[adar, nu ve]i auzi de la mine c\ Viorica a f\cut cea mai mare carier\ din istorie, c\ voce ca a ei nu s-a mai n\scut [i nu va mai ap\rea, c\ stelele se aliniau când avea un spectacol reu[it. Mezzo-soprana a cântat inexplicabil de pu]in `n unele teatre, nu are mai deloc `nregistr\ri comerciale (poate cea mai mare durere a artistei [i motivul pentru care câ]iva se gr\besc s\ o plaseze la periferia vedetelor de oper\) [i a trecut pe lâng\ ni[te `ntâlniri care i-ar fi putut influen]a decisiv traiectoria. Este la fel de adev\rat, `ns\, c\ tot Viorica Cortez a fost protagonista unora dintre cele mai str\lucitoare [i memorabile produc]ii ale ultimilor patruzeci de ani, c\ a l\sat amintiri incontestabile partenerilor, dirijorilor, regizorilor [i publicului (a[a cum sper c\ ve]i citi [i `n acest volum) [i, timp de vreo dou\ decenii, s-a aflat `n vârful piramidei cânt\re]ilor de oper\ din toat\ lumea. N-ar spune-o ea niciodat\, a[a c\ m\ gr\besc s\ o spun eu, cu toat\ convingerea [i proprietatea termenilor. La sfâr[itul anului 1993, ap\rea Viorica Cortez. Enciclopedia unei cariere, `ncununarea acribiei de istoric [i pasiunii de so] [i de meloman ale lui Dolfi. Monumentala carte 20

Marius Constantinescu

reprezint\ sursa cea mai autoritar\ pentru oricine e curios s\ vad\ la ce altitudini a ajuns parcursul profesional al Vioric\i Cortez. Poate s\ urm\reasc\ lesne drumul de la Hârl\u-Cotnari [i H\l\uce[ti la Paris, Bagdad, Rio de Janeiro, Tokyo sau Amsterdam. Poate s\ `i numere apari]iile de la Scala, spectacolele cântate cu Nicolai Ghiaurov [i Mirella Freni, colabor\rile cu Jorge Lavelli [i concertele dirijate de Seiji Ozawa. Poate s\ citeasc\ (aproape) toate cronicile care au acompaniat episoadele Vioric\i prin micile [i marile teatre ale lumii. Toat\ cariera pân\ `n 1993 e acolo. Fiecare produc]ie, fiecare dirijor, fiecare debut, fiecare pas. Ar fi trebuit s\ existe, fire[te, [i Viorica Cortez. Enciclopedia unei cariere – partea a II-a. Cariera a continuat, a cuprins alte figuri, alte locuri, o Viorica declinat\ `n alte feluri. Nu a continuat, `ns\, drumul lui Dolfi, oprit brutal `ntr-un accident de ma[in\ pe un drum `n apropiere de Vaslui. Se `ntâmpla `n martie 2001. Dup\, probabil, cel mai dramatic an din via]a sa, `n decembrie, Viorica revenea pe scen\ `n dublul rol al Contesei de Coigny [i al lui Madelon din Andrea Chénier de Giordano, la Sevilla. Poate c\ nimeni nu ar mai putea pune cap la cap o lucrare de propor]iile Enciclopediei unei cariere. Nu mul]i ar avea r\bdarea [i talentul lui Dolfi de a aduna piesele unui puzzle a[a cum a fost drumul Vioric\i Cortez, de a supune `ntr-o ordine fireasc\ momente care par a sfida logica timpului [i a spa]iului. Din acest punct de vedere, trebuie s\ `i fim recunosc\tori cu to]ii lui Dolfi, pentru c\ ne-a recuperat [i redat cariera Vioric\i a[a cum pu]ini

CORTEZ

arti[ti de calibrul ei s-au bucurat. F\r\ Enciclopedia unei cariere, azi ar fi mai greu s\ `ntreb\m „Cum a fost primul Samson la Scala? Cât de emotiv era Giacomo Aragall? De ce nu a]i cântat niciodat\ sub bagheta lui Karajan? Cum se lucra cu Raf Vallone?“ ~n cartea lui Dolfi e totul despre Viorica Cortez, cea pe care au v\zut-o zeci de mii de oameni `n concerte, gale, recitaluri [i spectacole. Poate nu sunt atât de multe pove[tile despre Viorica `nainte [i dup\ spectacol. De la un anumit moment `ncolo, am `nceput s\ fac colec]ie din pove[tile Vioric\i Cortez. La Ia[i, `n vila unor buni prieteni, la Paris, `n casa de pe Boulevard Saint-Germain, sau la restaurantul italienesc din col], la Roma, pe terasa umbrit\ de pini a apartamentului s\u, la Bucure[ti... Mai ales la Bucure[ti, unde vârsta [i profesia pe care mi-am ales-o mi-au dat voie s\ o iau la `ntreb\ri, „oficial“, pe Viorica, de mai multe ori. De fiecare dat\, `ns\, `n spatele jurnalistului preg\tit de ast\zi, cu mii de ore de muzic\ ascultat\ [i v\zut\ (inclusiv cam tot ce exist\ cu Viorica `ns\[i), cu c\r]i citite [i cu experien]a a sute de interviuri cu unii dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, se ascunde acela[i b\iat de unsprezece ani, gata s\ se lase uimit. Imprimeurile cauciucate au disp\rut, dar lumea deschis\ `n acel aprilie 1990 a r\mas, poate, cea mai frumoas\ pe care o cunosc.

Gioconda. Arena di Verona, 1973.

Povestirile lui Hoffmann. Metropolitan Opera, New York, 1982.

Regele Ysului. Grand Théâtre, Nancy, 1979.

Aida. Teatro alla Scala, Milano, 1973.

Aida. Arena di Verona, 1977.

Fedora. Teatro San Carlo, Napoli, 1978.