Colec]ia Zoon Politikon este publicat\ cu sprijinul Institutului de Studii Populare.
un dialog cu BĂŠnĂŠdicte Delorme-Montini
traducere din limba francez\ [i prefa]\ de CRISTIAN PREDA
Pierre Manent, LE REGARD POLITIQUE Entretiens avec Bénédicte Delorme-Montini
© Flammarion, 2012 © Baroque Books & Arts, 2013 Coperta © Baroque Books & Arts Imaginea copertei: Stela LIE Concep]ie grafic\: Dana MOROIU, Corneliu ALEXANDRESCU Lector: Denise GEORGESCU Descrierea CIP a Bibliotecii Na]ionale a României MANENT, PIERRE {tiin]a politic\ autentic\. Un dialog cu Bénédicte Delorme-Montini / Pierre Manent; trad. [i pref.: Cristian Preda. – Bucure[ti: Baroque Books & Arts, 2013 Index ISBN 978-606-93241-7-2 I. Preda, Cristian (trad.; pref.) 32.01(100)(047.53)
Niciun fragment din aceast\ lucrare [i nicio component\ grafic\ nu pot fi reproduse f\r\ acordul scris al de]in\torului de copyright, conform Legii Dreptului de Autor.
Tiparul executat de Monitorul Oficial R.A.
Prefa]\ Pierre Manent mi-a fost profesor `n ultima etap\ a form\rii intelectuale, `ntrucât mi-a dirijat doctoratul sus]inut, `n ianuarie 1998, la École des Hautes Etudes en Sciences Sociales (EHESS) din Paris. Fiind vorba despre un gânditor `nsemnat, mi-am f\cut o datorie din traducerea c\r]ilor sale: acesta este cel de-al treilea volum al lui Manent pe care-l ofer publicului `n versiune româneasc\1. De data aceasta, e vorba despre un lung interviu, realizat de Bénédicte Delorme-Montini, o specialist\ `n [tiin]e politice, care colaboreaz\ cu regularitate la prestigioasa revist\ Le Débat. Pe autor l-am `ntâlnit, de fapt, prima dat\ la `nceputul lui martie 1994, la Collège de France, unde a fost asistentul lui Aron, apoi al lui Emmanuel Le Roy Ladurie. Mi-l recomandase Sorin Antohi, care tradusese deja, al\turi de Mona Antohi, cartea lui Manent despre Istoria intelectual\ Am tradus Cetatea omului (`mpreun\ cu Ioana Popa, pentru Babel, `n 1998) [i Ra]iunea na]iunilor (pentru Nemira, `n 2007). 1
5
a liberalismului1. ~mprejurarea mi-a fost oferit\ de o conferin]\ sus]inut\ de Pierre Manent, pornind de la tema – mult discutat\ `n acea perioad\ – a „sfâr[itului istoriei“, despre care scrisese Francis Fukuyama. Primul meu text publicat `n Revista 22 evoca aceast\ conferin]\2, care m-a impresionat atât de tare, `ncât am abandonat studiile de filosofie medieval\, pentru a face o tez\ de [tiin]\ politic\. L-am rev\zut, `n acest scop, pe Manent, la EHESS. Pentru a m\ accepta `n tez\, am redactat nu un simplu proiect, a[a cum se obi[nuie[te, ci [i un studiu, de circa 100 de pagini, despre un moment important `n istoria liberalismului din secolul trecut, [i anume Colocviul Lippmann de la mijlocul lui 1938: e vorba despre o reuniune, care avea drept pretext apari]ia `n francez\ a c\r]ii The Good Society, a lui Walter Lippmann3. Pierre Manent a primit studiul meu cu interes [i mi-a spus c\ e de acord s\-mi `ndrume, ca director de studii, cercetarea doctoral\. Am fost unul dintre primii s\i doctoranzi. Subiectul pe care l-am tratat a fost interpretarea totalitarismului `n anii 1938–1960, adic\ `n perioada scurs\ de la Colocviul Lippmann pân\ la publicarea Constitu]iei libert\]ii a lui Hayek, iar autorii de care m-am ocupat au fost, pe lâng\ Lippmann [i Hayek, Wilhelm Roepke, Ludwig von Mises [i Michael Polanyi4. Traducerea a ap\rut `n 1992 la Humanitas, figurând printre primele volume din cadrul colec]iei „Societatea civil\“. Am reeditat textul `n 2003, `n colec]ia „Polis“, de care m-am ocupat o vreme la Humanitas. 2 Cristian Preda, „Istorie [i na]iune“, `n Revista 22, anul IV, nr. 12 (164), 1–7 aprilie 1994, p. 4. 3 Traducerea `n francez\ a c\r]ii lui Lippmann a ap\rut sub titlul La cité libre, Médicis, Paris, 1938. Pentru rolul acestui colocviu v. Serge Audier, Le colloque Lippmann. Aux origines du néo-libéralisme, Editions Le Bord de l’Eau, 2008. 4 Am publicat teza sub titlul Le libéralisme du désespoir. Tradition libérale et critique du totalitarisme dans les années 1938–1960, Editura Universit\]ii din Bucure[ti, Bucure[ti, 2000. 1
6
Cristian Preda
~ntre 1994 [i momentul sus]inerii tezei, am petrecut câteva luni pe an `n preajma profesorului meu. ~l vedeam, `n primul rând, la seminarul ]inut `n fiecare vineri diminea]a, `ntre orele 11 [i 13, `n sala 11 din 54, Bd. Raspail. Sensul acestui seminar e descris `n mod succint chiar `n cartea de fa]\: „Fiecare an e ocazia unei cercet\ri noi sau re`nnoite [i care trebuie formulat\ `n direct, adic\ `n fa]a unor interlocutori susceptibili s\ reac]ioneze sau s\ r\spund\, c\rora li se livreaz\, s\pt\mân\ de s\pt\mân\, rezultatul unui anumit efort intelectual. Aceast\ formul\ mi se pare singura cu adev\rat vie.“1 Cercetarea „nou\“ la care face referire Manent era legat\, de fapt, de un text, unul singur pe an, apar]inând unui autor antic ori modern: `ntr-un an, s-a discutat Politica lui Aristotel, `n anul urm\tor – Eseurile lui Montaigne [i tot a[a. Formularea „`n direct“ `nsemna, mai `ntâi, lecturarea cu voce tare a unui fragment, `n general mai scurt de o pagin\. Lectura era f\cut\ de unul dintre auditori, desemnat de Manent. Urma un comentariu al profesorului, de 10–15 minute, preg\tit de note `nscrise `ntr-un caiet de format mare, pe care Manent `l ]inea deschis [i pe care `[i arunca din când `n când privirea. Dup\ comentariu, veneau `ntreb\rile ori reac]iile celor din sal\, `ntre care se aflau doctoranzi, dar [i un Alain Besançon, de pild\. Dialogul, condus cu mân\ sigur\ de Manent, evita orice divaga]ie. Când comentariile se epuizau, se trecea la un nou fragment. Era, confirm acest lucru, o formul\ „cu adev\rat vie“, efortul intelectual fiind pe m\sur\. Am `nv\]at `n seminarul lui Manent cum se interpreteaz\ un text despre politic\2. L-am mai v\zut, apoi, pentru discu]ii despre elaborarea tezei, `n V. infra, p. 180. Am evocat [i alte aspecte ale acestui seminar `n Cristian Preda, Occidentul nostru, Nemira, 1999, pp. 183–185. 1
2
)
P R E F A T, A
7
micul birou pe care-l ocupa la etajul unde se ]inea [i seminarul, `n cadrul Centrului Raymond Aron. Procedam `n dou\ feluri. Unele discu]ii erau schimburi generale de idei despre liberalism [i au fost o `ncântare, `ntrucât dasc\lul meu polemiza de fiecare dat\ cu interpretarea liberalismului ca doctrin\ economic\, iar trei dintre autorii de care m\ ocupam eu fuseser\ economi[ti! Alte discu]ii cu Manent au vizat versiunile tezei mele, pe care i le-am prezentat `n primele luni ale lui 1996, apoi `n prim\vara anului urm\tor. Lectura sa a fost foarte atent\: mi-a corectat [i adnotat cu acribie textul. Am discutat, apoi, fiecare pagin\ `n parte, profesorul acceptând, `n cele mai multe cazuri, punctul meu de vedere. Trebuie s\ mai notez c\, `n privin]a surselor, nu mi-a impus niciodat\ nimic: am aflat astfel c\ doctorandul e cel care porne[te la drum [i are responsabilitatea lui, `n vreme ce profesorul doar `l ajut\ s\ ias\ din labirint. La doi ani dup\ ce mi-am sus]inut teza, Pierre Manent a acceptat s\ vin\ `n România, la invita]ia rectorului New Europe College (NEC), Andrei Ple[u. Era imediat dup\ alegerile locale din 2000, str\zile Bucure[tiului erau pline de câini, iar c\ldura de afar\ – teribil\. Manent a ]inut atunci la NEC o conferin]\, publicat\ `n primul num\r din revista Studia Politica1, a acordat câteva interviuri pentru presa scris\ (Observatorul cultural) [i televiziune (ca invitat `n emisiunea lui Nicolae Manolescu, de la Pro TV), a avut `ntâlniri cu studen]ii Facult\]ii de {tiin]e Politice din Universitatea Bucure[ti (FSPUB), ca [i cu numero[i intelectuali bucure[teni, dar a c\zut [i prad\, pe Calea Grivi]ei, unor... ho]i de buzunare, exper]i – cum am aflat la sec]ia de poli]ie nr. 1 – `n „procedeul Maradona“! ~nchei aceast\ 1 Pierre Manent, „La démocratie et la nation“, `n Studia Politica, vol. I, nr. 1, 2001, pp. 9–17.
8
Cristian Preda
parte (auto)biografic\ a prefe]ei, spunând c\ influen]a lui Manent asupra [tiin]ei politice din România e greu de m\surat: volumele sale au fost, `n mod constant, `n ultimele dou\ decenii, parte a bibliografiei obligatorii folosite `n cadrul FSPUB atât `n ciclul de licen]\, cât [i `n programele de master [i de doctorat. ~n ceea ce prive[te volumul de fa]\, voi semnala c\ el mi se pare important din trei motive. Primul este acela c\ dialogul lui P. Manent cu B. Delorme-Montini ne `ng\duie s\ urm\rim parcursul form\rii unui important filosof politic. Memorabile sunt paginile despre studiile universitare din Fran]a [i locul ocupat `n cadrul lor de [tiin]a politic\, dar [i despre `ntâlnirile lui Manent cu Raymond Aron [i Allan Bloom, ca [i despre felul `n care s-a exercitat influen]a lui Leo Strauss asupra viziunii sale despre gânditorii moderni. ~n corela]ie cu aceast\ latur\ biografic\, trebuie consemnat\ [i valoarea m\rturiei lui Manent despre Centrul Raymond Aron, o institu]ie unde s-au regrupat cercet\torii care i-au redescoperit pe Tocqueville [i pe al]i gânditori francezi liberali din secolul al XIX-lea1 ori care s-au angajat `n critica totalitarismului, pornind de la diverse surse filosofico-politice: François Furet, Marcel Gauchet, Claude Lefort, Alain Besançon, Jean-Claude Casanova, Pierre Rosanvallon, Philippe Raynaud2. ~n al doilea rând, volumul care apare acum `n versiune româneasc\ e pre]ios, pentru c\ e o bun\ introducere `n opera unui autor a c\rui inten]ie fundamental\ este aceea de a formula o „[tiin]\ politic\ autentic\“. Manent consider\ 1 ~n 1995, am editat dou\ numere din revista Polis, care a reluat aceste surse. 2 Ultimii trei au f\cut parte din comisia `n fa]a c\reia autorul acestor rânduri [i-a sus]inut teza de doctorat.
)
P R E F A T, A
9
c\ aceast\ reflec]ie pare s\ fi disp\rut, un eveniment cu atât mai grav cu cât s-a petrecut `n secolul XX: „E un secol `n care s-au petrecut lucruri extraordinare `n materie de politic\: mari r\zboaie, mari revolu]ii. ~n aceea[i perioad\, asist\m la cvasidispari]ia [tiin]ei politice [i a filosofiei politice. Dac\ nu cumva ar trebui s\ spunem pe dos: `n secolul XX, pe când [tiin]a sau filosofia politic\ disp\rea, a avut loc o politizare extrem\ a vie]ii oamenilor, `n particular `n Europa. Sunt frapat de coinciden]a celor dou\ fenomene: totalitarismele conduc la o politizare extraordinar\ a vie]ii oamenilor, o politizare cum n-a mai existat vreodat\ `n istoria uman\, iar oamenii secolului XX sunt lipsi]i de instrumentele elementare pentru a gândi ceea ce se `ntâmpl\.“1 Pentru a ilustra ce anume e „[tiin]a politic\ autentic\“, autorul reia – `n form\ succint\ – argumenta]ia principal\ a c\r]ilor sale despre gândirea antic\, despre modernitatea politic\, despre evolu]ia ideilor liberale de la Machiavelli la Tocqueville, despre lumea european\ de ast\zi. Dintre numeroasele idei originale ale lui Manent, va fi cu siguran]\ re]inut\ cea care prive[te ordonarea istoriei gândirii politice, pornind de la succesiunea a trei forme politice – cetatea, imperiul [i na]iunea. Manent pleac\ de la constatarea c\ primele dou\ forme, n\scute `n Antichitate, sunt foarte diferite: „Cetatea e cea mai mic\ asociere uman\ capabil\ s\ se guverneze singur\, capabil\ de autarhie. Opus\ ei, imperiul e cea mai ampl\ asociere posibil\ sub un singur suveran.“ Autorul urm\re[te raporturile istorice dintre cetate [i imperiu, apoi se `ntreab\: „Cum anume, `ncetul cu `ncetul, au fost `ndep\rtate cele dou\ forme politice? Care sunt motivele care au adus triumful unei a treia forme politice, f\r\ echivalent `n lumea antic\, adic\ na]iunea? De[i prestigiul revenea, 1
10
V. infra, pp. 18–19.
Cristian Preda
pe de o parte, cet\]ii [i, pe de alta, imperiului, via]a european\ s-a organizat pân\ la urm\ `ntr-o form\ politic\ diferit\ de cetate [i de imperiu. De ce [i cum anume? Iat\ `n ce termeni simpli s-au pus, pentru mine, problemele.“1 ~n aceast\ perspectiv\, unul dintre capitolele cele mai dense ale dialogului este cel referitor la rela]ia dintre cre[tinism [i democra]ie. ~n fine, volumul merit\ aten]ia cititorului, fiindc\ evoc\ – `ntr-o modalitate original\ [i pe un ton critic – un subiect care pare la `ndemâna oricui. Am `n vedere chestiunea Europei. Pierre Manent o vede din dou\ unghiuri: primul e cel al raportului cu na]iunea, iar autorul repro[eaz\ Europei de azi dispre]uirea factorului na]ional. Iat\ un fragment semnificativ `n acest sens: „Na]iunea [...] a fost discreditat\ `n Europa [i a fost v\zut\, din ce `n ce mai mult, ca un tip de asociere uman\ care apar]ine trecutului. Ne-am angajat, de asemenea, `n edificarea unei noi forme politice sau m\car `n creionarea perspectivei unei noi forme politice, pe care am numit-o Europa, indiferent de modul `n care aceasta e conceput\. Continu\m s\ apar]inem b\trânei na]iuni [i vrem s\ apar]inem Europei, care formeaz\ deja o parte a experien]ei noastre, dar, dup\ mine, `ntr-un sens extrem de limitat [i artificial.“2 Pe de alt\ parte, dezam\girea n\scut\ din constatarea c\ Europa nu e bazat\ pe vreuna din formele politice cunoscute [i nici pe vreo alta, nou\, e `nso]it\ de o critic\ sever\ a rela]iei Uniunii cu democra]ia: „Se observ\ [...] `n Europa o incapacitate crescând\ de a accepta dezacordul politic [i riscul alegerii electorale. Tirania corectitudinii politice e, de altfel, manifestarea cea mai frapant\ a temerii panicate de dezacord. [...] Spa]iul public nu mai suport\ decât unanimitatea. Construc]ia european\ e expresia 1
2
V. infra, p. 150. V. infra, p. 196.
)
P R E F A T, A
11
[i rezultatul acestei mor]i lente a democra]iei. Europa se construie[te sub presiunea formulei: nu avem de ales. De fapt, popoarelor nu li se cere p\rerea decât pentru a nu ]ine seama de ea. Fiecare cet\]ean dintr-o ]ar\ european\ [tie c\ poate s\ strige cât `l ]in bojocii, f\r\ ca trenul s\ mai poat\ fi oprit.“ Manent critic\ modul `n care au fost tratate, `n unele state membre, rezultatele consult\rilor populare pe teme europene: „Modul `n care francezii, olandezii sau irlandezii au acceptat s\ fie deposeda]i de op]iunea lor, dup\ ce o exprimaser\ `n mod liber [i o formulaser\ foarte clar, e tulbur\tor. [...] Vechile noastre ]\ri sunt obosite, nu mai au for]a de a face op]iuni [i nici m\car de a avea `n vedere op]iuni veritabile. Ele cârcotesc, dar pân\ la urm\ consimt s\-[i `ncredin]eze destinul Ma[in\riei, care nu e decât suma renun]\rilor lor.“1 Fiind o introducere `n opera unui filosof politic de prim\ mân\, o surs\ pentru `n]elegerea liberalismului (francez) contemporan, dar [i o critic\ a Europei birocratice, cartea `[i va g\si cu siguran]\ un public `ntre studen]ii de la [tiin]e politice, dar [i `n rândul oamenilor cultiva]i, care caut\ s\ `n]eleag\ politica `n autenticitatea ei, [tiind sau doar b\nuind c\ ea este „cauza ordinii sau dezordinii omene[ti“, cum spune autorul chiar la `nceputul c\r]ii. Last but not least, cartea define[te o identitate de dreapta, pe care Manent o asum\ deschis. E o dreapt\ care refuz\ utopia, fiind `n schimb inspirat\ de ata[amentul fa]\ de cultura clasic\, modera]ie [i, desigur, libertate. CRISTIAN PREDA
1
Ibidem, p. 250.
Pierre Manent, `n ce const\ demersul dumneavoastr\ intelectual? ~n fond, ce c\uta]i? Vreau s\ `n]eleg sau, mai degrab\, doresc s\ `n]eleg. R\spunsul pare, de bun\ seam\, emfatic [i plat, dar `n realitate cred c\ nu e banal, fiindc\ `n ultima vreme, dorin]a de a `n]elege a fost, `n mod evident, abandonat\, ei luându-i locul o dorin]\ care a c\p\tat un mare prestigiu, [i anume dorin]a de a crea. Ast\zi, ambi]ia uman\ e aceea de a fi creator. Exist\ mari creatori, creatori de nivel mediu [i mici creatori: ce mai, toat\ lumea are ambi]ia de a crea! Facultatea uman\ unanim apreciat\ este imagina]ia. Eu nu am imagina]ie, nu sunt un artist [i nu am ambi]ia de a crea. ~n schimb, a[ vrea s\ `n]eleg. Ce anume s\ `n]eleg? Ceea ce este. Nu mi se pare c\ oamenii de ast\zi au ambi]ia de a `n]elege ceea ce este. Ei par s\ fie interesa]i mai degrab\ de ceea ce nu este. Rousseau, mare expert `n aceast\ privin]\ printre moderni, spunea: „Nu e frumos decât ceea ce )
)
S, T I I N T, A P O L I T I C A A U T E N T I C A
13
nu este.“ ~n fond, pentru mine, lucrurile stau exact pe dos: nu sunt interesat decât de ceea ce este. Iat\ de ce, din momentul `n care am devenit matur, nu am putut s\ fiu vreodat\ de stânga: stânga prefer\ s\-[i imagineze o societate care nu este, iar eu am considerat `ntotdeauna c\ societatea existent\ e mai interesant\ decât cea care ar putea exista. Inten]ia mea este, deci, de a `n]elege ceea ce este. Bine`n]eles, exist\ limite: nu vreau s\ `n]eleg ceea ce este `n astre, ceea ce este `n adâncul m\rii sau la nivel subatomic, fiindc\ tot ceea ce ]ine de [tiin]ele naturii `mi e cu totul str\in, dar vreau s\ `n]eleg ceea ce ]ine de lucrurile omene[ti. S\ `n]eleg umanul. Mai precis s\ `n]eleg politica sau chestiunile politice. Dar nu pentru c\ aceste chestiuni politice ar fi un aspect ceva mai interesant al chestiunilor omene[ti decât altele, ci `ntrucât ordinea politic\ e realmente cea care d\ form\ vie]ii umane. Politica e cauza ordinii sau dezordinii omene[ti. Pe scurt, dac\ e s\ r\spund `n modul cel mai direct `ntreb\rii dumneavoastr\, singura mea ambi]ie e de a `n]elege politica, sau politicul, sau chestiunile politice – ne putem juca, desigur, cu genul sau cu num\rul, dar nu asta e, pentru mine, important. Aceast\ ambi]ie presupune o reevaluare a locului ocupat de politic\ `n privin]a umanului. Avem tendin]a de a oscila `ntre sub-evaluare [i supra-evaluare. O supra-evaluare care politizeaz\ totul [i spune: „totul e politic“; o sub-evaluare care afirm\: „adev\rata via]\ e `n afara politicii.“ Ei bine, eu caut s\ identific adev\ratul rol al politicii `n ordonarea lumii umane. 14
Pierre Manent
Demersul filosofului politic se rezum\ la aceast\ c\utare? Filosofia, filosofia politic\, [tiin]a politic\ reprezint\ oare trei modalit\]i diferite de a surprinde lumea uman\? Nu m-am considerat niciodat\ sociolog sau antropolog, dar nici istoric sau filosof. ~n realitate, nu doresc prea tare s\ fiu desemnat sau recunoscut ca filosof. Mai `ntâi, pentru c\ sunt suficient de modest ca s\ nu pretind a[a ceva [i, apoi, pentru c\ via]a mea intelectual\ a fost mai curând magnetizat\ de un câmp de probleme decât influen]at\ de busola unei discipline. Câmpul `l reprezint\ problemele politicului. ~ntr-un anumit sens, tot ceea ce contribuie la l\murirea acestor probleme `mi este util. Pentru cine e interesat de asemenea probleme, Machiavelli, de pild\, este unul dintre autorii cei mai p\trunz\tori, dar statutul s\u de filosof nu e foarte cert. Adaug – f\r\ s\ m\ f\lesc cu asta, dar e un fapt – c\ o parte destul de `nsemnat\ din ceea ce se presupune c\ `i intereseaz\ pe filosofi nu m\ intereseaz\ deloc. ~n plus, pentru unele din operele canonice ale filosofiei moderne nu am admira]ia la care te-ai a[tepta din partea cuiva care a f\cut studii de specialitate. Spre deosebire de operele filosofiei grece[ti, care nu sunt decât mu[chi, sânge [i nerv, având, de asemenea, pielea catifelat\ [i str\lucitoare, cele mai multe dintre operele moderne sunt invadate [i, dup\ p\rerea mea, sugrumate sau desfigurate de un ]esut conjunctiv de abstrac]iuni, care alc\tuiesc poate o condi]ie a a[a-numitei profunzimi, dar care nu e profunzimea pe care eu o pre]uiesc. Filosofia modern\ cea mai prizat\ este, de altfel, `n mic\ m\sur\ politic\. Invers, rangul filosofic al celor mai interesan]i autori politici este incert. Montesquieu )
)
S, T I I N T, A P O L I T I C A A U T E N T I C A
15
e un autor politic cu un discern\mânt extraordinar, dar el nu se afl\ `n canonul marilor filosofi. {i cum, `n viziunea mea, via]a uman\ cap\t\ form\ [i e articulat\ mai `ntâi `n via]a politic\, am c\utat adev\rata filosofie prim\ la autorii politici, filosofi cu sau f\r\ patent\, f\r\ a m\ sinchisi prea tare de cartea lor de vizit\, f\r\ a-mi p\sa prea mult de func]ia lor oficial\ `n distribu]ia p\r]ilor cunoa[terii. Chestiunea dificil\ [i la care a[ vrea s\ pot da un r\spuns este cea a rela]iei dintre, pe de o parte, filosofia prim\ a ordinii umane, care se manifest\ ca ordine politic\ [i, pe de alt\ parte, ceea ce ar fi [tiin]a politic\. Autorul care are, pentru mine, cea mai mare autoritate `n aceast\ privin]\, [i anume Aristotel, trateaz\ lucrurile care m\ intereseaz\ sub rubrica „[tiin]\ politic\“. El nu folose[te decât foarte rar expresia „filosofie politic\“, [i anume atunci când vrea s\ desemneze tratarea dialectic\ a dificult\]ilor ridicate de problema drept\]ii politice. M-a[ mul]umi bucuros cu ceea ce a scris maestrul, dac\ n-a[ `ncerca [i o anume perplexitate. Atunci când `ncearc\ s\ dea seama de trecerea de la o form\ politic\ la alta, mobilizând istorici vechi [i moderni, opere literare [i filosofice, texte religioase [i teologice, sub ce rubric\ ar putea fi a[ezat un asemenea demers? Un demers care nu respect\ niciun protocol disciplinar, dar care nu e – a[a sper eu – unul l\sat la voia `ntâmpl\rii. Nu am un r\spuns clar, satisf\c\tor, la aceast\ `ntrebare. S\ spunem c\, `ntrucât caut s\ `n]eleg politica, dac\ urmez o anumit\ disciplin\, fac [tiin]\ politic\. Toate cuvintele acestea sunt echivoce, dar inten]ia mea e, `n primul rând, aceea de a parveni la o [tiin]\ politic\. 16
Pierre Manent
Dac\ exist\ o [tiin]\ politic\, `nseamn\ c\ putem [ti ceva `n politic\. Ce anume [tim? Cred c\ [tim multe lucruri `n politic\. {tim multe, dac\ ne str\duim s\ [tim multe. ~ntrucât politica, a[a cum am afirmat, traseaz\ conturul celor omene[ti, [tim multe lucruri despre cele omene[ti, dac\ ne str\duim s\ le afl\m. Exist\ o [tiin]\ a lucrurilor omene[ti. Asta cred eu, asta cred pu]ini semeni de-ai no[tri. Contemporanii no[tri cred c\ exist\ `n mod sigur o [tiin]\ a naturii, proba fiind aceea c\ tehnica bazat\ pe [tiin]ele naturii produce lucruri extraordinare, dar nu sunt la fel de convin[i c\ ar exista [i o [tiin]\ a lucrurilor omene[ti. ~ntreba]i-i nu doar pe celebrii „oameni de pe strad\“, ci [i pe majoritatea speciali[tilor `n [tiin]e umane [i sociale. Ce v\ vor spune ei? Ceva de felul urm\tor: „~n privin]a umanului, nu exist\ decât puncte de vedere, sau perspective, sau perspective diferite [i care depind de tot felul de factori, care depind de `mprejur\ri istorice sau familiale, de valorile fiec\ruia [i care depind, de asemenea, desigur, de disciplina [tiin]ific\ pe care o punem la lucru pentru a le surprinde.“ Dac\ vrem, deci, s\ elabor\m o [tiin]\ politic\, ea trebuie construit\ `mpotriva opiniei extrem de influente – fiindc\ e [i opinia popular\, [i opinia savant\ – potrivit c\reia, `n privin]a umanului, nu exist\ decât perspective diverse, ce nu pot fi reduse la unitatea unei [tiin]e. E necesar s\ prob\m caracterul obiectiv al unei cunoa[teri de care se `ndoiesc `n chip radical cei mai mul]i dintre contemporanii no[tri. Acest „perspectivism“ contemporan hr\ne[te ceea ce am putea numi un nihilism, fiindc\ defini]ia nihilismului, sau una din defini]iile sale posibile, este pierderea `ncrederii `n ra]iunea uman\. Nu avem )
)
S, T I I N T, A P O L I T I C A A U T E N T I C A
17
defel `ncredere c\ ra]iunea uman\ ar putea gândi lumea uman\. Aceast\ convingere potrivit c\reia ra]iunea nu deschide accesul la cele omene[ti a devenit ast\zi opinia cea mai r\spândit\, sub numele de relativism: acesta e nihilismul light! ~n zilele noastre, noi, contemporanii no[tri, nu credem c\ am putea `n]elege lucrurile umane [i, prin urmare – aceasta e cealalt\ fa]\ a nihilismului –, nu iubim lucrurile legate de om. Nu le iubim, pentru c\ nu le putem `n]elege. Avem sentimentul c\ nu le putem `n]elege [i, prin urmare, ]inând seama de distan]a dintre cele omene[ti [i noi, nu e posibil\ apropierea de via]a uman\, pe care, `ns\, nu ne putem `mpiedica s-o dorim. Cum explica]i acest nihilism? Cum am ajuns la ne`ncrederea `n ra]iune [i la lipsa de iubire pentru ceea ce ]ine de om? Pot fi avansate mai multe explica]ii. Cel mai important motiv care explic\ situa]ia actual\ e, pân\ la urm\, dispari]ia [tiin]ei politice autentice. Putem spune fie „[tiin]\ politic\ autentic\“, fie „filosofie politic\ autentic\“: dincolo de un nume sau altul, e sigur c\, `n perioada din urm\, aceast\ reflec]ie a disp\rut. S\ lu\m cazul secolului XX. E un secol `n care s-au petrecut lucruri extraordinare `n materie de politic\: mari r\zboaie, mari revolu]ii. ~n aceea[i perioad\, asist\m la cvasidispari]ia [tiin]ei politice [i a filosofiei politice. Dac\ nu cumva ar trebui s\ spunem pe dos: `n secolul XX, pe când [tiin]a sau filosofia politic\ disp\rea, a avut loc o politizare extrem\ a vie]ii oamenilor, `n particular `n Europa. Sunt frapat de coinciden]a celor dou\ fenomene: totalitarismele conduc la o politizare extraordinar\ a vie]ii oamenilor, o politizare cum 18
Pierre Manent
n-a mai existat vreodat\ `n istoria uman\, iar oamenii secolului XX sunt lipsi]i de instrumentele elementare pentru a gândi ceea ce se `ntâmpl\. Dac\ un om ca Stalin a putut s\ se prezinte ca „secretar general“, fiind, pe de alt\ parte, celebrat ca p\rintele [tiin]elor [i artelor [i corifeul umanit\]ii, asta s-a `ntâmplat, `ntr-o anumit\ m\sur\, fiindc\ `n Europa secolului trecut am devenit incapabili s\ folosim un cuvânt: cuvântul „tiran“ sau cel de „tiranie“. ~n vreme ce domneau tiraniile cele mai `nsp\imânt\toare din istorie, termenul [i no]iunea de tiranie ne sc\pau. Cred c\ una dintre cauzele neorânduielii care a domnit `n secolul XX este aceast\ politizare privat\ de gândirea politic\, aceast\ politizare lipsit\ de o [tiin]\ politic\ cât de cât competent\. ~n acela[i registru, dac\ p\str\m `n memorie raportul dintre `n]elegere [i prietenie, se observ\ c\, `n perioada totalitarismelor, ura [i absen]a `n]elegerii merg mân\-n mân\. De ce? Pentru c\ `ntr-o lume pe care nu o putem st\pâni intelectual, `ntr-o lume pe care n-o putem gândi, `ntr-o lume `n care nu putem recunoa[te tiranul drept tiran, pasiunile sunt dezl\n]uite f\r\ a putea fi `n]elese. Repet: `nsp\imânt\toarea dezl\n]uire pasional\ a totalitarismelor e legat\, `ntr-o m\sur\ esen]ial\, de incapacitatea oamenilor din secolul XX de a gândi ceea ce f\ceau. E ceva inedit. Cred c\ niciodat\ `n istoria occidental\ nu a mai existat atâta incapacitate de a gândi ceea ce f\ceam, cum s-a `ntâmplat `n secolul XX. Acesta e factorul major din spatele tulbur\rilor secolului trecut, dar [i un stimulent pentru a `ncerca s\ reg\sim bazele unei [tiin]e politice sau ale unei filosofii politice. )
)
S, T I I N T, A P O L I T I C A A U T E N T I C A
19
O ultim\ observa]ie, care confirm\ cele spuse mai devreme: nu putem trece cu vederea faptul c\ marii filosofi ai secolului XX, cei considera]i ca marii filosofi ai acestui secol – Heidegger, Husserl, Bergson, Wittgenstein –, au avut atât de pu]ine de spus despre chestiunile politice. Dac\ pune]i `mpreun\ ceea ce au scris cei mai mari filosofi ai secolului XX despre politic\, rezultatul este dezolant. De-a dreptul dezolant! Nu vorbesc despre ignoran]i sau oameni lipsi]i de inteligen]\, ci despre cele mai ascu]ite min]i ale secolului trecut. Au avut foarte pu]ine lucruri de spus despre politic\. L-am men]ionat pe Heidegger. A[a cum [ti]i, atunci când vorbe[te despre politic\, am fi preferat s\ tac\. Pe ce baze poate fi `ntemeiat\ o nou\ [tiin]\ politic\ `n epoca relativismului? Am avut `nc\ de timpuriu sentimentul c\ e nevoie s\ reg\sim `ncrederea `n cunoa[terea politic\ [i c\ e nevoie, de aceea, s\ reg\sim sau s\ punem bazele [tiin]ei politice. Dificultatea e, de bun\ seam\, aceea c\ putem fi foarte convin[i de faptul c\ o asemenea [tiin]\ e de dorit, dar asta nu `nseamn\ [i c\, `n acest fel, ea e [i posibil\: exist\ multe lucruri dezirabile care nu sunt posibile. Oare aceast\ [tiin]\ e posibil\? Nu m-am trezit `ntr-o diminea]\ spunând: „Lumea asta are nevoie de o [tiin]\ politic\ pe care a pierdut-o, iar eu o voi produce.“ Nu, lucrurile n-au stat a[a; `n schimb, am observat ceea ce oricine poate observa, [i anume c\, nu cu mult timp `n urm\, `ntr-o lume care ne e apropiat\, exista o [tiin]\ politic\ foarte pertinent\. Am `n vedere prima parte a secolului al XIX-lea, o perioad\ `n care Europa – [i `n particular Fran]a – ie[ea 20
Pierre Manent
din convulsiile produse de Revolu]ia Francez\, de r\zboaiele purtate de Imperiu [i de urm\rile acestora. Dac\ vom compara experien]a revolu]ionar\ francez\ [i experien]a totalitarismelor, vom descoperi similitudini: mari convulsii, mari r\zboaie, teroare, devast\ri, masacre. Privi]i, `ns\, cum anume arat\ Fran]a dup\ aceast\ perioad\ teribil\, `n care domnea „ma[ina de ucis“, cum spune Chateaubriand! Ea iese capabil\ de o literatur\ minunat\, de o poezie splendid\ [i de o analiz\ a societ\]ii moderne, a politicii moderne care e de o precizie, de o elegan]\ [i de o amplitudine pe care le admir\m de când i-am redescoperit pe Benjamin Constant, Guizot [i Tocqueville. Societatea care a traversat Revolu]ia Francez\ [i Imperiul, care s-a n\scut `n convulsii [i violen]e, e o societate care a fost capabil\ s\ se `n]eleag\ pe sine. Avem, deci, o mare [tiin]\ politic\ legat\ de o mare experien]\ politic\, [i anume experien]a de care Fran]a [i Europa au avut parte `n momentul primelor cuceriri democratice, la `nceputul secolului al XIX-lea. Revin la `ntrebarea: E [tiin]a pe care ne-o dorim posibil\? Da, este. Dovad\ st\ faptul c\ Fran]a a ie[it din distrugeri [i r\zboaie cu o `n]elegere a ceea ce i se `ntâmplase, care e cu totul [i cu totul admirabil\ [i care r\mâne pân\ ast\zi cel mai mare edificiu, cel mai mare ansamblu de [tiin]\ politic\ de care putem profita `n chip nemijlocit. Am putea numi acest edificiu „[tiin]a politic\ liberal\ a societ\]ii democratice“. Formula e cam lung\, dar e precis\. Iat\ de unde ar trebui pornit `n reconstituirea unei [tiin]e politice: de la ultima mare [tiin]\ despre o mare experien]\! A[a am identificat-o eu [i, de aceea, m-am `ndreptat c\tre ea `n mod spontan. Nu a fost, de altfel, un demers personal, )
)
S, T I I N T, A P O L I T I C A A U T E N T I C A
21
ci – a[ zice – demersul genera]iei mele: `n vremea `n care se pr\bu[ea `n sfâr[it prestigiul comunismului, ne-am `ndreptat cu to]ii, chiar dac\ fiecare `n felul s\u, c\tre aceast\ [tiin]\ politic\ disponibil\. Atunci când v\ descrie]i demersul, insista]i `ntotdeauna asupra leg\turii dintre [tiin]\ [i experien]\. ~n plus, sunte]i sceptic `n privin]a utilit\]ii metodologiilor. Ave]i cumva inten]ia s\ construi]i o [tiin]\ f\r\ metodologie? Vre]i s\ ruina]i ce mai r\mâne din cariera mea la Universitate! E adev\rat. ~ntrucât sunt atât de rezervat `n privin]a demersului metodologic, cu toate precau]iile [i prolegomenele sale proliferante, nu a[ propune nici m\car o metodologie a absen]ei oric\rei metodologii. {i atunci, ce fac? ~ncerc, mai `ntâi, s\ ajung `n acel punct, sau `n acea zon\ `n care [tiin]ele politice autentice – au existat cel pu]in dou\ – s-au articulat pornind de la marile experien]e politice. Dispunem, cum ziceam, de dou\ [tiin]e politice autentice. E vorba despre [tiin]a antic\, `n primul rând, cea greceasc\, o [tiin]\ care d\ seama de experien]a consumat\ a cet\]ii; e vorba, apoi, despre [tiin]a modern\ liberal\, care se `mparte `n dou\: `nainte [i dup\ revolu]ia politic\ modern\. ~nainte: `n cursul secolelor al XVII-lea [i al XVIII-lea, arhitec]ii liberalismului elaboreaz\ principiile unei ordini noi, ordine [i principii care sunt cele pe care le `mp\rt\[im [i noi, sub expresia „drepturile omului“. Dup\: `n prima jum\tate a secolului al XIX-lea, sunt analizate cele mai bune mijloace de a pune `n aplicare principiile [i efectele, uneori nea[teptate sau nedorite, ale noii ordini. Exist\ o diferen]\ foarte vizibil\ `ntre ciclul antic [i cel modern. La greci, experien]a a precedat teoria. 22
Pierre Manent
Platon [i Aristotel au avut noroc! Atunci când analizeaz\ cetatea, aceasta se afl\ la finele dezvolt\rii sale. Bilan]ul s\u poate fi f\cut. Situa]ia noastr\ [tiin]ific\ nu pare a fi la fel de bun\. ~n cazul modernilor, [tiin]a politic\ vine – am spus-o deja – `nainte [i dup\ experien]\. {tiin]a politic\ liberal\, luat\ ca `ntreg care merge de la Hobbes sau Locke la Tocqueville, este [i un proiect de construc]ie [i o descriere evaluativ\. Cum proiectul nu e terminat, a[a `ncât vorbim [i azi despre „democratizarea democra]iei“, experien]a noastr\ pare a fi ne`ncheiat\. {i atunci, cum s\ nu fie [tiin]a noastr\ provizorie? Iat\ motivul pentru care mul]i a[teapt\ de la democra]ia de mâine s\ ne spun\ ce trebuie s\ credem despre democra]ia de azi. Cred c\ putem, cred c\ trebuie s\ fim mai ambi]io[i. Suntem probabil la fel de avansa]i `n ciclul democratic modern pe cât erau grecii `n ciclul democratic al cet\]ii `n vremea lui Aristotel [i cu siguran]\ mai avansa]i decât erau `n vremea lui Platon. N-avem nicio scuz\ ca s\ nu `ncerc\m din toate puterile s\ `n]elegem – dar [i s\ evalu\m – unde suntem. Tocmai am men]ionat ambi]ia. Ambi]ia [tiin]ific\. Dac\ m\ las `n voia evoc\rii ambi]iei mele extreme – m-a]i invitat s-o fac, nu-i a[a? – a[ spune c\ mi-ar pl\cea s\ pot rea[eza cele dou\ cicluri politice ale Occidentului – incluzând evident [i lunga perioad\ care le separ\ [i le leag\ – `ntr-o istorie inteligibil\ care s\ fie `ntemeiat\ pe o singur\ ipotez\, [i anume „omul e un animal politic“. ~ntreaga noastr\ istorie se desf\[oar\ pornind de la natura noastr\ politic\ – iat\ ce a[ vrea s\ ar\t [i s\ fac `n]eles.