PATTERN

Page 1

UN SPECTACOL DE DANIEL CHIRILĂ


PATTERN un spectacol de Daniel Chirilă cu Daniel Beșleagă scenografia: Mihai Păcurar muzica live: Paul-Ovidiu Cosovanu „Pattern“ este al doilea spectacol din cadrul programului Blind date, după „O cameră doar a ta“ (regia Mariana Cămărășan). Acest program privilegiază relația regizor-actor, aducând față în față doi artiști care nu au mai lucrat împreună.

Premiera: 5 februarie 2021


DANIEL CHIRILĂ Este regizor artistic al Teatrului Tineretului Piatra Neamț (din 2018), dramaturg, manager cultural și evaluator de proiecte culturale. Fondator și coordonator al Platformei Culturale „Frilensăr“, își asumă textul, regia și scenografia celor 12 spectacole ale trupei din 2013 până în prezent. A fost regizor-coordonator al spectacolelor de început și de final ale Galei tânărului actor „Hop“, edițiile 2017 și 2018. Ca dramaturg, a colaborat cu teatrele: „Matei Vișniec” din Suceava, „Toma Caragiu” din Ploiești, „Gong“ din Sibiu, „Țăndărică“ din București, Teatrul Tineretului Piatra Neamț. Este manager cultural a peste 10 proiecte artistice coordonate și dezvoltate începând cu anul 2015. A obținut Premiul pentru Cel mai bun spectacol acordat de juriul liceenilor la Festivalul de Teatru Piatra Neamț 2018, pentru spectacolul „Înaintea erei noastre”, Premiul pentru Costume și Premiul Juriului pentru spectacolul „Înaintea erei noastre”, în cadrul Undercloud 2017, Premiul pentru Cel mai bun spectacol Gala „Hop“, 2016, cu spectacolul „± Lorenzo”, Premiul pentru Dramaturgie la Maratonul Teatrului Independent, 2014, Premiul Carpato – danubiano-pontic la FNTI 2014, ambele pentru spectacolul „Mălăieș în Călcăieș” și Premiul pentru Cel mai bun one-man show la „Avanscena“ Onești, 2015, pentru monodrama „Câinele”. Este unul din fondatorii și coordonatorii Centrului Educațional de Arte Performative CEVA Târgu-Neamț, platformă culturală prin care, începând cu anul 2018, adolescenții și adolescentele din Târgu- Neamț sunt implicați în cercetarea realităților imediate cu ajutorul mijloacelor artistice specifice teatrului.

DANIEL BEȘLEAGĂ Actor al Teatrului Tineretului din 1994, Daniel Beșleagă a debutat pe această scenă cu rolul Valerio, în spectacolul „Leonce și Lena“ de Georg Buchner, regia Nicolae Scarlat, produs în 1995. De-a lungul carierei sale pe scena TT a jucat în 35 de spectacole, colaborând cu regizori ca Alexandru Dabija, Vlad Mugur, Cristi Juncu, Ștefan Iordănescu, Szabó K. István, Alexandru Mâzgăreanu, Vlad Cristache. În actuala stagiune, a fost selectat de regizorul Clemens Bechtel pentru distribuția spectacolului „Viitorul din trecut“ (Premiera: 11 octombrie 2020).



MIHAI PĂCURAR Este scenograf, artist video şi regizor de animaţie, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti. Începând cu anul 2002 a lucrat ca scenograf şi artist video la peste 60 de spectacole de teatru, colaborând, printre alții, cu regizorii Gianina Cărbunariu, Cristian Theodor Popescu, Radu Afrim, Radu Nica,Anca Bradu, Carmen Lidia Vidu, Răzvan Mazilu. Concomitent, din anul 2010 a lucrat ca art director pentru publicaţiile „Republik“, „Tataia“ – la care este co-fondator – şi INFINITEZIMAL. De peste zece ani participă la manifestările grupului experimental multimedia Kinema-Ikon din Arad.

PAUL-OVIDIU COSOVANU Este la bază actor, cu influențe muzicale adunate în timpul liber. A absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ din București și a obținut prin concurs postul de actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț în 2019. E membru al Companiei de Teatru „Frilensăr“. Încă din facultate a fost interesat de muzica de teatru și film. Până în prezent a compus muzică atât pentru spectacole de teatru ale unor regizori precum Daniel Chirilă, Ada Milea, Gianina Cărbunariu, Radu Afrim, cât și pentru producții cinematografice. În 2018 a compus coloana sonoră pentru serialul de televiziune Triplusec, inclusiv genericul filmului. Alături de trupa „Frilensăr“, a jucat și a compus muzica și versurile la două spectacole-concert, „Once upon“ și „Jurjac“, și a semnat universul sonor pentru producțiile „Bătălii, regi și elefanți“, „Țara care na“, „Know yourself“ și „Iregretabila retragere a unui actor la tinerețe“. În spectacolul „Pattern“ interpretează live universul sonor.



DANIEL CHIRILĂ Despre text Pattern e de fapt Patern. Povestea unui fiu matur confruntat cu ideea apariției tatălui absent. Un fiu care și-a imaginat de-a lungul vieții figura paternă din povestirile și întâmplările trăite de ceilalți, un tată creat asemenea unui puzzle, o figură dominantă chiar și prin absență. Pattern e povestea unei tranziții tată – fiu sau fiu – tată, una a realităților paralele, una a pattern-urilor care se repetă din generație în generație. Și ce înseamnă acest cuvânt „tată“? Și cine te-ar fi învățat pe tine să fii tată? Știi, eu cred că lucrurile astea se moștenesc și se învață. Sau cel puțin așa am văzut eu în jurul meu (...). În afară de tăcerile și stânjenelile noastre specifice cât crezi că am fi fost noi? sau cât am fi reușit să fim? crezi că ne-am născut cu toate reținerile astea? cu modurile astea brutale de a fugi unul de altul? sau crezi că am fi reușit să ne apropiem și să ne punem unul în pielea celuilalt? un fel de joc… din când în când în mintea fiecăruia dintre noi să fim când tată, când fiu, și așa poate să înțelegem cum e să fii celălalt. Un text scris în urma discuțiilor cu actorul Daniel Beșleagă despre familie, părinți, copii, despre relațiile din cadrul unei familii, discuții ce au pornit de la filmul documentar „Holy Father” al lui Andrei Dăscălescu; de la povestirile lui Petre Barbu la scrisoarea lui Franz Kafka; de la “jurnalul” lui Viorel Ilișoi la Albert Camus; de la Shakespeare la articole care privesc realitatea zilelor noastre; și poate, fără să vrem, de la Nietzsche la Foucault, de la fotografii din copilărie la realități imaginate.

Despre spectacol Aș vrea să cred că spectacolul „Pattern” își are propriul timp, unul care nu ține cont de cum e măsurată secunda în realitate. Aș vrea să cred că e un spectacol care reușește să fie inert și mobil în același timp. Un spectacol cu propria lui realitate, recognoscibilă, familiară, al cărui motor este, de fapt, mintea fiecărui spectator în parte, deoarece pe undeva, făcând parte din același peisaj, familiile noastre seamănă. Evident, mănânc truisme, dar aici nu este vorba doar despre mine sau Daniel Beșleagă, actorul monodramei „Pattern“, ci despre o serie de gânduri, senzații, tipare relaționale, care au devenit destul de prezente la nivelul conștiinței contemporane. M-aș bucura dacă uneori spectatorii ar închide ochii și ar asculta; fără să vreau sau doar pentru că așa s-au adunat toate, spectacolul își are cheia în cuvânt. Și în imaginație. Spectacolul este construit sub ideea tranziției, una lentă, uneori angoasantă, uneori prea cuminte, uneori stângace, uneori prea siropoasă, uneori prea plată. S-ar putea să fie un spectacol căruia îi lipsește ceva, iar dacă ar fi așa, cred că și-ar îndeplini scopul. Dincolo de toate cuvinte astea alambicate, în monodrama „Pattern“ avem un actor cam de vârsta personajului care intră în scenă pe întuneric, vorbește la microfoane, povestește despre mediocritate, despre realități paralele și, în mare, despre ce a pățit personajul lui care a crescut fără tată și cu o idee de tată creată din povestirile celor din jurul lui. O serie de panouri cu imagini simbolice (sau nu) se mișcă pe toată durata spectacolului. Pe lângă vocea actorului, spectatorul aude un univers sonor creat live, iar la final se creează o punte metaforică între bunic - tată - fiu.



Spectatorul critic Moartea tatălui poate fi o experiență care generează o durere extraordinar de puternică, însă... dacă tatăl tău este mort deja pentru tine, cum se mai poate resimți decesul său? Pattern explorează sentimentele contradictorii din spatele unei relații imaginate, dintre un fiu ajuns la maturitate și propriul tată, absent din viața sa. Pus în fața morții certe a părintelui absent, acesta reconstruiește proiecția tatălui din propria conștiință, doar o „idee” de tată, adunată din figurile paterne ale colegilor săi din copilărie, prin care își revarsă amintirile prefabricate, construindu-și, într-un final, o relație cu el doar în propria minte – fiind, totuși, prea târziu. Poate ar fi fost dur, poate ar fi fost brutal doar de fațadă, însă cum mai poate vorbi un om care a devenit doar o vagă amintire? Cum se resimte sentimentul de „a nu aparține”? Poți trăi doar cu ideea de tată? Olivia Călin, elevă, 18 ani

La începutul anilor ‘90 peste 100.000 de copii din România erau instituționalizați. Sistemul era unul singur, al instituțiilor Statului, iar prioritatea nu era copilul, ci administrarea bugetară a sistemului. Conform unui raport al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în 2020 existau peste 14.000 de copii și tineri aflați în sistemul de protecție a statului. Cei mai mulți dintre ei au între 14 și 17 ani. În cursul anului 2019 au părăsit sistemul de protecție specială peste 5.000 copii și tineri, iar în primul semestru al anului 2020, peste 1.600. Doar 1 din 40 de tineri care părăsesc sistemul de protecție a copilului se angajează legal. Din punct de vedere psihologic, instituționalizarea înseamnă pentru copil lipsa sentimentului de apartenență, atașament, siguranță și afectează în mod direct formarea personalității. Conform studiilor, copiii și tinerii care au trăit în instituții se confruntă cu tulburări emoționale și anxietăți, au probleme în a-și controla impulsurile, iar dezvoltarea lor cognitivă este mai lentă. Alexandra Țipțer



Pattern-urile relației paternale „Pattern“, tradus din engleză în română prin „model“, „tipar“, „șablon“, este un concept care se regăsește în întreg universul, de la structurile repetabile din natură (de ex. simetrii, spirale, fractali) până la structurile predictibile din limbaj, artă, științe. În psihologie termenul desemnează un model comportamental repetitiv. Ne creăm tipare de a reacționa la situații care se repetă, însă unele sunt, de fapt, preluate de la adulții care ne influențează în copilărie, în special de la părinți. Părinții sunt prezenți în noi prin felul lor de a fi dar și prin modul în care ne descoperă lumea. Spectacolul „Pattern“ ne propune o terapeutică scufundare în sine, în cadrul căreia stări și gânduri se ordonează în tiparele așteptărilor pe care le avem de la noi înșine dar și de la ceilalți, mai ales când ne raportăm la părinți. Prezența toxică, marcată de atacurile emoționale asupra copilului, sau absența totală a părintelui rămân în interior, precum urma unui cui în carnea unui copac. Cuvintele devin scuturi în fața suferinței, ele se încarcă de electricitatea interiorității care se reconstruiește pe sine, odată cu acceptarea trecutului. Povestea mea, spusă cu sinceritate până la capăt, restaurează mica lume care sunt eu. Raluca Naclad


Serviciul literar și artistic: Vlad Socea, șef serviciu // Levente Benedek, grafică // Raluca Naclad, consultant artistic // Alexandra Țipter, responsabil social media Serviciul tehnic: Petre Iftimie, regizor tehnic // Cornel Albu, Viorel Ailincuței, lumini // Răzvan Murariu, sunet // Alexandru Sârbu, recuzită// Doina Zaharia, costume// Liliana Cosma, machiaj // Vasile Dița și Constantin Timofte, mașiniști Serviciul producție: Brândușa Mircea, șef serviciu// Neculai Stăcescu și Neculai Roibu, tâmplari// Romeo Todirică și Gabriel Gabor, lăcătuși mecanici Fotografii: Marius Șumlea Responsabil caiet-program: Raluca Naclad TEATRUL TINERETULUI PIATRA NEAMȚ

PROGRAM AGENȚIE TEATRALĂ

Piața Ștefan Cel Mare nr. 1, Piatra Neamț, Județul Neamț, România, Cod poștal 610109 Telefon: +40 233 211 472 - Secretariat +40 233 213 005 - Secretariat literar +40 233 212 969 - Secretariat Fax: +40 233 211 472 - Secretariat E-mail: teatrultineretului.secretariat@gmail.com

LUNI-VINERI 11-12 și 16-19 SÂMBĂTĂ-DUMINICĂ 16-19 TELEFON: 0752 149.735 EMAIL: rezervabiletett@gmail.com

www.teatrultineretului.ro teatrultinretului.piatraneamt

Biletele se găsesc online pewww.bilete.ro și în rețeaua magazinelor InMedio, Germanos/Telekom și oficiile Poștei Române

Teatrul Tineretului este o instituție finanțată de Consiliul Județean Neamț



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.