7. ANIMALELE

Pereţii calcarosi ai Builei şi ai Cheilor Bistriţei adăpostesc minunata şi gingaşa fl oare a reginei, numită şi fl oare de colţ (Leontopodium alpinum), monument al naturii.31 Gh. Popescu, lector la Universitatea din Craiova, a identifi cat in Cheile Bistriţei un exemplar de tisă (Taxus baccatta), plantă rară, ocrotită de lege în ţara noastră.

32 Fraxinus ornus – mojdreanul – arbore sudic, creşte la cantonul Între Râuri. Frumoasele garofiţe albe (Diantus spiculifolius), endemism al Carpaţilor, sunt întâlnite pe stâncile însorite al Arnotei. Crocus heuffelionus – brânduşa de primăvară – este raspândită pe văi, până în etajul alpin. Gârniţa (Quercus froinetto), unul dintre cei mai frumoşi arbori care cresc în ţinuturile mai calde, e întâlnit în munţii din nordul comunei Costeşti.33 De la 1600-1800 m în sus urmează zona alpină. Răşinoasele scunde (smirdarul, jneapănul şi ienupărul) ca şi tufărişurile de afi n şi merişor, urcă mult catre golul alpin. Păşunile alpine, ca şi pajiştile din zona subalpină sau fâneţele din zonele de mai joasă altitudine, sunt smălţuite cu numeroase fl ori risipite printre ierburile şi păiuşurile atât de valoroase pentru economia pastorală.

34 Zona pastorală este bine dezvoltată în aceşti munţi. Aproape toate vârfurile, platourile de altitudine şi plaiurile permit păşunatul, determinând ca pe picioarele de munte să-şi facă loc stânele, loc de adăpost şi pentru turişti. Întâlnim şi tufe de coacăz, iar în tăieturile de pădure zmeura şi murele, căutate de către localnici pentru vânzare şi de către turişti. Vorbind despre rolul vegetaţiei, arătăm că ea ajută la protejarea solului, sprijinind şi fi xarea lui, împiedicând procesul de eroziune a versanţilor. De asemenea, vegetaţia constitue şi un factor care asigură purifi carea aerului din zonă, dând totodată un aspect pitoresc şi odihnitor acestor locuri ale judeţului Vâlcea.

7. ANIMALELE

Munţii cu pădurile lor de fag şi conifere, unele dintre ele rar străbătute şi dealurile acoperite de păduri de fag şi stejar, au constituit dintotdeauna locuri populate de o faună bogată. În Munţii Căpăţânii (Masivul Buila-Vânturariţa) se întâlneşte capra neagră. 35 Urşii întâlniţi în pădure, ajung să se ascundă până în tufişurile de jnepeni. Mai jos, în pădurile de raşinoase şi de fag, trăiesc câteva mamifere raspândite: jderul de copac (Martes martes), mai rar jderul de piatră (Martes foina), care preferă locurile stâncoase ale Munţilor Căpăţânii. Cerbul (Cervus elaphus), mistreţul (Sus scrofa) şi

31 Popescu N., Munţii Căpăţânii şi Coziei, Edit. Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, Intrep. Poligrafi că

Oltenia, 1968, p. 12 32 Păun M., Maloş C., Popescu M., Excursii în Munţii Olteniei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971, p. 79 33 Popescu Gh., Botanică, în Lumina Slovelor, Şcoala Generală Costeşti, 1973, p. 29 34 Colectiv ONT Carpaţi, Munţii dintre Olt şi Jiu, p. 6 35 Badea L., Rusenescu C., judeţul Vâlcea, Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1970, p. 45

căpriorul (Capreolul capreolus) se menţin mai ales în făgete, putând fi întâlnite frecvent din etajul molidişurilor (cerbul) până în pădurea de stejar (mistreţul şi căpriorul), iar râsul apare destul de rar. Mistreţul şi ursul au început să coboare câteodată în satul Pitreni, producând pagube culturilor sătenilor din apropierea muntelui. În munte ursul se simte in largul său, înfruptându-se din belşug cu fructe de pădure si ciuperci, din când în când intrând în confl ict cu ciobanii ce au grijă de turmele de oi. Un număr mare de specii de rozătoare populează padurile de foioase (cu deosebire cele de fag), dar nu lipsesc din zona raşinoaselor: veveriţa (Scirus vulgaris), pârşul (Glis glis), iepurele (Lepus europaeus), şoarecele gulerat (Apodemus tauricus). Pădurile de răşinoase şi de fag adăpostesc o faună bogată de păsări, dintre care unele rare, protejate: cocoşul de munte (Tetrao urogallus), adaptat pădurilor de molid, potârnichea (Perdix perdix), care ajunge să cuibărească până la 1900-2000 m, ierunca (Tetraster bonasia), asemanătoare cocoşului de munte, care apare frecvent în pădurile de raşinoase şi fag din nordul comunei. Peştera din apropierea mânăstirii Bistriţa (Peştera Grigore Decapolitul sau Peştera Liliecilor), situată la 50 m înălţime făţă de râul Bistriţa, este populată de colonii de lilieci, ce se adăpostesc aici, agăţaţi ciorchine de bolţile inalte ale galeriilor. Liliecii lasă pe podeaua peşterii mari cantitaţi de guano – fosfaţi.36 Pentru conservarea comorilor naturale din această regiune a Carpaţilor Româneşti, Comisia Monumentelor Naturii a luat sub ocrotirea sa Peştera Grigore Decapolitul de la Bistriţa.37 Mai târziu (în anul 2000) Peştera Liliecilor (Grigore Decapolitul) împreună cu Peştera Valea Bistriţei au fost declarate prin Legea nr. 5/2000 rezervaţii naturale, înglobate ulterior (în anul 2004) în Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, declarat arie protejată prin Hotărârea Guvernului nr. 2151/2004. Li s-a adăugat în 2005 Rezervaţia Naturală Muzeul Trovanţilor Costeşti, înfi inţată prin Hotărârea Guvernului nr. 1581/2005. Dintre speciile rare si protejate mai amintim vipera, pe care o întâlnim în Masivul Buila-Vânturariţa, datorită climatului cald de aici. Pădurile de pe dealurile comunei erau populate în trecut de numeroase animale, printre care amintim lupii (Canis lupus), vulpile (Vulpes vulpes), astazi mai puţin întâlnite, viezurii (Meles meles), iepurii, capriorii etc.. Căpriorii şi-au mărit aria de răspândire, coborând până în pădurile şi zăvoaiele din partea de sud a comunei. Alături de aceste vieţuitoare traiesc numeroase specii de rozătoare, dintre care cele mai frecvent întâlnite sunt veveriţele. Pădurile, zăvoaiele şi livezile costeştene sunt populate de numeroase păsări. Cele două râuri de munte – Bistriţa si Costeşti – constituie domeniul de răspândire al păstrăvului (Salmo trutto fario). Tot aici se mai întâlnesc moaca sau zglăvocul (Cotus gabio) iar mai la sud întâlnim mreana (Barbus barbus), nisiparniţa (Combitis romanica),

36 Ionescu I., Dunăreanu şi Cristescu M., Prin Oltenia subcarpatică, Edit. Meridiane, Bucuresti, 1969, p. 40 37 Colectiv ONT Carpaţi, Munţii dintre Olt şi Jiu, p. 7