4. GRADE DE RUDENIE

4. GRADE DE RUDENIE

Ruda este persoana care face parte din aceeaşi familie cu alte persoane, unite între ele prin legături de sânge sau prin alianţă. Rudenia constituie legătura directă sau colaterală între persoane care fac parte din aceeaşi familie. Gradul de rudenie reprezintă raportul de apropiere dintre rude. Rudenia este de două feluri: fi zică şi morală. Cea fi zică se realizează din naştere şi din căsătorie, iar cea morală prin botez şi adopţie. Naşul – persoana care ţine pruncul în braţe în timpul botezului, devine rudă cu persoana respectivă. Prin adopţie sau prin înfi ere, „când se ia un copil de sufl et”, acesta primeşte drepturi de la părinţi ca un adevărat copil al lor. Înrudirea se mai poate realiza şi prin cuscrire, aceasta reprezentând legătura între o persoană dintr-o rudenie şi o persoană din altă rudenie. Cuscrirea se face din dou- sau trei neamuri. Ea reprezintă deci înrudirea prin alianţă între părinţii a doi soţi. Cuscrul este tatăl unuia dintre soţi în raport cu părinţii celuilalt, iar cuscra este mama unuia dintre soţi în raport cu parinţii celuilalt soţ. Fiecare naştere se numeşte spiţă, iar o linie este un şir de persoane care se trag dintr-o tulpină şi este dreaptă sau lăturalnică. Linia cea dreaptă cuprinde persoanele care una pe alta au născut şi este linia suitoare şi coborâtoare, adică de la născători coborându-se către cei născuţi şi de la născuţi suindu-se către născători. Rudenia directă, ascendentă este linia genealogică care suie de la fiu la părinţi, de la nepoţi la bunici şi merge spre origine: fi ul (fi ica), tatăl (mama), bunicul (bunica), străbunicul (străbunica), prestrăbunicul (prestrăbunica). Rudenia direct descendentă este linia genealogică ce coboară de la strămoşi către urmaşi: tatăl (mama), fi ul (fi ica), nepotul (nepoata), strănepotul (strănepoata), prestrănepotul (prestrănepoata). În cazul rudeniei directe (ascendente şi descendente), aflăm un impediment pentru căsătorie până la infi nit. Rudenia colaterală sau lăturalnică reprezintă legătura de rudenie care uneşte între ei pe fraţi şi surori şi pe descendenţii acestora: fratele (sora), nepotul (nepoata) de frate şi de soră şi fi ul (fi ica) fratelui şi a surorii. În acest caz este impediment de căsătorie până în gradul VII, după rânduierile bisericeşti (numai cu dispensă), iar după Codul Civil, nu se admite până în gradul IV inlcusiv. Cuscrirea de felul I – rudenie între două neamuri; este oprită căsătoria până în gradul VII după rânduierile bisericeşti, dar se poate da dispensă pentru gradele V şi VI. Cuscrirea de felul II – rudenie între trei neamuri; este oprită căsătoria până în gradul III inclusiv. Doi fraţi nu pot lua pe soacră şi noră, adică sunt în gradul III.

Rudenia spirituală, de la Botez, este impediment pentru căsătorie până la gradul III inclusiv.400 Dăm în continuare ca exemplu evoluţia a două neamuri din Costeşti: cel al Sacerdoţenilor şi cel al Stăneştilor. Astfel, din două dosare care au aparţinut istoricului A. Sacerdoţeanu şi care mi-au fost puse la dispoziţie de către fratele acestuia, avocat, şi căpitan în rezervă Gheorghe Sacerdoţeanu, urmărind acele documente, acte şi fişe, am putut realiza spiţa de neam a Sacerdoţenilor (vezi anexa nr. 12). Materialul respectiv fusese adunat în vederea realizării unei lucrări genealogice de familie a istoricului. După tată, primul despre care se aminteşte a fost Pătru Diţi din Bărbăteşti-Vâlcea. Acesta a avut ca fi u pe Nicolae Pătru Diţi, dogar de meserie, care s-a căsătorit cu Stana Bălăşete, tot din Bărbăteşti. Aceştia din urmă au avut ca fi i cunoscuţi pe Ioana, Toma (preot), Dumitru, Ion şi Gheorghe N, Nicolaescu. Gheorghe şi-a luat numele de Nicolaescu de la tatăl său Nicolae P. Diţi. Pe când se afl a la seminar, Gheorghe Nicolaescu a primit şi numele de Sacerdoţeanu (în latineşte preot), dar a folosit mai frecvent numele nicolaescu, nume sub care este cunoscut ca preot şi învăţător în comuna Pietrari-Vâlcea, pe vremea răscoalei de la 1907. Gheorghe Nicolaescu (Niculescu), bunicul istoricului A. Sacerdoţeanu, a fost iniţiatorul Societăţii Reuniunea Tărănească din Pietrari, care avea ca scop să apere drepturile ţăranilor. Aceasta a fost creeată în ziua de 6 decembrie 1906, ca răspuns la apelul lui Vasile M. Kogălniceanu. Crearea ei s-a făcut legal, “cu o deosebită solemnitate şi fast”. De la biserică, “după săvârşirea liturghiei”, au mers la şcoală, unde locuitorior li s-a ţinut o “înfi erbântată cuvântare”. La 10 martie 1907, Reuniunea Tărănească din Pietrari a lansat un apel la o “mare întrunire politică”, apel semnat de secretarul societăţii, Constantin D. Dincă şi afişat pe ziduri şi pe stâlpii telefonului în dreptul primăriei şi a şcolii, de către un seminarist, învăţător suplinitor, deoarece titularul Gh. Nicolăescu era bolnav. Acest apel – scris de mână – a fost considerat incendiar, întrunirea a fost interzisă, iar cei doi conducători ai societăţii (cântăreţul C.D. Pietraru – preşedinte şi paracliserul C.D. Dincă – secretar) au fost arestaţi, iar Gh. Nicolăescu a fost anchetat pentru activitatea sa depusă în cadrul Reuniunii Tărăneşti, fără a fi arestat, fi ind bolnav. A fost acuzat de “slăbiciune moralăşi de nepăsare”.401 Se mai spune că Gh. Nicolăescu a fost salvat de la o pedeapsă aspră numai datorită unei intervenţii a fi ului său, preotul Nicolae Sacerdoţeanu din Costeşti, care fusese coleg la seminar cu fi ul prefectului Crăsnaru.402 Gheorghe Nicolăescu Sacerdoţeanu (mai târziu a abandonat numele de Nicolăescu, păstrându-l numai pe cel de Sacerdoţeanu) s-a căsătorit cu Maria Pietraru din satul Bărbăteşti, fi ica preotului Ion Pietraru şi a preotesei Stănica, născută preot

400 Informaţii de la preotul Constantinescu S. Ion, Costeşti, 63 ani 401 C. Tamaş şi alţii, Răscoala din 1907 în judeţul Vâlcea, p. XLIX şi LVIII; vezi şi Gh. Dumitraşcu, Atitudinea învăţătorilor satelor vâlcene faţă de răscoala din 1907, în Buridava, p. 237 402 Informaţie de la Gheorghe N. Sacerdoţeanu, Costeşti, 68 ani

Burcea din satul Bârzeşti, comuna Bărbăteşti. La rândul său, Ion Pietraru a fost fi ul preotului Pietraru şi al Casandrei din Pietrarii de Jos. Despre Ion Pietraru amintim că a fost elev la Şcoala de la Sf. Sava din Bucureşti. Atunci a dăruit profesorului Al. Papiu-Ilarian manuscrisul lui Dionisie Eclesiarhul, cuprinzător al cronografului Ţării Româneşti,403 păstrat în casa tatălui său, ca urmaş al cronicarului, după cum susţine A. Sacerdoţeanu. În secolul al XVIII-lea, neamul Pietrarilor a dat pe vestitul episcop al Râmnicului, Climent, care înainte fusese egumen la Bistriţa. Acesta a fost episcope al Râmnicului între anii 1735-1748.404 Pietrarii au fost moşneni amintiţi în documente pe la 1557, pe vremea lui Pătraşcu Vodă, tatăl lui Mihai Viteazul. La 1743, din acest neam, pe lângă Climent, mai sunt amintiţi: Popa Mihul din Pietrari şi Simion Vătăşelu (probabil străbunul Vătafi lor de astăzi din Pietreni). Cei trei au mai avut două surori: pe Ştefania Monahia, fosta soţie a preotului Matei şi Mihalcea Monahia, fosta Marta Stănilă.

405 În urma războiului dintre turci şi austrieci, episcopia Râmnicului a fost arsă şi distrusă. Episcopul Climent a ridicat o nouă biserică episcopală, bolniţa, clopotniţa şi chiliile. A zidit şi înzestrat schitul Pietrari pe pământul familiei sale (pe la 1747). Aici se află pictate chipul lui Climent şi al fraţilor săi, în calitate de ctitori. A mai zidit şi alte ctitorii, dintre care amintim schitul Pătrunsa, din munte, ridicat pe locul unde a născut mama sa, fugită de turci, biserica Bodeşti-Bărbăteşti etc. Episcopul Climent este cea mai de seamă fi gură românească din acea vreme. Cărţile sale se adresau tuturor celor care vorbeau româneşte. În prefaţa Evangheliei din 1746 spune că se îndreaptă “către toate ţările şi ţinuturile ce vorbesc în limba românească” şi adaugă mai departe că prin ea “să luminează nu numai o seamă de norod, ci toţi pravoslavii şi luminând nu numai celor din casă, adică din ţara Măriei Tale, ci tuturor celor care vorbesc limba românească.”406 Climent a lăsat o urmă neştersă în eparhie şi un cult în familie. De aceea, de multe ori strănepoţii de fraţi ai episcopului Climent, la vreme de neînţelegeri între ei, se împăcau, dându-şi bine seama că “luând îndeaproape băgare de seamă data strămoşului” din leatu 7259 (1759) martie 4, ”neunirea dintre noi”, spun ei, ”i-ar aduce călcare”.407 Revenind la Gheorghe N. Nicolăescu Sacerdoţeanu, căsătorit cu Maria Pietraru, arătăm că ei au avut 12 copii, printre care şi pe Nicolae Sacerdoţeanu, născut în anul 1876, preot şi el până în 1916 în Costeşti-Vâlcea apoi în comuna Ţepeş din judeţul Ialomiţa până în 1936.

403 Al. Papiu-Ilarian, Chronograful Tierrei Rumânesci de la 1764 până la 1815, scrisu de Dionisie Eclesiarhul la 1814, în Tesaur de monumente istorice pentru România, Tomul II, Bucureşti, 1863, p. 139-236 404 N. Şerbănescu, Episcopii Râmnicului, Mitropolia Olteniei, XVI, 1964, p. 193-194 405 Al.T. Dumitrescu, Actele Pietrarilor din Vâlcea. Vlădica Climent al Râmnicului. Note şi aspecte. Documente, în

Revista pentru istorie, arheologie şi fi lologie, Col. X, 1909, p. 328 406 A. Sacerdoţeanu, Dosar nr. 2, n.p. 407 Al.T. Dumitrescu, Actele Pietrarilor din Vâlcea. Vlădica Climent al Râmnicului. Note şi aspecte. Documente, în

Revista pentru istorie, arheologie şi fi lologie, Col. X, 1909, p. 328

În anul 1899 Nicolae Sacerdoţeanu s-a căsătorit cu Filofteia, fi ica preotului Matei Grigorescu din Costeşti-Vâlcea şi a Ilincăi, născută Ciontea, din Râmeştii Horezului. La rândul lui, preotul Matei Grigorescu a fost fi ul preotului Grigore Bălintescu din Costeşti. Despre Grigore Bălintescu ne vorbeşte un document sfl at în original în fondul de documentare al istoricului A. Sacerdoţeanu şi datat din 5 ianuarie 1822.408 Un număr de 40 săteni din satul Costeşti, cătunul Gruşetu şi cu duhovnicul lor Ion, dau adeverinţă grămăticului Grigore, fi ul lui Ilie grămăticul, că au nevoie de preot şi-l cer pe el preot desăvârşit: “Adică noi sătenii de la satul Costeşti, cătunu Gruşetu, dat-amu această carte au noastră la mână acestui grămăticu anume Grigore fi indu că avemu lipsă de preoţi la sfânta biserică a noastră unde se prăzmuieşte rama Sfi ntei Adormiri a Maicăi Duhovniceşti ca să să facă diiaconu şi priotu desăvârşitu… 1822 ghenar 5” După înşiruirea numelor celor 40 de săteni, jos se face precizarea că dorinţa lor s-a cercetat “şi s-a găsit vrednică” şi se mai aminteşte că Grigore era fiul lui Ilie Grămăticu (Grigore sin Ilie grămăticul, 1822, februarie 8. Preotul Grigore sin Ilie Bălintescu s-a căsătorit în anul 1822 cu Dobriţa Voiculescu, fi ica preotului Gheorghe Voiculescu din Dianu-Stroieşti. Aceasta o aflăm din foaia de zester din 30 ianuarie 1822, a Dobriţii şi a lui Grigore, dată de părinţii lor Gheorghe Voiculescu şi Ilie Bălintescu din Costeşti. Din aceasta aflăm că Dobriţa primea d ela tatăl său Gheorghe Voiculescu de zestre “un bou, o vacă cu viţălu în fole, trei stupi, doi porci, o pătură de târgu, din pădure să nu aibă oprelişte, doi goruni buni de trebuială, o sapă…”, iar Ilie Bălintescu da de zestre fi ului său Grigore ”doi boi, doo vaci, unu calu, cinci oi, dinu livezi ca de Peste deal, dinu stupid unu, din doo casă care o vrea să ia…”.409 Bunicul preotului, Matei Gr. Bălintescu, căsătorit cu Anuţa, este amintit în mai multe documente. La 15 aprilie 1805, Ilie Bălintescu din Costeşti cumpăra moşie în Dealul Ulmului, de la Ioan Romănescu.410 În 28 noiembrie 1815, Ilie Bălintescu cumpăra loc Bogdăneşti, înre martori fi ind şi diaconul Gligore.411 Ilie Bălintescu este cel mai vechi amintit în documente dintre neamul Bălinteştilor. Între Valea Jidovii şi Valea Boului, la piciorul dealului, se întinde cătunul Gruşet, ce ţine de satul Costeşti. În partea de jos a acestuia, un treren umed şi smârcos, sunt Bălinteştii, parte a satului locuită de Bălinteşti şi Nistoreşti (ultimii la origine tot Bălinteşti). Numele de Bălinteşti vine de la Balint, nume care este atestat în Ţara Haţegului şi în Ţara Loviştei.412 A. Sacerdoţeanu afi rmă că probabil este vorba de un fugar haţegan care ar fi trecut în Valea Lotrului, iar de acolo, peste munte, ar fi venit în satul Costeşti. S-a aşezat aici, la marginea satului, obştea satului neîngăduindu-i să se aşeze în vatra satului ori în loc mai bun.

408 Documentul amintit a fost publicat: A. Sacerdoţeanu, Documente hurezene, XV, nr. 83-85, 1936, p. 140-145 409 A. Sacerdoţeanu, Documente hurezene, Arhivele Olteniei, XVI, 1932 410 A. Sacerdoţeanu, Documente hurezene, Arhivele Olteniei, XII, 1933, p. 382-383 411 A. Sacerdoţeanu, Documente hurezene, Arhivele Olteniei, XII, 1933, p. 383-384 412 Conea I., Ţara Loviştei – Geografi e istorică, Bucureşti, 1935, p. 157. Autorul semnalează un Balint în Boişoara-

Găujani şi msi citează ca nume de botez în Ţara Haţegului pe cel de Balint, trimiţând la O. Densuşeanu, Graiul din Ţara Haţegului, p. 72

În mod sigur, strămoşii Bălinteştilor au venit de prin ţinuturile transilvănene, deoarece numele de Balint nu-l întâlnim decât acolo, probabil cu cei veniţi la Vaideeni şi Băbeni în număr mai mare şi în alte localităţi de sub munte (cum e cazul celor ce poartă numle de Ungureanu, nume întâlnit frecvent şi în satele comunei Costeşti) sau este posibil să fi venit mai demult. Diaconul Ilie Bălintescu, amintit pe la anul 1805, a fost şi el fi u al unor ţărani care au trăit în Costeşti înainte de anul 1800. De aici, după cum afi rmă istoricul Nicolae Iorga, ar fi descins mitropolitul Ţării Româneşti, Ştefan (1648-1653; 1657-1668). El a fost ctitorul bisericii Râmeşti-Horezu şi al celei din lemn de la Grămeşti – Costeşti. Părinţii lui Ştefan au fost sătenii Dimitrie şi Dumitra din Costeşti.413 Nepotul lui Ilie Bălintescu, preotul Matei Gr. Bălintescu, a purtat numele de Grigorescu luat după prenumele tatălui său, Grigore, renunţând în cele din urmă la cel de Bălintescu, nume pe care alte rude ale sale îl poartăşi astăzi. El a avut 8 copii, printre care şi pe Filofteia, căsătorită, după cum s-a mai arătat, cu Nicolae Sacerdoţeanu, domiciliat în satul Bârzeşti, comuna Bărbăteşti, fi u (din fraţi) al preotului Gheorghe Nicolăescu Sacerdoţeanu. Nicolae şi Filofteia Sacerdoţeanu au avut un număr de 5 copii (o fată şi 4 băieţi), printre care şi pe Aurel Sacerdoţeanu (istoric). Dintre toţi, nu se mai află astăzi (1977) în viaţă decât Fenelon Sacerdoţeanu (colonel-medic) care locuieşte la Timişoara şi Gheorghe Sacerdoţeanu (fost avocat şi căpitan în rezervă), astăzi pensionar, după ce a lucrat în ultimii ani ca profesor la Şcoala Profesională Specială Bistriţa din Costeşti, fi ind stabilit la Costeşti, locul strămoşilor săi după mamă. Ca o concluzie ce se desprinde din cele arătate este că pe amândouă liniile, actualii Sacerdoţeanu descend din vechi neamuri de preoţi săteşti. Al doilea neam din Costeşti căruia îi facem o scurtă descriere este cel al Stăneştilor (vezi anexa nr. 13 cu arboreal genealogic) despre care m-am documentat din “Cartea neamul Stăneştilor”, culeasă şi scrisă de Grigore S. Stănescu, unul dintre membri acestui neam. Însemnările amintite au fost făcute pe 41 pagini de caiet cu întreruperi în anii 1915, 1920 şi 1934. Autorul arată că neamul Stăneştilor începe cu preotul Constantin Ilea din Costeşti şi soţia sa Ilina, care au trăit înainte de anul 1832 (chiar înainte de anul 1800). Aceştia au avut mai mulţi copii dintre care autorul îşi mai aduce aminte doar de Stan, tatăl său, care, după calculele lui, s-ar fi născut pe la anul 1817 deoarece la 1837 se găsea căsătorit cu Maria Sin Ion Fulgescu, când se poate să fi avut 20 de ani. Autorul n-a găsit condici mai vechi de anul 1832 din care să obţină date certe. Stan s-a căsătorit cu Maria Sin Popa Fulgescu şi împreună au avut 9 copii. Dintre aceştia, doi au murit de mici rămânând în viaţă numai 7. În anul 1866 a murit Maria Stan Ilea şi Stan s-a recăsătorit în acelaşi an cu Ilinca Gh. Mituţoiu – văduvă, căsătorie din

care a avut numai un fi u – pe Filip. În anul 1874 a încetat din viaţă şi Ilinca, iar la 1877 şi Stan Ilea, în vârstă de 60 ani. Stan Ilea, pe lângă agricultură se mai ocupa şi cu croitoria, a fost şi cântăreţ bisericesc, din care cauză la împroprietărirea de la 1864 nu i s-a dat pământ ca la ceilalţi clăcaşi. A lăsat moştenire fi ilor săi 10 pogoane de pământ cumpărat de el şi dreptul său de însurăţel, iarăşi 10 pogoane, ce s-a luat de moştenitori la 1881. Avea marea dorinţă ca fi ii şi fi icele sale să înveţe carte. Dintre fi ii săi despre care dăm câteva informaţii, amintim pe următorii: 1. Preotul Ion Stan Ilea-Stănescu – s-a născut în anul 1849 în Costeşti. S-a căsătorit în Recea, azi satul Izvorul Rece, comuna Vaideeni, cu Maria, fi ica preotului Mihăilă (Bufoiu), cu care a avut 10 copii. Autorul însemnărilor i-a cunoascut pe fi ii lui Ion S. Stănescu şi nepoţii lui Stan Ilea, dar pe strănepoţi nu. 2. Dumitru S. Stănescu – după cum s-a mai arătat, a participat la Războiul de Independenţă din anul 1877-1878. A murit tânăr, lăsând 10 copii orfani. 3. Grigore S. Stănescu – s-a născut în anul 1858. A absolvit seminarul şi a îndeplinit funcţii în comună ca notar, primar al comunei Costeşti (de 4 ori), cântăreţ bisericesc şi secretar la bancă. În anul 1892 a fost suspendat din funcţia de primar al comunei Costeşti deoarece nu a dat concurs lui Toma Cocorăscu, arendaşul moşiei Costeşti, dar, după scurt timp, a fost numit din nou în această funcţie. Şi-a dat concursul la zidirea bisericii din Secături, ţinând contabilitatea ca încasator până în iunie 1934. S-a afl at printre primii care s-au aşezat la începutul veacului nostru în Ferigile, cel mai nou sat al comunei. A lăsat urmaşilor şi celor interesaţi însemnările amintite referitoare la neamul lui. Grigore S. Stănecu a făcut şi o “Recapitulare generală” a neamului Stăneştilor pornind de la Stan Ilea, bunicul:

Fii lui Stan Ilea Nepoţi Strănepoţi

1 Rusandra 2 Constantin 5 17 1 8

3 Sanfi ra 5 28

4 Tudor (mort fără moştenitori)

- 5 Ion – popa (stabilit la Recea-Vaideeni 10 6 Dumitru (participant la războiul de independenţă 10 35 7 Grigore (autorul însemnărilor) 7 12 8 Tudor 4 7 9 Nicolae (geamăn cu Grigore, mort de mic) - Total 42 107 Până aici, Grigore Stănescu a descris întinderea acestei familii dând amănunte despre ce fel de oameni au fost aceştia şi ce îndeletniciri au avut. Prin înrudire, fi ind numeros, neamul Stăneştilor a stabilit legături de rudenie şi cu alte neamuri al căror nume îl amintim: Mituţoiu, Diaconescu, Persu, Puică, Florescu,