5 minute read
ELEVII – CLASE, EFECTIVE ȘI FRECVENȚA LOR
pe butuc” consta din doi butuci grei ce se legau la picioarele băieţilor, condamnaţi să umble. Alta şi mai degradatoare: când un elev nu ştia lecţia, era legat la un coş de fân, care se ţinea în clasă. Pe cap i se puneau coarne din hârtie. Cea mai uşoară pedeapsă era nuiaua, şederea în genunchi pe coji de nucă, arestul.575 Examenul din şcoli se făcea înaintea unui Comitet Şcolar, instituit conform legii de la 1864 şi compus din primar, preotul de reşedinţă şi un notabil din comună, numit de aceştia. Chestiunile se propuneau de către învăţător, conform programei, şi ceilalţi membri ai Comitetului numai prin intermediul învăţătorului. Lucrul acesta a existat până la aplicarea Legii din 1893 şi de atunci examenele au început să se facă conform legilor şi regulamentelor. Cărţile de premii se cumpărau din banii bugetului comunal, ofrande şi donaţiile Comitetului Permanent Judeţean.576
ELEVII – CLASE, EFECTIVE ȘI FRECVENȚA LOR
Advertisement
Cele trei școli din Costești – înfi ințate în satele Costești, Pietreni și Văratici - șiau întrerupt cursurile în timpul revoluției de la 1848 și apoi în perioada ocupației rusești. După reluarea cursurilor, au funcționat un timp separat, apoi, din anul 1862 a continuat să funcționeze numai una singură, cea din Costești, satul de reședință al comunei. În toată perioada care a urmat, efectivele de elevi și numărul de clase care au funcționat au oscilat de la un an la altul. Dintr-un ʺTablou de numărul elevilor și elevelor care au frecventat cursurile școlilor primareʺ de băieți și fete, aflăm că în cursul lunii octombrie 1875 au fost la cursuri numai 30 băieți și nicio fată la Școala Costești.577 În noimbrie 1876 aflăm prezenți la școala Costești tot 30 băieți.578 De la început, deoarece împrejurările nu au permis stricta aplicare a obligativității școlare, numărul elevilor a fost redus numai la cei care veneau la școală de bunăvoie. Școala din satul Costești a funcționat singură până în ianuarie 1881, la venirea lui D. Tănăsescu (prin anul 1905 acesta era pensionar), când s-au format două școli, una de fete și alta de băieți, ambele sub același acoperiș. Școala de fete a durat numai câțiva ani, apoi cele două s-au transformat în școală mixtă. 579 La 1 decembrie 1888, o a doua școală mixtă s-a deschis în satul Ferigile, condusă tot de un învățător.580 Învățătorul D. Tănăsescu se adresa primarului comunei Costești, în legătură cu absenții nemotivați. El amintea de Școala nr. 2, înfi ințată din nou. În anul școlar 1888-1889, Școala Costești avea un total de 127 elevi, dintre care 82 băieți și 45
575 Culea D. Apostol şi Slaviu G. P., Istoria învăţământului nostru rural, Revista Asociaţiei învăţătorilor şi învăţătoarelor din România, anul VI, aprilie-mai 1906, nr. 11-12, p. 359 576 Mihăescu Gr. Victor, Monografi a Şcoalei primare din comuna Costeşti, jud. Vâlcea, Costeşti, 1905, p. 15-16, manuscris de 20 pagini afl at la Costeşti 577 Ministerul Instrucțiunii, dosar 2796/1875, f. 64 578 Ministerul Instrucțiunii, dosar 3433/1877, n.p. 579 Mihăescu Gr. Victor, Monografi a Şcoalei primare din comuna Costeşti, jud. Vâlcea, Costeşti, 1905, p. 17, manuscris de 20 pagini afl at la Costeşti 580 Mihăescu Gr. Victor, Învățământul primar rural. Răspunsuri, Costeşti, 1905, manuscris de 10 pagini, f. 1
fete: urmau regulat școala numai 40-50 elevi, dintre care două eleve.581 După începutul anului școlar 1889-1890, cele două școli au fuzionat, continuând să funcționeze în localul din satul Costești cu doi învățători, până în anul 1903.582 În anul 1893, Școala Costești a fost frecventată numai de 55 de copii (52 băieți și 3 fete), din numărul total de 303 copii de vârstă școlară (144 băieți și 159 fete). Știau carte numai 250 bărbați și 10 femei, din totalul de 2476 locuitori ai comunei Costești. Școala era deservită de doi învățători și statul cheltuia anual pentru întreținerea ei 2160 lei.
În anul 1903, la venirea lui Victor Gr. Mihăescu, școala s-a mutat în noul ei local, construit în satul Ferigile. Începând cu anul școlar 1904-1905 s-a creat al treilea post de învățător, iar la 1 noiembrie 1904 s-a creat și cel de-al patrulea. De atunci Școala Costești a continuat să funcționeze cu patru învățători.583 Postul al patrulea de la Costești, înfi ințat ca post retribuit cu 40 lei lunar pe 1 octombrie 1905, a fost ocupat de N. Armășescu, diplomat seminarist.584 În anul 1903, în comună erau 387 copii de școală, iar în anul 1905 au fost înregistrați 415 copii.585 Până în anul 1905, după cum ne relatează învățătorul Victor Gr. Mihăescu, pentru absențele copiilor de la școală s-au dat amenzi, dar cea mai mare parte dintre acestea nu s-au încasat.586 La Școala Pietreni, în anul 1906, la reînfi ințare, urmau cursurile 39 elevi, veniți de la școala comunală. 587 În anul școlar 1909-1910 au promovat la acestă școală un toatal de 57 copii, dintre care 44 băieți și 13 fete, din cei 89 copii înscriși.588 Din „Tabloul de școlile primare rurale” ale județului Vâlcea, pe anul școlar 19121913, la Școala Costești-Ferigile se afl au 4 învățători, 270 copii însciși, dintre care au frecventat cursurile 215. 40 copii au fost înscriși în clasa a V-a, au fost prezenți la examenul de absolvire 38 și au absolvit 28.589 La Negrulești, sat component al comunei Costești, nu exista școală, copiii venind să învețe la școala din Costești. La Pietreni se afl a o școală cu un învățător, 79 copii înscriși, dintre care frecventau 64. 12 copii au fost înscriși în clasa a V-a, iar la examenul de absolvire au terminat 10.590 În 19 mai 1915, învățătorul C. Petrulian aducea la cunoștință revizorului școlar al județului Vâlcea, că la Școala Pietreni, în anul școlar 1914-1915, în clasa a V-a frecventau 10 elevi.591
581 Arhivele Statului Rm. Vâlcea, Fond Școala Costești, dosar 1888-1889, f. 1 582 Mihăescu Gr. Victor, Învățământul primar rural. Răspunsuri, Costeşti, 1905, manuscris de 10 pagini, f. 1 583 Lahovari G., Marele dicționar de geografi e al României, București 1899, vol. II, p. 677 584 Mihăescu Gr. Victor, Învățământul primar rural. Răspunsuri, Costeşti, 1905, manuscris de 10 pagini, f. 1 585 Mihăescu Gr. Victor, Învățământul primar rural. Răspunsuri, Costeşti, 1905, manuscris de 10 pagini, f. 3 586 Mihăescu Gr. Victor, Învățământul primar rural. Răspunsuri, Costeşti, 1905, manuscris de 10 pagini, f. 2 587 Mihăescu Gr. Victor, Învățământul primar rural. Răspunsuri, Costeşti, 1905, manuscris de 10 pagini, f. 6 588 Arhivele Școlii Pietreni, dosar 1906/1907, n.p. 589 Arhivele Școlii Pietreni, dosar 1909/1910, n.p. 590 Ministerul Instrucțiunii, dosar 53/1914, f. 320 591 Ministerul Instrucțiunii, dosar 53/1914, f. 320