de pluton la Regimentul de Geniu, Rm. Vâlcea II.2.3. Locotenentul-major Nicolae Mazilu, comandant

după aceea să mă menţin în frunte, să obţin succese şi să devin fericit?”. 99

Călăuzit de noul vis, avea să învingă toate obstacolele vieţii şi, peste ani, să ajungă unul dintre cei mai buni ofiţeri ai armei geniu.

La sfârşitul anului I de studii militare s-a clasat al patrulea la nivel de şcoală, motiv pentru care la începutul anului II a fost selecţionat, alături de alţi elevi fruntaşi, într-un pluton special de instructori, comandanţi de grupe şi încheietori de plutoane pentru anul I. „Acest pluton cu program special a fost marea mea încercare din şcoala militară, mărturiseşte Nicolae Mazilu. Am fost numit încheietor la acest pluton de instructori, dar am îndeplinit şi funcţia de comandant […] unde eram asistat adesea de comandantul de companie, care era acum căpitanul Velişcu Constantin, un excelent pedagog şi instructor”.

100

II.2.2. Locotenentul Nicolae Mazilu, comandant de pluton la Regimentul de Geniu, Rm. Vâlcea. La 23 august 1951, Nicolae Mazilu devine ofiţer de geniu cu gradul de locotenent, iar la sfârşitul lunii septembrie îşi începe cariera militară de ofiţer în cadrul Regimentului de Geniu Rm. Vâlcea, acolo unde avea să lucreze timp de doi ani şi să aibă surprize de proporţii – nereguli, dezordine, lipsă de preocupare etc., altceva decât trăise şi văzuse în unitatea la care fusese încorporat (Oradea) şi, ulterior, la şcoala militară (Rm. Vâlcea), toate acestea datorate procesului de primenire a armatei, măsură impusă de regimul comunist.

Noile cadre militare făceau parte din două categorii distincte: „«cadre bine pregătite», cu chemare pentru meseria armelor (din păcate cam puţine) şi cadre «de umplutură», slab şcolite, care au scăzut mult nivelul de pregătire şi de disciplină din armată, ani de-a rândul. Au fost câteva promoţii de ofiţeri, selecţionaţi mai mult pe criterii ca: origine socială, apartenenţa politică, atitudine faţă de regim, lăsând pe ultimul plan nivelul de pregătire. Au intrat atunci în şcolile militare, cu toptanul fel de fel de figuri,

99 Ibidem, p. 33. 100 Ibidem, p. 34-35.

44

care au dat de lucru comandanţilor de unităţi mulţi ani. […] Dacă în încadrarea şcolii militare mai exista cât de cât grija de a aduce la comanda subunităţilor şi la catedre ofiţeri mai buni, în celelalte unităţi militare, ani de zile, încadrarea cu ofiţeri foarte slabi a fost un adevărat flagel! Rândurile ofiţerilor vechi, care ştiau ce au de făcut şi erau şi foarte buni pedagogi militari, s-au împuţinat repede şi locul lor a fost luat de oameni care nici măcar nu erau în stare să înţeleagă ce misiune înaltă presupune meseria de ofiţer, instructor şi educator”. 101

A fost repartizat în funcţia de comandant de pluton la şcoala de gradaţi, o companie alcătuit din două plutoane a câte 40 de militari comandată de locotenentul-major Anastasiu, iar faptul că era un ofiţer foarte bine pregătit, ordonat şi supus nu l-a avantajat cu nimic, dimpotrivă aceste calităţi i-au atras o mulţime de sarcini şi un program extrem de încărcat.

La scurtă vreme, în viaţa tânărului ofiţer Mazilu apare „coana Irina” – gazda sa, o femeie la „vreo 32 de ani”, văduvă de război, cu doi copii, cuminte, serioasă, foarte curată, harnică şi discretă, care, aşa cum povesteşte eroul nostru, îl scutea de multe cheltuieli, de timp pierdut şi îl punea la adăpost de multe pericole (cu referire la bolile venerice, bolile ruşinoase). Din păcate, nu peste multă vreme relaţia celor doi avea să fie motiv de invidie şi de răzbunare pentru unii şi alţii.

La circa o lună de la începerea anului de instrucţie, la comanda regimentului este numit maiorul Vişan Dumitru – un bărbat tânăr, dinamic şi inteligent, la vreo 35 de ani, un foarte bun ofiţer de geniu care avea să schimbe faţa regimentului prin impunerea unui program riguros de instruire şi de respectare a regulamentelor militare, prin dotarea instituţiei cu materiale şi tehnică de geniu. Câteva luni mai târziu, o comisie a Comandamentului Trupelor de Geniu, condusă de generalul maior Şlicariu Vasile – comandantul trupelor şi „părinte al armei geniului modern”, a inspectat regimentul constatând şi apreciind progresele semnificative făcute sub noua conducere.

101 Ibidem, p. 39.

45