Valeria Bilț

96 Vâlcealiterară • AnulII,nr.2 (4)

din ieri te întoarce, ca ultim proscris, cu aripi de fluturi te-nalțăntr-un zbor, maitandrucamoarteașiscaldă-mă-n vis, să-miparăcăviațam-așteaptă-n pridvor

culiedurideapeînbrațetestrâng și pietre albastre din ploi ce-mi cântai, măscuturdeiarnă,camacul mă frâng și astăzi mai este, dar mâinenu-mistai!

femeia indigo

legendaspunecăfemeia locuia la subsolul cavernei... și,înfrigurată,secăutadeomiede ani, într-o mie de inimi, într-omiede primăveri ori într-o mie de lumi; toate ale lui...

eraputernică, alcătuitădintr-o mie de metafore și, nonșalantă, se îmbrăca, zidezi, cuodozăde nebunie de culoare violet. plec, a spus... etimpulcândbat clopotele a despărțire de atomi!

s-aregăsitîntr-odimineațăde iarnăși a decis săstrălucescă precumoaurorăboreală; nuaveanevoiedeeleganțaalbastrului

pentruaprivirăsăritul oripentruabeaamurgul lumii și, noapte de noapte, fotografiasentimenteșipierderi, iarpelicularegiza,înalbșiîn negru, doar umbre caline...

eacredeacăsuntființe -un bărbat și o femeie sau poate un nord și un sud, călcândpeiubirișimorminte în ritm de „the end”...

Neantizare

Tu,dintretoțibărbații,măcerniîn nostalgieȘi tot mai rar, iubite, noi suntem foc în doi, Ne-afostpreascurtrăstimpuldevisurișideverde, Privind în zare-aiurea un far inexistent! Darpreacuușurințăaivrutsă-mitaiîn carne Ca să-ți păstrezi fervoarea, o brizăși un nor, Când setea ta albastrăte ajungea din urmă, Cu amintiri și ruguri din fumul cel mai gros.

Eutealungdinsuflet,nuștiudepoți pricepe Căzi de zi-n amiazăvoi scrie tainic vers... Suntnumaiofemeie,prinlume, clandestină, Căderea-mi în teluric picteazăun destin.

Vâlcealiterară • AnulII,nr.2 (4)

cu potop