Cuvântul lui Dumnezeu despre focul apocaliptic

Page 1

Focul apocaliptic

„Și îngerul a luat cădelnița și a umplut-o din focul altarului și a aruncat pe pământ; și s-au pornit tunete și glasuri și fulgere și cutremur.” (Apoc. 8/5.) * „Și așa am văzut, în vedenie, caii și pe cei ce ședeau pe ei, având platoșe ca de foc și de iachint și de pucioasă; iar capetele cailor semănau cu capetele leilor și din gurile lor ieșea foc și fum și pucioasă. De aceste trei plăgi: de focul și de fumul și de pucioasa, care ieșea din gurile lor, a fost ucisă a treia parte din oameni. Pentru că puterea cailor este în gura lor și în cozile lor; căci cozile lor sunt asemenea șerpilor, având capete, și cu acestea vatămă. Dar ceilalți oameni care nu au murit de plăgile acestea, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se mai închine idolilor de aur și de argint și de aramă și de piatră și de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Și nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de fermecătoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de furtișagurile lor.” (Apoc. 9/17-21.) * „Și al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei și chipului ei și primește semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui, Va bea și el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, și se va chinui în foc și în pucioasă, înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului.” (Apoc. 14/9-10.) * „Pentru aceea într-o singură zi vor veni pedepsele peste ea: moarte și tânguire și foamete și focul va arde-o de tot, căci puternic este Domnul Dumnezeu, Cel ce o judecă.” (Apoc. 18/8.)

Focul apocaliptic Selecție de texte din Cuvântul lui Dumnezeu pe această temă. ...Patru îngerași sunt dezlegați. Au fost legați până la o vreme. Iată, se ridică, copilași, se ridică de la apus un nor, o negură mare, și va da și grindină, dar nu e grindină. Înțelegeți? Vai, vai, se pune masa! Iată, îngerașul strigă la masă. Ferice de cel ce va birui, că acela, ca în cer va birui. O, măi copiii Mei, pentru cine vine aceasta ce s-a pregătit? Pentru Ierusalimul care e robit. Ierusalime, Ierusalime, dezrobește-te, că ai căzut sub sabie! Fraților, nu vă pregătesc pentru un jug străin, că nu are împărtășire lumina cu întunericul. O, v-am dat aur, și voi ziceți că v-am dat aramă. Dacă aurul Meu este aramă, copilașii Mei, atunci de ce nu iertați? O, de câte ori ziceți „și ne iartă nouă greșalele noastre precum și noi iertăm greșiților noștri“?! ... Copiilor, fiți tari, că și pietrele sunt contra voastră, că sunt numai draci în jurul vostru, numai antichriști la tot pasul, că e mai greu de voi decât a fost de sfinții ce au locuit aici înaintea voastră. Sunt numai draci care vă amăgesc. Fiți tari și treji, că Tatăl vă așteaptă. Nu lasă pe îngeraș să verse potirul; mai așteaptă Tatăl Meu. (Vezi tema: „Antichrist și fiara apocaliptică”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) O, măi copiii Mei! Voi știți că în mijlocul vostru sunt lupi îmbrăcați în piei de oaie? Iată cum aruncă mărgăritarele ce le-au primit; nu le e milă. Iată cum le aruncă și își bat joc de ele. Nu 1


Focul apocaliptic

vă întristați. Nu toți, nu toată lumea va intra în împărăția Mea în grabă. Cum a fost cu potopul, așa e și acum când vine focul, și tu nu vei arde, tu, cel care ți-ai pus nădejdea în Tatăl. Luptăte să împlinești și să păzești ceea ce ți-am dat. Eu vă acopăr pe voi, și ceilalți vor veni la voi să scape, dar în zadar vor veni, că vor zice: „Creștinilor, scăpați-ne!“, dar nu puteți să le fiți de nici un folos, cu nimic, și veți plânge amar. ... Rugăciunea din miez de noapte nu o lăsa, că te va scăpa de mânia care va veni. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 15-05-1957 *** ... Copilașii Mei, se face război și păsările se vor ridica la cer, că se va umple pământul de gaze și peștii se vor ascunde la cel mai adânc nisip. Acesta e pe tot întinsul pământului. Nu va rămâne pământ neînroșit și apă netulburată. Nu va rămâne pădure nearsă. Atât va scăpa: cei ce sunt scriși în cartea Mea. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 07-06-1964 *** ... Copilașii Mei, se face război și păsările (Creștinii adevărați, n.r.) se vor ridica la cer, că se va umple pământul de gaze și peștii se vor ascunde la cel mai adânc nisip. Acesta e pe tot întinsul pământului. Nu va rămâne pământ neînroșit și apă netulburată. Nu va rămâne pădure nearsă. Atât va scăpa: cei ce sunt scriși în cartea Mea. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea nașterii sfântului Ioan Botezătorul, din 07-07-1964 *** Împletește cununa frate cu frate și nu te supune morții, nu te pierde vremii acesteia, căci vine ce n-ai văzut de când te-ai născut, vine facerea pământului și a raiului și a Noului Ierusalim; adică sunt făcute, dar nu sunt încă pe pământ. Veniți-vă în fire, că nu e nimeni pe lume să oprească lucrul de la Mine, dar vine Domnul pe altă parte și tipărește o altă carte și nu ești lipsit de fericire. (Vezi tema: „Cartea Mielului”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) Cerul și pământul vor trece, dar cuvântul Meu nu va trece, că la arătarea unei lucrări voi aprinde pământul, și tot ce este păcătos va arde. Și, cum o casă e făcută din piatră și din lemne, lemnele vor arde, și piatra va rămâne . Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 23-04-1966 *** ... Floricelele Mele, vin îngerii din cer și vă vor culege pe voi, căci pământul acesta va fi ars cu foc și se va spăla cu apă și va fi averea Duhului Sfânt și va fi o turmă și un Păstor, și veți zice: „Când s-a făcut acest lucru? că nu sunt eu vrednic ca să pun piciorul meu pe el". Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 08-11-1967 *** ... Ai să te uiți cu ochii plini de lacrimi la lumea care va fugi și nu va avea unde să se ascundă de mânia Mea. ... Cuvântul pe care l-am spus și l-am plâns în vremea potopului, s-a oprit, dar va fi mai rău ca potopul și ca focul din Sodoma și Gomora focul cu care nelegiuirea de astăzi va fi lovită de Domnul. Țineți minte aceste cuvinte, căci au hotar. 2


Focul apocaliptic

... Românie, Românie, cum ai să rămâi pustie și fără de milă și fără putere dacă te-ai lăsat să fii condusă de păcate și de trupurile străine, care au intrat peste graniță la tine! Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 08-04-1973 *** ... Deschide inima, că vine focul din Sodoma și Gomora. Ca mâine dimineață vei vedea focul cum va arde casa ta și cum zbiară vitele toate și fug îngrozite cu focul pe spatele lor. Uită-te bine, că acelea pe care le vezi goale și vorbind cu băieții, nu le vei mai vedea, că acelea au adus sfârșitul pe pământ. Fiilor, nu lăsați lucrurile acestea să intre în casele voastre. Nu lăsați să intre focul în casa voastră. Să vadă Dumnezeu semnul la fereastra voastră ca să scăpați. Iar dacă în casa ta vei lăsa să intre fiicele tale goale și fiii tăi ca ai Sodomei, ai lumii, atunci nu vei avea scăpare, și casa ta și vaca ta și lucrurile tale vor arde. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 14-09-1973 *** ... Iată, măi creștine, uite ce e afară, curvie mare. Uite ce e afară, beție mare. Afară e moarte, e accident. Pune hăinuța pe tine și nu ieși dezbrăcat afară. Ce e afară? Toți cheamă focul, toți cheamă potopul. Țuica cheamă potopul, și curvia cheamă focul, pentru că focul e ceea ce răscolește trupul. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 20-09-1973 *** ... O, creștine tânăr și bătrân, consultați-vă bine viața, ca să nu cădeți în focul care se deschide pe pământ. Cât e pământul în lung și în lat, tot va fi un foc, o mare de foc. Totul va arde, și în văzduh, și în apă. Se va aprinde de la tine, care porți țigara în gură. Daniele, să te urci sus, la înălțime și să te uiți că toți au țigara în gură. Cine va mătura coșul acesta? Copilașii Mei, pentru ce ați făcut din gură și din gât și din piept, gură de fum? Nu-ți mai arde gura, tată, că toate se vor ierta, dar aceasta nu se va ierta, că nimeni nu te va scăpa. Mândria i-a cuprins pe toți ca să fumeze, și bărbați, și femei. Uitați-vă bine, căci ce e azi în lume, e pieirea acestei lumi, căci ce săvârșește omul, nu a fost de când e veacul. Ce e azi! Ce e azi! Grabnic aduce focul și judecata. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 27-11-1973 *** … O, creștine, creștine tată, Îmi vine câteodată să pun foc la acest pământ, să-l trântesc, să-l fac țăndări, dar Maica Mea nu Mă lasă. «Fiul meu, – așa zice Maica Mea – sunt mulți care mă iubesc, și alcoolul îi ia, și după ce greșesc, zic: „Iartă-mă, Maica Domnului!“. Fiul meu, ce nu poți face pentru păcătoși! De la alcoolul pe care-l fac, alcoolul a stricat și strică, și a nimicit acest pământ. O, Fiul meu, întoarce-Te cu milă către această lume!». O, copii, ce să-i fac Eu alcoolului? Eu duhovnicește vorbesc. Ce să-i fac alcoolului? că el a stricat fețele omenești. Iese alcoolul și din lemne, și din secară, și din porumb, și din grâu, iar Domnul Iisus a binecuvântat să nu se facă alcool. Tată, tată, când stai în genunchi, roagă-te să nuți fie poftă de alcool, că Dumnezeu nu vine să te scape; fuge și te părăsește. Dumnezeu nu Se mai uită la cel ce bea alcool. Alcoolul arde, arde din ce în ce mai mult ca orice pe pământ. Și mai e o 3


Focul apocaliptic

buruiană pe care o poartă omul în buzunar; (Tutunul, n.r.) o găsești și la copiii de la școală, și la cei ieșiți din școală. De la această buruiană și de la alcool se aprinde focul. ... Vine focul și mistuie totul și se va face pământ nou, și să nu te temi că te voi arde și pe tine, dar să nu bei alcool. Crezi? Chiar dacă ai postit o lună, și o dată ai băut alcool, vei fi mistuit de foc. ... Vine pedeapsa pentru cei răi care nu vor să fie credincioși, că mulți dintre voi aveți frați și surori care vor pieri. Veniți-vă în fire, că mult aleargă necredința. Ieri a fost credincios și azi nu mai e; l-au distrus poftele. Copilașii Mei, fiți deosebiți, că se vor aprinde ca gazul; așa se va aprinde de la foc omul păcătos. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 13-01-1974 *** ... E scris în carte de câte ori Dumnezeu v-a spălat de păcat, dar să știți că nu așa s-a întâmplat cum s-a întâmplat cu pământul acesta. Tată, s-au așternut multe păcate, pe care Domnul Iisus nu poate să le mai șteargă decât cu foc. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 13-03-1974 *** ... Alungă prin post pofta din trup, că nu vei intra în împărăția Mea cu poftă. Ajunge, nu mai fiți pământești. Curățiți-vă de cele pământești, că vine vremea să nu puteți intra pe treaptă după Mine. O, Israele tată, fii duhovnicesc, aceasta voiesc, căci tot pământul se arde, trece prin foc; și trupul tău trece prin foc dacă este pământesc. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 05-07-1974 *** Israele, Dumnezeu nu-ți face silă dacă nu vrei. Nu mai e vremea să-ți facă Domnul silă, că o să-Și ia Dumnezeu avutul Său, o să ia Dumnezeu tot, până la cel mai de jos lut. O să crape pământul și o să ardă, pentru că a ajuns Dumnezeu silă omului și scârbă. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 04-08-1974 *** ... Copilașii Mei, florile Mele, vine vremea să vină îngerii să vă culeagă, că e scris în Scriptură că un timp pământul va fi fără de natură. (Vezi tema: „Răpirea bisericii”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) Unde va fi atunci? Copilașii Mei, păstrați-vă viața, că vine focul pe pământ și îl dă numai în mâna omului care și-a îndopat trupul cu tutun și cu băutură. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 08-09-1974 *** ... Fiul Meu, nu mai e mult și termină Dumnezeu lucrul Său și nu se va mai cunoaște unde a stat Duhul Său, că va mătura Dumnezeu și locul și vasul Său, fiindcă nu te-ai înmuiat. Dar vine vremea să te înmoi când va veni focul mistuitor. Atunci se va înmuia toată inima ta, dar zadarnic va fi. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 19-10-1974 *** 4


Focul apocaliptic

... O, poporul Meu, adevăr adevărat grăiesc: când va cădea focul pe pământ, ai să te mistuiești, ai să fugi cu focul pe tine spre pădure și ai să zici: „Domnul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai pedepsit cu foc?". Și Dumnezeu va spune: „Pentru că ai stat cu lumea și te-ai purtat ca lumea, de aceea a venit foc peste tine, că osteneala Mea de azi și de altădată n-ai luat-o în seamă; ai spus că Dumnezeu nu te bate pentru pălărie sau pentru bască sau pentru port" . ... Am spus odată să țineți zămislirea copiilor la trei ani, pentru ca să poată și femeia să facă lucrul său, și nu ați ținut nici unul acest lucru. Tot bărbatul s-a dus la femeie pentru poftă, dar să știi că pofta te duce în iad. Să te duci la femeie la timp potrivit și să zici: „Mă duc la femeie, dar nu cu poftă, ci să zămislesc un prunc și să-l dăruiesc lui Dumnezeu". Poporul Meu, postește mereu, ca să piară pofta. Poporul Meu, poporul Israel a trecut prin apă, iar noi vom trece prin foc, pentru că scrie „foc". S-a înmulțit focul pe pământ. Focul vine de la gura omului ca de pe coș. Focul nu vine din cer, dar Dumnezeu va sufla, și va ieși foc din gura oamenilor. ... Israele, nu te teme, că vei sta lângă cei care ard și nu vei arde. Vor arde și femeile. Vor fi femei însărcinate, chiar dintre voi. Să nu o iei la fugă cu cel nebun sau să zici vreo vorbă rea, că vine, este aproape. Omul lungește mereu veacul său, dar tu nu lungi, și stai mereu în colivia ta, cu gândul la Dumnezeu. Cerul și pământul trec, dar ce este scris, nici un minut nu trece. Așa făceau pe vremea Babilonului, așa făceau pe vremea potopului, așa făceau în toate timpurile când Dumnezeu i-a amenințat cu moartea. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 24-11-1974 *** ... Nici văzduhul nu va mai rămâne. Și văzduhul se va preface și cerul se va topi. Nu mai rămâi decât numai tu, cel ce ești cu Dumnezeu, și nu vei ști unde vei merge, că e taină. Atât vei auzi: „Mergi aici, sus!". ...Crezi că va fi război între cer și pământ? Dar nu așa, păcătos cu credincios. Se face război, dar nu se spune scula. Dumnezeu cu turma Sa, și diavolul cu turma sa. Va fi război care nu a fost de când e veacul, și va rămâne Dumnezeu cu poporul Său, că și cerul va fi pe pământ aici. Scrie în sfânta carte. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 30-01-1975 *** ...Nu din cer se va aprinde focul, ci de la tine, tată, de la lume. Israele, tot cerul e de față când tu faci păcate. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 19-04-1975 *** ... Aici vom avea sălașul, pe pământ. Pământul acesta va fi grădina poporului Meu și îl voi face raiul împodobit cu pomi și cu muzici de îngeri și cu păsări. Pământul acesta va fi rai, dar Domnul îl va curăți, așa cum este scris la carte. Fiți pregătiți pentru sfârșit, să nu ardeți cu gunoaiele, că toți păcătoșii vor pieri. (Vezi tema „România - Noul Ierusalim - Noul Canaan”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; scribd; archive, n.r.) 5


Focul apocaliptic

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 17-07-1975 *** ... Fiți cuminți, că vine prăpădul. Învățați-vă să aveți inima sălaș curat. Vine la tine Dumnezeu cu tot cerul Său să stea în inima ta ca să te scape de foc, că vei sta în mijlocul focului și nu vei arde; vei sta în mijlocul războiului și nu vei dispărea. Pentru unii dintre voi vorbim Noi. Vei sta în loc întunecos și lumină vei da, și va lumina făptura, că Dumnezeu din inima ta va lumina. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 23-02-1976 *** O, Daniele tată, sunt tare supărat! Îmi pare rău că am venit din cer pe pământ. Îmi pare rău de ce am făcut Eu. Sunt supărat nespus de mult, pentru că omul care e făcut de Domnul, întru toate e făcut de Domnul. Îmi pare rău că i-am dat secretul Meu. Îmi pare rău că i-am dat chipul Meu. Îmi pare rău că l-am făcut și i-am suflat Duh din Duhul Meu ca să fie sfânt pe pământ, și astăzi se joacă duhurile necurate cu omul pe care Domnul l-a sfințit întru toate. L-am făcut cu chip sfânt, cu trup sfânt, cu cuvânt sfânt. Nu e ca animalele, în patru picioare și cu vocea ca la animale, ci lam făcut deosebit. Și iată, tată, că omul s-a depărtat de Domnul, Îl hulește pe Domnul, Îl dușmănește pe Domnul, Îl vorbește de rău pe Domnul. Dar să știi, Daniele tată, că ce s-a întâmplat cu Sodoma și Gomora și ce s-a întâmplat cu lumea din vremea potopului, așa se va întâmpla și cu lumea aceasta. (Vezi tema: „Ca în vremea lui Noe”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 19-12-1976 *** Nu Se mai luptă Dumnezeu să mai curățească un păcătos de păcate, că de câte ori l-a curățit, și astăzi s-a găsit nu ca omul, ci mai rău decât un câine, căci câinele e mai înțelept de zece ori ca omul, căci când îl strigă omul, îl cunoaște și vine în grabă la sine, dar omul nu-L mai cunoaște pe Domnul. Ca să se mai schimbe, nu se mai schimbă, ca pe vremea lui Noe. Spune peste tot Domnul Iisus, în Duh, că vine focul peste tine, vine moartea peste lume, dar cine să audă? că deși au urechi, nu aude nimeni, ca în vremea Sodomei și Gomorei; curvesc fără saț. Rabdă de foame, dar de aceasta nu se lasă. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 07-01-1977 *** ... În loc să plângă și să se jelească, sunt certuri și vorbe de ocară și după această plagă. Mai bine pregătiți-vă, că mai vine. Dumnezeu trimite îngerul Său și va pune foc la lume. Cu ce? Nu se spune. Și atunci ce vei face? Unde te vei băga? Vai de viața ta, care ieri-alaltăieri zbiera și se îngrozea de mânia Mea! Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 09-03-1977 *** ... Să nu te asemeni cu lumea nici cât bobul de muștar. Dacă ai văzut ceva la tine și e și la lume, aruncă. Tată, să nu se mai vadă că acel lucru mititel te oprește în drumul spre cer. Te vei uita în stânga și în dreapta și nu va avea cine-ți pune parte, căci acel lucru mititel e păcat măricel, că nu știi când va suna trâmbița și îți va spune prin trâmbița Sa și nu vei vedea nimic și va veni îngerașul și îți va spune: „Suie-te aici, că pământul va fi numai foc". Fii credincios, că 6


Focul apocaliptic

vorbesc numai din carte, dar voi nu știți de unde vorbesc, pentru că nu citiți. Nu vorbesc nici de la mijloc, nici de la început, ci vorbesc tocmai de la foița ultimă din carte. Și curățește-te, tată, ca să fii și tu ridicat. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 19-12-1977 *** De ce mănânci foc? Se aude din cer că o parte din creștini stau la masă cu păgânii care mănâncă foc. Se aude la cer când zice omul: „Prietene, dă-mi un foc“, și prietenul îi dă bucuros foc. A făcut grămezi de foc pe pământ. Aceasta e agonisita omului pe pământ: focul, care în curând va arde totul. Israele, Eu, să fiu în locul tău, M-aș îneca de ce stă în fața ta, M-aș arde de ce stă în mâna ta. Israele, din pricina nelegiuirii care a ajuns la culmea culmilor, vei pieri. Fugi astăzi! Fugi astăzi! Israele, fugi de foc, fugi! Caută, că încă n-a murit duhul tău; se mai află, undeva, în viață. Du-te și îl caută, și cu el te împacă. Roagă-l să te primească, să te ierte, și îngerul să stea de-a dreapta ta, căci îngerul vestește pustietatea care te chinuiește. Israele, poporul Meu, mănâncă mană de la Dumnezeu, ca să se vindece duhul tău, ca să se vindece duhul și trupul tău. Mănâncă mană, căci numai cu pâine și cu carne și cu foc trăiește astăzi omul care s-a înstrăinat de Dumnezeu. O, chipule sfințit, pentru ce te-ai pângărit și te-ai vopsit și te-ai făcut urât lui Dumnezeu? Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 07-01-1978 *** Ascultați, creștinilor, căci cu foc vorbește Domnul în fața voastră, și cu acest foc va arde pământul tot și va arde și haina de petrol pe care o purtați voi astăzi. Credeți? Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 14-07-1978 *** ... Alt cuvânt grăiesc, că din pricina prea multului alcool, va lua tot pământul foc și va arde și nu știi unde te vei piti. Unde ai să te duci? căci focul se va întinde cum se întinde pe iarba uscată. Dar tu, care vei avea în inima ta credința și pe Dumnezeu, nu vei arde. Ascultă, creștine, ce ți se spune astăzi că vine. Dacă nu a venit mâine, să nu te înșeli, că vine! Ferește-te! Dumnezeu te învață de bine. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 22-09-1978 *** ... Dumnezeu S-a hotărât să pună foc la toate. Ține minte, că numai două minute au trecut de când a plecat șeful cel mare de la fabrica de la Pitești. (Este vorba despre dictatorul Ceaușescu, n.r.) Diavolul l-a scos, dar să știți că nu scapă, și veți auzi că-l prinde o cursă grea, fiindcă a dus țara Mea de ruină, că n-a fost așa de când e veacul. A amestecat oile cu caprele, a amestecat maimuțele. O, tată, ce a făcut! Nu se mai cunoaște chip de chip. Dacă ar fi un om plăcut lui Dumnezeu, n-ar îngădui făpturilor să se poarte necuviincios. A adus toată suflarea în foc, așa cum a început să ardă din loc în loc. Să vezi, tată, cum va arde pământul tot. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 17-11-1978 *** ... Când va lua pământul foc, credincioșii Mei nu vor arde. Nu va rămâne pom sau casă nesurpată, nimic nesfărâmat, nici cât pui degetul, neînroșit în foc, ci numai acest cămin va rămâne.

7


Focul apocaliptic

Țineți minte și citiți parabola cu Noe. „Noe, sunt mama ta! Noe, sunt cumnata ta! Noe, sunt unchiul tău! Sunt nepotul tău!" Dar Noe nu putea face nimic, că ușa era încuiată nu de el, și cei de afară nu credeau. Cine o încuiase? De sus, că ziceau și strigau cei din afară: „N-o veni potopul? că intru la Noe și îl fac praf!". De ce n-au spart corabia, fiilor? Că n-au putut, că nu le-a mai dat Dumnezeu răgaz să facă așa. Că nici astăzi cel ce te amenință pe tine nu va mai avea răgaz, că toată suflarea va trece prin foc. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 19-12-1978 *** ... Copilașii Mei, lăsați totul, pregătiți-vă, că vine focul. Să nu fie pe tine sau în casa ta ceva din lume care să ia foc. Nu vine focul pentru tine, dar dacă vei avea un lucru din lume, va arde pe tine și vei vrea să-l dezbraci, dar nu vei putea, că se va lipi de tine. Vei intra și în apă, dar nu-l vei putea stinge. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 10-07-1979 *** ... Toată omenirea de pe pământ este ca într-o pânză de păianjen a pierzării. Acest păianjen al lăcomiei umple tot iadul cu zidirea lui Dumnezeu. Pământul e îndopat până la ras de armele focului. Când vor izbucni, vor întoarce pământul pe dos. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 22-08-1987 *** ... Când va veni sfârșitul acestei lumi, se va chinui în dureri și va striga să vină moartea, și moartea nu va veni. O, e în stare omul și noaptea să stea cu pipa în gură, cu focul în gură. Ce durere va fi peste lume! Nici o durere nu este mai mare ca focul. E gata anul cu primele dureri; e gata, e în prag. Vine durerea! Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 03-08-1989 *** ... Adevăr grăiesc că îi adun deoparte pe cei ce iubesc pe Dumnezeu și dau foc pământului și la cei ce nu ascultă. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 29-07-1990 *** Poporul Meu, fii strâns unit într-o inimă și într-un gând. Ascultarea pe care v-o cer este o punte de trecere. Turma aceasta pe care o pregătesc va moșteni pământul după spălare, va fi grădina Edenului. Pe Mine M-au așteptat piroanele în mâini și în picioare, dar pe voi vă așteaptă coronița, și, la nunta Mea cu voi, tot cerul. Nici un iubitor de foc (fumătorii, n.r.) să nu creadă că nu i se plătește cu focul. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din data de 02-09-1990 *** ... O, tată, tată, în București se va aprinde primul foc, dar de voi nu se va atinge. O inimă dacă am într-un loc, voi ocroti tot locul. 8


Focul apocaliptic

... Să vedem ce vor răspunde cei ce Mi-au murdărit-o pe România Mea, țară sfântă și iubită de Dumnezeu. O, așa murdărie se spală numai cu foc și cu sânge. Eu vreau să nu se mai facă vărsare de sânge. Eu vreau, dar oamenii nu vor. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din data de 08-09-1990 *** România Mea cea sfântă a fost condusă de conducători sfinți și viteji, care L-au iubit pe Dumnezeu. Acum a avut parte de conducători care Mi-au murdărit-o. E ca o haină de petrolist, mânjită de păcură. Am s-o trec prin foc să se curățească. Voiesc, și trebuie să împlinesc să-l aduc pe conducătorul care-L vrea pe Dumnezeu, și să pun conducător peste bisericuță pe placul Meu. Lumea nu știe ce grăiesc Eu, dar să știți că va auzi, și va ieși cuvântul Meu să fie cunoscut. Atunci multă lume va răspunde: „N-am știut, Doamne, că Tu ai lucrat!“. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din data de 10-10-1990 *** O, România Mea iubită, ieși din Babilon, fugi de desfrânare și sfințește-te cu Mine, ca să nu guști din pedeapsa Babilonului, că se va ridica fumul focului în care va arde Babilonul, cetatea cea înveșmântată în vizon și în aur, și se vor veseli apostolii și proorocii, că Domnul vine cu dreptatea ca să răscumpere sângele lor, căci îngerul bisericilor va suna și va împrăștia cuvântul lui Dumnezeu, și vremurile se vor așeza la loc, și se va slăvi biserica Dumnezeului Cel viu, iar celor de pe tronuri li se va da putere să facă judecată și să răscumpere sângele celor tăiați pentru mărturia lui Dumnezeu, care nu s-au întinat din vinul Babilonului, și lacrima și moartea vor pieri, și cerul și pământul se vor face noi, căci cele vechi trec cu trosnet. (Vezi tema: „Schimbarea sărbătorilor și lepădarea de credință”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) Extras din Cuvântul lui Dumnezeu: proorocie pentru România și așezarea ei întru slavă, din 25-10-1990 *** Pace peste această zi de sfințire cerească! Pace și putere de Duh Sfânt, făcător de viață vie, peste toți cei credincioși care au așezat la locul lor serbările Domnului așa precum au fost ele așezate dintru început! Și vor veni la această scăldătoare mulțimi multe, iubiții Mei, așa precum în vremea lui Ioan venea Ierusalimul și Iudeea și veneau cei din ținuturile Iordanului să-și curețe păcatele prin botezul cel de la Ioan. Și va veni și clipa aceea, așa precum a mai fost atunci. Vor veni cărturarii și fariseii care sunt acum, căci vor vedea puterea Domnului care este aici și vor fugi spre ea ca să scape de mânia ce va să fie; vor veni, căci vor înțelege atunci că Domnul a ridicat pe cei de jos și a împlinit Scriptura care spune că are putere Dumnezeu să împlinească neamul lui Avraam din cei neluați în seamă; vor veni și vor vedea minunile Duhului Sfânt și vor fi botezați cu Duhul Sfânt și cu foc, fiindcă aria va fi curățată și va fi sortarea între grâu și paie, și iată, va fi zi mare de botez cu Duh Sfânt și cu foc, și mulți din cei necredincioși se vor mântui atunci, după cuvântul care spune: «Se vor mântui ca prin foc». Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Botezului Domnului, din 19-01-l992 ***

9


Focul apocaliptic

Iubitul Meu, iată, tată, cum vorbeam Eu cu acest popor. Și acum iată cum vorbesc cu cei cu care am mai rămas și cu cei care-Mi măresc trupul Meu și mărirea Mea și numărul ucenicilor Mei. Iată cum vorbesc: fiilor, fiilor, amin, amin zic vouă, că a venit vremea să spunem cu cuvântul și să se facă din moarte, viață, și să se facă din neghină, grâu, iar cel ce nu va primi cuvântul acesta, acela va fi curățit ca prin foc, și va fi aceasta tot prin cuvânt. Dar am nevoie de ucenici, am nevoie să-Mi deștept bine lucrătorii și să-i deprind bine cu lucrul secerișului cel binecuvântat, și vom face strânsură binecuvântată, dar vom lucra iarăși cum am mai lucrat atunci. Căci am trimis pe cei doisprezece și pe cei șaptezeci de apostoli, iar cei doisprezece au fost însoțiți de cei șaptezeci, și peste tot doi câte doi au plecat, și din timp în timp se întâlneau, și din neam în neam biserica Mea așa a lucrat; biserica Mea cea adevărată, iubiții Mei. Dar ea, biserica Mea cea vie, n-a avut loc pe pământ, și și-a dus viața după viața Mea și nimeni n-a iubit-o, și ea stătea ascunsă și era după viața Mea. (Vezi tema: „Adevărata biserică”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) Și iată, am ajuns să vin văzut în mijlocul ei, (Vezi tema: „Venirea în chip văzut”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) să vin cu brațul plin de hăinuțe albe și de cununițe albe, căci va fi albă hăinuța celor ce vor sta înaintea Mea și a slavei Mele și a slavei României Mele. Hăinuța trupului va fi albă, iar hăinuța vieții și a duhului va fi întreit albă, și Eu voi rosti cele ce stau scrise să le rostesc pentru vremea aceasta: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, care ați biruit între cele cerești spre așezarea mesei nunții Mirelui Cel Sfânt și a miresei cea cu nume de nou Ierusalim!“. Amin. (Vezi: „Nunta Mielului”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către Gheorghe Zamfir, din 04-03-1992 *** Când am avut poruncă de la Tatăl Meu, am adus cuvânt la ieslea cuvântului Meu, care este așezată în România, și am zis să fii arhiereu. Și dacă am zis cuvântul acesta, a fost apoi să Mă așez să-l împlinesc, căci Domnul este credincios întru făgăduințele Sale. Am trimis cuvânt peste cel ce stăpânește astăzi pe scaunul bisericii și așa i-am zis: «Ridică-te ca să-l ungi pe cel ce este de la Mine pentru vremea aceasta». (Irineu Bistrițeanul, n.r.) Și de ce am făcut Eu așa? Așa am făcut, ca să nu aibă legea a zice că nu M-am supus legii, și acela, vrând-nevrând, crezând-necrezând, a mers și te-a uns pe tine arhiereu, dar Cuvântul lui Dumnezeu te-a uns și nu acela, cuvântul care a fost de la Mine peste acela, căci Domnul lucrează prin cuvânt, și se numește Cuvântul lui Dumnezeu lucrarea Sa. Și unde mai este lucrarea Sa în mijlocul bisericii care se zice pe sine că este biserica Mea? Vrei tu să crezi că biserica este Sodomă și Gomoră? Vrei tu să-L crezi pe Dumnezeu când îți spune că nu este biserică și loc de biserică și altar de biserică, nu este loc care se știe că este sfânt, fără să nu fi fost atins de mâini și de trupuri nespălate de sodomie și de malahie, de păcatele Sodomei și ale Gomorei, ale căror cetăți au fost arse cu focul care s-a coborât din cer, după cuvântul lui Dumnezeu care a venit ca să pedepsească necurăția? Vrei tu să crezi că vor fi arse cu foc toate necurățiile de pe pământ? Și ce va fi, oare, cu cei ce au întinat locurile care erau afierosite Mie și Duhului Meu și slavei numelui Meu? O, iubitul Meu cel uns de Dumnezeu în vremea aceasta; de Dumnezeu și nu de mâini necurățite! O, iubitul Meu cel mic, tu zici mereu că vrei să vezi slava Mea, dar Eu îți spun că ai și văzut-o. De câte ori ai voit, de câte ori ai cerut, ai văzut-o și ai primit-o. Și iată ce mai am de adăugat la aceste cuvinte: vine o probă grea și cețoasă cum n-a mai fost de când sunt veacurile și nici nu va mai fi după aceea. Vine focul lui Dumnezeu peste faptele Sodomei și Gomorei, dar vine și va începe cu casa care se zice pe sine că este casa lui Dumnezeu, căci așa este scris: «Voi începe cu templul Meu cel sfânt», căci se zic pe sine că slujesc Mie, dar crezi tu când îți 10


Focul apocaliptic

spun că sunt o mulțime de preoți și de monahi și sunt arhierei care nu cred că este Dumnezeu? Crezi tu că s-au ridicat din cei de atunci, din răstignitorii Mei s-a ridicat un șir de preoți care sunt de atunci și până azi? Crezi tu că sunt pline bisericile de slujitori care slujesc răstignirii Duhului Sfânt? O, Duhul Sfânt este greu răstignit, măi tată, și plânge Duhul Sfânt și Se zbate să iasă din cuie și să-Și răzbune curățenia și sfințenia care au fost disprețuite de slujitorii bisericii, căci de la aceia va cere Domnul socoteală, de la aceia care s-au așezat în capul turmei Mele din toate părțile pământului. O, vine slava Mea, iubitul Meu, dar iată cum va veni! Va veni, și dacă va veni așa și nu altfel, iată adevărul Scripturii care zice: «Vai de cei ce așteaptă să vadă ziua Domnului, căci ziua aceea este zi de foc și de groază cum n-a mai fost de când veacurile și nici nu va mai fi apoi». (Vezi „Nu știți ziua și ceasul – Ziua Domnului”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) Și ce va fi cu biserica aceea care se zice că este cu Mine? O, Domnul o găsește în lume și nu întru Dumnezeu. Ce va fi cu cea care a făcut negoț murdar cu duhul și cu numele și cu haina care este rânduită de Dumnezeu? Căci au băgat pe cezarul și au vândut pe bani darul care este pe altar, și s-au adunat mulțime de bani de atunci și până acum, mulțime de arginți pe care a fost vândut și cumpărat Fiul lui Dumnezeu; și s-au ridicat mulțime de irozi, mulțime de iude, și de Anne, și de Caiafe, și au umplut locașurile care au fost luate de la părinți și au făcut jaf cu cele sfinte și au pângărit vasele Mele și bisericile Mele, și pe poporul cel frânt de necunoștință l-au luat rob sugându-i sângele și viața, căci viața poporului Meu Eu sunt, iubitul Meu; Eu, și dacă n-am mai putut să mai stau în vase sparte, în vase nespălate, în locașuri pângărite și necurățite prin sfințenia celor ce pun mâna pe ele, iată de ce nu a mai avut făptura Mea pe Dumnezeu, și dacă n-a mai avut, a murit, că nu este viață fără de viață. Și acum ce mai este de făcut? O, numai cu foc se poate curăți necurăția. Vrei tu să crezi în cele ce-ți spun? Că nu se poate chemare la slujire dumnezeiască, nu se poate cu bani și cu silnicie și nu este adevărată această chemare la slujire, căci Duhul Sfânt nu Se dă pe măsură pământească, ci Se dă prin chemare cerească, prin descoperire cerească, lucrătoare prin duhul descoperirii cerești, și iată ce șir de preoți s-a ridicat, sub cuvântul că sunt următori apostolilor Mei. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către alesul Său Irineu, din 16-07-1992 *** Pace de la marele și sfântul lui Dumnezeu, proorocul Ilie, despre care este scris că va fi să vină mai înainte de ziua cea mare a Domnului. Și ce este scris că va face acest sfânt ceresc? Este scris că va fi să întoarcă inimile copiilor către părinți, și ale părinților către fiii lor, cei urmași lor. Și cum adică această lucrare? Adică lucrarea aceasta, care este lucrată de Dumnezeu la voi și pe care o văd părinții cei de aproape și cei de demult, căci părinții au așteptat să vadă zilele acestei lucrări cerești, și iată, le văd și saltă de bucurie și văd apropierea capătului răbdării lor, fiindcă părinții care s-au numit părinți întru Dumnezeu, aceia sunt vii și stau cu Dumnezeu și lucrează de la Dumnezeu peste fii ca să întoarcă pe tot fiul la Tatăl. Dar fiii acestei vremi nu mai au pe părinții lor, căci au de tată pe duhul întunericului acestui veac și nu mai au pe părinții lor. Și ce va fi de făcut? Nimic nu va fi decât ceea ce este scris pentru vremea de dinaintea slavei zilei Domnului. Este scris că acest părinte care este serbat astăzi, va fi să lucreze în vremea aceasta, și aceasta este lucrarea sa: să întoarcă inima fiilor către părinții lor, către rădăcina lor cea cerească. Și dacă fiii acestei vremi nu mai sunt deprinși cu lumina cea dintâi, care-i ținea aproape de părinții lor, și dacă ei nu mai cunosc rostul lor și menirea lor, ce mai este de făcut decât să le iasă părinții în cale și săi vadă și să știe apoi de unde au venit ei, de la cine au venit și pe cine trebuie să asculte? Sfântul prooroc Ilie are această lucrare de lucrat și are cu el în lucrare pe toți sfinții și părinții și are cu el 11


Focul apocaliptic

puterile cerești în lucrare, dar are de la Dumnezeu poruncă să păzească de jur împrejur pe România și să lucreze peste ea deosebit, să lucreze peste ea în așa fel ca s-o curețe de fărădelege, ca s-o trezească și ca s-o așeze apoi deasupra râului de foc care se va vărsa peste pământ. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie, din 02-08-1992 *** Eu sunt Împăratul lui Israel. Eu sunt Cel născut din Fecioară în peștera necuvântătoarelor, și acestea vor cuvânta și vor mărturisi minunea cu care M-am coborât iarăși, după cum am făgăduit când M-am dus la Tatăl Meu și al vostru. Eu sunt fructul vieții; Eu și grădina Mea de aici; Eu și ieslea Mea cea caldă, care este la voi cu Mine. Voi coborî naștere nouă, din Duh Sfânt și din foc, și voi cuvânta înăuntrul inimilor moarte, și acelea vor lua foc și vor fi jertfă plăcută Mie, căci împărăția Mea este scrisă în prooroci ca să fie în vremea aceasta. Adevăr adevărat vă spun vouă: Eu sunt această lucrare, și adevărată este ea în mijlocul vostru. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Nașterii Domnului, din 07-01-1993 *** Ți-am spus din vreme să te îndeletnicești, popor iubit, și să știi să-ți faci singur și să cunoști darurile lui Dumnezeu, și măiestriile toate să le ai în mijlocul tău, ca să ai timp să te curățești de sub mâna stăpânului cel murdar pe mâini, cel murdar de sânge și de moarte, cel mort față de Mine. Eu vreau să-l înviez și pe el prin tine. Aceasta e lucrarea Mea cu tine, dar ridică-te deasupra răului, ridică-te, că e târziu și nu mai este vreme, și tu trebuie să fii curat, curat și spălat de cele nelucrate de Mine și de tine. Nu-i niciodată prea devreme, dar e târziu, târziu de tot, tată. Satana și-a împlinit lucrarea, și iată ce devreme a venit împlinirea lui cea rea, și voi n-ați priceput ca Dumnezeu. Vreme pentru cei răi nu mai este de mult. Răul și-a plinit lucrarea și cupa sa, dar am mai zăbovit Eu, tată, ca să vă bag la adăpost, fie cu voia, fie cu spaimă să vă bag sub mantia Mea, ca să pot slobozi vijelia și cutremurul și focul peste cei ce se cred stăpâni pe lucrul mâinilor lor, pe lucrul cel rău, pregătit împotriva lui Dumnezeu. Am venit, Israele, să-ți aduc cele ce mai ai de lucrat și de împlinit, să-ți spun să te îndeletnicești cu cele în care va trebui să fii găsit atunci când va trece mânia Mea peste cei fără Dumnezeu. A venit vremea să iei pe tine cămașa sfințeniei, care nu va arde pe tine, și tu nu vei arde în ea atunci când mânia Mea va trece peste pământ ca să-l curăț de lume și de duhul lumii și de fărădelege. Nu te încânta ca să te duci să te scape cineva și să te hrănească cu altă nădejde, mincinoasă, că iată, arhiereii și preoții nu Mi-au deschis ca să vadă cine bate, și au spus că nu sunt Eu, și au spus că am demon. Au spus și acum cum au spus atunci, că n-aveau cum să spună altfel, de vreme ce ei nu iubesc căile Mele și legea sfințeniei, în care trebuie să stea un slujitor al cerului sfânt. Am trimis cuvânt ceresc peste poporul Meu și am spus să se întoarcă la hrana cea din Eden creștinul, ca să rămână viu și ca să se sfințească. (Vezi tema: „Ce spurcă pe om, ce intră sau ce iese din el?”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) Eu așa am lucrat cu tine, popor cules din lume, și ți-am adus de știre una câte una, cu ușorul, ca să nu ți se pară greu. Și când era calea mai largă, Eu strigam și îți spuneam că vine vremea să fie ușa strâmtă când va fi să intri în odaia slavei lui Dumnezeu, Care va veni înaintea ta ca să te întâmpine în necazul cel mare. Eu știu ca Mine și nu ca tine. Eu știu, tată, de ce-ți cer și această treaptă. Eu nu vreau să te las săți fie greu atunci când nimeni nu-ți va mai da nimic, și vreau să fii pregătit bine și din vreme, ca să te cunoască Dumnezeu și să-ți trimită atunci hrană cerească, așa cum i-am dat lui Israel în 12


Focul apocaliptic

pustie, că și atunci am voit cu tot dinadinsul să-l fac curat pe cel ce era binecuvântat, dar el a poftit de pe pământ și a picat din cer, și nu s-a bucurat de mana care venea din cer. Așa este și acum: nu se bucură creștinul ca să învețe cum să se întoarcă acasă, și vrea ca pe pământ, dar Eu voi face cer pe pământ, și va fi precum în cer așa și pe pământ. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului, din 28-081993 *** Pace ție, Ierusalime nou și mititel! Dar vei fi mare, tată, că dintr-o scânteie voi aprinde totul. Foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș vrea să se aprindă de acum focul Duhului Sfânt, care luminează înăuntrul făpturii Mele! Despre focul acesta vorbesc Eu cu voi, copii ai Duhului Sfânt. Iată ce înfiere, măi copii, copii ai Duhului Sfânt al Sfintei Treimi, Care este în Tatăl și în Fiul, copii de la sfârșitul lucrării dumnezeiești. Am venit să cuvintez între voi ca să se împlinească cuvântul; să arunc focul Duhului Sfânt pe pământ și să se aprindă de-acum; să pregătesc frumos cărarea slavei Mele, cu focul Duhului Sfânt, și să vin să stau apoi în mijlocul poporului român și să-l păstoresc cu toiagul păcii și al dreptății, măi tată. Așa se roagă Verginica, se roagă să cobor pe Duhul Sfânt peste România și să-L vadă România și să iasă în întâmpinarea Lui. Dar Eu am coborât mai întâi scânteia, ca să nu fi venit pe neștire, fără să fi vestit mai întâi. Grădina de la voi și Duhul Sfânt din ea, aceasta este scânteia, tată, și va lua foc tot pământul României din focul de la voi. Fericiți cei ce iau pe ei cămașa sfințeniei, că acelora nu le va lua foc cămașa și nici nu vor arde în cămașa lor. Fericiți veți fi voi când vor veni din zi în zi munții plecându-se și acoperișurile înclinându-se ca să ceară din râul vieții și ca să învețe legile sfințeniei, că nu va mai fi ca și până acum, fiindcă altfel va lucra Domnul acum. (Vezi tema „Acest cuvânt este râul vieții”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) Va lucra văzut, va lucra cu cele cerești, care nu s-au văzut până acum. Căci dacă cerul va coborî pe pământ ca să se așeze cer nou și pământ nou, după cum este făgăduința din Scripturi, altfel va fi decât în vremea lui Moise, altfel va fi acum, la sfârșitul plinirii lucrării lui Dumnezeu, pentru că va trebui să nu se mai întrebe omul unul pe altul cum este sau ce este sau ce spune Dumnezeu, fiindcă Însuși Domnul va fi, pentru că Eu voi veni văzut înspre făpturi, căci dacă focul Duhului Sfânt se va coborî peste făpturi, apoi ochii făpturii va fi să se deschidă și să vadă ce este dincolo de cele nevăzute până acum, și apoi împărăția va fi în Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul. (Vezi tema: „Împărăția cerurilor nu vine in chip văzut”, - pe edocr; Calameo; Google Drive; Scribd; fliiby; archive, n.r.) De atâtea ori a încercat cuvântul să se facă faptă! Atâția prooroci care au vorbit din Dumnezeu! Dar le trebuia la aceștia și popor care să împlinească cuvântul cel viu. Și iată, tată, M-am așezat la lucru și cuvântăm, și cuvântul se face faptă și se lucrează viața cea din Eden, și Duhul Sfânt suflă în această scânteie până se aprinde în jur, și peste tot apoi, și moartea va fi înghițită de biruință și nu va mai fi. Iar voi întăriți-vă și lucrați, căci Eu și cuvântul Meu lucrez. Nu-i nimic dacă satana lucrează zi și noapte, dar Dumnezeu lucrează de zeci de mii de ori mai mult, și noapte nu va mai fi, și va fi ziua lui Dumnezeu, cea fără de apus, și Domnul va lumina pe pământul cel nou. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către Marian și Victoria Zidaru, din 29-08-1993 *** ... Pe ușulița cea strâmtă nu vor încăpea cei cu viața lumii de azi. Viața lumii de azi e ca aceea a Sodomei și a Gomorei, și din pricina aceasta, nu va mai avea Dumnezeu cu ce curăți 13


Focul apocaliptic

pământul, decât cu foc și cu pucioasă din cer. Aceeași curățire va fi și pentru pământul de azi și pentru murdăria de pe el. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 09-02-1994 *** ... Orice trup care nu are pregătirea pe care o cere Dumnezeu va rămâne pradă focului cel mistuitor. Adevăr grăiește Dumnezeu, și Dumnezeu grăiește aici din mare durere, și cine crede, să creadă că se vor împlini, iar neîncrezătorii și bârfitorii vor rămâne pradă focului cel mistuitor, pentru că pământul acesta este la fel cu cel al Sodomei și al Gomorei, plin de murdăria satanicească, și nu se poate curăța decât prin foc mistuitor, să ardă tot, să rămână pământul curat ca o oală nouă. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu, din 27-02-1994 *** Foc am venit să arunc pe pământ, focul Duhului Sfânt, că acesta este focul lui Dumnezeu. Focul care mistuie făptura este lucrarea mâniei, dar focul Duhului Sfânt este lucrarea curăției. Eu n-am venit să pierd lumea, ci am venit s-o mântuiesc, și M-am născut din om, și M-am lăsat spre moarte cu trupul, și am înviat și M-am dus la Tatăl, și am trimis focul Duhului Sfânt pentru curățire înaintea venirii Mele pe nori, și voi sunteți acest foc peste fii și fiice, și le voi da putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, fii născuți din cer, din Duhul Sfânt, Care vine din cer, spre naștere nouă, spre lume nouă. De aceea trebuia să merg la Tatăl. Nu M-am dus ca să părăsesc lumea, ci M-am dus ca să vin la ea întru Duhul Sfânt, purces din Tatăl Meu, din Care și Eu M-am născut fără de veci și fără de timp. Israele, poporul Meu iubit, poporul Meu de azi, luat din neamul român, tu știi, tată, cum a fost coborât Duhul Sfânt în ziua Sa de slavă? E mare lucru dacă știi, dar mare lucru este cum să știi să înțelegi și să ai în minte această zi și lucrarea ei, tată. Erau oameni adunați la Ierusalim din toate părțile lumii, și Duhul Sfânt S-a coborât peste toți. Cum adică peste toți? Eu îți spun că așa este. Nu numai peste apostoli S-a coborât Duhul Sfânt. Peste apostoli s-a arătat ființa Duhului Sfânt, ca să arate lucrarea lor de la Iisus Hristos; s-a arătat chipul Duhului Sfânt peste ei, ca să creadă ceilalți în Iisus Hristos, Cel propovăduit de apostoli, Cel înviat și înălțat la ceruri. Și cei care rosteau că apostolii sunt plini de must, și aceia primiseră pe Duhul Sfânt, căci fiecare om de acolo înțelegea ce vorbesc apostolii, înțelegea în limba lui fiecare, căci în clipa aceea s-au descurcat limbile oamenilor, și era numai o limbă, limba Duhului Sfânt, care era înțeleasă de tot omul în ziua aceea, și lucrarea acelei zile a fost fața cea deslușită a împărăției Mele peste oamenii cei credincioși și peste cei ce aveau să creadă prin cei credincioși. Iată, vine ziua când toată suflarea de pe pământ, toată câtă va fi în trup și în afară de trup, toată să aibă numai o limbă, limba Duhului Sfânt. Cel ce vorbește azi în limba Duhului Sfânt la cei neștiutori, acela are nevoie să și tălmăcească tâlcul cuvintelor Duhului Sfânt, dar în ziua Mea de slavă nu va mai fi nimic de întrebat, nimic de tălmăcit, căci Duhul Sfânt va fi Acela Care Se va împărți, și se va împlini Scriptura aceea despre nașterea din nou a lumii. Dar până atunci, lucrez cu tine peste lume, popor al Meu, popor al Duhului Sfânt, Care curge peste tine în limba înțelepciunii nevăzute a lui Dumnezeu. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, din 19-06-1994 *** 14


Focul apocaliptic

Măi creștinilor, fiți fiii Mei, că robul nu știe ce face stăpânul său, dar fiul știe lucrurile tatălui său. Fiți fiii Mei, că dacă nu vă veți învrednici să auziți peste voi cuvintele Duhului Sfânt și dacă nu vă veți ridica și nu vă veți îndrepta, să știți că și voi veți avea parte de întunericul care vine și se lasă peste lume, se lasă de-acum; să știți că și voi veți suferi dacă nu veți asculta, că v-am profețit din cer că voi porunci fiarelor să iasă din culcușurile lor și să le dau hrană pe oamenii de pe pământ. Am profețit că voi desface porțile cerului și voi coborî foc, ca pe vremea Sodomei și a Gomorei, peste desfrânații pământului, și vor arde desfrânații ca lemnele uscate, și ar fi rușine grea pe voi, creștinii Mei, să mergeți sub foc și să ardeți cu desfrânații și cu necredincioșii și cu cei ce M-au înșelat. Rușine mare ar fi pe voi să mergeți și voi cu nelegiuiții și să strigați la morminte să iasă morții și să intrați voi în morminte. E rușine, tată, pentru voi, să mergeți cu necredincioșii să strigați la munți să vă acopere ca să vă ascundă de mânia Mea, că Eu v-am profețit vouă că în zilele acelea, și întunericul, și fiarele care vor sfâșia, și focul care va arde, și morții care vor ieși, și munții care vor fi strigați, toate vor prooroci rușinea voastră. Că Eu v-am spus vouă că toată firea este martoră înaintea venirii Mele și va rosti judecata voastră, că M-ați avut pe Mine prooroc între voi, și voi ați fost creștini răi și neascultători; că dacă nu Mă veți asculta cu sfințenie și cu curățenie, veți fi și voi răpiți de fiarele sălbatice și veți fi sfâșiați și voi cu lumea cea fără ascultare, după cum este scris: «Unul va fi răpit, și altul va fi lăsat». Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Nașterii sfântului Ioan Botezătorul, din 07-07-1994 *** Eu când am scos pe Israel din Egipt, n-am putut să-l scot cu cuvântul păcii, n-am putut săl scot cu cuvântul, căci omul cel potrivnic nu-l slobozea pe Israel, și Mi-l urmărea și Mi-l chinuia și mai rău ca până atunci. Și dacă așa s-a întâmplat, am slobozit tăria Mea, căci Israel striga la Mine cu lacrimi, tată, și am întocmit zece urgii și le-am slobozit peste cei potrivnici planului Meu, iar a zecea urgie s-a numit îngerul morții, și l-am scos la viață pe Israel. Tremura și Israel de frică, dar Eu l-am mângâiat prin îngerul Meu, prin Moise, tată. Ce să fi făcut dacă n-am putut să-l scot prin cuvânt? Ce să fi făcut dacă omul cel rău nu se mai teme de cuvânt? Am slobozit tăria Mea pentru cel ce plângea sub apăsare, și fiți atenți, că tot așa voi face și acum, dar să nu vă temeți voi, măi fiilor, căci am vestit cu cuvântul și a fost împietrire și necredință, și iată, acum vine clipa să-Mi arăt slava Mea peste lucrarea Mea, și apoi să lucrez cu tărie peste stăpânitorii lumii, care nu lasă lucrarea Mea să lumineze cărarea întoarcerii Mele, care nu lasă pe fiii Mei să lumineze peste mulțimi și să creadă mulțimile în lucrarea Mea de mântuire și de înviere. Voi slobozi pe îngerul morții, așa cum am făcut și atunci pentru faraon cel împietrit. Dar Eu vă spun că l-am și slobozit, și veți vedea că sunt adevărat prin cuvânt. Eu pe vremea lui Verginica așa am spus: «Vine sfârșitul, dar mai întâi se va sfârși cu hulitorii, cu desfrânații, cu bețivii, cu tutunarii, cu curvarii și cu antichriștii, care dau să întunece necontenit cărarea slavei Mele». Și fii atent, popor iubit, că Eu voiesc ca tu să nu suferi, tată, și de aceea, iată, te îndemn azi. Azi sărbătorim ziua ieșirii, azi e ziua ridicării, ziua când Eu am ieșit cu poporul, și serbăm lângă semnul de aducere-aminte al acestei ieșiri, și te îndemn, roagăte pentru tine, iubitul Meu popor, că și Eu Mă rog. Eu Mă rog Tatălui pentru tine. Roagă-te și tu, Israele, roagă-te cu duh de pocăință și de umilință, roagă-te cu putere, ca să te am la rugăciune, și te roagă Domnul Dumnezeul tău să nu te uiți să vezi ce pățește lumea, ca să nu te sperii, copilul Meu. Uită-te în grădina ta, unde sunt Eu cu tine, că iată, am venit în casa Mea, și zic: pace casei acesteia, căci tu, poporul Meu, ești casa Mea, tată. Ai grijă să fie curat în casa Mea și să nu te culci seara fără să fie curat în casă. Să nu fie ceva stricat în casă, să nu miroasă a hoit în casa aceasta, că 15


Focul apocaliptic

lupii, tată, la hoit trag. Să nu miroasă a ceva urât, și să fie numai zi de înviere în casa aceasta, ca să pot intra mereu și să zic: pace casei acesteia! Această casă să fie casa rugăciunii, casa untdelemnului sfânt, că rugăciunea este untdelemn, poporule iubit, untdelemn pe care-l iau îngerii și îl duc la cer și Îmi ung ranele Mele cu el, și ranele slujitorilor cerului, tată. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării sfintei Cruci, din 27-09-1994 *** Iată-Mă cu ceruri deschise deasupra ieslei cuvântului Meu, deasupra scăldătoarei Siloamului cel nou, deasupra râului vieții, Ierusalime, căci din cer curge Iordanul vieții. Râul vieții curge din cer peste gura izvorului cuvântului Meu, iar Eu, Domnul, rostesc vestire și cuvânt de Bobotează cerească: Se binecuvântează și se sfințește cu Duhul Sfânt apa râului vieții și apa izvoarelor din grădina râului vieții, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin. Acum două mii de ani așa i-am spus lui Ioan la Iordan: «Lasă așa acum, că Nouă Ni se cuvine să împlinim toată dreptatea», iar acum Eu botez cu Duhul Sfânt și cu foc, după cum a fost proorocia cea de la Ioan Botezătorul. Și cum cu Duh Sfânt și cu foc? Tu trebuie să știi să răspunzi, Ierusalime, copil hrănit cu Duhul Sfânt. Ce înseamnă cu Duh Sfânt și cu foc? Înseamnă grâu și pleavă. Grâul se botează cu Duhul Sfânt, și pleava se botează cu foc. Ce este grâul, și ce este pleava, măi fiilor? O, bine este să fie omul grâu și să nu fie pleavă, dar e pleavă toată lumea, și nu știe ce înseamnă botezul cu Duhul Sfânt și botezul cu foc. Aceste două taine sunt una la un capăt, și alta la celălalt capăt. Botezul cu Duhul Sfânt este pentru cei ce cred și împlinesc legea cerului sfânt, de unde vine Duhul Sfânt. Iar botezul cu foc este pentru cei ce s-au despărțit de voia cerului și de legea Domnului, și aceia sunt botezați cu foc, după cum este scris: «Se vor mântui ca prin foc». Și, iarăși, scris este: «Domnul are lopata în mână ca să curețe aria Sa și ca să adune grâul Său în jitnițe, iar pleava să o ardă cu foc nestins». Așa a spus Ioan: „aria Sa și grâul Său“, că nu toată aria și nu tot grâul sunt ale Domnului, pentru că unii numai din fire fac cele ale ariei și ale grâului, dar nu și din credință în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, căci scris este: «Eu sunt Lumina lumii»; și, iarăși, scris este: «Fiți fii ai zilei, căci lumina a fost numită ziuă». Ziua vine de la Mine, din Mine este făcută, căci Eu sunt ziua. Nu de la soare vine ziua. Soarele acoperă taina zilei, dar ziua este din ea însăși, din Mine, fiilor, din lumină, căci numele Meu este Lumină și este Cuvânt. Voi, cei care ați rămas cu Mine în încercările Mele, vouă v-am dat cuvântul Meu să-l suflați peste poporul Meu și peste lume. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Botezului Domnului (Boboteaza), din 1901-1995 *** Israele, Israele, stai sub învățătura Învățătorului tău și să nu cumva să-ți trebuiască învățătură împrumutată, că omul cel dintâi pe care l-am făcut Eu așa a făcut, a împrumutat de la duhul rău învățătură și a pierdut omul învățătura lui Dumnezeu dacă a făcut așa. Eu sunt Învățătorul tău, și tu să nu iei de la nimeni decât de la Mine. Să nu iei de la tine, să nu faci ca Adam, Israele, fiul Meu. Să nu iei de la tine, și să faci ce am făcut Eu cât am stat lucrător între oameni. Eu am luat de la Tatăl și am lucrat tot ce Mi-a spus Tatăl, și de la Mine n-am lucrat. Să nu iei de la tine, că iată ce a pățit poporul acesta care a fost pornit de Mine la început când Eu am deschis cerul și M-am coborât în stâlp de foc înaintea lui ca să-i vorbesc din rug așa precum am grăit lui Moise. Verginica a fost rugul cel aprins înaintea poporului Meu de azi, iar Eu din rug vorbeam cu poporul de azi și scriam legea omului nou, legea raiului, așa cum am scris-o pe vremea lui Moise. (Vezi tema: „Trâmbițele apocaliptice”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) 16


Focul apocaliptic

Poruncile date de Mine lui Moise, aceea este legea raiului, legea din care a căzut omul. Și acum, vezi tu ce fac, Israele? Vin la tine și îți împrospătez lecția raiului și îți descurc înțelesul poruncilor lui Dumnezeu, căci Verginica dacă a venit la Mine n-a luat cu ea focul din rug, și l-a lăsat înaintea ta, Israele român. Focul din rug, ce era? Era cuvântul lui Dumnezeu, care curăță arzând. Și iată, focul din rug nu se stinge în veci, precum Eu nu Mă sfârșesc în veci. De aceea, tată, îți spun să nu iei de la tine ca să lucrezi peste tine, și să iei de la Mine, că iată, focul din rug s-a născut înaintea ta prin Verginica, și ceea ce se naște din cer, aceea rămâne. … Fiule, dacă tu ești născut din cer, tu trebuie să rămâi, și dacă rămâi, trebuie să mănânci foc așa cum a mâncat Ilie, proorocul Meu. Mănâncă foc, Israele, și să arzi, tată, ca Mine, și să stai înaintea Mea ca o făclie arzând, că Eu cu această făclie dau foc pământului și cerului și Îmi împlinesc cele pentru arătarea celor ce nu se văd. (Vezi tema: „Enoh și Ilie”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) De aceea ți-am spus să te înflăcărezi, să te îmbujorezi de arșița focului sfânt și să fii în Mine, în inima Mea să fii, și să n-ai alt dor și altă iubire. Iubește-Mă cu tot focul inimii tale, că bună este iubirea de Dumnezeu, și va învăța omul, va învăța de la tine că numai Dumnezeu este adevărul, iar înțelepciunea omului este minciună, și se va uita omul la minciuna lui și va vedea că nu așa trebuia să lucreze. Omul trebuia să lucreze numai ce i-a spus Dumnezeu la început când i-a dat raiul. Omul trebuia să lucreze ce i-a dat Dumnezeu să lucreze și nu altceva, că vreau să te scot pic cu pic, Israele, ca să nu mai stai înconjurat de lucrul minciunii, și te voi da pildă de om nou și de ascultare și de lucrare cerească. Eu pic cu pic te scot, și lucrez prin tine ca să te scot din lucrarea minciunii care a fost lucrată de om, și tu vei lucra apoi ce i-am zis Eu omului întâi. … Vreau să fac din aur pâine de la Dumnezeu, ca să înțeleagă omul ce este bine de făcut. Israele, Israele, veacul omului e veacul aurului, e veacul lăcomiei, tată. Dacă omul nu ar avea duhul lăcomiei peste el, n-ar munci omul atât de mult ca să-și agonisească deșertăciunea și nume mare peste deșertăciunea lucrată de el. Nimic nu cunoaște omul după ce atât de mult a scormonit și a învățat. Nimic nu-l ajută pe om învățătura lui, și vreau să scriu sfârșit peste știința omului, și vreau cu tine să lucrez și cu știința Mea în tine, cu cea dată de Mine, nu luată de tine, Israele român, poporul Meu prin care Îmi anunț împărăția. Voi nimici tot ce a făcut omul, și va rămâne tot ce a făcut Dumnezeu. Voi coborî pe Duhul Sfânt, și cu acest foc voi preface în cenușă toată știința omului și toată facerea care vine de la știința omului. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților împărați Constantin și Elena, din 03-06-1995 *** Vine vremea să aibă grâul valoare, căci banii vor lua foc, că numai foc se vinde și se cumpără cu ei și pe ei, numai și numai foc. De aceea te-am rugat cu atâta iubire, cu atâta blândețe, poporul Meu, să iubești sărăcia și puținul din toate, că Mie așa Îmi este plăcut. Tu nici nu știi cum era în încăperea aceea în care Eu am crescut. Nu știi, fiule, și Eu te-am învățat ca să știi și ți-am spus să iubești sărăcia și puținul din toate, că numai așa se pot face minuni cu cel credincios. Cum să poată vedea minunile Mele cel cuprins din toate părțile de minunile lui, de comorile lui, de facerile lui? Un om cuprins din toate laturile de minunile mâinilor lui, acela este din neamul fiilor oamenilor, acela nu strigă cu limba lui numele lui Dumnezeu Cel adevărat, căci Dumnezeul Cel adevărat nu este așa cum înțeleg ei pe Dumnezeu. Numai când omul va lua foc de la bani, numai atunci va vedea omul că banul nu poate fi Dumnezeu. 17


Focul apocaliptic

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a patra a Postului Mare, a sfântului Ioan Scărarul, din 24-03-1996 *** Trec din carte în carte, trec cu sfinții și cu serbare de sfinți, și sfinții stau cu tine la masa cuvântului Meu care se așterne în tine. Sunt cu Ioan, nașul Meu de botez, care boteza cu botezul pocăinței și cu apă, care vestea că după el vine Cel ce botează cu Duhul Sfânt și cu foc. O, fericiți cei botezați de Mine cu Duhul Sfânt, că aceia nu vor fi botezați în botezul cu foc. Cei botezați în Duhul Sfânt, sunt sfinții Mei, sunt fiii Mei cei ocrotiți și fericiți, iar cei botezați cu foc, sunt cei ce vor suferi dureri și foc spre mântuire, sunt cei ce nu știu care este drumul mântuirii, sunt cei care nu știu ce este adevărul ca să-l urmeze, și aceia vor fi mântuiți ca prin foc, prin dureri și suferințe, căci cel ce suferă o isprăvește cu păcatul și vine spre mântuire. Dar cel mai greu va fi pentru cei ce știu calea și nu merg pe ea, că aceia știu, și fac păcat voit împotriva mântuirii lor, al cărei drum îl cunosc și nu-l străbat. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfântului Ioan Botezătorul, din 20-01-1997 *** O, Verginico, l-am învățat pe Israel; l-am învățat să asculte și cum să asculte; l-am învățat, tată, căci cel neînvățat își pierde mintea, măi Verginico. Învață-l și tu, și dă-i îndemn de viață, căci viață înseamnă ascultare, iar neascultare înseamnă moarte. Învață-l să creadă această Scriptură proaspătă, Verginico: ascultarea înseamnă viață, iar neascultarea înseamnă moarte. – O, poporul meu, îmi spune Domnul să-ți dau învățătură. Omul din pricina neascultării a murit. Omul n-a ascultat nici în cer, nici pe pământ, nici în rai, nici în afara raiului. Omului din lume nu-i place vorbirea cu Dumnezeu, nu-i place să asculte de Dumnezeu, căci neascultarea rodește în om neascultare. Fugiți de neascultare, fugiți de cârtire, fugiți de mărirea de sine care îl face pe om să nu primească învățătură spre zidire cerească în el. Mâncați cuvântul lui Dumnezeu și hrăniți-vă cu el, zi și noapte hrăniți-vă cu această hrană unul pe altul, căci cine nu lucrează nu mănâncă și nu crește. Cel ce nu lucrează nu crește, fiilor. Acela rămâne chircit ca pomul fără ploaie și fără soare, ca pomul lipsit de rod, fiilor. Aș dori să ia foc între voi cuvântul acesta care vine la voi, că Domnul așa a spus: «Foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș voi să se aprindă!». O, tot cerul voiește să se încălzească la focul acesta. O, fiilor, fiilor, focul nu arde până nu este aprins. Domnul aruncă focul și dă să-l aprindă între voi ca să Se încălzească cu voi și mulți să se încălzească apoi, căci din focul acesta vor veni cei mulți, fiilor. Dați drumul celor mulți să vină, și să aibă la ce să vină. Faceți foc, căci focul se vede de departe și se adună mulți ca să vadă ce arde în el. Ție, Doamne, mă închin și mă rog: dă-i iubire lui Israel și aprinde focul Tău în mijlocul lui și foc din foc să se aprindă în Israel, Doamne, că Tu ești foc mistuitor, Care arzi pe cele rele și aprinzi pe cele bune care vor rămâne. Amin. – O, Verginico, am venit cu hrană și l-am hrănit pe Israel; l-am hrănit și îl voi hrăni mereu, că inima Mea Îmi arde ca focul pentru Israel cel de azi, pentru poporul Meu de azi. Amin.

18


Focul apocaliptic

O, Israele, inima Îmi arde după tine. Fii, Israele, ca fiica aceea pe care azi o serbez în mijlocul tău. Ea a aprins focul Meu în cetatea ei, și cetatea ei a luat foc din focul Meu, și Eu am intrat în cetatea aceea și M-am încălzit dimpreună cu cei din cetate. Fii ca samarineanca, fiule de azi. Fii ca samarinenii. Astăzi serbez în tine sărbătoare pentru femeia samarineancă și pentru cetatea Samariei. Foc din foc să se aprindă pe pământ, căci foc am venit să arunc pe pământ, și voiesc să se aprindă, dar pe tine te am ca pe un amnar în mâna Mea, poporul Meu de azi. Când o casă ia foc pe pământ, focul se vede și adună pe mulți. O, Israele, casa Mea de azi, Israele român, copilul Meu cel mezin, Israele, mezinul Meu, voiesc, tată, să fii focul Meu aruncat de mâna Mea peste pământ, și să se adune la căldura Mea și a ta toți cei înfrigurați și goi, toți cei fără lumină să vină să ia căldură și lumină și casă. Fiilor din Israel, steluțele Mele cu care luminez în noaptea cea de pe pământ! Voiesc să fac cer pe pământ, iar voi să luminați ca stelele cerului pe pământ, fiilor. O, Verginico, am venit cu hrană și cu foc, ca să-l hrănesc și să-l încălzesc pe Israel, căci inima Mea Îmi arde ca focul pentru poporul Meu de azi, pentru tine, Israele, poporul Meu de azi, samarineanul Meu de azi, poporul Meu iubit întru care Eu binevoiesc și Mă preaslăvesc, poporul Meu, mângâierea Mea în durerea Mea, doctoria Mea în durerea Mea. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea după Paști, a samarinencei, din 25-05-1997 *** Rău e fără cuvântul lui Dumnezeu. Rău este fără om prooroc între oameni. Proorocul lui Dumnezeu este cuvântul lui Dumnezeu care scoate răul la iveală, căci acolo unde se ascunde răul, vine pe văzute mânia lui Dumnezeu, dreptatea cea din cer, foc și pucioasă peste răul cel lucrat de oameni. Cuvântul Meu este cuvântul dreptății, iar cei cu viață mincinoasă se luptă cu cuvântul Meu, se luptă cu Mine, căci cuvântul Meu este foc și pucioasă pentru cei ce nu-L iubesc pe Domnul împlinind legea cea dreaptă a sfințeniei pe pământ. O, sfinților din cer și îngerașilor, lucrați peste grădinița Mea, lucrați peste ea lucrare de cer nou și de pământ nou, și pregătiți slava ei cea văzută. Lucrați din toate laturile și înnoiți puterea grădiniței-iesle a cuvântului Meu. Îngrădiți-o din toate laturile cu focul ceresc al Duhului Sfânt și cu lumina cea care nu înserează, căci Eu, Domnul și Arhiereul ei, îi sunt lumină a ei, și din ea Mă fac lumină peste pământ, Lumină din Lumină Mă fac. Amin. Eu am venit cuvânt din cer pe pământ, și oamenii nu știu ce înseamnă această lucrare. Eu am venit, și nimeni nu M-a așteptat să vin, și tot așa va fi și când voi veni văzut pe norii slavei că a sosit vremea aceea și sunt gata să-Mi las trupul văzut precum este scris în Scripturi, dar nu va mai fi ca acum, căci atunci voi fi ținut cu slava Mea de calea pe care azi o lucrez cu cuvântul Meu, și Mă voi slăvi peste grădinița cuvântului Meu și voi vărsa din gura Mea cuvânt de jale, foc și pucioasă peste gloatele care dorm veghind pentru somnul nevegherii. … Rostesc cuvânt din mijlocul neamului român. Domnul Iisus Hristos Se duce cu cuvânt nou peste toate noroadele de pe pământ. Eu, Domnul, Cel născut din Tatăl mai înainte de veci, și din Fecioară acum două mii de ani, și din România cuvânt acum, la capătul Scripturilor cele pentru 19


Focul apocaliptic

venirea Mea, Eu, Domnul Iisus Hristos, strig peste pământ până la toate marginile: ridicați-vă, voi, neamuri ale pământului din tot neamul oamenilor și veniți spre râul vieții care curge din cer în mijlocul neamului român! Veniți și luați viață, cuvânt de viață sfântă și veșnică! Eu sunt Cuvântul Cel dinaintea venirii trupului Meu pe pământ a doua oară cu oamenii. Ridicați-vă deasupra trupurilor voastre și scăpați din focul mâniei care vine din cer peste toate trupurile care nu au cerul în ele. Cerul înseamnă sfințenie și rai în casa omului, în trupul omului. (Vezi tema: „Cerul scaunul de domnie, pământul - așternut picioarelor - omul îndumnezeit”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) Vă cheamă Domnul la viață dulce, la miere și lapte, la cer nou și la pământ nou peste pământ. Veniți și luați învățătura care vă dă viața cea veșnică! Veniți, că morții înviază și vor învia, iar cei vii se vor schimba întru nestricăciune. Sună glasul celui de al șaptelea înger ca să adune sub slava Mea pe cei aleși prin credință și prin sfințenie și prin hrană aleasă, hrană din cer pentru cer nou și pământ nou peste pământ. Amin, amin, amin. (Vezi tema: „Taina de mântuire a omenirii, taina nestricăciunii”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la șase ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, din 12-12-1997 *** Poporul Meu, să fii bine așezat pentru venirea Mea și să nu contenești să te pregătești, că Eu, Domnul, trebuie când voi veni să te găsesc pregătit potrivit venirii Mele, potrivit sărbătorii zilei cea mare, din pricina căreia «cerurile, luând foc, vor trece cu trosnet, iar stihiile aprinse se vor topi», după cum este scris în Scripturi și în prooroci. Voi, copiii Mei cei de la venirea Mea, să nu ziceți „Unde este făgăduința venirii Lui?“, așa cum zic cei mulți care în chip voit ascund faptul că cerurile erau de demult și că pământul s-a închegat din apă și prin apă, la cuvântul Meu, căci precum prin apă a pierit lumea cea de atunci, așa și oamenii necredincioși de azi vor pieri prin focul zilei judecății lui Dumnezeu, precum este scris în Scripturi. Dar voi bucurați-vă, și iarăși zic, bucurați-vă așteptând și grăbind venirea zilei Mele, zi în care cerurile vor trece cu trosnet și toate stihiile se vor desface arzând, căci pământul și lucrurile de pe el vor arde cu totul, ca să se arate ceruri noi și pământ nou și dreptatea Mea cu ele și cu voi, cei care veți fi cu Mine la venirea Mea. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Buneivestiri, din 07-04-1998 *** O, voi, cei care cântați cântarea învierii Mele, de ce nu vă uitați în Scripturi ca să vedeți ce am spus Eu să facă oamenii credincioși? ca să vedeți ce am spus Eu despre cer și pământ, despre venirea Mea a doua oară pe pământ și despre plata pe care o voi da Eu fiecăruia, după faptă? Voi, cei care stați în numele Meu peste mulțimi, de ce nu iubiți adevărul? De ce nu trăiți adevărul pentru care au murit cu trupul mulți sfinți ca să nu piară viața Mea din om? De ce nu credeți în Scripturi? Voi trebuia să fiți de partea Domnului cerurilor, dar voi cădeți din cer așa cum cad frunzele din pom, peste care calcă toți trecătorii. Vaiul vostru este pregătit de voi, că voi stați în numele adevărului Meu peste gloate. Nu cum stă omul minciunii stați voi, că omul minciunii nu s-a învelit cu haina Mea, ci stă în haina lui, care nu-i poate acoperi minciuna, dar voi v-ați învelit cu haina Mea, ca să nu vi se vadă roadele necredinței și ale fățărniciei voastre. Treziți-vă! Amin. Iar dacă nu vă veți trezi, somnul vostru va lucra și va aduce mânia Mea peste toți necredincioșii, și Eu vă voi cere viața lor din mâna voastră, că ați avut pe Domnul adevăr și L-ați acoperit, și a luat trup minciuna peste pământ, și ați pregătit măcelul Domnului, în loc să pregătiți cina venirii Domnului cu Paști 20


Focul apocaliptic

ceresc și veșnic peste pământ. Ați ajuns să slujiți de silă, pentru bani, ca să vă ștergeți din cartea Mea, dar Eu voi împlini Scriptura venirii Mele pentru cei credincioși și sfinți, chiar dacă sunt puțini aceștia, că Eu n-am avut niciodată mulți când Mi-am lucrat lucrările Mele între cer și pământ. Și veți cădea ca Israel, pe neștire, că iată, Israel nu crede nici azi că Eu nu-i primesc jertfele și slujirile lui, și nu crede că nu mai are pe Dumnezeu. Treziți-vă! Doarme omenirea sub învelișul minciunii și al deșertăciunii, și nu mai este pe pământ om care să se dea de partea adevărului. Voi arde cu foc pământul și toată știința de pe el, dimpreună cu faptele ei, căci toate sunt deșertăciune și goană după moarte. Eu, Domnul Cel înviat dintre morți, vin curând de lângă Tatăl, vin cu plata cea pentru fapte, vin precum M-am și suit, și tot omul își va vedea deșertăciunea științei lui. Ce este știința omului? Ea este lucrarea lui antichrist, care desparte pe Dumnezeu de oameni. Și îi voi face pe cei mândri să se plece la picioarele poporului Meu cel hrănit cu cuvântul venirii Mele. Amin. … Tu, Ierusalime cel din români, Ierusalime micuț și puțin, întărește-te cu iubirea și cu adevărul Meu, că puterea ta este la Mine, și Eu sunt cu tine ca să nu pieri, ca să nu te sperii de plata răului de pe pământ. Tu, poporul Meu, veghează, că vei fi mare între neamuri, și porțile tale se vor deschide larg, ca să îmbrățișezi pe cei ce vor veni la tine din necazul cel mare care va fi slobozit peste pământ, căci îngerii Mei vor aduce la tine pe cei credincioși care au plâns după Mine și pentru Mine, Cel îndurerat. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului, din 19-04-1998 *** Eu, Domnul Iisus Hristos, strig la voi: treziți-vă! Amin. Treziți duhurile voastre, întoarceți Duhul lui Dumnezeu în voi, și trăiți cerește întru venirea Mea. Am așezat pe poporul Meu de azi să țină postul venirii Domnului și să trăiască înaintea Mea ca omul cel dintâi în rai, că Eu vin să le dau viață veșnică celor ce s-au așezat înaintea Mea cu post și cu veghe întru venirea Mea. Tragețivă în părți dinaintea mâniei Mele, căci vin cu foc și cu pucioasă pentru cei ce defaimă numele Meu între neamuri. Trageți-vă sub mantia Mea, ca să vă iert depărtarea voastră de Mine. Veniți spre bucuria care va rămâne pe pământ cu cei plăcuți Mie, că vin să fac cerul sul, și pământul să-l înnoiesc și să-l dau de moștenire veșnică celor ce trăiesc dreptatea Mea pe pământ. Deschideți Scripturile și citiți în ele venirea Mea, care se împlinește curând, curând. Antichrist și îngerii lui sunt pregătiți să înșele toate neamurile cu venirea lui Hristos, venire făcută din minciuna lui antichrist. Timpul s-a făcut sul și nu mai este timp pentru necredință, că vine coasa lui antichrist ca să strângă pentru foc pe toți cei care n-au iubit pe Dumnezeu cu trăirea lor. Extras din Trâmbițarea lui Dumnezeu și a sfintei Virginia peste cetatea Pucioasa și peste cei din casa ei. Sărbătoarea izvorul tămăduirii, din 24-04-1998 *** Vin să înnoiesc cuvântul cel din Scripturi, vin și îl rostesc din nou, ca străjerul care-și anunță cetatea când vede venind sabie din cer peste cetate. «Eu sunt Cel ce botez cu Duhul Sfânt și cu foc, și țin lopata în mâini și Îmi curăț aria, adunând grâul Meu în grânar, iar pleava, în foc». Amin. Așa a grăit Duhul Sfânt prin Botezătorul Ioan despre venirea Mea. Așa grăiește și azi glasul Duhului Sfânt, și Îmi pregătește calea întoarcerii Mele din cer pe pământ. Eu sunt locașul Duhului Sfânt și rostesc cuvânt peste tot neamul omenesc care nu păzește poruncile Mele: cel ce nu păzește poruncile Mele, este pleavă, iar pleava va fi aruncată în foc. Duhul Adevărului a grăit aceasta la începutul și la sfârșitul lucrului Meu peste pământ pentru mântuirea neamului omenesc. 21


Focul apocaliptic

Cine nu Mă iubește pe Mine nu păzește poruncile Mele. Și iată, cine este cel ce Mă iubește? O, neamul omenesc nu Mă iubește! O, ce face neamul omenesc? El calcă peste cuvintele Mele, peste poruncile Mele care dau viață veșnică celor ce le împlinesc pe ele. Viața veșnică plânge fără fii, căci neamul omenesc a călcat peste viața veșnică și nu cinstește pe Dumnezeu și nu-L iubește, și fură și ucide și stă în desfrânare și slujește minciunii, și e lacom după moarte tot neamul omenesc, e lacom după păcat, iar păcatul, moarte este. Păcatul din om pedepsește pe Duhul Sfânt, ca să nu-Și aibă locaș în om, căci Duhul Sfânt, în om Își are locaș, după cum a fost făgăduința Mea. Duhul Sfânt este în omul sfânt, iar omul sfânt iubește pe Dumnezeu. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, din 07-06-1998 *** O, fii ai oamenilor, deschideți porțile să intre Dumnezeu în inimile voastre, în cugetele voastre, în sufletele voastre și în trupurile voastre, ca să credeți în cuvântul Meu cel nou și să scăpați de mânia care vine peste pământ din pricina celor necredincioși. O, fii ai oamenilor, căutați după fiii lui Dumnezeu și învățați de la ei credința în cuvântul lui Dumnezeu. O, fii ai oamenilor, pe vremea lui Noe când Eu strigam din cer peste pământ și le spuneam la oameni că vin să-i pierd pe cei necredincioși, oamenii nu credeau ce spuneam Eu, căci aveau plăcerile lor și Îmi atrăgeau cu ele pe fiii cei credincioși, și stricau credința celor credincioși. Fiii lui Dumnezeu din vremea lui Noe erau atrași de fiicele oamenilor, iar fiicele lui Dumnezeu erau atrase de fiii oamenilor, și s-a stricat seminția celor credincioși, și aceasta a adus potopul peste pământ. În vremea aceasta Eu vin iar cuvânt peste pământ; vin iar, căci așa am promis ucenicilor Mei: «Mă duc să-Mi iau loc în dreapta Tatălui, și vin la voi, ca să vă iau cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi». O, fii ai oamenilor, lăsați-vă atrași de fiii lui Dumnezeu și faceți-vă neamul lui Dumnezeu, căci neamul lui Dumnezeu va avea mântuire și scăpare în ziua când Eu, Domnul, voi veni, și din pricina venirii Mele «cerurile vor lua foc și se vor nimici, și stihiile aprinse se vor desface, iar pământul și lucrurile de pe el vor arde cu totul», precum scrie în Scripturi. O, fii ai oamenilor, am lăsat peste cei credincioși făgăduința că le voi da ceruri noi și pământ nou, și pe cei drepți locuitori pe pământ nou. M-am făcut izvor de cer nou și de pământ nou peste toți cei care vor crede în Dumnezeu împlinind în trupul și în duhul lor voia lui Dumnezeu. O, fii ai oamenilor, lăsați-vă atrași de fiii lui Dumnezeu, ca să vă nașteți din Dumnezeu, din cuvântul care coboară din cer pe pământ ca să cheme pe fiii oamenilor la faptele credinței, că pe vremea lui Noe s-au lăsat fiii lui Dumnezeu atrași de fiii oamenilor, iar Eu am văzut din cer și M-am mâniat, căci în afară de Noe, n-a mai fost om să nu Mă părăsească. O, fii ai oamenilor, cei ce vă păstoresc pe voi n-au grijă de credința voastră, căci credința în Dumnezeu înseamnă viață în Dumnezeu, și n-au grijă de voi cei ce vă păstoresc pe voi, o, fii ai oamenilor. Vin Eu să păstoresc pe cel ce nu voiește să piară. Vin să scol lumea din somnul necredinței, iar cel ce aude, să vină după Mine. Eu sunt cu cei credincioși. Amin. Cel ce aude glasul Meu, să vină să creadă și să învețe credința în Dumnezeu, căci curând, curând cerurile vor trece cu trosnet, iar pământul și lucrurile de pe el vor arde cu totul din pricina zilei venirii Mele, după cum este scris în Scripturi despre venirea Mea. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Rusalii, din 28-06-1998 ***

22


Focul apocaliptic

Până acum, slujitorii lui antichrist erau puși împotriva Scripturii de nou Ierusalim arătat de Mine lui Ioan prin cartea lui, cartea Apocalipsei, și ziceau că nu este pentru ca să se împlinească pe pământ cartea aceasta, fiindcă erau mincinoși și se temeau de adevărul Meu din cartea aceasta. Acum se dă sfânt antichrist, dar nu este sfânt, că este mincinos și cu viața și cu haina și cu lucrarea lui, fiindcă el nu este cu Mine, și este omul cel mincinos care minte că este slujitorul Meu. Slujitorii Mei sunt sfinți și sunt cerești pe pământ, și nu se însoară, și nu se mărită, și nu se dau la mâncări și la băuturi și nu se fățărnicesc, căci sunt sfinți. O, fiilor mici, fiilor din urmă, fiilor sfinți, v-am ales ca să fiți armata Mea pe pământ, căci cu voi e tot cerul de sfinți și de îngeri, iar în față sunt Eu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Iar acum scol pe cineva din mijlocul celor ce-și zic că împlinesc ei Scripturile de nou Ierusalim. Ridic din mijlocul lor foc și ard minciuna lor, căci minciuna lor este fărădelege împotriva Mea, nu este lucrare de nou Ierusalim. Eu sunt lucrarea de nou Ierusalim, și sunt cu voi, nu cu ei, că ei sunt păcătoși, și scris este: «Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși». Ridic efa între pământ și cer și scriu cuvânt împotriva ei și o așez la locul ei, iar în ea se află fărădelegea a tot pământul, fărădelegea care iese la iveală. Amin, amin, amin. Aceasta vă dau să lucrați voi, fiilor unși, și veți lucra, căci foc ridic din mijlocul lor și suflu în el, și el se aprinde, și cu el nimicesc fărădelegea și adevărul minciunii ei. Iată câtă teamă pe antichrist, care până acum se ascundea de venirea Mea, fiindcă e fricos. Acum Mă vede pe Mine cu voi și cu împlinirea cea de nou Ierusalim pentru cei sfinți, și a prins curaj să creadă, și s-a pus, zice el, să împlinească el biserica cea vie, cea de nou Ierusalim pe pământ. Dar biserica cea vie este din sfinți, nu din oamenii veacului acesta, care se folosesc de numele de biserică mâncând și bând, însurându-se și măritându-se și desfrânându-se în fel și chip, căci limba lor și gândurile lor sunt împotriva Mea, și ei disprețuiesc privirea Mea și a slavei Mele, care este cu voi. Înfățișarea lor mărturisește împotriva lor, că ei își vădesc păcatele lor ca Sodoma, în loc să se ascundă, și vai lor, că-și fac rău loruși, după cum spun Scripturile proorocilor Mei: «Eu, Domnul, vin în văpaie, și carele Mele sunt ca o vijelie ca să dezlănțui cu fierbințeală mânia Mea, și certarea Mea cu văpăi de foc. Și voi judeca cu foc și cu sabie pe tot omul, ca să cadă cei mulți, cei fățarnici, de bătaia Mea. Iar faptele lor și gândurile lor vor fi zadarnice, căci Eu, și nu ei, Eu voi fi Cel ce strâng la un loc popoare și limbi, ca să vadă slava Mea, și la acestea le voi da un semn». Voi, fiilor, sunteți semn pe pământ, (Vezi tema: „Semnul Fiului Omului” , - pe my.edocr; Calameo; archive.org; Google Drive; Scribd, n.r.) și voi aduce pe frații voștri, pe cei ce-Mi slujesc Mie, până la lucrarea Mea cu voi, și din ei voi lua și voi așeza pentru Mine lângă voi. Voi face cer nou și pământ nou, și vor rămâne acestea înaintea Mea, și tot așa va rămâne și seminția voastră și numele vostru. Și din lună nouă în lună nouă, și din zi de odihnă în zi de odihnă, vor veni toți și se vor pleca înaintea Mea, iar la ieșirea lor vor vedea zăcând jos trupurile celor ce s-au răzvrătit, și viermele lor cel fără de moarte, și focul lor cel nestins, și toți se vor înfricoșa pentru ei, fiindcă împărăția Mea este cu voi, cei drepți, că Eu am fost și sunt cu voi, și vă dau din Mine, ca să semănați cu Mine. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului. Cuvântul lui Dumnezeu către Daniela Catană, din 14-10-1998 *** Iar tu, țară Românie, ești ieslea cuvântului Meu. Mă nasc în tine cuvânt și îți vestesc nașterea ta din nou, înnoirea ți-o vestesc, căci am pus în țarina ta sămânță la însămânțat, ca să cresc Eu în tine viță nouă, viță de soi, Fiul și Cuvântul Tatălui, Care S-a dat pentru viața lumii. Când a 23


Focul apocaliptic

ieșit pământul din ape la cuvântul Meu, tu ai fost întâia ieșită din ape, țara Mea cea de la sfârșit. Țara începutului și a sfârșitului lucrului Meu ești tu. Eu sunt Alfa și Omega. Așa și tu ești, căci așa ești lucrată, și ești taina Mea prin care am lucrat veacurile, și iată, prin care-Mi întocmesc la sfârșit veacul cel fără de sfârșit. Nu plânge. Eu sunt Făcătorul tău și pot tot ce voiesc. Nu mai plânge. Pământul tău are grai, și cere la Mine înviere, căci am luat din tine pământ cu mâna și l-am făcut om, și ești taina începutului omului pe pământ. Suspină începutul omului, suspină omul cel întâi zidit de mâna Mea din pământul tău. Peste tot, omul suspină, și iată, pământul tău suspină, omul cel întâi zidit suspină. O, nu mai plânge! Am pus în țarina ta sămânță de soi, sămânță din cer, ca să te înnoiesc și să fii sămânța Mea semănată pe pământ, și din tine să iasă înnoirea lumii. Cuvântul Meu te naște din nou, te înnoiește, te crește, te hrănește ca să fii și ca să nu mori. Nu plânge sub apăsare. Curând, curând vei fi curată și frumoasă, că tu ești cea care ești, căci am în tine fii, fii cerești, care te iubesc și te desțelenesc și te seamănă și te udă și te încălzesc cu slava cuvântului Meu, care vine cu Mine din cer peste tine, țara Mea de slavă. Voi lua din tine tot trupul stricat, tot bobul sec și voi crește Eu, și din Mine vor ieși fii născuți de sus și vor fi ai tăi, iar tu vei fi a Mea, căci ești a Mea. Cei ce se fățărnicesc în tine vor fi făcuți de ocară și vor păli în vremea strălucirii tale, și tu vei fi țară sfântă, țară cu fii vii vei fi, și vei dăinui înaintea Mea, și te voi numi pământ nou, și voi veni să fiu în tine pururea, și peste tot voi fi din tine și voi scrie peste tine cer nou și pământ nou, tronul lui Dumnezeu peste pământ și peste om. Nu plânge. Eu sunt Făcătorul tău și pot tot ce voiesc și tot ce grăiesc. Tu ești trupul cuvântului Meu la început și la sfârșit, iar sfinții din cer te așteaptă să te ridici cer nou și pământ nou, și pe ele, dreptatea Mea, dreptatea cea pentru sfinți. Cei păcătoși sunt străini de Mine și de tine, și apasă peste tine, și tu suspini, dar slava Mea este cu tine, și vei ieși peste toate înălțimile, așa cum ai ieșit la început din ape, și vei fi întâia, și vei fi țara sfinților Mei și ai tăi, Noul Ierusalim, steagul popoarelor. Toate popoarele ți-au furat avutul și tainele și darurile, dar furul va da înapoi îndoit, și se va încovoia sub suflarea gurii Mele. Fac foc în tine, ca să arunc în el tot ce este necurat. Atunci cerurile vor pieri cu vuiet mare; stihiile arzând se vor desface, și pământul și toate lucrurile de pe el vor arde cu totul. Ridică-te și așteaptă și zorește venirea zilei Mele și fă-te cer nou și pământ nou în care locuiește dreptatea. Amin, amin, amin. Pacea Mea o dau ție! Am în tine popor ales pentru tine, arvună a Duhului Sfânt peste tine, seminție aleasă, preoție împărătească și cerească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestească în lume bunătățile Celui ce cheamă din întuneric la lumina Sa cea minunată pe toți cei ce vor fi. Toți potrivnicii tăi Mă vor preaslăvi pentru tine în ziua când îi voi cerceta, căci pământul și tot ce e pe el va arde cu totul, iar tu vei străluci sub slava Mea, și vei fi. Scoalăte ca să fii! Amin. Cântă cântarea facerii, căci tu ești întâia, întâia născută la sfârșit, precum la început. Amin. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu și sunt semnul venirii Mele, căci toate prin cuvânt le-am lucrat. Iar tu, Românie, ești cea dintâi, și ești întâia la sfârșit, și vei fi țara sfinților Mei și ai tăi, Noul Ierusalim, steagul Meu de biruință peste popoare, arvuna Duhului Meu Cel Sfânt peste pământ, tronul pe care stă Dumnezeu Cuvântul. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu pentru expoziția de artă: „Azimile“, din 22-12-1998 *** Eu sunt Învățător adevărat, căci sunt din cer venit, și i-am arătat omului să lucreze ca Mine pe pământ. M-am coborât din cer pe pământ și M-am suit de pe pământ în cer, ca să vadă omul și să lucreze și el tot așa. Am fost slujit de îngeri și i-am arătat omului să lucreze tot așa, slujit de 24


Focul apocaliptic

îngeri, așa cum am lucrat Eu. Omul trebuie să se nască din cer, ca și Mine, și trebuie să trăiască pe pământ cum am trăit Eu, și trebuie să se suie la cer cum M-am suit Eu, și să vină la Mine în cer precum Eu vin la el pe pământ, slujit de îngeri, dar omul nu M-a luat Învățător peste el. Iată de ce vin din cer la om. Vin să-l deprind să Mă știe omul de Învățător din cer; vin să-l fac să știe că este cer, și că este Dumnezeu în cer; vin să-i spun că nu numai pământ este, ci este și cer, și că pe pământ locuiește omul, iar în cer este Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul. Amin. Învăț ca un Învățător pe cei mici, și încep învățându-l pe om să se facă mic ca să învețe, căci cei mari nu mai iau de la Dumnezeu învățătură, și și-au luat averea și s-au dus cu ea în iad, în lumea cea fără Dumnezeu pe pământ, și iadul s-a deschis și l-a înghițit pe om, și s-a făcut lumea mormânt pentru omul cel fără Dumnezeu pe pământ, și s-a făcut omul antichrist, iar aceasta înseamnă om fără Dumnezeu, om fără Învățătorul Cel din cer. Antichristul nu lucrează împotriva Mea, că nu poate, fiindcă Eu sunt Dumnezeu în cer și pe pământ. El lucrează împotriva lui, el își sapă prăpastia lui, că el este pe pământ și este neputincios pentru el și pentru tot omul, căci este în întuneric, fiindcă lumina lui este minciună, nu lumină. Curând, curând lumina cea făcută de el se va stinge de însăși mâna lui. Când el se va sui ca să vină din cer, așa cum zice el că va face, atunci îngerul Meu va lua foc din focul slavei Mele și îl va arunca pe pământ, și va lua foc lumina cea făcută de mâna omului antichrist. Atunci va înceta tot lucrul făcăturilor omului și se va stinge înțelepciunea cea strânsă de om, și omul va zice că n-o mai vede și că n-o mai știe, fiindcă ea a fost făcătură, nu înțelepciune, făcătură mai înțeleaptă ca omul, mai harnică decât omul, așa cum a făcut-o omul cel semeț. Eu am lucrat înțelepciune din cuvânt, nu din fier, nu din păcură, nu din aur și argint, nu din minciună. Când am făcut cerul și pământul, din cuvânt le-am făcut, dar când l-am făcut pe om, l-am făcut cu cuvântul, și apoi mâna Mea a împlinit cuvântul cel dumnezeiesc, și apoi Duhul Meu a suflat peste pământ, și pământul s-a făcut om cu suflet viu. Omul însă a făcut fier cu suflet viu, spre moartea sufletului său, căci scris este: «I s-a dat duh să grăiască icoana; i s-a dat să insufle duh chipului fiarei ca să grăiască, că a zis celor de pe pământ să facă fiarei chip». Omului nu-i mai trebuie înger. Cei mai trebuie lui înger? Îngerul lui este televizorul, este calculatorul, este farfuria căreia îi zice OZN, nu înger. Iată, toate se vor opri la trâmbița Mea cea de apoi, care este îngerul Meu, cel de al șaptelea înger care sună. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii înfricoșatei judecăți, din 1402-1999 *** Grăiesc vouă, fiilor din grădină; vouă, și poporului Meu cel mic. Îmi pun pecetea Mea pe fruntea voastră. Mă aplec până la voi și vă sărut fruntea cu gura Mea, cu cuvântul Meu, ca să rămână pecetea Mea pe frunțile voastre, și cu ea să aduc moartea omului mincinos care minte asupra lui Dumnezeu. Vă însemnez căsuțele cu pecetea Mea, a viului Dumnezeu, și vă însemnez frunțile, căci îngerul Meu, curând, curând sună ca să moară cei vii, și să învieze cei morți; să moară cei vii care n-au pe Dumnezeu, și să învieze cei morți care au pe Dumnezeu. La început când ați venit la Mine, am pus pecetea Mea pe fruntea voastră și v-am sărutat fruntea ca să pecetluiesc Eu pecetea îngerului Meu peste voi, și ca să se teamă satana de voi, să se teamă antichristul, care se închină chipului fiarei. (Vezi tema: „Învierea morților”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) Îngerul Meu a surpat pe satana de la început și până azi. Îngerul Meu este lumina Mea cea mai dinaintea luminii. El a fost cel ce M-a acoperit pe Mine când eram înaintemergătorul poporului 25


Focul apocaliptic

Israel, în chip de stâlp de foc și în chip de nor acoperindu-Mi poporul. Îngerul Meu a scris cu focul lui poruncile Mele de pe muntele Sinai când cuvântul Meu grăia peste Moise. Îngerul Meu s-a făcut foc care a biruit focul omului și i-a scos nevătămați pe cei din cuptorul cu foc. Îngerul Meu l-a purtat pe Avacum spre Daniel când flămânzise în groapa cu lei. Îngerul Meu s-a așezat înaintea lui Valaam ca să-l oprească să-Mi blesteme poporul. Pe Petru, apostolul Meu, l-a scos din lanțuri și din temniță îngerul Meu, îngerul Domnului, trâmbița cea din urmă. Încă și încă grăiesc vouă despre această taină care se cheamă îngerul Domnului. Îngerul acestei lucrări care a fost și care este cu voi, este îngerul Meu, îngerul Domnului. Îngerul lui Verginica a fost și este îngerul Meu, îngerul Domnului. Îngerul acestei grădini, și al vostru, este îngerul Domnului, voievodul și arhanghelul Mihail. Amin, amin, amin. El este îngerul Meu, care a lucrat pentru Israel, înecând pe egipteni, învingând pe cananeeni, întărind pe Moise și pe Aaron și pe Iosua și pe David și pe Mine, Domnul; Domnul Cel slujit de îngeri. El este îngerul Meu, care a lucrat pentru voi scoțându-vă din lume și învingând lumea din voi și întărindu-vă pentru Mine, pentru Domnul. Fiilor, încă o taină grăiesc vouă: îngerul Meu vă va acoperi pe voi când pentru lume va suna judecata, și pentru morți, învierea. Vă veți uita și nu veți mai vedea lumea, și nici lumea pe voi, lumea care va alerga după voi. (Vezi tema: „Înfricoșata Judecată”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) Eu însă vă voi acoperi pe voi cu îngerul Meu, așa cum el Mă acoperă pe Mine, Domnul. Când Mi-am început lucrarea prin Verginica, am spus așa: «Când va lua pământul foc, credincioșii Mei nu vor arde. Când totul se va dărâma, ei vor rămâne, că au pe frunțile lor pecetea Mea și sărutarea Mea, căci credincioșii sunt de partea Mea și nu părăsesc calea Mea cu ei, căci au cu ei pe îngerul Meu». Amin. Fiilor, fiți vrednici de paza îngerului Meu. Când au vrut cei mari de peste România să vă piardă pe voi pentru că erați ai Mei (16 decembrie 1989, n.r.), îngerul Meu s-a băgat între ei și voi și i-a pierdut pe ei, iar pe voi v-a izbăvit, și nu se numește nici revoluție, nici lovitură de stat ceea ce a fost atunci prin vărsare de sânge, ci se numește lucrarea îngerului Meu pentru ocrotirea voastră. Fiți vrednici de paza îngerului Meu, fiilor, căci lucrarea cuvântului Meu are de înger pe îngerul Meu, Mihail arhanghelul, voievodul oștirilor cerești, care a rostit cuvântul Meu peste firea îngerilor care se semețiseră împotriva Mea, zicând oștirilor cerești: «Să stăm bine și cu frică și cu luareaminte!». Amin. Fiilor, luați aminte la tainele pe care vi le aduc. Eu am fost slujit de înger și i-am arătat omului să lucreze tot așa, slujit de îngeri. Îngerul Meu va lua foc din focul slavei Mele și îl va arunca pe pământ și va lua foc lumina cea făcută de mâna omului cel fără Dumnezeu, și atunci va înceta tot lucrul făcăturilor omului, și se va stinge înțelepciunea cea din om ieșită și omul n-o va mai vedea, fiindcă ea a fost făcătura omului, nu înțelepciune. Toate se vor opri la trâmbița cea de apoi, care este îngerul Meu, cel de al șaptelea înger care va suna. Pecetluiesc pecetea îngerului Meu peste voi. Cuvântul Meu întărește peste voi pe îngerul Domnului. Lucrați lucrare îngerească și slujiți-Mi Mie cu ea, că v-am dat de lucru pentru Mine. Iar pentru omul minciunii, antichristul, așa grăiesc: îl voi arunca pe pământ, căci se va sui pe cer ca să vină în locul Meu și să-și zică „rege“ și să-și zică „hristos“. Îl voi arunca pe pământ și va fi zdrobit, el și îngerii lui, el și slujitorii lui. Iar Eu vin curând însoțit de îngerul Meu, precum M-am suit la Tatăl. Vin să fac dreptate sfinților, care-Mi zic mereu: „Când, Doamne?“. O, un pic, un picuț încă, 26


Focul apocaliptic

și vin. Curând, curând vin, căci sunt gata și vin, și îngerul Meu merge înaintea Mea, căci vin. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Întâmpinării Domnului, din 15-02-1999 *** Am venit cuvânt nou peste pământ, ca să-Mi fac fii, fii născuți prin cuvânt spre ascultarea credinței. Oamenii care s-au făcut învățători peste oameni pentru Dumnezeu, aceia ascund lumina sub obroc, căci lumina este sfințenia care luminează din om, fiindcă omul sfânt este casa Mea, dar cei mari care s-au așezat peste casa Mea, suflă în lumina casei Mele, lovesc în sfinții Mei, care-Mi sunt biserică Mie pe pământ. Nu vrea omul cel înțelept să aibă înțelepciune sfântă, că omul înțelept iubește păcatul și se tăvălește în el și se murdărește în el, ca și copilul care-și face nevoia pe el, de îl șterge mama lui apoi, și îl spală de murdărie. Așa se murdărește omul în păcate, și vine apoi la Mine să-l șterg de murdăria lui și să-l spăl și să-l tot spăl. O, s-a înțesat pământul de murdăria păcatelor omului, și trebuie ars cu foc pământul; trebuie, ca să-l fac curat și să-l fac nou ca pe un nou-născut. Și voi lucra prin cuvânt și prin foc, căci foc am venit să arunc pe pământ. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea sfinților patruzeci de mucenici din Sevasta, din 22-03-1999 *** Amin, amin rostesc din cer peste grădina cuvântului Meu, pe care Eu am întocmit-o dintru începutul cerului și al pământului, ca să fie atunci și acum, și să însemne Alfa și Omega, Dumnezeu la început și la sfârșit, căci după cum am început pământul la început, tot așa și la sfârșit, tot de aici încep și cu pământul cel nou, care iese din mare și se înfățișează înaintea Mea nou. Încet, încet, pământul cel nou se întinde și iese din marea lumii, căci marea este lumea care a luat sub stăpânire pământul, precum întunericul cuprindea totul la începutul cel dintâi, căci scris este în Scripturi: «Pământul era fără chip și pustiu, și întuneric era deasupra adâncului, iar Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor». Deschideți cuvântului Meu, fiilor purtători de Dumnezeu între cer și pământ, căci îngerii din cer nu lucrează peste pământ fără om, fără trup de om locaș al lucrului lui Dumnezeu săvârșit prin îngeri, după cum este scris: «El face pe îngerii Săi duhuri, și pe slugile Sale, pară de foc». Fac din voi pară de foc peste pământ. Voi sunteți focul cu care Eu, Domnul, pârjolesc pământul peste tot, căci lucrul vostru cu Mine este foc, și cu el ajung de la o margine la alta a cerurilor și lucrez cu cuvântul Meu cer nou și pământ nou. Chiar dacă omul nu împlinește legea cuvântului Meu, cuvântul Meu este, și se numește judecător peste omul pentru care am rostit și rostesc din veac și până în veac cuvântul, căci lumea a fost și este judecată de la început și până la sfârșit prin cuvântul Meu cel dintre început și sfârșit. Amin, amin, amin. Tot lucrul se lămurește în foc, căci «Domnul face din îngerii Săi duhuri, și din slugile Sale, pară de foc». Fac din voi pară de foc peste pământ, fiilor din grădina cuvântului Meu. Lucrul vostru cu Mine este foc. Lucrul Meu cu voi este foc curățitor. Cuvântul Meu cel coborât din cer până la voi, foc este. Cuvântul vostru cel ieșit prin Mine din gura voastră, este foc și adevăr, că am făcut din voi slujitori pentru împlinirea cuvântului Meu peste pământ. Amin. Las la voi învățătură pentru toți cei care s-au dat Mie ca să fie apoi cu voi în lucrul Meu. Învățați-i mereu, învățați-i să nu fie lacomi, să nu fie singuri în gând și în cuvânt și în faptă. Învățați-i să nu fie pofticioși, căci pofta este faptă care-l rușinează pe om. Învățați-i să nu-și agonisească singuri, fără 27


Focul apocaliptic

Mine și fără voi. Învățați-i să nu aibă nimic decât ce le dau Eu și voi, și să nu-și ia singuri de la Mine și de la voi, ca să nu fie pedeapsă pentru faptă, ci să fie binecuvântare pentru supunere, căci varga este pentru cel nebun. Învățați-i pe cei ce vin să se dăruiască Mie. Învățați-i ce este dăruirea omului care se dăruiește pe sine lui Dumnezeu. Vreau să Mă uit la ei cu plăcere cerească. Plăcerea cerească trage la cei cerești. Vreau să nu vă apese, vreau să nu vă supere, vreau să nu vă îngreuieze lucrul vostru cu Mine, ci mai degrabă să vă sprijine cu frățească iubire, cu nefățarnică dăruire, că lucrul cel pentru venirea Mea e greu de tot, fiindcă n-am ajutor de pe pământ, iar voi sunteți pe pământ, fiilor. Am spus vouă pildă din cer despre sfântul care avea ucenici în vremea lui pe pământ și care se ocupa de ucenicii lui îndeaproape căutându-le la gânduri, la fapte, la iubire, la lepădarea de sine a ucenicilor. Vreau de la voi să faceți rod viu din cei adăugați grijilor voastre, că am nevoie de fii vii, măi copilași roditori de suflete vii. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a cuvioasei Maria Egipteanca, din 28-03-1999 *** Fiilor, înviază morții la glasul cuvântului Meu. Numai cei semeți nu vor să învieze, dar vor sta aceștia vrând-nevrând înaintea Mea și se vor topi ca ceara, că Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, și vin cu putere multă și cu mărire multă, precum este scris în Scripturile venirii Mele a doua oară din cer pe pământ, căci pământul este așternutul picioarelor Mele. Amin. În zadar zice omul că Mi-a luat pământul de sub picioare. Curând, curând tot omul va vedea că e neputincios, și Mă va primi vrând-nevrând, pentru că Eu vin, și sunt îmbrăcat în haina judecății. Amin. Dar pe voi, fii ai venirii Mele, v-am învățat mereu să vă feriți de judecata Mea făcând voia Mea înaintea Mea. Faceți milostenie multă, cât puteți de multă, că milostenia este candelă cu untdelemn, candelă aprinsă. Dați-Mă pe Mine în dar la tot omul care întinde mâna după hrană din cer. Dați-Mă și la cel ce se rușinează cu Mine și nu întinde mâna decât pe furiș. Dați milostenie pe Dumnezeu la toți cei care nu vor hrana cea din cer, căci Eu, Domnul, le dau pâinea cea amară a îngrijorării la cei nepăsători de suflet. Îi fac pe toți să se îngrijoreze la auzul cuvântului Meu, și se va aprinde foc de jur împrejur și va amenința pământul cu foc și cu judecată, dar țara Mea cu ieslea Mea în ea va fi tronul cuvântului Meu, din care curge cuvânt de foc mistuitor și curățitor peste om și peste pământ. Dați milostenie pe Dumnezeu, fiilor vestitori ai venirii Mele. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu întru venirea lui Hristos, Fiul Tatălui, și Mă împart prin voi venire a Mea peste tot omul. Sun din trâmbiță. Cuvântul este trâmbița, iar Mihail, îngerul Meu, este îngerul darului Meu peste voi. Să ajungă cuvântul Meu de la o margine la alta a cerurilor și să ardă fărădelegea de pe pământ, căci fac cer nou și pământ nou, și om nou și drept între cer și pământ, iar semeția va cădea în adânc. Amin. Vin cu vremea cea bună și veșnică pentru voi, vin cu vreme slăvită peste voi, fiilor, și se vor purta după voi împărați și regi, că la voi și cu voi va fi puterea Mea cea multă și slava Mea cea multă, și se vor tângui toți cei care nu v-au iubit pe voi din pricina Mea, și se vor jeli toți bogații care nu L-au miluit pe Dumnezeu, căci venirea Mea a strigat la ei, dar ei s-au ascuns sub bogățiile lor și s-au tras din calea Mea. Iată, scris este: «Vor zidi case și nu le vor locui; vor cumpăra țarini și nu le vor stăpâni; vor sădi vii și nu vor mânca din rodul lor». Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Buneivestiri, din 07-04-1999 *** 28


Focul apocaliptic

Cuvântul Meu este luat de mulți, dar omul nu se încălzește de la unul la altul și nu face faptă de pocăință ca să poată trece apoi la faptele credinței și ale iubirii de Dumnezeu. Omul aude și nu împlinește, și se face auzitor, și se răcește de la o coborâre a Mea la alta. Eu însă întețesc tot mai mult cuvântul Meu la voi, copii purtători de Dumnezeu, și Mă încălzesc peste voi de la o coborâre la alta, și cobor mereu și Mă înfierbânt ca focul, din strigăt în strigăt, de deasupra voastră. Să ia omul și să priceapă fapta bună pentru Dumnezeu, iar dacă va rămâne rece și tot ca el, Eu îi voi cere socoteală pentru orice cuvânt auzit din gura Mea. El va zice că își va astupa urechile ca să nu Mă mai audă, ca să nu mai știe ce vine de la Mine peste om, căci vine de la Mine râu de cuvânt peste pământ, dar omul care se întoarce de la Mine și se duce iar în sine, acela va fi blestemat de faptele sale, căci scris este: «Cele din urmă se vor face de șapte ori mai rele decât cele dintâi ale omului cel fără Dumnezeu». Eu Mă voi înteți în cuvânt tot mai mult peste om. Eu Mă voi încălzi tot mai mult în cuvânt, și Mă voi înfierbânta ca focul, iar dacă omul nu va trece la fapta pocăinței ca să-l găsească venirea Mea în faptele credinței, Mă voi înfierbânta până voi fierbe, și voi da pe deasupra ca la potop, și voi prinde pe tot omul necredincios sub faptele sale cele fără Dumnezeu, sub focul mâniei Mele. Iată cum vin pe pământ, și omul stă în voile lui când vin, ca în vremea lui Noe, dar Eu vin, și voi zădărnici toată știința omului, toată osteneala lui. Vin să Mă slăvesc peste România cu cuvântul, căci pământul ia foc de la cuvântul Meu din România. Ea este calea Mea din cer pe pământ a doua oară. În ea am fii prin care lucrez între cer și pământ faptele credinței sfinte, căci credința lor este sfântă, și lucrez prin ea venirea Mea. Iată, așa vin pe pământ și găsesc pe tot omul în voile lui, slujind unul altuia, și nu Mie, că e plin pământul de creștini numai cu numele, și nu Mă cunosc aceia ca să-i pot și Eu cunoaște când vin să Mi-i cunosc pe ai Mei și să-i așez apoi moștenitori ai cerului cel nou și ai pământului cel nou. Mă port de la o margine la alta și arunc ca sămânța cuvântul venirii Mele, iar voi, umpleți-vă pumnișorii de sămânța cea de la Mine, că foc este cuvântul Meu, și din foc, foc iese. Umpleți-vă pumnișorii de foc și aruncați-l pe pământ, fiilor împărțitori din partea Mea. Foc și pucioasă este cuvântul Meu pentru cei ce nu vor cu Dumnezeu, iar pentru voi este miere și lapte, este împlinirea făgăduințelor Mele peste voi, Ierusalim nou în cer și pe pământ, unirea cerului cu pământul în praznic de nou Ierusalim înaintea Mea. Amin. Eu Mă voi încălzi tot mai mult în cuvânt și Mă voi înfierbânta ca focul și voi birui peste tot pe unde voia omului biruiește încă voia Mea, peste tot pe unde omul este împărat, și voi spune: Omule, Eu sunt! Eu, și grădina Mea de pe pământ, din care Eu suflu peste tine foc, cuvânt de foc, ca să te lămuresc prin foc, căci aurul în foc se lămurește. Amin. Mă încălzesc în cuvânt peste voi, o, oamenilor de pe pământ. Curând, curând vin, și cu sfinții vin, și cu viața veacului ce va să fie. Vin cu cei ce au murit întru Hristos, precum scrie în Scripturi că vin. Iată, vin și vă găsesc în voile voastre și în faptele voastre, iar pe cei ce Mă iubesc îi găsesc în voile Mele și în faptele credinței sfinte. Mi-am făcut grădină de întâlnire, unde Eu Mă întâlnesc în cuvânt cu ucenicii Mei din cer și de pe pământ, unde se întâlnește cerul cu pământul, unde se întâlnește omul cu Dumnezeu, și Dumnezeu cu omul, și să-l mângâi pe cel credincios și adevărat, și să-l trezesc pe cel nepăsător și fățarnic, care stă liniștit în duhul lui, făcând bine omului cel asemenea lui. Grăiesc din mijlocul ucenicilor Mei cei de atunci și cei de acum și Mă dau omului izvor de învățătură, pâine și haină pentru suflet și pentru trup, sămânța cuvântului Meu din cer peste pământ. Ard de dorul venirii Mele; ard și Eu, ard și sfinții Mei de dor. Ard ca focul cel mistuitor, și așa vin, căci omul nu Mă așteaptă să vin. Eu nu vin cum vrea omul să vin, și vin cum este scris să vin. Cine este cel ce știe ce este și cum este venirea Mea? Cine este? Să vină să-Mi 29


Focul apocaliptic

spună dacă știe, că iată, Eu vin și îi spun cum vin. Curând, curând vin, și cu sfinții vin, cu cei ce au murit întru Hristos vin, căci plata lor este venirea Mea cu ei și cu viața veacului ce va să fie. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din duminica a treia după Paști, a mironosițelor, din 2504-1999 *** Omul semeț și-a pierdut mintea ca Lucifer, și Eu îl scot la iveală ca pe untdelemnul care se ridică deasupra apei. El singur se ridică, și este arătat cu degetul de toți cei care mai au cumințenie de minte și de inimă. Eu nu grăiesc ca omul care amețește în cuvinte. Eu grăiesc ca să înțeleagă omul cel umilit cu inima, iar cel semeț în duhul lui să se mire și să piară prin răutatea lui, căci fiecare om viază sau piere prin faptele și prin cuvintele lui. Eu însă Îmi întețesc cuvântul Meu peste voi, fiilor din grădină, că de aceea v-am făcut începătură a făpturilor Mele, așa cum este scris în Scripturi despre cei născuți de sus, la cuvântul Meu, care naște om nou din om vechi, om duhovnicesc din om firesc, om după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Omul care se dă stăpân peste pământ și peste om și-a pierdut mintea și arde în focul lui însuși și sare ca scânteia care se ridică din foc, dar scânteia care sare se stinge apoi, și nimic nu rămâne din ea. Eu însă nu Mă voi stinge în veci, și Mă fac foc care mistuie pe toți cei care suflă peste Mine ca să Mă stingă. Suflarea omului se stinge, dar suflarea Mea este vie în veacul veacului, și suflă, și se face cuvânt peste pământ, și se face foc care rușinează pe împărați și pe argați și pe toți cei care s-au pus stăpâni peste pământ și peste om. Mi-e duhul foc, și dau drumul urgiei la care Mă împinge omul care se luptă să-Mi oprească cursul râului vieții, cuvântul Meu pe care-l vărs Eu peste voi ca ploaia peste semănătura care răsare după ce a fost de Mine semănată. Omul care se dă mai deștept decât Mine, să deschidă Scripturile, așa i-am spus; să deschidă, și să se uite bine în ele dacă le deschide, și să vadă că Eu așa am grăit pe pământ în toată vremea lucrului Meu cel dat Mie de Tatăl peste om. Așa am grăit, așa cum grăiesc azi peste voi, copii împărțitori de Dumnezeu. Eu cu omul am de lucru, nu cu Mine Însumi, nu pentru Mine Însumi, și nu voi sta în cer, așa cum vrea omul care stă semeț pe pământ. Voi sta pe pământ cuvânt care arde ca focul, și voi mistui împotrivirea celor ce Mă vor în cer, și nu pe pământ. În cer Mă vrea omul semeț, că dacă sunt pe pământ, îi încurc lucrul lui, dar Eu fac lucrul pe care Tatăl Mi l-a dat să-l fac, și îl fac pentru că scrie în Scripturi să-l fac. Toată Scriptura trebuie s-o împlinesc, și cea de până la coborârea Mea trup pe pământ, și cea de până la venirea Mea din nou cu sfinții și cu veacul cel nou și veșnic, pe care-l am de la Tatăl ca să-l dau celor ce voiesc să fie cu Mine în veci, în viața veacului ce va să fie. Amin. Voi da spre rușine groaznică pe toți cei care se luptă împotriva luminii, căci sunt fiii întunericului veacului acesta, așa cum au fost Anna și Caiafa și Irod și Pilat și toți cei îngâmfați care erau una cu ei, împotriva Mea și a ucenicilor Mei, care s-au ridicat prin credință și au rămas de partea Mea. Mi-e duhul foc, și aduc mânie peste fiii veacului acesta, aduc prin cei semeți care șiau pus nădejdile lor în lucrul mâinilor lor, făcături omenești, care pier prin întrebuințarea lor. Fiilor, de câte ori se va ridica omul cel îngâmfat împotriva cuvântului Meu de la voi și împotriva voastră, Eu, Domnul, voi da drumul pic cu pic la mânia care merge înaintea venirii Mele ca să-Mi curețe calea de cei necredincioși. Fiilor, uitați-vă la semnele care aduc dureri și la care le dau drumul odată cu mâna omului necredincios, care-și mânuiește armele împotriva voastră. Mi30


Focul apocaliptic

e duhul foc, și îl arunc peste pământ, ca să cert cu el pe cei îngâmfați care nu se pleacă cu umilință înaintea strigătului Meu, care cheamă pe tot omul la pocăință și la umilință. Nu vă temeți. Eu sunt cu voi, iar Lucifer va fi păstrat pentru focul mâniei Mele, ca și cel de la început, care s-a ridicat cu semeție peste Mine, iar Eu îl păstrez în lanțuri pentru ziua mâniei Mele. Lanțuri de foc pregătesc pentru cei ce nu se umilesc ca să Mă știe de Dumnezeu, căci sunt cuvânt, și acesta este numele Meu: Cuvântul. Amin, amin, amin. Stați cuminți, și lăsați câinii să latre. Câinele din lanț latră, că Eu, Domnul, am legat câinii ca să vă apăr, fiilor, și să stați înaintea Mea ca să-Mi lucrez venirea și cuvântul venirii Mele. Puțin, puțin, și veți fi căutați ca aurul cel mai de preț, dar nu veți fi găsiți de cei ce au iubit aurul, și veți fi găsiți de cei ce au crezut așteptând venirea Mea. Puțin, puțin, și mulți Mă vor găsi cu voi și se vor pleca înaintea cuvântului Meu, care s-a făcut sul și carte la voi, fiindcă Eu am cuvântat, iar voi ați dat ființă cărții, și s-a făcut cerul sul de carte, precum este scris în Scripturi. Bucurați-vă că vedeți acestea toate întâmplându-se. Bucurați-vă voi, căci cei ce nu sunt adevărați cu inima și cu fapta, se tem și se ascund de voi și fug de voi ca de satana, de parcă ei sunt ai Mei, și voi ai lui satana. Dar cu ce fapte să Mă capete ei ca să Mă aibă cu ei? Ei fug de voi de teama luminii, fiilor, căci lumina le învederează pe toate, și ei sunt murdari de tot și peste tot: și pe față, și pe inimă, și pe haină, și pe mâini, și pe duh, și Îmi murdăresc pământul și cerul și Mă rușinez cu ei înaintea îngerilor și a sfinților și înaintea Tatălui Meu, că Tatăl știe că Eu am murit pentru viața omului credincios și umilit, dar omul nu M-a iubit, că s-a iubit pe sine, și Eu sunt cu mâinile goale la Tatăl. Dar vă am pe voi începătură a făpturilor Mele, și veți fi căutați și veți naște și veți umple cerul și pământul, și veți fi împărăția cerurilor pe pământ. Puțin, puțin, și se va arăta cerul pe pământ și va vedea satana că sunt cu voi și că am fost cu voi și că voi ați fost cu Mine și nu v-a cunoscut nici pe voi, și nici pe Mine cu voi. Fiți cuminți, și lăsați câinii să latre, că ei vestesc vrând-nevrând venirea Mea și locul Meu de la voi, vestesc să se audă. Fiilor, toate sfârșitu-s-au. Eu sunt cu voi început nou. Fiți precauți, și fiți vii și treji. Fiți pe plăcerea Mea. Fiți ochi și urechi, că Mi-e duhul foc, și prin voi îl vărs peste pământ cuvânt, și împlinesc tot cuvântul Meu, că sunt venit cuvânt pentru vremea împlinirilor cu care vin. Vin, și nu voi sta în cer, și nu voi tăcea, pentru că vin. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mare mucenic Gheorghe, din 06-05-1999 *** Omul, de la început nu M-a ascultat; de la început s-a făcut împotrivitorul Meu și s-a rupt din Mine. De atunci am lucrat în fel și chip ca să-i dau omului pocăință, ca să-l fac să Mă caute și să Mă aștepte și să Mă dorească din nou peste el prin ascultarea lui de Dumnezeu, dar omul nu sa mai așezat să Mă asculte. Eu însă l-am tot strigat, până ce am venit Eu Însumi să Mă întâlnesc cu omul, dar omul nu M-a cunoscut că Eu sunt, și M-a luat și M-a dus pe dealul Căpățânii și M-a bătut în cuie pe cruce, ca pe cel mincinos care se face pe sine Dumnezeu. O, mai bine s-ar fi bătut el pe cruce, dar el e orb și nu vede nimic și e încuiat în neștiință și nu știe. I-am spus însă prin prooroci, ca să știe de la ei; i-am spus omului că vin de la Tatăl ca să-l răscumpăr din sine și să-l așez întru Mine. El însă n-a voit, și M-a luat și M-a bătut în cuie pe cruce când am venit, și apoi Eu am dat prețul vieții omului prin moartea Mea și am dat să-l înviez cu învierea Mea. N-a voit nici așa omul. Nu s-a întors omul la Mine. Nu s-a așezat omul să trăiască viața cea veșnică. Acum Mi-am așezat pe pământ tronul judecății, și Mă vărs din el cu cuvântul care curăță și arăt omului lucrarea dreptății. Cuvântul Meu este râul de foc care curăță pe om cu iubirea lui, cu căldura lui, cu văpaia lui care spală pe om până la os, până la cele dinăuntru ale omului. 31


Focul apocaliptic

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Paști, a sfântului apostol Toma, din 07-05-2000 *** Am privit de deasupra, fiilor lucrători. Am strâns pe cei din sătuțul acesta pe lângă voi și le-am aruncat mană din cer, ca să se aplece și să mănânce din cer, și M-am uitat la voi cum le deschideați gurița ca să le dați și ca să prindă gust pentru cele ce sunt cu voi din cer. Am pus în voi mila Mea de om și v-am umplut de iubire și de cuvânt, iar Eu am stat în voi și am lucrat ca să înviorăm pe om pentru iubirea cea din cer, căci cele de pe pământ îl despart de Mine pe om, și omul se duce de la Mine. Mi-e tare milă de om, fiilor scumpi. Vin inimi de departe până la izvor și beau din apa cea vie, iar cei ce sunt aproape de izvor stau într-ale lor și nu se curăță prin izvorul acesta care curge la voi din cer. Eu iubesc acest sătuț, că e sătuțul cuvântului Meu, și voiesc pe toți să-i deștept și să-i fac să asculte de la Mine, și să scutur și să mătur și să spăl și să netezesc pe cele rele din ei și să le dau din viața Mea și să-i îndemn pentru cele veșnice. Voi tot așa să voiți, fiilor din grădina Mea, căci cuvântul cu care vin Eu la voi mătură și scutură și spală și netezește, că Eu vreau să spăl pământul cu cuvântul acesta și să-l înnoiesc prin cuvânt, prin focul cuvântului Duhului Sfânt, dacă voiește și omul, iar dacă omul nu voiește așa, voi curăți pământul ca pe Sodoma și Gomora, și apoi îl dau celor ce Mă iubesc și Mă voiesc să vin. Iar acum, la sfârșit, îl strig cu foc pe om și îi zic: omule, o, omule, scoală-te din odihna ta și așează-te în odihna Mea, că M-ai obosit amar, și Mă scutur de oboseală și Mă scol și te întreb de odihna Mea. O, ce ai făcut, omule? O, până când, omule? Răspunde-Mi! Până când? A venit vremea să-Mi dai acest răspuns, căci îngerii plâng amar pentru depărtarea ta de Dumnezeu, iar pământul geme sub greutatea ta, și tu ești mai greu decât pământul, și geme pământul și Mă roagă să-l scutur și să-l mătur și să-l spăl și să-l netezesc pentru vremea cea mare, pentru ziua cea mare a izbăvirii lui și a fiilor lui Dumnezeu, căci pământul a așteptat pe fiii lui Dumnezeu, după cum era scris în Scripturi să fie, și iată, este și s-a adeverit Scriptura fiilor lui Dumnezeu pe pământ între oameni. Iar Eu cu glas de tunet Mă port de la margini la margini și strig în lung și în lat pe omul de pe pământ și îi aduc vestea împărăției cerurilor, care vine din cer pe pământ pentru împlinirea Scripturii de cer nou și de pământ nou pe pământ, și îi aduc omului de veste împlinirea Scripturii descoperirii fiilor lui Dumnezeu. Amin. Eu sunt Cel ce am luat dintre oameni și Mi-am făcut fii și i-am pregătit cu cuvântul și i-am făcut sfinți cu viața și cu credința și cu fapta și cu iubirea și i-am numit fiii lui Dumnezeu în mijlocul fiilor oamenilor și le-am dat pe brațe cartea judecății făpturii, căci cu ei o scriu pe pământ, și o așez înaintea oamenilor spre judecată, căci Eu acum două mii de ani spre judecată am venit în lumea aceasta, ca să-i fac să vadă pe cei ce nu văd, și să le arăt întunericul lor la cei care zic că văd. Și tot așa lucrez și azi, și tot așa vin și azi la cei ce văd, ca să-i fac de rușine pe cei ce nu văd, dar se fălesc că văd. Dar cel ce vede, Mă vede și pe Mine, și vede și venirea Mea, căci la acela Eu vin și Îmi fac casă la el și cinez cu el și Mă arăt lui, după cum Eu am făgăduit prin Scripturile Mele cele de acum două mii de ani. Și iată, vin cu cuvântul și cu focul, ca să curățesc cu ele, iar tu, omule, vei alege. Eu voiesc să-ți fac bine cu cuvântul prin credința ta în venirea Mea cuvânt pe pământ, pentru pregătirea ta cea pentru venirea Mea, pentru hăinuța ta cea de la Mine, omule, iar dacă tu voiești să nu-ți fac Eu bine cu cuvântul Meu care vine spre tine din Mine, atunci tu vei iubi focul în care stai, și el se va aprinde peste tine și te va zdrobi, că e vremea judecății făpturii. Amin. 32


Focul apocaliptic

… O, omule, ia-ți solzii de pe ochi și vezi venirea Mea, și ia-ți solzii de pe urechi și auzi strigarea Mea cu care ies înaintea ta cu fiii Tatălui Meu, cu fiii cuvântului Meu, cu fiii lui Dumnezeu, omule pribeag. Mă port după tine cu ei, ca să Mă iei de la ei, că Eu Mă dau lor pentru tine, iar tu să Mă iei de la ei, că Eu vin cu cuvântul și cu focul, și tu vei alege ce vei lua. Ia cuvântul, și te gătește prin învățătura cuvântului Meu. Nu lua focul, căci focul va fi pentru toți cei păcătoși care nu vor lăsa păcatul cel sortit pentru foc. Ia, omule, din cer, că vin cu raiul pe pământ, și am și venit, și am și așezat pe pământ legea raiului cu fiii lui Dumnezeu. Iar dacă Mă vei auzi, fii atent apoi, că în rai nu se face păcat. În rai se mănâncă mâncare de rai, așa cum l-am învățat Eu în rai pe omul cel întâi zidit. Eu când l-am așezat pe om în rai, nimic nu i-am spus decât ce să mănânce și ce să nu mănânce ca să fie viu și ca să nu moară. Să știi tu, omule, că toate cele din cer sunt sau cad din om prin mâncare, căci trupul omului este templu ori pentru Dumnezeu, ori pentru diavolul. Să știi tu, omule, că viața moare în om prin mâncare, iar viața este sfințenia care trăiește în veci. Să știi tu, omule, că păcatul se trezește în om prin mâncare, căci omul este trup, nu este duh. O, dacă omul ar fi voit să mănânce ce i-am spus Eu la început să mănânce, omul n-ar fi păcătuit, omul n-ar fi murit prin mâncare și prin neascultare de legea raiului, dar acum am adus pe pământ legea raiului, și vin mereu cu ea ca s-o desăvârșesc, și vreau să nu mai fie omul carne și sânge, căci acestea nu moștenesc nestricăciunea, nu moștenesc raiul și sfințenia raiului. Când Adam s-a făcut carne și sânge prin poftă, atunci a pierdut nestricăciunea, căci Eu i-am zis: «Dacă vei mânca din ce nu este de mâncat, vei muri negreșit, vei pierde nestricăciunea trupului tău și îți vei pierde trupul». Iată, omule scump, pentru ce-ți piere trupul și se duce în pământ. Trupul care mănâncă altceva decât i-am spus Eu omului întâi zidit să mănânce, se pierde și nu mai este, dar sufletul trupului strigă la Mine, strigă din pământ la Mine sângele omului, și omul nu se înspăimântă că Eu îi cer sângele din mâna lui, îi cer viața, îi cer cont pentru viața lui, și nu poate omul fugi de acest răspuns, și va intra la suferință omul. Chiar și trupurile din pământ, care așteaptă învierea lor, vor învia, unele spre viață veșnică, fiindcă au iubit-o și au lucrat-o așteptând, iar altele spre osândă veșnică, fiindcă au lucrat-o pe ea în viața trupului. Îți spun, omule scump, nu mai fă păcat, nu mai fi neputincios în fața păcatului. Ia din Duhul Meu, ia din puterea Mea, ia de la fiii lui Dumnezeu, că i-am pus între Mine și tine. Ia și vino în viața cea de rai, că pe pământ nimic, nimic nu va mai rămâne decât raiul, omule. Îți spun așa cum i-am spus lui Adam: mănâncă din rai, dar nu mânca de pe pământ, și mănâncă cu ascultare de pe pământ. Mănâncă ce ți-am spus Eu, și să începi cu moartea păcatului din tine. O, nu mai bea nimic decât ce ți-am făcut Eu pentru ca să bei, că Eu din pământ nu izvorăsc ce bei tu. Eu i-am dat lui Israel apă ca să bea. O, nu mai fuma, că aceasta este iadul și chinurile iadului pe pământ cu oamenii. O, nu te mai desfrâna, ci curățește-te de pofta trupului care se face iad și foc de iad în trupul omului. O, nu mai mânca, omule, carne! O, nu mai mânca! Ajunge, omule! Te-ai făcut mormântul atâtor vietăți cu suflet viu în ele. Ajunge! Ajunge, omule! În țara Mea de nuntă nu vei mai fi dacă nu asculți această poruncă, fiindcă în România nu se va mai face ucidere, că Eu am spus: «Omule, să nu ucizi», și am spus: «Omule, să nu fii desfrânat», și am spus: «Să iubești pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul, din tot sufletul și din toată dragostea ta, omule». Și dacă nici azi nu auzi ce ți-am spus Eu, și dacă vei tot lua de la om și nu de la Mine spre viața ta, în curând Mă vei vedea și Mă vei auzi când voi spune celor răi: «Mergeți, voi, cei blestemați, în focul cel nestins din voi, la plata cea după fapte, unde este plânsul și scrâșnirea dinților, că voi n-ați auzit pe Dumnezeu și n-ați voit viața și ați trăit morți față de Mine». Iată vremea judecății, iar Eu îl strig pe om de la moarte la viață, de la iad la rai, la ziua nunții cea veșnică, cu mireasa Mea cea din români, că întru ea Eu binevoiesc. Amin, amin, amin. 33


Focul apocaliptic

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Sărbătoarea Creștinătății Românești, ziua a treia, din 28-08-2000 *** O, fiilor care Mă primiți la voi cu venirea Mea cea de după două mii de ani! O, copii deștepți care știți ce înseamnă să fie omul cu Dumnezeu! Cel ce dă să vină spre Mine și spre voi și nu-și lasă păcatele, acela nu vine spre pocăință, și este pui de viperă, iar păcatul pe care nu-l leapădă este semn pe fruntea lui, și este fără de roada pocăinței. Să nu mai spună omul că iubește împărăția cerurilor sau că vine spre ea sau că va scăpa de foc. Omul cheamă focul pe pământ, nu Mă cheamă pe Mine. Omul stă cu pipa în gură și își cheamă cu gura lui focul peste el. Nu Eu, ci omul cheamă focul peste pământ. Copii și tineri și bătrâni stau cu focul în gură și îl cheamă, așa cum oamenii loviți pe neștire de potop în vremea lui Noe stăteau cu vas de apă în mână și beau mereu din el, chemând peste ei apa potopului, așa cum fumătorii de azi cheamă focul peste pământ. Arde în ei dorul de foc și îl iau în gură cu dor, și ei nu știu ce aduc peste pământ, căci omul de azi nu mai are minte, și are altceva. Are dorință, și cu ea își hrănește mintea, și apoi își face dorința și nu mai are teamă, căci s-a întunecat. Taina pocăinței este greu de pătruns de omul care dă să vină la Mine. O, ce greoi te-ai făcut, omule, dar fără pocăință de faptele cele moarte nu poți pătrunde taina venirii Mele cu împărăția cerurilor la tine ca să te ascund în ea de mânia ce va să vină peste lume, omule. Și-a pregătit lumea mânie mare, foc și pucioasă, căci ea lucrează faptele diavolului, faptele întunericului. Se furișează om de om când săvârșește păcatul, dar că-l văd Eu și îngerii Mei, nu se mai gândește omul. Se furișează și de Mine apoi, de vreme ce nu vine spre pocăință omul, iar când Eu vin cu plăgi peste pământ pentru păcatele omului, dă omul să fugă spre scăparea cea de la Mine, dar vine ca puiul de viperă, cu veninul în el, nu vine cu pocăință, nu vine spre umilință pentru pocăință. Umilința este portița care deschide pocăinței ca să intre în om și curat să facă în om pentru împărăția cerurilor, căci Ioan așa a spus la oameni: «Pocăiți-vă, că vine împărăția cerurilor, și este aproape, și este la ușă, și orice pom care nu face roade bune se taie și se aruncă în foc». Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul, din 11-09-2000 *** O, nu vor putea purta oamenii venirea Mea, că ea va fi cu slavă mare, și omul nu este pregătit de Mine pentru ea. (Vezi „Slava Domnului”, - pe my.edocr; Calameo; Scribd; Archive.org; Google Drive, n.r.) Iată, nu se lasă omul pregătit pentru venirea Mea, și ea va fi cu slavă și va arde ca un cuptor, căci scris este: «Iată, vine ziua care va arde ca un cuptor». Atunci Eu Îmi voi schimba fața, căci omul Mă va vedea în slavă și se va înspăimânta, că scris este: «Vor plânge neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului viind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă, ca să adune pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi ale pământului». Amin. (Vezi tema: „Precum S-a suit, așa și vine, cu norii vine”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; archive; Scribd, n.r.) O, cum să fac Eu mai înainte de venirea Mea care va arde ca un cuptor în cer și pe pământ, cum să fac, oare, cum să fac să-l pot pregăti pe om pentru slava acelei zile? Ea vine curând, curând. Cum să-l fac pe om să învețe să audă de la Mine așa cum auziți voi, așa cum ascultați voi de cele ce auziți de la Mine? Să-l schimb pe om la față și la inimă înaintea Mea cum să fac? Să-l fac pe om să nu mai ia de la el sau de la om, și să ia de la Mine cum să fac, oare? Să 34


Focul apocaliptic

trăiască omul de la Mine și de la cuvântul Meu și de la lucrarea Mea cu omul, o, cum aș putea să las peste om această schimbare ca să Mă pot uita la fața lui, și el la fața Mea așa cum ne-am văzut unii pe alții Eu și ucenicii Mei în ziua în care Eu Mi-am descoperit slava în ochii lor pe munte și când ei i-au văzut pe cei din cer în dreapta și în stânga Mea? Iată, vine ziua care va arde ca un cuptor și va mistui totul, și omul nu vrea să audă de la Mine ca să-l fac pe el pentru ziua aceea. Omul trebuie să fie asemenea Mie în ziua aceea ca să nu se topească în ea. La această lucrare a omului nou lucrez Eu cu voi, copii ai slavei Domnului. Mă slăvesc cu voi peste pământ cu zile de slavă cerească, fiilor, cu sărbători cerești și dulci pe pământ, ca să-l deprind pe om pic cu pic cu slava Mea, și să-i cer apoi mai mult dacă vrea să poată, și să-i pregătesc pic cu pic pe cei aleși ai Mei din cele patru vânturi ale pământului, că vine ziua care va arde ca un cuptor. Vreau să-i învăț pe ai Mei s-o poată purta, căci slava ei arde. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la față a Domnului, din 19-082001 *** O, atâta mângâiere cobor în grădinile Mele și te îmbiu spre ele, omule! Vino să-Mi auzi glasul care umblă prin grădină ca să te mângâie pe tine, cel ce vii la izvor. Vino! Și să știi cum să vii. Uită-te la fiii cuvântului Meu și învață cum să vii, și să iubești să vii așa, și abia să mai poți sub așteptare după ce Eu sun pentru ca să te adun apoi și să-ți dau, că Eu vreau să ai, omule. Ceea ce poți avea cu adevărat este numai ce-ți dau Eu. Eu pot să-ți dau viață, omule. Viață fără moarte pot să-ți dau. Ți-am dovedit că pot. Dacă nu crezi, încearcă-Mă, și Eu îți voi arăta că pot. Dacă Ilie, proorocul Meu, n-a voit să moară, n-a murit. Dacă Enoh n-a voit să moară, n-a murit. Dacă Eu n-am voit ca Ioan să moară, n-a murit Ioan. O, și dacă ai ști câți n-au murit! Și nu uita de Scriptura care scrie că un popor va fi cu trupul când Eu voi veni văzut, și Eu îl voi ridica pe norii venirii Mele și voi sta cu el în văzduh, și atunci Îmi voi face curat pe pământ, că am făcut pământul să-Mi fie așternut pentru Mine și pentru om. Cerul Îmi este scaun, și pământul, așternut, numai să poată omul să înțeleagă și să vadă adevărul acesta. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Creștinătății Românești, ziua a doua, din 26-08-2001 *** O, copii iubiți, o, fiilor, o, fiilor scumpi, iubirea dintre voi și Mine, dintre Mine și voi, aceasta va face venirea Mea pe pământ ca să-Mi sfârșesc lucrarea și să Mi-o pecetluiesc, și să vă dau apoi bucuria cea de veci. Pe voi vă privesc și vă așteaptă îngerii și sfinții, care așteaptă venirea Mea pe pământ. Tot cerul sfânt așteaptă iubirea voastră cea arzândă pentru Mine și pentru ei. Toată oastea cerească se uită la voi și după voi ca să rostiți ultimul cuvânt: „Vino, Doamne!“, cuvânt care să ia foc între pământ și cer. Să iasă din voi focul venirii Mele, asta așteaptă oastea cerească, copii așteptați ca să fiți și ca să grăiți și ca să rostiți venirea Mea, ziua Mea cea mai slăvită între zilele venirii Mele la voi, ziua pe care o va vedea cerul și tot pământul, așa cum este scris despre ea. Vă așteaptă Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, vă așteaptă îngerii și sfinții să rostiți ultimul „Vino, Doamne!“. Vă așteaptă morții să rostiți ultima strigare, fiilor de azi, copii de la venirea Mea. Și cei de pe pământ vă așteaptă, chiar dacă ei nu știu, chiar dacă voi nu știți. Eu voi lucra tot mai cu dor, tot mai cu foc, și voi căuta să vă aprind în rugăciune și în cuvânt, dar prin bucurii și nu prin apăsări, că Eu așa voiesc, și așa și voi să voiți. Faceți-vă bucurii sfinte din părtășia Mea cu voi, din părtășia voastră cu Mine, și pliniți vremea venirii Mele, vremea bucuriilor fără de sfârșit care așteaptă la ușă ca să fie peste voi, cei ce chemați pe Domnul să vină. Întețiți semnele 35


Focul apocaliptic

Noului Ierusalim peste pământ, și din ele să izvorască minuni care să cheme pe oameni la Mine și la venirea Mea la voi. Dați foc iubirii și aruncați peste pământ focul acesta, căci scris este: «Dumnezeu este foc mistuitor!». Amin. O, fiilor, fiți focul la care să se încălzească venirea Mea. Fiți iubirea care va aduce pe pământ pe Domnul, Care vine la voi. Fiți dorul în care să se mistuie ultimii Mei pași spre voi pentru ziua veciei, și aduceți Domnului rugăciune pentru ziua venirii Lui desăvârșit cu vecia pe pământ, ca să se împlinească proorocia vieții veșnice pe care Eu am promis-o cu atâta dor și am sortit-o omului, numai să creadă omul în cuvântul Meu cel rostit atunci și acum. O, vino, poporul Meu, tot mai mult spre venirea Mea! Cu orice clipă vino, și nu Mă lăsa fără chemarea ta ca să vin. O, poporul Meu, să nu stai fără lucru, fiule. Și din nou îți spun, și iarăși să auzi din gura Mea: să nu stai fără lucru, poporul Meu. Întețește acest foc, căci lucrul este bucurie, și nu altceva este bucurie. Chivernisește-te bine în lucru, că iată ce-ți spun: Tatăl Meu lucrează, și Eu lucrez, și tu lucrezi, și așa să fie, căci lucrul este bucuria Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, și a ta, bucuria ta cea de la Dumnezeu, cea cu Dumnezeu, poporul Meu. Învață-te zi cu zi și ține lanț lucrul. Învață-te să-ți fie hrană vie rugăciunea și să simți saț după ea. Masă pentru suflet să-ți fie ea, viața ta în Mine să-ți fie ea, căci cu ce altceva poate avea omul viață în Mine dacă nu cu părtășia lui cea deplină prin rugăciune și prin dor cu Mine și prin dragoste cu Mine? Sunt tot un foc, ca să vă fac foc din foc și să-l arunc peste pământ ca să-l înnoiesc prin foc. Să ard lumea și să o nasc din foc și să fac din voi născători de om nou, de lume nouă, și să-i dau cer nou și pământ nou lumii noi, și să vă am pe voi începătură, precum Eu sunt. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica sfinților părinți de la Niceea, din 28-102001 *** … Iar tu, mamă copilă, mamă a Mea și copilă a Tatălui Meu și al tău, învață din Mine pe fiii veacului acesta ca să audă ei ce este împărăția acestui veac și ce este împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Amin, amin, amin. – E zi de creștere a credinței cerești peste poporul Tău de nou Ierusalim, Fiule al Tatălui, și copilul meu. Omul cel zidit de mâna Ta din pământ la început, nu a fost copil, și de aceea nici nu a știut să asculte când l-ai învățat ce să facă după ce l-ai făcut. Eu însă am fost copilă și am avut ascultare, căci așa este copilul, iar Tu ai zis oamenilor că dacă nu vor fi ca pruncii, nu vor intra în veacul învierii unde toți sunt la fel cu îngerii, Fiule Doamne. Tu ești Cel ce l-ai făcut pe omul cel dintâi, și nu l-ai făcut copil, ci om împlinit. Iar el dacă s-a văzut împlinit și nu copil, s-a așezat mai mare ca Tine și nu Te-a ascultat, fiindcă nu Te vedea. … Sărbătoarea mea de azi vă învață să fiți copii atât cât voiește Dumnezeu, căci cel ce nu face așa, acela cade în prăpastia veacului acesta și se unește cu lumea ei. Fiți copii și așa să creșteți, și cu dor după cer să stați, căci Fiul meu când S-a mărturisit pe Sine înainte să-Și pună viața Sa pentru om, El a spus așa: «Foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș voi să se aprindă acum!». Amin, amin, amin. – O, mamă a dragostei Mele pentru omul umilit cu duhul, dor am venit să așez în om, și apoi să-l aprind, că am venit să-l fac pe om mireasă a Mea, mamă copilă, iar taina miresei este dorul după Mirele ei și duhul răbdării prin care omul nu cade din viață, mamă. Dor am venit să 36


Focul apocaliptic

arunc pe pământ și să-l aprind în om, ca să zică omul: „Vino, Doamne!“. Eu sunt Mirele Care vine, și cel ce aude glasul Meu, să zică: „Vino, Doamne!“, precum duhul și mireasa zic: „Vino!“. M-am așezat cu sărbătoare de cuvânt peste tine, poporul Meu mireasă. Mireasa are dor, are foc, și este foc care așteaptă pe Mirele ei. Cel ce nu înțelege Scriptura pe care am spus-o Eu: «Foc am venit să arunc pe pământ, și să se aprindă», acela are acum deslușită taina aceasta, și e păcat să nu-L iubească omul pe Dumnezeu și să iubească lumea după ce a auzit cuvântul care spune: «Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume, căci dacă cineva iubește lumea, iubirea Tatălui nu este întru el, pentru că tot ce este în lume, pofta trupului și a ochilor și trufia vieții, nu sunt decât din lume», și e păcat să nu-L iubească omul pe Dumnezeu și să iubească lumea și pe cele din ea. O, stați în duhul sărbătorilor cerești, copii ai Ierusalimului, și aprindeți în voi dorul după Mine, ca să vin, fiilor, că dor am venit să așez în voi, iar dorul crește numai când este aprins, precum nimic nu se mistuie fără să nu ia foc. Nu uitați să fiți copii, căci Eu am spus că a copiilor este împărăția cerurilor. Stați în duhul proorociei, căci din el puteți să spuneți: „Vino, Doamne!“. Numai duhul și mireasa zic: „Vino!“, iar trupul nu zice așa lui Dumnezeu. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică, din 04-12-2003 *** O, fiule plăpând și durut, îți mângâi în taină duhul îndurerat, iar cei ce te disprețuiesc nu vor fi uitați de dreptatea Mea, căci Eu te iubesc cu mare iubire, și te păzesc cu mulțimi de îngeri și de sfinți, și te măresc în cer, și te măresc pe pământ în toate inimile care iubesc izvorul cuvântului Meu de aici și în toți cei care te privesc, sorbindu-ți ființa cea plină de har și de duh iubitor de oameni prin dreptatea Mea, fiule durut ca și Dumnezeu pentru om.(Irineu, n.r.) Iată, îți dau darul răbdării sfinților, și îi voi face pe toți să știe că te-am iubit și că te iubesc și că te voi iubi pentru că te-am avut martor al Meu în vremea cea tainică a așezării noii împărății pe pământ și pe care o voi slăvi și o voi da celor cu duhul umilit și cu față sfântă, lucrată de umilința inimii, fiule ars de dor. Duhul Meu cuprinde în taină duhul tău, și te îndemn să strigi, înlăcrimat cum ești, la Mine, să te izbăvesc de cei necredincioși, oameni ai slavei deșarte, care n-au nimic în Mine, de vreme ce de la om și-au luat și își iau rang și slavă, căci Eu pe cei trufași și neascultători nu-i cunosc. Cu mare dorire te doresc mare cu harul și cu adevărul Meu peste pământ, și pun îngerii Mei să-ți curețe aria, ca să aduni tu apoi grâul în jitnițe, iar pleava să o arunci în foc nestins, căci Eu și nu tu vei face aceasta; Eu prin tine și nu tu. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la doisprezece ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, din 13-12-2003 *** Vai vouă, celor ce învățați pe cei ce ascultă de voi să nu asculte de Mine și îi învățați să nu creadă în cuvântul Meu de azi, care este râul vieții ca să bea din el neamurile pământului spre tămăduirea lor, precum este scris în Scripturi să fie! Și iată, cuvântul Meu care s-a făcut râul vieții în mijlocul României vă va judeca pe voi, cei care nu-i îndemnați pe oameni să bea din el și să se lase de fărădelegi și să iubească Scriptura de ceruri noi și de pământ nou în care locuiește dreptatea și fiii ei. Vai vouă, celor ce sunteți arhierei și preoți și căpetenii și care nu beți ca să credeți în această milă și să mâncați mană din cer și să aveți din cer și nu de pe pământ înțelepciune, și să aveți ascultare de Dumnezeu și credință prin ea, și apoi dragostea de Dumnezeu 37


Focul apocaliptic

și înțelepciunea ei și frumusețea cea dintâi, frumusețea lui Dumnezeu în om! Vai și oamenilor care se tem de voi, care ascultă de voi împotriva cuvântului Meu de ieri și de azi, împotriva Mea și împotriva lor, și apoi toate acestea se vor întoarce împotriva voastră, și vor alerga oamenii la voi ca să-i acoperiți, ca să-i scăpați de cele ce au să vină peste lume, și voi nu veți putea nimic atunci, și veți fi rușinați, și veți fi judecați de acest cuvânt care v-a învățat și v-a strigat, și voi n-ați vrut să fiți ai Mei, și s-a împlinit cu voi Scriptura care spune: «Au orbit ochii lor și au împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii și să nu înțeleagă cu inima și ca nu cumva să se întoarcă, și Eu să-i vindec». Iată, nu vă este dat să credeți, căci credința nu este a tuturor, ci este numai a acelora care ascultă de cuvântul lui Dumnezeu împlinindu-l pe el, și de aceea Eu, Domnul, voi pedepsi prin cuvântul acesta care învinuiește pe cei ce nu cred, și voi vărsa curând, curând cupa peste cei necredincioși și peste toată zădărnicia trudei lor de pe pământ, căci pe pământ și-au strâns și nu în cer, și voi face să se mistuie pământul de sub ei, cu tot ce e pe el, căci așa este scris în Scripturi. Iar cei ce cred așteaptă răbdând ceruri noi și pământ nou și dreptatea care va dăinui în acestea, căci scris este că «Dumnezeu nu va lipsi de bunătăți pe cei ce umblă întru nerăutate». Amin. Dar omul care își uită păcatele ca să le tot poată face, acela în zadar se tot arată înțelept în numele Meu și se crede așa, dar înțelepciunea lui va fi vădită, căci aurul numai în topitoare se vădește dacă este. Amin. Iar tu, Ierusalime al cuvântului Meu, nădăjduiește în Domnul Dumnezeul tău, Domnul Cel adevărat, Care S-a dovedit înviat prin răstignire, Domnul, Care este mântuirea ta și slava ta și ajutorul tău, căci scris este: «Nădăjduiți în El toată adunarea poporului; deschideți înaintea Lui inimile voastre». Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, din 04-042004 *** Am proorocit prin lucrarea acestui cuvânt că pentru necredința și neumilința și nepocăința și neîmpărțirea cuvântului Meu ieșit din gura Mea și pe care-l dau bisericii din lume și slujitorilor ei, că aceștia vor arde cu locașurile lor cu tot, cu foc trimis din cer, căci au fost reci și și-au văzut de ale lor și au nesocotit împlinirea cuvântului Meu. O, ei în zadar zidesc ca să strângă lumea în locașurile lor, că acei strânși ai lor nu sunt turma Mea, așa cum nici Israel n-a voit să fie, iar cine credeau între iudei în numele Meu, erau dați afară din sinagogi. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului, din 11-04-2004 *** Eu sunt Dumnezeu mare și stau pe heruvimi. Nori și negură Mă împresoară. Dreptatea și judecata cea dreaptă sunt temeliile cele tari ale tronului slavei Mele. Din Mine iese foc și curăță calea înaintea Mea, iar fulgerele Mele brăzdează lumea și o luminează, și pământul vede și se cutremură de spaimă în fața Stăpânului a tot pământul. Amin. Slava Mea este ca focul, și cu ea Mam lăsat văzut de ucenicul cel credincios al proorocului Meu Ilie. Car de foc M-am făcut în ochii lui, și cu slava Mea l-am învăluit pe învățătorul lui și l-am luat pe el în cele ce nu se văd, l-am luat cu carul cel de foc al slavei Mele, căci din Mine iese foc și merge înaintea Mea și Îmi curăță mergerea de toți vrăjmașii din văzduh și de pe pământ și din adânc atunci când fulgerele slavei Mele taie văzduhul și luminează lumea, și tremură pământul de fața Mea, căci sunt Stăpânul a tot ce e pe el. Amin. (Vezi tema: „Ca fulgerul care iese de la răsărit, așa este venirea Domnului”, - pe my.edocr; Calameo; Google Drive; Scribd, n.r.) 38


Focul apocaliptic

Focul slavei Mele nu este foc care arde ca focul cel de pe pământ, care se mistuie pe sine când arde. Slava Mea este foc care luminează și înțelepțește și supune lumea și pe împărații ei, căci «Dumnezeu este foc mistuitor», după cum este scris. De două mii de ani focul slavei Mele se face har de Duh Sfânt peste omul cel credincios care umblă după Mine, care trăiește în Mine, și fericit sunt Eu în omul în care trăiesc și din care luminez cu slava și cu fapta slavei cuvântului Meu, căci Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit în cei ce au văzut mărirea Mea ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Amin. O, de două mii de ani Mă fac har și adevăr în cel în care Mă sălășluiesc și Mă slăvesc între oameni ca să-Mi fac sfinți pe pământ prin lucrul slavei Mele cea de peste om. Focul slavei Mele nu se mistuie, ci se slăvește înaintea omului prin lucrarea harului, așa cum în zilele lui Moise rugul sub care Eu Mă ascundeam cu glasul Meu nu se mistuia de focul de peste el când Eu grăiam lui Moise, iar pe piatră se scria cu foc cuvântul gurii Mele, ca să rămână el pe pământ poruncă de viață veșnică și plină de har. Amin. … Slava Mea este ca focul. Cuvântul Meu de peste voi este foc, fiilor. Mâncați-l mai mult decât pe pâine, și veți simți în voi arsura Mea, jalea Mea, și vă va durea în voi durerea Mea și veți înmulți în voi harul Meu, viața care doare în om, și veți căuta vindecarea Mea. Amin. Eu am venit să arunc foc pe pământ, și el să se aprindă. Eu v-am făcut pe voi unșii Mei din zilele acestea ca să am pe pământ lucru din cer. Cereți cu foc, cu inimi de foc, cereți mângâierea Mea în om. Lucrați cu duhul și cu puterea lui Ilie proorocul, și binecuvântată să vă fie credința, și de la Mine să fie ea în voi, și prin ea Eu să-Mi împlinesc tot ce am de săvârșit pentru împărăție de cer pe pământ. Tot ce v-am spus să lucrați nu lăsați neîmplinit, iar ceea ce nu v-am spus Eu, voi să nu lucrați, fiilor, căci pe pământ e ca pe pământ, și în cer e ca în cer, iar voi să nu faceți pe pământ voia omului, ci să faceți voia Mea. Amin. Dacă vă uitați pe pământ peste o casă mare când vine peste ea întrebare dacă a lucrat ea după legea cea de pe pământ, atunci mai-marii casei dacă nu au răspuns bun pentru toată împlinirea, ei dau daruri la cei ce întreabă despre împlinirea legii, și aceia îi păsuiesc pe ei, căci așa e pe pământ. Iată, pe pământ e ca pe pământ, iar în cer e ca în cer, unde dreptatea și judecata cea dreaptă sunt temeliile cele tari ale scaunului Meu, și din gura Mea iese foc care curăță calea Mea înaintea Mea ca să fie ca în cer pe pământ. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie, din 02-08-2004 *** O, poporul Meu, Mă așez din nou cu sărbătoare pentru mama Mea Fecioara în mijlocul tău și te rog să nu uiți cuvântul vieții, învățătura pe care am pus-o Noi peste tine în ziua de serbare a mamei Mele cea plină de milă pentru lucrarea Mea, pentru truda Mea de azi cu care Mă lupt, ajutat cu tot cerul de sfinți și de îngeri, să am un popor credincios și să nu-l strivească pe el cele ce au să vină peste pământ pentru păcatele de pe el, și să aibă poporul Meu acoperământ darul Meu, căci simbria păcatului este moartea, iar darul lui Dumnezeu este viață veșnică întru Mine, Domnul vieții, precum este scris în Scripturi. O, poporul Meu, nu pot prea mult să te călăuzesc azi, că îi am plăpânzi pe cei prin care Eu vin până la tine ca să nu mori tu fără hrana Mea, dar îți amintesc să nu uiți învățătura Mea, dragostea și bunurile ei care se fac Duh Sfânt în om, căci scris este: «Roadele Duhului sunt: dragostea, bunătatea, cumpătarea, răbdarea, blândețea, pacea, îndelunga răbdare, credincioșia, înfrânarea, curăția și toate câte înseamnă Duhul Sfânt lucrător în om, iar împotriva unora ca acestea nu este lege», ci este Dumnezeu cu chipul și cu asemănarea Sa în om și lângă om. Amin.

39


Focul apocaliptic

O, poporul Meu, toate cele ce sunt roade ale Duhului îl vădesc pe om dacă este el după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Cel ce crede în această lucrare de cuvânt, acela este vădit cu credința sau cu necredința sau cu necredincioșia lui prin roadele Duhului, care-l probează pe om, poporul Meu. Când am fost cu dulce sărbătoare așternută în grădina întâlnirii pentru sărbătoarea nașterii mamei Mele Fecioara, am spus că vine în grabă, vine în curând clipa ca fiecare om de pe pământ să rămână în ceea ce va fi găsit, și voiesc să-ți amintesc, poporul Meu, să te lași probat de roadele Duhului ca să te așezi apoi bine în ele, și voiesc să-ți amintesc de văpaia cuptorului în care cei trei tineri curați la inimă prin pocăința lor pentru tot neamul lor au fost scăpați din foc, căci Eu le-am trimis pe îngerul Meu, care s-a arătat preamărit și prealuminat cu chipul și asemănarea Mea și a suflat în văpaie răcoare ca să-i ocrotească de foc pe cei pedepsiți de împăratul cel necredincios din vremea lor. Așa voiesc Eu să-i ocrotesc pe cei ce se lasă în mâna Mea, pe cei ce Mă lasă pe Mine să stau în ei cu roadele Duhului și să-i adun spre scăpare și să-i ridic spre ocrotire când pământul va primi pe el botezul cu foc ca să-l curăț de păcatul omului așa cum am curățat de negustori templul când am pus mâna pe bici și i-am scos pe ei de pe loc închinat lui Dumnezeu, ca să nu fie batjocorit de diavoli locul cunoscut al Domnului între toate cele de pe pământ. Și le-am spus pentru paza lor cea tare, cea de la Mine, le-am spus ucenicilor Mei: «Feriți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia», căci ea este lucrarea lor, aluatul lor. Le-am spus așa ca să-i deprind din zi în zi mai mult cu loc larg în ei pentru roadele Duhului și să-i păzesc pe ei ai Mei, mărturisitori ai Mei și prooroci ai Duhului Sfânt. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului, din 1410-2004 *** Binecuvintez cu Duhul Meu Cel mângâietor pe cei ce vă iubesc pe voi pentru că sunteți a Mei. Îndemnați-i cu dulcea inimă din voi, copii lucrători și împărțitori de Dumnezeu, îndemnați-i pe cei ce vă iubesc și vă ocrotesc pentru lucrul vostru cu Mine nestingherit de greutăți peste el, să aibă jertfă curată, să aibă inimă curată înaintea Mea și în ei, căci cei cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu cu ei cum îi va smulge din foc, cum Își va aduce aminte de ei în vremi de încercări a celor credincioși pe pământ, și ca pe tinerii din cuptorul de foc îi voi ocroti pe ei prin îngerul Meu cel de foc, și care răcorește toată văpaia de pe pământ acolo unde am Eu ocrotitori de ai Mei, căci cei ce Mă primesc pe Mine prin voi, aceia plată de prooroc vor primi, plată ca pentru cei credincioși lui Dumnezeu. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, din 08-11-2004 *** Mă mângâie mama Mea aici, pe pământul întoarcerii Mele cu duhul și cu cuvântul între oameni, și Îmi grăiește și îi grăiesc înaintea neamurilor de pe pământ. Amin, amin, amin. – O, Fiule copil al Tatălui și al meu și al celor ce Te cunosc și Te cresc cu dor și cu iubire în ei! Eu stau cu mâinile întinse deasupra pământului român ca să-l ocrotesc pentru Tine și pentru cei ce s-au făcut ai Tăi în mijlocul lui. Taina lui e cât șapte mii de ani. Taina lui stă acoperită, căci așa este lucrarea tainelor Tale și așa lucrează ea spre descoperirea ei. Dar omul s-a așezat prea mare pe pământ și nu se așteaptă ca Tu să vii să-i spui că nu el este stăpân pe pământ și că Tu ești, fiindcă ești Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, iar omul de pe pământ e om, 40


Focul apocaliptic

că dacă n-ar fi om și atât, nu s-ar fi încumetat să se facă stăpân peste ale Tale și fur înaintea Ta, Doamne. … Uită-Te, Fiule Doamne, spre cei ce se numesc pe ei biserică a Ta pe pământ, și clatină de la locul ei cel sus pus minciuna cea îmbrăcată în haină de miel, că Tu, ca și acum două mii de ani, ești ținut sub obroc și Îți este folosit numele pentru ca să-și facă din el slavă a lor oamenii minciunii care își zic biserică. Dar altfel este neamul creștinesc, și nu este ca cel lumesc care se surpă curând, curând de peste tot cu toate turnurile lui peste care va cădea foc din cer, ca toate să fie lămurite și încercate prin foc și nu altfel, spre vederea celor ce sunt și vor rămâne, și ale celor ce nu sunt și care vor arde cu foc. Amin. O, mai înainte de lămurirea a toate cele ale voastre și nu ale lui Dumnezeu cum căutați voi să înșelați pe oamenii care nu mai văd calea vieții și adevărul ei, dați-vă la o parte de pe locurile voastre înalte, de pe scaunele voastre împodobite! Dezbrăcați-vă de haina slavei deșarte, aruncați de la voi mândria și de bunăvoie îmbrăcați-vă în sac, spre pocăință și spre iertarea păcatelor, prin împăcarea cu Dumnezeu, că vine peste voi zi de spaimă, zi care arde ca un cuptor și care pedepsește în ea toată slava deșartă și pe toți cei ce se închină ei, și ea lor. Veniți spre pocăință! Aplecați-vă spre izvorul cuvântului care se face adiere de Duh Sfânt peste cei credincioși lui, și foc cu pucioasă peste cei necredincioși Fiului meu! … Și acum, Fiule Doamne, naște iarăși lumea precum ai promis acum două mii de ani, și cu Duhul Adevărului fă-Ți loc în mințile și în inimile celor ce nu se știu decât pe ei stăpâni pe pământ! Iar ca să Te știe, atinge-Te de ei, și Te așează apoi Stăpân a toate, după cum ești peste cei credincioși și peste cei necredincioși, ca să știe lumea că de la Tatăl ai ieșit și că El Te-a trimis și Te trimite cu Scripturile care așteaptă de la Tine, prin cuvântul Tău din ele, împlinirea lor, Fiule. Amin, amin, amin. – O, M-am născut pe pământ, mamă, prunc mic din tine, și Dumnezeu mare peste pământ, și fericită este sluga pe care o găsesc priveghind înaintea Mea acum, la venirea Mea, iar cei ce nu cred venirea Mea, vor crede în ea, mamă. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea întâiului mucenic și arhidiacon Ștefan, din 09-01-2005 *** O, chiar dacă e greu și mult prea greu de crezut că Eu, Domnul, am despărțit cu voi veacurile, cel pământesc de cel duhovnicesc, și că v-am dat în stăpânire împărăția Mea ca unor sfințiți ai Mei și sfinți prin Mine, Cel sfânt, Eu cred în cele ce am profețit prin cuvântul lucrării Mele cea de cincizeci de ani, și vă cer așa: fiți sfinți, fiilor, precum Domnul vostru sfânt este, căci Dumnezeu, prin Duhul Sfânt vă poartă pe voi de mânuță ca să vă poată apoi ocroti de cele ce au să vină în curând peste pământ, și să rămână El cu voi prin biruința Sa, a cărei împărăție o dă sfinților Săi, precum este scris în Scripturi. Amin. … O, șterge-Mi lacrima care-Mi plânge, copile milos, copil cu inimioara blândă și miloasă! Dă de la tine neputința care nu vine de la Mine în tine, căci Eu am spus că lumea e vrăjmașul Meu și al tău, și că lumea a ajuns la sfârșit pentru cei ce sunt iubiții Mei și însemnații Mei, și am spus că am lucrat cincizeci de ani ca să-Mi despart pe poporul Meu care-Mi va rămâne Mie, să-l despart de lume și să-l am Eu, ca să-l pot păzi de cele ce au să vină peste lume. 41


Focul apocaliptic

Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților patruzeci de mucenici din Sevasta, din 22-03-2005 *** Să-Mi deschideți, copii străjeri în calea Mea, când vin la poporul Meu, care Mă dorește cu dor, care are durere de la mila de Dumnezeu, iar poporul cel lucrător Mie să Mă dea omului de peste tot, căci fi-va în curând să nu mai fie mângâiere peste om decât de la pacea și viața acestui cuvânt mângâietor și de viață dătător, cu care Eu cobor de cincizeci de ani pe pământul român, cel întâi născut din ape la facerea cerului și a pământului și pe care Mi-am așezat Eu acum, la sfârșit de veacuri, tronul dreptății Mele ca să-l rușinez pe tot omul pentru dreptatea lui. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a cuvioasei Maria Egipteanca, din 17-04-2005 *** O, Ierusalime, cum să fac să pot pe pământ ca și în cer? O, țara română este sub focul cel curățitor pe care l-am rostit că va pogorî peste ea pentru spălarea pământului venirii Mele cu taina împărăției cerurilor pe pământ. Am adus pe pământ botezul cu Duhul Sfânt și cu foc, dar țara Mea își vede de tot ce nu înseamnă Dumnezeu, iar Eu, Domnul, am pus-o la albit și la lămurit, căci am în mijlocul ei cuvântul Meu cel de cincizeci de ani, iar ea doarme când Eu nuntesc în ea praznic de înviere, masă de Duh Sfânt pe vatra ei. Am vestit cu cuvânt de foc să-l scoale ea pe alesul Meu din ea și să se roage el pentru ea ca s-o împac cu Mine pe ea și s-o aduc mai întâi la pocăință și apoi la înviere. Am în mijlocul ei pe alesul Meu Irineu, cel prin care Eu Mi-am așezat pe pământul ei biserică lucrătoare de Duh Sfânt peste ea. De mult i-am dat ei veste să-l scoale pe cel ce este așezat de Mine mijlocitor pentru ea ca să-i dau pe ea hăinuța neprihănirii prin pocăința ei de depărtarea ei de Dumnezeu, și nu Mă voi milostivi de ea până ce ea nu-l va așeza înaintea Mea pe acest fiu pe care l-am sortit s-o împace cu Dumnezeu pe ea, pe țara Mea română. A venit regele ei, unsul Meu de peste ea, și M-a întrebat de ce atâta durere, de ce atâta suferință pe țara Mea și a lui? Eu i-am răspuns lui că ea este țara venirii Mele a doua oară pe pământ și că Eu o spăl de toată murdăria ei ca s-o pregătesc să fie pământ al învierii și al slavei Mele peste popoare. Eu i-am răspuns regelui ei că dau în ea pentru că ea dă la spate strigarea Mea și Îmi ține în obezi pe cel ales de Mine peste ea ca să se roage pentru ea, pentru nașterea ei de sus, pentru pocăința ei și pentru îmbrăcarea ei în veșmântul Duhului Sfânt. Amin. O, țara Mea, câtă vreme nu te vei ridica să-Mi scoli din obezi pe cel așezat de Mine rugător pentru tine, câtă vreme el va sta închis și nesuflând cu gura lui peste tine împăcarea ta cu Mine, câtă vreme îl vor ține pe el în întuneric cei care se dau a fi biserică a Mea în timp ce ea umblă de capul ei înaintea Mea și nu după viața Mea cea plină de har, câtă vreme acest ales al Meu va sta fără lucrul Meu cel pus peste el pentru tine, țara Mea cea de la sfârșit de timp, atâta timp vei suferi tu, și acesta este răspunsul pe care Eu îl dau regelui tău care plânge la Mine pentru iertarea ta, pentru duh de mângâiere peste tine, țara Mea română, țară a Mea și a lui. Iată, în tine umblă de capul lor cei mari care se numesc biserică a Mea și a ta în tine, dar biserică a Mea este omul cel plin de Duhul Sfânt, de cuvântul Duhului Sfânt peste noroade. Își caută ranguri pe pământul tău mai-marii bisericii din tine, iar din pricina rătăcirii și a îngâmfării lor vine mânia Mea peste tine, precum este scris în Scripturi. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului, din 23-04-2006 *** 42


Focul apocaliptic

Cobor din cer pe pământ cuvânt, cobor plângând, şi-Mi întăresc calea pentru coborârea Mea. Amin. Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot. Dacă acest cuvânt ar fi de la duhul rău, sar fi strâns pe lângă el lume de pe lume şi şi-ar fi făcut voia aşa cum este pe pământ, dar cuvântul Meu este foc mistuitor şi nu se apropie de el omul de peste tot, căci omul ţine la voia sa însăşi şi şi-o face mai mare ca el şi fuge omul de voia lui Dumnezeu pe pământ. Foc mistuitor este cuvântul Meu, şi lângă el stă numai cel ce se aduce pe sine lui Dumnezeu jertfă de iubire fără de prihană, fără de meteahnă, iubire sfântă ca şi a Mea, iubire din iubirea Mea în om, şi fericit este omul hărăzit de Dumnezeu să fie purtat de voia Mea pe pământ aşa cum au fost apostolii Mei, cărora Eu la vremea potrivită le-am făcut chemarea ca să fie ai Mei, şi apoi să fie ei după chipul şi asemănarea Mea înaintea Mea, prin iubire jertfitoare pentru mulţi din cei ce, aşteptându-Mă să vin, iubesc pe cele veşnice în ei şi care nu trec, precum Eu, Domnul, nu trec, căci sunt Cel ce sunt. Amin. Pace vouă şi putere din Mine în voi ca să-Mi deschideţi, copii care-Mi staţi cărare a Mea ca să vin de la Tatăl la om! O, vă e zdrobită puterea, vă e clătinată nădejdea că vom putea peste greurile de multe feluri. O, nu aşa. Vin cu îngerii şi vă întăresc puterea cea pentru coborârea cuvântului Meu, care poate, fiilor copii. De multă vreme Îmi învăţ poporul cuvântului Meu să nu poarte el o mai întâi grijă ca şi de Mine, ca şi de coborârea Mea cuvânt la el, şi l-am învăţat mereu, mereu să treacă din trup în duh, că nu-i trebuie timp aparte să lucreze la această minune, care este mai presus decât orice împlinire între oameni, şi ca să pot Eu veni cuvânt pe pământ, căci cuvântul Meu este foc mistuitor, în care orice neputinţă care stă împotriva Mea se nimiceşte şi îi ia locul puterea lui Dumnezeu, fiilor copii. O, tare, tare mult i-am învăţat şi pe ucenicii Mei cei de acum două mii de ani. Le tâlcuiam lor lucrul împărăţiei cerurilor cu ei şi îi împuterniceam în lucrul Meu cu ei şi îi încredinţam prin semne mari că Eu sunt Hristosul Cel venit de la Tatăl pe pământ ca săl mântuiesc de el însuşi pe om şi să-l umplu de Mine şi să-i dau viaţă fără de moarte în locul vieţii lui cea plină de păcat şi de dureri de la păcat, şi Mă purtam cu ei din loc în loc sub privirea Tatălui Savaot şi printre oameni ca să-i trag la Tatăl şi la Mine şi să-i dezbar de minciuna vieţii cea plină de păcat şi din care omul scapă greu de tot, fiilor copii. O, toată împărăţia de pe pământ e gunoi şi slavă deşartă. E plin omul de slavă deşartă şi nu poate scăpa de acest păcat, nu poate nici mort, căci omul îşi face rost cu multul de slava deşartă şi o lasă după el urmaşilor lui ca să i-o cânte, ca să i-o ţină vie şi ca să piară din Dumnezeu omul prin ea. Când văd această durere peste oameni, Mă pornesc din cer pe pământ, Mă pornesc plângând şi vin şi cuvintez peste om ca să-i arăt prăpastia în care stă şi să-i dau cumva o portiţă de scăpare şi să-l scot din adâncul acestui păcat şi săl învăţ să privească la Mine şi să se lase biruit de iubirea Mea, cu care vin din cer pe pământ după om ca să-i dau lui viaţă vie, viaţă sfântă, care nu piere niciodată dintre om şi Mine când omul iubeşte viaţa cea fără de păcat în ea. Eu am venit din cer pe pământ în chipul Sfântului sfinţilor şi aşa am ieşit în calea celor ce i-am făcut dintre oameni ucenici ai Mei, şi le-am dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu după ce Eu i-am născut pe ei din cuvântul Meu cel de sus, cuvânt ca focul care arde din om duhul şi trupul cel vremelnic ca să se facă omul fiinţă vie, viaţă din viaţa Mea în el apoi. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinţilor apostoli, din 13-07-2007 *** O, nu e greu să creadă omul în cuvântul Meu, care a făcut cerul și pământul la început când pământul era fără chip, când era netocmit și gol. O, nu e greu să creadă omul în cuvântul Meu care se purta pe deasupra apelor la început și a scos apoi pământul din ape. Iată, omul crede în apa 43


Focul apocaliptic

sfințită cu duh de Bobotează, dar trebuie și să știe cum se sfințește ea. Duhul lui Dumnezeu Se poartă pe deasupra ei, iar cuvântul lui Dumnezeu așează peste ea sfințire și putere de cuvânt și de tămăduire și de credință. Amin. Și precum Duhul lui Dumnezeu nu este văzut, așa și cuvântul lui Dumnezeu, dar iată, trebuie să înțeleagă omul că Duhul fără de rostire de cuvânt nu poate să lucreze, și acestea sunt nedespărțite în întocmirea lucrării facerii, iar ca să creadă omul în Duhul și în Cuvântul Care era la început, am venit Eu acum două mii de ani și M-am făcut trup, M-am arătat oamenilor plin de har și de adevăr ca să-l ajut pe om să creadă și să vadă Duhul și Cuvântul Care era la început și prin Care toate s-au făcut din tot ce s-a făcut. Și iarăși, spre sfârșitul tainei lui Dumnezeu, ca și la început, Eu, Domnul, Cuvântul Cel de la început, Care era Dumnezeu, iarăși lucrez ca la început, căci pământul este fără chip și este gol, și Eu îl voi scoate pe el din foc, așa cum l-am scos din ape la început, căci foc este acum pe pământ, foc al fărădelegii, și în care toți oamenii ard, efă care iese la priveală, și în ea fărădelegea a tot pământul, iar Duhul lui Dumnezeu Se poartă pe deasupra focului așa cum la început Se purta pe deasupra apelor pe când pământul era fără chip. Amin. O, fiule care crezi, o, poporul Meu, și tu, omule care vrei să crezi și tu! O, să nu crezi în Mine pământește, tată, că Eu te-am învățat că împărăția lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta, nu, tată, nu. În lumea aceasta este numai păcat, numai foc, tată, foc al fărădelegii, în care se mistuie viața fiilor oamenilor și a urmașilor lor, tată. În lume este Sodomă și Gomoră, din care Eu Mi-i scot pe cei ce sunt ai Mei, iar ai Mei sunt cei ce Mă iubesc crezând în făgăduințele Mele de cer nou și de pământ nou, și cu care Eu pot să lucrez acestea și să dau chip pământului, care arde acum de nouă stânjeni și care este plin de sânge, peste tot sânge, tată, căci lumea nu știe să facă nimic bun, nimic decât păcat și sânge, de nu mai are Domnul loc pe pământ să-Și odihnească pasul pe loc curat, iar omul sfânt și iubitor de Dumnezeu trebuie să-și facă pârtie când merge pe pământ, trebuie să-și stropească pașii și cărăruța sa cu apă sfințită cu putere de cuvânt și să-și facă vad ca să mai poată merge, căci chipul Meu în om se pierde prin ape tulburi, așa cum omul care-și vede chipul în apă curată nu și-l mai poate vedea dacă apa se tulbură din pricini fel de fel, și așa este pe pământ, numai ape tulburi sunt pe pământ, numai pustiu de Dumnezeu peste tot, iar Duhul lui Dumnezeu Se poartă pe deasupra și scoate la priveală pe cel curat cu credința și cu fapta și-i dă lui putere să se facă fiu al Său, născut de la Dumnezeu pe pământ, și aceasta lucrez Eu, Domnul, cu harul cuvântului Meu din vremea aceasta: cer nou, pământ nou și om nou, și apoi Ierusalim nou din loc în loc, patrie a Mea pe pământ, a Mea și a celor ce iubesc patria Mea, ieșind din lume pentru ca să-L primească pe Domnul ființă a lor, Făcător al lor, căci veacul acesta trece, și rămâne Domnul și fiii Săi. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Botezului Domnului, din 19-01-2008 *** – O, sfinți ucenici și scumpe ucenițe! Să le dăm un picuț de odihnă celor ce ne țin cu venirea, și apoi ne vom așeza în carte cu tot cuvântul cel de azi, al Meu și al vostru. Eu sunt îndurerat pentru necredința din oameni și rabd îndurător. Acum două mii de ani cei de atunci ziceau că sunt înșelător și împotriva lui Dumnezeu și a legii Lui, și așa au zis oamenii mereu apoi pentru toți cei care M-au purtat în timp, și prin care Eu am fost mereu disprețuit și omorât, căci și de Mine și de ei au zis oamenii necredincioși că săvârșim minuni cu diavolul. Învățătura Mea a fost socotită mereu înșelătoare din pricină că Eu grăiam cele ce erau scrise în Scripturi. Cei mari de atunci Îmi ziceau că Mă semețesc, că Mă dau drept, și mai mare ca Dumnezeu, și Mă socoteau ca pe o primejdie și Îmi condamnau învățătura, dar tot ceea ce se petrecea, se petrecea și se petrece și azi precum era scris să fie și precum este scris să se împlinească, dar oamenii nu înțelegeau pentru că 44


Focul apocaliptic

nu voiau, și oamenii nu înțeleg de la Dumnezeu pentru că nu vor să înțeleagă. Eu însă am venit și am aruncat foc pe pământ, iar cei ce sar să-l stingă îl aprind și mai tare, căci focul Meu se aprinde și nu se stinge, și cei ce dau să-l stingă se ard în el, căci sunt necredincioși, și toate se petrec așa fiindcă așa este scris. Amin. Pace ție, poporul Meu! Te-am hrănit cu mult cuvânt. Această zi a fost o zi de mângâiere, o zi de împăcare. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Paști, a mironosițelor, din 11-05-2008 *** În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, așa coboară dintru cele cerești cuvântul lui Dumnezeu pe pământ ca să facă pace între om și Dumnezeu, și apoi între om și om. Cerul se întâlnește cu pământul prin cuvântul lui Dumnezeu și grăiește Domnul pe pământ, și fericit este cel ce are de la Dumnezeu darul credinței sfinte, și fericit este Dumnezeu între El și cel credincios Lui, și așa Își face El între oameni vase purtătoare de Dumnezeu și așa este Dumnezeu pe pământ. Amin. Eu sunt Cel ce sunt. Cuvântul lui Dumnezeu este numele Meu. Când Ilie, proorocul Meu, s-a suit la cer cu carul de foc, Eu, Domnul, i-am dat cuvânt să așeze regi și să așeze în locul lui pe mai departe prooroc pe Elisei, și s-a dus Ilie la el și l-a găsit lucrând cu plugul, și a lăsat Elisei lucrul său și a mers după Ilie, care i-a zis lui apoi: «Cere de la mine ce să-ți dau înainte de a fi luat de la tine», iar el i-a răspuns: «Îndoit duhul tău să treacă asupra mea», și i-a zis Ilie: «De mă vei vedea când voi fi luat de la tine, să fie așa, iar de nu, să nu fie». Și pe când ei își grăiau unul altuia, un car de foc cu cai de foc a trecut printre ei și s-a suit Ilie la cer în vârtej de vânt, și apoi a lovit Elisei apa Iordanului cu mantia lui Ilie, care căzuse jos de pe el, și s-a tras apa de o parte și de alta, și acesta a trecut prin mijloc, și apoi au zis ucenicii profeților: «Duhul lui Ilie sălășluiește în Elisei». Foc am venit să arunc pe pământ, și voiesc să se aprindă și să nu se stingă, iar cel ce are parte de acest foc aprins în el, acela primește în el cuvântul Meu și se naște de sus și se face împărăție a Mea pe pământ, și Eu pot prin el să-Mi fac lucrarea pe care de la Tatăl o am de lucrat pe pământ. Amin. … Iată, Mi-am făcut intrarea și cuvintez ție, poporul Meu, și sunt veniți la izvor cei cu dor și cu foc în ei pentru nașterea lor din cuvântul Meu, și apoi pentru puterea Mea în ei, ca să împlinească ei cu puterea Mea voia Mea în ei și în jurul lor și să Mă vestesc Eu din loc în loc prin cei ce cred venirii Mele de azi. E sărbătoarea proorocului Ilie și e mare între pământ și cer acest prooroc, căci este cu trup, și este fără de trup în ochii omului, căci așa sunt cei cerești înaintea celor trupești, care lovesc în puterea credinței omului care trăiește prin credință și tot așa și poate, precum este scris. … Să se coboare foc din cer peste toată răzvrătirea cea îndreptată asupra cărării cuvântului Meu, care grăiește pe pământ. Să se mistuie tot răul din calea Mea și a poporului Meu, care crede în venirea Mea la el. Amin. Ilie, proorocul Meu, vă spune vouă:

45


Focul apocaliptic

– Sunt mulți care nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal, și aceia la glasul și porunca Domnului vor fi fii ai acestui cuvânt curând, curând, căci cu cât împotrivirea spre cuvântul Domnului se scoală cu duh de răzvrătire, cu atât mai mult crește credința în oameni, crește focul Duhului Sfânt, pe care Domnul l-a aruncat pe pământ în zilele voastre și care se tot aprinde, se tot aprinde și nu se stinge, ci se aprinde. Amin. Fiți plini de milă, fiți plini de duhul umilinței așa cum am fost eu înaintea Domnului, dar nu înaintea omului vrăjmaș lui Dumnezeu. Amin. Aș voi să grăiesc poporului Tău, Doamne, dar pot cei din porți să ne țină? – O, proorocule mare, vom căuta să poată ei, și acum să le dăm să meargă la cei veniți la izvor, dar să le dăm putere să lucreze peste ei, căci vin cu dor și cu foc cei ce vin, și apoi îi vom întări în cuvânt și vor face bine cu el. Amin. Pace peste sărbătoarea de azi în cer și pe pământ cu voi. Când dați puteri sfinte celor ce Mă caută la voi, vă cresc puterile, tată, și nimeni, nimeni nu va putea birui venirea Mea de azi și lucrarea Mea cu voi, nimeni, tată. Eu, Domnul, grăiesc acest cuvânt proorocesc, căci foc am venit să arunc pe pământ, și el se tot aprinde, fiilor. Amin. Mă fac trup și cuvânt pe masă la voi. Mă fac pâine și vin și Mă dau vouă de hrană, dar odată cu aceasta Mă fac și cuvânt, căci am coborât învățătură cum să fiu chemat ca să fiu pe masă trup pentru hrana voastră și cum să vin și să fiu ținut coborându-Mă cuvânt pentru viața voastră și pentru viața multora, fiilor, spre tămăduirea lor. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie, din 02-08-2008 *** Glasul Domnului este cel ce grăiește și se face râu de cuvânt peste pământ. Râul vieții se numește cuvântul Meu, care curge din gura Mea în zilele acestea, iar cel ce bea din el nu mai însetează după nimic, ci numai după Dumnezeu. Amin. Mă las peste pământ cu praznic de Bobotează. Intru în carte cuvânt, și prin el Mă așez pe tron și împărățesc, căci tronul pe care Eu stau Împărat cu împărăție care nu cade este inima omului credincios, care împlinește porunca iubirii de Dumnezeu. Eu așa am fost Împărat, și tot așa sunt și azi, căci împărăția Mea cu omul nu este ca pe pământ, și este precum în cer așa și pe pământ. Amin. … Glasul Meu se așează astăzi peste pământ cuvânt de Bobotează, și cu el hrănesc mai întâi pe cei adunați la izvorul Bobotezei. Cuvântul Meu este Duhul Sfânt Mângâietorul pentru cei credincioși Mie, și este foc și pucioasă pentru cei ce încă stau în necredință și prin ea lovesc în venirea Mea de azi de la Tatăl la om. Sunt în cea de-a doua venire a Mea prin acest cuvânt și sunt să-Mi pregătesc un popor curat, un popor de ucenici, și din ei să-Mi ridic mărturisitori plini de duh de înviere peste oameni, căci oamenii zac neridicați din păcat, iar plânsul Meu în ei nu-l aud ei. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Botezului Domnului, din 19-01-2009 *** Îi dau neamului român slava cuvântului Meu, pe care îl așez în cartea Mea cu tine spre povață peste om, poporul Meu, și îl învăț pe el să ia și să știe, căci Eu îi dau lui și îl aștept 46


Focul apocaliptic

cu mare iubire spre înnoirea lui, spre nașterea din nou, ca să fie el făptură nouă, țară nouă, înveșmântată de sfinți și de îngeri, căci slava cea trecătoare a lumii trece ca și lumea și ca lucrarea ei lumească, dar slava cea veșnică a sfinților rămâne, iar Eu, Domnul învierii a toate, voiesc ca tu să rămâi, țara Mea de azi, căci pământul de sub tine este alegerea Mea cea dintru început, iar tu încă nu pricepi ce taină poartă pământul tău. Fă-ți timp să Mă auzi! O, fă-ți timp să stai de vorbă cu Dumnezeu, tată! Pe tine te știe Lucifer încă de la început, și dă el acum să joace în tine cartea sa ca să te umple de lucrarea sa cea potrivnică Mie, dar Eu vin și îți spun să iei de la Mine știre și să intri sub mantia Mea, sub povața Mea ca să te ocrotesc de ceasul ispitei, tată, căci a venit peste tine ispita cea grea despre care scrie în Scripturi că vine, iar Scripturile tu nu le citești și nu le cunoști dacă nu le citești ca să le înțelegi. O, tu trebuie să citești în Scripturi și să nu faci altceva decât ce este scris în ele să faci, căci Eu vreau să biruiesc pentru tine, și apoi pentru Mine cu tine, țara Mea. O, măi Lucifer, o, tată, o, îngerul Meu cel neascultător de Dumnezeu, nu te mai încânta cu dușmănia ta pe Mine și pe lucrarea Mea de înnoire a lumii, de vreme ce știi că Eu sunt Dumnezeu, și nu tu, că Eu sunt Biruitorul, și nu tu. O, lasă, tată, jos armele tale și vino spre odihnă, tată, căci tu ai fost îngerul cel frumos al cetelor îngerești, și iată ce ți-a făcut îngâmfarea omului când el s-a trufit, iar tu i-ai slujit spre căderea ta prin căderea lui! O, dăte la o parte cu lucrarea ta cea de la om și dă-Mi Mie cale ca să-l înviez pe om și să-l nasc din nou pe el și să vadă ce a făcut el îngerilor lui Dumnezeu, pe care i-a tras în adâncul dorinței lui cea de slavă împotriva slavei lui Dumnezeu celei netrecătoare pe veci de veci! O, vino spre întoarcere în slava cea cerească, din care tu ai căzut prin om, înger neascultător, și te vei odihni de osteneli! O, iată ce face ascunderea de Dumnezeu în cele ascunse ale omului ascuns! Ție îți poruncesc acum, în zi de Paști în cer și pe pământ a Mielului lui Dumnezeu, strânge-ți armele și fă curat de tine și de lucrarea ta pe vatra neamului român, pământul cel ales de Mine la început pentru slava Domnului la sfârșit! Ascultă-Mă, tată! Iată, te-ai înarmat cu toate lucrările tale ascunse ca să murdărești acest pământ, și neamul Meu de pe el să-l pecetluiești cu pecetea pieirii, cu sigiliul cel potrivnic voii lui Dumnezeu. Nu te las să faci aceasta. Vei intra în ascultare de acum. Vrei, nu vrei, Eu, Domnul învierii, Fiul Tatălui Savaot și al mamei Fecioara, îți cer supunere, te supun sub puterea Mea cea netrecătoare, căci este scris să fac aceasta. O, fii cuminte de acum, căci tu ești înger, și trebuie să știi ce ai fost mai înainte de ceea ce ești acum, căci Eu îți amintesc aceasta. Îl voi naște din nou pe om, căci am venit pe pământ cu nașterea din nou a lumii, și tu vei rămâne fără om și nu vei mai fi scula omului, și omul nu va mai fi scula ta, și vei fi fără de casă și nu vei vrea să părăsești dușmănia și răutatea, dar Eu îți spun cu milă, supune-te sub mila Mea, sub iubirea Mea, după șapte mii de ani de muncă zadarnică împotriva Mea și a omului, fiindcă iată, Eu sunt Biruitorul, Eu și nu tu, tată. Nu-ți spun așa ca să te biruiesc, ci ca să vezi și ca să te trezești din lucrarea ta cea rea, care ți-a obosit vederea și nădejdea de bine pentru tine. Iată, uită-te să-ți vezi locul dacă nu vei vrea să intri sub dragostea Mea ca să-ți dau odihna cea fără de foc. Nu fi necredincios. Eu știu că tu Mă crezi, dar ești îndărătnic. Eu, Domnul, te chem spre liniștea pe care ai pierdut-o după ce nu M-ai mai ascultat, după ce te-ai ascuns în om ca să cazi cu el cu tot, slujind voinței lui cea plină de trufie împotriva Mea la începutul zidirii. Stau cu lucrarea cuvântului Meu pe vatra neamului român, pe care tu voiești acum să-ți desfaci cortul și să-ți încerci împărăție. O, nu te las, Lucifer. Te numesc cu numele tău cel de la Mine dat la început, împotriva lucrării tale întunecate acum peste pământ. Sunt cu praznic de înviere, praznicul cuvântului Meu pe pământul neamului român, iar tu ai văzut masa Mea întinsă pe el, de cincizeci de ani și mai bine întinsă pe el, și dai să-ți desfaci cortul tău peste muntele Meu 47


Focul apocaliptic

cel sfânt, cel de la sfârșit muntele Meu, și despre care scrie deslușit în Scripturi, și numai cine nu citește nu înțelege, și numai cel ce nu se uită ca să vadă nu crede. O, ce vrei să faci peste țara Mea? O, nu te las, tată, nu te las, Lucifer. Sunt Dumnezeu-Cuvântul, și Mi-am făcut casă în mijlocul acestui neam și vin la el cu masa cuvântului Meu, și oștiri cerești iau cu Mine călare pe cai albi, precum este scris să vin și să-Mi fac împărăție în om și cu oamenii pe pământ, și numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu și lucrez minunat. Iată-Mă, te întâlnești cu Mine pe pământul neamului român după șapte mii de ani de la căderea ta din slava Mea și a îngerilor Mei. Iată țara Mea de azi, pe care tu dai s-o robești acum sub pecetea ta. Eu însă vin și povățuiesc neamul român și îi dau putere să asculte de Dumnezeu, de Cel Atotputernic, și nu de tine, și am făcut această dovadă prin nașterea Mea din mamă Fecioară și apoi prin învierea Mea din morți a treia zi de după moartea Mea pe crucea pe care M-a bătut în piroane poporul iudeu, în care tu teai încuibat acum două mii de ani ca să te împotrivești venirii Mele pe pământ, ținându-Mi urma ca să Mă prăbușești. Eu însă am înviat, am biruit moartea, și iadul l-am spart, și încuietorile puse peste el de tine le-am zdrobit și i-am scos pe drepții Mei, pe prooroci și pe sfinți, și am în mână cheile morții și ale iadului și sunt Domnul învierii morților și sunt îmbrăcat în înviere, și aceasta le dau oamenilor, și le voi da. Amin. Nu uita, deschide-ți bine vederea cea de la Mine, nu cea de la om, și nu uita că Eu și toate oștirile cerești și îngerești stăm în lucrare de naștere din nou a lumii pe pământul român, pe care tu dai acum să-ți înfigi țărușul și să-ți desfaci cortul, și apoi pecetea ta cea neagră peste acest neam, și dai să lucrezi aceasta mai mult decât peste orice alt neam de pe pământ, căci banul a fost cea mai neagră ispită cu care ai lucrat tu să cumperi pământul și să-l bagi sub pecetea ta, pe care banul o mânuiește, căci pe Mine M-a vândut pe bani spre moarte poporul iudeu, pe care l-ai tras tu sub stăpânirea ta dușmănoasă pe Mine și l-ai învățat să Mă vândă spre moarte acum două mii de ani, intrând în Iuda, care și-a mânjit mâna și mintea cu pecetea banului, și iată, banul s-a făcut blestemul acestui popor apoi, care dă de atunci să stăpânească lumea cu puterea lui cea din bani ieșită. Iară și iară îți spun ție, Lucifer, în fața întregului neam omenesc și a cerului de sfinți și de îngeri: nu uita, deschide-ți bine vederea ta cea de la Mine, că e vremea să vezi așa de acum, și vezi că pe pământul român sunt Eu, Domnul învierii, cu lucrarea Mea de înnoire a lumii și a pământului, și cerul și pământul cel nou voiesc să așez peste acest pământ, căci trebuie să așez împlinite pe pământ toate Scripturile Mele, iar Eu sunt Mielul Cel junghiat, Care spală păcatele lumii, Mielul lui Dumnezeu, dat omului credincios spre hrană, și prin Care omul va birui pe satana, precum este scris în Scripturi, și sunt Cel ce am zdrobit porțile iadului, în care tu i-ai ținut pe drepții Mei. Pecetea ta e banul. Omul va putea trăi și fără bani și fără alte hârtii în locul lor, cu care tu dai să înlocuiești fața banului pe pământ și s-o ascunzi sub perdea. Eu sunt Cel ce voi hrăni omul cu mană din cer, Eu, și nu tu, căci pe pământ vine focul peste toate câte tu ai zidit cu omul și pentru om. N-am ce face pe pământ cu munca ta, și nici omul nu va avea ce face cu ea, căci pe pământ Eu așez comoara Mea, care nu poate sta lângă a ta, trecătoare cum e ea, căci lucrarea ta trece, iar tu vei rămâne față în față cu Mine ca să-Mi dai socoteală pentru tine. Amin. Și acum, ție îți zic: Dă-te înapoi de pe pământul țării Mele și de peste sufletul neamului român de pe el și mergi în locuri pustii de Dumnezeu până ce Eu, Domnul, voi cuprinde tot pământul sub slava cuvântului Meu, care se face foc nestins peste toată nelegiuirea de pe pământ, căci cuvântul lui Dumnezeu este slava pe care Eu, Dumnezeu-Cuvântul, o am de la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii, și iată, Lucifer cu numele de satana, aceasta este lucrarea Mea de slavă, cu care tu te întâlnești acum pe pământul român împotriva a toată fărădelegea de pe pământ. Amin, amin, amin.

48


Focul apocaliptic

O, popor român, am grăit înaintea ta vrăjmașului Meu și al tău, Lucifer, îngerul cel mare la început, și care a slujit trufiei omului în vremea căderii din Dumnezeu a omului cel întâi zidit. O, caută, neam român, caută, tată, să scapi de acest înger al trufiei, caută să scapi de trufie, căci de la ban vine toată, toată trufia în om. O, vino spre umilința cea dulce, că e dulce, tată, umilința, și te face frumos, frumos, și te face bogat cu bogăția pe care Eu voiesc să ți-o dau, și-ți va sluji ție Lucifer pentru slava Mea cu tine cu toată averea lui, și nu tu îi vei sluji lui, că nu slava lui trebuie pe pământ s-o ai tu, ci slava Mea, tată. I-am spus îngerului trufiei să-și ia cortul și să se mute de pe vatra ta, iar tu primește-i pe sfinții Mei oaspeți ție, și primește-Mă pe Mine, căci Eu am nume minunat, și el se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu. Caută pentru tine învățători cerești cu inima ca să te învețe și să-ți deslușească tainele Mele, și dacă vrei cuvântul Meu să te învețe Eu te aștept aici, lângă izvorul Meu să vii să te învăț Eu, popor român. O, nu-ți știi soarta, dar Eu ți-o știu, tată, știu menirea ta, și de aceea am venit de la Tatăl la tine cuvânt de naștere a ta, naștere nouă, și de la tine nașterea lumii apoi, precum este scris în Scripturi că va fi. Cu tine vreau să împlinesc Scripturile, tată, și să vrei și tu, căci planul Meu cu tine este minunat. Rămân cu cartea deschisă între Mine și tine și n-o mai închid, că voiesc să citească în ea Lucifer și îngerii lui cei cu trup și cei fără de trup și să se așeze în ascultare de Cel ce a făcut cerul și pământul și pe om, și iarăși le face pe ele, și va fi totul nou, precum este scris, și va fi Ierusalim nou ales, și făptura va fi răscumpărată. Amin. Hristos a înviat, popor român! Domnul învierii te salută cu învierea Sa dintre cei morți acum două mii de ani. O, iată cine este Domnul Dumnezeul tău! Hristos a înviat, țară a întoarcerii Mele, țară a cuvântului lui Dumnezeu la sfârșit de timp, și tu vei învia, așa precum Eu am înviat! Amin. Vei învia, vei învia, vei învia! Aceasta este voia Mea cea pentru tine, și în ziua a doua a lumii vei fi împărăția Mea și toate popoarele vor lua din tine lucrarea Mea, lumina Mea din tine, lumina învierii omului, țara Mea. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din ziua a doua de Paști, din 20-04-2009 *** Sunt cu cerul de sfinți deasupra ta, poporul Meu de la izvor, și îngerii Ne poartă cu sărbătoarea mamei Mele. Ea este plină de har de la Mine și se dă cu el în ziua aceasta spre hrana celor ce au dorul nou și vin cu dor la izvorul cel de sus izvorât. O, să ia oamenii din el și să se umple de dor! Dorul de cer este focul pe care Eu, Domnul, îl arunc pe pământ și îl doresc aprins în om, și apoi din om în om să se aprindă doresc. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Maicii Domnului, din 21-09-2009 *** Amin, amin grăiesc vouă, celor ce stați să tocmiți în zilele acestea soarta cea de la voi peste neamul român: Eu, Domnul, pun în veghe și în lucru oștirile de sfinți și de îngeri pe tot cuprinsul acestui tărâm și peste neamul de pe el și-Mi voi aduce la împlinire voia Mea, și pun pe poporul cuvântului Meu din mijlocul acestui neam, îl pun la rugăciune cu strigare așa cum Eu îl povățuiesc să ceară la Dumnezeu pentru acest neam. Așezați-vă și voi în duhul umilinței, în post și rugăciune cerând la Mine voia Mea peste voi, căci voia voastră e voia omului, și nu e bună voia voastră împotriva voii lui Dumnezeu pentru acest neam, care își are soarta din cer, nu de pe pământ pentru zilele venirii Mele iarăși cuvânt pe pământ. Vin cuvânt pe pământ ca să-Mi pregătesc popor pentru ziua venirii Mele cu slavă, cu Duhul Sfânt și cu foc, zi la care oamenii nu vor putea lucra decât cu iubire de Dumnezeu sau cu părăsire de Dumnezeu, și apoi unii vor fi botezați cu Duhul Sfânt, iar alții cu foc, precum Eu am proorocit să fie în 49


Focul apocaliptic

ziua Mea de slavă, după ce șapte veacuri și mai bine am așteptat omul să se întoarcă măcar acum, la sfârșit, în țara din care a căzut la început. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului, din 1410-2009 *** – Sfârșim acum cuvântul zilei, o, ucenici ai Mei, cei din cer și cei de pe pământ, și Ne odihnim în duhul împlinirilor, care vor prăsi unele din altele spre slava cea de nou Ierusalim pe pământ, care-și lărgește cortul ei. Tainic i-am îmbrăcat în binecuvântare scumpă pe toți cei care au venit și au poposit și s-au întors apoi întru ale lor. Le-am dat lor pe îngerii Mei spre însoțire lor. Mă voi aprinde în ei cu focul pe care îl tot arunc pe pământ ca să ardă și să se vadă arzând și aprinzând el foc din foc. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, din 23-05-2010 *** Mai întâi, în ziua aceasta de cuvânt învăţător şi mustrător peste cei credincioşi şi peste cei necredincioşi, Mă dovedesc pe Mine Însumi adevărat prin cuvântul Meu cel de ieri şi cel de azi şi iau din Scripturi dovada şi Mă apăr cu ea împotriva celor ce tăgăduiesc cu necredinţă cuvântul Meu cel de azi, zicând ei că nu e Dumnezeu acest cuvânt şi că ar fi să fie minciună, minciuna omului, şi nu pun aceştia în socoteala lor şi necredinţa lor, fiindcă aşa cum vor ei să fie de adevărată dovada necredinţei lor, tot aşa de adevărat poate să fie şi cuvântul Meu, şi fiecare poate să se dovedească ceea ce este, aşa cum Eu Mă pot dovedi Dumnezeu adevărat prin acest cuvânt. O, este adevărat Dumnezeu prin cuvântul Său cel de azi, şi aceasta îi spun Eu mai întâi celui înverşunat prin păcatul necredinţei, şi pe care şi-l dovedeşte mai mult cu gura, din pricina semeţiei lui de a fi ori slujitor de altar, ori cunoscător al istoriei lui Dumnezeu cu oamenii, ori pentru cine ştie ce stare iubeşte el să aibă pe pământ şi să petreacă liniştit în sângele lui. O, nu vă îngâmfaţi prin nemernicia minţii voastre că nu este Dumnezeu, că nu este El acest cuvânt! Este Dumnezeu, şi dacă este, El răspunde celui ce grăieşte cu El, şi răs-

punde sfinţilor Lui, iar sfinţii Lui sunt cei ce cred în El cu putere şi sunt cei ce cred Lui când El vine cu lucrările Sale pe pământ. O, este Dumnezeu şi răspunde omului, aşa cum i-a răspuns lui Ilie proorocul când a cerut cu rugăciune să nu plouă trei ani şi jumătate, şi apoi a cerut să plouă, şi s-a rugat cu foc şi a venit foc din cer peste jertfa lui la rugăciunea lui şi a răspuns Domnul cu foc şi au ars şi lemnele şi pietrele şi apa cu foc, ca semn că este Dumnezeu şi că este cu cei fierbinţi pentru El şi că poate prin rugăciunea lor să coboare foc din cer peste cei necredincioşi, aşa cum râvna lui Ilie proorocul a rostit cuvânt să vină foc de sus şi să ardă pe cei iscoditori spre el, care erau trimişi să-l ducă la împăratul necredincios, care voia moartea proorocului Meu numai pentru că proorocea el împotriva păcatului celor ce păcătuiau, slujitorilor la idoli şi la plăceri, şi nu lui Dumnezeu pe pământ. O, este Dumnezeu acest cu-

vânt şi are putere prin servii Lui cei de azi să coboare foc din cer peste cei ce nu cred cuvântului Său cel de azi, care este adevărat, precum Dumnezeu este, şi iată, Mă scriu în cartea Mea cea de azi cu ziua proorocului Meu Ilie şi aduc dovadă din Scripturi că Dumnezeu vorbeşte pe pământ faţă în faţă cu omul şi Îşi săvârşeşte în fiecare vreme lucrarea 50


Focul apocaliptic

Sa, precum Scripturile cer, după cum sunt aşezate în ele lucrările lui Dumnezeu şi vremea lor. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie Tesviteanul, din 02-08-2010 *** O, s-au scurs vremile toate și a venit vremea să vin cu zilele cele de apoi și voiesc săMi culeg un popor și să-l ocrotesc de vremea judecății, căci judecata suflă cu putere peste tot, și Domnul este cu lopata în mână și Își curăță aria și Își adună grâul în jitniță, iar pleava în foc, căci așa este scris despre vremea judecății și a botezului cu Duhul Sfânt și cu foc peste oameni, și nu știe omul gustul cel dulce și plin de viață veșnică al Duhului Sfânt, Care spală omul de păcat și îl face înger, dacă poate să se umilească și să creadă, căci tot cel care se umilește are cale spre lumină înaintea sa, iar cel ce nu se poate umili primește botezul cel cu foc, care este usturător peste om. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la față a Domnului, din 19-082010 *** — Acum hai să le dăm bucuria și duhul ei în duh de praznic sfânt și să însuflețim această zi, coborând în ei har, Fiule învățător! O, să aibă grijă ei de nedespărțirea de noi. Amin. — O, mamă, nu Mă despart de poporul acestei taine și vin mereu la izvor cu cuvânt de putere și Mă dau celor ce vin, ca să poată și ei apoi. Eu, mamă, am stat și M-am hrănit din graiul iubirii tale pentru ei și pentru taina Mea cu ei. Eu, mamă, aștept să pot prin cei ce Mă poartă să aduc împlinirea Scripturilor celor de apoi: cerul cel nou și pământul cel nou, mamă, și am pus la însămânțat aceasta pentru cei credincioși, care așteaptă făgăduința lui Dumnezeu, mamă. Toată lumea arde ca un cuptor, dar cei credincioși Mie nu ard în ea, mamă, ci stau cu Mine și ard în Mine, și focul Meu din ei Eu îl iau și-l arunc pe pământ ca să ardă în el lumea, mamă, lumea care arde în focul ei, luând foc din foc fiii lumii. Eu însă întocmesc alt foc și dau cu el foc răului de pe pământ ca să-l stârpesc dintre oameni, și fac aceasta cu poporul cuvântului Meu, mamă, și se va afla de la margini la margini că Eu, Domnul, am fost acest cuvânt în mijlocul neamului român și că Mă port cu el spre biruința cea mare, mamă. Amin. Pace ție, în zi de serbare pentru tine, mama Mea! … Voi, cei care veniți și vă adăpați din izvorul Meu de cuvânt, dați-Mă oamenilor! Faceți-vă peste fiii neamului român vestitori ai venirii Mele și spuneți-le și lor că am venit să-i vindec de necredință și de înstrăinare de Dumnezeu! Luați foc din foc și aprindeți cu el inimile multora din aproape în aproape, și veți lua plată, fiilor credincioși! Cereți la Mine să vă fac puternici în faptă și în cuvânt, și dați cerului ajutor de pe pământ ca să ridicăm neamul român la rang ceresc între neamurile pământului, căci înțelepciunea cea de taină a lui Dumnezeu a fost pusă sub obroc de către cei ce s-au găsit să stăpânească duhul omului, și nu mai sunt păstori ca să caute la oi și ca să nu se facă ele capre dacă nu sunt păstori pentru oi. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului, din 28-082010. *** 51


Focul apocaliptic

O, e străin omul, e tare străin, bietul de el, căci se înstrăinează de Mine prin păcat şi umblă aşa apoi, şi cu cât aş da să-l strig pe cel apăsat de conştiinţa lui, cu atât el fuge şi se ascunde înăuntrul lui. Eu însă vin şi tot vin şi dau să Mă ating de inima lui cu cuvântul Meu cel de foc şi să-i dau nădejde de mântuire şi să-l iau în slujba Mea pe om şi să-i spun: «Iată, s-a atins de buzele tale şi va şterge fărădelegile tale, şi de păcatele tale te va curăţi». Amin. Şi acum Mă scriu în carte cu porunca vieţii şi iarăşi îi aduc omului aminte de ea, porunca cea de la început şi pe care Eu, Domnul, şi Ioan, ucenicul Meu iubit, am înnoit-o prin rostire acum două mii de ani şi am zis: «Poruncă nouă vă dau: iubiţi-vă unii pe alţii cu iubirea lui Dumnezeu». O, i-am spus omului: «Să iubești pe Domnul Dumnezeu, omule, să-L iubești din toată ființa ta, și pe aproapele tău să-l iubești ca pe tine însuți». Nu înțelege omul cum să împlinească el ceea ce i-am dat să lucreze, și voiesc să-l povățuiesc Eu pe el acum. Izvorul Meu de cuvânt se face jar și cărbune aprins ca să se atingă de inima omului și să-l ia omul pe buze apoi, și din mijlocul cetății strig și îl chem pe om să Mă audă, și îl strig în mijlocul cetății cuvântului Meu cel de azi, din mijlocul celor ce aud din gura Mea cuvântul Meu cel de foc ca să-l ia ei și să-l arunce pe pământ și să se aprindă acest foc și să ardă păcatele din oameni focul cuvântului Meu, căci diavolul a pus lege pe pământ păcatul. O, vai lui, că vine nimicirea lui! Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul, din 11-09-2010 *** O, poporul Meu, omul trăiește mai mult în pântecele lui, în care el se desfată cu inima. Își pierd mintea cei ce cad din slava lor cea de pe pământ și care le amenință strânsura lor, și sunt mai rău ca diavolii, bieții de ei. Nu-i mai pot ajuta, căci sunt orbi de tot. O, nu-i mai pot ajuta decât cu răsplata cea pentru fapte ca să le deschid ochii și să-și privească înșelăciunea vieții lor față în față cu ei, căci pe Mine, Domnul, ei n-au voit să Mă aibă, fiindcă viața lor și-au dat-o deșertăciunii vieții. Voiesc însă pe tine să te am și să te păzesc și să te păstrez al Meu, o, poporul Meu, și bunul Meu să fii tu, averea Mea pe pământ să fii, tată, că Eu am făcut cerul și pământul și n-am loc pe pământ, n-am, că omul s-a semețit și M-a dat deoparte din drumul lui și M-a uitat, și își spune Dumnezeu omul, așa își spune, și s-a făcut el pedeapsa Mea, crucea Mea cea grea, și pe care va fi s-o las jos, că vine vremea slavei lui Dumnezeu pe pământ și Mă trimite Tatăl cu ea mereu la tine, ca să pregătesc pământul pentru slava Mea, o, poporul Meu. O, îmbracă-te, tată, în Dumnezeu din zi în zi mai mult, și aceasta să-ți fie ție ocrotire și pavăză tare și armă de nebiruit în fața celor ce sau despărțit de Mine pe pământ, dându-se ei stăpânitorului întunericului acestui veac trecător. O, îmbracă-te în Hristos, fiule, îmbracă-te tot mai frumos, că Eu te învăluiesc în cuvântul Meu mereu și nu știu oamenii de ce nu trag mulți spre Mine și spre tine, dar știu Eu aceasta. Tu ești învăluit în cuvântul Meu, pe care oamenii nu l-au iubit nici atunci, nici acum, căci am venit acum două mii de ani între oameni, și acum iarăși vin, și stau învăluit în cuvânt și cuvintez, și nu fac semne și minuni cu tine și lângă tine ca să Mă vadă oamenii cu ochii, ci Îmi fac lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ și Îmi pregătesc strălucirea și slava zilei Mele și ziua când toate noroadele de pe pământ vor vedea umilința Mea cu care am locuit între ei și prin care am răbdat disprețul tuturor, în vreme ce Eu M-am descoperit cuvânt din cer între ei, iar ei nu M-au cunoscut și n-au înțeles împlinirea profețiilor mari și mici cu acest pământ, și mai cu seamă pământul neamului român, dat Mie de Tatăl să-Mi fie casă de venire acum, la sfârșit de timp, și de 52


Focul apocaliptic

credință în oameni. O, puțini, puțini trag cu duhul credinței, de la care să vină învierea Mea în om! Pe aceia Eu, Domnul, îi iau în arca Mea, și prin ei Îmi mai trag în ea pe cei ce întind mâna spre Mine ca să le dau scăparea, și așa Îmi voi întocmi Eu popor credincios și de nebiruit pe pământ înaintea neamurilor depărtate de Dumnezeu pentru cale fără Domnul pe pământ cu ei, și așa Îmi port Eu crucea venirii Mele, calea Mea cea plină de dor clocotitor ca să-i trag pe toți la Tatăl, fie cu Duhul Sfânt, fie cu foc, căci Duhul Meu suflă, dar nu găsește în calea Lui dintre cei născuți din Duhul ca să se atragă, ci găsește om uscat, pârjolit de focul fărădelegii a tot pământul și de care s-a umplut pământul de la margini la margini prin oameni fără duh și care nu vor să audă de nașterea cea de sus a omului. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Sfintei Cruci, din 27-09-2010 *** Cobor la izvor, cobor cu îngerii şi cu izvor de cuvânt. Cu slavă de îngeri cobor şi întâmpin pe poporul adunat în jurul slavei Mele în zi de sărbătoare pentru îngeri, care cu freamătul lor mângâie tainic creştetul aplecat al celor ce au venit la sărbătoare îngerească în grădinile Mele cu poporul Meu cel jertfitor slavei venirii Mele cuvânt pe pământ, când Tatăl, iată, Mă trimite să Mă fac cuvânt de foc şi să-l curăţ cu el pe om pentru venirea Mea, şi stau în grădinile Mele cu tine cuvânt, poporul Meu, şi hrănesc, fiule, inimioarele care Mă strâng în ele ca să le dau putere să se facă sfinţii Domnului. Acum două mii de ani am venit și am lucrat ca atunci, iar acum vin și lucrez cu mult cuvânt spre facerea omului și îi cer lui să treacă prin apă și să nu piară, să treacă prin foc și să nu ardă, că la potopul cu apă a pierit tot omul, și la foc tot așa, dar acum vreau sfânt să se facă cel ce vine la Mine, că vreau să rămân cu el după ce mânia va trece, căci Noe a scăpat dimpreună cu cei ce au ascultat de Mine și de el, iar ceilalți au pierit, iar tinerii în cuptorul de foc în văpaie aruncați au scăpat, pentru că au ascultat de Mine și de căpetenia lor. Adam însă nu și-a pregătit salvarea nici măcar în rai fiind, ci și-a pregătit neascultarea, și iată ce înseamnă trupul, carnea și sângele, care sunt trup! O, pe pământ e numai foc și toți oamenii ard în el, și e numai ape și toți pier în valuri, ca la potop, și e numai sânge, numai fire pe pământ. Mă fac cuvânt de slavă pentru îngeri, căci cetele îngerești au ziua lor de serbare prin biserică, și îngerii au căpetenie peste ei și sunt ei slava Mea prin ascultare de căpeteniile de peste ei. Mihail, căpetenia oștirii Domnului, îngerul Meu, strigă acum peste cei ce iubesc cuvântul Meu: Să stați bine și cu frică și cu mare luare aminte să stați și să ascultați, că e vreme cu căderi și cu încăpățânare pentru necredință și pentru trădări și pentru căderi, iar Domnul vă învață salvarea! Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil, din 2111-2010 *** Binecuvintez Eu și mama Mea Fecioara iubirea de Dumnezeu în pieptul celor ce știu și în al celor ce nu știu ce este și cum este această iubire, ci simt doar bucuria ei înăuntrul lor și vin cu bucurie și vin cu nerăbdare când vin, iar Eu, Domnul, le dau lor, le dau de la Mine înțelepciunea cu care să înțeleagă ce voiesc Eu să fac pentru cei ce dau să vină aici, la izvor, și să ia. Voiesc săi dau omului chipul Meu, în tot și în toate ale lui chipul Meu să-l învețe de la Mine, de la cuvântul 53


Focul apocaliptic

Meu, care curge aici, din gura Mea ca râul, ca dorul care se scurge din Mine ca să-l ia și omul în el și să-l poarte și să-i cunoască arsura cea binefăcătoare de suflet, căci foc am venit să arunc pe pământ și iată, aceasta fac: dau omului dorul Meu să-l poarte și să-l ardă pe dinăuntru și să poată pentru Mine după plăcerea Mea, căci după plăcerea lui e prea pestriță iubirea care dă s-o aibă el pentru Mine, că e amestecată cu iubirea de sine a omului și n-are chip al Meu iubirea omului, n-are, dar vin Eu din cer pe pământ și îl întâmpin pe om și îi dau din Duhul Meu ca să poată ca Mine și nu ca omul, că e mare, mare minune între om și Dumnezeu iubirea cea după chipul Meu între om și Mine. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului, din 28-082011 *** Acest cuvânt este Dumnezeu, Care Se vestește pe Sine în zilele acestea și Își lucrează lucrarea Sa, proorocită prin Scripturi că ea va fi să se arate pe pământ și să se audă de ea din cer și de pe pământ și din adânc de pământ și să împartă ea cuvântul lui Dumnezeu la cei vii și la cei morți, spre slava Domnului și a sfinților Lui, cărora El le spune: Bucurați-vă, sfinți rugători și tămăduitori, că vremea este să vin cu voi și să lucrăm slavă mare, și iată, vin și împlinesc și tainic Îmi desfac vălul cel de deasupra și-Mi arăt mărirea, până ce taina aceasta va arăta focul ei, dorul ei, dorul care arde ca focul ca să se aprindă el în oameni și să vadă oamenii pe Dumnezeu în acest cuvânt, căci acest cuvânt este Dumnezeu. Amin. O, măi poporul Meu, nu este doctorie mai tare pentru om ca și pocăința cea cu putere înaintea Mea, cea plină de duioșie spre Mine și de credință și de căutare după Dumnezeu față de tot suspinul cel din om. Adevărata pocăință îi dă omului neputincios viață nouă, după ce Eu, Domnul, încerc prin foc credința lui în puterea lui Dumnezeu. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului, din 1410-2011 *** O, poporul Meu, ai grijă de iubire, fiule! Când tu Mi-o dai Mie toată câtă îți dau Eu să ai, atunci ești desăvârșit în iubire, iar dacă și ție ți-ai da din ea n-ai mai avea-o nici tu, nici Eu întreagă pe ea de la tine. Eu am întreagă iubirea Mea ție, căci când tu iubești pe Dumnezeu în tot întregul iubirii de El, nu-L ai tu pe El în tot întregul Lui? Ce-ar fi să-ți mai dau mai mult de atât iubire dacă tu împlinești iubirea ta de Mine în tot întregul ei? N-am mai avea unul altuia ce să ne dăm, am fi cu întregul dăruiți unul altuia, iar această desăvârșire nu mai are nevoie de mai mult, și ar fi din destul să fie ea pe pământ cu omul și să cuprindă omul în ea pe aproapele său și să-l facă pe el asemenea lui în iubire și în desăvârșirea ei în ei și între ei apoi, ca să fie întru Mine și el, și să fie și el cel ce Mă iubește pe Mine desăvârșit, neoprind pentru sine din aceasta. O, iată de ce Mi-e Mie dor de om și de ce mult Mi-e dor! Nu-Mi dă omul iubire, nu sunt Eu iubirea lui, iar cine nu Mă are pe Mine iubire a sa, acela nu are iubire decât pentru el însuși și Îmi cere și Mie să-i dau tot lui, și nimeni nu-și poate strânge așa ca să aibă în cer și să fie sus întâmpinat de agoniseala lui strânsă cu Dumnezeu pe pământ. O, cine nu strânge cu Mine, același lucrează risipirea și nu rămâne cu nimic din tot ce face el și din tot ce este el, iar cine strânge cu Mine, acela iubește pe Dumnezeu și se dă aproapelui său cu ființa cea din el, cu Dumnezeu, cu iubirea din el, că Dumnezeu este iubire, iar cel ce are pe Domnul în el, acela este și el iubire și este ca Dumnezeu. Amin. 54


Focul apocaliptic

În zi de duminică Duhul Meu și cuvântul Meu te însoțește cu iubirea lui și-ți aduce el călăuzire, o, poporul Meu, și tot o iubire, tot un foc este el, precum Eu sunt. Foc mistuitor este Dumnezeu, precum este scris, și frumoși sunt cei în care are viață acest foc! Foc este și cuvântul Meu de peste tine, foc mistuitor este el dacă el iese din Mine. O, cum să tragă cei mulți la tine când oamenii fug de foc și de apă când acestea dau să vină spre ei pe neașteptate? Fug oamenii de mistuire după Dumnezeu și fug de curățire și fug de spălare de rău, căci răul și păcatul lui li se par dulci la oameni, li se par acestea viața lor și puterea ei și mângâierea ei. Se tem de Dumnezeu oamenii și fug de El, și își zic că le este greu cu viață ca a Lui. Cei ce mai vin după ajutor spre Mine umblând prin biserici și cu duh de cerere la Mine pentru ca să le dau, aceia nu vin spre Mine că Mă iubesc, și vin ca să le dau, iar dacă ei văd sau știu că nu le pot Eu da ceea ce ei doresc pentru ei și pentru pământ, se duc aceștia apoi la vrăjitori și la vrăjitoare ca să le dea lor, în timp ce aceștia cer din avutul lor și nu le dau degeaba ceea ce ei cer. O, cine n-are pe Dumnezeu de viață și de iubire a lui, acela este lipsit de toate și se duce să-și facă rost de ajutor în nevoile și în doririle lui, se duce spre slugile lui satana ca să-i dea satana din vistieriile lui, și vine satana și-Mi dă de știre cum se duc oamenii după el și-și dau lui sufletul ca să le dea satana în schimb pe cele cerute de ei și să le folosească ei spre mai marea rătăcire a lor, dar cei ce se duc la satana după ajutor în slăbiciunile lor, aceia sunt cei ce mărturisesc pe satana și nu știu ei cât adevăr dovedesc ei că este Dumnezeu, că este față în față cu satana, potrivnicul lui, de Care el se teme și se luptă cu teamă împotriva Lui, dar când satana este ajutat de armată mare de oameni prinde curaj, dar Eu, Domnul, îi spun lui acum că pierde și el și pierd și cei ce se duc spre el după ajutor, căci mintea lor este împătimită și sunt împătimiți după ei înșiși cei care cer lui satana ajutor pentru iubirea de sine a lor și pentru mărirea pe care și-o vor ei pe pământ. O, măi satana, măi, de câte ori crezi că ai câștigat ceva împotriva Mea tu ești cel ce pierzi, căci omul care vine la tine săl sprijini tu în lucrul semeției lui, acela nu dăinuiește, dar dăinuiește prostia lui, care-l trage pe el ca și pe tine în focul pe care tu singur ți-l pregătești și tot pui pe el și îl întețești, și tu nu știi ce faci și ce-ți face ție omul care bate la ușa ta ca să-i dai. O, ce să-i dai tu? Îi dai ce ai, iar tu ești tatăl minciunii, și tot ce faci tu împotriva Mea și a omului nu faci altceva decât că-ți mărești vâlvătaia în care chinul tău îți va arăta pe veci ceea ce ți-ai agonisit, căci nu câștigi nimic decât chinul tău prin tot ceea ce tu lucrezi cu omul care-ți cere ție ca să-i dai. O, de-ai face tu ca vrăjitorul căruia i-am spus lui prin înger să nu facă rău cu cuvântul lui de blestem, ci să facă binecuvântare cu gura lui, și a ascultat de Dumnezeu acest slujitor al tău, căci s-a supus înaintea puterii Mele cu care i-am tăiat calea ca să-l supun pe el. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din duminica a patra a Postului Mare‚ a sfântului cuvios Ioan Scărarul, din 25-03-2012 *** Am stat la masă de cuvânt cu sfinții în mijlocul tău, popor de la izvor. Îi hrănesc de pe masa Mea cu tine pe mulți, ajutându-i pe ei să ia foc în inimioară pentru Mine, Cel ce vin cuvânt de dor la fântână pe pământ ca să-Mi zidesc un popor iubitor. În zi de duminică am stat cu tine și am lucrat facerea omului. Mai trec două duminici, iar în a treia iarăși voi aduna popor de peste tot la izvor și Mă voi slăvi în mijlocul lui aici, lângă tine cu slava Duhului Sfânt și-i voi da lui putere pentru dragostea de Dumnezeu în el, pentru focul pe care Eu, Domnul, îl arunc pe pământ ca să aprindă el inimi multe spre mărturisirea lui Dumnezeu, spre slava Mea cu oamenii pe pământ, mai multă și mai slăvită decât în toate vremile care au fost, iar tu Îmi ești cale ca să vin, și iată, vin. Vin și Mă slăvesc în mijlocul tău, iar tu Mă dai, și mulți iau foc în inimioară de la acest foc și vin 55


Focul apocaliptic

și Mă caută, iar tu să le deschizi și să-i înveți pe ei calea, calea lor spre Dumnezeu, o, poporul Meu. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea după Paști‚ a samarinencei, din 13-05-2012 *** O, pace ție, poporul Meu de la izvor! Lucrează, fiule, în zile de lucru și în zile de sărbătoare, căci vai celor fără de lucru sfânt pentru Mine pe pământ! E numai viață păgână pe pământ. Voi străluci cu tine de șapte ori mai mult ca soarele, măi poporul Meu, și aceasta fac. Cuvântul Meu crește și face lumină. Atât cât sunt cu tine în lume lumină a lumii sunt. Sunt cu tine și luminez din mijlocul tău până ce va lua foc pământul și cerul, foc de slavă cerească, de la care să ia în inimi oameni de pe pământ, că numai viață păgână este pe pământ, și la cei botezați, și la cei nebotezați, că toți umblă goi de tot, goi și cu sufletul, goi și cu trupul, și-Mi fac dureri și rușine înaintea diavolului, care se bucură de multa cădere a omului și de duhul de Sodomă și Gomoră peste oameni pe pământ, dar cupa fărădelegii va da peste margini și voi birui Eu, Eu și cei ce Mă ascultă împărțindu-Mi lumina peste pământ. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din duminica a cincea după Sfintele Paști‚ a samarinencei, din 02-06-2013 *** Mai înainte de zori pregătesc masa Mea de cuvânt și ies cu ea în întâmpinarea celor ce se strâng aici la izvor, pe colina întoarcerii Mele cu sfinții, și n-am nici în cer loc și stat mai drag ca și aici, unde pot să grăiesc și să lucrez și să Mă împart, că nu e bucurie pentru Făcătorul omului, decât lângă om, lângă lucrul dragostei Lui, căci dragoste mare M-a cuprins când l-am zidit pe om, și tot cu ea lucrez și acum ca să-l trezesc pe el spre dragostea Mea, spre Făcătorul lui, că e lungă așteptarea Mea după întoarcerea omului, și doare în Dumnezeu dragostea, și doare dorul, și doare așteptarea, și nu poate pricepe aceasta mintea și inima omului, și iată, am venit să arunc foc pe pământ și să se aprindă el între Mine și om și să ne fie cald unul de la altul și să fie cerul pe pământ cu omul, Domnul cu sfinții Lui, și iată, se așterne zi de praznic de Înviere, masă de cuvânt între Mine și cei ce se pornesc acum spre colina Mea aici, iar Eu le dau lor din cer, din cele ce sunt și nu se văd, din nevăzutele lui Dumnezeu, căci cu cele văzute s-a învățat omul prea mult și dă să uite, bietul de el, că Eu sunt Dumnezeul văzutelor și al nevăzutelor pe pământ și în cer. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Paști‚ a sfintelor mironosițe, din 04-05-2014 *** Va continua. (Cuvântul lui Dumnezeu la Cetatea Sfânta Noul Ierusalim. www.noul-ierusalim.ro) (Sublinierile cu caractere îngroșate aparțin redactorului.) (Vezi reportaj Noul Ierusalim . http://www.youtube.com/watch?v=RYtAd-ycLhU&feature=gv ) Alte teme: Acest cuvânt este râul vieţii Adevărata biserică 56


Focul apocaliptic

Antichrist şi fiara apocaliptică Ca fulgerul care iese de la răsărit, aşa este venirea Domnului Ca în vremea lui Noe Calul alb apocaliptic Cartea Mielului Ce spurcă pe om, ce intră sau ce iese din el Cerul - scaunul de domnie, pământul - aşternut picioarelor - omul îndumnezeit Despre botez Despre chipul cioplit şi semnul crucii Despre post şi milostenie Enoh şi Ilie Împărăţia cerurilor nu vine în chip văzut Împărăţia de o mie de ani Învierea morţilor Judecata Morţii aud glasul Meu Necazul cel mare Nu ştiţi ziua şi ceasul - Ziua Domnului Nunta Mielului Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine Proorocul mincinos şi ecumenismul Răpirea bisericii România - Noul Ierusalim - Noul Canaan Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credinţă Semnul Fiului Omului Slava Domnului Taina de mântuire a omenirii - taina nestricăciunii Taina omului şi a femeii Trâmbiţele apocaliptice Venirea în chip văzut

Pe aceeași temă din alte surse Profeți adevărați și profeți mincinoși. Revelații adevărate și revelații false 1. (Domnul): „Cel mai adesea, Dumnezeu se revelează pe Sine prin gura unor profeți pe deplin treziți. Iar astfel de profeți sunt întotdeauna, pentru oamenii mai ageri la minte, ușor de recunoscut - în primul rând prin cuvântul lor scris sau rostit, în al doilea rând prin faptele lor miraculoase, cum ar fi, de pildă, să le prezică la nevoie oamenilor lucruri ce se vor petrece în viitor, astfel încât aceștia să revină pe calea binelui, să se îndrepte și să-L roage pe Dumnezeu să abată de la ei prăpădul anunțat, cum s-a petrecut cu Ninive. În al treilea rând, astfel de profeți adevărați, însuflețiți de Voia lui Dumnezeu, mai pot vindeca bolnavii prin rugăciuni și prin așezarea mâinilor, în cazul în care această vindecare este spre însănătoșirea sufletului bolnavului. Iar în al patrulea rând, ei pot, în acord cu Voia lui Dumnezeu, să atragă o pedeapsă divină asupra unui popor care nu se mai poate îndrepta sau, dimpotrivă, să binecuvânteze un altul. 57


Focul apocaliptic

2. Profeții cei adevărați, însuflețiți de Duhul lui Dumnezeu, se disting cu ușurință de cei falși, prin astfel de virtuți și prin multe altele, dar mai ales prin faptul că ei întotdeauna sunt plini de smerenie și de iubire pentru semeni, în timp ce falșii profeți poartă haine împodobite în fel și chip și ornate cu semne distinctive, sunt plini de îngâmfare și de egoismul cel mai acerb, nu se lasă văzuți decât în anumite locuri consacrate, vorbesc puțin și spun doar lucruri prostești și lipsite de sens, fac tot felul de false minuni, dar numai în momente fixate dinainte, cu mijloace naturale ținute secrete, și vai de cel care ar îndrăzni să le facă și el! Însă profetul cel adevărat nu face niciun secret din minunile săvârșite de el, ba dimpotrivă, el îi îndeamnă și îi ajută pe oameni să săvârșească și ei minuni similare, în aceeași manieră bună și dreaptă. 3. Și de vreme ce este atât de ușor să deosebești un fals profet de unul mincinos și dacă orice om de bun-simț poate trage singur concluzia că există, în mod evident, profeți adevărați și profeți mincinoși - și că aceștia din urmă nu ar fi putut să apară niciodată dacă nu ar fi fost precedați de cei adevărați -, tot atât de ușor trebuie să le fie oamenilor și să-și dea seama prin aceasta că există un Dumnezeu adevărat, care nu-i lasă niciodată să umble complet singuri pe pământul acesta, ci le face în permanență cunoscută Vrerea Sa, precum și mărețele și înțeleptele Sale intenții în ceea ce-i privește. 4. Acest gen de revelare le este întotdeauna mai de folos oamenilor care o acceptă de bunăvoie, pentru că ea nu îi supune la nicio constrângere. Însă în cazul marilor revelații, care au loc doar foarte rar, oamenii dobândesc mult mai puțin pentru sufletele lor, căci astfel de revelații sunt mai curând o judecată pentru oamenii degenerați, decât o mântuire. 5. Atunci când Adam, în Raiul pământesc, a păcătuit în fața lui Dumnezeu, prin faptul că, în calitatea lui de om cu voință liberă, n-a vrut să se supună Vrerii lui Dumnezeu, care îi era preabine cunoscută, el a avut parte imediat de o mare revelație divină și s-a căit pentru păcatul său. Dar această mare revelație a fost pentru el o judecată. 6. Ulterior, au mai existat multe asemenea mari revelări ale lui Dumnezeu pentru oameni, datorită degenerării copiilor lumii care locuiau în ținuturile de jos. Dar, pentru acești copii ai lumii, ele au fost de fiecare dată o judecată. 7. Pe timpul lui Noe, o mare revelație divină le-a fost din nou trimisă oamenilor; dar ea a fost pentru ei o foarte mare judecată. 8. Și în vremea lui Avraam a avut loc o mare revelație, din cauza locuitorilor nespus de depravați ai Sodomei și ai Gomorei, precum și ai celor zece orășele mai mici din preajma acestora. Și aceasta a fost tot o judecată pentru oamenii respectivi, iar Marea Moartă este și astăzi o dovadă concludentă a acestui fapt. 9. Patriarhul Iacov a avut și el parte de o mare revelație a lui Dumnezeu, iar copiii săi a trebuit să o ispășească în Egipt. 10. Pe timpul lui Moise a avut loc o nouă revelație, cu totul extraordinară, când cuvintele de tunet ale lui Dumnezeu către oameni a trebuit să fie înscrise pe tăblițe de piatră. Dar revelația aceasta a însemnat o cumplită judecată, în special pentru egipteni, care deveniseră prea orbi, prea îngâmfați și prea inumani și a căror suveranitate a fost definitiv spulberată! Dar nici izraeliții nu au fost iertați. 11. Iar când izraeliții au părăsit deșertul, conduși de Iosua, din nou a avut loc o mare revelare a lui Dumnezeu, și marele Ierihon a dispărut de pe fața pământului. 12. Așa au fost lucrurile și pe timpul lui Samuel și Ilie și, la fel, în vremea celor patru mari profeți; și amintiți-vă ce judecăți le-au urmat! Nici măcar profeții mai mici nu au venit fără o judecată în lumea aceasta.

58


Focul apocaliptic

13. Iar în momentul de față, aveți în fața ochilor voștri cea mai mare și mai nemijlocită revelare a lui Dumnezeu către oameni. Iar judecata cea nespus de mare care trebuie să vină asupra evreilor nu se va lăsa prea mult așteptată. 14. De acum înainte, timp de aproape două mii de ani, vor fi treziți nenumărați profeți, căci va apărea un număr și mai mare de falși profeți și chiar de falși Hristoși extrem de trufași, însetați de putere și lipsiți de orice urmă de iubire. Și astfel, vor urma neîntârziat și judecățile, și rar va exista vreun suveran care să nu fie supus, împreună cu poporul său, judecății celei aspre a obscurantismului lor. 15. Spre sfârșitul perioadei amintite, Eu voi deștepta profeți tot mai mari, iar odată cu ei se vor înmulți și vor lua amploare și judecățile. Și atunci, vor fi mari cutremure de pământ, dezlănțuiri devastatoare ale elementelor, mizerie, războaie, foamete, molime și multe alte catastrofe și, după cum am spus deja, credința nu va mai exista aproape deloc printre oamenii cu sufletele împietrite de trufie, iar un popor se va ridica împotriva altuia. 16. Omenirea va fi avertizată prin intermediul unor vizionari sau prin semne deosebite pe bolta cerului, însă doar cei puțini ai Mei se vor îndrepta datorită acestora, în timp ce oamenii lumii le vor considera pe toate a fi doar niște efecte bizare ale naturii și îi vor scuipa în față pe toți aceia care vor mai crede în Mine. 17. Iar atunci va avea loc chiar cea mai mare revelare, prin noua Mea pogorâre pe acest pământ. Însă această revelare va fi precedată de cea mai mare și mai severă judecată, căreia îi va urma o distrugere a oamenilor de lume prin foc și prin efectul său, pentru ca după aceea Eu însumi să pot alcătui pe acest pământ o nouă pepinieră de oameni adevărați, care va dăinui apoi până la sfârșitul acestui pământ. 18. Eu vă anunț toate acestea dinainte, ca nu cumva să credeți că după Mine toate vor deveni perfecte, precum în cerurile Mele. Unii vor fi într-adevăr asemenea îngerilor Mei, dar mulți vor ajunge chiar mult mai răi decât oamenii din vremea noastră. 19. Însă pentru toate acestea, voi nu trebuie să vă neliniștiți. Căci Eu doar v-am spus deja, nu o singură dată, că omul, dacă nu ar avea liber-arbitru, n-ar mai fi om, ci doar un animal cu aspect uman. 20. Pe oamenii de genul acesta cel mult i-ai putea dresa ca pe animale, spre a-i determina să facă vreo treabă oarecare, dar ei nu ar putea înțelege niciodată că munca lor este bună și utilă pentru oamenii adevărați sau pentru oamenii-animale, și astfel să se hotărască ei înșiși să efectueze aceste munci utile la timpul potrivit. 21. Omul care încalcă legea demonstrează prin aceasta că este un om liber, la fel ca și cel care respectă legea de bunăvoie. De aceea, nici să nu judecați sau să condamnați vreodată pe cineva, ci doar povățuiți-l cu toată răbdarea și blândețea și arătați-i celui rătăcit calea cea dreaptă. Dacă va vrea să o urmeze, va fi bine pentru el. Dar dacă nu va vrea, voi nu trebuie să-l siliți, ci cel mult să-l îndepărtați dintr-o comunitate de oameni buni și puri - căci un om care crede doar fiindcă a fost silit este de zece ori mai rău decât un rebel care își declară pe față necredința. 22. Priviți-i pe farisei! Ei nu sunt credincioși decât de formă, forțați de împrejurări. Dar în sinea lor, ei nu cred în nimic și nu urmăresc nimic altceva decât propriile lor plăceri. 23. De aceea, atunci când vă veți alege succesorii în numele Meu, să aveți mare grijă ca în primul rând să nu constrângeți pe nimeni, și în al doilea rând să-i îndepărtați pe aceia care vedeți că vor să îmbrățișeze cauza voastră doar dintr-un interes vremelnic. 24. Desigur, voi veți urma sfatul acesta. Și totuși, vor fi foarte mulți aceia care vor intra în slujba voastră fie datorită unor constrângeri exterioare, fie pentru a-și asigura astfel traiul. Dar pentru Mine, aceia toți vor face parte din armata anticriștilor, iar în fața lui Dumnezeu, lucrările lor dezgustătoare vor fi ca niște mortăciuni împuțite. 59


Focul apocaliptic

25. Adevăr vă zic vouă: Eu nu-i voi lua în seamă pe toți cei care vă vor succeda în această funcție și care vor fi pregătiți nu de către Mine, ci de către oameni, în diferite școli lumești; căci doar anticristul își va pregăti astfel ucenicii săi. 26. Aceia însă, asupra cărora voi vă veți așeza mâinile și pe care îi veți boteza în numele Meu, pe aceia îi voi umple cu Duhul Meu. Și pe aceștia Eu însumi îi voi alege în toate timpurile drept urmași ai voștri și îi voi confirma, trimițându-le Duhul Meu. 27. Dar în timpurile viitoare vor fi tot mai puțini dintre aceștia, căci Anticristul își va mări foarte mult oastea, însă tocmai atunci când se va considera a fi cel mai puternic în lume, el se va prăbuși pentru totdeauna! Ați înțeles voi bine toate acestea?” (Marea Evanghelia a lui Ioan Vol.6, Cap. 150.) Profețiile Domnului nostru Iisus Hristos despre Ierusalim și despre sfârșitul Pământului. Împărăția cea de o mie de ani și judecata prin foc 1. Atunci Eu M-am ridicat în picioare și am plecat cu ucenicii puțin mai încolo. Datorită priveliștii splendide, în acel loc fuseseră aduse mai multe bănci, precum și tot felul de scaune. Mam oprit și M-am așezat în locul de unde se vedea cel mai bine Ierusalimul. 2. Ucenicii priveau orașul cel frumos, iar Ioan Mi s-a adresat cu multă durere în glas: „Doamne, Iubirea mea, dar oare nu e mare păcat ca orașul acesta să piară atât de dezastruos, conform prevestirilor Tale, și aceasta atât de curând?” 3. Eu am spus: „Dragul Meu Ioan, ai făcut în privința aceasta o observație foarte justă, și de altfel vezi și lacrimile din ochii Mei. Dar ce să faci?! Vedeți voi, ca să-i lași pradă pierzaniei, de dragul acestor ziduri, pe toți locuitorii de acolo, ar fi un lucru regretabil și lipsit de înțelepciune. Căci sunt mai multe mii de oameni care locuiesc în interiorul zidurilor acelora și care ar putea să înceapă să creadă în Mine! Și iată, cei vreo șaptezeci de bărbați și vameșii cei mulți, împreună cu cei câțiva farisei și cărturari deghizați, încă de astăzi vor începe să creadă în Mine; și mai există o mulțime de oameni din popor care se vor îndrepta spre Învățătura Mea în curând. De aceea și trebuie ca locul acesta să mai fie cruțat un timp de o judecată prea aspră, de orice natură ar fi ea. Dar de îndată ce peștișorii cei buni vor fi salvați din balta aceasta, iar în ea nu vor mai colcăi decât șerpi și broaște râioase, atunci va fi venit vremea ca mlaștina cea împuțită să fie nimicită cu ajutorul focului și al cutremurelor. 4. O, dar priviți la întreg ținutul acesta! Cum o fi arătat el oare acum zece mii ori o mie de ani?! Pe atunci nu exista decât puțin uscat pe aici, și nici urmă de dealurile și de văile acestea, acum atât de bogate în vegetație. Abia datorită erupțiilor, de o amplitudine inimaginabilă pentru voi, care au durat mai multe mii de ani pe aproape întreg pământul, planeta aceasta a ajuns cu timpul la aspectul său actual. 5. Și, vedeți voi, cu formarea spirituală a oamenilor lucrurile se petrec la fel ca și cu formarea naturală a Pământului! Acum sufletele oamenilor mai sunt încă bântuite de furtuni dezlănțuite și de sălbatice erupții de foc. Patimi dintre cele mai nebunești ies la iveală și distrug totul în preajmă. Dar să lăsăm lucrurile acestea - căci va veni până la urmă o vreme, în care toate aceste patimi vor da naștere unui sol pașnic și fertil, și abia atunci viața oamenilor va fi plină de lumină și de fericire! Însă întotdeauna numărul celor cu adevărat buni și curați va fi mai mic decât cel al oamenilor care se vor lăsa în continuare stăpâniți, mai mult sau mai puțin, de patimile lumești. 6. Aceste vremuri mai bune vor dura vreo mie de ani și ceva, iar pământul își va păstra configurația actuală, căci, nefiind bântuit de prea multe furtuni, el se află acum într-o oarecare 60


Focul apocaliptic

stare de liniște și de ordine și este acoperit de câmpii fertile, deși mai există și destule pustiuri neroditoare, fără a mai pune la socoteală mările cele întinse. 7. Dar după perioada aceasta de mai bine de o mie de ani, pământul va avea de trecut o nouă mare probă a focului. Și, la vremea aceea, munții de pe acest pământ se vor transforma și ei în câmpii netede și roditoare, iar în multe locuri marea va trebui să elibereze pământul fertil, îngropat în adâncurile sale, iar oamenii mai buni îl vor lua în stăpânire și vor face din el curând un Eden. Iar atunci va domni pentru totdeauna, până la disoluția completă a Pământului, adevărata pace, iar moartea își va pierde definitiv orice putere. 8. Dar așa cum munții de pe acest pământ se vor transforma în teren neted, tot așa și oamenii vor fi nevoiți să renunțe definitiv, în urma unor încercări dintre cele mai grele, la trufia lor, căci altminteri adevărata pace n-ar putea domni între oamenii acestui pământ și nici în ei înșiși. Căci numai trufia oamenilor dezlănțuie războiul; în momentul în care a dispărut trufia, dispar și invidia, gelozia, zgârcenia, ura și discordia, și, odată cu ele, toată gâlceava și tot războiul. 9. Prin urmare, și acest oraș renumit, unul dintre cele mai vechi din lume, a cărui piatră de temelie a fost pusă chiar de către marele rege din Salem, dar care astăzi nu mai este decât un munte de trufie, va decădea atât din punct de vedere moral, cât și material și va fi făcut una cu pământul, și se va petrece cu el la fel ca și cu un cedru înalt, dar foarte bătrân, care, uscându-se și murind, va fi smuls de o furtună din rădăcinile sale putrede, va fi tăiat apoi cu ferăstrăul de niște pădurari, mărunțit cu toporul și, la urmă, ars în foc. 10. În cazul copacului, situația aceasta este determinată de natura sa. În cazul omului însă, ea este pricinuită de reaua sa voință, care nu acceptă să se supună niciunei legi, oricât de înțelepte, așa cum hanohiții, prin imensa lor nesupunere, au provocat odinioară Potopul1, de pe urma căruia s-au prăpădit cu toții în chipul cel mai jalnic. De câte mii de ori nu au fost ei avertizați de Mine, prin intermediul a nenumărați profeți, să lase munții în pace! Dar niciunul dintre ei n-a dat atenție avertismentelor. Au mâncat, au băut, s-au îmbuibat și au păcătuit în cele mai diverse chipuri, organizând mari festinuri, până când apele s-au revărsat din toate părțile asupra lor și i-au înecat pe toți. Și la fel vor sta lucrurile și aici. 11. Căci neamul acesta de năpârci, peste măsură de trufaș, împins de orbirea și de setea sa de putere, se va ridica la un moment dat împotriva romanilor și va voi să-i izgonească din țară. Și acesta îi va fi sfârșitul. Căci acel conducător de oști și viitor împărat care va face orașul acesta și poporul său una cu pământul s-a născut deja. 12. Și iată ce se va petrece la sfârșitul existenței omenirii, dar nu și al pământului acestuia: în vremea aceea oamenii e drept că nu se vor apuca să surpe munții din temelii, așa cum au făcut hanohiții în căutările lor după aur și pietre prețioase, și nici nu vor avea romani pe care să-i supere; dar vor începe să pătrundă, cu ajutorul a tot felul de mașinării acționate de puterea focului, până în interiorul pământului, săpând puțuri și găuri inimaginabil de adânci, prin care apoi, mase foarte mari de gaze inflamabile vor ieși la suprafață. Și, odată ce atmosfera pământului va fi saturată cu asemenea gaze, acestea vor lua foc aproape pe întreg pământul, transformând totul în cenușă. Doar puțini oameni vor supraviețui. Însă cei care vor rămâne în viață vor fi oameni aleși. Și ei vor lua apoi în stăpânire un pământ cu adevărat înnoit, iar voi - și mulți dintre cei care vor veni după voi și vor fi treziți la viață în numele Meu - veți fi învățătorii și ghizii lor. 13. Și abia de atunci înainte împărăția Mea se va instaura definitiv pe întregul pământ, iar oamenii de pe Soare vor comunica într-o perfectă egalitate de drepturi cu copiii Mei de pe acest pământ reînnoit și iubirea lor față de adevărații Mei copiii va crește. 1

Despre acele evenimente vezi „Casa (Gospodăria) Domnului” de Jakob Lorber.

61


Focul apocaliptic

14. Dar lucrurile acestea, pe care Eu vi le-am spus acum, țineți-le pentru voi; căci ele, oricât de cunoscute ar fi, tot nu vor contribui cu nimic la salvarea oamenilor din acest timp. Însă la momentul potrivit, atunci când oamenii vor fi în stare să suporte o revelație mai profundă, le voi dezvălui chiar Eu aceste lucruri în detaliu. Acum ați înțeles totul bine?” 15. Iar Ioan a spus: „Doamne, Unica mea Iubire, lucrurile acestea le-am înțeles; căci din nou Tu Te-ai exprimat atât de limpede, încât mi-a fost foarte ușor. Cât despre ceilalți frați, dacă și ei au înțeles sau nu totul așa cum trebuie, îți vor spune cu siguranță chiar ei, fiecare pentru sine!” 16. Și toți (în afară de Iuda) au spus că au înțeles foarte bine. 17. Numai ucenicul acesta, Iuda, a spus: „Mie, Doamne, nu-mi este prea clar!” 18. Eu am spus: „Din moment ce tuturor celorlalți frați le este clar, în afară de tine, care întotdeauna te-ai lăudat cu inteligența ta, atunci întreabă-i pe frații tăi și ei îți vor explica ceea ce n-ai priceput! Căci smerenia înțelege totul mult mai repede decât trufia înrădăcinată, egoistă, care, dacă vei continua să perseverezi în ea, va deveni demonul, judecătorul și moartea ta. Cu ce le ești tu superior tuturor celorlalți, încât să fii atât de vanitos?! Fii și tu smerit, dacă vrei să scapi din ghearele Satanei!” 19. Și atunci Iuda s-a dus la Nathanael, cu care se înțelegea cel mai bine, și l-a întrebat diverse lucruri, pe care Nathanael i le-a explicat. Și când s-a lămurit oarecum și ucenicul acesta în legătură cu cele prorocite de Mine mai înainte, s-a liniștit și el și n-a mai pus alte întrebări. 20. Unul dintre iudeii-greci, care era și el cu Mine, și-a exprimat părerea că poate n-ar strica să li se spună și celorlalți evrei câte ceva din toate acestea. 21. Eu am spus: „Ceea ce va fi necesar pentru ei vor afla la timpul potrivit. Dar nu au nicio nevoie să știe toate acestea. Însă iată că vine Lazăr al nostru. Haideți să-l așteptăm! El a stat mult de vorbă cu templierii cei deghizați și să vedem ce vești ne aduce.” (Marea Evanghelia a lui Ioan, Vol.6, Cap.207) *** Va veni un timp în care majoritatea oamenilor nu vor mai căuta decât plăcerile terestre. Va urma însă o mare judecată, căreia întreaga umanitate va trebui să i se supună. Toți cei care aleargă cu instrumentele de măsurat, spunându-le semenilor lor: „Iată, am măsurat acest pământ, am așezat bornele care îl delimitează și îl declar acum proprietatea mea”, adăugând pentru cei care vor îndrăzni să le conteste decizia: ‚Prietene, toți oamenii sunt egali și au aceleași drepturi, dar nu toți au puterea de a lua în posesie aceste drepturi. Cei care se vor opune deciziei mele vor fi condamnați la moarte!’ – ei bine, acești oameni nu vor mai exista! Atunci când voi veni a doua oară pe pământ, pentru a le da pedeapsa cuvenită acestor ‚epicurieni’, dar și răsplata vieții celor care au suferit atât de mult din cauza iubirii lor față de Dumnezeu și față de semenii lor, - pământul nu va mai fi împărțit numai în beneficiul câtorva aleși. Oriunde se vor afla atunci oamenii, ei vor avea dreptul să cultive pământul și să își satisfacă astfel nevoile. Își vor putea ajuta semenii, dar nu vor avea dreptul să spună: ‚Iată, aceasta este proprietatea mea, iar eu sunt stăpân asupra ei!’ Oamenii vor înțelege atunci că Eu sunt singurul Stăpân și Domn, iar ei nu sunt altceva decât frați și surori. La fel ar trebui să se considere și acum, dar umanitatea se află într-o stare intermediară de evoluție, în care chiar și celor nepurificați încă de marele foc al vieții li se permite să trăiască. Peste 2000 de ani acest lucru va înceta însă. După marea transformare a umanității, spiritualitatea va prevala din nou pe pământ, și nimeni nu va mai avea dreptul să spună că ‚cutare lucru este al meu’, iar ‚cutare al tău’. Din perspectiva lui Dumnezeu, întregul pământ le aparține în mod egal oamenilor, așa cum s-a întâmplat la începutul creației. În acele vremuri, înțelepții erau cei care împărțeau pământul, în funcție de nevoile oamenilor, învățându-i apoi cum să îl cultive. Roadele pământului erau împărțite tot de cei înțelepți, iar surplusul era stocat în depozite 62


Focul apocaliptic

special create în acest scop, pentru ca nici un membru al comunității să nu sufere vreodată de foame… Focul care va preceda întoarcerea Mea pe pământ va fi numit: marea ciumă universală, manifestându-se printr-o suferință cum nu a mai existat vreodată pe pământ. Credința va înceta să mai existe, iubirea oamenilor se va răci, iar cei săraci se vor lamenta și vor muri de foame. Cei puternici, conducătorii și regii acestei lumi, nu vor sări însă în ajutorul celor care vor plânge, căci mare va fi aroganța și împietrirea inimilor lor. Națiunile se vor ridica atunci unele împotriva celorlalte și se vor lupta între ele cu arme de foc. Din cauza războaielor, conducătorii vor acumula datorii și își vor chinui și mai tare supușii prin taxele și impozitele excesive pe care le vor impune. Viața va deveni astfel foarte scumpă, foametea va prevala pe pământ, și multe ființe umane, animale și chiar plante vor pieri din cauza bolilor, epidemiilor și mizeriei. În plus, vor veni mari furtuni, pe mare și pe uscat, iar pământul se va cutremura de multe ori. Marea va inunda țărmurile, iar teama oamenilor va atinge cote maxime! Voi permite acestor lucruri să se petreacă cu scopul de a-i îndepărta pe oameni de mândria, egoismul și indolența lor. Aceasta este prima purificare prin foc a umanității care va preceda Întoarcerea Mea pe pământ. Simultan, focul natural va juca și el un rol important: el va conduce navele oamenilor pe mări cu viteza vântului. Folosindu-se de intelectul lor ascuțit, oamenii vor inventa mașini din oțel și vor construi drumuri pe care acestea să meargă. Ei vor renunța la animalele de tracțiune și vor călători pe pământ cu viteza unei săgeți în zbor. Vor învăța să controleze puterea fulgerului (n.tr. electricitatea), punând-o în slujba voinței lor dintr-un capăt la celălalt al pământului. Atunci când puternicii regi ai acestui pământ vor provoca războaie unii împotriva celorlalți, din orgoliu și lăcomie, principalul factor care va decide victoria va fi acest foc, care va pune în mișcare cu iuțeala fulgerului sfere grele de fier care vor provoca explozii devastatoare oriunde vor cădea, distrugând orașe, clădiri și oameni, deopotrivă. Aceste arme vor deveni din ce în ce mai ingenioase, ajungându-se la un moment dat în situația în care nici o națiune nu va mai îndrăzni să pornească război împotriva alteia, pentru a nu se anihila reciproc. Dându-și seama că armele lor ar putea distruge întreaga umanitate, fără ca cineva să mai beneficieze de pe urma lor, conducătorii națiunilor vor începe să trăiască în pace și prietenie. Dacă, totuși, se vor mai găsi unii care, în aroganța lor dementă, ar dori să provoace un război împotriva vecinilor lor, majoritatea celorlalți se vor uni în consilii și îi vor pedepsi. Treptat, pacea va reveni astfel printre națiuni și va ajunge să domnească pe întregul pământ. Nu vor mai exista războaie decât între popoarele primitive, dar nici chiar în cazul lor nu vor mai dura multă vreme. Regii și conducătorii credincioși Mie vor ajunge să guverneze lumea, iar lumina Mea se va revărsa asupra întregului pământ prin intermediul lor, aducând cu sine o epocă de pace și prietenie. Aceasta va fi cea de-a doua purificare prin foc a umanității! Cea de-a treia purificare prin foc va consta în trezirea (de către Mine), încă cu câteva secole înainte ca aceste evenimente să se producă, a unor profeți și clarvăzători care le vor preda națiunilor adevărul în numele Meu. Ei îi vor elibera astfel pe oameni de amăgirile, iluziile și minciunile răspândite de falșii profeți și preoți, care vor pava astfel calea către căderea lor, și culmea!, în numele Meu. Acești falși profeți și preoți vor apărea în scurt timp, ba, pe ici-colo, au apărut deja chiar acum, în timpul venirii Mele pe acest pământ. Ei vor lucra prin semne și miracole false, la fel ca și preoții păgâni, seducând mulți oameni naivi și câștigând astfel multe comori și averi pământești, precum și multă putere. Lumina orbitoare a celui de-al treilea foc îi va orbi însă, iar ei vor pierde tot ce au acumulat. La rândul lor, regii și prinții care îi vor ajuta își vor pierde puterea și tronurile, căci Eu îmi voi trimite propriii regi și comandanți pentru a-i învinge. În acest fel, noaptea iadului va fi alungată și 63


Focul apocaliptic

mesagerii ei printre oameni vor fi distruși. Cel de-al treilea foc purificator venit din ceruri înseamnă învingerea minciunii în lupta ei cu lumina adevărului, la fel cum noaptea naturală dispare la primele raze ale soarelui care răsare, retrăgându-se în peșteri și în profunzimile întunecate ale pământului. Și nici unul din cei care vor descoperi lumina nu va mai tânji vreodată după noapte. Iar acum vă voi vorbi de cel de-al patrulea foc, prin care pământul, umanitatea și întreaga creație vor fi purificate în momentul Întoarcerii Mele pe pământ. Acest foc va consta din tot felul de cataclisme naturale, care vor lovi mai ales marile și magnificele orașe construite de oameni pe pământ. În ele, orgoliul oamenilor va ajunge la apogeu, la fel ca și corupția, lipsa iubirii, justiția falsă, puterea, autoritatea, indolența, dublate însă de o sărăcie extremă și de tot felul de suferințe generate de slăbiciunile celor puternici și de vânarea continuă a plăcerilor terestre. În acele vremuri, oamenii vor crea mașini ingenioase, construite din fier, care vor folosi forța focului și a apei pentru a înlocui munca omului. Ele vor folosi puterea cărbunelui natural pentru a aprinde focul, iar oamenii vor săpa galerii adânci în măruntaiele pământului pentru a scoate acest combustibil. Când activitățile industriale generate de această putere a focului vor ajunge la apogeu, atmosfera pământului va fi saturată cu otrăvuri și combustibili, iar când aceștia se vor aprinde, incendiile izbucnite vor distruge orașe întregi, reducându-le la cenușă. Această purificare va fi foarte eficientă! Ceea ce nu va reuși să facă acest foc vor completa marile furtuni care vor izbucni. Desigur, această purificare nu va avea loc decât acolo unde este absolut necesară, căci nimic nu poate fi distrus în creația Mea fără a fi absolut necesar. În acest fel, atmosfera pământului va fi eliberată de vaporii toxici și de spiritele malefice care trăiesc în ei, lucru care va avea o imensă influență benefică asupra celorlalte creaturi care vor trăi pe pământ. Starea de sănătate fizică a umanității se va îmbunătăți dramatic, majoritatea bolilor vor dispărea, iar oamenii vor putea din nou să se bucure de o bătrânețe liniștită și senină. (Extrase din Marea Evanghelie a lui Ioan) *** Ambiția și orgoliul nu conduc decât la dispreț, resentimente, mânie, iritare, iar în cele din urmă la răzbunare și război, cu toate consecințele nefaste ale acestora. Toți cei aroganți și ambițioși sunt inevitabil plini de egoism și de avariție. Ei doresc să obțină totul, pentru a-și spori astfel importanța pe pământ, călcând în picioare mii de semeni de-ai lor, reducându-i la sărăcie și la mizerie. Așa s-au petrecut lucrurile în vremea lui Noe și la fel se vor petrece (ba chiar mai rău) în ultimele zile ale păgânismului. Acest iad în care se vor complace oamenii din propria lor vină va reprezenta marea judecată pe care aceștia și-o vor pregăti singuri! Numărul imens al celor oprimați se va ridica în cele din urmă împotriva aroganților lor opresori, spulberându-i. Acesta va fi cel de-al doilea Potop care se va abate asupra pământului, un Potop al focului născut din mânia celor oprimați prea multă vreme. Va urma și un foc natural, care va devasta multe locuri de pe pământ, căci, în lăcomia lor excesivă, oamenii acelor vremuri vor pătrunde în profunzimile pământului, unde vor găsi tot felul de comori. Între altele, ei vor descoperi rămășițele pădurilor primitive2, sub forma unei substanțe pe care o vor folosi pentru a se încălzi, pentru a topi metalele și pentru multe alte scopuri, pregătindu-și astfel judecata finală. Cel mai mult vor avea de suferit cei puternici, care vor trăi în marile orașe. De aceea, respectați de-a pururi porunca smereniei și a bunătății, născută din iubirea față de semenii voștri, pentru ca judecata să nu vă atingă. Căci oriunde oamenii vor trăi în respectul Ordinii Mele, judecata finală nu îi va atinge”. 2

Cărbunele şi petrolul.

64


Focul apocaliptic

(Extrase din Marea Evanghelie a lui Ioan) *** Despre judecățile care ne așteaptă. Ambiția și orgoliul - cauze ale necazurilor, revoluțiilor, războaielor și ale altor judecăți 1. (Domnul nostru Iisus Hristos): „Așa încât, fiecare dintre voi să fie plin de blândețe și de umilință, și astfel vă veți arăta unul celuilalt cea mai mare și mai adevărată cinstire, și veți trăi împreună în pace și înțelegere. 2. Ambiția și orgoliul, dimpotrivă, generează supărare, necaz, dispreț, ranchiună și mânie, iar în final răzbunare și vrajbă, împreună cu urmările sale nefaste. Mai mult decât atât, cel vanitos și peste măsură de ambițios este întotdeauna plin de egoism și de pofte; el caută să obțină totul doar pentru mărirea gloriei sale pământești, iar trista consecință a acestui fapt este că sute și mii de alți oameni sunt lipsiți de toate cele necesare din cauza lui și trăiesc într-o mare mizerie - așa cum a fost pe vremea lui Noe, cum este acum și cum va fi, chiar mai mult decât până acum, în timpurile din urmă ale noului păgânism. 3. Dar tocmai această stare de lucruri rea și profund diabolică va fi cea care le va aduce oamenilor judecata. Imensa mulțime a celor săraci și oprimați se va răscula împotriva asupritorilor săi aroganți și îi va răpune - ceea ce va fi un al doilea Potop, prin focul mâniei celor săraci, care vor fi fost oprimați cu prea multă cruzime. 4. Dar în acele timpuri un alt foc, de data aceasta natural, va devasta multe ținuturi; căci, din cauza avidității lor materiale nemăsurate, oamenii acelor timpuri, asemenea unor viermi distrugători, vor pătrunde în adâncurile pământului, unde vor căuta și vor găsi tot felul de comori. Dar atunci când vor ajunge la straturile groase ale pădurilor seculare îngropate și se vor folosi de ele pentru a topi metalele și pentru multe alte scopuri, atunci judecata cea din urmă, pe care ei înșiși și-o vor fi pregătit-o, va fi aproape. 5. Totuși, cei care vor avea cel mai mult de suferit vor fi cei care vor trăi în marile fortărețe ale regilor și ale puternicilor lumii din acele timpuri. 6. Așa încât, rămâneți întotdeauna blânzi și umili, și prin aceasta adevărați iubitori ai aproapelui vostru, și astfel nu veți atrage asupra voastră nicio judecată; căci, în acele vremuri, niciun fel de Judecată de Apoi nu se va abate asupra celor care vor trăi după rânduiala Mea. Eu vă spun toate acestea dinainte, pentru ca voi să le spuneți și celorlalți, astfel încât nimeni să nu poată să se scuze în final spunând că nu a fost avertizat de pericol.” 7. Ei au spus cu toții: „Doamne și Învățătorule, cu ajutorul Tău, noi vom depune toate eforturile pentru cauza cea bună și adevărată; dar pământul este mare și are mulți oameni, iar noi nu vom putea să mergem peste tot unde se află ei, și astfel răul va crește în mijlocul binelui și al adevărului fără ca noi să putem să-l stăvilim!” 8. Eu le-am spus: „Dar pentru aceasta nu vi se va cere socoteală și nici celor care vor fi cu adevărat drepți în numele Meu. Este de ajuns să le predicați oamenilor adevărul; iar dacă ei îl vor urma sau nu, este treaba lor. Cel care va trăi conform adevărului nu va fi judecat, ci mântuit, căci el va dobândi viața cea veșnică.” (Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.8 Cap. 51) Primele două feluri de purificare prin foc

65


Focul apocaliptic

1. Hangiul, tatăl lui Kado, s-a ridicat atunci și a spus: „Doamne și Învățătorule, ce se va petrece în acel timp în care, după cum ai spus, oamenii vor fi purificați prin foc înainte de noua Ta venire? Despre ce foc este vorba?” 2. Eu am spus: „Ah, prietene, acest foc va însemna o mare mizerie, o nefericire universală și o nenorocire cum Pământul nu a mai cunoscut niciodată. Credința se va stinge, dragostea se va răci, sărăcimea va geme și va fi pe punctul de a pieri, dar, în ciuda rugăminților ei, cei mari și puternici și regii acestei lumi nu-i vor veni în ajutor, din cauza prea marii lor trufii și a împietririi inimii, ce rezultă din aceasta! 3. Așa încât popoarele se vor ridica unele împotriva celorlalte și se vor război cu arme de foc. Suveranii vor face astfel datorii uriașe și le vor impune supușilor lor dări exorbitante. Vor urma lipsuri nemăsurate, foamete, boli, epidemii și tot felul de nenorociri la oameni, la animale și chiar la plante! 4. Vor mai fi de asemenea mari furtuni pe pământ și pe mare și cutremure de pământ; în multe locuri marea va inunda țărmul, iar oamenii vor fi cuprinși de o teamă cumplită, în așteptarea celor ce se vor abate asupra pământului. 5. Toate acestea vor fi permise pentru a-i întoarce pe oameni de la orgoliu, de la egoism și de la prea marea lor lene. Cei mari, care se credeau puternici, vor fi pedepsiți prin nenorociri, și pentru a se elibera de acest chin ei vor fi forțați să înceapă să muncească. 6. Și acesta este primul fel de foc care îi va purifica pe oameni înainte de noua Mea venire. 7. Dar în același timp, și focul natural va avea un rol covârșitor. Focul va mâna corăbiile pe mare mai repede decât vântul; cu ajutorul minții lor ascuțite, oamenii vor face care și drumuri de fier, iar în locul animalelor de tracțiune ei vor înhăma la aceste care un foc ce îi va face prin puterea sa să străbată pământul mai repede decât săgeata. 8. Ei vor ști de asemenea să domesticească fulgerul (electricitatea) și să îl facă să transporte foarte rapid dorințele și voința lor de la un capăt la altul al pământului. (telefonia și internetul) Și atunci când acești regi mândri și lacomi se vor război, focul va avea un rol decisiv. Căci prin puterea lui vor fi aruncate cu viteza fulgerului asupra dușmanului, asupra orașelor și asupra cetăților mari mase metalice, de formă sferică și având o greutate foarte mare, care vor cauza mari distrugeri. 9. Oamenii inventivi vor merge atât de departe cu aceste arme, încât popoarele nu-și vor mai putea declara război unul altuia. Căci dacă două popoare se vor ataca cu asemenea arme, ele vor fi curând distruse până la ultimul om, ceea ce nu va aduce desigur niciuneia dintre părți o adevărată victorie sau beneficiu. Regii și generalii lor vor înțelege aceasta cât de repede, astfel încât vor prefera să mențină relații de pace și de bună înțelegere, și dacă vreun conducător foarte mândru și ambițios va porni la război împotriva vecinului său, prietenii păcii se vor uni pentru a-l pedepsi. Astfel încât, puțin câte puțin, vechea pace se va restabili și se va consolida în mod durabil între popoarele pământului. 10. Luați aminte că, atunci când vor trece ceva mai mult de o mie nouă sute de ani de la actuala Mea venire aici pe pământ, pe atunci nu vor mai fi aproape deloc războaie pe pământ, și cam tot în acea epocă Eu voi veni în trup fizic a doua oară pe pământ pentru a realiza cu acea ocazie cea mai mare și mai durabilă purificare dumnezeiască a oamenilor. 11. Desigur, vor mai fi războaie între popoarele cele mai barbare ale pământului, dar chiar și ele vor deveni curând o imposibilitate. Eu voi reuni aceste popoare prin regii și generalii Mei cei drepți și puternici, voi revărsa lumina Mea asupra lor, și ele vor deveni atunci pașnice și iubitoare de lumină. 12. Și acesta este cel de-al doilea fel de foc care-i va purifica pe oameni.” (Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.8 Cap 185) 66


Focul apocaliptic

Cel de-al treilea și cel de-al patrulea foc purificator 1. (Domnul nostru Iisus Hristos): „Cel de-al treilea foc va fi acesta: cu multe sute de ani înainte, Eu voi trezi clarvăzători, profeți și slujitori din ce în te mai luminați, care vor învăța popoarele de pretutindeni în numele Meu cu la fel de mare claritate și adevăr, eliberându-i de toate minciunile pe care falșii profeți și preoți le vor fi răspândit în numele Meu spre pierzania lor - ceea ce aceștia din urmă vor începe să facă într-un timp nu prea îndepărtat, și chiar au început deja să facă pe ici, pe colo, încă din aceste timpuri în care Eu sunt printre voi. 2. La fel ca și preoții păgâni, ei vor face false miracole și vor ademeni mulți oameni, strângând astfel mari bogății pământești și dobândind putere și faimă; dar ei vor pierde totul și vor dispărea definitiv prin cel de-al treilea foc și prin lumina sa strălucitoare. Iar regii și principii care vor voi să le vină în ajutor își vor pierde de asemenea toată puterea, bunurile și tronul; căci Eu îi voi ridica împotriva lor pe regii și pe generalii Mei, cărora le voi da victoria, și astfel vechea noapte a infernului și a mesagerilor săi va lua sfârșit printre oamenii acestui pământ. 3. Aceeași ignoranță întunecată care domnește în prezent în cadrul ceremoniei oarbe și absurde a păgânilor, care este numită slujbă religioasă, va exista și în acele timpuri, dar ea va fi total distrusă de către cel de-al treilea fel de foc venit din Ceruri! Căci minciuna nu va putea ieși învingătoare în lupta împotriva luminii adevărului din Ceruri, cum ea nu poate opri soarele să răsară! Ea va trebui să se refugieze în peșterile și în adâncurile ei întunecate, iar cei care au ajuns odată în lumină nu vor mai merge să caute noaptea. 4. Ți-am arătat acum care va fi cel de-al treilea foc, care va distruge întunecimea oamenilor. Acum îți voi mai arăta un al patrulea foc, prin care pământul, oamenii și toate creaturile vor fi purificate în timpul celei de-a doua veniri a Mele. Acest foc va consta din mari revoluții, de toate felurile, și se va manifesta îndeosebi în acele locuri ale pământului unde oamenii vor fi construit cetăți mari și luxoase, în care vor domni orgoliul cel mai mare, lipsa iubirii, moravurile rele, judecățile nedrepte, puterea, faima și trândăvia, dar de asemenea și cea mai mare sărăcie și toate nenorocirile aduse de epicurianismul fără limite al celor mari și puternici. 5. Dorința excesivă de câștig va face să se construiască în aceste orașe mari fabrici de tot felul, unde în locul mâinilor omului vor munci focul și apa în mii de mașinării ingenioase făcute din minereuri. Combustia acestor mașini va fi asigurată prin străvechiul cărbune de pământ pe care oamenii acelor timpuri îl vor extrage în mari cantități din adâncurile pământului. 6. Când aceste realizări vor atinge prin puterea focului apogeul, atmosfera în respectivele zone ale pământului va fi atât de saturată de aceste elemente eterice inflamabile, încât ea se va aprinde când într-un loc, când în altul, transformând în cenușă acele orașe și ținuturi, împreună cu un mare număr dintre locuitorii lor; și, bineînțeles, aceasta va fi o mare purificare foarte eficientă. Și ceea ce nu va reuși focul provocat în acest fel vor reuși alte mari furtuni de toate felurile, acolo unde bineînțeles va fi cazul; căci nimic nu va fi ars, nici distrus, fără ca aceasta să fie necesar. 7. Atmosfera terestră va fi astfel curățată de aburii săi cei răi și de spiritele rele ale naturii, ceea ce va avea asupra celorlalte creaturi de pe pământ o influență binecuvântată și va sluji sănătății omului, căci aceasta va pune capăt numeroaselor boli nefaste, iar oamenii vor putea atinge o vârstă înaintată, fiind puternici și sănătoși. 8. Întrucât oamenii astfel purificați se vor afla în lumina Mea și vor respecta pentru totdeauna într-un mod viu și adevărat poruncile iubirii Mele, ei își vor putea împărți între ei pământul în așa fel încât fiecare să aibă suficient pentru a nu suferi niciodată de sărăcie, dacă muncește bine; iar conducătorii comunităților și regii, pe deplin supuși Voinței și Luminii Mele, vor face în așa fel încât în țara lor poporului să nu-i lipsească niciodată nimic. Eu însumi îi voi vizita pe alocuri 67


Focul apocaliptic

pe oameni, pentru a-i îmbărbăta și a-i întări în credință, acolo unde oamenii vor avea o foarte mare iubire pentru Mine și o foarte mare dorință de a Mă vedea. 9. Astfel ai acum și pentru voi, grecii, un răspuns limpede la întrebarea ta. Desigur, este o profeție despre un viitor destul de îndepărtat, însă ea nu va rămâne neîmplinită; căci acest Pământ și tot cerul vizibil vor putea dispărea împreună cu tot restul, dar niciunul dintre cuvintele Mele nu va rămâne neîmplinit. Ai înțeles bine ce ți-am explicat?” (Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.8 Cap. 186)

68


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.