Ținutul Jertfei by Biblioteca Judeteana "Duiliu Zamfirescu" Vrancea

■

' < •

O V> **•

I. M. DIMITRESCU . •>

ŢIWUTUL JERTFEI (JUDEŢUL PUTNA DE IERI Şl DE AZI) >

* FOCŞANI Tipografia Gh. D. Mircea str. Mare-a-Unirli Nr. 107 — 1938 -

► ► ►

I 1

O l AUG. m vVv^

j t i

I I

I. M. DIMITRESCU

L'^ikă Cin Focşani Don aţi unea. M___

ŢINUTUL JERTFEI (JUDEŢUL PUTNA DE IERI Ş| DE AZI)

FOCŞANI Librăria şl Tipografia Gheorghe D. Mircea strada Mare-a-Unirli Nr'. 107 - 1938 -

c- i

94 (A ff) VJ. bhl

9hMg-Sf /?-/a

<A\

/ \ ✓

t »

CELOR DE HAINE E întins pământul românesc şi nu»i coif din ei care să nu fi fost frământat şi plămădii cu sângele acelora cari în timp de veacuri au luptat pentru păstrarea sjintei şi scumpei moşteniri din străbuni. Peste tot, trupuri sfârlicate şi ciolane de viteji prin jertja cărora s’a clădit România de azi şi de totdeauna. Nicăeri însă ca în Putna nu se găsesc atâtea hecatombe şi grobnifi unde în mormane uriaşe dorm pentru vecii vecilor rămăşiţele făuritorilor întregirii.

: !

•r * . ;v

r.: &

ÎS®!!]

Tinere, care le-ai născut sub soarele României libere şi întregite, părăseşte câmpul de sport şi treci iniro zi de râgaz prin cripta dela Soueja, intra în mausoleul dela Mârâşti, strecoară-te sjios pe sub bolta „Bisericii Neamului" de pe câmpia Mârâşeştilor. Poartâ-ti paşii prin cimitirul dela Frunzeasca, uezi mormântul „Eroilor Vrânceni" dela 10 Putna, du-le la Doaga şi Strâjescu, sau lasâ-le atras de semnele funerare ale cimitirului german dela SJ. Mina din marginea oraşului Foc

şani şi-fi uei da seama, înlr’o mică măsură, cât e de mare nu mărul acelora cari au murii pentru un ideal, tnfrăfiţi cu glia acestui Ţinut al Jertfei/ După ce vei vedea toate acestea, vet fi altul, renăscut şi întărit sufleteşte pentru ziua cea mare când, soarta îţi va cere şi ţie poate sublima jertfă a vieţii, să aperi ţara ta dragă. Pentru tine al cărui viitor este încă o taină, am scris pa ginile ce urmează, cari sunt o urmare a „însemnărilor cu pri vire la oraşul Focşani

Focşani 23 August 1938.

Pe drumul suferinţei

_________ _____________

şi al gloriei Dacă porneşti din faţa şcoalei normale spre slâng*. î tâlneşti o troiţă monumentală şi apoi intri deod^lă îr> d t"’ i cel mare al Mărăşeştilor, drum pe care s’au scurâ, d« când e neamul românesc, cele mai multe armate şi cele mai nu meroase unelte ucigătoare, să ne doboare. Nu faci decât un sfert de ceas cu maşina şi lângă satul Precistanu este o placă pe care e scris „Călătorule fii atent, de acum te găseşti în locurile glorioase unde s’a hotârît soarta neamului nostru în vara anului i917u. Treci pe lângă pâraele dela Făurei, peste podul Pulnei şi în apropiere, pe o altă placă, se descriu luptele cere s’au dat la Doaga şi Străjescu între Divizia 21G germană cu regi mentul 8 inf. şi reg. 3 vânători. Abia te reculegi după această lectură şi Ia răscrucea drumurilor dintre Focşani-Mărăşeşti, Panciu-Tecuci, te găseşti pe locul unde Io 27 Iulie 1917 ai noştri au dat o luptă crâncenă cu duşmanul, pentru a-şi men ţine poziţia. Numai regimentul 34 Constanţa rămăsese din 3000 de oameni cu 200 soldaţi şi 4 ofiţeri. In cinstea lor, în toamna anului 1934, s’a ridicat de către D-l Pamfil Şeicaru statuia „Victoria", inaugurată în faţa M. 5. Regelui. E păcat însă că acest monument simbolic, făcut cu atâtea sacrificii, e pe cale de a se nărui. Piatra în multe părţi s'a măcinat din pricina intemperiilor. De aici treci linia ferată şi te îndrepţi spre Panciu. In apropierea Satului-Nou se mai văd încă adăposturile în care au fost mascate tunurile germane şi de unde au tras asupra noastră în timpul bătăliei dela Mărăşeşti.

6 Când eşi din Panciu, spre Apus, se arată impunătoare Măgura Odobeştilor, cota 1001, unde a fost postul de comandă al Mareşalului von Mackensen. Spre Răsărit se vede câmpia dela Răzoare, mărturia biruinţei noastre dela 6 August acelaş an. După ce ai trecut prin cele două Străoane, care ne-au dat pe scriitorul Ion Ciocârlan, ajungi la Muncel. Ai noştri au avut aici de luptat, în 1917, cu corpul de armată al Gene ralului Wenninger, om fără de noroc, care şi-a găsit moartea, doborît de un obuz românesc. Drumul merge în serpentină prin mijlocul unui masiv pă duros şi când se luminează mai bine zarea, ajungi în Varni|a, care povesteşte despre isprăvile vitejeşti ale Regimentului 2 Vânători şi despre rezistenta noastră de pe Dealul Porcului din faţa Ireşlilor. Alte plăci fixate de Prefectura de Putna vorbesc despre alte isprăvi petrecute aici. Peste puţin te afli în Răcoasa, din faţa Dealului Momâia. Momâia luată de Generalul Moşoiu. Apoi urci dealul spre Mărăşti. Mărăşlii îl găsim în plină sărbătoare, e doar Duminica Teilor. E linişte, verdeaţă şi soare peste tot. In biserica isto rică a Eroilor se oficiază sfânta liturghie, în fafa creştinilor localnici îmbrăcaţi în frumoase costume vrânceneşti. De jur împrejur munţii şi dealurile rămase de pomină în istoria noas tră s’au încins par’că în horă. Mergem la mausoleu, impunătorul mausoleu dela Mărăşti, în fata căruia rămâi uimit. In criptă ard candele, întâlneşti relicve de ale războiului şi dorm somnul de veci în jurul Ge neralului Mărgineanu mii şi mii de ostaşi români, ruşi şi germani. Poziţiile din preajma mausoleului î|i arată în chip eloquent ce greutăli au avut de îndurat ai noştri până s’au văzul sus pe creastă. Limpegeoara peste cari au trecut trupele Diviziei a IH-a în noaptea aceea de 9 Iulie 1917, cu aceiaşi discreţie se stre

coară printre dealurile pline de râpi, ducând spre câmpie firul său de apă limpede ca cristalul. Un adăpost blindat din grădina unui gospodar î|i arată locul de unde mitraliera germană a svârlit torente de gloanţe şi moarte spre liniile noastre pe toată întinderea văii. In zare

7 se vede locul unde a fost postul de comanda al Mareşalului Av^rescu. Dela Mărăşti, mergând la Soveja, treci prin Câmpuri, satul lui Moş Ion Roată, treci prin faţa Răchitaşului rezistenţii noastre eroice şi apoi ajungi la Soveja, cu mănăstirea lui Matei Voevod,'unde la 1848 a fost închis Alecu Russo şi unde a văzul lumina savantul şi academicianul Simion Mehedinţi. In spatele Sovejii e Sboina Neagră, alt Ioc de jertfă şi biruinţă. Impunătorul mausoleu de aici e minat de umezeala care a început să-i macine zidul dinspre miază-zi.

I II III ill

II III III Mausoleul dela Soveja şi vizitatori

Acum e linişte şi voe bună în satele Putnei. Oamenii sunt mulţumiţi c’eu scăpat de pacostea politicei. Cei ce s’au vrăjmăşit în vâltoarea luptelor electorale, trăesc în frăţietate şi cu dor de muncă. Satele sunt curate, drumurile pietruite. Au prefect bun pe D-l Colonel Arbore, care le ascultă păsul. Inginerul le face drumuri. Doctorul îngrijeşte de cei bolnavi şi lucrul cel mai însemnat şi de luat în seamă e ca preotul e Ia biserică şi învăţătorul la şcoală. Peste tot am găsit bisericile pline. Şcoalele curate spilcă. La ferestre glastre cu flori, pe pereţi icoane, chipul Regelui, tabloul cu numele Eroilor, o atmosferă binefăcătoare şi de mulţumire sufletească. La Răcoasa învăţătorul Bijan care e şi comandant premililar era la datorie pe câmp. Gornistul a dat onorul, co mandantul raportul şi apoi D l Lt. Colonel I. Grigoriu a în-

ceput inspecţia. Era de fată cu noi şi D-l Profesor I. Enescu directorul liceului „Unirea". Copiii veniţi la şcoală i-am găsit plini de voioşie, isfefi şi îmbrăcaţi în minunatele costume ale locului. Iti creşte inima când vezi atâta rânduială şi elan de muncă. După amiază am străbătut satele: Vizantea, Găuri, Vidra, Ireşti. Peste tot lumea era adunată în jurul horei, hora făcută pe pajiştea verde, nu la cârciumă. In Vizantea-Mânăstirească, alcătuită din populaţie de ori gină ungurească şi catolică, veniţi aici de demult, jucau dea-

.* o i •

!»-•

Mănăstirea Vizantea

valma cu ceilalţi locuitori români, aceleaşi „sârbi" » « hori* şi „de doi*, cântate cu foc de doi lăutari vrânceni. Pe înserate, am trecut Ia Vidra prin fa|a monumentului ridicat în cinstea eroilor vrânceni. Noaptea am intrat în comuna Ţifeşli plină de bogate podgorii. Suntem la sfârşitul anului şcolar când se pun la cale multe excursii. Ar fi de dorit ca înainte de a merge în alte păr|i, corpul didactic şi tinerelul şcolar să vadă aceste locuri sfinte, în care frumuseţea naturii se îmbie aşa de evocator cu atâtea amintiri ale jertfelor noastre din războiul precedent. La fiecare pas găseşti altă şi altă urmă grăitoare a mu ceniciei şi eroismului generaţiei care a clădit România de astăzi. Tineretul să nu-i uite.

{

Dela Mărăşeşti la Cetatea Stăncutei S

După ce treci'calea feraiă din apropierea monumentului „Victoriei" te afli pe drumul ce duce la Mărăşeşti, prin faja mausoleului. Zările se mai strâmtează, gâtuite între dealurile ce scoboară dela Panciu şi malul Şiretului din apropiere. Pe aici era, în anul suferinţei noastre după pacea dela Bucureşti, postul de trecere, o barieră păzită de nemţi, pe unde s'au scurs, mergând spre casă, îndurând atâtea umilinţe, mii şi mii de demobilizaţi, Eroii ultimei epopei. Pe acest pă mânt al suferinţei, al eroismului şi al celor mai mari jertfe, se înfipsese, ca un stilet în inimă, o nouă graniţă între Mol dova liberă şi restul ţării strivită de ocupaţia străină. Acum treci liber pe aceste sfinte locuri. La mausoleu se lucrează cu zor. Tocmai se scoborau schelele din jurul turlei de pe care sculptorii dirijaţi de maiştri Ion Jalea şi Medrea au săpat, eternizând în piatră, episoade din vremea marei isprăvi româneşti. De sus, depe turlă, par’că ar fi ostaşi aidoma. Trag tunarii şi se sbuciumă mitralierele arun când torente de proectile spre vrăjmaşul ce înaintează de pe Şuşija. In vârf, răzimată pe umerii şi aripele unor vulturi uriaşi, stă, sprijinită pentru totdeauna, crucea credinţei făcută după toată datina şi tradiţia noastră de creştini ai Răsăritului. In fa(ă şi de jur împrejurul mausoleului s’au durat grilajuri impunătoare şi aşezat lespezi mari de piatră ca în foru rile Romei, peste cari au călcat mai ieri par’că, sandalele sutaşilor din a XIII Legiune Gemina a divului Marcu Ulpiu

Traian.

10 In interiorul monumentului se face de asemenea, rânduiala pentru ziua cea mare de praznic când se va sfinţi, în prezenta Regelui, podoaba impunătoare de pomenire a ace lora cari vor dormi mereu în şiruri nesfârşite lângă generalii eroi şi biruitori: Constantin Christescu şi Eremia Grigorescu. In faţă, în pământul stropit de atâta sânge şi care a fost sălaşul trecător ol multor martiri, plugul tae brazdă adâncă pentru aşezarea plantelor de împodobire. In spre Răsărit, se văd, scânteind în soare, apele Şiretului care a fost martor la ceiace s’a petrecut în zilele de pomină ale lui Gustar 1917. Mai în fund, învăluite într’o poleială de aramă cuprinse de văpae, stau de strajă dealurile dela Ionăşeşii, de unde au tras cu sârg, tunarii noştri asigurând biruinţa dela Răzoare.

; ■

< ■

Biserica Neamului din Mărăşeşti în timpul Serbărilor dela 6 August 1938

Plecând mai departe, spre Adjud, trecem pe lângă fru mosul conac al D-lui Săbăreanu, un cuib pitoresc. Intrăm apoi în Domneşti, unde au fost odată curjile acelui vrednic răzeş pulnean şi Domn al Moldovei Eustrale Dabija, socrul lui Duca Vodă care bea vinul din oală de lut şi foarte îi plăcea „sângele Domnului". Aici, în veleatul acela, în ziua de Crăciun, în toiul pe trecerii, au năvălit cazacii şi au deşpodobit pe Doamna Dafine, pe fiicele şi surorile sale, de toate podoabele. Au robit oameni, pe Duca Vodă şi numai Domnia-Sa Miron Logofăful Coslin a scăpat teafăr că-1 cunoşteau năvălitorii de când fusese la în văţătură în Lehia.

11 In Adjud ajungem la răscrucea zilei. Nu-i nimeni pe străzi. Bătrânul târg putnean cârmuit pe vremuri de un şoltuz şi 12 pârgari, se laudă acum, între altele, cu o neîntrecută şcoală de fete model, ridicată prin râvna foşilor primari, avocaţii Vlase şi Dimitrie Pătrăşcanu. Intr’o zi, din vremea războiului, din aeroplanele vrăjmaşe s’au aruncat o grindină de bombe cari au incendiat un tren încărcat cu muniţii. Spionii din mijlocul nostru şi-au dat de bună seamă partea lor de binevoitoare contribuţie. La Sascut, ajungem Ia spartul târgului săptămânal. Prin cârciumi lăutarii oftează cu foc din scripcă, cobze şi ţambale,

Conacul moşiei Sâbâreanu de lângă Domneşti

iar gospodarii cu ochii împăenjeniji, cinstesc adalmaşul* vân zărilor şi cumpărăturilor făcute. Aici, în timpul războiului, era o îngrămădire de spitale pentru răniţi, conduse de Generalul Doctor de mai târziu Butoianu, un mare medic, savant şi român. Prefectura Putne, cu vrednicul prefect D-I Anton Alaci, şi*a găsit refugiu aici. Tot în această localitate s’a urzit ideia ocrotirei orfanilor şi în timpul păcii dela Bucureşti, Divizia XU-a a Generalului Mo* şoiu tot aici îşi avea sediul. La câfiva kilometri dela Sascut, dacă te abaţi din drumul mare al şoselei naţionale, intri spre stânga în satele: Mân* drişca, Valea-Seaca, Cucova şi Scurta ce se ţin lanţ ca un şirag de mărgele. La Cucova, lângă şcoală, după biruinţa dela Mărăşeşti trupele credincioase ale generalului rus Cerbacev cu ale

r » b w

noastre, âu dat o serbare şi un mare ospăf sub preşedinţia Regelui Ferdinand. La venire, în timpul ospăţului şi la ple care, am avut norocul să văd entuziasta manifestare de sim patie ce s’a făcut Regelui întregirii. La Scurta fac un popas mai îndelungat impus de trebu rile pentru care venisem aici, dar mai ales pentru evocările ce mi le strecoară în suflet această aşezare de bătrâni răzeşi moldoveni. Noaptea învierii anului 1917 aici am făcut-o, unde era

Luptele dela Muncel

de fafo toată floarea oştimei care ne-a dat peste câteva luni după aceia: Mărăşlii, Sticlăria, Caşinul, Tg.-Ocna... Pe pieptul multora strălucea cruciulija albastră a vitejilor. Nu de multă vreme aceştia scriseseră pagini nepieritoare la Cerna, Jiu, Dragoslave, Dobrogea, Ia Argeş, peste tot pe unde luptaseră. De aici dela Scurta şi până la Faraoane din Bacău sunt ocini şi moşii de-ale Buzdugăneştilor, oşteni şi boeri din vre mea lui Ştefan cel Mare. Câteva firave mlădije de urmaşi trăesc ascunşi şi necunoscu|i prin părjile locului, iar la Fa raoane doarme de veci, cel cere a fost o vreme cârmuilorul tării, regentul Buzdugan.

;

13 La Scurta şi Orbeni, care se găsesc în apropiere de fostul front, atâji ofiţeri, în vremea războiului, veneau aici şi la tihna celor câteva ceasuri de concediu, în fa|a altarelor, schimbau inelele „călite din buză de şrapnel" la cununie cu logodnicele cari au devenit tovarăşele lor de viajă. Aşa au făcut Maiorul Titu Carlaonf, azi şef al statului major al unui inspectorat de armată, Maiorul Bădescu, comand, până eri al reg. 21 inf., Căp. Petre Niculae, acum colonel de artilerie în Bucureşti şi al(ii. Legenda spune că pe aici a trăit fecioara Stăncu|a, o fată din neamul Buzdugăneştilor, căreia murindu-i părintele şi fraţii, s’a îmbrăcat ea în straiul ostăşesc şi a luptat în rând cu Voevodul Ştefan gonind pe unguri care ne călcaseră hota rele. Căzând în luptă, numai după moarte fârtaţii ei aflară că voinicul fără de mustăţi, care se avântase în cele dintăi şira guri fusese fecioară. De atunci şi până astăzi, după porunca Domnului locului aceluia, unde a căzut viteaza, i se spune „Cetatea Stăncuţei*.

Pe valea Milcovului Odobeştii esle un orăşel plăcui, aşezat înlr’un mediu pi toresc, cu străzi bine pietruite, tinut curat, mai ales astăzi de când are pentru a doua oară pe vrednicul primar Petre Dorin. Clădirile onorează pe locatarii cari ştiu să cultive şi florile din jurul casei. In inima târgului e o mică grădină publică, un monument al „Eroilor", biserici cu turle impunătoare, iar de jur împrejur sunt nesfârşite întinderi de vii cari încep din câmpia Focşanilor până sub poalele muntelui. Adevărata pod gorie însă, care a făcut renumele vinurilor din această re giune, nu este în Odobeşti ci în localitatea numită „Şarba", cu vinuri neîntrecute şi chiar legenda spune că vinul de Odobeşti a fost pe vremuri ucenic la cel de Şarbo, dela. care a învăţat meşteşugul de a înveseli pe oameni în lume.

i !

Trecând dincolo de marginea târgului, începe altă lume* lumea Vrancii, cu care deseori, în trecut, localnicii erau în certuri şi pricini, pentru diferite încălcări de proprietăţi. In documente se găsesc nume de boeri ca: al Vorni cului de Vrancea Zalaru, al spătarului Dabija, al bătrânului Chilău sau al pitarului Nicolae Avram, mai lârziu al lui Alevra, sau Faur, cari statornicesc hotărniciile şi fac împăcare între vrânceni şi cei de aici. Nu te depărtezi prea mult de Odobeşti şi în dreapta dru mului se zăresc nişte dealuri abrupte, parcă sunt retezate cu spada, unde a fost odată Crăciuna, cetatea aşa de mult dis putată între Ştefan cel Mare şi Radu cel Frumos, şi lângă zi-

15 durile căreia s’a vărsat mult şi nesocotit sânge românesc. Moldoveanul în cele din urmă o învins, împingându-şi hotarul până aici, Ia Milcovul blestemului şi desbinării noastre aproape patru sute de ani până la bine cuvântatul veleat al anului 1859 când „Milcovul a fost sorbit dintr’o sorbire". Rând pe rând, treci prin satele acum de munte ale : Pituluşei, Căpătanului, Valea-Rea, Arva cu case căţărate pito resc pe înălţimi, iar portul, deşi influenţat de apropiatele aşezări târgoveţe, se menţine în mare măsură la acela al tra diţiei satului dela munte. Numai Duminica, la horă, când lumea se adună Ia un loc şi când pretenţiile de modernism sunt mai accentuate, ai desgustul să vezi şi tărcăturile ce le*a adus contactul cu oraşele. Pleci şi mai scârbit de aici după ce mu zicanţii oacheşi îmbrăcaţi cu iţari şi mintene, te asurzesc cu ultimele „lango-uri" şi cea din urmă „rumbă®, pe care fetele vopsite ca alte arătări le ţopăe, într'un ritm caraghios, alături de aleşii inimilor lor nevinovate. Ajungem la Miera, cu ctitoria domnească a mănăstirii Cantemireşlilor, mănăstirea Mirea făcută la început din lemn de Constantin Canlemir bătrânul, apoi din zid de fiul aces-

!5 , U

mtA b * * LÎL-. Mănăstirea Miera

tuia, Antioh, imitând „Cetă|uia“ din Iaşi a Ducăi*Vodă, fără s’o poată ajunge. Mănăstirea e terminată abia Ia 1735 de către egumenul grec Milrofan Calerghi. Aşa cum se înfă|işează aceasta urmă a trecutului: cu pictura, stranele şi catapeteazma, e tot ce a putut da mai bun veacul al XVIII-lea de decădere politică, morală şi artistică a Moldovii. Lângă uşa din dreapta se văd chipurile ctitorilor Cânte-

16 I

mireşti: Constantin şi Anlioh, alături de boerul Mofoc şi sofia lui Urse. împrejurul bisericii, casele mănăstireşti sunt o ruină, zi* durile mănăstirii se nărue mereu. Vremea şi mai ales indife renţa noastră vor face să dispară pe încetul şi ultimele măr turii ale unui veac ce a apus de mult şi care a avut totuşi specificul lui în evoluţia şi desvolfarea noastră istorică. Păşind dincolo de cuprinsul acestui sfânt lăcaş purtător al unor miresme din trecut, te scobori iarăşi pe drumul bătut de apele Milcovului. Treci prin Vulcăneasa, unde pădurile se mai îndesesc, laşi în urmă după aceea Sindrilarii, cari nu se mai termină şi ajungi într’un Ioc unde malurile Milcovului au înfăţişarea unor rămăşiţe de temple uriaşe. Din mijlocul acestui pustiu, priveşti în zare casele albe şi tupilate dela Reghiu, aşezări de gospodari cuminţi, omenoşi dar cumplit de săraci, cari cu greu ar întinde pe masă merinde flămân dului sau ar da adăpost în vreme de noapte drumeţului os tenit, cu toată voia lor bună. In pofida sărăciei oamenilor, locurile suni foarte bo gate. Aici, dar mai ales la Andreiaşul de Jos s’au descoperit zăcăminte însemnate de petrol, de sulf, straturi aurifere şi

chiar urme, aşa de rare Ia noi'xle platină. La Andreiaşul de Sus sunt şi emanaţiuni de gaz metan. Toate acestea, puse în valoare, vor preface atât locurile cât şi viaţa oropsită a oamenilor. Misiţii, intermediarii de tot felul păsările rapace ale di feritelor societăţi au început să dea târcoale pe Ia târla oa menilor, înşelând buna credinţă a celor dintâi naivi, cari şi-au vândut terenurile în schimbul unor „redevenfe* ridicole şi imaginare. Şi aici ca şi în alte părţi, cozile de topor n’au lipsit. Pentru ca să riu se repete excrocheriile săvârşite în tre cut fa|ă de obştenii Vrancii, cari şi-au vândut pădurile pe te miri ce, bunul român şi omul de inimă, Domnul Colonel Ion Arbore, prefectul judeţului, a luat măsuri să se pună capăt oricăror tentative de înşelăciune.

Ţara Mioriţei si a Pustiului In marginea de Răsărit a Odobeştilor, se găseşle locali tatea ,Cazacii”. Numele acesta aminteşte pe el cazacilor de peste Nistru care în fiecare toamnă, veacuri dearândul, cu în voirea Domnilor Moldoveni, veneau aci să adune în bufi cu cercuri de fer, vestitele vinuri de Odobeşli. La sfârşitul veacului al XVIII-lea, pentru nevoile lor sufle teşti, aceşti cazaci au ridicat chiar o biserică care se vede şi astăzi, dar care dată uitării, e pe cale să se năruie. Cotind spre dreapia, după pu|in timp ajungi în Ivănceşti, apoi în satul şi mai mic al Căpoteştilor, care a dat neamului nostru pe una din cele mai ilustre figuri ale ortodoxiei, pe fericitul mitropolit şi cărturar Varlâam al Moldovei. Nu mergi prea mult şi ajungi în Boloteşli, sal mare bine gospodărit, unde la hanul „Ţiroiu” e dejugăfoarea Vrăncii, loc de popas al oamenilor dela munte, care se opresc aici să-şi odihnească vitele şi pe’ndelete să guste vinul din podgorii. Stăruind mereu la drum, treci repede prin GăgeşliCucuejii de sub Măgură-Burca şi apoi la Vidra de unde pe valea Pulnei intri în Vrancea. Vrancea este unul din cele mai vechi (inuturi care, cu Tigheciul şi Câmpulung Moldovenesc, au existat sub formă de sătulele înainte de întemeierea Principatelor. In zorii închegării celor două ţărişoare, acest finut şi cu oamenii lui au scăpat de influenta ce-o exercitau asupra lor Ungurii aşeza|i în jurul episcopiei catolice a MilcoYiei din apropiere.

rn t ► i

18 Vrancea şi-a păstrat autonomia chiar în timpul celor'două Principate, din care cauză Domnitorul Dimitrie Cantemir, în opera sa istorică „Descrierea Moldovei" îi spune „Republica Vrâncii*4 titulatură care nu corespundea cu numele ce şi-l dăduseră vrâncenii şi anume de „Obştea Vrâncii*. Alipirea acestei mari obşti Ia scaunul domnesc s’a făcut mai lârziu pe cale paşnică prin consimţimântul comun al

Casă vrâncenească din Vizantea, în faţa căreia se văd un grup de congresişti ai Ligii Culturale în frunte cu D-l Profesor universitar G. G. Longinescu

obştenilor şi al Domnului prea puţin puternic la început, pentru a putea intra în conflict cu populaţia din (ară. Din punct de vedere al alcătuirii, această populaţie are un cracter simbolic, căci marea ei majoritate este formală din locuitorii veni|i din Ardeal, din Moldova şi Muntenia. Pe acest teritoriu de multă vreme se realizase în mic, o unire a tuturor Românilor. Singura legătură pe care a avut-o Vrancea cu Domni torul Moldovei, cel puţin din vremea lui Ştefan cel Mare, era prin vornicul ei, demnitar domnesc subordonat starostelui de Putna.

Vornicul aduna dăjdiile pentru domnie, era organul ad ministrativ şi paznicul militar al Vrancel, sub ascultarea sa i se dau panfirii şi to|i locuitorii vrânceni. Panţirii erau agenţi de execufie ai vornicului. Atribujiunile vornicului de Vrancea, sunt precis indicate în documente şi este de remarcat că pe lângă atribuţiunile arătate mai sus, ar fi avut şi atribujiuni judecătoreşti. Punclul asupra cărui se insistă într’un document, citat mai jos, este acela al supravegherii Vrancei. — „Ori, pentru ce oamenii străini va găsi vornicul acolo, să aibă a cerceta pre cu amănuntul, ce fel de oamâni sunt şi cu ce trebuinjă umblă şi care nu va avea nici o îndreptare la mână, încredinţai cum ca nu sunt oameni buni, pe unii ca aceia indat şi far de nici o sminteală să-i trimită la Dumnealui Hatmanul cu toate cele ce se vor găsi asupra lor trimetându-i şi toată pricina lor scrisă cum şi pentru alte pricini mai mari, .ce se vor tâmpla acolo să aibă numai vornicul a înştiinţa şi Dumnealui Hatmanul, ca să arate domniei mele" — (hrisov dela 1783. Documente Putnene de Aurel V. Sava). Vornicul de Vrancea este numit de însuşi Domnul Mol dovei, după alegerea Hatmanului. El este subordonat Hatma nului şi cum am spus mai sus şi starostelui din linului Putnei, aceasta după porunca domnească. Vrancea din cele mai vechi timpuri, după cum spun do cumentele era situată în „locuri lari" şi cu locuitori de mare bărbăţie.

Legenda spune că Ştefan cel Mare fiind bătut de Turci aici şi-a găsit rezervele de ostaşi, cu care a format o nouă armată, de astă dată învingătoare. Ca răsplată pentru vitejia acestor locuitori, marele Domnitor le-a dăruit munfii pe care-i stăpânesc în devălmăşie şi astăzi şi au dreptul a scoate sare din ocnele Vrancei pentru trebuinţele lor. Regele Carol I atras de această legendă şi aflând des pre frumuseţea acestui |inut, chiar în primii ani ai Domniei Sale, adică în 1867, venind pe vechea frontieră, a scoborât peste mun|ii Vrahcii, la Nereju, unde a fost primit cu mare alaiu de călăreji în fruntea cărora se găsea o fecioară, fata marelui răzeş Macovei. Văzând frumuseţea acestor ţinuturi, încălzindu-şi sufletul din amintirea marelor tradi|ii şi ca să-şi lege numele mai

► ► ►

strâns de acest vechi pământ românesc, şi-a însuşit titlul de „Conte de Vrancea* (Vrancea şi Vrâncenii de N. Iorga pg. 5). La începutul lui Moi 1871, înapoindu-se dela Iaşi, în gara Mărăşeşti, Domnitorul Carol a fost întâmpinat de o numeroasă ceată de călăreţi vrânceni, în numele cărora a vorbit micul şcolar Băsnuţă Ioan, dela şcoala din Vidra, astăzi bătrân preot în Vrancea. Domnitorul o fost aşa de viu impresionat de manifestarea

Î •V

Mm, ;

• . •' •

Valea Lepşei (Vrancea)

Vrâncenilor şi de cuvintele inimoase ale şcolarului, încât a cerut ca micul plăeş să fie aşezai între Domn şi Doamnă în careta domnească, mergând împreună până Ia Focşani, la Maiorul Tufelcică, fost prefect şi sub Cuza-Vodă, unde la prânzul festiv ce s’a dat Domnitorului a ospătat lângă El şi vlăstarul vrâncenesc. Domnitorul şi mai ales Doamna, a voit să-l ia la Bucu reşti, s’a lovit însă de îndârjiio împotrivire a mamei lui Băsnulă care era văduvă şi nu mai avea al|i copii. !

Acest tinut a fost cel dintâiu care ne-a purtat noroc în războiul pentru întregire şi după sângeroasele lupte dela Mărăşti; cel dintâiu teritoriu eliberat din lanţurile vrăşmaşului a fost pământul vrâncenesc. Vrancea este un ţinut plin de poezie unde inspiraţia populară a dat cele moi frumoose plăsmuiri ale geniului ro mânesc, în frunte cu acea perlă a literaturii noastre care este „Miorifa“ ciobanilor din aceste „locuri tari", cum le spun cronicele, ai căror locuitori doinesc din caval şi buciumă din bucium ca în vremurile Voevozilor. Această frântură de ţară are un caracter particular, prin isteţimea oamenilor, prin frumuseţea locurilor, mulţimea le gendelor, a poeziei populare şi izolarea în care cei de aci au trebuit să trăiască dela începutul veacurilor. Ascunşi între munţi, dincolo de Răiuţi şi Măgura Odobeştilor, Vrancea şi-a dus zilele în aceeaş atmosferă de tra diţionalism strSvechiu, amintiri şi obiceiuri, cari o fac şi mai interesantă în mijlocul celeilalte lumi, grăbită să împrumute cele din urmă forme de viaţă nouă. Din multe puncte de vedere, Vrancea cu oamenii săi a rămas aceeaş ca acum câleva sute de ani. Tocmai această particularitate a stârnit în ultima vreme interesul oamenilor de ştiinţă s'o studieze din nenumărate puncte de vedere.

Cel dintâi care s’a ocupai de această „republica* a fost Domnul şi învăţatul Dimitrie Cantemir, care vorbeşte despre ea în „Descriptio Moldaviae". Au mai scris despre Vrancea, Ionescu dela Brad, Melhi* sedec, fostul Episcop al Romanului, Hajdeu, D-nii: N. Iorga, Simion Mehedinţi, Gh. Gh. Longinescu, D. Guşti, profesori universitari şi membri ai Academiei Române; apoi geologul Mateescu, D nii: Henric H Stahl, Constantinescu • Mirceşli, preotul N. Ionaşcu, profesori Al. şi Virgil Arbore, jude Tatulescu, Simion Hârnea şi alţii. Scriitorii Mihail Sadoveanu şi Ioan Ciocârlan în ultimul timp s’au documentat aici pentru doua romane ce Ie vor da la iveală în curând. Cei care au făcut, însă, temeinice studii despre acest colţ . de ţară sunt D-nii: Aurel Sava, Consilier la Curtea de Apel

r .«■ r * ţ

22 din Chişinău, care a studiai problema juridică şi documen tară a Vrancii; prof. N. Al. Rădulescu, din punct de vedere geografic şi prof. Ioan Dioconu, din cel al folklorului, dând la iveală peste o sută de minunate şi neîntrecute „Miorifi" culese din gura poporului, în cât cu drept cuvânt se poate spune că Vrancea ocupă „spaţiul mioritic®. In ultimul timp, D-I Prof. Const. Brăiloiu, Preşedintele Societăţii Compozitorilor Români, a colindat prin câteva sate din Vrancea, adunând nenumărate perle de folklor mu zical cu care va îmbogăţi tezaurul colecţiilor sale de acest fel. D-sa a înregistrat mai ales neîntrecute bucăţi de fluer,

Pârâul Ţiganului (Vrancea)

Acum câtva timp şi ani dearândul, în mijlocul vrânce nilor a trăit un oaspete rar, un pastor al bisericii anglicane, pasionat de studiul formelor religioase primitive ale populaţiei Vrancei, despre care ajunsese vestea până în (ara lui. Acesta, cu ajutorul d-lui prof. universitar V. Gh. Ispir, a făcui deasemenea studii interesante din punctul său de vedere*) In adevăr, se practică aici ritualuri cu totul caracteris tice, în cari se amestecă uzanţele ortodoxe-creştine cu cele mai vechi forme de păgânism păstrate din vremea lui Zamolxe zeul Dacilor, şi. nu rareori, la căpătâiul vrânceanului, lângă crucea creştină, străjuesc pietrele funerare, cari amintesc *) In Istoria Românilor d-1 Profesor C. C. Giurescu s’a ocupat ase menea despre Vrancea.

despre trecerea şt influenta Cumanilor, stăpânitori altă dată prin aceste locuri ale „Milcoviei". Dela războiu încoace, echipele pentru studiul sociologicromân ale D-lui prof. D. Guşti, la Nereju, echipele studenfeşti ale Fundaţiilor Culturale Regale, la Nereju şi Bârseşti, au venit de asemenea pentru diverse cercetări ştiinţifice. Lume după lume s’a adunat prin aceste locuri, cu do rinţa fierbinte ca în studiile făcute să se documenteze dela isvoarele curate ale unei vechi şi specifice civilizaţii şi cul turi populare. Este aici o civilizaţie locală, şi aceşti oameni, trăind izolaţi, până în vremurile mai noui, nu ştiau şi nu întrebuinţau pentru toate nevoile vieţii alte ustensile decât acelea pe care le-au înfăptuit gândul, inspiraţia şi geniul lor creator. Ca o pildă de intuiţie a acestor ţărani isteji, chiar în do meniul arid al ştiinţei, este geniala născocire a vaccinului, pe care ciobanii din Vrancea îl cunosc şi-l practică de când lumea, pentru vindecarea oilor bolnave de vărsat.

Intre munţii Macradeu-Condratu-Gurgiu-Furul spre Apus şi muncelele Mărăştilor, dela Ireşii şi Măgura Odobeştilor, se întindea până acum vre-o patruzeci de ani străvechiul şi ne pătrunsul codru Vrâncean care făcea bogăţia şi frumuseţea acestor locuri. Acum, aproape tot acest finuf s’a prefăcut într’o jalnică pustie, peste care bate viforul celei mai negre şi cumplite sărăcii. Securea străinului a doborât brazii, molizii şi alte esen|e. Nicaeri ca în Vrancea nu se găsea lemnul de tisă din care se fabricau pianele cu minunate rezonante. Totul a fost nimicit fără cruţare, disprejuindu-se cele mai elementare reguli de regim silvic. Nicăeri ca aici nu s’a practicat sistemul iăerilor rase care, cu toată experienţa tristă a trecutului, se practicaşi azi. Niciun control din partea nimănui. Uri adevărat furt ajutat de complicitatea interesată a conducătorilor şi a cozilor de topor, iar jos, în lumea cea mare a moşnenilor Vrancei, o totală lipsă de cunoaştere a intereselor lor. La începutul exploatărilor, Vrancea dispunea de o su prafaţă păduroasă de 65.000 ha., din care s’au exploatat 50,000 h6., rămânând nelăiale abia 15,000 ha.

► • ►

Astfel că lemnul, la îndemâna tuturor altădată, a devenit un articol de lux. Oameni cari trăiau din produsul pădurilor au ajuns la sapă de lemn. Terenurile pustiite se năruie, revărsându-se mai ales primăvara şi în vremea ploilor în ava lanşe uriaşe, iar în urma lor apar stâncile sterpe, spre care Vrâncenii privesc cu desnădejde şi obidă în suflet. D-l M. G. Georgescu, inspector general silvic, care s’a ocupat de „Problema silvică a Vrancei" rezumă aceasta în

Munte pustiit prin tăerea barbară a pădurilor cuvintele: Jos pustiu şi jale. sus ruini şi deuastâri, Vrancea se nâruie, dispare. Aceasta este înfăţişarea celui mai vechi şi frumos (inul românesc, cu nume şi trecut de legendă.

1 i

1 : i

•i

Societăţile străine de exploatare au început să lucreze mai ales din anul 1905. Până în anul 1928 rămăsese neatinsă partea mijlocie a Vrancei, din bazinul Nărujei, dar şi aici eu fost nimicite peste 4000 ha. Aici şi astăzi continuă exploatarea. La început vrâncenii au fost înşelaţi mai rău decât săl batecii din cine ştie ce colonie africană, şi sunt cazuri de contracte oneroase când obşteanul şi-a vândut dreptul în

schimbul sumei ridicole, ca să nu zic criminale, de 80 bani hectarul şi aceasta cu binevoitorul concurs al avocafiIor-misi|i, diverşi alţi intermediari şi politicioni influenţi, de tot felul, membri în consiliile- de administVaţîe ale societăţilor de ex ploatare. In faţa primejdiei care ameninţă pământul Vrancei, după alarma dată în Parlament de avocatul P. B. Chiriţă şi alţii, corpul silvic format din fruntaşii silvicultori, printre care: In.. ...

p-'X^'r'-v

... I

I " t-

’■ •

m t

>■

try

l’

]

-• J

-■V*!

r^< : '

r :

■>:v

s ’

; ;>•

■

-I ' ¥

Us... M&'M Altă ruină rămasă pe urma pustiirei codrului vrâncean .

giner D. S. Drâmbă, D. Grozăvescu, Marin Dracea, Marin Georgescu, Cicero Gorciu, foslul secretar general dela Do menii, etc., au începui o adevărată ofensivă cu deviza: Să împădurim, şi până în anul acesla s’au realizat lucrări technice în valoare de lei 1.500.000 care continuă mereu. Pentru o lucrare efectivă însă şi cu rezultate mântuitoare, trebuesc neapărat circa 170 milioane lei şi aceasta cât mai e vreme şi până când agenţi, atmosferici nu vor preface înir’o ruină desăvârşită, ceeace a fost Vrancea odinioară. Dacă s’ar fi făcut o exploatare raţională, locuitorii Vran-

26 cei ar fl avut o situaţie economică vrednică de invidia tuturor, căci în aceste condiţii se putea produce o exploatare anuală de 162.000 m. c. de lemn, şi pentru necesităţile vrâncenilor 1 m. c. pentru fiecare locuitor la cei 27.320 câţi îi are Vrancea, erau suficienţi 27.000 m. c. Restul de material de 162.000 m. c. putea fi vândut, realizându-se astfel un venit minimum de 16—17 milioane lei anual. Lucrul acesta nu s’a făcut şi azi, după cum am arătat mai sus, în Vrancea s’a oploşit o stare de lucruri de plâns prin despuierea codrilor, năruirea pământului, prin sărăcirea cumplită a oamenilor, a acelor oameni cari au păstrat şi au purtat în sufletul lor tradiţiile bune ale strămoşilor, a căror cuminţenie, isteţime şi simt de frumos, ne vor onora în toate vremurile.

■r,

Pe drumuri de câmpie După ce le strecori pe uliţa plină de praf a „Galaţilor", înainte de a eşi din Focşani, se vede în partea dreaptă o poartă monumentală de piatră a cimitirului făcut de Germani în timpul războiului şi unde şi-a îngropat pe eroii lor căzuţi pe locurile noastre în hazardata ofensivă din August 1917, când cu ori ce preţ,voiseră să ajungă Ia Iaşi, capitala rezis tenţii româneşti. E un cimitir vrednic de văzut. In majoritate morţii sunt din neamul lor. Intr’o parte mai izolată sunt câteva zeci de soldaţi Români şi Ruşi. De aici mergând spre Răsărit străbaţi o şosea în dreapta şi în stânga căreia se întinde o câmpie arsă de soarele şi seceta care ţine de câteva luni. De altfel în toată partea de Sud-Est a judeţului) de mulţi ani aceiaşi pacoste s’a ţinut lanţ. Trecem peste podul Zamfirei de pe Putna, care a devenit domoală, adâncă şi tulbure. Nu seamănă cu pârâiaşul şerpuitor şi sglobiu pe care l-am întâlnit în Vrancea, acum câteva zile. Mai departe ne strecurăm pe lângă Sasu şi în mai puţin de un ceas cu maşina eşli în Suraia, un sat vechiu de răzeşi. Numele şi-l trage cum spune tradiţia dela ,Surau Iui Ştefan cel Mare pe care a venit călare aici, cu prilejul cine .ştie a căror lupte şi când a împărţit ocine şi răzăşii celor zece bă trâni, întemeetorii satului, al căror nume Ocneş, Patraşcu, Grozav şi alţii sunt pomenite şi astăzi. Suraia e un sal cu totul caracteristic.

*. ^ • 28

Are un drum principal care trece prin mijlocul său care-1 leagă cu celelalte comuni, iar din artera principală pornesc nişte coturi în formă de semicerc la capătul cărora nu mai ajungi. Tot satul e un adevărat labirint, întocmit astfel să inducă în eroare pe năvălitorii Turci şi Tătari din veacurile trecute. Altă parte caracteristică o satului acestuia o constitue faptul că pe lângă fiecare casă se află câte o perdea de pă dure. Vara este o adevărată frumuseţe să treci pe aici, unde şi gospodăriile sunt curate ca un pahar. Pe vremuri când Marea nu era aşa de cunoscută de „sezonişti", multă lume în timpul verii îşi petrecea vilegiatura aici în mijlocul acestor crânguri, făcea plajă şi se scăldau în apele Şiretului din apropiere, cu un culialm de sălcii şi răchită,

5*1*1.. i1

ţi:

'■

:,-SP ' "$l

*-;v

mm**

[

;:[j i

;

Valea Şiretului

plin de păsări cântătoare şi unde întâlneşti nenumărate col turi tainice, atrăgătoare. Lumea bună de astăzi vizitează rar aceste locuri şi pu(ini sunt acei care mai admiră plutele singuratece ce scoboară pe Şiret din munţii Neamţului spre schelele dela Galaţi. 1 Echipele ştiinţifice care studiază viata satului ar găsi cred aici, pentru cercetările lor, lucruri foarte interesante. Suraio am părerea, reprezintă o fizionomie foarte rară, în ceiace priveşte salul românesc dela câmp. De costumul tradiţional nu mai poate fi vorba aici. A fost unul cu totul deosebit care se mai vedea la bătrâni, până în preajma războiului.

29 Acum toţi sunt îmbrăcaţi ca la târg. Hora a fost înlocuită cu „seratele" şi „balurile" date bineînţeles la salon, iar jocul, e acel pe care l-au adus vremurile. învăţătorii harnici dela cele două şcoli şi mai ales vred nicul şi cumintele preot Hrubaru, ar putea face mult pentru reluarea firului întrerupt al tradiţiei. Corul religios ce-I fac învăţătorii, deavalma cu fetele şi flăcăii salului, e un început bun. Dela Suraia, unul din cele mai mari sate din Putna, mer gând spre Miază-zi treci prin Vadul Roşea, unde se face acum o şcoală nouă. De aici mai sunt câţiva kilometri până la Călieni,. un sat unde s'a încuibat seceta de multă vreme. Oamenii au ajuns nişte umbre. Când nu-i secetă, Şiretul şi Putna vecine la câţiva poşi, îşi revarsă asupra lor, prisosul de ape, izolându-i complet de restul lumii. Pe soseaua naţională din apropiere s’a creiat un sat nou mai ales din tineret care au şi o şcoală. Bătrânii mai tradiţionalişti au rămas tot în Călienii-Vechi. In apropiere de această comună Şiretul pe dreapta se contopeşte cu apele Putnei, iar pe cealaltă cu ale Bârladului. Mergând mai departe freci Putna pe un pod de vase. Câmpul pare aici mai rodnic şi deodată intri în altă comună de răzeşi, Nane ştii, cu case înalte destul de frumoase. Locui torii sunt oameni de ispravă, nedesmin|ându-şi astfel obârşia. Din mijlocul lor s’au ridicat mulji intelectuali cari-i ono rează. Cei rămaşi acasă se ocupă cu munca ogoarelor şi a

puţinelor vii. Ca oameni de soiu în clipe de răgaz, se cinstesc cu bere îndeletnicindu-se cu jocul cărţilor mai rău ca la oraş. Plecând mai departe, străbaţi un drum rău, treci peste apa Râmnicului-Sărat, care asemenea se varsă în Şiret şi apoi strecurându-te pe lângă Costieni ajungi în târgul Nămo loasa şi apoi în satul cu nume similar unde din cauza aceleiaş secete permanente, greutatea de viată a oamenilor se resimte în chip vădii. Pe lângă secetă, războiul a lăsat şi el urme adânci. La Nămoloasa ca şi la Mărăşti se fixase în 1917, punctele unde trebuia să rupem frontul german. Defecţiunea rusească ne-a oprit în loc, după ce tunurile noastre timp de inai multe zile nimicise ultimile urme de sălaşuri omeneşti.

• Şiretul ajunge aici un râu impunător dar cu maluri sterpe lipsindu-i cuhalmul dela Suraia. Oamenii aşezaţi în bărci străbat mereu apele adânci cu uneltele de prins peşte şi în special neîntrecuta mreană de Şiret, aşa de mult căutată de cei care-i ştiu gustul. E un peşte pe care trebue să-I prepari în cel mult câteva ceasuri, după care se* alterează. Localnici se feresc cu desăvârşire să con sume icrele de mreană care se strică şi mai repede, devenind astfel o otravă vătămătoare. Aici, Ia Nămoloasa e hotarul între cele trei judele Putna, Râmnicul-Săral şi Tecuci, iar în apropiere e stajia C. F. R. Hanu-Conache din drumul Galaţilor. Toate legăturile economice ale acestor localităţi sunt mai mult cu Galaţii şi Brăila, iar la Focşani, capitala jude ţului, cărora aparţin locuitorii din partea locului nu vin decât Ia procese sau cu treburi administrative.

ii ■

i // \i fi > 'i

v 11

•ri-

‘■fi

Iarăşi prin locurile de jertfă şi vechi amintiri Dela Nămoloasa înapoindu-te Ia Focşani, pe soseaua Na|ionala, treci iarăşi prin Năneşii, străbaji satul de pustă, uscat şi lipsit de vegelajie, Vulturul, în treacăt vezi Botârlăul cu mai multă verdeaţă, iar vreo 12 km. nu mai întâlneşti aşe zări de sate. In iuţeala maşinei păşeşti peste podul Râmnei, iar la marginea satului Răstoaca, Milcovul ostenit de atâta drum îşi închee veleatul dându-şi obştescul sfârşit în braţele Putnei, care şi ea se va pierde în curând în apele primitoare ale Şiretului. In drum întâlneşti, Pădurea Dumbrăvile, cu un canton vânăloresc unde este o crescătorie de fazani, a Socielăfii de Vânătoare „Şoimul Putnei* din Focşani. Această societate are o existentă de aproape 50 ani şi a depus mult interes şi muncă, pentru amenajarea de terenuri şi pentru protec|ia vânatului, destul de abundent şi variat în judelui nostru.

Răstoaca e un sat cu plăcute aşezări omeneşti. Starea prosperă a locuitorilor o face în flecare primă vară, mai ales când sunt ploi, abundenta recoltei de ciuperci, multe aci ca nicăeri. Timp de două luni gospodarii, femeile şi copii nu mai prididesc să adune din fâneajă şi de pe is lazuri, mana care le aduce fără nici o muncă atâta nămol de belşug. In fiecare seară, zeci de autocamioane încărcate cu vârf pornesc în grabă spre Bucureşti cu toată agonisita ce au cum-

•

,;î

r 1 \

î 4- •

H ?: •

’

părat-o de aici dela aceşti oameni care ştiu să-şi ceară preful. Răstocenii sunt vesliti şi pentru fâne|ele lor cu care ali mentează în timpul iernii piaţa fânăriei din Focşani. După războiu în epoca de refacere, satul acesta a avut norocul de chibzuinţă şi înţeleaptă gospodărire a celui mai bun administrator de plasă pe care l-a avut judeţul Putna, D-I I. M. Costescu, astăzi pensionar, care i-a ajutat cu sfatul, pri ceperea, îndemnul cel bun şi chiar cu banul său, pentru în florirea şi prosperitatea acestor oameni înţelegători, cuminţi şi muncitori. înainte de ă pune piciorul în Focşani, întâlneşti cele două sate Mândreşti-Munteni şi Mândreşlil-Moldova, despărţite odinioară de linia de hotar dintre cele două ţări surori. In Mândreştii-Moldova, prin revărsarea canalului Mihail Sturza s’a format o băltoagă plină de miazme vătămătoare şi ţânţari producători de friguri palustre, care nimicesc popu laţia de aici. Pe un drumeag merg la Jorăşti şi mă îndrept spre Miază noapte. Trec dincolo de centura fostei regiuni întărită .de for turi Focşani-Nămoloasa-Galaţi, pe care Ruşii, ca o sinistră iro nie a soartei, le-a aruncat în aer în timpul marelui război, nimicind astfel ultimele metereze de împotrivire contra unui eventual atac dela Răsărit. Aceste forturi făceau pe vremuri, mândria răposatului Rege Carol I, care înţelesese să-şi apere ţara cu cele mai perfecţionate mijloace iechnice pe care le descoperise atunci ştiinţa războiului. Dela Vânători, prin Pelreşti. apoi pe drumul forturilor . ajungi în soseaua ce duce la Mărăşeşti şi peste pu(in ating Precistanul şi Făureii...

De aici şi până Ia Şiret era în 1917 sectorul depe frontul rusesc pe care Mareşalul von Makensen, în chibzuinja sa îl alesese să dea lovitura de graţie şi pe unde scontase că va trece la Iaşi tăvălucul diviziilor sale. de fier.

(S .

In ziua de 24 Iulie la ora 7,30 infanteria a trei divizii con duse de Generalul von Morgen, străpung frontul rusesc. Aceştia pierd până la prânz trei linii de rezistentă. Germanii trec Putna ocupă, pe rând Răduleştii, Pădurea Neagră, Ciuşlea şi apoi Străjescu. Ruşii au părăsit frontul fu-

gind în desordine cu capul gol şi fără arme unde vedeau cu ochii. Atacătorul era sigur de izbândă. Chiar în noaptea aceia însă, trupele Diviziei V-a conduse de viteazul General Razu trec Şiretul şi până la ziuă regimentul 32 Mircea şl 8 Buzău ocupă sectorul părăsit de Ruşi şi în astfel de condiţii dramatice, buzoenii încep lupta cu duşmanul lângă salul Slrăjescu. Până a doua zi era pe front şi regimentul 7 infanterie de prahoveni. • împotriva acestor trei regimente româneşti, fără artilerie, . jj obosite şi abia fixate pe linia părăsită de Ruşi, diviziile 89,tJ

Luptele dela Doaga .

76 şi 216 germane, înzeslrate cu lunuri de ţoale calibrele din tre care multe de 105 şi 150, pornesc asupra românilor un atac înfricoşător. In toată ziua de 25 Iulie, fără întrerupere, diviziile ger mane mereu împrospătate de rezervele din urmă, nu dau ră gaz celor trei regimente româneşti, cari rezistă eroic şi cărora pe la ora 12, li se adaugă şi rândurile viteze ale regimentului 3 de Vânători, cu care atacă pe nem|i la baionetă, gonindu-i spre Străjescu... Ziua aceasta de 25 Iulie 1917 este una din cele mai mari

) t

\ r» \

►

din Istoria noastre, zi în care s'a făcut în chip sirălucit do vada vitejiei şi rezistentei acestui popor vrednic de toate sa crificiileSatul Doaga unde s’a petrecut drama cea mare şi prin care trec, este acum un sat cu totul lipsit şi fără însemnătate. O troiţă la răscruce de drumuri, biserica ridicată din obolul şi pietatea vitejilor buzoeni, rămaşi în viaţă, în frunle cu fostul comandant de batalion la Doaga, D-l Colonel Alex. Culici, aminteşte generaţiei de astăzi despre furtuna care s’a deslănţuit în mijlocul verii lui 1917, pe aceste locuri. De aici, au început luptele dela Mărăşeşii, în împreju rări cu totul dramatice, dar cu sorţi de izbândă pentru noi. De chipul cum au decurs şi s’a desfăşurat aceste sângeroase ciocniri, în primele zile de surprindere a depins soarta întregei bătălii. După multe peripeţii ele s’au terminat în ziua de 6 August, la Răzoare, în împrejurări tot atât de dramatice şi constituesc apoteoza acestor crâncene operaţiuni militare, din vara anului 1917. Evocând aceste momente şi făcând să se desfăşoare înaintea noastră amintirile marilor întâmplări de atunci, gân dul se îndreaptă cu evlavie şi recunoştinţă spre făuritorii „Victoriei", dintre care unii şi cei mai mulţi, de douăzeci şi ceva de ani dorm somnul de veci pe câmpie, alţii în cripta dela Mărăşeşii. Unul dintre ei, conducătorul spiritual şi câtva

timp efectiv al marei bătălii, Generalului de Corp de Armată Constantin Christescu, nu i s’a aşezat până astăzi, la locul de cinste, osemintele pentru odihna de veci, între miile de viteji, pe care el întăi, şi apoi subalternul său, viteazul General Iremia Grigorescu, i-a dus la biruinţă... *) Ziua de 6 August, s’a fixat în mod oficial ca zi de praznuire a bătăliei dela Mărăşeşii. Aniversarea aceasta nu tre' bueşte redusă numai la faptele petrecute în această zi pe un sector limitat. Mârâşeştii pentru importanţa ce reprezintă în istoria războiului, trebuie încadrat cum e firesc, în totalul de fapte ce s’au deslănţuit în timp: dela 24 Iulie — 6 August 1917 şi în spaţiu dela Străjescu-Doaga-Chicera-Răzoare.

■iî

■■

*) Societatea ortodoxa a Femeilor Române, sub auspiciile căreia s’a ridicat mausoleul, are îndatorirea să aducă aci osemintele Generalului Erou Christescu.

Numai astfel văzută şi pusă problema acestei bătălii se îndeplineşte o dreaptă datorie de recunoştinţă fa|ă de tofi luptătorii, dintre care unii încă în viată, pot .fi mâhniţi de chipul subiectiv cum se expun faptele. Asta e datoria celor de astăzi. Pentru mai târziu, istoriei eterne şi nepărtinitoare, i va reveni sarcina reconstituirei faptelor...

F~~ •

iTW^l . i

; :

:.§sS9

■:>

■..........’ 1

Mausoleul din Focşani

___ Dela Adjud drumul spre Slănicul Moldovei, la început mergi printr’o regiune de şes întinsă, mărginită doar spre Miază-zi de malurile Troluşului. Cu cât te depărtezi spre Apus cu atât înfăţişarea de câmpie se şterge, pământul se mai înalfă şi plantaţiile de pomi cresc. Pe o parte şi pe alta a drumului se găsesc plopi uriaşi cari umbresc şi împodobesc drumul. Oamenii au ştiut să respecte plantaţiile făcute. Unii dintre arbori au început a îmbătrâni şi a se înscorbura, din care pricină când sunt fur tuni se prăbuşesc, iar al|ii ameninţă sălaşurile singuratice ri dicate de oameni la marginea de drum • • Delâ Urecheşti, felul pământului se schimbă. Inc6p dea lurile cu năzuinţa de a strânge în chingi apele-Troţuşului, cari la începuturile lumii, tot ele au spintecat pământul, croindu-şi drum spre valea Şiretului,

■

►

1 36 In apropierea şoselei de căruţe, esie cealaltă arteră de comunicaţie, care duce spre Ardeal, drumul de fer al Căilor Ferate Române, iar în apropierea lor drumul de ape ale Trotuşului scurgându*se grăbite spre câmpie. Intre Cornăţel şi Coţofăneşti, e un drum bulevard de pomi fructiferi, mai mult cireşi, cari devin o podoabă plină de farmec în timpul primăverii, când înfloresc. Sutele de pomi ce s’au sădit şi îngrijit e munca de o viată întreagă a canto* nierului Vişan, „Canloneanul* cum îl pomenesc şi astăzi lo calnicii, preţuind munca acestui slujitor smerit al statului, care a lăsat urme neşterse din timpul activităţii sale. Mai departe întâlneşti satele Cotofăneşti, Bâlca şi Borşani, aşezate la poalele dealurilor, unele încă pline de pă duri dese de fag şi ştejar. Mul|i dintre locuitori, mai ales cei din Bâlca, dacă nu chiar numai aceştia, sunt urmaşii ţăranilor emigraţi aici, ca la Soveja şi Caşin, dela Rucăr şi Dragoslavele, (Muscel). Acum vreo trei sute de ani înainte şi în vre mea domniei Iui Matei Basarab, s’a produs acest fenomen de emigrare foarte ciudat. Locuitorii de astăzi, ca şi înaintaşii lor vorbesc acelaş provincialism-muntenesc. Au obiceiuri puţin deosebite de ale localnicilor, înfăţişarea falnică, chipeşă şi isteţimea ţăranilor

■

■ m

din Muscel, In timpul războiului se construise pe aici multe spitale pentru răniţi. Cotofăneştii şi Bâlca, au norocul să fie păstorite, astăzi, de vrednicul şi luminatul preot Alexandru Cozma, un adevărat apostol al bisericii Mântuitorului nostru Iisus Christos. De aici înainte pământul Pulnei, al acestui „Ţinut al Jertfei" s’a sfârşit, învecinându-se cu Bacăul şi nu prea de parte, dacă continui drumul, întâlneşti Borzeştii lui Ştefan cel Mare, unde acum peste patru sute de ani a durat o biserică impunătoare şi unde marele Domn s’a desfătat în anii copi lăriei, oglindindu-şi frumuseţea ochilor săi albaştri în undele Trotuşului din apropiere.

; ■

In satul

lui

Moş Ion Roată Infr’o zi de toamnă, împreună cu un mare profesor uni versitar şi nenumăraţi intelectuali din Bucureşti, vizitasem Sooeja. Am rămas pe noapte acolo. Disdedimineaţă ne-am închinai la Mănăstirea lui Matei Voevod şi apoi încărcaţi în maşini, am pornit spre Gura • Văei satul de naştere, unde a trăit trudnică viată de Jăran şi unde doarme somnul de veci, neuitatul Moş Ion Roalâ. După un ceas de vreme, maşinele se opresc la o răs cruce de drumuri, apoi la stânga pe firul Văei mergem spre satul cu pricina. Peste dealuri plutesc încă negurile acestei zile umede de început de toamnă. Ne apropiem de aşezările omeneşti. îmbulzeala maşinelor pline cu lume venită de departe este o întâmplare pu|in obişnuită în liniştea şi tihna patriar hală a acestor oameni dela munte. Huetul vechiculelor cari ne poartă grăbite a stârnit, cum era firesc, toate vielăjile în calea noastră. Câinii latră, plini de har|ag, arălându-şi colţii gata să rupă. Caprele sprintene înspăimântate fug de zor să-şi

caute scăparea din fata dihaniilor nemai văzute şi nemai au zite pe aceste tărâmuri. Copiii îmbrăcaţi în cămăşu|e albe şi desculţi, uluiţi şi ei de astfel de vedenii se lipesc de garduri, apoi venindu-le inima Ia loc, se întovărăşesc în stoluri înve selitoare alergând după maşini prin colbăraia stârnită pe dru meagul satului de această caravană. Ne strecurăm printre şiruri de case, de pe prispa cărora gospodarii privesc spre noi cu nedumerire, înirebându-se ei

. • ?*

!;i

x[: <r f

!r •U

asupra înlregei regiuni. De aci, de sus, privim valea imensa, ce ne înconjoară, în fundul căreia stau parcă ascunşi Focşanii. Pământul se ridică din nou, spre Şiret, înăl|ându-se me reu până sub dealurile dela Măcin. Spre Miază-Noapte domină câmpia Mărăşeştilor cu ma lurile impunătoare ale Şiretului, iar la Miază-zi întinsurile Râmnicului, unde se vede gara Coteşti, despre care poves teşte poetul că-i producea o adâncă emoţie, când venea din străinătate, căci era ultima oprire până Ia Focşanii lui dragi, unde îl aşteptau părinţii, surorile, atâţia prieteni şi chiar „bir jarii" care-i ştiau numele... In vila suntem întâmpinaji cu multă voe bună de dom nişoara Elena Zamfirescu, sora poetului, patroana de azi a casei. Prezentările nu jin mult. Suntem atraşi ca de o vrajă de spectacolul rar, care se desfăşură în fa|a noastră. De pe această terasă ne-au cunoscut şi ne-au preţuit frumuseţile pământului atâţia soli împărăteşti, diplomaţi străini, invitaţi aici de Duiliu Zamfirescu, căruia nu-i displăceau mo* safirii distinşi. Lângă terasă e un bătrân păr pergamut, prieten dedemult al poetului şi din roadele căruia s'a împărtăşit adesea cel ce nu mai este. Parcul e acelaş de odinioară şi florile după treizeci de ani încheiaţi le udă şi astăzi tot moş Dumitru Văleanu, omul credincios al „boerului cel bătrân". Acelaş plop, aproape de casă, în care e înfipt şi acum, ca un diamant strălucitor, becul electric, ce luminează parcul; aceiaşi perdea de codru umbreşte fundul viei, numai omul, care le-a înflorit, le-a binecuvântat şi fe-a împodobit cu gustul lui rafinai de occidental, nu mai este... Intrând în sala mare, ospitalieră, rămâi încântat de fru

museţea unui vechi policandru, lucrare de artă moştenită de la străbuni. Pe un perete sunt portretele părinţilor Iui Duiliu Zamfi rescu, fruntaşi pe vremuri în târgul Focşanilor, Mama de o frumuseţe clasică, pe care a moştenit-o şt fiul ei poetul. In altă parte e portretul soţiei scriitorului, născută Allievi, italiană de origină, şi mama D-lui Alex. D. Zamfirescu, ministrul nostru la Roma. Pe un biurou e fotografia colonelului

,41

italian Allievi, cumnatul poetului. In fa|a bibliotecii, un tablou ia care se vede chipul lui Duiliu Zamfirescu, pe atunci diplo mat, în mijlocul membrilor Comisiei Europene a Dunărei, pe cari i-a avut oaspeţi aici, înainte de război. Pe jîI perele, găseşti fotografiile copiilor. In mijlocul casei, e o masă mare, ovală pe care sunt aşezate îi perfectă rânduială, cărţi, albume şi diferite obiecte de artă... Ma apropii cu emoţie de bibliotecă şi iau, la întâmplare, o carte cu scoarţe roşii. Poartă titlul: „Rome et ses environs% alta „Itineraire de Rome et ses Environs". Curiozitatea mă face să scotocesc prin rafturi mai departe. Dau peste : „Le vieux Manoir“ de Selma Lagerlof"; ..Bătrânii* de Em. Gârleanu, poeziile lui Alexandri, ediţia rară dela 1864, iar sus, în fruntea tuturor stă înşiruită colecţia de documente istorice a lui Hurmuzache. Nu terminasem încă cercetările mele bibliofile, când dis tinsa amfitrioană ne invită la masă. In această sufragerie au prânzit adeseg ori cu Duiliu Zamfirescu, Barbu Delavrancea, Alex. Vlahuţa şi Caragiale. Am fost serviţi cu trei feluri de vin: un riesling, o fe tească şi un tămâios bătrân... Fiecare a avut preferinţele sale. Unul însă, dintre amicii mei, om de cultură şi premiat al Aca demiei Române, s’u împăcat de minune cu toate trei şi pe toate le-a degustat, cu mult elan, vrednic de locul unde ne găseam. Pe Ia 10 seara, vizita a luat sfârşit. Sculptorul Jalea, care lucrează bustul poetului, va fi sorbit poate ultimele isvoare de inspiraţie pentr:». opera sa, din atmosfera ambiantă dela Faraoane, în mijIoc.il căreia a trăit cele mai fericite clipe de tihnă şi răsfăţ sufletesc: poetul, romancierul şi finul diplomat care a fost Duiliu Zamfirescu.

? *

i ■

r \

Pe Qhergheleu A fost martor şi părtaş în epopeia marelui război. Şi din trupul lui ghiulele duşmane au muşcat adânc. !n sânu-i ocrotitor dorm de atunci somnul cel vecinie soldaţii unei companii, alături de căpitanul şi conducătorul lor, omo râţi înlr’o clipă de răgaz, de focurile unei mitraliere nem ţeşti, ascunsă într’un slufiş din apropiere. Iarba peste care trec acum cicFbanii doinind din fluere şi pasc turmele de oi, se amestecă cu vestmântul sumbru al osemintelor lor tinere... Peste tot domneşte o linişte de cimitir... Cu nişte tovarăşi, am urcat pe acest pisc de munte — ce o căpătână de zahăr — aşezat la Apus de satul Piscu Radului. Din vârful muntelui privind în zări ai o privelişte desfătătoare. In spre Răsărit — hăt departe — sub potopul focului ce resc, strălucesc malurile Şiretului, îmbrăcate par’că într’o po leială de aramă. In dreapta e Măgura Odobeştilor cu piscul ei renumit — cota 1001 — sălaşul de unde au pornit porun cile ucigătoare în bătălia dela Mărăşeşti. Dacă mai aduni privirile, zăreşti Vidra şi mai aproape spinări de muncele, dealuri şi podişuri pustiite de podoaba pădurilor secătuite de multă vreme de securea nemiloasă şi nesocotită a omului. Dela un capăt la altul, un pustiu în con tinuă năruire, imaginea caracteristică a acestor locuri uitate

par’că şi de Dumnezeu. Printre livezi, înşirate într’un uluc prelung, se întinde satul Găuri, sălăşluit în nişte adevărate găuri. Tabloul cel mai vrednic de luat în seamă ni-1 înfăţişează o parte din Tara Vrăncii, cu păduri din loc în loc şi printre care se strecoară ca o panglică de otelmişcăloare, râul Putnei.

Privirile noastre îndreptându-se în spre Miază-Noapte pe un tăpşan, se zăresc adunate câteva case de pe acope rişul cărora se văd scânteiind raze strălucitoare de diamant. E satul cu mare faimă, acel care va străluci mereu în pagi nile cronicii noastre şi al cărui nume bisilabic a trecut de mult hotarele tării, având un renume universal: „Mârâştii". In acest loc,—se împlinesc astăzi douăzeci şi unu ani— de când voinicii noştri, prin vitejia şi jertfa lor, au încrestat pe răbojul istorii, fapte, pe care urmaşii Ie vor slăvi şi se vor închina la amintirea lor în vecii vecilor... Cu sim|imântul de respect şi veneraţie ce-1 ai în fata lu crurilor şi întâmplărilor atinse de aripa eternităţii nesfârşită, mare ca şi Dumnezeu, am coborât coasta muntelui în sânul căruia odihnesc fără cruce la căpătâi, uitafi de toată lumea, o companie de soldaţi necunoscuţi, martirii-eroi, cari au dă ruit cel mai sacru odor, viata lor tânără, României de astăzi»

€

'4>

■G

TABLA DE MATERIE: 1. Celor de mâine .... 2. Pe drumul suferinţei şi al gloriei

pag. 3 n

9 J4 17

3. Dela Mărăşeşti la Cetatea Stăncuţei

4. 5. 6. 7 8. 9. 10.

Pe valea Milcovului . Ţara Miori|ei şi a Pustiului Pe drumuri de câmpie Iarăşi prin locuri de jertfă şi vechi amintiri In satul lui Moş Ion Roată La cuibul lui Duiliu Zamfirescu . Pe Ghergheleu ....

31 „

39 42 .

i i

}■

!I • /

\ \ \

i! ;

I 1 i

DE ACELAŞ AUTOR : 1

1. Prin Vrancea (epuizat). 2. Jertfa şi Biruinţa (în război cu Reg. 50 Inf.) (epuizai). 3. însemnări cu privire Ia oraşul Focşani. 4. Oameni dela oraş (epuizat). 5. îndrumătorii (epuizai). 6. In faţa Măgurei.

; i

i I

•* ■i

I i

■

Preţul 25 Lei

• *

;