Ținutul jertfei (Județul Putna de ieri și de azi), 1938, I.M. Dimitrescu by Biblioteca Judeteana "Duiliu Zamfirescu" Vrancea

1 1

O V.r!

I. M. DIMITRESCU ■

a \

ŢINUTUL JERTFEI t

(JUDEŢUL PUTNA DE IERI Şl DE AZI) j

FOCŞANI Tipografia Gh. D. Mircea str. Mare-a-Unirli Nr. 107 - 1938 -

! .

I :

▼

/«

r r

‘

01. AUG. m Jfi-

•

; : 1

1 : ţ

: i

# I

I. M. DIMITRESCU

Biblio -i'-lALA din Focşani Donaţiunea. fi M_____

ŢINUTUL JERTFEI (JUDEŢUL PUTNA DE IERI Şl DE AZI)

FOCŞANI Librăria şl Tipografia Gheorghe D. Mircea strada Mare-a-Unirli Nr. 107 - 1938 -

i t •i

Tu-b^j

! di (ÂW b.h3

* *

\ I

f ■

■

►

/m .■

<•

CELOR DE HAINE E tniins pământul românesc şi nu-i colt din el care să nu fi fost frământai şi plămădit cu sângele acelora cari in timp de veacuri au luptai pentru păstrarea sjiniei şi scumpei moşteniri din străbuni. Peste tot, trupuri sfârlicale şi ciolane de viteji prin jertja cărora s'a clădii România de azi şi de totdeauna. Nicăeri insă ca in Putna nu se găsesc atâtea hecatombe şi grobnifi unde in mormane uriaşe dorm pentru vecii vecilor rămăşiţele făuritorilor întregirii.

..., \ •; m m '

r-V t

■

"" t

•

■

•:

i •1

.....

_ Si

Tinere, care le-ai născut sub soarele României libere şi întregite^ părăseşte câmpul de sport şi treci intro zi de răgaz prin cripta dela Soveja, intră in mausoleul dela Mărăştit sirecoară-te sjios pe sub boltă „Bisericii Neamului" de pe câmpia Mârâşeştilor. Poartă-fi paşii prin cimitirul dela Frunzeasca, vezi mormântul „Eroilor Vrânceni" dela 10 Putna, dude la Doaga şi Slrâjescu, sau lasă-te atras de semnele Junerare ale cimitirului german dela SJ. Mina din marginea oraşului Foc-

•>

-1

4 i

şani şi-fi uei da seama, într’o mică măsură, c<?/ e mare nu mărul acelora cari au murii pentru un ideal, înfrăfifi cu glia .# acestui Ţinut al Jertfei.^ După ce uei vedea toate acestea, vei fi altul, renăscut şi întărit sufleteşte pentru ziua cea mare când, soarta îfi va cere şi fie poate sublima jertfă a vlefii, să aperi fara ta dragă. Pentru tine al cărui viitor este încă o taină, am scris pa ginile ce urmează, cari sunt o urmare a „însemnărilor cu pri vire la oraşul Focşani

Focşani 23 August 1938.

: : i

. :

\ :

Pe drumul suferinţei

_________

şi al gloriei Dacă porneşti din faţa şcoalei normale spre stâng*. î tâlneşti o troiţă monumentală şi apoi intri deodnlă în d O " l cel mare al Mărăşeştilor, drum pe care s’au scur», de când e neamul românesc, cele mai multe armate şi cele mai nu meroase unelte ucigătoare, să ne doboare. Nu faci decât un sfert de ceas cu maşina şi lângă satul Precistanu este o placă pe care e scris „Călătorule fii atent, de acum te găseşti în locurile glorioase unde s’a hotărît soarta neamului nostru în vara anului i917u. Treci pe lângă pâraele dela Fâurei, peste podul Putnei şi în apropiere, pe o altă placă, se descriu luptele care s’au dat la Doaga şi Străjescu între Divizia 21G germană cu regi mentul 8 inf. şi reg. 3 vânători. Abia te reculegi după această lectură şi la răscrucea drumurilor dintre Focşani-Mărăşeşti, Panciu-Tecuci, te găseşti pe locul unde la 27 Iulie 1917 ai noştri au dat o luptă crâncenă cu duşmanul, pentru a-şi men ţine poziţia. Numai regimentul 34 Constanţa rămăsese din 3000 de oameni cu 200 soldaţi şi 4 ofiţeri. In cinstea lor, în toamna anului 1934, s’a ridicat de către D-l Pamfil Şeicaru statuia „Victoria", inaugurală în faţa M. S. Regelui. E păcat însă că acest monument simbolic, făcut cu atâtea sacrificii, e pe cale de a se nărui. Piatra în multe părţi s’a măcinat din pricina intemperiilor. De aici treci linia ferată şi te îndrepţi spre Panciu. In apropierea Satului-Nou se mai văd încă adăposturile în care au fost mascate tunurile germane şi de unde au tras asupra

noastră în timpul bătăliei dela Mărăşeşti.

. I

: Când eşi din Panciu, spre Apus, se arată impunătoare Măgura Odobeştilor, cola 1001, unde a fost postul de comando al Mareşalului von Mackensen. Spre Răsărit se vede câmpia dela Răzoare, mărturia biruinţei noastre dela 6 August acelaş an. După ce ai trecut prin cele două Străoane, care ne-au dat pe scriitorul Ion Ciocârlan, ajungi la Muncel. Ai noştri au avut aici de luptat, în 1917, cu corpul de armată al Gene ralului Wenninger, om fără de noroc, care şi-a găsit moartea, doborît de un obuz românesc. Drumul merge în serpentină prin mijlocul unui masiv pă duros şi când se luminează mai bine zarea, ajungi în Varniţa, care povesteşte despre isprăvile vitejeşti ale Regimentului 2 Vânători şi despre rezistenta noastră de pe Dealul Porcului din faţa Ireştilor. Alte plăci fixate de Prefectura de Putna vorbesc despre alle isprăvi petrecute aici. Peste puţin te afli în Răcoasa, din faja Dealului Momâio. Momâia luată de Generalul Moşoiu. Apoi urci dealul spre Mă* raşti. Mărăşlii îl găsim în plină sărbăloare, e doar Duminica Teilor. E linişte, verdeaţă şi soare peste tot. In biserica isto rică a Eroilor se oficiază sfânta liturghie, în fata creştinilor localnici îmbrăcaţi în frumoase costume vrânceneşti. De jur împrejur munţii şi dealurile rămase de pomină în istoria noas tră s’au încins par’că în horă. Mergem la mausoleu, impunătorul mausoleu dela Mărăşti, în fa|a căruia rămâi uimit. In criptă ard candele, întâlneşti relicve de ale războiului şi dorm somnul de veci în jurul Ge neralului Mărgineanu mii şi mii de .ostaşi români, ruşi şi germani.

; .

) ii

•

Poziţiile din preajma mausoleului î|l arată în chip eloquent ce greulă|i au avut de îndurat ai noştri până s’au văzut sus pe creastă. Limpegeoara peste cari au trecut trupele Diviziei a III-a în noaptea aceea de 9 Iulie 1917, cu aceiaşi discreţie se stre coară printre dealurile pline de râpi, ducând spre câmpie firul său de apă limpede ca cristalul. Un adăpost blindat din grădina unui gospodar î|i arată locul de unde mitraliera germană a svârlil torente de g!oan|e şi moarte spre liniile noastre pe toată întinderea văii. In zare

7 se vede locul unde a fost postul de comandă al Mareşalului Avgrescu. Dela Mărăşti, mergând la Soveje, treci prin Câmpuri, satul lui Moş Ion Roată, treci prin faţa Răchitaşulu'i rezistenfii noastre eroice şi apoi ajungi la Soveja, cu mănăstirea lui Matei Voevod,’ unde Ia 184S a fost închis Alecu Russo şi unde a văzut lumina savantul şi academicianul Simion Mehedinţi. In spatele Sovejii e Sboina Neagră, alt loc de jertfă şi biruinţă. Impunătorul mausoleu de aici e minat de umezeala care a început să-i macine zidul dinspre miază-zi.

II III Mausoleul dela Soveja şi vizitatori

Acum e linişte şi voe bună în satele Putnei. Oamenii sunt mulţumiţi c’eu scăpai de pacostea politicei. Cei ce s’au vrăjmaşit în vâltoarea Iuplelor electorale, trăesc în frăţietate şi cu dor de muncă. Satele sunt curate, drumurile pietruite. Au prefect bun pe D-l Colonel Arbore, care Ie ascultă păsul. Inginerul Ie face drumuri. Doctorul îngrijeşte de cei bolnavi şi lucrul cel mai însemnai şi de luat în seamă e că preolul e Ia biserică şi învăţătorul la şcoală. Peste tot am găsit bisericile pline. Şcoalele curate spilcă. La ferestre glastre cu flori, pe pereţi icoane, chipul Regelui, tabloul cu numele Eroilor, o atmosferă binefăcătoare şi de mulţumire sufletească. La Răcoasa învăţătorul B;jon care e şi comandant premililar era la datorie pe câmp. Gornistul a dat onorul, co mandantul raportul şi apoi D-l Lt. Colonel I. Grigoriu a în-

8 i

ceput inspecţia. Era de fafă cu noi şi D-I Profesor I. Enescu directorul liceului «Unirea". Copiii veni|i la şcoală i-am găsit plini de voioşie, isiefi şi îmbrăcaţi *în minunatele costume ale locului. IJi creşte inima când vezi atâta rânduială şi elan de muncă.

După amiază ain străbătut satele: Vizantee, Găuri, Vidra, Ireşti. Peste tot lumea era adunată în jurul horei, hora făcută pe pajiştea verde, nu la cârciumă. In Vizantea-Mânăstirească, alcătuită din populaţie de ori gină ungurească şi catolică, veniţi aici de demult, jucau dea-

i'1

•t ■

■ ‘1 î,

Mănăstirea Vizantea

■;

Suntem la sfârşitul anului şcolar când se pun la cale multe excursii. Ar, fi de dorit ca înainte de a merge în alte par|i, corpul didactic şi tinerelul şcolar să vadă aqeste locuri sfinte, în care frumuseţea naturii se îmbie aşa de evocator cu atâtea amintiri ale jertfelor noastre din războiul precedent. La fiecare pas găseşti altă şi altă urmă grăitoare a mu ceniciei şi eroismului generaţiei care a clădit România de astăzi. Tinerelul să nu-i uite.

. 1 :

I f

■.

•

valma cu ceilalji locuitori români, aceleaşi „sârbi" » » hori" şi „de doi8, cântate cu foc de doi lăutari vrânceni. . Pe înserate, am trecut la Vidra prin faja monumentului ridicat în cinstea eroilor vrânceni. Noaptea am intrat în comuna Ţifeşti plină de bogate podgorii.

Dela Mărăsesti la

______

Cetatea Stăncutei 1

După ce treci calea ferată din apropierea monumentului „Victoriei" te afli pe drumul ce duce la Mărăşeşti, prin faţa mausoleului. Zările se mai strâmtează, gâtuite între dealurile ce scoboară dela Panciu şi malul Şiretului din apropiere. Pe aici era, în anul suferinţei noastre după pacea dela Bucureşti, postul de trecere, o barieră păzită de nem|i, pe unde s’au scurs, mergând spre casă, îndurând atâtea umilinţe, mii şi mii de demobilizaţi, Eroii ultimei epopei. Pe acest pă mânt al suferinţei, al eroismului şi al celor mai mari jertfe, se înfipsese, ca un stilet în inimă, o nouă graniţă între Mol dova liberă şi restul ţării strivită de ocupaţia străină. Acum treci liber pe aceste sfinte locuri. La mausoleu se lucrează cu zor. Tocmai se scoborau schelele din jurul turlei de pe care sculptorii dirijaţi de maiştri Ion Jalea şi Medrea au săpat, eternizând în piatră, episoade din vremea marei isprăvi româneşti. De sus, depe turlă, par’eă ar fi ostaşi aidoma. Trag tunarii şi se sbuciumă mitralierele arun când torente de proectile spre vrăjmaşul ce înaintează de pe Şuşi|a. In vârf, răzimată pe umerii şi aripele unor vulturi uriaşi, stă, sprijinită pentru totdeauna, crucea credinţei făcută după toată datina şi tradiţia noastră de creştini ai Răsăritului. In fa(ă şi de jur împrejurul mausoleului s’au durat grilajuri impunătoare şi aşezat lespezi mari de piatră ca în foru rile Romei, peste cari au călcat mai ieri par’că, sandalele sutaşilor din a XIII Legiune Oemina a divului Marcu Ulpiu Traian.

(l.

10 In interiorul monumentului se face de asemenea, rânduiala pentru ziua cea mare de praznic când se va sfinţi, în prezenţa Regelui, podoaba impunătoare de pomenire a ace lora cari vor dormi mereu în şiruri nesfârşite lângă generalii eroi şi biruitori: Constantin Christescu şi Eremia Grigorescu. In faţă, în pământul stropit de atâta sânge şi care a fost sălaşul trecător al multor martiri, plugul tae brazdă adâncă pentru aşezarea plantelor de împodobire. In spre Răsărit, se văd, scânteind în soare, apele Şiretului care a fost martor Ia ceiace s’a petrecut în zilele de pomină ale lui Gustar 1917. Mai în fund, învăluite într’o poleială de aramă cuprinse de văpae, stau de strajă dealurile dela Ionăşeşli, de unde au tras cu sârg, tunarii noştri asigurând biruinţa dela Răzoare.

7. . i'î I; !

Biserica Neamului din Mărăşeşti în timpul Serbărilor dela 6 August 1938

-1

Plecând mai departe, spre Adjud, trecem pe lângă fru mosul conac al D-lui Săbăreanu, un cuib pitoresc. Intrăm apoi în Domneşti, unde eu fost odată curjile acelui vrednic răzeş putnean şi Domn al Moldovei Eustrale Dabija, socrul lui Duca Vodă care bea vinul din oală de lut şi foarte îi plăcea „sângele Domnului". Aici, în veleatul acela, în ziua de Crăciun, în toiul pe trecerii, au năvălit cazacii şi au despodobi! pe Doamna Dafine, pe fiicele şi surorile 9ale, de ţoale podoabele. Au robit oameni, pe Duca Vodă şi numai Domnia*Sa Miron Logofătul Coslin a scăpat teafăr că-1 cunoşteau năvălitorii de când fusese la în văţătură în Lehia.

/ :

'■

11 In Adjud ajungem la răscrucea zilei. Nu*i nimeni pe străzi. Bătrânul târg putnean câ'muit pe vremuri de un şoltuz şi 12 pârgari, se laudă acum, între altele, cu o neîntrecută şcoală de fete model, ridicată prin râvna foşilor primari, avocajii Vlase şi Dimitrie Pătrăşcanu. Inlr’o zi, din vremea războiului, din aeroplanele vrăjmaşe s au aruncat o grindină de bombe cari au incendiat un tren încărcat cu muniţii. Spionii din mijlocul nostru şi-au dat de bună seamă partea lor de binevoitoare contribuţie. La Sascut, ajungem la spartul târgului săptămânal. Prin cârciumi lăutarii oftează cu foc din scripcă, cobze şi {ambale,

11 Conacul moşiei Sâbâreanu de lângă Domneşti

iar gospodarii cu ochii împăenjeni|i, cinstesc adalmaşul* vân zărilor şi cumpărăturilor făcute. Aici, în timpul războiului, era o îngrămădire de spitale pentru răniţi, conduse de Generalul Doctor de mai târziu Butoianu, un mare medic, savant şi român. Prefectura Putna, cu vrednicul prefect D-I Anton Alaci, şi-a găsit refugiu aici. Tot în această localitate s’a urzit ideia ocrotirei orfanilor şi în timpul păcii dela Bucureşti, Divizia Xll-a a Generalului Moşoiu tot aici îşi avea sediul. La câ|iva kilometri dela Sascut, dacă te aba|i din drumul mare al şoselei naţionale, intri spre stânga în satele: Mândrişca, Valea-Seacă, Cucova şi Scurta ce se |in lanţ ca un şirag de mărgele. La Cucova, lângă şcoală, după biruinja dela Mărăşeşti trupele credincioase ale generalului rus Cerbacev cu ale

: :

12 noastre, âu dat o serbare şi un mare ospăţ sub preşedinţia Regelui Ferdinand. La venire, în timpul ospăţului şi la plecare, am avut norocul să văd entuziasta manifestare de simpatie ce s’a făcut Regelui întregirii.

La Scurta fac un popas mai îndelungat impus de trebu rile pentru care venisem aici, dar mai ales pentru evocările ce mi le strecoară în suflet această aşezare de bătrâni răzeşi moldoveni. Noaptea învierii anului 1917 aici am făcut-o, unde era

i ;

' ID .1

f. : !f :! :y

;

Luptele dela Muncel

de fafă toată floarea oşlimei care ne-a dat peste câleva luni după aceia: Mărăşlii, Sticlăria, Caşinul, Tg.-Ocna... Pe pieptul multora strălucea cruciuli|a albastră a vitejilor. Nu de multă vreme aceştia scriseseră pagini nepieritoare la Cerna, Jiu, Dragoslave, Dobrogea, la Argeş, peste tot pe unde luptaseră. De aici dela Scurta şi până la Faraoane din Bacău sunt ocini şi moşii de-ale Buzdugăneşlilor, oşteni şi boeri din vre mea lui Ştefan cel Mare. Câleva firave mlădije de urmaşi treesc ascunşi şi necunoscuji prin părţile locului, iar la Fa raoane doarme de veci, cel care a fost o vreme cârmuilorul tării, regentul Buzdugan.

'1 13 La Scurta şi Orbeni, care se găsesc în apropiere de fostul front, atâji ofiţeri, în vremea războiului, veneau aici şi la tihna celor câteva ceasuri de concediu, în fa{a altarelor, schimbau inelele „călite din buză de şrapnel" la cununie cu logodnicele cari au devenit tovarăşele lor de viată. Aşa au făcut Maiorul Titu Carlaonf, azi şef al statului major al unui inspectorat de armată, Maiorul Bădescu, comand, până eri al reg. 21 inf., Căp. Petre Niculae, acum colonel de artilerie în Bucureşti şi al|ii.

.■

Legenda spune că pe aici a trăit fecioara Stăncufa, o fată din neamul Buzdugăneştilor, căreia murindu-i părintele şi fraţii, s’a îmbrăcat ea în straiul ostăşesc şi a luptat în rând cu Voevodul Ştefan gonind pe unguri care ne călcaseră hota rele. Căzând în luptă, numai după moarte fârtafii ei aflară că voinicul fără de mustăţi, care se avântase în cele dintăi şira guri fusese fecioară. De atunci şi până astăzi, după porunca Domnului locului aceluia, unde a căzut viteaza, i se spune „Cetatea Stăncuţei".

' % '

/ ( I

Pe valea

Milcovului

Odobeştiî esle un orăşel plăcui, aşezat într’un mediu pi toresc, cu străzi bine pietruite, |inut curat, mai ales astăzi de când are pentru a doua oară pe vrednicul primar Petre Dorin. Clădirile onorează pe locatarii cari ştiu să cultive şi florile din jurul casei. In inima târgului e o mică grădină publică, un monument al „Eroilor", biserici cu turle impunătoare, iar de jur împrejur sunt nesfârşile întinderi de vii cari încep din câmpia Focşanilor până sub poalele muntelui. Adevărata pod gorie însă, care a făcut renumele vinurilor din această re giune, nu este în Odobeşli ci în localitatea numită „ŞarbaM, cu vinuri neîntrecute şi chiar legenda spune că vinul de Odobeşti a fost pe vremuri ucenic la cel de Şarba, dela. care a învăjat meşteşugul de a înveseli pe oameni în lume.

i ■

î: ■' î

\ ■J

{

■

!!i ii i

m -■

MV.

Trecând dincolo de marginea târgului, începe allă lume* lumea Vrancii, cu care deseori, în trecut, localnicii erau în certuri şi pricini, pentru diferite încălcări de proprietăţi. In documente se găsesc nume de boeri ca: al Vorni cului' de Vrancea Zalaru, al spătarului Dabija, al bătrânului Chilău sau al pitarului Nicolae Avram, mai târziu al lui Alevro, sau Faur, cari statornicesc hotărniciile şi fac împăcare între vrânceni şi cei. de aici. Nu te depărtezi prea mult de Odobeşti şi în dreapta dru mului se zăresc nişte dealuri abrupte, parcă sunt retezate cu

spadă, unde a fost odată Crăciuna, cetatea aşa de mult dis* putată între Ştefan cel Mare şi Radu cel Frumos, şi lângă zi-

15 i

durile căreia s’a vărsai mult şi nesocolit sânge românesc. Moldoveanul în cele din urmă a învins, împingându-şi hotarul până aici, Ia Milcovul blestemului şi desbinării noastre aproape patru sute de ani până Ia bine cuvântalul veleat al anului 1859 când „Milcovul a fost sorbit dintr’o sorbire". Rând pe rând, treci prin satele acum de munte ale : Pituluşei, Căpătanului, VaJea-Rea, Arva cu case căţărate pito resc pe înălţimi, iar portul, deşi influenţat de apropiatele aşezări târgovete, se menţine în mare măsură la acela al tra diţiei satului dela munte. Numai Duminica, la horă, când lumea se adună la un loc şi când pretenţiile de modernism sunt mai accentuate, ai desgustul să vezi şi tărcăturile ce Ie*a adus contactul cu oraşele. Pleci şi mai scârbii de aici după ce mu zicanţii oacheşi îmbrăcaţi cu iţari şi mintene, te asurzesc cu ultimele „lango-uri* şi cea din urmă „rumbă*, pe care fetele vopsite ca alte arătări le topăe, într'un ritm caraghios, alături de aleşii inimilor lor nevinovate.

Ajungem la Miera, cu ctitoria domnească a mănăstirii Cantemireşlilor, mănăstirea Mirea făcută la început din lemn de Constantin Cantemir bătrânul, apoi din zid de fiul aces-

\ ' \

;

jîtilSîp

Mănăstirea Miera

tuia, Anfioh, imitând „Cetăjuia" din Iaşi a Ducăi-Vodă, fără s’o poată ajunge. Mănăstirea e terminată abia la 1735 de către egumenul grec Milrofan Calerghi. Aşa cum se înfăţişează această urmă a trecutului: cu piclura, stranele şi calapeteazma, e tot ce a putut da mai bun veacul al XVIII-lea de decădere politică, morală şi artistică a Moldovii. Lângă uşa din dreapta se văd chipurile ctitorilor Cânte-

■

mireşti: Constantin şi Anlioh, alaiuri de boerul Mofoc şi sofia lui Ursa. împrejurul bisericii, casele mănăstireşti sunt o ruina, zi durile mănăstirii se nărue mereu. Vremea şi mai ales indife renţa noastră vor face să dispară pe încetul şi ultimele măr turii ale unui veac ce a apus de mult şi care a avut totuşi specificul lui în evoluţia şi desvoltarea noastră istorică.

f( %

U i

! '

;

ii\

\'..

!i' ;

! '

Păşind dincolo de cuprinsul acestui sfânt lăcaş purtător al unor miresme din trecut, te scobori iarăşi pe drumul bătut de apele Milcovului. Treci prin Vulcăneasa, unde pădurile se mai îndesesc, laşi în urmă după aceea Sindrilarii, cari nu se mai termină şi ajungi într’un Ioc unde malurile Milcovului ou înfăfişarea unor rămăşiţe de temple uriaşe. Din mijlocul ocestui pustiu, priveşti în zare casele albe şi tupilate dela Reghiu, aşezări de gospodari cuminţi, omenoşi dar cumplit de săraci, cari cu greu ar întinde pe masă merinde flămân dului sau ar da adăpost în vreme de noapte drumeţului os tenit, cu toată voia lor bună. In pofida sărăciei oamenilor, locurile sunt foarte bo gate. Aici, dar mai ales la Andreiaşul de Jos s’âu descoperit zăcăminte însemnate de petrol, de sulf, straturi aurifere şi chiar urme, aşa de rare Ia noi'cle platină. La Andreiaşul de Sus sunt şi emanatiuni de gaz metan. Toate acestea, puse în valoare, vor preface atât locurile cât şi viafa oropsită a oamenilor. Misi|ii, intermediarii de tot felul păsările rapace ale di feritelor societăţi au început să dea târcoale pe la târla oa menilor, înşelând buna credinfă a celor dintâi naivi, cari şi-au vândut terenurile în schimbul unor *redeven|e“ ridicole şi imaginare. Şi aici ca şi în alte pârli, cozile de topor n’au lipsit. Pentru ca să riu se repete excrocheriile săvârşite în tre cut fata de obştenii Vrancii, cari şi-au vândut pădurile pe te miri ce, bunul român şi omul de inimă, Domnul Colonel Ion Arbore, prefectul judeţului, a luat măsuri să se pună capât oricăror tentative de înşelăciune.

Ţarg. Mioriţei şi a Pustiului In marginea de Răsărit a Odobeştilor, se găseşte locali tatea .Cazacii15. Numele acesta aminteşte pe al cazacilor de peste Nistru care în fiecare toamnă, veacuri dearândul, cu în voirea Domnilor Moldoveni, veneau aci să adune în buji cu cercuri de fer, vestitele vinuri de Odobeşti. La sfârşitul veacului al XVIII-lea, pentru nevoile lor sufle teşti, aceşti cazaci au ridicat chiar o biserică care se vede şi astăzi, dar care dală uitării, e pe cale să se năruie. Cotind spre dreapta, după pujin timp ajungi în Ivănceşti, apoi în satul şi mai mic al Căpoteştilor, care a dat neamului nostru pe una din cele mai ilustre figuri ale ortodoxiei, pe fericitul mitropolit şi cărturar Varlâam al Moldovei. Nu mergi prea mult şi ajungi în Boloteşli, sat mare bine gospodărit, unde la hanul *Ţiroiuu e dejugătoarea Vrăncii, loc de popas al oamenilor dela munte, care se opresc aici să-şi odihnească vitele şi pe’ndelete să guste vinul din podgorii. Stăruind mereu la drum, treci repede prin GăgeşfiCucuejii de sub Măgură-Burca şi apoi la Vidra de unde pe valea Putnei intri în Vrancea. Vrancea este unul din cele mai vechi (inuturi care, cu Tigheciul şi Câmpulung Moldovenesc, au existat sub formă de sătulele înainte de întemeierea Principatelor. In zorii închegării celor două ţărişoare, acest linul şi cu oamenii lui au scăpai de influenta ce-o exercitau asupra lor Ungurii aşezaji în jurul episcopiei catolice a Milcoviei din apropiere.

: ► •{. ►

} '1

;

î/j %

Vrancea şi-a păstrat autonomia chiar în timpul celor'două Principate, din care cauză Domnitorul Dimitrie Cantemir, în opera sa istorică „Descrierea Moldovei" îi spune „Republica Vrânciim titulatură care nu corespundea cu numele ce şi-l dăduseră vrâncenii şi anume de „Obştea Vrânciiu. Alipirea acestei mari obşti Ia scaunul domnesc s’a făcut mai târziu pe cale paşnică prin consimfimântul comun al

; i

®!

k ••m ■

\\%

1:5

!i;: .11 ■ r

> '

ii 11

. i

fir

y ! \

‘•''•''O Casă vrâncenească din Yizantea, in faţa căreia se văd un grup de congresişti ai Ligii Culturale în frunte cu D-l Profesor universitar G. G. Longinescu

obştenilor şi al Domnului prea pujin puternic la început, pentru a putea intra în conflict cu populaţia din ţară. Din punct de vedere al alcătuirii, această populaţie are un cracler simbolic, căci marea ei majoritate este formală din locuitorii veniţi din Ardeal, din Moldova şi Muntenia. Pe acest teritoriu de multă vreme se realizase în mic, o unire a tuturor Românilor. Singura legătură pe care a avut-o Vrancea cu Domni torul Moldovei, cel puţin din vremea lui Ştefan cel Mare, era prin vornicul ei, demnitar domnesc subordonat starostelui de Putna.

Vornicul aduna dăjdiile pentru domnie, era organul ad ministrativ şi paznicul militar al Vrancei, sub ascultarea sa i se dau panţirii şi toti locuitorii vrânceni. Panţirii erau agenţi de execuţie ai vornicului. Atribufiunile vornicului de Vrancea, sunt precis indicate în documente şi este de remarcat că pe lângă atribuţiunile arătate mai sus, ar fi avut şi atribu{iuni judecătoreşti. Punctul asupra cărui se insistă î-ntr’un document, citat mai jos, este acela al supravegherii Vrancei. — „Ori, pentru ce oamenii străini va găsi vornicul acolo, să aibă a cerceta pre cu amănuntul, ce fel de oamâni sunt şi cu ce trebuinţă umblă şi care nu va avea nici o îndreptare la mână, încredinţat cum că nu sunt oameni buni, pe unii ca aceia indat şi far de nici o sminteală să-i trimită la Dumnealui Hatmanul cu toate cele ce se vor găsi asupra lor trimeţându*i şi toată pricina lor scrisă cum şi pentru alte pricini mai mari, .ce se vor tâmpla acolo să aibă numai vornicul a înştiinţa şi Dumnealui Hatmanul, ca să arate domniei mele" — (hrisov dela 1783. Documente Pulnene de Aurel V. Sava). Vornicul de Vrancea este numit de însuşi Domnul Mol dovei, după alegerea Hatmanului. El este subordonat Hatma nului şi cum am spus mai sus şi starostelui din {inutul Putnei, aceasta după porunca domnească. Vrancea din cele mai vechi timpuri, după cum spun do cumentele era situată în „locuri lari" şi cu locuitori de mare bărbăţie.

Legenda spune că Ştefan cel Mare fiind bătut de Turci aici şi-a găsit rezervele de ostaşi, cu care a format o nouă armată, de astă dată învingătoare. Ca răsplată pentru vitejia acestor locuitori, marele Domnitor le-a dăruit mun|ii pe care-i stăpânesc în devălmăşie şi astăzi şi au dreptul a scoate sare din ocnele Vrancei pentru trebuinţele tor. Regele Carol I atras de această legendă şi aflând des pre frumuseţea acestui (mut, chiar în primii ani ai Domniei Sale, adică în 1867, venind pe vechea frontieră, a scoborât peste munjii Vrancii, la Nereju, unde a fost primit cu mare alaiu de călăreţi în fruntea cărora se găsea o fecioară, fata marelui răzeş Macovei. Văzând frumuseţea acestor (muluri, încălzindu-şi sufletul din amintirea marelor tradiţii şi ca să-şi lege numele mai

\ 20 i

i»

]■

strâns de acest vechi pământ românesc, şi*a însuşit titlul de „Conte de Vrancea* (Vrancea şi Vrâncenii de N. Iorga pg. 5). La începutul lui Moi 1871, înapoindu-se dela Iaşi, în gara Mărăşeşti, Domnitorul Carol a fost întâmpinat de o numeroasă ceată de 'călăreţi vrânceni, .în numele cărora a vorbit micul şcolar Băsnuţă Ioan, dela şcoala din Vidra, astăzi bătrân preot în Vrancea. Domnitorul a fost aşa de viu impresionat de manifestarea

■

r,-.

I /I

f.• I1

•ik. •

,1 {

, (

fi%\ V? • i

’v;:.

.".<Sftpv '•. saBfT-SSJ

! !<!

ci!

r. iv.

ii!

’!

wtm: 5' s*

£-=4

II In!

iii :

Valea Leprei (Vrancea)

Vrâncenilor şi de cuvintele inimoase ale şcolarului, încât a cerut ca micul plăeş să fie aşezat între Domn şi Doamnă în careta domnească, mergând împreună până la Focşani, la Maiorul Tufelcică, fost prefect şi sub Cuza-Vodă, unde Ia prânzul festiv ce s’a dat Domnitorului a ospătat lângă El şi vlăstarul vrâncenesc. Domnitorul şi mai ales Doamna, a voit să-l ia la Bucu reşti, sa lovit însă de îndârjita împotrivire a mamei lui Băsnujă care era văduvă şi nu mai avea al|i copii.

| .

% ;

Acest tinut a fost cel dintâiu care ne-a purtat noroc în războiul pentru întregire şi după sângeroasele lupte dela Mărăşti; cel dintâiu teritoriu eliberai din lanţurile vrăşmaşului a fost pământul vrâncenesc. Vrancea este un jinut plin de poezie unde inspiraţia populară a dat cele moi frumoase plăsmuiri ale geniului ro mânesc, în frunte cu acea perlă a literaturii noastre care este nMiorifa“ ciobanilor din aceste „locuri tari", cum le spun cronicele, ai căror locuitori doinesc din caval şi buciumă din bucium ca în vremurile Voevozilor. Această frântură de tară are un caracter particular, prin isteţimea oamenilor, prin frumuseţea locurilor, mulţimea le gendelor, a poeziei populare şi izolarea în care cei de aci au trebuit să trăiască dela începutul veacurilor. Ascunşi între munţi, dincolo de Răfu|i şi Măgura Odobeştilor, Vrancea şi-a dus zilele în aceeaş atmosferă de tra diţionalism străvechiu, amintiri şi obiceiuri, cari o fac şi mai interesantă în mijlocul celeilalte lumi, grăbită să împrumute cele din urmă forme de viată nouă. Din multe puncte de vedere, Vrancea cu oamenii săi a rămas aceeaş ce acum câteva sute de ani. Tocmai această particularitate a stârnit in ultima vreme interesul oamenilor de ştiinţă s’o studieze din nenumărate puncte de vedere. Cel dintâi care s’a ocupai de această „republică41 a fost Domnul şi învă|atul Dimilrie Cantemir, care vorbeşte despre ea în „Descriptio Moldaviae". Au mai scris despre Vrancea, Ionescu dela Brad, Melhisedec, fostul Episcop al Romanului, Hajdeu, D-nii: N. Iorga, Simion Mehedinţi, Gh. Gh. Longinescu, D. Guşti, profesori universitari şi membri ai Academiei Române; apoi geologul Mateescu, D nii: Henric H Sfahl, Constanlinescu - Mirceşti, preotul N. lonaşcu, profesori Al. şi Virgil Arbore, jude Tatulescu, Simion Hârnea şi al|ii. Scriilorii Mihail Sadoveanu şi Ioan Ciocârlan în ultimul timp s’au documentat aici pentru două romane ce Ie vor da la iveală în curând. Cei care au făcut, însă, temeinice studii despre acest colţ . de ţară sunt D-nii: Aurel Sava, Consilier Ia Curtea de Apel

■

[

iTiii jf,

l!fii i

din Chişinău, care a studiat problema juridică şi documen tară a Vrancii; prof. N. AI. Rădulescu, din punct de vedere geografic şi prof. loan Diaconii, din cel al folklorului, dând Ia iveală peste o sută de minunate şi neîntrecute „Mioriji" culese din gura poporului» în cât cu drept cuvânt se poate spune că Vrancea ocupă „spaţiul mioritic". In ultimul limp, D-l Prof. Const. Brăiloiu, Preşedintele Societăţii Compozitorilor Români, a colindat prin câteva sate din Vrancea, adunând nenumărate perle de folklor mu zical cu care va îmbogăţi tezaurul colecţiilor sale de acest fel. D-sa a înregistrat mai ales neîntrecute bucăţi de fluer, care dovedesc o technică şi un simt artistic nebănuite în această lume de ciobani uitaji şi pierduţi în hăul munţilor.

\n K'

i<) !'•

w m Pârâul Ţiganului (Vrancea)

li;

m8(1 y\

,, j

ri :

i >'

Acum câtva timp şi ani dearândul, în mijlocul vrânce nilor a trăit un oaspete rar, un pastor al bisericii anglicane, pasionat de studiul formelor religioase primitive ale populaţiei Vrancei, despre care ajunsese vestea până în lara lui. Acesta, cu ajutorul d-lui prof. universitar V. Gh. Ispir, a făcut deasemenea studii interesante din punctul său de vedere*) In adevăr, se practică aici ritualuri cu totul caracteris tice, în cari se amestecă uzanjele ortodoxe-creştine cu cele mai vechi forme de păgânism păstrate din vremea lui Zamolxe zeul Dacilor, şi, nu rareori, la căpătâiul vrânceanului, lângă crucea creştină, străjuesc pietrele funerare, cari amintesc *) In Istoria Românilor d-l Profesor C. C. Giurescu s’a ocupat ase menea despre Vrancea.

despre trecerea şt influenta Cumanilor, stăpânitori altă dată prin aceste locuri ale ,Milcoviei“. Dela războiu încoace, echipele pentru studiul sociologicromân ale D-lui prof. D. Guşti, la Nereju, echipele studenţeşti ale Fundaţiilor Culturale Regale, la Nereju şi Bârseşfi, au venit de asemenea pentru diverse cercetări ştiinţifice. Lume după lume s’a adunat prin aceste locuri, cu do rinţa fierbinte ca în studiile făcute să se documenteze dela isvoarele curate ale unei vechi şi specifice civilizaţii şi cul turi populare. Este aici o civilizaţie locală, şi aceşti oameni, trăind izolaţi, până în vremurile mai noui, nu ştiau şi nu întrebuinţau pentru toate nevoile vieţii alte ustensile decât acelea pe care le-au înfăptuit gândul, inspiraţia şi geniul lor creator. Ca o pildă de intuiţie a acestor târani istefi, chiar în do meniul arid al ştiinţei, este geniala născocire a vaccinului, pe care ciobanii din Vrancea îl cunosc şi-l praclică de când lumea, pentru vindecarea oilor bolnave de vărsat. Intre munţii Macradeu-Condratu-Gurgiu-Furul spre Apus şi muncelele Mărăştilor, dela Ireşli şi Măgura Odobeştilor, se întindea până acum vre-o patruzeci de ani străvechiul şi ne pătrunsul codru Vrâncean care făcea bogăjia şi frumuseţea acestor locuri. Acum, aproape lot acest |inut s’a prefăcut într’o jalnică pustie, peste care bate viforul celei mai negre şi cumplite sărăcii. Securea străinului a doborât brazii, molizii şi alte esente. Nicăeri ca în Vrancea nu se găsea lemnul de tisă din care se fabricau pianele cu minunate rezonante. Totul a fost nimicit fără cru|are, dispre(uindu-se cele mai elementare reguli de regim silvic. Nicăeri ca aici nu s’o practicat sistemul tăerilor rase care, cu toată experienţa tristă a trecutului, se practică şi azi. Niciun control din partea nimănui. Un adevărat furt ajutat de complicitatea interesată a conducătorilor şi a cozilor de topor, iar jos, în lumea cea mare a moşnenilor Vrancei, o totală lipsă de cunoaştere a intereselor lor. La începutul exploatărilor, Vrancea dispunea de o su prafaţă păduroasă de 65.000 ha., din care s’au exploatat 50.000 h&., rămânând netăiate abia 15.000 ha.

m ■1 24

fi * )

■

Astfel că lemnul, la îndemâna tuturor altădată, a devenit un articol de lux. Oameni cari trăiau din produsul pădurilor au ajuns Ia sapă de lemn. Terenurile pustiite se năruie, revărsându-se mai ales primăvara şi în vremea ploilor în ava lanşe uriaşe, iar în urma lor apar stâncile sterpe, spre care Vrâncenii privesc cu desnădejde şi obidă în suflet. D*1 M. G. Georgescu, inspector general silvic, care s’a ocupat de „Problema silvică a Vrancei" rezumă aceasta în

ly i ;

ic.

: î..

■

;

'■

m ; fc ■■n

i'i!

!1 ■

'msms

;r ft

Cr *

«r .u'.

lWS«BŞp;||H

fii ii \U • Î! '

( ;

1' ţi

Munte pustiit prin tăerea barbară a pădurilor

cuvintele: Jos pustiu şi jale. sus ruini şi deuastări, Vrancea se năruie, dispare. Aceasta este înfăţişarea celui mai vechi şi frumos |inut românesc, cu nume şi trecut de legendă. Societăţile străine de exploatare ou început să lucreze mai ales din anul 1905. Până în anul 1928 rămăsese neatinsă partea mijlocie a Vrancei, din bazinul Nărujei, dar şi aici eu fost nimicite peste 4000 ha. Aici şi astăzi continuă exploatarea. La început vrâncenii au fost înşelafi mai rău decât săl batecii din cine ştie ce colonie africană, şi sunt cazuri de contracte oneroase când obşteanul şi-a Yândut dreptul în

25 o

schimbul sumei ridicole, ca să nu zic criminale, de 80 bani hectarul şi aceasta cu binevoitorul concurs al avocajilor-misiţi, diverşi alţi intermediari şi politicioni influenţi, de tot felul, membri în consiliile* de administraţie ale societăţilor de ex ploatare. In fata primejdiei care ameninţă pământul Vrancei, după alarma dată în Parlament de avocatul P. B." ChirifS şi aljii, corpul silvic format din fruntaşii silvicultori, printre care: In-

............

■

vvv;.-

f v

ipr

ţi;

^::0m

t *

. >•

\ *V '

•?-V

»*

’v;

.f V

f«r* viî-

:■!

fi.

& &

* ;

'*■<

•

■;

;

•

...îi ;

Altă ruină rămasă pe urma pustiirei codiului vrâncean

giner D. S. Drâmbă, D. Grozăvescu, Marin Dracea, Marin Georgescu, Cicero Gorciu, foslul secretar general dela Do menii, ele., au început o adevărată ofensivă cu deviza: Sa împădurim, şi până în anul acesta s’au realizat lucrări technice în valoare de lei 1.500.000 care continuă mereu. Pentru o lucrare efectivă însă şi cu rezultate mântuitoare, trebuesc neapărat circa 170 milioane Iei şi aceasta cât mai e vreme şi până când agenţi, atmosferici nu vor preface într’o ruină desăvârşită, ceeace a fost Vrancea odinioară. Dacă s’ar fi făcut o exploatare raţională, locuitorii Vran*

1fl 26 o

cei ar fi avut o situafie economica vrednica de invidia tuturor, căci în aceste condiţii se putea produce o exploatare anuală de 162.000 m. c. de lemn, şi pentru necesităţile vrâncenilor 1 m. c. pentru fiecare locuitor la cei 27.320 câţi îi are Vrencea, erau suficienţi 27.000 m. c. Restul de material de 162.000 m. c. putea fi vândut, realizându-se astfel un venit minimum de 16—-17 milioane lei anual. Lucrul acesta nu s’a făcut şi azi, după cum am arătat mai sus, în Vrancea s’a oploşit o stare de lucruri de plâns prin despuierea codrilor, năruirea pământului, prin sărăcirea cumplită a oamenilor, a acelor oameni cari au păstrat şi au purtat în sufletul lor tradiţiile bune ale strămoşilor, a căror cuminţenie, isteţime şi simt de frumos, ne vor onora în toate vremurile.

• :.;

î X

■

I !f

}■ t

k • S: >■

n i

(i :

\ *•

(

i i

■

Pe drumuri de câmpie După ce te strecori pe uliţa plină de praf a „Galaţilor", înainte de a eşi din Focşani, se vede în partea dreaptă o poartă monumentală de piatră a cimitirului făcut de Germani în timpul războiului şi unde şi-a îngropat pe eroii lor căzuţi pe locurile noastre în hazardata ofensivă din August 1917, când cu ori ce preţ ,voiseră să ajungă la Iaşi, capitala rezis tenţii româneşti. E un cimitir vrednic de văzut. In majoritate morţii sunt din neamul lor. Intr’o parte mai izolată sunt câteva zeci de soldaţi Români şi Ruşi. De aici mergând spre Răsărit străbaţi o şosea în dreapta şi în stânga căreia se întinde o câmpie arsă de soarele şi seceta care ţine de câteva luni. De altfel în toată partea de Sud-Est a judeţului, de mulţi ani aceiaşi pacoste s’a ţinut lanţ. Trecem peste podul Zamfirei de pe Putna, care a devenit domoală, adâncă şi tulbure. Nu seamănă cu pârâiaşul şerpuitor şi sglobiu pe care l-am întâlnit în Vrancea, acum câteva zile. Mai departe ne strecurăm pe lângă Sasu şi în mai puţin de un ceas cu maşina eşti în Suraia, un sat vechiu de răzeşi. Numele şi-l trage cum spune tradiţia dela nSurau Iui Ştefan cel Mare pe care a venit călare aici, cu prilejul cine ştie a căror lupte şi când a împărţit ocine şi răzăşii celor zece bă trâni, întemeetorii satului, al căror nume Ocneş, Patraşcu, Grozav şi alţii sunt pomenite şi astăzi. Suraia e un sat cu lotul caracteristic.

►.

f) : ( i

]■_

Are un drum principal care trece prin mijlocul său care-1 leagă cu celelalte comuni, iar din artera principală pornesc nişte coluri în formă de semicerc la capătul cărora nu mai ajungi. Tot satul e un adevărat labirint, întocmit astfel să inducă în eroare pe năvălitorii Turci şi Tătari din veacurile trecute. Altă parte caracteristică a satului acestuia o conslitue faptul că pe lângă fiecare casă se află câte o perdea de pă dure. Vara este o adevărată frumuseţe să treci pe aici, unde şi gospodăriile sunt curate ca un pahar. Pe vremuri când Marea nu era aşa de cunoscută de „sezonişti*, multă lume în timpul verii îşi petrecea vilegiatura aici în mijlocul acestor crânguri, făcea plajă şi se scăldau în apele Şiretului din apropiere, cu un cuhalm de sălcii şi răchită, . "-r

M X I1U ; If .

!J|j & : ■

7f ''-.'v/!'-r

mm. rn ' 'w

■Hi. ;smmm Valea Şiretului

b ! •/

plin de păsări cântătoare şi unde întâlneşti nenumărate col ţuri tainice, atrăgătoare. Lumea bună de astăzi vizitează rar aceste locuri şi puţini sunt acei care mai admiră plutele singuratece ce scoboară pe Şiret din munjii Neamţului spre schelele dela Galaţi. Echipele ştiinţifice care studiază viaţa satului ar găsi cred aici, pentru cercetările lor, lucruri foarte interesante. Suraia am părerea, reprezintă o fizionomie foarte rară, în ceiace priveşte satul românesc dela câmp. De costumul tradiţional nu mai poate fi vorba aici. A fost unul cu totul deosebit care se mai vedea la bătrâni, până în preajma războiului.

29 Acum tofl sunt îmbrăcaţi ca la târg. Hora a fost înlocuita cu „seratele* şi „balurile" date bineînţeles Ia salon, iar jocul, e acel pe care l-au adus vremurile. învăţătorii harnici dela cele două şcoli şi mai ales vred nicul şi cumintele preot Hrubaru, ar putea face mult pentru reluarea firului întrerupt al tradiţiei. Corul religios ce-I fac învăţătorii, deavalma cu fetele şi flăcăii salului, e un începui bun. Dela Suraie, unul din cele mai mari sate din Putna, mer gând spre Miază-zi treci prin Vadul Roşea, unde se face acum o şcoală nouă. De aici mai sunt câţiva kilomeiri până la Călieni,. un sal unde s'o încuibai seceta de multă vreme. Oamenii au ajuns nişle umbre. Când nu-i secetă, Şiretul şi Putna vecine la câţiva paşi, îşi revarsă asupra lor, prisosul de ape, izolându-i complet de restul lumii. Pe soseaua naţională din apropiere s’a creiat un sat nou mai ales din tineret care au şi o şcoală. Bătrânii mai tradiţionalişti au rămas tot în Călienii-Vechi. In apropiere de această comună Şiretul pe dreapta se contopeşte cu apele Putnei, iar pe cealaltă cu ale Bârladului. Mergând mai departe treci Putna pe un pod de vase. Câmpul pare aici mai rodnic şi deodată intri în altă comună de răzeşi, Năneştii, cu case înalte destul de frumoase. Locui torii sunt oameni de ispravă, nedesminţându-şi astfel obârşia. Din mijlocul lor s’eu ridicat mulţi intelectuali cari-i ono rează. Cei rămaşi acasă se ocupă cu munca ogoarelor şi a puţinelor vii. Ca oameni de soiu în clipe de răgaz, se cinstesc cu bere îndeletnicindu-se cu jocul cărţilor mai rău ca Ia oraş. Plecând mai deparle, străbaţi un drum rău, treci peste apa Râmnicului-Sărat, care asemenea se varsă în Şiret şi apoi strecurându-le pe lângă Coslieni aj'ungi în târgul Nămo loasa şi apoi în satul cu nume similar unde din cauza aceleiaş secete permanente, greulatea de viata a oamenilor se resimte în chip vădit. Pe lângă secetă, războiul a lăsat şi el urme adânci. La Nămoloasa ca şi la Mărăşti se fixase în 1917, punctele unde trebuia să rupem frontul german. Defecţiunea rusească ne-a oprit în loc, după ce tunurile noastre timp de inai multe zile nimicise ultimile urme de sălaşuri omeneşti.

\ ■

• Şiretul ajunge aici un râu impunător dar cu moluri sterpe lipsindu-i cuhalmul dela Suraia. Oamenii aşezaţi în bărci străbat mereu apele adânci cu uneltele de prins peşte şi în special neîntrecuta mreană de Şiret, aşa de mult căutată de cei care-i ştiu gustul. E un peşte pe care trebue să-l prepari în cel mult câteva ceasuri, după care se- alterează. Localnici se feresc cu desăvârşire să con sume icrele de mreană care se strică şi mai repede, devenind astfel o otravă vătămătoare. Aici, la Nămoloasa e hotarul între cele trei judeţe Putna, Râmnicul-Sărat şi Tecuci, iar în apropiere e staţia C. F. R. Hanu-Conache din drumul Galaţilor. Toate legăturile economice âle acestor localităţi sunt mai mult cu Galaţii şi Brăila, iar la Focşani, capitala jude ţului, cărora aparţin locuitorii din partea locului nu vin decât la procese sau cu treburi administrative.

I m i: ; /

ih'

h; iVfl

ii i

i . '

»1 \4 !/

|1,;

!r k- I

’

•

i W:

L,l

Iarăşi prin locurile de jertfă şi vechi amintiri Dela Nămoloasa înapoindu-te la Focşani, pe soseeua Naţională, treci iarăşi prin Năneşti, străbaţi satul de pustă, uscat şi lipsit de vegetaţie, Vulturul, în treacăt vezi Bofârlăul cu mai multă verdeaţă, iar vreo 12 km. nu mai întâlneşti aşe zări de sate. In iuţeala maşinei păşeşti peste podul Râmnei, iar la marginea satului Răstoaca, Milcovul ostenit de atâta drum îşi închee veleatul dându-şi obştescul sfârşit în braţele Putnei, care şi ea se va pierde în curând în apele primitoare ale Şiretului. In drum întâlneşti, Pădurea Dumbrăvita, cu un canton vânătoresc unde este o crescătorie de fazani, a Societăţii de Vânătoare «Şoimul Putnei* din Focşani. Această societate are o existentă de aproape 50 ani şi a depus mult interes şi muncă, pentru amenajarea de terenuri şi pentru protecţia vânatului, destul de abundent şi variat în judelui nostru. Răstoaca e un sat cu plăcute aşezări omeneşti. Starea prosperă a locuitorilor o face în fiecare primă vară, mai ales când sunt ploi, abundenta recoltei de ciuperci, multe aci ca nicăeri. Timp de două luni gospodarii, femeile şi copii nu mai prididesc să adune din fâneată şi de pe is lazuri, mana care le aduce fără nici o muncă atâta nămol de belşug. In fiecare seară, zeci de autocamioane încărcate cu vâr* pornesc în grabă spre Bucureşti cu toată agonisita ce au cum-

<r V

p ■} ’i (•

•

ii !.

i {

fi r •

ii ■ M' ‘M\

li■J'ts rîC:

-iiV " '!

w :

. ii

I '

‘

părat-o de aici dela aceşti oameni care şliu să-şi ceară preţul. Răstocenii sunt vestiţi şi pentru fâne|ele lor cu care ali mentează în timpul iernii pia|a fânăriei din Focşani. După războiu în epoca de refacere, salul acesta a avut norocul de chibzuinfa şi înjeleapta gospodărire a celui mai bun administrator de plasă pe care l-a avut judeţul Putna, D-l I. M. Costescu, astăzi pensionar, care i-a ajutat cu sfatul, pri ceperea, îndemnul cel bun şi chiar cu banul său, pentru în florirea şi prosperitatea acestor oameni înţelegători, cuminţi şi muncitori. înainte de ă pune piciorul în Focşani, întâlneşti cele două sate Mândreşti-Munteni şi Mândreştil-Moldova. despărţite odinioară de linia de hotar dintre cele două ţări surori. In Mândreştii-Moldova, prin revărsarea canalului Mihail Sturza s’a format o băltoagă plină de miazme vătămătoare şi ţânţari producători de friguri palustre, care nimicesc popu laţia de aici. Pe un drumeag merg la Jorăşli şi mă îndrept spre Miază noapte. Trec dincolo de centura fostei regiuni întărită .de for turi Focşani-Nămoloasa-Galaţi, pe care Ruşii, ca o sinistră iro nie a soartei. Ie-a aruncat în' aer în timpul marelui război, nimicind astfel ultimele metereze de împotrivire contra unui eventual atac dela Răsărit. Aceste forturi făceau pe vremuri, mândria răposatului Rege Carol I, care înţelesese să-şi apere ţara cu cele mai perfecţionate mijloac.e lechnice pe care le descoperise atunci ştiinţa războiului. Dela Vânători, prin Petreşti. apoi pe drumul forturilor . ajungi în soseaua ce duce la Mărăşeşti şi peste pujin ating Precistanul şi Făureii... De aici şi până Ia Şiret era în 1917 sectorul depe frontul rusesc pe care Mareşalul von Makensen, în chibzuinţă sa îl alesese să dea lovitura de graţie şi pe unde scontase că va trece la Iaşi tăvălucul diviziilor saleN de fier.

In ziua de 24 Iulie la ora 7,30 infanteria o trei divizii con duse de Generalul von Morgen, străpung frontul rusesc. Aceştia pierd până la prânz trei linii de rezistentă. Germanii trec Putna ocupă pe rând Răduleştii, Pădurea Neagră, Ciuşlea şi apoi Străjescu. Ruşii au părăsit frontul fu-

33 gind în desordine cu capul goi şi fără arme unde vedeau cu ochii. Atacătorul era sigur de izbândă. Chiar în noaptea aceia însă, trupele Diviziei V-a con duse de viteazul General Razu trec Şiretul şi până Ia ziuă regimentul 32 Mircea şi 8 Buzău ocupă seclorul părăsit de Ruşi şi în astfel de condiţii dramatice, buzoenii încep lupta cu duşmanul lângă satul Slrăjescu. Până a doua zi era pe front şi regimentul 7 infanterie de prahoveni. împotriva acestor trei regimente româneşti, fără artilerie, w obosite şi abia fixate pe linia părăsită de Ruşi, diviziile 89,

Luptele dela Do3ga .

76 şi 216 germane, înzesirale cu tunuri de toate calibrele din tre care multe de 105 şi 150, pornesc asupra românilor un atac înfricoşător. In toată ziua de 25 Iulie, fără întrerupere, diviziile germâne mereu împrospătate de rezervele din urmă, nu dau ră gaz celor trei regimente româneşti, cari rezistă eroic şi cărora pe la ora 12, li se adaugă şi rândurile viteze ale regimentului 3 de Vânători, cu care atacă pe nemţi la baionetă, gonindu-i spre Slrăjescu... Ziua aceasta de 25 Iulie 1917 este una din cele mai mari

| ?!

■ P' i

i !

i }

; /\

! iii

ti i

. r

m .

i < !

din istoria noastră, zi în care s'a făcut în chip strălucit do vada vitejiei şi rezistenţei acestui popor vrednic de ţoale sa crificiile. Satul Doaga unde s’a petrecut drama cea mare şi prin care trec, este acum un sat cu totul lipsit şi fără însemnătate. O troiţă la răscruce de drumuri, biserica ridicată din obolul şi pietatea vitejilor buzoeni, rămaşi în viaţă, în frunte cu fostul comandant de batalion la Doaga, D-l Colonel Alex. Culici, aminteşte generaţiei de astăzi despre furtuna care s’a deslănţuit în mijlocul verii lui 1917, pe aceste locuri. De aici, au început luptele dela Mărăşeşti, în împreju rări cu totul dramatice, dar cu sorţi de izbândă pentru noi. De chipul cum au decurs şi s’a desfăşurat aceste sângeroase ciocniri, în primele zile de surprindere a depins soarta întregei bătălii. După multe peripeţii ele s’au terminat în ziua de 6 August, la Răzoare, în împrejurări tot atât de dramatice şi consfituesc apoteoza acestor crâncene operaţiuni militare, din vara anului 1917. Evocând aceste momente şi făcând, să se desfăşoare înaintea noastră amintirile marilor întâmplări de atunci, gân dul se îndreaptă cu evlavie şi recunoştinţă spre făuritorii „Victoriei", dintre care unii şi cei mai mulţi, de douăzeci şi ceva de ani dorm somnul de veci pe câmpie, alţii în cripta dela Mărăşeşti. Unul dintre ei, conducătorul spiritual şi câtva timp efectiv ai marei bătălii, Generalului de Corp de Armată Constantin Christescu, nu 1 s’a aşezat până astăzi, la locul de cinste, osemintele pentru odihna de veci, între miile de viteji, pe care el întâi, şi apoi subalternul său, viteazul General Iremia Grigorescu, i-a dus Ia biruinţă... *) Ziua de 6 August, s’a fixat în mod oficial ca zi de prăznuire a bătăliei dela Mărăşeşti. Aniversarea aceasta nu tre' bueşte redusă numai la faptele petrecute în această zi pe un sector limitat. Mârâşeştii pentru importanţa ce reprezintă în istoria războiului, trebuie încadrat cum e firesc, în totalul de fapte ce sau deslănţuit în timp: dela 24 Iulie — 6 August 1917 şi în spaţiu dela Străjescu-Doaga-Chicera-Răzoare. *) Societatea ortodoxă a Femeilor Române, sub auspiciile căreia s’a ridicat mausoleul, are îndatorirea să aducă aci osemintele Generalului Erou Christescu.

35 Numai astfel văzută şi pusă problema acestei bătălii se îndeplineşte o dreaptă datorie de recunoştinţă faţă de loji luptătorii, dintre care unii încă în viată, pot .fi mâhniţi de chipul subiectiv cum se expun faptele. Asta e datoria celor de astăzi. Pentru mai târziu, istoriei eterne şi nepărtinitoare, i va reveni sarcina reconstituirei faptelor...

Mausoleul din Focşani

__ De la Adjud drumul spre Slănicul Moldovei, la început mergi printr’o regiune de şes întinsă, mărginită doar spre Miază-zi de malurile Trotuşului. Cu cât te depărtezi spre Apus cu atât înfăţişarea de câmpie se şterge, pământul se mai înaljă şi plantaţiile de pomi cresc. Pe o parle şi pe alia a drumului se găsesc plopi uriaşi cari umbresc şi împodobesc drumul. Oamenii au ştiut să respecte plantaţiile făcute. Unii dintre arbori au început a îmbătrâni şi a se înscorbura, din care pricină când sunt fur tuni se prăbuşesc, iar alfif ameninţă sălaşurile singuratice ri dicate de oameni Ia marginea de drum.. Delâ Urecheşti, felul pământului se schimbă. Inc6p dea lurile cu năzuinţa de a strânge în chingi apele Trotuşului, cari la începuturile lumii, tot ele au spintecat pământul, croindu-şi drum spre valea Şiretului.

1Kr •l

" :

ci : *;■

Sfii VN ii Ifi « . r. v

Vf A ! S ( !

fi fl ■

u fr •/

iV ■

In apropierea şoselei de căruţe, este cealaltă arteră de comunicaţie, care duce spre Ardeal, drumul de fer al Căilor Ferate Române, iar în apropierea lor drumul de ape ale Trotuşului scurgându-se grăbite spre câmpie. Intre Cornătel şi Cotofăneşli, e un drum bulevard de pomi fructiferi, mai mult cireşi, cari devin o podoabă plină de farmec în timpul primăverii, când înfloresc. Sutele de pomi ce s’au sădit şi îngrijit e munca de o viată întreagă a canto nierului Vişan, „Cantoneanul“ cum îl pomenesc şi astăzi lo calnicii, preţuind munca acestui slujitor smerit al stalului, care a lăsat urme neşterse din timpul activităţii sale. Mai departe întâlneşti satele Cotofăneşli, Bâlca şi Borşani, aşezate la poalele dealurilor, unele încă pline de pă duri dese de fag şi şlejar. Mulţi dintre locuitori, mai ales cei din Bâlca, dacă nu chiar numai aceştia, sunt urmaşii fazanilor emigraţi aici, ca la Soveja şi Caşin, dela Rucăr şi Dragoslavele, (Muşcel). Acum vreo trei sute de ani înainte şi în vre mea domniei lui Matei Basarab, s’a produs acest fenomen de emigrare foarte ciudat. Locuitorii de asiăzi, ca şi înaintaşii lor vorbesc acelaş provincialism-muntenesc. Au obiceiuri pu|in deosebite de ale localnicilor, înfăţişarea falnică, chipeşă şi islelimea ţăranilor din Muscel. In timpul războiului se construise pe aici multe spitale pentru răniţi* Co|ofăneştii şi Bâlca, au norocul să fie păstorite, astăzi, de vrednicul şi luminatul preot Alexandru Cozma, un adevărat apostol al bisericii Mântuitorului nostru Iisus Christos. De aici înainte pământul Putnei, al acestui «Ţinut al Jertfei" s’a sfârşit, învecinându-se cu Bacăul şi nu prea de parte, dacă continui drumul, întâlneşti Borzeştii lui Ştefan cel Mare, unde acum peste patru sule de ani a durat o biserică impunătoare şi unde marele Domn s’a desfătat în anii copi lăriei, oglindindu-şi frumuseţea ochilor săi albaştri în undele Trotuşului din apropiere.

\ j

In satul

lui

Moş Ion Roată Intr’o zi de toamnă, împreună cu un mare profesor uni versitar şi nenumăra|i intelectuali din Bucureşti, vizitasem Sooeja. Am rămas pe noapte acolo. Disdedimineaţă ne-am închinat la Mănăstirea lui Matei Voevod şi apoi încărcaţi în maşini, am pornit spre Gura - Văei salul de naştere, unde a trăit trudnică viaţă de ţăran şi unde doarme somnul de veci, neuitatul Moş Ion Roatâ. După un ceas de vreme, maşinele se opresc la o răs cruce de drumuri, apoi la stânga pe firul Văei mergem spre satul cu pricina. Peste dealuri plutesc încă negurile acestei zile umede de început de toamnă. Ne apropiem de aşezările omeneşti. îmbulzeala maşinelor pline cu lume venită de departe este o întâmplare puţin obişnuită în liniştea şi tihna patriar hală a acestor oameni dela munte. Huetul vechiculelor cari ne poartă grăbite a stârnit, cum era firesc, toate vietăţile în calea noastră. Câinii latră, plini de harţag, arătându-şi colţii gata să rupă. Caprele sprintene înspăimântate fug de zor să-şi caute scăparea din faţa dihaniilor nemai văzute şi nemai au zite pe aceste tărâmuri. Copiii îmbrăcaţi în cămăşuţe albe şi desculţi, uluiţi şi ei de astfel de vedenii se lipesc de garduri j apoi venindu-le inima la loc, se întovărăşesc în stoluri înve selitoare alergând după maşini prin colbăraia slârnilă pe dru meagul salului de această caravană. Ne strecurăm printre şiruri de case, de pe prispa cărora gospodarii privesc spre noi cu nedumerire, întrebându-se ei

m 38

§r V. ' : Hi i ;

; M! ■

I ;

! I-

I >■

• f

[• f.

-• P

ii ■

>■ >\

liy

între ei. Pe figura bătrânelor femei, cu furca în brâu, se vede întipărită aceiaşi tulburare, pricinuită de musafirii neaşteptaţi şi necunoscuţi. ' Călăuza ne dă semnalul de oprire. Am ajuns. In dreapta noastră apare o smerită casă de tară cu şindrila înegrită de vreme. Pereţii ponosiţi, o prispă largă cu patru stâlpi. Aceasta este înfăţişarea bojdeucei spre care venim de atâta vreme. Simplă la vedere, mare prin însemnătatea ei căci în ea a trăit şi dus zile de necazuri un om înţelept al pămân-^ tului nostru. Un oaspete trecător, care a tras totuşi o dungă de lumină în veacul când vecuise printre noi şi cu noi. Un umilit clăcaş al suferinţei ţărăneşti, care, ajuns la un loc de răspundere} rostise acolo. în sfatul ţării, vorbă răspicată despre drepturile semenilor săi, drepturi nesocotite până atunci de toji veneticii şi oploşiţii pe acest pământ îngăduitor, unde tocmai acei cari muncise şi-l apăraseră din greu, erau mai puţin răsplătiţi. Munca, truda, vitejia şi jertfele lor nu le putuse asigura bucata de pâine, din care se hrăneau din belşug atâţia străini aduşi din cele patru vânturi ale lumei. El, Moş Ion Roată, din Gura-Văei, ajutase cu puterile lui irosite, la înfăptuirea actului cel mare al „Unirii Principalelor" şi la alegerea Domnului cel bun, iubitorul de popor, slăvilul Alexandru Ion Cuza. Se poate însă ca, tot Moş Ion Roată, care trăise zile de înălţare şi slavă lumească, către Apusul vieţii sale, să fi simţit toată zădărnicia lumei acesteia şi să fi fost nemulţumit de în tocmirile cele noui care nu ridicaseră piatra nevoilor de pe umerii semenilor lui săraci, acum ca în toate veacurile. Cu obida în suflet, către asfinţitul zilelor de vară, cu ochii împăenjeniţi, o fi privit Moş Ion Roată spre piscurile celor două Răchitaşe, prietenii lui cei vechi, cărora de pe pridvorul aceleiaşi bojdeuee le-o fi tălmăcit şi grăit în şoapte tainele sufletului său mare, sbuciumat de mâhnirile şi pove rile nesfârşite ale lumei acesteia !

La cuibul lui Duiliu Zamfirescu

■

Intr’una din acele zile, cu călduri doborâfoare, am pă răsit oraşul, refugiindu-mă câteva ceasuri în mediul pitoresc dela Faraoane *), unde este casa şi viea neuitatului poet şi romancier Duiliu Zamfirescu.. Cu nişte prieteni şi sculptorul Ioan Jalea, în trecere pe Ia noi, ne-am rezervat această plăcere. Când âm plecat din Focşani, zăduful era în toi. Maşina, în care ne-am instalat, se strecoară cu sgoinot prin uliţele oraşului doborât de căldură, luptă din greu cu praful dela Câmpineanca, trecem printre gospodăriile dela Olteni şi apoi, peste apa Miicovului, intrăm în drumul Faraoanelor.. Pe ambele laturi, se întind frumoase şi nesfârşite lanuri de porumbişti de' un verde închis, tarlale de orz cu spicul auriu şi vii, mai ales ţărăneşti de hibrizi. După o jumătate de ceas, de adevărate desfătare sufle tească ce ţi-o dă înfăţişarea acestui minunat colt al naturii, ne abatem din drumul cel mare, trecem peste prundişul Vărsăturei şi mai curând decât ne aşteptasem, ajungem în faţa unui întins domeniu de podgorii. Localnicii ne spun că aici e viea lui „Domnu Duilă". Poarta se deschide şi timp de câteva minute străbatem o minunată alee de cireşi, meri şi caişi, cari au desfătat pe vremuri pe marele literat, proprietarul acestui pitoresc colt de raiu. Iată şi casa poetului, o vilă cochetă. Ridicăm sfioşi scările, la capătul cărora de pe ierasa spaţioasă, se deschide vederii perspeclive uimitor de frumoase *) Faraoane făcea cândva parte din judeţul Putna,

fi ti;!

.1 ' ■

l! !

IUi .

■

' i:'

yî

i ii . f V »•

::V«Vl

H ti

;

asupra înlregei regiuni. De aci, de sus, privim valea imensa, ce ne înconjoare, în fundul căreia stau parcă ascunşi Focşanii. Pământul se ridică din nou, spre Şiret, înălţându-se mereu până sub dealurile dela Macin. Spre Miază-Noapte domină câmpia Mărăşeştilor cu ma lurile impunătoare ale Şiretului, iar la Miază-zi întinsurile Râmnicului, unde se vede gara Coteşti, despre care poves teşte poetul că-i producea o adâncă emoţie, când venea din străinătate, căci era ultima oprire până la Focşanii lui dragi, unde îl aşteptau părinţii, surorile, atâţia prieteni şi chiar „bir jarii" care-i ştiau numele... In vilă suntem întâmpinaţi cu multă voe bună de dom nişoara Elena Zamfirescu, sora poetului, patroana de azi a casei. Prezentările nu ţin mult. Suntem atraşi ca de o vrajă de spectacolul rar, care se desfăşură în faţa noastră. De pe această terasă ne-au cunoscut şi ne-au preţuit frumuseţile pământului atâţia soli împărăteşti, diplomaţi străini, invitaţi aici de Duiliu Zamfirescu, căruia nu-i displăceau mosafirii distinşi. Lângă terasă e un bătrân păr pergamuf, prieten dedemult al poetului şi din roadele căruia s'a împărtăşit adesea cel ce nu mai este. Parcul e acelaş de odinioară şi florile după treizeci de ani încheiaţi le udă şi astăzi tot moş Dumitru Văleanu, omul credincios al „boerului cel bătrân". Acelaş plop, aproape de casă, în care e înfipt şi acum, ca un diamant strălucitor, becul electric, ce luminează parcul; aceiaşi perdea de codru umbreşte fundul viei, numai omul, care le-a înflorit, le-a binecuvântat şi le-a împodobit cu gustul lui rafinat de occidental, nu mai este... Intrând în sala mare, ospitalieră, rămâi încântat de fru museţea unui vechi policandru, lucrare de artă moştenită de la străbuni.

Pe un perele suni portretele părinţilor Iul. Duiliu Zamfi rescu, fruntaşi pe vremuri în târgul Focşanilor. Mama de o frumuseţe clasică, pe care a moştenit-o şi fiul ei poetul. In altă parte e portretul soliei scriitorului, născută AJlievi, italiană de origină, şi mama D-lui Alex. D. Zamfirescu, ministrul nostru la Roma. Pe un blurou e fotografia colonelului

,41

italian Allievi, cumnatul poetului. In fata bibliotecii, un tablou la care se vede chipul lui Duiliu Zamfirescu, pe atunci diplo~ mat, în mijlocul membrilor Comisiei Europene a Dunărei, pe cari i-a avut oaspeţi aici, înainte de război. Pe jît perete, găseşti fotografiile copiilor. In mijlocul casei, e o masă mare, ovală pe care sunt aşezate îi perfectă rânduială, cărţi, albume şi diferite obiecte de artă... Mă apropii cu emoţie de bibliotecă şi iau, la întâmplare, o carte cu scoarţe roşii. Poartă titlul: „Rome et ses environs“, alta „Itineraire de Rome et ses Environs". Curiozitatea mă face să scotocesc prin rafturi mai departe. Dau peste : „Le vieux Manoir“ de Selma Lagerlof"; „Bătrânii" de Em. Gârleanu, poeziile Iui Alexandri, ediţia rară dela 1864, iar sus, în fruntea tuturor stă înşiruită colecţia de documente istorice a lui Hurmuzache. Nu terminasem încă cercetările mele bibliofile, când dis tinsa amfitrioană ne invită la masă. In această sufragerie au prânzit adeseg ori cu Duiliu Zamfirescu, Barbu Delavrancea, Alex. Vlahuţa şi Caragiale. Am fost servili cu trei feluri de vin: un riesling, o fe tească şi un tămâios bătrân... Fiecare a avut preferinţele sale. Unul însă, dintre amicii mei, om de cultură şi premiat al Aca demiei Române, s’u împăcat de minune cu toate trei şi pe toate le-a degustat, cu mult elan, vrednic de locul unde ne găseam. Pe la 10 seara, vizita a luat sfârşit. Sculptorul Jalea, care lucrează bustul poetului, va fi sorbit poate ultimele isvoare de inspiraţie pentru opera sa, din atmosfera ambiantă dela Faraoane, în mijlocul căreia a trăit cele mai fericite clipe de tihnă şi răsfăţ sufletesc : poetul, romancierul şi finul diplomat care a fost Duiliu Zamfirescu.

i •

]

ii i ţ 9<

1 .

Pe Ghergheleu

; ! :

ii! 5

j i

'ii

A fost martor şi părtaş în epopeia marelui război. Şi din trupul lui ghiulele duşmane au muşcat adânc. In sânu-i ocrotitor dorm de atunci somnul cel vecinie soldaţii unei companii, alături de căpitanul şi conducătorul lor, omo râţi înir’o clipă de răgaz, de focurile unei mitraliere nem ţeşti, ascunsă într’un stufiş din apropiere. Iarba peste care Irec acum ciobanii doinind din fluere şi pasc turmele de oi, se amestecă cu vestmântul sumbru al osemintelor lor iinere... Peste tot domneşte o linişte de cimitir... Cu nişte tovarăşi, am urcat pe acest pisc. de munte — ca o căpătână de zahăr — aşezat la Apus de satul Piscu Radului. Din vârful muntelui privind în zări ai o privelişte desfătătoare. In spre Răsărit — hăt departe — sub potopul focului ce resc, strălucesc malurile Şiretului, îmbrăcate par’ca într’o po leială de aramă. In dreapta e Măgura Odobeştilor cu piscul ei renumit — cota 1001 — sălaşul de unde au pornit porun cile ucigătoare în bătălia dela Mărăşeşti. Dacă mai aduni privirile, zăreşti Vidra şi mai aproape spinări de muncele, dealuri şi podişuri pustiite de podoaba pădurilor secătuite de multă vreme de securea nemiloasă şi nesocotită a omului. Dela un capăt la altul, un pustiu în con tinuă năruire, imaginea caracteristică a acestor locuri uitate par’că şi de Dumnezeu. Printre livezi, înşirate într’un uluc prelung, se întinde satul Găuri, sălăşluit în nişte adevărate găuri. Tabloul cel mai vrednic de luat în seamă ni-1 înfăţişează o parte din Ţara Vrăncii, cu păduri din loc în loc şi printre

care se strecoară ca o panglică de ojelmişcăloare, râul Putnei.

(■

i 1

1 = 43

Privirile noastre îndreptându-se în spre Miază-Noapte pe un tăpşan, se zăresc adunate câteva case de pe acope rişul cărora se văd scânteiind raze strălucitoare de diamant. E satul cu mare faimă, acel care va străluci mereu în pagi nile cronicii noastre şi al cărui nume bisilabic a trecut de mult hotarele ţării, având un renume universal: „Mărâştii*. In acest loc,—se împlinesc astăzi douăzeci şi unu ani— de când voinicii noştri, prin vitejia şi jertfa lor, au încrestat pe răbojul istorii, fapte, pe care urmaşii Ie vor slăvi şi se vor închina la amintirea lor în vecii vecilor... Cu simţimântul de respect şi veneraţie ce-1 ai în faţa lu crurilor şi întâmplărilor atinse de aripa eternităţii nesfârşită, mare ca şi Dumnezeu, am coborât coasta muntelui în sânul căruia odihnesc fără cruce la căpătâi, uitaţi de toată lumea, o companie de soldaţi necunoscuţi, martirii-eroi, cari au dă ruit cel mai sacru odor, viaţa lor tânără, României de astăzi.

» «3

TABLA DE MATERIE: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7 8. 9. 10.

Celor de mâine .... Pe drumul suferinţei şi al gloriei Dela Mărăşeşti Ia Cetatea Stăncuţei Pe valea Milcovului Ţara Miorijei şi a Pustiului Pe drumuri de câmpie Iarăşi prin locuri de jertfă şi vechi amintiri In satul lui Moş Ion Roată La cuibul lui Duiliu Zamfirescu . Pe Ghergheleu ....

\ \

«-

pag. n

n n n

3 5 9 J4 17 27 31 37 39 42

> * ■

ţ : 1 i

DE ACELAŞ AUTOR : f

1. Prin Vrancea (epuizat). 2. Jertfa şi Biruinţa (în război cu Reg. 50 Inf.) (epuizat).. 3. însemnări cu privire la oraşul Focşani. 4. Oameni dela oraş (epuizat). 5. îndrumătorii (epuizat). 6. In faţa Măgurei.

! !

•t

.•

Preţul 25 Lei