r * *
r~
r
.fr
i. Ciorba de linte a lui Cuţa
'*
■S
_ VMpCuza, după’qum se povesteşte,- nu eraOm tocmai bisericos^-totuşi în postul mare avea obiceiu de postea şi el câteva zile,—ceva, rămas din copilărie. Dar Cuza ţinea mult ca postul să fie post adevărat, nu cum îl fac unii: cu puţină şuncă, cu"puţine icre negre, cu un ou,-două, cu stri dii, cu lapte, etc.; voia post adevărat, şi în acest scop a cerut printr’o scrisoare de la Mitropolitul Nifon, ca să’i trimeatâ la palat pe bucătarul I. P. S. Sale, care era maestru în ale mâncărilor. Acest bucătar era pus să gătească p minunată ciorbă de linte, aşa cum o gătea~el pentru Mitropolit, şi Cuza mânca cu o poftă nebună, două-trei farfurii adânci. Vă închipuiţi ce bacşişuri incasa fe-
’
'
__^
A
7
i \
4
/
JQj Tcleor
ricitul bucătar de la Vodă care era extaziat de arta acestuia în a găti ciorbe de linte. In diferite rânduri a tentat ca să-l fure Mitropolitului pe acest bucătar, spuindu-i că ’l îmbracă, că ’l încalţă, că-i dă leafă de trei ori mai mare de cât lua la înaltul prelat. Bucătarul era însă inflexibil, şi întotdeauna răspundea că slujeşte de douăzeci şi cinci de ani la Mitropolie, că e om de încredere' al Vlădicăi, că l-a ajutat la vremuri grele, că i-a dat copiii la şcoală, că e iubit ca un adevărat copil, că l’ar oropsi Mitropolitul dacă el ar face aşa ceva tocmai acum la bătrâ neţe, şi alte multe d’astea, in faţa cărora Cuza nu mai putea zice nimic. Dar şi Cuza nu mai tăcea : îl lăudă la toată lumea, c’aşa linte n’a mâncat de când e el, că e bine gă tită, că 'şi are conştiinţa impăcată că poste şte cu adevărat româneşte, iar nu post nem ţesc cu cafea cu lapte, etc., de oarece chiar bucătarul Mitropolitului îl slujeşte. Bucătarul acesta a fost trimes de Mitropo litul Nifon vr’o şase ani d’a rândul la palat, ca să’i facă ciorbă de linte lui Vodă ; până ce, într’o zi, Cuza fiind în izichie, aşa cam
!
S
I
1
Anecdote din viaţa lui Cuza-V.odă
!
5
după masă, îl chemă de la bucătărie şi ’1 întrebă: — Ia ascultă,. Mincule, ce faci tu de ese ciorba aşa de gustoasă? — Să vezi, Măria Ta, răspunse bucătarul, întotdeauna pun în căldare o bucată de slă nină de porc... Asta-i dă dulceaţa. Vă închipuiţi consternaţia lui Vodă...
2. O idee: a lui Cuţa Fostul Domnitor Cuza avea multă stimă pentru ofiţerul român pe care nu Jlar fi dat pe nici un ofiţer din ori care altă armată străină. Cum avea el obicei de se plimba zilnic pe stradele capitalei, deghizat uşor, sau cu figura pe jumătate ascunsă sub un şal ce purta la gât, mai ales iarna, într'o zi zăreşte înaintea lui, pe Podul Mogoşoaiei, doui locotenenţi ce umblau ulături. Se adresă tovarăşului său de preumblare şi’i zise :
6
D. Tclcor
Ian’ ascultă bre ! care din cei doi locote nenţi ce vezi, naintea noastră, e mai deştept: cel care e Român, sau cel’lalt care e German? — Eu cred, Măria Ta, că Germanul. — Ian’ taci, bre, că nu ştii ce spui ;'Ro mânul e mai deştept şi am sâ’ţi probez aaceasta: Cuza iuţi pasul, îşi descoperi figura şi ajunse în dreptul locotenenţilor cari se opriră, făcură front şi salutară: — In ce regiment eşti d-ta, căpitane? zise Vodă, adresându-se locotenentului neamţ. — Sunt locotenent, Mătfa Ta, în Regimen tul 2 de Infanterie. — Bine. — Apoi adresându-se ofiţerului Român. —* Dar d-ta, domnule Căpitan, în ce Regi ment eşti? — Trăiţii Măria Ta, în Regimentul în care veţi bine voi a mă înaintai — In Regimentul 6, pe ziua de l Octombre. — Trăiţii Depârtându-se, Cuza era foarte vesel şi spuse prietenului: Ţi-amspuseu că Românul e mai deştept?
Anecdote clin viaţa Iui Cuza-Voda
___ 7
3. Bărbierul lui Cuza Cuza avea ca bărbier al său, încă de pe când era pârcălab la Galaţi, pe un om numit Maimuţă. De când suise treptele Tronului, observase că Maimuţă nu mai are chef, nu ~_jnai vorbea, nu mai râdea. Intrigata pus pe aghiotantul Mavrocordat ca să’l ispitească pe Maimuţă şi să afle de ce e supărat. Mavro cordat fa luat pe bărbier la o parte şi fa în trebat cu blîndeţe: * — Nu cumva îţi pare rău că Măria vSa a ajuns Domn ? — Ba, (je fel... — Atunci pentru ce stai mâhnit? — Pentru că n’am şi eu o slujbă bună... — Şi cam ce ai dori? — Aş dori să fiu ajutor de primar la Galaţi. — Bine. Când îi spuse Mavrocordat lui Cuza, ce vrea bărbierul său, fu o veselie nebună.
8
D. Teleor
— Spune-i că e numit, strigă Vodă, însă la decret numirea să fie făcută pe ziua de 31 Februarie...
4. Cuza şi Liebreclţî Cuza Vodă dete- într’o zi vizită vestitului colonel Liebrecht care era şeful Camarilei Palatului şi unul din cei mai mari favoriţi. După ce vorbiră de multe, Cuza observă: — — Dar bine, Liebrecht, cum poţi să locueşti în o casă aşa de mică ca asta ?.. Librecht răspunse : — Măria Ta, casa nu e mică, dar m’a făcut Măria Ta prea mare pentru asemenea locuinţă...
5 favoritul Se zice, dar nu afirm, că vestitul Lie brecht fusese în tinereţa lui chelner la Os-
Anecdote din viaţa lui Cuza-Vodă
9
tanda. Venind în tară la noi, Cuza l-a făcut sublocotenent; apoi, peste două luni locote nent ; peste altă lună, căpitan; peste cincispre zece zile, maior; peste o săptămână colonel şi Director general al Telegrafelor... Librecht a esclamat într’o zi: — Mai încet, Măria Ta, că ’mi vine ameţeală!
6. Cuza şi bufonul Cuza avea la Palat pe un om foarte glu meţ, numit Marin Serghiescu căruia ’i mai ziceau şi Marin Naţionalul. Acesta îl învese lea pe Cuza în orele lui de indispoziţie prin glumele sale care puteau fi oricât de decol tate, ori cât de îndrăzneţe. Avea voie să spuie orice. Cuza voia să’l păcălească pe Marin, măcar o dată, dar nu prea reuşea. Marin era artist, nu glumă. Intr'o dimineaţă de iarnă foarte geroasă, Yodă porunceşte să’i puie bidiviii la sanie,
i
l
10
D. Teleor
căci vrea să facă o preumblare la şosea cu Marin Serghiescul. Când sania trase la scară, Cuza se urcă în ea înfăşurat într’o blană largă de lup, cu un guler înalt; mai avea căciulă mare de as trahan, mânuşi de blană de miel, şoşoni îm blăniţi, etc. etc. Se uită la bietul Marin care__ ^ avea pălărielde vară în cap, un paltonaş piripiriu, un bastonaş în mână. — La şosea! strigă Vodă. Sania palatului cu plasă, cu brebenei, cu zurgălăi, porni repede şi ajunse la rontu ’ntăi de la şosea unde pomii erau încărcaţi de chiciură. — Ii frig, bre Marine ?
*— Frig, Măria Ta. — Curios, eu nu simţ. Mi-e cald pete tot; numai vârful nasului mi-e îngheţat, zise Cuza. — Şi eu sunt îngheţat peste tot; 'numai un loc, undeva, mi-a rămas cald. — Marş d’aci, obraznicule, reluă Cuza su părat că jar îl păcălise.
Anecdote din viaţa lui Cuza* Vodă
41
7. Cuza şi consulii Pe când se discuta cu furie chestia Monastireior zise închinate, intervenţiile călugărilor greci pe lângă puteri erau foarte mari şi numeroase. Toţi consulii puterilor garante, aflaţi în “Capitală au cerut audienţă colectivă ca să se poată înţelege verbal cu Vodă în aceastâ chestie. Cuza care era hotărât să facă secularizarea, nu voia să ţie cont de nimeni şi de nimic; dar a fixat o zi pentru primirea reprezentanţilor statelor străine. Pe la orele 3 după amiază, trăsuri după trăsuri soseau în curtea Palatului domnesc, iar salonul galben era plin de uniforme diplomatice de tot felul. Un aghiotant vesteşte pe Vodă că au sosit toţi consulii generali. Cuza care era numai In halat şi ’n papuci, răspunde: — Să mai aştepte. • După zece minute, aghiotantul vine iaf: — Măria Ta, aşteaptă reprezentanţii pute rilor. Binevoiţi de vă îmbrăcaţi. — Să mai aştepte!
I
12
D. Teleor
După un sfert de oră, doui aghiotanţi intră şoptind: Măria Ta, se impacientează consulii... Sunteţi aşteptat. — Bine. > * V Şi strângând halatul în jurul corpului, eşi din iatacul'domnesc şi porni spre salonul galben unde se plictiseau diplomaţii ; deschise .uşa încet, îşi scoase scufia de noapte din cap, „ salută strângând şi mai bine halatul la piept şi zise cosulilor destul de tare ca să fie auzit: — Domnilor, aici sunt la mine acasă ! Apoi s’a retras. Puterile au înţeles atunci că faţă de unom aşa hotărât, ori ce intervenţie a lor era de prisos.
Anecdote din viaţa lui Cuza-Vo da
13
/
s.
şi po®iful BoSirîfirţeanu Jf
Fiind că unele puteri tot mai trimeteau memorii prin care susţineau drepturilor călu gărilor greci asupra unei a patra părţi din teritoriul românesc, sub cuvânt că acele mo şii ce constituiau acest teritoriu sunt donate locurilor sfinte, Cuza a rugat pe poetul D. Bolintineanu ca să compuie un Memoriu■••al' guvernului român în chestia secularizării Mă năstirilor. După două zile ministrul Bolinti neanu vine la Palat şi găseşte pe Cuza ]a o masă bând coniac: — Ai scris Memoriul ? — Da, Măria Ta. — Ian' citeşte’l I Boliritineanu ceti Memoriul. Cuza dete din z cap: •<;
14
D. Teleor
— Ii cam tare bre, Bolintinene, ^ă nu dăm de vr’un bocluc. Ian’ mai citeşte’l odată. Şi zicând vorbele astea dete pe gât un pahar de coniac. Bolintineanu ceti a doua oră Memoriul. Cuza răspunse : — Ii cam tare, bre, Dumitrache. Ian’ mai citeşte-mi ’l Încă odată. Mai trase un pahar de coniac. Ministrul ceti a treia oară documentul. Cuza mai înghiţi un coniac, apoi zise: — Ian’ adă’l să’l iscălesc! Unde a merge ţara, merge şi Vodă 1
r Anecdote din viaţa lui Cuza-Vodă
15
v
9. Cu^a şi bătaia Fiind ministru preşedinte M. Kogălniceanu, acesta agita mereu- ideia pentru desfiinţarea bătăii din armată, pe la poliţie, prefecturi, sub prefecturi etc. Cuza râdea ori de câte ori îl auzea pe Kogălniceanu vorbind : — Ei, coane Mihalache, nu’ţi cunoşti ţara dacă vorbeşti aşa. — Ba, o cunosc prea bine, Măria Ta. Timpii în care trăim cer neapărat ca bătaia să dis pară din moravuri. Voiu aduce la Cameră o lege. — Bine, coane Mihalache. A doua^zi după această conversaţie, Cuza a plecat însoţit de Kogălniceanu la TurnuSeverin, unde a tras la Prefectul judeţului. Pe drum vorba lui Vodă şi a ministrului a
16
D. Teleor
a fost numai despre legea împotriva bătăii. Kogălniceanu luase cu el şi un servitor ca să-i scuture hainele, să’i facă cizmele, etc. Ajunşi In Severin, Cuza a chemat pe sub ascuns sluga lui Kogălniceanu, i-a dat zece lire şi i-a poruncit ca a doua zi dimineaţa să plece să se plimbe prin oraş şi să nu’i văcsuiască cizmele lui stăpânu-sâu. Poruncă domnească ! — te joci ? Â doua zi când a crăpat ochii, Kogălni ceanu a sunat odată, a sunat de două ori, a sunat de zece, d'o sută de ori. Ioniţă fecio rul, nu se vedea de fel. Din pricina asta Ministrul nu putea să iasă din casă ! Ghete n’avea, hainele eraif luate de cu seară de către fecior ca să le perie. In fine după vr’o oră de aşteptare soseşte din târg şi Ioniţă cam candriu. Kogălniceanu furios îl întreabă: — Dar bine bre, besmeticule, pe unde mi-ai umblat pân'acum ? — Ei, m’am primblat şi eu ca omu... — Aşa vorbeşti tu cu mine ? — Ei, dar cum o să vorbesc... Răspunsurile astea l’au scos din pepeni pe marele bărbat de stat, şi a început a-1 lua
t
Anecdote din viaţa lui Cuza-Vodă
17
la bătae pe Ioniţă, şi ce bătaie ! La ţipetele feciorului, Cuza a deschis uşa şi i-a zis râ zând ministrului : — Ei, ce mai zici acum, coane Mihalache ? Aşa’i că bâtaia-i din raiu?
io. Cum pedepsea Cuza Cuza avea obiceiu de privea des de la fe reastra palatului, la cazarma din faţă, unde se afla corpul de gardă! Intr’o seară, cam pe la zece şi jumătate, un sublocotenent ese pe furiş din cazarma palatului şi intră în o cârciumă de peste drum. Aci el începe să scrie o scrisoare mamei sale : „Ieri sergent, azi sublocotenent.. — Şi mâine soldat prost! îi strigă de Ia spate Cuza care îl urmărise, pentru c’ai pă răsit postul!
18
D. Teleor
n. Cusa şi căprarul Cuza avea obiceiul d’a eşi foarte des ziua şi chiar noaptea deghizat cum i,se părea mai bine, şi se plimba prin oraş singur sau cu vr’un prieten deghizat şi el. De multe ori' intra prin cârciumi şi bea Ia masă cu oamenii de jos, cerând cu inzistenţă să i se dea vi nul cu ocaua lui Cuza. Intr’o zi, trecând pe lângă o santinelă se opreşte în loc şi-i zice soldatului, care mânca o ridiche cu pâine : — Mă cunoşti leat? — Nu domnule. — Sunt şi eu în armată. — N-ei fi bucătar ? — Nu, mai mare. • — N-ei fi căprar ?
Anecdote din viaţa lui Cuza:Vodă
21
— Nu, mai mare. — N-ei fi sergent ? — Mai mare. — N-ei fi sublocotenent? — Sunt mai mare ! — N-ei'fi căpitan? — Mai sus ceva. — Maior ? — Mai mare. — Colonel? — Şi mai mare. — Ghenăral ? f — Şi mai mare,-băiete. — Aoleo, n-ei fi Vodă-Cuza? — Chiar el. — Te rog, dacă e aşa, să-mi ţii pâinea şi ridichea ca să-ţi prezint arma.
.*
I /
D. Teleor
12. Nici un trădător Un ofiţer francez, trimes de Napoleon al III-lea la Cuza-Vodă cu o scrisoare secretă, a rugat pe Cuza ca s’tf citească numai eL fără a o mai arăta cuiva. Cuza atunci a dat scrisoarea unui aghiotant ordonându-i s'o citească cu glas tare. — Vă rog, Alteţă, e ceva.care trebue să ştiţi numai Alteţa Voastră, observă francezul. — Citeşte-o, domnule, tare, zise Cuza. In ţara noastră nu e nici un trădător. Aghiotantul o citi. Seara Cuza a dat o masă mare în cinstea ofiţerului francez pe care l-a îmbătat cu cel mai bun vin de Cotnari, aşa în cât la plecare, a esclamat: — Cu asemenea vinuri, înţeleg şi eu că nu poate să fie mici un trădător.
!
I
fl
Anecdote din viaţa lui Cuza-Vodă
21
13. Cuţa şi Ministeriabilii Pe la 1863, Mihail Kogălniceanu stăruia mereu de Vodă-Cuza ca să facă ministru si pe generalul Teii care, se ştie, avea o tremurătură continuă a capului. Cuza îi făgădui mereu lui Kogălniceanu, dar nu se ţinea de vorbă. îmbulzit de rugăminţi* Cuza, ca să -scape, îi spuse lui Kogălniceanu : — Milialache dragă, am să te rog un lucru: — Ce lucru, Măria Ta ? ^ — Să mişti mereu din cap vre-o zece mi nute. ’ — Dar pentru ce? — Fă'mi plăcerea şi dă din cap puţin. Kogălniceanu care era foarte intim cu Vodă, ca să-i facă plăcerea, începu să mişte capul de la dreapta la stânga*. Mişcă, mişcă până ce nu mai putu. Atunci zise: — Lasă-mă, Măria Ta, am ameţit. — D-ta ai zguduit capul două minute ş'ai ameţit, şi vrei să fac ministru pe Teii care mişcă din cap de treizeci de anii Slăbeşte-mă, te rog 1
V
22
D. Teleor
14. Cuza şi C- A- Rosetti Vodă-Cuza a chemat odată la palat pe Si. mion Mihălescu, a^ic bun cu C. A. Rosetti şi ra întrebat: — Unde o fi, mă, Rosetti? — JE la Florica, la I. C. Brătianu — S’a dus acolo să conspire împotriva mea ? — Nu, s’a dus că n’avea ce mânca la Bu cureşti. — De ce ? — „Conştiinţa Naţională1*, ziarul său i l-ai închis. — Da. \ — „Românul” i l-ai desfiinţat... — Da, aşa e. — Cauţiunele de atâteâ mii de lei i le-a luat Statul. — Aşa-i. — Ei, ce era şâ mai facă ? Cuza căzu pe gânduri, apoi răspunse : — Aşa-i, ai dreptate I
’
27 Anecdote din viaţa lui Cuza-Vodă
aH
i5. Ciumele lui Cuza Intro vară Cuza se plimba cu ministrul Dimitrie Brătianu prin grădina dela Cotroceni. Era foarte vesel. Deodată apare un dorobanţ călare că o ştafetă în mână. Era o telegramă dela-Focşani prin care i se făcea cunoscut de către preşedintele comisiei centrale că fabulis tul Grigorie M. Alexandrescu a inebunit de odată. Cuza s’a întristat foarte mult, dar ca să-i treacă impresia cea rea, a făcut o diversiune întrebând pe ministru: Ce au, bre Brătiene, muntenii iştia de’şi perd mintea? — Au ce să piardă, Măria Ta, răspunse Brătianu. Cuza începu să râdă şi-i strigă po etului Vasile Alexandri care se depărtase prin grădină: — Auzi, Vasilică {
: 22
1
I D. Teleor
J /
/
——/
i6. Ctua despre Elena Doamna
.....
Una din curtezanele lui Cuza-Vodă stăruia pe lângă el ca să se despartă de Doamna Elena şi să se căsătorească cu dânsa. Cuza văzând că-i tot bate capul, ca să scape de. curtezană îi spuse într'o zi : — Tu. eşti bună de curtat, de iubit, dar Elenuţa mea este bună de Doamnă.
Anecdote din viaţa lui Cuza-Vodă 27
17.
O viţiiă la percepţie
aCuza-Vodă eşind într'o zi din palat, o luăi razna pe o stradă mai dosnică. La o cotitură observă o casă cu cârciumă jos, cu un etaj la care se afla aninată o tablă cu inscripţia; Percepţie — Ia să intrăm puţin aici să vedem ce ,fac stimabilii funcţionari. Şi pe 6 scară îngustă şi mai de dindos, Cuza se sui tiptil şi ajunse la uşile Percepţiei. Acolo citi diferite inserţii ca: „Intrarea fără afaceri este interzisă", sau „Lăsaţi galoşii şi şoşonii afară" sau „Fuma tul este oprit", sau „închide uşa!“ sau „Nu scuipaţi pe jos" sau „Ştergeţi-vă bine picioa rele". Cuza râse şi intră buzna în cancelarii care dejdeau una într’alta. In birouri era o adevărată cafenea de la obor : fumărie, miros urât, căldură înăbuşitoare. Vodă făcu o miş care de desgust şi întrebă: — Cine este aici mai mare? Unul care se apropiase mai mult de Domni tor răspunse :
D. Tel e or 22
Eu, Măria Ta. - D-ta eşti, mă rog, perceptorul? — Eu, Măria Ta. — Dar ce înseamnăaeru-aista greu de aci? — Fumează funcţionarii, Măria Ta, — Am cititit afară că fumaţul este oprit. — Pentru public... — A! pentru public.. — Fii bun mata şi arată’mi rolurile de con tribuţii, dacă nu te superi. — La ordin. Şi aduse ’naintea lui Vodă un maldăr de foi liniate, rupte, murdare, adevărate loi de varză. — Ci’s aistea ? — Roluri de contribuţii. — Aistea’s roluri, bre ? — Da, Măria Ta ! In aşa proastă stare le ţineţi ? — Odăiaşii, Măria Ta, le-au terfelit în ha lul acesta, tot ducându-le şi aducându-le. — Ian’ să videm ţifrele. Perceptorul începu să întoarcă la file care toate aveau câte un beteşug: răzături de brici, ştersături cu guma, picături de cerneală-tuş
i
Anecdote din viaţa lui Cuza-Vodă
27
tocmai pe la suma totală, în fine o halababură nemai pomenită şi o neregulă care’ţi suia sângele la cap. Cuza rămase mirat de bătaia asta de joc care se numea Percepţie şi întrebă : — Ce some de bani aveţi strânşi ? — Două-zeci de mii de sfanţi, Măria Ta. — Undi se află trecută soma aiasta ? In zadar se sili funcţionarul s’o găsească în timp d’un sfert de oră, că ea nu era tre-. cută nicăeri: — Să vede c’a > rupt cinevaşilea tocmai fila asta cu suma totală, pentru vr’o trebuinţă. Cuza din ce în ce mai iritat, întrebă: — Unde ţineţi banii? — In casa de fier, sistem Wertheim, Mă ria Ta. — Şi unde’i casa ceia ? — Acolo, în colţ. — Deschide, te rog.. Perceptorul înaintă spre casa de bani şi o deschise. Cuza văzu cu mirare în această casă, nişte pătlăgele vinete, păstărnaci, mărar, pătrunjel, dar nici un ban.
28
D. Teleor
Atunci în culmea furiei bătu de vr’o şase ori din picior strigând cu putere : — Undi sunt banii tâlharilor-? Am să vă bag pe toţi în puşcărie! \ Undi’s, banii bre, găinarilor? Undi’s banii? Perceptorul zăpăcit şi galben de frică, în gână, ca să scape de furia lui Vodă. — Banii îi ţin acasă la mine... — Pentru ce ? — Pentru mai multă siguranţă. Cuza văzu că’l leagă la gard şi începu să răcnească cu furie din nou — Vă bag în puşcărie tâlharilor din codru ! Aci nu e Percepţie, e codrul Ilerţei, e Pădu rea Vlăsieil... Vodă fu întrdrupt din vorbă prin apariţia pe uşa principală a cancelariei, a trei băeţi din cârciuma de desubt, băeţi cu fote verzi din' nainte, cu şlepci în picioare şi având fie care în mâni câte-o tavă mare pe care se aflau câte două oca de vin roşu, cu paharele tre buincioase. Pe vremea aia nefiind ca acum telefon, funcţionarii Percepţiei aveau un telegraf al lor care consta din bătăi din picior în podeală.
Anecdote din viaţa lui Cuza-Vodă
29
Convenţia era aşa: o bătaie din picior înse mna : adu o oca de vin ; două bătăi însemna: adu două oca. Cuza bătuse din picior de vr’o şase ori şi cârciumarul foarte mirat, trime sese şase oca de vin. Atâta mai lipsea pentru ca Vodă să’şi iasă cu desăvârşire din sărite !
\
Cuprinsul 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.
Ciorba de linte a Iui Cuza O ideie a lui Cuza Bărbierul lui Cuza Cuza şi Liebrecht Favoritul Cuza şi bufonul Cuza şi Consulii Cuza şi Bolintineanu Cuza şi Bătaia Cum pedepsea Cuza.
n : i
Cuprinsul
32
]J
n.Cuza şi Căprarul 12. Nici un trădător 13. Cuza şi Ministeriabilii 14. Cuza şi C. A. Rosetti ' 15. Glumele lui Cuza 16. Cuza despre Elena Doamna 17. O vizită la percepţie •V
•k:<r7 ■ !
Az
f JvVnCARÎAT. FOCŞANI î Lei
I
••
J
u
Bi ■;
■ *-l
- . '';V: .
vA XV .I
S3
I
î"
fc :
*• •
■
■
V