Anuarul scoalei normale pr carol 1921_1925

Page 1

4

.g J >.


:

/

$


f tvj

ANUARUL ii 99

??l AL

DIN

FOCŞANI

Faţada Şcolii (Vechiul local şi cele 2 aripi) cu o lungime de 125 m.

PE AM 1921 — 1925 ÎNTOCMIT de

SILV. MĂNDĂCHESCU DIRECTORUL ŞCOLII

TIPOGRAFI* „CARTEA POTNEI'1 STRADA MARE Hr. 200 - FOCŞANI



ISTORICUL ŞCOALEI Pentru întâia oară îndrăznim să dăm la lumina tipa­ rului primul anuar al şcoalii noastre, deşi invitaţia Mini­ sterului de a scoate anuare datează încă de 3 ani. Nu am făcut-o până acum pentru mai multe consideraţiuni, între care intră şi aceea că tiparul reclamă o sumă prea mare, pentru puterile financiare ale unei şcoli tinere, ca a noastră, care avea atâtea alte nevoi mai im­ perioase, de acoperit. Nu am fi făcut-o poate nici acum, dacă nu am fi fost viu impresionaţi de un articol al D-Iui Profesor 1. Simioneecu în revista „Lamura", în care arată însemnătatea si necesitatea tipărirei anuarului, precum şi de o discuţiune personală avută cu D-sa, cu prilejul unei vizite pe care a ăcut-o şcolii noastre, în primăvara anului 1925. Determinaţi de aceasta si cu conştiinţa că ne îndeplinim şi o datorie de colegialitate faţă de celelalte şcoli Normale, care ne-au trimes anuarul lor, ne permitem a înfăţişa în primul nostru anuar-monografic, toată truda şcolii noastre, dela primele şi modestele ei începuturi şi până astă-zi. Năcută din aceiaşi nevoe imperioasă care nici azi încă nu a putut fi înlăturată, de a da satelor adevăraţi învă­ ţători, purtători de lumină şi de adevăr, şcoala noastră a luat pentru întâia oară fiinţă în Septembrie 1924 numai cu cl. V şi VI şi primind numai absolvenţi a patru clase gimnaziale. *

i

»

i


4 Fără local şi fără corp didactic, şcoala a fost insta­ lată deocamdată în localul orfelinatului „Principesa Elisabela", sub.direcţia de studii a D-lui profesor T. Iordănescu şi internatul sub direcţia D-lui institutor N. Iordan, directorul orfelinatului. Corpul didactic a fost recrutat dintre profesorii liceului „Unirea" din localitate, fiind numit mai târziu D-nul Chifu prof. suplinitor de pedagogie, care a fost însărcinat apoi şi cu direcţia de studii în locul D-lui T. Iordănescu, care era şi directorul Licelui. In aceste condiţiuni, şcoala a funcţionat până la 1916, când a dat şi prima serie de absolvenţi. In August 1916, izbucnind războiul, nu a fost greu să se destrame tot ceea ce se urzise în primii 2 ani de viaţă. După războiu, în 1918, au început a funcţiona gim­ naziile Normale înfiinţate prin legea D-lui Prof. S. Mehe­ dinţi, din care apoi în 1919 s’a înfiinţat din nou şcoala Normală din Focşani cu clasa I-a şi Il-a cu elemente pro­ venite din aceste gimnazii. Cel dintâi a fost însărcinat cu girarea direcţiunei D-nul prof. Gh. Bota care, nu ştim din ce pricină, nu a funcţio­ nat şi apoi a fost însărcinat Părintele Gh. Popescu, nu­ mit şi profesor titular de religie, alături de D-nul Dart. Rădulescu, maestru de muzică. Fără îndoială că a trebuit să învingă greutăţi enorme, Dentru a se pune un început unei şcoli cu internat fără ocal, fără corp didactic, fără material didactic, fără zes­ trea nncesară unui internat. Intru cât orfelinatul nu putea funcţiona în 1919, s’au instalat într’o aripă a acestui local cele 2 clase ale şcolii normale, având clasa Il-a paralelă. Aci a funcţionat în anul şcolar 1919 | 920. In Septembrie 1920 urmând să înceapă a funcţiona Orfelinatul, Şcoala Normală a trebuit să evacueze, nu fără greutăţi, acest local şi să-şi caute adădost în case parti­ culare, închiriate în oraş. Cu mult zbucium Părintele Popescu a reuşit să în­ chirieze în luna Octombrie, 2 case particulare, în care, pe la începutul lunei Noembrie, a instalat internatul. Cât pentru cursuri, ele s’au ţinut la liceul „Unirea", unde era

t

i !

i

I!

încă destul de greu, din pricină că pe lângă cei 700 elevi ■

I


5 ai liceului, mai făceau cursuri şi 400 eleve ale şcoalei se­ cundare Gr. II de fete. Nu mai vorbim de greutăţile infernalului, lipsit de paturi, de lenjuri, de veselă, etc. Nu mai vorbim de lipsa de spălătoare, de sală de mâncare, bucătării, etc. Cât pentru corpul didactic, el a fost sporit prin nu­ mirea încă a unui titular D-nul Măndăchescu profesor de Istorie şi Geografie. Catedrele vacante au fost ocupate cu ore suplimentare, de profesori titulari ai liceului „Unirea" aşa încât, din acest punct de vedere cel puţin, şcoala nu ducea lipsă. In aceste condiţiuni a funcţionat şcoala în anul 1920 şi 1921 cu clasele I-a, Il-a si IlI-a. Anul şcolar s’a încheiat printr’o excursie făcută de elevi sub conducerea Păr. Gh. Popescu şi a D-lui S. Măn­ dăchescu în regiunea Mărăşeşti — Panciu — Câmpurile, cu care ocazie elevii au dat şi 2 serbări şcolare, una în Mă­ răşeşti şi alta în Panciu. Cu începere dela 1 August 1921, Păr. Gh. Popescu fiind rechemat la catedră, direcţia a fost încredinţată D-lui S. Măndăchescu profesor titular de Istorie şi Geografie. In conformitate cu ord. Ministerului, cel dintâi lucru ce am avut de făcut a fost să iau în primire zestrea şi arhiva scolii. Partea cea mai grea eră însă chestia localului pentru in­ ternat. .Cele 2 case particulare închiriate, care servise de internat, pe lângă că deveneau insuficiente prin adăugirea unei clase noi, dar erau şi nehigienice. Unul din localuri „Casele Tecucianu" care trecea drept cel mai bun, avea egrasie de 1,50 m. înălţime în toate camerile (şi aceste camere servise de dormitoare). In faţa acestei situaţii ne-am adresat D-lui I. P. Rădulescu-Putna, profesor şi reprezentantul parlamentar al Jud. Putna, pe acea vreme, cerându-i sprijinul D-sale pe i

NOTA : Do In această dată înainte, fără iodoiala ca expunerea vieţei in­ terne a acestei şcoli, va fi influenţată puţin de o nota subiectivă întrucât ori cât ina-şi strădui, nu aşi putea înlătura dm expunere toate frământările şi zbucimările prin care am trecut, pentru a da viaţa acestei şcoil cu care pot afirma fără a forţa modestia, mi-nm contopit însă-şr viaţa mea.


■ 6 lângă Ministerul Instrucţiunii, pentru a putea soluţiona chestiunea internatului, sprijin de care D-nul RădulescitPutna nu ne-a lipsit tot timpul cât eu ani funcţionat şi D-sa a fost în măsură să mă ajute, lucru pentru care îmi permit a-i aduce şi pe această cale în numele şcoalei, toate mulţumirile noastre sincere. Am propus D-lui I. P. Rădulescu două soluţii : sau să se mute şcoala în o aripă a localului Orfelinatului „Pr. Elisabeta“ sau să se închirieze o nouă casă provi­ zorie, urmând ca în primăvară să se înceapă construcţia unui local propriu. D-nul Rădulescu intervenid pe lângă D nul P. V. Haneş, pe atunci secretar gl. al ministerului Instr., s’au oprit la cea de a doua soluţie, obiectând că pentru prima e şi târziu şi e şi mai puţin practic a se instala 2 gos­ podării în aceiaşi casă, arătându-mi în acelaş timp, că a obţinut înscrierea în bugetul Ministerului a 2.000.000 lei pentru a construi un local propriu. Apoi mi s’au pus Ia dispoziţie suma de 22.000 lei, cu care am început reparaţiile, amenajări radicale la cele 2 case ce le aveam şi ni s’a aprobat să închiriem o nouă casă, ceea ce am şi făcut, închiriind casele D-nei Ghindaru, în apropiere de celelalte 2 ce le aveam. Cu cele 22.000 lei am făcut reparaţii radicale la cele două localuri. Am început prin a scoate igrasia dând jos tencuiala şi tencuind şi zrgrăvind din nou. Am instalat apoi lumină electrică şi am amenajat 4 săli de meditaţie pentru elevi. Am amenajat o sufragerie şi o bucătărie potrivită cu nevoile şcoalei, dintr’o fostă magazie şi grajd. Am procurat apoi jgheaburi pentru lavabou, paturi şi saltele pentru fiecare elev, interzicând cu desăvârşire să mai doarmă câte doi sau trei într’un pat. Am procurat apoi toată vesela necesară la bucătărie. Pentru vesela sufrageriei am obligat pe fiecare elev să depună taxa de 40 lei din care e-atn procurat toată ve­ sela necesară, oferind fiecărui elev câte 2 farfurii, cuţit, lingură, furculiţă, şi căniţă pentru ceai. în chipul acesta ne-am putut aranja internatul, într’un


7

timp relativ foarte scurt, căci la 1 Septembrie totul era gata şi şcoala a început să funcţioneze. Fără să mă gândesc, ni se înfăţişează însă în faţă o altă greutate. Sfătuiţi de anumiţi voitori de bine, mulţi elevi ceru­ seră să se retragă din şcoală, întrucât lise spusese că şcoala se desfiinţează şi e bine ca fiecare să se îngrijească’să se transfere din vreme, căci altfel vor fi expuşi să rămână pe dinafară. Din această pricină efectivul elevilor din cât era de mic, a mai scăzut încă prin aceaste retrageri, pe care le-am oprit imediat ce am luat conducerea şcolii. Faţă însă cu efectivul de 65 elevi în 3 clase, adică mai puţin de cât câte 30 în clasă, Ministerul a hotărât desfiinţarea acestei şcoli, aceasta cu atât mai mult cu cât şi la examenul de admitere în clasa I-a s’au prezentat 35 elevi candidaţi pentru 50 locuri vacante. Am intervenit atunci imediat pe lângă D-nul Se­ cretar general al Ministerului Instr. şi după multă stăru­ inţă am obţinut menţinerea şcolii şi complectarea clase­ lor cu elevi de la alte şcoli supra - populate, cea ce s’a făcut apoi curând după aceea, repartizându-ni-se 35 elevi dela şcoala Normală din Constanta. Toate acestea aranjate, am putut deschide cursurile în conf. cu ord. Ministerului la 1 Sept. ora 8 dim. în prezenţa profesorilor şcolii şi autorităţilor locale. Deşi amenajasem în internat şi patru săli de clasă pentru meditaţie, totuşi nefiind potrivite pentru a se face în ele clasă, câte 6 ore pe zi, am intervenit pe lângă di­ recţia şi comitetul şcolar al Liceului, cari cu multă prie­ tenie ne-au pus Ia dis)oziţie 4 săli de clasă, în fiecare după amiază între ore e 2—6. Corpul profesoral a fost complectat prin profesori dela liceu, deşi fuseseră numiţi încă 2 titu ari, D-l Mateescu pentru Ştiinţe Naturale, şi D-l Gh. Dimitriu pentru Limba Română. Ambii însă nu s’au prezentat la catedră. Mulţumită însă bună-voinţii şi deosebitei prietenii a D-lor profesori dela liceu, am putut complecta orele cu un corp didactic foarte bine ales. In aceste condiţiuni şcoala şi-a luat drumul ei nor­ mal pe care luasem toate măsurile să i-1 asigur. *

t


s ' Rămânea acum să rândueşc cu tact şi cu multă bă­ gare de seamă gospodăria şcoalei şi în special a internatului. In acest scop am convocat comitetul şcolar, am com­ plectat locurile vacante din comitet şi sub preşidenţia D-'lui N. Rainu, cu asistenţa D-lui inspector contabil I. Ionescu, am luat în primirea gestiunea şi scriptele Comi­ tetului. Am întocmit apoi primul budget şi am trecut asupra comitetului multa puţina zestre, ce o avea şcoala. Nu pot uita cantitatea de 750 Kg. fasole pe care o primisem disponibilităţi de alimente aduse de elevi în anul trecut şi pe care am consumat-o în cursul anului, costul ei socotindu-I ca venit al comitetului. Din acest fond precum şi din fondul rezultat din consumarea pro­ duselor grădinei de zarzavat ca şi din reţinerile de 20% ale suplinitorilor, ne-am putut forma primul fond de rulement în primăvara anului 1922 pentru cultivarea terenu­ rilor din curtea şcoalei. In acest scop ne-am procurat în Drimul rând uneltele necesare, apoi o căruţă şi doi cai cu îarnasamentele necesare.

Caii şi trăsura şcolii

Tot terenul a fost pus în lucru cu elevii şcolii, şi am St


9

putut să obţinem atâta excedent, încât ne-am putut per­ mite luxul să mai luăm cu arendă şi făneaţa pentru cai şi o trăsură pentru diferite deplasări în interesul şcoalei. Toate acestea ni le-am procurat din veniturile proprii ale comitetului, fără nici un ajutor din partea Ministerului. Se lucra cu toată căldura şi dragostea de către elevi, care vedeau cu multă satisfacţie că munca lor e atât de pro­ ductivă, în cât pedeoparte înzestrează şcoala iar pe de altă parte le uşurează şi le înbunătăţeşte simţitor traiul. Munca manuală nu înlătură însă grija pentru latura su­ fletească, a educaţiei şi instrucţiei. In cursul anului elevii au avut în fiecare Sâmbătă seara şezători literare, Ia care pe lângă recitări, coruri, piese de teatru, se făceau şi lecturi originale din compoziţiile lor proprii. S’a organizat apoi un cor religios al elevilor, care cântă în fiecare sărbătoare la Biserica Domnească din localitate. Şcoala a participat apoi în chip satisfăcător la toate serbările naţionale (24 Ianuarie, 10 Mai, Ziua Eroilor) contribuind cu coruri, recitări, etc..:., reuşind cu aceasta să se impună atenţiunii cetăţenilor focşăneni. Anul şcolar se închee cu o serbare frumoasă în pre­ zenţa elevilor, părinţilor şi autorităţilor oraşului. S’au dis­ tribuit cu acest prilej premii şi ajutoare elevilor distinşi la studii, din fondurile comitetului şcolar. Rezultatele anului şcolar 192i | 922 erau mai mult decât mulţumitoare, atât din punct de vedere material cât si moral. O excursie cu 40 elevi sub conducerea subsemnatu­ lui şi a D-lui Dart. Rădulescu, în părţile Ardealului, a în­ coronat munca de peste an a elevilor meritoşi. Excursia a durat 14 zile şi s’a făcut prin Valea Trotuşului, Ghimeş-Palanca, St.’ Gheorghe, Cic-Sereda, Tuşnad, Braşov Sinaia-Ploeşti-Focşani. Totul s’a petrecut în cea mai per­ fectă ordine şi elevii, perfect sănătoşi, s’au întors cu cele mai frumoase’ şi mai gingaşe impresii din plaiurile fraţilor ardeleni. Cu aceasta s’a încheiat anul şcolar 1921 | 922, Mi­ nisterul aducând mulţumiri subsemnatului penrru felul cum

am condus şi reprezentat şcoala.


10

Odată cu sfârşitul anului şcolar începe însă gr-ja şi frământările pentru aranjarea noului an şcolar 1922 | 923 Chestiunea cea mai grea, cari ne obseda, era acea a inter­ natului. încă mai înainte de încheerea anului şcolar, ni se ceruse de către D-nul N. Chirculescu, actualul Ministru al Muncii, pe atunci deputat de Putna, să-i prezint un memoriu în care să-i arăt toate lipsurile de care suferă şcoala şi să-i expun în acelaşi timp şi soluţiile mele. Am prezentat acest memoriu în care punctul de ple­ care şi cel mai important, era nevoia de local, pentru care între alte soluţiuni, am propus ca pe cea mai practică, şi mai uşoară de realizat, mutarea Şcolii Normale în lo­ calul Orfelinatului „Pr. Elisabeta“ de unde să fie scoşi elevii surdo-muţi şi mulaţi în localurile ce le ocupase Şcoala Normală, elevii orfelini-vorbitori să rămână mai departe în localul lor şi să fie ataşaţi ca şcoală de aplicaţie pe frigă Şcoala Normală, realizând în chipul acesta o cominatie de Şcoala Normală model, care să aibă şcoală de kplicaţie în internat. In acelaş timp făceam şi orfanilor un mare serviciu deschizându-le alte perspective de instruc­ ţie şi educaţie mult mai îngrijită în tovărăşia continuă a unor viitori învăţători, iar nu alături de surdo-muti, de la care nu puteau primi în nici un caz nici o influenţă. Cât pentru surdo-muţi cari nu puteau fi socotiţi ca fii direcţi ai Orfelinatului, întrucât nu erau orfani şi deci noi nu am prejudiciat cu nimic Orfelinatul, pe care 1 am respectat şi menţinut, lor surdo-muţilor, Ie ofeream pers­ pectiva unei mai intense preocupări de, ei a personalului care, uşurat de grija vorbitorilor, putea să-şi consacre cu mult mai mult succes, tot timpul pentru înaltul şi umanul scop al institutului, căruia i se oferea de acum o viată proprie. Ne-am mai gândit apoi că dacă pentru România Mare nevoia de a-i pregăti învăţători, era un imperativ catego­ ric, apoi tot aşa de mare era datoria de a creşte pe aceşti viitori luminători ai poporului, în condiţiuni materiale cel puţin normale, pentru a face din ei nişte fntusiaşti pentru apostolatul lor şi nu nişte răzvrătiţi, istoviţi şi

chinuiţi, de pe băncile şcolii.


11

Era aceasta o datorie mai mult decât umanitară, era o datorie naţională. Şi pentru noi, datoriile naţionale primează pe cele umanitare. D-nul N. Chirculescu a înţeles perfect cât de intere­ santă şi de practică e această soluţie. Ne-a făgăduit că se va opri la ea şi va interveni locului în drept pentru a o realiza. Subsemnatul am prezntat apoi acelaş memo­ riu şi D-lui Dir. gl. al învăţ. Normal. P. Ghiţescu şi Dlui Ministru Anghelescu. Mulţumită stăruinţii D-lui Ministru N. Chirculescu şi bună-voinţei D-lui Ministru C. Anghelescu şi a D-lui P. Ghiţescu, soluţia ne-a fost aprobată şi prin ordinul Minis­ terului No. 68407 | 922 Şcoala Normală este mutată în localul Orfelinatului, în care vor rămâne mai departe ele­ vii vorbitori, ca Şcoală de aplicaţie pe lângă şc. Normală, iar surdo-muţii se vor muta în localurile ocupate până atunci de Şc. Normală. La primirea adresei de mai sus a Ministerului, aveam impresia celei mai mari satisfacţii, după atâta trudă şi zbuciumare. Şcoala noastră avea de acum un local pro­ priu pentru a funcţiona în chip normal şi clasele şi inter­ natul. Semnificativ pentru aranjarea şcolii într’un local pro­ priu, a fost şi faptul că la examenul din acel an l). 1922 s’au prezentat 150 candidaţi pentru 45 locuri nu 35 pen­ tru 50 locuri ca în anul precedent. Evident că ne-am putut selecţiona atunci 45 elevi buni, cari şi azi trec drept cea mai bună serie de elevi ce-i are şcoala. Corpul didactic a fost complectat iarăşi prin profe­ sori dela liceul „Unirea“ cari şi de astă dată au răspuns cu bună voinţă la apelul nostru. t

*) Fără nici un pic de gând ascuns do adulaţie, şcoala avea de acum loca­ lul, avea un nucleu în jurul căruia avea să se desvolte şi pentru aceasta nu puteam trece peste acest capitol important din viaţa ei, fără să nu aducem cele nlăi sincere mulţumiri acelora cari au răspuns cu atâta bună-voinţă la propunerilc şi intervenţiile noastre, bună-voinţa fără de care şcoala şi azi ar fi fost poate o biată vagabondă pe drumuri grele.

ÎW, 53


12

La Limba Română se prezintă Ia catedră D-nuI Gh. Dimitriu profesor titular. Cursurile se ţineau regulat, elevii erau disciplinaţi şi se simţi în chip vădit că suntem într'adevăr o şcoală cu internat. Am organizat încet-încet viata noastră ca a unei mari familii, stabilind anumite norme, care să precizeze drep­ turile şi datoriile tuturor, începând cu elevii şi sfârşind cu personalul. Şedinţele literare se ţine de acum regulat şi elevii cl. IV-a şi V-a au organizat o societate literară „Duiliu Zamfirescu" pe care o conduceau ei singuri print’un co­ mitet al lor, subsemnatul observând şi numai sfătuind din afară. Simţindu-ne că suntem de acum o şcoală perfect în­ jghebată, am convocat conferinţa D-lor profesori şi a co­ mitetului şcolar şi luând în discuţiunQ numele ce urmează să dăm şcoalei, toţi am căzut de acord ca această şcoală din apropierea locurilor unde s’a zămislit unirea şi lăr­ girea hotarelor, ca un semn de arătare a sentimentelor de adâncă iubire de neam; de lege şi de tron, să dăm şcoalei normale numele A. S. R. Principele Carol. Ne-am adresat A. S. Regale în acest scop şi A. S. a binevoit să ne dea înalta sa aprobare, după care a urmat apoi şi aprobarea Ministerului Instrucţiunei. Şcoala noastră avea să poarte de acum înainte nu­ mele de Şcoala Normală „Principele Carol“ şi avea săşi sărbătorească patronul la 16 Octombrie, ziua nasterei A. S. R. *

; I

i .

*

In primăvara anului 1923 D-l Ministru Anghelescu începe pregătirile în vederea unei întinse campanii de con­ strucţii şcolare. Localul nostru deşi propriu pentru şcoală, era însă neîncăpător pentru 2 şcoli (Normala şi Orfelinat) cu un efectiv de 400 elevi. Am intervenit atunci şi mulţumită stăruinţelor D-lui N. Chirculescu şi buna voinţei D-lui Mi­ nistru Anghelescu a fost trecută şi şcoala noastră pe ta­ bloul celor care aveau să se construiască.


13

Am prezentat o schiţă de plan pentru construcţie a două pavilioane noi şi un amfiteatru ce aveau să se ata­ şeze la vechiul local. Schiţa noastră a fost desvoltată de D-l Arhitect Stănescu din serviciul technic al Ministerului şi planul aprobat apoi de D-l Ministru Anghelescu. Imediat am constituit apoi Comitetul de Construcţie şi am luat măsuri pentru strângerea fondurilor prin vân­ zări de tichete,—cărămizi şi liste de subseripţie,—care însă din nefericire nu au dat aproape nici un rezultat, oraşul şi judeţul nostru fiind din cele dăunate de război. In luna Mai am început aprovizionarea cu pietriş şi nisip în vederea campaniei de lucru. La 22 Iunie s’au în­ ceput în sfârşit primele săpături, după ce primisem primul avans de 500.000 lei din partea Ministerului Instruc. Lucrarea avea să se execute în regie şi subsemnatul îmi luam asupra-mi o mare dar şi nobilă grijă. Lucrările au fost executate cu atâta asiduitate şi intensitate, încât până la 22 Septembrie se făcuseră fundaţiile toate, se tur­ nase betonul şi la soclu peste tot şi se ridicase şi zidă­ ria la o aripă până mai sus de ferestre. Aceasta a impre­ sionat plăcut pe D-l Ministru al Instrucţ. care cu prilejul vizitei ce ne-a făcut la 21 Sept. când s’a pus şi piatra fundamentală şi’a exprimat adânca satisfacţie şi-a bine­ voit a nota în condica de inspecţie a şcolii următoarele: 21 Septembrie 1925. „Punând astăzi piatra fundamentală la Şcoala Nor­ mală de băeţi din Focşani, am constatat cu deosebită bu­ curie că actualul director al şcoalei D-l Măndăchescu, în două luni de când a început construirea şcolii a făcut mai mult de cât s’a făcut la celelalte şcoli în 8 luni; d-sa a lucrat cu un devotament şi o energie care-i fac deosebită cinste şi pentru care îi adresez cele mai călduroase mul­ ţumiri-. Am constatat deasemeni că vechiul local este foar­ te bine întreţinut ceea ce denotă că D-sa pe lângă cali­ tatea de eminent profesor are şi calitate de bun gospodar“. (ss) D-r Anghelescu Ministrul Instrucţ.

Evident că aceste cuvinte măgulitoare ale D-lui Mi­ nistru a fost un mai puternic stimulent la muncă, stimu-


f r* 14

lent care a făcut ca la 16 Noembrie când a încetat cam­ pania de lucru, zidurile dela parterul ambelor aripi să fie complect gata. Dar anul 1923 pe lângă această mare satisfacţie a începerei construcţiei noului local ne-a mai adus şi pe aceea a împropietărirei şcoalei cu 30 Ha. pământ arabil. Cu doi ani înainfe era vorba de aceasta împropietărire. Am amânat-o însă de acord cu D-l Consilier agri­ col până ce ni s’a dat posibilitatea să luăm terenul chiar în faţa şcolii; după ce s’au terminat toate formele de expropiere ale foştilor propietari. Aşezat chiar în faţa şcolei, acest teren avea să fie un isvor nesecat de dezvoltarea bunurilor materiale pen­ tru şcoală şi de îmbunătăţirea hranei şi cunoştinţelor gos­ podăreşti şi agricole ale elevilor şcoalei. Deşi formele de împropietărire au fost făcute abia la 24 Iunie 1923 totuşi mulţumită bunăvoinţei Domunlui Consilier Agricol 1. Manolescu , terenul ni-a fost predat încă din luna Martie, când am şi început campania agricolă. A cultiva 30 Ha, de pământ cu mijloacele proprii, atât.pentru folosul şcoalei cât şi pentru folosul material şi moral al elevilor, nu era lucru de glumă. A-l da în arendă sau în dijmă, acest teren, ni se părea o nerozie şi o mistificare a intenţiei legiuitorului, atunci când a dispus să fie împropietărite’ şcolile Normale. Ne trebuia totuşi multe: seminţe, vite, unelte, braţe de muncă şi în sfârşit omul priceput. • ’ Bani în casă Comitetul nu avea deajuns. Am avut atunci curajul ca, anticipând asupra profi­ tului ce avem să-l obţinem la sfârşitul campniei agricole, să ne împrumutăm dela Casa şcoalelor cu o sumă din care ne-am procurat 4 boi şi 2 căruţe precum şi toate seminţele, atât pentru câmp cât şi pentru grădina de zar­ zavat. Munca aveam jsă o facem şi am făcut-o cu mult succes, cu elevii şcolii. Agronom nu aveam, dar mi-am adus aminte că în copilăria mea ţinusem plugul de coarne şi-mi trăisem ve­ rile până târziu în mijlocul holdelor.


15 Am făcut eu pe agronomul până în luna Iunie când am reuşit că găsesc un tânăr, care să supravegheze munca elevilor. Nu rare ori însă am luat parte eu personal Ia munca câmpului, prăşind alături de elevi, sau cosind la rând cu ei şi nu am să uit nici odată clipele de adevărată frăţie şi familiaritate când, glumind, elevii se luau la întrecere cu mine pentru a eşi mai repede la capul locului, să ne gustăm fericiţi bucăţica de pâine cu magiun şi să bem un pahar de apă rece cu toţii, pe iarbă verde. îmi plăcea să mă cred un părinte cu o familie extrem de numeroasă fericit de dragostea copiilor lui. Rezultatul acestei munci, de care însă nici odată nu s’a abuzat şi de pe urma căreia cursurile nu au fost absolut cu nimic stingherite, a fost că toamna ne-a găsit cu un vagon de porumb, în porumbar, cu orz şi ovăz în hambare, cu zahăr a magazie, cu cartofi şi tot felul de zarzavaturi la beciu, precum şi cu ograda plină de furaj pentru vite. Când am văzut că avem furaj din belşug, ne-am mai

i

*

o

4

m ■

ş.

%

tc i

r'v

V

V

&

s^

.

;

*. J

I

I

1^1

••

•» >4

•*

I

•* •«.

■4;v ;■

L

■<

* î

:

;

. • L

I

• •• *V

,*

I

• rt

• >7

s* ■

«■

t;

» , V.

*

V.i

V

[f. \•

i

7

»*

w

■ti

'■

S

c •

-/

11

'

t

v* ‘

■m *

*

I

• * v.'i _

1

t ‘ ^

.

* V

J’

■,

-

-

A

•:

•. ■

»•

3 . r

'vV<

.

•* V*.

lISrfe1---r*»

$ .

4

. • M-

*-

*

•# * : •>

v::

i

*

-■

»*

*. ' *>-*» *

î

Ai

-

.

*rf.*

»’ •

-* £

w #

%

#.

•• •

I

I

•# jt

%. . BVSEB_*-*•

A

Sala de. Gimnastică şi 3 vaci ale fermei la adapat.

procurat încă un cal şi 4 vaci din al căror lapte ofeream


16 pe deoparte un regim lactat elevilor dela infermerîe, iar pe de altă parte dam lapte amestecat cu ceai la circa 70-80 elevi mai debili. • . Tot din produsul câmpului am distribuit, ajutoare haine şi cărţi elevilor săraci şi meritoşi şi ne-am procu­ rat şi o bună parte din materialul didactic şi inventarul agricol. Intram în iarnă cu 4 cai, 4 boi, 4 vaci cu lapte şi 40 porci, 3 căruţe, un brec mare, o trăsură pentru tran­ sportul profesorilor, o sanie mare pentru profesori şi una mică pentru adus alimentele din oraş. Ne înjghebasem o gospodărie care putea rivaliza cu a şcoalelor vechi, dina­ inte de răsboi.

Taurul termu

Toate acestea mulţumită câmpului, dar mai ales muncei elevilor, pentru care nu am cuvinte suficiente să-i laud şi să le mulţumesc, pentru dragostea şi devotamentul cu care au ştiut să asculte toate sfaturile şi îndemnurile mele. Anul şcolar se închee cu o frumoasă serbare dată în curtea' şcolii şi cu o excursie de 8 zile făcută cu 35 t


i'7 de elevi din el. IV—VJ in delta Dunărei, sub conduce­ rea subsemnatului şi a D-Iui prof. I. Popesc». S’a vizitat cu acest prilej oraşele Brăila, Galaţi, Tulcea, Sulina. Elevii s'au întors perfect sănătoşi şi cu un f. impor­ tant bagaj de cunoştinţe de geografie fizică şi economică culese „de visiC. Chcltuelile parte au fpst acoperite din cotizaţiile elevilor şi parte din fondul comitetului. Pe fim pui vacanţei de vară de la 4 Iulie până la 15 August s’âii ţinut la şcoala noastră cursuri de complectarea cunoştinţelor didactice şi pedagogice cu învăţători suplinitori din jud. Roman, Bacău, Tecuci si Putna. Rezultatul examenului dela sfârşitul cursurilor a fost înain­ tat Ministerului. Anul şcolar 1923/24 începe sub frumoase auspicii. Corpul didactic complectat prin profesori de la li­ ceul .din localitate, asigura şcolii funcţionarea ei normală. Grija pentru instrucţia şi educaţia elevilor noştri a fost tot deauna preocuparea de căpetenie a profesorilor noştri. Educatiunei religioase i s’a dat toată atenţiunea. Elevii mergeau regulat la biserică în zilele de sărbătoare şi co­ rul şcoalei cânta răspunsurile la serviciul divin. Tradiţionala spovedanie si împărtăşanie a elevilor la sărbătorile Crăciunului şi a Pastelui au fost timite cu tot respectul la şcoala noastră. In ajunul vacanţei de Crăciun, având în vedere mai ales pe micuţii elevi ai orfelinatului, s’a dat în fiecare an câte o foarte frumoasă şi reuşită serbare şcolară a po­ mului de Crăciun, cu care ocazie se împărţeau felurite daruri .tuturor elevilor şi mai ales orfelinilor, cari, lipsiţi de bucuria unei veţi familiare, aveau prilejul să guste şi ei din gingăşiile tradiţionalelor obiceiuri ale sărbătorilor Crăciunului, care erau toate trecute în revistă cu acest prilej. In felul acesta Şcoala Normală .îşi avea organizaţia şi buna ei funcţionare. Ne rămânea de rânduit şi organizarea orfelinatului, care se impunea numai decât. 2


18 In vara anului 1923 dădusem prima serie de absol­ venţi ai orfelinatului, de când se găseau sub conducerea mea. Mă durea inima când în afară de cei pe care îi introdusesem, prin examen de admitere, în clasa I-a Nor­ mală, restul erau expuşi să rămână fără nici un rost. Am intervenit atunci pe lângă D-l Dir. G-ral al în­ văţ. Normal P. Ghiţescu şi după multe stăruinţe D-l Ghiţescu înţelegând bunele mele intenţiuni a aprobat înteme­ ierea a 3 ateliere pentru aceşti absolvenţi, ataşate tot pe lângă şcoala noastră, unul de croitorie, altul de cismărie şi altul de fierărie. Până Ia 1 Ianuarie aceste ateliere au fost susţinute numai de Comitet. Cu un ajutor dela Casa Şcoalelor şi din fondurile Comitetului Şcolar, am înzestrat aceste ateliere cu toate uneltele necesare şi cu câte un maestru şi un ajutor de maistru pentru fiecare specialitate. La aceste ateliere am înscris pe elevii absolvenţi ai orfelinatului nostru, care pe lângă că deprind o meserie de pe urmă căreia vor trăi mâine în chip onorabil în societate, dar se lucrează gra­ tuit îmbrăcămintea şi încălţămintea elevilor dela orfelinat şi cu un preţ foarte redus pentru elevii normalişti şi pen- • tru D-nii profesori şi personalul şcolii. La atelierul de ferărie se lucrează tot ce trebue la vehiculele şcolii. La aceste ateliere lucrează actualmente 24 elevi, care după 4 ani devin maiştri în toată puterea cuvântului. In chipul acesta şi soarta orfelinatului e asigurată. Cursurile complimentare au fost realizate de noi înainte de a se elabora legea învăţ, primar superior, căci cu elevii dela ateliere se făceau seara de la 6-8 cursuri, de către elevii clasei VI normală. Primăvara anului 1924 ne prinde iarăş la munca sfântă dela câmp, care alternată cu cea din şcoală, constituia o adevărată, sănătoasă şi bine cuvântată recreaţie. Rezulta­ tele au fost tot aşa de mulţumitoare ca şi în anul trecut şi ne-am adăugit şi moralmente şi materialmente avutul şi zestrea noastră didactică şi gospodărească. Anul şcolar s’a încheiat printr’o frumoasă si înălţă­ toare serbare ce a avut loc împreună cu toate şcolile se­ cundare din localitate.


i

A

19

Cu acest prilej a vorbit unul din absolvenţii noştri Soaie loan, lăsând o impresie de sănătate şi încredere în primele roade ce le dădea şcoala noastră. Era prima serie de absolvenţi, de când se refăcuse şcoala după război. Ne-am ’espărţit de ei cu nădejdea că munca noas­ tră să fie răsplătită prin munca şi devotamentul ce-1 vor pune pe altarul sfânt al şcoalei primare. Pe vacanţă, tot timpul a fost consacrat campaniei de continuarea lucrărilor de construcţie. S’a lucrat relativ puţin din pricina că am primii abia la sfârşitul lui Iulie subvenţii dela Minister. S’au făcut cele 2 planşe de beton armat de la arnbile aripi şi tâmplăria dela aripa stângă. Având în vedere faptul că Ia sfârşitul anului şcolar unii elevi atât dela orfelinat cât şi dela şcoala normală erau debilitaţi pe deoparte din pricina muncii de peste an, pe de alta din pricina febrei palustre care bântue re­ giunile noastre, precum şi faptul că marea lor majoritate vin deja de acasă debili, de acord cu medicul şcolii şi cu comitetul şcolar, am organizat pe timpul verii o colonie cu 40 de elevi în comuna Câmpurile din judeţul nostru. Elevii au petrecut acolo în aerul curat al brazilor o lună şi jumătate, sub conducerea şi îngrijirea d-lui învăţător de la şcoala de aplicaţie Andrei Popescu. Sau întors după 10 August sănătoşi şi întremaţi. Fie­ care câştigase dela 2-4 Kg. în greutate' Cheltuelile de întreţinerea coloniei au fost suportate parte de Minister, parte de Comitetul şcolar. Anul şcolar 1924/925 începea la 22 Septembrie sub auspicii şi mai îmbucurătoare, corpul didactic era întărit prin 3 noi numiri de prof. titulari în persoana D-nilor I. Dănilă pentru Şt. Fizico-Naturale, Pr. C. Vartolomeu p. Religie şi D-l V. Blendea pentru Desemn şi Caligrafie. Elemente noi veneau să-şi ofere munca lor pentru propă­ şirea şi desvoltarea scoici noastre, l-am primit cu toată căldura şi plini de nădejde pentru viitor. Cursurile şi-au luat în curând mersul lor normal al-


20

ternându-se cu multă atenţiune şi băgare de seama, nimi­ ca intelectuală cu cea fizică. Un fapt important a fost pentru noi repartizarea la secţia Orfelinatului a 23 elevi de cursul primar aduşi din Valea Timocului bulgăresc. Toţi au fost înglobaţi printre elevii noştri cu care s’au contopit imediat. Primăvara anului 1925 ne-a chemat iar la continuarea muncei pământului: S’au sădit câteva sute de pomi, proectându-se făurirea unei livezi, de pomi fructiferi şi s’a cultivat cu diferite ceriale şi legume restul terenului. Am stăruit apoi pe lângă Ministerul Instîuc. şi s’a început continuarea lucrărilor de construcţie, făcându-se până acum etajul la ambele pavilioane, cu planşeurile de beton armat şi acoperişurile cu tablă, precum şi tencuelile şi tâmplăria la aripa sudică. ’Tot în acest an, având în vedere lipsa de locuinţă pentru director, s’a obţinut aprobarea şi s’a început con­ struire unei locuinţe aparte pentru directorul şcoalei, care sperăm că va fi gata până la sfârşitul acestui an. In cursul anului e evii au continuat a tine sezătorile artistice ale socităţei literare „D. Zamfirescu" sub condu­ cerea prof. de L. Română D-l Gli. Dumitriu şi au par­ ticipat cu celelalte şcoli la toate serbările naţionale ofi­ ciale, în afară de serbările noastre proprii cum au fost serbarea pomului de Crăciun şi a Patronului Şcolii, care s’au desfăşurat în cea mai caldă intimitate şi cel mai sin­ cer entuziasm. A intrat în obiceiul şcolii ca, la aceste serbări, elevii să se întreacă în manifestări artistice şi să se entuzias­ meze alături de profesorii lor, cu care petrec de obicei laolaltă seara de moş ajun şi ziua Patronului la 16 Oct. In Martie şi Aprilie s’a ţinut la şcoala noastră exa­ menul de înaintare al învăţătorilor din reg. IX (jud. Brăila Buzău, R.-Sărat şi Putna). Am socotit ca o manifestare de deosebită încredere a Onor. Ministerului fixarea acestui examen la şcoala noa* stră. Lucrările s’au desfăşurat în cea mai perfectă lega­ litate şi au fost conduse în cel mai corect sentiment de respect al dreptăţei. (A se vedea rezultatul în finele anuarului). »

h

'

»

y


21 . Anul şcolar s’a sfârşit printr’o excursie cu 140 elevi în regiunea Vrancei, vizitându-se şi regiunea fostului front, sub conducerea subsemnatului, însoţit de D-l Prof. Gh. Dimitriu, Pr. Vartolomeu, V. Blendea si învăţăt. C. Pricope dela şcoala de aplicaţie. In ziua de 22 Iunie a avut loc serbarea de fine de an, la care au asistat pe lângă D-nii profesori ai şcoalei, părinţi de-ai elevilor si oficialităţile în frunte cu D-l G-l Lişcu Comandantul Garnizoanei. A doua serie de absol­ venţi păşeau cu încredere afară pe porţile şcolii care n condusese şi-i pregătise pentru lupta misionară ce o aveau de îndeplinit. Pe timpul lunci Iulie şi până la 15 August am orga­ nizat şi anul acesta în aceiaşi localitate Câmpurile, o mică colonie şcolară de 37 elevi ai şcolii. Elevii au petrecut în cele mai bune condiţiuni şi s’au întors sănătoşi şi între­ maţi. Au fost supraveghiaţi dc pedagogul P. Arjoca şi vizi­ taţi de subsemnatul. E locul a aduce toate mulţumirile noastre D-lui Mărăscu învăţătorul diriginte din Câmpurile, care nu numai că ne-a pus Ia dispoziţie o clasă, dar ne-a fost de un A•

L

'

4J ■*.

...

fc

'V

•, -

-

Tt-.

^d

« 1

iy

• 45 •

.i

■V ’

•4 *

i

xr

' Wf * -

r .•

I

, I*. «. V

:

>.

■ -v,f

.

vi-

-/iv

TA ■»

/

i s

!

•. ••

/

I

•c

\

vi'

. j»? v'v " ' %

f'

•rr>V•

%

& * ■■ v ri

% /t

,'v.vm

V

% (

*

.

SK

#.-

*

*^r

v-

V'V.

■jtf*

--

••-V .

Vf

r

V

% .

j

>

•: ^

. ••

••

' ''v--

C *

L

*iv/i

f

*

»

.c.

'^$Sa " -

V

î*

.2.C-.V

«

*

r

f"l

Faţada Şcolii (Vechiui local şi cele 2 aripi) cu o lungime de 125 m.


22 mare ajutor pentru aprovizionarea cu alimente şi supra­ vegherea elevilor. Această a doua colonie ne-a întărit convingerea indiscutatei lor folosinţi. Vacanţa de vară apoi, care a trebuit să ne reţină împrejurul şcolii pentru continuarea lucrărilor de construcţie ne-a dat şi timpul necesar pentru alcătuirea acestui 3nuar, în care am căutat să arătăm în cuvinte sumare, toată viaţa de trudă dar şi de satisfacţie a şcoalei noastre. Am spus de trudă fiindcă nu puţină muncă trudită a trebuit să depunem pentru ca să facem dintr’o biată şcoală modestă şi umilă, un focar de cultură modernă, înzestrată aproape cu tot ce-i trebue, aşa cum se pre­ zintă azi şcoala noastră. Toate acestea se datoresc fără îndoială muncei şi devotamentului elevilor şi personalului didactic şi admini­ strativ al şcoalei noastre, cărora le aducem, cu acest pri­ lej, toată lauda şi mulţumirile noastre; dar nu-i mai puţin adevărat că datorim toată această prosperitate şi organelor superioare de conducere, începând cu D-l Ministru D-r Anghelescu şi D-l Dir. General al învăţ. Normal P. Ghiţescu care ne-au încurajat totdeauna cu o largă încredere, bună­ voinţă şi ajutor şi cărora ne permitem a le aduce pe această cale toate mulţumirile noastre sincere şi respectoase. Nu pot încheea fără un cuvânt bun de sinceră mul­ ţumire şi către întregul Comit Şcolar în frunte cu venerabilul şi neobositul preşedinte D-l N. Rainu, cari nu au cruţat nici timp şi nici un sacrificiu pentru bunul mers şi prosperitatea acestei instituţiuni. SILV. MĂNDĂCHESCU

:

_


Activitatea comitetului şcolar Comitetul şcolar a căutat cu toată conştiinţiozitatea şă-şi îndeplinească datoria de adevărat gospodar’ şi ad­ ministrator al tuturor bunurilor şi nevoilor acestei’ şcoli, contribuind în cea mai mare parte la prosperitatea ei. Mai întăi şi-a luat asupra sa grija de câmpul de ex­ perienţă şi de grădinele şcolii, înzestrându-le în primul rând cu înprejmuire şi cu tot felul de unelte, vite şi ve­ hicule necesare muncei câmpului. In acest scop comitetul a învestit în inventarul fermei şi al grâdinei un capital ce trece peste 200.000 lei. A făcut apoi prin prin propriile sale mijloace una cocină sistematică pentru porci, un pătul pentru circa 2 vagoane porumb, a reparat şi ame­ najai un grajd pentu boi, una magazie pentru unelte şi pentru maşinile agricole. S’a îngrijit apoi deaproape Comitetul şi de întreţi­ nerea localului, contribuind anual cu diferite sume pentru diferite reparaţii şi mobilier. O grijă şi o deosebită atentie a dat comitelui şi hra­ nei elevilor, observând ca todeauna să se dea hrană şi suficientă şi calitativă, cu toată micimea alocaţiei pri­ mită dela Minister. Produsele câmpului şi ale grădinei au fost consumate şi apreciate la cost cu preţul de 50 la


24

sută mai eftin ca pe piaţă, pentru ca astfel să li se poată servi elevilor totdeana câte 2 feluri de mâncare cel puţin, dându-li-se 4 zile pe săptămână carne si numai 2 de post şi una cu brânzeturi. Din ferma şcolii s’au tăiat iunar cel puţin câte 1 dacă nu câte 2 porci pentru elevi.

Elevii în sufragerie.

Sărbătoarea totdeauna li se serveşte al treilea fel fructe magiun, sau orez cu lapte, iar dimineaţa totdeauna ceai cu pâine şi lapte la cei debili şi la cei din infirmerie. Nu­ mai mulţumită acestei îngrijiri nu a lăsat nimic de dorii starea sanitară a elevilor într’o regiune, care pe lân­ gă că-e bântuită de tot felul de boli, dar chiar copii, în bună parte, vin istoviţi şi debilitaţi mai ales de lipsurile şi mizeriile din regiunile fostului front. Nu mai puţină atenţiune a dat Comitetul şi nevoi­ lor didactice ale şcolarilor. In acest scop s’a pus la dis­ poziţia elevilor o bibliotecă frumoasă care s’a format în , timp, şi înumără azi peste 2.500 volume din literatură, ştiinţă, artă, pedagogie, etc. Tot Comitetul, din fondul său, a procurat materialul didactic necesar şi a subven­ ţionat un început de Muzeu, Şt. Naturale şi un laborator pentru fizico-chimice. Aceste departe de a corespunde tu-

i

-


25 turor nevoilor; sunt însă în curs. de dezvoltare şi sunt spri­ jinite cu multă căldură de comitet.

Dormitorul elevilor

Pentru încurajarea elevilor distinşi la studi, Comite­ tul a oferit totdeauna la sfârşitul anului premii în cărţi iar celor săraci le-a oferit ajutoare în îmbrăcăminte şi în căităminte. > Tot penTu întregirea cunoştinţelor elevilor şcolii. Co­ mitetul şcolar a căutat în fiecare an să pună la dispozi­ ţia elevilor, fonduri pentru excursiuni, dintre care una s'a tăcut în Ardeal 1922, una în Delta Dunării 1923, iar în 1924 şi 1925 numai în Vrancea, din pricina greutăţilor de a obţine reducere pe C. F. R., fără de care nu ne-am hazarda să pornim mai departe. Nădăjduim că pe viitor vom birui şi aceste greutăţi. O altă' preocupare care face cinste Comitetului a fost facerea de colonii şcolare pe timpul verii, pentru elevii debili. Atât în vara anului 1924 cât şi 1925 sau făcut colonii de câte 30—-40 elevi ai şcolii pe Valea Şuşiţei eoni. Câmpurile, colonie la care a contribuit şi Ministe­ rul si Comitetul.


%

56

I

#

Rezultatul acestor colonii a fost strălucit şi ele vor fi preţuite pe viitor pe o scară mai întinsă. Intenţionăm să trimitem o colonie şi la mare, pe viitor. Toată această activitate a Comitetului şcolii noastre a fost susţinută atât de dragostea ce leagă pe fiecare membru din comitet de această instituţie dar şi de per­ fecta armonie ce a domnit şi domneşte între comitet şi Direcţiunea şcolii, rezemându-se pe o deplină încredere şi sinceritate netăgăduită în îndeplinirea atribuţiunilor. In chipul aceasta s’a putut creea o puternică făclie de lumină, aici în oraşul Unirei şi al închegărei cu sânge cald scurs pe câmpul lui, a întregirii Neamului nostru, în ser­ viciul căruia e pusă această instituţie. S. M.

%

i

'

i


liote despre şedinţele Societâtei Jitii mmw‘ Această societate şcolară a fost înjghebată cu sco­ pul de a se da prilej elevilor din ultimile clase, la şezătorile organizate, să-şi expună liber dizertaţiile lor, luând parte la discuţiuni. Pe lângă aceasta, la asemenea şezători publice s'au mai prevăzut recitări de poezii, alcătuiri de coruri, de musică instrumentală, precum şi diferite reprezentaţii de piese teatrale. Luând fiinţă în Noeinbrie 1923, Societatea şi-a con­ tinuat lucrul său în anii 1924 şi 1925 sub privegherea D-lui G. Dimitriu, profesor de L. Română. Şedinţele săptămânale şi biinensuale s’au ţinut de re­ gulă în zilele de Sâmbătă după amiază, rareori şi Du­ minica. Din procesele-verbale păstrate, ce vorbesc foarte pu­ ţin, se ghiceşte mai mult, râvna elevilor cât şi dragostea însufleţită a câtorva profesori şi instututori pentru bunul mers al Societăţii. Prin desfăşurarea unei activităţi atât de rodnice, s’a contribuit la îndreptarea produselor stângace ale elevilor începători, reuşindti-se uneori să imprime mai multă tărie şi încredere în puterile lor. In felul acesta, prin aţintirea minţii numai către fru­ mos, s’a deschis şi o cale luminoasă pentru normalist, în vederea viitoarei îndepliniri a sarcinii de învăţător. La sezătorile amintite s’au reprezentat cu rezultate


28 mulţumitoare două acte din tabloul istoric: „Apostolul neamului'4, creaţia unui talentat învăţător dela şcoala de Aplicaţie, D-nul I. Anghel. Intr’o şedinţă D-sa a vorbit despre „învăţătorul faţă de noile reforme: votul obştesc şi împroprietărirea“ S’au ţinut şedinţe de comemorare a doi scriitori morţi evocându-se personalitatea lui Duiliu Zamfirescu şi Şt. losif. In alte şedinţe au fost sărbătoriţi T. Vladfmirescu Gh. Bariţiu şi Avram Iancu, promotorii mişcării gazetăreşti şi poli­ tice din Transilvania. In cea dintâi şedinţă din anul acesta s’a analizat opeia povestitorului popular I. Dragoslav. Comunicările ocazionale au fost făcute de D-l pro­ fesor G. Dimitriu. Subiectele disertaţiilor mai de seamă au fost: 1) Rolul şcoalei latiniste şi influenţa ei în Principa­ tele noastre. 2) Munca. 3) învăţătorul ca educator. 4) Industria casnică. 5) Lirismul lui Eminescu.

6) De ce învăţăm ? 7) Opera lui V. Alexandri. 8) Scopul bibliotecii rurale. 9) Origina pesimismului lui Eminescu In anul 1923 | 924 au fost organizate 15 şedinţe de câte l’L—2 ore. Intre 16 Octombrie 1924 si 4 Iunie 1925, s’a întrunit Societatea în 16 şedinţe de câte P/2—2 ore. Tot ca o activitate extra-şcolară putem socoti şi vi­ zitarea cercurilor culturale de la tară, făcute sub conducerea Directorului pentru a oferi elevilor din ultima clasă mai ales, tabloul viu al muncei de apostol, ce-i aşteaptă mâine, când vor predica şi ei de pe amvonul şcolii primare. Nădăjduim câ într’un viitor apropiat să putem tipări lunar sau bilunar o revistă a şcolii, pentru a întregi pe cât ne va fi cu putinţă pregătirea adevăraţilor învăţători de mâine, într’o adevărată şcoală, a muncii, a cărei de­ viză este „labor improbus omilia vincitT

j


2$

TABLOU De personalul didactic şi Administrativ al Şcolei Normale ,,Pr. CaroI“ din Focşani, dela 1 Septembrie 1921 până la 1 Septembrie 1922a 3

O

cu co

Numele şi Pronumele

Obiectul ce poseda

O

Observatiuni 9

«o

2 î Silviu Mândâchcscu

Profesor provizoriu şi director al şc. Normale 2 A. Georgiade prof. tit. la liceu 3 Şt» Mateescu, 4 Dart» Râdulescu

Maestru titular

cu

Istoria Geogralia

15

Matematica

îi

Şt» Naturale *7 Va Geografia Muzica vocală î6i/2 Violina

5 A. Vargolici O

L, manual,, caligr. Desemn. Pr. agricol.

6 Al. Copcescu, prof. titular la liceu.

Gimnastica

6

7 C. Bondescu, prof. tituar la liceu. 8 I. M. Raşcu, profesor tit* la liceu. 9 Pr. I. Bâlănescu prof. suplinitor

Pedagogia

3

Maestru suplinitor

32’/,

Româna

13

Religia Geografia

n,

ÎO Al. Ispas, prof. tit. la liceu. Fzico-Chimice

6

II Ioan A. Popcscu Profesor suplinitor

Franceza

•o

12 Dr. C. Macri Medicul şconlci

St. Naturale

6

13 1. Apreutesci 14 I. Ispir

Secretar •— -

Pedagog

15 N. Gheorghiu

Pedagog

16 N. Nedelcu

Econom

J7 Şt. Sâmbotin

Infirmier


âo

TABLOU

1

De profesorii şi personalul şcoalei Normale ,,Pr. Carol” din Focşani, dela 1 Septembrie 1922 până Ia 1 Septembrie 1923. rrr

G

o

CL>

3-

Numele si Pronumele

o

Oblectni ce poseda

O

05 O

Istoria I Silviu Mândăchescu Prof. provizoriu şi Di­ Geografia rector al şcoalei Norm.

Observaţiuni

ca

<=>

z

co

03

16

2

1

S. Rahtivan Prof. tit. la liceu

Matematica

n>/2

3 G. Dimitriu Prof. titular

Româna, Istoria 35 •/, Pedagogia

4 Sp. Lâduncâ Prof. tit. la liceu

Şt* Naturale

7

5 Dart. Rădulescu Maestru titular

Muz. Vocală Violina

23

6 Aristide Vârgolici Maestru suplinitor

Lucru manual Pr. agricolă

23

7 Vasile Bâlănescu Prof. titular provjz.

Matematică Fizico-chimice

6

8 Al. Copcescu Maestru tjt. Ia ljceu

Gimnastica

7

9, Dr. C. Atanasiu Medicul şcoalei

Higiena

3

IO I. A. Popescu Prof. suplinitor

Franceza Dreptul

îl

11 Gh. Salomeea Maestru suplinitor

Gimnastica

7

12 I. Maican Maestru suplinitor

Desemn

7

13 Pr. R« Grobnic Prof. suplinitor

Religia

6 5

î


u

TP

a

CJ

CL> co

v-<

£3

«

cu

Numele şi Pronumele

Obiectul ce posedă

O

£ 14 Luca Mihalachc

Agronomia

15 C. F. Cojocaru Prof. suplinitor şi In­ stitutor la şc. aplicaţie

Caligrafia

16 I. Brătjlă

Observaţiuni ca

cu

13 6 Instit. la şc. aplicaţie

17 C. Tanu

t*

18 C. Pricope

ft

tt

19 N. Dumitrescu

Secretar

20 Teodor Ionescu

Ajutor Secretar

21 Vjrgil Crjstescu

Pedagog

22 I* Nestor

ft

23 I. Bratosin

*t

24 Gh. Djmjtriu

tt

25 Şt» Sâmbotin

Econom

26 Marja Vasjlju

Menajeră

27 Ion Stojan

Grădinar


'

32

TABLOU De profesorii şi personalul Şcoalei Normale ,,Pr. Carol“ din Focşani deia î Septembrie 1923 până Ia 1 Septembrie 1924 a U

<30 09

3

°

Numele şi Pronumele

Obiectul ce posedă

O

O

Z

iJ

CO

Isrorie Geografic

141/*

2 S. Rahtivanu, tit. ia liceu

Matematică

ii1/.-

3 Gh. Djmitriu Prof. titular

Româna Istorie

24*/»

4 Sp. Lâduncă, tit. la liceu

St. Naturale *

5 V. Bâlânescu, tit. la liceu 6 Dart. Râdulescu Maestru titular

F'sico-chimice Matematica Muzica vocală Violina

7 I. A. Popescu Prot. suplinitor

Franceza Dreptul

15

S Aristide Vârgolici Maestru suplinitor

Lucru manual

15

Iiie Arjoca Maestru suplinitor

Caligrafia Desemn

15

Pr. Bâlânescu Prof. suplinitor

Religia

6

11 Gh. Salomcea Prof. suplinitor

Gimnastica

o

12 I. Mihaicea

Agronom

13

13 Dr. C. Atanasiu Medicul şcoalei

Anatomia

3

I* N. Dragomir ProL suplinitor

pedagogia Pr. Pedagogică Dat. Învăţători* 24

Sdviu Mănaâchescu Prof. titular şi Drec. al şcoalci Normale

io

Y

Observaţiuni

i—

1

I

o ca

*

O

6 U‘/s 22

şi supraveghetor de ordine

■w1

Oela I Sept, 923-i Martie 924


33 i

a

!

CJ

u 3

V

17%

Numele şi Pronumele

Obiectul ce posedă

O

co CL>

Observaţiuni

ca a>

2 15 Gh. Stânescu Prof. suplimentar

o

Pedagogie Pr. Pedagogică Dat. învăţători.

24

De 1 până

Martie 1924 finele anului

P

16 C. Tanu Instit. la şc. aplicaţie 17 C. Pricope Instit Ia şc. aplicaţie 18 I. Anghel In vă", la şc. aplicaţie 19 Andrei Popescu învăţ, la şc. aplicaţie

Ajutor secretar

20 Em. Pârvulescu

Secretar

21 I. Bratosm

Pedagog

22 Ovidiu Soare

ft

23 C. Părvânescu

tf

24 Şerban Mironescu

tt

!

\

25 Şt. Sâmbotm

Cismar

26 Maria Vasiliu

Menagerâ

27 Stclian Poale Lungi

Ajutor mecanic

28 M. Dragomirescu

Iniirmier-sanitar

29 I. Mihail

Maestru croitor

30 Gavrilă Ionescu 31 D. Cicoare

32 Vasile Gh. Ioan

tt

i

cismar

;

ajutor maestru croitor tt

tt

cismar

. \

33 I. Stoian

Grădinar


TABLOU De profesorii şi personalul şcoalei Normale „Pr. Carol'4 din Focşatii de la 1 Septembrie 1924 până la 1 Septembrie 1925 c Ut

3

O • ♦

Numele şi Pronumele

Obiectul ce posedă

O

cu <=> a— co co

Observaţiuni

CT3

cu

Z I Silviu Măndâchescu Prof* titular şi Director al şcoalei Normale

Istoria Geografie

>7'/,

2 S. Rahtivan

Matematica

n1/

Română Istoria

24

»

8

Prof. titular la liceu

3 G. Dimitriu Prof. titular I, Dănilă Prof. titular

Şt. Natur., Şt. flz.-chim. Matern. Franceza

27|

5 Dart Rădulescu Maestru titular

Muzica vocală Vio lina

22

6 A. Vârgolici Maestru suplinitor

Lucru manual'

15

7 Pr. Vartolomeu

Religia

8

Gimnastica

8

Higiena

3

Prof. titular 8 G. Salomeea

Maestru suplinitor 9 Dr. C. Atanasiu

Medicul şcoalei 10 Cazmir Satala (suplinitor)

Agronom

n

13 I. A. Popescu Prof. suplinitor

Pedagogia Pr. Pedagogică 24 Dat. învăţători. Pedagogia Pr. Pedagogică 24 Dat. învăţători. Franceza 7 Dreptul

14 V. Marinescu (suplinitor)

Agronom

Romulus Popescu Prof. titular

12 M. Gfailendrea Prof. suplinitor.

t ’

13

13

De la 1 lan. 924-15 N-brie. 924

De lai N-brie 924-i Dec. 924 DelalDec.924-1 Sept. 925

De lai Dec. 924-1 Sept. 925


35

a

ii >3

Numele şi Pronumele

Obiectul ce posedă

O

cu o ■— co o co

Observaţiuni

ce O CO

Z 15 V. Blendrea Maestru titular

Caligrafie Desemn

15

şi supraveghetor de ordine

16 C. Pricope Instit. la şc. aplicaţie 17 I. Anghel învăţ. şc. aplicaţie 18 Andrei Popescu învăţ. şc. aplicaţie 19 Em. Pârvulescu 20 Eugen Mincu 21 Pant Arjoca

şi aj, secret, de la I Feb. 925 Secretar

aj. secret, de la 1 Febr. 925 Pedagog

22 Clement Cristian

tt

23 Gh. Hainăroşie

tt

24 Şt. Sâmbotin

Econom

25 Maria Vasiliu

Menajeră

26 Maria Alexiu

Lengeriţâ

27 Minai A. Popeî

Infirmier

28 Stelian Poale Lungi

Mecanic

29 Ion Mihail

Maestru croitor tt

cismar

ăj«

tt

croitor

32 Vasile G. Ioan

tt

*t

cismar

33 Ştefan Tânase

grădinar

30 Gavrilă Ionescu

3

D. Cicoare

I


'

* *

«

l •

»

i

« •.

%


37 Situaţia Elevilor pe anii şcolari 1921 — 1922. I -

>cd

c CD

06

o

Numele şi Pronumele ^1

Situaţia

Observajfl

tu CD C/D

o

£

Z

CLASA l-a l '

1 Andronescu I. G-ghe 2 Atanasiu Emil 3 Amariuţei losef 4 Crişan Nicolae 5 Chiriţă Gheorghe 6 Constantinescu Ştefan i 7 Cepeleaga Theodor 8 Crângu St. loan 9 Cristea D. Ilie 10 Ciobotaru Gherasim 11 Consiantinide Dumitru 12 Ciobotaru loan 13 Drâgan Cantemir 14 Dabija Alexandru 15 Fotin Constantin 16 Gafton Nicolae 17 Hoiman Grigore 18 Hărăbor Nicolae 19 Ionescu F. Dumitru 20 lordache Vasile 21 Mereoiu loan 22 Negrei Vasile 23 Neată M. loan 24 Nistor V. C-tin 25 Negoiţă S. Mihai 26 Palade Vasile 27 Poede Mihai 28 Pătraşcu Gheorghe 29 Radu Neculae 30 Secară Alexandru 31 Stanciu Gheorghe 32 Savastru Vasile 33 Stoiculeţ Tache 34 Sandu loan 35 Teodorescu Mihai 36 Trandafir Gheorghe 37 Teodorescu loan 38 Fotache C-tin

Corig. L. română 7.20 Promovat 7.05 7.97 7.07

n

6.83 8.42 „ — Corig. L. română — Repetent — Corig. română j)

7.12 Promovat Corig. română 7.75 Promovat 7.08

Repetent 7.18 Promovat 8.28

y>

,

Retras 8.68 Promovat 7.90 7.47 7.37 7.67

ni )}

))

— Repetent 7.33 Promovat 7 95

— Deced/28 Febr. 1922

— Repetent — Corig. română 6.63, Promovat 6.47 )) 7.05 7.08 >) 7.26 . 7.33

)) y)

Corig. română

: •

1 t


'T 3S

B o =3 O

Numele şi Pronumele

03

»■>

■o .7; GJ C/ J

O

z

39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51

"O

Situaţia

Observaţii i

£

Bandrabur T. Ganea Traian Mironescu Angliei Mihăilă Ioan Georgescu Vasile Sâmbotin Tache Vasile Haralambie Anghelescu G-ghe Neagu Cristea Enculescu Ştefan Vidraşcu b/iculiţă Ciuteâ M. Stan Iordache loan

Corlg. rom., istoria i — 1 Repetent 6.90 1 Promovat 7.09 Repetent i 7.40 Promovat 6.75 J — Corig. română })

— Retras — i Repetent 7.55 1 Promovat 7.03 )}

CLASA U>a

52 Apostu Gheorghe 53 Arsene Tudor 54 Bâtlan Nicolae 55 Bandrabur Simion 56 Bădulescu Petrache 57 Călin Gheorghe 58 Chiriţă S. Dumitru 59| Croitorii Vasile 60 Ciobanii G-ghe 61 Cristea Milan 62 Costea C-tin 63 Cristea Dumitru 64 Diaconu Ioan 65 Dogarii Apostol 66 Dumitrescu N. 67 Goidea Arghir 68 Ghinea Gheorghe 69 Berarii C-tin 70 Iliescu Traian 71 Iliescu Dumitru 72 lstrate Ioan 73 Lăduncâ Ioan 74 Mironescu Gabriel 75 Matei Simion

Transferat 7.25 Promovat 8.37 8.00 7.22 7.55

))

8.13

))

8.38

})

>)

J) J»

7.93 yy 7.13 y y — Repetent 7.721 Promovat 7.98 yy I i

7.32

yy

6.75

yy

8.07 -------■

yy

— 7.82 7.00 7.93 8.07; 8.45

8.20 I

Repetent Promovat Repetent Promovat >y yy

yy yy


I 39

*

E O

o

j tf.

Numele şi Pronumele gl

o

Situaţia

Observaţii

ZJ

z

76 Mălăcescu Grigore 77 Manolescu Ar. 78 Mateescu loan 79 Mocanii Constantin 80 Mihai Nicolae 81 Manea V. Gherghe 82 Mihai Gheorghe 83 Niculescu Gh. D-tru 84 Niculescu Gh. loan 85 Pâslaru Ştefan 86 Rusii Grigorie 87 Rughinis loan 88 Roman Lazăr 89 Secui C-tin 90 Tăcu loan 91 Tonciu Mihail 92 Tărăban O. 93 Titei Victor 94 Vanghele Constantin

8.07 | Promovat 6.37 Repetent Corig. română 7.23 Promovat 7.65 Retras 7.38 Promovat )}

})

7.63 7.97 7.97 7.22 7.02 7.92

7.75

)) })

>> >>

J) > }

Corig. română Repetent J>

i

i

7.57 Promovat

CLASA. IU-a Corig. română 95 Avram Gheorghe 96 Avrănescu Gheorghe )) 97 Apreutesei Petre )) 7.07 Promovat 98 Budescu Alexandru 7.59 99 Balaban Dumitru yy 7.00 100 Bucur loan yy 8.19 101 Cristea Aurelian yy 102 Chiriacescu Gheorghe | 7.64 yy Corig. română 103 Cadelcu Aurel 7.53 Promovat 104 Cristea Sebastian I 7.80 105 Chiticaru Vasile yy 7.90 106 Drâmbă Gheorghe yy 7.47 107 Duinitraşcu G-ghe yy 7.23 108 Diaconiriorgu yy —. Corig. română i 109 Dumitrescu Mihai 7.44 Promovat 110 Dumitrescu Teodor 7.53 111 Giurgea Gheorghe — Corig. română 112 Iureş Dumitre

I

4

l


40

c=

o 3

o

-r~

xz l

Numele si Pronumeie f

s=

; *n

SITUAŢIA

. Observaţii

o

Z

113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123 124 125 126 127 128 129 130 131

Iacob^Gheorghe lehim G-ghe Iordan Nicolae Ionescu C-tin Manolescu Andrei Mironescu Petrache Mihăilă Vasile Nistor V. G-ghe Nicolescu M. Ioan Luchian Dumitru Păstrămăscu M. Perianu Meltiade Sâmbotin Mihai Teodorescu Dumitru Tomescu Ştefan Şerbănescu Dumitru Ştefan Drâgan Aposiu Paraschiv Popescu Constantin

8.80 i Promovat 7.23 ! - Corig. română 7.15 i Promovat i 8.06 7.95 7.31 )» i 8.44 — Corig. română 8.05 Promovat 7.06 *) 7.50 8.39 — Repetent 8.05 Promovat -• : Corig. română 7.06 Promovat — - Corig. română 7.03 i Promovat yy

CLASA lV-a

132 Aslan Nicolae 133 Burghelea Alexandru 134 Ciociu Pavel 135 Diaconu loan 136 Filip P. Nicolae 137 Giurgea Gh. D-tru 138 Gheorghiu D-tru 139 Giurgea St. D-tru 140 Grigoriu Grigore 141 Ionescu Dumitru 142 Iordache Dumitru 143 Jercan Ştefan 144 Munteanu C. 145 Moise Cliiriţă 146 Mihai D-tru 147 Petculescu Drag. 148 Popa Dumitru

;

k .

7.97 Promovat 7.70

7.42 7.86 8.68

n

8.20

7.36 7.47 8.30 8.39

7.581 8.53 8.27;

7.641 7.66 7.78 8.17

99

i

—- ~r


41

zrr c

I

o

Numele şi Pronumele

O

c

f.

!

149,Poede Dumitru 150iPopescu lban 151 Popescu Octavian 152; Stoica Dumitru 153îŞerban Vasile 154! Trandafir Constantin 155 Teodorascu Gr. 156 Teirău Gheorghe 157

5

situaţia

co

ZJ

Observatului t

8.58 Promovat Repetent 7.77 Promovat 8.55 >» 8.35 »» 8.22' 7.12 7.53 1*

9}

TfîBi©u De situaţia elevilor şcoalei Normale de Învăţători „Pr. Carol“ din Focşani pe anul şcolar 1921 — 1922 ni t

SITUAŢIA

înscrişi Promovaţi Corigenţi Repetenţi Amânaţi

cd

eti

C2 i

i

«S CA

ni

> cti A ni

U ! CJ

u

1

i

Cd CA

nj CA

ni

CC CA r:

O

O

O

51 28 11 8

43 33 2 6

37 25 27 24 9 11

i

CS CA

ni

ni

»

I

Observaţii r

O

156

{ t

112

-

22

16

i

Eliminaţi Concediu med. Transferaţi Retraşi Morţi y

Total

.

i

f

i

3 1

2

51

43

}; 1

0

37

156

25 i

i

'i ■


42 Situaţia Elevilor pe anii şcolari 1922— 1923 '

Cm CJ

o )

CMO

Numele şi Pronumele

=

SITUAŢIA

Observaţii

o; CO

Z

Clasa I-a

.

11 Alexandrescu M. C-iin 2 Alexe Gh. Ilie 3; Atanasiu I. Glieorghe 4 Artimon I. Gheorghe 5! Băluţă C. Gheorghe 6 Budescu I. Costantin 7 Buruiană N. Neculai ' 8 Buzilă C. Teodor 9 Cantaragiu Gh. Alexe 10 Cucagnischi V- Ioan 11 Cristea D. Ilie * 12: Cristea I- Alexandru 13( Dabija Alexandru 14,Drăgân S, Simion 15i Dimitriu D. Ioan ! 16 Enciu C. Nicolae . 17'Fotea Constantin 18 Fudulace I. Neculai 19 Fudulică P. Dumitru 20 Filate G. Constantin 21 Grosu I. Ştefan 22 Ghinea A. Dumitru • 23 Hălăciugă Vasile 24 Ilie I. Niculae 25 Isac N. Iftimie 26 Jinga M. Ioan 27 Macovei R. Vasile 28 Macarie C. Nicolae 29 Mărgăriiescu M. M. 30 Melinte Valerie 31 Miron C. Constantin 82: Miron C. Alexandru 33 Mistode 1. Gheorghe 34 Morozan S. Const. 35 Negoiţă C. Cezar 36 Olteanu D. Dumitru 37 Poiană Panaite 38 Popescu D. Const. 39 Robu St- Ioan

7.35 Promovat Retras Repetent Corig. Mat. Fran. 7.57 Promovat p-verb. Repetent 6.75' Promovat 7.55 ! Corij. Mat. Zolog. 8.27 Promovat 7.42 pr.-verbal 6.93 7.51 6.91 7.60 6.681 pr.-verbal 7.47 7.37 6.63 )) Repetent 7.03 Promovat 7.08 „ pr.-verbal 7.25 i 7.98 7.40

7.62 7.27

Corij. Mat. L. Română in Sept. elini, repet

Retras 7.38 Promovat Repetent

cor. L. Rom. Şt. Natur.

7.17 Promovat 7.45! „

7.02j

6.93:

7.72

— cor. LRomână, Mat. 7.17 Promovat


43

B CJ

3

o

QO

Numele şi Pronumele .ss =

40 Stănescu V. Neculai 41 Slavii I. loan 42 Stanciu I. Vasile 43 Statache N. Vasile 44 Serbu C. C-tin 45 Toina V. Gheorghe 46 Tofan V. Dumitru 47 Tomescu V. Vasile ^8 Teodoraşcu C. loan 49 Ţănulescu Ştefan 50 Vâlcu Gh. Octavian 51 Diniţă N. loan 52 Mălureanu I. loan

Observaţii

SITUAŢIA

73 co

8.25 , Promovat 1 6.39' ! 8.25 1 8.15 8.82 8.17 8.57 i

8.82 cor, Franc. şt.-Natar.

7.37 Promovat — Repetent 7.40 Promovat

Eliminat

7.40

Clasa II-a 53 Amăriuţei Iosef 54 Andronescu G-ghe 55i Atanasiu Emil 56 Bandrabur T. 57! Cepeleagă T. 58; Chiriţă Gheorghe 59 Ciubotarii 1. loan 60| Ciutea M. Stan 611 Constantinide N. D-tru 621 Constantinescu M. St. 63j Crişan Gh. Neculai 64 Crâ’ngu St. loan 65 Drâgan V. Cantemir 66; Fotache C. 67;Fotin Constantin 68 Gaftan Nicolae 69 Hărâbor Nicolae 70 llitseu Traian 71 lonescu F. Dumitru 72 lordache loan 73 Mereoiu loan 74 Mihâiţă loan 75 Mirocescu Angliei 76 Neagu Hristea 7Neaţâ Stan

7.13 Promovat

— Repetent 7.42 Promovat — Repetent 7.92 j Promovat

— cor. L- Rom. Metemet. — i ccr. L. Rom- Mafemat.

7.92, Promovat

7.89 6.87 7.65; 7.03 7.38

„ pr.-verbal „ pr.-verbal „ pr.-verbal

I

— cor. L- Rom. Matern.

7.77 Promovat

— cor. L. Român. Matern

•i

7.18 Promovat

— cor. L Român. Matern i (

8.23 Promovat „ pr.-verbal 7.13 7.88

con. med. ne li.

7.48 Promovat 7.30

mori 4 Feb-1923 1


44

I

O O

bf.)

Humeie şi Pronumele .5 0 o ^4

V.

,S

Observaţii

SITUAŢIA

=3

I

'

Corig. Mal. Geogr. 78 Negoiţă S. Mihaîea 7.72 ! Promovat 79 Negrei Vasile ! 6.98 80 Nistor Constantin corig. rom. şi mat. 81 Palade Vasile 7.36 Promovat pr-verbal 82 Poede Mihaiu* 7.80 Promovat 83 Pătraşcu A. G-glie 84; Popescu N. Valerian — corig. rom şi matern, ___ ; corig. m?t!şt. natur. 85 Sandu N. loan 7.52 Promovat 86 Sâmbotin Tache 6.66 Promovat pr-verbal 87 Savastru I. Vasile 6.90 Promovat pr-verbal 88 Stanciu Gheoghe Repetent 89 Stoiciileţ Tache 7.73 Promovat 90 Teodorescu loan 91 Teodorescu M. - corig. franc şi rom. /.06 Promovat’pr-verbal 92 Tărăboiu Oprea 93 Trandafir Gheorglie 7.18 7.38 Promovat 94 Ţiţei Victor 6.93 Promovat pr-verbal 95 Vasilin Haralambie 6.98 Promovat 96 Zara I. loan 1 97 Tonciu Mihail Eliminat i

1

Clasa 111-a i

98 Arsene P. Tudor 99 Bandrabur N. Simion 100 Bădulescii H. Petre 101 Bâtlani D. Nicolae 102 Berarii Gr. C-tin 103 Calin V. Gheorghe 104 Chiriţă S. Dumitru 105 Cristea Dumitrii 106 Cristea Milan 107 Croitorii Vasile 108 Diaconii loan 109| Dogarii Apostu 110 Dumitrescu Alexe 111 ’ Goidea Arghir 112 lliescu Dumitru 113 Istrate loan

7.33 Promovat

7.55 „ 7.00 Promovat pr-verbal 7.89 Promovat 7.16 Prom. pr-verbal 7.66 Promovat 7.92 n 7.50 )) 7.13 n 8.06 8.13 n 7.48 » 7.41 8.34' )) 7.19 )) 7.89 • V JJ

)}

I

L


45

KT3

<L>

3

Numele şi Pronumele

o

z:

s = «r* , -=

114 Ladimcă loan 115 Manea Gheorglie 116 Manolescu Arghir 117 Matei Simion 118 Mâlăcescu Oh. 119 Mihai Nicolai 120 Mironescu Gabriel 121 Mocanii C-tin 122 Niculescu Dumitru 123 Nicolescu loan 124 Rădulescu Gh. 125 Roman Lazăr 126 Rughiniş loan 127 Rusii Grigore 128 Secui C-tin 129; Tăcu loan 130 Vanghele C-tin 131 [ lonescu Marin

co

Situaţia *

I

Observaţii

7.77 Promovat

7.75

7.55 Promovat 7.83 ! 7-86 8.91 7.06 7.35 7.33 7.50 i 7.11 8.41 7.69 I 7.61 7.89 I 7.37

con. med. noi

Premiu I

lEliminat

Clasa lV-a I

-

132 Apostu Paraschiv 133. Apreutesei G. Petre 134 Avram M. Gheorglie 135 Avrămescu Gheorglie i 136 Balaban Dumitru 137 Bucur V. loan 138Budescu G. Aiex. 139 Cadelcu N. Aurel 140 Chiriacescu C. Grigore! 141 Chiţicaru 1. Vasile 142 Cristea St. Aurel 143 Cristea D- Sebastiau i 1441 Diaconii I. Iorgu 145 Dimitriu C. Teodor 146: Drâmbâ N. Gheorglie 147 Drâgan G. Ştefan 148 Duniitrescu 1. Mihaiu 149 Dumitraşcu E.G-ghe 150 Giurgea St. G-ghe

7.14 From. pr-verbal 6.83 Repetent 7.70. Promovat 7.40' 7.63 Prom. pr-verbal 7.31 Prom. pr-verbal 8.21 8.26 6.93 7.31 7.53 7.10 7.53 7.38 7.80

Promovat „ . Prom. pr-verbal Promovat

Prom. pr-verbal

.Retras

con. med. nel. !con. med. nel.


46

I

o

br

Nmle si Pronumeie

cd

i

o

c

z 151 Gheorghiu C. Radu 152 Iacob Gh. G-ghc 153 Ichim 1. G-ghe 154' lonescu B. C-tin 155 Iordan I. Nicolae 156 Iureş Gh. Dumitru 157 Levifski V. G-ghe 158 Luchian V. Dumitru 159 Lupaşcu D. G-ghe 160 Manolescu D. Andrei 161 Mârăscu Toma 162 AAihâilă Vasile 163 Mironescu N. Petre 164 Nicolae M. loan 165 Nistor V. G-ghe 166 Păstrămescu N. M. 167 Periau 1. Miltiade 168 Popescu N. C-tin 169 Sâmbotin T. A'lihaiu 170 Şerbânescu D-tru 171 Stoian Cristache 172|Tomescu I. Ştefan

ţ

.

I %

SITUAŢIA

cn :

6.67 8.28 7.27 7.01 7.00 7.59 '

___

7.69 — 8.35 6-93 7.35 8.37 7.77 i

Prom. pr-verbal Promovat Prom. pr-verbal

I

Promovat

I I

n ;

i

Promovat c. rom., matern, Promovat Prom. pr-verbal Promovat

*

)) w

7.75

w

c. matern., geogr. 8.39 Promovat con. m«d. nel. Repetent 7.58 Promovat

i

. . i

t

1

5

k.

Retras

}}

7.73 7.46

Clasa V-a

173 Andronescu St. G-ghe 174 Antohe Drăgan 175 Aslan P. Nicolae 176 Btirghelea N. Alex. 177 Ciociu 1. Pavel 178 Ciolac Z. Cristofor 179 Diaconii Gh. loan 180 Filip P. Nicolae 181 Giurgea Gh. Dumitru ‘ 182 Giurgea St. Dumitru 183 Gheorghiu 1. Dumitru 184 Grigoriu M. Grigore 185 lonescu N. Dumitru 186 lordache C. D. .

î

))

i

I

| Observaţii

7.29 Promovat 7.44 n 7.26 7.63 7.32

6.71 !

7.831 7.88

7.56 7.29: 7.07 ; 7.79 : 7.791 7.15

yy

n n )}

V f)

n yy yy yy yy


47

*s

3

o 3

CJ

o

Numele şi Pronumele

‘ 50-= o3 T3

z

187 Jercan S. Ştefan 188 Mihaiu R. Dumitru 189 Moise C. Chiriţă 190 Munteanu V, C-tin 191 Parlog llie 192 Petculescu T. Dragomir 193 Poede A. Dumitru 194 Popa Gh. Dumitru 195 Popescu O. Octavian 196 Soare S. loan 197 Stoica D. Dumitru 198 Şerban T. Vasile 199 Teirău N. Gheorghe 200 Teodoraşcu C. Grigore 201 Trandafir I. Const. 202 Ivan 1. Gheorghe

3

*25$ S

I

8.39 Promovat 7.36 n 7.42 yy 7.56 yt 7.32 yy

7.35 7.67 7.42

7.15 7.67 7.39

t

yy yy

6.94 Prom. pr-verbal 7.74 Promovat 8.24 yy 7.40 7.22

Observa]!)

Cituaţia

r

yy yy yy yy yy

-*

!

• «

u i


48

TABLOU :

De situaţia elevilor şcoalei Normale de învăţători „Pr- Carol“ din Focşani pe anul şcolar 1922 — 1923 cz

}

SITUAŢIA !

i

rz

cd

r5

r5

o

u

cc

cc

CC

i

>

>

CC

CZ

CC

cc

JC

e/3

C/3

C/3 05

u

05 i

I

>

rz

C/3

oC

l

I

I

O

05

i

î

cc o H

o

Observaţii

f

înscrişi 54 Promovaţi 41 i Corigenţi 6 Repetenţi 5 Amânaţi Eliminaţi Concediu med. i — Transferaţi Retraşi 2 Morţi

1

I

i

I

i

...

38 36 — -

212 172 18 ' 10 2 3

41 30 32 30 2 2 -)

1

'

2

i

2 1

I

1

y

Total

49 33 10 3l

54

49

i

i

. .

I

38

*

41

-

5 2

30

212 *%

1

I

i i

S

\

*

fl


49 Situaţia elevilor pe anii şcolari 1923 — 1924 *13 C aj O

b/j

Numele si Pronumele .2 1

■g &

z

SITUAŢIA

Observaţii

Clasa l-a 11 Anghei Nica 2 Balotă Gh. Constantin 3 Bărbunţoiu Stoica 4 Beldeanu P. Nicolae 5 Brehoiu I. Gheorghe 6 Barnac Vasile 7 Bunia A. Vasile 8 Caşu Aurel 9 Chirilă Gh. Panaite 10 Chiriţă M. Vasile 11 Constantin Gh. 12 Cotigă Gh. Matei 13 Crăciun loan 14 David Enache 15 Dănilă Nae 16 Dima T. Damian 17 Dumitriu Emanoil 18 Filote Dumitru 19 Gavrilă loan 20 Ghibirdic Ştefan 21 Hărăbor Manole 22 Ilie V. Constantin 23 lonescu Traian 24 lonescu D. Gheorghe 25 Iordache Constantin 26 Istrate Constantin 27 Lazăr Constantin 28 Marin S. Dumitru 29 Matei loan 30 Mihalache Gheorghe 31 Mihu I. Iordache 32 Macarie Nicolae 33 Mihu Dumitru 34 Mihu P. Călin 35 Munteanu Gheorghe 36 Nâstase Gheorghe 37 Nica I. Constantin 38 Osmulichievici Victor 39 Pătrunjel Nicolae

Corig. Mat. Fran. Repetent 7.25 Promovat 7.18 7.08 6.96

7.23

7.01 7.43 7.56 7.08

Corig. Mat. L. Rom. Promovat Corig. Mat. L. Rom. Repetent Repetent Promovat pr.-ver Promovat Promovat pr.-ver n

Repetent 6.93 8.60 6.86 8.06 7.43 7.50

7.15 7.00 7.30 7.03 7.61 7.35

7.11 8.18

Repetent Promovat pr.-ver Promovat I Promovat Promovat

Eliminat defin.1

Retras

Corig. Româna Fran. Promovat Promovat Promovat Repetent Promovat Corig. Rom. Matern, idem Promovat Promovat Promovat pr.-ver promovat pr.-ver Promovat Corig. Matern. Rom. Promovat Repetent

i

J


fr 50

OJ

o ui z

b/3

Numele şi Pronumele

;gi

SITUAŢIA

Observaţii

corig. franc si rom.

Retras Rep. Ia corig. Retras

QJ (f)

40 Pârvu I. Constantin 41 Pelin C. Dumitrache 42 Popa Dumitru 43 Popescu Mihail 44 Radu I. Ştefan 45 Stănescu N. Iulian 46 Suditu I. Gheorghe 47 Setraru Roman 48 Tonia I. Vasile 49 Toma C. Gheorghe 50 Ţâru Gheorghe 51 Vasiliu Vasile

7.38 Promovat 7.46 Repetent 6.54 Promovat Cori]. Mat. L. Română Corig. Mat. Fran. 7.35 Promovat 7.35 Promovat pr-verbal 7.45 Promovat

Clasa 11-a

J!

52 Alexandrescu M. C-tin 53 Artiman I. G-ghe 54 Baluţă C. G-ghe 55 Buruiană N. Nicolae 56 Buşilă C. Teodor 57 Cantaragiu G. Alex. 58 Cmagnischi V. Ioan 59 Cristea 1. Alex. 60 Cristea D. Ilie 61 Dabija Gh. Alex. 62 Diniţă Ioan 63 Drăgan Simion 64 Dumitriu Ionel 65 Enciu Nicolae 66 Fotea C-tin 67 Fudulache Nicolae 68 Fudulică Dumitru 69 Grossu I. Ştefan 70 Ghinea Dumitru 71 Hălăciugă Vasile 72 Ilie Nicolae 73 Isac Iftimie 74 Jinga Ion 75 Macovei Vasile

Cor. mat. şi bot. cor. L. Rom.’Malem. 7,08 Prom. pr-verbal 7.08 Promovat 7.51 n Repetent 8.63 Promovat 7.00 Prom. pr-verbal 7.20 Promovat 6.88 Prom. pr-verbal 8.31 Promovat 6.98 7.25 8.00 7.55 n 7.38 Prom. pr-verbal 7.03

corig. rom şi mafem.

6.85 Promovat p-verb. 7.38 7.40 n Promovat 7.28


5i

c-

f—*

QJ

Of.

Humele şi Pronumele ^ J e Situaţia

3 O

o

i

Observaţii

<D

7.35 Promovat pr-veibal

76 Mălureanu Ioan 77 Melinte Valeriu 78 Miron C. Alexe 79 Mistode Gh. 80 Moruzan C-tin 81 Negoiţă Cezar 82 Negoiţă M. 83 Olteanu Dumitru 84 Poiană Panaite 85 Popescu C-tin 86 Robu loan 87 Stănescu Nicolae 88 Slavu Ioan 89 Stanciu Vasile 90 Statache Vasile 91 Serbu C-tin 92 toma G-ghe 93 Stoiculeţ Tache 94 Spiridonescu Alex. 95 Tomescu Vasile 96 Teodorescu Ioan 97 Tărulescu Ştefan i

7.01 Promovat

corig. rom. şi mat.

7.23 From. pr-verbal

Corig. matern,

cor. L- Rom. Melemat.

7.51 Promovat

cor. L. Român. Matern.

7.26 Promovat

cor. mat. şi botan. 7.31 Promovat 7.78 Promovat pr-verbai 6.81 n 8.20 Promovat 7-70 Promovat pr-verbal 8.80 Promovat 8.11 yy 7.15 yy 7.53 8.65

yy

yy

c- rom., matern, 7.33 Promovat

»

Clasa IlI-a 98 99 100 101 102 103 104 105 106 107 108 109 110 111

Amăriufei Iosef Atanasiu Emil Cepeleagă P. Teodor Chiriţâ M. Gheorghe Ciubotaru I. Ioan Ciutea M. Stan Constantinide N. D-tru Constantinescu M. Şt. Crişan G. Nicolae Crangu St. Iordan Diaconu Gh. Drăgan V. Cantemir Fotin G. C-tin Gafton I. Nicolae

îTO

6.87 Promovai 7.30

7.45

cor. L Român. Matern.

cor. mat. şi istorie 8.14 Promovat

8.71 1 4 — 7*31 — 7.06 7.17

yy

cor. mat., fizica Promovat Repetent Promovat pr-verbal Promovat

7.28

7.01 l’romovat pr-verbal ..


w 52

B

cu Z3 O

DO TU

Numele şi Pronumele •O .2 c/5=

SITUAŢIA

Observaţii

O)

z

s

112 Hărăbar H. Nicolae 113 Itfescu I. Traian 114 Ionescu F. Dumitru 115 lordache C. Ioan 116 Mironescu M. Anghel 117 Mereoiu C. Ioan 118 Neagu N. Hristea 119 Negrei I. Vasile 120 Nistor V. Constantin 121 Poede A, Mihaiu 122 Pătraşcu A. G-ghe 123 Popescu N. Valerian 124 Sandu N. Ioan 125 Sâmbotin D- Tache 126 Savastru I. Vasile 127 Stanciu G-ghe 128 Teodorescu C. Ioan 129 Teodorescu A. Mihai 130 Trandafir N. G-ghe 131 Ţiţei A. Victor 132 Vasiliu D. Haralambie 133 Zară I. Ioan 134 Popescu Virgil

7.14 Promovat 7.01 Prom. pr-verbal 8.37 Promovat 7.67 Promovat

8.21 7.40 7.56 7.29

77 77 77

cor. L. Rom- Mafemat.

7.81 Promovat 7.01 Prom. pr-verbal

Corig, Mal. Geogr.

7.70 Promovat 6.75

cor. rom. şi fiz. Repetent 77

7.40 Prom. pr-verbal 7.45 7.14 77 6.81 Promovat 7.17 77

Clasa IV-a 135 Arsene P. Tudor 136 Bandrabur N. Simeon 13/ Bădulescu H. Petre 138 Bâtlan D. N:colae 139 Beraru G. C-tin 140 Călin V. Gh. 141 Chiriţă S. Dumitru 142 Cristea S. Dumitru 143 Cristea D. Milan 144 Croitoru N. Vasile 145 DJaconu 1. 1 >an 1 L D )garu N. Apostu 147 Duin'trescu N. Alex148 Goidea M. Arghir

6.93 Promovat 7.07 Prom. pr-verbal cor. rom-, istorie cor. mat., istorie

cor. L. Română, Mat. 7.25 Promovat 7.95 n Repetent 7.46 Promovat 7.37 Prom. pr-verbal 7.43 Promovat 7.25 77 7.12 77 8.21 7%

Retras


53

>—■

o

5

Numele şi Pronumele S'=

o

CL>

co

SITUAŢIA

Observaţiuni

z:

149 Iliescu M. Dumitru 150 Istrate I. Ioan 151 Lăduncă T. Ioan 152 Manea V. Gheorghe 153 Matei I. Simion 154 Mălăcescu 1. Gheorghe 155 Mihai Gh. Nicolae 156 Mironescu Gabriel 157 Mocanu St. C-tin 158 Nicolescu Gh. D-tru 159 Nicolescu Gh. Ioan 160 Rădulescu C. Gr. 161 Roman M- Lazăr 162 Rughiniş N. Ioan 163 Rusu G’. Grigore 164 Seciu P. Constantin 165 Tăcu T. Ion 166 Vanghele. T. C-tin 167 Golianu Nicolae 168 Diaconu Ştefan 169 Gheorglrţă Gh. 170 Topalov Ioan 171 Grigorescu Iancu

7.51 Promovat 7.59 7.42 yy

7.00 7.03 Prom. pr-verbal

7.45 Promovat 7.32

8.64 6.76

Corig. matemat cor. mat., rom. y>

6.85 Proin. pr-verbal 7.81 yy 7.57 Promovat 7.54 yy 7.10 yy cor. mat., geogr.

i

yy

7.04 Promovat

* ?

Retras c^r. mat., istorie Repetent

Clasa V-a 172 173 174 175 17o 177 178 17< 180 181 182 183 184 185

Apostu I. Neagu Apreutesei G. Petre Balaban M. D-tru Bucur V. Ioan Budescu C. Alex. Chiriacescu C. Grgore Chiticaru I. Vasile Cristea St. Aurel Cristea I. Sebastian Ciocârlan Nicolae Diaconu I. Iorgu Drâgan G. Ştefan Drâmbă N. 'Gheorghe Dumitraşcu E. G-ghe

Promovat Transferat

•i

Promovat 7.47

n

cor. matemat. yy

7.56 Prom. pr-verbal

7.38 Promovat 6.77 — — 6.91

Transferat Eliminat def.

Prom. pr-verbal cor. rom., mat. Promovat Prom. pr-verbal

in

r*


54

>rc O

OG

Numele si Pronumele .2 1 *

SITUAŢIA

Observaţii

•§ 00

z

. - .

186 Dumitriu C. Teodor 187 Dumitrescu I. Mihaiu 188 Giurgea St. G-ghe 189 Gheorghiu C. Radu 190 Grăjdănescu Ştefan 191 Iacob Gh. G-ghe 192 Ichim 1. G-ghe 193 lonescu B. C-tin 194 lonescu A. G-ghe 195 Iordan I. Nicoîae 196 Iureş Gh. D-tru 197 Luchian V. D-tru 198 Lupaşcu D. G-ghe 199 Mano’lescu D. Aurel 200 Mărăscu D. Toma 201 Mihăilă S. Vasile 202 Mironescu D. Petrache 203 Nicolescu M. Ioan 204 Nistor V. G-ghe 205 Oltenescu Frederic 206 Păstrămescu N. M. 207 Perianu I. Miltiade 208 Popa Vasile 209 Popescu N. C-tin 210 Sandu Iorgu 211 Sâmbotin T. Mihai 212 Şerbănescu Gh. D-tru 213 Tomescu I. Ştefan 214 Apostu I. Paraschiv

6.88 Prom. pr.-verbal

Transferat

6.91 Promovat cor. mat., geogr. cor. mat., româna 7.43 Promovat 7.29 )) 6.68 Prom. pr.-verbal

Elimin, defin. 6.55 Prom. pr.-verbal 7.98 Promovat 7.38

6.55 Retras 6.93 Promovat 7.44

8.48 6.87

Jf

Prom. pr.-verbal 7.91 Promovat 6.68 » 7.22 Prom. pr.-verbal 7.23 Promovat

cor. matematică cor. mat., rom. cor. matematică 8.45 Promovat 6.90 Prom. pr.-verbal 7.27

))

cor. matematică

Clasa Vl-a

Andronescu St. G-he Antohe D. Drăgan Aslan P. Nicolae Burghelea N. Alex. Ciociu I. Pavel 220 Ciolac Z. Hristofor 221 Damian D. C-tin 222 Diaconu Gh. Ioan 215 216 217 218 219

7.51 Promovat 7.59 7.75 7.22 7.37 n 7.0C Prom. pr.-verbal 7.20

Detaş. în Ard.


55

K

i

bo

3 Numele si Pronumele .s =

Situaţia

Observaţii

O

123 Filip P. Nicolae 224 Giurgea Gh. D-tru 225 Giurgea St. D-tru 226 Gheorghiu I. Dumitru 227 Grigoriu M. Grigore 228 Ionescu N. Dumitru 229 Iordache C. Dumitru 230 Ivan I. Gheorghe 231 Jercan S. Ştefan 232 Mihaiu R. Dumitru 233 Moise C. Chiriţă 234 Munteanu V. C-tin 235 Pârlog V. llie 236 Petculescu T. Drag. 237 Poede A. Dumitru 238 Popa Gh. Dumitru 239 Popescu O. Octavian 240 Soare S. Ioan 241 Stoica D. Dumitru 242 Serbau T. Vasile 243 teirău N. Gheorghe 244 Teodoraşcu C- Grig. 245| Trandafir I. C-tin

8.25 Promovat 7.45 n

Detaş. în Ard.1 Detaş. în Ard.

7.91 Promovat 8.36

n

Detaş. în Ard.l

7.58 Promovat 8.67 7.47 7.87

7.75 7.41 7.29 8.03 7.70 7.02

yy

yy yy yy yy yy

yy yy

8.14

yy

| 8.44

yy

Neprez.tot anu

7.06 Promovat 7.23 yy 8.08 yy

%


56

TABLOU Oesitmţi* elevilor şcoalei Normale de învăţători „Pr- Carol“ din F >csani pe i ?ul şeoiir 1923 — 1924 ca ca cn

SITUAŢIA

9

;

.

:

i

ca 00

ca oo

o

o

o

înscrişi

51

Promovaţi

29 10

46 34 9 1 1

37 27 6

.

.

.

8

i

i

ea

Corigenţi Repetenţi Amânaţi Eliminaţi Concediu med. Transferaţi Retraşi Morţi’

ca

ca

ca

Total

!

ca

-a

I

I

^ ca X/l &

ca

ca

> «a

> «a

ca

ca

o

30 26

241 166 43 12

oo

00

O

tj I o I f-

37

40

25 9

25 9

2

8 3

4

3

2

1 1

51

4

1 4 4

30

241

1

3

46

37

37

40

Observaţii


57

Situaţia elevilor pe anii şcolari 1924 — 1925KZ

c o

s C

Numele şi Pronumele .* = 'o 00

Situaţia

Observaţii

£

Z

Clasa l-a

1 Alex- D. Mihalache 2 Balan I. Tănase 3 Balotă G. Costică 4 Begu T. Spiru 4 Brăileanu V. Toader 5 Budişteanu N. Ioan 7 Butiea A. Alex. ■ 8 Busuioc V. Mîhail 9 Caragaţă V. Costache 10 Celmic C. Dinu 11 Cerniacov A. Mihail 12 Chiriac Ioan 13 Chiriţă M. Vasile 14 Ciobotaru I. T-rache 15 Ciornei St. Mihalache 16 Costin M. Alex. 17 Cristea 1. G.-he 18 Cristea Nicolae 19 David N. Dinu 20 Diaconu G. C-tin 21 Dima T. Damian 22 Dimofte S. Costache 23 Filote I. Dumitru 24 Gavgaş I. Alexei 25 Georgescu T. Nicolae 26 Gheorghe M. G-he 27 Gherghinoiu I. D-tru 28 Ghiuş C. Ioan 29 Grama D. Ioan 30 Hătneanu G. Traian 31 llie M. Matei 32 Lungu G. ban 33 Marin S. Dumitru 34 Mihalache C. G-he 35 Pădurariu I. Tănase 36 Pavăl G. Nicolae 37 Popa M. Nicolae 38 Popescu C. G-he 39 Popescu G. llie

6.71 Promovat 6.73 Repetent cor. Rom., Mat. Repetent 6.90 Promovat cor. Mat., Geogr. 7.31 Prom. pr.-verbal 7.46 Promovat yy

7.76 yy 6.55 Prom- pr.-verbal 7.46 Promovat

7.16 Prom. pr.-verbal 6.75 n 7.63 Promovat 8.06 yy

I

cor. Mat., Istorie 7.16 Promovat 7.61 7.73 7.56 6.93

6.91 7.68

6.51

yy

cor. Mat., Istorie Promovat Prom. pr.-verbal cor. Rom., Mat. Repetent Prom. pr.-verbal Promovat Prom. pr.-verbal

I

1

7.35

Retras 7.30 Promovat 7.48

7.11 7.48 6.80

Prom”. pr.-verbal

Promovat Repetent 6.61 Prom. pr.-verbal

6.95

Retras


58

CC CJ O

O

40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53

Numele si Pronume/e ’

^CA)

L ituaţia

Observaţii

cor. Matern7.11 Prom. pr.-verbai

Porumboiu N. P-che Rădulescu S. Mantii Rebega D. Ioan Roşea V. Dumitru Stănescu N. Iulian Soare N. Gheorghe Tataru I. Ioan Tatomir T. Ioan Temătoru I. M-che Teodoru I. Ioan Trandaf. V. Cristea Ursu S. Costică Vasile N- Dumitru Verdeaţă C. Alex.

6.75 6.80 7.40

w

Repetent Repetnet

Retras

Repetent n

6.95 Prom. pr.-verbal Repetent 6.96 Promovat

Retras

Clasa 11-a 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65

Andraş I. Ioan Angheî N. Nică Artimon V. Gheorghe Bărbunfoi 1. Stoica Beldeanu P. Nicolae Bornac Şerb. Vasile Brehoiu I. Gheorghe Bunea AI. Vasile Caşu P. Aurel Cantaragiu Gh. Alexei Chirilă Gh. Panaite Contescu A. G-he

66 67 68 69 70 71 72 73 74 75

Cotigă G. Matei Crăciun E. Ioan David A. Enache Dănăilă I. Nae Gavrilă G. Ioan Chibirdic G. Ştefan Hărăbor C. Manole llie N. C-tin Ionescu D. G-he Iordache G. C-tin

cor. Mat., Rom. 7.33 Promovat 7.05 7.27

Retras

7.50 Promovat 6.81 7:17 6.90

Retras

6.60 Prom. pr.-verbal cor. Rom., Istorie 7.26 Promovat

7.46 7.60 7.26 7.26 8.75 6.86 8.11

n

W

Repetent 7.23 Promovat


59

c—

>;c

i

O

b/j cri

3 ; Numele şi Pronumele

SITUAŢIA

• r—

•O CO

Li

Observaţii >

S

I

76 Istrate I. C-tin 77 Lazar A. Costin 78 Macarie C. Nicolae 79 Matei N. Ioan 80 Mihu Stan Dumitru 81 Mihu i. Călin 82 Miron C. Alex. 83 Munteanu Gh. G-he 84 Năstase Gr. G-he 85 Osmuliechevici L. Vict 86 Popescu St. Mihail 87 Radu I. Ştefan 88| Suditu I. Gheorghe 89 Toma I. Vasile 9(1 Toma R. Gheorghe 91 Ţâru S. Gheorghe 92 Vasiliu G. Vasile

7.76 Promovat Retras cor, Mat., Geogr. 7.18 Promovat cor. Rom., Geogr. 7.73 Promovat Retras 6.95 Promovat 7.26

Transferat 7.35 Promovat 7.88 7.51 7.53 7.50

1

Con.med.neli* 7.21 Promovat

Clasa 111-a 93 Alexandrescu M. C-tin 94 Băluţă C. Cheorghe 95 Buruiană N. Neculae 96 Buşilă C. Toader 97 Cneagniţki V. Ioan 98 Crângu St. Iordan 99 Ciistea 1. Alex. 100 Cristea D. Hie 101 Dabija G. Alex. 102 Diniţă St. Ioan 103 Drăgan S. Simion 104 Dumitriu D. Ionel 105 Enciu C. Nicolae 106 Fot ea 1. C-tin 107 Fudulache I. Niculaie 108 Fudulică P. D-tru 109 Ghinea A. D-tru 110 Grosu I. Ştefan 111 HălăciugăT. Vasile

112 llie I. Nicolae

Retras 7.18 Promovat 6.98 8.06 8.40

Retras 7.01 Promovat cor. Mat., Rom. 7.25 Promovat 8.71

;

Conc. medic.

7.40 Promovat 7.14

7.67 n Prom. pr -verbal • 7.42 6.67 »

Promovat 6.98 Prom. pr-verbal 6.98 Promovat

7.18

6.92

i


60

1= O)

5 u

z

>03 ^

Humele si Pronumele .2

W

"2 co

I

SITUAŢIA

Observaţii

Retras 1K- lordache C. Ioan 7.32 Promovat IU Isac.N. Eftimie 116 Jinga M. Ioan Con.med.neli. 7.04 Promovat 116 Ylacoveiu R. Vasile Con.med.neli. 117 Mălureanu I. Ioan 7.07 Promovat 118 Melinte Gh. Valeriu 7.00 1H Mistode I. G-he 6.93 12C Moruzan Sp. C-tin n 7.12 Prom. pr.-verbal 121 Negoiţă C. Cezar 122 Negoiţă S. Milialache i 7.00 Retras 123 Oltearîu D. D-tru 7.40 Promovat 124 Poiană S. Panaite 6.87 125 Popescu D. C-tin Retras ! 121 Puşcaşii N. C-tin 127 Robu ’St. Ioan 7.65 Promovat 7.12 128 Slavu I. Ioan n 129 Spiridonescu G. Alex, 7.16 Prom. pr.-verbal 130 Stanciu G. Vasile 8.09 Promovat Retras 131 Stănescu V. Nicolae 132 Statache N. Vasile 7.36 Promovat cor. Rom., Mat. I 133 Stoiculeţ N. Taclie I 134 Şerbu St. C-tin 8.20 Promovat 135 Todoraşcu C. Ioan 6.85 Prom. pr.-verbal Retras 13f Teodorescu C. Ioan 137 Teodorescu A. Miliail 7.12 Promovat 7.96 j 138 Toma V. G-he 139 Tomescu I. Vasile 8.51 140 Ţărulescu D. Ştefan 7.67 Clasa lV-a

cor. Mat., Psihol. 141 Amariuţei V. losif 731 Prom. pr.-verbal 142 Atanasiu Emil cor- Matern, 143 .CepeIeagă P. Teodor cor. Mat., Istorie 144 Chiriţă M. Gheorghe Retras 145 Ciubotaru G. Ioan 7.57 Promovat 146 Ciutca M. Stan 147 Constantinide N. D-tru 8.43 Repetent 148 C-tinescu M. Ştefan


I 61

CC

<u o O

X

Numele şi Pronumele ■gcĂ :S 2

z

c ituaţia

Observaţii

i

149 Cristea N. D-tru con.med.neli. 150 Crişan Gh. Nicolae — cor. Matern. 151 Diaconu Gh. G-he — cor. Mat., Psihol. Eliminat \52 Drâgan V. Cantemir 6.78 Promovat 153 Fotin Gh. C-tin — Repetent 154 Gafton 1. Nicolae — i cor Mat., Religie 155 Goleanu D. Nicolae 6.71 Prom. pr.-verbal 156 Hărâbar H. Nicolae cor. Mat., Rom. 157 lliescu I. Traian 8.39 Promovat 158 Ionescu F. D-tru 7.98 159 Mereoiu C. loan — cor. Istorie, Mat. 160 Mironescu N. Angliei 7.04 Promovat 1611 Cristea Neagu — cor. Matern. 162'Negrei 1. Vasile 6.93 Prom. pr.-verbal 163 Nistor V. C-tin 7.53, Promovat 164 Pătraşcu T. G-he con.med.neli. 165 Poede A. Mihai 166 Popescu N. Valeriu — Repetent 167 Popescu C- Virgil — corig. Matern. 168 Rădulesca C. Grigore I 169 Sâmbotin F. Tache 7.35 Prom. pr-verbal Eliminat 170 Sandu N. loan — 171 Savastru l. Vasile I — Icor. Mat., Psihol. 172 Stanciu St. G-he — Repetent 173 Teodoru I. Aurelian — 174 Trandafir N. G-he — cor. mat.,psihol. 175 Ţiţei A. Victor — cor. Mat., Istorie 176 Vasiliu D. Haraiambie — 177 Zară 1. loan — Repetent Clasa V~a 178 179 180 181 182 183 184 18j ✓

Arsene P. Tudor Bandrabur Simion Bădulescu P. Petre Bâtlan D, Nicolae Berarii Gr. Const. Călin V. G-he Chiriţă S. D-tru Cristea C. Milan

7.07 Promovat 7.05 Prom. pr.-verbal 7.02; „ i 7.14: — } corig. Matern. 7.09 Promovat 7.96 7.32

ii:


S‘2

CJ u-

g

bo

Humele şi Pronumele ^ C/D|

situaţia

Observaţii

cd

-Z

!

I

186 Croitorii N. Vasile 187 Diaconu I. loan 188 Diaconii Ştefan 189 Dogaru bl. Apostol 190 Dumitrescu N. Alex. 191 Goidea M. Arghir 192 lliescu M. D-trn 193 Istrate I. Ioan 194 Lăduncă T. Ioan 195 Manea V. G-he 196 Matei I. Simion 197 Mălăcescu I. G-he 198 Mihai S. Nicolai 199 Mironescu N. Gabriel 200 Mocanu St. C-tin 201 Nicolescu G. D-tru 202 Nicolescu G- Ioan 203 Roman M. Lazăr 204 Rughiniş N. Ioan 205 Rusu G’. Grigore 206 Sândulescu St. Anton 207 Seciu P. C-tin 208 Tăcu Ioan 209 Topalov V. Ioan

7.34! Prom. pr.-verbal con.med-neli. 7.11 Prom. pr.-verbal 7 05 cor. Pedag., Mat8.02 Promovat 7• • 17 * ' n 7.78 7.71 Decedat 7.34! Promovat 7.27 Promovat 7.63 n 8.48 Prom. pr.-verbal 7.00 Promovat Repetent Retras 7.06 Promovat 7.38 Prom. pr.-verbal 7.35 Promovat Retras 7.44 Promovat 7.14 7.40

Clasa Vl-a

210 Apostu S. Paraschiv 211 Apostol 1. Neagu 212 Balaban M. D-tru 213 Bucur V. Ioan 214 Budescu C. Alex. 215 Chiriacescu C. Grigore 216 Chiticaru I. Vasile 217 Cristea 1. Sebastian 218 Diaconu I. lorgu 219 Drăgan G. Ştefan 220 Drâmbă N. G-he

fl

c. Ist. Ped., Mat. c.L.-rom., Ist. Ped. 6.89 Prom. pr.-verbal 8.10 Promovat 7.50 Prom. pr.-verbal

c. Ist. Ped., Pr. Ped.

7.92 Prom. pr.-verbal 7.10 Promovat 6.70 Prom. pr.-verbal

c. Mat., Ist-Ped. Repetent


63 'CC r—

<u O

Numele şi Pronumele

O

Of.

SITUAŢIA

Observaţiuni

GJ C/O

Z

221 Dumitriu C. Teodor 222 Gheorghiu C. Radu 223 Giurgea St. G-he 224 Goleanu D. Alex. 225 Grjdănescu Ştefan 226 Iacob Gh. G-lie 227 Ichim 1. G-he 228 Ionescu B. C-tin 229 Jordan I. Nicolae 230 ureş M. D-tru 231 Luchiau V. D-tru 232 Lupaşcu D. G-he 233 Mârăscu D. Toma 234 Mihăilă 1. Vasile 235 Mironescu N. Petre 236 Nicolescu M. loan 237 Nistor V. G-he 238 Oltenescu I. Frederic 239 Păstrămescu N. Mihai 240 Perianu 1. Miltiade 241 Popa M. Vasile 242 Popescu N. C-tin 243 Sandu N. Iorgu 244 Sâmbotin T. Mihaiu 245 Serban T. Vasile 246 Serbănescu G. D-tru 247 fomescu 1. Ştefan

6.89 Prom. pr.-verbal 6.89 r>

7.75 Promovat 7.94 Prom. pr.-verbal 6.76 Promovat 7.38 n 6.83 Prom. pr.-verbal

8.45 Promovat 7.64 6.89 n 7.00 Prom. pr.-verbal

8.00 8.45 '6'80 7.70 —

Promovat Prom. pr.-verbal Promovat c. L.-rom., Mat.

— c, L.-rom„ Ist. Ped.

7.02 Promovat 6.95 Prom. pr.-verbal c. Mat., Ist. Ped. 7.39 -Prom. pr.-verbal 8.05 Promovat 7.19 Prom. pr.-verbal 7.25 Promovat 7.73

amân.p.com.bim.lV

Retras


64

TABLOU i,

De situaţia elevilor şcoalei Normale de învăţători „Pr. Carol" din Focşani pe anul şcolar 1924 —1925

r

03

o3

03

i

i

i

03

03

03

o

03

03

o

o

înscrişi

53

Promovaţi

34

38 28

SITUAŢIA

co 03

Corigenţi Repetenţi Amânaţi Eliminaţi Concediu med. Transferaţi Retraşi Morţi Total

.

.

.

6

9

co

4 1

o3

03

i

>

>

03

03

03 i

>

Observaţii

o3

03

CO 03

o

o

O

48

37

39

36 2

11 15

32 25 2

29

247 163

7

36

6

1

1 1

18

co

co

co o3

2 2 2

1

03

O

3 2 3

4

5

8

1

3

1

22

53

38

48

37

32

39

247

/

/


85 ŞCOALA DE APLICAŢIE Situaţia Elevilor pe anii şcolari 1924— 1925 I >CG

«—»

I

u-

5

Numale şi Pronumeie

^5

SITUAŢIA

Observaţii

OJ

O

i

CLASA l-a 1 Alexandru Ioan 3 Antonescu N. Nicolaie 1 Constantinescu Ionel 4 Cosmiţă Ovidiu 5 Fitileanu Haig 6 Georgescu St. Coca i 7 Petrescu P. Petre 8 Popârtac C. Gli. 9 Poiană G-lie 10 Rădulescu St. Răducan 11 Râie Gheorghe 12 Spirea Alexandru 13 Şerbănescu Al. Mircea 14 Tudor Ştefan 15 Voicu Gh. lacob 16 Popovici N. C-tin

— 7.71 Promovat 6.98

Permutat Retras

Repetent 6.31 Promovat 6.05 7.95 Retras — Repetent 7.46, Promovat 7.76' 9.23| I 8.51 ” — Repetent i

CLASA Il-a 17 Aităr I. Iosif 13 Atanasiu C. Pascal 19 Bonescu T. Aurel 20 Butan 1. Nicolaie 21 Comănescu N. Vasile 22 Ciocârlan Gh. G-lie 23 Dumirescu C. Aurel 24 Drezinoiu D. Ioan 25 Florescu Cristea 26 Georgescu Alex. 27 Iordacha Gh. Traian 28 Iosif I. Emil 29 Ivănescu Florea 30 Marinescu Ispas 31 Petrache I. Nicolae

6.26 Promovat Repetent 7.74 Promovat 6.02 Promovai Repetent 7.92 Promovat Repetent 99

6.75 Promovat 9.27 7.54 8.21 6.50 7.00

Retras


66

f

>03

i—’

O

5

bo

Numele şi Pronumele

O

03

Tj

— o

co

Situaţia

Observaţii

Z

32 33 34 35 36 37 38 39 40

Popovici Zaharia Purcel D. Nicolaie Rauţă N. Carol Rauţă N. Nicolae Rizescu Speranţă G-he Şelaru A. Emanoil Teodorescu Slavins Tonciu M. Nicolaie Vicspan N. Dumitru

Repetent 7.51 Promovat 7.92 8.89 6.31 6.31 n Repetent 8.10 Promovat

CLASA 111-a 41 Aităr I. Pascu 42 Alexiu M. Traian 43 Avei Dumitru 44 Dinescu Ioan 45 Darandoc Gh. Petre 46 Dobriu N. Ioan 47 Dulgherii I. Gheorghe 48 Duduman Gh. Vasile 49 Georgescu Gh. Alex. 50 Ionescu T. Grigore 51 Leţcae Mărgărit 52 Mironescu Gheorghe 53 Oltenescu I. C-tin 54 Petrescu Gh. Nicolae 55 Predescu Dumitru 56 Popa M. Ştefan 57 Poede A. C-tin 53 Strătulă I. Alex. 59 Stanciu I. G-he 60 Şerbănescu Al. Nicolae 61 Şerban I. N. Busuioc 62 Ştefănescu I. D-tru 63 âtan Gheorghe 64 Teodorescu Paul 65 Vasiloiu Alex. G-he

Repetent 7.55 Promovat 6.85 Repetent n

6.80 Promovat Repetent 7.10 Promovat 6.90 Promovat 7.11 5.95 8.28 7.10 n Repetent 7.10 Promovat 6.85 G.60 8 60 6.35 6.65 6.20 n Repetent

Absent

Absent 6.85 Promovat


67

•CZ

r—•

<D O

o Z

of3

Numele si Pronumele .sal

S £5

*

"O

66 Vasilache losif Filip.

67 Voinea N. Alexandru 68 Zinel Gh. Haralambie

SITUAŢIA

Observaţiuni

6.65 Promovat 8.01 — Repetent

CLASA IV-a 6.16 Promovat

I I

I ■ |

69 Anghelescu C-tin 70 Atanasiu G-lie 71 Babuşchi Ioje 72 Bădască Tânase 73 Bratosin Tache 74 Butanu Gheorghe 75 Carp. Nicolae 76 Comănescu Nicolae 77 Constantinescu Nicolae 78 Dragu Ştefan 79 Dumitrescu Ioan 80 Georgescu Aurel 81 Georgescu G-lie 82 Grigore D-tru Florea 83 Hăitan Vasile 84 Popescu Florea 85 Rădulescu Ştefan 86 Roşea Zaharia 87 Sciitaru G-lie 88 Stoenescu Nicolae 89 Şargu Gheorghe 90 Teodorii! Vasile 91 Toma Ştefan 92 Trandaf. Vasile 93 Variau Constantin 94| Alexe Gh. C-tin

6.73 7.00

n

Repetent 6.78 Promovat 6.41 6.66 7.25 8.06 6.70

7.15 6.80

7.93 6.30

8.11 7.51 6.50

6.21 6.55 8.28 7.65

6.95 6.35

7.40 6.35! ‘

n

Repetent

=

\U


68

TABLOU •• De situaţia elevilor şcoalei de aplicaţie pe anu şcolari 1924 — 1925

I

03 I

CTJ

SITUAŢIA

înscrişi Promovaţi Repetenţi Retraşi Permutaţi Morţi Amânaţi

Total .

rd

cri

ui

rd

w ra

O

O

O

H

24 16

28

26

94

19

24

68 23 2

oo

cd

ui CQ

O

16 9 6

cd

>

8

7 2.

2

16

24

28

O

1

1

.

<d

26

94

OBSERVAŢII


69

LISTA de elevii aflaţi la atelierul de Croitorie al Orfelinatului 1

Anghelescu Constantin Crăcană llie Florea Dumitru Lavri Constantin Pană Vasile Porumboiu Manole Rusu loan Stoenescu Neculai Târâş Mihai Ţovarnac Neculai Ursu Costică

2 3 4

5

6 7 8 9

10 11

LISTĂ de elevii aflaţi la atelierul de Cismărie al Orfelinatului

fr-

*

1 2 3

4 5 6 7 8 9

10

:

Antonache Mihai Antache Ştefan Atanasiu ’Gheorghe Carp Neculai Crăciun Petrache Davidescu Marin Enom Vasale Popovici B. Gheorghe Păsărică Victor Roşea Zaharia I

LI o i

.

de elevii aflaţi la atelieru

1 2 3

Popovici B. Neculai Popovici N. Costică Scutaru Gheorghe

Tei * * 2o


70 '

TABLOU De elevii normalişti proveniţi din orfelinat repartizaţi pe clase

• c

O CJ

^ 3

o

1 2 3 4

5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18

19

I

Numele şi Pronumele elevului

ca ■x.

ca

OBSERVAŢIUNI

O

Consiantinescu Nicolai Popescu Florea Trandaf. Vasile Alexandru Mihai Chiriac loan Cristea Neculai Gheorghe M. Gheorghe Popa Neculai Rădulescu Mantu Trandaf V. Cristea Caşu V. Aurel Din’iţă loan Băluţă Gh. Stanciu Vasile Mălureanu Ion Olteanu D-tru Statache Vasile Ursu Costică Antonache Ştefan

I-a r>

H-a v y)

llf-a IV-a n

IH-a Retras W

l-a I-a

Repetent trecut la atelier. Retras n )) n


i

;

71

\

i

ŞCOALA NORMALA „PR. CAROL”

i

i

FOCŞANI

TABLOU De elevii care au absolvit şcoala în sesiunea Iunie 1924 c—•■

O

—■

Numele şi Pronumele elevului

L—

P

O

O

z

-C es O ^

w

71 d

OBSERV AŢ1UN1

52 °

s "5c

Stoica Dumitru 2 _ ercan Ştefan Vloise Chirilă 3 4 Soare loan 5 Trandafir Const. 6 lonescu Dumitru 7 Popa Dumitru 8 Aslan Nicolae 9 Munteanu Costache 10 Poede Dumitru Burghclea Alexandru 12 Giurgea G. Dumitru 13 Grigoriu Grigore 14 Ivan Gheorghe 15 Mihai Dumitru 1

i t i l

9.30

9.10 9.10 8.90 8.75 8.50 8.50 8.10 8.10 8 10 8.00 7.90 7-70 7.70 7.20

De elevii care au absolvit şcoala în sesiunea Septembrie 1924. 1 2 3

t

4 5 6 7

8 9 10 11

Andronescu Gh. Antohe Drăgan Petculescu Dragomir Teirău Gheorghe Giurgea Şt. Dumitru Pârlog V. Ilie Popescu Octavian Teodoraşcu Grigore Ciociu Pavel Ciolac Hristofor Damian Const.

8.25 8 25 7.87 7.87 7.62

7.50 7.50 7.50 7.25 7.25 7.25


72

ŞCOALA NORMALA „PR. CAROL“ — FOCŞANI —

TABLOU De elevii care au absolvit şcoala în sesiunea Iunie 1925. O 13 O O

Numele şi Pronumele elevului

css r: iS rt

OBSERVAŢ1UN1

Z

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Tomescu I. Ştefan Mironescu N. Petre Luchian V. Dumitru Bucur V. loan Chiticaru Vasile Iureş M. Dumitru Giurgea Şt. Gheorghe Popa M. Vasile Şerban T. Vasile Mihăilă S. Vasile Sâmbotin T. Mihai Dimitriu C. Teodor Perian I. Miltiade Dumitraşcu R. Gh. Ichim I. Gheorghe Diaconu I. Iorgu Nicolescu M. loan Sandu N. Iorgu Lupaşcu D. Gheorghe Ionescu B. Const.

9.50 9.30 9.00 8.30 8.30 8.30 7.90 7.90 7.80 7.70 7.70 7.50 7.50 7.40 7.40 7.30 7.30 7.30 7.10 7.00

De elevii care au absolvit şcoala în sesiunea Octom. 1925. 1 2 3 4 5 6 7 8 9

10 11 12

13

Iacob G. Gheorghe Ni stor V. Gheorghe Pâstrămescu ih. Cristea I. Stbastian Gheorghiu C. Radu Şerbânescu G. Dumitru Mărâseu Toma

Budescu C. ALx. Oltenescu FredTich$ Grăjdănescu Ştefan Chiriacescii C’. Grig. Balaban M. Dumitru Apostol S. Paraschiv

8.60 8.60 8.00 7.C0 7.80 7.55 7.50 7.31 7.3 7.3o 7.30 7.25 7.20


73

ŞCOALA NORMALA „PR. CaH0L“ FOCŞANI

TABLOU De rezultatul examenului de înaintare depus în sesiunea Februarie—Aprilie 1925 de către învăţătorii şi învăţătoa­ rele din Regiunea IX-a Buzău. E O

o

z:

Numele şi Pronumele învăţătorilor şi învăţătoarelor

Şcoala unde funcţionează

«d

.2 z:

'S £

Comuna

i

Judeţul

•«&

^ o

Înscrişi: 104 candidaţi Reuşiţi următorii:

*

ijc. de f*tc Ţifest! Brăila UPopescu Dumitra Buzău Monteoru 2 Popescu Gheorghe Valea Halei Murgeşti R.-Sărât 3 Voinea Gheorghe Podu muticei NicuIeşti Buzău 4 Stoinescu Dumitru TA ta râs tl Ba II tu Buzău 5 lonescu Alexandru R.-Sărat Nicoleşti 6 Pricope P. C-tin R.-Sărat Gherghiasa 7 Ciufu B. Constantin Putna Crucea de jos 8 Popa Iordache Slobozia Cireş Brăila 9 Ciulinaru Mandache Vidra Putna 10 Corneliu Polixenia Tg. Nămoloasa Putna 11 Vlădescu Sorica Urecheşti P.-Sărat 12 Apostol Dumitru Valea Cânepei Brăila 13 Căpriţă G. Constanţa I Dâlhăuţi R.-Sărat 14 Nicolau Ana >c. Ni. 'dde fete Buziij Buzău 15 Chirculescu Margareta jl6| Balinca Georgescu Eugenia| Şc.xr.au-.- feucuzdu Buzău R.-Sârai Urecheşii 1/ Palănceanu loan Şc. Nr. - Pogoanolo Buzău 18 Braşoveanu Elena Brăila Brăiliţa Pisc 19 Tiripa Elena R.-Sărat Dragosloveni 20 Spânu C. Ioan Buzău S^ruleşti 21 Bucurescu loan R.-Sărat Obilesti 122 Cursant G. Constantin Buzău Boldeşti 23 Popescu Leon R.-Sărat Băile 24 Dobrin Ioan Goldeauu Curlig-Caiau Buzău 25 Dincă loan Drogu R.-Sărat 26 Stoica M. Putoceui Maraciueui Buzău 27 Teodorii Nicolae Puîeşti Putna 28 Tiţa Teodora

9.46 8.66 8.43 8.40 8.37 8.37 8.34 8.33 8.31 8.31 8.31 8 25 8.2o 8.25 8.18 8.12 8.12 8.0b 8.0b 8.03 8.00 8 00 8.00 7.96 7.90 7.90 7.88 7.88

i


74 C CJ

O O

Z

Numele şi Pronumele învăţătorilor şi învăţătoarelor

Şcoala unde funcţionează "O

(L>

Comuna

29 Obreja Alexandru

Ilăngulosti Maluri

30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 4b 47 48 49 50

Pufeşti Tataru

Pătrăşcanu Nicolae Stroescu loan Coman Maria Başturescu Const. Bănică S. Ioan Răduna Ioan Lache Teodor Horhocea Sandu Lăduncă Avreche Aldea Vasile Biţan Constantin Dobrescu Traian Ianculescu Aurel Meiu Roş Ştefan Pietraru Dumitru Neagu Ecaterina Bogaiu Ioan Braşoveanu Romulus Focşa Jeana Ionescu Anghel Petrovici Ioana

Şc. Nr. 3 de băieţi Brăila Alpu Balta Plopului Sc. băieţi• brăilita • » Seorfcaru Nou Pitulaţi Sc. de băieţi Gropeni

Cochirleanca Tifeşti Simiîeasca Brădeanu Smârdan

Tisău Gura Săratei * valea botei «

Vişani Calvini olari Panciu Sc. de băieţi Gropeni Sc. Nr. 1 Pogoanele Sc. Nr. 1 de băieţi• Buzău

Pueştii de sus Cârfigele

Iudeţul R.-Sărat Putna Brăila Brăila Buzău Brăila Brăila Brăila Buzău Putna Buzău Buzău Buzău Buzău R.-Sărat Buzău Putna

Brăila Buzău Buzău R.-Sărat R.-Sărat

s JDo 7.87

7.87 7.87 7.81 7.78 7.78 7.78 7.71 7.68 7.68 7.62 7.62 7.62 7.62 7.62 7.62 7.54 7.50 7.50 7.50 7.50 7.50


i

!

I

i

I î

i

: I

r

I ! 3

i

I

:X

1

i


76

Şcoala Normali de învăţători „Pr. Carol“ din Focşani Cont de gestiune pentru operaţiunile Comitetul Şcolar Venituri ~Z z> — u o =

NATURA VENITURILOR

<

Suma prevăzută in buget Lei

1 2 3 4

5 6 7 8 9

10

Capital consemnat sub diferite recipise Solve dela elevi a J60 lei lunar 4 Taxe de instalare a 100 lei de elev Cotizaţii pe 7 luni dela elevi 4 4* Donaţiuni dela autorităţi şi particulari Diferite venituri, serbări, etc 4 4 , Taxe de excursii a 50 lei de elev 4 Rămăşiţi de încasat solve pe 920(921 Venitul grădinii şcolare 4444 Produsul lucrului manual « * « ♦ Total Lei

RECAPITULAŢIE Venituri: ooî°6—50 lei Cheitueii: o3°2l—2! iei Excedent: 2z/o—^9 lei

Preşedinte, N. Rainu

13.

Sume încasate Lui

13.

25667 45 27042 50 72000 — 32965

5200 — 5740 -rJ0000 — 5000 — SzOj —

3400 — 8000 — 2000 —

4200

2835 5973 2 28 23Jo

100 9983

i^JZO/<±5 <Sol9b3o


77

în Interval dela 1 August 1921—31 Martie 1922. Cheltueli

Prevederi

-c

fi •_ -H

natura cheltuelilor

bugetare

Plăti efectuate

r:

Lei

<

B.

Lei

, B.

I Hrana a 52 elevi solvenţi pe 7 luni so­ 2 3 4 5 6 7 8 Q

10 II 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21

42258 11 65520 cotiţi a 6 lei pe si........................ întreţinerea localului» procurare de mo­ 1000 I01I4 50 bilier şi reparaţii............................ . Iluminatul» încălzitul localului, spălatul 2000 1721 şi baia elevilor ,».*...« .1400 1400 Diurna contabilului a 200 lei lunar ♦ 5000 1463 Cheltueli pentru lucru manual . . ♦ 700 700 de cancelarie tt 5000 5000 ,, pentru cultura terenului ♦ . 9000 9000 Procurarea unei trăsuri cu 2 cai . . 5000 5000 întreţinea cailor, hamuri, etc. . . . 300 200 Registre, imprimate ...... 700 700 Diurna economului şcoalei ♦ . . . Instrumente muzicale............................ 1000 — 1000 Cheltueli cu excursia elevilor .... 1500 3000 Ajutorarea elevilor săraci cu cărţi, etc. 2000 2000 Cărţi pentru biblioteca şcoalei « . ♦ Cheltueli cu mobilarea Casei D-nei 300 Ghmdar Taxe de înreg. 5°/0 contractul D-nului 60 Câmpeanu............................................. Taxe de valoare contractul D-lui Câm­ 80 peanu 600Costul a 2 porci de rasă....................... Cheltueli făcute de Gh. Popescu şi ne­ 476 6o achitate Plata medicamentelor elevilor şi mărtu­ 343 — risire ♦ ♦ ♦ ........................................

Total lei .

( ( Membri ( ( (

63921 2l

S lv. Măndăchescu Dart. Rădulescu A. Vargolici Lt. N. Nicolescu St. Dragan Secretar-Contabil, C. lliescii


78

Şcoala Normală de învăţători „Pr. Carol", Focşani Cont de gestiune pentru operaţiunile Comitetului Şcolar Venituri P tL —* f

Prevederi bugetare

NATURA VENITURILOR

Lei

U

cz

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Sold din exerciţiul 19211922 « . Solve dela elevi a 1650 lei anual . Taxe de instalare a 100 lei . . Cotizaţii din partea elevilor a 60 Iei anual Taxe de excursii « . . Veniturile grădinii şcolare ♦ Produsele lucrului manual Donaţiuni • *•«»« Din produsul serbărilor Venituri extraordinare * ♦

Total Lei

Sume încasate

|B} Lei

2275 30 2275 30 63675 125700 5400 5400 14300 10897 14305 13335 11375 30000 5000 170 10000 4670 5000 — 5000 7796 2o 216930 30113593 50

RECAPITULAŢIE Venituri : Cheltueli :

118593—50 Ici 118393—40 lei

Exeedente:

2oo—lo lei

Preşedinte, N. RAINU

Casier» N» CADELCU

Secretar, Silv» Măndâchescu

Contabil, Teodor Ionescu

B.


79

pe exerciţiul dela 1 Aprilie 1922—31 Martie 1923. Cheltueli O

cr.

NATURA CHELTUELILOR L.

Prevederi bugetare Lei

Plăţi efectuate

B.| Lei

[B.

1

Hrana elevilor solvenţi dela 1 Aprilie 1922—31 Martie 1923 ....................... 2 întreţinerea localului* reparaţii şi mob. 3 Chelt. pentru ilum.* încâlz. şi bae elevilor 4 Diurna contabilului a 3oo lei lunar ♦ 5 Cheltueli pentru lucrul manual . . . 6 ,* pentru cancelaria Comitetului . 7 ** cultura grădinii ♦ * . tf 8 ** proc. unei trăsuri şi ham* tt 9 ** întreţin, cailor şi vechicul. tt Io escursia elevilor » . ♦ tt tt 11 ** biblioteca şcoalei . . ♦ tt 12 medicamente ♦ ♦ . . tt tt 13 ** tipărirea anuarului şcolar u 14 Diurna economului a loo lei lunar 15 Cheltueli pentru instrumente muzicale 16 Ajutor pentru elevii săraci ♦ ♦ . 17 Cheltueli pentru registre .... 18 Aparate de gimnastică ..... 19 Premii elevilor meritoşi la studii şi pr agricolă ..... o 2o Diurna bucătarului ♦ . 21 Diurna Secretarului ♦ . t 22 Fond pentru deschidere de credite ex traordinare ........

Total Lei

( ( Membri: ( (

i

A. Vârgolici Locot. 5. Nicolescu N. C. Cadelcu N. Dragan

972oo 12ooo 5ooo 36oo 3ooo !5oo loooo loooo loooo 15ooo 3ooo looo 2ooo 12oo 8ooo 3ooo 5oo 3ooo 8ooo 72o 6oo

5oSo8 — 11638 5o 4o83 5o 36oo — 96 I339 5o 3499 — loooo —

9975 9o 6524 2ooo looo 6oo 1175 2992 6oo 1258 36o 35o

1966o 3o 6494 . 216960 30 116393 4o


CONT DE al comitetului şcoalei Normale Pe exerciţiul de la 1 Aprilie 1923 Provederi

c

NATURA VENITURILOR

<

Budget a re

z

Lei

1 Sold din Exerciţiul 1922 | 923. 2 Acte la portofoliu recip. No- 7653 ; 10823 3 4

5 6

7 8 9 10

IU 12 13

I

şi 11006 | 921 Rest din taxele de solvă pe 1923 124 a 40 elevi „ „ instalare pe 1923 24 n n „ „ excursie pe 1923 24 „ cotizaţii pentru comitet n v » pe 1923 | 24 Venit din cultura terenului agricol. „ „ „ grădinei de zarzavat „ „ produsul lucru'ui manual Donaţiu ni ........................................... Venitul fermei (porci, lapte, etc.) Venituri extraordinare, împrumut de la casa şcoalelor pentru cultura terenului agricol. Total . . ff

B.

200 10

Sume

Hanulşiţi

inensate

de plata

Lei

B.

B.

200 10 944

944

29025

Lei

14000

15025 1000

1000

970

1205

3503 20000 5000 500 5000 3000 1000

2113

1390 20000

:

11024 40 4875 6058 10429

500 125

I

10000 — 10000 — — 80142. lOjl 59904 50 38984

RECAPITULAŢIE Venituri: Cheltueli: Excedente:

59904—50 lei 58314 lei 1590—50 lei

Prezentul cont de gestiune s’a verificat şi aprobat de Comitetul şcolar în şedinţa de la 15 Sept. 1923.

Preşedinte, N. RA1NU

Secretar, Silv. Mândăchescu

Secretar contabil Em. Părvulescu


X

,

GESTIUNE şi Orfelinatului din Focşani şi până la 31 August 1923. a

NATURA CHELTUELILOR

Credite

Plăţi

Rămăşiţi < •

acordate

efectuate

dc plată

C

Lei

I

B

Lei \B.

Lei jB.

1

Hrana a 40 elevi solvenţi în 100 zile socotit a 7 lei pe zi ................... 2 Cheltneli pentru bae, spălat şi iluminat 3 Cheltueli pentru] întreţinerea’ localului. 4 Cheltueli pentru cancelarie, registre, etc 5 M cultura terenului si> a n grădinei 6 Cheltueli pentru premiile elevilor, distinşi la studii şi la pr. agricolă . . . 7 Cheltuelipentru excursia elevilor . . 8 * diurna contabilului f . n 9 „ ajutorul elevilor săraci 10 w „ lucru manual . . . 11 Credite pentru cheltuel extra ordinare şi deschideride credite........................ yj

f

Total .

( ( ( Membri: ( ( (

.

25200 2000

1000 1000

21297 50 890 983 50 1000

25000

18867

2000 10000 1500 1000 500

2000 9793 1500 1000 500

5492

483 58314

I

G. Dimitriu A. Vârgolici Silv. Mândăchescu Locot. G. Nicolescu Const. Tanti N. Drăgan

Si

'


82

corn De Al Comitetului şcoalei Normale şi Orfelinatului din Focşani

a

Prevederi bugetare

Sume încasate

£

Lei | B

Lei

1 Sold din exerciţiul 1923 ........................ 2 Acte Ia portofoliu recip. Dep. 7653; 10280; 10823; 11006; 13748; ...... 3 Rest din taxa de solve ale elevilor . . 4 „ „ instalare şi cotiz. comitet. 5 „ „ „ excursie........................ 6 Taxe de cotizaţii ale memb. a 100 lei anual. 7 „ solvă a 52 elevi a câte 2500 lei anual. 8 „ instal. a 50 elevi noi însc. a câte 100 I. 9 „ cotizaţii a 230 elevi a câte 100 lei. 10 „ excursie a 230 ,, 100 Iei. 11 „ cauţie a 230 „ 50 lei. 12 Taxe de băi şi medicamente a 230 elevi a câte 60 lei ....... . . 13 Venituri din cultura terenului agricol . . 14 „ grădinei de zarzavat . 15 „ dela ferma şcoalei (carne, lapte, etc. 16 Subvenţii dela autorităţi ...... 17 Donaţiuni ................................................ 18 Venit din produsul lucrului manual . . . 19 „ „ serbărilor . . . . 20 „ „ atei. de croitorie şi cism. 21 „ din taxele de construcţie a 2’30 elevi a 100 Iei . . . . ’................... 22 extraordinare................................. Total .

1590 50

1590 50

u O

NATURA VENITURILOR

O

15944 8174 2360

Rămăşiţi de încasat B Lei | B

1000 130000 5000 23000 23000 11500

15944 225 7949 343 50 2016 50 150 1000 103980 26020 5200 20400 2600 19140 3860 7036 25 4463 75

13800 100000 40000 30000 15000 5000 2000 5000 15000

2300 11500 78769 50 21230 50 2328/ 16713 17915 12085 15000 4800 200 300 1700 5000 10930 4070

23000 5000

21000 1337

2000 3663

4/5368 50 331729 75 143638 /5

RECAPITULAŢIE Venituri: Lei 331.729—75 Cheltueli: „ 342502—90 Sold debitor: „ 10.773—15 Prezentul cont de gestiune s'a verificat şi aprobat de de comitetul şco­ lar în şedinţa dela............ Preşedinte, N. Rai nu Secretar, S, Mândăcbescu G. Dumitriu A. Vârgolici Contabil, Em. Părvănescu MEMBRI: N. Dragan Lt. Nicolescu , Const. Tanu

1 i


oesTiuNe

83

pe exerciţiul dela 1 Septembrie t923 pâ.u U 31 August 1924 C

O

3

O

NATURA CHELTUELILOR

O

z 1 Hrana a 52 elevi solvenţi dela 20 Sept. 923-31 D-brie 923 a câte 7 lei pe zi si dela 1 lanurie 924-1 Iulie 924 acâtel’O lei pe zi . . ................................... 2 lntreţ., localului, reparaţii, mobilier, etc. 3 Băi, spălat, iluminat, etc........................ .... 4 Medicamente .......... 5'i Registre şi ricliizite de cancelarie . . . 6 Cheltueli cu excursia elevilor . . . . 7 Cărţi şi reviste pentru biblioteca elevilor. 8 Aparate pentru laboratorul Fizico-Chimic. 9 Material didactic....................................... 10 Animale şi vechicule pentru fermă . . 11 Construcţiuni necesare fermei . . . . 12 întreţinerea vechiculelor şi animalelor 13; Iutrumente agricole . .’........................ 14j Chelt. p-tru cultura terenuluiagricol . . 15 „ „ „ grădineizarzavat . . 16 Unelte şi material necesar atelierelor . . 17i Salar lucrătorilor cismari şi croitori . . 18 Ajut. şi premii elev. distinşi Ia stud. şi săraci 19 Salarul pers. (contabil, casier, secretar) 201 Cheltueli făcute cu colonia şcolară . . . 21 Plata drapelului şcolar................... • • 22 Îmbrăcămintea şi încălţămintea elev. săraci. 23 Chelt. p-tru construcţia localului şcoalei . 24 Credit deschis p. cump. unui permis c.f.r. 25 „ „ restituirea împrumutului, acordat de Casa Şcoal. în exerc. 923 . 26 Credit deschis pentru acoperirea cheltuelilor făcute cu proc. cărţilor p. bibliot. 27 Credit deschis pentru acoperirea cheltuelilor făcute cu cultura teienului agricol .

Total .

Credite acordate

Plăţi efectuate

Lei | B

Lei | B

110000 10000 15000 4000 4000 23000 4000 3000 5000 30000 50000 30000 4000 20000 5000 13000 15000 8000 6000 10000 10000 8000 23000 5000

110463 2432 50 9108 1903 50 3607 80 7378 4000 2000 1922 50 29650 40009 75 10920 853 19870 4/26 10111 14501 5469 75 6000 2417 50 10000 4353 21000 3953

10000

5000

1140 75 10000

1140 75 9582 85 342o02 90

RămăşiJI de plătit Lei | B


;

84

Şcoala Normală de învăţători „Pr, Carol" din Focşani ■

Cont de gestiune pentru operaţiunile Comitetului Şcolar Venituri "3

—o ~ tt o =

NATURA VENITURILOR

Prevederi bugetare

Sume încasate

L ei

L

vXi

<

1 2 3 4 5

6 7 8 9 10 1 2 3 4 5

13.

e i

13.

COPITOLUL 1 10944 — Fond de rezervă provenit din consem. Taxe de instalare a şcolarilor ci. bug. 5000 [— 3900 7000,— 13900 Cotizaţiilor membrilor ........................ Subvenţii dela autorităţi................... 1000:— Subvenţii dela minister pentru repara­ ţii, întreţinere, luminat, încălzit, in­ stalaţii, îmbrăcăminte, cărţi, spese de material, etc. ....... 20000 75796 20 Idem pentru nutriment . . . . . 424804 296058 25 Plata solvelor................................. 47640 75000 Inc. din produsele g-dinei, terenului agri­ col, fermei, consumate'sau vândute şi produselor atei. de lucru mau-, etc- . 105800 88637 85 Ori ce alte taxe ce eventual ar reveni şc. prin d-ziţiuni legale şi Ministeriale . 1000 13900 Fond dela Minist. 1-cţiuni pentru plata person. didactic, ad-tiv şi de serv. . 440737 326151 20 CAPITOLUL \\ 1000 Contrib. b-vole, donaţii sau venit. lor . B-ficii rezultate din serbări, desfacere de cărţi etc............................................ 1000 Venituri din cauţiunile elevilor, bae si soldurile fondurilor 7000 11664 V-turi extraordinare, neprevăzute, ră­ măşiţe de încasat . . 8000 5580 Fond provenit din diferite taxe, excursii 3000 22100 Total Lei . 895427 Preşedinte. N. RAINU

Secretar şl Casier, SILV. MĂNOĂGHESCU Contabil, EM. PĂRVULESCU


85

pe exerciţiul dela 1 Septembrie 1924-31 Decembrie 1924 CHeltueli

= * o

NATURA CHELTUELI LOR

Prevederi bugetare L

<

1 9

i-U

3

4 5 6 7 8 9 10

e i

CAPITOLUL 1 Plata pers. d-ctie, ad-tiv şi de servici 440737 2000 „ „ ad-tiv al comitetului . . 14000 Inbunăt. reparaţii, îutreţ. local, şi mobilier Luminat........................................... 5000 întreţinerea pers. ad-tiv, serviciu, bur­ sierilor şi solvenţilor................... 448304 10000 Chel. de cancelarie, regist. imprim., etc. Material did., instrumente, aparate, co­ 12000 lecţii şi material de laborator . , 3000 Ajutorarea el. săraci, cărţi, hrană şi haine Fond pentru procurare de cărţi, reviste 2000 pentru bibliotecă............................. 3000 Fond p. asistenţa med. a elevilor . . „ ,, cultura grădinei terenului agri­ col întreţinerea atelierilor, animalelor vehiculelor, procurare de seminţe şi material de lucru............................. 68100

Plaţi efectuate L, c i

B

13.

326151 20 2000

45952 70 6069 50 376269 75 4710 50 5500 40848 50 15000 5207 i

24717 10

CAPITOLUL II.

12 Cheltueli ex-dinare şi neprevăzute 13 Credit deschis p. rest. tax. de construc.

cuv. comitet, de cons. al şc. Normale. Total Lei .

15000

8724 —

13900

13900[— 861550:90

RECAPITULAŢIE Venituri : 895427 — 50 lei Cheltueli: 861550 — 90 lei Excedent: 33876—60 lei

Membrii:

Gh. Dimitriu A. Vârgolici N. Dogaru

1


86 |

f

Membrii Comitetului şcolar 1 2 3 4 5 6 *7 8 9 10

D-nui N. Rainu, advocat, Preşedinte al comitetului D-nul Silv. Măndăcliescu, Directorul Şcoli, Secretar şi Casier D-nul I. Dănilă, Profesor Sc. Normală, Cenzor D-nul Atanasiu, agricultor, cenzor D-nul Colonel Profiriu, membru D-nul A. Vârgolici, membru D-nul Gh. Dimitriu, membru D-nul Savel Rahtivanu, membru D-nul 1. Angliei, membru D-nul N. Dogaru, membru

Comitetul de construcţie ŞCOALEI NORMALE „PR. CaROL“ din FOCŞANI Compus din: 1 2 3 4

5 '

6 7 8

9 10 II 12 13 14 15 16

D-l D-l D-l D-l D-l D-l D-l D-l D-l D-l D-l D-l D-l D-l D-l D-l

Anton Alaci, Prefectul Jud. Putna, Preşedinte N. Chirculescu, Ministru, Membru G. Gavriliu, Avocat, Membru V. Mamigonian, Avocat, Membru Colonel Barca, Membru I. P. Rădulescu-Putna, Pr. şi Avocat, Membru I. P. Rădulescu-Râmnic, Profesor, Membru A. Cristof, Membru V. Antonescu, Membru N. Rainu, Avocat, Membru S. Rahtivanu, Profesor, Membru Glî. Dimitriu; Profesor, Membru Arist. Vârgolici. Profesor, Membru I. Angliei, învăţător, Membru N. Dogaru, Membru Silv. Măndăchescu, Direc. Şc. Normale, Secretar


r

i

87

TABLOU De ocupaţia părinţilor elevilor Şcoalei Normale „PRINCIPîLE CAROL“ din Focşani O ce

i—

O

0>

><i> £

CC 03

03

u

3 CJ

CLD

O

03 ca

>CT3

tcz >

CD

O

QJ

ui <E

o

bfl <

I-a

45

10

23

11-a

42

13

1 1

111-a 37

12

22

IV-a 48

8

34

2

2

V-a

27

8

15

1

1

Vl-a 28

7

16

Total 224

58

125

o

z

r—»

n

a>

s CD

CLD

2

O

O

czn ca

o r—I —-

O)

ca

CD CD

cd

ku

cd

o

a

o

5

2

5

40

3

6

1

4

38

1

4

34

2

2

43

9

4

î—

C c/>

3

A—I

7

KZ

CţJ CL>

1

27

2 2

2

10

19

2 n

3

26

17 207

Din acest tablou se put trage multe concluzii pentru acei care se interesează ele cultură şi luminarea satelor. Cifrele subliniate vor­ besc de la sine şi ne arată câtă solicitudine s’ar cuveni unor şcoli Normale, când luminează cu astfel de elemente.


* s

\

. m


«

I

#

*


%

•• l

1

« 4

# . * %

f

* )

'

'

* ;


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.