Aspecte ale solidarității slave by Biblioteca Judeteana "Duiliu Zamfirescu" Vrancea

VVIRGILIU P. ARBORE L'-v

' w/

1 f

ASPECTE ALE 1

SOLIDARITĂŢII SLAVE

f FOCŞANI TIPOGRAFIA CARTEA PUTNEI

/*/<< .

VlRGlLlU P. AR&ORE Profesor la liceul «Unirea* din Focşani

Isiecte als sslldariîălii slaue Trei conferinţe ţinute la Universitatea Populară „N. Iorga“ din Vălenii de Munte, în anul 1933.

I. i

TII'OâHAFIA CAWTK.V l'UTNKI

’/)

ÎSL'J L

4» «

on\is.?mc **

•4

■ 9

MIM

<•

cşaal

"23** M.r

:■'

! !

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE*). * • . Cunoaşterea vecinilor in mijlocul cărora ne-a fost dat să trăim şi cu cari relaţii permanente ne-au legat şi ne mai leagă, este desigur cea dinţii şi cea mai elementară datorie a fiecărui bun romin. Multe din formele vieţii noastre materiale şi spirituale nu se pot înţelege şi explica, fără cunoaşterea culturii şi civilizaţiei vecinilor şi cari manifestaţiuni ar trebui să formeze permanenta grijă a cărturarilor, conducătorilor şi cercetătorilor noşiri. Deoarece ne găsim înconjuraţi din toate părţile de rassa slavă, cu care multă vreme ne-a fost dat să împărţim şi zilele bune, ca şi pe cele rele, împrumutînd reciproc bunuri ce con veneau spiritului celor două rasse ce se atingeau şi se intrepătrundeau, ne-am propus anul acesta să înfăţişăm cîteva din as pectele problemelor slave din trecut şi anume să cercetăm în linii mari chestiunea colaborărei slave sub diversele ei aspecte. Prin această tendinţă de solidaritate care s'a remarcat din cele mai vechi timpuri la toate popoarele slave, se urmărea o conciliere, o apropiere frăţească între toţi fii aceleiaşi rasse. Diversele neamuri slave au cunoscut din cele dinţii tim puri asemenea încercări de solidaritate familiară, şi nu arareori, au însufleţit prin puterile nebănuite ale literaturilor lor naţio nale, pe toţi aceia cărora le lipseau înţelegerea şi dragostea faţă de idealul comun urmărit de marea rassă slavă. Deşi chesV Trei conferinţe litmie la Universitatea Populară tN. iorgai din Vălenii de Munte, in anul 1933. **) Deşi am căutat si redau cit mai exact transcrierea numelor di feriţilor autori străini şl titlul operilor acestora, această mi-a fost impo sibil, deoarece tipografia nu a avut decit semnele curente întrebuinţate la noi in (ară.

VlRGlLlU V. ARBOkt; tiunea pe care ne-am propus a o prezenta, n'ar mai părea ac tuală din cauza conjuncturii politice internaţionale, 'deşi aceasta pare a fi nesocotită în aparenţă de toţi interesaţii, fie că este ignorată total, fie că este răstîlmăcită altminteri, socotim totuşi că această problemă a soliiarilăţii slave există şi-şi dă roadele latent, cu atit mai virtos, cu cit atenţia lumei este aţintită aiu rea. De aceia îndrăznim a oferi celor cari se interesează, citeva din aspectele panslavismului şi a celorlalte teorii adiacente, re negate deseori diii motive de oportunitate chiar de către susţi nătorii lor, aşa' cum aceste-probleme atit de însemnate se pre zintă ochilor în lumina cercetărilor istorice.

* - *.

■

La început, Slavii cei atit de numeroşi cari s'au lăsat ca o pinză groasă asupra Europei, n'au jucat un rol atit de însemnat în istoria bătrînului continent. Dealtfel cum remarcă Herder, care în veacul al XVIU-lea fu unul dintre puţinii ce a atras atenţia asupra lor, ,Slavii (in mai mult loc pe hartă, decît in istorie“ Se zice că civilizaţia şi istoria lor a fost determinată şi ■ dominată de dpuă fapte mari: 1. Invazia lor tîrzie într'un mediu . superior atit din punct de vedere al culturii cît şi al civilizatei i-a aşezat într'o lumină defavorabilă. 2. Fiind aruncaţi în avantgarda-Europei, Slavji fură expuşi înainte de a fi putut constitui r.i state puternice, invaziunilor şi influenţelor asiatice. De aceia s’-a crezut şi încă se mai susţine că misiunea lor era de a acoperi cu corpurile lor civilizaţia Europei şi de a.o propaga. ,Ei au fost -mai.mult ploturi de cit colaboratori■ s. „Această rassă putea impune, prin numărul el ca şi prin netăgăduitele calită(i ce a dovedit şi dovedeşte, pecetea ei lumii întregi, cum, in mai multe rin, duri, au făcut-o Germanii. Dar un individualism pronunţat, o tendinţă nebiruită de a trăi In grupe mici — omul in curtea lui, poporul lingă riul său — a tmpiedicat valorificarea politică a acestor forţe imense. Pre tutindeni au trebuit puteri străine, de alt neam, pentru a da un impuls spre vieaţa de Stat unei părţi sau alteia din vasta 1 Apud Lavisse et Rantbtiud, H/stofre Generale du 1V-1 si&cle â noi (ours, Paris, 1922, I, pag. 683. 2 Ibld, pag, 689.

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

massă slavă L După ce năvălirile barbare se sfîrşiră, după ce statele naţionale apărură din întunecatul Ev. Mediu, statele slave se consolidară şi începură să joace în mediile unde se înfiripaseră roluri însemnate atît prin puterea forţei lor, cît şi prin resursele lor intelectuale şi instituţiile lor sociale. Veacu rile XVII, XVIII şi XIX însemnează însă epoca de deşteptare a tuturor Slavilor la o vieaţă nouă în concertul popoarelor euro pene şi instinctul de rassă atît de apreciat în acele vremuri începu să-şi dee roadele, chemînd la o sforţare comună pe toţi fii aceleiaşi mame, sortiţi a juca un rol decisiv astfel uniţi în istoria lumei. Cît de sincer au fost făurite aceste idei de solidaritate familiară de către oamenii iluminaţi ai diferitelor popoare slave, rămîne să se vadă; după cum se va putea constata cît de in teresat şi de meschin erau concepute planurile de mistificare a ideii panslave de oamenii politici şi'n special de reprezentanţii „pravoslavnicei" Ruşii, cari în dorinţa de dominare ar fi ne glijat şi călcat peste interesele celorlalte popoare atît din fami lia slavă cît şi din celelalte familii, subjugîndu-i ,Imperiului cu misiune sacră", după cum le plăceau să intituleze imperiul ru sesc. In contra acestei politici de mistificare, vor reacţiona nea murile germanice, opunînd panslavismului o altă idee, pangermanismul, vor reacţiona neamurile latine, vom reacţiona şi noi ca cei mai ameninţaţi în existenţa noastră din cauza aşezărei în mijlocul massei slave, vor reacţiona însăşi Slavii ce se'găseau sub cnutul rusesc, prin graiul Polonezilor. In adevăr, după îm părţirea Poloniei, patriotismul celor rămaşi fără Patrie devine şi mai profund, pentru a atinge apogeul în mesianismul lui Mickiewicz, Slowacki, Krasinski şi Towianski, cari -amintind bogăţiile trecutului, cereau stăruitor îndepărtarea obositorului jug străin c. Literatura realistă a veacului al XlX-lea, cunoştea doctrina „artă pentru patrieu, în loc de „artă pentru artă-. Aceasta era ca şi un răspuns lapidar şi sincer, dat panslavismului dul ceag şi nesincer, pe care politica dela Petrograd a veacului al XlX-lea îl întreţinea şi-l agita. Dacă atunci această idee era 1 N. lorga, Imperialismul Austriac şi cel Rus în desvoltare paralelă, în «An. Ac. Rom*, Tom. XXXVII, pag. 209. ? Dr. Anatol Lewicki, Zarys historji Polski, Krakow 1929, voi. II, p. 85-86; Or. larosluv Bidlo, Dejiny. Sloyanstvo, Praga, Vesmir 1927, pag. 159.

VIRGIL1U P. ARBORE

denun(ată ca neconformă cu realităţile evidente politice şi na ţionale, cum să fie oare astăzi privită această problemă, enun ţată desigur sub o nouă firmă, în care se ascund însă : vechea metodă şi interesatele momeli ?! Constatările ce vor urma, vor oferi publicului nostru citeva sugestii ale viitorului problemei, de care n'ar trebui să fim deloc străini.

! Desigur că panslavismul urmărea în decursul secolului al XlX-lea ideea imperialistă şi mai ales panslavismul rusesc avea drept ţintă creiarea unui mare imperiu slav cu centrul la Petrograd, sau la Moscova. Noţiunea de imperialism se poate con cepe sub două aspecte: sub aspectul roman, sau sub aspectul medieval Imperialismul roman era creaţiunea unei forţe expansive; imperialismul medieval era în teorie ca şi'n fapt, creaţiunea unor puteri pur spirituale. In practică toate imperiile au urmat vechiul exemplu al Romei. Dominaţia materială era şi este pentru aceste forţe politice totdeodată un mijloc şi un scop. Realizarea politicii imperialiste era posibilă în cadrul acţiunei politice, militare, ştiinţifice sau economice şi statele cari au ur mărit expansiunea imperialistă au ales una din aceste metode, sau le-au îmbrăţişat pe toate deopotrivă. Dacă imperialismul medieval fu în decursul unui oarecare timp justificat, imperia lismul modern fundat pe principiile imperialismului roman este o adevărată anomalie l. Ori nouă ni se pare că panslavismul în general şi cel rusesc în special, urmărea să creieze un astfel de aşezămînt anacronic, susţinut pe o subtilă argumentare de interese comune, isvorîte din acelaşi fond sufletesc. Cu ocazia congresului dela Moscova şi vizitarea marei expoziţii etnogra fice slave din 1867, s'au făcut tot felul de consideraţii cu pri vire la înlănţuirea dintre popoare sprijinite pe instinctul comun al rassei, al sîngelui şi originei, pledîndu-se pentru creiarea unui mare imperiu panslav 2. Istoricii şi oamenii politici slavi au căutat să critice ideia imperialistă care se degajează din po litica panslavă. Astfel d-1 Eduard Beneş ministrul de externe 1 T. G. Masaryk, Nova Evropa, Praga, 1920, II edIţie, pag. 84. * Iulian Klaczko, Le Coogrcs de Moscou et Ia propagande panslavlste, în •Rfivue de denx Mondesa, Sept. 1867, pag. 132-180.

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

al Cehoslovaciei, studiind problemele politicii slave l, conchide că lipsa unei definiţii precise a panslavismului este aceia care a înăsprit polemica asupra acestei chestiuni. Domnia-sa spune că niciodată nu s’a dat panslavismului o formulă precisă, astfel cum sunt pentru pangermanism, formulele lui Lagarde, Treitschke şi Reventlow, şi că niciodată nu s'a exercitat de către pansla vism o acţiune decisivă asupra masselor, aşa cum s'a exercitat de către pangermanism. D-l Beneş susţine în studiile sale că panslavismul îşi are origina în clipa în care Rusia a fost izo lată de către Europa după războiul Crimeei (1856) şi în mo mentul în care resentimentele Austriei au fost date pe faţă. Tendinţa slavofilă se reîntîlneşte ca o firească reacţiune poli tică după izolarea Rusiei şi întărirea celorlalte state germane. Solicitată prin curente contradictorii de opinii, Rusia urmărea o politică îndoelnică. Servindu-se de ideile slavofililor teoretici, guvernul rusesc acţiona interesat şi meschin asupra Slavilor ortodoxi din Bal cani, Din marile idei slave, nu se reţineau de către cei direct interesaţi, decît acelea cari serveau un interes special Rusiei. Congresul slav din 1867 urmărea de a creia în lumea slavă şfn special în Rusia un deosibit interes pentru problemele slave şi căuta să provoace fixarea unui program, panslavismului politic. Acest program aşa cum se prezintă nouă din cărţile lui N. Danilevskij („Rusia şi Europa", 1869 — 1871) şi R. Fadeev („Părerea mea asupra chestiunii Orientului, 18702) seamănă cu programul pangermanic, însă este mult mai naiv. Pangermanismul invoacă drept titlu de superioritate ştiinţa şi technică ger mană care domină lumea, pe cînd panslavismul revendică partea sufletească, — inima slavă plină de iubire pentru umanitate. Căci după cum foarte bine remarcă scriitorul rus Th. Dostoievscki, proletarul rus nu-i satisfăcut decît cînd toată lumea e fericită. Atît N. Danilevsky cît şi R. Fadeev erau panslavişti cpnvinşi, partizanii autocraţiei şi susţinătorii unei Rusii salva toare a Slavilor de pretutindeni. Aceste idei au ridicat o vie Ed. Beneş, Problemy slovanske politiky, în «Slovansky Prehledo, An. XVII,‘Praga 1925, pag. 5,; 81; 241, 321, cont. concluziilor din *Le Monde Slave», An, IU, Paris 1926, pag. 320-381 şt rezumatelor pe . capitole din a Le Monde Slave», An. III, pag. 470-480. ? Apud /. Maclial, Slovanske literatuiy, Praha 1929, voi. III, pag. 424 şi 481 ; apud A. Bruckner, Gescbichte der russischen Litteratur, ed. II» Leipzig 1909, pag. 309,

I i

3 I 5

VIRGILIU P. ARBORE

polemică în sînul istoriei literaturii ruseşti şi au găsit un mare adversar în Vladimir Soloviev, fiul cel mai tînăr al istoricului moscovit. yiadimir Soloviev era dedublat de o cultură teologică şi filosofică şi a fost una din cele mai interesante figuri a Rusiei moderne şi a mişcării sale spirituale. In polemnica sa cu Danilevsky, acesta a susţinut că datoria panslavistului nu este de a predica marea misiune a Rusiei, ci necesitatea de a accentua cu mai mult temei importanţa morală a acestei misiuni l. Rusia ca îndrumătoare a lumei slave, ca focar generator de energie, acesta era idealul panslavist a lui Vladimir Soloviev. Intre 1876—1877 guvernămîntul rusesc se servea de idei panslave, pentru a stimula pretutindeni sentimentul slav. Dar după insuccesul păcii din Berlin (Iulie 1878), disgraţia oficială atinge panslavismul şi Rusia monarhică îşi impune de a nu mai face decît o politică realistă. Intr’adevăr, revizuirea păcei dela St. Stefano şi demascarea politicei ruseşti nesincere şi interesate, de către marele puteri ale Europei la Berlin, a însemnat tot atîtea momente de lichidare a panslavismului şi de orientare a Rusiei spre ţeluri mai precise. Ca o consecinţă a acestei situaţii creiate • Rusiei, se înfăptueşte evoluţia panslavismului, spre panrusism. Această nouă orientare începe cu ţarul Alexandru al IlI-lea (1881—1894), ajutat în acest scop de ziaristul Kaktov, proprie tarul gazetei wMoskovskia Viedomosti* 2 şi de către juristul şi puternicul om de stat Pobiedonostev Constantin (1827—1907), prim-procuror al Sf. Sinod ^ Ca aceste mişcări panslave au fost sincere, sau au fost dic tate de anumite împrejurări de fapt, se poate constata din aceea că acestea s'au exercitat întotdeauna numai în epocile de crize sociale sau politice. Astfel de mişcări am avut de înregistrat in anii: 1848, 1856, 1866, 1870, 1876, 1905, 1912, 1914—1918. In toate ţările însă, lipsa de continuitate â ideilor slave, precum şi insuficienţa propagandei panslave, a făcut ca romantismul să ce deze locul realismului, pînă cînd a apărut noul curent al neoslavismului; în anul 1905. Domnul Eduard Beneş, studiind proble mele slave, accentua în deosebi asupra evoluţii panslavismului şi sublinia cu multă înţelegere diferenţierea dintre scopul şi me1 Aptfd Bruckner, Op. cit., pag. 310. 5 S. Platonov. Hlstoire de la Russle, Paypt, 1929, pag. 936. * Dr. Analol Lewicki, Op. cit., voi. II, pag. 123.

1 j

;

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

todele urmărite de panslavism, în opoziţie cu o mişcare specifică rassei germane, pangermanismui. Domnia-sa susţine, că in timp ce panslavismul urmăreşte liberarea naţiunilor subjugate, pan germanismui urmăreşte unirea germanilor liberi cu preţul asu pririi celorlalte naţionalităţi. In decursul cercetării problemei ce ne-am propus, vom vedea cit de apropiată de adevăr este dife renţierea şi cit de sinceră era „mama" panslaviştilor, 'Rusia, în dorinţa de a elibera naţiunile subjugate. De fapt, atît panslavismul cit şi pangermanismui, sunt an tidemocratice şi n'au fundamente morale şi ştiinţifice. „Indirect slavofilismul a participat la formarea slavismului modern., Messianismului raţionalist şi democratic al lui Kollar, care admitea egalitatea de drepturi a naţiunilor slave, rccunoscindu-i Rusiei o intiietate naturală, Kirejvskij şi Khomlakov ti subslitue messtanismul Rusiei, salvatoarea lumii care poale să apropie pe ceilalţi slavi, dacă nu sunt contaminaţi de ideile occidentale* *. Slavofilismul, în forma sa originală este dealtfel o filosofie : filosofia rusă, antipodul scepticismului raţionalist al lui Hume şi a „Criticei raţiunei Pure" a lui Im. Kant, îmbrăţişînd credinţa în locul raţiunei. Prin această concepţie se atinge conservatismul şi eventual se ajunge la reacţiune. I. DEFINIŢIA PANSLAVISMULUI ŞI DIVERSELE FORME DE MANIFESTARE. Dacă încearcă cineva a defini noţiunea de panslavism in riguroasa sa accepţie, atunci prin panslavism s'ar înţelege con cilierea, apropierea frăţească, unirea tuturor Slavilor într'un sin gur corp moral 2. Tendinţa ce se urmărea de această manifesta ţie specific slavă, era de ,a apropia toate popoarele înrudite slave, sprijinindu.se pc singura naţiune slavă organizată într’un Stat independent, pe naţiunea rusă“ n. Panslavismul îşi scotea seva din doctrina Europei putrede, 1 F.d. lieneş,Op. cit., -Le Monde Slave-, III Annee pag. 476. 5 Robert Cyprien, Le Monde Slave, son passe, son etat prisent et son avenlr. Paris, Passard, 1851 voi. I, pag. 46. 3 Ctl. Scignolios, Histolre poiltiqne de I'Kurope contemporaine. Paris 1926, voi. II, pag. 550.

VIRGILIU P. ARBORE

căreia i se opunea din partea poporului rus excelenta sa struc tură spirituală. Dealtfel scriitorii ruşi din veacul al XlX-iea în Irunte cu marele Dostoievski, socoteau Europa drept un cimitir. Din această cauză, acest sistem politic tindea să rezerve impe riului rusesc o hegemonie politică şi morală asupra tuturor na ţiunilor slave '. Partizanii acestui sistem se numeau slavofili. Termenul de .panslavism", fu întrebuinţat pentru prima dată de un scriitor slovac, Herkel, intr'o scriere latină asupra limbei slave universale (1826), în care vorbea despre .verus panslavisnius". Termenul fu reluat apoi de Kollar şi Şafarik şi deveni foarte întrebuinţat 2. Concepţia aceasta generală era posibilă a fi înfăptuită in cadrul a două sisteme: 1. Sistemul panslavismu lui monarhic şi centralizator susţinut de salariaţii ţarului, pleca de la principiul centralizării absolute şi urmărea o mare unitate guvernamentală pentru întreaga rassă, respingînd chiar princi piul naţionalităţilor, care era atît de apreciat de popoarele slave. 2. Sistemul panslavismului federativ, era împărtăşit de patrioţii sinceri, cari plecind dela ideia naţionalităţilor distincte, nu că utau unitatea decît într’o federaţie liber consimţită. Desigur că sistemul al doilea a fost împărtăşit de cei mai mulţi dintre militanţii sinceri, căci „federativ in religie ca şi'n politică, slavul are groază de absolut, de centralizare şt întot deauna de inovaţie. Fără să fie dogmatic, slavul este tradiţio nal, el ţine la obiceiurile strămoşeşti şi la formele naţionale“ s. Ţinta supremă a tuturor panslaviştilor de bună credinţă era de sigur desrobirea şi unirea tuturor Slavilor, cu ajutorul acelei ramuri care avea guvernămintul său propriu, adică cu ajutorul Rusiei, sub a cărei conducere se puneau Numai că această ţintă nu era împărtăşită tot atît de sincer şi de Rusia, care anunţa ce e drept întotdeauna acest ideal, fără să precizeze şi soarta fraţilor odată eliberaţi. Rusia tindea să-şi asume protectoratul popoarelor slave supuse altor state şi'n special asupra celor din Balcani, înfăţişîndu-se şi ca reprezentanta bisericei ortodoxe. Sub acest dublu 1 Th. Dostoievski, DJscours sur Pouscbktne, în a Journal d'un Ecrivain» Parts r9045 WeilL G. L'Evefl des Nationalttes, Parts 1930, pag. 383. 5 Robert Cypricn, Op. cit., pag. 23, * Gottlob Egelhaaf, Gescblchte der neusten Zeit vom Frankfurter Frteden bis rum Gegeawart, Stuttgart 1917, pag. 120.

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

aspect politic şi religios, panslavismul deveni expresiunea cea mai complectă a imperialismului rusesc. Trezirea sentimentului slav a avut loc în special după războiul franco-german (1870— 1871), ca o reacţiune împotriva „Hegemoniei Germane Prin această redeşteptare a conştiinţei slave se urmărea să se siringă rîndurile tuturor Slavilor în jurul Rusiei, care trebuia să fie conducătoarea acestora şi simbolul slavismului l. înaintea panslavismului politic, â fost un- panslavism lite rar, născut în Bohemia. Savanţii cehi înarmaţi cu toată superio ritatea de erudiţie pe care le-o dădea educaţia germană, com parau fără încetare între ele literaturile naţiunilor slave şi se forţau să găsească puncte de apropiere din ce în ce mai speci fice, între reprezentanţii aceleiaşi rasse. • • Acest slavofilism literar pe cari-1 creiau învăţaţii şi litera ţii slavi de pretutindeni, avînd drept îndrumători pe reprezen tanţii Bohemiei, urmăreau să creeze o literatură şi o limbă unică. Slavofilii au fost influenţaţi direct în concepţiile lor des pre necesitatea unei uniri frăţeşti ca şi în ideologia lor asupra menifui sufletului slav, de către gînditorii occidentali şi'n spe cial de către romantismul german. Ei adoptară teoria, .lui Hegel asupra poporului ales, rămînînd însă ca acest popor ,să fie căutat printre Slavi şi nu printre Germani 2. • Cele dintâi rezultate ale panslavismului literar trebuiau să fie dărâmarea tuturor barierilor morale, ridicate de-despotismul celor trei imperii, în care se găseau subjugaţi Slavii în secolul al XlX-lea. La încercarea de a-i separa, slavofilii răspundeau printr'o temeinică cercetare făcută asupra specificului etnic şiasupra rassei din care făceau parte, obligînd astfel pe suveranii împilatori a creia o vieaţă mai demnă Slavilor subjugaţi. II. PANSLAVISM ŞI PANGERMANISM. DIFERENŢIERI. Pangerminism însemnează etimologic unirea Germanilor, sau într’un sens mai larg, a tuturor Germanilor de pretutindeni. S'a întrebuinţat în acelaş sens noţiunea de panslavism, panscandinavism, etc. Astăzi pangermanismul este mai ales o filo- . 1 Gottlob Izgelhaaf. Op. cit., pag. 96. ? Platonov S. Op. cit., pag. 893: Wcill G. Op. cit., pag. 402, 549.

!■

(

VIRGIL1U P. ARBORE

sofie a istoriei, a istoriei naţiiinii germane şi a întregei ome niri. Prin pangermanism se înţelege de asemeni efortul politic şi mişcarea bazată pe teoria pangermanică, de a grupa într’un singur organism politic toate naţiunile de origine germană \ Lagarde este şeful filosofiei pangermaniste, Treitschke isto ricul şi împăratul Wilhelm al Il-lea, omul de stat al pangermanismului, iniţiatorul politicei mondiale (Weltpolitik) şi a marei .asociaţii wAllgemeiner Deatscher Verband*. Ei au organizat o întreagă propagandă atît prin asociaţii, cît şi prin scris în favoarea mişcării pangermanice. Astfel politica germană din veacul al XlX-lea este unitară .şi imperialistă. Ea se obişnui puţin cîte puţin să considere Im periul german aşa cum l-au constituit victoriile din 1866 şi 1870, ca un sîmbure solid al unui * Imperiu* pangermanic, infinit mai întins. Această „Germanie Mare* îmbrăţişează întreaga sferă a in tereselor germane din lumea întreagă. Ea înţelege nu numai te ritoriul naţional, dar deasemeni ţările unde elementul germanic joacă un rol mai mult sau mai puţin preponderent: Austria, Provinciile baltice ruseşti, Elveţia, Olanda şi Belgia flamandă. Ea se întinde asupra coloniilor germane pe care emigrările le-au semănat pe tot pămîntul. Ea înglobează toate interesele mate riale şi spirituale a Germaniei în toate părţile lumii. Din Stat naţional, Germania deveni Stat expansiv, familiarizîndu*se ast fel cu concepţia imperialistă care vede intr'o naţiune nu numai un grup etnic limitat la un teritoriu închis, ci o ener gie întotdeauna activă şi oricînd gata de a-şi întinde sfera sa de influenţă, luptând fără odihnă cu toate forţele rivale a căror pu tere de expansiune limitează propria sa putere 2. Pangermanismul a fost acuzat de adversarii săi politici, că'n realizarea scopului propus nu face nici o selecţie a meto delor, ci se bazează numai pe forţă spre a ajunge la ţintă. Acel mF,aust-rechtu cunoscut în Evul Mediu, n'a fost încă uitat, ci mai este cunoscut şi întrebuinţat chiar atunci cînd e vorba de rea lizări atît de mari ca cele enunţate de pangermanişti. Pangermanismul diferă esenţial însă de panslavism, atît din punct de vedere al metodelor întrebuinţate cît şi al scopului fi nal urmărit. 1 T. G. Masaryk. Op. cit., pag. 28. ’ Henri I.ichteiwerger, L'Allemagnc moderne, son Plaoimarion, pag. 67.

evolution, Paris,

ASPkCTt ALE SOLIDARITĂŢII SLAVk

„E natural ca diversele naţiuni slave să aibă sentimente de reciprocă simpatie, căci ele sunt apropiate prin limba lor şi ideile lor; de asemeni este tot atit de natural ca micile popoare să aştepte ajutor din partea Rusiei, contra Germanilor, Ungu rilor şi Turcilor; însă nici odată nu a fost vorba de un pansla vism sau chiar de un panrusism organizat şi conceput de o ma nieră agresivă, ca pangermanismul” L „Nu este nici un fel de comparaţie între pangermanismul politic şi panslavismul politic. Acesta din urmă se limitează la naţiunile slave şi toţi adepţii lui l-au conceput numai în acest fel-1'-2. Desigur că nu se va nega de nimeni tendinţa pangermanismului agresiv, îndreptat împotriva tuturor celorlalte naţiuni ce s'ar fi găsit în calea idealului schiţat de Lagarde,- Treitschke şi toţi adepţii lor. Iarăşi nu se va confunda de nici un cerce tător idealul popoarelor slave — Cehii, Slovacii, Moravii, SirboLuzacienii, Polonii, Croaţii, Slovenii, Rutenii, etc... — care era în conformitate cu panslavismul literar al lui Kollar, B. Balbin, Carol Havlicek, cu slavofilismul sau mai bine zis cu panrusismul moscovit, nesincer şi oportun. Dar ceiace se va căuta să se evidenţieze, va fi tocmai nepotrivirea dintre idealul slav urmărit de Ruşi pe deoparte şi panslavismul atît de mult cântat de ce lelalte popoare pe de altă parte, cari în cele din urmă au pu tut să constate că grija şi vădita preocupare a Rusiei de .soarta fraţilor lor, nu erâ decît încă una din. multiplele faţete ale aceluiaş solid monument imperialist conceput de ţarii Rusiei. Dare ceiace apare de neînţeles, sunt tocmai încercările de solidarizare pe cari Slavii In genere le urmăresc încă şi astăzi cu Rusia bolşevică, deşi trecutul le-a probat ce înseamnă since ritatea şi dezinteresul protectoarei de altădată. Orientările Sla vilor spre Leningrad şi Moscova, cu care relaţii cordiale poli tice şi economice îi leagă, sunt pline de tîlc şi desigur că istoria vâ avea de înregistrat încă multe surprize. De aceia gestul Po loniei de a se desprinde din alianţele ei politice pentru a fra terniza cu impilatoarea de eri, este desigur încă un aspect al problemei ce studiem.

1 T. G. Masaryk, Op. cit., pag. 185. 5 lbiil, pag. 186.

VlRGILIU. R. ARBORI:

: '

III. NOTE ANTROPOLOGICE ŞI BIOCHIMICE CU PRIVIRE LA „RASSA“ SLAVĂ. Pretenţiunile panslaviştilor de a organiza întreaga lume slavă în vederea creierei unei civilizaţii şi a unei culturi unitare, care ar trebui să exprime toate virtualităţile spiritului slav, sunt neîntemeiate din punct de vedere ştiinţific. Mişcarea panslavă coincide cu epoca în. care teoria rasselor era în mare cinste în secolul trecut. Privit aşa, panslavismul apare ca manifestaţie paralelă pangermanismului. In cartea sa „Unsere Zukunft", Bernhardi susţinea că poporul german este singurul popor pre destinat să civilizeze lumea. Reprezentant pur al rassei blonde, poporul german, singurul perfect cultural, trebue să-şi îndepli nească misiunea, întinzîndu-şi puterea civilizatoare, asupra lumei întregi, chiar şi cu forţa. Sunt aproape cuvintele pe cari le citim în Dostoievski: „Europa nu mai este decit un cimitir unde se odihnesc scumpii defuncţi*. Dela Europa nu se mai poate aştepta nimeni la ni mic. învierea ei nu se poate face decît prin Christ. Aici apare rolul mesianic al Rusiei1. Suprema esenţă a misiunii ruseşti consista în a revela lumei pe Christosul rus. In aceasta consta esenţa puterei civilizatoare a Rusiei, esenţa reînvierei întregii Europe. Ruşii se socoteau a fi singurii cari puteau salva Europa de la peire. Ei credeau că numai în intelectualii ruşi, rezidă marile principii de umanitate socială şi de conciliere. Cum să se ajungă la infiltrarea acestor principii în omenire ? Fie şi prin forţă! In timpul războiului Ruso-Turc din 1877, Dostoievski scria în Jurnalul său, că: „Mintuirea e aproape. Rusia şi nu mai ea trebue să cucerească Constantinopolul*. Se va deslănţui poate un război european, dar nu-i nimic. „Singele 'vărsat va mintui Europa0. Şi tot Dostoievski complecta: „Ne trebue răz boi şi victorie01 „Rusia este astăzi cea mai puternică din ţă rile Europei* ! Urma ca Moscova să fie a treia Romă, după cum pentru Bernhardi, Germania trebue să continue marile imperii dispă rute ale Egiptenilor, Grecilor şi Romanilor. Pangermanism-panrusism! 1 T/l. Dostoievski. Journal d'un Ecrivafo, Paris, Bibliotheque Charpen* ticr, 1904, pag. 397 şi urm.

; I

ÂSPtiCth ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

îb

Panslavismul însă, ca doctrină a unităţii rassei slave este fondat pe o falsă bază ştiinţifică, Nici antropologia şi nici stu diile mai recente de biochimie, nu confirmă doctrina unităţii rassei slave. După ce a fost obiectul unor discuţii de un veac, înteme ierea antropologică a rasselor este astăzi părăsită. Din afirmaţiile pseudo-ştiinţifice ale unui Gobineau, Waltmann, Lapony, Amnon, 'cercetările ulterioare, serioase şi nepărtinitoare, nu mai păstrează nimic. In excelenta lucrare .Les races et l'histoire*, Pittard încheie consideraţiile critice în această privinţă astfel: .Nici o (ară din Europa nu cunoaşte îndeajuns amănuntele compoziţiei sale etnice pentru ca să-şi poată îngădui să întoc mească hărţi precise“ *, Europa a fost teatrul atitor mişcări de popoare, atîtor amestecuri şi încrucişări de rasse, încît este exclus să se poată vorbi azi de rasse pure, cu fond biologic şi sufletesc unitar şi propriu. Studiind aceiaşi problemă a rasselor A. C. Haddon zice: .Nu există civilizaţii rassiale‘ a. D-l Beneş ridicîndu-se împotriva slavofilismului romantic, declară categoric că trebue părăsită concepţia unei unităţi a rassei slave pe bază antropologică. Această unitate nu există şi n’a existat nici odată■ 3. Se părea totuşi că ideia de rassă nu este totuşi pierdută. Noi posibilităţi de cercetare îndrituiau noi posibilităţi de a salva rassa şi cu ea diferitele ambiţii naţionale. Sunt cercetările asupra serului sanguin, cari conduc la stabilirea indicelui bio chimic de rassă. Chiar dacă această metodă nu este infailibilă, rezultatele la care a ajuns sunt deajuns de interesante pentru problema ce ne interesează. După L. şi H. Hirszfeld, indicele biochimic este aşa de diferit la diversele ramuri ale Slavilor, încît mai curînd unele din ramurile slave pot fi încorporate altor rasse, deeît Slavilor. După acest cercetător, Bulgarii pre zintă un indice biochimic de 2 întocmai ca Austriacii! Sirbii au indicile 2;\ exact ca Grecii; iar Ruşii au indicile l.3, foarte apropiat de al Arabilor, cari-1 au 1." 4. 1 Eugene Pittard. Les races et l'histoire, La Renalssance du Livre» Paris, 1924, pag. 580. 5 A. C. Haddon, Les races humaîncs, Fellx Alean, Paris 1930, pag. 4. n Ed. Beneş, Op. cit., Les Slaves et l’ldee slave, în «Le Monde Slave», III, pag. 351-352. 4 L. şi H. Hirszfeld, Essals d'appllcatlon des m&thodes serologlque au probleme des races, în «L’Anthropologie», voi. 25, 1918-1919.

! 16

VlRGlLIU I1. ARBORE

Iar după aceiaşi metodă serologică, d. N. Lahovari într'un studiu publicat la noi \ găseşte că indicile de deosebire dintre Ruşii din N. V şi cei din S. E teritorului ocupat de acest popor este de ii/, în timp ce între Ruşii din S. E şi Chinezi, dife renţa e numai de 2! Iată dar cum din cercetările de pînă acum nu re'zul.lă de loc că popoarele slave ar Ii atît de asemănătoare incit să fie justificate aspiraţiile de a avea laolaltă o- cultură comună; dar . mai mult, rezultă că chiar unitatea poporului rus e pusă tn- di scuţie. Dealtminteri lucru nu e de mirare. Imensul teritoriu rus, a fost locul de vieţuire a multor popoare de origini diferite, care azi contopindu-se cu Ruşii, i-au diferenţiat pe aceştia pînă la a i face străini unii faţă de alţii. Singurul caracter în jurul căruia putem grupa popoarele ce poartă numele de Slavi, este limba. Faptul însă că mai multe popoare vorbesc limbă asemă nătoare garantează identitatea lor etnică? Iată ce spun în această privinţă savanţii Jaques de Mor gan 2 şi A. Meillet.3: „Grupările pe cari le facem asupra oa menilor strlnglndu-i tn rasse, după limbă, sunt foarte relative şi sunt de cele mai multe ori tn contradicţie cu punctul de ve dere etnic. Cite popoare nu şi-au pierdui limbile, adoptindu-le pe ale altora ?■ Stngele tnsă nu s’a pierdut! Elruscii au deve nit Romani; Iberii, Spanioli; Lombarzii, Italieni. Prin migra ţii, prin amestecuri, prin contact, grupele omeneşti cele mai diferite au putut astfel să pătrundă in aceiaşi familie linguistică“. Rămîne să vedem acum cum se prezintă în lumina istoriei, dorinţa de organizare a întregei lumi slave şi care au fost momenlele cele mai importante a încercărilor de solidaritate rassială şi de ajutorare reciprocă a slavilor de pretutindeni. IV. TRECUTUL SOLIDARITĂŢII SLAVE. Necesitatea unei afirmări a instinctului de solidaritate slavă şl de reciprocă ajutorare, s’a afirmat la toate popoarele slave sub diverse forme, din vremuri destul de înaintate. ■' N, Lahovari, Istoria li o nouă metodă de determinare a rasselor, în

«Arhiva pentru reforma sociaLh, An. VII, nr. J-2. ■ Jaques de Morgan, Lei civillsattona primlllves, Paris, pag. 23. ■ 3 A. Meillet, Les langues dans l’Europe nouvelle, Paris 1918, pag. 81.

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

Astfel intre 1505-Î573, croatul Vrancic Verantius. spunea că nu există popor mai mare ca acel al lor, făcînd aluzie la rosturile lui istorice L Tot dintre croaţi mai cităm pe cel mai înfocat apărător al panslavismului veacului al XVII-lea, preotul Ghcorghe Krizanic (1618—1683). Născut în Bosnia, Krizanic avea o încredere absolută în viitorul statului rusesc şi-şi făcea iluzii nemărginite. ,Eu am'venit aici, scrie el in .Politica“ sa, pentru a curăţi limba slavă, pentru ca să-i fac o gramatică bună şi un lexic curat, pentru a alcătui o istorie a naţiunei slave în general, infine pentru a îndepărta minciunile pe cari le răspindesc străinii pe socoteala Slavilor şi'n special pe cea a Ruşilor” 5. El întreprinde creiarea unui idiom paDslav, înţeles deopo trivă de Ruşi, de Slavii de mijloc şi de Cehi idiom care va forma subiectul de discuţie a tuturor slavofililor de mai tirziu. Dar lingă Krizanic se. mai găseşte figura compatriotului său, dalmatînul Orbini (mort în 1614), abatele ord'nulni Benedictinilor din Raguza. Invitat de nobilul Bobeli, el scrie şi publică în limba italiană, o operă întitulată „Regatul Slavilor", Pessaro 1601. Orbini declară că el scrie pentru gloria rassei slave şi că el roagă să se primească cu bunăvoinţă opera sa, ca mărturie a măririi strămoşilor săi. Cartea obţinu un mare succes şi Petru cel Mare o traduse în ruseşte (Petersburg 1722). Numai titlul ediţii ruseşti dacă or fi socotit şi încă s'ar vedea ce mare program panslavist reprezenta această operă: „Cartea istoriografii dintru început, a numelui, a gloriei fi a răspindirii rassei sla vilor şi a ţârilor fi prinţilor lor, sub numeroase nume fi sub numeroase ţarate, regate fi provincii, strlnse din numeroase cirţi istorice de Mauro Orbino, arhimandrit raguzan, In care sunt povestite origina fi faptele tuturor ţărilor unde se găseşte limba slavă, cari sunt a unei singure patrii, cu toate că acuma se găsesc împărţite în numeroase imperii, ca urmare a nume roaselor războae ce le-au avut in Europa, Asia fi Africa ; ex tensiunea imperiului lor, vechile lor Obiceiuri la diferite epoci, trecerea lor la creftinism, sub diferiţi prinţi, tradusă din Ita lieneşte şt tipărită din ordinul M. S. împăratului Petru cel Mare," *. Confuzia care s'a făcut atribuindu-se lui Petru cel Mare faimosul testament în care se ocupă de viitorul Slavilor şi a Ru-

•

1 Lonis I.eger, Le panslavlsme et FinUret franfaise, Paris, Flammarion, pag. 44. • - Apud. L I.eger, Op. cit.» pag. 58. 1 Rruckncr. Op. cit., pag. 50.1 Apod. Lonis I.eger. Op. cit.» pag. 71,

ÎS

VlRGILlU I\ ARBORE

. siei, este astăzi explicabilă prin traducerea operei lui Orbini, prin care el. a preparat Rusia să se ocupe de lumea slavă, pe care pînă acum o neglijase atit de mult în favoarea Europei occi dentale. ' * *• Slavofilii următori, ieşiţi din mediul sîrbo-croat sunt: Sirb Obradovici (1739—1831), Vuk Karadzici (1787—1864) ^întemeie torul ilirismului croato-slovert ’Lfudevit Gaj (1809—1872) -1. Toţi se interesau de trecutul istoric al Slavilor, de misiunea lor istorică şi de apropierea dintre Slavii sudici,'al căror idiom era foarte înrudit*. Bulgarii trebue să mulţumească pentru eliberarea lor po* litică Rusiei şi Romîniei, insă începuturile luptelor lor de elibe rare datează din veacul ăl XVIII-lea. In acel veac apăru Paisie Chilandarul, monahul mînăstirii Chilandar dela Athos, redeşteptătorul conştiinţei naţionale bulgăreşti, exponentul slavofilismului bulgar şi autorul • Istoriei sldvo-bulgare" dih 1762, scrisă pe înţelesul tuturor. Ca urmaş al acestuia Gităm pe Venelin (1762— 1839), pe Bogorov ziaristul, care scotea in Romînia unde trăia ziarul »Narodnost“ din 1867 şi pe Ilarion, conducătorul primu lui exarhat bulgar întemeiat la 1871. Toţi aceştia erau repre zentanţii curentului naţional bulgăresc şi panslav. Cehii, prin cronicarul Hajek (mort în 1553) apar printre cei dintîi susţinători ai panslavismului, derivînd pe Slavi din Iafet.şi asigurîndu-le teritoriile ocupate de Slavi şi de Romîni chiar, probabil din eauză că Romînii practicau în vremea aceia limba şi liturghia slavonă, confundîndu-i astfel cu Slavii. Unul din cei mai convinşi susţinători ai slavismului în ge neral, este iezuitul patriot Bohuslav Balbin (1622—1688), născut în Bohemia şi autorul operei; aDissertatio apologetica pro lingaa slavonica, praecipue bobernlca", publicată în 1775 2. Veacurile XVI—XVIII au cunoscut şi’n lumea poloneză nu meroşi susţinători ai panslavismului, cu toate că ei au fost într’o altă situaţie politică pe atunci şi ar fi putut neglija această problemă ca nefiind conformă cu idealurile lor politice şi naţio nale. Printre aceştia avem pe Miaskowski (1549—1662) autorul operei „Hercule slavu, pe Grochowski (1554—1612) autorul ope rei a Ca Hope slavă", pe £awiski care a trăit în veacul al XVI-lea, 1 T. G. Masaryk, Rusko a Evropa, voi. I, ed. II, Or bis, Praga, J930, pag. 477. • Louis l.eger, Op. cit., pag. 46 şl Weingart Miloş, Le passe et lepresent de la solldarlti slave, în «Le Monde Slave» III? 1926, pag. 187—210,

ASPECTE

ale solidarităţii slave

autorul operei „Charitiile slave*, pe Witkowski care a trăit în veacul al XVIII-lea şi alţii. Dacă celelalte popoare slave avură, cum se poate deduce din cele de mai sus, reprezentanţi ai ideii slave, Ruşii nu fură în stare să se preocupe de această problemă decît în veacul al XVIII-lea şi atunci cu trăsături specifice ruseşti, nu slave, sau panslave. Şi la dânşii se puteau auzi strigătele pline de misterioasă chemare a unui Khomiakov, care cîntâ în poema sa, dragostea faţă de fraţii slavi. Căci Khomiakov se prezintă ca un adevărat slavofit, ca un element de opoziţie faţă de regimul din Petersburg, oa un panslavist dezinteresat şi sincer. Om de cultură superioară, trăeşte între 1804—1860 şi este dotat cu o puter nică voinţă. Khomiakov se prezintă ca poetul oficial şi teologul slavofil, colaborator dela 1856 la redacţia „Russkaia Besieda“ revistă slavofilă (1856—1860) şi autor a mai multor opere cu caracter teologic, care au văzut lumina tiparului mai întîi în stră inătate şi’n care se remarcă calităţile unui dialectician de pri mul rang, căruia discuţia îi făcea o mare plăcere L Versuri ca cele ce urmează, pline de o misterioasă che mare, sunt specifice slavofililului cu cuget curat care era Kho miakov, deşi ieşit din mediul nesincer al Rusiei interesate: *Să ne aducem aminte că suntem fraţi, copii aceliaşi mame. Fraţilor, daţi-le inbrăţişări frăţeşti, şi mergeţi umăr la umăr şi mină’n minău 2. Politica rusească va deghiza însă intenţiile subversive, sub masca unui slavofilism generos. Acei cari îşi revendică pentru ei onoarea de a fi pus ştiin ţific şi literar ideia panslavismului, sunt Cehii. In adevăr, cu ocazia congresului slav dela Moscova din 1867, reprezentanţii Cehilor, Rieger şi Brauner revendicară pentru literatura cehă onoarea de a fi conceput nmarea idetu, a cărei realizare o în credinţau Ruşilor. ,Dumneavoastră sunteţi independenţi şi pu ternici, puteţi aşa dar să realizaţi această operă; „dumneavoa stră sunteţi însărcinaţi de Providenţă ca să ne aduceţi ferici rea .noastră, şi aceia a omenirii intregiu Jl. Cehii au fost cel dintîiu popor care au îmbrăţişat în stu*' FinicUnor. Op. cit., pag. 277. - Apud. Louis l.egvr, Etudes Slaves, voi. I-III, Paris, 1875-1866, pag. 212. ’ 5 Apud."/. Klaczko, Op.-cit., pag. i59.-

VlRG'lLlU FV ARBOFil;

dîile lor ansamblul rassei, au fost primul popor cu adevă rat panslavist. Ei au fost învăţătorii rassei lor. Ei âu propagat Slavilor şi’n special Ruşilor, ideia solidarităţii popoarelor slave pentru ca astfel să formeze o forţă demnă de luat în seamă de inamicul comun. De aceia poate cu drept cuvint au fost denu miţi de Polonezi ca fiind „Prusacii Slaviloradică aceia care au căutat prin orice mijloc atingerea scopului panslav. Reprezentanţii Cehilor cu cuvîntul şi cu scrisul au pus şi au susţinut cu tărie problema unei vieţi naţionale ceheşti şi a unei înfrăţiri cu ceilalţi slavi de aiurea. Aceşti luptători îndirjiţi au fost: Dobrowsky, Jungmann, Celakovsky, Hanka, Şafarik, Kollar* Palacky, etc... Elevii lor s’au răspîndit nu numai în Bohemia, dar chiar în întreaga Rusie şi au devenit apărătorii în focaţi ai unui panslavism ştiinţific. Printre aceştia cităm pe Pogodin, Bodjansklj, Sreznevskij şi Grigorovici. Făcându-le edu caţia acestor tineri savanţi ruşi, naţiunea cehă a binemeritat deia întreaga lume slavă. Cehii au acţionat pe această linie, atît din propriul lor avînt, cit şi sub influenţa lui Herder, a lui Goethe şi a romantismului german. Cehii au fost dela sfîrşitul secolului al XVIIMea adevăraţii precursori ai panslavismului ştiinţific şi ca urmare ei au colaborat inconştient la opera pan slavismului politic. Primul apostol al acestei mişcări este un preot catolic, abatele Dobrovsky (1753—1829). Depăşind de mult cadrele istoriei Bohemiei şi Moraviei, el atacă din 1786 chesti unea originii rassei slave, a formării limbilor slave, întreprinzînd în 1792 sub auspiciile Societăţii Ştiinţilor din Praha, o călătorie în Suedia şi Rusia, asupra căreia el publică o dare de seamă, în memoriile redactate de această societate în limba germană. El colabora în acelaş timp la culegerea pe care compatriotul şi confratele săli Vaclav Durych o făcea să apară sub acest titlu: „Bibliotheca Slavica antiquissimae dialecti communis et cxleiiaHtcae miversae Slavorum gentlsa, (Wiena 1798), precum şi ; „De slavo-bohemica sacri codicis versione• (1777)l. Dobrovsky mai scrise şi viaţa apostolilor slavi Ciril şi Metodiu, oCyrill und Method der Slaven Apostel‘ (1823), ca un fel de omagiu adus Slavilor sudici, pentru opera înfăptuită, de apostolii aceştia veniţi din părţile Salonicului, în ceiace prive şte creştinarea Moravilor. Această operă fu tradusă în ruseşte 1 lan şi Arnc Novak. Prehlednd. Deţfny Itteratury ce*ki, ed. III, OloHiQuci, 1922, pag. 105.

AŞPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

de Pogodin în 1825 şî era în oarecare măsură cheia de bolt;ă a studiilor panslave de filologie şi de istorie religioasă. Pe dealtă parte, Dobrovsky publică în 1806 o culegere în limba germană întitulată „Slăviri", concepută foarte larg şi conţinînd un material foarte bogat, urmărind prin aceasta o mai adîncă cunoaştere a limbilor slave în toate dialectele. Acelaş sa vant dădu mai tîrziu un proect de etimologie generală a limbi lor slave şi în 1815 un nou periodic „Slovanka*. In 1822, el făcu să apară la Viena importanta operă „Institutiones hnguae slavicae dialecti veteris", fundată în mare parte pe studiul vechei slave bisericeşti. Dobrovsky urmărea sa vadă pe Slavi ajunşi la unitatea linguistică şi prin aceasta mai tîrziu la unita tea politică. Visul acesta era deja şi acela .al lui Iosef Jungmânri (1773— . 1847) filolog şi literat al Bohemiei, autorul dicţionarului cehogerman (.Slovniku ceskonemeckeho", I—V, 1834—1839), care prin larga-i concepţie şi înalta-i valoare a stîrnit admiraţia tu turor şi a dat un puternic imbold naţiunei cehe în special, de a se sprijini pe forţele naţionale proprii atît de alese l. Un alt scriitor ceh care a militat cu fanatism în cadrul acestui ideal, a fost poetul slovac Ian Kollar (1793-1852). Ideile sale asupra panslavismului i-au venit Ia lena între 1815-1819, cînd studia probleme de onomastică. Setimentele pe cari le-a resimţit reîntorcîndu-se dela lena, erau de adîncă mîhnire şi durere că neamul slav a pierit în ţinuturile sale, nimicit şi sf&rîmat pe mormintele strămoşilor dispăruţi. „Fiecare localitate, fiecare sat, fiecare rin, fiecare munte purttnd un nume slav mi se pare un mormînt. Eu vreau să vizitez şi să studiez toate comunele cari poarlă numiri slave şi să cercetez dacă n’aşi descoperi cîteva trăsături a naţiona lităţii primitive3. El este reprezentantul cel mai complet şi cel mai original al ideii panslave în prima jumătate a veacului al XlX-lea. După un model german, Kollar caracteriza în mod expresiv ce însem nează a fi slav: .Este o ruşine, gtndea el, de a fi numai Cehi, 1 Ian şi Arne Novak. Op. cit., pap. J30-J3J ; Louis l.eger. Le panslavisme et I'intdrfct franşaise, pag. 114, JI9. ’ Louis l.eger, Les anciennes civilfsations slaves, Payot, Paria, J92i, pag. 105,

m ty

VlRGILIU P. ARBORE

Slovaci, Polonezi, Iliri sau Ruşi. Să fim înainte de orice Slavi. Să fim un singur popor slav* *. Scrierile în cari Kollar a susţinut aceste idei sunt: .Fiica Slavei• (Slavy dcera), poemă clasică, apărută pentru prima dată la Buda-Pesta în 1824, în care se făcea apoteoza ideii panslaviste; „Raporturile literale intre rassele şi dialectele naţiunii slave" ' (Ueber die litterarische Wechseiseitigkeit zwischen derverschiedenen Stămmen imd Mundarlen der siawiscken Nation, IS37), lucrare care a stîrnit un mare entuziasm in toată lumea slavă şi a fost tradusă în diferitele limbi slave 2 precum şi „Zeiţa Slavă“ (Slava bohyne a puvod jmena Sldvuv ci Slavjaniw, 1839), operă mai mult cu caracter arheologic. Kollăr sfătueşte pe Slavi să se unească înlr'o singură'Pa trie, care să se numească Panslavia. „La poalele Uralului sau Carpaţiior, pe Sava, in munţi, In toate văile, pretutindeni unde se aude limba slavă, chiuiţi fra ţilor de bucurie şi imbrăţişaţi-vă cu toţii; acolo este Patria voastră, acolo este Panslavia“ *. Intr'altă parte, el sfătueşte pe Slavi să lase spiritul anar hic care îi ţine mereu încordaţi şi să se unească între ei, formîrid astfel cel dintîi popor din lume, tare şi plin de speranţe ' în viitorul comun. Dar unde Kollar îşi manifestă dragostea sa neţărmuită faţă de Slavi in genere, este in versurile următoare : „Torturaţi-mă, ardeţi-mă ca pe ian Mus, numai nu-mi aruncaţi cenuşa in Rhin, aruncaţi-o in Dunăre, astfel incit valurile să o ducă la Sirbi şi la Ruşi; ca să ingraşe astfel păminlulslav i-i De aceia cu drept cuvînt s a spus despre el, că: vivant, il poriait dans son coeur sa nation tont entiere; mort il vit dans le coeur de toute le nationKollar spunea că anul avea trei zile de doliu: aniversarea bătălii dela Kosovopolie (1389), dela Muntele -Alb (Bila-Horâ 1620) şi dela Maciejowice (1794), unde dispăruseră pentru se cole popoarele sîrbe, cehe şi polone. Aceasta nu este o imagine poetică,, cind el vorbeşte de 1 Apud. I.ouis I.eger. Le panstavlsme et l'interet franţalse. pag. 135.

5 Ian şi Anie iiovak, Op. ctt., pag. 154. 8 I.ouis l.cger. Russes et slaves I, Parts, Hachette, 1880, pag. 328. so netul 13Ş. * Ibiii. pag. 333. 5 ibiii. pag. 301.

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

nenorocirile Slavilor, sughiţurile■ i se ridică pină ia buze; el poartă toate triburile slave in inima sa şi le înconjoară de o dragoste imparţială“ L Panslavismul literar şi ştiinţific este pălruns de ideile lite rare şi filosofice a veacului al XVllI-lea şi a revoluţiei franceze. Originalitatea lui Kollâr constă in ideia umanităţii. La unii Ruşi această idee se prezintă sub forma mesianismului şi nu sub aceia a umanismului filosofic. La alţii avem un panslavism filosofic şi umanist. Toată perioada întiia a slavismului — epoca roman tică — a împrumutat ideologia sa politică dela Kollâr. Printre discipolii acestuia cităm pe slovacul Stur, jugoslavii Gaj Liudevit şi Theodor Pavlovici, precum şi pe rutenii Sreznevskij şi Kostomarov. In timp ce acesta are ochii aţintiţi asupra viitorului sla vismului, Şafarik privind realitatea prezentă şi prin pregătirea sa de filolog, dă mişcării o impulsie ştiinţifică. In schimb' rusul Pogodin întoarce ideile spre direcţia panslavâ şi panrusă, unde el atrage pe însuşi Şafarik şi Kollâr. La origină, doctrina lui Kollâr şi a discipolilor săi e mai filosofică şi mai umană decît ideologia rusă şi serveşte ca punct de plecare slavofilismului modern. Din acest curent, concepţia rusă a luat o înclinare po litică Un alt luptător al ideilor slavofile, este cehul Carol Havlicek (1821—1856), unul dintre luptătorii pentru redeşteptarea conştiinţei naţionale boheme dela 1848. Baza întregei politice slave prin intermediul căreia ar fi ajuns la victoria finală era după Havlicek, mutualitatea francă şi cordială a popoarelor slave. .Să nu ne părăsim, unii pe alţii, chiar etnd din partea unor alianţe străine ar veni vre'un avantaj momentan pentru una, sau alta din naţiunile noastre" a spunea Havlicek. Havlicek considera binevenită o alianţă de ajutor mutual şi de protecţiune între Polonezi, Cehi, Jugoslavi şi Ruşi mici. „Ar fi ca o reuniune amficţionică pentru apărarea dreptului, contra brutalităţilor şi nedreptăţilor celor mai tari* Havli cek mergea mai departe şi considera că această apropiere nu-şi 1 voi. II, 5 * 1

limcSt Denîs. La Boheme depuls le Montagne Blanche, Paris, Leroux, pag. 149. Izdiuird Bcncş, Op. cit. pag. 474. Apud Louis I.eger, Le panslavisme et l'interet franţaise, pag, 127. Ibid, pag. 127.

VIRâll.lU P. ARBORE

are sens numai între popoarele slave, ci ar trebui ca în această înţelegere s& intre şi naţiunile neslave care ar avea acel aş de stin şi cari se ridicau cu aceleaşi puteri în contra terorizărilor . continui. Printre naţiunile cari ar putea intra în această comu nitate de interese, Havlicek considera pe Roraîni şi Unguri l. Prin urmare Havlicek se ridică mai presus de ideia panslavă, el tinde spre o înţelegere cu toţi vecinii şi cu toate naţiunile, chiar neslave, atunci cînd interese comune, le cer sforţări comune. Dealtfel ideile lui Havlicek au prins şi şi-au dat roadele în diverse ocazii, făcîndu-se un front comun între naţiunile mi noritare din fosta monarhie a Austriei, atit în parlament cit şi’n viaţa publică. Astfel, cu ocazia unei brutalităţi ordinare a ministerului Hafner s'a provocat o încercare de nesupunere la extremitatea meridională a Statului austriac, la graniţele Bosniei şi Herţegovinei, în Krivoscie; care agitaţie cuprinsese tot sudul. Depu taţii sloveni din Istria, din Goriţa, din Carniolia, au fost secun daţi de deputaţii polonezi şi romîni din Bucovina, pentru a pro testa în contra acestor saraovolnicii 2. In anul 1848, cînd întreaga Europă fu sguduită dela un capăt pînă la altul de mişcări naţionaliste, cînd popoarele nemulţămite cu soarta lor mizeră în imperiile arhaizante îşi re clamară drepturile lor la o existenţă demnă în. conformitate cu valoarea lor etnică, Slavii se adunară şi ei într'un măreţ con gres la Praha, pentru a-şi revindeca drepturile lor încălcate şi pentru a afirma mai mult decît oricînd solidaritatea lor. Deşi trebuiau să ia parte numai Slavii din Austria, au fost totuşi admişi şi ceilalţi din celelalte monarhii8. Au luat parte la acel congres slav deschis la 2 Iunie 1848, 340 de membrii şi au lucrat grupaţi în trei secţii, Cehii şi Slo vacii, Polonezii şi Ruşii, Slavii de Sud, Cu acea ocazie s'au adus elogii rassei slave, dar nu prea au căzut de acord asupra sco pului congresului. In timp ce Cehii nu urmăreau să facă decit o manifestaţie a Slavilor din Austria, ceilalţi revoluţionari slavi propuseră să se cheme toţi Slavii din Europa la revoluţie. Astfel rusul Bakunin cerea disolvarea Imperiului, ca o condiţie 1 Louis Leger, Le Panslavisme et l'intirât franţaise, pag. 127. 9 E. Denls. Op. cit., voi. II, pag. 520. 3 Utvissc fi RamOamt, Op. cit.» voi. XI, pag. >17,

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

a revoluţii universale şi a federaţii frăţeşti L Iar mai tîrziu, acelaş Bakunin copleşit de ideile anarhiste, preconiza o revoluţie generală a lumii slave, cu scopul de a emancipa întreaga lume. El susţinea că: .Poporul slav, plin de forţă, de pătrundere şl de talent, intact şi neslăbit şi care am putea spun'e că, n'a făcut plnă acuma decit să se prepare pentru viaţa istorică, este gata să se pue tn capul mişcării generale de emancipare• Iar în congresul slav, Polonezul Liebelt propunea să de clare adunarea permanentă şi să se alcătuiască un manifest po poarelor din Europa, sprijinit pe dreptul natural al popoarelor şi pe alianţa tuturor Slavilor". Cei cari au jucat un rol hotăritor în acea ocazie au fost: Fr. Palacky, marele istoric şi om politic al naţiunii bnheme şi Pavel Iosef Şafarik (1795-1861), întemeietorul studiilor ştiinţifice slave, autorul monumentalei opere ,Slovanskd starozttnosti* (1831J, complectată şi amplificată mai tîrziu de Lubor Niederle, sub acelaş titlu. Asupra acestei opere s'ar putea reţine calificarea adre sată de către Voltaire lui Montesquieu, cu ocazia publicării lu crării .L’Esprit de Lois". „Rassa slavă îşi perduse titlurile el. Dumneavoastră le-aţi regăsit şl i le-aţi redatui. Cu această ocazie, poetul Ruşilor Mici, Szewczenko, spunea despre Şafarik într'o odă celebră: .Tu ai întrezărit sclnteia fraternităţii care ardea sub cenuşă; la vocea ta, ca prin minune morţii eşiră din mormintele lor şi deschiseră ochit, fratele îmbrăţişează pe frate şi ei îşi spun cuvinte însufleţite de iubire veşnică’*: Monumentalul 9ău discurs rostit cu această ocazie a pue definitiv la punct teoria panslavismului şi toţi ideologii slavi vor lucra în conformitate cu acest program anunţat de Şafarik Sforţarea sa, după acum se exprimă excelent Jirecek, .mergea exclusiv ca să degajeze elementele civilizaţiei pe care slavismul îl închide în el însuşi, în limba sa, în literatura sa, în tradiţiile 1 'dl. Seignobos, Op. cit., Ii, pag. 557-558. ■ I. W’ Bienstock, Hlstolre du mouvement rivolutionnaire en Russie, * (1790-1894), Paris, Payot» pag. 40. 3 Cil. Seignobos, Op. cit., II, pag. 558. 1 Louis Leger, Le panslavismc et l'interet franşaise, pag. II7-J24. 5 Apud E. Denis. Op. cit., II, pag. 156. Vest şi Leger Louis, Le Paaslavisme et l’inttrât franţaise» p. 176-177.

:26

V1RGU IU P. ARBORE

'sale,- îri istoria sa şi să le pue în lumină ea astfel să exercite o. acţiune nouă asupra vieţii *. . a:u. Acelaş savant îşi complectează activitate sa ştiinţifică, prin alcătuirea şi publicarea1 operei -Slovansky narodopis, 1842“. •{Etnografia slavă), operă care a dat tuturor Slavilor mai mult curaj în susţinerea luptelor lor, in contra tuturor acelora cari le negau drepturile lor etnice. ’ ■ . Un alt luptător panslav, ieşit tot din i-mediul cehesc, fu ■ Fr. Palacky, (1798-1876). Activitatea lui se confundă cu luptele pentru redeşteptarea naţiunii lui şi serveşte ;drept pioner al ideii panslave, pentru care luptă şi’n 1848 .şrn; 1867,. cu ocazia • celor,două mari congrese slave ,.r. j; ii or „Discipol al lai Dobrovsky, amic al lui Şafarik, tovarăş de arme al lui Havlicek, marele curente cari au ,condus popo*rui se reinttlnesc in el, ca şi cele trei triburi ale grupului ceh , ce par a se uni in acest Mo/av care şi-a petrecut tinereţea la Slovaci şi restul vieţii sale la Praha; el este sinteza aspi.ţqţiilor. cari au ridicat trei generaţii şi incarnaţiunea deo sebitelor elemente a căror unire formează patria cehă“ Palacky, apărătorul călduros al Slavilor de pretutindeni, defineşte ;ce însemnează spiritul slav. Prin spirit .slav se înţelege res pectul pentru binele aproapelui şi lipsa oricărei dorinţe de cu cerire, Prin această definiţie precisă se da o lovitură indirectă panrusismului, care urmărea absorbirea tuturor Slavilor şi creiarea unui mare imperiu slav cu centrul la Petrograd, sau la Moscova. Palacky n'a fost insă niciodată un romantic, ci dedublat de omul politic şi de savantul istoric, a rostit un mare discurs cu ocazia congresului slav din 1848, în care sensibilitatea slavă era conciliată cu realităţile p>olitice ale fiecărui neam slav ce depindea atunci de monarhia în care se găsea încadrat. Totuşi el a afirmat sus şi tare cu acea ocazie că: „Slavul este şi va fi neînvins atita timp cit ideia unirii şi a bunei înţelegeri va stărui în inima sa“ 11. Totuşi în preajma acelui congres atît de solemn, el a avut şi puterea şi autoritatea să răspundă Austriei care căuta să

' Apud ii. Penis, Op. cit., II, pag. IM. ■ lirnesi Penis, Op. cit., II, pag. 192-193. ■ Apud I.oilis l.egrr. Le panslavisme et I’interet Iranşaise, pag. 173*175.

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE' ’

*27

pescuiască’în apă tulbure că:’ „Noi declarăm solemn, tă suntem ■ hotărlţi să rămtnem credincioşi Dinastiei, să menţinem integri tatea Imperului, dar noi protestăm contra calomniatorilor cari ne numesc adepţii Rusiei, panslăvi sau separatişti. Noi nu în ţelegem să asuprim pe nimeni şi Congresul slavn'are altă ţintă decit să ne permită să obţinem drepturile pe. cari le pre tindem a fi aceleaşi şi pentru celelalte popoare" 1. Sondat îna inte de a se separa, asupra intenţiilor sale în legătură cu orien tarea naţiunei boheme în preajma anului 1848, Palacky răs punde printr'o faimoasă scrisoare din 11/IV/1848, care a deve nit pentru partidul naţional1 ceh un fel de text sfînt2. Din cu prinsul acestei scrisori se vădeşte atît încrederea în puterile naţii sale şi a Slavilor în genere, cît şi maturitatea de concepţie politică. El nu cere despărţirea ţării sale de Austria, el ntr este nici inimicul Rusiei sau Germaniei, el se declară însă inamicul unei dominaţii ecumenice, în care popoarele nu' şi-ar putea exercita puterile şi misiunea lor istorică. Cu acea ocazie anunţă faimoasa sa idee, că »dacă Austria n’ar există, ar trebui in ventată". Pentru aceasta însă nu uită să amintească acelei Aus' sirii, că ea a uitat care este fundamentul moral al putere» sale şi care ar trebui să fie respectul drepturilor diverselor', grupări etnice. Iar în Maiu 1865, in preajmă dualismului Atistro-Maghiar, ac l.iş mare om de stat profetiza sentenţios, eă „noi am existai înaintea Austriei şi vom- trăi după ruina sa"‘\a -m- ' ' Slavii doreau prosperitatea Monarhiei,1 cu condiţie oa’n acelaş timp să li se garanteze dezvoltarea lor normală. Congre sul slav adunat la Praha-în 1848 nu urmărea formarea-unui stat slav. Slavii cereau numai să nu li se aplice un tratament atît de neOmenos de către Habsburgi, ci să fie trataţi în mod egal cu ceilalţi supuşi din împărăţia Austriei. ‘Şi cu toate că apare aşa de matur în ceiace priveşte judecata sa politică, to tuşi ideile panslave se degajează, şi din concepţia lui, verificînd astfel ipoteza noastră, că chiar oamenii de ştiinţă ca Şafarik şi Palacky, nu uitau marea idee panslavă, pe care o afirmau ori de cîte ori simţeau nevoia. Astfel Palacky la 2.11. 1871 spunea .* Dum nezeu şi geniul slav au îmbogăţit limba noastră, poporul nos1 * 5 cit, II,

Apud li. Denis, Op. cit., II, pag. 286. '• •StlIbiă, pag. 261. Fr. Palacky, Idea stătu Rakousfceho, 1865, conf. cu li. Denis, Op. pag. 486. » »

■

VIRG1UU P. ARBORE

tru. de o expresie pe care na o cunoaşte nici un alt dialect, nici latin, nici german. Noi singuri putem spune : noi,suntem noi‘ *. Printre animatorii aceloraşi idei mai cităm pe cehii Ladis-laus Rieger (1818-1903) şi Vâclav Tomek (1818-1905), cari erau înarmaţi cu toată tenacitatea caracteristică rassei şi cu toată perseverenţa în lucru. Din enumerarea succintă a tuturor susţinătorilor ideilor slavofile se constată că numărul cel mai mare îl deţin Cehii şi autoritatea cea mai proeminentă le revine tot lor. Această cons tatare îl face şi pe Mickewicz să spună că .savanţii Boheml caută In studiile lor politice şi literare legătura capabilă a reuni Slavii tntr'o singură comunitate. Acest studiu al trecutului, ei l-au făcut cu un entuziasm aproape religios ; ei sun', pentru a spune astfel, apostolii naţio nalităţii... Ruşii şi Polonezii au deopotrivă incrtdere in ei căci el vorbesc cu aceiaşi imparţialitate de Sfântul ion din Cracovia sau de Sfântul Chirii; ei tind să amestece inlr’o lumină glori oasă amintirile luptelor frăţeşti* 3. Iar după felul cum se exprimă un autor care s'a ocupat mult de Slavi 3, Cehii sunt şi din punct de vedere geografic şir din punt de vedere ştiinţific, avantgarda rassei slave înspre Vest. Dela ei au pornit cei mai numeroşi misionari ai ideii slave. La ei s'au făurit cele mai multe din marile opere ştiinţifice cari interesează destinul lumei slave. Ei au trimis în Mâiu 1867 la Expoziţia etnografică din Moscova pe cei mai reprezentativi în văţaţi şi animatori politici ai neamului lor ca să ia parte la ma nifestările organizate de panslaviştii ruşi, înscriindu-se şi de data aceasta printre predicatorii marei idei panslave. Fr. Palacky L. Rieger, Fr. Brauner şi lulius Grăgr au reprezentat cu acea ocazie cu toată solemnitatea naţiunea cehă \ După ce am trecut în revistă trecutul istoric al ideii pan1 Apud. E. Denls, Op. clt.f li, pag. 523. Mlckiewlez Ad., Vorlesungen tibet slavische Litteratur und Zustănde. Collbge dc France (1840*1844) I-1V Leipaig und Paris 1843-1845 ; comform $i cu «Lee Slaves». Cours Proieis6 au Coll6ge de France (J840-1844) Paris J9I4 pag. 46. 0 Lotus Lcger, Lea anciennes civllisations slavei, Paris, Payot 192i, pag. 96.

4 E. Denis, Op. cit., II pag. 507.

aspecte 'ale Solidarităţii slave slave Ia cele mai însemnate dintre neamurile slave, să vedem acuma cum se prezintă această problemă la Ruşi. Faţă de sin ceritatea vădită cu care au activat precursorii ideii şi mai ales oamenii de ştiinţă din Bohemia, nu ne rămine de cit să preci zăm momentele mai însemnate din manifestarea rusă, pentru ca să ne convingem de nesinceritatea rusească in faţa -doleanţelor Slavilor şi de diformarea teoriei'pănslaviste, evoluată mai tlrziu spre panrusism, neoslavism şi 'bolşevism. Rusia în epoca de expansiune politică a căutat să-şi cre eze o situaţie privelegiată în Sud-Estul Europii. sub dinastia Romanovilor. Dacă- marile : lupte începute în contra Tătarilor şi Turcilor in veacurile XVII—XVIII aveau de scop îndepărtarea păginilnr din faţa creştinilor şi’n special întinderea teritorială rusească care trebuia să ia locul celei turceşti; in a doua ju mătate a veacului al XVIII-lea şi’n special in veacul al XlX-lea, politica anunţată de Petru cel Mare este reluată de Edaterina 11-a, care elaborează proectul rusesc, în care era înglobată şi .Dacia resti'Ută", pe care urma să o supravegheze favoritul ţa rinei, Potemkin. Această conduită politică a fost respectată şî de ţarii următori: Pavel I, Alexandru I, Nicolae I, Alexandru II şi III şi Nicolae II, cari pe lingă planurile iniţiale urmăreau şi creiarea unui singur Stat slav, avînd ca centru de activitate Rusia. Această politică deşi era aprobată de conducătorii Rusiei, nu întotdeauna putea să fie susţinută ca atare de ei în faţa Eu ropii. Desigur că aceste scrupule erau Îndreptăţite atit din consideraţiune pentru reuşita mişcării, cit şi pentru a evita even tualele conflicte cu popoarele interesate sau vizate. 1 De aceia diverse societăţi culturale sau iniţiative ştiinţi fice, tutelau această mişcare panslavă, condusă desigur de ochiul scrutător şi hotărît al omului politic invizibil dela Moscova şi Petrograd. Această dragoste faţă de cultura slavă în genere, acest slavofilism filosofic, literar, teologjc şi juridic, a fost conce put mai întii de filosoful Kirejevskij ’, de teologul Khomjakov, om de o cultură excepţională şi un dialectician de primul rang ?v de istoricii C; Aksakov şi Soloviev şi de jurnalistul Kalkov. Aproape toţi s au inspirat din filosofia germană, reprezintată de Schelling, Kant şi Hegel. Continuatorii slavofilismului rusesc au 1 Bruckner, Op. cit.» pag. 257. * Ibid, pag; 277.

•*.; :

VlRtilLIU P. ARBORE

{ost,: G. F. Şamarin, Şt. lavorski, Teofan Procopovid, Ivan Aksakoy, procurorul Sf. Sinod C. Pobiedonostev, . general Skohe. le.v, şi toţi învăţaţii şi oamenii politici ruşi de mai tirzfu J. Isto ria Rusiei, după cum .spupea Aksakov, are valoarea unei istorii sfinte, e.a trebue .citită ca .o, hageografie. Viitorul, se giqdeau ei, va fi mult mai frumqs, .decit trecutul. Această profetizare a for- . mat preopuparea lui.-Karamzine, care.a urmărit sa demonstreze . aceasta in „Istoria . Rusieia (htorija. gosudarstva rossijskagqy (-XII, Petrohrqdf 1816^-1829) - In adevăr* încă din 1845, se formase la Kiev P Asociaţia Chirii şi -Metodiu“, care ..îşi propusese .îmbunătăţirea spartei creştinilor din. Orient fără distincţie de naţionalitate ori de con fesiune şi care aspira să- facă din Rusia o fede.raţie de popoare slave, pe baza Jntregei libertăţi şi autonomii a popoarelor. Re ligia trebuia, să fie absolut liberă şi toate confesiunile trebuiau . să ^ibă dreptur.i, egale. Limba rusă, ca. fiind pea mai răspândită trebuia să fie consjderată ca limbă oficială 2. Această asociaţie aţâţa neîncrederea împăratului Nicolae .1 şi fu suprimată in 1847, iar, membrii ei marcanţi, ca poetul ucrainean Szewczenko, isto ricul Kostoraaro.v şi romancierul Kulic fură închişi şi li se inter zise să mai acţioneze prin publicistică sau altminteri, în cadrul asociaţiei ‘.-.Asociaţia se reformă spre 1857* însă se orientă in special spre ideia panslavismului, ceiace înseamnă eliberarea naţiunilor slave’ şi reunirea lor sub protectoratul singurului po por slav care era atunci independent, a puternicului popor ruseşc. Acei ,cari urmăreau această ţintă se numeau slavofili 4, Mai tîrziu,, spre 1866, cînd Prusia Infrînsese cerbicia Habs* burgilor prin pacea dela Praha şi cînd Rusia socotea momentul . prielnic a se amesteca în politica internă a Austriei, creind di versiune pe chestia Slavilor din acea monarhie, tonul Rusiei a.utoritare deveni'.mai violent şi amestecul politicii de stat ţariste se vădi mai dar:» »v * . u i ‘„Panslavismul, care sc reculegea plăpind. nu de mult, ri dica acuma capul cu îndrăzneala, vorbea cu emfază de era cea nouă pe care sfânta Rusie urma să o deschidă, de misiunea ------1 •'' • .■

r •!

■

.•

•

...

• . > ...j 7'.o G. Masaryk. Rusko. a Evropa,. I, pa^f. 406, 470 ; G. Wei/l. Op. cit. pag. 40\ şi Bruckner, Op. cit., pag. 279. ’ ? /. W. Bienstock, Op. cit., pag. 40 şi următ. 3 G. Wciti; Op. cit., pag. 402-403v * Al. Rambaud, Hlstoire de la Russie, Paris, Hachette, 1884,, pag. 716.

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

■31.

sfiala care revenea, (arului, de desrobirea rasselor pe care in virtutea noului drept le chema la libertate. Ca şi altă dată-ţa rul urma să proteguiască ţoale popoarele care erau de .aceiaşi credinţă. Dar el cerca deasemeni dreptul să patroneze .pe toţi aceia cari, mai mult sau. mai. puţin se apropiau de rassa .slavă prin- limba şi originea lor, De o parte, intr'adevăr, propagan}.da rusă cuprindea, inunda, pentru a spune astfel, nefericita Ăuslrie. Nu exista aproape nici o provincie a acestui Imperiu,. (populată pe jumătate de Slavij. epre să nu fte străbătută şi. adânc răscolită - ....... . Cind iasă situaţia Austriei deveni şi mai grea prin miş cările. ungureşti ,cari urmăreau desiipirea lor de monarhia Hab~, sburgilor, cind ideia dualismului prinse şi mai multă consistenţă în inima Austriacilor şi Ungurilor şi insfirşit cind aceasta, şş înfăptui în 1867, prilejuind frămîntări şi svircoliri interne din partea celorlalte naţiuni cari-şi vedeau inmormintate toate idea lurile înjghebate cu singele şi suferinţele atîtor martiri naţionali j în această vreme Rusia îşi afimă definitiv drepturile de condu cătoare a celorlalţi slavi din Monarhie şi cu aceasta, politica rusească intră in acţiune directă. , Odată cu ridicarea drapelului constituţional la Buda-Pesta în primăvara anului 1867 şi după numeroasele sforţări ale lui Beust, in imperiul vecin al Rusiei, se ridică deodată stindardul, rassei. In momentul in care cele două. parlamente ale AusţroUngariei urmau să se deschidă, în Rusia începu o agitaţie tu multuoasă, care fie sub. numele de expoziţie etnografică, fie sub aceia de congres slav, sau de congresul dela Moscova, a fer mecat timp îndelungat populaţiile slave din- imperiul Habsburgilor şi ie-a dat un periculos imbold, ameninţind astfel liniştea şi siguranţa Monarhiei2. Rusia urmărea să fie pentru lumea slavă ceiace Franţa urmărea a fi pentru lumea latină şi Prusia pentru cea germană, adică generatoarea de energii a rassei în genere. Inţr'adevăr, în anul 1867 delegaţii slavi din toată.lu mea au pornit spre Moscova, unde concomitent cu transformă rile din Austria, se deschidea o expoziţie etnografică a tuturor Siayilor, modificată ulterior in .Congres slav-, cunoscut şi sub numele de .Congresul dela Moscova". . . 1 Debidour, HistoJre diplomatlque d£ l'Europe, voi II» P^rfc, Feli* Alean 1891, pag. 323. • ful iun Klaczko, Op. cit., pag. 134.

VlRClLIU P. ARBORB

Se vor ridica însă glasurile Polonezilor asupriţi cari vor destăinui intenţiile nesincere ale Rusiei pravoslavnice, necomiormC cu ideile panslavismului, cari se agitau de oamenii poli tici ai aceleiaşi Rusii, cu scopul de a-i atrage spre politica ofi cială a acesteia. Scopul expoziţii etnografice dela Moscova era de fapt un pretext de demonstraţie în afară, demonstraţie inofensivă în aparenţă, însă destul de puternică în fond prin efectul ce l-ar produce asupra spiritelor naive şi inilamabile, pentru a minuna nenorocitele popoare desmoştenite, mult mai bogate în imagi naţie, decit in cultură :. Ce a fost in realitate expoziţia dela Moscova, decit o exa gerare copilărească a unor adevăruri ce nu erau luate în seamă decit numai în parte, .Unt cile cit carton, — un panorama de papier peint, de papier teint, de papier m&chi, avec force figurines en bois el en cireş — ce fut lă aussi toate l’exposition ethnologique de Mo.'cou, produit bizarre du genie slavo-neo-byzantin, oeuvre puările et rusie, grotesque et serieuse ă ia Jois, et dont la pre miere pensee remonte ă 1864“La început a fost organizată o expoziţie etnografică rusă, iar mai tîrziu a fost transformată intr'o mare expoziţie slavă, ca un fel de demonstraţie care avea drept ţintă unirea tuturor Slavilor din lume. Această expoziţie se organiza în preziua răscoalelor polo neze, în preziua fatalei intervenţii diplomatice, care n'a făcut de cit să mărească valurile de Singe şi de lacrămi pe malurile Wistulei şi Williei. .La dojanele platon’ce ale Europei tn favoarea Poloniei, naţiunea rusă răspunse printr’o grozavă explozie de ură şi de răzbunare; la timidele insinuări a unei autonomii pentru vechiul regat al Jageionilor, ea le op'/se cu minie princip ul unităţii şi a integrităţii imptriului“ 3. Iată cum prin urmare Rusia propaga ceva şi acţiona tocmai dimpotrivă. Iată deci sinceritate, iată aşa dar dezinteresul pe care-1 purta rassei slave, .Simbolul" acesteia* Rusia I! însăşi familia imperială s'a interesat de bunul mers al lu- • 1 ? 3 )0t 108

/. Klaczko, Op. cit., pag. 138. Ibid, pag. J38. tal. Klaczko. Op. cit., pag. I3S ;i l.ewlckv, Op. cit., voi. ÎI, pag. ţi 117.

! ■

i i

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

crărilor expoziţiei etnografice şi a congresului slav şi a ajutat băneşte biroul expoziţiei. S a cerut print'un apel tuturor Slavilor din lume ca să trimită toate resturile materiale ale civilizaţiilor şi toate societăţile istorico-geografice din Praha, Brun, Seraievo şi Kraguewatz s'au pus pe lucru ca să adune tot ceiace intere sează vieaţa popoarelor respective şi prin emisarii lor le-au ex pediat la Moscova. Tot deodată s'a hotărît să se convoace un mare congres slav şi s'au început preparative serioase ca să se dea o cit mai mare importanţă aceastei întruniri şi pentru ca „oaspeţii slavi" să. fie cit mai bine primiţi pe pămîntul sfînt al Rusiei. Acest congres avea drept scop să explice nevoile, inte resele, speranţele şi doleanţele marii patrii comune, a patrii ideale; discuţii care urmau a fi avut loc mai mult în sfera ştiinţifică ideală şi cari totuşi erau manevrate cu multă dibăcie de repre zentaţii politici ai Rusiei. Expoziţia fu inaugurată în 5 Mai 1867 la Moscova, în prezenţa ţarului şi a familiei sale, iar timp de 2 luni a defilat prin faţa ei poporul rus, minunîndu-se în destul de marea ex tindere a civilizaţii şi culturei slave, grupată în jurul Rusiei, ,simbol“ al lumii slave L Propaganda făcută în acest scop de către Rusia era enormă. Iată ce se publică în „Moskovskia Vledomosti" privitor Ia soarta Slavilor din lumea întreagă în Nr. din 17, Februarie 1867 3 iar răsunetul pe care l-a avut acest apel îl dovedeşte faptul că în luna Mai toţi reprezentanţii autorizaţi iau parte la această manifestaţie atît de bine ticluită, dezinteresată în aparenţă, meschină şi iezuită în fond. *0 eră nouă iese La iveală — se putea citi — şi pentru noi, Ruşii, aceasta are o însemnătate deosebită. Această eră este bine înţeles a noastră; ea cheamă la viată o lume nouă, care a fost ţinută pînă acuma in umbră şi în speranţele des tinelor, lumea greco-siavă. După secole trăite in resemnare şi servitute, iată însfirşit că această lume atinge momentul pre facerii ; ceiace a fost aşa de mult timp uitat şi înăbuşit iese la iveală şi se prepară de acţiune. Generaţiile actuale vor ve. dea mari transformări, fapte importante şi formaţiuni însem nate. Deja în peninsula Balcanică şi sub stratul surpat de tirania turcească se ridică trei grupuri de naţionalităţi dornice 1 Moskovskia Viedomosti (Gazeta Moscovei) din 8 Mai 1867 şi suplimeniul săptamînal al acesteia din 9 Iunie, apud Klacsko, Op., cit., p. 141, ■ Apud A Klaczko, Op. cit., pag. 137.

V1R0IL1U P. ARBOtRi£

de viaţă şi puternice, grupurile helenice, slave şi romtneşti. S.trins unite intre ele prin comunitatea credinţei lor şi a desti nelor lor istorice, aceste trei grupuri sunt de o potrivă de apropiate de Rusia prin toate legăturile vieţii religioase şi naţio nale. Aceste trei grupe de naţiuni odată refăcute, Rusia se va arăta sub o lumină cu totul aparte. Ea nu va mai fi singura in lume; in locul unei puteri severe asiatice a cărei aparentă o avea piuă acuma, ea va deveni o forţă morală indispensabilă Europii, o civilizaţie greco-slavă compiectind civilizaţia latinogermană“. După acest meşteşugit apel adresat sentimentalismului slav, ^urmează in 1867 dorinţele Rusiei, strecurate cu multă îndemînare în ziarul .Corespondefa rusă" şi prezintate sub masca ce lui mai larg dezinteres. .Noi vom lăsa deci să se creadă de către oaspeţii noştri că ei au venit Ia o naţiune soră, de la care ei au de aşteptat totul, fără să se teamă de nimic; noi vom asculta plingerile lor şi isiorisirile răului de cari suferă nu vor putea decit să stringă şi mai mult legăturile cari ne unesc cu ei. Noi le vom arăta că condiţiile in cari trăesc sunt rele, aşa după cum leam spus pină acuma de cel puţin 100 de ori şi le vom mai spune incă 1.. Acestor altruiste concepţii ruseşti, in faţa cărora se extaziau cele mai multe dintre naţiunile slave, le urmează un vehe ment protest al presei poloneze, un adevărat strigăt de alarmă al acelora cari fuseseră înşelaţi în aşteptările lor, a acelora cari sufereau pe propria lor piele toate ideile mari, ce se râstîlmăceau aşa de uşor de politicianii Rusiei oficiale. Intr'adevăr, în timp ce tuturor li se întindea cursa de a fi prinşi în cleştile ab solutismului ţarist sub forma cea mai dezinteresată şi mai dul ceagă, Polonezilor — fraţi de acelaş sînge şi credinţă cu toţi Slavii — li se aplicau cele mai drastice sisteme de desnaţionalizare şi teroare, făcîndu-i să se expatrieze aiurea, părăsindu-şi averile, familiile şi prietenii. Desigur că presa poloneză şi Polo nezii în genere nu uitaseră nimicirea revoluţiilor naţionale din 18303, de asemeni nu uitaseră celebrul discurs ţinut de Nicolae I la 1865 în Warsowia, în care acesta îi ameninţa că dacă mai 1 1 Apud. /. Kldczko, Op. cit., pag. J40. ■ Lavisse et Rambautl, Op. cit., voi. X, pag. 310-332.

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

persistă în a mai crede într'o Polonie independentă, Ia cea mai mică mişcare le va distruge capitala v. Tot odată îşi mai reaminteau desigur şi de ameninţările ţa rului Alexandru al II-lea, făcute deputaţilor polonezi la 1856, cînd acesta le imputa conduita lor faţă de Imperiu şi ii sfătuia să renunţe la ori ce plan de independenţă, deoarece stăpînirea lui nu este altcevă decît continuarea celei a tatălui său. „Tot ceiace tatăl meu a Jăcut, e bun făcut, domnia mea va fi conti nuarea celei a lui"3. Dar ceia ce nu putuseră uita Polonezii, erau desigur eve nimentele mai proaspete, înlîmplate între 1863—1864, cînd Muraviev a nimicit pe patrioţii polonezin, ucigindu-i şi deportindu-i* şi a început să aplice rusificarea acestora prin şcoală, biserică şi administraţie rusească 4. De aceia presa poloneză îşi face o datorie de onoare în a demasca aceste sisteme experimentate de cîteva decenii de fra ţii lor şi dă alarma, ca toţi Slavii cari vor participa la expozi ţia etnografică şi la congresul de la Moscova, să ştie cu cine au să lucreze şi să nu se lase uşor influenţaţi de Rusia perfidă. „Deosebitele literaturi slave cunosc toate minunata fabulă a animalelor invitate de leu. Animalele au plecat bucuroase la drum ; dar sosite la graniţile majestăţii sale leului, ele văzură grămezi de oase cari se măreau pe măsură ce înaintau; eledeveniră ginditoare şi cele mai înţelepte se reîntoarserâ din drum "... Voi doriţi să mergeţi la Moscova, — nu mai încetau să strige Cehilor, Croaţilor, Sîrbilor, foile poloneze din Galiţia şi Posnan — voi căutaţi să salutaţi singura putere slavă inde-

: •

1 Ch. Selgnobos. Op. cit., voi. II, pag. 790 ; G. Weill, Op. cit., pag. 405-412; Rambaud, Hlstolre de la Russle, pag. 650 şl urm. - Ch. Seignobos, Op. cit., voi. II, pag. 803. . 3 Ch. Seignobos, Op. cit., voi. II, pap. 808—809 ; fi. Grappin, Hlstolre de la Pologne, Edit. Larousse, 1922, pag. 314—319; 5. Platanov, Op. dt., pag. 934, 938 ; Lavisse et Rambaud. Op. cit., voi. XI, pag. 508—514; Ram baud, Hlstolre de la Russle, pag. 688 şl 692—694; I. Bienstock. Op. cit», pag. 81—84. ,4 Lewicki, Op. cit., II, pag. 120; T. G. Masarik, Rusko a Evropa, I, p:«g. lr6; Grappin, Op. cit., pag. 379—381. 5 Vezi : «Dziennik» din Poznan, «Czas» din Cracovia şl tGazcta Narodbva» din Lemberg, de pe luna Malu 1867, apud. I. Klaczko, Op. cit, pag."14 8—1*49.

;

VIRGILIU P. ARBOPfi

pendenlă şi capabilă să vă unească şi să vă asigure desvoîtarea voastră naţională ? Atunci vedefi desvoltarea naţională pe care această putere a asigurat-o unui popor vechi şi glorios, de mai bine de un veac strins sub sceptrul [arului! Voi ţineţi la limba voastră, la tradiţiile şi obiceiurile voastre ? Cercetaţi atunci ceiace Rusia a făcut din limba, din tradiţiile şi din obiceiurile Poloniei! Voi stringefi cu mişcătoare pietate monu mentele literaturei voastre şi sfărămiturile trecutului vostru, întrebaţi aşa dar ce au devenit bibliotecile Zaluski şi Czaki, colecfiunile noastre de artă şi obiectele preţioase ale Jagelonilor noştri! Voi ţineţi la clerul vostru, voi iubiţi femeile şi co pţi voştri, voi (ineţi la averile voastre ? Vedefi atunci episcopii noştri deportaţi, preoţii noştri legaţi la stilpii infamiei şisplnzurafi, femeile şi copii noştri minaţi din urmă cu miile ca o turmă sălbatecă spre regiunile polare şi averile noastre expuse celor mai teribile şi mai sistematice prădăciuni! Socotifi in lun gul vostru drum cele cinci sule de spinzurători ridicate de ar hanghelii Muraviev, Berg, Maninkin şi satele şterse de pe faţa pămtnlului; vizitaţi fortăreaţa Warsowiei, unde aceştia ne tor turează prizonierii politici şi cerefi să vi se arate celula unde Levitul nostru s’a ars de viu, ca să scape de gloatele de ne învins. Străbateţi în lumina conştiinţa şi a raţiunii omeneşti această mare roşie, această mare de singe polonez, dinaintea că reia vă arată ţara. făgăduinţa, cercetaţi bine iadul nostru, el duce la paradisul vostru'. In timp ce toată conştiinţa poloneză protesta în presa ei faţă de încercările de mistificare ruseşti, demascând celorlalţi confraţi pericolul ce se ascundea sub aceste meşteşugite teorii, la Petrograd după relatarea periodicilor de atunci si in special după .Moskovskia Vudomosli", oasDeţii s'au bucurat de o pri• mire extrem de caldă şi toate discursurile cari s'au ţinut, ţin teau aceiaşi chestiune, a unităţii comune slave. Poezia timpului cînta cu această ocazie viitorul politic al rassei slave. „ Va veni ziua cind înaintea porţilor Bizanţului duşmanul îşi va reaminti de pavaza lui Oleg, şi clopotele sunînd din înăl ţimea Sfintei Sofii vor sărbători unirea tuturor Slavilor', De pretutindeni se făcea apologia panslavismului rusesc şi toţi scoteau în relief marile perspective cari se deschideau lu mii slave prin misiunea creatoare a Rusiei, care-şi întindea au toritatea nu numai în Asia, ci chiar şi'n pragul Europii, în Ori-

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

entul european. Liberarea Orientului era misiunea Rusiei, iar afirmarea puterii panslave mai ales în această vreme cînd lumea germanică se găsea divizată prin pacea dela Praha (1866), era un fapt demn de semnalat. Cu acea ocazie se susţinea de către congresiştii panslavi „că Rusia nu este numai o putere rusă,ed devenise o putere slavă, panslavă; ea are pentru aceasta forţa materială şi ţorţa moralâu. Speranţele cele mai mari le aveau mai ales Slavii din Sud-Estul european, Bulgarii şi Sîrbii, cari din cauza suferinţelor pe care le îndurau sub regimul lui Abd- • Ul-Aziz (1861 —1876), aşteptau din partea Rusiei „îndeplinirea misiunei ei creştine şi slave* şi totdeodată se încredeau în opera ei „deoarece onoarea şi puterea i-au fost deopotrivă de angajate*. Entuziasmul general care coprinsese deopotrivă atît pe autohtoni cit şi pe delegaţii naţiunilor îndepărtate, a fost fără precedent în capitala imperiului rusesc în decursul acelei saptămîni slave. Elanul cu care au fost primiţi delegaţii în vechea capitală a ţarilor în ziua de 28 Maiu 1867, întrece orice imagi naţie şi delegaţii au fost propriu zis smulşi de poporul entuziast, fanatizat de marile idei ce erau trîmbiţate cu atîta putere de Rusia oficială. Expoziţia etnografică slavă de la Moscova a atras atenţia întregii lumi şi popoarele de alte ginţi nu puteau să primească această manifestaţie fără să se gîndească serios la urmările şi planurile de viitor ale Rusiei, cari erau aşa de maestru deghi zate. Se susţinea în principiu că misiunea Rusiei este să reali zeze fraternitatea slavă într’o perfectă libertate. „Oricare popor slav, devine necredincios acestei misiuni comune, cind se înde părtează de fraţii săi şi ti reneagă, reneagă prin aceasta insăşi existenţa sa proprie şi trebue să piară L Se uita însă prea uşor ce a însemnat „fraternitatea rusă* pentru Polonezi! Se treceau sub tăcere masacrele întîmplate în Polonia la 1830 şi 1863 şi cumplita teroare ce se dicta din Warşowia de către marele duce Constantin şi de către guvernato rul Muraviev! : La şedinţele solemne şi la banchete s'a căutat de diverşii oratori să se lămurească şi mai bine ce însemnează conlucrarea aceasta armonică între Rusia de o parte şi restul Slavilor de 1 Apud. I. Klaczko, Op. cit., pag. 165,

VIRGIL1U P. ARBORE

altă parte în cadrul ideilor panslaviste Astfel reprezentantul so cietăţii naturaliştilor ruşi insistă asupra faptului că natura bine făcătoare şi veşnică, n'a pus nici o barieră între Ruşi şi ceilalţi Slavi, iar frontierele care îi separă acum sunt toate artificiale, avind aceiaşi munţi, aceiaşi floră, aceleaşi bogăţii metalurgice închise în pămînt. Prin urmare se căuta a se sublinia identita tea solului şi subsolului ocupat de lumea slavă, din care să se conchidă apoi asupra perspectivelor viitorului comun, pe cari ar trebui să le urmărească această lume slavă. Cred că orice om de bună credinţă, obiectiv şi serios, eliminînd aceste idei romantice şi copilăreşti pe cari ştiinţa le poate demonstra oricînd ca nefiind conforme cu realitatea, va bănui in serviciul căror cauze au fost puse. Reprezentantul societăţii de economie morală rusă, se plîngea în contra răului obiceiu pe cari-1 au locuitorii din Bohemia de a emigra in fiecare an în număr aşa de mare în America, unde sunt sortiţi să-şi piardă naţionalitatea. ( De aceia, acesta socotea, că dacă aceşti refugiaţi urmăresc Să se expatrieze din cauza traiului greoiu pe care sunt nevoiţi să-l ducă în Austria, atunci să vie şi să se aşeze pe pămîntul rusesc, .unde un. slav nu numai că nu-şi pierde naţionalitatea dar şi-o fortifică şi capătă conştiinţa demnităţii sale". Minunată perspectivă i se deschidea refugiatului din Bohe mia, care s'ar fi colonizat în Rusia; dar nu tot aşa ar fi putut vorbi şi Mickiewicz, care pentru a-şi susţine propria sa conştiinţă naţională şi pentru a putea ridica pe ai săi, a trebuit să ceară ospitalitate Franţei liberale. Sinceritatea acestor idei expuse de societatea de economie morală este subliniată de întreaga presă poloneză a timpului, care semnalează tuturor slavilor din lume perspectivele pe cari Rusia le oferă tuturor acelora, cari au naivitatea să creadă în ele. Iar reprezentantul societăţii literare ruse, Stchebalski, atacă grava problemă a unei limbi comune pentru toţi slavii, care mai fusese atinsă şi de către rectorul Barchev şi fusese obiectul de studiu al multor slavofili mai vechi. .Numai Dumnezeu — spunea acesta — ştie încotro mină mar rea rassă slavă; dar, pentru a merge împreună spre ţinta unde el ne conduce, trebue să ne înţelegem noi intre noi. Unitatea limbii este cel mai puternic dintre toate argumentele cari con duc spre unitatea rassei“.

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

Aceiaşi teorie o susţinea şi Stchebalskicînd spunea ; »Fie care din limbile voastre se poate desvolta cum voeşte, dar toţi trebue să aducă deosibirile lor locale şi genul lor. particular ca jertfă tezaurului comun al unei limbi parislave* 1. Reprezentantul Bulgarilor, Bogorov, de care este strins legată apariţia presei bulgăreşti, în marele său entuziasm merge mai departe şi socoteşte că Slavii ar trebui să aibă o literatură comună şi pentru aceasta ei au o limbă gata care să exprime această literatură comună şi acea limbă ar fi limba rusă. Prin urmare, prin Bogorov se rezolva şi problema cea mai grea pe care Ruşii urmau să o fixeze cu ocazia acestui congres general, problema limbii comune tuturor slavilor, în care urmau’să se înţeleagă cu toţii şi puteau să-şi comunice şi înscris ideile lor. Desigur că aceasta urma să fie primul pas al definitivării pla nului rusesc de a conduce politica tuturor slavilor, dela Petrograd sau Moscova. Ba chiar mai mult, la banchetul prezidat de ministrul instrucţiunii publice contele Tolstoi, cunoscut prin lupta sa în contra ştiinţii moderne s, se şi fixase o inscripţie cu următorul cuprins *Limba rusă şi limba slavă nu sunt decît una şi aceiaş*. Iar în amfiteatrul universităţii din Moscova soluţia găsită circula cu multă uşurinţă şi entuziasm: „Limba rusă ar deteni limbă literară., sanscrita vie de la Adriatica pînâ la oceanul Pacific 3. In mijlocul acestui entuziasm general, un singur glas izo lat al unui student sîrb, cu cîteva zile mai tîrziu, la un banchet combătu destul de timid atît părerea lui Stchebalski, cît'şi pe aceia a lui Bogorov, spunînd că dacă se adoptă o singură limbă literară pentru lumea slavă, scriitorii nu vor ajunge în a consti tui o clasă distinctă, o speţă de castă brahmaniană în mijlocul popoarelor cari nu le-ar mai înţelege propria lor literatură ?! Desigur că întîmpinarea acestuia a fost foarte temeinică şi impresia produsă asupra congresiştilor a fost dintre cele mai profunde, răspîndind o răceală explicabilă în rîndurile tuturora şi punîndu-Ie în lumină marile dificultăţi ce li se ivesc în calea înfrăţirii, năruind astfel în mare .parte iluziile Rusiei „generoase“. 1 Ibid, Op. cit., pag. 162. 5 Ch. Seignobos. Op. cit., pag. 817. 3 A pud. Klaczko, Op. cit., pag. J62, 163.

VIRGILIU P. ARBORE

Insftrşit la această desmeticire a lumii slave fanatizată la început de reclama şi prefăcătoria rusească, a mai lucrat şi Fr. Palacky, reprezentantul Bohemiei, care .imbrăf/şind cu regret lupta dintre Ruşi şi Polonezi, le reproşează celor dintiiu de a se fi prea îndepărtat de principiile şi spiritul slav*. Intrebîndu-se ce însemnează acest spirit slav, Palacky îl defineşte ca fiind respectul bunului aproapelui, caracterizat prin absenţa ori cărui spirit de cucerire. Astăzi cînd Rusia este definitiv constitu ită, ea nu are decît de cîştigat revenind la acest spirit dezinte resat. Ea va putea deveni tutoarea Slavilor, dar nu trebue să se gîndească nici un moment să absoarbă nici literatura, nici religia lor. Palacky nu admite cu alte cuvinte nici panrusism, nici ab sorbţia slavilor catolici sau protestanţi in ortodoxie, nici creiarea unei limbi unice pentru slavi, luînd totdeodată apărarea Po lonezilor ce se găsiau striviţi de Rusia pravoslavnică. Prin ur mare reprezentantul Bohemiei divulga public în plin congres planurile ascunse ale Rusiei, care urmărea a-şi fixa dominaţia în Sud-Estul Europei prin ortodoxie şi slavofilism. Dealtfel din 1866, cu ocazia centenarului, universitatea din Moscova a aprobat acest program şi asociaţia Chirii şi Metodiu începu sub motiv de ajutor, propaganda sa printre Slavii din Balcani. Spre această acţiune s'au atras la Moscova Cehii şi Rutenii, s'a căutat să se suprime cultura catolică şi latină din Polonia şi se spunea că adevăraţii Slavi sunt aceia cari acceptă tutela rusească 2. După ce am subliniat sforţarea rusească pentru ca adu narea şi expoziţia de la Moscova din 1867 să-şi dee toate roa dele şi după ce am văzut şi părerile delegaţilor slavi veniţi de aiurea, încheind bilanţul acestei manifestaţiuni slavofile, consta tăm că entuziasmul iniţial scăzuse foarte mult în faţa soluţiilor atît de utopice emise de diverşii reprezentanţi ai Rusiei şi com bătute de reprezentanţii celorlalte popoare slave cu simţ real şi practic mai desvoltat. „Amintirea Poloniei arunca o umbră supărătoare asupra acestei sărbători a fraternităţii slave. Se putea convinge că panslavismul propriu zis nu mai era o idee realizabilă*s. 1 Louls Leger, Etudes Slaves, Op, cit,, pag. 340. s Jaques Ancei, Manuel hfstorfque de la Questlon d'Orfent (1792-1926), pag. 175. 8 A. Rambaud, Hfstolre de la Russfe, Op. cit., pag. 716.

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

Slavofilii trebuiau să constate că doctrina lor n'avea deloc baze serioase, Slavii neavînd nici limbă, nici aspiraţii comune şi mulţi din grupul lor, în special Polonezii şi Cehii nu sacrificau dreptul lor de independenţă. Iar Rusiei nu-i mai rămînea decît să părăsească această metodă a congreselor şi a înfrăţirilor pe cale paşnică şi păşind la agitaţii şi ameninţări războinice să obţie cu metode tari, ceiace nu putuse dobîndi cu promisiuni vagi şi cu apeluri romantice. .jr V. PROPAGANDA

. vuie

RUSĂ ŞI PANSLAVĂ IN BALCANI. A doua jumătate a veacului al XlX-lea fu ocupată de po litica de expansiune rusească în Balcani şi de realizarea pe ca lea armelor a intereselor ruseşti. In toată lumea slavă se simţea însă în această epocă, o mişcare de nemulţămire. Cehii, prin gla sul partidului tinerilor cehi, refuzau să mai stea la Viena (1868); Polonezii din Galiţia reclamau autonomia, Croaţii conduşi de Strosmaîer nu se mulţumeau cu compromisul obţinut din partea Ungariei (1868); Sîrbii din Dalmaţia şi din Cattaro se răsculau (1869); principele Muntenegrului înarma populaţia sa (1869) ; Bosniacii se agitau (1869—1873); în Serbia, Ristici prin refor mele sale (1868— 1872) trezise conştiinţa ţăranilor săi ; Bulgarii se grupară în jurul Exarhatului naţional (1870). In această vreme, din chiar inima Constantinopolului; în de cursul unei ambasade de patrusprezece ani (1864-—1878), ge neralul slavofil Ignatiev, convins tenace, răbdător, autoritar, con ducea politica orientală şi facea să alterneze cele două metode, cele două mijloace, singurele după el în măsură să influenţeze eficace asupra spiritului Turcilor : prin forţa bruscă şi îngrozi toare, sau prinţr’o iniţiere lentăt dar continuă a ideilor, asupra cărora un mers prea repede ar fi putut să conpromiiâ succesul (August 1860); captivînd astfel spiritul lui Abd-Ui-Aziz, pe care-1 socotea singurul şi adevăratul său amic l. însăşi sultana mamă era sub directa influenţă rusească 2. 1 Jaques Ancei, Manuel historlque de la Question d'Orient, pag. 176.

Gotllob Egelhaaf, Op. cit., pag. 121. 5 Gottlob Egelhaaf, Op. cit., pag. 121.

.r.-

VIRGIL1U P. ARBORE

In acelaş timp politica rusească urmărea în Balcani o ex pansiune provocatoare în dauna Turciei, alimentînd cu bani şi muniţii cetele de revoluţionari Bulgari şi Sîrbi x. Panslavismul se răspîndea din ce în ce mai mult şi cu mai mulţi sorţi de izbîndă în Balcani. Cabinetul dela Petersburg prin agenţii săi nu înceta de a colinda peninsula Balcanică şi insu lele turceşti. Se promiteau mari întinderi teritoriale Serbii, Gre cii, Muntenegrului, se chemau la revoltă Bosniacii şi Bulgarii, se înilăcărau populaţiile creştine, făcîndu-le să constate că pro misiunile de relormă repetate de atîtea ori de Poartă, rămaseră fără efect, înainte ca şi după 1856 s. In general se urmărea de către agenţii Rusiei, fanatizarea creştinilor în Balcani şi ridicarea lor împotriva Turciei decăzute. Desigur că între Rusia şi Balcani legăturile panslave erau bine închegate şi de credinţa ortodoxă, comună atît Ruşilor cît şi populaţiilor balcanice, sub care credinţă Rusia ca deţinătoare a moştenirii Byzanţului, socotea de a sa datorie să activeze in Balcani. Biserica îşi găsise un puternic susţinător în procurorul sinodal C. Pobiedonoslev, care susţinea că odată şi odată Bise rica va lua locul Statului, atribuindu-şi astfel un mare rol politic a. Lupta politică dintre Turci şi Ruşi se transformă puţin cîte puţin într'un conflict de civilizaţie şi de religie, şi în tim purile moderne deveni lupta naţionalităţilor. Apărarea ortodo xiei sfîrşi prin a însemna pentru Rusia, apărarea slavismului balcanic în genere, pentrucă această idee urmărea expansiunea Imperiului rusesc şi asimilarea naţională de către Rusia, a po poarelor protejate ori cucerite Turcia pentru a preîntîmpina mişcările diverselor naţiona lităţi, fu nevoită să ia măsuri ca să reformeze statul şi să aducă o serie de îmbunătăţiri în ceiace priveşte .soarta creştinilor nemulţămiţi şi cu ochii aţintiţi conţinu spre Moscova sau Peter sburg, de unde îşi aşteptau salvarea. In acest scop, Otomanii a1 Ibid. Op. cit., pag. 121. 8 E. Debidour. Op. cit., II, pag. 324. 3 Apud. H. G. Chamberlain. La GeniseduXlX siecle, Tome II, Paris, Payot, pag. 1146 şi urm.; comform şi cu *L'Autocraţie Russe*. C. Pobiedonostev, procureur general du Saint-Synode. Memoires politiques, corespondence oKicielle et documenta ioedits relatils a l’bistolre du regne de l’empreur Alexandre III de Russie (1881-1894), Paris 1927. 4 Ed. Beneş, Les Problimes, Op. cit., «Le Monde Slare», An III, pag. 471.

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

nunţă prin partidul junilor turci reformele şi se începe o peri oadă nouă, numită epoca Tanzimatului, sau a reorganizării Tur ciei. însăşi conducătorii ei socoteau nimerită această reformare şi marele amiral Khalil-Paşa în 1830, la reîntoarcerea sa din Rusia spunea că este convins că dacă nu se grăbesc să imite Europa, vor trebui să se resemneze a trece din nou îu Asia '. Aceste reforme erau cu atît mai necesare, cu cît Rusia se bucura de această înapoere a Turciei şi contele Orlov spunea atunci: „Cu cît observ mai mult pe Turci, cu atît mai mult rămtn convins că nu după mulţi ani, ei vor pieri sub povara pro priei lor incapacităţi’ 2. Tanzimatele şi reformele plănuite, urmăreau să apropie so cietatea musulmană de societăţile creştine de cari cea dinţii era moral şi politic separată de secole. Religia era adevărata cauză a izolării, care lăsa încă Imperiul turcesc la punctul unde l-a găsit Evul Mediu şi în care, eăzînd din zi in zi, trebuia să se înmormînteze 3. Aceste reforme mai urmăreau şi o îndepărtare indirectă a Rusiei de Balcani, căutînd ca prin satisfacţia doleanţelor creşti nilor din Imperiul turcesc să pue capăt politicii panslave, con dusă de cancelaria de la Petersburg. Conştiinţele reformatoare din 1839, 1856, 1864 şi 1876 n'au avut darul să creieze această apropriere, rămînînd şi mai departe aceste populaţii, inamicile ireductibile a Turcilor J, spre satisfacţia Rusiei, care nu-şi vedea năruită ţinta sa. Ba mai mult, aceste reforme nu erau nici în spiritul vechilor idei ale Turcilor tradiţionalişti, cari contestau creştinilor dreptul de egalitate cu acel al musulmanilor. Din această cauză, opera reformatoare a lui Ab-Dul-Medjid începută cu hatişeriful din 3 Novembrie 1839, a redeşteptat fanatismul protivnic acestor reforme şi totdeodată spiritul neprietenos faţă de populaţia creştină din Balcani, degenerînd mai tîrziu în crîn-

1 E. Driault, La Question d'Orieat, Paris, 1898, pag. 407. Ed Engelhard La Turquie et le tanzimat, Paris, 1882, pag. 2. 5 Ed Engelhard, Op. cit., pag. 24. 3 Ed. Engelhard, Op. cit., pag. 3 fi Lavisse et Rambaud Op. cit., voi. X, pag. 944. ■ 1 'St, Romanski, «Brailski istoriki», în Sbornicul Academiei Bulgare, II, 1914, pag. 13—16; Ch. Seignobos, Op. cit., voi. II, pag. 874 ji urm.E. Driauit. Op. cit., pag. 406.

.VIRGILIU P. ARBORE

cene persecujii îndreptate în special în contra Bulgarilor şi Sîrbilor1. Acestor persecuţii le-au urmat o serie de răscoale, a Bulgarilor în special, cari vor forma subiectul altor cercetări şi cari au ocupat aproape toţ veacul al XlX-lea, începînd dela 1829 şi pînă la 18763. Cu ocazia acestor mişcări bulgăreşti, urmate şi de masa crele turceşti, Slavii din Balcani au privit cu mai multă încre dere în Rusia, de care erau legaţi prin sînge şi credinţă şi dela care. aşteptau mîntuirea. Mişcările revoluţionare bulgăreşti din veacul al XlX-lea, au trecut prin trei faze şi anume : 1. Zaverele (1821-1856), 2. 'încercările de eliberare prin cete haiduceşti (1856-1868) şi 3. pregătirea generală naţională prin comitetele revoluţionare ^'(1868-1877)8. Toate aceste mişcări s’au făcut sub supravegherea Rusiei, fie pe pămînţul romînesc, _dupâ cum vom arăta într’un studiu special, fie în Rusia şi .mai ales în Basarabia de Sud, în oraşele Odesa, Kharkov şi Moscova, unde tinerii refugiaţi din Balcani primeau cultură şi activau pe acest teren. Astfel au fost G. Rakovski, Marin Drinov, L. Karavelov, etc,. Emigraţilor de pe pămînţul romînesc li se datoreşte în bună parte puternica mişcare de redeşteptare naţională bulgară din veacul trecut, cari, în cele din urmă au dat şi Statul politic bulgăr neatârnat4. Ruşii urmăreau de mult să răscoale Balcanii şi apoi spri jiniţi pe nemulţumirile ortodoxilor de origină slavă, să intervie şi să-şi pue în practică planurile de atîta vreme ticluite5. Mo mentul căutat â fost oferit de marile masacre întîmplate în Bal cani în anii 1875 şi 1876. Crimele înfăptuite de trupele de Cer chezi'şi Başibuzuci trimise de vizirul' Mahmud-Nedim-Paşa, au .—t v.-î * ir-' 1 Şi. Romanşkî. Op. cit., pag. 13—16. 5 N. V. ziatarskî, «Bălgarskl văstani» în «Bălgarla 1000 god», conf. şl cu recenzia noastră din «Revista Istorică romînă», II/I, pag. 86—88; P.Nikov. «Văzrafdanle clrez (ărkvata», în «Bălgarla 1000 god», voi. I, pag. 324. • 3 Stanev N. Naşltea văstanlceskl dvlfenlea prez XIX veac. în iBălgarski istoriccska bblioteka, II, 1, pag. ; 100-130. 4 lorga N. Hlstolre des Etatsbalcanlques; â l'6poque moderne, Bucarest 1914, pag. 346 ; Paladi T. Colonfş*.!! bulgari la noi, în ^Arhiva*, Iaşi 193J, pag. 510; ,.*< •'* Coristant'inescu P. Rolul Romînlel în epoca de regenerare a Bulgariei, Iaşi, 191'9‘şl Contrlbu{ll, în «Arhivai), Iaşi, 1922, 1923 şl 1931. 5 Jaques Ancei, L'unit6 de la polltlque bulgare 1870*1919, Parh, 1919. -n.i

ASPEt+E ALE SOLIDARITĂŢII SlAVfi

'45

stirnit indignarea intregei Europe şi anchetele cari au urmat, făcute atit de Anglia cit şi de Franţa, au constatat că aceste masacre au distrus 15.000-20.000 de suflete din rîndul .populaţii creştine din Balcani '. Gladston, şeful partidului liberal englez, sezisîndu-se de crimele înfăptuite de Turci asupra Bulgarilor, proclamă pentru prima dată in parlamentul britanic, că misiu nea Angliei trebue să se inspire dintr'o altă ideologie şi să ur mărească mai de aproape soarta şi binele creştinilor din Balcani L Semnalul intervenţii Rusiei, conform programului dinainte stabilit, l-au dat aceste crime şi telegrama adresată de către Comitetul Central Bulgar de binefacere împăratului Rusiei A\exandru al II-lea la 2 Novembrie 1876, prin care. mulţămea acestuia pentru cuvintele de îmbărbătare şi de speranţă într'o apropiată eliberare, desvălue întreaga, politică slavofilă. “ .Ves bolgarskii narod gotov. kak o din ' celovek,"vosţaţ i posledovat za svoim osvoboditeleam". (Întreg poporul, bulgar gata ca un singur om, se ridică şi urmează pe eliberatorul şâp)3. Panslavismul îşi întindea din zi în zi, în această regiune, cu mai multă tenacitate, cu mai mult succes, propagandă sa re ligioasă şi politică. Intre 1876-1877 guvernămîntul rusesc se servea de idei panslave, pentru a stimula pretutindeni senti mentul slav4, „ Rominia, Serbia, Muntenegrul Slujeau Rusiei drept baze de operaţie pentru a agita Bosnia, Herzegovină, Bulgaria, . ţări slave cărora li se alătura in mod particular şi căuta să le apropie de politica dela Petrograd. In schimb aceiaşi Rusie ur mărea cu multă nelinişte, cu multă grijă şi rău dispusă, cum Cabinetul dela Viena încerca să înlocuiască trecerea de care se bucura tarul la micile curţi din Belgrad şi Bucureşti, cu vaza şi trecerea Habsburgilqr!’ In timp, ce Rusia, urmărea prin orice mijloc bruscarea situaţiei, Austria încerca să cîştige prin diverse 1 La Jonquiere, Histoire de l’Empire Qttoman, I-U» Paris»- Hachette, 1914; voi. II» pag. 52. 2 N. Jorga, Essai.de şynth&se de 4'histoire .de l'humaniti, Paris 1928» voi. IV» pag. 357. 3 Sbornik na Bălgarska Akademie,. XXII-XXUI/1906-1907, pag. 28, Nr. 217. * E. Beneş, Les Problemes, Op. cit., «Le Monde Slave», pag. 476 şi 5. Platanov. Op. cit., pag. 943. 0 E. Debidour, Op. cit., II, pag. 479.

VlRGlLIU, P. ARBORE

convenţii Serbia şi Rominia. Din cauza acestei concurenţe în Bal cani, agenţii ruşi cari vedeau cu ochi răi amestecul Austriei se arătară mult mai îndrăzneţi în sudul Dunării, alimentînd prin toate mijloacele nemulţămirile Slavilor sudici *. Războiul ruso-romîno-turc (1877-1878) eliberează pe creş tinii din Turcia şi făcu cunoscut Europii o conştiinţă slavă de caracter expres naţional. Germenii acestei conştiinţe se găsesc la Decabriştii din timpul războiului 1827-18292. De altfel aceştia încep să apară încă din timpul ultimilor zece ani ai guverării lui Alexandru I. Decabriştii apar întruniţi într'o confederaţie numită: »Societatea Slavilor reuniţi", urmă rind a elibera toate popoarele slave şi a le strînge într’o aso ciaţie federativă, astfel încît fiecare să-şi păstreze complecta independenţă politică. Cu toate că membrii acestei asociaţii comiteau erori grosolane de etnografie şi geografie slavă, totuşi entuziasmul lor mare şi sinceritatea lor dezinteresată a făcut să înţeleagă pe mulţi că Societatea nu urmărea să acorde întîetatea vreunui popor in dauna celorlalte, ci o totală indepen denţă şi egalitate in cadrul aceleaşi federaţii panslave 8. Prin pacea dela San Stefano (3 III 1878) politica rusească se înfăptueşte însfirşit în Balcani, creindu-se astfel o Bulgarie ca aceea a lui Simion cel Mare4. Se întrezărea un viitor stălucit ideiei panslave şi marele vis al Rusiei era realizat. Prin această Bulgarie, Rusia va lucra şi mai departe în folosul pro priilor sale interese şi sub firma slavofilismului generos pe care îl patrona. Această bucurie n'a fost de lungă durată, fiindcă revizu irea păcii dela Berlin (15VII 1878) a însemnat demascarea Ru siei şi infiltrarea în Balcani a politicii germane. In adevăr con gresul din Berlin a cedat provizoriu Austriei, Bosnia şi Herţegovina alipite definitiv la 1908 ^ şi luînd Romîniei sudul Basara biei, i-a cedat Dobrogea creind un stat tampon care ar fi însemnat

1 £ Debldour, pag. 480. 8 £! Beneş. Les probleir.es,op. cit., pag, 472. 1 Â. Kizevetter, Slavaoekd otieka u dekabrletu, în «Bldluv Sbornlk», Praha 1928, pag. 376-379. b- ‘ Sorjgeon, Hlstolre de la Bulgarie, Paris 1913, pag. 346. 8 N. lorga, Comment Ia Roumanle s'est ditachd de la Triplice. :n «Rerue hlstorlque» Nr. 7 din Noemvrle 1932, pag. ?33 şl Gottlob Egelhaaf, Op. dt., pag. 156.

ASpecte alE solidarităţii Slave

totdeodată şi un obstacol între Rusia şi slavii sudici, făcînd mai grea infiltrarea ideilor pansla/e ruseşti. :r După insuccesul dela Berlin, disgraţia oficială atinge, pan slavismul şi Rusia guvernamentală îşi impune să nu mai facă decît o politică realistă \ Fiindu-i spulberate iluziile unei co munităţi de rassă şi deoarece Europa in general şi Germania în special divulgase planurile secrete ale cabinetului dela Petersburg, Rusia se îndreaptă deocamdată spre Extremul-Orient şi politica sa între 18781912, activează mai mult în această di recţie.

VI. NOI ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE. Dacă panslavismul rusesc şi-a fixat mai bine programul după pacea dela Paris (1856), aşa cum se constată din cărţile lui Danilevsky (1869-1871) şi Fadeev (1870), guvernămîntul ru sesc s’a servit însă de ideile panslave pentru a stimula pretitindeni sentimentul slav, „inima slavă plină de iubire pentru, -li umanitate“. După pacea dela Berlin (1878), în care se dejucaseră pla nurile de viitor ale Rusiei şi după presiunea exercitată fără nici un folos asupra slavilor ortodoxi, Rusia înţelese să pără sească conduita politică de pînă acuma şi să păşească la o po litică pozitivă şi realistă. In acelaş timp se înfăptueşte evoluţia panslavismului, spre panrusismul atît de călduros susţinut de Pogodin şi Bodiansky, care domină începînd cu urcarea lui Alexandru al III-lea pe tronul ţarilor, ajutat la rîndu-i de Katkov şi Pobiedonoscev. Prin panrusism se urmărea mai întîi o apropiere, o sinceră colaborare între toţi fii aceleaşi rasse, prin intermediul căreia să se ajunga la o expansiune a lumii slave, avînd drept sprijin Rusia ţaristă. Deci de data această Rusia lucra făţiş şi această mişcare a panrusismului era susţi nută politiceşte şi materialiceşte de guvernul dela Petersburg. Prin urmare centrul de gravitate a unei mişcări era Rusia şi frăţietatea slavă a panslavismului de altă dată se reducea la o simplă manevrare a slavismului în interesul Rusiei. 1 E. Bene$, Les Problimes, Op. cit., pag. 476.

4§

VlRGIUU P. ARBORE!

' -Vl Unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai panrusismului, a fost marele scriitor rus Th. Dostoievski. Acesta n'a fost un panslavist, ci un panrusist. Dostoievski n'a crezut ni'ciodată în valoarea celorlalte ramuri de slavi şi nu le-a distins printre celelalte neamuri ale Europei. Intre celelalte popoare ale ■lumii, el nu distingea în locul de frunte pe Slavi, ci pe Ruşi. ■Pentru acest mare geniu al Rusiei în care se oglindeşte toată mentalitatea şi toată structura sufletească a poporului rusesc, nici nu putea fi altcum. Căci ceiace reprezentau Ruşii în plus faţă de restul lumii, era democratismul inăscut al ruşilor şi înal tele principii morale înăscute ale poporului rus. Acestea au fost intimile convingeri ale lui Dostoievski, manifestate în cercul ..Şlavofililor dela .Vremia“ în anul 1862 şi exprimate cu mistică convingere înJurnalul unui scriitor“, către sfîrşitul vieţii. Dostoievski lupta împotriva spiritului european care-şi fă cea loc în Rusia, falsificînd şi amorţind sufletul poporului rus. Acest suflet propriu, caracteristic, intact, îl posedă numai po porul neatins de occident. In ce consta trăsătura nouă şi salva toare pe care o aducea Rusia? Dostoievski răspundea : „Aceste tră sături constau în principiile morale care ne aparţin exclusiv şi în democratismul cu care ne naştem. .Noi suntem tofi demo craţi, de sus şi pină jos“, zicea el. Patrimoniul sacru pe care Rusia îl oferă Europei este sufletul ei, din care a eşit .elibera rea servilor“ şi care posedă .sentimentulfraternităţii inăscute“ '. ., , Esenţial în sufletul rus, e „eterna sete de iubire a popo rului rus, această nevoe. de uniune generală, complectă, in nu dele Lui Christ". început de Khomiakol, slavofilismul se funda • pe jdeia înfrăţirii generale, esenţială ortodoxismului rus. Bise rica e caritatea..., ea nu admite decît fraternitatea I Deaceia scria Dostoievski în .Jurnalul unui scriitor“, Rusia este su> i i perioară Europei ; ei trebue sâ-i aparţie . hegemonia civilizaţiei europene ş.i-i spunea Iui Melchior de Vogiie: „Noi avem ge niul .tuturor popoarelor şi in plus geniul poporului rus ; deaceia noi' putem să vă înţelegem, voi insă nu“ 2. După războiul ruso-japonez (1905), cind o întreagă politică de expansiune rusească în Extremul Orient fu compromisă3, intr-o clipă de demoralizare datorită înfringerii ruseşti, soli1 Th. Dostoievski. Op. cit., Le» aveux d’un slavophlle, pag. 523. ! Melchior de Vogll/j, Le roman Russe, Pari», Pion, 1927, pag. 270. 3 Qottlob Egeihaaf. Op. cit., pag. 538.

! |

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

daritatea slavă apare sub o nouă înfăţişare, aceia a neoslavismului K Neoslavismul nu era decît un compromis între panslavis mul de pînă acuma şi austroslavismul lui Kopitar şi Havlicek3 şi se bizuia pe colaborarea oamenilor politici de pretutindeni. Ideile generale ale neoslavismului apărut după revoluţia din 1905 3, cînd se deschidea o eră nouă în istoria Rusiei, sunt multiple. Contra pangermanismului care se întindea vertiginos, se susţinea de către oamenii politici slavi, că trebue să se des făşoare toate forţele Slavilor din monarhia Austro-Ungară. Ba mai mult, se încerca să se ajungă la o federalizare a tuturor popoarelor din acea monarhie, cercînd a se armoniza interesele naţionalităţilor aşa de deosibite şi căutîndu-se chiar să se scoată Austro-Ungaria din tripla alianţă. Problema cea mai spinoasă pe care neosla/ismul căuta să o rezolve, era alianţa austro-rusă, cu scop de a creia o barieră Germaniei care se îndrepta mereu spre Est şi de a asigura slavilor din Balcani, o situaţie mai bună *. Intrucit mişcările panslave s'au exercitat cu mai multă fu rie în epocile de criză (1848, 1856, 1866, 1870, 1876,1905,1912, 1914—1918), neoslavismul rusesc odată cu căderea regimului ţa rist şi cu izbînda proletariatului fanatizat de ideile unor teoreticiani prea avansaţi, s'a transformat în zilele noastre în bolşe vism, care după cum foarte bine observă d-nul Eduard Beneş, nu este decît mesianism rus tragic, dus la absurd. ,Mesianismu lui raţionalist şi democratic a lui Kolldr, care admitea egali tatea de drept naţiunilor slave, recunoscind Rusiei o initetate naturală, Kireevskij şi Khomiakov i-du substituit mesianismul unei Rusii, salvatoarea lumii, care poate să unească pe toţi slavii, dacă bine înţeles aceştia nu sunt contaminaţi de ideile apusene 6. Vechii slavianofili ar spune că bolşevicii reprezintă occidentalismul cel mai acut şi Dostoiewski ar vedea în bolşevism dovada teoriei sale şi a ,Posedaţilor“ săi. Totuşi cercetând fa zele de desvoltare a începuturilor bolşevismului, se poate spune că toate lipsurile pe cari le-a avut Statul rus, şcoala rusă, bi serica rusă, etc..., le are şi Statul şi regimul bolşevic rus. BolEd. Beneş, Les Problemes, Op. cit., pag. 476; H. Grappin, Op. cit., pag. 424. * Ed. Beneş, Les Problimes, Op. cit., pag. 479. 3 Ch. Seignobos, Op. cit., pag. 835-836. * Ed. Beneş, Les Probleme*, Op. cit., pag. 478. Ibidi pag. 475-476

ViRGiLiU P. ARBORE

şevismul sste fructul aceluiaşi popor şi aceleiaşi culturi. In bol şevism nu este ştiinţă exactă; insuficienţele lui şi greşelile lui sunt fructul semiculturii şi dilentantismului, amatorismului şi credinţii fanatice oarbe. Bolşevicii sunt oamenii unei cărţi şi ace ştia sunt totdeauna periculoşi J. Dealtfel acest mesianism carac teristic rassei a fost întotdeauna conceput ca fiind credinţa in misiunea slavilor, sau într’o parte din ei, Ruşi sau Polonezi, cari graţie puterii lor curate şi proaspete vor readuce reînvie rea şi salvarea Europei obosite 2. Slavofilii vedeau Rusia aprope în deplina stăpînire a tuturor elixirelor vieţii şi socoteau că numai Europa ar avea de învăţat dela Ruşi, cum să scape de toate neajunsurile.- Aceste minuni ruseşti, cu ajutorul cărora ar putea educa pe europeni, au fost ortodoxia sa, autocraţia sa şi proprietatea sa comună (mirul) 8. Acest mesianism tragic a îmbrăcat haina bolşevismului şi se luptă din răsputeri sub ochii noştri, ca să-şi cîştige adepţi in lumea întreagă. De aceia cu drept cuvânt observă profesorul Miloş Weingart de la universitatea din Praha, că sl'avofilismul se prezintă astîzi ochilor noştri numai ca un fenomen pur istorici al cărui rost este terminat. „Din punctul de vedere al actuali tăţii, slavofilismul, de toate nuanţele, apare aşa dar ca un fe nomen pur istoric, ai cărui rost este sfirşii“ 4. Concepţia slavofilismului de care s’au legat atîtea speranţe, a avut un apogeu manifestat cu ocazia congresului panslav din 1848, a trecut printr’o criză cu ocazia expoziţiei etnografice de la Moscova din 1867, a avut apoi momente de revizuire a re zultatelor de pînă acuma în faţa nouilor concepţii neoslaviste la congresul de la Praha din 1908 şi la cel de la Sofia din 1910 şi însfîrşit a sucombat sub propria-i povară în urma războiului mondial, care a stabilit o nouă ordine de lucruri. Declinul ideiei panslave apărea evident însă în urma congreselor din Praha şi Sofia, cu care ocazie s'a constatat o pu ternică opoziţie între sentimentele şi aspiraţiile congresiştilor. Cu acea ocazie s’a cercetat cu răceală realitatea politică a timpului şi s’a putut constata imposibilitatea realizării unei u1 T. G. Masaryk, Idealurile umanităţii. Despre Bolşevism, traducere de Petre Cancel, Cult. Naţ., Buc. pag. 79. 9 M. Weingart, Op. cit., pag. 187-210. 3 Bruckner, Op. cit., pag. 275. 4 M. Weingart, Op. cit., pag. 202. ...

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

nităţi geografice şi politice slave ; prin urmare s’a putut.conchide că congresele slave au fost numai nişte exibiţii utopice ale.sla vismului de pretutindeni şi că în toate ocaziile Rusia urmărea cu sînge rece conduita politicii ei realistă, în paguba celorlalţi confraţi In adevăr congresul dela Praha, ţinut în Iulie 1908, urţnărea să deschidă drumul înţelegerii şi alianţii ruso-polone, că uta, să îndulcească raporturile dintre slavi, cerca să fixeze baza .unui program practic economico-intelectual, tindea să aproprie Austria de Rusia şi să le lege printr'o alianţă cordiala în pa guba Germaniei şi însfîrşit studia posibilităţile scoaterii AustroUngarii din tripla alianţă. Âcest congres a ridicat speranţe mari în rindurile congresiştilor şi chiar dacă nu se urmărea o elibe rare a slavilor, se căuta totuşi să nu mai fie asupriţi de statele în care erau sortiţi să trăiască 1. Toate aceste speranţe au fost distruse prin anexarea de către Austro-Ungaria a Bosniei . şi Herţegovinei (1908) şi prin infiltrarea politicii germane în lumea slavă din Balcani V Congresul din Praha a fost dealtfel un dublu, compromis : compromisul ideiei slave cu liberalismul, compromisul Rusiei cu Austro-Ungaria. Nenorocirea lumii slave a fost că liberalismul, căruia i se adăuga slavismul, era în întreaga Europă în decădere. Pentru acest motiv d-nul T. G. Masaryk, unul din reprezen tanţii ideologiei slave de pînâ acuma, părăseşte, după acest con gres neoslavismul, căruia el nu-i mai vedea nici un viitor. D-sa socotea că ideiea slavă nu avea nevoe de un astfel de compromis. Iar cunoscutul bărbat de stat al Cehoslovaciei, d-nul E. duard Beneş, conchide în articolele d-sale din „Slovanske Prehled“ şi „Le Monde Slave“, pe care le-am folosit şi citat dese ori în acest studiu, că în realitate o politică slavă nu era posi bilă decît sub două forme: sau reacţionară — slavofilă, mesi anică, pur politică —, sau revoluţionară — strict naţională —, orientată spre independenţa şi unitatea naţiilor slave şi în con certul politicii internaţionale. Cea dintîi fiind utopică, n'a isbutit; cea de a doua fiind în spiritul vremii, s’a realizat ®. De aceia cu drept cuvînt d-nul Masaryk a fost şi este încă 1 Paul Herre, Weltpolitik und Weltkatastrophe 1890* 1915. Berlin, 1916, pag. 88. 2 Ibid. pag. 91*92. x Ed. Beneş, Les Problemes, Op. cit., pag. 479.

VlRGILiU P. ARBORE

socotit ca tatăl slavismului modern l. D-sa a avut viziunea clară a orientării slavismului în viitor. Clădind un program cultural pe baza filosofiei umanitariste a lui Kollar, d-nul Masaryk l-a realizat pe cale practică, intervenind ori de cîte ori putea, în favoarea slavilor de pretutindeni, atît ca profesor la universita tea din Praha, cit şi ca deputat al parlamentului din Viena. Cursurile sale de sociologie erau foarte populate şi lă ele se adăpau studenţii slavi de pretutindeni, formîndu-se astfel un su flet comun şi cimentînd cu această ocazie o colaborare dezin teresată pe calea profesoratului şi a culturii. Pe cale politică, ca reprezentant al parlamentului din Viena, el a deschis lupta împotriva lui Aehrenthal, pentru a căpăta dreptatea Jugoslavilor, chinuiţi de legile şi măsurile vexatorii ale acestuia, în spe cial după anexarea Bosniei şi Herjegovinei de către AustroUngaria (1908). D-nul Masaryk preconiza mai mult o reuniune culturală a tuturor slavilor, prin schimbarea între ei a publicaţiilor, a operilor ştiinţifice şi a altor valori culturale. Acest pioner al sla vismului lupta din răsputeri la o organizare metodică a colabo rării economico-sociale dintre Slavi. , .In rezumat: în toată viaţa noastră, sub fiecare din as pectele sale, noi trebue să avem fără încetare ochiul aţintit asupra lucrurilor slave, asupra stării şi nevoilor celorlalte naţi uni slave. Numai în acest sens înţelegem să lăţim în toate mar ginile vieţii, vechea şi buna maximă a lui Kollar .'„Slavus sum, nihil slavici a me alienum puto” a. Iar d-nul Beneş conchidea judiciosul său studiu asupra problemelor slave, spunînd că slavofilismul a fost o ideologie absolut de nesusţinut pe terenul ştiinţific şi filosofic, istoric şi sociologic. .Rusia, Mesia Europei, aceasta nu era decît o mare ilu zie ; romantismul slavo fii este părăsit pentru totdeauna“ 8. Şi pentru a fi mai precis, d-nul Beneş spunea categoric mai de parte : „ Trebue deasemeni, noi am spus-o dealtfel, să se elimine din teoria slavismului tot ceiace vroia să construiască o mare concepţie ideologică pe baza antropologică a unităţii rassei 1 M. Weingart, Op. cit., pag. 187-210. 5 M. Weingart. Op. cit., pag. J 87-210. 3 Ud. Beneş. Op. cit., Les Slaves et i'idec slave, «Le Monde Slave» III An ie, pag. 350.

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

slave. Această unitate nu există şi h'a existat nici odată' K Studiind toate posibilităţile pe cari teoreticianii panslavis mului le invocau pentru ca să susţie propria lor teză, d-nul Beneş elimină tot ceiace n'ar fi conform cu prezentul, spunind că ideia religioasă comună nu-i in stare să aducă nici o con secinţă în alt domeniu, decît în acel religios. Ideia unei comunităţi monarhice nu poate fi privită ca un mijloc de apropriere între slavi şi atunci singura idee în stare a aduce vre'o apropiere între fraţii despărţiţi din cauza vitregiilor istorice, nu-i decît democraţia modernă in tot ce aceasta are mai curat. 1 Asupra unei federalizări a lumii slave nu-i serios a se mai insista, ştiind că în actuala situaţie această idee ar fi socotită drept o utopie, iar teoria austroslavismului nu mai subzistă astăzi, fiindcă războiul mondial a pus capăt acestei concepţii. Deaceia atit neoslavismul cît şi panslavismul, ne învaţă ceiace n’ar trebui să formeze viitorul program slav 3. Posibilităţile de apropriere în viitor a lumii slave trebue să se sprijine pe o comunitate intelectuală, pe o largă colabo rare culturală, reliefată prin ideile comune tuturor slavilor, adică prin ideia democraţiei şi a umanităţii. Nu trebue neglijată nici colaborarea economică, atit de eficace în strîngerea rapor turilor dintre popoare în genere 3. Principiul de bază al ideiei slave de după războiu, aşa cum îl reliefează practica curentă, ar trebui să fie acela al Sf. Augustin, mai precizat ceva: .In necessariis unitas, in dubiis libertas, In omnibus caritas". Dacă am tîlmăci politiceşte acest principiu, iată ce-ar în semna pentru lumea slavă: 1. Un mers în deplin acord şi înţelegere, pretutindeni unde interesele lor sunt identice. 2. O bunăvoinţă reciprocă în chestiunile în cari sunt neutri. 3. In orice litigiu dintre două naţiuni slave, neutralitate deplină şi nici o intervenţiune a slavilor neinteresaţi. 4. O perfectă loialitate şi francheţă în toată politica ge nerală dintre naţiunile slave 4. 0 singură voce s’a ridicat în potriva concluziunilor d-lui i Ibld.pag. 351-352. 5 Ibld,pag. 351-353. « Ibid,pag. 361, 371 ;i 380. * Ibid, Op. cit., pag. 356.

VIRG1LIU P. ARBORE

. E. Beneş şi a căutat să demonstreze importanţa'ideilor panslave, urmărind să evidenţieze foloasele pe cari le-ar fi tras popoa rele din cunoaşterea panslavismului rusesc, care* du a urmărit oprimarea nici unui popor (sic !) Este vocea bărbatului politic ceh, d-1 Kramar, care mai crede şi astîzi încă într’o misiune sacră a Rusiei ' . ' • ; A putea susţine însă că panslavismul .este o invenţie a duşmanilor popoarelor ; slave şi că panrusismul nu urmăreşte *decît pe locuilorii din fostul imperiu.rusesc, respeatînd dreptu rile celorlalţi slavi cari nu sunt ruşi, aşa cum caută să demon streze d-1 Kramar, şeful partidului naţional-democrat din Ce hoslovacia, însemnează că1 cu bună ştiinţă ignorezi adevărul istoric şi că mai trăeşti încă în ideile romantice ale veacului al

. XlX-lea. Dacă ar fi triumfat panslavismul conceput de ţarii Rusiei, desigur că s’ar fi deschis acestei rasse o nouă epocă de aser vire şi de servitute2, iar pentru restul lumii un pericol grav. Soarta , a vrut însă să fie altfel. Războiul mondial făcînd să dis pară regimul ţarist, dădu loc unui regim sovietic •• ateu şi creie în locul perspectivei panslaviste, state naţionale democratice, bazate pe principiul autodeterminării popoarelor,, recunoscute de marile puteri ale lumii şi întărite de Bisericele autocefale. Apropierea dintre Slavii de după războiu nu mai urmă reşte o comunitate frăţească concepută ca mai înainte, ci aproape numai o înţelegere, sprijinită pe un ajutor • reciproc în contra oricăror pericole şi'n special în' contra agresiunii teutonice. Totuşi, deşi s'ar părea că panslavismul n'ar mai avea loc, după ce o parte din statele subjugate au fost liberate de răz boiu, atingîndu-şi ţinta; chestiunea apare însă discutabilă, de oarece încă se mai găsesc între diversele naţiuni slave, teoreticiani şi oameni politici cari recomandă naţiunilor lor o poli tică slavă, panslavă chiar. Se crede însă că pentru o perioadă mai lungă de vreme, panslavismul nu poate fi decit o forţă in telectuală şi morală, conform programului solidarităţii slave anunţat de Kollâr încă din veacul al XlX-lea :l. ‘ Kramar, Pour la ddfance de la politique slave, în «Le Monde Slave», Anul IV/1926, pag. 283; vezi şi concluziile din C/l. Seignobos, Op. cit., pag. 844 şi următ. ' 5 /?. Cyprien. Le Monde Slave, I, pag. 141. 3 T. O. Masaryk, Les Slaves, apres Ia guerre. Praha 1923, Orbis, pag. 55-58.

ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE

Totuşi e probabil, ca veacul al XX-lea să cunoască un altfel de panslavism, pe acel economic, căruia să i se adauge ulterior şi elementele invocate de toţi gînditorii slavi studiaţi mai înainte, adică panslavismul cultural. Panslavismul economico-rural a format programul politic al Internaţionalei Verde, care a fost sprijinit de ţărăniştii bul gari, ce şi-au stabilit centrul de activitate ceva mai tîrziu, la Praha. In acest centru au format „un birou permanent al orga nizaţiilor rurale din ţările slave% cu scopul de a studia pro gramele acestor organizaţii şi a „elabora elementele unei unităţi slave in domeniul economico-culturar l. Dealtfel se pare că această colaborare economico-culturală între Slavii de pretutindeni există, că deci ideia a fost pusă în practică cu destul succes astăzi şi că între ei îşi schimbă cu destulă uşurinţă şi cu mult folos practic produsele lor economice şi culturale. - . înfrăţirea culturală, care a format subiectul tuţuror slavianofililor cehi, este urmărită şi astîzi cu multă grijă de Institu tul slav din Praha, care se . găseşte pus isub directa suprave ghere a Ministerului de.-externe al Cehoslovaciei. Prin urmare, părăsindu-se vechea politică panslavisfă, care s a dovedit utopică, s'a păşit astîzi la' o politică slavă practică şi eficace, singura posibilă a da rezultate reale în conformitate şi cu interesele comune ale tuturor- Slavilor şi cu noua situaţie politică de interdependenţă.

1 P. P. Neguleseu, Partidele politice. Buc. 1926, pag. 128-129 i RevlU de Geneve, Nr. 18, Dec. 1921, pag. 813.

şi

CUPRINSUL CAPITOLELOR. I. DEFINIŢIA PANSLAVISMULUI ŞI DIVERSELE FORME DE MANIFESTARE. II. PANSLAVISM ŞI PANGERMANISM. DIFERENŢIERI. III. NOTE ANTROPOLOGICE Şl BIOCHIMICE CU PRI VIRE LA „RASSA“ SLAVĂ. IV. TRECUTUL SOLIDARITĂŢII SLAVE. V. PROPAGANDA RUSĂ ŞI PANSLAVĂ IN BALCANI. VI. NOUl ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE.