Biblioteca Naționala nr.48_50 1913_D.Vasiliu-Bacau by Biblioteca Judeteana "Duiliu Zamfirescu" Vrancea

fj .'PIOAUC-^

Donaţi

1 "

BIBLIOTECA NAŢIONALA

/ 6)J. No. 48 — 50

XLViii. —Aromânii. xlix. Omu! Preistoric. l. —24

lanuar. DE

D. VASILIU-BACAU PROFESOR LA LICEUL DIN BÂRLAD

BUCUREŞTI «MINERVA», Institut de Arie Gra fice şi Editură, B-duI Academiei No. 3 — Str. Edgar Quinet No. 4. 1913

i O AilB

I5WS

; \

AROMÂNII

n Macedonia, Tesalia, Epir, Albania, Gre cia, locuesc mulţi Români, cari — prin energia, rânduiala şi priceperea, de care au dat totdeauna dovada — fac cinste neamului lor. Aceşti fraţi, cunoscuţi sub nu mele de Kuţovlahi, Armâni sau Aromâni, erau odinioară cu mult mai numeroşi. Ei se întindeau din mahalalele Constantinopolului până dincolo de munţii Pindului. Scriitorii bizantini vorbesc de Megalovlahia, adică Valahia Mare, care cuprindea Tesalia şi o parte a Epirului. In Acarnania, Efolia şi în partea de jos a Epirului se întindea Atiovlcihia cu capitala Arta. Fără îndoială, că Aromânii sunt urmaşii legionarilor şi coloniştilor romani, cari acum două mii de ani stăpâniau întreaga Penin-

BIBLIOTECA NAŢIONALĂ

sulă Balcanică. Cu toate furtunele, ce s’au abătut asupra lor, ei şi-au păstrat neatinse limba şi datinele strămoşeşti. II. Vreme îndelungată am trăit la olallă cu Aromânii alcătuind împreună un singur popor, care se lăţea ca o apă dela hotarul de miază noapte al Maramureşului şi Bucovinei până la Marea Mediterană. Insă din veacul al Yl-lea d. C. — de când Slavii şi apoi Bulgarii se aşează în dreapta Dunărei — se rup legăturile dintre noi şi fraţii noştri dela Pind. O altă nenorocire, care isbeşte pe Aromâni, este desbinarea dintre Roma şi Constantinopol. Această desbinare atrage după sine isgonirea limbei latine din tot Răsăritul Europei. In sfârşit, Mahomed al II-lea—încredinţând Grecilor conducerea bisericei ortodoxe — înăs preşte şi mai mult suferinţele Aromânilor. De acum, nu există nelegiuiri şi crime, la cari preoţii greci să nu alerge, spre a-i face să se lepede de limba şi de neamul lor.

In trecut, ca şi astăzi, cei mai mulţi Aro mâni locuiau în ţinuturile muntoase, îndeletnicindu-se mai ales cu păstoria. Pe la anul

AROMÂNII

1170, rabinul evreu Veniamin din Tudela — in descrierea călătoriei sale la Palestina — pomeneşte şi de Valahii din Tesalia. Iată ce spune despre dânşii : «Dincolo de râul Spercliios se întinde Valahia, ai cărei locuitori aşezaţi pe munţi îşi dau numele de Vlahi. La iuţeală, ei se aseamănă cu căprioarele. De pe munţi, ei se scoboară în Grecia pentru pradă şi jafuri. Nimeni nu îndrăsneşte să-i înfrunte în război şi nici un rege nu a fost în stare să-i biruească». Asupra felului de apărare al Aromânilor, Nicetas Choniates scrie : «împăratul a găsit cetătuele şi satele Valahilor întărite prin me tereze. iar apărătorii lor acăţaţi pe înălţimi— după chipul cerbilor — săriau ca şi caprele peste prăpăstii şi nu primiau nici o luptă făţişă». IV. La sfârşitul veacului al Xll-lea, Aromânii împreună cu Bulgarii, sub conducerea fraţilor Asăneşti, bat în mai multe rânduri oştirile bizantine şi întemeiază împărăţia Valaho-Bulgară, care a ţinut până la 1250. In acest an, Caliman al Il-lea, ultimul domn din dinastia Asăneştilor, este ucis de Uroş, regele Serbiei. împărăţia Valaho-Bulgară ajunsese aşa de vestită, încât însuşi papa Inocenţiu al IlI-lea a căutat să încheie legături de prietenie cu

BIBLIOTECA NAŢIONALA

ea. Pentru aceasta, în anul 1190, papa scrie împăratului Ioniţă, care se urcase pe tron după uciderea fraţilor săi Asan şi Petru, amintindu-i între altele, că se trage din viţa Romanilor. V. Este peste putinţă, ca să ştim numărul exact al Aromânilor, fiindcă nu există o sta tistică sigură a locuitorilor din Macedonia. In timpul de faţă, fiecare neam din această ţară are o statistică deosebită, în care nu mărul conaţionalilor este totdeauna sporit în paguba celorlalte neamuri. Bunăoară, Grecii susţin, că în toată Peninsula Balcanică n*ar exista decât vreo 70.000 de Aromâni. Serbii şi Bulgarii sunt mai darnici, ei ridică numărul fraţilor noştri din acele părţi la 200.000 sau chiar 300.000. In realitate însă, trebue să trăeascâ în dreapta Dunărei peste un milion de Aromâni. După ţinuturile, pe cari Ie locuesc, Românii Macedoneni poartă deosebite numiri: Megleui, Olimpiani, Epiriaţi, Arnăucheni, Voscopoleni, Seresieni, Gramoşieni, Fărşeroţi, ş. a. VI. Descrierea oraşelor mai de seamă, unde se găsesc Aromâni, o începem cu Salonicul,

AROMÂNII

(Saruna), mare centru comercial şi cu drept cuvânt numit «mărgăritarul mărei Egee». Acest port, scăldat de golful Termaic, este aşezat in amfiteatru, aşa că văzut dinspre mare în făţişează o privelişte minunată. La trei sau patru chilometri spre apus, se varsă în mare râul Vardar, care isvorăşte din Albania şi udă oraşele Uskiub şi Kiupruli. Salonicul se chema în vechime Tesalonic şi are astăzi 150.000 locuitori, dintre cari 70.000 Evrei Spanioli, 12.000 Aromâni, apoi Greci. Bulgari, Armeni, ş. a. Aci avem o şcoală de comerţ. Spre mează-noapte de Salonic, în Valea Vardarului, locuesc Aromânii Megleni, sau Mogleni, în număr de vreo 27.000, iar spre apus, până la muntele Olimp, se găsesc Aro mânii Olimpiani, cari numără vreo 32.000 de suflete. Centrul acestor Aromâni este VlahoLivadici, oraş curat românesc cu 7.500 lo cuitori. Casele cele mai multe sunt de piatră şi cu două caturi, unele tari ca nişte cetăţi. Caterina, cu 2.S00 Aromâni, nu departe de mare, pe drumul dela Vlaho-Livadia în sus spre Salonic. In ţinutul Meglenilor, comuna cea mai în semnată este Nânta, cu vreo 10.000 Aromâni mahomedanizaţi.

••

a._____

BIBLIOTECA NAŢIONALA

VII. La apus de Aromânii Olimpiani, în ţara ce se întinde dele munţii Pindului până la Marea Adriatică, locuesc Aromânii Epiriaţi. în număr de vreo 170.000. Cunoscuţi mai mult sub numele de Caciaoni sau Căciuni, aceşti Români sunt vestiţi prin însuşirile lor războinice. împreună cu Olimpişinii, Fărşeroţii şi Grămoştenii,' ei au făcut Grecia de astăzi. In timp de pace, Epiriaţii se îndelet nicesc mai ales cu fabricarea brânzeturilor şi creşterea cailor. Capitala Epirului este Ianina cu 27.000 locuitori, din cari J0.000 Aromâni, 7.000 Al banezi, 6.000 'rurcr, 2.000 Greci.^ş. a. Are o şcoală românească de comerţ. Alte comune sunt: Avela (4.780 Aro mâni), Perivoli (6.570), Laiştci (6.500), Băeasa{2.250), Grebeniţi (3.400), Leşniţa (2.850), Furca (2.250), toate cu şcoli româneşti. Aminciu sau Meţova este aşezat pe coasta de miază-zi a Pindului, in drumul dintre Epir şi Tesalia. Acest oraş are două mahalale mari pe cari grecii le numesc Prosilioti şi Anilion, spre a arăta lumei că locuitorii lor sunt de acelaş neam cu dânşii. In realitate însă, po pulaţia oraşului este alcătuită mai numai din Aromâni, în limba cărora mahalalele de mai sus se cheamă: Sorin şi Cheare, adică lo-

AROMÂNII

curile unde răsare soarele şi unde soarele cheare (piere sau apune). Meţova numără vreo 13.000 locuitori şi are două şcoli român eşti. VIII. Un mare centru aromânesc este Samarina (12.000 Aromâni) în partea de mează-noapte a Epirului, în munţii Pindului. Poetul D. Bolintineanu descrie în versuri frumoase ple carea păstorilor din Samarina, ca să-şi ducă turmele Ia păşune în ţinuturi mai calde, atunci când earna începe să acopere munţii cu zăpadă: «Samarina astăzi are sărbătoare de păstori, o serbare de plecare la Vardar, ce curge'n mare, alergând pe pat de flori. Se întinde masă dalbă, pe un plai lângă Cătun, cu smân tână dela stână, cu faguri de miere albă şi cu vin dela Zeitun. Dintr’o mână’n altă mână, cupa ’npresurată’n flori trece plină ; beau, închină pentru ţara lor română, pentru turme şi păstori. Fluerile şi cavalele sună ve sele cântări. Lângă mese, cete dese de copii se joc pe vale, ca ’ntr’un vis de desfătări. Popii bine-cuvintează şi atunci toţi s’au mişcat de plecare către mare, turmele înaintează, toţi cu totul le-au urmat. Caii poartă în spi nare : corturi, paturi, aşternut, toată casa.

I 1

BI BLIOTECA X AŢI O N AI, A

toată masa şi veşminte de îmbrăcare, tot ce au, iot ce-au avut. Mamele în glugi pe spate poartă prunci cu păr bălai, sau mioare lâncezioare. Clopotele legănate sună depărtat pe plai. Şi pe cale mic şi mare stă, mai cată către sat, cu plăcere şi durere îi trimite fie care câte un dulce sărutat. Seara vine şi păstorii la pârâu toţi se opresc. Şi fac focuri şi fac jocuri până ce razele aurorii peste geana lor plutesc. Astfel trece scurta viată de streini neatârnaţi, ca cocorii şi ca norii, când pe câmpuri de verdeaţă, când pe munţii cei înalţi». XI. In ţinutul de pe coasta Mărci Adriatice, între Epir şi Scutari, adică în Albania, locuesc Aromânii Arnăucheni sau Albanovlahii cu vre-o 200.000 suflete. Se observă, că Alba nezii au trăit totdeauna în bună înţelegere cu Aromânii, ba unii din ei ni vorbesc chiar limba. Cele mai însemnate oraşe ale Albaniei sunt: Avlona (Valona), port la Marea Adriatică, cu vre-o 7.000 locuitori, din cari 2.200 Aro mâni. In împrejurimi se găsesc frumoase pă duri de măslin. Berat (Velardi), pe malul râului Ljumi-Beratit şi în faţa muntelui 1 opalti, se bucură de una dintre cele mai fru-

v *.

AROMÂNII

moaşe aşezări. Are vre-o 11.000 Aromâni. Apoi: Fieni (Fereca) cu vre-o 5.000 Aromâni, Furca 1.500, Seutari. (Scodraj 1.800. ş. a. In partea de mează-noapte a Albaniei locuesc Aromânii Goga, negricioşi, nalţi, binefăcuţi şi foarte viteji. Mult timp, republica Veneţiei şi-a recrutat dintre dânşii furtunoasa ei cavalerie. Ca şi Albanezii, aceşti Aromâni nu plăteau biruri Turcilor, dar în vreme de război erau datori să iea armele în potriva duşmanilor împărăţiei otomane. «Femeile Albanovlahilor dela Cavaia leu 2.500 Aromâni) şi din împrejurimi suni ves tite prin munca, cinstea şi îndrăzneala lor. Caravane de 40 sau 50 de aceste femei, că lări pe cai fugoşi şi înarmate cu pistoale, revolvere şi cuţite, ba chiar cu puşti, călă toresc până pe la Biiolia şi încă mai adânc in Macedonia, unde se duc spre a-şi desface ţesăturile de bumbac şi de borangic, foarte mult căutate, şi cari se pot pune alături nu mai cu lucrările eşile din harnicele mâni ale Armâncelor Grămoşteane». (I. Nemţescul

X. La răsăritul Albaniei, în ţinutul lacurilor Ohrida şi Presba, până la oraşele Lîskiub (Scopia) şi Kiupruli (Veles), trăesc Aromânii

BIBLIOTECA NAŢIONALĂ

Voscopoleni sau Moscopoleni în număr de vre-o 142.000. Centrul acestor Aromâni este oraşul Moscopoli-, care pe vremuri ajunsese la o mare înflorire şi număra vre-o 70.000 de locuitori. El a dat pe oamenii cei mai însemnaţi ai Aromânilor : Mocioni, Şina, Gojdu, mitropo litul Şaguna, Dumba, marele gramatic Boiagi. ş. a. La Moscopoli a fost cea dintâiu lipografie. Aici s’a tipărit o evanghelie în limba aromână de preotul Daniil. Bogăţia Moscopolenilor ajunsese legendară. Se zice, că femeile moscopolene împodobeau cu aur până şi cozile măturilor. Casele lor erau ade vărate palate, cu ziduri de marmură şi cu fel de fel de picturi. In veacul trecut însă, oraşul a fost aiacat şi pustiit cu desăvârşire de beii turci din Muzachia şi în deosebi de crudul satrap Ali-Paşa. Moscopolenii şi-au apărat oraşul cu mare vitejie, femeile şi fe tele au luptat alăturea cu bărbaţii spre a în lătură primejdia, totul însă a fost în zădar. Ei au fost siliţi să-şi lase casele şi averile pradă focului şi să se împrăştie în întreaga Peninsulă Balcanică. Pe unul din cele cinci dealuri acoperite cu năruiturile vechiului oraş, începe a se întrema din nou Moscopoli, care astăzi numără 3.260 Aromâni. Are două şcoli româneşti. Georgea (Coriţa), în apropiere de Mosco-

! AROMÂNII

îs

poli (Voscopoli), cu 5.000 Aromâni şi 15.000 Albanezi. Are două şcoli româneşti. Georgenii fac un comerţ întins cu România şi Egiptul. Mulţi Albanezi din acest oraş au învăţat carte la şcoala românească şi sunt abonaţi la ziare din Bucureşti. Ohrida, unde pe vremuri exista o patriarhie, sub a cărei putere religioasă Alexandru cel Bun pusese biserica moldovenească. Astăzi cuprinde între alte neamuri, şi 2.350 Aro mâni cu 3 şcoli şi 2 biserici. Lângă oraş se află lacul Ohrida, care întrece în frumuseţe lacurile din Italia de Mează-Noapte. Beala, mai sus de Ohrida, cu 5.400 Aro mâni şi două şcoli româneşti.

; i

XI. Spre miază-noapte răsărit de Ohrida se găseşte Cruşova, un adevărat cuib de vultur, Ia 1178 metri deasupra nivelului mărci. Acest neînchipuit de frumos oraş este aşezat în formă de amfiteatru într’o scobitură a unui munte mare. In centru, stradele sunt cu cal darâm, însă cele din partea de sus a oraşului sunt de-adreptul cioplite în stâncă. Locuinţi frumoase cu mai multe caturi, biserici mă reţe şi alte clădiri, presărate printre tot soiul de copaci, par atârnate de o mână nevăzută pe coasta muntelui. Intrarea în Cruşova este

! '

! ! ’

biblioteca

NAŢIONALĂ

foarte îngustă. Două piscuri de munte stau Ia intrare ca doi stâlpi ai unei uriaşe porţi. Numărul locuitorilor e de 16.000, din cari numai vre-o 1.500 sunt Bulgari şi Albanezi, toţi ceilalţi sunt Aromâni. Aci avem 3 şcoli. -La întâia vedere, ar crede cineva, că Cruşova a fost altă dată un cuib de hoţi, atât e de ascunsă în creerii munţilor. După tra diţie, Aromânii s’au retras aci, când a fost nimicită vechea lor capitală Moscopoli, spre a scăpa de măcel. Casc spinticate, ziduri înegrite, de care te împedici la fiecare pas, şi cari adesea amintesc lupte grozave, fac să plutească pe toată cetatea o nespusă tristefă. Aceasta este încă o trăsătură comună între neamul românesc din Macedonia şi acela din regat: tristeţa unui neam multă vreme obijduit şi care a suferit cumplit, fără ca vre-o tiranie să-l fi putut scoate din nerăbdare şi să-i desfiinţeze naţionalitatea. Bărbaţi se află puţini la Cruşova. Aproape toţi sunt departe în străinătate, ca să mun cească. Rar îşi iau nevestele cu dânşii. Ni se povestesc lucruri, cari ni se par ciudate. Oa menii tineri se căsătoresc, trăesc împreună câteva luni, apoi merg cu toţii să petreacă pe soţ până la «Stânca Lacrimelor», la porţile oraşului. Acolo se despart şi cei ce rămân vin adesea la acest loc de despărţire, ca să : viseze după cei plecaţi». 'Fr. Lebrun).

AROMÂNII

i;>

XII. Monastir (BitoLici sau Bitule) este socotii ca centrul Macedoniei. Aci se întretaie dru murile, cari merg spre Albania. Epir, Salonic. Bulgaria şi Serbia. Populaţia oraşului este de vre-o 40.000 de locuitori, dintre cari: 15.000 Aromâni, 11.000 Turci, 7.000 Bulgari. 3.000 Albanezi, ş. a. Românii au un liceu, o şcoală normală profesională de fete şi două şcoli primare. Spre mează zi de Monastir se găsesc oră şelele : Belcamen (3.700 Aromâni), Negovan (1.780), Florina, Pisuderi (4.200), Neavasla sau Nevesca, comună curat românească cu vre-o 7.000 locuitori veniţi din Voscopoli, Vlaho-Clisura (8.800 Aromâni), are două şcoli româneşti şi o biserică frumoasă, Blaţa (2.480), Hmpişte (2.000), ş. a. La jumătate de cale între Vlaho-Clisura şi Salonic se află Veria, centru însemnat Aro mânesc, unde — în timpul războiului din anul trecut — Grecii au săvârşit tot felul de sălbătăcii asupra fraţilor noştri. Spre mează-zi de Vlaho-Clisura este Seatiştea (13.000 Aromâni), numită astfel fiindcă locul, pe care se găseşte, e lipsit de apă, adică setoşat. Acest oraş este vestit prin podoaba femeilor şi veselia bărbaţilor. La o depărtare de o oră şi jumătate cu

lfi

BIBLIOTECA NAŢIONALA.

trăsura de Monastir, spre mează-noapte, este Târnova (5.500 Aromâni), unde s’a înfiinţat ceadintâiu şcoală aromânească în 1864. Lângă Târnova se găseşte Magarova cu 4.000 Aro mâni. Aceste orăşele sunt aşezate pe poalele muntelui Peristera (Porumbiţa), şi nu sunt despărţite decât prin un mic pârău. Tot spre mează-noapte de Monastir se mai află Nijopole Molovişte (4.900), Gopeş (4.700), Perleap (1.100), Reasna (2 000), ş. a. XIII. La mează-zi de Iacul Presba. între Epiriaţi, Albanovlahi. Voscopoloni şi Megleni. trăesc Aromânii Gramoşteni în număr de vre-o 48.000. La răsărit de Salonic, în văile râurilor Siruma şi Mesta, sunt Aromânii Seresieni, cu vre-o 32.000 suflete. Centrul lor c oraşul Seres, aproape de lacul Tahino. In sfârşit, Aromânii Fărşeroţi, peste 200.000, răspândiţi în toată Macedonia. Istoria Gre ciei Moderne şi poezia populară greacă sunt pline de vitejia lor. Vestitele lupte ale Fărşerotuiui Caciandoni, au rămas în gura şi în poezia tuturor neamurilor din Peninsula Bal canică. Aceşti Aromâni sunt conduşi de nişte şefi numiţi Celnici, cari adesea stau în capul a eâtor-va mii de suflete. Unul din obiceiurile

AROMÂNII

Fărşiroţilor este şi răzbunarea până Ia moarte, pentru o jignire sau pentru o ştirbire a drep turilor lor. Grupuri însemnate de Aromâni mai locucsc în: Cavala, port la marea Egee, în fa ta in sulei Tasos. Tot comerţul şi marile capitaluri sunt în mâinelc celor 2000 de voscopoleni din acest port, cari au legături comerciale cu marile case din Londra, Liverpool, Marsi lia, ş. a. In ConstanţihopoL se găsesc 15.000 .Aro mâni, în Adrianopol aproape 5000, în Kiupriili (Veles) 2200, în Uskinb (Scopia)1800ş.a. Numeroşi Aromâni trăesc şi în: Grecia, ‘ Bulgaria, Serbia. Bosnia, Herţegovina, Dal maţia, Peninsula Calcidică, ş. a. XIV. In urma propagandei preoţilor greci, pro pagandă însoţită de afurisenii, de ameninţări şi chiar de crime, mulţi Aromâni au acum sentimente greceşti. Din această pricină, ci sunt numiţi grecomani de către Aromânii naţionalişti. «Grecomanii susţin, că în Bitolia ar fi numai 8000 de Aromâni şi cu toate aceste pe strade nu se văd decât copii, cari jucându-se, vorbesc numai aromâneşte. De-i întrebi în greceşte, nu te înţeleg de loc. Când se

imiLIOTECA NAŢ10X A LA

joacă de-a frânturile de limbă, îi auzi zicând: «Caprăalbă, chiatră albă; calcă capra, creapă chiatra». Când se ceartă, îşi spun unul altuia: «s’te mâcă draclu» (să te mănânce dracul), ori «foclu s’te arză» (să te arză focul). Cum se întâlnesc femeile, îşi strigă: «calembar» (cale bună), apoi stau de vorbă pe aromâneşte, iar când se despart îşi zic r «s'nă vedem cu ghine», ori «să bănează fumealia’ţi» (să-|i trăiască familia). Şi încotro te întorci, Ia copii şi la femei, găseşti tot limba aromânească.» (I. Neniţescu) XV.

«Aromânii sunt ramura cea mai industrială şi cea mai comercială a neamului nostru. în clinările artistice şi iniţiativa lor îndrăsneaţă şi plină de originalitate e recunoscută de multă vreme. Valoarea lor ostăşească, pe de altă parte, este dovedită prin fapte vitejeşti de cea mai rnare însemnătate. A-i lăsa să se peardă între neamurile, cu cari conveţuesc, şi a face ca însuşirile lor să ajute unor po- j poare, ce sunt departe de a le fi superioare, ar fi o crimă din parte-ne. Grecia, cu deosebire, s’a ridicat pe spetele lor din îmâile .zile ale răsboiului pentru nea târnarea sa, după cum şi Atena, cu templele ei culturale, în frunte cu Universitatea, a re-

A ROM ÂMI

născut mulţumită dărniciei acestor Români. Răsplata? Antarţii greci, în frunte cu epis copii din Macedonia, au ucis pe fraţii noştri, pe urmaşii şi rudele binefăcătorilor lor!» (Dr. C. I. Istrati)

XVI. Războiul din 1912 a adus noui nenorociri asupra Aromânilor. Popoarele balcanice, după ce au învins pe Turci, au năvălit în oraşele şi satele aromâneşti, nimicindu-le tot avutul. In deosebi Grecii au săvârşit adevărate săl băticii. Ei nu s’au mulţumit să-i jefuiască pe Aromâni, ci i-au aruncat şi în închisori, ba pe unii, cari aveau sentimente româneşti mai puternice şi nu se lăsau să fie desnaţionalizaţi de preoţii greceşti, i-au omorât în casnele cele mai groaznice. înainte de război, aveam în Turcia 94 şcoale primare şi 5 secundare (Liceu şi Şcoală Nor mală Profesională de Fete în Monastir. Şcoală Comercială Superioară în Salonic, Gimnaziu în Cruşova, Şcoală Comercială Inferioară în lanina). Aromânii, cari vor fi alipiţi la noul Stat Albanez, probabil că-şi vor putea păs tră şcoalele, de oarece şi în trecut ei trăiau bine cu Albanezii. însă aceia cari vor face parte din Bulgaria, Grecia şi Serbia, desigur că vor întâmpina multe pedici în desvoltarea lor naţională.

. BIBLIOTECA NAŢIONALĂ

Viaţa Românilor dela Pind va atârnă mult şi de interesul, ce noi le vom purtă. Cum aceşti fraţi ai noştri au mari înclinări spre comerţ: prin ei, cu o flotă de transport pu ternică şi cu numeroşi consuli pricepuţi, am putea să subjugăm economiceşte tot Răsări tul Europei, Egiptul şi Asia-Mică. In chipul acesta, din pricina strânselor legături negus toreşti cu patria mamă, Aromânii vor isbuti să-şi păstreze naţionalitatea şi vor lucră în acelaş timp la şi o mai mare propăşire a Ţârei Româneşti.

OMUL PREISTORIC I. j%âud ne întoarcem îndărăt, pe drumul străbătut de vreme, cunoştinţele istoO ^ riei asupra omenirei ajung din ce în ce mai rari şi mai nesigure, pânăce— pela anul 5000 înainte de Cristos — ele în cetează cu totul. Via{a omului pe pământ este insă cu mult mai veche, ea trebue să nu mere sute şi mii de veacuri. Ştiinţa care cercetează urmele lăsate de omenire în veacurile, asupra cărora nu avem cunoştinţi istorice, se numeşte archeologie; iar omul, despre care ne vorbeşte archeologia. este omul preistoric. Se poate zice, că archeologia este trăsătura de unire între geo logie şi istorie.

BIRLIf>TECA X.VpON.U.A

Scoarţa pământului este alcătuită din stra turi sau roci ignee (focoase) şi din roci se dimentare. Cele d’intâi s’au format prin topire, atunci când Ia suprafaţa planetei noastre temperatura era foarte ridicată. Astfel de roci mai sunt produse astăzi de vulcani. După răcirea pământului, au început să se formeze şi rocile sedernentare, fie din mâlul cărat de fluvii şi depus pe fundul mărilor, fie din putrezirea plantelor, sau din trupurile veţuitoarelor. Rocile ignee alcătuesc temelia rocilor sedementare şi grosimea lor este peste putinţă de socotit. Pământul însă sgârcindu-se, din pricina răcirei, a dat naştere la dislocări de pături, fapt care în unele părţi a scos rocele ignee la suprafaţă. III.

Straturile sedimentare sunt împărţite de geologi în cinci vârste : primordială, primară, secundară, terţiară şi quaternară. Grosimea straturilor din vârsta întâi este de vre-o 23.000 metri, din a doua de vre-o 14.000, din a treia de vre-o 5000, din a patra de vre-o 1000 şi din a cincea între 165 şi 230. Ţinând seamă de grosimea unui strat se-

OMIT, PREISTORIC

demeniar, ce se depune în zilele noastre timp de un veac, învăţaţii au socotit, că de Ia for marea celor d’intăi roci sedimentare trebue să fi trecut vre-o 700 milioane de ani. Toate straturile sedimentare cuprind urme organice de fiinţe cu atât mai desvoltate, cu cât ne apropiem de vremea noastră. Această împrejurare ne pune în stare, ca să căpătăm oarc-cari cunoştinţi asupra vejuitoarelor din cele mai vechi timpuri. IV. In vârsta terţiară se ivesc animalele ma mifere. Pe Ia mijlocul acestei vârste încep să se găsească şi resturi (fosile) de maimuţe, mai ales din specia mesopithecus pentelici. E cu putinţă, ca tot acum să fi trăit nişte cum animale premergătoare omului, sau le numesc învăţaţii — anthropiskes, adică viitorii oameni. După Schleicher, un număr oarecare din aceşti anthropiskes, trăind în împrejurări priel nice propăşirei, dobândesc darul de a vorbi şi ajung astfel oameni ; alţii — din potrivă — găsindu-se în împrejurări grele au degenerat şi au dat naştere maimuţelor antropomorfe din vremea noastră.

Bl BLIOTEOA XAŢIO.XAI.X

In muzeul Saint-Gerrnain din Paris se păs trează nişte coaste de haliterium, o falcă de rinocer, mai multe oase de dicrocerus elegans, găsite toate în straturi terţiare. Pe aceste ciolane sunt încrustături, cari par fă cute de mână omenească. Unii învăţaţi însă resping această presupunere şi susţin, că ciolanele au fost roase de un soi de peşti (carchorodoti megalodon). Totuşi surit şi alte dovezi, cari ne fac să credem, că omul a trăit în vârsta terţiară. Bunăoară, stareţul Bourgeois a scos la Thenay (Loir-et-Cher), dintr’o pătură terţiară aflată Ia o mare adâncime, mai multe lucruri de cremene: sule, ciocane, răzetoare, ş. a. cari — deşi sunt foarte grosolan tăiate — tot ne arată, că s’a întrebuinţat oarecare chib zuială la fabricarea lor, că nu sunt opera întâmplărei. In 1876, Capellini a adus la congresul de antropologie din Buda-Pesta câteva coaste dintr’o balenă fosilă găsite aproape de BoIonia, în straturi terţiare. Aceste coaste poartă nişte tăieturi din afară, făcute de sigur cu unelte de cremene, atunci când omul, după ce a ucis balena. îi desprindea carnea de oase.

03IUIj iMiHISTOlilC

VI. Pentru a studia mai lesnicios lucrurile, ce ne-au rămas dela oameni din cele mai vechi vremuri, archeologia le-a împărţit în patru epoci: Intâiu este epoca paleoLitică, sau a petrei necioplite, atunci când omul îşi fabrica unelte de piatră foarte grosolane şi fără nici o fcţuire. In acest timp, pe lângă om mai trăiau in Europa : rhinoceros tichorhinus, mamutul, ursul peşterilor şi alte animale" dispărute. Pe urmă vine epoca neolitică, sau a petrei lustruite, care se deosebeşte prin unelte de cremene, sau de altă piatră, frumos cioplite. Dintre metale, omul nu cunoaşte decât aurul, întrebuinţat probabil în podoabe. A treia epocă este acea a bronzului. In această vreme oamenii îşi fac toate armele şi uneltele de cari au nevoe. mai ales din bronz. Se pare, că întâiu a fost întrebuinţată numai arama, care se găsea uşor şi putea să primească lesne o formă. Apoi câteva încer cări au fost de ajuns să convingă pe om, că arama topită împreună cu costorul, în pro porţie de 9 părţi aramă şi 1 parte costor. dă un corp cu mult mai tare : bronzul. In sfârşit a patra perioadă este epoca ferului. Acum bronzul nu mai este întrebu inţat decât pentru mânerele armelor, sau la

LHi

BIBLIOTECA NAŢIONALA

fabricarea podoabelor. Tăişurile securilor, su liţelor, cuţitelor şi ale tuturor armelor sunt făcute însă numai din fer. Deşi ferul este mai bun pentru unelte de cât bronzul, totuşi întrebuinţarea lui a întâr ziat mult, fiindcă se găseşte în pământ numai sub formă de mineral, adică amestecat cu alte corpuri. Apoi pentru a fi topit, ferul are nevoe de o căldură- foarte mare, pe când topirea bron zului se face în condiţii cu mult mai uşoare. Trcbue să mai ştim încă, că armele şi unel tele de piatră n’au dispărut cu totul în epoca bronzului sau chiar în epoca ferului, ci numai se găsesc mai rar. Sunt pe urmă popoare prin Ţara de Foc, insulele Andamane, ş. a. cari şi astăzi se află în epoca petrei. VII. După unii geologi, vârsta terţiară s'a is prăvit prin un şir de fenomene glaciare foarte puternice, produse de o scufundare a pămân tului în ţinuturile de miază-noapte ale Eu ropei, scufundare care a pricinuit despărţirea Angliei de continent şi a îngăduit Oceanului Îngheţat să acopere aproape jumătate din Rusia, toată Prusia, o mare parte din Olanda şi din Anglia. Vechile ţărmuri se cunosc după bolovanii eratici desprinşi din munţii Scan dinavici şi aduşi de gheţurile oceanului. Pe-

OMUL PREISTORIC

•J7

rioada glaciară a fost urmată de o perioadă caldă, când pământul de miază-noapte al Eu ropei s’a înălţat din nou. Astronomii dau deosebite păreri asupra marilor schimbări de climă, ce trebue să se fi întâmplat pe planeta noastră, schimbări presupuse de geolugie. Unii socot, că pricina acestor schimbări este variaţia în puterea de căldură a soarelui. Alţii cred, că soarele în mişcarea sa prin spaţiul nemărginit trece când prin ţinuturi mai calde, când prin ţinuturi mai reci. Alţii dau ca pricină o schimbare a axei pământului. Hopkins susţine, că lipsa curentului Gulf-Stream a putut da naştere perioadei glaciare dela sfârşitul vârstei ter ţiare, ş. a. Ch. Lyell a socotit, că în timpul perioadei glaciare nivelul Angliei s’a scoborât cu 660 metri, fapt ce se dovedeşte prin scoicile glaciare găsite în munţii acestei ţări. Această scufundare trebue să se fi făcut. în cel puţin 88.000 de ani, de oarece — după observaţiile făcute asupra pământului ce suferă schimbări de nivel în timpurile noastre — adâncimea unei asemenea scufundări este cam de 7b centimetri într’un veac. VIII. Schimbările de climă au avut o mare în râurire asupra faunei şi florei din deosebite

2»

BUJUOTKCA NATJONAI.Ă

timpuri. Bunăoară, după fosilele găsite în pă mânt, se constată că într'o vreme a trăit în Europa: leul, hiena, pantera, elefantul, mai muţa şi alte animale, cari astăzi nu se. mai întâlnesc decât în ţinuturile calde din Asia şi Africa. Tot în continentul nostru vieţuia odi nioară mamutul, o specie de elefant cu coama Jungă, care a dispărut de pretutindeni. In pă mânturile îngheţate ale Siberiei se găsesc în gropaţi mulţi mamuţi, cari s’au păstrat foarte bine din pricina frigului mare, ce domneşte acum în acea ţară. Renii se mai văd astăzi numai în ţinutu rile din miază-noapte ale Rusiei şi Peninsulei Scandinave, altădată însă trăiau aproape în toată Europa. Probabil că îndulcirea climei i-a împins spre pol. La deosebite adâncimi se mai găsesc fosile de: urus (un fel de bou sălbatec), cervus canadensis, ursus ferox (asemenea cu ursul polar), lynxul, rinoceros tichorhinus (rinocer cu nările despicate), ursul peşterilor, hippopotamus amphibius, elephas primigenius, ş. a. Flora încă a variat mult din pricina schim bărilor climei. In păturile quaternare ale Eu ropei centrale se găsesc urme de copaci, cari acum nu mai cresc decât în ţările calde de pe ţărmurile Mărei Mediterane.

OMl'Ii PREISTORIC

■J'J

IX. Ca probe de existenţa omului in vârsta ierjiară sunt numai nişte încrustări şi tâiemri pe unele oase şi pietre, ce s’au găsit în straturile de pământ din acea vreme. Insă in straturile, ce s’au depus în timpul vârstei quaternare, sau descoperit chiar cranii şi alte părţi din corpul omului. Cel mai vechiu schelet omenesc, cunoscut până acum, este cel dela Neanderthal. EI a fost scos dintr'o peşteră, ce se găsia între Dusseldorf şi Elberfeld, în valea Rinului. După pătura de pământ, unde s’a descoperit, şi după oasele de rhinoceros hemitaechiis şi de hiena peşterilor, ce s'au găsit în apropiere, s’a so cotit că scheletul dela Neanderthal este din cea d’intâiu epocă a vârstei quaternare. La acest schelet observăm, că oasele craniului sunt foarte groase, fruntea aproape lipseşte, orbitele ochilor eşite mult afară, oasele mâinelor şi ale picioarelor dovedesc o mare pu tere fizică, coastele au o formă prea rotun jită şi prin direcţia curbăturei lor arată, că trupul nu era încă deplin alcătuit pentru un mers vertical. X. Mulţi învăţaţi împart pe cei dintâi oameni i” două ramuri: unii născuţi în Asia, cu capul

151151. K)TBUA NAŢIONALA

lătăreţ, adică brachicefali şi semănând cu orangulangul şi gibonul din timpul nostru ; alţii născuţi în Africa, cu capul lungăreţ, adică dolichocefali şi semănând cu cimpazeul şi gorila. In cele d’intâiu timpuri, oamenii locuiau pe podişuri, sau pe malul râurilor. Pe urmă, ei au început să-şi caute adăpost la poalele stâncilor şi prin peşteri; iar mai târziu s’au de prins să-şi facă singuri locuinţa, pe cari o ridicau pe taraşi, în mijlocul lacurilor, spre a fi feriţi de fiarele sălbatice. Urme de ase menea locuinţe s’au aflat în lacurile din El veţia; ele poartă numirea de locuinţe lacustre. In epoca bronzului, multe case trebue să să fi fost făcute sub pământ, în formă de pivniţe. Astfel de locuinţe se întâlnesc în Scoţia şi când intri în ele dai de numeroase odăi, clădite mai ales cu lespezi mari de piatră. XI. Omul preistoric trăia din vânat şi pescuit, ca şi unele triburi barbare din timpul nostru. Numai mai târziu, el a început să cultive grâne şi să îmblânzească animale, pe cari le ţinea pe lângă locuinţa sa. In peşterile unde a v ieţuit omul preistoric, se găsesc numeroase oase de animale, ce i-au servit pe vremuri ca hrană ; ba chiar şi

J •

; i

I OMUL PliELSTOlilG

oase de oameni, căci în cele d’intâiu timpuri nu se îngropau morţii. Acest lucru se în tâmplă şi azi la Eschimoşi în ţinuturile polare. Călătorii, cari i-au văzut, spun că în jurul co libelor lor — făcute din zăpadă sau din oase de balenă — pământul c plin de ciolane, de multe ori acoperite cu bucăţi de carne putredă. Cu timpul, morţii au început să fie îngro paţi şi în mormintele lor se puneau deose bite unelte şi podoabe, cari acum se scot la iveală, pentru a servi ca probă de arta omu lui preistoric. Tot din timpurile preistorice ni s’au păs trat deosebite întărituri, menhiri sau pietre înalte, dolmeni sau pietre aşezate unele peste altele în formă de masă, cromlcchi sau pietre înşirate în cerc, tumuli sau movili cu galerii înlăuntru, toate cunoscute sub numele de monumente megalitice. Unelte din epoca preistorică s’au desgropat şi în ţara noastră: la Cucuteni (Iaşi), Vodastra (Romanaţi), ş. a. Multe din ele se păstrează la Muzeul Naţional din Bucureşti. XII. In scriitorii anticităţei se găsesc multe tra diţii asupra celor dintâi oameni. Ele se potri vesc în mare parte cu descoperirile, la cari a ajuns archeologia. La Greci şi la Romani, oamenii preistorici erau numiţi ciclopi şi tro glodiţi.

lîlBLIOTBCA XATU>XAI.A

Eschil, în piesa «Pronieteu încătuşat», spune despre timpurile primitive : «Pe atunci nu erau casc de cărămidă cu faţa la soare, nu erau nici locuinţe de lemn. Vârându-se în pământ ca furnicele, oamenii se ascundeau în peşteri fără lumină». Lucreţiu, în lucrarea sa «De renan natura», scrie: «Sdravănul mânuitor al plugului înco voiat nu se ivise încă, nimeni nu ştia să îmblânzească câmpurile prin fier, nici să să dească copaci. Oamenii îşi găsiau hrana tru pului lor sub stejarii purtători de ghindă, sub copacii ale căror roade se colorează iarna în roş. Nu ştiau să se servească de pei, nici să se îmbrace cu blănurile fiarelor sălbatece. Locuiau în păduri şi în peşterile munţilor, îşi adăposteau sub crengi mădularele lor groso lane, când voiau să se ferească de vânturi şi de ploi. Mânele şi picioarele lor erau de o putere ne mai pomenită, fugăriau în pă duri fiarele sălbatece, le loveau cu pietre şi cu măciuci, şi le omorau pe un cap. In zadar marea îşi înălţă valurile mânioase: ea s cp tea ameninţări neputincioase; când din potrivă şireată îşi întindea liniştit apele sale râzătoare. ea nu putea să înduplece pe nimeni; arta vicleană a navigaţiei nu eră încă născocită».

24 IAN (JAR I. •gaf-iua de 24 lanuar este sărbătorită cu (Wj^ cinste şi cu dragoste de întreg neamul românesc, fiindcă ea ne aminteşte acele clipe măreţe, când Moldovenii şi Mun tenii şi-au dat mâna să trăiască la olaltă şi cu puteri unite să lupte pentru îndeplinirea idea lului lor naţional. «Şi la viaţă cu unire şi la moarte cu ’rifră(ire» — strigau părinţii noştri in 1859—fiindcă: •<Unde-i unul tiu-i putere la nevoi şi la durere. IJnde-s doi puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte». Dela unirea Moldovei cu Muntenia începe o vreme nouă pentru poporul românesc, vreme de propăşire, de deşteptare naţională şi de iticredere neţărmurită în viitor. Azi ne dăm seama cu toţii, că aci în răsăritul Europei suntem o forţă în stare să înfrunte orice pri mejdie şi să înscrie pagini frumoase în cartea de aur a omenirei.

BIBLIOTECA NAŢIONALĂ

II. Războiul din Crimeia (1853—6) sc ispră veşte cu Tratatul din Paris, prin care Ruşii sunt siliţi — în urma înfrângerilor suferite — să renunţe la pretinsele lor drepturi de ocro tire asupra creştinilor ortodoxi din împărăţia turcească. Tot prin acest Tratat, Marile Puteri ale Europei îşi iau sarcina a da o nouă orga nizare ţărilor româneşti. In acest scop, ele ne cer să le arătăm do rinţele. Atunci, atât în Moldova cât şi în Mun tenia, se aleg Adunări Reprezentative, numite Divanurile Adhoc, cari — după îndelungate chibzueli — întocmesc următoarele patru do ri nţi : 1. Autonomia ţârei şi respectarea dreptu rilor, legilor şi pământului ei. 2. Unirea Moldovei cu Muntenia într'uu singur Stat. sub numele de România. 3. Prinţ străin, cu moştenirea tronului, ales dintr’o dinastie domnitoare în Europa. 4. Guvern constituţional cu o Adunare ob ştească, în care toate stările şi treptele popo rului să fie înfăţişate.

Iată o parte din frumoasa cerere, prin care sătenii din Moldova arată Divanului Adhoc voinţa lor :

24 JÂNUAR

«Fiindcă Dumnezeu şi-a adus aminte şi a dat în gând celor şeapte Puteri de s’a îndu rat ca de astădată să fim şi noi întrebaţi despre păsurile şi durerile ce avem, uitat să fie şi şiers tot trecutul cu chinurile sale, departe fie toată ura, toată vrajba şi toată împărecherea dela sufletul nostru. O samă de boeri a fost cu frica lui Dumnezeu şi mai din vechi, pe când cu toţii deavalma ne luptam şi ne văr săm sângele pentru apărarea credinţei şi a moşiei strămoşeşti, şi ne erau ca părinţi şi noi ca fiii lor. Noi însă ştim, că de când cu domniile greceşti, de atuncea s'au stricat şi treburile ţârei şi ale noastre. De aceia noi nu facem nici imputare, nici înfruntare, ci să avem ertare. dacă spunând adevărul, vom fi scăpat vre-o vorbă, care să vină greu la auzul cuiva. Noi dorim, ca tot poporul român să se înfrăţească şi să trăiască în pace şi în linişte pe pământul strămoşesc al României, pentru mărirea şi fericirea neamului». IV.

In 22 Mai 1858 se deschide Conferinţa de Paris, alcătuită din delegaţii celor şeapte pu teri. spre a discuta dorinţele Românilor. Mai I ales unirea Moldovei cu .Muntenia întâmpină mari greutăţi. Pe când Franţa, Rusia, Prusia j şi Sardina o încuviinţau, Austria, Turcia şi

BIBLIOTECA NAŢIONALĂ

Anglia o combăteau din răsputeri. Unirea celor două ţări surori eră însă dorinţa cea mai arzătoare a Românilor. «Unirea Principatelor intr’o singură (ară. sub un singur domn, ales dintr’o viţă domni toare în Apus, întemeetor unei dinastii neclin tite. care să aducă linişte, îndreptare şi stator nicie mult încercatei noastre vieţi, eră acum un gând lămurit în mintea Românilor, un gând ce-şi avea proorocii şi ostaşii lui. din ce în ce mai mulţi, din ce în ce mai liotărîţi şi mai puternici. De biruinţa acelui gând s’au temut şi Turcii, s'au temui şi Ruşii, zoriţi mereu să-şi lărgească împărăţia spre Balcani, s’a temut şi Austria care, printre sfărămăturilc de popoare ce-o alcătuesc, ţine şi o bună parte din neamul românesc sub coroana ei. S’au temut de biruinţa acelui gând. şi ce n’ar fi dat, şi ce n’au făcut ca s'o împedicc! Dar ea pornise şi nici o putere omenească nu mai era în stare să-i pună stavilă». (Ai.. Vlahuţâ).

V. După multe şi îndelungate desbateri,Con ferinţa de Paris închee — la 7 August 1858 —o «Convenţie», prin care ni se încuviinţează deabia jumătate de unire. Se hotăra, ca cele două ţări să poarte numele de Principatele-

24 IA NUAR

Unite Moldova şi Valahia, insă să-şi aibă fiecare Domnul, cârmuirea şi Adunarea ei deo sebită. La Focşani să fie o Comisie Centrală, alcătuită din Munteni şi Moldoveni, pentru legile şi întocmirile de interes comun; precum şi o Curte de Casaţie, care să judece proce sele ambelor ţări în ultima instanţă. Armatele trebuiau să fie organizate la fel, spre a se putea contopi la vreme de nevoe într'un singur corp. Steagurile, deşi deosebite, să fie totuşi împodobite cu o panglică comună de coloare albastră. VI. După votarea Convenţiei, se numesc Locotenenţe Domneşti sau Câimăcămii în ambele ţări, cari să întocmească listele electorale, să convoace colegiile pentru alegerea deputaţilor şi să întrunească Adunările pentru alegerea Domnilor. Aceste Căimăcămii sunt alcătuite — conform Regulamentului Organic — clin Mi niştrii de Interne şi de Justiţie, precum şi din Preşedinţii Divanului Domnesc al ultimilor Domnitori Gr. Al. Ghica şi Barbu D. Ştirbei, înfăptuirea unirei întâmpină cele mai mari | piedici. In Moldova, caimacamii V. Sturza şi An. Panu trebuiau să lupte in potriva cole gului lor St. Catargiu, care — fiind duşman al unirei — se făcuse unealta Austriei şi a

BIBLIOTECA NAŢIONALĂ

Turciei. In Muntenia, cei trei caimacami: 1. Mânu, Em. Băleanu şi I. Filipescu stăruiau să urce pe tronul ţârei pe fostul Domnitor G. Bihescu. VII. Cei mai' mulţi deputaţi au fost aleşi din partidul liberal-naţional. alcătuit de luptătorii pentru unirea principatelor si lărgirea liber tăţilor. Fruntaşii mai de seamă ai acestui partid sunt : M. Cogâlniceanu, C. Negri, V. Alexandri, Col. A. Cuza, An. Panii, M. C. Epureanu ş. a. în Moldova : C. A. Rosseţti, V. Boerescu. N. Creţulescu. Goleştii. Brătenii ş. a. în Muntenia. Alegerea de domn se face întâi în Mol dova. Neînţelegerile erau mari asupra candi datului. Conservatorii, cari voiau păstrarea vcchei stări de lucruri, susţineau, parte pe Mihai Sturza. fostul principe al .Moldovei, parte pe fiul său Gr. Sturza. Chiar deputaţii naţionalişti nu se înţeleg asupra candidatului. In seara de 3 Ianuarie, ei se strâng Ia Coslache Rolla şi desbătură până aproape de miezul nopţii, fără a se putea învoi asupra persoanei, pe care s!o aleagă ca Domn. higr ij orarea era mare. Când însă deputatul Pisoschi propune pe colonelul Alexandru Cuza, un balsam liniştitor se pogoară în sufletul

24 IANUAR

tuturora. Trecutul lui Cuza îl punea într'o lumină Foarte priincioasă şi îl făcea iubit de toţi. Pentru aceasta, propunerea de a-1 vota pe Cuza ca Domn. nu întâlni nici o împo trivire. VIII. La 5 Ianuarie 1859, deputaţii din Moldova se întrunesc şi — după ce votează mai întâi o adresă de mulţumire către Marile Puteri — păşesc la alegerea Domnitorului. Fiecare deputat îşi părăseşte locul, vine în mijlocul Adunării, votează cu glas tare, îşi scrie votul pe o coală de hârtie şi iscăleşte. Mitropolitul Sofronie Miclescu, dându-şi voiul la urmă, ca Preşedinte, rosteşte următoarea cuvântare : «Aceasta este ziua, ce a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim întru dânsa. A trecut sute de ani, iubiţii mei compatrioţi, de când Moldova pierduse dreptul său de a-şi alege pe Domnul stăpânitor. Acum când mila lui Dumnezeu s’a pogorât peste ţara aceasta, ca ploaia pe pământ, insuflând în inimele prea puternicilor împăraţi ai Europei, cărora se cuvine din parte-ne adâncă mulţu mire, am câştigat iarăşi drepturile noastre. Zic dar cu proorocul, că aceasta este schim barea dreptei celui Prea-Inalt; şi precum în anul trecut am zis, că unde este turma va

4(1

BIBLIOTECA NAŢIONALĂ

fi şi păstorul : iarăşi mai repet acelaş cuvânt si împreună cu toată Adunarea votez şi sub scriu pe d. colonel Al. Cuza, ca domn stăpânitor al Moldovei». IX. Pe urmă Domnitorul depune jurământul şi Cogălniccanu, într’o cuvântare plină tic avânt patriotic. îi zice : «După 154 ani de durere, de umilire şi înjosire naţională, Moldova a reintrat în ve chiul său' drept, consfinţit prin capitulaţii. dreptul de a-şi alege pe capul său, pe Domn. Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare s’a reînălţat însăşi naţionalitatea română. Alegându-te de cap al său. neamul nostru a voit să împlinească o veche datorie căire fa milia ta, a voit să-i răsplătească sângele stră moşilor tăi, vărsat pentru libertăţile publice. Alegându-te pe tine Domn în ţara noastră, am vroit să arătăm lumii aceia ce toată iara doreşte: Ia legi nouă om nou O Doamne! mare şi frumoasă îţi este menirea. Consti tuţia din 7 August însemnează o eră nouă şi Măria Ta eşti chemat s’o deschizi. Fii dar omul vremii, fă ca legea să înlocuiască bunul plac : fă ca legea să fie tare ; iar tu. Maria Ta, ca Domn, fii bun, fii blând ; fii bun mai ales pentru aceia, pentru cari mai toţi Domnii

24 IA NU Alt

trecuţi au fost nepăsători sau răi. Nu uita câ, deşi 50 dc deputaţi tc-am ales Domn, totuşi ai să domneşti peste două milioane de oameni. Fă dar ca domnia ia să fie cu totul de pace şi de dreptate ; impară patimcle şi urile dintre noi ; şi reintrodu în mij locul nostru strămoşeasca frăţie. Fii simplu, Măria Ta. fii bun. fii domn cetăţean, urechea ta fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciună şi linguşire. Porţi un frumos şi scump nume, numele lui Alexandru cel Bun. Să trăeşti dar mulţi ani, ca şi dânsul; şi fă, o Doamne, ca prin dreptatea Europei, prin desvoltarea instituţiilor noastre, prin simţemintele tale patriotice, să mai putem ajunge la acele timpuri ale neamului nostru, când Alexandru cel Bun spunea solilor împăratului din Bizanţiu, că România nu are alt ocrotitor de cât pe Dumnezeu şi sabia sa. Să trăieşti. Măria Ta». X. «O lume nesfârşită aştepta înaintea pala tului administrativ din Iaşi, în timp ce în lăuntrul Iui se făurea, mai mult de puterile istorice decât de voinţele omeneşti, soarta viitoare a poporului român. Cum lumea stătea nerăbdătoare după rezuliat, deodată un po rumbel alb se puse pe frontonul din mijloc *

■

BIBLIOTECA NAŢIONALA

al palatului. Din când în când îşi luâ sborul, se rotea deasupra mulţimii, apoi bătând din aripi se aşeza din nou dc unde sburase. Ve nise porumbelul să aducă Românilor ştirea, că se apropiase de limanul mântuirii, după cum altă dată tot un porumbel vestea lumii scăpată de potop în corabia Iui Noe, apropi erea uscatului». (Al. Xenopol). Când s’a aflat, că Al. Cuza a fost ales Domn, poporul a isbucnit în strigăte de bu curie. îşi dădea el seamă, că această alegere este începutul unor vremuri noui, vremuri de demnitate naţională, de libertate, de pro păşire, de ridicare a păturilor apăsate. XI. Bucuria stârnită de alegerea lui Cuza, nu se mărgini numai între hotarele Moldovei ; ea trecu peste Milcov, Carpaţi şi Prut, cu prinse sufletul întregului neam românesc. In mijlocul acestei bucurii generale. Muntenii hotărăsc să aleagă Domn tot pe Al. Cuza. Se ajunge astfel la unirea principatelor. La 24 Ianuarie trebuia să se facă alegerea de Domn în Bucureşti. Căimăcămia luase măsura să înconjure Camera Deputaţilor cu armată, care să tragă asupra mulţimei, dacă va încercă să pătrundă în localul Camerei. Fruntaşii partidului naţional se înţelesese însă

24 IANUAR

cu generalul Barbu Vlădoianu, şeful armatei, ca sâ nu îndeplinească voinţa căimăcămiei. In chipul acesta, poporul putu să intre în curtea Mitropoliei, pe dealul Spirei, şi să ceară ame ninţător ca Domn pe Cuza. In deosebi mă celarii, cari veniseră în număr mare, începură să-şi ascută cuţitele cu vuet şi să strige. De putaţii speriaţi de aceste ameninţări, dădură voturile lor lui Cuza, cu toate că mai întâi aveau gândul să-l aleagă pe Ci. Bibescu, fostul principe al Munteniei. Mitropolitul Munteniei a stăruit şi el din răsputeri, ca să se îndeplinească unirea. Inălţând mâinile înaintea icoanei Sf. Treimi şi cu lacrimele în ochi, el a rostit următoarele cu vinte la întrunirea de consfătuire: «Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, aruncă-ţi privirea ta asupra inimilor noastre şi nu slăbi băr băţia fiilor tăi. Uneşte-i pe toţi într’o cugetare şi într’o simţire şi fă ca inimile lor să aibă aceiaşi bătae pentru ţara lor. Prinţul Cuza este Unsul tău între noi şi pentru dânsul jurăm toţi, că-1 vom susţine». Xli. Unirea ţărilor surori, Muntenia şi Moldova, a avut răsunet puternic în sufletul tuturor Românilor, cari se gândeau Ia viitorul nea mului lor. Săptămâni întregi au ţinut serbă-

BIBLIOTECA NAŢIONALA

rile şi veselia poporului. La Iaşi, hora unirei se juca prin zăpadă,-în fa ta hanului lui Petrea Bacalu, astăzi hotelul Traian din piaţa Unirei. Urările nu se mai curmau între deputaţii munteni şi moldoveni. Mitropoliei, vlădicii şi toţi preoţii făceau rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu, că dorinţele lor au fost îndepli nite. O singură grijă mai întunecă frunţile Ro mânilor: era împotrivirea Turciei şi a Aus triei la unire. Mulţumită însă înţelepciunii lui Cuza-Vodă şi a marilor bărbaţi de Stat, de cari Domnul eră înconjurat, şi această grijă fu înlăturată, spre bucuria întregului neam românesc.