1 minute read

Ciolac Theodor

Next Article
Leon N. Alexandru

Leon N. Alexandru

— 5 —

având aceleaşi salarii din 1932, sunt nevoiţi să facă fată unui coeficient de scumpete cu aproape 50°/o mai mare.

Advertisement

CREDITUL

Creditul se găseşte aproape în aceiaşi siiuaţiune în care a fost adus de legile de protecţie a debitorilor, cari au redus valoarea creanţelor, fără a le garanta şi posibilităţile de încasare.

Dintre băncile locale, singura care mai lucrează în mod efectiv este sucursala Băncei de Scont, precum şi câteva bănci cooperative, cari acordă oarecari credite, însă cu multă timiditate şi în schimbul unor garanţii prea complicate.

Toate celelalte bănci, cari o întreagă epocă au contribuit la desvoltarea şi refacerea acestei regiuni, se găsesc complect paralizate, activitatea lor rezumându-se doar la îndeplinirea formalităţilor cerute de legile bancare şi încasarea ratelor de conversiune, cari, din cauza situaţiei nenorocite din podgorii, nu ating decât maximum 5°]0 din totalul sumelor exigibile.

Deşi Legea Bancară oferă oarecari înlesniri pentru concentrarea societăţilor bancare, totuşi, până acum nu s’a înregistrat decât fuziunea a două bănci din Focşani, cari bănci însă, nu şi-au înbunătăţit, prin aceasta, cu nimic situaţia critică dinainte.

Spre a putea ajunge din nou Ia o stare normală de lucruri, imperios necesară comerţului şi industriei, precum şi tuturor factorilor de producţie, cari, din cauza lipsei de credit, îşi limitează activitatea şi nu*şi pot valorifica în condiţiuni normale produsele, trebue restabilită încrederea în raporturile dintre creditori şi debitori, impunând respectul angajamentelor contractate.

Legea Concordatului Preventiv, care îşi are partea de răspundere în distrugerea creditului urban, trebue deasemenea modificată potrivitsituaţiei actuale.

This article is from: