Mesagii și proclamații ale lui Cuza Voda_Invățăturile lui Neagoe Basarab - partea 1 by Biblioteca Judeteana "Duiliu Zamfirescu" Vrancea

■

. -T

■

JM I c.9?

sâlX Lectura.

9â ? ''-f~ ; 1 /

f!:

:.;

i; ■

■

:i I

{

■

,,:

îi

!■!

■

!■=

{

■

/jfâBdt

*rr >

. :. ..

v. •

. &.• A • "•

■%

: -V*

'•&

; V .»

■

■ **

ME8AGII ŞI

; ' &-<v

« J•

,.r w*

A L' ALE LUÎ

D \ \ \ \

Cuza-Vodă

}

{

}■

o 1, AUG. 2019

Ud, %Vr VĂLENII-.DE-MUNT1Î

| „Neamul Românesc'* j—

TIPOGRAFIE. — EDITURĂ. — LEGĂTORIE DE CĂRŢI.

-1 91 o.

■*>

%hnla.{ofrv)

i Cuza-Vodă.

; ■

,T..

•>

:% *

;

MESAGIUL *

y»

DIN 10 FEBRUAR 1859, CĂTRE ADUNAREA ŢERlI-ROMĂNEŞTÎ.

Domnilor Deputaţi ai Terii-Romaneşti, Actul de înnalt patriotism care a întrunit în una nimitate asupra mea voturile d-voastră, este demn de admirarea lumii. El este şi va li în ochii l3toriet mal mult decît înnăîţarea pe Tron a unul om devotat causeî naţionale, el este triumful unul principiu mîntuitor şi înnăîţarea unei naţii întregi. Onoare domniilor-voastre, d-lor represintanţî al Ţeril-Romăneştî, căci aţi ştiut a realisa dorinţa cea mal vie a naţiei romîne: Unirea Tronurilor Romaneşti! Aceste Tronuri glorioase ni sînt oferite nouă prin voinţa unanimă a Romînilor din Principatele-Unite'. Mîndri de a ne sui pe ele, noi vom avea de cea mal sacră datorie de a redoblndi şi păstra vechea lor dem nitate. în împlinirea acestei frumoase chemări, vom li fe riciţi să ne putem răzima pe energicul şi luminatul d-voastră patriotism.

I : ! I

r~nm 4

Primiţi, d-lor Deputaţi, mulţămirile sincere ale Dom nului ales de domniile-voastre şi a căruia devisă este şi va fi: binele Principatelor-Unite în toate şi înnaintede toate. ALEXANDRU IOAN. (Contrasemnaţi:) 1. Al. Filipcscu, B. Catargiu, N. Golescu, 1. Cantacuzino, B. Vlădoianu, Gr. Filipcscu, JD. Brătîanu. Anul 1859, Februar 10. (Buletinul oficial al Ţeril-Romăneştî, N-l 1G din 21 Februar 1859.)

II. MESAGIUL DIN 14 FEBRUAR 1839, CĂTRE ADUNAREA ŢERlI-ROMÂN EŞTI.

Domnilor Deputaţi,

■

La innălţarea mea pe Tronul Ţeril-Romăneştî cu unanimitatea voturilor d-voastră, am comunicat Adu nării naţionale elective a Moldovei actul prin care arn arătat Puterilor ce au subscris tractatul de la Paris alegerea făcută de d-voastră în persoana mea, şi a el însemnătate; aceiaşi comunicare mă grăbesc a face astăzi domniilor-voastre, membrii Adunării naţionale elective a Ţeril-Romăneştl. Dumnezeu să binecuvinteze lucrările d-voastră, d-lor Deputat!; Dumnezeu să binecuvinteze PrincipateleUriite! * ALEXANDRU IOAN. (Contra-semnaţI:) Ministru Secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Străine, D. Bralianu. No. 4. anul 1859, Februar 14, Bucureşti. (Buletinul Oficial al Ţeril-Romăneştî, No. 21 din 4 Mart 1859.) in acelaş N-r: Anexa a 4-a la Procesul-Vorbal al şedinţei a 13-a, Mij locirea adresată de Domn către Puterile Garante.

1 f

III. MESâGIUL DIN 21 FEBRUAR 1859 CĂTRE ADUNAREA ŢKRlI-ROMĂNEŞTl.

Domnilor Deputaţi, Convenţia din 7/lg August hotărăşte, art. 46, că Moldo-Rominil vor fi toţi de o potrivă înnaintea dajdiel. Aplicarea acestei disposiţil va fi una din cele mal întăiu îngrijiri ale Guvernului mieu. Eu am găsit însă starea finanţelor foarte gravă. Pe de o parte este un deficit în seninător, care, mal curînd sau mal târziu, trebuie aco perit, iar pe de alta, în împrejurările de faţă, Guvernul trebuie să aibă la disposiţia sa mijloace spre a face faţă la neprevăzutele cheltuieli. De aceia, răzimîndu-ne pe patrioticul concurs al Adunării, Vă supun, prin acest Mesagiu al mieu, votarea unul credit de opt mi lioane de lei, rămînînd ca, în urmă, Ministrul mieii Se cretar de Stat al Departamentului Finanţelor să înfă ţişeze o legiuire privitoare la modul acoperirii acestui credit şi la timpul cuvenit şi socoteala lămurită despre întrebuinţarea Iul. Dumnezeu să binecuvinteze lucrările Adunării. Dum nezeu să protege Principatele-Unite! ALEXANDRU IOAN. (Contrasemnaţi:) 1. A. Filipescu, N Golescu, D. Brătianii. B. ■Catargiu, Gr. Filipescu, B. Vlădoianu. (Monitorul Oficial al Teriî-Romăneştl, N-l 25, din 12 Mart 1859.)

. 6

IV. ■

După cetirea actului de învestitură, de către Colonelul Tair-beid, Domnitorul a răspuns următoarele cuvinte in limba francesă :

Colonel!

Presentez. â Sa Majeste le Sultan l’hommage de mon plus profond respect et l'assurance de tout mon zele pour la prosperite du pays; as3urez egalement Sa Majeste que Ies Roumains savent etre fideles aux trailes. (Monitorul Oficial a! Ţeril-RomăneKtf, N-l 117, <liu 28 Septembre 1859.)

S %

V. NOI ALEXANDRU IOAN l-iii,

CU MILA LUÎ DUMNEZEU ŞI VOINŢA NAŢIONALĂ DOMN AL PRINCIPATELOR-UNITE: ŢARA-ROMĂNEASCĂ ŞI MOLDOVA.

La toţi de faţă si viitori, sănătate!

Rominî din Ţara-Românească, Găsim de datorie a vă arăta a noastră vie mulţu mire pentru patriotica voastră purtare innainte de actul Învestiturii, atunci pa cînd ambiţiile personale cute zau încă a hrăni oarecare sperărl deşerte, şi tot de odată pentru demnitatea şi liniştea ce aţi păstrat lă 28 Septembre, în faţa unei încercări nesocotite a unor, oameni rătăciţi, afară din drumul legalităţii. Ni place a crede că şi în viitor veţi fi vrednici de admirarea ce aţi insuflat Europei prin actul glorios; de la 24 lanuar şi că bunul-simţ românesc va lu-

! !

\ ,

mina pe toţi a se pătrunde de adevărul că o naţie se măreşte şi se întăreşte atunci numai cind ea are con ştiinţa îndatoririlor sale către patrie, către Guvern şi către legi. Puterile Garante au înzestrat pe ambele teri surori cu o Convenţie ce cuprinde în sine toate elementele de o fericită propăşire. De la noi atîrnă acum ca să profităm de dinsele, desvoltîndu-le cu un chip potri vit stării de faţă a societăţii romîne şi aducînd cu toţii partea noastră de activitate, de lumini şi de de votament la măreaţa lucrare a renaşterii. Spre acest sfîrşit, arătînd mal întăiu a noastră de plină mulţămire Ministeriuluî trecut pentru serviciile ce a desăvîrşit în folosul binelui general, şi care acum s’a retras de buna sa voinţă pentru a face loc unei nouă combinări ministeriale, am format un Cabinet menit de a susţinea cu energie principiile noastre cons tituţionale, şi, spre a da mal mare garanţie de men ţinerea ordinului legal, de care sînt legate înflorirea comerţului şi întemeierea creditului public, am luat în persoană comanda superioară a oştirii din ambele Principate. A sosit acum timpul pentru tot Romînul de a se apropia de altarul Patriei cu mintea liberă de orice gînd îndoielnic şi cu inima curată de orice patimă desbinătoare; căci neîncrederile, defăimările, urile şi împărecherile sînt unelte tataie care aduc peirea nea murilor. Destulă învrăjbire au produs pănă acum luptele po litice între Romînl! Causa acelor lupte lipsind astăzi, lipsească tot odată şi trista desbinare dintre el. Presentul şi viitorul României o reclamă aceasta prin gla sul nostru, care vă chiamă la înfrăţire, Romînilor!

Căci, precum de la suirea noastră pe Tronurile Mol dovei şi Munteniei noi nu am mal cunoscut în aceste ţerl nici Moldoveni, nici Munteni, ci numai Rominî, asemenea nu voim a vedea între Romînî nici partide, nici clase înduşmănite, ci numai fii al aceleiaşi mume şi fraţi de acelaşi sînge. în ochii noştri tot! Romîniî sînt buni; în inima noastră sînt toţi iubiţi de o potrivă, deşi chiar unii din el, rătăciţi de patimi violente, se expun a fi înfrînaţl şi a cădea supt asprimea legilor. Ne adresăm dar că tre toţi, ca adevărat Prinţ romîn, care liber de orice înrîurire voieşte prosperitatea ţeril prin aplicarea în ţeleaptă a Convenţiei şi mărirea Naţiei prin sincera înfrăţire a celor ce au onorul de a face parte din ea. Mărgenească-se fiecare individ sau corp social în cercul drepturilor şi al îndatoririlor sale bine înţelese; pătrundă-se cu toţii de respectul ce se cuvine legilor, şi fie ţara întreagă bine încredinţată că noi vom şti menţinea ordinul legal înnăuntru şi demnitatea naţio nală în afară.

I ijir :ţi

«1*

ţţ

ALEXANDRU I0AN. :>

Ministru Secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Străine, V, Alecsanrlri.

■1

N-l 451, anul 1859, Octombre 12. (Monitorul Oficial al Ţeriî-Romăneştt N-l 120, din 15 Octombre 1859.)

;

VI. PROCLAMAŢIA

CĂTRE LOCUITORII DIN BASARABIA..

Locuitori din Basarabia, Venim printre voi, ca Domn şi ca Părinte, ca să vă aducem bucurie şi vindecarea rănilor de care aţi pă-

ii I;

)

ticăit pană acum. Din ziua în care partea Basarabiei locuită de voi s’a lipit de vechea el tulpină, ea s’a îm părtăşit de toate bîntuirile şi nevoile ce de mal mulţi ani au năvălit această Ţară a Moldovei, atît de bună şi frumoasă! însă şi pentru voT, ca şi pentru toţi, va răsări în curînd ziua dreptăţii, după multele nedrep tăţi despre care aţi avut a vă plînge. Noi dorim ca să priviţi sosirea noastră în mijlocul vostru ca un semn de pace şi de mîngiiere; dorim ca să uitaţi cele trecute, să închideţi urechea la gla sul patimilor rele şi să fiţi nestrămutaţi în simţirile voastre de credinţă către Guvern şi de iubire către Ţara Moldovei. Patria noastră a întrat pe o cale de îmbunătăţiri ca.re se: vor revărsa asupra tuturor fiilor el, fără ose bire. Nu trebuie însă a pierde din vedere că bunurile cu greu se adună şi că numai prin înţelepciune şi răb dare vom putea dobîndi împlinirea dorinţelor noastre. Liniştească-se dar inimile voastre de orice griji şi îndoieli, căci noi ne ocupăm de soarta voastră ca un părinte binevoitor. Dumnezeu şi Naţia ne-au înnălţat pe Tron pentru a da dreptate acelui ce o are, pentru a înfrîna pe cel răi, şi pentru a îmbrăţişa pe cel bun:. ALEXANDRU IOAN.

Ministrul Treburilor Străine, V. Alecsandvi. Anul 1859, Octombre 19. (Monitorul Oficial al Ţeril-BominoştI, N-l 130, 23 Octombre 1350.)

■

•10 i

VII. NOI ALEXANDRU IOAN I-iu, CU MILA LUÎ DUMNEZEO ŞI VOINŢA NAŢIONALĂ DOMN AL PRINCIPATELOR-UNITE, ŢARA-ROMĂNEASCĂ ŞI MOLDOVA.

La toţi ele faţă şi viitori sănătate. ORDIN DE ZI

\ « T

CĂTRE OŞTIREA ROMÎ.NĂ DIN AMBELE PRINCIPATE.

No. 164. Ostaşi Romînî, Art. 1. Cit am fost între voi, la tabăra de ia Fioreştl, m’am încredinţat de spiritul de disciplină şi de simţirea onorului militar ce vă insuflă; prin aseme nea virtuţi o armie se face tare, respectată şi folosi toare ţeril. Ostaşul cel bun este acela care ştie a-şl îndeplini îndatoririle cu hotărire nestrămutată, acela care sus ţine cu tărie onorul steagului său, acela care, credin cios jurămîntulul său către Guvern, îşi dă viaţa cu mulţămire pentru menţinerea ordinului legal şi apă rarea patriei sale. Aceste nobile virtuţi le-am găsit în voi, ostaşi rominl din ambele Principate, şi, pentru ca să vă dau o înseninătoare dovadă de stimă, am hotărît a vă apro pia încă mal mult de persoana noastră, luind asupră-ni comanda superioară a întregii oştiri romîne. De astăzi innainte voi veţi privi în persoana noas tră, nu numai pe vechiul vostru tovarăş de arme, nu numai pe Domnitorul Terii, ci chiar pe Şeful vostru militar.

—• • -

Iar, din parte-ni, găsim de mulţămire a vă declara deplina încredere ce avem că, în orice întimplare, veţi d vrednici de stima noastră, vrednici de recunoştinţa terii, vrednici de devisa armiei romîne: Onor şi Patrie. Art. 11 şi cel din urmă. Ministrul nostru ad-interim Ia Departamentul Afacerilor Militare este însărcinat cu publicarea ordonanţei de faţă şi cu împărtăşirea el Ministerialul de Rezbel din Moldova. Datu-s’au în domneasca noastră reşedinţă Bucureşti, il Octombre, anul Mintuiril 1859 şi ceî d’intăiu al Domniei noastre.

(Urmează subscrierea Măriei Sale.) (Contra-semnat:) Ministru ad-interim la Departamentul Aface rilor Militare: Colonel-Adjutant 1. Corncscu. (Monitorul Oficial al Moldovei N-l 24 din 30 Octombre 1859.)

VIII. MESAGIU L CĂTRE DD. DEPUTAŢI, ROSTIT DE D. PREŞEDINTE AL CONSILIULUI MINIŞTRILOR LA 6 DECEMBRE, ÎN SALA ADUNĂRII ELECTIVE.

Domnilor Deputaţi, V’am adunat în conformitate cu glăsuirea art. 17 din Convenţie şi pentru că a sosit momentul de a face cunoscut terii programul Guvernului mieu in ce pri veşte reorganisarea Principatelor-Unite. Mărire fie Domnului! Cu ajutorul binevoitor al Puterilor garante şi al Curţii suzerane, epoca provisoriulul şi a turbu ră riior politice s’a închis. Noi putem de acum înnainte, întru deplinătatea Autonomiei noastre, să ne apu căm de lucrările administraţiei d’innăuntru, fără a avea i

L'J fi J

altă preocupare decît aceia a înnaintăriî şi binelui scumpei noastre patrii. Dacă, pănă în această zi, încă au mal rămas în • cîteva capete oarecare sperărî şi visuri personale, ele trebuie a.stăzl să se stingă, căci atît ţara, cît şi Eu ropa, s’au pronunţat cu solemnitate în chestia politică a Principatelor; şi dar cu drept s’ar socoti un act de cetăţean rău din partea oricui s’ar ţinea astăzi de lă turi, sau din partea acelui care, mişcat de un interes meschin, ar cuteza a pune piedecî lucrării noastre • comune. România e ostenită de încercări zadarnice, fără ţel, fără folos. Ea voieşte să iasă din această stare de ne dumerire ce îl nimiceşte puterile; ea voieşte să pă şească înnainte şi să dea semne de viaţă. Tot odată Europa, precum şi m’am încredinţat, este gata de a ni da concursul capitalurilor şi a specialităţilor sale, îndată ce se vor cunoaşte planurile noastre în pri vinţa viitorului. E3te, prin urmare, de datoria Guver nului a se explica lămurit asupra proiectelor sale şi a expune principiile ce va aplica la organisarea fiecări! ramure a.administraţiei. lată acea explicaţie. FINANŢE.

încep prin capitolul Finanţelor, pentru că ele răs pund la nevoia noastră cea mal urgentă. Mulţi ani de turburare, prin care s’a strecurat Ţara noastră, aii compromitat greu averea publică; însă, din norocire, mijloacele noastre sînt nemărgenite şi încă fecioare, şi adaptarea de măsuri înţelepte va în lătura grabnic relele trecutului. Doresc şi ţin ca regula cea mal perfectă şi cum-

■13

pănirea cea mal dreaptă să se stabileze numai decît între venituri şi cheltuieli. Toate Casele speciale, pre cum şi acele ale deosebitelor Ministeril şi altele, vor li desfiinţate spre a se aduna în o singură Casă, adecă a Ministeriulul de Finanţe. Prin chipul acesta, complicările de socoteli vor dispărea şi va resulta o mare înlesnire pentru a se aşterne un budget autentic, în care ţara întreagă să poată vedea dintr’o singură ochire starea sa adevărată. Imposările ce asigurează reţetele (veniturile) Statului, nu vor fi stabilite decît treptat, şi aceasta însă în urma unei studii adinei şi a unul vot al Cameriî. Repărţirea lor se va face cu o deplină dreptate între toţi, astfel îneît incăsuirea banilor să se poată opera cu înlesni rea tuturor. Cheltuielile votate asemenea de către Cameră, pe pro punerea Miniştrilor, vor fi mărgenite în hotarele celei mal stricte economii; bine înţeles însă că Statul va răsplăti cu dărnicie serviciile publice şi va îngriji cu toată îndestularea de posiţia funcţionarilor. Imposările şi cheltuielile vor fi supuse unei conta bilităţi aspre, lămurite şi întemeiate pe documente do veditoare, îneît să fie oricărui lesne de a urmări in trarea şi ieşirea celui de pe urmă ban. O Curte de control va fi instituită în scurt timp, pentru ca socotelile Statului, fiind supuse unei înnalte juridicţiî, să primească pe tot anul sancţionarea unei autorităţi nu mal puţin neatîrnate şi respectate ca şi autoritatea Justiţiei. Este de neapărată nevoie ca să ştie acel ce vor mînui bani publici că fiecare din actele lor are să fie supt cea mal strictă privighere şi supt cea mal aspră răspundere. Fiindcă creşterea averii particularilor este temelia

adevărată a averii Statului, Guvernul mieu 3e va preo cupa necontenit de chipurile desvoltăril sale. Cu aju torul mijloacelor din afară, pe care avem dreptul de a conta, vom proceda la înfiinţarea Institutelor de cre dit, precum: Banca de circulare şi Banca fondară, care, stîrpind camăta, vor aduce în ţară capitalurile de care ea are nevoie şi vor procura industriei şi ogricultureî acel puternic mijloc de propăşire ce se numeşte Credit. Astfel Guvernul mieu înţelege întrebuinţarea împru mutului (pentru a cărui realisare sînt chiar începute negociaţiile cuviincioase). Departe de noi de a împinge ţara pe o cale de împrumuturi nesfirşite. Noi nu ne vom împrumuta decît pentru a putea împinge greu tăţile de faţă, lăsate nouă de tristele împrejurări ale trecutului, şi mal cu seamă pentru ca Guvernul să poată avea facultatea de a pune în mişcare toate trebile ţeril, care se află în cea mal ticăloasă amorţire. Avem tot de creat: avem a întemeia creditul nos tru public, a deschide drumuri, a face poduri, a îm podobi şi a sănătăţi oraşele, a lărgi porturile, a înflori comerţul, a încuraja industria, a întări armata, a săpa canalurl, a întinde linii de drum de fier pe suprafaţa pămîntulul nostru pentru înlesnirea comunicărilor, şi intr’un euvînt-a desvolta toate stabilimentele publice. Aceste cheltuieli, cînd'sînt bine făcute, sînt rodi toare, căci ele aduc un folos vederat naţiei. Dar, pen tru ca să se poată face asemenea cheltuieli folositoare, nevoia cere un împrumut, atunci cînd imposările nu sînt de ajuns ca să le acopere. Iată mobilul împrumutu lui nostru, al cărui scop unic este d£ a procura ţeril, fără întârziere, îmbunătăţiri de întîiul ordin, îmbunătă ţiri ce măresc repede averea obştească şi a’ căror avan

I !

: ' i

I i

* i

< : .

■&

tţ

tagiî ne vor înlesni a scăpa lesne de greutatea dato riilor ce am avea. Desvoltarea prosperităţii publice este dar mal cu seamă ţelul pe care ni-1 propunem şi la care trebuie să ajungem numai decît, căci pe dinsa se razimă ade văratele garanţii ce împrumutătoril sînt în dreptate de a ni cere. Garanţiile materiale au negreşit importanţa lor, insă cred că onorul nostru reclamă ca să fim în stare de a oferi mal cu preferinţă garanţii morale, căci ase menea garanţii resultă de la buna administrare a averii publice, de la imposărl drepte, bine repărţite şi bine adunate, de la cheltuieli inteligente şi roditoare, de la un control aspru şi neîncetat şi de la măsuri finan ciare care asigurează şi măresc îndestularea şi mulţu mirea tuturor locuitorilor. Noi vom complecta aceste garanţii prin loialitatea şi credinţa cu care vom îndeplini îndatoririle noastre. Doresc şi vreau, prin urmare, ca punctualitatea să devie regula noastră nestrămutată, ca serviciile pu blice să fie plătite la vreme, ca obligaţiile contractate de către Stat să fie tot aşa de solide ca valorile ceie mal căutate.'■Astfel creditul României va ajunge pe cele mal bune crediturî din lume. Guvernul are speranţe că punctualitatea sa va sluji de pildă şi va fi imitată de toate clasele; şi are de gînd a presintâ Camerelor, înnainte de toate, un pro iect de lege privitor către stricta observare a con tracturilor. JUSTIŢIA.

Dacă în privinţa intereselor materiale am dat pă suri Finanţelor, nu mal puţin voiii da cel întării rang

;

Justiţiei, cînd se atinge de ordinul moral al societăţii. Păzitori al libertăţii, al onorului şi al averii fiecăriî familii, magistraţii îndeplinesc cea mal înnaltă funcţie socială, şi trebuie, prin caracterul lor, să insufle în credere şi respect. în alegerea şi numirile unor asemenea funcţionari, Ministerul Justiţiei va căuta cu cea mal amănuntă în grijire, şi înnainte de toate, probitatea şi onorabilitatea persoanei. Aceste calităţi vor avea pasul chiar asupra ştiinţei dreptului, care se poate dobindi cu vreme, cînd nimeni nu înlocuieşte integritatea judecătorului. în adevăr, se pot naşte greşeli în cursul procedurii, însă greşala unei instanţe are loc de îndreptare la altă instanţâ superioară, şi, oricum să fie, eu prefer zece greşeli cu bună-credinţă, decît o singură prevaricaţie. Ţara are nevoie, mal presus de toate, de magistraţi a căror purtare să fie ferită de cel mal mic prepus, şi Guvernul este hotărît a-I da, cu orice preţ, ase menea funcţionari. Lefile acestora vor fi îndestulă toare pentru a li procura un traiu onorabil, şi tre buie să fie privite ele ca partea din budget cea mal bine întrebuinţată. însă şi ţara va avea dreptul de a cere mult de la el, şi, dacă noi sintem tîrîţl a pedepsi cu asprime pe funcţionarul prevaricator, ne vom arăta fără milă pentru judecătorul care şi-ar călca sfinţenia datoriilor sale. Fie dar preveniţi magistraţii că Minis terul Justiţiei va examina în persoană antecedentele lor şi că el va avea însărcinarea de a constata, nu numai starea averilor, cînd vor întră în funcţie, dar şi creşterea sau micşorarea ce s’ar întîmpla acestei stări. în ce priveşte partea tehnică a organisăril judiciare, ea se va uşura, întrebuinţind cu oarecare modificări instanţele de fată.

. *;

! ■17

I ?

Noi vom complectâ-o introducînd: 1. Ministerul pu blic, acest organ al societăţii, care cere în numele ace lui slab, precum şi acelui tare, înfrînarea delictelor şi a crimelor; 2. Justiţia de pace, însărcinată de a preveni prin împăcare o mulţime de procesurî, ce sînt numai un izvor de ură şi de ruină pentru familii; 3. Grefierii, cari supt răspunderea lor vor priveghia buna păstrare a actelor judiciare; Uşierii, al căror > concurs este neapărat pentru îndeplinirea sentinţelor şi contracturilor. Justiţia îşi va lua îndărăt partea de atribuţii ce a fost lăsată pe nesimţite poliţiei. Neviolarea domiciliu lui şi libertatea individuala vor avea fiinţă adevărată atuncea numai când niclun agent nu se va atinge de ele decit în puterea unul mandat judiciar, afară în cazul de flagrant delict, care şi acesta să fie bine lămurit de textul legii, şi bine constatat. Tot individul arestat va fi întrebat şi cercetat în scurt timp, căci noi nu mal voim a vedea închideri preventive fără margenî, nici prisonierî ţinuţi în închisoare după sen tinţa ce li-a recunoscut nevinovăţia. O de pe urmă chestie se' leagă de organisarea Ma gistraturii, chestia inamovibilităţii, adecă rînduirea func ţionarilor in posturi pe viaţă. Cit de dorită este o mă sură ca aceasta, ce contribuie a asigura neatîrnarea judecătorului, Guvernul mieu socotia că aplicarea eî poate fi întîrziată pănă cînd noile tribunale vor da dovezi chezăşuitoare de ştiinţă şi de moralitate. Şi, chiar deşi inamovibilitatea se va stabili pentru Curtea de Casaţie, potrivit Convenţiei, ea însă nu va fi pusă în studiu pentru celelalte instanţe decît după cîţl va ani.

CUZA-VODĂ.

;

CULT.

Religia ortodoxă este religia Statului, insă libertatea conştiinţei şi a culturilor va fi respectată în toată pu terea cuvîntuluî. Guvernul mieu va contribui pe cit va fi în putinţă la splendoarea Bisericii noastre, prin îngrijirea ce va avea pentru cler. El se va sili a răspîndi instrucţia în tagma preoţească prin ajutorul de seminaril stabi lite în fiecare diocesă şi a pune pe preoţii de la ţară într’o stare mulţumitoare, care să-l apere de nevoile vieţii materiale şi să-î înlesnească de a se ocupa nu mai de sfintele lor datorii. Noi contăm mult pe aceşti numeroşi şi modeşti propoveduitorl al Evangheliei pentru a vărsa în sufletele poporului lumina şi sfin tele doctrine care deprind pe cetăţeni cu respectul legilor.

i I H

ADMINISTRAŢIE.

Departamentul dTunăuntru, a’ carul atribuţii au să fie foarte exact mărgenite spre a împiedeca orice ames tec în domeniul Justiţiei, va primi însemnate modifi cări. Noi ni propunem în curînd a micşora numărul . Prefecturilor şi a mări îndestul importanţa fiecăril din ele prin întinderea circumscripţiei, prin mărirea lefii şi prin alte avantagiî, precum un otel special în reşedinţa prefectorială, — şi toate acestea cu scop de a face din asemenea post un obiect de adevărată am biţie pentru toţi. Tot odată, spre a dobîndi aceiaşi resultat, vom înmulţi numărul subprefecturilor, ca unele ce sînt braţul activ al administraţiei. Noi voim să ridicăm pe subprefect! (sub-cirmuitor!) din starea în care sînt căzuţi, şi nu vom cruţa niclo jertfă pentru

:a trage la acest serviciu oameni capabili şi devotat*. Activitatea, privigherea neadormită, energia trebuin cioasă acestor funcţii importante sînt condiţii care cer oameni tineri şi disciplinaţi; concursul activ şi inteligent al unor asemenea funcţionari ne va ajuta mult a înlesni, fără zguduire, transformarea viitoare a raporturilor între proprietari şi cultivatori. Ministrul •d’Innăuntru va pune cea mal mare îngrijire 1a cons tituirea comunelor, căci mal cu seamă prin comună se înrădăcinează în inima locuitorilor iubirea pămîntuluî unde se nasc; în ea se personifică simţirea amo rului de patrie. De la buna sa organisare va atirna mult isprava măsurilor ce se vor hotărî în chestia proprietăţii. Este dar neapărat ca o adevărată solida ritate să se întemeieze între toţi membrii comunei şi ca aceasta să fie creată pe principiul unul interes de familie colectiv şi comun. Administraţia din centru se va complecta prin înfiin ţarea de Consilii generale, unde sufragiile concetă ţenilor vor chema oamenii cel mal capabili de a da sfaturi folositoare în privirea îmbunătăţirilor ce sînt de făcut în fiecare district. Prin chipul acesta se vor găsi înfiinţate tot odată şi comisiunile agricole, ce pot aduce un însemnat ajutor progresului agriculturii noastre. ARMIA.

Guvernul mieu va şti a se feri de plecarea ce ne-ar conduce a crea o armie permanentă, în disproporţie cu mijloacele noastre de faţă şi cu adevăratele noastre nevoi. Eu sînt însufleţit, ca oricine, de simţirea pa triotismului ce face a sălta inima fiecărui bun Romin, dar nu găsesc în acea simţire un motiv îndestulător

pentru a compromite evenimentele. Armia va fi dar constituită astfel, încît ţinerea el să nu aducă pa gubă nici finanţelor noastre, nici braţelor agriculturii; dar voiesc tot odată ca să fie armia destul de tare pentru a menţinea liniştea publică şi a pedepsi cu energie pe acel ce ar îndrăzni a făptui turburărî. Cu ajutorul de buni instructori de toată arma, voiu forma un bun personal comandant de ofiţeri şi de subofiţeri şi voiu îngriji ca, în proporţia creşterilor mijloacelor de care vom dispune, materialul nostru de rezbel să se desvolte şi să ajungă la înnălţimea ştiinţei moderne. Astfel se vor forma cadre solide, care, cînd va suna o oară de pericol, se vor deschide pentru a da loc în rangurile lor tuturor Romînilor chemaţi întru apăra rea patriei.

LUCRĂRI PUBLICE.

Nevoia de comunicaţie de tot soiul, precum dru muri, şosele, pavele, canalurl, drumuri de fier, este atit de urgentă în Principate, că Guvernul mieu nu se va sfii de a aplica la executarea lucrărilor publice o metodă necunoscută pănă acum în ţara noastră. Calculele făcute de oameni speciali au dovedit că cheltuielile şi întîrzierile de transporturi, adăogite pe lingă alte cheltuieli, absorb la noi, in căutarea mo şiilor, mal mult de a treia parte din venituri. Pentru o ţară agricolă, ale căril producte sînt mal cu deo sebire grele şi grămăditoare, trebuie să înceteze nu mai decît o asemenea stare de lucruri. Mijloacele băneşti de care putem dispune pe fiecare an în favorul lucrărilor nu ne-ar ierta de a săvîrşi toate drumurile înîesnitoare comunicaţiilor de care am vorbit, înnainte de 25 sau 30 de ani. Ţara nu

poate să aştepte astfel un sfert de secol, şi dar noi i-am face un mare bine urmînd pilda ce ni este dată de mal mulţi ani de către Guvernele cele mal luminate. Companii puternice de capitalişti întreprinzători sînt gata de a veni la noi pentru a executa, intr’un timp de 5—6 ani, şi cu banii lor, toate podurile, canalurile şi drumurile ce ni sînt trebuincioase. Pentru un be neficiu legitim şi desbătut, pentru o dobîndă şi o amortisare regulată a sumelor întrebuinţate, acele companii ni vor da toate înlesnirile ce am dori spre a ne plăti de datorii. Se înţelege că lucrările ce s’ar întreprinde în folosul obştesc se vor executa supt privegherea Statului. Mari şi numeroase avantagil vor resulta pentru ţară .din această combinare. în puţini ani, datoriile vor scădea aproape de a treia parte, ceia ce se traduce în realitate prin o egală creştere de venituri, şi, adăogînd aceste beneficii pe lingă folosul izvorit din stîrpirea carneţel, vom pune astfel averea publică în posiţie de a purta mal uşor greutatea imposărilor. Lucrările publice executate de companii de între prinzători ni vor da şi un alt avantagiu: ele vor fi o şcoală practică pentru al noştri şi ni vor formă o mulţime de arhitecţi, de ingineri şi de constructori, pe cari nu vom mal avea nevoie de a-1 trimete cu mari cheltuieli în străinătate ca să-şî capete instrucţie. Bunii instructori şi bunele metode la lucru împreună cu un personal iscusit prin o lungă practică! Afară de aceasta, sosirea companiilor va fi semnalul de desvoltare a industriei private ce se va aplica la lucrări mari. Mal multe experienţe au dovedit că in dustria privată, cînd este mişcată de propriul el in teres, desăvîrşeşte lucrările sale cu mal mare grabă $

[<0‘

şi economie decît Guvernele. Cercarea a fost făcută,, şi este astăzi recunoscută ca un adevăr. Să profitămdar de experienţa ce nu ne-a costat nimic; să profi tăm de ea cu atit mal' bucuros, că companiile de în treprinzători vor desvolta la noi spiritul asocierii şi că, după pilda lor, Romînil negreşit vor ajunge a se sfătui între dinşil ca să întreprinză întinderea, paveluirea şi netezirea oraşelor. Pentru a executa toate drumurile de comunicaţie, companiile vor fi obligate a ţircui şi măsura o mare parte din pămîntul nostru, şi noi vom putea să ne fo losim mult de lucrarea lor pentru cadastru şi cărţiletopografice, ce ni lipsesc cu totul. în sfirşit, construcţia şi exploatarea drumurilor de fier se vor întemeia în bune condiţii, atunci cînd, ţara fiind înzestrată cu drumuri în toate părţile ei, cu po duri numeroase şi cu un material bun de transpor turi, se vor putea căra lesne şi fără multă cheltuială materialele, călătorii şi mărfurile pe toată linia dru mului de fier ce s’ar face şi s’ar exploata. Eu aş mai dori ca, pană a nu ne gîndi ia drumuri de fier, să. începem a exploata băile de fier şi de cărbune de pămînt, atit de bogate în ţara noastră, şi care sini con diţia de viaţă a drumurilor de fier. INSTRUCŢIA PUBLICĂ.

De 27 de ani, de cînd există şcolile noastre, ele’ nu au realisat nici cum sperările naţiei. Departe de Mine gîndul de a învinovăţi pe cineva; îmi place mal bine a da vina sistemului de învăţătură publică ce s’a urmat pănă acum: Noi ara prea căutat a imita aceia ce se petrece în alte ţerl, pregătind oameni pen tru profesiile liberale. România are şi alte. nevoi, ce if

23 *

sînfc speciale şi la care a sosit timpul ca să ne gindim. Guvernul Mieu va pune toată silinţa pentru ca Ins trucţia Publică să fie graduală şi pusă in deosebitele sale gradurî la îndămîna tuturor claselor. în educaţia poporului bine condusă se află cele mal bune garanţii de ordine, de progres şi de-patriotism luminat. Ea trebuie dar, în fiecare naţie, să răspundă la adevăra tele el nevoi şi la adevărata sa posiţie. Dacă o in strucţie superioară, cuprinzînd Facultăţi de înnalt însemnămint, ni este folositoare, instrucţia elementară şi primară ni este neapărată spre a răspîndi o viaţă nouă în toată ţara. Clerul, care este represintat în fiecare sat prin unul sau mal mulţi preoţi, poate să ajute mult propaganda luminilor în poporaţia cîmpenească. Eu ţin numai decit ca fiecare locuitor să ştie în curînd a scrie şi a ceti, pentru ca să profite pentru industria sa de in formaţiile folositoare ce ar găsi in cărţi bune şi spe/ ciaie. Doresc ca instrucţia primară şi acea secundară să fie răspîndite pe larg, deşi nu încă cu profusie nesocotită, pentru a pregăti elevi capabili să ur meze înserunămîntul înnalt; dar, tot odată, nu mal puţin aş voi ca sistemul total de învăţătură să fie mal mult şi mal special apropiat trebuinţelor şi naturii Romîailor, decît imitat fără nicîo chibzuire din cutare sau cutare instituţie străină. Pe lingă însemnămîntul literelor, Facultăţile de ştiinţl, de Drept, de Medicină, sînt negreşit trebuincioase, dar starea de astăzi a României şi viitorul eî cer numai decit o Facultate de ştiinţă economică şi administra tivă, precum şi o Facultate de ştiinţă agronomică, in dustrială şi comercială. Administratori, finanţiarî, agri-

cultorî, industriali, comercianţi, iată oameni de cari avem mal simţită trebuinţă. în scurt, pentru ca să resum ideile mele asupra acestui obiect: Eu doresc ca, într’un viitor apropiat, un doctor de agronomie să ajungă în ţară la aceiaşi considerare şi avantagil materiale precum ar putea ajunge un doctor în litere. INDUSTRIE. COMERŢ ŞI AGRICULTURĂ.

Cultura pămîntuluî este, pot zice, singura noastră industrie şi singurul obiect de comerţ la noi. Prin urmare sîntem îndatoriţî a favorisa cît se poate co merţul şi industria în înţelesul lor adevărat, şi mal cu seamă să încurajăm agricultura. în opinia Guver nului mieu, serviciul cel mal însemnat de făcut acestor trei ramuri ale activităţii omeneşti, care pentru acum se confundă toate în una, e3te de a le pune supt re gimul libertăţii celei mal absolute. Nu înţeleg prin aceasta ca ele să nu fie supuse reglementelor de po liţie şi legilor, însă, dacă ne-am arătat dispuşi de a întrebuinţa pe cît se poate mal mult industria pri vată, găsesc de cuviinţă ca Guvernul să inter vie cît se poate mal puţin în transacţiile particularilor. în ochii noştri industria privată trebuie să joace un rol temeinic în consolidarea naţionalităţii noastre. Dacă centralisarea guvernamentală arată avantagil, ea cuprinde tot odată şi mari defecte. Cetăţenii, deprinşi de a vedea pe Guvern că-şî iea dreptul de iniţiativă întru toate, se obişnuiesc prin urmare a da toate pe socoteala Statului şi a aştepta totul de la el. Guvernul mieu priveşte ca o datorie de a combate asemenea plecare şi de a lăsa pe cît se poate pe lo cuitori ca să se înţeleagă, să se concerteze, să puie ia

un loc silinţile, capitalurile şi inteligenţa lor, spre a produce ceva folositor. Astfel se desvoltează într’un popor ce se simte liber de sine iubirea de lucru prin dorinţa de a-şl îmbunătăţi soarta, şi demnitatea per sonală prin simţirea răspunderii. Guvernul nu-şl va reservâ decît lucrurile la care nu ar putea ajunge in dustria privată, , şi se va grăbi desvoltarea lor. El crede că rolul său întru aceasta va fi îndeplinit atuncea cînd el, mărgenindu-se numai întru privigherea ce menţine siguritatea şi moralitatea transacţiilor, va feri industria de toate piedecile care pănă acum au în curcat păsurile sale. Noi nu admitem niclun soiţi de sistem proteguitor. Să ne socotim fericiţi că pe pămîntul nostru nu există nicîuna din acele industrii artificiale ce nu pot să se ţie decît prin puterea unor legi speciale. Supt cuvînt de a protegia lucrul naţional, ele nu produc adese ori alt resultat decît jignirea intereselor naţiei întregi în folosul a cîţîva particulari. Statele care pătimesc de această rană, nu ştiu cum să se desbere de ea. Sa . ne ferim dar de a cădea în asemenea greşeli şi de a ni crea asemenea greutăţi, şi, de vom admite, de pildă, vămile şi veniturile Municipalităţilor (octrois), să le aşezăm în clasa imposărilor. Tot felul de monopoluri şi de privilegiurî vor fi proscrise, şi prin chipul acesta vom putea încuraja şi răsplăti descoperirile folositoare, prin brevete de invenţie, de perfecţionare sau de importaţie, fără a împiedeca nici de cum libertatea concurenţei. dar libertatea industriilor si Guvernul voieşte * * desvoltarea lor, fără întrebuinţarea de mijloace artifi ciale şi în cît ele vor şti a răspunde la adevăratele noastre nevoi. El nu va veni în ajutorul nicluneia,

afară însă de două, care cer chiar de la început mari jertfe şi sînt de un interes prea înseninător pentru ţară. Acestea sînt: I-iu, Industria fierului, către care se leagă studiul băilor de fier şi de cărbune de pămînt, căci o ţară agricolă nu poate fi fără ele; şi al II-iea, înfiinţarea de ateliere pentru construirea şi dresul maşinilor agricole, atît de trebuincioase într’o ţară ca a noastră, care, pe cît de mult e mănoasă, pe atît de puţin e poporată. Către agricultură se leagă o chestie foarte grea, chestia ţeranilor şi a proprietăţii: ştim că ea pre ocupă toate spiritele, că tulbură ideile obştii, că în rourează asupra tuturor calculelor şi împiedecă toate combinările de viitor. Această chestie trebuie dar să fie hotărită, şi va fi. Noi voim ca să se iea în serioasă considerare drep turile şi interesele a’ unora şi a’ altora, ca dreptatea fiecărui să fie recunoscută şi ca niclo jertfă să nu se ceară de la nimeni iară o dreaptă despăgubire. însă o soluţie ca aceasta nu se face îndată, nu se improvisează. Noi dorim ca ea să fie studiată, afund, cu toată liniştea de care am fost lipsiţi pană acum din pricina preocupărilor politice. în ochii miel, precum am mal declarat-o, mi mal există clase intre cetă ţeni ; nu vreau să văd în România decît RominI înnaintea legilor şi a nepărteniril Guvernului. Liniştească-se dar spiritele, şi fie ţara bine încre dinţată că combinarea ce se află acum in studiu va aduce mulţămire tuturor dorinţelor legitime. Din ea va resulta o stare de lucruri care va lega pe toţi ce tăţenii de pămîntul patriei prin aceleaşi legături de iubire şi de interes. Dar, dacă- pănă la promulgarea acestor măsuri, şi în vremea aplicării lor, ar îndrăzni

cineva să cerce de a răapîndi prin ţară seminţe de tulburări şi de grijă, dacă ar cuteza a aţiţa ura între proprietari şi ţeranî, voiu privi fapta lui ca o crimă, şi-l voiu pedepsi cu toată asprimea legilor. Un ase menea perturbator îl voiu considera ca duşman al naţiei, şi ca pe un duşman naţia îl va trata, prin or-, ganul Guvernului. Pană atunci, îndemn pe proprietari ca să lie cu simţire părintească în privirea ţeranilor, şi tot odată pe ţeranî ca să-şî îndeplinească datoriile aşteptind în linişte măsurile ce pregăteşte Guvernul, care, ieşit din sinul naţiei, voieşte numai binele el. STRĂINII.

Mare număr de străini esţe stabilit de mulţi ani pe pămintul nostru, şi presenţa Iov a putut naşte cîte odată supărătoare greutăţi, însă mal totdeauna acestea au provenit din nedumerirea regulelor ce sînt de urmat in privirea lor. Să ne ferim dar de a arunca asupra altora învinovăţiri pe care noi nu le-am primi şi de a li atribui o rea-voinţă sistematică. Oareşicare tractaturi există în adevăr, însă chiar Comisiunea europeană a recunoscut anomalia lor într’o ţară creştină, şi avem bună sperare că Puterile sînt dispuse a procede dimpreună cu noi la revisia amicală. Să menţinem cu energie drepturile noastre, dar să nu- lăsăm a ne lua innainte un exces de patriotism, care ne-ar îndemna a voi lucruri fără vreme. Vechea ospeţie romanească este un dar sfinf de la strămoşi; jSă-1 păstrăm ca unul ce onorează caracterul naţiei şi niciodată să nu-1 pară rău străinului că a venit de s’a aşezat la vatra noastră. Să ni complectăm organisarea, să facem ca să fie

împovărările drepte, justiţia nepărtenitoare, adminis traţia neadormită, şi pe curînd străinul nu va căuta altă protecţie în ţara noastră decît aceia a legilor noastre. MINISTERlI.

Organisarea Ministeriiîor este complementul planului general ce l-am expus. Guvernul mieu va priveghia ca funcţiile fiecărui departament să fie lămurit hotărîte, spre a evita con flictele de atribuţii. Funcţionarii trebuie să se convingă că, de acum îrmainte, cariera ce wor urma este o carieră serioasă. Mărirea înseninătoare a tuturor lefilor va asigura mijloacele unul traiu onorabil, şi prin urmare Statul va fi în dreptate de a pretinde tot timpul şi tot zelul lor. Nu voiesc să fac alusie la abusurile trecutului, căci în ordinul nou în care intrăm vreau ca nici măcar ouvîntul de abus să nu mal existe. Ierarhia şi disciplina vor fi mărgenite fără mîndrie,. precum şi fără slăbiciune. Funcţionarul punctual şi laborios va şti că are dinnaintea Iul un viitor asi gurat, pe care silinţile sale şi timpul îl vor îmbună tăţi progresiv; dar tot odată va şti că şefii săi vor fi fără cruţare pentru dînsul, cînd ordinele Guvernului ar rămînea neexecutate din pricina de insubordinaţie sau nepăsare. El este prevenit mal cu seamă că le gea va lovi cu cele mal aspre pedepse pe funcţiona rul prevaricator. Eu sperasem că voiu găsi în presă un organ pu ternic pentru răspîndirea ideilor practice în ţară. Li bertatea de care s’a bucurat presa pană acum a fost destul de întinsă pentru ca să-l permită de a aborda toate chestiile.

Eu aşteptam de la ainsa că va şti a se folosi de acea libertate pentru luminarea spiritelomn privirea celor mal bune metode de urmat în chestia reorganisăril noastre. * Cu părere de rău însă declar că presa nu a răs puns la toate aşteptările mele. în loc de a se ocupa cu lămurirea chestiilor importante, în loc de a căuta să înlătureze şi să previe greutăţile, în loc de a ni înlesni lucrarea, prin expunerea de soluţii practice, am văzut pe cele mal multe fol publice umplîndu-şl coloanele cu atacuri personale şi cu porniri violente, care nu pot să aducă decît o tristă animositate intre oameni. Presa va înţelege de la sine, nu mă îndoiesc, că un asemenea sistem nu poate fi primit. Ar fi cu neputinţă Guvernului mieu de a tolera ca presa să devie în mînile unor persoane un instrument de neordine şi de desbinare între cetăţeni. Planul general ce am expus, cuprinde elemente îndestule pentru lu crările sale, dacă ea voieşte în sfirşit să înţeleagă bine misiunea sa măreaţă. Cele mal înnalte chestii de finanţe, de justiţie, de administraţie, de instrucţie publică, de lucrări publice, de industrie, de comerţ şi de agri cultură aşteaptă concursul luminat al presei pentru a fi presintate inteligenţei publice. Aceasta este ade vărata misiune civilisatorie a presei, şi socot că mi-e des tul de a o indica pentru ca de acum înnainte ea să se apuce serios a răspîndi în ţară ideile sănătoase şi luminile binefăcătoare. Domnilor Deputaţi, Deşi a trebuit ca să scurtez, pe cît se poate, această expunere, cred că m’am explicat îndestul asupfa fre cării ramure a administraţiei noastre, pentru ca să în-

ţelegeţl marşa generală ce va urma Guvernul Mieu pe calea reorganiaăriî. Domniile Voastre cunoaşteţi ţelul, . ş precum şi cele mal principale mijloace de a ajunge la acest ţel. Ţelul se poate resuma în aceste cuvinte. Fiind dată Convenţia de la 1858 ca temelia nestră mutată a dreptului public în România, să organisăm acest Stat răpede, puternic, pentru ca fiecare om să se simtă bine guvernat, şi pentru ca averea publică şi acea particulară să se desvolteze astfel încît Roraînil din ambele Principate, păşind împreună pe ca lea progresului, să cunoască pe toată ziua că Unirea lor se face mal strînsă şi Neatîrnarea lor mal deplină. Mijloacele ce vom întrebuinţa întru aceasta, vor formă chiar îtnpreunul acelor legi care vor decurge x din principiile generale ce am adoptat. Cuvintele ce rostesc astăzi dinnaintea Camerei din Ţara-Romănească, I le zic tot în acea oară Camerei din Moldova. Toate proiectele ce se vor aplica în unul din Principate, vor fi asemenea în cellalt. Fraţi de sînge, de religie, de limbă şi de interesurl, Moldovenii şi Muntenii m’au chemat la putere pentru ca să-î confund într’o singură şi aceiaşi dragoste, într’o singură şi aceiaşi îngrijire. Lucrul ce avem de îndeplinit este greu, dar tot odată este măreţ, căci avem a consolida naţionalita tea noastră. Fiecare Romîn, mare sau mic, să pri vească acest lucru ca al său, şi să aducă la îndepli nirea Iul toate puterile ce-î va insufla amorul său de patrie. Eu chem pe toţi Romînil, fără osebire, şi h .zic: să uităm luptele trecutului! Pentru mine, o declar în acest moment solemn, su venirele mele nu mal datează decît din ziua suirii

mele pe Tron. N’am avut rivali, de vreme ce d-voastrâ mi-aţî conferit fără veste un onor la care nici nu mă gîndiam; prin urmare nu pot să am duşmani. Neavind nici ură, nici prevenţii împotriva nimărul, eu mă găsesc liber de orice legătură personală. Primiţi dar mina aceasta de'Romîn, cu aceiaşi loialitate cu care v’o întind; veniţi toţi li. mine, sau, mal bine, veniţi pe tărîmul naţional, unde se pot întîlni toate ambi ţiile, fără de gelosie şi fără de ură. Să ne silim a în făţoşa lumii întregi spectacolul adevăratei Uniri, adecă unirea aspirărilor şi a silinţilor combinate pentru un singur şi acelaşi ţel, să ni punem toată încrederea în înnalta Providenţă ce s’a indurat de soarta noastră şi ne va conduce pe calea aceasta nouă în care am intrat. Domnilor Deputaţi! V'am găsit în toată curăţenia cugetului mieu, şi, adresîndu-mă către d-voastră, m’am adresat către ţara întreagă. Trebuie ca să afle ţara care sînt proiectele Guvernului ce a ales, care eăte viitorul ce-1 aşteaptă, şi prin care chipuri va ajunge la el. Rămîne acum ca tara să arăte ce gindeste asupra acelor proiecte şi să-şi aleagă mandatari pentru realisarea voinţei sale. Nu trebuie dar să vedeţi, domnilor, în decretul de disoluţie ce vi se va ceti, decit resultatul convingerii în care sînt că un apel către ţară este un lucru neapărat. Şi, in adevăr, Camera, precum e compusă astăzi de oameni cel mal recomandabili şi insuflaţi de simţirile cele mal patriotice, avea o misiune specială, adecă formarea puterii executive. Această misiune este săvirşită, şi nu mi se cuvine mie ca să apreciez cum a fost împlinită. însă nu va scăpa din vederea nimăruia din d- voasr

tră, d-Ior, un fapt de mare însemnătate, şi acest tapt este că nu e pildă în istorie şi că nu s’a văzut în niclo ţară a lumii o adunare exclusiv politică şi consti tuantă prefăcîndu-se maî târziu şi de la sine în adu narea legislativă. Caracterul acestei adunări era de la început cu totul politic, ea avea un ţel special şi de terminat. Fiecare din d-voastră s’a presintat alegăto rilor săi pentru un obiect unic şi a fost ales pentru realisarea lui. Mandatul ce aţi primit atunci, şi care nu privia alta decît alegerea Domnului, şi-a luat sfirşitul. Ceia ce vă rămîne de făcut, este cu totul deosebit. Chestia de persoane înlăturindu-se, acum rămîne a aplica principii în examenul şi votul a o mulţime de legi ce sint destinate ca să îndeplinească o lungă şi laborioasă reorganisare. Trebuie pentru asemenea lucrare spirite liniştite şi libere de orice * preocupare anterioară. De aceia am socotit că a sosit momentul de a cere mandatari noi. Nu doară că Guvernul mieu n’ar vedea cu plăcere Camera viitoare compusă din aceleaşi persoane ce alcătuiesc Camera de faţă. Mi niştrii mei vor fi fericiţi de a se găsi iară în mijlocul d-voastră; dar, cînd veţi reveni pe aceste bănci, veţi aduce un nou mandat din partea ţeril, căci la o func ţie nouă trebuie un mandat nou. D-lor, eu am ieşit din sînul d-voastră, am susţinut luptele naţionale al căror ţel era Autonomia dobîndită astăzi de noi. Şi ca Prinţ, şi ca Romin dar, păstrez în inima mea recunoştinţă şi afecţiune pentru această Adunare. E de prisos să mal adaog că mă despart de d-voas^ tră, chiar vremelniceşte, cu adevărată părere de rău şi că a trebuit să am convingerea unei mari datorii de îm plinit pentru ca să mă hotărăsc a lua asemenea măsură.

Sa este menită a cla un caracter serios şi posifciv declarării ce v’arn făcut chiar de la început: că epoca politică s’a' închis pentru acum şi că a sosit timpul să ne ocupăm de trebile şi, pot zice, de menagiul terii noastre. întoarceţi-vă dar către alegătorii d-voastră, încunoştiinţaţi-li odată cu proiectele mele adevăratele pricini aJ despărţirii noastre. Spuneţi-li că această disoluţie are do ţel exclusiv recompunerea unei Camere, unde fiecare deputat, uitînd chestiile de persoane, nu va avea alt glnd decît trebile serioase ale patriei noastre. ALEXANDRU I0AN. Miniştri: Io n Ghica, Ster iad, B. Alecsandri, A. G. Golescu, 1. Florescu, G. Creţeo.riu. N-l 525, Decembre 6, 1859. - (Monitoriul Oficial al Ţeriî-RomăneştI, N-l 148, din 8 Decembre 1859.)

IX. MESAGIUL DOMNESC adresai

Comisie! Centrale.

Domniloî|

Am primit lucrarea ce mi-aţî adresat şi care poartă titlul de: «Proiect de Constituţie». Eu aplaud din toată inima la simţirea naţională ce v;a inspirat în redacţia acestui act şi care v’a în demnat a da o formă nouă şi mal precisă dorului Unirii, acelei dorinţe mîntuitoare ce nu se va stînge niciodată din sufletele noastre. însă, orlcit de puternică să fie dorinţa de a vedea realisate aspirările politice ale Ţeriî, noi trebuie mal CUZA-VODĂ.

34 ii

!. r ■

IB i.

; I

înnainte de toate să ne ferim de a compromite intere sele sale de faţă, prin adoptarea de măsuri hasardate. Naţia simte o mare trebuinţă de linişte, după turburările sale politice, şi cere de la noi acum ca să gîndim, în conformitate cu Convenţia din 1859, la îmbunătăţirile practice pe care ea le aşteaptă prea de mult timp. Prin urmare sint- convins de a servi bine interesele sale lăsind întrebuinţarea proiectului dum neavoastră ia un timp ce mi-ar părea favorabil; pană. atunci Guvernul mieii va lua din el indicaţii preţioase pentru pregătirea legilor. Ceia ce voieşte România acum este ca să ne ocu păm de revisia codicelor, de organisarea finanţelor, a justiţiei şi a tuturor ramurilor administraţiei sale, puindu-le în armonie cu Convenţia ce este pusă supt scutul d-voastră, pentru ca fiecare din Corpurile cons tituante să se mărgeneaseă în cercul său. Am dar bună sperare că toate puterile mari ale Statului vor întră cu hotărîre în această cale folo sitoare, şi Guvernul mieu este gata a întrebuinţa iniţiativa ce o are pentru de a ajuta pe Comisia cen trală întru deplinirea datoriilor sale speciale, şi care el slnt hotărît reservate de Convenţie, în planul ge neral al reorganisăriî noastre. Datu-s’a în Domneasca noastră reşedinţă Iaşii, la Novembre în 30, anul Mintuiril 1859, şi al Domniei Noastre în Principatele-Unite cel d’intăiu. ALEXANDRU IOAN. (L/ SO No. 266.

(Contrasemnat:) M. Costachi.

(Monitoriul Oficial al Ţeriî-RomăneştT, N-l 152, 15 Decembre 1859.)

X. La Anul Noii 4860, cu ocaBia Bolemuiîăţil • zilei:

dSă avem încredere în viitorul ţeril noastre. Să ne unim pentru a împlini lucrarea ce am întreprins-o; timpul agitaţiilor va trece şi se va deschide o nouă eră de prosperitate naţională.)) (Monitorul Oficial al Moldove!, N-l 75 din 4 lanuar 18RQ.)

XI. La serbarea aniversară de la 5 lanuar 1860,1a primirea de la Palatul Administrativ, înnălţiraea Sa Domnitorul a zis:

Domnilor, solemnitatea ce o serbăm este, maî înnainte de toate, aniversara zilei cînd Moldova şi-a recîştigat, supt auspiciile Puterilor garante, drepturile sale cele vechi şi şi-a proclamat autonomia sa. Văd dar în aceasta serbarea renaşterii naţionale. Să ni aducem dar aminte, domnilor, că de astăzi înnainte noi trebuie să facem ca aceste drepturi atit de pre ţioase să-sî deie fructele lor si să nu lăsăm nimica in nengrijire, spre a le întări. Numai prin acest chip vom da acestei aniversare toată însemnătatea ce o merită şi adevărata consfinţire ce i se cuvine. +

(Monitoriul Oficial al Moldove!, N-l 77, din 9 lanuar 1860.)

XII. DISCURSUL HOSTIT DE ÎNNĂLŢ1MEA Sa DOMNUL LA DESCHIDEREA AdUNÂRIÎ LEGISLATIVE, LA 29 FEBRUAR 1860.

Domnilor Deputaţi, Posiţia politică a Principatelor-Unite este regulată .prin recunoaşterea votului naţional de la 5 şi 24 Ia-

nuar, atît de către Puterile garante, cît şi de către înnalta Poartă. Preocuparea noastră cea mal vie trebuie deci să urivească în timpul de faţă la îmbunătăţiri morale şi materiale, carele, vindecînd ranele unul trecut jalnic şi dureros, să ridice neamul romanesc la locul ce i se cuvine. Prin Mesagiul mieu din 6 Decembre am arătat naţiei întregi calea ce şi-a ales Guvernul mieu spre a ajunge Ia realisarea marilor principii înscrise în Convenţie. Acum Ministeriul mieu e gata a vă su pune, d-lor deputaţi, un şir de proiecte de reorgani-* sare potrivite cu nevoile ţeriî şi cu spiritul Convenţiei. Gîndiţi-vă dar, domnilor, că sînteţl chemaţi a desăvîrşi mari şi folositoare reforme! Gîndiţi-vă că pur taţi caracterul de legislatori, caracter nepărtenitor ce vă face răspunzători de soarta României! Cit pentru mine, care înfăţişez principiul Unirii, voiu avea totdeauna în vedere că viitorul patriei romîne se razimă pe acel principiu mîntuitor, precum şi pe patriotismul înţelept al mandatarilor naţiei. Dumnezeu dar să lumineze lucrările acestei Adu nări ! Dumnezeu să proteagă Principatele-Unite! Cameră este deschisă. (Monitoriul Oficial al Ţeril-RomăneşU, N-l 49, din 1-ifi Mart 1860.)

XIII.

•

CĂTRE MINIŞTRII MUNTENI DEMISIONARI.

Domnilor l împrejurările îndemnmdu-vă a vă retrage de bună voie din posturile d-voastră de miniştri, spre a f&ce loc unei nouă combinări ministeriale, avem de mare

plăcere a vă exprima a noastră vie mulţămire pentru concursul luminat ce aţi adus Guvernului nostru în tot timpul ce aţi fost în capul trebilor. Noi am găsit în domnia voastră activitate, experienţă, probitate şi înţelepciune, şi ne-am încredinţat din chiar natura lucrărilor d-voastră că sînteţl oameni pe cari patria se poate răzima cu cea, mal deplină încrederu. Ni place dar a vă mărturisi părerea noastră de rău pen tru demisionarea ce v’aţl crezut obligaţi de a ni da şi deosebita stimă ce vă păstrăm pentru demna abnegare cu care vă retrageţl, spre a nu fi pricina de cea mal mică împiedecare in marşul constituţional al lucrurilor. ALEXANDRU IOAN. . (Monitoriul Oficial al Ţeril-RomăneştI, N-l 125,-din 30 Maiu 1860.)

XIV. MESAGIU DOMNESC. Domnilor Deputaţi, Prin decretul mieii de la 28 Maiu curent, supt N-l 245, în urma demisiilor ce mi-au înfăţişat dd. Ion -Ghica, Constantin Steriadi, Ioan Florescu, Vasile Aleesandri, Alexandru G. Golescu, Ioan JBălăceanu şi G. Creţeanu din posturile de miniştri secretari de Stat în Ţara-Romănească, întocmind noul ministeriu precum urmează: D. Nicolae Golescu, la Departamentul de Războiu, .si preşedintele Consiliului miniştrilor. D. Dimitrie Brâtianu, la Departamentul d’Innăuntru. D. Vasile Boerescu, la Departamentul Justiţiei. . D. Ioan Brâtianu, la Departamentul de Finanţe.

D. Constantin A. Rosetti, la Departamentul Cultelor şi Instrucţiei Publice. D. Ioan I. Eilipescu^a Departamentul Trebilor Străine D. Barba Vlădoianu, la Departamentul Controlului. Eu fac aceasta cunoscut domniilor voastre. Dat în Bucureşti, la 31 Maiu 1860. ALEXANDRU IOAN. Ministru secretar de Stat la Departamentul de Războiţi, presidentul Consiliului.miniştrilor, N. Golescu. No. 248. (Monitoriul Oficial al Terii Romăneştl, No. 128 din 2 lunio 1860.)

XV. ORDIN LA PLECAREA DOMNITORULUI LA CONSTANTINOPOLE.

NOI ALEXANDRU IOAN l-iu, CU MILA LUÎ DUMNEZEU ŞI VOINŢA NAŢIONALĂ DOMN AL PRINCIPATEL0.R-UNITE, MOLDOVA ŞI ŢARA-ROMĂNEASCĂLa toţi de faţă §i viitori, sănătate!

Pentru sprijinirea intereselor României, Noi urmăm a Ne duce pe un scurt timp la Constantinopole, şi în lipsa Noastră din ţară încredinţăm ocîrmuirea Prin cipatelor-Unite ambelor Noastre Consilii de miniştri,, din Bucureşti şi din Iaşi. Atit Consiliile Noastre, cit şi miniştrii Noştri, fiecare în deosebi, vor dirigea dar trebile publice, în competenţa lor şi în mărgenirea legilor în vigoare. Din lucrările care cer sancţiunea Noastră nu se vor pune în aplicaţiune decît acele reclamate de o neapărată necesitate. Pentru acestea se va ţine o anume listă, spre a ni se înfăţişa la întoar cerea Noastră. Schimbări în funcţiunile publice, ătît civile, cît şi militare, nu se vor face decît la caşuri

grave, şi numai' eu autorisaţiunea competentului Con siliu de miniştri, pentru posturile la care se fac orînduirile prin ordonanţe sau ordine de zi domneşti. în asemenea caşuri, noile numiri vor ii numai provisorii, pană la întoarcerea noastră. Noi ni punem toată încrederea în patriotismul Romînilor. Noi sîntem si guri că naţiunea va şti a preţui sentimentele Noastre de Domn şi Romîn, precum şi necontenitele Noastre stăruinţl pentru a întemeia fericirea în puterea na ţiunii şi că, prin urmare, în lipsa Noastră din ţară, toate clasele societăţii se vo: uni în Guvern, pentru a face a se menţinea legalitatea şi ordinul public. Aceste două neapărate condiţii ale prosperităţii publice, şi chiar ale viitorului nostru, le recomandăm cu deosebire funcţionarilor civili şi militari de toate treptele. Pentru aceasta şi punem supt directa şi ne mijlocita ascultare a ambilor Noştri preşedinţi de Consiliuri toată puterea armată a Terii, şi anume: celui din Bucureşti, oştirile staţionate în Ţara-Romănească, şi celui din Iaşi, oştirea staţionată în Moldova. în în trebuinţarea armatei, şi pe răspunderea lor, preşe dinţii Consiliurilor Noastre sînt singuri îndrituiţi de a hotărî timpul şi oportunitatea măsurilor ce sînt de luat. Preşedinţii Consiliilor Noastre de miniştri din Bu cureşti şi Iaşi sînt însărcinaţi cu executarea acestei ordonanţe. Datu-s’a în Capitala Noastră, Bucureşti, în 14 Septembre, anul una mie opt sute şasezeci. (Subscris:) ALEXANDRU IOAN. Preşedinţii Consiliilor de miniştri din Ţara-Romănească şi Moldova: M. Costachi, M. Kogălniceanu. No. 560. (Monitoriul Oficial al Moldovei, N-l 275, din 17 Soptembre 1860.)

XVI. CUVÎNTUL ROSTIT DE CĂTRE M. 3. DOMNITORUL, CU OCASIA RECEPŢIUNIÎ FĂCUTE ÎN SALONUL DOMNESC DIN IAŞÎ, LA ÎNTOAR CEREA DIN CONSTANTINOPOL.

Preai Sfinte Pănnte şi Domnilor mei. îmi pare bine că vă revăd sănătoşi. îmi pare bine că văd împrejurul mieu pe deosebitele autorităţi ale Statului. Ţin, domnilor, să vă dau încredinţarea că călătoria mea la Constantinopole a avut un deplin suc ces. Acest succes va fi al Terii. Ne putem făli, d-lor, că avem simpatiile Europei; că va atîrna numai de noi, de patriotismul, de prudenţa şi de concordia noas tră pentru ca în curînd aspiraţiunile noastre cele mal fierbinţi să se realiseze şi patria noastră să redobîndească în Europa locul ce i se cuvine. Pentru ca cu o oară mal nainte să ajungem la acest resultat mîntuitor, trebuie ca şi Guvernul şi Ţara să ni dăm mîna şi să ne ocupăm serios cu îmbunătăţirea stării lucru rilor d’innăuntru, cu stîrpirea abu3urilor, cu întemeierea legalităţii, cea mal bună garanţie a libertăţilor cetă ţeneşti. Pre ctt mă simt dator de a recuuoaşte că în ge neral situaţiunea noastră d’innăuntru se îmbunătăţeşte din zi în zi mal mult, pre cît am de mulţămire de a exprima satisfacţiunea mea către acei cari prin ser viciile, rîvna şi integritatea lor contribuiesc la îmbu nătăţirea acestei situaţiunl, pre atita am de neapărată trebuinţă de a mă exprima cu francheţă asupra oareşlcăror abusurî şi urmări nelegale, care, dacă le-aş to lera mal departe, nu numai ar paralisa organisaţiunea noastră d’innăuntru, dar încă ar putea să ne compro-

mită în ochii Europei', la a carii stimă şi simpatii tre buie să ţinem mat presus de toate. Cea d’intău condiţie întru aceasta este, domnilor, ca să avem în ţară legalitate, ca fiecare să fie supus legiî, pentru că numai aşa legea va putea apăra pe fiecare în persoana, în onoarea, în averea sa. Exemplul respectului către lege trebuie să-l dea mai îutăiu acei ce sînt chemaţi a aplica legea. Cu părere de rău însă trebuie să vă mărturisesc că am primit mai multe tînguirî asupra unora din tribunalele Ţeriî. Ju decătoriile districtuale slnt mai ales obiectul acestor tînguirî. M’am încredinţat că unii din judecătorii de la aceste instanţe nu au nici de cum cunoştinţa sfin telor lor datorinţî. Chem cea mai mare luare-aminte a d-voastră, domnule Ministru al Justiţiei, asupra aces tor abusurî, care trebuie să dispară cît mal curînd. Ţara este însetată de dreptate. D-voastră îmi veţi în făţişa cît mai curînd un raport despre ce este de tăcut pentru înlăturarea neorînduielilor. Vă invit mai cu deosebire să fiţi fără cruţare pentru judecătorii cari au călcat datorinţele lor! Curtea de confirmaţiune dă asemenea loc la multe tînguirî. îmi place a crede că ele nu sînt motivate. Vă invit, d-lor membri aî acestei Curţi, ca să vă con vingeţi bine de misiunea ce aveţi; sînteţl păstrătorii averii familiilor, depositarii creditului public. Mi se spune că unii din membrii Curţilor nu se deosebesc prin o mare exactitate întru a-şt îndeplini îndatoririle lor la oarele hotărîte. Am aflat că, unele daţi, preşedintele a fost chiar nevoit de a se duce pe acasă spre a pofti pe aceşti judecători de a veni la Curte pantru a complecta sesiunea. Domnilor, aceasta este rău, foarte rău! în special, domnilor Judecători,

vă recomand să vă pătrundeţl bine de ideia că sînteţî un corp de magistraţi; că prin urmare trebuie să fiţi cel întăiu întru a da exemplul legalităţii, al res pectului ierarhiei şi al disciplinei. M’am încredinţat că unii din judecători nu voiesc a ţinea seamă de le giuitele recomandaţii sau note ale ministrului ori di rectorului Dreptăţii. Aceasta nu o voiu mal tolera; eu sînt hotărît a exercita de acum o strictă privighere asupra autorităţilor judecătoreşti. De acum înnainte, în fiecare Duminecă, deosebitele Curţi şi Tribunale îmi vor înfăţişa raporturile lor despre pricinile cer cetate, despre acele amînate, precum şi despre causa pentru care ele nu s’au cercetat. Nu-mi vroiţi, domnilor, despre limbagiul ce vă ţin; tînguirile ce am primit, rn’au nevoit la aceasta. Iubesc a crede că aceasta va fi cea de pe urmă dată cînd voiu avea a mă arăta nemulţămit, şi că în. viitor nu voiu avea a vă adresa decît cuvinte de felicitare. XVII. După aceste cuvinte, care ati făcut o mare impresie asupra adunării, îhnălţimea Sa, întorcîndu-se către Prea sfinţia Sa Mitropolitul, s’a exprimat în următorul chip :

îm pare bine, Sfinte Părinte, că vă văd. Această norocire n’am avut-o de un timp îndelungat. Mi-aţI cerut o audienţă privată. în mai multe rîndurl am vor bit cu Prea Sfinţia Voastră în deosebi. Cuvintele mele au fost însă pururea răstălmăcite. Voiesc să vă vor besc odată în faţa tuturor autorităţilor constituante; voiesc, spre ferirea de nouă răstălmăciri a cuvinteler

mele, ca ţara să cunoască odată, chiar din gura mea, care sînt tînguirile mele şi căuşele conflictului ce există între Guvernul mieu şi între Prea Sfinţia Voastră, conflict care sînt hotărît a-1 precurmă fără a mă mal uita la consideraţii lăturale sau personale. Prea Sfinţite Mitropoiite! Ţara V*a încredinţat to iagul arhipăstoresc pentru ca să o conduceţi pe calea moralei şi a mîntuiril sufleteşti. Eu sînt sigur că Prea Sfinţia Voastră aveţi conştiinţa acestei mari şi frumoase datorinţl, îii3ă sinteţl rău încunjurat, rău sfătuit, şi consilierii Voştri Vă conduc pe o cale ne potrivită nici cu demnitatea bisericii, nici cu intere sele Statului. De un timp încoace clerul înnalt a pă răsit cu totul misiunea sa. Relaţiile sale către puterea civilă din zi în zi devin mal necuviincioase. în loc ca clerul să fie cei întăiu a da exemplul respectului către lege şi autoritate, el s’a pus în stare de ade vărată revoltă ; şi astăzi, în această epocă de transiţie, cind mal pre sus de toate avem trebuinţă de ordine şi linişte, clerul provoacă la anarhie. Şi ca Domn şi ca creştin, Noi nu vom mal tolera o asemenea stare de lucruri jignitoare fericirii şi progresului ţeril. Tre buie în viitor ca capetele cele mal îndărătnice să se supuie legii! Am mai multe resoane pentru a vă adresa aceste cuvinte. Vi le voiu spune cu francheţă. Guvernul mieu a voit să introducă în mănăstirile chinovii morala, disciplina, economia în întrebuinţarea unor averi dăruite pentru alt ceva decît întreţinerea trjndăviel, ai gnoranţel şi a demoralisaţiel; Prea Sfinţia Voastră aţi trimis prin mănăstiri cărţi de afurisenie, prin care se caterisesc toţi acel cari au primit funcţii de la autoritatea civilă, se ordonă a nu se recu-

noaste disposiţiile Guvernului, şi prin urmare se pre dică nesupunerea către autoritate. Aceste cărţi au adus cea mat mare nesubordonaţie şi anarhie în lă caşurile supunerii şi a’ păcit, şi mal ales în mănăstirea Neamţului. Şi Prea Sfinţiei Voastre, şi Adunării şi Terii este cunoscută purtarea stareţului de Neamţ. Guvernul mieu de mal mult. timp v’a cerut destituirea acestui stareţ. Prea Sfinţia Voastră aţi cerut mal intîiu să se rînduiască o comisie spre a cerceta purtarea sa. Ministeriul Cultelor s’a primit la aceasta. O comisie mixtă, compusă de Arhiereul Suhopan, numit de Prea Sfinţia Voastră, şi de^d. Grigore Cuza, numit de către Guvern, s’aii trimis la faţa locului. Comisia a con statat că stareţul era vinovat. Cu toate acestea Prea Sfinţia Voastră, nu numai v’aţl refusat a-î recunoaşte lucrările şi a-mî propune destituirea şi pedeapsa vi novatului, dar încă, printr’o adresă formală către Mini3teriul Cultelor, aţi cutezat a zice că nesubordinaţia şi anarhia în mănăstirea Neamţului proveniau de la măsurile luate de Guvern. Cetirea cărţilor de afurisenie ale Prea Sfinţiei Voas tre a adus în mănăstirea Neamţului o încercare de răscoală; cîţlva călugări au fost dat acest semnal prin tragerea clopotului celui mare. în interesul ordinii, pe care să fiţi bine încredinţat că vom şti a o men ţinea, atit în mănăstiri, cît şi pretutindenea în Ţară, Gu vernul mieii a trimes în alte mănăstiri pe turburători, în loc să fiţi cel întîiu, nu numai a aproba, dar încă a cere o asemenea măsură, prin o adresă for mală, adresată Consiliului Miniştrilor, aţi descuviinţat şi aţi protestat strămutarea acestor călugări. De cînd sîntem Domn, am dovedit în destul că ţi-

netn foarte puţin la ceremoniile şi serbările de pa radă, privitoare persoanei Noastre. însă Noi represintăm suveranitatea Naţiei. Ziua onomastică a Domnului .trebuie dar serbată, nu ca ziua lui Cuza, ci ca ziua Şefului Statului, cînd mai ales acel Şef este ales de către însăşi Naţia. Serbarea acestei zile este o datorie de cuviinţă naţională. Toţi miniştrii altarelor, din Ţară, de orice rit: catolici, protestanţi, armeni, li poveni, israeliţi, în bisericile şi templurile lor, au ser bat ziua Domnului Romînilor. Numai Prea Sfinţia Voastră, Mitropolit al Moldovei ortodoxe, şi aceasta în doi ani de-a rîndul, aţi găsit pretexte să vă abţineţi de a Vă ruga pentru Domnitorul Ţeriî. în anul acesta aţi mers pană a nu vroi a primi invitaţia sigilată ce v’a fost trimeasă de Ministrul Cultelor, la moşia unde V’aţi fost dus cu cîteva zile înnaintea zilei mele, şi de unde, trei zile în urmă, V’aţi întors iarăşi în Iaşi. Ca simplu individ eu nu cer, eu n’-am trebuinţă ;de rugăciuni de comandă şi făcute fără voie; însă, ca Şeful Statului, cerem şi pretindem ca Mitropolitul Moldovei să se roage pentru Domnul Romînilor. Mai avem o mare tînguire a vă face, şi aici nu se atinge de persoana Noastră, ci de întreaga societate. Voim a Vă vorbi despre nămolul de despărţenii ce se rostesc de Tribunalele spirituale. Sfinte Părinte! Abusul despărţeniilor a devenit un scandal care demoralisează ţara, o cangrenă care ucide familia. Prea Sfinţia Voastră ştiţi însă că, acolo unde nu este fa milie, nu este societate, şi fără societate nu poate fi naţie. încă prin mesagiul din 6 Decembre 1859 V’am fost deşteptat ca să se contenească cu despărţeniile. Nici glasul nostru, nici acel al represintanţilor Naţiei nu au adus vindecarea unui rău, care din ce in ce

devine mal înspăimîntător. Am putea a vă cita aici mal multe caşuri de despărţenie, în care toate legile, şi cele dumnezeieşti, şi cele umane, s’au călcat în pi cioare de dicasteria Prea Sfinţiei Voastre. Am putea a Vă cita muî multe alte motive grave de tînguirî, ce am in contra Prea Sfinţiei Voastre. Le las Miniştrilor Miel ca să Vă ceară grabnică şi nemij locită îndestulare. Spre a Mă resuma, Prea Sfinţite Părinte, Vă voiu zice că aceia ce ţara doreşte şi îl trebuieşte maî mult este ordinea şi legalitatea. Este o datorie de bun ce tăţean de a contribui, din toate puterile sale, la sta tornicirea acestor două neapărate condiţii ale pros perităţii publice. Cu cît dar cineva este pus mal sus, cu atit mal mult el trebuie să respecte legea, şi să fie pedepsit maî aspru cînd nu o păzeşte. De aceia, Domnule Preşedinte al Consiliului şi Ministru de Culte ad-interim, Ne vedem silit a Vă arăta nemulţămirea noastră pentru molătatea şi indulgenţa cu care aţi răbdat starea de nesubordonaţie in care s’au pus unii din membrii cierului înnalt, şi anarhia care din aceasta a resultat în nişte lăcaşuri sfinte, a căror menire este de a fi un centru de abnegaţie, de supunere, de morală şi de pietate creştinească. Dumneata chiar de mini vel lua măsurile mal enegice pentru ca legea şi autoritatea să fie respectate de toţi fără osebire, şi pentru ca oricine să-şî plece capul înaintea legii. în privirea abusulul despărţeniilor, vel convoca Con siliul cît mal curînd, şi prin raport îmi veţi supune măsurile ce le veţi socoti mal potrivite pentru secarea unul abus care ucide familia şj conrupe societatea. Este timp ca fiecare să se hotărască a merge pe

drumul drept. Aceasta o reclamă interesul naţiei, care Ni-a pus în capul el, care Ni-a delegat suverani- . tatea sa, nu pentru ca să avem două măsuri, nu pentru ca să permitem unora toată licenţa şi celorlalţi să nu li dăm măcar dreptatea, ci pentru ca să facem ca legea să fie respectată de toţi, ca cel buni să fie răs plătiţi şi cel răi să fie înfrînaţl. Cine ne împiedecă de la această linie de urmare, se pune în stare de revoltă către însăşi suveranitatea naţiei, delegată nouă. Ţara vroieşte a merge înnainte; vom şti a înlătura pe acel ce fac piedecă propăşirii obşteşti. Timpul in trigilor şi al împărecherilor a trecut. Am respectat şi voiu respecta drepturile, atît a’ fie cărui cetăţean, cit şi a’ fiecăril puteri ale Statului, însă voiu şti a face să se respecte şi drepturile care sînt date Domnului. Dreptul de a întări sau a refusa încheierile celorlalte Corpuri legislative, dreptul de a aplica legile, este dat Domnului. Nu vom suferi ca nimenea să se atingă de aceste drepturi. Aceasta să o ştie şi cel mari şi cel mici! Naţia Ni-a delegat su veranitatea sa ca să facem fericirea a cinci milioane de Rominl, iar nu ca să ne oprim din această cale mîntuitoare prin consideraţie către cîţlva răsvrătitorl sau ambiţioşi. Naţia Ne-a pus pe tronul PrincipatelorUnite. Vom şti a ocupa acest tron, pe cît vom socoti că fericirea României o reclamă I Aţi auzit, Domnilor Miniştri, cuvintele mele, aşteptca, de mine, ele să devie fapte. Nici părtenire, nici prigonire, ci dreptate pentru toţi şi legalitate în toate. Aceasta să fie programul d-voastră. Aduceţi-vă aminte că v’am încredinţat Guvernul pentru ca să puneţi în stare practică binefăcătoarele şi liberalele principii ale •Convenţiei, iar nu ca să vă uitaţi la predecile ce vi

s’ar pune înnainte de’ ciţîva rălvoitorl, cari .nu se pot împăca cu noul ordin de lucruri. Sintem Domnul Rominiior, şi prin urmare sintem datori a ccirmui astfel ca fericirea întregit naţii să nu mat fie sacri ficată la cîţlva nemulţămiţl. Limbagiul ce vă ţin, Domnilor, este franc şi sincer. Vroiesc ca cuvintele mele să fie obşteşte cunoscute. De aceia ele se vor reproduce In Monitoriu. Am aflat că la Botoşani s’ar fi comis oarecare neorlnduiell din partea unor soldaţi al escadronuluî No. 2. Invit pe domnul comandant al trupelor din Mol dova ca de îndată să rînduiască o comisie pentru constatarea faptului. Pe cit voiesc a se pedepsi pe vi novaţi după asprimea legilor militare, pe atîla am de vie plăcere de a mulţămi maiorului Brăescu pentru spiritul militar şi exemplara disciplină a escadronuluî său, precum şi pentru simpatiile ce a ştiut a cîştiga trupele sale din partea orăşenilor din Botoşani în timpul garnisoanel sale acolo. Domnilor ofiţeri, Armata Romînă este puterea, este viitorul naţiei noastre. Nu scăpaţi niciodată din ve dere această înnaltă misie. Prin urmare siliţi-vă din ce în ce a face din soldaţii d-voastră un model de disciplină, de curagiu şi de patriotism. Siliţi-vă ca pretutindenea unde vă veţi afla să lăsaţi după voi amici, De eînd sînt Domn, v’am dovedit îndestul cit 'vă iubesc, în ce maro stimă pun juna noastră ar mată. Nu voiu uita niciodată că ţara m’a ales din şirurile voastre; ştiu că am fost Colonel'Acest rang şi uniformă îmi sînt dragi. Doresc dar ca uniforma armato! romme să fie pururea respectată şi iubită !» (Monitoriul Oficial al Moldovei, N-l 19, diu 2-i Octombrc 1860.)

XVIII. Duminecă, 20 Novembre, Ia recepţiunea de la Palatul domnesc. înnălţimea Sa Domnul, adresindu-se către persoanele de faţă, s’a ex primat aproape în termini! următor!:

«Domnilor, vă văd cu plăcere; vă recomand să vă liniştiţi despre nenorocitele întâmplări de la Craiova şi Ploieşti, unde Guvernul, prin măsurile necesare, a potolit şi a neutralisat efectele unei rele voinţi şi acum Magistraţia va şti a descoperi pe autorii acestor ne norocite întîmplărl şi ridica masca uneltitorilor. Noi, ca Domn, vom întâmpina astfel de încercări, pe unde se vor ivi, cu juna noastră armată.!) s

în urmă Măria Sa, adresîndu-se către dom ni! neguţător! de faţă, intre cari era şi d. Polihroniade, li-a zis :

«Am văzut .cu mirare, d-lor, că parte din neguţă torii veniţi din străinătate, cari şi-au făcut stările în ţară, au început să facă mişcări la cea d’intăiu con tribuţie ce fură îndatoraţi de lege a da.» D. Mehedinţeanu, din Ploieşti, arată înnăiţimi! Sale că administraţia .n’a fost destul de energică. La care.înnălţimea Sa răspunse:

«Că poate că Prefectura n’a fost destul de ener gică, pentru care se va face cercetări; cît despre ar mată, ea şi-a făcut foarte bine datoria.» După aceasta, întorcindu-se către autorităţile militare, li-a adresai următoarele cuvinte :

«Domnilor, ţara ştie că are o armată pe care se poate răzima; însă, de şi a-voastră în executarea or«UZA-VODĂ-

50 dinelor nu trebuie să aveţi alta în privire decit restatornicirea ordinii, totuşi, afară de acţiunea militară, să fiţi blinzl şi să dovedit! că disciplina a devenit re ligia armate! romîne. Aţi dovedit prin a voastră energie că ştiţi a linişti pe domni! comercianţi, dindu-li ga ranţii, în faptă de restatornicirea ordineî.3) In fine, Măria Sa, adresindu-se către domnii Miniştri, s’a exprimat cam în termini! ur mători :

«Domnilor Miniştri, in împrejurările de faţă vă re comand a lua măsuri energice. Pană se va face o le giuire asupra presei, puteţi a vă servi de ordonanţa la fiinţă, spre a pune stavilă la orice abus al liber tăţii presei. Mişcările de la Ploieşti şi Graiova nu alnt făcute de Ronirnl, domnilor; autorii lor sînt rău-voitor! al ţeril şi trădători! el. Rominil îşi văd de interesele lor şi nu cugetă la turburărî. Aceia cari au făcut ase menea încercări nesocotite nu sint Rominî, căci Ro minil au organele lor legiuite, precum şi Domn, care, în puterea suveranităţii naţionale delegată lui, îl va asculta orlcînd.D După aceasta, înnălţimea Sa. s’a retras, însoţit de d-niî Miniştri şi parte din. autorităţile militare. (Monitorul Oficial al Ţeriî-IlomăneştT, u-l 275, din 22 Novembre 4860.

XIX. La recepţia de la Palatul domnesc, de Du minecă, 26 Novembre, M. Sa Domnitorul, adre sindu-se către d-nil Miniştri şi către persoanele de faţă, s’a exprimat aproape in lerminiî ur mător! :

«Faceţi, domnilor, ca lucrările să se expedieze fără întârziere; primesc multe jăluirl, şi negreşit că multe

sînt neîntemeiate. Pătrundeţi-vă de seriositatca situa ţiei de astăzi, căci ne aflăm într'o epocă de transiţie în care se manifestă aspiraţii şi decepţii multe. Sinteţt chemaţi a mă ajuta în această întreprindere oficială; fiţi cu nepărtenire către toată lumea; innaintea d-voastră trebuie să dispară partidele şi să n’aveţl în vedere decit binele României. O observaţie, d-lor! Aici autorităţile administrative şi judecătoreşti nu sînt destui de solidare; trebuie să ştiţi că aceste două ramuri ale administraţiei publice trebuie să aibă cele mal de aproape relaţii între dînsele. Dacă vedeţi greşeli în administraţie, îndreptaţi-le, căci totl ne bucurăm, de binele terii, cînd lucrările merg regulat, şi, iarăşi, toţi pătimim de răul terii, cind lucrările sînt neregulate. (Monitoriul Oficial al Ţ.erit-RomăneştI, n-l 280, diu 28 Novembre 1860.)

XX. La recepţia de Duminecă, 10 Decembre 1860, Innălţirnea Sa Domnitorul! adresîndu-se către d-nil Miniştri, s’a exprimat aproape în terminil următori:

«Domnilor Miniştri, socotesc că acum s’a îndeplini f o serie de lucrări pentru cele intîmplate în ţară ca să le incunoştiinţaţl Camerei, făcîndu-I lot de odată şi o comunicare asupra împrejurărilor relative la so sirea unor vase pline cu arme. Sintem hotăriţl a menţinea neutralitatea teritoriului nostru şi a o face să se respecteze de oricine; am ordonat ca pămîntul românesc să fie un pămînt de ospitalitate, precum în timpul strămoşilor noştri; vom împiedeca aglomeraţia de oameni ce ar putea ameninţa

liniştea din lăuntru şi a compromite neutralitatea, fără inâă a-I preda acolo unde poate sînt supuşi penalităţii pentru rătăciri politice, fără a voi să dovedim anti patii şi simpatii nimuluî; sîntem hotărîţl a menţinea ordinea pentru toţi şi pentru toate, căci ordinea sin gură este scăparea noastră. Drapelul nostru dar să fie neutralitatea şi să punem toate putinţile ca o ase menea să se respecteze de oricare ar voi să o violeze. încunoştiinţaţl Camerei, d-le Preşedinte, că nu vom lipsi a lua toate măsurile necesare spre păzirea neu tralităţi! noastre şi respectarea pămîntulul ţeril, de către oricine ar fi. Ţara se găseşte într’o cumpănă: ştiţi toţi aceia ce se petrece în Europa. Ungurii socotesc că a venit mo mentul ca să-şî dobîndească şi dînşil naţionalitatea şi că ţara noastră ar putea servi de basă a operaţiilor lor. Sîntem neutri, şi nu putem îngădui astfel de în treprinderi supt nicîun pretext, căci atunci nu ştiu pentru ce alţii ar respecta neutralitatea noastră. Astă neutralitate este cel mal bun titlu ce putem avea înnaintea Curţii suzerane şi a Puterilor garante.» După aceasta Măria Sa e’a adresat către d. Ministru ai Războiului, aproape in termini! următori:

. ^.Domnule Genera', eompletaţi-vă cadrele, adecă re gimentele să fie complete. V’am zis să propuneţi Con siliului să facă o sumă de echipamente şi, dacă este trebuinţă, treceţi şi peste suma prevăzută în budget, fără îngrijire, căci avem dovezi spre a nu ne îndoi «iespre concursul Camerei .şi în acest cas. Să lim pre gătiţi, căci ştiţi că toţi ni-au călcat ţerile fără ca să. li se opuie o resistenţă.

Astăzi ţara îşi are steagul său naţional; Rominil se vor strînge în jurul său, căci el sîntcari J-au înnălţat, prin voturile de la 5 şi 24 Ianuar.» în urmă, Domnitorul se adresă către toţi, zicîndu-li:

«Să lipsească orice dintre noi, şi să nu avem alt scop decît apărarea ţeriî. Cum am zis-o, sîntem într’o cumpănă care poate fi in favoarea noastră, şi să facem tot ca să ni păstrăm neutralitatea. Armata îsî va face ca totdeauna datoria sa, si d-voastră, domnilor deputaţi, îmi veţi da concursul prin concordia d-voastră.» (Monitoriul Oficial al ŢenT-Romuuestl, n-l 291, din 12 Decembre 1860.)

XXI. La recepţiuuea de la Palatul Domnesc de Duminecă, 17 Decembre, Măria Sa s’a adresat către membrii de faţă, zicîndu-li:

«Lucrurile merg răpede, domnilor; eu sînt mulţămit şi cer concursul d-voastră, fiindcă ţara are nevoie de dinsul. Aduceţi-vă aminte, domnilor, că aceia ce se poate ierta într’o posiţiune normală, nu se poate trece cu vederea într’o epocă de transiţie, fiindcă com promite Ţara. Văz cu mulţămire că liniştea domneşte. Am trebuinţă să merg în Moldova, domnilor, şi îmi fac o mare plăcere luăndu-ml ziua-bună de la -d-voastră. Aici ideile sînt mal răspîndite decît acolo, însă e de dorit ca aceste idei să fie moderate, căci ideile exaltate, afară de oarecare momente, nu pot da resultate bune.» (Monitoriul Oficial al ŢeriT-RomăncştI, N-l 297, din 19 Decembre 1869.)

XXII. La 6 Ianuar 1861, ia urma serbării, după' strămoşeasca datină, presintîndu-i-se păharul cu vutcă, înnălţimea Sa se sculă în picioare-şi adresa aceste cuvinte bine simţite:

«Ridic acest păhar in sănătatea Priacipatelor-Unite; o ţară este pururea sănătoasă cînd fiii săi sînt uniţi prin legăturile frăţiei şi ale vroinţel pentru binele co mun. De această Unire România mal mult declt ori şicine! are trebuinţă în această epocă de transiţie, cind se lovesc atitea interese individuale, cînd avem atitea greutăţi de biruit. Din toată inima, dar, beau în sănătatea Principatelor-Unite.d Aceste cuvinte, rosflte cu un glas plin de convincţie, aii pro dus asupra «adunării o adincă impresie. Din alără ele au fost salutate de o salvă de 21 de tunuri. (Monitoriul Oficial al Moldovei, N-l T(», din 0 Ianuar 1861.)

XXIII. A Ci urmat primirile. întiia a fost a clerului,: căruia i-a adresat aceste cuvinte:

«Doresc din tot sutletul să văd clerul, ca in tim purile vechi, punindu-se în capul naţiei prin patrio tismul, inteligenţa şi virtuţile sale. Guvernul mieu, Sfinţilor Părinţi, e3te gata a vă da tot concursul spre a vă ajuta de a redobîndi acest loc, ce vi se cu vine. > După cler a fost primit biroul Camerei elec tive cu deputaţii prcsenţl. In convorbirea ce a urmat, Domnitorul li-a atras atenţia supra chestiei ce Iei mal grave la ordinea zilei; t»tbunălă[irea soarteî [emililor:

«Această chestie este plină de frici pentru unii şi

plină de nerăbdare pentru alţiT. Este timpul ca ea să se deslege cît mal curînd, spre a se linişti spiritele. Guvernul mieii nu are nicîo ideie hotărită in aceasta. Eu doresc, eu aştept mai întâiu opinia d-voastră. Trebile reclamă presertţa mea in Bucureştî. Vă invit dar, domnilor, ca, in scurtul timp cit voiu mai petrece între d-voastră, să vă întruniţi, să vă înţelegeţi asupra unei soluţii şi apoi să-mi faceţi cunoscut părerile d-voastră. Adaog a vă zice că Guvernul mieu nu are nici o ideie de mai nain te hotărită. însă chestia este foarte «gravă, şi viitorul Terii stimă de soluţia ce .i se va da. Am speranţă totuşi că vom ajunge Ja o soluţie dreaptă şi conformă cu stipulaţiile Convenţiei; căci ieşit din sinul d-voastră, nu odată am văzut pe represintanţii naţiei in momente solemne, in momente de entusiasm, sacrificînd interesul privat pentru interesul Ţeriî.» La retragerea deputaţilor, înnâlţimea Sa li-a adăugat aceste cuvinte :

«La grabnică revedere, domnilor; căcî mă simt mai tare cînd mă aflu in mijlocul d-voastră.» Au fost primite mal în urmă corpurile me dicilor şi profesorilor. înnălţimea Sa a adresat acestora din ^urraă mal multe cuvinte imbărbătăţoare, zicîndu-li că de la Instrucţia publică, de la luminile şi morala ce se predau în şcoli, atîrnă viitorul patriei şi, adăogînd, a zis:

în nerăbdarea pentru bine şi după mijlocirea Pre şedintelui Consiliului de miniştri, ce atuncea era şi ministru aa-interim al Instrucţiunii publice, eu am inaugurat în persoană instalarea Universităţii din Iaşi,

fără a mă uita la greutăţile ce întîmpină orice creaţie nouă. Atîrnă acum de d-voastră, d^lor profesori, ca să daţi acestei june instituţii toată soliditatea şi maturi tatea, -astfel încît ea să îndestuleze trebuinţele Ţeriî, care este însetată de învăţătură.» Corpul care a încheiat ceremoniile a fost al ofiţerilor. Iată cuvintele Domnitorului adresate armatei:

«Nu am, domnilor, decît mulţumiri a vă adresa. Ţara trebuie să fie veselă de sprijinul militar şi de disciplina oasteî sale, care este cea mai bună indiezăşluire a menţinerii ordinii publice în lăuntru şi a demnităţii naţionale din afară. Siliţi-vă din ce în ce mai mult a vă face demni de sacrificiile terii şi de bunăvoinţa Mea. în timpul petrecerii mele în altă Ca pitală a României, armata va împlini serviciul său cu aceiaşi rîvnă cu care-1 săvîrşeşte cînd mă aflu aici. D-voastră, domnule Comandant superior, veţi executa mijlocirile ce vi se vor face de către Consiliul Mi niştrilor. încă odată, domnilor, vă mulţumesc şi la revedere.» (Monitorul Oficial al Moldovei. N-l 70. din 0 lanuar 1861.)

XXIV. La cuvintele • rostite de către vice-preşedintele Adunării elective V. Sturza, cu ocasia presintăril Răspunsului la Mesagiu, la 17 Fe bruar 1861, M. S. a răspuns:

Vă mulţumesc, domnilor, pentru sentimentele de care sînteţi insuflaţi. Să căutăm să păşim cu perse verenţă pe calea progresului. Progresul şi legalitatea

să fie devisa noastră, căci ele sînt cele mal sigure mijloace pentru consolidarea poporului romîn. Din parte-ml, domnilor, voiu fi neadormit pentru a ajunge la ţinta constantă a tuturor aspiraţiunilor legitime ale Terii şi să întemeiez astfel fericirea Romîniî. La devotamentul d-voastră voiu răspunde cu zel pentru causa Patriei.» (Monitoriul Oficial al Moldovei, N-l 112, din 25 Februar 18C1.)

XXV. ALEXANDRU IO AN I-iu, CU MILA LUÎ DUMREZEU ŞI VOINŢA NAŢIONALI DOMN AL PRINCIPATELOR-UNITE MOLDOVA ŞI ŢARA-ROMÂNEASCĂ.

La toţi de faţă şi viitori sănătate. Către locuitorii coloniilor din Basarabia anexată Moldovei. Am luat ştiinţă că o parte dintre voi s’ar pregăti a emigra, şi că aceasta s’a provocat prin felurite ade meniri şi prin răspîndirea unor neadevăruri care au adus îngrijirea şi spaima intre voi. Vi s’a spus că veţi fî supuşi a plăti cîte 3 galbeni de horn şi îndoita dare personală; că veţi fî îndatoriţl a face boieresc, că veţi sămăna păpuşoi pentru ar mată, că veţi da îndoit număr de recruţi şi că pămînturile ocupate de voi au a se da în arendă. Nu putem decît a tîngui pe aceia care s’au înşelat a crede asemenea neadevăruri, asemenea calomnii uneltite în contra bunelor cugetări ce Guvernul Nostru hrăneşte pentru toţi locuitorii ţeriî şi pentru voi in deosebi. Dacă, din împrejurări deosebite, aţi putut întîm-

pina oarecare neajunsuri în administraţia coloniilor, Guvernul Nostru nu doreşte alta decit a le cunoaşte spre a le repara, şi a face sa domneasca dreptatea, siguranţa şi liniştea pentru fiecare. Instituţiile noastre silit liberale; toate reformele, dar, ce se vor face, vor fi pururea insuflate de spiritul li bertăţii, al egalităţii şi al propăşirii, pentru binele şifericirea obştească. Locuitorilor Colonişti, / Guvernul Nostru va ţinea seamă de drepturile voastre: el este gata a asculta toate plingerile, toate nemulţumirile ce aţi putut avea; gata a vă face drep tate. Nu vă lăsaţi in undele unor rătăciri care pot să. aducă nenorocire şi vouă, şi urmaşilor voştri! Ascultaţi glasul unul Guve'ii care vorbeşte din cu răţenie şi nu vă părăsiţi iocul naşterii voastre, mor mintele părinţilor şi a’ rudelor voastre, nu vă pără siţi casele şi holdele voastre. După cererea ce aţi făcut, Guvernul nostru aşteaptă ca să-l t'imeteţl deputaţii voştri, spre a-1 arăta toate nevoile, toate dorinţele voastre. O comisiune anume rînduită vine acum la voi; ea este însărcinată a aduna, la faţa locului, lămuriri des pre toate şi a le aduce la cunoştinţa Guvernului nostru, spre grabnică îndreptare. Aveţi încredere in Guvernul Nostru, care voieşte numai binele vostru; de aceia, dacă voiţi a emigra de bună voie, dacă voiţi a părăsi vetrile părinteşti, nimeni nu vă opreşte. Guvernul Nostru, departe de a pune piedecl la asemenea emigrare, o invoieşte ori cui o doreşte.

Fiecare are dreptul de a-şî schimba locul petre cerii sale,şi dreptul natural închezăsluieşte tuturor această libertb te. Tot acela, dar, care doreşte a emigra, nu are decît a se înfăţişa la autorităţile locale, pentru a o declara, şi îndată va dobîndi deplina autorisaţie, dacă va în deplini condiţiile prevăzute pentru asemenea cas chiar de Statutele ce aveţi, art. 280, 281 şi 282. Aceste condiţii de emigrare sint cuprinse în Statu tele voastre, Guvernul Nostru nu vă impune? altele. Fâcîndu-vâ aceasta cunoscut, am ordonat şi autotorităţilor de acolo de a urma întocmai. Dorind dar ca să domnească liniştea şi legalitatea între voi, autorităţile locale vor lua măsurile cuve nite ; dar tot odată vi se pune înnainte ca fiecare să reintre în datoriile sale, să se supuie legilor, căci orice turburare sau călcare de lege va (i aspru pedepsită. Datu-s’a în Iaşi, la 12 Mart, anul una mie opt sute şeaezecl şi unui, şi al Domniei Noastre al treilea in Principatele-Unite. * (Subscris:)' ALEXANDRU IOAN. L. S. (Contra-semnat:) Preşedintele Consiliului, Ministru d’Inăuntru, A. Panu. No. 4.964. (Mooitoriul Oficial al Moldovei, N-l 1U0, din 16 Mart 1861.

XXVI. Domnilor Deputaţi, P/ in decretele mele de astăzi, 12 Maiu, supt No. 230 şi 231, date în urma demisiei ce mi-a înfăţişat

■

Ministeriul din Ţara-Românească, formîud pe cel nou cum urmează: D. Ştefan Golescu, la Departamentul d’Inăuntru şi preşedinte al Consiliului miniştrilor. D. Grigorie Arghiropulo, la Departamentul Justiţiei. D. Vasile Mâlinescu, la Departamentul Cultelor şi Instrucţiei Publice. D. Dimitrie Bolintineanu, la Departamentul Trebilor :Străine* şi ad-interim la Departamentul Controlului. D. Constantin Bălcescu, la Departamentul Finanţelor. D. Colonel Sâmăşescu, ad-interim la Departamentul de Războiu. Eu fac aceasta cunoscut domniilor voastre. Dată în Bucureşti, la 12 Maiu, anul 1861. ALEXANDRU IOAN. Ministru secretar de Stat, preşedinte Consiliului miniştrilor: ştefan Golescu. No. 232. (Monitoriul, ziar oficial al Ţeriî-Romăneştt, N-l 105. din 13 Maiti 1331.)

XXVII. La primirea obişnuită de Duminecă, '15 Octombre 1861, în palatul domnesc, Măria Sa a răspuns, după discursul preşedintelui Consi liului, şi după cuvintele ce i-a adresat gene ralul Golescu,‘din partea Comisiei centrale. prin următoarele cuvinte:

Domnilor, Primesc cu o vie mulţumire şi dorinţa ce Comisia centrală o exprimă pentru Unirea Principatelor. Ea este de natură a împrăştia toată îndoiala ce ar maî putea exista asupra acestui simţ comun tuturor Ro-

mînilor din Principatele-Unite. Această dorinţă a de venit religia politică a ţeril. De la suirea mea pe Tronul României, Unirea a fost statornicul obiect al preocupaţilor mele. Cunoaşteţi că înnaita Curte suzerană şi marile Puteri garante, a’ căror generoase simpatii ni sînt dobîndite, se ocupă in mo mentul de fată cu realisarea acestei a noastre dorintl, care singură poate consolida viitorul Principatelor. (Monitorul Oticial al Moldovei, N-l 298, din l(i Octombre 1801.)-.

XXVIII. PROCLAMAŢIA ÎNNĂLŢIMlI SALE DOMNITORULUI CĂTRE NAŢIA ROMÎNĂ.

Romini, Unirea este îndeplinită! Naţionalitatea romină este întemeiată. Acest lapt măreţ, dorit de generaţiile tre cute, aclamat de Corpurile legiuitoare, chemat cu căl dură de Noi, s’a recunoscut de înnaita Poartă, de Puterile garante, şi s’a înscris în datinile naţiilor. Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu Ţara, a fost •eu noi. El a întărit silinţiie noastre prin înţelepciunea ' poporului şi a condus naţia către un falnic viitor, ^în zilele de 5 şi 24 lanuar aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într’un singur Domn. Alesul vostru vă dă astăzi o.singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti dar a o întări! Să trăiască România! Dat în Iaşi, la 11 Decembre 1861;. ALEXANDRU ÎOAN.

62 Dimilrie Ghica, Preşedin tele Consiliului de miniştri din Ţara-Romănească şi ministru d’Innâuntru. A. Arsachi, Ministrul Trebilor diD afară. A. Plagino, Ministrul de Fi nanţe. loan Ghica, Ministrul de Războiţi. N. A. Niculescu, Ministrul .Cultelor şi Instrucţiei publice. G. Văleanu, Ministrul Con trolului. S. Fălcoiami, Ministrul Jus tiţiei.

A. C. Moruzi, Preşedintele Consiliului de Miniştri din Moldova şi Ministru al Fi nanţelor. /. N. Canlacuzin, Ministru de Interne şi adinlerim la Jus tiţie. .4. Canlacuzin, Ministrul Cultelor şi Instrucţiei publice. Lqpn Ghica, Ministrul Trebilor din afară. C. N. Sula, Ministrul Lucră rilor Publice.

(.Monitorul, ziar oficial al Ţeriî-Romăueştl, N-l 271, din 11 Decembre 1861.)

XXIX. RĂSPUNSUL ÎNNĂLŢIMll SALE LA ADR2.SA COMISIUNlI CENTRALE, care felicită pe Domnitor pentru definitiva Unirea Principatelor (Decembre 1*»t)

Domnilor Membri ai Comisiei Centrale, Primesc cu o vie✓ mulţumire felicitările Gomisiunil * Centrale pentru realisarea Unirii. Astăzi precum şi totdeauna îmi place a declara mal cu osebire că am fost ajutat de acest mare corp al Statului întru dobîndirea acestui resultat naţional. De-apururea am g’ăsit în sinul, Comisiunil Centrale, la toate fasele prin care am petrecut, mîngiiere la durerile care condiţionează orice succes şi care sint nedespărţite de putere. Răspunsul înnălţimil Sale la urările d-lul Ministru de Interne şi de Justiţie/

Primesc cu mulţumire şi felicitările Corpurilor ju-

-diciare şi administrative; în noua eră de reforme ge nerale în care avem a intra, d-voastră sînteţf mal cu deosebire chemaţi, ca organe a’ legilor, a le aplica cu blindeţă şi dreptate, şi prin urmare veţi contribui mult la mulţămirea şi fericirea Romînilor. (Monitorul Oficial al Moldovei, N-l 348 clin 20 Decembre 18^1.)

XXX. Răspunzind Mitropolitului Nifon, la cuvmiul de felicitare pentru sosirea Domnitorului în Capitala României, M. S. a zis:

Romîniî n’ati pierdut niciodată credinţa Dumne zeului părinţilor lor, şi de aceia nici Dumnezeu nu i-a părăsit. Iar Eu, pe care libera voinţă a Romînilor m’a înnălţat la o posiţie atît de măreaţă şi aşa de grea, pe care n’am cerut-o, ci am primit-o, voiu fi pururea acolo unde vor fi legitimele dorinţe ale Romînilor. (Monitoriul, jurnal oficial, n-l 1“, din 22 lanuar 1802.)

XXXI. La 24 lanuar 1862, Innăllimea Sa a cetit dc pe tribuna Preşedintelui, următorul 'discurs;

Domnilor Deputaţi, Presenţa Voastră în jurul Mieu; in această zi so lemnă, Mă pătrunde de o vie mulţumire şi de o le gitimă mîndrie pent 'u succesul misiunii ce mi-a în credinţat naţiunea romină. Ziua aceasta, în care man datarii întruniţi al ambelor Teri au venit a încunjura tronul comunei noastre Patrii este o zi de serbare pentru un popor întreg, o zi de fericire pentru alesul Vostru.

O viaţă nouă se începe astăzi pentru România. Ea intră în fine pes calea care o va conduce către înde plinirea destinelor sule. înnalta Poartă şi marile Puteri garante au venit a recunoaşte unirea Adunărilor şi a Ministeriilor ambe lor Principate. Guvernul mieii este însărcinat a vă depune actul prin care s’a ii statornicit modificaţii!e ce noua stare de lucruri trebuia să aducă în unele din stipulaţiile Gonvenţiunil din 7/13 August 1858. Eli însă, credincios misiunii ce mi-aţi dat şi cunoscînd statornica voinţă a Rominilor de a rămînea pu rurea uniţi, am proclamat, atît înnaintea Domniilor Voastre, cit şi înnaintea Terii, Unirea definitivă a Prin cipatelor. V’am zis că ea va li precum România ova dori şi o va simţi. Nu mă îndoiesc, domnilor, că nici înnalta Poartă, nici Puterile garante nu vor cugeta a desfiinţa in viitor Unirea, ce aii. recunoscut-o atît de necesară pentru fericirea Principatelor. Atîrnă, dar, dela înţelepciunea tuturor Rominilor ca această stare politică să ajungă a fi recunoscută şi in dreptul public european ca iorma definitivă a constituirii naţionalităţii noastre. Perioada de transiţie prin care am avut a trece s'a însemnat în Ţară prin neliniştea spiritelor, prin agi taţiunile unei legitime nerăbdărî. Acestea au dovedit îndestui că Unirea era singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru şi să ni permită a da Terii organisarea ce o aşteaptă- de atît mult timp. Astăzi Statul nostru s’a aşezat pe o temelie mal în tinsă. O eră nouă ni s’a deschis. Sosiţi la acest stadiu al viitorului nostru, trebuie să nu pierdem din vederecă consolidarea Unirii cere din partea tuturor o al>-

negaţie complectă, care va face a înceta fluctuaţiunile prin care am trecut pănă acum. Să renunţăm dar la însăşi amintirea desbinărilor din trecut, a cărora reînoire ar putea compromite Unirea dobîndită cu pre ţul atîtor necurmate silinţe, şi să punem toată acti vitatea noastră într’o comună conlucrare pentru desvoitarea morală şi materială a Romînieî. Garanţia libertăţilor publice, spre a se putea con solida, are trebuinţă, pe de o parte, de o dreaptă cum pănire între atribuţiile puterilor Statului, iar, pe de alta, de respectul legilor din partea tuturor locuito rilor ţeriî. Interesele cele mat scumpe ale Romînieî cerind o desăvîrşită securitate interioară, voiu şti a închezăşui Ţeriî această neapărată condiţie a prosperităţii sale. Pentru a asigura desvoltarea progresivă a instituţiunilor noastre, sînteţî chemaţî, domnilor deputaţi, a vă^ ocupa cu mal multe proiecte de legi, atmgătoare de noua organisare a Statului romîn. Nevoile cele mal urgente ai Terii, asupra cărora atrag a voastră luare aminte, se pot resuma în urmă toarele : . întrunirea administraţiunilor ambelor Ţerl în mod de a asigura, pănă la unificarea legilor şi a regula mentelor administrative, aplicaţia celor astăzi în vi goare şi a închezăşui interesele locuitorilor unei părţi a României în momentul cînd administraţia Ţeriî în tregi se concentrează la Bucureşti. împărţirea atributelor administrative în mod de a permite o descentralisare care să scutească pe Mi niştri şi pe Consiliul lor de nămolul de pricini ce astăzî absorb tot timpul lor în prejudiciul intereselor generale ale Statului. GUZA-VODĂ.

Reorganisarea prefecturilor în mod de a spori im portanţa lor şi de-a le înconjura de toate închezăîuirile ţintitoare a înlesni şi a lumina hotărîrile lor. Organisarea Ministeriilor, în mod de a defini mat bine atribuţiile şi de a da acţiunii administrative o impulsiune mat favorabilă şi o mai mare înlesnire pentru expeduirea lucrărilor. Despărţirea bine definită a puterii administrative de cea judecătorească, în mod de a atribui acestei de pe urmă căuşele litigioasa în care adesea ort adminis traţia este chemată a se pronunţa. Proiectul de lege rurală. Organisarea comunală şi municipală. * Reorganisarea ramului judiciar spre a complecta reforma începută prin instituirea Curţii de Casaţie şi- a asigura aplicaţia graduală a principiului statornicit prin art. 7 al Convenţiunil. Organisarea ramului financiar prin aşezarea defini tivă şi unificarea impositelor ; înfiinţarea serviciilor de constatare şi de percepţie a dărilor; înfiinţarea unei înnalte instituţii pentru controlul contabilităţii pu blice; introducerea unul adevărat şi statornic echili bru în budgetul Statului. r Reorganisarea fundamentală a Instrucţiei publice pen tru a o aşeza pe nişte base solide, care să garanteze buna creştere morală şi intelectuală a junimii. O lege de presă, care să asigure libertatea el şi să , împiedece licenţa. înfiinţarea de căi ferate, atît de strins legată cu desvoltarea prosperităţii Ţeril întregi. Pe lingă acestea, crearea în viitor a unuT al treilea corp preponderator pentru întemeierea echilibrului între puterile Statului, nu e mal puţin trebuitoare.

In sfirşit mal avem de datorie a îngriji despre soarta funcţionarilor din Moldova, a cărora carieră s’ar găsi jignită prin unirea Ministeriilor ambelor Teri. Acestea sînt, domnilor, obiectele principale de care veţi avea a vă ocupa în această sesiune. Mal multe din ele se află pe biroul Gameril; Vă recomand a le lua in deliberaţie după gradul de importanţă şi de urgenţă. Mal avem încă a complecta unificarea legislaţiunil prin codificarea legilor în ramurile civile, penale, co merciale şi de procedură. Vedeţi, domnilor, cît de larg e cîmpul deschis ac tivităţii voastre. Misiunea aceasta e demnă de a sti mula zelul patriotic şi nobila ambiţie a tuturor Romînilor. Europa a pus soarta noastră în mînile noastre. Am toată încrederea că, urmărind cu stăruinţă şi înţelep ciune îndeplinirea acestei grele sarcini, procedînd cu liniştea şi maturitatea atît de necesare în discutarea şi resolvarea acestor cestiunl, departe de a compromite instituţiile Terii si viitorul el, vom dobîndi adevărata întemeiere a naţionalităţii • * noastre. Să ne folosim dar de învăţămintele ce trebuie să decurgă pentru noi din experienţa timpului trecut. Să avem pururea în vedere a justifica legitima aş teptare a Patriei, precum şi simpatiile Europei prin integritatea în administrarea justiţiei, buna ordine în finanţe, regularitatea administraţiei, desvoltarea inte reselor noastre agricole, comerciale şi industriale, şi, mal mult decît orlcînd, prin conservarea bunel ordini. Prin aceasta vom dovedi şi recunoştinţa noastră că tre înnalta Poartă şi marile Puteri garante.

«8

Fiţi siguri, domnilo r, că, înfăţişînrl Europei tivi lisateo naţiune de cinci milioane de suflete, strîas legate prin solidaritatea de simţiri şi de interese ; lucrind cu înţelepciune la consolidarea instituţiunilor noastre şi ia aşezarea libertăţilor publice pe temelia singură mîntuitoare a ordinii publice, mărgenind acţiunea şi aspiraţiunile noastre în cercul propriilor noastre inte rese, nu numai că vom garanta prosperitatea şi exis tenţa României, dar nimeni nu va cugeta a despărţi aceia ce Dumnezeu a lăsat să fie unit. Dumnezeu să binecuvinteze lucrările domniilor voastre. Sesiunea adunării unice a Principatelor Romîne pentru anul 1862 este deschisă. ALEXANDRU I0AN I. (L. S.) Preşedintele Consiliului, Ministru de Interne şi ad-interira la Lucrările Publice, B. Catargiu. Ministrul Justiţiei, C. Brăxloiu. Ministrul de Externe şi ad-interim la Control, A. Arsaki. Ministrul de Finanţe, A. C. Moruzi, Ministrul Cultelor şi al Instrucţiei Publice, Gr. Balş. Ministrul de Războiţi, 1. Ghica. După terminarea discursului, care a fost aplaudat de Adunare şi de asistenţi cu stri gări : «Să trăiască România, să trăiască Alesul Românilor», Innălţimea Sa, sculînduse, a zis cu o voace fermă şi mişcată:

t Să trăiască Innalta Poartă şi Puterile garante; căci România este una .şi nedespărţită.* La primirea oficială din palat, Innălţimea Sa a răspuns la discursul d-lul baron Bder:

«Vă mulţumesc, domnule Baron şi decan al

Corpului diplomatic, pentru felicitările ce aţi bine voit a-ml adresa. Vă pot încredinţa că Domnul, precum şi naţiunea romină, vor şti să se inspire la orice ocasiune de recunoştinţa ce datorează către Puteri.5) («Monitorul», jurnal oficial, No. 19, din 23 lanuar 1862.)

XXXII. La cetirea adresei de răspuns la Mesagiul din 24 lanuar 1863, Domnitorul a zis:

«Domnilor, în faţa adresei d-voastră nu rămîne alta decît să ne TUgăm Dumnezeului părinţilor noştri ca să vă lumi neze în toate lucrările d-voastră, pentru consolidarea actului celui mare al înfrăţirii Romînilor.» («Monitorul Oficial» al Moldovei, N-l 29, din 8 Februar 1862.)

XXXIII. Domnilor Dspuiaţi, Sesiunea Adunării Elective încheindu-se la 24 Apri lie viitor, pentru anul curgător, şi mal multe lucrări importante de care onorabila Adunare este mal cu seamă chemată a se ocupa în această însemnată epocă de regenerare, precum este şi aceia a budgetului aces tui an, neputînd rămînoa neterminate, Eu am găsit de neapărată trebuinţă ca sesiunea aceasta să se pre lungească pentru un timp de două luni, adecă până la 24 Iunie viitor. Dat în Bucureşti, la 26 Martie, anul 1862. ALEXANDRU IOAN. Ministru Secretar de Stat, Preşedintele Consiliului de Miniş tri, Catargiu. («Monitorul» N-l 77, din Aprilie 1862.) N-l 233.

XXXIV. DEPEŞA TELEGRAFICĂ DIN TARTEA ÎNĂLŢIMII SALE DOMNITORULUI CĂTRE D. BARBU CATARGIU, PREŞEDINTELE CONSILIULUI MINIŞTRILOR.

Iaşi, 4 April *1862.

Ultimele note ale Camerei pentru concesiunea dru mului de fier şi pentru scăzămîntul imposituluî au umplut de bucurie şi de speranţă inima Romînilor din Moldova. Atît în ducerea mea la Iaşi, cît şi acolo, am găsit o mulţămire generală; chiar spiritul public este foarte mulţărait. Mă felicit pentru aceasta d’impreună cu Guver nul mieu. («Monitorul», ziar oficial, N-l 78, din 0 April 1862.)

XXXV. Epistola de condoleanţe ce înnălţimea Sa Domnitorul a adresat doamnei Catargi la ocasiunea tristei intîmplărl a morţii silnice a so ţului săli :

Doamna Mea, Dacă ceva ar putea mingiia o durere atit de admeă ca aceia prin care Dumnezeu a voit să vă încerce, aţi ii găsit, Doamna mea, o uşurare, cugetînd cît acel pe care atîta l-aţi iubit era îneunjurat de stima ge nerală şi că toţi îl regretă. Cît pentru Mine, Doamna mea, deşi m'am asociat ia marea domniei voastre aflicţiune, n’am îndrăznit prin presenţa mea s’o măresc; văzindu-rnă, Doamna mea, v’aţî fi adus aminte că in bărbatul ce plîngeţl Eu regret omul de Stat eminent, ce a murit in ser-

viciul terii, martir al convincţiunilor sale şi pentru apărarea principiului ordinii. Reînnoindu-vă sentimentele mele de vie simpatie, rog cerul, Doamna mea, de a vă alina durerile şi de a vă ţinea în a sa sfinlă pază. ALEXANDRU I0AN. Anul 1862, Iunie 10. ((Monitorul), ziar oficial al Principatelor-Unite, N-l 127, din 12 Iunie 1862)

XXXVI. MESAGIUL DOMNESC PRIN CARE SESIUNEA ANULlll 1862 s’A ÎNCHIS.

Domnilor Deputaţi, împărtăşind de o potrivă cu domnia voastră senti mentele de o legitimă întristare ce aţi manifestat pen tru pierderea omului de Stat chemat de noi in capul Guvernului inaugurat în ziua de 24 Ianuarie, părerea noastră de rău este cu atit mal vie, cu cît deşertul ce el a lăsat încă nu este înlocuit. Ţiind seamă de îndelungata durată a acestei sesiuni şi de ocupaţiunile rurale care vă chiamă pe mulţi dintre dum neavoastră, mă văz silit a închide sesiunea presenţă. Nu putem însă cu această ocasiune a vă tăgădui părerea noastră de rău că, din proiectele cele mal importante supuse deliberaţiunil d-voastre, unele au rămas nediscutate; între altele, Prefecturile generale şi Consiliile provinciale, elaborate de Guvernul nostru şi aprobate de către Comitetul legislativ ieşit din sinul . Adunării. Cel întăiu era menit a da Guvernului mij loacele de administraţiune mal eficace şi a putea satisface interesele publice si private într’un mod mal

complet. Gel ai doilea, strius legat cu acela al pre fecturilor, avea de ţintă a face putincioaaă aplicarea legii rurale, votată de/d- voastră. Totuşi, Guvernul mieu, pătruns de greaua şi îerioasa misiune ce-I este Încredinţată, vă invită, dom nilor deputaţi, ca, întorcîndu-vă in judeţele d-voastre, să daţi comitenţilor d-voastră încredinţarea că se vor lua de către Guvernul mieu toate măsurile reclamate de situaţiunea ţeriî, precum şi de legitimele sale in terese. ALEXANDRU IOAN. Preşedintele Consiliului Miniştrilor ad-interim, Arsacke. N-l 445, anul 1862, Iunie 22. («Monitorul», ziar oficial al Principatelor-Unite, N-l 139, din 2t> lunta 18S1.)

XXXVII. La 29 Iunie 1862, făcindu-se distribuirea premiilor in localul Ministeriulul Cultelor, Domnitorul Guza a răspuns astfel la discursul lui Ioan Zalomit, directorul Şcolilor:

iSintem fericiţi, domnilor, cînd avem prilejul de a încuraja, şi a răsplăti meritul în iubita noastră Pa trie, şi mal cu seamă cînd acea răsplătire priveşte pe junime, pe care se razimă viitorul terii.}) («Monitorul», ziar oficial al Principatelor Unita, N-l 142, din 30 Iunie 1862.)

XXXVIII EPISTOLA M. S. DOMNITORULUI . ADRESATĂ D-LUÎ PREŞEDINTE AL CONSILIULUI DE MINIŞTRI. Domniei Sale

Domnului N. Creţulescu, Preş. Consil. de Miniştri, Ministru Secretar de Stat la Dep. de Interae.

Iubitul mieii Preşedinte, V’am vorbit de curînd despre măsurile ce ar trebui a se lua pentru ca Statul să poată trage din sacrifi ciile ce face, întreţinind numeroşi bursieri în străină tate, resuitatele folositoare ce ar trebui să aştepte. Din nefericire ştirbe ce am despre studiul şi purtarea unora din junii trimes! la şcoaleie civile şi militare din Franţa, Italia sau din Germania, nu-mî par să răspunză în în tregime la dorinţele aşteptate. Sînt mai mulţi cari răspund la speranţele noastre prin stârnirea la învă ţătură şi izblnda lor; slut însă şi alţii cari se arată nedemni de solicitudinea Guvernului mieu: nu numai că neîngrijesc studiul lor, dar încă, cu toate căT: au subsidii foarte îndestulătoare, duc un traiu ce trece peste mijloacele lor şi îl târăşte în felurite rătăciri. Agentul nostru din Paris, precum şi Ministrul nostru al Trebilor Străine, primesc mulţime de reclamări de bani, care aruncă desconsiderare asupra numelui romîn în străinătate, şi astfel vatămă mal mult declt se poate crede creditul nostru public. Cit pentru şcolarii noştri pensionaţi, este de mare trebuinţă a li da o direcţie, a-I priveghia şi a-1 ţinea neapărat în ascultarea datoriilor lor. Deci nu văz alt mijloc mal nemerit decît facerea unul aşezămînt în care s’ar uni tot! bursierii Statului.

M’am preocupat despre mijloacele executării acestui proiect şi am dovedit prin cercetarea budgetului că totalul sumelor ce se dau pensionarilor poate să lie îndestulător pentru cheltuielile de întreţinere a unul Colegiu romin. Chiar atunci cînd, spre îndeplinirea acestui proiect, ar trebui ca Statul să facă un sacri ficiu momentan, Eu nu mă îndoiesc că Adunarea nu va intra în ideile mele, şi nu va fi pătrunsă, precum sînt eu însumi, despre foloasele felurite ce ar trage ţara din înfiinţarea unei mari şcoli naţionale, aşezată intr’unul din centruriie cele mal însemnate ale Eu ropei. Centrul către care aleargă mal cu osebire Rominil, este Parisul. în Franţa se trimeie cea mal mare parte din bursierii noştri; acolo mal mulţi din ofiţerii şi funcţionarii noştri civili complecteazâ învăţăturile lor in şcolile speciale şi în Ministeriî, ce li se deschid prin buna-voinţă a Guvernului împăratului Napoleon. La Paris dar Colegiul Romin cată să fie fundat. Vel stu dia această chestiune, iubitul mieu Preşedinte, şi vel face dintr’insa obiectul unei propuneri la Consiliul Miniştrilor. Am ordonat Agentului mieu la Paris a strînge şi a tnmete Guvernului mieu toate ştiinţele ce va putea culege asupra aşezămintelor străine ce se află în Franţa în aceleaşi condiţiuni'. în cugetarea rnea, Colegiul Romin nu ar II ursit numai pentru bursierii Statului; aş dori să fie un centru naţional. De multe ori părinţii de familie au exprimat înnaintea mea părerea de rău de a-şî vedea junii lor fii uitînd, în aşezămintele în care sint puşi, şi limba şi datinile religioase ale patriei lor; alţii se tem, şi nu fără cuvînt, de a lăsa pe fiii lor mal vrîstnicl prea mult liberi. Menirea Colegiului va fi să pri-

mească cel trei sau patru sute de juni Romîn! cari. merg să înveţe sau să săvîrşească educaţia lor la Paris. Aşezămîntul va trebui dar a da toate garanţiile dorite în privinţa administraţiei, învăţăturii şi mora lei, ca părinţii de familie să nu se stinjenească a-I încredinţa copiii, şi ca aceşti din urmă să fin vegbiaţî cu băgare de seamă şi devotament in studiile lor. Veţi lua în seamă, dacă va fi trebuinţă, precum eu crez, de a pune in acelaşi aşezămînt Capela Romînă ce este la Paris, şi care, prin această unire, ar reaiisa o însemnată economie în budgetul său. Nu am nevoie să stăruiesc asupra fericitelor efecte ce ar produce pentru copil aflarea de faţă a unul preot cuvios, al cărui glas li-ar aminti adesea, în limba părinţilor, şi datoriile religioase, şi datoriile către patrie. Biblio teca Romînă, alăturată la Capelă, ar deveni sîmburele unei colecţii care ar creşte cu timpul; ea ar fi un loc de repaos folositor şi necostisitor pentru şcolarii care urmează cursul Facultăţilor. Dacă Colegiul Romîn s’ar desvolta, precum îmi place să crez, vom adăuga mal tîrziu colecţii de mostre des pre bogăţiile pămîntulul nostru. Museul nu va fi fo lositor numai la studiile ştiinţifice ale şcolarilor; îl vom deschide înşişi învăţaţilor, industriaşilor, cari nu cunosc îndestul bogăţiile Principatelor Unite. DinşiI vor afli. Intr’insul ştiinţe a căror notorietate poate să aibă resultate de mare preţ pentru ţara noas tră. în scurt, cind veţi pregăti statutele Colegiului Romîn, vă veţi ocupa de o chestiune asupra căreia vă chem luarea-aminte. Raporturile noastre politice cu Sublima Poartă sint de mare însemnătate, şi raporturile noastre comer ciale cu Orientul se desvoltă neîncetat. Avem la Cons-

tantinopole o Agenţie politică şi o Cancelarie consu lară ; avem agenţi oficioşi la Tulcea, la Varna şi pe alte puncturî ale Imperiului Otoman. Afară de agen ţia politică, interesele noastre sînt încredinţate mai pretutindeni în mînî străine. Este de trebuinţă ca să putem, cu timpul, a face un personal romîn, pregătit prin studii serioase pentru posturile diplomatice, con sulare şi comerciale din Orient. Din acest punct de vedere, învăţătura limbii oficiale otomane, a limbii turce, este destul de trebuincioasă. Se va putea alege, sau printre bursierii Statului, sau printre şcolari; şi, în acest din urmă cas, cu primirea părinţilor, tinerii cei mai meritoşi, ce s’ar părea că au iscusinţă spe cială. Aceştia vor studia limbile orientale supt un profesor alăturat la Colegiu sau la o şcoală francesă, unde ar fi primiţi cu bunăvoinţă. Din acel moment, aceşti şcolari ar fi clasaţi în cadrele administrative şi ar avea drept, la ieşirea din Colegiu, după un examin muîţămitor, la posturi în porturile Orientului, sau în posturi speciale la Ministeriul Trebilor Străine. Puiu mari speranţe, după cum văzurăţT, pe proiectul de ca^e vorbiiu. Să facem dar Colegiul Romîn: inte resele morale şi materiale ale Ţerii sînt strins legate cu izbînda acestei întreprinderi naţionale. Primiţi şi la această ocasie, iubitul mieu Preşedinte, .încredinţarea deplinei dragoste ce vă păstrez. ALEXANDRU IOAN. Cotrocenl, 20 August 1862. («Monitorul*, jurnal oficial al Principatelor Unite Romiue No. 183, din 20 August 1862.)

•. 77

XXXIX. La inaugurarea noii Şcoli militare, cons truită în Uliţa Tîrgoviştiî, Principele Dom nitor a rostit următoarele cuvinte, răspunzînd Ministrului de Războiu:

Sint fericit a presida astăzi inaugurarea unei sin gure şcoli militare în România, unde, pentru întâia oară, se găsesc împreunaţi elevi de dincoace şi de dincolo de Milcov. Acest fapt consacră odată mal mult Unirea ne despărţită a Romînilor. Au mijlocit raţiuni serioase pentru fusiunea şcoalelor militare din laşi şi Bucureşti., şi sînt prea ocupat de jertfele impuse vechil Capitale a Moldovei prin centralisarea serviciilor publice în Bucureşti. Nu voiu cruţa dar nimica spre a fi ridicat precum merită oraşul Iaşi, care a fost leagănul Unirii. Astăzi veţi găsi in noua Şcoală militară o organisare mal complectă şi mal regulată. Veţi auzi lecţii dela ofiţeri de merit, de la prolesorl aleşi, supt ins pecţia şi dirijarea unul ofiţer distins, comandantul Lamy, pe care Franţa, în frăţeasca sa simpatie, şi împăratul Napoleon, în îngrijirea sa părintească, ni 1-afi împrumutat. Nimic nu am cruţat pentru a da instrucţiei mili tare toate condiţiile succesului. Răspundeţi voi prin zel şi silinţe la îngrijirea Guvernului mieu. Şcoala militară a înzestrat şi pănă acum armata cu ofiţeri învăţaţi: unii din el au fost trimeşl în străi nătate spre a-şl îndeplini învăţătura; el au răspuns la a noastră aşteptare. Mergeţi pe urmele lor! Legi speciale asigură astăzi tuturor elevilor ce iese din Şcoală o carieră onorabilă; arătaţi-vă vrednici de această favoare! Să ştiţi a le merita printFo si-

linţă susţinută, şi mal cu seamă prin respectul cel mal absolut către disciplină. Ascultarea este cea d’intăiu virtute militară. Nu o uitaţi niciodată. De la soldat pănă la general, toţi trebuie să asculte şi să Îndeplinească orbeşte poruncile ce primesc. O armată tinără are maî cu seamă nevoie de a avea conştiinţa datoriilor sale 1 Aduceţi-vă aminte de vorbele mele! Pătrucdeţi-vă de acest adevăr, că: nu este armată unde nu este disciplină! Aşa datoriile voastre vor fi uşoare, şi aşa numai vă veţi înnălţa la mărimea rolului unei armate: menţi nerea linişte! publice. Şi, dacă Dumnezeu va voi, ca, odinioară, întimplărl neprevăzute să vă cheme să în depliniţi şi alte slujbe către patrie, vă veţi arăta, nu mă îndoiesc, vrednic! fii al României. («Monitorul», ziar oficial al Principatelor-Unite, N-l 208, din 21 Septembre 1862.)

XL. MESAGIUL PRINCIAR PENTRU DESCHIDEREA ADUNĂRII LEGISLATIVE, LA 4 NO VEMBRE 1862 (SESIUNEA EXTRAORDINARĂ).

jDomnilor Deputaţi, împrejurări neatirnate de voinţa Noastră au îm piedecat întocmirea unor budgete regulate pe 1861 şi 1862. Cunoaşteţi că astăzi budgetele votate în anul 1860 servă Guvernului de normă pentru venituri şi chel tuieli. A lăsa însă lucrătoare acele budgete pe un timp mal îndelungat, ar fi a prelungi o situaţie cu totul anormală şi în contra intereselor Statului.

Am socotit dar, domnilor deputaţi, neapărat a vă ■convoca într'o sesiune extraordinară, ca să aveţi tot timpul pentru votarea budgetelor pe anul 1863, înnaintea chiar a începerii acelui an, şi ca să putem astfel inaugura o marşă mal regulată în privinţa fi nanţelor, decit in anii trecuţi. Veţi avea ocasie, domnilor deputaţi, a avisa la măsurile ce vi se propun pentru consolidarea credi tului Statului, şi a chibzui la îndeplinirea lacu nelor făcute veniturilor Statului prin suprimarea taxei de exportaţie, care a produs pentru anul 186*2 o scădere de peste 8 milioane în casa Tesauruluî, şi pentru anul 1863 o lipsă însemnată în venituri. Domnilor deputaţi, lucrarea d-voastră însă, în pri vinţa regulăril finanţelor, nu ar fi deplină dacă Gu vernul Nostru nu v'ar pune în putinţă de a examina şi de a controla socotelile şi cheltuielile anilor din urmă. Guvernul Nostru dar va fi gata a da d-voastre tot concursul, toate luminile ce veţi cere, pentru exami narea socotelilor din urmă, necercetate încă de d-voastră de la anul 1855 încă pentru Ţara-Romănească, şi de la'1859 pentru Moldova. Asemenea el va avea îngrijire de a vă presinta so cotelile pe anul 1860 pentru Moldova şi acelea aîe Ţeril-Romăneştî, spre complectarea situaţiei ce s’a comunicat d-voastre la anul 1861. Ţara se află astăzi cîrmuită de două legislaţii; G u vernul Nostru va avea a vă presinta proiecte de JegL de unificare, care vor consolida legile de ordine ad ministrativă şi judiciară. Dumnezeu să vă aibă în sa bună pază!

Sesiunea extraordinară a Adunării Elective estedeschisă. ALEXANDRU 10AN. N. Creţulescu, Pr. Al. Cantacuzino, Dimitrie Cornea, N. Ra~ coviţă, 1. Gr. Ghica, loan Em. Fioreseu, Al. Şt. Catargiu. N-l 968. 1862, Novembre 4. («Monitorul», ziar oficial al Principatelor-Unite, N-l 245,. din 5 Novombre -1862.)

XLI. MESAGIUL DOMNESC PENTRU DESCHIDEREA SESIUNII ORDINARE A ADUNĂRII ELEC TIVE PENTRU ANUL 1862—1863.

Domnilor Deputaţi, Sesiunea extraordinară în care aţi fost convocaţi Ia 4 Novembre din urmă, încheindu-se prin începerea celei ordinare, care, după art. 17 din Convenţie, se deschide astăzi, d-voastră, pe lîngă lucrarea începută a cercetării budgetului pentru exerciţiul anului 1863, şi aceia a socotelilor Statului pe anii trecuţi, veţi avea a vă mal ocupa şi cu proiectele de legi ce Gu vernul Mieii v’a înfăţişat şi va mal înfăţişa d-voastră. Dumnezeu să vă aibă în a sa sfîntă pază! Sesiunea ordinară a Adunării Elective pentru anul 1862—1863 este deschisă. ALEXANDRU IOAN. i I

N. Creţulescu, Pr. Al. Cantacuzino, D. Cornea, N. Racoviţă, 1. G. Ghica, 1. Fioreseu, Al. Catargiu. Bucureşti, 2 Decembre 1862. N-l 1.036. («Monitorul», jurnal eflcial nl Principatelor-Unito, N-l 266,. din 3 Decembre 18G2.)

S-l

XLII. La primirea oficială de Ia l-iu Ianuar 1863, Domnitorul Guza a pronunţat următorul dis curs, răspunzînd î. P. S. Mitropolit:

«Primim cu un sentiment religios urările ce ni aduce clerul romîn, Nouă şi Măriei Sale Doamnei, prea-iubita Noastră soţie. Găsim în adlnca noastră credinţă cele mal bune garanţii pentru fericirea şi viitorul Terii. Căci conştiinţa-ml zice că credinţa şi dreptatea sînt strîns le gate împreună. Să păstrăm în toată sfinţenia el credinţa părinţilor noştri. Ea nu ne-a părăsit în .momentele cele grele, ea a fost totdeauna scăparea noastră. Tot ea va inspira şi nouă aceleaşi virtuţi şi aceiaşi energie ca să putem asigura fericirea României.» Mitropolitul presintă felicitările şi urările Camerei. Principele Domnitor a răspuns ;

«Primim totdeauna cu o vie plăcere felicitările ce Adunarea Legislativă ni adresează, prin-Prea Sfinţia Voastră, Nouă şi Măriei Sale Doamnei, prea-iubita noastră soţie. Apreţuim cum se cuvine, şi Ţara va apreţui ca şi noi, sentimentele domnilor represintanţî.» V. Sturza, Prim-Preşedinte al Curţii de Ca saţie, a presintat Domnitorului şi Doamnei' omagiile Curţii, Principele Domnitor'a zis :

«Primesc cu plăcere, atit Eu, cît şi Măria Sa Doamna,, soţia Mea mult iubită, urările şi felicitaţiile Curţii deCasaţie. CUZA-VODĂ

SLnt fericit a vă spune Ia această ocasie, domnilor, că am constatat chiar de acum, şi împreună cu Mine toată Tara. facerile, de bine ale acestei înnalte si fclositoare instituţii.» La presintarea Administraţiilor Centrale, Principele Domnitor a zis:

«■în urma unul trist eveniment, luând însumi cîrma Guvernului, am urmat cu luare aminte mersul trebilor Statului, şi m’am putut încredinţa de zelul cu care vă îndepliniţi datoriile d- voastră. M’am convins că, alături cu armata, 3Înt oameni de votaţi, activi, cari p icep ca şi dînsa că Ţara noastră are nevoie de ordine şi cari se consacră cu hotărire la desvoltarea prosperităţii sale printr’o îoţ* leaptâ reorganisare interioară. Tot într’o vreme m'am putut încredinţa de neîndemînările şi suferinţele ce cercaţi, dar a căror pri cină vă este cunoscută. i Continuaţi Miniştrilor miel tot concursul domniei voastre şi contaţi pe întreaga noastră solicitudine. Grija noastră cea mal mare va fi aceia de a vă asi gura şi îmbunătăţi posiţia, făcînd-o demnă de partea ce sînteţl chemaţi a lua la administrarea Terii. Măria Sa Doamna, prea iubita Noastră soţie, vă mulţămeşte, împreună cu Noi, pentru urările ce ni aduceţi astăzi.» La omagiile presiutate de misiunile francese în serviciul Guvernului, Domnitorul a răBpuns :

«Primesc cu mulţămire urările şi felicitările ce-mî presintaţl astăzi, precum şi Măria Sa Doamna, prea iubita Noastră soţie.

Am constatat cu mulţămire progresul realisat prin lucrările' misiune! militare. Experienţa şi bunăvoinţă a ofiţerilor ce o compun, nu putea da alt resulfcat. Lucrările miainuil financiare nu sînt mal puţin folo sitoare Terii; ştiu a preţui stăruinţa cu care îşi înde plineşte o datorie atît des grea. Cu persistenţă vom vedea să dispară greutăţile care se opun încă la re gulata organisare a finanţelor noastre. Urmăresc nu cu mal puţin interes lucrările misiunii de poduri şi drumuri. Zelul şi capacitatea sa vor con tribui mult la prosperitatea materială a PrincipatelorUnite.D La felicitările ofiţerilor, Principele Domni tor a răspuns:

«Vă felicităm, domnilor, pentru disciplina şi atitudi nea adevărat militară ce ştiţi a păstra. împreună cu ţara întreagă, sîntem mîndri de a ve dea că Steagul romîn e purtat de adevăraţi Romînî; acest sentiment îmi este cu atît mal scump, cu cît nu vom uita niciodată că noi înşine am ieşit din rîn* duri ie voastre. Domnilor, avem convincţia cea mal adîncă că feri■ cirea Ţeril depinde în mare parte de armată. Numai prin asigurarea ordinii publice, se va putea asigura desvoltarea instituţiilor noastre naţionale. împreună cu Măria Sa Doamna, prea-iubita Noastră soţie, sîn tem fericiţi de a vă vedea în jurul Tronului. Primiţi, domnilor, mulţămirile noastre pentru ură rile ce Ni aduceţi. Sîntem convinşi că veţi şti a vă arăta în orice ocasie demni de solicitudinea şi încrederea cu care tot deauna am îmbrăţişat armata.»

84 La felicitările Agenţilor şi Consulilor Ge nerali, Măria Sa a zis, răspunzind Baronului Eder, Agent şi consul-general al Austriei, cel mal vechiu în corpul diplomatic:

«Vă sîct adine recunoscător pentru urările ce adu ceţi, atît persoanei Noastre, cît şi pentru prosperitatea Principatelor-Unite. Cu plăcere am ascultat pe cel mal vechili din dumneavoastră exprimîndu-ml sentimente ce ştiu să apreciez. Fiţi, domnilor, pe lingă Guvernele domniilor voastre organele sincerei mele gratitudini pentru simpatiile necurmate care mi se arată; prin aceasta voiesc a vă dovedi cit stimez relaţiile pe care în totdeauna [ie-]am întreţinut cu d-voastră. Ca şi d-voastră, urez ca anul ce începe să se ter mine tot aşa de norocit ca şi acel trecut.» («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor Unite, N-l 1 din 2 Ianuar 1863.)

XLIII. La balul dat la 11 Februar 1863 Oraşului Bucureşti şi municipalităţilor din ţară, Dom nitorul a adresat următoarea alocuţiune dele gaţilor :

«Vă mulţămesc, domnilor, că v’aţl grăbit a răspunde, cu toate anevoinţele călătoriei, în acest seson, la in vitaţia ce vi s’a transmis în numele Mieu şi al Măriei Sale Doamnei. Mă bucur de presenţa-vă aici, atît pen tru d-voastră, cît şi pentru mine: veţi putea vedea cu propriii d-voastre ochi şi aprecia lucrurile despre care nu-şî poate da cineva cont în depărtare, şi veţi duce cu d-voastră impresii exacte. în cît pentru mine,

nu vă voiu vorbi nici de politică, nici de teorii con stituţionale ; îmi place mal mult a vă vorbi de interele voastre materiale, care sînt adevăratele interese ale Terii. Avem mult de făcut, o ştiu. Guvernul mieu poartă atenţiunea sa asupra tuturor reformelor folo sitoare, asupra măsurilor celor mal eficace pentru desvoltarea bogăţiilor pămîntulul nostru şi a institu ţiilor noastre. Căile de comunicaţie sînt mal cu seamă a ° obiectul preocupaţilor mele. Buna reorganisaţie a fi nanţelor noastre ni va permite a crea pentru impor tantele noastre lucrări resurse considerabile. Mă adre sez către bărbaţi serioşi, practici, şi veţi înţelege lesne că dificultăţile guvernamentale nu permit totdeauna Şefului Statului a realisa aşa de în grabă după cum doreşte toate îmbunătăţirile de care Ţara are mare trebuinţă. Principele Domnitor invită apo! pe delegaţi a-I expune ideile lor asupra trebilor distric telor ce represiută : «Vorbiţi Domnilor», coutinuă Măria Sa ame3tecîndu-se printre grupe. «Noisîntem aici ca în familie.» («Monitorul» jurnal oQcial al Principatelor-Unite Romîne, N-l 31. din 13 Fevruar 1863.)

XLIV. MESAGIUL DOMNESC T>E ÎNCHIDEREA SESIDNlI CAMEREÎ LEGISLATIVE PENTRU

ANUL 1862/1863, LA 2

maiC

1863.

Domnilor Deiputaty, Sînt patru luni de cînd v’am convocat pentru a 'vota întîiul budget al. Ţerilor-Unite şi a pune un capăt •stării anormale a finanţelor noastre.

Elementele acestor însemnătoare lucrări vi s’au presintat la timpul oportun, şi eram în drept a crede* precum o ziceam in Mesagiul Mieu din luna lut Novem bre trecut, că un budget regulat al resurselor şi tre buinţelor Terii va fi discutat şi votat înnainte de sfirşitul anului 1862. Guvernul Mieu v’a presintat ase menea un şir de proiecte de legî organice şi de uni ficare, pe care de patru ani ţara le aşteaptă cu o le gitimă nerăbdare. Cu părere de rău constat însă că Adunarea Legislativă a ieşit de pe tărimul practic al lucrărilor: activitatea şi silinţa domniilor voastre s’au. pierdut în discuţii politice, în lupte de partide sau de persoane; şi, cu toată stăruinţa vrednică de laudă a multora dintre domniile-voastre, a cărora intenţie şi devotament ştiu a apreţui, totuşi s’a pierdut un timp preţios, fără niclun resultat folositor. Sesiunea extraordinară, a Iul Novembre şi acea or dinară din lunile Decembre, lanuar şi Februar, sînt sfirşite, iar budgetul nu este votat, şi, din deosebi tele proiecte de legi rămase nevotate din sesiunile trecute, şi mal toate acelea presentate Adunării de Gu. vernul mieu în cursul sesiunii din estimp, abia vre-o trel-patru aii căpătat sancţiunea deliberărilor* dumnea voastră. Fără ca să atribuiu Adunării rea-voinţă către Pute rea executivă, sau lipsă de cunoştinţă a datoriilor sale, găsesc că neexperienţa noastră, nerăbdarea noastră, precipitarea adesea imprudentă a aspiraţiunilor noastre către progres ne fac a ne depărta de la adevărata misiune ce ni este impusă- nouă, Romînilor. Astfel numal îmi pot explica acele lupte regretabile ce s’au produs de cîtva timp în sinul Adunării; căci cum

altfel s’ar scusâ acel vot al unei părţi din Adunare prin care agenţii publici se chiamă la neascultarea ordinelor Guvernului, şi din care ar fi destul să resulte o adevărată desordine, dacă Providenţa n’ar fi dat poporalul romîn acel bun simţ şi acel adevărat patriotism cu care a ştiut totdeauna a conjura relele la care a putut fi expus? Această situaţiune, spre a evita evenimente mal ne plăcute, mă pune în imposibilitate de a raaî prelungi termiuul lucrărilor domniilor voastre peste epoca în chiderii legale a sesiunii, atunci cînd ceîe din urmă zile ale d, de ar fi fost mal bine întrebuinţate, ar fi putut stabili creditul din afară şi dota ţara cu instituţiunl menite a desvolta bogăţiile sale. Domnilor deputaţi! Aceste lupte prin care am trecut, să ni serve la toţi de mvăţămînt. în trebile publice, ca şi în cele private, fiecare zi îşi are sarcina sa; pro gresul este opera timpului, agitaţiile nu pot deeU a-î împiedeca mersul, şi mandatarii unei naţiuni, in dis cuţia marilor interese ce li sînt încredinţate, nu se pot depărta de moderaţia şi răbdarea de care Puterea Executivă a avut ocasia a vă da mal multe probe în cursul aceste! sesiuni. Pătrundeţi-vă dar, domnilor deputaţi, de ideia că dezvoltarea puterilor şi instituţiilor noastre nu este cu putinţă fără un deplin acord între Puterea execu tivă şi represintanţiî legali aî ţeril. Trebuie mal cu deosebire, şi aceasta este întâia condiţie, ca drepturile fiecăril Puteri să fie respectate în toată întregimea I°r. Atunci numai vom putea conduce România către viitorul ferice ce-î este reservat: la acele simpatii

ce necontenit augusta Curte Suzerană şi înnaltele Pu teri garante arată către patria noastră. Sesiunea anului 1862—63 este închisă. ALEXANDRU IOAN I-iu. Contra-semnaţl: N. Cretulescu, Al. Cantacuzino, Clir. îoan Florescu, loan Gr. Ghica, Al. Catargiu. N-l 207. Bucureşti, l-iii Martie 1863.

Teii,

(«Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unite Romine, N-l 46, clin 4 Mart 1863.)

XLV. EPISTOLA M. SALE PRINCIPELUI DOMNITOR CĂTRE PREŞEDINTELE CONSILIULUI MINIŞTRILOR.

Domnule Preşedinte, Strîmtorarea în care se află Tesaurul public neiertînd Statului a veni în ajutorul unor stabilimente de binefacere, nici a subveni la înfiinţarea de nouă creaţiunl de o neîndoielnică necesitate, şi dorind să nu se zădărnicească, din lipsa de mijloace, îndeplinirea unul gînd folositor naţiunii, am hotărit a dărui deocamdată, din lista mea civilă, suma de cinci mii şese sute de galbeni (5.600), a cărora plată se va începe de la l-iu Iunie viitor şi va înceta la 31 Decembre anul curent, numărîndu-se cîte 800 de galbeni pe fiecare lună, pănă la împlinirea sumei de mal sus, care se va în trebuinţa in modul următor: 2.000 de galbeni se vor capitalisa, şi dobînda lor legală va servi de primul fond de întreţinere a unul număr de invalizi, ieşiţi din şirul oştirii romîne pentru beteşuguri, şi în neputinţă de a-şî cîştiga din această ca.usă hrana vieţii. 1.000 de galbeni se vor capitalisa iarăşi, şi dobînda

lor legală va servi de premii pentru cel mal bun uvragiu ştiinţific scris în limba romînă, asupra unei propuneri date de Consiliul Superior al Instrucţiunii Publice. . 1.600 se vor întrebuinţa spre a se săvîrşi zidirea acum în lucrare a Asilulul Elena Doamna, fundat de prea iubita mea soţie. Făcîndu-vă cunoscut despre aceasta, d-le preşedinte, pun tot de odată asupra d-voastră îngrijirea ca să vă înţelegeţi cu dd. colegi al d-voastră, spre a se regle menta precum se cuvine de către fiecare, în compe tenţa atribuţiunilor sale, executarea disposiţiunilor de mal sus. Primiţi şi cu această ocasiune, d-le preşedinte, ex presia afecţiunii mele. ALEXANDRU IOAN I-iu. Bucureşti, 28 Mart 1863. («Mouitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unite Romine, N-l 05, din 3 April 1863.)

XLVI. A doua zi după serbarea onomasticei saie, la l-iii Septembre 1863, Principele Domnitor împărţind armatei steagurile, adresă urmă toarea alocuţie:

Ofiţeri, sub-ofiţen, caporali şi soldaţi! Această zi va fi una din cele mal însemnate în datinele noastre. Steagurile cele vechi aduceau aminte suvenire triste, de vreme ce ele înfăţişau ţerile despărţite. Astăzi, voi primiţi din mînile Noastre steagul ce întruneşte colorile ţerilor surori, aşa precum voinţa unanimă a Romînilor a unit pe capul Nostru coroamele ambelor teri.

Steagurile voastre totuşi au fost marture de întina ‘plărl care doresc a fi păstrate; ele vor împodobi dar Arsenalul romin. Primind steagurile cele nouă, adueeţi-vă pururea aminte că vă încredinţez coroana Terii. Steagul e România, acest pămînt binecuvîntat al patriei, stropit cu sîngele străbuni lor* noştri şi îmbiel- ' şugat cu sudorile muncitorului. Ei este familia, ogorui fiecăruia, casa în care a’,tu născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este încă simbolul devotamentului, credinţei, ordinii şi al disciplinei ce represintă oastea. Steagul e totdeodată trecutul, presentul şi viitorul ţeril: iatreagl istorie a României. într’un cuvint, steagul represintă toate datoriile şi toate virtuţile militare care se cuprind in acele două cuvinte săpate pe vulturii romînl: Onoare şi Patriei M

»*>

Ofiţeri, sub~ofiţeri, caporali .şi soldaţi, Juraţi să păstraţi cu onoare şi fără pată steagurile voastre, şi astfel veţi corespunde încrederii şi aştep tării ce am pus, cu ţara întreagă, în oaste; Juraţi a le apă'-a în orice întîmplare ca un sfint deposit ce încredinţez bravurii şi patriotismului vostru! 'Să trăiască România! (cMonitorul», jurnal oficial al Principatelor-Umtc Romlne, N-l 171, clin 3-Septembre 18G3.')

XLVII. Ls 8 Octombre 1863, Măria Sa a adresai armatei următorul ordin-general de zi:

ÎNNALT ORDIN DE ZI, CĂTRE TOATĂ OŞTIREA. Ofiţeri, sub-ofiţeri, caporali şi soldaţii Exerciţiile militare ale taberei Cotrocenî sînt ter minate. înnainte de a vă întoarce în garnisoanele voastre, voiesc a vă arăta mulţămirile mele. Instrucţia militară s’a desvoltat intr’un chip înve derat. Voi aţi arătat cel mal mare zel si aţi înfruntat toate ostenelile. Atlt din relaţiile mulţămitoare ce continuu am pri mit de la Maiorul Nostru General, precum şi din inspecţia' ce însumi am făcut trupelor în tabăra Cotrocenî, cit şi cu ocasia închipuirii micului războiu care a încheiat exerciţiile acestui an, am putut apre cia progresul ce aţi realisat. Batalionul de vinătorl s’a distins prin soliditatea şi precisia ce a pus în toate mişcările. Batalionul de geniu dovedeşte cu succes că armata poate fi întrebuinţată, Ia cas de trebuinţă, ia lucrări de utilitate publică, fără a pierde cîtuşl de puţin din instrucţia sa militară. Regimentele de linie au ciştigat mult: diferitele şcoli de amănunte slnt bine înţelese, şi in manevrele ce s’au executat s’au dobîndit resultatele cele mal satisfăcătoare. Grănicerii au dovedit ceia ce poate aştepta Ro mânca de la tot! fiii săi.

Abia au petrecut patru luni în tabăra de la Cotrocenl, şi au dobîndit agerimea şi ştiinţele celorlalte corpuri ale armatei, astfel incit şi-au ţinut cu demnitate locui lor în închipuitul mic războiu din Joia trecută^ Grăniceri de Dunăre şi de munte! Întorcîndu-vă la vetrele voastre, spuneţi tovarăşilor voştri că-I voiu chema pe rînd în tabăra de Ia Gotrocenl. Transmiteţi-li instrucţia serioasă care aţi dobîndit, şi păstraţi cu grijă spiritul de disciplină care vă caracterisează. Sinteţl tot de odată plugari şi soldaţi. Aţi primit aici tot ceia ce constituie binele soldatului; voiu pune toate puţinţile mele pentru a vă da în satele voastre ceia ce trebuie să asigure binele plugarului şi al fa miliei Iul. Cavaleria a suferit cu curaj ostenelile unei tăbărirl de şese luni. Instrucţia el este pe cale de pro gres: a manevrat cu succes în ziua de Joi; şi, allîndu-Ne înşine în rîndurile sale, am putut constata age rimea mişcărilor el. Artileria are şi ea drept la felicitările Noastre: evo luţiile el sint mal răpezl şi mal precise. Cu toate in convenientele [pe] care [le] presintă un material defec tuos şi de neajuns, artileria a realisat progrese în semnate. Direcţia de artilerie, această nouă înseninătoare instituţie, prin aprovisionarea la vreme a muniţiilor, grabnica reparare a armelor şi a trăsurilor, nu numai Ni-a dat ocasie de mulţămire, dar Ni-a arătat totde odată ce are să fie îu curînd manufactura noastră^de arme. Trenul, care de la crearea Iul se află continuu în mişcare, a arătat in ziua de Joi cît poate fi de folo sitor bunului traiu al soldatului.

Serviciul medical a fost făcut în condiţiile cele mal satisfăcătoare. O ambulanţă bine organisată a înlesnit armatei toate îngrijirile igienice care [s’Jau reclamat. în fiinţarea ambulanţelor volante a complectat acest ser viciu important. Intendenţa şi corpul de administraţie au funcţionat cu o regulă demnă de laudă. Aprovisionările armatei n’au lăsat nimic de dorit. Asemenea comanda de meseriaşi a atras luarea aminte a fiecărui ostaş, prin înlesnitoarea şi econo mica construire a diferitelor barace în lagăr, iar Noi vedem cu plăcere că această instituţie a corespuns cu deplin aşteptării Noastre. Felicitez corpul de jandarmerie: ei a dat dovadă de cea mal mare activitate în îndeplinirea unor funcţii cu atît mal delicate, cu cit ele chezăşuiesc neclintita pază a disciplinei în armată. Dorobanţii au profitat de şederea lor în tabăra Cotrocenî: Instrucţia care au dobîndit[-o] şi [pe] care vor şti a răspîndi în corpul lor, li va da, nu Ne îndoim, o nouă soliditate, şi astfel vor corespunde aşteptărilor Noastre şi ale ţeril întregi, atît în serviciile adminis trative, cît şi că un element puternic ai armatei. Am văzut cu plăcere şcoala militară şi şcoala de medicină figurînd, la reviste şi la exerciţiile cele mari militare: este de trebuinţă ca aceşti tineri, cari pre gătesc viitorul oştii, să fie din vreme deprinşi cu regulele şi ostenelile militare. încheiem dar mărturisind a Noastră deplină mulţămire şefilor diferitelor corpuri şi serviciurî, precum şi Stat-Majorulul înnaltulul Nostru comandament, care, prin continua stăruinţă şi inteligenţă militară ce au desvoltat în timpul taberei CotrocenI, au fost de

un mare ajutor Maiorului Nostru General, care numai •cu chipul acesta a putut învinge cu succes greută ţile îndoitei însărcinări ce a avut, de ministru de războiţi şi comandant al taberil. Ofiţeri, sub-ofiţeri, caporali şi soldaţii înnainte de a ne despărţi, vin să vă mulţămesc tu turor pentru zelul de care aţi dat probe. Vă reco mand încă odată să vă arătaţi în toate împrejurările stricţi observatori al onoare! şi disciplinei militare. în tabăra CotrocenI, unde aţi constituit o adevărată armată, aţi învăţat mal bine a apreţui viaţa în comun, şi acel mare principiu că, dacă soldatul este dator ofiţerului supunere pasivă şi respect, ofiţerul dato rează soldatului instrucţia, exemplul cel bun şi soli citudinea unul tată de familie. Pătrundeţi-vă de aceste principii sacre; nu uitaţi niciodată jurămîntul ce aţi făcut pe steagurile voastre; şi ţara, care face aşa de mari sacrificii pentru voi, va privi cu fală progresul armatei romîne. \

ALEXANDRU I0AN. Ministru de Războiu, General Florescu. («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unite Romlna. No. 199, din 9 Octombra 1863.)

XLVIII. , _ MESAGIUL MlRIEÎ sale domnului la deschiderea sesiuni! ANULUI 1863-64 a adunării elective.

Domnilor Deputaţi, Neînţelegerile urmate în sesiunea trecută în Guver nul mieii şi între Adunarea Electivă au avut de triat şi neapărat efect întârzierea organisaţiel României.

Voind din parte-ml a înlătura ace3te neînţelegeri, Eu am numit un nou Ministeriu, şi v’am convocat mal de timpuriu. Miniateriul mieu se va înfăţişa înnaintea d-voastră hotărît a pune toate stăruinţile sale întru precurmarea conflictelor dintre ambele Puteri ale Statului, prin -respectarea drepturilor lor reciproce, aşa precum ele sînt statornicite de Convenţiunea din 7/lg August 1858. Sperînd, domnilor Deputaţi, că şi d-voastră veţi pune aceiaşi bunăvoinţă pentru restatornicirea bunel armonii în relaţiunile Adunării cu Guvernul mieu, Eu vă reclam tot patrioticul şi luminatul d-voastră concurs, ca aşa, lucrînd împreună, să putem cu o oară mal înnainte a da României acele binefăcătoare re forme făgăduite de Convenţiune, şi pe care Naţiunea întreagă le aşteaptă cu o legiuită nerăbdare. Relaţiunile noastre exterioare sînt mulţămitoare, înnalta Peartă şi marile Puteri europene, care au luat supt garanţia lor soarta României, urmează a ni da încurajările cele mal simpatice în favoarea reorganisaţiel noastre naţionale. Domnilor Deputaţi, echilibrul finanţelor noastre este de mal mulţi ani zdruncinat; aceasta provine, în mare parte, din causa unei însemnate datorii ce Gu vernul mieu a moştenit de la Guvernele de mal îna inte ; provine asemenea din causa mal multor creaţiunl efectuate în anii din urmă, fără ca tot de odată să se fi afectat şi resursele trebuitoare pentru organisarea si întreţinerea lor. Ministerul Mieu, odată cu înfăţişarea budgetului pe anul 1864, va avea a vă comunica situaţia finanţelor noastre, precum şi socotelile exerciţiului pe 1861. Vă învit dar, domnilor, ca, supuindu-le legiuitului *

control al Adunării, aă luaţi tot odată măsurile cu venite pentru reaşezarea echilibrului între venituri şi cheltuieli, ca astfel creditul Statului să se statorni cească pe base solide, şi Guvernul mieu, funcţionînd cu un budget regulat, să-fie pus în posiţie de a în destula toate trebuinţele publice. Chestiunea financiară hotărită, misiunea d-voastră nu va fi îndeplinită; ea numai va începe. Ţara este încă în aşteptarea noii sale organisaţil. Aicea avem încă mult de făcut. Apreciind această, mare nevoinţă. Ministerul mieu vă va înfăţişa o serie de proiecte de legi, care, pe lingă cele presintate d-voastră în sesiunile trecute, sînt menite a desăvîrşi noua reformă. Cele mal importante din aceste proiecte vor fi: Legea rurală. Legea pentru organisarea şi desvoltarea sistemului nostru militar. Legea electorală şi de incompatibilitate între man- , datul de deputat şi între mal multe categorii de funcţii publice. Legea pentru unirea Bisericii Romîne, care pănă astăzi, prin organisaţia ierarhiei sale, este încă în stare de separatism, şi legea pentru îmbunătăţirea soartel clerului mirean. Legea de garanţie a libertăţilor cetăţeneşti. Legea comunală şi municipală, care, d’impreună cu legea Consiliilor generale şi a Consiliilor de pre^ fecturl, presintată d-voastră în sesiunea trecută, să puie capăt sistemului de centralisaţie, care astăzi apasă districtele şi comunele noastre, în prejudiţiul intereselor locale.

Legea pentru instrucţiunea publică, obligatorie şi gratuită. L'-gea pentru inamovibilitatea treptată a magistratur 1. L gea pentru admisibilitatea în funcţiunile publice. L^gea pentru unificarea Codicelor. Civil, Penal şi Comercial iu toată România. Legea de concesiuni pentru căile ferate ale ŢeriîT pentru împrumut şi pentru institutele de credit, sin gurul mijloc de a da agriculturii, comerciulul şi in dustriei noastre o energică şi răpede desvoltare. A este a sînt proiectele principale, care vor forma obiectul activităţii d-voa>t e în sesiunea aceasta Toate sînt importmte, loate sînt Ifgale de interes le cele mal vitale ale Terii. Sînt Insă unele care reclamă o mal deosebită şi grabnică soluţie. Proiectul care-1 recomand cu tot dinadinsul d-voastre, este acel care priveşte soarta muncitorilor de pămînt. D voastră n’ati uitat că art. 46 al Convenţiei rosteşte anume: «Se va proceda fără întliziere la revisuirea legii ce regulează relaţiunile proprietarilor de pămint cu cultivatorii, spre a se îmbunătăţi starea ţeraiiilor» Poporaţiile noastre rurale insă sînt încă în aşteptarea realisaţiunil acestei solemne făgăduinţe. P.oiectul de 1-ge votat de majoritatea Adunării în sesiunea anului 1862, Eu nu l-am putut sancţiona, fiindcă el nu răspundea dorinţ lor mele, şi, după însaşi recunoaşt-rea acelor ce l-au fost sprijinii, el nu îndestula interesele, nici ale clăcaşilor, nici ale proprietarilor, şi încă mal puţin interesul naţional. Ca Domn al Rominilor, sînt dator şi voiesc a mă îngriji de buna stare şi de drepturile tuturor R minilor, fără osebire. Vă invit dar, domnilor Deputaţi, m

CUZA-VODl

ca, luind în cercetare noul proiect ce vi se va înfă ţişa, să 1 daţi atenţia cea mal serioasă; pentru ca aşa chestiunea rurală să dobindească o soluţie dreaptă şi binefăcătoare, şi prin urmare o soluţie naţională. O aştept aceasta de la patriotismul d-voastră, domnilor Deputaţi, fiindcă sint sigur că d-voastră sînteţl pă trunşi de adevărul că numai prin îmbunătăţirea reala a soarteî poporaţiilor noastre rurale putem conso lida naţionalitatea romînă. Aceste cuvinte vă vor convinge că cu aceiaşi căl dură se cuvine a se cerceta şi vota proiectul pentru reforma legii electorale. Mal este', d-br deputaţi, o chestie serioasă, pentru care reclam toată atenţia d-voastră. Aceasta este îm bunătăţirea soarteî vechil Capitale a Moldovei. Iaşii, prin concentrarea în Bucureşti a tuturor autorităţilor superioare ale terii, a pătimit şi pătimeşte mult in interesele sale materiale. N » uitaţi insă, domnilor, că acest oraş a fost leagănul Unirii. Eu am numit ocomisiune consultativă, care eă proiecteze putiocioasele mijloace de iu bunătăţire pentru Iaşi. Lucrarea aefasta se va supune d-voastră; ea va d hindi, sint sigur, tot concursul d-voa9tră. România este destul de mare şi bogată >~pre a putea răsplăti sacrificiile ce acest nobil oraş a făcut causel naţionale. Cum vedeţi, d-lor deputaţi, activitatea d-voastră are un mare şi frumos cîmp; faceţi dar ca această se siune să fie mănoasă prin lucrările sale; faceţi ca ţara sa-î datorească organisnţia sa. Interesele noastre cele. mal sicre, însuşi vi.torul României, o reclamă neapărat. Puneţi-vâ dar serios la lucru, cacl, astăzf mal mult decît orlşicînd, timpul faptelor a sosit. Şi, înnainte de a fini, domnilor Deputaţi, mal am /

« adresa încă citeva cuvinte, din toată sinceritatea inimii mele. în faţa evenimentelor exterioare ce se pre gătesc, cînd toate naţiunile, şi cele mal puternice, îşi uită dezbinările din lănniru, spre a fi unite şi tari pentru oara pericolului, socotiţi că este de interesul terii noastre de a urma pe calea luptelor de partid, care de atiţia ani ni consumă toate puterile, şi aşa ne ţin desorganisaţî în lăuntru şi slabi în afară? Socotiţi că bănuielile în care se pun actele şi cuge tările Guvernului fcînt de natură a consolida tinerele noastre instituţii, şi a asigura existenţa noastră po litică? S’ciu aruncat bănuieli asupra politicei Guver nului Mieii; ele sînt nedrepte. Noi nu putem şi nu se cuvine să avem decît o politică, politica care ni este trasă de înseşi actele europene ce garantează dreptu rile noastre de naţiune liberă şi autonomă; politică care se resumă într’un singur cuvînt: neutralitate. Dacă insă, fără voinţa noastră, România ar fi învă luită in complicaţii exterioare, s<u că drepturile el ar S ameninţate, fie din orice parte, fiţi siguri, domnilor Deputaţi, că eu nu voiu fi decit acolo unde vor fi. as piraţiile şi interesele naţiunii. Eu sînt şi nu pot fi deeît cu ţara mea. Eu am conştiinţa misiunii mele, •§î în toată împrejurarea voiu şti a o îndeplini. Pentru ca să o fac însă cu succes şi la timp, eu am nevoie de tot patrioticul d-voastră concurs. Eu vi-l cer lq numele României. Uitaţi dar luptele şi bă nuielile trecute. O gmisaţl ţ*ra cu o oară mal în ainte; întăriţi-o. prin desvoltarea noilor noastre insti tuţii pe calea păcii şi a moderaţiei. Şi atuncea, dom nilor, fiţi fără îngrijire, şi p mtru existenţi noastră poli tică, şi pentru consolidarea libertăţilor publice. Părinţii anicî şi-au vărsat slngele pentru susţinerea lor. Nu

100

dar eii voiu fi acela care le vuiu răpi naţiunii mele căci atuncea aş lipsi i« g-îî familii î, aş lipsi celui întâi ă titlu carele a presidat la alegerea mea de Domn ! Eu sper, domnilor Deputaţi, că acrsl limbagiu va găsi un puternic răsunet în inimile d- voastră. Eu cred că Dumnezeul părinţilor noştri, carele îa to -te mirile împrejurări a venit pururea in ajutorul R unind >rr nu ne va părăsi nici astă dată, şi că, aiinînd p Umile si urile dintre noi, ni va red >. st ă moşească. {raţie, strămoşeasca putere. în acerslă speranţă, vă fac un solemn apţi: Guv rn şi Adunare, să ne unim într’un singur glnd, într’un singur sc^p: Organisarea şi în tărirea României! Şi eu, aviud act st glnd şi acest scop. vă şi urez ca Dumnezeu să binecuvint zs lu crările d-voastră! Domnilor deputaţi! Sesiunea Adunării pe anul i863—1864 este deschisă. ALEXANDRU IOAN. Contra-semnaţl: Kogălniceanu, General Al. lacovachi, L. Steege, A. Papiu llarian, N Rosetti Bălănescu, l)im. Bolinlineanu, P. Orbescu. N-l 1.063. Bucureşti, 3 Nov-mbre 1863. («Monitorul», jurnal oficial al Prlncipatelor-Unito Romîna, N-l 219, din 3 Novembre 1863.)

XLIX. La adresa locuitorilor din Ialomiţa, cari felicită pe Domnitor Ia onomastica Sa din 1863, Măria Sa a iu^rcim-t pe delegaţii Stănescu şi Doicescu a arăta recunoştinţa Sa prin următoarea epistolă:

Domnilor, Am primit eşarpa ce locuitorii oraşului Ştirbeifi1 şi al judeţului Ldomiţa mi-au presintat prin d-voustră^ ,

l Calâraal. I

,<^uorf t '

401

->x<-

•-'CCSaNI 3 O —>K<^ ZAMF\$

*â

Dovezile de patrioticii rîvnă ce pururea am avuF ;ia pu tea coi jud« ţenilor d-voastră, mă fac a pune un decs bit preţ la acest rou semn al devotamentului lor către Tronul României Unite şi către persoana mea. Vă însărcinez dar, d-lor, a li arăta toată recunoş tinţa mea. Dacă, în faţa'deselor probe de afecţiune ce primesc din deosebitele părţi ale terii, regret ceva, este că grele împrej irărî, nedeslipite de epoca de transiţ’e prin care trecem, m’au împiedecat pană acum de a realisa tonte acele îmbunătăţiri ce inima mea doreşte pentru România în general, şi pentru judeţul d voastră în particular. Sper că, cu ajutorul Iul Dumnezeu şi cu concursul Romînilor, aceste greu tăţi vor fi la finitul lor, şi că aşa totuşi vom izbuti a întemeia prosperitatea iubitei noastre Patrii. Primiţi, domnilor, asigurarea domneşti! mele afectiunT. ALEXANDRU IOAN. Bucureşti, 10 Decembre 1863. («Monitorul», jurnal oficial ai Principatelor-Unite Romine, N*1 247, din 42 Decembre 1863.)

L. Depulaţiunil Camerei, care-I presinta felilicitările el pentru aducerea proiectului de secularisare a averilor mănăstireşti, Măria Sa i i-a răspuns: (Vorbise Const. Creţulescu, vice-preşedintela Adunării.)

Domnilor, Vă mulţumesc pentru bunele cuvinte ce, în numele Adunării, îmi adresaţi, în urma proiectului de lege

«a»

101

ce vi s’a presintat de Ministerul Mieii despre secula rizarea averilor mănăstireşti. Eu contez, domnilor, pe concursul ce-mî făgăduieşte Adunarea, mal cu seamă cînd se atinge de a reaîisi acte naţionale. Ieau dar din noii act de această fă găduinţă ; şi, prin urmare, vă invit să vă ocupaţi cu tot dinadinsul de proiectele de legi ce vi s'au pre sintat şi vi se vor presinta încă, cu scop de a întări ţara şi naţionalitatea noastră. Spre acest finit, nu întrerupeţî sesiunea prin dare de vacanţii în timpul sărbătorilor. Eu am, d-lor, deosebită plăcerea vedea înd-voastră interpreţii Adunării Elective. («Monitorul!, jurnal oficial al Prineip&telor-Unile Romiae,N-l 250, din 16 Docombro 1863.)

LI. Duminecă, 22 Decembre 1803, Ia oarele 2 municipalitatea şi corpul negustorilor şi al deputaţilor de suburbii al oraşului Bucureşti ad venit de ad felicitat pe Domn pentru ma rele act din 13 Decembre (Secularisarea). Vorbeşie colonelul Stoica, iar Măria Sa Dom nul ii răspunde:

Vă mulţămesc, domniior, pentru felicitaţiile ce-ml adresiţl, în numele oraşului Bucureşti. Eu mi-am făcut datoria de Domn şi de Romîn, da torie care fiţi siguri că voiu şti a mi-o îndeplini îa tot timpul şi în toată împrejurarea. Felicitările d-voastră-ml sînt scumpe; ele mă vor încuraja şi mal mult a propăşi pe calea pe care mi-am propus şi pe care, cu toate piedecile şi greutăţile, sînt hotărit a o urma. Această cale este reaiisarea tuturor

103

legitimelor speranţe ce Naţiunea Romînă ere dreptul de a pune în Domnul său. în această mare lucrare eti contez pe patriotismul, şi pe spiritul de ordine al poporaţief Bucureştilor, eu contez în deosebi pe concursul d-voastră, cari aveţi onorabila misiune de a represmta întîiul oraş al Ro mâniei. («Monitorul», Jurnal oficial al Principatelor-Unlto Romînor N*1 256, din 23 Dectmbre 1802.)

LII. La primirea de la Palat din ziua de 1-iă Ianuar 1866 Domnitorul a pronunţat discur surile de mal jos. Râspunzînd î. P. S. Mitro polit :

Nimenea mal mult decît mine nu recunoaşte mîatuitoarea misiune a religiei şi frumosul rol ce este însensat Clerului în noua noastră organisaţie. Domn al unul popor eminamente legat către religiunea părinţilor săi, apreţuiesc dar, în toată valoarea, felicitările ce cu ocasiunea Anului Nju îmi adresaţi. Prea Sfinţite Părinte, în numele Clerului ortodox din întreaga Românie. Muiţumindu-vă împreună cu Doamna pentru bu nele urări, vă asigur de fiasca mea rivnă pentru tot ce se atinge de înflorirea Bisericii, şi de fericirea Prea Sfinţiei Voastre în deosebi. * \ Răspunzînd Preşedintelui Adunării Legis lative :

<îVă mulţămesc, Prea Sfinte Părinte şi domnilor De putaţi, pentru felicitările ce îmi adresaţi în numele Camerei Legiuitoare.

m Aceste felicitări îmi sînt scumpe; ele sînt de bun augur, că anului în care întrâm România il va da tori organ iga ţiu nea sa. Dară această orga ni sa ţiu ne, după expresia d-voastră, va contribui a-mî face şi mie o pagină în Istoria Ţeriî, ea nu mal puţin va contribui întru a atrage asupra Adunării binecuvîntările Naţiunii. Doamna se asociază h mulţumirile mele, şi împre ună dorim Adunării, dorim d-voastră, domnilor De putaţi, un an bun şi fericit, un an bogat în lucrări patriotice, care să întărească România! Să trăiască Camera Legiuitoare!» Răspunzînd Preşedintelui Curţii de Casaţie:

«Felicitările ce, cu ocasiunea Anului N< u, Curtea de Casaţie îmi adresează Mie şi Doamnei, le primesc cu o vie bucurie, câcî această înnaltă Curte şi domnia-voastră, domnule Preşedinte, în deosebi, nu de astăzi mi-aţl dovedit că urările d-voastre sînt simţite şi rostite din inimă. Vă mulţâme8C, domnule Preşedinte, şi, dar, şi din parte-ml vă urez un an bun şi mănos în lucrări de înnnaltă dreptate, ca aşa prestigiul şi puterea morală a Curţii de Casaţie din ce în ce mal mult să se con solideze în faţa Naţiunii, precum se şi consolidează.» Ră*punsul Domnitorului la Cuvîntul Muni cipalităţii din Bucureşll:

«Primesc cu mulţămire felicitările ce în numele oraşului Bucureşti ni adresaţi, Mie şi Doamnei. Do resc acestui oraş şi popnraţiunil sale toată desvoltarea şi toată prosperitatea. Doresc ca anul 1864 să aducă şi Bucureştilor o ganisaţiunea şi îmbunătăţirile ce le doresc întregii Românii. Vă urez un an bun!»

105 Cuvîntul adresat armate! de Domnitor:

«Sînt mîndru de a vă vedea şt acum împrejurul mieu. Măria Sa Doamnă şi Eu vă urăm un an buni înanui trecut, armata romînă a făcut mar! propăşiri în organisaţia sa. Nu mă îndoiesc că, în anul în care intrăm, această organisaţie se va îndeplini, astfel, în cit ai mata să poată a-şl face datoria şi către Ţară şi către Tron, şi să dovedească, în orîce cas, că există o Românie! Să trăiască Armata Romînă I («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Ualte Romin» N-l 1, din 2 Ianuar 1864.)

LIII. MESAGIU DOMNESC PENTRU PRELUNGIREA SESIUNII ADUNARl! ANULUI 1863/64.

Domnilor Deputaţi, Asupra raportului Ministrului mieă Secretar de Stat, Preşedintele Consiliului Miniştrilor, No. 162: Avînd în vedere că terminuî de 3 luni al sesiunii ordinare a Adunării Elective pentru 1863 şi 1864, des chisă la 3 Novembre din urmă, se împlineşte la 3 Fe bruar curent; Avînd în vedere că proiectele de legi pentru dru murile de fer, budgetele şi alte legi neapărate organisăril Statului, nu s’ati votat încă de Adunare; . Eu prelungesc sesiunea curentă pănă la 3 Marti© viitor, despre care fac cunoscut domniilor voastre. Dat în Bucureşti, la 2 Februar, anul 1864. ALEXANDRU 10 AN, Ministrul Secretar de Stat, Preşedintele Consiliului Miniştrilor,, M. Kogălniceanu. («Monitorul», jurnal oficial al Prlncipatelor-Unito Ronlao, N-l 144. N-l 26, din 3 Februar 1864.)

106

LIV. MESAGIU

domnesc.

Domnilor Deputaţi, Prin decretul mieu de la 27 Februar curent, supt ai-1 232, înaărcinind pe d. P. Orbescu, Ministrul Lu crărilor Publice, cu interimul Ministeriulul Justiţiei, in locul d-lul Al. Papiu Ilarian, şi pe d. N. R. Bilănescu, Ministrul de Externe, cu interimul Controlului de Stat, ce se ocupa asemenea prin interim tot de către d. Papiu Ilarian, Eu fac de aceasta cunoscut domniilorvoastre. Dat în Bucureşti, la 27 Februar 1861. ALEXANDRU IOAN, Ministrul Secretar de Stat, Preşedintele Consiliului Miniştrilor, Kogălniceanu. N-l 233.

(«Monitorul*, jurnal oficial al PrincipRtelor-Unite Romine, N-l 48, din 23 Februar 186t.)

LV. MESAGIU DOMNESC PENTRU PRELUNGIREA SESIUNII.

Domnilor Deputaţi, Asupra raportului Ministrului mieii Secretar de Stat, Preşedintele Consiliului de Miniştri, n-l 318; Avînd în vedere că terminul de o lună cu care s’a prelungit sesiunea Adunării Elective pentru anul 18631864 se încheie astăzi, la 3 Martie ;

■107

Considerînd ca proiecte de legi importante, precum acela al drumurilor de fier de dincoace de Milcov, bud getele şi altele, nu s’au votat încă de onorabila Adu nare ; Eu mal prelungesc sesiunea curentă pănă la 1-ifl April viitor, despre care fac cunoscut domniilorvoastre. Dat în Bucureşti, la 3 Mart 1864. ALEXANDRU IOAN. Ministra Secretar de Stat, Preşedintele Consiliului Miniştrilor, Korjălniceanu. N-l 251.

(«Monitorul», jurnal oGcial al Principatelor-Unite Romtne,. N-l. 51, din 3 Martie 1864.)

LVI. MESAGIU DOMNESC CU OCASIA PRESENTĂRlI PROIECTULUI DE LEGE RURALĂ.

Domnilor Deputaţi, Proiectul de lege rurală votat de onorabila Adu nare în sesiunea din anul 1862 nu l-am putut sanc ţiona, fiindcă el nu corespundea la condiţiunile de îmbunătăţire a soartel muncitoi ilor de \ ăuiînt, garan tată lor prin art. 46 al Convenţiunil încheiate la Paris in 7/10 August 1858. De aceia, în urma încheierii Con siliului mieii de Miniştri din 14 ale lunel acesteia, şi a raportului supt n-l 7369, care mi s’a presintat de către Ministrul mitu Secretar de Stat la Departamentul de Interne şi Preşedinte al aceluiaşi Consiliu, conform art. 6 şi 14 din Convenţiune anexat aicea, înnaintezîn a d-voaslră deliberaţiune un nou proiect de lege rurali.

•108

Dumnezeu să vă aibă, domnilor Deputaţi, în a sa sfintă pază. Dat în Bucureşti, la 14 Mart 1864. ALEXANDRU IOAN. Ministrul Secretar de Stat Ia Departamentul de Interne, M. Kogălniceanu. («Monitorul», jurnal oficial al Principatolor-Unlt© Romlne, N-l 319. N-l 62, din 16 Mart 1664.)

LVII. MESAGIU DOMNESC PENTRU PRELUNGIREA SESIUNII.

Domnilor Deputaţi, Asupra raportului Ministrului mieu Secretar de Stat, Preşedintele Consiliului Miniştrilor, supt n-l 459, de la 28 curent, Avînd în vedere că cel de al doilea termin cu care s’a prelungit sesiunea curentă a Adunării Elective expiră la l-iu Aprilie viitor; Eu mal prelungesc această sesiune pană la l-iu Maiu viitor, despre care fac cunoscut domniilorvoastre. Dat în Bucureşti, la 30 Martie 1864. ALEXANDRU IOAN. Ministru Secretar de Stat, Preşedintele Consiliului Miniştrilor, Kogălniceanu. («Monitorul», jurnal oficial al Princlpatelov-Unite Romin* N-l 390. N-l 74, din 31 Mart 1864.)

LVIII. MESAGIU DOMNESC. Domnilor deputaţi, Prin decretul mieu, supt N-l 445, de astăzi, 12 jkpril, numind pe d. General Savel Mânu, Ministru ai \

109

Mieu secretar de Stat la departamentul de Războift în urma trecerii d-lul General Iacovache la alt post, Eu fac de aceasta cunoscut d-voastră. Dat în Bucureşti, la 12 April anul 1865. ALEXANDRU IOAN. Ministru secretar de Stat, preşedinte al Consiliului miniştrilor Kogălniceanu. («Monitorul», jurnal oGcial al Principatelor-Unite RomînoN-l 85, din 43 AprlJ 4864.)

LIX. MESAGIU DOMNESC PRIN CARE SE COMUNI Ă ADUNĂRII PROIECTUL RRFORMKÎ LEGIÎ ELECTORALE.

Domnilor deputaţi, în urma votului de desaprobare ce majoritatea Adu nării Elective a dat Ministerului M eu, in privinţa în făţişării proiectului de lege rurală, Cabinetul Mieu din 12 Octombre 1863 a depus demisia în mînile Mele. Eu nu am putut primi această demisie pentru că voti l de desaprobare este dat de d-voastră fără măcar să fi intrat în discuţia unei chestii de mare impor tantă, îmbunătăţirea soartel locuitorilor muncitori de pămint, garantată lor de ari. 46 al Convenţiei din Paris, şi pe care ţara întreagă o aşteaptă cu o le giuită nerăbdare, şi aceasta în însuşi interesul asigu rării proprietăţii funciare. De aceia Eu am însărcinat pe Ministerul Mieii a vă înfăţişa proiectul pentru reforma legii electorale, prevăzută de înnaltele Puteri subscriitoare Conven ţiei de la Paris, reclamată de un îndelungat timp de ţară şi, în multe rîndurl, şi de însuşi d-voastră.

•110

Această reformă, mal mult decit orlşicînd, a devenit ■astăzi urgentă, pentru că numai prin ea România poate dobîndi o Adunare în care interesele tuturor claselor societăţii vor fi mal deplin represintate. însă, fiindcă pe de o parte 3e apropie sfintele serbătorl ale învierii Mintuitorulul Omenirii, iar, pe de alta, doresc ca d-voastră pe un scurt timp să vă în toarceţi pe la locuinţele d-vo stră, pentru ca la în săşi sorgintea mandatului d voastră să Yă încredin ţaţi de sentimentele naţiunii, şi tot odată să vă con vingeţi că, mulţămită Providenţei, ordinea publică nici intro parte a României nu este turburată, nici chiar ameninţată, asupra propunerii Consiliului Mieu de Miniştri, eu prorog Adune rea Electivă până Ja 2 Maiu viitor; şi, dar, in acea zi Adunarea este din noii convocată, în sesiune extraordinară, spre a se ocupa cu discutarea şi votarea proiectului de lege electorală. Dumnezeu sâ vă aibă, d-lor deputaţi, în a sa afîntă pază. Dat în Bucureşti, la 15 April, anul 1861. ALEXANDRU I0AN. Kogălniceanu, L. Steege, Bălănescu, Savel Mânu, Bolintirteanu, Orbescu. N-l 449.

(«Monitorul», jurnal oficial el Principat»lor-Uuite Koiaiae, N-l 87, din 15 April 18&4.)

LX. Domnilor deputaţi. Proiectul de lege electorală, cercetat de Consiliul Miniştrilor în şedinţa sa din 14 ale lunel curente, şi .care ni s’a presintat de către Ministrul Mieu secretar

Iii

de Stat la Departamentul d’Innăuntru şi preşedinte ai aceluiaşi Consiliu, cu raportul N-l7.327, conformări. 6 şi 14 din Convenţia de la Paris, din 7 (19) August 1858, anexat aici, îl înnaintez în a d-voastră deliberaţie. Dat în Bucureşti, la 14 Martie 1864, ALEXANDRU IOAN. Ministru Secretar de Stat la Departamentul d’Inăunfcru şi Pre şedinte al Gonsiiiulul miniştrilor, M. Cogălniceanu. N-l 325. («Monitorul», jurnal oficial al Princlpatoior-Unite Romino. N-l 87, din 45 April 18S4.>

LXI. MESAGIU DOMNESC. • Domnilor deputaţi, Prin Mesagiul Mitu din 15 April din urmă, v'am arătat misiunea pentru îndeplinirea căreia d-voastră sînteţl convocaţi în sesiune extraordinară. Această mi siune este mărgenită în votarea proiectului de lege electorală şi în împuternicirea dată Guvernului Mieii pentru a stringe dările şi a face cheltuielile publice pănă Ia convocarea unei nouă Adunări, în termenul prevăzut de art. 17 din Convenţiune. Vă invit dar, domnilor deputaţi, ca de îndată să vă ocupaţi cu îndeplinirea misiune! de mal sus, Sesiunea extraordinară a Adunării Elective este deschisă. Dat în Bucureşti, la 2 Maiu 1864. ALEXANDRU IOAN. Ministru Secretar de Stat la Departamentul d'Innăuntru, Abgalruceanu. («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unito RomJno, N-l 512. N-l 09 oln 4 Maift 1864.)

*12

LXII; PROCLAMAŢIA. MĂRIEI SALE DOMNULUI. Romtnilor, Şese ani se vor împlini în curînd de cînd existenţa , politică a României a’a recunoscut Intr’un chip sjlemn şi s’a proclamat printr’un tratat la care aii Juifc parte înn&lta Poartă, Augusta noastră Suzerauă, şi marile Puteri ale Europei. Actul internaţional, Convenţiunea din 7 şi 19 August 1838, ni-a înzestrat ţara cu insti tuţii liberale şi binefăcătoare, a cărora desvoltare pro gresivă ar fi asigurat prosperitatea noastră. Şi cu toate acestea România stă încă pe loc. De unde vine râul? Ridicat la Tron prin voturile unanime ale ambelor Adunări Elective, eu eram in drept de a mă răzima pe concursul acelora cari mi-au impus glorioasa, dar greaua misiune de a organisa ţara. A fost însă din contra; de a doua zi eu am găsit innaintea mea o neîmpăcată oposiţie. în zădir eu am dat nenumărate dovezi despre cel mal scrupulos al mieii respect pentru privilegiile par lamentare; în zădar am chemat la putere toate par-fidele, unul dupâ altul. în zădar am făcut Adunărilor concesii peste con cesii şi am împins spiritul de împăcare până a to lera încălcări grave asupra atribuţiilor mele. în zadar m’am învoit până.a face sacrificiul spon tanei! chiar şi al unor prerogative suverana Toate aii fost nefolositoare. Unirea ţerilor surori săvlrşită; averile mănăstirilor închinate, a cincea parte a pămlntulul românesc, luna-

)

113

••'Oiate domeniului naţional, nişte asemenea mari resultate dobîndite de Guvernul mieii, toate aii fo9t uitate. Interesele terii şi demnitatea sa, dorinţile, trebuin ţele voastre cele mal neapărate, toate s’aii sacrificat unor patimi vinovate. Drept răsplată pentru devotamentul său către causa naţională, Alesul Romînilor n’a găsit decît uitragiui şi calomnia; şi, cu toată înţelepciunea unul număr de deputaţi, o oligarhie turburătoare a ştiut a împie deca necontenit stăruinţile mele pentru binele public, şi a redus Guvernul mieii la neputinţă. Ce-mi rămîne dar de făcut? Am hotărît a face o de pe urmă cercare, a face un de pe urmă apel la patriotismul Adunării. Mi-am schimbat din nou miniştrii, şi, în timpul se siunii actuale, Guvernul mieu a înfăţişat Camerei toate proiectele de legi ce ea însăşi le ceruse. în toate acestea eii am voit aceia ce aii voit auguştil subscriitorî al tratatelor care au ridicat România, aceia ce o voiesc marile principii de egalitate şi de dreptate ale timpului nostru. Am voit, în fine, să se realiseze şi marea făgăduinţă dată muncitorilor de pămînt de art. 46 al Convenţiei. Am voit ca clăcaşiî, prin plata muncii lor, să ajungă a stăpîni părticica lor de pă mînt în plină proprietate. Cum a răspuns Adunarea la înfăţişarea proiectului de lege rurală ? O ştiţi toţi. Ea a dat un vot de blam Guvernului mieu. Şi pentru ce? Pentru că proiectul înfăţişat era o lege de dreptate, era realisarea spe ranţelor legitime a trei milioane de ţerani. Adunarea, prin blamul său, lovia, în persoana Miniştrilor, pro pria cugetare a Şefului Statului. CUZA-VODĂ

114

O asemenea stare de lucruri nu mal putea sa se prelungească. Am voit dar să vă fac pe voi toţi judecători între Adunarea Electivă şi între alesul Romînilor. Spre acest scop, miniştrii miel au presintat Adu nării o nouă lege electorală, a căreia utilitate este mărturisită de înşişi subscriitoriî Convenţiei, şi care asigură terii o represintaţiune mal deplină, o represintaţiune cu adevărat naţională. Adunarea a refusat de a discuta această lege. Nu-ml rămîne dar alta decit de a apela la naţiune, la cetăţenii de toată starea şi de toată averea. Romînilor, voi sîn(eţl acum chemaţi a da un vot hotărîtor. Eu supun primirii voastre noua lege electorală, răspinsă de Adunare, şi un proiect de Statut, care va desvolta şi îndeplini disposiţiile binefăcătoare ale Con venţiei. Deliberaţi dar, şi hotărîţî în toată liniştea, în toată neatlrnarea. De acum vouă şi numai vouă este dat a vă rosti dacă ţara trebuie să fie şi în viitor lăsată pradă agi taţiilor deşerte, care de mal mult de cinci ani descon sideră naţiunea, compromit securitatea el şi-l îm piedecă orice progres. Vouă, de a hotărî dacă naţiunea romînă este demnă de libertăţile publice, cu care am voit şi voiesc a o înzestra, şi pe care o majoritate de privilegiaţi i le refusă. Vouă, Romînilor, de a arăta Europei, prin înţelep ciunea voastră, că merităm înnaltele simpatii ce ni sînt cîştigate. Vouă tuturora, de a dovedi că, întocmai ca în zi

115

■*%

lele de 5 şi 24 lanuar 1859, sîntern cu toţii uniţi innaintea unei situaţii de la care atîrnă fericirea, vii torul şi mărirea României. Să trăiască România! ALEXANDRU I0AN. Kogălniceanu, Bălănescu, D. Bolintineanu, P. Orbescu, Ge neral Mânu. ' 7 Maiîi 1864. («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unite Romine, N-l 99, din 4 Maiă 1864.)

LXIII. La 21 Maiu 1864, ziua Măriei Sale Doamnei Elena, zi consacrată primirii plebiscitului din 10-14 Maiu, M. S. Domnul, «după săvîrşirea cuvintelor şi răspunsurilor scrise, a adăogat citeva cuvinte iraprovisate, a cărora expresiune cu greu pana o poate descrie, dar care au electrisat pe toţi ascultătorii».

<iDomnilor, să lăsăm cuvintele scrise, să vă adaog cuvinte afară din programul oficial. Şi, mal înnainte de toate, să strigăm cu toţii: Să trăiască România! Părinţii miel şi-au vărsat slngele pentru drepturile Terii, domnilor: astăzi mal imult decit orlşicînd îmi aduc aminte şi sînt hotărît a respecta această lege veche a familiei mele. Vă jur dar, domnilor, în faţa d-voastră, în faţa întregii Ţerl, că şi eu voiu şti a muri pentru apărarea drepturilor şi voinţa României. Dar, domnilor, vă jujr că voiu putea muri/ dar ple biscitul şi tot ce el făgăduieşte Terii, se va realisa.

146 P. S. Mitropolit, Preşedintele Comisiunit recensimîntul Plebiscitului, depunînd în mînile Domnitorului resultatul, i-a adresat un cuvînt, la care Domnitorului a răspuns :

Prea Sfinte Părinte, Domnilor, îmi este foarte greu a vă ascunde emoţiunea ce simţesc primind din mînile d-voastră rostirea voinţei Naţiunii. Această manifestaţie atît de vederată, atît de mare a României pentru persoana mea şi pentru marile fapte ce avem a săvîrşi, eu o primesc cu bu curie şi cu o legiuită mîndrie. Trebuie însă să vă mărturisesc, domnilor : eu nici că mă îndoiam de resultatul votului naţional. Făcînd un apel către naţiune, puind Ţara în posi- ţiune de a se rosti ea însăşi, eu eram încredinţat că Ţara se va uni cu cugetările mele; eu eram deplin încredinţat că bunul său simţ, că inteligentul său pa triotism se vor grăbi a osîndi patimile nesocotite, care de şese ani împiedecă desvoitarea fericirii publice. Astăzi Ţara a vorbit, şi Europa întreagă aplaudă, cum aplaud şi eu, deplina şi minunata ordine, cu care un Stat de cinci milioane de locuitori a îndeplinit un act atît de solemn. Primesc puterile extraordinare ce România îmi dă prin mînile d-voastră. Eu voiu şti a mă arăta demn de această încredere, făcînd întrebuinţare de aceste puteri numai pentru a organisa într’un chip solid Constituţia noastră politică, şi apoi împărţindu-le cu ambele Adunări prevăzute de Statut, şi care în ade văr vor fi representaţiunea naţională a Terii. Votul ce d-voastră îmi presintaţl nu este numai le gitimaţia actului din 2 Maiu. El este tot odată şi răs-

117

plutirea necontenitelor mele stăruinţe pentru binele public şi pentru emanciparea claselor impilate. Acest act este în ochii miei cea mai puternică încurajare ee-mî dă Ţara, pentru ca, după expresiunea d-voastră şi după dorinţa mea, să conduc România pe calea dreptăţii la legalitate, libertate şi gloria naţională. Dacă, cu atîtea greutăţi ce am întîmpinat în trecut, . dacă, cu toa'te împidecările ce cu scop vederat s’ati făcut pănă acum Guvernului Mieu, eu am putut reaîisa ceva folositor, ce nu vom putea noi dobîndi cînd ■Domnul şi marile puteri ale Statului vor fi strîns uniţi prin o legătură statornică, leală? Aceasta este speranţa mea, Prea Sfinte Părinte şi •Domnilor. Această speranţă se va împlini, nu mă în doiesc, cu ajutorul Providenţil şi cu împreună-lucrarea tuturor bărbaţilor de bine. Eu mă razim pe buna-voinţă a augustei Curţi Su zerane şi a îanaltelor Puteri garante, pentru a înde plini măsurile mîntuitoare ce naţiunea întreagă a sanc ţionat. Ele pururea ni-au dovedit toată îngrijirea lor de cite ori Piomănia şi*a exprimat dorinţile şi trebuinţile sale. Şi astă dată, simpaticul lor concurs nu ni va lipsi. După ce înnaltele Puteri au garantat prin tractate solemne existenţa noastră politică, ele cu aceiaşi bunăvoinţă vor recunoaşte instituţiile ce Alesul Ţeril .si voinţa Naţiunii le-au judecat ca neapărate pentru fericirea din lăuntru a României. Să urăm dar cu toate speranţele noastre această zi binecuvîntată, care ni deschide un nou viitor, şi care asociază într’un chip atît de fericit cu numele Doam nei, iubitei mele soţii, una din datele cele mal în semnate ale istoriei noastre. Să jurăm cu toţii a jertfi toate puterile noastre,

i\S

tot patriotismul nostru pentru mărirea şi fericirea Ţeriî noastre. Să trăiască România b în numele clerului a vorbit P. S. Mitropo litul. M. S. Domnitorul a răspuns :

«Prea Sfinte Părinte, De cite ori Prea Sfinţia Voastră, întîiul organ al Clerului romîn, îmi adresaţi cuvîntul, eu sînt mîndru şi fericit de a vă răspunde, căcîatuncea sînt sigur de dreptatea şi de succesul causeî ce apăr. Nu de astăzi Clerul romîn a dovedit că el nu-şî iea locul decît acolo unde este causa Religiei, a Na ţiunii şi a Dreptăţii. Clerul, dîndu-mî puternicul său sprijin înîmpreju- rările actuale, şi chemînd binecuvîntările Cerului asu pra voinţei Naţiunii, rostită într’un chip atît de solemn in zilele de 10 pănă la 14 Maiu, au dovedit încă odată că Ţara poate în orice împrejurare naţională a se răzima pe Miniştrii Altarului. Noul aşezămînt electoral face Clerului o parte largă în viitoarea represintaţie a Ţeriî. Contez dar pe sprijinul său spre a putea desăvîrşi , organisaţia Ţeriî în general, şi îmbunătăţirea soartei preoţimii în deosebi. Cit pentru Prea Sfinţia Voastră, cunoaşteţi afecţiu nea ce vă păstrez în deosebi şi plăcerea ce am pu rurea de a vă vedea lingă mine şi de a vă mulţămiPrimiţi mulţămirile mele şi în privinţa felicitaţiilor ce-mi adresaţi pentru Măria Sa Doamna.»

119 Răspuiizind Primulul-Preşedinte al Curţii de Casaţie:

«Domnule Prim-Preşedinte, Felicitările ce Curtea de Casaţie îmi adresează prin d-voastră, le primesc cu deosebită bucurie. Eu apre ciez în toată valoarea lor sentimentele ce Curtea îmi rosteşte asupra ultimelor evenimente. Organul ccl mai innalt al ^dreptăţii, Curtea,' recu noaşte că eu am înţeles şi am îndeplinit într’un chip adevărat aspiraţiile Naţiunii romîne. Şi mulţămesc dar pentru declaraţia sa, care măr turiseşte atît de învederat legitimitatea actelor mele şi patriotismul Curţii. Vă sînt recunoscător de sentimentele ce-ml rostiţi pentru Doamna, iubita mea soţie, şi în numele Ei şi al Mieii mulţămesc Curţii.» Răspunzind Discursului Municipalităţii, M. S. a zis:

cMulţămese Municipalităţii de Bucureşti pentru felicitaţiile ce-mi adresează în numele oraşului. Mulţămesc Comerciului şi poporaţieî întregi a întîiului oraş al României. îi mulţămesc pentru concursul său, pentru patriotismul său, pentru ordinea minunată ce a presidat la săvîrşirea unui act atît de important Sn viaţa fiecăriî naţii. Noua eră în care păşim va fi mănoasă în îmbu nătăţiri morale şi materiale. O mare parte din acesteh vor privi oraşul Bucureşti, a căruia bună stare şi în florire Ni vor fi pururea scumpe. Aici totul este de făcut. Nouăle instituţii comunale vor da oraşului mijloacele de a-şî putea îndestula toate trebuinţile sale.

120

Din partea mea, eu vă făgăduiesc tot concursul Gu vernului pentru desvoltarea şi înflorirea unul oraş care a cîştigat nouă titluri la recunoştinţa mea. Vă mulţămesc, domnilor, despre felicitaţiile ce-mi adresaţi pentru Măria Sa Doamna. Măria Sa le va primi cu o deosebită plăcere.» (cMonitorula, jurnal oficial al Principatclor-Unite Romtno, N-l 114, din 22 Maiu 1864.)

LXIV. PROCLAMAŢIA M. SALE DOMNULUI. O

Romînilor, Prin proclamaţia mea din 2 Maiu trecut Eu v’am expus motivele de înnaltă necesitate care m’au nevoit a disolva Adunarea electivă întemeiată pe basele anexei a 2-a a Convenţiei din 7 August 1858, şi a face un apel lă Naţiune pentru ca ea să judece între Alesul vostru şi între desfiinţată Adunare. Tot atuncea v’am expus şi căuşele care aproape de şese ani au ţinut România pe loc. Aceste cause erau, pe de o parte, spiritul de partid ce domina lucrările majorităţii Adunării, şi, pe de altă parte, defectuositatea legii electorale. în zilele de 10-14 Maiu, Naţiunea, prin 682.621 de voturi, a răspuns la apelul Domnului vostru şi a aprobat principiile Statutului şi ale legii electorale, supuse sufragiului său. însă aceste nouă ' instituţiunî, votate de Naţiune, schimbau mal multe articole din Convenţia europeană şi oboriau anexa a 2-a a acestei Convenţii, adică legea electorală.

' i

121

O asemenea mare reformă avea dar trebuinţă de recunoaşterea Curţii Suzerane şi a Puterilor garante [ale] existenţei politice a României, şi care au subscris acea Convenţie. Eu, aceasta V’am arătat-o din început. în ziua de 21 Maiu, cînd înnalta Comisie ad-hoc a depus în mînile mele rostirea voinţil naţionale, eu v’am zis aceste cuvinte: «După ce înnaltele Puteri au garantat prin tratate solemne existenţa noastră po litică, ele, cu aceiaşi bunăvoinţă, vor recunoaşte in stituţiile ce Alesul Ţeril şi voinţa naţională le-au judecat ca neapărate pentru fericirea din lăuntru- a României. După cîteva zile în urmă, V’am anunţat că mă duceam la Constantinopoîe, spre a întări autonomia Ţeril prin o nouă înţelegere internaţională. Speranţele mele, speranţele voastre, s’au realisat. M. S. Sultanul, Augustul nostru Suzeran, şi Puterile garante au recunoscut nouăle instituţii ale României create prin plebiscitul din 10 14 Maiu 1864. Din actele ce tot astăzi le promulg, şi le aduc Ia cunoştinţa voastră, vă veţi convinge că modificaţiile ce am adoptat, împreună cu Înnalta Poartă şi cu adesiunea tuturor Puterilor garante, nu schimbă şi nu lovesc in nimic existenţa şi basele fundamentale ale instituţiilor aprobate de Naţiune. Şi, încă, aceste modificaţii nu sînt decît provisoriî; ele vor putea a se preface şi a se îndeplini de Cor purile Legiuitoare în viitoarea lor sesiune. Căci, Rominilor, trebue să v’o spuiu, şi singuri voi o puteţi constata, România numai de astăzi reintră în autonomia sa din lăuntru, cuprinsă în vechile noastre

122

capitulaţi*, încheiate cu înnalta Poartă şi garantate prin tratatul de Paris. Pănă acum, această autonomie în fapt era lovită în maî multe privinţe. Ce era, de exemplu, anexa a 11-a a Convenţiei, adecă legea electorală, care nu se putea schimba decît cu consimţimîntul din afară? Astă dată, înnaltele Puteri ţiind seamă de vechile noastre drepturi şi de tratatul de Paris, prin care Europa a luat supt garanţia sa existenţa noastră po litică, au consfinţit în toată întinderea autonomia noastră din lăuntru. în capul actului prin care s’au recunoscut noile instituţii ale României, înnalta Poartă, cu împreună-inţelegere a Puterilor garante, a înscris aceste cuvinte: «Principatele-Unite pot în viitor a modifica şi a schimba legile care privesc administraţia lor din lă untru, cu concursul legal al tuturor puterilor stabi lite, şi fără nicio intervenţie. * De astăzi dar, şi numai de astăzi, Naţiunea Romînă reîptră în autonomia sa; de acum ea va putea mo difica şi îmbunătăţi instituţiile sale din lăuntru, fără nicîo intervenţie din afară. Romînilor, viitorul este al nostru. v Tari prin solemnul vot dat de Naţiune în zilele me morabile de 10-14 Maiu, să ne arătăm pururea demni şi recunoscători de buna-voinţă a Curţii Suzerane şi a Puterilor garante; să mulţămim Providenţei pentru bunul succes dobîndit; să fim mîndri de acest suc ces, la care toţi am contribuit, Eu prin iniţiativa mea, voi prin votul plebiscitului şi prin patriotismul şi în ţelepciunea ce aţ! desvălit în mijlocul grelelor împre jurări prin care am trecut. încrederea între Naţiune şi între Alesul el să devie

•123

încă şi mal mare, ca astfel să cîştigăm timpul pier dut, ca astfel iubita noastră Patrie să se bucure în curînd de rodul suferinţelor şi al sacrificiilor sale; ca astfel Naţiunea romînă să dobîndească locul ce i se cuvine a ocupa în marea familie europeană. Să salutăm dar cu căldură viitoarele Adunări le giuitoare, căci, — respectînd secularele noastre legăruri cu înnalta Poartă, menţinînd principiile funda mentale alb Convenţiei din 7 August 1858, şi ale nouălor instituţii —, ele sînt chemate a desvolta legile şi libertăţile noastre publice, şi aşa, a complecta şi a aşeza pe base solide Constituţia din lăuntru a Ro mâniei. Să trăiască România ! ALEXANDRU IOAN. Kogălniceanu, Bălănescu, D. Bolintineanu, P. Orbescu, Ge neral Mânu. 2 Iulie, anul 1864, Bucureşti. («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unite Roraine, N-l 146, din 3 Iulie 1864.)

LXV. MESAGII DOMNEŞTI. CONSILIULUI NOSTRU DS STAT.

Asupra raportului Ministrului Nostru Secretar de Stat ad-interim la Departamentul Agriculturii, Co merţului şi Lucrărilor publice, cu care ni-a presintat proiectul de lege alcătuit pentru adoptarea sistemului metric de greutăţi şi măsuri în ţară; în conformitate cu art. 2 din legea organică a Con siliului de Stat, şi in virtutea noului Statut promul gat de noi Ja 2 Iulie curent; Consiliul nostru de Stat este invitat a se ocupa cu.

124

studierea lui şi a ni presinta lucrarea sa în formă de proiect de lege, spre a se putea dota ţara cît mai curînd cu o asemenea folositoare legiuire. Dat în Bucureşti, la 2 Iulie 1864. ALEXANDRU IOAN. Ministru Secretar de Stat, ad-interim la Departamentul Agriculturel, Comerţului şi Lucrărilor publice, Kogălniceanu.

Asupra raportului Ministrului Nostru Secretar de Stat la Departamentul de Interne, Agricultură şi Lu crări Publice, Preşedinte al Consiliului de Miniştri, supt N-l 920, cu care ni-a pre3intat următoarele proiecte de legi ce au rămas nediscutate şi nevotate de desfiinţată Adunare Electivă: Proiectul de lege pentru înfiinţarea unei Şcoli de comerciu în Bucureşti; Idem, pentru înfiinţarea Camerelor de Agricultură; Idem, pentru mine, miniere şi cariere; Idem, pentru declararea Iaşilor de oraş franc şi întreposit comercial; Idem, pentru înfiinţarea de exposiţiuni naţionale ju deţene ; în conformitate cu art. 2 din legea organică a Con siliului de Stat şi în virtutea noului Statut, promul gat de noi la 3 Iulie curent; Noi înnaintăm aceste proiecte la deliberarea Consi liului nostru de Stat, şi îl invităm a ie studia şi apoi a ni presinta lucrarea sa în formă de proiecte de legi. Dat în Bucureşti, la 23 Iulie 1864.

)

ALEXANDRU IOAN. Ministru Secretar de Stat la Departamentul de Interne, Agri cultură şi Lucrări publice. Preşedinte al Consiliului de Miniştri, Kogălniceanu. N-l 888.

125

Asupra raportului Ministrului nostru Secretar do Stat la Departamenul de Interne/Agricultură şi Lu crări publice, supt N-l 6712, cu care ni-a presintat proiectul de lege întocmit pentru expropriaţie în ca şuri de utilitate publică; Considerînd că lipsa acestei legiuiri este de mult .simţită în legislaţia noastră, şi mal cu seamă astăzi, cînd legea concesiilor de drum de fier o reclamă; în conformitate cu art. 2 din legea organică a Con siliului de Stat şi în virtutea noului Statut, promul gat de noi la 2 Iulie curent; Noi înnaintăm acest proiect de lege în deliberarea Consiliului nostru de Stat şi îl invităm a-1 studia şi a ni presinta lucrarea sa în formă de proiect de

lege. Dat în Bucureşti, la Iulie 1864. ALEXANDRU IOAN. Miniatru Secretar de Stat la Departamentul de Interne, Agri cultură şi Lucrări Publice, Kogălniceanu.

Asupra raportului Ministrului nostru Secretar de Stat la Departamentul de Interne, Agricultură şi Luorărl Publice, Preşedinte al Consiliului de Miniştri, supt N-l 921, pe lîngă care ni presintă proiectul de lege pentru înfiinţarea Camerelor de comerţ, înnaintat ioastel Adunări Elective şi înnapoiat, rămînînd ne votat de dînsa; Considerînd necesitatea ce este de a se dota ţara ' cu O asemenea! folositoare legiuire, pentru a se putea da o mal mare desvoltare comerciuluî naţional; Noi, basat pe art. 2 din legea organică a Consiliului de Stat şi în virtutea noului Statut, promulgat de noi la 2 Iulie corent, îl înnaintăm la deliberările

126

Consiliului nostru de Stat şi il invităm a-1 studia şi a ni presinta lucrarea sa în formă de proiect de lege. Dat în Bucureşti, la 13 Iulie 1864.

•

ALEXANDRU IOAN. Ministru Secretar de Stat la Departamentul de Interne, Agri cultura şi Lucrări Publice, Preşedinte al Consiliului de Miniştri, Kogălniceanu. No. 889.

(«Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unite Romîno, N-l 164, din 24 Iulie 4864.)

LXVI. PROCLAMAŢIA o înnIlţimiî sale domnitorului către sătenii clăcaşI.

Sătenilor, îndelungata voastră aşteptare, marea făgăduinţă dată vouă de înnaltele Puteri ale Europei prin art. 46 al Convenţiei, interesul Patriei, asigurarea proprietăţii fon dare şi dorinţa mea cea mal vie s’au îndeplinit. Claca (boierescul) este desfiinţată pentru de-apururea, şi de astăzi voi sînteţl proprietari liberi pe locurile supuse stăpîniril voastre, în întinderea hotărîtă prin legile în fiinţă. Mergeţi dar, mal înnainte de toate, la poalele Alta rului şi, cu genunchile plecate, mulţămiţl Atotputer nicului Dumnezeu, pentru că, prin ajutorul Său, în sflrşit aţi ajuns a vedea această zi frumoasă pentru voi, scumpă inimii mele şi mare pentru viitorul Ro mâniei. De astăzi, voi sînteţl stăpînl pe braţele voastre; voi aveţi o părticică de pămmt, proprietate şi moşie a

127

voastră; de astăzi, voi aveţi o patrie de iubit şi de apărat. Şi, acum, după ce, cu braţul Celui de sus, am putut săvîrşi o asemenea mare faptă. Mă întorc către voi, spre a vă da un sfat de Domn şi de Părinte, spre a vă arăta calea pe care trebuie să o urmaţi, de voiţi să ajungeţi la adevărata îmbunătăţire a soartel noastre şi a copiilor voştri. Claca şi toate celelalte legături silite între voi şi între stăpînil „voştri de moşii sint desfiinţate, prin plata unei drepte despăgubiri. De acum innainte, voi nu veţi mal fi cu dînşil în alte legături decît acele ce vor izvorî din interesul şi buna primire a unora şi a altora. Aceste legături însă vor fi pururea neapărate pentru ambele părţi. Faceţi dar ca. ele să fie întemeiate pe iubire şi încre dere. Mulţi şi foarte mulţi din proprietari au dorit îmbunătăţirea soartel voastre. Mult! din eî au lucrat cu toată inima ca să ajungeţi la această frumoasă zi, pe care voi astăzi o serbaţi. Părinţii voştri şi voi aţi văzut de la mulţi stăpînî de moşii ajutor la ne voile şi trebuinţele voastre. Uitaţi dar zilele grele prin care aţi trecut; uitaţi toată ura şi toată vrajba; fiţi surzi la "laşul acelora cari vă vor întărită în contra D stăpînilor de moşii, şi, în legăturile de bună voie ce veţi mal avea! de aici încolo cu proprietarii, nu vedeţi în el decît pe vechil voştri sprijinitori şi pe viitorii voştri amici şi buni vecini. Au nu sînteţî toţi fii al aceleiaşi Ţerî ? Au pămîntui României nu este muma care vă hrăneşte pe toţi? Stăpînî liberi pe braţele şi pe ogoarele voastre, nu uitaţi mal înnainte de toate că sînteţî plugari, că sîn teţî muncitori de pămînt. Nu părăsiţi această fru moasă meserie, care face bogăţia Terii, şi dovediţi şi M

128

ia România, ca pretutindenea, că munca liberă pro duce îndoit decît munca silită. Departe de a vă deda trîndăviel, sporiţi încă hărnicia noastră, şi ogoarele noastre îndoit să iîe mal bine lucrate, căci de acum aceste ogoare sînt averea voastră şi moşia copiilor voştri. îngrijiţi-vă asemenea de vetrele satelor noastre, care de astăzi devin comune neatîrnate, şi lăcaşuri stator nicite ale voastre, din care nimeni nu vă mal poate iz goni. Siliţi-vă dar a le îmbunătăţi şi a le înfrumuseţa; faceţi-vă case bune şi îndestulătoare; încunjuraţi-le cu grădini şi cu pomi roditori. înzestraţi-vă satele cu aşezăminte folositoare vouă şi urmaşilor voştri. Sta torniciţi mal ales şi pretutindenea şcoli, unde copiii voştri să dobîndească cunoştinţele trebuitoare pentru a fi bum plugari şi buni cetăţeni. Actul din 2 Maiu v’a dat la toţi drepturi; învăţaţi dar pe copiii voştri a le preţui şi a le bine întrebuinţa. Şi, mal presus de toate, fiţi şi în viitor ceia ce aţi fost şi pănă acum, şi chiar în timpurile cele mal rele, fiţi bărbaţi da pace şi de bună rînduială; aveţi încre dere în Domnul vostru, care vă doreşte tot binele; daţi, ca şi pănă acum, pilda supunerii către legile Ţeril, la a cărora facere aveţi şi voi de acum a lua parte; şi, în toată întîmplarea, iubiţi România, care, de astăzi, este dreaptă pentru toţi fiii săi. Şi, acum, iubiţilor mei săteni, bucuraţi-vă şi păşiţi 3a munca de bună voie, care înnalţă şi îmbogăţeşte; şi Dumnezeul părinţilor noştri să binecuvinteze sămlnţa ce veţi arunca pe cea întîiu brazdă liberă a ogoarelor voastre. ALEXANDRU I0AN. Kogălniceanu, N. Cre[ulescu, N. Bălănescu, General Mame. N-l 1015, la 14 August 1864. (Olonitorulv) jurnal oficial al Principatelor-Unite Romfne, N-l 181, din 15 August 1864.)

129

LXVII. MESAGIU DOMNESC. PRONUNŢAT DE ÎNNĂLŢIMEA SA DOMNUL, DUMINECI, ÎN 6 DE CEMBRE, CU OCASIA DESCHIDERII CELOR DOUĂ CORPURÎ LE GIUITOARE, CAMERA ŞI SENATUL.

Domnilor senatori, Domnilor deputaţi, Cu o vie mulţămire a inimii mole, cu o dreaptă mîndrie de Domn şi pe Romîn, văd adunate împre jurul Tronului două Adunări legislative, care în fine împlinesc marea dorinţă şi trebuinţă a Terii, expri mată prin Adunările-mume din 1857, aceia de a avea o plină şi întreagă represintanţă a tuturor intereselor Naţiunii şi societăţii romîne. Resultat şi expresie a noilor instituţii ce România şi-a dat prin plebiscitul din 10-14 Maiu trecut, d-voastră, d-lor senatori şi d-lor deputaţi, cunoaşteţi cu Ţara întreagă căuşele care au provocat ultimele schim bări făcute în Constituţia dată Principatelor-Unite prin Convenţia din 7 August 1858. D-voaştră vă aduceţi aminte în ce stare de peire luptele de partid şi visurile unor ambiţioşi aduseseră Ţara, este acum un an. înlăuntru autoritatea era surpată din toate părţile; nimic nu mal era stabil şi respectat, şi facţiunile îşi ridicaseră capul pănă la Tron. în afară cuvîntul de anarhie în contra noastră se rostise atît de sus, încît mal că era o osîndă decre tată în contra României. Mal la aceastăşî epocă şi din acestaşl loc, Eu, în se siunea trecută, m’am încercat a face un de pe urmă apel Adunării elective. CUZA-VODĂ

130

Eu i-am pus înnainte cercul drepturilor şi datori», ţelor sale, precum erau prescrise de Convenţia din 7 August 1858; eu. i-am arătat că Ţara, după cinci ani de zadarnice lupte, aştepta încă organisaţiu sa; că in acest lung interval nimic nu se făcuse, mal ales în interesul claselor impilate. în numele Patriei eu am chemat partidele Ia pace, ia legalitate şi la lucru; şi cuvintele mele au fost precedate si urmate de acte de împăcare, făcînd concesii peste concesii. Zadarnică aşteptare; glasul mieu a fost neascultat, consiliile mele au fost răspinse, concesiile mele au fost tratate de slăbiciune. însăşi ordinea materială nu mai era închizâşluită; căci puţin lipsia Încă. ca anarhia din Cameră să se răspîndească în strade. De aş mai fi întîrziat, însăşi Naţiunea, însăşi societatea erau în pericol. Am trebuit dar să ieau o energică hoJărîre. Această hotărîre am luat-o răzimindu-mă în protecţia divină şi în mărimea datorinţelo? mele de Domn. Am disolvat dar Adunarea electivă, şi prin proclamaţia mea din 2 Maiii am apelat la însuşi poporul romîn, ca la firescul judecător. Naţiunea, presimţind pericolul, prin un sublim elan, prin o admirabilă unanimitate, s’a rostit în favoarea presantului şi viitorului său. în zilele memorabile de 10-14 Maiu, Naţiunea a votat noile instituţii supuse sufragiului său, instituţii care reaşează echilibrul între puterile Statului, care dau Tronului autoritatea tre buitoare, instituţii care sînt basate pe istoria, pe mo ravurile şi pe trebuinţile noastre naţionale şi sociale. Marture a’ admirabilului bun simţ, a’ ordinii, a' pa triotismului de care Naţiunea Romană a dat o probă atît de manifestă, în mijlocul celor mai critice eveni-

131

mente ale fiecăriî ţerî, şi înnalta Poartă şi Puterile . garante, pururea binevoitoare, pururea generoase pentru noi, s’au grăbit a recunoaşte noul Siatut ce Alesul Ţeriî şi voinţa naţională l-au judecat ca neapărat pentru fericirea din lăuntru a României. Domnilor senatori, Domnilor deputaţi, Aceste nouă instituţii, recunoscute în lăuntru si în afară, primesc astăzi definitiva lor aplicare prin con vocarea d-voastră şi începerea constituţionalei d-voastre activităţi. Să ne bucurăm dar cu toţii de un asemenea resultat, care pune România în starea el normală; căci, dacă în 2 Maia eu am reaşezat ordinea şi autoritatea, eu astăzi, în 6 Decembre, reaşez Ţara în deplinul exer ciţiu al Constituţiei sale. Şi, acest resultat odată constatat, am o îndoită şi sacră datorie de împlinit. Am a mulţămi, şi toată România va mulţâmi cu mine Înnaîteî Proverîiuţe, care, în tot cursul criticelor* împrejurări prin care am trecut, a apărat Ţara şi Naţiunea în chipul cei mal vederât şi mal seutitor. Avem a exprima cea mal adîncă şi cea mal sin ceră a noastră recunoştinţă către Maiestatea Sa Sul tanul, Augustul nostru Suzeran şi către Angliştii Mo narhi garanţi al existenţei noastre politice, pentru că, tiind seamă de drepturile şi de trebuinţele României, el au recunoscut noile instituţii ce Naţiunea şi-a votat, pentru că el au dat o închezăşluire mal mult autonomiei noastre, înscriind în capul unul nou act internaţional principiul că: Principatele-Unite pot în viitor a modifica şi schimba legile care privesc admij

•132

nisiraţia lor din lăuntru, cu concursul legal al Pute rilor stabilite şi fără niclo intervenţie. D-voastră cunoaşteţi binevoitoarea primire şi ono rurile ce Maiestatea Sa Sultanul şi represintanţil Pu terilor garante mi-au făcut în călătoria mea la Constantinopol. O asemenea primire strălucită trebuie să îndoiască sentimentele de recunoştinţă ale Ţeril pentru înnaJţii noştri Arbitri; căci onorurile date Dom nului României sînt onorurile date înseşi României. Şi, acum, d-lor senatori şi d-lor deputaţi, să mul ţumesc şi tuturor claselor Naţiunii Romîne, şi mal cu deosebire acelor poporaţil urbane şi rurale, care, deşi pănă la 2 Msiu erau depărtate dela mal toate drep turile cetăţeneşti, deşi pănă atunci nu au avut decît îndatoriri, totuşi au răspuns cu unanimitatea cea mal călduroasă şi cu entusiasmul cel mai viu la apelul Domnului lor, şi în tot intervalul acesta au fost cel mal puternic sprijin al ordinii şi al stabilităţii. în scurtul timp de 7 luni, poporul romîn de patru ori a fost convocat împrejurul urnei: Ia plebiscit, la alegerile Consiliilor comunale şi a’ Consiliilor judeţene şi la alegerea deputaţilor; şi de patru ori el a venit prin votul său de a consolidat autoritatea, liniştea publică, şi prin urmare şi adevărata libertate. Cine va mal zice că acest popor nu este primitor de orice progres, nu este matur pentru viaţa politică şi că prin urmare nu este demn de viitorul ce-1 aş teaptă? Cum să nu-I mulţămesc dar, şi cum să nu fiu mindru de a fi Domnul unul asemenea popor? Domnilor senatori, Domnilor deputaţi. Prin plebiscitul din 10-14 Maiii, Naţiunea mi-a în credinţat puteri excepţionale.

133

Astăzi dar mă socotesc dator a vă da seamă de în trebuinţarea ce am făcut cu aceste puteri. încă de la 1859, eu am arătat terii si adunărilor desfiinţate care erau proiectele, care erau îmbunătă ţirile ce le socotiam ca neapărate pentru a opera organisaţia României, pentru a aşterne prosperitatea el morală şi materială. Adoptarea acestor, proiecte însă zăbovia din sesiune în sesiune. învestit odată cu dreptul de a opri răul şi de a face binele, eu n’am mal întîrziat de a săvîrşi singur aceia ce n’am putut dobîndi prin concursul Adunării. Guvernul mieu vă va presinta expunerea specială despre situaţia ţeril, de la 2 Maiu şi pănă astăzi. D-voastră veţi compara ce s’a făcut în cel de pe urmă cinci ani aî unul regim turburat şi necontenit lovit prin luptelele partidelor, cu marile acte ce am putut realisa în cele din urmă cinci luni ale unei adminis traţii liniştite, tari şi respectate. Nu mă pot însă opri de a nu vă arăta unele din aceste acte, care în toate ţerile şi la toate naţiunile sînt menite a face epocă în analele lor. Consiliile comunale şi Consiliile judeţene astăzi func ţionează în toată România. Numai de la înfiinţarea lor, comuna şi judeţul, primind o viaţă proprie a lor, au devenit o realitate. Mulţămită acestei descentralisărî, de acum înnainte toate interesele locale îşi vor găsi îndestularea lor la faţa locului, şi supt controlul de autorităţi alese. Guvernul mieu va păşi pe această cale, care sin gură va putea deprinde ţara a se răzima numai pe inteligenţa şi activitatea sa, şi aşa a ajunge la singura formă de ocîrmuire adevărat folositoare, la ocîrmuirea prin sine.

134

Păşind pe calea de descentralisare, Guvernul mieii nu va păstra pentru sine decît acele atribute ine rente ale fiecărui Guvern central, ale fiecăril admi nistraţii, chemată a da impulsiune reformelor şi îm bunătăţirilor, a asigura drepturile şi îndatoririle ce tăţeneşti. Ambele Principate s'au înzestrat cu un nou şi ace laşi cod penal, cu un nou cod de procedură penală., cu instituţia juriului şi cu cea mal deplină inchezăşîuire a libertăţii individuale şi a respectului domi ciliului. Moldova si» Tara-Romănească aveau fiecare un cod o civil deosebit; acestea s’aîi înlocuit printr’un singur cod civil, marea lucrare a Consiliului de Stat. Acest cod este basat pe principiile nemuritoare ale Codului Napoleon; fundează starea civilă şi căsătoria civilă, proclamă egalitatea drepturilor civile pentru toţi lo cuitorii, şi a făcut să dispară cele de pe urmă rămă şiţe aie separatismului dintre ambele ţerl surori. Egalitatea cultelor şi libertatea conştiinţei au primit nouă încbezăşluirl. Biserica ortodoxă romînă din am bele Principate s’a întrunit prin înfiinţarea Sinodului central pentru toată România. O nouă Eparhie, cu reşedinţa în Ismail, s’a înfiinţat pentru judeţele Dupăril-de-jos. Poporaţiuniîe noastre catolice, mal ales de peste Miicov, vor vedea, prin înfiinţarea unul Seminariu ca tolic, îndestulîndu-se trebuinţa, de mult simţită, a unul cler catolic pămîntean. Ţinind seamă de împrejurările locale, Guvernul mieu a luat şi va lua măsurile cuvenite, pentru a grăbi, pe cît cu putinţă, emanciparea Romînilor de ritul israelit.

135

Legea Instrucţiunii publice introduce un larg sistem 'de învăţă mint pentru toate clasele societăţii. Instruc ţiunea primară, plătită din fondurile de binefacere ale Statului, este obligatoare şi gratuită pentru toţi copiii, de ambele sexe.; şi, astfel, nu mal târziu decît într’un an, pe toată suprafaţa României nu va mal exista un singur oraş, orăşel sau sat, care să nu aibă şcoala sa, care să nu poată îndestula tînăra generaţie eu pînea intelectuală. Sistemul metric s’a adoptat ca obligatoriu pentru toată ţara. O lege de expropriaţie pentru causă de utilitate publică a îndeplinit o lipsă mare în legislaţia noastră, şi va activa puternic lucrările publice întreprinse de Stat sau de comune. Camere de comerţ în curînd vor fi înfiinţate in toate oraşele principale alo României. Mal multe servicii neapărat trebuitoare pentru asigurarea legiuitei percepţiunl a hupositelor şi pentru desvoltarea resurselor noastre financiare s’au organisât în aer st interval de Ministeriul Finanţelor. O Casă de consemnaţi uni va face producătoare fon durile de deposite şi de cauţiuni, care pană astăzi stau, fără niclun folos, închise în lăzile Tribunalelor. Armata, noastră n primit o nouă lege de recrutare şi de organisaţie, în vedere de a cruţa resursele noastre budgetare şi tot odată de a spori mijloacele noastre de. apărare. Mal multe stabilimente militare s’au înfiinţat, şi în curînd ţara va fi înzestrată cu acelea ce-1 mai lipsesc. Şi, vorbind aici de armată, nu pot decît a o felicita pentru spiritul său do ordine şi devotamentul către ţară şi către tron, de care pu rurea şi în toate ocasiunile mi-a dat puternice dovezi. s

136

Agricultura este sigurul şi puternicul izvor al avu ţiei noastre naţionale. Guvernul mieu s'a silit a-I ac tiva desvoltarea prin toate mijloacele de care a putut dispune. împreună cu d-voastră, recunosc că încura jările ce pănă acum i s’au dat nu sînt decît parţiale, şi deocamdată numai de un ordin secundar, în faţa criseî momentane prin care trece proprietatea cea mare. D-voastră, domnilor Senatori şi domnilor Deputaţi, ştiţi pe ce base anormale era constituită la noi pro prietatea funciară. Moşiile erau şerbite, braţele erau şerbite; cunoaşteţi strigătele şi ale sătenilor si aie proprietarilor luminaţi cari, Încă de ia 1857, in Adu nările* mume şi în toate sesiunile desfiinţatelor Adu nări necontenit reclamau emanciparea proprietăţii prin emanciparea muncii. Art. 46 al Convenţiunil numai în această chestie gravă şi critică pentru toate ţerile unde s’a re solvit cerea o nemijlocită şi grabnică soluţie, în vedere de a se îmbunătăţi soarta sătenilor. Si întăiul-minislru al Francieî, preşedintele Conferinţelor din care a ieşit Convenţia de la 7/19 August, însemna însuşi modul acestei soluţii, care, conform şi cu raportul majori tăţii Comisiunil internaţionale din 1857, conchidea la oborîrea clăciî prin împroprietărirea cu despăgubire a sătenilor pe păminturile date stăpîniril lor în pu terea legilor în liinţă. Cu toate acestea, de şi soluţiunea acestei chestiuni se reclamă imperios de art. al Convenţiei, de reformele analoge operate împre jurul Romanici, de glasul a jumătate de milion de clăcaşî, de însusî interesul bine înţeles al proprietăţii mari, această soluţie tot s’a amînat din sesiune în sesiune, pănă cînd ea a ajuns a servi de pretext vo- , M

137

tulul din 13 Aprilie, pană cînd eu am fost nevoit a recurge la actul din 2 Maiu. Odată puternic de aşteptările clăcaşilor concentrate în Domnul lor, Eu am trebuit, în interesul ordinii şi chiar al proprietăţii, să curm chestiunea socială prin decretarea Lege! Rurale din 14 August. Ispita şi istoria 3e vor însărcina a dovedi cit de neapărată era această reformă. Eu sper că, într’un curind viitor, cel întîiu caid vor fi a binecuvînta roa dele acestei legiuiri vor fi înşişi stăpînil de moşii, a cărora proprietate fonciară numai de la 14 August a devenit absolută şi sacră. Pentru acum, Mă mărgenesc numai a constata, spre lauda claselor agricole, că în niclo ţară o asemenea mare reiormă socială nu s’a operat cu mal puţină zguduitură decît în Romînia. Proprietarii şi foştii clâcaşî rivalisează în rîvnă şi in pace la aplicarea noii legiuiri. Pretutindenea a predomnit şi predomneşte cea mal complectă ordine; şi, ia 23 Aprilie viitor, vă pot asigura că noua lege rurală va fi aplicată în toată cuprinderea el. Şi aşa claca şi monopolurile vor fi şterse pentru de-apururea de pe pămintul României. Guvernul mieu de pe acum a şi luat şi va lua mă surile cele mal energice pentru- a face ca despăgu birea cuvenită proprietarilor să li se plătească la timpul şi în cifrele prescrise de lege. Aceasta este o datorie naţională, care este pusă supt garanţia şi supt scutul onoare! Guvernului şi a Ţeril. Legea care acordă străinilor dreptul de a cumpăra pămînt în România va contribui la sporirea valorii proprietăţii foneiare. Puternica desvoltare a agriculturii noastre şi ardicarea preţului pămintul ul stau însă numai în deschi-

138

derea căilor de comimicaţiune, şi mal ales în crearea căilor ferate, care, pe de o parte, ni vor da transitul Europei cu Orientul, iar, pe de alta, vor înlesni şi iefteni exportarea bogăţiilor noastre agricole. în privinţa constituirii şoselelor, Guvernul mieu a găsit tot de făcut; şi, din nenorocire, trebuie să o recunosc că avem încă mult de făcut, n:al ales dincoace de Milcov. To tuşi, deşi cu mijloace mici, linia şoselelor noastre de la 1861 pănă astăzi s’a sporit cu 300 chiîometri, alţi 260 chiîometri sînt în lucrare; şi, după calculele făcute, sîntem în drept a spera că, in termin de patru ani, toată reţeaua şoselelor noastre capitale va fi gata. Tot în acest timp ţara va avea pe rîurile sale principale poduri de fier, a cărora construcţie este contractată cu o companie englesă. Necesităţi comerciale şi politice tot odată reclamă înfiinţarea unul port pe Marea Neagră; Guvernul mieu a făcut studiile pregătitoare, care prin anume proiect de lege se vor supune apreciaţiunil d-voastră. în privinţa Căilor Ferate, Guvernul mieu nu a putut izbuti decît în parte. Condiţiiie, maî mult decit nefa vorabile pentru orice întreprinzător solid, în care de către ultima adunare s’au dat concediile Căilor Ferate de dincoace şi de dincolo de Milcov, şi crisa finan ciară survenită în Europa au făcut că concesionarii nu şi-au putut îndeplini îndatoririle. Pentru Căile Fe rate de peste Milcov, cu o sporire de foloase făcute maî ales în privinţa unei necesităţi politice, Guvernul mieu a putut da o nouă concesiune. Pentru dincoace de Milcov, Guvernul mieu se ocupă cu anularea con cesiei Ward, care a lăsat a expira terminul legiuit, fără a ni înfăţişa pănă acum cel puţin probabilitatea unei întreprinderi serioase.

•139

Orice cereri de nouă concesiuni, ce întru aceasta s’ar face de alte companii, Guvernul mieu nu va lipsi de a le comunica d-voastră. Eu sînt în drept a spera că asemenea cereri nu vor Jntirzia a ni se adresă. Aceasta o zic cu asigurarea ce o trag din contractarea împrumutului de 48 de mi lioane, care, în conformitate cu votul foastel Adunări din 30 Decembre anul trecut, s’a săvîrşit do către Ministrul mieu de Finanţe la Londra, şi care împru mut a’a contractat în condiţiunl cu mult mal favo rabile decît ale altor State, mal întemeiate şi cu un credit de mal mult cunoscut pe pieţele financiare ale Europei. îndeplinind cu religiositate îndatoririle noastre către casele de bancă prin caro am operat acest împrumut, noi putem fi siguri că de acum înnainte creditul Ro mâniei va fi aşezat şi că capitaliştii străini nu se vor mal îndoi de a răspunde la apelul nostru. Aceasta se dovedeşte şi prin împrejurarea că un număr de capitalişti din Pa ris şi din Londra, cari, este un an, dobîndiseră de la Guvernul mieu concesia pro‘ visorie pentru înfiinţarea unei Bănci ds scont şi de circulaţie, astăzi stăruiesc pentru a se preface în con cesiune definitivă. Aceistă cerere, pracum şi alta pen tru aşezarea unei Bănci fondare, vor fi supuse apreciaţieî d-voastră. t lată, domnilor Senatori şi domnilor Deputaţi, şirul lucrărilor celor mal importante care s’au reălisat Yntr’un period nu mal lung decît de cinci luni. Puţine ţerl au văzut o organisaţiune atît de întinsă,, o reformă atît. de mare, politică şi socială tot odată, operîndu-se într’un timp aşa de scurt. îmi place a crede că şi Senatul şi Adunarea vor

•140

recunoaşte activitatea şi energia ce Ministerul mieii a desvălit în acest interval, statornicind şi menţinind ordinea în ţară, administrînd-o şi organisînd-o tot odată. Asemenea slnt sigur, domnilor, că vă veţi aso cia împreună cu mine în mulţămirile ce adresez Con- * siliului de Stat, care a luat o parte atit de mare la confecţionarea noilor* legi, şi care prin luminile şi neîntrerupta sa rivnă s’a întrecut pe sine însuşi'. în însăşi seria legilor ce v’am citat d-voastră, dom nilor Senatori şi domnilor Deputaţi, vă veţi convinge, că de acum puţin mai avem de făcut, spre a com plecta organizaţia României, atît de mult' întîrziată, atît de mult reclamată de dorinţile şi trebuinţile Na ţiunii. Ce s’a făcut în aceste cinci luni, se datoreşte voin ţei naţionale, care a venit de s’a făcut una cu voinţa Mea, care mi-a dat puterea ca să realisez în sfirşit ' nişte planuri de îmbunătăţiri pe care nu de astăzi le hrănesc în inima Mea, şi pc care numai nenorocitele lupte de partid m’au împiedecat de a le realisa maî de timpuriu. Am simţit o mare mulţămire a vă face această ex punere şi mă simţ fericit, vă mărturisesc, că am putut înzestra România cu nişte instituţii atît de mari, atît de liberale, atît de rîvnite de alte multe naţii. Dar, domnilor Senatori şi domnilor Deputaţi, sint fericit pentru că naţiunea m’a înţeles, sint recunoscător pen tru că Ţara a răspuns atît de bine şi atit de unanim la aşteptările mele. Sint mîndru, o mal repet odată, de a fi Domnul şi întîiul cetăţean ai unul popor care, în împrejurările cele maî critice, s’a .arătat atît de mare prin înţelepciunea şi prin patriotismul său! Maî este o chestiune, despre care socotesc de dato-

rie a vă întreţinea: aceasta este chestiunea secuJarisăril averilor mănăstirilor zise închinate. Această cestiune, pentru noi, este definitiv hotărîtă prin legea din 13 Decembre anul contenit. însă d-voastră cunoaşteţi fasele prin care a trecut această cestiune naţională, pe care ţara o urmăreşte de jumătate de secol. în privinţa citimil ajutorului făgăduit Locurilor de jos, urmează negociaţiunî la Constantinopol. D-voastră veţi fi puşi în posiţiune de a cunoaşte fasele acestor negociaţiunî, precum şi ce am socotit că trebuie să promit în numele generosităţil romîne. JBuna-voinţâ şi călduroasele simpatii de care am avut atîtea dovezi din partea înnaliel Porţi şi a Puterilor garante îmi dau dreptul de a crede că şi această ches tiune va dobîndi, şi din afară ca şi înlăuntru, o so luţie conformă cu demnitatea şi drepturile neprescrip tibile ale României. Domnilor Senatori, Domnilor Deputaţi, De astăzi d-voastră aveţi a începe importantele d-voastră lucrări. Cea mal importantă din aceste lucrări, domnilor Deputaţi, este chestiunea financiară şi cercetarea soco telilor anilor trecuţi. Şi în una, şi în alta, Eu reclam tot luminatul d-voastră concurs, tot neatîrnatul d-voas tră control. Echilibrul finanţelor noastre de mal mulţi ani este zdruncinat. Aceasta a fost consecvenţa logică a îm prejurărilor prin care am trecut. Deficitul, neînsemnat [faţă] cu bogăţiile nedesvoltate încă ale Ţeriî, ce astăzi îl avem, a provenit în mare parte din causa unei mari datorii ce Guvernul mieu a moştenit de la Guvernele

142

de mal nainte; a provenit asemenea din causa mal multor creaţiunî, efectuate în anii din urmă, ca. ce■cerute de noua noastră organisaţie, şi pentru care foasta Adunare nu s’a îngrijit a afecta şi resurse în destulătoare pentru înfiinţarea şi întreţinerea lor. D-voastră veţi preţui însă că o organisaţie cu totul patriarhală nu s’a putut transforma într’o organisaţie modernă, reclamată de Convenţie şi de îndestularea trebuinţelor tutulor claselor societăţii noastre, nu s’a putut operă fără sporire de cheltuieli; cu toate aces tea, afară de deficitul moştenit din anii trecuţi, chel tuielile anului 1864 s’au acoperit prin veniturile nor male ale acestui an, fără să fi fost trebuinţă de a spori şi sarcinile contribuabililor. Subvenţia ce Statul dă Casei de îndemnisare a pro prietarilor de moşii, pentru răscumpărarea clăcil, va aduce un însemnat gol în budgetul reţetelor noastre pe anul viitor. y Ministerul mieii de Finanţe vă va presinta budge tul general pe exerciţiul acestui an. Din expunerea de motive a acestui budget, d-voastră, domnilor Depu taţi, vă veţi convinge că Ţara nu are de ce se în griji pentru viitorul el financiar. Cu ordine, cu econo mie, şi cu puţine sacrificii din partea contribuabililor, cerute acestea de împrejurările excepţionale în care ne aflăm, în curînd vom ajunge la restabilirea echilibru lui între veniturile şi cheltuielile noastre. în privinţa socotelilor anilor trecuţi, ele, domnilor Deputaţi, vi se vor înfăţişa în deplină lumină. Curtea de Conturi astăzi funcţionează; ea are dreptul şi datoria de a cerceta cu scrupulositate întrebuinţarea banilor publici.

143

Aicî au se Împlineşte chemarea d-voastră. D-voastră, domnilor Senatori şi domnilor Deputaţi, aveţi mal cu deosebire misiunea de a consolida Statul romîn; d-voastră aveţi misiunea de a întări basele şi trăinicia instituţiuailor constituţionale, mal trebuitoare în România decît orişiunde aiurea, pentru că ele aicea silit sorgintea tutulor puterilor Statului. Aceste ba3e au fost îri anii trecuţi prea mult zdrun cinate prin intrigile şi luptele partidelor; ele nu se pot reîniâri decît prin o strinsă armonie intre toate puterile Statului. Ferit! dar noile Corpuri Legiuitoare de calea peri culoasă în care at'itia aul au umblat desliintatele Ca* mere; gîndiţl, domnilor, că, noile Adunări compro mise, totul este în pericol, totul este haos, şi pentru autonomie, şi chiar pentru naţiune. Instituţiuniie noastre s’au complectat prin înfiinţarea Senatului, care, ca corp preponderator, compus din elemente conservatoare, puternic de experienţa dcbîndită in conducerea afacerilor generale şi judeţene aie Terii, va şti a feri ciocnirile între puterile Statului, va menţinea echilibrul între dînsele şi aşa va apăra neatinse pactul fundamental şi libertăţile publice ale României. Şi Senatori şi Deputaţi, d-voastră în patriotismul şi în luminile d-voastră veţî găsi dar mijlocul de a feri noile Adunări şi Ţara de luptele care în trecut le aduseseră pe margenea prăpăstieî. D-voastră veţî înţelege ca şi mine, cum a înţeles şi Ţara in zilele de 10-14 Maiu, că autoritatea nu este

144

incompatibilă cu libertatea. Negreşit domnilor, nu mai întinderea votului electoral, numai emanciparea clăcaşilor, nu se poate zice că nu sînt acte liberale. El bine ce conflicte, ce desordine aplicarea acestor două mari reforme, una politică şi alta socială, n’ar fi produs în Ţară, dacă Guvernul mieu n’ar fi avut autoritatea care i-a dat-o plebiscitul? D-voastră veţi sprijini această autoritate producă toare de bine. Dorinţa şi ambiţiunea Mea este şi va fi de a face ca poporul romîn să dobîndească supt Domnia Mea toate libertăţile de care se bucură naţiunile cele mal înnaintate. Dacă de astăzi nu deschid mîna întreagă, este pen tru că nu odată- s’au văzut partidele anarhice servindu-se de armele libertăţii, de presă şi de tribună spre a ucide lihertatea, este pentru că nu voiesc a expune la furtuni tinerele noastre instituţii, înnainte de a prinde rădăcini în pămîntui României. Aceste instituţii, odată consolidate, fiţi fără grijă pentru vîitor. Cu aceste instituţii, toate întemeiate pe sistemul electiv, de la Comună pană la Stat, de la naşă şi pănă la culme, numai Guvernele rele şi arbi trare nu mal sînt cu putinţă în ţara noastră. CU pentru mine, domnilor Senatori şi domnilor De putaţi, precum am declarat-o şi desfiinţate! Camere, v’o deda** şi d-voastră, şi aceasta în chipul cel mal solemn, Eu am conştiinţa misiunii mele, care este de a funda Statul şi societatea romînă pe basa drep turilor vechil noastre autonomii, pe basa marilor principii ale egalităţii şi civilisaţieî moderne. Această misiune voiu şti a o îndeplini în tot timpul şi în toate împrejurările.

445

Aşa dar, domnilor Senatori şi domnilor Deputaţi, păşiţi cu energie in îndeplinirea mandatului d voastră. Autoritatea ce naţiunea mi-a dat-o în 10—14 Maiu, eu astăzi o împărtăşesc cu d-voastră. Apucaţi-vâ serios de lucru. în cercetarea legilor ce vi se vor presinta, puneţi acea lealitate care decurge din tăria convin gerii.-r care dă putere consiliilor şi care dovedeşte cu attt mal mult credinţa şi patriotismul cetăţeanului. Daţi sinceramente Guvernului meu concursul lumi nilor d-voastră. Adu coţi-vă aminte, şi acum şi tot deauna, prin dureroasa ispită prin care a trecut ţara, că nu este progres, că nu este ordine şi libertate, tară o înţelegere deplină intre deosebitele Puteri ale Statului. Ajutaţi-mă în stingerea partidelor şi. a urelor, prin înfrăţirea tuturor cLselor societăţii noastre supt un singur drapel, acela al binelui comun. Supt acest drapel toţi îşi pot da mina fără umilire. Eu slut cei d’intăiu a arunca un văi asupra dure rosului trecut; doresc ca noua eră, in care astăzi pă şesc Rominil, 8ă fie, nu numai de libertate şi de ega litate, dar şi de pace şi de înfrăţire; şi de aceia şi întind mina, fără deosebire, ia toţi fiii ţeriî, chemindu-I a contribui la mărirea şi fericirea Româ niei. D-voastră, domnilor Senatori şi domnilor Deputaţi, mă veţi urma pe această cale.. D-voastră veţi fi cel d’intăiu a da exemplul păcii şi al înfrăţirii. Aceasta va wări încă puterea morală a consiliilor şi a lucrărilor d-voastră; căci, făcînd aşa, atunci toţi veţi' vorbi şi lucra in numele României; căci toţi, preoţi, vechi şi innalţl funcţionari al Statului, magistraţi, ofiţeri, proprietari, specialişti, negustori, şi voi, foşti clăcaşl, GUZA.-VODĂ

146

astăzi stăpînl liberi pe braţele şi ogoarele voastre, totî pe cari astăzi vă văd împrejurul mţeu, toţi sîntetî însăşi România. Cit pentru mine, domnilor Senatori şi domnilor De putaţi, aceasta este cea mal frumoasă zi a vi(ţii mele; pentru că, după ce, pentru un minut, spre a salvă naţiunea şi societatea romînă, am fost nevoit a mă pune mal presus de legi, eu astăzi mă aflu în feri cita posiţie de a pune în aplicaţie noile instituţii ale României, încredinţîndu-le inimii, inteligenţei şi patriotismului unei adevărate represintaţîunî naţionale. Dumnezeu dar să binecuvinteze lucrările d voastră! Dumnezeu să facă ca ele să aştearnă mărirea şi gloria naţiunii! Dumnezeu să ocrotească România! ALEXANDRU I0AN. Xogălniceanu, 2V. Creţulescu, L. Steege, M. R. Bălăncscu. N-l 1.762. 6 Decembre 1861. («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unito P.omlue, No. 274, din 8 Decembre 186't.)

LXVIII. MESAGIU DOMNESC. Domnilor Deputaţi, Asupra raportului Ministrului mieii Secretar de Stat, Preşedinte al Consiliului de Miniştri, supt N-l 1763; Avind în vedere că, atît după Statutul de Ja 2Iu Iulie 1864, cît şi după regulamentul Adunării Elec tive, Preşedintele acestei Adunări are sarcini şi atri buţii speciale;

147

Văzînd că d. C. Negri, pe care l-am numit în acest 'post, nu poate deocamdată să-l ocupe din causa slabei sale sănătăţi; Pănâ la venirea d-luî Preşedinte; Eu încredinţez d-luî Al. Em. Florescu, unul din vice preşedinţii Adunării Elective, atribuţiile ce, după Statut şi după regulamentul Adunării, slnt inerente postului de Preşedinte. Despre care fac cunoscut domniilor voastre. Dat in Bucureşti, la 22 Decembre 1864. ALEXANDRU I0AN. Ministru Secretar de Stat, Preşedinte al Consiliului Miniştrilor, .Kogălniceanu. N-l 1850. («Monitorul», ziar oficial al Principatelor-Uaite, N-l *283' din 29 Decembre 1862.) ,

LXIX. IA PRIMIREA DELA PALAT ÎN ZIUA DE 1-IU TANUAR 1865,“ M. S. DOM.-.UL A PRONUNŢAT URMĂTOARELE DISCURSURI .‘

Răspuns la cuvîntul clerulul^ortodoxj

Prea Sfinte Părinte, Primesc cu o sufletească bucurie feliei ta ţii’e ce-mi adresaţi în numele Clerului, al Maicii noastre, Biserica ortoioxă romînă. Felicitaţiile acestea îmi slnt plăcute, pentru că ele sînt înseşi rugi către Atotputernicul, pentru a binecuvînta şi a ocroti nouăle instituţii po litice ale României. Prin aceste instituţii Biserica romînă a dobîndit o nouă putere şi un nou prestigiu. Pi in înfiinţarea Si nodului central, clerul din ambele ţerl surori devine unul, precum este una şi sfînta noastră religie.

148

Soarta morală şi materială a preoţimiî din zi în zv se îmbunătăţeşte, mulţumită noilor instituţii şi le giuiri. Sint dar in tot dreptul a Mă aştepta că clerul, cu toată influenţa sa spirituală şi morală, va apăra aceste instituţii, precum şi autoritatea care este che mată a ie desvolta şi aplica, conform aceasta eu sfatul Marelui învăţător, carele a zis: «Toată autori tatea de la Dumnezeu vine». Cît pentru Prea Sfinţia Voastră in parte, Eu am pururea o deosebită mulţumire de a Vă vedea, ca Primat al României, dind exemplul devotamentului către Tron şi către persoana Mea, precum Mi l-aţi dat şi în ziua primiri! voinţiî Naţiunii, în ziua de 2} Maiu trecut. Muitămese dar Prea Sfinţiilor Voastre, multămeso Clerului pentru noile felicitaţii şi binecuvialărl ce-ml adresaţi. Măria Sa Doamna regretă că starea să nătăţii Sale nu-I permite a Vă exprima prin viu graiu mulţumirile sale pentru feliciiaţiile şi binecuvîntarile ce-I adresaţi. Eu mă fac interpretul acestor mulţumiri. Răspunsul la feliciiaţiile clerului celorlalte confesiuni creştine:

Priimiţl, Sfinţilor Părinţi, toate mulţumirile Mele pentru felicitaţiile ce-ml adresaţi în numele clerului deosebitelor confesiuni recunoscute. Recunoştinţa ce-mî arătaţi pentru libertatea de care religiilela care aparţineţi se bucură supt Domnia Mea, o primesc în numele ţeril. Eu, «puind în aplicaţie egala libertate şiîndrituire a tuturor culturilor creş tine, n’am făcut decit a urma pe calea de toleranţă şi de libertate religioasă care a fost în toţi secolil o

149

-virtute a Naţiunii Romîne, care s’a practicat de vechil şi iluştrii Miel predecesori, care s’a proclamat de Adunările-mums djn 1857,. şi a primit o nouă consfinţire prin Convenţia de Ia Paris din 7 August 1858. Am biţia şi gloria Mea vor fi de a aplica şi desvolta cai sa poate mai mult în pămîntul României libertatea conştiinţei şi egalitatea înnaintea legilor politice şi ci vile a tuturor locuitorilor Ţeril, fără privire către religia lor. Măria Sa Doamna se asociază cu Mine spre a vă xnuUămi pentru bunele cuvinte ce ni adresaţi, şi spre a Yă dori Sfinţiilor Voastre şi coreligionarilor voştri un an ferice. Răspuns la cuvîntul Senatului:

Simt o deosebită mulţămire de a primi pentru intîiaşl dată felicitaţiile şi mărturisirile de devotament .ce-ml adresează Senatul României. Senatul era o ne cesitate în mecmisrnul politic al ţeril. înfiinţarea acestei nouă instituţii de mult întră în cugetările mele. Tot ce dar îmi vine dela acest corp înnalt, ca sprijin pentru noua ordine de lucruri, nu poate decît să deştepte în inima mea o deosebită plăcere. Cu acest sentiment, Eu primesc felicitaţiile ce-ml adresează Se natul cu ocasia Anului Nou; cu acest sentiment şi din parte-ml Eu felicitez pe Senat şi 1 doresc ca prin ‘ / spiritul său de moderaţie şi de înnaltă legalitate, ca prin lucrările sale studiate şi luminate să se ridice şi să se menţie la înnălţimea marii şi frumoasei sale misiuni de apărător al pactului nostru fundamental. Şi Măria Sa Doamna şi Eu vă urăm, d-lor Senatori, ,un an bun şi fericit.

m Răspuns Ia cuvintul Adunării elective:

Felicitaţîile şi expresiile de devotament către Tronuf României şi către persoana Mea, ce Mi le adresează Adunarea electivă cu ocasia anului noii, le primesccu o vie bucurie şi cu o întemeiată mîndrie; căci aceste felicitaţii sînt însuşi glasul Naţiunii, astăzi de plin represintală prin d-voastră, d-lor Deputaţi. Vă mulţâmesc, d-lor, pentru că daţi dreptate actelor Domniei Mele. Dacă Eu am avut norocirea de a săvîrşi toate acele reforme politice şi sociale care sînt menite a întări şi a înflori Naţiunea şi societatea romînă, şi care de pe acum au ridicat ţara noastră în ochii străinilor, aceasta este pentru că totdeauna în calea Mea Eu am fost sprijinit de înnalta Provi denţă; este pentru că nicîo dată n’am scăpat din ve' dere misiunea ce Mi s’a dat în zilele de 5 şi 24 Ianuarie 1859, aceia de a realisa, cu toate opunerile, cu toate greutăţile, dorinţile şi trtbuinţile Naţiunii, exprimate prin Adunările-mume din 1857. Tare de concursul d-voast ă luminat, energic şi patriotic, Guvernul Mieu va păşi pe această cale mă reaţă. Presidlnd o bună armonie între deosebitele Corpuri ale Statului, unite toate prin acelaşi scop, ţara poate a se aştepta în siguranţă la realisarea destinelor sale.. Profit de această ocasie, d-lor deputaţi, spre a vă mulţămi de votul d voastră din 30 Decembre. Aceste mulţămirl Vi le adresez în numele ţeril, căci d-voastră, şi numai d-voastră, ea vă datoreşte de a începe pentru întiiaşl dată anul noii cu un budget votat de Puterea legiuitoare. Prin acest singur vo^

■151

d-voastră aţî cîştigat un mare titlu Ia recunoştinţa Mea şi a Naţiunii, căci aţî resolvat chestiunea finan ciară, pe care de atîţia anî spiritul de partid o. ţinea nedeslegată, spre paguba şi spre spăimîntarea tuturor intereselor publice şi private. Vă mulţămesc şi în numele Măriei Sale Doamnei pentru felicitaţiile ce ni adresaţi; aceste mulţămirî sînt înseşi urările ce Eu formez pentru prosperitatea Adunării elective în general, şi a membrilor ei in parte. După aceste cuvinte, înnâlţimea Sa, descoperindu-se strigat: Să trăiască Adunarea electivă l Răspunsul la cuvîntul vice-preşedintelul Curţii de Casaţie : i

Nu de astăzi primesc bune cuvinte şi expresii de devotament din partea îunaltei Curţi de Casaţie şi de Justiţie. Nu de astăzi această instituţie are drept la îngrijirea şi bunăvoinţa Mea. Felicitările ce d-voastră, d-le vice-preşedinte, îmi adresaţi în numele Curţii cu ocasia Anului Nou, au astăzi un îndoit preţ pentru Miae; fiindcă d-voastră veniţi, prin cuvintele d-voastră, a arăta Naţiunii toată importanţa unificării legilor civile şi penale, ce am fost aşa de fericit de a opera în aceste ultime luni. D voastră, domnilor Magistraţi, aveţi în special misiunea de a priveghia la stricta aplicare a noilor Codice; sînt sigur că d voastră, ca totdeauna, veţi şti a vă ţinea la înnălţimea acestei mi siuni. Prin însăşi aceasta, d-voastră veţi dobîndi nouă titluri la recunoştinţa Mea, a Guvernului Mieii şi a Terii. Vă urăm împreună cu Măria Sa Doamna, d-lor Magistraţi, un an mănos în mulţămirî sufleteşti.

152 Răspuns la cuvîntul Curţii de Conturi:

Felicitaţîile şi expresiile de devotament ce-ml ex primă Curtea de conturi, cu ocasia Anului Nou, le primesc cu deplină cenviclie că ele sînt sincere şi bine simţite. Ara toată încrederea că Curtea pururea se va menţinea la importanţa misiunii sale, puind pe ţară în posiţie de a avea socoteli cercetate la timp, şi, prin urmare, prin controlul său, asigurînd-o despre buna şi legiuita Întrebuinţare a banilor publici. Prin însuşi aceasta, Curtea de Conturi va dovedi tot fo losul instituţiei sale. Multămesc Curţii, si în numele Mieii si în numele Măriei Sale Doamnei, pentru felicitaţiile ce ni sînt adresate prin canalul preşedintelui său. «

■*

aia

Răspunsul către corpul municipal:

Urările ce cu ocasia Anului Nou îmi adresaţi, d-le primar, în numele Consiliului comunal şi al poporaţiel domneştii noastre reşedinţe Bucureşti, îmi sînt o plăcută dovadă că acest oraş recunoaşte partea prac tică a noilor instituţii cu care România s’a înzestrat, şi din care Bucureştii este cel d’intăiu oraş a trage cel mal mare folos. Prin aceste nouă instituţii, comuna a dobîndit o proprie şi liberă existenţă. Sper dar, d-le primar şi d-lor consilieri, că d-voastră, cu concursul Guvernului Mieu, care niciodată nu vă va lipsi, sper, zic, că vă veţi sili a face că aceste libertăţi, de care astăzi se bucură oraşul Bucureşti, se vor întrebuinţa astfel, incit ele să întemeieze buna stare materială şi morală a tuturor claselor poporaţief comunei, şi tot odată să contribuie la consolidarea ordinii şi autorităţii în

153

România, fără de care nu poate fi siguranţă şi pros peritate pentru nicîo comună în parte. Presenţa d-voastră, d-le General, încăpui Consiliu lui comunal, şi spiritul de ordine şi amorul pentru binele practic, ce caracterisează pe colegii d-voastră din Consiliul comunal al Bucureştilor, îmî sînt o pu ternică închezăşluire că Guvernul Mieu va avea pu~ rurea a se lăuda cu drepturile şi prerogativele ce, prin noua lege comunală, s’au acordat comunelor României. în numele Mieu şi al Măriei Sale Doamnei, vă mulţămesc, d-lor, şi doresc Consiliului comunal şi în tregii poporaţil a Bucureştilor un an plin de toate fericirile, un an bogat în îmbunătăţiri morale şi ma teriale. Răspuns la cuvmtul corpului profesoral:

Vă mulţamesc, domnule Rector, pentru omagiile şi urările de fericire ce-mî adresaţi în numele Univer* sităţil şi al corpului profesoral din Bucureşti. Cu anul noii începe pentru corpul profesoral o în doită activitate şi importanţă, mulţămită noilor in stituţii ce România, în deplina şi libera sa voinţă, domnule Rector, şi-a dat în zilele de 10 şi 14 Maiu, mulţămită noii legiuiri a reorganisaţieî Instrucţiunii publice. Tare de aceste instituţii şi legiuiri pe care ţara le-a dobîndit cu destule sacrificii şi pericole, Eu voiu stărui ca corpul profesoral să se menţie pururea la înnălţimea misiunii sale, învăţînd şi moralisînd tînăra noas tră generaţie p^in exemple practice şi respectînd au toritatea şi ordinea, fără de care nicîo lege nu se poate aplica, nicîo libertate nu se poate înrădăcina şi desvolta.

*54

Sint în drept â mă aştepta că pe această cale min~ tuitoare voiu găsi pururea cu vorba şi cu fapta pro fesoratul din Bucureşti. Şi de aceia primesc cu bu curie feiicitaţiile ce mi se adresează cu ocasiunea Anului Nou, \\ ele îmi sînt cu atît mal plăcute, că-mf sînt rostite prin organul d-vosstră, domnule Rector. Măria Sa Doamna uneşte mulţămirile sale pe lingă ale Mele* La feiicitaţiile Puterilor streine, repreBiniate prin. Baronul Eder, M. S. a răspuns:

Domnule Baron, sînt foarte simţitor la feiicitaţiile ce-mi adresaţi, în numele d-lor Agenţi şi GonaulIgenerail. Eu am primit în anul ce s’a sfirşit numeroase şi vederate mărturisiri despre bunăvoinţă a Augustei Curţi Suzerane şi a înnaltelor Puteri garante, pentru Principatele-Unite. Aceste sînt atîtea datorii de onoare pe care Eu mă silesc a le plăti, dind României o organisaţie solidă, respectată şi potrivită cu trebuinţile sale, şi înlesnind aesvoltarea avuţiilor sale agricole, comerciale şi industriale. Spre acest finit, Eu am acor dat străinilor dreptul de a dobîndi proprietăţi. îmi place a crede că cugetările mele vor fi preţuite în de afară cum ele merită de a fi, şi, în această convic ţiune, eu primesc felicitările şi dorinţile ce exprimaţi pentru România şi pentru persoana mea. îmi este particular plăcut, domnilor miel, a vă dori şi eu un an bun şi fericit. La sftrşitul ceremoniei, înnălţimea Sa a pri mit pe represintanţil comunităţii israelîte. Mulţumindn-li pentru ale lor felicitaţii, înaălţimea Sa li-a promis dinnoâ că nu va pierde din vedere emanciparea Romînilor (sic) de

•155 acel cult, în conformitate cu cerinţele refor melor civilisatrice, întreprinse în România. Din nenorocire insă, rabinatele astăzi existente in România sînt departe de a răspunde la tendinţiie unei comunităţi ce aspiră a fi eman cipată. înnâlţimea Sa li sfătuieşte, prin urmare, reforme serioase in această privire:

«Voi cereţi a vi se da drepturi», li-a zis înnălţimea Sa, «şi nu faceţi nimic spre a le merita». («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unite Roraine, N-l 2, din 3 Ianuar 1865.)

LXX. La adresa de răspuns Ia Mesagiu, cînd s’a presintat întreaga Adunare la Domn, M. Sa a zis :

Primească Adunarea Electivă rostirea mulţămirilor mele celor mal vil pentru dreptatea ce dă actelor mele, pentru devotamentul ce-mi arată, pentru lealul concurs ce-mi promite. Adunarea mi le-a şi dovedit acestea prin două mari acte, prin votarea budgetului pe anul în care intrăm, şi prin această .Adresă, care va fi unul din titlurile cele mal preţioase ale vieţii mele. Cu Adunarea actuală Eu sînt solidar înnaintea na ţiunii, şi dar cu dinsa strig: Să trăiască RomâniaI, şi pentru fericirea României strig: Să trăiască Adu narea ! («Monitorul», jurnal oficial al Principatolor-Unlte Romino, ' N-l 5, din 9 Ianuar 1865.)

456

LXXI. Anexă la Procesul-Verbal al şedinţei din 45 Decembre 4864. — Lit. A.

MESAGIU DOMNESC. Domnilor Deputaţi, în asămănare cu disposiţiunile Art. III din Statutul de la 2 Iulie '1864, Eu am onoare a înnainta în deli berarea domniilor voastre alăturatul proiect de lege, elaborat cu concursul Consiliului nostru de Stat, pen tru regularea baselor după care urmează a se preleva impositul fonciar pe anul curent şi pe cel viitori. ALEXANDRU 10AN. Ministru Secretar de Stat la Departamentul Finanţelor: Steege. N-i 2, Ianuar 5. («Monitorul», jurnal oficial al Principatolor-Unite Romîne, N-l 26,. din 5 Februar 48G5.)

LXXII. Anexă la Procesul-Verbal al şedinţei din 45 Decembre 4864. — Lit. B.

MESAGIU. Domnilor Deputaţi, Pe lîngă raportul Ministrului nostru Secretar de Stat la Departamentul Finanţelor, presintîndu-mi-se proiectul de lege pentru reorganisarea serviciului de percepţie de prin oraşe şi de prin tîrgurile princi pale, Noi îl înnaintăm pe lingă aceasta în deliberarea

157

domniilor voastre, împreună cu expunerea motivelor ce au provocat elaborarea Iul,.spre a se legifera. ALEXANDRU IOAN. Ministru Secretar de Stat Ia Departamentul Finanţelor, Steege. N-I 1835, Decembre 21, 1864. («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Dnito Romine No. 26, din 5 Februar 4866.)

LXXII!. SCRISOAREA '

ADRESATĂ. DE MĂRIA SA DOMNUL CĂTRE PREŞEDINTELE CON SILIULUI DE MINIŞTRI, CU DATA DE 11 MART 1865.

Iubite Domnule Preşedinte, Nenorocirile întimplate in zilele trecute au causat o întristare generală. O mare parte a oraşului a fost cotropită de apele Dîmboviţei; o poporaţie numeroasă a fost ameninţată de cele mal mari pericole şi expusă la toate asprimile timpului. într’un cavînt, e o întîmplare din cele mal nenorocite, şi mal lamentabilă decît inundaţia din anul trecut. Care au fost căuşele acestor inundaţii? Putut-au. fi întimpinatş sau putea-vor fi întîmpinate de acum înnainte? Sint întrebări care cer o soluţie în cel mal scurt timp. Căuşele inundaţiei ni sînt cunoscute. Ştim că, pe de o parte, mal mulţi proprietari de mori au dispus într’un chip abusiv de ape, reţinîndu-le la o înnălţime anormală şi aruncîndu-le afară din matca riulul. Pe de altă parte, zăgazurile care regulează abaterea apelor la şanţuri au fost dărîmate din causa negli jenţei cu care s’au executat lucrările de conservaţie.

158

Legea votată în zilele trecute de Adunarea legiui toare, şi care, sper, va fi aprobată şi de Senat, va da Guvernului mijloace de a înlătura toate obstacolele care împiedecă libera Dîmboviţei curgere. Dacă legea aceasta poartă în sine un caracter general şi aspru, causa este că m’am încredinţat că un mare număr de mori au fost construite fără autorisaţie, şi că mulţi din proprietari, la construirea altor mori, aii păşit peste limitele autorisaţiel ce li s’a fost acordat, ridicînd zăgazuri care, în mare parte, au causat inundaţiile’ oraşului. Va trebui dar ca legea să se aplice fără întârziere, precum şi fără slăbiciune. Vă cunosc prea bine, domnule Preşedinte, pentru ca să nu socot de prisos a vă mal aminti că, dacă inte resele private trebuie să cedeze înnaintea interesului public, datoria Guvernului este de a avea o preve dere înţeleaptă la aducerea întru împlinire a măsu rilor edictate de lege. Veţi' putea dar, 'după o matură cercetare, apăra acelea din mori care nu aduc împie decare scursulul Dîmboviţei şi sînt necesare popo ralilor rurale. Spre a evita în viitor asemenea calamităţi, aştept de la d-voastră un raport special asupra chestiei ali mentării oraşului cu apă. Trista experienţă ce 'am făcut, ni dovedeşte în destul că modul adoptat pănâ acum presintă multe defecte. Asemenea vă rog ca în cel mal scurt timp să or donaţi studiarea şi începerea lucrărilor pentru regularea cursului Dîmboviţei şi mărgenirea apelor între două cheiuri. Aceasta pentru viitor. Iar, pentru present, luatu-s’au măsurile necesarii pentru a putea combate răul cu eficacitate şi a pre-

159

serva poporaţia de pagubele şi miseria de care este ameninţată astăzi ? Cu părere de răii am constatat că unele din auto rităţi n’au arătat destulă prevedere şi energie; creş terea Dîmboviţei era lesne de calculat: pentru ca să scoboare 3p< le de la Tirgovişte în Bucureşti, trebuie să treacă cel puţin 40 de oare. Acest interval era prea de ajuns pentru luarea de măsuri care ne-ar li scutit de multe nenoroci'I. Ordine au fo3t date ca stabilimentele noastre militare şi unele din edificiile civile să se evacueze spre a se pune la disposiţia lo cuitorilor din suburbiile ameninţate de inundaţie. Cu toate acestea, cînd în persoană m’am dus în suburbiile Izvoru, Belvedere, Mihal-Vodă, RaduVodă, Dudescu, înnecate li o înnăîţime de doi metri, am găsit mai toate casele locuite, familii întregi refu giate pe acoperemînt, bărbaţi, copil şi femei expuşi la frig, ploaie şi zăpadă. Consiliul municipal n’ar fi tre buit să dea un ajutor mal energic autorităţii centrale? Nu putea oare să arăte mal multă prevedere decît toţi aceşti nenorociţi, silindu-î a se supune efătuirilor Prefectului Poliţie), care îl îndemna a părăsi case care nu li mal închezăşuiau niclun fel de adăpost? Autorităţile municipale nu tnbuiau să profite mal mult de cruntele învăţăminte ale inundaţiei din anul trecut? Uitat u-sY£i d<ji recomandaţii le ce la acea epocă am făcut fost-1! Municipalităţi? Din 22 de bărci ce i s’au dat de Prefectura Poliţiei, sint acum patru ani, astăzi, afară de una, toate aă dispărut. Prevăzînd neajunsul mijloacelor de scăpare la cas de nevoie, am cerut construirea unul număr de îmbarcaţi! spre a înlocui acele date. Din toate acestea, nimic nu s'a făcut. Am fost re-

*100

duşi a ne servi de trei bărci împrumutate de parti culari, aşteptînd două ?,iie sosirea altor îmbarcaţi! aduse cu cele mal mari greutăţi. Cum este dar cu putinţă să întîmpinăm, cu mijloace atit de restrinse la scăparea inundaţilor? Plute, la asemenea caşuri, se eîrmuiesc foarte încet şi cu mare greutate. Mal bine era să se întinză, în largul stradelor, frînghil, care puteau fi de mare ajutor spre a merge înnainte şi a lupta contra curentelor. Ele slujesc tot odată şi de sprijin nenorociţilor cari, ameninţaţi de creşterea apelor şi desperina de a vedea vre-un ajutor la timp. se hotărăsc a părăsi locuinţele şi a căuta, cu peri colul vieţii, un adăpost, adese ori foarte depărtat. Resultatui acestor neajunsuri a fost că distribuţiile de ajutor s’au făcut cu moliciune, şi intr’un mod neîn destulător, înnaintea unei asemenea neîngrijirî, îmi era cu ne putinţă, domnule Preşedinte, a nu vă comunica cu getările mele. Le veţi face cunoscut Consiliului Mu nicipal, invitindu-1 a se ocupa de pe acum de măsu rile cele mal potrivite pentru cbibzuirea unul ser viciu de scăpare şi de ajutor, spre a putea întîmpina la cas cind, ferească Dumnezeu, oraşul ar fi din nou expus la o inundaţie, înnainte de a.termina lucrările ce în curînd vor fi întreprinse. O cantitate enormă de zăpadă a picat în munţii noştri ; căldurile vor în cepe, şi este de temut ca Dîmboviţa să nu iasă iarăşi din matca el, ca şi in luna Iul Iunie trecut. Consiliul Municipal vă va presinta un proiect de regulament administrativ, prin care va fi autorisat a deşerta suburbiile ameninţate de apă; el va avea în grijire de a pregăti, în împreună-inţelegere cu Gu-

161

vernu!, adăposturi pentru inundaţi, puind locuinţele lor supt paza şi responsabilitatea Poliţiei. Guvernul mieu, din parte-1, are o mare datorie de împlinit. Cu concursul Camerelor am creat mijloacele necesare spre a combate, in viitor, răul cu succes. Deocamdată să căutăm insă cum am face ca acest rău să devie mal rar şi mal puţin vătămător. Mal întăiu, vă rog, domnule Preşedinte, să luaţi în băgare de seamă căuşele primitive ce dau inundaţiilor din România un caracter înspăimîntător de periodi citate. Din maî multe memorii se vede că inundaţiile Dîmboviţei din anii 1774, 1834 şi 1851 au fost mal mici şi maî domoale decit acele urmate în anii 1860, 1864 şi 1865. Pe de altă parte am constatat că ştirpirea pădurilor la noi s’a întins în proporţii neauzite. Aici, cred, este răul, şi tot odată şi o dovadă con vingătoare de exactitatea datelor ştiinţei în această materie. Atrag dar osebita d-voastră atenţiune asupra acestui punct. Ya trebui, socot, să daţi instrucţil precise şi aspre tuturor prefecţilor şi agenţilor speciali, de a împiedeca şi pedepsi depredaţiile ce se comit necon tenit în pădurile Statului. Guvernul, pe de altă parte, prin măsuri adminis trative bine studiate, lesne ar putea atrage în părţile exterioare şi în suburbiile ferite de înnecărî o mare parte din poporaţia ce locuieşte în părţile de jos. Unele din industrii pentru care apa este indispensa bilă, fireşte că r.u s’ar putea depărta de la malurile rîulul; dar masa poporaţiel n’ar esita un moment să părăsească suburbii afundate şi umedoase şi a se sta-, bili în locuri maî înnălţate şi sănătoase. Mal ales dacă* ar fi încurajaţi din partea Statului prin schimbări «UZA-VODĂ.

462

avantagioase de pămînt sau prin uşurări şi scutiri vremelnice de dări. Aceasta este dovadă de solicitu dinea ce datorăm oraşului şi nenorocitelor suburbii din Izvor, Belvedere, Mihal-Vodă, Radu-Vodă şi Dudescu, care au fost bîntuite de anemie şi de friguri, incit au avut o mortalitate de trei ori mal conside rabilă decît celelalte suburbii. în aceste dureroase împrejurări, mărturisesc cu bu curie că pretutindeni am constatat cu ochii miel cel mal mare zel şi devotament. Malîntăiu, şi cu osebire, voiu cita garnisona:; toate corpurile, unul după altul, au luat parte cu o iuţirne neobosită la lucrările oste nitoare cerute de împrejurări; pompierii s’au arătat tot cu aceiaşi bravură şi d’innaintea acestui element; corpul Poliţiei a dat dovezi de cea mal mare activi tate. Asemenea nu voiu uita pe acel din cetăţeni şi străini cari, din propria lor iniţiativă şi cu viaţa în pericol, săriau întru ajutorul inundaţilor. Cu o vie nerăbdare aştept să-mi faceţi cunoscut, domnule pre şedinte, numele persoanelor care s’au distins prin frumoasa lor conduită. V’arn vorbit pănă acum de Bucureşti numai, dar, din nenorocire, ţara întreagă are tot aceleaşi drituri la activa şi imediata noastră îngrijire, căci nenorocirea s’a întins peste toată România. Rîurl debordate, po duri de piatră şi de lemn răpite, drumuri în mare parte stricate, mal multe oraşe şi un mare număr de sate stricate: iată, într’un cuvînt, tristele noutăţi ce ni aduc raporturile z'dnice. Recomandaţi, vă rog, au torităţilor de prin districte să puie toată activitatea şi energia intru ajutorul poporaţiilor. Nu vă sfiiţi a-ml propune orice cheltuieli extraordinare pentru restabi lirea comunicaţiilor ce sint întrerupte. Tot odată nu

163

lipsesc de a vă arăta linguirile repetate asupra mal multora din autorităţile comunale ce se află pe lingă trecatorile marilor noastre riurl. Serviciul public, comerciul şi călătorii invocă adese ori, fără succes, concursul autorităţilor locale. Terminind, vă rog să examinaţl^domnule Preşe dinte, cum s’ar putea realisa maî lesne o ideie ce mi-a fosl inspirată de nenorocirea acestei de pe urmă inundaţii. Spre a combate acest rău, nu ne-am putea oare organisa şi institui o societate de scăpare, com pusă din voluntari, din oameni devotaţi, şi cari, îm părţiţi în suburbii', ar avea la disposiţia lor toate ins trumentele necesare ? în viitor, sper, vom avea bărci; dar ce facem cu ele dacă ni vor lipsi oameni expe rimentaţi şi capabili de a le conduce prin toate ob stacolele şi asupra curenţilor? Lesne i-am găsi atunci între membri societăţii, şi, slut bine încredinţat, toţi s’ar afla la postul lor în ceasul pericolului. Vă măr turisesc că aş fi foarte măgulit să am supt imediata mea protecţie o instituţiune atît de folositoare ora şului. Asemenea vă recomand, domnule Preşedinte, dru mul Cotrocenilor, care este una din principalele căi de comunicaţie. Apele l-au stricat cu desăvîrşire la un punct între pod şi Grădina Botanică şi, cu părere de rău m’arn încredinţat însumi că serviciul Lucră rilor Publice, cu o neglijenţă foarte blamabilă, n’a luat niclo măsură spre a restabili comunicaţia. Singur am trimes 200 de oameni din batalionul. de geniu; vă rog să daţi ordine pentru grabnica lui întocmire. Primiţi, domnule Preşedinte, încredinţarea deoae* bite! mele stime şi afecţil. ALEXANDRU I. CUZA.

I 164

P. S. — Studiile hidraulice ce voim a întreprinde, spre combaterea inundaţiilor, putindu-se efectua numaî de oameni speciali, aşa dar. spre a înlătura orice bănuială din partea proprietarilor de mori, şi spre a avea şi noi conştiinţa unei datorii împlinite, sint de părere, domnule Preşedinte, ca la aceste lucrări să ne povăţuim de luminile unul bărbat care, prin ştiin ţele sale, şi-a făcut un nume european în această spe cialitate. . Acest bărbat este d. Hartley, care este ata şat ca inginer la Comisia Dunăreană. Yă invit dar să-I chemaţi să iea parte la lucrările pomenite. («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unite Roraîao.. N-l 57, din 13 Mart 1865.)

LXXIV. MESAGDLE DOMNEŞTI Domnilor Senatori, Sesiunea Corpului Ponderator pentru 1864-1865,: prelungită extraordinar pănă la 14 Martie corent, incheindu-se astăzi; Şi avînd in vedere că, pentru cercetarea proiectelor de legi votate de Adunarea Electivă în cele din urmă. şedinţe ale sale, trebuie a se da Senatului timpul cu venit; Eu maî prelungesc pentru acest sfirşit sesiunea extra ordinară a Senatului încă cu şepte ziie, adecă pînă la. 21 Martie corent. Dat în Bucureşti, la 13 Martie 1865. ALEXANDRU IOAN. Ministru Secretar de Stat, Preşedintele Consiliului de Miniştri*. G. Bosianu. N-l 437.

165

Domnilor Deputaţi, Sesiunea Adunării Elective pentru 1864-1865, pre lungită extraordinar pănă la 14 Martie curent, încheindu-se astăzi; Eu declar această sesiune închisă, potrivit art. 17 din Convenţia de la Paris, 7 August 1858, şi Art. 9 din Statutul de la 2 Iulie 1864. Dat In Bucureşti, la 13 Martie 1865. ALEXANDRU I0AN. Ministru Secretar de Stat, Preşedintele Consiliului de Miniştri, C. Bosianu. («Monitorul» jurnal oficial al Principatelor-Unite Roiuîua, N-l 436. N-l 58, din 14 Mart 1865.) ■

LXXV. MESAGIU DOMNESC. Domnilor Senatori, Sesiunea Corpului Ponderator pentru 1864-1865 a fost prelungită extraordinar pentru a se da Senatului timpul cuvenit pentru cercetarea proiectelor de legi votate de Adunarea electivă în cele din urmă ale sale şedinţe. Avrnd in vedere că misiunea acestui Corp, ce a mo tivat sus zisa prelungire, este îndeplinită. Eu declar această sesiune închisă, potrivit Art. 17 din Convenţia de la Paris, 7 August 1858, şi Art. 9 din Statutul de la 2 Iulie 1864. Dat în Bucureşti, la 20 Mart 1865. ALEXANDRU I0AN. Ministrul Secretar de Stat, Preşedintele Consiliului de Miniştri, 'C. Bosianu. («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unito Romîno, N-l 475. N-l. 65, din 23 Mart 1865.)

166

LXX VI. SCRISOAREA. MĂRIEÎ SALE DOMNULII CĂTRE PRIMARUL COMUNEI TURNU-MĂCURELE, DIN 22 MART 1865.

Domnule Primar, Primind sabia ce în. numele comunei Turnu-Măgurele şi votată de dinsa îmi trzmeteţl, Eu vă invit să arătaţi mulţămirile mele cetăţenilor acestei comune, pentru devotamentul lor către persoana mea, şi care îmi este preţios. îl veţi încredinţa tot de odată că, în îngrijirile ce port pentru Ţara întreagă, comuna Turnu-Măgurele nu va avea partea cea mal mică din solicitudinea mea particulară. Asupra acestora, primiţi, domnule Primar, expresiunea afecţiunii mele. ALEXANDRU IOAN. («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unite Romlne, N-l G6, din 24 Mart 1865.)

LXXVII. MESAGI1LE DOMNEŞTI PENTRU DESCHIDEREA SESIUNII EXTRAORDINARE A SENATULUI ŞI CAMEREI LA 2 MAlC 1865.

Domnilor Senatori, Legi indispensabile şi de o utilitate urgentă, M’au determinat a vă convoca în sesiune extraordinară. Aceste legi au raport la complectarea organisăriî puteri judecătoreşti, la concesiuni de lucrări publice = şi la crearea de stabilimente de credit.

167

Guvernul Mieu vă va înfăţişa, fără amînare, pro iectele de legi relative la aceste chestiuni. Nu mă îndoiesc că şi în. această sesiune veţi con tribui din toate puterile la complectarea noului edi ficiu social, ale căruia 1 undamente le-am pus cu voinţa şi concursul naţiunii întregi. Dumnezeu să vă aibă in a sa bună pază. Sesiunea extraordinară a Senatului este deschisă. ALEXANDRU I0AN. C. Bosianu, Bălănescu, Mânu, G. T). Vernescu, I. Strat.

Domnilor Deputaţi, Legi indispensabile şi de o utilitate urgentă M’au determinat a vă convoca în sesiune extraordinară. Aceste legi au raport la complectarea organisăril puterii judecătoreşti, la concesiuni de lucrări publice şi la crearea de stabilimente de credit. Guvernul Mieu vă va înfăţişa, fără amînare, pro iectele de legi relative la aceste cestiunî. Nu mă îndoiesc că şi în această sesiune veţi con tribui din toate puterile la complectarea noului edi ficiu social, ale căruia fundamente le-am pus cu'voinţa şi concursul naţiunii întregi. Dumnezeu să vă aibă în a sa bună pază. Sesiunea extraordinară a Corpurilor Legiuitoare este deschisă. ALEXANDRU IOAN. C. Bosianu, Bălănescu, Mânu, G. D. Vernescu, 1. Strat. N-l. 595.

(«Monitorul), jurnal oficial al Principatelo,r-Umte Romlna N-l 98, din 6 Maifi 1804.)

m LXXVIII. Anexa la procesul-verbal al şedinţei de la 10 Maiu 1865. — Lit. A.

Domnilor deputaţi, Pe lingă raportul Ministrului Mieu secretar de Stat la Ministeriul de Războiu, No. 8.619, presintîndu-mi-se proiectul de Codicele Justiţiei militare, pentru armată, Eu îl înnaintez în deliberarea d-voastră, conform art. 3 din Statutul din 2-Maiu 1864. Dat în Bucureşti, la 4 Maiu, anul 1865. ALEXANDRU IOAN. Ministrul de Râzboiu, General Mânu N-l 600. («Monitorul», N-l 112, din 20 Maifi 1SS4.)

LXXIX. Un răspuns al înnălţimil Sale Domnito rului : %

Orăşeni ai Tirgoviştei, Eu am primit cu adincă mulţumire ofranda ce fa ceţi, şi vă mulţămesc în numele oştirii romîne; ea va şti întotdeauna, nu mă îndoiesc, să merite lauri bravilor săi strămoşi, cari împrejurul acestui oraş ai apărat cu glorie şi devotament patria comună. Cu această ocasie aţi dat o nouă probă că devota mentul către Patrie şi Domnul Ţeril 1- aţi păstrat ca un deposit sacru al strămoşilor noştri. îmbunătăţirile ce şi Consiliul judeţean face, Ni dai încrederea că judeţul Dâmboviţel este inspirat de ace leaşi sentimente cu vechea Capitală a României.

169

Primiţi. dar, oraş şi judeţ, din nou mulţămiriie mele. Dumnezeu să vă aibă în a Sa sfintă pază! ALEXANDRU IOAN. («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unite Rostfuo, N-l 112, din 2G Maiu 18G5.)

LXXX. MESAGIU DOMNESC. Domnilor deputaţi, Pe lingă raportul Ministrului Mieu Secretar de Stat, Preşedinte al Consiliului Miniştrilor, supt N-l 1008; Înfăţişîndu-mi-se proiectul de lege pentru introdu cerea unor modificări în legea Consiliului de Stat; Eu înnaintez acest proiect de lege în deliberările d-voastră, în conformitate cu art. 14 din Convenţia de la Paris, din 7 August 1858. Dat în Bucureşti, ia l-iu Iunie anul 1865. ALEXANDRU IOAN. Ministru secretar de Stat, preşedinte al Consiliului miniştrilor, €. Bosianu. N-l 798. («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unito Romino, N-l 119, din 3 Iunie 1865.)

LXXXI. MESAGIU DOMNESC. Domnilor senatori, Domnilor deputaţi, Prin decretul Mieu de astăzi supt N-l 860, primind demisiile ce mi-au înfăţişat: d. Constantin Bozianu din postul de Ministru de Interne, Agricultură şi Lu-

170

erărl Publice, Preşedinte al Consiliului Miniştrilor, d,. G. Vernescu, din postul de Ministru al Justiţiei, Cul telor şi Instrucţiei Publice, şi d. I. Strat din postul de Ministru al Finanţelor; Eu am numit Miniştri al miel Secretari de Stat, spre complectarea locurilor vacante, pe: D. Nicolae Creţulescu, ia Departamentul Finanţelor şi Preşedinte al Consiliului Miniştrilor; D. General loan Em. Florescu, la Departamentul de Interne, Agricultură şi Lucrări Publice; D. Dimitrie Cariagdi, ad-interim ia Departamentul Justiţiei, Cultelor şi Instrucţiei Publice. Despre care fac cunoscut domniilor voastre. Dat în Bucureşti, la 14 Iunie 1865. ALEXANDRU IOAN. Ministru Secretar de Stat şi Preşedinte al Consiliului Miniş trilor, N. Greţulescu. N-le 861, 862.

(eMonitorub, jurnal oficial al Principatelor-Unite Romîne, N-l 129, din 15 Iunie 1865.)

LXXXII. MESAGIUL DOMNESC. PENTRU ÎNCHIDEREA SESIUNII EXTRAORDINARE A ADUNĂRII ELECTIVE.

Domnilor Deputaţi, Lucrările de care a avut a se ocupa Adunarea Elec tivă în sesiunea extraordinară de estimp fiind astăzi terminate; Eu declar această sesiune închisă. Dat în Bucureşti, la 25 Iunie 1865. ALEXANDRU IOAN. s

Ministru Secretar de Stat, Preşedinte al Consiliului Miniş trilor, N. Creţulescu. N-l 914.

(eMonitorub, jurnn^oflejal al

Rom,ne'

171

LX’XXIII. Duminecă, 27 Iunie, Vice-preşedintele Se natului presintînd Măriei Sale raportul Comisiunil mixte asupra lucrărilor făcute, a pro nunţat un discurs, la care Domnitorul a răspuns:

Romlnilor, Primesc cu o vie mulţămire expresiunea dorinţelor Corpurilor Legiuitoare, ce mi se presintă astăzi pentru întiia oară de către Comisiunea mixtă, instituită conform Statutului promulgat la 2 Iulie, şi cu care Comisiune Senatul întreg a arătat dorinţa de a lua parte la această solemnitate. Eu sînt fericit de a vedea cît de des pe membrii acestui Corp, care este unul din cele mal mari resultate ale lui 2 Maiu şi care a venit să echilibreze puterile Statului, Nu mă îndoiesc că, atît delegaţii Senatului, cît şi al Adunării Legiuitoare, s’au ocupat cu toată seriositatea de binele comun, şi, aşa fiind, voiu lua în con sideraţie, d-lor, arătările ce-mi faceţi prin actul înfă ţişat de d-voastră, şi-l voiu recomanda osebitei luărlaminte a Guvernului Mieu. Să trăiască România! («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unit« Roraina, N-l 141, din 29 luni© 1865.)

LXXXIV. MESAGIU DOMNESC. Domnilor senatori, Lucrările de care a avut a se ocupa Senatul în se siunea extraordinară de estimp, fiind astăzi terminate.

172

Eu declar sesiunea aceasta închisă. Dat în Bucureşti, la 27 Iunie 1865. ALEXANDRU IOAN. Ministru Secretar de Stat, Preşedintele Consiliului Miniştrilor, OSi Creţulescu. N-l 922.

(«Monitorul*, jurnal oficial al Principatelor-Unita R*aii*e. N-l 113, din 2 Iulie 1865.)

LXXXV. PROCLAMAŢIA. MĂRIEI SALE DOMNULUI. Romînilor, Şepte ani de muncă în interesul Ţeril, şepte ani de . griji au zdruncinat într’atît sănătatea mea, încît astăzi mă văz silit a vă părăsi pentru un scurt timp şi a pleca la băl spre a putea la reîntoarcerea mea iarăşi lucra, cu reînnoite puteri, h îndeplinirea grelei mi siuni ce Mi-aţl încredinţat în zilele de 5 şi 24 Ianuar. în tot cursul acestor ani, bunul simţ al vostru a ştiut în totdeauna alege calea cea mal bună, acea cale care . singură conduce popoarele îa a lor mîntuire, aţi ştiut a păzi liniştea publică, şi prin patriotismul vostru aşa aţi restrins mal cu tărie legăturile ce unesc Tronul cu Ţara. Deşi voiu fi departe de Ţară, nu mă îndoiesc că-., simţul ordinii şi al înţelepciunii strămoşeşti va domni între voi şi că veţi fi geloşi a arăta lumii că sînteţl vrednici de viitorul la care aspiraţi. Cu legea care într’aceiaşî zi a eliberat munca sătenilor şi proprie tatea şerbită, am făcut pasul cel mal mare către acest viitor, căci prin ea am încoronat edificiul naţionali tăţii romîne.

173

Romînilor, De la voi atîrnă acum ca să întăriţi prin precumpănirea voastră acest moment al propăşirii naţionale. Faceţi dar ca, prin buna înţelegere între voi, această lege să se aplice pretutindenea cu bună credinţă. Voi, muncitorii de pămînt, să ştiţi bine că numai bunurile cîştigate prin sudoare profită omului. Căutaţi dar într’un spor de muncă, în silinţa voastră, dar nu aiurea, mijloacele trebuitoare pentru a răsplăti, precum o cere legea, dobinditul prin ea pămînt, şi 'voi, stăpînil de moşie, acum vecini al noilor proprie tari, veniţi voi înşivă înnaintea îndatoririlor ce vi le impune legea, şi îndepliniţi cu nepărtenire obligaţiile ce ea dictează. Uniţi-vă toţi într’o frăţească înţelegere spre a nu mal pierde vremea cea folositoare pentru muncile cimpuluî, ci lucraţi, araţi şi sămănaţî unii cu ajutorul altora/ fiindcă civiiisaţia vine totdeauna cu spicul în mină, cu spicul carele este semnul cel mal doveditor al culturii şi al avuţiei unul popor. Romînilor, Astă dată ca şi totdeauna, sunt încredinţat că veţi asculta glasul Alesuiuî Vostru. Plec dar liniştit din Tară, lăsînd Consiliului de Miniştri sarcina ocîrmuiril în timpul lipsei mele. Dumnezeu să vă ţină în a sa sfîntă pază! Dată la 6 Iulie 1865, la Rugiuoasa. ALEXANDRU I0AN. Preşedintele Consiliului, Ministru de Finanţe, N. Creţulescu. Ministru de Interne, Agricultură şi Lucrări Publice, General Florescu. Ministru de Războiţi, General Mânu. Ministrul Justiţiei, Cultelor şi Instrucţiei Publice, D. Cariagdi. («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unite Romine,. N-l 147. N-l 147, din 7 luli« 1865.)

174

LXXXVI. Romînilor, Tristele evenimente petrecute în lipsa Mea1 m’au pătruns de o dureroasă impresie. Dar şi astă dată poporul romîn, cu patriotismul şi cu bunul său simt, a probat că ştie a se feri de uneltiri culpabile. Demna şi liniştita atitudine a Ţeril întregi şi în astă împrejurare este cea mal vie reprobarea celor petrecute. Servească de lecţie reprobarea Terii! Vază-se încă odată că orice încercare de a răsturna instituţiile Ţeril nu va găsi niclun sprijin în inimile voastre. Romînilor, Tare de încrederea voastră, tare de închezăşuirea ce din nou aţi dat viitorului, prin înţeleaptă voastră purtare, Eu, astăzi, acord o deplină amnistie celor urmăriţi pentru delicte politice. ALEXANDRU IOAN. N. Creţulescu, Fioreseu, N. Bălănescu, JD. Cariagdi, Mânu. N-l 1081, August 30. (aMonitorub, jurnal oficial al Principatelor-Unito Rorafne, N-l 192, din l-iu Septombre 1865.)

LXXXVII EPISTOLA mărie!

SALE DOMNITORULUI adresată d-lui preşedinte AL CONSILIULUI DE MINIŞTRI.

Domnule Preşedinte, O chestiune din' cele mal serioase, căci de dînsa atîrnă tot viitorul Ţeril noastre, este fără îndoială acea a organisaţieî personalului administrativ, judiciar şi financiar. Răscoala pusă la cale ia Bucureşti de republicani (N. E)-

175

Asupra acestei grave chestiuni n’atn lipsit a atrage In diferite rîndurl atenţia Ministeriilor ce s’au succe dat în un timp de mai mulţi ani, dar pană astăzi nu văz să se fi exercitat cu destulă energie un control drept, dar totdeodata|r‘iguros, asupra diferiţilor func ţionari administrativi, judecătoreşti şi linanciarî; nu crez să existe, precum ar trebui, în diferitele Ministeril, statistice conştiincioase de toţi' oamenii cu apti tudine specială la osebitele servicii, în care să se vază figurînd notiţe atingătoare de viaţa lor publică' şi privată; nu crez să existe registre în care să fie înscrişi toţi acel cari, destituiţi din cause grave, să nu mal poată fi primiţi în funcţii publice. Cu toate acestea, asemenea îndatoriri sînt prevăzute chiar de legiuirile noastre cele vechi, precum, în Mol dova, acelea din 1834, Septembre 23, din 1838, Iulie 27, din 1839, Ianuar 24, din 1843, Septembre 13, din 1854, Mart 31 şi din 1860, Octombre 15, iar, în partea de dincoace de Milcov, în Reglementul Organic şi disposiţiunile de la 1863. Inconveniente nu mal puţin grave sînt acelea ale unei răpezl şi nemeritate înnaintărl, precum şi a tre cerii unul funcţionar dintr’un serviciu la altul, chiar atunci cînd aceste servicii ar fi de naturi cu totul diferite; într’un cuvînt, lipsa unor regule de admisi bilitate şi de ierarhie, din care să decurgă clasarea funcţionarilor pe specialităţi, dreptele recompense şi înnaintărl, precum şi o serioasă responsabilitate, au fost şi este causa tutulor relelor. Mi-ar plăcea să văz, domnule Preşedinte, că de as tăzi înnainte s’a pus o stavilă acestui rău, că impie gaţii în funcţiunile lor se rînduiesc, se înnaintează, se menţin numai după meritele lor; astfel numai vom

176

putea spera a ajunge la o adevărată soliditate în di feritele ramuri ale serviciilor publice, administrative, judecătoreşti şi financiare, astfel numai vom putea face a se realisa şi marele principiu al stabilităţii func ţionarului. Pricep toată autoritatea de care se cuvine a li în vestit orice funcţionar asupra subalternilor săi; pricep că, pe calea ierarhică, şefii de servicii să poată re comanda sau cere destituirea unora din funcţionarii subalternii lor, dar Guvernul mieu să nu piarză însă din vedere greaua răspundere în care se cuvine a că dea toţi aceia cari, în recomandaţiile lor, ar pune in dulgenţă^ şi cari ar arăta o vinovată slăbiciune pentru eeî abătuţi din datoriile lor. în privinţa represiunilor, noul Codice penal dă as tăzi toate mi jloacele de îndreptare ; doresc ca Guvernul mieu să facă a se reglementa şi condiţiile ierarhice şi de admisibilitate pentru fiecare ram de serviciu pu blic, ca astfel să se asigure tot deodată stabilitatea funcţionarului şi treptata lui înnaintare, după merit şi vechime. Cer dar, şi ordon, ca să faceţi a se elabora legi spe ciale pentru admisibilitatea şi înnaintarea funcţionarilor în serviciul administrativ şi financiar. Cer şi ordon ca îndată să se înfiinţeze în fiecare Ministeriu registre, şnuruile şi parafate de Consiliul Mi niştrilor, în care să se înscrie toţf impiegaţii respec tivi, cu diferitele notaţii privitoare la moralitatea şi serviciile lor. Consiliul Miniştrilor să hotărască în astă privire formularul necesar, precum şi disposiţiile a se lua în fiecare Departament, pentru asigurarea exacti tăţii şi legalităţii unor asemenea informaţii. Se înţelege că acele registre vor cuprinde în diferite

177

coloane: numele şi pronumele impiegaţilor, locul naş terii lor, vrista, data intrării în serviciu, osebitele funcţii ce a ocupat, la ce anume epoce, resultatul dobindit, serviciile extraordinare, căuşele depărtării unora, reprimirii altora, penalităţile sau amenzile la care au fost supuşi, studiile ce au făcut, capacitatea şi zelul lor, numărul copiilor lor, averea de la părinţi, averea cîştigată de dînsiî, proprietăţile ce au, felul vieţii, în fine purtarea lor publică şi privată. Investigaţiile domnilor Miniştri vor fi conduse cu cea mal mare discreţiune şi luare aminte, registrele vor purta titlul de: Staturi de serviciu. Voiesc ca notiţele si informaţiile adunate să se cornpiecteze necontenit, prin zilnica experienţă despre va loarea amploiaţilor de supt iurisdicţiunea lor. îmi reserv a controla eu însumi, prin mijloacele de care dispun, o aşa serioasă şi înseninătoare lucrare. Aceste registre se vor face în îndoit exemplar, din care unul se va depune în cabinetul Mieu, şi altul se va păstra de Ministeriul respectiv. Fiecare ministru îmi va supune în luna lui Decem bre din fiecare an un raport care va cuprinde note motivate şi justificate despre purtarea funcţionarilor atîrnaţî de Departamentul său. Ordon Ministrului Mieu Secretar de Stat la Depar tamentul Justiţiei să ceară de la tribunale şi Curţile respective şi de la Curtea de casaţie, liste exacte de toţi funcţionarii Statului ce au fost daţi în judecată în diferite epoce, cu relaţiune despre acusaţie şi despre resultatul dat de Justiţie. Aceste liste mi se vor supune cel mult pînă în două luni, trecîndu-se tot de odată notiţe despre acestea im registrele de Staturi de serviciu. •

CUZA-VODÂ.

•

178

Ministrul Mieu de Justiţie va lua măsurile cele mat active pentru exacta şi la timp adunare a acestor re laţii. Fac responsabili pentru orice întirziere pe tot! domnii preşedinţi, procurori şi grefieri. Sper, domnule Preşedinte, că veţi pune în inhaintarea acestor măsuri tot zelul de care vă ştiu inspirat pentru binele public. Veţi grăbi a cere de la Consi liul nostru de Stat proiecte de legi pentru organisatia » si » admisibilitatea în administraţie * si * finanţe. » Vetî • aduna toate elementele necesare pentru a putea înte meia odată o solidă organisare în administraţie, basată pe principii sănătoase de moralitate, de ordine şi de ierarhie în personalul el. Atunci numai vom putea cunoaşte bunul şi răul, vom putea răsplăti meritul şi atigmatisa viciul şi corupţia; vom putea desvolta sim ţirea datoriei şi a devotamentului funcţionarului că tre Patrie şi binele comun. Ordon ca toate acestea să se facă cît de curînd, şi ca, în cel mal scurt timp, să-mî înfăţişaţi lucrările cerute aici. Atrag toată luarea aminte a d-voastră şi a colegilor d-voastră asupra recomandaţiilor de persoane ce-ml propuneţi la diferitele funcţii ale Statului, aducind aminte Miniştrilor Miel de răspunderea la care Con stituţia îl supune. Sfirşind, rog pe Dumnezeu, domnule Preşedinte, să vă aibă în sfinta şi puternica sa pază. , ALEXANDRU IOAN. Bucureşti, 3 Novembre 1865. («Monitorul®, jurnal oficial ol Principatelor-Uaite Romlne, N-l 244, din 0 Novembre 18G5.)

179

LXXXVIII. RĂSPUNSUL PRINCIPELUI DOMNITOR CĂTRE MARELE-VIZIR AL ÎNNALTEÎ PORŢI, CU DATA DE 29 OCTOMBRE (10 NOVEMBRE) 1865.

Alteţă, Nu vă pot ascunde mirarea cu care am pri nit scri soarea ce mi-aţl adresat, atingătoare de evenimentele de îa 4 (lr>) August trecut1. Alteţa Voastră aţi crezut să-mi amintiţi înpainte de .toate trimeterea unei telegrame la Ems, pe care am primit o la Viena, adecă atunci cînd mă *i întorceam în Principatele Unite. Oricare ar fi fost ţelul Alteţei Voastre, pomenindu-ml de acea depeşă, eu aş fi socotit să găsesc în scri soarea sa o comunicaţie intimă, o preschimbare de idei ce pot primi ca trebuitoare bunelor noastre ra porturi şi care trebuie să fie inspirate de sentimente de francheţă şi lealitate ce Alteţa Voastră invocaţi în această circonstanţă. însă, Alteţă, un aşa caracter al comunicaţiilor voastre a fost compromis prin publi citatea dată scrisorii voastre pană a nu ajunge în mînile mele; şi acest fapt nu se poate atribui vre unei indiscreţii, de vreme ce acest document, nu de mult, s’a reprodus de «Jurnalul de Constantinopota, org n oficial al înnaltel Porţi. Nu potdecita deplora această publicitate, cel puţin inoportună. Răspund insă Alteţei Voastre; şi întârzierea răspun sului mieu este din causa bolii de care am suferit. Să examinăm, Alteţă, împreună nevoia scrisorii ce mi aţî adresat, şi dacă prin această urmare s’a ajuns la ţelul ce înnalta Poartă a putut să-şî propuie, adecă: 1 Răscoala din Bucureşti (N. E.)

480

a susţinea acţiunea unul Guvern regulat şi a menţinea: neatinse acele principii de autoritate, al căror respect interesează de o potrivă securitatea Imperiului Otoman şi liniştea României. Alteţa Voastră aţi fost unul din semnatarii ac tului internaţional de la 19 August 1858; aţi avut un rol considerabil şi foarte activ în conferinţa de la Paris şi aţi veghiat totdeauna cu stricteţă la respectul unei opere care, în mare parte, este a sa, şi ale căreî stipulaţii sint, fără îndoială, pururea presente memo riei sale. Mă văd silit a aduce aminte aici că Principatele-Unite, în termini! formali al Convenţiei, se ad ministrează liber şi afară de tot amestecul înnaltef Porţi; şi, dacă augusta Curte suzerană are dreptul de a provoca măsuri de ordine publică în România, este atunci numai cind ordinea ar fi fost compromisă şi, al doilea, cînd ar fi urmat înţelegere între înnalta Poartă şi Curţile garante. Aşa dar, pe de o parte pri vind lucrurile precum ele au urmat în adevăr, şi exa minând cu un ochiu serios şi nepărtenitor mişcarea neînsemnată care a avut de pretext nişte măsuri de igienă în analogie cu acele ce au fost luate şi la Constantinopol la venirea holerei, să ne întrebăm, fost-a oare ordinea publică compromisă prin o aşa în cercare? Iar, pe de altă parte, nu-mî este încunoştiinţat să fi urmat vre-o înţelegere internaţională în această chestie. Deci nu pot pricepe care să fie causa şi ţelul serisorel Aiteţel Voastre. Deşi mă mir că evenimentele din 3 (15) August ah putut inspira vil îngrijiri Guvernului Imperial, tot aş putea-o înţelege dacă depeşa care a făcut cunos cute la Constantinopol actele a cîţlva sediţioşî nu ar

18*1

ii anunţat tot în acelaşi timp şi represiunea desăvîrşită a acelei încercări de deso^dine. însă ce nu-mt pot explica este că îngrijirile Alteţei Voastre nu i-aă inspirat decît un blam Guvernului Mieii, precum şi măsurilor cu care s’a închezăşuit liniştea publică. Fără îndoială, Alteţă, pătrunderea voastră, atît de dovedită, a fost astă dată înşelată. Fără deplina cu noştinţă a faptelor, lipsit de informaţii directe, voi v’aţî rostit, nu mă îndoiesc, în bună credinţă. într’un fel care ar aduce, de nu aş avea cuvenita priveghere, greutăţi pe care nu le-aţi presupus; şi scrisoarea voastră ar putea, fără nicîo îndoială, să lie răstălmă cită de către cel interesaţi ca o adevărată încurajare. într’adevăr, s’ar putea crede, după zisele Alteţei Voastre, că evenimentele din 3 (15) August au avut . o netăgăduită importanţă politică; ele nu mal sînt în ochii săi o neînsemnată mişcare, ci o revoluţie şi toată România sculată în contra Guvernului Mieu : o expresie brutală a unei nemulţămiri generale. Nu se pot admite asemenea consecinţî grave din un incident local ce se produce pretutindeni, ce s’a produs nu de mult, tot pentru asemenea neînsemnătoare causă, la Munchen, Ia Barcelona, ceia ce nu do vedeşte nimica în contra Guvernelor din Ba varia şi .Spania. Deci contestez caracterul general ce Alteţa Voastră atribuie evenimentelor din 3 (15) August. Atitudinea locuitorilor Capitalei, în ziua aceia, mărturisirile cu lese din toate punctele teritoriului dovedesc, din potrivă, că poporul romîn răspinge cu indignaţio şi energie orice încercare în contra instituţiunilor terii. Aceste manifestări aşa de vederate vor fi primite, nu $aă îndoiesc, cu plăcere de Alteţa Voastră, căci ele

482

yov linişti îngrijările sale, şi-l vor îndeplini dorinţele-, aducîndu-î încredinţarea că nicîo sămînţă de desafeo ţiune pub'icâ nu este în spiritul inteligentelor noastre populaţiunl. Cu părere de rău, dar, mă văd silit a arăta Alteţeî Voastre că a fost înşelată asupra caracterului şi gra vitaţii evenimentelor din 3 (15) August, şi că ea a primit cu prea multă încredere nişte amăgiri de care s’ar fi putut feri. La ce izvor Alteţa Voastră s’a inspirat? Nu ştiu: însă este sigur că nu aţi cerut nicîo informaţie Gu vernului mirii, că aţi fost răii înştiinţat asupra prin cipiului sediţiunil şi că nu aţi ştiut nici cum că acest incident putea fi exploatat, dacă autoritatea s’ar ft arătat slabă, de tot ce este ostil ordinii de lucruri instituite de Convenţiune. Nu-mi pot tălmăci altfel grăbirea ce Alteţa Voastră ' aţi pus cînd aţi judecat nişte evenimente pe care nu le puteaţi aprecia, şi aţi aruncat, fără o mal întinsă cer cetare, desaprobare asupra unul Guvern pe care înnalta Poartă adesea l-a lăudat pentru silinţile, tendinţile şi progresele sale; căci, după cum însuşi zi ceţi, nu cunoaşteţi căuşele. Nu sînt dar în drept a mă mira dacă Alteţa Voastră nu. aţi găsit decît a vă tîngui de autorităţile care au ştiut a mtnţ'nea ordinea publică? Aş fi înţeles mult mal uşor ca Alteţa Voastră să se fi felicitat de un act de vigoare a căruia Puterile garante, şi mal vîrtos înnalta Poartă, pot aprecia bu nele cunsecinţl in privirea menţinerii liniştii gene rale in Orient. Alteţa Voastră nu aţi uitat, fără în doia ă, că in anii din urmă solicitudinea Guvernului Imperial s’a exercitat pururea într’un fel cu totufc

183

opue la acele ce s’ar presupune că voiţi a urmă astăzi. De cite ori înnalta Poartă, pe temeri fără însemnă tate, pentru un discurs imprudent ai unora din de putaţii fostelor Camere, spre pildă, nu s’a plîns că Guvernul mieu tolera zgomotoasele agitaţii în foastele Camere şi intrigile unor oameni supt rele influenţe! Şi, atunci cînd idei de neorînduială erau veghiat pro povăduite, ca un îndemn la desordinea ce izbucnia a doua zi, Vă miraţi că Guvernul mieu a reprimat prin putere aşa periculoase încercări! Trebuit-a în ziua aceia să se lase turburătorilor o liberă acţiune? Şi, presupuind că Guvernul mieu să nu-şl fi făcut datoria sa, cine s’ar fi însărcinat de a restabili ordinea într’adevăr atunci compromisă? înnalta Poartă, fără' îndoială, împreună cu Puterile garante ? Dumnezeu să ferească, Alteţă, ca înnalta Poartă să fie constrîn3ă la această necesitate, căci atunci ar fi atrasă în nişte complicaţii a’ căror consecinţa sint afară de orice prevedere omenească. Aici socot de nevoie a aminti Aiteţel Voastre ceia ce am avut plăcere a zice la toţi mnaiţil funcţionari otomani în Constantinopol asupra necesităţii unei strînse şi sincere înţelegeri între înnalta Poartă şi Principatele-Unite. Vedeţi totdeauna cu un ochiît mul-• ţămit) ziceam, evenimentele şi actele ce pot mări 'pros peritatea României. A ridica pe Romtni, a consolida instituţiile lor, a încuraja desvălirea puterii lor, a dirige aspiraţiile lor, a menţinea, privilegiile lor, imunitâţile lor, a face să se respecteze drepturile lor, pentru ca şi ei să ştie mai bine a respecta drepturile altora, este a lucra tot atît de bine în interesul lm~

184

periului Otoman, pe cît în acel al României însuşi; este a da tot de odată României închezăşuiri serioase pentru a sa linişte şi înflorire, iar Imperiului Otoman asemenea închezăşuiri, nu mai puţin serioase, pentru securitatea şi puterea sa. Cu Domni cărora Înnoita Poartă nu ştia totdeauna a [li] menaja drepturile şi dignitatea, Bucureştii şi laşii erau nevoiţi a căuta razimul lor în influenţe exte rioare; nu este trebuinţă a aduce aminte care au fost resultatele acestei politice. Dar eu, ca Domn care în ţelege ca România să se bucure deplin de drepturile de autonomie şi de independenţă interioară, dobîndite ţeriî din vechime (ab antiquo), drepturi recunoscute şi consfinţite prin tractatul de Paris şi prin Convenţie, şi care vrea să respecteze, cum am proclamat-o şi do vedit, în toate circonstanţele, nişte legături de o potrivă folositoare Imperiului Otoman şi Principatelor- Unite; ' ca un Domn care va fi sigur de a găsi la Constantinopol considerarea cuvenită Terii ce el represintă, precum şi acea a posiţiuniî sale personale, înnalta Poartă va putea totdeauna conta pe România, şi niciodată vre-o primejdie nu i-ar veni din partea5 Romînilor. Aşa a fost odinioară, ziceam încă, politica tradi ţională a Divanului. Să-şi arunce ochii Guvernul Im perial în trecut, şi să-şi aducă aminte care au fost relaţiile înnoitei Porţi cu înlin Domni romîni, cari au căutat închezăşuirea lor in suzeranitate; va culege mari învăţăminte din înţeleaptă şi pâtrunzâtoarea politică a glorioşilor Sultani din veacurile al XV-lea şi XVl-lea; va înţelege cît atunci existenţa Moldovei şi a Valahiei, ca State, era socotită de preţioasă pentru Imperiul Otoman, şi pentru ce Sultanii Baiazet 1,

185

Mahomet 22, Selim 1 şi Soliman 22, departe de a alătura Principatele cu alte posesii ale lor, departe de a înnăbuşi o naţionalitate care ar fi putut fi la discreţia puternicelor lor arme, au vrut, din potrivă, să-ţi facă din ele un zid de apărare, să respecUze a lor independenţă interioară şi să întărească autono mia şi privilegiile poporului romin. Şi aatâzi voiu ţinea tot acelaş limb*giu Alteţei Voas tre. Situaţia reciprocă a Imperiului Otoman şi a Principatelor-Unite nu s’a schimbat; situaţia lor comună exterioară e tot aceia; interesele lor sînt tot aşa de strîns legate ca în trecut. După socotinţa mea, orice desordine ar ameninţa liniştea publică în România, orice primejdie care ar ameninţa pămîntul sau auto nomii noastră sînt, asemenea, ameninţări pentru Im periul Otoman. Pentru aceasta dar, nu voiţi avea niciodată neiertata slăbiciune de a lăsa Înnalteî Porţi grija de a lua, în ase menea cas, măsurile concertate ce Convenţia îl impune. Eu înţeleg mal înnalt şi mal cu dignitate datoriile mele. Şi, pentru a vorbi de pe urma dată de trista zi de 3 August, să ne felicităm împreună că desordinea a fost aşa grabnic oprită. Şi mie mi-a părut tot aşa de rău cît şi oricăruia de asprimile ce au trebi it a se desvălr încît, ridicîndu-mă eu Alteţi Voastră în sferele filosofi*»!, doresc şi eă ca puterea să nu devie singurul mijloc de potolire în lumea aceasta ; şi, cu toate acestea, nu mă sfiese a vă declara că, de cîte ori un fapt se va înfăţişa înnaintea mea ca evenimentele de la 3 August, adecă: de cîte ori uneltiri primejdioase vor pune in pericol instituţiile Ţeril, voiu şti a răspunde la încrederea po porului romin şi la dorinţile sale, menţinînd cu ener-

186

gîe ordinea publică; că, de cite ort liniştea României va fi compromisă, ort de unde ar veni primejdia, Ea au voiu consulta decît datoria mea, drepturile mele ai intereaele noastre comune. Îmi iubesc prea mult ţara, înţeleg pr*ea mult valoa rea legăturilor noastre cu înnalta Poartă şi a’ sale le gitime preocupa ţi uni, pentru a le sacrifica vre-odată unei îngrijiri de o responsabilitate pe care voiu şti pururea a o primi, Oflclt ar putea fi ea de grea. Alteţa Voastră însămi a putut mal de multe ori să se convingă'în lunga sa carieră că raţiunea politică are mart şi grele nevoi, şi că slut momente unde datoria se impune cu străşnicie spiritelor celor mal înduple cate la bltadetă. Sfîrşind, Alteţă, vă arăt adînca mea părere de rău pentru un incident care sper că nu va altera nişte raporturi personale ce am dorit totdeauna a menţinea. Alteţa Voastră va reveni in curind, Eu nu mă îndo iesc, ia nişte aprecieri mal potrivite asupra situ ţie! Principatelor-Umte; am drept dovadă înnalta Si inte ligenţă şi solicitudinea de care tot lealul « xecutor al voinţelor Maiestăţii Sale Imperiale trebuie a fi insu flat pentru Rominl. Cit pentru mine, Alteţă, pururea m’ara povăţuit şi pururea mă voiu povăţui, in actele mele, numai de interesele terii nule, şi aceste interese sînt ia ochii mirt nedespărţite de acele ale Imperiului Otoman. Vreau a vă zice că, pătruns de îndatoririle mele, şi ca Principe, şi ca Romin, voiu pune toate silinţiie pentru a întreţine cu l-malta Poartă acele relaţuml intime de a5 cărora foloase reciproce era âşa de viii dovedit, îa anul trecut, spiritul atit de luminat a! Al teţei Voastre.

-187

Revie acele oare de încredere ! Guvernul Înnalteî Porţi mă va găsi totdeauna in spirat de aceleaşi sentimente care mi-au atras încre dinţări aşa de strălucite a’ bunel voinţe personale a Maiestăţii Sale Imperiale Sultanul, Augustul nostru Suzeran, şi a7 viei sale solicitudini pentru România. Primiţi, Alteţă, încredinţarea Înnalteî mele consi deraţii. ALEXANDRU IOAN. («Monitorul*, jurnal oficial al Principatelor-Unite Romlne,N-l 247, din 6 Novembro 1863.)

LXXXIX. MESAGIUL M. S. DOMNITORULUI PENTRU DESCHIDEREA CORPURILOR LEGIUITOARE PE 1865—66.

Domnilor Senatori, Domnilor Deputaţi, V’am convocat pentru înseninătoarele lucruri la care Conslituţiunea vă cheamă. înţelegerea intimă între marile puteri ale Statului este cea mal sigură şi cea mal trainică garanţie a pros perităţii publice. Această convingere a trecut în '.spi ritele d-voastră./ si am fost fericit de a constata efeca tele el în cursul sesiunii trecute. Expunerea dorinţilor Senatului şi a Camerei, prin comisiunea mixtă, mi-a doVedit că d-voastră aţi voit şi aţi ştiut a trage folos din experienţa trecutului. Concentrind atenţiunea d-voastră asupra chestiunilor d’innăuntru, asupra bunel administraţii a avere! publice v'aţ! arătat demni şi serioşi mandatari [al] alegăto rilor d-voastră. Eu aşteptam aceasta de la înţelepciu-

188

nea represintanţilor ţeriî. Pe acest tărîm puteţi şi trebuie să exercitaţi cu folos controlul d-voastră. Prin discuţiunea conştiincioasă a legilor, luminaţi Guvernul Mieu; prin examinul scrupulos al budgetelor, asigu raţi întrebuinţarea folositoare a banilor publici. Urmaţi a da lucrărilor d-voastră caracterul de dem nitate şi de maturitate care li va asigura lor respec tul tuturor, şi Guvernul mieu, puternic de concursul ce-î veţi da, sprijinit pe d-voastră, cari represintaţt toate interesele naţiunii, va realisa cu înlesnire îmbu nătăţirile şi progresul material şi moral ce starea Ro mâniei redlam ă. Nu lipsesc dar a vă da astăzi o dovadă netăgăduită despre încrederea Mea în intenţiile d-voastră. Regle mentul Gamerii Elective se făcuse pe cînd era înţe lept a determina cu scumpătate acţiunea particulară a deos bitelor puteri ale Statului. în scop de a asb gura exerciţiul liber şi respectat al puterii executive, a trebuit să însemn oarecare roargenî acţiunii noii Camere. însă tot de odată eu instituiam un Senat cu prerogative speciale pentru a asigura, chiar în faţa Guvernului Mieii, exerciţiul liber şi respectat al Cons tituţiei noastre. După un an de experienţă, îmi place a recunoaşte că Camera Mi-a dat dovezi de devota ment despre care sînt mîndru, şi dovezi de încre dere la care răspund prin încrederea Mea. Eu viii dar înnaintea d-voastră, domnilor Deputaţi, şi vă dau. dreptul de interpelare şi mijloacele de a-1 întrebuinţa tără prejudiţiu pentru lucrările d-voastră regulate. Eu nu mă îndoiesc că d-voastră, domnilor Deputaţi, apreţuiţi precum se cuvine această urmare şi că veţi face întrebuinţare de noile d-voastră drepturi cu înţelep-

189

ciunea de care nu v’aţl depărtat în cursul sesiunii* trecute. Regulamentul Senatului a primit oarecare modificaţiunl şi îndreptări în scop de a lărgi cercul discuţiunilor sale publice. Constituţiunea Bisericii ortodoxe-romîne s’a realisat cu nestrămutare prin instalaţiunea Sinodului ţeril. Patriarhul ecumenic a crezut că trebuie să ni con teste drepturi de care toate popoarele ortodoxe au făcut întrebuinţare unul după altul, şi care ni se cuvin cu acelaşi drept. Am răspuns la scrisoarea Patriarhului cu adîncui respect ce datorim celui mal vechiu şi celui mal ve nerat dintre păstorii Bisericii Răsăritului, şi am dat Prea-Fericiril Sale asigurările cele mal formale că vom păstra cu credinţă legăturile duhovniceşti care ne uniau cu Biserica-Mamă de la Constantiuopol; însă n’am lipsit de a-I declara tot odată că Biserica orto doxă romînă trebuie să existe prin a sa viaţă proprie, că ea trebuie să aibă o exprtsiune legală în Stat şi să se bucure în Biserica Răsăritului de nealîrnare şi de rangul ce i-au recunoscut din timpii cel mal vechi celelalte Biserici ortodoxe. Rămîne acum ca venerabilii păstori al Bisericii or todoxe romîne şi colegii lor al Sinodului să justifice prin actele lor cuvintele ce mi au inspirat pioasa mea afecţiune şi deferinţă pentru sfintul Scaun ecumenic, respectul mieu pentru Biserica noastră naţională şi pentru drepturile României. El acum să dovedească, prin înţeleaptă şi luminata direcţie ce vor da lucră rilor bisericeşti, că noile noastre legi nu sînt de fel incompatibile cu legăturile duhovniceşti care ne ală-'

190

îurează către Biserica-mumă şi cu ideile şi progresul care sînt'onoarea epoceî noastre. Budgetele Statului pe anul viitor 1866 sînt trimise în studiul Camerei. Eu le recomand, d-Ior deputaţi, la scrupulositatea şi conştiincioasa d-voastră cercetare. La deschiderea sesiunii anului trecut eu vă adresam următoarele cuvinte: «Guvernul Mieu a luat şi va lua toate măsurile cele mal energice pentru a face ca despăgubirea cuvenită proprietarilor după legea din 14 August 1864 să li se plătească la timpul şi în ci frele prescrise de lege; aceasta este o datorie naţio nală, care este pusă supt garanţia şi supt scutul . onoare! Guvernului si a Terii». Tara ştie astăzi că Guvernul Mieu a făcut onoare angajamentelor sale. Cu o adevărată mulţumire constat exactitatea cu care foşti! clăcaşl plătesc termenul întîiii al datoriei lor de indemnisaţie. El aii înţeles că nu puteau să dea Domnitorului o mărturisire mal vie despre recunoş tinţa lor. Dobinzile cuvenite pe întâiul semestru au început a se plăti de la 11 Octombre, înnainte chiar de terminul hotărît prin lege. D-voastră ştiţi că ele se plă tesc neîntrerupt. în conformitate cu art. 49 din legea rurală, Ministrul Mieu de Finanţe vă va supune o dare de seamă lămurită despre toate operaţiile Comi tetului de lichidare a obligaţiilor rurale. Guvernul Mieii n’a scăpat din vedere, că agricul tura este principala noastră bogăţie, şi că prin ur mare ea trebuie să fie încunjurată de toate garan ţiile. Prin studiul Consiliului de Stat, s’a elaborat un proiect de lege pentru tocmelile de munci agricole^ pentru executarea lor. Acest proiect este trimis în «o

191

deliberaţia d-voastră. Ştiţi că el este foarte urgent . Sena iul şi toate Consiliile judeţene îl aşteaptă cu o dreaptă nerăbdare. Un proiect de Cod rural, care re gulează afacerile poliţieneşti de prin comune şi ispăşile, vi se va supune cuiînd. El se află în studiul Consiliului ds Stat. Aceste două legi vor contribui mult la desvoltarea agriculturii noastre, vor face si gure şi lesnicioase transacţiile cîmpuluî, vor uşura viaţa agricultorului, care va afla în disposiţiile ce veţi vota legitima răsplătire a trudelor şi ostenelilor sale, Eu am privit cu mîhnire reaua recoltă a acestui an în unele districte. Anotimpul a fost defavorabil. Gu vernul Mieii a luai toate măsurile putincioase pentru a veni în ajutorul celor în lipsă. O Bancă de scont şi de circulaţie s’a concedat de Guvernul Mieu la o serioasă companie financiară, care va începe curind operaţiile sile. Acest aşeză mint de credit va da un ajutor puternic proprietăţii şi comerciulul nostru; el va avea o fericită inriurire asupra multor transacţil şi va asigura preţul leal şi regulat al efectelor noastre publice. Administraţia justiţiei a întrat într’o eră nouă. Noul Cod civil şi Codul de procedură civilă sini puse în aplicare de la l-iu Decembre. Noul Codice pe nal, cu procedura lui, este în vigoare de la Aprilie. Astfel s’a consolidat şi mal mult Unirea, care este în inima tuturor Roraînilor. Astfel s’au reaîisat intenţiile liberale ale art. 46 din Convenţie, care a. proclamat egalitatea tuturor cetăţenilor înnaintea legii. Noua organisaţie judecătorească este de asemeni aplicată în toată ţafra, şi instalaţia juriului va da acusaţilor ga ranţiile cele mal serioase. „ Mulţămită acestei măsuri, legislaţia noastră a ieşit

•192

din haosul vechili. Conştiinţa judecătorului nu mal poate fi rătăcită prin miile de desl-gărJ, ofisur! şi obi ceiuri locale. Şi astfel averea şi onoarea cetăţenilor sînt adevărat puse supt scutul legilor. Instrucţia publică, în raport cu noile legi speciale şi cu mijloacele putiincioase ale Ţeriî, a luat o nouă desvoltare. Mal multe a mei io "aţi uni s’au făcut in lucrările noastre publice. S’au dat circulaţiei mal multe părţi de şos le pe căile cele mal principale. Studiile atingătoare de drumul de fier de la G daţi la hotarul Austriei s’au terminat in acest an. Lucră rile sînt începute la secţiunea de la Galaţi la Tecuciu şi se vor urma, in primăvara anului 18SG, cu mij loace puternice de executare. Siudiiie drumului de fier de la Bucureşti la Giurgiu, în mare parte, a’aCi savirşit şi s’au presiatat Ministe rului. Antreprenori! se pregătesc cu activitate să înceapă lucrările lor. Şi la 2 April viitor se va pune cea înţăiu piatră a gării de Bucuri şti. Iar, în toamna anului 1867, Bucureştii se va lega prin cel intăiu drum de fier romîn cu unul din porturile cele mal p incipale ale Dunării. în cursul acestui an trebuie să fie gata mal multe din acele 19 poduri de fier concedate la o companie ebgleaă. Lucrările înseninătoare s'au executat la mal multe puncte, şi mal ales la Slatina, pentru statornicirea a două poduri mari, care formează principala cale de comunicaţie peste Olt. Aceste poduri se vor da cir culaţiei în anul viitor. Precum vedeţi, domnilor Senatori şi domnilor D.e-

193

putaţf, capitalurile străine încep a se angaja în Romănia în condiţiunî foarte folositoare pentru ţară. Să încurajăm dar asemenea întreprinderi care tot deodată aşează creditul nostru po pieţele Europei. Orice putere reală, fie in inteligenţă, fie în lucru, fie în capitaluri, care vine să se ofere ţeriî, trebuie să fie bine primită de noi. Oare n’am fi avut noi astăzi mal multe căi ferate pe pămîntul nostru dacă vechea Cameră, înţelegînd mal bine nevoile ţeriî, n’ar fi făspins propunerile serioase care ni se făcuse de capi talişti însemnaţi pentru reţeaua liniilor din Valahia? Vedeţi ce se petrece în jurul nostru. Aruncaţi ochiul d-voastră asupra Europei! Cine a conceput şi exe cutat întreprinderea cea mal îndrăzneaţă a veacului nostru, tunelul de la Londra? Un inginer frances. Cu! a încredinţat Franţa construirea telegrafului de supt Mare, care o leagă cu Algeria? La ingineri englesl. Cine a executat în Austria acest drum de fier de la Baziaş, care vine pană aproape de hotarele noastre? O Companie francesă. Ingineri francesl au construit drumurile de fier din Rusia, lată cum pro cedează Statele cele mal mari I Să le imităm dar, noi cari avem nevoie de drumuri, de căi ferate, de ca valuri, de usine, de exploataţiunl industriale, şi cari sîntem lipsiţi de capitaluri îndestulătoare pentru ase menea întreprinderi. Să imităm aceste exemple, şi vom fi în adevăr patrioţi, pentru că vom fi în ade văr folositori patriei noastre. Meritul cel mare al epocel noastre este că ea a re cunoscut şî a pus în lucrare ideile roditoare de soli daritate şi* de înţelegere care leagă toate naţiile lumii prin interesele lor, şi care le vor apropia mal mult în viitorime, prin sentimentele de frăţie şi de stimă CWZA-TODĂ

194

reciprocă. De aici vine acest mare concurs de la popor îa popor, în care fiecare naţie o.duce tributul geniului său, şi care permite tuturor să pretuiască şi să admire progresele neîncetate aie spiritului omenesc. Exposiţiunea universală, ce se va *faoe în Paris, la 1867, deschide un cîmp măreţ la aceste lupte care mchezăşuiesc pacea. Toate popoarele sint chemate de Franţa la această solemnitate unde fiecare ţară se va înfăţişa cu viaţa ei întreagă, cu pămîntul, cu istoria ei, cu locuitorii, cu productele ei materiale şi inte lectuale. D-voastră nu veţi cruţa nicîun sacrificiu pentru ca şi Principatele Romîne să figureze eu demnitatea ce li se cuvine la această Exposiţiune. Guvernul mieu vă va presinta, domnilor Senatori şi domnilor Deputaţi, expunerea specială despre si tuaţia terii de la deschiderea Corpurilor Legiuitoare şi pană astăzi. Ea va cuprinde toate disposiţiuniie şi măsurile luate în fiecare ram al administraţiuniî. Am încheiat un cartel de extrădare cu Austria pentru predarea reciprocă a făcătorilor de rele. Am încheiat cu Austria o convenţie telegrafică, şi în curind se va da ratificaţiune unei asemenea convenţii cu Rusia. Am încheiat cu Serbia o convenţie tele grafică şi poştală. Convenţia poştală internaţională este in ajunul de a se încheia, şi vă putem anunţa cu si guranţă că în curgerea anului viitor Po3ta Romînă va începe serviciul internaţional. Am însărcinat pe agenful mieu la Paris să comunice Guvernului impe rial frances adesiunea noastră la actul Congresului internaţional care s’a fost întrunit, la ldu Mart, în Paris,

195

pentru a face uniforme tarifele telegrafice, şi Guver nul Maiestăţii Sale a binevoit să ni dea act de această adesiune. Am împuternicit pe Ministrul Mieu al Trebilor Străine să negocieze şi să încheie cu plenipotentul imperial al Rusiei şi cu participarea plenipotentuluî imperial al Austriei o convenţie care are de scop să înlesnească plutirea Prutului. Măsurile adoptate vor contribui mult la desvoltarea comerţului nostru. O comisiune specială se va în truni în acest an pentru a regulă împreună cu înnalta Poartă hotarele insulelor Dunării. Comisiunea internaţională, instituită la Constantinopol, pentru chestiunea mănăstirilor secularisate; ce se ziceau închinate, urmează lucrările el. în cît ne priveşte, noi împlinim regulat angajamentele generoase ce am luat dimpreună cu Corpurile Legiuitoare. ŞtiinţI recente ni dau statornica speranţă că soluţiunea acestei 'afaceri nu va întârzia. Am plăcerea a constata că agentul mieu lingă înnalta Poartă a fost şi in această împrejurare la Innăl- ţimea misiunii sale. ^ Aflu de mulţumire a Vă încredinţa că România poate fi sigură de solicitudinea şi simpatiile augustei Curţi suzerane şi a înnaltelor Puteri garante, cărora datorim acte mari ce au confirmat starea de locuri instituită prin voinţa naţională, şi garantează pentru totdeauna drepturile şi autonomia noastră. Relaţiunile noastre cu Guvernul Imperial al Curţii Suzerane s’au semnalat în acest an prin un incident despre care trebuie vă vorbesc. D-voastră cunoaş teţi, domnilor Senatori şi domnilor Deputaţi, tristele evenimente de la 3/16 August. A vă spune că aceste

196

evenimente ar ti putut pune în primejdie instituţiile terii, şi cu dînsele viitorul României, este a vă explica tot deodată gravitatea pericolului şi asprimea îafrînăril. în urma acestui incident, înnalta Poartă, basindu-se pe informaţiunî luate din jurnale (precum ne zice), a crezut că ţara se află in revoluţie şi că Romînil în unanimitate ar fi fost osteniţi de instituţiile întrupate in persoana alesului lor de la 5 şi 24 lanuar. Toată ţara a cetit scrisoarea ce mi s’a adresat la această ocasiime, precum şi răspunsul mieu. Ministrul Mieu al Trebilor Străine vă va da informaţii despre cele urmate de atunci, iu care veţi vedea bunele cugetări ale Înnaiteî Porţi pentru România. D-voastră cunoaş teţi împreună cu mine că ţara nu este solidară ia neorinduielile de la 3/1B August, de vreme ce ea în unanimitate şi cu tărie a condamnat autorii acestor turburărl. Ţara voieşte ca şi Mine menţinerea institu ţiilor noastre, căci aceste instituţii sîrtt fapta poporului romîu. Demonstraţiile ce am primit de la toate districtele în urma acestor evenimente dovedesc acordul şi în crederea reciprocă a Tronului cu Ţara: Popor şi Domn veghiazâ cu aceiaşi băgare de seamă asupra drepturi lor României şi apreţuiesc cu aceiaşi lealitate rapor turile seculare care există între România şi Imperiul otoman. Popor şi Domn voiesc triumful ideilor libe rale proclamate la a/u Maiu; într’un cuvînt poporul romîn şi Domnul său sînt strins uniţi într’una şi aceiaşi grndire, liniştea şi prosperitatea scumpei noas tre patrii. împrejurarea aducînd a vorbi despre persoana mea, eu vă declar în această ocasiune solemnă că singura mea ambiţie este de a păstra dragostea poporului ro-

197

mîn, este în adevăr de a li folositor patriei mele, de a menţinea drepturile ei neatinse. Fiţi convinşi că eu n'aş vrea o putere care nu s’ar întemeia decit pe forţă. Fie în capul Ţeril, fie alătu- . rea cu d-voastră, eu voiţi fi totdeauna cu ţara pentru tară, fără altă tintă decît voinţa naţională si marile interese ale României. Eu voiesc să fie bine ştiut cL niciodată persoana mea nu va fi o împidecare la orice eveniment care ar permite de a consolida edificiul po litic la a cărui aşezare am fost fericit a contribui. în Alexandru Ioan l-iu, Domn al Romînilor, Romînii vor găsi totdeauna pe colonelul Cuza, pe acel colonel Guza, care a proclamat în Adunarea âd-hoc şi Camera electivă din Moldova marile principii ale Regeneraţiei României, şi care, fiind Domn al Moldovei, declara oficialmente înnaltelor Puteri garante, cînd primia şi Coroana Valahiei, că el primeşte această îndoită ale gere ca expresiunea neîndoielnică şi statornică a voin ţei naţionale pentru Unire,—însă numai ca un deposit sacru. Domnilor Senatori, Domnilor Deputaţi, :Sssiunea Senatului şi a Camerei pe 1865 şi 1866 este deschisă. Dumnezeu să binecuvinteze lucrările d-voastră! Dumnezeu să ocrotească România! ALEXANDRU IOAN. N. Creţulescu, 1. E. Florescu, S. Mânu, D. Cariagcli, A. Papadopulo Calimah. N-l 1649, 5 Decembre 1865. («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unite Roraine, N-l 287, din 30 Decembre 1865.)

198

XC. La 25 Decembre Domnitorul Primeşte Se natul în corpore, pentru a i aduce răspunsul la Mesagiu. După Adresă, pe care o ceteşte intimi vice-preşedinte, M. Sa a zis:

Domnule Vice-Preşedinte, Vă mulţumesc pentru sen timentele ce-mi exprimaţi în numele Senatului. îmi este plăcut a Vă zice, domnilor Senatori, că, concur sul d-voastră îmi este scump şi că preţuiesc mult noua dovadă de devotament şi de înţelepciune şi la această ocasie. («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unite Romine, N-I 287, din 80 Decembre 1860.)

XCI. LA l*iu IANUAR 1866. Măria Sa a răspuns în aceşti termini î. P.’ S. Mitropolitului Primat: ^

Prea Sfinte Părinte, Sînt mulţămit a constata că Clerul, asigurind astăzi şi mai mult unirea sa dogmatică cu Biserica-Mumă din Constantinopol, a ştiut şi acum a răspunde la misiunea la care este chemat. Vă mulţămesc, Prea Slinte Părinte, atit din par te-mi, cit şi din partea Măriei Sale Doamnei, de ură rile ce-mî faceţi, şi de devotamentul ce-mi arătaţi. Cât pentru Mine, credincios reiigieî străbune, voiu da pururea tot concursul mieu întru ocrotirea şi în' ilorirea Bisericii noastre.

199 / în numele clerului strein a vorbit Epis copul catolic. Domnitorul a răspuns prin ur mătoarele cuvinte:

Eminenţă, Felicitaţiile ce Eminenţa Voastră Ni aduce, le pri mesc cu plăcere. Ele sînt tot odată o dovadă' despre protecţia şi libertatea ce domneşte în Statui romîn pentru coate cultele. Vă mulţumesc şi din partea M. S. Doamnei despre aceste felicitaţii şi despre rugă ciunile ce adresaţi pentru noi către Atotputernicul. Răspunsul Domnului la felicitaţiile Sena tului : ’

Primesc cu o vie mulţămire felicitaţiile ce Senatul îmi aduce. Ca apărător al Constituţiei noastre, Senatul are misiunea cea mal mare şi cea mal înnaltă. Concursul ' de care Senatul Mi-a dat dovadă şi care îmi promite şi la această ocrsie în consolidarea noilor instituţii, este de mare preţ pentru mine şi va avea resultatul cel mal fericit pentru binele Terii. Felicitările Sena tului îmî sînt cu atît mal plăcute, cu cît ele îmi con firmă speranţa că viitorul Terii va fi aşezat pe basele solide ale progresului, ordinii şi dreptăţii. Dumnezeu 3ă binecuvinteze România! Răspunsul Domnitorului la discursul Pre şedintelui Adunării:

Domnule Preşedinte, Mulţămesc Adunării elective pentru felicitaţiile ce Mi adresează. Primesc mal cu seamă cu o adevărată satislacere încredinţarea ce-mi dă representanţa na ţională despre concursul el leal la consolidarea şi

200

prosperitatea Ţeriî. Respectul Constituţiei, lealitatea şi dreptatea, iată mijloacele cele mal eficace, care ne vor conduce la progresul dorit. Să trăiască România! M. Sa a răspuns în următorii termini Pre şedintelui Curţii de Casaţie:

Domnule Preşedinte, Primesc cu plăcere felicitaţiile Curţii de Casaţie şi asociez mulţămirile mele cu ale Măriei Sale Doamnei/ Asigurările ce Curtea-Mi dă despre silinţile eî pentru a face a se respecta dreptatea, îmi sînt pre ţioase. Curtea de Casaţie mi poate si-ml dea o do vadă mal mare şi mal plăcută despre devotamentul el decît făcind a se respecta legea şi dreptul. Cu legislaţia nouă, una şi singură pentru toată Ro mânia, misiunea Curţii a devenit mal lesnicioasă si jurisdicţiunea el mal eficace. Către Preşedintele Curţii de Conturi:

Domnule Preşedinte, Primesc cu o îndoită plăcere felicitaţiile Curţ I de Conturi, pentru că ea îmi arată totdeodată zelul ce pune la controlul ce legea i-a încredinţat. Curtea de Conturi îmi va da cele mal mari dovezi de devota mentul eî, în serioasa şi neîntîrziata cercetare a con turilor. Ea are o misiune din cele mal importante: garanţia bunel întrebuinţări a fondurilor publice. înnălţimea Sa a răspuns Primarului Bucu reştilor in terminil următori:

Domnule Primar, Primesc cu mulţămire urările ce-mi adresaţi în numele comunei Bucureştilor, şi încredinţările ce-mi

4Rllcnf^

201

* o

->)<<- v HCCSaM

."3

X<£/ ">K<~ <£>'

daţi despre resultatele binefăcătoare prodr^e^^J^^ tuţia comunală, îmi sint foarte plăcute. îmbunătăţirile materiale, proiectele pentru Capitală, le consider de cea mal mare însemnătate; ele singure pot asigura locuitorilor înlesnirile vieţii unul oraş mare. Rectorului Universităţii din Bucureşti Dom nitorul Guza i-a răspuns:

Domnule Rector, Primesc cu plăcere felicitaţiiie ce-ml presintă corpul învăţămîntuluî superior. Progresul şi conducerea tinerilor pe calea datoriei, prin ştiinţă şi moralitate, nu poate fi îndoielnică, de , vreme ce-ml datl această încredinţare d-voastră, d-le Rector. Vă mulţămesc dar, atît din parte-mî, cît şi din partea Măriei Sale Doamnei, de urările ce-ml faceţi. Domnii profesori, şi mal cu seamă cel de la Facul tatea de drept, vor găsi în noile condici un cîmp mal întins în însemnămîntul domniilor lor. Domnului General Ministru de Războiii, care vorbeşte în numele armatei, Măria Sa Domnul îl răspunde:

Sint fericit orîşicînd vă văz în jurul mieu. Anul trecut a întemeiat credinţa mea în voi. Aţi fost atraşi la încercarea cea mal dureroasă la care poate fi ex pusă o armată: lupta pe strade. în această tristă îm prejurare aţi dovedit, cu sînge rece, răbdare şi ener gie cînd a trebuit să loviţi. Zilele trecute, un frate de arme al vostru a dovedit, la Mărgineni, ce poate un ostaş, fie cu slabe mijloace, cînd are conştiinţa •datoriei sale.

202

Asemenea fapte cinstesc drapelul romîn. îmi place a vă zice că slnt mîndru că am ieşit din şirul vostru, mîndru de a comanda o armată care dă aşa frumoase pilde de tărie, de duhul disciplinei şi de un devota ment nestrămutat pentru Ţară şi Tron. Să trăiască armata romînâ! f («Monitorul» jurnal oficial al Priucipatelor-Unite Romîno, N-l 2, din 4 lanuar 1866.)

XGII. Tot la primirea de la Palat, din 13 Ianuar, Domnitorul a răspuns astfel Baronului Eder, care a felicitat pe Principe în numele Corpului Diplomatic:

Domnule Baron, Sint foarte simţitor la felicitatiunile ce-mî adresat! în numele Agenţilor şi Consuiilor-generall, acreditaţi pe lingă persoana Mea. Domnia voastră cunoaşteţi cît apreţuiesc bunele raporturi care există între Augus tele Curţi garante şi Principatele-Unite. Fiţi sigurlcă Eu voiu avea totdeauna îngrijire de a întreţineaţi a consolida reiaţiunî atît de profitabile pentru România. A

(«Monitorub, jurnal oficial al Principatelor-Unite Romlne, N-l 3, din 5 lanuar 1866.)

XCIIl. La 16 lanuar 1866 se aduce Palat Răs punsul la Mesagiu al Adunării, pe care îl ce teşte Preşedintele Adunării. M. Sa Domnul a răspuns în modul următor :

Domnule Preşedinte, Domnilor Deputaţi, Mulţămesc Adunării pentru simţimintele ce-mî ex primă şi o felicitez tot odată că ea s’a pătruns de-.

203

urgenţa stabilimentelor şi marilor lucrări decretate in intervalul sesiunilor, în virtutea Statutului. Cu părere de rău, însă, mă văz silit a aminti că s’au încercat a se discuta chestiuni ce nu sînt de competinţa Adunării. Naţiunea Romînă a primit în unanimitate noile instituţiuni folositoare, care hotă răsc într’un mod positiv drepturile şi atribuţiunile fie cărei puteri. Ar fi trist şi periculos cînd în vre una din aceste puteri ale Statului ar urma încercări de încălcare asupra atribuţiunilor celorlalte: căci atunci s’ar compromite echilibrul ce Adunarea. în adresa ce-mi aduce, 'apreciază cu înţelepciune ca cea mal sigură şi cea mai trainică garanţie a proprietăţii pu blice. îu cele din urmă şedinţe s’au emis idei şi s’au ridi cat chestiuni cu totul străine de desbaterile de care Adunarea era ocupată. Constituţia noastră are reguiele ei determinate. Nimănui nu-î este permis a se abate de la ele. Făcind din exprimarea unor dorinţî obiect de discuţiune, s’a uitat că, după art. XII din Statut, asemenea dorinţi are drept să le formuleze comisiunea mixtă a Senatului şi a Camerei, care în fie care an încheie lucrările parlamentare. îmi place a crede, împreună cu d-voastră, domni lor Deputaţi, că buna înţelegere ce pururea a domnit între Tron şi ţară, va domni pururea între Tron şi adunare. E destul să vă aduceţi aminte că sînteţî represintanţii unei stări de lucruri nouă, care s’a acla ) mat de România întreagă. La discuţia budgetelor aveţi un cîmp întins pentru activitatea d-voastră: acolo controlul d-voastră, cu osebire, poate şi trebuie să se exerciteze. Eu mă voiu bu cura văzîndu-vă că cercetaţi cu cea mai mare îngri-

204

jire anevoinţele şi închipuirile terii, şi că controlaţi cu cea mal scrupuloasă luare aminte întrebuinţarea banilor publici. Pe acest temeiu voiu li pururea cu d-voastră, pri mind cu recunoştinţă luminile ce veţî împărtăşi Gu vernului Mieu, şi mă voiu simţi preafericit, dacă, cu concursul ce-mi promite Adunarea, voiu puteas ridica starea finanţelor noastre şi închizăşlui prosperitatea iubitei noastre patrii. («Monitorul», jurnal oficial al Principatelor-Unito Romins, N-l 13, din 18 Ianuar 1866.)

Peste cîteva zile trădarea sfîrşia Domnia lui Cuza-Vodă. Actele smulse de conspiratori, sau aruncate cu desgust în faţa lor, n'am voit să le adăugim la această carte din care se desfac înnalte şi neuitate învăţături.

Culegerea acestor mesagiî, proclamaţii, răs punsuri şi scrisori s’a făcut după cererea tipo grafiei editoare „Neamul Românesc“ de d. 1. Deleanu, student în teologie. Editura crede că ele vorbesc prin sine şi că orice încercare de a le interpreta ar fi maî mult o necuviinţă.

Se maî află de vînzare la tipografia noastră:

Unirea Principatelor de N. IORGA. Preţul unul exemplar: 80 de banî. -

Calendarul „Neamului Românesc" PE ANUL 1910

Consacrat 5,Unirii“ Preţul: 80 de banî.

Cuza-Vodâ şi duşmanii săi de N. IORGA. ' Preţul: 25 de banî.

ÎNVĂŢĂTURILE LUI

NEÂGOE'VODA (BASARAB) CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE.

CU O PREFAŢA DE

N. ÎOROA

VĂLENIi-DE-MUNTE EDITURA SOCIETĂŢII „NEAMUL ROMÂNESC"

1910.

:• i

Neagoe-Voda (Basarab al IV-lea) (1512-1521).

'•'i'9

CÎTEVA CUVINTE DE INTRODUCERE. Fiu al lui Basarabcel-Tinăr şi al Neagâî, fiica lui Neagu de Craiova, cred, şi sora boierilor Craioveştî, Barbu Banul, Pârvu Vornicul, apoi şi el Ban, Preda, Radu, Danciul,— Neagoe a petrecut viata obişnuită a boienlor din vremea sa, ajungînd Comis pe vremea lui Vlad-cel-Tinăr sau Vlădut (Joii). Nimeni nu-i cerceta obirşia neamului: el era cunoscut doar ca ne potul Craioveştilor 1. în Domnia lui Mihnea-cel-R.au el nu-şi află rostul. Craioveştii îl ridică la Domnie2, împotriva acestuia. Izgonind .în Ardeal pe tiran şi pe fiul lui, Mircea, Neagoe-şi păstrează Scaunul in linişte — afară de sprijinirea pretendentului moldovean Trifăilă—până la i5 Septembre 1521. îndată. după aşezarea lui, el se însoară, pe la '15iS, cu Milita, zisă «Despina», adecă: a din neam de Despoţi», fată a lui Lazâr, unul din urmaşii lui Gheorghe Brancovicî. Căsătoria o făcu Maxim, Mitropolitul 'ferii-Româneşti, care era vârulprimar al Miliiei. Din această căsătorie se născu un fiu, care fu numit cu împărătescul nume de Teodosie, 1 De aceia i se zice, în Viaţa Iul Nifon, ecl. G.Erbiceanu, ne potul lui Barbu, iar, căutîndu-se lămurirea dcestei legături dc familie, s’a făcut din el fitil lui Pirvu! 2 V. N. lorga, Istoria armatei romine, 1, pp. 225 şi urm,

N. IORGA

apoi alţi doi, Petru şi loan, morţi pe la 1519, precum şi fetele Stana, care fu soţia lui Şlefâniţâ, Domnul Moldovei, Ruxanda, a lui Radu de la Afumaţi, şi Anghelina, care wmri copilă. Neagoe e cunoscut mat mult ca un om foarte bisericos. Tipăritor de cărţi pentru slujbă, el a fost un mare ziditor şi înzestrător de biserici. Lui i se datoreşte biserica din Argeş, de la Cartea din Argeş, si începutul Mitropoliei din Tirgovişie, ca şi bisericuţa din ostrovul CălimăneşIilor. Reproducem, clin a Istoria * Bisericii», rîndurile care privesc această activitate a lui: Mărinimia lui Neagoe se revărsă asupra tuturor Locurilor Sfinte din Răsărit. La Dionisat, in Atos, el trimese moaştele, aduse de dinsul intăiu în ŢaraRomânească, pentru a împăca sufletul lui Raducel-Marc, ale lui Nifon, şi anume înlr’un a sicriu de argint curat, poleit cu aur şi infrum'seţat cu mărgăritar frumos şi cu alte pietre scumpe şi cu jmalţ, şi de-asupra pre plehup scrise chipul Sfivi tului întreg, iar jos, la picioarele Sfintuluî, se scrise pre sine în genunche, rugindu se Sfinţiei Sale». O biserică a Sf. Nifon se înnălţă la Sflntul Munte, întru amintirea întemeietondui Bisei'icii muntene. Mănăstirea, Cutlumuzuluî, clin aceiaşi republică de călugări, mănăstire începută încă de Radu, fu mîntuită de acest urmaş al său, cuprins de aceiaşi rîvnâ pentru cele duhovniceşti; pe malul Mării el făcu q «pristanişle», o ospătărie pentru corăbierî, aşezînd lunuri şi adunînd arme ih turnul de apă rare. Pe lingă această «Lavră mare a Ţevii-Ro maneşti)), Neagoe înnoi mănăstirea Sf. Atanasie şi o inzestrâ cu vase de metal scump şi «zavese cu sute cu sirmă de auro. La Tuir şi la Chilandanu el a pus să se aducă apă «cu urloiul». Pantocra torul primi ziduri de împrejmuire; trapezaria şi pivniţa de la Xeropoiam sînt daruri ale lui; */■ Pavel căpătă un turn de strajă. Lct multe ma-

CÎTEVA cuvinte de introducere

năstiri, la Chilandariu, la Sf. Ghcorghc al Arbânaşilor, el se înscrise intre ctitori, ba chiar înfru museţa din dărnicia lui a mănăstirea Oreiscului» 1 din «măgura Misiei», mănăstirile din Tesalia, aşanumitele Meteor a, apoi milui mănăstiri în Paflagonia şi în Macedonia, ş. a. înveli din nou cu plumb bi serica Patriarhiei din Constantinopoi, şi-i făcu de iznoavâ chiliile. La Muntele Sinai dădu podoabe de bisej'ică şi «mertic». Şi Ierusalimul avu parte de cucernicele lui daruri. In ţară chiar, Tismana fu acoperită de Domn cu plumb; Cozici primi înnoiri; o icoană de la Nucet fu împodobită cu aur şi pietre scumpe. Aproape de mănăstirea lui Mircea-ceh Bă trin, în ostrovul Călimăneştilor, el făcu o mănăstioară care se păstrează şi pănă astăzi. Tot lui i se datoreşte şi biserica Sf. Gheorghe şi poale şi bicerica Sf. Nifon din Tirgovişte, şi, in sfirşit, biserica Şcheilor din Braşov. El apare insă şi ca scriitor politic, militar, moral şi religios. Orice s’ar zice cu privire la caracterul de compilaţie al pâvţii întâia din «Învăţăturile» lui către acel cocon Teodosie, el, şi nu altul, a fost cel care a ştiut să amestece intr’o carte folositoare pentru suflet amintirea cetirilor sale cu experienţa căpătată în viaţaîmpreună cu boierii, în sfaturile cu solii, in mişcarea şi ciocnirea oştilor. în t Istoria Biset'icii» am dat această caracterisare a lucrării, şi n’am niciun motiv a reveni asupra eî1: Până la el niciunul din Domni nu avuse o creştere deosebită. Deşi obîrşia lui domnească a trebuit să fie ascunsă,— odată chiar, într’un ceas de pri mejdie, el trebui să-şi aducă jurâlorî pentru a dovedi astfel, după datina de drept a ţerii, că n'ape 1 Cf. Russo în Conv. Literare pe 1910.

N. IORGA

sînge domnesc in vinele sale, — Neagoe, ca nepot al Craioveştilor iubitori de învăţătură, a căpătat în tinereţa vuî cunoştinţe de limba şi de literatura slavonă. Trebuie să se creadă că el va fi stat intre călugării cărturari de la Bistriţa, şi poate că gîndul unchilor săi era să facă din acest fiu din flori al lui Basarpbcel- Tinăr cu sora lor un călugăr, mai ferit de cercetările şi prigonirea duşmanilor; în adevăr, el nu iese la iveală decil supt Vlăduţă, şi încă abia în rangul unui Comis, şi nu in zădar i s’a dat grija de a fi spre ajutor lui Nifon. Astfel Neagoe ajunse a şti pe deplin toată Scriptura, unele Tilcuri ale ei, unele compilata religioase şi vre-un cronograf, in care se cuprindea istoria omenirii păgine şi creştine supt rubrică din Biblie şi din istoria Romanilor, Bizantinilor şi a Ţarilor slavi; se poate chiar ca in cetirile lui să fi dat de vre-un tratat de tactică din acelea pe care, prinlr’o serie de copieri şi prelucrări, ni le-a lăsat Bizanţul. După moartea mamei sale, Neaga, după a fiilor săi), Petru şi loan, cind domnescul părinte văzu că moştenirea lui se sprijină numai asupra lui Tcodosie, simţind, pentru el însuşi, nevoie de îmbăr bătare şi nevoie de învăţătură pentru un copil fraged, pe care sirnţia căva trebui să-l lase curîncl în luptă cu furtunile straşnice ode* urilor politice, — Neagoe se hotări a urmă după pilda vechilor împăraţi bizantini, a căror cunună de aur si-o punea pe cap în zugrăveala ctitoriilor sale, şi a da coconului Teodosie sfaturi de cirmuire. Pe lingă extrase din cărţile mai cunoscute ale literaturii sfinte sau dx cuprins bisericesc, Scriptura, « Dioptra», pe Ungă tratate de ştiinţa naivă, ca «TisiologuU, pe lingă o prescurtare a poveştii moralisatoarc despre Varlaam şi loasaf, pe lingă tinguin pentni pierderea maicii sale şi a Whăruluî Voevod Petru, Neagoe dă şi o sumă de ştiri asupra vieţii con temporane, cu pribegiile, cu luptele, cu soliile, cu putina glorie scump cumpărată şi multele nevoi ce cădeau din bielşug, şi loviau adesea mai gi eu capetele cele mai înnalte.

I CÎTEVA CUVINTE DE INTRODUCERE

VII

. De mult era nevoie, pentru clerici, in vederea pre dicilor şi a culturii lor bisericeşti, pentru doritorii de a ceti pagini româneşti într’un stil minunat ca mlădiere şi răsunet, să se dea o nouă ediţie din aceste învăţături, cuprinse într’o carte aşa de rară, incit mulţi nu cunoşteau opera lui N'eăgoe decit după bu căţile^ reproduse de Hasdeu in Archiva istorică. Dacă aş fi avut răgaz, aş fi întreprins o ediţie critică, intrebuinţind forma slavonă, cunoscută şi lui Petru Şchiopul (-1591) pentru învăţătura fiului său Ştefan1, descoperite în Biblioteca Naţională din Sofia şi editată de Lavrov la Petersburg, în 1904, precum şi manus criptul grecesc de la mănăstirea Dionisatului din Athos, însemnat în Catalogul publicat de Spiridon Lampros. Aş fi colaţionat întreagă lucrarea cu manuscriptele 2714 şi 3488, ce e dreptul recente, ale Academiei Romîne, cu atît mai mult, cu dl d. N. Gartojan, bi bliotecarul, care a binevoit să compare textele, îmi semnalează în cel din urmă «adausuri, de întinde?'ea unei feţe chiar». E adevărat că ele nu mi s-au părut esenţiale, nici ca limbă chiar. Numai alăturarea cu origmalele ar putea hotărî dacă avem a face, în aceste adausuri, cu altceva dedt cu tălmăciri de copişti, sau, mai ales, cu note marginale de cetitor, prinse apoi, la cea d’intăiu transcripţie, în text. Aşa, a trebuit să mă opresc la reproduce?'ea ediţiei din 18432, adăugind părţile care lipsesc după Viaţa lui Nifon, de «protul» Atosului, p?'esidentul Sfatului de egumeni, Viaţă edi tată la 1888 de d. C. Erbiceanu 3. i Ilurmuzaki, XI, p. 555. 2: învăţăturile bunului şi credinciosului Domn al Ţeriî-Roraăneştl, Neagoe Basarab, către fiul său Teodosie Voevod, îndreptată de Sfinţia Sa părintele Ioan, Eclisiarhul Curţii; Bucureşti, 1843. 3 Viata şi traiul Sfinţiei Sale părintelui nostru Nifon. Patriarhul Ţarigradulul, scrisă de chir Gavril Protul; adecă Mal Marele Sfetagorel, şi îngrijită de d. C. Erbiceanu; Bucureşti, 1888.

VIII

N. IORGA

D. C. Onciu, care a lucrat după manuscript«HerodotuU românesc, a urmărit cu cea mai mare luare aminte textul eclesiarhului loan; mi-a revenit numai sarcina uşoară a unei ultime revisiî. Astfel cred că am redat literaturii noastre o carte de cetire populară din care se pol scoate multe învă ţăminte şi de multe feluri. Pretutindeni s’a prefăcut ortografia veacului al XVIl-lca în cea de astăzi; fără aceasta, lucrarea nar fi putut să aibă răspindirea la care, in această nouă formă, rîvneşte1. N. Iorga.

1 Pentru Neagoe şi opera h$, v. N. Iorga, Studii şi documente, 111, Prefaţa; VI, pp. 502-8; Cronica terii, in Magazinul istoric IV = Viata lui Neagoe; Cronica lui Constantin Căpitanul, in ed.‘ larga,'p. 2S ,i urm.; Iorga, Geschiehte des rumanuclie. Volkes, J, şi Istoria Rominilor pentru popor; acelaşi, Istoriaj tcraturil religioase a Rominilor, p. 50 şi urm. t|M Mzantmo-romîne, Bucureşti, 1007; Romanshg, Mjhn Walachishen NVojwoden NSgoe Basarab, Levpzig, iwt>.

partea Întâia. C U V î N T D L. Iubitul mieu fiu! Mal înnainte be toate, se cade să cinsteşti şi să lauzi neîncetat pe Dumnezeu, Cel mare, şi bun şi milostiv, şi ziditorul nostru cel înţelept, şi ziua şi noaptea, şi în tot ceasul, şi în tot locul; şi foarte se cuvine să-L slăveşti şi să-L măreşti, cu glas necurmat şi cu cîntărî nepărăsite, ca pe cel ce ne-a făcut, şi ne-a scos din întunerec la lumină şi din nefiinţă la fiinţă. O, cît este de multă mila Ta, Doamne, şi gînduî şi cugetul Tău care aî spre noi, oamenii! O, mare şi minunată taină ! Cine va putea spune toate pute rile Tale, Doamne, şi feuda slavei Tale ? Dumnezeu, pentru mila Sa cea multă, locui întru noî, oamenii, şi se arătă nouă. Dumnezeu fu în cer şi pe pămînt om, şi într’ainîndouă desăvîrşit. Şi pe om şi-L făcu fiu iubit şi moşiean Împărăţiei Sale. O, mare este taina înţelepciunii Tale, Doamne, care fu spre noi, oamenii! Veniţi, dar, să mărim pe Dumnezeul nostru şi să strigăm, împreună cu David, cîntînd: «Strigaţi lui Dumnezeii, tot pămîntul; slujiţi îuî Dumnezeu în veselie ! Intraţi înnaintea lui cu bucurie, şi cu veselie,

ÎNVĂŢĂTURILE

lui neagoe-vodă basarar

şi cu curăţie! Şi să ştiţi că Acela ne-a făcut, iar nu noi, şi Acela este Dumnezeul nostru, şi noi norodul Luî sîntem, şi oile păşunii Luî. Intraţi prin porţile Lui cu ispovedanie, în curţile Luî cu cîntărî. Mărturisiţi-vă Luî şi lăudaţi numele Lui, că este bun şi milostiv Domnul, şi sfînt este Dumnezeul nostru, că mila Luî cea mare în veci este cu noi şi bunătatea Luî cea multă. Şi din nimic ne-a făcut, de sîntem ca să lăudăm pe Cel ce ne-a făcut, Domnul Dom nilor şi Dumnezeul Dumnezeilor, care ne-a adus la arătarea şi întru slava numelui Său celui sfînt. Şi a făcut toate puterile cele fără de trup, ca să pros lăvească în cerurile cele de sus numele sfintei şi începătoarei de viaţă Troiţi. Aşijderea a tocmit şi firea fiinţeî noastre ceî omeneşti, şi ni-a dat minte, şi cuvînt, şi suflet îmbrăcat în trup, şi ne-a înfru museţat cu chip şi cu podoabă, şi ne-a tocmit cu toate dichisele cele bune, şi ni-a alcătuit trupul cu toate mădularele : cu gură, cu urechi', cu picioare, cu ochi şi cu mînî, ca acestea toate să le întindem şi să le lărgim în lauda lui Dumnezeu, iar nu spre lucruri spurcate, şi scîrnave, şi fără-de-lege, carele nu se cad. Drept aceia, să cinstim şi să slăvim pe ziditorul nostru, şi să-î mulţămim, ca Celuia ce ne-a făcut, şi ne-a cinstit, şi ni-a dat trup, ca cu aînsul să slujim Dumnezeului Celui puternic şi bun. Şi întru nimica să nu lăsăm soarta diavolului', vrăjmaşul luî Dum nezeu şi pierzătorul sufletelor noastre, să nu lăsăm să ne stăpînească, ci totdeauna să rugăm pe Dum nezeu cel milostiv, pentru că a luî făptură şi zidire sîntem. Gură ni-a dat, ca să o deschidem şi cu mare glas să lăudăm mărirea şi puterea Luî, iar nu să o umplem cu cuvinte spurcate şi cu vorbe scîrnave;

CUVÎNTUL

care nu se cade, nici se cuvin, de care apoî vom da şi seama la ziua cea mare şi înfricoşată a judecăţii, la a doua venire a luî Dumnezeu. Ochi ni-a dat, ca .să-î ridicăm în sus şi să vedem casa luî Dumnezeu, cu a căruia poruncă s’au făcut toate. El a zis, şi s’a făcut, el a poruncit, şi s’a zidit: cerul, văzduhul, soa rele, luna, stelele, şi altele toate cîte sînt văzute şi nevăzute, şi să mulţămim lui Dumnezeu, făcătorul şi dătătorul tuturor. Limbă ni-a dat, ca să slăvim şi să trimetem laudă în sus neîncetat numelui Său celui slînt, iar nu să o întoarcem spre bîrfeli şi spre cu vinte deşarte, nici spre patimile cele drăceşti, care sînt trupului cu dulceaţă, iar sufletului cu nevoie şi cu muncă, nici să grăim cele ce sînt spre aţîţarea poftelor trupeşti,— că şi Apostolul zice : «Vorbele cele rele strică năravurile cele bune». Urechi ni-a făcut în cap, ca cu dînsele să ascultăm şi să auzim cuvin tele luî Dumnezeu, şi să păzim toată legea, şi să fa cem voia luî. Mînî ni-a dat, ca să le lungim şi să le întindem spre înnălţimea cerului, şi să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate făpturile Sale, şi să le lun gim spre mila luî. Picioare ni-a dat, nu ca altor di hănii, care sînt mute şi necuvîntătoare, de umblă pe pămînt după cum li este firea şi pornirea lor şi, orî în cotro se întorc, într’acolo se pornesc de merg; ci nouă se cade să păşim şi să călcăm drept, spre cele cereşti, şi cu trupul, şi cu capul, ca nu cumva să ne lunecăm în lucrurile cele trupeşti, şi lumeşti, şi putrede, şi trecătoare ; ci să umblăm pe căile cele nevinovate, cum zice fericitul David : «Fericiţi cei nevinovaţi, cari umblă în legea Domnului». Şi să stăm spre privigherea cea de toată noaptea şi, mat ales, la zilele cele mari, şi la praznicele dumnezeieşti, şi în toate zilele vieţii noastre să păzim precum este legea şi

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

obiceiul, şi să vă feriţi de toate răutăţile şi scîrnă-' virile, şi spurcăciunile, şi să vă rugaţi luî Dumnezeu cu frică şi cu cutremur, ca să se milostivească spre noî, şi lu.î Hristos să faceţi rugăciuni de mulţămire, cu cîntărî, pentru toate cele ce ni-a dat, cu rugă curată şi cu trup şi cu suflet neschimbat şi nezmintit. In sfintele şi dumnezeieştile biserici, aşijderea,'să aduceţi luî Dumnezeu jertfă făr’ de sînge, şi să vă pricestuiţî sfintelor şi celor fără de moarte dumne zeieştilor taine ale luî Hristos, care, cu adevărat, sînt trup şi sîngele Fiului luî Dumnezeu, ca, dacă vă veţi pricestui cu sfîntul luî trup şi sînge, să împărăţiţî cu dînsul întru împărăţia luî cea netrecătoare şi viaţa de veci. Precum singur Dumnezeul PIristos a zis: «Cela ce va mînca trupul mieu şl va bea sîngele mieu, fiind vrednic, aceluia eu îî voiu dărui viaţa de vecî». Vezi mila luî Dumnezeu, vezi dragostea Luî cu care ne-a iubit pe noî, vezî darul Luî cu care ne-a dăruit. Cît este de multă mulţimea milelor Tale, Doamne, că aî ridicat firea noastră cea omenească mai de-asupra decît toate puterile cele cereştî. Dumnezeu s’a înnălţat şi a şezut pe Scaunul mă ririi puterilor Sale, iar alte făpturi, cîte sînt supt cer, şi lucrurile, ale luî Dumnezeu, toate sînt tocmite şi rînduite în treaba şi în slujba neamului omenesc: soarele, luna, stelele, văzduhul, virilul, ploile, pămînlul şi Marea, şi toate cîte sînt într’însă. Tar pe om l-a făcut biruitor şi împărat vieţuitor tuturor faptelor sale cîte sînt supt cer. Şi încă nu numai atîta, ci l-a iâcut părtaş şi moşteăn şi iubit tiu şi Dumnezeu după cai şi cetăţean împărăţiei Sale ceî cereştî, cum este seu* ' «Faceţi-vă sfinţi, că eu sfînt sînt», şi iar mai zic-• • «Eu am zis: Dumnezei sînteţî şi fiiî Celui prea-în na

CUVÎNTUL

toţi; iar voi muriţi ca oamenii şi ca unu’ din Domni cădeţi >. Dar în ce chip cad Domnii de la Domnul şi Dum nezeul lor ? Cad unii din credinţă, iar alţii din fapte, şi aceia mor, că oamenii cari sînt supt stăpînî cu trupurile lor, Domnilor şi împăraţilor pămînteştî, iar cu sufletele mor lui Dumnezeu, dacă îî ajunge amar nica moarte nepocăiţî de păcatele lor. Drept aceia, iubitul mieii fiu, Să fii milostiv tuturor oamenilor şi tuturor noroadelor care ţi le va da Dum nezeii pe mîna ta, pentru care însuşi Domnul Dum nezeul nostru şi mîntuitorul nostru Isus Hristos şi-a vărsat sfîntul Săii sînge. Şi să nu omorî pe nimeni făr’ de judecată dreaptă şi făr’ de ispovedanie, ca să nu fiirşi tu junghiat, făr’ de milă, ca mieii. Că sîngele omului nu este ca sîngele vitelor, sau ca al altor fiare, sau ca al pasărilor, ci este într’alt chip: sînge ales şi curăţit cu sfîntul sînge al Domnului nostru Isus Hristos, care l-a vărsat pe Cruce, în cetatea Ie rusalimului, în zilele lui Pilat din Pont. Ca nu cumva, pentru pripă să moară ţie cu trupul, iar lui Dum nezeu cu sufletul. Că şi noi înşine, cari sîntem, măcar Domni, măcar bogaţi, măcar săraci, tot greşim lui Dumnezeu, şi sîntem vinovaţi, şi vom să stăm toţi împreună la înfricoşata judecată a lui PIristos. Că însuşi Hristos, pentru sufletele noastre, s’a dat spre moarte, ca pe noi pe toţi să ne facă fii al lui Dum nezeu. dar. voi sînteţî Dumnezei şi fiii Celui de sus», zice Domnul, şi, ca un bun, pe toţi i-a făcut împă raţi, şi Domni, şi puternici. Iar eî s’au întors în lu cruri rele şi deşarte, dar voi muriţi ca oamenii», şi, cugetînd cele pămînteştî, periţî «şi ca unul din Domni cădeţi». Şi Satana fu Domnul îngerilor, iar, pentru trufia lui, a căzut. Aşijderea şi fieştece Domn semeţ

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

şi nemilostiv va cădea, şi nu se va scula. Iar, de seva întîmpla să cază şi se va întoarce şi va plînge , Domnului de căderea sa cu toată inima, are Dum nezeu putere să-l ridice. Că Dumnezeu este ajutor, şi a Luî este judecata, precum este zis:* «Domnul va judeca margenele pămîntului*. ca un drept ce este, şi va da putere împăraţilor noştri, şi va înnălţa trupul unsului Său. Drept aceia, să nu se laude înţeleptul cu înţelep ciunea sa, nici puternicul cu puterea sa, nici bogatul cu bogăţia sa, ci, măcar de ar lî împărat, măcar Domn, măcar biruitor, tot să cunoască pe Dumnezeu care l-a făcut, şi cu frică şi cu cutremur să facă ju decată pe pămînt. Faceţi pace şi rugă cu toţi, că, fără de aceasta, nimeni nu va putea vedea pe Dumnezeii. Vezi, iubitul mieii, pe împăratul cel mare, care ne-a iubit, şi ne-a făcut şi pe noi împăraţi pe pă^ mînt ca şi pe sine, şi este voia să fim şi în cer, şi, dacă vom vrea noi, vom fi, numai să facem bine, şi cu fapte bune vom fi împăraţi şi vom împărăţi în veci. însă împărăţiile şi Domniile acestea de pe pă mînt sînt în mîna şi în voia lui Dumnezeu şi în neputerea noastră; iar împărăţia cea cerească este în voia noastră, şi ni-o va da Dumnezeu, numai de vom vrea noî. Trebuie dar să cunoşti care este împăratul cel mare şi puternic: Acela este împăratul împăra ţilor, şi Domnul Domnilor, şi Dumnezeul Dumnezei-' lor, care biruieşte viii şi morţii şi a făcut vecii. Pentru aceia, dă slavă Celui ce te-a ridicat din pămînt, şi te-a făcut Lui-şl fiu, şi noroadelor şi oa menilor biruitor mal mare şi poruncitor. Şi te-a pus Domnul pe pămînt să judeci oamenii pe dreptate şi săracii în judecată, cum zice Proorocul: «Doamne, dă judecata împăratului şi dreptatea Ta fiului m

CUVÎNTUL

pârâtului». Dar de. ce împărat grăieşte Proorocul? Grăieşte de împăratul Hristos. Cunoaşte că tot darul cel desăvîrşit pogoară de sus de la Tatăl, peste îm părat, peste Domn, peste preot, peste tot omul carele este al lui Dumnezeu. Drept aceia, se cade Fiului împăratului, care este Fiul lui Dumnezeu, să judece drept, că judecata a luî Dumnezeu este. Şi să vă plecaţi supt puternica mîna lui Dumnezeu cum zice Proorocul: < Auziţi, împăraţilor, şi vă învăţaţi toţi cei ce judecaţi pămîntul. Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi cu cutremur. Primiţi învăţătură, ca să nu se mînie cîndva Domnul spre voi şi să peri Li din calea cea dreaptă, cînd se va aţîţa de pripă mînia Lui. Mîniaţi-vă şi nu greşiţi de cele ce gîndiţî întru inimile voastre. în paturile voastre vă umiliţi». Şi iar maî zice Proorocul: «Ţie este lăsat săracul şi me~ serul lui, tu îi fii ajutor». Că şi Fiul lui Dumnezeii sărac tu trimes în lume, cum este scris, iar ţie ţi-a dat Dumnezeu împărăţia întraceastă lume scurtă. Drept aceia, se cade împăratului şi Domnului să aibă judecată dreaptă şi nefăţarnică, dimpreună, şi alte bunătăţi toate, că cinstea împărătească şi dom nească judecata iubeşte, cum este zis : că împăraţii cei adevăraţi nimica nu fac făr’ de judecată, că cui judecata sînt îndreptători şi puternici-. Tu, Doamne, ca un Dumnezeu, aî gătit dreptatea Ta şi o ai dat împăraţilor şi Domnilor, iar adeverinţa o aî împărţit tuturor oamenilor, judecata şi dreptatea în Iacov o ai făcut-o. învăţaţi neîncetat pe Dumnezeul nostru şi vă închinaţi razimului picioarelor Lui, măcar de eşti împărat, după zisa Proorocului, măcar Domn, măcar bogat, măcar sărac, tot vă închinaţi razimuluî picioarelor Lui; că esţe sfînt, şi acela este Domnul şi judecătorul cel înţelept, şi înfricoşat, şi veşnic.

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAR

Deci, de veî judeca pe cineva cu judecată nedreaptă şi făţarnică, Dumnezeu va fi ţie şi oamenilor tăi ju decător cumplit, că zice : «Eu sînt izbînditorul şi voiu izbîndi». Şi iarăşî Proorocul zice: «]alea şi suspinele săracilor le-aî auzit, Doamne, şi la gătirea inimilor lor a socotit urechea Ta. Judecă pe săracî şi pe smeriţî', ca să nu maî adaoge ase mări omul pe pămînt», Drept aceia, ascultă, şi iea aminte, şi socoteşte, că este zis : în zădar va fi tulburarea celor ce se mă resc. De veî face judecată făţarnică, cugetă la vremea cînd se va lua judecata de la tine şi se va da altuia, care va judeca cu dreptate pe oamenii luî Dumnezeu, şi va face Dumnezeu izbîndă, precum a zis: «şi suspinele săracilor nu vor peri pănă în sfîrşits. Că, măcar de eşti Împărat sau Domn, iar jude cata tot a lui Dumnezeu este, şi cu porunca luî eştî tu pus împărat şi îndreptător făpturilor Luî. Pentru aceia zice: «Fraţilor, judecaţi cu dreptate, şi prie tenii, şi străinii, şi pe ceî mari, şi pe cei mici: de nimenea să nu vă fie ruşine, că judecata a luî Dum nezeu este». De aceia, eîtă vreme va fi dată în mina ta, fie-ţî grijă şi frică de slujba care ţi-a dat-o Dum nezeu în seama ta. Că nimic n’aî adus cu tine într’această lume, nimic nu veî lua; ci, după cum zice dreptul Iov: «Gol te-aî născut din pîntecele maicii tale, iar gol te veî duce, dacă nu veî (i îmbrăcat cu lucrurile bunătăţii».. Că nimica nu este al tău, după cum zice Apostolul, ci toate ale luî Dumnezeu. Iar, de şi aî, nu te lăuda; că de la Dumnezeu aî luat. De aceia, să dai schipti-d şi steagul împărăţiei şi Dom niei tale cu mar a imilţămire, cum au tăcut şi îinP^(" raţiî ceî de mat nainte vreme, cari au dat împără ţiile în mînile luî Dumnezeu cu multă cinste şi cu mare îndreptare. Şi, de-odată cu îriipărăţiile acestei

CU V ÎN TUL

•

lumi trecătoare, au dobîndit şi împărăţia cerului, cea netrecătoare, şi au luat cununa bunătăţilor din mînile lui Dumnezeu. Niciodată să nu se înnalţe inima ta, nici să te trufeştî pentru limbile şi noroadele ce stăpîneştr, că de la Dumnezeu s’a dat vouă putere şi biruinţa de la Cel de sus. Minunat este Dumnezeu în faptele Sale, că cu mare cinste ne-a cinstit, dîndu-ni minte slobodă şi chibzuitoare, şi învăţînd firea omenească cea căzută pe de-asupra îngerilor, după cum ziseiu maî sus, după cuvîntul Proorocului: «.Ce este omul, de-ţî aducî aminte de dînsul, sau fiul omului, de-1 cercetezi pe el ?>. Ca cum aî zice: Ce este omul ? Onimică: slă biciune şi neputinţă. Iar mila luî Dumnezeu vezî cît . este de mare, încît s’a mirat Proorocul de lucrurile ce a făcut pentru dînsul, şi a zis: «Ce este omul, de ai făcut pentru dînsul atîta mărire ?>. Cunoaşteţi dar că toate cele văzute şi nevăzute sînt făcute pentru dînsul. Pentru dînsul s’a făcut Raiul, pentru dînsul împărăţia ceruluî, pentru dînsul minunile, bunătăţile şi legile, pentru dînsul Fiul luî Dumnezeu s’a făcut om, şi încă cine ar putea spune toate cele ce s’au făcut pentru dînsul şi cele ce vor să fie ? Acestea toate socotindu-le Proorocul, zice : «Ce este omul, de s’a învrednicit de atîtea bunătăţi şi daruri ?>. De aceia, iea aminte să ştii cîtă grijă are Dumnezeu pentru oamenî, cum zice Proorocul: «Cu puţin oarece I-aî micşorat pe dînsul decît îngerii?. Această micşorare ce zice Proorocul se înţelege greşeala şi căl carea poruncii strămoşului Adam în Raiu. Şi oare cu ce l-a micşorat decît îngerii? Cu moartea. Cu slavă şi cu cinste l-a încununat. Slava o socoteşte

ÎNVĂŢĂTURILE LUl NEAGOE-VODĂ BASARAB

mărirea ceia ce a luat întăiu, iar cinstea este aceia ce va să o iea la a doua venire a luî Hristos. însă să lăsăm cele vechi şi de demult şi să cău tăm cele de acum, că slava şi cinstea cea mare este acum în legea cea nouă, cînd aî cap pe Hristos* Gînd te pricestuieştî cu trupul Luî, cînd eştî fratele Lui şi moştean împreună cu dînsul, cînd al cinste mal mare decît Moisi, precum zice fericitul Pavel, că, ca cum îşi acoperia faţa obrazului; şi încă maî slăvit decît aceasta, cînd sîntem soţi cu îngerii. Ce slavă poate fi maî mare decît aceasta, cînd Dum nezeii n’a cruţat nici pe unul născut Fiul Său, ci l-a dat, pentru noî, ca să ne izbăvească de călcarea , păcatului celui d’intăiu ? Cînd ne-a adus la atîta cinste, încît însuşî Hristos zice: <De acum nu vă voiîi maî numi slugi, ci fraţî şi pnetenî>. Şi încă nu numai atîta, ci şi îngeriî ni slujesc nouă pentru mîntuirea sufletelor ; şi nu sîntem moşteni numaî pe pămînt, ci şi în cer părtaşi bunătăţilor lui Hristos celor cereşti. Acestea toate cugetîndu-le Proorocul, zice: «Cu slavă şi cu cinste 1-aî încununat pe el şi I-aî pus peste lucrurile mînilor Tale; toate le-aî supus supt picioarele luî: oile şi boii, încă şi dobitoacele cîmpulul, pasările ceruluî şi peştii Mării. Doamne, Domnul nostru, cît e de minunat numele Tău peste tot pămîntul !>. Legea de îngeri nu grăieşte, ci numai de făpturî, ca unele ce sînt groase şi simţitoare, şi oare ce va să înţeleagă cu acestea ? Biruinţa luî cea pămîntească, care i s’a dat din început. Şi este lucru de mirare că omul, care, pănă ce nu greşise, era dă ruit cu atîta cinste, şi, după greşeală, tot nu l-a ur gisit, nici nu l-a lipsit de toată cinstea ce-î dăduse maî nainte ; ci zice că «cu puţin oarece l-a micşora decît îngeriî». Cum s’ar zice că, după ce a greşit,

CUVÎNTUL

l-a osîndit cu moarte ; iar cinstea care i-o dăduse mai întăiu, nu i-a luat-o. Adecă dragostea ce are Dum nezeu către neamul omenesc. Că, de l-a şi micşorat din cinstea şi din biruinţa cea d’intâiu, a nu putea stăpîni prea lesne toate fiarele pămîntuluî, dar şi aceasta tot spre folosul lui a făcut-o. Iar de încoronarea stăpîniriî lui nu l-a lipsit, ci i-a lăsat cîte i-au fost de treabă şi de slujbă. Iar cite fiare sînt sălbatece, i le-a luat, ca să-şî aducă aminte pentru aceasta şi să cugete tot omul la păcatul strămoşului Adam şi să cunoască că pentru acela nu se pleacă nouă toate fiarele. Şi aceasta e de mare folos, pentru că leul, de s’ar şi pleca nouă, dar de ce treabă ar fi ? Asemenea şi pardosul, sau alte fiare sălbatece şi spurcate? Aceasta ar fi numai o mîndrie şi mărire deşartă. Pentru aceia lăsă Dumnezeu să fie acestea neplecate, iar cele de treabă blînde toate şi plecate. Ca : cu boii să arăm, cu oile să ni acoperim goliciunea trupurilor noastre, cu altele să purtăm cele trebuincioase şi să ne hră nim cu dînsele. Aşijderea a făcut păsările cerului şi peştii Mării, ca să ni fie de mîncare. După cum face şi un părinte, cînd goneşte pe fiul său din moşiile sale pentru neascultarea sa, nu-1 opreşte de tot, ci tot îî mal lasă ceva, vrînd numai să-l smerească. Aşa şi Dumnezeu, însă numai cu această deosebire, că omul, cînd îşi goneşte pe feciorul său, îl opreşte de cele mal multe; în vreme ce Dumnezeu puţină parte a oprit de la om, dîndu-i cea mai multă. Care şi aceasta tot pentru folosul său. a făcut-o, pentru că d’intăiu toate le-a avut omul supt stăpînirea lui, iar, semeţindu-se, s’a schimbat, ca să aibă şi el grijă de cele ce-î vor trebui în viaţa lu1: adecă n’a lăsat să-1 fie nici toate cu osteneală, nici toate cu odihnă.

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAG0E- VODĂ DASARAD

ci cele ce-î sînt de neapărată trebuinţă sînt fără os teneală, iar celelalte să le caute el cu mal mare os teneală. Vedeţi peştii cari umblă în fundul Mării şi păsările care zboarăjjîn slava cerului, toate cu meşteşug le-a lăsat ţie, omule, să le prinzi. Iar, şi de nu le numeşte Proorocul toate, adecă sadurile, semănătu rile, pomii şi altele asemenea, dar, zicînd: toate cele văzute şi nevăzute, toate le însemnează, lăsînd celor ce li este voia să ştie, să cerceteze în Sfînta Scrip tură, să le afle. Acum venim iar la cuvîntul Proorocului, care se sfîrşeşte tot cu începutul psalmului, adecă: «Doamne, Domnul nostru, cît e de minunat numele Tău în tot pămîntul!». Asemenea şi noi sîntem datori să ne minunăm de mila şi de dragostea lui Dumnezeu ce are către noi şi de înţelepciunea Lui cea mare. Şi, auzind aceste mile şi daruri ale Luî ce sînt spre noi, să păzim dreptatea şi judecata Luî. Precum zice Proo rocul: «Fericiţi sînt cel ce păzesc judecata şi fac dreptate în toată vremea şi mustră pe cel ce judecă strîmb !>. Pentru aceia, judecaţi pe sărac şi îndreptaţi pe cel mişel. Scoateţi pe cel smerit şi nemernic şi-l izbăviţi din mînile păcătosului. Iar, de nu, tot cel ce iubeşte nedreptatea urăşte sufletul său, că drept este Domnul şi dreptăţile a iubit. Şi. iarăşi, păzeşte nerăutatea şi cunoaşte dreptatea ! Gura dreptului se va învăţa înţelepciune şi limba luî va grăi judecată. De vel păzi judecata cea dreaptă, tu veî fi fericit, vel împărăţi pe pămînt şi vel locui cu Hristos-Dumnezeu în veac.. Dar oare ajunge-ţî-va numai credinţa şi judecata cea dreaptă, au voiţi ‘mal lungi şi cu alte bunătăţi ? Cu adevărat că şi aceste bunătăţi sînt foarte bune şi vrednice de-a le lăuda şi oamenii şi

CUVÎNTUL

îngerii. Ascultaţi dar cuvîntul lui Iacov apostolul, ce a zis că, «măcar de-ar împlini cineva toată legea şi poruncile lui Dumnezeu, şi numai întru una va greşi, la toate va fi vinovat». De aceia, noi să ne rugăm lui Dumnezeu să ne învrednicească să fim în toate bunătăţile întregi şi desăvîrşiţi, adecă să păzim ju decata, să facem dreptate, să iubim mintea cea în treagă şi curăţia, să fim blînzî şi răbdători, să îngă duim tuturor şi să locuim în toate bunătăţile cele ce fericeşte Sfînta Evanghelie, zicînd : «Fericiţi cei săraci cu duhul, că a’ celora este împărăţia cerului. Fericiţi cei ce plîng, că aceia se vor mîngîia. Fericiţi cei blînzî, că aceia vor moşteni pămîntul. Fericiţi cei flămînzî şi însetaţi pentru dreptate,, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor rniiui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu». Şi alte bunătăţi, care sînt lericite de Hristos, lîngă care este alăturată şi dreptatea, şi ju decata, şi mila, care este lăudată de Proorocul, zi cînd : «Milă şi judecată voiu cînta Ţie, Doamne. Urît-am pe cei ce fac fără-de-lege, şi iarăşi aii risipit şi au dat săracilor, şi dreptatea lui trăieşte în vecii vecilor». Astfel sîntem datori, noi, ceşti puternici, să ajutorăm pe cei slabi, .şi să-î îndreptăm, şi să nu facem atît în voia noastră, cît în voia vecinului, a săracului şi a neputinciosului, după povaţa lui Pavel apostolul. Fiindcă Iacov, fratele Domnului, zice că : «cel bogat să se laude întru smerenia sa, că, după cum se veştejesc buruienile şi se scutură florile de căldura soarelui celui arzător, aşa degraly se vor veşteji şi bogaţii cei ce nu se îmbogăţesc întru Dumnezeus. Şi iar mai zice: «Voi,,acum, bogaţilor, pnu geţi, văietîndu-vă de întristăciunile ce vm asupra voastră, că bogăţia voastră a putrezit, hainele voastre

ÎNVĂŢATURILE LUI NEAGOE-VODĂ BAS A UAL

le-au mîncat moliile, aurul şi argintul vostru l-a mîncat rugina, şi rugina aceasta va fi vouă pîrîş, şi va topi trupurile voastre ca focul, fiindcă aţi strîns avuţii pentru zilele cele de apoi». Iar Hristos a zis: «Mal lesne va întră funia corăbiei prin urechia acului decît bogatul întru împărăţia cerului». Petru apos tolul, iar, zice că «tot omul e dator, mai nainte de moarte, să se împodobească pe sine cu milostenie, cu curăţenie şi cu alte fapte bune, că înfricoşat lucru este a cădea în mînile Dumnezeului celui viu». Iar cel ce va îngriji de milostenie şi curăţenie, după cum am zis mal sus, i se va curăţi mulţimea păca telor. Iar mai zice Hristos în Evanghelie: «Nu în gropaţi avuţia voastră în pămînt, unde putrezeşte şi se strică, şi furii o sapă şi o fură, ci strîngeţi avuţii în cer,, unde nici furii nu o sapă, nici rugina nu o strică. Că, unde va fi avuţia voastră, acolo va fi şi inima voastră». Astfel de vorbă şi învăţătură dăm pentru judecată şi dreptate, încă şi pentru altele, care sînt de folos şi care se cad omului a le asculta şi a le face. Dar oare fi-vor destul acestea ? Sau vom mal adăogi ? Mi se pare că se cade foarte mult a mai învăţa, în vreme ce Apostolul zice că: «de va împlini cineva toată legea şi poruncile şi, numai la una se va zminti, în toate va fi vinovat». Dar noi, cei ce nu sîntem greşiţi numai întru una, ci în toate, ce vom face ? Şi încă, ce zic eu, că cine este într’această vreme care să împlinească măcar una din poruncile lui Dumnezeu? Nimeni. De aceia se cuvine, fraţilor, ca să mal grăim despre cele ce sînt de folosul su- . fiefului şi să cinstim Sfintele Scripturi, de vreme ce însuşi Domnul a zis că într’acele vom afla viaţa de veci.

CUVÎNTUI.

•15

Şi, iarăşi: «Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu>.• Iată că nimic nu este mai drag lui Dumnezeu decît omul care este cu inima şi cu sufletul. Şi, din potrivă, nu este mai urît lui Dumnezeu decît curvarul şi preacurvarul, că aceştia vor fi mai osîndiţî, în ziua judecăţii, decît toţi tălharii şi .ucigaşii. Pentru că curvarul, el însuşi, de bună voia sa, se face jertfă înnaintea Diavolului, că-şl spurcă trupul şi sufletul cu necurăţie. Pentru unii ca aceştia, zice Pavel apostolul că aceştia, neispitindu-se a avea pe Dumnezeu în cugetele lor, i-a părăsit şi Dumnezeu, să umble după voile ini milor lor, în nedreptăţi, curvii, vicleşuguri, răutăţi, pizme, ucideri, înşelăciuni, vrajbe, năravuri rele ; să fie urîtori de Dumnezeu, ocărîtori, trufaşi, neascul tători de părinţi, neînţelegători, nepaşnici şi nemi lostivi, prin care ne facem vrednici de moarte şi vinovaţi înnaintea judecăţii lui Dumnezeu cei înfri coşate. Adevărat că noi ştim că legea este sufletească, iar noi trupeşti şi supuşi păcatelor. Cunoaştem că nu ştim ce facem, şi fără voia noastră facem ceia ce este urît; că, fiind noi trupeşti, cele trupeşti cu getăm ; iar cei ce sînt sufleteşti, cele sufleteşti cu getă. Cugetul şi înţelepciunea celor trupeşti sînt moarte, iar ale celor sufleteşti sînt pline de viaţă şi de pace. Drept aceia, nimeni să nu se amăgească socotindu-se pe sine a fi înţelept, pentru că înţelepţia lumii acesteia este nebunie la Dumnezeu, după cum scrie, că «cugetele omeneşti sînt deşarte». De aceia zice: «Nu umblaţi ca cei neînţelepţi, ci ca cei înţe lepţi, răscumpărînd vremea, că zilele rele sînt U. De aceia, nu fiţi nebuni, ci să pricepeţi ce este voia lui Dumnezeu. Şi nu vă îmbătaţi de vin, întru care este

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VOOĂ BASARAB

curvia. Că locaşul şi traiul nostru este în ceruri, de unde aşteptăm pe Mîntuitorul nostru' Isus Hristos. De aceia, nu vă înşelaţi, că nici curvariî, nici preacurvariT, nici spurcătorii, nici rîpitoriî, nici beţivii, nici ocărilor ii nu vor moşteni împărăţia cerului. Iar roada duhului este dragostea, bucuria, pacea, înde lungă răbdarea, bunătatea, milostenia, credinţa, blîn* deţa, întrunirea poftelor, — împotriva acestora nu este lege. Un Dumnezeu, o credinţă, un botez şi un Tată al tuturor, care este peste toate şi întru noi toţi. Drept aceia, tot omul, sau împărat, sau sărac, sau Domn, sau cîrmuitor, este dator să se păzească din tinereţele sale, cu frică şi cu cutremur, de toate spur căciunile trupeşti, care sînt din aţîţarea şi din în demnarea Diavolului. Că aşa zice Evanghelistul: «Oricine va căuta spre vre-o muiere şi o va pofti, a făcut preacurvie cu dînsa în inima sa». Dar celor ce zac în fapte spurcate, curvii, preacurviî şi într’alte necuraţii ce muncă groaznică şi cumplită li va ii în ziua cea mare şi înfricoşată a Domnului? Iar Pavel glăsuieşte, zicînd: «Aş ii vrut ca să fie toţi oamenii ca mine». Dar, să nu vă ispiteassă Satana pentru neoprirea voastră, ci fiecare să se păzească pe sine în curăţie, şi frica, lui Dumnezeu, şi cu mintea întreagă, pană va ajunge în vrîstă, ca să-i trimită Dumnezeu voinţa să facă după obiceiul legii, cum zice Scrip tura, că «curată este nunta şi patul nespurcat», în vremea cînd i se cuvine şi se trimete de la Dum nezeu. Iar pe curvarî şi pe toţi spurcătorii îi va ju deca Dumnezeu. Drept aceia, iubitul mieii fiu, de te vei nevoi să-ţi păzeşti trupul astfel pănă vei ajunge în vrîstă cum se cade, cu curăţie, cu înţelepciune şi cu alte bună tăţi, tu te vei face şi cu trupul şi cu sufletul biserica

CUVlNTUL

Sfîntuluî Duh, cum este zis : <Voi sînteţî Biserica. Dumnezeului celui viu». De veţi umbla după legea lui Dumnezeu, şi de veţi face dreptate săracilor, şi veţi iubi blîndeţele, milostenia şi curăţia cu toată mima, cu adevărat că veţî vedea faţa lui Dumnezeu. Şi-ţî va da ţie Dumnezeu împărăţia de pe pămînt*. şi pentru tine o va da şi fiilor tăî, cum a dat şi luî Solomon împărăţia pentru tată-său David. Şi-ţî va. da Dumnezeii bătrîneţe cinstite, şi se vor adăogi anii vieţii tale, cum s’aii adăugit aî luî Ezechia, împă ratul jidovesc. Şi, orî încotro şi spre ce vrăjmaş ver merge, îl veî birui şi-l vei pune supt picioarele tale,, şi te veî întoarce înnapoî cu mare cinste şi cu multă bucurie. Aşijderea veî birui pe toţi păgîniî cari vor veni asupra ta, şi-î va da pe eî Dumnezeu în mînile tale; iar, cari vor scăpa, cu mare ruşine şi ocară se vor înturna în ţerile lor. Dar dacă nu mă veî asculta, iubitul mieii fiu, şi nu te veî griji de învăţăturile luî Dumnezeu şi nu veî împlini dreptăţile şi voia Luî care ne-a învăţat, şi le auzim din Sfintele Scripturi, şi veî începe a face împotrivă, mîniind pe Sfîntul Duh, cu care ne-am însemnat în ziua în care ne-am curăţit de păcatul strămoşului nostru, să ştiî că va lua Dumnezeu Domnia de la tine şi o va da altuia care va face voia şi poruncile Luî. Iar zilele tale le va împuţina şi le va scurtă, precum a împuţinat zilele luî Ofni şi Finees, feciorii lui Eli, preotul legii, vechi, pentru că n’au băgat în seamă învăţăturile tatălui lor, nicî au păzit legea lui Dumnezeu. De aceia viaţa lor s’a sfîrşit cu rău şi sufletele şi-aîl pierdut. însă, de veî păzi po runcile luî Dumnezeu, El îţi va fi de ajutor în toate, ca luî Solomon, care, fiind împărat Israelitenilor, D umnezeu era cu dînsul în toată vremea. Iar, de nu veî

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAR

face voia Lut, va lua de la tine Domnia, precum a luat împărăţia de la Saul şi o a dat lui David. Şi, pe urmă, Saul s’a chinuit şi s’a muncit totdeauna de duhul necurat, şi, cît a trăit, a împărăţit tot în gîlcevuri, în vrăjmăşii şi supărat de păgînî, astfel petrecînd pentru fără-de-legile lui. Iar tu, de veî face poruncile Lui şi vel păzi legea Luî, va înmulţi anii îăî, precum a înmulţit pe aî luî David, pe aî luî Ezechia şi pe aî lui Ghedeon, judecătorii Israelitenilor, şi a’ altora mulţi cari au umblat după voia Domnului. Insă, nepăzind poruncile Luî şi nebăgînd în seamă învăţătura mea, să te păzeşti şi să te fe reşti să nu paţî cumva precum au pătimit Rovoam, hui luî Solomon, Avesalon, fiul luî David, şi alţiî mulţî, cari aii căzut de la Dumnezeu şi şi-aii scurtat şi viaţa şi aii pierdut şi împărăţia cerurilor. Şi să nu gîndeştî că eu le grăiesc acestea din capul mieii, pentru că toate acestea ţi le grăiesc din Sfînta Scriptură, şi ţi le zic ca să-ţî fie de povaţă şi de în dreptare. De aceia, să nu pară cuiva rău, sau să ni facă vre-o împutăciune nouă pentru acestea, că noi pentru folos-ul sufletelor noastre ne-am nevoit din adîncul inimiî a vi le aduce aminte. » Drept aceia, bagă de seamă, de veî călca porun cile luî Dumnezeu, măcar de aî birui toată, lumea şi de ţi s’ar pleca toţi împăraţii lumii acesteia ţie, şi de s’ar scula cu toată puterea lor să-ţî fie ţie întru ajutor, nici de un folos nu-ţî vor fi, nicî îţi va putea ajuta cineva, că, zice Scriptura, «Domnul este cel ce ţine în palma Sa cerul şi pămîntul, Marea şi toate, văzute şi nevăzute, şi în sfinţirea mînilor Luî toată făptura este ca o picătură de apă într’un sad. Iar» de veî păzi poruncile luî Dumnezeu şi te veî nevoi

CUVÎNTUL

•sâ le faci şi să le împlineşti după voia Lui, atunci, măcar de ar avea toată lumea pizmă spre tine şi de s'ar scula cu toată puterea eî asupra ta, nimica nu-ţî va strica, nici îţî va face vre un rău, ci mai mult îşi vor face lor rău şi stricăciune, precum oarecînd .aii petrecut oştile lui Faraon, care s’a sculat asupra îsraelitenilor, şi-î gonia cu vrăjmăşie, dar s’au cu fundat toţi în Marea Roşie, ca plumbul. De aceia, vom începe a arăta, pe scurt, cum unii din împăraţi au urmat după porunca lui Dumnezeu, iar alţii, şi de au călcat legea şi au mîniat pe Dum nezeu, dar s’au întors la pocăinţă şi au avut sfîrşit bun, iar ceî răi au perit întru răutatea lor, că n’au ascultat învăţăturile părinţilor celor sufleteşti, nici sfaturile celor bătrînl. Ascultaţi cu înţelegere şi vă veţi înţelepţi din viaţa lor, de veţi lua aminte cu socoteală plecăciunea inimilor şi ale sufletelor voastre, .şi vă feriţi fieştecare din voî de cele rele, iar întru lucrurile cele bune neîncetat să vă nevoiţi a face bine. Drept aceia, iea aminte de vezi şi să ştii cum li-ati fost începutul împărăţiei lor şi cum li-au fost împă răţiile, şi cum li-au fost pe urmă şi sfîrşitul. Eli era judecător şi preot Evreilor, şi avea doi fe ciori: pe unul îl chema Ofni, iar pe altul Finees ; iar eî nu ştiau pe Dumnezeu, nici dreptatea tătînesău cea preoţească, care junghia jertfa înnaintea tu turor oamenilor ; ci veniau feciorii luî unde fierbea carnea ceia ce era de se gătia pentru jertfă, şi lua’ un cîrlig ce era făcut de fier şi cu trei colţi, şi-l băga’ într’acea căldare mare ce fierbea carnea de jertfă, şi ce se lua şi se prindea într’acel cîrlig cu trei colţi, -era al popii. Aşa făcea tuturor îsraelitenilor cîţî ve niau să facă jertfa luî Dumnezeu. Iar feciorii lui Eli

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NE AH OE-VODĂ BASARAB

preotul, mal nainte încă pănă nu făcea jertfă luf Dumnezeu, mergeau şi ziceau celor ce vreau ca să facă jertfă : «Daţi-ni carne, să frigem preotului, că apoi nu vom lua din căldare, cum este obiceiul». Iar ceî ce făceau jertfă lui Dumnezeu ziceau: «îngăduiţi întăiu să se slujească, cum este legea, şi pe urmă veţi lua ce veţi vrea». Iar eî ziceau : «De nu ni veţi da, vom lua noi şi făr’ de voia voastră». Acel păcat al feciorilor lui Eli era foarte mare înnaintea lui Dumnezeu, căci făceau făr-de-lege şi afară din rînduiala jertfei Domnului, iar Eli îmbătrînise tot cu efudul1 Domnului. Şi, înţelegînd Eli ce fac feciorii lui Israelitenilor, i-a chemat de li-a zis: «Pentru ce faceţi aşa ? Că iată eu aud pe toţi oamenii lui Dum nezeu plîngîndu-se de voi, şi mie nu-mî place ce aud pentru voi; ci să nu mal faceţi aşa, că, de va greşi un om altul om, se va rugă lui Dumnezeu pentru dînsul, iar de va greşi lui Dumnezeu, cui se va mal rugâ ?>r Dar eî nu ascultară învăţătura tătîne-său. Deci, a venit un om al lui Dumnezeu la Eli, şi i-a zis lui: «Aşa zice Domnul, au doară nu m’arn arătat casei tătîne-tăii şi celor ce erau cu dînsul robi în ţara Eghipetuluî, în casa lui Faraon, şi am ales casa tătîne-tău din toate casele lui Israel, că mi-a fost voia să slujească oltaruluî mieu, şi să-l cădească cu că delniţa, şi am luat efudul şi l-am dat casei tătînetăiî, şi toate jertfele focurilor le-am dat să fie mîncare Israelitenilor. Dar tu pentru ce aî căutat spre • 1 Efudul acesta se înţelege romăneşte arătare sau izbăvire, şi este făcut rotund, şi de o palmă de mare, şi este de mălasâ, şi cusut cu sirmă de aur, şi de alte meşteşuguri pestriţ; iar in mijloc este o stea făcută de aur, iar de o parte de acea stea şi de alta erau două pietre de smarald, scrise cite şese seminţii ale luf-Israel, şi în mijlocul acelor două smaralde era un diamant.

CUVÎNTUL

itămîia mea şi spre jertfa mea cu ochiu viclean, de aî slăvit maî mult pe fecioriî tăi decît pe mine, ca -să blagoslovească jertfele luî Israel maî nainte de mine, iar acum iată ce zice Dumnezeu : „Pe cei ce mă vor înnălţa, îî voiu înnălţa, iar pe ceî ce mă vor huli, îî voiu face de vor fi de ocară orî de batjocură. Şi vor veni vremi cînd voiu pierde sămînţa ta şi sămînţa casei tătîne-tău, şi bătrînî nu vor fi îmvecî în casa ta, şi te voiu goni din altarul mieu, şi voiu întoarce ochif miei de către tine, şi toţî din casa ta vor cădea de sabie bărbătească, şi acest semn să-ţî fie ţie că va veni moartea spre amîndoî fecioriî tăî de-odată, şi vor muri amîrîdoî într’o zi de sabie, şi în locul tău alt preot credincios voiu ridica, care va face toate cîte sînt pe voia inimiî mele, şi-l voiu face casă credincioasă, şi va merge înnaintea unsului mieii în toate zilele, şi va zice: „Iată-mă în casa ta să mF nînc pînea Domnuluî“». Decî, cînd au vrut să se lovească oştile, văzură Israeliteniî pe păgînî, şi căzură toţî înnaintea păgînilor, şi se făcu moarte foarte mare, şi periră din Israelitenî treîzecî de mii, şi au luat păgîniî şi chivotul luî Dumnezeu, şi periră şi fecioriî luî Eli amîndoî, Ofne -şi Finees, şi alergă un voinic din tabără pe carele chema Emmeni, în cetate şi spuse toate cele ce s’au făcut la tabără. Iar cetatea începu toată a plînge şi a se văita, şi auzi şi Eli gîlceavă şi zgomot, şi zise: «Ce va să fie aceasta ?». Iar un om merse de-î spuse. Şi Eli era bătrîn ca de nouăzeci şi opt de anî, şi ochiî luî erau împăienjeniţi, şi nu vedea. Şi iar zise celor ce erau cu dînsul: «Ce gîlceavă mare face no rodul?». Iar omul acela ce venise din tabără zise: «Eu am venit din tabără, că astăzî am scăpat de ;acolo>. Eli iarăşî zise : «Dar ce veste este acolo, fătul

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

mieii ?>. Iar el a zis: «Au fugit Israeliteniî d'innaintea paginilor, şi s’a făcut moarte mare într’înşiî, şi au tăiat şi pe feciorii tăi, pe amîndoî, şi luară şi’ chivotul luî Dumnezeu». Iar Eli, dacă auzi că au luat şi chivotul luî Dumnezeu, căzu jos de pe scaunul carele şedea, înnaintea uşilor, pe spate, şi i se frînse spinările şi muri, căci era bătrîn şi slab. Vezi, iubitul mieii fiii, că nu pot folosi nici părinţii feciorilor cari sînt răi şi nu păzesc legea lui Dum nezeii, nici grijesc de poruncile Luî, măcar de-ar fi părinţii lor şi sfinţî şi drepţi. Că acest Eli, care fu sese judecător Israelitenilor, era om drept şi nevi novat, şi preot Dumnezeului celuî de sus, iar fecio-rilor săî nu li putu folosi, pentru că nu ascultaseră de tată-său. însă tată-său, măcar de şi-t învăţa şi-t certa, iar cu toiagul nu vrea să-î bată şi să-î facă să li fie frică de dînsul, şi pentru acea frică şi bă taie din tinereţă să dobîndească mintea şi înţelep ciunea. Drept aceia, se sfîrşi şi tată său în multă în tristare pentru dînşiî, şi fecioriî luî amîndoî tură tă iaţi în războiu, şi viaţa lor şi-o sfîrşiră rău şi cu amar, iar săinînţa lor fu gonită de la Dumnezeu din împărăţie şi din preoţie, din neam în neam şi pănăîn veac. Şi alţii mulţî asemenea cari au întors viaţa lor spre cele rele, pentru care va spune învăţătura cea următoare. După acesta fu pus de Dumnezeu judecător Samoil şi preot în locul luî Eli. Iar, dacă îmbătrîni Samuilr el puse pe fecioriî săî să fie judecători Israelitenilor. Şi-î chema pe fecioriî săî, pe unul Ioil, iar pe altul Avia. Dar şi eî începură a părăsi şi a nu umbla pe căile luî, şi se întoarseră iar îndărâpt spre calea pe-* riciuniî, şi lua’ mită şi întorcea’ dreptatea.

CUVÎNTUL

AlCl SE SFĂTUIRĂ FECIORII LUI ISRAEL SÂ CEARĂ de la Dumnezei Împărat.

Deci, se adunară toţi Israelitenii şi merseră la Samoil, tatăl lor, şi ziseră: «Iată că tu al îmbătrînit şi feciorii tăî nu umblă pe calea ta. Deci, acum, tu pune împărat să ne judece, ca şi pe alte limbi». Şi se arătă viclean şi urît acest Sfat înnaintea lui Samuil proorocul, căci ziseră «dă-ni împărat să ne ju dece». Şi se ruga Samoil lui Dumnezeu, iar Samoil auzi pe Dumnezeu zicînd: «Ascultă glasul oamenilor cari strigă către tine, că nu te urgisesc pe tine, ci pe mine: ca să nu li fiu eu împărat, nici lor, nici altor făpturi ce am făcut. Deci, tu ascultă şi li pune lor împărat». Auzişî că zise Domnul către proorocul şi judecă torul Samoil grăind: «Ascultă-Î şi li pune lor îm părat», că ascultă Dumnezeu plîngerile, şi vaietele, şi rugăciunile săracilor care făceau către Dînsul, pentru nedreptăţile şi nevoile ce făcea : măcar de nu şi plăcu luî Dumnezeu, căci cerşură împărat să-i împărăţească, iar rugăciunile lor tot le ascultă Domnul. Iar pe ju decătorii ceî nedrepţi şi mitarnicl, cari întoarseră dreptatea, îl urgisi Dumnezeu pănă în sfîrşit, şi bi ruinţa lor se -luă de la dînşii, şi cinstea judecăţii. Iată că zise Dumnezeu luî Samoil: «Ascultă glasul lor şi li pune împărat». Şi, iată, era Saul, feciorul lui Chis, de căuta măgarii tătîne-său, că-î pierduse; iar Dumnezeu spuse lui Samoil de venirea lui Saul mal nainte cu o zi, zicînd : «Mîne, la această vreme, voiu trimete la tine pe un bărbat din sămînţa luî Veniamin, şi pe acela să-l ungi să fie împărat oa menilor miel, Israelitenilor, că va mîntui oamenii miei de păgînî, căci căutaiu spre greutăţile oamenilor miel

*24

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

şi se suiră vaietele lor către mine». Şi, iată, văzu Samoil pe Saul, şi iar îî zise Dumnezeu : «Samoile, iată, acesta este omul care ţi-am zis eu; acesta va începe întăiu a împărăţi întru Israelitenî». Şi merse Saul la Samoil, în mijlocul cetăţii, şi zise: «Spune-mî unde este casa aceluia ce vede ?». Iar Samoil zise luî: <Eu însumi sînt acela ce cauţi tu. Ci pasă cu mine în cămară, să prînzim astăzi amîndoî; iar dimineaţă eu te voiii lăsa, şi toate cugetele tale îţi voiu spune, şi-ţi voiu spune şi măgarii ce i-aî pierdut, şi nu mal gîndi de dînşil, că s’aii aflat». Şi luă Samoil un corn, în care era untdelemn, şi-l turnă pe capul lui Saul, şi-l săruta. Şi zise Samoil către Saul: <Dumnezeu m’a trimes să te ung şi să fii împărat Israelitenilor» Deci, acum, ascultă glasul Domnului, că Dumnezeu te-a uns să fii împărat oamenilor Săi, Israelitenilor, şi tu veî fi maî mare în oamenii Domnului, şi-î vel mîntui din mînile vrăjmaşilor lor» Deci, după aceasta, iar se sculară păgîniî asupra lui Saul împăratul, şi Saul nu se rugă lui Dumnezeu, nici se opri de curvie, şi făcu jertfă de arsuri. Şi zise Samoil către Saul: «în zădar este ţie aceasta, că n’al . păzit poruncile Domnului Dumnezeului tău care ţi le-a dat ţie. Iar, de le-aî fi păzit, ţi-ar fi întărit Dum nezeii împărăţia ta şi ar fi stătut pănă în veac stăpînirea ta peste Israil; dar acum- nu va sta, ci va căuta Dumnezeu alt împărat, care-1 va plăcea, şi pe acela va pune maî mare peste oamenii Săi. Tu n aî păzit cele ce ţi-a poruncit Dumnezeu». Apoi, după aceasta, începu şi adaose Saul alte păcate multe către Dumnezeii, şi călca poruncile luî Dumnezeu, şi legea Domnului nu o păzia. Ii porunci Dumnezeii să-l omoare pe Agav, Graiul de la Amalic. Iar el nu vru, ci-1 lăsă viii, — carele era pizmaş luî

CU VÎNTUL

Dumnezeu, — şi făcu jertfă luî Dumnezeu din dobi toace păgîneştî, şi ucise şi pe Avimeleh, preotul lui Dumnezeu, şi, cu dînsul, patruzeci şi cinci de bărbaţi, şi pe alţii pe toţi cari purtau efudul, şi pe muierile lor, şi pe feciorii lor, tot cu sabia îî tăie, şi încă şi dobitoacele lor le pierdu. Acestea toate le făcu, din îndemnul Diavoluiuî, pentru David, robul lui Dumnezeu. Dar cum, şi în ce chip, şi pentru ce rău.se ridica pismă asupra lui David ? Cade-se, fătul mieii, să ştii şi aceasta: După ce se întoarse cu biruinţă, dacă biruiră păgîniî, şi ucise David pe Goliat gigantul, ieşiră ginghirese de prin toate cetăţile şi oraşele întru întimpinarea lui Saul împăratul, şi ziceau în tambură şi într’alte timpane, şi cîntau, jucînd, ziceau: «Saul birui cu miile, iar David cu zecile de mii !>. Deci, Saul se mînie şi-î păru rău, şi fură viclene acele cu vinte înnaintea ochilor săî. Şi zise Saul luî David: «Pe tine te cîntară cu zeci de miî, iar pe mine cu mil>. Deci, dintr’acea zi, tot îmboldia Saul cu cu vinte de pismă asupra luî David. Aşijderea şi alte fâră-de-legî făcea: că chema, la dînsul vrăjitori şi fermecători, de li spunea visele, şi, apoi, cum ziceau .eî, el într’acelea credea. Şi, pentru lucrurile sale cele spurcate, se mînie Dumnezeu, şi se deslipi de Dum nezeu, şi Dumnezeu încă se depărtă de la dînsul. Aicea zice Dumnezeu că-Î pare răO că a făcut pe Saul Împărat. După aceasta, fu cuvîntul luî Dumnezeu moil, zicînd: «Imî pare rău că am pus pe părat, căci s’a întors pespre mine, şi m’a .cuvintele mele nu le-a păzit>. Iar Samoil

către SaSaul îm uitat, şi merse la

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

Saul şi-î zise : «îngăduie să-ţi spuiu ce a zis Dum« nezeu către mine astă-noapte>. Saul zise: «Spune-mî>. Samoil zise: «Au doară nu erai tu om de jos între alţi Israeliteni ? Apoi, nu te puse Dumnezeu maî mare steagului şi seminţiei lui Israel ? Şi te unse peste împărăţia Israelitenilor, şi te trimese Dumnezei pe cale şi-ţî zise : „Pasă şi desrădăcinează pe Amalic, şi să nu-ţî fie milă de cel ce au greşit înnaintea mea; şi te bate cu dînşiî pănă îî vei sfîrşi“. Iar tu n’al ascultat cuvîntul Domnului, ci aî făcut vicleşug în naintea Lui şi învăţăturile Luî le-ai urgisit. Drept aceia, şi Dumnezeu te-a urgisit pe tine, şi nu vei mai fi împărat întru Israeliteni !>. Şi se întoarse Samoil şi vru să se ducă de la dîn< sul. Şi Saul se apuca de poalele hainelor sale şi le sfîşia; iar Samoil zise: «Astăzi a luat Dumnezeu îm« părăţia din mînile tale şi o a dat vecinului tău, ca rele este mai bun decît tinei>. Iar, după ce unse Dumnezeu pe David spre împă< răţie, tot prin mînile luî Samoil proorocul, Saul încă mal împărăţia, iar vremea şi viaţa şi-o petrecea toî cu grijă şi cu răutăţi, ca acela ce este urgisit şi le pădat de la Dumnezeu. Că aşa zice Domnul: «Pe cei ce mă vor înnălţa, îî voiii înnălţa ; iar pe cei ce mă vor urgisi, îî voiu urgisi, şi vor fi batjocuriţî». Deci, odată, iar se strînseră păgîniî cu oşti asupra Israelitenilor. Iar Israeliteni! fugiră d’innaintea pagi nilor, şi cădeau toţi răniţi şi tăiaţî de păgînî în mun tele Ghelvanuluî. Şi se pogorîră păgîniî dintr’acel munte, cu Saul şi cu feciorii luî, şi tăiară păgîniî pe feciorii lui Saul, pe Ionatan şi pe Aminadav, şi pe Melhus, şi se porni războiu asupra lui Saul, şi ajun seră păgîniî cei neobrezuiţî şi săgetătorii şi-l săgetară prin coapsă. Deci, Saul zise. slugii sale, care-i purta

CUVÎNTUL

armele: «Scoate suliţa şi mă junghie, pănă nu vin păgîniî cei neobrezuiţî să mă junghie el şi să-şî rîză de mine>. Iar cel ce purta armele lui nu vru să facă aşa, că se temea foarte. Decî, Saul luă el însuşi su liţa sa, şi căzu el într’însa, şi muri. Iar sluga aceia, dacă văzu că muri Saul, luă şi el suliţa sa şi se lăsă şi el într’însa, şi muri şi el cu Saul: şi într’o zi muri şi Saul, şi feciorii lui, cîte trei, şi sluga aceia ce-î purta armele, şi toţi oamenii lui, cu dînsul. Iar Israeliteniî cel ce erau de ceia parte de Iordan, dacă văzură că aii fugit oştile evreieşti şi aii murit Saul şi feciorii lui, îşi năpustiră toţi cetăţile şi co şarele şi fugiră; iar păgîniî veniră şi le luară şi şezură într’însele. Deci, a doua zi, merseră păgîniî să scoată morţii, şi aflară pe Saul şi pe feciorii lui, cîte trei, morţi în muntele Ghelvanuluî. Şi luară sabia lui şi-î tăiară capul, şi-l luară de-1 trimeseră în ţara lor, şi strigau împrejurul idolilor lor şi al oamenilor lor cu' dînsul, şi armele lor le puseră împreună cu alte arme, iar trupul lui îl puseră pe păreţil Vefsamului. Iar oamenii cel - ce locuiau în avisul Galaduluî, dacă înţeleseră ce au făcut păgîniî lui Saul, se scu lară toţi, cîţî erau mal mari, cu toată mulţimea lor, şi se duseră, toată noaptea, şi luară trupul lui Saul şi al fiu-său Ioanaftan de pe acel păreţi al Vefsamulul, şi le aduseră în Aves, şi le arseră acolo, iar oasele le luară şi le îngropară supt biserica ce era în Avis, şi postiră şepte zile. Vezi, fătul mieii, acest împărat, care d’intăiu fu ridicat de Dumnezeu din oameni săraci, şi-l mări, şi-l puse împărat pe pămînt, cum este scris: «Domnul sărăceşte şi îmbogăţeşte, şi pleacă şi înnalţă, carele ridică pe cel sărac din pămînt şi din gunoiii; pe-cel

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BAS AR AL»

mişel îl înnalţă şi-l pune mai mare şi biruitor oame nilor, şi-l face moştean Scaunului slavei*. Văzuşî pe săracul că fu ridicat din pămînt şi pe mişel că fu înnălţat din gunoiu ? Cunoscuşî că fu pus pe Scaunul măririi, -si cu cinstea împărătească cinstit, împărat şi biruitor, şi prooroc ? Că zice Scriptura că şi Saul este între prooroci, căci, cînd fu el pus de Samoil spre împărăţie şi se despărţi de la dînsul, duhul lui Dum' nezeu fu peste dînsul şi prooroci. Iar el, ca un nemulţămitor ce era, nu vru să mulţămească, să laude şi pe Dumnezeu, care dăduse atîta putere; ci se porni cu făr’-de-legile sale în lucruri rele şi care nu se cădeau, cum aî auzit mal nainte spuind de dînsul pe scurt. Şi, aşa, pentru acele făr’-de-legî ale lui, îl dete Dumnezeu în moartea cea amară, şi se sfîrşi rău şi cu ocară mare. Drept aceia, nimeni să nu se înşele şi să se amă gească, gîndind că doar are cevaşî întru înţelepţia şi vrednicia sa. Că toate sînt ale lui Dumnezeu şi de La Dumnezeu sînt dăruite oamenilor, ca sâ-1 mulţă mească cu frică şi cu cutremur, măcar de ar li îm părat, măcar Domn, măcar boier, măcar sărac, măcar mişel, cu multă mulţămire să laude pe Dumnezeu în toată vremea de toate cele ce ni-a dat, pentru că sîntem datori să plătim luî Dumnezeii pentru că ni-a dat şi ni-a dăruit.. Deci, vă păziţi şi vă nevoiţi ca să mulţămiţî bine luî Dumnezeu, şi să împărăţiţî cu Dînsul, şi să vieţuiţî. Iar, după moartea luî Saul, întorcîndu-se David biruitor luî Amalic, oare cine este mai lăudat dintre împăraţi de Dumnezeu ca David? Că fu numit şi chemat de la Dumnezeii Prooroc şi împărat sfînt. însuşi Dumnezeu zice: «Aflaiii pe David bărbat, după :inima mea : blînd, milostiv, lin, bun, răbdător, şi care

C.U V ÎN TUL

• 29

nu dă rău pentru rău». Ba încă şi David singur a mărturisit-o, cînd îl gonia Avesalom, fiul său, zicînd : «De voiu fi făcut rău celor ce mi-aîi făcut mie rău,, să cad dar de vrăjmaşii mieî în deşert, să gonească dar vrăjmaşul sufletului mieii şi să-l ajungă, şi să calce în pămînt viaţa mea, şi slava mea în ţernă să o aşeze». Dar şi el tot fu împiedecat de Diavolul, şi făcu curvie, şi ucidere şi vicleşug înnaintea luî Dumnezeii. Deci, Dumnezeu trimese pe Natan proorocul la David, şi, dacă merse la dînsul, îî zise : «împărate, am o judecată. Doî bărbaţi erau într’o cetate : unul bogat, iar altul sărac; şi la cel bogat erau cirezi multe de vite şi de bivoli, iar la cel sărac nu era nimic: numaî o mieluşea avea, şi-14 era milă de dînsa, şi o hrănia, şi o creştea, împreună cu dînsul şi cu copi laşii luî, şi mînca tot din blidul lui, şi bea din pa harul luî, şi-î era ca o fată. Deci, odată, veni un călător la bărbatul cel bogat, şi bogatul acela nu vrea să iea din turmele sale, nicî din bivoliî săî să facă prînzul aceluf călător ce venise la dînsul, ci luă acea mieluşea a celuî sărac şi o junghie şi făcu prînzul acelui călător». Iar David se mînie foarte pe acel bărbat, şi zise către Natan : «Viu Dumnezeu că se cade să moară acel bărbat care a făcut un lucru ca acesta. Iar mieluşeaua aceia să se întoarcă celuialalt de două orî înşeptită!». Atunci Natan zise către David: «Tu eşti omul acela ce a făcut aşa, şi iată că-ţi zice Domnul Dumnezeul luî Israel: ,.Eu te-am uns spre împărăţia Israelitenilor, şi eu sînt cel ce te-am izbăvit din mînile luî Saul, şi ţi-am dat casa luî Israel şi a Iudei, şi casa stăpînu-tău, şi muierile luî, şi ţie tot nu-ţî este din destul. Dar, că aî spurcat învăţătura Domnului, şi aî făcut vicleşug înnaintea feţei Luî

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

de aî ucis pe Urie, feciorul luî Heteu, şi aî luat muierea luî să-ţî fie ţie muiere, pentru aceia, de acum nu se va maî deslipi sabia din casa ta în veac. Că m’aî urgisit, şi aî luat pe muierea luî Urie, fe ciorul luî Heteu, să-ţî fie ţie muiere", aşa grăieşte Domnul. Iată, eu voiu aduce asupra ta, în casa ta, toate răutăţile, şi voiu da muierile tale vecinilor tăî, şi se vor culca cu dînsele înnaintea ta, şi vei vedea că tu aî făcut aceasta în taină, iar eu voiu face înna intea tuturor Israeliteni.or !>. Decî, zise David către loanatan : «Greşit-am Domnuluî Dumnezeului mieu». Iar Natan zise către David: «Dumnezeu a luat pă catul tău de la tine, şi nu veî muri!». Văzuşî că acesta era bărbat drept, şi sfînt, şi se temea de Dumnezeu, şi tot căzu şi el în groapa pă catelor. Insă, de cîte ori greşia luî Dumnezeu, se sculă cu nevoinţa pocaianeî şi nimic nu zăbovia,şi, aşa, întorcea pe Dumnezeu spre sine iarăşî cu milă, şi zicea: «Greşit-am Domnuluî mieu»; şi încă maî zicea : «Miluieşte-mă, Doamne, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale; curăţeşte fără delegile mele». Atuncea Natan zise luî David: «A luat Dumnezeu păcatul tău de la tine, şi nu veî muri». Iar îngerul Domnuluî sta de-asupra luî David cu sabia goală în mînă, şi el nu-1 vedea, şi, de n’ar fi grăbit David să cadă la picioarele luî Natan şi să ceară de la Dumnezeu milă, cu inimă înfrîntă şi ple cată, n’ar fi dobîndit iertare, şi l-ar fi tăiat cu sabia, măcar de şi nu era nimenî drag lui Dumnezeu ca David. Drept aceia, vă păziţî cu tot dinadinsul şi luaţî aminte cum umblă Diavolul, vrăjmaşul nostru, zbierînd ca un leu, şi cearcă cum va înghiţi şi va înşela

CUVÎNTUL

pe ceia ce n’au temeiul cel bun al friceî luî Dumnezeu -fn toată vremea în inimile lor. După cîtăva vreme, chemă David pe Ioav, Domnul luî cel maî mare, şi-î zise: «Pasă acum în tot neamul luî Israel şi al Iude.î, şi în veneticii ce se vor.fi adăogit, să-î numeri pe toţî, să-î ştii cîţî sînt». Iar Ioav zise către David : «împărate, Dumnezeul tău să ajute oa menilor tăî să se înmulţească, din cîţî sînt, încă în sutit, şi să-î vază ochii stăpînuluî şi aî împăratului mieu. Dar împărăţia Ta de ce cugeţi gînd ca acesta ?>. Iar împăratul întări cuvîntul către Ioav, şi zise : «Pasă numai de te dub. Deci, Ioav ieşi, cu putere de la împăratul, şi făcea numărare, şi trecu şi Iordanul şi intrară în Arvir, de spre dreapta cetăţii, care era între prăpăstiile Gadieî şi ale Eliezeruluî, şi merseră si în Galaad, şi în ţara Tavasonului, şi în Ton, şi în Dansc, şi întrară în Danidan, şi încunjurară pănă în Sidon. Apoi veniră în Mapsartir şi în toate ora şele Ghevuneilor şi ale Hananeilor, şi merseră spre Amiazăzi, spre Iudeia, şi în Virsavia,*şi încunjurară tot pămîntul cît era supt biruinţa luî David, şi se întoarseră iar în Ierusalim. Şi se zăbovi Ioav, pănă sfîrşi acea slujbă, nouă lunî şi douăzeci de zile ; şi, atunci, duse Ioav cisla Israelitenilor la împăratul. Şi se aflară opt sute de miî de bărbaţi mari cari vreau purta arme, şi Iudianinî, cinci sute de miî de bărbaţi de oaste. Şi se spăimîntă David că a făcut numărarea, şi-şi cunoscu păcatul, şi zise către Dumnezeu: «Doamne, făcut-am foarte păcat mare, căci am făcut seamă ; şi acum, Doamne, iartă-mi greşeala aceasta, că am făcut foarte fără ispravă i>. Iar, a doua zi, dacă se sculă David, grăi Dumnezeu luî Gad proorocul, în vis, jsicînd: «Pasă şi zi luî David: „Aşa grăieşte Domnul:

ÎNVĂŢĂTURILE LUi NEAGOE-VODĂ BASARAB

treî lucruri îţi voiu zice ţie; deci, să-ţi alegi uniii dintr’însele, care vei voi“». Astfel, merse Gad la David împăratul, şi-I zise: «Alege-ţî, dintr’aceste trei lucruri, unul, carele vei vrea să pofteşti: sau trei ani să fie foamete în ţara ta, sau trei luni să fugi de vrăjmaşii tăi şi ei tot să te gonească, sau trei zile să fie moarte în ţara ta. Deci, dă-mi acum răspuns, să ştiu ce voiu spune Celui ce m’a trimes să-ţi zic aşa» . Iar l^civid zise: «Cîte trele îmi sînt cu greul Dar mai bine să caz în mînile Dumnezeului mieii că este îndurător şi milostiv; iar în mînile oamenilor să nu caz!». Şi-şi alese David moarte în trei ziler Şi era în vremea secerişului de grîu, şi dete Dum nezeu moarte întru Israeliteni, şi muriră, de dimineaţă pănă seara, şeptezecî de mii, din Dan pănă în Virsavia, şi se întinse îngerul lui Dumnezeu şi spre Ie" rusalim, să-l strice şi să-l risipească cu moarte, iar Dumnezeu îşi opri mînia, şi zise îngerului celuia ce strica oamenii: «Ajungă-ţi acum, iea-ţî mîna!». Iar îngerul lui Dumnezeu atuncea stătu înnaintea arie; unde araseră feciorii lui Ieseiu. Iar David, cînd văzu pe îngerul lui Dumnezeu omorînd oamenii, zise către Dumnezeu : «Doamne, eu sînt cel ce am greşit, eu. sînt păstorul carele am făcut răutatea; dar oile acestea ce au făcut ? Fie acum mîna Ta spre mine şi spre casa tătîne-mieu!». Deci, veni Gad la David într’acea zi, şi-î zise: «Pasă şi ridică altarul lui Dumnezeu în ţarina arăturii lui Orneiu, feciorul lui Eseiu». Şi, aşa, stătu şi se conteni moartea. lea aminte, fătul mieii, şi aceasta, şi vezi că David, pentru puţina greşeală ce greşi numai, căci număra oamenii cîţl erau în ţara lui, iar şi de fu drept, sîînt şi îngăduitor' lui Dumnezeu, însă Dumnezeu tot împlini cuvîntul Său cu izbîndă, cum zise Gad

CUVÎNTUL

proorocul: «Pasă şi: zi luî David : „aşa grăieşte Dom nul : trei lucruri îţî voiu zice, iar tu îţî alege unul, cele ce-ţî voiu arăta: sau trei ani foamete în ţara ta,, sau trei luni să te tot gonească vrăjmaşii tăî, sau trei zile moarte în ţară‘S. Iată că nu vru să întristeze de tot pe îngăduitorul Său, ci-î zise: «Alege-ţî tu una dinti^aceste trei», din care am zis mai nainte. Dar pe tine, dacă te vei da în spurcăciune şi în fărădelegi, cum te va cruţa Dumnezeu ? J3a să ştii că nu te va curăţa, nici să te nădăjduieştî că veî afla vre-o milă de la dînsul! Deci, cînd împărăţia David întru împărăţia sa şi îngăduia în toate lucrurile luî Dumnezeu, şi Dumnezeu era cu dînsul în toată vremea şi în toate zilele vieţii luî. Iar, dacă îmbătrîni şi se apropie vremea morţii sale, chemă pe fiul său Solomon şi-î zise: «Fătul mieu, eu voiu să merg pe calea ceia ce a mers şi va să meargă toată lumea; iar tu te întăreşte, şi fii om desăvîrşit, şi să păzeşti legea Domnuluî Dumnezeului tău, şi să umbli pe căile Luî, şi să fereştî poruncile Luî şi dreptatea Luî, şi să facî judecata precum este scris în cartea luî Moisi, şi tot ce veî face să facî cu sfat. Şi, cîte te învăţ, toate să le ţiî minte», precum îî zisese luî Dumnezeu, zicînd că: «de vor păzi fe ciorii tăî căile mele şi de vor umbla în inimile lor înnaintea mea drept şi sufletele lor în adeverinţă, nicî eu. nu-î voiu scoate din Scaunul Israilitenilor». Iar Solomon şezu în Scaunul tătîne-său, luî David, şi fu împărat, şi împărăţiâ peste Israilitenî şi pe Iudeî în Ierusalim. Şi dete Dumnezeu minte luî Solomon şi înţelepciune, şi inimă chibzuitoare şi lărgită ca năsipul Măriî. Şi se umplu Solomon de minte şi fu maî înţelept decît toţi feciorii altor boieri şi decît toţî înţelepţii de la Eghipet. Şi era Solomon împărat 3

T 34

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BA.SARAB

foarte înţelept, şi biruia toate împărăţiile, din Răsărit pănă în ţara Filistenilor şi pănă în hotarele Eghipetuluî, şi toţi aceştia îl duceau daruri şi lucrau în toată viaţa lor. Şi iubia Solomon pe Domnul, şi umbla întru învăţăturile tătîne-săii, lui David, şi făcea jertfe numai în munţi. Şi se sculă Solomon şi merse în Gavaon, să facă jertfă acolo, că acea cetate era mal în munte şi mal largă; şi sui acolo o mie de jertfe, şi le făcu toate într’acea cetate, ce era în muntele Gavaonuluî. Şi, acolo, se arătă Dumnezeu luî Solo mon noaptea în vis, şi zise: «-Cere de la mine ce-fl este voia, şi-ţî voiu da>. Iar Solomon zise: «Tu aî făcut mare milă cu robul Tău, tată-mieu, David, căci a umblat înnaintea Ta cu dreptate şi cu adevăr. Drept aceia, şi Tu 1-aî păzit cu mila Ta cea mare şi i-aî dat astăzi de şade fiu-său în Scaunul luî. Deci acum Tu, Doamne Dumnezeul mieii, dă-mî mie să fiu în locul tătîne-mieii, lui David împărat, că eu sînt tînăr, şi nu ştiu nici intrarea, nici ieşirea mea, şi sînt robul Tău, în mijlocul oamenilor Tăi, carele sînt ales de oameni ca năsipul Mării, carele nimeni nu-1 va putea număra; şi dă mie, robul Tău, inimă înţeleaptă spre ascultarea şi judecata dreaptă a oa menilor Tăi, şi să pricep binele şi răul, că nimeni nu va putea judeca pe oamenii Tăi cu judecată ne dreaptă. Iar nu cer de la Tine zile multe, nici bo găţie, nici cer sufletele vrăjmaşilor Tăi. Ci-ţl măr turisesc cugetul mieii, ca să mă crezi în dreptate!». Şi-1 plăcu aceste cuvinte luî Dumnezeu că ceru So lomon acestea. Şj-î zise Dumnezeu: «Dacă, în vreme ce ceruşî de la mine acestea, iată, după rugăciuuea ta, dau ţie inimă pricepătoare şi înţelepţie, care n au fost pănă acum nici la un om, nici vor fi; .şi încă-ţî voiu da şi ce n’ai cerut: bogăţie şi slavă, care nu o

CUVÎNTUL

.iau avut nicîun împărat. Şi, de veî umbla pe căile mele şi de veî păzi poruncile mele, ca şi tată-tău David, încă-ţî voiu mulţi viaţa ta!». Vezi, fătul mieu, că înmulţeşte Dumnezeu zilele celuia ce face voia Luî şi poruncile Luî ? Iar ale celuia ce nu păzeşte legea şi poruncile Lui, le îm puţinează şi le scurtează. Deci, se sculă Solomon, şi se întoarse iar în Ieru salim, şi stătu în Si.on înnaintea chivotului legii lui Dumnezeu, şi făcu jertfă, iar, după jertfă, făcu ospăţ mare, de se ospătă cu toate slugile sale. Şi fu după ce se împliniră patruzeci de mii şi patruzeci de ani de cînd ieşiră feciorii Israilitenilor din Eghipet. Zidi Solomon biserică luî Dumnezeu, la patru ani şi două luni al împărăţiei luî. Iar cuvîntul Domnului fu către Solomon, zicînd: «De veî umbla întru învăţă turile mele, şi veî face voia mea, şi veî face jude căţile mele, şi te vel întoarce într’însele, voiu păzi tocmeala mea care o am tocmit cu tată-tău David, şi voiu locui întru Israilitenî, şi nu voiu părăsi pe el». Şi făcu Solomon Casa Domnului, şi o sfîrşi; şi lucră Solomon la Casa luî Dumnezeu şi la casele luî, pană le sfîrşi, douăzeci de ani. Decî, chemă pe toţi mal marii Israelitenilor în Sion să ridice chivotul legii luî Dumnezeu din cetatea luî David. Şi merseră preoţii, şi luară chivotul şi cortul legii, şi vasele cîte erau supt umbrarul legii toate, iar împăratul Solo mon şi toţi Israiliteniî mergeau înnaintea chivotului luî Dumnezeu, şi junghiaţi berbeci ca de un an şi juncî mulţi făr’ de număr; iar în chivot alt nimic nu era, fără numai tablele legiî, de piatră, care le pusese acolea Moisi, în muntele Horivuluî. Şi acele table le dăduse Dumnezeu Israilitenilor,' şi scrisese 'într’însele legea cu sfîntul Său deget, după scoaterea

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ I3ASARAB

- din ţara Eghipetuluî, din robie. Iar, dacă ieşiră preoţi: din biserică, un nour umplu biserica lui Dumnezeu, şi nu puteau preoţii să stea înnaintea nourului săslujească lui Dumnezeu, că se umplu biserica de slava lui Dumnezeu. Şi-şî întoarse împăratul faţa sa înnapoî şi blagoslovi pe toţi IsraiLiteniî şi pe tot soborul ca rele sta acolea, şi zise: «Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul lui Israel astăzi, că toate cîte am grăit, cu gura tătîne-mieu, luî David, le-a umplut, că, „din ziua ceia ce am scos pe Israilitenî, oamenii miel, din Eghipet“, zice Domnul, „dintru toate seminţiile luî Israil am ales Ierusalimul, cetate în care să se facă Casa mea şi să locuiască numele mieu, şi am ales pe David să stăpînească pe Israilitenî, oamenii miel“«Şi vru tată-mieîi, David, să facă biserică numelui Domnului Dumnezeului luî Israel. Dumnezeu zise tătîne-mieu, lui David : „Bun lucru aî cugetat, să-mi faci mie biserică; dar să nu-mî faci tu, ci. feciorul tău, carele va ieşi din trupul tău, acela să zidească biserică numelui mieu“. Şi tocmi Dumnezeu cuvintele carele grăi, şi mă ridica pe mine în locul tătîne-mieu, lui David, şi şezuiu pe Scaunul luî, cum zise Dum nezeu, şi, iată, zidiiu biserică numelui Dumnezeului lui Israel, şi băgăiu într’însa chivotul, în care sînt poruncile lui Dumnezeu, care tocmi Dumnezeu cu moşii noştri, cînd i-a scos din ţara Eghipetuluî». Şi stătu Solomon înnaintea oltaruluî lui Dumnezeu şi înnaintea a tot soborul Israilitenilor. şi, ridicîndu-şî mînile către cer, zise: «Doamne Dumnezeul lui Is« rael, nu este alt Dumnezeu făr’ de Tine, nici în cer sus, nici pe pămînt jos; păzeşte dar legea şi mila şi dă robului Tău să umble înnaintea Ta cu toată inima lui, cum aî păzit pe robul Tău, tată-mieîi, David, după cum i-aî făgăduit, şi cu gura ta ai grăit, iar cu fapta

CU TOTUL

jtî isprăvit, încă şi pană în ziua de astăzi». Şi altele asemenea zise Solomon, pană sfîrşi ruga. Judecata cea dtntăiii a lui Solomon. Atuncea merseră două muieri la împăratul Solo mon, şi stătură înnaintea luî, şi zise una dintr’însele : «judecă-mă, împărate : eu şi cu această femeie locuim amîndouă într’o casă; deci, eu am făcut un copil, iar, după trei (zile, a făcut şi această vecină un copil,— şi am fost numai noî amîndouă, iar alt n’a mai fost cu noi- nimeni. Iar această vecină şi-a împresurat copilul eî, dormind, noaptea, şi l-a omorît. Deci, dacă s’a deşteptat, pe la miezul nopţii, şi şi-a aflat copilul împresurat de dînsa şi mort, ea l-a luat şi a venit la mine, şi m’a aflat adormită, şi mi-a luat copilul mieu cel viu de lîngă mine şi l-a adormit lîngă ea, iar al eî, cel mort, l-a pus lîngă .mine. Deci, cînd m’am sculat să-l aplec copilul, eu l-am aflat mort, iar, a doua zi, dacă a luminat, eu am căutat şi am văzut că. copilul cel mort n’a fost al mieu, ci a fost al acestei vecine, iar copilul cel viu este al mieu şi l-am născut eu!». Iar cealaltă muiere zise: ((Ba, îm părate, nu este aşa; ci acest copil viu este al mieu, iar cel mort este al cesteialalte!». Şi, aşa, se priciau ele amîndouă înnaintea împăratului. Atunci Solomon zise către dînsele : «Tu zici că acest copil viii este al tău şi cel mort al cesteialalte, iar aceastălaltă zice că este cel mort al tău, iar cel •viu al el. Aşa dar, într’alt chip nu va putea fi, decît numai să se despice copilul cel viu în două părţi, şi .cel mort aşijderea, şi să se dea ţie jumătate din co pilul cel viu şi jumătate din cel mort, şi celeialalte -tot aşa».

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

Deci, muierea aceia al căreia era copilul cel viu'zise : «O, vai de mine, împărate, mi se turbură inima de copilul mieu şi de această judecată. însă, ca să nu văd cu ochii mieî despicînd copilul mieu în două. mal bine daţi-1 viu acestei vecine, să şi-l ţie ea, iar nu-1 omorîţl». Iar ceialaltă muiere zise: «Ba, încaL să nu fie nici al mieu, nici al tău, ci să se despice în două, cum a zis împăratul!». Atuncea zise Solomon : «Nu omorîţl copilul, ci-i daţi acestei muieri ce zise să nu-1 omorîţl, iar nu-1 daţi celeilalte, că al acesteia este copilul cel viu, iar nu este al cesteialalte. Drept aceia, îl daţi eî, că eaeste mama copilului şi ea l-a născut.» AlCl VĂZURĂ TOŢI ISRAILITENlf JUDECATA LUÎ SOLOMON,ŞI SE TEMURĂ DE DÎNSA, Şl PRICEPURĂ CĂ LOCUIEŞTE ÎNTR'ÎNSUL ÎNŢELEPCIUNEA LUÎ DUMNEZEC.

Deci, auzind Israiliteniî toţi de această judecatăce făcu Solomon împăratul, se temură de faţa lui' foarte, şi pricepură că este înţelepciunea luî Dum nezeu într’însul, ca să facă dreptate la judecată. Şi erau lui Solomon muierile foarte dragi. Şi-şî luă muiere lui din neamuri străine, pe tata luî Fa raon, şi din neamul luî Moavit, şi al lui Idumel, şi al luî Asirian, şi al lui Henteu, şi al luî Ainetan, din care neamuri şi limbi poruncise Dumnezeu Is^' raelitenilor să nu iea lor muieri, nici muierile lor să nu iea bărbaţi dintr’acele limbi, ca să nu se întoarcăsufietele lor către idoli. Iar Solomon se află cu dînsele în toată necurăţia. Deci, dacă îmbătrîni Solomon, atît îi întoarseră muierile inima de către Dumnezeul lui Israel Dumnezeul lor, încît nu era nimic cu Dumnezei*

CUVÎNTUL

inima luî, ci umbla tot după spurcatele şi împuţitele lor lucruri şi jertfe. Şi făcu Solomon păcat şi vicleşug’ mare înnaintea luî Dumnezeu, şi nu umblă pe voia Domnului, cum umbla tată-său,' David. Aici se despărţi Solomon de la Dumnezeii şi începu A FACE BISERICI ŞI CAPIŞTÎ IDOLILOR MUIERILOR sale, iar Dumnezeu se mîniî: pe dÎnsul căcî nu păzi legea Lui.

Atunci zidi Solomon capişte înnaltă idolilor şi alte lucruri spurcate şi împuţite, aşijderea făcu capiştî şi toturor muierilor sale deosebi, şi făcea jertfe dumne zeilor lor. Iar Dumnezeu se mînie pe Solomon căcî îşî întoarse inima de către Domnul Dumnezeul luî Israel, care i se arătase în două rîndurî şi-î zisese într’amîndouă rîndurile de acestea de toate ca să nu umble după alţî dumnezeî, ci să păzească şi să ţie cum i-a poruncit Domnul Dumnezeul luî. Şi zise Dumnezeu către Solomon : «Dacă, de vreme ce aî făcut aşa, şi n’aî păzit poruncile mele care te-am învăţat, iată, eii voiu lua împărăţia din mînile tale şi o voiu da slugiî tale. Ci însă aceasta nu o voiu face în zilele tale, pentru tată-tăiî David ; iar din mînile feciorilor tăi o voiu lua. însă, pentru David, robul mieii, şi pentru Ierusalim, cetatea mea care o am ales, nu voiu lua împărăţia toată». Şi, aşa, ridică Dumnezeu pizmă şi asupra luî Solomon. Iar, atuncî cînd se arătase Dumnezeu luî Solomon, îî zisese : «Cere de la mine ce-ţî este voia>. Iar Solomon zi sese : «Eii sînt cocon mic şi tînăr, şi nu ştiu nicî in trarea mea, nicî ieşirea mea; ci, iată, sînt robul Tău, în mijlocul oamenilor Tăî. Aşa dar, dă robului Tău inimă

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

chibzuitoare, ca să ascult şi să judec oamenilor Tăi în dreptate şi să pricep dreptatea şi vicleşugul?. VăzuşI că frica luî Dumnezeu naşte înţelepciune, cum zice Proorocul: «începătura înţelepciunii este frica Domnului?. Că, cîţî încep să vieţuiască în în ţelepciune, pănă în sfîrşitul lor el rabdă şi pătimesc pentru Dumnezeu multe nevoi şi ispite. Iar slava luî Dumnezeu este făr’ de sfîrşit, şi toţi cîţî sînt cu frica luî Dumnezeu cuprinşi şi umblă într’însa, acelora li este lauda făr’ de sfîrşit. Aşijderea şi Solomon, cînd fu tînăr, fu temător şi purtător de frica lui Dumnezeu, şi petrecea întru înţelepciunea şi chibzuiala duhului, că zice că n’a cerşut nici aur, nici argint, nici măr găritar, nici pietre scumpe, nicî slava lumii acesteia, nicî bogăţia eî; ci a zis: <Dă-mî>, zice, «inimă pri cepătoare, să ascult şi să judec oamenilor Tăî întru dreptate, şi să cunosc binele şi răul?. Dar Dumnezeu, plăcîndu-î cererea luî Solomon, zise către dînsul: «De vreme ce cerşuşî de la mine aceasta, iată că-ţî dau inimă înţelegătoare şi înţelepciune, care n’au fost la nimeni maî nainte de tine, nicî după tine va mal fî la altul. Iată că-ţî dau încă şi ce n’aî cerşut: slavă şi bogăţie cît n’au fost la alt împărat. Şi, de veî păzi poruncile mele, şi veî umbla pe căile mele, şi veî face legea mea, cum a umblat tată-tău David, eu îţi voiu măî lungi şi viaţa?. Şi era Solomon în tinereţele sale dăruit de Dumnezeii cu înţelepciunea care era maî mare decît înţelepciunile' tuturor oamenilor cîţî erau pe pămînt, şi păzia dreptatea luî Dumnezeu ca şi tată-său David. Şi zice că iubi Solomon pe Dum nezeu, şi-î fu drag să umble după cum îl. învăţase tată-său ; drept aceia, şi Dumnezeu îl iubi pe dînsul, şi toate rugăciunile luî i le asculta Domnul.^ Şi era Solomon maî mare decît alţî împăraţi decît toţi, şi-î

CU VIN TUL

dau lui toţi haraciu şi-î aduceau daruri mari. Iar, dacă începu Solomon a îmbătrîni, cînd îî trebuia mintea şi înţelepciune maî multă, atuncea el, cu îndemnarea Diavolului, îşi ieşi din fire şi din minte şi se lipsi de minte şi de înţelepciune, că, îngroşînd, zice, îşi îngroşă şi-şî lărgi pîntecele cu mîncărl multe şi cu beţii, şi alte lucruri făcea care nu se cădea; şi se dete cu totul spre curvie şi spre toate spurcăciunile, şi lăsă pe Dumnezeu, care l-a făcut, şi părăsi pe Domnul şi mîntuitorul său, şi mînie pe făcătorul lui de bine, şi-l umplu de amărăciune cu lucrurile sale' cele spurcate. Că atîta zice că-î întoarseră muierile inima lui Solomon de către Dumnezeu, cît rîici cum nu-şî maî aducea aminte de dînsul, şi umbla Solomon tot în jertfele cele spurcate şi urîte, şi dintr’însele mînca. Şi făcu lucru viclean înnaintea lui Dumnezeu, şi se mînie Dumnezeu pe Solomon, căci îşi întoarse inima de către Domnul Dumnezeul său., care i se arătase în două rîndurî, şi-î zise: «De vreme ce n’ai păzit poruncile mele şi legea care ţi-am poruncit, eu voiii lua împărăţia din mînile tale şi o voiîi da slugii tale ; însă, pentru tată-tău David, nu o voiii lua din mînile tale, ci o voiii lua din mînile feciorilor tăi. Şi încă şi de la dînşiî nu voiii lua toate steagurile lor, ci voiu lăsa Ierusalimul, ca să-mi fie mie cetate». Drept aceia, nimeni să nu se amăgească şi să se ţie mare, măcar să fie împărat, măcar fie ce va fi, că acestea toate Dumnezeu le dă, Dumnezeii le iea, precum dete Dumnezeii şi lui Solomon împărăţia. Că scris este: se jură Domnul lui David cu adeve rinţă şi nu se lepădă de dînsa, că: «Din roada pîntecelui tău voiu pune pe Scaunul tău, de vor păzi legea mea feciorii tăi». Iar feciorii lui David nu pă-

. 42

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODÂ BASARAB

ziră legea luî Dumnezeu. Drept aceia, îl scoase Dum-» nezeu din împărăţie, ca pe nişte nemulţămitorî. Cel ce ascultă, auză şi să înţeleagă: Ierovoam, feciorul luî Natan, carele era la Efratul de la Sarir, fecior de văduvă, slugă luî Solomon, şî acesta îşi ridica mîna spre Solomon împăratul, că aşa era lucrul luî. Şi era Ierovoam om tare şi vîrtos, iar Solomon îl cunoscu că va , să se facă om bărbat şi de treabă, şi-l puse ispravnic peste toate cîtă erau ale caseî luî losif. Aici Aiija proorocul dete lui Ierovoam zece sorţ! Al STEAGURILOR IsRAELITENILOR. ŞI ZISE: «IATĂ, ţi-a dat Dumnezeu zece steaguri israiliteneştI».

Şi fu în vremile acelea, ieşi Ierovoam din Ierusa lim, iar Ahia proorocul îl întimpinâ pe cale şi-l în toarse din cale. Şi era Ahia îmbrăcat în dulamă nouă, şi numaî eî amîndoî în cîmp. Şi-şî tăie Ahia dulama sa cea nouă, de o făcu douăsprezece petice, şi zise luî Ierovoam: «Ţine ţie zece sorţi, că aşa zise Domnul Dumnezeul luî Israel ,,Iată, eu voiîi lua împărăţia din mînile luî Solomon şi-ţi voiu da ţie zece steagurî, iar două steagurî le voiîi lăsa pentru tată-său David, robul mieii, şi pentru Ierusalimul, cetatea mea, care o am ales mie din toate seminţiile Israilitenilor, că nva părăsit, şi nu umblă pe căile mele, şi n’a făcut pe voia mea, ca tată-său David. însă nu voiu lua împărăţia de tot din mînile luî, pentru că am făgăduit să fie a luî în toată viaţa luî, pentru tată-său David, care l-am ales mie rob, Ş* voiu lua împărăţia din mînile fiu-său, şi voiîi da ţie zece steaguri, iar fiu-său îî voiîi da două steaguri,-

cuvIntul

cum am făgăduit robului mieii, luî David, în toate zilele înnaintea mea, în cetatea mea, în Ierusalim, care o am ales să se puie numele mieii într’însa, şi te voiîi primi pe tine, şi vel n împărat spre ce-ţl pofteşte sufletul tău, şi tu velîmpărăţi în Israelitenî“>4 Deci, cercă Solomon să omoare pe Ierovoam. Iar el fugi în ţara Eghipetuluî, la Susachim împăratul, şi şezu tot în Eghipet pănă muri Solomon. Iar, dacă muri Solomon, stătu împărat în locul său fiu-său, Rovoam. Aicî veniră la Rovoam Împăratul, feciorul luî Solomon, IsraeliteniI, zicînd: «Iată, tatĂ-tăO Solomon ni-a îngreuiat jugul foarte, CI ÎNCAÎ TU NI-L MAI UŞUREAZĂ». IAR EL NU VRU SĂ-1 ASCULTE.

Iar, dacă începu Rovoam a împărăţi, veniră 0a4 menii şi căzură înnaintea luî, zicînd : «Tată-tău ni-a îngreuiat jugul nostru; iar încaî mal împuţinează tu lucrul tătîne-tăîi cel rău şi maî uşurează jugul luî cel greu care l-a pus pe noi. şi vom lucra !>. Iar Rovoam zise către dînşiî: «Păsaţi şi îngăduiţi păn’ în trei zile, d’aci iar să veniţi la mine>. Şi se duseră, iar Rovoam chfemă pe toţi bătrîniî cari fu seseră cinstiţi la tată-săîi Solomon în viaţa luî, şi li spuse apeasta, şi-I întrebă ce va face şi a treia zi ce răspuns li va da? Iar el ziseră: «Dacă vel asculta astăzi de aceşti oameni, şi li vel sluji, şi li vel grăi cuvinte bune, îţi vor sluji şi eî ţie şi-ţî vor lucra în toate zilele>. Iar el nu băgă în seamă sfatul îor, ci făcu alt sfat, cu copii tineri de potriva luî, pe cari-î boierise şi. erau lîngă dînsul; pe aceia îî întrebă, şi li zise: «Dar voi ce ziceţi şi ce răspuns voiii da oa-

1 .44

ÎNVĂŢĂTURILE LUi NEAGOE-VODĂ BASARAB

menilor acestora?». Iar eî ziseră către dînsul: <Aşa să zici oamenilor acestora cari au zis către tine că tată-tău li-a îngreuiat jugul lor, iar tu să-l maî uşurezl: „Maî groase sînt tinereţele mele decît mijlocul tătîne-mieu! Deci, tată-mieu a pus pe voi jug greu, iar eu încă voiţi să-l maî însărcinezşi tată-mieu v’a certat cu bătaia, iar eu voiu să vă cert cu risipirea». Iar, dacă se împliniră treî zile, iarăşi veni tot Is raelul la Rovoam, precum îî zisese. Iar Rovoam împărat li răspunse cuvinte grele şi mincinoase, că uita şi nu băgă în seamă cuvintele sfetnicilor celor bătrînî; ci li grăi după cum îl sfătuiseră oamenii ceî tineri, şi li zise : «.Tată-mieu v’a îngreuiat jugul, iar eu voiu să-l şi maî însărcinez; şi tată-mieti v’a căznit cu rane, iar eti voiu să vă cert cu gonire şi cu risipire». Şi nu asculta împăratul de dînşiî, ca să-şî tocmească vorba sa care o a grăit Proorocul de Rovoam, fe ciorul luî Navat. Iar Israeliteniî, dacă văzură că nu ascultă Rovoam împărat glasul şi jalea lor, strigară toţî înnaintea luî, şi ziseră: «Dar, căci ne-a împărţit David aşa. nu ni este a locui şi a moşteni între neamul luî lesei!». Şl. DACĂ VĂZURĂ TOŢÎ ISRAILITENlî CĂ NU FOLOSIRĂ nimic la

Rovoam. se risipiră şi ziseră :

((Nu NI ESTE NOUĂ A LOCUI ÎN NEAMUL LUi IESE!».

* Iar, dacă auziră cele zece seminţii ale luî că s a întors Ierovoam în Eghipeţ, trimeseră la dînsul şi-l chemară la sobor, şi-l ridicară împărat Israilitenilor, şi nu maî fură.ascultători caseî luî David, ci numai ce ascultau cele două steaguri ce erau din neamu Iudei şi dintr’al luî Veniamin, pentru că ziceau c*

CUVIN TUL

au mers oamenii la Rovoam împăratul, feciorul luî Solomon, şi au zis: «Mal uşurează-ni jugul lucrului nostru, că foarte sîntem împresuraţi, şi vom lucra». Iar el li zise: «Aşteptaţi pănă poimîne şi vă voiu da răspunsul». Deci, făcu Rovoam sfat cu oamenii ceî de cinste şi bătrînî, şi-l sfătuiră bine, şi-î ziseră îm păratului să maî uşureze oamenii săî de lucru ; Sar el, ca un om ce uita binele şi era făr’da chibzuială, nu-şî aduse aminte că este zis: «întreabă pe tată-tăii şi-ţî va da sfat bun, şi pe ceî bătrînî, că-ţî vor spune». Şi, măcar de-î şi spuseră eî, iar el nu băgă în seamă sfatul lor, nici îî asculta. Pentru aceia pătimi rău şi amar, că lepădă de la sine sfatul celor bătrînî şi în_ ţelepţî, şi ascultă sfatul "copiilor celor tinerî şi făr5 ®de minte, ca şi sine, pentru că aceî tinerî ziseră, cînd îî întrebă împăratul de sfat: <r Aşa să zici oamenilor tăî: „Maî groase sînt tinereţele mele decît mijlocul tătîne-mieu; şi tatăl mieu v’a căznit cu bătăi, iar eu voiu să vă căznesc cu risipirea şi cu izgonirea"». Decî, cînd fu a treia zi, eî iarăşî veniră, după cum fu cuvîntul împăratului, iar împăratul li răspunse cum îl sfătuiseră aceî copii şi oameni tinerî, cari încă nu ajunseseră ca să fie în toată vrîsta şi firea, nici în mintea cea desăvîrşită, şi zise Rovoam împăratul: «Tată-mieîi v’a căznit cu bătaia, iar eu voiu să vă căznesc cu risipirea şi cu izgonirea». Şi nu vru îm păratul să-şî asculte oamenii, că-şi întorsese Dum nezeu mila Sa de către dînsul ca să-şî tocmească graiul care grăise către Ahia proorocul.? Pentru aceia, fătul mieii, tot cela ce va asculta de sfatul tinerilor şi al copiilor, acela niciodată nu se va bucura ; iar cela ce va asculta de sfatul bătrînilor celor înţelepţi, acela nu se va căi, că, iată, este zis: «întreabă pe tată-tăii, şi-ţî va da sfat bun, şi spune

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

bătrînilor tăî şi-ţt vor da învăţătură bună». Şi iar mai zice : «Bărbatul făr’ de sfat el singur îşi este învrăjbitor», cum făcu şi Rovoam, că nu ascultă sfatul celor bătrînî. Pentru aceia, greşi, şi-şi fu el însuşi învrăjbitor şi stricător. întreabă pe tată-tău, şi-ţi va spune, şi pe bătrînii tăi cei înţelepţi şi te mători de Dumnezeu şi cu sfat bun, şi te vor învăţa toate cîte se cad şi se cuvine a le face spre voia lui Dumnezeu şi spre folosul trupului şi al sufletului tău, şi, de vei asculta de sfatul bătrînilor, nu se va po ticni piciorul tău de piatra poticnirii şi a zmintelel, nici se va întîmpla ca lui Adam şi ca altora mulţi de la el încoace, cari au fost neascultători. Drept aceia, fătul mieii, să respecţi (sic!) bătrîneţele şi cărunteţele, şi de sfatul lor şi de învăţătura lor să ^ nu te sfieştî, nici învăţătura mîne-ta să nu o lepezi, cum zice Solomon ; boierii tăî şi sfetnicii tăi ceî bun! foarte să-î cinsteşti şi să-i măreşti, şi pe alţi boieri cari vor fi mai mici şi mai de jos, şi căpitanii cu toată bucuria să-î veseleşti, şi pe toţi voinicii cari se vor nevoi să îngăduiască lui Dumnezeu cu cre dinţă şi cu dreptate, tu-î dăruieşte şi numai decît îi ridică şi-i boiereşte, ca să*ţi slujească Domniei tale cu credinţă bună şi cu frica lui 'Dumnezeu, ca nişte creştini drepţi şi adevăraţi. Şi să asculţi la judecată de sfetnicii ceî buni şi de mărturiile cele adevărate şi credincioase, şi să iubeşti pe toţi tinerii ca pe ai tăi, şi să-î înveţi pe ei adevărul şi să-i îndulceşti. Aşijderea săs iubeşti pe ceî bătrînî şi pe ceî tineri, pe cei mari şi pe ceî mici, pentru dragostea lui Hristos; iar pe femeile cele bătrîne pe toate să le aibi ca pe nişte mame, în locul inume-tilşi stoate fetele, şi copilele, şi văduvele cele tinere şi sărace să le aibî ca pe nişte surori, pentru • Isus Hristos

;

CUVÎNTUL

Dumnezeu, şi să li dai milă din mînile tale, să se hrănească şi să-şî îmbrace goliciunea trupurilor să răciei lor. Şi pe oamenii cel răi şi greşiţi cruţează-î şi fii îndurător spre dînşiî, ca şi pe tine să te cruţeze Dumnezeu şi să-î fie milă de tine. Că scrie şi sfînta Evanghelie, de zice: «Fiţi milostivi, cum şi Tatăl vostru cel ceresc este milostiv?. Iar, peste acestea, peste toate, zice: «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mumă-ta, ca să trăieşti zile multe pe pămînt?. Aicea zice pentru Ahav Împăratul, a treia Împărăţie. Grăi Âhav Împăratul, luî Navuteiu, zicînd : <Dă-mî via ta să o fac să-mi fie grădină de flori, că este aproape de casa mea; iar eu îţî voiu da pentru dînsa altă vie, mal bună. Iar, dacă nu vei vrea aşa, eu îţî voiu plăti-o cu bani, şi-mî va fi o grădină de florî>. Iar Navuteiu zise către Ahav: «Să nu dea Dumnezeu să-ţî dau eu moşia părinţilor miel ţie !>. Deci Ahav veni acasă mînios şi tulburat, căci îl zisese Navuteiu Israiliteanul că «nu voiu da moşia părinţilor miel ţie!> ; şi se culcă în pat, şi se acoperi la obraz, şi nu vru să mînînce bucate. Iar Iezavela, muierea luî, merse la dînsul şi-î zise: «De ce te-aî mîniat şi ţi s’a tulburat inima şi sufletul, şi nu vrei nici bucate să mînîncî??. Iar el zise către dînsa: « Am zis luî Navuteiu Israiliteanul : „Dă-mî via ta mie, şi-ţî voiu da alta, mal bună, sau îţî voiu plăti-o cu banî“, iar el mi-a zis : „Nu o voiu da ţie“, zice, „moşia părinţilor miel !“>. Iar Iezavela, muierea luî, îî zise : «Dar tu, fiind împărat Israilitenilor, aşa faci? Scoală şi mînîncă, că eu îţî voiu da via luî Navuteiu Israiliteanul !>. Şi scrise carte pe numele lui Ahav

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

Împăratul, şi o pecetlui cu pecetea luî, şi o trimese la bătrîniî cari locuiau în oraş cu Navuteiii. Şi în* tr’acea carte era scris aşa: «Să vă postiţi cu ajun, şi să puneţi pe Navuteiii măî sus decît pe ceilalţi oameni. Deci să căutaţi două mărturii mincinoasa şi călcătoare de lege, să mărturisească spre dînsul, zicîndu-î că Navuteiii n’a blagoslovit pe Dumnezeii şi pe împăratul, şi să-l scoateţi să-l ucideţî cu pietre, să moară D. Şi făcură mal marii oraşului aceluia aşa cum li poruncise Iezavela şi cum era scris într’acea carte care li trimesese. Şi ziseră să se postească, şi puseră pe Navuteiii mal mare decît pe alţi oameni, şi veniră doi oameni, feciorii călcătorilor de lege, şi mărturisiră înnaintea tuturor oamenilor mărturisire mincinoasă, zicînd că Navuteiii nJa blagoslovit pe Dumnezeu, nici pe împăratul. Şi-l scoaseră afară din oraş şi-l uciseră cu pietre. Iar Iezavela, dacă auzi aşa, zise către Ahav: «Scoa* lă-te acum şi moşteneşte via luî Navuteiii Israili* teanul, care nu vrea să ţi-o vîndă, că Navuteiii a murit şi nu este viii!». Iar Ahav, dacă înţelese că au ucis pe Navuteiii Israiliteanul, se desbrăcă de hainele sale şi se îmbrăcă în nişte zăblaie, şi, după aceia, se sculă şi se pogorî în via luî Navuteiii, ca să o iea pe seama lui şi să o moştenească el. Iar Dumnezeu grăi luî Ilie Tezviteaninul. grăind: «Pasă şi te întîlneşte cu Ahav, împăratul Israilitenilor, carele este în Samaria, că iată că este acum în via Iul Navuteiii şi a mers să o iea, şi-î zi aşa : „Aşa zice Domnul: pentru căci al ucis pe Navuteiii şi i-al luat via, drept aceia grăieşte Dumnezeu că, în ce loc aii mîncat păsările şi aii lins cîniî sîngele luî Navuteiii, într’acela vor să mînînce şi vor să lingă cîniî şi sîn gele tău, şi vor să se scalde curvele în sîngele tău »f

CUYÎNTUL

Iar Ahav zise luî Ilie: «Tu eşti vrăjmaşul mieii ?>. Iar Ilie zise: «Eu sînt, că tu în deşert şi pentru ni mic te-aî aţîţat, şi te-aî mîniat, şi aî făcut vicleşug înnaintea luu Dumnezeu, şi 1-aî pornit cu mînie spre tine. Deci, aşa grăieşte Domnul: „lată, eu voiu aduce răutăţi asupra ta, şi voiii stînge sămînţa ta, şi toate cîte sînt ale luî Ahav le voiu risipi, şi voiu da casa ta, cum am dat şi casa luî Ierovoam, feciorul luî Navat, pentru mînia ce m’ai mîniat şi aî greşit în Israilitenî“. Iarg'pe lezavela,amuierea ta, zice Domnul că, „în neamul luî Israil, întăiu pe ea vor să o mînînce cîniî întru ceî ucişi aî luî Ahav, şi, după moartea luî Ahav, mînca-vor şi pe el păsările ce rului”. Că tu, Ahave, te-aî lipsit de mintea cea în treagă şi aî greşit înnaintea luî Dumnezeu pentru nedreptatea Iezaveleî, muierii taie, care te-a răzvrătit». Iar Ahav, dacă auzi aşa, se umili înnaintea feţei luî Dumnezeu,- şi se întoarse acasă, plîngînd cu amar, şi-şi lepădă.hainele şi se îmbrăcă iar cucele de zăblău, cu care se îmbrăcase şi cînd auzise de uciderea lui Navuteiu Israiliteanul. .Şi iar fu cuvîntul Dom nului către Ilie pentru Ahav, şi zise: «Văzuiiî că se întoarse Ahav către';mine. Drept aceia, nu voiu aduce răutatea spre dînsul în zilele lui, ci în.zilele fiu-său voiu porni răutăţi spre casa lui». Vezi, o fătul mieii, cît de multă miloserdie are Dumnezeu! Numai să nu adaoge şi omul păcate către păcat, că, de se va întoarce cineva din păca tele sale cu pocăinţă şi cu tot dinadinsul către Dum nezeii, şi Dumnezeu se va întoarce către dînsul, că este zis în Sfînta Scriptură: «întoarceţi-vă către mine, şi eu mă voiu întoarce către voî; şi, de vor fi pă catele voastre întunecate, eu ca zăpada ie voiii albi, sau, de vor fi crunte ca sîngele, iar eu le voiu face 4

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

ca lîna cea albă». Să cunoaştem şi pe aceasta, că, atîta porni Dumnezeu mînia Sa cea dreaptă spre Ahav, cît zise că sîngele'lul vor să-l mînînce păsă rile şi să-l lingă cîniî, şi să se scalde curvele într’însul, _ după cum se şi împlini cuvîntul lui Dumnezeu către Ahav împăratul, că iarăşi mal adaose a greşi. Că, pentru greşeala cea d’intăiu căindu-se Ahav, i se iertă acea greşeală, şi zise Dumnezeu către Ilie: «Văzuiîi că se umili inima lu! Ahav către mine. Drept aceia, nu voiu aduce răutatea asupra luî, în viaţa luî, ci în zilele' fiu-său!». O, cît sînt de înfricoşate lucrurile tale, Doamne, că părinţii greşesc, iar feciorii se căznesc, încă şi păn’ la al treilea şi al patrulea neam! Drept aceia, vă feriţi toţi de răutăţi, că cuvîntul lui Dumnezeu nici într’un chip nu se întoarce făr’ de izbîndă, că şi Domnul însuşi mărturiseşte de aceasta şi zice: «Cerul şi pămîntul va trece, iar cuvintele mele nu vor trece». Deci, cînd vru Ahav să facă războiţi cu împăratul de la Siria, veni un om de la Dumnezeu şi zise către . împăratul Israilitenilor: «Aşa grăieşte Domnul: „Pen tru ce zic Sirienii că Dumnezeul Israilitenilor este Dumnezeul morţilor, iar nu al viilor ? Drept aceia, voiu da putere mare în mînile tale, şi vel cunoaşte că eu sînt Dumnezeu, şi să porneşti şi tu împotriva lor, şi să te găteşti de războiţi păn’ în şepte zile“». Iar, dacă se împliniră şepte zile, se apropiară oştile. Şi biruiră Israiliteniî pe Sirieni, şi periră din Sirieni numai într’o zi o sută douăzeci de pedestraşi. Iar, cel ce rămăseseră în cetatea Ateculul fugind, se rupseră zidurile cetăţii şi căzură pe dînşiî, şi omorîră dintr’acel rămaşi încă douăzeci şi şepte de mii. Iar împăratul Sirienilor fugi şi întră în casă şi în cămara cea de

’

CUVÎNTUL

taină. Iar slugile lui merseră la dînsul şi ziseră: «Iată, acum ştim că împăraţii Israilitenilor sînt mi lostivi. Deci, acum să ne încingem cu zăblaie, şi să punem ştreanguri în grumazii noştri, şi să ieşim la .împăratul Israilitenilor, că doar ne va ierta şi ne va lăsa viî>. Şi făcură aşa, şi se încinseră cu zăblaie pe la mijlocurile sale, şi puseră ştreanguri de grumazi, şi merseră la împăratul Israilitenilor şi ziseră: «Robul tău şi împăratul nostru ţie ţi se roagă să-l ierţî>. Iar el zise: «De va fi scăpat viu, el îmi este frate!». Aşa dar, oamenii aceia se veseliră şi se mîngîiară dacă auziră cuvinte bune din gura lui, şi ziseră: «Frate-ţî este feciorul luî Adar !>. Iar împăratul zise: «Păsaţi şi-l aduceţi aici». Ei merseră şi-l aduseră; şi ieşi’ la dînsul feciorii luî Adar, şi-l duseră la dînsul în carîtă, şi-i zise împăratul Israilitenilor, feciorul lui Adar: «Iată, eu voiu da ţie cetăţile cele ce le-a luat tatăl mieii de la tatăl tău, şi să faci loc de şezămînt în Damasc, cum făcu şi tatăl mieu în Samaria, şi voiu jura că te voiu lăsa». Şi se jură, şi-l lăsă. Deci, un om din neamul proorocesc merse la un vecin şi zise: «Bate-mă!»,— că aşa era cuvîntul luî Dumnezeu. Iar el nu vru să-l bată; iar acel om ce era de neamul proorocesc zise : «Dacă n’ai vrut să asculţi porunca luî Dumnezeu, iată: cum te vel des părţi de la mine, va să te sfărîme un leu!». Şi, cum se despărţi, aşa îl întîlni un leu şi-l sfărîmâ. Iar acela, de neamul proorocesc afla şi alt om şi-i zise: «Bate-mă !». Deci, el îl bătu, şi-î sparse şi capul. Iar proorocul acela întîlni pe împăratul Israilite nilor pe cale, şi-şî unse ochii cu pulbere, şi zise către dînsul: «împărate, eu, robul tău, am ieşit în tabără la oaste, iar un voinic aduse pe alt voinic şi zise: „Ţine pe acest voinic la tine; iar, de va scăpa

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

şi va.fugi, tu în locul luî vel fi, sau veî plăti şugubina“. Deci, eu căutăiu pe omul acela şi nu-1 aflăiu nicăirea». Iar împăratul zise: «Tu însuti te judecaşi, că aşa-ţî merge judecata». Iar el îşi şterse pulberea de pe ochi, şi, cunoscîndu-1 împăratul că este proo rocul, el zise către împăratul: «Aşa grăieşte Domnul r „Pentru căci aî slobozit pe bărbatul cela ce era mal rău şi mai cumplit decît fiarele cele rele, şi ţi-ai dat sufletul tău în locul sufletului lui, şi oamenii tăi în locul oamenilor lui ?{i». Deci, împăratul Israilitenilor se duse acasă trist şi îngrijat, şi veni în Samaria şi şezu zece ani, şi nu mal fură războaie între Sirieni şi între Israilitenl. Aici muri Aiiav Împăratul, săgetat în războia, şi-l ’ îngropară în Samaria, şi se împlini cuvîntul luî Dumnezei}, care grăise cu gura lui Ilie proorocul. Iar odată iar se strînseră oşti asupra Israilitenilor. Şi se loviră, şi săgetară pe Ahav împăratul prin de şert, pe la încheieturile platoşei. Deci, împăratul zise slugii sale : «întoarce-te şi mă scoate din oaste afară, că m’au săgetat». Şi se înglotă oastea foarte într’acea. zi, iar împăratul tot sta înarmat împotriva Sirienilor de dimineaţă pănă seara, şi sîngele tot curgea dintr’însul, pănă i se umplu sînul. Deci, cînd fu în apusul soarelui, strigă pristavul şi zise: «Fiecare să-şî meargă pe la oraş şi pe acasă-şî, că împăratul a murit!». Şi merseră în Samaria, şi îngropară pe Ahav acolo. Iar sîngele i se vărsă pe cîmpul Samariel, pe buru iene, şi linseră sîngele lui cîniî şi porcii, şi se scăldau curvele în sîngele luî, cum zisese Dumnezeu cu gura luî Ilie proorocul. Aici se împlini cuvîntul lui Dum-

CUVÎNTUL

nezeu, care grăise cu Ilie proorocul pentru Ahav împăratul, că se scăldară curvele în sîngele luî şi linseră cîniî. Pentru aceia, fătul mieii, stăi vîrtos şi bărbăteşte întru înţelepciunea şi mintea ta pănă la moarte, ca să nu te împiedece cumva, că cuvîntul lui Dumnezeu nu va fi în deşert şi făr’ de izbîndă. Aici Iue Împăratul săgeta, pe Ioaram, feciorul lui Aiiav, şi zise să fie pentru moartea LUI NaVUTEIU.

Iar, după ce trimese Dumnezeu pe Iliseiu şi unse . pe Iue să fie împărat, iar Ioaram, feciorul lui Ahav, dacă văzu pe Iue, îl zise: «Pace ţie, Iue!>. îar Iue zise: «Ce pace este această pace a ta,' cînd curva, mumă-tă Iezavela, umblă tot cu vrăji şi cu farmece?*. Deci Ioaram se întoarse şi vru să fugă, şi zise lui Ozie: «Viclean eşti, o Ozie!>. Iar Iue luă arcul în mînă şi o săgeată, şi trase în Ioaram, şi-l săgetă între spete, şi trecu săgeata tocmai prin inimă. Deci, el -căzu jos şi muri. Iar Iue împăratul zise unul vătaf al său: «Pasă de-1 iea şi-l aruncă în locul lui Navuteiu Israiliteanul !>. Deci, vătaful acela făcu aşa, — şi se împlini cu vîntul luî Dumnezeu.

Aici Iue Împărat pătrunse pe Iezabela Împărăteasa cu două săgeţi, şi o scoaseră din cetate, şi mîncară trupul eI cîniî, precum zisese Ilie proorocul pentru dînsa. Şi veni Iue împăratul, iar Iezavela, împărăteasa lui Ahav, dacă auzi de venirea lui Iue împărat. îşi făcu

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

sprincenele, şi-şî unse obrazul cu unsoare, şi-şi netezi capul t frumos, şi se puse de privi dintr’o fereastră.Iar Iue, dacă întră în cetate, zise : « Au doar are pace Iezavela, ucigătoarea bărbatului şi a împăratului său ?>. Deci, căută şi o văzu într’acea fereastră, şi-1 zise;' «Cine eşti tu? Pogoară-te încoace!». Şi se apropiară de împăratul două slugi, şi li zise: «Junghiaţi-o!», Şi deteră amîndoî cu săgeţile, şi o junghiară, şi se cruntară păreţi! de sîngele el. Iar trupul îl călcară cu caii, şi trecu Iue, şi merse de şezu la masă, şi mînca şi bea. Deci, zise: «Păsaţi de luaţi pe acea procletă de o îngropaţi, că iată că şi ea fată de îm părat a fost». Şi merseră să o iea ca să o îngroape, şi nu oaflară, făr5 numai ci-î găsiră ţestul capului, şi palmele mînilor, şi talpele picioarelor. Şi se în toarseră şi spuseră lui Iue împăratul; iar el zise: «Iată, acum se umplu cuvîntul ce a grăit Dumnezeă cu gura robului Său, lui Ilie, zicînd : „în locul Iul Israel vor mînca cîniî trupul Iezavelel!“. Şi iată semnul morţii Iezavelel». Vezi, iubitul mieii, că Dumnezeu, măcar deşi rabdă şi aşteaptă să ne întoarcem din păcatele noastre, iar izbîndă tot face pentru împotrivitoriî Săi, măcar şi păn’ la al treilea neam, cum izbîndi şi pentru Navuteiii pe Iezavela, că zice că aumîncat cîniî trupul Iezavelel,'’ cum zisese Dumnezeu cu gura robului Său, lui Ilie Tesviteaninul, şi se stropiră păreţi! de sîngele eî, şi fu călcată de cal. Şi zise Dumnezeu către Iue: «De vel fi bun şi vel face lucruri bune înnaintea mea şi care vor plăcea inimii mele, şi vel face răzbunare case! lui Ahav,. după porunca mea, eu voiu dărui şi pe strănepoţii tăi cu împărăţia lui Israil». Iar el nu vru să umble,

cuvîntul

nici să păzească numele luî Dumnezeu, şi să-l cin stească, şi să umple voia luî. Şi făcu păcat şi gre şeală maî mare întru Israilitenî decît Ierovoam, fe ciorul luî Navat. Deci, cînd fu la al treilea an, în vremea împărăţiei luî losie, feciorul lui Ilaî, împăratul Israilitenilor, iar Iezechia, feciorul luî Ahaz, împărăţia Iudeia, şi era om de douăzeci şi cinci de anî cînd începu a împărăţi, şi împărăţi în Ierusalim douăzeci şi nouă de anî. Şi fu acest Iezechia om drept, şi umbla tot în legea luî Dumnezeu, şi umplea toate voile şi dreptăţile Luî, ca şi moşul său, David, că el strică capiştile cele înnalte, şi sfărîmâ idoliî, şi boziî ceî de lemn îî sparse, şi-şî puse nădejdea numaî spre Domnul Dumnezeul luî Israil, carele este atotţiifor, încît nu maî fu altul în urma luî între împăraţii iudei, nicî maî nainte,—că se apropii cu totul către Dumnezeu, şi nu se maî deslipi de Dînsul, şi păzi toate porun cile Luî cîte le poruncise Moisi. Şi era Domnul tot cu dînsul, şi locuia întru toate lucrurile luî. Şi se le pădă de împăratul Asirieî şi nu-î maî slujia luî, nicî maî asculta de dînsul. Şi se sculă gu oastea şi birui păgîniî pănă în Gaza şi pan’ în hotarele eî. Iar, cind fu la al patrulea an al împărăţiei luî Iezecheî şi al şeptelea an al împărăţiei lui losie, fe ciorul lui Ilaî, împăratul luî Israil, se ridică Salmanasar, împăratul Asirieî, asupra Samarieî, şi se bătu cu dînsa trei anî, şi o luă. Iar, în anul al şeselea din împărăţia luî Iezechia, stricară Samaria şi o sparseră, şi scoase robi împăratul Asirieî pe toţî Samarineniî, şi-î duse în Asiria, că nu ascultară po runca Dumnezeului său, ci călcară porunca lui şi învăţătura luî, şi nu o făcură. Iar, cînd fu la al patrusprezecelea an al împărăţiei

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

luî Iezechel, împăratul Iudeii, trimese soli la împă ratul Asirieî, de vreme ce se sculă Senahirim, îm păratul Asirieî, spre toate cetăţile Iudeii cele tari şi le luă, zicînd solii aşa : <întoarce-vă-ţi de asupra mea, că eu am făcut rău şi am greşit; iar, ce-mi veţi cere, tot voiu da!>. Şi îndatoră împăratul Asirieî pe Iezechia împăratul să-I dea trei sute de talanţî de argint şi treîzecî de talanţî de aur. Şi dete Iezechia tot ar gintul cît se afla în cămările împărăteşti şi în casele luî; şi, într’acea vreme, dete Iezechia şi uşile bisericii luî Dumnezeu, şi sculele care le ferecase tot cu aur le dete împăratului de la Asiria. Deci, împăratul Asirieî trimese pe Tartthan, şi pe Rabosan [=Raiis], şi pe Rapsac la Ierusalim, către Iezechia împăratul, cu oşti foarte multe şi cu puteri mari, şi merse la Ierusalim şi stătură din sus de cetate, şi Strigară către Iezechia. Şi ieşi la dînşii Eliachim şi Somnas, şi zise către dînşiî: «Marele împărat al Siriei te întreabă: ce nădejde este aceasta pe care te nădăjduieşti tu ? Şi cu acea nă dejde te-ai lepădat de mine, şi te nădăjduie-sti pe / toiagul cel de trestie frînt al Eghipetuluî, dar nu ştiî căcî, cînd va să se razime omul într’însul, îi întră aţapocele în mînî şi-l înghimpă? Aşa făcu şi Faraon, împăratul Eghipetuluî, tuturor celor ce nădăjduiau într’însul. Dar va zice Iezechia că el se nădăjduieşte spre Dumnezeu. Ci nici aceia nu este a se feri de Iezechia şi de jertfele luî>. Şi au zis Iudeii, şi Ierusalimlenilor : «închinaţi-vă în Israil înnaintea acestui altar, şi vă gătiţi degrab’ să mergeţi la împăratul Asirieî, şi vă va da două mii de cai, numai de veţi putea să li daţi şi oameni pe dînşii, şi aşa doar vom putea întoarce măcar faţa unui Voevod din cei mai mici ai împăratului. Dar te-ai jurat tu însuţi cu Eghipetul pe arme şi pe cai. însă să nu gîndeşti că fără

CUVÎNTUL

porunca împăratului se poate strica şi sparge de tot locul acesta. Că mie mi-a zis împăratul: „Pasă spre acea ţară, de o strică şi o risipeşte de tot>. Iar Eliachim, şi Somnas şi Ioas ziseră către Ropsac : «Grăieşte asirieneşte, să înţelegem numai noi, iar nu grăi ovreieşte, să înţeleagă toţi ceî ce sînt pe zidurile cetăţii». Iar Rapsac zise către dînşiî: «Dar împăratul pe mine nu m’a trimes numai la Iezechia sau la voî ca să zic aceste cuvinte, ci către toţi oa menii cari stau pe ziduri, ca să audă că vor să-şi mînînce scîrna şi să-şî bea udul lor d’impreună vcu vol!>. Şi stătu Rapsac şi striga tare, în limba ovre iască, zicînd: «Auziţi cuvintele marelui împărat al Asirieî. Aşa grăieşte marele împărat: să nu cumva să vă amăgească Iezechia, că apoi nimeni nu vă va putea scoate din mînile lui, nici să vă întoarceţi şi să credeţi pe Iezechia cînd va zice că ni va ajuta Dum nezeu nouă şi nu va da nici pe noi, nici pe cetatea aceasta în mînile împăratului Asirieî. Că aşa zice împăratul Asirieî: „închinaţi-vă mie şi ieşiţi la mine, dacă voiţi să bea flecarele vin din via sa, şi să mî nînce smochine din smochinii săi, şi să bea apă din puţul său“. Iar, într’alt chip, va veni, şi vă va lua, şi vă va duce pe voî în ţara sa. Că ţara lui este ca şi ţara voastră, şi se face într’însa grîul şi vinul, şi sînt într’însa locuri de vii, şi de pîne, şi de măslini, şi de stupi. Şi, aşa dacă veţi face, veţi fi vii şi nu veţi muri. De aceia, nu ascultaţi pe Iezechia că zice că vă va izbăvi Dumnezeu, că vă înşeală. Au doară a izbăvit Dumnezeu vre-un loc din mînile împăra tului Asiriel? Unde este Dumnezeul Ematenilor şi al Arfadşnilor ? Unde este Dumnezeul Seranfitenilor [Sepfarnitenilor] ? Au doară aceia au izbăvit Samaria

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BA.SARAB

din mînile lui ? Sau au scăpat ţerile lor nebiruite şi ne* luate de mina sa ? Aşa nu va scăpa nicî Ierusalimul>. Iar eî tăcură, — că li zisese Iezechia să nu li răs* pundă nimic. Atunci Eliachim, şi Somnas şi loas merseră de spuseră Iezechieî toate cuvintele cîte grăise Rapsac. Iar Iezechia împăratul, dacă auzi, îşi lepădă hainele sale şi se îmbrăcă în nişte zăblaie, şi merse în biserică. Şi trimese pe Eliachim, boierul său, şi pe Somna cărturarul, şi pe alţi bătrînl şi popi către Isaia proorocul, şi erau toţi îmbrăcaţi în zâblaie, şi ziseră: <Aşa grăieşte Iezechia : „Aceasta este ziua întristării, şi a mîniel şi a izbîndel, că slugile au slăbit, şi nu este nimeni tare. Ci doar va fi auzit Domnul Dumnezeul tău toate cuvintele lui Rapsac, pe carele l-a trimes împăratul Asirieî să mustreze pe Dumnezeul cel viu şi să-l hulească cu cuvinte ca acelea care va fi auzit Domnul Dumnezeul tău. Deci, ascultă rugăciunea noastră, a celor ce ne aflăm ramăşiţe“3>. Iar, dacă merseră oamenii luî Ezechia îm păratul la Isaia, li zise Isaia: «Aşa grăieşte Domnul; „Spuneţi stăpînuluî vostru : nu te teme de cuvintele cele ce ai auzit că m’au hulit pe mine slugile îm păratului Asirieî, că, iată, eu voiu porunci asupra lor vînt, şi vor auzi veşti, şi se vor întoarce în ţara lor, şi, în ţara lor, îl voiu prăvăli cu sabia“>. Şi se întoarse Rapsac, şi afla pe împăratul lui, şi se duseră în ţara lor, şi trimeseră soli la Iezechia, zicînd: «Aşa să ziceţi Iezechieî, împăratului Iudeilor î „Nu te înnălţa, nicî te semeţi, cugetînd şi nădăjduindu-te spre Dumnezeul tău, şi să socoteşti că nu se va supune cetatea Ierusalimului supt mîna împăra tului Asirieî. Că, iată, tu aî auzit ce au făcut împă raţii Asirieî tuturor împăraţilor de pe pămînt, ca unor blestemaţi, şi Dumnezeii limbilor nu li-au fos

GUVÎNTUL

59'

nici de un folos, dar tu vel scăpa ? Au i-au izbăvit pe dînşiî Dumnezeii neamurilor pe care le-au risipit părinţii miel ? Pe Gozan, şi pe Haran, şi pe Rafis, şi pe feciorii lui Edom ? Unde sînt împăraţii Ematuluî şi Arfatuluî ?“>. De-aceia, Iezechia luă cărţile din mînile solilor, şi, dacă le ceti, merse în. biserica lui Dumnezeu, şi le ceti înnaintea lui Dumnezeu, şi în cepu a se rugă luî Dumnezeu, şi zise: «Doamne, Dumnezeul lui Israil, cela ce şezi pe heruvimi, Tu eşti singur Dumnezeul tuturor împăraţilor de pe pămînt, tu ai făcut cerul şi pămîntul! Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi; deschide, Doamne, ochii Tăi şi vezi cuvintele luî Senahirim care a trimis la noi şi prin care împută Ţie, Dumnezeului cel viu. Ade vărat, Doamne, că au călcat împăraţii Asirieî limbile şi* păgîniî şi au băgat dumnezeii lor în foc, pentru că n’au îost dumnezei, ci au fost făpturi de mînl omeneşti, făcuţi de lemn şi de piatră,, pentru aceia i-au şi pierdut pe eî. Iar acum Tu, Doamne, Dum nezeul nostru, ne spăşeşte din mînile lor, şi toate împărăţiile pămînteştî vor înţelege şi vor cunoaşte că Tu singur eşti Dumnezeu». Deci, trimese Isaia proorocul la Iezechia, zicînd : «Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul lui Israil: „Auzit-am rugăciunea ta ce te-aî rugat pentru Senahi rim, împăratul Asirieî, şi Dumnezeu a grăit pentru dînsul. Defăimatu-te-a şi te-a batjocurit pe tine, fata Sionuluî şi a Ierusalimului, pizmaşii tăi, cari-ţî clătiau cu capul; dar cui împutau, şi pe cine mustrau şi huliau, şi spre a cui asupră îşi înnălţau glasul lor ? Ridicatu-şi-aîî ochii lor spre înnălţimea sfîntulul Is rail, şi cu mînile solilor lor au hulit pe Dumnezeu, şi au zis: „Urca-mă-voiîi pe vîrful muntelui Diva nului, şi, cu mulţimea căruţelor mele, voiii tăia toţi-

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BAS ARAU

chedriî ceî înnalţl dintr’însul şi chiparisil ceî aleşi”. Insă acolo, în pădurea cea deasă a Carmiluluî veni ceasul sfîrşituluî său. Iar eu am băut apă străină şi cu urmele picioarelor mele am încunjurat toate rîurile. Au doară n’aî auzit că eu am făcut aceste toate de multă vreme? îacă din zilele cele d’intăiu le-am urzit şi le-am adus, şi fură de luarea şi de săturarea ostaşilor şi ale cetăţenilor celor tari, şi mînile celor ce vieţuiau într’însele slăbiră şi se ruşinară, şi fură ca iarba de pe cîmp şi ca otava culcaţi, şi ca tros cotul ce se face prin curţi, toţi ceî ce se pun împo triva mea. Şi cunoscuiu şederea ta, şi ieşirea ta, şi intrarea ta, şi mînia ta cu care te-aî mîniat pe mine. Şi plîngerea ta s’a urcat la urechile mele, şi voiu da plată de la mine pentru batjocura ta. Şi voiu pune undiţă în narea ta, şi zăbale în gura ta, şi te voiu. întoarce de pe calea care umbli, şi acesta va fi sem nul : mînîncă grîul cît va creşte într’această vară, şi în anul al doilea rămăşiţele, iar a treia vară iar veţi sămăna şi veţi secera. Veţi sădi vil şi veţi mînca voi roada lor, şi se va adăogi celor spăsiţi aî casei Iudei, şi vel lăsa rădăcina jos, iar roada se va face sus, că din Ierusalim va ieşi rămăşiţă, şi ceî spăsiţi din mun tele Sionuluî, că voia Dumnezeului celui puternic va face aşa”. Deci, aşa grăieşte Domnul puterilor, că nu va întră împăratul Asirieî într’această cetate, nici va înfige într’însa săgeţi, nici va pune pavăză într’însa, nici o vor ocoli. Ci, pe ce cale vor veni, pe pe aceia se vor şi întoarce, că zice Dumnezeu că „într’această cetate nu va întră, că eu voiu fi spri jinitor cetăţii acesteia şi voiu apăra această cetate a mea, pentru David, robul mieu“>. /

CUVÎNTUL

Aid a venit Senaiierim, Împăratul Asirieî, la Ierusalim sA-l iea, iar îngerul luî Dumnezeu' OMORÎ NUMAI ÎNTR’O NOAPTE O SUTĂ OPTZECI ŞI CINCI DE Mii DE OAMENI DIN TABĂRA Sirienilor.

Şi se pogorî îngerul luî Dumnezeu într’acea noapte şi omorî din tabăra Asirieî o sută optzeci şi cinci de mii de oameni ostaşi. Iar ceilalţi cîţî rămaseră, dacă se sculară dimineaţa, aflară pe aceştia toţi morţi,—şi se porniră îndărăpt. Iar Senahirim împăratul merse de acolea în Ninevia, şi, acolo, închinîndu-se el într’o casă a lui Mesarah dumnezeului său, iată, merseră feciorii luî Adrameleh şi Sarasar, şi-l tăiară acolo. Decî, fugind eî în Armenia, în locul luî stătu îm părat Asordan, lîu-său. Vezî, fătul mieii, omul cel trufaş ce se înnălţă păn: la cer, cum căzu păn’ la Iad! Că zise către Evrei: «Auziţi cuvîntul împăratului Asirieî. Aşa zice împă ratul Asirieî: ,,Să nu vă amăgească Iezechia, că apoi nimeni nu vă va putea scoate din mînile mele, nici să nădăjduiască împăratul vostru Iezechia spre Dum nezeu, zicînd că ne va scoate Dumnezeu şi nu ne va da nici pe noi, nici cetatea noastră în mînile împăratului Asirieî‘‘>. Şi iarăşi iea aminte pe cel ce au îngăduit bine luî Dumnezeu şi au făcut ziua şi noaptea voia Luî, şi vezi şi mila luî Dumnezeu cît a fost de mare şi de multă spre dînşil, că zice proorocul David : «Asculta-va Domnul rugăciunile celor ce se tem de Dînsul, şi voia lor va face, şi degrab’ îl va mîntui, şi va păzi Domnul pe ceî ce-1 vor iubi, că gurile lor pu rurea vor grăi lauda luî Dumnezeu; iar pe cel pă cătoşi şi pe ceî ce se potrivesc măririi şi slaveî luî •Dumnezeu îî va pierde>.

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

Iar Iezechia, dacă luă cărţile din mina solului luî Senahirim împăratul, merse în biserica luî Dumnezeu şi zise: «Doamne, Dumnezeul luî Israil, carele şezî pe heruvimi, Tu eşti Dumnezeul tuturor împăraţilor de pe pămînt, Tu aî făcut cerul şi pămîntul. Pleacă, Doamne, urechea Ta şi auzi, deschide-Ţî ochii şi caută, şi ascultă ce a grăit Senahirim cînd a trimes soliî, şi împutâ Dumnezeului celui viu că cu adevă rat, Doamne, au biruit şi au sfărîmat Asirieniî pe alte limbi, şi au cărat dumnezeii lor în foc, pentru că n’au fost dumnezei, ci au fost făpturi de mînî omeneşti, făcuţi din piatră şi de lemn; pentru aceia î-au şi stricat şi i-au ars. Iar Tu Doamne, Dumne zeul nostru, mîntuieşte-ne acum din mînile lui, şi vor cunoaşte toate împărăţiile pămînteştî că Tu singur eşti Domn şi Dumnezeu». Deci, iată că se pogorî îngerul lui Dumnezeu în tabăra Asirienilor şi omorî o sută optzeci şi cinci de mii de oameni de oaste, şi, cînd se sculară dimineaţa ceilalţi ce rămăseseră, aflară atîta lume de oameni morţi. Deci Senahirim se întoarse înnapoî plin de ruşine şi de ocară. Aşijderea şi tu, iubitul mieii fiu, de te vei asămăna în toate lucrurile lui Iezechia împăratul, şi Dumnezeu totdeauna va fi cu tine şi-ţî va fi ajutor întru toate ca şi acestui Iezechia împăratul. Aici se război Iezechia, Împăratul Iudei!, către MOARTE, IAR EL PLÎNSE CĂTRE DUMNEZEG CU amar; şi văzu Dumnezei} smerenia luI, şi maI adaose la viaţa sa încă cinsprezece ANI.

Şi, pe vremile acelea, se războli Iezechia împăratul, şi era numai a muri. Şi merse la dînsul Isaia proo-

CUVÎNTUL

rocul, feciorul lui Ammos, şi-i zise: <Aşa grăieşte Domnul: „Să-ţi scrii şi să-ţi tocmeşti casa, că acum nu vei mai trăi, ci vei să mori!“>. Iar Iezechia, dacă auzi aşa, se întoarse cu faţa spre părete şi se ruga lui Dumnezeu, zicînd : «Adu-Ţi aminte de mine, că am umblat cu adeverinţă înnaintea Ta şi cu inimă curată, şi am făcut toată voia Ta !>. Şi făcu Iezechia plîngere mare. Deci, iar grăi Dumnezeu Isaiei proorocul, şi-I zise : «Pasă de zi Iezechiei: „Aşa grăieşte Domnul, Dum nezeul moşu-tău, lui David: „Auzit-am rugăciunile tale, şi am văzut lacrămile tale; drept aceia, iată că îţi mai lungesc zilele cu cinsprezece anî, şi te voiu mîntui şi din mînile împăratului Asirieî, şi pe tine, şi pe cetatea aceasta, pentru tine şi pentru moşu-tău David, robul mieu“». Şi-î zise să iea o păpuşă de smochine şi să o lege acolo unde-1 doare, şi se va vindeca. Iar Iezechia zise către Isaia : «Dar pe ce semn voiu cunoaşte să cred că mă va tămădui Dum nezeu ? Iată dar că voiu merge în biserica lui Dum nezeu, doar îmi voiu dobîndi acolo tămăduire». Iar Isaia îi zise: «Iată, aceasta să-ţi fie semnul de la Dumnezeu: pasă în cort şi, cum vei întră, să păşeşti numai de zece ori; deci, de se va întoarce soarele de zece paşi îndărăpt, vei cunoaşte că te va tămădui Dumnezeu». Iar Iezechia zise ca să se întoarcă numai de zece urme. Deci, Isaia proorocul striga către Dumnezeu, şi se întoarse soarele de zece urme în dărăpt. După aceasta, tot în zilele acelea, trimese Merodah, feciorul lui Baladan, împăratul Vavilonului, soli şi daruri Iezechiei împăratului, că auzise că este Iezechia bolnav. Şi se bucura Iezechia împăratul de acestea foarte, şi arătă solilor toată avuţia sa, şi tot

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

aurul şi argintul său, şi toate sculele ce avea, şwf plimbă prin toate casele luî, şi nu rămase nimic de avuţie şi de bucatele sale care să nu fie arătat so« Iilor împăratului de la Vavilon. Deci, merse Isaia, zicînd către Iezechia: «De unde sînt aceşti oameni, şi la ce aii venit, şi ce zic ?». Iar Iezechia zise : «Dintr’o ţară departe aii venit la mine, de la Vavilon >. Şi iar zise Isaia: «Dar ce au văzut în casa ta?». Ieze« chia zise : «Tot ce a fost în casa mea au văzut, şi nu este nimic în casa mea care să nu li văzut, încă şi toată avuţia şi sculele mele cîte le-am avut, le-am arătat lor». Iar Isaia zise către dînsul: «Ascultă ce zice Dumnezeu, că zice Domnul: „Iată, va veni vreme de se va prăda casa ta, şi vor lua dintr’însa tot, şi vor duce în Vavilon tot ce au cîştigat părinţii tăî, şi nu va rămînea nimic în curţile tale'4. Şi zice Domnul că vor robi şi pe feciorii tăî cari i-aî născut din trupul tău, şi-î vor duce de-i vor face hadîmî, şi vor li în casele împăratului de la Vavilon». Iară Iezechia zise: «Bun cuvînt a grăit Dumnezeu. Să fie pace numai în zilele mele». Iea aminte şi aceasta, fătul mieu, că poruncesc dumnezeieştile Scripturi să te lepezi de eretici, să nu faci taină cu dînşiî, nici să vorbeşti mult cu eh Dar încă cu cît mai mult se cade să te fereşti de păgînil de cari nu ştiu ce este- Dumnezeu, nici se botează; măcar de ţi-ar fi şi frate şi să te fi născut cu dînsul dintr’o mamă, tot încă mal mult şi mal tare să te fereşti de dînsul. Şi să te păzeşti să nu faci cu dînsul din adîncul şi din ascunsul inimii tale nicîun sfat, că aceştia sînt vrăjmaşi Crucii Domnului _____ nostru Isus Hristos, şi numele luî Dumnezeu cel sfînt el îl hulesc. Că. şi de vom iubi noi pe unii ca aceştia, jar dragostea lui Dumnezeu se va lua de la noi.

C.UVÎNTUL

Drept aceia, de toţi de aceştia să ne ferim, să nu cumva să auzim şi noi cum auzi Iezechia împăratul că-î zise: «Iată, va veni vremea cînd se va prăda toată casa ta, şi tot ce au cîştigat părinţii tăi va lua împăratul Vavilonulul; şi feciorii tăi cari i-al născut vor li hadîmî în casa împăratului VavilonuluD. Cum s’a şi împlinit, cum aţi auzit mal sus, de veţi fi băgat seamă. Dumnezeu a dat tuturor creştinilor celor pravos lavnici să prăznuiască în dragostea cea dumnezeiască şi să petreacă bine în pacea 1^.1 Dumnezeu, iar n’a dat să faceţi praznice cu cei necredincioşi şi să vă veseliţi cu dînşil cari sînt vrăjmaşii lui Dumnezeu! Amar lumii de zmintele, că zice Dumnezeu: «Cel ce va zminti pe unul din cel mal mici cari cred în nu mele mieu, mal bine i-ar fi fost de şi-ar fi legat o piatră de moară de grumazi şi să se fi dat în adîncul Mării*. Pentru aceia zice şi Apostolul: «Tot omul cel ce-î pare că stă, să se păzească să nu cumva să cadă!». O, adîncul înţelepciunii şi al bogăţiei cugetului lui Dumnezeu, că neîntrebate şi neispitite sînt judecăţile Lui şi căile Luî neurmate şi neumblate! Dar cine îngăduie lui Dumnezeu ca Iezechia, împăratul evre iesc, cît, pentru bunătăţile vieţii lui, i se adaoseră de la Dumnezeu cinsprezece anî! Şi iar mal spune că s’a pogorît îngerul lui Dumnezeu şi a ucis din tabăra împăratului Asirieî o sută optzeci şi cinci de mii de oameni, numai într’o clipeală de ochiu, pentru puţinei lucru ce găsi cu chibzuiala sa, şi cum greşi, făcu prietenie cu solii împăratului de la Vavilon, Marodah, şi li arătă toată avuţia sa şi tot ce avea, încît zise că n’a mal rămas nimic supt biruinţa luî. Cine fu ca împăratul Constantin, încît i se arătă i

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEA.GOE-VODĂ BASARAB

semnul luî Dumnezeu pe cer într’amiazăzi, şi străluci, maî vîrtos decît soarele, şi era închipuit semnul sfinteî Cruci, şi făcut tot de stele, şi scris cu slove latineşti împrejuru-î, şi acele slove scriau zicînd aşa: «Con stantine, cu acest semn vel birui!». Iar el nu se pri cepu ce va să poată fi acest semn, şi întrebă şi pe ceia ce erau cu dînsul, zicînd: «Au doară vedeţi şi voi cevaşî ?». Iar el toţi mărturisiră că au văzut acel » semn minunat. Deci, cînd fu noapte, i se arătă Domnul nostru Isus Hristos şi cu acel semn ce-1 văzuse pe cer, şi-î zise: «Să faci semnul care 1-aî văzut şi ţi s*a'arătat pe cer, şi să înveţi să-l poarte în fruntea oştilor tale, şi atunci nu vel birui numai 'pe Maxentie şi pe oştile lui, ci şi pe alţi vrăjmaşi aî tăi, pe toţi îî vei pune supt picioarele tale, şi încă şi dracii se vor înfricoşa de dînsul». Aşa i se arătă chipul sfinteî Cruci. Iar, dacă se făcu ziuă, se sculă împăratul şi spuse boierilor săi acea vedere, cu mare bucurie şi veselie. Şi, fiind el toţi acolea. chemă îm păratul zlătarii cei maî meşteri, şi făcu pe o hîrtie semnul cinstitei Cruci, care i se arătase pe cer, şi li dete să o facă de aur. Deci, el o luară şi o făcură cum mai de degrab’, şi o împodobi împăratul tot cu mărgăritar, şi cu pielre scumpe şi cu alte meşteşu guri, şi o puse într’o suliţă înnaltă, — cum şi în ziua de astăzi fac împăraţii creştini, şi o poartă în fruntea oştilor, — şi-şi puse marele Constantin toată nădejdea într’însa. Deci, dacă se întări împăratul cu acest semn, toate războaiele le biruia. Atunci porunci spurcatului Ma* xentie să se gătească de războiu şi să se bată amîndoî. Aşa dar, se gătiră, şi începură a se lovi oştile. Iar pe muncitorul Maxentie îl cuprinse o frică si o groază mare de oştile fericitului Constantin împă-

CUVÎNTUL

râtul, şi începu a fugi cu o seamă de oameni aî săi, şi dumnezeiescul împărat Constantin îl gonia. Iar el, fugind, căzu în cursele sale, pe care le tocmise pentru înşelăciunea luî Constantin. Că făcuse acel împărat muncitor Maxentie un pod peste o apă mare, cu meşteşug viclean, şi cugeta să înşele pe Constantin împăratul, ca, trecînd el pe dînsul, să se rupă şi să se înnece bunul şi credinciosul împărat Constantin. Iar durerea luî se întoarse spre capul luî, şi nedrep tatea luî se pogorî pe creştetul luî, că, singur acel ticălos Maxentie şi cu ticăloşii luî oameni, fiind de împăratul Constantin goniţi şi apropiaţî, fu silit a da pe acel pod ce făcuse cu vicleşug, iar podul, cu voia lui Dumnezeu, se rupse, şi se înnecă ticălosul Maxentie şi cu toţi oamenii săi cîţi erau cu dînsul. Şi, aşa, se umplu spre dînsul cuvintele Scripturii, carele zice: «Pe cai şi pe cei ce au încălecat i-au înnecat în Mare, şi se umplu acea apă mare de oa meni şi de cai morţî>, şi se umplu şi cuvintele Proo rocului, carele a zis: «Săpă groapa şi căzu într’însa ,cel ce o făcuse». Iar cetăţenii din Roma, dacă văzură aşa, eî se umplură de veselie, şi, cu multă bucurie, îşi înnălţaîi mînile către cer. Şi merse împăratul Constantin în Roma cu multă slavă, şi, dacă-1 văzură eî, îi ieşiră înnainte toţi Domnii cetăţii şi boierii, mumele şi fe tele, preoţii, şi călugării, şi călugăriţele, cu feţele vesele şi cu sufletele curate, şi dau mîna cu dînsul, şi sloboziau glasuri de mulţămire aceluî semn pur tător de biruinţă şi împăratului pentru căci îi izbăvi de răul şi vicleanul Maxentie muncitorul. Deci, astfel făcînd împăratul, dărui Romei iar cin stea şi slobozenia care o avusese mai d’inainte vreme. '■Şi zise să-şi facă toţî oamenii semnul sfintei Cruci,

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

şi ridică în mijlocul cetăţii o cruce mare, şi o scrise* cu slove latineşti, zicînd : «Aceasta a slobozit cetatea noastră din muncirî şi o a izbăvit». Iar, după aceasta£porunci pretutindenea să strîngă moaştele muceni cilor foarte cu cinste şi să le îngroape, şi gonirea care era asupra creştinilor să se contenească, şi să se slobozească toţi creştinii de prin temniţe şi de pe la închisori. Iar limbile cîte erau împrejur, pănă la Ochean, dacă auziră aşa, toţi primiră acea învăţăturăcu dragoste, şi se împodobiau cu numele Crucii. Şi deschise împăratul cămările cu avuţia cea împără tească şi o împărţi toată săracilor, şi începu a zidi biserici creştineşti pretutindenea, şi li dăruia moşii şi avuţii tuturor, ca un trimes al lui Dumnezeu şi cercetător, care slujia şi cu învăţăturile şi cu lucru rile, şi toate cîte poruncia împăratul şi învăţătura erau bune şi cu ispravă. Şi adunară sobor slugile Iul Dumnezeu în Nicheia, şi pacea lui Dumnezeu începu a se întinde, şi cîţî i se închinau din limbi şi i se plecau lui, toţi lăcuiau în locurile lor; iar cîţî nu-i ascultau, nici i se plecau, el îî gonia din lăcaşurile lor. Intr’acest fel de chip îngăduia lui Dumnezeu acest împărat credincios, şi cererea şi poftirea bisericilor nici cum nu o înfrîngea. Pentru aceia şi de la Dum nezeii i se da plată, că toate neamurile păgîneştî le supunea supt dînsul. Şi, dacă birui pe toţi împreju> renii săi şi-î supuse supt biruinţa sa, începură a-1 chema «biruitor», şi, aşa, Romanii se bucurau şi se veseliau foarte. Şi, de-odată, se împodobiră toţi, şi făcură praznicul lui Dumnezeu în şepte zile, şi zi seră : «Acesta este praznicul biruinţil!», şi crezură şi cinstitei Cruci, şi cu toată inima i se închinau şi o sărutau, şi pe Constantin, cel ce este de-a pururea pomenit biruitor, îl slăviau.

Q-UVtNTUL

Decî, împăratul Constantin căzu în boala care se chiamă lepră, iar doftorii, cîţî erau, toţi se nevoiau, cine cu ce ştia, ca să vindece pe împăratul, şi se munciră cîtăva vreme cu meşteşugurile lor, şi nu putură folosi nimic. Deci, ziseră să strîngă coconaşi mici mulţi, vrînd să-I junghie pe toţi şi să li sprijinească sîngele într’un vas mare, şi să se scalde îm păratul într’acel sînge de coconi mici şi se va curăţi de lepră. Şi strînseră atîţia coconi ca să-î junghie. Iar împăratul Constantin, venind de la vînat, văzu atîtea mume plîngînd şi văitîndu-se pentru coconaşil lor. Şi întrebă ce poate să fie acea gîlceavă şi vaiete mari ce fac acele femei acolo ? Iar slugile îi spuseră zicînd : «Poruncit-au doftorii să adunăm coconi mi titei mulţi, şi să-î junghie, şi să sprijinească sîngele într’un vas mare, şi să te scalzi într’acel vâs mare cu sînge, şi te vel curăţi». Iar împăratul, dacă auzi aşa, i se făcu milă de coconi şi de mumele lor, şi dete pe toţi coconii în braţele mumelor lor, şi zise: «Mai bine să pătimesc eu tot aşa rău cu această boală, decît să moară atîţia coconi, şi să se topească mumele lor de jale şi de dor, şi să fiu şi eu vinovat la atîta moarte». Iar noaptea i se arătă în vis Petru şi Pavel, apostolii lui Hristos, şi-i ziseră: «Noi sîntem Petru şi Pavel, apostolii lui Hristos, şi ne-a trimes Dumnezeu să-ţi dăm botezul mîntuirii. Decî, să trimeţl să chemi pe Silivestru Papa să te îmbăieze în baia botezului, şi ţi se va curăţi lepra de pe trup şi ■ toate păcatele tale, şi vei fi vrednic şi harnic împă răţiei cerului». Şi într’aceste cuvinte se deşteptă îm păratul, şi văzu pe doftorul său gătind doftorii, după cum îi era obiceiul şi orînduiala, şi zise către dînsul: «De acum să nu mal vil la mine cu doftorii şi cu meşteşuguri omeneşti, că-mî va ajuta mîna lui Dum-

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

nezeu, care ţine toate». Şi îndată trimese la fericitul; Silivest.ru, şi veni de-1 boteză. Iar, dacă-1 boteză şi ieşi din cristelniţă, rămase stricăciunea de pe trupul luî în apă ca nişte solzi de peşte, iar el fu sănătos şi curăţit, şi ieşi vesel, cu trupul şi cu sufletul. Şi se boteză cu dînsul şi Crisp, fiul său cel maî mare. Şi se îmbrăcară amîndoî în haine albe, slăvind şi mulţămind luî Dumnezeu pentru atîtea bunătăţi ce se învredniciră. Deci, fiind fericitul Constantin biruitor şi ţiitor Romei, mulţi pizmaşi de aî adeverinţil se apropiat* de dînsul, şi, de multe ori, cu multe feluri de otrăvi îl adăpau; iar el, fiind cu mila luî Dumnezeu aco perit şi umbrit, nimic nu-î stricau nici se bolnâviau. După aceasta, iar se ridica, cu Lichinie, ginerele lui Chesar, asupra luî Maximian, şi făcură oşti pe Mare şi pe uscat, foarte mari şi grele. Iar Maximian, dacă auzi aşa, îşî puse nădejdea în vrăji şi în. farmece, şi găti şi el oşti grele. Şi aşa-î părea şi cugeta că. are pe Constantin prins, şi cu toate oştile, d’impreună cu Lichinie, în mînile luî. Şi se găti tare împotriva lor, şi li ieşi înnainte; şi* cum văzu spurcatul Maximian semnul sfinteî Cruci că-1 duc înnaintea oştilor, îndată zise vitejilor săi sâ-1 săgete cu săgeţi, să-l lovească şi să*-l strice. Şi, aşa, merseră oştile una spre alta, pănă se apropiară bine, şi semnul sfinte! Cruci tot îl purtau înnainte. Deci, cum începură a se lovi, îndată cuprinse groază şi frică pe toţi ceia ce se nădăjduiau spre vrăjile lor, •si, de spaimă mare, îşi lepădă Maximian şi caftanul cel împărătesc, travaniul, din spinare şi fugi. Iată, cel ce se nădăjduia spre vrăji şi spre mulţi-'" mea oştilor sale, cum fugi, şi fu lipsit de toate, şi fu gonit din sat în sat. Iar spurcaţii săî dumnezei şi

CUVÎNTUL

vrăjitorii, ca nişte mincinoşî şi înşelători, toţi fură tăiaţi şi fărîmaţî. Şi se povesteşte că atîta moarte şi tăiere s’a făcut atunci, încît n’a fost altă dată, din începutul lumii. Şi-î era voia lui Constantin să prindă pe Maximian, iar Dumnezeu nu vru, ci porni altă mînie spre dînsul, că căzu într’altă urgie şi mînie mal mare, că de viu i se împuţiră toate mădularele lui, şi i se tîrau toate dinlăuntrurile pe pămînt, şi îl săriră ochii amîndoî şi fu orb, şi-î căzu toată carnea de pe oase. Şi, aşa,. întru această şi cumplită mînie a luî Dumnezeu cîtăva vreme pătimind, muri, şi-i merse sufletul la un loc cu idolii săi, în munca cea netrecătoare. Şi, aşa, fură idolii stricaţi şi risipiţi dintre dînşiî, şi se făcu pace şi linişte mare în lume, şi se tocmiră toate cu blîndeţă.După aceasta, fu Constantin împărat a toată lumea, şi singur biruitor, că păgînătatea o strică de tot, şi arătă tuturor semnul şi biruinţa Crucii. Deci, şi pe o cetăţuie mică, care o chema Viza, fiind spre Ră sărit, care o zidise Manasie, împăratul'Iudeii, în zi lele luî, şi-î pusese numele Vizantia, într’acea locuiau cîţîva păgînî, foarte răi şi iuţi, şi pe aceia nimeni niciodată nu-I supusese supt dînşiî. Iar împăratul Constantin merse şi la dînşiî să-I bată şi să-î supuie supt ascultarea luî; iar el încă se gătiră de războiu, şi se loviră cu Constantin, şi-l biruiră, şi uciseră multe oşti. Iar, a doua zi, iar merse Constantin spre spre dînşiî cu războiu, însă eî îl frînseră iarăşi şi-l biruiră. Deci, seara, dacă începu a înnopta, era împăratul Constantin afară, şi se mira cum şi ce va să facă, şi, fiind încunjurat de cugete şi de neprice pere, iar el îşi aruncă ochii în sus către cer, şi văzu ‘‘pe cer scrise slove de stele, şi acele slove ziceau'aşa : «Chiamă-mă în ziua grijii tale, şi te voiu izbăvi, şi

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODÂ BASARAB

mă vel proslăvi». Şi, aşa, începu a se mira şi de aceasta, şi iar nu se pricepea ce va să fie. Şi mal căută şi a doua oară spre cer,. şi văzu o Cruce fă cută de stele, şi scrisă cu slove, care slove ziceau aşa: «Cu acest semn vel pierde pe toţi vrăjmaşii tăi». Deci, Constantin îndată-şî scoase cuţitul şi făcu o cruce de lemn, şi o puse într’o prăjină lungă, şi zise să meargă cu dînsa tot înnaintea oştilor. Iar, a doua zi, iar se loviră oştile, şi-I birui Constantin, şi-I sparse de tot. Şi nu mal fu acea cetate slobodă, ci fu supusă supt Constantin ; şi plecă toată lumea supt biruinţa lui. Iar, cînd vru să plece de la sfîntul şi a toată lu mea sobor cel d’intăiu, zise patriarhului Macarie să se ducă la Ierusalim şi să caute locul învierii Dom nului nostru Isus Hristos şi locul căpăţînil, numit Golgota, aşijderea şi făcătorul de viaţă Lemn. Şi zise împăratul să meargă şi sfînta lui mumă Elena, şi dete pe' seama eî toată oblăduirea împărătească dintr’acolo. Iar, peste puţină vreme, văzu Sfînta Elena îfi vis o lumină, şi era acea lumină foarte luminoasă, şi strălucia atîta, cît nu poate omul să spuie; şi-î zise acea lumină : «Să mergi în Ierusalim şi să cauţi foarte cu dinadinsul să afli făcătoare de viaţă Cruce, şi mormîntul şi locurile cele sfinte, care le-au ascuns şi le-au îngropat Jidovii, de pizmă». Iar ea, cum se deşteptă, îndată spuse iubitului său fiu, marelui Con stantin împăratul, acea vedere. Iar împăratul, dacă auzi aşa, se umplu de bucurie, şi fu foarte voios să afle acelea toate. Şi găti pe mumă-sa cu mare cinste, cum se cade mumei unul împărat, şi-î dete avuţie multă, şi o trimese la Ierusalim. Iar fericitul Macarie, Patriarhul Ierusalimului, dacă auzi că vine Sfînta Elena, muma marelui Constantin împăratul, ieşi în

CUVÎNTUL

întimpinarea eî cu mare cinste.- Şi, dacă veniră şi intrară în cetate, începură, cu multă nevoinţă şi os teneală, a căuta acele sfinte, şi minunate şi dumne zeieşti lucruri; şi se nevoiau cu ajun, şi cu post şi rugăciuni pentru dînsele, şi le căutau cu tot dina dinsul. Pentru aceia, şi Dumnezeu, care este Domnul minunilor, nu zăbovi mult să nu audă rugăciunea lor şi să li vază ostenelele lor ; ci descoperi ferici tului Macarie în vis toate, pe amăruntul. Iar Adrian împăratul făcuse capişte mare şi foarte frumoasă de-asupra sfîntuluî lui Dumnezeu Mormînt, şi o împodobise cu multe lucruri scumpe, şi făcuse idol pe spurcata şi pîngărita dumnezeoaie Afrodita jji o pusese într’însa. Iar sfînta şi împărăteasa Elena, avînd puterea şi biruinţa împărăţiei în mîna eî, po runci, d’impreună cu fericitul Macarie, de sparse şi risipiră de tot acea capişte, ce era făcută cu nişte meşteşuguri foarte frumoase şi minunate. Iar, dacă o sparseră şi săpară mult în pămînt, se ivi Sfîntul. jVlormînt şi locul căpăţîniî, şi, lîngă acestea, aproape, mal spre Răsărit puţinei, aflară şi trei cruci îngro pate. Deci săpară mal adînc, şi aflară şi cinstitele piroane, cu care ucigaşii de Dumnezeu Jidovi împironase pe cruce dumnezeiescul trup al Domnului nostru Isus Hristos. Dar nu puteau cunoaşte care era crucea pe care se răstignise Hristos, şi era pentru acel lucru Sfînta Elena foarte tristă şi. în grijă mare. Iar Dumnezeii dete minte şi cuget ca acesta, dum nezeiesc şi minunat, Patriarhului Macarie: ca era o jupîneasă mare şi de neam vestit bolnavă spre moarte, şi trăgea numai să-î iasă sufletul, iar Patriarhul lua crucile, cîte trele, şi merse cu dînsele la acea jupî neasă, şi puse lîngă dînsa crucile, pe rînd, cîte una. Jar, cum puse crucea care fusese a lui Hristos, în-

! '

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

tr’acelaşî ceas se însănătoşi acea jupîneasă, şi se sculă ca din morţi, lăudînd şi slăvind pe Dumnezeul, Iar prea-fericita Elena, dacă văzu aşa, se umplu de bucurie nespusă, şi cîntâ lui Dumnezeu cîntec de laudă, şi zise: «O prea-dulce Isuse, cum eu, fiind neharnică şi nevrednică, Tu m’ai învrednicit la atîteă minuni şi mile!». Deci, se auzi vestea aceasta' pretutindenea, şi se aduna mult norod de oameni ca să vadă acea cruce sfîntâ şi făcătoare de viaţă. Iar fericitul Macarie Pa triarhul'se sui pe amvon, şi ridică sfînta cruce a luî Hristos în sus, şi o arătă de o văzu tot norodul. Iaf sfînta Elena luă o parte oarece din cinstita cruce şi cu cinstitele piroane de le ţinea la dîrîsa cu multă frică şi cu multă cinste, ca să le trimeată fiului său Constantin, la Vizantia. Iar cealaltă cruce, din care luase Elena împărăteasa, o dete luî Macarie Patriar hul, şi zise să o arate tuturor noroadelor, cîte vof veni să o vadă. Şi, după ,aceasta, porunci împără teasa să zidească biserică în locul unde se află sfînta Cruce. Aşijderea şi pe sfîntul Mormînt al luî Hristos, iar alta în locul căpăţîniî, şi alta în Ghetsimaniă, în numele sfintei Maicii luî Dumnezeu, unde este mormîntul eî. Şi zic mulţi că acolo este locul văii plîngeriî, şi pîrîul Chedruluî, şi valea Iosafatuluî, şi gră- dina în care fu Hristos vîndut, şi locul în care se rugă Hristos în noaptea care-1 vindeau. Deci, merse Sfînta Elena spre Răsărit, şi se Urcă în muntele Eleonuluî, din care fu Domnul Hristos ridicat şi înnălţat cu un nour la cer, şi zidi şi acolo' biserică. După această, merse la mormîntul luî Lăzăr, la Vitahiă* şi stătu din afară de cetate Ca la două stadii, şi plînse cu lacrăniî ca de foc, şi se ruga mult acolo, şi zidi şi acolo biserică în. numele Sfîntuluî

CUVÎNTUL

Lazăr cel drept. Apoi merse la apa Iordanului, unde omorî Dumnezeu păcatul cel mare a toată lumea, şi zidi şi acolo biserică foarte minunată. Deci, trecu Iordanul şi afla peştera în care locuise cinstitul şi sfîntul Ioan Predeticiu, şi făcu şi într’însa biserică pe numele lui Ioan Predeticiu. Aşijderea zidi bise rică în numele Proorocului Ilie, în locul acela unde se luă Ilie Proorocul cu carul la cer. Mai merse patru zile şi ajunse la oraşul Tiveriădel, şi afla locul carele-î zicea € locul a douăsprezece scaune>, unde şezuse Domnul Hristos şi înmulţi pînea, de sătură din cinci pînî şi doi peşti cinci miî de oameni, fâr5 de muieri şi făr’ de copil; şi încunjiirâ Sfînta Elena toate ho tarele Tiveriădel, şi porunci de zidi biserică, în numele şi în slava Domnului nostru Isus Hristos. Aşijderea merse şi la locul acela ce tămădui Hristos pe mu ierea ceia ce-î curgea sînge, şi zidi acolo biserică, în numele cinstitei Cruci. Deci, merse la Marea Tiveriadeî, unde merseseră ucenicii la vînătoare de peşte şi prinseseră o sută cinzecî şi trei de peşti, şi li se arătase Hristos, dîndu-î peşte fript pe cărbuni; şi zidi şi acolo biserică, în numele Apostolilor. Iar, de acolo, mal merse ca la două mile, şi găsi unde fusese casa Mă riei Magdalineî, şi zidi şi acolo biserică. De-aicî întră în cetatea Tiveriădel, şi află casa soacrei luî Petru, şi zidi şi acolo biserică, în numele sfîntuluî apostol Petru. Deci, se urcă în muntele Tavoruluî, şi afla locul unde se închipui Domnul nostru' Isus PIristos, şi zidi şi acolo biserică. Iar, de acolea, merse în Nazaret, unde aduse Gavriil arhanghelul Prea-Curatel Fecioarei Măriei glas de bucurie şi-î spuse că va să nască dintr’însa cuvîntul luî Dumnezeu cu trup, şi acolo iar zidi biserică, în numele Maicii luî Dumnezeu. Aşij derea făcu biserică şi în locul casei în care făcu

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

Hristos apa vin. Iar, de acolea, merse în Vitleiemul jidovesc, unde se născuse trupeşte Domnul nostru Isus Hristos, şi zidi acolo biserică mare, în făptură de cruce, cu strane, în numele luî Hristos, Dumne zeul nostru. Şi iar zidi biserică în locul care tură ucişi de Irod ceî paisprezece mii de coconi mititel, şi-î puse hramul în numele lor într’acestaşî chip. Şi în locul carele spuse îngerul păstorului veste bună şi se bucurară cu bucurie mare, şi zidi biserică în numele Prea-curatel de Dumnezeu născătoarei şi al luî Iosif, logodnicul eî. Deci, se sui şi în stîntul Sion, carele este spre Amiazăzi, şi acolo zidi fericita Elena biserică naltă şi mare, şi o învăli cu plumb. Şi făcu la Vifsaida Galileil biserică, în numele sfinţilor şi mal marilor apostoli Petru şi Pavel. Şi nu făcu numai aceste biserici, ci şi altele multe, prin multe locuri; în valea Ieremieî proorocul, şi la fîntîna Siloamuluî, şi la Litostroton. Aşijderea zidi biserică şi sfîn tulul Chir şi lui Ioan. Şi, iarăşi, la ste jarul Mamvrieî zidi biserică, şi la ţarina olarului. Deci, dacă isprăvi Sfînta Elena împărăteasa acestea toate şi le tocmi cum se cade, muma marelui Con stantin împăratul dete acestor biserici multe oraşe şi sate, şi alte avuţii multe ; iar sfintele icoane le fereca tot cu argint şi Je polei cu aur, şi le împodobi cu pietre scumpe şi cu mărgăritar. Aşijderea li dete vase sfinte şi scumpe acelor biserici, şi alte avuţii, şi galbeni de aur mulţi li împărţi, şi dete şi săracilor milă, şi dărui pe sfîntul şi marele Patriarh Macarie cu multe daruri împărăteşti, şi se întoarse iar la fiul său, marele şi credinciosul împărat Constantin. Iar împăratul Constantin, dacă văzu aşa, se bucura foarte şi se veseli. Şi luă acea parte ce era luată din sfînta Cruce şi o săruta şi o puse într’o lăcrişoară

CUVÎNTUL

de aur; iar piroanele, cu două îşî ferecă coiful, iar două le puse la gherdanul de la raftul calului. Şi se , umplu cuvîntul carele se zise în istoriî: că două pi* roane le-a pus Constantin cu meşteşug în coroana sa cea împărătească, între pietrele cele scumpe, care o purta el în cap, iar două piroane le-a pus la trîul calului; şi se umplu cuvîntul Proorocului: «In zilele acelea va fi sfinţirea Dumnezeului atotţiitoruluî la raftul caluluî împăratului». Şi se veseliâ împăratul de acelea foarte, şi se bu cura, şi făcea praznice, şi mulţămia lui Dumnezeu, căruia îl făcuse şi-l dăruise cu atîta bine, şi se oste nise cu dor şi cu poftă multă, care avea pentru semnul şi ajutorul Crucii în toate războaiele sale. Şi făcu trei cruci, pe numărul ce i se arătase în oşti: că întăiu i se arătase la Roma, a doua la Vizantia, iar a treia oară cînd făcu pod peste Dunăre, şi-i puse numele cei d’intăiu Isus, iar cei de-a doua Hristos, iar a treia Nica. Aceste trei cruci erau toate făcute pe un stîlp mare, iar Eraclie împăratul le puse nu mele Anichiton (ce se zice: «nebiruit»), care stau şi pănă în ziua de astăzi pe un stîlp. Şi zic mulţi că se po goară şi acum îngerul lui Dumnezeu, de trei ori într’un an, la acel stîlp, de cădeşte acele trei cruci şi cîntă cîntarea heruvimilor, «Aghios», care este Sfeti Boje 2, şi tot în miezul nopţii se pogoară, însă în luna lui Maiu, in 7 zile, şi în luna lui Septemvrie, în 14 zile, şi cînd este a treia săptămînă' din postul cel mare. Deci, de atunci, porunci împăratul să nu se mai răstignească vinovaţii pe cruce, că crucea este bla goslovită, iar nu este blestemată, că Hristos pe cruce a dăruit spăsenia tuturor oamenilor. Drept aceia, cine va răstigni vinovatul pe cruce, să se omoare şi acela, J Slavoaeşte.: Siinte Doamne.

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

Iar fericita Elena, mama împăratului Constantin, după aceia, locui cîtăva vreme cu fiul său; apoi se duse la Roma, şi, acolo, trăi puţinei, tot în viaţă bună şi cinstită, şi-şi tocmi toate lucrurile în urmă bine'şi cum se cade, şi se pristăvi. Iar bunul şi credinciosul împărat Constantin, dacă birui toate Ţinuturile, şi le supuse supt ascultarea sa, şi se umplură toate bisericile de pacea cea dumnezeiască, îl păru foarte bine, şi zise boierilor săi: «Cîţi se vor apuca de cărţi şi vor ceti scrip turile şi învăţăturile' dumnezeieşti, să-şî înnalţe firea şi cugetul către vederea dumnezeiască, şi să iea aminte ce zic Scripturile; şi, .cînd vor sta spre rugă, să-şî ridice mînile către cer, şi de acolo, de la cer, să-şî ceară ajutor». Aşijderea puse lege şi obiceiu să se serbeze Dumineca, că este ziua d’intăiu a săptămîniî, întru care ni a dăruit Dumnezeu izbăvire. Iar pe preoţi şi pe diaconi îî cinsti cu cinste mare, şi-î în văţă să facă pretutindeni Dumineca slujbă mal multă şi rugăciuni mal cuvioase decît în celelalte zile. Aşij derea să se postească Vinerea, pentru pomfenirea morţii Domnului nostru Isus Hristos. Şi zise să meargă toţî oamenii la biserici, să se roage; şi, dacă vor întră în biserică, să îngăduiască pănă vor sfîrşi slujba, să nu iasă. Iar pe slujitori şi pe oamenii cel de oaste îî învăţa asa : cînd vor fi în oaste, să iasă la un cîmp curat, şi să tacă toţî, şi, acolo, să se roage luî Dumnezeu, încetişor, iar cu toată inima; şi pe Dumnezeu să-l ştie şi să-l creadă, că El este dătător de bine, şi, cînd se vor rugă, să-şî ridice mînile către cer şi să zică : «Pe Tine singur Te ştim Dumnezeu şi împărat, pe Tine singur Te mărturisim că eşti ajutător, de la Tine cerem cele ce sînt de bi ruinţă să luăm, cu Tine am biruit vrăjmaşii cel pu-

CUVÎNTUL

ternicî, de la Tine cunoaştem că ni este mila şi în ceputul bunătăţilor, şi spre Tine ne vom nădăjdui şi în veacul ce va să fie, că toţi sîntem robii Tăî; pentru aceia Ţie ne rugăm să păzeşti pe împăratul nostru cu îndelungată şi biruitoare viaţă». Aşa puse lege şi obiceiu să facă toţi ostaşii şi să se roage lui Dumnezeu. Iar el singur se închidea în cîte o că mară, şi vorbia cu Dumnezeu şi se ruga să dobîndeaseă binele cel ce va şă lie. Iar, cînd erau zile mari şi praznice dumnezeieşti, atuncea ajuna mal mult şi se postia, şi, cu tot sufletul şi cu toată tăria, făcea rugăciuni sfinte. Iar, în luminata noapte a sfin telor Paşti, toată noaptea priveghia, şi poruncia de puneau făclii mari prin toate turnurile şi prin toată cetatea, de ardeau toată noaptea. Deci, dacă se făcea ziuă, în ziua de Paşti, împărţia milă tu turor limbilor şi tuturor oamenilor, şi dâ tuturor din destul. Iar, cînd fuse, odată, chemă pe toţi arhiereii la masă, şi zise către dînşiî aşa : «Eu, cu mila şi cu ajutorul lui Dumnezeu, a atîta milă şi cinste m’am învrednicit, cît n’a avut nicîun împărat, cîţî au fost mal nainte de mine, şi atîtea bunătăţi am dobîndit, cît n’a avut altul. Şi, după acestea, m’am învrednicit de m’am îndulcit şi de a voastră blagoslovenie, a atîtor părinţi sfinţi, şl a atîtea chipuri îngereşti, şi a atîtea chipuri ale lui Dumnezeu. Ci, pentru căci nu este altă rînduială mal aproape după îngerii lui Dumnezeu decît rînduiala preoţiei, drept aceia pottesc şi eu şi doresc ca, de ar putea fi cu putinţă, să mă alătur şi eu şi să fiu părtaş darului preoţesc». Iar el îl răspunseră, cu feţe vesele şi cu suflete bucuroase, şi, cu blînde cuvinte, ziseră: «O împărate, pe tine Dumnezeu te-a pus ar hiereu, să socoteşti toate .şi să bagi seamă de cel mal

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

mici, ca de ceia ce-ţî sînt daţi de Dumnezeu pe seama ta, şi, cît veî putea, să-ţi petreci traiul şi viaţa cu bună credinţă şi cu curăţie, şi veî lua dintr’însele cununa cea cinstită a sfinţilor, care este neschimbatăşi netrecătoare >. După aceia, făcu obiceiu şi lege: nici cum creş tinul să nu fie slugă sau rob la Evreu, ci să fie toţî iertaţi şi slobozi. Aşijderea, ceî ce nu vor vrea să se însoare, ci vor vrea să petreacă în curăţie şi în junia . lor, să se hrănească din veniturile bisericilor şi să li ' se dea cele ce li vor trebui. Iar bisericilor li dă de: la împăratul încă şi mai mult decît li trebuia : une ori li da moşii, alte ori avuţie. Aşijderea miluia şi săracii şi mişeii, şi văduvele, şi li da şi haine, şi bucate, şi arginturi tuturor din destul. Şi totdeauna avea cugetul la frica şi judecata lui Dumnezeu, şi, cu învăţăturile sale, ca cu nişte săgeţi, pătrundea şi rănia inimile oamenilor celor răi şi lacomi; şi se' nevoiâ să aducă pe toţi întru frica lui Dumnezeii, Şi, cînd mergea departe, într’alte ţerî păgîne, el se ruga episcopilor şi arhiereilor să meargă cu dînsul, • că nu vrea cît de puţintel să se despartă de dînşin Şi purta biserica lui Dumnezeu tot' cu dînsul, că nu vrea nici la războiîi să se lipsească de darul Bise ricii. Iar arhiereilor li părea bine de aceasta, şi nu voiau nici ei nimic să se deslipească de dînsul, că vedeau că-şî pleacă împăratul cinstea împărăţiei sale de tot şi şi-o supune supt dumnezeiasca Biserică. Şi-şi învăţa împăratul feciorii să se-ţie de credinţa cea bună şi adevărată, iar de învăţăturile cele rele” şi de erese să se întoarcă şi să se ferească foarte tare, iar mai vîrtos să-şî puie toată nădejdea şi să creadă în Hristos cu tot sufletul, şi Aceluia să se închine, şi Aceluia să slujească, şi pe Acela să-l ţie

CUVÎNTUL

făcător şi tocmitor a toată făptura. Aşijderea îî în văţa şi de altele, de toate. Şi împărăţi ani treizeci şi doi fără două luni, iar toată viaţa lui fu şeizeci şi şese de ani, şi îşi petrecu • toată viaţa sa cu cinste, şi cu curăţie, şi cu bunătăţi. Iar chipul lui era aşa: pe toţi lumină cu curăţia sa, şi era viteaz, ascuţit la minte, la cuvînt pilduitor, judecător drept, în milostenie gata, la obraz frumos, în credinţă tare. şi neclătit, cu căutare frumoasă, cu firea veselă, mijlociu cu statul, supţire la grumazi, rumen la obraz, părul capului cam rar, cu barbă nu foarte multă, frumos la ochi. Şi era tuturor oamenilor drag, şi era blînd, bun, smerit, duios şi iubitor de oameni. Iar, de rău, de ceia ce nu umblau după dreptatea lui Dumnezeu era grăit de rău, şi numai în faţă se arătau creştini şi credincioşi, iar lucrurile lor erau tot rele şi păgîneşti; şi li erau picioarele iuţi şi alergătoare întru toate cărările lor spre dosăzi şi spre vărsări de sînge. Deci, cu cît împutaîi aceştia împăratului pentru lucrurile sale cele bune, el cu atîta se făcea mai înţelept, şi mai bun şi mai blînd. şi nu vrea nici cum să se întocmească şi să se îm potrivească lucrurilor şi vorbelor lor celor rele şi în drăcite; iar urgia şi mînia lui Dumnezeu ajunse pe aceia, şi periră. Iar împăratul păzia însuşi oamenii săi foarte bine şi făr’ de vătămare, şi tocmi legea lui Dumnezeu foarte bine, şi bisericile, şi îşi aşeză Domnii şi boierii, şi altele toate le alcătui foarte bine şi fru mos, care cu anevoie se vor uita, că sînt spre folo sinţa tuturor oamenilor. Deci, odată, avînd el întîmplare bună şi văzînd pe toţi adunaţi împrejurul lui pentru învăţătură, că cu tot sufletul poftia, cînd va fi aproape de petrecania sa, să vadă lîngă sine pe toţi Domnii şi boierii săi, 6

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

să-î înveţe şi să li spuie ce locuri minunate sînt păzite şi tocmite de Dumnezeu celor bum şi celor ce-1 iubesc: ce frumuseţi, ce plată, ce cununi, ce cinste, ce bucurie şi ce lăcaşuri. Aşijderea şi pe ceî ce fac rău şi umblă fără dreptate, ce răutăţi îî aş teaptă, ce munci, ce ispitiri drăceşti. Şi învăţă pe toţi într’acest chip de toate de acestea cela ce este întocmai cu Apostolii fericitul Constantin. Iar, cînd se. pricepu că i se apropie ceasul să meargă către Dumnezeu, i se bucură sufletul foarte, şi tocmi toate lucrurile împărăţiei pe rînd, şi-î sfătui cu învăţă tură mare, zicînd : «După petrecania mea să nu fie în urmă niscai plîngerl sau niscai amestecături, că mie îmi pare bine căci mă despart dintr’acest trup şi mă duc să lăcuiesc cu Hristos». Iar Domnii şi boierii lui, dacă au ziră aşa şi dacă văzură că i s’a apropiat ceasul morţii, sloboziră glas de vaiete şi plîngere mare, atîta, cît se umplu tot văzduhul şi slava cerului. Constantin zise către dînşiî, cu glas blîndicel şi de mîngîiere, grăind: «Acum v’aţî destoinicit vieţii ceî de veci, acum aţi aflat calea credinţil cei adevărate; deci într’aceasta să lăcuiţi şi într’însa să vă întăriţi, şi să fie cu voî Dumnezeul păcii». Şi se pristăvi sfîntul şi marele Constantin împăratul în ziua de praznicul Rusaliilor, cînd s’a pogorît Duhul Sfînt în chip de foc spre Sfinţii Apostoli, fiind soarele la amiazăzi. Şi fu sufletul lui luat şi primit de Hristos, pe care-L şi iubia; iar trupul, căci fu din pămînt, se lăsă pe pămînt rudeniilor şi oamenilor lui celor pămînteştî. Iar, dacă i se duse sufletul către adeverinţa cea cu rată, şi luă plata cea bună, ca un lucrător harnic şi vrednic platei sale, şi slugile sale văzură lucrul ca rele ei nu nădăjduiau, îşî spărgeau hainele, şi-şîzmulgeau părul, şi-şî plîngeau pustiirea lor, căci aii rămas

CUVIN TUL

•de păstorul cel bun şi de stăpînul cel blînd şi mi lostiv, şi se făcu atîta plîngere de noroade, cît se umplu aierul de tînguiala lor şi ajunseră suspinele lor păn’ la cer. Deci, merseră toate oştile, şi-î luară trupul de-1 băgară întrun coşciug, — care îl făcuse el încă în viaţa.sa. Şi căzu tot norodul cît era acolo în ge nunchi, şi i se închina ca unui viu, şi săruta coş ciugul, şi zicea: «După Dumnezeu, noi pe acesta sărutăm, ca pe un dătător de binele nostru, că acesta ne-a scos din întunerec la lumina cea dreaptă a adeverinţiî». Şi toată cinstea ce i se cădea, fiind mort, eî îî făceau, ca unui viu. Deci, făcură bani, şi scri seră într’înşiî numele luî şi chipul, ca cum ar fi înnălţat în cer. Atîta cinste-î făcură Domnii şi boierii în urmă, "pentru dragostea ce avuseseră către dînsul. Aşa fu viaţa marelui Constantin şi dreptăţi ca acestea făcu. Vezi, iubitul mieu fiu, că Constantin, marele îm părat şi îngăduitorul luî Dumnezeu, bărbatul cel sfînt şi slăvit, fu maî mare înnaintea luî Dumnezeu, pentru bunătăţile luî, decît toţi Împăraţiî din veac, şi, pentru dreptăţile luî, i se arătă semnul Cruciî luî Dumnezeu făcut pe cer de stele în vreme de ajniazăzi, şi strălucia maî vîrtos decît soarele, şi era scris cu slove latineştî şi acele slove se înţelegeau aşa: «Constan tine, cu aceasta veî birui>. Şi i se întîmplâ de-î fu arătată întăiu cînd vru să se bată cu Maxentie îm păratul. Decî, dacă muri şi se sfîrşi Maxentie înnecat, iar el mărturisi semnul sfintei Cruci pretutindeni, şi făcu cruce mare şi o puse în mijlocul cetăţii Rîmuluî, şi o scrise cu slove latineştî, aşa zicînd, adecă: •«Aceasta a izbăvit cetatea noastră din muncă». Vezî, mulţămirea împăratului care dete lui Dum-

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

nezeu pentru arătarea ce i-a arătat şi pentru alte bunătăţi ce-î dă, pentru toate îî mulfămia cu credinţă şi-l lăuda, şi atîta era marele împărat Con stantin, care acum este socotit între sfinţi, întru toate bunătăţile şi curăţiile desăvîrşit, cît văzuşî că, odată, şezînd la masă cu Arhiereii, îl ruga, cu mare rîvnă şi poftă, că să cheme şi peste dînsul darul Duhului Sfînt şi să-l facă preot. Deci, cînd se bătea cu Turcii de la Vizantia, el căută spre cer, şi văzu scris cerul cu stele, şi ziceau acele scripturi aşa: «Chiamă-mă în ziua grijii tale şi te voiu izbăvi, şi mă vel pros lăvi !>. Aşa şi tu, fătul mieu, să cheinî pe Dumnezeu şi în vremile cele bune şi de pace, şi în vremile cele de grijă, şi să te păzeşti în curăţie, şi îţi va ajuta Dumnezeu întru toate, după cum auzişî că a ajutat marelui împărat şi blînduluî Constantin, şi altora mulţi cari au făcut voia lui. Că, măcar deşi fu Con stantin întăiîî prins de Turci şi vrură să-l junghie spurcaţilor lor idoli, dar degrab’ fu scos de Dumnezeu şi izbăvit din mînile lor. Că aşa zice Apostolul, că: «Ştie Dumnezeu să mîntuiască pe cel drepţi, iar pe cel păcătoşi să-i muncească în ziua mînieî». Că, iată, Dumnezeu îî zise: «Chiamă-mă în ziua grijii tale,şi te voiu izbăvi, şi mă vel lăuda». Şi iarăşi mal este scris în Sfînta Scriptură: «Înnălţa-voiîî pe cel ce mă vor înnălţa». Fiindcă, măcar că fură slugile lui Con stantin împăratul biruite de păgînî de la războiţi, şi goniţi, şi risipiţi, şi tăiaţi de Perşi, dar, avînd ei pe stăpînul şi împăratul lor prins şi rob şi scos spre junghiere, numai decît se adunară iarăşî, într ascuns,^ şi năvăliră de apucară armele Perşilor, şi întiară în-, Îr’în.şiî, şi luară întăiu pe Constantin, împăratul lor,.

CUVÎNTUL

între dînşiî, după aceia începură, făr’ de milă, a tăia pe Perşî. O, mare înţelepţie a slugilor celor drepte şi cre dincioase ! Cum, scăpaţi fiind de periciune, se întoar seră iarăşi la dînsa, să-şî dea viaţa morţii pentru stăpînul lor cel drag! Drept aceia, este fericit şi de Dumnezeu şi de oamenî cela ce-şî pune sufletul pentru prietenul său, şi vor avea şi plată mai mare de la Dumnezeu ceia ce-şî pun capetele pentru stăpîniî lor. Iar cel ce nu se va nevoi să slujească stăpînuluî şi Domnului său cu credinţă şi cu dreptate, acela este osîndit de Dumnezeu. Că se cade omului să slujească cu frică şi cu cutremur Dumnezeului său căruia l-a făcut şi l-a zidit; aşijderea să slujească şi Domnusăîi, că este zis : «Cel ce se împotriveşte stăpînuluî, acela luî Dumnezeu se împotriveşte». Dar cine este cel ce se împotriveşte stăpînuluî său, este cel ce se ridică cu vicleşug asupra Domnuluî său. Şi unul ca acesta se asamănă cu Iuda vînzătorul, că se sculă luda cu nebunie şi cu pizmă nebunească şi vîndu pe Hristos, stăpînul şi Dumnezeul său ; drept aceia, fu judecat pe dreptate şi pe vina sa, că fu lepădat din ceata apostolilor şi din Slava luî Dumnezeu, ca şi Diavolul, că el încă se trufi şi vru să fie maî mare decît Dumnezeul care-1 făcuse, şi zise: «Merge-voiu şi-mî voiu pune scaunul mieii de-asupra nourilor şi voiii fi întocmai luî Dumnezeii». Pentru aceia se făcu drac întunecat, şi fu lepădat din cer, şi-l aşteaptă acum focul gheeniî cel nestins. Aşijderea se sculă Adam, omul cel d’intăiu, spre Domnie şi spre împărăţie, şi vru să fie Dumnezeu, iar el nu fu. Că de la Dumnezeu se dă împărăţia şi Domnia, şi pe pămînt, şi în cer; pentru aceia, fu osîndit şi aruncat întru întunerecele Iaduluî, şi fu legat cu legăturî nedesle-

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

gate, pană ce a venit Hristos. Iată că zice că a fost şi Adam legat, numai pănă la venirea lui Hristos, şi osîndit în muncă; iar roada luî şi după venirea lui Hristos va fi osîndită şi aruncată în focul cel nestins, însă numai cari vor face rău şi vor umbla din afară de lege înnaintea lui Dumnezeu şi înnaintea împăraţilor şi a Domnilor de pe pămînt. Pentru că zice Dumnezeu către Samoil proorocul: «Suitu-s’au. strigarea şi suspinele săracilor înnaintea mea; deci, pasă şi li pune împărat >. Aşijderea zice şi de Domni şi de împăraţi, că, de vor fi eî aleşi şi puşi de Dum nezeu şi de vor face voile şi poruncile Lui, cu adevărat d’aci şi Dumnezeu de-apururea şi în tot locul va fi cu dînşiî, şi, măcar de li-ar fi toatăjlumea pizmaşă, şi să se scoale cu vrăjmăşie şi cu oşti asupra lor, nimic nu li va strica, ci încă mal mult vor aţîţa mînia luî Dumnezeu şi vor aprinde focul cel de veci în capetele lor, şi în veacul acesta, şi în cel ce va să fie. Pentru aceia, nimeni să nu îndrăznească, nici slu jitor, nici ţeran, nici nimeni să-şi ridice firea şi gîndul, cu meşteşug viclean, dintru îndemnarea Dia volului, spre împăratul şi spre Domnul şi stăpînul lor, că cel ce se va ispiti a-şî ridica mîna asupra stăpînuluî său fără dreptate şi asupra Domnului său ca rele este îngăduitor şi unsul luî Rristos-Dumnezeu, acela, cu adevărat, de pripă îşi va aduce mînia lui Dumnezeu cea dreaptă spre nedreptul lui cap, şi urgia Dumnezeului celui viu se va pogorî spre dînsul. că împărăţia şi Domnia a împăraţilor şi Domnilor, care este pe împăraţii şj Domnii ceî credincioşi şi drepţi, ăceia este împărăţie şi Domnie cerească, şi Domnul, Fiul luî Dumnezeu, va ii lor Împărat şi va judeca lumea pe dreptate^ Drept aceia, fieştecăruî împărat sau Domn, căruia

CUVÎNTUL

i se dă împărăţia şi Domnia, din mila lui Dumnezeu se dă şi se trimete la cine-î este Lui voia. Că îm părăţiile şi judecăţile ale Luî sînt, şi pentru aceia se dau împărăţiile de la Dumnezeu, ca să judece pe oamenii Săî cu dreptate, iar pe ceî răî, cari fac fărdelege, să-î judece cu caznă şi cu certare. Pentru că nimănui, niciodată, n’a împărţit nici i-a dat Dum nezeu să facă lucruri rele şi nedrepte, nici i-a trimes cugete spurcate, nici în inima nimănui n’a sădit Dumnezeu cugete şi gîndurî viclene; ci tot cu meş teşugul Diavolului se aţîţă acestea toate, că tot cu îndemnarea Diavolului se fac toate lucrurile cele rele, iar nu cu socoteala luî Dumnezeu. Că se apropie Diavolul de Saul şi-î aţîţâ gîndul rău, şi-l îndemnă ca să ucidă pe împăratul şi îngă duitorul luî Dumnezeu, pe David, iar apoî el singur fu ispitit de mînia luî Dumnezeu, şi se legă el însuşi în ţeapa luî şi i se pătrunse inima de arma sa, şi, aşa rău se sfîrşi. Aici S’A SCULAT A VESA LOM ASUPRA TĂTÎNE-SÂO.' luî David. Q

Aici s’a sculat aşijderea Avesalom asupra tătînesău, luî David, să-î iea împărăţia, fiind îndemnat de Diavolul. Pentru aceia muri şi el săgetat prin inimă, şi rău se sfîrşi, — cum vei vedea mal nainte scris pe scurt. Adecă: cînd vru Avesalom să se scoale spre îm părăţie, el zise către Ahitofel, sfetnicul său cel mare: «Sfătuiţi-vă acum, să vedem ce vom face>. Iar Ahitofel zise: «Pasă de te culcă tu cu posadnicele •tătîne-tău, luî David, care le-a lăsat să-î păzească casa, şi vor’auzi toţi Israiliteniî că ţi-aî bătut joc

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

de dînsul, şi, de-aicl, vor fi cu tine». Iar Avesalom tinse zăvese în divanul cel mare al lui David, şi merse de se culca cu posadnicele tătîne-său înnaintea tuturor Israilitenilor, — că aşa era sfatul lui Ahitofel către Avesalom despre David. Deci, zise Ahitofel către Avesalom: «Să-mî aleg cu mine două sprezece mii de oameni şi să merg cu dînşiî la noapte să gonesc pe David păn’ îl voiîi ajunge. Deci, oştile lui, fiind toate ostenite, vor fugi şi se vor risipi, iar împăratul David va rămînea singur, şi-l voiîi ucide, şi voiu întoarce toate oştile lui de vor veni la mine, ca cum se întoarce o nevastă către bărbatul său, căci tu numai sufletul luî voieştî şi pofteşti; iar ceilalţi oameni vor avea toţi pace». Şi plăcu acest sfat luî Avesalom, şi zise: «Chemaţi şi pe Husie Arahiil, să vedem şi el ce sfat ni va da». Şi, dacă-1 chemară, zise Avesalom : «Iată cum sfătui Ahitofel. Fi-va după sfatul lui şi face-vom după zisa luî, au ba ? Zi şi tu cum te pricepi». Husie Arahiil zise către Avesalom: «Nu este bun acest sfat ce a sfătuit Ahitofel, pentru că tu bine ştii că tată-tăîi şi toţi oamenii luî sînt toţi viteji, buni şi harnici la războiu, şi dîrzî ca ur soaicele cele fătate, şi agerî ca cerbii, şi tată-tăîi este om războinic şi nu-şî va pierde oamenii săi aşa lesne, că el acum poate se va fi ascuns în vre-un munte sau în vre-un loc cu oştile lui, şi va fi el în fruntea oştilor sale. Deci, cînd vor ajunge oştile tale la David, iar oştile luî vor auzi zgomot şi gîlceavă de la străjî, şi vor sări degrab’ şi vor peri toţi cel ce vor merge să-l gonească din oştile tale. Pentru că David are inimă ca de leu zburdată, şi ştie tot Israilul că este tată-tău viteaz, şi oştile cele viteze toate sînt cu dînsul». Dar, fiindcă Ahitofel era om iscusit '■ şi chibzuit

CUVÎNTUL

foarte, şi sfetnic bun spre. toate lucrurile, şi spre cele bune, şi spre cele rele, pentru aceia se temea David de meşteşugurile lui, şi trimese într’ascuns pe Husie, sfetnicul său, iscoadă la Avesalom ca să strice sfatul lui Ahitofel, cum îl şi strică. Că zice Scriptura că, de a fost sfatul lui Ahitofel bun şi de izbîndă asupra lui David, dar iată că se strică, că n’a tost acel sfat cu socotinţa luî Dumnezeu, nicî cu voia Lui; pentru aceia Dum nezeu îl strică. Că iar mai zice Scriptura: «Orice sfat veţi sfătui, strica-l-va Dumnezeu, de-1 veţî sfătui răii». Şi ce veţî cere pe nedreptate, voî nu veţi lua, că aţî cerşut rău, şi ce cuvinte veţî vorbi şi veţî sfătui, nu vor fi stătătoare întru voi, că Dumnezeu este care dă sfat spre toate lucrurile cele bune şi Acela face împărăţiile şi pune împăraţi. Pentru aceia, pricepeţi toţi şi vă plecaţi, că Dumnezeu stă şi ajută robilor Săi, şi nimeni nu se va putea potrivi slavei luî Dum nezeu. Auziţi păn’ la margenile pămîntuluî, că Dum nezeu este cu noi, cu împăraţii şi cu Domnii, cari sîntem robii lui cei puternici. Dar plecaţi-vă, că, măcar de aţî şi avea putere, iar, Dumnezeu dacă nu va fi în sfaturile voastre cele nedrepte, iar veţi fi ruşinaţi şi biruiţi. Că cei ce se vor nădăjdui spre Dumnezeu, aceia nu se vor teme, nicî vor griji de frica voastră, că Acela este apărător şi sprijinitor celor ce se tem de Dînsul. Şi zice că cel ce se va nădăjdui spre Dînsul, El îî va fi întru sfinţire, pentru că fieştecare, la ce slujbă sau cinste va fi dăruit şi tocmit de Dumnezeu, dacă-şî va pune cugetul spre /Dînsul şi gîndul, şi să aştepte cu credinţă ajutor de la El, spăsi-se-va şi se va mîntui de toţi vrăjmaşii lui cei văzuţi şi ceî nevăzuţi. Şi, iarăşi, mai zice : <Nădăjdui-mă-voiu spre dînsul şi pentru , dînsul mă voiu spăsi». Că Dumnezeu, cel tare şi cel adevărat,

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

Acela va spăsi pe unsul şi îngăduitorul Său din mînile tuturor vrăjmaşilor, luî. Că tot lucrul carele nu-1 iubeşte Dumnezeu, nici îl voieşte, măcar de şi începe omul a-1 face, tot nu-1 sfîrşeşte, ci curînd şi degrab’ se strică. Pentru că cel ce va să facă ceva peste voia luî Dumnezeu, el se împiedecă, cade şi se risipeşte, şi i se zdrobesc oasele. Insă să venim iar la cuvîntul ce am lăsat înnapoî. Avesalom şi cu toţi Israiliteniî ziseră că maî bun este sfatul lui Husie decît al luî Ahitofel. Astfel şi porunci Dumnezeu, să .se strice sfatul luî Ahitofel cel bun, ca să aducă toată răutatea asupra lui Ave salom. Că, cum sfătuise şi zise Ahitofel, aşa ar fi fost bine; iar, căci nu fu cu voia luî Dumnezeu, pentru aceia se şi strica porunca sa. Iar Ahitofel, dacă văzu că nu lăsară pe voia lui, nici se umplu sfatul său,, se sculă şi se duse în curtea sa, şi, dacă întră în casă, scoase pe toţi afară, şi se zugrumâ el însuşi, şi muri, şi-l îngropară în mormîntul tătîne-său. Iar David veni în Manaim, iar Avesalom trecu Iordanul d’impreună cu toţi Israiliteniî. lea aminte acum şi vezi: cel ce se scoală asupra împăratului şi a unsului luî Dumnezeu fără porunca Celui de sus, cum nu-î va strica nimic, nici îl va face vre-un rău, ci maî vîrtos îşî va omorî sufletul şi şi-l va pierde. Şi fu cînd se apropie ziua să se lovească oştile luî David cu ale fiu-său Avesalom, porunci împăratul David luî Ioav, şi luî Avesa şi luî Efti, zicînd : «Să păziţi, să nu cumva să ucideţî pe fiul mieu Avesalom>. Şi auzi toată tabăra cînd zise împăratul^Domnilor să nu omoare pe Avesalom, fiul său. Şi ieşi toată tabăra într’o dumbravă, împotriva luî Israil. fu războiţi în dumbrava, luî Efrem, şi periră acolea

Şi

CUVÎNTUL

Israilitenî din oştile luî David douăzeci de mii de oameni. Deci, se răshirară oştile pe luncă, şi se umplu lunca de oameni tăiaţi, şi fu mai multă moarte decît întăiu. Iar Avesalom fugi de oştile tătîne-său, şi-şî apuca muşcoiul şi încalecă, şi fugia pe luncă printre nişte copaci deşi. Şi, iată, fugind el aşa, îl apuca de părul capului o ramură de. un stejar, şi muşcoiul trecu, iar Avesalom rămase spînzurat de păr într’acea ramură de stejar. Iar o slugă de ale lui David îl văzu spînzurat de acel copaciu, şi merse de spuse luî loav, zicînd: «Eu am văzut pe Avesalom spînzurat de un copaciu». Iar loav îî zise: «Dar, dacă 1-aî văzut, căci nu 1-aî dat jos şi să-l fi ucis, că ţi-aş fi dat zece sicii de argint şi un brîu?» Iar sluga aceia zise: «Măcar de mi-aî fi dat şi o mie de sicii de argint, încă nu voiu pune mîna mea pe feciorul împăratului, că am auzit că a poruncit împăratul, ţie, şi luî Avesa şi lui Efti, zicînd: «Să păziţi să nu ucideţî cumva pe fiul mieu Avesalom». Deci, nu se cade să se facă ne dreptate sufletului său, că nicîun lucru nu se poate ascunde înnaintea împăratului, iar tu staîîmpotriva luî.» Iar loav zise: «Iată, eu voiu merge, nu voiu'sta înnaintea ta». Şi luă loav în mîna sa trei săgeţi, şi. le înfipse în inima luî Avesalom, încă stînd el tot spînzurat de acel stejar. Şi, fiind păn5 atuncea tot viu, se răpeziră zece slugi de ale lui loav, care purtau armele luî, şi-l uciserâ pe Avesalom, de-1 omorîră. Şi trîmbiţâ loav cu trîmbiţa, şi se întoarseră oştile din goană lui Israil. Şi luă loav trupul luî Avesalom şi-l aruncă într’o peşteră mare. Aicea încă se umplu cuvîntul Proorocului, care zice: «Săpă groapa omului, şi mal vîrtos împăratului celui drept, şi căzu el însuşi în groapa care o făcuse altuia».

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

Pentru aceia, iubiţii miei, sînteţî datori şi ni se cade să ne ferim de toate pizmele şi mozaviriile şi de alte răutăţi de toate. Că, să ştiţi cu adevărat că tot omul, măcar Domn, măcar boier, măcar înţelept, măcar neştiut, măcar bogat, măcar sărac, orice va sămăna, aceia va şi secera, şi cine cum îşî va lega sarcina, aşa o va şi duce ; că tot omul din lucrurile sale se va îndrepta şi din lucrurile sale se va osîndi. Dar care sînt lucrurile cele bune ? Este credinţa, nădejdea, şi dragostea, şi iertarea greşelilor celor ce ni'greşesc, şi pacea lui Dumnezeu, care este legătura cea desăvîrşită, d’impreună cu alte bunătăţi cu toate. Iar lucrurile cele rele sînt acestea : curvia, necurăţia, vicleşugul, şi a nu ierta greşelile vecinilor, şi cine se mînie în zădar şi pentru nimic, care este legătura înfăşurării vrâjbii şi a altor răutăţi a tuturora. Că acestea a învăţat Dumnezeu în Sfînta Evanghelie şi a zis: «De veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi vouă vă va ierta Tatăl vostru cel ceresc; iar, de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru cei ceresc nu va ierta greşelile voastre». Insă, de vreme ce a poruncit Dumnezeu să se ierte greşelile celor ce aii greşit, dar cu cît mai vîrtos să fie iertaţi cei nevinovaţi, şi să n’aibă nicîo învăluială, nici să aibă mînie şi pizmă cineva pe altul pentru lucru de ni mic, şi mai ales pe împăratul şi pe Domnul său? Unul ca acela ce judecată va să aibă ? sau ce răs puns şi ce e muncită şi cumplită muncă va fi vi novat unul ca acela ? Drept aceia, se cade să arătăm şi să spunem mai ales şi mai cu seamă dragostei voastre cele ce a zis Dumnezeu. Că Petru zise: «Doamne, dar de cîte ori, dacă-mi va greşi fratele mieii, îl voiţi ierta, aii doară

CUVÎNTUL

de şepte orî ?». Iar Isus zise lui: «Nu-ţî zic ţie de şepte orî, ci de şeptezecî de ori cîte şepte >. Drept aceia, se asamănă împărăţia cerului cu un împărat care vrea să-şi iea seama cu datornicii săi. Deci, cum începu a socoti şi a-şi lua seama, iată, aduseră la dînsul un datornic care era dator un întunerec de talanţî. Şi, neavînd de unde să’-î dea, po runci împăratul să-l vîndă, şi pe el, şi pe muierea luî, şi pe copiii lui şi alt tot ce va fi avînd. Iar acel rob dator căzu la picioarele luî şî-I zise: «Doamne, aşteaptă-mă, şi-ţî voiţi plăti tot>. Deci, împăratului acela i se făcu milă de acel rob, şi-l lăsă, şi încă-i iertă şi toată datoria. Iar robul acela, dacă ieşi afară, afla şi el pe un vecin al luî care era dator o sută de banî, şi-l apuca de-1 zugrumâ, zicîndu-î: «Plăteşte-mî ce eşti dator >. Iar vecinul luî căzu la picioa rele luî şi i se ruga, zicînd: «Aşteaptă-mă, că-ţî voiu plăti tot! >. Iar el nu vru, ci-1 duse de-1 băgă în tem niţă pănă se va plăti de datorie. Iar soţiile luî, văzînd acelea ce fură, se întristară foarte, şi merseră de spuseră stăpînilor toate cîte fură. Atuncea chemă pe dînsul Domnu-său şi-î zise: «Slugă vicleană, eu toată datoria ţi-am iertat, căci m’aî rugat; dar ţie nu ţi se cădea să-ţî fie milă de vecinul tău, cum îmî fu şi mie milă de tine ?>. Şi se mînie pe dînsul Domnul său, şi-1 dete armaşilor pănă va plăti toată datoria. Aşâ şi Tatăl mieu cel ceresc va face vouă, de nu veţî ierta fieştecarele fratelui său, din inimile voastre, greşelile lor. Priveghiaţl dar, că nu ştiţi în ce ceas va veni Domnul nostru. Şi să ştiţi şi aceasta, că, de ar fi ştiut stăpînul casei în ce vreme va veni furul, ar fi priveghiat şi n’ar fi lăsat să-I sape casa. Pentru aceia, fiţi gata şi voi, că într’acel ceas va veni Fiul

ÎNVĂŢĂTURILE LUi NEAGOE-VODĂ BASARAB

omenesc, în care voT nu veţi nădăjdui, că mulţi sînt chemaţi, iar puţini aleşi. Un împărat făcu nuntă fiului său, şi trimese slu gile sale să cheme chemaţii la nuntă.—Chemaţii aceia erau Evreii pe cari i-a chemat Dumnezeu întăiu cu Proorocii; iar, după aceia, veni însuşi Dumnezeu la dînşii. Iar ei, fiind neam rău şi nemulţămitor, nu poftiră nici voiră mila lui Dumnezeu, ci mai mult îi făcură în ponciş şi împotrivă, că pe prooroci îi uciseră, iar pe împăratul tuturor şi Dumnezeul mîntuirii noastre, Isus Hristos, îl răstigniră pe Cruce, şi-l îm punseră cu suliţa în coaste, şi-l deteră morţii şi în gropării. Iar El, cu puterea Lui, învie a treia zi, ca un Dumnezeu, şi, după patruzeci de zile, s’aînnălţat la cer, la Tatăl, de unde s’a şi pogorît, pentru mila cea multă ce avu către noi. — Iar Evreii cei ce fură che maţi nu fură harnici, nici vrednici nunţii şi cămării cei cereşti. Iar în vremea înnălţării Domnului trimese pe sfinţii Săi ucenici şi Apostoli, zicînd : «Păsaţi pe la răspîntiî, cum ai zice, prin toate locurile, şi prin toate laturile, şi prin toată lumea, să chemaţi pe cei şchiopi, pe ceî răi şi pe cei buni, cari sînt toate lim bile, cari erau împiedecaţi de Diavolul; şchiopii şi stricaţii sînt cei înstrăinaţi de credinţa cea adevărată şi de la Dumnezeu care i-a făcut. Şi, aşa, veniră toate limbile la nuntă, şi întrară în cămara ginerelui şi în avuţia împărăţiei cerului, cu credinţa şi cu bo tezul. însă noi, după ce întrăm la nuntă şi ne bote zăm, iară ni-am stricat haina noastră cea sufletească care ni-a ţesut Dumnezeu, iar nu om, şi ne-a albit şi ne-a sfinţit din naşterea noastră cu apă şi cu trimeterea Sfîntului Duh. Deci, cînd întră să vadă pe ceî ce şedeau la masă, adecă la a doua şi înfricoşata lui venire, iată, văzu un om care-şî spurcase haina

CUVÎNTUL

sa cu curviî şi cu ucideri, cu beţii şi cu lăcomii şi iubire de avuţie, şi cu alte multe lucruri rele şi cu nedreptăţi, şi-i zise: «Prietene>,—adecă îi zise «prie tene > pentru că prieten şi Fiul luî Dumnezeu s’a făcut prin botez, — «cum ai îndrăznit de aî întrat şi şezi înnaintea mea cu haine spurcate şi împuţite ? Pentru ce n’aî păzit rînduiala botezului în curăţie, ci cu viaţa şi cu trupul tău cel dobitocesc ţi-aî spurcat haina ta, care o am curăţit’ şi o am albit mai vîrtos decît toate frumuseţile lumii, şi ţi-o am dăruit ţie ca să împărăţeşti cu mine în bucuria şi veselia cea ne spusă şi negrăită ?>. Iar el tăcu, că nu avea lucru de a îndrăzni şi să grăiască, că-şî spurcase haina credinţii şi a botezului cu spurcăciunea spurcăciu nilor. O, ce amar, şi ce nevoie, şi ce greutate va fi atunci în veci netrecuţî şi făr’ de sfîrşit celor ce-şi vor fi spurcat haina botezului lor ! Iar celor ce se vor nevoi de-şi vor fi păzit haina botezului în credinţa cea mare şi în curăţia cea întreagă, o, ce bine şi ce bu curie îi va întîmpina! Că zice Zlatoust că vor avea îndrăzneală mare, iar, de va zice cineva că n’au fost atunci chemaţii cei din limbi, că pănă atuncea n’au fost Apostolii bătuţi şi căzniţi cu întunerece de cazne, ci după înviere, atunci pătimiră, că atunci zise lor: «Păsaţi de învăţaţi toate limbile>,—însă noi să răs pundem şi să "zicem că şi mai nainte de răstignire şi după răstignire i-a trimes şi i-a învăţat, că mai nainte de răstignire i-a trimes, zicînd: «Păsaţi către oile cele pierdute ale casei lui Israil», aşijderea şi după răstignire, nu conteni, ci li zise: «Luaţi puterea Duhului Sfînt, care s’a pogorît spre voi, şi să-mi fiţi mărturisitori în Ierusalim, şi în toată Iudeia şi păn’ la margenile pămîntulul, învăţînd toată neamurile>.

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODÂ BASARAB

Deci, dacă-î goniră, el atuncea se risipiră şi se sămânară prin tpate limbile. Iar socoteşte, şi vezi şi-,aici iubirea cea de cinste, că zise : <Gîţî veţi afla la răspîntil, chemaţi-I la'nuntă». Această zicere însă o zise pentru Evrei şi Elini, că mulţi Elini lăcuiau împreună cu Evreii, pe cari îi vicleniau şi-î mozaviriau. Precum şi Pavel grăieşte în pildă şi zice: «Cu nevoie era să se mărturisească întăiu vouă cuvîntul lui Dumnezeu. Iar, pentru căci v’aţî arătat pe voi nevrednici, iată, noi ne vom în toarce în limbi». Pentru aceia şi singur zise : «Nunta este gata», iar nuntaşii nu fură vrednici. Aceasta s’a căzut mal nainte a se zice, ca să nu lase pe nimeni neînvăţaţi, ci pentru fieştece lucru să-î înveţe cu blîndeţă. Astfel, trimese întăiu solii săi, apoi pe urmă veni şi el însuşi. Cu aceasta lor li îngrădeşte şi li as tupă gurile, iar pe noi ne învaţă ca să facem toate ' ale Sale. Că, pentru căci nu fură vrednici, pentru aceia zise: «Păsaţi pe la răspîntil, şi, ori pe cine veţi afla, chemaţi, măcar de se vor întîmpla şi de cel goniţi». Iată că grăi înnălţat şi smerit, că zise că:, curvariî şi vameşii vor moşteni cerul şi vor fi cel de apoi întăiu şi cel d’intăiu apoi. Arată ca aceasta este pe drept, şi, mai mult decît pe toţi, împunge pe Evrei şi-î apropie către munca cea cumplită întru care pe dînşiî vor să-î ducă mal groaznic decît toate limbile. De aceia, nimenea să nu* se nădăjduiască numai în credinţă, iar lucruri să aibă rele şi viclene, căci nu este îndestul numai a aduce Evreii din necredinţă în credinţă, ci, dacă-i vel încredinţa, să-î păzeşti şi în viaţă şi în traiîi bun, că haina este viaţa, iar lu crul este chemarea milei. Că a chema pe necredin cioşi şi a-I curăţi, nu este aceasta din destoinicie, ci

cuvîntul

este din bunătate. Dar se cădea mila şi bunătatea să se întoarcă cu plată, iar să nu arăte după cinste vicleşug, că zice că n’ai luat ca Evreii, ci aî luat bunătăţi mai multe şi maî îmbogăţite, că cele ce se gătiau lor în toată vremea, tu, fiind nevrednic, le-ai luat. Pentru aceia grăieşte şi fericitul Pavel : < Lim bilor, lăudaţi pe Dumnezeu pentru mila Sa, că cele ce erau făgăduite fiilor lui Israil, acelea le-aţî luat voî. Pentru aceia multă judecată şi osîndă va să fie celor lenevoşî, că, cum fură aceia ocărîţî si batjocuriţî căci n’au venit, aşa veţi fi şi voî, dacă veţi vieţui viaţă rea şi scîrnavă, că cel ce întră spurcat, cu haine spurcate, însemnează cela ce moare în traiu scîrnav şi necurat. Pentru aceia zice că, de se şi ştie omul cel păcătos că a făcut lucruri rele şi grozave în viaţa lui, iar tot nu va fi muncit pănă1 nu se va judeca. Iar, dacă se va judeca, de-aici îl vor cuprinde mun cile cele neştiute. Şi să nu gîndeştî că-I va fi munca numai atîta, numai cît va fi dus în nişte locuri în tunecate, ci va fi acolo plîngere fără mîngîiere şi scîrşnire de dinţi, şi aceasta se chiamă durerile şi ranele cele nevindecate şi cele ce nu este putinţă de a le răbda. Auziţi, ceî ce aţi făcut taine ascunse şi aţi venit la nuntă şi v’aţî îmbrăcat sufletele cu haine spurcate, auziţi de unde aţî fost chemaţi de la răspîntiî. Dar ce va să fie şchiopii şi ceî cu sufletele betege ? Este ceia ce şi-au spurcat sufletele cu voile şi cu poftele trupeşti. Deci acum vă ruşinaţi de dragostea Celui ce v’a chemat, care o are către oameni, .şi nimeni să nu umble în hainele cele spurcate. Ci fieştecarele dintru voi să cugete şi să bage seamă de haina sa cea sufletească. Ascultaţi, bărbaţilor; ascultaţi şi voî. muierilor; 7

ÎNVĂŢĂTURILE LUf NEAUOE-VODĂ RASA.RAB

ascu ltaţi, împăraţilor; ascultaţi, Impărăteselor; ascultaţi, boieri; ascultaţi, jupîneselor; ascultaţi, toată vrîsta şi toate rînduielile, bătrînii şi tinerii, bătrînele şi cele tinere, că nici de un folos nu vă sînt hainele cele lucii de pe din afară, ci cele din lăuntru, acelea sînt de folos şi de treabă. Că, pănă vor fi îngrijaţî şi vor purta pe din afară haine lucii şi frumoase, cu anevoie ni vom îmbrăca sufletele cu hainele neputregiuniî,— că nu este putere să-şi împodobească cineva şi trupul şi sufletul, nici va putea cineva să slujească şi lui Hristos şi Diavolului tot bine. Deci, să ne fe rim de această muncă cumplită, că nimeni nu şi-ar împodobi casele sale cu păretare şi cu alte chipuri poleite, şi, pe urmă, să meargă şi să şază cu robii săi, îmbrăcat în nişte ferfeniţe rele. însă tu astfel faci, că casele sufletului tău se chiamă trupul, care-1 înfrumuseţezi cu multă îmbrăcăminte „ frumoasă, iar pe suflet tu îl laşi de zace într’o fer feniţă’rea acoperit. Dar nu ştii că se cade să se îm podobească mai frumos împăratul decît cetatea, că cetatea o împodobeşte cu zăvese de in supţiri şi cu sute, iar împăratul se împodobeşte cu caftan uri fru moase şi cu coroane. Aşa şi tu, trupul să ţi-1 îmbraci în haine slabe şi proaste, iar mintea ţi-o îmbracă în haine împărăteşti şi o împodobeşte cu coroană, şi şezi în carîtă naltă şi luminată. Iată, tu acum faci împotrivă şi în ponciş, că cetatea, adecă trupul, tu ţi-1 împodobeşti cu multe feluri de haine, iar pe împăratul, adecă mintea, ţi-o laşi legată de se tîrăşte spre patimile şi lucrurile cele nebune şi dobitoceştî. Dar nu cugeţi că aî fost che mat la nuntă, şi nunta a fost a lui Dumnezeu ? Şi nu chibzuieştî că în cămările Lui vor să între toate

CUVÎNTUL

sufletele îmbrăcate în haine lucii şi cu lanţuri de aur împodobite ? Iar, de-ţî este voia să-ţi spuiu cari au fost îmbră caţi aşa şi cari au fost împodobiţi cu podoabe care se cădeau la nuntă, adu-ţî aminte de acel slinţî ce v’am pomenit mai întăiu, de multe ori, cari au avut haine de păr şi au lăcuit prin pustii. Aceia sînt ceia ce au fost împodobiţi şi înfrumuseţaţi la acea nuntă cu haine şi cu podoabe ca acelea, cărora, de li s’ar fi dat orice haine scumpe, n’ar fi vrut să le iea. Ci, ca cînd ar zice cineva unul împărat să se îmbrace cu nişte petece rele şi fărîmate ale unul sărac, iar el s’ar mîniâ pentru acele ferfeniţe, aşijderea şi aceia n’ar fi băgat seamă de caftanele cele împărăteşti, nici ar fi avut niclo grijă de dînsele, fără numai ce ar fi avut socoteală tot de haina bunătăţilor lor. Pentru aceia, n’ar fi băgat în seamă caftanele împă răteşti ca pe nişte păianjeni şi ar fi zis că sînt nişte jzăblaie rupte şi rele, că la acel împărat mare şi mi nunat ce a făcut nunta sînt alte podoabe mal frumoase şi mal luminate decît ale acestor de acum. Şi, de ţi-aî putea deschide uşa minţii, să vezi cugetele şi •sufletele lor şi împodobirile lor cele din lăuntru, tu aî cădea jos pe pămînt, că n’aî putea răbda să vezi frumuseţa sufletelor lor şi lumina şi strălucirea hai nelor, care strălucesc mal luminos decît fulgerul. Astfel este strălucirea acelor bărbaţi sfinţi, cari, ca cînd şi-ar ridica corturi în cer, aşa s’au sălăşluit de departe. Cel ce au pătimit greutate într’această lume -şi s’au nevoit cu ostenele către dînsul, pentru aceia şi-au şi făcut case în cer, că au fugit din oraş şi din cetăţi şi din case. Că cel ce va să se nevoiască cu totul către Dumnezeu nu-I este să şază în case, ci i se cade să lăcuiască în case mutătoăre, ca cela ce

100

ÎNVĂŢĂTURILE LUf NEAG'OB-VODĂ BASĂRAB

va să se mute de la o gazdă. Deci, cîţi petrec ş> • vieţuiesc aşa, tot în ponciş şi împotriva noastră lă~ cuiesc, căci că noî nu vieţuim ca.într’o oaste, ci vie ţuim ca într’o cetate, cu pace. Dar cine şi-a făcut vre-odată case de piatră în tabără, ştiind că curînd şi peste puţină vreme iarăşi va să le părăsească? Nimeni n’a făcut aşa, ci, măcar de ar şi începe ci neva să facă aşa, acela ca un vînzător se va ucide. Sau, cine ar cumpăra măcar o milă de loc în vremea războiului şi să-şî facă curţi pe dînsa? Nimeni nu va face aşa, că, de ar şi cugeta cineva să facă aşa, încă i-ar zice alţii: <Aî venit la războiţi, iar n’al venit la negoţ! Dar, căci te nevoieştî cu dor şi cu poftă de acest loc care peste puţină vreme vel să-l părăseşti ? Lasă, dacă vom merge 1a moşia noastră, şi acolo vei zidi >. Aceasta-ţî grăiesc eu acum, fătul mieu: cînd vom merge în cetatea Ierusalimului celui de sus, acolo veî face aceasta. Ci însă acolo nu este nicîo nevoinţă şi nicîo osteneală, că acel împărat minunat şi puternic le va lace toate; iar, aici, ajunge a lăcui într’un temnic, îngrădit cu un . gărdicel, iar a face cetăţi şi case de piatră, nici de un folos nu ni sînt. Auzi cum lăcuiesc Tatariî în case făcute pe roate, şi lăcaşul lor este făcut tot ca al unor păstori. Aşa se cade să lăcuiască şi creştinii, să încunjure toată lumea, luptîndu-se cu Diavolul ca să-î izbăvească pe ceî robiţi şi supuşi de Diavolul şi pe cei ce sînt ţi nuţi de dînsul, şi de toate ale lui să se schimbe. Că aceia, şi dacă-şi fac colibî, iar, dacă vor să le pără sească, eî le părăsesc, ca cum ar lăsa ostaşii oastea cu pace. Şi atunci mult s’ar veseli şi s’ar bucura, că maî frumos lucru este şi mal cu plăcere a vedea pustiile avînd umbră de cete călugăreşti, decît voL

’CUVÎNTUJ,

,,, -101'"" %u 1

cari nici în oaste întinzînd corturi şi înfigînî'Strftr^ şi lîngă suliţe să puneţi platoşele şi armele, iar cea laltă mulţime să aibă ochi ca de aramă, şi înarmaţi cu arme de fier, şi împărăţie îngrijată, şi peste cîmp multe aşternute şi prînzurî. Că această vedere nu este bună, ci este mal bună-care zic eu. Ia blem acum în pustie şi vom vedea umbrarele vitejilor lui Hristos, şi nu- vom vedea acolo întinderea corturilor, nici haine şi alte zăveze lucii cu care fac umbră împă ratului, ci vom vedea ce este maî bun şi mai fericit decît tot ce este pe pămînt. Că de multe orî acolo se vor fi întins cerurile şi se vor fi arătat lucruri şi vederi minunate; şi vom vedea acolo lăcaşurile lor, care cu nimic nu sînt mal jos decît cerurile, că în tinsele s’aîi pogorît şi aii intrat îngerii şi încă toc mai şi stăpînul îngerilor. Pentru că, de vreme ce a venit la Avraam, carele era bărbat cu femeie şi avea coconi, căci îl văzu că este iubitor de străini, eu cît mal mult va veni cînd va afla omul cel ce sra schimbat din trupul Său şi l-a urît, şi cu cît mal mult va lăcui şi va vieţui cu cela ce se împotriveşte întru toate trupului său, că mesele acestora au fost curăţite şi schimbate de mită şi de camătă şi pline de dragoste, iar n’au fost pe dînsele pîraie de sînge, nici bucăţi de carne, nici zemurî bune, nici fripturi, nici abur grozav, nici pizmă sau gîlceavă, nici mestecăturî făr’ de treabă, ci nu mai ce au fost apă şi pine/ apă dintr’un izvor curat, iar pîne din osteneală şi din muncă dreaptă. Pentru aceia dănţuieşte dumnezeiasca Biserică, şi într’însa preoţia, închipuirea albiturii şi strălucirii îngereşti, că preoţii şi diaconii într’însa aduc jertfă făr’ de sînge lui Dumnezeu, neînţeleasă şi neajunsă ia ştiinţa tuturor oamenilor. Aşijderea dănţuieşte şi

102

ÎNVĂŢĂTURILE LUi NEAGOE-VODĂ BASARAB

tot cinul şi rînduiala călugărească, ca cum ar fi în cer, şi se bucură cu bucurie dumnezeiască, şi roagă pe Dumnezeu, şi-L cîntă cu umilinţă şi cu glas ne încetat, ziua şi noaptea, şi-L laudă cu laude nespuse în bisericile luî Hristos, şi lăcuiesc frăţeşte, cărora şi Dumnezeu li-a făgăduit viaţa de vecî, cum cîntă şi David la cîntecul său : «Iată acum ce este maî bine şi ce este maî frumos decît a lăcui fraţii împreună», ceî ce, în multe locuri şi încunjurărî, departe, slobozesc către Dumnezeu glasuri de laudă şi de cinste, nădăjduindu-se să iea viaţa cea de veci şi s’o moş tenească. Ca mesele acelora cele de ospăţ erau mu gurul şi vlăstariî copacilor, şi .maî bune erau acelea decît toate dulceţile din mesele împărăteşti, şi făr5 de nicio grijă şi temere, şi nicî au grăit pe Dumnezeu, de rău, nicî L-au aţîţat spre ceva, nici copilaşii nu i-au speriat, nicî au făcut rîs făr’ de lucru, nicî s’au amestecat să facă-înşelăciunî, ci este masă îngerească şi curăţită, şi schimbată de aceste amestecături de toate. Şi este aşternut numai p'e iarbă, cum şi Hristos făcu prînz în'pustie, după cum şi astăzi mulţi fac aceasta în cîmp şi făr’ de colibî, şi au în loc de acoperemînt cerul, şi în loc de lumînare să-î lumineze au luna; şi nu li trebuie slugi să li slujească, că li ajunge din destul acea lumină de sus ce-î luminează. Această masă văzînd-o Apostolii din cer, se înfru museţează şi se îndulcesc, că, de vreme ce este bu curie de un păcătos ce se* pocăieşte, dar pentru atîţia drepţi ce-î urmează luî totdeauna ce lucru nu va face ? Că nu este stăpîn sau.slugă, ci toţî sînt în tocmai, şi slugi unul altuia. ■ Şi nu-ţî pară că sînt acestea zise în vre-o pildă, că, dacă înserează, eî nu se tem, nicî se întristează, cum fac bogaţii oameni de-sî aduc aminte de grijile cele multe ce au ziua ;

CUVÎXTUL

103

nici, dacă înnoptează, se grijesc de tâlhari, să-şî în cuie uşile şi să-şî puie verigile pe la case; nici de nimic de ce se tem alţii eî nu se tem, nici ieau aminte cu luminări bine, sa nu cumva să saie vre-o scînteie de undeva să li se aprinză casele. Ci tot graiul şi vorba lor este plină de blîndeţă şi de linişte; şi nu vorbesc eî acestea care le vorbim noî, ce nu ni sînt mici de un folos ; că noî tot aceste vorbe rele avem şi zicem: «lată cum a fost cutare Domn», altul: «lată cutare cum şi-a pus Domnia», şi altul: (dată cum a petrecut şi cum i-a luat cinstea luî altul», şi alte multe încă, mal rele decît acestea. Iar eî pururea se sfătuiesc de cele ce vor să fie şi se învaţă, .ca cum ar li petrecînd într’altă lume şi ca cînd ar li suiţi tocmai în cer. Că totdeauna vorbesc de braţele luî Avraam, de cununile sfinţilor, de dănţuirea cu Hristos, iar de aceste de acum şi de ale lumiî acesteia nicî îşi aduc aminte, nici pomenesc, ci tot de îm păratul cel ceresc, şi de războiul şi de caznele dia voleşti, şi de îndreptările cu care s’au îndreptat Sfinţii. Iar noî, dacă cugetăm la cele ce ni se întîmplă, oare putem să ne împotrivim? Nu, pentru că noî sîntem ca furnica,' că, cum se grijesc ele şi se nevoiese numaî de cele trupeşti, aşijderea facem şi noî. Şi nu ni este din destul cu atîta, ci încă facem şi maî rău; că aceia se grijeşte şi munceşte numai cît să-î ajungă, iar noî ne nevoim încă să ni şi prisosească. Şi aceia nu cercetează Căile tuturor păcatelor, iar noî păzim tot mitele şi carnetele. Deci, iată că nu ne închipuim nicî furnicii, ci ne închipuim lupului şi pardosului; şi încă şîntem şi maî răî decît aceia, căci că lor aşa li este firea să se hrănească, iar pe noî ne-a dăruit Dumnezeu şi ne-a cinstit cu graiu şi

104

ÎNVĂŢĂTUiAe LU.Î NEAGOE-YODĂ BASARAB

cu cuvînt şi cu judecată dreaptă. Insă, cu toate acestea, sîntem maî răi şi. clecîţ hiarele, şi decît do bitoacele ; iar drepţii, fiind aici pe pămînt, s’au făcut străini şi venetici şi de toate de ale noastre s’au schimbat, şi din . haine, şi din bucate, şi din case, şi din călţăminte, şi din vorbe, şi s’au închipuit îngerilor, încît, de ar fi auzit cineva pe dînşiî vor bind şi pe noî, atunci acela ar fi văzut bine numai,, din vorbe că.sînt cu adevărat lăcuitorî şi vieţuitori cereşti. Iar noi nu sîntem harnici nici pe pămînt de a ne sălăşlui. Pentru aceia, de ar merge cineva căfre dînşiî, măcar cît de împodobit şi cu laudă şi pohvală multă, atît n’ar griji, nici ar băga seamă nimic, căci că n’aii ce lua, nici li pot face vre-un necaz ceva, ci tot într’un chip vor să fie, ca cum ar merge cineva la un loc unde ar fi niscare aur şi şipoc, ca să dobîndească şi să cîştige de la aur şi de la şipoc vre-o strălucire ceva. Aşa şi aceia ce vor să afle dintr’acestea, din negrijirea ce fu zisă maî nainte. Şi, ca cum s’ar sui cineva în vre-o măgură înnaltă, de ar fi cît de mic cu statul, tot vede de parte, aşijderea şi aceştia cari merg către cugetele lor cele înnalte şi înţelepte, aşa se arată, pănă ce lăcuiesc acolo ; iar, dacă se pogoară, iar se pleacă şi se micşorează, că înnaintea acelora nimic nu sint împăraţii, şi Domnii, şi judecătorii, ci, cum rîdem noî de coconii cel, mici cînd se joacă, aşa şi el nu bagă seamă de poftele şi de aprinderile trupurilor sale, şi, de li-ar da măcar să fie şi împăraţi, nici aceia nici cum n’ar vrea, ci ar cugeta că este maî bun şi este maî de tolos traiul lor, fiindcă eî ar şti că acea Îm părăţie ce li-o va da cineva va să aibă sfîrşit şi va să fie numai păn’ la o vreme. Dar noî, căci nu vom să mergem către o fericire ca aceasta, căci nu mer-

CUVÎNTUL

105

gem către nişte îngeri ca aceştia,'*căci nu luăm haine curate şi să ne bucurăm la acea nuntă împărătească ? Rău este a şedea la răspîntiî şi a cere ? Dar maî rău este a se îmbogăţi omul cu nedreptate, că maî bine este a cere la răspîntiî decît a prăda pe cineva şi a lua cuiva cu de-a sila. Că, fiindcă cel ce cere are iertăciune, iar cel ce pradă el însuşi şi-aduce caznă şi muncă fără sfîrşit, şi săracul cu cererea sa nimic nu mînie pe Dumnezeii, iar cel ce pradă acela aţîţă mînia lui Dumnezeu, amestecînd gîndurile oamenilor, că prada ridică durere şi rană. Iată, văzînd acestea, să ne lepădăm de camăta de pe pămînt, ca să dobîndim cele cereştî, şi, cu multă nevoinţă, să apucăm împărăţia cea de sus, că nici într’un chip lenevosul nu va putea întrat acolo,— că zice Dumnezeu că va să dea intrare tuturor celor nevoitori şi priveghitorî. Fie amin.

a t

PARTEA A DOUA. Povestea fericitului Varlaam şi a lu! Iosaf. FECIORUL LUI AVENIR ÎMPĂRATUL.

Era un împărat mare şi slăvit foarte. Deci el odată se puse într’o carîtă ferecată cu aur, şi împrejurul lui erau toţi domnii şi boierii săî, cum se cade unui împărat. Astfel mergînd el, întîmpinâ doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine sparte şi întinate, şi cu feţele salbede, şi negre şi împăiejinate. Iar acel împărat îi ştia pentru ce sînt aşa, că li se topise trupurile şi se veştejise de post, şi de ajun şi de neodihnă. Şi, cum îî văzu împăratul acela, îndată sări din carîtă, şi merse de căzu jos pe pămînt, şi se închină înnaintea lor. După aceia, se sculă, şi-I luă în braţe, şi cu dragoste-I sârufâ. Iar prietenilor şi boierilor luî nu li fu aceasta pe voie, ci ziceau dintr’înşiî: «Nu se cuvine nicî se cade să se facă aceasta cinstei îm părăteşti». Iar împăratului nu-î îndrăzniau să-î zică în faţă, ci avea acel împărat un frate, deci eî ziseră luî aşa: «Te rugăm să zici împăratului, altă dată să nu mal facă atîta bătjocură cinstei şi coroanei îm părăteşti». Acela zise împăratului, iar împăratul împutâ nechibzuiriî şi nepriceperii lui, şi-î dete răspuns care el nu se putea domiri ce va să fie. Deci avea

108

ÎNVĂŢATURILE LUf NEAGOE-VODÂ BASARAB

obiceiu acel împărat aşa: cînd va judeca pe cineva spre moarte, el trimetea la poartă-î pe un trîmbitaş de-î trîmbitâ cu trîmbiţa, şi vinovatul, dacă auzia glasul trîmbiţiî la poarta sa, el ştia că este a doua zi de periciune. Astfel, dacă înseră, trimese împă ratul trîmbitaşul cu trîmbiţa cea de moarte de trîmbiţâ înnaintea porţii frăţine-său. Iar el, dacă auzi trîmbiţa cea de moarte trîmbiţînd la poarta sa, se părăsi de-a mal trage nădejde de viaţa acestei lumi, ci toată noaptea fu în grijă şi în gîndurî de scîrbă; şi-şî tocmi casa şi învăţă de toate pe rînd, ca cel ce n ştia că va să moară. Iar, dimineaţa, dacă se făcu ziuă, el se îmbrăcă în haine negre şi de jale, aşijderea se îmbrăcă şi jupăneasa sa şi toţi copiii săi, şi merse el la Divanul împăratului, plîngînd şi tînguindu-se cu amar. Iar împăratul, dacă-1 văzu că plînge aşa cu amar, îl chemă la sine, într’o cămară înlăuntru, şi-î zise: «O om neînţelegător şi fără chibzu ială ! Dar, dacă, de vreme ce te temi aşa numai de o trîmbiţă a morţii şi de un frate al tău, care e om ca şi tine, căruia nu i-aî stricat nimic, nici eşti vi novat, dar .mie cum îmi aduci împutăciune căci am sărutat cu smerenie pe mărturisitorii Dumnezeului mieii, cari mi-au spus moartea şi mi-au mărturisit mai adevărat decît trîmbiţa, şi-mi-au vestit vestirea cea înfricoşată a Stăpînuluî mieii, căruia am greşit mult şi am tăcut păcate mari înnaintea Lui. Iată acum .vădiiii şi arătaiu nebunia ta, şi în chip ca acesta te înfricoşam şi te spăimîntaiu, şi, peste puţină vreme, voiu arăta aevea şi nebuniile celor ce te-au îndemnat să-mî grăieştî aşa>. Astfel mîngîie pe fratele său, şi-l folosi cu cuvinte ca acest.ea, şi-l lăsă de merse acasăşî. Deci porunci de făcu patru cosciuge de lemn, din care două le

VARLAAM ŞI IOASAF

■109

fereca peste tot cu aur, şi băgă într’însele oase îm puţite şi scîrnave, şi pleupele ^ de-asupra le bătu şi le ţintui tot cu cuie de aur; iar celelalte două le unse numai cu smoală pe din afară, şi le umplu de pietre scumpe, şi de mărgăritar şi de alte miroase bune, şi le înfăşură cîte cu o tîrsînă. Deci chemă împăratul pe boierii şi prietenii aceia ce-î imputase pentru întîmpinarea acelor săraci, şi puse înnaintea lor acele cosciuge, cîte patru, şi zise să se preţuiască ce vor plăti cele ferecate cu aur şi ce vor . plăti cele unse cu smoală. Iar ei puseră preţ mare şi mult celor ferecate, şi ziseră că într’acelea se cade să fie coroane, şi lucruri scumpe, şi brîne împărăteşti, iar pelor smolite eî li puseră preţ puţin. Atuncea zise împăratul către dînşii: «Bine ştiam că veţi zice voi aşa. Ci nu se cade aşa, ci se cade cu ochii cei din lăuntru să vedeţi cele din lăuntru ce sînt într’însele, sau de vor fi de cinste, sau de necinste». Şi zise împăratul să deschiză sicriele cele ferecate cu aur, şi, dacă le deschiseră, ieşi dintr’însele o împuţiciune rea, şi văzură într’însele lucruri grozave. Deci zise împăratul: «Acesta este chipul cel îmbrăcat în haine scumpe şi frumoase şi ceia ce se trufesc cu slava cea multă, iar înlăuntru ei sînt plini de lucruri rele, şi morţi, şi împuţiţi». Apoi zise împăratul de deschiseră şi coşciugele cele unse cu smoală, şi, cum le deschiseră, ieşi dintr’însele miros frumos, şi se văzură lucruri minunate, şi scumpe şi frumoase. Deci zise împăratul către dînşiî: «Aceste coşciuguri ştiţi cui se asemănează ? Asemănează-se celor doi oameni cari erau îmbrăcaţi în haine sparte şi cu ferfeniţe întinate, şi împăijinaţî la obraz, şi mînjiţl, şi negri, şi năduşiţi, şi osteniţi, cărora li cău taţi voi numai chipurile cele din afară, şi mi-aţî îm-

110

ÎNVĂŢĂTURILE LUI XEAGOE-VODĂ BASARAB

putat căci m’am închinat eu lor păn’ la pămînt. Iar eu, pricepînd şi cunoscînd cu ochii ceî din lăuntru aî înţelegerii mele curăţirea sufletelor lor şi a lor strălucire, iată, acestea toate, încă şi caftanele cele împărăteşti, pentru mărirea acelora, nimic n’am băgat seamă, ci le-am călcat toate pe pămînt, jos, înnaintea lor». Aşa î învăţă, să nu caute, nici să iea aminte către cele din afară. Aşijderea fă şi tu, cum făcu acel îm părat bun şi credincios, şi te vei înnălţa întru sme renia ta, şi să cinsteşti pe cel ce sînt robii lui Dum nezeu, că |ceia sînt şi fraţii Lui. Pildă a aceluiaşi Varlaam pentru PRIVIGHETOARE.

Că zice că cei ce se nădăjduiesc în minciuni şi cred numai decît cuvintele cele deşarte, şi nu iscodesc întăiu bine să vadă acele lucruri sînt adevărate au ba, şi ceia ce-şî înnalţă gîndul şi cugetul unde nu pot ajunge, şi cei ce se căiesc de lucruri rele cele ce au trecut, măcar rele, măcar bune, unii ca aceia se închipuiesc unui om ce a făcut un laţ şi-l puse în nişte buruieni să prinză niscare păsărele. Şi, dacă-1 puse, prinse o privighetoare, care este pasere înţe leaptă, şi vru să o junghie, iar acei păsărele înţe lepte i se dete glas ca de om de grăi, şi zise aşa către acel vînător : <0 omule, dacă mă vei junghia, ce folos vei avea de mine ? Că iată cît sînt de mi titea, încît ştiu că nu-ţi vei sătura pîntecele de carnea mea. Iar, de mă vei slobozi din laţ, eu îţi voiu da trei învăţături, care, dacă le vei păzi, foarte îţi vor fi de folos în toate zilele vieţii tale». Acel om se mira de nişte cuvinte ca acestea, şi

VAR LAAM Şl JOASAK

111

zise ca, de va auzi niscarl învăţături nouă de la dînsa, el o va slobozi. Deci privighetoarea se în toarse către dînsul şi zise: «Omule, la nimic la ce nu vel putea apuca, să nu te ’ntinzî, şi de lucrurile cele ce au trecut să nu te căieştl, şi minciunile nici odată să nu le crezi. Aceste trei învăţături să le pă zeşti, şi-ţî vor fi de mare folos>. Şi se mira acel om de acele cuvinte ale el, înţelepte şi tocmite, şi o slo bozi din laţ, şi o lăsă să se ducă. Iar acea privighetoare, vrînd să vază acel om folositu-s’a ceva din învăţăturile eî au ba, începu a zbura în slavă şi a zice : «O cît e de rău omul făr’ de sfat şi făr’ de chibzuială ! O omule, cîtă avuţie pierduşî tu astăzi, că în maţele mele este 'un măr găritar mai mare decît oul de zgripţor !>. Iar acel vînător, dacă auzi aşa, se întristă foarte, şi-I păru rău căci o a slobozit pe acea privighetoare, şi iar se nevoia să o prindă, şi-î zise : «Vino în casa mea şi te voiu ospăta bine, şi te voiu slobozi iarăşi !>. Iar privighetoarea zise către dînsul: «Acum eu ,te cunoscuiu că n’aî nicîo minte, şi că eşti făr’ de nicîo chibzuială şi nebun ! Că, iată, ţi-am zis şi te-am în văţat cu dragoste şi cu nevoinţă, şi le-aî ascultat, dar nicîo folosinţă dintr’însele n’aî cîştigat, că eu ţi-am zis : de lucrurile ce au trecut să nu te căieştl, iar, căci am scăpat eu din mînile tale, ţie îţî pare rău, şi te căieştl pentru lucru ce a trecut. Şi ţi-am mal zis : la ce lucru nu vel putea prinde, să nu te întinzi, şi nu vezi că eu zbor prin văzduh. Şi încă ţi-am grăit : minciunile niciodată să nu le crezi, iar tu iată că crezuşî să fie în maţele mele un mărgă ritar mal mare decît trupul mieu, şi n’aî chibzuit să vezi că nici eu cu totul nu sînt cît oul de zgripţor,

112

ÎNVĂŢATURILE LUI NEAGOE-VODÂ BAS ARAR

dar mărgăritarul atîta de mare cum ar fi încăput în. maţele mele ?>..■■ Drept aceia, nu se cade nimuluî să se mînie îndată şi să facă rău, iar maî ales Împăratului, şi Domnului şi celor puternici. Că zice Scriptura: «Ceasul minier Lui este cădere». Ci nici să te grăbeşti şi să te nevoieştî a crede minciunile în loc de lucruri adevă rate, pănă nu se vor adeveri cuvintele şi lucrurile cu arătare credincioasă. Iar, de te veî ispiti să-ţî în tinzi dreapta ta maî sus decît unde ţi-a dat Dum nezeu, cela ce biruieşte pe cei vii şi pe cei morţi, cu . adevărat te veî căi şi nu-ţî va fi acea căială nicî de un folos. Pentru aceia, toate lucrurile tale să le faci cu sfat şi cu socoteală, după cuvîntul luî Dumnezeu, şi de-aicî nu te veî căi de lucrurile cele ce aii trecut. losaf întrebă pe Varlaam şi zise: «Dar cum se va păzi neştine, după botez, curat de toate păcatele, de vreme ce aii pocăinţă după ce greşesc? Că mie îmi pare mulţi să nu se îndrepteze, ci să fie în multe grijî, şi dureri şi plîngerî, cu toate că eu aş pofti să dobîndesc calea aceia cu care aş putea poruncile luî Dumnezeu să le păzesc şi să nu mă deslipesc de dînsele, şi, dacă mi se vor ierta lucrurile cele rele ce am făcut maî d’inainte, decî, să nu maî mîniiu iar pe Sfîntul şi Dumnezeul mieu cel dulce». Iar Varlaam zise: «O cinstite împărate, bine zici, şi-mî plăcură cuvintele tale ! Iar este un lucru cu anevoie a şedea cineva lîngă foc şi să nu se prigorească ; şi, iarăşi, nu este lesne a şe încurca cinevaşî cu lucrurile şi cu grijile lumif şi să vieţuiască în bogăţie şi în ospeţe, şi ap°^ să poată umbla în poruncile luî Dumnezeu şi să se păzească să fie curat de acestea». Că aşa a zis Dum-

113

VARLAAM ŞI IOASAF

nezeu: «Nimeni nu va putea sluji la doi Domni, că, sau va iubi pe finul, iar pe altul va urî, sau de unul va asculta, iar pe altul va începe a nu-1 băga în seamă; că nu va putea nimeni să slujească şi lui Dumnezeu şi Mamonuluî». Scrie şi Ioan, ucenicul cel iubit, care este ucenic şi teolog, şi zice: «Nu iubireţl lumea, nici cele ce sînt în lume, că cel ce iubeşte lumea nu este dragostea Tatălui într’însul, că tot ce este în lume, poftă trupească este, şi desfătare ochi lor, şi trufia vieţii nu este de la Tatăl, ci din lumea aceasta este, şi va trece lumea aceasta şi pofta el, iar cel ce va face voia lui Dumnezeu, acela va trăi în vecî>. Aceasta auzind purtătorii de Dumnezeu, părinţii noştri cel sufleteşti, şi pricepînd că se cade cu multe nevoi şi întristăciunl a întră în împărăţia cerului, s’au nevoit a se păzi după botez, cari şi-au păzit curăţia curată şi nestricată. Iar unii dintr’înşiî s’au învrednicit de s’au botezat şi a doua oară, botezatus’au cu sîngele lor în vremea muncilor cîndu-I muncia, că şi acesta încă se chema botez, şi este foarte botez cinstit şi proslăvit, că de-aicl nu se mal spurcă acest botez de a doua oară cu cugete rele şi păcătoase, care şi Dumnezeu îl luă pentru noi, şi-l închipui şi-I zise botez. Deci de-atuncea fură lui asemenea şi în chipuiţi întăiu al Săi apostoli şi ucenici. După aceasta ceata sfinţilor Mucenici, cari s’au dat spre muncă în vremile împăraţilor celor muncitori şi slujitori de idoli, de cari s’au muncit, şi şi-au vărsat sîngele pentru numele lui Hristos, şi au răbdat pentru Dînsul toate felurile de munci,1— că au fost daţi leilor şi altor hiare cumplite, şi băgaţi în foc, şi tăiaţi de sabie, iar el tot mărturisiau mărturie bună şi şi-au păzit credinţa, Pentru aceia li s’a plătit cu dreptate, şi au dobîndit 8

114

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

cinste, dreaptă, şi acum .sînţ lăcuitori cu .îngerii, şi atîta străluciră bunătăţilor, cîţ se ’ntinse vestea lor în toată lumea, şi .cuyinteie lor ajunseră de luminară şi îndreptară..toate*margeniler păniînţuluî. Şi s’au um plut toate bisericile de; sfinţirea- lor, iar pe draci cu totul îl gonesc, şi celor, ce sînt bolnavi.., de bolile celefăr’- de leac, dacă ,şe^ating de dînşii, li dau leac şi vindecare. ,Şi este pentru .dînşii poveste multă, şi lungă, care va vrea să, spuie. cinstitele lor lucruri. Pentru că,acel împăraţi .răî şi muncitori cumpliţi dintr’acele vremi rău, s!au petrecut, şi gonirea care era spre dînşii, se potoli,,şi ştătură alţi Împăraţi-în toată lumea. Şi, dacă luară aceia împărăţia şi ,s.e po triviră acelora,. îşi răniră sufletele, lor către dragostea lui Dumnezeu, şi luau . aminte şi se chibzuiau foarte bine şi cum se-cade, ca să-şi ducă sufletele dor. cu rate şi nespurcate înnaintea luî Dumnezeu d’impreună cu trupurile. Lepădară toate patimile şi cugetele cele spurcate'ale trupurilor şi ale sufletelor lor, şi şi , le curăţiră. Şi aceasta nu poate ,fi într’alt chip cumvaşî să se facă,, ci .numai,,căci luau bine aminte şi vedeau chibzuirea poruncilor, şi a credinţi! şi lucrurilor.celor bune, că nici de un folos nu, este dacă vor, umbla prin mijlocul grijilor,lumeşti, Pentru aceia îşi aleseră alţă viaţă... şi.traiu înstrăinat şi schimbat, şi. părăsiră toate, •precum .zise Dumnezeu, părinţii, feciorii, rude niile, prietenii, bogăţia şi hrana, şi, toate cîţe sînt în lpme-.tirind, se sălăşluiră în pustie, . caniştej fiare săl batece, şi. lăcuiră prin. munţl;jprin păduri, prin peş teri şi. prin- scorburile pământului,,.cu multă-scîrbă; şi lipsă, şi: s’au depărtat de..toaţe frumuseţile şi dulpeţile pămînteştî şi ş’au împărtăşit numai de; pişte obiele rele, slabe şi proaste şi de puţinea pîne. Şi cu acestea cugetară, două lucruri, şi, înţăiu, le chibzuiră ,ca : să

VAR LA AM ŞI IOASAF

115

nu cumva să se cunoască de viclenia vrăjmaşulor şi -din pornirile îndemnărilor''lor; 'şi-*sâ::se';îndesfădăcineze pofta' şi'Cugetelor'|cele ce le-au avut:; Şi le-au sădit’ cu’ toată rîvna* în inimile lor spre cele cereşti şi dumnezeieşti. Ă două; că;să'işf ûpţie;şi:sâ-şîOnioăre poftele 'tr tipului ‘cu:fpătimi rele şi cîi; nevoTj 'şPsă nu se scapete 'de slava celor ce s’atiJ înCuiiunăf pentru vărsareă ‘ sîngeluî lor; Gi,-: cîf'putură;^;1 înch’ipuiră patimilor lui’Hristosşi se făcură părtaşi. împărăţiei , cei făr’ de sfîrşit.: " într’acest cHip' socotind eî toată viaţă şi traiul lor, petrecură "cu linişte' şi' făr’ de turburare, că; urii! lăcuiau făr’ de c61ibî,~'şi răbdău1 căldura zădufului, şi .gerui' iernii, şi rec'eala' ploilor, Jşi' suflarea cea 'frigu roasă a vînturilo'r,'; şi:; alte 1 hevoî! şi; greutăţi primiau , de a lor bună'voie; iăr alţii şedeau cîte într’o colibă, şi acolo'făceau lucruri bune, şi se îndeletniciau de toate mîngîierile şi repăosul trupului, şi mîncau nu mai cîte’!puţineă pîtie seâ’că; sau"legum'e nefierte şi buruieni, şi mugur de copaci, şi vieţuiau:!viăţă grea . şi Cu nevoie. Şi nu Ii' era’din'destul numai ătîtâ cît se părăsiaă de toate bucatele cele'bune' şi cu' dul ceaţă, ci îrică’ se nevoiău: şi' către 'altele, 'către1' răb dare şi către âjiiiv şiY gustau dintf’acea 'pîne seacă, său 1 egtime ‘ iiefierte "şi buruieriî, şVdin^rnuguriil co pacilor foarte; cîte pii^nel, ’atît'' rium’ăl cît!f,să-şr ţie viaţă. :Că unii ajunau toată săptămînă; iar Dumineca ritiniaDce gustau ’ cîte cevâ“ diritr’acestea^ rar alţii de două bfî în1': săptămîînă; alţii din' arHiâză^ în -amiazăzi, său ;dihvşeără în'ăeără; lăl eu; rugăciunile se'închiptiiău' tFăiuluI ;şiljvieţii' şi rieăuţătbria'-şi precupiă'căre efavînttu oameni de tbtubtbt' b! 'părăsiră ' şi; o lăsară; şi' <buêtele Şîgîndufile':cele’ dCşarte/ 5Şi înşerătbard,;îJ nebune nu-Tf amătoiehşDlS -fiet •r.-i ii’i

116

Învăţăturile lui neagoe-vodă basarab

giră. Şi, cînd făceau bunătăţi mal multe, e! nu cu— getau că le-au făcut cu osteninţele lor, ci cu puterea lui Dumnezeu gîndiau că s’aii făcut, şi toată voirea^ lor o plecau înţelepte! smereniî. Şi nu socotiau să fie făcînd nicîun lucru desăvîrşit, cît se osteniau de mult, ci încă tot să fie mal cu multă datorie împre suraţi se. ţineau, precum ziseşi Domnul Hristos, gră ind: «Cînd veţî face toate cîte vă sînt poruncite, atunci voi ziceţi: „Robi neharnici şi nevrednici sîn— tem, că ce ni s’a căzut nouă să facem, noi n’am fă cu^». Şi, aşa, într’acest chip, era care de care mar smerit, iar trufia şi măria cea deşartă şi toate altele carele poftesc oamenii, nici cum nu se aflau într’înşiî,Ci pentru aceasta lâtuiau în pustii şi voiau să nu searăte drepţi oamenilor şi să iea plată de la dînşiî,. că ştiau bine că toate faptele şi lucrurile ce se fac întru trufie acelea n’aii plată, căci că sînt făcutepentru pohvala de la oameni, iar nu pentru pohvala^ de la Dumnezeu. Drept aceia, cine va face lucruri şi ostenele pentru ca să-l laude oamenii, acela îndoit îşi va face şifi' nevoie,, că trupul şi-l osteneşte, iar plată pentru aceia n’are; iar cel ce au poftit să fie slăviţi de lauda Gelul de sus, către a L.ul slavă s’aii dus şi slava oamenilor şi a lumii acesteia nu o aii băgat în seamă. Că unifi au fugit şi s’aii depărtat de oameni, şi, aşa, deosebi, s’aii ostenit şi s’au nevoit cu bune nevoinţe, şi tot în lucruri bune şi-au cheltuit toată viaţa lor, dup£ aceia s’au apropiat către Dumnezeii-; iar alţii mal aproape lăcuiaii unul de altul, şi numai Duminecile şi serbătorile veniau la biserică, şi se adunau de se' precistuiaii dumnezeieştilor taine, junghieriî cel făr de sînge a* cinstitului trup şi sînge al Domnului v nostru Isus Hristos,. care este întru iertarea păcatelor-

VARLAAM ŞI IOASAF

117

■ celor credincioşi, şi li se dă întru luminarea şi ier tarea păcatelor şi sfinţirea sufletelor şi a trupurilor. Şi se întrebau unul cu altul de învăţăturile dumne zeieştilor cuvinte şi de alte învăţături care se cădeau, iar aţîţările şi întărîtările cele acoperite şi ascunse le vădiau, ca nu cumva să se prindă într’însele ci neva din cel ce nu vor şti caznele şi aţîţările acelui războiu. Deci iar se întorceau fieştecarele dintr’înşiî la lăcaşurile şi la colibile lor, şi cu bunătăţile lor puneau mierea care este vrednică de toată cinstea . şi dulceaţa în vasele inimilor lor, şi făceau roadă foarte dulce, care era şi se cădea a fi la masa cea cerească. Iar alţii lăcuiesc de obşte, şi se adună mulţi, şi-şi ridică unul să li fie mal mare şi nastavnic, şi supt porunca aceluia toţi se pleacă şi se su pun, şi toată voia lor o junghie cu cuţitul ascultării, şi se chiamă ca [şi] cînd ar fi nişte robi cumpăraţi. Deci nu mal trăiesc, nici vieţuiesc lor, ci lui Hristos, pentru a căruia dragoste el, de a lor bună voie, s’au făcut mal mici şi s’au supus, şi se cade a zice că de-aicî nu mai trăiesc nici vieţuiesc lor, ci într’înşil lăcuieşte şi vieţuieşte Hristos, căruia urmează, lăsîndu-se şi părăsindu-se de toate de altele. Deci, într’acest chip făcînd, lăcuiesc ca îngerii, cîntînd lui Dumnezeu cîntărî unite ca cu un suflet, şi sînt mărturisitori posjuşanieî şi patimii Lui, şi la dînşil s’a umplut cuvîntul Domnului, care a zis : «Unde sînt doi sau trei ^adunaţi în numele mieii, acolo, în mijlocul lor, sînt îşi eîi>. Aici nu se înţelege acest cuvînt să fie cu mă sură atît numai, adecă: doi sau trei adunaţi, ci aceasta,' doi sau trei, se socoteşte măcar de ar fi cît de mulţi. Iar, de vor fi măcar puţini, măcar mulţi adunaţi în numele Lui cel gfînt şi să-I slujească cu

118

ÎNVĂŢĂTURILE Lljl NEAGOE-VODĂ BASARAB Fi eu

dragpşte şi cu căldură, noi. .credem,. cu toată radev£.riîjjfti ,9UWi*PĂ ;e^e î în mijlocul lor.; în . astfel ,de. cţiip cei din.pămînt .şi. de, ţernă pof tiră :şL rîvniră traiul oeresc, .lăcuinddn post,, şi,în ru găciuni,. şi în?lacrămî calde, în plîngere.smerită', în străinătate .şi în cugetele jiriorţiî, .;în'..blîndeţă. şi în nemîniev rîn .tăcer^,;..şii în,lipsă,; şi în sărăcie, în curăţie şi în mintea, cea întreagă, . întru înţelepciunea cea plecată şi îndinişte, în. dragostea cea desăvîrşită cătr,e Dumnezeu.şi către yefcinl;şj-au: petrecut viaţa aceasta,' cu obiceiuri şi tocmeli îngereşti. Pentru, aceia şi Dum nezeu i-a întărit, cu semne, şi, cu minuni,.şi cu multe . feluri de puteri;, şi,.făcu de se auzi vestea minuna telor lor vieţi şjjtraiuri peste toată lumea. Iară lumea aceasta cu adevărat este rea, şi înşelătoare, ,şi pizmătareţă, şi urîtoare, că ea* cît,dăruieşte pe prietenii eî. apoi iar,, cu mînie şi cu, urgie, întoarce şi iea înnapoî, şi-î trimete goli, de toaţe bunătăţile, şi .îmbră caţi în ruşine, şi însărcinaţi cu toate greutăţile, în scîrba cea de veci.. Şi pe cei ce-î înnalţă, iarăşi degrab’ îi supune supt picioare şi-î smereşte cu sărăcia cea .mai de apoi, şi sînt bucurie tuturor vrăjmaşilor lor. întra.ces.t, chip sînt darurile eî, aşa sînt milele ei, şi este vrăjmaşă prietenilor eî, şi făcătoare de rău tuturor celor ce fac voia .eî, şi cu mînie aruncă jos pe toţi cei. ce se, nădăjduiesc spre dînsa. Cu cei ne buni se sfătuieşte şi face făgăduieli mincinoase, nu mai ca să-î tragă către sine, iar, dacă se apropie ei către dînsa,, ea se află fără. înţelep,ţie şi . mincinoasă, şi nu umple făgăduielile ce le-a făgăduit Că astăzi unge gîtlejul. lor cu unsori, de^, bucate dulci, iar mîne îi pune de-î mînîncă vrăjmaşii lor ; astăzi pune pe vre unul dintr’înşii Împărat,. iar mîrte ,îl dă în rea robie; astăzi este îndestulat cu de toate bunătăţile.

VARLAÂM ŞI IOASAF

119

fără dfe număr şi făr’ de seamă, iar mine îl mină de cere pe uliţe, din uşă în uşă ; ■'astăzi coroana slavei pune în capul lui, iar'mîrte îl pune cu capiii jos’’ pe pămînt; astăzi înfrumuseţează grumazii lui cu gherdănurî de aur curat şi cu pietre scumpe, iar dimi neaţă îl smereşte şi-l leagă'- cu lanţuri- de fier; în puţină vreme"îl umple de’t-oate bunătăţile, iar apoi curînd îl urăşte şi' pune'pizmă ' pe- dînsul *, astăzi îl veseleşte, iar mîne cu plîngere şi cu suspine îl plă teşte. Astfel de sfîrşit 'pune ea spre: cel ce o iubesc pe ea, şi totdeauna aşa voieşte, şi într’acest chip prieşte,'şi nu-i-este grijă de cel ce au trecut, nici îî este milă de cei ce au rămas, ci pe aceia i-a înşelat cu vicleşug, iar pe ceştiă se ne voieşte cu meşteşugul el să-î vîneze, şi se munceşte ca să nu scape nimeni din cursele ei cele viclene. Deci cei ce-şl alătură cugetele şi-şî petrec viaţa şi traiul după voia acestei străine rele şi' fără cre dinţă, depărtîndu-se de bunul şi- iubitorubde oameni Dumnezeu, şi amestecîndu-se cu! mare: bucurie în lu crurile lumii acesteia, şi neaducîndu-şî aminte de cele ce vor să fie, ci petrec tot în voia' şi în poftele trupului lor, părăsind pe ticălosul lor suflet, aceştia se asamănă-unul om ce fugia de un inorog şi nu putea nici cum să rabde şi să tărpească strigarea şi zbieretul glasului lui- cel groaznic şi înfricoşat, ci tugia tare, ca nu cumva să-l ajungă şi să-l mînînce. Aşa fugind el, căzu' într’o groapă mare, şi; dacă căzu într’însa, ăfiâ acolo un copaciu, şi se apucă de se urcă într’însul, şi stătu cu picioarele pe nişte ramuri şi gîndia 'că va fi în pace şi 'făr’ de nicîo grijă. Iar, dacă se urcă, el căută la rădăcina acelui-copaciu, şi văzu doi şoareci, unul alb şi altul negru, cari rodeau totdeauna acel copaciu în care sta el; şi atîta-1 ro-

120

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

sese, cît puţintel era să cază jos. Deci căută în fundul acel gropi, şi văzu un şerpe mare Şi. groaznic, ce sufla, şi ieşia din gura lui pară de foc, şi venia cu gura căscată şi cu dinţii rînjiţî, numai să-l înghiţă. Deci iar căută spre partea încotro sta el cu picioa rele, şi văzu patru capete de aspidă, unde se iviau din malul acela ce era aproape. Şi căută în sus, şi văzu unde pica dintr’o ramură cîte o picătură de miere ; şi, dacă văzu acea puţinea miere, uită de-aşl mal aduce aminte de acele răutăţi multe ce-1 încunjurase, adecă : din afară de acea groapă sta inorogul gata să-l mînînce, iar în fundul gropii rinjia acel şerpe groaznic ca să-l înghiţă, iar copaciul în care se urcase era puţinei numai să cază, iar picioarele şi le pusese pe nişte ramuri uscate şi putrede. Şi uită aceste răutăţi şi greutăţi toate şi se porni spre acea ramură ce pica puţinică miere. Aceasta este închipuirea celor ce se înşală cu în şelăciunea lumii acesteia. Adecă inorogul însemnează moartea, care goneşte să ajungă pe tot neamul lui Adam; acea groapă mare este lumea aceasta, care este plină de cursele morţii; copaciul acela pe ca rele îl rodeau acel doi şoareci totdeauna, de carele apucase de se ţinea acel om, este viaţa fieştecăruia om, ce se scurtează trecînd, ziua şi noaptea,, şi se apropie de sfîrşit, iar acele patru capete de aspidă însemnează patru stihii din care se tocmeşte trupul omului, care, de le va purta cineva rău şi cum nu se cade, i se va risipi tocmirea trupului; iar focul acela ce ieşia din suflarea acelui şerpe însemnează groaznicele şi cumplitele maţe ale Iadului, care^ aş teaptă să înghiţă şi să mistuiască pe cel ce. mai vîrtos frumuseţile şi cinstea lumii acesteia decit bunătăţile veacului ce va să fie; iar acea picătur

VAR LA AM ŞI IOASAF

121

de miere însemnează dulceţile lumii acesteia, cu care .amăgeşte ea şi înşală pe prietenii săi şi nu-îlasăsă se grijească de spăsenia şi mîntuirea sufletelor lor. Ceia ce iubesc frumuseţile şi bunătăţile lumii aces teia mal vîrtos decît bucuriile veacului ce va să fie aceia se mal închipuieşc unul om care avea trei prie teni. Deci pe doi îl cinstia şi-I'socotia cu toată ini ma, şi pentru dragostea lor se luptă păn’ la moarte, şi era gata a petrece toate nevoile şi scîrbele pentru dînşil; iar pe cel de-al treilea nu-1 băga nici într’o seamă, nici avea ceva grijă de dînsul,- şi nu arăta niciodată cinstea şi dragostea care i se cădea „către dînsul, ci numai ce-1 cinstia oarece puţinei, şi încă şi atît cît îl socotia, tot cu făţăriî şi cu îndoiri. Iar, cînd lu odată, veniră nişte slujitori împărăteşti se meţi şi înfricoşaţi, şi vrea’ să-l iea degrab’ şi făr’ de zăbavă să-l ducă la împăratul, ş£-şî dea seama de mulţime multă de galbeni ce era dator. Iar el căzu întru nedomirire şi nepricepere, şi nu ştia ce va să facă, şi începu a căuta soţii, ca să meargă cu dînsul la împăratul, să-I fie într’ajutor. Deci merse la prie tenul cel mal iubit şi mal drag al lui, şi zise : «Adu-ţl aminte de mine, prietene, că ştii că foarte-mi erai drag, şi te iubiam, şi-mi puneam pănă şi sufletul mieii pentru tine; de aceia, te rog şi eu acum sâ-mî ajuţi, precum te-al făgăduit, şi să mă izbăveşti dintr’această nevoie». Iar el zise : <Nu-ţî sînt eu prieten, nici te ştiu cine eşti tu, că alţi prieteni am eu şi cu aceia voiu să mă veselesc astăzi, şi de acum pe aceia voiu să-i am prieteni. Iar ţie iată că-ţl dau două ţolurl, ca să-ţi fie pe calea pe care vel să mergi. Iar să ştii că de alt folos de nimic nu voiu să-ţi fiii mal mult; să nu mal gîndeştî că vel să mal aibl vre-o folosinţă de la mine făr’ de aceasta!».

122

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

Deci el, dacă auzi aşa, se părăsi de nădejdea care avu către dînsul, şi'alergă către celalalt prieten şi-t zise : «Âdu-ţî.aminte, frate, cită prietenie, şi drăgoste; şi cinste aî avut de la mine. Deci te rog să-mi ’fii acum într’ajutor, cît vel ;putea, că, iată, am căzut într’o nevoie şi greutate foarte mare şi cumplită»;Iar prietenul, acela, iar,’ îî zise: «Astăzi, frate, eu nu pociu să-ţi folosesc nimic, nicf să-ţi ajut ceva, că şi eu sînt îricunjurat şi cuprins de multe griji, şi scîrbe, şi inimi rele. Ci numai atîta îţî voi ii ajuta, cît voiu merge cu tine puţinea cale, de te voiu petrece, şi iarăşi mă voiii întoarce la casa mea, de-mi voiii căuta de trebile mele, şi mă voiu griji de ce-mi este pus asupră». Deci omul acela se întoarse şi de la acel prieten făr’ de nicîo folosinţă, şi-l cuprinse gîndurî şi cugete, şi se căia, mirîndu-se de nebunia şi neînţelepţia acelor prieteni aî lui, şi de a luî multă osteneală, şi grijă, şi nevoie, ce maî nainte era gata a petrece şi a pă timi pentru dînşiî. Astfel, merse şi la al treilea prie ten, pe care niciodată nu-1’cinstise cu toată inimă, nici îî slujise nici într’un lucru cu adeverinţă şi desăvîrşit, nici la ospeţele lui nu-1 chemase. Şi grăi către dînsul, cu faţă-ruşinoasă şi tristă, zicînd : «Frate, n’am gură să o deschiz şi să grăiesc înnaintea ta, că ştiu că-ţî vei aduce aminte că n’aî văzut de la mine nicîun bine niciodată, „nici vre-o cinsteiar, pentru căci mă ajunse o năpaste şi o urgie rea, şi de la alţi pribtenî aî miei n’am nicîun ajutor sau folosinţă, pentru' aceia am venit acum la tine, şi te rog să. nu bagi în seamă nici să socoteşti lucrurile mele, căci nu te-am cinstit maî d’innainte. Ci, de vet putea ceva, ajută-mi acum, într’această vreme de nevoie şi de scîrbă ce mă cuprinse şi mă încunjurâ‘>,

VARLAAM ŞI IOASAF jiu'i

..q

'£

m' . ,•, cw,-r- -/•

Jar, el, cu bucurie :şi cu b.lîndeţă, răspunse şi zise : <O fratele.mieu;.şi prietenii} mieif, cu adevărat aşa este cum zici! Iar eu..acea puţinea prietenie şi dra goste ce; aî arătat că,tre min;e nu o voiu uita, ci ţi-o voiu. plăti astăzi .încă ,maî cu asupră. De aceia,. nu te teme, nici . îţi; fie frică; că eu voiu merge la îm păratul.;maî nainte de tine*, şi-l vpiu rugă pentru tine, de. nu te0ya da în rnînile vrăjmaşilor tăi. Deci fii vesel, frate, şi nu tej,întrista D. . . Atuncea omul acela, dacă auzi. aşa, i se umili ini ma, .şi începu, cu lacrămî, a grăi şi a zice: <0, val de m,ine, pentru ce m’am nevoit şi m’am juptat atîta pentru. acel neprieteni ral şi înşelăţorl, şi pentru ce m’am nădăjduit spre deşertăciunile lor, de n’am venit de mult să mă plec la tine, şi să te cinstesc, şi să te rog să-mî foloseşti ?». Aşa dar,,prietenul cel d’intăiu este avuţia şi bo găţia omului, aurul şi argintul lui, pentru care de multe ori cade omul în .griji şi nevoi şi pate multe greutăţi; iar, cînd . vine, ceasul de apoi al morţii, ni mic dintr’acestea nu iea cu dînsul, fără nişte puţinele obiele, care-I sînt de îngropare. Iar al doilea prieten est.e muierea şi feciorii lui, şi fraţii şi rudeniile lui, către care dacă se apropie( omul, anevoie se deslipeşte şi se desparte, şi pentru dînşiî îşi urăşte trupul şi sufletul, său; , iar, dacă se apropie moartea, nicîo folosinţă, n’are de dînşiî,, fără numai cît îl petrec păn’ la mormînţ, şi de-acolo iar se întorc fieştecare pe la casele lor, şi se grijesc de ale lor trebî şi lucruri. Iar al treilea prieten, .carele nu-1 băga în seamă, nici îl socotia, nici ./l. cinstia cum se cade, este cre dinţa, dragostea, nădejdea, milostenia, dreptatea, iu birea dp oameni, curăţia, ruga şi alte bunătăţi multe, care, dacă murim noi, ele se urcă mai nainte şi merg

124

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

‘la Dumnezeu de-L roagă pentru noi, şi dau seamă către vameşii cel groaznici şi înfricoşaţi, şi se luptă :pentru noi. Acestea sînt prietenul cel bun şi înţelept, care, pentru puţinei bine ce am făcut, nu uită, ci rii-1 plăteşte mal cu asupră. Pentru aceia şi noi să nu iubim nici muierile noastre, nici feciorii, ci să cîştigăm şi să dobîndim prieten pe Dumnezeu cu lu cruri bune şi cuvioase, că acela ni va fi ajutor bun, ^i ne va izbăvi de toate răutăţile, şi acum, aici, şi la ieşirea sufletului, şi în veacul ce va să fie. Căutaţi acest lucru şi taină mare şi vedeţi, împă caţilor, şi nu vă mal înşelareţî; vedeţi Domnii, şi nu vă mal uluiţi, că, dacă se despart de viaţa aceasta .şi dacă se îngroapă, deci cine mal poate cunoaşte pe care a fost împărat şi puternic ? Iar de moarte nici cum nimeni nu se poate mîntui, ci toţi vor să ;se cutremure de păharul eî. Iată, că este şi el. ca -fieştecare om şi-I este frică şi se cutremură de dînsa cel ce era mal nainte puternic şi înfricoşat, iar acum iată se duce ca un osîndit, şi de cel ce se cutremurau ieri cel urgisiţi, iată acum cu totul se iea, şi toată Înţelepciunea şi puterea lui piere. Şi pe dreptate se ■şpăimîntează, că văzu puterile îngereşti, şi-şi uită toată oblăduinţa sa, văzu chipul stăpînuluî Hristos .şi se schimbă faţa sa. Unde este acum puterea şi măria cea domnească? Multe poveţe ni trebuiesc să pe povăţuiască şi să ne treacă prin vămile cele din văzduh. Dar, de vreme ce, cînd vom să mergem în -vre-o lăture de loc, sau vom să întrăm în vre-o ce tate străină şi neştiută, noi cătăm şi cercăm să aflăm -vre-o povaţă să ne poată povăţui bine, cu cît mal mult încă ni se cade să avem atunci povaţă şi ajutor acolo, cînd se va întoarce şi va trece slava noastră ţeastă trecătoare şi înşelătoare în moarte, ca să apere

VARLAAM ŞI IOASAF

125*

şi să depărteze puterile şi biruitorii cel nevăzut! din1 văzduh, pe cari îî numesc şi li zic Sfintele Scripturi că sînt vameşi, şi ispititori, şi vrăjmaşi ? Atuncea bun ajutor şi bună povaţă hi va fi nouă milostenia, că ne va duce drept prin porţile cereşti. Acolo vom* avea procatorl buni săracii pe cari i-am miluit mal; nainte de moartea noastră într’această lume. Pentru aceia, să ne silim să miluim pe toţi, mar nainte pănă ce nu ne ajunge moartea, şi toţi cîţî sîntem împăraţi, Domni, boieri şi slugi, veniţi şi căutaţi în mormînturl şi vedeţi ce vă faceţi, şi vă cutremuraţi! Veniţi şi voi, cel ce aveţi griji şi vrajbe unul cu altul, şi căutaţi de vedeţi cum vă risipiţi, şi, aşa, vă împăcaţi! Caută cu tot de-adinsul în mormînt şi vezi pe cel ce zac acolo într’însul, şi cunoaşte care a fost împărat şi care sînt oase de Domn ? Vezi groaznicul şi înfricoşatul chip şi faţă a oaselor, şi zi dar dintr’aceştia care a fost împărat, şi care a fost Domn, sau care a fost boier, sau care a fost slugă, saii bogat, sau sărac, sau bătrîn, sau tînăr, sau care a fost harap şi care a fost om frumos ? Au doară nu sînt toţi ţerînă ? Au nu sînt toţi pulbere ? Au nu sînt toţi plini de împuţiciune ? Au nu sînt acum urîte oasele celora ce ni erau odată dragi ? O, mare ne voie şi greutate, unde este acum frumuseţa obrazu lui ? Iată, s’a negrit. Unde este rumeneala feţei şi buzele cele roşii ? Iată, s’au veştejit. Unde este cli peala ochilor şi vederile lor ? Iată, se topiră. Unde este părul cel frumos şi pieptănat ? Iată, a căzut. Unde sînt grumazii cel netezi ? Iată, s’au frînt. Unde este limba cea răpede şi desluşită ? Iată, a tăcut. Unde sînt mînile cele albe şi frumoase ? lată, s’au desnodat. Unde sînt hainele cele scumpe ? Iată, s’au pierdut/ Unde este înflorirea statului ? Iată, a perit. Unde sînt

126

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VOfiĂ BASARAB

unsori le şi zulufiile cele cu miros frumos? Iată, s’au îmPu;ţit, ;Unde. este Veselia şi dezmierdăciunile tinereţelor ? Iată, au trecut;' Unde sînt. părerile şi nălu cirile .omeneşti ? iată, sS făcură 'ţerîiiă,că ţerînă .au fost! ■’ '• v iotuji. însă nu-{I duce gîndiil şi cugetul numai'1 pări’ la moarte şi la îngropare, ci,’'de acbloj sătreci şi să gîndeştî la înviere, şi să crezi. Că, cum zac acuma în mbrmînt, ‘ aşa vor să' se scoale. Şi limba care tace acum, aturicea iar va să grăiască, cînd se vor'închina şi se vor plecă lui Dumnezeu 'toate neamurile' cele cereşti, şi. .cele pămînteştî, şi cele de desupt, şi'se va mărturisi de toată limba,' cum' zice Isaia proorocul, atuncea'va fi ferice de cela ce va afla şî va cîştiga îndrăzneală pentru lucrurile liif cele bune înnainteă lui. Hristos, judecătorului celui drept. Şi'val decela ce se va afla că alăcuif'în traiu şi în viaţă spur cată în lumea aceasta, • că cu multă' ruşine ‘ şi ocară va sta înnaintea iui Hristos-Dumnezeu. Iea aminte şi socoteşte, o omule, acestor' cuvinte ce fură .grăite, şi caută în morminte şi vezi oasele noastre cum zac,, şi-ţî vino ‘în gînd' şi; în firea inimii tale, şi cugetă ce' sfîîşit vel ŞăaibT, şi te întoarce cu lacrămi; Şi, de veî putea să-ţî ' aduci aminte, chib zuieşte şi zi: «Carele'este împăratul şi 1 carele este omul cel prost şi de nimic, '.carele este bogatul şi .omul cel lăudat ? Carele este săracul şi cel de ni mic ? Carele estă'robul şi'carele este cel slobod, sau carele es'te’ stăpînui ? Sau care"'este sluga, robul / Şi slobodul? Cfl; adevărat' întocmai [ vă fr stăpînul Şi slu6-ă ' robur sî sibbodul," 'căj din lucîunle lor, său se voi îrinălţă, : sau'se vor ruşina, şi diri lucruri vor;/ft cutesouli Si -Sfi Sle5t intru «Jilntf» îrinăltinie. * ?. (itRno?

127

VAR LA AM ŞI JOASAF

Ia spune-mi acum, o omule, dacă al trăit cinzecî .de ani, sau măcar şi} o,.,s.uţă,. .şi te.-aî îmbogăţit, şi al făcuţ fecior,! şi fete, şi ăl însurat, şi al măritat,, şi aî luat zestre, wşi ai, dat, şi .aî avut. grijă de toate cele lumeşti,'şi aî. ajuns de aî biruit şi aj stăpînit. mulţi oameni şi multe limbi, dar acum, după acestea, ce malgîndeşti să maf cîştigî ? .bf’aî ce mai cîştiga, fără numai moartea! Iar, după moarte, judecată, şi, după judecată, împărăţia cerului,-— sau munca Ia dului şi matca, ^pculuî, care n’are. sfîrşit, nici pocăianie. Căci, că, după moarte, nu este . plîngere* nici în Iad nu este pocăianie. Dar pentru ce nu este ? Pentru că.tot plînsul, şi căinţa, şi vaietele de acolo nici de un folos nu sînt celor ce nu s’au păzit, în viaţa , aceasta de acum, în curăţie, şi în milostenii, şi într’alţe bunătăţi care plac lui Dumnezeu,— că zice: «Nu este în moarte care şă-şi aducă aminte de tine şi .în. Iad cine., se. va mărturisi, ţie ?>.. Cu adevărat nimeni, m^par de ne-am nevoi şi ne-am rugă. ori în ce chip, nimeni nu ne va scoate. Iată acum,,o iubitul mieii.fiu,.cîte.pilde ţi-am arătat din Scriptură. Aş^derea^i dumnea.voastră, credincio şilor miei boieri, mari... şi mici, şi, tuturor slugilor mele care slujiţi cu bună .şi şfîntă. adeverită credinţă, şi, tuturor altor oameni, cari credeţi , l,ui Dumnezeu, poftiţi şi iubiţi lucrurile cele,.bune şi vdrepte, iar de fapteje, cele rele yă. feriţi şi vă..; depărtaţi,. şi faceţi pe Dumnezeu,.să. vă ,fie ^njilostiy. şi. blînd, cu -ruga. şi cu posţul,; cu curăţiaf;şi,. cu -.alte - jDună-tăţî - multe. Învăţătură" pentru kacluka de' rine. şi pentru ÎNGĂDUIA LA ŞI'AŞTEPTAREA LUi' DmiNEZElj.'

Vremea va .să; ne diicăvodată şi-1.să-, ne- tragă către lucrurile vieţii .cel de veci-:şi;.cătţevşlaya ceaneschiml. .

128

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

bată; iar viaţa aceasta de acum o aşteaptă moartea, şi pe slava el va să o ajungă ocara şi batjocura, că din biruitori! şi puternici! lumi! acesteia pe mulţî i-a ajuns judecata chiar aici, ma! nainte de vreme, şi fură aruncaţî în întunerecile Iadului, şi judecători! fură judecaţi de aceia pe cari judecaseră eî, şi ce! bogaţi sărăciră, şi ce! înţelepţi făr* de zăbavă şi de năprasnă nebuniră, şi cel tar! şi vîrtoşî slăbiră, iar cel sănătoşi bolnăviră, încît nicîun lucru bun şi ade vărat nu este între oameni cînd oamenii se abat de* la calea lui Dumnezeu. Că feciorii batjocuresc pe părinţilior, şi muierile se leapădă de bărbaţii lor şi nu-I bagă în seamă, nici bărbaţii nu păzesc cugetele şi gîndurile muierilor lor, fetele cele tinere măscăresc^ pe femeile cele bătrîne, cel bătrînî cu cel tineri au minte copilărească, încît nu este de a crede pe prieten sau pe vecin, nici a îndrăzni să grăieştl cu frate-tăîi de cele de pace, nici să taineştl cu dînsul, că el cugetă tot cele ce sînt de vrajbă. Pizma, înşelă ciunea, nedreptatea şi limbuţia vieţuiesc în lume, şi' nu-şl mal aduce aminte nimeni de Dumnezeu, nici mal aşteaptă cineva moartea. Astfel s’au înmulţit răutăţile, încît frica lui Dum nezeu nu se mal pomeneşte, nici se mal bagă în seamă, că El ni-a dat minte ca să cugetăm cele bune, iar noi gîndim în inimile noastre tot cele rele şi vi clene. Datu-ni-a putere şi bogăţie ca să dăm celor lipsiţi, iar noi, în locul acestora, ni batem joc şi nirîdem de dînşil. Ni-a dat biruinţă în mînile noastre ca cu dînsa să păzim şi să răscumpărăm pe cel sţablr iar noi muncim pe cel nevinovaţi şi-I băgăm în neie. Calea dreptăţii,. _judecata cea dreaptă, dragostear voie au perit, şi s’a înmulţit pizma, şi bunătatea este ocărită şi batjocuritâ, iar făţărnicia se cinsteşte şi se crăveşte.

VARLAAM ŞI IOASAF

129

înţelepţia cea smerită şi plecată se urăşte, şi se înnalţă trufia; adevărul a perit, iar minciunile acopăr toată faţa pămîntulul. O adîncul bunătăţii şi răbdării lui Dumnezeu, că de toate răutăţile ce se fac El nu se mînie, nici va să-şi izbîndească, nu pentru că doar El nu poate să plătească şi să izbîndească, ci căci Lui nu-î trebuieşte nimica, ci ne miluieşte ca un Tată şi alte mill încă mal multe întinde şi arată asupra noastră!

( ;

PARTEA A TREIA. ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NeAGOE BASARAB, DOMNUL ŢERlIROMÂNEŞTI, CARE A ÎNVĂŢAT PE FIUL SĂU TEODOSIE, AŞIJDEREA ŞI PE ALŢlI CARI VOR FI ÎN URMA LUI de Dumnezeu unşi încununaţi DomnI şi birui tor! ŢERlI ACESTEIA, PENTRU MULTE Şl BOGATE LUCRURI, CARE SÎNT DOMNILOR FOLOSITOARE DE SUFLET ŞI VREDNICE DE CINSTEA ŞI pohvala Domnie!; aşijderea şi pe toţi BOIERII SĂI, PE CEI MARI ŞI PE CEI MICI, — CARE SE ÎNCEPE PENTRU CINSTEA ICOANELOR.

Fătul mieu Teodosie,> şi vouă, cinstiţilor şi dulcilor miei domni, cari veţi fi, în urma noastră, Domni şi biruitori ţeril acesteia; aşijderea şi dumneavoastră, iubiţii miei boieri, aşa vă învăţ: întăiu, să cinstiţi cinstitele şi sfintele icoane, pentru că icoanele cu adevărat sînt semnul şi chipul Domnului nostru Isus Hristos şi pecetea lui. Deci, de va iubi omul chipul Dumnezeului nostru şi va cinsti semnul şi pecetea Lui cu toată inima, şi Dumnezeu încă va iubi su fletul lui, şi cu toată inima se va îndulci de Domnul nostru. O iubitul mieu fiu, cît este de bine a lăcui omul tot cu Dumnezeu, şi a petrece cu Dînsul, şi a fi cu El în veci! '\

132 ,

învăţăturile

LUI neagoe-vodă

basarab

O Doamne, eu, robul Tău şi fiul roabei Tale, câutăiu cu plecăciune asupra milei Tăie, şi ziseifi către prea-iubitul mieii fiu, şi către alţi Domni, către toţi cari vor fl în urma noastră, cu toată inima: O iubiţii miel fraţi, voiu să vă vorbesc către voi puţinele cuvinte şi să vă spuiu. Deci vă rog cu dragoste să mă ascultaţi, ca să vă pociu spuneşi eu cu dragoste. Ia aduceţi-vă aminte, fraţilor, cum a aţîţat Dum nezeu mînia Sa asupra noastră, pentru păcatele noas tre, şi faţa Sa cea dulce şi blîndă şi-o a întors de către noi, cari, în toată vremea şi în tot ceasul, ne îndulciam de hrana Raiului. Cum ne depărtarăm de împărăţia cerulur, şi, în locul feţei Sale cel dulci, ni dete faţa Satanei, cea groaznică şi întunecată; şi, în loc de hrana Raiului, ni-a dat muncile cele de veci;, iar, în locul împărăţiei cerului, ni-a dat adîncul şi temniţile Iadului, de unde nu mal avem nădejde să ne mal izbăvim niciodată dintr’acel întunerec împuţit, şi de groaznica faţa Satanei, şi de muncile cele de veci, şi din temniţile Iadului. Iar, apoi, mal pe urmă, numai pentru a Lui mumă şi Născătoare de Dum nezeu, îşi luă urgia Sa de spre noi, şi-şî întoarse mila către noi, şi iarăşi ni arată faţa Sa cea bună, ca să ne' îndulcim de dînsa. Şi ni deschise porţile Raiului, şi ni dărui împărăţia cerească, iar Iadul îl sparse şi-l robi, şi pe Satana cu adevărat îl ruşină şi-l urgisi. O, stăpînă şi maica lui Dumnezeu, care eşti aleasă din toate neamurile degrab’ ajutătoare tuturor oa menilor, pentru Tine îşi întoarse Hristos-Dumnezeu faţa Sa către noi, întru îmbunătăţire; pentru Tine ni deschise nouă împărăţia cerului; pentru Tine se dărui nouă hrana Raiului; pentru Tine fu robit Iadul şi se ruşină Satana; pentru Tine ne izbăvim din le-

CĂTRE FIUL SĂO TEODOSIE, DOMN! ŞI BOIERÎ

133

găturî şi din temniţile Iadului. Tu eşti, Prea-curată, calea vieţi! ceî de vecî, şi, pentru calea Ta, au cîştigat toţi păcătoşi! calea vieţi! ce! de vecî. Tu eşt! singură via cea adevărată, care a! făcut nouă stru gurul cel copt, dintru care a curs nouă tuturor bău tura spăsenie!, care este maî dulce decît mierea şi fagurul. Pentru Tine se duseră drepţii şi se puseră întru împărăţia ceruluî. Tu eşt! masa cea dreaptă, care a! purtat pînea cea cerească, dintru care aii mîncat toţi drepţii, şi au luat bucuria cea nespusă şi negrăită, şi s’au sălăşluit în Raiii, şi au înflorit ca crinul, în veci netrecuţî. Drept aceia, Ţie mă rog, Prea-curată Fecioară şi -Stăpînă, auz! glasul rugăciunii robului Tău celui neharnic şi nevrednic, al lui Neagoe, şi te milostiveşte spre mine şi mă primeşte, Doamna şi Stăpîna mea, ca să fiu şi eu primit şi adaos în turma Fiului şi Dumnezeului Domnuluî nostru Isus Hristos. Să nu cauţi la păcatele mele, ci să-mi da! aceasta, că eu, căutînd spre îndulcirile tale cele multe, mă nădăj duiesc; că Tu eşti oglinda cea cinstită, şi toţi ceî ce iubesc pe Dumnezeu, şi aleargă către Tine, şi caută ca într’o oglindă luminoasă, văd că Tu eşti lumina cea înţelegătoare a toată lumea. Pentru aceia şi eu, ticălosul şi ocainicul, alergăiu către Tine, şi cu glas mare strigăiu şi ziseiu: «O, Doamnă, împă răteasă şi Stăpînă, fie numele Tău cel sfînt pomenit şi proslăvit în vecii vecilor!». Vedeţi, o iubiţi! mie! fraţi, cît este de bună şi de îndurătoare Sfînta şi Curata Fecioara Maria, Maica Domnuluî şi Dumnezeului nostru Isus Hristos, că miluieşte pe toţi ceî ce iubesc pe Dumnezeu cu toată inima şi o cinstesc pe Dînsa cu tot sufletul. AduceJi-vă aminte cum fură toţi drepţi! încuiaţi în puşcă-

134

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ

BASARAB

riile Iadului1, iar Muma luminii se milostivi spre dînşiP şi neîncetat ruga pe Fiul şi Dumnezeul EI, şi-î izbăvi de acolo şi-î scoase, şi dobîndiră împărăţia cerului, şi li se dărui hrana Raiului şi odihna lui, iar Dia-volul fu robit şi ocărit. Pentru aceia, şi tu, fătul mieu, şi voi, fraţii miel, de veţi iubi pe Dumnezeu cu toată inima şi de veţi cinsti pe Prea-curata lui Maică cu tot sufletul, cu adevărat vă veţi lua cu cel drepţi, şi veţi dobîndi plata drepţilor întru împărăţia cerului, şi va fi vouă gătită hrana Raiului, pentru că Dumnezeu n’are alt lăcaş, nici altă casă mai dragă decît trupul omului. Deci, de va vedea că-L iubiţi cu toată inima, El va trimete spre voi puterea sfîntulul şi de viaţă făcăto rului Duh, şi-şî va face lăcaş întru voi, şi veţi cîştiga viaţa şi traiul carele nu va avea sfîrşit niciodată. Aşijderea, iubiţii miei, dacă întraţî în sfînta bise rică, vă rugaţi şi faceţi slujbă cu cîntărl şi cu cîntece sufleteşti, iar nu vă lăudaţi, nici ziceţi că noi sîntem îngăduitorii luî Dumnezeu şi-î facem lucrurile Lui; iar, dacă ieşiţi din biserică, nu faceţi ce aţi făgăduit luî Dumnezeu că-î veţi face, ci alte gîlcevî tăceţi, şi vorbiţi unul pe altul de rău, şi vă mîncaţî cu pizme, şi cu mozavirii, şi cu minciuni, şi, pentru căci nu slujiţi luî Dumnezeu în dreptate, pentru aceia umblaţi întru întunerec, şi faceţi şi umpleţi voia piz maşului şi a vrăjmaşului nostru (adecă a Satanei), şi-l veseliţi, iar pe Domnul Dumnezeu şi pe Prea curata a lui Maică voi o întristaţi şi o mîhniţî. Dar de ce folos vă este, fraţilor, că, dacă întraţî în biserică, voi să vă făgăduiţi că veţi face toate lucru rile cele bune, şi, apoi, să nu le faceţi? Pentru aceia, fraţilor, rog, dragostea domniilor voastre, să fiţi nevoitori, să umpleţi nevoinţile cele;

CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE, DOMNI ŞI BOIERI

135

ce aţî făgăduit către Dumnezeu, ca nu cumva să fie făgăduinţile voastre de rîs şi de bucurie vrăjmaşului nostru, ci, în loc de bucurie şi de rîs, să adăogiţi plîngere sufletească şi vărsare de lacrămi către Dum nezeu ; şi, în loc de mîncare şi de băutură, post şi răbdare *, şi, în loc de odihnă, osteneală trupească şi privighere, de-a sta în picioare toată noaptea. Iar, în loc de pizmă şi de pofte, dragoste şi blîndeţă, şi oprire de toate răutăţile, şi smerenie. Şi să iubiţi pe vecinii voştri ca înşivă pe voi, iar hulele şi minciunile să nu se numească întru voi, precum zice Apostolul: cRîsul şi glumele să nu între întru inimile voastre». Că acestea toate lucruri şi meşteşuguri diavoleşti sînt, ci să ştiţi şi să pricepeţi că Diavolul este o hiară foarte zvăpăiată, şi cumplită, şi, cu multă rău tate, rumpe şi sfărâmă pe cel ce-1 iubesc şi fac lu crurile lui. Că acela, dintru 'mtăiu, toate răutăţile a făcut, şi pănă acum tot cele rele ’nvaţă, că răutatea cea veche nici într’un chip nu va putea fi bunătate nouă, şi totdeauna se munceşte cum va putea face să desparţă făptura luî Dumnezeu de la faţa lui cea sfîntă şi luminoasă. Iar voi, iubiţii miei, în locul acestora, adăogiţi libov şi curăţie, şi faceţi rugă către Dumnezeu ca să vă trimiţă mila Sa de la dreapta Lui cea puternică şi biruitoare, că mila luî Dumnezeu este tare şi vîrtoasă şi poate sfărîma capul şerpeluî.. Aşijderea vă aduc aminte şi pentru curăţie, că curăţia este un lucru mare. Că vedeţi, fraţilor, cum zice Domnul nostru Isus Hristos lui Pavel Apostolul: <0 Pavele, tu eşti vasul mieu cel ales, şi veî să fii dus înnaintea împăraţilor şi a Vlădicilor pentru nu mele mieu, iar faţa ta nu se va ruşina înnaintea lor». Pentru aceia, fraţilor, şi voi să aveţi curăţie şi dra-

136

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

goste, smerenie şi răbdare, şi, maî vîrtos de toate, cuvinte bune, şi dulcî, şi plecate, ca să nu iasă nicîodată mila Luî dintru voî, că, dacă se va deslipi mila Luî de la noî, apoî şi faţa îşi va întoarce de către noî, şi atuncî se va veseli Diavolul. Iar voî, fraţii mieî şi unşiî luî Dumnezeu, nu vă amăgireţî, nicî vă uluiţi după cuvintele cele bîrfitoare şi mincinoase ale oamenilor celor de nimic, ci vă apropiaţi de omul ce se va teme de Dumnezeu, şi vă veţi învăţa şi voî de la dînsul a vă teme de Dumnezeu, şi vă adunaţî toţi la un loc şi strigaţi cu glas mare, zicînd: «Doamne, Doamne, păstorul cel bun, întoarce-ne către calea pocăinţiî şi ne îndreptează pe cărările mîntuiriî». Atuncea, în rugăciunile voas tre, eu, nevrednicul robul lui Dumnezeu, Neagoe, să nu fiu deslipit dintru voi, ca, pentru rugăciunile voastre, să afle şi sufletul mieu pe păstorul cel bun al celor buni. Şi să nu ne înşelăm cumvaşî, fraţilor, ca să mergem după basnele şi minciunile ereticilor, precum bîrfesc eî şi nu cred că Dumnezeu s’a pogorît pe pămînt şi fu şi Dumnezeu şi om ; ci zic că nu s’a arătat cu adevărat (ci cu nălucire). Iar noî să credem cu tot sufletul şi să mărturisim, că nu cu vre-o părere cumvaşî, ci cu toată adeverinţa s’a arătat în lume, şi, pentru mila Sa cea multă, s’a pogorît pe pămînt,' şi s’a întrupat din Duhul Sfînt şi din Curata Fecioară Maria, şi fu om deplin şi Dumnezeu deplin; om fu, ca pe om să izbăvească din întunerec, iar Dumnezeu fu, ca şi pe Adam să-l facă Dumnezeu şi să-l spăsească. Cum şi lucrurile Luî îl arată şi-L mărturisesc, şi puterile Luî cele dumnezeieşti cu so coteală învaţă că este Dumnezeu adevărat, iar pati mile Luî îl spun şi-L vădesc că este om deplin. Iar, de va gîndi cinevaşî şi se va socoti în slăbiciunea

CĂTRE FIUL SĂC TEODOSIE, DOMNI ŞI BOIERI

137

cugetului său într’alt chip, acela greu va să fie în trebat şi ispitit în ziua cea groaznică şi - înfricoşată a judecăţii. Dar, dacă nu fu cu trup, Maria Fecioara ce purtă în pîntecele eî, şi pe cine vesti Gavrjil Arhanghelul ? Dacă nu fu om în iesle, cine zăcu şi fu înfăşat în scutece ? Şi, dacă nu fu Dumnezeu, păstorii cui se închinară ? Dacă nu fu om, Iosif pe cine obrezui ? Şi, dacă nu fu Dumnezeu, pentru a cuî cinste mergea steaua cerului către Dînsul ? Dacă nu fu om, Maria pe cine aplecă ? Şi, de nu fu Dumnezeu, vrăjitorii cuî aduseră daruri ? Dacă nu fu om, Simion pe cine ţinu în braţ ? Şi, dacă nu fu Dumnezeu, cuî zise : <Acum, Stăpîne, să mă slobozeştî cu pace» ? Dacă nu fu om, Iosif pe cine luă şi fugi în Eghipet ? Şi, dacă nu fu Dumnezeu, prin cine se umplu cuvîntui carele fu zis : «Din Eghipet chemăiu pe Fiul mieii» ? Dacă nu fu om, Ioan pe cine boteză ? Şi, de nu fu Dumnezeu, cuî zise Tatăl din cer: «Acesta este Fiul mieii cel iubit, întru care bine am voit» ? Dacă nu fu om, cine se posti în pustie şi apoî flămînzi ? Şi, de nu fu Dumnezeu, îngeriî din cer cuî se pogorau şi-î slujiau ? Dacă nu fu om, cine fu chemat la nuntă în Cana Galileiî? Şi, de nu fu Dumnezeu, cine făcu apa vin ? Dacă nu fu om, cine luă pîne în mînă ? Şi, de nu fu Dumnezeu, cine sătură, în pustie, din cincî pînî şi din doî peşti, cincî mii de oameni, făr’ de muieri şi făr’ de copil ? Dacă nu fu om, în co rabie cine dormi ? Şi, de nu fu Dumnezeu, cine opri valurile Mării şi vîntul ? Dacă nu fu om, Simon fa riseul cu cine mîncâ ? Şi, dacă nu fu Dumnezeu, cine ierta păcatele celor păcătoşi ? Dacă nu fu om, cine şezu la puţ de se odihni, fiind ostenit de cale ? Şi, de nu fu Dumnezeu, cine dete Samarinencei apă vie

138

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARA13

şi o vădi că a avut cinci bărbaţi ? Dacă nu fu om, cine îmbrăca haine omeneşti ? Şi, de nu era Dum nezeu, cine făcea puteri şi minuni ? Dacă nu fu om cine scuipi pe pămînt şi făcu tină? Şi, de nu fu Dumnezeu, cine făcu cu ochi pe cel ce se născuse orb ? Dacă nu fu om, cine lăcrămă la mormîntul lui Lazar ? Şi, de nu fu Dumnezeu, cine învie pe cel de a patra zi numai cu porunca ? Dacă nu fu om, cine şezu pe asin ? Şi, de nu fu Dumnezeu, la a cuî întîmpinare ieşiră noroadele cu slavă? Dacă nu fu om, Ovreii pe cine prinseră ? Şi, de nu fu Dumnezeu, cine porunci pămîntuluî şi dete pe aceia pe toţi cu feţele în jos ? Dacă nu fu om, cine fu lovit cu palme peste obraz ? Şi, de nu fu Dumnezeu, cine vindeca urechea lui Malho, slugii Arhiereului, care o tăiase Petru ? Dacă nu fu trup, cine răbdă scuipire peste obraz ? Şi, de nu fu Dumnezeu, cine sufla peste feţele Apos tolilor Duhul Sfînt ? Dacă nu fu om, cine stătu la judecată înnaintea luî Pilat ? Şi, de nu fu Dumnezeu, cine înfricoşă şi spăimîntâ noaptea în vis pe muierea luî Pilat ? Dacă nu fu om, pe cine desbrăcă doro banţii Ierusalimului de haine şi le împărţiră loruşî? Şi, de nu era Dumnezeu, cine întuneca soarele cînd era el pe cruce ? Dacă nu era om, pe cruce cine stătu răstignit? Şi, de nu era Dumnezeu, cine cu tremura pămîntul din temelia luî ? Dacă nu fu om, ale cuî palme şi talpe le pătrunseră cu piroane de fier ? Şi, de nu fu Dumnezeu, cum se despica zăveasa bisericii în două, şi se sparseră pietrele, şi se des chiseră mormînturile ? Dacă nu fu om, cine strigă şi zise: «Hi, Iii, lama savahtani», ce se zice : «Dumnezeule, Dumnezeul mieii, căci m’aî lăsat> ? Şi, de nu fu Dumnezeu, cine zise: «Tată, iartă!»? De nu fu om, cine se spînzurâ pe cruce cu tâlharii ? Şi, de

CĂTRE FIUL SĂti TEODOSIE, DOMNI Ş[ BOIERI

139

nu fu Dumnezeu, cine zise tâlharului: «Astăzi cu mine vei fi în Raiu> ? Dacă nu fu om, cui deteră oţet şi fiere să bea ? Şi, de nu fu Dumnezeu, al cuî glas auzi Iadul şi se cutremură ? Dacă nu fu om, ale cuî coaste se pătrunseră cu suliţa şi ieşi sînge şi apă? Şi, de nu fu Dumnezeu, cine sparse porţile Iadului şi rumse încuietorile şi lanţurile luî, şi cu a cui po runcă ieşiră morţii din mormînturî ? Dacă nu fu om,. Apostolii pe cine văzură cînd erau încuiaţi în casa cea maî de sus ? Şi, de nu fu Dumnezeu, cum întră, fiind uşile încuiete ? Dacă nu fu om, Toma ale cui rane de cuie şi de suliţă pipăi ? Şi, de nu fu Dum nezeu, cuî zise : «Domnul mieu şi Dumnezeul mieii> ? Dacă nu fu om, la Marea Tiveriaduluî cine mîncă ? Şi, de nu fu Dumnezeu, cu a cui poruncă se umplu năvodul de peşte ? Dacă nu era om, pe cine văzură îngerii suindu-se la cer ? Şi, de nu fu Dumnezeu, cerurile cui se deschiseră, şi puterile cereşti cuî se închinară cu frică, şi Tatăl cuî zise : «Şezi de-a dreapta mea>, — cum zice David: «Zise Domnul Domnului mieu: „Şezi de-a dreapta mea“>, iprocî. Drept aceasta, tu, fătul mieu, şi dumneavoastră, iubiţii miel fraţi şi unşi! luî Dumnezeu, de acestea se cade să vă ţineţî şi Acestuia să credeţi, iar gurile ereticilor cele mincinoase şi bîrfitoare să se astupe, că noî credem cu adevărat şi mărturisim a fi om deplin şi Dumnezeu desăvîrşit, şi nu cu vre-o îndoire cumva, ci cu toată adeverinţa, cum am zis şi maî nainte. Iar cel ce se va îndoi acela nu se va îndrepta întru împărăţia cerului, cum grăieşte şi chir Atanasie Alexandreanul: «Cum nu poate nimeni să caute cu un ochiii tot de-odată în Cer, iar cu altul pe pămînt, aşa nicî omul nu poate să se grijească şi de cele trupeşti şi de cele sufleteşti. Şi, cum nu poate să iasă

i40

Învăţăturile luî neagoe-vodă basarab

din vina unul izvor apă dulce şi amară, aşa nici omul nu poate să îngăduiască şi sufletului şi să se .grijească şi de ale trupului. Şi, cum nu pot face mărăcinii măsline, aşa nici omul nu poate cerca şi cele cereşti şi cele pămînteştî>. Precum zice şi Dum nezeu: <NimenI nu va putea sluji şi luî Dumnezeu şi Mamonuluî, nici veţi putea să slujiţi şi luî Dum nezeu şi cele trupeşti să le obîrşiţî». Pentru aceia, Pavel Apostolul, auzind şi ascultînd acestea, se părăsi de toate gîndurile şi cugetele cele trupeşti, şi zise: «Pentru aceia m’am lăsat de toate, ca să aflu pe Hristos şi să împărăţesc cu Dînsul». Iar cel ce au haine şi bucate, cu dînsele să se îndestuleze, că cel ce vor să se îmbogăţească, aceia cad în cursele Dia volului, şi în pofte, şi în gîndurî făr’ de măsură. Pentru aceia, fraţii miel, nu vă împletecireţî în lucrurile lumii acesteia, ca să vă puteţi spăsi, ci vă ţineţi de dreptate, şi de adeverinţă, şi de dragoste, de frica luî Dumnezeu. Şi fii blînd, şi nepizmătareţ, şi ascultător, şi răbdător, şi urăşte cuvintele cele gro zave şi scîrnave, şi vel vedea pe Dumnezeu. Fie-ţî drag a te ruga de-a pururea, şi ţi se va lumină ini ma, şi va vedea pe Dumnezeu. Urăşte pofta bucate lor, ca să nu te încunjure cumva patimile Amaliculuî. Fii treaz în rugăciuni, ca nu cumva să te mînînce hiara. Fugi de vînt, ca să nu te scapi de veselia lui Dumnezeu. Iubeşte săracii, ca să fii miluit. Iubeşte Sfinţii, ca pofta lor să te tragă către bunătăţi. Adu-ţi aminte adese ori de moartea ta, şi nu vei greşi mult lui Dumnezeu. Adu-ţi aminte de împărăţia cerului, ca să te ducă către dmsa pofta el. Adu-ţî aminte de matca focului şi de muncile cele cumplite, ca să urăşti lucruri le cele rele. Fii gata în toate zilele de întîmpinarea lui Hristos, că făr’ de veste va să ivie. Un

CĂTRE FIUL SĂtf TEODOSIE, DOMNI ŞI BOIERÎ

141

toate zilele te socoteşte de ce poruncă de ale lui Dumnezeu eşti lipsit, şi totdeauna cugetă ce poftă de ale trupului al omorît, şi dă laudă lui Dumnezeu, că pentru a Lui milă fu aceia. Nu gîndi în firea ta că eşti îndreptat prin niscare lucruri înnaintea lui Dumnezeu, că este zis: <Cînd veţi face toate cîte sînt poruncite, iar să ziceţi: „Robi neharnicî şi ne vrednici sîntem“>. Nici să gîndiţi şi să ziceţi: <De acum înnainle noi sîntem buni>, că nu te vor crede vrăjmaşii tăi, nici să te nădăjduieşti întru cele tru peşti. Cel ce se teme de draci, acela se arată chiar că nu este într’însul frica lui Dumnezeu ; iar cel ce se teme de Dumnezeu cu toată inima lui, acela este îndrăzneţ spre dînşiî. Cel ce se laudă înnaintea a mulţi, acela se arată că nu este frica lui Dumnezeu într’însul; iar cela ce va să se spăsească, acela tot de cele dumnezeieşti se grijeşte şi toate poftele calcă. Că, cum este lenea ajutor poftelor, aşa este trezvirea putere bunătăţilor, şi limba cea neînvăţată numai ce umblă tocînd că n’are bunătăţi din lăuntru. Bună tatea face curăţie, iar mînia cea iute face patimi. Muma bunătăţilor este mila, iar umplerea răutăţilor este semeţia. Inima cea împietrită face mînie, iar oprirea face linişte. Săturarea somnului face învierşunare poftelor, iar privigherea este spăsenia sufletului. Mulţimea nălucirilor este somnul cel mult, iar floarea minţii este privigherea întru rugăciuni. Somnul cel mult îngroaşă gîndul, iar privigherea îl supţie. însă acea privighere zicem care este pentru Dumnezeu şi se face în cînturi şi în cîntece duhovniceşti, iar într’alt chip mai bun este somnul cu tăcere decît privigherea cu cuvinte deşarte. Blîndeţa goneşte pof tele, iar rîsul face deslipire de la Dumnezeu. Nemînia face blîndeţă, iar ţinerea de pizmă face răutate. Cel

142

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

ce iubeşte lărgimea acela goneşte facerile de bine, iar strîmtarea pleacă patimile. Dorul bucatelor hră neşte patimile şi poftele, iar oprirea şi ţinerea le goneşte. împodobirea trupului este lăzvrătire sufle tului, iar mîrşăvirea trupuluî este înnoire sufletului. Obidele trupuluî sînt spăsire sufletului, înfrumuseţarea trupuluî este cursa sufletului. A cugeta omul totdea una cele cereşti, face dragoste cu Dumnezeu, iar grijile .lumiî acesteia gonesc facerile cele de bine. Cela ce-şî păzeşte gura, acela-şî ridică mintea sus la Dumnezeu. Vorbele cele multe aţîţă urgie şi mînie. Cel ce face pe voia vecinului însemnează că mintea luî vede bunătăţile, iar cel ce-şî face voia sa însem nează neînţelepţie. învăţătura cea cu frică păzeşte sufletele de toate răutăţile. Vorbele cele lumeşti în tunecă sufletul, iar iubirea lucrurilor lumiî acesteia deslipeşte gîndul şi cugetul de la Dumnezeu. Cel ce n’are îndîrjire, acela vede pe Dumnezeu. Cela ce nu-şî va ispovedui cugetele însemnează şi arată că cearcă această slavă deşartă şi spurcată, iar cel ce se va ispovedui la duhovnic acela va goni poftele cele rele. Că, cum mănîncă rugina pe fier, aşa mănîncă şi pe om slava cea omenească, dacă i se va lipi inima de dînsa. Şi, cum se înfăşură volbura sau curpenul de viţă şi pierde roada eî, aşa, fătul mieu, pierd trufia şi mîndreţele roada împăratului sau a Domnului. Ple căciunea cea înţeleaptă este maî întăju de toate bu nătăţile şi zădărîrea tuturor patimilor este mîncarea cea peste sătul. Sfîrşitul răutăţilor este a gîndi omul însuşi că este drept. Cum mănîncă carii copacii şi gîndacil îi fac făr’ de frunză, aşa şi pizma pierde sufletul călugărului. A-şî pune cineva nădejde spre Dumnezeu, face să rabde batjocurile făr’ întristare.

CĂTRE FIUL SÂO TEODOSIE. DOMNI ŞI BOIERI

143

A cugeta cineva să nu fîe grăit pe nimeni de rău, face trufie. Nu te nădăjdui în puterea ta, şi va fi ajutorul lui Dumnezeu cu tine. Nu avea vrajbă cu nimeni, că, de vei avea, deci neprimită va fi ruga ta. Iubeşte adeverinţa, că tot mincinosul este urît înnaintea lui Dumnezeu. Păzeşte-ţl ochii, şi inima ta nu va vedea cele rele. Că tot cel ce caută asupra muierii cu poftă, preacurvie face. Fereşte-ţl auzul, ca nu cumva să cîştigl sămînţă rea. Fugi de mincinosul şi vicleanul Diavol. Aibî pace cu toţi, ca să fiî în drăzneţ în rugăciunile tale. Nu pofti să auzi păcatele a niclunui om, ca să nu se lipească vre unul de inima ta. Lucrează cu mînile tale, ca să afle săracii pînea ta. Că şederea făr’ de lucru face moarte sufletului. Cel ce se roagă adese ori, acela îşi izbăveşte sufletul lui din toate răutăţile ; iar care se veseleşte cît de puţinei, acela se face lăcaş dracilor. Cînd şezi în chilia ta, de aceste trei lucruri te grijeşte : de rugă,de învăţătură şi de rucodelie. în toate zilele cugetă unde aî fost, şi ce al făcut, şi cum vei să mori, şi, după moarte, unde vel să mergi, şi te iea aminte. Şi, de-ţî vel aduce aminte că are cineva vre-o părere rea spre tine, nu fii nebăgător de seamă spre dînsa, ci pasă şi te împacă cu dînsul. Şi te păzeşte să nu te treacă vre un ceas făr’ de rugă, că acestea aduc lumina în suflet. De aî făcut lucruri bune, tu nu te lăuda, iar, de al făcut răutăţi multe, nu te desnădăjdui de tot, ci numai să te părăseşti să nu mal faci, şi te vel spăsi. De te vor învierşuna cugetele cele rele, tinde către Dumnezeu rugăciuni nencetate, şi te va odihni de dînsele ; iar, de vor birui poftele şi pizmele pe inima ta, tu îţi adă aminte că toţi sîntem mădularele lui Hristos, şi toată cinstea şi ocara vecini lor noştri a noastră este, şi vor fugi de la tine. Iar, de

144

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

va fi întrat în inima ta urgisirea şi iubirea de fraţT, tu-ţî adă aminte că pentru aceasta vel fi dat în mînile Diavolului, pizmaşul tău, şi va fugi de la tineşi aceia. Acestea toate le socoteşte şi le gîndeşte, şi cu cele bune te îngrădeşte, iar cele rele tu le leapădă. însă nu le veî putea socoti, dacă nu veî face cu dreptate lucrurile lui Dumnezeu. Că, maîîntăiu de toate, este tăcerea, iar tăcerea face oprire, oprirea face umilinţă şi plîngere, iar plîngerea face frică, şi frica face sme renie, smerenia face socoteală de cele ce vor să fie, iar acea socoteală face dragoste, şi dragostea face sufletele să vorbească cu îngerii. Atuncea va pricepe omul că nu este departe de Dumnezeu. Şi cel ce va . să fie într’o cinste ca aceasta, i se cade să n’aibă grijă nici de un lucru, ci să urască lumea aceasta cu totul şi toate ale eî, şi atuncî se va învrednici a petrece în bunătăţi, care sînt de la Dumnezeu. Şi aceasta, fraţilor, încă socotiţî şi luaţi aminte că tot omul carele mănîncă şi bea peste măsură şi se amestecă în lucrurile lumii acesteia, acela nu va veni în măsura lucrurilor acestora. Dar, dacă-ţî este voia să aibî avuţii, şi moşiî, şi vil, pentru căci nu te-al însurat, să-ţî fi luat muiere ? Căcî te amăgeştî şi te înşeli ? Căcî nu socoteştî că sămînţa ceia ce fu sămănată în mărăcini se împresoară şi nu face roadă? Şi cel ce nu se va părăsi de acestea, pe Dumnezeu nu va putea cunoaşte. Iată că rog pe tot omul, carele va să dea pocăinţă către Dumnezeu, să se ferească de băutura cea multă a vinului, că beţia multă cursă are. De aceia, te pă zeşte de înşelăciune şi de amăgitură, pană sîntem în trupul acesta muritorul. Fraţilor, să stăm în frica lui Dumnezeu, şi să nu

CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE. DOMNÎ ŞI BOIERI

145

ne silim în războaie, că nu este războiul nostru către trup şi către sînge, ci este către mai marii, şi puter nicii, şi biruitorii acestui veac întunecat, şi către duhurile cele rele ce sînt supt cer. Să ne îmbrăcăm în armele bunătăţilor, pentru că osteninţa, şi greu tatea. şi patima, şi străinătatea, şi lipsa poftelor nu ne vor păzi numai de săgeţile Diavolului, ci încă ne vor face de vom fi moşteni şi împărăţiei cerului. Pentru aceia, să ne nevoim puţinei într’acest veac, ca să cîştigăm împărăţia cerului, că Hristos, dascălul şi învăţătorul nostru, aşa a zis: «Nevoiţi-vă să tre ceţi prin porţile cele strîmte şi pe căile cele de scîrbă. Privighiaţî dar în tot ceasul, că nu ştiţi cînd va veni Domnul nostru, şi ne va afla dormind. Păziţi-vă să nu se îngreuieze inimile voastre cu mîncărî multe, şi cu băuturi, şi cu grijile vieţii şi traiului lumii acesteia, şi să vă ajungă acel ceas şi vreme degrab’ şi făr’ de veste. Iată, vă trimiţ, ca pe nişte ol în mijlocul unor lupi; nu strîngeţî aur, nici argint, nici cîte două haine, nici vă fie frică de cei ce ucig trupul, că am văzut pe Satana din cer căzînd ca un fulger. Iată, v’âm dat putere să călcaţi pe şerpe, şi pe scorpie,, şi pe toată puterea Diavolului». Această putere nu o dete numai Apostolilor, ci o dete tuturor celor ce li este voia să se spăsească şi cari vor să urmeze Lui şi să umble după poruncile Lui. Vezi şi socoteşte, că grăieşte tuturor Sfinţilor şi zice: «Vouă v’am dat putere să fiţi fiii lui Dumne zeu. Nu te teme, turma cea mititea, că‘ Tatăl mieii voi să dea vouă împărăţia cerului. Deci vindeţi-vă avuţiile voastre, şi daţi milostenie, şi vă cîştigaţî în cer comoară netrecătoare2>. Deci sfinţii lui Apos-tolî şi ucenici, dacă făcură poruncile acestea, iar li zise Hristos: «Pacea mea o dau vouă şi pacea mea io

■146

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

o las întru voi, că cei ce mă păzesc pe mine aceia păzesc poruncile mele, şi voiu merge eu şi Tatăl mieii şi-mî voiu face lăcaş întru dînşii>. Şi, arătînd nouă să răbdăm cu bărbăţie toate năpăştile, şi scîrbele, şi războaiele care se vor scorni asupra noastră, zise : «In lume cu scîrbe veţi fi;, ci îndrăzniţi, că eu am biruit lumea. Voi sînteţî cei. ce aţî răbdat cu mine în năpăştî, eu învăţ pe voi cum a învăţat şi pe mine Tatăl, şi mi-a făgăduit împărăţia, ca să mîncaţi şi să beţi la masa Luî>. Iar acestea nu zice tuturor, ci numai celor ce vor răbda năpăştile şi scîrbele cu bună răbdare. Că, mergînd însuşi, de a Sa bunăvoie, către sfintele Lui patimi, zise: «Cel ce va vrea să mănînce la masa mea, să meargă cu mine la patimi>. Cum am zice : «Să moară şi acela lumii pentru po runcile mele >. Acestea auzind Pavel Apostolul, lepădă toate cugetele cele trupeşti, şi începu a îndrăzni şi a zice: «Eu lui Hristos m’am răstignit, şi, de acum, nu mai trăiesc mie, ci Hristos trăieşte în mine. Că, cît umblăm în trup, morţi şîntem păcatului. Că zice: „Cei ce şi-au răstignit trupurile lui Hristos cu pati mile şi cu poftele, şi, de vom şi muri cu Dînsul, vom vieţui .pentru Dînsul, şi, de vom răbda, vom şi împărăţi de. Dînsul" >, iar, de ne vom lepăda de Dînsul, şi El.se va lepăda de noi. Dar carele este cel ce se leapădă ? Acela este ca rele umblă după poftele trupeşti.. Că acesta, nu numai a spurcat botezul cu lucrurile vicleanului Diavol, ci, lipsindu-se de lumina Raiului şi gonindu-se de la masa cea dumnezeiască, s’a şters din cartea vieţii. Domnul Hristos, pentru multa dragoste ce are către noi, ni-a dat şi. pocăinţa tocmai pănă la moarte, că, de n’ar.fi fost pocăinţa, nu s’ar fi spăsit nicîun om. Deci, fraţilor, dacă vrem să ne spăşim, noi să ne

CĂTRE FIUL SĂU TE0D0S1E, DOMNI ŞI EOIERl

147

pocăim, pănă sîntem vil, şi să plîngem, şi să ni spă lăm ranele cele spurcate ale inimii. Că la judecata cea groaznică şi înfricoşată vor să se arate lucrurile cele rele ce sînt întru noi. Că acolo se va apropia Dumnezeu şi va veni de va şedea pe Scaunul slavei Sale, şi se vor aduna înnaintea Lui toate limbile şi se vor cunoaşte toţi din luminările lor. Deci cel ce nu-şî va fi cîştigat untul de lemn, i se va stinge can dela şi acela va merge întru întunerecul cel osebit. Pentru aceia, fraţilor, să ne nevoim să ni umplem vasele de untdelemn, să nu auzim zicîndu-ni: <Eu nu vă ştiu pe voi!». Vasul este pocăiania, iar untuldelemn lucrurile cele bune, iar luminarea cea lu minoasă este. sufletul cel sfînt. Aşa dar, fraţilor, să ne nevoim, că s’a apropiat ziua. Fericit este omul cela ce se grijaşte în toate zilele şi în tot ceasul, căci cînd se coace roada, atuncea.este vremea secerişului, şi cel ce-şi va strînge roada, se va spăsi, că o vor aduna îngerii în jitniţa cea de veci. Iar celor ce vor fi ca mine, cum am zice plevelor, o. ce amar,' că pe acelea focul le va moşteni. Aî dar, fraţilor, să fugim de lume şi de toate cîte sînt ale lumii, ca să, fim moşteni binelui aceluia care ochiul nu l-a văzut, urechile nu l-au auzit, nici la gînd şi la: inima omului n’ăii intrat cele ce a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc. De acum, fraţilor, într’aceasta petreceţî, aceasta vă învăţaţi, şi, nu,vă uluireţî, ca să ne. învrednicească Dumnezeu, ziua şi noaptea,- poruncilor Lui;, şi să ne spăsească împărăţiei cei cereşti, cum zice şi Zlatoust, rîndureaua cea cu cuvinţele dulci: «Cînd vor sta toţi Sfinţii de-a dreapta lui Dumnezeu,’ iar eu singur voiu fi osîndit întru întunerecul cel osebit şi în focul cel nestins carele este gătit Diavolului şi îngerilor luî,

148

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

o vaî de noî, suflete, vai de noii». Deci atuncea ce vom maî face, cînd vei vedea pe toţi Sfinţii şi pe toţi drepţii întru împaraţia cerului şi în slavă mare, iar tu, ticăloase, vei fi tras, făr’ de milă, în munca cea de veci ? Atuncea te veî lovi cu palmele peste obraz, şi, cu lacrămî de amărăciune, veî zice: <Bucură-te, Stăpînă, pururea-Fecioară Mărie, născătoarea luî Dumnezeu, sprijinitoarea şi ajutătoarea tuturor creştinilor! Bucură-te, cinstită şi de viaţă făcătoare Cruce, cu care s’a dat viaţa a toată lumea! Bucuraţi-vă, toate puterile cereştî, îngerii şi maî marii îngerilor! Bucură-te şi tu, cinstite Prooroace şi bo tezătorul luî Hristos ! Bucuraţi-vă, Apostolilor, Proo rocilor, Mucenicilor şi toţi alţî Sfinţi şi de Dumnezeu purtători părinţi! Veseleşte-te şi tu, frumosule Raiu, din carele eu, ticălosul, vaî de mine, fuiu încuiat din afară, şi pe dreptul fuiu judecat gheeniî, că ju decata luî Dumnezeu este dreaptă, şi, după cum mi-am gătit lucrurile, aşa m’am şi judecat şi am luat şi plată !>. Astfel de cuvinte şi altele multe veî zice atuncea,. şi tot în zădar vor fi, şi nicî de o folosinţă nu-ţî vor fi. Ci, o suflete, maî nainte de acel ceas înfricoşat,, te întoarce către Dumnezeu şi zi: «Doamne, Dumnezeul mieii, păstorul cel bun, întoarce-mă spre po căinţă pe mine, cela ce ce am pierdut ceasul acela, şi nu mă lăsa să pieiu pănă în sfîrşit, ci-mî dă vreme de pocăinţă şi mă miluieşte după mila Ta cea mare, că Tu singur eşti unul, îndurător şi mult milostiv, căruia trimetem slavă, cu făr’ începutului Tău Tată şi cu prea-Sfîntuluî, şi bunuluî, şi făcătorului de viaţă Duh. Acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

DESPRE FRICA SI DRAGOSTEA DE DUMNEZEU

•149

Învăţătura, a acelui Neagoe Basaraij către fiul său Teodosie, şi către ălţî Domni, către toţI. Aşijdereâ către Patriarşî. către Vlădici, către Episcop!, către boieri. şi către EGUMENI. CĂTRE, BOGAŢI ŞI CĂTRE SĂ RACI. Spunere pentru frica şi DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU.

Zice dumnezeiasca Scriptură: «Dă pricină înţelep tului, şi maî înţelept va ii; învaţă-1, şi se va alătura să asculte>. De aceia, şi eu mă nevoiiu către' dra.gostea domniilor voastre, să vă aduc aminte ca să ni înnoim omul cel din lăuntru, şi îndrăznesc a vă scrie, pentru că nu mă pociîî sătura de dragostea şi de dulceaţa voastră. Dar şi domniilor voastre, tuturor cîţî sînteţî unşiî luî Dumnezeu, şi împăraţi creştineşti şi Domni, pe carele va alege Dumnezeu şi vă va da în mînă să păziţi turma cea împărătească a luî Hristos, sau dumnezeieşti părinţi, şi Patriarşî aî lumii, şi Mitropoliţî, cari sînteţî păstori şi arătători de lege, sau Egumenilor şi duhovnicilor, cari sînteţî pe la mă năstiri şi prin lavre, ca nişte următori aî lui Hristos, păstorii turmiî, şi cărora v’a dat. Dumnezeu după cît v’a fost puterea, şi cîţî sînteţî puşi de Împăraţi şi de Domni să fiţi biruitori pe supt biruinţa lor, măcar .de ar fi neguţători, măcar plugari, măcar bogaţi, măcar săraci, cari sînteţî stăpînl caselor voastre. Că împăraţii şi Domnii cu multă frică şi cu mult cu tremur vor să dea seamă înnaintea luî Hristos-Dumnezeu pentru lucrurile ce au făcut în vremea împă răţiilor lor şi a Domniilor lor, în ce chip au slujit Luî. Aşijdereâ vor să dea seama cel bogaţi cum au •dat şi şi-au împărţit avuţiile pe dreptate şi far’ de făţărnicie. Iar PatriarşiI, şi Mitropoliţiî, şi Episcopii •vor să dea seama înnaintea luî Dumnezeu de biserici

ibO

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

şi de turma luî Hristos, care sînt date pe mînile lor,, şi cum vor fi mărturisit şi vor fi vestit făr’ de ruşine numele luî Dumnezeu. Aşijderea şi Egumenii, şi du hovnicii, şi cărturarii vor să fie îutrebaţî, înnaintea Domnului Dumnezeu, de grijă. Asemenea şi bogaţii şi săracii toţi vor să dea seamă de faptele lor înna intea lui Dumnezeu, unde şi îngerii, ceî făr’ de pă> cate şi nevinovaţi, încă vor sta cu frică şi se vor cutremura. • De aceia, luaţi aminte, fraţilor, şi socotiţi ce toc^ meală ni-a dat nouă Dumnezeii într’această lume înşelătoare, care este fără nicîun temeiu, ci numai ce ni este ispitire, ca să vază cum ne vom nevoi şi ne vom osteni să păzim turma Lui. După cum şi pe mine încă m’a ales Dumnezeu, cu socoteala milii Sale, şi m’a pus păstor turmiî Sale. Iar eu, ca un făr’ de pricepere şi slab, îmi dedeiu trupul tot spre lene, şi spre odihnă, şi spre trufie, şi nu putuiu pri cepe că acest dar şi cinste, ce mi le dete acum într’această viaţă scurtă şi trecătoare, El mi le-a dat într’o ispită, ca să1 mă vază ce păstor voiu fi şi cum voiu paşte turma Luî. Iar eu, necunoscînd cărările Domnului, mi se luneca firea în beţii, şi în ospeţe, şi în lăcomii,; şi într’alte lucruri carele nu mi se că deau, nici se cuveniau, nici Dumnezeu nu le iubeşte. Dar, ca un mai mic păstor, tot mă rog Stăpînuluî mieii Isus Hristos, ziclnd : < Doamne, Dumnezeul mîeu*. nu mă deslipij nici mă lepăda de la luminata faţa Ta>. Şi, tot de odată, vă aduc aminte şi vouă, fra ţilor, şi următorii Iui Hristos, şi păstorii turmei Luir să nu vă amăgiţi întru lenevia voastră,, nici să se îngreuieze inimile voastre cu mîncări multe şi cu beţii, ca min'e, ci neîncetat faceţi voia luî Dumnezeu, şi iubiţi dreptatea Luî, cum zice Proorocul: cîmpăr-

DESPRE FRICA şi DRAGOST&A DE DUMNEZEU

151

ţit-a şi a dat săracilor, şi dreptatea Luî trăieşte în vecii vecilor». Aşa şi voi, să vă chemaţi prietenii lui Dumnezeu şi moşteanl împărăţiei Lui cel cereşti. Iar, de se va da pe sine cineva în odihna trupului şi-şî va înşela voia inimii sale cu mînie, cu nebăgare de seamă, cu negrijă, cu nefrica lui Dumnezeu, unul ca acela nu va întră întru bucuria Domnului său, care a gătit drepţilor şi celor ce-L iubesc pe Dînsul. Asemenea cel ce va avea mîndria şi trufia veacului acestuia, nu se va număra cu oamenii, nici cu Domnii, ci ca un dobitoc se va chema. Că cela ce va să se facă soţ veacului acestuia şi iubeşte a petrece în ospeţe şi în beţii, acela se va trece cu veacul acesta, şi ca umbra se va duce, şi slava lui ca fumul va peri; iar cel ce se va împreuna bunătăţilor dumnezeieşti, acela va lua viaţa şi traiul cel vecinie şi netrecător. Mulţi împăraţi şi Domni zic că: <Cu anevoie se ţin împărăţiile şi Domniile, şi de aceia nu putem sta să ne rugăm, şi să ne postim, şi să ne ţinem în cu răţie, nici putem merge la biserică, că avem multe . griji de împărăţii, şi de Domnii, de soli, şi de jude căţi, şi de alte lucruri multe ale împărăţiilor şi ale Domniilor, ca să le urriplem. Şi milostenie încă am fi făcut şi am fi dat celor ce veni au şi cereau pentru numele lui Dumnezeu, ci tot pentru acele valuri noî nu putem să-î miluim. Şi mulţi săraci şi mişel zac goli şi urgisiţi prin gunoaie, şi, de multe răutăţi şi nevoi ce li sînt asupră, eî nu pot să vie la noî să-l miluim, iar noi încă nu putem să li trimetem milă». Dar pentru ce ? Pentru că nu avem dragoste către Dumnezeu, ci gîndim tot cele deşarte, şi zicem că multe lucruri de-ale împăraţilor şi: de-ale Domniilor

152

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAR

noastre vom să le tocmim, şi să stringem şi avere, că ni va trebui odată. Mulţi Patriarşîşi Mitropolia zic că: «Anevoie este a păzi cele dumnezeieşti şi a mărturisi numele Dom nului, că nu putem să ne postim, nici să ne rugăm, nici să stăm în biserică toată noaptea, în bdeniî, fiind că avem multe lucruri lumeşti şi judecăţi. Şi am face şi milostenii, dar -ne temem să nu ni cheltuim avuţia noastră, şi pe urmă să ne scoaţă din Patrierşiî şi din Vlădiciile noastre. De aceia, ne silim şi ne grijim să strîngem avuţie, ca să ni fie la vreme de lipsă şi să avem din destul de unde mînca şi de unde bea>. Mulţi egumeni, şi duhovnici, şi cărturari zic: «Greu ni este traiul călugăresc, şi sîntem însărcinaţi, şi cu multă nevoinţă ţinem credinţa creştinească, şi nu putem să ne postim, şi să stăm pururea la rugă, şi să lăcuim prin pustii şi prin peşteri. Şi milostenie * încă ar trebui să facem, dar şi noi sîntem nişte oa meni săraci şi nu avem venit nici de o parte, ci numai de-abia ni ajunge pentru hrana noastră. Iar, ce vom agonisi mai mult, trebuie să ţinem, să ni fie la bătrîneţă şi la slăbiciunea noastră>. Mulţi din boieri, şi din bogaţi, din slujitori, şi din neguţători zic : «Cu anevoie este a ne rugă lui Dum nezeu şi a umplea voia Lui, că sîntem datori să cer-, căm şi să facem toate cele pămînteştî. Şi milostenie încă am fi făcut, ci ne temem ca nu cumva să ni se iea boieriile şi să rămînem săraci, sau se va mîniâ Domnul nostru pe noî şi ne va prăda, sau vom pri begi într’alte ţeri şi nu vom avea ce cheltui ca să trăim >. Mulţi săraci zic: «Noî de-abia cîştigăm cît mîncăm noi, dar milostenie de unde vom să dăm ?>. Aşijderea şi noî, fraţilor, toţi zicem aşa. Dar pentru.

DESPRE FRICA. ŞI DRAGOSTEA DE DUMNEZEU

153

•ce zicem aşa ? Pentru că nu avem dragoste către Domnul nostru Isus Hristos. Aşa zicem, şi împărat, şi Domn, şi Patriarh, şi Mitropolit, şi egumen, şi duhovnic, şi judeţ, şi bogat, şi sărac, şi toţi cîţî nu iubim pe Dumnezeu. Că voia noastră este să strîngem avuţie multă, să ni fie cînd ni va trebui. Pentru că nu iubim pe Dumnezeu cu toată inima, ci iubim .avuţia noastră. Iar, de am fi iubit pe Dumnezeu cu toată inima, cum iubim avuţia, sau cum ne-a iubit El pe noî, atunci n’am zice aşa, ci am împlini cele ce ni porunceşte. Iar acum le zicem fiindcă nu iubim pe Dumnezeul nostru cu toată inima noastră, ci iu bim obiceiurile şi năravurile noastre cele rele. Deci cîţî iubesc obiceiurile si năravurile cele rele, aceia nu se chiamă robii lui Hristos, ci se chiamă robii ‘ năravurilor lor, -— că toate obiceiurile şi năravurile omului sînt spre folosul şi ajutorul păcatelor. Şi -a face păcatul este un lucru cu dulceaţă şi cu ve selie, iar a-1 curăţi este cu nevoinţă şi osîrdie multă. Cum făcu şi David, că numai într’o noapte greşi, iar, apoi, în toate nopţile îşî udă aşternutul cu lacrămile sale. Şi la Evanghelie iarăşi zice: «Cel ce face păcat, acela este rob păcatului». Iar răbdarea tinereţelor mare bucurie şi veselie este bătrîneţelor. Şi Sfîntul Ioan Zlatoust, pentru această lume deşartă şi de nimica, zice aşa: «Toată lumea aceasta stă înnaintea lui Dumnezeu ca cum stă o picătură de ploaie în streaşină unei case». Deci amar ţie, o, ti căloase oame, că, dacă de vreme ce stă toată lumea înnaintea lui Dumnezeu ca o picătură de ploaie în streaşină casei, dar de un om singur ce se va alege ? Insă noî nici într’un chip nu vom să ni aducem aminte de acestea, ci tot ne nevoim şi ne muncim

134

Învăţăturile luI neagoe-vodă basarab

să strîngem avuţie multă. Pentru aceia, cel ce strîngeavuţie multă, acela nu se chiamă creştin, ci se chiamă <hrisolatru>, adecă: slujitor aurului. Şi, cînd socotim şi zicem că la vreme de nevoia noastră ni va fi avuţia de folos, dar ce folos vom dobîndi şi vom avea de la avuţia cea multă cînd se va despărţi sufletul de trup, ca cum se desparte un prieten de alt prieten, şi lasă toate: pe tatăl său şi pe mumă-sa, fraţii şi surorile, feciorii şi fetele, şi alte rudenii toate, şi toată averea cîtă a cîştigat cu minte nesocotită şi neînţeleaptă şi o a ţinut cu multă scumpete, şi o lasă şi aceia ? Cum zice Proorocul: «Strînge, şi nu ştie cuî strînge». Acelea toate le lasă sufletul, şi încă nu numai atîta, ci încă lasă tocmai şi ce a avut mal iubit şi mal drag: lăcaşul lui, adecă trupul. Deci de acolea se duce în sus, către vămile cele înfricoşate, unde sînt oamenii cel nevăzuţi, cu cari nu ne cunoaştem, şi acolo unde vor fi cumpenele cele drepte şi nefăţar nice. Iar, de se va întoarce de vămile cele înfrico şate şi va fi tras, făr’ de milă, ca să nu vază faţa luî Dumnezeu cea luminată şi curată, ce grijă mare şinevoie grea şi cumplită va fi atuncea, care noi nu o am gîndit, nici o am cugetat! Ce vom face atuncea cînd vom rămînea săraci şi lipsiţi de faţa luî Hristos şi să nu maî vedem niciodată lumina lui! Atunci va fi jale şi frică mare, şi nici de un folos nu ni va fii Atunci, fraţilor, vom plînge toate neamurile pămîntuluî, pentru că n’am avut dragostea luî Dumnezeu în inimile noastre, şi nu ni-am adus aminte că vom să ne despărţim de faţa cea bună şi luminată a Dom nului nostru Isus Hristos, şi n’a dorit inima noastră să vază pe Dumnezeu şi să se îndulcească de Dînsul. Că, de am fi avut dragoste către Dumnezeu, noi m-am fi adus aminte de despărţirea noastră de către

DESPRE FRICA ŞI DRAGOSTEA DE DUMNEZEU'

155*

Dînsul şi de răspunsul şi seama ce vom să dăm atunci,, şi n’am fi plîns atîta, ci ne-am fi rugat cu uşurare şi am fi zis: «O, Stăpîne, împărate atotţiitorule, înduratule şi de oameni iubitorule Doamne, dar dăruini-veî nouă să vedem faţa Ta cea bună şi să ne îndulcim noî, robii Tăî, de dînsa, au fi-vom lipsiţi de ea? Că toţi sfinţii Tăî îngeri şi maî marii înge rilor de la Tine s’au luminat, şi cu hrana cea ce rească de la Tine s’aii îndulcit şi s’au înfrumuseţat, şi prea-cuvioşiî Tăî s’au bucurat cu drepţii, şi Sfinţii Mucenici s’au încoronat, şi împăraţii cu Domnii, şi Patriarşiî cu Mitropoliţiî cari au urmat Ţie, nebăgînd în seamă lucrurile pămînteştî, pentru aceia s'aîi che mat prietenii Tăî. Asemenea şi egumenii, cu duhov nicii şi cu cărturarii, cari, lăcuind prin pustii şi prin peşteri strîmpte, cu fiarele cele rele şi cumplite, au dobîndit viaţa cea de veci. Aşijderea bogaţii şi să racii, cari, necruţîndu-şî trupurile lor, ci cu nevoinţă şi cu dragoste aii stătut în picioare şi s’au rugat Ţie, drept aceia li zicem că sînt îngăduitorii Tal, pentru că nici de un lucru de ale lumii nu s’aîi grijit, nici s’aîi nevoit, ci numai pe Tine te-aîi iubit şi de la Tine s’aîi luminat». Pentru aceia, dascălilor şi fraţilor, socotiţi şi luaţi aminte de vedeţi: maî bine ni este să slujim duş manului nostru, Diavolului, cu griji lumeşti, au maî bine să slujim şi să urmăm, cu traiîi bun şi cu viaţă curată, prietenilor noştri cari aii fost maî d’innainte de noî? De :aceia, să plîngem aici puţinei şi acolo să ne veselim în veci cu Domnul nostru Isus Hristos, şi să nu fim nici odată despărţiţi de faţa dumnezeiriî Lui. Că, iată, acel împăraţi şi Domni, Patriarşî, Vlă dici, Egumeni şi duhovnici, bogaţi şi săraci, cari fură zişi maî sus, cum nu băgară în seamă măriile şi cin-

156

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODÂ BASARAB

stile pâmînteştl, pentru aceia au văzut şi faţa cea luminată şi dulce a Domnului nostru Isus Hristos. Iar noî, căci n’avem dragoste către Dînsul, de aceia zic împăraţii şi Domnii că este lucru greii şi cu ane voie a ţinea împărăţiile şi Domniilp; de aceia zic Patriarşiî şi Vlădicii că este anevoie a păzi Patrierşiile şi Vlădiciile ; de aceia zic egumenii şi duhovnicii că: «Cu mare anevoinţă ţinem * cinul călugăresc:». Şi mulţi din oameni îşî duc firile şi cugetele, de şi le întind în multe părţi: unii laudă curăţia, alţii laudă • postul şi oprirea, unii milostenia şi smerenia, iar alţii răbdarea şi ascultarea. Ştim şi noi că acelea sînt toate bune, însă aceste bunătăţi toate de unde vin ? Vin de la Domnul nostru Isus Hristos, căci că cel ce are minte curată, care este temelia şi urzeala tuturor lucrurilor celor bune, nu caută numai spre post, spre curăţie, spre rugă ciuni, spre oprire Şi spre smerenie, sau să-şî întinză mintea şi gîndurile spre multe lucruri şi în multe chipuri, ci lasă acestea toate şi-şî ridică mintea şi gîndul în sus şi se îmbracă în dragostea lui Hristos ca într’o za, şi, aşa, acela nu se grijeşte de împă răţie, nici de Domnie, nici de Patrierşie, nici de Vlădicie, nici de egumenie, nici de nicîun lucru cîtesînt pămînteştl, de care ne grijim şi . ne nevoim noî, ci numai ce iubeşte pe Domnul Dumnezeu cu tot sufletul. Că mare lucru este a iubi omul pe Dumnezeu cu tot sufletul, căci că şi singur Domnul nostru Isus Hristos cînd întrebă pe iubitul mal marele uce nicilor săi, pe Petru Apostolul, nu-1 întrebă nici de rugăciune, nici de post, nici de oprire, nici de ■smerenie, nici de răbdare, nici de curăţie, nici de milostenie, ci numai ce zise: «Petre, dar mă iubeştl?>. Iar el răspunse şi zise : « Adevărat, Doamne,

DESPRE FRICA ŞI DRAGOSTEA DE DUMNEZEC

157

Tu ştii toate, Tu ştii că te iubesc !>. Că ştia Hristos că, de-L va iubi cu toată inima, atunci toate bună tăţile se vor pogorî spre dînsul, şi postul, şi rugă ciunea, şi curăţia, şi ascultarea, şi răbdarea, şi toate ' celelalte. Drept aceia, şi noi, dacă vom iubi pe Dumnezeu cu tot sufletul, atunci mila lui Hristos va pogorî spre noî de la dreapta Lui cea biruitoare, şi postul, şi ruga, şi curăţia, şi oprirea, şi smerenia, şi milostenia, şi răbdarea, şi ascultarea, — că toate bunătăţile în mînile luî Dumnezeu sînt. Pentru aceia, să nu ne întindem, nici să nu ni răsfirăm cugetele noastre printr’alte părţi, ci numai să le urcăm la îndurătorul. Dumnezeu, de la carele vine toată mila, ca să împărăţim cu dînsul în vecii vecilor. Amin.

i •

. ;•

l t.

t:', i •'

l.>

5 •-

PARTEA A PATRA. CARTEA LUI NEAGOE BASARAB •CĂTRE CHIR VLĂDICA MACARIE ŞI CĂTRE ALŢI EGUMENI. ŞI IEROMONAHI. ŞI PREOŢI. ŞI CĂTRE TOT CLI ROSUL. CÎNI) A ÎNGROPAT A DOUA OARĂ ÎN-MĂNĂSTIRE la Argeş oasele mume! sale. doamnei NeagăI, şi ale coconilor luI. Petru VOEVOD SI IOAN VOEVOD, ŞI A* DOAMNEI AnGMELINEI.

Prea-iubite părinte chir Vlădico Macarie, cela ce eşti cu mila şi cu darul lui Dumnezeu ales şi pus înnaintea noastră, de ni luminezi şi ni străluceşti ca razele soarelui, ca să ni arăţi şi să rie înveţi' calea luî Dumnezeu şi nouă. Aşijdereă şi voi, părinţi, cari sînteţî cu aceiaşi milă a aceluiaşi Dumnezeu aleşi, şi egumeni din sfintele mănăstiri şi lavre, şi pentru dragostea liil Hristos aţi lăsat hrana veacului aces tuia, şi aţi poftit să dobîndiţî faţa luî Dumnezeu cea bună, şi să ajungeţi viaţa cea de veci. Dumnezeu, care este mult milostiv şi bun, să vă dea după mila Luî, să nu se lipsească pofta voastră de cererea Luî. Şi voi, preoţilor şi slujitorii Bisericii, cari slujiţi sfin telor mănăstiri, să ‘primească Dumnezeu pofta şi osteninţile voastre, şi să înfloriţi în cer în veci ca crinul. Asemenea şi vouă, boieri, mireni, bogaţi şi săraci,

'160

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ 13ASARĂB

bărbaţi şi muieri, cîţî doriţi să dobîndiţî milă de la Dumnezeu. O, bunul mieii părinte, chir Macarie, şi voi, iubi tori de Hristos, cinstiţi egumeni, şi voi, fraţilor preoţi şi posluşnicî, cari totdeauna lăudaţi pe Dumnezeu, aşijderea şi voi toţi cîţî sînteţî buni slăvitori creştini, şi vă chemaţi mireni, şi aduceţi pohvală lui Dumnezeu în toată vremea, să dea Dumnezeu să nu se desparţă slava Lui de la voi. Ascultaţi-mă şi pe mine, ticălosul,, cu uşurare, şi cuvintele mele le auziţi şi le primiţi făr de dosădire, că am să vă spuiu un dor al inimii mele foarte amar şi cu foc, şi să mă iertaţi într’acest ceas, zicînd puţinele cuvinte către oasele maicii mele, că, făr’ de iertăciunea voastră, nu voiu putea grăi. O, maica mea şi născătoarea mea, iea şi tu iertă ciune de la părinţi şi de la fraţi, că voiu să încep a grăi către tine, cu multe lacrămi şi cu grele şi nenumărate suspine, ci te rog să mă asculţi cu dra goste, că voiu să îndrăznesc să fac oraţie către oasele, tale cele ostenitoare. O, maica mea, şi dulceaţa inimii mele, şi roaba Dumnezeului mieii Neagoe, cîtă dosadă ai avut pentru mine, fiind multă vreme însărcinată cu mine, ziua şi noaptea, şi încă nu numai ziua şi noaptea, ci în toată vremea şi în tot ceasul aî fost însărcinată şi împo vărată cu trupul mieii, pănă în vremea aceia ce-ţî veni porunca lui Dumnezee să mă naşti. Atunci, o, maica mea, atîtea griji şi scîrbe aî avut, cîte ai avut şi la moarte! Deci, cu porunca lui Dumnezeu, adaose Sfinţia Sa ţie viaţă şi mie naştere. Şi, după aceia, încă mai multe osteninţe şi scîrbe aî petrecut pentru mine, cît stau şi eu de mă mir de mulţimea lor, şi nu pociu să socotesc şi să număr osteninţele tale, cît

161

CUVÎNT DE ÎNGROPARE

te-aî ostenit pentru mine ! Ştiu pe albină că se os teneşte şi ea mult, şi niciodată, de dulceţile fiorilor, nu se poate sătura de osteneală, încît mi se pare să fie ea maî ostenitoare decît alte pasări. Insă socotiiu şi chibzuiiu că aceia numaî ziua ce se osteneşte, iar noaptea ea se odihneşte. Dar pe tine, o, draga mea maică, eu te' aleseiu maî ostenitoare decît dînsa,— pentru ce ? Pentru că albina noaptea se odihneşte. Asemenea şi alte pasărî ale ceruluî toate, şi peştii din fundul Măriî, toţî atuncî se odihnesc; iar tu, maica mea, niciodată n’aî avut odihnă, nicî ziua, nici noaptea, nicî măcar într’un ceas, nicî te-aî săturat niciodată de osteneală. Pentru aceia, iubita mea maică, te numesc pe tine că aî fost maî ostenitoare decît albina, şi decît pasările ceruluî, şi decît peştiî Mării. O, maica mea, iar cînd vruseşî să te odihneşti de ostenelile tale, mare dor şi dragoste ai avut în inima ta pentru mine. Atunci aî luat alte osteneli, mai marî şi maî multe. Eu eram înnaintea ochilor tăi maî luminat decît razele soarelui, şi niciodată n’aî avut înnaintea ochilor tăi altă lumină mai luminoasă decît pe mine, nicî inima ta n’a avut altă avuţie mai dragă decît pe mine. Drept aceia, o, maica mea, ştiu că inima şi ochii tăi, păn’ la moartea ta, nu s’au putut sătura de mine şi de vederea mea. Şi, atuncea, nu mi se întîmplâ să fiu cu tine, ca să se sature ochii tăi de mine, şi eu, fiul tău, să ieau iertare şi blagoslovenie de la tine. Şi poate, căci n’am avut eu dra goste din toată inima către tine, n’am ajuns să fiu la moartea ta, ca să se îndulcească inima ta de mine, dacă în vremea vieţii tale nu te-aî săturat de dra gostea mea, ci încă şi la moartea ta îţi rămase inima aprinsă de dorul şi de mila mea, şi ochii tăi nu se săturară de vederea' mea. De aceia, mi se umplu

162

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BA SARA B

sufletul de întristăciune. căci rămăseiii sărac de tine, şi apei căzuiu îrG mirare mare şi în nepricepere, şi nu ştiuiu în ce chip voiu putea face odihnă sufletului mieu pentru că nu mă aflăiu la moartea ta. Deci unii îmi spuseră, zicînd că te-au întrebat: ce vom face pentru sufletul tău, după moartea ta ? Iar tu aî zis: «Fiindcă inima mea niciodată nu s’a putut sătura de dragostea iubitului mieu fiu, a lui N.eagoe, de aceia şi eu acum puiu toată nădejdea sufletului mieu, şi zic : cum m’am nevoit şi m’am ostenit eu pentru dînsul, aşa doar se va osteni şi el pentru su fletul mieu>. De aceia, eu, maica mea, dacă am auzit porunca şi învăţătura ta care ai lăsat spre mine, pentru os tenelile tale care te-ai ostenit pentru mine, şi eîi încă mă voiu osteni pentru tine şi pentru dragostea ce m’aî iubit. Şi eu încă voiu iubi sufletul tău, şi-mi voiu aduce aminte de păcatele mele. Deci, maica mea, eu, cu firea mea, nu aflu alt ajutor mai îmbunătăţit şi mai milostiv decît pe Maria Prea-curata Fecioară şi muma lui Isus Hristos, Dum nezeul nostru cel viu. pentru că de la Dînsa fură toate milele şi bunătăţile, şi către Dînsa strigăiu şi ziseiu: O, Prea-curată Stăpînă, muma lui Dumnezeu, şi prea-bună ajutătoare, care eşti aleasă din toate neamurile, că numai pentru Tine îşi întoarse Dum nezeu faţa Sa întru bunătate către noi, robii Săi. Pentru Tine ni-au deschis împărăţia cerului; pentru Tine ni s’a dăruit hrana Raiului; pentru Tine fu Iadul robit şi Satana se ruşină ; pentru Tine fum izbăviţi din legături, şi din putregiunî, şi din temniţile Ia dului. Tu eşti calea vieţii, şi pentru calea Ta au cîştigat toţi drepţii împărăţia cerului. Tu eşti viţa cea adevărată, care al tăcut nouă strugurul cel copt, din

CUYÎ.XT DE ÎNGROPARE

163

care ni-a curs băutura spăsenie?, care este mai dulce decît mierea şi decît fagurul. Pentru Tine fură duş? drepţii întru împărăţia Cerului. Tu eşti masa cea dreaptă şi curată, care ni-a adus pînea cea cerească, din care au mîncat drepţi? şi au luat bucuria cea nespusă şi negrăită, şi pentru Tine toţ? s’au bucurat. Pentru aceia, şi eu, maica mea, am cugetat ca doar am dobîndi ceva bucurie de la Preasfînta Năs- 4 cătoarea luî Dumnezeu şi ajutătoarea cea bună, că no? tot? din păcate sîntem născut?, şi iarăşi păcatului lucrăm, iar pentru mila luî Dumnezeu şi a Prea-curateî Lui Maici doar nu te va lăsa să fi? osebită de la faţa Luî cea bună. Că pe mine aşa mă duse firea şi cugetul, că Maica Domnului nostru, luî Isus Hristos, este milostivă către toţi creştinii cari o iubesc. Drept aceia, şi eiî m’am nevoit, şi am început a zidi Sfinţie? Sale casă din temelie, şi nu nădăjduiam ca să o isprăvesc şi să o văz sfirşită. Iar Prea-curata Fecioară şi nevinovata Maică a marelui împărat ce resc, Ea n’a băgat în seamă păcatele mele, ci a să turat ochi? mie? de dorul ce doriam, şi văzuiu casa Eî gata şi sfîrşită. Şi, dacă văzuiu aşa, mă umpluiu de bucurie, şi, săltîndu-mî inima de veselie, ziseiu în lauda eî: O, Preacurată Fecioară, Scaunul şi lăcaşul cuvîntuluî lu? Dumnezeu, fie numele Tău lăudat de acum pănă în vecî, că eu, robul Tău, nu m’am nă dăjduit să văz pofta inimii mele deplin, nic? casa Ta stîrşită. Iar, după acea bucurie ce mă bucurăiu, dacă văzuiu casa Eî sfîrşită, eu îmî aduseiu aminte de cu vintele tale, ce mi-al poruncit la moartea ta, zicînd că eu, ce-ţî va trebui după moarte, să fac sufletului tău. Dar eu nu ştiuiu ce lucru va fi mal mare şi maî bun. * Aşa dar aduseiu oasele tale ca să se îngroape în

164

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

stînta casă a Aceia ce a născut pe Dumnezeu. Iai> la aducerea oaselor tale, eu, pentru păcatele mele,, iar nu putuiu veni ca să mă satur de dorul tău, ci am trimes în locul mieu pe iubiţii miei fii Teodosie,. Petru şi Ioan, şi pe dragile mele fiice Stana, Luxandra şi Anghelina, ca încaî să se sature ei de dorul oaselor tale, pentru că ei îţi sînt fii şi ţie, după cum îmî sînt mie, şi pe cari Domnul Dumnezeu i-a luat în cămara Sa cea cerească. O, fiul mieii Petre, iată că-ţi trimiţ coroana, surguciul şi diadimele, pentru că tu-mi erai stîlparea mea cea înflorită, de care pururea se umbriau şi se răcoriau ochii miei. Iar acum stîlparea mea s’a uscat, şi florile ei s’au veştejit şi s’au scuturat, şi ochii miei aii rămas arşi şi pîrliţi de jalea înfloririi tale. O, iubitul mieu Petre! Eii credeam şi cugetam să fii Domn şi să veseleşti bătrîneţele mele oarecînd cu tinereţele tale şi să fii biruitor pămîntuluî. Iar acum. fiul mieii, te văz zăcînd supt pămînt, ca un trup al fieştecăruia sărac. într’o vreme îmî erai drag, iar acum te-am urît; într’o vreme îmî era milă de tine, iar acum nu-mi este milă ; într’o vreme erai bogat, iar acum eşti sărac ; într’o vreme, fătul mieii, te ve deam pe pămînt, iar acum eu te văz supt pămînt. în puţineă vreme, te arătaşî ca o floare frumoasă înnaintea ochilor miei, şi numai decît te puseşi supt pămînt. Eu poftiam să mă vezi tu pe mine supt pă mînt, dar te văzuiii eu pe tine îngropat. O, fătul mieii, căci nu mă acoperi mai bine pămîntul decît pe tine, şi mă lăsaşî la bătrîneţele mele, cînd fu vremea să se odihnească de către tine! Tu, atunci, n’aî niclo grijă de mine, ci m’al lăsat să fie totdeauna inima mea arsă şi aprinsă de jalea ta, şi

CUVÎNT DE ÎNGROPARE

165

ochii miei să fie la bătrîneţele mele tot plini de lacrămî, ziua şi noaptea. 0 fiul mied, mai bucuros aş fi dat traiul şi zilele mele ca să fii tu viii! Eu îţi gătiam haine domneşti, ca să te îmbraci cu dînsele şi să te împodobeşti, ca să veseleşti inima mea şi să usuci aceste lacrămi din ochii miei; iar acum trupul tău se dezbracă de hai nele care i-am gătit şi se îmbracă în pămînt, dintru care a fost luat,— după cum zice DumĂezeu: «Din pămînt eşti, şi iar în pămînt te vei întoarce». Iar sufletul tău vede alte vederi, şi nu ştiu dintr’acele vederi, ce va fi văzînd sufletul tău, milostivi-se-va Dumnezeu să-ţi îmbrace sufletul tău cu mila Sa. Ci mă tem ca să nu fie sufletul tău rămas cumva ne sătul de faţa lui Dumnezeu pentru păcatele mele. însă, după aceste toate, iată că-ţi zic: scoală, fătul mieu, scoală, că au venit şi oasele moaşă-ta la tine, ca să se odihnească şi ele lîngi tine, pentru că şi ţie îţi este mumă ca şi mie! Şi, împreună cu dînsele, am trimes şi podoabele tale : coroana, şi surguciul tău, şi diadimele. Să se puie cununa şi surguciul tău la Pantocrator1, ca că se împodobească cu dînsele, ca doar s’ar milostivi Domnul Dumnezeu spre voi şi v’ar dărui cununile cele ce nu vor trece niciodată. Iar diadimele să se puie la veşmîntul Precisteî, ca să se milostivească spre voi şi să vă acopere supt veşmîntul el la înfricoşata judecată, şi să vă dea viaţa cea de veci, care nu va trece niciodată. O, iubiţii miel fii, şi avuţia inimii mele cea scumpă-, şi lumina ochilor miel cea strălucitoare, tu, fătul mieu Teodosie, şi voi, dragile mele cocoane, Stano şi Luxandro, acum muma mea şi moaşa voastră se în groapă supt pămînt, după porunca lui Dumnezeu. 1 Mănăstire de la A tos, dăruită şi de Neagoe.

166

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

Sculaţi-vă voî şi alergaţi către îndurătorul şi.Stăpînui1 nostru Isus Hristos şi către Preacurata a lui Maică, şi, cu multă frică şi umilinţă, cuprindeţî în braţe cinstitele lor icoane, pentru mumă-mea şi moaşa voastră, şi pentru feciorii miei şi fraţii voştri, şi zi ceţi aşa: «0,'Stăpîne Hristoase, împărate a-tot-ţiitorule, bunule şi iubitorule de oameni, Doamne şi Dumnezeule cel nemincinos, carele aî zis că: „Pe cel ce va vqjj[ către mine, nu-1 voiu goni afară“,— drept aceia, şi noi, robii Tăi, nu aflăm decît pe Tine. Pentru aceia, alergăm către Tine, ca să ne miluieştî, însă nu după păcatele noastre, ci după mila Ta cea multă, care nu o ştie nimeni de unde vine, nici o poate socoti. Că noi, Doamne, sîntem zidirea Ta, ci nu lăsa, Doamne, pe ştrămoaşa noastră, şi pe fraţii noştri, şi făptura mînilor Tale, să fie batjocuriţi de Satana, ci-î primeşte în cămara Ta cea bună, — nu doar ca pe nişte drepţi ci ca pe nişte argaţi de ceimai proşti*. Părintele mieii, chir Macarie, şi voî, egumeni şi preoţi, şi alţi fraţi cîţi vă aflaţi întru Hristos toţi, pe cari v’am rugat şi mai întăiu, să aib iertare şi blagoslovenie de la voi, ca să fac puţină rugă către oasele maiceî mele, pentru aceia, cit am putut pri cepe dintr’o parte oarece, eu am zis şi m’am rugat, dar să vă fie fâr’ de mîhneală ca să mă rog către Domnul nostru Isus Hristos, pentru sufletul maicămea. Că, de aş fi şi vrut să mă rog mai nainte, eu n’arn îndrăznit a grăi cuvînt către Dumnezeul, mieii-, că sînt îngreuiat şi însărcinat de păcate, iar, cu aju torul şi cu blagoslovenia voastră, acum eu voiu în drăzni a grăi şi a mă rugă lui Dumnezeu, d’impreună cu voi, cu toţi. O împărate a tot ţiitorule, Dumnezeul cel milostiv^ •

CUVÎNT DE ÎNGROPARE

167

şi iubitor de oameni, către Tine caz, Domnul mieu, .şi te rog pentru mieluşeaua Ta şi muma mea : pentru mila Ta cea mare, să nu fie despărţită de turma Ta, în prăpăstiile cele adînci, nici să fie biruită de fiarele cele cumplite şi nemilostive. Ci Tu, păstorul cel bun, o întoarce în staulul Tău, şi o scoate din adîncul prăpastiilor, şi o izbăveşte de fiarele cele cumplite şi nemilostive, şi o primeşte în turma Ta. Că numai spre mila Ta ne nădăjduim, Doamne Dumnezeul mieii. Că mila Ta n’are nici început, nici sfîrşit. Şi pentrudragostea noastră Tu aî făcut cerul, şi încă Te fă cuşi şi fecior lui Adam, şi pentru dragostea noastră faţa obrazului Tău cea dulce şi luminată o aî dat spre lovire de palme şi spre scuipire şi ocară nea mului jidovesc, celui nemulţămitor. Pentru noi ai stătut la judecată înnaintea Caiafei. O, frică şi mi nune, cum robul şedea, iar împăratul sta în picioare!Cum Ana îl batjocuria, iar împăratul Cerurilor se smeria ! Pentru dragostea noastră, împărate Hristoase, "ai lăsat cetatea cea cerească şi Te-ai pogorît de Ţi-aî răstignit trupul pe Cruce în cetatea ovreiască, şi Te adăpară cu oţet şi cu hiere. Pentru noi ai luat palme peste obraz şi pătrundere de piroane. Şi, cînd Te împunseră cu suliţa prin coaste, făr’ de milă, atuncea soarele se ascunse, luna nu dete lumina eî stelele cerului se întunecară, cerurile se înfricoşară, pămîntul din temelie se cutremura, întunerec fu peste toată lumea, catapeteasma bisericii se sparse, şi pietrele se sfărîmară. Iar, cînd Te văzură spînzurînd pe Cruce, cine ar putea spune şi să povestească lacrămile cu ratei Fecioare şi ale tînărului Tău ucenic! Atuncea se pogorî Mihail arhanghel şi Gavriil, cu heruvimii cei cu ochi mulţi, şi cu serafimii cei cu cîte şese aripi, şi, neputînd să caute spre mulţimea răbdării

168

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

şi smereniei Tale, îşi acoperiau feţele cu aripele lor, şi se mirau şi ei de atîta răbdare şi smerenie ce al arătat pentru noi! Iar, pe urmă, cîţî Te-aii iubit şi s’au închinat sfintelor Tale patimi şi răstignirii Tale, aii zugrăvit icoane, cinstitul şi prfea luminatu-Ţi chip, iar cîfi aii fost necredincioşi şi n’aii crezut întru Tine aii venit către icoana chipului Tău, şi împărătescul Tău trup l-aii împuns cu suliţa, — o, minune! —şi curse sînge, ca şi mai nainte! O Doamne, împăratul mieii, atîta dragoste şi pa timi ai pus pentru noi, cît nimeni nu poate socoti nici număra milele Tale cîte sînt, nici de cînd s’au început, nici pănă cînd se vor sfîrşi. Drept aceia, şi eu, nevrednicul robul Tău, carele sînt mai păcătos decît toţi oamenii, d’impreună cu roaba Ta şi cu mumă-mea Neaga, şi cu zidirea Ta şi feciorii miei, ne închinăm răstignirii Tale, şi ranelor împărăţiei Tale, care le-ai răbdat pe Cruce pentru noi, oamenii, şi slăvim învierea Ta, Dumne zeul nostru, pentru că printr’însa fu iadul robit şi spart, şi faţa Satanei, cea scîrnavă şi spurcată, fu ruşinată, iar drepţii luară viaţa de veci. Vezi, fătul mieii Teodosie, cît este de bun Dum nezeii ! Pentru aceia, cu nevoinţă şi cu umilinţă, te scoală, şi te închină lui Isus Hristos, că nu se cade să stea împărăteştile şi nevinovatele rane necercetate de noi; ci iea surguciul robului lui Dumnezeu, fiului mieii şi al fratelui tău, al lui Petru, şi acopere cu dînsul cinstitele rane ale Domnului nostru Isus Hris tos, şi să mi te închini, fătul mieii, şi să săruţi rana cea cinstită a Domnului Hristos, pentru mumă-mea şi moaşă-ta Neaga, încă şi pentru mine şi pentru

PILDĂ PENTRU MILOSTENIE

169

.frăţiorii tăi, pentru Petru şi pentru Stana şi Anghelina, deci şi pentru tine, fătul mieii. Şi te roagă lui Dumnezeu-să te miluiască şi să-î fie milă de tine, şi în acest veac, şi în cel ce va să fie. Că Dumnezeu este mult milostiv, şi el însuşi zice: «Oricine va veni către mine, nu-1 voiu scoate afară». Pentru aceia, şi noi, către nimeni să nu ni întoarcem feţele, ci numai către îndurările şi milele lui Hristos, ca doar s’ar milostivi spre noi, şi ni-ar da traiul şi viaţa sa, care nu va trece niciodată, ci va trăi în anî netrecuţi şi nestîrşiţi. Amin. Pildă

pentru ceia ce fac milostenie şi pentru VIAŢA LUMII ACESTEIA

(din CARTEA LUÎ VARLAAM, CuVÎNTUL AL ŞEPTELEA.)

Fraţilor şi feţii miei, să pricepeţi închipuirea pildei acesteia: Era o cetate, într’o lăture de loc, care o am auzit de la nişte oameni foarte înţelepţi. Şi aveau orăşenii acei cetăţi obiceiîi aşa, încă din vremi de demult: cînd îşi puneau împărat, ei luau un om neştiut şi străin, care nu ştia nimic cum este obiceiul acei ce tăţi, şi pe acela ridica şi-l punea’ împărat. Deci el, dacă se sătura de toate bunătăţile, şi se îndulcia de toate biruinţele, şi-şi făcea toată voia şi poftele lui pănă într’un an, începea, de-aici înnainte, a fi făr’ de grijă, şi tot se ospăta, şi se îmbăta, şi se veselia, făr’ de grijă, şi gîndia că va să împărăţească multă vreme tot aşa. Deci, făcînd el tot aşa şi gîndind lucruri ca acestea, numai ce se sculară cetăţenii, şi-l desbrăcară de hai nele Cele împărăteşti, şi-l scoaseră din cetate gol, şi-l trimeseră la zatocenie, care era departe, într’un os-

170

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

trov, şi acolo n’avea nici bucate, nici haine, nici ni mic, ci lăcuia tot în flămînzie şi în golătate, încît pierduse toată nădejdea. Aşa făc'ind cetăţenii aceia, precum li era obiceiul, odată puseră împărat pe un bărbat foarte înţelept, care nu se apuca numai decît de bogăţia care era înnaintea lui, nici era făr’ de grijă, ci tot socotia şi cugeta de scoaterea celorlalţi împăraţi, cum fură scoşi şi goniţi pentru negrija lor, şi gîndia cum va face să-şî tocmească lucrurile sale bine. Aşa socotind şi iscodind el, găsi un sfetnic înţelept, care îî spuse toate obiceiurile acelor cetăţeni, şi-I spuse şi acel loc de izgoană şi de lipsă. Iar el, dacă auzi aşa şi pricepu că, după acea vreme puţină, va să se trimiţă şi el într’acel ostrov, lăsă acea împă răţie necredincioasă străinilor, şi deschise avuţiile sale, peste carele avea atunci putere neapărată, şi luă avuţie multă şi o dete la nişte slugi credincioase ale sale, şi o trimese într’acel ostrov, unde vrea să fie şi el gonit, şi, păn’ a se umplea anul acela, el îşi făcu acolo multe curţi şi case frumoase, şi fîntînî de apă, şi pomi frumoşi şi cu miros’ bun. Iar, cînd fu să se umple anul acela, el văzu amestecarea în. oa menii cetăţii aceia că vrea să-l scoaţă, şi grăbi, mal naintea goniriî sale, şi se muta în ostrovul acela unde trimesese avuţia sa mal d’innainte vreme. Iar împărăţia aceia o lăsă străinilor. Aşijderea şi voi, fiii mei, nu fiţi ca acel Împăraţi nebuni mal d’innainte, cari nu-şî gătiră lăcaşuri în tr’acel ostrov, ci se deteră numai spre beţii, şi spre ospeţe, şi spre alte lucruri care nu li erau de folos. Aşa faceţi- şi voi, fiii miel: rîvniţî acelui împărat înţelept, care-şî trimese bogăţia sa într’acel ostrov, -i faceţi milostenie săracilor, ca să aflaţi şi voi avuţia Ş1

PILDĂ PENTRU MILOSTENIE

171

voastră în cer, unde veţi să locuiţi în veci, că acolo este împărăţia cea vecînică şi bucuria cea netrecă toare. O, iubiţii miei fii, bună şi credincioasă mărturie am pe Sfîntul Ioan Zlatoust pentru aceasta, că zice: «Mare lucru este de cel .ce fac milostenie, că milos tenia se va lăuda la judecată. Şi milostenia este lău dată, ca cînd ar ieşi un împărat cu oştile sale şi să puie o proşcă în vîrful uneî prăjini înnalte şi să zică să săgete oştile într’acea proşcă. Deci oştile toate s’ar nevoi şi care de care s’ar întrece să lovească semnul, ca să iea dar şi să aibă cinste de la împă ratul. Aşijderea ,y. -T ce fac milostenie săracilor, şi mişeilor, şi vâdLY<r;>:.<r, ale cărora oftări merg, întoc mai ca săgeţile, în urechile Domnului Hristos. Deci, numai un cuvînt de ale acestora de va întră în ure chile Domnului Savaot, toate păcatele voastre se vor curăţi. însă, fiii miel, milostenie se cade să se facă cu curăţie, cu post, cu smerenie, cu răbdare şi cu cin stea temerii de Dumnezeu, care este mal întăiu de toate. Cum şi Ioan Lestviclnicul grăieşte, zicînd: «Orice om va face milostenie fără lucruri ca acestea, acela se închipuieşte unuia ce ar face o livadă fru moasă, şi să puie de tot felul de pomet întrînsa, iar apă să nu fie>. Pentru aceia, fraţii miel, înţelegeţi şi vă aduceţi aminte să împreunaţi milostenia cu curăţia, cu postul, cu ruga, cu oprirea şi cu alte bunătăţi curate, ca să vă fie livedea şi grădina fru moasă, şi bună, şi desăvîrşit, cu izvoare de apă, în care să lăcuiţi cu Hristos în vecii vecilor. Veniţi, fraţilor şi liiî miei, veniţi şi vă apropiaţi către Domnul nostru Isus Hristos, şi vă rugaţi Lui în toate zilele, şi în toate nopţile, şi în toate ceasu-

172

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEACIOE-VODĂ BASARAB

rile, ca să vă izbăvească pe voi şi sufletele voastre din focul ce va să fie şi de cugetele cele rele şi vi clene ale Satanei, că vicleanul Satana multe meşte şuguri are şi ştie, şi în multe chipuri munceşte să desparţă zidirea luî Dumnezeu de la luminata faţa Luî. Socotiţi şi vedeţi cîte meşteşuguri are Satana de rele în inima sa, că Dumnezeu făcu pe om după chipul şi după podoaba sa, adecă pe Adam, şi-l puse în Raiîi, şi-î dete hrana cea bună a Raiului şi miroasele lui cele frumoase, şi-l făcu să fie moşnean Raiului. Şi fu Adam zidit şi făcut de mînile lui Dum nezeu, iar nu din păcate, ca noi, şi-i dete Duhul cel Sfînt, şi fu viu, şi-î dete şi învăţătură bună. Iar piz maşul şi duşmanul nostru Satana, cu vicleşugul său cel rău, scoase pe Adam din Raiu, pentru că, cu sfatul luî, călcă porunca şi învăţătura luî Dumnezeu, însă, de şi greşi, dar nu căzu în ocaianie, ci şezu împotriva Raiului, şi plînse cu umilinţă şi cu lacrămî calde, şi, cu glas de amărăciune, zise: «Miluieşte-mă, Doamne, pe mine, cel căzut şi care m’am lipsit de hrana şi de bucuria Raiului». încă mai socotiţi şi aceasta, fiilor, şi vedeţi, fraţilor, că şi din cei doisprezece ucenici aî lui Hristos, cari şedeau în toate zilele şi în tot ceasul lîngă învăţă turile cele bune şi nespuse ale luî Dumnezeu, şi erau toţi dimpreună cu Domnul nostru Isus Hristos, vrăj maşul nostru Satana înşelă pe Iuda cel nebun şi făr’ de minte din Iscariot [=Işcara], care, vînzîndu-L, se împrieteni cu Satana, şi de bună voie a sa, şi luă muncile cele cumplite, şi Tartarul cel rece, şi întunerecul cel osebit. Asemenea, şi din cei patruzeci de Mucenici, Dia volul, cu vicleşugul său cel rău, încă luă unul, şi-l pierdu. Iar Dumnezeu cel viu nu vru să lase să se

PILDĂ PENTRU MILOSTENIE

173

umple gîndul lui cel rău şi viclean, ci grăbi şi tocmi altui din făptura Sa, şi-l sculă în locul celui căzut, şi fură cuvintele lui Dumnezeu deplin, şi fură, ade vărat, patruzeci de Mucenici, încununaţi cu cununi, iar socoteala şi chibzuiala vicleanului Diavol fu stri cată şi stărîmată. Pentru aceia, fraţilor şi fiii miel, fugiţi şi iar fugiţi de cugetele cele rele şi viclene ale Satanei: cum fugi Lot de Sodoma şi de Gomora, aşa fugiţi şi voi, ziua şi noaptea şi în tot ceasul, şi vă curăţiţi minţile şi vi le trezviţî, şi să nu vă lăudaţi că veţi birui şi veţi sfărîma pe pizmaşul nostru Satana, şi-l veţi zdrobi supt picioarele voastre, cu postul, şi cu ruga, şi cu milostenia sau cu înţelepciunea voastră, că Satana este o fiară zvăpăiată şi cumplită, şi este mal de mult încă decît Adam, că el, cu înşelăciunea lui, scoase pe Adam din hrana Raiului, şi pe alţii, cari, fiind îngăduitorii lui Dumnezeu, fură lipsiţi de împărăţia cerului. Şi, de atuncea păn’ acum, cîte răutăţi a făcut! Şi, de acum înnainte, totdeauna munceşte să facă răii făpturii şi zidirii lui Dumnezeu pană în sfîrşitul lui. De aceia, fraţilor şi fiii miel, vă învăţ cu ce veţi putea zdrobi capul Satanei, că îl veţi zdrobi cu inimă curată şi cu minte întreagă,— cum grăieşte şi Proo rocul, de zice : «începătura înţelepciunii, frica lui Dum nezeu». Că frica lui Dumnezeu este mumă tuturor bunătăţilor. Frica luî Dumnezeu curăţeşte mintea şi o înnalţă către Dumnezeu, şi pogoară mila Sa, şi mila întăreşte pe om, şi întărirea luî Dumnezeu este rădăcina bucuriei, şi din rădăcina bucuriei se naşte postul, postul naşte rugă, ruga naşte smerenie, sme renia naşte curăţie, curăţia naşte milostenie, iar mi lostenia va sfărîma şi va zdrobi capul Satanei, pentru

174

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NE.-VGOE-VODĂ BASARAB

ca aceasta şi pe pămînt este periciune păcatelor şi în cer tuturor sufletelor îndreptare. Drept aceia, nu vă întindeţî minţile şi cugetele într’alte părţi, ci numai spre cuvintele lui Dumnezeu, cum zice Proorocul: «Pune-ţi grija ta spre Dumnezeu şi Acela te va hrăni». Şi aceasta să ştiţi, o, iubitorii de Hristos creştini, că eu, robul lui Dumnezeu, măcar că sînt mai pă cătos decît toţi oamenii, însă, cît am putut pricepe, n’am putut afla alt Raiu mai bun şi mai dulce decît faţa Domnului nostru Isus Hristos. Că Acela, fraţilor şi fiii miei, este Raiul, şi Acela este • Domn, Acela este veselia şi bucuria tuturor bucuriilor, şi acolo la Dînsul sînt multe şi neîncetate glasuri şi cîntece în gereşti, şi acolo este lumina lumii cei netrecătoare, care păcătosul om nu poate cu mintea sa să o so cotească, nici cu limba să o spuie, cîte bunătăţi a gătit acolo Dumnezeu celor ce-L iubesc. Afară de aceasta, nu va găsi omul altă milă, sau să se îndul cească cu cugetul de alt Raiu, sau să afle altă bu curie, fără numai luminata ţaţă a lui Dumnezeu,— că nu este omului altă milă mai mare, decît să moşte nească cu faţa lui Dumnezeu. Pentru aceia, fraţilor şi fiii miei, vă păziţi, să nu cumva să vă lipsiţi de această faţă bună şi dulce a Acestuia. Că, de vă veţi despărţi şi veţi rămînea să raci de faţa cea bună a Dumnezeului celui viu#, cîtă jale, şi muncă, şi foc cumplit va fi atunci omului aceluia ce se va despărţi de Dînsul. Aşijderea, iar, ni aduce aminte şi ni spune Scriptura şi de înfrico şatul şi adîncul Iad, şi de muncile cele cumplite, şi de Tartarul cel rece, şi gheena focului cea nestinsă, şi de întunerecul cel osebit, şi viermii cei neadormiţi, şi scrîşnirea dinţilor, şi de alte munci multe,, rele şi

PILDĂ PENTRU MILOSTENIE

175

cumplite, ce a făcut Dumnezeu vrăjmaşului nostru, Diavolului, şi în care lăcuiesc toţi cel ce vor sluji relei şi spurcatei voii lui. Pentru aceia, fraţilor şi fiii miel, dacă ne vom despărţi şi ne vom lipsi de faţa Domnului nostru Isus Hristos, ce văpaie şi foc iute vom aştepta atunci, sau ce judecător vom mal aştepta să ne judece ? Că nu ni vor mal trebui alţi mozavirî, nici alte mărturii mincinoase să ni mărturisească lucrurile cele rele, care este grozav şi urît, şi a le grăi omul şi a le auzi. Că noi înşine ne vom osîndi, şi ne vom judeca, şi vom vădi viaţa noastră care o am vieţuit rău, şi vom fi daţi tuturor muncilor celor rele. Drept aceia, iubiţii miel, păziţi-vă şi vă feriţi tru purile şi sufletele curate şi nespurcate de toate spur căciunile şi de toate lucrurile ce nu se cad nici se cuvin, şi de mozaviria vicleanului, ca să vă îndulciţi de Domnul şi să fiţi jertfă primită şi plăcută lui Dum nezeu şi nevinovată, că lumea aceasta va trece, cu toate poftele el. Că aşa zice Dumnezeu: <Păziţi-vă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu mîncărl peste sătul şi beţii şi cu grijile lumii acesteia», că nimeni nu va putea scăpa din mînile Lui cele dumnezeieşti. Intr’alt loc iar zice: «Nu vă feriţi a face bine celui ce-î trebuieşte facerea de bine, că în toată vremea are mîna voastră ajutor». Şi iar zice: «împrumutaţi pe Dumnezeu pe pămînt, dacă vă este voia să luaţi piaţă cerească», — cum am zice: viaţa cea de veci. Pentru aceia, fraţilor şi fiii miel, căci şedeţî şi vă leneviţi cu lucrurile acestei lumi înşelătoare, şi pentru ce primiţi bucurie în inimile voastre şi vă daţi tru purile lenil ? Au doar nu ştiţi că vom să ne trecem ca o umbră ? Dar ce vă foloseşte bucuria şi veselia care o aveţi pururea în inimile voastre ?

176

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

Trei lucruri mari se cade să stea totdeauna înna^ intea ochilor noştri, pentru că vom să le cercetăm şi să le ispitim şi cu trupurile şi cu sufletele noastrer iar noi niciodată nu ni aducem aminte de dînsele. Lucrul cel d’intăiu este ceasul morţii, cînd se des parte sufletul de trup, ca cum s’ar despărţi un prieten de alt prieten al lui drag şi foarte iubit. Deci atunci cită frică şi cutremur, cu jale şi cu plîngere, va fi într’acel ceas înfricoşat, care nu poate omul să spuie, nici să-şî aducă aminte cîte lacrămî şi suspinurl şi plîngerî cu umilinţă vor trebui atuncea din toată inima, căci că trupul va merge în pămînt, după cum a poruncit Dumnezeu şi a zis: «Din pămînt eşti, şi iarăşi într’acelaşl pămînt te vel întoarce», iar sufletul va merge să se ispitească. Al doilea lucru sînt vămile cele înfricoşate, unde stau vrăjmaşii şi înşelătorii noştri, cari totdeauna ne învăţau să facem rău, ca să ne despărţim de faţa lui Dumnezeu. Iar noi n’am gîndit niciodată că vor să stea înnaintea noastră toate lucrurile noastre aievea. Acolo sînt cumpenile cele drepte şi nefăţarnice, unde şi îngerii luî Dumnezeu încă vor sta cu frică, pe cari noî păn’ acum încă nu i-am văzut, nici i-am cunoscut. O, val de noî, fraţii miel, ce răspuns vom da atuncea înnaintea Lui, cînd nicîun lucru bun n’am făcut ca să ni fie ajutor înnaintea sfinţilor Luî îngeri! Al treilea lucru este mal mare şi mal înfricoşat: unde va şedea împăratul pe Scaunul Său, în ceruri, şi-î vor sluji miî de mii de întunerece de îngeri, iar sufletul omului celui păcătos va sta înnaintea Lui, legat cu lanţuri de fier. împăratul acela este drept şi nefăţarnic, şi nu judecă pe mită, ci judecă pe fieştecine după lucrurile şi faptele sale. ' ' Deci dacă se vor sfîrşi şi se vor umplea aceste

PILDĂ CU ŞERPELE

177

trei lucruri, numai ce va aştepta sufletul omului răspuns de la atotţiitorul Dumnezeu: să se trimiţă sau să se încoroneze în Raiu, sau să fie osîndit şi întărit cir legături de fier şi aruncat în focul cel de veci şi în adîncurile Iadului cele mai din fund. O, iubiţii miel, atuncea, cînd vom fi osîndiţî de la faţa Domnului nostru Isus Hristos, ce ni vor ajuta lacrămile şi plînsul cel cu suspin, cînd ni vor sfărîma vrăjmaşii noştri sufletele şi ni le vor dărăpăna făr’ de milă! Vedeţi, iubiţii miel fraţi, cîte nevoi, şi frici, şi griji, şi patimi au a pătimi sufletele omeneşti, pănă vor întră întru bucuria Dumnezeului lor! Drept aceia, în tot ceasul să aveţi frica luî Dumnezeu în inimile voastre, şi să iubiţi poruncile Lui, şi să faceţi voia Luî, ca să moşteniţi cu Hristos întru cămara Luî cea cerească şi să fiţi părtaşi hranei Raiului în bucurie netrecă toare, şi în vecii vecilor. Amin. Pildă cu şerpele (Cuvintul al nouălea.) Fraţilor şi fiii miel, am să vă spuiii şi pilda Dom nului nostru Isus Hristos, care zice: «Fiţi înţelepţi ca şerpii şi proşti ca porumbii». Deci ascultaţi, ca să ştiţi cum este înţelepciunea şerpelul: Şerpele este o jiganie mal înţeleaptă şi mal cum plită decît toate jigăniile, şi totdeauna se roagă lui Dumnezeu ca să vază chip de om, pentru că omul poartă chipul şi podoaba lui Dumnezeu, şi, apoi, iar se roagă ca omul să nu-1 vază pe dînsul. însă el, dacă vede pe om, fuge să se ascunză undeva; iar, dacă merge omul după dînsul şi-l ajunge, el îşî aco pere capul cu trupul, şi şi-l ascunde supt dînsul, ca 12

178

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

doar şi l-ar putea feri zdravăn, — că ştie că, dacă va scăpa capul zdravăn şi sănătos, măcar de i-ar zdrumica şi sfărîma tot trupul, tot s’ar vindeca, iar, dacă i se va zdrobi capul, atuncî tot trupul lui rămîne cu dînsul zdrobit şi sfărîmat. Vedeţi această jiganie cum îşi dă tot trupul spre ucidere şi şpre zdrobire, iar capul şi-l păzeşte şi şi-l fereşte. Aşijderea şi voî, fraţilor, să vă păziţi şi să vă feriţi sufletele, că capul omului cel adevărat este sufletul. De vor fi sufletele voastre drepte, şi trupu rile vor fi drepte, iar, de vă veţi pierde sufletele, atuncî şi trupurile voastre îndoita muncă vor dobîndi şi niciodată nu se vor vindeca. Altă pildă, cu porumbul. Porumbul este o pasăre maî bună şi maî blîndă decît toate pasările, şi, cînd merge să se hrănească şi apucă grăunţul cu gura, nu*l înghite, ci-1 ţine în. gură şi se uită maî întăiu să nu cumva să se lase la ' dînsul uleul şi să-l prinză; iar, dacă vede că nu este uleul de-asupra lui, atuncea înghite grăunţul. Iată aceasta, fiind o pasăre, vedeţî cum se străju ieşte şi se păzeşte ca să nu pieie cumva făr’ de vre me ? Aşa şi voî, fraţilor şi fiilor, înţelegeţi pildă de la acest porumb şi vă învăţaţî, şi vă deschideţi ochii şi vedeţî că vine uleul, adecă ceasul morţii. Şi, cînd şedeţî la masă, de vă veseliţi cu mîncărî şi cu bău turi, nu faceţî vorbe şi cuvinte deşarte şi făr’ de is pravă, ci priveghiaţî şi vă gătiţî, că nu ştiţi în ce ceas va veni moartea. % Pentru aceia, totdeauna să vă fie gîndurile şi cu getele la Dumnezeu, şi vă -întăriţi cu cuvintele Luî, şi vă străjuiţi, cum se străjuieşte porumbul de vînă-

PILDĂ CU GRIPSORUL

179

toria uleuluî. Că, după cum este uleul porumbeilor, aşa ni este şi nouă ceasul morţiî. Pildă pentru strutocamil, adecă: gripsor. Strutocamilul, adică gripsorul, este o pasăre mare :şi maî meşteră decît toate pasările. Dacă ouă aceasta şi va să scoaţă pul, el nu zace pe ouă, ca alte pa sări, să le clocească şi să le încălzească cu trupul, ci le lasă în apă, şi le păzeşte cu ochii şi cu mintea, şi caută tot la ele, şi ziua, şi noaptea, neîncetat, pănă ce se clocesc ouăle vşi scot puii. Iar, de-şî va deslipi •ochii şi mintea de spre ouă şi va privi într’altă parte, atunci vine aspida şi suflă spre dînsele, şi, de duhul el, se strică şi se împut ouăle. De aceia strutocamilul are mare privighere, pănă cînd îşi cloceşte ouăle şi scoate pul. Aşijderea şi întunecatul Satana, cînd vede că creş tinul stă spre rugă, şi vorbeşte către Dumnezeu, şi este plin de bunătăţi şi de cuvintele luî Dumnezeu, toate le lasă şi stă tot acolo, ca doar ar strica bu nătăţile luî,—-ca şi aspida ouăle strutocamiluluî. Pentru aceia, fraţilor şi fiii miel, cînd veniţi în bi serică şi vă rugaţi, să nu vă fie vorbele nici gîndurile pentru solii voştri, sau de semnele care veţi vrea să luaţi cuîva, sau de aurul şi de argintul vostru şi de alte avuţii, ci să vă păziţi de toate lucrurile ce nu se cad şi să aveţi minte întreagă către Stăpînul cel de sus, Domnul nostru Isus Hristos, ziua şi noaptea şi în toată vremea, ca să pogoare şi să vie căldura dumnezeiriî Luî în minţile voastre de la dreapta Luî cea puternică şi tuturor biruitoare, şi să se umple inimile voastre de Duhul Stînt. Că atuncea se vor deschide inimile voastre şi veţi vărsa lacrămî calde

180

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

din ochii voştri, — cura zice dumnezeiescul Ioan Lestvicînicul: < Tot omul carele varsă lacrămî pentru jale, acelea nu sînt primite la Dumnezeu; iar cela ce varsă lacrămî în sfintele rugăciuni, fiind aprins da dragostea lui Hristos, acele lacrămî vor fi primite şi plăcute luî Dumnezeu. Drept aceia, vă trezviţî şi vă rugafî să nu întraţî în năpaste, ci să fiţî luî Dumnezeu jertfă vie şi nevinovată, şi vă veţi bucura şi vă veţî veseli,— cum zic despre strutocamil, cînd îşî vede puii ieşind din ouă.

PARTEA A CINCIA. Altă învăţătură a luI Neagoe Basarab, către IUBITUL SĂU COCON ŞI CĂTRE ALŢI DOMNI, CUM ŞI ÎN CE CHIP VOR CINSTI PE BOIER L ŞI PE SLUGILE LOR, CARI VO.R SLUJI CU DREPTATE.

Veniţi la mine, fiii miei, veniţi', şi vă apropiaţi de sfatul mieii cel bun! întăiu, se cade să aveţi credinţă, dragoste şi nă dejde către Dumnezeu, că dragostea este mai mare decît toate. După dragoste, să aveţi lauda lui Dum nezeu, care-î place Lui, şi smerenia; că Domnul nostru Isus Hristos aşa învăţă pe Apostolii Săî şi li zise: «învăţaţi-vă de la mine, că sînt blînd şi smerit cu inima >. Vedeţi, fiii mieî, cît este de bună smerenia, că în suşi Domnul, nostru a învăţat pe aî Săî ucenici şi li-a zis: «Fiţi blînzi şi smeriţi». Aşijderea şi eii vă învăţ, după cuvîntul Domnului. Că, de veţi fi sme riţi, Dumnezeu vă va înnălţa; iar, de veţi fi blînzi, Dumnezeu va trimete mila Sa de va fi cu voi. Eii, fiii miei, am o grădină, şi această grădină, cu darul şi cu ajutorul lui Dumnezeu, între multele mele osteninţe şi nevoinţe, o am făcut şi o am crescut

iS2

Învăţăturile luî neagoe-vodă basarab

frumos şi bine. Grădina aceia şi creşterile cele fru moase dintr’însa sînt boierii miel ceî mari şi cinstiţi,, pe cari i-am îngrădit cu gard, ca cu un zid de piatră, şi am apărat grădina mea, ca nu cumva să îndrăz nească cineva să între într’însa şi să strice ceva din ostenelile mele. Deci acea osteneală a mea şi grădină şi acele creşteri ce le apărăiu crescură frumoase şi înfloriră, şi eu tot supt umbra lor şi a florilor lor m’am răcorit, şi ochii miei se răveniau de rouă şi de veselia florilor lor, şi nu numai ce mă veseliaîi cu veselii şi mă bucurau, ci încă erau bucuroşi, pentru mine, şi capetele să şi le puie şi sîngele să şi-l verse toţi. Iar, cînd veni porunca luî Dumnezeu să mă mut din lumea aceasta şi să meargă trupul mieii în pămînt, cum este poruncit de Cel ce l-a zidit, iar su fletul să meargă supt ceruri să se ispitească de toate lucrurile cele bune sau de cele rele, atuncea price pură şi cunoscură slugile mele şi grădina mea că, făr’ de mine, vor să se desgrădească, şi eu voii! să. mă desparţ de dînşiî, şi va să rămîie acea grădină desgrădită şi ca o pustie. Veniră toţi, şi plîngeaii către mine, şi eu către dînşiî, şi eram toţi în nişte griji şi în nişte scîrbe făr’ de seamă, şi suspinam unii către alţii, şi, cu multe lacrămî şi obide, mă întrebau, zicînd : «Doamne şi stăpîne, dar acum pe noi, grădina ta, pe a cui seamă ne laşi desgrădiţî ? Dar, de va întră cineva între noi şi ne va pustii, ce • vom face ?>. Iar eu le ziseiîi: «Fiii miel, slava lumii acesteia aşa este, făr’ de rădăcină, şi făr’ de credinţă, şi făr’ de tocmeală. Că, iată, veni porunca Dumne zeului mieii la mine ca să mă desparţ acum de voi şi voi de mine. Şi într’alt chip nu poate fi, ci numai am a răspunde şi voiu să zic: „Fie, Doamne, după voia Ta şi după cuvîntul Tăii“>.

DESPRE CINSTEA BOIERILOR ŞI A SLUJITORILOR

183

Deci, fătul mieu, voia şi porunca luî Dumnezeu trebuie să se umple, iar zidirea luî Dumnezeu, care a fost grădina mea şi slugile mele, care totdeauna mă umbriau cu florile lor şi ochii miel se răveniau de rouă lor, acum s’a desgrădit de mine şi a rămas pustie. Iar acum, fătul mieii,‘eu te las să fii gard grădinii mele, şi să o păzeşti, cum o am păzit şi eu; că, dacă o veî păzi şi-î vel fi gard ca zidul de piatră, cum am fost şi eu, atunci, cum cugetau eî să-şî verse sîngele şi să-şî puie capetele lor pentru mine, aşa îşi vor vărsa sîngele şi-şî vor pune capetele şi pentru tine, sau pentru fieştecare Domn care va face şi va păzi aceste învăţături ale mele, şi niciodată nu veţi da spatele vrăjmaşilor voştri. Şi, cum mă umbriau şi mă răcoriaîi florile lor şi luau ochii miel rouă şi veselie din florile lor, aşa şi pe voi vă vor umbri şi vă vor răcori şi vor lua ochii voştri rouă şi veselie de la dînşiî. Iar, de vă va învăţa cineva să întraţî în zidirea luî Dumnezeu şi în grădina mea cu securea, făr’ de porunca luî Dumnezeu, atunci voi aveţi să daţi seama înnaintea Domnului nostru Isus Hristos. Că eu nu vă învăţ să faceţi aşa, ci vă învăţ că se cade Dom nului carele îşi caută de grădina sa să o curăţească de toate nuielele cele uscate care nu fac rod. Insă culege şi cu judecată, că şi în Sfînta Evanghelie zice: < Pomul care nu face rod bun; din pămînt se va tăia şi se va arunca în foc». Şi într’alt loc zice: <Cel ce va ierta greşalele oamenilor, acela încă va fi iertat de la Dumnezeu ; iar cine nu va ierta greşalele oame nilor, acela nu va fi iertat de Dumnezeu la casele lui David>, unde se va sfîrşi frica cea mare. Dar, şi de ar fi grădina făr’ de roadă, cu pomi pădureţi, tot nu-1 tăia îndată, ci-1 curăţeşte de toate cranghinile

184

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

cele uscate şi să sapî gunoiul de la rădăcina lui păn’ la un an, doar va face roadă, şi, atunci, va fi iar grădină, cum a fost şi maî nainte. Iar, de nu se va întoarce să facă roadă, atunci în mînă-ţî este să faci cum îţi este voia, Aşa, fătul mieii, slugile tale, care-ţî vor greşi, nu le tăia pentru cuvintele oamenilor, nici îl băga în foc, ci-î iartă greşeala, măcar de ţi-ar fi şi jgreşit, şi-l învaţă, ca doar s’ar întoarce, să fie ca alte slugi care-ţî vor sluji cu dreptate. Iar, de nu se va întoarce, eşti volnic să-l tai, ca şi pe acel pom sterp. însă iată că te învăţ, să nu fie, adese orî, păharul tău plin de sînge de om, că acel sînge care veî tu să-l verşi făr’ de milă, veî să daî seama de dînsul înnaintea luî Dumnezeu, — cum zice Sfîntul Efrem Şirul: «O, cîtă jale va fi cînd vor merge slugile şi argaţiî noştri înnaintea noastră întru împărăţia ce rului, iar noî, Domni, vom rămînea înnapoî, osîndiţl şi batjocuriţî !>. Oare maî bine este să rămînem afară cu semeţia şi cu volnicia noastră şi să nu vedem faţa luî Hristos, Dumnezeului nostru, au maî bine este să umblăm după cuvîntul luî Hristos şi să dobîndim viaţa de veci, care nu trece niciodată, în vecî. Amin. Învăţătură a luî Neagoe Basarab către coconii săî ŞI CĂTRE ALŢI DE DUMNEZEC ALEŞI DOMNI : CUM VOR PUNE BOIERII ŞI SLUGILE LOR LA BOIERIE ŞI LA CINSTE, ŞI CUM ÎI VOR SCOATE DINTR’ACESTEA PENTRU LUCRURILE LOR. (CUVÎNT.)

Iată, fiii miel, şi aleşii luî Dumnezeii, şi unşiî Luî, cît mă putuiu pricepe, vă învăţ şi de aceasta :

DESPRE TOCMIREA BOIERILOR

185

cum şi în ce chip . se cade Dopnnuluî să-şî tocmească boierii. Cînd veţi vrea să puneţi boieri, nu se cade să cău taţi căci vă vor fi rudenii şi pentru aceia să-î puneţi,— că aceia este făţărnicie. Dar, de veţi fi avînd rudenii multe, sau de vor vrea rudeniile tale să aibă cinste şi socoteală mal multă decît alţii; cum s’ar zice: toate ' măririle pe dînşiî să se razime ? De aceia, cel ce va să fie Domn adevărat, nu i se cade să aibă rudenii, ci numai slugi drepte; iar pe slugile care vor fi sâ. raci şi se vor fi nevoit de vă vor fi slujit cu drep tate, voi să-î daţi îndărăt şi să căutaţi numai rudelor voastre. Sau, de vor zice cineva: <Noî sîntem feciori de boieri, şi nu se cade să ne scoţi pe noi şi să pui .pe cel săraci să fie mal nainte de noi», sau de vel avea neamuri şi rudenii multe, şi pline de viclenie, şi neomenite, şi. nu vor fi harnici, sau, din feciorii de boieri, de vor fi fost părinţii lor oameni buni, iar el vor fi nevrednici, de ce treabă vă vor fi vouă ? Că ştii că nu te-au ales, nici te-au uns ei Domn, ci Dumnezeu, ca să fiî tuturor cu dreptate. Iar, de vor fi rudeniile tale şi feciorii de boieri oameni buni, de treabă şi de folos, va fi foarte bun lucru să fie la cinste şi la boierii. Aceasta nu zic eu că este vre-un lucru rău, ci bun şi se cuvine. Şi pe cel săraci, cari se silesc şi se nevoiesc de vă slujesc, să nu-î depărtaţi şi să-î deslipiţî de lîngă voi, ci să lîe şi el aproape de feciorii de boier, că, odată, vă vor trebui şi el să vă fie de ajutor cît vor putea. Şi, de va fi mal harnic unul din cel săraci decît unul din feciorii de boier, sau decît o rudă de ale voastre, voi să nu daţi acelora cinstea şi boieria în

Mfe.

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

făţărnicie, ci să o daţi aceluia mal sărac, dacă este vrednic şi harnic şi-şi va păzi datoria mal cu cinste decît boierul. Şi, de vă vor zice, sau din boier*, sau dintr’aceî săraci, să învăţaţi pe vre-un lefegiu, să-l puneţi Spătar, saii Cupar, sau Căpitan, voî să socotiţi că unii au avuţie şi dau mită celor ce-ţî zic ţie pentru dînşiî, să nu vă grăbiţi nici într’un chip să li umpleţi voile îndată şi să scoateţi un vrednic şi să puneţi un ne vrednic în locul luî, Ci să chemaţi omul acela înnaintea voastră şi să-l vedeţi de va fi harnic şi vrednic • de acea cinste. Drept aceia, se cade, cînd vel boieri omul şi-l veî pune, saii la cinste mare, sau la mai mică, să nu te pripeşti să-l pul îndată, ci, întăiu, îl ispiteşte şi în treabă, prin sfetnicii tăî. Iar, de veî cunoaşte tu în suţi, cu adevărat, ce este şi mai bine, atuncea fă. Şi, dacă îl veî pune, iar nu te grăbi, pentru vre-o părere sau pentru cuvintele cuiva, să-l scoţî numai decît, că poate nu va fi vinovat. Ci, cu multă soco teală şi chibzuială a ta cu care 1-aî pus, cu aceia acum ţi se cade să-ţî iei seama, cu minte bună, şi să-l scoţî. Dacă va fî vinovat morţiî, tu-1 poţi şi pierde, iar, de nu va fi vinovat de moarte, ci va avea vină de altă ocară, tu iartă vina care o a făcut, să o vază, iar, dacă va fi drept şi pentru aceia va vrea să se tragă de slujbă, acestuia i se cade să-l ducî pănă la casa luî cu cinste, ca să vază şi alţiî şi să se îndul cească de tine. Iar, de va fi cineva vrednic şi harnic de cinstea luî şi-l va pîrî cineva la tine, tu niciodată să nu te grăbeşti, pentru acele pîrî, să-l scoţî din cinste, că, dacă-1 veî scoate, nu-ţî va maî fi prieten. Iar, cînd

DESPRE ŞEDEREA LA MASĂ

187

este vinovat, tu-i arată vina, să şi-o vază şi să şi-o cunoască. Că atunci nu va mai avea cum să aibă părere rea de tine. Pentru aceia, cîţi vor vrea să, vie la tine la jude cată, niciodată să nu te grăbeşti să judeci, pănă nu-I vei pune să stea de faţă înnaintea ta. Că, de te vei grăbi,v pentru pîra lor, să li faci judecată sau să-ţi umpli voia mînieî tale, ce veî folosi ? Nimic, — fără numai cît veî face greşală sufletului tău. De aceia, să socoteşti bine pentru greşalele oame nilor şi să le arăţi toate înnaintea lor, măcar de ar fi greşala omului cît de mare, — căci că şi tu încă vei să mergi să stai de faţă unde sînt cumpenele cele , drepte, acolo unde se vor împărţi dreptăţile. De vei fi măsurat cu măsură nedreaptă sau de vei fi judecat în făţărnicie, veî fi osîndit; iar, de veî fi judecat şi vei fi măsurat bine şi pe dreptate, tu, cu dreptăţile tale, te veî veseli în vecii vecilor. Amin. Învăţătură a lui Neagoe Bas arab către fiul sÂlt Teodosie şi către alţI DomnI : cum se cade Domnilor să şază la masă, cînd vor mînca şi vor bea. Fătul mieu, cînd şade un Domn la masă cu boierii săi, trupul lui pofteşte să mănînce, şi să bea, şi să se veselească. De aceia, fătul mieii, să nu cumva să-ţi slobozeştî mintea spre veselie, că omul, în lu mea aceasta, şade între viaţă şi între moarte. Ci să te socoteşti foarte bine, să nu-ţi slobozeştî mintea de tot spre veselie, nici spre întristăciune. Că, de te veî întrista, toate slugile tale se vor întrista şi se vor îngrija; iar, de te vei veseli mult, acea veselie făr’ de măsură va mîniâ pe Dumnezeu. De aceia, mai bine

188

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAE

să fie plăcută veselia ta lui Dumnezeu decît oarnenilor, că nu te-au ales, nici te-au pus oamenii spre Domnie, ci Dumnezeu te-a ales şi te-a pus, şi a Ace luia plăcere să faci. De aceia, cînd vei şedea la masă, te socoteşte, să fie toate veseliile tale plăcute lui Dumnezeii, şi lingă tine, mai sus, să şază tot boieri şi sfetnici bani şi aleşi, iar oameni nebuni şi răzvrătiţi nici cum să nu ţii lingă tine,—"că zice Proorocul: «Cu cuvioşiî cu vios vei fi, şi cu aleşii ales vei fi, şi cu cei strîmbi te vei răzvrăti». Drept aceia, fătul mieu, şi eu, după cuvîntul Proo rocului,. îţi aduc aminte >1 te învăţ că, de vei fi în toate zilele cu cei aleşi, în toate zilele şi în toate ceasurile te vei folosi de sfaturile şi de învăţăturile lor cele bune; iar, de vei fi cu cei nebuni şi răz vrătiţi, şi tu vei fi nebun şi răzvrătit. Şi, iarăşi, se cade Domnului, dacă va avea la masa sa glasuri şi cîntece, să nu i se ducă mintea spre dînsele, sau către jocurile cele de multe feluri, care se fac şi vin numelui vostru din partea ţeriî, că omul cela ce are tot gîndul spre cîntece şi spre jocuri ca acestea, acela n’are minte de ajuns.. Dar cum vei putea fi tu Domn şi să te chemi oamenilor sare şi izvor, din care să se adape toţi oamenii, dacă-ţî vei da mintea cu totul spre scopote şi spre jocuri ca acelea ? Că, dacă vor vedea alţii cum faci tu, şi aceia vor vrea iar aşa să facă, şi, fiind tu Domn, vor vrea să privească la celea ce şi tu vei privi. Deci, cum îi vei îndrepta şi-î vei învăţa, aşa vei să li dai şi seama. Pentru aceia, te învăţ şi eu, fătul mieu, de-ţî e voia să fii unsul lui Dumnezeu, ţi se cade toate scopotiile şi jocurile să le laşi jos, că aşa se cade Domnului,

189 DESPRE ŞEDEREA LA MASĂ \ să-şî veselească oştile, dar mintea să nu şi-o plece către dînsele, dacă-ţl este voie să fie desăvîrşit şi întreg, ci acele scopote să răsune înnaintea ta, şi voia oştilor tale încă să o umpli, însă tu te nevoieşte să umpli şi voia Dumnezeului tău, carele te-a uns. Şi să nu-ţî îngreuiezl trupul cu beţii,— că mulţi zic : <Bună este băutura cea multă!». Dar cum este bună? Că omul, dacă. se îmbată, de are şi minte multă, el o pierde; de are mînl viteze, nici de un folos nu-î sînt; de i-ar fi picioarele răpezî, nimic nu-I sporesc; şi, de are şi limbă dulce şi vorbitoare frumos, nici cu aceia nu poate grăi. Deci, cum nu este rea beţia, cînd toate mădularele omului nici de un folos nu sînt trupului său ? încă şi N altă răutate izvorăşte şi iese de la beţie: că omul beţiv, întăiu, trupul şi-l bolnăveşte, şi-şi sărăceşte casa, şi-şi pierde mintea. Deci, dacă-şi pierde mintea, el îşi pierde şi sufletul. Sau, ia să vedem, cu beţia ce lucru de folos am făcut sau am dobîndit, făr’ decît ni-am bolnăvit trupurile, ni-am sărăcit casele şi ni-am pierdut mintea ? Deci, dacă ni-am pierdut mintea, noi am deslipit pe Dum nezeii de la noi. Şi cel ce iubeşte băutură multă, acela nu se va chema următor lui Hristos, ci va fi chemat ca un dobitoc. Apoi, bine este să iubeşti băutura cea multă şi să te chemi dobitoc, au mal bine este să te chemi următor lui Hristos ? însă slugilor tale li dă să bea din destul. Şi tu încă să bel cu măsură, ca să poată birui mintea ta pe vin, iar să nu biruiască vinul pe minte, şi să cunoască mintea ta pe minţile slugilor tale, iar să nu cunoască mintea slugilor pe mintea ta. La beţie pe nimeni să nu dăruieşti, măcar de ţi-ar fi sluga cît de dragă. Sau, de vel avea vre-o mînie pe cineva de la trezvie, tu să n’o arăţi spre sluga ta

190

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

la beţie şi să-l urgiseşti. Sau, de vor vrea să pîraşcă cineva pe alţii la tine la beţie, tu să-i îngăduieşti păn’ la trezvie. Sau, de-ţi va greşi vre-o slugă fiind beat, tu-î îngăduie, pentru că tu 1-aî îmbătat, şi, cum 1-aî îmbătat, aşa-î şi îngăduie. Pentru aceia, îţi zic: să nu dăruieşti pe nimeni la beţie, pentru că, una, îţi vei pierde din avuţie ; alta, îţi vei pune nume rău, că vor zice aşa : «Blem acum la cel Domn neharnic, că este beat, şi, dacă se îm bată, el îşi pierde mintea şi nu ştie cui ce dă! >. Iată că sînt două răutăţi: că, întăiîi, îţi pierzi din avuţia ta, iar, a doua, tu-ţi dobîndeştî şi nume de hulă. Şi încă-ţi mai zic: la beţie să nu te mîniî, nici să osîndeştî pe nimeni, că. şi aceasta este alt lucru rău şi de poveste, că vor zice toţi: «Să nu mergem să stăm să dvorim la acel Domn, că, dacă se îmbată, el îşi pierde mintea, şi are arţag, şi ne va înfrunta, sau poate ne va şi pierde >. Pentru aceia, fătul mieii, te învăţ: la beţie, nici să dăruieşti pe nimeni, nici să urgiseşti. Ci, de-ţî e voia să dăruieşti pe cineva, tu îl dăruieşte dimineaţa, la trezvie, cu cuvinte dulci, ca să-ţî mulţămească cel cu darul şi să-ţî sărute şi mîna. Iar, dacă-ţî e voia să te mîniî, sau să urgiseşti pe cineva, saii să-l ju deci, judecă-1 dimineaţa, la trezvie, cu toţi boierii tăi, şi-î iea seama. Că, dacă şezi la masă, nu este legea să judeci, nici să dăruieşti, ci are masa obiceiul său de veselie, să se veselească toate oştile tale şi slugile de tine. Aşijderea, cînd şezi la masă şi vei să aduci la masă boierii cei mari, şi cei al doilea, şi cei mai mici, şi pe alţii pe toţi, să li păzeşti locurile, ca, la a doua şedere, să nu li schimbi rîndurile. Căci, că dacă pui sluga ta la masă într’un loc, iar, al doilea rînd, tu-1

DESPRE ŞEDEREA LA MASĂ

191

pul mai jos, într’acel ceas i se întristează inima şi .se scârbeşte; că el se nădăjduia, dintr’acel loc ce a .şezut întăiu, să cîştige alt loc, maî sus, iar tu, pentru unul carele-ţi este ţie maî drag, tu-1 daî maî jos. Pentru aceia, i se întristează inima şi se vatâmă ca cu o rană. Că inima omuluî este ca sticla, care, dacă se sparge, nu o maî poţi cîrpi. Drept aceia, fătul mieii, cînd veî tocmi boierii şi slugile la masă, şi-ţî vor veni cineva din ceî ce-ţi vor fi maî dragi, şi vor sta în vorbă, să nu cumva să muţi pe vre uniî din ceî maî de jos ca să puî pe ceî ce au venit. Ci ceî ce sînt la masă, aceia să şază unde i-aî aşezat. Iar celoralalţî, cari sînt ţie fraţî, dă-li bucate d’innaintea ta şi vin, şi li dă cu mina ta să mănînce şi să bea, şi li dă şi cuvinte bune din gura ta. Că şi Sfînta Scriptură mărturiseşte şi zice : <Uniî mai bine se bucură şi se veselesc, şi maî bine mulţămesc de cuvintele cele bune, decît se mulţămesc alţii de ospeţe şi de băuturi»m Căci că omul înţelept, cît îl veî adaoge şi-î veî lungi cuvintele cele bune, atîta maî mult se va folosi şi va mulţămi; iar, de-1 veî veseli cu băutura şi cu mîncarea, maî rea rău tate veî aţîţa într’însul. Aşa şi tu, fătul mieii, de-ţî veî înfolosi slugile pu rurea cu cuvinte dulci, tu încă veî dobîndi folos; iar, de-ţî vei slobozi trupul spre beţii, făr’ de lucru, foarte rău te veî zminti, că băutura cea multă mari răutăţi face. Pentru aceia, trebuie multă trezvie, că auzî ce zice Dumnezeu: <Păziţi-vă, să nu cumva să se în greuieze inima cu mîncări multe şi cu băuturi >. Şi iar grăieşte cu Proorocul Său, de zice: <Trezviţi-vă, ceia ce beţi vin de vă îmbătaţi, şi plîngeţî, că s’a luat din mijlocul vostru veselia şi bucuria». Şi bun lucru este a se feri omul de băutura cea multă, că

192

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

iar zice Scriptura: «in lemnele cele multe se tace foc mare, şi în bucatele cele multe se aţîţă curvia>. Şi, cum aţîţă şi face untul văpaie, aşa şi vinul ridică pofte de curvie; şi, cum nu se va îmbogăţi lucrătorul beţiv, aşa şi sufletele care iubesc beţia nu vor în mulţi bunătăţile, ci şi cele ce vor avea le vor pierde. Fătul mieii, dacă bei vin, nu te lăuda, nici te face bărbat, că pe mulţi a pierdut vinul şi ,multe răutăţi a făcut. Vinul a golit trupul cel de ruşine al luî Noe. Vinul făcu pe Lot de se împreuna cu amîndouă fe tele sale trupeşte. Vinul prăvăli pe bărbatul şi vi teazul Samson păn’ în sfîrşit, care se născuse din făgăduinţă şi din muiere stearpă, şi n’a mal fost alt om niciodată vîrtos ca dînsul, nici va mai fi. Că zice Scriptura: «Era un om din seminţia lui Dan, pe care-1 chema Noe, şi muierea luî era stearpă şi fe ciori nu făcea. Iar îngerul lui Dumnezeu se arătă muierii şi zise către dînsa : „Iată, tu eşti stearpă şi feciori n’ai făcut; iar, de acum, să ştii că vel începe rod, şi vel îngreca şi vei naşte fiu. Dar să te pă zeşti să nu bel vin, nici rachiu, şi nimic spurcat să nu mănîncî (că acel cocon va fi sfinţit lui Dumnezeu din pîntecele mîne-sa)“. Deci muierea merse şi spuse bărbatului său toate cîte-î zisese îngerul, iar Manoe • se ruga luî Dumnezeu şi zise: „O Doamne, Cela ce ai trimes pe omul lui Dumnezeu la noi, trimete şi acum să vie, să ne înveţe ce vom face coconului dacă se va naşte ?“. Şi asculta Dumnezeu rugăciunea lui Manoe, şi iar veni, a doua oară, îngerul luî Dum nezeii la muiere; iar Manoe, bărbatul eî, nu era cu dînsa, că muierea era la cîmp. Deci muierea alergă şi spuse bărbatului ei, zicînd: „Iar mi se arătă băr batul acela ce venise în cutare zi la mine“. Şi sesculă Manoe şi merse după muierea luî, şi, dacă

193

DESPRE ŞEDEREA LA MASĂ

ajunse, zise către acel bărbat: „Au doar tu eştî băr batul cela ce aî grăit cu muierea mea?“. Iar îngerul zise: „Eu sînt !;t. Manoe zise : „Fie acum după cuvîntul tău, dar coconul ce lucru va avea şi ce i se va cădea a fi?.*. îngerul zise: „De toate, cîte am zis muierii tale, să se păzească, şi ce se va face în vie să nu mănînce, şi vin să nu bea, nici ceva spurcat să nu mănînce, că acesta, carele se va naşte din făgăduinţă, va ucide pe leu ca pe un ied, şi, după cîtăva vreme, din capul leului va da părinţilor lui miere de vor mînca, şi va judeca Israilul în douăzeci de ani, şi"cu o falcă de măgar va ucide o mie de oameni, şi va lua poarta cetăţii dintr’amîndouă ţîţînile, şi cu toate încuietorile, şi o va duce în vîrful muntelui, înnaintea Hevronuluî, şi stîlpil casei încă-I va lua în mînî şi-î va clăti, şi va surpa casele şi toate tăriile ce vor fi făcute pe dînşiî, şi pe trei mii de oameni ce vor fi într’însele îî va prăpădi». însă, pe urmă, peri şi acesta, ucis de necredincioasa şi vicleana curvă Dalida. Dar tu, o,esuflete, fiind mal neputincios şi mal slab, ce vei zice: <0, vicleană Dalido, cum uciseşî pe mi nunatul şi tarele bărbat, pe Samson ?>. Cu adevărat, într’această lume nu este maî rea şi mal amară decît . muierea. încă mal ascultă, fătul mieii, să-ţi mal spuiu şi altă poveste, iar din Sfînta Scriptură : Olofern, Vizirul lulNabohodonosor împăratul, pentru beţie, peri, şi cu toate oştile lui. Că zise către Vagav, hadîmul său: «Pasă la acea Ovreică, şi-î zi şă vie să se ospăteze cu noi, că ne vor rîde Asirieniî dacă o vom lăsa să se ducă şi să nu ne împreunăm8 cujiînsa trupeşte!». Că era acea muiere foarţe frumoasă şi chipeşă, şi numele ei ludita. Deci Vagav ieşi.de la 13

194

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

Olofern, şi merse de grăi către Iudita, şi zise: «O jupăneasă, nu-ţi fie ruşine, ci pasă la stăpînul mieu Olofern, de mănîncă cu dînsul şi bea vin, cu veselie!». Iar ea zise: «Dar eu ce sînt, să stau împotriva stăpînuluî mieu ? Eu, tot ce va pofti el, voiu face, şi ce va fi lui drag a face mie, încă va fi de veselie şi de bucurie în toată viaţa mea!». Şi se scula Iudita, şi se împodobi frumos, şi se îmbrăcă în haine bune, şi cu alte podoabe muiereştî, cu toate se împodobi, şi îşi luă slujnica cu dînsa, şi merse de stătu înnaintea lui Olofern. Iar el, dacă o văzu, i se răni inima de dînsa, şi o pofti foarte, şi tot aştepta vreme să se împreune cu dînsa, şi-î zise Olofern: «Acum bea, mănîncă şi te veseleşte, că al găsit milă înnaintea mea!». Iar Iudita zise: «Mînca-voiu şi voiu bea, Dom-, nul şi stăpînul mieu, că astăzi se înnălţă sufletul mieu mal mult decît în toate zilele vieţii mele!». Şi luă de mîncă şi bău cu dînsul din bucatele care-I gătise slujnica el, iar inima lui Olofern tot era rănită de pofta el, şi se veseli Olofern şi bău vin mult pentru dragostea el, atîta cît nu băuse niciodată din naş terea lui. Iar, dacă înseră, se duseră toate slugile lui cineşî pe la conac, şi Vagav închise uşile cortului şi se duse şi el, — că erau toţi îngreuiaţi şi biruiţi de vin. Şi Iudita rămase singură în căsuţa cea mal din lăuntru, iar Olofern zăcea în pat, beat şi adormit toarte tare. Deci zise Iudita către slujnica eî: «Pasă afară de stăî înnaintea cortului şi păzeşte». Şi făcu aşa. Iar Iudita se ruga lui Dumnezeu, cu lacrămî, zicînd: «Doamne, Dumnezeul luî Israil, caută într’acest ceas spre lucrul mînilor mele şi mă învredniceşte să săvîrşesc ce am cugetat, nădăjduindu-mă spre Tine că voiu face lucrul acesta». Şi, dacă zise aşa, se aPr0P^ de patul luî Olofern, şi-î' luă sabia'luî de la căpătîiu,

DESPRE ŞEDEREA LA MASĂ

195

•.şi, dacă o scoase din teacă, îl apucă cu o mînă de păr, şi-şi ridică ochii la cer şi zise: «Doamne, Dum nezeul lui Israil, întăreşte-mă într’acest ceas!»,— şi-l lovi de două ori peste grumazi, şi-î tăie capul, şi-l băgă în traista eî care purtase bucate şi-l dete sluj nicei, şi ieşiră amîndouă âin tabără, cum li era obi ceiul să iasă la vreme de rugăciune. Vezi, fătul mieii, cum plăteşte de rău beţia! Drept aceia, să nu zăboveşti la beţie, ci, cît poţi, fugi de beţie, ca de focul unui cuptor. Aşijderea şi Irod, pentru beţie, tăie pe dumneze iescul Ioan Botezătorul, de al căruia traiîi şi bunătăţi şi el se mira, iar, fiind biruit de vicleşug, îl ucise, ca un nebun şi ca un turbat. Aşa şi tu, ticăloase suflete, fiind împresurat de mîncărl multe şi de băuturi, te vei întoarce în necurăţiî şi vei face lucruri de periciune. Pentru aceia, încaî de acum, fugi de acestea cu nevoinţă, ca să nu ur mezi amărăciunilor. Că zice Proorocul: «Amar celor ce se scoală de dimineaţa şi caută rachiul, şi seara beau vinul cu alăute, şi cu tobe, şi cu surle, iar lu crurile lui Dumnezeu nu ştiu, nici nu le caută». Amar şi ţie, ticăloase suflete, că eşti făr’ de ruşine, şi totdeauna faci lucruri de ocară şi de batjocură, şi nu-ţî este ruşine, nici, frică, ci aî dobîndit chip şi -obraz de curvă, şi la toţi cauţi făr’ de ruşine, şi în •toate zilele mînil pe Dumnezeu, cu lucruri rele şi cu cugete viclene, şi nu-ţl este frică, nici teamă. O, nebune, dar cum socoteşti că vei putea scăpa de mînia Lui cea neoprită şi de osînda ce va să-ţi cază asupră ? Drept aceia, să nu cumva să nu grijeştl sau să nu bagi seamă de mîntuirea ta. Ci, pănă ai vreme de pocăinţă, fă bine şi tot ce place luî Dum nezeii, pentru că El, măcar de este iubitor de oameni

196

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

şi mila Lui întăreşte toată firea omenească, dar este? şi judecător drept. De aceia, să nu te amăgeşti sau să te înşale inima sau firea cumva că va putea cineva, din cei ce fac rău, să dobîndească împărăţia cerului şi să între în lăcaşul drepţilor, afară din cei ce vor face voia Lui şi vor păzi învăţăturile şi poruncile Lui. Că aşa zice Proorocul: «Doamne, cine va lăcui în lăcaşul Tău, sau cine se va sălăşlui în muntele Tău cel sfînt r Cel ce umblă făr’ de prihană şi face dreptate, şi cel ce grăieşte adeverinţă în inima lui, carele n’a înşelat cu limba lui, şi n’a făcut rău vecinului său, nici a avut împutăciune de spre aproapele lui; cel ce s’a jurat vecinului său şi nu s’a lepădat, şi nu şi-a dat banii în camătă, şi pe cei nevinovaţi nu i-a vîndut. Cel ce va face acestea, nu se va ruşina în veac». Acestea toate le-ai auzit, o suflete, în toate zilele, din Sfintele Scripturi, iar tu, nebune, nu vruseşi să înţelegi, ci te-ai alunecat spre poftele de ocară şi de ruşine. Dar atuncea, la judecată, ce gîndeştî a face, o neînţelepte, fiind gol de toate bunătăţile ? De aceia, încai te păzeşte, şi te părăseşte, şi te lasă de lucru rile tale cele spurcate, şi te apropie, de acum înnainte, către pocăinţă, şi fă lucruri bune înnaintea Dumnezeului tău, ca să iei şi tu de la Dînsul binele cel ceresc şi să fii făgăduit veseliei cei îngereşti, învrednicindu-te slavei Dumnezeului celui ce este în Troiţă, că Aceluia este toată împărăţia, şi puterea, şi slava, în veci netrecuţi şi nesfîrşiţl. Amin.

PARTEA A ŞESEA. Învăţătură a luI Neagoe Basarab, către fiul sĂtt Teodosie Basarab şi către alţ! Domnî, PENTRU SOLI ŞI PENTRU RĂZBOAIE.

O, fătul mieu Teodosie, şi voî, alţi Domni şi fraţi, eu, cît am putut cunoaşte şi a pricepe despre rîndul solilor, vă sfătuiesc cum se cade a-î cinsti, cînd vor veni la sfat şi: vor fi oameni mari. Că aceşti soli cari vin la voî, unii Vin ca să facă jurămînt şi legătură, alţii vin ca să facă pace, alţii să vorbească niscare lucruri de treabă, alţii vin pentru dragoste şi pentru prietenie, iar aorea vin şi cu cuvinte aspre şi de vrajbă, cum li este porunca de la Domnii şi stăpîniî lor. Că la Domni vin mulţi soli, din multe părţi, şi cu multe feluri de solii. Insă voi să mu cinstiţi numai pe cel ce vă vor aduce veşti bune, ci şi:pe cel ce vă vor aduce veşti rele, că aşa se cade să fie toţi cinstiţi de voî. Că, pentru acea puţină cinste ce li veţi face, el mult voi lăuda numele vostru şi-l vor înnălţa. Şi unul Domn cuminte nu-î trebuieşte într’această lume altă avuţie fără numai numele cel bun. Căci că, dacă va avea nume bun, toate le va avea; iar Domnul cela ce este scump, şi caută tot spre avuţie, şi nu dă, pentru scumpetea lui, nimuluî nimic, acela însuşi

198

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

îşi*pierde numele cel bun şi avuţia de niciun folos nu-i va fi. Pentru aceia, eu te învăţ, fătul mieii, şi pe dum neavoastră, alţi fraţi şi Domni, pe toţi, să faceţi aşa cum zic eu, că mie-mi pare să fie mai bun numele cel bun decît avuţia cea multă. Că, de veţi fi îndu* rători şi darnici în viaţa voastră, numele de bine nu se va uita niciodată, ci se va pomeni şi după moarte.Că omului, din toată avuţia lui, nimic nu i se va cunoaşte, fără numai numele cel bun şi bunătăţile ce va fi făcut pe această lume. Drept aceia, fraţii miei, cînd auziţi că vin la voi soli mari, cari cred în Domnul nostru Isus Hristos şi Prea-curateî lui maici, voi să trimeteţî înnaintea lor cinste, şi bucate, şi băutură din destul, pănă vor veni la Scaunul vostru cel domnesc. Şi atuncea toţi boierii voştri să fie strînşi lîngă voi şi împodobiţi trumos, şi sfetnicii cei bătrînî niciodată de lîngă tine să nu se deslipească. Iar, după ce vor veni, să-i orînduiţi la gazdă bună, şi să porunciţi ca să aibă toate de ajuns, pentru că aceasta e cinstea solilor. Gazda so lilor să nu fie aprpape de voi, nici de grădinile în care vă plimbaţi voi cu sfetnicii voştri. Pe sol să nu-1 ţineţi şi să-l zăboviţi mult, ci numai două zile , sau trei, pănă se va odihni. După aceia să-l chemi, şi, în ziua ce vei vrea să-l chemi, întăiu să împodo beşti jăţul tău bine, cu ce-ţi va fi dat Dumnezeu, şi tot Divanul tău, şi toate casele; şi să te împodobeşti şi tu cu haine frumoase, şi mai vîrtos să te îmbraci în dragostea şi în puterea lui Dumnezeu, dacă-ţî este voia să-ţi fie într’ajutor. Şi să ieşi cu mare slavă, să şezi în jăţul tăvi cu multă smerenie, şi sfetnicii tăi cei bătrînî să şază pe scaunele lor, unde li este locul şi li se cade. Iar boierii cei tineri să fie împodobiţi cum’

o DESPRE SOLI ŞI RĂZBOAIE

199

se cuvine, şi să stea toţi, de-a rîndul, împrejurul tău. Asemenea şi alte slugi, toate, să stea, pe rînd, care unde-î va fi locul. Deci să alegi dintr’înşiî cîţîva oameni vrednici şi să-î trimeţi să cheme solul, să-şi dea solia, iar tu să şezi şi să cugeţî de cele dumnezeieşti, iar' nu de cele lumeşti şi de nimic. Şi, după ce va veni, tu să asculţi toate cuvintele luî cu socotinţă şi cu luare-aminte, sau de vor fi bune, sau rele, sau blînde, sau aspre. Toate să le ţii în mintea ta şi nimic dintr’însele să nu uiţi, şi nici să te bucuri mult căci va spune cuvinte bune, nici, iar, să te mînii căci va spune şi va zice cuvinte de rău. Ci-Î întreabă de toate cu blîndeţă şi cu smerenie, şi, după ce-ţi va răspunde că : «Ce mi-a zis stăpînul mieu, toate le-am grăit>, atunci tu să nu-î mai răspunzi nicîun cuvînt împotrivă, că, de vei maî răspunde ceva, nimic, nu vei folosi. Că cuvîntul este ca vîntul: dacă iese din gură, niciîntr’un chip nu-1 mai poţi opri, şi, măcar de te-aî căi şi ziua şi noaptea, nimic nu vei folosi. Ci, dacă-şî va da solul solia, iar să-l trimeţi să-l petreacă cu cinste păn’ la gazdă, şi, după solie, iar să-l cinsteşti. Şi toate cuvintele lui, cîte a zis, să le ţii minte, şi nimeni să nu te ştie; ci, de-ţl vor fi adus veşti şi cuvinte, măcar bune, măcar rele, tu să nu te întris tezi, ci să aibî ţaţă şi chip vesel către toţi. Şi să în trebi întăiu cu dragoste şi cu dulceaţă pe boierii tăi cei mari şi pe sfetnicii tăi cei bătrîni, şi li zi aşa: «Dragii miei boieri bătrîni şi iubiţii miei sfetnici, acum cest sol a venit la noi, şi am văzut toate vor bele luî, şi cuvintele luî le-am auzit. De aceia, vă întreb pe dumneavoastră, boierii miei cei bătrîni, pe toţi, că sînteţî bătrîni şi aţi văzut multe lucruri, şi bune, şi rele. Şi, acum, trebuieşte să vă sfătuiţi împo triva sfatului solului, că voi sînteţî îndreptarea mea şi

.. .200. . '.ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB '

nădejdea mea, şi, cît veţi putea mai bine, atîta să socotiţi, ca să putem da răspuns bun solului împotriva cuvintelor lui, ca doar de va da Dumnezeu de va fi răspunsurile noastre mai bune şi mai cinstite decît cu vintele solului care a adus la noi de la Domnul său». Aşa să-ţî întrebi toţi boierii, iar tu niciun răspuns să nu li dai, ci numai ce-i ascultă pe toţi cu dragoste şi-î întreabă. Să nu-ţî fie ruşine, sau să te ţii mare, cugetînd sau zicînd în inima ta: «Eu, fiind Domn, cum poate fi de întreb toţi boierii miei de sfat, şi ei sînt slugi mie !», că şi ei sînt robi lui Hris':os. Dar de vor fi îngăduind unii dintr’înşiî lui Dumnezeu mai. bine decît tine ? Pentru că tot Domnul care nu-şi va în treba boierii de sfat, acela nu face bine,— că singur Pavel Apostolul mărturiseşte şi zice: «Niciodată nu vom putea noî ajunge în urma moşilor noştri». Şi la Evanghelie încă grăieşte Domnul nostru Isus Hristos şi zice: «Amar celuia ce se sfătuieşte singur şi pe altul nu întreabă». Drept aceia, şi voi, fraţilor, nu vă sfătuiţi numai în sine-va, ci de toate singuri întrebaţi pe boierii voştri şi pe sfetnicii voştri. O, fătul mieii, şi voi, fraţilor, cît este de bine să mîngîiaţî pe boieri şi pe slugile voastre în toată vre mea şi să vă sfătuiţi cu dînşiî în tot ceasul, să luaţi sfat şi de la cei mari, şi de la cei al doilea, şi de la cei mai de jos, că aşa se cade să vă sfătuiţi cu dînşiî toate sfaturile. Şi, care vor fi maî bune, voi le pri miţi în inimile voastre, iar care nu vă vor fi de folos, voi le lăsaţi. Şi să nu opreşti pe nimeni să nu gră iască la sfat, zicînd că: «Cuvintele tale nu ni sînt nici de o treabă, că grăişi nişte cuvinte în zădar!>« Ci toate cuvintele ale tuturor le primeşte a fi bune, pentru cinstea voastră, pentru că tot sfetnicii şi bo ierii fac sfaturile.

f*v

' cC

DESPRE SOLI ŞI RĂZBOAIE

Iar, dacă se isprăveşte şi se tocmeşte sfatul bine •şi cum se cade, deci numai lauda şi pohvala Dom nului este peste toată lumea, iar sfetnicii şi boierii întru nimica nu se pomenesc, şi zic toţi: «Harnic, şi vrednic, şi înţelept Domn este acesta, şi vrednic de a se pomeni şi de a se ferici în toate lucrurile lui». Iar, de se va zminti sfatul şi nu va fi sfat bun şi cu chibzuială, deci nimeni nu va învinovăţi pe sfetnici, nici pe boieri, ci numai .pe Domn, şi vor zice: «Acesta este Domn nebun, şi nu i se cade lui să fie între Domni». Pentru aceia, trebuie să te sfătuieştî cu boierii în tot ceasul, măcar de sînteţî Domni puternici. Că Domnul se socoteşte ca un deal mare şi înnalt, cînd are nişte păzitori foarte buni, de-1 păzesc şi-l curăţesc de toate uscăciunile şi secăturile şi de alte lucruri care nu sînt . de treabă. Deci, pan’ îl curăţesc păzitorii şi-l păzesc de toate răutăţile şi primejdiile, el creşte frumos, şi face multe feluri de flori, şi se înnalţă minunat şi frumos, şi se laudă numele lui peste tot pămîntul; iar numele păzitorilor lui nimeni nu le mal pome neşte. Iar, dacă-1 părăsesc păzitorii şi nu-1 mal pă zesc, el se pustieşte, şi nici locul nu i se cunoaşte, şi numele lui piere şi trece ca o umbră. Aşa si Domnul: păn’ îl păzesc sfetnicii şi boierii lui cei bătrînî cu sfat bun şi-l curăţesc de toate sfaturile cele rele şi de năravurile cele rele, .lauda lui şi înţelepciunea i se întinde peste tot pămîntul şi numele lui cel bun se proslăveşte prin toate ţerile, şi zic toţi: «Tu eşti mal vrednic şi mal. înţelept decît toţi». Iar nu zic că fac boierii voştri acele sfaturi, ci laudă tot pe Domn şi numele lui proslăvesc. Iar boierii, măcar deşi fac eî sfaturile cele bune, nimeni nu-î ştie, nici îi Jaudă. Pentru aceia, este bine să primiţi sfaturile cu bucurie,

|6îk

•

202

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

ca să nu se umple cuvintele carele zice în • Sfînta Scriptură aşa: «Amar celuia ce se socoteşte el însuşf deosebi, iar pe alt pe nimeni nu întreabă de sfat, că acela nu este nici de o treabă Domnului său, şi se pierde el însuşi, şi se va chema nebun, pentru semeţie». Drept aceia, fraţilor şi fătul mieu, pe toţi boierii voştri să-î mîngîiaţî şi să ziceţi către dînşiî: «Auziţi, boieri! Iată ce cuvinte ni-a adus solul astăzi. Deci acum vă sfătuiţi, să. ştim ce răspuns îl vom da împotriva soliei lui>. Aşa zi către boierii tăi, şi li dă pace să facă sfat înnaintea ta; iar tu, fătul mieu, să taci, să nu zici nimic înnaintea lor, ci numai să bagi seamă să vezi: potrivi-se-vor sfaturile lor cu cuvin tele solului, au ba ? Deci, dacă vel cunoaşte că au cuvinte de a se potrivi cu ale solului, tu li zi aşar «Acum păsaţi toţi pe la gazde, şi să vă maî sfătuiţi deosebi astăzi şi pănă dimineaţă, şi vă rugaţi lui Dumnezeu, doar ni va descoperi alte sfaturi mal bune, ca să nu poată a ne birui solul nici într’un cuvînt. Şi dimineaţă iar să veniţi la mine, să-mî spuneţi cum aţi maî gîndit». Deci, dacă vor merge el pe la gazde, iar cuvintele lor să fie înfipte în inima ta, ca şi ale solului, şi, sculîndu-te de acolo, pasă în c-âsa ta cea de odihnă, şi-ţî curăţeşte inima cu toate bunătăţile, şi-ţî vino în toată mintea, şi te roagă luî Dumnezeu şi Prea-curateî Lui Maici, şi zi: «Doamne, Dumne zeul mieu, spre Tine nădăjduim, izbăveşte-mă de toţi cel ce mă gonesc şi mă mîntuieşte, ca să nu apuce cîndva ca leul sufletul mieu. Şi-mî dă, Doamne, cu vînt bun şi inimă trează, ca să pricep; şi-mî trimete cuvînt şi vorbe din destul de la dreapta Ta cea pu ternică, ca, cu ajutorul şi cu sfatul Tăîi, să biruim:* cuvintele şi vorbele solului. Că Tu eşti Cel ce gră-

DESPRE SOLI ŞI RĂZBOAIE

203

ieşte bine toate, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie trimetem laudă în sus cu făr’ de începutului Tău Tată şi cu bunului şi făcătorului de viaţă Duh, acum şi pururea, şi în veci. Amin>. Deci, dacă te vel rugă aşa, tu socoteşte cuvintele solului şi ale boierilor tăi, deci te chibzuieşte şi tu cu mintea ta, doar de-ţl va da Dumnezeu pricepere . mal bună decît tuturor şi vei putea învinge cu socoteala minţii tale cuvintele solului. Şi, dacă vel vedea şi vel cunoaşte că este sfatul tău mal bun, tu nu te lăuda, nici te ţinea că din măiestria socotinţei tale este aceasta, ci mulţămeşte luî Dumnezeu, care a întărit inima ta cu gînd ca acesta, şi trimete în taină la sfintele biserici, şi fă bdeniî şi rugăciuni la Dum nezeu, şi dă milostenie săracilor, că aceia este jertfă vie şi nevinovată înnaintea lui Dumnezeu. Şi iarăşi să chemi boierii tăi la tine, şi să li zici: «Pace între voi, boieri, doar veţi fi aflat alt sfat mai bun>. Iar, dacă vor zice ei: *Ba, Doamne, tot sfatul cel de ieri avem, iar altul maî bun noi n’avem>, atuncea tu să li răspunzi şi să li zici: «Ascultaţi, boieri: eu aşa am cugetat în inima mea că va fi maî bine>, şi spune gîndul tău şi socoteala ta înnaintea lor. Deci, dacă vor .zice toii că: «Este sfat bun acesta şi să fie între noi, şi cu aceasta vom birui cuvintele solului?, tu nu te trufi, ci mulţămeşte lui Dumnezeu, care te-a în tărit şi ţi-a dat minte să grăieşlî cele ce sînt mal de folos înnaintea boierilor tăi. Iar, dacă vor zice toţi: «Ba, Doamne, mai bun este statul care l-am avut mai nainte toţi», voi, fraţilor şi fiii miei, nu vă ru şinaţi de dînşil, nici vă trufiţl şi să vă mîniaţî, ci ziceţi: «Aşa clar, iubiţii miei boieri, cari cunoaşteţi că sînt mal de treabă şi mai bune, acelea să răspun dem, — după cuvîntul Proorocului, ce zice: „Unde

204

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

vor zice oamenii toţi să fie, să fie<{. Aşa şi eu zic vouă: dacă ziceţi toţi să fie maî bine aşa, şi eu încă cu pace poruncesc să fie după cuvîntul vostru. însă iar vă întrebaţi». Iată că sfatul l-am făcut şi l-am întocmit. Acum a rămas să-l ospătăm bine şi frumos. Deci voî, iubiţii miel, vă tocmit! păharnicî, scoateţi păhară de argint frumoase, şi siliţi să aşezaţi toate frumos, ca să se mire şi solul de acea podoabă şi rînduială bună, care să nu o fi văzut el la stăpînul său niciodată, ci să laude pretutindenea ce a văzut şi să povestească, — pentru că şi aceasta este o cinste a Domnului, aleasă şi lăudată. Aşijderea şi masă să găteşti frumoasă, şi să faci multe feluri de bucate, şi să aducă tot pe rînd, unele după altele. Şi băuturi să scoţi de unde vel avea maî bune şi maî dulci. Şi iar să te sfătuieştî întaiu să vezi la masă ce vorbe şi ce graiuri vel vorbi cu solul, ca nu cumva să vor beşti niscareva lucruri far’ de ispravă şi niscareva cuvinte de nimic, ca să-şî rîză solul de tine. Căci că vinul amestecă inima omului, şi vorbele cele urîte de la beţie sînt întocmai ca nişte bucate bune şi-apoî spurcate cu oarecare necurăţenii, tot aşa sînt şi cu vintele de la beţie. Iar, dacă vei găti toate cele ce sîni de treabă şi le vei întocmi, îţi învaţă boierii cum se vor cinsti, şi să nu treacă de icî colea, sau de colea icî, ci să stea toţi întocmai. Apoi chiamă cîţîva voinici, oameni frumoşi şi de folos, şi-î trimete să cheme solul. Şi, dacă va veni, tu îl pune la masă cu boierii tăi, şi-l cinsteşte bine, cum este legea şi obiceiul, şi să nu-1 sileşti cu vinul, ca să-ţî vază şi el înţelepciunea. După aceia iar să-l petreci cu cinste pănă la gazdă. Deci găteşte cîţîva din slugile tale, şi-î trimete dar. cu mare cinste, şi

DESPRE 'SOLI ŞI RĂZBOAIE

20o

iar să-l chemi, şi-î dă răspunsul de toate, pe rînd. Şi, de-ţî va fi zis el ţie cu mînie', tu-I zi luî cu blîndeţă, sau, de-ţî va fi grăit cu scandălă, iar tu să-î răspunzi cu cuvinte de pace. Şi-I spune tot pe amă runtul, şi-î zi: «Pentru cutare lucru iată ce răspuns dăm, şi pentru cutare iată -ce». Şi te nevoieşte să fie toate răspunsurile tale mal bune, şi să fie stăpînuluî solului ca nişte săgeţi, dacă le v$ auzi. Iar, de-ţî vor zice boierii tăi toţi că: «Nu trebuie să-l ospătezi pe acel sol, Doamne, ci-1 dăruieşte numai, şi-î dă, Măria Ta,' răspunsul, şi să meargă sănătos», tu, fătul mieii, să te nevoieştî să-î găteşti dar, şi să-î trimeţî iar pe slugile tale, şi să-l chemi la tine, şi să-î daî răspunsul tot cu blîndeţă, precum este obiceiul şi cum te-am învăţat şi ţi-am arătat şi maî sus. Şi, cînd va vrea solul să se întoarcă la stăpînul său, tu iar să-î .dai oameni să-l petreacă, păn’ va ieşi din ţara ta; cum al trimes şi înnainte, la întîmpinare, aşa fă şi la pe trecanie, ca să se mire de unde i-a sosit atîta cinste, de care el nu se nădăjduia. Iată, acum, toate ale solilor cum trebuie le-am vorbit. Iar, dacă va da Dumnezeu, cu mila Sa, să . fie toate cuvintele solului biruite de cuvintele tale, atunci ţie mare nume şi slăvit îţî vei fi făcut, iar stăpînu-său multă întristare şi mîhnire vel fi trimes pe solul lui. Ci, şi atunci, iar nu se cade să te lauzi în trufie, ci să întri în cămara ta, şi, căzînd cu faţa jos la pămînt, să te rogi lui Dumnezeu, zicînd aşa: «Bine-ţî mulţămesc, Doamne, Dumnezeul mieii, că, pentru mila Ta cea multă, ne-ai învrednicit pe noi, robii Tăi cel neharnici, de am biruit sfatul potrivnicului nostru, iar noi n’am -fost harnici să facem aceasta». Aşa să mulţămeştî luî Dumnezeu, că Dumnezeu este milostiv şi îndurător, şi, de va vedea că-I mulţămeştî, iar nu

206

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

te lauzî, decî, întru toţi, va adaoge priceperea şi so coteala, şi sfaturile tale nimeni nu le va putea muta. Acestea toate le-aî luat în fiinţă, şi voia ta ţi-o al umplut, şi pe sol 1-aî trimes la Domnul său cu cinste. Decî, acolo, vor să-l întrebe şi să-î zică: «Ce aî is prăvit?». Iar el, răspunzînd, va zice: «Doamne, rău am isprăvit în partea noastră, că acolo am dus pleve şi gunoaie, ci fu tot sfatul nostru biruit, şi nimic n’aîi băgat în seamă cuvintele noastre, nici au căutat spre dînsele, că au avut alt sfat bun, şi pe noî mult ne-au folosit, şi, în locul cuvintelor noastre cele de nimic, iar eî m’au umplut de multe cuvinte ca mărgăritarul, şi pe mine foarte m’au cinstit şi m’aîi dăruit bine, şi nimic nu s’aii temut de noî, şi aii sfat neclătit, şi sînt harnici, cît şi eu m’am mirat de înţelepciunea şi sfatul lor, şi, de acum, n’aî ce-î maî ispiti cu cuvintele, că ne-au rămas întru toate soliile ce am solit». Acestea spuind solul Domnului său, foarte se va întrista, iar numele tău se va înnălţa cu slavă, pentru lauda soliei tale şi pentru răspunsurile tale, cu care i-aî înfrînt inima. Decî va aştepta şi el să-î trimeţî sol şi tu pe . vre-un boier de aî tăî, cu sfat bun şi cu cuvinte ne clătite, cum i-a spus şi solul luî. Iată acum, fraţilor, şi tu, fătul mieii, toată lauda este a voastră şi se proslăveşte numele vostru cu mărire. Iar, cînd veţi vrea să obîrşiţî sfatul şi veţî cădea în nepricepere, şi veţî vrea să trimeteţî iar la acel Domn vre-un om nevrednic, care nu va şti purta sabia şi cuvintele voastre, ci vă va duce în tristăciune şi în scîrbe, iar pe Domnul acela îl va veseli, şi de aceasta încă vă învăţ cu tot de-adinsul. Cum aţî silit maî nainte de aţî făcut sfat bun, şi aţî biruit cuvintele solului cu înţelepciunea voastră, şi v’aţî făcut multă pohvală, iar pe Domnul celalalt foarte

DESPRE SOLI ŞI RĂZBOAIE

207

l-aţi întristat, aşa şi acum foarte vă nevoiţi de vă sfătuiţi bine şi cum se cade, şi, după cum este obi ceiul, întăiu să vă rugaţi lui Dumnezeu cu toată inima ca sa vă întărească minţile, şi cu socoteala voastră să socotiţi toţi boierii voştri, şi, pe cari-I vel .alege şi vel socoti în inima ta că va purta bine şi cu cinste cuvintele tale .şi făr’ de frică la acel Domn, pe acela să trimeţî. însă, iar, sfătuindu-te cu toţi sfetnicii tăi şi de aceasta, ca să nu cumva să gră iască cineva pentru vre-un om de al lui să-l trimeţî, şi acela nu va fi vrednic de acea slujbă, iar tu îl vel trimete, pentru voia cuiva, şi el nu va putea umplea voia ta şi slujba ta cu cinste,— că şi în Sfînta Scrip tură mărturiseşte şi zice: «Niciodată cinstea şi venitul să nu-1 dai altuia». Aşa şi tu, pentru ce să-ţî pierzi tu însuţi cinstea pentru voia cuiva, că val de Domnul .cel ce-şî dă cinstea altuia, şi vaî de ţara aceia care o stăpînesc mulţi! Iar, de-ţî va fi vre-o slugă dragă, tu iea din avuţia ta, cît vel vrea, şi fă pe voia lui, că maî bine să pierzi din avuţia ta decît din cinste-ţl, iar sol să trimeţî pe cine va fi înţelept şi vrednic. Deci, maî nainte, păn’ nu-1 înveţi de trebile soliei, tu socoteşte : ce daruri ţi-a adus solul celuilalt Domn care a venit la tine, aşa trebuieşte şi tu să trimeţî acelui Domn cu solul tău; încă să socoteşti să fie .darul care-1 vel trimete tu maî bun şi maî frumos decît al Domnului celuilalt care ţi l-a trimes întăiu, ca să se mire el cînd va vedea darul de la tine, şi să zică: «Mare lijcru! Eu de-abia aş fi văzut un • lucru minunat şi frumos ca acesta, iar el iată că mi l-a dăruit mie! Dar la dînsul încă cîte vor fi rămas !>. Şi, dacă .te va lăuda aşa, şi aceia încă este cinste mare. Iar, de-ţî va fi a trimete întăiu tu sol ia acel Domn, tu te sfătuieşte cu boieriî tăî, să vezi :- cădea-

208

ÎNVĂŢĂTURILE LUi NEAGOE-VODĂ BASAKAB

se-va să trimeţî dar acelui Domn, au ba ? Deci, da-că-ţî vor zice eî: «Trebuieşte, Doamne, solul să se trimiţă cu dar», tu să cauţi ce dar veî avea maî frumos şi maî scump, acela să trimeţî, tot pentru cinstea ta. Şi, atuncea, să chemî sluga ta, pe care veî să trimeţî sol, şi-l învaţă, şi-î spune gîndul tău care-1 va fi ales Dumnezeu să fie maî bun şi desăvîrşit. Şi să te sileştî să fie sfat cu socotinţă şi de cinste, şi maî bun decît cel d’intăiu, ca să fie şi acolo cu îndreptare, spre cinstea voastră. Că întăiîi ţi-a fost maî lesne, că aî avut învăţătură de la sfatul celuialalt Domn şi de la întrebarea boierilor tăî, iar acum tu veî să trimeţî sfat de care vor să se înveţe alţiî dintr’însul. Pentru aceia, să facî sfat bun şi vrednic de cinste, apoî să chemî sluga ta, în taină, pe care-1 veî fi ales să fie sol, şi vorbeşte cu dînsul cuvinte dulcî, şi zi: «Fătul mieu şi sluga mea cea dreaptă, cît sfat şi socoteală ni-a dat Dumnezeu de am pri ceput, noî te-am învăţat; iar chibzuiala minţiî omului cine o va putea pricepe, sau cine va putea să pro slăvească acolo cinstea noastră, sau mintea ta cine o va putea întări, ca să grăieştî acolo, la acel Domn, cuvinte care să ni fie nouă de cinste? Nimenî, fătul mieu, nu poate face aceasta, că eu această înţelegere o am de la Dumnezeu cerută, şi o am dat ţie să o înţelegî şi să o şi facî. Iată, păn’ acum te-am învăţat d’impreună cu toţî boieriî mieî, iar acum eu te învăţ în taină, şi eştî numai tu cu mine. Eu voiii să te învăţ de unde vine înţelepciunea omuluî, şi mintea, şi sfatul,şi toate tăriile noastre, cîte sînt într’această lumer De nicăirî dintr’alt loc nu vin, fără numai de la singur Fiul lui Dumnezeu, care a fost şi Marieî Curatei Fecioare Fiu. Că-eu, fătul mieu, cînd voiţi să fac vre-un sfat sau vre-o vitejie, sau cînd îmi vine

DESPRE SOLI ŞI RĂZBOAIE

209

vre-o veste ceva, nimic nu fac pănă nu mă rog să-mi fie ajutor şi întărire Hristos-Dumnezeu şi Preacurata a Luî Mumă. Aşa şi tu acum, mergi de la noi cu învăţătura aceasta. Drept aceia, te învăţ, ca şi pe mine, să iei pe Dumnezeu să-ţi fie într’ajutor, şi fă rugă în toată vremea, şi te roagă şi Prea-cinstiteî să-ţi fie ajutoare. Şi să mă crezi, fătul mieii, că, de mă vei asculta şi vei face cum te-am învăţat, atunci, cînd vei vorbi cu acel Domn, veî fi şi plăcut, şi în găduitor lui Dumnezeu, şi numai acelea îţi vor veni în gînd de vei grăi, care te-am învăţat noî şi care-ţi va da Dumnezeu într’acel ceas, cuvinte bune. După acestea, fătul mieii, iar te învăţ: să te păzeşti cu curăţia şi în toate nopţile să stai spre rugă, să rogi pe Domnul Dumnezeu să te întărească în cinstea noastră, cum şi mai nainte am rugat pe Dumnezeu şi ne-a întărit, şi a fost cinstea noastră mai slăvită decît a celorlalţi Domni. Şi acuma doar va da Dum nezeii de va fi cinstea noastră mai înnălţată decît atunci. Că aici ni este şi maî lesne, că ne sfătuim şi întrebăm unul pe altul, iar acolo nu vei fi cu mine, nici cu prietnicii tăi, să aibî cu cine te sfătui. Iar ei tot s’or sfătui să te biruiască şi. pe . tine din cuvinte, şi se vor nevoi să supuie cinstea noastră. Pentru aceia, te învăţ să aibî pe Dumnezeu într’a jutor şi pe Preacurata Luî Maică, şi Aceia îţi vor ajuta şi-ţî vor da sfat şi răspuns mai bun decît ţi-am dat . noi. Drept aceia, cînd vei vrea să înveţi sluga ta, tu să ridici în taină Panaghie sfîntă pentru dînsul. şi, căzînd cu faţa jos la pămînt, te roagă şi zi aşa: «Preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, acum toată nă dejdea noastră o puiu spre tine, şi. sluga noastră pe mîna Ta o dăm, să-i fii sprijinitoare, şi cinstea mea 14

210

ÎNVĂŢĂTURILE LUf NEAGOE-VODĂ BASARAB

tu să o întăreşti, ca să-Ţî mulfămesc neîncetat, că toată cinstea mea de la al Tău iubit Fiu este şi de la Tine, Preacurată a lui Dumnezeu Născătoare». Deci, dacă se va duce de la tine solul Tău cu în- / văţătură ca aceasta, tu să nu uiţi pe Dumnezeu, ci, păn' va umbla sluga ta în solie, tu tot să faci rugă şi bdenie, şi mai vîrtos milostenie, dacă-ţi este voia sâ-ţî fie slujba ta deplin şi să-ţî proslăvească Dum nezeu cinstea ta şi voirea inimii tale. Şi să-ţi înveţi sluga, cînd va vrea să grăiască, întăiu să-şi ridice gîndul în sus, la Dumnezeu. Deci atuncea să vor bească, şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, va face de se vor mira toţi de răspunsurile lui, zicînd : «De unde ieşiră aceste cuvinte tocmite, şi cu temeiu, şi bune?>. Şi ele vor fi trimese de la Domnul nostru Isus Hristos, că doar de va fi ascultat şi pe voi Dumnezeu. Iar, dacă va veni sluga ta de la acel Domn, şi-l va petrece cu cinste păn’ la gazdă,1 atuncea el va vorbi cu toţi boierii săî şi va zice: «Cu adevărat fu cum ni-a spus solul nostru, că văzurăm şi noi înşine cu vintele lor frumoase, şi întregi, şi înţelepte şi cu te meiu !>. Iar solul lui, care a fost venit mai nainte la voi, el încă va începe a zice: «Cu adevărat, Doamne, este cum am spus eu, că n’aveţî cuvinte care să grăiţi împotriva lui!». Şi, dacă se va întîmpla să fie aşa, deci numele tău cel bun întru toate se va pros lăvi cu mare veselie, iar aceia mult se vor întrista. Deci, cînd va veni sluga voastră din solie şi va aduce lucrul isprăvit după voia inimii voastre, voi iar să nu vă lăudaţi, nici să gîndiţî că acel lucru s’a tocmit dintru înţelepţia voastră, ci să mulţămiţi lui Dumnezeu cu curăţie, cu smerenie, şi cu îngăduială, şi cu rugă, cu bdenii, şi cu jertfa cea vie a lui Dumnezeu, care este milostenia săracilor. Acestea

DESPRE SOLI ŞI RĂZBOAIE

211

-toate să le păziţlf şi să le faceţi cu curăţie, ca, cînd veţi chema numele lui Dumnezeu, El să fie făr’ întristăciune. Atunci îţi va fi bine, cînd va veni Dum nezeu să-ţî fie întru toate ajutor, şi de niclo bunătate nu te vel lipsi. Pentru aceia, fraţilor şi fiii miel, în toate zilele să „aveţi pe Dumnezeu în inimile voastre, şi pe Preacu rata Lui Maică, că toate bunătăţile vin de la Dum nezeu şi de la Preacurata Lui Maică spre ceî ce se nădăjduiesc spre dînşiî, şi aceia niciodată nu se vor ruşina, ci de la toţi vor avea cinste. Drept aceia, •dacă veţi lăuda pe Dumnezeu neîncetat şi veţi um plea voia Lui cu curăţie, cu smerenie, cu privighere, cu rugă, şi veţi fi milostivi, cu adevărat că şi voi veţi fi miluiţi, cum zice şi Sfînta Evanghelie: «Fe riciţi ceî milostivi, că aceia vor fi miluiţi». Deci şi voi, după cuvîntul Dumnezeului nostru, fiţi milostivi. Şi, de veţi da slavă şi laudă Dumnezeului nostru, lui Isus Hristos, El vă va lăuda şi vă va dărui slava cea de sus, şi vă va întări întru toate lucrurile lumii acesteia, şi nu vă va fi de ajutor numai aici, ci şi întru împărăţia cerului încă vă va odihni cu ceî drepţi, şi în viaţa aceasta de acum vă va da mintea cea întreagă şi desăvîrşit. Şi din cuvintele voastre, care v’a dat Dumnezeu, mulţi se vor îndulci, şi nu mele vostru mult se va lăuda, şi nu numai numele nostru, ci încă şi slugile voastre vor avea cinste printr’altă ţară, cînd îi veţi trimete pentru slujbele voastre, dacă veţi fi urmat poruncilor Dumnezeului nostru Isus Hristos şi veţi fi umplut voia lui. Iar, de nu veţi urmă cuvintelor Dumnezeului nostru cu cu răţie, cu smerenie, cu rugă, cu milostenie, nici veţi da laudă *luî Dumnezeu, ci veţi zice: «Acestea noi pentru vrednicia noastră le-am cîştigat, şi sînt pe

212

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

voia noastră>, atunci Dumnezeu va întoarce mînia. Sa spre voî, şi vă va lua mintea, şi sfatul, şi chib zuiala, şi vrednicia, şi toată firea voastră, şi, cînd vor veni solî de la Domni la voî, eî nu se vor îndulci de cuvintele voastre, nici se vor minuna de dînsele, ci de-abia se vor sătura de rîs şi de batjocură, şinumele vostru va rămînea în- ruşine. Şi nu numai, numele vostru, ci şi slugile voastre, cînd se vor trimete de voî printr’alte ţerî, pentru voî, vor fi ocăriţi şi de rîs. Pentru aceia, vă învăţ eu şi vă spuiu, precum mă pricep, şi zic că: cel ce va proslăvi pe Dumnezeu., şi Dumnezeu va proslăvi pe dînsul, şi aicî şi întru împărăţia ceruluî va fi proslăvit. Iar cel ce nu va proslăvi pe Dumnezeu, ci-şî va proslăvi puterea şi înţelepţia sa, acela nu va ii proslăvit de Dumnezeu.. Mulţi Domnî au fost într’această lume şi mulţi aleşi de Dumnezeu, ci numai ceî ce aii proslăvit pe Dumnezeu,*pe aceia i-a proslăvit şi Dumnezeu, şi aicî, pe , pămînt, şi sus, întru împărăţia Sa cea cerească. Iar ceî ce n’aîi proslăvit pe Dumnezeu, făr’ de "este veni spre dînşiî mînia luî Dumnezeu, şi se luară toate bunătăţile din mînile lor, şi se lipsiră şi de împărăţia această pământească, şi de cea cerească, şi nimic nu se alese de dînşiî. Cum fu şi Assa, împăratul cel de demult, care nu vru să dea laudă luî Dumnezeu, ci se lăuda însuşî pe sine. Pentru aceia, Dumnezeu,, pentru nesmerenia luî, căcî nu vru să se smerească, El îşî întoarse mînia spre dînsul, şi trimese pe în gerul Său şi-l luă, noaptea, desbrăcat, din aşternut,, şi-l arunca într’un gunoiu, şi, acolo, se desmetici, şi se smeri, şi-l băteau toţi şi-şî băteau joc de dînsul. Atunci, cunoscînd el, pricepu că. toată puterea şi tăria este de la Dumnezeu. Şi începu a plînge cu.

DESPRE SOLI ŞI RĂZBOAIE

213

«multe lacrămî şi suspini, — şi de-abia îşi întoarse Dumnezeu mila spre dînsul, şi-l iertă. Vezi, fătul mieii, şi voî, fraţilor, cît este de răii celui ce se împotriveşte lui Dumnezeu, .şi se ţine că ^este mare şi puternic, şi smerenie înnaintea lui Dum nezeu nu face ? Că acela va- fi mai apoi smerit, şi aici, şi în veacul ce va să fie, — cum şi în Sfînta Evanghelie zice: «Tot cel ce se va smeri, seva înnălţa, şi cel ce se va înnâlţa, se va smeri >. Aşijderea şi tu, fătul mieii, şi voi, fraţilor, de vă veţi înnălţa •şi vă veţi trufi aicea, Dumnezeu vă va smeri, şi nu se va alege nimic de voi; iar, dacă vă veţi smeri aicea, înnaintea lui Dumnezeu vă veţi înnălţa şi va duce sufletele voastre în cămara Lui cea cerească. Aşa vă învăţ să faceţi, dacă vă va fi voia să lă cuiţi cu Dumnezeu. Şi solii cel mari aşa să-î cinstiţi •şi să-i petreceţî, ca să vă mulţămească toţi şi să înnalţe numele vostru cel bun. Iar cari vor fi soli mici, şi pe aceia să-i cinstiţi; ci mai prost, precum li va fi şi cinstea lor,, să-î dăruieşti şi pe dînşiî, şi să li dai răspuns bun, ca să-ţi proslăvească toţi numele tău ,pentru vrednicia ta. Iar cari nu cred în Hristos, Dumnezeul nostru, nici Preacuratei Lui Maici, aceia n’au atîta minte, nici înţelepciune, ci toată mintea şi înţelepciunea lor ■este mîna cea întinsă, şi darul să li dai, şi să li umpli gurile tuturor de toate. Numai atunci vei avea pace cu dînşiî şi odihnă. însă înnaintea acestora nimic din avuţiile voastre să nu arătaţi, nici scule, nici haine, nici boierii tăi să nu se împodobească înnaintea lor, •ci să te arăţi şi să te faci înnaintea lor sărac şi lipsit, şi nici într’unele să nu te făluieşti. Ci, cînd vor veni •de la dînşiî soli mari, şi vei gîndi să trimeţi înnaintea lor cinste, tu trimete şi li fă cinste, însă numai cu

214

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

bucate şi băutură, iar altă cinste sau avuţie să nu> arăţi înnaintea lor. Că, măcar de vi s’ar făgădui cît de cu prietenie şi cu dragoste, iar tot să nu-I crezi, nici să li arăţî avuţia ta, ci încă maî vîrtos să o as cunzi de dînşiî, şi, pănă al avere în mînile tale-, tot li dă, că toată înţelepciunea lor stă în dare. Drept aceia, fraţilor, şi tu, fătul mieii, eu, cît am putut, m’am nevoit de v’am adus aminte,— poate că şi nouă numai atîta pricepere ni-a dat Dumnezeu, iar pe voî să vă înveţe Dumnezeu, să nu ştiţi numai acestea ce v’am spus eu, ci mal multe şi maî înţe lepte. Şi să nu vă fie cu greu pentru această scri soare căci am scris, nici să ziceţi: «Dar ce mare lucru este un sol, de ne învaţă şi ne supără atîta ?>. Dar, de n’ar fi soliile lucruri mari, Domnii pentru ce le-ar socoti şi le-ar chibzui cu inimile şi cu min ţile lor? Cu adevărat, mare lucru este solia! Şi mal bine va fi cînd se va lăuda numele tău decît al ce luilalt Domn, care am zis mai sus. Că Domnul care' este înţelept şi are minte, nu numai ce socoteşte şi iea învăţătură de la acele lucruri ce am scris eu, ci încă şi maî multe se va socoti cu mintea şi va chib zui, ziua şi noaptea, ca să dobîndească numele lui cinste, şi, pentru cinste, şi sîngele şi-l va vărsa, că cinstea niciodată n’are odihnă. Pentru aceia, şi mie mi s’a părut că va fi a vă sfătui acestea bine, iar pe voî, cum vă va duce gîndul şi firea că va fi maî bine, aşa veţi face. Insă eu tot vă maî zic că, de vor fi acel solî păgîni, şi nu vă veţi putea împăca numai cu cuvinte bune, să li daţi şi bani, cît veţi socoti, iar să nu iubiţi răzmiriţile şi războaiele: măcar de v’ar îndemna cineva şi din prie tenii voştri spre vrajbă, voi să nu-i ascultaţi; văzînd că aceia au putere maî multă-decît voî. .Că-şi Sfîntut

DESPRE SOLI SI RĂZBOAIE

215

\arlaam zice: <Ce pricepi că nu vei putea face, să nu se apuce mina ta să facă, că vei greşi; şi cuvîntul cel mincinos să nu-1 crezi; şi, dacă faci bine, să nu-ţî pară rău». Deci, de vor veni asupra voastră vrăjmaşii voştri, şi veţi vedea că sînt cu putere mai mare decît voi, iar prietniciî voştri vă vor îndemna să mergeţi asupra lor făr’ de vreme, sau vă vor speria, ca să ieşiţi din ţara voastră, să pribegiţi, — să nu credeţi pe acel prieteni şi îndemnătorî aî voştri. Credeţi că nu vă voiesc binele, — că eu am fost pribeag, şi de aceia vă spuiu că este traiu şi hrană cu nevoie pribegia. Pentru aceia, să nu fad aşa, că mai bună este moartea cu cinste, decît viaţa cu amar şi cu ocară. Nu fireţl ca paserea aceia ce se chiamă cuc, care-şî dă ouăle de le clocesc alte pasări şi-I scot puii, ci fiţi ca şoi mul, şi vă păziţi cuibul vostru. Că şoimul, fiii miei, are altă pildă, şi are inimă vitează şi bărbată întru sine, şi multe pasări oblăduieşte şi biruieşte, şi nici de una nu-I este frică, nici se teme, şi vînează în toată vremea. Deci, vînînd el aşa, odată prinse o pasăre, să-î fie lui de mîncare, şi, zburînd cu dînsa prin văzduh, se luă după dînsul altă pasere mare şi puternică făr’ de seamă, care se chiamă vultur, şi începu a-1 goni, să-I iea vînatul. Iar şoimul, dacă văzu, zise în inima lui: «Mie nu-mi este frică de acest vultur, că eu multe pasări biruiesc; şi pe el îl văz mare, şi puternic, şi zlobiv, iar inima lui o ştiu că este fricoasă. Ci nu-mi este frică de dînsul, nici îl bag în seamă, că, de-aş vrea eu, numai ce aş lovi în aripi odată şi m’aş înnălţa toc mai păn' la cer, şi, de-acolo, .m’aş lăsa asupră-î, şi l-aş despica cu unghiile, că-1 ştiu cine este; ci numai mă întristez de mărirea lui cea multă. Pentru aceia,

216

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

nu mă voiu bate cu dînsul, ci, maî bine, să împarţ vânatul mieu şi să-î dau şi luî, şi voiu fi în pace. Iar eu, dacă nu mă voiu sătura cu ce-mî va maî rămânea, nu voiu muri, ci voiu trăi pănă iar voiu maî vâna ceva şi voiu mânca, de mă voiu sătura». Şi-î dete dintr’acel vânat, ce prinsese, câtva, şi se âmpăcă cu dînsul. Aşa şi voî, fraţilor, sînteţî ca şoimul, cu multe bi ruinţe şi cu vânatul în mînile voastre, adecă avuţia. Deci, de veţi vedea pe niscare limbi păgâne să se pornească asupra voastră, cu oşti grele şi cu putere mare, voî nu vă împotriviţi lor şi să vă bateţi cu dânşii într’acel ceas, ci socotiţi a li slobozi din un ghiile voastre vânat (adecă avuţie să li daţi să mă nânce), ca să se părăsească de voî,— cum şi vulturul lăsă pe şoim. Iar, dacă veţi vedea că nu vor să se învoiască, voî nu vă temeţi de dînşiî, nici de oştile lor cele multe, ci luaţi pe Dumnezeu ajutor în ini mile voastre,-şi vă rugaţi, zicând: «Stăpâne, făcătorul tuturor şi Dumnezeul cel bun, noi sîntem robii Tăi, şi n’am iubit lucrul acesta, că Tu eşti singur ştiu torul inimilor, care vezi şi cunoşti toate inimile cele bune şi drepte şi cele rele şi viclene. Iar noî, Doamne, nu sîntem bucuroşi să se facă această răzmiriţă, după cum^ni-aî poruncit nouă, nici voim să fie vărsare de sânge, nici să se ude mînile noastre în sânge de om. Că noî, Doamne, Dumnezeul nostru, ştim că tot cel ce va veni către Tine cu smerenie şi cu plecăciune, nu-1 vei goni de la Tine. Deci şi noi am plecat sme renia noastră lor, iar eî n’au vrut să primească sme renia noastră, ci s’au potrivit să fie mai puternici decât Tine. Că Tu, Doamne, însuţi mărturiseşti, şi zici: Cel ce se va smeri, se va înnălţa, iar cel ce se va înnălţa, se va smeri“. Pentru aceia, Dumnezeul nostru,

DESPRE SOLI ŞI RĂZBOAIE

217

acum nu avem altă nădejde, făr’ numai singur pe Tine, judecătorul cel drept. Că toate bunătăţile de la Tine se pogoară, şi, acum, într’această vreme de întristăciunej la Tine alergăm, ca să ni fii ajutor spre vrăjmaşii noştri; nu pentru dreptăţile noastre, ci pentru mila Ta cea multă, ajută nouă, Dumnezeul mîntuiriî noastre, într’această vreme cu nevoie grea>. Astfel, îmbrăcîndu-te în dragostea lui Dumnezeu ca într’o platoşă, să ieşi cu veselie la boierii tăi, şi să nu priceapă cumvaşî că-ţî este frică, sau să-ţi fi schimbat faţa, ci te arată lor vesel, şi-ţî chiamă toţi sfetnicii tăi cei bătrînl, şi boierii cel mari, şi toată oastea ta, şi zi către dînşiî cuvinte bune şi dulci ca acestea, grăind: «Iată, dragii miel boieri, şi voî, iu bitele mele slugi, că veniră vrăjmaşii noştri asupra noastră, nefiindu-li noi lor nimic vinovaţi. Că noi cu toate cuvintele cele bune şi dulci i-am mîngîiat, şi, de-ar fi poftit, şi avuţie li-am fi dat, şi cu smerenie încă ne-am smerit înnaintea lor şi ne-am plecat, iar ei nici cuvintele noastre cele blînde nu le-au băgat în seamă, nici avuţie nu vrură să ieă, ci numai au venit acuma să iea capul mieii, şi încă, nu numai capul mieu, ci şi capetele voastre, ale tuturor. Dec! eu pe voî nu voiu să vă las, ci voiu să-mi puiu capul pentru voi, că-mî este milă de voi. Drept aceia, vă rog să vă înveţe Dumnezeu să vă fie şi vouă milă de capul mieu, cum îmi este şi mie milă de capul vostru, şi să chemăm pe Dumnezeu într’ajutor, şi, cu aju torul Lui, să mergem la dînşiî. Măcar că sînt mulţi, dar, pentru neplecăciunea lor, îî va pleca Dumnezeu şi va supune pe vrăjmaşii noştri supt picioarele noastre». Astfel, să-ţi tocmeşti toate tunurile şi oştile tot cete, cum li va fi rîndul, iar mal vîrtos să te rogi lui Dumnezeu, ca să-ţi fie tocmirea şi orînduiala ta de la

218

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NE AU OE-VODĂ BASARAB

Dînsul. Pentru aceia, să-ţî ridici gîndul şi mintea la cer, ca să-ţî (ie Dumnezeu într’ajutor, iar tu să mergi drept faţă la faţă spre vrăjmaşii tăî, fără nicîo frică.. Iar, de vor fi eî mulţi, nimic să nu te înfricoşezi, nici să te îndoieşti,— că omul viteaz şi războinic nu se sperie de oamenii cei mulţi, ci, cum risipeşte un leu o cireadă de cerbi, şi cum omoară un lup o turmă de oi, cît de mare, aşa şi omul viteaz, şi bărbat, şi hrăbor nu se înfricoşează de oameni mulţi. Că omului viteaz toţi oamenii îî sînt într’ajutor, iar omului fricos toţi oamenii îî sînt duşmani, si încă şi de aî săi este gonit, şi batjocurit, şi hulit. Şi de aceasta, fătul mieii, încă te învăţ: să nu umbli cu oamenii ceî fricoşi, ca să nu cumva să pierzi cinstea mea şi moşia ta, că din moarte nimeni nu te va putea izbăvi, fără numai unul Dumnezeu. Că Dumnezeu este mult milostiv, şi te va umbri cu mila Sa, şi îţi va acoperi capul tău, iar vrăjmaşiî vor fi biruiţi. Pe feciorii boierilor tăi şi aî slugilor tale să-î pui să şază mai înnapoi de unde se va face războiul, ca să nu cumva să cază în mînile vrăjma şilor tăî şi în robie Că, dacă vor cădea feciorii bo ierilor tăî în robie, toţi boierii şi slugile tale te vor părăsi şi vor merge după dînşiî. Pentru aceia, te învăţ, fătul mieii: feciorii, şi fetele, şi femeile boie rilor şi ale .slugilor tale să fie mai îndărăt de oşti. Deci, cînd vei vrea să ieşi la vrăjmaşi cu războiţi,, tu întăiu să rînduieşti şi să tocmeşti streji, să meargă mai nainte, cum este obiceiul; şi să meargă una mai treia să fie tabăra nainte, alta mai după aceia, iar marş. Şi să nu fie departe una de alta, ci să fie cea aproape, ca să se auză şi să ştie ce fac, şi, de se va întîmpla vre-o întîmplare strejii cei d’intăiu, ea să. vie să se amestece în cea de a doua, iar, de va vedeat

DESPRE SOLI ŞI RĂZBOAIE

219

şi streaja de a doua că se biruieşte de vrăjmaşi, ea încă să vie să se amestece în toiul cel mare, iar sănu fie departe una de alta, ca nu cumva să nu poată ajunge curînd să se împreune una cu alta şi să se apere, că streaja cea d’intâiu şi cea de a doua este inima a toată oastea. Deci să nu cumva, văzînd toiul cel mare că au perit strejile, să se spăimînteze şi să cază în vre-o frică mare, şi, pentru aceia frică, însuşf să se dea în periciune. Că strejile sînt capul şi coada oştilor. Iar, de va vedea toiul strejile nebiruite, stînd întregi, se va îndîrji, şi cu aceia veţi birui pe vrăj maşii voştri. însă şi aceasta zic : la războiu să nu iasă înnainte să dea harţ, că nu sînt nici de un folos, ci aceia încă 'Înfricoşează şi oştile. Ci numai să se adune toţi în frunte, şi, pănă veţi vedea că stau boierii voştri cu voî înnainte, cu nevoinţă şi cu dragoste, nimica pănă atunci să nu vă temereţî, nici să vă în doiţi, că Dumnezeu este cu voi, şi veţi birui pe vrăj maşii voştri cari se bat cu voî. Iar slugile care vor iî mal mici şi mal proaste, măcar de vor şi fugi, nu vă temeţi de dînşiî, că iar se vor întoarce şi vor veni la voî, nechemaţi. Iar, dacă v.or fugi boierii voştri şi veţi rămînea singuri, atunci; neavînd cu cine sta 'înnainte să vă bateţi, mal bine este, fiii miel, să vă daţi într’o parte. Că acea fugă ce aii fugit boierii voştri şi v’aii năpustit, dar de va fi pentru niscare păcate de-ale voastre, sau va vrea Dumnezeu să vă ispitească şi să vă vază cu cîtă nevoinţă sînteţl către Dînsul? Că judecăţile şi tainele lui Dumnezeu sînt multe, făr’ de număr. Pentru aceia, să vă păziţi să nu cădeţi în ocăianie şi-să vă înfricoşaţi căci v’au lăsat aî voştri, nici să grăiţi vre-o hulă spre Dumnezeu. Ci, cînd veţi ridica.

220

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

.glasul vostru, ridicaţi-1 în lauda lui Dumnezeu: măcar de v’au şi părăsit şi v’au lăsat boierii voştri, iar Dum nezeu. nu vă va lăsa. Ci să strîngeţi cîţî vor fi rămas cu voi şi să vă duceţî într’o parte cu dînşiî, iar din ţara voastră să nu ieşiţi, ci să şedeţl cu dînşiî în hotarăle voastre, în niscare locuri ascunse şi de taină, unde vor fi prieteni de-aî voştri buni şi adevăraţi, că vrăjmaşii voştri, cari vor fi venit asupra voastră, nu vor putea şedea mult în ţară, ci se vor întoarce înnapoî, iar pe Domnul care-1 vor fi adus ei îl vor lăsa acolea făr’ de oşti. Deci voi să luaţi numele lui Hristos într’ajutor, şi să vă porniţi asupră-î cu oaste, că am nădejde spie Dumnezeu că tot cel ce se va smeri înnaintea Lui îi va ajuta şi va supune pe vrăj maşii voştri supt picioarele voastre. Acestea, fătul mieu şi fraţii miei, vă spuiu şi vă scriu, să ştiţi ce veţi face în vremea nevoilor şi a întristăciunilor voastre. Iar Dumnezeu cel milostiv să nu dea în viaţa voastră întîmplări şi întristăciuni ca acestea, că Dumnezeu, fiind milostiv, iarăşi va întoarce mila Sa spre voi: măcar de te-a şi întristat pentru păcatele tale, şi, de te veî smeri luî Dumne zeu El nu te va lăsa, ci în toată vremea te va milui. Iar avuţia ta şi banii cari veî să dai lefi slujitorilor, să fie tot lîngă tine, căci, cînd se întîmplă Domnului de are primejdii şi nevoi ca acestea, trebuieşte întăiu. să aibă avuţie multă, să-şî miluiască oştile şi să li dea lefi. Că omul este ca porumbul, că porumbul unde află grăunţe mai multe, acolo fuge. Aşijderea şi omul, unde află un Domn darnic şi milostiv, acolo se adună să se hrănească. ' Pentru aceia, te învăţ, fătul mieu : întăiu, frica lui .Dumnezeu să nu iasă niciodată din inima ta, nici să o uiţi, că frica lui Dumnezeu este mumă şi îndrep-

DESPRE SOLl ŞI RĂZBOAIE

221'

tare tuturor bunătăţilor. Şi avuţia ta niciodată să nu lipsească de lîngă tine, pentru să-ţî miluieştî slugile şi să li daî lefi. Iar oştile tale, pentru mila ta ce le veî milui, ele nu-şî vor cruţa moartea lor pentru tine înnaintea vrăjmaşilor tăi. Şi să-ţî alegi, în vremea războiului, şeizecî de voinicî bărbaţi să -fie tot lîngă tine, şi la războiu să nu laşi pe aceştia să meargă, ci numai să-ţî păzească capul tău, şi de lîngă tine să nu se depărteze, ci să te nădăjduieştl pe dînşiî. Şi, de vel şi birui pe vrăjmaşii tăi, eî tot să nu meargă după dînşiî să-î gonească, ci să stea înnaintea ta, măcar de veî birui, măcar de te vor birui, aceia tot să fie lîngă tine. . Şi de aceasta, fătul mieu, încă te învăţ: cînd va fi în ziua de războiţi, tu să nu stal unde vor fi oa meni mal mulţî, nici unde va fi temeiul şi toiul oş tilor tale, că toate oştile străine şi toţî pizmaşii tăî acolo vor îndrepta tunurile de vor bate, şi toţî vitejii ceî înnarmaţî acolo vor năvăli şi vor săgeta. Pentru aceia, să nu staî acolo, ci, cu acel şeizecî de voinicî. înnarmaţî, unde vor fi niscare prieteni al tăî buni şi credincioşi şi miluiţî de tine, acolo să mergi şi să staî, între a doua sau între a treia ceată, de laturea oştilor, ca într’ascuns, şi să te tot păzească acel şeizecl de voinicî. Şi, de acolo, să bagi seamă sa vezi şi să socoteşti cine din slugile tala se vor nevoi pentru tine. Deci, de veî vedea' că izbînda ta este lesne, să intri iar în rînd, şi să mergi la lociil care-ţî va fi voia să staî. Iar, de se va întîmpla să fie maî puternici vrăjmaşii tăî, eî, cu mare iuţime şi greu tate se vor porni la ceata ta, ca să te găsească. Pentru aceia vă învăţ să staţî, sau în a doua ceată, sau în a treia, că, de se va întîmpla să vă şi biru-

222

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

iască vrăjmaşii voştri, el nu vă vor goni cu toată nevoinţa, că nu vor şti în ce loc eşti. Aşa te învăţ să faci, fătul mieii, că mie îmî pare că aşa va fi maî bine. Iar tu te sfătuieşte cu boierii tăi şi cu cel ce vei şti că-ţî vor fi prieteni. Decade ţi se va părea şi . vor zice sfetnicii tăi şi boierii: «Nouă ni este voia să stai unde îţi este locul şi rîndul>, tu stai acolea; iar, de veî socoti tu şi vei vedea că este maî bine să stai în ceata a doua sau în cea de a treia, iar boierii tăi nu-ţi vor zice, tu stăî unde-ţî va părea că este mai bine. Deci, de ţi se va întîmpla cumva să fugi din răz boiţi, tu iar cu acei şeizeci de voinici să fugi, că, de vor fi ei cu tine şi la o parte, tu tot vei birui pe vrăjmaşii tăi. însă tot să-ţî fie nădejdea întăiu la Dumnezeu, că Acela te va hrăni şi nu va da gîlceavă dreptului în veci, ci te va apăra, şi întăiu, şi apoi. Şi, aşa, cu numele lui Dumnezeu, pasă spre vrăjmaşii tăî, că, măcar de ţi se va întîmpla şi moarte, iar numele tău va rămînea pe urmă în cinste. Iar, de veî birui tu, să nu te lauzi şi să zici că: «Eu, cu puterea mea, am făcut !>. Ci iar să dai slavă lui Dumnezeu, cu rugă, cu milostenie şi cu jertfă vie, că Dumnezeu este mult milostiv şi în toată vremea te va acoperi cu mila Sa. Iar, de vor peri vre-uniî din boierii tăi într’acea slujbă a ta, tu să te nevoieştî şi să te sileşti pentru sufletele lor la sfintele biserici, ca să vază toţi şi să .se îndemneze. Şi feciorii lor şi rudeniile care vor rămînea în urma lor multă 'cinste să aibă de la tine pentru părinţii lor, cari şi-au vărsat sîngele lor pentru tine înnaintea ta. Asemenea şi slugile tale, cari vor fi rămas zdraveni, şi aceia încă să aibă cinste nefăţar nică, nu pentru că-ţi vor fi rudenii, nici căci vor fi

f7 DESPRE SOLI ŞI RĂZBOAIE

223

dat cuiva mită şi-î vor lăuda, ci fieştecare după cum îl va fi slujba, aşa să-I fie şi darul şi cinstea, şi cum îşi pun el capetele, şi se nevoiesc, şi-şî varsă sîngele ca să dobîndească cinste de la tine, aşa şi tu să[î] socoteşti, că toată cinstea ta de la Dumnezeu îţi este. Şi, cînd vor cîştiga şi vor dobîndi slugile tale de la tine cinste şi boierii pentru slujba lor, tu încă socoteşte de vezi făcut-aî şi tu niscare ostenele către Dumnezeu, de te-a mărit cu atîta cinste, au ba? Deci, de nu vel fi făcut, te nevoieşte să faci, că cine se nevoieşte pentru Dumnezeu, acela va dobîndi cinste de la Dînsul, şi cine se va apropia de Dumnezeu, Dumnezeu totdea una va fi cu dînsul. Aşijderea şi tu, de-ţî va fi nă dejdea tot spre Dumnezeu, şi Dumnezeu va fi cu tine în vecii vecilor. Amin.

r f- •

•(

■ v?';

:•

•/

/ *

PARTEA A ŞEPTEA. CUVÎNT PENTRU JUDECATA CARE A ÎNVĂŢAT IOAN NeAGOE BaSARAB PE FIUL SĂU Teodosie şi pe alţî Domni pe toţI: cum şi în ce ciiip vor judeca.

Fătul mieii, judecata are două lucruri: unul spre pagubă, iar altul spre uşurare şi spre izbîndă. Deci Domnul carele va judeca drept, acela-I Domn ade vărat şi unsul luî Dumnezeu, şi va dobîndi lumina care nu va trece niciodată. Iar Domnul care nu va judeca pe dreptate şi pe legea luî Dumnezeu, acela nu este Domn, nici se va chema îndreptător şi unsul . lui Dumnezeu, ci va fi pierdut în periciunea cea de veci, şi, pentru făţărnicia lui, nici faţa luî Dumnezeu nu o va vedea. Pentru aceia, fătul mieii, şi voi, fraţilor, cînd veţi vrea să ieşiţi la judecată îri Divan, întăiu vi se cade să vă rugaţi Domnului nostru, lui Isus Hristos, ca să vă fie întărire, şi aşa să ziceţi în rugăciunile voastre: «O împărate atotţiitorul, Ceia ce ai făcut cerul şi pămîntul şi ne-ai ales pe noi, din toate zidirile Tale, să fim unşii Tăi, ca să împărţim săracilor dreptatea fără tăţărnicie, de la Tine cerem, împărate, Domnul nostru, să ne întăreşti cu tăria Ţa, şi-să ni împaci 15

226

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

inimile, şi să ni deschizi ochii, şi să ni dai judecată dreaptă, ca nu cumva, pentru nedreptăţile noastre, să fim lepădaţi şi izgoniţi la înfricoşata judecată, şi să nu vedem lumina feţei Tale, nici să rămînem ru şinaţi şi batjocuriţî, nici să ne potriveşti, Doamne, Dumnezeul nostru, cu Domnii şi cu judecătorii cel nedrepţi, cari n’au umplut cuvintele Tale, nici au împărţit dreptatea săracilor după cum a fost voia Ta, pentru aceia, la vremea judecăţii Tale cel drepte, şi înfricoşate, vor să fie despărţiţi de faţa Ta». Drept aceia, şi tu, fătul mieu, şi dumneavoastră, fraţilor, cu ce dreptate veţi judeca săracii într’această lume, cu aceia vor fi judecate şi faptele voastre la împărăţia cea cerească. Vedeţi ce lucru mare este judecata ? Pentru aceial şi voi, cînd veţi şedea să judecaţi la Divan, să şază lîngă voi tot oameni buni şi aleşi, şi să fie şi boieri tineri lîngă voi, ca să iea toţi în văţătură bună şi dulce din gurile voastre. Deci să li ziceţi aşa : «Boieri dumneavoastră şi fraţilor, ceşti bătrînl şi ceşti tineri, de vom greşi ceva, să nu ascundeţî, nici să tăceţi, ci ni spuneţi numai decît, — că această judecată este a lui Dumnezeu. De aceia, El să ne dăruiască să judecăm pe toţi săracii pe drep tate şi să nu iasă de la noi nimeni cu inimă ruptă şi cu nedreptate». Şi, aşa, întăiu să te desbracî de mînie şi de lene, că omul cel mînios şi cel lenevos nicîo dreptate nu va face săracului, şi să-ţî strîngî mintea cea bărbătească în cap, să nu ţi se clătească mintea ca trestia cînd o bate vîntul. Şi să nu făţărniceştî celui bogat, nici, iar, să miluieştî cu judecata pe cel sărac, ci să faci judecată dreaptă, şi bogaţilor, şi săracilor, — că Dumnezeu v’a ales şi v’a pus oamenilor ca un izvor de apă. Ci să nu cumva să fiţi

'CUVÎNT PENTRU JUDECATĂ

227

«nora dulci, altora amar, ci fieştecul să fiţî judecători •drepţi, după lucrurile lor. Şi, la judecată,. să nu vă pripiţi, ca nu cumva, neînţelegînd jalba săracului, să-l judecaţi cu nedreptate. Sau, de-î va fi frică şi se va ului şi nu va putea spune desluşit, să-l întrebaţi de multe orî, pănă i se va potoli frica. Deci, cu blîndeţă şi cu cuvinte dulci, îl ziceţi : «Frate, nu-ţl fie frică, nici te teme, ci te trezeşte şi te deşteaptă ca din vis, şi-mî spune pe drept, ca să-ţî putem lua seama şi -noî şi să te judecăm pe dreptate». Iar, de veţi şi greşi la judecată, şi boierii voştri vor pricepe că aţi greşit, căci că nu veţi fi înţeles judecata vre-unuî sărac şi nu i-aţl făcut dreptate, să nu vă paie că vă fac ruşine, sau să ţineţi mînie în inima voastră pentru acel lucru, ci, într’acel ceas, să primiţi acel cuvînt, şi iar să-î chemaţi, şi să li faceţi .dreptate, ca nu cumva, după ce aţî făcut judecată rea, să vă pară rău, şi aţî vrea să-î faceţi bine, şi nu veţi putea, nici veţi avea cum. Că mal bine să nu vă fie voia voastră deplin şi inima’înfrîntă, decît să facî săracului strîmbăta'te. Că zice Proorocul: «Inima înfrîntă şi smerită nu o va urgisi Dumnezeu». Pentru aceia, de te veî smeri luî Dumnezeu, tu te veî chema următor luî Dumnezeu şi soţie lui Petru Apostolul, că şi el, dacă a văzut că a greşit, s’a smerit. Aşa şi tu, dacă vezi că aî greşit, te smereşte, şi te pleacă. Iar să nu vă mîniaţî căci vă^vor arăta .slugile voastre greşala voastră, nicî să vă fie cu necaz şi să puneţi pizmă în inimile voastre. Şi să nu în toarceţi dreptatea săracului, că, de-î face aşa, nu vă veţî chema unşiî luî Dumnezeu, nicî veţî fi soţii luî Petru Apostolul, ci veţî fi soţii luî Irod, că şi acela era uns, iar, pentru pizma ce avea însuşî, el prinse pe dreptul Ioan şi-l băgă în puşcărie, apoi îl

228

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

şi omorî. Dar pentru ce îl omorî ? Pentru că vrea: Irod să iea pe cumnată-sa, Irodiada, care fusese mu iere luî Filip, frăţine-său, să-i fie Crăiasă. Iar Ioan zicea: «O Iroade, nu ţi se cade să iei pe cumnată-ta să-ţi fie ţie muiere». Deci el, văzînd că-1 opreşte fe ricitul Ioan şi-î arată calea luî Dumnezeu cea dreaptă, şi cunoscîndu-şî el însuşi ale sale fărădelegi, pentru care-1 mustrase Ioan, i se întuneca inima de mînie, şi Diavolul se încolăci împrejurul inimii lui, cum se înfăşură volbura de viţă, şi umplu voia Satanei, pă-rinteluî său, şi făcu atuncea Irod trei păcate de odată pentru mînia sa: că, întăiu, călca legea, a doua făcu curvie, a treia tăie capul Sfîntului Ioan. O, Iroade 1 cum umpluşî păharul tău de sîngele dreptului aces tuia ! O, întunecate şi spurcate, cum ai cruntat masa ta cu sîngele luminatului acestuia ! O, călcătorule de • lege şi ruşinate, cum puseşi capul slăvituluî acestuia în tipsia din care mîncai tu bucate ! O, nebune Iroade, căci încă te veseliaî atunci, şi n’aveai atîta minte să cu noşti şi să pricepi că aceia o aî făcut spre periciunea ta, că nu te-aî veselit, nici ai umplut voia ta, ci pe Satana ai veselit şi voia lui aî umplut, şi tu, de a ta bună voie, te-aî pierdut, şi, cu semeţia şi cu îndrăzneala ta, ţi-aî dat trupul şi sufletul în mînile Satanei, pentru mînia şi pizma ta ce ai avut! Cu adevărat, acestea toate pentru mînia şi pentru netemerea ta tu aî făcut f Vezi, fătul mieii, şi dumneavoastră, fraţilor, cît este de rea mînia şi nechibzuiala, şi cît se bucură vrăj maşul nostru Diavol de pizmele cele îndelungate ? Drept aceia, fraţilor, să fugim de îndelungarea mînieî, cum a fugit Lot de Sodoma şi de Gomora, şi să alergăm către dragostea şi către dulceaţa cea dumnezeiască, şi să împărţim săracilor de-a pururea dreptate,— cum a zis Proorocul: «împărţit-a şi a dat

CUVÎNT PENTRU JUDECATĂ

229

săracilor; dreptatea lui va petrece în vecii vecilor». Bine şi cu înţelepciune a dat nouă Dumnezeu, că, pentru greşalele noastre ce am greşit, El n’a pornit mînia Sa spre noi, ci ni-a dat pocăinţă şi hrana pămîntuluî. Deci şi noî, dară, de vreme ce am greşit, să ne pocăim, şi, cum a împărţit şi a dat nouă Dum nezeii hrana pămîntului, aşa să împărţim şi noî dintr’însa săracilor milostenie şi cuvinte dulci şi blînde, că, de vom da noî săracilor din hrana noastră, şi Dumnezeu va da nouă hrana Raiului. Şi, dacă vom face noi milă îngăduitorilor luî Dumnezeu, şi noî vom li miluiţi înnaintea Domnului Dumnezeu. De vom îmblînzi zidirea luî Dumnezeu, Dumnezeu va îmblînzi pe noi la judecata cea înfricoşată. Şi, de vom măsură noi săracilor cu măsura cea dreaptă, aşa va măsură şi nouă Dumnezeu, la a doua venire a Luî, cu măsura dreptăţii. Că singur Domnul nostru Isus Hristos mărturiseşte şi zice : «Ori cu ce judecată veţî judeca, cu aceia vă veţi judeca, şi, cu ce măsură veţi măsură, cu aceia vi se va măsură», adecă: cu -ce măsură vom măsură noî dreptatea săracilor, cu .aceia se va măsură şi dreptatea noastră. Drept aceia, fraţilor, şi noî să ni curăţim minţile de toate lucrurile cele rele şi de cugetele cele viclene, •care nu le iubeşte Dumnezeu, şi să venim în sim ţirea noastră şi să ni trezvim mintea din somnul pă catelor ca dintr’o beţie. Să cugetăm totdeauna de ziua judecăţii cei drepte, de ziua întunereculuî şi a vizi rului, de ziua trîmbiţelor şi a gîlcevilor, de ziua grijii şi a fricii, că zice că atunci, cu voia luî Dumnezeu, va arde tot pămîntul cu foc. Vaî, atunci, obîrşire tuturor celor ce lăcuiesc pe dînsul! Acestea auzindu-le, fătul mieu, te cutremură -şi te spăimîntează, căci mai nainte n’ai grijit de dînsele,

230

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

ci încaî deracum să începî, cu lacrămî şi cu suspine;să strigi către Dumnezeu şi să zic*: «Vai de mine,' ticălosul, val de mine, cine-mi va da limbă să gră iesc cu Dumnezeu, şi cuvinte care se cuvin, ca să plîng şi să tînguiesc nehărnicia mea ? Cine va da capului mieii apă şi ochilor miei izvor de lacrămi* să şez şi să încep a plînge păcatele mele tot pe rînd, că sînt făr’ de număr? Şi ce om voiu afla să-mi ajute, şi să se tînguiască cu mine d’impreună, şi să plîngă cu toată inima, cum plîng eu? Nici într’un străin nu voiu afla, nici într’un vecin! Ci încai voi, munţilor şi dealurilor, luaţi glas de plîngere şi de jale, şi lăcrămaţi pentru mine, păcătosul şi ticălosul, şi sloboziţi lacrămî şi suspinurî pentru mine, că eu sînt mai păcătos decît toţi oamenii! Plîngeţî şi voi,, copacii luncilor şi chedrii Divanului, pentru mine, nebunul şi nechibzuitul! Plîngeţî şi voi, florile cîmpurilor, cele frumoase şi cu bună miroseală, care v’a împodobit şi v’a înfrumuseţat făcătorul tuturor, Dum nezeu ! Plîngeţî tînguiala şi grăirea mea, plîngeţî !O, vaî de mine, cum mă potriviiu eu lui Adam, omului celui ce fu zidit d’intăiu! Pentru aceia, acum mi se cade să-mi aduc aminte de plînsul lui, şi, cu mare amar, să* zic : O, mare nevoie şi mare jale, cum odată „eram slăvit şi cinstit, iar acum făr’ nicio slavă şi cinste, cel ce eram odată împărat, acum sînt gîrbov şi de nimic! Odată eram înfricoşat tuturor, iar acum nu mă bagă nimeni în seamă ! Cel ce eram odată tuturor drag şi cunoscut, acum sînt de toţi gonit şi nimeni nu mă cunoaşte ! Şi, nu numai vrăj maşii miei, ci şi de prietenii miei, şi de alţi oameni de toţi sînt batjocurit şi de rîs, şi în clătirile cape telor, şi în pildele cuvintelpr, şi în toate zilele este 'ocara înnaintea mea, şi ruşinea feţei mele m’a aco-

CUVÎNT PENTRU JUDECATĂ

231

perit ! Şi pe dreptate fuiii de împutăciune vecinilor, şi de frică celor ce m’au ştiut, şi cei ce m’au văzut aii fugit de la mine afară, şi ceî ce m’au urît au înnălţat capetele, şi s’aii veselit şi s’aii bucurat pentru sărăcia mea! Unii ca aceştia, pumdu-şî mînile pe mine cu smerenie, mi-aii făcut foarte răii, iar viaţa mea s’a apropiat de Iad, şi mă socotiiu cu ceî ce se pogoară în groapă. Şi mă întîmpinâ frica de care mă temeam, şi frica cea de moarte mă cuprinse, şi traiul vieţiî mele se întoarse întru suspine! Iar eu strigăiu către Dumnezeu, şi nu mă auzi, chemăiu ajutor de la Cel de sus, şi nu-mî veni, că fărdelegile mele fură înnaintea luî Dumnezeu şi stătură împotriva mea ca un părete de aramă. Şi ticăloşia mea mă despărţi de mila luî Dumnezeu, şi împuţiciunea nedreptăţilor şi ale păcatelor mele au întors mila luî Dumnezeu de spre mine, să nu mă cerceteze, nicî să pogoare spre nevrednicia mea darul Duhului Sfînt, şi mie îmî secară vederile ochilor de a se maî nădăjdui ziua şi noaptea spre Dumnezeu. Strigăiu ca un fecior care nu ascultă de învăţătura părinţilor săi, şi nu este cine să mă auză. Pănă cînd, Doamne, mă veî uita pănă în sfîrşit, pănă cînd, Doamne, nu veî cerceta ocăinicia mea ? Pănă cînd, Doamne, veî întoarce faţa Ta cea bună de spre mine, străinul şi săracul ? Caută, Doamne, Dumnezeul mieu, spre mine caută, pentru mila Ta cea bună şi mare, şi mă auzî pe mine, netrebnicul şi străinul, care n’am într’alt loc nădejde de-a mă spăsi, fără numaî către îndurarea Ta cea mare şi bună. Tu, Doamne, eştî ştiutor de inimî şi ispiteşti dinlăuntrurile ficaţilor, că nu este altcineva care să poată mîngîia într’aceste nevoî ce mi se întâmplară, fără numai Tu însuţi, Doamne, care eşti mult milostiv. Că m| părăsiră şi tatăl mieu, şi

232

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

mumă-mea, şi fraţii, şi rudeniile, şi prieteni* toţî mă lăsară singur într’aceste nevoi şi întristăciunî făr’de mîngîiere. Drept aceia, Doamne, caz către mila Ta care o aî spre oameni, şi Te rog să mă miluieştî pe mine, ticălosul, şi-Ţî adu aminte, Doamne, de îndu rările Tale şi-Ţî potoleşte mînia, Stăpîne, şi-Ţî lea pădă urgia Ta de asupra mea, păcătosul şi smeritul. Şi nu aduce aminte fărdelegile noastre cele d’intăiu, ci să treacă înnaintea mea îndurările Tale, Doamne, ca să nu-mî împute vrăjmaşii miel, zicînd: „Unde este Dumnezeul tău ?“. Ci, cu ajutorul Tău, să se întoarcă de la mine>. Acestea şi altele ca acestea, cu lacrămî şi cu suspine, să zici către Dumnezeu, o iubitul mieii fiii. Deci El, dacă va vedea că-L rogi cu toată inima şi cu tot sufletul, te va milui, că este mult îndurător. Şi încă iar să te mal întorci şi să zici: «Val de mine, păcătosul şi lenevosul, vaî de mine ! Incătro voiii lua atunci cînd voiu vedea pe toţî drepţii stînd de-a dreapta luî Hristos, Stăpînuluî mieu, iar numai eii voiu fi osîndit, singur, întru întunerecul cel osebit, şi focului celui nestîns, carele s’a gătit Diavolului şi îngerilor luî>. Vaî de noî, fătul mieu, vaî de noî! Dar atunci ce vom mal face, cînd te vel întoarce şi veî vedea pe toţî sfinţiî şi pe toţi drepţii în cer şi în slavă mare, iar tu veî fi dus singur, fătul mieii, făr’ de milă, întru munca cea de veci. Atunci, tu, numai te vel lovi cu palmele peste obraz şi, plîngînd, veî zice: «Bucură-te, Preacurată şi pururea Fecioară Maria, care aî născut pe Domnul Hristos, sprijinitoarea şi ajutătoarea cea grabnică a tuturor creştinilor. Bucură-te şi tu, cinstită şi de viaţă făcătoare Cruce, după care a izvofît viaţa a toată lumea. Bucuraţi-vă şi voi, toate puterile şi cetele cer,eşti, îngerii şi mai marii

533

DESPRE MILOSTIVIRE ŞI ÎNDURARE

îngerilor. Bucură-te şi tu, cinstite Prooroace şi bote zătorul Domnului, Ioane Predetice. Bucuraţi-vă, Apos tolilor, Proorocilor, Mucenicilor, şi alţi sfinţi părinţi purtători de Dumnezeu. Bucură-te şi tu, frumosule Raiu, din carele eu însumi, val de mine, fuiu încuiat din afară, şi, pentru faptele mele, pe drept fuiu dat gheeniî focului, că judecata lui Dumnezeu este dreaptă, şi, ce mi-am gătit, aceia mi-am şi luat.» De aceia, apucă mal nainte şi zi: «Doamne, Dum nezeul mieii şi păstorul cel bun, întoarce-mă către pocăinţă pe mine, pierdutul, mal nainte pănă ce nu mă ajunge ceasul acesta, şi nu mă lăsa să pieiu păn’ în sfîrşit, ci-mî dă vreme de pocăinţă şi mă miluieşte după mila. Ta cea mare. Că .Tu eşti unul îndurător şi mult milostiv, şi Ţie trimetem, în sus, slavă Ta tălui, şi Fiului, şi Sfîntuluî Duh, acum, şi pururea, şi în veci vecilor». Amin. Învăţătură a lui Neagoe Basarad, către Teodosie şi către alţI DomnI. ca să milostiv! şi îndurător!.

fiul

sĂtf

fie

Fătul mieii, şi de aceasta te învăţ: să ştii cum îşi va milui Domnul slugile sale şi cum- şi le va odihni. Cade-se să miluiţi pe săraci, dar nici pe slugile tale să nu le laşi, nici să le uiţi. Ci mal vîrtos să-ţi miluieştî slugile decît pe săraci; căci că săracului, de nu-1 vel afla să-I dai milă într’un loc, iar într’altul tu-1 vel afla şi-î vei da. Sau, de nu-1 vel milui tu, alţii îl vor milui, şi tot va fi miluit. Iar sluga ta nu mai aşteaptă altă milă de la nimeni, fără numai de la tine, că ei, de-ar vrea să şi ceie, li este ruşine, că se chiamă slugi domneşti. Pentru aceia, dacă nu-ţl vei milui slugile tale cu

234

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

mînile tale, altă nădejde eî nu maî au la nimenî să-t miluiască, că săracul umblă din casă în casă, sau şade în uliţă, şi cere de la toţi cîţî trec pe acoleay şi-l miluiesc; iar sluga ta, cînd n’are milă de la tine, atuncea el nu mai are nădejde la nimeni să-l mal miluiască, ci numai ce pune răbdare în inima luî, şi geme inima într’însul,— ca şi un lemn, cînd îl bagi în foc şi are un. cariu într’însul, şi, cînd îl învinge iuţimea focului, el începe a geme. Aşa face şi inima slugii tale cînd nu-1 miluieştl, că el numai de la tine se nădăjduieşte să aibă milă şi cuvînt bun, să se în^ dulcească de dînsul şi de vederea feţei tale. Iar, pentru mila care vel milui şi pentru cuvintele cele bune ce-î vel îndulci, eî niciodată mila şi cuvintele tale nu le vor uita. Că săracului, dacă-î dai mila, el îţi mulţămeşte numai odată, iar sluga ta îţi va mulţămi tot deauna, căci că altă milă de la nimenî n’are, fără numai de la tine. Deci, pentru mila aceia ce-î vel face, nu numai ce-ţî va mulţămi, în lumea aceasta,, el şi feciorii luî, ci încă şi capul îşi va pune pentru tine, şi el, şi feciorii luî, şi, pănă se va sfîrşi neamul şi sămînţa luî, toţi vor zice: «Dumnezeu să ierte pe cutare Domn, că ne-a miluit!». . Fătul mieii, nu zic să nu miluieştl săracii, nici să iei mila de la mănăstiri,— nu fii scump, să nu fie aceasta, ci zic toate acestea să le umpli, adecă: pe săraci să-I miluieştl, iar mănăstirile să le întăreşti şi să le mi luieştl cu leafa slugilor tale, iar slugile tale să le faci, în zilele tale, să fie cerşătorî! Ci se cade să iei seama, cu mintea ta, şi să socoteşti foarte bine, cîte~ vor fi moşii ale .slujitorilor, să fie deosebi, să n’aibl cu acelea amestec, că eî, pentru dragostea ta şi pentru mila care vel să-î miluieştl, pentru aceia-ţl

DESPRE MILOSTIVIRE ŞI ÎNDURARE

235

slujesc şi vor să-şî puie şi capetele şi să-şî verse şi sîngele pentru tine. Iar, de-ţî va mal prisosi venit din venitul Domniei, acel venit să nu gîndeştî că este cîştigat deţine, ci iar l-al luat de la săraci şi de la ceia ce sînt supt biruinţa ta, cari i-a dat Dumnezeu supt mîna ta. Pentru aceia, să socoteşti şi să pofteşti ţara ta ca să aibă şi aceia dreptate şi pace cu odihnă în zilele tale. Drept aceia, cum o luaţi de la săraci, aşa se cade să o şi daţi pentru dînşiî şi să li faceţi odihnă şi pace. Deci, dacă-ţl va mal rămînea avuţie, fătul mieii, să nu gîndeştî să nu dai milostenie, că eu nu-ţîzic aşa, ci-ţîzic că atuncea încă se cade să daî mai mult. Şi iată că te învăţ şi te sfătuiesc şi de aceasta, iar tu să te apropii către sfatul mieii şi să-l asculţi. Tuturor să împărţi milostenie, ca să fii şi tu miluit de faţa Domnului nostru Isus Hristos. Că mal bine este a face milos tenie decît a strînge avuţie. Că zice Proorocul: «Strînge avuţie, şi nu ştie cui strînge». Şi în Sfinta * Evanghelie iar zice: «Nu ascundeţî avuţia voastră în pămînt, unde viermii şi putreziciunea o putrezeşte şi unde o sapă furii şi o ieaii, ci ascundeţî avuţia voastră unde putreziciunea nu' o putrezeşte şi unde nu o vor săpa furii, nici o vor fura; că-, unde va fi avuţia voastră, acolo va fi şi inima voastră». Cu ade vărat este acest cuvînt drept al Domnului nostru, care a zis: «Unde va fi avuţia voastră, acolo va' fi şi inima voastră», că cel ce va fi cu avuţie multă şi se nădăjduieşte într’însa, acela nu se chiamă creştin, ci se chiamă al doilea idololatru. Căci că niciodată _ lui nu este gîndul la Dumnezeu, ci toată nădejdea şi puterea numai spre avuţie. Şi niciodată nu gîndeşte să slujească lui Dumnezeu, nici să facă odihjiă sufletului său cu acea avuţie, ci numai Satana se

236

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

bucură de avuţia lui, şi zideşte întunerecul cel în cuiat, ca să nu mai iasă de acolo, nici să i se deschiză niciodată. Iată, fraţilor, socotiţi şi vedeţi: mai bine este să zăcem întru întunerecul cel încuiat, pentru dragostea avuţiei, au mal bine, după cum zice Domnul Hristos, să ni împărţim noi înşine avuţia săracilor şi să fim miluiţi în ziua aceia cînd va face Dumnezeu judecată El însuşi, şi să fim izbăviţi de întunerecele cele în cuiate şi din puşcăriile Iadului ? Pentru acest lucru vă mărturisesc şi eu, fraţilor, însă nu eu, din capul mieii, ci cuvîntul Domnului nostru Isus PIristos, care totdeauna strigă către noi şi zice : cFericiţi de cel milostivi, că aceia vor fi miluiţi». Deci a cui altă mărturie mai mare voiu zice pentru milostenie, decît care a arătat şi a învăţat însuşi Dumnezeu şi a grăit cu gura Sa? Au doar vă dau eu altă învăţătură de la mine ? Ba, ci numai ce vă zic şi vă spuiu după cum a zis Dumnezeu : să fiţi milostivi, şi să nu îm părţiţi, nici să faceţi milostenie în făţărnicie, că voi sîntefî aleşi înnaintea luî Dumnezeu ca viţa cea ro ditoare, şi toţi aşteaptă să se adape din voi şi să se îndulcească. Deci să nu împărţiţi strugurii voştri în făţărnicie şi să fiţi unora dulci, altora amari, ci tu turor cu dreptul să fiţi, cum şi Dumnezeu iubeşte dreptatea. Aşijderea, cînd veţi ieşi să faceţi căutare oştilor voastre la anul, cum li este obiceiul, atunci toţi bo ierii, şi căpitanii, şi. toate slugile voasţre să aibă de la voi cinste, şi dar, şi dreptate, şi slujbe. Şi aceasta încă este milostenie, că voiesc toţi să aibă milă de la tine. Iar tu să nu faci nici să dai milostenia în făţărnicie, că unii din rudele voastre vor fi grei şi vor vrea să iea aceia boieriile cele mal mari, iar

r DESPRE MILOSTIVIRE ŞI ÎNDURARE

237

slugile tale să le dai îndărăt, făr’ de lege şi făr’ de dreptate;—că acest lucru este un păcat mare. Nici să nu cumva să iei cinstea şi boieria de la vre-un om care va fi harnic şi înţelept şi să o dai altuia căci îţi va face glume, şi veselii, şi rîsuri; ci, pentru căci îţi va face veselie şi glume, tu îl miluieşte de-a mînă, cu ce vei vrea. Iar să nu daî boieriile măscăricilor şi celora ce fac rîsuri, ci să dai celor ce vor fi har nici de cinstea şi de slujba ta. Şi, pănă nu vor veni toate slugile tale înnaintea ta, cele ce vor fi mai de folos şi mai de treabă, pănă atunci nimului să nu daî boierie sau cinstea, ci, cînd vor fi toţi înnaintea ta, să-î vezi şi să-î ştii ce oameni sînt. Căci că, de vei pune pe cineva boier pentru căci te va rugă ci neva, tu-ţî faci două lucruri de pagubă, căci darul este al tău, iar cinstea este a altuia. Şi, de vei da cuiva cinstea pentru voia cuiva, cugetă că nu v’a adunat Dumnezeu să fiţi toţi Domni, nici să fiţi toţi păstori turmei Lui, ci numai pe tine te-a ales şi te-a pus să fii păstor turmei Sale. Deci, de nu vei fi tu harnic să cunoşti turma ta şi să li împărţi tuturor pe dreptate, ce Domn şi ce păstor te vei chema, cînd vei lăsa să se amestece toţi în lucrurile Dom niei tale, şi să fie Domni ca şi tine, sau să se bage în venitul ţerii tale ? Aii n’aî auzit că zice în Sfînta Scriptură: «Cinstea şi venitul tău nebunului să nu-1 dai»? Iar tu să laşi cuvîntul dulce celui ce ştie cinstea ta, şi să umpli cuvintele prietenilor şi ale boierilor tăi, şi să li fii Domn vrednic, şi să daî fieştecui plata, precum se cade, pe faptă. Iar cinstea ta din bună voia ta să nu o daî altora şi să fii al doilea Isav. Că şi acela a dat cinstea şi Scaunul său frăţine-său, lui Iacov, pentru o tipsie de linte fiartă. Că cerşu Isav de ia frate-său Iacov şi-î zise : <Dă-mi

238

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

să mănînc din merticul tău şi să mă saturi». Iar Iacov, căci îl dăruise de la Dumnezeu mintea cea întreagă, zise către Isav: «De-aş şti că aî da mie cinstea ta şi Scaunul tău, eu ţi-aş da merticul mieii!». Iar Isav era gol de minte, şi, pentru aceia, nu so coti că-şî va pierde cinstea pentru un blid de linte, ci îndată zise: <Dă-mî tu blidul cu lintea mie să mănînc, iar tu iea-ţi ţie cinstea mea şi Scaunul mieui». Şi, aşa, îşî dete cinstea şi Scaunul său frăţine-său, luî Iacov. Aşa şi voi, fraţilor, de veţi da cinstea voastră slu gilor voastre, de voia voastră, făr’ de nicîo nevoie, să fie slugile voastre cu cinste, iar voi făr’ de cinste, pentru niscare mită, sau pentru niscare vorbe viclene, sau pentru vre-o lăcomie a voastră, atunci voi veţi fi soţi luî Isav. Iar, de veţi asculta cuvîntul Dom nului nostru şi să nu daţi cinstea voastră altora, voi veţi fi Domni înţelept!, şi cu mintea întreagă, şi soţii luî Iacov. De aceasta şi eu, fraţilor, cum m’am priceput, aşa v’am şi învăţat: să nu vă daţi cinstea voastră nici odată slugilor, că, dacă-ţî vel da cinstea ta lor, deci tu ce veî maî fi bun şi de ce treabă vel fi lor ? Sau cine te va maî băga în seamă şi să vie la tine, dacă veî umplea voia boierilor tăî, iar celora ce-ţî vor sluji bine tu nu veî face dreptate ? Că, de-aî fi vrut să aibî mintea înţelegătoare şi înţeleaptă şi să-ţî cu noşti boieriî precum sînt, atuncî ţi-ar fi lesne, că tu i-aî zice numai cu un cuvînt, şi ar ieşi din cinstea şi din boieria aceia. Şi, cînd aî zice cuvînt aşa să fie, eî nicîo putere n’ar mal avea. Ci, dacă aî lua tu boieria de la dînşil şi cinstea, atuncî pe dînşiî nimeni nu i-ar maî cinsti. Decî, dacă aî pricepe tu că cinstea şi boieria lor li este de la tine, de ce să

DESPRE MILOSTIVIRE ŞI ÎNDURARE

239

nu faci să-ţi slujească el ţie cu temere şi cu frică, şi să cunoască că tu li eşti lor Domn şi stăpîn mai mare peste dînşil, cum se cade să fie slugile smerite înnaintea stăpînilor lor ? Pentru aceasta, cinstea ta, păn’ ţi-o va da Dumnezu, tu să o ţii în mînile tale* Drept aceia, fătul mieii, te deşteaptă şi te socoteşte cu mintea ta, şi să nu-ţî dai cinstea ta boierilor tăi, că tu pui pe dînşil boieri, iar pe tine nu te pun el Domn, ci pe tine te pune Dumnezeu să fii unsul lut. Cum zice şi Proorocul: <Pune, Doamne, peste noi dătător de lege, să înţeleagă toate limbile că sînt oameni>. Aşa te-a ales Dumnezeu şi pe tine, ca să te cunoască toţi că tu eşti Domn ales de Dumnezeu să fii lor stăpîn şi păstor bun şi să paşti turma luî Hristos făr’ de făţărnicie. Iar tu, dacă eşti harnic, îţi rînduieşte turma şi o întocmeşte bine, să nu se hră nească unii şi să se îmbrace, iar alţii să moară de foame. Ci să împărţi tuturor întocmai, fieştecui după lucrul său, şi căruia cum îi va fi slujba, aşa să-î fie şi cinstea şi mila. Iar venitul tău ce-ţi va veni din toată ţara ta, acela să fie tot în mînile tale, să nu cumva să-l dai şi să-l împărţi la boierii tăi, sau la rudele tale, sau la niscare slugi de ale tale ce*ţi vor fi făcut niscare slujbe, ci să fie tot cu seamă în mînile tale. Deci, cui vei vrea să dai cu mîna ta, să se ştie, şi să-ţi mulţămească, şi să te cunoască că tu eşti Domn. Că cel ce va să fie Domn, aceluia trebuie să aibă minte foarte multă, ca să cunoască şi să priceapă mintea luî pe minţile slugilor luî, iar să nu cunoască, nici să priceapă minţile slugilor mintea Domnului lor. Că, dacă cunosc slugile minte multă şi socoteală la Domnul lor, ei îl slujesc pe dreptate şi-l cinstesc, iar, dacă îl cunosc că n’are minte, ei numai ce-1 ţin

240

ÎNVĂŢĂTURILE LUi NEAGOE-VODĂ BASARAB

Domn cu numele. Pentru că slugile, cum cunosc pe stăpîn, aşa-î şi slujesc, măcar de ar fi sluga cît de dreaptă; că, dacă este Domnul lipsit de minte, deci slugile pentru ce-î vor să-i slujească pe dreptate şi să-l cinstească, cînd el n’are minte să cunoască cinstea şi slujba lor cît se nevoiesc eî şi ostenesc pentru dînşiî ?'Pentru aceia, cînd [nu] cunoaşte Domnul slujba şi osteneala slugilor sale, cum îl cinstesc, acela ce Domn este, sau cum îl vor mai cinsti slugile luî sau îl vor mal sluji ? Iar Domnul cela ce este înţelept şi cu minte, aceluia slujesc slugile luî, şi, care din slugile lui îî este prieten, acela-î slujeşte cu nevoinţă şi cu dreptate. Iar, de va şi fi din slugile luî vre unul duşman şi nu va vrea să-î slujească, apoi tot se va întoarce şi-î va fi prieten, căci că-1 vede că este harnic şi întreg la minte. Pentru aceia, cînd îl, văd slugile luî că este harnic şi înţelept, ele toate se pleacă şi-î slujesc cu frică şi cu temere, că Domnul înţelept toate cugetele şi socotelile luî sînt bune. Căci că mintea stă în trupul omului drept, ca şi cum stă steagul în mijlocul războiului, şi toată oastea caută la steag. Şi, pănă stă steagul în războiu, nu se chiamă acel războiu biruit, măcar de are şi năvală grea spre sine, eî tot caută steagului şi se adună toţi împre jurul luî. Iar, dacă cade steagul, atunci toate oştile se risipesc, şi nu se ştie unul cu altul cum fac şi încătro merg. Aşijderea este şi Domnul; pănă stă mintea luî într’însul întreagă,, toate oştile se strîng împrejurul luî şi luî caută, ca şi împrejurul steagului, şi toţi ieaii învăţătură şi înţelepciune de la dînsul; şi încă nu numaî slugile şi oameniî din ţara luî, ci şi alţiî, dintr’alte ţerî, poftesc să iea învăţătură şi sfat de la dînsul. Iar, dacă slobozeşte Domnul trupulsău- spre-.curviej şi spre beţie, şi spre alte lucrurî rele,.

.'DE&RE MILOSTIVIRE ŞI ÎNDURARE

241

care nu le iubeşte Dumnezeu, şi-şi pierde nădejdea şi frica lui Dumnezeu, şi nebuneşte în sila lui. > Deci Dumnezeu se mînie pe dînsul, şi nu-i face altă ne voie maî rea, ci numai ce-I iea mintea şi-l lipseşte de dînsa. Deci, aacă se lipseşte de minte, iar de trupul acelui Domn niciun lucru bun nu vel vedea, nici el nu va maî avea nicîo cinste de la slugile luî, nici de la alţi Domni cari vor fi împrejurul lui, ci va fi numai de rîs şi de ocară, şi slugilor luî li se vor răni inimile de spre dînsul şi li se va lua dra gostea şi dorul de către dînsul. Că, până'stătu steagul luî, şi eî tot stătură împrejurul luî şi toţi căutau luî, iar, dacă căzu steagul, deci el fugiră toţî, şi nu se ştiură unii cu alţii unde s’au dus şi ce s’au făcut. Aşa şi slugile voastre: pănă vă vor vedea şi vor pricepe că este mintea voastră întru voi, eî toţi se vor strînge şi se vor aduna împrejurul vostru. Iar, dacă vor vedea că v’a scăzuţ mintea, el se vor risipi toţi de la voi. Şi cum nu s’ar risipi şi să vă năpusteze, căci că vă văd că vă luă Dumnezeu mintea, şi, în locul el, porni-se mînia Luî asupra voastră ? Vedeţi, fraţilor, cît este de răii celui ce se mînie Dumnezeu pe dînsul şi-l lipseşte de minte ? Că omul nebun nu poate să-şi facă nicîo cinste şi niciun bine lui, dar altuia cum va putea face vre-un bine sau vre-o cinste ? Iar Domnul carele este întreg la minte, la acela sînt toate bunătăţile, că, întăiu, lucrează lucrurile lui Dumnezeu, apoi umple şi voia lui pe pămînt. Că este lăsat toate dreptările dumnezeieşti să le îndrepteze, şi pe oameni încă să-i tocmească cu înţelepciune, şi să iea de la dînsul toţi împăcare şi cuvinte dulci. Aşijderea, fătul mieu, şi voi, fraţilor, eu aşa vă învăţ: lui Dumnezeu totdeauna vă rugaţi, ca să se 16

242

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

milostivească spre voî, să vă dea cinstea. Că din nebunie se fac toate cîte iubeşte Diavolul şi dintr’însa se umplu toate voile lui, iar din mintea cea bună se umplu toate cîte plac luî Dumnezeu. Drept aceia, vă învăţ, fraţilor, să cereţi de la Dum nezeu minte curată, ca, cu dînsa, să puteţi umplea toate voile Luî, cîte le va pofti, că numai cu aju torul luî Dumnezeu şi cu mintea cea curată veţî umplea voia Lui. Pentru aceia, rugaţi pe Dumnezeu să fie cu voî, şi nu vă leneviţî a lucra luî Dumnezeu, ci lucraţi milostenie şi miluiţi slugile voastre. Şi să fie slugile îmbrăcate şi împodobite cum veţî şti maî frumos, că aceia este lauda şi cinstea Domnului şi comoară cea înfrumuseţată şi vie. Iar, de veî fi scump şi va lăcomi inima ta spre avuţie multă, şi vor rămînea slugile tale goli şi despuieţî, deci tu, făr’ de slugi, ce cinste veî avea şi ce Domn te veî chema? Sau, dintr’acea avuţie multă, ce vei fi strîns, ce folos veî să dobîndeştî, că şi tu eşti om, ca fieşcare ? Şi, cînd veî muri, atunci avuţia ta va să rămîie pustie, şi va lua-o altul, carele nu o a cîştigat, de va mînca de-a gata şi va bea, şi va împărţi avuţia ta, şi, de va fi harnic să miluiască slugile, el îşi va face cu avuţia ta nume bun. Iar tu vei rămînea urgisit şi cu două pagube foarte mari: una, căci aî trăit în lumea aceasta cu nume rău şi de ocară, iar alta, căci îţî va fi în ceia lume sufletul pierdut în periciune. Drept aceia, fătul mieu, şi voî, fraţilor, eu aşa vă învăţ: să nu strîngeţî avuţie multă şi să o ascundeţi, ci să puneţi avuţia voastră pe slugile voastre, dacă vă este voia să fie avuţia şi strînsoarea voastră tot vie şi să aveţi veselie înnaintea ochilor voştri. Că iată că voiu să vă aduc aminte şi de împăraţii ceî de demult:

DESPRE MILOSTIVIRE ŞI ÎNDURARE

243

Grăi Aristotel filosoful către Alexandru împăratul, .şi zise: «împărate Alexandre, cu ce luaşî şi biruişî toată lumea ?>. Iar Alexandru zise: «Dacă de vreme ce mă întrebaşi tu, ascultă să-ţî spuiu, o Aristotele! Eu numai cu trei lucruri am biruit toată lumea. întăiu, cu cuvînt adevărat şi stătător; a doua, cu ju decată dreaptă; iar, a treia, cu mînă întinsă şi în durătoare, căci că n’am strîns avuţie, ci mi-am mi luit slugile şi oştile. Deci el, pentru mila care i-am miluit, nu şi-au cruţat viaţa, ci şi-au pus capetele înnaintea mea. Cu acestea am biruit eu toată lumea >. Şi birui, cu acest cuvînt, Alexandru împăratul pe Aristotel filosoful, şi zise şi Aristotel că numai cu • aceste trei lucruri va putea omul să biruiască toată lumea. Iată, fraţilor, vedeţi aceasta : Alexandru, fiind Elin, şi, cu aceste trei lucruri, luă toată lumea, şi ce nume mare dobîndi! Dar voî, fiind creştini, cu cît mal mult vi se cade încă să umpleţi aceste trei lucruri ? Şi încă nu numai acestea, ci să şi mal adăogaţî lucru rile cele bune, carele iubeşte Dumnezeu, şi atunci Dumnezeu va înnălţa şi va slăvi numele vostru în lumea aceasta, şi nu numai în lumea aceasta, ci încă şi după ce vă veţi petrece din lumea aceasta, sufle tele voastre le va odihni întru împărăţia sa cea ce rească, d’impreună cu ale tuturor drepţilor. De aceasta şi eu vă învăţ: să aveţi mînă întinsă către toţi, însă nu în făţărie, ci fieştecuî după lucrul său şi după cum îşi va fi făcut slujba, aşa să-I fie şi cinstea şi mila. Şi să miluieştl pe toţi, şi pe săraci, şi pe cel ce vin către tine, şi pe străini, ci cu socoteală. Iar şi sufletul tău să nu ţi-1 uiţi, ci care milă vel şti mal mare, aceia să faci pentru dînsul, casă fie şi el .miLuit. Că toţi aceştia, cari fură zişi mai sus, dacă nu-î

244

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

vel milui, eî vor avea nădejde să-î miluiască alţii. Iar sufletul omului nu mai are altă nădejde la cineva să-l miluiască, fără numai .la mila lui Dumnezeu şi la trupul care lăcuieşte în el, căci că el este în mîna acelui trup şi are trupul putere asupra sufletului să-L spăsească şi să-J piarză, şi poate face trupul să fie sufletul şi miluit, şi dobîndit. Şi iar poate face, pentru volnicia sa, să piarză şi pe suflet şi pe sine, că este şi aceasta în mîna lui. Iar, de se va osteni trupul în viaţa aceasta, deci nu va fi numai sufletul miluit, ci şi trupul într’un loc cu dînsul se va odihni. Iar, pentru neosteneala trupului, nu numai ce va peri sufletul, ci şi trupul d’impreună cu sufletul. Şi, de nu-ţî vel, osteni trupul ca să-ţî miluieştî sufletul, ci vel zice: VSă agonisesc şi să strîng feciorilor miei, şi eî, după moartea mea, vor avea grijă de sufletul mieu»,— că omul are două părechi de feciori: unii sînt feciori din păcate, iar alţii sînt feciori făr’ de păcate. Şi omul, în veacul acesta, iubeşte mal mult feciorii cari sînt din păcate decît pe feciorii cari sînt făr’ de pă cate. Deci, cînd se va întîmpla omului de va greşi luî Dumnezeu, şi-şî va spurca trupul, şi-şî va întina sufletul, şi nu va alerga la pocăinţă, pănă este viii, să-şî spele trupul şi să-şi curăţească sufletul, ci se va nădăjdui spre feciorii săi cei dragi şi iubiţi, să-î spele sufletul şi să-î curăţească trupul, unuia ca acela îî este nădejdea seacă, şi sufletul luî va rămînea neîn dreptat. Dar dacă, în vreme ce nu ţi-aî curăţit trupul tu însuţi, o omule, şi să-ţî fi spălat sufletul păn’ al fost viu şi ai trăit într’această lume, şi nu ţi-a fost ţie milă de sufletul tău, ci te-aî nădăjduit spre alţii să te miluiască şi să ţi-1 izbăvească din mînia luî Dumnezeu, şi aceia spre cari te-aî nădăjduit tu, de nu li va fi grijă de ale lor suflete, să şi le. îndreptezer

DESPRE MILOSTIVIRE ŞI ÎNDURARE

245

atunci, de ţi-ar fi feciori, măcar fraţi, măcar ce rude îţi va fi, sufletul tău nu-1 va scoate din munca cea de veci. Şi-apoî, cum ? tu să faci păcate, şi alţii să se ostenească, pentru tine, să le curăţească ? Ci se cade celui ce a făcut păcatul, acela să se nevoiască pentru dînsul, şi să-şî curăţească trupul, şi să-şi spele sufletul, încă pănă este viu. Drept aceia, fraţilor, cînd greşiţi lui Dumnezeu, numai decît să ne întoarcem şi să alergăm către pocăinţă, şi să ni punem nădejdea spre mila lui Dumnezeu, iar nu spre feciorii noştri, pe cari foarte-I iubim. Dar cari sînt acel feciori aî noştri ? Sînt văr sarea lacrămilor, că, cum sînt feciorii noştri cel drag! de la inimile noastre, aşa şi lacrămile sînt şi ies de la inimile noastre, şi aceia sînt feciorii noştri cel de dreptate. Că, dacă ni spurcăm trupurile şi sufletele, lacrămile sînt ca o apă vie, să ni curăţească trupu rile şi sufletele, că lacrămile sînt aripile pocăinţiî, şi nu numai aripi, ci şi mumă, şi încă şi fete. Pentru aceia, fraţilor, cînd se înfăşură de trupurile noastre smoala cea neagră şi rece, să nu lăsăm să se usuce împrejurul trupului nostru. Că, dacă vom lăsa smoala să stea lipită mult de trupurile noastre^, mă tem că nu se va deslipi, pănă ce le va face cu ;rane, şi ni va întuneca sufletele, de le va face negre, ca şi dînsa. Ci, pănă este mila lui Dumnezeu cu noi, şi dacă aflăm că sînt lacrămile aripile pocăinţiî, şi mumă, şi izvor viu şi curat, noi să ni curăţim cu dînsele smoala cea neagră şi rece de pe trupurile noastre şi să ni schimbăm sufletele în lumina lumi nilor, cum şi-au curăţit şi alţi prieteni şi vecini de al noştri, cari au fost înţelepţi cu sufletele într această lume, vşi acuma, cu adevărat, sînt luminaţi înnaintea Domnului Hristos.

246

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

Aşijderea şi noî, fraţilor, pănă ce este praznicul, noî să serbăm, şi, pănă este mila lui Dumnezeu cu; noî, să alergăm şi să ajungem vremea pocăinţiî. Şi atunci sufletele noastre, cînd vor sta înnaintea Dom nului nostru, să nu fie ruşinate şi osîndite, nici să fie sufletele prietenilor noştri luminate, iar sufletele noastre să fie întunecate înnaintea luî Dumnezeu, sufletele prietenilor noştri să fie primite în veselie şi bucurie, iar sufletele noastre să fie în plîngere' şi dosadă; sufletele prietenilor noştri să fie încoronate cu corone neputrezitoare, iar sufletele noastre să fie neîncoronate şi batjocurite ; sufletele prietenilor noştri, pentru nevoinţa lor, să fie totdeauna cu Dumnezeu, iar sufletele noastre, pentru nenevoinţele noastre şi pentru mulţimea leneviriî noastre, să fie despărţite de faţa cea bună şi dulce a Dumnezeului nostru. Drept aceia, fraţilor, să ne nevoim, pănă avem' vreme, să nu se desparţă feţele noastre de faţa Dom nului nostru Isus Hristos^ şi de prietenii noştri pentru lenevia noastră cea multă, şi pentru negrija noastră, şi pentru pizma care o ţinem tot în inimile noastre, şi pentru mînia, care Dumnezeu nu iubeşte. Pănă ’sîntem viî, noî nu socotim să facem pace sufletelor noastre, dar, dacă nu vom face noî pace pănă sîntem viî, dar pe urma noastră cine ni va face pace ? Doar, fraţilor, gîndiţî că va face cineva pace, pe urmă, su fletelor noastre? Ba, cînd nu ni-a fost nouă milă de sufletele noastre, să li facem pace pănă am fost în lume viî, că după moarte nu este împăcare, după moarte nu este curăţire, după moarte nu este milos tenie, ci, pănă este omul viu şi pănă încă nu i s’a despărţit sufletul din trup, atuncea este vremea cea de pace, şi trupului, şi sufletului. Că cel ce va fece pace cu fratele său pănă este viu, şi Dumnezeii, va-

DESPRE MILOSTIVIRE ŞI INDURARE

247

împăca sufletul lui şi-l va odihni în braţele luî Avraam. Cel ce va petrece şi va vieţui în lumea aceasta în curăţie şi în mintea cea întreagă şi nu-şi va spurca trupul şi sufletul, sufletul aceluia va îl lumină Dumnezeu şi-l va străluci mai vîrtos decît zările soarelui. Cel ce va fi milostiv şi va împărţi săracilor milostenie dreaptă şi în dreptate, acela va fi miluit la judecata cea nefăţarnică, de-a dreapta luî Hristos. Vedeţî, fraţilor, cît este de mare mila luî Dumnezeu şi nencetat totdeauna ne chiamă către Dînsul ? Iar noi facem ocâianie, că acea ocăianie este meşteşugul şi lucrul cel mare al Diavolului, şi cel ce face ocă ianie, acela însuşi se zugrumă. Ci să lăsăm, fraţilor, ocăiania, să ne izbăvim de faţa Satanei. Să luăm smerenie, şi, cu dînsa, să ne îndulcim de faţa lui Dumnezeu. Şi este un lucru foarte bun, fraţilor, şi aceasta : să ne apropiem şi să socotim dumnezeieştile Scrip turi, că într’însele fu arătat că camăta unui lucru este cumplită şi o patimă vicleană. Ci încai de acum dar deşteaptă-te şi nu mai face cămătărnicie, şi, cît o ai strîns cu răutate, cu bunătate o împarte, şi te asamănă cămăraşuluî celui nedrept, carele fu pîrît la stăpînul său că risipeşte avuţia lui fără de ispravă şi rău. Aceluia te, asamănă şi tu, că acela, neputînd săpa şi fiindu-î ruşine să ceaie, se socoti bine şi în‘ ţelepţeşte. Că gîndi : dacă-1 va scoate stăpînul său din cinste şi din boierie, el va lua de la datornici, şi-i va fi aceia de odihnă. Aşa să faci şi tu: dacă nu te-aî aflat în cei d’intăiu, încai nu te scăpa de cei de al doilea, şi, de n’ai dat milostenie din cîştigul tău cel'drept, încai fă din agoniseala ta cea nedreaptă şi din. carnete, că Dumnezeu este iubitor de oameni, şi primeşte şi agonisita cea rea, .dacă o

(

248

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAG'OE-VODĂ BASARAB

împarte omul celor ce li se cade să o împarţă. Şi, de nu veî mai face cămătărnicie, nici vei mai agonisi d’aci făr’ de dreptate, te va lăuda DumnezeîT şi pe tine, cum lăudă şi pe cămăraşul acela nedrept, dacă veî face şi tu şi să-ţi tocmeşti bine şi cu so cotinţă, ca şi dînsul, celea ce-ţî vor fi de folos şi de treabă. Pentru aceia, nevoieşte-te, o fătul mieu, şi cumpără ţie untdelemn, pănă ce stă tîrgul acestei lumi, grăbeşte-te către săracii ceia ce-1 vînd, pănă nu se sparge tîrgul acesta, că, dacă se va sparge, d’aci nu mai este cine să-l vînză, nicî cine să-l cumpere. Ci fieştecine, cum va face neguţătorie aicî, aşa va afla şi acolo. Fătul mieu, nu-ţî fie lene a face bine, nicî cugeta să nu faci bine, temîndu-te pentru sărăcia lumii aces teia, şi pentru lipsa avuţiei, şi pentru traiul şi ajun gerea bătrîneţelor, şi pentru aşteptarea boalelor şi a slăbiciunii, nicî pentru altele ca acestea,— că acestea sînt tot cugete şi păreri deşarte, şi amăgelile viclea nului Diavol, şi meşteşugurile luî. De aceia, leapădă de la tine nişte cugete şi sfaturî drăceşti ca acestea, care muncesc şi se nevoiesc să-ţî facă rău şi multă nevoie, nu le asculta, ci stăî împotriva lor, şi le go neşte cu semnul cinstitei Cruci, şi cu îndrăzneală să ziceţi către dînsele: sDaţi-vă în lături de la mine toţi cei ce faceţi fărdelege, că nu voiu asculta pe voi, nicî voi îi sluji vouă, ci, cu mare veselie, voiu tace poruncile care le-am luat de la Acela care mi-a făcut mult bine, că Acela, cu iubirea Sa cea multă ce o are, tot îmi va ajuta spre bine!». Cu adevărat, fătul mieu, să nu cumva să te afli nebăgător de seamă de o bunătate ca aceasta. Ru găciunea cea bună nu stă în darurile cele multe şi în jertfe, ci stă în gîndul cel bun şi în voirea sufle-

DESPRE MILOSTIVIRE ŞI ÎNDURARE

249

tulul celui curat, şi iubeşte Dumnezeu pe miluitorul cel blînd. Au doar nu poate Dumnezeu să sature pe cel flămînzî, care a săturat numai cu cinci pînî cinci mii de oameni ? Au doar nu va putea Dumnezeu să sature pe ceî setoşi, care a izvorît apă din piatră seacă şi vîrtoasă? Ba să nu fie aceia, că poate Dum nezeu, şi nu este nimic să poată sta împotriva voii lui Dumnezeu,— că aceluia i se închină toate genunchile, ale celor cereşti şi pămînteştl, şi a’ celor de desupt, şi niclunele de acestea nu-i trebuiesc Lui, fără numai spăsenia ta pofteşte, ca să dobîndeştî tu, cu milostenia, iertare păcatelor tale celor multe şi să-L întorci, căci L-aî mîniat cu nebuna ta scumpete. Fiul mieii, să nu voieştî a ţi se părea că n’ai vini de păcate, ci, dacă de vreme ce aî aur, dă-1 săracilor, iar, de n’aî aur, tu dă haină, ca să fii şi tu îmbrăcat de Dumnezeu în haine împărăteşti la vremea judecăţii Lui, iar, de n’aî haină, tu măcar dă un constând1 sau un ban, şi să nu te temi, nici să gîndeştî că ai dat puţinei, sau că nu va fi primit dacă n’aî avut să dai mal mult. Că mai bine va fi primit acel puţinei al tău, care l-aî dat tot, decît mila cea multă care o vor face alţii dintru prisoselile lor. Că ştii cum primi Dumnezeu cei doi bani ai acei yăduve sărace care aruncă în cămara bisericii. Iar, de nu vel avea nici bani, tu dă puţineâ pîne, şi te vei asămăna celeialalte văduve, care hrăni pe Ilie Proorocul,— şi te va hrăni şi pe tine Dumnezeu cu hrana Raiului. Iar, de n’aî nici pîne, tu încai dă un păhar de apă rece celor însetoşaţî, ca să nu cauţi şi tu, în ceia lume, o picătură de apă, ci să te adape Dumnezeu din iz vorul apei cei vil, că de-aici nu vel mal înseta în veci. O, multă este şi adîncă dragostea lui Dumnezeu i Costând ă, ban mărunt.

250

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

care o are spre oameni! Că-I este voia să se spă şească toţi oamenii, şi ni-a dat mijloace ca să ne putem spăsi cu acelea toţi, şi nicîunul dintru noî să nu pieie, ci aşteaptă totdeauna să se spăsească nea mul omenesc. Şi socoteşte de vezi bunătăţile cele neurmate, cum porunceşte celor ce L-au mîniat să se întoarcă iar către Dînsul, cu milostenie săracilor, şi, pentru aceia, puse pildă cu cele cinci fete înţe lepte. Iar cămătarnicilor li dete chip şi semn pe cămăraşul cel nedrept, ca să facă milostenie şi sădea din ce .a luat cu cămătărnicia, şi d’aci, de nu va mal cămătărnici, el va fi moşlean împărăţiei cerului. Iar celui ce pare să dea mult, dete chip pe văduvă, să dea preţ de doi mangîri. Iar celor ce vor fi lipsiţi şi săraci de tot, li dete chip să dea un păhar de apă rece. Ga nu cumva să puie cineva pîră asupra Sa, pentru sărăcie, să zică că n’a avut ce da, şi să se lipsească de plata Sa, că iată că El însuşi şi aces tora pune plată mare, şi zisese: «Oricare va adăpa pe unul din ceşti mal mici cu un păhar de apă rece, numai în numele ucenicului, adevărat grăiesc vouă că nu-şi va pierde plata sa*. Aceasta porunceşte, că-I este voia să se spăsească toţi, şi-x îndeamnă spre milostenie. Drept aceia, o, suflete, fugi de caznele cele rele ale iubirii de avuţie, şi te apropie de milostenia care este bună şi folositoare. Că, de vei milui pe cei ce sînt în nevoie, şi pe tine te va milui Dumnezeu şi te va ferici,— precum El însuşi a zis: «Fericiţi ceî milostivi, că aceia vor fi miluiţi*. Deci, o suflete, împrumutează pe Dumnezeu pe pămînt, ca să ieai în cer plată după vrednicie-ţî, şi-L fă să-ţi.fie El ţie dator, că este bun datornic, care nu va tăgădui,, nici va zăbovi cu plata, ci-ţî va plăti cu o sută de ori

DESPRE MILOSTIVIRE ŞI ÎNDURARE

251

maî mult, şi încă îţi va da şi dobîndâ viaţa cea de veci, şi acestea nu ţi le va da în taină, ci aievea, înnaintea srînţilor îngeri şi înnaintea ^ toată făptura Lui, şi le vel lua cu multă slavă mare. Insă, cînd vel face tu nişte lucruri mari ca acestea, atuncea să te păzeşti de furii cei vicleni (Diavoli), ca nu, pentru plăcerea şi lauda oamenilo.r, să fii furat de spre stînga, şi vei rămînea de această neguţătorie bună şi dragă. Ci să te păzeşti, cum am zis, şi să ţii această avuţie cu mîna ta cea dreaptă, care este cinstita smerenie, şi să fugi de furtişagul cel de-a stînga, care este întunecata şi grozava trufie. Că nu-ţl este ţie de folos să te nevoieştî spre un lucru mic şi prost, ci spre comoara şi avuţia cea de veci. Pentru aceia, foarte cu nevoinţă să faci acest lucru bun şi care place lui Dumnezeii (milostenia), ca să-l afli în cer cu adevărat, ca o avuţie nelurată. Deci te îngrădeşte cu Crucea şi cu smerenia cea bună, şi nu vel fi furat de trufia cea deşartă, nici te vei teme de venirea tâlharilor celor răi şi cumpliţi, — că nu vor îndrăzni să vie şi să stea înnaintea ta, ci vor peri ca fumul şi se vor risipi ca pulberea înnaintea vîntulul celui răpede. Pentru aceia, fătul mieii, cînd vel face milostenie, să nu trîmbitezî, nici să strigi înnaintea el, ca făţar nicii, că ea a urîţ acestea şi nu iubeşte lauda şi trufia, ci şi-a ales smerenia. Că aceia este fiică şi uceniţă Fiului lui Dumnezeu, care s’a smerit pentru noi şi a purtat trup de om, ca şi noi. Pentru aceia, nu este iubitoare de laudă şi de trufie, ci, numai să se facă milostenie într’ascuns, iar ea nu se va ascunde. Deci, de vel face fu aceasta într’ascuns, iar ea nu va fi uitată, ci maî mult va străluci în vremea platei, şi va fi maî luminoasă decît soarele, şi o va cură ţi, şi

252

ÎNVĂŢATURILE LUÎ NEA.GOE-VODĂ BASARAB

o va lăuda Cel ce este stăpîn tuturor înnaintea în gerilor Săi, şi cele ce aî făcut tu în taină, ţi le va plăti Dumnezeu aievea şi în vileag, şi te va încoruna cu coroana luminii. Iar să nu strîngî avuţie pe pămînt, că este urîtă luî Dumnezeu; ci să strîngî avuţia ta în cer, unde a perit nădejdea furilor şi unde să pătorii nu o vor săpa. Că, dacă ţi’I cîştiga avuţie în cer, deci acea avuţie nu va putrezi, nici va peri nici odată, dacă o veî fi pus acolo, şi-ţî va fi şi inima acolo,— că zice Dumnezeu : «Unde va fi avuţia voas tră, acolo va fi şi inima voastră». O, suflete, primeşte pe cel sărac, în numele Proo rocului, şi îl satură, şi-l adapă, ca să te ospetezî şi tu cu Proorocii la cina cea împărătească. Hrăneşte şi adapă pe cel flămînd, că, de-1 veî sătura, Dum nezeu, cu a luî bunătate, va mări acel puţinei bine al tău şi-l va înnălţa la sine, — că zice: «Flămînzit-am, şi mi-aţî dat de am mîncat; însetat-am, şi m’aţî adăpat». Drept aceia, fătul mieu, te bucură şi te veseleşte cînd faci acestea, că tot pe bunul Dumnezeu hrăneşti şi adăpl. Cine a văzut şi cine a auzit undeva minune ca aceasta: cînd hrăneşti şi adăpl pe un vecin al tău, fiind şi acela om ca şi tine, tu saturi pe Dum nezeu, Stăpînul şi făcătorul tuturor. îmbracă cu dra goste pe cel gol, să te îmbrace Dumnezeu şi pe tine cu haina cea neputredă şi de veselie. Du pe cel străin în casa ta, să te ducă şi pe tine Dumnezeu în lăca şurile drepţilor. Cercetează pe cel bolnavi şi pe cel din temniţă, să fii alăturat, în ziua judecăţii, oilor celor de-a dreapta. Că, de veî face acestea, tu te veî învrednici de vei auzi glasul cel milostiv, şi fericit, şi dulce al milostivului şi minunatului Dumnezeu, care va zice: «Veniţi, blagosloviţii Tatălui mieu, de

DESPRE MILOSTIVIRE ŞI ÎNDURARE

253

moşteniţi împărăţia care este vouă gătită încă din începutul lumii, că, dacă aţi făcut acestea unuia din ceşti mal mici, mie a ţi. făcut». Atuncea, cei ce vor fi destoinici unei slave ca aceasta, cu multă bucurie şi veselie vor proslăvi pe Dumnezeu. Şi, fiind în ne pricepere şi îndoire şi în frică mare, vor zice către Dînsul: «Dar ce bine am făcut noi într’această lume, de ne-am învrednicit noî a atîtea bunătăţi?». Ci, Doamne, Dumnezeul mieii, atunci mcî pe mine să nu mă des parţi din partea ceia ce ţi-o aî ales, ci mă învredni ceşte slavei Tale, pentru mila Ta cea mare şi pentru bunătatea Ta cea neurmată, iar nu pentru lucrurile mele, care sînt toate scîrnave şi spurcate,— că n’am făcut niciodată bine înnaintea Ta. Ci, numai pentru dragostea Ta care o ai spre oameni, mă miluieşte pe mine, ticălosul şi păcătosul, şi nu mă lăsa să pieiu, că n’am alt unde să mă mai nădăjduiesc pentru spăsenia mea. Către Tine am' alergat, Sfinte, ca să nu mă ruşinez, nici să mă întorc de la faţa Ta ocărît şi osîndit, nici să auz eu, vai de mine, acel glas de urgie şi de mînie, care va zice: «Păsaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel de veci, carele este gătit Diavolului şi îngerilor lui, că, dacă n’aţi făcut unuia din fraţii miei cei mai mici, mie n’aţi făcut!». Cu adevărat, Stăpîne şi Dumnezeul mieii, niciodată eu nu Te-am ascultat, nici Te-am băgat în seamă, vai de mine, cînd Te-am văzut flămînd sau setos, gol şi bolnav, şi în temniţă,<şi n’am vrut să-ţî slujesc. Pentru aceia, nu sînt harnic şi vrednic să ceiu iertăciunea cea desăvîrşit. Că, nebâgînd seamă de Tine, făcătorul mieii cel de bine şi cercetătorul mieu, am slujit tot avuţiei cu toată nevoinţa mea. Ci mă rog eu, robul cel viclean şi necredincios, iubirii şi dragostei Tale care o ai spre oameni, să-mi ierţi, cît vei vrea, că

254

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

nu zic eu pentru cît se va cădea după lucrurile mele, ci numaî cît va vrea mila Ta,— că păcatele mele sînt făr’ de număr. Am făcut fărdelegî şi necurăţiî, şi ştiu că nu sînt vrednic să dobîndesc nicîo iertare, ci nu mai ce alerg către bunătatea Ta, ca să mă spăseştî în dar pe mine, care nu sînt harnic nici cerului, nici pămîntuluî. Să mă miluieştl pe mine, nevrednicul, cu milosîrdia Ta cea făr’ de număr, că puternică este, milostive, iubirea Ta care o aî spre oameni, cari sînt, ca mine, păcătoşi şi gata de-a se arunca în prăpastia periciuniî. Iar, dacă mă veî învrednici şi pe mine, păcătosul, vre unei mîntuirî, atunci va fi mai arătată şi mal primită adîncimea îndurărilor Tale celor făr’ de măsură, Doamne. Că împăratul cel bun atunci se proslăveşte, cînd dă viaţă şi zile celor ce nu sînt vrednici de-a trăi; atunci se vor mira de tine îngerii , şi se vor înfricoşa Arhanghelii şi toate puterile cele cereşti, văzînd mila Ta cea nemăsurată, şi Te vor proslăvi cetele Apostolilor şi rînduielile Proorocilor, şi Te vor cînta gloatele Mucenicilor cu veselie. Aşijderea îfî vor cînta şi încunjurarea prea-cuvioşilor preoţi, şi toţi Te vor proslăvi în slavă, pentru spăsenia mea cea făr’ de nădejde. Că, fiind nevrednic de-a mă putea spăsi, iar Tu, pentru iubirea şi dra gostea cea nemăsurată care o aî spre oameni, m’aî făcut de am dobîndit partea şi soarta celor spăsiţi. De aceia, toţi drepţii se vor bucura şi-Ţî vor cînta cu veselie, d’impreună cu toţi Sfinţii, şi se vor umplea de părere bună, căci al spăsit şi aî miluit sufletul mieu cel ticălos, şi sărac, şi pierdut, şi cu totul căzut în ocăianie, care a făcut multe păcate înnaintea Ta. Dar cine nu se va mira şi cine nu se va spăimînta de dragostea milei Tale cea multă ce o aî către oameni ? Că multe minuni din veac al făcut, o stă-

DESPRE MILOSTIVIRE ŞI ÎNDURARE

255

pîne Hristoase! Numai cu cuvîntul poruncii Tale şi al înţelepciunii Tale aî făcut cerul, şi pămîntul, şi Marea, şi altele asemenea acestora lucruri mari şi minunate. însă aceasta va întrece toate minunile cîte ai făcut, cînd vel milui pe robul Tău cel neharnic şi viclean, care a fost fugit şi depărtat, o bunul mieii Stăpîn. Că eu n’am vrut, nici mi-a fost voia, iar Tu m’aî întors, cu tăria milei Tale, către Tine, care eşti viaţa tuturor, şi ai spăsit pe mine, nebunul şi nemulţămitorul. O Stăpîne, cum nu va fi acest lucru mi nunat şi să întreacă toate cugetele omeneşti, că din veac mulţi tâlhari al spăsit, Doamne, şi multe curve, şi mulţi vameşi? Aşijderea aî spăsit şi pe Manasie cel făr’ de lege şi închinătorul de idoli, fâr’ de nicîo nădejde. Că acestea toate sînt uşor milei Tale, iar către mila ce ai arătat Tu spre mine, nimic nu sînt acelea,— că întru mine, Stăpîne, s’a arătat lucru lu minat şi slăvit, că niciodată n’a fost altcineva păcătos ca mine. Dar, dacă n’a fost niciodată, nici nu s’a aflat din veac alt păcătos ca mine, şi, apoi, Tu m’aî spăsit, iată că acum ai făcut altă minune, mal mare şi mal strălucită decît toate cele d’intăiu. Că nu este nimenea, din cîţl au vieţuit pe pămînt, să fi făcut păcate cîte am făcut eu, ocaianicul şi spurcatul. Că eu singur am mîniat urgia Ta, Doamne, şi am făcut înnaintea Ta viclenie şi. răutăţi mai multe decît toţi cîţî aii fost născuţi pe pămînt. Şi niciodată n’am vrut să fac voia Ta cea sfîntă, nici ■ am vrut să păzesc poruncile Tale cele prea-cinstite şi făcătoare de viaţa. Şi am lăcuit tot în lucruri spurcate şi care nu se cuvin, nici se cad, şi am umblat pe căile cele strîmbe» Drept aceia, Stăpîne Hristoase, căzînd cu faţa mea j6s, la pămînt,- mă rog, cu lacrămî, şi zic: Greşit-am, Doamne, greşit-am eu însumi înnaintea Ta, greşit-am

256.

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

mai mult decît toţi oamenii, şi nu sînt harnic să caut spre înnălţimea cerului, pentru mulţimea păcatelor mele. Slăveşte-mî, Doamne, slăveşte-mi, şi-mî iartă toate fărdelegile mele cîte am făcut, şi de voie, şi de nevoie, cu ştiinţă, şi făr’ de ştiinţă, şi cele ce Ţi-am făcut cu cuvintele cele rele, şi cu cugetele cele spurcate, şi cu faptele care nu se cuvin. Ci să nu mă pierzi pentru ele, nici să-Ţi fie mînie pe mine, Doamne, Cela ce nu ţii mînie, nici să mă lepede mîna Ta pe mine, cela ce mă căiesc cu tot sufletul, nici să mă osîndeşti şi să mă judeci focului celui veşnic,— că Tu eşti Dumnezeul celor ce se căiesc şi se întorc cu toată inima. Pentru aceia, arată întru mine toată bunătatea Ta, şi mă spăşeşte în dar, Doamne, după mila Ta cea multă şi nespusă. Ca şi eu, care am fost făr’ de nicio nădejde, să fiu spăsit, să Te cînt d’impreună cu toţî cei ce au făcut voia Ta. Că Ţie cîntă toate puterile cele cereşti şi Ţie se cade toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui, şi Fiului şi Duhului Sfînt, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor». Amin. Învăţătură a lui Neagoe Basarab, care a învăţat PE FIUL SĂCf TeODOSIE BASARAB ŞI PE ALŢI DOMNI I CA SĂ NU FIE PIZMĂTAREŢl, NICI SĂ FACĂ RĂU PENTRU RĂtJ.

Vino la mine, fătul mieii Teodosie, vino şi te apropie către învăţătura şi sfatul cel bun,—că eu, fătul mieu, voiu să te sfătuiesc foarte bine. Şi, mai întăiu de toate, să umpli învăţăturile şi poruncile care plac Dumnezeului nostru, lui Isus Hristos, cu toate bu nătăţile şi cu multă frică şi cutremur. Apoi pizmă

DESPRE PIZMĂ ŞI RĂZBUNARE

257 *

să n’aibî în inima ta, iar altuia să nu faci rău pentru rău, — precum şi Dumnezeu învaţă. Că iată că-ţl aduc aminte, fătul mieii, de-ţî va da Dumnezeu şi te va dărui să stăpîneştî şi să domneşti tu ţara aceasta în urma mea, să te nevoieştî şi să te sileşti să fii tuturor blînd şi bun. Că eu am auzit de la nişte oameni foarte înţelepţi şi temători de Dumnezeu lăudînd mal mult bunătatea şi îndulcirea decît răutatea şi amărăciunea. Pentru aceia,-ţî zic şi eu ţie: de te va dosădi cineva din slugile tale şi nu va umplea voia ta în copilăria ta, pănă voiu fi eu viu, sau şi pe urma mea, iar, de va căuta Dum nezeii cu milă asupra ta, şi te va pune să fii Domn, şi vel ajunge în toată mintea şi vrîsta, să nu-ţl aduci aminte de .necazurile ce te va fi necăjit cineva în tinereţele tale ; măcar de te-ar fi necăjit cineva din tinereţele tale, şi din slugile tale, saii alţi străini ci neva, să nu te nevoieştî să-î faci rău pentru răii,— că toţi oamenii fug de răii, iar de bine se apropie toţi. Drept aceia, fătul mieii, aşa te învăţ: în loc de, răii, tu sa te sileşti să faci tuturor bine, ca să trimiţă şi Dumnezeii mila Sa spre tine. Pentru că, de vel rămînea sărac de mine, pentru păcatele mele, măcar cît de mititel, să nu te întristezi căci aî ră mas de mic sărac de mine. Ci să ştii, fătul mieii, că aşa este rîndul şi obiceiul lumii acesteia. Şi toată veselia şi bucuria eî nu poate să fie într’alt chip, pănă nu se umple cu jale; aşijderea şi jalea se umple cu veselie şi cu bucurie. De aceia zic, fătul mieii: nici foarte să te veseleşti de slava lumii acesteia, nici iar foarte să te întristezi, -ci neîncetat să mulţămeştî luî Dumnezeu de toate, măcar de vel şi rămînea de mine sărac, că n’aî ră mas numai tu sărac şi în tristăeiunî, ci mulţi feciori 17

258

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

de împăraţi şi de Domni aii rămas săraci, precum este obiceiul şi tocmeala lumii acesteia, şi multe ne cazuri au păţit şi pătimit întru împărăţiile şi Dom niile lor de la oamenii ceî răi şi nemulţămitorî. Iar alţii nici la Domnie n’au ajuns, în urma părinţilor lor, dacă au rămas săraci de dînşiî, ci încă aii fost goniţi şi pribegi în ţerî depărtate şi străine şi în oameni neştiuţi şi necunoscuţi, şi d’aci nimeni din ţerile lor nu-şî mal aducea aminte de dînşiî, nici îl mal socotia. Şi încă toţi Domnii, cînd sînt Domni în ţerile lor, multe necazuri au de la slugile lor, — că unii li slujesc în dreptate, iar alţii făr’ de drep tate, şi cu vicleşug, şi făr’ de mulţămire. Ci poate îţi va face şi ţie cineva vre-un necaz în tinereţă şi în copilăria ta, iar, dacă veî ajunge la vrîsta cea desăvîrşit şi la mintea cea întreagă, în vremea Domniei tale, atuncea nu ţi se cade să-ţi aduci aminte de necazurile ce veî fi petrecut de la cineva în tinereţile tale şi să li faci rău pentru rău. Ci se cade pe slugile care-ţî vor fi slujit în tinereţile tale şi în copilăria ta cu dreptate şi te vor fi mîngîiat, să le cinsteşti şi să le miluieşti. Iar şi pe celelalte slugi, care nu vor fi umblat în voia ta la copilăria ta, nici te vor fi mîngîiat, încăsă nu-î ruşinezi, nici să-î urgiseşti şi să li faci rău pentru rău, ci numai d’aci înnainte să-ţi slujească în dreptate. Deci, căruia cum îi va fi slujba, aşa-i va fi şi cinstea. Sau, de va fi vre-un Domn de altă rudenie, gonit într’altă ţară după moartea tătîne-săîi, şi nu va fi apucat el la Domnie în urma lui, ş’apoi, după cîtăva vreme, se va milostivi Dumnezeu spre dînsul şi-l va aduce iar în ţara lui,— şi unora ca acelora li zic, ca unor fraţi: dacă veţi întră în ţara voastră, voi să nu miluiţi numai pe cei ce v’ati slujit în lipsa şi în pribegia

DESPRE PIZMĂ ŞI RĂZBUNARE

259

-voastră, şi pe ceia ce sînt oamenii ţeriî să-î uitaţi, şi să-l părăsiţi, şi să nu-I miluiţi, căci nu şi-au nă pustit ţara şi moşiile şi să vă slujească vouă printr’alte ţerî străine, sau să ţineţi vre-o pizmă pe dînşiî şi să-î omorîţî, să tăceţi, pentru un răii, altul, mal răii, .Că, de veţi face aşa, ce folos va fi? Ci, dacă vel fi Domn gonit, şi pribeag, şi necăutat, ascultă, să-ţi spuiii şi de aceasta. Cine fu gonit şi .mal pribeag decît Iosif cel frumos, fericitul fecior lui Iacov ? Cu adevărat, ca dînsul nimeni n’a fost, dar, cînd fu frumosul Iosif trimes de tatăl său, feri. citul Iacov, ca să vază pe feciorii lui şi pe fraţii săi, sînt sănătoşi, şi, dacă merse la dînşiî, iar eî, nemulţămitoriî, în loc de a-î face bine pentru binele care a venit el la dînşiî să vază de sănătatea lor, el îl .făcură rău, că-1 apucară de-1 despuiară, şi-l băgară într’o groapă, gol, nu ca cînd li-ar fi fost frate şi sîngele lor, ci, ca pe un vrăjmaş, cu mînie, îl vîndură Madiamilor în douăzeci de galbeni. Şi, din odihna tâtîne-săii, fu rob, şi-l duseră oamenii aceia în Eghipet, şi-l vîndură, ca pe un rob, apoi fu băgat şi în temniţă. Iar Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isac şi Iacov i se făcu milă de dînsul, şi nu-1 lăsă în întunerecul puşcăriei, ci-1 scoase din întunerecul temniţil la lumină, şi-l puse Craiu a toată ţara Eghiptuluî. Deci, după cîtăva vreme, veniră fraţii lui la . dînsul, şi nu-1 cunoscură, nici cugetară ei să fie Iosif Craiu a tot Eghipetul. Iar Iosif îî cunoscu, şi toate ^necazurile cîte-î făcuseră ei, le gîndia, iar rău pentru rău nu vru să li facă, ci li spuse că li este frate, şi li zise: «Nu vă temereţî, că al lui Dumnezeu rob •sînt eu, nu sînt ucigător de fraţi, ci iubitor de fraţi, ;şi voi mi-aţi cugetat rău, iar Dumnezeu mi-a cugetat bineb. Şi-I îmblînzi cu cuvinte dulci, şi-I dărui bine,

260

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

şi-î trimese la tată-săîi, fericitul Iacov, să-l aducă şi pe dînsul. Şi, dacă auzi Iacov, se Veseli foarte, şi se duse la fiul sau, Iosif cel frumos,’ şi se întîmpinâ cu dînsul, şi, cu blagoslovenia luî Dumnezeu, se cuprinseră în braţe feciorul cu tatăl său. Şi muri Iacov, şi îşî dete sufletul în mîna luî Dumnezeu, iar blagoslo venia sa o lăsă fiu-săii, Iosif cel frumos. Vedeţi, fraţilor, cît este de bine să nu facă cineva rău pentru rău! Că noi, dacă se milostiveşte Dum nezeu spre noi, şi ne miluieşte, şi ne ridică Domni, iar noi nu vrem să-ţ mulţămim, nici băgăm seamă cuvintele Luî, ci uităm binele şi cinstea care ni este de la Dumnezeu, şi nu ascultăm de poruncile Luî, care totdeauna ne învaţă să nu facem rău pentru rău, ci ascultăm năravurile cugetelor noastre celor rele, carele învaţă Diavolul de ne îndemnează să facem rău şi ni aduce aminte să facem rău celor ce ni-au făcut şi nouă rău. Au doar n’am auzit, fraţilor, mărturisindu-ni ne încetat Sfînta Scriptură cum a pătimit şi a răbdat Domnul şi Stăpînul nostru Isus Hristos ca să ne iz băvească pe noi din robia muncilor ? Cum a răbdat dosăzî, şi ocări, şi scuipirî peste faţa obrazului, şi palme luă de la neamul jidovesc cel nemulţămitor ? Şi pămîntul, văzînd acestea, nu putu răbda, ci se cutremura. Iar El răbdă, şi nu dete lor după viclenia lor, nici nu porunci pămîntuluî să se desfacă şi să-î înghiţă, şi să-î ducă de viî în Iad. Ci încă mal vîrtos se rugă Tatălui celui făr’de început şi zicea: «Tată, iartă, că nu ştiu ce fac !>. Acestea făcîndu-le El, dete ţie chip de răbdare şi de nerăutate, ca să faci şi tu aşa celor ce te-au urît şi ţi-au făcut rău, şi să nu dai rău pentru rău, nici să-ţî aduci aminte pentru rele, ci să-î miluieştî şi să-I ierţi, cum şi Stăpînul tău

DESPRE PIZMA ŞI RĂZBUNARE

261

Hristos s’a rugat pentru nemulţămitoriî şi neînţelepţil Jidovi. Că, de veî face şi tu aşa celor ce te-aii urît, atunci vel cere cu îndrăzneală de la Dumnezeu, întru rugăciunea ta, iertare păcatelor tale. Iar, de nu veî ierta pe cel ce ţi-au făcut necaz şi te-au întristat, cum veî îndrăzni a mal zice : «Iartă nouă păcatele noastre, cum iertăm şi noi ale greşiţilor noştri> ? Şi, dacă nu vel ierta pe vecini, ci veî avea pizmă pe dînşii şi veî călca porunca luî Dumnezeu, care a zis : «Dacă nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru cel ceresc nu va ierta vouă greşalele voastre», pentru aceia, fătul mieii, să ierţi pe vecinul tău, dacă-ţî este voia să ţi se ierte ţie maî mult. Iartă pe vecinul tău de o sută de bani, şi ţie ţi se va ierta miî şi întunerece de galbeni, şi va fi primită luî Dumnezeu rugăciunea ta, şi va fi înnaintea Luî ca mirosul cel bun al tămîiî. Păzeşte-te, dar, să nu schimbi acel miros frumos din vremea sfintelor rugăciunî întru împuţiciunea cea rea a pizmeî, nici să întorci rugăciunea în blestem. Că cel ce nu iartă greşalele celuî ce i-a greşit, acela îşi întoarce rugă ciunile în blestem. Şi sabia care este ascuţită şi gă tită asupra vrăjmaşilor celor nevăzuţi, el însuşi o înfige în inima sa, neştiind ispitirea unul lucru ca acesta. Astfel se rugau doi inşî şi ziceau către Dum nezeu: «Doamne, Dumnezeule, de am făcut eu aceasta, sau de este nedreptate în ;.mînile mele, sau de am făcut rău celor ce mi-au făcut mie răii,, să caz dar de la vrăjmaşii miel în deşert». însă unul făcea lu cruri bune înnaintea luî Dumnezeu, iar altul nu păzia nici umplea cuvintele rugăciunii, şi cu ade vărat că, zicînd acestea, se blestema. Iea aminte, fătul mieii,.şi socoteşte de vezi puterea •cuvînţuluî rugăciunii cît este de rea, cînd face omul

262

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAR

rău pentru rău. Dar ce lucru mai rău este decît s£ cază omul în deşert de la vrăjmaşii săi? Şi nu este numai această răutate rea, ci este alta încă mal cum^ plită. Dar cînd zice Proorocul: «Să caz dar de la vrăjmaşii miel în deşert» ? Şi, apoi, mal adaoge şi ^aceasta, de zice: «Să gonească vrăjmaşul sufletul' mieii şi să-l ajungă» ? Auzi, fătul mieii, acestea, şi te teme. Şi să nu ţii' pizmă, ci să te nevoieştî şi să scapi curînd dintr’aceste patimi. Că nu este numaî lucru înfricoşat cînd va fi omul căzut de la vrăjmaşii lui în deşert şi gonit, ci este mal înfricoşat cînd va fi prins de dînşiî. Că, a fi omul numai gonit, tot este mijloc de-a se mîngîia şi de iertare, iar, a fi prins şi a nu scăpa de vrăjmaşii săî, este un lucru de frică, şi de cutre mur, şi făr’ de mîngîiere. Şi cu adevărat că este în fricoşat a şi gîndi omul aceasta, că este lucru lipsit de tot binele şi de toată mîngîierea,— că arată Proo rocul că cel ce vor avea pizmă şi cei ce vor face rău pentru rău, pe aceia îi vor ajunge lucruri groaz nice ca acestea. De aceia şi Proorocul nu vru să lase acest cuvînt nearătat, ci-1 arătă aievea şi de tot, pentru învăţătura şi îndreptarea noastră. Că acest cuvînt ce zice: «Să gonească vrăjmaşii dar sufletul mieu şi să-l ajungă», acesta arătă blestemul celui ce nu va ierta, ci va ţinea mînie sau pizmă. Şi nu zice: «Vrăjmaşul să mă prinză şi să mă păzească», ci încă să fie ne pomenit păn’ în sfîrşit, ci să pieie cu totul de pe pămînt numele lui. Aceasta însemnînd, el zice: «Şisă calce în pămînt viaţa mea şi să aşeze slava mea în . ţărînă». O, val de noi, fătul mieu, cît este de rău pizma ^i a fac£ rău pentru rău! Dar d’aci ce vom face noIr ticăloşii, cel ce am spurcat porunca lui Dumnezeii

DESPRE PIZMĂ ŞI RĂZBUNARE

263

cu ţinerea de mînie şi de pizmă ? Acestea David nu le-a zis numai cu cuvîntul, ci şi cu lucrul le-a făcut. Că, gonindu-1 Saul şi vrînd să-l ucigă, el nu ţinu pizmă, nici vru să facă rău pentru rău. Ci, dacă întră Saul în peşteră, unde şedea David, iar oamenii cari erau cu David ziseră către dînsul: «Iată, aceasta este ziua care a zis Dumnezeu că va da vrăjmaşul tău în mînile tale, şi vei face cu dînsul cum îţi va fi voia». Deci David se sculă noaptea, într’ascuns, şi merse unde dormia Saul, şi-i tăie poalele dulămii, iar nu-1 ucise, cum ziseseră slugile lui. Aceasta făcu, că vru să încredinţeze pe Saul să priceapă că el n’are vij cleşug în inima sa. Şi zise David slugilor sale: «Nici într’un chip nu voiu face după cuvintele voastre, nici voiu pune eu mînile mele pe unsul lui Dumnezeu», Şi nu fu numai cît nu ucise el pe Saul, ci încă po runci şi oamenilor săi, şi zise: «Nici voî încă să nu-1 ucideţil». Iată că nu vru să-I facă rău. Iar Saul tot nu se părăsi de a face rău lui David, ci iar începu a-1 goni, ca să-l prinză, să-l omoare. Deci, gonindu-1 Saul cu oştile sale, şi căutîndu-1 prin nişte pustietăţi, David iar merse, numaî el cu o slugă, de întră în gloata lui Saul, şi-l află iar dormind, şi putu să-l ucigă, dar nu vru să-şî ridice mîna spre dînsul. Iată că David de două ori avu putere să facă rău lui Saul, vrăjmaşului său, şi nu vru să facă rău pentru rău. De aceasta te teme şi tu, fătul mieii, şi fugi de pizma Diavolului, şi, măcar de ai fost şi necăjit, tot să nu aibî mînie, nici urîciune spre vecinul tău, că, apoi, ţie-ţi faci rană, şi, mai mult, vei călca şi po runca lui Dumnezeu. Ci-1 iartă şi-l primeşte pe cel ce-ţî va fi făcut necaz, şi, de vei face aşa, tu nu vei folosi pe acela, ci pe tine, că-ţi va da Dumnezeu pentru aceasta plată, şi, de te vei rugă Domnului,.

264

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAG0E-V0DĂ BASARAB

El nu te va întoarce făr’ de izbîndă şi far’ de plată. Că aşa zice Domnul: «Dacă-ţi vei aduce prinosul la oitar şi acolo-ţî veî aduce aminte că are fratele tău vre-o mînie spre tine, tu pasă îrităiu de te împacă cu fratele tău, şi atunci, viind, adu-ţi prinosul». Aşijderea şi Isus, feciorul lui Sirah, zice : «Iartă necazul vecinului tău, şi atunci, dacă te veî rugă, vor fi şi păcatele tale dezlegate». Şi, într’alt loc, iar zice: «De va flămînzi vrăjmaşul tău, tu-1 satură; iar, de va însetoşa, tu îl adapă, şi, de veî face aşa, vei strînge cărbuni de foc în capul lui, şi Dumnezeu îţi va da cele bune. Şi, iar, de va cădea vrăjmaşul tău, tu să nu te bucuri, nici, în lunecarea luî, să te înnalţi, că va căuta Dumnezeu spre dînsul, şi-şi va întoarce mîni'a şi urgia de spre el». Fătul mieii,,, rîmneşte blîndului şi dumnezeiescului bărbat David, carele fu gonit din Scaunul împărăţiei sale de fiu-său, Avesalom, care-1 căuta să-l ucigă, iar el nu se mînie pe dînsul, nici avu pizmă pe dînsul, nici îl blestema. Ci, cînd auzi că fu spînzurat de păr de un crac de copaciu şi însăgetat, luî nu-î păru bine, nici se bucură,— căci că i se cădea să se bucure de periciunea vrăjmaşului său —, ci se urcă în casele cele înnalte, şi slobozi glas mare, de plînse, şi zise: «O fătul mieu, Avesaloame! Avesaloame, fiul inimii mele şi lumina ochilor miei, cine va da mie moarte pentru viaţa ta? Vai de mine, dragul mieu şi fiul mieu cel iubit, Avesaloame! Vai de mine, ticălosul, cum perişl aşa degrab’ şi făr’ de veste, vederea şi privirea ochilor miei, Avesaloame, fătul mieu!». Vezi dar că Proorocul atîta iubia pe vrăjmaşii săi, cît şi lă moartea lbr plîngea. Iar, de vei zice c£ a plîns căci i-a ' fost fecior, pentru aceia l-a durut inima de dînsul şi l-a plîns, iată că şi pentru Saul împă-

DESPRE PIZMĂ ŞI RĂZBUNARE

265

râtul aşijderea a făcut aceasta, cum am zis mai sus, că, dacă auzi că fu părăsit de Dumnezeu şi ucis de păgînî, el îşi sparse hainele şi plînse de dinsul. Iar* cînd veni cela ce-1 ucisese, şi spuse de moartea lui, el, în loc să-î mulţămească şi să-l dăruiască, cum este obiceiul a face oamenii, mai rău se mîni&, şi porunci de-1 uciseră şi pe el, zicînd: «Dacă în vreme ce nu ţi-a fost frică, ci ai ridicat mînile tale asupra unsului lui Dumnezeu, fie sîngele tău spre capul tău, că gura ta te-a pîrît, zicînd: „Eu am ucis pe unsul lui Dumnezeu !“>. Aşa, în loc să se veselească de uciderea vrăjmaşului său, el zise unei slugi de ale sale de-i tăik capul celui ce ucisese pe Saul, vrăj maşul său, şi-i zise: «Sîngele tău fie pe capul tău, că tu ai zis că ai ucis pe unsul luî Dumnezeu>. Şi, în loc de-a se bucura, el începu a vărsa lacrămi şi a plînge mult. Şi chemă pe toţi Israilitenii, şi făcu plîngere mare pentru moartea luî Saul, vrăjmaşul său. Vezi, fătul mieu, că Proorocul acesta a iubit pe vrăjmaşii săi, şi în viaţa lor, şi după moarte încă nu i-a batjocurit, ci, cu cinste mare, i-a plîns. Iar tu, avînd pizmă, porţi mînie în zădar, şi nu te maî pă răseşti. Ci, încai, de acuma, rîmneşte Proorocului, şi nu maî avea pizmă, şi te părăseşte de mînie, şi lasă iuţimea şi urgia,—:că este scris şi zice: «Omul mînios aţîţă vrajbă, şi între cei împăcaţi pune mozavirie, şi dintr’aceasta se aţîţă pizma; ca focul în trestie»* Drept aceia, fugi de mînie, care este rădăcina piz mei, şi nu avea vrajbă spre' vecinul tău, şi nu băga în seamă necazul, ci-ţi adă aminte de poruncile po runcitorului Celui de sus, care însuşi Dumnezeu le grăieşte în Sfînta Evanghelie, de zice: «Să iubiţi pe cei ce v’au urît' pe’ voi». Că zice: «De veţi iubi pe cel ce vă iubesc,:'ce 'plată veţî'aveă ?». Şi în Legea

266

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

veche zice : «De vei afla boul vrăjmaşului tău rătăcit sau fieştece dobitoc, tu îl întoarce de-1 du la stăpînul săîi, iar, de vel vedea asinul vrăjmaşului tău căzut de greutatea care este pe dînsul, tu să nu treci şi să-l laşi, ci să-i ajuţi». Vezi, fătul mieii, că şi în Legea veche zice să iu beşti şi să faci bine vrăjmaşilor, iar să nu li ţii pizmă,, nici să li faci răii pentru răii. Aşijderea şi Solomon zice: «Să nu zici: „Ce voiţi face vrăjmaşului mieur numai ce-î voiu plăti, precum a făcut el mie“. Să nu fie aceasta, ci numai să-l laşi pe plata lui Dumnezeu, iar Dumnezeu va fi ţie ajutor». Acestea socoteşte, fătul mieii, şi nu-ţi lăsa inima să fie biruită de nişte lucruri blestemate şi de nimic ca acestea, ca să nu fii osîndit şi judecat cu robul cel rău şi viclean, căruia îi iertă stăpînul, pentru mila sa, întunerece de talariţi, iar, apoi, el nu vru să-şi aducă aminte de mila stăpînului său, care-i ier tase un întunerec de talanţi, şi nu vru să ierte pentru o sută de bani. Pentru aceia, auzi de la stăpînul său: «Rob viclean, dar nu ţi se cădea şi ţie să miluieşti pe fratele tău şi pe vecin, cum şi eu am miluit pe tine ?». Deci, pentru aceia, ticălosul nu fu numai căzut de mila spăsitorului, ci încă fu dat şi în muncă pentru datoria acelui întunerec de talanţi. Vezi cît este de rea mînia, urgia şi pizma? Că aceste trei sînt putreziciune şi stricare sufletului, şi mînia este ca un tată, iar urgia ca o mumă, iar pizma este feciorul acestora. Şi acestea sînt urîte lui Dumnezeu, şi nu le poate vedea. Iar cei cu inimile slabe şi neînţelepte, sînt biruiţi de dînsele. Vai de mine, păcătosul şi pizmătarul, ce voiu să fac, cînd ţiu mînie totdeauna, şi nici într’un chip nu mă înfore, nicî mă părăsesc de aceste lucruri rele şi vi

DESPRE PIZMĂ ŞI RĂZBUNARE

267

elene ? Vaî de mine, întunecatul şi împietritul cu inima,— că zice Scriptura: «Inima împietrită îngreu iază durerile, iar' ceî păcătoşi adaog păcate către păcate». Vaî de mine, împrotivitorul şi mîniosul, — că iar scrie şi zice: «împrotivirea cuvintelor ridică toată răutatea, şi spre acela va trimete Dumnezeu îngerul cel nemilostiv». Iar Tu, Doamne, nu mă lăsa să pieiîi păn’ în sfîrşit de cugetele viclene şi de cumplita pizmă ! Ci pleacă inima mea cea slabă şi ticăloasă, şi o întoarce dintr’aceste spurcăciuni scîrnave, şi împuţite, şi urîte, şi-mî dăruieşte inimă împăcătoare, şi dragoste sufletească, şi curată, şi nevi novată, cum aî poruncit celor ce te iubesc pe Tine, Doamne. Şi-mî dă să gîndesc în inima mea de-apururea dragostea Ta care o aî către noî, păcătoşiî, şi pune frica Ta cea dumnezeiască peste noi, păcătoşiî, şi să Te iubesc cu tot sufletul mieii, şi cu toată inima mea, şi cu toată puterea, cum şi Tu, Doamne, Dum nezeul mieu, m’al iubit pe mine şi Te-aî dat pe Tine morţiî pentru mine. Ca, împăcîndu-mă sau înnaripîndu-mă eu cu aprinderea dumnezeiriî Tale, să cînt Stăpînul mieii cu inimă dreaptă şi să proslăvesc nu mele Tău, cel ce este iubitor de oameni, şi neurmat, şi neapropiat, pe Tatăl, şi pe Fiul, şi pe Duhul Sfînt, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

. i

• •/

•£

: .j•

: .•V

.•

î-. t

> .! t

i. lţ

'.'v

■

/ \

PARJEA A OPTA. CUVÎNTUL LUI IOAN NEAC-OE BASARAB Către fiul săC Teodosie Basarab şi către alţI Domn! CARI VOR FI, ÎN URMA LUI. BIRUITORI ŢERlI ACESTEIA PENTRU PECETLUIREA CĂRŢII ACESTEIA: CĂ ACESTE CUVINTE SÎNT ÎN LOC DE PECEŢÎ CĂRŢII ACESTEIA.

Prea-iubitul mieii şi dulce fiu, cit am putut, am silit şi eu, din cît am priceput şi am cunoscut, din mila Iul Dumnezeu, şi am arătat ţie. Iar acum, fătul mieii, eu aşa te învăţ să faci, în urma mea, sau şi pe altul, pe care va alege Dumnezeu, din neam bun, şi-l va pune păstor spre dumnezeiasca Luî turmă. Pe acela-1 rog, ca pe un trate al mieii, să-l înţelepţească Dumnezeu şi să-l înveţe să-î fie milă de su fletul mieii în urma mea. Că acum eu am părăsit toată avuţia mea şi slava lumii acesteia, şi Domnia mea se risipi ca fumul, cînd îl bate vîntul cel răpede, şi acum se nădăjduieşte sufletul mieii numai spre mila luî Dumnezeu şi spre tine, alesul luî Dumnezeu şi al mieii iubit frate, ca să te înveţe Hristos-Dumnezeii să fii milostiv sufletului mieii şi să-mî fii într’ajutor cu milostenia într’această vreme de nevoie a sufletului mieii, iar Domnul nostru Isus Hristos să-ţi fie ţie, într’această lume, cu milă, iar, în ceia-

270

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

laltă, să te învrednicească a fi cu Domnii şi cu îm păraţii cel buni şi credincioşi, şi să se înmulţească aici sămînţa Domniei tale, iar sufletul tău să înflo rească ca chedril Livanuluî, şi ca crinul cel frumos, întru împărăţia cerului, în vecii vecilor. Deci, de vei face milă pentru sufletul mieii, şi tu vei fi miluit,_ cum zice Sfînta Evanghelie: «Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi». Drept aceia, orîcari se vor osteni şi va sili cu milostenie pentru sufletul mieu; acela va fi miluit de Dumnezeu, şi eu voiu mulţămi aceluia, şi acela va lua plată întru împărăţia cerului. Drept aceia, tu, fătul mieu, sau voi, iubiţii miel Domni şi fraţi, sau voi, boierii miel, cîţî sînteţî într’acest veac, mari şi mici, bogaţi şi săraci, toţi vă chemaţi stăpînl caselor voastre. De aceia, tuturor vouă mă rog, cu smerenie, să nu vă amăgiţi carecumva într’această lume deşartă, că nu veţi afla nicio îndreptare şi nicîo întemeiere într’însa, fără numai cît ne înşală, şi, apoi,-va să ne tragă cu poftele ei; ci să ne îmbrăcăm în dragostea cea nouă a Dom nului nostru isus Hristos, şi pe Dînsul să-L iubim cu tot sufletul,’ cum şi El pe noi încă mai vîrtos ne-a iubit. Că Dumnezeu n’are alt lăcaş mai drag, decît trupul omului, care El însuşi cu mînile Sale l-a zidit, şi-i dete suflet viu, şi iată că trăieşte. Iar, apoi, ace laşi Dumnezeu care-1 făcuse, muri pentru dînsul, şi îşi vărsă sîngele Său pe Cruce, la Ierusalim, în zilele lui Pilat din Pont. Pentru aceia, fraţilor, să ne ferim să nu greşim lui Dumnezeu niciodată în nimic, iar, de vom greşi, din păcate sîntem, şi iar păcate facem. De aceia, se cade, fraţilor, dacă vom greşi, îndată să ne întoarcem cu pocăinţă către Domnul nostru Isus Hristos, că robul, cînd greşeşte şi face păcatul, într’acel ceas îl vede

CUVÎNT CĂTRE URMAŞII SĂI

271

Dumnezeu că a greşit şi a umplut voia Diavolului Porunca şi legea Domnului nostru o am călcat, iar voia Diavolului fu deplin ; pe Satana l-am veselit, iar pe Dumnezeu l-am întristat; pe ajutorii Satanei i-am bucurat, iar pe îngerii şi pe toate puterile cele ce reşti i-am schimbat în jale cu păcatul care am făcut. Drept aceia, fraţilor, de am şi făcut păcat, ce vom face ? Numai să alergăm către Domnul nostru Isus Hristos şi să zicem: <Greşit-am, Doamne, Dumnezeul nostru, greşit-am, şi am făcut rău înnaintea Ta, şi am călcat porunca Ta, şi nu sîntem vrednici să ri dicăm ochii noştri în sus, şi să căutăm spre înnălţimea cerurilor, şi să vedem lăcaşul Tău cel sfînt, nici să ne chemăm fiii Tăî. Ci n’avem pe altcineva cu milă, fără numai pe Tine, carele eşti făr’ de pă cate însuţi, către Tine scăpăm, Doamne, Dumnezeul mieu, să ne miluieştî şi să ne curăţeştî de păcatele noastre>. Că Domnul şi Dumnezeul nostru nu este pizmătareţ, nici ţine mînie îu veci, nici plăteşte nouă după fărădelegile noastre, ci Dumnezeu se va veseli, iar Satana se va ruşina, îngerii şi puterile cele cereşti se vor bucura, iar lucrătorii Diavolului se vor ruşina* Că ruga şi postul este ducere şi împreunare omului cu Dumnezeu, iar, după tocmeala lumii, este tocmire şi împăcare cu Dumnezeu, şi mumă, şi, apoi, şi tată lacrămilor, păcatelor este curăţie, ispititurilor pod, tntristăciunilor mîngîiere, războaielor sfărîmare, lucru îngeresc, hrana celor făr’ de trup, veacului ce va să fie veselie, lucru netrecut, izvor bunătăţilor, solie da rurilor, prisoseală nevăzută, hrana sufletului, luminarea minţii, secure ocăianiel, arătare nădejdii, dezlegare grijilor, bogăţie călugărilor, negîlcevitorilor comoară, ..slăbiciunea urgiei, arătare de pace, tocmire arătării, sol lucrurilor celor ce vor să fie, asămănare slavei*

272

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE-VODĂ BASARAB

Ruga cu adevărat esle celui ce se roagă judecatămaî naltă încă decît judecata lui Dumnezeu care va să fie. Vedeţi, fraţilor, cît este de bun şi de dulce Dum nezeul nostru, şi iartă păcatele celui ce se întoarce către Dînsul ? Pentru aceia, măcar de şi greşim, iar să nu lăsăm pe Satana să se veselească în multă vreme de păcatele noastre care am făcut, nici să dăm locul nostru lui, nici să lăsăm să se împuţă ranele lui în trupurile noastre. Că, de vom lăsa ranele lui cele putrede în trupurile noastre, nu se vor îm puţi numai trupurile, ci şi sufletul împreună cu trupul, căci că este o tăietură veche şi rea, şi, nu numai ce a vătămat trupurile noastre, ci şi pe alţii, pe mulţi i-a deslipit de faţa lui Dumnezeu. Drept aceia, fraţilor, dacă am greşit lui Dum nezeii, iar către Dînsul să alergăm, ca să ajun-gem la pocăinţă, că Domnul nostru este adevărat Dumnezeu, şi mult milostiv, şi chiamă pe toţi la Sine. De aceia, cînd cade omul în păcate, Dumnezeu tot îl aşteaptă să se întoarcă către pocăinţă, ca să trimiţă pe Duhul Sfînt şi să se sălăşluiască iar într’însul şi să-şi facă lăcaş în trupul lui. Că, dacă face omul păcătui, deci nu mai poate Duhul Sfînt să lăcuiască într’însul, nici iar nu se îndură să se desparţă şi să fugă de la el. Pentru aceia, fraţilor, pănă este Dumnezeu către noi cu mila Sa şi ne aşteaptă să ne pocăim, şi Duhul Sfînt nu se îndură să se desparţă de noi, şi noi să grăbim să alergăm către Dînsul cu pocăinţă, să nu deslipim pe Duhul cel Sfînt de la noi,— precum al binele nu pot răbda fumul, ci fug din fagurii lor afară, însă nu se depărtează de dînşiî, ci aşteaptă pănă cînd doar s’ar potoli acel fum, ca să se întoarcă-

CUVÎNT CĂTRE URMAŞII SĂI

273

iar Ia locul lor. Decî, dacă văd că se împuţinează fumul, iar se întorc la lăcaşul lor care au agonisit; iar, dacă văd că este tot fum mult, cu multă jale şi obidă îşi năpustesc lăcaşul lor. Aşa şi Duhul Sfînt: după greşalele noastre, tot ne aşteaptă, ca doar ne vom întoarce spre pocăinţă, ca să se întoarcă şi el iar în trupul omului,— cum şi albinele la agoniseala lor. Iar, dacă vede că nu ne pocăim, ci se umple trupul nostru de păcate, decî el fuge de la noi,— ca şi al binele de fum —, şi, cu multă jale şi întristăciune, ne părăseşte. Decî, fraţilor, să ne nevoim să ne curăţim de păc ite mal nainte, pănă nu ni se umple trupul de acele pă cate rele şi împuţite, să nu fugă Duhul Sfînt de tot de la noî, iar Satana să-şî bată joc de noi. Şi să nu facem căire de păcatele noastre şi să mîniem pe Dum-' nezeu, să-şi pornească mînia Sa asupra noastră. Că, dacă făcu Dumnezeu pe Adam şi pe Eva, şi-î puse în Raiu, şi li dete toată hrana Raiului, şi-î învăţă să nu calce în veci porunca Lui, şi li porunci, zicînd : din toţi pomii cîţî sînt în Raiu să mănînce, iar din pomul care era în mijlocul Raiului numaî dintr’acela să nu mănînce; iar Diavolul, dacă căzu din cinurile îngereşti, ridica pizmă şi coarnele sale spre porunca luî Dumnezeii şi spre neamul omenesc, şi se chibzuia cum va putea face să gonească făptura luî Dumnezeu, adecă să scoaţă pe Adam şi pe Eva din Raiu. Şi, iată, se îmbrăcă în chip de şerpe, şi şerpele se apropie de Eva şi-î şopti la ureche, şi-î zise: «Căcî nu mîncaţl din pomul carele este în mijlocal Raiului?». Iar Eva, răspunzînd, zise: «Nouă aşa ni-a poruncit Dum nezeii, să nu mîncăm dintr’acest pom». Şerpele iar îl zise: «De-aţI fi mîncat din pomul carele este prin mijlocul Raiuluî, aţî fi fost şi voi dumnezei vil, cum 18

274

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEAGOE-VODĂ BASARAB

este şi Dumnezeu, şi aţî cunoaşte binele şi răul». Iar Eva nu pricepu că sînt cuvinte înşelătoare şi amă gitoare, ci se înşelă cu cuvintele luî, şi merse la Adam şi-î zise: «Spusu-mi-a şerpele, şi a zis că, de vom mînca dintr’acest pom ales, carele este prin mijlocul Raiului, vom fi dumnezei, ca şi Dumnezeul nostru». Deci şi Adam nu-şî conteni cugetul şi mintea, ci iubi şi el acele cuvinte înşelătoare, ca să fie şi el de o potrivă Dumnezeului nostru, şi gîndiră să mănînce dintr’acel pom, şi făcură atunci două păcate foarte marî: unul, căci că călcară porunca luî Dum nezeu, iar altul, căci că vrură să fie şi eî de o po trivă luî Dumnezeu, ca să mănînce şi eî dintr’acel pom fără porunca luî Dumnezeu. Şi, cum mîncară, îndată se văzură amîndoî golî. Şi, într’acel ceas, pri cepu Dumnezeu călcarea lor, şi merse la dînşiî, şi-î chemă, şi li grăi cu blîndeţă, şi-l păru răii, şi-î fu milă de dînşiî căci-aii greşit şi aii călcat porunca Lui, iar voia Satanei o au umplut, şi, cu umilinţă, li zise: «Adame, Adame, unde eraî ?». Iar Adam răspunse şi zise : «Iată, Doamne, eu sînt aici, ci nu putem să ne arătăm la Tine şi să Te vedem, că sîntem golî». Dumnezeu li zise: «Dar eu v’am făcut pe voî golî, dar cine v’a spus că sînteţî goli, decît că aţî mîncat din pomul care este în mijlocul Ra iului, şi aî călcat porunca mea, şi aî făcut vicleşug înnaintea mea, pentru aceia aî văzut goliciunea ta». Şi, păn’ atuncea, tot îl întreba Dumnezeu blîndicel, că încă nu-şî pornise Dumnezeu mînia şi urgia asupra lor, ci aştepta Dumnezeu cînd doar va zice Adam: ^Doamne, greşit-am !», şi să-l ierte. Iar el, dacă greşi, nu se făcu vinovat luî Dumnezeu şi să zică: < Gre şit-am, Doamne!», ci zise: «Doamne, pănă fuiu eu singur în Raiu, nu greşiiu Ţie ; ci, dacă mi-al dat în

CUVÎNT CĂTRE URMAŞII SĂI

275

Raiii soţie pe Eva, ea m’a înşelat, şi am mîncat din pomul acesta !>. Şi, în loc de smerenia care-1 între base Dumnezeu, cu blîndeţă el nu se. vinovăţi şi să zică: «Greşit-am, Doamne !>, ci iar băgă vină lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu , nici de aceia nu-şl vărsă mînia spre dînşiî, ci chemă pe Eva, şi > cu multe blîndeţe, îl zise, ca doar încaî s’ar vinovăţi ea şi să zică că aii greşit, şi să-I ierte. Şi o întrebă Dumnezeu pe ea, zicîndu-I: «Evo, cine te-a înşelat, de al mîncat din pomul carele este singur în mijlocul Raiului?». Iar Eva zise: «Doamne, eii în nimic n’am greşit Ţie. Al băgat şerpele cu noi în Raiii, şi, apoi, el a ieşit afară, şi iar a intrat înlăuntru în Edem, şi ni-a adus cuvinte înşelătoare de la Diavolul, şi el ne-a înşelat. Iar, de aş fi fost numai eii cu Adam, n’aş fi greşit ' Ţie>. Intr’acestaş chip, nici Eva nu vru să se vinovăţească lui Dumnezeu şi să iea iertăciune de la Dînsul, ci iar puse vina asupra lui Dumnezeu, pănă ce-şî porni Dumnezeu mînia Sa spre dînşiî, şi-I scoase «-din Raiii cu mare urgie, pentru nesmerenia lor, căci nu se smeriră şi să iea de la Dumnezeu iertare, păn’ îi întrebă cu blîndeţă şi pănă nu-şl porni mînia Sa spre dînşiî. Deci, dacă se mîni£ Dumnezeu pe dînşiî, îl blestemă şi li zise: «O Adame, călcat-aî cuvîntul mieii! Pentru aceia-ţî zic: pănă nu vel vedea ghimpi de mărăcini şi de măceşi în palmele tale, păn’ atunci să nu guşti din bunătăţile pămîntuluî !>. Şi fu aşa, şi -încă nu fu atîta în destul, ci, dacă muri Adam, el merse în puşcăriile Iadului. Deci Dumnezeu iar se milostivi spre dînşiî, şi, pentru dragostea Lui, îşi dete faţa Lui cea luminată spre lovire de palme, pentru mila lui Adam luă faţa Lui scuipire ruşinoasă de la necredinciosul şi nemulţămitorul neam. Şi, pentru .Adam, Hristosul mieu, al fost dus la judecată înna-

276

ÎNVĂŢĂTURILE LUÎ NEÂGOE-VODĂ BASARAB

intea Caiafei. O,' minune ! robul şedea, iar împăratulsta în picioare! Anna ocăra pe împăratul cerurilor, iar El se smeria! Pentru Adam Te-ai înnălţat pe Cruce, şi pentru dînsul Te adăpară cu oţet şi cu fiere! Pentru Adam aî luat piroane prin palme, şir cînd Te împunseră cu suliţa prin coaste, Doamne,, atuncea ieşi sînge şi apă, şi se boteză capul lui Adam, şi zise Dumnezeu aşa: «D’intăiu, te făcuiîi din lină, cu mînile mele, şi-ţi dedeiu suflet din gura mea, şi vieţui şi; iar, acum, a doua oară, iar te răscumpăr din puşcăriile Iadului, cu sîngele mieu,— că, pentru călcarea şi neascultarea ta, toţi drepţii merseră în puşcăriile Iadului; iar, pentru sîngele mieu, ieşiră toţî din Iad, şi intrară întru împărăţia cerurilor». Vedeţi, fraţilor, cît este de mare mila lui Dum nezeu, cum greşi Adam şi iar îl iertă Dumnezeu! Că, de ar fi grăbit Adam, după greşala ce a greşit, încă de atunci l-ar fi iertat Dumnezeu. Vedeţi cîţf ghimpi de mărăcini şi de măceşi au luat mînile luir şi, după moartea sa, încă zăcu în Iad sufletul lui cinci mii cinci sute şi opt ani. Iar, de ar fi grăbit,, cînd îl întreba Dumnezeu, şi să fi zis: «Greşit-am, Doamne!», el n’ar fi căzut într’atîta muncă şi rău tate, nici Dumnezeul nostru n’ar fi pătimit atîtea munci. Ci, încă atunci, i-ar fi iertat greşala, şi l-ar fi pus iar în Raiu, ca şi pe Petru, mai marele Apos tolilor. Că el, dacă cunoscu păcatul său, că a greşit şi s’a lepădat de Dumnezeul său, nu zăbovi, ca Adam, ca să nu se mînie Domnul pe dînsul, ci, într’acel ceas, plînse cu amar şi zise aşa: «Greşit-am înnaintea Ta, Doamne, Dumnezeul mieu, greşit-am şi am făcut fărădelege, căci m’am lepădat de Tine». De-aceia şi Dumnezeu, într’acel ceas, îl iertă, şi-l puse mai ma rele Apostolilor, şi-i dete şi cheia împărăţiei cerurilor