Moș Ion Roată și Unirea.Teatru_Frumusețea și bogăția României_Anton R. Popescu by Biblioteca Judeteana "Duiliu Zamfirescu" Vrancea

BIBLIOTECA CERCURILOR CULTURALE

„a

;©

os loas Eoată si Unim 9

•*

TEATRU pentru elevii şcoalelor primare (lela sate.

Frumuseţea şi Bogăţia României Conferinţa publică de

.^InTTOjST ZEB. POPESOX7 DRACŞANI INSTITUTOR RURAL *

| * “

— Roşiorii-de-Vede — 360. 3. Tipografia şi Legătoria de Cărţi „TELEORMANUL.'* — 1923 —

PREŢUL o

r#'

B2âOtt l?SOl ■>.

-a

&ăn r f■

#-®:

s ri

■

0 %M ?

UHTA3T -

.fsiols WSWA fri/

’■ '■) \ - :’ >

'Wfc* tHîflw

isinsmo;^

* ,V

•

■ '

SoIW'j»5 'nfBhrtlmr.i

'ucaa^ro^:

31 KO^PÎA iidAŞD -7 3Ci

N«

B '.'

. sbsV-sb-ihcsşsîl....... ■ v ’> «hoîSgaJ 1f sitagoqiT X ,0d€

; L HH • ■ iv.faşs.

r:-r . „

MELfOTECA CERCURILOR CULTURALE

^ si unirea 5

TEATRU pentru elevii şcoalelor primare dela sate.

Frumuseţea şi Bogăţia României Conferinţa publică de

3E3. POPESCI7 DRACŞANI INSTITUTOR RURRL

— Roşiorii-de-Vede — 360. 3. Tipografia şi Legătoria de Cărţi „TELEORMRNCIV* — 1923 —

■:j>

f# ‘ 4 ‘

«L

*«T

V.x» ţW<’V:.,, ■im ***

1 **<*►* .

•

** * •« *

?,****

01 AUG 2019

\ » V.

ÎE.ATRU ŞCOLAR

Moş loan Roată şi Unirea PERSOANELE: 1. Moş loan Roată Tirani Moldo-eiev> Dănescu M. StancuIV "^0- » Andrei D. I. Vasile IV 3. Badea llie Pinci, itari şi » Radu Dumitru IV 4. Pandelache “TpeUÎ- » Stănculescu D. Ion IV 5- ^ boer{»^“(£{ » Paraschivescu F.Tr. IV 2. MoşVasile

6. Brăiianu şi 7. C. Rosetti

boeri din Muntenia veniţi în Moldova pentru înfăptu irea «Uuiri*.

8. Elevi şi eleve pentru Cor. SCENA l-a Cei 4 (arani Moldoveni, sunt nodomiriti de aducerea lor la Iaşi şi vorbesc între ei, iar Moş Roată le explică.

Moş Vasile.—Ce să fie cu noi/ mă, de ne-au adus boerii aici la Iaşi? Badea llie.—Ba încă ce. adus ? Nu ştiu cum oiu fi eu! Dar pe voi, zău, de vă mai cunoaşte cineva! Ia uite co lea! Dichisiţi, ferchezuiţi frumos, de se miră oricine ce berechet a dat peste noi!. Pandelache—Eu, unul, îmi dau cu părerea că e vorba de cea ce se tot aude dela o vreme: de Unirea noastră a Moldovenilor cu fraţi Români de deşte Milcov. E fier*

rim + G- aiCl a printre boeri. Cei mai mulţi vor ,. a ^îrlîa să ne unim; dar sunt si alţii cari tin morţiş să rămaie ţara tot pa cum a fost. , Vasile4—La adică, ia să stăm mă, şi să vedem, cla-c ar fi mai bine cu Unirea, ori ba; să ştim şi noi ce răspuns sa dăm, când vom fi întrebaţi. Că, vezi Doamne, trebue să-ne întrebe şi pe noi, de vreme ce ne-au adus pe aici.— Ce zici mă Roată? Tu eşti niţel mai umblat ca noi. Ai vorbit cu alde conu Costache Hurmuzache, cu conu Mihalache Cogălniceanu. Ce ai aflat dela ei. Roată.—Aşa e mă, am vorbit şi cu conu Mihalache şi cu conu Hurmuzachi, si am mai vorbit încă cu unu si mai-şi!... Toţi,—-Cu cine? Roată.—Apoi nu-1 ştiţi voi măi, cine-i ala, chiar de vi-I-aş spune. E un tânăr, tinerel, cu trup gingaş sub ţirel, par’că-i tras printr’un inel. Când priveşte, te robeşte; când vorbeşte te-încălzeşte, şi de tine sc lipseşte—in sfârşit ce. mai la deal Ia vale, e un om şi jumătate, şi ar fi bun şi de domnie, fericită cale-ifie, dac’ar pune Dumnezeu, tot omu la locul său! Moş Vasile. - D’apoi l’o pune Dumnezeu şi la domnie, d^că-i aşa om cum ni-1 spui tu. Dar cum îl cheamă? Toţii. Da, da, cum îl cheamă? Roată. Eu îi zic conu Alecu; dr el iscăleşte Alexandru Cuza.

Toţii, (cu mirare) Cuza!... Cuza!... Pandelache.— Frumos nume! Dar şi mai frumoasă inimă/ Moş Vasiie.— Mă, eu am auzit unde-va de numele ăsta. Dar unde?—Staţi că-mi adusei aminte. Nu cumva e colonelul Cuza, ispravnicul-* dela Galaţi care şi-a dat demisia fiindcă i se detese porunca de caimăcănie să şteargă din listele de alegători pe aceea care voesc unirea?. Pandetache.— i!.... păi dacă e aşa ÎI ştiu şi eu fra ţilor pe Cuza! Cum să nu! Nu-i el ginerile lu conu Iordache Rosetti, Cuza care ţine pe duduia Elenuţă ? Roată.— Tocmai, şi prin căsătorie a luat ca zestre

5 moşia Rugiiieasa de lângă oeinele noastre. Si fiigd-câ lui îi place să stea de vorbă cu noi ţăranii, mă duc adesea pela dânsul ca să mai aflăm: eu, ce eprin lume; el, cum trăim noi. Badea llie.— Si ce zice el. mă, de noi?. Pandelache.— Lasă-1 mai bine să-ne spună [de. ce suntem aduşi aici?. Roata.— Staţi binişor că vom răspunde şi lui llie şi lui Pandelache. Si să încep mai întâiu cu Pandelache. De ce suntem aduşi aici?— Voi aţi spus adineauri că e vorba de Unire. Aşa e!— Aţi mai spus că borimea e împărţită în două: uni vor — alţi nu vor. Aşa;e! lai1 prie tenul Vasile a şi pus întrebarea: Bine va fi. sau mai râu de ne vom uni ?!... iată ce am aflat dela conu Alecu. Mai întâiu mi-a vorbit deschis, că noi Românj n’o mai putem duce fără Unire. Turcu a slăbit şi ori decâteori e pus ia strâmtoare de Neamţ, ori de Muscal, îi îm pacă cu părticele din trupul ţărilor noastre. Deunăzi a aruncat în gura Neamţului — Bucovina; în gura Musca lului—Basarabia. Şi ăştia s’au înnădit, s'au nărăvit. «Ru$u, mai ales, vrea să treacă peste noi şi s’ajungă mai repede la Tarigrad. Moş Vasile.— Cum mă Roată, adică Rusu să ne vrea nouă rău mă?— Ei, vezi, asta nu-mi vine a crede. Cum?— Nu-i şi el creştin ca şi noi? N’are biserici ca ale noastre? Nu se închină tot ca noi? N’au şi ei acelaş D-zeu, aceiaşi sfinţi?— Se poate mă, să rabde D-zeu ca să mănânce creştin pe creştin?. Roată— Că D-zeu nu rabdă până Ia sfârşit, asemenea fapte, asta o vor vedea urmaşii noştri. Odată şi odată bunul D-zeu va trebui să răsplătească cu vârf şi ’ndesat toate nedreptăţile şi suferinţele ce ne-au căşunat nouă Ruşii. cei pravoslovici.— Conu Alecu Cuza mi-a spus câteva din meşeliile ce ne-au făcut Ruşii. După ce ne-au luat Basarabia, ca să ne muscâlească şi pe cei-ialţi, ne-a trimes pe un general numit Kiselev, ca să ne facă legi muscâleşti.

Moş Vasile.— Ştiu am auzit de Kiselev. Nu e ăla cu pătulele de rezervă ? Roată.— Ala. Moş Vasile.— Păi bine mă Roată, eu socot ca erau bune mă, pătulele alea. Să pui bine, când ai mult; şi să iai când e lipsă, n,ar fi tocmai rău să facă omul totd’auna. Roată.—Aşa e. Dar pelângă una bună, ne-a dat o sută rele, şi cel mai mare rău a fost că au vrut să vâre vrajba în popor. A pus în legea lor că numai ţăranii să plătescâ bir, numai ei să facă armata, ei clacă, ei sosele, ei la poveri, iar boerii să stea şi să huzuriască de bine. Boerii cei cu minţi însă şi care ţineau la ţara lor, au văzut unde bate dragostea ce le-o arătau Muscalii, şi au ridicat revoluţie la 48, contra legilor muscăleşti, cerând: libertate, egalitate şi fraternitate, cum şi înlăturarea Ruşilor de a se mai amesteca unde nu le fierbe oala. Atunci Ruşii, cătrăniţi de mânie, au trimes vorba Turcului că Ia noi e Resmeriţă, să vie să ne domolească, iar după ce a venit Turcu, au pătruns an ţară şi oştile ruseşti, pentru ca — drăguţii de ei!— să n^’apere de Turcul cel păgân ! Câtă grijă ne-au purtat şi ne poartă aceşti buni vecini— nu i-ar mai răbda D-zeu — probeăză şi felul cum ne ajută ei acum la Unirea ţărilor noastre. Aleargă pe neodinite pela toate curţile regeşti şi împărăteşti ca să ne împiedice dela Unire. Cu Neamţu s’a ’ntovărăşit, căci au acelaşi năzuinţe; iar Turcului prost şi nătâng i-a băgat în cap ’ideea: după unirea Românilor s’au spălat pe mâini Turci dela toate foloasele ce Ie trăgeau din principate. Nici tu grâu, nici tu miere, nici tu lână şi nici unt ! Ce te faşi Turcule, căci tu n’ai învăţat alt de cât să stai turceşte pe saltea, să tragi ciubuc şi să bei cafea,! Dar boerii noştri cei buni, ştiţi ce au făcut. Pandelache.— De unde să ştim. Noi n’am avut no rocul să stăm de vorbă cu conu Alecu Cuza. Roată.— Aşa e fraţilor! Cuza să trăiască, vedea-l-aş domn peste toată ţara Românilor! Că multă inimă are, multă minte şi multă îndrăsneală!. Badea llie.— Să te audă I)umnezeu şi să ne trimită

domn pe Cuza. Dar urmează. Ce ziceai e'a făcut boarii ca să înfăptuiască Unirea? Roată,— Au făcut ce trebuia să facă orice om care ştie cine a fost, cine este şi cine trebue să fie. Au um blat din ţară în ţară fiecare pe unde avea cunoscuţi şi trecere. Aşa pe conu Vasilache dela Mirceşti l’a trimes Ia ţara franţuzească să capete vorba bună pentru noi şi să-ne pună sprijanie peiângă celelalte ţâri ca să-ne lase să-ne unim. Si mi-a spus Cuza mă, că ce-au făcut Fran ţuzii pentru noi, nici părinţii noştri n’ar fi făcut. împăratul lor, Marele Napoleon a spus verde ălorialţi: ##— Să lăsaţi pe Români, să facă ce vorl De vor*voi să se uniascâ, nimeni să nu-le stea împotrivă; n— De nu vor voi, nimenea să nu-i silească"!. ^ Decât vorba ceea, ţara-i ţară; cum s5o întrebi ce vrea. Si s’a găsit mijlocul asta: Să ne adunăm aici în divan: ţărani mai de frunte, cu negustori mai chiaburi şi cu boerii mai înţelepţi şi să strigăm într’uo glas: „Vrem să ne unim'1! dar să strigăm aşa de tare, încât s’audă toată lumea. S’auză şi Turcu, s’auză şi Neamţu, dar mai cu seamă s’audă şi să înţeleagă asta vecinul şi creştinul, megiaşul pravoslavnic—Rusul! Asta e! alta numai e! Pentru asta neam adunat. Iar dacă boerii noştrii au ţinut ca să fim şi noi mai dichisiţi, e că la adunanarea noastră au venit să ia parte soli din toate ţările. Moş Vasile.*— Sâ trăeşti, Roată, că ne-ai lămurit ros tul nostru aici. Să trăiască şi boerul cel tânăr, Cuza, că-, ruia îi dorim din tot sufletul să urce treptele tronului lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. Roată.— Ce vrea poporul unit, vrea si Dumnezeu! A! dar ce s’aude?... Un boer!... Cuza mi-a spus că nise vă trimete un boer aici ca să ne lămurească foloasele unirei. Noi Ie cunoaştem, dar pe mine să mă lăsaţi să necăjesc puţin pe boerul nostru. (Cortina)

SCENA Il-a Aceiaşi, apoi boeriil. Boerul— Bună ziua oameni buni! Ţăranii.— Bună să-ţi fie inima, cucoane! Boerul—«Oameni buni, ştiţi pentruce sunteţi chemaţi aici între noi?»1) Moş Vasiie.— (scarpinându-se în cap)«Vom şti cucoane dacă ne-ţi spune! Boerul—«Apoi, iată ce, oameni buni. De sute de ani două ţări surori, creştine şi megieşe, Moldova noastră şi Valachia sau Tara Muntenească, de care poate că aţi auzit vorbindu-se, se sfâşie şi se mănâncă între dănsele spre cumplita urgie şi pietre a neamului românesc. «Ţări surori şi creştine, am zis, Oameni buni, căci precum ne închinăm noi Moldoveni, aşa se închină şi fraţii noştri din Valachia. Stătură, vorba, îmbrăcămintea şi toate obiceiurile câte le avem noi, le au întocmai şi fraţii noştri Munteni. Ţări megieşe, am zis, oameni buni, căci numai pârâiaşul Milcov, ce trece prin Focşani, Ie desparte. Să-l secăm’dintr’o sorbire şi să facem sfânta unire, adică Unirea dorită de străbuni noştri. Iată, oameni buni, ce treabă creştinească şi frumoasă avem de făcut. Numai Dumnezeu să ne ajute f «Inţeles-aţi oameni buni, pentru ce v’am chemat? Şi dacă, aveţi ceva de zis, nu vă sfiiţi, spuneţi verde, moldoveneşte, ca la nişte fraţi ce vă suntem; că deacea ne au adunat aici, ca să ne lămurim unii, pe alţii, şi Dumnezeu pe toţi, cum o şti el mai bine! Pandelache.—«Inţelegm cucoane, aşa o fi! Că de, dacă n’oţi şti d-voastră ce-i pe lume, noi, ţărănimea dela coarnele plugului, avem să ştim ce e bine şi ce e rău ? Roată.—«Ba eu, drept să vă spun cucoane, n’am înţeles. Şi apoi chiar de ne-am pricepe şi noi la câte-ceva cine se mai uită la gura noastră ?— Să ierte cinstita faţă a D-v. Eu socot că treaba asta se putea face şi fără noi. Că de, noi ştim a învârti sapa, coasa şi secerea. D-v. învârtiţi condeiul şi, când vreţi, ştiţi a face din alb — negru J) Dih Creangă.

şi din negru — alb... Dumnezeu v'a dăruit cu.minte că să ne povăţuiţi pe noi, prostimea !..... Bo*rDl«~ Ba nu, oameni b-uni* s’a trecut- vremea aceea pe când numai boerii făceău totul fn ţara asta şî o storceau dnpâ plac. Astăzi toţi, dela Vlădică până la opincă trebue să luăm parte Ia nevoile şi la fericirea ţârii. Muncă şi câştig, datorii şi drepturi pentru toţi de o potrivă! Dar ca să pricepeţi mai bine vă voiu da o pildă. Un om avea 7 feciori, care trăiau în duşmănie unii cu alţii. Tatăi lor nainte de a muri, îi adună pe toţi lângă dânsul şi dete pe rând Ia fie-care un smoc de 7 nuele spnnându-le sa le rupă pe toate dintr'o dată. Dar în zadar încearcă feciorii, căci nu putură nici să-le îndoae. „D-ta ne ceri un lucru prea greu*', ziseră băeţii. „Ba e foarte uşori' le răspunse bătrânul. Daţi-mi smocul de nuele şi veţi vedea. După ce i se dete mănuchiul, omul luă una câte una fie care nuea şi le rupse pe toate. Apoi zise copiilor: „Tocmai aşa vi se va întâmpla şi vouă, de nu veţi fi uniţi''! Ei, oamei buni, cred că acum aţi priceput! Moş Vasiie şi Pandelache— Priceput, cucoane cât se poate de bine. Badea llie.— Dumnezeu să ne ajute la ceje-bune! Boerul.— D-ta ce zici moş Ioane? Moş Roata.— Ce să zic, spun omeneşte, că n’am înţeles.

Boerul.— D-zeu să mă ierte moşule, da, după cum văd d-ta eşti cam tare de cap. Ia haidem în grădină, să vă fac a înţelege şi mai bine ! {Cortina) SCENA IlI-a In grădină. Intr’im colţ un bolovan de sare. Boerul.— Moş Ioane, vezi colo bolovanul acela mare? Moş loan— II, văd cucoane! Boerul.-— Ia, fă bine şi adu-laici iăngă mine ? <Boer»i se aşMzft pe un scaun cu spalcj

10 Roată,— Să am ertare, cucoane, nu oiu putea; că doar acolo-i greutate nu şagă! Boerul— la încearcă şi vezi! Moş lotl.— (merge Ia bolovan încearcă să-l ridice, dar nu poalei

Nu se poate cucoane! Nu-ţi spusei eu?... Boerul— (Poruncind, Ia d’u-te şi d-ta Moş Vasile şi d-ta bade llie, şi d-ta Pandelache! (Oamenii pleacă, pun umărul DO t*ti şi ridică bolovanul.) Ţăranii.— (Lângă bolovan opiDlind) O... p! O... p! (aduc pe umeri bolovanul şi zic boarului) Iată bOCl'Ule, l-am adUS !

Boerul.— Ei, oameni buni, vedeţi?... S’a dus Moş Ion şi n'a putut face treabă singur; dar când v’aţi dus cu'toţii într’un ajutor, treabă s’a făcut cu mare uşurinţă, greuta tea n’a mai fost aceiaşi; povestea cântecului: Unde-i unul, nu-i putere La nevoi şi la durere; Uude-s doi puterea creşte Si duşmanul nu sporeşte. Unirea face puterea, oameni buni. Ei acum cred că aţi înţeles şi răsinţeles! Moş Roată.— Ba eu unul. să iertaţi D-vs. cucoane încă tot n’arn înţeles/ Boerul.— (Sup&rându-se; Cum se face asta moş Roată? de nu vrei numai d-ta să pricepi, un lucru pe care I-am lămurit atâta de mult, şi pe care toţi ceilalţi tovarăşi ai d-tale spun că i’au priceput îndeajuns ?/... Ia spune d-ta, în legea d-tale, cum ai înţeles, cum n’ai înţeles, s’auzim şi noi! Moş Roată— De, cucoane, să nu vă fie cu supărare dar dela vorbă. până la faptă este mare deosibire!... D-v. numai ne-aji poruncit să aducem bolovanul; dar n’aţi pus umărul cu noi, la adus, cum ne spuneaţi adineauri, că de acum toţi au să ieie parte la sarcini, dela vlădică până la opincă. Bine ar fi dadar fi aşa cucoane; căci la răz boi înapoi şi la pomană năvală, parcă nu vine la socoteală! Ţăranii.— (Dana din umeri) De, mă! Par’c’ar avea dep-

tate şi Roătă al nostru. Moş Va$ile.— Ei, bată-te norocul mă Ioane, dar multe

11 îţi mai dă prin gând şi ţie! Ia vezi boerule, nu te lăsa lui Roătă, ci-i lămureşte pc deplin şi pe el ca să nu mai aibă ce spune. Boerul.— Oameni bunii Moş Roată a înţeles mai bine decât ori cine cele ce am spus, decât ei voeşte să vadă câre-i partea noastră, a boeriior în Unirea care boim s’o facem. Precum noi boerimea am făcut până ăcum greşeala de a socoti pe ţărani numai buni pentru muncă, pentru angarale, pentru datorii iar din drepturi nu i-am lăsat să se înfrupte cât-de-cât; tot aşa ţărănimea face greşala când crede că boerimea numai huzureşte fără a aduce cel mai mic folos tării. % Statul sau ţara, este întocmai caşi corpul unui om, care ştim că e compus din mai multe organe, fiecare cu rostul său: ochii care văd, urechile care aud, picioarele pentru mers, mâinile pentru lucru; inima pentru a regula şi conduce circulaţiunea sângelui, capul cu creerul care gândeşte şi judecă şi în fine stomacul care misţue alimen tele şi le transformă în sânge; iar sângele este cel ce dă puterea, mişcarea şi viaţa omului sau animalelor. Dacă celelalte organe s’ar supăra pe stomac pentru motivul că el pare că numai şade şi mănâncă, iar celelalte aleargă şi muncesc numai ca să-i care lui la bunătăţi; şi dacă aceste organe n’ar mai voi să-şi îndeplinească lucru rile pentru care sunt făcute, vă întreb ce s’ar întâmpla ? Negreşit că corpul întreg ar slăbi şi ar peri. Tocmai aşa se întâmplă şi cu o ţară. Plugarul trebue să are, meseriaşul să facă lucrurile de care avem nevoe, negustorul să aducă şi să vândă mărfuri; soldatul să ne apere de vrăşmaşi, preotul să ne împece cu D-zeu, das călii să ne deschidă mintea, judecătorii sa împartă drep tatea, iar pe deasupra tuturor să avem pe slujbaşii cei mari, cari să priceapă rostul ţării, să potrivească ca ne voile unora să nu se ciocnească *cu ale altora, să orânduiască legăturile ţării noastre cu cele-lalte ţări şi s'o fe rească de suprinderi neplăcute. Ei bine pe aceşti slujbaşi nu-i pot face decât aceea

(

12 dintre noi; care s'au ridicat deasupra ^tuturor prin minte învăţătură şi chiar prin avere. Aceştia sunt adevăraţi boeri. Rangul de boerie prin naştere s’a desfiinţat prin revo luţia dela 1848. Astăzi oricine se poate face boer. Prin învăţătură va dobândi mintea şi priceperea, prin muncă şi eeonomie va dobândi avere. Si pe aceste pârghii sus ţinut se va putea ridica până la cele mai nalte ranguri. Daţi-vă copiii, la şcoala din sat, iar pe cei care se leagă mai sdravân de carte, sprijiniţi-i ca să meargă mai departe; căci acestora le va fi hărăzită pe viitor condu cerea scumpei noastre ţării! Să ne unirn dar cu toţii: şi ţăranii şi jupânii şi boerii, şi prin glasul nostru să arătăm ia întreaga iume: că voim din toată inima unirea cu fraţii noştri Munteni. Numai astfel vom spori puterea noastră, în faţa căreia se vor risipi toate gândurile şi poftele duşmanilor. Si vom îm plini atunci şi cuvinte le profetice ale poetului: «Viitor de aur, ţara noas<ă are «Eu prevăd prin secoli a ei înălţare!» Moş Roată.— Fraţilor, cam greu sunt eu de cap, c’aşa e ţăranul nostru, pricepe anevoie lucrurile noui, dar când Ie pricepe, niminea şi nimic nu e în stare să-I facă să le uite. Să ne unim cu ţara muntenească...., dar, ca ţăran fără multă învăţătură, mai pun o întrebare boerului: Cei din Muntenia, vor şi ei cu adevărat să se unească cu noi ? Căci... înţelegeţi d-v., dacă numai noi am voi, iar ei nu, atunci nu s’ar face nici o treabă. Boerul— Sfântă să-ţi fie întrebarea, Moş Ioane, căci tocmai asupra acestui lucru, mă gândiam că nu v’am spus. Avem aici la noi doi delegaţi dela Bucureşti. Brătianu şi Roseti cari vin cu cuvântul fraţilor noştri ’de din colo de Milcov. Moş Roată.— Dacă este aşa, ţinem şi noi să-i vedem şi să vorbim cu ei două vorbe, numai două! 1 Boerul.— Da, îi veţi vedea şi veţi vorbi, să mergem în sală. (Se lasă cortina)

13 SCENA IV-a La ridicarea, cortinei cei. patru ţărani moldoveni stau ye o parte, iar prin tr'o uşi laterală intră Brătianu şi Roseti.

Brătianu şi Roseti.— Bună. ziua, fraţilor! Ţăranii.— (ta cor) Buna să vă fie inima !. Moş Roată,— Si Ia ce-am pus de gând să fie cu voia şi cu ajutorul Celui Prea înalt. Roseti.— Amin şi Doamne ajuta! Brătianu.— Am pus de gând să înfăptuim Unirea Munteniei cu Moldova. Am pus de gând să secăm Miicovul dintPo sorbire, ca să treacă drumul mare peste a noastre, vechi hotare. Roseti.— «Pe al nostru steag e scris unire, unire în cuget şi ’n simţiri, şi sub măreaţa lui umbrire vom În frunta orice loviri. Brătianu.— Fraţilor Moldoveni, vrem Unirea Munteniei cu Moldăva ca să formam un sâmbure de putere, care să ne ajute mai pe urmă nouă, sau urmaşilor noştri, dacă D-zeu nu ne va îngădui astora de azi să ne vedem visul împlinit: întregirea neamului nostru românesc, şl unitatea naţională! Roseti.— (visător) «Dela Nistru pân’ la Tisa, tot Ro mânul plânsu-mi-s'a, că nu mai poate străbate de atâta străinătate.» Brătianu.— Ţipă Ardealul! Roseti.— Plânge Bucovina ! Boerul moldovean— Geme Basarabia! Toţi trei.— Sa ne unim !... Să le desrobim ! Moş Roată.— Da, să desrobim aceste surori! Noi ne putem uni între noi, Muntenii cu Moldovenii, dar lor ce le putem face!... Transilvania e cununată cu Ungurul, Bucovina cu Neamţul, Basarbia cu Rusul. Cu sila sunt cununate, nu e vorba, dar duc căsnicie împreună. Cum ne vom putea amesteca?... Brătianu.— «Când o soră a mea este măritată, nu-am dreptul să mfamestec în menajul casei ei. Dar când soţul ei, cumnatul meu, o va maltrata, deşhştie că e dinffun

sânge nobil, când va merge cu brutalitatea pân’acolo ca să ridice cuţitul asupra ei, nu am oare dreptul, nu am datoria, de a sări în ajutorul ei şi de a opri săvârşirea unei crime ?... Roseti.— «Sa înarmăm a noastră mână, să desrobim acest pământ, Dreptatea e a lui stăpână, iar Domn e adevarul sfânt U Boerul moldovean__«Şi‘n cartea veciniciei scrie ca ţări şi neamuri vor peri, iar scumpa noaătra Românie, etern, etern va înflori.» Moş Roată.— Să trăiţi boeri, d-v„ deşi nu pricepem toate vorbele, dar le simţim ca sunt româneşti, le simţim că pornesc din inimă, şi de aceea tot Ia inimă merg. Sa ne unim boerilor Munteni, dar.... Boerul moldovean.— (Câţre moş Ion cam necăjit) Ce

Moş

Ioane, iar începi ca mai adineauri? Moş Ion__(citire boer) Iar boerule, iar! Ce, nu vrei să fim şi noi pe deplin lămuriţi ? ’Roseti— Ce este Moş Ioane ? Ia spune ! Moş Ion.— Apoi de, boerule, uite ce este! De se va uni Moldova cu Muntenia,— şi noi vrem din toata inima, — atunci de buna seama ca va fi un singur tron şi o singura capitală. Boeri.— Se ’nţelege. Moş Ion— Capitala, nu e aşa, ca va fi la Bucureşti? Boeri.— Da, ne-am înţeles, pentrucă laşul e prea aproape de Ruşi. Moş Ion.— Ei, bine ! Atunci cerem şi noi Moldoveni, ca tronul să fie ocupat de un Moldovean ! Boeri munteni— Âşa va fi, vă dăm cuvântul nostru! (Brâtianu şi Roseti dau măna cu moldoveni)

Moş Ion— Dar mai e ceva ! Boerii.— S’auzim ! Moş Ion.— Noi ţărani, vrem ca Vodă să fie Cuza ! Brătianu.— Dacă aşa va este vrerea şi dacă toţi de aici din Moldova, îl doriţi pe Cuza, pe el să-l alegem : Trăiască Cuza ! Trăiască România Unita!. Toţii.— Ura ! [s* aude afară jhora Unirei care se apropie din ce în ce şt când ajung ţa scenă^se prind toţi de mână şi cântă jucând].

HORA UNIRII —f <M —

Hai să dăiu mână cu mână. Cei eu inima Română: Sâ învârtim hora frăţiei. Pe câmpia României:

Amâudoui intern d’o marnă : U'o făptură şi d’o .seamă, Cu doui braji intre tulpină. Ca doui ochi într'o lumină.

Larba rea din holdă piară \ Pearâ duşmănia ’n ţară: Intre noi să nu mai fie De cât flori şi armonie.

Amândoui avem un nume, Amândoui o soartă 'n* lume; Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate. In noi doui un suflet bate.

Mâi muntene, măi vecine, Vine sâ te prinzi cu mine; Şi la reaţă cu unire Şi la moarte cu ’nfrăţire.

Vin Ia Miîoov cu grăbire, Sâ-1 secara dintr’o sorbire, Ca să treacă drumul mare, Peste a noastre vechi hotare.

Unde-i unul nu-i putere La nevoi şi Ia durere ; Unde-s doui puterea creşte Şi duşmanul nu sporeşte

Şi să vadă sî. Soare, Într’o zi de sărbătoare, Hora noastră cea frăţească Pe câmpiea românească.

V. Alexandri.

Frumuseţea şi Bogăţia României Conferinţa populară ţinută în şedinţa publică a Cercului Cultural „Drăcşani" la 11 Februarie 1923, în şcoala din Drăcşani de

ANTON R. POPESCU «3&50

( t V?

1. * . -v ‘ I

-J

. / : i

«>

' \

(

' /.

■

,*■■

Fraţi SStenf, Vă cerem iertare că v'am dat de osteneală ca să vizitaţi astăzi şcoala. Snntem siguri însă,'după buna dispoziţie ce arătaţi, că această osteneală e întrucâtva răsplătită prin plăcerea ce aţi simţit ascultând pe şcolari, iubiţi voştri copii, cum se sileau să vă dovedească că no vin degeaba la şcoală. Aţi ascultat pe Moş Roată, cum căla sâ’ncurce pe boer care se câsnea sâ-1 facă a 'ntelege Unirea. Si din toată ciorovăiala lor, de bună seamă a trebuit sa vă rămftie în minte un lucru frumos şi folositor: că nimic bun nu st poate fji.ce JarA ? -el^gere şi fără unire. Aţi mai ascultat în piesa < România Mare» cum vechea noastră ţări şoară formată din unirea celor două ţări surori la 185'), şi care era repre zentata printr'o fetiţă drăgălaşe, cum această fetiţă, auzind doina strămo şească, jelea soarta celorlalte a ei surori robite de streini. Aţi văzut şi v’aţti cutremurat de fiorii nădejdiei când, la glasul jalnic al României, a apărut soldatul nostru, înarmat până în dinţi, şi şpunând mamei sale, României, cu toată tăria încrederei în vitejia sa: 0, nu te teme ţara mea! Căci Român sunt în putere Cu braţul meu te oi apără; Si Românu ’n veci nu piere! Iar lr- glasul viteazului ostaş> vin şi se aşează, una după alta, lângă Patria mamă,' Bucovina şt Basarabia, Ardealul şi Banatul, Maramureşul şi Crişana. Voi care aţi trăit clipele dela Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti. şi care aţi avut norocul să supravieţuiţi peste moarte, fiţi mândri, căci tot ce vedeţi şi auziţi e opera voastră / Noi vă aducem închinăciune şi laudă, mărire şi adorare vouă/ Si acum, iubiţi săteni să-mi îngăduiţi şi mie câteva minute pentru a mai spune ceva tot despre România şi anume despre «Fumuseţea şi Bogăţia ei> Nu ştiutpine a zis, dar a zis bine că „Românul e născut poetu. De e vesel, cântă; de e trist cântă de jale; la muncă, cântă; la petrecere, iarăşi cântă. In fine mai nu e împrejurare in viaţa lui, când să-i lipsească cântecul Dar n’a zis complect când a spus că e născut numai poet. Trebuia să mai adaoge că Romanul mai e născut şi cu noroc In adevăr: Din toate neamurile dimprejur, numai Romanul e viţă de împărat. Despre acest lucru, nimeni uu se îndocşte, el însuşi e pe deplin con vins când spune : „Sunt oştean şi sunt Roman De a împăratului Traian‘7 Sau: E viţa noastră făurită de doui bărbaţi cu braţe tari. Unu i Decebal cel harnic, iar celăialt Traian cel drept, încolo, toţi vecini noştri au ca strămoşi neamuri barbare şi sălbatice: Bulgarii şi Ungurii sunt născuţi din Huni; Sârbii şi Ruşii sunt urmaâi ai slavilor, cuvânt care pe româneşte îesemnează sclavi adică robi. Românul îşi cunoaşte superioritatea lui asupra acestor popoare şi are des pre fiecare cuvinte bailocoritoare. Aşa despre Sârb spune că e eu capn mare; Bulgarul e <tucăna glsvă>,Unguru stuNeamţue „şoacăf ş.a.m. d

’

30 In afară de naştere, Românul a mai avut şi un alt. mare noroc: Frumuseţea şi Bogăţia ţării pe care o stăpâneşte! Prrviţi harta României întregite. E un ocol aproape regulat mărginit mai peste tot de ape mari: Dunărea şi Marea, Tisa şi Nistrul. Prin mijloc pământul ţării e încins cu un brâu de munţi în care sunt îngrămădite toate comorile şi bogăţiile pă mântului. Din crăpăturile acestor munţi isvorăsc ţoale apele care scaldă mănoasele ei câmpii. Toate aceste ape merg de se varsă sau în Tisa sau în Nistru, sau în Dunăre, iar altele chiar îu Mare. Nu-i nici o apă care sâ isvorască din Carpaţii noştri şi să iasă ca să treacă în altă ţară. Atât de mult, după cum vedeţi, până şi apele nu se ’ndură să părăsească fru mosul pământ al bogătei noastre ţări. Dar-mi-te oameni / De aceea din toate neamurile de oameni din Europa, numai Românii n'au colonii prin ţările de peste Ocean. Dar pent.u a arăta căt de frumoasă şi bogată e {ara noastră, vom / reproduce aci frumoasa descriere a Ardealului de N. Bălcescu. Iată ce spune acest scriitor: <Pe culmea cea mai naltă a munţilor Carpaţi se'ntinde o ţară mândră şi bine cuvântată între toate ţările semănate de Domnul po pământ. Ea seamănă a fi un ma tei şi întins palat, capo-d'operă de arhitectură, unde sunt adunate şi aşezate cu mân drie toate frumuseţile naturale, ce împodobesc celelalte ţinuturi ale Europei, pe care ea cu plăcere ni le aduce aminte. Un brâu de munţi ocoleşte, precum zidul o cetate, toată această ţară, şi dinţr’Insul, ici colea, se desfac, îutinzându-se până în centrul ei ca ni?te valuri proptitoare, mai multe şiruri de dealuri nalte şi frumoase, piedcstaluri înverzite care yarsă urnele lor de zăpadă peste văi şi peste lunci. Mai presuş de acest brâu muutos’ Be’nalţă două piramide mari de munţi, cu creştetele încununate de o vecinică diademă de ninsoare, care ca doi uriaş stau la ambele capete ale ţârii, cătând uuul în faţa altuia. Păduri stufoase, în care ursul se plimbă în voie, ca un dornn stăpânitor, umbresc culmea acestor munţi. Si nu departe de aceste locuri, cari ţi-adue aminte natura ţărilor de rn. n.xdai ca la porţele Romei, peste câmpii arse şi văruite, unde bivolul doamiţează a-lene. Astfel rniază-noapte $i miază-zî trăesc într’accst ţinut, alături una de alta şi armonizând împreună. Aci, stejari, brazii şi fagii trufnşi înalţă capul lor spre cer; alături to afunzi într’o mare de grâu şi porumb din care nu se mai vede calul şi călăreţul. Ori înootr’o te-ai uita vezi colori felurite ca un întins curcubeu şi tabloul cel mai fermecător farmecă vederea: Stânci prăpăstioase, munţi uriaşi ale căror vârfuri mângâe norii, păduri întu necoase, lunci înverzite, livezi mirositoare, văi răcoroa e, gârle a căror limpede ape curge pentru câmpiile înflorite, pârae repezi caro mugind groaznic se prăvălesc in cataracte printre acolo ameninţătoare stânci de piatră, ce plac vederii şi o înspăimântă totu’oaată fn pântecele acestor munţi zac comorile minerale cole mai bogate şi mai felurite din Europa: sarea, fierul, argintul, arama, plumbul, rnercuriul, zincul şi în sfârşit me talul cel mai nobil din toate, aurul, pe care il vezi strălucind până şi prin noroiul drumurilor. Astfel este ţara Ardealului şi astfel este toată România!

Câmpii bogate şi productive ca ale noastre nu se găsesc nieâiri; grîu ca al nostru, care să dea o făină atît de bună, nu există; podgoriile noastre cu vii sunt vestite; sarea şi gazul nu ne îndestulează numai pe noi, ci mai trimetem şi în alte ţări; vitele noastre psntru muncă şi pentru tâere sunt căutate şi plătite cu preţ bun în toate părţile.; d’apoi pădurile noastre şi codrii de brazi ! dar rîurile, lacurile şi bălţile pline cu peşte! dar munţii cei cu zăcăminte de minerale! Pînă la războiul de întregirea nea mului, n’aveam cărbuni şi fier. Astăzi avem, bogate mine la Pietroşâni ş' J* Reşiţa* n’avoam arginti astăzi îl avem în munţii Rodnei, N'aveam aur;

2i astăzi îl găsim din belşug la Zlatna şi Abrud. Apoi fabrici de tel. felul avem semănate în tot coprinsul .ţări .in regiunile industriale. Fabrici de zahăr, de sticlărie, de postav, de chibrituri, de vai* şi ciment, fabrici de lemnărie, de hîrtte şi in fine preţioasele febrici de fier. Mai avem apoi tot ca nişte bogăţii preţioase două ape minunate': Dunărea §i Marea! Toate bogăţiile munţilor, toate productele dalurilor şi câmpiilor, n’ar preţui atit de mult dacă n'am avea aceste două ape care sa înlesnească L-ansporlul mărfurilor de la noi în alte ţări, şi d’acolo Ia noi. Găndiţivă că în anii buni plcaacă de la noi pană Ja 500.0 jO .vagoane de cereale. Ei bine, numai cu trenurile ar fi foarte greu, dacă nu chiar peste pu tinţă. Pe cănd pe apă vapoarele şi şlepurib cele mari pot încărca deodată unul singur chiar pănăla 200 vagoane. Cănd au venit Nemţii la noi, — vorbesc de oştirea lor cea nume roasă, care nu mai văzuse ţara noastră, — când an dat peste atătea bo găţii şi frumuseţi, cănd au văzut ei aievea, ceeace numai din cărţi auzi seră ; munţii cu pădurile, dalul cu podgoriile şi câmpul cu florile (cereale) au rămas uimiţi şi nu s’au putut opri de a exlama: aici e Raiul! Mai sunt ţări cu frumuseţi ca ale noastre. Nici una însă nu e îngră dită şi mai bine păzită de Provedintă de nevoi şi de pericole, Am auzit de frumseţea poziţiei unui oraş în Italia, Neapolul, care se oglindeşte în Marea de smarald a Medîteranei. Dar ce folos! La spatele oraşului' cloco teşte vecinie şi fioros vulcanii Yezuviul. Tara noastă ivare nici un vulcan şi e scutită astfel de pericolele cntremuriîor de pământ. In alte ţări, ziua e atât de cald, că te frige pământul şi hainele după tine, iar noaptea tot atunci şi tot acolo, e atit de frig, incit îngheaţă apele şi cade bruma. Vă place? — Avem şi noi schimbări de temperatură. Dar la noi, înaintea căldurilor din Cuptor avem Primăvara, cu frumoasa luna lui Mai, care ne obicinueşte treptat-treptat cu vremea călduroasă a verei; iar înainte de a veni Iarna cu gerul Băbotezei, trebue să trecem întâi prin lunile de toamnă care iarăşi pe nesimţite ne pregătesc şi obicinuesc cu frigul de peste iarnă. — Sunt ţări unde e numai frig tot anul şi unde zilele şi nop ţile sunt de mai multe săptămâni şi chiar luni. Pecând la noi zilele şi nopţile par’că sunt de comandă: Vara, când e toiul muncii, zilele sunt mari ca să avem spor la muncă; iar în timpul iernei, când munca la câmp încetează, zilele sunt abia atâta cât să putem îngriji de vitele noastre, Afară de asta, este ştiut că corpul când doarme, nu are nevoie de hrană. Deci o ecoonomie şi la mâncare. Se spune că Indea e foate bogată. Dar nici o ţară din lume nu are atâţea şerpi şi reptile veninoase, care să pună în pericol viaţa omului, ca această ţară. Pe fiecaie zi mor cu miile oameni muşcaţi de aceste rep tile. La noi şerpi sunt nevătămători şi nu sunt puţini aceea care obicinuesc să prinză şarpele cu mâna incolăcindu-1 şi făcând glume printre unii mai fricoşi. Vipera sau Năpârca, singurul şarpe de la noi, veninos, se găseşte foarte rar şi mai mult prin locurile muntoase şi stâncoase. Despre Egipt se spune că clima e atât de dulce în cât se fac două rânduri de semănături pe sin. Dar* într’această ţară trăieşt Crocodilul, un

22 ' fel de şopârlă uriaşă l) care este spaima oamenilor şi a animalelor. Şi e aţ&t .le hoţ în ademenirea pradei sale, că imitează perfect plânsul de co pil, ca să amăgiască pe om să se apropie şi să-l Snhaţe. Din tot ce am spus pîn'acum, cred că aţi văzut că ţara noastră e una din cele mai privilegiate de Dumnezeu şi de natură; iar dacă printre d-voastrâ se va găsi vr’uii Moş Roată îndoelnic şi bănuitor, eu îi voiu spune următoarea şi cu tîîc:poveste: Odată două femei priveau la o horă; una din ele era cam scurtă -ie vedere. Hora se ’nvîrtea, şi se rotea mereu, făclnd să de fileze tineri jucători pe dinaitea celor două prietene care voiau să vadă cum le stă odraslelor ce aveau şi ele acolo. La un moment, cea scurtă de vedere întreabă: -Al cui o îi soro. cocoşatu ăsta? Ce, nu-l cunoşti? E chear băiatul tău! —„Cocoşat, cocoşeţel, mâncaVar maico, pe „Ii pusă bine cocoaşa, şi-i şade frumos şi aşa !,,. Şi dacă totuşi n'ar vrea să înţeleagă Moş Roată, îi voiu mai adăoga cuvintele unui poet de demult'. Ori cui-’i e drag locu uris'a născut Eu,' fraţi mei, mult mi-a plăcut. Şi-mi place România: Eu sunt Român şi îmi place ţara mea. Vin acum la partea din urmă a cuvântării mele; dar vă mărturi sesc că am să vorbesc cu multă sfială şi,pe căi îmi va sta în putinţă, voiu caia să ocolesc unele lucruri supărătoare, ca să nu vă strice cheful şi buna dispoziţie pe care, sunt mulţumit, că vi le-am produs prin cuvântarea de până aci.

Fraţî Săteni, Din cele ce ani spus mai nainte aţi văzut obârşia nobilă a neamului nostru de care trebue să fie mândru orice Român. Aii mai văzut şi norocul ce am avut de a locuri în truna din cele mai bine împodobite ţării, după pământ. Oare faţa cu aceste daruri cu care a împodobit pe Român, Dumne zeu şi Natura, el, Românul, noi adică, să n’avem nici o da torie,’nici o obligaţie de îndeplinit? Din parabola celor 10 talanţi, şi copiii noştri din şcoală ştiu, că dela cel căruia i s’a dat mai mult, i se cere să producă mai mult, iar dela cel căruia i s’a încredinţat talanţi mai pu ţini, i se cere mai puţin. 1) Se vţ. arăta pe an tablou.

m Care sunt talanţii pe care ni-i-a încredinţat Domnul si părinţii noştri ca sâ-i îmultim? * ’ ? a) Limba sau graiul b) Credinţa sau Legea ci Mintea sau învăţătură. a) Munca. Le vom lua pe rând pe fiecare şi vom vedea ce am fă cut cu ele şi ce a- rămas sâ mai facem. Începem întâiu cu învăţătura, câQi după părerea mea ea este mama tuturor. Din ea pornesc toate. Am zis că suntem strănepoţii Romanilor. Strămoşii noştri însă, cu mii de ani înainte de noi, aveau multă învăţătură,’aveau scriitori de frunte, oratori mari, po^ţi însemnaţi; mai aveau încă şi oameni de legi care au rămas ’de pomină sute si mii de ani în urmă, căci „Dreptul roman", până şi astăzi se pre dă în şcolile cele înalte din toate ţările civilizate. Nouă însă, strănepoţilor lor, nu prea ne place cartea. Localuri noui şi bune s’au făcut şi se fac continuu; posturi se înfiinţează mereu în raport cu numărul copiilor în vâstră de şcoală. Dar totuşi şcoala e aproape goală: primăvara şi toa mna, fiindcă copiii sunt luaţi la munca câmpului de către pă rinţi; iarna, din cauza noroaielor, viscolelor, frigului, lipsei de lemne şi uneori din cauza boalelor şi epidemiilor care băntue mai cu seamă în acest anotimp. Iar când nici la munca nu vă trebue, nici boala nu-1 împiedică, nici elementele naturei nu se împotrivesc, atunci intervine reaua voinţă a părinţilor care pentru un mic interes neînsemnat, sau pentru un capriţiu con damnabil, opreşte copilul dela şcoală ca să îngrijiască de co pilul cel mic, căci tat-său e dus la târg şi măsa spală; iar când încep closcile să scoată pui şi gâştile boboci, de, cine să în grijească ’de ei, dacă nu tocmai copiii dela şcoală!? O singură teamă are: amenda. Şi atunci cu câteva zile mai nainte de finele lunei, se pomeneşte învăţătorul cu tatăl sau mama co pilului: «Să-i ştergi absentele, Domnule, c’a fost bolnav ! — Cum.a fost bolnav? nu l’am văzut eu mai dăunazi jncandu-se _q | prăpăditul de el, abia atunci se sculase, din pat, şi ca să-se mai revenească îl trimesem eu să se uit® dc nişte boboci.

■ 24

— Vezi, de boboci ai mai multă grijă decât de fiu-tău; dar ar fi mai bine să trimeţi aici la mine pe bobocelul tău de bărbat, să vorbesc cu el -numai 2 vorbe. A doua zi mă pomenesc cu omul în cancelarie. La sub ţioară, sub dulamâ-i neagră, strângea de zor un pui ca să crâonească şi să văd eu că n’a venit cu mâna goală. Şi fă când cu ochiul un semn cu tâlc, zice cu o sfială prefăcută, dar cu siguranţa omului care ştie cum să se poarte în anu mite împrejurări: -— Să ne lăsaţi copilul de acum, că ne trebue la muncă Şi apoi... oameni suntem şi noi... Înţelegem şi cunoaştem..., care va să zică, cunoaştem binele din cotro ne vine. — Nu cunoşteţi nimic, îi râspud. Si mai cu seamă nu cunoşteţi că ceea ce cereţi, nu numai că nu e vr’un bine, ba dimpotrivă e cel mai. mare râu, pe care vreţi sâ-1 săvârşiţi asupre copilului vostru!— Omul sa înapoiat acasă cu puiul la subţioară, foarte mirat de cele ce văzuse şi auzise. Amenda a plătit, dar copilul nu l-a trimes. Mai pe urmă băiatul s’a făcut flăcău^ a făcut armata şi s’a însurat c’o absolvenţă a 5 clase primare. Sărbătoarea vine Ia şcoală şi-mi cere cărţi de citit. Ji citeşte nevastă-sa, că el nu ştie. Adesea ori îmi spune: Să-mi poarte tata păcatu, că nu m’a lăsat să învăţ şi eu carte! *

Să trecem mai departe şi să vedem cum ne îndeplinim datoriile către legea sau credinţa noastră. Strămoşi noştri Romani şi Daci au fost păgâni şi se în chinau la mai mulţi Dumnezei. Zeul cel mai mare al Romani lor iera Jupiter, iar al Dacilor era Zalmozis. In timpul Ceza rului August s’a născut Christos şi a început să propovădu iască legea cea nouă religia creştină. La început Români se aratară foarte dârji contra religiei lui Christos, persecutând, chinuind şi omorând pe cei ce aveau curagiul să se declare de creştini. Mai târziu însă, un împărat al lor Constantin cel Mare, mergând la războiu puse pe soldaţii săi, intre care erau cei mai mulţi creştini să-se roage, fiecare după credinţa ce avea, ca să învingă. Si atunci s’a arătat pe cer semnul Crucii cu următoarele cuvinte: „Prin acest semn vei învinge'1. împăratul, impresionat tare de această arătare divină, s’a făcut creştin după îndemnul mamei sale Elena care în as cuns era mai din nainte creştină, ji dete ordin soldaţilor săi

să poarte pe umere semnul Crucei. De atunci toţi Romani s’au făcut creştim. Biserica creştină recunoscătoare faptelor împă raţilor Constantin şi Elena, iau trecut în numărul sfinţilor sub numele de: Sfinţi împăraţi Constantin şi Elena şi se prasriu. iese în ziua de 21 Maiu după calendarul nostru cel vechiu. La început biserica creştină a fost una; dar mai târziu ea sa despărţit în două: Biserica creştină de apus sau Cato lică şi Biserica, sau ortodoxă. Căpetenia catolicilor era Papa deia Roma, iar căpetenia ortodoxilor era Patriarhul din Constantinopole. Intre Catolici şi ortodoxi sunt oarecare deosebiri ;de forme. De pildă: bisericele lor n’au sfinţi, preoţi lor nu se căsătoresc şi umblă raşi şi la barbă şi la mustăţi; mai sunt şi alte deosibiri Ia rugăciuni şi mai cu seama în practica religioasă. Când a adusTraianpe colonişti romani în Dacia, ei erau deja creştini, şi amestecându-se cu Dacii, aceştia au trebuit să adopte dela Romani, religia creştină. Aşa că poporul ro mân s’a născut în religia creştina. Si fiind mai în apropiere de biserica creştină a răsăritului, am adoptat ortodoxismul ca şi Grecii, Sârbii, Bulgarii şi Ruşii. Cât au ţinut Românii la legea lor, istoria ne probează cu numeroase exemple N’a fost domn care să nu-şi arate evlavia către Dumneprin ridicarea de biserici şl mănăstiri pe care le înzestra zeu cu averi şi moşii. Intre cei mai pioşi au fost: Neagoe Basarab care a înălţat minunata şi neîntrecuta în frumuseţe Monastirea Argeşului, apoi Vasile Lupu, biserica Trei-Ierarhi din Iaşi, s. a. Dar acela care a dat cea mai eroică probă de iubirea credinţei sale, a fost fără îndoială Constantin Brâncoveanu care a jertfit nu numai viaţa sa, ci şi pe a copiilor săi, refu zând până în ultimetele clipe de a se lepăda delegea lui, răs punzând Turcilor care-1 îndemnau la aceasta: „Mare-i Domnul Dumnezeu, „Creştin bun m’am născut eu „Creştin bun a muri vreau 1 sau „Turci, Tătari, Turci leftă rea, „De-ţi mânca şi carnea mea! t „Să' ştiţi c’a murit creştin Brâncoveanu Constantin'11

Dar noi ? Noi, urmaşii acelor glorioşi şi pioşi străbuni \ Noi ne iubim credinţa ca ei? Cu părere de râu trebuie să contatăm că ne-am cam îndepărtat, şi ne depărtăm mereu de la bunele şi frumoasele obiceiuri religioase de altă dată. Ne place să avem în sat biserică; când n'o avem alergăm ne câpuim, ne împrumutăm, ba chiar şi căpătăm şi o facem; iar după ce-o facem o vizităm 3 zile din toată viata: la botez, la cununie şi la moarte. Ne place să avem şi popă; dar nu care cumva să-l întâlneşti în drum, cănu-ţi merge bine când ţi-ese popa în cale. Unii îşi scuipă în sân, alţi se, întorc din drum, iar alţi au obiceiuri şi mai puţin evlavioase/ ♦

Câteva cuvinte despre graiul sau limba noastră. Pe lângă credinţă, ceea ce ne-a mai susţinut în lupta de veacuri cu vrăşmaşii noşti a fost limba românească, la care părinţii şi moşii noştri au ţinut mai bine decât la ochii din cap. Oândiţi-vă o clipă la fraţii noştri de pes!e Carpaţi cari au trăit o mie de ani îngenuchiaţi de Unguri şi care cu toate acestea nu numai că nu şi-au stricat graiul, dar încă Tau păstrat şi mai bine şi mai curat chiar decât noi locuitorii din vechiul regat. Iar cei din Basarabia, la silinţele ruşilor de a le impune graiul muscălesc spuneau verde, fără frică: «Muscăleşte-oiu învăţa «Limba când mi-o vor tâiă »! L'â noi, pela sate se observă la urni tendinţa de a lăsa vorba pe care o cunoaşte, şi e .de o mie de. ori mai frumoa să; şi de a împrumuta cuvinte de prin mahalalele orâşelor. sau chiar de pe la cărturari, cuvinte pe care nepricepându-le ' înţelesul," le po'cesc formă în modul cel mai caraghios.' Ascul taţi: Intr’o zi o fe'mee din sat vine şi-rni. zice: «Mi-a’spus «silvicultorul»* d-tale că vreai-să cumperi unt». Ştiţi cine era silvicultorul meu?—Sluga, servitorul! La un proces, se între ba martorul: Ca cine era popa? «Gir arhireii Sf.-sale» răs punde foarte ţanţoş ţăranul. 1 — Ce arhivei ?* întreabă judecătorul nedomerit. —Aia ai lui dela-'biserică, de, ţârcomnici, cum le zice. Unii pronunţă' râguşit'in- loc de reuşit; regal, în loc de e<*al şi alte multe -schîmonbsituri- •neînţelese, care ’mi aduc aminte de povestea celor două mahalagioaice din Bucureşh,

ii. câîţ sc certau pe lângă cheiul Dâmboviţei, — «Fă, zise cea mai supărată, vezi tu colea? Când oiu lua o piatră d'alea ■comicele (conici) dela scandalizarea (canalizarea) Dâmboviţei îţi tamponez capul cu ea! In privinţa limbei pe care trebue s’o vorbim, să ţinem seamă de sfatul bătrânesc şi înţelept: Or vorbeşte cum ţi-e portul; Or te poartă cum ţi-e vorba. Câteva cuvinte despre munca şi economie, şi am terminat. O moştenire preţioasă rămasă dela strămoşi este şi munca câmpului. Istoria ne spune că şi boerii şi chiar împăraţii Ro manilor ţineau de coarnele plugului. Dela ei ne-a rămas plugăria şi dragostea de viaţa câmpenească. Aţi văzut că avem pământul cel mai prielnic* sărnănâturilor. Avem clima cea mai potrivită peătru creşterea plantelor. Nu ne rămân altceva de făcut, decât de a şti să profităm de norocul nostru şi să ne folosim de darurile cu care Providenţa a împodobit ogorul nostru. Numai munca piugâritului nu ajunge ca să ne aducă tot ceea ce ne este de trebuinţă. Lumea se înmulţeşte, pă mântul rămâne acelaşi. Nevoile’crose, mijloacele trebue să le facem să crească şi ele. Pădurile dispar, pier de sub ochii noştri, şi totuşi ne trebuesc lemne. Nu credeţi că am putea fiecare din noi să avem un colţişor de pădure pe locurile ce le avem sau pe care ni le-a dat acum statul în loturi ?— Cred să s’ar putea foarte uşor. Or vă e teamă că viaţa fiind scurtă, nu veţi avea zile să tăiaţi lemne din pădurea voastră. Aduceţi-vâ aminte dc răspunsul acelui moşneag care sădind un puieţ de pom, fu-întrebat, de un călător’ dacă crede el că-l va mai duce vremea să mănânce roade din pomul pe care el sădea? „Nu pentru mine sădesc, ci pentru urmaşi! Căci e drept ca şi alţii să se bucure de rodul ostenelelor mele; cum m’am bucurat şi eu d'ale altora. Tot pentru lemne de foc s’ar putea planta cu salcâmi cele aproape 10 pogoane d.e răpi şi coaste ce avem lângă sat. S’ar mai putea planta cu Sălcii malurile gârlei Burdea care acum.şiiti câ este toată în islazul nostru pq o lungime de •cerca 4000 metri ambele maluri. Cu lemnele acestea câte ne-

voi nu s‘ar înlătura, câte ajutoare la nenorociri, nu s*ar da? •Noi locuitori acestui sat mai avenr'nenor.odrea să facem> parte dintr'o regiune unde nici pomi roditori nu sunt, nici vita de vie nu se cultivă decât de leac. N6-am obicinuit ca fructelo să le luăm dela precupeţi, iar vinul deia cârciumar Ce sa ne mai canunim noi să săpăm, ori să udăm şi să stropim! Ba avem şi noi în anumite momente câte o înflăcărare. Anume când vedem pe alţi culegând merele, sau struguri toamna., ne apucă o părere de râu că n’am pus şi noi, şi ne hotărâm foarte serios, ca pe viitor să nu mai lăsăm.. Dar cu vremea... toate trec toate se duc... toate rămân la pământ! Aşa că în cepem a crede că e peste putinţă să facem şi noi ceea ce face lumea ! De agi vorba : Lesne, pune viţa, bea viniţâ! pe care spre ocara noastră, o repetăm şi noi, după aceia carp au dreptul s’o zică. Adevărul este, că nimic nu e greu dacă omul se hotă răşte. Ştiţi ce e greu? E greu să ne stăpânim ochiul, mâna . Şi năravul. Să fim stăpâni pe aceste trei lucruri şi vom face tot binele şi pentru noi şi pentru ţară; şi pentru prezent si pentru viitor. Să ţinem vecinie în minte cuvintele pe care le-a zis un poet.. Strămoşi noştri s’au luptat, ' , Moşie mândră ne-au lăsat. A noastră sfântă datorie E să păstră neam şi moşie, Să-Ie păstrăm, sâ-Ie mărim Ca înşi-ne străbuni să fim!. Anton Popesen

■

/ ■

•

‘ ni aM&on “iijfilîŞ# •• "iuîsnoq^ v■; «• :'u\!., uhîl'i'.;;.:

rV-

Ifc b :-;•' ii ivkiv v-.; yy-y :b ^Ihajsiq k?. /’râv'Ş/j&HJ** st Ir. ■.*'••:■..i^;-. h;'.! *:3f; ;ny •.•*::% ybn iot •>}> iHibb >., a-& .

s'q âb iT«: ‘VC

îd?;rb > / :b

•=:.; •. ■

' \..:y\

-ăT .snjisr.V ; . yn-L; hă? .ihub n*? v:-b. :, d , sl&nui^^Biăbnui)^ ţSifc-mh>. •jlT.hr^Z r/Uvi -fi&Q .ăbeX

^BSar' : -ncl^^Hta.q'ife rtw.*

•

.“«« TA- •

■ ■•■■ ■

• M

✓

^j|m52:i2 u

>:-^in^ ,

*.? «i

-** W3* toT ,*H:k

-••■■-'

•

r\. ...

ra-«B

.•-?•

mJs;S*3:ir5ii'-- ;::i -,'3 iubi ■••':. -b ■: ,y ■*_•', " . -00? ,e,iî.igqoci bfî:* • : r;: ' ' • •' ' •

■

sviteiaş o

■

■y.

, :

•• . ■'

•

,•

Zilnic sosesc Ia :

Librăria „Lumlua Poporului"

Aihai D. Stănculescu

Roşiori-de-Ycdc

Tot felul de: Cărţi Literare şi Ştiinţifice, Jurnale de modă, Reviste literare, Hote de Pian şi Vioăre, Mari transporturi de Pirogravuri cu preţurile de concurenţă şi jucărirde" tot felul. Pentru se zonul şcolar tiin 5epfembr*e anul c. ăvem de pe acum mari cantităţi de articole ca: Caetărie, Tă bliţe, Condeie, Creioane, Cernelurii, Cărţi şcolare pentru toate Şcoaieie Primare, Secundare şi Rurale precum şi toate imprimatele necesare D-voastră.

"O V

Tot felul de lustrate, Artificii, Serpentine, Confetii, etc. perttru BALURI şi SERATE