O scriitoare necunoscuta din epoca Unirii Principatelor_I.A.Basarabescu

BIBLIOTECA

ATENEULUI

ROMÂN

Nr. 25

O SCRIITOARE NECUNOSCUTA DIN EPOCA

UNIRII PRINCIPATELOR CONFERINŢĂ ŢINUTĂ LA ATENEUL ROMÂN IN SEARA DE 10 MARTIE 1940

DE

I. A. BASSARABESCU

TIPARUL „CARTEA ROMÂNEASCĂ", BUCUREŞTI 19 4 0

V-

■

•Cv*

■

v»;

' i-

.

'

■

BIBLIOTECA

ATENEULUI

ROMÂN

Nr. 25

O SCRIITOARE NECUNOSCUTĂ DIN EPOCA

UNIRII PRINCIPATELOR CONFERINŢĂ ŢINUTĂ LA ATENEUL ROMÂN IN SEARA DE 10 MARTIE 1940

DE

I. A. BASSARABESCU

TIPARUL „CARTEA ROMÂNEASCĂ", BUCUREŞTI 19 4 0

\

o6

01. AUG. 2019

v*’

uczn

I O SCRIITOARE NECUNOSCUTA DIN EPOCA UNIRII PRINCIPATELOR Conferinţă finufă la Ateneul Român în seara de 10 Martie 1940

Onorat auditor, Aş vrea — chiar deia începutul acestei conferinţe — ca Dv. să fiţi bine încredinţaţi că nu mi-a trecut prin gând şi nici nu am căderea să liberez diplome de capacitate la scriitori şi scriitoare, necunoscuţi încă, fie că ar apar­ ţinea trecutului, fie actuali.

Literatura română însă •—în tânăra ei existenţă de până acum-—nu s’ar putea lipsi cu desăvârşire de unele contribuţii — chiar mai puţin însemnate — aduse înflo­ ririi sale în mod sporadic prin câte o lucrare preţioasă dar timidă, dată prin cine ştie ce întâmplare, uitării. vScriitoarea de care mă ocup aici aparţine epocii dintre anii 1850 şi 1860.

Dacă ţinem seamă de slabele mijloace ale scriitorilor din acea vreme, deducem lesne circumstanţele uşurătoare la care ei au dreptul în faţa judecăţii noastre. In adevăr, între posibilităţile de orientare ale unui scriitor din vremea lui Grigore Alexandrescu şi ale unuia din zilele noastre, deosebirea e enormă şi de aceea suntem surprinşi ori de câteori întâmplarea ne ajută să descoperim în acea epocă opere originale, lucrate cu talent şi necunoscute nouă încă.

Păstrez un foileton literar tăiat dintr’un ziar de acum vre-o trei decenii. Bănuesc, după litera tiparului că trebue să fi fost „Epoca". Autorul acestui foileton semnează

4

Ioan Săndulescu şi se arată mulţumit că a putut găsi în ziarul Zimbrul” din 1850 două poezii şi o bucată în proză semnate Katinca Chinezii, pe care d-sa o soco­ teşte cu drept cuvânt scriitoare şi ne arată că e mai veche decât Dora d’Istria, reproducându-i opera care încape toată în cele şapte mici coloane ale foiletonului.

Cu scriitoarea de care vreau să vă vorbesc astăseară, lucrurile s’au petrecut astfel : Un prieten m’a ajutat să descoper o carte rătăcită în podul unui vechiu conac boieresc din comuna Bucov situată în apropierea Ploeştilor. era lipsită de Cartea — tipărită cu litere cirilice copertă şi de primele patru pagini.

Am început să fac cercetări. M'am interesat la biblio­ tecile din Bucureşti şi din ţară şi mi s'a răspuns din toate părţile că ea e necunoscută. Numai la biblioteca Acade­ miei Române am aflat-o întreagă. Am luat-o cu împru­ mut de acolo, ca s’o pot studia de aproape.

Investigaţiile mele însă au mers şi printre istorici.

Astfel, în Istoria Românilor de N. Xenopol, voi. XIV partea II retipărit în anul 1930, la pagina 102, în capi­ tolul privitor la domnia lui Cuza-Vodă (1859—1866), am găsit următoarele rânduri : ,,Sofia Cocea, acea tânără femee, pe care am văzut-o [se va vedea în nota următoare] luptând alăturea cu băr­ baţii pe tărâmul gazetăriei politice, închina o poezie Ste­ lei Dunării, organul de căpetenie al năzuinţelor timpului, spunând în ea : ,,Steluţă” dragă, .Chiar acuma de peire Tu Moldova ai scăpat”.

Urmând indicaţiile lui Xenopol şi deschizând Istoria Partidelor Politice în România (anul 1911, voi. I, partea II) la pag. 408, găsim următoarele : ,,Elementele cele nouă din ţară aplaudează din toate părţile la această veste şi anume când Cuza-Vodă cliiamă în anul 1860 la Preşedenţia Consiliului pe M. Kogălniceanu). Femeea patriotă Sofia Clfîţ^oscolcu, născută Cocea din Fălticeni, scrie cu căldură, la vârsta de 20 ani : ,,Bu-

i

-

5

cură-te acum, o tu patrie nenorocită, căci ranele tale în curând vor fi vindecate de fiii tăi cei buni” (,,Românul 26 Iunie 1860)“.

In acelaş text, la pag. 570, la paragraful intitulat Feminismul, găsim : ,,Câteva femei se amestecaseră în luptele politice ale bărbaţilor lor : Ana Ipătescu, Efimia Pleşoianu, Maria Heliade, Maria Rosetti şi Sofia Chrisoscolcu născută Cocea”.

Iar în a sa Istorie a Literaturii Române în veacul XIX, voi. III, D-l N. Iorga, la pag. 299, vorbind de apariţia la Iaşi, în anul 1860 a revistei Ateneul Român, zice : „Redactorul foii are contribuţii (citează mai mulţi), pe lângă rânduri de Sofia Coce, care mai scrisese pe la foile politice molodveneşti”.

Ne găsim, aşa dar, în faţa unei personalităţi care se bucură de anumite menţiuni din partea istoricilor noştri; dar, de a cărei activitate şi operă mai nimeni n’a auzit până azi.

Cartea — tipărită, cum ani spus, cu litere chirilice— poartă titlul următor : ,,Operele Doamnei Sofia Chrisoscoleu, născută Coce, precedată de viaţa autoarei, de doamna Iulia A....

Bucureşti, Tipografia Naţională a lui St. Rasidescu, 1862”. ' La început e pus portretul autoarei şi o scrisoare, prin care O. Chrisoscoleu, soţul scriitoarei, dedică aceste Slabe încercări — cum le mai zice — Doamnei Iulia Aricescu, adăogând cuvintele următoare : „operă rămasă dela vara ta bună şi dorită”.

De altfel, la pag. 90 se desluşeşte şi mai bine că au­ toarea prefeţei — semnând cu numele, pe jumătate ascuns, de Iulia A..., era Iulia Aricescu, vară cu Sofia Coce, şi totdeodată o mare admiratoare a talentului şi operelor tinerei scriitoare.

Cu privire la portret, prefaţa ne spune la pag. 9 că : })Portretul de fată este o fidelă imagină a Sofiei, pe când vSofia era sănătoasă şi grasă. Ea era mică de stat şi plină la corp, însă cu o talie perfectă; albeaţa ei era a *

6

crinului, cu un păr castaniu frumos; în anii din urmă, rarmdu-i-^e părul, îl purta scurt, buclat; ochii ei erau plini de vietate, însă încrucişaţi, etc.”. \ olumul cuprinde 269 de. pagini, din care 233 conţin proză („Prosa”) ; iar restul, până la pag. 253, poezie („Poesie”). Sfârşitul volumului e consacrat „Notelor1' explica­ tive, de un deosebit interes asupra unor împrejurări şi chipuri din timpul Unirii, lămurind şi precizând atât situaţiile, cât şi aluziunile adesea ori sfioase din articolele şi epistolele scriitoarei, lucru destul de firesc, dat fiind vârsta ei fragedă.

Căci Sofia Coce a început să publice articolele, epis­ tolele şi polemicele sale încă dela vârsta de 16 ani. în­ treaga ei viaţă durând numai până la 22 ani.

Iulia A... îşi începe biografia prin următoarea expli­ caţie. „O mare intimitate ce pururea am avut cu această familie mă pune în posibilitate de a putea da publicului lămuriri exacte despre amănuntele vieţii acestei femei sublime, care va fi ca o fală pentru naţiunea română, că­ reia nu i-a lipsit niciodată ceeace a ilustrat naţiunile civi­ lizate : inimi generoase”.

Apoi urmează biografia, care prezintă un deosebit interes prin peripeţiile ei, nu numai excepţionale dar adesea ori şi dramatice : — Reproduc din ea câteva pasagii : „Sofia Coce s’a născut la anul 1839 funie 15 (exact acum 100 de ani) în oraşul Fălticeni din părinţi foarte onorabili. Tatăl său se numea Ioan Coce, originar din ţinutul Vasluiului şi maică-sa Maria Mavriki, fiica răposatului comis Mavriki din Fălticeni. Ioan Coce, ca mulţi moldo­ veni, întreprindea specula de arendator prin care îşi agomsise cu multă sudoare o avere destul de frumoasă, în cât în cele din urmă cumpărase moşia soacrei sale, Dumbrăviţa de pe Moldova, care însă, printr’o intrigă de fa­ milie/ s’a reîntors iarăşi la familia Mavriki.

Tatăl Sofiei mai fusese odată însurat cu o altă femee de care se despărţise şi dela care a avut un fiu anume George care a murit la anul 1848 de holeră. Cu toate acestea, j

7

el nu se bucură nici de fiica lui, căci tocmai după opt ani cerul îl dărui cu Sofia şi peste doi ani, adică în 1841 Iunie 29, muri de oftică dintr’un junghii! neîngrijit...

După moartea bărbatului ei, văduva Maria, care se retrăsese cu prunca sa în oraşul Hârlău, unde mai de demult îi făcuse bărbatul ei case, Maria zic se puse cu toată inima la creşterea unicei sale copile, care era idolul ei. După ce copila ajunse în etatea cuvenită, o de te într'un pension privat din Iaşi, unde învăţă carte şase ani. După aceea se strămută în Iaşi, unde petrecu până la anul 1855.

In Iaşi, juna fată se puse pe studii şi pe citit. De şi tatăl său îi lăsase o avere cu care ar fi putut trăi, însă mama fratelui său după tată (George)—.şi cu bărbatul ei — o puseră la mijloc înfiinţând o epitropie care reduse averea dela 5000 galbeni la 650 galbeni.

Pe lângă acestea, maică-sa se sacrificase ca si tatăl fiicei sale ! Nu numai că nu voi a da un tată bătrân scumpei sale copile, dar cheltui şi zestrea cu creşterea şi întreţinerea fiicei sale ; apoi se întâmplă de se bolnăvi de durere de picioare şi trebui să facă băi de apă rece; prin urmare, se retraseră la Târgul Neamţului vestit pentru apa lui cea bună. Aici veni ocaziunea ca fiica să răsplătească sacrificiile ce maică-sa făcuse pentru dânsa : Juna şi lău­ dabila vSofie deschise un externat de fete, prin care câş­ tiga ceeace putea să le facă un traiu bun.

In toamna aceluiaş an, Păr. Dionisie, Stareţul mon.

Neamţu, deschise în Târgu-Neamţu şcoli pentru învăţă­ tura copiilor şi chiemă mai mulţi tineri ca profesori; tâ­ năra institutrită trase profit din aceasta spre a urma înainte cu studiul său ; şi d. Iorgu Hrisoscoleu, profesorul şcoalei primare, oferi a o călăuzi cu modestele sale cunoş­ tinţe, în calea studiului. De pe acum se întemee între aceşti doi oameni o amicie de acelea care nu se stinge decât odată cu cea din urmă răsuflare : aceleaşi credinţe politice învăţate pe băncile anului 1848, aceleaşi simţiminte în privinţa patriei lor, aceleaşi suspinuri în privinţa corumperii omenirii; în fine, potrivire de caracter în totul.

In acest oraş (Târgu Neamţ), autoarea noastră petrecu în studiere cu amicul său şi în împlinirea datoriei sale, până în vara anului 1856, când se duse să se perfecţioneze

/

/

s *n_ vioaia Centrală de fete din Iaşi; deşi i se spuse că-şi va pierde timpul, pentrucă şcoala era rău întreţinută şi oolia poseda mai multe cunoştinţe decât se propuneau acolo.

In toamna anului 1856, Sofia intră în Şcoala Centrală ca internă, iar în vara viitoare termină cursul cu cel mai deplin succes. Şederea ei Î11 acea şcoală se poate zice că a fost o povară.*Nu numai că şi-a piedut timpul pentrucă ştiinţele ce se predau, ea le ştia ; dar în anul acela şcoala a fost lipsită de profesori; apoi, mai puneţi disciplina pentru o fată deprinsă în comodităţile de acasă ; şi, în cele din urmă, nobila Sofie, din acel an, începu o tristă sfadă cu_directriţa, care era străină şi care neîncetat ca­ lomnia naţiunea română. Sofia nu putea suferi şi-i răs­ pundea cum trebuia. Cu toate silinţele străinei: însă, exem­ plara conduită a demnei eleve o împiedica de a putea să-i facă vre-un rău.

In toamna anului 1856 se duse de înfiinţâ lin internat de fete la Fălticeni. Aici, ea îşi puse toate puterile sale spre a face ca institutul să fie în cea mai bună stare, iar nici de cum un mijloc de speculă. Cu tot ajutorul cel efi­ cace ce-i dedea nepreţuita ei mamă în partea materială a casei, Sofia îşi depuse prea multă silinţă şi plămânii săi se vede că nu erau aşa de tari ca să reziste, pe de o parte la întreţinerea şcolii sale în care voia să formeze adevărate Române, iar pe de alta la învăluirile patriei sale, pe care o iubea aşa de tare ; deci_sc atacă. Institutul său, aşa de bine Fa ţinut, în cât la mai toate examenele a căpătat mulţumiri din partea guvernului; însă toţi ştim că tot ce nu este străin la noi nu este încurajat din partea particularilor ; şi Sofia d’abia câştiga zilnica hrană, încât la desfacere fu mulţumită că n'a eşit datoare. Atunci guvernul îi propuse o şcoală publică, pe cea dela Huşi; însă ea refuză, fiindcă era încărcată cu internatul său.

Apoi, cu ocaziunea examenului dela anul 1858, d.

Prof. Hris^scoleu, căpătând stabilitate în postul său (căci mai 'nainte era la buna voinţă a călugărilor ignoranţi), propuse Domnişoarei Sofiei ceeace trebuia să-i propue cu doi ani mai 'nainte; însă aceasta, care se dedese cu totul la studiu, şi care se părea că-i place în starea ,,celi-

9

batorie”, care-i lăsa timpul a se ocupa cu studiul, refuză; însă propuitorul o rugă să reflecteze bine asupra hotărîrii sale, căci el ori-când va fi gata.

Intr’adevăr, în primăvara anului 1859, vSofia se lăsă la hotărîrea sa de a trăi singură şi întrebă pe propuitor dacă se ţine de hotărîre, şi decise a trece la o viaţă nouă pentru dânsa, în toamna aceluiaş an, adică atunci când la toate copilele din internat li se împlineau termenul; desfăcându-se mai nainte, ea n'avea cu ce le întoarce ceeace îi dedeseră mai mult; această continuare de muncă îi mai agravă sănătatea şi mai toată vara fuse bolnavă.

La 1859 Octombrie 25, vSofia se mărită cu Prof. I. Hrisoscoleu, de fel din România de peste Milcov; cu aceasta, sufletul Sofiei îndoit, se umplu, de mulţumire, întâi că făcea Unirea după care ea suspina, apoi venea în braţele amicului ei. Ea văzu că viaţa conjugală e mult mai de preferit decât celibatul şi viaţa imaginară; şi că dulceaţa şi plăcerea nu se află numai scrisă în cărţi, ci se întâlneşte şi pe pământ. In adevăr, boala care în toamna ceea mergea repede şi o consuma, se opri; mul­ ţumirea îi înveseli faţa şi merse tot spre bine. Apoi, peste un an, adică la 28 Septembre 1860, cerul o făcu şi mamă, dându-i o copiliţă; de aici încă merse spre bine; însă în primăvara anului 1861, căzu ca să nu se mai scoale.

Această cădere a provenit din două cauze': epitrop asupra micului rămas ce mai era dela părintele ei, era rânduit un Tudorake Vasiliu, vestit în analele prevaricatoare ale Mitropoliei Iaşi; şi încă din vara anului 1860 Sofia se emancipase; însă acest şicanator nu voia să-i dea nici socoteli de administrare, nici micul ei avut în stăpânire, în cât fu nevoită a se duce la Iaşi să stăruiască pe la „instanţii”. Osteneala şi timpul cel rău îi ruinară cu totul sănătatea. Pe urmă, venind acasă, află pe patul morţii pe una din vechile sale eleve, pe care o iubea foarte, şi care şi muri. Această pierdere a întristat-o foarte, încât sărmana Sofie căzu şi ea la pat şi nu se mai sculă cum se cade până la moarte.... Crezând că asprimea climei dela Neamţu poate influenţa asupra plămânilor, se stră­ mută sub o climă mai caldă, la Vaslui; dar fără folos 1

10

căci la 27 Octombrie (1861), la 5 ore seara, îşi dete ultima suflare în braţele maicii sale şi ale soţului ei, după ce cu trei zile mai nainte ţnerduse singura vlăstare ce lăsase pe lume, copiliţa sa ! ,,Ea se înmormântă la 29 Octomvrie, pe un timp furtunos de vară, în etate de 22 ani, 4 luni şi 12 zile ; şi trăi în viaţa conjugală doi ani şi două zile”. ,,Scrierile Sofiei Hrisoscoleu — zice Iulia Aricescu— pe care singură le-a intitulat Slabe încercări, n'au pretenţiunea de a trece de tot ceeace se poate scrie mai perfect în limba noastră, nici nu pot face epocă în literatura noastră. Dar în toate se vede amorul de patrie, de ones­ titate, de libertatea cea mai perfectă, de triumful ideii că numai femeile pot regenera societăţile... Şi ştiut este— adaogă prefaţa — că orice scriere care ne înalţă inima şi ne insuflă simţiminte nobile şi frumoase, nu treime să căutăm dacă este scrisă de meşter... Cu toate acestea, scrie­ rile Sofiei au acea puritate de stil şi acea înşirare de idei ce rar se vede mai în toate literaturile. Păcat numai că destinul i-a rupt firul zilelor aşa de timpuriu, căci această femee ar fi produs scrieri foarte folositoare... Sofia vorbia mult mai bine decât scria. Ea trata cestiunile cele mai grele cu mare facilitate. Vorba sa era totdeauna serioasă şi în adunări niciodată nu-şi pierdea timpul în vorbă de toaletă şi de baluri; ci totdeauna se alătura pe lângă bărbaţii cei serioşi, cu care trata cu multă elocinţă ces­ tiunile cele mai vitali ale patriei sale...

In afacerile ei, în aşezarea casnică era de o exactitate perfectă; era amica ordinei şi mai ales a bunei cuviinţe; un cuvânt zis fără de cuviinţă o făcea să părăsească pentru totdeauna persoana care ar fi zis acel cuvânt necuviincios... * In materie religioasă, fără de a ţinea toate superstiţiunile religiunii noastre, era foarte devotă; îi plăcea să se roage lui Dumnezeu mult şi din suflet şi cu voce tare...

Nu trecea nici o zi în care ea să nu adreseze fierbinţile ei rugi către Creatorul, pe care-1 adora cu atâta căldură.

In politică, Sofia aspira la adevărata libertate şi la fericirea naţiunii ei, pe care o plângea de căderea în care se află prin conruperea cetăţenilor. Dorea să vadă sexul ei luând stindardul regenerării în mână şi înaintând către

11

fericire ! Aceasta era dorinţa ei. Dar vai! nepăsarea de care se vedea înconjurată era un vierme care-i rodea inima... .

Am redat fragmentar biografia de mai sus — coprinsă în prefaţă — pentru interesul ce ne deşteaptă viaţa scriitoarei. Făcând abstracţie de sentimentele care au călăuzit şi chiar au încălzit pe autoarea notelor biografice în alcătuirea lor, rees totuşi din opera Sofiei Coce câteva constatări pătrunzătoare, cum e vârsta fragedă la care a început să se afirme în publicistică, prin logica unor articole de polemică surprinzător de bine chibzuite şi nu fără talent scrise. Apoi viaţa ei sbuciumată, spiritul de iniţiativă ce se desprinde din acţiunile sale, lupta pentru carieră, trecerea prin atâtea oraşe din Moldova, într’un timp atât de scurt... sunt fapte care captivează şi deş­ teaptă interesul. Tot asemenea, maturitatea, onestitatea şi voinţa excepţională cu care e înarmată, o aşează într'un nimb luminos, subliniind puternic calităţile sale sufle­ teşti.

Din felul cum e înjghebat volumul, se observă că înclinările Sofiei tind mai mult spre proză, acolo unde militantismul ei înnăscut putea să se manifesteze mai liber, aşa cum o îndemna firea. Dar vom vedea că nici poezia nu e departe de simţul fin şi de fiinţa ei ecletieă. Şi, mai ales, dacă ţinem socoteală de epoca în care a trăit atât inspiraţiile poetice din ,,Slabe încercări'‘ cu sinceri­ tatea, duioşia şi omenia lor cât şi forma în care autoarea le-a îmbrăcat, ar putea servi azi de lecţie sportivilor literari, ale căror incursiuni în câmpul literelor se fac în ritmul neregulat al alergărilor după mingi, din arene, unde nu­ mai vârful piciorului te poate ridica la rang de eminenţă.

Nu însă şi acela al condeiului...

Am spus că ,,Prosa” coprinde cea mai mare parte a volumului, Ea e alcătuită din 42 de bucăţi conţinând polemici, epistole, cuvântări la solemnităţi şcolare, im­ presionante articole privitoare la Unire sau precursoare Unirii, asupra stării ţăranilor din Moldova, articole de politică internă şi externă, impresii de călătorie ş. a.

2-T& l \!\

12

Pentru accentua şi mai bine interesul pe care ele îl prezintă în general, citez câteva din titlurile lor : i. Epistolă adresată tuturor Doamnelor moldovene 2. Cuvânt pronunţat la împărţirea premiilor la Şcoala Centrală, de fete din Iaşi în 1857 Iulie 15.

3. Misiunea alegătorilor (Fălticeni 1858).

4. Mântuirea României (Decemvrie 1858).

5. Bucuria Românilor din Moldova (1859 Ianuarie, 15 Fălticeni).

6. Serbarea Unirii in oraşul Fălticeni (1859 Februa­ rie. 2).

7. Turcii dela Dorna (1859 Februarie 27).

8. Unirea (Martie 15).

9. Onor. Redacţiuni a ,,Stelei Dunării” (10 Mai 1859 şi 9 Sept. acelaş an).

10. Reflecţiuni asupra circutării adresate de către Efo­ ria Şcoalelor profesorilor din România de peste Milcov (Tg.-Neamţ 1859, Decemvrie 16).

11. Şcoalele săteşti (Tg.-Neamţ, 1860 Ianuarie 16).

12. Afurisenia Mitropolitului Sofronie Miclescu (Tg.Neamţ, 1860 Aprilie 24).

13. Noul Minister din Moldova (Tg.-Neamţ, 16 Mai 1860).

14. Calicii (cerşetorii) din Moldova) (Tg.-Neamţ, 1860 Iunie 26).

15. Onor. Redacţii a ,,Tribunei Române”} şi alta: 16. D-lui Redactor al „Reformei” (11 Iulie şi 24 Sep­ tembrie 1860).

17. Armarea şi Ministerele. (Tg.-Neamţ, 24 Septem­ brie 1860).

18. Starea materială a profesorilor din Moldova (Tg.Neamţ, 7 Dec. 1860).

19. O idee asupra răscoalelor din ţară (Tg.-Neamţ, 1860 Decembrie 9).

20. Presa din Moldova (Tg. Neamţ 1861 Ianuarie 18).

Cel din urmă articol poartă titlul ,,Camera din Iaşi” (Tg.-Neamţ 1861 Martie 30) şi asupra lui, adnotatorul ne &dă în nota 254 dela finele volumului următoarea des-

luşire :

13

,,Acest articol s'a publicat în No. no al Românului din 20 Aprilie 1861 şi este cântarea lebedei, căci autoarea noastră căzu la pat ca să nu se mai scoale”.

Urmărind datele care înţoţesc sfârşitul mai fiecărui articol, observăm că Sofia Coce Hrisoscoleu a început să publice din anul 1855, adică dela vârsta de 16 ani.

Cele mai multe din aceste articole însă, au fost scrise în anii 1859 (anul Unirii) şi 1860. Notez de asemenea faptul că în anul 1856 ea n'a publicat nimic; iar în 1857 şi 1858, prea puţin. Explicaţia o găsim în datele biogra­ fice, care ne arată că „în toamna anului 1856 Sofia intră în Şcoala Centrală ca internă, iar în vara viitoare (1857) termină cursul cu cel mai deplin succes. Şi mai jos, adnotaţia continuă : ,,In toamna anului iSjj înfiinţa un internai de fete la Fălticeni”.

Conducerea acestui internat ţinu până în toamna anului i8$g, timp în care grija de a se achita conştiincios de îndatoririle profesionale a silit-o să scrie cât mai puţin.

O preţioasă confirmare a străduinţelor rodnice ale Sofiei Cocea, ca Directoare a internatului de fete din Făl­ ticeni, a binevoit a-mi da înlr'o scrisoare Domnul Profesor Ştefan C. Ioan, Vice-Preşedintele Ateneului Român, după ce a ascultat conferinţa, la care mi-a făcut onoarea să asiste.

Slabele mele investigaţii asupra vieţii şi lucrărilor intelectuale ale Sofiei Cocea au redeşteptat în sufletul distinsului meu coleg evocări duioase din copilăria D-sale.

Ele pun în şi mai vie lumină calităţile reale cu care era înzestrată tânăra şi precocea scriitoare moldoveancă. Şi pentruca nimic din valoarea lor să nu fie redusă, reproduc în întregime interesanta scrisoare a Domnului Ştefan C. Ioan : Iubite şi stimate coleg, „Am asistat cu deosebită plăcere — îmi scrie D-sa— la conferinţa ce ai ţinut la Ateneu în seara de Duminică 10 Martie trecut, despre activitate culturală a Sofiei Chrisoscoleu Cocea şi am ascultat cu toată atenţiunea da­ tele interesante ce adunaseşi — aşa după cum ai obiceiul

14

a aduna la toate conferinţele şi lucrările D-tale — pentru a pune în adevărata ei lumină pe scriitoarea, patrioata şi buna educatoare ce a fost tânăra fiică a Moldovei. ,,Pentru mine, subiectul acestei conferinţe nu era de tot nou, căci mama mea Efrosina C. Ioan, originară, din Fălticeni, care fusese elevă internă în pensionul înfiinţat şi condus în acest oraş de Sofia Chrisoscoleu Cocea ne vorbea, mereu cu admiraţiune de meritele pedagogice şi di­ dactice ale acestei profesoare şi ne dădea să citim volumul ei de scrieri. ,,In deosebi, îmi amintesc povestirea mamei despre vizita la pension a Măriei Sale Elena Doamna : Cu câtă însufleţire le vorbise elevelor Sojica (aşa numeau copilele, în convorbirea lor, pe directoarea pensionului) despre Vodă Alexandru 1. Cuza şi despre Augusta Lui Soţie şi cât de stăruitor le îndemnase să culeagă flori frumoase şi să le depună înaltei vizitatoare. ,,0 elevă I-a rostit atunci aceste cuvinte, care mi-au rămas întipărite în memorie : ,,Măria Ta, îngăduiţi ca fiicele ţării să depună la picioarele Tronului aceste flori, odată cu inimile lor”. ,,Elena Doamna a îmbrăţişat pe această elevă şi a mulţumit cu blândeţă şi cu dragoste la toate celelalte. „Din spusele repetate ale mamei, am conchis că Sofia Chrisoscoleu-Cocea era o bună profesoară, ştia să impună disciplina necesară în şcoală şi tot odată să se facă iubită si de elevele sale. „Am socotit, dragă collega, că pe domnia ta, care ai adunat cu răbdare atâtea amănunte referitoare la ac­ tivitatea acestei distinse intelectuale, pentru a o face cunoscută marelui public, te-ar putea interesa într’o mă­ sură oarecare şi aceste mici lămuriri ale mele.

Cu o prietenească strângere de mână, (ss) Şl. C. Ioan Maturitatea şi experienţa ce se desprinde aproape la fiecare pagină din proza tinerei autoare, întrec simţitor vârsta de două-zeci până la douăzeci şi doi .am, la care scris cele mai multe din aceste articole. ea a

15

întreaga proză e însufleţită de naţionalism, de dorinţa de a vedea femeea contribuind prin muncă şi virtute la prosperitatea ţării. In ea găsim informaţii minunate asupra stării sociale şi politice din epoca Unirii, asupra învăţă­ mântului de atunci, asupra ţăranului, precum şi nume­ roase îndemnuri la acte de generozitate şi la iniţiative culturale, toate întemeeate pe credinţa că numai în cul­ tură stă viitorul neamului.

Stilul e limpede şi atrăgător; iar ortografia, prin fo­ netismul ei cumpătat se apropie mai mult de forma de azi, căci în afară de u scurt pus până şi la sfârşitul adver­ belor, ea e superioară ortografiilor pretenţioase din epocile mai apropiate de noi cu acel ,,întâlnesce” şi ,,nisce al lor, sau cu ea şi o a din e şi o cu accent.

Mi-e peste putinţă să reproduc aici în întregime cele 233 pagini de proză.

Pentru a se putea măsura însă puterea de concepţie şi preţui felul de expunere al autoarei, voiu cita, în cadrul ce mi-e îngăduit, câte-va fragmente caracteristice : Primul articol, intitulat : ,,Răspuns la întrebarea : care este advocatul cauzei pierdute ?” e însoţit de urmă­ toarea desluşire, prin nota i dela pagina 255 : „Intr’un număr din ziarul Timpul din anul 1855 •— zice nota — D. Sion a atacat pe nedrept secsul frumos din Moldova.

D. Miiiail Kogălniceanu îi răspunde în România Literară : D. Sion replică şi întreabă care este advocatul cauzei pier­ dutei La care întrebare, autoarea noastră răspunde printr’un articol care s-a publicat într’un număr din Gazeta de Moldavia din acelaşi an (1855)”.

Iată un paragraf din acest articol : ,,D. vSion ne mai impută, că citim numai romanţuri franceze pentru a învăţa a ne face datoria ca amante (nu ştiu unde a învăţat D-lui a-şi face aşa rău datoriile de patriot !) ; că abia citim câte-o-dată poeziile lui Bolintineanu şi pe ale D-lui Alecsandrescu (vrea să zică tot ştim a alege) ; iar pe Doinele şi Baladele lui Alecsandri, d’abia ne aruncăm ochii. Dacă D. Sion gândeşte aceasta, se înşală foarte mult. Noi ştim şi vom şti totdeauna a preţui nişte scrieri ca ale D-lui Alecsandri şi mai ales a le deosebi din multe altele. Scrierile acestui poet, cu care

16

Moldav a se făleşte, ne arată talentul în toată strălucirea ‘ a acdca intrebuinţându-şi puterea spre a înălţa sufletul eatie tot ce e nobil şi frumos. ,,In fine, D. Sion, nevoind a lăsa pe nimeni neatins, vorbeşte şi de călugăriţele noastre, tot cu tonul cu care a vorbit şi despre cele l’alte Moldovene. Persoanele care vor fi citit acele linii sunt negreşit foarte departe de a crede că acela ce le-a scris are şase surori călugăriţe...”. întreg articolul polemizează cu logică strânsă şi abundă în ironii fine.

Din al X-lea articol, intitulat ,,Bucuria Românilor dvu Moldova” şi având data Ianuarie 15, anul 1859 extrag următoarele : ,,Alegerea lui Alecsandru Cuza (în Moldova) a produs un aşa mare entusiasm în ţară, în cât Istoria va putea zice şi despre Moldoveni că s-au bucurat ca-şi cum li s’ar fi dat un regat în loc de un Domn ! Şi aceasta numai pentru că noul Domn reprezintă principiul acel mare care în adevăr trebue să ne dea Unirea dorită de tot poporul român”. Şi apoi mai jos : ,,0 ! mare e bucuria noastră ! însă mult mai mare va fi în ziua când vom putea-o împărţi cu Românii de peste Milcov...”. vŞi închee : ,,Ori cât ar fi de preţioase bunurile revărsate asupra uneia din aceste ţări surori, ea nu le va putea gusta cât timp cea baltă va geme sub jugul tiraniei. Nu ne e destul să avem acelaş trecut, trebue mai ales să avem acelaş pre­ zent pentru-ca să putem spera în acelaş viitor” ş. a. m. d. ,,Serbarea Unirii în oraşul Fălticeni”, cu data de 2 Fevruarie 1859, e un articol informativ, bogat în scene originale, arătând cum au petrecut Fălticenenii în ziua de Marti 27 Ianuarie : „Seara, iluminaţiunea a fost mai frumoasă de cât în serile precedente : mai multe transpariute pe care se vedeau iniţialele I. A. încongiurate de ghirlante şi d'asupra lor doi îngeri tiind o coroană. Peunele era scris : Virtutea a triumfat; pe' altele : Onoarea este a deputaţilor români.

Jidovii au luminat asemenea havra lor foarte frumos”.

17

La bal, dat în saloanele administratorului Milo (fra­ tele artistului Matei Milo), ,,Pregătirile au fost toate foarte bine şi balul foarte vesel, cu toate că unele dame lipseau, cu toate că unele persoane din cele deprinse a crede că numele face no­ bleţea căutau oare cum a trage o linie între dânsele şi între lumea ce se afla acolo. Unele figuri exprimau mai mult indiferenţa decât plăcerea ; dară mă grăbesc a spune că acestea erau în mic număr şi entusiasmul celorlalţi dovedeşte că Fălticenii ştiu a se bucura cel puţin împreună cu naţiunea, dacă n’au ştiut a lucra pentru dânsa../’.

Articolul intitulat „Unirea” (15 Martie 1859, Fălti­ ceni) e un protest bine argumentat în potriva amânării şi a tărăgănirilor de a se desăvârşi această unire prin for­ marea unui singur Minister pentru ambele principate : „Am vroi să nu mai avem nimica despărţit de fraţii noştri, am dori să nu mai fie nimic a Moldovenilor, nimic a Muntenilor, ci totul al Românilor; am dori ca nici Vala­ hul, nici Moldoveanul să nu mai zică ţara mea, tara ta, ci România noastră a tuturora. Tot această dorinţă cred că a dictat şi Adunării din Bucureşti actul memorabil din 24 Ianuarie. ,,Convenţiunea din 7 August cercase a răsturna or­ dinea naturii dând două capete aceluiaş corp ; dar oare a da unei fiinţe un cap şi pe urmă a-i despărţi corpul în două, nu este iarăşi a creea un monstru ce nu s-a mai văzut ?

O giumătate de corp vrea să meargă şi porneşte, şi cea­ laltă giumătate stă pe loc ; acesta este spectacolul ce avem înnaintea noastră ! vŞi, mai la vale : ,,Măria sa a ridicat graniţa. D. Kogălniceanu şi D. Panu au strigat : La Focşani ! la Focşani ! şi cu toate acestea stăm pe loc şi tăcem. Dară în vreme când noi tăcem, duşmanii nu tac : Ei vorbesc, deşi cam cu jumă­ tate de voce şi aruncă cu amândouă mâinile sămânţa neîncrederii, a îndoelii, a descurajerii...”.

Apoi autoarea închee articolul său, care e coprins în 12 pagini, astfel : ,,Domnul este ales de trei luni trecuse, numărul De­ putaţilor completat, ţara geme, geme şi reprezentanţii

ÎS

ţării stau neclintiţi... O singură Adunare şi un singur minister ! iată ce vrea poporul, iată ce ne poate pune pe calea cea nouă, în care —înnainte de a intra —stăm mult pe gânduri, ca şi cum ne-ar părea rău că părăsim pe cea veche”.

Articolul intitulat Către damele române” (Fălticeni ii Mai 1859) e plin de îndemnuri entusiaste la muncă, pentru femei, şi de felurite soluţiuni practice pentru în­ sufleţirea culturii la noi : ,,De secoli întregi — zice ea către încheere —- nici o femee nu mai figurează în istoria noastră ; încât timp ma­ troanele romane erau tipul celor mai sublime virtuţii, pu­ ternicia bărbaţilor romani înspăimânta lumea ; în cât timp Românele ţinură cu sînţenie clironomia strămoşească, în cât timp mumele ştiură a forma eroi, încât timp Românul era sigur că numai prin fapte patriotice poate păstra stima unei surori sau a unei soţii, că dispreţul şi umilinţa aşteptau pe trădător chiar în propria sa familie, o ! în tot acel timp străluci pe ţărmurile Dunării eroismul ade­ văraţilor fii ai Italiei....”. Şi mai departe : ,,In mâna voastră, doamnelor, stă puterea de a împrăştia grosul întuneric şi a revărsa lumina şi în clasele de gios ! Femeea duce de mână toate genera­ ţiile ; ea trebue să le însemne calea către civilizaţie .şi fericire !... ,,Doamnelor, în soarelele voastre, consultaţi-vă, luaţi o hotărîre grabnică şi demnă de voi; puneţi în lucrare planul măreţ de a smulge naţia noastră din ignoranţă !

Adunaţi în fie-care oraş măcar câte o mie de galbeni, cumpăraţi o casă de şcoală, faceţi un program care să se urmeze cu stricteţă, spre a fi ast-fel conformitate în învăţătură, căci numai prin conformitatea educaţiunii vom*putea ajunge la aceea a principiilor şi a faptelor”. ,Impresii de călătorie” (Fălticeni 9 August 1859) e un capitei literar de mai bine de 15 pagini, scris în genul care îie _ reaminteşte pe Kotzebue în ale lui Descrieri din Moldova : gen informativ; variat, plin de pitoresc cu observaţii de un real bun-simţ şi cu ironii fine, care aduc f

n zâmbetul pe buze şi-ţi evocă toată mireasma timpurilor patriarhale.

Cu o trăsură împrumutată de un prieten generos, scriitoarea, bolnavă, tăcu drumul din Fălticeni la Iaşi la doctor, şi înapoi, trecând prin Lespezi, Podu Iloaei, Târgul-Frumos, pe o şosea, despre care zice : ,,Ah ! acea şosea necomparabilă cu ori-care alta (ne­ greşit pentru-că este lângă Capitală) stă etern neuitată de drumeţul ce a cunoscut-o odată. Sărmanul bolnav, care porneşte din ţinut spre a se duce la doctori. Vai de dânsul, dacă trebue să intre în Iaşi pe la bariera Păcu­ rarilor ! Dacă de acasă avea vre-un membru bolnav, poate fi sigur că până va ajunge la Iaşi, nu-i va rămânea nici un ciolănel sdravăn. Pleci din Podul Eloi pe şosea : tronc, hop ! tronc, hop ! mergi mai vre-o 20 de minute, ş-apoi dai pe de lături. Pe aici roatele se învârtesc mai lin, dar ce folos ! că, după vre-un cuart de oră iarăşi te sui pe şosea ; de eşti singur în trăsură, te pomeneşti când în dreapta, când în stânga, când făcând complimente vizi­ tiului ; mulţumită însă obiceiului ţării, care nu lasă ca o fată să umble singură, eram şi acum ca totdeauna cu mama ; ne ţineam una de alta, dară tot nu ne puteam opri de a face mai multe ciudate săltări in sus”.

Iată şi câteva rânduri de descriere poetică : „Ne-am întors dela circ pe jos; luna strălucea în fir­ mament, oraşul părea mai frumos de cum este în mij­ locul zilei, edificiurile se păreau mai pompoase la alba ei lumină şi figurile oamenilor mai expresive".

Opinii asupra ţăranului român, găsim în articolul „Ţăranul în Moldova”, scris în Târgu Neamţ la 26 Iunie 1860 : „In privirea morală — zice Sofia Hrisoscoleu într’un paragraf —ţăranul, de şi amărât de necazuri, păstrează însă caracterul voios al străbunilor săi : răsturnând câmpii cu mâinile sale, cântă hore naţionale, arii amoroase şi zâmbeşte cu frăţie zapciului ce îl îndeamnă la muncă străină; el pare că a început a simţi nedreptatea ce îl apasă, şi cu toate acestea, nici ura, nici răsbunarea nu înăcreşte sufletul său. Ca filosof format de Evangelie, ţăranul doreşte cu aprindere schimbarea stării sale de

20

Wi %£% Sf

ce il răstignesc neîncetat...”.

„Notele ' referitoare la fie-care articol şi tipărite în ordine numerică la sfârşitul volumului, prezintă un 1 li­ teres documentar deosebit, lămurind şi confirmând fapte şi nume cunoscute în trecutul nostru politic.

Din ele se poate vedea că multe din articolele coprinse în volumul Slabe încercări fuseseră publicate anticipat în diferite ziare din Iaşi şi Bucureşti, unele din ele fiind însoţite şi de aprecieri măgulitoare din partea redacţiilor respective, cum e articolul ,,0 spaimă trecută" despre căre nota 17 spune : „Acest articol s’a publicat în No. 97 al Stelei Dunării din 27 Decembrie 1858 cu această adnotaţiune din partea redacţiunii” (adnotaţiunea se găseşte la pag. 256 a vo­ lumului) .

Aprecierile redacţiei, ocupând un spaţiu prea mare, reproduc numai ultimele rânduri : ,,De câte ori vedem porniri nobile manifestâudu-se în sânul Românilor, cu bucurie aplaudăm. Cu acest titlu, am publicat în unul din numerele trecute şi publicăm şi astăzi un alt mic articol împărtăşit de Domnişoara Coce”.

De asemenea, articolul ,,Afurisenia Mitropolitului Sojronie Miclescu" (1860 Aprilie 24) dela pagina 136, are ia nota corespunzătoare (117) următoarea desluşire: ,,Acest articol s’a publicat în No. 41 al Reformei din 7 August; cu această ocaziune, iată ce zice Reforma : ,,Avem a anunţa lectorilor noştri că D-na Sofia Hrisoscoleu, aşa de bine cunoscută Românilor, a binevoit a oferi Reformei concursul inteligentei sale pene etc. etc.

Poeziile, m număr numai de zece, pastreaza toate pecetea vremii : sunt scrise, cum se scria pe atunci : uşor, spontan, fără pretenţia de a reprezenta — şi cu atât mai puţin de a creea — o şcoală literară nouă şi având ca unic model de imitat arta câtor-va mari poeţi ai epocei pe Alecsandri. Gr. Alecsandrescu, Bolintineanu ş. a.

21

Lirismul şi filosofia la un loc cu politica ! Dar aşa au făcut toţi; căci nici unul din scriitorii noştri mai vechi, din momentele de grea cumpănă ale ţării în mult sbuciurnatul sec. XIX, nu s’a sfiit să-şi pue munca şi talentul literar în serviciul naţiunii, luptând pentru liber­ tatea ei ameninţată.

Din poezia „Un poet român” adresată lui Vasile Alecsandri, aleg versurile care fac să răsară spiritul de observaţie al autoarei : E vorba de ceea ce simte cititorul în faţa poeziei lui Alecsandri : „Când pe-a cărţii file vede cu mirare Cea mai nepătrunsă a sa cugetare, Iu acea minută el crede un vis Crede că-acea carte pentru el s-a scris; Şi ’ntorcându-şi gândul la vre un necaz Simte curgând lacrămi pe al său obraz.

Ast-fel, cetind cartea, care lu mi-ai dai Ochii mei adesea, trist au lăcrămat !

Căci versele tale au ştiut s-apuce Ascunsa cărare ce la suflet duce Tu, cu vii coloare ştii să zugrăveşti Cele mai înnalte simţiri omeneşti'’.

Poezia Tristeţea” arată cât era de înclinată scriitoarea spre melancolie : „Tristă e ursita noastră, vai ! aicea pe pământ, Tot minutul şi tot pasul ne deschide un mormânt.

Când ne credem că noi suntem chiar în culmea fericirii Atunci ne trezim îndată în prăpastia pieirii.

Din Iad pare că un geniu prin lume-ar fi rătăcind Şi ca duşman omenirii, ne 'ncetat ar fi pândind, El pândeşte când aspiră vre un om la vre un bine Ca pe loc să i-1 răpească; sufletul să-i învenine. ş. a. ni. d.

Din poezia „Mamei'mele” reproduc o parte: „Ţie, fiinţă slăvită Ţie, mamă mult iubită Ţie astăzi viu să-ţi cânt; 4 Căci prin dulcea ta zâmbire Şi prin tânăra-ţi iubire Sunt ferice pe pământ !

22

Ori-ce chinuri, orice rele Amărăsc zilele mele, Priii amoru-ţi, le respingi.

Gândurile ’ntristătoare Durerile—apăsătoare Numai tu ştii să le ’nvingi.

Mai urmează apoi două strofe tot în felul acesta şi înckee ast-fel: Când a soartei nedreptate Când a lumii răutate Mă adapă cu venin, Eu găsesc atunci scăpare In mămeasca ’mbrăţişare vŞi uit toate pe-al tău sân.

Din bucata intitulată ,,Sărăcia’ ’ extrag din cele 12 strofe, următoarele două : Căci lumea nu pretinde să ai vre-un simţimânt Nu cercetează nimeni de ai suflet frumos ; Societatea-ţi cere titluri pe pergament Saloane aurite şi echipagiu pompos. Şi altă strofă mai departe : La vesele ospeţe, la baluri strălucite Un scaun pentru tine de se va pregăti, Cu-o crudă ironie, cu fraze răsucite A ta prietenie vor şti a răsplăti...

Cea din urmă poezie întitulată ,, Renaşterea României” e urmată de nota 164 cu următorul cuprins : > > Aceasta e tot ce autoarea noastră a scris, afară de traduceri, ca : Intre Palmira si Flamina de la D-na de Genlis, care s’a tipărit, şi alte mici romanuri manuscripte.

Precum s-a zis, aceste slabe încercări nu s-au imprimat ca un model de stil şi artă, ci numai spre a arăta lumii vre-o-dată, că la mişcarea noastră, femeile n’au lipsit, şi că au purtat cu curagiu stindardul libertăţii ridicat de demnii bărbaţi de la 48”. *

*

*

Ca şi adnotatorul, cred mai mult în puterea sufle­ tului Sofiei Coce Plrisoscoleu, dar — şi mai mult de cât

.

23

el — cred şi în arta şi talentul ei în formaţie. Cât i s'ar fi putut cere la 18 şi chiar la 20 de ani acestei vrednice pre­ cursoare a Iuliei Hasdeu ?

Dar tocmai expansiunea ei tânără, spontană şi 11aţionalistâ lipsită de ocoluri — dă o faţă originală unor împrejurări din timpul Unirii, înlăturând colbul caracte­ ristic vechimii şi împrospătându-le cu un colorit personal, nou.

Ideologia ei a fost clădită pe suflet. El rămâne viu. pe de-asupra vremurilor, atât în articolele sale de pole­ mică temerară cu marii oameni ai epocii, cât .şi în me­ lancolia prevestitoare din cele zece poezii.

Doamnelor şi Domnilor, Mi s'a părut că e potrivit să vă expui un subiect, care— pe de o parte — să ţie de sufletul nostru românesc; iar pe de alta, să vă evoce şi zilele mari ale Unirii Principa• telor, a căror a 81-a aniversare a fost sărbătorită la 24 Ianuarie trecut.

In înlănţuirea faptelor istorice, orice verigă îşi are preţul ei în interesul afirmării naţionale a unui popor.

Fără să mă întreb dacă voiu isbuti sau nu să adaog un crâmpei de lumină nouă în istoria literaturii' româneşti, am stat cu gândul neclintit doar la folosul ce aş putea aduce — în deosebi - tinerelor generaţii, înfăţişându-le viaţa atât de scurtă, dar emoţionant de rodnică a uneia dintre cele mai vechi scriitoare române, aparţinând unei epoci strălucite din trecutul nostru naţional.

I

PUBLICATIUNI ALE ATENEULUI ROMÂN > îses—isso 1. I. Heliade Rădulescu, Uteraiura —Politica. Conferinţa, 1868.

2. Carol Comite de Roselti, Despre Dumnezeu si despre principalele forme cc a învestit această idee la diferitele popoare, 1870.

3 C. Esarcu, Petru Cercel. Documente descoperite în Arhivele Veneţiei 1874.

4. C. Esarcu, Ştefan cel Mare. Documente descoperite în Arhivele Veneţiei i874-

5.

6.

7.

8.

9

C. D. D. C. D.

Esarcu, Discurs de deschidere a conferinţelor pe 1878. Buc. 1878.

Sturdza, Numismatica româna. Conferinţă, Buc. 1878.

P. Vioreanu, Munca şi functionarismul. Conferinţă, 1878.

Esarcu, Documente istorice descoperite in Arhivele Italiei. Conferinţa.

P. Vioreanu. Sistema electorală. Conferinţă, 1879.

1880—1920

10. C. Esarcu, Raport relativ la cestiunca clădirii bibliotecii si edificiului Ateneului Român 1883.

11. C. Esarcu, Discurs de deschidere. N. lonescu, învăţăminte din Istoria Patriei. 1883. (Editura Libr. Socec).

12. C. Esarcu, Rolul monumentelor în istoria unui popor. Monumentul Plevnei. 1883.

13. V. A. Urechia. Rclaţiunile Turciei cu România sub Ludovic XIV, XV şi XVI. Conferinţă. 1884.

14. t)r. M. Gaster, Apocrifele in literatura română. Conferinţă, 1884.

15. C. Dissescu, Partidele in/r’un Stat constituţional. Conferinţa, 1884 (Edit.

Libr. Socec).

16. G. D. Paliade, Patriotism şi cosmopolitism. Conferinţă, 1884 (Edit. Libr.

Socec).

17. C C. Arion, Statul antic şi statul modern. Conferinţa, 1884 (Edit. Libr.

Socec).

18. D. lonescu, Divorţurile noastre. Conlerinţâ, 1884 (Edit. Libr. Socec).

19. Dr. I. Felix, Progresele igienei in cei din urmă ani. Conferinţă, 1885 (Edit. Libr. Socec'.

20. Dr. M. Gaster, Originea alfabetului si ortografia română Conferinţă, 1885 (Edit. I. Haimann Libr).

21. C. Esarcu, Discurs de deschidere a conferinţelor 1884 85, Buc. 1884.

22. G. Ionescu-Gion, Elementul pitoresc în cronicile române. Conferinţa, 1885.

23. G-ral I. E. Florescu, Instituţiunea militară bazată pe şcoală. Conferinţă, 1885, (Edit. Libr. Soceci.

24. M. C. Sutzu, Origincle monedelor. Conferinţa, 1885 (Edit. Libr. I. G. Haimann).

25. T. G. Djuvara, Superstiţiuni la Români şi la diferite popoare. Confe­ rinţă, 1885. (Edit. Libr. Socec).

26. N. At. Popovici, Criza monetară. Conferinţă, 1885. (Edit. Socec).

27- C. Esarcu, Discurs de deschidere a conferinţelor pe 18SO. Buc. 1886.

28. C. C. Arion, Despre prejuditii. Conferinţă, 1886.

29- C. Esarcu, Discurs la punerea pietrei fundamentale a palatului Ate­ neului, 1886.

30. AI. Petrescu, Despre drepturile poporului dc rezistentă după Constituţt'unea engleză. Conferinţă, 1887 (Edit. Soc. Revista Literară).

31. Al. Odobescu, Ateneul Român si clădirile cu dom circular. Conferinţă, 1888.

32. C. Esarcu, Discurs dc deschiderea conferinţelor în noul palat. 1889.

33. Em. Kretzulescu, Ateneurile, Rolul si utilitatea lor. 1890.

3'1- V. A. Urechia, Darea de seamă ... cu ocazia serbării jubileului de 25 de ani.

35. T. G. Djuvara, Cuvântare rostită cit prilejul inaugurării bustului fun­ datorului Ateneului. 1900.

36. C. Banu, Zece Mai. Cuvântare la serbarea şcolară. 1901.

37. G. C. Dragu. Greutăţile de învins în adaptarea noastră la civilizaţiunea europeană. Conferinţă. 1902.

38. N. Petrescu-Comnen, Ziua de opt ore de muncă. Conferinţă, 1906.

39. Dare de seamă a serbării pentru inaugurarea bustului lui Ion Chica 1910.

1922—1939 1. V. Babeş, Credinţa si. ştiinţa. 1924.

2. G. C. Dragu, Cât ştim şi cum ne reprezintăim astăzi lumea. 1929.

PUBLICATIUNI PERIODICE 1. Ateneu*lu Romanii, Semestru ’lu 2-le, Iuliu-August 1861-Iaşii.

2. Ateneul Român. Revistă mensuală. Anii 1866—1869.

3. Ateneul Român. Revistă mensuală. Sciinţe-litere-arte. Bucureşti, anii 1894—1895.

4. Buletinul Societăţii Ateneului Român. Publicaţiune trimestrială, anii 3907—1909.

5. Anuarul Ateneului Român pe anii: 1900—1901, 1902—1903 şi 1903-3904, 1927—1939.

6. Dări dc seamă ale Ateneului Român pe anii: 1898—1899, 1901—1902, 1902—1903, 1903—1904, 1904—1905, 1906, 1907, 1908, 1910, 1911, 1912, 1913, 1914, 1915—1918, 1922, 1923, 1924, 1925, 1926, 1927, 1928, 1929, 1936 şi 1937,

■■

'

V

’•

-

\.

.

■'

.

-

.

■

. • ■

-

•

-

■

.......;

-

. : î<-

■"

£ M-. - . /

mu. :■'<

■

:'

BIBLIOTECA ATENEULUI ROMAN 1. C. Prodan, Ateneul Român şt menirea lui m cultura românească Conferinţă. 1935.

2. C. Prodan, Mişcarea artelor plastice de după războia. Prelegeri la Uni­ versitatea Ateneului.

3. Gb. Adamescu, Viata cuvintelor. Prelegeri la Universitatea Ateneului.

1936.

4. Al. Borza, Câmpia Ardealului. Conferinţă. 1936.

5. Dr. Iuliu Haţieganu, Importanţa socială a boaleloi de immă. Confe­ rinţă, 1936.

6. I. Simionescu, Energii române în străinătate. Conferinţa, 1936.

7. C. Kiriţescu, Momente din istoricul şi evoluţia educaţiei fizice. Pre­ legeri la Universitatea Ateneului, 1936.

8. Şt. C. Ioan, R. D. Rosetti, C. Prodan, Comemorarea vechilor ateneişti V. A. Urechia şi Al. Odobescu.. 1936.

9. Dr. C. Bacaloglu, Frederic Chopin şi Eminescu. Conferinţă, 1936.

10. C. Prodan, Constantin Esarcu. Biografie urmată de mai multe din dis­ cursurile lui.

11. C. Prodan, G. Demetrescu-Mirea. Conferinţa, 1937.

12. Al. Borza, Basarabia noastră. Conferinţă, 1937.

13. I. Simionescu, Bogăţii irosite. Conferinţă, 1937.

14. C. Prodan, Sculptura, pictura şi gravura românească. Prelegeri la Uni­ versitatea Ateneului, 1937.

15. C. Prodan, Ustensilele, mobilierul şi obiectele de artă româneşti. Prele­ geri la Universitatea Ateneului, 1938. i6‘ Şt. C. Ioan, Cele două Uniri. Conferinţă, 1937.

17. Dr. C. Poenaru-Căplescu, Constructiunile, accidentele şi sănătatea publică. Conferinţă, 1938.

18. Romulus Seişanu, Istoria frontierelor. Conferinţă, 1939.

19. Vice-Amiral I. Bâlănescu, Eroismul ştiinţific în expediţiunile polare.

Conferinţă, 1939.

20. Gh. C. Dragu, Criza economică şi criza morală. Prelegeri ţinute la Universitatea Ateneului Român, 1935.

21. Const. Kiriţescu, A 19-a bătălie decisivă din Istoria Lumii. Conferinţă, 1939; 22. N. 1. Herescu, Necesitatea clasicismului Conferinţă, 1939.

23. Mihail Mora, Administraţia la strămoşii noştri Romani. Conferinţă, 1939.

24. I. Petrovici, Dincolo de zare. (Problema supravieţuirii în cadrul” criticei filosofice). Conferinţă, 1939

36073—940

PREŢUL