Observațiuni și învățăminte din răsboiul european_Marele Stat Major by Biblioteca Judeteana "Duiliu Zamfirescu" Vrancea

•.-J-

No, I

< OBSERVAŢIUH! ŞI ÎNVĂŢĂMINTE

;

DIN

RASBOIUL EUROPEAN 1014 — 19Î5

BUCUREŞTI 1915

MARELE STAT MAJOR

OBSERVâŢSUN! ŞS ÎNVĂŢĂMINTE DIN

RASBOIUL EUROPEAN [314 - I9S5

BUCUREŞTI 1915

itS-l-K

01. AUG. 2019

TABLA DE MATERII i Date şi învăţăminte privitoare la pregătirea de răsboiu a trapelor. J!*ş. A). Directivele Comandamentului armatei austro-ungare „de Balcani", privitoare la construirea lucrărilor de fortifi caţie pasageră, (date cu ocaziunea operaţiunilor întreprinse contra Sârbilor)........................................................................... 8 B) Instrucţiunile Comandamentului unui corp de armată austro-ungar, cu privire la atitudinea trupelor faţă de lo cuitorii Serbiei.......................................................................... 12 C). Extras din învăţămintele trase în cursul răsboiului actual, care au fost comunicate trupelor'de către Comanda mentul unui corp de armată austro-ungar, care a operat în Serbia, în 1914 ........................................................................... 17 D). Instrucţiuni date de ministerul de răsboiu austroungar, cu privire la educaţiunea morală şi instrucţia tactică a trupelor, bazate pe exemplele deduse din operaţiunile exe cutate în toamna anului 1914 în Galiţia şi Serbia .... 27 E). Observaţiuni generale cu privire la armata austroungară, care a operat în Serbia, în toamna anului 1914. . 36 F). Instrucţiuni de luptă date trupelor, de către un co mandant de armată francez, în urma experienţelor căpătate în primele 3 luni de campanie. (Apropierea, atacul în teren

4 Pa?.

descoperit şi acoperit, atacul pe timpul nopţii, atacul asupra poziţiuniîor întărite, executarea şanţurilor adăpost, precauţiuni contra avioanelor)...................................... 45 G). Instrucţiunile armatei Il-a germane (de pe frontul de est), privitoare la întrebuinţarea pionerilor......................... 55 II Date asupra unor guri de foc; mijloace noui de luptă (arme şi muniţii noui) întrebuinţate în actualul răsboiu; chestiuni ariilerisiice; tranşee; aviaţie; submarine; diverse. A). Tunul german de 42 cm.; noul material italian Deport; vagoane blindate prevăzute cu tunuri.................................. B). Aruncătorul de bombe german; mortieru! special fran cez; obuzul „veri" francez; glonţul explosifail austriac Marin ii cher etc............................................................................... C). Date artileristice: Chestiunea consumărei muniţiilor (fabricarea muniţiilor în Franţa, atelierele-auiomobile de reparaţii, fabricarea muniţiunilor în Anglia)........................................................... Diferite observaţiuni privitoare ia întrebuinţarea artileriei franceze în atacul şi apărarea poziţiuniîor fortificate . . . Instrucţiuni asupra tragerii artileriei germano, din Decem vrie 1914 (pe frontul de Vest) . . . D). Importanţa mitralierelor. . i . . E). Chestiunea tranşeelor . . F). Gaze asfixiante (pregătirea, efectul, compoziţia chi mică şi mijloacele de apărare individuale şi colective contra gazelor)................................... . G). Submarinele . ....... H). Aviaţia: Noua organizare a aviaţiei în îtaiia .

63 69

80 86 89 90 92 107 115 119

5 Pac. Acţiunea avioanelor in serviciul artileriei. Concluziunile căpitanului Pitsch cu privire la aviaţie . . Rezumatul unui ordin, cu privire la instrucţiunile ce trebue să fie avute in vedere, de către observatorul aviator (în armata germană) din serviciul artileriei............................. Instrucţiuni franceze relativ la tragerea infanteriei asupra avioanelor............................. ............................................. I). Uniformele ............................................................... K). Nou mijloc de a face cauciuc..................................

128

131 134 139 141 142

III

Organizarea şl funcţionarea serviciului francez din interiorul ţării . . ,

sanitar .

, 146

IV Consideraţiuni strategice Schiţarea bătăliei de pe frontul Oriental (Aprilie-August 1915) de generalul Lacroix.................................................. 159

I DATE ŞI ÎNVĂŢĂMINTE PRIVITOARE LA PREGĂTIREA DE RĂSBOIU A TRUPELOR

A) Directive generale pentru construirea lucrărilor de fortificafiune pasageră, (date de Comandamentul armatei austro-ungare de sud, în cursul operaţiunilor contra Sârbilor). 1. Pentru a evita ca duşmanul să observe din timp locul unde se construesc fortificaţiuni, trebue a se adăposti lucrările pe timpul executârei lor prin măşti, cum ar fi: crăci, ramuri înfipte în pământ, etc. - Este strict interzis a se aduce lucrători pe drumuri descoperite, expuşi a fi observaţi de duşman, precum şi staţionarea oamenilor izolaţi pe lângă locul unde se fac fortificaţiuni. 2. In principiu să se construiască şanţuri-adăpost pentru trăgători în picioare, prevăzute şi cu banchete pentru rezemarc-a manei, care Vor servi şi pentru aşezarea muniţiunilor pe ele. 3. Adăposturile pentru apărarea capului (contra gloanţelor de şrapnel) se vor construi din mai multe rânduri de crăci, formând un strat de 4—5 cm., gro sime, sau din scânduri; (scândurile dacă sunt de ste jar, pot avea grosimea numai de 2 -3 cm.); peste acestea se va pune încă un strat de pământ de 15 cm. grosime. Lemne mai groase ca 25 cm. nu vor fi

întrebuinţate pentru facerea acestor apărătoare, căci ele au menirea de a apăra capul contra gloanţelor de şrapneîe şi a sfărămăturilor obuzelor, care exploadează în aer. Obuzele care cad aproape vertical şi lovesc plin, trec prin apărătorul de cap, dacă lemnele sunt mai subţiri ca 2—5 cm. şi intră în pământ. Din contră, dacă lemnele sunt mai groase, obuzele se opresc şi explodează chiar în şanţ. 5. Loviturile pline ale ’obuzelor pot fi evitate printr’o complectă mascare a lucrărilor, adaptându-le perfect la teren şi construind traverse (micşorând astfel efectul exploziei). Procedând astfel, îngreunăm inamicului regularea tragerei şi observarea loviturilor. Este deci recomandabil a construi traverse în şanţurile-adăpost prea lungi, chiar atunci când ele nu se găsesc expuse unui foc de anfiladă. Traversele se vor face la intervale de 10—15 m.; acele care se vor construi ulterior, pot fi făcute şi din trunchiuri de copaci groşi; traversele de pământ trebue să aibă o grosime de 1 m. 5. Acolo unde şanţurile adăpost vor fi, construite pe pante, înaintea 'crestelor topografice, va fi nevoie să fie legate înapoi prin şanţuri de legătură, care eventual ivor fi prevăzute’şi cu apărătoare de cap, contra gloanţelor de şrapnel. 6. La mascarea şanţurilor trebue să ţinem seamă ca ele prin formele şi’culoarea lor să nu fie prea aparente, sau să se distingă de terenul dimprejur; măş tile naturale care eventual.s’argăsi pe terenul înve cinat, să nu fie înlăturate." De'asemenea trebue să observăm, ca prin mascare să nu micşorăm câmpul de tragere. Măştile artificiale se vor aşeza la intervale neregulate. 7. Când se va proceda ’ la curăţirea câmpului de

tragere înaintea şanţurilor, se vor tăia şi copacii groşi, pentruca trunchiurile tăiate să nu poată servi duş manului ca adăpost; în caz, însă când trunchiurile tăiate nu s’ar putea lua după teren, ele vor fl răs turnate paralel cu linia de tragere şi nici într’un caz perpendicular cu aceasta. La curăţirea câmpului de tragere, trebue să procedăm cu foarte multă precauţiune. In majoritatea cazurilor vom obţine mai bune re zultate, curăţind copacii numai de crăci, decât tăindn-i complect. 8. In şanţurile-adăpost, mitralierele vor fi aşezate astfel, ca să’ poată executa focuri de anfiladă. 9. Reţelele de sârmă ce se vor aşeza înaintea unui punct de sprijin, trebue să aibă o lărgime de cel puţin 4—6 m. înaintea celorlalte adăposturi, va fi deajuns, dacă se aşează reţele de sârmă prevăzute cu aparate de alarmă (cutii de conserve umplute cu pietricele). Obstacolele, de orice categorie, nu trebue să fie dis puse în imediata apropiere a şanţurilor, ci ccl puţin 30—50 m. înaintea lor. 10. Adăposturile construite în teren pietros trebue acoperite cu pământ sau crăci, pentru a ne feri do sfărămăturile de piatră, produse prin isbirea proectiItlor. Crenelele tăiate în piatră se vor acoperi la partea interioară cu ramuri de copac sau scânduri. 11. Se va face o întrebuinţare cât mai mare de lu crări falşe, în care se vor instala chiar garnizoană falşă, figurată prin capele, aşezate deasupra adăpos turilor, sau bucăţi de lemn înapoia crenelelor. Deasetnenea se vor instala în anumite adăposturi şi ba terii falş®, figurate prin şasiuri de trăsuri scoase* afară di» luptă, etc.

B) Instrucţiuni date de Comandamentul unui corp de armată austro-ungar, relative la pur tarea trupei faţă de locuitorii din Serbia. Răsboiul ne duce pe un teritoriu duşman, cu o po pulaţie plină de ură fanatică împotriva noastră; ne duce pe pământul de unde a pornit atentatul din Serajewo, îngăduit chiar şi de clasele înalte, care îl pri vesc ca o bravură glorioasă. Faţă de o asemenea populaţie, orice umanitate şi nobleţe nu-şi are nici un rost, ba după cum se vede din acest răsboiu, ea ameninţă până şi siguranţa tru pelor noastre. Ordon, ca în tot timpul operaţiunilor militare, să se procedeze faţă de oricine, cu cea mai mare severitate, cu cea mai inare hotărâre şi cu cea mai mare neîn credere. Ordon, ca locuitorii din teritoriul duşman, fără uni formă dar înarmaţi, fie că s’ar găsi în grupuri, fie singuratici, să fie făcuţi prizonieri şi să fie ucişi necon diţionat. (Se ştie că trupele de al 3-lea ban sârbe şi parte din al 2-lea ban, nu au avut uniforme complecte ci numai şapca-bonetă şi tunică ori mantale. Nota Biuroului V). Cel ce va avea milă în asemenea cazuri, să fie pe depsit cât se poate de aspru. Cu soldaţii prizonieri din contră, să se poarte bine; numai în caz de încercare de evadare ei vor fi ucişi. Semnele distinctiva militar.* de'orice grad, dacă nu sunt recunoscute de dreptul internaţional, cum de ex. Crucea roşie, nu se vor socoti in nici un caz ca uni forme militare.

in contra bandelor şi indivizilor singuratici înarmaţi, se vor lua următoareip dispoziţiuni: Orice serviciu de cercetare sau de legătura, se va face prin călăreţi; iar în locuri nesigure se vor lua cele mai serioase măsuri, mărindu-se în cazurile mai speciale numărul oamenilor. In genere, să nu se trimită pentru cercetare nicio dată un om singur şi să se evite ciocnirile singura tice, de oarece aceşti bandiţi pândesc momentul pentru , a câştiga mici succese, iar noi nu trebue să jertfim în zadar, nici un om. In localităţi să se intre în modul următor: înainte de a intra, avangarda face o haltă scurtă şi aşteaptă până când patrulele trimise înainte comunică, dacă nu sunt în apropiere oarecare drumuri care să ducă la acea localitate, sau dacă trebue să se meargă prin grădini sau printre case. Apoi se traversează în grabă localitatea, având anna încărcată şi baioneta la armă. Pentru mai multă siguranţă se vor lua ostateci dintre oamenii cei mai de vază ca: preoţi, profesori, etc. Se vor lua un număr cât de mare de’ostateci şi când se va trece de ultima casă a Iocalităţei, ei vor fi ucişi, dacă se va fi tras un singur foc asupra trupelor. In trecerea prin localităţi, trupa se va opri si adunând populaţiunea, va dispune să se adune toate armele, apoi se va face perchiziţie şi se va distruge orice casă în care se va găsi vre-o armă. In genere, nu doresc să se cantoneze sau să se bivuacheze în localităţi; dacă însă nevoia va impune o asemenea cantonare, atunci populaţia din casele ocupate de trupe, va fi adunată la un loc şi păzită întocmai ca orice pradă militară. Se va comunica populaţiei, că mai mult de 3 per soane n’au voie să stea grupate pe străzi şi odată cu lăsarea întunericului, nici un locuiior n’are voe să

u părăsească casa; casele vor fi luminate până la ora cc se va fixa, iar străzile localităţii, toată noaptea. Ofiţerii şi soldaţii să observe'cu atenţie, ca nu cumva vre-un cetăţean sârb să ţie mâna în buzunar, căci ar putea să aibă vre-o armă ascunsă. In această privinţă să fie cât se poate de aspri. Trupele noastre vor observa în toate împrejurările eea mai aspră disciplină. Răpirea avutului privat şi în genere indisciplina vor fi pedepsite cât se poate de aspru. Se înţelege dela sine, că toate obiectele ce nu se rechiziţionează de comandament, vor fi plătite cu bani gata (nu cu chitanţe). Tragerea clopotelor la biserici nu va fi îngăduită. Dacă se va găsi de cuviinţă, să se ridice de tot clo potele. In general se recomandă ca la fiecare clo potniţă să se pună câte o patrulă. Serviciul religios va fi pronunţat numai în şoptă, şi se va obliga să fie oficiat numai pe terenul’ des chis din faţa bisericei; în nici un caz să nu se ros tească predici. In apropierea bisericilor, pe timpul slujbei se va orândui câte o secţie de infanterie, care să fie gata a deschide focul la cel mai mic indiciu de turburări. Se înţelege că comandantul de garnizoană va afişa anume ordine în această privinţă. Nu se va acorda nici o încredere şi se va respinge orice mărturie de loialitate şi orice fel de făgăduială, nedându-se nici o importanţa jurămintelor de credinţă, ori câte de sincere ar părea ele. Ca completare a celor expuse până aci reese că, trebue neapărat să se trimită patrule pe flancurile lo calităţilor, sub comanda ofiţerilor sau plutonierilor. Aceste servicii de siguranţă capătă în această situaţiune destulă însemnătate, căci ele ne apără spa-

tele, împotriva bandiţilor. La fol se va face si cu apărarea terenului de luptă. Pădurile. La trecerea prin păduri să se dea ordine conforme regulamentului. Când sunt mai apropiate de drumuri decât bataia unei arme, atunci ele vor fi cercetate prin patrule. Nu se va cerceta interiorul pădurilor, căci de acolo bandele nu pot avea acţiune asupra trupelor. Cercetaşii vor intra numai câteva sute de paşi în interiorul pădurei, iar pe margini să se ţină numai oameni de legătură. Orice trupă, va mărşălui întotdeauna cu armele în cărcate, pentru ca în caz de trebuinţă să fie gata de a deschide focul la orice atac neprevăzut. Tinerii noştri soldaţi cehi, să nu se teamă de gloanţele sâr beşti, căci nu e nimic serios; totul să se facă în mo dul cel mai liniştit cum se cuvine unei trupe brave, cum este a noastră. (Notă. Ordinul de faţă emană dela Comandamentul corpului de armată din Boemia). Locuitorii, care se găsesc afară din localităţi, de exemplu în păduri, vor fi cercetaţi numai dacă are vre-o armă asupra lor, de oarece nu este vreme de pierdut cu investigaţiuni prea întinse; cei bănuiţi vor fi ucişi. E firesc să se aştepte atacul duşmanului, dar e re comandabil ca trupele noastre să atace, ori decâte ori se prezintă ocaziunea. Oamenii sau trupele izolate care sunt trimise îna inte, vor lăsa raniţele la unitatea lor, luând însă în schimb mai multă muniţie asupra lor. Siguranţa în timpul nopţii. Pentru serviciul de si guranţă în timpul nopţii, nu pot da mai multe prescriptiuni, decât acelea care sunt în regulamentul oficial. Afară de aceasta atrag atenţia, că ridicarea santi nelelor ucise, nu va fi adesea’greu de executat.

Măsurile de siguranţă vor fi luate în toate subîmpărţirile, ori cât de mici ar fi ele. Parlamentarea ca duşmanul. Privitor la acest punct, trebue să atragem atenţia că: Nimeni n’are drept să parlamenteze cu duşmanul, afară de cel mai înalt Comandament (Comandamentul armatei, Comandamentul de corp independent). Când se va ridica undeva un steag alb, imediat va fi înştiinţată autoritatea cea mai înaltă din apropiere, care la rândul ei va transmite această ştire mai departe. Parlamentarii vor continua discuţia, fără ca trupa din imediată apropiere să înceteze lupta. Nu se ţine seamă de încredinţările parlamentarilor duşmani sau ale ofiţerilor lor, privitoare la încheierea vreunui armistiţiu, ci’luptavafi continuată mai departe. Amintesc din istoria răsboaielor, lupta dela Schgraben, unde un general francez neautorizat, a început parlamentarea cu comandantul apărării austriace şi prin aceasta, lupta a luat o turnură nedorită pentru francezi. Atât pentru siguranţa trupelor noastre, cât şi pentru exemplul ce trebue să dea armatele imperiale şi re gale, cer cea mai aspră disciplină. Hotărârile convenţiunei dela Geneva privitoare la Crucea roşie, să se ap.'ice cu cel mai mare respect. Băuturile alcolice să se îngădue numai în propor ţiile prescrise; când se găsesc astfel de băuturi se vor preda depozitelor. Beţia în faţa duşmanului este o crimă grea, fiindcă ea îngreuiază corpul şi-l face impropriu pentru apă rarea personală. Biruinţele dobândite nu se glorifică prin băutură, ci printr’o gândire plină de respect şi recunoştinţă la Măria Sa'împăratul, precum şi printr’o pioasă adu cere aminte de tovarăşii căzuţi pe câmpul de onoare.

Adesea un învingător în stare de beţie poate purta în el germanul înfrângerii totale. încă odată: disciplină, vrednicie, dar cea mai mare severitate şi fermitate. C) Estras din învăţămintele trase în cursul răsboiului actual şi comunicate trupelor de către comandamentul unui corp de armată, care a operat contra Serbiei în toamna 1914. Se comunică mai jos învăţămintele, care s’au putut trage până în prezent din luptele ce s’au desfăşurat. Deşi cele mai multe din aceste învăţăminte le gă sim în’regulamentele noastre*), totuşi cred că e necesar a insista asupra unora din ele, întrucât acestea se re feră şi la felul de luptă al duşmanului. Voinţa nestrămutată de a învinge, este mijlocul cel mai sigur pentru menţinerea victoriei. Pentru dobândirea ’ci, trupele trebue să ştie să meargă şi să tragă bine. Fiecare glonte trebue să nemerească; în orice ocaziune, în luptă ca şi în serviciul de siguranţă, tre bue să căutăm să ne adăpostim cât mai mult, prin o bună utilizare a terenului. Nu vom perde însă do rinţa de a ataca anihilând elanul ofensiv, de a înainta cu orice chip. Să ne silim de a evita pierderi inu tile. Fiecare comandant de batalion şi de companie, în raza sa de acţiune trebuie să studieze cu deamănuntul terenul de înaintare şi să-şi pună în fiecare moment întrebarea: Cum aşi putea ajunge cu unitatea mea, mai uşor, • Este vorba de regul. austro-ungare. 2

până la adăpostul ce se găseşte imediat înainte, sau până la o nouă poziţie de tragere? Cu cât duşmanul ’va descoperi mai puţin atacul nostru, cu atât va fi mai bine. In înaintare, să fim atenţi ca nu cumva să mascăm focul trupelor, care se află mai înapoi. Când putem ajunge acoperiţi până la distanţa efi cace de tragere, se pot forma imediat linii de’trăgă tori cât mai dese. Din contră, pe un teren bătut de focuri, să nu înaintăm cu linii dese de trăgători, (afară de cazul când situaţia ar cere aceasta), ci numai în grupe mici sau ca mai multe linii de trăgătorii rărite, care mai pe urmă se vor reuni toate într’o singură linie deasă şi puternică. Salturile liniilor de t.raliori, trebue să fie susţinute prin focurile repezi ale altor unităţi de infanterie, mi traliere, precum şi de artilerie. Momentele cele mai potrivite pentru înaintare, sunt după ce artileria duş mană a tras o salvă de focuri, fiindcă-i trebue un anumit timp pentru a reîncărca tunurile. Rezervele vor înainta în acelaş mod ca şi linia de trăgători; ele trebu-e să fie bine ţinute în mână de comandanţi. Efectul focurilor inamicului şi terenul, influenţează asupra ruperei ordinei de luptă; în cursul înaintării se impune dar, ca toţi comandanţii să caute să res tabilească necontenit’ordinea de luptă. Punctele de direcţie şi sectoarele de înaintare des tinate fiecărei unităţi, se vor păstra cu multă atenţie. Trebue să ne silim, să obţinem un front de luptă unitar; aceasta nu împiedică însă, ca unele părţi ale frontului de luptă să se găsească mai înaintate, faţă de celelalte păi ţi.

Pentru a se putea menţine încontinuu direcţiunea de înaintare ordonată, trebue să studiem mai întâiu terenul respectiv şi apoi să ne alegem puncte, linii şi obiecte intermediare, bine marcate. Înainte de a intra într’un teren acoperit, pentru a nu pierde direc ţiunea,— mai cu seamă pe timp ploios, noaptea şi în zilele cu ceaţă, —se va proceda cu multă precauţiune în alegerea mijloacelor ajutătoare de orientare (bu sola, ctc.). Legătura între trupe trebue menţinută şi în timpul nopţii. îngrămădirile mari pe linia de foc vor fi evitate; fiecare trăgător să aibă loc pentru a executa tragerea. Când în timpul înaintărei se face o oprire mai în delungată, se va întrebuinţa imediat lopata (din po ziţia culcat). Pildele personale de curaj au mare valoare; ade seori ele fac minuni. Fiecare superior să fie fără cru ţare fată de cei fricoşi. 7

£ * ❖

Batalioanele precum şi fracţiunile de trupe care sunt în contact cu duşmanul, să nu aştepte necontenit ra poarte asupra situaţiunei pentru ’a acţiona. In orice caz aceste rapoarte' nu trebue să cuprindă gruparea trupelor noastre, ci mai cu seamă să arate gruparea inamicului, situaţia munijiuiiilor, starea morală a tru pelor, natura terenului învecinat, etc. Menţinerea unei continue legături între batalioane şi baterii, cu statul-major al brigadei respective, are 6 mare importanţă. (Probabil au fost brigade consti-

tuite din diferite batalioane si baterii. Nota lui).

Biurou-

Telefonul este de folos, dar de multe ori nu se poate întrebuinţa, nefiind sigur; de aceia se impune a se instala totdeauna staţii de semnalizare optică (cât mai acoperite). Semnalul de recunoaştere al fiecărui batalion, ba terii şi al statului-major al brigadei, trebue să fie cunoscut de fiecare post de semnalizare. Postul de semnalizare dela statul-major al brigadei nu va putea să răspundă în totdeauna, căci de multe ori se poate trăda, neputându-se instala totdeauna acoperit. Posturile de semnalizare ale trupelor din prima linie, pot să semnalizeze însă totdeauna înapoi, căci statulmajor al brigadei va fi atent. Cercetarea apropiată aparţine corpurilor de trupă; ea se va executa fără a se rnai aştepta ordine su perioare. Cercetarea se va împinge cât mai departe înaintea trupelor. Se va da o mare atenţie siguranţei pe aripi. Trebue să ne convingem, că patrulele s’au dus în adevăr acolo unde au fost trimise şi nu au fost oprite de vre-o piedică, ce nu a putut fi înlăturată. Patrulele şi uneori chiar posturile mici (în serviciul de anteposturi), vor fi nevoite să înainteze prin sal turi, până la locurile lor de destinaţie. Să ne silim a face cât mai mulţi’ prizonieri, dela care putem afla multe ştiri folositoare. Trebue să existe o conlucrare continuă şi cât mai

strânsă, între artilerie şi infanterie. Artileria nu poate să observe şi să discearnă totdeauna singură obiec tivele, care sunt cerute de infanteria amică a fi bă tute de artilerie. De aceia infanteria trebue să comunice artileriei, toate datele de care aceasta are ncvoe pentru a trage cu efect. Aceste date se vor transmite prin ordonanţe, telefon, semnalizare, etc., şi se vor referi asupra po ziţiei infanteriei şi artileriei inamice ce trebue bătută, indicându-se în speciai părţile mai periculoase pentru infanteria amică; asemenea se vor da şi indicaţiuni asupra preciziunei tragcrei artileriei amice, uşurându-se astfel regularea tragerei. Ori decâte ori infan teria trebue să execute un salt mai însemnat, să avi zeze artileria amică, pentru a o sprijini cu focurile sale. Este de dorit, ca atacul infanteriei să fie preparat din timp prin focul artileriei amice; de multe ori însă infanteria inamică nu se va descoperi, decât numai prin înaintarea infanteriei noastre, care mişcându-se înainte, va sili infanteria inamică să se descopere şi deci să fie bătută de focurile artileriei amice. S’a dovedit că infanteria inamică are mare frică de focul artileriei noastre, mai cu seama de acela al obuzierilor. Atacurile învăluitoare, executate chiar cu mici cu fracţiuni de trupe, impresionează foarte mult pe inamic. Este foarte lăudabil că ştafetele să raporteze din poziţia în picioare, în cursul luptelor aceasta este însă cu totul nepractic, fiind prea expuşi. S’a dovedit că rapoartele transmise verbal prin soldaţi, de multe ori

iHMc

sunt falşe sau de nepriceput, astfel că în totdeauna şi pe cât posibil rapoartele trebue trimise în scris. Trebuc a se da o marc atenţiune citirci corecte a hărţilor, căci greşelile pot aduce mari neajunsuri; nu trebuc să ne grăbim, ci este preferabil a întârzia câteva minute, pentru a ne orienta mai bine înaintea cxecutărei unei însărcinări. Ori decâtcori ni se dă o însărcinare, este bine să cerem toate explicaţiumlc de care ani avea nevoc, astfel ca să nu mai avem nici o îndoială, sau să ne scape lucruri pe care tre buc să le cunoaştem înaintea cxecutărei misiunei. In chestiune de orientare personală, cât de multă curiozitate nu strică. Să ne silim, a nu fi nervoşi în cursul luptelor. Să arătăm linişte şi tărie de caracter. Ofiţerii să nu se plângă între ci în auzul trupei, cu privire la lipsurile de diferite categorii, asupra timpului defavorabil, etc., căci toate acestea impresionează în rău trupele. Artileria d° câmp sârbă caută cu orice preţ să obţină efecte cât mai mari, în timpul cel mai scurt. ' De aceia, dese ori ea alege poziţii descoperite sau prea puţin mascate înapoia crestelor, pentru a executa o tragere directă. Inamicul ştie însă să-şi construiască şi bune adăposturi de tunuri, pe care le maschează în mod foarte dibaciu. 'La aripele şi la mijlocul unei linii de artilerie se instalează tunuri falşe. Când o baterie se află sub focul inamicului, atunci servanţii se adăpostesc în şan ţuri, reîncepând tragerea când inamicul numai trage. De multe ori se întrebuinţează tragerea pe secţii

şi chiar cu câte un singur tun; între tunuri se lasă âe regulă intervale mari. De multe ori se .împing tu nuri izolate pe linia trăgătorilor, pentru a respinge ata curile infanteriei inamice; aceste tunuri trag cu şrapnele cu durata de ardere pusă la zero, sau cu mitralii până la distanţele cele mai apropiate. Deşi artileria sârbească nu execută o tragere de regulare sistema tică, totuşi, din cauz-ă că ea cunoaşte perfect distanţele şi terenul pe care manevrează, reuşeşte să-şi re guleze tragerea într’un timp foarte scurt şi să obţină’ apoi efecte. Bateriile sârbeşti de tunuri de câmp şi în special cele de obuziere grele, sunt bine conduse; cele din urmă baterii trag numai din poziţii mascate, fiind prevăzute cu toate mijloacele şi aparatele mo derne de ochire. Tunurile de munte nu sunt aşa bune. Inălţimele de spargere ale şrapnelelor d.ferinc] foarte mult şi faptul că multe proectile nu expioadează, ne îndreptăţeşte să deducem, că fabricarea muniţiilor lasă de ’dorit. Tunurile de câmp şi obuzierele sunt trase de boi (6—10 perechi). Artileria sârbă a cauzat până în pre zent pierderi simţitoare infanteriei noastre Liniile noastre de trăgători sunt prea dese; infanteria noastră ar trebui să înainteze, sub focul artileriei inamice, pe plotoane care să meargă la aceiaşi înălţime; rezervele să nu se dispună chiar înapoia liniei de trăgători. Atât la înaintare, cât şi în timpul luptei, infanteria trebue să se folosească şi de cea mai mică cută de teren. Artileria noastră în poziţiune, n’are a se teme de efectul artileriei duşmane. Artileria constitue arma cea mai bună a armatei sârbeşti; dacă efectul ei va fi paralizat prin o conducere dibace şi precaută a in fanteriei noastre, am câştiga un mare avantaj, căci pierderile noastre vor scădea cu a 10-a parte. Arti leria noastră va putea să obţină* efecte hotărâtoare,

numai lucrând mână în mână cu infanteria. De aceia este necesar, ca ambele arme să opereze în strâns contact şi să se ajute reciproc. Este de cea mai marc necesitate, ca comandantul superior să informeze tot deauna pe comandantul artileriei despre intenţiunile sale, precum şi despre modul cum voeşte a rezolva misiunea ce are; de asemenea frebue să-i aducă la cunoştinţă din vreme şi toate schimbările ce ar sur veni ulterior în planul unei acţiuni. Datoria coman dantului artileriei este de a preveni intenţiunilor co mandantului trupelor, ţinându-se conţinu în legătură, atât cu comandanţii superiori, precum şi cu linia de foc cea mai înaintată. Toţi comandanţii trebue să fie animaţi de îndatorirea ele a-şi comunica reciproc toate ştirile aflate despre duşman. Trebue să ne fo losim de toate mijloacele, pentru a comunica la timp artileriei, toate observaţiunile făcute de infanteria noastră asupra tragerei artileriei proprii şi inamice, precum şi asupra următoarelor puncte: situaţia frontului de luptă a infanteriei amice în diferite momente ale luptelor; poziţia inamicului; ţinte bine vizibile şi demne de bătut şi mai ales punctele de pe frontul de luptă ina mic, asupra cărora ar fi necesar a se executa o con centrare a focului artileriei. Artileria nu poate observa toate, deci o complectară a serviciului de observare al tragerei prin concursul infanteriei este foarte ne cesar; se va contribui astfel a mări efectul focului ar tileriei şi se vor evita erorile. Trebue să ne debara săm de veche idee că, pierderea tunurilor este o ru şine. Dacă o baterie care a produs efecte remarca bile nu le-ar fi putut realiza decât cu oarecare risc, pierderile ei în material vor fi justificate. Pe cât ar fi de condamnabil de a jertfi o baterie fără a obţine vre-un efect, sau fără ca jertfa să fi corespuns efec tului obţinut, tot atât de condamnabil ar fi ca, pentru

motive de siguranţă proprie a bateriilor, să se ani hileze acţiunea lor. In această privinţă, sârbii ne-au dat o pildă strălucită. Se impune deci, ca artileria noastră să depună cât mai multă activitate şi să nu cruţe nici o jertfă, pentru a putea cauza duşmanului pagube cât mai mari. Aceasta mai cu seamă pentru bateriile de tunuri de munte, care luptă în cea mai strânsă legătură cu infanteria, a,\ cărei atac trebue să-I sprijine, până în poziţiunea de luptă cea mai îna intată, acţiune care a produs deja succese conside rabile. Inferioritatea balistică a tunurilor inamice, si leşte artileria sârbă să ocupe poziţiile de tragere în modul cel mai dibaciu; iar bătaia lor mică o sileşte a se apropia cât mai mult de adversar. Aşa dar ba teriile de tunuri de munte şă înainteze odată cu in fanteria, iar bateriile de obuziere de munte, de îndată ce vor avea o zonă de siguranţă suficientă înainte; ele să urmeze imediat după infanterie. Peste tot să se observe cel mai mare zel de a înainta. Să nu se risipească muniţiunea trăgând intensiv contra unor ţinte neînsemnate. Artileria să tragă acolo unde efectul ce trebue a se obţine, va corespunde muniţiunei consumată: se vor risipi chiar muniţiunile acolo unde trebue să se obţină efecte repezi şi sdrobitoare. Ori decâteori se întrebuinţează observatori la terali pentru observatiunea tragerei, ei trebue să facă aceasta neîntrerupt, căci altfel observatiunea este ine ficace. Pentru ca tragerea pe zone reperate să dea un efect, se cere o dibace manevră a traectoriilor asupra acestor zone. Se recomandă a se organiza cât mai des trageri de noapte. Se observă că artileria noastră întrebuinţează prea puţin bateriile falşe şi adăposturile pentru tunuri şi servanţi. Acestea trebuesc construite imediat după ocu parea poziţiei.

Recomand comandanţilor de baterii şi ofiţerilor să se comporte cu mai multă precauţiune în cursul re cunoaşterilor şi în conducerea focului; inamicul este foarte dibaciu şi activ, el vede toate şi se foloseşte de toate ocaziunile pentru a le întrebuinţa în folosul său. Să se întrebuinţeze cât mai rar tragerile de secerare; în schimb executarea unui foc rar în cursul nopţii asupra zonelor de teren ocupate de inamic, este de mare folos; asemenea este foarte eficace o tragere regulată chiar asupra crestelor, care se va lungi apoi treptat înapoia lor. Să ne silim a executa concentrări de focuri, ori de câte ori situaţiunea va cere a zdrobi repede anumite obiective periculoase. Ca concluzie, voesc a accentua, că succesul final nu poate fi ob ţinut decât printr’o ofensivă îndărătnică. Aceasta ofensivă însă, nu va putea reuşi clinti*o dată, faţă de un inamic atât de dârj, cum sunt Sârbii. In cursul operaţiunilor noastre, uneori vom fi siliţi chiar să dăm înapoi’; aceste situaţiuni trecătoare nu trebue însă să ne facă a abandona definitiv ofensiva noastră. Dacă momentan atacul nostru este oprit pe loc, sau chiar suntem siliţi să dăm puţin înapoi, atunci să rezistăm cu îndărătnicie pe poziţiunile ocupate, până ce o si tuaţie favorabilă ne va permite să înaintăm din nou, sau’ până la intervenirea unor trupe proaspete de întărire. In asemenea situaţiuni, să fim animaţi de voinţa nestrămutată,.de a păstra cel puţin aceia ce câştigasem anterior, cunoscând că orice pas făcut înapoi, ne ex pune focului celui mai aprig al inamicului şi pierde rile vor fi mult mai mari, decât dacă am rămânea în poziţ'unea deja ocupată.

D) Instrucţiuni date de ministerul de răsboiti austro-ungar cu privire Ia educaţiunea morală şi instrucţia tactică a trupelor, bazate pe exemplele deduse din operaţiunile executate în toamna anului 1914 în Galiţia şi Serbia. 1. Educaţiunea morală. Educaţiunea morală a soldatului este de o foarte mare importanţă. Pentru acest gen de educaţiune se vor întrebuinţa toate mijloacele, spre a face să se nască şi să se desvolte simţământul patriotic, insuflând în acelaş timp soldatului credinţa nestrămutată către suveran şi patrie. Profitând zilnic de toate împrejurările, se va căuta a se menţine spiritul răsboinicşi al desvolta, poves tind soldaţilor din faptele eroice ale camarazilor din timpul acestui răsboiu. Nu mai puţin important este şi menţinerea spiritului de disciplină, a ţinutei corecte şi plină de vigoare în toate împrejurările şi mai ales în contactul cu supe riorii, a exactităţei şi stăruinţei cu care se execută ordinele, precum şi a scrupuloziiăţei în îndeplinirea datorit i. Se va proceda cu cea mai mare severitate, contra acelora care cârtesc contra disciplinei şi a spiritului răsboinic, aplicând pedepse grave şi exemplare; printre aceştia se vor socoti şi aceia care fac propagandă de şovăială. In ceiace priveşte educaţiunea gradelor, ei sunt acei (Notă, — Aceste instrucţiuni au fost date pentru pregătirea nouilor contingente dela părţile sedentare ale trupelor). .

care în prima linie trebue să păstreze o disciplină dc fer şi să fie oglinda oamenilor de sub comanda lor, mai ales sub raportul simţământului datoriei. Orice gradat trebue să ai’bă convingerea, că el trebue să serve de exemplu' subalternilor, atât în greutăţile luptei, cât şi în diferitele împrejurări dificile ale rasboiului (ca privaţiuni de tot felul, oboselei mari etc.), căci .ştiut este că „ţinuta trupei atârnă numai de aceia a şefilor săi“. Mai departe se va şti, că atât la atac cât şi în apă rare nu se pot obţine bune rezultate, decât numai printr’o stăruinţă dârje de a învinge sau de a rezista şi că, chiar într’o situaţiune care ar părea nefavorabilă, rezistenţa mai departe a trupei, este nu numai o ches tiune de onoare, ci chiar pierderile vor fi mai mici, ră mânând şi luptând pe loc, în loc de a bate în retragere. Gradaţii trebue să fie instruiţi în sensul că, dacă îna intea unei poziţiuni inamice s’ar găsi obstacole de orice natură, toate aceste obstacole trebuesc înlăturate cu orice preţ în vederea îndeplinirii misiunei ce li s’au dat. După ce s’a primit o asemenea însărcinare de luptă, trebue mai întâi a se căuta mijloacele de execuţiune. Apoi se va lua hotărârea şi în urmă, se va pune în joc toate calităţile sufleteşti şi corporale, pentru a desăvârşi executarea însărcinărei primite. Ceiace s’a spus pentru gradaţi în general, are aceiaşi valoare şi pentru ofiţeri. Se va atrage cu insistenţă atenţiunea tuturor solda ţilor, cât de ruşinos este faptul ca cineva să se sus tragă de pe linia de foc sau dela unitatea sa, invocând motive falş?, precum şi de a mai rămâne în interiorul ţărei, când după ce a fost rănit ori bolnav, starea sa nitară a soldatului nu ar mai reclama aceasta,^ Întreaga educaţiune morală trebue să tindă în mod vădit Ia desvoltarea spiritului răsboinic, precum şi la dcsvoltarea tuturor calităţilor morale ale soldatului. Nici

o ocaziune nu trebue scăpată, de a insufla soldatului aceste calităţi, în modul cel mai sârguitor. 2. Generalităţi asupra luptei. Toate gradele trebue să ştie, că atât timp cât con ducerea unităţilor lor va permite, trebue să stea aco periţi şi să nu se expună, fără folos, focului inamic. . Aceasta trebue observat în permanenţă Ia instrucţie, explicându-se în acelas timp şi oamenilor. In îmbrăcăminte şi echipament, comandanţii nu trebue să se deosibească prea mult de trupă. Victoria asupra inamicului nostru atât de îndârjit, cere sacrificii mari. Teama .de pierderi nu trebue să micşoreze însă avântul ofensiv al trupei, nici să paralizeze puterea de rezistenţă a trupei. Ruşii opun contra-atacurilor o rezistenţă dârjă, pen tru învingerea căreia adesea suntem forţaţi a face mari sacrificii; ei sunt însă foarte susceptibili la învăluiri şi întoarceri, care se pot executa chiar şi cu forţe puţine, posibil şi numai cu cavalerie. Muniţiunile trebue economisite atât la artilerie cât şi Ia infanterie, căci mijloacele de reîmprospătare sunt în greunate. Risipa muniţiunilor micşorează efectul propriu şi dă încredere inamicului. La semnalizările optice se va observa, că semnali zatorii să se ascundă bine vederii inamicului. Au fost cazuri când linii de trăgători inamice şi baterii de arti lerie încetau focul şi ridicau batiste albe în semn că se predau şi când se apropiau trupele noastre de dânşii, deschideau un foc violent şi eficace. Pentru a evita aceasta, trupa trebue să continue focul până ce. inamicul se va preda aruncând mai întâi armele.

3. Infanteria. Recunoaşterile pe timpul luptei. Recunoaşterile nu mai cu cavaleria singură, sunt foarte rar posibile; în schimb recunoaşterile cu infanteria au căpătat o mare importanţă. Când inamicul se găseşte în poziţiune, nu sunt suficente recunoaşterile executate numai cu patrule. In acest caz se vor întrebuinţa linii de trăgători foarte subţiri, asupra cărora artileria inamică nu poate avea mari efecte, consideraţiune de care trebue să se tină mereu seamă. In acest scop, se vor risipi în trăgători de fiecare batalion, 2 plotoane, cu intervalele de circa 10 paşi între trăgători. Această linie de trăgători for ţează pe inamic să deschidă focul şi demascându-şi prin aceasta întinderea frontului şi foarte adesea, chiar forţa sa. Nu se poate deduce totdeauna forţa inamicului după intensitatea focului, căci ruşii risipesc foarte mult muniţiunea. ‘ ’Patrulele nu trebue să recunoască numai inamicul, ci şi terenul, drumurile şi podurile şi să raporteze fără întârziere rezultatul recunoaşterei. In ceeace pri veşte înaintarea sub focul artileriei inamice, ea se va executa cu linii foarte subţirii, cu intervale de 500 — G00 paşi distanţă între ele. 4. Atacul. Înainte de a se porni Ia atac, pozitiunea duşma nului trebue să fie recunoscută cu -deamănuntul. La început linia de trăgători cea mai înaintată, păstrează intervale mari între trăgători, pentru a nu suferi prea

mult de focul artileriei duşmane, care nu a putut fi încă slăbită de focul artileriei amice. Nu se vor exe cuta atacuri brusce cu linii dese, contra unor poziţiuni inamice pregătite cu îngrijire mai dinainte. Ruşii obişnuesc să pregătească pe flancul şi puţin înaintea poziţiunilor lor principale alte poziţiuni,’ pentru a sur prinde de flanc unităţile inamice care ar ataca frontul lor. Chiar şi înaintea frontului de luptă, la o distanţă de vre-o câte-va mii de metri, ei trimit linii subţiri de trăgători, cu însărcinarea de a lupta retrăgându-se înapoia frontului principal de luptă, pe măsură ce • atacul adversarului progresează. Atari poziţiuni trebue recunoscute înaintea executărei atacului şi atacate pe cât posibil de flanc. înaintarea să se execute mai încet şi cu foane multă precauţiune. Liniile de trăgători va fi foarte rari şi se vor întări treptat tot cu linii subţiri. Unităţile cele mai avansate să se îngroape imediat. Să nu se facă risipă de muniţiuni, căci efectul tra gerilor pripite este foarte slab. Numai când se observă ţinte mari şi bine distincte, se poate executa un foc viu, întrebuinţându-se chiar o cantitate mai mare de muniţiuni. Conducerea focului să fie bună. In general tragerea nu se va face în mod pripit. Pentru atacurile prin surprindere, trebue mult sânge rece şi răbdare, căci altfel surprinderea nu reuşeşte ci contrarul. , Rezervele: să înainteze prin salturi în grupe risipite în trăgători, dispuse în linii subţiri cu intervale mari. Rezervele nu vor înainta niciodată în linii dese, căci acest mod de înaintare ne-a costat deja foarte multe pierderi şi prizonieri ruşi au afirmat-o. Se re comandă linii dese numai în’ momentul atacului cu

baioneta. Fiecare progres obţinut în înaintare trebue păstrat, îngropându-ne de îndată. Pe timpul luptei se recomandă cu insistenţă, ca flancurile să fie asigurate. Să ne ferim de atacurile de flanc executate de inamic prin surprindere. Asi gurarea flancurilor nu va înceta nici după ce am ocupat poziţia duşmanului. Apărarea: In atacuri duşmanul nu a arătat până în prezent o pricepere deosebită şi nici nu a avut vre-un succes; forţa lui se bazează pe număr şi pe faptul că în apărare ştie să întrebuinţeze terenul cu multă dibăcie. Ruşii aleg poziţiunile lor de apărare în aşa fel, ca unităţile să se poată ajuta unele pe altele, astfel că este bătut în flanc de pe poziţiunea vecină. Artileria lor este astfel aşezată, încât infanteria noastră care atacă, suferă mari perderi din cauza focului ei. Şanţurile adăpost ruseşti sunt adânci şi nu au mai de loc parapete, aşa că nu pot fi bătute cu mare efect, decât întrebuinţând contra lor obuze şi şi tragerea curbă. De aceia este recomandabil, ca şi noi să întrebuinţăm acelaş procedeu de apărare, adă postind infanteria cu dibăcie şi căutând să oprim atacul infanteriei lor prin focul artileriei noastre, care trebue însă să fie aşezată în poziţii bine alese. Şanţurile adăpost ale infanteriei să se sape pe ver santul’dinspre inamic şi să fie totdeauna mascate. Măştile vor fi cât de des întrebuinţate. Ţinând seamă de marea eficacitate a focului arti leriei inamice, lopata şi târnăcopul au căpătat o mare importanţă, atât în atac şi în apărare. Fiecare om trebue săfie prevăzutcu una din urmă toarele unelte: o lopată, o casma, un toporaş sau un târnăcop.

Infanteria trebue să fie- bine instruită în executa rea lucrărilor de fortificaţie pasageră; ofiţerii precum si subofiţerii să cunoască perfect întrebuinţarea explosivelor. Să se exerciteze în mod practic’ rnanipulatiunea explosivelor prescrise de regulament, precum şi’distrugerile cu dinamită. Lupta în pădure. Foarte adeseaori duşmanul a ur cat linia de.trăgători în vârful copacilor dela margi nea pădurei. Uneori au fost urcate pe aceşti copaci chiar şi mitralierele. Trupele noastre după ce. au pă truns în pădure, de multe ori au fost atacate din spate de focul inamicului, care rămăsese ascuns sus pe copaci; de aceia este necesar să se tragă asupra marginelor pădurilor ocupate de duşman cu şrapnele, având pun tul de spargere sus. Prin păduri este absolut necesar să se ţină rânduială şi să se păstreze direcţia de înaintare, precum şi cea înai mare linişte. Zgomotul trădează apropie rea noastră şi uşurează duşmanului surprinderea prin foc.

Cavaleria. Cavaleria a fost prea mult menajată în timp de pace. Ea trebue să fie obişnuită a rămânea sub ce rul liber, cel puţin 4 ore pe zi, precum si a bivuaca în câmp deschis; caii să fie obişnuiţi cu hrana de cam panie. Deprinderea cailor pentru executarea aliurilor repezi nu are atâta importanţă; este cu mult mai necesar să fie pregătiţi pentru marşuri lungi şi aliuri încete. Călăreţii să cunoască la perfecţie întrebuinţarea armei; ei trebue să ştie a lupta cu arma şi a exe cuta lucrările de forti’ficaţii de câmp ca şi infanteria. Şarjele numai joacă aproape nici un rol.’ 3

- 34 -

Patrulele de cazaci se lasă de multe ori a fi nrmărite, pentru ca apoi din ascunzători, să surprindă pe urmăritori cu un foc viu. Ar tiIeria. Artileria va căuta ca printr’un foc concentric si din poziţiuni de flanc bine alese, să distrugă poziţiunile duşmanului în mod succesiv. bătaia obuzierelor noastre de câmp, care este cam mică, nu constitue o cauză ca ele să nu fie între buinţate. Eficacitatea lor contra poziţiunilor duşmanului fiind foarte mare, ele trebue apropiate de inamic în măsura suficientă, ca ele să poată fi întrebuinţate cu folos. In anume ocaziuni întrebuinţarea artileriei grele are de multe ori un efect hotărâtor. Şi aci să se caute a se întrebuinţa artileria din poziţia de flanc. Se va observa cu atenţiune, ca să nu se tragă asupra trupelor amice. Asemenea cazuri s’ar putea întâmpla numai atunci, când se începe focul cu grabă şi ener vare şi când observarea ţintei şi a loviturilor nu se face cu destulă atenţie. Artileria noastră să ia în consideraţiune declaraţiile prizonierilor ruşi, cari spun că punctul de spargere al proectilelor noastre este prea sus. Tragerile cu şrapnele şi cu punctul de spargere sus, să nu se întrebuinţeze decât numai asupra marginelor de păduri ocupate de duşman, căci ruşii au obiceiul, după cum s’a arătat deja, să se aşeze în copaci şi să tragă de acolo. Recunoaşterile precum şi descoperirea ţintei sunt de o aşa mare însemnătate, încât nici o jertfă să nu se cruţe pentru desăvârşirea lor. Locurile de observaţie dinapoia frontului nu sunt bune. Poziţiunile duşmane sunt aşa de bine alese şi mascate

încât ele nu se pot descoperi cu binoclul, ci trebuesc recunoscute cu patrule. Artileria sâ nu aleagă poziţiuni imediat înapoia cres telor, sau în imediata apropiere a adăposturilor; tunu rile să aibă între ele intervale mai mari. Atât artileria de câmp cât şi artileria grea vor lupta în cele mai multe cazuri, din poziţiuni mascate. In direcţia aceasta, instrucţia artileriei să se facă cu cea mai mare grije; de asemenea să se dea multă atenţiune instrucţiei, asupra mijloacelor de a descoperi poziţiunile artileriei duşmane. Bateriile se întrebuinţează foarte des izolate pentru „ ca să se poată ascunde mai cu uşurinţă; având între tunuri intervale mai mari. • Este absolut necesar, ca întotdeauna conducerea fo cului să fie aceiaşi în fiecare divizion sau regiment, căci în caz contrariu se produce risipă de muniţiuni. Atât artileria cât şi infanteria sunt datoare să facă adăposturi, chiar atunci când ocupă poziţiuni adăpostite. Măştile în special, aduc artileriei foarte adesea ser vicii reale. E. Observaţiuni generale asupra armatei ’) austro-ungăre care a operat contra Serbiei în 1914. Cu prilejul celor două ofensive austriace în Ser bia, din anul 1914, s’au putut face următoarele ob servaţiuni generale asupra armatei austro-ungare, care cu toate că în ambele expediţiuni a fost învinsă, ră mâne însă o armată bine organizată şi de considerat. 1) Informaţiuni de pe teatrele de răsboiu.

Infanteria. a) Organizarea unităţilor, cu toate numeroasele noui creaţiuni, rămăsese încă destul de bună pe timpul ofensivei în Serbia; astfel o companie avea la în ceput 5 ofiţeri şi un număr însemnat de reangajaţi; cu pierderile suferite în cursul răsboiului, cadrele ofiţereşti şi de reangajaţi s’au micşorat simţitor, iar numărul combatanţilor în timpul ultimei retrageri din Serbia, era de 150’—180 oameni. b) îmbrăcămintea, armamentul şi muniţiunile erau la început complete; în ultimul timp se (dăduse oa menilor ordinul de a economisi cât mai mult muni ţiunile. c) Serviciul sanitar destul de bine organizat; aveau câte 1 medic de fiecare batalion, cu o trăsură de am bulanţă şi cu personalul şi "materialul sanitar sufici ent. Nu a funcţionat însă bine din două cauze: 1) Mare parte din medici şi sanitari erau israeliţi, se desinteresau de răniţi, nu se expuneau pericolu lui şi în genere formaţiunile sanitare se ţineau prea departe de eşaloanele de luptă. 2) Trăsurile de ambulanţă prea grele, nu puteau urma peste fot batalioanele respective. d) Se pare că serviciul de aprovizionare a func ţionat rău, căci, în mod constant dela începutul răs boiului, prizonierii austro-ungari în Serbia s’au plâns de insuficienţa şi chiar de lipsa hranei. Mijloacele’de’ reaprovizionare au fost însă com plete; lipsa se atribue următoarelor împrejurări: 1) Coloanele de muniţiuni au trecut în toate îm prejurările, înaintea coloanelor de subzistenţă : 2) Trăsurile coloanelor de subzistenţă divizionare, până Ia trăsurile de hrană ale companiilor, erau prea

grele şi înhămate cu cai, din care cauză nu au putut urma coloanele, pe drumurile grele şi în regiunile ac cidentate ale Serbiei. In ultimele operaţiuni, austriacii au fost nevoiţi să înhame în parte trăsurile de subzistenţă cu boi; cum însă această dispoziţie nu era generală, ci numai o improvizaţiune parţială, rezultatele au fost mediocre. Armata austro-ungară de sud a suferit mai ales de lipsa de pâine: Sârbii afirmă că dotaţiunea armatei austriace de Balkani cu brutării de campanie era re lativ redusă si că ele erau prea grele. Din tabloul prăzilor de răsboiu făcute de Sârbi, se vede de altfel că aceştia au capturat relativ puţine brutării de campanie, faţă de numărul cel mare al prizonierilor. 3) Se pare că în timpul ofensivei ultime în Ser bia, comandamentul armatei austriace de Balkani a contat, pentru aprovizionări şi hrană, şi pe resursele regiunilor invadate, unde însă nu au găsit nimic. Condiţiunile răsboiului actual au adus modificări esenţiale în principiul aprovizionărilor: răsboiul hră neşte răsboiul; hrana pe.socoteala şi din resursele regiunilor invadate, se loveşte de multe ori de lipsa totală de resurse a regiunilor inamice, lipsă rezultată din cauza răsboiului actual şi distrugerea făcută de inamicul însuşi. Este necesar a se compta numai pe resursele dinapoi, deci şi pe o organizare intensivă a aprovizionărilor şi transportului lor din ţară spre armate. Focul infanteriei. Infanteria austro-ungară nu întrebuinţează focul de salvă, ci numai focul individual şi tragerile colec tive (de voe şi repezi).

Distanta maximă de tragere a infanteriei a fost 1450 m. Regularea tragerei, conducerea şi disciplina focului la începutul angajărei luptei erau ’foarte bune, de în dată însă ce trăgătorii austro-ungari intrau în zona eficace a focurilor infanteriei sârbe, efectele focului infanteriei austro-ungare scădeau foarte mult. Ofiţerii sârbi afirmă, că se aşteptau ca infanteria austro-ungară, foarte bine instruită din timp de pace la excelentele lor poligoane de tragere, să tragă mult mai bine. Coeficientul moral scade în proporţiuni mai mari la infanteristul austro-ungar, de cât la ’cel sârb — sub presiunea pericolului material — şi de aceia efectele focului nu sunt la înălţimea instrucţiei şi dresajului din timp de pace. In ultimele lupte, infanteriştii austro-ungari primiseră ordinul de a economisi cartuşele. Reaprovizionarea munitiunilor a funcţionat regulat; când situaţiunea nu permitea apropierea oamenilor cu muniţiuni de linia de foc, se produceau forţamente pauze în activitatea liniei de foc (câte odată 2-3 ore). Mai sunt şi alte cauze care produceau acalmii în decursul luptei (oboseala, etc.,) dar cea mai frecventă este lipsa munitiunilor şi imposibilitatea momentană de a se reaproviziona. In aceste cazuri, trăgătorii se fortificau imediat pe locurile ce ocupau, după apre cierea şefilor. Infanteria austro-ungară întrebuinţează rar bombele de mână; ea însă a întrebuinţat în contra sârbilor gloanţele explozibile şi aceasta chiar într’o marc măsură. In ceeace priveşte mitralierele, austriacii dispun de câte o secţie a două mitraliere de fiecare batalion ; în timpul din urmă trebuind a se dota şi nouile for-

3'J

inaţiuni de Landsturm, Ersatzreserve, ctc. cu mitraliere, proporţia a mai scăzut. In genere infanteria austro-ungară utilizează prea bine focul mitralierelor, întotdeauna în linia l-a ascunse pe cât posibil şi de preferinţă la distanţele mijlocii si) mici. Luptele infanteriei. a) In general infanteria austro-ungară utilizează bine terenul de luptă b> I se atribue o mare îndemânare de manevră, cu tendinţa de a învălui linia de foc adversă. 3) In ofensivă, trăgătorii pe linia l-a se ţin la 2-3 paşi interval, sub focul infanteriei; salturile se fac pe eşaloane şi cât mai lungi cu putinţă; se păstrează până în ultimul moment rezerve proaspete, pe care le aruncă pe flancul liniei de luptă adverse. 4) In zona focurilor artileriei, infanteria austro-ungarâ caută să înainteze acoperită de vederea şi lo viturile artileriei adverse, utilizând terenul şi adoptă formaţiuni subţiri prin flanc pentru mişcarea în această zona. Când este surprinsă sau găsită de focul artileriei, ea este silită a se opri şi mai adesea a se pune la adăpost sau a se retrage. Nici infanteria sârbă nu poate suporta în câmp des chis focul artileriei inamice şi în general ordinul este „ele a se salva înainte 5. Pentru lupta la baionetă, infanteria austro-ungară s’a găsit întotdeauna în inferioritate faţă de sârbi, cari au mai mult elan şi sunt prevăzuţi ’ cu bombe de mână. 6. Infanteria austro-ungară întrebuinţează pe o scară foarte întinsă fortificaţiunile, atât de defensivă, cât şi

în ofensivă la fiecare oprire mai lungă; după împre jurări, ea întrebuinţează adăposturi individuale, grupe de fortificaţie constând din curtine şi redute; profilul obişnuit pentru trăgători în picioare cu adăposturi contra şrapnelelor, cu parapete foarte mici, mascate de vederea adversarului cu iarbă, crengi, tufiş, etc. In genere traseul fortificaţiuniloF este bine adaptat Ia teren. 7. La companii ofiţerii şi şefii de secţii se ţin de obiceiu înapoia liniei de trăgători şi pe loc şi în tim pul înaintărei; adesea, în împrejurări critice, rămân departe- de unităţile lor. 8. In genere austro-ungarii nu întrebuinţează lup tele de noapte. Explicaţiunea ar fi din cauza că uni tăţile slave în special, profitând de întunericul nopţii adesea dezertau, pentru a se salva Ia sârbi şi au fost cazuri, când chiar părţi întregi din sistemul de avan posturi austro-ungare, au fugit pe timpul nopţei la Sârbi; de aceia Marele Comandament ausîro-ungar ar fi renunţat la luptele de noapte. 9. Când se prevedeau lupte crâncene şi în special în timpul atacului, comandamentul austro-ungar obiş nuia a da băuturi alcolice oamenilor; în ultimul timp văzându-se abuzul şi inconvenientele procedeului, se pare că s’a renunţat Ia asemenea mijloace de sub stituire a moralului. 10. In genere capacitatea de a mărşălui a infante riei austro-ungare este destul de bună; se întrebuin ţează foarte adesea transportul unităţilor de infanterie în trăsuri (rechiziţionate), când nu sunt căi ferate la dispoziţie şi când nu au nevoe de marşuri repezi. Toate coloanele se acoper în timpul marşului cu avangarde şi numeroase patrule de infanterie foarte bine instruite; 11. Pentru staţionare, se utilizează obişnuit canto-

namentul de alarmă cu sisteme tari de avanposturi şi în sate cu o poliţie din cele mai severe. Nu se vorbeşte la Sârbi despre dese surprinderi de avan posturi austriace, ceeace însemnează că serviciul de siguranţă în staţie se face cu destulă grijă. 12. Ca semne şi semnale, în special se întrebuin ţează semnele cu drapele, pentru a marca artileriei linia de luptă proprie; din această cauză pare justă afirmaţiunea prizonierilor, că mai niciodată nu s’a în tâmplat ca artileria austro-ungară să tragă în trupele proprii; din contră se citează câteva asemenea cazuri ia Sârbi. Aceasta provenea din cauza asemănărei uniformei şi greutăţei distingerei lor de departe. De aceia este necesar a se diferenţia cel puţin capela (coifura), sau să se pună semne ori semnale de recu noaştere, atât pentru a se evita ca trupele amice să se bată între ele cum şi ca artileria să nu tragă în propia-i infanterie. (Un motiv mai mult ca artileria sănii rămână la distanţă prea mare, înapoia liniei de luptă a infanteriei). Cavaleria. Din cauza nevoei în care s’au găsit Austriacii, de a trimite mai toată cavaleria lor înspre Ruşi, armata de Balkani a fost dotată cu prea puţină cavalerie (două regimente, afară de cavaleria divizionară). Niciodată în cursul actualei campanii, nu s’a avut ocaziunea să se şarjeze; patrulele de cavalerie nu erau nici numeroase, nici activ-e ori îndrăsneţe. Caii foarte buni; călăreţii armaţi cu revolvere în loc de carabine (10 cartuşe în magazie). Pentru recunoaşteri, în cursul răsboiului actual ser viciile aduse de cavalerie au fost destul de restrânse isbindu-se mai peste tot de unităţi de infanterie ad verse, peste care nu mai puteau trece.

Austro-ungarii au întrebuinţat de asemenea pentru re cunoaşteri : a) Automobile-mitraliere, despre care Sârbii spun că produc un efect moral destul de mare; b) Aeroplanele le-au făcut servicii foarte mari în re cunoaşteri. Au fost semnalate vre-o 7 -8 aeroplane la armata’ de Balkani. Ele sunt inonoplane - de culoare albă având o dungă (bandă) roşie (?); pentru a înşela pe Sârbsi chimbau adesea culoarea benzei; Ia început când şi Sârbii aveau aeroplane (2), aceste schimbări puteau produce confuziuni, mai târziu însă aparatele sârbe nemai func ţionând, confuziunea nu mai era posibilă. Nu s’a aruncat des bombe şi în rarele cazuri, bom bele svârlite nu au produs mari stricăciuni. Aeroplanele austro-ungare aflate la Boche di Cattaro au mitraliere. Probabil din cauza impractibilităţei drumurilor în Serbia, la armata de Balkani nu au fost semnalate unităţi, pa trule, ori ştafete de ciclişti. Pe timpul nopţii, cavaleria austro-ungară s’a retras sistematic înapoia avanposturilor de infanterie, chiar şi atunci când în faţă nu se afla decât cavaleria sârbă. Artileria. Aprecierile Sârbilor asupra artileriei austro-ungare, au variat în cursul actualului răsboiu. Pe timpul bătăliei dela Iadar, 31 Iulie -6 August, opiniunea generală era că artileria inamică este mult mai slabă ca cea sârbă; mai târziu în cursul luptelor de Ia Drina şi Sava (Septembrie şi Octombrie), Sârbii au început a vorbi cu mai multă stimă de artileria austro-ungarâ. Se zice că în această perioadă, numărul gurilor de foc austro-ungare fusese mărit; se semnala chiar pre-

zcnţa artileriei grele şi în deosebi a obuzierilor de munte, care erau cele mai temute de sârbi; în fine s’a recu noscut că artileria austro-ungară a început să tragă bine, iar consumaţiunea de muniţiuni continua a fi mare, deşi în ultimul timp se trăgea cu proectile purtând ca dată de fabricare, anul 1914. Artileria austro-ungară a fost prea bine înhămată, cu cai buni; pe timpul ultimei ofensive în Serbia, din cauza drumurilor foarte rele, Austriac» au fost nevoiţi a imita în parte pe Sârbi, înhămând cu boi o parte din bateriile grele, ce nu mai puteau fi trase cu caii prin noroaiele drumurilor desfundate. Asupra acţiunei artileriei s’au putut afla urmă toarele : 1. Se întrebuinţează regulat tragerea indirectă şi se aleg bine poziţiile sale, în raport cu terenul şi cu obiectivele. 2. Se întrebuinţează fortificaţia de câmp pentru tu nuri şi mai ales pentru servanţi. 3) ’Se ocupă poziţiuni la distanţe variabile (30005000 metri). 4. Nu se schimbă des de poziţie, de cât atunci când este forţată de focul artileriei a’d verse. 5. Tragerea se regulează destul de repede şi bine; nu poate schimba însă uşor de obiectiv. 6. In cursul luptei infanteriei, artileria în genere nu răspunde artileriei adverse, ci trage de preferinţă contra infanteriei. Din contră, Sârbii, lasă adesea in fanteria la propriile ei mijloace—la început -şi trage contra artileriei austro-ungare pentru a o neutraliza complet, după obţinerea acestui rezultat în total sau în parte, atacă coloanele sau linia de trăgători ad versă după cazuri şi susţine invariabil acţiunea in fanteriei, când aceasta intră în zona eficace a focu rilor infanteriei inamice.

7. Nici odată nu au lipsit muniţiunile, deşi reîm prospătarea lor n’a funcţionat bine. 8. Nu se întrebuinţează nici salve, nici rafale, ci mai obişnuit lovitură cu lovitură. 9. Ofiţerii sârbii de infanterie şi cavalerie, recunosc că artileria lor este mai bună de cât cea austroungară. Ca concluziuni generale, armata austro-ungară este disciplinată şi bine instruită; dispoziţiunile în vederea luptei şi până în zona eficace a focurilor adverse, se execută cu multă metodă şi în ordine, admirată adesea de Sârbi; de îndată ce pericolul material devine din ce în ce mai mare, desordinea şi desorientarea, confuziuni şi flotări se observ în ordinea de luptă austroungară, ’într’o măsură mai mare ca în armata sârbă. Sârbii explică aceasta, prin lipsa de avânt şi spirit de sacrificiu datorit iubirei de patrie, prin moralul lor (austro-ungarii) scăzut şi mai ales prin lipsa de coliesiune morală şi solidaritate între luptătorii de diferite naţionalităţi (slavi, italieni, unguri, austraci, români), şi între luptătorii şi şefii lor imeaiaţi (ofiţerii fiind în marea lor majoritate austriaci sau unguri). Toate ace stea precum şi lipsa de încredere şi încriminările re ciproce, fac ca efortul unităţilor austro-ungare în luptă, să fie mai mic de cât al Sârbilor; şi totuşi armata austro-ungară opusă Serbiei s’a bătut binişor şi era pe punctul de a învinge. Aceasta se datora: 1. Superiorităţii numerice şi mijloacelor de orga nizare mai complecte: efective mari, tunuri şi mitra liere şi puşti mai numeroase, muniţiuni în abundenţă, etc. 2. Instinctului de conservare, care forţează pe sol dat, odată angajat în luptă, să atace sau să se apere cu îndârjire; efortul datorit instinctului de conservare

nu întrece însă anume limite, şi în anume împrejurări înlesneşte predarea la inamic ca prizonieri, precum s’a constatat adesea la austro-ungari. Mijloacele technice ale răsboiului actual fac redu tabil, chiar un adversar mediocru ca moral. Pentru a-1 sdrobi, trebue atacată partea lui slabă, moralul; o serie de înfrângeri succesive descurajează repede ar mata austro-ungară şi elementele disponibile ce o compun, nu întârzie a se preda în massă. Din contră succesul le întăreşte partea slabă, mo ralul, şi atunci sunt mult mai greu de învins. F. Instrucţiuni date de comandantul unei armate franceze către trupe, în 1914. Experienţa dobândită în cele 3 luni de campanie, ne dă putinţa de a stabili principiile următoare: 1) Numai acţiunile ofensive dau rezultate, cu condiţiune ca ele să fie pregătite cu îngrijire. ’2) Cu toate că artileria germană are numeroase mijloace de observaţie pe câmpul de luptă, bătae mare şi proectile de’ mare calibru, cu mare eficaci tate la cele mai considerabile distanţe, totuşi trupele se pot totdeauna sustrage efectelor ei, prin forma ţiuni puţin vizibile şi prin amenajarea terenului. 3) Capacitatea de rezistenţă a fronturilor bine or ganizate, ţine săptămâni întregi pe cei doi adversari întFun contact aproape imediat, transformând adeseaori răsboiul de câmp într’un fel de răsboiu de asediu. 4) Fortificaţia de câmp permite: a) De a sustrage trupele efectului focurilor de ar tilerie şi infanterie inamice; b) De a economisi forţele pe fronturi defensive

pentru a le întrebuinţa, într’o cantitate mai mare, în acţiunile ofensive. Prin întrebuinţarea fortificaţiei de câmp în acest sens se ajunge adeseaori la o luptă de uzură, în care schimbarea trupelor devine o necesitate. Trupele cari n’au intrat încă în luptă, trebue să fie neîncetat instruite, de asemenea şi recruţii şi rezer viştii cari sosesc dela depozite. Instrucţiunile de faţă conţin un oarecare număr de procedeuri de luptă, cari par că sunt întrebuinţate adesea. Multe din ele au fost deja indicate în alte jiistrucţiuni. Ofiţerii şi gradele nu trebue să scape nici o ocazie pentru a le aduce la cunoştinţa trupei. Procedeurile de luptă ale infanteriei. I. Marşul de apropiere. In principiu, infanteria trebue să părăsească co loana de marş din momentul ce a ajuns la 10 12 km. de poziţiunile probabile ale artileriei inamice. Aceste poziţiuni trebue să-i fie aduse la cunoştinţă de comandament. Comandantul la rândul său are în datorirea de a cere aceste informaţiuni. Adesea, prezenţa baloanelor semnalizatoare ale Germanilor, este un indiciu, că coloana de marş poate să fie văzută de inamic. Batalionul va căuta în acest moment, dacă poate, să-si mascheze apropierea, pe zona de înaintare ce i s’a destinat, folosindu-se de păduri, de locurile acoperite sau defilate ale terenului. In caz contrar ba talionul se va forma în linii de coloane (companii, plotoane), iar companiile în linie de plotoane sau secţii, cu intervale mari. i

Trenurile de luptă vor merge sau vor staţiona în co loane dealungul drumurilor, evitând formaţiunile prea vizibile. Se va da cea mai mare atenţie la trecerea cres telor, sau la ajungerea în dreptul unui punct care poate să servească de reper; în atare caz, va trebui sau a se iuţi aliura, sau a se mări distanţele. II. Atacul în teren descoperit. Se va executa căutând să ne apropiem cât mai mult de inamic, pe fracţiuni mici dispuse la intervale mari. Se vor desfăşura în linia I-a numai 2 companii, iar celelalte 2 se vor aşeza cam la 500 m. distanţă de linia I-a, în partea unde terenul favorizează o miş care învăluitoare. Comandantul batalionului va merge cu aceste 2 companii din urmă. Companiile din linia I-a vor înainta în direcţia obiec tivului hotărât. Fiecare din ^le va fi precedată Ia mari distanţe de un ploton în antegardă, care merge în linie de secţii Ia 50 paşi interval. Aceste antegarde nu se opresc ca să tragă, decât când se găsesc sub focul adversarului, sau când au ajuns Ia bătaia efi cace a pustei. Comandantul de companie va conduce plotoanele liniei a doua, împingându-le succesiv la înălţimea plotonului din antegardă şi desfăşurându-le în trăgători. Când lanţul de trăgători numai poate înainta se va opri făcându-şi adăposturi; unul din cei doi oa meni ai şirului sapă, pe când celalalt continuă a trage *)• I) In ceiace priveşte tragerea, se va trage totdeauna inai jos, pentru a combate tendinţa destul de cunoscută în infanteria franceză de a trage prea sus. Comandantul de companie poate fără nici un inconvenient, — odată distanţa apreciată — să dea plotoanelor înălţătoare mai de grabă mai mici, decât mai mari

In principiu companiile din linia doua vor lua aceleaşi formaţiuni ca şi cele din linia I-a. Ele se vor adăposti folosindu-se ’de toate accidentele şi locurile acoperite, creind la nevoe adăposturi sau şanţuri ca * şi linia l-a. In orice caz se vor evita formaţiunile massate, la distanţe mai mici de 9-10 klm. de poziţiunile proba bile ale artileriei inamice. Cu ajutorul acestor companii din linia doua, după caz, comandantul batalionului prelungeşte sau .întă reşte lanţul. El are datoria de a angaja rezervele sale fără şovăire. Când inamicul va fi gonit de pe o poziţie, se vor lua măsuri a-o pune imediat în stare de apărare, pen tru ca să ne asigurăm stăpânirea ei. Liniile de trăgători, cu ajutorul uneltelor portative îşi vor face porţiuni de şanţuri-adăpost, dincolo de poziţia cucerită. Sub protecţia lor şi la o distanţă mai mare sau mai mică înapoi, comandantul de companie sau batalion trasează repede linia de pus în stare de apărare; acest traseu deşi foarte simplu, trebue însă să permită în totdeauna’o încrucişare de focuri. Şanţurile se vor executa cu uneltele portative şi cu uneltele dela trăsura de terasieri. O echipă hotărâtă mai dinainte aşează imediat apă rările accesorii şi în special reţelele de sârmă. Mitralierele vor fi instalate pentru fiecare, bine pro tejate. Când lucrul este destul de înaintat şi şanţurile ocu pate, lanţul poate să se retragă şi să treacă în rezervă, lăsând numai câţiva observatori în gropile individuale ale trăgătorilor.

III. Atacul pc teren acoperit, pe ceafa sau pe ploai Se va executa, profitând de toate acoperirile pen tru a câştiga teren în direcţia inamicului, înaintând cu cea mai mare băgare de seamă pentru a evita sur prinderile. Pentru aceasta se va trimite o companie în antegardă Ia 200-300 m.; alte două companii eşalonate pe aripi, gata a sprijini sau a contra-ataca;’iar co mandantul batalionului va merge înapoia dispozitivului cu compania de rezervă. Se va mări serviciul de patrulare înainte şi pe flancul exterior '). Direcţiunea de marş se va asigura printr’un ofiţer, care va merge la plotonul din capul antegardei (Ia nevoe cu busola). Se vor mări numărul coloanelor, în raport cu numărul gradaţilor de cari dispunem, căci trebue să punem câte unul în coada fiecărei coloane. Pe ceaţă sau .pe ploae se va întrebuinţa acelaşi dis pozitiv ca mai sus, înaintând cât mai aproape posibil de poziţiunile inamice. Se vor micşora distanţele între companiile liniei I-a şi cele din rezervă, se vor menţine intervalele, căci ceaţa se poate ridica deodată; în schimb se vor înmulţi mijloacele de legătură. Direcţiunea de marş se va asigura cu ajutorul busolei, sau a liniilor bine vizibile de pe teren. IV. Atacul prin tragere. Prin pădure batalionul va lua un dispozitiv analog celui din teren acoperit, având însă mai adeseori două companii în linia l-a. 1) Se vor întrebuinţa rachcte-seiniiale, pentru a face cunos cut artileriei locul unde ne găsim, spre a putea sprijini înaintarea.

Companiile vor merge în linii de coloane, câte patru, doi sau unul, cu o călăuză în cap şi un gradat în coadă! coloanele bine legate între ele; iar înainte câte-va patrule. Comandanţii de companii vor fi orientaţi asupra di recţiunilor, cari vor fi bine jalonate fie prin drumuri, fie prin accidente de teren uşor de descoperit. Ofiţerii cari comandă plotoanele de antegardă vor controla direc ţiunea cu ajutorul busolei. In caz de întâlnire cu inamicul, companiile din linia l-a vor ataca drept înaintea lor, comandantul de bata lion cu companiile din linia 2-a va căuta imediat să facă o învăluire. Dacă se ştie sigur că inamicul a ocupat o poziţie în pădure, se vor trimite patrule şi recunoaşteri pe un front mai întins, pentru a se determina poziţiunile ocupate şi locul apărărilor accesorii. Se va stabili neîncetat le gătura cu patrulele cari vor continua să înainteze, până ce ele vor primi focuri de puşcă, sau până ce Ie vor auzi înlături sau înapoia lor; se va proceda Ia căutarea organelor de flancare. Când patrulele au ajuns în contact cu poziţiunile ina mice, se va forma un lanţ de trăgători la înălţimea lor, împingându-1 apoi contra golurilor liniei inamice, sau contra organelor sale de flancare. Companiile din linia 2-a vor sprijini mişcarea debor dantă a acestor plotoane, sau se vor ţine gata a ri posta contra-atacului. Dacă pădurea atacată are o mică suprafaţă, va fi socotită ca punct de sprijin ordinar, care va fi organizat chiar din momentul când s’a pus stăpânire pe ea. Dacă pădurea este mare, pe măsură ce se înaintează se va creia treptat şanţuri adăpost cu câmp de tragere redus, prevăzute cu apărări accesorii, pentru a putea consolida rezultatele obţinute şi a opri orice contra-atac.

V. Atacul în timpul noptei. Noaptea poate fi întrebuinţată: 1. Pentru a ataca un punct de sprijin, bine cunoscut din timpul zilei; 2. Pentru a împinge linia de luptă în contact cu şan ţurile' inamice. 1. Atacul se va executa de trupele cari au ocupat poziţiunea sau cari au recunoscut-o, având asupra lor foarfeci şi de e posibil granate de mână. Se vor jalona direcţiunile de marş prin punctele cele -mai vizibile de pe teren. Companiile, precedate de patrule la mică distanţă, vor înainta ,în linie de plotoane prin flanc (cu oameni de legătură la înălţimea frontului). Dacă inamicul va întrebuinţa proectoare sau artificii luminoase, trupele se vor culca, cât timp fâşia luminată sau Iuminele de artificii, ar putea descoperi marşul. Se va împinge direct asupra obiectivelor numai două companii, debordând în acelaş -timp cu o altă companie partea cea mai favorabilă. Comandantul batalionului va păstra o companie în rezervă, cu care va merge îna poia unei aripi sau în dreptul unui interval şi Ia mică distanţă. Cu aceasta va para contra-atacurile, sau va reînoi imediat atacul. Când atacai reuşeşte, trupele vor ocupa imediat poziţia, iar cele rămase încă în rezervă vor pune în stare de apărare poziţia cucerită, organizând totdeodată înainte şi ambuscade’. 2. La’începutul nopţii, campaniile din linia l-a vor împinge patrulele înainte până la luarea contactului cu linia inamicului ; dacă vor primi împuşcături se vor opri, îşi vor face gropi individuale pentru adăpost şi vor da de veste înapoi.

' 52

Companiile vor fi conduse apoi la înălţimea patru lelor şi vor săpa şanţuri, unind gropile individuale. Aceste şanţuri în cele din urmă vor fi adâncite si înzestrate cil apărări accesorii. VI. Atacul poziţiunilor întărite. a) O poziţie întărită va trebui în primul rând. în vestită cu o puternică linie de focuri, bine organizată şi capabilă să reziste unei contra ofensive. Ea se va lega direct cu artileria amică. Poziţiunile întărite germane sunt aproape totdeauna precedate de apărări accesorii ca: reţele de sârmă (cu sau fără ţepi), abatise, palance, gropi de lup, pe care artileria le distruge cu greu. Trebue să se prevadă însă şi distrugerea acestor apărări. Deci, se va recunoaşte din timp terenul de atac în mod amănunţit, traseul şi organizarea şanţu rilor adăpost inamice, modul cum s’ar putea ataca prin focuri de puşcă sau de mitraliere. Se vor repera în acelaş timp cu atenţie reţelele de sârmă sau alte apărări accesorii. Se va recunoaşte de asemenea din timp locurile hotărâte trupelor de atac, care trebue . ocupate în timpul nopţii. Se va căuta, dacă se poate, să se aşeze mitraliere în poziţiuni de flanc. Se va verifica apoi legătura cu artileria. Pentru atac se va arunca asupra întăririlor o linie puternică de trăgători, printre care vor fi şi pionierii echipaţi cu foarfeci, cu petarde de melinită, cu granate şi cu cartuşe fumantc. Această linie se apropie cât mai miilf de întăriri, în timp ce oamenii anume hotărâţi (sau pionierii) vor încerca să tac sau să di strugă reţelele de sârmă; trăgătorii adăpostiţi înapoia

scuturilor sau a sacilor de pământ, vor îndreptă asupra şanţurilor un foc din cele mai vii. Această primă linie de trăgători va fi prevăzută de asemenea cu unelte, prin ajutorul cărora îşi va crea un adăpost sumar, cramponându-se astfel de teren. Se va întări în mod constant linia de atac cu tră gători (şi pionieri), până ce reţeaua va fi străbătută. O ultimă sforţare va împinge lanţul de trăgători până la şanţurile inamice, în care se vor arunca la ba ionetă. La atac, toate unităţile batalionului trebue să fie angajate. Locul comandantului de batalion este la cel din urmă element de întărire pe care îl conduce singur la asalt. Îndată ce o bucată de întărire este luată, parape tele vor fi întoarse în mod sumar şi se va instala o garnizoană; iar cu restul trupelor se va căuta, cu orice preţ, a lărgi spărtura, spre dreapta şi spre stânga, urmărind pe inamic. Oamenii anume hotărâţi (în lipsă de pionieri) cu distrugerea apărărilor accesorii, vor trebui să primească mai dinainte o instrucţie specială pentru acest scop. VII. întrebuinţarea fortific alici de campanie. Orice poziţie ocupată va fi imediat întărită cu lu crări de fortificaţie. Traseul. Un traseu complet va trebui să comporte organe de flancare şi apărări accesorii. Ofiţerii vor ţine seamă de aceasta Ia trasarea liniei de apărare. Trăsarea este operaţiunea cea mai importantă, ea trebue să permită încrucişarea focurilor. ^ , Şanţurile adăpost (Tranşeele) Trebue să fie strâm te, adânci şi ascunse prin reliefuri mici. Cu timpul

se construesc acoperişuri din scânduri sau din lemne! acoperite cu un strat de pământ, care protejează con tra loviturilor de puşcă sau şrapnel. Şanţurile nu se vor face prea lungi. Cel mai bun tip pare a fi şanţul de lungimea unei secţii. Când ' ele vor fi lungi se vor face traverse. Locul comandantului de ploton se va stabili îna poi şi la centrul şanţurilor de secţii; el va fi tngro-j pat, adăpostit .şi legat prin galerii cu şanţurile sec-j {iilor. ‘ In acelaş fel se va organiza locul comandantului de companie, în urma şanţurilor companiei sale, pre-j cum şi pentru comandantul de batalion în apropie-; rea imediată a rezervei sale. Se vor mai construi încă asemenea adăposturi şi pe flancuri, pentru observa tori şi oamenii de legătură. Satele. Se vor găuri zidurile caselor de pe. mar-; ginea exterioară a satului, se va pune pae şi vor face traverse, pentru a evita exploziile proectilelor de ar tilerie. Se va recunoaşte pivniţile caselor puse în stare dej • apărare, sau a caselor vecine, Ii se vor mări eşirile şi; se vor face deschiderile necesare, pentru a putea eş repede la locurile de luptă. Se vor aşeza în chip de apărări accesorii instru mente de agricultură, căruţe, grape răsturnate etc. In timpul bombardărei se vor lăsa câţi-va observa tori pe linia de foc, în adăposturi anume amenajate cu uşi, scoarţe şi saltele, iar restul oamenilor se voi ascunde în pivniţele din apropierea locului de luptă gata a eşi ia cel dintâi semnal al observatorilor. Pădurile. Se vor organiza centre de rezistenţă ci câmpuri reduse de tragere, dar prevăzute cu apărat accesorii. In special aceste puncte de rezistenţă s{ vor întări cu organe de flancare.

Intervalele vor fi bătute prin simple şanţuri, care să permită însă eşirea la contra-atac. In anumite scopuri (destinaţii), Ia punctele defensive-pasive se va pune abatise pasive. Dacă pădurea este impracticabilă, se vor tăia mici poteci prin aceasta, care să ducă toate Ia acelaş punct de observaţie. In urmă se vor perfecţiona lucrările, făcându-se o largă întrebuinţare a lemnelor pentru a construi apă rări contra exploziilor, pentru adăposturi şî pentru co municaţii acoperite. VIII. Precauţiuni contra avioanelor. Asupra avioaneior, nu se va trage decât când vor sbura jos şi când se va avea siguranţa că sunt avi oane germane. Când se aude sgomotul motorului, trebue evitată orice mişcare şi pentru aceasta se va proceda astfel : 1) In cantonamente se va intra imediat în case; 2) In apropierea unei păduri se va intra în pădure ; 3) In apropierea î taluz, a unui gard sau zid, tru pele se vor alipi cât mai mult în partea unde este umbră. 4) In marş se vor opri mai întâi, iar dacă trupele se găsesc pe drumuri ele Ie vor părăsi imediat, culcându-se în "şanţuri. Instrucţiuni cu privire la întrebuinţarea pionierilor, date de către comandantul armatei Il-a germane pe teatrul de operaţiuni austro-germano-rus. Instrucţiuni. Din anumite consideraţiuni atacul proectat asupra duşmanului din faţa noastră, va fi întreprins mai târziu

E foarte* important, ca ştirile despre inamic să se culeagă şi în cursul luptelor şi să se aducă la cunoş tinţa tuturor trupelor, astfel că Ia un nou atac, toţi să fie desluşiţi despre situaţia vrăjmaşului. In privinţa instrucţiunilor relative Ia atacul infanteriei, nu trebue' dată corpurilor nici o lămurire; dar cu pri vire la serviciul pionierilor este necesar să se atragă atenţia, asupra următoarelor puncte: Pionierii. Instrucţiuni generale. Pionierii trebue întrebuinţaţi ca luptători, numai în zona de absolută nevoe. Este interzis de a fi răspân diţi, pe tot frontul şi nu vor fi întrebuinţaţi ca lucrători Ia lucrările pe care Ie poate orice armă îndeplini, cum sunt de exemplu : lucrările de apărare, şanţuri, abatise simple, etc. Pentru îndeplinii ea acestor'lucrări, trebue să se formeze pe lângă batalioanele de infan terie, câte o sec{ie de pionieri cu subofiţeri şi oameni instruiţi pentru lucrările de pionieri şi prevăzuţi cu instrumente necesare. In ceiace priveşte pionierii pro priu zişi, ei se vor întrebuinţa acolo unde se vor face lucrări technice mai grele. Se vor întrebuinţa pe cât este posibil unităţi constituite; cel puţin câte un grup de companie, trebue să rămâc în rezervă pentru în sărcinări neprevăzute. La parcul technic va rămâne acea .rezervă, pe care trebue să şi-o organizeze fiecare divizie, acolo va fi locul depozitului de instrumente şi orice fel de 'material pentru construcţie; locul unde se vor instala atelierile pentru descărcarea minelor, a bom belor de mână; unde se vor pregăti cilindrele pentru sârmele de fer, etc. etc.

Atacul poziţiunilor întărite. £ste o condiţiune esenţială pentru executarea unui atac, ca mai înainte sâ se construească lucrările de. apropiere trebuincioase; să se fortifice infanteria la dis tanţa de unde să se poată da atacul si sâ se pregă tească comunicaţiuni ascunse în spate, ca sâ se poată merge pe şanţurile din spate chiar în timpul zilei. Dacă infanteria nu izbuteşte, se va folosi de infanterie, ca să ajungă cât se poate de aproape de linia de foc, spre a întreprinde lucrări de pionieri. Poziţiunca până unde se va putea ajunge serveşte atât pentru adăpostire, cât şi ca punct de sprijin pentru forţarea de mai târziu a poziţiei duşmane, până când ca va putea fi atacată. înainte de a se începe atacul, este absolută nevoe ca poziţia duşmanului sâ fie sdruncinatâ. In acest scop, afară de focul de artilerie, pionerii trebue sâ dispună de mijloace technicc pentru lupta de apropiere. In tim pul nopţei care precede atacul, trebue să se distrugă obstacolele, dacă este posibil pe toată lungimea între gului front, sau cel puţin să se deschidă printre ob stacole un număr mare de drumuri accesibile pentru atac; aceste drumuri vor fi însemnate, înainte de exe cutarea atacului chiar, prin panglici albe. In timpul atacului trupele de pionieri vor trebui să se târască înaintea unităţei care dă atacul. Pionierii vor fi prevăzuţi cu explosibile, rachete şi bombe de mână, cu care’ vor contribui la înfrângerea duşma nului şi-l vor sili să-şi părăsească poziţia. Trupele de atac merg după pionieri la mică distanţă; pionierii sunt astfel aşezaţi pe linia expusă a infanteriei. In fanteria va fi prevăzută, cât mai. mult posibil cu foar feci pentru tăiatul 'sârmei de fer, cu topoare şi securi, pentru că adesea ori se întâmplă să se întâlnească

dincolo de poziţia duşmană obstacole noui, expuse fo cului de flanc a’l apărarei. Dacă obiectivul atacului este un sat, el se împarte, înainte de atac, în sectoare; anumite unităţi sunt des tinate pentru atacarea fiecărui sector. Înaintea acestor unităţi merg secţiile de pionieri, prevăzute cu scări scurte ca să se poată escalada zidurile. Acestor secţii de pionieri li se adaugă toţi pionierii infanterişti şi un anumit număr de artilerişti, care în caz de tre buinţă, să deschidă focul cu tunurile duşmane pe care le-ar captura. Pentru ca atacul să aibă succes, este important să se grupeze pionierii în unităţi organizate, spre a fi gata pentru noui acţiuni, cum ar fi de pildă, distrugerea apărării, care încă ar mai rezista atacului. Mijloacele de cari dispun pionierii pentru lupta de apropiere 1. Aruncătoare de bombe (Minenwerfer). 2. Bombe de mână 3. „ „ tun. 4. Maşini pentru aruncat rachete şi lichide gazoase. Aceste mijloace se pun la dispoziţia armatelor de către comandantul şef pentru trebuinţa lor. Arun.cătoarele de bombe grele, trebue să se între buinţeze în primul rând pentru distrugerea obstaco lelor’şi poziţiilor duşmane. Se va ordona să se facă o economie cât se poate de mare la muniţiuni, şi să se interzică de a se servi de ele la aruncatul asupra satelor şi zidurilor. Nu se va face nici o economie însă, când e vorba să se arunce asupra baricadelor puse la intrarea satelor; când trebue să i>e arunce asupra unor apărări importante eum sunt redutele,

\ \ ; '! : ; i

;

sau asupra unor clădiri amenajate ca puncte de re zistenţă, (castele şi altele). Aruncătoarele de bombe trebue să se întrebuin ţeze mai cu ' seamă Ia începutul atacului, ca să se bea o lovitură de graţie duşmanului, forţându-1 să-şi părăsească poziţia. Aceste aruncătoare de bombe in tră în acţiune, când artileria nu mai poate trage asu pra duşmanului, temându-se ca nu cumva să atingă propriile trupe. Ele se vor întrebuinţa după regula ment câte una sau două. Ele au o tragere foarte pre cisă când observarea (ţintei) este bine făcută. Când atacul este hotărât, comandantul trupei dă ordin să se pună în acţiune aruncătoarele de bombe într’un loc anume, deslegând el însuşi problema. Este de folos ca să se concentreze focul, chiar dela început asupra punctului de atac, iar în timpul ata cului, focul să fie mai puţin intens dincolo de sat. Infanteria are obligaţiunea să dea tot ajutorul care se cere dela ea, pentru aducerea bombelor. Aruncătorul mijlociu de bombe, aruncă bombe de o greutate mai mică; modul lor de întrebuinţare este în general acelaş ca şi al aruncătoarelor grele. Aruncătoarele uşoare de bombe, servesc mai cu seamă să neliniştească pe inamic, să-l împiedice a lucra la fortificarea poziţiunei ce şi-a ales, sau pentru a distruge apărările lui uşoare. Bombele de mână se întrebuinţează de către pionieri şi soldaţii infanterişti şi pentru aceasta riu-i n'evoe de nici o instrucţie specială; ele servesc mai cu seamă în defensivă ca să întârzie încercările duşmane Ia atac, iar în atac, să alunge pe duşman în momentul pronunţărei asaltului. Bombele acestea sunt nişte globuri mari, cât un pumn, cari surit pline cu explosibile şi bucăţi de fier şi cari au un dispozitiv de aprindere, La bombele de fabricaţie germană, asvârlirea se face prin ajutorul unei

curele legată de mână; la modelul francez, prin ajuto rul unei sfori lungi de 4 in. care se desfăşoară în aer. Bombele de mână sc aruncă la o distanţă de 20—30 metri. Bombele pentru arme sc aruncă prin ajutorul puştci infanteristului; ele constau din nişte granatc mici, le gate de capul unui baston, care se introduce în ţeava puştei. Ele slujesc în momentul asaltului ca să se ţie sub foc o parte din terenul care se găseşte în spatele poziţiei atacate, împiedicând astfel sosirea întăririlor, şi sunt aruncate, pe cât e posibil, de pe nişte scări, pen tru aranjarea cărora îngrijeşte parcul tcclmic. Instrumentele pentru aruncat rachetele, sunt încredin ţate numai pionierilor anume instruiţi; ele sunt nişte aparate asemănătoare unei stropitori de mână, pentru stingerea incendiului şi care aruncă lichidul ce sc aprinde îndată singur. Valurile de flacără au influenţă pe o lungime şi lăţime de 20 m. şi servă pentru ob servaţie, gonind în acelaş timp pe duşman Ia o marc distanţă, prin ajutorul câldurei pe care o dcsvoltă. De oarece ele ard 1 ’/u -2 minute şi se pot întrerupe după voe, se recomandă a se arunca flăcări scurte şi izolate şi mai sus de obicc.ivelc alese, întrebuinţându-se o sin gură doză de .încărcătură. Maşinele pentru aruncat aceste rachete, se vor întrebuinţa mai cu seamă în lup tele pe străzi şi prin case şi se vor ţine la îndemână pe poziţie, până când se va da asaltul.

II. DATE ASUPRA UNOR GURI DE FOC. MIJLOACE NOUI DE LUPTĂ (arme şi muni ţii noui) ÎNTREBUINŢATE IN RĂSBOIUL EUROPEAN; CHESTIUNI ARTILERISTICE; TRANŞEE; AVIAŢIE; SUBMARINE; DIVERSE. (Informaţiuni de pe teatrele de răsboiu).

.* '

HM M: J«:i0

; ;

■

‘

; vf

•

>? 3

■

‘

1. Tunul german de 42 cm.

Din conferinţa inginerului Seume, inventatorul şi con structorul acestui tun, se extrag următoarele date: Greutate totală 87.750 klg. „ plăcei de fundament 37.500 kgr. Lungimea ţevii 5 m. Greutatea proectilului 400 kgr. Lungimea proectilului 1 m. 26 ctm. Tunul se compune din 172 piese şi pentru trans portarea lui trebue 12 vagoane. El se fixează în be ton, având un fundament de 8 in. adâncime. Li&ge a fost bombardat de la o distanţă de 28 klm. depărtare. Preciziunea tirului variază între 1 —3 m. Primul proectil aruncat asupra Li^ge-ului a cauzat o pierdere de 1700 oameni, iar al 2-lea proectil 2300. Asupra forturilor dela Li£ge s’au tras 5 proectile, iar asupra Namuru-lui şi Maubeuge câte 2 proectile. Montarea tunului durează 25 —26 ore, iar pregătirea pentru tragere, după ce distanţa a fost determinată cu alte tunuri, durează 6 ore. La darea focului servanţii pun apărători la ochi, gură, nas şi urechi şi se culcă Ia - pământ. Un proectil costă 11.000 mărci. întreg dispozitivul este subminat, pentru ca în caz de pericol inginerul, şef al tunului, să poată distruge tunul. Un tun este servit de 260 oameni.

2. Noul material sistem Deport, al artileriei'de câmp italiene, prezintă armatoarele avantaje: Coada afetului fiind condusă din două fălcele, care se pot desface, ţeava poate ajunge până la o încli nare de 70°.' Tot acest dispozitiv mai permite ca tunul să fie pus în baterie pe orice teren. înclinarea mare a ţevei permite tirul în contra aeroplanelor. (Vezi figura*No. 1). In direcţie tunul Ddport are putinţa de a se deplasa pe un unghiu de 50’, faţă de 12°, al tunului Krupp. Prin această dispoziţiune se poate face faţă unor trupe ce ar înainta pe flancul artileriei, fără a mai fi nevoe să se. deplaseze gura de foc. Tunul are un scut aşezat în planul axului ţevei şi fixat de ţeavă; el are de scop să apere servanţii în contra loviturilor de anfiladă. 3. Vagoane blindate prevăzute cu tunuri. Asemenea vagoane blindate au fost întrebuinţate pentru întâia dată în răsboiul actual şi la început numai de Francezi. Francezii au folosit tunurile acestea la apărarea ce tăţilor. Tunurile dispuse pe vagoane blindate au avantajul de a putea fi transportate în grabă pe linii ferate în interiorul cetăţilor acolo unde situaţia tactică reclamă prezenţa lor, putând intra în acţiune imediat ce a sosit Ia locul respectiv de oarece’ele sunt aranjate pe vagon astfel ca să poată funcţiona imediat. Prin introducerea acestor tunuri, Francezii au voit să micşoreze numărul tunurilor aşezate în zona ex terioară de apărare a cetăţilor. Ele posedă 2 feluri de dispoziţiuni şi anume:

' ;

\ \

1 I

19-.

Fig. 2. Tunul Dcport.

Tunuri aşezate pe vagoane cu cale îngustă şi altele pe vagoane cu cale normală. Primele sunt alcătuite din 2 vagoane, care sunt le gate cu o platformă, pe care este montat tunul în aşa fel că se poate trage cu el î:i toate direcţiile, jur împrejur. Pentru înlăturarea reculului, precum şi pentru a evita vre-o deteriorare în constricţia vagoanelor, ele sunt sprijinite în afară printr’un dispozitiv special, care se aranjează de îndată ce tunul se pregăteşte pentru darea focului. Tunurile adaptate pe vagoanele acestea, au calibrul 155 mm. şi 120 mm. Câte-va date asupra acestor tunuri: Tunul de 120 mm. Tunul de 155 mm. 3. m. 24 2. m. 5 Lungimea ţevei Greutatea kgr. 2650 2475-3100 kgr. Obuz. Srapnel, Felul proectilului, Mitralieră Obuz, Şrapnel Distanţa de tragere 7500-9000 in. 6400 m. O frână hydraulică opreşte reculul. Un tren cu un tun se compune din : 1 locomotivă. 2 vagoane şi între ele agătate vagonul cu muniţie cu 85 proiectile de 15 cm.,'respective 140 de 12’ cm. şi alte materiale Greutatea totală a unui vagon încărcat este de 12.000 kgr. Nu de mult s’a construit de fabrica Schneider tu nuri de calibru mare pentru trenuri normale. Un astfel de tun (obuzier) de 20 cm. calibru ne în făţişează figura No. 3.

69 Fiecare vagon este blindat, fiind prevăzut cu un scut de 25 mm. grosime. Servanţii tunului sunt apăraţi printr’un scut în forma unui dulap. Tunul este montat pe o platformă în aşa fel ca să se poată întrebuinţa în toate direcţiile. Aruncătorul de bombe german (Minenwerfer) etc. şi diferite proectile. 1. Armata germană întrebuinţează un aruncător de bombe numit „Minenwerfer", prinljntermediul căruia se aruncă un proectil încărcat cu materie explosibilă.

Pig. No. 4 Tunul „lance-bombes" german pe platforma lui de lemn.

Acest instrument este întrebuinţat în luptele apropiate ale răsboiului dejceiaterşi în^răsboiul de câmp, în sec toarele unde se dau lupte de tranşee.

Sunt trei feluri de aruncătoare de bombe şi anume: a) Aruncătorul greu (S. M. W. Schwehrer Minenwerfer).

(Fig No. 4) Tunul „lancc-bombcs“ german gata sa lanseze bomba aşezată în gura tevei.. Lungimea tevei lm., calibrul 5cm,3; pulberea sc intro duce pe la gură, în partea posterioară a (cvei lărgită. Proectilul este compus dintr’o bombă având o bară găurită, care introducându-sc în gura ţevei, servă numai îa aruncarea bombei. Tunul are o înălţime de <S0 in. şi eâţi-va oameni îl pot tranrporta şi cu mâinile. b) Aruncătorul mijlociu (M. M. W. Mittel Mincnwerfer(. c) Aruncătorul uşor. (L. M. W. Lcictcr Minenverfer). (Vezi figurile No. 4, 5, 6, 7).

Rolul aruncătorului de bombe. Aruncătorul greu de bombe (arc o bătae mai mare de 4000 m., bomba conţine 50 kgr. explosibii) se î:i-

Fig. No. 6 Aruncător de bombe (Minenwcrfc.r, lance-mines) de 245 m,m. Lungimea tevei 90 — 95 cm. aruncă bomba Ia 590 m.; se în carcă pe la gură; greutatea fără roii 500 kgr. Are aparat de vizare.

trcbuinţează mai cu seamă pentru distrugerea obstaco lelor (reţele de sârmă, abatise,~'grilaje^etc.) aflate îna intea poziţiunilor inamice. Cu el se bate şi interiorul uvrajelor, pentru a împiedica pe apărători să ocupe li nia de foc.

(Fig, No. 7)

Un mic aruncător de bombe „minenwerfer" german montat pe un tripied de mitralieră. In ambele cazuri, tirul aruncătorului de bombe com pletează şi chiar Mocneşte pe acela al artileriei grele, în special atunci când trupa care atacă, a ajuns Ia o aşa de mică distanţă de poziţia inamică, încât este pe riculos pentru ea, şă se mai urmeze' cu tragerea arti leriei, care neapărat se găseşte instalată Ia mari dis tanţe înapoi. La Liege şi Ia Maubeuge, „aruncătorul greu de bombe“ a fost întrebuinţat cu succes în tragerea con tra uvrajelor de fortificaţie. Atât aruncătorul greu ca şi

cel mijlociu au fost întrebuinţate cu folos în cursul răsboiului, în tragerea asupra localităţilor şi lizierelor de păduri. Proectilul produce nu numai efectul material al explosivului şi al sfărămăturilor, ci el mai produce şi un puternic efect deprimant asupra moralului apărătorilor. „Aruncătorul mijlocia de bombe" aruncă bombe de o mai mică greutate; este mai cu seamă întrebuinţat în apărarea cetăţilor, pentru combaterea lucrărilor de sapă ale atacului, distrugând capetele de sapă, blinda jele, etc. El trage asupra locurilor de adunare ale tru pelor şi împiedică circulaţia în şanţurile de comunicaţie. Sfărămăturiie acestor bombe sunt proectate la 500 m. Pentru a răspunde aruncătorului de bombe german, care asvârlă proectile până Ia 500--600 metri, Fran cezii pregătesc acum mortiere speciale. Deocamdată dânşii aruncă la distanţe de 20 până la 50 metri ma terii explobile (melinită), cu un inortier improvizat, care constă dintr’un corp de obuz, montat pe un afet de lemn, în care o diafragmă desparte pulberea, pusă în partea inferioară, de materia cxplosibilă de proectat, aşezată deasupra diafragmei. (Vezi modelul demortier vechiu din fig. No. 8). Experienţa din răsboiul actual a arătat, că atunci ţând se trage asupra unei localităţi, apărătorii părăsesc păr ţile bătute, dar pe dată ce a încetat focul, ei se reîn torc la postul lor. Asaltul infanteriei urmează, deci imediat după trage rea aruncătorului de bombe. In acelaş timp artileria atacului acopere cu proectile toate zonele dinapoi, unde apărătorii s’au retras din cauza acţiunii acestor arun cătoare de bombe. Aruncătorul uşor de bombe, serveşte mai mult să neli niştească pe inamic, împedicându-I de a lucra la for-

tificarea poziţiuiiii alese sau pentru a distruge lucrările sale uşoare de apărare.

Fjg. No. s Mortier francez de pe timpul lui Carol al X-lca, întrebuinţat la aruncarea bombelor în adăposturile inamicului. 2. Graţiatele de mană. Dată fiind apropierea Ia care se găsesc şanţurile adăpost a celor doi adversari în luptele de tranşee, granatele de aruncat cu mâna se întrebuinţează foarte mult. (vezi figurele No. 9, 10 şi 11). Francezii au diferite modele. Unele granate sunt prevăzute cu o sfoară. Granata se aruncă cu mâna dreaptă, sfoara ţînându-se cu mâna stângă. Când granata a ajuns ţinta se trage de sfoară şi stnucirea produsă prin tragere produce explozia. Alt

model este cel percutant, care din cauza repartiţiei spe ciale a greutăţei granatei, cade întotdeauna pe dispo zitivul care o aprinde. Granata zisă „fusante“ se aprinde întâi şi apoi se aruncă; este primejdioasă, pen tru 'că dacă nu se aruncă la timp, e poate exploada chiar în rândurile amice, sau, dacă nu a explodat când a căzut la vrăjmaş, el o poate utiliza aruncând’o înapoi.

(Fig. No. 9) Cranată germană de aruncat cu mâna cu capsa deşurupatâ. In fine mai este un model de granatâ, care se aruncă cu un fel de puşcă specială, (vezi figura No. 12).

Instrumentele pentru aruncat rachetele, sunt mânuite în armata germană numai de pionieri, anume instruiţi în acest scop ; ele sunt nişte aparate, asemănătoare unei stropitori de mână pentru stingerea incendiului. Cu ea se aruncă lichidul, care se aprinde apoi imediat dela sine. Valurile de flacără au influenţă pe o lungime şi lăţime de peste 20 m. şi pe lângă observare, mai au efect asupra inamicului prin căldura ce o desvoltă, forţându-I a se depărta Ia mari distanţe. De oarece ele ard 11/2—2’ înainte, şi cum arderea se poate întrerupe după voie, să recomandă ca manipulatorul instrumen tului să arunce flăcări scurte şi interminente, mai sus de obiectivele alese, întrebuinţând o singură doză de încărcătură. . Aeroplanele franceze aruncă între altele, şi un proectil conţinând aer lichid, care explodează când ajunge la pământ şi nimiceşte totul într’o rază de 5—6 metri. Francezii mai au şi un proectil numit „obuz vcrt“ care, din cauza particularităţii încărcăturei lui, nu face efect decât dacă este întrebuinţat în curs de 3 ore de Ia distribuirea Iui. Un astfel de obuz este distribuit fie cărei baterii, care trebue prin urmare, tras în cel mult 3 ore, căci dacă stă mai mult el devine inofensiv. Con ţinutul obuzului nu se cunoaşte. Germanii mai întrebuinţează o torpilă care a fost per fecţionată, şi acum ea poate duce Ia o distanţă de 10 klm. 200 kilograme explosive. Torpila trebue să fie pusă în mişcare la început fie de un „Minenwerfer*, fie printr’un alt mijloc de propulsiune; pe urmă siste mul ei automotor începe a funcţiona. 3. Glonful explosibil austriac mei. Manlicher. După înfăţişarea exterioară, cartuşul cu glonţ ex plosibil se deosebeşte de cel obişnuit numai printr un

78 brâu negru circonferenţial la mijlocul tubului şi prin aceia că vârful glonţului este tăiat (fig. 13). Când car tuşul este clătinat, în afară de obişnuitul sgomot al pulberei din interiorul tubului, se mai aude şi lovitura „unui corp“, care imită sgomotul şi sunetul produs de un corp solid, care izbeşte pereţi unui pahar de melhiorită. In dorinţa de ajunge, cei puţin aproximativ, la încărcătura glonţului obişnuit, constructorul s’a silit să dea acestui glonţ lungimea de 5 calibre (40 mm.)., pe când la glonţul obişnuit această lungime este egală numai cu 4 calibre (32 mm.). Gloanţele au pe fund imprimată în plumb marca (Ubungs-Patronen 1913 -cartuşe de exerciţiu 1913). 13 Grosimea pereţilor tubului (fig. 3) la gură este de 0.5 mm., spre fund se îngroşează treptat. Diametrul fundului tubului este de 14 mm. Nicovala tubului, are numai o deschizătură centrală. Glonţul cxplosibil intră în tubul cartuşului 15 .mm., la care adăogânduse restul lungimei lui, care este de 55 mm., dă în total 65 mm., (prin urmare la fel ca la cel obişnuit). Acesta din ur mă cântăreşte în mediu cam 15,8 grame, iar cel ex plozibil cam 15,5 grame. încărcătura are în mediu 2.70 pr. de nitro-glicerină de culoare negricioasă. Date în cifre. A. Cartuşul. Greutatea glonţului „ încărcăturii . . „ tubului cu capsa „ întregului cartuş. Lungimea glonţului calibru

. . . . . . . .

. . 15, . - 2, . . 10, . . 28, . . 40,

5 grm. 70 „ 40 „ 60 „ mm.

Calibru............................ Diametru glonţului . . . Înălţimea tubului . . . Diametru fundului lui „ gurei lui . . Grosimea pereţilor la gură Glonţul băgat în tub . . Lungimea cartuşului . .

8, 2 50, -

mm. „ „

14,

9, - „ 0, 5 „ 15, - „ 75, - „

B. Păr{ile glonţului. 1. învelişul de oţel a.m Grosimea învelişului înălţimea „ Greutatea „

0, 3 mm. 40, - „ 2, 20 „

2) Sâmburele de plumb b.

înălţimea Greutatea

10, 3,

- mm. - gnu.

4 mm.

3) învelişul de plumb u. Grosimea înălţimea Greutatea.

. 30, . 5, 80

„ „

4. Cartuşul cu mercur.

înălţimea . . . Grosimea pereţilor Greutatea. . . . Diametrul exterior

16, 0, 5 „ 2, 20 grm. 6, 8 mm.

so 5. Păhărelul e. înălţimea . . ... . . . Grosimea pereţilor . . . . Adâncimea golului interior . . Greutatea ............................

10, — mm, 0, 5 „ 9, - „

1, 30 grm. I

6. Cilindru tăiat j. înălţimea......................................... Diametrul exterior........................... Diametru inferior........................... Lăţimea tăeturei în formă completă . Greutatea.........................................

6, 3 mm. 4, 8 3, 6 „ 1, - » 0, 40 grm.

7. Isbititorul Z. Diametrul......................................... înălţimea părţei cilindrice . . înălţimea Iovitorului ....... Greutatea .................................... Greutatea întregului corp lovitor . .

3, 60 mm. » 8, 4 „ 0, 60 grm. 1, - „

C) Date artileristice 1. Chestiunea consumării munitiunilor Din zi în zi se adevereşte mai mult, că în actualul ! răsboi, muniţiunile joacă rolul principal. La baza tu turor operaţiunilor strategice sau tactice, vedem munitiunile intervenind ca factor primordial. ’De aceia, chestiunea munitiunilor continuă a fi Ia ordinea zilei, atât în Franţa cât şi în Anglia.

a) Fabricafitmea muniţianilor în Franţa In Franţa în primele luni ale răsboiului, s’au înfiin ţat pentru nevoile apărării naţionale, noui fabricatiuni, cu care industria franceză nu era familiarizată’. S’a făcut astfel o sforţare lăudabilă. In prezent (Iulie 1915), pentru a întrebuinţa cu mai mult spor resursele in dustriei franceze, guvernul a decis să ajute din răs puteri pe industriaşii cari lucrează pentru răsboi, spre a putea executa în timpul fixat comenzile ce le-au primit şi ca să organizeze în plus şi noui producţiuni. In consecinţă s’a decis ca lucrătorii mobilizaţi, oricare ar fi gradul şi contingentul lor, să fie înapoiaţi Ia uzinele unde au lucrat şi pe care industriaşii i-au cerut nominal, ca fiindu-le indispensabili. înapoierea lucrătorilor s’a făcut sub controlul ministerului de răsboi. Pe lângă aceste înapoieri, guvernul a mai decis să răspundă şi cererilor ce i se adresează de către in dustriaşi, pentru mărirea numărului lucrătorilor, pentru efectuarea lucrărilor ce Ie aveau din timp de pace şi care nu ar fi fost încă terminate. Toţi lucrătorii de diferite ramuri industriale sunt căutaţi şi trimişi în fabrici. Chemări regulate au fost ordonate Ia depozite şi la corpurile de trupă. In depozite se vor înfiinţa un registru al lucrătorilor, care va fi ţinut încontinuu la curent. U11 serviciu de plasare (de placement), organizat de către subsecretarul de stat la răsboi, însărcinat cu fabricarea muniţiunilor, va centraliza ofertele indus triaşilor, precum şi cererile lucrătorilor, permiţând astfel întrebuinţarea integrală a tuturor lucrătorilor vechi sau noui’ al căror număr a crescut prin faptul unei ac tivităţi metalurgice deosebite, care s’a desvoltat dela începutul răsboiului.

Astfel vor fi întrebuinţate toate resursele în lucră tori, de care poate dispune naţiunea mobilizată şi se va putea reconstitui în mod normal activitatea indus trială din timp de pace, îndreptând-o bine înţeles în domeniul industriei militare. In prezent Francezii au ajuns să fabrice pentru ar tileria lor 130.000 proectile pe zi, din care 80.000 pentru tunul de 75 m/m. Se speră să se ajungă prin Iulie 1915 la o fabri care de 200.000 proectile pe zi. Germania şi Aus tria la un loc fabrică acuma 252.000 obuze pe zi, pe care le întrebuinţează însă pe 3 fronturi. Pentru a se putea produce cantităţile enorme de muniţiuni necesare armatei franceze, mai concură acum la fabricarea obuzelor şi multe case de auto mobile; numai câteva din aceste case se mai ocupă cu fabricaţiunea automobilelor necesare guvernului francez. Totuşi Franţa mai comandă multe muni ţiuni şi în străinătate, în special în America de Nord. Pe lângă chestiunea muniţiunilor, chestiunea fabricăiei armelor, aceia a pulberăriilor şi a explosibilelor, preocupă de asemenea foarte mult pe cei în drept. Toate aceste chestiuni au fost studiate şi rezolvate în mod foarte satisfăcător în Franţa. }

b) Ateliere automobile de reparafiuni. Nu-şi poate cineva închipui, în ce proporţie enormă suferă stricăciuni armele de foc în răsboiul actual. Pentru a înlătura întrucât-va neajunsurile provenind din această cauză, s’a înfiinţat în armata franceză pre cum şi în cea belgiană, atelierele automobile, care trec

dealungul frontului, unde armurierii după împrejurări, ori revizuesc armele, le curăţă şi Ie schimbă piesele defectuase, ori înlocuesc armele ce nu mai funcţionează abine; aceste ateliere automobile transportă un stoc de puşti în perfectă stare, precum şi piese de schimb. Singurul inconvenient ce-I prezintă această inovaţiune este că, după înlocuirea puştii, soldatul nu mai are în mână arma cu care el era obişnuit. Când atelierele automobile se află lângă trupe din l-a linie, armurierii revizuesc toate armele companiilor şi Ie curăţă. In fine atelierile automobile trec şi pe lângă bateriile de artilerie şi fac la tunuri reparaţiunile ce le stă la îndemână. 1) In privinţa tunurilor de 75 mm, s’au întrecut chiar prevederile ce se făceau în privinţa fabricaţiunilor lor. In ceiace priveşte pulberile şi explosibilele, Franţa era până la începutul răsboiului tributară Germaniei. Cu toate acestea, s’a putut înlătura această inferioritate şi la 25 Mai 1915 producţiunea explosivelor faţă de aceia ce era-la începutul răsboiului, este în proporţie de 400 Ia 1. Acum se fabrică 25 tone de explosibil pe zi. Fabricaţiunea pu'ştei model 1896 -care se suspendase —s’a reluat; iar dela 1 Ianuarie la 25 Mai, producţiu nea mitralierelor au fost îndoită. Cu toate acestea comisiunile armatei dela Cameră şi Senat, continuă a se ocupa cu chestiunea tuturor îmbu nătăţirilor, ce s’ar putea aduce în privinţa fabricaţiunei armamentului şi a muniţiunilor. Până la 1 Iulie 1914, au fost fabricate în Franţa şi au fost trimise la front, 50 baterii de 105 mm. adică 220 piese. Francezii au construit de asemenea (la Creusot) un obuzier cu- tragere repede de 26 cm. Piese de acest model sunt întrebuinţate la Verdun.

c) Fabricafiunea munitiunilor în Anglia. In Anglia s’a comis o marc greşală la începutul răs-* boiului, în ceiace priveşte fabricaţiunea muniţiunilor. In adevăr la 11 Martie 1915 s’a votat cu unanimitate, de Camera Comunelor, o lege prin care uzinele ţării se transformau în fabrici de muniţiuni de răsboiu. Eroarea comisă prin această măsură, a fost că administraţia militară a voit să centralizeze toate sforţările şi să or ganizeze ea însăşi producţiunea, reglementând strict condiţitmile de lucru. Dând lucrătorilor garanţii excepţionale —a căror po vară apasă de almintrelea întreagă asupra industriaşi lor, s’a crezut că se va stimula sârguinţa lor. Sistemul a dat faliment, căci controlul prea aspru al administraţiunei militare şi ingerinţa ei chiar în organîzaţiunea lucrărilor, au paralizat complect mijloacele de producţiune a industriei private; iar garanţiile speciale recunoscute lucrătorilor nu au avut drept rezultat o spo rire a sforţărilor. De aceia Guvernul britanic a schimbat complet me toda, adoptând în cursul Iunei Mai 1915 măsuri mai energice. Administraţia militară a fost desărcinată de grija de a pune în valoare resursele fiecărei regiuni în ceiace priveşte fabricaţiunea inuniţiuniior. Această sarcină a fost încredinţată comitetelor locale, compuse din in dustriaşi, adică din elemente cu adevărat competente. S’a admis în principiu, că lucrătorii vor putea fi re chiziţionaţi, spre a fi repartizaţi în diferite judeţe după nevoile producţiunei, şi că guvernul va putea uza de această măsură în caz de absolută necesitate. In acelaş scop s’a înfiinţat şi un minister al muniţiu-

i l: \ St

; ' " h , c ;

1 !

nilor, care a fost încredinţat domnului Lloyd George, una din personalităţile cele mai marcante ale Angliei. Acest nou proect de lege a fost depus în Camera Comunelor la 24 Iunie, iar în ziua de 3 Iulie 1915 fiind votată şi de Camera Lorzilor, legea intră în vigoare imediat. Fiind dat că a intervenit un acord între guvern şi ,,Trade-Unions“ (asociaţiunile muncitoare), legea pre vede ca grevele să fie considerate ca ilegale. Chiar în ziua depunerei procctului de lege, recrutarea lucrătorilor a început în Anglia şi a dat rezultate foarte frumoase. In ziua de 3 Iulie, 67.650 oameni se ' angajaseră deja în armata industrială a muniţiunilor. Astfel se vor putea îndoi imediat echipele în arsenale si în uzinele de muniţiuni şi se vor trimite lucrători acolo unde necesităţile sunt mai urgente, de oarece ei sau angajat să meargă acolo unde guvernul i-ar trimite. Se va face de asemenea şi recensământul tuturor oamenilor disponibili pentru 'armată şi pciilru industria muniţiunilor, şi probabil şi recensământul resurselor in dustriale. Recensământul în chestiune, este în fond primul pas spre adoptarea serviciului obligator, pentru cazul în care guvernul ar găsi de cuviinţă, că această măsură se impune pentru nevoile armatei, sau pentru acelea a producţiunei materialului de răsboi. In ziua depunerei legei arătate mai sus în Camera Comunelor, domnul Lloyd George, ministrul muniţiuni lor a spus: „Victoria sau înfrângerea finală va depinde de can tităţile de muniţhmi, pe care Ic vor putea procura armatelor, ţările beligerante". Se crede că în urma măsurilor luate, Anglia va fi re pede în stare să procure armatei sale, cantităţile de mu-

niţiuni necesare şi să satisfacă chiar şi cerinţele ţărilor aliate. Anglia şi Statele-Unite, punându-se de acord în pri vinţa chestiunei Mexicului, (adică Anglia desinteresându-se complect de această chestiune, in favoarea Statelor-Unite, cari vor avea prin urmare acolo mână li beră), s’a decis ca fabricele americane să procure muniţiuni şi Angliei, pe o scară întinsă, până când măsurile aci arătate îşi vor face efectul lor. 2. Diferite observatiuni relative la întrebuinţarea artileriei franceze în atacul şi apărarea pozitiunilor fortificate (tranşee), pe frontul de vest. Forma pe care a luat-o răsboiul pe frontul Occiden tal, a atras după sine ocuparea îndelungată a aceloraşi porţiuni de teren. De aci a decurs necesitatea, de o amănunţită organizare a mijloacelor de întrebuinţat pentru a se apăra o poziţiune, sau pentru a se putea porni dintr’ânsa, în cât mai bune condiţiuni, la atacul frontu lui inamic. Fiecare sector este prevăzut cu o reţea telefonică complectă. In şanţurile adăpost de l-a linie se găsesc întotdeauna observatori de artilerie. De îndată ce se semnalează anumite mişcări pe frontul inamic, printr’o simplă comunicare telefonică a observatorilor, se poate începe instantaneu tirul artileriei asupra punctului indicat. Noaptea, în fiecare baterie un tun veghează în tot deauna. Poziţiile de artilerie sunt astfel studiate, ca cel puţin trei divizioane, să poată concentra focul lor asupra unui punct oarecare din frontul inamic. Ziua şi noaptea se trage cu aceiaşi preciziune. In cazul acţiunilor de noapte, oamenii ’ sunt deşteptaţi prin sonerii electrice, şi în acelaş timp, pentru o bună executare a tragerei, se luminează terenul necesar.

Comandantul sectorului este înştiinţat dela diferitele posturi de ascultare ]) prin telefon, asupra locului unde se manifestă atacul; acesta transmite la rândul său subalternilor primele sale ordine, tot pe această cale. Bateriile franceze sunt dispuse pe teren cu multă dibăcie, fiind'perfect mascate. In această privinţă, un spectator arată următoarele: O baterie de tunuri scurte de 120 m/m, era aşe zată departe de orice încrucişare de drumuri, în mij locul unui câmp gol; înaintea ei era o mică ridicătură de teren cu câteva tufe. Gropile pentru adăpostirea personalului fiecărei piese, erau făcute în acele tufe şi erau absolut invizibile, iar tunurile erau aco perite, nu cu crăci şi frunziş, ci cu o pânză de cu loarea exactă a pământului. Astfel, aviatorii germani de multe ori sburaseră deasupra bateriei, la o înăl' jime respectabilă, nu observaseră însă nimic şi ba teria care era acolo de o lună de zile, nu primise încă nici un proectil, nefiind reparată. Această ba terie a tras vreo 20 obuze, în faţa povestitorului, fără a i se fi răspuns de Germani. Asupra unei baterii de 75 mm, care deşi se găsea de mult timp în aceiaşi poziţie, nu se trăsese^, nici odată asupra ei. 3. Atacul poziţiunilor fortificate. Francezii ca şi Germanii, întrebuinţează pentru ata cul poziţiunilor inamice, trupele cari alcătuesc rezer1) Posturile de ascultare sunt găuri ce debuşează din dis tantă în distanţă în reţeaua de sârmă dinaintea şanţului-adapost, comunicând cu acest şanţ-adăpost printr’o galerie, care trece pe sub parapet. Acolo se aşează noaptea o santinelă, spre a auzi mişcările inamicului, care nu se poate vedea din cauza întunericului,

f î?s

vele parţiale ale sectoarelor, iar nu pe acelea ce ocupă în acel moment şanţurilc-adăpost de l-a linie. Aceste atacuri au loc, de obiceiu, noaptea. Când se pregăteşte un atac de către germani, tu nurile franceze de 75 mm., care sunt reperate asupra şanţurilor-adăpost ale vrăjmaşului măresc distanţa de tragere cu 100 metri, stabilind astfel un fel de „baraj de foc“ pe zona ce trebue străbătută de rezervele germane. In acelaşi scop, artileria grea franceză pregăteşte prea labil atacul, concentrând focul asupra şanţurilor-adă post germane. In privinţa consumărei mimiţiunilor de artilerie pro porţia loviturilor trase este actualmente (Iulie 1915) de 2 la Francezi pentru 1 Ia Germani. In luptele din vecinătatea localităţii Arras, Germanii au întrebuinţat în ultimul timp, aşa zisele „Mincnwerfer“, cu cari aruncau în şanţurile-adăpost franceze, un proectil de calibru 245 mm. având o lungime de 1 in. 10, greutatea de 85 kgr. şi o încărcătură de 50 kgr. cxplosiv. Distanta Ia care se aruncă acest proectil variază între 60 -100 (?), iar efectele lui sunt extra ordinare într'o rază de 100 metri; pe această suprafaţă explozia proectilului nimiceşte totul. Germanii trag asemenea procctile din şanţurile dc 2-a linie, deasupra capului soldaţilor ce ocupă şanţurile-adăpost de l-a linie. La Francezi aceasta nu se face. In privinţa luptelor de tranşee, este de observat că adesea ele nu se ordonă, decât pentru a se menţine moralul trupelor. La o armată franceză,' în fiecare noapte un ofiţer dela Cuarticrul general, era trimis spre a petrece noap tea intr’un şanţ-adăpost de l-a linie şi a raporta asu pra celor văzute acolo.

4. Instiacţiuni asupra tragerei artileriei germane, (din Decemvrie 1914). Instrucţiunile ce se arată mai jos, se referă la condu cerea tragerei artileriei germane; cuprinsul lor este: „Noui prcscripţiuni asupra tragerei artileriei"'). a) Pentru că prescripţiunile stabilite din timp de pace, nu mai concordă cu învăţămintele trase din cursul răsboiului; b) Pentrucă industria germană, chiar făcând maxima sforjare nu va putea aproviziona cu munitiuni armata noastră Ia. infinit, dacă nu se vor . lua măsuri pentru economisirea lor cât mai mult; Principii de avut în vedere: I) A nu se trage de cât asupra obiectivelor care prezintă importanţa necesară. A se întrebuinţa proeciilul care concordă cu rezul tatul ce -se tinde a se obţine în raport, cu situaţia tac tică. A se ordona bateriilor să tacă noaptea, din cauza imposibilităţii reperajului. 2. A se concentra focul în timp si în spaţiu, pen tru a se produce maximum de efect material si moral. A se combina pe cât este posibil, tragerea frontală cu tragerea laterală (oblică sau de anfilandă). Tragerea înceată şi fără efect este o risipă de inuniţiuni. 1) Documentul de mai sus pare a fi parţial şi nu de actua litate; el nu concordă cu bombardarea extrem de violenta, executată zi şi noapte de Germani, în primăvara anului 191o, m multe sectoare ale frontului occidental şi cu conşumaţiunea ex traordinară de munitiuni, care a fost caracteristica fundamen tală a ofensivei lor în Galiţia. Totuşi el poate fi de un oare care folos pentru o artilerie, care nu ar dispune la un moment dat de o prea marc cantitate de muniţiuni.

3) Experienţa răsboiului a făcut să reiasă importanţa observafiunei directe; în caz de imposibilitate, a se în trebuinţa avioane, baloane captive, observatori de flanc; A se evita pe cât posibil baterea unor zone largi de teren, aşa zisul „arrosage". Dacă acest fel de tragere este indispensabilă, a se fixa limite precise pentru zona de bătut, căci contrar, rezultă o risipă de muniţiuni. foarte mare. 4. Legătura artileriei cu infanteria este de cea mai mare importanţă. In alegerea poziţiunilor sale, artileria trcbue să fie condusă de grija continuă, a realizărei unei perfecte cooperări cu infanteria. Comandanţii de divizie vor trebui să se încredinţeze că această coo perare este efectivă, de care sunt răspunzători. In timpul atacului, trebue să se evite ca infanteria să sufere focul artileriei adverse. Dacă baterii defilate pricinuesc pierderi infanteriei, ele se vor repera prin avioane. Pe dată ce infanteria începe a înainta, fracţiuni de artilerie trebue să tragă asupra infanteriei opuse. înaintea asaltului, a se da maximum de intensitate focului. Poziţiunile puternic întărite (sate puse în stare de apărare etc.) pot fi atacate după o prealabilă bombar dare de una până Ia două ore. Dacă asaltul însă mi urmează imediat după bombardare, atunci muniţiunea de artilerie consumată poate fi considerată ca risipită în zadar. O lungă canonadă constitue o risipă de muniţiuni. Importanta mitralierelor. In răsboiul actual mitralierele capătă o importanţă din ce în ce mai mare.

Francezii au o companie de mitraliere a 4 secţii, de fiecare regiment de infanterie şi deosebit câte o com panie (â 4 secţii) de fiecare brigadă, Ia dispoziţia co mandantului de brigadă. Fiecare regiment de cavalerie are câte o secţie de mitraliere înhămată. Ambele sec ţii sunt însă grupate şi la dispoziţia comandantului brigadei. Fiecare regiment de cavalerie are peste efectivul sec ţiei şi personalul complet (cu uri ofiţer) pentru o sec ţie de mitraliere (secţie de înlocuire), dată să înlocu iască pierderile personalului dcla secţiile de mitraliere. Fiecare secţie de mitraliere are un instrument zis „telemetreur“ care este de o foarte mare preciziune. La începutul campaniei, Germanii aveau 50.000 mi traliere, iar armata engleză avea pe atunci un număr foarte mic, gâsindu-se pe câmpul de luptă, într’o pro porţie de 1712. De atunci numărul mitralierelor în armata germană a fost' mărit ca şi în armata engleză. Germanii au ajuns să substitiie armele, prin întrebuinţarea mitralierelor în anumite cazuri, din ce în ce mai mult. înapoia şanţuri lor adăpost de zidărie, înapoia reţelelor de sârmă, mi tralierele bine adăpostite sunt aproape singure însărci nate cu apărarea. Linia de luptă este aproape goală şi infanteria iese din adăposturile de sub pământ, numai când atacul inamicului devine ameninţător. Germanii întrebuinţează mitralierele nu izolate, ci în grupuri de 2,3 sau 4, încât cel mai viu atac nu poate progresa, până ce ele n’au fost scoase din luptă, ceace este foarte greu de obţinut. Scuturile de oţel ale mi tralierelor pot fi distruse, numai când obuzul explosiv loveşte scutul, ceiace se obţine cu greutate. Scuturile de oţel apără foarte bine mitralierele. Sin gur obuzul explosiv care a atins scutul, poate distruge mitraliera.

De aceia sc spune câ Francezii susţin lupta în şan ţurile adăpost cu artileria, Germanii cu mitralierele, iar Englezii cu infanteria. Se pare câ focul precis şi cu scopul strâns al mi tralierelor este foarte_eficace pentru distrugerea reţelelor de sârmă. E. Despre tranşee. Generalităţi. Bătăliile care s’au dat în cursul răsboiului european, au făcut să reiasă importanţa cu totul deosebită a în tăririlor pe câmpul de luptă. In multe părţi ale frontului, lupta a luat caracterul unui adevărat râsboi de cetate. Importanţa tranşeelor rezultă numai din necesitatea de a se menţine la lupte de uzură, lipsind curajul şi poate şi mijloacele de a întreprinde acţiuni decisive, cât şi ’din cauza necesităţii de a sc apăra în contra efectelor proectilelor trase de tunurile puternice în trebuinţate de adversari. Beligeranţii au făcut dela începutul răsboiului o în trebuinţare constantă şi judicioasă a fortificaţiei pe câmpul’ de luptă şi au putut din această cauză, să evite pierderi importante. înapoia primelor linii de şanjuri-adăpost, sunt pre gătite întăriri foarte puternice pe punctele importante ale liniei de luptă. Pe anume zone s’au executat 2-3 şi chiar 4 linii de rezistenţă. Aşa de ex. la Yprcs s’au executat 3 şi chiar 4 linii de rezistenţă dcaluugul canalului Los. iar între Fournes şi Los s’a organizat o poziţie formi dabilă dealungul acestui canal. Pe frontul occidental, Germanii au construit mai multe

93 linii succesive de tranşee pentru a opri ofensiva fran ceză, au mărit numărul poziţiunilor organizate din vreme, iar localităţile le-au transformat îu adevărate fortăreţe. înapoia frontului au construit o serie continuă de lucrări pentru a susţine apărarea, ce ar fi fost forţată să cedeze terenul dinainte. Aşa de ex. în faţa armatei generalului Mau'd’lniy, germanii au executat în unele părţi ale frontului, pe o adâncime numai de 150 m., 6 linii de şanţuri-adăpost, iar linia a 2-a au organizat’o înapo’ia "frontului la circa 20 km. Pe de altă parte experienţa căpătată de francezi, i-au convins că pentru executarea lucrărilor de cam panie, trebuiau aduse oarecari modificări la dispoziţiunile regulamentare în vigoare. Se dă acum o instrucţie amănunţită cadrelor şi oa menilor în ceeace priveşte organizarea defensivă a terenului şi astfel de exerciţii se fac pretutindeni şi anume cu trupele care se pregătesc în depozitele din interiorul ţării. Pentru executarea acestor lucrări, francezii se că lăuzesc actualmente de următoarele principii : 1. Organizarea poziţiunilor. In general în organizarea unei poziţiuni, trebue a se avea în vedere următoarele: 1. Să fie cât se poate de greu de recunoscut cu ocliianul şi din aeroplan, şi în acest scop: a) Trebue redusă înălţimea fortificaţiunei deasupra pământului, cu condiţiunea neapărată a se avea vederi suficiente. b) Traseul şanţurilor adăpost şi al elementelor lor trebuesc adaptate la teren.

c) Şanţurile adăpost trebueşc ascunse, redând pă mântului aspectul lui primitiv; spre exemplu. în vii, punându-se la loc haracii; în părţile plantate, replantând, culturile, etc. In unele cazuri se recurge Ia frunziş, Ia pânze având culoarea solului, Ia buruieni etc. Dacă nu se poate face cele arătate mai sus, trebue schimbat aspectul solului pe o mare întindere, arând pământul, simulând şanţuri-adâpost falşe, etc. 2. Să fie constituită în aşa fel, ca efectul distru gător, precum şi efectul „vântului" obuzelor de mare calibru, să fie limitat; în acest scop: a) Trebue a se micşora lărgimea şanţurilor adăpost. b) Să se înfiinţeze în uvraje o împărţire foarte strânsă, înmultindu-se numărul traverselor şi al adăposturilor în contra sfârâmăturilor de obuze (pare-âclats); c) Trebueşc înfiinţate numeroase adăposturi, atât în uvrajele pentru trupele de întâia linie, cât şi înapoia lor, pentru rezerve, cu şanţuri de comunicaţie adânci şi de filate, pentru a lega adăposturile cu şanţurile adăpost. 3. Să fie complectată, dacă timpul permite, în ve derea unei lungi ocupatiuni: In acest scop trebue să se înfiinţeze observatoare, dispozitive pentru scurgerea apei, latrine, încăperi (găuri) pentru păstrarea hranei, lemnelor, pachetajelor, hărţilor, ocheanelor, proectoarelor, muniţiunilor, etc; de asemenea trebueşc înfiinţate bucătării şi de sigur şi locuri pentru dormit. II. Detalii asupra organizărei şanţurilor adăpost. 1. Profilul şanţurilor adăpost. a) Şanţurile adăpost pentru trăgători, au următoarele caracteristice : Şanţul adăpost îngust, adânc având cel mai mic re-

95 lief compatibil cu vederile, cu umpluturi (parapets) pos terioare pentru a proteja în contra sfărâmăturilor; ra corduri lungi ale săpăturilor (d^blais) cu terenul, sau pământul aruncat în afară din vederi (crochiurile No. 14 15, 16). b) Şanţurile adăpost pentru adăpostirea rezervelor, au următoarele caracteristice: Sunt destul de adânci şi de largi, pentru a se adă posti în picioare efectivul necesar. Protecţiune prin lemne groase, acoperite cu 30 până la 50 cm. pământ. Inclinaţiunea acoperişului în aşa mod, încât ricoşetu! obuzelor să fie favorizat. Se întrebuinţează lemne destul de lungi, pentru ca în caz de rupere acoperişul să nu se prăbuşească, deşi nu este pretutindeni susţinut (en-porte-â-faux). (Crochiul No. 17 şi 18 adăposturi în afară de şanţuri-adăpost pentru rezerve). (Crochiul No. 23 adăpost în şanţurile adăpost pentru linia de trăgători). Un adăpost perfect poate fi obţinut în .modul următor: Se sapă în pământ un şanţ de o lungime şi de o adâncime suficientă, se acoperă acest şanţ cu un prim strat de lemne dispuse perpendicular celor din primul strat şi cu un al doilea strat de pământ de 30 cm. (Crochiul No. 19). Efectele asupra acestui adăpost se pot vedea din ur mătoarea întâmplare: Un obuz german de 15 cm. căzând pe un astfel de adăpost, lemnele care alcătuiau stratul superior au fost dislocate şi unele rupte, dar proectilul nu a străpuns acoperişul şi vre-o zece oameni ce luau masa sub acel adăpost au fost neatinşi. c) Şanţuriie'^de comunicaţie au următoarele caracte ristice': trebuesc să fie destul de adânci şi destul de

96 largi, pentru ca un om să poată circula uşor în elejn picioare fără dificultate ; de asemenea trebuesc să fie protejate în aceleaşi condiţiuni ca adăposturile. d) întrebuinţarea taluzurilor şoselelor, săpând în ele scobituri, redanuri sau adăposturi (crochiul No. 20). e) Din cauza terenului mlăştinos şi inundabil ba chiar şi inundat, cum este cazul în Belgia, în cele mai multe şanţuri adăpost, şanţul este numai puţin săpat (50 cm), căci dacă s’ar mai adânci, s’ar da de apă. Adăpostul se obţine făcându-se parapetul în umplu tură. De multe ori şanţul adăpost are înapoia lui, la dis tanţa de 1 m.,un şanţ care urmează exact traseul şanţului-adăpost şi al cărui fund este cu 50 cm. mai jos ca fundul şanţului-adăpost. Aceste două şanţuri comunică din distanţă în distanţă; astfel şanţul adăpost se goleşte de apa ce s’ar fi adu nat într’însul şi este totdeauna uscat. Totuşi, sunt- la dispoziţie instrumente (lopeţi şi lin guri mari) pentru a scoate apa din şanţuri. 2. Traseul şaiifului-addpost. Caracteristicele traseului şanţurilor adăpost sunt: Liniile de apărare nu sunt constituite din linii’de şanţuri-adăpost în aliniere dreaptă, ci prin elemente alătu rate, cu singura grije a se urma formele terenului de bătut. Aceste elemente trebuesc să coprindâ în acelaşi timp porţiuni de şanţuri-adăpost, din care să se execute tra geri, precum şi adăposturi,' alternând între ele, şi de o lungime aproape egală, în aşa fel, ca oamenii adăpos tiţi, în număr de 5 sau 6 să poată repede să-şi ocupe poziţiile lor de tragere.

Se organizează elemente de şanţuri-adâpost expuse tirului de anfiladă al artileriei inamice pentru doi sau trei trăgători, fiecare clement fiind protejat în partea primejdioasă printr’o traversă de pământ având în aceiaşi parte un adăpost acoperit, şi posedând o sco bitură pentru numitiuni, oamenii stând jos cu spatele Ia traversă (crochiurilc No. 24 şi 25). In crochiul No. 26 se arată elemente de şanţuri adâpost, legate între ele prin comunicaţii. Eşirile comunicaţiilor se fac în punctele adăpostite de vederile inamicului. La fiecare 4 -5 sau 6 metri sunt traverse „pare 6cIats“, ale căror taluzuri sunt îmbrăcate cu scânduri sau garduri menţinute prin ţăruşi. Taluzurile terminale şi laterale se fac în panta ştearsă, pentru a nu indica limita fronturilor (vezi crochiurilc No. 27 şi 28). III Adăposturi pentru mitraliere. Organizarea acestor apărări se face din două adă posturi pentru o secţie, legate printr’un şanţ de comu nicaţie. Mai întâiu se fac adăposturi pentru servanţi în genunchi, iar mai târziu se adâncesc (vezi crochiurilc No 29 şi 30). In prezent francezii nu se mai mărginesc a avea nu mai simple adăposturi, ci au organizat pentru mitraliere adevărate blokhausuri, al căror acoperiş format din două rânduri de lemne groase' acoperite cu pământ, adăposteşte personalul şi materialul, chiar în contra obuzelor trase de tunurile de mare calibru.

<J8

IV. Organizarea unei poziţiuni. Caracteristica organizării unei poziţiuni este urmă toarea: Grupe de elemente de şanţuri-adăpost, adaptate Ia formele terenului şi executate în condiţiunile de mai sus. Fiancarea intervalelor se face prin mitraliere (crochiul No. 31). Se face curăţirea câmpurilor de tragere şi se orga nizează apărări accesorii, menite să menţină pe inamic mult timp şi Ia bună distanţă sub focul şanţuriloradăpost. (crochiul No. 32). Se construeşte o linie de abatise, sau de reţele de sârmă îngropate, într’un şanţ la circa 25 sau 30 me tri înaintea crestei de foc. La 100 -120 m. de creastă, se fac două linii de câte 5—6 metri de sârmă, depărtate între ele de 10 metri, (crochiul No. 33). Toate apărările accesorii trebuesc să fie bătute fie prin focuri directe, fie prin focuri de flanc; o apărare accesorie nebătută de focuri nu este bună. Când nu se dispune decât de o mică cantitate de sârmă, ea va putea fi întrebuinţată întinzându-se o sim plă sârmă la circa 20 cm. înălţime dela pământ, le gată de ţăruşi dispuşi fără ordine. Invizibilă, chiar la distanţă mică, această sârmă va provoca căzături cari vor încetini pe atacător şi vor produce asupra lui un oarecare efect moral. Intre grupele de uvraje vor trebui lăsate intervale libere, pentru a se permite trecerea ofensivei. Dispozitivele de. eşire ale uvrajelor trebuesc astfel amenajate, încât să poată permite adunarea cât mai repede a unităţilor însărcinate a executa atacul, în spaţiurile libere şi Ia adăpostul vederilor duşmanului.

IV. Repartiţia urnii regiment de infanterie pe frontul de luptă. 1

Un batalion ocupă şanţurile—adăpost ce sunt în li nia I-a, batalionul al doilea la 2 -3 klm. înapoi, ocupă i şanţurile-adăpost ale liniei a Il-a, iar batalionul al treiî Iea mai înapoi în repaos: Astfel fiind, soldaţii petrec obişnuit 8 zile în şanţurile-adăpost şi 4 zile înapoi, în care timp pot a-şi în griji de curăţenia lor, a armelor, efectelor etc. In sectoarele mai expuse trupa nu stă în şanţurileadăpost de cât 48 ore, cum este cazul în armata co mandată de generalul Maud’huy, în Franţa. V. Punerea în stare de apărare a localităţilor sau pădurilor. Adâpostirea personalului, dacă nu în contra obuze lor care traversează zidurile, dar al sfărămăturilor de obuze şi de pietre provenind dela zidurile caselor bom bardate şi până la un punct oarecare, chiar contra curentului format de proectil în mersul său, poate se se facă cu uşurinţă. 1. Zidurile. 1. Zidurile. Ele pot fi considerate: a) Ca obstacol, şi în acest caz apărările accesorii Ie vor întării; sau b) Ca linie d: foc, şi atunci trebue a se stabili îna poi şi foarte aproape de zid, un perete cu acoperiş; cărămizile constituind peretele, vor fi aşezate pe muche (de charnp), una lângă alta. (crochiul No. 33). Grupurile de trăgători vor fi despărţite prin saci, sau butoaie umplute cu pământ, aşezate din 5 în 5 metri şi servind de „pare-eclats“.

100

2. Casele. In casele care au trei ziduri, oamenii vor fi în general adăpostiţi înapoia zidului aJ doilea sau al treilea; trebuesc însă făcute acoperişuri, pentru a-i adăposti în contra sfărâmăturilor de pietre sau de că rămizi ; scoţându-se totdeodată şi toate materiile infla mabile, care s’ar găsi acolo, deschizându-se uşile inte rioare pentru a se micşora efectele curentului proectilelor. Se vor proteja trăgătorii aşezaţi înapoia întâiului zid, în contra sfărâmăturilor de piatră, cu ajutorul saltelelor, scândurilor, etc., (crochiul No. 34). 2. Păduri. Copacii de 80 cm. până Ia I m. sunt tăiaţi de către proectile. Tragerea artileriei va avea deci ca urmare, întărirea obstacolului în părţile de lizieră organizate de fensiv. Copacii a căror cădere ar putea fi primejdioasă pen tru trăgători, precum şi copacii cari vor servi ca adă posturi pentru şanţurile-adăpost, se vor tăia cam 1.50 m. dela pământ. Adăposturile se vor construi, astfel ca parapetul să aibă două rânduri de trunchiuri de copaci, despărţite printr’un strat de 2 metri de pământ, iar cu crăcile se vor face traverse şi acoperişuri, (crochiul 35). 3. Organizarea defensivă a şalelor. Rezultatul care trebuc căutat în această organizare, este de a se apropia cu cât mai posibil de principiile fortificaţiei permanente, constituind: 1. O linie de obstacole (împrejmuirile exterioare ale satului) întărite prin apărări accesorii;

101

2. O linie de foc bătând bine linia de obstacole, pre cum şi terenul înainte. Fe .această linie, se const’ruesc adăposturi anume întărite pentru observatori, prin or ganizarea caselor bine alese, Iizierilor, etc.; 3. Focurile de flanc pe cât posibil ale mitralierelor, să bată de anfiladă terenul înaintea liniei de obstacole; 4. Adăposturi înapoi, legate cu linia de foc prin bune comunicaţiuni defilate; a) In apropierea acestei linii, pentru trupele destinate liniei de foc în momentul atacului; b) Mai înapoi, pentru rezerve. 5. Comunicaţiuni permiţând unităţilor de pe linia de foc să ocupe repede poziţiile lor şi rezervelor să poate să manevreze. Ele trebuesc să fie trasate în zig-zaguri, evitând stră zile mari cari sunt în linie dreaptă şi ar fi putut fi re perate de inamic. (3. La ocazie, organizarea în afara Iocalităţei. In cazul acesta trebuesc amenajate şanţurile adă post, casele, etc., astfel ca inamicul să nu se poată menţine în posturile întărite, instalate înaintea liniei de foc. iar comunicaţiunile trebuesc stabilite astfel, ca să poată fi întrebuinţate fără de a împiedica însă focurile ce se trag din sat. |

5. Apărări accesorii

Reţelele de sârmă, înalte de vreo 2 metri, (modelul pare este întrebuinţat foarte mult în Franţa pentru împrejmuirea proprietăţilor), constitue un excelent ob stacol susceptibil a mări foarte mult, în unele cazuri, valoarea defensivă a lucrărilor de campanie. Fixate puternic cu cue de copaci, în păduri sau Ia lizierile satelor, ele nu pot fi distruse nici chiar prin melinită Şi nici nu pot fi smulse cu cârlige.

U)2

5. Galeriile de mină Galeriile de mină se sapă ia o adâncime de 4-6 metri şi sunt încărcate cu 400 klg. de explosibil; re zultatul acestor explosiuni este formidabil. • Pentru executarea unor lucrări de mină, a fost câteodată nevoe chiar de un timp de o lună şi ju mătate, întrebuinţându-se în acest scop oameni mi neri de meserie. Germanii pentru a face ca sgomotul produs de lu crătorii mineri să nu fie auzit de inamic, trag la su prafaţa pământului în tot timpul cât se execută ase menea lucrări. /

6. Căile de comun ic a tic Pentru întreţinerea căilor de comunicaţiune, fran cezii au format 10 companii de cantonieri, mobilizând la aceste unităţi oamenii cari au fost în serviciul de cantonieri pe timpul de pace. La acest serviciu s’au întrebuinţat şi trupele teri toriale şi de geniu. Iată care sunt în prezent părerile cele mai noui ale criticilor militari autorizaţi, care au vizitat frontul de luptă al armatelor aliate de pe frontul de vest. (1). Trebue a perfecţiona mereu primele linii de tranşee, a îngrămădi înaintea lor diferite obstacole ca sârme cu ghimpi, abatise etc. Prima linie de tranşee trebue să fie prevăzută cu mijloace de protecţii!ne, cum ar fi parapete şi para(1) Jurnalul francez „La Liberte" din 10 August st. n. 1915, ar ticolul: „Des tranchecs ! Des Boyaux !“

103

dosuri, traverse, care să micşoreze efectul obuzelor, precum şi adăposturi pentru, oameni, cu acoperişuri care să împiedice mijloacele de vătămare întrebuin ţate de inamic. In această linie trebue să avem un material nu meros; de asemenea: morţiire, mitraliere, tunuri de calibru mic, plăci blindate, precum şi instrumente de toate felurile. Lucrările de sapă protectoare şi ofensive, trebuesc să continue fără încetare, atât pentru a împiedica orice încercare a inamicului, cât şi a ne asigura locuri bune pentru a instala observatoarele. In acelaş timp, trebue a se perfecţiona şi al doilea rând de tranşee denumite şanţuri-adăpost, astfel ca ele să poată’asigura trupelor’o protecţie absolută, precum şi cel mai mare confort posibil. Tranşeele tre buesc făcute pe mai multe linii, spre a putea fi la adăpostul oricărui eveniment ce ar putea surveni. Se poate întâmpla ca inamicul prin bombardare, prin întrebuinţare de mijloace nepermise, sau prin su perioritatea numerică momentană într’un punct dat, să forţeze trupele franceze să se retragă pentru un timo scurt spre a aştepta noi întăriri. Pentru a fi liniştiţi este. nevoe de locuri de adunare, unde trupele să se poată reforma şi porni din nou spre a executa contra atacuri. Aceste locuri de adunare trebuesc să fie numeroase şi cât mai aproape de inamic. Trebuesc făcute atâtea tranşee, în cât să avem tranşee false spre a putea înşela observaţiunile ae riene ale a’dversarului şi induce în eroare tragerile aitileriei sale. Se va continua cu stabilirea ^de comunicaţiuni între diferitele tranşee, căutând ale îmbunătăţi. Aceste comunicaţiuni trebuesc să fie bine adăpo-

104

sţite pentru ca la nevoc şi pe timpul luptei, să se poată aduce prin ele trupe proaspete dinapoi, care ar suferi altfel pierderi numeroase, mai înainte de a intra în acţiune şi aceasta din cauza tirului de baraj al ar tileriei adverse. In zilele când au loc bătălii mari, sunt necesare numeroase comunicaţiuni, pentru ca întăririle cu efec tive mari ce trebuesc aduse, să poată ajunge, în acelaş timp şi informaţiuni importante, de oarece de bitul cerut a se scurge prin aceste comunicaţiuni nu poate fi atins, de cât numai dacă se măreşte numărul lor," căci printr’o singură comunicaţie nu poate trece de cât efective mici. La sfârşitul acestor şanţuri de comunicaţie s? vor executa uvraje spre a servi ca puncte de sprijin noirlor întăriri, se vor construi mici forturi perfecţionate şi prealabil foarte bine armate, unde trupa să’poată re zista până la sosirea de noui ajutoare, care ar putea să restabilească câte odată o situaţiune pierdută. Pentru a se înlătura inconvenientul provenind din lipsa de obstacole, care ar ascunde mişcările de trupe de vederile inamicului, bine înţeles că trupele franceze au fost obligate să sape uneori kilometrii şi kilome trii de şanţuri dc comunicaţie pentru a se putea ajunge, fără pierderi inutile, la şanţurile-adăpost de prima linie. Aşa spre cx. pe frontul armatei dc Castelanii, pentru a se merge în şanţurile-adăpost de linia l-a, care se află înaintea şanţului „Le Qucsnoy-en Santerre" (8 klm. N. W. dc Roy) trebue a sc intra în şanţurile de comunicaţie Ia satul Bouchoir şi Ia întoarcere, a se eşi din .şanţul dc comunicaţie la satul Folies, terenul fiind între aceste 3 sate absolut şes şi gol. De remarcat că între Bouchoir şi lc Quesnoy-en-Santerre sunt în linie dreaptă 2 klm., iar între Le Quesnoye i-Santcrre şi Folies sunt tot în linie dreaptă 3 klm.

105

îşi poate deci uşor închipui cineva, Ia cc număr de ki lometrii ajungem, dacă adăogăm kilometrii de şanţuri adăpost Ia kilometrii de şanţuri de comunicaţie.' Primele linii de tranşee trebuesc înmulţite pentru a apăra cu siguranţă poziţiunile de artilerie. Aceste poziţiuni au trebuit să fie alese foarte aproape de inamic şi cu toate că ele au fost aşezate în cele mai bune condiţiuni de defilment, totuşi în caz de atac bruscat, mutarea din Ioc a multor piese devenea aproape imposibilă. Experienţa a probat că tragerile de baraj cu tunul ac tual sunt atât de necesare, încât nimic nu ar trebui să împiedice executarea lor. Localităţile învecinate cu frontul de luptă trebuesc puse în stare de apărare şi transformate în adevărate redute greu de cucerit. Se va întrebuinţa foarte mult cimentul, pentru a întări clădirile ce ar fi rămas nedărâmate de inamic şi a le da o mai mare rezistenţă, spre a putea proteja mai bine pe apărători. Fiecare clădire izolată poate fi transformată într’o fortâreaţâ mică; fiecare lucrare executată va cauza iHarnicului noui pierderi, care îl vor slăbi în consecinţă. Nu este deajuns a organiza numai poziţiunea dinspre inamic, trebue asemenea a se organiza şi spatele po; ziţiunilor. S’ar putea crede că nu va fi nevoe a Ie întrebuinţa vreodată; totuşi este mai bine a se lua măsuri ce par a fi prisos, decât să nu se facă nici o pregătire, luciu ce ar putea fi foarte dăunător. Toate poziţiunile strategice importante aflate înapoia frontului actual de luptă, trebuesc studiate cu deamanuntul şi puse co cea mai mare grijă în stare de aparare.

105

Aceste principii trebuesc avute în vedere de către toate comandamentele în orice moment. Gândul de a ne apăra în cele mai bune condiţiuni nu trebue să ne părăsească nici odată. Pentru executarea lucrărilor de apărare, s’au întrebu inţat cu folos oamenii din contigentele cele mai vechi, cari au dovedit a fi lucrători buni şi neobosiţi. Francezii şi Belgienii au executat multe lucrări cu trupele ce nu erau în linia l-a. Ordinul de zi dat de Generalul V. Kluck co mandantul unei armate germane, care opera pe frontul de Vest. „In acest râsboiu de tranşee, unde mai înainte de toate se impune menţinerea poziîiunilor noastre, co mandanţii de toate gradele, în cele mai multe cazuri, trebuesc a-şi pune următoarele întrebări, a răspunde Ia ele şi ca urmare a lua dispoziţiunile necesare: 1) (ie ar mai trebui de făcut pentru a mări va loarea defensivă a poziţiunei, a întări (fortifica) apă rările accesorii, adăposturile, tranşeele, de contra atac etc. ?; „2) Ocuparea repede a poziţiunei este ea asigura tă ? (dispoziţiuni în caz de alarmă, exerciţii de alar mă, număr suficient şi instalaţiuni bune a'căilor de comunicaţie) etc.; 3) Sunt suficiente dispoziţiunile luate pentru a evi ta surprinderile ? (posturi de ascultare, paza santine lelor, barage de sapă, patrule) etc. 4) Cum s’ar putea micşora perderile ? (adăposturi, drumuri de comunicaţie, traverse, paradosuri adăpos turi pentru posturile de observaţie, măşti, observa-

107

tjuni făcute cu ajutorul periscoapelor, micşorarea nu mărului santinelelor pe timpul zilei) etc ; 5) Cum am putea vătăma cât mai mult posibil pe inamic? (mine, aruncătoare de mine, granate aruncate de armă, trageri cu carabina cu lunetă (periscoape), patrule prevăzute cu granate de mână, atacul cu ajutorul minelor, legătura strânsă cu artileria, a asigura ca acţiunea artileriei să fie cât de repede şi cât mai eficace posibil, a nu rămâne niciodată ne activ în faţa inamicului); 7) Ce dispoziţiuni trebuesc luate în cazul când poziţiunile de tranşee ar fi pierdute?; cum a fost pre văzută şi pregătită angajarea rezervelor ?; 7) Cari sunt cele mai bune mijloace pentru a per fecţiona instrucţia ofiţerilor, a subofiţerilor şi a sol daţilor? (în tranşee şi în cantonamentele dinapoi) etc.; 8) Cum s’ar putea menţine în cel mai înalt grad buna stare de spirit a trupei. (A da exemplu de o bună dispoziţiune sufletească pentru îndeplinirea da toriei, a avea grijă de hrana, sănătatea, de odihna şi petrecerea oamenilor, a cunoaşte la timp oamenii lip siţi de vigoare, abătuţi, puţin siguri, a ie vorbi şi a-i împiedeca de a deveni vătămători celorlalţi). Moralul este lucrul mai principal, el singur conduce la isbândă". F. Gazele asfixiante. Relativ la întrebuinţarea gazelor asfixiante şi a mă surilor pentru combaterea lor, pe baza rapoartelor ofi ciale ale diverselor comisiuni de anchetă, precum şi a diferitelor experienţe de laborator, se pot da până în prezent următoarele informaţiuni.

1 108

1) Pregătirea gazelor. S’au făcut prealabil experienţe cu obuze asfixiante mai întâi asupra câinilor, apoi asemenea gaze au fost transportate pe fronturile de luptă, în damigene de 1 m. 40 şi 0.80 înălţime. Acolo au fost date în seama pionierilor, care Ie întrebuinţează aplecând damigenele cu gura spre inamic; presiunea interioară goneşte innainte gazele, care apoi, luate de un vânt favorabil, sunt duse spre inamic. Operatorul are un aparat spe cial pe cap (vezi figura No. 36); toţi oamanii au o învelitoare de stofă pe nări. Pe alocurea se găsesc dis tribuite pe întreg frontul, câte o baterie de 20 dami gene pentru fiecare 40 m. de front. In multe sectoare retranşate atăcătorii sunt prevă zuţi cu. aparate destinate să-i apere contra asfixiei. Unii au capul acoperit de măşti luminoase, asemă nătoare cu acelea ale scafandrierilor; alţii, în număr mai mare poartă pe nas şi gură o botniţă de cauciuc în formă de rât de porc, care se fixează printr’un elas tic trecut pe după ceafă. Vârful râtului e format dintr’un părete găurit în mai multe locuri, şi unde se neutralizează efectul gazelor. Aspiraţia se face prin aceste găuri, iar respiraţia printr’o mică vulvă de pe la tura acestei botniţe. întrebuinţarea de gaze asfixiante în râsboiul modern e privită în unele locuri ca un splendid triumf al geniului. • Un expert chimist a dat a înţelege că Ia începutul răsboiului întrebuinţarea de gaze nu era de cât în faşe, dar că graţie activităţei şi organizării, ele au ajuns acum un mijloc, pentru a înlocui lipsa posibilă de niaterii prime pentru fabricarea explosibilelor. Deşi încă în perioada experimentală, întrebuinţarea gazelor pe câmpul de bătac a dat într’adevăr rezultate atât de

109

bune, încât înlocuirea explosibilelorprin gaze va avea loc fără nici o îndoială. Uşurinţa transportului şi un înalt grad de eficaci tate, sunt în răsboiul actual consideraţiuni de primul ordin pentru orice specie de muniţiuni. Dificultatea ma terială, ca să nu zicem chiar imposibilitatea de a con strui o aprovizionare suficientă de obuze, nu numai ca chestiune de fabricare, dar şi de transport, a făcut din gaze o armă de valoare considerabilă. Câteva rezervoare de gaze vor face lucrul util al unei mii de obuze. Chestiunea nu stă atâ' în între buinţarea gazului însuşi, dar în descoperirea unui dis tribuitor convenabil. Acesta odată găsit, problema va fi rezolvată. Intr’o localitate cucerită pe frontul oriental, Germanii au evacuat mai întâi pe toţi locuitorii şi au adus apoi cantităţi mari de bioxid de manganez (?), instalând acolo un important laborator pentru fabricarea gazelor asfixiante. Cantităţile fabricate sunt puse în cilindrii de oţel şi trimise la diverse depozite care furnizează întreaga armâtă. Laboratoare analoage sunt istalaie în mai multe centre. Efectul gazelor. Gazele sunt trimise la inamic în formă de nouri care ,să târăsc pe pământ, în raport cu mişcarea atmosferei. Pătura din apropierea pământului are o culoare verzue-închisă, schimbând mai sus culoarea în galben deschis. Oamenii învăluiţi de aceşti nouri resimt înţepături şi o iritaţic nesuferită în gât, nas şi ochi, sufocări vio lente şi dureri mari în piept însoţite de o tuse care nu poate fi oprită. In prada acestor suferinţe grozave oa menii sunt coprinşi de vărsături, în care se observă

1 .110

fire de sânge. Gazele atacă şi pielea, produc conjuctivite acute şi chiar pierderea vederii. Cea mai mare parte din oamenii cari au putut scăpa din gaze, au fost bolnavi mai multe zile şi unii, cu toate îngrijirile date, au murit din cauza accidentelor pulmonare. Pericolul cel mai mare dar, rămâne tot pentru respiraţie, putând ocaziona moarte imediată sau pneumonii toxice foarte dureroase şi cu urmări mortale. Compoziţia chimică. Baza gazelor asfixiante pare a fi clorul. Dar acest gaz este amestecat cu alţi produşi, printre care s’au găsit: a) Clorurnl de sulf, gaz inofensiv prin el însuşi, dar care, mai dens decât clorul, îl izolează de pământ şi înlesneşte mersul norului afixiant; b) Bromul, ai cărui vapori sunt de o putere vătă mătoare analogă aceleia a clorului; c) Vapori nitroşi de o putere vătămătoare destul de mare; d) Cyanogenul; şi e) Accidul cyanhydric, gaze foarte toxice; f) Oxyclorurul de carbon, gaz foarte toxic; g) Eterul şi h) Cloroform-ul, gaze stupefiante. Se pare însă că mai cu seamă se întrebuinţează clorul şi bromul. In bombele asfixiante probabil sunt închise mici re cipiente cu brom. In momentul exploziei recipientul se sparge şi vaporii de brom se răspândesc. Pentru producerea vaporilor trebue ca clorul să fie la o temperatură de 33°, de aceia^atât bombele cât şi damigenele trebuesc încălzite înainte de a fi lansate. încălzirea se face chiar în tranşee.

111

Mijloace de apărare. a) Individuale: Perinuţe din resturi de bumbac înfăşurate în tifon, având mărimea de 25 cm. pe 15 cm. Ele sunt înbibate într’o soluţiune de 1000 gr. hyposulfit de sodiu, 180 gr. glicerină şi 240 gr. carbonat de sodiu disolvat într’un litru de apă. Perniţele acestea neutralizează suficient gazele aspi rate (clor, brom, acid cyanhydric, oxyclorur). Perniţele sunt complectate prin ochelari, cari nu pot fi străbătuţi de gaze sau prin capişoane care acopere capul, partea lor de jos intrând în gulerul veştmintelor. Aparatele respiratorii sunt de diferite tipuri în felul celor- întrebuinţate în mine. In Italia s’a ajuns la concluziunile următoare: Măşcile apără numai canalul respirator, ele apără deci de pericolul cel mai grav. Ele trebue însă să se adapteze bine pe faţă la băr bie şi până la nas, pentru ca gazul să nu poată pă trunde prin golurile lăsate. Greutatea chestiunii consistă în a imagina o mască, care să aibă un recipient pentru a conţine reactivi antitoxici; închişi astfel ca să nu fie în contact cu pielea şi în acelaş timp ca masca să se adopteze perfect pe îaţă. Cum chestiunea trebue privită din punctul de ve dere al costului, uşurinţii măştii, uşurinţii de întrebuin ţare etc., a trebuit să se renunţe Ia principiul recipien tului, adoptându-se o mască mult mai simplă. Din studiile întreprinse în Italia, s’a ajuns Ia 2 ca tegorii" de măşti: unele în care se întrebuinţează săruri în praf şi altele care conţin săruri în soluţii.

112

Ambele categorii au aceiaş nulitate. Cornii ţi unile esenţiale ale unei măşti sunt: 1) Să împiedice cât mai puţin trecerea curentului de aer; 2) Să nu se formeze substanţe periculoase sau iri tante pentru piele, prin acţiunea gazelor asfixiante asu pra măştii. Astfel, sunt periculoase sărurile caustice, mai ales carbonatul de potasiu, hipocloritele şi hipobromatele. Aceste două ultime săruri se formează mai ales în măştile îmbibate cu soluţii, din cauza trecerci clorului si al bromului. Vapoarea apoasă destul de abondentă în aerul expirat măreşte şi mai mult pericolul în acest caz.. Experienţele făcute de Dr. Piero Giacosa Ia Turin şi . acele ale D-rului Morselli la Milan cu un amestic de carbonat şi hiposulfit de sodă, uscate şi pulveri zate în părţi egale şi întinse pe o grosime de 1 /, cen timetru între două straturi de bumbac, au demonstrat că această grosime e suficientă pentru a opri gazele toxice, fără ca prin absorbţiunea lor să se topească. Din câteva publicaţiuni franceze, pare că acest sis. tem ar fi dat bun rezultat până acum. O diafragmă formată din sărurile citate mai sus, s’a dovedit că este eficace cel puţin pentru o jumătate de oră. In ceiace priveşte ochelarii de automobilist, aceştia protejează ochii, însă pielea capului rămâne fără protecţiune. Pentru aceste motive Dr. Giacosa consiliază între buinţarea unui scufii, care să acopere tot capul până Ia gât, unde s’ar putea lega cu o subărbie, sau să se strângă sub gulerul tunicii. Scufia ar putea fi confec ţionată chiar de o stofă foarte uşoară, dar cu o deschidere. Ea ar trebui să aibă în dreptul ochilor o deschidere

113

închisă cu o placă de mică sau de celuloid, care să permită vederea liberă. O a doua deschidere în drep tul gurei ar fi astupată cu un tampon de vată, îmbibat în soluţie de săruri sau cu săruri pulverizate. S’ar mai putea ca această deschidere din dreptul gurei să fie lăsată liberă, fiind căptuşită marginea deschiderei cu bumbac. Scufia s’ar aplica în acest caz, peste masca deja aplicată pe gură şi nas. S’ar apăsa numai cu mâna pe mtirginea deschiderii scufiei, ca să o aplice bine pe mască. întrebuinţarea scufiei are un mare avantaj, căci eco nomiseşte ochelarii, apără ochii mai bine şi poate fi utilizată de miopi, cărora le-ar fi greu să aplice o a doua pereche de ochelari, peste acei pe care-i poartă. Scufia protejează de asemenea tot capul, şi se poate închide ermetic mai cu înlesnire. Fabricată dintr’un ţesut uşor şi elastic este uşoară, costă puţin şi se poate pune şi scoate cu uşurinţă. Din relaţiile engleze, rezultă că soldaţii germani, care se precipită în tranşee imediat după ce le-au umplut cu gaze asfixiante, sunt prevăzuţi cu căşti respiratorii. Probabil că Germania a fabricat aparate ,de forma căş tilor de pompier sau de scafandru, care oferă o pro tecţie sigură şi de durată lungă. Trebue să se ştie însă, că în aer liber, pericolul creat de gazele asfixiante are durată scurtă şi deci trebue luate masuri mai mult contra panicei pe care ele o produc. In ceiace priveşte scufia de adăpost, Dr. Rouchard propune pe cea din figura No. 36, al cărui dispozitiv pare a fi foarte ingenios. Aparatul respirator prin care trebue să treacă aerul, se compune , din o parte fixă, la care se adaptează „respiratorul" propriu zis. Respi ratorul conţine compresele încărcate de hiposulfit şi cari trebuesc udate în momentul ivirei gâzelor. Acest dis*

114

pozitiv poate fi scos cu cea mai mare uşurinţă, astfel că soldatul poate respira în libertate după risipirea ga zelor. Conţinutul chimic al dispozitivului poate fi schimbat cu uşurinţă, avându-se alte^comprese încărcate cu hiposulfit. Această scufie are avantajul că se poate întrebuinţa în contra miasmelor ocazionale, sau în contra exalaţiunilor de cadavre; în acest caz se vor înlocui com presele de hiposulfit, cu o substanţă desinfectantă oa recare. Apoi ţesutul scufiei -impermeabil—poate rezista ac ţiunii corosive a acidului sulfuric şi deci stropirei cu vitriol. Cu privire la tipul de mască italiană, se constată că nu în totdeauna această mască poate să se adereze bine pe faţă şi e deajuns o contracţiune a feţei (strănut, căscat, etc.), ca să nu mai adereze, mai ales pe latu rile nasului, putând astfel ca gazul să se infiltreze prin aceste părţi. b) Colective Deşi aceste gaze sunt mai grele ca aerul, totuşi ele pot fi risipite de curente produse în aer; aşa vântul le poate împrăştia foarte uşor. Pentru a produce în mod artificial un curent, se va aprinde un mare foc, sau o grămadă de lemne, peste care se va arunca petroleu sau altă materie inflamabilă, pentru a agita aerul. In Anglia s’a propus chiar a se distribui în tranşee ventilatoare de mână. Ventilatoarele însă sunt alimentate de aerul de jos, care e îmbibat cu gaze toxice. Un mijloc simplu şi cu efect sigur, este a aruncaTîn aer o stropitură de soluţie concentrată de hiposulfit-

115

(Intr’o cameră plină cu clor, s’a făcut o stropire cu această soluţie, cu aparatul care serveşte la stropitul viţei. Clorul dispăru imediat şi aerul deveni respirabil) S’ar mai putea prevedea, făcându-se provizii de aer comprimat, de stropiri de apă sau de soluţii de amo niac, îndreptate în contra coloanei de gaz ce înain tează în spre noi. G. Submarinele. Submarinul este un vas de răsboiu capabil a navi ga atât Ia suprafaţa apei precum şi sub apă. Se deosebesc 2 genuri, unul defensiv şi altul ofen siv. Submarinul defensiv are un tonaj de 50--150 tone şi se întrebuinţează la apărarea coastelor, pentru a ataca vasele cuirasate cari blochează porturile, sau cari efectuiază debarcări. In general aceste vase sunt de sistem şi construcţiune veche. Submarinul ofensiv sau submersibilul are un tonaj de 250 -800 tone; raza de acţiune la suprafaţă de 2300 mile şi Ia afund 100 mile, fără a se reaproviziona; vasul poate rămâne 24 ore sub apă. Ele au In general 2 -4 tuburi de lansat torpile, unul sau mai multe tunuri de calibru mic cu tragere repede cu eclipsâ, telegrafie fără fir, periscopul de 5—7 m. lun gime prin care se orientează, când vasul navigă sub apă. Echipagiul de 1 -2 ofiţeri şi 12 -15 oameni. Lungimea vasului este de 50 —80 m. şi 5—6 m. lă ţimea şi are forma apropiată a unui peşte. Când vasul este la suprafaţă, sau numai corpul va sului sub apă, se conduce prin ferestrele suprastructurei numită „Kioşk“. Când este ameninţat de vasele inamice el se seu-

116

fundă complet, nerămânând la suprafaţa apei, decât vârful, periseopului, prin care comandantul conduce vasul, având un câmp de vedere de 6 mile. Submersibilul se scufundă complect, fără a se vedea nimic din el; putând naviga în această situaţie, 100 mile şi mai mult. (Valoarea unei mile este de 1852 in.). Vasul merge la suprafaţă cu combustiunea de petrol, motoare Diessel), iar sub apă prin electricitate (acu mulatori). Luminatul şi bucătăria se face electric; schimbarea aerului prin aer comprimat. Sistemul de afundare este acelaşi pentru ambele genuri de submarine (compartimente cari să umple cu apă, ca volum şi viteză după adâncimea la care se voeşte a-I afunda. Revenirea la suprafaţă se face prin mijloace inverse (se golesc compartimentele prin pompe). In general, scufundarea complectă se face în 5 mi nute ; aceasta variază după vas. Adâncimea la care se poate scufunda un vas depinde de rezistenţa construcţiunei. Cu cât să afundă mai mult, cu atât pereţii vasului trebue să fie mai tari, spre a re zista presiunei. In general s’a ajuns la adâncimi de 30-40-50 m. Arma submarinelor este torpila automată, calibru me diu de 45 cm., care conţine în mediu llOkgr. explosiv. ' Ea este aruncată atât când submarinul este la supra faţă, cât şi în stare de scufundare. Torpila odată lansată continuă mersul automatic, având o bătaie de 6 km. Totuşi, pentru ca lovitura să fie sigură, să cere casă fie lansată dela vreo câteva sute de metri (500—300), ceiace numai submarinele în stare de scufundare, o pot face apropiindu-se neobservate de obiectivul lor. In general s’a întrecut o deplasare de 1000 tone

117

având şi viteza de 19—21 mile la suprafaţă şi 11 —12 în stare de afundare. Lungimea vasului variază între 75—100 m. lăţimea^de 6-4 m.j adâncimea de scufun dare de 40 m., cu uri echipaj de 35 —40 oameni. Tor pila are!’la vârf. [foarfeci de'oţel, cu care tae reţeaua de oţel protectoare a vaselor de răsboi şi atinge corpffl vasului. Datele construcţiunilor recente sunt ţinute secret. Intre acţiunile ofensive la distanţe mai mari, efectuate de submarine se citează: T. Submarinul german U. 21, care gratie razei sale mari de acţiune, intră în Marea Irlandei’şi scufundă mai multe vase de comerţ; 2. Submarinul englez B. 11, a pătruns în Dardanele (care are 60 m. adâncime) pe sub barajele de torpile şi a torpilat la 14 Dec. 1914 cuirasatul „Messudiech\ De asemenea un submarin englez pătrunse în Marea Baltică, făcu recunoaşteri şi se întoarse în Anglia nevătămat. Ca ultim record (?) iată descrierea marelui raid al submarinului U. 51, apărută în „Miinchener Neueste Nachrichten". „Căpitanul Otto Hersing, împreună cu 2 locotenenţi, un inginer, şi un medic, au făcut acest drum de peste 9.000 km., în timpul căruia a torpilat şi 2 cuirasate engleze: „Triumf" şi „Majcstic". Acest Hersing, este acelaş care anul trecut la 15 Septembrie 1914 a tor pilat crucişetorul englez „Pathfinder". El a mai tor pilat apoi încă 5 vapoare engleze şi franceze (unul chiar în faţa portului Havre). Iată descrierea acestui raid făcut chiar de Hersing (scrie ziarul german): „Am părăsit portul Wilhernshafen la 25 Aprilie 1915 şi am ajuns în faţa Dardanelelor la 25 Mai. In ziua

118

aceasta am torpilat crucişetorul „Triumf", două zile mai înainte de a torpila pe „Majestic". „La 29 Mai, văzând că flota engleză a părăsit Dardanelele, ne-am continuat drumul spre Constantinopol pentru a da echipajului puţin repaus, de care avea nevoe după un voiaj atât de lung şi obositor. Când am ajuns la Gibraltar, am zărit un mare tor pilor englez. Dar n’am fost descoperiţi de englezi, decât după ce trecusem strâmtoarea Gibraltar; atunci noi ne-am scufundat şi astfel am putut scăpa de ur mărirea lor. De aci, am trecut pe aproape de Bizerte, care servă de bază flotei franceze şi ne-am continuat drumul prin Marea Egee. „Când la 25 Mai am descoperit vasul „Triumf", ne găseam sub apă, dar aşa de aproape că puteam auzi zgomotul helicelor cuirasatului englez, care se apropia de noi. Puţin după aceia ne-am ridicat la suprafaţă, am lansat 'torpila şi când ne-am scufundat din nou am auzit explozia. „Două zile mai târziu am întâlnit vasul „Majestic", aproape de coastă. Privind pr.n periscop, am văzut că echipajul tocmai pregătea să ia masa. M’am gân dit un moment dacă n’ar fi omenesc să le las timpul necesar să-şi termine masa. Totuşi mi-am spus că datoria mea era să lucrez fără întârziere. „Majestic", în momentul acela, era înconjurat de aproape 10 vase de transport. A trebuit să lansez tor pila cam dintr’o parte. Când am revenit la suprafaţă, am văzut că vasul era culcat pe o parte. In ambele cazuri vasele engleze avuseseră întinse plasele de apărare contra torpilelor", Căpitanul Hersing n’a voit să istorisească prin c mijloc a parvenit să tae aceste plase protectoare. £ a spus numai, că torpilele lui au rupt plasa întru timp foarte scurt.

119

In privinţa vietei pe care a dus-o pe bord, Hersing istoriseşte următoarele: „Viaţa a fost foarte grea. Oamenii erau schimbaţi dela post din 6 în 6 ore. Dar când pluteam pe sub apă, toţi oamenii trebuiau să se găsească la postu rile lor. Aerisirea ca şi hrana s’au făcut în condiţiuni relativ bune. Hrana a constat în cea mar mare parte din conserve. Ceiace ne-a făcut să suferim mai mult, a fost absoluta lipsă de mişcare. Ori de câte ori ne-a fost posibil am navigat la suprafaţă. Pentru ofiţerii şi personalul neocupat, aceasta era o mare uşurare, dar nu pentru personalul tehnic, care este obligat să stea neîntrerupt în interior". Hersing a negat cu toată tăria faptul, că submari-' nele germane ar avea o bază de operaţie în Marea Irlandei. „Ele nu au nevoie de aşa ceva" — a adăoga el. De asemenea a mai spus că în timpul drumului dela Wilhelmshafen până la Dardanele, nu a întâlnit nici un crucişător englez. Pentru submarine este dar esenţial ca apropierea să poată fi făcută pe sub apă, la adăpostul tunurilor de pe vasele de răsboiu. Ori aceasta nu e realizabil decât dacă apa are o adâncime suficientă pentru ca vasul să se scufunde complect şi să poată naviga astfel în formă sinoidală. Acestei necesităţi corespunde o adâncime de 2>40-60 m. adâncime, după mărimea submarinului. Prin urmare pe Dunăre submarinele nu pot opera. (Dardanelele au 69 m. adâncime). H) Aviaţia In Italia conform nouei organizări, corpul aeronautic militar coprinde:

120

a) / direcţie generală a aeronauticei şi care face parte din ministerul de răsboiu; b) 2 comandanţi ai aeronauticei; c) / batalion de dirijabile; 1 „ „ aerostaţie (baloane). 1 stabiliment de construcţii aeronautice; 1 batalion de escadrile de aviaţie. 1 batalion şcoală de aviaţie. 1 direcţie tehnică a aviaţiei militare. d) Institutul centrai aeronautic. Pe lângă personalul militar, aeronautica militară, mai cuprinde şi ifn personal civil împărţit în 2 calegorii: a) Inginerii si profesorii; b) Mecanicii însărcinaţi cu elaborări de proecte, cu experienţe, cu montarea motoarelor si piloţi pentru dirijabile. Pentru a face fată nouei organizări s’a acordat o sumă de 16.500.006 lire din care: 11.500.000 pentru ministerul de răsboiu şi 5.000.000 pentru ministerul marinei, Direcţia generală a aeronauticei se compune din: 3 secţii şi 1 oficiu. 1. Secţia l-a: personalul corpului aeronautic, cursuri şi instrucţie şi perfecţiuni pentru îndeplinirea diferi telor însărcinări aeronautice; lucrări rezervate şi de mobilizare; 2. Secţia 2-a: Proecte pentru construcţie aeronau tice; examinarea tehnică a contractelor; ’examinarea studiilor şi invenţiilor aeronautice; programele cursu lui tehnic dela institutul central aeronautic; inspecţii tehnice şi recunoaşteri, recepţii; expertize, rechiziţii de materiale în caz de mobilizare; 3) Oficiul administrativ şi de revizie. Chestiuni bu; getare şi de administraţie, contracte pentru lucrări,

121

personalul tehnic civil: indemnităţi personalului ae ronautic; administraţia materialului etc. Comandanţii aeronauticei în număr de 2: unul pen tru dirijabile şi baloane, iar celalt pentru aeroplane; dirig toate serviciile referitoare comandei lor. Ei sunt informatorii tehnici a-i comandamentelor corpurilor de armată şi execută toate studiile în re laţie cu întrebuinţarea şi predispunerea mijloacelor aeriene, care le-ar fi încredinţate de către aceste co mandamente. Ei depind de comandantul corpului de armată, pe teritoriul căruia se găsesc din punctul de vedere dis ciplinar, etc. şi depind de direcţia generală a aero nauticei din minister, pentru ceiace priveşte chestiu nile tehnice. Batalionul de dirijabile execută .manevrarea şi în trebuinţarea dirijabilelor, întrebuinţarea telefotografiei, fotogrametriei, serviciului şantierilor aeronautice, ser viciul aerologic, producerea hidrogenului, întrebuin ţarea telegrafiei fără fir în aeronavigaţic. Batalionul de dirijabile se compune’din : h Comandament; 2 grupuri de secţiuni; Secţiunile: 7 dirijabilişti, 1 de lucrători, 1 de foto grafi, * 1 de telegrafişti, * pentru telegrafia fără fir, 1 aerologică. Total 11 secţiuni. Batalionul de aerostatic are în sarcina sa întrebuin ţarea secţiilor aerostatice de câmp şi eventual şi ace lor de cetate. Batalionul primeşte, echipează şi instrueşte pe toţi recruţii repartizaţi serviciilor aeronavigaţiei, (afară de aviaţie). Batalionul e compus din : 1 Comandament; 2 compănii aerostajie;

122

1 companie depozit; 1 companie tren. Stabilimentul de construcţii aeronautice, se ocupă cu construcţia, prepararea şi distribuirea materialului de manevră’ pentru ambele batalioane de mai sus. Are în sarcina sa aeroscalele (remizele pentru dirija bile) precum şi observatoarele astronomice. Batalionul cie escadrile de aviaţie se compune din: 1 Comandament; 3 Comandamente de grupuri de escadrile ; 15 Escadrile de aviaţie; 1 Companie depozit. Batalionul-şcoală de aviaţie, (instrucţia aspiranţilor şi a piloţilor elevi). Batalionul se compune din : 1 Comandament; 2 Secţii scoală; 1 Companie depozit. Direcţia tehnică a aviaţiei cumpără, prepară, si dis tribuie materialul de manevră, necesar batalion ului de escadrile şi de şcoală-aviatori. Asemenea e în sarcina sa întreţinerea câmpurilor-şcoală. a atelierelor etc. Institutul central aeronautic are însărcinări tehnicoştiinţifice. Are în sarcina sa studiul, examinarea şi com punerea proectelor de noui construcţii, pentru tot ser viciul aeronautic. Crearea unui grup de escadrile de aviaţie pentru artilerie Pentru serviciul de explorare aeriană pentru artile rie, s’a creat la Centocelle (Roma) la 1 Aprilie 1915 un grup de escadrile de aviaţie pentru artilerie. Grupul este compus din 5 escadrile, şi fiecare^escadrilă din: 1 comandament* 3 secţii şi o rezervă. Personalul ofiţeresc e luat din cadrele regimentelor 7

123

de artilerie şi al batalionul de aviaţie. Grupul de es cadrile va depinde din punct de vedere tehnic de ministerul de răsboiu (direcţia generală a aeronau ticei). iar din punctul de vedere al întrebuinţărei ae roplanelor în serviciul artileriei depinde de inspec toratul general al artileriei. Pentru acest grup se întrebuinţează aeroplane uşoare tip monoplan, construite de 6 fabrică italiană din Varese: Recrutarea piloţilor-aviatori militari din oamenii de trupă Ministerul de răsboiu a decis a recruta piloţi avia tori' şi din oamenii de trupă aparţinând serviciilor ur mătoare: a) Armei artileriei de câmp, pentru escadrile de ar tilerie; . b) Din celelalte arme şi specialităţi pentru celelalte escadrile; oamenii de trupă admişi în serviciul avia ţiei militare, vor fi trimişi la câmpurile de şcoală pentru a urma instrucţia teoretico practică. Cei buni vor fi numiţi elevi ai şcoalei de piloţi şi apoi va ob ţine brevetul de aviaţie militară. II. Jn Franţa aviaţiiinea are actualmente următoarea organizare : La fiecare stat-major de armată există un Coman dant al aviaţiunei, care obicinuit are gradul de co lonel. Acest ofiţer primeşte dela comandantul armatei ordinele pentru’ operaţiunile de executat de avioane şi la rândul său el dă ordine comandanţilor de es cadrile. Escadrilele sunt autonome şi căpitanul sef de es cadrilă are atribuţiunile unui şef de corp. Rapoartele

124

şi rezultatul recunoaşterilor sunt trimise direct coman dantului aviaţiei armat( i. Escadrilele sunt alcătuite după menirea lor din 3 tipuri de aparate şi anume: a) Escadrile de bombardare organ al comandantu lui de armată, din biplane Voisin, înarmate cu tun re volver sau mitralieră; poate duce 200 kgr. muniţiuni; b) Escadrile pentru descoperire şi pentru goana a'paratelor inamice (pour faire la chasse) organ al co mandantului de armată, compuse din biplane MoraneSaulnier şi Nieuport. (acestea fac până la 140 klm. pe oră); c) Escadrile de recunoaştere apropiată (câte 2 de corp de armată) organe ale corpului de armată, una întrebuinţată pentru siguranţa apropiată, alta în ser viciul artileriei. Sunt compuse din biplane Coudron şi Maurice Farmann. Francezii mai construesc actualmente (primăvara 1915) şi aparate cu 2 motoare pentru a putea duce greutate mai multă, (combustibilul necesar pentru 10— 12 ore de sbor, bombe etc.,). Aceste aparate cari sunt biplane Voisin şi Coudron, pot duce 8—1000 kgr. greutate utilă. Bombele întrebuinţate în Franţa sunt în general obuzele percutante obicinuite, de 90 mm. şi de 155 mm. Un avion poate prin urmare lua, sau două obuze de 155 mm. sau şease de 90 mm. Acestor obuzelise adaogă un amprenaj de aluminium sau tablă, care menţine proectilul pe traectorie. Râsboiul a pus în evidenţă superioritatea biplanului asupra monoplanului. Intr’adevăr pe biplan: 1. Câmpul vizual este mai mare din cauza pozi. ţiunei aripelor; 2. Armele sunt mai uşor de mânuit;

125

; i

3. Aparatul este mai uşor de condus. Toate motoarele care se întrebuinţau înaintea răsboiului au fost înlocuite prin motoare puternice de 80—85 H. P. In ceiace priveşte cuirasa, cu care sunt prevăzute câteva aeroplane/este vorba ca ea să se desfiinţeze, fiind că este grea şi de puţin folos. Cu ajutorul unui ’aparat de ochire foarte simplu, s’a ajuns la o mare preciziune în aruncarea bombelor, pentru a nimeri ţelul ochit. De aceia aviatorii francezi preferă bombele înaintea tunului revolver. Săgeţile (flâchettes) metalice întrebuinţate de avia tori, sunt acum şi incendiare, întrucât partea dinapoia săgeţii, adică golul ce desparte aripioarele, este um plut cu materie imflamabilă. Săgeţile au o greutate de 20 gr. 12 ctm. lungime şi 0.8 ctm. diametru; în pământ pătrund 8 ctm.; stră pung casca şi ţeasta capului, pătrunzând în creer. Ochirea este foarte grea. Rănile, când au atins or gane principale pot fi şi mortale, altfel ele să vinde că foarte repede (constatările doctorului Griinbaum). III. Acţiunea escadrilelor de bombardare In comunicatul francez dela 17 Iunie se găseşte fraza următoare: „Escadrilele noastre de bombardare, au bombardat cu eficacitate rezervele inamice la Givenchy şi la pă durea dela Folie şi au împrăştiat adunările’ care se formau". Această operaţiune a avut loc în ziua bătăliei celei mai straşnice ce’ s’a dat în sectorul N de Arass, după | surprinderea dela 9 Maiu. Prin urmare avioanele franceze de bombardare au

126

acţionat în acea zi ca o adevărată artilerie, care atacă rezervele şi le împiedică să se adune şi să înainteze în ajutorul trupelor angajate. Având în vedere numărul mare şi fabricaţiunea ae roplanelor franceze, se poate presupune că coman damentul francez să fi întrevăzut înfiinţarea unei adevărate artilerii aeriane, care să participe la acţiunea generală a bătăliei. Escadrile de avioane astfel întrebuinţate, ar cons titui o adevărată nouă armă de luptă, foarte de temut, mai ales că această armă are putinţa să acţioneze prin surprindere, factor atât de important în rasboiul actual. Se pare că aviaţiunea franceză ar fi în măsură să îndeplinească destul de uşor această nouă sarcină, căci, este evident, că ea domină actualmente pe cea germană. (Avioanele germane aproape nici odată nu mai primesc acum lupta cu cele franceze. Se crede dar, că avioanele germane nu s’ar putea împotrivi, pe de altă parte avioanele franceze s’ar putea sustrage prin iuţeala lor, tragerei verticale a ar tileriei germane, mai ’ales că Germanii nu posedă decât încă puţine tunuri de acest fel. In timpul din urmă Francezii au executat cu esca drilele lor de bombardare diferite raiduri, în scop de a distruge şi ca măsură de represalii (ca acel dela Ludwigshafen la 27 Mai; dela Bruxelles la 13 Iunie; • dela Friedrichshafen la 23 Aprilie; dela Karlsruhe la 15 Iunie, etc, etc.). Operaţiunile de bombardare se fac de Francezi cu o forţă compusă din mai multe escadrile, ceiace co respunde prin urmare la un mare număr de avioane, care bombardează cu folos localitatea. Pentru operaţiuni în ţară inamică, pe lângă aparate care vor executa misiunea, ducând greutate (bombe

127

explosive şi incendiare, gaze asfixiante, etc.) Germanii pornesc şi aparate uşoare şi iuti (150 klm. pe oră) menite a ataca şi isgoni pe’cele’vrăjmaşe, care le-ar ataca. Aviatorul caută să sboare puţin de asupra apara tului inamic, pentru a trage asupra lui. Aparatele repezi franceze au o mitralieră fixă pe aparat şi aviatorul ocheşte cu aparatul, Ca probă a importanţei ce se dă în Franţa aero planelor, este faptul că la^începutul campaniei se pre vedea fabricaţiunea a 2 avioane pe săptămână; acum se fabrică 16' avioane pe zi. (dintre cari se dau nu mai Va armatelor aliate). Deşi Germanii au câteva aparate ceva mai iuţi (ma ximum de 150 klm. pe oră), totuşi aviaţiunea franceză domină acum pe cea germană. In ceiace priveşte Zepelin-urile, se pare că ele au dat faliment în acest răsboiu. Rezultatele raid-urilor executate de ele asupra coastei engleze, precum şi al raidului executat asupra Parisului, sunt cât se poate de mici, faţă de costul şi de nenumăratele neajunsuri ce, le întâmpină Germanii, atât cu întreţinerea cât şi în călătoriile lor. De altmintrelea, s’a văzut cum pot fi distruse şi de un simplu aeroplan. In ziua de 7 Iunie sublocot, aviator englez Varneford, a atacat singur un Zeppelin pe care l-a întâlnit între Gând şi Bruxelles şi după o scurtă luptă, dirijabilul fiind atins de o bombă, s’a aprins şi căzând asupra oraşului Gând, a fost com plect nimicit; iar tot echipagiul lui compus din 28 oameni, a fost ucis. Acest Zepelin — unul din cele mai mari şi mai noui, — era împărţit în 18 compar timente. Pe de altă parte, multe Zeppelin-uri au fost dis truse, unele prin accidente datorite intemperiilor, iar

12$

altele prin bombele aruncate de avioane inamice asupra hangarelor în care ele erau adăpostite. (Figura No. 11 arată o bombă aruncată din Zeppelin). IV. Acţiunea avioanelor în serviciul artileriei Pentru complectarea recunoaşterilor, aviatorii foto grafiază anume părţi importante din terenul recunos cut; cum ar fi poziţiunile de artilerie, lucrări de sapă, etc. Fotografiile sunt luate de multe ori dela înălţimi (2500 m,), totuşi ele sunt foarte clare şi mărite dau o impresie cât se poate de precisă a terenului res pectiv, putându-se astfel determina cu exactitate toate lucrările executate de inamic. De asemenea există aparate cinematografice, care funcţionează în mod automat, fără ca intervenţia pi lotului să fie necesară. Cu ele să fotografiază ’ itine rare întregi. • Cu privire la acţiunea aviatorilor în serviciul arti leriei în luptele de’ tranşee de pe frontul de Vest, se ştie că dimineaţa, aviatorii se înalţă pentru a cons tata schimbările ce ar fi survenit în cursul nopţii şi le raportează, apoi începe tragerea asupra bateriilor, şanţurilor adverse, etc., deja reperate. Asupra obiec tivelor noui tragerea se regulează repede prin aviatorii lor,.care semnalează dacă lovitura este scurtă, lungă sau prea în lături. Aceste semne să făceau prin fa nioane de diferite culori; acum însă toate avioanele au telegrafie fără fir prin care comunică rezultatele, dând rezultate excelente. La Bonchoir, două avioane se înălţaseră pentru a determina, care erau bateriile (deja reperate) cari tră geau în acel moment, spre a li se răspunde. Rezul tatul recunoaşterii s’a comunicat prin telegrafia fără fir şi prin hărţi aruncate. Aceste avioane descriau

129

cercuri mari, al căror centru se deplasa mereu spre liniile vrăjmaşe. Când germanii judecau că unul din zisele avioane era la distanţă bună, îi trimeteau o salvă de şrapnele, cari explodau nu tocmai departe de aeroplan, fără a-1 nimeri însă. Această scenă a durat aproape o oră, după care aviatorii s’au scoborât, scopul recunoaşterii lor fiind atins. De altmintrelea în general tirul artileriei de câmp în contra avioanelor are puţine efecte; avionul având în fond numai un număr restrâns de părţi vulnera bile. Cele mai multe avioane franceze chiar cu aripele ciuruite şi găurile astupate, totuşi îşi îndeplineau misiunile lor succesive, până la sfârşit.’ Aviatorii francezi, evită'cu mare băgare de seamă punctele, unde se ştie că Germanii au puţinele tunuri de modelul „rotativ" calibru 23 mm. Printriun dispozitiv special, roţile afetului se pot aşeza pe acelaş plan înaintea ţevei, ceiace permite atunci, ca ţeava să descrie un cerc în jurul sapei afe tului si să urmărească prin urmare avionul în mer sul lui. Pentru a nimeri aeroplanul însă, trebue să se ochească foarte dibaci, căci zona de proecţiune a şrapnelului este restrânsă. Francezii au amenajat şi tunuri de 75 mm. pentru tragerea contra avioanelor. Ele erau aşezate pe o plat formă în umplutură; în jurul acestei platforme un şanţ circular, în care vine să se rezime sapa afetului, îm piedică reculul şi permite ţevei să ia toate poziţiile până la 42°, câne! bătaia este de 8 klm. Cel mai bun mijloc însă pentru a se împotrivi in cursiunilor avioanelor inamice, este tot avionul de luptă, care le atacă şi le isgoneşte. V. Şi în Anglia atenţiunea autorităţilor în drept este atrasă asupra aviaţiunei. Se proectează a se înfiinţa chiar un minister al a9

130

viaţiunii, care s’ar încredinla D-lui Winston Churchill, fost ministru al finanţelor. In cursul desbaterilor recente în Camera Comunelor, D-l Tennant, subsecretarul de stat la răsboi, a răspuns' că serviciile aeriene engleze sunt prevăzute cu tot ce le este necesar şi chiar într’o proporţie foarte mare, faţă cu restul armamentului militar; că numărul pilo ţilor a fost mărit în proporţie de 5:1. Subsecretarul de stat a mai spus, că în ceiace priveşte Aeroplanul de model mare — care se zice că este întrebuinţat de Ruşi — el poate afirma Camerei, că Anglia pregăteşte în acest moment un aeroplan de un tip analog. Despre acest aeroplan se zice că are 4 motoare de o putere totală de 500 H. V. şi că el poate duce un echipaj de 18 oameni. Zilele acestea a fost publicat şi raportul pe anul 1914—1915, adresat primului-ministru de către comitetul-consiliu al aeronauticei în Anglia. Din acest raport se vede de asemenea că şi în Anglia s’a lucrat serios în această direcţie. In fine se mai ştie, că în serviciul armatei engleze mai există „aeroplanul stabil“. Avantajele acestui aeroplan, se zice că sunt numeroase şi incontestabile. Aviatorul care pilotează un aeroplan stabil, poate să întrebuinţeze el însuşi mitraliera pen tru a ataca sau pentru a se apăra. El poate după plac să-şi rezeme picioarele pe o bară de direcţiune, sau părăsind-o să se pună în ge nunchi pe scaun, spre a putea ochi şi trage mai uşor ; el poate executa aceste diferite mişcări cu aceiaşi si guranţă ca şi când ar fi însoţite de un pilot. Dacă este rănit, el poate părăsi cârma aparatului, până când vrea să se scoboare. Având o oarecare libertate de acţiune, el nu este supus la acea tensiune nervoasă ce o încearcă avia torul care conduce un aparat ordinar. De asemenea când aviatorul execută o recunoaştere !pe un aero plan stabil, el poate seri note şi face crochiuri şi din

131

momentul ce aviatorul poate întrebuinţa mâinile -şi picioarele aşa cum voeşte, el se poate’şi apleca în afara aparatului, pentru a lua fotografii sau pentru a-şi concentra atenţiunea asupra aparatului de telegrafie fără fir. Când un aviator cu un aparat nestabil intră în re giunea norilor, el se află forţamente în incertitudine, căci numai vede nimic şi totuşi trebue să menţină iuţeala aparatului, ca măsură de’ siguranţă. In aceste condiţiuni însă, aviatorul nu’ mai are cunoştinţă de direcţia verticală; se poate întâmpla deasemenea să se învârtească mereu într’un cerc şi să nu observe aceasta, din cauza unei particularităţi a busolei aeroplanului. El este obligat să ţină ochii’într’una ţintiţi asupra indicatorului de înălţime, peniru a fi sigur că nu sboară în direcţia pământului. In schimb, în limitele fluctuaţiunilor vântului, aeroplanul stabil are marele avantaj de a indica direcţia verti cală şi de a se îndrepta automatic în contra’vântului. Dacă poziţia lui este orizontală când pătrunde în nor, ea va rămâne aproximativ aceiaşi în timpul stră baterii norului. Marea dificultate de a arunca dela 2 sau 3000 de metri, bombele în punctul ochit, constă în faptul că, aviatorul nu-şi poate da exact seama dacă el se află deasupra acestui ţel. Aeroplanul stabil, indicând di recţia verticală, evită în mare parte acest inconvenient. Însuşi generalul French, comandantul trupelor engleze în Franţa, a recunoscut că acest aparat aduce „ne preţuite servicii" Conclusiunite căpitanului Pitsch, cu privire la aeroplane Căpitanul Pitsch, corespondentul ziarului „Pester Lloyd" pe lângă Cuartierul general german, scrie următoareie, referitor Ia activitatea avioanelor pe câmpul de_ luptă: „In luptele inoaerne de astăzi, aeroplanele sunt che mate a înlocui cavaleria în mare parte; mai cu seamă

132

în- luptele de poziţie, aeroplanul înlocueşte cu totul cavaleria. In răsboiul ofensiv însă, cavaleria este necesară, căci cu aeroplanele nu se pot ocupa poduri, defileuri sau alte puncte însemnate şi nici nu se pot lupta aviatorii cu arma pe jos. Aviatorii întregesc serviciul cavaleriei în recunoaş teri. Pe când cavaleria ajunge cu recunoaşterile sale sale numai până la poziţiunea duşmanului’ aeropla nele fac recunoaşteri strategice în spatele frontului inamic. Cu perfecţionarea motoarelor s’a mărit şi pu terea portativă a aeroplanelor. Meritul perfecţionărei aeronautice aparţine incon testabil Francezilor, cari dela începutul răsboiului ne-au fost superiori, atât în numărul aeroplanelor, cât şi în organizaţia aeronauticei; chiar dela începutul răs boiului, Francezii au avut flota lor aeriană împărţită în diferite secţii, pentru diferitele servicii. Flota lor se împarte în: secţii pentru aruncarea bom belor; secţii pentru observaţia tirului artileriei;sec{ii pentru recunoaşteri şi fotografiat: secţii pentru lupte, etc. Fiecare aeroplan, este deservit de un observator şi un pilot. Pentru serviciul acesta din urmă (pilot), se întrebuinţează de regulă subofiţeri. Locul observatorului este aşa făcut, ca să poată observa şi servi mitraliera în toate părţile. Chiar con strucţia aparatelor este corespunzătoare serviciului, pentru care au fost menite să-l execute. Aparatele franceze fiind foarte uşoare şi având mo toarele cele mai bune (Gnome), au posibilitatea de a se înălţa în decurs de 15 minute la 2000 metri şi a parcurge într’o oră o distanţă de 130 km. Dar ele având construcţia uşoară, siguranţa şi stabilitatea aparatelor lasă de dorit. Din cauză că flota aeriană este împărţită în dife rite secţii de serviciu, ordinele de executat se împăr tăşesc în secret fiecărui aviator, înainte de a se sui în aparat.

133

In ce priveşte activitatea avioanelor germane, ele dau cea mai mare însemnătate recunoaşterei şi foto grafiei, precum şi observaţiei tirului artileriei. Acolo unde cavaleristul numai poate pătrunde înapoia liniai de foc duşmană, acolo este vastul teren de muncă pentru aviator. Datoria lui este a constata mişcări, concentrări de trupe, pregătirile duşmanului pentru oarecare acţiune militară precum şi a recunoaşte pozitiunile artileriei duşmane. t > Conducătorul să fie bine instruit, observatorul de regulă un ofiţer, de asemenea apt şi instruit pentru serviciul acesta. Rapoartele cele mai exacte ş^sigure sunt fotografiile, căci ele se pot face dela o înălţime de câteva mii de metri cu o aşa preciziune, că se văd chiar şi cele mai mici detalii, fără a avea nevoe de a mări fotografia. S’au fotografiat înălţimele dela Lorette, Bergamassiv, Neuville şi fabrica de zahăr dela Souchez şi aceste fotografii ’era aşa de perfecte, încât pe lângă umbra arborilor se observa de ambele părţi ale drumului poziţiunile duşmanului ca 2 linii subţiri, găurile cau zate de granate ca nişte puncte albe, minele'exploadate ca nişte pete albe, iar în poziţiunea artileriei se observa fiecare tun. După compunerea fotografiilor într’o singură bu cată şi după ce le-am transcris în scara respectivă pe hartă, putem să ne facem o schiţă adevărată des pre poziţiunea duşmanului şi atunci putem începe a trage cu artileria. ’ Tragerea eficace a artileriei stă în strânsă legătură cu observarea din aeroplan. După ce bateria e gata să tragă, aeroplanul se înalţă ca o pasăre făcând cercuri largi în jurul ţintei şi semnalizând efectul ar tileriei proprie. Când tirul artileriei a ajuns în ţintă sau a distrus bateria duşmană, atunci aviatorul şi-a împlinit datoria şi îşi caută alt teren de acţiune. Tot astfel lucrează şi aviatorii francezi, la care s’au găsit fotografiile foarte bune ale poziţiilor noastre.

134

Aviatorii nu aruncă bucuros bombe din aeroplane, căci este foarte greu a se nimeri obiectivele voite. Fiindcă aeroplanul nu are posibilitatea să stea în loc, ci este necontenit în mişcare, eficacitatea tirului depinde de înălţimea,' de iuţeala aeroplanului şi de atracţiunea pământului. A ajunge cu aceşti trei factori în deplin acord este greu, deşi încercările continuă. Chiar din cauza ineficacităţii lansărei, multe stri căciuni nu s’au putut face cu aruncarea bombelor, deşi duşmanii noştri pretind a fi avut oarecare suc cese. Este drept că există tendinţa de a distruge poduri, edificii de artă, forturi de închidere, trupe, gări, han gare de maşini de sburat. arsenaluri, câmpuri de aviaţie, fabrici technice, baloane cu cârmă şi nu de mult chiar şi maşini de sburat au fost distruse de bombe. Francezii şi englezii se folosesc pentru a face pa gube duşmanului de diferite mijloace, lăsând din ae roplane săgeţi de fier asupra coloanelor de trupa precum si bombe explosibile, arzătoare şi bombe cari luminează, legate cu umbrele căzătoare’ şi încărcate cu tot felul de proectile. De semnalat sunt bombele franceze luminătoare, care se lansează din aeroplane, care sunt legate ac o umbrelă, care în vremea căderei bombei se face aşa de încet, încât tot terenul dimprejur se luminează vreme îndelungată". K. Rezumatul unui ordin, cu privire la instrucţiunile pe care trebue să Ie aibă în vedere observatorul aviator din serviciul artileriei (în armata germană) Acest rezumat, care se dă în traducere mai jos, a fost publicat în „Şlujbcni Voirii List“ din Mai 191o.

135

Observarea artileriei I. însărcinările observatorului artileriei sunt de 3 feluri: înainte de luptă: în timpul înaintărei noastre şaua inamicului: observarea artileriei ca şi o patrulă de ofiţeri de artilerie (Regulamentul artileriei de câmp pag. 396; Regulamentul pentru artileria de cetate pag. 393). b) După luptă:observarea dispozitivelor duşmane. Căutarea ţintei. c) In timpul luptei: a colabora cu unităţile de ar tilerie pentru observarea tragerei, în privinţa deschiderei focului şi direcţiei. Toate aceste însărcinări se îndeplinesc în’ acelaş timp şi nu trebue să se separe. Adesea se urmează una după alta. II. Observatorul primeşte ordinele dela comandantul artileriei, căruia i se pune la dispoziţie. Ordinele se dau pe cât e posibil personal, sau prin şeful detaşa mentului de aviaţie. III. La darea ordinelor, trebue să se dea atenţiune la următoarele puncte: a) Ordinul trebue să fie clar şi exact spre a se putea înţelege si cu o foarte mare grijă trebue să arate modificările şi complectările, dacă sunt. b) Plecarea nu trebue să fie prea de vreme. Orice precipitare poate să facă sborul fără folos. c) In cazul observărei dispozitivelor inamice de ar tilerie, sectorul de observaţie nu trebue să fie prea întins. d) Descoperirea ţintelor şi observarea tragerei tre bue pe cât e cu putinţă, să se încredinţeze aceluiaşi aviator. e) Trebue luate dinainte asigurări, despre modul cum se vor comunica rezultatele observărei tragerei. f) înainte de a se înălţa în sbor, trebue potrivit ceasul aviatorului după acela al comandantului artileriei. IV. Va trebui să se aşeze un semnal format din bucăţi de pânză încrucişate, lângă observatorii co mandantului de artilerie, clar nu tocmai aproape. Acest

136

semnal va arăta locul unde trebue să se arunce comunicările. V. Terenul pentru aterisare trebue să se caute pe cât va fi posibil mai aproape de observatori; de este cu putinţă aceste două puncte să se lege prin telefon. VI. Rezultatele descoperirei ţintelor se vor însemna pe un crochiu. In cazul când ţintele vor fi acoperite, crochiurile trebue să arate elementele tragerei de încercare pen tru direcţiune şi pentru deschiderea focului. Ţintele şi grupurile de ţinte puse pe crochiuri, trebue să fie însemnate prin ţifre. VII. Dacă comunicarea este începută, semnalul de pânză rămâne neschimbat. Dacă comunicarea nu este începută, semnalul în Ioc să fie însemnat cu se însemnează cu L. Atunci trebue să se trimită o nouă comunicare. Dacă această nouă comunicare se începe, semnalul iarăşi se însemnează cu -j-. VIII. La observarea tragerei se pot ivi două cazuri: a) Observatorul trebue să aprecieze intensitatea fo cului acelei unităţi, căreia i s’a repartizat ţintele, în sectorul încredinţat. (In acest caz semnalul rămâne neschimbat). b) Observatorul trebue să contribue la reuşita tra gerei bateriei, regulându-i tragerea în direcţie şi bătac. (In acest caz se pune lângă semnalul -numărul în ţifră arabă, care arată ţintele). Atârnă de puterea luminei şi condijiunile observărei, la ce distanţă de ţintă trebue şi poate să se apropie, pentru ca’observatorul să-şi îndeplinească în sărcinarea sa. IX. Observatorul trebue să aprecieze preciziunea tragerei. El însemnează 'rezultatul observărilor sale în crochiul făcut dinainte; dându-se prin aceasta lămuririle necesare ; crochiul îl aruncă la locul stabilit. Fixarea timpului (orelor, minutelor şi secundelor) pentru sec ţiile izolate, are mare importanţă.

137

Pentru aceasta este necesar ca comandanţii de ba terii, să însemne tot timpul când secţiile aii tras fo curile cele mai lungi şi cele mai scurte. X. Observatorul trebue să caute ţinta însemnată şi să dea semnul convenţional (Vezi mai jos semnele convenţionale), îndată ce artileria începe tragerea sa. Artileria de câmp trage 3 proectile — cu două tunuri dela aripi şi unul din mijloc. I Artileria de cetate trage sau pe secţii, câte 4 focuri aruncate la aceiaşi înălţime, paralel.’ După fiecare secţie, observatorul trebue să dea semnal luminos din pistol. Secţia va trage abia după ce observatorul va reînoi semnalul şi va arăta că poate să observe. XI. Semnalul va dispărea când nu va mai fi nevoe ! . de observator. Dacă observatorul remarcă ceva important, care com pletează comunicările aruncate (expuse la punctele X şi XI), el trebue să arunce, de este posibil, un nou crochiu sau comunicare. XII. Fiecare grupă de artilerie care întrebuinţează I observator, trebue să nu uite, ca aparatul Iui să fie continuu urmărit cu privirea. Fiindcă urmărirea cu bi noclul este obositoare, această grijă trebue încredin ţată cel puţin la 2 oameni, cari vor fi schimbaţi din când în când. Pe timp de linişte, pentru tragerile reale, când se întrebuinţează observatorul aerian, trebue înainte de toat? în’orice poziţie de tragere, să se nuj mească cineva ca să privească necontenit aparatul şi să oprească focul, îndată ce aparatul va fi trecut de linia de tragere. Tabloul semnelor convenţionale.

Fiecare cheson de observaţie pentru o baterie sau grupă, trebue să aibă un semnal de pânză în forma de + precum şi două pânze, lungi de 10 in. şi late de 2 in. Pânzele de culoare albă, iar pe mijloc în di recţia lungimei au o linie roşie lungă cam de 40 c. m.

138

Ea trebue să se dea comandantului de grupă sau baterie. 1. +Locul unde trebue să se arunce comunicarea. 2. L. Comunicarea nu s’a început, sau nu s’a înţeles* 3.,E. Este oare majoritatea focurilor bateriei în dreptate în direcţie bună? 4. H. Mai este’vre-o baterie la dreaptă? 5. □ Mai este vre-o baterie la stânga? 6. Y. Ultima secţie e în direcţie? 7. £ Aruncă crochiuri, comunicare. 8. +3 Trage ţinta 3-a. 9. K. Retrage-te şi aterisează. Semnale luminoase date din pistol Un semnal verde: „Sunt gata să observ". Un semnal alb=lung. Un semnal roşu=scurt. ÎT , ' ( 1 foc: stânga. Un semnal verde( 2 focuri; dreapta. înainte se arată poziţiunea focului în ceiace pri veşte direcţia. Dacă se’ deschide focul alb sau roşu în dreapta direcţia e bună. Dacă secţia trebue să întreţină jfocuri lungi şi scurte, se trimite înainte semnal alb pentru fiecare foc lung, după aceia pentru toate focurile scurte numai un sem nal roşu. Deosebirea între numărul proectilelor tri mise la secţie şi numărul semnalelor albe, dă numărul focurilor scurte. Exemple 1 semnal verde 2 semnale albe • 1 semnal roşu

la stânga, 2 lungi, restul secţiei.

139

Alt exemplu 2 semnale verzi ) la dreapta, l un foc lung, 1 semnal alb 1 semnal roşu ) restul secţiei, foc scurt. Alt exemplu bateria este în direcţie şi are 2 focuri lungi, restul secţiei est^ scurt. 1 semnal roşu 3. Să se răspundă „Da“ sau „Nu“ Ia întrebarea: 1 semnal roşu=Da, 1 semnal alb=Nu. 4. Pentru răspunsul care cere cifra: 1 semnal alb=unul, 1 semnal rosu=două. 1 semnal verde=trei. 2 semnale albe

Instrucţiuni franceze pentru tragerea infanteriei asupra aeroplanelor. Generalităţi. Tragerea executată de unităţile de infanterie asupra aeroplanelor, a permis să se obţină în cursul campaniei rezultate, cari nu sunt de Ioc neglijabile. Nu numai că s’a putut distruge un număr destul de mare de avioane, dar acest fapt a făcut observaţia mult mai grea, obligând pe aviatori a evolua la o mare înnălţime. Cu toate acestea, tragerea infanteriei asupra aero planelor este destul de dificilă, căci trebue să se evite erorile accidentale, precum şi consumarea de muniţiuni. Regale ele tir. Tragerea asupra aeroplanelor este interzisă milita rilor izolaţi.

140

Trupele cari, primind deja un obiectiv de atins sau de bătut, nu trebue să-I piardă din vedere. Tragerea este totdeauna comandată de un ofiţer, care trebue a se conforma regulelor următoare: A nu deschide focul decât asupra avionului a cărui naţionalitate a fost pe deplin recunoscută; Această din urmă consideraţie impune mai adeseori, a nu începe tragerea decât când aparatul este în apro piere de verticala trăgătorului; A nu executa trageri la distanţe superioare de 1600 m. (excepţional la 2000 m.). Această obligaţiune conduce de asemenea a între buinţa mai ales tragerile vecine cu verticala. Distanţele pot fi apreciate cu o aproximaţie sufi cientă, ţinând seama, fie de lungimea (în general 10 m.', fie ’de lărgimea (în general 14 m.), a avioanelor germane. Aceste lungimi trebue să fie apreciate cu ajutorul micrometrului dela binoclu. Este nefolositor a trage înainte ca lărgimea unui avion, văzut din faţă să acopere 8 miimi. (Miime se numeşte unghiul sub care se vede un metru la dis tanţă ’de 1000 m. A nu deschide focul, decât în direcţia unde nu se găsesc masse de trupe amice, la o distanţă coprinsă între 1000 şi 4000 metri., de trupa care execută tra gerea (zona recăderei gloanţelor). Tragerea este condusă pe plutoane, şi cele mai adese ori, executată din poziţia trăgătorului în picioare. Singurul înălţător de întrebuinţat este cel de 400 metri (arma franceză; focul (rebue condus fără precipitare. Plutoanele destinate a trage asupra avioanelor, sunt desemnate dinainte în coloane sau în rezervele primei linii, în aşa mod ca supravegherea să se exerciteze încontinuu. De asemenea, punctul de ochire depinde de di recţia şi viteza de deplasare a avionului. Se poate astfel indica un punct, care să varieze de

141

la partea 'anterioară a avionului până la 10 lungimi înaintea lui, acest maxim corespunde unei deplasări transversale a avionului, care merge cu o viteză de 100 Iclm. şi la o distanţă de 2000 m. Având în vedere dificultăţile ce prezintă această această apreciere şi executarea unor asemenea trageri, este preferabil de a se mulţumi, aşteptând momentul ca avionul să sosească pe verticală şi a executa atunci o tragere repede, ochind la partea anterioară, tot timpul cât aparatul trece pe deasupra plutonului şi până ce începe a se depărta. Este suficient de a se aplica succesiv cu mai multe plutoane această regulă practică, pentru a avea cele mai mari şanse de a atinge aeroplanele. 1. Uniformele. S’a căutat ca vizibilitatea uniformelor să fie cât mai redusă în acest răsboiu ; astfel Francezii chiar în cursul operaţiunilor, au înlocuit vechia uniformă. Coloarea roşie este condamnată să dispară de pe câmpul de luptă. Pe frontul francez într’adevăr nu se mai zăresc acum, nici pantaloni şi nici chipiuri roşii. Noua uniformă care a fost adoptată în Franţa este în întregime de culoare albastru-deschis, zisă „bleu d’horizon". Nu are nici nasturi, nici trese de fir apa rente. Armele se deosibesc prin coloarea distinctivă a unei petlite cusută pe guler. Gradul este indicat prin trese de fir, numai de câţiva centimetri lungime, şi care sunt cusute pe mânecă. Această uniformă a început a înlocui cât mai repede vechia ţinută. Deja foarte multe regimente au primit această nouă ţinută, care se pune în serviciu mai întâi la oamenii care se află pe front. înaintea adoptărei nouii ţinute, pantalonii roşii au fost înlocuiţi de corpurile ele trupă prin alţii de cu lori mai puţin vizibile, (kaki, cafenii, albaştrii închis). Modelul ce’predomină este de catifea vărgată maron.

142

Soldaţii care mai au pantaloni de postav roşu, poartă pe deasupra pantaloni de pânză albastră.* De asemenea şi peste chipiurile roşii se pune o învelitoare de pânză albastră. Astfel fiind, actualmente în armata franceză se ob servă cea mai mare diversitate de uniforme. Se pare însă că şi noua uniformă, care a fost adoptată cam în pripă, nu satisface complect. Coloarea pare într’adevăr cam plăpândă, fiind dat mai cu seamă forma răsboiului actual (tranşee). Astfel se poate vedea la mulţi soldaţi care au stat câtva timp în ploae, noroi şi soare, câ uniforma nu mai are culoarea albastră, ci a ajuns să fie mai mult de culoare kaki, din cauza noroiului ce o acoperea. K. Nou mijloc de a face cauciuc (Articol publicat în „Rigasche Zeitung" clin 6 19 Iulie 1915) După numeroase experienţe timp de câteva luni, chimistul Ostromysslenski a ajuns la un rezultat po zitiv, reuşind să fabrice cauciuc din spirt. ^Materiile prime din care a fost fabricat acest cauciuc sunt spirtul şi aldehydul; acestea fiind amestecate cu pă mânt galben ca catalysator, dau o ştofă (butadie), care prin condensare să preface în cauciuc. După mai multe încercări s’a ajuns la o metodă perfectă, după care se poate fabrica cauciucul în can titate suficientă, având şi o calitate destul de bună. Din 1700 kg. spirt şi aldehvd s’a putut dobândi 250—280 kgr. cauciuc, care are toate calităţile cau ciucului natural.

III ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SERVICIULUI SANITAR IN FRANŢA

A. Date asupra organizărei şi funcţionărei serviciului sanitar francez din interiorul ţărei *) Organizarea şi funcţionarea serviciului sanitar fran cez pe câmpul de luptă şi în interiorul ţărei. este cât se poate de completă. îngrijirile date răniţilor reduc simţitor numărul celor scoşi afară din luptă, prin intervenirile la timp şi graţie excelentelor îngrijiri ce li se dau. Acest serviciu este astfel organizat:

Evacuarea şi repartizarea răniţilor în diferitele organizaţiuni sanitare din interiorul ţărei Evecuarea răniţilor se face prin trenuri sanitare, pe trei linii ferate, oarecum paralele şi orientate Nord-Sud. Pe fiecare din aceste linii s’a organizat înapoia fron tului, o mare gară zisă: „gară de centralizaţiune". Aceste trei linii sunt următoarele : 1. In Est, linia: ^ Toul-Dijon-Lyon-Marseille. Gara de centralizaţiune a acestei linii este Toul. . 2. In centrul Franţei linia: Chantilly-Paris-faevers-Clermont-Ferraud-Perpignan; Chantiliy fiind gara de centralizaţiune. 1) Informatiuni de pe teatrele de războiu. 10

146

3. In Vest linia : Calais-Le Mans-Bordeaux-Biarritz, c’u Calais ca gară de centralizaţi tine. Bineînţeles că în dreapta şi în stânga acestor linii principale sunt linii secundare, prin cari răniţii pot ti transportaţi în oraşe aflătoare aproape de linia prin cipală. Teritoriul francez care se află înapoia zonei arma telor, este împărţit din punctul de vedere al serviciu lui sanitar, în 20 regiuni. In capul fiecărei regiuni este un medic-general, care îşi are reşedinţa la Cuartierul general al generalului ce comandă regiunea (regiunea de corp de armată). Iar la fiecare trei regiuni, găsim ca inspector un medic general, care este totdeauna ofiţer din activitate. Bine înţeles că ansamblul acestei organizaţiuni depinde de direcţia (7-a) sanitară a Mi nisterului de răsboiu (medic-general de divizie: Traussaint . Fiecare regiune posedă o gară zisă „de repartitiune", al cărui scop este repartizarea răniţilor în di feritele formaţiuni sanitare aie regiunei, după gravi tatea rănilor şi locurile disponibile. Să luăm ca exemplu un tren sanitar expediat, de gara de centralizaţiune de la Toul, în regiunea XV-a (Marsilia). Acest tren este îndrumat direct spre gara de repartiţiune a regiunei a XV-a, care este Orange, avizându-se în acelaş timp telegrafic medicul generd al'regiunei XV-a, la’Marsilia, de numărul de răniţi ce-i transportă zisul tren. Acest medic general, care are un tablou ţinut la curent de paturile disponibile în regiunea lui* transmite telegrafic medicului şef al gărei Orange, instrucţiunile sale relativ la spitalizarea răniţilor. Trenul sanitar este atunci fracţionat după necesităţi, în 3—4 bucăţi, care sunt îndreptate imediat asupra gărilor indicate. Astfel staţionarea maximum a

147

răniţilor în gira de repartiţiune nu este niciodată pre lungită peste 2 ore. In repartiţia ce o face medicul general al regiunei, se ţine seamă — pe lângă numărul paturilor disponi bile— de gravitatea rănilor: cei mai grav răniţi sunt transportaţi în centre chirurgicale importante (în cazul de faţă la Marsilia, Mice, Cannes, Monte-Carlo), unde dânşii beneficiază de îngrijirile celor mai mari chi rurgi, iar cei mai uşor răniţi, sunt îndreptaţi spre for maţiuni sanitare mai puţin importante.

Spitalele se împart în fiecare regiune în trei ca tegorii: 1. Spitalele militare ce funcţionează şi în timp de pace; 2. Spitalele auxiliare (Crucea roşie franceză, „Damcs fran^aises“ şi „Union des femmes de France“). 3. Spitalele „b<§nevoles“, (dăruite de particulari). Aceste formaţiuni nu pot conţine mai puţin ca 50 paturi fiecare. Statul dă pentru răniţii căutaţi întrânsele 2 fr. 50 de om. In ceiace priveşte spitalele „benevoles", ele trebue să contracteze un angajament pentru durata răsboiului. Atât în spitalele militare,'cât şi în celelalte spitale sus menţionate, îngrijirile se dau de medicii militari, care sunt obicinuit şi în capul acestor stabilimente. Totuşi adeseaori şi în cele mai multe cazuri din cauza vârstei lor nu pot’ fi mobilizaţi. Pe lângă cele trei categorii de spitale susmenţio nate, mai găsim în fiecare regiune şi următoarele: 1. Depositele de convalescenţi militari, zise „filtres". Aceste spitale sunt astfel numite, deoarece prin ele trec absolut toţi ofiţerii şi soldaţii ce es din spitalele

148

propriu zise, (enumerate mai sus), unde au fost în grijiţi, spre a fi clasaţi, adică, sau pentru a se .reîn toarce la front, sau pentru a intra în diferitele case de convalescenţi, sau pentru a obţine un concediu sau pentru a fi reformaţi, etc. etc.). Această clasare se face de o comisiune, — zisă comisiune superioară — ce se întruneşte de 3 ori pe săptămână în fiecare depozit de convalescenţi. 1 2. Stabilimentele de reeducaţiune fizică, a căror me nire este de a învăţa pe mutilaţi a se servi de mem brele ce le rămân, sau să suplinească perderea or ganelor, ca vederea, etc. Pe de altă parte în aceste stabilimente, mutilaţii pot învăţa o meserie, fiind deprinşi a o exercita cu mijloacele ce le-au rămas în urma rănirei lor. 3) Stabilimentele „Opera pentru asistenţa convales cenţilor militariunde sunt trimişi majoritatea răni ţilor, găsiţi că au nevoie de un concediu, înainte de â se reîntoarce la front, precum şi reformaţii şi cei neapţi a relua serviciul activ, până ce li se regulează situatiunea. j

III.

Clasarea răniţilor la eşirea din spital. Toţi răniţii, la eşirea lor din spitalele propriu zise, sunt trimesi la un '„depozit de convalescenţi militari“ (filtru). Acolo dânşii sunt clasaţi în 4 categorii şi anume: a) Acei care sunt destul de sănătoşi pentru a se reîntoarce la front. Acestora li se dă o permisie de 7 zile spre a-şi vedea familia, după care ei trebue sa

149

se prezinte la depozitele unităţilor din care fac parte, spre a fi trimeşi la front după trebuinţe. b) Acei care’au nevoe de un repaus de 7—8 zile. Ei rămân în „depozitele de convalescenţi militari", acele câteva zile necesare restabilirei lor şi după aceia se găsesc în condiţiunile categoriei precedente, adică capătă o permisie’la expirarea căreia se întorc în depozitele regimentelor. c) Acei care nu sunt încă în stare să se reîntoarcă pe front şi care au nevoe de un concediu — concedii ce nu pot fi mai mici de o lună (30 zile) — sunt tri mişi aproape toţi în stabilimentele: „Oeuvre de Passistance aux convalescents", puse sub controlul mi nisterului de răsboiu ; dispunând în fiecare regiune de un număr de 3000—4000 paturi. Unii dintre aceşti răniţi, având nevoe de mecanoterapie, electroterapie, etc., sunt trimeşi în centrele unde sunt spitale înzestrate cu aparatele necesare. Ministerul de răsboiu ţine, ca aproape toţi conva lescenţii să fie trimeşi în’aceste case, căci acolo con trolul oamenilor este mult mai lesne, aceste formaţiuni fiind organizate absolut milităreşte, cu un ofiţer ca comandant. ' Răniţii nu sunt propuşi decât excepţional pentru a-şi petrece concediul de convalescenţă în familie şi numai când se prevede pentru dânşii ’o lungă indis ponibilitate. Şi aceasta numai când dânşii pot justi fica, că familia lor are mijloacele necesare şi după un aviz favorabil al medicului şef, ce face parte dintr’o comisiune superioară, care se întruneşte 'de trei ori pe săptămână în fiecare „depozit de’ convalescenţi militari". d) In fine avem categoria răniţilor, cari în cazuri de invaliditate complectă, sunt propuşi de comisiunea mai sus menţionată, pentru reformă sau pentru retra-

150 S>

gere. Şi aceştia sunt ţinuţi în stabilimentele înfiinţate cJe „Passistance aux ’ convalescents", până când’se regulează complet situaţia lor. „L’oeuvre de Passistance aux convalescents" este în fiecare regiune condusă de un inspector regional, care are ca ajutor un delegat regional, precum şi mai mulţi subdelegaţi regionali. Sediul acestor organe este la reşedinţa generalului comandant al regiunei. Pe următorul tablou schematic, se poate urmări uşor clasarea răniţilor descrisă mai sus. Oameni propuşi pentru un concediu dc convalescenţă Vindecaţi care dc col puţin 30 zPc, au nevoe dc 7-8 cc-1 vor petrece sau Oameni zile de repaus în „oeuvrededcPas- propuşi Vindecalice în depozitele de sistance aux con- pentru re pot merge di- convalescenţi valcsccnts" sau în formă sau retragere. familie. militari. rect în front.

Depozite de convalescenţi militari (filtre)

Spitalele militare

Spitale auxiliare

Spitale benevole

IV. Comisiunea> superioară a serviciului sanitar al armatei, care f’usese însărcinată să cerceteze, sau să completeze îmbunătăţirile şi perfecţionările ce trebue aduse serviciului sanitar militar, pe teritoriul naţional

151

precum şi în zona armatelor, a adresat Ministerului de răsboiu prin D-l. J. Reinach, un raport, în care în rezumat, a emis părerile următoare: 1. Că serviciul automobilelor, în special amenajate pentru transportul răniţilor şi exclusiv destinate eva cuărilor, să fie repede mărit, până la 60 de corp de armată.; 2. Că e locul să se înfiinţeze în fiecare armată câte una cel puţin de corp’de armată — formaţiuni sanitare chirurgicale, a părţei dinainte, destinate tra tamentului operator de urgenţă răniţilor grav, forma ţiuni ce vor fi, în perioada de imobilizare, alipite gru pului de ambulanţe organe de armată şi a căror de plasări vor fi hotărâte la nevoe de Comandament, după propunerea medicilor de armată; 3. Ca în zona armatelor, evacuarea să fie asigurată, în perioada normală, prin trenuri numite.de culegere (,,ramassage“) zilnică; în perioada de activitate in tensivă, prii? trenuri sanitare trimise cât se poate mai înainte şi prin trenuri de aprovizionare zilnice, la în toarcerea lor prevăzute cu personal şi material sufi cient; că aceste din urmă trenuri, zise „de fortune", ce nu trebue întrebuinţate decât spre a ajuta la eva cuări intensive în zona’ armatelor, să fie întotdeauna însoţite de un personal medical, infirmier, spitalicesc şi apropiate în condiţiile higienice ce sunt precizate; că plecând dela calea regulatoare, evacuarea să fie întotdeauna făcută în trenurile sanitare conform re gulamentului, cu circulaţie parţială, zisă semi-permanentă, şi cu. circulaţie totală de 2 tipuri, adoptate de biuroul căilor ferate; că trenurile zise permanente, mai în special amenajate, să fie rezervate răniţilor mai grav; că numărul trenurilor destinate evacuărei răni ţilor, deşi deja mărit considerabil, să fie încă şi mai mult înmulţit, în măsura şi condiţiile ce au fost indi-

152

cate de biuroul al 4-lea (transporturi) şi de serviciul sanitar; că pentru serviciul sanitar al trenurilor, co laborarea echipelor de infirmiere oferite de Societă ţile Crucei roşii, să fie primită sub controlul absolut al autorităţii militare şi să se facă de asemenea apel la echipa ’de infirmiere ale asistenţei publice şi ale spitalelor. 4. Că partea sanitară a gărilor regulatoare, să fie în măsura situaţiei militare şi a condiţiilor indicate de biuroul căilor ferate, apropiată, de front şi astfel, să fie generalizată practica deja încercată cu succes a regulatoarelor sanitare. 5. Că Decizia ministerială din 12 Dec. 1914 — prin care chirurgii de carieră trebue repartizaţi în forma ţiunile sanitare ale armatei în aşa fel, ca competinţa lor cunoscută, să fie folosită cât mai bine în folosul răniţilor, — să primească pretutindeni o repede apli care ; că medicii cât şi chirurgii din cadrele de complectare să fie repartizaţi în posturi militare, în ra port cu competinţa lor profesională şi valoarea lor ştiinţifică; că diferitele specialităţi sa fie repartizate la formaţiuuilc unde sunt necesare îngrijirile lor; că este locul să se organizeze sau să folosească în fie care regiune de corp de armată, formaţiuni chirurgi cale pentru răniţii grav. Să se urmărească în zona te ritoriului, organizarea de mari centre specializate, având în capul lor medici şi chirurgi competenţi; că trebuia să se însărcineze în fiecare regiune de corp de armată, chirurgi consultanţi să inspecteze formaţiunile sanitare şi că listeTe de chirurgi stabilite de serviciul sanitar, să rie revăzute. 6. Că internii numiţi prin concurs în oraşele cu fa cultăţi şi având 12 inscripţii, să fie numiţi medici sub locotenenţi sau asimilaţi pentru durata răsboiului. 7. Că medicii civili, cari n’au făcut niciodată servi-

153

ciul militar, recunoscuţi apţi pentru serviciul armatei, cari — prin aplicarea decretului din 12 Nov. 1914,— vor cere numirea lor cu gradul de medic sub-locotenent temporar, să fie încorporaţi într’o secţiune de in firmieri şi imediat întrebuinţaţi ca medici în formaţiu nile sanitare ale regiunei, aşteptând să se hotărască asupra cererilor regulate. Că, un chirurg dentist să fie destinat în fiecare re giment la serviciul dentar; o încercare de automobil medical dentar să fie făcută într’un corp de armată; că în zona din interior să se facă o utilizare intensivă a şcoalelor dentare; că chirurgii dentişti şi într’un chip mai general, personalul calificat (farmacişti, studenţi în medicină), ce n’au primit încă o destinaţie medicală, să formeze contingentul secţiunilor de infirmieri militari; . 9. Că repartiţia actuală a farmaciştilor, al căror ca dru nu e nevoe să fie mărit, să fie modificată astfel în cât să satisfacă trebuinţelor recunoscute; şi că far maciştii şi studenţii în farmacie peste număr, să fie repartizaţi secţiunilor de infirmieri. 10. In general, în ce priveşte diferitele repartizări să fie îndepărtată orice consideraţie, ce n’ar fi riguros conformă binelui serviciului; 11. O legătură strânsă să fie stabilită între serviciul sanitar la armate, la comandamentul de căpetenie şi ministru; dări de seamă periodice asupra situaţiei şi funcţionarei serviciului sanitar al armatei, să fie adre sate prin Comandantul de căpetenie sau reprezentantul său; că misiunile technice să fie încredinţate la înalte personalităţi technice, trimise la armate spre a informa pe ministru asupra situaţiei sanitare a armatelor şi ca să se admită principiul mutaţiei de medici repartizaţi armatelor, când' aceştia sunt în stare să facă servicii mult mai importante în teritoriu; 12. Că instituţia din 2 Iunie 1914, asupra vaccinărei

154

antitifoidice, obligatorie in armată prin aplicarea lcgci din 28 Martie 1914, să fie reamintită tutulor ofiţerilor corpului sanitar, spre a se conforma; că livretul indi vidual să fie completat printr’o foaie imprimată de vac cinare, antitifică, asemenea acelea pentru vaccinarea şi revaccinarea veneriană; că în fiecare regiune să func ţioneze una sau mai multe echipe de vaccinare, însăr cinate să aplice în întregime instrucţiunile serviciului sanitar, în ce priveşte obligaţiunile legale din 28 Martie 1914; 13. Că instrucţiuni formale să fie date de Serviciul sanitar direcţiunilor regionale, tuturor stabilimentelor în sărcinate cu aprovizionări, ca să nu sufere nici o în târziere trimeterile de medicamente, pansamente, instru- ' ' mente şi ustensile diverse cerute de medicii şefi, şi că. neglijenţele să fie urmate de sancţiuni în orice grade ale ierarhiei; 14. Că medicii şefi, înştiinţaţi încă odată de forma în care trebue să-şi facă cererile, să fie personal răs punzători de aprovizionările lor, când nu-şi vor fi făcut cererile la timp; 15. Că serviciul administrativ al formaţiilor sanitare să fie simplificat; 16. Că formaţiuni speciale să fie riguros destinate tificilor şî tutulor contagioşilor şi să nu se facă în nici un caz excepţie la această regulă; 17. Să se proceadă la o clasificare mai riguroasă a stabilimentelor spitaliceşti, atât publice cât şi private, şi ele să fie des inspectate; 18. Că răniţii şi bolnavii să nu fie menţinuţi în sta bilimentele spitaliceşti, după vindecare; 19. Că costumul infiermierilor Crucei-roşii, al cărui model va fi depus Ia Ministerul de răsboiu, să aibă ca racterul unei uniforme legal recunoscută, şi portul ei să fie interzis oricărei femei ce n’aparţine nici uneia din

■

155

societăţile Crucei-roşii; - să fie aplicată exact această măsură şi aceste dispoziţii ale legei din 24 Iulie 1913 ; — că inspecţiile să fie înmulţite în spitalele Crucei-roşii; că rezultatul să fie consemnat în scris, după cum se face aceasta în spitalele militare şi să se comunice so cietăţilor interesate, care vor putea însă-şi să consemne observaţiunile reprezentanţilor lor; să se stabilească, în afară de cărţile fiecărei societăţi,* un livret individual al Crucei-roşii franceze, comun celor trei societăţi, după cererea fiecăreia din ele, pentru tot personalul ei fără excepţie; că art. 7 din Decretul din 2 Mai 1913; să fie modificat, spre a încredinţa unei secţiuni perma nente din Comisia superioară a societăţilor de asistenţă, grija de a stabili acest livret şi fişe individuale cores punzătoare şi dreptul de a pronunţa radieri, în condiţiuni ce se vor hotăra prin noul Decret; 20. Că Ministerul de răsboiu să reamintească coman danţilor depozitelor de mutilaţi, să execute exact dispoziţiunile instrucţiunei Marelui Cuarticr general, cu data de 17 Decemvrie 1914; să ia toate măsurile cari să pro. voace din partea comandanţilor de depozite şi să în lesnească deschiderile de credite pentru toate instala ţiile necesare în aceste depozite; că acele depozite cari pot fi reglementar anexate spitalelor de contagioşi, să nu primească niciodată mutilaţi.

IV CONSIDERAŢIUNÎ STRATEGICE

% ■

A. Schiţarea bătăliei de pe frontul Oriental (Aprilie-August 1915); articol publicat de generalul Lacroix în „Le Teinps". Ruşii se ţin şi trebue să se ţină. Bătălia aceasta din Polonia care se urmează de luni de zile, arată întradevăr rolul important pe care-1 joacă artileria şi muniţiunile în răsboiul actual şi sforţările ce trebuesc făcute, pentru a da armatelor forţa ce procură aceşti factori de isbândă; dar ea ne luminează şi asupra valoarei ce o are manevra, iscusinţa Comandamentului, rezistenţa şi frumoasele virtuţi militare ale soldatului. Austro-Germanii, cu toate mijloacele lor grozave de distrugere pe care le posedă, n’au putut sfărâma o armată, care înzestrată mai puţin cu asemenea mijloace, a putut totuşi, să le ţină piept, să-i contra-atace şi să rămână stăpână pe manevra sa. Ofensivele furioase ale lui Hindenburg şi generalilor săi s’au oprit în faţa manevrelor luminate ale Marelui Duce Neculae. Acesta este un fapt de reţinut. Să luăm situaţiunea de astăzi, după evacuarea Var şoviei. Noi constatăm o apărare energică şi eficace între râurile Dvina şi Niemen, pentru a răspunde unei ameninţări, ce ar fi putut deveni periculoasă şi-ar fi uşurat întoarcerea frontului rusesc de pe linia Dvina, Kovno, Niemen, Bielostok, Brest-Litovsk, Kowel-Nistru. Vedem de altă parte Comandamentul austro-german

160

încercând mereu a realiza învăluirea, din care cauză au ajuns la o prea mare întindere de front. Dar învăluirea nu este o reţetă universală, iar întin derea prea mare a frontului, poate fi o cauză de slă bire, căci ea este contrară marelui principiu de răsboiu, care vrea realizarea maximului de mijloace, pe partea frontului bătăliei unde dorim a obţine actul decisiv, „evenimentul“ cum îl numea Napoleon, Fără indoială, că încercarea generalului vv. Biilovv în Kurlanda nu a reuşit, din cauză că înaltul Comanda ment nu a putut a-i pune la dispoziţie mijloacele de care avea nevoe şi aceasta din cauza prea marei în tinderi a frontului general. Trebue atacat peste tot, în Kurlanda ca şi la Narew, la Viatbla şi între Bug şi Vistula; dar nu trebue cău tată deciziunea decât acolo, unde ea va procura prin isbândâ maximum de urmări folositoare, mai întâi din punctul de vedere tactic şi apoi strategic. Ceiace se poate constata din concepţiunea germană, este o serie de acţiuni violente, fără rezultat hotărâtor, isvorâte fără îndoială dintr’un plan de ansamblu, dintr’o ideie de manevră, dar aceasta rău susţinută. Nu voiesc a face comparaţiune din trecut şi present; factorii în joc se deosebesc foarte mult; totuşi, se poate pune faţă în faţă două idei, când ele sunt primele date (premizele) a două acţiuni cari tind Ia acelaş scop. Ei bine, în trecut eu văd de ex. Austerlitz şi în pre zent bătălia actuală din Polonia. Austerlitz este distrugerea inamicului, căci s’au con centrat mijloacele necesare, acolo unde a trebuit să se dea lovitura; bătălia din Polonia, este urmărirea de a obţine un lucru mare, fără a dispune de mijloacele corespunzătoare scopului, este o manevră în proporţiuni vaste, răspunzând unei idei, care însă a fost rău

161

combinată şi fără o strânsă relaţiune între scopul ur mărit şi mijloacele întrebuinţate. Pe frontul unde Ruşii par a fi ajuns, ei sunt stăpâni absoluţi pe manevra lor şi vor putea la momentul voit să reia ofensiva în condiţiuni favorabile. Ei păstrează dispozitivul unei reţele ferate, care asigură în deajUns aprovizionările lor; rămân în atin gere la aripa stângă cu România, ceeace nu este fără interes şi sunt în .situaţiunea de a putea interzice printr’o eventuală acţiune de flanc, orice încercare a inamicului de a înainta în direcţiunea Petrograd. Ni se poate în fine îngădui de a merge mai departe, şi de a-i vedea în legătură -cu operaţiunile, cari sunt de prevăzut pe alte teatre de răsboiu şi cari s’ar putea combina cu ofensiva rusească. Toate acestea sunt presupuneri; dar ele mi se par a fi în logica lucrurilor. In rezumat, în prezent planul de înconjurare al Ma relui stat major german a dat greş, iar manevra în re tragerea a Marelui Duce Neculae, impuse de forţe curat materiale, va rămâne una din cele mai frumoase pa gini ale istoriei militare ruseşti. Austro-Germanii au motive de a încerca să forţeze evenimentele; dar oricât de mare a fost energia lor, pe care trebue s’o recunoaştem, ea începe cu siguranţă a se resimţi şi indicii numeroase mă fac a gândi, că inamicii noştrii merg spre slăbire. Nu voesc a cita cifre, dar pierderile lor sunt impre sionate, şi dacă au cerut materiei omeneşti de care ei dispun, tot ceiace putea să dea, moralul Imperiilor centrale slăbeşte văzând cu ochii; nici tunurile cele mari, nici mitralierele, pe care le-ar putea fabrica până la saturaţie, nu vor putea să înlocuiască flacăra ce se va stinge. n

162

Nu vreau să zic că ceasul este aproape; clar el va veni şi trebue să ştim a-1 aştepta. Aruncând o privire asupra bătăliilor, cari au avut loc dela începutul războiului, ne-am putea pune între barea : Cum trebue pregătită şi condusă o mare ope raţiune, care ar putea să se termine cu o victorie care ar putea fi exploatată?. Subiectul este vast; nu-i voi face decât o schiţare. Mai întâi este evident că pregătirile unei acţiuni de răsboiu, chiar dacă inamicul le-ar fi putut afla, nu trebuesc a-1 face să cunoască ’ punctul căutat de către Comandament pentru a da deciziunea. Aceste pregătiri trebuesc să fie întinse, iar prelimi nările acţiunii începute pe tot frontul, sau mai probabil pe anume părţi din el. Prin urmare elementele arma telor cari vor trebui să intervină la bătălie, vor fi în principiu adunate puţin mai departe de frontul, lângă care nu se va grupa la început, decât trupele necesare primei ciocniri. Acest dispozitiv va oferi folosul că permite genera lului comandant en chef, de a adapta mai cu uşurinţă hotărârile sale conform primelor rezultate obţinute. EI va concepe planul său de atac şi-şi va propune a forţa numai un punct determinat al frontului, pentru că acest punct îi va părea cel mai slab, sau mai bine pentru că el va judeca, că dacă va reuşi să facă acolo străpungerea înapoia liniilor inamice, urmările ce ar de curge vor fi de cea mai mare importanţă. Numai în asemenea condiţiuni va începe acţiunea; dar ar comite o greşală dacă, orice s'ar întâmpla, el şi-ar menţine. în mod invariabil prima ideie. Napoleon nu angaja niciodată o bătălie, fără să-şi fi făcut un plan; dar acest plan nu era absolut rigid, ci din contra prezenta destulă supleţă, pentru a putea fi modificat după cum cereau evenimentele.

163

Se poate întâmpla, ca pe punctul unde generalul en chef hotărâse a face prima sforţare, inamicul să fi adus la vreme forţe mari; în acest caz a se încăpăţâna cu orice preţ de*a urma desvoltarea angajamentului, în asemenea condiţiuni noui, ar însemna de a risca să meargă la nesucces, atunci, când poate la câţiva kilo metri mai departe, s’ar prezenta o situaţiune cu mult mai favorabilă. Este cazul, că atunci şeful să ştie a adapta intenţiunile sale evenimentelor. Rezervele constituesc instrumentul pe care-1 are în mână pentru a manifesta totdeauna voinţa sa; el trebue, deci să-şi asigure mijloacele cu care să acţioneze acolo unde îi convine. In teorie, totul pare uşor de realizat; în practică însă, este cu mult mai greu şi tocmai în asemenea împre jurări trebue să intervină calităţile de comandament ale unui adevărat şef. Informat prin rapoartele ce-i sosesc de pe întinsul câmp de bătălie, pe care nu-1 poate îmbrăţişa, el tre bue să-şi facă o ideie lămurită asupra situaţiunei şi să găsească adevăratul punct unde trebue să se dea lo vitura. Marea artă a Iui Napoleon consta în a descoperi acest punct; dar pe timpul său câmpul de bătălie avea proporţiuni reduse (Ia Austerlitz el nu depăşia de 15 klm.), Napoleon vedea deci întregul şi chiar amănun tele. A stâzi însă, generalul en chef trebue, de cele mai multe ori, să-şi sprijine hotărârea sa pe dările de seamă ; totuşi, trebue de adăugat că, în răsboiul actual este o condiţiune care uşurează greutăţile artei Comandamen tului şi anume durata bătăliilor. Această durată dă şefului timpul de gândire. Cu toate acestea execuţia actului final trebue să fie repede ; dacă

164

s’ar face prea- încet, ar risca să dea timp adversarului spre a lua la timp măsurile necesare de apărare. înţeleg prin execuţia actului final, atacul dat de tru pele de reze'rvă, din momentul ce au intrat in acţiune şi dispuse aşa cum a ordonat Comandamentul. Arma principală a preliminărilor, este tunul. Bătălia se angajează printr’un foc intensiv şi continuu de ar tilerie pe timp de mai multe zile şi dacă este nevoe pe un front foarte mare ; sunt ispitit de a adăuga: pe tot frontul, căci operaţiunea ar da greş, dacă primele lovituri de tun, ar arăta inamicului punctul unde se proecteazâ a se da lovitura. O asemenea canonadă va cerc o consumare enormă de muniţiuni. Acesta este forţamentc o condiţiune a succesului. Germanii din nenorocire au probat-o pe frontul Oriental. Acest foc de artilerie intensiv trebuind a dura câteva zile, aprovizionarea continuă a bateriilor va trebui să fie pregătită cu cea mai mare grijă. Nu trebue deci decât a urma prescripţiunile regulamentului, a Ie aplica cu pricepere şi a se inspira, mai înainte de toate, de nevoile ce trebuesc satisfăcute conform cu ordinea lor de urgenţă, O parte din muniţiuni vor rămâne în vagoanele tre nurilor căilor ferate, destul de departe de front pentru a avea putinţa de a Ie îndruma către punctul, unde se va judeca necesar de a da cea rnai mare intensitate focului. Liniile cari preced nu dau decât o schiţare a unor caracteristice ale bătăliei; dar formele sale sunt de^ o varietate infinită şi este imposibil de a le închide într’un cadru rigid. Aceste consideraţiuni nu sunt decât o contribuţiune pur speculativă a tacticei.

Fig. 12. Aruncător de granate rusesc

Invelitoarea (cămaşa) în oţel arămii Mjezul de plumb. Cutia (ncărcâturei (aliaj: nichel cupru). încărcătura: 1 gr. sulfurâ antimoniu, amestecat cu clorat de potasiu.

o I_

» I

9 i-Capsa de aprindere: Fulminant de mercur. Cutia percutorului în oţel. ^-Cilindrul conducător al percutorului in alamă. -ţH"- Percutorul în oţel.

^ Tubul cartuşului. \

/^Avv, Pig. 13. Glonţul explozibil, austriac md. Manlicher *0.30

Aso ro.30

\//7J}IM/7l777TTrrrmrrrrrr^P

Fig. 15.

Pig. 14. +0.30 O

_ 7&

Fig 16.

f 0,30

V;i

•>

Fig 18. Dispoziţy/ne bună Fig. 17. Dispoziţiune rea. /

taso ra#a

Fig. 20. U '

Secţ\utvea] C. ^ st

A^° Unghiu mort.

Fig. 22. Dispozitiv defectuos.

Fie. 23. Adăpost in şanţurile adăpost pentru linia

de trăgători

irului

V â Fig. 24

llflllt V

Ă1

\ Elemente de şanţ adăpost. Comunicaţie. Poşt de comandă. Comunicaţie Fig. 26.

Adăpost.

Dispoziţie rea Fig. 27.

Dispoziţie bună. Fig. 28. Secţiunea A. B. + 0.60

iiflT*? *t-°-60

o A J/'l

B ,

'J /

Fig; 29

—o.ffo - -■ ■v.

V* s

/ vi

A" 4

Î3

- - -B

'o G ' <-v <j

Q O

" /t ifJ,n nrftW i / • h i»i » '

/ Fig. 30.

s = Şanţ adăpost. C = Comunicaţie. A = Adăpost.

M = Mitralieră.

abatiza

Mwvwv/---- -

1oo la 130 m

Fig. 32.

1 * s

O,'

Fig. 34.

Fig. 33.

\\\ \\\W\\A\

Fig. 35.

* K

Fig. 36. Măşti speciale contra gazelor asfixiante.

Fig. 37. Maşină specială pentru săparea tranşeelor.