Pagini alese din scriitorii români_no.71

' K^

nm m Biblioteca populară „Psigisiî ul&se aissă scriitorii romănP revistă periodică săptămânală va publică In fascicole de 32 pagini, cele mai frumoase bucăţi din tezaurul nostru literar. «Urmărim îndoitul scop : deoparte să luminăm tot mai adânc gloatele poporului cu adevărata lumină românească, senină şi priincioasă şi nu cu focul bengalic al scriitorilor bolnavi de frigurile moderne şi fără de leac, ale importatelor excentricităţi literare, cum ziceâ Gheorghe Coşbuc, iar de altă parte să ne ţie uniţi pe lângă biblia neamului, pe lângă cartea care cuprinde adevărurile cari tie-au dat viaţă şi putem.

Preţul fiecărui număr din jPugîni s&les® este 1 leu.

Un abonament de 25 m pentru o jumătate an) costă 22 lei, cartâ# ''pot l/jmije prin mandat poştal la „Cartea Românească* $ BglŞ/ăMlil Academiei 3.

______

W—

7 U / fk !

;

r

Idei şi forme istorice. Iată încă o carte bună, unul dintre acele mici tezaure de învăţături alese ce trebue să atragă pe oficine şi care îi dă putinţă cititorului, chiar şi celui mai puţin luminat, să pătrundă tainele vieţii celor de demult şi să înţeleagă multe din cele ce i se păreau neînţelese în vieată.

Cartea aceasta a distinsului savant şi om de litere d-1 Pârvan, e o adevărată operă literară, menită să apropie pe cei mulţi de ne­ secatul isvor de inspiraţie al antichităţii. !Preţul Z^/5.

Vasile Pârvan.

Se comandă la „CARTEA ROMANEASCA" S. A. Bucureşti, Bul. Academiei 3, trimcţând costul prin mandat poştal.

î

FA8ISI ALESE Oii SCRIITURI! RQHÂII E3SC

MIHAIL KOGĂLNICSANU 1317—1301

Mihail Kogălniceanv. este cunoscut, mai ales ca om po­ litic, ca fruntaş în generaţia care a creai România modernă, dar numele lui are şi în literatură un loc de frunte. Intre 1840 şi 1855 el a desfăşurat o mare activitate şi a contribuit la progresul culturii şi literaturii române. După 1855 luptele politice l-au absorbit şi numai rar a avui ocazie să-şi mai amintească de vechile îndeletniciri.

Biografia, lui Kogălnicea/nu nu ss poate face în aceste câteva rânduri. Pentru mare parte din viaţa, lui, expunerea ei este însăşi expunerea istoriei noastre contemporane. Ne vom mărgini numai la cât trebue ca să-l înţelegem ca scriitor.

Fiu de boier, el şi-a făcut primele studii într'un pension francez din Iaşi; apoi a plecat (1884) în Franţa într'un oră­ şel, însoţind pe fiii Domnitorului de atunci al Moldovei, Mi­ hail Sturdza. Domnitorul, după observaţia consulului rus, a hotărît să nu mai lase pe fiii săi în Franţa şi i-a trimis în Berlin. KogCdniceanu, ca bursier al lui Sturdza, a mers şi el acolo şi a stal din 1835 până în 1838. A terminal cursurile secundare şi s’a înscris la Universitate, ajungând până la fi­ nele studiilor. Din scrisorile lui din vremea aceea se vede că a avut oarecari supărări din cauza vieţii împreună cu «beiza­ delele» (cum se zicea pe atunci fiilor de Domn), dar a avut şi mari foloase, pentrucâ a intrai în legături personale c v,

i "

■■■—:

• '• 1

2

profesori, cu oameni politici şi cu scriitori însemnaţi clin lu­ mea berlineză. Din îndemnul unora din aceştia scrise şi pu­ blica el, fiind student, trei lucrări (18S7): una în limba ger­ mană (despre literatura română), două în limba franceză (despre Ţigani, — despre istoria Românilor).

Astfel, era firesc să dobândească, îndată ce sosi în lar,ă reputaţia unui om cu multă învăţătură. Gcorge Asachi, figura cea mai mare pe atunci în viaţa culturală a Moldovei, îi în­ credinţa conducerea unei reviste literare («Alăuta românească», 1838). Publică apoi singur «Dacia literară'» (1830), <Arhiva românească» (1841, 1845)- şi în unire cu Alecsandri şi alţii «Propăşirea» (1844).

Ca publicist, el se ocupă de toate formele activităţii lite­ rare: critică literară, teatru, istorie, sociologie, etc.

Recunoscut cel mai competent în studiile istorice; Dom­ nitorul îi încredinţează în 1843 cursul de istorie naţională la Academia Mihăileană. La 24 Noembrie îşi începu cursul prmtr'o lecţiune introductivă, care a rămas celebră în istoria noastră culturală. (Aceasta se publică în broşura de faţă).

Curând însă guvernul opri pe Kogălniceanu de a mai urmă lecţiunile. Asemenea 7nai toate revistele de cari am pomenit au fost suspendate de cenzură.

Aceste împrejurări compromiteau, de sigur, pe fostul bur­ sier al lui Sturdza în faţa protectorului său, care îl ţinu de rău, îl sili să părăsească postul de adjutant, ba îl şi aresta (1844) la mănăstirea Râşca.

La finele anului 1845, Kogălniceanu îşi îndeplineşte un gând vechiu: vede Parisul. Aci el nu se mărgineşte la cunoaş­ terea vieţii marelui oraş, ci caută să mtre în legături cu oa­ menii învăţaţi şi să le facă cunoscut poporul român. Fiindcă în vremea aceasta începuse a adwia cronicile, el publică, în limba franceză, un extras din câţiva cronicari moldoveni pen­ tru a înlesni străinilor cunoaşterea trecutului nostru. Apoi dă la lumină cele trei volume vestite: «Letopiseţele ţârii Moldovei» (1845, 1846, 1852), cari formează principalul titlu de glorie literară al lui Kogălniceanu.

In anul 1848 fusese silit să ia atitudine contra Domni­ torului. Exilat, el publică «dorinţele partidei naţionale», pro-

s iedul de reformă politică al acestui partid, care va reprezenta• de aicil înainte tendinţa de prefacere în sens democratic. Cu amil 1855, când începe a redacta ziarul politic «Steaua Du­ nării», preocupările literare rămân încet, încet pe al doilea plan.

Seriozitatea lucrărilor sale, înălţimea de vederi. însuşirile de stil şi înţelegerea unor probleme pe cari contemporanii săi d'abia le bănuiau, toate acestea asigură lui Kogălniceanu un loc de frunte între scriitorii noştri.

Gn. Adamescu.

MIHAIL KOGÂLNICEANU

CUVÂNT PENTRU DESCHIDEREA CURSULUI DE ISTORIE NAŢIONALĂ LA ACADEMIA MIHĂILEANĂ ROSTIT LA 24 NOEMBRIE 1343

După priveliştea lumii, după minunile naturii, nimica nfi este mai interesant, mai măreţ, mai vrednic de luarea noas­ tră aminte decât istoria.

Istoria, după zicerea autorilor celor mai vestiţi, este ade­ vărata povestire şi înfăţoşare a întâmplărilor neamului ome­ nesc; ea este rezultatul vrîstelor şi a experienţii. Se poate dar cu drept cuvânt numi glasul săminţiilor ce au îost, şi icoana vremii trecute. Karamzin în alte cuvinte o numeşte testamentul lăsat de cătră strămoşi strănepoţilor, ca să le slujească de tălmăcire vremii de faţă, şi de povăţuire vremii viitoare.

In această privire atât de importantă, istoria, după Bi­ blie, trebue să fie, şi a fost totdeauna, cartea de căpitenie a popoarelor, şi a fieştecărui om în deosebi; pentru că fieştecare stare, fieştecare profesie află în ea reguli de purtare, sfat la îndoirile sale, învăţătură la neştiinţa sa, îndemn la slavă şi la fapta bună.

Domnitorul^ prin istorie se 'deşteaptă la nobila ambiţie

5

de a face lucruri mari şi drepte, şi prin urmare de a trăi în viitorime. Lauda leştearsă şi nemurirea cu care sînt în­ cununaţi ocârmuitorîi cei buni, defăimarea şi hula care sînt totdeauna partea celor răi, îi cu neputinţă ca să nu le insu­ fle în inimă dorinţa spre bine şi spre virtute, dacă inima lor nu le este încă stricată prin cangrena linguşirii. Cele mai înalte izbânzi, cele mai slăvite fapte, nu vedem oare că s’au îndemnat prin istorie? Spre pildă biruinţa Asiei, după măr­ turisirea tuturor istoricilor vechi, s’a pricinuit prin deasa citire a Iliadei de către Alexandru cel Mare. Cine nu ştie că acest falnic izbânditor, purta, necontenit, cu sine într’o cutie de aur poema lui Orner, şi ce este Iliada altă decât o istorie în versuri, cea mai veche şi cea mai frumoasă din toate! Făr’a merge în veacuri aşâ depărtate, nu s’a văzut mai în zilele noastre, un alt Alexandru, Karl XII, deşteptându-şi geniul spre izbânzi şi slavă, prin cetirea vieţii Ma­ cedoneanului scrisă de Kiiint-Kurţie. Care dar împărat, care domn nu trebue să tremure dinaintea istoriei, acestui straş­ nic tribunal, ce are să-i judece cu aceeaşi nepărtinire, pre­ cum odinioară Egiptenii judecau pe regii lor eşiţi din viaţă?

Dătătorul de legi, bărbatul de Stat, în istorie învaţă tocmelele ocârinuirilor, puterea şi slăbiciunea lor, pricinile de sporire sau scădere a staturilor, felurile de guvern subt care au înflorit mai mult, legile care au avut înrâurirea cea mai priincioasă sau cea mai stricăcioasă asupra puterii, asu­ pra culturii, asupra moralului noroadelor.

Oşteanul, în istorie găseşte pildele cele mai drepte şl mai adevărate despre strategie; cărturarul, filosoful, în ea văd înaintarea duhului omenesc, rătăcirile sale, descoperi^ rile geniului, pricinile neştiinţeî, a superstiţiei, şi a întunerecului.

Simplul particular în cetirea istoriei găseşte mângâiere

■i

'I 6

pentru relele de faţă; ea îi arata că, prin o tristă fatalitate, perfecţie n’a fost niciodată în lume, că virtutea mai tot­ deauna a fost prigonită în viaţă, şi că răsplata ei, cele mai multe ori, nu i-a venit decât după moarte. Cine nu trebue să-şi uite durerile şi nemulţumirile, când istoria îi arată pre nişte cetăţeni vrednici de a porunci lumii, cari au fost jărtfa tiranilor, şi de multe ori chiar a compatrioţilor lor.

Nenorocirile noastre trebue să ie socotim de rrimică, când vedem pre un Socrat silit să primească otrava chiar din mâna Atenieniîor, pe un Aristid supus ostracismnlui, numai pentrucă era numit „cel drept“, pre un Caton dându-şi sin­ gur moartea, ca să nu-şi vadă patria în robie. îi cu nepu­ tinţă ca .cineva insuflat de asemenea pilde, să nu-şi îmbăr­ băteze caracterul, să nu dorească de a imita pre aceşti stră­ luciţi bărbaţi, făcând abnegaţie de sine şi râvnind numai folosul obştesc.

Cât trebuie dar să ne fie dragă această ştiinţă înalta, care las’ ca ne da o petrecere folositoare şi prin cetirea ei ne îndestulează curiozitatea cea mai nobiia, dar ne învaţă încă a fi buni, ne rnântue de prejudecăţi, ne sporeşte ispita prin ispita veacurilor trecute, şi ne lungeşte, curn am zice, viaţa.. „A nu şti ce s’a întâmplat înainte de a fi născut, este, zice Ciceron, tot aceea ca şi când ai fi necontenit prunc; căci ce este vrâsta omului, dacă memoria faptelor noastre nu s?ar uni cu veacurile cele mai dinainte.

Istoria singură poate ca î'ntr’ panoramă întinsă, să ne arate împărăţiile trecute înainte de mii de ani; ea ne face privitori la luptele, la revoluţiile, ia sfaturile, la serbările în­ tâmplate dela începutul lumii; ea scoate din morminte pre strămoşii noştrii, şi ni-i înfăţoşază ca vii dinaintea ochilor, cu toate virtuţile, cu toate patimele, cu toate moravurile lor.

.-V-

7

Ea 'dar ne leagă cu vedea, punând în comunicaţie săminţiile trecute, şi earăşi şi pre noi cu sămintiile viitoare, cărora are să le trădee povestirea faptelor noastre.

Pe lângă ioate aceste, istoria mai are şi nepreţuitul dar rde a judeca cu nepărtinire faptele contimporanilor noştri, pre cari noi nu avem curagiul sau destoinicia de a-i cunoaşte drept şi adevărat.

Studiul istoriei, a fost în toate timpurile ocupaţia de predilecţie a oamenilor gânditori. Niciodată n’a avut însă importanţa “şi universalitatea de care se bucura astăzi. La cei vechi ea era partea numai a politicilor, a oştenilor şi a filozofilor, din pricina scumpetei manuscripturilor Astăzi însă, ori şi unde naţia este ceva înaintată, istoria este cetirea obştească a tu fuior stărilor, păn’şi celor înjosite. In Franţa, ţăranul, sara la colţul focului, ca să se odihnească de tru­ dele zilei, ceteşte măreţele reforme ale Constituantei şi stră­ lucitele biruinţe ale lui Napoleon. în Prusia, de câte ori mi s’a întâmplat să văd în vremea popasului, pre muncitorul de pământ, cetind la umbra unui copaciu, faptele marelui Frideric?

Această norocită popularitate a istoriei, vine, mai ales, din două pricini. Cea întâi este că astăzi fieştecare cetăţean are drept şi îndatorire de a se ocupa cu trebile statului, că rieştecine doreşte să ştie care sunt şi cum se păzesc drep­ turile naţionale, câştigate de către strămoşi, şi unde poate cineva să le găsească mai bine desluşite decât în istorie?, A doua pricină şi cea de căpetenie este aflarea tiparului; mulţămită, şi de o mie de ori mulţumită acelui care din­ tâi a găsit această artă, cea mai mare împrăştiitoare şi păstrătoare a întâmplărilor, fără care istoria niciodată n’ar fi ajuns în cinstea universaiă în care se află; nici Hu pot să vă arăt cât lipsa acestei înalte aflări, aruncă nedo*

r»

.

^unre în povestiri, nesiguranţă în opinii, neştiinţă şi întu­ neric in tot Această lipsă, este pricina că între Români, chiar şi între cei mai însemnaţi, se găsesc aşa de puţini cari cunosc istoria. Tiparul la noi nu este încă destul de slobod şi de împrăştiat; noi n’avem încă publicată în limba naţională măcar o istorie universală, şi ce vorbesc de istorie univer­ sală, când chiar analele patriei noastre zac în întuneric, păs­ trate numai în nişte manuscripte, din care două, din pri­ cina copiştilor nu se potrivesc! Şi cu toate aceste tiparul ar îi cel mai sigur şi mai grabnic mijloc ca să ajungem Ia ci­ vilizaţia societăţei europene. Noi cari ne fălim cu propăşi­ rile ce socotim că facem, noi care nu vorbim decât de lu­ minare şi civilizaţie, dacă vroim să avem în faptă aceea ce vorbim, ar trebui să urmăm pildei Nord-Americanilor, a cărora cea întâi treabă de care se apucă când îşi fac vreo nouă aşezare, este să deschidă un drum şi să aducă cu 'dânşii un teasc spre tipărirea unui jurnal. Prin această în­ doită operaţie, ei ajung ţelul şi fac analiza a ori ce sistem ^social, pentrucă, cum zice Volney, societatea nu este alta decât comunicaţia uşoară şi slobodă a persoanelor, a lu­ crurilor şi a ideilor.

Da^a istoria în deobşte, adecă a neamului omenesc, este aşa de interesantă în rezultatele sale, cu cât mai mult trebue să ne fie istoria patriei, a locului unde am văzut ziua ?

Omul totdeauna înainte de neam, şi-a iubit familia, înainte rde lume şi-a iubit neamul, şi partea ce pământ, fie mare, fie mică, în care părinţii săi au trăit şi s’au îngropat, în care el s’a născut, a petrecut dulcii ani ai copilăriei ce nu se mai întorc, a simţit cea întâi bucurie şi cea întâi durere de bărbat. Acest simţimânt sfânt, nu cunosc încă nici un neam, md o sămânţie cât de brută, cât de sălbatică, care să nu-l

i

1

9

aibă. M’aş întinde prea departe de subiectul meu, daca m’aş pune a arăta pilde despre aceasta; ele sânt nenumărate.

Ce interes mare trebuie să aibă istoria naţională pentru noi, îmi place • a crede că şi D-voastră o înţelegeţi ca şi mine. Ea ne arată întâmplările, faptele strămoşilor noştri, care prin moştenire sânt şi ale noastre. Inima mi se bate când aud rostind numele lui Alexandru cel bun, lui Ştefan cel mare, Iui Mihai viteazul; dar, şi nu mă ruşinez a vă zice că aceşti bărbaţi, pentru mine, sânt mai mult decât Alexan­ dru cel mare, decât Anibal, decât Cesar; aceştia sânt eroii lumii, în loc că cei dintâi sânt eroii patriei mele Pentru mine bătălia dela Răsboeni, are mai mare interes, decât lupta dela Termopile, şi isbânzile dela Rachova şi deia Călugăreni, îmi par mai strălucite decât acelea dela Maraton şi Salamina, pentrucă sânt câştigate de către Români. Chiar locu­ rile patriei mele îmi par mai plăcute, mai frumoase decât lo­ curile cele mai clasice. Suceava şi Târgoviştea sânt pentru mine mai mult decât Sparta şi Atena; Baia, un sat ca toate sateie pentru străin, pentru Român are mai mult preţ decât Corintul, pentrucă în Baia, avanul Rigă al Ungariei, Matei Corvinul, viteazul vitejilor, Craiul crailor cum îi zicea Sicst IV, rănit de sabia moldovană fu pus în fugă şi uită dru­ mul patriei noastre.

Trebuinţa istoriei patriei ne este neapărată chiar pen­ tru ocrotirea drepturilor noastre împotriva naţiilor străine.

Neavând storie, fieşte care popor duşman, ne-ar putea zice cuvintele d-lui Aaron: ,începutul ce ai, este necunoscut, nu­ mele ce porţi nu este al tău, nici pământul pe caro locueşti; soarta ta aşa a fost ca să fii tot după cum eşti; leapădă-te de începutul tău, schimbă-ţi numele, sau primeşte pre acesta pe care ţi-1 dau eu, ridi.că-te şi du-te din pământul pe care îăcueşti, căci nu este al tău, şi nu te mai munci în zadar, căci

10

Iu nu poţi fi mai bine ele cum eşti“. Şi, în aaevăr, toate aceste cuvinte, ni s?au zis de către străini; începutul nostru ni s'a tăgăduit, nume!-- ni s'a prefăcut, pământul ni sa sfâşiat, drep turile ni s’au cnîr.ot în picioare, numai pentrucă nu am avut conştiinţa naţionali iăţci noastre, numai pentrucă n’am avut pe ce să nc întemeiem şi sa ne apărăm dreptăţile.

Când aş fi aşa de norocit sa desvoltez-mai mult în inima D-voastră interesul pentru istoria patriei, m-aş făli că ara sporit în D-voastră şi iubirea către patrie, şi că prin urmare am contribuit la păstrarea naţionalităţii* căci ce poate mai mult să ne o păstreze, decât această istorie, care ne arată ce am fost, de unde am venit, ce sân tem, şi ca regulă de trei, ne descopere şi numărul necunoscut,—ce avem să. fim!

O asemine carte'ar trebui să fie pentru noi, aceea ce Tliada era pentru Greci, şi să mă credeţi, că şi istoria noastră are întâmplări, arc portrete care nici de cum n’ar rămânea mai jos decât eroii celor vechi, dacă acestora li s’ar scoate aureola poetică, cu care pana geniului i-au în-, frumusefat. Totul este, că veacurile eroice şi mitologice au trecut de mult, că astăzi poezia nu se găseşte nici măcar în versurile poeţilor, şi că mima un Omer a fost în lume. ' Negreşt că istoria Spartei, a A tenii, a Romei are mai mult interes decât a noastră pentru tot străinul; dintâi pen­ trucă Grecii şi Romanii sânt popoarele, care până acum re­ zumă civilizaţia şi lumea vechie; al doilea pentru că înrâu­ rirea lor încă până astăzi se păstrează asupra noastră prin pravile religioase şi civile, prin ştiinţe, prin arte, prin pă­ mânt, ce le-am moştenit deîa dânşii, şi în, sfârşit, pentrucă toată instrucţia clasică a junimei încă astăzi se razimă pe istoria Grecilor şi Romanilor, şi mai ales pentrucă faptele acestor popoare s’au scris de .nişte bărbaţi ca Tucidide, ca Tacit, ca Tit-livie.

11

Şutit aceste priviri, eu singur mărturisesc. interesul uni­ versal al istoriei grece şi romane; dar în ce se atinge de curajul individual, de îndrăsneala faptelor, de statornicia apărărei, de mărinimia şi bărbăţia Voevozilor noştri, cari de şi pe un teatru strâmt, şi cu mici mijloace, au săvârşit lucruri urieşe, în toate aceste, Domnilor mei, nu mă tem de a zice că istoria noastră ar fi mai jos decât istoria a ori şi cărui popor vechi sau nou Lupta naţională a Românilor carii, mai trei veacuri, au apărat cu sabia creştinătatea împotriva tuturor puterilor Is­ lamismului, Domnia lui Alexandru cel bun, şi a lui Mircea 'cel bătrân, a cărora nume răsună dela Marea Baltică până la Porţile Bizanţiei, strălucitele fapte ale unui Ştefan cel mare, blânda figură a iui Neagoe V. V. carele, ca Ludovic XII al Franţiei, lăsă sfătuiri fiului său cum să domnească, abdicarea Iui Petru Rareş care preferă să se scoboare de pe tronul Moldaviei, decât să plătească bir Turcilor, chipul măreţ şi întocmai ca. al lui Ahil, a lui Mihai Viteazul, sin­ gurul voevod ce ajunse a uni părţile Daciei vechi, şi a se putea întitula: Mihail cu mila lui Dumnezeu, Domn Valahiei, Moldaviei şi Transilvaniei, inima de erou, şi geniul bărbătesc a Doamnelor Elena şi Fîorica, patriotismul preutuiui Farcaş, şi înalta înţelepciune a lui Miron Costin, ca­ rele cu aceeaşi mână purta sabia spre apărarea patriei, şi condeiul spre scrierea analelor naţionale,. rivalitatea, nu­ mai spre bine a Domnilor Matei şi Vasilie, marele planuri t sprijinite de mari talenturi a lui Şerban Cantacuzino, pen­ tru care tronul Valahiei se părea prea mic şi râvnea tro­ nul Bizanţei, apărarea a nouăsprezece plăeşi în cetatea Neamţului, împotriva armiei întregi a lui Sobieţchi, mân­ tuitorul Vienei, toate aceste figuri, toate aceste fapte ar mes

X2

rita mirarea chiar şl a străinilor, canei istoria noastră ar fi mai bine cunoscută.

Voiţi însă un interes de roman, varietatea de întâm­ plări, episoduri patetice; tragedii care să vă scoată lacrimi din ochi, grozăvii care să vă ridice părul în cap. apoi r«u voiu avea trebuinţă decât să vă povestesc cruzimile şi vieaţa aventurieră a lui Vlad Ţepeş, moartea vrednică de un prin­ cip a lui Despot Eraclidul, domnia lui Alexandru Lăpuşneanu, intrarea Cazacilor subt rimelniţki în Moldova, care singură este o poemă întreagă, năvălirile Tătarilor, tăierea lui Brâncoveanul şi a familiei sale, una din cele mai triste privelişte ce istoria universală poate înfăţoşa, catastrofa lui Grigorîe Ghica, în care se întâlneşte tot neprevăzutul dramei, şi câte alte scene grozave şi uimitoare, câte alte-în­ tâmplări de cel mai mare interes chiar pentru indiferenţi.

Pe lângă aceste, istoria românească, mai are un interes şi mai universal. Patria noastră, prin o vrednică dc toată ' jalea soartă, a fost menită dm cea mai bătrână vechime, să fie teatrul năvălirilor şi a războaelor străinilor. înaintea yeleatului creştinesc, găsim pre Darie, pre Alexandru cel mare, pre Lisirnah luptându-se cu Dacii, a cărora pământ ram moştenit noi.

O sută de ani după Hristos întâlnim pre Decebal, cel mai însemnat rigă barbar care a fost vreodată, mai măreţ, mai vrednic de a fi pe tronul Romei, decât mişeii urinaşi ai lui August. în adevăr, acest Decebal merita atât de puţin numele de barbar cât şi orice alt bărbat mare care doreşte a-şi civiliza ţara. „Este barbar, zice domnul Saitit-Marc Girardin, acela care subt Domiţian, biruitor legioanelor ro­ mane, cerea ca împăratul în loc de bir, să-i trimeată meşteri şi lucrători de tot felul, atât în artele răsboiului precum şi jtp acele ale păcii? Este ua barbar aceia care, înainte de a

13

începe răsboiul împotriva Romanilor căuta pană în fun­ dai Asiei alianţa unui alt duşman al Romei, al rigâi Părţi­ lor?^ Pana acolo se întindea politica acestui bărbat însem­ nat. însă un erou mai mare se porneşte asupra lui. Decebal trebuie să se plece, patria i se supune, şi nevroind a o 're­ dea roabă, el, care o ţinuse slobodă şi mândră că lua bir chiar de la domnitorii hunei, îşi dă singur moartea, şi scapă de a figura în triumful Traian, singurul împărat păgân, pre carele, din pricina virtuţilor sale, creştinii l-au pus în raiu.

Aşa, se sfârşeşte răsboiul Dacilor, una din epocile cele mai importante din istoria Romei.

Pîinie cel tânăr într’una din scrisorile sale, ne dă ideia cea mai dreaptă despre acest cumplit războia, în care era să se hotărască pricina civilizaţiei şi a barbariei. Caninius, unul din prietenii săi, făcea o poemă asupra acestui răsboiu; Plinie îl îndeamnă în întreprinderea sa: „Ai dreptate, îi scrie, să iai acest subiect nu este altul ipai nou, mai bogat, mai întins, mai poetic şi v iu zice însumi mai fabulos, mă­ car că totdeauna adevărat. Vei aveâ a zugrăvi canaluri să­ pate în nişte ţări necunoscute, poduri aruncate pentru întâiaşi dată pe fluvii răpezi, lagăre aşezate în mijlocul unor munţi neaprooieţi până atunce, un Rigă silit să fugă, silit să se omoare, dar care moare cu tot curajul său, şi în.'sfîrşit două triumfuri: unul carele fu cel întîi pre carele Ro­ manii îl câştigară asupra Oscilor, până atunci nebiruiţi, şi celălalt care fu cel de pe urmă în care biruinţa isprăvise pei- * rea acestui popor. Greutatea este ca să te poţi ţinea deopo­ trivă cu mărimea subiectului**. Pagubă că acest poem s’a pierdut; el ar fi putut .să ne dee o mulţime de detaliuri'asu­ pra acestei lupte.

Trece o sută de ani, şi patria noastră, schimbată în co-

&

■

14

lonie Romana, începe a se face teatrul uncie soarta Impe­ riului se hotărăşte de către barbari ; la Dunăre este lupta în­ tre barbarie şi civilizaţie. Alani, Avari, Gepizi, Goţi, Huni, Loinbarzi. Bulgari, pre toţi aceştia îi vedem trecînd şi pe­ trecând prin ţările noastre, sfaşiind, una după alta, impe­ riul Cesarilor. răsipindu-1 în urmă de tot, şi prefăcâud, în sfârşit, faţa Europei. Istoria tuturor acestor popoare bar­ bare, care este lipită cu începutul tuturor naţiilor noui, ar rămânea întunecoasă, dacă nu s’ar desluşi prin istoria ro­ mânească. în vremile moderne iarăşi vedem Moldavia şi Valahia menite ca şi în timpurile de demult a fi locul luptelor celor mai sângeroase. Ungurii, Polonii, au hotărât aice cea mai mare parte a răsboacfor lor cu Turcia. Subt zidurile Hotimilui Sobieţki câştigă reputaţia militară, care pe urmă îl chiarnă pe tronul lagelonilor. Imperialiştii moştenitori Un­ gurilor. culeg iarăşi în ţările noastre cele mai frumoase tro­ fee asupra Osmanliilor. Vine începutul veacului al optspre­ zecelea, şi Moldavia vede figura cea mai măreaţă din toate, a lui Petru cel mare. De atunci, mai toate biruinţele Rusiei asupra Turciei se câştigă în Principate; bătăliile, tracta­ tele, generalii isbânditorj a acestei puteri, poartă nume de locuri Româneşti. Nime dar nu poate tăgădui interesul universal al unei istorii, care ne înfăţoşează nişte întâm­ plări aşa de importante, nişte bărbaţi aşa de străluciţi, nişte naţii aşa de numeroase şi deosebite, care toate pre pămân­ tul patriei noastre au lăsat urme de trecerea lor, momen­ te de existenţă ce au avut. binecuvântări sau blăstemuri, unele şi altele meritate prin facerile de bine sau prin rău­ tăţile ce ne au lăsat.

Insă cu cât această istoric este interesantă, cu atâta este şi grea de înfăţişat; şi cu toate aceste eu îndrăznesc a primi

15

asupra mea o sarcină aşa dc mare; nimerie nu simte mai bine decât mine. cât ea este mai presus de putinţă mea.

Las’că chiar slabul meu talent este nedestoinic de a trata după cuviinţă un asemenea înalt subiect, dar chiar împreju­ rările dinafară sunt împotriva mea. O singură istorie com­ pletă şi sistematică nu avem încă despre Români ; însuşi şi­ rul Domnilor nu este încă clasificat şi statornicit prin făclia unei critice sănătoase.

Documentele oficiale si actele publice, care sunt cca întâiu şi cea mai puternică dovadă a adevărurilor istorice, ne lipsesc ou totul ; din pricina de clor revoluţii care în atâica rânduri nc-au pustiit patria, ele simt perdute pentru totdeauna, sau împrăştiate prin rări străine, pela particu­ lari sau în mănăstiri, sau în bibliotecile Ungariei, Poloniei, 7‘ransilvaniei, a Moscovei, Petersburgului, Vienii şi chiar a Stockholmului. Aşa dar, în lipsa acestor isvoare de că­ petenie, noi nu avem decât jetopişiţele ţării şi istoriile Unga­ riei. Poloniei şi Turciei, cu care patria noastră a stătut în strânse relaţii, dar şi aceste isvoare sunt încă departe de a fi desăvârşite. Cronografiile româneşti, în ce se atinge mai ales de întâile timpuri ale Principatelor, nu se potri­ vesc nici- dc cum cu autorii străini, nu se potrivesc măcar între dânseie. Istoricii vechi, Unguri, Poloni şi Turci nu cu­ prind, precum se înţelege dela sine, decât fragmente des­ pre istoria noastră, şi aceste încă ades întunecate prin du­ hul partidii şi al urii. Ne mai rămân încă istoriile, observa­ ţiile istorice, călătoriile publicate . .despre ţările noastre de • deosebiţi străini în deosebite limbi ; aceste sunt ajutorul de căpetenie pentru compunerea analelor naţionale, şi mai ales scrierile lui Gebardi şi a lui Engel, care prin ostenitoa­ rele ier lucrări au merrat bine deia Români. Lipsa cea mai mare ni sTu’putea îndeplini prin nepreţuitele uvraje ale

j

16

iui Samuîl Klain* şi ale lui Gheorghe Şincai, a cărora viaţa n’a .fosi decât o lungă luptă şi o întreagă jertfă pentru pa­ trie ; dar din nenorocire aceste mult dorite şi mult aştep­ tate scrise, până acum ir au eşit de subt tipar, şi cum mă tem nu vor eşî încă muită vreme.

Fe lângă greutatea sarcinii ce se pricinueşte prin haosul atâtor materiale aşa de înfelurite, aşa de împrăştiate, aşa de sărace, apoi se mai înfăţişează şi îndatoririle ce se cer deîa orice istoric, fără privire asupra formii de afară, adică talentul şi stilul compuneriii. Lucian, născut sub Tr ian, cere următoarele calităţi şi d'tori dela un bun istoric: Ei vrea ca istoricii! să fie înţelept să aibă simţimântul cuviin­ ţelor, să ştie a gândi şi a-şi înfăţişa gândirile, să f.e cunos­ cut în trebile politice şi militare, să fie slobod de frică şi de ambiţie, nelipieios mitii sau. ameninţării, să spuie adevărul fără slăbiciune şi fără amărure, să fie drept fără asprime, censor fără oferire, şi fără clevetire ; să n’aibă nici duh de partidă, nici însuş duh naţional; îl vreau, zice el, să fie ce­ tăţean al lumii, fără stăpân, fără pravilă, fără privire că­ tre opinia vremii sale, şi nescriind decât pentru stima oa­ menilor cu dreaptă judecată şi pentru lauda viitorimii.

Aceste sunt însuşirile unui bun ;s(ori: ; în vremea lui Lu­ cian poate că se întâmpla la mulţi; dar astăzi când egoizinui şi ambiţia întunecă talenturile cele mai mari, puţini s’ar găsi care să le adune, fără sa vroiesc sau să mă pot pune mai sus, sau măcar deopotrivă cu alţii, socot că nu-mi veţi lua rău încredinţarea ce vă dau că răul şi minei un- nu vor găsi niciodată în rr ine un apărător şi că totdeauna mă voi sili a vă spune . d. vărul, caracterul principal al istoriei; iar când nu~î voiu puteâ zice, voiu tăceâ, şi d-voastră veţi înţelege pentruce. îmi veţi iertă numai o mică plecare pen­ tru naţia nea, fără însă să credeţi că aşi denatura faptele,

1

17

sau că aşi scuza ceeace merită ocară. însă cum zice Karanizin pre carele nu mă pot opri de a-1 împrumuta aşa de des : „simtimântul de noi şi al nostru însufleţează povesti rea, pentru ca atât o părtinire groasă, partea unui duh slab şi a unui suflet fără înălţare este nesuferită într’un istoric, pre atâta îi aflăm căldura, energie şi încântare când iubirea patriei îi îndreaptă condeiul. Niciodată nu va fi suflet in care să nu domnească acest simţimânt generos. In Tucidide noi vedem totdeauna un Atenian ; Tit-Live este puru­ rea un Roman“.

In mine veţi găsi un Român, însă niciodată până acolo, ca să contribuesc la sporirea Romano-maniei, adică mania de a ne numi Romani, o patimă care domneşte astăzi mai ales în Transilvania şi la unii scriitori din Valaîiia. Petru Maior, ‘ de fericită aducere aminte, prin cartea sa despre începutul Românilor, publicată pentru întâiaşi dată la anul 1812, ca un nou Moise a deşteptat duhul naţional, mort de mai mult de un veac ; şi lui îi suntem datori cu o mare parte a im­ pulsului patriotic ce de atunci s’a pornit în tus-trele pro­ vincii ale vechei Dacii. Pe de altă parte au avut şi nevino­ vata nenorocire, sa producă o şcoală destul de numeroasa de Romani noi, cari îăr’a-şi sprijini zisele cu faptele, socot că trag respectul lumii asuprăli-şi, când strig că se trag din Romani, că sunt Romani şi prin urmare cel întâiu popor din lume. Această manie s’a întins până acolo, încât unii îşi în­ suşesc chiar şi faptele şi istoria bătrânilor Romani deia Romulus şi până la Romulus —Augustul. Aşa d. Aristia pre carele îl cinstesc ca bun traducă'or a unei păr i a Iliadei, într’un poem epic în felul său? exaltat de m entusiazm pu­ ţin potrivit cu un Roman, d. Aiustin .zic, numeşte Român pre Longin, Butaşul roman, carele au străpuns coasta Dom­ nului nostru Istis Hristos, când era răstignit pe cruce, şi s>

ÎS

nu-şl poate ascunde bucuria ca ccl intâiu creştin a fost un Român.

Să ne ferim, de această manie care trage asupra noas­ tră râsul streinilor. In poziţia noastră de faţă, cea întâia datorie, cea întâia însuşire trebuie sa ne fie modestia ; altinintrcîea am putea merita aceea ce zice d. Eiiad. că numai naţiile bancrute vorbesc necontenit de strămoşii lor, bună­ oară ca şi evglieniştii scăpătaţi. Să ne scoboram din Ercul, dacă vom îi mişei, lumea tot de mişei ne va ţinea ; şi din po­ trivă, dacă isgonim demoralizarea şi neunirea obştească, care ne darmă spre pcire, ne vom sili cu un pas mai si­ gur, a ne îndrepta pe calea frăţiei, a patriotismului, a unei civilizaţii sănătoase şi nu superficială cum o avem, atunci vom fi respectaţi de Europa, chiar dacă ne-am trage din bordeie Iui Gengis-Han. Aşa dar, eu nu vă voiu ascunde că legile, că obiceiurile, că limba, că începutul nostru se trag din Romani ; istoria de mult a dovedit aceste adevăruri, dar încă odată vă mai spun, sunt departe de a măguli o pnanie ridicolă, vorbindu-vă de faptele Romanilor, ca şi când ar fi ale noastre; ci voiu face ceva mai folositor ; mă voiu sili a vă îndemna, că dacă vroiţi să fiţi cunoscuţi de adevăraţi fii ai Roma­ nilor, apoi să faceţi şi Domnia voastră ceva ,care să se poată sămăluî cu isprăvile poporului de lume domnitor. Înainte de a sfârşi, daţi-rni voie, să chem luarea voastră aminte asupra cursului meu. Dacă Grecii au căzut odată subt jugul iul Filip, şi în urmă subt jugul Romanilor, este pentrucă au voit să fie Plateiani, Tebani, Ateniani, Spartaţi şi nu Elini ; tot aşa şi strămoşii noştrii au vroit să se privească între dânşii ca o singură şi aceiaşi naţie ; în neu­ nirea lor dar trebue să vedem isvorul tuturor nenorocirilor tzecute a cărora urme încă până astăzi, sunt vii pe pă-

19

mântui nosîu. Departe ele a îi părtinitorul urnii simţimănt de ură către celelalte părţi ale neamului meu, eu privesc ca patria mea, toată acea întindere de Ioc unde se vorbeşte româneşte, şi ca istorie naţională, istoria Moklaviei întregi înainte de sfâşierea ei, a Valachiei şi a fraţilor din Transil­ vania. Această istoric este obiectul cursului meu ; întinzâadu-mă, cum se înţelege dela sine, mai mult asupra întâmplă­ rilor Moldaviei, nu voiu trece subt tăcere şi faptele vrednice de însemnat a celorlalte părţi ale Daciei, şi mai ales ale Ro­ mânilor din Valachia, cu cari suntem fraţi şi de cruce, şi de sînge, şi de limbă şi de legi. Prin urmare, vă rog să însem­ naţi că eu nu voiu descrie faptele deosebit după ani şi zile ci într’un chip colectiv.

Până acum toţi acei ce s’au îndeletnicit cu istoria naţio­ nală n'au avut în privire decât biografia Domnilor, nepome în'nd nimic de popor, isvorul a tutulpr mişcărilor şi isprăvi­ lor, şi fără care stăpânitorii mar fi nimica,. Mă voiu sili să mă feresc de această greşală de căpetenie; ci pe lângă istoria politică a ţărilor, atât cât voiu ii ajutat de docu­ mentările şi tradiţiile vechi, voiu căuta a vă dă şi o ide-' lămurită asupra stării sociale şi morale, asupra obiceiuri­ lor, prejudiciilor, culturii, negoţului şi literaturii vechilor Români. Departe de a mă pune ca ocrotitorul vremii tre­ cute, îmi voiu face o deosebită datorie să vă înfăţoşez acea veche întocmire guvernamentală, acea adunare de pravili fundamentale, cunoscute subt numele de obiceiul pământu­ lui subt care patria noastră s’a păstrat mai multe veacuri tare şi puternică. Prin aceasta veţi cunoaşte, că acel trecut nu eră aşa de rău, aşa de barbar, precum se plac unii şi alţii a vi-1 înfăţoşa ; şi că avea şi el multe aşezământuri, multe orânduele pre care chiar politicii şi economiştii de astăzi i" mărturisesc de bune. /

■■V

1 Istoria Românilor, ca şi a tuturor naţiilor moderne, se împarte îu istorie veche de mijloc şi nouă; fieştecare din aceste se subîrrîparte în mai multe perioade, care toate se încep cu vre-o epocă însemnată. Nu vă voîu vorbi decât de împărţeala principală.

Istoria veche se începe dela cele întâi timpuri istorice ale Daciei şi merge până la întemeerea statelor Valahiei (1920) şi Moldaviei (1350). In această întindere de vreme, vedem risipa Dacilor, împoporarea ţării lor cu colonii Ro­ mane, inilor rea acestora până subi împăratul Aurelian, şi risipirea lor prin năvălirea barbarilor, cari unii după al­ ţii s’au schimbat necontenit pe pământul nostru dela 270 şi până la 570, când Avarii s’au tras în Panonia, lăsând Da­ cia slobodă. Intr’aceste vremuri grele, vedem însă, din când în când, pre micul popor Român, chiar în mijlocul săminţiilor de alt neam, retras şi ascuns în văile şi poenile Ca; paţilor, păstrându-şi naţionalitatea, legile, limba şi obiceiu­ rile, ca un scump patrimoniu primit dela părinţi. In veacu­ rile X şi XI, răsuflându-se, c. năvălirile barbarilor, Româ­ nii prind Ia îndrăzneală, es din azilurile lor, şi pe coastele sau la poalele munţilor se alcătuesc în mici căpitănaturi şi voevozii subt şefi cie sângele lor, şi, în sfârşit, în veacurile XII şi XIV se întind pe şesuri, es în ţară, după expresia ve­ chilor cronice, şi întemeiază două staturi neatârnate : a Valahiei şi a Moldaviei.

Cu formarea principaturilor se începe istoria de mij­ loc şi se sfârşeşte cu desăvârşita lor cădere sub Domnii Fa­ narioţi (1716). Această parte a istoriei este adevărata is­ torie a Românilor. îndată după întocmirea lor în state neatârnate, îi vedem luptându-se cu popoarele megieşite pentru păstrarea naţionalităţii lor ; niciodată duhul izbân­ zii ş’al năvălirii nu i-au povăţut; ci toate războaiele lor au

21

avut un ţel nobil şi sfânt, apărarea patriei şi a legii. Dar în aceste lupte, statornicia, curajul, isprăvile, biruinţele lor ne par fabuloase, potrivindu-le cu mieriilor număr şi cu pu­ ţinele mijloace ce îe-au stătut dinanihte. Duşmani de zece ori mai puternici decât dânşii îi vedem bântuiţi şi puşi pe fugă. însă un colos straşnic, un nour .cumplit se iveşte pe orizontul Europei : islamismul se arată şi toate naţiile tre­ mură pentru legea şi naţionalitatea lor. Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia, Iliria, Friulul, Crimul se fac provin­ cii turceşti ; cetatea lui Constantin, Roma cea nouă, maica oraşelor, se iace capitala Sultanilor, şi semiluna se înalţă în locul crucii pe boUa sfintei Sofii. In vreine când islamis­ mul este biruitor pretutindeni, când chiar Grecia clasică se face prada Osmanilor, când tuiurile acestora răsbat până în inima Ungariei., numai Românii se împotrivesc şi voiului care înghite toate, numai ei stau ca un val apărător creş­ tinătăţii împotriva Musulmanilor.

De multe ori biruiţi, de multe ori supuşi, dar niciodată abătuţi până la pământ şi desnădăjduiţi, îi vedem folosinau-se de tot prilejul, şi dela 1366 şi până la 1688 stând deapurure în luptă. Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Şerban Cantacuzino au fost mai ales neîmpăcaţii duşmani a sectarilor lui Mohamed, apă­ rând cu sângele lor sfânta cruce. Deşi necontenit în răsboaie, Românii însă nu uită reformele şi îmbunătăţirile’ din lăuntru; în veacurile XVI şi XVII, mai ales, ei fac mari înnaintări în civilizaţie. Şcoaiele lor sunt vestite în tot Orien­ tul ; Moldavia este una din cele întâiu ţări ale Europei în care invenţia lui Gutenherg, tipografia, se introduce. Das­ călii, caligrafii şi praviliştii Români se chiamă la curtea ţa­ rilor Rusiei, şi un fiu al Moldovei se învredniceşte a fi în­ văţătorul lui Petru cel mare. în cea întâiu jumătate a vea-

_

22

cului al XVII limba Românească se clesro'ficştc şi câştigă dreptul de limbă a Statului ; mai multe tipografii se aşează in amândouă principatele; Vasiie Lupu şi Matei Basarab, prin aceste faceri de bine îşi fac un nume nemuritor în is­ toria patriei. Bărbaţi râvnitori desvoitează literatura şi du­ hul naţional ; şi cât vor fi Români, memoria şi scrierile vor­ nicului Ureche, a Logofătului Eustratie, a Mitropoliilor Dosofîei şi Varlaam, a lui Miron Costin, Nicidae Costin, Radu Greceanu, Radu Popescu şi Ioan Ncculce nu se vor uita, nici se vor perde.

Strămoşii noştri cu un pas grabnic se înaintesc pe ca­ lea civilizaţiei Apusului ; însă toate aceste propăşiri se fac înapoeri. Vremea căderii le vine ; în pisma naţiilor străine, în neunire între dânşii, uitând că sunt ui: singur şi acelaş £ieam, cî despărţiţi, luptându-se şi siăbindu-se între dânşii unii pe alţii subt nume de Moldoveni şi Munteni, Românii fse apropie de peire. Tirania otomană se întemeiază asupra dor, şi cu dânsa, superstiţia, ignoranţa şi întunericul In începutul veacului trecut, se iveşte biruitorul lui Ca­ ro! al XII, Petru cel mare ; mărinimosul monarh îşi pleacă un ochiu îndurător asupra popoarelor creştine ale Turciei : Românimea saltă de bucurie. Eroul Rusiei, spre mântuirea obştească, se uneşte cu Brâncovanu şi cu Cantemir ; dar zavistia şi pisma acestor Domni nimicniceşte un plan aşa de mare şi aşa de bine început. Pacea dela Prut, întemeiază, încă pe un veac, jugul osrnanllîlor asupra Principatelor de Ia Dunăre ; cu tragerea oştilor ruseşti Românii perd cea de pe urmă nădejde de mântuire, cea de pe urmă scânteie de naţionalitate, şi cel de pe urmă drept ce le mai rămăsese, dreptui de a fi ocârmuiţi de către Domni pământeni ; şi Fanarioţii se fac stăpânii Moldaviei şi Valahiei!

Istoria nouă se începe cu veacul cel mai cumplit care

23

vreodată a apăsat tarile noastre. Toate elementele 3e na­ ţionalitate şi de patriotism simt de mult pierdute ; legile fundamentale ale tarei se calcă în picioare ; adunările ob­ şteşti sub nume de Divan uri, se fac numai nişte formalităţi fără interes. O aristrocraţie ignoranta, sprijinită de Poartă şi de Cler, pe deoparte ţine în lanţuri un popor de mai mult de două milioane de oameni, iar pe de altă se face stavilă chiar binelui ce unii din Domnii Fanarioţi voesc a face: drepturile ţării, care- din care se sileşte să le vândă mai cu mic preţ şi mai degrabă ; izvoarele de înavuţire publică se întrebuinţează numai în folosul unor familii privilegiate.

Moldavia se sfâşie în trei părţi ; Valahia este înconjurată cu cetăţi turceşti zidite pe pământul ei. Fără ajutor dinafară, fără ajutor din lăuntru, Românii, scapă toate prilejurile de mântuire ; şi, în vreme când toate popoarele Europei se înaintează spre o mai zdravănă întemeere, din lăuntru şi din afară, noi, cu aceiaş repeziciune, ne apropiem de peire.

Revoluţia Franceză zguduind Europa până în cele mai adânci a sale temelii, se resimţi şi între Români; unii din­ tre ei se pune In comunicaţie cu directoriul francez ; dar prea multe ţări, prea multe stavile împedică or’ce bună ispravă.

Pe urmă biruitorul dela Marengo în espediţia sa în Egipt, vroind a dă treabă Turcilor, trimite emisari în Valahia şi Moldavia ca să formeze partizanii ideelor noui ; generosul Rigas măgulindu-se cu făgăduinţele lui Bonaparte, se face propovăduitorul slobozeniei ; oprit în întreprinderea ;sa, el se dă călăilor dela Belgrad şi moare pentru patrie. Dar moartea sa nu rămâne neroditoare : ci ea este menită să ■pregătească regenerarea noastră ; moartea lui Rigas deo­ parte, apăsările nesuferite ale tiranilor de altă parte; ideile veacului care deşi încet, dar tot începuseră a pătrunde în­ tre Români; scrierile iui Petru Maior şi ale altor bărbaţi

5

24

patrioţi ; contactul cu armiile ruseşti ce au ocupat Princi­ patele dela 1806 până la 1812, toate acestea pregătesc în­ tâmplările dela 1821.

In vreme când în Moîdavia eteria isbucneşte şi chiama la slobozenie nu numai pre Greci, dar pre toate popoarele creştine care gemeau sub jugul Turciei, Teodor Vladimirescu ridică, pe de altă parte, în Valahia steagul naţional, vestind Românilor că vremea venise pentru ca ţara să scuture stă­ pânirea streinilor; să depărteze abuzurile care o rodea, şi să dobândească guvern naţional, întemeiat pe o şartă liberală.

Pornirile şi ale lui Ipsilante şi ale lui Vladimirescu au un rău sfârşit; dar cu toate acestea rezultatele lor pentru noi sunt nemăsurate. întâmplărilor dela 1821 suntem datori cu orice propă­ şire ce am făcut de atunci, căci ele ne-au deşteptat duhul na­ ţional ce era adormit cu totul. De atunci multe împrejurări din afară ne vin în ajutor. Curtea protectoare, ca o răsplată pentru jertfele ce Românii i-au făcut dela Petru ce! mare şi până la pacea de Adrianopol, simţeşte o îngrijare adevărată pentru soarta noastră; şi deşi încă Românismul nu triumfă, cum zice d. Aaron, totuşi existenţa politică începe a ni se aşeza pe temeiuri mai statornice. în urma multor pătimiri, multor nenorociri, un orizont mai senin ni se arată, pacea dela Adrianopol se închee între Rusia şi Turcia, şi drepturi perdute de veacuri ni se întorc înapoi. Kiseieî, un nume pre care Românii nu trebue să-l rostească decât cu recunoştinţă şi dragoste, este însărcinat cu regenerafia patriei, cu pune­ rea în lucrare a pravililor menite să ne facă o naţie până la împlinirea celei mai mari făgăduinţe, până la cea mai te­ meinică închizăşluire a naţionalităţii noastre, adică numirea de Domni pământeni, şi pe viaţă, do tronurile Moldaviei şi «Valahiei..

25

Pană aici, vine istoria ce am să vă înfăţoşez. Sprijinul cel mai temeinic ca să pot ajunge la ţălul dorit, îl aştept dela indulgenţa D-voastră, şi dela nădejdea măgulitoare,, că prin prelecţiile mele voiu putea deştepta în D-voastră un duh de unire mai de aproape între toate ramurile neamului româ­ nesc, şi un interes mai viu pentru naţie şi patrie. Aceasta mi-ar fi cea mai scumpă răsplătire şi cea mai bună îmbăr­ bătare în trudnicul meu drum.

Intr’o asemine întindere de istorie, care cuprinde atâte timpuri şi atâte locuri, chiar cu cea mai mare luare amime trebue să fac greşeli; oricine însă va binevoi a mă asculta ceva, va însemna că ele se vor întâmpla din lipsa cunoştin­ ţelor, şi nici de cum din rea voinţă sau cu vre un scop as­ cuns. în înfăţoşarea întâmplărilor care sunt aproape de noi şi pre care sau noi sau părinţii noştri le-au văzut, voiu fi cu cea mai neadormită priveghere, mărginindu-mă a vă arăta numai fâptele împlinite fără a vroi a vă descoperi şi ţălurile ascunse. în epoca dela 1822 şi până la 1834 voiu fi, mai ales, voiţi fi cât se va putea mai scurt şi mai obştesc, înfăţişându-vă numai întâmplările publice şi acelea care au avut o înrâurire simţitoare asupra tării. Noi n’am ajuns aşâ de­ parte ca să putem trata cu nepărtinire istoria contimporană; aceasta este treaba viitorimei. Dumnezeu dar să mă ferească de a vroi a mă pune censorul convieţuitorilor mei. judecându-le sau criticându-le purtarea şi faptele. „Acela care îşi înaltă duhul la vrednicia unui istoriograf, zice Ioan Muller, perde din privirea sa orice atingeri momentale şi particu­ lare. Jurnaluri pot aduna personalităţi, în tablele istoriei se scrie numai veşnicul adevăr“.

CHEORGHE ŞiNCAÎ Nemuritorul Gheorghe de Şincai, doctor de Filosofic şi iTeologie, s’a născut în Ardeal2) la 28 Fevruarie 1753, dintr’o familie cinstită, a căruia nume, figura adeseori în analeleclerului Românesc. Puţin se ştie despre viaţa lui atât de măreaţă, lucru ce-i este comun cu atâţia bărbaţi mari din vremea veche şi nouă. Atât ştim că şi-a săvârşit învăţătu­ rile în Roma, unde deia 1774 până la 1779 a fost secretar vestitului colegiu de propaganda fide sub protecţia Cardi­ nalului Ştefan Borgia. La anul 1780 înturnîndu-se în pa­ tria sa, ţinti îndată luarea-aminte a ocârmuirii asupra sa.

Fu numit director al Şcoalei româneşti din Blaj; mai pe urmă 'director al Şcoalelor naţionale unite din tot prinţipatul Ardea­ lului, post cinstitor ce a ocupat doisprezece ani ; în sfârşit iu orânduit Corector al Cărţilor Româneşti, din Tipografia Universităţii Ungariei. Talentul său, înaltele sale cunoştinţe, sarguinţa sa de-a aduce naţia Românească într’o stare mai fericită, îi aţâţară mai mulţi vrăjmaşi. Nişte scârnavi cle­ vetitori, soiu de oameni ticăloşi şi fricoşi, îl zugrăviră ca un om primejdios statului. Alţi ar fi căutat să se desvinoyăţească. Şincai eră preâ mare spre a se înjosi la aceasta.

Se lepădă de toate slujbele sale, şi se trase până la sfârşi­ tul vieţei sale, în Sinnea, satul comitatului Alba Uivar din

27

Ungaria, lângă fiii contelui Daniil Vaş, pe lângă care se adăpostea-, cum zice el însuşi ,,la nişte ucenici ai săi, până să săvârşească munca scrierii Hronicei Româneşti, pentru -folosul Românilor; dintre care unii l-ar fi vrut mort, decât să scrie aceste41.

Intr’această retragere, iubit de şcolarii săi, cinstit de toţi cei ce-i cunoşteau, in relaţii prietenoase cu învăţaţii Ar­ dealului şi ai Europei, cu Engeî, cu Samuil Clain, cu Vul­ can, cu Gheprghe Lazăr, cu Petru Maior, cu Daniil Cornides decât carele, după mărturisirea lui, mai învăţat n’a avut coroana Ungurească în vremea sa, cu Catona, istoriograful, cu Ţichindeal. fabulistul, cu Covacici, Şincai petrecea o .vieaţă hărăzită numai binelui omenirei şi neamului Româ­ nesc, cu a căruia istorie el se îndeletnicea de mai mult de treizeci de ani. Bibliotecile Vaticanului şi a celorlalte oraşe din Italia, a Vienei, a Budei, a Transilvaniei, îi desveliră comoarele lor cele mai ascunse. Aşa Şncai aduna cea mai mare colecţie de documentari româneşti, care putu fi vreo­ dată, de vreme ce se alcătuia de mai mult de treizeci tomuri în folio. îmbogăţit cu asemenea preţioase odoare, se puse Ia lucrarea Hfonicii Românilor, despre care el însuşi, întrTm răvaş din 25 Fevruarie 1780 scriea prietenului său Engel: „Meum quippe est Annales universae Nationis Valachicae, proinde etiam Kuzzo-Valachorum, quos Czenezaros vocant, sonscribere, quod et feci inchoando a Trajano vel potius fprimo Decebali contra Romanis bello usque ad an. 1660.

Opus in dies continuo, locupleto et polio, neque prius de editione cogito, quam quidquid potero ad arinos congessero“.

Acest monument măreţ pentru Români îl urmă dela Traian până Ia 1880, când eră gata să-l deie la tipar sub ti­ tlul de:

28

HRONICA ROMÂNILOR Şi mai multor neamuri, încât au fost ele aşa de amestecate cu Românii, cât lucrurile, întâmplările şi faptele unora fără (de ale altora nu se pot scrie pe înţeles, din mai multe mit de Autori, în cursul de 34 de ani culeasă.

In minutul ce erâ să publice această comoară la 1880 moartea veni de-1 răpi naţiei Româneşti a căreia el fu po­ doaba. Şincai, afară de Hronica sa, publică un şir de călindare rde Buda, în cari se găsesc mai multe articole alcătuite de dânsul, şi cea întâi gramatică românească, cu litere latineşti, la care lucră împreună cu Samuil Clain, şi care eşî de subt tipar sub titlul de : Elementa linguae Daco-Romanae, Viennae 1780.

Din Hronica sa se mai află două exemplare, după cât ştiu: unul, ce este originalul lui Şincai, se află în Biblioteca gimnaziului dela Blaj, ce a fost înainte a răposatului Episcop Vulcan, şi al doilea este proprietate a Părintelui Arhiman­ drit Ghermano în Iaşi. Noi nădăjduim că cuvioşia sa se va grăbi. în puţină vreme, a înzestra pe publicul românesc cu acest cap de operă al erudiţiei.

Hronica lui Şincai este un lucru atât de mare, atât de preţios, încât cuvintele îmi lipsesc spre a-mi arătă mirarea.

Mii de documentari necunoscute, rare, se află adunate ; şi nu stau la îndoială de a zice că, cât Hronica aceasta nu va fi publicată, Româna nu vor aveâ Istorie.

\

IOAN ALBREHT ŞI ŞTEFAN CEL MARE Ioan Albreht, Riga Poloniei, cum se sui pe tron la 17 Au­ gust 1492, hotărâ să răpească Moldavia din mâinele lui Şte­ fan cel mare şi să o dee frălâne-său, prinţului Sigismund.

Acest plan eră prea mare pentru nedestoinicia unui rigă ca Albreht, şi pentru puterile unei ţări aşa de rău organi­ zate ca Polonia. Ştefan fiind înştiinţat de scopul Leşiîor prin prietenii ce-i avea în Ungaria se pregăti, într’ascuns, de răsboiu. In luna lui Mai 1497, riga îşi strânse oastea în număr de 80.000 oameni, subt cuvânt că primise ştiri că Turcii veneau împotriva sa vrând prin aceasta ca să surprinză pe Moldoveni. Ştefan carele ştia toate, în zadar îl sfătui să nu înceapă duşmănia, căci se va căi ; acesta nu vru să as­ culte ci prinse pe solii Domnului împotriva dreptului gintelor, şi-i trimise în fiare la Lemberg. Leşii se îndreptară îm­ potriva Sucevei care se apără vitejeşte, în vreme de trei săptămâni ; şi văzând că nu pot isprăvi nimica, şi că din potrivă erau ocoliţi de duşmani, plecară înapoi la 19 Oc­ tombrie după ce încheiară cu Ştefan cel mare armistiţiu îndatoridu-se a se întoarce în Polonia pe acelaş drum pe care veniseră. Dar Albreth nu se ţinu de âceastâ condiţie, şi luă alt drum pe unde socoti a găsi mai multă hrană. Vă-

30

zân'd aceasta, Domnul Moldaviei în zadar îl sfătui, cil inimă curată, să nu calce alte drumuri, fiindcă el singur nu putea răspunde de lira Moldovenilor asupra Leşilor. Riga nu as­ culta nimica şi-şi urmă marşul prin Bucovina, şi armia sa batjocuria, în tot felul, pe bieţii locuitori; dar când fu în mijlocul codrilor Cozminului se văzu deodată atacat din toate părţile de pedestrime, de ţărani ce strigau : „ucideţi, ucideţi“ şi luându-i toată artileria ce mergea înaintea sa, îi închiseseră drumurile cu coborârea copacilor tăiaţi de pe la rădăcină. A doua zi, la 26 Octombrie Ştefan deşi bolnav, veni în sanie cu multă oaste călăreaţă, şi aşa Leşii fură cum­ plit bătuţi desnădăjduind de viaţa lor, chemând într’ajutor unii pe Născătoarea de Dumnezeu dela Censtohov, alţii pe sfânta Cruce, şi alţii făgăduindu-se mormântului sfântului Iacov. Niciodată Leşii ifau suferit o desfacere aşa de mare.

Deabiâ Riga a putut scăpa cu puţini călăreţi. Iar cea mai mare parte a nobilimii peri în codrii, sau pică în robie. Cei mai nenorociţi fură aceşti din urmă ; căci mai toţi fură spân­ zuraţi în copaci de pletele lor, pe care le aveau foarte lungi.

De atunci Leşii au început a purtă părul foarte scurt, sau însuşi a-şi rade capul de tot, nelăsând decât, în vârf, o viţă mică de păr. Tot de atunci Bucovina se numi de însuşi Le­ şii Tumulus Polonoruţn, şi Stricovskî, cronicarul lor, mărtu­ riseşte că încă la anul 1574, când trecu prin Moldavîa, a văzut în codrii Cozminului movile foarte mari de oasele celor ce au perit în războiu. Albreht, bolnav, deabiâ putu a fugi la Cracovia, uitând, zice Kromer, ce vrăjmaş întărâ­ tase asupra sa. Dar Ştefan nu uitase ; în a ţiul viitor, 1498, vrând să se răsplătească, el intră în Polonia, prăda toată Podolia şi Rusia până Ia târguşorul Canciuga, mai sus de Lemberg, şi până la apa Vistula, în lung şi în lat, şi arse oraşele: Przemisa, Radzinim, faroslav, Landshutul şi alte

r ■:'*-%

ip

multe târguri şi sate. Leşii fură aşa de înspăimântaţi, încât întăriră şi Cracovia cu başte, cu ziduri şi cu şanţuri pe care le umplură cu apă. In această expediţie Ştefan Vodă făcu un foarte mare număr de robi, din cari 20.000 îi înjugă la pluguri şi în arătura ce făcu cu dânşii semăna ghindă, şi locurile acele în urmă se numiră : Dumbrava Roşie; iar ceilalţi fură aşezaţi vecini în ţară, sau, ca turme de oi, peste 100.000 fură vânduţi Turcilor şi Tătarilor, încât Tracia, Macedonia, Crîmul, Grecia, până şi Egiptul şi Asia Mică fură împoporate cu asemenea sclavi Leşeşti. Albreht în si­ lit să ceară pace, şi,- aşa, la 20 Iulie 1498 frate-său, riga Vladislav de Ungaria, mijloci o pace veşnică între Domnul Moldovei şi între riga Poloniei ; şi în April 1499 un tractat formal fu iscălit la Cracovia între aceşti doi principi. Ioan Albreht nu putu niciodată să se îndrepte din ruşinea ce pă­ timi în codrii Cozminului, căci nobleţă polonă socotia că riga înadins pornise răsboiu asupra Moldovenilor, pentruca să o trimeată la moarte, şi de aceea era în necontenită opoziţie cu dânsul, până ia cel de'pe urmă ceas al vieţii sale, sfârşită la 17 Iulie 1501. Iar Ştefan cel Mare trăi încă până la 2 Iulie 1504, urmând a face slava patriei sale si mirarea străinilor.

f/r*ac

.i

55;

Editura „CHRTER ROMANEASCĂ" BUCUREŞTI, Bul. Academiei 3, BUCUREŞTI.____ fWa/ltal* Cea mai Pulernică personalitate dc wCLl CliJaCia^o prozator, de la Erninescu încoace este loa Luca Caragiale, a cărui activitate de autor dramatic şi de novelist este deopotrivă de însemnată pentru literatura noastră.

Nuvelă real-stă, aşa cum a înfăptuit-o Caragiale, rămâne un model al ge­ nuini acesta literar. Şi dacă în cursul povestire! eşti răpit de frumuseţea cu * care’s înfăţişate amănuntele, cel puţin tot atât te impresionează puterea cu care acest meşter al prozei româneşti ştie să-ţi prezinte totul, întrio armonie de situaţii surprinzătoare.

Iar eroii, oamenii înfăţişaţi de acest spirit de observaţie fără de seamăn, te uimesc prin felul cum acest ales scriitor ştie sa ţi-i înfăţişeze cu un humor ce-i aparţine atât de must, şi care mai ales îl caracterizează. ' In astfel Caragiale stăpâneşte hotarele ironiei, o însuşire destul de rară la cei mai mulţi scriitori ai noştri, şi chiar pe acele ale sarcasmului celui mai usturător cu care biciueşte slăbiciunile societăţii noastre.

Nuvele, povestiri» Una din cele mai • puternice opere ale lui Caragiale este această reunire de povestiri şi de nuvele, în care simţi Ia tot pasul minunatele însuşiri ale acestui mare scriitor. Aici dăm peste „O fă­ clie de Paşti", dramatica întâmplare a lui Leiba Zibal, hangiul de ţară care chinuit de gândul că va fi călcat de hoţi, îşi pierde minţile deabinele, când Vede că au venit, şi pleacă, la sfârşit, încetinel ca să spuie „că e goi", fiindcă a aprins o făclie de Paşii.

In acelaş volum sânt şi admirabilele povestiri „Două loturi". „La hanul lui Mânjoaiă", „Cânuţă om sucit", „La conac", cum şi o serie din acele in­ comparabile mici povestiri ca „Poveste", „Om cu noroc", „Reportaj" etc. în care stăpâneşte de o potrivă acelaş rar spirit de observaţie şi acelaş humor fără de seamăn.

Preţul lei 9.

Momente.

Un' alt monument cu care a dăruit marele Caragiale lite­ ratura noastră este acest volum de schiţe şi amintiri, surprinzător de atră­ gătoare şi de fiu cizelate.

Sânt pagini în care ironia şi sarcasmul ating ultimele hotare şi cititorul cu greu îşi poate stăpâni râsul la fiece pagină, şi uneori la fiece şir din această comoară de mărgăritare, Amintim, „Baioneta inteligentă" şi „Boborul" aceste două reminiscenţe ca­ raghioase din trecutul politic al ţării noastre, redate de maestru cu o vervă scânteetoare apoi „Atmosfera încărcată", „Tempora", „O lacună", „Situaţiunea", „Cadou„, „Diplomaţie", „La Moşi" etc,, o întreagă serie de situaţii şi icoane, prinse din fugă, cu acelaş sarcasm biciuitor ce întovărăşeşte necontenit pe cel mai spiritual din scriitorii noştri în îţjtreaga-i activitate.

Preţui lei 9.

Se comandă la „CARTEA Academici 3, trsmeţând

v°v O

A. Bucureşti, Bulevardul Nprin mandat ‘ţoţtţL

FOCŞANI --- >> «---- 1 ?a mP'

Zlt

Pagini alese din Scriitorii români — Bibliotecă periodică de popularizare — Fiecare număr de 32 pagini costă 1 Leu. 22 Lei Abonamentul la o serie de 25 numere cu 15°/0 reducere 22 Lei,

i

|

l 'I-

No. 1. VAS1LE ALECSANDRI: O primblare in munţi.

No. 2. ION CREANGA: Mas Nichifor Coţcarul.

No. 3. M. EMINESCU: Poezii.

No. 4. 1. BRATESCLJ VOINLŞTI: Nuvele.

No. 5. I. L. CARAGIALE: O făclie de Paste. — La Conac.

No. 6. V. ALECSANDRI: Ostaşii noştri. 3 No. 7. M. EMINESCU: Luceafărul — Căfin.

No. 8. P. 1SPIRESCU: ileana Sitnzeann.

No. 9. VASILE ALECSANDRI: Dan Căpitan de plai. Grui-Sânger.

No. 10—12. P. ISPIRESCU: Ştefan cei Marc.

No. 13. I. L. CARAGIALE: Cănuţă om sucit - Proces-Verbal.

No. 14. I. CREANGA: Moş Ion Hoaţă, Svan Turbincă.

No. 15—16. G. COŞBUC, St.IOSIF, I. GHICA, ş.a. Tudov Vladimirescu.

No. 17. ION GHICA: Despre muncă.

No. 18. M. EMINECSU: Făt frumos din lacrimă.

No. 19. G. COŞBUC: DintP ale neamului nostru.

No. 20. M. SADOVEANU: Povestiri.

No. 21. ION GHICA: Scrisori către V. Alecsandri.

No. 22-23. ALECSANDRI, BOLINTINEANU, ş. a. isus Mântuitorul.

No. 24—25. P. ISPIRESCU: istoria lui Mihaiu Viteazu.

No. 26. ANTON PANN: istoria lui Arghir şi a lui Anadam.

No. 27. PETRU MAIOR: Extrase din operele sale.

No. 28. I. L. CARAGIALE: Danul lui Mânjoală.

No. 29—30. M. EMINESCU: Sărmanul Dlonis.

No. 31. GR. ALECSANDRESCU: Poezii (Seria I a).

No. 32. C. NEGRUZZI: Alexandru Lnpuşncnnu.

No. 33. AL. VLAHUŢA: Nuvele.

No. 34. G. COŞBUC: Poezii.

No. 35. AL. ODOBESCU: Moţii. Răscoala Românilor sub Dorin.

No. 36. I. L. CARAGIALE Schite.

No. 37. D. ANGHEL: Nuvele s’i Amintiri.

No. 38. M. SA'bOVEANU: Nuvele şi povestiri.

No. 39. N. BALCESCU: Din Istoria lui Mihaiu Viteaza.

No. 40. P. CERNA: Poezii.

No. 41. AL. VLAHUŢA: Nuvele.

No. 42. M. EMINESCU : Satire.

No. 43. C. NEGRUZZI: Proză.

No. 44. VASILE ALECSANDRI: Poezii populare. ' No. 45. AL. ODOBESCU: Mihnea Vodă cel rău.

No. 46..D. BOLINTINEANU: Legende istorice.

No. 47. ION CREANGA: Povestea lui Stan Păţitul.

No. 48. M. EMINESCU: Poezii populare.

No. 49. I. L. CARAGIALE: Povestiri.

No 50. ION GHICA: Egalitate».—Şcoala acum 50 de ani.

Se comandă la „Cartea Românească" S. A. Bul. Academiei No. 3, Bucureşti, trimiţându-se prin mandat poştal costul de 1 leu pentru un număr, sau 22 lei pentru un abonament de 25 numere.

-v-C

\

ij

Pagini alese din Scriitorii români Bibliotecă periodică de popularizare — Fiecare număr de 32 pagini costă a Leu* 22 Lei Abonamentul la o serie de 25 numere cu 75% reducere 22 Le

No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No.

51. AL. RUSSO: Cântarea României, 52. GR. ALECSANDKLSCU : Fabule.

53—54. V. ALt:CSANDRI: Istoria unui galben.

OL 55. P. DULFU: : Rin Povestea Iui Făt frumos.

56. AL. DONICI: Fabule.

57. P. ISPIRfcSCU : Povestiri.

58-59. Pagini de: O. GOGA, COŞBUC, CREANGA, A. PANN etc.

60. O. GOUA: Poezii.

61. ION CREANGA : Amintiri din copilărie. I. 62. T H. D. SPERANTIAAnecdote populare.

63. ION CREANGA: Amintiri din copilărie, ii.

64. C. SANDU-ALDEA: Povestiri, 65. ION CREANGA: Amintiri din Copilărie, iii.

66. ANTON PANN: dadecata Strugurelui.

67. S. FL. MARIAN: Legendele Ciocârliei.

68. C. î' EGRUZZ!: Povestiri.

69. VICTOR VLaD DELAMARINA: Poezii, 70. VASILE ALECSANDRI: Pasteluri.

71. M. KOGALNiCfc ANU î. Din istoria Românilor, 72. AL. VLaHUŢâ : Poezii.

D-l Gh. Âdamescu, vechi, şi cunoscut profesor de limba şi literatura ro­ mână, fost Inspector general al învăţământului mai multă vreme, autor al unei complecte lucrări de Istoria literaturii române, ne scrie: „Intenţiunea D-vde a da In mici broşuri destinate marelui public pagini alese din scriitorii noştri de frunte vechi, şi noi va împlini priza rea­ lizarea ei o lipsă ce se simteh de mail. Aceste mici biblio­ teci vor pane la îndemâna maselor largi ale poporului ele­ mentele de cultură absolut necesare pentru desăvârşire® unităţi sufleteşti a poporului român întregit*» D-l !. Ghiaţă,. inspector şcolar, — autor al mai multor manuale didactice pentru învăţământul primar; ne scrie: „Apariţia unei biblioteciyu Pagini alese din literatura română, alcătuită pe înţelesul mulţimii, este de neapărată, trebuinţă, mai ales acum, când problemele sociale, create de războiul mondial, nu se pot rezolva cu bine, In folosul ţării ţi dl neamului, decât prinţ do cultură serioasă a fiecărui cetăţean'", Şcoala primară complimentară, creiată cu scopul de a contribui, măcar Ir. parte, ia compleciarea cunoştinţelor pentru viaţă, aie absolvenţilor de curs primar elementar, rare rămân sâ consolideze temelia ţarii.— are ea mare nevoie de această bibliotecă. f'eni'r-ti'M care doresc să servească ţara in această direcţie, cred. că fac. cec mai temeinică operă culidraiă reluând o acţiune ca şi a bibliotreei Steaua, înfiinţată încă dela 1901, în scopul sus arătat, de marele român, răposatul Spira C. fiaret. .

Se comandă la Cartea .Românească" S. A. Buj, Academiei No. 3 Bucureşti, trimiţându-se prin mandat poştal cortul de 1 leu petri-u un număr, sau 2'2-V* pentru un abonament, de A numere. l_

/> -

.-A