Pagini răzlete din vieata politico-culturală a vecinilor nostri slavi nr.935 by Biblioteca Judeteana "Duiliu Zamfirescu" Vrancea

lNVEMAR-m

Liceal „UNIH£*“ i

DIN VIEAŢA POLITICO-CULTURALA A VECINILOR NOŞTRI SLAVI

PROFESOR V5ROILIU P, ARBORE

TIPOGRAFIA „CARTEA PUTNEI* FOCŞANI

DE ACELAŞ AUTOR VRANCEA ISTORICA, 1932, Tip. „Cartea Putnei", Focşani. MILCOVIA VĂZUTA DE UN CĂLĂTOR STRĂIN ÎN ANUL 1856, 1933, Tip. „Cartea Putnei11, Focşani. ASPECTE ALE SOLIDARITĂŢII SLAVE, 1934, Tip. „Cartea Putnei", Focşani.

VIRGILIU P. ARBORE

u«UL .=°_V

PAGINI RĂZLEŢE

POCŞANI TIP. „CARTEA PUTNEI" 19 3 6

CUVÂNT INTRODUCTIV Aflindu-mă acum ciţiva ani la studii in Cehoslovacia, am căutat să înfăţişez datorită bunăvoinţei d-lui profesor univer sitar Nae Io ne seu, directorul ziarului «CUVlNTUL» din Bucureşti, care mi-a pus la dispoziţie coloanele acestei gazete, căruia şi pe această cale tiu să-i mulţumesc, o parte din va riatele aspecte sub cari se manifestau vecinii şi amicii noştri dela Vest şi cari credeam că pot interesa şi poporul rominesc. Oferindu-mi-se deabia acum ocazia, am strins intr’un mă nunchi unele dintre foiletoanele răzleţe cari se publicaseră sub titlul de « Scrisori din Cehoslovacia» şi cari mai pot interesa şi astăzi, la cari am mai adăugat apoi un foileton asupra trecu tului bulgăresc pe pămintul rominesc, publicat cu ocazia cente narului oraşului Călăraşi In ziarul «PAMlNTUL» din acel oraş şi citeva idei şi fragmente din două conferinţe ţinute la Universitatea Populară «N. IORGA» din Vălenii-de-Munte, asupra unor probleme ce se încadrau in programul cursurilor de vară ale acelei Universităţi, unde se studia sub toate laturile Europa cea nouă creiată de marele război. Publicarea informafiunilor răzleţe şi disparate in această broşură s’a făcut fără nici o pretentiune şi fără un scop deter minat. Dacă exemplul viu al vecinilor noştri de la Vest pre zentat prin foiletoanele grupate şi publicate aici, precum şi dacă zelul personalităţilor covîrşitoare cari au activat in viaţa lor naţională vor influenta întrucîtva pe cetitori, atunci strădania mea este răsplătită. Focşani, 1936. V1RGILIU P. ARBORE PROFESOR

PRINTRE ROMÂNII DE PESTE HOTARE’ făcut ca sărbătorile CrăciuDorul de ţară şi de ai mei. nului să le petrec printre fraţii noştri ce se găsesc tn Cehoslo vacia. O nestăpinită emoţie te cuprinde în clipa ce ai păşit in mijlocul lor, deoarece acest mănunchi de oameni, cu viaţa lor curată şi demnă, îţi oglindeşte o mare parte din fiinţa noastră etnică, conservată in pofida silniciilor seculare. Astăzi, aceşti ro mâni dela graniţa maramureşeană sunt grupaţi în patru sate şi anume : Apşa de Mijloc, Apşa de Jos, Sat-Slatina şi Biserica Albă cu o populaţie totală de 12076 suflete, curat românească. Repartizarea populaţiei pe sate ar fi următoarea: Apşa de Mij loc, 3612 suflete, Apşa de Jos, 5108 suflete, Sat-Slatina, 1932 suflete şi Biserica Albă cu 1424 suflete. Datorită unor necesităţi politice externe şi îh special păs trării graniţelor naturale cari îi izolează de restul romînismului, comunele acestea au fost cedate, în urma unor convenţii diplo matice, aliatei şi prietenei noastre Cehoslovacia. Trăind sub cea mai liberală guvernare, Romînii aceştia îşi păstrează toată liber tatea de spirit, avind şcolile şi bisericile lor naţionale, ajutate şi încurajate de guvernele Cehoslovaciei. Aşa, în cele patru sate romîneşti, sunt 15 învăţători cu catedre bugetare şi local propriu şi 9 ajutori, recrutaţi printre locuitorii ştiutori de carte, cari pro pun învăţămîntul în limba romînâ, mergînd pînă în văile cele mai îndepărtate de pe unde copii nu pot veni la şcolile recu noscute de Republică; toţi plătiţi din bugetul Cehoslovaciei. Preoţii acestor sate, în număr de 6, ţin de episcopatul de Gherla, care îi salariazâ şi întrucît nu sunt încă cetăţeni Cehoslovaci, guvernul Republicei le serveşte la 4 dintre dînşii o diurnă sub formă de subvenţie. Liberalismului înţelegător al aliatei noastre i se datoreşte frumoasa manifestaţie naţională ce mi-a fost prilejuită în noaptea 1 Foileton publicat în ziarul «Cuvîatul», nr. 1728 din 12/11/930.

PAGINI RĂZLEŢE .Tocmai Ungă noi acasă. .Bădişor drăguţule .Săminaţe-aş numele' ,ln grădină la mama; .Cind s’a disprimăvăra .Al tău nume să răsară .Mtndru şi fără ocară. Obiceiurile din noaptea de Crăciun nu se deosibesc prea mult

de cele dela noi, iar colindele au acelaş substrat mitico-legendar, • cu oarecari adausuri din viaţa lor zilnică. Iată un exemplu : .La poalele pomilor .Pasc oile domnilor .Mare iarnă şi-o picat .Oile toate au sbierat, .Dumnezeu le-o d'auzit. .Jos la ele o cobortt .Pe o scară mtndră de ciară .Să răsară flori de vară, .De cunună fetelor .De struţul1 feciorilor. In schimb fetele ce vroesc să se mărite, vin în noaptea de Crăciun în casa preotului şi acolo cerind un ban de argint pe care-i pun într’un lighean cu apă se spală pe rînd, urîndu-şi re ciproc ca la anul să vie cu bărbăţelul. Datoria faţă de statul în care trăesc şi-o fac cu multă punc tualitate, iar serviciul ostăşesc are darul de a-i pune în legătură cu sufletul naţiunii dominanle, pe care-1 apreciază ca atare. De obiceiu armata o fac în Pisek — oraş în Bohemia de Sud —• şi cîntecul popular a trebuit să îmbrace toată durerea stăpînită pe care o au cei ce se despart de casă şi mîndrele lor pentru o vreme mai îndelungată în lume străină. Iată cum îşi cîntă dragostea îndepărtată o fată din Bise rica Albă : 1 Bwchet.

PRINTRE ROMINil DE PESTE HOTARE

„Fă-mă Doamne cernii fa, „Fă-mă crucea rugului „Sub câsarnea Cehului; „Eu atita nToi întinde „Şi pe mîndru l-oi cuprinde „Fă-mă Doamne ce mii fa, „Pâ-md pasere pestriţă „Şi’n Pisek o crîşmăriţă „Şi să vînd eu vin şi bere „La răgute tinerele, „Care m'am iubit cu ele. In genere sunt foarte buni soldaţi, ordonaţi şi disciplinaţi. Apreciaţi ca buni ochitori, se reîntorc adeseori cu semne vădite din partea şefilor că şi-au satisfăcut cu punctualitate datoria. Şi pentrucă după armată fiecare trebue să-şi facă un rost în viaţă, se obişnueşte, ca pretutindeni de altfel, să-şi fixeze intenţiile asupra unei tinere. Pentru a se cunoaşte mai bine, este obiceiul ca după sărbătorile Crăciunului toţi tinerii — băeţi şi fete — să se scoboare de pe dealurile şi văile ce le ocupă, în orăşelul Sla tina din faţa Sighetului, în vinerea de după Crăciun care se mai numeşte şi „Vinerea nebunilo r“. Este un fel de tîrg de fete ca cel de pe muntele Găina din Ţara Moţilor. Este o nimerită ocazie de a cunoaşte tot ce romînismul de aici are mai caracteristic şi reprezentativ. Acolo, „nebuni i“ cum le place lor să se numească, se cunosc şi se înţeleg, iar cîşlegile sunt pline de chiuituri, cari anunţă că cutare fată sau flăcău a trecut în rîndul oamenilor serioşi! Legăturile dintre Ţara noastră şi dînşii se fac în condiţii extrem de lesnicioase, atît din partea autorităţilor cehe cît şi romîne. In general, podul de peste Tisa din faţa Sighetului care leagă cele două maluri, se trece pe baza unui bilet de liberă petrecere, eliberat pentru un an de autorităţile respective, fără nici o altă formalitate, liber fiind oricare romîn din Cehoslova cia să treacă în Romînia, unde îşi are rudele, averea sa imobiliară şi copiii Ia şcolile secundare şi superioare. Este de remarcat urbanitatea şi civilizaţia cu care poliţia de graniţă şi vamă tratează pe aceşti locuitori, atît de o parte cît şi de cealaltă. Faţă de această bunăvoinţă, pe care Romînii din cele 4 sate

PAGINI RĂZLEŢE

.Tocmai Ungă noi acasă. .Bădişor drăguţule .Sămtnaţe-aş numele' Jn grădină la mama; .Cînd s’a disprimăvăra .Al tău nume să răsară .Mindru şi fără ocară. Obiceiurile din noaptea de Crăciun nu se deosibesc prea mult de cele dela noi, iar colindele au acelaş substrat mitico-legendar, ' cu oarecari adausuri din viaţa lor zilnică. Iată un exemplu: .La poalele pomilor .Pasc oile domnilor .Mare iarnă şi-o picat .Oile toate au sbierat, .Dumnezeu le-o d‘auzit. .Jos la ele o coborît .Pe o scară mindră de ciară .Să răsară flori de vară, .De cunună fetelor .De struţul1 feciorilor. In schimb fetele ce vroesc să se mărite, vin în noaptea de Crăciun in casa preotului şi acolo cerînd un ban de argint pe care-1 pun într’un lighean cu apă se spală pe rînd, urîndu-şi re ciproc ca la anul să vie cu bărbăţelul. Datoria faţă de statul în care trăesc şi-o fac cu multă punc tualitate, iar serviciul ostăşesc are darul de a-i pune în legătură cu sufletul naţiunii dominanle, pe care-1 apreciază ca atare. De obiceiu armata o fac în Pisek — oraş în Bohemia de Sud — şi ciotecul popular a trebuit să îmbrace toată durerea stăpînită pe care o au cei ce se despart de casă şi mîndrele lor pentru o vreme mai îndelungată în lume străină. Iată cum îşi cîntă dragostea îndepărtată o fată din Bise rica Albă : 1 Buchet.

PRINTRE ROMÎNll DE PESTE HOTARE

.Fă-mi Doamne cernii fa, .Fă mă crucea rugului .Sub căsarnea Cehului; .Eu atita m'oi întinde .Şi pe mîndru l-oi cuprinde .Fă-mă Doamne ce mii fa, .Fa-mi. pasere pestriţă ,Şi'n Pisek o crişmârifă .Şi să vînd eu vin şi bere .La răgute tinerele, .Care m’am iubit cu ele. In genere sunt foarte buni soldaţi, ordonaţi şi disciplinaţi. Apreciaţi ca buni ochitori, se reîntorc adeseori cu semne vădite din partea şefilor că şi-au satisfăcut cu punctualitate datoria. Şi pentrucă după armată fiecare frebue să-şi facă un rost în viaţă, se obişnueşte, ca pretutindeni de altfel, să-şi fixeze intenţiile asupra unei tinere. Pentru a se cunoaşte mai bine, este obiceiul ca după sărbătorile Crăciunului toţi tinerii — băeţi şi fete — să se scoboare de pe dealurile şi văile ce le ocupă, în orăşelul Sla tina din faţa Sighetului, în vinerea de după Crăciun care se mai numeşte şi „Vinerea nebunilo r“. Este un fel de tîrg de fete ca cel de pe muntele Găina din Ţara Moţilor. Este o nimerită ocazie de a cunoaşte tot ce romînismul de aici are mai caracteristic şi reprezentativ. Acolo, „nebunii" cum le place lor să se numească, se cunosc şi se înţeleg, iar cîşlegile sunt pline de chiuituri, cari anunţă că cutare fată sau flăcău a trecut în rîndul oamenilor serioşi! Legăturile dintre Ţara noastră şi dînşii se fac în condiţii extrem de lesnicioase, atît din partea autorităţilor cehe cît şi romîne. In general, podul de peste Tisa din faţa Sighetului care leagă cele două maluri, se trece pe baza unui bilet de liberă petrecere, eliberat pentru un an de autorităţile respective, fără nici o altă formalitate, liber fiind oricare romîn din Cehoslova cia să treacă în Romînia, unde îşi are rudele, averea sa imobi liară şi copiii la şcolile secundare şi superioare. Este de remar cat urbanitatea şi civilizaţia cu care poliţia de graniţă şi vamă tratează pe aceşti locuitori, atît de o parte cît şi de cealaltă. Faţă de această bunăvoinţă, pe care Romînii din cele 4 sate

PAGINI RĂZLEŢE

o au din partea Cehoslovaciei, apreciind-o în modul cel mai căl duros, aceştia formează în această nouă Patrie chezăşia păcii, ordinei şi muncii cinstite şi devotate, încrezători în destinul lor, care nu poate decît să confirme trecutul cel îndepărtat al făuri torilor de Ţară şi descălecătorilor de Neam.

Praga. 1/1930.

BISERICILE ROMÎNEŞTI DE PESTE HOTARE 1 Răspîndiţi pe văile dosnice ale munţilor Maramureşului, Romînii sunt chemaţi la plăcuta datorie către Domnul, de către clopotele tînguitoare din turnuleţele bisericuţelor de lemn, cari străjuesc aici din timpuri îndepărtate, mărturii autentice ale pu terii şi stăruinţii elementului băştinaş. Aşezate pe ridicăturile dominante, bisericuţele de lemn, prin silueta lor elegantă şi severitatea decorului ce le îmbracă, îţi vestesc din depărtare, viaţa ce se scurge prin aceste meleaguri. Sunt mărturiile cele mai durabile şi eloquente ale vieţii de demult ce s’a scurs în decursul veacurilor, strînse în jurul ar haicei localităţi dela Peri, unde, la sfîrşitul secolului XIV, voevozii romîni Bale şi Dragoş ridicară o mînăstire ce depindea de patriarhatul Constantinopolului şi care avea drept şei un supe rior cu drepturi de episcop. Aici probabil să fi fost — şi dacă nu aici, atunci sigur în regiunile vecine — puţin timp după în temeiere, sub influenţa curentului husit, alcătuită acea primă tra ducere a cărţilor religioase, care este începutul prozei romîneşti. Astăzi nu se mai vede nimic din ctitoria care adăpostea acei episcopi călători ai Maramureşului; în schimb, monumentele de lemn ce fuseseră supuse acestei superioare instituţii, străjuesc pe cît de falnice, pe atît de discrete- Ridicate de prin veacurile XV—XVIII pe înălţimele cele mai proeminente ale satelor, ace ste bisericuţe împreună cu vechile cimitire din jurul lor, oferă o admirabilă privelişte şi un minunat spectacol. Această aşezare şi izolare — după cum just observă d. profesor Petreanu dela universitatea din Cluj — nu are numai scop artistic, ci şi altele, de ordin practic : cruţarea bisericii de incendiu, conser varea lemnului prin vînt şi acustica bună a sunetului de clopot dela înălţime. In general, sunt opera anonimă a sufletului colec1 Foileton publicat în ziarul «Cuvîntul», nr. 1731 din 15/11/931 şi nr1736 din 20/11/930.

/&/6Z

PAGINI RĂZLEŢE

tiv dornic să se apropie de absolut, creiate poate după modele mai vechi, din lemn de gorun, pus la dispoziţie de mediul bo gat. De obiceiu se întîmplă ca satul să-şi facă o biserică mare şi mai încăpătoare din zid, si să doneze pe cea veche de lemn unui sat mai mic, care nu are un locaş sfînt. Aşa se explică cum sa tele Biserica Albă şi Slatina, nu mai au bisericile de lemn clă dite odinioară, ci biserici moderne de piatră sau cărămidă. Aceste monumente în lemn nu au apărut izolat numai la noi, ci ele se găsesc din Scandinavia pînă în Balcani, diferenţiate după mijloacele materiale şi technice pe care le-a avut fiecare popor la îndemînă, precum şi după gustul artistic variat. Privitor la această chestiune face constatări preţioase losef Strzygowski în studiul său: Der vorromanische Kirchenbau der Westslawen, publicat în „Slavi a", anul III. Unde au apărut cele dintâi, cînd au apărut şi sub ce formă, în stadiul cercetărilor de astăzi e greu de precizat; deoarece nu s'au făcut suficiente studii regionale, cari, coroborate apoi să in dice oarecari concluzii. Vedem însă că există flagrante deosebiri între bisericile de lemn din diferitele părţi ale Europei şi că cele ale noastre ocupă un loc de frunte, atît din punct de vedere ar hitectural, cît şi pictural. Avînd o temelie de piatră, care are menirea să le ferească de umezeală, bisericile sunt clădite din bîrne groase de gorun, aşezate orizontal, lungi cit pronaosul şi naosul la un loc, late de peste o jumătate de metru, groase aproape de 0.30 m. şi în cheiate la capete în mod artistic cu cue'de lemn şi întărite apoi cu scoabe de fier. Pardoseala este făcută din bîrne groase de aceiaşi esenţă de lemn. Planul se prezintă sub formă bazilicală primitivă, avînd o singură navă şi un singur turn, care de obiceiu e gotic (Apşa de Mijloc) şi împodobit cu alte patru turnuleţe mai mici (Apşa de Jos). Dimensiunile lor sunt modeste: lungimea 18—20 m., lă ţimea 6—8 m. In general sunt acoperite cu şindrilă, avînd o straşină largă, care are darul să apere pereţii de ploaie şi să dee clădirii un aspect cît mai atrăgător. Lumina pătrunde în in terior prin geamuri mici, aşezate fie între cele două acoperişuri(Apşa de Mijloc) după cum observă şi Iosif Strzygowski în opera mai sus citată, fie în pereţii din primul plan. Acest sistem de luminare dă o atmosieră plină de misticism şi-ţi lasă impresia

BISERICILE ROMlNEŞTl DE PESTE HOTARE

bisericuţelor similare din Moldova, a căror înfăţişare arhitecto nică are foarte multă asemănare. De cele mai multe ori planul este format dintr'un dreptunghiu împărţit în trei, după cerinţele cultului ortodox : altarul, nava sau naosul şi tinda sau pronaosul; avînd o boltă cilindrică în navă, iar la pronaos tavan simplu. Bolta se reduce în altar, formîndo semi-cupolă. In pronaos stau femeile, iar în naos bărbaţii. De obiceiu, cele două părţi sunt deosebite prin nişte stîlpi, uneori modelaţi artistic şi pe care se sprijină un grilaj de lemn. In ta vanul de deasupra pronaosului, stau copii ce nu-şi găsesc ade seori astîmpăr şi numai energia „diacului" îi mai temperează. Tîmpla este făcută din lemn, frumos sculptat şi posedă cele mai vechi icoane, aşezate ca şi în restul ţării, în aceiaş dispo ziţie. Turnul în deobşte este drept, gotic primitiv şi întrînsul sunt aşezate clopotele, ce se trag din pronaos printr'un sistem de frînghii cari se coboară din tavan. Fiecare bisericuţă este în zestrată cu o toacă de lemn, care se bate cu ciocănele de lemn. Clopotele vechi au fost rechiziţionate de Germani cu ocazia războiului mondial şi întrebuinţate la fabricarea muniţiilor. Singurul care se mai păstrează din vremurile de altădată, este cel din Apşa de Mijloc, dăruit de Fr. Racoczi după 1700 satu lui, drept recunoştinţă pentru ajutorul ce acesta a căpătat în expediţia întreprinsă contra duşmanilor, dela sătenii cari au lup tat sub steagul lui Racoczi, steag care şi azi se poate vedea în biserica din Apşa de Mijloc. Interiorul conţine, pe lingă icoanele pictate, şi o pictură murală în special pe cupolă şi pe pereţii din naos. In general vechea pictură nu se mai păstrează decît la biserica cea mai ve che din Apşa de Mijloc ; celelalte au o pictură lipsită de inte res, din veacul XIX şi XX. Pictura bisericii din Apşa de Mijloc este opera unor maeştrii anonimi, destul de primitivă, cu indicaţii slavone şi cu oarecari scene apocrife, cari, după cum observă d. prof. Petreanu în lucrarea d-sale : .Bisericele de lemn din judelui Arad*, nu înfăţişează dualismul bogomilic, ci diavolul joacă nu mai rolul de executor al pedepselor dictate de Dumnezeu păcă toşilor. .Icoanele acestea, aşezaie in tinda bisericilor, erau un înfricoşător catehism practic al ortodoxiei romineşti, care era chemat ca prin aceste pedepse grozave după moarte, să ţină in friu instinctele şi să le subjuge*.

PAGINI RĂZLEŢE

Culorile sunt bine îmbinate, dulci şi armonioase, însă din cauza fumului luminărilor sunt întunecate şi se disting cu oarecare greutate. Pe dinafară, bisericile au bătute în perete numeroase cruci mici de lemn capătînd astfel prin această decoraţie, un aspect in teresant şi pitoresc. In interior, icoanele sunt împodobite cu fru moase ştergare, perdele sau cusături alese, aşa încît ai, într'o privire generală şi caracterul etnografic local. Deasemeni am ob servat cîteva covoare extrem de interesante, dintre cari două în Apşa de Jos par a fi dela sfîrşitul veacului XVIII, începutul celui al XlX-lea. E de reţinut apoi numeroase cărţi din veacul XVIII-XIX în cirilica frumoasă a tiparniţii dela Buzeu, Rîmnic şi Blaj, de pe timpul mitropoliţilor Bob şi Maior. In general aceste bisericuţe se impun atât prin proporţia justă pe care o păstrează, prin linia unitară simplă şi clară; cît şi prin silueta elegantă pe care o profilează într’un cadru de se riozitate, melancolie şi resignare impresionantă în această izo lare în care se găsesc aşezate spre a domina viaţa ce se scurge în lungul văilor. Comparînd aceste monumente produs al sufletului romînesc, cu cele similare din Norvegia, Suedia, Rusia, Silezia, Bohemia, Galiţia şi Ungaria, constatăm o vădită superioritate artistică a celor ale noastre, ce nu-şi găsesc corespondent decît în Rusia Supcarpatică şi Cehoslovacia de Est. E desigur posibil ca arta arhitecturală romînească să fi impresionat arta vecinilor noş tri, deoarece pe cînd la noi tipul se menţine acelaş cu mici mo dificări, atît în Moldova, Bucovina, Maramureş, Transilvania cît şi în Banat, în celelalte ţări el variază dela regiune la regiune, neavînd nici supleţa, nici eleganţa celui al nostru. Singur tipul din Cehoslovacia se apropie întrucîtva ca linie şi format cu cel dela noi şi aceasta se explică probabil prin in fluenţa ce s'a exercitat din părţile noastre. De aceia cu drept cuvint Zaloziecky declară originea tipului basilical din estul Cehoslavaciei .de neînchipuit" fără influenţa ardeleană. „In realitate, această regiune aCehoslozaciei — după cum observă d. profesor Petreanu — este una cu Ardealul ca arhi tectură de lemn şi reprezintă radiarea tipului arhitectonic al Romînilor ardeleni asupra poporului învecinat. Această trecere a fost cu atît mai uşoară, cu cît teritoriul acesta a aparţinut

;

: !

BISERICILE ROMlNEŞTI DE PESTE HOTARE

în trecut adeseaori 7 ransilvaniei". Şi cred că am putea să mai adăugăm, că pentru Rusia Subcarpatică teritoriul bisericilor în lemn se extinde în mare parte peste teritoriul locuit odinioară de ro~ mînii ce au fost sistematic desnaţionalizaţi de regimurile trecute. Cu drept cuvînt este îndreptăţită admiraţia străinilor cari se perindă pe la cele patru biserici din satele romîneşti ce se gă sesc pe teritoriul Cehoslovaciei. Cunoscători ai artelor, ca d-nii: Nicolae forga, Tzigara-Samurcaş, Petreanu, G. Szinte, L. Szinte şi Szend/ei, s'au pronunţat elogios faţă de aceste monumente în lemn, lăudînd armonia simplă, decorurile originale şi recunoscînd că ,poporul romîn a adus un element nou în arhitectura sa de lemn curioasă". Iar Fr. Schlllz studiind bisericile din judeţul Sătmar şi generalizînd apoi, spune: .impresia acestor biserici de lemn este covirşitoare, neobicinuită, ea nu poate fi niciodată ştearsă" ; — iar comparîndu-le cu cele din Norvegia, conchide: .Bisericile norvegiene nu oferă nici pe departe In formele esenţiale clari tatea şi conştiinţa de sine arhitecturală de a face efect prin ma sele principale, precum este cazul aici, ci se pierd [în detalii exagerale, sălbatice, romantice, negiijind formele principale".

Apşa de Mijloc este cel mai vechiu centru religios romînesc ce ni s'a păstrat în cadrul Cehoslovaciei, avînd doua biserici: una din 1440 şi alta se pare din 1428. Din acest centru se trage vechea şi nobila familie Mihaly, care a dat neamului romînesc pe Victor Mihaly, episcop unit şi pe fon Mihaly, istoric de me rit. Preoţii cari au deservit această biserică pînă acum, sunt în număr de 33. Intre anii 1428—1445 se amintesc deja ,popa Coste" şi „popa Balotha", iar numele celui din urmă îl găsim ci tat într’un document din 1431 de la Alexandru, Voevodul Moldovii. Şi azi se mai păstrează într'una din biserici clopotul donat de Fr. Racoczi şi steagul sub care au luptat locuitorii în veacul XVIII. Ambele biserici au o avere de 1400 jugăre pădure şi păşune. Apşa de Jos este parohia romînească cea mai mare şi aproape tot atît de veche, avînd două biserici de lemn, una din 1561 şi alta din 1776. încă din preajma anului 1300 se pome neşte această parohie ca donaţiune a lui Bale şi Drag, voevoz’i Maramureşului.

PAGINI RĂZLEŢE

Parohii cari au servit pînă acum sunt în număr de 27, prin tre cari la 1856 găsim ca paroh al acestui sat pe Mihail Pavel, episcopul de mai tîrziu al Oradiei. Sat Slatina este o parohie destul de veche, care a avut o biserică de lemn ce a ars în 1784, pentru ca în 1794 să clădească una nouă, pe care apoi a donat-o satului Hoteni, deoarece în 1895, cu truda episcopului Pavel şi ajutorul poporului, zidiseră din piatră o biserică pompoasă in care şi azi odihnesc osemin tele marelui episcop, mort în Iunie 1902. Incepînd cu 1739 de cînd se cunosc cu certitudine preoţii ce au deservit această pa rohie, aceştia sunt în număr de 18, printre cari între 1860—1873 cunoaştem pe Mihail Pavel, fostul episcop de Oradia; între 1875 şi 1881 pe Ion Pavel, fratele episcopului şi între 1881—1886 pe Vasile Pavel, nepotul episcopului. Biserica Albă este o parohie foarte veche, a cărei ctitorie a fost întemeiată în 1492 de călugării Bazilitani dela vechea monastire şi cari au administrat-o pînă în 1689. Numirea aceasta simbolică a căpătat-o dela o biserică care era pe ţărmul Tisei. Preoţii ce au servit această parohie, începînd din 1431 pînă as tăzi, sunt în număr de 14, dintre cari cei trei dinţii şi anume: Andriaş Pop (1431 — 1451), Mihail Pop (1451—1507) şi loan Pop (1507—1556) au fost nobili. Constantin Brîncoveanu a dăruit mînăstirii din Maramureş, închinată înălţării Domnului, un potir cu inscripţia „dăruit de Vodă Brâncoveanu*. Această monastire ar reeşi după studiul lui T. Bud „Istoria preoţilor romini Maramureşeni*, a fi Biserica Albă. Prin urmare, domnitorii valachi îşi arătau mărinimia lor pînă în colţurile Maramureşului, ca şi cum ar fi dorit să plătească obligaţia morală către acei descendenţi, ai căror strămoşi făcuseră mult bine bisericii Muntene. Vechimea îndepărtată a acestor sfinte locaşuri de închinăciune, frumuseţea lor unică şi însemnă tatea lor artistică, formează c^le.. mai puternice documente în sprijinul drepturilor noastre etnice şi trădează încă odată com plexitatea bogată a spiritului romînesc şi posibilităţile lui de rea lizare. Praga, Ilj930.

O CARTE CEHĂ DESPRE ROmInJA1 t- In urma nouii înfăţişări geografice şi politice a Europei de după războiu, care prezintă o serie de state noui, sau mărite, ridicate din mijlocul unor imperii eteroglote şi sprijinite de un substrat etnic specific, nevoia unei interdependenţe între aceste feluri de state şi naţiuni a ajuns mult mai simţită, mult mai do rită şi cu rezultate mult mai eficace. Această interdependenţă se manifestă sub forme variate, dintre cari cele mai însemnate sunt manifestările politice şi cul turale. Dacă cele dintîiu sunt extrem de importante tocmai prin oportunismul atît de apreciat şi sunt conduse întotdeauna de un corp special pregătit, care formează corpul diplomatic respectiv; cele de al doilea fel, deşi intră şi în sfera diplomaţiei, care le mijloceşte prin agenţii culturii sau oameni devotaţi unei atari în ţelegeri, ieşind din făgaşul oficialităţii şi îmbrăcînd haina anoni matului, tind să se facă şi mai puternice şi mai simţite, tocmai fiindcă, merg de la suflet la suflet, spuse sincer şi dezinteresat, fără pecetea autorităţii de stat. De aceia găsesc necesar să stărui tocmai asupra celui de al doilea fel de manifestare culturală, care, vorbind minţii şi inimii, are darul să topească graniţele politice şi naturale, să mijlocească o înţelegere mai adîncă între popoare, o cunoaştere reciprocă mai intensivă, o apreciere mai justă şi o iubire sinceră. Căci cultura manifestată sub diferitele ei aspecte, „ne dă pecetea individualităţii poporului, deci tot produsul fiinţei noa stre ; fiind singurul certificat care ne dă măsura eului nostru, a valorii noastre şi a puterilor nebănuite cari stau ascunse şi cari aşteaptă să fie însufleţite şi scoase la iveală-, iar străinul, pus în faţa acestei necontestate surse, nu are decît să o înţeleagă şi odată cu aceasta să ne înţeleagă. 1 Foileton publicat în aiarul «Cuvîntul», nr. 1826 din 24/V/1930 fi nr* 1831 din 26/V/1930.

PAGINI RĂZLEŢE

Una din aceste manifestări culturale fără pretenţii ştiinţi fice în sensul strict al cuvîntului, este opera colegului meu ceh de altădată, de la universitatea din Bucureşti, pe atunci bursier al Statului romîn, d. dr. I. Macurek (citeşte: „Maţurec"), astăzi docent pentru istoria Orientului Europii la Universitatea Carol IV din Praha, intitulată : ,Rumunsko ve sve minulosti i pritomnostim, (Romînia în trecut şi prezent), editura Orbis, Praha 1930, 298 pagini, costul 30 Kc. Este o carte, a cărei nevoie de mult se simţia şi care um ple astăzi un gol aşa de mare în literatura cehă, privitor la naţia noastră. Căci, dacă noi am avut datorită muncii d-lor Şt. Ioachimescu şi A. Kudrnac, o carte atît de meritoasă asupra Repu blicii Cehoslovace publicată încă din 1924, Cehoslovacia n'a avut niciodată o carte de informaţie generală asupra noastră. De altfel, între cele două popoare vecine şi prietene, se ob servă o cît mai atentă grijă în a se apropia şi sufleteşte, căci politiceşte se găsesc atît de strînse în cadrul Micei înţelegeri, îneît nu putem decît să felicităm ambele părţi pentru politica sănă toasă şi reală de înfrăţire pe care încearcă să o manifeste în cadrul acestei idei culturale. Din partea d-lui dr. I. Macurek este poate şi un frumos răs puns pe care l-a dat atenţiei ţării noastre, care timp de doi ani i*a servit bursa de studii, cu ajutorul căreia ne-a cunoscut la noi acasă, şi în acelaş timp şi un omagiu adus ştiinţei romîne la care s’a adăpat în tot ce are aceasta mai reprezentativ, în persoana d-lui prof. N. Iorga, care descoperise în tinărul bursier un admi rabil muncitor pe ogorul ştiinţei istorice încurajîndu-1 cu fapta şi cu vorba, precum şi un curtenitor gest de iubire adresat tu turor colegilor cari l-am îmbrăţişat atunci cu toată dragostea tinerească de care eram capabili. Noi îi mulţumim pentru frumosul dar pe care l-a făcut pa triei sale şi în acelaş timp nu putem trece cu vederea opera anonimă înfăptuită de acela care a grăbit şi uşurat apariţia ace stei cărţi, prietenul nostru devotat de la Ministerul Instrucţiunii din Praha, d. profesor Frantisek Bous, consilierul technic pentru Romînia, care munceşte din răsputeri pentru apropierea culturală dintre cele două popoare amice şi căruia şi pe această cale, cerîndu-i iertare că l-am divulgat publicului romînesc, îi aducem omagiile noastre respectuoase de recunoştinţă şi iubire.

O CARTE CEHĂ DESPRE ROMlNIA

Cartea meritoasă a colegului Macureck, numără 298 pagini îngrijit tipărite, avtnd cîteva fotografii ale celor mai însemnaţi bărbaţi politici şi este împărţită în cinci capitole şi anume : I Capitolul istorico-politic, II Politico-juridic, III Cultura, IV Eco nomia şi V Relaţiile ceho-romîne, precedate de o prefaţă şi în cheiată cu o entuziastă concluzie care ne întăreşte în convingerea sincerităţii autorului. La sfirşit, publicaţia are o bogată bibliogra fie de informaţie pentru publicul ceh, împărţită după metodele cele mai noui, pe materii, privind literatura generală scrisă în toate limbile asupra Rominiei; literatura istorică, literatura po liticei externe şi interne, literatura juridică, bibliografia culturii, literaturii, artei şi şcoalei, literatura economico-financiară, literatura relaţiilor ceho-romîne în trecut şi prezent, bibliografia completă a operii marelui Urban Iarnik pe tărîmul ştiinţei romîneşti, bibli ografia completă a traducerilor din ceheşte în limba romină şi din romîneşte în limba cehă, precum şi un indice de toate nu mirile proprii întrebuinţate în text. Analizind cartea d-lui Macureck capitol cu capitol, obser văm un stil sobru, fără prea multe artificii şi o judicioasă şi lu minoasă expunere reeşită dintr'o adîncă înţelegere şi cunoaştere a subiectului. In capitolul istorico-politic autorul d. dr. I. Macureck, după ce expune originia neamului rominesc şi viguroasa lui constituţie, trece în grevistă viaţa noastră din Evul Mediu, insistînd asupra rolului de cruciaţi avizaţi la propriile noastre forţe în luptele cu păgînătatea, pentruca apoi, cu aceiaşi adîncă înţelegere, să atace epoca noastră turbure în consecinţe politice şi culturale scursă între 1711—1821, culminind cu frumoasa epocă a redeşteptării naţionale din veacul XIX, în care sunt reliefate figurile lui Bălcescu, Kogălniceanu, I. Brătianu, A. I. Cuza şi alţi bărbaţi de seamă, insistînd apoi asupra operei regelui Carol în perioada in dependenţei 1878—1914 şi culminînd cu unirea politică şi naţio nală a Romîniei Mari sub glorioasa domnie a regelui Ferdinand, după ce mai întăi a scos în evidenţă jertfa sîngeroasă pe care am adus-o întru închegarea trupului romînismului sfîrtecat de îm pilatori în decursul veacurilor. Capitolul este încheiat cu o ju dicioasă oglindire a consideraţiilor politice ce au însufleţit bărbaţii noştri de stat£între 1919 — 1920, orientarea noastră diplomatică, cîte o scurtă biografie şi dare de seamă a activităţii oamenilor

I ■

PAGINI RĂZLEŢE

noştri politici, precum şi un mic istoric al fiecărui partid politic, ideologia în care gravitează, politica noastră internă în această perioadă de zece ani* guvernele ce s'au perindat la cîrma ţării, opera înfăptuită de fiecare guvernare, politica noastră externă animată numai de amiciţie şi bună înţelegere faţă de toate po poarele şi în special faţă de vecini. In expunerea politicei interni post-bellice autorul dovedeşte o perfectă imparţialitate. In capitolul politico-juridic, autorul analizează constituţiile romîneşti în evoluţia lor istorică, insistînd asupra celei dela 1866 precum şi toate modificările suferite în decursul vremurilor, în cheind apoi cu împărţirea administrativă a regatului Romîniei, dovedind că o cunoaşte pe cea mai nouă. Capitolul culturii, subîmpărţit în mişcarea : literară, artistică, şcolară şi bisericească, a fost minunat pătruns şi redat de au tor, cu toată greutatea pe care o comportă. Intr'o succintă sin teză, aminteşte de formaţia limbii, literatura religioasă şi istorică; introducerea şi binefacerile tiparului sub Macarie şi Coresi, apoi descrie în cuvinte frumoase ajutorul adus de clerul înalt culturii, amintind de activitatea lui Dosoftei şi Varlaam. Cu multă competinţă, discută istoriografia romînească in veacul XVII—XVIII, amintind de activitatea prodigioasă a lui Gr. Ureche, Miron şi Nicolae Costin, Dimitrie Cantemir, Stolnicul Cantacuzino, insis tînd asupra rolului pe care l-a jucat şcoala ardeleană asupra vieţii noastre istorice şi toate curentele veacului XIX cu revis tele respective în cadrul cărora se manifestau. Precis şi clar se scoate în evidenţă epoca marelui Kogălniceanu în jurul „Albi nei", „Alăutei romîneşti", „Daciei Literare" şi „Propăşirei", apoi epoca „Junimii", epoca lui Eminescu, Caragiale, Coşbuc, Delavrancea, Sadoveanu, Iorga, etc. dîndu-se la urmă şi o listă â jurnalelor şi revistelor romîneşti mai însemnate. Cu aceiaşi îndemînare, autorul studiază prin exemplificări, vechea noastră artă bisericească şi ţărănească, scoţînd în relief apoi arta noas tră modernă şi curentele manifestate în muzică şi pictură. La subtitlul care priveşte şcolile din Romînia, d. Macurek, bazat pe date statistice precise, după ce arată mersul evolutiv al învăţămîntului din vechiul regat în decursul timpului, studiază şcolile primare romîneşti din Ardeal, Bucovina şi Basarabia îna inte de războiu, precum şi după războiu; analizînd apoi învăţă-

O CARTE CEHĂ DESPRE ROMlNIA

mîntul secundar şi superior şi înşirînd marile instituţii de cultură, printre cari citează pe cele mai importante : Casa Şcoalelor, Astra, Casele Naţionale, Fundaţia Principele Mihai şi Institutul Social Romîn, adăugind şi publicaţiile pe care aceste instituţii le scot. Capitolul economiei aduce pe lingă un bogat material in formativ, şi un spirit caracteristic în acest domeniu al poporului ceh şi pune într'o favorabilă lumină reforma noastră agrară, ca o necesitate a democraţiei integrale. Autorul studiază apoi bogăţiile noastre sub diferitele lor specii: pescuit, industrie şi marile zăcăminte miniere, precum şi politica Romîniei în materie de economie. Iar in cel de al cincelea capitol, autorul studiază relaţiile ceho-romîne în trecut şi prezent. Dacă în trecutul îndepărtat re laţiile se mărginesc la simple informaţii din cauza vitregiei tim purilor cari au apăsat de o potrivă atit pe Cehi cît şi pe Romîni, veacul XIX cunoaşte o mai atentă curiozitate de cunoaştere re ciprocă, Printre acei cari s'au ocupat în de aproape de noi, autorul semnalează pe marele filolog Dobrowski, în a cărui co respondenţă se aminteşte de o gramatică romînă, Şafarik, Niedcrle, Pic, Kadlec, C. lirecek, Cihak, U. larnic, /. Bidlo, Abatele Zavoral şi alţii. Iar printre Romînii cari s'au ocupat în epoca mai nouă de poporul ceh, dr. Macurek semnalează pe B. P. Haşdeu, d. N. lorga, d. O. Densuşeanu, Grigoroviţa, Buroda şi alţii, amintind apoi şi pe Romînii cari s'au adăpat la cultura tradiţională a universităţii Carol IV din Praha. Iată, în scurte cuvinte conţinutul lucrării atît de bine do cumentate a colegului dr. Macurek, care va servi ca mijloc de precisă informaţie tuturor compatrioţilor domniei-sale, iar nouă ca posibilitate de valorificare a specificului nostru sub diferite aspecte şi ca obiect de interes tuturor acelora cari pînă astăzi ştiau prea puţin despre noi. Dacă lucrarea ar fi fost mai bogată în ilustraţii, din cari să se poată vedea măcar în parte frumuseţile noastre naturale pe cari le posedăm în aşa largă măsură şi pe cari colegul Macurek le-a apreciat ca atare, în frumoasele excursii ştiinţifice făcute împreună cu seminarul de geografie de sub conducerea d-lui S. Mehedinţi; costumele noastre naţionale, covoarele noastre ţără neşti atît de variate în motive şi discrete în colorit, arta noaş-

m/a

PAGINI RĂZLEŢE

tră populară în lemn, precum şi unele reproduceri din arta noastră cultă, lucrarea şi-ar fi atins şi mai mult scopul. Ori cum însă, aşa cum se prezintă cartea d-lui Macurek este o puternică afirmare din afara hotarelor ţării noastre a in dividualităţii specifice romîneşti şi noi ii vom rămîne veşnic re cunoscători pentru iubirea ce ne-o poartă, manifestată într’un chip atît de discret. Praga, Vj930.

EDUCAŢIA EXTRAŞCOLARĂ A TINERETULUI CEHOSLOVAC1 Un stat îşi poate valorifica energiile creatoare după felul cum îşi educă tineretul, după grija pe care o depune de a-1 ţine conţinu curat şi sănătos la minte şi la suflet. Dacă această edu caţie se dă în mod oficial în şcolile publice de un personal spe cial pregătit pentru acest^ scop, nu este mai puţin adevărat că aceiaşi autoritate care comandă în interior şi în afară, „Statul", trebue să vegheze la continuitatea educaţiei mlâdiţelor tinere şi să le supravegheze paşii lor timizi şi în afară de şcoală. Aceasta se impune cu atît mai mult, cu cît astăzi, datorită maşinismului şi condiţiunilor vitrege de trai, familiile sunt nevoite să lase educaţia copiilor lor în grija publică, deoarece atît mama, tata, cît şi fraţii şi surorile mai mari, sunt nevoiţi să lucreze de di mineaţă pînă seara în fabrici şi ateliere, ca să-şi agonisească existenţa lor zilnică, şi aceasta mai cu seamă în centrele mari. Această grijă a fost înţeleasă în gradul cei mai înalt de tînăra republică cehoslovacă, care şi-a constituit, ca un capitol dintre cele mai importante, datoria de a veghea şi călăuzi viaţa extraşcolară a fiilor ei, neîncercaţi încă de mizerii şi deziluzii. Pe lîngă o serie de publicaţii pe cari le scoate în condiţiuni technice su perioare şi cu un sumar interesant şi apropiat vîrstei fragede a cititorilor cărora se adresează, într'un bogat tiraj pe care-1 răspîndeşte aproape gratuit pînă în cele mai de jos straturi, Cehos lovacia a creiat o serie de biblioteci publice, cari au o secţie numai pentru copii, înţelegîndu-se prin această titulatură gene rală, toţi tinerii pînă la 14 ani. Mi-a fost dat să vizitez în orele mele libere secţia copiilor din biblioteca centrală a comunei Praga, care mai pregăteşte as tăzi două subcentre în cartierele muncitoreşti cele mai populate 1 Foileton publicat în ziarul «Cvvîntvl», nr. 1991 dlq 5/XI/930.

PAGINI RĂZLEŢE

ale oraşului. Sala de lectură a copiilor este alcătuită dintr'o ca meră foarte spaţioasă şi confortabilă, încăpătoare pentru 110 cititori, frumos luminată şi bine încălzită. Copii pot să citească în linişte şi într’o plăcută atmosferă tot ceia ce îi interesează, din biblioteca pregătită în acest scop de conducătorii ei specialişti* Mese rotunde, împrejmuite cu scaune turnante, ce se scoboară în sus şi în jos, pentru a putea citi comod şi cei mai micuţi dintre vizita tori formează mobila. Rămîi cu o impresie dintre cele mai plăcute. Aspectul civilizat şi liniştit al sălii supra încărcate, unde fiecare co pilaş urmăreşte cu sîrguinţă lectura lui interesantă, îţi dă iluzia unei mari şedinţe plenare, în care meditaţia este cea dintîiu preocu pare. De obiceiu, cărţile şi revistele stau în rafturile din jurul sălii şi fiecare cititor îşi alege ceea ce-1 interesează, citeşte şi apoi aşează lucrarea la loc. Deasemeni, fiecare cititor are drept să-şi împrumute o carte acasă, pe care este obligat ca în 15 zile să o înapoeze. Copilaşii mai mărişori între 10—14 ani, au căr ţile lor potrivite, care sunt interzise celor prea micuţi. In an treu! sălii se găseşte o garderobă care stă gratuit la dispoziţia cititorilor, lavoare cu apă caldă sau rece cu toate cele necesare pentru toaletă, precum şi robinete în genul fîntînelor arteziene pentru băut apă. Cea mai desăvîrşită ordine, curăţenie şi bună voinţă, este cea mai vădită documentare, că opera şi-a atins în mare parte scopul. Un personal destoinic, înţelegător, cu multă dragoste pentru micii cititori, supraveghează mersul bibliotecii din care se degajează atmosfera cea mai fericită de mulţumire şi plăcere. Biblioteca are astăzi peste 4000 volume de cărţi şi colecţii de reviste legate frumos. Iar după cele relatate de directorul bibliotecii, acest număr este insuficient, deoarece se citeşte mult şi se împrumută şi mai mult. In mediu, biblioteca este vizitată zilnic de 350 cititori, majoritatea băeţi. De sigur că fetiţele sunt reţinute acasă de mamele lor, ca să le mai dea o mînă de aju tor la treburile zilnice, sau să se mai ocupe de frăţiorii lor prea mici. Literatura obişnuită o formează basmele, traduse din toate limbile, şi fiumos împodobite cu imagini, cari reţin foarte mult atenţia micilor cititori. Fapt extrem de îmbucurător, este acela că cititorii au o deosebită predilecţie pentru literatura ştiinţifică formată dio memorii de călătorii, scene din viaţa plantelor şi a-

EDUCAŢIA EXTRAŞCOLARĂ CEHOSLOVACĂ

nimalelor, precum şi sfaturi în legătură cu grifa faţă de aceste vietăţi. Cei mai mici, cari nu pot citi, au numai cărţi cu imagini colorate, pe cari le interpretează după puterea minţii lor. In afară de sala de lectură, această bibliotecă are şi un teatru pen tru copii, unde în anumite zile ale săptămînii, pentru un preţ modest se reprezintă scene din teatrul uşor şi potrivit minţii şi priceperii copilaşilor, cari astfel iau contact şi cu viaţa trăită aevea, nu numai imaginată. Printre cele mai importante reviste pe cari le citesc copii, găsim : „Maly ctendr* care a împlinit 50 de ani de existenţă, „Lipa", „Slienecko* editat sub îngrijirea societăţii Crucea Roşie, „Ceskoslovenske Mlădeze* şi „Maly Svet*. Analizînd pe îndelete această ultimă publicaţie săptămînală scrisă numai pentru copii, de către oficialitatea şcolară superioară care are în grijă educaţia tineretului şi condusă de un comitet recrutat printre oamenii de specialitate în frunte cu învăţătorul dr. Alois Mayer şi profesorul dr. Fr. Bous, constatăm că acea stă revistă satisface întru totul scopul urmărit, lucrînd eficace asupra tinerelor vlăstare. Această foae săptămînală, în formă de cotidian obişnuit, are patru pagini frumos tipărite, ajutată de imagini reuşite şi costă numai 1,25 lei monedă romînească, aşa că fiecare copilaş o poate avea fără multe sacrificii. Conţinutul revistei este bogat şi variat, îmbrăţişează cele mai importante evenimente ştiinţifice şi literare strecurate sub o formă acceptabilă minţii micilor cetitori, şi nr. 5, 6, 7 şi 8 din anul acesta conţin ştiri în legătură cu diverse jubilee, descope riri, însemnătatea zilei de 28 Octombrie pentru Cehoslovacia — aceasta fiind marea sărbătoare naţională anuală, care simboli zează desrobirea neamului — proslăvirea marelui pictor rus Ilya Repin şi marele asfrolog Kepler, nenorocirea dirijabilului En glez R. 101, traducere din lirică uşoară străină, poezii patriotice ca: „Republica noastră* de IosefPrchal, „Omagii drapelului na ţional* de Ian Liska, sărbătorirea scriitorului ceh atît de fecund» Svoboda care împlineşte 70 de ani dela naştere şi prezentarea întregii lui bibliografii, anecdote din viaţa oamenilor mari, calen dar săptămînal, diferite jocuri mintale ce necesită deslegarea, noutăţi din lumea largă, corespondenţă cu cititorii şi altele. Găsesc că o astfel de revistă atît de îngrijită, cu un su-

PAGINI RĂZLEŢE

mar atît de variat şi bogat, scoasă de oamenii competenţi şi de votaţi ai Ministerului Şcoalelor din Praga şi raspîndită atît de larg în lumea celolor mici, este cea mai vădită grijă faţă de vi itoarele generaţii de cetăţeni ai Statului. Fie ca exemplul atît de eloquent al amicii noastre dela N.-V., care-şi cultivă copii neamului cu atîta grijă, sacrificînd acestora totul, să ne servească drept simbol şi apropiindu-ne me todele lor să le aplicăm şi în ţara noastră, unde este atîta sete de literatură sănătoasă şi unde copii noştri cad pradă literaturii bolnăvicioase ieşită din teascuri interesate şi cărora nu li se opun suficiente publicaţii pregătite temeinic aşa cum se face în statul cehoslovac. In ţara în care şeful statului, profesorul Masaryk, a scris cartea asupra literaturii ce trebue să o citiască tineretul, ţara, oraşul şi societatea au răspuns acestei înalte chemări, ocupîndu-se în deaproape de copiii lor şi de sigur că roadele ce le vor cu lege vor fi dintre cele mai frumoase. Viitorul stat cehoslovac se vede încă de acum cum va fi constituit, după felul cum actuala societate ştie să şi-l pregătească ocupîndu-se în deaproape de educaţia tineretului în ' afară de şcoală. încheind aceste rînduri din mijlocul acestei naţii harnice şi econoame, a cărei primă atenţie este grija faţă de viitoarele ge neraţii ce vor conduce naţia la biruinţa definitivă a spiritului nu mă pot opri de a recomanda cu căldură ţării mele şi con ducătorilor noştri, ca să se ocupe mai în de aproape de sănătatea fizică şi robustitatea mintală şi sufletească a copiilor noştri, sin gura resursă de energie şi creaţie. Praga, Oct. 1930.

PROPAGANDĂ ROMÎNEASCĂ ÎN CEHOSLOVACIA 1 Necesităţile geografice, cu repercusiunile lor politice şi economice, au prilejuit o apropiere efectivă a Romîniei de popoarele vecine, în special de Jugoslavia, Cehoslovacia şi Polonia, cărora interesele comune le-au dictat această politică de înţelegere şi apărare. Dacă aceasta a fost la origine cauza care a făcut posibilă legătura între statele mai sus citate, de datoria noastră* a celor de astăzi, precum şi a celor de mîine, este ca să transformăm motivele oportuniste ale apropierei, în sentimente desinteresate de amiciţie şi prietenie, utilizînd în acest scop toate mijloacele posibile pe cari cultura şi civilizaţia actuală ni le oferă. Să nu uităm niciodată vechile relaţii istorice cari încă din cele mai îndepărtate clipe ale Evului Mediu ne-au legat de aceşti vecini pînă în zilele noastre cînd războiul cel mare a jucat rolul covîrşitor, pecetluind definitiv amiciţia noastră prin amestecul sîngelui acelor neamuri atît de deosebite ca substrat etnic, pentru o cauză comună—elibe rarea fraţilor de sub jug străin —. Deaceea este util ca să se intensifice cât mai mult mijloa cele de cunoaştere reciprocă, prin înţelegerea şi adîncirea spe cificului fiecărui popor, singura normă de apreciere justă a drep turilor fiecărei naţiuni pe pămîntul pe care-1 ocupă. Popularizarea cât mai largă a artei şi literaturii noastre populare sau culte, sub formă de conferinţe publice sau traduceri cît mai bune şi cît mai mai convenabile băneşte, cunoaşterea bogăţiilor noastre de către străini şi valorificarea lor în condiţii de egalitate, apro pierea cît mai largă a străinilor faţă de muzica noastră populară şi cultă, de teatrul şi opera noastră, de portul şi obiceiurile noa stre, de arta şi viaţa noastră, — iată atîtea teme sub cari ne 1 Foileton publicat în ziarul «Cuvîntul», Nr. 2006 dia 20/XI/930 şl Nr. 2007 din 21/XI/93Q.

PAGINI RĂZLEŢE

putem prezenta onorabil străinătăţii şi de sigur că această re comandare ne-ar putea pune în adevărata noastră lumină. Sunt state care cheltuesc cu propaganda sume fabuloase şi desigur că aceşti bani aduc în ţară mulţi, foarte mulţi bani ai curioşilor cari ţin să le cunoască şi-şi cîştigă o serie întreagă de prieteni foarte devotaţi cauzei lor. D. ministru de externe al Cesoslovaciei, E. Beneş, a arătat recent în parlamentul din Praga că statul cehoslovac, acuzat că cheltueşte mult pentru ceiace se chiamă propagandă în străinătate, cheltueşte de fapt de trei ori mai puţin decît Germania şi de patru ori mai puţin decît Un garia. Şi atunci putem conchide cât de neînsemnată este propa ganda noastră, care cheltuim mult mai puţin decît Cehoslovacia! Noi avem nevoe mai mult decît ori cînd de banii străi nătăţii ^şi de prietenii puternice. Dar dacă condiţia primă a pro pagandei — fonduri largi - în actuala criză prin care trecem, nu o putem satisface, în schimb bunăvoinţa oamenilor puşi în ser viciul neamului cu devotament şi dragoste fiiască, nu ne lipseşte. Deaceea îmi permit să divulg publicului romînesc pe cei doi agenţi culturali ai noştri atît de cunoscuţi şi apreciaţi în Ceho slovacia, desinteresaţi şi plini de iubire faţă de opera pe care o înfăptuesc zi de zi. Cu mijloace materiale pe cari o biată leafă le pune la dizpoziţie şi nimic mai mult, în schimb cu prietenii în lumea largă pe cari au ştiut să le cîştige datorită calităţilor lor personale, d-1 dr. Gh. Staca, consulul nostru honorar pen tru Cehoslovacia şi profesor la Academia Comercială din Praga şi d-1 R. Anastasiu, harnicul ataşat de presă al legaţiei de aci, muncesc zi de zi prin conferinţe publice, prin articole privitoare la ţara noastră sub diverse aspecte în diferite reviste şi ziare; prin prezentarea de teatru romînesc tradus şi jucat în diversele părţi ale Republicei, prin fel de fel de traduceri din limba noas tră, a lucrărilor de literatură şi artă dramatică şi prin organiza rea diverselor concerte filarmonice fie cu muzică romînească, fie dirijate de maeştrii scenelor noastre. De aceia trebuesc din toată inima felicitaţi pentru rodnica lor activitate pe care o desfăşoară pe un ogor atît de întins şi cu rezultate atît de preţioase. Valo rificarea posibilităţilor noastre spirituale în faţa străinătăţii, sunt singurele mijloace cari mîine vor topi graniţele politice, vorbindu-i omului dela suflet la suflet şi vor risipi atmosfera unei sim ple curtoazii diplomatice, creind mediul prielnic unei prietenii

PROPAGANDĂ ROMÎNEASCĂ ÎN CEHOSLOVACIA

rodnice. Şi este cu atît mai lăudabilă activitatea acestor doi pioneri culturali ai noştri ce şi-au înţeles cu adevărat greaua şi înalta lor misiune, cu cît această o fac fără nici un folos mate rial, punînd des chiar din pungă lor anemică. Căci dacă bărbaţii noştri politici au făcut vreodată o operă pozitivă, apoi aceia a fost desigur cînd aceştia au creiat serviciul informaţiilor de peste hotare, încredinţîndu-1 unui ataşat de presă, care însă ar trebui recrutat numai dintre oamenii de mes'eri'e, aşa cum Legaţia din Praga a avut norocul să-l aibă în persoana d-lui R. Anastasiu. Limitîndu-ne numai la activitatea desfăşurată de către aceştia în sezonul deabia început al toamnei anului acesta, con-’ statăm cu deosebită bucurie, că aceasta este extrem de bogată şi cu mult gust condusă. Vitrina librăriei, săracă anul acesta în traduceri din ţările învecinate, s’a împodobit numai în cursul ultimilor două săptămîni cu trei nume romîneşti noui, prezintate publicului cehos lovac într’o formă ireproşabilă. Este vorba de traducerea roma nului d-lui Cezar Petrescu „Calea Victoriei", de către soţii Maria şi Iosef Koyeckych, foşti bursieri ai Micii Antantei a Presei la Bucureşti, sub titlul „Pariz Vychodu"; de traducerea lucrării dramatice a d-lui G. Ciprian „Omul cu mîrţoagam de către d-1 G. Staca, sub titlul „Muz s Kobylou" şi de traducerea unora dintre poeziile d-lui Minulescu, de către bursierul statului nos tru, d-1 Podest dela Bratislava, sub titlul „Spovedany"iln curînd un al patrulea nume vine să se prezinte publicului ceh, prin tra ducerea lucrării d-lui Sorbul „Patima Roşie" şi care completează cele două vechi traduceri atât de mult gustate, a operii d-lui L. Rebreanu „fon" şi „Pădurea spânzuraţilorMai cunoscută publi cului cehoslovac, dar căreia i-a venit tardiv rîndul spre imprimare; este opera marelui Caragiale, „Scrisoarea pierdută" care îşi găseşte loc în tiparniţa cehoslovacă. De altfel, sub îngrijirea d-lor Staca şi Anastasiu, se mai găsesc traduceri terminate, cari vor sfîrşi să-şi găsiască şi editorul, printre cari cităm: „Năpasta" lui Caragiale in traducerea d-lor Hynk şi Staca, precum şi „Cleo~ patra" d-lui prof. N. Iorga, lucrată deocamdată în proză, în aş teptarea transformării în versuri. Literatura noastră dramatică a fost jucată şi pe scena tea trului ceh. Astfel, „Năpasta" lui Caragiale, după ce a fost apla udată la teatrul naţional din Bratislava, Brno şi la teatrul de

PAGINI RĂZLEŢE

intrat în programul de turneu al unei trupe cameră din Praga, de tineri şi entuziaşti artişti, cari, sub privegherea fostului lor maestru, dr. Svoboda, profesor la Conservator şi prim regizor la teatrul Naţional din Praga, a început să colinde provincia, avînd ca principală atracţie a repertorului, drama lui Caragiale. înce putul a fost făcut recent la Kostelec — oraş istoric cu impor tantă industrie ceramică — după care la intervale scurte, „Omul din întuneric*, cum este întitulată ceheşte .Năpasta*, va. fi pre zentată publicului din oraşele Pardubice, Crocen, Jiecin, etc. »Scrisoarea pierdută* va fi jucată în stagiune la Pizen, iar .Omul cu mirţoaga* va fi jucată probabil la Praga. O completă conferinţă asupra Romîniei, alcătuită de dr. G. Staca şi foarte bogat documentată cu diapozitive şi producţie muzicală gramofonică, — conferinţă informativă asupra ţării noas tre şi urmărită pînă acum de mii de auditori — a pornit din nou, odată cu începerea sezonului de toamnă, în latul Cehoslovaciei. Două conferinţe la Radio — şi să se noteze că Cehoslo vacia are peste 300.000 de abonaţi — au informat publicul asu pra Romîniei şi asupra relaţiilor ceho-romîne, prin vocea ataşatului de presă. Acelaşi, figurează pentru luna Decembrie în programul de conferinţe a Academiei de ştiinţe politice. Institutul ceho-romîn de sub preşedenţia Abatelui Zavoral, îşi pregăteşte actualmente şi el programul de conferinţe. Deasemeni şi filialele lui din Bratislava, unde filo-romîna d-na HuşcovaFleishansova desfăşoară o activitate prodigioasă, precum şi cea din Brno, al cărei preşedinte este fiul marelui Urban Iarnik, d. profesor universitar Hedwig Iarnik, care urmăreşte cu multă dragoste cunoaşterea Romîniei în Moravia, nu fac altceva decît să înoade firul intensei activităţi de primăvară. Societatea studenţilor romîni din Praga a organizat şi ea un ciclu de conferinţe, adresate mai ales studenţilor minoritari din Romînia aflători aici şi cari au părăsit ţara înainte de a o fi pu tut cunoaşte. E de notat cu acest prilej că ori unde are loc o festivitate cu caracter romînesc, presa locală îşi transformă periodicul din ziua aceea, într’un număr special consacrat Romîniei. Recent a obţinut succes la Praga muzica romînească, prin compoziţia marelui nostru Enescu şi sub bagheta directorului con servatorului din Bucureşti, d. Nona Otescu.

PROPAGANDĂ ROMÎNEASCĂ IN CEHOSLOVACIA

Acest concert nu este decît începutul activităţii de popula rizare a muzicii romîneşti în Cehoslovacia. In adevăr, ziarele au înregistrat că o lucrare muzicală pentru balet a d-lui Notara, va fi executată la Praga şi la Morawska Ostrava; iar alte festivaluri muzicale cu program strict romînesc, sunt în curs de executare şi organizare. Această intensivă activitate vine să întărească şi să complecteze cunoştinţele cehoslovace asupra Romîniei, cunoştinţe împrospătate recent de masivul volum informativ asupra Romî niei semnat de colegul meu de odinioară dr. Macurek, care, în semestrul de iarnă al acestui an, în calitate de docent al Univer sităţii din Praga pentru istoria Europii Orientale, vorbeşle des pre istoria şi civilizaţia neamului nostru, informînd asfel tineretul universitar ceh. Şi pentru a eviden(ia şi mai mult caracterul pur prietenesc al relaţiilor noastre cu Cehoslovacia, alît de bine in formată asupra Romîniei, trebue să amintesc şi de omagiile aduse acestei ţări, dinastii şi întregii naţiuni romîne dela tribuna Ca merei deputaţilor în şedinţa din 24 Oct. a. c., cînd întreaga Ca meră cehă s'a asociat acestor omagii, aplaudînd frenetic şi mani festând puternic pentru Romînia şi reprezentantul ei de aici d. ministru Emandi, care a fost obiectul unei calde manifestaţii de simpatie din partea parlamentului. înainte de a încheia, trebue să amintesc şi titlul filmului ,, Rominia de astăzi", prezentat în diferite localităţi mai ales ti neretului şcolar; ceeace este o propagandă mai eficace, întru cit se adresează unei generaţii noi, nu unei generaţii cu idei şi pre judecăţi deja formate din vremea vechiului regim defavorabil Romîniei. Iată în scurte cuvinte o activitate laborioasă care face cu noscut neamul nostru peste hotare în adevărata lumină, datorită unor oameni bine intenţionaţi şi cu mult devotament faţă de opera lor, atît de utilă nouă şi cari în afară de toate acestea, nu încarcă cu nimic bugetul statului, activitate depusă in mod cu totul gratuit. Şi trebue adăugat că dacă modeştii funcţionari ai statului îşi fac datoria cu prisosinţă, răspunzind astfel misiunii lor, sunt însă. pe lîngă aceştia, propagandişti anonimi, recrutaţi printre pu ţinii noştri studenţi bursieri cari se găsesc în Cehoslovacia şi cari acţionează în acelaş ritm în sfera lor de cunoştinţe şi preocupări.

PAGINI RĂZLEŢE

Pilda lor ar putea servi drept model tuturor bursierilor şi studenţilor noştri atît de numeroşi aiurea. De aceia trebue să fim recunoscători acestor agenţi cultu rali atît de pricepuţi, harnici şi modeşti, iar exemplul lor ar tre bui imitat cit mai mult de toţi aceia cari năzuesc să facă ceva pentru ţara noastră, ştiut fiind că numai astfel ne îndeplim da toria de adevăraţi fii ai Patriei.

Praga, X/1930.

. . ,

. .... ,, * .

EDUCAŢIA POPORULUI ÎN CEHOSLOVACIA 1 Cum e organizată marea bibliotecă populară a oraşu lui Praga. Grija pe care colectivitatea i-o poartă individului, este un indiciu de maturitate al acelei colectivităţi sau societăţi. Dar dacă acest interes a pornit la început în societăţile primitive dela ne voile fizice, îndestularea aproapelui cu bunuri materiale, apoi în societăţile mai înaintate acest fel de ajutor s'a extins şi la nece sităţile sufleteşti sub formă de hrană spirituală, servită sub nu mele generic de cultură. Necesitatea acestei hrane este din zi în zi mai simţită şi societatea consideră ca o imperioasă datorie să vină în ajutorul individului spre a-1 alimenta din ce în ce mai sistematic cu acest nutriment atît de necesar. La început cultura popoarelor s'a dat numai şi exclusiv prin şcoală, familia fiind multă vreme lipsită de o mai largă pre gătire în acest domeniu, iar societatea neconstituită încă pe baze moderne, s'a limitat a da semenilor ei numai ceeace şcoala pu tea să ofere în cadrul unui program prestabilit, într’un timp li mitat şi de un corp special pregătit, — cum mai spuneam şi altădată în aceste coloane —. Pentru satisfacerea însă a nevoilor tot mai pronunţate zilnic, această educaţie trebue urmărită metodic şi conţinu, trebue să fie răspîndită cît mai larg în massele poporu lui, aşa încît să facă posibilă o cît mai amplă înţelegere a ade vărurilor ce cultura a acumulat zi de zi. Această bogăţie spirituală se impune a fi valorificată atît în viaţa zilnică după cît se cere ca să pregătească şi un mediu mai prielnic adevăratului ideal ce trebue să călăuzească omenirea. Dar pentru aceasta este de dorit ca indivizii unei societăţi să fie cît mai la curent cu ultimile noutăţi ştiinţifice, artistice şi li1 Foileton publicat în ziarul «Cuvîntul*, Nr. 2036 din 20/XII/930 şi Nr. 2039 din 23/XII/930.

PAGINI RĂZLEŢE

terare din lumea întreagă, deziderat care în actuala stare mate rială precară ce domneşte pretutindeni şi mai ales în Europa Centrală, rămine aproape o adevărată utopie. Astfel, publicul cel mare ar fi pus în situaţia de a nu mai putea să urmărească progresele umanităţii, din lipsa materialului de informaţie nece sar unei asemeni orientări variate. Această mare lacună a găsit însă o fericită realizare în tînăra republică a Cehoslovaciei, unde conducătorii ei călăuziţi de cea mai sănătoasă înţelegere a realităţilor au uşurat poporu lui posibilităţile de cultivare şi l-au pus în situaţia de a gusta adevărata cultură într'o atmosferă absolut civilizată. Deoarece statul nu poate să urmărească în linii mari cul tura poporului, mai întîiu sub formă naţională şi apoi sub cea universală, grija unei complete şi unitare culturi a rămas în sar cina comunelor, cari trăesc în această ţară adevărata viaţă ideală inspirată din ceeace le-a transmis drept moştenire Evul Mediu, epocă care-ţi vorbeşte aici la fiecare pas. Astfel comuna Praga, capitala republicei cehoslovace oferă pe lingă o infinitate de biblioteci speciale şi bogat înzestrate ca : cea a Universităţii Carol IV, a Academiei, a Muzeului Bohem, a mînâstirii Strahov, a seminariilor universitare ceheşti şi nem ţeşti, a diverselor institute, a ministerelor, a societăţilor particu lare, a organizaţiilor socolilor, a partidelor politice, şi o modernă şi foarte bogată bibliotecă comunală, deschisă zilnic publicului între orele 9 a. m, şi 21 p. m., sub-împărţită în mai multe secţii. Clădirea a fost inaugurată în 1928 şî este dăruită comunei de către Societatea de Asigurare a oraşului Praga, care, cu oca zia serbărilor a şasezeci de ani de existenţă, a construit-o pe socoteala sa, mobilînd-o complet după ultimile cerinţe ale vre mii şi pentru care a cheltuit suma de 170 milioane lei (34 mili oane coroane cehe). Iată cum o societate cointeresată a ştiut să se lipsească de acest profit enorm şi sub această formă inteligentă şi utilă să-l prezinte publicului, serbîndu-şi astfel un jubileu la care lua parte întreaga comunitate, pătrunsă de gestul atât de pilduitor. Deci, iată adevăratul scop al unei societăţi particulare, care făcându-şi averea din banul public, al văduvei, orfanului şi să racului, a înţeles să nu şi-l însuşească pe de-a’ntregul, şi să-l dăruească iarăşi publicului, justificînd astfel mai mult decât ori cum

] 1

EDUCAŢIA POPORULUI lN CEHOSLOVACIA

noţiunea de capital social şi demonstrând astfel tuturora utilitatea unor asemenea societăţi. Integrarea unor „asemenea societăţi cointeresate- in viaţa spi rituală a unei colectivităţi, ne explică de ce aici acestea trăesc şi prosperă. La baza lor nu stă numai interesul personal egoist, ci ele închid însăşi sufletul societăţii din care-şi trag existenţa. Măreaţa operă arhitectonică este produsul maestrului Reith şi este aşe zată în inima vechiului oraş, în piaţa Marianska. Compusă din mai multe etaje, într'un stil modern, clădirea conţine o sală de lectură pentru copii, o sală de lectură a zia relor din întreaga lume, o sală de lectură a revistelor mondiale, o sală de împrumut a cărţilor bibliotecii pentru publicul ce nu are timp să citească decît seara acasă cînd se întoarce dela munca de peste zi, o sală de teatru pentru copii, o sală de ex poziţie a cărţii de sezon, două săli mari de conferinţe, mari de pozite unde se păstrează toate publicaţiile periodice şi toate căr ţile folosite în bibliotecă, spălătoare cu apă caldă şi rece şi mai multe garderobe. Trecînd prin fiecare sală eşti vădit impresionat de curăţenia, liniştea şi respectul pe care fiecare îl are pentru bunul social. Individul îşi dă socoteală că numai respectînd bunul aproa pelui, poate şi el la rîndu-i să ceară ca al său să fie respectat. Biblioteca copiilor — despre care am mai vorbit şi altă dată — conţine în afară de 4000 volume apropiate vîrstei lor şi 481 de publicaţii periodice, cu frumoase reproduceri ce ser vesc aşa de mult la desvoltarea imaginaţiei lor. Id orele de lectură, acest furnicar de copii care aleargă în vîrful picioarelor ca să-şi ocupe locurile mai dinainte desemnate, înarmat cu cărţile preferate, îţi dă impresia că ai înaintea ochi lor nişte tineri-bătrîni. Fiecare clipă le este preţioasă şi se grăbesc să o întrebu inţeze cu cît mai mult folos. Sala destinată ziarelor, conţine 144 de locuri şi are zilnic 272 cotidiane, dintre cari 179 ceheşti, iar restul străine şi anume: germane, austriace, jugoslave, daneze, norvegiene, suedeze, ungare, poloneze, ruseşti, englezeşti, spaniole, franceze, americane, armeneşti, italiene, olandeze şi romîneşti (Cuvtnlul şi Universul). Ziarele sunt dăruite comunei de către marea casă de edi-

PAGINI RĂZLEŢE

tură cehă .Orbisa, sau sunt trimise gratuit de către editurile naţionale şi mondiale. Sala este vizitată zilnic de peste 2000 de cititori cari nu plătesc nimic, aşa înclt se poate înţelege ce marc rol social joacă această instituţie în creiarea unei conştiinţe cetăţeneşti. Nimic nu este mai impresionant, decît să vezi cum lucră torul reîntors din fabrică sau magazin, după ce a trecut pe la spălător şi s'a spălat, pătrunde conştient de datoria lui cu cea mai mare băgare de seamă în sălile de lectură, unde alături de studentul eşit dela cursurile universitare, sau de profesorul venit de la şcoală, se cultivă sîrguincios, înfrăţindu-se în această atmos feră adevărat democratică, în loc să ia drumul circiumei sau să se înfunde în vre-o tavernă mohorită. Sala de lectură a revistelor are 150 de locuri şi conţine 500 de periodice de toate specialităţile şi din toată lumea. Spre marea noastră ruşine, ţara noastră n'are nici o revistă în această sală, deşi în Praga sunt numeroşi cehoslovaci cari ne vorbesc iimba şi se interesează de mersul culturii noastre, şi cu toate că universităţile de aici au o populaţiune studenţească compusă din minoritari romîni destul de apreciabilă, care mai mult de cît ori care alta, simte nevoia unei reconfortări la sînul culturii patriei. Secţia bibliotecii cărţilor conţine aproape o jumătate de milion de cărţi, în toate limbile şi din toate domeniile, aşezate pe specialităţi şi avînd pentru cele mai reclamate numeroase du blete. Nu lipseşte nici secţia orbilor, cari se pot cultiva după imprimatele lor speciale şi cari se prezintă într’o bogată colecţie. Cultura romînească este reprezentată şi ea printr'o secţie foarte modestă, însă spre norocul nostru bine aleasă. Cataloage pe materii şi pe alfabet stau la dispoziţia publi cului şi un personal harnic şi destoinic serveşte cu multă price pere şi dragoste, convins parcă de utilitatea şi eficacitatea muncii ce depune. Şiruri întregi de cititori, bătrîni şi tineri, funcţionari şi muncitori, aşteaptă în linişte să capete cartea dorită. Este un spectacol impozant şi pe deplin convingător, care demonstrează că într'adevăr opera şi-a ajuns scopul. Biblioteca se ţine la cu rent cu tot ce apare în lumea întreagă şi toate cărţile se cum pără din fondurile comunei. Sala de consultat publicaţiile generale conţine 160 de locuri

! !

: ;

} ■

I ■

! I

EDUCAŢIA POPORULUI ÎN CEHOSLOVACIA

şi are peste 1700 de volume ce se găsesc în rafturile din sala şi se pot folosi personal fără nici un fel de buletin de cerere. Aici sunt enciclopediile din toată lumea, dicţionarele diverselor limbi, colecţiile de legi, tratate generale de istorie, literatură, chimie, matematică, mecanică, farmacologie, medicină, agricultură, într'un cuvînt aici sunt reprezentate toate specialităţile pe cari mintea omului le-a născocit. Sala este totdeauna plină şi un catalog pe materii îţi indică raftul unde găseşti cartea pe care o cauţi. Sala de teatru a copiilor este foarte încăpătoare şi comodă, cu gust. mobilată, iar în timpul reprezentării are o înfăţişare dintre cele mai sim patice, dat fiind animaţia micilor spectatori ce iau parte cu în treaga lor fiinţă la spectacol. In sălile de conferinţe se ţin lecţii gratuite din diverse domenii adresate marelui public, sau chiar conferinţe ştiinţifice, anunţate din vreme amatorilor la intrarea bibliotecii. Sala de expoziţie serveşte în general pentru a prezenta publicului, în casa culturii, mijlocul prin care se ajunge la cul tură : cartea. Aici a avut loc în vara anului acesta, expoziţia cărţii spa niole. Intre 1—21 Decembrie din fiecare an se deschide o expoziţie a cărţii copiilor, unde se înfăţişează cele mai utile şi mai frumoase cărţi apărute în editurile cehoslovace — cu conţinut naţional sau traduceri din celelalte literaturi — aşezate după vîrste şi unde părinţii pot să vadă ce-ar putea recomanda copiilor drept lectură. O revistă critică „Uhorm (Desţălenirea) care se găseşte în al XVII-lea an al existenţii, condusă de autorităţi competente în materie de educaţie, discută toate publicaţiile adresate tineretului, recomandîndu-le'sau condamnîndu-le, aşa încît copilul să nu fie obiectul de speculă a oricărei edituri meschine. Organizată în acest sezon de către institutul popular Masaryk, expoziţia are drept scop să orienteze pe părinţi asupra celor mai nimerite cărţi ce ar putea fi dăruite copiilor de Sf. Sărbă tori. După cele relatate nouă de aparatul de control ce se găseşte permanent în expoziţie, în cele dintîiu zece zile dela deschidere a fost vizitată de mai mult de 4150 de adulţi şi de mai bine de 10.000 copii aduşi de profesorii lor, cari le-au dat tot felul de explicaţii.

PAGINI RĂZLEŢE

Astfel supravegheată educaţia poporului în general şi a ti neretului în special, ne putem imagina uşor ce societate pregă teşte tînăra Republică şi ce minunat îşi înfige aceasta rădăcinile în pămîntul întregit, udat de sîngele martirilor lui Huss şi a eroilor căzuţi pentru neatîrnarea Bohemiei la Muntele Alb. O societate ce se construeşte astfel, este cea mai bună . chezăşie de pace, ordine şi respect faţă de aproapele, iar exemplul atît de pilduitor servit de amica noastră din N.-V., să ne fie drept îndreptar. , Praga, Decembrie 1930.

■;

î : !

CĂRŢI INFORMATIVE ASUPRA CEHOSLOVACIEI1 Republica cehoslovacă reîntregită în graniţele ei fireşti după marele războiu, ştie să-şi îndeplinească datoriile morale faţă de acei cari s'au sbătut odinioară pentru a menţine tot mai sus fla căra naţională şi totdeodată ştie să se onoreze pe dînsa, proslăvindu-şi eroii şi martirii cari cu voinţa şi jertfa lor nestrămu tată au condus şi îndrumat energia naţională. Această reflecţie o cred îndreptăţită astăzi mai mult de cît ori cînd, deoarece mi-a fost dat să văd cu cîtă înţelegere, stră duinţă şi răbdare, conducătorii culturali ai naţiunii amice ştiu să răsplătească şi să răspîndească în sferele cele mai largi ideile capitale cari au format patrimoniul lor sacru, în epocile de restrişte atît de îndelungate. Trecutul lor tragic, ideile luminoase ce au isvorît din frămîntările lor interne, adevărul profesat în dispreţul focului mis tuitor care a prilejuit ridicarea spiritului la înălţimi eterice, cutremurînd din încheeturile şubrede scaunul apostolic subminat de erezie, au atras pe lîngă fii aceloraşi credinţe etnice şi ne număraţi străini cari au adus munca, dragostea pioasă şi înţele gerea adîncă faţă de aceste uriaşe sforţări. Una dintre aceste figuri care şi-a înscris numele în cartea de aur a istoriei Bohemiei şi în sufletul poporului cehoslovac, este aceia a profesorului francez Ernest Denis, care a dat în veacul trecut una dintre cele mai complete istorii ale acestui po por, începînd dela sfîrşitul veacului XIV pînă la începutul vea cului XX. „Opera* lui Denis, după cum o definea învăţatul istoric ceh Iaroslav Goli, este nu numai cea dintîi ce a fost alcătuită de un străin, dar ocupă un ioc de frunte în istoriografia cehoslovacă atît de bogată şi ilustru reprezentată. 1 Fofleton|publloat în ziarul «CuvîntuI», nr. 2067 din 22/1/931*

PAGINI RĂZLEŢE

Numele lui Denis se împleteşte cu acel al lui Polacky nu numai prin pătrunderea şi entuziasmul cu care evocă timpurile dispărute, dar şi prin reluarea firului întrerupt al istoriei naţio nale, din momentul în care Palacky descurajat, îl părăsi brusc. Patria cehă militantă şi triumfătoare este opera lui Fr. Pa lacky, patria suferindă şi martirizată este opera lui Ernest Denis. Venit în Bohemia cu inima sfărîmată de durere de situaţia nenorocită a Franţei cari se găsea îngenunchiată sub silnicia duş mană după 1870, ca să cautea ici secretul acelor energii îndărătnice pe care secolele nu le-au biruit şi nu le-au slăbit, Denis prezintă lumei în decurs de 25 de ani (1878 — 1903) istoria cehoslovacă în partea ei cea mai generală, evocînd cu un talent vrednic de Michelet, epocile măreţe ale trecutului acestui popor. Huss et la guerre des hussites, Fin de Vindependence boheme (Georges de Podiebrad), Les premiers Flabsbourgs, La boherne depiiis la Montagne-Blanche (Le triomphe de l'eglise — Le centralisme —, La renaissance tcheque — Le federalisme); iată cele cinci volu me cari închid ideologia marelui istoric şi pe care ace sta o anunţa încă în 1883 ca fiind acea mişcare generală a spi ritelor, acele mari transformări prezentate în cadrul larg al uma nităţii, crez pe care oricine îl poate descifra la fiecare pas în opera lui. De aceia, astăzi cînd statul ceh ne prezintă a doua ediţie a acestei opere atît de utile şi de mult epuizată, în editura parisiană Ernest Leroux 1930, socotim că este util să semnalăm această apariţie şi să conturăm în treacăt spiritul acestei lucrări, recomandînd-o călduros tuturor acelora ce doresc să se iniţieze în istoria acestui popor şi nu-i cunosc îndeajuns limba. Noua ediţie nu a adus nici o modificare vechiului text. Deşi numeroase şi preţioase lucrări au aruncat noui raze de lumină, totuşi lucrarea poate fi utilizată cu folos şi astăzi de toţi aceia cari ar dori să pătrundă viaţa de odinioară atît de sbuciumată şi totuşi atît de amplă a Cehoslovaciei de astăzi. Paralel cu aceasta s’ar putea vedea şi mersul din ce în ce mai greoi al ordinei prestabilite de Habsburgi, ordine care ne interesează în de aproape pe noi romînii, cind e vorba de istoria Romînilor din fosta monarhie, în special în veacul XIX. Denis a strins şi stu diat cu grijă izvoarele, a scris cu dragoste, avînd şi omenească înţelegere. Jl refnse (X'&tre de L’ecole de ,1'indifjeretice sereinem ;

CĂRŢI INFORMATIVE ASUPRA CEHOSLOVACIEI

il ne vent pas „rester neutre entre Ies boureaux et Ies martyrs, entre Ies tyranset Ies victimesa. (R, Reussîn „Revue Historique" din 1904 p. 371).

Tinărul voluntar Er. Denis reîntors viu şi nevătămat din războiul franco-german, a fost vădit impresionat de energicul protest ce se ridica din sînul societăţii cehe din Praga strivită de cerbicia habsburgă, care denunţa în faţa lumii civilizate furia germană ce nu mai cunoştea limită faţă de poporul francez în vins. Cunoscînd mai aproape acest popor şi pătrunzînd trecutul neamurilor slave în general şi al Bohemiei în special, a fost cuprins de o nemărginită dragoste faţă de Cehi şi s'a simţit îndreptă ţit să atace chestiuni de istorie din cauza aspectului dublu al aceleaşi probleme. Este vorba de problema apărării libertăţii popoarelor şi de drepturile conştiinţei naţionale şi a spiritului uman ultragiat de purtarea neomenoasă de atunci a Germaniei, care urmărea mă riri nejustificate în pofida dreptului. Denis a fost duşman de moarte a forţei brutale, a ipocriziei şi iezuetismului, deci al întregei mentalităţi pe care Habsburgii o reprezentau, fapt care l-a introdus în. arena de luptă surdă, politică şi ştiinţifică, anunţînd profetic în Octombrie 1914 destrămarea acelei fantoşe care era monarhia Habsburgilor. Bătrînul Denis în timpul războiului mondial luptă cu condeiul, căci vîrsta nu-i mai permitea să fie în primele linii ca altădată. Dar în toată această luptă a fost exemplul unei conştiinţe inflexibile, a unei credinţe în care a crezut fanatic. Lui i s'ar putea aplica cu multă dreptate lozinca atît de fericită : mScience sans conscience iTest que ruine de Târne*. Pornind dela cercetarea epocii lui Hus, Denis este cîştigat cu totul cauzei Bohemiei, căci această glorioasă epocă i-a des chis calea întregii vieţi spirituale şi politice a Cehoslovaciei. Fi gurile lui Zişka, lanştein, Podiebrad. a nobilimei c izutâ la Mun tele Alb, a lui Dobrovschi, Jungmann, Kollar, Şafarik, Palacky, Rieger, Havlicek şi a celorlalţi mari luptători sunt aşa de puternic con turate, încît întreaga lui operă îţi dă impresia, — după cum atît de fericit a fost caracterizată de d. Painleve —, unei oglinzi perfecte. „Et tandis que lâ-bas tous Ies miroirs etaient brises

PAGINI RĂZLEŢE

ou la race tcheque put contempler son vrai visage, Ernest Pe nis Lui tendait Le plus fidele miroir patiemment reconstitui, en lui disant: « Regarde et prends conscience de toi-meme". Cu drept cuvînt profesorul Şusta dela Universitatea Carol IV din Praha spunea undeva: «De mânie que dans son livre sur le crepuscule de Vindependence tcheque, Penis a conduit notre histoire dans sa douleureuse descente vers Vhoreur de la decodence, de meme, dans une seconde pârtie intitulee la Boheme depuis la Montagne Blanche, il Va, avec La meme fidelite et le meme interet, ramanee des profondeurs de Vabinie jusqu* ă des sommets*. Opera lui Denis nu este numai dreaptă, dar şi limpede. In această operă autorul desprinde politica germanică şi pedagogia iezuită, el merge pînă în fundul ideii, denunţînd sistemul. Siste mul este vinovatul, asupra Iui va cădea sentinţa istoricului. «Adevărul, pe care I. Hus l-a propovăduit ridicîndu-1 la rangul de lege universală, i-a intrat in singe lui Denis, care şi-a făiCut un capitol de onoare crezind şi profesind in acest adevăr. «El a profesat şi a spus adevărul. A-l profesa era greu, şi a-l spune, îndrăzneţ*. (Miljukov, în «Poslednija Novostm din 7 Octombrie 1925). Secretul succesului operei lui Denis după cum îl relevă profesorul Novotny dela Universitatea din Praga, constă în fap tul că pentru el istoria n'a fost niciodată o ştiinţă goală şi seacă, ci a fost însufleţită de un suflu de viaţă, pe care acesta o trăia. La el domnia cea mai perfectă armonie între scrierile sale şi viaţa sa. Opus lui Ranke, care se mîndrea a fi întîi istoric şi apoi protestant, Denis revendică dreptul de a scrie o istorie ve ridică şi totodată pasionată, aşa cum se prezintă cele cinci vo lume din istoria Bohemiei. «Toute histoire est une Ihese c’estă-dire lin plaidoyer“. (E. Denis, Fin de l'independence Boheme I, pag. VI). Cu drept cuvînt, Denis fost caracterizat ca fiind istoricul impecabil şi pasionat, care revendică pentru adevăr dreptul de a fi pasionat şi care prin această pasiune chiar, e un mare cetăţean al nouei Europe. Spiritul în care şi-a conceput opera sa asupra trecutului ceh, îl lămureşte singur în prefaţa voi. I din „Fin de l'independence Boheme", p. VI: «Je n’ai ecrit ni sans amour ni sans colere.

CĂRŢI INFORMATIVE ASUPRA CEHOSLOVACIEI

Cu toate acestea, opera sa a rămas puternică şi vie, iar adversarii săi, Germanii, îi recunosc meritele şi îi apreciază munca şi ideologia. .Noi, Germanii, suntem in aceiaşi măsură recunos cători Lui Ernest Denis că a studiat istoria Bohemiei contim porane, cu toate că el nu ascunde nici simpatia pentru naţiunea cehă, nici aversiunea pentru naţia germană. Este cu atît mai onorabil, cu cit el a reuşit să facă această operă, care sub multe • raporturi, este obiectivă şi care întotdeauna este plină de du rere şi de interes•. („Mitt. des V. G. D. B.", XLII şi „Deutsche Litteratur-Zeitung", 1903, nr. 22). De aceia, cei cari doresc să cunoască trecutul politic şi cultural atît de interesant al Cehoslovaciei de astăzi, pot să con sulte cu mult folos opera lui Er. Denis, reapărută în această a II ediţie şi totodată au ocazia să aprecieze în justa valoare eforturile pe care le face Republica de astăzi, pentru cunoaşterea trecutului ei de toată lumea. Dacă pentru trecutul sbuciumat al vecinei noastre dela N. V. opera lui Ernest Denis este de foarte mare valoare in formativă pentru toţi acei cari nu cunosc limba cehă ca să se poată orienta asupra istoriei acestui popor din lucrările scrise de învăţaţii cehi, pentru felul cum s'a născut noul stat cehoslo vac cred că este bine a semnala operile acelora cari au acţionat în rîndurile cele dinţii şi cari ne-au lăsat însemnările lor asupra sforţărei supreme pe care această naţie conştientă a depus-o, prilejuind renaşterea Cehoslovaciei ca o adevărată pasăre phoenix, din propria-i cenuşă. In ordinea apariţiei citez mai întîi lucrarea preşedintelui 7. G. Masaryk .Svetovd Rezoluce za vdlky a ve vdlce 19141918", Orbis, Praze, 1925, tradusă în limba franceză de Fuscien Dominois şi tipărită sub titlul: „La Resurrection d’unEtat, Souvenirs et Re/lexions, 1914-1918, Paris, Pion, 1930, pag. 536. In această lucrare marele bărbat de stat şi conducătorul spiritual din timpurile grele ale naţiunei cehe, T. G. Masaryk, împărtăşeşte lumii suferinţele îndurate în timpul războiului mon dial şi descrie lupta neîncetată pe care a dus-o pretutindeni pentru binele patrii sale. Pornind dela evocarea testamentului lui Komenius scris în 1650, care avea încredere nemărginită în naţiunea cehă, cînd spunea: „Je crois, en Dieu, que passes Ies tourbilions de colere,

PAGINI RĂZLEŢE

;

le goavernement de tes affaireste reviendra. 6 peuple tcheque !•, şi care-i servea drept îndreptar naţional şi politic de fiecare zi, d-1 Masaryk îşi destăinue în aceste amintiri toată muncă depusă în centrele unde lucrase pentru luminarea opiniunei publice mon diale şi îşi fixează conduita politică de viitor denunţînd pericolul panslavismului, panrusismului şi pangermanismului pentru umani tate în general şi pentru naţiunea cehă în special. Naţiunea cehă prin glasul său se sprijinea numai pe aliaţi, în a căror victorie a crezut pînă la capăt cu nestrămutare. In această lucrare noi vom găsi şi interesante aprecieri cu privire la ţara noastră. Astfel la pag. 134 îşi arată admiraţiunea sa pentru începutul colaborării Romîniei cu aliaţii, iar la pag. 204—206 ne mărturiseşte impresiile domniei sale cu ocazia vi zitei făcută Ia Iaşi şi contactul pe care l-a avut cu oamenii noştrii politici. O altă operă care trebue amintită în fugă pentru cine vrea să se informeze asupra felului cum a apărut noul stat cehoslo vac pe harta Europei celei noui şi fără de care nu se înţelege nimic din eroismul tenace al acestui popor, este lucrarea D-lui Eduard Beneş „Soiivztiirs de Guerre et de Revolution 1914-1x18, La Latte pour ljndependence des peuples, /-//, Paris, Ernest Leroux, 1928, 1929. Deşi domnia sa spune că în aceste memorii nu se va găsi istoria completă a renaşterei naţionale cehe, totuşi în calitatea de secretar general al Consiliului naţional cehoslovac care a ac ţionat in străinătate, completează pe baza numeroaselor docu mente citate, opera preşedintului T. G. Masaryk mai sus citată. Scrise într'un stil sobru, controlate şi coroborate la fiecare pas cu evenimentele politice mondiale, aceste amintiri alcătuesc piatra unghiulară pe care se sprijină istoriografia contemporană cehoslovacă. Fără cercetarea lucrărilor preşedintului T. G. Ma saryk şi a vajnicului său colaborator, d-1 Eduard Beneş, nu se poate cunoaşte istoria renaşterei statului şi naţiunei Cehoslovaciei din zilele noastre. Praga, Ianuarie 1931.

! i

1 :

, :

i *

DIN TRECUTUL BULGĂRESC PE PĂMÎNTUL ROMÎNESC 1 Datorită aşezării noastre geografice, relaţiunile cu popoa rele înconjurătoare au fost din cele mai întinse şi întrepătrun derile reciproce dintre cele mai caracteristice. . Deaceia nu se poate face istorie romînească strict ştiinţifică, fără cercetarea şi cunoaşterea vieţii popoarelor ce ne înconjoară, fără studierea influenţelor exercitate de noi asupra vecinilor sau fără urmărirea instituţiunilor şi a realităţilor vii cari au fost îm prumutate de la aceia în mijlocul cărora ne-a fost dat să trăim. Unul dintre aceşti vecini cu care ursita ne-a sortit să împărţim şi zilele bune, ca şi pe cele rele, sunt desigur cei aşezaţi în Sudul Dunării, Bulgarii. Istoria lor politică, socială, religioasă, culturală şi artistică se îmbină cu cea a noastră şi influenţele exercitate direct sau indirect asupra celor două popoare au fost atît de puternice, încît ele adeseori se prezintă sub forme asemănătoare. Relaţiunile dintre cele două lumi atît de diferite ca rassă, sunt foarte vechi. După o conveţuire comună în epoca Medievală, statele abia înfiripate se sprijineau cu multă siguranţă într'un vii tor mai bun şi afirmarea spiritului creştin în faţa islamismului distrugător de concepţii mai înalte, nu mai cunoştea bariere de rassă. Soarta a fost mai vitregă cu vecinii noştri de la Sud şi furia turcească a distrus orice urmă de rezistenţă a acestora. Viaţa lor naţională s'a strămutat pe pămîntul ospitalier al vecinilor de aceiaşi credinţă şi aici la noi s'a păstrat toată comoara lor culturalo-civilizatoare, împrumutîndu-ne desigur şi nouă unele forme ale vieţii cari erau mai înaintate. Emigrarea bulgară începută la sfîrşitul veacului al XlV-lea în Principatele noastre se explică desigur nu numai prin vecinătatea cu Bulgaria, ci şi prin oare1 Foileton publicat în ziarul «Pămîntul* din Călăraşi nr. 43-44 din 5/X/933»

PAGINI RĂZLEŢE

cari contigenţe mai vechi, sprijinite pe un element primitiv slav care se topise in massa romînească şi lăsase urme destul de vizi bile. Desigur că aceste urme s'au păstrat în graiul nostru, în obiceiuri, în viaţa sufletească şi'n nomenclatura geografică. Dar ceiace datoresc mai cu seamă Bulgarii Principatelor noastre, este cunoaşterea limbii lor vechi, reconstituirea istorii limbii pe baza documentelor emanate din cancelariile noastre domneşti, scrise în limba medio-bulgară şi prezentate într’un aparat diplomatic destul de uzitat şi la curţile vechilor ţari bulgari. Toată inteligenţa bulgară care a rămas nestrămutată în cre dinţa sa şi’n naţionalitatea sa, a căutat refugiu la noi unde a adus şi cultura lor specifică, sau împrumutată de la vecinii lor Bizantinii şi care a înflorit la noi în toată perioada slavonismului cultural, încheiat cu a doua jumătate a veacului al XVII-lea. Dacă pentru noi Romînii, Bulgarii au fost portiţa prin care s'au furişat formele de viaţă şi instituţiunile mai înaintate ale Bizanţului, făcînd-o deci pe intermediarii acelei splendide civili zaţii ce a avut darul să uimească pe cei mai sălbatici dintre barbari; pentru dînşii, noi am fost o a doua patrie, »/nesia pro videnţială*, unde au găsit refugiu, înţelegere, sfat şi ajutor în acele vremuri turburi de robie turcească care au ţinut Bulgaria aproape 500 de ani. In decursul veacurilor XV—XVIII, voevozii noştrii: Mirceacel-Mare, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul şi Constantin Brîncoveanu erau şi pentru dînşii tot atîtea speranţe a unei vieţi co mune, nădăjduind astfel ca să se elibereze prin ei. Veacul al XlX-lea însă a fost mai mult, a fost o epocă de lupte şi suferinţe comune, pentru atingerea aceluiaş scop: neatirnarea. Manifestaţia lor politică şi culturală din acea vreme, orgaganizarea comitetelor revoluţionare, deseori ajutate de dărnicia oamenilor noştri politici şi mai ales de liberali, tipărirea revis telor, ziarelor şi cărţilor bulgare în tipografiile din Bucureşti, Brăila, Giurgiu, etc., sunt tot atîtea căi prin cari aceştia au gustat din dărnicia romînească. Dealtfel în decursul veacurilor Bulgarii îşi părăseau în massă vechea lor patrie, trecută prin foc şi sabie de oştile fanatizate ale Padişahului şi se refugiau la noi, unde datorită condiţiilor de trai puteau să fie mai liniştiţi.

DIN TRECUTUL BULGĂRESC ÎN R0MÎN1A

Odată însă cu războaele ruso-turce din veacul al XlX-lea, aceste imigrări pe pămînt romînesc se înteţiră, atît din cauza vio lenţelor turceşti, cît şi din cauza ideilor revoluţionare din Apus, cari aveau darul să răscolească sufletele dornice de libertate de pretutindeni. încercărilor de organizare revoluţionară bulgară a voluntarilor dornici de a-şi creia o patrie, le urmează marile ma sacre turceşti ale lui Şefket-Paşa, care aduse în acest scop bande de Başibuzuci şi de Cerchezi din Asia şi cari făcură cruzimi nemai pomenite, omorînd peste 25.000 suflete din ţinuturile bul găreşti. Deaceia foarte mulţi emigranţi îşi lăsară toate bunurile şi toată agoniseala părinţilor şi se refugiară in Basarabia, Crimeea, Moldova şi Ţara Romînească. Numărul lor trece de 300.000 de suflete, cifră considerabilă şi neverosimilă poate, dacăn’arfi cons tatată documentar. Aceste refugieri se înteţiră începînd cu anul 1801 şi durară aproape toată jumătatea veacului al XlX-lea, luînd forma unui adevărat exod, mai ales din cauza jafurilor lui Pasvantoglu şi a cetelor lui de Cirjalii. Acest fenomen se întîmplă şi după războiul ruso-turc (18281829), cînd cetele de voluntari bulgari cari au luptat sub steag rusesc nu s'au mai reîntors în patria lor distrusă, ci s'au aşezat la noi, sau în Sudul Rusiei. Acestor strămutări de populaţie le-a urmat şi o campanie împotriva Turciei, campanie pe care Bulgarii o întreţineau la noi şi’n Rusia prin orice mijloace. Dacă Rusia ţaristă nu-şi periclita de fel interesele, noi eram prin aceste mişcări sediţioase conţinu expuşi, cu atît mai vîrtos cu cît depindeam încă de Turcia, care era puterea suverană, şi mai ales cu cît aceste mişcări sgomotoase erau îndreptate in contra ei. De aceia Turcii ca să evite vre’un conflict european şi ca să mai atenueze excesul de zpl al Cîrjaliilor, au încercat o reformă a Imperului în anii: 1839, 1856 şi 1876 şi prin care se urmărea împăcarea elementului autohton cu cel turcesc. Aceste reforme nu şi-au atins scopul propus, deoarece Turcia alunecase spre descompunere şi veacul al XlX-lea botezat cu drept cuvînt veac al naţionalităţilor, urmărea pretutindeni să creeze state naţionale şi să dărîme imperiile anacronice, începînd cu Turcia.

PAGINI RĂZLEŢE

In tot acest timp de lupte şi de suferinţe mari pentru na ţiunea bulgară, Principatele romîne, şi Romînia de mai tîrziu, a încurajat şi a ajutat lupta inegală dintre cele două lumi, atrăgîndu-şi toată urgia turcească, şi toată critica presei europene. .In adevăr, Divanul ţării noastre hotărî atunci ca să se îngrijească dc coloniştii străini aşezaţi la noi şi se crtie doi ispravnici speciali, in acest scop, unul pentru Oltenia şi altul pentru Muntenia. In genere, coloniştii ciăcaşi, ruptaşi şi cei din slobozii erau scutiţi de podvezi, angarale şi zaharca. Ei erau numai obligaşi la contribuţii in fin şi făină pentru armatele ru seşti in timpul războiului-. Pretutindeni aceşti emigranţi erau (rataţi cu multă umanitate, deacea luptătorul Hristu Botiov considera Rominia ca .Piemon tul Bulgarilor-. Unul din membrii marcanţi ai Comitetului cen tral revoluţionar bulgar, Dr. I. Kasabov, în amintirile sale relatînd o discuţie avută cu ministrul romîn Ion Brătinnu în luna Maiu 1866, mărturiseşte că omul de stat romîn ar fi spus : .hi şi pentru Bulgaria sunteţi liberi să lucraţi, noi nu ne amestecăm, noi vă dorim de altfel şi mult succes, dar lucraţi aşa dar cu grijă şi'n secret, pentru ca să nu se arunce nici un fel de bănuială, asupra noastră, că noi v'am mijloci“. Kasabov înţelese că are de aface cu un mare om de stat adevărat, şi cu'n convins umanitarist şi că aici e locul de unde se poate lucra cu mult succes pentru libertatea Bulgariei. Iar în şedinţa camerei din 29 Noembrie 1868, acelaş Ion Brătianu, atunci Preşedinte al Camerei, răspunzînd adresei la mesaj, după ce a pus la punct toate acuzările aduse majorităţi lor liberale, atinge şi chestia bulgară. Acesta spunea textual atunci: .Nici odată n’am putut şi nu am putea să trădam noi pe Bulgarii din Rominia şi să-i dăm la spinzurăloarc, fiindcă atunci Dumnezeu ne-ar fi blestemat, şi Rominia in adevăr ar fi pierit- ! In Romînia Bulgarii avură ,un trai liber, bun şi liniştit şi în decursul citorva decenii se cree o burghezie înstărită, care va ajuta cu bani armarea cetelor de voluntari cari treceau în Turcia şi răsculau populaţiile din Balcani. însăşi legionarii bulgari cari fuseseră înşelaţi în aşteptările lor de guvernul sirbesc, găsiră azil in Romînia. Pretutindeni emigranţii au găsit un larg spirit de înţelegere la noi.

DIN TRECUTUL BULGĂRESC !N ROMINLă

„Flecare e liber la Rominia, — după cum mărturiseşte acelaş Kasabov, — să gindească, să vorbească fi să facă cu, privire la starea sa naţională ceiace crede că a mai bine. O extraordinară deosebire din acest punct de vedere faţă de şo vinismul sirbesc. Am conchis imediat că numai aici e cel mai prielnic loc pentru luptătorii renaşterii bulgăreşti, atit sub formă politică, cit şi sub aspectul revoluţionar. Şi alunei am început să mă încredinţez că de aici poate să se facă o mare operă pentru eliberarea bulgărească". Romînia a fost caracterizată de şefii acestei mişcări de eli berare, ca .ţara făgăduinţii" poporului bulgar. Mulţi refugiaţi găsiră aici o viaţă liberă, o bună existenţă şi o binevoitoare protecţie a Statului romîn. Limba bulgară ră suna pe străzile Bucureştiului, în tîrguri, în magazine, în cafe nele şi’n circiumi şi ziarele cele mai numeroase se tipăreau pe pămîntul romînesc. Pacea dela Sft. Stefanov şi Berlin a pecetluit aspiraţiunile bulgăreşti, creindu-le o patrie în cari se strînseră toate aceste energii irosite de pe tot întinsul cîmpii romîne; dar Bulgarii nu trebue să uite încă odată recunoştinţa veşnică pe care trebue s'o poarte acestui pămînt ospitalier, unde Romînii în dragos tea lor pentru umanitate şi frăţietate şi-au neglijat propriile lor interese, întreţinînd şi ajutînd pe sub mină, mişcarea nemulţu miţilor Bulgari, Dar recunoştinţa este o floare rară 1 Aceasta nu creşte pro babil în grădinele vecinilor noştri dela Sud. Războiul mondial ne-a lămurit eu un moment mai devreme asupra stării de spirit nefavorabile nouă şi asupra duşmănii pe cari ne-au purtat-o aceşti copii sufleteşti ai noştri, din a căror cauză ne-am ridicat în a doua jumătate a veacului al XlX-lea o mare parte din opinia publică europeană, de care aveam şi noi atunci atîta nevoe. Atrocităţile înfăptuite de Bulgari pe pămîntul romînesc in anii 1916-1918, suferinţele îndurate de prizonierii noştri de războiu din Bulgaria, furtul organizat de armatele de ocupaţie bulgară asupra averii noastre publice şi private, chinurile suferite astăzi de conaţionalii noştri din valea Vidului, sunt tot atîtea răspunsuri elegante ale acestor vecini dornici de .armonie şi frăţească co laborare" cu binevoitorii lor dela Nordul Dunărei. Ceiace este însă mai grav, este faptul că nu numai arma-

PAGINI RĂZLEŢE

tele însengerate s'au condus de aceste sentimente, ci chiar şi oamenii de ştiinţă, care se socotesc a fi emisarii reprezentativi ai. ştiinţei bulgăreşti, au uitat repede tot ceiace ne datorau nouă şi au întors pana lor înmuiată în venin împotriva drepturilor noa stre imprescriptibile, fixate de istoria rece şi obiectivă. Unul din monumentele acestei ipocrizii bulgăreşti cari tră dează resentimentele lor faţă de neamul nostru, este cartea pro fesorului P. Mutafciev dela Universitatea din Sofia, apărută în limba bulgară în anul 1927 şi tradusă în limba franceză de D-ra T. Kirkov sub titlul: ,Bulgares et Romains dans l'histoire des Pays Danubiens*, Sofia, Edition Chr. G. Da nov, 1932, pag. 390, Prix 6frs suisses. Lipsa de obiectivitate ştiinţifică, stilul vehement şi pasionat f atitudinea înveninată de spiritul polemic căutat într'adins, au atras critici întemeiate din partea ştiinţei romîneşti, reprezentată prin d. profesor N. Iorga şi d. conferenţiar P. P. Panaitescu. Faţă de această atitudine duşmănoasă a vecinilor noştri bulgari, este de datoria noastră ca să nu pierdem nici o ocazie şi să le reamintim conţinu de trecutul lor pe pămîntul nostru, de atitudinea noastră binevoitoare, de larga ospitalitate întîlnită şi de căldură sufletească pe care au găsit-o in Principatele romîne în decursul veacurilor.

Vecinătatea Bulgariei îi ţinea pe aceşti emigranţi pe malul Dunării romîneşti şi populaţia oraşelor dunărene număra şi mai număra încă mulţi Bulgari. Brăila, Călăraşi (Ialomiţa), Olteniţa, Giurgiu, Alexandria, Turnul Măgurele, Bechet, Calafat, TurnuSeverih, etc., sunt tot atîtea momente în istoria renaşterei bul găreşti şi fiindcă se prăznueşte trecutul Călăraşilor, cu această ocazie ne permitem să dăm cîteva date din trecutul bulgăresc pe pămîntul judeţului Ialomiţa şi a oraşului Călăraşi, spicuite din diverse publicaţii de specialitate şi mai ales din lucrarea profe sorului bulgar Stoian Romanski: ,Bâlgâritea vă Vlaşko i Mol dova*. Documentl, Sofia 1930, pag. 685, Tipografia Statului. In anul 1810, luna Septembrie se găsesc aşezate numeroase familii de băjenari în judeţul Sud-Ialomiţa. Repartizate pe plăşi şi comune, aceste familii ar fi aşezate astfel :

DIN TRECUTUL BULGĂRESC IN ROMI'NIA

Plasa Dridulai: Satul Fundul Crasanilor are 15 case de bâjenari, cari conţin 82 suflete : 45 de bărbaţi şi 37 de femei. Satul Minăstirea Slobozia lui Enache are 93 de suflete: 44 bărbaţi şi 49 femei. Satul Pisculeştii are 48 case de băjenari, care conţin 194 de suflete: 100 bărbaţi şi 94 femei. Satul Lătenil. Din acest sat au fugit to Ji poporenii săteni şi în locul lor sunt nişte băjenari din Ţara turcească cari sunt gata a fugi, de aceia nu s'au scris. In 1820 se găsesc conform catagrafii Ţării Romîneşti aşe zate în judeţul Ialomiţa 1872 familii de birnici străini, formate aproape toate din Bulgarii refugiaţi din Turcia. Este o mare proporţie de refugiaţi bulgari situată în Ialo miţa,'dacă raportăm la numărul total de familii aşezate la noi în anul 1820, care reprezenta un număr de 9663 familii. Ca aglomerare de Bulgari pentru anul 1820, judeţul Ialo miţa vine situat imediat după Judeţul Ilfov, lăsînd cu mult îna poi judeţele Vlaşca, Teleorman şi Prahova, cari mai tîrziu vor număra cea mai aglomerată populaţie bulgărească. In 1830, din 107 voluntari cari au luptat în ceata căpita nului Buicliu în războiul ruso-turc şi cari se aşezară între ruptaşii Principatului, opt din ei îşi luară benevol reşedinţa în Călăraşi-Ialomiţa şi anume: Dumitru Rateu, Grigore Andrei, Dimitrie Ivan, Andrei Iancovici, Ilie Ivanov, Avram Pîrvan, Dimitre Ganciu şi Ştefan Vîlcu. In anii următori, Călăraşii erau trecătoarea pe unde pătrun deau Bulgarii în Muntenia şi unde stăteau în carantină, fiind de aproape supraveghiaţi de funcţionarii romîni numiţi special în acest scop. In adevăr, în toamna anului 1830 au trecut Dunărea pe la Călăraşi 30 de familii de bulgari cari se îndreptară spre Bucureşti, unde doreau să se aşeze. Intre 25 april 1828 şi Martie 1831, s’au aşezat în judeţul Ialomiţa (în satele: Ciocăneşti, Că lăraşi, Fundu, Spanţova şi Mînăstirea) 275 de familii bulgare ve nite de peste Dunăre. Cercetînd dosarul administrativ Nr. 342/1834 (roşu), dela Arhivele Statului din Bucureşti, se constată că din 889 familii, compuse din 3858 suflete cari trecuseră Dunărea din Turcia în ţările noastre, mai bine de jumătate trecuseră Dunărea prin punctul Călăraşi şi Fundu şi se răspîndiră apoi în restul ţării.

/64/GZ

PAGINI RĂZLEŢE

Astfel 325 de familii se aşezară în plasa Ciocăneştilor, 107 în plasa Gheorghiţa, 23 în plasa Sabarului, 197 în plasa Dîmboviţii şi 237 în plasa Olteniţii. Cînd lucrurile se mai restabiliră în Turcia, o parte din aceşti băjenari cerură voe conducerii Principatelor noastre să se reîntoarcă în vechea lor patrie, ceiace li se permise cu cea mai mare îngăduinţă, iar cei cari îşi făcuseră un rost în viaţa noastră economică şi socială, rămaseră pentru totdeauna în ţările noastre. Călătorul atent care trece prin cîmpia romînă, mai poate observa şi astăzi centrele de viaţă bulgărească, cari se disting imediat de cele romîneşti, prin obiceiuri, port şi felul gospodă riilor alcătuite şi poate face imediat deosebirea dintre populaţia autohtonă şi veneticii integraţi apoi în viaţa ţării. Din această prea sumară’ dare de seamă a fluxului şi re fluxului emigrărilor bulgăreşti pînă la domniile regulamentare, se poate prea uşor deduce ce important centru bulgăresc a fost în trecut Călăraşii şi judeţul Ialomiţa, cît de strîns legate sunt aceste regiuni de redeşteptare naţională bulgară şi ce importante focare de cultură s’au înjghebat aicea şi aiurea, pe tot cuprinsul romînesc, pentru a susţine lupta cauzei bulgăreşti, Focşani IX | 933.

-‘—W j

NOUA EUROPĂ IN LUMINA CERCETĂRILOR PROFESORULUI T. G. MASARYK 1 Una dintre marile personalităţi a nouei stări de lucruri a Europei de astăzi, este desigur profesorul T. G. Masaryk, actualul preşedinte al Republicei cehoslovace. Prin toată puterea de convingere a spiritului sau, a denun ţat în diverse ocaziuni imposibilitatea de trai a multor naţiuni din Europa anti-belică, supuse la cele mai categorice mijloace de desnaţionalizare de către fostele monarhii împilatoare. Spirit eminamente democrat şi naţional totdeodată, disciplinat la aspra şcoală a adevărului pe care l-a profesat de la înălţimea catedrei, studenţilor lui cărora le recomanda întotdeauna „că atunci ctnd este vorba de un principiu, compromisul este moral imposibil° ; Masaryk reprezintă triumful dreptului şi apoteoza democraţiei inte grale. Ridicat din mijlocul poporului slovac — ale cărui suferinţe le-a împărtăşit din frageda-i copilărie chinuită — numai prin muncă fără preget şi prin luptă continuă, Masaryk este prototipul omului de geniu care a înălţat la rangul de axiomă principiile adevărului. Cugetător adînc, s'a preocupat dela început de neajunsurile pe cari le trăda diferenţierea claselor sociale în trecut şi adeseori spunea că «toţi muncitorii cinstiţi sunt egali şi că un ferar bun nu este mai puţin de preţuit decit un preşedinte0. Corect şi loial în lup tele pe cari le-a dus numai în slujba adevărului care trebue să învingă cu orice sacrificiu, el recomanda cu căldură tuturor „că in bătăliile spiritului, ca şi’n conflictele fizice, toate mijloacele onorabile sunt permise... Numai cei slabi, sau spiritele de mina a doua recurg la subterfugii0. Invăţămîntul lui asupra caracterului se rezuma într'o frază simplă şi concisă: „Să fii o conştiinţă... Prin aceasta vei fi fe ricit şi prin aceasta vei fi puternic0. 1 Cîteva Idei dlntr'o conferinţă ţinuta cu acest subiect la Universitatea Populară «N. Iorga* din Vălenll-de-Muote, în anul 1934,

PAGINI RĂZLEŢE

Corectitudinea lui serveşte tuturor drept exemplu. Aceasta a căpătat-o printr’o educaţie pe care întotdeauna a subliniat-o spunînd: „Corectitudinea fată de semeni se capătă mai intti printr’o corectitudine faţă de tine insuţi. Lumea are nevoe de adevăr şi cinste; astfel fiecare să fie înainte de orice cinstit faţa de el însuşiConcepţia lui Ian Hus asupra adevărului i-a servit întotdeauna drept pildă şi a recomandat-o tuturor spunîn-' du-le: ,Dacă adevărul nu poate fi proclamat fără scandal, e mai bine să accepţi scandalul, decît să părăseşti adevărul Niciodată nu şi-a perdut prea multă vreme ca să hotărască ceiace ar dori să fie şi nici prin ce mijloace ar putea «parveni; dar din fragedă copilărie avusese ca principiu că un om care doreşte să muncească, ştie cum, unde şi cînd să activeze. Curajul l-a caracterizat pe acest făuritor de idealuri în cele mai grele momente, luînd apărarea obijduiţilor, indiferent de na ţionalitatea lor. Dealtfel o maximă proprie îl caracterizează în acest sens, cînd spune: „Oamenii se servesc de forţă şi de minciună pentrll că le este frica“. Dar pe lingă curaj şi hotărîre imediată, el a avut în viaţă planuri bine determinate şi preparate, ale că ror roade se pot vedea astăzi. A fost un perfect om al realităţilor. Spunea întotdeauna: „Eu nu iubesc deloc pe ndacău in istorie; iubesc mai degrabă faptele-. Ajuns în fruntea Statului cehoslovac în urma unei munci oneste şi în urma succeselor obţinute, după ce a colaborat la pre pararea nouei Europe, Masaryk este astăzi îndreptarul moral al fiecărui cetăţean din ţara pe care o conduce. Cu drept cuvînt Bernard Shaw — cunoscutul scriitor englez — discutind în 1927 la Geneva cu Emil Ludwig — marele biograf al vremurilor noastre asupra .posibilităţilor realizării Statelor Unite ale Europei, a spus că Preşedintele acestei organizări n’ar putea fi altcineva, decît Masaryk. Născut la 7 Martie 1850 în satul Hodonim din Slovacia, de mic copil a fost neplăcut impresionat de nedreptatea socială şi de munca nerăsplătită a tatălui său care era vizitiu pe domeniile imperiale. Invăţînd cu multă greutate, şi-a terminat studiile secundare şi universitare în anul 1876, pentru ca la 1882 cînd universitatea din Praga fu împărţită în două: germană şi cehă, Masaryk să fie numit profesor la Universitatea cehă. In această situaţie nu ră-

: ■

NOUA EUROPĂ CONCEPUTĂ DE T. O. MASARYK

mase numai un simplu profesor de universitate, ci activă în viaţa publică, reprezentînd nu numai o teorie, ci şi o idee vie, un pro gram şi o datorie. EI afirmă limpede principiile sale şi anume: -restaurarea drepturilor noastre istorice, adică independenta Cehilor". Poli tica lui nu se mărgineşte numai la un[naţionalism superficial. Ea cuprinde două elemente : o idee culturală („un larg program de cultură intelectuală") şi o idee socială („chestiunea socială fiind lupta intre moralitate şi imoralitate-). Numeroşii săi duşmani îi aduseră toate învinuirile. După ce a organizat lupta pentru ideea naţională formulată mai sus, a fost denunţat el idealistul, drept un demoralizator al tineretului, drept un sceptic care văduveşte spiritele de marile idealuri. Cu toate acestea nu se descurajează şi întemeează în 1900 partidul progresist, precum şi organul par tidului, ziarul „Cias“. In urma unei vii propagande de lumi nare a naţiunii, este ales în 1907 deputat in parlamentul din Viena, unde luptă pentru aceleaş nobile scopuri nu numai pentru naţia sa, ci şi pentru celelalte popoare chinuite de fosta monar hie, atît în public cit şi’n presă, denunţînd în 1909 metodele baronului Aehrental, care urmărea să distrugă Serbia prin do cumente falsificate. In 1914 cînd începu războiul cel mare, Masaryk înţelese că ceasul „restaurării drepturilor istorice- ale poporului său, a sosit. Refugiindu-se în străinătate, începu să militeze pentru o cauză mai dreaptă şi poate fi socotit ca unul dintre răsturnătorii ve chilor aşezăminte, întemeind una din republicele ideale pe care numai Platon a visat-o. In afară de această luptă publică, profesorul Masaryk a luptat şi prin scris, prevestind schimbările de mai tîrziu şi cugetînd serios Ia noua stare a lumii, care se presimţea din nesta tornicia fii ii. „Rusia şi Europa“ — una din operiie sale însemnate în trei volume „Idealurile umanităţii- şi Noua Europă", iată cîteva din lucrările sale, cari au avut darul să pregătească cu o clipă mai devreme spiritul lumii asupra prefacerilor inevitabile. In prima lucrare întitulată .Rusia şi Europa", studiind spiritul rusesc după mişcarea din 1905, Masaryk prevestea încă înainte de război prăbuşirea Rusiei, fapt care a atras din partea regimului ţarist interzicerea acestei lucrări în Rusia, In confor-

PAGINI RĂZLEŢE

mitate cu aceste convingeri n'a crezut niciodată posibilă elibe rarea patrii sale cu ajutorul Rusiei, în contradicţie cu conaţionalul său Dr. Kramar, care credea tocmai dimpotrivă. înţeleptul socio log şi-a dat seamă că Rusia ţaristă era o împărăţie şubredă şi îndestul de nepregătită pentru războiul mondial, credinţe cari s'au verificat în întregime a fi adevărate. Lucrarea întitulată „Idealul umanităţii" este de fapt o re unire a unor conferinţe ţinute la Praga în primăvara anului 1901, care prezintă un mare interes pentru noi, pentru că dintr'însa se poate desprinde fundamentul etic pe care filosoful înţelegea să-şi fixeze sistemul său sociologic. După revoluţia rusească, după refacerea Europei pe baza drepturilor popoarelor de a dispune de ele însăşi, într'o epocă msfîrşit în care lumea este în căutarea unei morale adaptate ne roilor actuale ale individului şi a societăţii, această căite poate să fie actuală. Prof. Masaryk expune pe larg criticile cari îi par să alunge legea marxistă fundamentală a determinismului econo mic pe care el o judeca periculoasă moralei. Vederilor marxiste el le opune pe deoparte propriul său ideal împrumutat în cea mai mare parte din filosofia naţională cehă, iar pe de altă parte critica filosofilor occidentali moderni. Masaryk oferă gîndirii noastre o concepţie largă a socialismului umanitar, totdeodată re ligios, naţional, realist şi practic. Lucrarea teoretică care l-a consacrat ca mare cunoscător al problemelor de actualitate este „Noua Europă", scrisă în timpul revoluţiei ruseşti (1917) şi închinată soldaţilor cehi cari trebuiau să înţeleagă problemele fundamentale ale războiului. Perzîndu-i-se manuscrisul de către o casă de editură rusă căreia i se dase spre tipărire, fu nevoit să şi-l refacă din memorie în timpul călătoriei dealungul Siberii şi Oceanului Pacific, în drum spre America, unde mergea să pledeze soarta popoarelor împi late. Această carte tratînd mai toate problemele zilelor noas tre răscolite de marele război, a fost tradusă în multe limbi stră ine, fiind pretutindeni obiectul de discuţie. In această lucrare i se poate descoperi genialitatea autorului şi ideile sale asupra reconstruirei politice a Europei. După felul cum s'a deslănţuit marele război, acesta avu un caracter universal, pe care întreaga uma nitate l-a purtat împotriva Germaniei şi a aliaţilor ei, sacrificînd 25 milioane suflete, moarte, rănite, schilodite, dispărute şi prinse

;

NOUA EUROPĂ CONCEPUTĂ DE T. O. MASARYK 57 de războiu. Umanitatea formă cu această ocazie o unitate orga nizată, iar internaţionalismul fu mai apropiat şi mai intim ca oricînd. Totodată începură să se ivească orizonturile unei societăţi mai democratice. Războiul mondial se putea bănui de mult şi diverşi aulori sub formă de istorii sau studii politice, îl anunţau. Unul dintre acei cari cunoscînd prea bine Austria şi Germania şi'n special mişcarea pangermanistă şi care prevestise de mult războiul, fuse Masaryk. Acesta urmărise atent mişcările germane şi'n special sco purile lor. Fiind în contact personal cu mai mulţi pangermanişti eminenţi, ca: Franz şi Lagarde, Masaryk aşteptă din clipă'n clipă războiul, atrăgînd atenţia conaţionalilor prin articole şi conferinţe asupra pericolelor care-i ameninţau. Desvoltarea reală a Germa niei şi influenţa ei politică în Europa şi'n lumea întreagă, însemna o apropiere de idealul imperalismului german. Acesta tindea în general a asigura ideia unei Europe Cen trale, dominată de pajura germană. Strigătul de război al pangermaniştilor reclama adeseori Baltica, Marea Neagră, Marea Roşie şi golful Persic. Intr'un cuvînt se asigura o linie precisă între Berlin-Bagdad. Provocarea şi mersul războiului după prof. Ma saryk se datoreşte mai ales-politicei pangermaniste. Aliaţii nefiind preparaţi atacului austro-german, se ţinură în defensivă atît sub raportul militar cît şi sub cel politic. Ei apărau Europa în numele umanităţii şi a civilizaţii,con tra militarismului prusian. Aliaţii insistau dealtfel asupra reor ganizării Europei Orientale şi a Europei în general, asigurînd tuturor naţionalităţilor o deplină libertate şi desvoltare econo mică. In acest război era de o parte puterea monarhismului me dieval teocratic, a unui absolutism antidemocratic şi antinaţional; iar de cealaltă, se aflau state constituţionale, democratice, republi cane, cari recunoşteau dreptul tuturor naţiunilor mari şi mici la independenţa politică. Cum de altfel a spus-o împăratul Wilhem II, acest războiu era o luptă între concepţia prusiană şi con cepţia americană. Kaiserul cu pangermaniştii proclama că Forţa crelază Dreptul, în timp ce naţiunea americană credea dimpo trivă, că Dreptul creiază Forţa Deaceia America a intrat în război cu idealul democratic de a lupta nu pentru cuceriri, ci pentru un principiu. Preşedintelui Wilson îi revine meritul de a fi formulat prin-

PAGINI RĂZLEŢE

cipiile politice ale lumei noui, principii cari ari fi hotărît nu nu mai chestiunea Orientului, dar toate problemele politice. /. Primul principiu fundamental pe care ar fi urmat să se sprijine Noua Europă şi pacea durabilă a lumii, după concep ţia profesorului T. G. Mjsary/t, a fost principiul naţionalităţilor. Acest principiu s'a impus din veacul al XVIlI-lea în Europa cu o intensitate crescîndă nu numai în sferele politice şi sociale ; dar deasemeni în filosofic, sentimentul naţional şi ideia naţională făcură să se resimtă influenţa lor asupra întregii literaturi. Secolul al XVIII spre exemplu, este începutul cercetării cîntecelor popu lare. Oameni ca -Herder şi alţii, căutau să descopere în cîntecele populare naţionalitatea şi spiritul naţiunii. Ca o consecinţă a acestor cercetări, apar mai multe curente şi anume : pangermanismul, care nu este decît organizarea politică şi sinteza filozo fică a acestei mişcări în Germania, slavofilismul în Rusia, humanismul în Bohemia şi la Slavii de Sud, mesianismul in Po lonia, şi alte mişcări similare în Franţa, Italia şi Scandinavia. Principiul naţionalităţilor este deci nou, este modern şi este un sentiment particular şi foarte puternic. Probă că acest prin cipiu este general recunoscut şi domină întreaga viaţă socială este faptul că în veacul al XlX-lea şi al XX-lea a luat o mare extensiune. Singurii cari n'au recunoscut ca valabil acest principiu, au fost în timpul războiului Centralii. Alianţa dintre popoarele cari au format gruparea centralilor este spri jinită şi pe această afinitate ideologică. Fiind state militariste de tip medieval, antidemocratice, absolutiste şi teocratice, n’au ad mis în general acest principiu al naţionalităţilor, spre deosebire de aliaţi, cari au proclamat şi sprijinit dreptul ca naţiunile să dispue ele însăşi de soarta lor, Statul fiind astfel subordonat na ţionalităţii, iar nu deasupra naţiunii cum îl socoteau Centralii. Deaceia victoria finală a însemnat şi triumful acestui prin cipiu, sintetizat mai demult de preşedintele Wilson în renumitele 14 puncte din m e s-a g i i l e sale. In primul mesagiu din 8 Ianuarie 1918, care cuprinde principiile formulate în cele 14 puncte, se exprimă mai întîi voinţa de a se înlătura diplomaţia secretă. In al doilea rînd Wilson cerea libertatea mărilor şi ruperea barierilor economice dintre state. Pornind dela ideia abstractă a egalităţii între oameni şi deci între naţiuni, căci principiul e acelaşi, Wilson a ajuns la concluzia că toate naţiunile ţrebuesc puse pe

NOUA EUROPĂ CONCEPUTĂ DE T. G. MASARYK

picior de egalitate prin libertatea mărilor şi a comerţului, aşa încît vreuna să nu fie mai favorizată decît cealaltă şi fiecare să poată sâ ajungă cît mai liberă spre realizarea destinelor proprii. In al treilea rînd, Wilson cerea reducerea armamentului. In al patrulea rînd se cerea restaurarea tuturor relelor aduse prin războiul cel mare de către puterile centrale. In sfîrşit o Societate a Naţiunilor trebuia să se organizeze pentru a face să domine justiţia în relaţiile dintre popoare şi a garanta aplicarea nouilor tratate ce se vor încheia. Prin mesagiul din 12 Februarie 1918, Wilson în alte 4 puncte suplimentare insistă asupra principiului autodeterminării popoarelor. In sfîrşit, în mesagiul din 17 Septembrie 1918, el insistă asupia unei justiţii imparţiale, distribuită şi organizată în intere sul tuturor şi care va trebui să domine în organizarea noului fel de viaţă al naţiunilor. Graţie lui Wilson, chestia naţionalităţilor a devenit şi o chestie internaţională. Astfel chestia Belgiei, Serbiei, a Slavilor de Sud în general, chestia Alsaciei şi Lorenei, a Danezilor din Schleswig, a Italienilor, a Romînilor, a Cehoslovacilor, a Polonilor şi a tuturor minorităţilor din Austro-Ungaria, au devenit probleme internaţionale, problemele Europei şi a umanităţii. Ca o consecinţă a libertăţii naţionalităţilor, prof. Masaryk vedea posibilă înfăptuirea unei federaţii a naţiunilor. »Naţiunile emancipate şi libere se vor organiza ele im ăşi, dacă vor găsi necesar aceasta, in mari formaţiuni, 6rganizindm.se astfel intregul continent. Dacă vor Ji iederaţiuni a micilor naţiuni, acestea vor fi federaţii liber formate, născute din nevoile reale a naţiunilor şi nu din criterii dinastice şi imperialiste. Nici o federalizare nu este posibilă fără libertale". Problema micilor naţiuni, sau micilor state, nu diferă de loc de aceea omului mic" ori valoarea omului, şi a individua lităţii este admisă fără a ţine cont de resursele sale materiale. Acesta este adevăratul sens, sufletul marei mişcări umani tare care caracterizează epoca actuală şi care se manifestă prin socialism, democraţie şi naţionalism. Umanismul modern admite dreptul celui slab. Federalizarea micilor naţiuni şi state va fi realizarea acestui principiu, care asigură organizarea definitivă a întregei umanităţi.

PAGINI RĂZLEŢE

Că aceste principii ideologice a profesorului Masaryfc au fost juste, n'avem decît să cercetăm toate încercările din zilele noastre făcute în acest sens de Liga Naţiunilor, de tratatul de la Locarno, de pactul celor patru, de Mica înţelegere, de Con federaţia popoarelor Baltice, de aceea a popoarelor Balcanice, etc., şi n’avem decît să semnalăm rezultatele uimitoare pe cari aceste formaţiuni liber înfăptuite le-au dat umanităţii din punct de vedere politic şi economic. Ca o urmare firească a acestui principiu pe care Masaryk l-a ridicat la rangul de dogmă şi pentru care a luptat din răsputeri pentru a-1 realiza, este dorinţa de a reconstrui noua Europă bazată numai pe naţionalitate şi a reduce la minimum posibil minorităţile etnice, realizînd cît mai multe state naţionale. „N'ar fi greu de realizat acest deziderat — spunea el —, dacă s’ar avea in vedere că naţionalitatea se distinge nu numai prin limbă, dar prin toată cultura, ştiinţa şi filo sofia, jurisprudenţa politica, morala şi religia, artele şi ştiinţele techniceu. Naţiona lităţile s'ar distinge uşor astfel prin tot complexul de manifestaţiuni spirituale, fizice şi morale şi ar putea forma state uniforme bazate deci pe consideraţiuni de ordin propriu. Ideile sociale pot varia în sînul unei naţiuni, însă aceste noţiuni nu sunt antago niste, ci se pot desvolta în mod armonic. „ Astfel socialismul şi naţionalismul se desvoltă dtci simultan şi pe aceiaşi bază etică şi umanitară". In studiile sale s’au remarcat adeseaori aceste idei ale naţio nalismului şi umanitarismului şi nu au fost niciodată socotite ca noţiuni antagoniste. Astfel spunea: .„Individul nu e nimi.c j^/ă naţiune şi aceasta nu e nimic fără umanitate". //. Al doilea principiu pentru care Masaryk şi-a pus in joc toa ă puterea sa de muncă in serviciul unei Europe noui mai bune şi mai drepte, fu desmembrarea în orice chip a Austro-Ungariei şi eliberarea naţiunilor subjugate. In adevăr Austro-Ungaria era un stat compus din nouă na’ ţiuni foarte mari, civilizate, cu trecut istoric bogat şi cu tradiţii milenare, cari erau dominate de o dinastie şi o minoritate maghiaro-germană. Dacă principiul statornicit cum că naţiunile sunt libere a-şi hotărî propria lor soartă era cîştigat de Europa care trebuia să se înfăptuiască, atunci Austro-Ungaria era condamnată la moarte.

NOUA EUROPĂ CONCEPUTĂ DE T. G. MASARYK 61 Nici un stat n'a fost mai bîntuit de mişcări revoluţionare şi pro cese împotriva formei de guvernămînt, ca acesta în veacurile XVIII şi XIX. Austria fiind o creaţiune a Evului Mediu, nu-şi mai avea raţiunea de a exista în vremurile noastre. Principiul »divide et impera* pe care s'au sprijinit Habsburgii, confirmă această pă rere şi nu-şi mai găsea aplicare în noua conformaţie politică a Europei post-belice. Teocratismul dinastic medieval al Habsburgilor era opus democraţiei şi naţionalităţei; iar aceste principii din urmă erau cîştigate pe deplin de noua Europă. }.Mulţi şi-au închipuit că Austria a fost fără voia ei antrenată în răsboiu de Germania. Aceasta este o deformare a istoriei. Austria a servit idealul german Şi atunci cînd nici un criteriu logic şi moral nu a îndrep tăţit Austria să înceapă războiul, cînd nici un ideal nu a însu fleţit-o la răscolirea patimilor omenirii, ar mai fi avut vre'un sens continuarea existenţei ei în forma anacronică atît de cunoscută? Desigur că nu şi Masaryk a văzut de mult acest lucru. Naţio nalităţile subjugate au avut datoria de a lupta din răsputeri îm potriva dinastiei despotice. Odată cu cauza celorlalte naţionali tăţi a fost îmbrăţişată cu toată înţelegerea de către prof. Masaryk şi causa Romînilor din fosta monarhie. Cu ocazia prezentării acestuia lui Wilson întru susţinerea principiului desmembrării Austro-Ungariei, a cerut realizarea acestei necesităţi şi în numele Romînilor, ca adevărat reprezentant autorizat. Ca o urmare a descompunerii Austro-Ungariei, Masaryk cerea stăruitor înfăp tuirea Statului cehoslovac, care dacă nu era cea mai vitală chestiune a războiului, nu se putea garanta o pace durabilă fără această realizare. Restaurarea Statului cehoslovac nu era decît o părticică din sarcina pe care o avea Europa, atunci cînd s’a plănuit la re organizarea acesteia. Unificarea Poloniei şi independenţa Sla vilor de Sud, erau tot atît de necesare ca şi restaurarea Sta tului cehoslovac. Aceste trei naţiuni Slave întărite de lungi lupte cu Germanii şi Maghiarii, erau destinate a fi în era cea nouă democratică, o barieră naturală contra agresiunei teutone spre Orient şi o limitare a Germanilor la propriul lor teritoriu. Ma saryk socotea că aceiaşi menire ar trebui să aibă şi noul Stat romînesc şi noul Stat italian, pe cari pacea lumii ar trebui să le

PAGINI RĂZLEŢE

statornicească mari şi puternice. Estonienii, Letonii, Lituanienii, Polonii, Cehii, Slovacii, Romînii, Sîrbii, Croaţii, Slovenii, Italienii şi Francezii ar face zid potrivnic pangermanismului. III. Al treilea principiu enunţat de Masaryk pentru a asi gura o pace durabilă, constructivă nouei Europe, era de a se duce războiul cel mare pînă la capăt, fără a se încerca vre’un compromis. De altfel compromisurile sunt modalităţi pe cari Masaryk în general, nu le admite şi nu intră în concepţiile lui asupra vieţii. Organizarea democratică a Europei pe baza drepturilor naţiunilor de a dispune de ele însăşi, presupunea victoria integrală a aliaţilor. Adevărata morală umană cere rezistenţă peste tot, întot deauna şi contra a tot ceiace este rău. Humanismul nu poate condamna războiul defensiv, el nu condamnă decît războiul agresiv. Europa nouă trebuia să se sprijine pe o pace democra tică. Această pace făcea parte din programul Aliaţilor cari erau democraţi şi pacifişti, în timp ce Centralii erau aristrocraţi, agre sivi şi militarişti. Sistemul democraţiei pe care-1 împărtăşeau aliaţii era acela bazat pe muncă; democraţia fiind organizaţia politică a societă ţii sprijinită pe morală şi umanitate, spre deosebire de aristo craţie cari se sprijină pe teocraţie. Intr'un stat democratic nu sunt oameni de clasă cari să exploateze munca altora. Un stat democratic nu are o diplomaţie secretă sau militaristă, politica sa interioară şi exterioară este întotdeauna la judecata şi sub direcţia parlamentului. Democraţia este un sistem de guvernămînt în cari oamenii sunt guvernaţi de argumente şi nu de o voinţă arbitrară sau de violenţă. Democraţia zilelor noastre pe care Masaryk o predică pen tru ca să fie baza nouei Europe nu putea exista fără ştiinţă; democraţia fiind organizarea progresului în toate domeniile activi tăţii umane. Democraţia ca şi naţionalismul şi socialismul se sprijină pe principiile umanitare. Nimeni nu se va servi de altul ca de un instrument în vederea intereselor sale particulare. Pacea pe care se sprijină Europa de astăzi, este studiată din toate punctele de vedere. lata cîteva din cele 34 de sugestii pe cari Masaryk în ca-

- ^

NOUA EUROPĂ CONCEPUTĂ DE T. G. MASAR YK 63 litate de Preşedinte al Consiliului Naţional Ceh le dădea în 1918 congreselor de pace, cari ar îi urmat să se întrunească după vic toria finală în care credea cu convingere, aşa cum reies din lu crarea de care ne ocupăm, ,Noua Europă". 1. Teocratismul ar trebui îndepărtat din toate Statele Eu ropei ; biserica trebue să fie liberă şi nu trebue să fie influenţată de anumite argumente politice. 2. Reconstruirea Orientului. Creiarea de noui state în Orient şi de noui forme de guvernămînt sprijinite pe o viaţă civilizată. 3. Eliberarea tuturor naţionalităţilor subjugate în fostele monarhii. 4. Eliberarea Belgiei şi refacerea ei de către Germani. 5. Romînii din Austro-Ungaria şi Rusia să fie încorporaţi Statului romîn. 6. Congresele de pace să adopte o lege care să garanteze minorităţilor naţionale dreptul de a se guverna administrativ şi intelectual ele însăşi. 7. Creiarea unui tribunal internaţional care să controleze desvoltarea intelectuală a naţiunilor şi organizarea raporturilor internaţionale. \ Oprindu-ne la această succintă enumerare din multiplele su gestii pe cari Masaryk le-a prezentat încă din anul 1918 viitoar relor congrese de pace şi privind astăzi rezoluţiile definitive luate de congrese, putem şi noi verifica fericita cunoaştere a realităţi lor de către acest mare bărbat de stat şi minunata putere de prevedere pe care a avut-o, trăind infăptuirele pe care altădată numai le bănuise. Aceste propuneri au putut fi înfăptuite pentru că erau în armonie cu desvoltarea naţiunilor şi cu dreptele re vendicări a libertăţilor politice şi a unificării lor. Dar ceiace i-a dorit Masaryk nouei Europe, a fost adaptarea ei la o viaţă de mocratică nouă, care avea drept menire lichidarea imperialismului teocratic a Evului Mediu concretizat în concepţiile politice ale popoarelor centrale, cari au provocat cataclismul mondial. Adeseaori spunea că .forma statului democratic nu este numai un sistem politic, dar in acelaş timp moral — şi mai ales moral înainte de orice* —. Societatea viitoare o dorea mai bună, mai umană, curăţită de toate plăgile ei de focul marelui răsboi; iar progresul omenirei cerea ca primă condiţie sănătatea morală a cetăţeanului. Democraţia era şi este pentru el umanitatea în ra-

PAGINI RĂZLEŢE

porturile cetăţenilor dintre ei şi in raporturile lor cu Statul. Adevăratul democrat simte şi lucrează democratic, nu numai în parlament, dar deasemeni în satul său, în cercul său de prie teni, în familia sa. Iată care a fost regimul pe care l-a visat Masaryk Europei celei noi şi pentru care a luptat, necrutîndu-şi nici viaţa, nici prietenii, nici familia. Fericirea, spune o veche cugetare franceză, este un gtnd al tinereţii realizat la bâtrineţe. Dacă această maximă închide o părticică de adevăr, atunci cu adevărat prof. Masaryk se poate socoti un om fericit, căruia i s'au realizat toate gindurile tinereţii sale la o vîrstă cînd iluziile nu-şi mai aveau rostul. Vălenii-de-Munte l\ V/1111934.

CEHOSLOVACIA ZILELOR NOASTRE1

Ciclul de conferinţe stabilit pentru anul acesta, prezintă ascultătorilor Universităţii probleme în legătură cu Noua Europă aşa cum a fost statornicită de congresele de pace cari au înche iat războiul mondial. Multiple au fost hotărîrile acestor tratate, însă nu trebue uitat nici un moment că chestiunea principală care a format obiectul de discuţie a Conferinţelor de pace, a fost stabilirea unei noui situaţii politice a popoarelor din Europa, în conformitate cu ideea de autodeterminare a popoarelor, idee emisă şi susţinută cu toată autoritatea de marele bărbat de stat american, Wodrow Wilson. In adevăr, preambulul fiecărui tratat de pace — începînd cu cel încheiat între aliaţi deoparte şi Germa nia de altă parte la Versailles în 1919 şi continuînd cu cele lalte tratate încheiate între aliaţi şi puterile centrale la : Saintconţine cele Germain, Trianon, Neuilly sur Seine şi Sevres 14 puncte cari ilustrează aceste principii emise de Wilson prin mesagiul din 8 Ianuarie 1918 şi fără de cari pacea lumii şi în special a Europei ar fi fost o ficţiune. In conformitate cu acest drept de autodeterminare, harta Europei a suferit sub ochii noştri modificări radicale, mult mai serioase şi mai salutare decît toate modificările făcute în de cursul veacurilor şi noui state au ieşit la lumină, fiind chemate la o viaţă mai demnă, ca urmare a trecutului şi tradiţiei* lor istorico-culturale. Printre aceste popoare cari au format un stat aparte pe ruinile fostelor monarhii Austro-Ungaro — Germane, au fost şi Cehoslovacii de astăzi, formaţi din locuitorii vechilor regate şi ducate istorice': Bohemia, Moravia, Silezia şi Slovacia, la cari s'au mai alăturat de bună voe locuitorii Republicei Rusiei-Subtcarpatine. 1 Cîteva fragmente dlntr’o conferinţă ţinută cu acest subiect ;i întovărăşită de 80 de proecţiuni, la Universitatea Populară «N. Iorga» din Vălenti-de-Munte, ţn anul J934.

PAGINI RĂZLEŢE

.Republica Cehdslovăciei a reînviat şi ea ca un /Onix în tinerit din cenuşa suferinţelor şi umilinţelor seculare la o nouă viaţă politică liberă şi independentă•1.

)

Vieaţa acestor ducate şi regate a fost plină de fapte măreţe şi numai eroismului şi energiei conducătorilor li se datoreşte re zistenţa armată în decursul secolelor. Regele Ottokar al Bohemiei, organizatorul Carol IV de Luxemburg, reformatorul Hus, generalul Zişka, regele Gheorghe de Podiebrad, nobilimea căzută pe cîmpul de luptă de la Muntele Alb in timpul războiului de 30 de ani, sunt tot atîtea figuri solemne din viaţa acestui popor. Figurile culturale ale învăţaţilor, luptătorilor şi artiştilor cehi, ca: Comenius, Dobrowski, Şafarik, Havlicek, Palacky, Rieger, Brauner, Irasek, Vrîchlicky, Neruda, Smetana, Dvorak, Brezina, Aleş, Manes, Myslibek, Ştursa, etc., sunt tot atîtea lăudabile sforţări a veacurilor XIX şi XX, pentru afirmarea geniului lor naţional în luptă cu puterea organizată a Habsburgilor. Moştenitori ai unei culturi milenare izvorită din specificul rassei slave şi altoită vieţei popoarelor apusene unde destinul a fixat poporului ceh să-şi croiască o patrie, bărbaţii cehi cari au militat in cadrul luptei naţionale de redeşteptare au avut şi sub stratul cultural şi dreptatea istorică in sprijinul ideilor lor. Mo narhia Austro-Ungară întărită aparent după 1867, se prezintă ochilor în pragul războiului mondial ca un mozaic de naţiuni, ca un conglomerat căruia îi lipsia puterea de coheziune. Mult am avut şi noi de suferit după urmele politicei habsburgice, însă mult au mai avut de îndurerat şi amicii noştri din trecut şi de astăzi, Cehii! Căci deşi în aparenţă îndepărtaţi unii de alţii, relaţiile în totdeauna au fost dintre cele mai cordiale şi mai amicale, deşi uneori au fost întrerupte din cauza vitregii sorţii. Legăturile noastre cu Cehii sunt anterioare năvălirii Ungurilor şi sunt între rupte de aşezările acestora, pentru ca să fie reluate abia după 500 de ani, prin mijlocirea Husiţilor pribegi. Aceştia s’au refugiat in ţinuturile noastre din Maramureş şi Nordul Moldovei, după arderea învăţătorului lor Ion Hus la Constanţa, nelegiuire întimplată în ziua de 6 Iulie a anului 1415. Sub impulsul acestor ucenici şi predi1 /. /. Nistor, Cehoslovacii şl RcraîoH, în «Codrul Cosminuluin, a. VI» p. 263.

I im l II

CEHOSLOVACIA ZILELOR NOASTRE

catori se pare ca au apărut cele dintâi texte scrise în limba romînâ în regiunile Maramureşului. Mai tîrziu domnii noştri prigo niţi de Turci şi înşelaţi în aşteptările lor, au găsit loc de refugiu în ţinuturile Bohemiei. Astfel Mihai Viteazul căpătă dela îm păratul Rudolf II la 31 August 1599 moşia Konigsberg din Silezia, drept recunoştinţă pentru cucerirea Ardealului şi ocuparea acestei provincii în numele împăratului. Vizita lui la Praga din 1601 este în strînsă legătură şi cu administrarea acestei moşii de la care lua de doi ani venit. Mai tîrziu Grigore Ghica Vodă se refugie în anul 1664 la Iindrichuv Hradec de unde oferea împăratului Lepold I serviciile sale. Domnul Moldovei Gheorghe Ştefan se refugie şi el la co mandantul suprem al armatei imperiale, principele Venceslas de Lobkowicz, care-1 găzdui la moşia lui Rotai de Holleshau din Moravia. Veacul al XlX-lea permise o mai apropiată întîlnire între Cehi şi Romîni, în cadrul mişcărilor revoluţionare de la 1848, precum şi'n cadrul luptelor date în parlamentul din Budapesta şi Viena, unde se susţineau reciproc, revendicîndu-şi drepturile lor străvechi. Cu ocazia manifestaţii memorandiştilor noştri, Cehii şi Slovacii au organizat adevărate serbări, venind apoi fruntaşi de ai lor ca să pledeze în procesul •memoranduluim, după cum în marele proces politic al Slovacilor dela 1892, fruntaşii romîni în frunte cu Şt. C. Pop, se înscriseseră ca apărători. Relaţiile acestea s'au intensificat apoi şi prin învăţaţii cehi cari s'au ocupat de romîni. Astfel trebue să cităm pe Constantin /. lirecek, cel mai te* meinic cunoscător al chestiunilor balcanistice, fost membru onorar al Academiei Romîne, pe /. C. Pici, K^dLec şi Peisker, cari au luat atidudine în problema continuităţii elementului roman în Dacia. Nu trebue uitat deasemeni /. Urban larnik, care în co laborare cu Andrei Birseann a publicat colecţii de folklor romîn. Războiul cel mare ne-a făcut să mai cunoaştem cîţiva apostoli ai naţiunii amice, printre cari cităm pe actualul Preşedinte al Ceho slovaciei. Tomas G. Masaryk, care ne-a vizitat la Iaşi în ziua de 9 Oct. 1917 şi următoarele, unde a luat contact cu bărbaţii noştri de stat şi a organizat convocarea unui congres general al naţiunilor subjugate din Austria pentru toamna anului 1917. Deasemeni nu trebue uitat Abatele Zavoral, superiorul monastirei Strachov a Premontrezilor din Praga, care în timpul războ-

PAGINI RĂZLEŢE

iului a făcut operă de adevărată înfrăţire ceho-romînă, îngrijind şi ajutînd pe răniţii romîni din fosta armată cari se găseau în spi talul mănăstirii, cărora le vorbea în propria lor limbă, pe care o învăţase atunci împreună cu ei. Astăzi relaţiile sunt şi mai strînse, datorită formaţiunei po litice a Micii înţelegeri, creiaţiunea lui Tache Ion eseu, la care a depus multă pricepere şi stăruinţă actualul ministru de externe al Cehoslovaciei, profesorul Ed. Beneş, cel mai intim colaborator al Preşedintelui Masaryk. Aceste relaţiuni politice au fost ajutate şi de relaţiunile cul turale, cari avură darul de a vorbi dela suflet la suflet şi de a în depărta orice obstacol din calea înfrăţirei celor două popoare, învăţaţi dc ai noştri au conferenţiat la Institutele cehoslovace de cultură, iar domnul profesor N. lorga a fost de mai mulfe ori invitat la universităţile din Praga, Brno şi Bratislava, unde a ţinut prelegeri publice, atrăgînd atenţia mai ales asupra raportu rilor ceho-romîne. Convenţiile culturale încheiate între statul romînesc şi cel cehoslovac, au statornicit schimbul de studenţi şi intelectuali. Aceştia au menirea de a-şi apropia specificul fiecărui popor şi de a înfăptui mediul prielnic unei amiciţii statornice. Universitatea Populară din Vălenii-de-Munte a cunoscut şi mai cunoaşte încă mulţi cehi cari au învăţat limba noastră şi cari au conlucrat la această operă, pentru o mai bună cunoaştere şi o mai reală înfrăţire între aceste două popoare.

După această scurtă privire retrospectivă asupra relaţiilor ceho-romîne în trecut şi'n prezent, să păşim la prezentarea situa ţiei de astăzi a Cehoslovaciei. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ. Cehoslovacia este aşezată în mijlocul Europei şi este închisă din toate părţile, neavînd nici o eşire la mare. Forma ţării e ca o virgulă, culcată în lungul Carpaţilor. Capătul gros îl formează vechea Bohemie, iar capătul subţire e în atingere cu noi la nordul Maramureşului. Bohemia, Moravia şi Silezia formară dela început primul teritoriu recunoscut de aliaţi, în timp ce Slovacia şi Ru-

III.

L I l

CEHOSLOVACIA ZILELOR NOASTRE

sia Suptcarpatică se desfăcură mai tîrziu de Ungaria şi se în corporară patrimoniului naţional. Cu cinci ţări se mărgineşte Cehoslovacia : Germania, Po lonia, Austria, Ungaria şi Romînia. Suprafaţa totală a ţării este de 140576 km. pătraţi, fiind a 14-a ţară din Europa. Frontierele ei sunt de 2800 km. Lungimea ţării este de 1000 km., lăţimea ma ximă este de 300 km. (Bohemia) şi minimă de 50 km. (Rusia-Subtcarpatică). Cehoslovacia este grăniţuită de şiruri masive de munţi cari formează patrulaterul Bohem şi de ramificaţiile Carpaţilor care au importantul masiv Tatra, cu o înălţime de 2663 m. Cehoslovacia este bogată în ape repezi. In Bohemia cel mai însămnat rîu este Elba, care trece prin inima ţării adunînd ape mai mici ca Vltava şi săpînd o vale rodnică şi largă. Moravia este brăzdată de Morava de-a-latul ei, iar Slovacia este străbătută de rîul Nitra. Clima Cehoslovaciei suferă atît influenţele climei Europei occidentale cit şi acele ale climei continentale, specifice Europei orientale. Bogăţiile subsolului sunt însemnate în minereuri, cărbuni şi ape termale. Populaţia după recensămîntul din 1921 este de 13.604.807 locuitori, trăind cam 97 locuitori pe km. patrat. Din populaţia totală, 65,5°/0 sunt Cehoslovaci, iar 34,5°/0 sunt minorităţi, dintre cari 23,4°/0 Germani, îngrămădiţi în partea N.-V. a Bohemiei. In trecut s'a exercitat o puternică acţiune de germanizare asupra naţiunei băştinaşe, mai ales în Silezia şi Moravia şi o acţiune si milară de maghiarizare în Slovacia. Totalul minorităţilor etnice este de 3.122,390 locuitori. ORAŞELE CELE MAI ÎNSEMNATE ALE CEHOSLOVACIEI. Cel mai însemnat oraş este Praga, actuala capitală a ţării, care are o populaţie de 676657 locuitori. Oraşul oferă un ames tec pitoresc de stiluri: gotic, baroc, rococo, neoclasic şi modern. Aceste stiluri coincid cu epocile de creştere şi descreştere a vieţii oraşului. Cea mai interesantă parte a oraşului este cartierul me dieval Mila Strana. însemnătatea oraşului în trecuta fost strîns legată de activitatea Universităţii Carol al IV-lea, întemeiată la 1348 şi care astăzi este împărţită in două secţii: germană şi cehă, organizate deosebit. Capitala Moraviei este oraşul Brno, aşezat într'o regiune pitorească, cu o populaţie de 225.000 locuitori.

PAGINI RĂZLEŢE

Capitala Sileziei este Moravska-Ostrava, important centru minier cu o populaţie de 125.000 locuitori. Oraşul Bratislava, cunoscut în trecut şi sub numele de Presburg, este aşezat pe malurile Du nării şi adăposteşte administraţia şi instituţiile Slovaciei. Popu laţia acestui centru slovac este de 93.189 locuitori. Uzhorod, este capitala Rusiei-Sublcarpatice şi are o populaţie totală de 20.600 locuitori. Această populaţie este foarte amestecată ca origină etnică şi aici se aud la fiecare pas limbile cele mai diferite. Cel mai important oraş industrial este Plzen, cu o populaţie de 150.000 locuitori. Acesta este oraşul de reşedinţă al fabricei de armament Skoda. Printre cele mai însemnate oraşe din Cehoslovacia mai ci tăm : Koşice (52.900 locuitori), Liberec (73.000 locuitori), Budejovice (59.000 locuitori), Olomouc (57.000 locuitori), Pardulice (25.000 loc.), Prjstejov (31.000 loc.) şi Prerov (22.000 loc.). REZISTENŢA CEHILOR IN TIMPUL RĂZBOIULUI MONDIAL ÎMPOTRIVA MONARHIEI AUSTRO-UNGARE.

Situaţia politică "era^intolerabilă pentru Cehi pînă la 1914 şi imposibilă de atunci înainte. Suspectaţi conţinu, averile con fiscate deseori fără motiv, trimişi să'lupte în rîndurile cele dintâi ale armatelor austro-ungare împotriva fraţilor de acelaş sînge, cu care fraternizaseră în congresele slavo-file din 1848, 1867, 1908 şi 1910, aceştia'neavînd nimic de revendicat astfel, dezertau în masse compacte de pe front, organizîndu-se apoi ca legionari în Rusia, Franţa, Italia şi Romînia şi începură lupta împotriva duşmanu lui secular întruchipat de dinastia Habsburg-Lorena, care le re amintea politica de impilaţiuni a Austro-Ungariei. NumaiŞn^Rusia erau aproape [300.000 de prizonieri care urmăreau atenţi descompunerea^monarhiei anacronice a AustroUngariei. Organizaţi ca legionari pe toate fronturile, aceste ar mate erau pregătite de oamenii lor însemnaţi ca : T. G. Alasaryk, Ed.Beneş, M. Stefanik şi~alţii, care cutreerau lumea, propăvâduind crezul^lor politic. Poporul cehoslovac a fost recunoscut ca naţiune aliată încă din timpul războiului şi independenţa lui fusese înscrisă printre punctele de bază ale păcii propusă de Wilson în 1918. Acesta era cîştigat pentru cauza cehoslovacă de profesorul Masaryk, care îl vizitase în America şi care îi vorbise în acest scop. De-

CEHOSLOVACIA ZILELOR NOASTRE

;

altfel d. T. G. Masaryk era căsătorit cu o americană şi activa cu mai multă uşurinţă acolo, întru cît avea şi relaţiuni de familie. Sediul general al propagandei îl formau marile centre din Europa: Geneva, Parisul şi Londra. La Geneva activase mai întîi Masaryk, care trecu apoi la Londra unde fusese primit ca pro fesor la King’s College, şi unde îşi făcuse noi cunoştinţe în lu mea învăţată pe care o informa asupra nevoilor lor şi pe care o folosea la nevoie. La Paris activa d. Ed. Beneş, care-şi făcuse întinse relaţiuni ce s’au arătat a fi de mare folos. Cei cari au mai ajutat deasemeni cauza naţională cehoslovacă au fost refu giaţii cehi din America, unde de dinainte de război şi-au creiat prin muncă perseverentă o frumoasă situaţie materială şi nume roase relaţiuni, pe care le-au utilizat la momentul potrivit, creind astfel o atmosferă favorabilă în opinia publică americană. In acelaş timp cei care rămaseră sub jugul austriac, for mară în Praga o asociaţie secretă numită mMaffiam, al cărei su flet adevărat fusese pînă în Septembrie 1915 d. Ed. Beneş. Ţinta Maffiei era de a introduce cu oarecari şiretlicuri jurnalele revo luţionare imprimate în străinătate şi de a le răspîndi în interio rul teritoriului, pregătind viitoarea revoluţie naţională. In acelaş timp Maffia mai avea de scop să informeze în străinătate pe d. Masaryk asupra mişcărilor de trupe ale Austriacilor şi asupra fabricărei materialului de război din Austria şi Germania. La 6 Iulie 1915 cu ocazia a cinci sute de ani de la moartea lui Hus, profesorul Masaryk declară că între Austria şi Naţiunea Cehă — moştenitoarea Reformei husite nu mai este posibilă nici o înţelegere. Dela această epocă persecuţiile se înăspriră, bărbaţii mai cu vază ca: Klofaci, Kramar, Raşin şi Scheiner fură încarceraţi, bunurile lui Masaryk, Diirick şi Beneş, — cari se refugiaseră în străinătate — fură confiscate. Cu toate persecuţiile maghiaro-germane, elanul ceh nu fu cu nimic micşorat şi zi de zi glasurile conaţionalilor deveDiră mai îndrăzneţe. Astfel în Octombrie 1917, deputatul Stanek cu un curaj uimitor avu îndrăzneala ca în incinta Relcfischrat-ului să afirme admiraţia sa şi a poporului cehoslovac pentru victoria franceză. El spunea atunci: »Naţiunea cehă, consideră de dato ria ei cea mai absolută să exprime simpatia ei puternică nobi-

PAGINI RĂZLEŢE

lei şi glorioasei Franfe, care apără astăzi inriepei.den(a sa şi căreia îi suntem recunoscători pentru marile progrese realizate în favoarea umanităţii şi a libertăţii. Ea declară astăzi că edificiul germano-moghiar clădit pe nedreptate şi violenţă se va sfărîma în ruine. Noi am format legiuni cehe în toate armatele Antantei şi acolo ne-am vărsat sîngele nostru pentru sfintele drepturi ale umanităţii*. Proorocirile lui Stanek se înfăptuiră. Austro-Ungaria se prăbuşi şi principiile Wilsoniene se puseră în aplicare. Mai iutii se încercă a se mai salva ce mai era posibil. Asifel se promise la 29 Septembrie 1918 autonomia Cehilor în cadrul Monarhiei Danubiene, de către Preşedintele Consiliului de Miniştri al Au striei, Husarek, propunere care fu unanim respinsă de Consiliul Naţional Ceh. In urmă situaţia se înrăutăţi, monarhia se pră buşi puţin cite puţin şi la 28 Octombrie 1918 se proclamă la Praga independenţa naţiunii cehe şi deslipirea proviinciilor isto rice, de Austria şi Ungaria. De la această dată istorică se leagă firul întrerupt de vitregia soartei cu tradiţia întreruptă după bă tălia dela Muntele Alb. Această zi fu decretată ca sărbătoare naţională şi considerată ca data naşterei Republicei cehoslovace. Regimentele austriace cari aveau garnizoana în Praga în acea vreme, rămaseră pasive. Ba mai mult chiar ! Armata aceasta în treţinu atmosfera favorabilă, garantînd ordinea. Această situaţie era posibilă, deoarece efectivul acestor regimente era format aproa pe în întregime numai din Romînii din Ardeal cari înţelegeau să dea ajutor fraţilor de suferinţă, ştiind că prin acest gest îşi pecetluesc propria lor soartă. Organizarea provinciilor atacate de tot felul de aventurieri, fu asigurată de socoli, caii erau sub condu cerea lui Scheiner. La 14 Noembrie 1918, Preşedintele Consiliului Ceh, Dr. Kramar, proclamă dinastia Habsburg-Lorena detronată şi Republica cehoslovacă instituită. Tot odată drept recunoştinţă pentru lupta dîrză dusă în intere sul naţiunii, prof. Masaryk fu ales în aceiaşi zi în unanimitate de către prima Adunare Naţională ca şef al Statului, deci drept pă zitor al nouei constituţii. La 21 Decembrie 1918, Praga într'o trium fală şi unanimă primire, întîmpină pe noul ei conducător, care se reîntorcea din exil. Astfel s*a încheiat partea cea mai dramatică din viaţa ade văratului apostol al naţiunei cehoslovace. Odată cu dînsul, întreI

CEHOSLOVACIA ZILELOR NOASTRE

gul neam şi-a regăsit liniştea necesară munuei creiatoare pusă numai în slujba dreptului şi a umanităţii. PERSONALITĂŢILE

de seamă cari au

ACTIVAT PENTRU BINELE NAŢIUNEI CEHOSLOVACE.

-7

•1 -

Printre personalităţile de seamă cari au lucrat pentru a reali za renaşterea Cehoslovaciei, cea mai de seamă este aceea a preşe dintelui actual, T. G. Masaryk, slovac de origină, născut din părinţi săraci, la 7 Martie 1850. După o copilărie chinuită şi în urma unor privaţiuni grozave, ajunsese a-şi complecta studiile secundare, terminînd şi pe cele universitare la Viena în 1876. Numit în anul 1882 profesor la Uni versitatea din Praga, el crescu şi învăţă pe studenţii săi căuta rea şi respectarea adevărului. In diverse ocaziuni se făcu cunos cut ca un apărător al împilaţilor şi deveni unul din adversarii de moarte ai Habsburgilor, denunţîndu-le sistemele absolutiste şi im perialiste. Dela declararea războiului îşi fixă programul de activi tate şi refugiindu-se mai întîi in Olanda, începu să activeze in fa voarea Patriei sale, în diversele medii pe cari Ie frequenta. In curînd lumea întreagă îl recunoscu ca şef al mişcării revoluţionare cehe şi slovace. Roma, Geneva, Paris, Londra, Petrograd, Iaşi, Tokio şi Washington, îl văzură apărîndu-şi cu ultima energie, naţiunea. In unanimitate, legiunile cehoslovace îl recunscură ca eli beratorul poporului chinuit de vechile stăpîniri. La 21 Dec. 1918, omul care luptase, suferise şi sperase atîta, reintra în Praga ca liberator şi triumfător. Colaboratorii lui imediaţi au fost: Ed. Beneş şi M/lan R. Ştefanik. Ed. Beneş, actualul ministru de externe, s’a născut în anul 1884, la Kozlany în Bohemia, dintr'o familie de ţărani. îşi făcu studiile sale la Praga, Paris şi Dijon, apoi ajunse profesor la Academia de Comerţ din Praga şi apoi docent de sociologie la Universitatea din Praga. De la declararea războiului ajunse un mare luptător, organizase asociaţia secretă Maffia apoi se refugie în 1915 în străinătate şi lucră’n special în Franţa, în calitate de se cretar general al Consiliului Naţional Ceh. A fost cel mai intim colaborator al profesorului Masaryk şi nu s'a dezis niciodată de grelele misiuni cari i-au fost încredinţate.

PAGINI RĂZLEŢE

Milan Rostislav Şlejantk, s'a născut Ia 21 Iulie 1880 într’un sat din Slovacia, numit Kosariska, fiind fiul unui pastor protes tant de ţară, fără avere şi fără relaţii. Făcu studiile secundare în Ungaria şi urmă Şcoala Politehnică din Praga. In curînd Franţa atrase, unde în 1904 după ce-şi luase doctoratul în ştiinţe, fu ataşat observatorului din Mendon. După numeroase călătorii de studii întreprinse în Thibet, Antile, Capul Horn, Mont. Blanc, Asia Cen trală, Sahara, şi Tahiti, diverse academii îi oferiră premii pentru lucrările lui. Naturalizat în Franţa, fu înrolat după propria sa alegere în aviaţie, unde luptă pentru patria sa adoptivă. Reîntors la Pa ris rănit după frontul iugoslav un ie fusese detaşat, se întîlneşte cu prof. Masaryk şi Beneş şi începe să lucreze pentru cauza cehă, organizînd pretutindeni legiunile naţionale. Numit ministru de războiu al Statului cehoslovac, el plecă din Italia la 4 Maiu 1919 pe un avion biplan italian spre patria lui originară şi într'un accident nefericit căzu aproape de Bratislava şi muri. Se stinse din vieaţă astfel unul din marii eroi ai lumei, către care se îndreptau legitim toa'e speranţele de mai bine a cona ţionalilor Iui. ORGANIZAREA NOULUI STAT CEHOSLOVAC. Odată Republica înfăptuită, se păşi sistematic la lichidarea vechiului regim şi la înscăunarea unuia mai democratic, sprijinit pe constituţia liberală, aceiaşi pentru toate naţionalităţile statului. Din punct de vedere legislativ, poporul este reprezentat şi astăzi prin două camere: camera deputaţilor, compusă din 300 membrii, aleşi pe timp de şase ani şi senatul, compus din 150 membrii, aleşi pe timp de opt ani. Statul are conformaţia unei republici democratice şi este condus de un preşedinte ales pe 7 ani, cu reşedinţa în Praga. Noile legi votate de parlament desfiinţară nobleţă şi toate titlu rile şi ordinile, precum şi toate privilegiile politice. Legi sociale, reglementară ziua de muncă de 8 ore. Alte texte de legi cu ca racter social reglementară situaţia şomerilor, a asigurărilor mun citoreşti, a prevederilor sociale şi a asistenţii mutilaţilor de răz boi. Situaţia agrară particulară a Cehoslovaciei făcu mai tîrziu ca

im i

ji i

n m.

CEHOSLOVACIA ZILELOR NOASTRE

să treacă în primul plan cererile de expropiere a pămîntului, cari formau chestiunea vitală a poporului. •i v Legea din 16 | IV J 919, realiză şi acest deziderat, cr'eindu-se apoi şi un oficiu naţional fonciar, care avea drept menire > apli carea regimului reformei agrare. Adunarea constituantă din 29 | II | 920, votâ constituţia de mocratică a noului stat şi'n acelaş timp şi reforma administra tivă, precum şi organizarea ministerială. Prin aceste legi cu ca racter general se închee fondul operei legislative a revoluţiei na ţionale cehoslovace. Principiile democratice erau încorporate In toate instituţiile statului. Politica internă a statului a fost călăuzită de un spirit de împăciuire între cetăţenii de naţiune cehă şi celelalte mino rităţi etnice. Dacă limba cehă fu aceea care se impuse în noul stat, limba germană aparţinînd unei minorităţi compacte, este cea de a doua în care administraţia ţării este ţinută să dea relaţii şi informaţii. Libertatea absolută a tuturor minorităţilor este caracteris tica politicii interne; răspuns inteligent şi sincer dat politicei de împilări de odinioară. Lucrînd astfel, Cehoslovacia n'a făcut decît să urmeze sfaturile şefilor naţiunei, începînd cu Palacky şi terminînd cu Masaryk, cari întrevăzuseră viitorul naţiunii lor într'o veritabilă şi sinceră universalitate. O puternică activitate comercială şi industrială a făcut să înflorească noul stat, creindu-şi pretutindeni debuşeuri economice, proteguind propriile lor produse şi asigurînd o perfectă stabili tate monetară datorită geniului financiar al lui Alois Raşin, primul ministru de finanţe ai Cehoslovaciei, omorît de un şomer care făcea parte dintre funcţionarii concediaţi. Artele şi literele au luat un puternic avînt, fiind sprijinite de politica oficială. Şcoala a fost mult ajutată, atît din punctul de vedere material cît şi din acela spiritual. Şcolile primare creiate de noul stat sunt în număr de 16.000* dintre cari numai minoritare sunt 5000. Tot odată au fost creiate institute de cultură generală slavă şi institute de cultură cehos lovacă; astfel încît Pragi să fie şi pentru zile noastre lumina s'avismului, aşa cum fusese şi odinioară. Politica externă se giseşte dela începutul întemeerei Republicei în mîin'le sigure a d-lui Ed. B,neş, încercatul om de stat

PAGINI RĂZLEŢE

si unul dintre făuritorii independenţii Cehoslovaciei. Datorite aces tei politice, Statul acesta a putut să facă pretutindeni faţă îm prejurărilor şi activînd în mijlocul Societăţii Naţiunilor şi a Micii Înţelegeri şi-a creiat o situaţie demnă pe care nu au popoare mai mari şi mai puternice. Condusă de înţeleptul profesor Masaryk, Cehoslovacia a demonstrat de ce este capabilă democraţia, atunci cînd posedă şefi cari cunosc drumul pe care merg şi ţinta pe care o urmăresc,

Vălenii-de-Munte, 2jVini934

CUPRINSUL

(

PacfCuvînt introductiv

I. Printre Romînii de peste hotare .

II. Bisericile romîneşti de peste hotare

111. O carte cehă despre Romînia

IV. Educaţia extraşcolară a tineretului cehoslovac

V. Propagandă romînească în Cehoslovacia VI. Educaţia poporului in Cehoslovacia VII. Cărţi informative asupra Cehoslovaciei . VIII. Din trecutul bulgăresc pe pămînt rominesc

27 33 39 45

IX. Noua Europă in lumina cercetărilor prof. T. G. Masaryk 53 X. Cehoslovacia zilelor noastre