Tx - • •
*>>■
?
'-5
•
-•
r
MIHAIL 5TERIRDE •.
■
£ l.v-, y
S
r
?.î ' R • ■ _
t
PAJIŞTILE 5GFLETGLGI
!
3:; 19 2 3
Vii \
■ a
¥ .1
!
1
i-
t.
9
l.l l C.i \
Of-
MIHRIL STERIRDE
/
\ -1
r
.
PRJIŞTILE SGFLETGLGI ■
'
•: ■
' 19 2 3 î.
L
J
\
tif-i-l
:
; I ?
o \ W)G. ÎG19 i
P1 '
\
: :
i
Bibliotercr Ijjrlr»n
V R A M c r A (
„Duiliu Zomfirescu**
I
i i i
:
| ;
! /
t
i.*
= KOCŞANI „Invătătorui Rom5n" S. A. Mea
:v
: 19 9 3
' -~
\
! .
’
• -•
REVOLTĂ. *
Din piatra anticelor temple să înălţăm altare nouă şi ’nţelepciunile uitate vor re’nvia la umbra lor, căci zeii vechi sînt morţi, şi ’n zare prevestitori se 'nalţă corbii... Spre cer pustiu vor îndrepta doar orbii rugători privirile; i
!
5 —
r
dar cei cu trupul învăţat de a purta povara zeilor cer cu graiul de blesteme şi-ameninţări de cutropire să li se dea noi zei, ori să dispară azurul plin de amăgire.
S>
PRIVIND PRINTRE ZĂBRELELE DE VISURI. ii
*
Mă uit printre zăbrelele de visuri la vieaţă, aşa cum un copil se uită printre gratii în soarele de dimineaţă la cuşca unei paseri. Şi cînd trudit mi-acopăr ochii privesc atunci adînc în mine şi înţeleg menirea soartei:
; 7 - 6 -
cu suflet strîns în colivii de trup, • cu trupuri strînse ’n colivia vieţei, ne irosim privirile cerşind j o zare fără zid şi gratii...
i
\
i
«
! i
!
LINIŞTE.
i
•> i
i
I
i
1 i.
Din corn de lună ca dintr’un corn de vînătoare seara sună imnul păcei şi-al tăcerilor adînc cuvîntătoare. Mi-e trupu ’ntins pe-o pajişte ’nflorită şi sufletu ’nfrăţit cu sufletul pămîntului...
! : ! i
8
t
;
Aud cum seva tinereţii ’n mine sue şi simt vigoarea cum sporeşte în liniştea în care-o şoaptă nu e.
— 9
r
I
' Şi ‘n cadrul nesfîrşit de pace îmi urcă gîndu ’n slăvi —cum urcă-o cărărue spre-un pisc de munte — desprins din hora grijilor mărunte ce-1 ţintuiau cumplit, aşa cum ţintueşti un trup în cue.
I
Şi cum privesc spre cerul luciu ca un lac pe care luna pune palori de flori de nufăr, îmi simt durerile că ’n pulberi se prefac i şi uit că sufăr.
i
Necontenit i din corn de lună, ca dintr’un corn de vînătoare, visătoare, seara sună imnul păcei şi-al tăcerilor adînc cuvîntătoare.
CÎNT DE LEBĂDA.
i
\\
|
Pe ape lebăda pluteşte — tăcere albă ’n luci de lac — şi nicăeri nu-şi vede urma pe care graţiosul trup a încrustat-o ’n apa verde în timpul vieţei, cum se rup imaginile vieţei noastre în oglindirile de veac. In seara ultimă se ’ntreabă pe unde-s zilele de eri, surorile singurăţaţei ce-au mîngîiat-o cu tăceri pe unde-au dispărut în seara cu luminoase presimţiri... ? ... îşi simte cîntecul de moarte, ca vraja moartelor iubiri.
I
.
^ 10 ! '
■
( Se ’ndreaptâ către trestii Jnalte plutind pe-o dîră de lumină, ! cum ar păşi pe-o punte albă spre lacul celor morţi de mult, senină cum îi fuse vieaţa, cu trupul alb ca o surdină pe coardele de valuri limpezi, ca ’n linişte să pot s’ascult. Şi-un val de frenezii curate sbucnind în adîncimea serei, un cînt sublim de desnădejde, de bucurie şi iubire — întîmpinarea ’n imnuri albe pe veci alesului ei mire — a spart tăcerea de-o vieaţă cînd se ’nsoţi pe veci tăcerei.
UN REGE CÎNTA.
j
RONDEL.
I
»
* ;
Cînd moare’n vază pala crizantemă şi tot mai greu îi simt plutind parfumul, mai greu mi-apasă fruntea greaua stemă şi creşte’n mine golul, creşte scrumul... îmi pare că străbat cu o triremă o mare mai întunecată decît fumul, cînd moare’n vază pala crizantemă şi tot mai greu îi simt plutind parfumul...
!
- 12 -
— 13 —
. Aşi da cu drag în dar o diademă 1 să regăsesc în rătăcire drumul; dar aşi jertfi şi glorii şi emblemă să pot păstra pe veci parfumul cînd moare’n vază pala crizantemă.
/
ii
-
r
'
Biblioffvv» furî»*
7
vV
V R A M C c A ,,Duiliu Zomfiroţcu”
Se surpă casele’n neştire, s'aprind în pietre licurici, pustiul cade pe iubire O! veciniciile-au trecut pe-aici.
:
TĂCEREA MEA S’A LOGODIT CU MOARTEA.
ţ
î
Tăcerea mea s’a logodit cu moartea şi la ospăţ turnat-au vin, ca sclavii, părerile de rău ce-au încolţit în suflet plin de dor şi de evlavii. Cu grai pierdut a cuvîntat un gînd rămas ascuns în hrubele-amintirei » vedeniei dragi dînd iar avînt — vremelnicii în vraja licărirei —:
— 16 -
I
- 17 -
2
-
\ ))
„cînd vei muri, pe fruntea ’nseninată purta-vei nemurirea ca pe-o stemă, iar Morţilor, pe. apa ’ntunecătă, părea-vei a nădejdilor triremă...** .
Şi’n liniştea ce s’a lăsat încet pe calmul înserărilor, plîngînd, a smuls din mine ultimul regret svîrlindu-1 celor vii, pe cînd în suflet plin de dor şi de evlavii eterne bucurii au înflorit, şi la ospăţ îmi toarnă vin, ca sclavii, căci Morţilor pe veci m'am dăruit.
1
- 18 —
; J
1! f
-
ODĂ
.
1
Lumină ce se sbate în cupă de ’ntuneric, lumină care cîntă’n orgie de tăcere, lumină, fără care nu se năştea nici moartea, e trupul tău, fecioară.
<
l
i ■
Pe el, ca pe o apă, aşi vrea ca să plutesc; şi’n loc de amăgire cum am avut mereu, ca’n luci de lac vedea-voi sub mine trupul gol pe care-1 simt cu trupu-mi.
' ■
- 21 -
suff L.
1
r
Şi fermecate-or trece prin minte-mi bucurii: mi-e trupu-atît de fraged şi ochii-atît de-adînci de parcă simt că astăzi sînt creator de zei creind plăceri în tine. Vin Atalantă! noaptea aprinde peste toate făclie de ’ntuneric, şi’n trupuri — vechi dorinţi. In fulguiri s’aşterne chemarea de iubire şi trupul meu aşteaptă
|
i
Lumina ce se sbate în cupă de ’ntuneric, lumina care cîntă’n orgie de tăcere, lumina fără care nu se năştea nici moartea, lumina ta trupească.
ELEGIE.
1
;
Oraşul nostru astăzi mai sfînt e ca oricînd: sînt îngeri mulţi într’însul ce vor pleca pe rînd spre patru cimitire; ei nu-s veniţi din cer, ci-s făuriţi din bronzuri, din marmură şi fer. Oraşul nostru astăzi e plin de-atîţia morţi, atîtea Hamuri negre suspină lung la porţi, şi plîng atîtea mame şi preofi în biserici, atîţia ochi ce-odată au strălucit feerici,
- 22 -
L
- 23 -
j
; 1
încît cu glas de lacrămi iubito te mai chem ! mi-e gîndul colb de moarte şi cîntecul blestem.
1:'
i ' ;
; i
Vin în oraşul care va rămlnea pustiu, şi pe curînd în care nici eu n’o să mai fiu, să ne trăim iubirea în umbra celor morţi... Ca mîne, flamuri negre ne-or străjui la porţi... :•
UN CLOPOT VECHI ÎŞI AMINTI DE CER.
i
i
1
Un clopot vechi îşi aminti de cer cînd a simţit că sboară ’n larga zare din cuibu-ascuns de mult într’un ungher un stol de paseri ciripind cîntare.
•^
Şi s’a sbătut plîngînd cumplit în seară ca din clopotniţă pe veci să scape, să-şi simtă trupul liberat de sfoară şi să plutească pe astrale ape...
!
24 -
L
- 25 -
A
■
i
Să nu-i priveşti avîntul frînt, iubită, sub zarea cînd văzduhu-i de cenuşe... în suflet te-ar durea şi mai cumplită nădejdea ’nlănţuită de cătuşe.
SECETĂ.
i
S’a uscat şi ciripitul păsărelelor din crînguri şi-a uitat de multă vreme să mai gîngure isvorul... sub văpaia nesfîrşită ni s’a ’mbătrînit pridvorul: nu-s nici cîntece, nici basme; în pustiu rămas-am singuri.
;
i
Seceta aşterne ’n aer aromeală de morminte: stîncă de tăceri striveşte inimile care bat; colb de arşiţă pe toate, ca ’n poveste, s’a lăsat; visele-au pierit; uitarea, nu mai ştie să ne-alinte
:
- 26 -
- 27 —
A
r
Zăpuşeala ne striveşte sufletul fără prihană; s’a uscat şi ciripitul păsărelelor din crînguri; nu-s nici cîntece, nici basme; în pustiu rămas-am sînguri... Dragostea ne e povară, amintirile-s dojană...
I ■
ÎN PREAJMA MORŢEI.
;•
Iubito curînd vom trece munţii, munţii înserărilor vieţei...
;: ■
b.
Adună ’n tolba suferinţei cîntec şi ’n ochi surîsul meu de altă dată, — surîs în care tu vedeai procesiuni de îngeri palizi trecînd pe căile lactee şi lasă-albinele-amintirei care clădesc ruinile vieţei să ţese ’n frămîntările acestei lumi şi soarta ta.
- 28 -
- 29 -
r
!
Curînd, curînd vom trece munţii, munţii înserărilor vieţei...
!
i ■
■
I
.
- 30 -
A
j
î
I
POCĂINŢĂ.
Ca un parfum tăcerea s’a întins în noaptea fără lună, fără stele... ca din comori, ce ’n ţărnă s’au încins, în vîlvătăi se ’nalţă gîndurile mele. Şi pe ’ntuneric lutul mi-e mai greu şi dorul de lumină mi-e mai mare, iar gîndul către Idealul meu s’a transformat în aprigă chemare.
- 33 -
L
3
'I
'
Dar ţărna-a tresărit: pămîntul cutremurat de teama c’o să plec • şi-a încordat întreg avîntul în sgomotul acesta sec.
.j
Şi mi-am întors spre Dumnezeu gîndirea în noaptea fără lună, fără stele, şi-am înţeles că ’n el e nemurirea, iar nu ’n himera gîndurilor mele...
SINGURĂTATEA M’A ’NFRĂŢIT CU DUMNEZEU... v
Singurătatea mi-a întins ulciorul cu tăcere şi am simţit, sorbind din el, atîta mîngîere de parcă mama mi-ar fi spus o vorbă de-alintare... ... trec anii ’n sbor, îmbătrînim ... şi vieaţa ni-e uitare... \ l''
Singurătatea m’a ascuns din faţa gîndurilor mele ce, fără păs, m’au urmărit, ca bivoliţe rele, i
şi coborînd în suflet plin de cîntece şi vrăji sublime, singurătatea m’a ’nfrăţit cu Dumnezeu din înălţime.
- 34 -
- 35 -
\. > r
•I
Şi m’ara lăsat în voea lui ca să mă poarte... aceleaşi căi te duc spre-acelaşi ţel: Orice cărare duce în spre moarte cum în spre vieaţă duc aceleaşi vechi cărări.
PRIBEGIE.
Simţeam un dor nelămurit de a pleca spre «undeva» în zi de vară, cînd paserile ’n sîn de crîng aleanurile ’n cînt îşi plîng. O! doru’n strai de melodie clară... Şi am pornit; nu ştiu de-aveain în minte grija ca s’ajung spre-un sat, nici gîndul c’o să fiu pribeag pe-un drum necunoscut şi lung.
- 36 -
i Trecui doinind prin lunci, pe dealuri, mă odihnii în iarba moale, ca în şaluri, apoi am dat de-un lan cu grîne coapte ce se ’ngîna cu vîntu’n şoapte; şi m’am oprit. Pe după deal îngenunchiase soarele... şi pentru că venise-aproape de pămînt îşi risipea şi aurul şi-odoarele pe care i le dase Tatăl sfînt. Şi cum priveam spre lan, văzui păşind un moş cu ochii-albaştri strălucind, purtînd pe braţe snop de grîu scînteetor; şi ’n măreţia de-asfinţit mi s’a părut că-i Dumnezeu care a venit să-şi ia din rodul minunatului ogor.
- 37 -
i
1
r
+
1
CUPRINS:
■
6
i
Revoltă................ ................................ Privind printre zăbrelele de visuri . . . Linişte................................................ Cînt de lebădă.................................... Un rege cfntă........................................ Veciniciile-au trecut pe aici.................... Tăcerea mea s’a logodit cu moartea . . Odă.................................................... Elegie................................................ Un clopot vechi îşi aminti de cer . .. Secetă................................................ în preajma morţei............................
! !
7 . '•
Bibliot^rn V R A N C r *
’
: *!
N^Duiliu Zamfirescu"
\
7 9
11 13 15 17 21 23
25 I
Pocăinţă.................................................... Singurătatea m’a ’nfrăţit cu Dumnezeu . . Pribegie....................................................
i
Pag. 5
27 29 33
35 36
7
r
. •
i .! > . .
■
i
; ■
;
i
-J V
. 7
o
!
; '$
i•'
' 1
Y }
' :
i j
•-.
i
1
i
PREŢUL: 15 LEI. & ;■
>