-.
t
-
r
* •• __—
'*
G.-MILCOV
T'/efd
FOCŞANI
Răsărit de soare Biruitor pe ocean, pe mare, Acum se smulge dintre bălţi şi dune — Iar ca răsplată a izbînzii, pune Pe florile din câmp o sărutare! Şi ele toate, vrînd să’l încunune, Un văl îi ţese, din mărgăritare — Cu care el îşi şterge fruntea ’n zare, Urcând tot mai frumos, în cânt de strune....
- 3 -
Păstorii, pe Ia stîni, smeriţi se ,nchinăr Contemplă floarea holdei în lumină, Apoi, rămîn o clipă ’ngenuncheţi; Iar nori de fum, din hornuri lungi de fer, In liniştea suavei dimineţi, Se 'nalţă ca o jertfă către cer!...
i i
•i
f
/
- 4—
\
Poporul meu Popor! când tu trăieşti, dece plîng eu? Dece nu vii din zarea depărtată Să te îmbrăţişez măcar odată! Dece ? O! Nu eşti tu poporul meu ? Ce stai Pe care Şi când Poporul
ascuns? Nu eşti tu încruntatul îl zăresc prin ochii uzi ? te strig, dece nu mă auzi ? meu, nu-ţi sunt eu împăratul
- 5 -
Cânt doina ta din gură şi din flaut l Şi când te-ador din suflet şi te caut, Când venerez, în tine, pe străbuni, Icoana ta 'mi stă mută, nemişcată — Precum stă o icoană atîrnată, In inspirarea unei rugăciuni !
— 6 —
In câmp Azi-dimineaţă ’n câmp eu am stătut — Dormiau lin lanuri verzi cu spice ’n floare., Învăluite ’n mantii de mărgăritare Pe cari mîna nopţii le-a ţesut.... 0 clipă-am admirat şi-am zis: „din voi, „Noian de spice cu cerească mană, „Am să ’mpletesc iubitei o coroană — Dar... iute, mi-am tras mâna înapoi :
(
Din zări, de pretutindeni, nouri suri Se ridicau semeţi, cu o solie De fulgere, de trăsnete şi uri — Simţii atunci, cum pline de mînie, La spate, milioanele de guri Stau gata... gata ca să mă sfîşie!...
— 8 —
•T
Sonata nopţii Din neant, cobori cu aripile ’ntinse... La fîlfîitul âripilor tale, Fugind din templu bietele Vestale, Văpăile apusului se stinse Tăcerea pe întinsuri se aşterne — ,Dorm florile plecate 'nspre pămînt; Şi nemişcate-o clip’ aşa cum sînt, Apar în haina formelor eterne... i
— 9 —
■
Trudiţii ’n lumea viselor s’avîntă, Când, peste sufletele împăcate, Din înălţimi, coboară pacea sfîntă;
. I \ !
! c
...Ci valuri doar, la ţărmuri depărtate, Se luptă, spumegă şi se frămîntă, Din începuturi, pentru libertate!...
:
f i
<
ţ
.*
.
i
— 10 -
•I
/
Reminiscenţă In dangăte de clopot, sărbătoarea, Când lumea 'şi duce jalea ’n cimitire, Eu îmi reiau toiagul şi cărarea Spre crîng, să mai rechiem o amintire î Aceleaşi flori pe căi bătăturite De mine ’n primăvara ce-a trecut — Dar... una nu-i, din florile trăite, Ca să’mi redeie ceiace-am pierdut!
- 11 -
Acolo ’n crîngul vajnic, legendar, Pe unde-am colindat trist, solitar, Mi-am îngropat eu visurile mele ! Azi, calc nepăsător pe viorele... Şi ele mor pe braţe de zefir Şi crîngul tot, e parc’ un cimitir !...
i
7 i
i
•i
- 12 -
.
/
/
PASTEL DE TOAMNĂ Prin florile demult pălite, Un vînt de toamnă flutură... Şi pomii ’ncet se scutură, De frunzele îngălbenite... Smerită ca o mănăstire, O bancă stă între boschete — Pe jos, zac putrede buchete împrăştiate în neştire!...
- 13 -
-
Intre cer şi pămînt De ’mi dărueşti, o, Cer nespus, Pe cea mai sclipitoare stea, Rămîn' cu ochii, doar, la ea : E sus, prea sus! De’mi dărueşti, pămînt mănos, Cea mai înaltă desfătare, Eu o resping cu indignare : -E jos, prea jos !...
— 14 —
Răvaş, albinelor O iarnă ’n frig, de foame amorţit ! Trezeşte-te acum cu primăvara Şi te împrăştie în toată ţara, Sărman popor, destul ai suferit! Cu bine mergi, culege unde ’ţi vine, In câmp şi prin grădini, ori unde vrei, Căci... nici nu se cunoaşte unde iei, Ci parcă pui ceva, chiar de la tine!
- 15 —
Cât văd din ochi, îţi las ca moştenire l Ţi-mpărtăşesc şi ’ntreaga mea iubire,' O, harnicul, supusul meu popor ! Şi bîzîind prin iarba cea măruntă, In vara asta să lucraţi cu zor, Să’mi faceţi două luminări de nuntă !...
— 16 —
In vis Pe ţarna neagră, cu mijlocul frînt, Ca un gândac, sub arşiţa de soare, Tot scormoneşte-adună ’n jur pămînt La păpuşoiul ce acum răsare... Când soarele se lasă în chindie,. Pe drumul prăfuit, pe sub colină, S’apropie cu zor o mîndră ’n iie, C’un prunc la sîn şi toate pentru cină —
— 17 —
Iar după cină, omul, ostenit, Alături de „odrasl" ’a aţipit Zîmbeşte-acum — ăi ochii n’au să’l mintă ! /
El vede-aievea ’n dulcea lui visare Că păpuşoii toţi au dat în ţintă, Că treieră la grîu, că... „ţîncu“-i mare!... /
t
I
— 18 — i
A .
Ifî
Ţiganii Din Ioc în Ioc, ca vîntul mişcător, Te mînă soarta zilelor amare... Şi ’n tot pămîntu ’n lunga căutare, Nu afli adăpost, pribeag popor! In drumul tău, trecând prin lanuri coapte, Le-admiri doar — ca pe stelele din cer, Ce ’nvăluite ’n nepătruns mister, Din depărtarea lor, străluce ’n noapte!...
- .19 -
!
Şi când tu sîngerezi pe căi pietroase, Când te sgîrceşti în corturi friguroase, Şi n’ai o vatră să te prigoreşti; Când graţie stăpînului trăieşti, Când veşnic porţi cu tine-un dpr de casă, Tu cânţi! Eşti pe planeta ta... ce-ţi pasă!...
— ,20 —
Furtuna Furtuna, dinspre munţi, vuindă vine — Se întretaie fulgere prin nori, Se frîng pîn’ la pămînt, copaci şi flori — Norodul tot, începe să se ’nchine ! La margine de sat, un vînt nebun Răstoarnă o colibă de lăieşi — Dar... ei, nu roagă Zeii lor aleşi Să ’nduioşeze cerul ! La ce bun ?
— 21 —
\
De-acum, trăiesc sau mor, le e tot una î De-acum, să se deslănţue furtuna, Nimic ei nu mai au pe-acest pămînt! La piepturi strînşi, desculţi, trec pe ogor... Loloaţele le fîlfîe în vînt Şi scai se prăvălesc în urma lor!
*
/
— 22 —
Resemnare De n’ai îi tu atîta de plăpîndă, * Sfioasă ca un liliac, cuminte, Eu nu ţi-aş mai ieşi timid ’nainte, Ci-aş fi şi eu mai curajos... Dar, blîndă Cum eşti, mă tem că dacă ţi-aş zîmbi, Te-aş smulge, poate, din visarea ta — Şi, poate, drumul chiar ţi l-ai muta, Şi nu te-aş mai vedea în orice zi !...
- 23 —
I
Aşa, mă resemnez : cum te-am zărit, In umbra de perdea stau neclintit Şi... ca pe-o floare neatinsă ’n lunci, Când te privesc a nu ştiu câte-a oară, De-ai şti ! în gândul meu s'ascunde-atunci, Un strop din castitatea ta, fecioară i...
— 24 —
1
/
I
( i
\
\
învăţătoarei
■■■
Cum nu mai sunt copilul fără minte! Aş fi în şcoală — poate ’n şcoala ta ! Cu binişoru tu m’ai învăţă Să scriu frumos, să cânt, să fiu cuminte • ••• De focul ăsta — cum noi nici ne ştim — Când întîlnesc micuţii tăi şcolari, Ne prindem un moment cu toţi ştrengari Şi... de-ale noastre-atuncia noi vorbim !
— 25 —
)
Şi nu ştiu cum, aşa, ei de Ia sine, De câteori în drum ne-am sfătuit, Din vorbă ’n vorbă, îmi spuneau de tine! De-atunci, atîta sunt de fericit, Şi-atîta dragoste a răsărit în mine, Că toţi copiii ţi i-am‘îndrăgit!...
- 26 4
« i i
■
: I
Clspe-veacuri Când timpul, călător, în drumul lui s’adapă La zile, ore şi minute, tu îl strîngi: Faci ani, taci luni şi săptămîni —şi mi te plîngî Că numai clipele şi veacurile ’ţi scapă.... Iubita mea, te rog, de soare ’ţi-aminteşte, Cum el, în clipa când a apărut în zare, Trimite florilor, pe rînd, o sărutare — Şi vei vedea ce-i clipa, cât de mult trăieşte !:
c*
I
— 27 —
Şi te mai rog, iubito, plimbă’ţi gându-asa Pe mări, oceane — şi, o clipă cât visezi, *Fe fă c’auzi izbiri de valuri — şi-o să vezi Cum veacurile trec pe dinaintea ta !...
✓
— 28 —
I
De departe De când nu’rai mai trimiţi, iubito, ştiri, Pe câmpuri, prin păduri, tot pribegesc... Şi printre mii de flori ce le 'ntîlnesc, Te cat... şi nu te aflu nicăiri! Şi peste tot, pe unde-am poposit, La flori nTam plîns de răutatea ta! Şi câte una ’ncet se clătina, ' De-atîta duioşie ce-a simţit !...
- 29 —
Nu mă iubeşti! sunt trist... poate-am şămor Şi capăt pune-voiu atunci durerii — Dar, peste mii de ani, în viitor, Iubirea mea fiind nemuritoare La binecuvîntarea primăverii Va răsări de-asupra mea o floare!... y
- 30 —
\
sar i \ ■
.
I
:
Nostalgie Blînda adiere, Ce-o trimit cu şoapte In fiece noapte Bate în tăcere.
i
î
Dar... vine zdrobită Şi îmi povesteşte Că mereu găseşte Usa ) zăvorită!
— 31 —
Simt atunci cum plînge, Cum încet se stînge, Ca şi adierea, Firea mea firavă ! — Nu-i găsesc otravă Să-i omor durerea !
— 32 —
i b
: !
I : :
j
:
i
;
Trubadur Cu nopţile de iarnă cele mari, S’au dus ospăţurile ’mbelşugate; Acuma, pe la curţile bogate, Nu mai răsună cânt de lăutari; A amuţit doinirea din viori.... Acuma, toată lumea, pe câmpii, Ascultă ziua cânt de ciocârlii Şi noaptea, triluri de privigetori —
I
! '
I
— 33 — ■
Scripcarul numai, pare întristat! Arcuşul Iui, în tolbă stă uitat Şi jalea ’n suflet, prinde să se cearnă! Tot cârpăcind, cum stă ’ntr’un colţ de stradă, | Visînd ospăţuri lungi din nopţi de iarnă, Din gură-îngână ’ncet o serenadă !...
i
s
e A
- 34 —
I i,
;
, »: '
;Pe gânduri
(
■
! t
Mii păsări călătoare, primăvara, Înfruntă mări imense de' safir Şi vin’ de se ’mprăştie ’n toată ţara — Dar unele, s’opresc ’n cimitir!
j
I
In munţi, fac cuiburi prin stînci de porfir, Se ’ndrăgostesc în sboruri rotitoare Şi ciripesc aproape de izvoare — Iar unele ’nsetează ’n cimitir!
i
— 35 —
Pe câmp,' mii cântătoare de-odată, Imită trilurile din clavir, Şi-o lume ’ntreagă-ascultă fermecată — Dar... păsări glăsuind într’un delir, Ce n’au fost auzite niciodată, Sunt cele cari cântă ’n cimitir!
1
(,
.«■
• 5
- 36 —
Pe gânduri II i
I' :
Atîtea milioane de tembeli, Sărută poala marlui Vizir— Dar milioane de supuşi rebeli Sunt cei ce locuesc în cimitir! La glasul vibrător de blînd emir, Un trib se prosternează la pămînt — Dar cei ce nu mai au nimica sfînt Sunt triburile vechi din cimitir! i
. - 37 —
!
Ca şi-un talaz ce tiţfna nu-i fu dată, Tot peregrin Ia Mecca, din Cair, Arabu ’şi duse viaţa zbuciumată — Dar azi, sub trestii nalte de papir, Acel ce pribegi viaţa toată, Arabul, s’odihneşte ’n cimitir!...
- 38 —
*
Pe gânduri III
Sunt sălcii plîngătoare ’n lumea toată, Ce rîd,'prin. lacrimi, blîndului Zefir — Dar sălcii cari n’au zîmbit vre-odată, Sunt cele cari cresc în cimitir! Prin parcuri, toamna, flori de trandafir Ne zic „la revedere" în romanţe — Dar flori ce ’ntunecă orice speranţe, Sunt cele scuturate ’n cimitir!
— 39 —
/
In primăvara binecuvîntată, Când flori îşi clatină al lor potir, O lume ’ntreagă-ascultă fermecată — I
\
Dar freamăte, păşind din fir în fir, Ce n’au fost auzite niciodată > Sunt cele cari trec prin cimitir!
\
</
— 10 — I
c i
Aorţii
i
■■■
!
■
:' La groapă când îi duce ’ncet mulţimea, Cu ochii ’nchişi, prin genele desprinse Ei nu zăresc făcliile aprinse — Cu ochii ’nchişi, ei văd întunecimea! Sub dome, când le face tămîerea, N’aud cădelniţi, clopote, cântări, Nici plînsete n’aud, nici suspinări — Atunci, ei nu aud de cât tăcerea \ \
i
— 41 —
Ei nu simt clipele de „despărţeală“. Sărutul cald, pleoapa, când le-apasă — Dar... când i-aşază ’n groapă, simt râcealăi 'J
Ei nu vorbesc — dar când le ceri „iertarea", In loc de-adio, clapa când se lasă, In colţul gurii reci citeşti : uitarea ! v
s
I
— 42 —
!
Isvorul Renaşte candid şi zglobiu, Dintre mormintele Naturii... Şi umbra deasă a pădurii II ocroteşte ca pe-un fiu ; Prin stînci săpîndu-şi el cărare, intPuna murmură şi cântă — Tăcut, apoi, pe câmpi s’avântă, Aleargă-aleargă înspre zare
— 43 —
\
Şi printre valuri, printre unde, El se tot duce năzdrăvan Pînă la mare şi ocean — Iar de aici, nu mai ştiu unde !... 3
’â
î; l
“f
I
3
\
— 44 —
fln nou An nou, desprins din depărtări albastre Azi, lumea îţi ridică osanale Cât huzurezi, în nesfîrşita cale, 0 clipă pe pămînturile noastre. An nou, prin .fine-o nouă viaţă ’nvie — Podoabe ’n muguri, roduri în seminţi, Nădejde-a miriarde de fiinţi, Eşti tu, în drumul înspre veşnicie !
— 45 ~
t
• Tu vii din zarea dinspre răsărit Şi altul se îndreaptă spre apus, Ca să s’afunde ’n negrul infinit — Ducând, cu el, tot raiul înverzit In care, an, speranţele ne-am pus... Şi câte nu ne-a luat, pribeagul dus!...
f
— 46 —
i IN CONTEMPLARE Stăm visător, mii planuri făurind — Şi printr’un roiu de raze ’n chip de sul, Din neant, coboară-atunci un... minuscul, Atras cte tainice puteri fiind ; In salturi, luce ca şi diamantul; îmi pare o... cometă... un bolid — II urmăresc din ochi şi îl desfid, Pân’ ce, din nou, îl mistuie neantul .
( V
— 47 —
Rămîn cu ochii ’n gol, cu gândul dus — Şi gândul se agaţă de-o... cometă, Se râtăceşte-o clipă ’n lumi, pe sus — Acum, pămîntu-abea-i cât o... rozetă ! Iar eu, mă simt atîta de redus, Un minuscul, în spaţiu, pe-o planetă!...
f r,
y
/
i
— 48 —
u$.
SONATA LUNEI
*
Tăcută, faţa ta de gânduri plină, Departe stînd de frămîntarea noastră. Te ’nvălui ziua ’n mantie albastră, Plutind pe cer orbită de lumină Cu amuţirea multor zbuciumări, Din lumea stelelor sfioasă-apari, Te oglindeşti pe vîrfuri de gheţari Şi-ţi rătăceşti privirea peste mări —
<i
’
— 49 —
Din umbra Globului noi te privim, Şi ’n imnuri virginale te slăvim, Tu ce răsfrîngi luminile din Soare; Şi nori prin faţa ta când lunecă, Tu ’i luminezi şi ei te ’ntunecă.y Ei trec, tu stai în loc surîzătoare!...
V
— 50 — 7
/■
Haos... . Un zeu, la ruga multor milioane, In idol, pe pămînt s’a ’ntruchipat Dar, când profet din ei i-au asmuţat, L-au sfîşiat ca nişte lighioane; De-atuncea, fără teamă de păcat, Iconoclaştii sfarămă icoane, Cad ziduri vechi, se prăbuşesc coloane, Se ’ntinde mucegaiu ’n lung şi ’n lat!...
Azi, plîngem pe ruine!... Solomoane, Ce-a mai rămas din templu-ţi minunat ?.. Blestemul v’a ajuns, popor cu toane! Voi, cari cei dintîi aţi profanat, Tu şi supuşii tăi, Aroane-Aroane, Să ne redaţi fetisu sfărîmat!... J
?
A
.
I
- 52 -
„Excelsior" după Longfelow
Un călător cu inima ’nsetată, Se abătu din drum la un izvor — In vale şerpuia un rîuşor Şi peste el, o punte atîrnată. Uimit de măreţii, încrezător, Cu inima o clipă ’nviorată, . S’avîntă peste puntea legănată Şi îşi şopti încet: „excelsior" !
— 53 —
înainta pe calea neumblată, Tot ascultînd al pasărilor cor Şi arborii ’l umbreau cu toţi de-odată — Dar... nefiind nici unul roditor, Departe, sus* pe creasta fermecată, Lihnit, căzu naivul călător!...
i
— 54 —
[ Scrisoare In zori, când câmpu-i plin de cântătoare, In patul alb, tu leneşă visezi... Şi niciodată-iubito, tu nu vezi Frumsetea Răsăritului de soare! Te scoală, deci, şi ’nalţă rugi curate, Pe când mulţimea cântă şi munceşte — Căci braţul ei, ce locul îl sfinţeşte, Din ţărna neagră pâine albă scoate !
— 55 —
Iar colo ’n sat, gândacii de mătasă In paza fetelor, îţi fac ei zestre — Ţesătorie este orice casă...
/
Acolo, după micile ferestre, Se ţese ’n taină haina ta frumoasă, Din frunze verzi, ca ’n basmele măestre !.
/
i
- 5.6 -
/ I
f
Inelul ..
Ieşiai, aseară, cu un pacheţel, Din magazinul de galanterie... Şi’l balansai uşor — o colivie Legată de-o crănguţă cu inel! Azi dimineaţă, dup’o reverie, Trăită ’n umbră dulce de castel, Cu ochii ’n jos, privind prin testemel, Ieşiai tiptil dintr’o... simigerie; i
\ / N
f
- 57 —
>-
Ca niciodată, „tandru" mi-ai zîmbit. • • Apoi, făcând din mînă-un gest pripit, Sclipi inelul ca o ironie ! De-odată, ţi-nflori obrazul pal — Priveam discret la... jimbla aurie, Ce o ţineai ascunsă pe sub şal...
!•*
— 58 —
* *»
\
CHIEMARE *
-
Iubito, te vestesc Că bate vînt de primăvară — Haidem să colindăm prin ţară, Veştmînt să’ţi făuresc : Cu ochii să-ti adun Costum de raze de Ia soare, Să-ţi fac, din spice, o brăţare, Pe mînă să ţi-o pun ; In bucle să’ţi anin O ramură cu rod de viţă, Să’ţi împletesc, pentru altiţă, Dantelele de in ;
— 59 —
In degetul cel mic, Un fir de iarbă ca mătasa; Pe faţă, străveziu ca plasa, Un văl de borangic.... Să calci peste comori Şi să te oglindeşti în rîuri, Să’ţi cadă ’n jos, ca nişte brîuri, Fîşii în trei culori — Apoi, cu braţu-mi greu, ■Cingându-ţi mantia culeasă, Să te ’ntronez împărăteasă Peste poporul meu !...
— 60' —
i
î
Stelei^ Tu, Soare, rege-al Firii, toţi te-ascultă... Regina nopţii ’n imnuri eşti cântată... Luceferi, strălucirea voastră-i adorată In jurul Vostru-i zarvă multă, multă ! Dar vouă, stele din nopţi efemere, Cum nici o taină n’a putut fi smultă !...,. Sclipiţi... sclipiţi din lumea cea ocultă, Şi ’n jurul vostru-i linişte, tăcere —
— 61 —
Nu poate nici să vă’ndrăgească-anume, Când printre voi se pierde visătorul — Voi răsăriţi şi-apuneţi, fără nume! Pe voi v’a destinat Făuritorul, Să umpleţi golul, haosul din lume, Să fiţi mulţimea fără rang, poporul !... «s
— 62 —
Flori Nu’mi plac plăpînde flori ce cresc în sere, Nici cele ocrotite prin ghiveciuri, Sau cari hibernează ’n fund de beciuri Şi se pălesc la prima adiere ... îmi plac sărmane flori de prin livezi, Acele cari, prin mulţimea lor, In primăvara rece fac covor, Hrănindu-se cu ape de zăpezi !...
— 63 —
r.
Nu ’mi plac nici flori alese, elegante, Ce mor pe sînii veştezi de amante, Apoi s’asvîrl, se calcă în picioare — Vreau flori de rînd, sărace, austere, Ce din prinosul lor, din fiecare, S’adună vara fagurii de miere!
i
— 64 —
•ij
\
!
i
l
IN ^ETERNITATE !...
I •' ,
Sub arşiţa unei amiezi de vară, Cu trupul răstignit parcă ’ntr’un cuiu, Hamalul îşi simţea un umăr şuiu, Iar altul, apăsat.de o povară! Pe caldarîmul dur se depărta, Dogoarea aerului străbătînd ; Se mai oprea, apoi, din-când-în-când Şi sub povară, umeri-şi schimba —
i 6
i
— 65 — i
i
o
Rămas pe loc, cu ochii urmăream Dintr’un popas într’altul... mă uitam : O ! Singur, trupul, nu mai alterna ! Ci, pas cu pas, sfidînd fatalitatea, Cu muşchii ’ntinşi, penibil se tîra Ducând şi umerii şi greutatea!... ;
— 66 —
INTRE DOUĂ LUMI — viziuni de iarnă —
In fumul de ţigară, plutitor, Văd un palat, văd splendide saloane ; Şi-un senior, prin .fumul de havane, Ca un profet privind în viitor : Un parc... un echipaj — el le zîinbeşte Dintr’un confort de iarnă, stînd la geam — Cu mîna fac prin fum un gest de... blam, Şi-o altă lume mi se năzăreşte :
— 67 — i
o
O casă mică, un moşneag tăcut, Cum pufăe din pipa lui de lut, La piept strîngându-şi treanţa de zăbun II văd cum stă pe gânduri, aiurit, Zărind prin fumul negrului tutun, Un gol imens, ceva nedesluşit!
/
v
— 68 —
/
PASTEL DE TOAMNĂ I
Văzînd că zori de-abea răsar, Că soarele ’ntîrzie, Pornit-au laici ’n câmpie Seducă jertfe la altar! Desculţi, sub paşii lor foşneşte Covor de fire argintii Şi faţa luciei câmpii Ca o oglindă se-abureşte — f
/
— 69 — x
S au stins mii stele tremurînde, De-asupra satelor... şi-acum, Sub Luna ’ntîrziată ’n drum Mii de fitiluri fumegânde !... J
: !
— 70 —
■
r
Focul Cu scut de-aramă se ’narmează cerul, Şi stelele s’ascund în dosul Firii — Dansează umbre ’n ritmul pîlpîirii, Rumoare dulce, în tot cartierul ! Prin flăcări, se aud lovind topoare... Pereţii în cascade năvălesc •Şi bîrne scânteiază şi trosnesc, Cu zgomot surd căzînd între vîlvoare —
— 71
Matrona, despletită, se boceşte Şi mii de suferinţi îşi prevesteşte, Co voce tremurîndă, de Oracol —
i
Şi timp ce ,ea se smulge disperată, Eu stau cu inima îndurerată Şi-admir... admir cel mai frumos spectacol!..
/
— 72 —
NOAPTE DE TOAMNĂ Pe capră, sus, în ritmul unui vlog Şi sub un cer, probabil, plumburiu, Dormea un strănepot de surugiu, C’o niînă ’n sîn şi alta pe dîrlog ! Şi vîntu-acum, făcând pe vizitiu Mişca un biciu şi două pături vechi — Iar caii tresăreau, doar din urechi, Crezînd că se urcase-un... muşteriu — i
— 73 —
Veghind pe rînd în noaptea friguroasă, Un „ochiu" sta stins... iar Firea, somnoroasă, Cădea în picuri reci dinspre zenit... Şi sub acoperişul vast de nori ) Se odihnea vehiculul trudit, Numai c’ifn ochiu mijind spre trecători!
— 74 —
r PREUMBLARE NOCTURNA Incet-încet, cu ochii învăliţi, Ca o cadînă plină de orgoliu, Păşeşte umbra mea în doliu Pe sub copacii desfrunziţi ! 7
j
Pe ziduri umede de case, Ca un resort de arc se alungeşte Şi pe la geamuri negre, ea priveşte Prin storurile trase !...
— 75 —
Se mişcă globuri oculare, De nervi metalici suspendate; Şi umbrele izbesc în trotuare, Ca limba ’n clopotele clătinate — Şi umbrele izbind în trotuar, Izbind în van, ca’n clopotele sparte, Pe străzile pustii, pînă departe, Răsună-un tropot cadenţat şi rar!... ,
— 76 —
r Noapte do Octombre Prelung răsună un semnal nocturn — E şuerul neadormitei straje... Apoi, bang ! bang!... Prins între angrenaje,. Se zbate miezul-nopţii într’un turn ! O umbră lunecă pe bulevard — Sunt eu, sub stropii reci, din nori svîrliţi .... Tristeţă! Pomii stau descoperiţi, Şi globuri mari, ca nişte facle ard!
— 77 —
Un imn funebru întonă Eol ; Şi-o frunză veştedă ;şi dă drumu ’n gol Castanul, lacrimile '1 podidi! încovoiată ca o pîlnie, Ca pe-o năsîlnie se legăna Şi apa pe rigolă murmura: hi, hi!...
s
— 78 -
Preumblare matinală Iiâsleţi, se cern întîii fulgi de nea — Şi-o doamnă ’n blană albă ’nfăşurata, Mi-arată Ca iarna va fi grea! Un ucenic în bluza lui de vară. In bluza lui de vară, cadrilată, Mi-arată Că iarna e uşoară !
— 79 —
In haina lui cutată, In faţa unui magazin, ,Un manechin Mi-arată Că orice haină ni se potriveşte! Măturătorul harnic, ce coseşte Prin frunza toamnei scuturată, Svîrlind în aer un perdaf, Mi-arată Că ’n lume, tot îi praf!...
- 80 —
'Noapte de iarnă In roiuri, fluturi albi, cu-aripi de vînt, Prin ramurile negre se aşează; Şi Ia lumina geamului dansează, Ademeniţi de dulcele tău cânt ! Din lumea basmelor, ei vine-vine, Se năpustesc spre razele ’nnălbite — Dar... mor cu aripile mistuite, Nu poate să ajungă pîn’ la tine!...
- 81 -
Şi-a mele şoapte, ’n zborul lor, se curmă ! Deşi doar geamul neted ne desparte > Iubita mea, căt suntem de departe! Străpuns de vînt, de triluri de pian, C’o sarcină" de gânduri, las o urmă Printr’un imens pustiu siberian !.
/
i
- 82 -
\
CUPRINSUL: p»g-
Răsărit de soare . Poporul meu In câmp . Sonata_ nopţii . Reminiscenţă Pastel de toamnă Intre cer şi pămînt Răvaş, albinelor In vis Ţiganii Furtuna Resemnare . . ■ învăţătoarei Clipe-veacuri De departe Nostalgie . Trubadur . Pe gânduri I .
3 5 7 9 11 13 14 15 17 19 21 23 25 27 29 31 33 35 37 . 39
Ii
in . ~ 83 —
r»»g.
Morţii Isvorul An nou In Contemplare Sonata Lunei . Haos... „Excelsior" Scrisoare . Inelul ... Chiemare . Stelele Flori . In sterilitate Intre două lumi Pastel de toamnă Focul .... Noapte de toamnă Preumblare nocturnă Noapte de 0:tombre Preumblare matinală Noapte de iarnă
/ \
. 41 / . 43' . 45 . 47 • 49, . 51 .53 . 55 . 57 . 59 . 61 . 63 . 65 . 67 . 69 . 71 , 73 75 . 77 . 79 . 81
— 84 — /