Vorbesc prin duhul lui Mos Ion Roata_ General Șt Bardan by Biblioteca Judeteana "Duiliu Zamfirescu" Vrancea

• ;

General ŞT# SÂRDAN

1 :

VORBESC PRIN DUHUL LUI MOŞ ION ROATA

V j

BUCUREŞTI 1945

;

: !

* ; / -

General ŞT. BARDAN

}

VORBESC PRIN DUHUL LUI MOŞ IM ROATĂ ©

BUCUREŞTI 1945

Kiiil

am __

mrnăk

o i. m

Broşura conţine

nouăsprezece articole

publicate în „GAZETA LUPTĂTORILOR" între 1. I. — 1. VI. 1945

CUPRINSUL VORBESC PRIN DUHUL LUI MOŞ ION ROATĂ

Pagina 7

SATUL PRIN EL ÎNSUŞI !

LUPTĂTORII LA CÂRMA SATELOR

FRĂŢIE ŞI NU DUŞMĂNIE !

15 18

TĂCERE ! PRIN NOI ÎNŞINE

LNCOTR’O TINERET? PE DRUMUL VIRTUŢILOR STRĂBUNE

22 24

ÎNTÂIETATE, LUPTĂTOILOR!

DACĂ AŞ FI PREOT

SUB SEMNUL ZILEI : „24 IANUARIE 1859“

„DINTR’O ŢANDĂRA S'APRINDE FOCUL“ !

CĂUTAŢI PE DUMNEZEU ! SĂ BIRUIM NEVOILE VIEŢII PRIN ORGANIZARE

35 37

GRABA STRICA TREABA !

PACE VOUĂ!

1 MAI 1945!

CONTINUĂM

45 47

SĂ STRÂNGEM RÂNDURILE !

I I

: f

Vorbesc prin duhul lui Moş Ion Roată Să-mi fie iertată dojana, eu sunt din acei cari n’am îmbră cat altă cămaşe decât aceea albă românească şi fiindcă în sufletul meu stă duhul pămân tului în care zac moşii şi stră moşii, apoi blestemaţi să fie acei cari în pofta de mărire ar căuta să înstrăineze neamul. Poporul ne este aşezat pe întinsul României încă de acum 20 de veacuri, unde şi-a trăit amarul ca şi bucuriile, fără să râvnească la ce nu i se cuvine. Au trecut peste noi furtunile, dar nu ne-am clintit din locurile noastre şi n'am făcut altceva decât să ne apărăm ne voile şi neamul. Este adevărat că năpasta războiului din Răsărit a fctet un blestem ce nu l-am fi meritat, că noi în tot trecutul nostru n’am păşit dincolo de marginile pământului românesc. Dar am răscumpărat greşala cu vârf şi îndesat şi cea mâi grăitoare dovadă a dat-o armata noastră, armată de ţărani 7

s>abiruinţi bătut fără Drăznnit Sangde pana-armată în ^uarusă> marei caresHi s’a tate şi demiibeUrtaÎ. 9 ^ ^ iUbit°are de drepcum aşteptăm luptătorii să se întoarcă acasă şi pentru jenta lor sa-i primim cum se cuvine, în satele noastre, unde ei sa vada că ştim să-i preţuim şi că lor le vom da locurile de cinste. La sosirea lor acasă ei să se bucure că şi aici s’a muncit sub acelaş steag al Patriei şi că în «sufletele tuturora stă duhul adevărat al vieţii româneşti. Mulţumiţi că alături de Marii Aliaţi şi în deosebi faţă de eroica Rusie Sovietică aen dat proba de jertfă neprecupeţită pe frontul de oţel şi foc — să arătăm că n’am fost niciodată popor de slugi şi ca oameni iubitori de dreptate şi libertate înţelegem să ducem cu vrednicie şi de acum înainte munca noastră întru zidirea păcii. Pentru această muncă, luptătorii trebue să găsească în lumea satelor şi oraşelor noastre acele virtuţi care formează puterea neamului: unirea, -omenia, cinstea şi disciplina. Unirea face puterea ! Să se ştie că noi care suntem un popor mic, «dacă ne-am vrăjmăşi şi n’am fi laolaltă, înseamnă că ne pecetluim singuri pieirea. De aceea trebue să fim treji oriunde ne-am găsi, stârpind orice încercare de vrajbă şi de risipire a noastră. Astfel, satul să fie unit pentru a mări puterea lui de viaţă şi a se ridica din nevoi prin propriile-i puteri. La fel şi ora şele să fie stăpânite (de acelaş sentiment, cărturarul, comer ciantul şi meseriaşul să simtă .la fel şi să trăiască în cuget ro mânesc. Omenia este o însuşire a poporului nostru, să rămânem în ea. Acei cari gonesc după îndestulări personale să fie ară taţi cu -degetul şi toţi să simtă nevoia celor care suferă, ajutându-i cu vorba şi fapta. Cinstea stă strâns legată de omenia noastră şi cine o calcă în împrejurările grele de astăzi înseamnă că nu-i bun român. Noi am învăţat să cinstim bătrânii şi să respectăm munca şi legile Ţărei. Oricine ca'lcă această orânduire străbună, sunt reacţionari 8

ce pot fi socotiţi în afară de lege şi declaraţi ca duşmani ai poporului nostru. Disciplina isvorăşte dintr’o nevoe de viaţă în familie, so•cietate sau în colectivitatea poporului. Se ştie că ascultarea este începutul înţelepciunei şi cine nu a învăţat să asculte, nu poate porunci. Dacă se întâmplă altfel, înseamnă anarhie şi unde dom neşte anarhia începe asuprirea şi dispare libertatea. Noi am fost întotdeauna un popor de ordine şi cine calcă disciplina şi aţâţă oamenii la neascultare, sunt duşmanii Ţării. Să se ia aminte ! Zicala populară „Cine seamănă vânt, culege furtună" a rămas 'mereu adevărată. / Pentru mine fascişti şi hitlerişti sunt toţi cari calcă „drep tatea poporului" şi tot ce priveşte cinstea, ordinea şi disci plina Ţărei. 21 Mai 1945

Satul prin el însuşi! Suntem ţara satelor şi se poate spune că, chiar oraşele sunt o prelungire a acestora. Aşa stând lucrurile, este cazul să ne întrebăm de ce aşezările săteşti au rămas înapoiate ? 'S-iii Era firesc ca pe tot întinsul m Ţărei, la munte, deal şi pe câm pie, să se fi aşternut aşezări de viaţă sătească, care, pe lângă belşugul gospodăresc, să în cânte cu priveliştea lor ochii şi sufletul călătorului ce ar trece deobiceiu prin ele. Din păcate, acest efect de încântare sufletească şi mul ţumire nu-1 putem avea, prin drumurile desfundate abia de-ţi poţi scoate picioarele din noroiu, cele mai multe case stau aşe zate la voia întâmplării, cu garduri dărâmate sau făcute din sărăcie, iar de te prinde noaptea, te afunzi în beznă cu lătratul potaelor flămânde care-şi strigă şi ele jalea. Firesc că avem şi sate înfloritoare, dar cum se spune: cu o floare nu se face primăvara. Dela această stare de lucruri se deosebeşte însă Ardealul, unde sentimentul solidarităţii sa telor a contribuit la ridicarea lor. Acest exemplu de solidaritate pare că lipseşte în aşeză rile din Moldova. Muntenia, Oltenia şi Dobrogea, unde se ob servă şi o lipsă de îndrumare în acest sens.

; îj

Dar ceeace explică mai mult starea de înapoiere a sa telor noastre, este sistemul centralizat al conducerei şi admi nistraţiei Statului, de care s’au folosit mai toate guvernele ce^ s?au perindat la cârma Ţării — nu pentru a contribui la ridi carea satelor, ci mai ales la coruperea şi exploatarea lor. Aşa cum s’au petrecut şi se mai petrec lucrurile, sunt încă vii exemplele de făgădueli politice, pentruca un partid odată ajuns la putere, să-şi sature clientela lui din bugetul Ţării sau din sudoarea ţăranilor noştri. Gospodarii satelor n’au fost aleşi, ci numiţi nu dintre cei mai vrednici ai satului, ci din acei care setoşi de îmbogăţire storceau cu măestrie din bietul buget al comunei. Cu aceste moravuri condamnabile, satul nu putea să se ridice, iar ţăranul, neîndreptăţit la el acasă, zadarnic îşi mai aştepta dreptatea bătând scările celor mari — dela prefect până la ministru. Hotărît — da noi politica partidelor a avut un caracter exploatator şi este cazul, în situaţia în care ne găsim, ca să înceteze pentru totdeauna, înmormântând întregul convoiu de triste obiceiuri care ne-au otrăvit viaţa : afacerismul, favori tismul, minciuna şi hoţia. In goană după voturi, sunt din nou astăzi cutreerate sa tele de agenţi politici pe care oamenii îi ascultă, dar nu-i mai cred. Au fost prea amare înşelăciunile trecutului ca să nu se răzbune acum. De aceea se cuvine ca, cel puţin în ceasul al 12-lea, poli tica ce se face, să fie cu adevărat politică cinstită a dreptătei împărţită satelor noastre de pe tot cuprinsul ţării. Pentru noi, satul trebue .să formeze o unitate de viaţă în care să se afirme o conştiinţă a lui: toţi laolaltă într’o frăţie de muncă, de voinţă unitară spre mai bine, spre progres. Să se simtă toţi ca membri ai aceleiaşi familii, bogatul în frăţit cu săracul, învăţătorul, preotul, primarul, jandarmul şi notarul trăind aceiaşi viaţă de sbucium, de bucurie şi nădejde românească într’un viitor mai bun. In această comunitate de simţire — satul să se ridice prin el însuşi — iar conducerea Ţărei să ajute şi nu să împiediceaceastă unică politică salvatoare. 11

Satul prin el însuşi, înseamnă ca el să-şi aleagă conducă torii lui, învăţătorul şi preotul aleşi din fiii satului pentru sat. Dările ce se încasează să rămână aici în cotă cât mai mare, iar folosirea lor să meargă din plin în planul de înfăptuir* al .satului, menit să devină o grădină a mulţumirei şi nu o pa ragină a disperărei. 15. II. 1945

Luptătorii la cârma satelor Purificaţi, în Ţara noastră, sunt mai ales luptătorii, căci, aşa cum spuneam într’un arti col anterior, ei au dat proba înfruntărei morţii şi tot ei s’au hârşit în nevoile aspre, foarte aspre, ale câmpului de luptă. Dar luptătorii noştri de pe front şi din interior sunt aproa pe în totalitatea lor Ţărani şi cu toate că ei au dat şi dau cea mai impresionantă jertfă de sânge şi muncă, cu toate acestea în satele de pe cuprinsul Ţării, nu sunt preţuiţi cum se cuvine. In Rusia Sovietică luptătorii sunt la locuri de cinste şi tocmai deunăzi priveam în ziarul „Graiul Nou”, o fotografie dela cursul primarilor la care participanţii o formează în ma joritate foştii luptători. Este aceasta un act de preţuire şi totodată un exemplu de educaţie civica: la cârma satelor să stea din cei mai buni fii ai poporului — luptătorii lui. Această ţinută de înaltă moralitate se pare că la noi este neglijată, ceeace nu ar trebui să se întâmple. Este adevărat că s’a lăsat comunelor oarecare libertate în alegerea conducătorilor ei. Această libertate însă, nu poate-

şi nu trebue să compromită nici morala publică şi nici prestigiul regimului democratic, care cere în posturile de condu cere, mari şi mici, oameni pregătiţi, verificaţi şi conştienţi de sarcina 'lor. Or, cine poate fi mai bine pregătit şi mai dur verificat decât cetăţeanul? care pentru întronarea regimului * de dreptate s’a bătut şi se bate sacrificându-şi viaţa la che marea Patriei, pentru binele celor rămaşi acasă ? Aşa stând lucrurile, ideea de bază în organizarea obştdilor săteşti să fie ca luptătorii ce se vor întoarce în curând în satele lor, să constitue stâlpii de aşezare a regimului ac tual. Aceasta nu se poate obţine prin isgonirea lor, ci numai prin strângerea, închegarea şi aducerea luptătorilor în locu rile de frunte. Deci, cinstire şi preţuire luptătorilor noştri, prin ridica rea lor în posturile de conducere a satelor, pentru întărirea . regimului democratic, regim ce trebue să se aştearnă pe în tregul cuprins al Ţării ca un duh binefăcător şi ziditor de viaţă nouă. 26 Aprilie 2945

Frăţie si nu duşmănie! f

Pentru noi luptătorii crescuţi în spiritul de jertfă, în ,1 disciplină şi frăţia noastră de arme, este neînţeleasă protivnicia în care activează cele trei partizi ale economiei Ţărei: Finanţele, industria şi agricultura. m\ Noi ştim că forţa activului stă tocmai pe sentimentul soli darităţli noastre în acea aler gare comună a tuturor către ţelul ce-1 urmărim şi este firesc să vedem acelaş sentiment de frăţietate şi în lupta ce se dă pe tărâmul economic. In mintea noastră, finanţele, industria şi agricultura alcătuesc o trinitate, sunt şi trebue să fie ca trei camarazi de luptă. Din nefericire lucrurile se petrec altfel: egoismul strâmt ai intereselor personale au făcut ca aceşti trei factori ai eco nomiei Ţărei să se duşmănească şi aceasta în dauna celor mulţi care luptă şi muncesc — ţăranii noştri în special. Asemenea stări se găsesc şi în alte ţări capitaliste şi un exemplu îl formează Statele Unite înainte de a veni la con ducerea Republicei d. Roosevelt. Exista aici o criză a agriculturii, deoarece produsele erau

J I * | | r, ţ k B |V ţi

H ^ ^ timp ce industria americană se bucura de ouaţie excepţional de bună prin încasările ce le făcea, pre\ pro uselor fabricate fiind foarte mare faţă de acel al agri cultorilor. Această disproporţie de valori reprezenta o protivniciecondamnabilă, care stânjenea mersul normal al. economiei americane. Hoosevelt} cu marele său simţ al realităţilor, procedează la ajustarea valorilor, nivelând diferenţa în favoarea agricul turii. Prin această acţiune, el statorniceşte bazele frăţiei de muncă şi beneficiu între industrie şi agricultura americană. Mai rămăsese ajustarea dolarului, pe care o face în ra port cu lira sterlină, astfel că elimină concurenţa acesteia printr’o scoborîre a cotei dolarului în avantajul economiei Statelor Unite. In felul acesta planul ajustărilor „Roosevelt” are ca re zultat o punere pe aceeaşi direcţie a finanţelor, industriei şi agriculturii, producând un efect de armonizare şi înfrăţire. Dacă se ia acest exemplu pentru a-1 compara cu stările dela noi, se constată că în această privinţă nu s’a făcut nimic, ci dimpotrivă! Statul, în scopul formărei unei industrii naţionale, a plătit bani grei şi a acordat avantaje însemnate (protecţievamală) sporindu-le în 1938 de 8 ori mai mult faţă de acele din 1929. Or, în această perioadă de timp, produsele agriculturii noastre erau devalorizate, astfel că un ţăran care venea la târg să vândă o căruţă de grâu, abia îşi putea cumpăra o pă lărie şi o basma. Deci desvoltarea industriei sub protecţia Statului s’a făcut în avantajul unei minorităţi şi în defavoarea celor mulţi, ţă rănimea noastră. Banii Ţării — plătiţi cu miliardele — au mers în buzu narul îmbogăţiţilor de războiu, cari fără să presteze sacrificii şi-au construit palate personale. Este o lipsă de morală şi de dreptate socială, care în situaţia actuală formează temeiul mişcării masselor în lupta politică de astăzi. 16

! i

Contra acestei mişcări, este cazul să nu se mai opună ni meni şi este bine ca protivnicia ce a domnit, să dispară, înlocuindu-se cu un spirit înţelegător de cedare în scopul aşezării temeliei de armonizare între industria şi agricultura noastră, astfel ca să se asigure o viaţă mai bună acelor care muncesc şi luptă cu adevărat. Dacă se pune în vorba noastră şi chestiunea finanţelor, se fac aceleaşi constatări în dauna intereselor mulţimii mun citoare. Banul n’a alergat să ajute pe cei în prada nevoilor şi s’a putut constata că ţăranul, lipsit de el, a fost forţat să-şi dea produsul muncii lui misiţilor intermediari. Sporurile în capitalul băncilor au crescut simţitor, pe când economia ţărănească a rămas în suferinţă. Această stare de lucruri trebue să înceteze şi noi afirmăm că. a sosit momentul de a se trece hotărît la măsurile înţelepte, care să ducă la cea mlai bună rezolvare. A sta pe baricade protivnice, înseamnă să se împingă na ţia la acţiune distrugătoare, la o luptă fratricidă ce ne-ar coborî în haos şi beznă. De aceea, privind această importantă problemă a vieţii noastre economice, cerem ca să dispară duşmănia care a fost şi, în locul ei, să se aşeze un sentiment de frăţietate — finan ţele, industria şi agricultura noastră urmând să activeze ca trei camarazi de luptă.

IU. II. 1945

âk

‘

„Tăcerea-i de aur”, spune un vechiu proverb, dar din neferi cire puţini ştim să tăcem. Ne-am obişnuit să vorbim prea mult; ne socotim în drept ; să discutăm de toate; punem WA Ţara la cale cu o uşurinţă cri minală; ne credem deştepţi pes l te măsură şi ne îngăduim să S. 1 criticăm mereu, mereu! Acest rău obiceiu trebue să dispară, căci altfel ne dărâmăm pe noi înşine şi biata noastră Ţară. „Pasărea pe limba ei piere”, spune o veche vorbă bătrâ nească şi este sigur că această limbuţie ne-ar duce la pieire. De ce să vorbim mereu ? Ori, nu vrem să înţelegem că porunca muncii neprihănite este îndemnul însuşi al ceasului de astăzi ? Cine munceşte şi luptă, nu are timp de vorbă ! Români! înţelepciunea străbună ne porunceşte: muncă şi tăcere. Treceţi pe ogoarele voastre şi pregătiţi-vă să răsturnaţi — liniştiţi şi încrezători în zile mai bune — brazda de aur a pământului Ţării, iar ca luptători loviţi cu ură, fără a vă îm-

părţi gândurile, căci în curând puterile hitleriste vor fi la pământ. Pe cei care clevetesc, luaţi-i de piept şi faceţi-i să tacă. De ce să ne văicărim? Oare a dispărut din noi bărbăţia cu care înaintaşii noştri au ştiut să înfrunte vremurile de restrişte ? Este adevărat că astăzi s’au abătut grele nevoi asupra noastră, că la durerea sângelui pierdut, ne stă pe umeri po• vara grijii zilei de mâine, dar n’avem dreptul să desnădăjduim. > Hristos ne-a mântuit prin suferinţa şi jertfa Sa! Dacă suntem cu adevărat creştini, să urmăm pilda Lui. Viaţa nu ne este dată pentru îndestulări trupeşti, ci dim potrivă ! Pentru aceasta vă spun: Sus frunţile, Români! Cu credinţa care ne-a izbăvit de-a-lungul veacurilor, păşiţi la muncă, încrezători în ceasul mântuirii noastre. Intr’adevăr, lupta pe front şi munca pe ogoare să vă fie rugăciunea cea adevărată, căci cu ea şi prin ea se vor coborî în voi liniştea şi tăcerea de care avem nevoie. I ' Aşa să fie !

8. IZ. 1945

hâ w

Prin noi înşine 17tep7~T~\

Către voi din satele noastredragi ni se îndreaptă mai ales> 1, wM/lMfii cuvântul nostru cald, căci noi, A WjWi cei dela „Gazeta Luptătorilor”, iMi ^ ™ vă simţim în necazurile dar şi * în nădejdile de fiecare zi ce Tz+ trece. Vă simţim cu adevărat — V căci de acolo am plecat — ca fii ai aceluiaşi pământ, sim ţind în inimi sufletul sănătos al muncii ogoarelor noastre, al muncii din care noi arn făcut rugăciunea însăşi a vieţii noa stre. Ca muncitori ai minţii, noi căutăm lumina aceluiaşi drum pe care să mergem laolaltă toţi muncitorii Neamului dela „Vlădică până la opincă”, cum spune o vorbă bătrânească. In vremurile grele prin care trecem, nevoia de a merge toţi pe aceiaşi cale este ca şi aceea a aerului şi soarelui — fără de care nu putem trăi. Apoi mai este şi zicala veche: „Unde-i unul nu-i putere; unde-s doi puterea creşte”, care astăzi are un tâlc de mare înţelepciune. Istoria Neamului nostru ne stă de mărturie în această privinţă — şi ne arată câtă urgie şi nenorociri s’au abătut

.asupra noastră ori de câte ori am trăit în vrajbă, iar atunci, când toţi fiii Ţării «au rămas ca.fraţii, la durere .şi la năcaz,, totul a fost biruit chiar cu uşurinţă. Aşa este fraţilor,! Peste tot cuprinsul - Ţării stau aşezate, pe coline, munţi şi câmpie, vreo 11.000 da sate, la care, adăugând cele câteva sute de oraşe, putem să ne dăm seama de cuprinsul poporului nostru. Ei bine, ce s’ar întâmpla dacă satele s’ar învrăjmăşi între ele sau dacă o duşmănie s’ar isca între sate şi oraşe? De sigur, prăbuşirea şi pieirsa s’ar abate ca un blestem peste noi toţi, oriunde ne-am găsi. • De aceea duhul rău al învrăjbirii n’are ce căuta în su fletele noastre, ci, dimpotrivă, să ne simţim cu toţii fraţi la -durere şi la năcaz şi astfel, laolaltă, să alcătuim o nedespărţită frăţie românească. - : Să nu aşteptăm mântuirea dela alţii — căci aceasta'-nu mai dela noi poate veni. Pe front, luptătorii noştri legaţi prin frăţia lor de arme merg biruitori alături de eroica armată sovietică spre izbânda cea mare; acolo prin sat'e şi oraşe, urmaţi-le exemplul, prin. aceiaşi frăţie de muncă neprihănită pe ogoare sau în fabrici. Este drept că în rânduiala socială de astăzi a ţării sunt multe de făcut şi se vor face. Setea de dreptate va fi ostoită prin propriile noastre pu- ! teri, cu înţelepciunea şi înţelegerea cuvenită. Nu este vorba.de pripeală, căci „graba strică treaba”. Să fim toţii laolaltă, aceasta-i porunca ceasului, de faţă, pentru a birui prin noi înşine, prin munca şi strădania noastră neprecupeţite, tot ce ni se cere să dăm pentru front şiinterior întru câştigarea isbânzii şi cucerirea Păcii. 7. 1.1945

V- '

• î

încotro tineret?

•••

In sguduirea lumii, războiul — această îngrozitoare dramă — a acoperit de ruşine şi sânge pământul pe care ne-a fost hă răzit de Dumnezeu să trăim în pace. Sărmana pace ! Acolo unde Crist îşi mai poartă duhul mântuitor de oameni, desnădejdea a coborît în suflete iar El — Cel oe a suferit pe cruce — şi-a întors îndurerat faţa, căci în locul omului iluminat la flacăra iubirii aproapelui, omul bestie, ucigător de viaţă, a întins pretutin deni zăbranicul înfiorător al morţii, încotro ? . Pentru noi, cei încercaţi de ani, supravieţuitori a trei războaie, e chinuitoare întrebarea, al cărui răspuns simţim că trebue să-i dăm, nu nouă, ci celor ce ne vor urma: tine retul Ţării, încotro ? Pe drumul însângerat al forţelor negre asupritoare de oameni şi popoare, forţe ce se destramă şi-şi trăesc ultimul ceas de agonie ? Sau pe calea bătătorită cu cinste şi bărbăţie de oştile bi ruitoare în lupta pentru dreptatea şi libertatea omenirii? 22

Hotărît că aceasta din urmă e calea de urmat şi pentrucă victoria războiului de astăzi e ca şi câştigată, porunca ceasu lui este: cucerirea păcii. Pentru tineretul ţării, crescut în suferinţă — cucerirea păcii e piatra de încercare şi duh de viaţă nouă. Deci luaţi aminte ! In locul furtunei pornită de ură să se aşeze liniştea păcii, coborîte în suflete pe temeiul iubirii de oameni pentru oameni şi cu acest sentiment să pornim la lucru, făcând din munca noastră adevărată rugăciune de viaţă. Apoi, ca păstrători ai virtuţilor străbune, să fim toţi lao laltă, tineri şi bătrâni, apărători ai păcii pe pământul Ţării, în, cultul sfânt al Patriei, în devotamentul neţărmurit pentru Tron, şi pururea în slujba poporului. 30 Martie 1945

Pe drumul virtuţilor străbune Cuvântul meu se îndreaptă, cald şi frăţesc, către voi învă ţători harnici şi umili ai sate lor, de pe întreg cuprinsul Ţă rii. Vă văd pe toţi privind cu di'3g stolurile de copii intrând pe poarta şcolii, pentru a le da lumina voastră. Ei vin de acasă păşind sfioşi prin faţa voastră: au suflete plăpânde, deşi în cehi le puteţi citi isburdălnieia copilăriei lor. Nu ştiu nimic afară de necazurile, de acasă ; cu talpa în groşată de fuga lor pe drumuri, au mâinile înăsprite şi aşa de greu le vine să ţină în mâini creionul, pentru a scrie pri mul început de 'învăţătură. Se aude .glasul vostru cald către aceste vlăstare ale sate lor şi privirea îi acoperă >cu bunăvoinţă şi răbdare. Voi îi priviţi cu drag, căci ei sunt nădejdea zilelor de mâine ; în sufletele lor plăpânde vă osteniţi să puneţi sămânţa virtuţilor străbune ; hărnicia, disciplina, respectul, curajul, credinţa şi iubirea de neam. 24

HĂRNICIA. In jurul vostru roiesc copiii, uşori ca albinele din stup,,., căci stup aţi făcut din clasa voastră. Ei scriu slovele abece darului cu voi împreună, le repetă mereu, din ice în ce mai bine şi nu se plictisesc când lângă ei vă simt dragostea cu care îi învăţaţi. „DOMNUL“ nu osteneşte niciodată, deşi e bătrân, şi în sufletele lor se întipăreşte exemplul viu al harnicului învă ţător. DISCIPLINA e început de înţelepciune. Copiii privesc încrezători la învăţătorul 'lor, care le-a cerut tăcere. Ei au în ceput să ilnţeleagă, că /cine lucrează nu are timp de .vorbă şi se minunează când, aplecaţi deasupra cărţii, aud chiar zum zetul unei musculiţe rătăcite în clasă. Dar iată-i la ora de gimnastică ! Grămadă desordonată a jocurilor de altă dată se transformă într’un front de mici os taşi. învăţătorul stă nemişcat în faţa lor : ,„Copii, aşa stau sol daţii apărători ai ţării, falnici ca brazii şi tari ca stâncile din munţii noştri, faceţi ca mine şi fiţi şi voi la fel!“ Apoi, porunca de mişcare este dată şi copiii, priyind pe învăţător, bat voiniceşte talpa la pământ şi simt că ei vor fi mâine armata biruitoare a ţării. RESPECTUL trebue să vină de acasă, dela obiceiul să nătos al caselor de gospodari, la care fratele mai mic sărută mâna celui mai mare şi dacă el a dispărut c.umvaj atunci e datoria voastră, dragi învăţători, de a-1 zidi dela început. A învăţa copiii să respecte pe cei mai bătrâni, să ştie să salute ridicând sus căciula ‘sau pălăria şi strigând din toată inima : „BUNĂ ZIUA“. CURAJUL. Pentru copiii ţăranilor noştri, obişnuiţi să cutreere pădu rile şi câmpiile, este uşor de desvoltat. Acolo, în curtea şcolii, învăţătorul să apară în mijlocul copiilor la joacă şi rmpere-chindu-i, să-i înveţe frânta dreaptă şi lupta voinicească. Se vor lupta doi câte doi şi, la sfârşit, să laude învingă torii, stimulându-i totodată pe cei învinşi. Le va spune atunci că acei cari ştiu să învingă, vor ajunge să fie mâine vitejii apărători ai Ţarii. 25

CREDINŢA dă putere şi avânt în luptă. Ea va începe cu rugăciunea de dimineaţă, când învăţătorul va învăţa pe copii să. simtă; pe Dumnezeu. * Ii va duce apoi la biserică, în fiecare sărbătoare, făcându-i să înţeleagă că : „omul are nevoie de Dumnezeu, iar nu Dumnezeu de om“, şi acolo, în faţa altarului, ei să înţeleagă că trebue să-L caute, pentru a le întări credinţa, a-i face mari şi- a deveni buni cetăţeni ai Patriei. IUBIREA DE ŢARĂ să fie o încoronare a tuturor virtu ţilor neamului. Să ştie copiii -că Patria înseamnă tot ce avem: părinţii, moşii şi strămoşii, câmpurile noastre bogate, munţii frumoşi ai ţării, cerul şi soarele ce străluceşte deasupra. Aşa văd eu desfăşurându-se munca voastră, dragi învă ţători, mereu purtând în suflet flacăra iubirii de neam, din care veţi da mereu lumină copiilor Ţării, conduşi pe drumul virtuţilor străbune. 11.11.1945

2i?

întâietate luptătorilor Există o veche zicală româ nească: „la plăcinte înainte şi la războiu înapoi”, care a fost. şi a rămas mereu adevărată. In tâlcul acestui adevăr, este nevoie de o mică socoteală şi — cu dreptul moral câştigat al luptătorilor ce au dat piept cu moartea pe câmpurile de bătaie, — întrebăm: Oare câţi din acei care se îndeasă astăzi „la plăcinte” au dat tribut de jertfă şi de suferinţă pe altarul Ţării şi Neamu lui nostru ? La posturile de conducere a satelor şi oraşelor de pe cu prinsul pământului românesc, câţi sunt din cei purificaţi prin viaţa aspră a frontului de luptă ? Este aici pentru toţi o datorie de onoare şi act de con ştiinţă ce trebue să-l facem, căci în joc nu este vorba de sa tisfaceri personale, ci de o lege morală care trebue să dom nească deasupra tuturora. „Fiecăruia după munca şi priceperea lui şi mai ales după jertfa şi strădania prestată în folosul colectivităţii, spre binele Neamului şi al Ţării”. Or, — privită chestiunea din acest punct de vedere, —

este firesc să înţelegem că întâietatea drepturilor revine-lup tătorilor şi iată pentru ce guvernul democratic de astăzi le acordă această întâietate în cea mai de seamă legiuire, — Le gea reformei agrare. Dar de la împărţeala pământului, majoritatea luptători lor lipsesc, ei fiind la datorie, încleştaţi în luptă şi acest lucru să nu-1 uite cumva organele săteşti ce poartă răspunderea acestei operaţiuni! Acolo la sate, din împroprietărirea luptătorilor să se facă act de preţuirea lor iar lumea ţăranilor noştri să simtă acea stă preţuire ca un exemplu de felul cum Statul ştie să recom penseze ,pe cei mai buni fii ai Ţării. ! ; ; Dacă nu se va face astfel şi cei care se îndeasă la „plă cintă” vor lua cea mai bună bucată fără s’o merite cu nimic, atunci să se ia seama bine că, la întoarcerea luptătorilor acasă, răfuiala ar fi dureroasă şi acest lucru nu trebue să se întâmple. ■ Este vorba de a se faoe operă de dreptate! In cadrul acestei opere} guvernul democrat de astăzi, | acordă întâietate luptătorilor, ca o recompensă morală ce li se cuvine cu adevărat.

19 Aprilie 1945

i "■

28.

fi preot

• • o

Aş înţelege că nu haina pe care o port îmi este darul, nici slujba făcută în altar îmi este acţiunea şi nici biserica ce se înalţă în ziduri îmi este chemarea? dacă n’aş simţi în mine pe Hristos, în duhul său divin, mântuitor de oameni. Evanghelia aş purta-o în suflet, nu pe buze, iar în ochii mei aş face să strălucească lu mina credinţei adevărate. Cuvântul cărţii sfinte l-aş lega de vieaţa ce se desfăşoară în satul pe care-1 păstoresc şi n’aşi pregeta nici-o cbqseală să alerg la casele celor căzuţi iîn nevoi şi suferinţe. Aici, aş face să simtă pe Hristos şi aş spune oamenilor să ştie că Dumnezeu vine numai la cei care au învăţat să-l caute pe El. Biserica adevărată stă în sufletul şi în fapta lor. N’aş propovădui umilinţa, ci vrednicia, aş defăima trân dăvia, cerându-le să facă din munca lor adevărată rugăciune către Dumnezeu. Aşa mi-aş petrece o mare parte din timpul -zilelor de lu cru ale săptămânii, mereu între oameni, pentru oameni, ca şi apostolii care au zidit cu 'adevărat biserica lui Hristcls. 29

Iar la sfârşitul săptămânii, în ziua Duminicii, aş merge să slujesc ;a altarul Domnului, aducând în rugăciunile sfinte mulţumirea că m’a învrednicit să păstoresc cu fapta .pe cre dincioşii mei. Aici, din :faţa Altarului, luminat de candele, aş tălmăci din nou cuvântul evangheliei, legat de vieaţa -săptămânii scurse, cu exemple trăite de credincioşii mei. Iubirea de oameni aş face-o să se simtă cu adevărat; frăţia creştinească şi românească aş zidi-o în isufletdle lor Aş biciui trufia şi fariseismul, cerându-le în schimb : vred nicie, cinste, curăţenie trupească şi sufletească. In casa Domnului să nu vină cei -care nu caută şi nu simt pe Dumnezeu. Biserica adevărată să fie în sufletul lor şi să înţeleagă că închinăciunea uscată, fără adevărată simţire creştină, este za darnică şi fără rost. Eu n’aş lă|sa să se facă zeci de cruci şi mătănii prin imi taţie sau obiceiu, ci aş cere să se facă una singură, în care să simtă cu adevărat fpe Dumnezeu. Şi pentrucă vieaţa se înalţă prin puterea noastră de jertfă, în plămada acestei simţiri către Dumnezeu, aş aşeza cultul viu al iubirii de popor, ţară si Tron. Dumnezeu, poporul şi Patria, ar fi deviza mea de preot.

18. III. 1945

I .

<■

Sub semnul zilei: 24 Ianuarie 1859

Ne aleargă gândul înatpoi spre ziua sub al cărui semn s’a pus temelia ţării: ROMÂNIA. Sunt 86 de ani de atunci, când în ciuda tuturor protivniciilor, ,pe pământul răvăşit de sărăcie, cu poporul jefuit de pământ şi apăsat de biruri, o mână de ro mâni iubitori de neam au fău rit actul Unirii din 24 Ianuarie 1859. Atunci? sub influenţa mişcă rilor pentru libertate începute încă din 1821, norodul setos de dreptate, prin reprezentanţii lui din Divanurile Ad-hoc, şi-a spus cuvântul: Unirea pentru vecie a Moldovei .şi Munteniei sub Domnitorul Cuza Vodă. Cuza Vodă, acest fiu al poporului, având ca prim sfetnic pe marele român Mihail Kogălniceanu, în marea lui iubire pentru poporul obidit, nu a pregetat să cutreiere satele şi să împartă dreptatea. El este cel dintâiu care dă pământurile ţăranilor şi biciueşte minciuna, trândăvia şi necinstea. 31

Fără îndoială că această faptă mare de dreptate obştească nu putea ’să convină ciocoilor, streini de neam ; a'tunci ca şi acum, exploatatorii celor mulţi şi nevoiaşi, lacomi după putere şi avuţie, s’au ridicat împotriva Ini, dar n’au biruit. In ciuda uneltirilor necinstite şi a pornirilor de învrăj bire, cuvântul lui Moş Ion Roată s’a adâncit în credinţa neamului .ce-şi regăsea puterea de viaţă, de muncă şi luptă, prin actul unirii dela 24 Ianuarie 1859. De atunci, ţara a stat sub semnul acestei zile. Astfel, ţara îşi ridică fruntea din ce în ce mai luminată, independentă. Regatul câştigat prin jertfa eroilor dela Plevna vesteşte peste hotare : România- prezintă Europei contribuţia ei civili zatoare, în slujba păcii, a ordinei şi a dreptăţei. Actul de forţă al ţării din 1916 întăreşte, cu osebire, lupta pentru o orânduire mai dreaptă între popoare, iar astăzi, pur tăm din nou drapelul Patriei în cel mai crâncen războiu al .omenirii, menit să statornicească pentru totdeauna pacea Ifimii. Putem deci ţine fruntea sus şi binecuvânta unirea de acum 86 de ani. In sforţarea eroică a frontului de oţel şi foc, naţia în treagă să-şi privească cu mândrie armata ţării în marşul ei ■ biruitor alături de marii aliaţi, iar pentru greutăţile ce ni se vor pune în cale, să fim laolaltă cu toţii, uniţi „în cuget şi simţiri", ca o poruncă a zilei de 24 Ianuarie 1859, sub al cărui semn să rămânem deapururea. 25. 1. 1945

„Dintr’o ţandăra s’aprinde focul”

O O ©

Aşa îşi încheie scrisoarea un inimos şef de post diniir’o co mună din cuprinsul judeţului Buzău. Rândurile scrise cu o simţită înfierare Pla lipsa de omenie a acelora cari în satele noastre şi-au mărit avuţia, în timp ce mulţimea celor nevo iaşi cu feciorii şi părinţii căzuţi pe câmpurile de luptă stau cu vatra pustie, neajutoraţi de ni meni. „La mine în sat — aşa ne scrie — primarul cu o pensie de 25.000 lei şi proprietăţi de aproape 100 de pogoane, fcu fe ciorul „învârtit de războiu“, nu a avut omenia să dea cel pu ţin un covrig unei văduve de războiu cu 9 copii de gât. A trecut Crăciunul, ]a el cu casa îndestulată, iar la aceştia care au dat totul pentru Ţară — abia dacă şi-au ostoit foamea cu câte un cartof copt la vatra isobei". E dureros şi trist! Nouă celor dela „Gazeta Luptătorilor", ni se strânge inima de atâta lipsă de omenie şi mintea ne aleargă pe cuprinsul sa3

telor, simţind durerea căminurilor văduvite şi amarul şi ne voile ce apasă aici. Vedem feţele îmbătrânite 'de plâns, ale mamelor pustiite de bărbaţi şi de feciori, vedem ceata orfanilor de războiu şl a invalizilor ce duc viaţa chinuită — îi vedem peste tot şi îi purtăm în suflet, fiindcă în uraganul de foc al câmpurilor debătălie am fost laolaltă în înfruntarea morţii. Deaceia, citind scrisoarea din satul de pe Buzău, înţele gem să ne arătăm amărăciunea ce ne stă în suflet şi -să stri găm de aici: este destul! In vremuri de băjenie să fim fraţi în suflet şi 'dacă nesimţim creştini cu adevărat, să luăm aminte de pilda Sama riteanului. A ne ajuta „unul pe 'altul" şi a nu ne duşmăni,, aceasta e calea biruinţii nevoilor de astăzi Un sat să alcătuiască o frăţie de viaţă, fiecare alergândsă ajute pe cel în suferinţă, fiindcă aşa e creştinesc şi deopo trivă de bine pentru toţi. înstăriţii satelor să ia aminte, iar grija tuturora să se în drepte neîntrerupt — ca o datorie sfântă — spre cei ce s’au jertfit pe câmpurile de luptă. De se va face altfel, atunci va veni pârjolul şi prăbuşi rea noastră. Să luăm deci aminte : din vreascul nedreptăţii întinsă pe ste sate, poate sări „ţandăra" ce va aprinde focul !...

1. II. 1945

Căutaţi pe Dumnezeu Nu Dumnezeu are nevoie de noi, ci noi de Dumnezeu ! Dar câţi ştim să-L căutăm! Sub povara grea şi apăsătoa Ui re a vieţii de toate zilele, ne sbat-em mereu şi adesea uităm W/A pe Dumnezeu. *!• Trecem pe străzi şi pe dru muri, mânaţi de nevoile mate < \ v riale şi, în această goană a în destulării, călcăm fără de milă pe cei ce ni jse împotrivesc. De este sau nu dreaptă această luptă, nu ne întrebăm; molohul din noi ne stăpâneşte şi ne credem biruitori. Priviţi viaţa cruntă ce se desfăşoară ! Acolo stă un semeţ palavragiu, care desfăimează aşezări străbune ; dincolo, altul înşeală copii nevinovaţi; mai departe stau 'la ceartă doi fraţi, gata isă se înjunghie.... Pentru >ce -atâta cruzime ? Dece uităm că trecerea prin viaţa noastră pământească este atât de scurtă ? Sufletul ne este dat de Dumnezeu pentru a ne înălţa spre El şi — în loc de înălţare — noi ne coborîm mereu... Există chiar o făţărnicie icand, intrând în Casa Domnului, faci zeci de „cruci" şi te prosterni, ca apoi să-ţi arăţi rânjetul

!jP

de fiară în faţa semenului ce-ţi stă în cale, cu nevoi ce ţi se împotrivesc. Intr’adevăr, pe mulţi ne stăpâneşte răul din noi, căci deşi creştini, nu simţim că ni s’a golit sufletul de virtuţile creş tine şi astfel ne depărtăm de Dumnezeu, uitând să-L căutăm. Ne ducem la biserică din .obiceiu, 'ascultând slujba preo tului cu gânduri străine de altar, îngenunchem mecanic, ne închinăm prin imitaţie şi nu avem în noi nicio concentrare sufletească, pentru a simţi cu adevărat pe Dumnezeu. Se poate numi această credinţă adevărată şi facem noi. biserica lui Hristos, biserica vie a vieţii ce o trăim? Răspund categoric : Nu ! Adevărata biserică vie este sufletul nostru pe care l-am păgâ'nit, gonind din el pe Dumnezeu. Pentru aceasta strig : destul! In ceasul al 12-lea, să ne Întoarcem în sfârşit pe calea adevărată a lui Hristos. Să icoborîm în noi, pentru a ne regăsi mereu în tot ce fa cem acaîsă, pe ogoare sa:u la mesele noastre de lucru şi, rn această regăsire, să simţim] în noi suflul de înălţare. In munca noastră chemăm mereu pe Dumnezeu şi, când povara greutăţilor zilei ne-a curbat spinarea, în loc de a coborî ochii î*n lutul dela picioare, să ridicăm privirea sus, către Ce rul Ţării, unde stă Domnul dreptăţii noastre. Astfel, cu El în 0noi, să facem să ardă în suflet credinţa strămoşească, fiecare în parte şi toţi laolaltă. Făcând aşa, vom vedea cum creşte forţa noastră mântui toare, vor dispare ura şi vrăjmăşia şi, în locul lor, vom simţi că bate aceeaşi inimă românească. Aceasta să fie conduita noastră de viaţă, în vremurile grele ce trăim ; acasă, singuri şi la biserică, alături de preoţi, să căutălm pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este al nostru şi va fi mereu, pentru a ne mântui pe noi şi Ţara noastră. 1. II. 1945

n 36

Să biruim nevoile vieţii prin organizare t

Nevoile vieţii de toate zilele devin din ce în ce mai grele, lipsurile în cele necesare traiu lui cresc necontenit şi cu acea sta îngrijorarea, chiar desnădejdea, pătrund în sufletele deja obosite după sbuciumările războiului ce le-am supravie ţuit. De fapt viaţa trece prin stomac, aşa că mulţumirea sau nemulţumirea omului este strâns legată de existenţa sau neexistenţa „pâinei cea de toate zilele" şi am putea afirma că furtunile sufleteşti şi resmeriţele sunt, aproape în toate cazurile, iscate de această lipsă. Este adevărat că în ţara noastră sunt din acei cari — având situaţii bune materiale — trăiesc bine, însă lumea celor mugiţi şi, din aceasta, lumea I. O. V. R., duce viaţă de cumplită mizerie. Dar dacă aceasta este o situaţie de fapt apăsătoare, nu trebuie să ne văicărim. Ceva este de făcut şi calea de urmat este de a trece ho37

tărît la organizarea noastră pentru biruirea nevoilor ce ne .apasă. Pe câmpul de luptă ostaşii au biruit prin credinţă şi vo inţa lor, strânşi laolaltă în unităţi de lupta La fel trebuie să se facă acum prin satele şi oraşele noas tre. Acelaş suflu de încredere şi dârză voinţă de biruire a ne voii, să strângă rândurile celor dela vetre. Lipsa de organizare în satele noastre şi risipirea energiilor individuale a muncitorilor gliei, trebuie să înceteze. Aşa cum am spus prin „Gazeta Luptătorilor** în cele două numere dinainte, să se treacă hotărît la constituirea organelor de luptă economică : Obştia şi Cooperativa. Luptătorii din acest războiu, toată lumea I.O.V.R. ca şi luptătorii din războiul 1916—1919 să se socotească membri de drept în această organizare, să-şi aleagă conducătorii, să pă şească la lucru, lărgind matca tuturor celor în suferinţă şi atât de dornici de o viaţă omenească. Trebuie să biruim nevoile vieţii: româneşte prin noi în şine. Ascultaţi deci de îndrumările şefilor Serviciilor Culturale dela judeţ şi faceţi în aşa fel ca în cel mai scurt timp strân gerea laolaltă în aceste organe care vor ajuta munca şi pro ducţia să devină înfăptuire. Prin ea se vor putea deschide credite din ce în ce mai mari, se vor putea procura cele necesare, înlesnind calea spre o viaţă mai bună şi mai rodnică, biruind nevoile ce ne apasă astăzi. Aşa să fie! 27 Mai 1045

Graba strică treaba De curând s’a produs un fapt, care ne întristează : îm părţirea pământului fără socoteală. Pentru ce ? Se crede oare că rezolvarea reformei agrare, o problemă de viaţă şi de moarte a satelor, se poate face prin gesturi pripite certate cu înţelepciunea şi buna cuviinţă ţărănimii noastre ? Este adevărat că primăvara bate la uşe şi că ogoarele ră mase nelucrate îşi aşteaptă plugul şi semănătorii, dar de unde să vină, când lipsesc <şi unul şi alţii în foarte multe sate. înainte de a fi purces la împărţeală, era nevoie de o bună chibzuială, nu pentru a rezolva problema agrară în drepturile ce se cuvin plugarilor, ci tocmai în acea latură care priveşte ■organizarea muncii, în prag de primăvară. Trebue să vedem limpede şi să nu ne lăsăm pradă amăgi rilor deşarte. Situaţia, aşa cum se prezintă, este foarte grea, psntrucă ne lipseşte utilajul, animalele de muncă, sămânţa şi chiar bra ţele de lucru. Ce este de făcut? Pentru noi lucrurile sunt clare, pentru, a ■cere să se treacă rapid la întocmirea unui plan comun de lu cru. Este nevoe de o totală mobilizare agricolă în care satul -să formeze unitatea die măsură şi încadrare. 39

Dacă isatul va fi luat ca unitate de mobilizare, lui îi va reveni şi sarcina principală a execuţiei lucrului. încadrarea lui urmând să se facă după nevoile ce le are,, de la caz la caz, căci allta este situaţia satelor de şes şi alta a. celor de la munte — cum tot aşa vor diferi necesităţile de lu cru din satele din Moldova, cele din Ardeal, acele din Oltenia sau din Muntenia şi Dobrogea noastră. Pentru aceasta este nevoie de a se împărţi satele pe cate gorii de încadrare pentru lucru: — sate cu suprafeţe maci agricole# care stau în posibilită.ţile lor de muncă; — sate cu suprafeţe agricole mari, pe care nu le pot munci, fără a fi ajutate, cu mijloacele de care dispun ; — sate excedentare ca mână de lucru, cu braţe ce ar putea, fi dislocate la cele deficitare. In sistemul de organizare a muncii este bine ca proprie tatea mare să nu fie împărţită, ci să treacă deocamdată în seama Statului la sat, ca o proprietate comună de lucru, ur mând să fie muncită în obştie ţărănească. Firesc că, pentru această muncă în obştia satului, este ne cesar să se reglementeze conducerea, planul de lucru şi moda lităţile de recompensarea muncilor prestate. Este vorba de o organizare serioasă ce trebue făcută, căci. în perspectiva reformai agrare ce se va aplica — munca mari lor proprietăţi intrate în obştia satelor să fie cu adevărat oşcoală a ţărănimii noastre. Aici să se găsească toţi luminătorii satului, agronomi, preoţi, învăţători şi cei mai buni gospodari ai satului întruniţi laolaltă, pentru binele şi progresul plugarilor noştri. Activitatea oe se va desfăşura pe terenul muncilor din sate va alcătui faza pregătitoare în aplicarea reformei agrarefază în care se va putea hotărî sistemul ei de aplicare şi carenu poate să fie altul dscât acel al loturilor ţărăneşti pe care în unanimitate îl cer luptătorii de pe front. Să nu se uite că orice reformă are nevoie de pregătire morală şi profesională, mai ales în cazul nostru şi că, orice măsură pripită se poate răsbuna cu prăbuşirea noastră în haos şi desnădejde. Să luăm seama deci că altfel, „graba strică treaba”!

vouă! Acesta a fost salutul Mântui torului adresat apostolilor — după învienea Sa, apostoli ce i-au scris Cuvântul întru aşe zarea păcii lumei, a lumei asu prite, ide acum aproape 2000 de ani. Invătătura-I Sfântă s’a răs pândit în omenirea întreagă, s’a înălţat în ziduri biserica lui Crist şi totuşi înfrăţirea neamu rilor prin acel dumnezeesc pre cept al „iubirei aproapelui” nu s’a împlinit. Războaiele, în loc să se rărească, s’au înmulţit într’o ca denţă neobişnuită, iar caracterul lor — pe măsura desvoltării civilizaţiei moderne — a devenit din ce în ce mai crud şi mai nimicitor. Se pare că fiinţa umană şi-a pierdut echilibrul în gonirea spre îndestulările materiale, iar unele popoare, mânate de conducători setoşi de putere, şi-au secătuit vlaga în luptele străine de rostul omenirei pe acest pământ. Omul bestie a luat locul omului moral şi este destul să plivim la măcelul deslănţuit de războiul ce-1 supravieţuim, petru a ne cutremura de beţia lui de sânge, de urgia abătută 41

asupra oamenilor şi a înţelege că ne-am întors la păgânism. In locul iubirei pentru care Crist a fost crucificat, pe Golgota, sălă^lueşte astăzi suflul urei neîmpăcate, chiar între fiii aceluiaş popor. • încotro ? Ca şi Carell, filozoful care expune tragedia omului în minunata lui carte „Omul fiinţă necunoscută” — răspund la întrebarea pusă : înapoi la creştinism. Dar nu la creştinismul făţarnic şi asupritor de viaţă, ci la acel în care popoarele înfrăţite prin adevărata iubire de oameni, să-şi ostoiască setea în cultul viu al păcii, al păcei lui Cristos. In acest cult al păcei şi-a închinat viaţa marele Roosevelt, al cărui mare spirit va sălăşlui deasupra acelora care, adunaţi la San-Francisco, sunt chemaţi să hotărască de pacea omenirii. S’o aşteptăm cu încredere şi cu mulţumirea în noi că am adus aici obolul de muncă şi sânge, ca popor paşnic, ce-am trăit de veacuri în salutul Domnului: „Pace vouă” ! 6 Mai 1945

0$%

E'ste un popas de odihnă această zi de primăvară aleasă pentru sărbătoarea muncii. Natura în plină desvoltare, îşi cântă imn de viaţă nouă sub strălucirea soarelui şi a florilor de Mai. Pe cuprinsul Ţării pământul întors de fierul plugului şi-a primit sămânţa ce va rodi cu rând, iar muncitorii brazdei aduc închinare Domnului, rugându-se ca Pacea să se aştearnă în lumea răvăşită de atâtea fărădelegi şi de atâta sânge. Căci dela rostul gliei sunt zeci de mii de braţe încordate în luptă pe frontul de bătaie şi în această din urmă năprasnică văpaie, pe mormanele de moloz als cetăţii blestemate Berlinul, tunurile Răsăritului vestesc biruinţa lumei muncitoare, a lumei celor mici şi mulţi, a celor obijduiţi. Pe răbojul vremei se crestează pentru prima oară această biruinţă fără de seamăn, prin care popoarele Rusiei, chemate la o viaţă nouă, hotărăsc peste veacuri drumurile de mâine, în tru aşezarea Păcii prin înfrăţirea lumei. In aceasta să înţelegem tâlcul zilei muncii — al zilei de 1 Mai 1945. Prin cultul păcei — oamenii şi popoarele să se înfrăţească, 7

prin muncă, intelectuali, ţărani şi muncitori, să-şi preţuiască strădania şi astfel, cu toţii laolaltă, să poarte hotărîţi paşii spre o viaţă mai bună, mai dreaptă şi cât mai omenească. Pentru poporul nostru, popor de ţărani, să luăm seama bine de lozinca zilei. Muncitorilor gliei, cari sunt temelia Ţărei, li se cuvin •astăzi prinos de recunoştinţă şi închinăciunea noastră.

l Mai 1945

Continuăm

•••

De cinci luni, — ţinând pas cu vremea — „Gazeta Luptăto rilor” a purtat în slova ei grija simţită a celor depe front şi a celor dragi lor, rămaşi în bătălia muncii pe ogoare. Tălmăcirea sutelor de scrisori ce sosesc zilnic aici, a faptelor de arme a bravilor noştri luptă tori, trăirea din plin a vieţii as pre de pe frontul de bătaie ca şi ecoul sbuciumului dela vetre, au frământat zi şi noapte minţile şi sufletele noastre — pen tru izbânda armelor, ajutorarea şi îmbărbătarea celor în su ferinţă. Aici ne-am spus cuvântul cu simţire românească şi am indicat calea de înălţare a vieţii noastre prin duhul sfânt al Patriei şi al iubirii de popor. Rezultatele obţinute sunt făgăduitoare şi pentru aceasta, înţelegem să ducem până la sfârşit, ca o datorie sfântă, truda începută. După actul eroic al zilei de 23 August 1944, act prin care Regele nostru trece în istoria neamului ca izbăvitor de Ţară şi popor, Dumnezeu ne-a ajutat să gustăm din bucuria victo riei, în ajunul zilei de 10 Mai 1945. Aceasta e prima etapă a drumului început spre noul des tin al Ţărei şi se cuvine să aducem prinos de recunoştinţă armatei noastre care alături de nebiruita oaste a Rusiei So vietice, a semănat miile de morţi pe Mureş, pe Crişuri, pe Tisa, în munţii Tatra, până departe pe pământul Cehoslo vaciei. 45

Dar după această etapă eroică a poporului nostru, este .esc sa înceapă etapa muncii ziditoare pentru câştigarea păcii şi a unei vieţi mai bune. Bătălia Păcei este în plină desvoltare şi trebue să nădăj duim că prin înţelepciunea Celor Mari ca şi a celor mici, ea se va aşterne curând în lume, în lumea sbuciumată de atâta sânge curs şi atâtea ruine rămase. Pentru România, problema care se pune ca o nevoie a însăşi existenţei noastre este aceea a liniştirei sufleteşte a păcei dinăuntrul Ţărei. Aici luminătorii poporului să-şi dea obolul lor de muncă, şi în strădnia de fiecare zi să ne simţim laolaltă cărturar, mun citor, comerciant, industriaş şi plugar. Conduita de viaţă este aceea pe care v’am prezentat-o în coloanele Gazetei Luptătorilor” şi o puteţi vedea lim pede în cele câteva din articolele-îndrumare pe care vi le pun din nou, sub ochii minţii, să le citiţi şi să le înţelegeţi tâlcul. Dar ceeace trebue să înţeleagă toţi ca o nevoie de biruire în munca noastră dealungul acestei etape a păcei, estecondiţia de a ne alcătui în organisme economice. Se ştie zicala: „unde-i unul nu-i putere” şi de ‘aceea, prin sate, până la înapoierea de pe front şi apoi cu ei laolaltă, să simtă toţi plugarii, aceşti vajnici luptători de acasă, nevoia de a se întovărăşi. Noi dorim ca fiecare judeţ să-şi aibă cel puţin o coope rativă care să ajute munca şi producţia satelor şi cu timpul să se ajungă ca în fiecare sat, obştia luptătorilor să aibă, ma gazinul ei cu cele trebuincioase vieţii ce o duc. Urmând această cale, se va putea îndepărta din sate acei. misiţi speculatori ai muncii celor mulţi, iar lumea muncitoare va putea astfel să dea proba virtuţii, în biruirea nevoii spre o viaţă mai bună, prin ea însăşi, prin propriile ei puteri. Nu ne îndoim că în sfaturile ce le dăm vom fi ascultaţi şi în această a 2-a efapă de viaţă, în care gândul şi fapta ne sunt puse în slujba acţiunei de rodnică înfăptuire românească, iar de aici vom continua să ajutăm cu vorba şi cu fapta acea acţiune de înfăptuire românească. 17 Mai 1945

Să strângem rândurile! Suntem „neamul nevoiei”, aşa ne-a hărăzit soarta, deşi trăim pe pământul cel mai bogat din lume. Ar fi fost firesc ca dealungul şi dealatul Ţării, fiecare să-şi ducă viaţa în tihnă şi să fie mul ţumit de roadele muncii lui în sate şi oraşe. Dar din păcate se adevereşte din nou că „nu vremea e sub om, ci bietul om sub cârma vre mii”, — căci cu voie sau fără voie, a trebuit să ne cuprindă şi pe noi vâlvătaia de foc a războiului distrugător, întins peste popoarele lumii. Facem această constatare cu amărăciune, căci poporul nostru are fire blajină şi suflet paşnic, şi toată sbuciumata lui istorie stă mărturie că el n’a purtat războaie de cuceriri, ci şi-a apărat necontenit moşia frământată cu sângele strămoşilor. Dacă o conducere nesăbuită — pentru prima oară în tre cutul neamului, — ne-a împins în lupta nefirească dincolo de hotarele acestui pământ, apoi acest fapt s’a răzbunat şi se răz bună cu ceeace trebue să plătim din greu, -cu sânge şi muncă trudnică astăzi. Nu am meritat această crudă încercare a soartei şi pen47

tru aceasta avem dreptul să aruncăm blestemul asupra celor c^-au nesocotit istoria şi râurile de sânge românesc curs din belşug. „Suntem sub cârma vremurilor” şi se vede că năpasta căzută asupra neamului aşa a fost să fie, ca o încercare dure roasă a destinului nostru — dar nu trebuie să disperăm. Dumnezeu ne poartă de grije, căci tot pe răbojul vremii, actul dela 23 August 1944 stă încrustat, purtător de legitime nădejdi într’un viitor mai bun. In preamărirea faptei — în care gestul eroic al Regelui nostru tânăr a fost hotărîtor — să găsim îndemnul de străda nie ziditoare şi puterea de luptă şi muncă ori unde ne-am afla. Porunca ceasului de faţă ne cere să dăm proba de vred nicie românească, căci altfel pierim. In marea sforţare ce trebue să o facem, să fim toţi ca unul şi unul ca toţi în aceiaşi simţire comună de jertfă, în aceiaşi neţărmurită credinţă, în izbânda dreptăţii noastre. In sate şi oraşe să se strângă rândurile în frontul solidar al Patriei, mama supremă a tuturor şi numai aşa, cu chipul ei drag în minte şi cu numele-i scump mereu pe buze, să pă şim hotărî ţi pe drumul izbăvirei, spre un viitor care, demn de trecutul nostru, să-l merităm prin truda fiecăruia dintre noi. Să strângem rândurile deci, pentru a ne mări puterea de muncă şi de luptă şi să nu uităm o clipă că biruirea nevoilor ce ni se pun în cale este mărturia cea mai de preţ a vredniciei româneşti, unic izvor de preţuire din partea marilor şi vechilor aliaţi, alături de care luptăm pentru triumful libertăţii şi pacea între popoarele lumei. Sa strângem rândurile deci, Români !

25. XII. 1944 .

jmmr

i V

•v

;

Tipografia „UNIVERSUL" Bucureşti, Strada Brezoianu 23—25

iIqa

C. l6U3-16.fl.A9