7 decembrie SFÂNTUL AMBROZIU, EPISCOP ªI ÎNVÃÞÃTOR AL BISERICII Comemorare Nãscut la Trier în jurul anului 340, dintr-o familie romanã, a studiat la Roma ºi ºi-a început cariera publicã la Sirmium, în Peninsula Balcanicã. Aflându-se la Milano în 374, a fost, în mod neaºteptat, ales episcop al acelui oraº, fiind consacrat în ziua de 7 decembrie. Foarte conºtiincios în îndeplinirea îndatoririlor sale, le-a arãtat tuturor o mare iubire ºi a fost, pentru credincioºii încredinþaþi lui, adevãrat pãstor ºi învãþãtor. A susþinut cu toatã tãria drepturile Bisericii, iar prin scrierile ºi activitatea sa, a apãrat credinþa cea adevãratã împotriva ereziei ariane. A murit în Sâmbãta Sfântã, la 4 aprilie 397.
Invitatoriul V. Doamne, deschide-mi buzele. R. ªi gura mea va vesti lauda ta.
Ant. Veniþi sã-l adorãm pe Cristos, pãstorul suprem. Psalmul 94 (95) Chemare la preamãrirea lui Dumnezeu Îndemnaþi-vã unii pe alþii în fiecare zi, pânã când putem zice: „Astãzi!” (Evr 3,13). 1
Veniþi sã cântãm cu veselie Domnului, sã strigãm cu bucurie cãtre stânca mântuirii noastre! 2 Sã mergem înaintea lui cu cântece de laudã ºi în cântãri de psalmi sã-l preamãrim! 3 Cãci mare Dumnezeu este Domnul ºi mare împãrat peste toþi zeii;
2
7 decembrie, sfântul Ambroziu, episcop ºi învãþãtor
4
în mâna lui sunt adâncurile pãmântului ºi ale lui sunt înãlþimile munþilor; 5 a lui este marea, cãci el a fãcut-o, ºi mâinile lui au plãsmuit uscatul. 6 Veniþi sã ne închinãm ºi sã ne plecãm în faþa lui ºi sã îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru, 7 cãci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul pe care el îl pãstoreºte, turma pe care mâna lui o cãlãuzeºte. 8 O, de aþi asculta astãzi glasul lui: „Nu vã împietriþi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa, în pustiu; 9 acolo m-au ispitit pãrinþii voºtri, m-au pus la încercare, deºi au vãzut lucrãrile mele. 10 Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta; de aceea am zis: Este un popor cu inima rãtãcitã, 11 nu au cunoscut cãile mele; de aceea am jurat în mânia mea: Nu vor intra în odihna mea!” Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Veniþi sã-l adorãm pe Cristos, pãstorul suprem. Psalmul cu antifona sa se poate eventual omite, dacã Invitatoriul se spune înainte de Laude.
Oficiul lecturilor V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia.
Oficiul lecturilor
3
IMNUL Isuse, pãstor al pãstorilor, care Eºti sfintei Biserici pãstorul cel mare, În imnuri slãvesc astãzi slugile tale În ziua intrãrii în cer triumfale, Pe sfântul episcop, slãvitul ºi demnul De cinste, pe frunte purtând untdelemnul Sfinþirii înalte, ca turma lui datã S-o poatã hrãni la pãºune bogatã. Acesta-i pãstorul model ºi luminã Ce plânge cu cei care plâng ºi suspinã. Prin el Dumnezeu tuturor îºi aratã Iubirea-i curatã, iubirea de tatã. Cântãri pentru sfântul pãstor azi rãsunã; În ceruri el poartã pe frunte cununã. Isuse, spre dânsul azi poartã-ne gândul. La tine s-ajungem pe dânsul urmându-l. Te-adorã toþi sfinþii, cu ei deodatã, Te-adorã tot omul, cerescule Tatã; ªi Fiului tãu, de asemeni, se-nchinã, ªi Duhului Sfânt dãtãtor de luminã. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Dacã cineva vrea sã fie primul, sã fie ultimul dintre toþi ºi slujitorul tuturor. Psalmul 20 (21),2-8.14 2
Doamne, regele se veseleºte de puterea ta * ºi de mântuirea ta se bucurã atât de mult! 3 Tu i-ai împlinit dorinþa inimii * ºi cererea buzelor sale tu n-ai respins-o. 4 L-ai întâmpinat cu binecuvântãri alese * ºi i-ai pus pe frunte o cununã de aur curat. 5 El a cerut de la tine viaþã ºi tu i-ai dat-o, * lungime de zile în veac ºi de-a pururi.
4
7 decembrie, sfântul Ambroziu, episcop ºi învãþãtor
6
Slava lui este mare datoritã mântuirii tale, * strãlucire ºi mãreþie aºezi deasupra lui. 7 L-ai rânduit pe el ca binecuvântare pentru totdeauna; * tu l-ai umplut de bucurie înaintea feþei tale. 8 Cãci regele se încrede în Domnul * ºi prin bunãvoinþa Celui Preaînalt nu se va clãtina. 14 Înalþã-te, Doamne, în tãria ta; * vom cânta ºi vom lãuda puterea ta! Ant. Dacã cineva vrea sã fie primul, sã fie ultimul dintre toþi ºi slujitorul tuturor. Ant. 2 Când va veni pãstorul suprem, veþi fi încoronaþi cu mãrirea nepieritoare. Psalmul 91 (92) I 2 Cât de frumos este sã-l lãudãm pe Domnul, * sã cântãm numele tãu, Preaînalte, 3 sã vestim de dimineaþã îndurarea ta * ºi noaptea, fidelitatea ta, 4 cu lira cu zece coarde ºi cu harpa, * cu cântare de alãutã. 5 Pentru cã mã faci sã mã bucur, Doamne, pentru faptele tale, * voi tresãlta de bucurie pentru lucrarea mâinilor tale. 6 Cât de mari sunt lucrãrile tale, Doamne, * ºi cât de adânci sunt gândurile tale! 7 Omul nepriceput nu va cunoaºte, * ºi cel fãrã de minte nu va înþelege aceasta. 8 Chiar dacã pãcãtoºii vor creºte ca iarba * ºi fãcãtorii de rele înfloresc, ei vor fi nimiciþi pentru totdeauna, * 9 iar tu, Doamne, eºti preaînalt în veºnicie! Ant. Când va veni pãstorul suprem, veþi fi încoronaþi cu mãrirea nepieritoare. Ant. 3 Slujitor bun ºi credincios, intrã în bucuria Domnului tãu.
Oficiul lecturilor
5
II Cãci, iatã, duºmanii tãi, Doamne, † iatã, duºmanii tãi vor pieri * ºi se vor risipi toþi fãcãtorii de rele. 11 Dar tu înalþi fruntea mea ca pe aceea a unui zimbru, * torni asupra mea untdelemn proaspãt; 12 ochiul meu priveºte de sus la duºmanii mei † ºi urechile mele aud lucruri înfricoºãtoare * despre cei ce se ridicã împotriva mea. 13 Cel drept va înflori ca un palmier, * va creºte ca un cedru din Liban. 14 Cei plantaþi în casa Domnului * vor înflori în curþile Dumnezeului nostru. 15 Ei aduc roade ºi la bãtrâneþe, * îºi pãstreazã seva ºi prospeþimea, 16 ca sã vesteascã: * „Domnul, stânca mea, este drept, în el nu este nedreptate”. Ant. Slujitor bun ºi credincios, intrã în bucuria Domnului tãu. V. Vei auzi un cuvânt din gura mea. R. ªi le vei duce vestea cea bunã. 10
LECTURA ÎNTÂI Din Scrisoarea sfântului apostol Paul cãtre Tit 1,7-11; 2,1-8 Învãþãtura Apostolului despre calitãþile ºi slujirea episcopilor Preaiubitule, 7 episcopul, ca administrator al lui Dumnezeu, trebuie sã fie fãrã cusur: sã nu fie arogant, nici mânios, nici beþiv, nici violent, nici doritor de câºtig necinstit, 8 ci ospitalier, iubitor de bine, înþelept, drept, evlavios, stãpân pe sine, 9 þinând la cuvântul adevãrat
6
7 decembrie, sfântul Ambroziu, episcop ºi învãþãtor
conform doctrinei pentru ca sã fie puternic ºi sã îndrume la învãþãturã sãnãtoasã ºi sã-i convingã pe potrivnici. 10 De fapt, sunt mulþi rebeli, flecari, înºelãtori, în special dintre cei circumciºi, 11 cãrora trebuie sã li se închidã gura. Aceºtia rãvãºesc case întregi învãþând ceea ce nu trebuie de dragul unui câºtig necinstit. 2,1 Dar tu spune ceea ce este conform cu învãþãtura sãnãtoasã. 2 Bãtrânii sã fie sobri, demni, înþelepþi, sãnãtoºi în credinþã, în iubire ºi în rãbdare. 3 Tot aºa ºi bãtrânele sã se poarte aºa cum le stã bine unor femei sfinte, sã nu fie clevetitoare, nici dedate la beþie, ci sã înveþe la bine, 4 sã le educe pe cele tinere sã-ºi iubeascã soþii ºi copiii, 5 sã fie înþelepte, curate, având grijã de casã, sã fie binevoitoare, supuse soþilor lor, ca sã nu fie defãimat cuvântul lui Dumnezeu. 6 La fel, îndeamnã-i pe cei mai tineri sã fie înþelepþi, 7 prezentându-te pe tine însuþi, în toate, exemplu de fapte bune, în învãþãturã nealteratã, demnitate, 8 cuvânt sãnãtos, convingãtor, pentru ca cel care se opune sã fie ruºinat, neavând de spus nimic rãu despre noi. RESPONSORIUL Fap 20,28; 1Cor 4,2 R. Vegheaþi asupra întregii turme peste care Duhul Sfânt v-a pus episcopi. * Pãstoriþi Biserica lui Dumnezeu pe care Dumnezeu a dobândit-o prin sângele Fiului sãu. V. Ceea ce se cere de la administratori este ca fiecare sã fie gãsit credincios. * Pãstoriþi Biserica. LECTURA A DOUA Din Scrisorile sfântului Ambroziu, episcop (Scris. 2, 1-2.4-5.7: PL 16 [ed. 1845], 847-881)
Sã cucereºti poporul prin frumuseþea cuvintelor tale! Ambroziu cãtre Constanþiu, fratele sãu în episcopat. Ai primit darul preoþiei ºi, aºezat la pupa Bisericii, conduci nava împotriva valurilor. Þine strâns timona
Oficiul lecturilor
7
credinþei, pentru ca furtunile violente ale acestei lumi sã nu-i schimbe cursul. Marea este imensã, dar sã nu te înfricoºezi, deoarece el a întemeiat-o pe mãri ºi a stabilit-o peste râuri (Ps 23,2). De aceea, nu e de mirare cã Biserica Domnului, fiind ziditã pe stânca apostolicã, rãmâne nemiºcatã în mijlocul atâtor valuri ale lumii ºi cã dureazã pe temelia ei de nezdruncinat în ciuda asalturilor mãrii furioase. Este lovitã de valuri, dar nu se clatinã. ªi chiar dacã deseori elementele acestei lumi, lovindu-se, fac un zgomot foarte mare, ea are totuºi un port sigur de mântuire, unde îi primeºte pe cei osteniþi. Totuºi, dacã este lovitã pe mare de valuri, ea aleargã pe râuri; înþelegi cã este vorba de acele râuri despre care se spune: Au înãlþat râurile glasul lor (Ps 92,3). Într-adevãr, sunt râurile care curg din pieptul aceluia care a primit bãutura datã de Cristos ºi a fost adãpat de Duhul lui Dumnezeu. Aceste râuri, aºadar, când sunt umplute de harul spiritual, îºi înalþã glasul. Este un râu care se revarsã peste sfinþii sãi ca un torent. Este o violenþã a râului care înveseleºte sufletul paºnic ºi liniºtit. Oricine a primit din plinãtatea acestui râu, asemenea evanghelistului Ioan, asemenea lui Petru ºi Paul, îºi ridicã glasul. ªi aºa cum apostolii, cu glasul lor rãsunãtor, au rãspândit cuvântul predicãrii evanghelice pânã la marginile pãmântului, la fel ºi acesta va începe sã-l vesteascã pe Domnul Isus. Ascultã, aºadar, cuvântul lui Cristos, pentru ca ºi vocea ta sã se rãspândeascã. Adunã apa lui Cristos, acea apã pe care o laudã Domnul. Adunã apa care vine din mai multe locuri ºi pe care o revarsã norii profetici. Cine adunã apa din munþi o atrage la sine sau o scoate din izvoare, o va revarsa ºi el ca un nor. Umple-þi, aºadar, mintea cu aceastã apã, pentru ca pãmântul tãu sã fie umezit ºi irigat cu propriile sale izvoare. Prin urmare, cine citeºte ºi înþelege multe lucruri se umple cu apã; cine s-a umplut cu apã o revarsã asupra altora. De aceea, Scriptura spune: Când norii se umplu cu ploaie, o revarsã peste pãmânt (Qoh 11,3). Predicile tale sã fie deci abundente, sã fie curate ºi cristaline, pentru ca, prin învãþãtura ta moralã, sã reverºi
8
7 decembrie, sfântul Ambroziu, episcop ºi învãþãtor
în urechile oamenilor multã bunãtate ºi sã cucereºti poporul prin frumuseþea cuvintelor tale, astfel încât sã te urmeze de bunãvoie acolo unde îl conduci. Cuvintele tale sã fie pline de înþelepciune. De fapt, ºi Solomon spune: Armele înþelepciunii sunt buzele celui înþelept. ªi în altã parte: Buzele tale sã fie aprinse de ºtiinþã (cf. Prov 16,23), adicã sensul predicilor tale sã fie evident, semnificaþia lor sã fie clarã, iar cuvântul ºi expunerea ta sã nu aibã nevoie de alte explicaþii. Dimpotrivã, predica ta sã se poatã apãra singurã, cu propriile sale arme. Din gura ta sã nu iasã nici un cuvânt zadarnic sau lipsit de sens. 2Tim 4,2; cf. Sir 48,4.8 RESPONSORIUL R. Vesteºte cuvântul, insistã la timp potrivit ºi la timp nepotrivit; convinge, dojeneºte, îndeamnã * cu toatã rãbdarea ºi învãþãtura. V. Cine s-ar putea mândri cã este asemenea þie? Tu ai consacrat regi ºi i-ai pus la pocãinþã, * cu toatã. Rugãciunea de încheiere Dumnezeule, care l-ai fãcut pe sfântul episcop Ambroziu învãþãtor al credinþei catolice ºi exemplu al tãriei apostolice, te rugãm, trezeºte în Bisericã pãstori dupã inima ta, care sã conducã poporul tãu cu tãrie ºi cu înþelepciune. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:
Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. Laudele V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Laudele
9
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Sã-l slãvim pe sfântul care Pe pãmânt, fãrã-nfricare, A ºtiut mereu sã-nfrunte ªi furtuni, ºi lupte crunte. Celui laº de sceptre pese-i; El rezistã-mpãrãtesei. Când monarhul varsã sânge, La pedeapsã îl constrânge. Erudit în cele sfinte, Dã înalte-nvãþãmite. Când vorbeºte din Scripturã, Vorbe dulci îi ies din gurã. Imnuri Domnului compune Ca martir al vieþii bune, Prin credinþã recunoaºte În pãmânt ascunse moaºte. Tu, pãstor iubit de turmã, Fã sã mergem pe-a ta urmã. Fã de sus mereu sã vinã Peste noi curaj, luminã. Slavã-n veci Treimii fie-i, În lãcaºul veºniciei, Unde ºtim cã-n mila-i mare Vom avea ºi noi intrare. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Voi sunteþi lumina lumii; nu se poate ascunde o cetate aºezatã pe munte. Psalmul 62 (63),2-9 Sufletul însetat de Dumnezeu
10
7 decembrie, sfântul Ambroziu, episcop ºi învãþãtor
Cel care pãrãseºte lucrãrile întunericului vegheazã pentru Dumnezeu. 2
Dumnezeule, tu eºti Dumnezeul meu, * pe tine te caut dis-de-dimineaþã. Sufletul meu e însetat de tine, † pe tine te doreºte trupul meu, * ca un pãmânt pustiu, uscat ºi fãrã apã. 3 Astfel te-am cãutat în sanctuarul tãu, * ca sã contemplu puterea ºi mãreþia ta. 4 Îndurarea ta preþuieºte mai mult decât viaþa, * de aceea buzele mele te laudã. 5 Te voi binecuvânta toatã viaþa mea * ºi voi ridica mâinile mele invocând numele tãu. 6 Ca ºi cum m-aº sãtura cu mãduvã ºi grãsime, * aºa se desfatã buzele mele când gura mea te laudã, 7 când îmi amintesc de tine în aºternutul meu * ºi mã gândesc la tine în ceasurile de veghe, noaptea. 8 Pentru cã ai fost ajutorul meu, * la umbra aripilor tale tresalt de bucurie. 9 Mã ataºez de tine cu tot sufletul * ºi dreapta ta mã ocroteºte. Ant. Voi sunteþi lumina lumii; nu se poate ascunde o cetate aºezatã pe munte. Ant. 2 Aºa sã lumineze lumina voastrã înaintea oamenilor ca ei sã vadã faptele voastre bune ºi sã-l preamãreascã pe Tatãl vostru. Cântarea
Dan 3,57-88.56
Toatã creatura sã-l laude pe Domnul Aduceþi laudã Dumnezeului nostru, voi, toþi slujitorii lui! (Ap 19,5).
Laudele 57
11
Binecuvântaþi-l, toate lucrãrile Domnului, pe Domnul, * lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci! 58 Binecuvântaþi-l, ceruri, pe Domnul, * 59 binecuvântaþi-l, îngeri ai Domnului, pe Domnul! 60 Binecuvântaþi-l, toate apele care sunteþi deasupra cerului, pe Domnul, * 61 sã-l binecuvânteze orice putere pe Domnul! 62 Binecuvântaþi-l, soare ºi lunã, pe Domnul, * 63 binecuvântaþi-l, stele ale cerului, pe Domnul! 64 Binecuvântaþi-l, ploi ºi rouã, pe Domnul, * 65 binecuvântaþi-l, toate vânturile, pe Domnul! 66 Binecuvântaþi-l, foc ºi cãldurã, pe Domnul, * 67 binecuvântaþi-l, frig ºi arºiþã, pe Domnul! 68 Binecuvântaþi-l, rouã ºi chiciurã, pe Domnul, * 69 binecuvântaþi-l, ger ºi îngheþ, pe Domnul! 70 Binecuvântaþi-l, gheþuri ºi zãpezi, pe Domnul, * 71 binecuvântaþi-l, nopþi ºi zile, pe Domnul! 72 Binecuvântaþi-l, luminã ºi întuneric, pe Domnul, * 73 binecuvântaþi-l, fulgere ºi nori, pe Domnul! 74 Sã-l binecuvânteze pãmântul pe Domnul, * sã-l laude ºi sã-l preamãreascã în veci! 75 Binecuvântaþi-l, munþi ºi dealuri, pe Domnul, * 76 binecuvântaþi-l, tot ce rãsare pe pãmânt, pe Domnul! 77 Binecuvântaþi-l, mãri ºi râuri, pe Domnul, * 78 binecuvântaþi-l, izvoare, pe Domnul! 79 Binecuvântaþi-l, balene ºi tot ce miºcã în ape, pe Domnul, * 80 binecuvântaþi-l, toate pãsãrile cerului, pe Domnul! 81 Binecuvântaþi-l, fiare ºi dobitoace, pe Domnul, * 82 binecuvântaþi-l, voi, fii ai oamenilor, pe Domnul! 83 Binecuvânteazã-l, Israele, pe Domnul, * lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci! 84 Binecuvântaþi-l, preoþi ai Domnului, pe Domnul, * 85 binecuvântaþi-l, slujitori ai Domnului, pe Domnul!
12
7 decembrie, sfântul Ambroziu, episcop ºi învãþãtor
86
Binecuvântaþi-l, duhuri ºi suflete ale drepþilor, pe Domnul, * 87 binecuvântaþi-l, sfinþi ºi smeriþi cu inima, pe Domnul! 88 Binecuvântaþi-l, voi, Anania, Azaria ºi Misael, pe Domnul, * lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci! Sã binecuvântãm pe Tatãl ºi pe Fiul ºi pe Duhul Sfânt, * sã-l lãudãm ºi sã-l preamãrim în veci! 56 Binecuvântat eºti în tãria cerului, * vrednic de laudã ºi preamãrit în veci! La sfârºitul acestei cântãri nu se spune Slavã Tatãlui.
Ant. Aºa sã lumineze lumina voastrã înaintea oamenilor ca ei sã vadã faptele voastre bune ºi sã-l preamãreascã pe Tatãl vostru. Ant. 3 Cuvântul lui Dumnezeu este viu ºi plin de putere ºi mai pãtrunzãtor decât orice sabie cu douã tãiºuri. Psalmul 149 Noua cântare a sfinþilor Fiii Bisericii, fiii noului popor, vor tresãlta de bucurie pentru regele lor: pentru Cristos (Hesychius). 1 Cântaþi Domnului un cântec nou, * lauda lui în adunarea credincioºilor sãi. 2 Sã se bucure Israel de creatorul sãu, * sã tresalte de bucurie fiii Sionului pentru regele lor. 3 Sã laude numele lui în dansuri, * sã-i cânte psalmi cu harpa ºi cu cetera. 4 Cãci Domnul îl iubeºte pe poporul sãu * ºi-i încoroneazã pe cei smeriþi cu mântuire. 5 Sã tresalte de bucurie în mãrire, credincioºii lui, * sã scoatã strigãte de bucurie în aºternutul lor.
Laudele
13
6
Gura sã le fie plinã de laudele Domnului; * ºi sãbii cu douã tãiºuri sã fie în mâinile lor, 7 ca sã arunce rãzbunare asupra neamurilor * ºi pedeapsã asupra popoarelor; 8 ca sã-i lege pe regii lor în lanþuri * ºi pe mai-marii lor în cãtuºe de fier, 9 ca sã facã cu ei judecata care a fost scrisã; * aceasta este o cinste pentru toþi credincioºii lui. Ant. Cuvântul lui Dumnezeu este viu ºi plin de putere ºi mai pãtrunzãtor decât orice sabie cu douã tãiºuri. Evr 13,7-9a LECTURA SCURTÃ Amintiþi-vã de conducãtorii voºtri care v-au învãþat cuvântul lui Dumnezeu ºi, meditând împlinirea vieþii lor, imitaþi credinþa lor. Isus Cristos cel de ieri ºi de astãzi este acelaºi în vecii vecilor. Nu vã lãsaþi seduºi de învãþãturi diferite ºi strãine. RESPONSORIUL SCURT R. Ierusalime, eu þi-am rânduit strãjeri, * ei îþi vor vesti numele Domnului. Ierusalime. V. Zi ºi noapte nu vor tãcea, * ei vor vesti numele Domnului. Slavã Tatãlui. Ierusalime.
Ant. la Benedictus: Nu voi sunteþi aceia care vorbiþi, ci Duhul Tatãlui vostru vorbeºte în voi. CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – BENEDICTUS Lc 1,68-79 Despre Mesia ºi Înaintemergãtorul sãu 68
Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, * pentru cã a vizitat ºi a rãscumpãrat poporul sãu, 69 ºi ne-a înãlþat o putere de mântuire * în casa lui David, slujitorul sãu, 70 precum a promis prin gura sfinþilor sãi profeþi * care au fost în vechime,
14
7 decembrie, sfântul Ambroziu, episcop ºi învãþãtor
71
sã ne mântuiascã de vrãjmaºii noºtri * ºi de mâna tuturor acelora care ne urãsc. 72 Astfel îºi aratã îndurarea faþã de pãrinþii noºtri * ºi îºi aduce aminte de legãmântul sãu cel sfânt. 73 De jurãmântul pe care l-a fãcut lui Abraham, pãrintele nostru, * cã ne va dãrui harul, 74 ca, eliberaþi din mâna duºmanilor noºtri, * sã-i slujim fãrã teamã, 75 în sfinþenie ºi dreptate, sub privirea lui, * în toate zilele vieþii noastre. 76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: * cãci vei merge înaintea Domnului sã pregãteºti cãile sale, 77 pentru a da poporului sãu cunoºtinþa mântuirii * întru iertarea pãcatelor, 78 prin iubirea îndurãtoare a Dumnezeului nostru, * cu care ne va vizita, Cel care Rãsare din înãlþime 79 ca sã lumineze pe cei care se aflã în întuneric ºi în umbra morþii * ºi sã îndrepte paºii noºtri pe calea pãcii. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Nu voi sunteþi aceia care vorbiþi, ci Duhul Tatãlui vostru vorbeºte în voi. RUGÃCIUNEA UNIVERSALà Sã-i aducem laude ºi mulþumiri lui Cristos, bunul pãstor, care ºi-a dat viaþa pentru oile sale, ºi sã-l implorãm spunând: Doamne, fii tu pãstorul poporului tãu! Cristoase, care prin sfinþii pãstori ai voit sã-þi arãþi iubirea ºi îndurarea, – nu înceta niciodatã sã ne cãlãuzeºti cu milã, prin ei.
Ora medie
15
Tu, care prin vicarii tãi îþi exerciþi necontenit misiunea de învãþãtor ºi pãstor sufletesc, – fii tu mereu acela care ne conduci prin mai-marii noºtri. Tu, care, prin sfinþii tãi puºi în fruntea poporului, te-ai arãtat medic al sufletelor ºi al trupurilor, – nu înceta sã ne vindeci ºi sã ne sfinþeºti prin ei. Tu, care þi-ai povãþuit turma prin înþelepciunea ºi iubirea sfinþilor, – edificã-ne pururi în sfinþenie prin pãstorii noºtri. Tatãl nostru. Rugãciunea de încheiere Dumnezeule, care l-ai fãcut pe sfântul episcop Ambroziu învãþãtor al credinþei catolice ºi exemplu al tãriei apostolice, te rugãm, trezeºte în Bisericã pãstori dupã inima ta, care sã conducã poporul tãu cu tãrie ºi cu înþelepciune. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:
Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Ora medie V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL O, Dumnezeule preasfânt, Luminã tu ne dai în zori, Iar la amiazã ne cobori, De sus, cãldurã pe pãmânt.
16
7 decembrie, sfântul Ambroziu, episcop ºi învãþãtor
Al patimii nãvalnic foc Tu stinge-l, Doamne, în noi toþi; Din inimi ura sã o scoþi ªi dragoste sã pui în loc. Sã fie Tatãl lãudat, ªi Fiul cel nãscut din el, ªi Duhul dragostei, la fel, Primeascã cinste ne-ncetat. Amin. PSALMODIA Ant. Cine vã primeºte pe voi pe mine mã primeºte ºi cine mã primeºte pe mine îl primeºte pe acela care m-a trimis. Psalmul 122 (123) Încrederea poporului în Dumnezeu Doi orbi... au strigat: „Doamne, Fiul lui David, ai milã de noi!” (Mt 20,30). 1 Cãtre tine îmi ridic ochii, * cãtre tine, care locuieºti în ceruri. 2 Iatã, ca ochii slujitorilor spre mâna stãpânilor, * ca ochii slujitoarei spre mâna stãpânei sale, aºa sunt ochii noºtri îndreptaþi spre Domnul, Dumnezeul nostru, * pânã când ne va arãta îndurarea sa. 3 Ai milã de noi, Doamne, ai milã de noi, * cãci suntem prea sãtui de ocarã. 4 Prea sãtul ne este sufletul † de batjocurile celor care ne urãsc, * de dispreþul celor îngâmfaþi. Psalmul 123 (124) Ajutorul nostru este în numele Domnului
Ora medie
17
Domnul i-a zis lui Paul: „Nu-þi fie teamã... cãci eu sunt cu tine!” (Fap 18,9-10). 1
De n-ar fi fost Domnul de partea noastrã – s-o spunã Israel, – † 2 de n-ar fi fost Domnul de partea noastrã, * când oameni s-au ridicat împotriva noastrã, 3 atunci ne-ar fi înghiþit de vii * în focul mâniei lor; 4 atunci ne-ar fi înecat apele, † ar fi trecut râurile peste sufletul nostru, * 5 atunci ar fi trecut peste noi valuri nãprasnice. 6 Binecuvântat sã fie Domnul, * care nu ne-a lãsat pradã dinþilor lor! 7 Sufletul nostru a scãpat † ca o pasãre din laþul vânãtorului: * laþul s-a rupt ºi noi am scãpat. 8 Ajutorul nostru este în numele Domnului, * care a fãcut cerul ºi pãmântul. Psalmul 124 (125) Domnul este ocrotitorul poporului sãu Pacea lui Dumnezeu asupra lui Israel (Gal 6,16). 1 Cei care se încred în Domnul sunt ca Muntele Sionului: * el nu se clatinã, ci rãmâne în veac. 2 Munþii înconjoarã Ierusalimul, † ºi Domnul stã împrejurul poporului sãu * de acum ºi pânã-n veac. 3 Sceptrul celui nelegiuit nu va rãmâne peste moºtenirea celor drepþi, * ca nu cumva cei drepþi sã-ºi întindã mâinile spre nelegiuire. 4 Fã bine, Doamne, celor buni * ºi celor drepþi cu inima,
18 8 decembrie, Neprihãnita Zãmislire a Sfintei Fecioare Maria 5
iar pe cei ce se abat pe cãrãri strâmbe † Domnul îi va aduna cu cei care sãvârºesc fãrãdelegea. * Pace peste Israel!
Ant. Cine vã primeºte pe voi pe mine mã primeºte ºi cine mã primeºte pe mine îl primeºte pe acela care m-a trimis. 1Tim 1,12 LECTURA SCURTÃ Îi mulþumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întãrit pentru cã m-a gãsit vrednic de încredere, rânduindu-mã în slujirea sa. V. Nu mã ruºinez de evanghelie. R. Cãci este puterea lui Dumnezeu spre mântuire.
Rugãciunea de încheiere Dumnezeule, care l-ai fãcut pe sfântul episcop Ambroziu învãþãtor al credinþei catolice ºi exemplu al tãriei apostolice, te rugãm, trezeºte în Bisericã pãstori dupã inima ta, care sã conducã poporul tãu cu tãrie ºi cu înþelepciune. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:
Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. 8 decembrie NEPRIHÃNITA ZÃMISLIRE A SFINTEI FECIOARE MARIA Solemnitate Vesperele I V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Vesperele I
19
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Între fecioare, gingaºã floare, Eºti tu Fecioarã ºi Nãscãtoare. Poartã de aur, numai prin tine, Toatã speranþa nouã ne vine. Crin ce-ntre spinii lumii apare, Albã columbã-n limpede zare, Mladã menitã bun rod sã poarte, Leac pentru rana noastrã de moarte. Ocrotitoare preamilostivã, Stea pentru cei ce umblã-n derivã, Îndepãrteazã de noi duºmanul, La toþi ne-aratã unde-i limanul. Ne ameninþã moartea flãmândã, Rãul ne-atrage înspre osândã; Tu ne deschide sigurã cale ªi ne primeºte-n braþele tale. Doar tu rãmas-ai imaculatã De orice vinã, de orice patã. Sã nu îngãdui, Mamã preabunã, Nicicând Vicleanul sã ne rãpunã. Tatãl ºi Fiul, una la fire, Duhul primeascã pururi mãrire. Slavã ºi þie, Maicã preasfântã, În care vina fost-a înfrântã. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Duºmãnie voi pune între tine ºi femeie, între seminþia ta ºi seminþia ei. 1
Psalmul 112 (113) Lãudaþi, slujitori ai Domnului, * lãudaþi numele Domnului!
20 8 decembrie, Neprihãnita Zãmislire a Sfintei Fecioare Maria 2
Fie numele Domnului binecuvântat, * de acum ºi pânã în veac. 3 De la rãsãritul ºi pânã la apusul soarelui, * fie numele Domnului lãudat! 4 Domnul este preaînalt, mai presus de toate naþiunile, * slava lui este mai presus de ceruri. 5 Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru care locuieºte atât de sus, * 6 care îºi pleacã privirea sã vadã ce se petrece în cer ºi pe pãmânt? 7 El ridicã pe cel slab din þãrânã, * înalþã din mizerie pe cel sãrac, 8 pentru ca sã-l aºeze alãturi de conducãtori, * de conducãtorii poporului sãu. 9 El o aºazã pe cea sterilã în casã * ca pe o mamã ce se bucurã de copii. Ant. Duºmãnie voi pune între tine ºi femeie, între seminþia ta ºi seminþia ei. Ant. 2 Domnul m-a îmbrãcat cu veºmintele mântuirii ºi m-a învãluit cu mantia dreptãþii. Psalmul 147 (147 B) Laudã, Ierusalime, pe Domnul, * preamãreºte, Sionule, pe Dumnezeul tãu. 13 Cãci el întãreºte zãvoarele porþilor tale, * el binecuvânteazã pe fiii tãi în mijlocul tãu. 14 El dã pace þinutului tãu * ºi te saturã cu cel mai bun grâu. 15 El îºi trimite cuvântul pe pãmânt, * cuvântul lui aleargã cu iuþealã mare. 16 El face sã cadã zãpada ca lâna * ºi presarã chiciura ca cenuºa. 17 Azvârle grindina ca firimiturile, * ºi gerul lui cine-l poate rãbda? 18 Trimite cuvântul sãu ºi le topeºte, * stârneºte vântul ºi vor curge apele. 12
Vesperele I
21
19
El vesteºte lui Iacob cuvântul sãu, * lui Israel, legile ºi poruncile sale. 20 El n-a fãcut aºa cu nici un alt popor, * ºi nu le-a fãcut cunoscute judecãþile sale. Ant. Domnul m-a îmbrãcat cu veºmintele mântuirii ºi m-a învãluit cu mantia dreptãþii. Ant. 3 Bucurã-te, Marie, cea plinã de har, Domnul este cu tine. Cântarea Ef 1,3-10 Binecuvântat sã fie Dumnezeu ºi Tatãl Domnului nostru Isus Cristos, * care ne-a copleºit cu binecuvântarea sa spiritualã în ceruri, în Cristos. 4 În el, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, * ca sã fim sfinþi ºi fãrã prihanã în faþa lui, în dragoste. 5 El a orânduit de mai înainte † sã fim adoptaþi ca fii, prin Isus Cristos, în el, * dupã bunul plac al voinþei sale, 6 spre lauda gloriei harului sãu, * pe care ni l-a dãruit prin Fiul sãu preaiubit. 7 Prin sângele lui avem rãscumpãrarea, * iertarea pãcatelor; prin bogãþia harului sãu † 8 care a prisosit în noi, * în toatã înþelepciunea ºi înþelegerea. 9 El ne-a descoperit misterul voinþei sale * dupã bunãvoinþa sa, pe care îl hotãrâse de mai înainte în el, * 10 ca sã-l înfãptuiascã la împlinirea timpurilor, recapitulând toate în Cristos, * cele din cer ºi cele de pe pãmânt. Ant. Bucurã-te, Marie, cea plinã de har, Domnul este cu tine. 3
22 8 decembrie, Neprihãnita Zãmislire a Sfintei Fecioare Maria
LECTURA SCURTÃ
Rom 8,29a.30a
Cãci Dumnezeu, pe cei pe care i-a cunoscut de mai înainte, de mai înainte i-a ºi hotãrât sã fie asemenea chipului Fiului sãu; pe cei pe care de mai înainte i-a hotãrât, i-a ºi chemat; pe cei pe care i-a chemat, i-a ºi justificat. RESPONSORIUL SCURT R. Te preamãresc, Doamne, * pentru cã m-ai eliberat. Te preamãresc. V. ªi nu ai lãsat pe duºmanii mei sã râdã de mine, * pentru cã. Slavã Tatãlui. Te preamãresc.
Ant. la Magnificat: Toate neamurile mã vor numi fericitã, cãci mi-a fãcut lucruri mari Cel Puternic, aleluia. CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – MAGNIFICAT Lc 1,46-55 Tresãltarea de bucurie a sufletului în Domnul 46 Sufletul meu * îl preamãreºte pe Domnul 47 ºi duhul meu tresaltã de bucurie * în Dumnezeu, mântuitorul meu, 48 cãci a privit la smerenia slujitoarei sale. * Iatã, de acum toate popoarele mã vor numi fericitã, 49 cãci mi-a fãcut lucruri mari Cel Atotputernic, * ºi numele lui e sfânt. 50 Milostivirea lui rãmâne din neam în neam * peste cei ce se tem de el. 51 A arãtat puterea braþului sãu, * i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, 52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici * ºi i-a înãlþat pe cei smeriþi; 53 pe cei flãmânzi i-a copleºit cu bunuri, * iar pe cei bogaþi i-a lãsat cu mâinile goale. 54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul sãu, * amintindu-ºi de îndurarea sa, 55 dupã cum a promis pãrinþilor noºtri, * lui Abraham ºi urmaºilor lui în veci.
Vesperele I
23
Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Toate neamurile mã vor numi fericitã, cãci mi-a fãcut lucruri mari Cel Puternic, aleluia. RUGÃCIUNEA UNIVERSALà Sã-l preamãrim din toatã inima cu cântãri de laudã pe Dumnezeu, Tatãl atotputernicul, care a voit ca Maria, mama Fiului sãu, sã fie cinstitã de toate neamurile ºi generaþiile, ºi sã-l rugãm cu umilinþã: Sã mijloceascã pentru noi cea plinã de har! Dumnezeule, care înfãptuieºti lucruri minunate, care pe preacurata Fecioarã Maria ai fãcut-o pãrtaºã cu trupul ºi cu sufletul de slava cereascã a lui Cristos, – cãlãuzeºte inimile fiilor tãi spre aceeaºi slavã. Dumnezeule, care ne-ai dat-o pe Maria ca mamã, dãruieºte, prin mijlocirea ei, vindecare celor bolnavi, mângâiere celor întristaþi, iertare pãcãtoºilor, – ºi tuturor mântuire ºi pace. Dumnezeule, care ai rânduit-o pe Maria sã fie mama Fiului tãu ºi soþia preacuratã a sfântului Iosif, – prin mijlocirea ei, dã-le tuturor mamelor harul de a promova în familiile lor iubirea ºi sfinþenia. Dumnezeule, care ai încoronat-o pe Maria ca regina cerului, – primeºte-i pe cei rãposaþi sã se bucure în veci, împreunã cu toþi sfinþii, în împãrãþia ta. Tatãl nostru. Rugãciunea de încheiere Dumnezeule, prin zãmislirea neprihãnitã a Fecioarei Maria, tu i-ai pregãtit lãcaº vrednic Fiului tãu. Te rugãm ca, dupã cum ai ferit-o pe ea de orice prihanã pentru meritele morþii lui Cristos, sã ne dai ºi nouã, prin mijlocirea ei, harul de a ajunge curaþi la tine. Prin Domnul
24 8 decembrie, Neprihãnita Zãmislire a Sfintei Fecioare Maria
nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:
Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Completoriul V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Acum, când e timpul de mers la culcare, În rugã mai cerem o datã-ndurare: Privirile tale ce pururi sunt treze Asuprã-ne, Doamne, mereu sã vegheze. În vis mintea noastrã te aibã pe tine Iar inima noastrã de doru-þi suspine, Te cânte pe tine, te simtã aproape, Sã nu laºi ca bezna de tot sã ne-ngroape. Ne fie odihna ºi somnul în pace; Cât timp trupul nostru puterea-ºi reface, ªi-i noapte adâncã, ºi bezna dominã, Ne fii tu, Cristoase, în beznã luminã. Rugãmu-ne þie cu fruntea plecatã, Ascultã-ne ruga, cerescule Tatã, Cu Fiul cel care-i cu tine de-o fire ªi Duhul cel Sfânt cel ce-i Duh de iubire. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Fie-þi milã de mine, Doamne, ºi ascultã rugãciunea mea.
Completoriul
25
Psalmul 4 Aducere de mulþumire Minunat l-a fãcut Domnul pe acela pe care l-a înviat din morþi (sf. Augustin). 2 Când strig cãtre tine, rãspunde-mi, Dumnezeul dreptãþii mele; † din strâmtorare, m-ai scos în larg: * ai milã de mine ºi ascultã-mi rugãciunea. 3 Fii ai oamenilor, pânã când veþi fi cu inima împietritã? * Pânã când veþi iubi deºertãciunea ºi veþi alerga dupã minciunã? 4 Sã ºtiþi cã Dumnezeu face minuni pentru cel credincios: * când strig cãtre el, Domnul mã aude. 5 Cutremuraþi-vã ºi nu pãcãtuiþi! † Meditaþi acestea în inimile voastre, * în aºternuturile voastre, ºi fiþi liniºtiþi. 6 Aduceþi jertfe de dreptate * ºi nãdãjduiþi în Domnul. 7 Mulþi spun: „Cine ne va arãta ce este bine?” * Fã sã rãsarã peste noi, Doamne, lumina feþei tale! 8 Tu pui mai multã bucurie în inima mea * decât au ei atunci când li se înmulþeºte grâul ºi vinul. 9 Eu mã culc în pace ºi adorm îndatã, * cãci numai tu, Doamne, îmi dai liniºte deplinã. Ant. Fie-þi milã de mine, Doamne, ºi ascultã rugãciunea mea. Ant. 2 Binecuvântaþi-l pe Domnul în timpul nopþii. Psalmul 133 (134) Rugãciune de searã în templu
26 8 decembrie, Neprihãnita Zãmislire a Sfintei Fecioare Maria
Lãudaþi-l pe Dumnezeul nostru, voi, toþi slujitorii lui, toþi cei care vã temeþi de el, mici ºi mari! (Ap 19,5). 1
Iatã, binecuvântaþi-l pe Domnul voi toþi, slujitorii Domnului; * voi, care staþi în timpul nopþii în casa Domnului. 2 Ridicaþi mâinile cãtre sanctuar * ºi binecuvântaþi-l pe Domnul. 3 Sã te binecuvânteze Domnul din Sion, * el, care a fãcut cerul ºi pãmântul. Ant. Binecuvântaþi-l pe Domnul în timpul nopþii. Dt 6,4-7 LECTURA SCURTÃ Ascultã, Israele: Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Sã-l iubeºti pe Domnul, Dumnezeul tãu, din toatã inima ta ºi din tot sufletul tãu ºi din toate puterile tale. ªi sã fie cuvintele acestea, pe care eu þi le poruncesc astãzi, în inima ta; sã le sãdeºti în fiii tãi ºi sã vorbeºti despre ele când stai în casã sau mergi pe drum, când te culci ºi când te scoli. RESPONSORIUL SCURT R. În mâinile tale, Doamne, * încredinþez sufletul meu. În mâinile tale. V. Ne-ai rãscumpãrat, Doamne, Dumnezeul adevãrului, * îþi încredinþez sufletul meu. Slavã Tatãlui. În mâinile tale. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – NUNC DIMITTIS Lc 2,29-32 Cristos - lumina neamurilor ºi slava lui Israel 29 Acum slobozeºte pe slujitorul tãu, Stãpâne, * dupã cuvântul tãu, în pace, 30 cãci au vãzut ochii mei * mântuirea ta,
Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria
27
31
pe care ai pregãtit-o * înaintea tuturor popoarelor, 32 luminã spre luminarea neamurilor * ºi slava poporului tãu, Israel. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. Rugãciunea de încheiere Viziteazã, te rugãm, Doamne, locuinþa aceasta ºi îndepãrteazã de la ea toate cursele vrãjmaºului; îngerii tãi sfinþi sã locuiascã în ea ºi sã ne pãzeascã în pace iar binecuvântarea ta sã fie pururi asupra noastrã. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin. Apoi se spune binecuvântarea, chiar ºi atunci când se recitã în particular:
Noapte liniºtitã ºi sfârºit bun sã ne dea nouã atotputernicul Dumnezeu. R. Amin. Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria Apoi se spune una dintre urmãtoarele antifone:
Maicã binecuvântatã a Rãscumpãrãtorului, Poarta cerului pururi deschisã, Steaua mãrii, vino în ajutorul poporului ce cade ºi vrea sã se ridice, tu, care ai nãscut, spre uimirea fãpturii, pe Cel Preasfânt ce þi-e Pãrinte, Fecioarã de-a pururi, care ai primit din gura îngerului Gabriel vestirea, îndurã-te de noi, pãcãtoºii. Sau:
Te bucurã, a cerului Reginã, A îngerilor Doamnã ºi Stãpânã. Tu-ai odrãslit mlãdiþa mântuirii ªi poartã eºti luminii nemuririi! Te bucurã, Fecioarã preaslãvitã, Decât fãptura toatã mai mãritã!
28 8 decembrie, Neprihãnita Zãmislire a Sfintei Fecioare Maria
Te salutãm, a cerului minune; Du la Cristos a noastrã rugãciune! Sau:
Bucurã-te, Reginã, Maica milei, viaþa, mângâierea ºi speranþa noastrã, bucurã-te! Cãtre tine strigãm, surghiuniþii fii ai Evei; cãtre tine suspinãm, gemând ºi plângând în aceastã vale de lacrimi. Aºadar, Mijlocitoarea noastrã, întoarce spre noi ochii tãi cei milostivi ºi, dupã surghiunul acesta, aratã-ni-l nouã pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tãu. O milostivã, o blândã, o dulce Fecioarã Marie! Sau:
Sub ocrotirea ta alergãm, sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, nu ne dispreþui rugãciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieºte pururea de toate primejdiile, Fecioarã slãvitã ºi binecuvântatã. Amin.