JOI SÃPTÃMÂNA A III-A DIN POST Invitatoriul V. Doamne, deschide-mi buzele. R. ªi gura mea va vesti lauda ta.
Ant. Pe Cristos Domnul, care a fost ispitit ºi a pãtimit pentru noi, veniþi sã-l adorãm! Psalmul 94 (95) Chemare la preamãrirea lui Dumnezeu Îndemnaþi-vã unii pe alþii în fiecare zi, pânã când putem zice: „Astãzi!” (Evr 3,13). 1 Veniþi sã cântãm cu veselie Domnului, sã strigãm cu bucurie cãtre stânca mântuirii noastre! 2 Sã mergem înaintea lui cu cântece de laudã ºi în cântãri de psalmi sã-l preamãrim! 3 Cãci mare Dumnezeu este Domnul ºi mare împãrat peste toþi zeii; 4 în mâna lui sunt adâncurile pãmântului ºi ale lui sunt înãlþimile munþilor; 5 a lui este marea, cãci el a fãcut-o, ºi mâinile lui au plãsmuit uscatul. 6 Veniþi sã ne închinãm ºi sã ne plecãm în faþa lui ºi sã îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru, 7 cãci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul pe care el îl pãstoreºte, turma pe care mâna lui o cãlãuzeºte. 8 O, de aþi asculta astãzi glasul lui: „Nu vã împietriþi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa, în pustiu; 9 acolo m-au ispitit pãrinþii voºtri, m-au pus la încercare, deºi au vãzut lucrãrile mele.
Joi, sãptãmâna a III-a din Post
2 10
Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta; de aceea am zis: Este un popor cu inima rãtãcitã, 11 nu au cunoscut cãile mele; de aceea am jurat în mânia mea: Nu vor intra în odihna mea!” Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Pe Cristos Domnul, care a fost ispitit ºi a pãtimit pentru noi, veniþi sã-l adorãm! Psalmul cu antifona sa se poate eventual omite, dacã Invitatoriul se spune înainte de Laude.
Oficiul lecturilor V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. IMNUL Când lumea rãnitã se zbate ºi geme, Din ceruri ne vine prielnicã vreme; E darul pe care chiar Domnul ni-l face, E timp de iertare, de har ºi de pace. Cristos strãluceºte, el este lumina Ce face s-aparã pãcatul ºi vina; Ne iartã de vede-ale-ntoarcerii semne În faptele vieþii cinstite ºi demne. Aºa cum Cristos a-nviat dintru moarte, La viaþã cãinþa pe noi sã ne poarte. Mai mult rãutatea sã nu ne rãpunã; Pãstreazã-ne, Doamne, dorinþa cea bunã.
Oficiul lecturilor
3
Acum ºi-n vecie, Treime Preasfântã, Întreg universul te-adorã ºi-þi cântã. O datã cu plânsul cãinþei amare, Primeºte smeritul prinos de-nchinare. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Priveºte, Doamne, ºi ia aminte la ocara noastrã. Psalmul 88 (89),39-53 Plângerea ruinãrii casei lui David Ne-a ridicat putere de mântuire în casa lui David (Lc 1,69). IV 39 Tu l-ai respins ºi l-ai îndepãrtat * ºi te-ai mâniat împotriva unsului tãu; 40 ai rupt legãmântul cu slujitorul tãu, * ai pângãrit în noroi coroana sa. 41 Ai dãrâmat toate zidurile lui, * ai prefãcut în ruinã fortãreþele sale. 42 L-au jefuit toþi cei care treceau pe cale, * a ajuns de batjocurã pentru vecinii lui. 43 Ai lãsat sã se ridice dreapta potrivnicilor sãi, * i-ai fãcut sã se bucure pe toþi duºmanii lui. 44 Ai tocit ascuþiºul sabiei lui * ºi nu l-ai sprijinit în luptã. 45 Ai pus capãt strãlucirii sale * ºi tronul lui l-ai rãsturnat la pãmânt. 46 Ai scurtat zilele tinereþii lui * ºi l-ai acoperit de ruºine. Ant. Priveºte, Doamne, ºi ia aminte la ocara noastrã. Ant. 2 Eu sunt rãdãcina ºi neamul lui David, luceafãrul strãlucitor al dimineþii. 47
V Pânã când, Doamne, vei continua sã stai ascuns * ºi va arde ca un foc mânia ta?
4
Joi, sãptãmâna a III-a din Post
48
Adu-þi aminte de mine, cât mi-e de scurtã viaþa: * oare zadarnic i-ai creat pe toþi fiii lui Adam? 49 Care om trãieºte ºi nu vede moartea * ºi îºi poate salva sufletul din gheara ºeolului? 50 Unde sunt îndurãrile tale de odinioarã, Doamne, * pe care le-ai jurat lui David, în fidelitatea ta? 51 Adu-þi aminte, Doamne, de batjocura slujitorilor tãi; * port în sânul meu insultele multor popoare, 52 cu care m-au jignit duºmanii tãi, Doamne, † cu care au jignit paºii unsului tãu. * 53 Binecuvântat sã fie Domnul în veci! Amin! Amin! Ant. Eu sunt rãdãcina ºi neamul lui David, luceafãrul strãlucitor al dimineþii. Ant. 3 Anii noºtri trec ca iarba, dar tu, Dumnezeule, eºti din veºnicie. Psalmul 89 (90) Fie strãlucirea Domnului asupra noastrã O zi la Domnul este ca o mie de ani, ºi o mie de ani ca o singurã zi (2Pt 3,8). 1
Doamne, tu ai fost locul nostru de refugiu * din generaþie în generaþie. 2 Mai înainte de a se fi nãscut munþii, † mai înainte sã fi fost plãmãdite pãmântul ºi lumea, * din vecie ºi pânã în vecie tu eºti Dumnezeu. 3 Tu îl faci pe om sã se întoarcã în þãrânã, * tu ai spus: „Întoarceþi-vã, fiii lui Adam!” 4 Pentru cã înaintea ta o mie de ani sunt ca ziua de ieri care a trecut * ºi ca o strajã de noapte. 5 Îi iei ca un ºuvoi; sunt ca un vis; * 6 dimineaþa sunt ca iarba care creºte; dimineaþa înfloreºte ºi creºte, * seara este cositã ºi se usucã.
Oficiul lecturilor
5
7
Iar noi suntem consumaþi de mânia ta * ºi suntem îngroziþi de furia ta. 8 Ai pus fãrãdelegile noastre înaintea ta, * ºi pãcatele noastre ascunse, în lumina feþei tale. 9 Cãci, din cauza mâniei tale, toate zilele noastre au apus * ºi anii noºtri se consumã ca o suflare. 10 Numãrul anilor noºtri ajunge la ºaptezeci, * iar pentru cei în putere, la optzeci, însã, în cea mai mare parte, nu sunt decât trudã ºi durere, * pentru cã trec repede ºi noi ne ducem. 11 Cine cunoaºte puterea mâniei tale ºi a furiei tale, * aºa cum se cuvine celui care se teme de tine? 12 Învaþã-ne sã numãrãm zilele noastre, * ca sã dobândim o inimã înþeleaptã. 13 Întoarce-te, Doamne; pânã când? * Ai milã de slujitorii tãi! 14 Saturã-ne dis-de-dimineaþã cu bunãtatea ta, † ca sã tresãltãm de bucurie * ºi sã ne veselim în toate zilele vieþii noastre. 15 Umple-ne de bucurie tot atâtea zile câte ne-ai pedepsit * ºi tot atâþia ani câþi am cunoscut nenorocirea. 16 Fã ca slujitorii tãi sã vadã lucrarea ta, * ºi fiii lor, mãreþia ta. 17 Bunãvoinþa Domnului, Dumnezeului nostru sã fie asupra noastrã! † Fã sigurã pentru noi lucrarea mâinilor noastre! * Da, fã sigurã lucrarea mâinilor noastre! Ant. Anii noºtri trec ca iarba, dar tu, Dumnezeule, eºti din veºnicie. V. Cine mediteazã legea Domnului. R. Va da roade la timpul potrivit. LECTURA ÎNTÂI Din cartea Exodului Reînnoirea alianþei
34,10-28
6
Joi, sãptãmâna a III-a din Post
În zilele acelea, Domnul i-a spus lui Moise: 10 „Iatã, eu fac un legãmânt. Voi face în faþa întregului popor minuni care n-au avut loc în nici o þarã ºi la nici un neam; tot poporul care este în jurul tãu va vedea lucrarea Domnului ºi prin tine voi face lucruri înfricoºãtoare. 11 Ia seama la ceea ce-þi poruncesc azi. Iatã, îi voi alunga dinaintea ta pe amorei, canaaneeni, hetei, ferezei, hevei ºi iebusei. 12 Nu cumva sã faci legãmânt cu locuitorii þãrii unde ai sã intri, ca sã nu fie o cursã pentru tine, în mijlocul tãu. 13 Dimpotrivã, sã le dãrâmaþi altarele, sã le sfãrâmaþi stâlpii sacri ºi sã le trântiþi la pãmânt idolii. 14 Sã nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; cãci Domnul se numeºte gelos, este un Dumnezeu gelos. 15 Fereºte-te sã faci legãmânt cu locuitorii þãrii, pentru ca nu cumva ei, urmând dumnezeii lor ºi aducându-le jertfe dumnezeilor lor, sã te pofteascã ºi pe tine, ºi sã mãnânci din jertfele lor, 16 ca nu cumva sã iei din fetele lor soþii fiilor tãi, ºi astfel, fetele lor, mergând dupã dumnezeii lor, ºi fiii tãi sã meargã dupã dumnezeii lor. 17 Sã nu-þi faci un dumnezeu turnat. 18 Sã þii sãrbãtoarea Azimelor: timp de ºapte zile, la vremea hotãrâtã, în luna Abib, sã mãnânci azime, cum þi-am poruncit, cãci în luna Abib ai ieºit din Egipt. 19 Orice întâi-nãscut de parte bãrbãteascã este al meu, chiar orice întâi-nãscut din turmele de vaci sau de oi. 20 Sã-l rãscumperi cu un miel pe întâiul-nãscut al mãgãriþei; iar dacã nu-l rãscumperi, sã-i frângi gâtul. Sã rãscumperi pe orice întâi-nãscut al fiilor tãi; ºi sã nu te înfãþiºezi cu mâinile goale înaintea mea. 21 ªase zile sã lucrezi, iar în ziua a ºaptea sã te odihneºti; sã te odihneºti chiar în vremea aratului ºi seceratului. 22 Sã þii sãrbãtoarea Sãptãmânilor, a celor dintâi roade din seceriºul grâului ºi sãrbãtoarea Strângerii Roadelor la sfârºitul anului. 23 De trei ori pe an, toþi cei de parte bãrbãteascã sã se înfãþiºeze înaintea Domnului Dumnezeu, Dumnezeul lui
Oficiul lecturilor
7
24
Israel. Cãci voi alunga neamurile dinaintea ta ºi-þi voi întinde hotarele; ºi nimeni nu-þi va pofti þara în timpul când te vei sui de trei ori pe an ca sã te înfãþiºezi înaintea Domnului, Dumnezeului tãu. 25 Nu vei jertfi pe pâine dospitã sângele jertfei mele; ºi nu vei þine pânã dimineaþã jertfa sãrbãtorii Paºtelui. 26 Sã aduci în casa Domnului, Dumnezeului tãu, pârga celor dintâi roade ale pãmântului. Iedul sã nu-l fierbi în laptele mamei lui”. 27 Domnul i-a zis lui Moise: „Scrie-þi cuvintele acestea, cãci pe temeiul acestor cuvinte închei legãmânt cu tine ºi cu Israel!” 28 Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile ºi patruzeci de nopþi. N-a mâncat deloc pâine ºi n-a bãut deloc apã. ªi Domnul a scris pe table cuvintele legãmântului, cele zece porunci. RESPONSORIUL In 1,17.18; 2Cor 3,18 R. Legea a fost datã prin Moise; harul ºi adevãrul au venit prin Isus Cristos. * Pe Dumnezeu nimeni nu l-a vãzut vreodatã; Fiul, care este spre pieptul Tatãlui, el l-a revelat. V. Iar noi toþi, cu faþa descoperitã, privim ca într-o oglindã gloria Domnului ºi suntem schimbaþi în acelaºi chip al lui tot mai glorios. * Pe Dumnezeu. LECTURA A DOUA Din tratatul Despre rugãciune al lui Tertulian, preot (Cap. 28-29: CCL 1, 273-274)
Jertfa spiritualã Rugãciunea este o jertfã spiritualã, care a ºters vechile jertfe. Ce-mi trebuie mie mulþimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sãtul de arderile de tot ale berbecilor ºi de grãsimea viþeilor; nu-mi place sângele taurilor, oilor ºi þapilor (Is 1,11). Cine vã cere astfel de lucruri? (cf. Is 1,12).
8
Joi, sãptãmâna a III-a din Post
Ceea ce Domnul cere, învaþã Evanghelia: Vine ceasul – ºi chiar acum este – când adevãraþii adoratori îl vor adora pe Tatãl în duh ºi adevãr, cãci ºi Tatãl astfel de adoratori îºi cautã. Dumnezeu este duh ºi cei care îl adorã, în duh ºi adevãr trebuie sã-l adore (In 4,23-24). Noi suntem adevãraþii adoratori ºi adevãraþii preoþi care, rugându-ne în duh, în duh oferim jertfa rugãciunii, jertfã potrivitã ºi plãcutã lui Dumnezeu, jertfã pe care el a cerut-o ºi ºi-a pregãtit-o. Aceastã victimã, dedicatã cu toatã inima, hrãnitã de credinþã, pãstratã de adevãr, integrã prin nevinovãþie, curatã prin castitate, încoronatã de dragoste, trebuie sã o însoþim cu psalmi ºi imnuri la altarul lui Dumnezeu cu podoaba faptelor bune, ºi ea ne va obþine toate de la Dumnezeu. Ce anume va refuza Dumnezeu rugãciunii care provine din duh ºi din adevãr, el, care aºa a voit-o? Câte dovezi ale eficacitãþii sale citim, auzim ºi credem! Vechea rugãciune elibera de foc, de fiare ºi de foame, deºi nu primise forma de la Cristos. Cu cât este mai larg câmpul de acþiune al rugãciunii creºtine! Rugãciunea creºtinã poate cã nu va chema îngerul rãcoritor în mijlocul focului, nu va închide fãlcile leilor, nu-i va duce celui înfometat prânzul þãranului, nu va da darul imunitãþii faþã de durere, însã, cu siguranþã îi dã celui care suferã virtutea suportãrii ferme ºi rãbdãtoare, întãreºte capacitãþile sufletului cu credinþa în rãsplatã, aratã marea valoare a durerii acceptate în numele lui Dumnezeu. Se aude povestindu-se cã, în vechime, rugãciunea aplica lovituri, punea pe fugã armatele duºmane, împiedica pentru duºmani binefacerea ploii. Acum însã se ºtie cã rugãciunea îndepãrteazã orice mânie a dreptãþii divine, este plinã de grijã faþã de duºmani, implorã pentru persecutori. A putut sã smulgã cerului apele ºi sã mijloceascã ºi focul? Numai rugãciunea îl învinge pe Dumnezeu. Însã Cristos nu a voit sã fie cauzã a rãului ºi i-a conferit orice putere de bine.
Oficiul lecturilor
9
De aceea, unica sa misiune este de a chema înapoi sufletele celor rãposaþi de pe drumul morþii, a-i sprijini pe cei slabi, a-i îngriji pe cei bolnavi, a-i elibera pe cei posedaþi de diavol, a deschide porþile închisorii, a desface lanþurile celor nevinovaþi. Ea spalã pãcatele, respinge ispitele, stinge persecuþiile, îi întãreºte pe cei fricoºi, îi încurajeazã pe cei generoºi, îi conduce pe pelerini, potoleºte furtunile, îi opreºte pe rãufãcãtori, îi susþine pe cei sãraci, înmoaie inimile celor bogaþi, îi ridicã pe cei cãzuþi, îi sprijinã pe cei slabi, îi susþine pe cei puternici. Se roagã toþi îngerii, se roagã orice creaturã. Animalele domestice ºi cele sãlbatice se roagã ºi îºi pleacã genunchii ºi, ieºind din staule sau din culcuºuri, privesc cerul nu cu fãlcile închise, ci fãcând sã vibreze aerul de strigãt în modul în care le este propriu. ªi pãsãrile, atunci când se trezesc, se ridicã spre cer ºi, în locul mâinilor, îºi deschid aripile în formã de cruce ºi ciripesc ceva care poate sã parã o rugãciune. Dar existã un fapt care demonstreazã mai mult decât orice datoria rugãciunii. Iatã, acesta este: însuºi Domnul s-a rugat. Lui sã-i fie cinste ºi putere în vecii vecilor. In 4,23-24 RESPONSORIUL R. Adevãraþii adoratori îl vor adora pe Tatãl în duh ºi adevãr; * cãci ºi Tatãl astfel de adoratori cautã. V. Dumnezeu este duh ºi cei care îl adorã, în duh ºi adevãr trebuie sã-l adore. * Cãci ºi Tatãl. Rugãciunea de încheiere Doamne, noi ne rugãm cu umilinþã maiestãþii tale, ca, pe mãsurã ce se apropie sãrbãtoarea dãtãtoare de mântuire, sã înaintãm cu tot mai multã evlavie spre celebrarea misterului pascal. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin.
Joi, sãptãmâna a III-a din Post
10
Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:
Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. Laudele V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. IMNUL Când alungi în zorii zilei bezna nopþii-ntunecoase ªi pãmântul în luminã îl îmbraci din nou, Cristoase, Fã ºi-n sufletele noastre, cu lumina de afarã, Soarele iubirii sfinte ºi-al virtuþii sã rãsarã. Ne e inima bolnavã de nelegiuiri enorme, Însã harul tãu e-n stare sã o schimbe, s-o transforme. Am umblat pe cãi greºite ºi-n pãcate mai-nainte, Ne cãim ºi ne propunem sã pornim pe drumuri sfinte. ªtim cã pocãinþa noastrã, Doamne, nu e pe mãsurã, Cãtre neputinþa noastrã tu priveºte ºi te-ndurã; Doar iubirea ta cea mare, rãstignitã pe o cruce, Ne va scoate din pãcate, la salvare ne va duce. Ziua învierii tale va fi zi de primãvarã, Tot ce zace-n întuneric va veni la viaþã iarã. Mâna ta asupra noastrã totdeauna sã ne fie, ªi pe toþi ne va conduce cãtre culmi de bucurie. Îngerii în cer, Treime, îþi aduc cântare-naltã, Pe pãmânt, fãptura toatã te slãveºte laolaltã. Peste noi sã cadã haruri precum picurii de rouã, Ca-ncepând o altã viaþã, sã-þi cântãm cântare nouã. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Lucruri mari s-au spus despre tine, cetate a lui Dumnezeu.
Laudele
11
Psalmul 86 (87) Cetatea Ierusalimului - mama tuturor neamurilor Ierusalimul cel de sus este liber ºi este mama noastrã (Gal 4,26). 1 Întrucât temeliile sale sunt pe munþii cei sfinþi, † 2 Domnul iubeºte porþile Sionului * mai mult decât toate locuinþele lui Iacob. 3 Lucruri mãreþe s-au spus despre tine, * cetate a lui Dumnezeu. 4 Voi aminti de Rahab ºi de Babilon printre cei care mã cunosc; † iatã, filistenii, Tirul ºi Etiopia * s-au nãscut acolo. 5 Se va spune despre Sion: „ªi acesta, ºi acela s-au nãscut într-însul * ºi însuºi Cel Preaînalt îl întãreºte”. 6 Domnul scrie în cartea popoarelor: * „Aceºtia s-au nãscut acolo”. 7 Iar ei danseazã ºi cântã: * „Toate izvoarele mele sunt în tine”. Ant. Lucruri mari s-au spus despre tine, cetate a lui Dumnezeu. Ant. 2 Domnul vine cu putere ºi rãsplata lui este cu el. Cântarea
Is 40,10-17
Pãstorul cel bun: Dumnezeu cel preaînalt ºi preaînþelept Iatã, vin curând ºi rãsplata mea este cu mine (Ap 22,12). 10 Iatã, Domnul Dumnezeu vine cu putere * ºi braþul lui stãpâneºte: iatã, rãsplata lui este cu el * ºi rodul izbânzii merge înaintea lui. 11 Precum pãstorul îºi paºte turma, † cu braþul sãu adunã mieii ºi îi ridicã la pieptul lui * ºi are grijã de cele ce alãpteazã.
12
Joi, sãptãmâna a III-a din Post
12
Cine a mãsurat apele în cãuºul palmei ºi a întins cerurile cu braþul sãu, † cu baniþa a drãmuit pulberea pãmântului, * a cântãrit munþii ºi dealurile cu balanþa? 13 Cine a cãlãuzit duhul Domnului * ºi cine i-a fost sfetnic? 14 Cu cine a stat la sfat ca sã-l înveþe * ºi sã-i dezvãluie calea dreptãþii, sã-i descopere ºtiinþa * ºi sã-i arate calea priceperii? 15 Iatã, neamurile sunt ca o picãturã de apã dintr-o gãleatã † ºi au valoare cât un fir de nisip pe un cântar; * iatã, insulele sunt toate ca un fir de praf! 16 Libanul nu-i de ajuns ca sã aprindã focul, * ºi pentru arderile de tot nu-s de ajuns toate animalele sale. 17 Toate neamurile sunt ca ºi cum nu ar fi în faþa lui; * sunt socotite de el ca nimicnicie ºi deºertãciune! Ant. Domnul vine cu putere ºi rãsplata lui este cu el. Ant. 3 Preamãriþi-l pe Domnul, Dumnezeul nostru, ºi adoraþi-l pe muntele lui cel sfânt. Psalmul 98 (99) Sfânt este Domnul, Dumnezeul nostru Tu, care ºezi peste heruvimi, ai schimbat starea cea rea a pãmântului când te-ai fãcut asemenea nouã (sf. Atanasiu). 1 Domnul stãpâneºte: sã tremure popoarele; * el ºade peste heruvimi: sã se cutremure pãmântul. 2 Mare este Domnul în Sion * ºi preaînãlþat peste toate popoarele. 3 Sã laude numele tãu mare ºi înfricoºãtor, * pentru cã este sfânt!
Laudele
13
4
Regele puternic iubeºte dreptatea: † tu ai hotãrât ceea ce este drept, * tu exerciþi în Iacob judecata ºi dreptatea. 5 Preamãriþi-l pe Domnul, Dumnezeul nostru, † aruncaþi-vã la picioarele tronului sãu, * cãci el este sfânt! 6 Moise ºi Aron, dintre preoþii lui, † ºi Samuel, dintre cei care invocau numele Domnului, * îl chemau pe Domnul ºi el îi asculta. 7 El le-a vorbit din coloana de nor † iar ei au pãzit hotãrârile lui * ºi legea pe care le-a dat-o. 8 Doamne, Dumnezeul nostru, tu i-ai ascultat: † ai fost pentru ei un Dumnezeu care iartã, * dar i-ai pedepsit pentru greºeli. 9 Preamãriþi-l pe Domnul, Dumnezeul nostru, † ºi adoraþi-l pe muntele lui cel sfânt, * cãci Domnul, Dumnezeul nostru, este sfânt! Ant. Preamãriþi-l pe Domnul, Dumnezeul nostru, ºi adoraþi-l pe muntele lui cel sfânt. LECTURA SCURTÃ Cf. 1Rg 8,51-53a Noi suntem poporul tãu, Doamne, ºi moºtenirea ta. Ochii tãi sã fie deschiºi la cererea slujitorului tãu ºi a poporului tãu, Israel, ºi sã ne asculþi în tot ce-þi vom cere. Cãci tu ne-ai ales ca moºtenire a ta dintre toate celelalte popoare ale pãmântului. RESPONSORIUL SCURT R. Domnul mã elibereazã * de laþul vânãtorului. Domnul. V. ªi de cuvântul cel rãu. * De laþul vânãtorului. Slavã Tatãlui. Domnul. Ant. la Benedictus: Dacã eu, cu degetul lui Dumnezeu, scot diavolii, cu adevãrat a ajuns la voi împãrãþia lui Dumnezeu, spune Domnul.
14
Joi, sãptãmâna a III-a din Post
CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – BENEDICTUS Lc 1,68-79 Despre Mesia ºi Înaintemergãtorul sãu 68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, * pentru cã a vizitat ºi a rãscumpãrat poporul sãu, 69 ºi ne-a înãlþat o putere de mântuire * în casa lui David, slujitorul sãu, 70 precum a promis prin gura sfinþilor sãi profeþi * care au fost în vechime, 71 sã ne mântuiascã de vrãjmaºii noºtri * ºi de mâna tuturor acelora care ne urãsc. 72 Astfel îºi aratã îndurarea faþã de pãrinþii noºtri * ºi îºi aduce aminte de legãmântul sãu cel sfânt. 73 De jurãmântul pe care l-a fãcut lui Abraham, pãrintele nostru, * cã ne va dãrui harul, 74 ca, eliberaþi din mâna duºmanilor noºtri, * sã-i slujim fãrã teamã, 75 în sfinþenie ºi dreptate, sub privirea lui, * în toate zilele vieþii noastre. 76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: * cãci vei merge înaintea Domnului sã pregãteºti cãile sale, 77 pentru a da poporului sãu cunoºtinþa mântuirii * întru iertarea pãcatelor, 78 prin iubirea îndurãtoare a Dumnezeului nostru, * cu care ne va vizita, Cel care Rãsare din înãlþime 79 ca sã lumineze pe cei care se aflã în întuneric ºi în umbra morþii * ºi sã îndrepte paºii noºtri pe calea pãcii. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Dacã eu, cu degetul lui Dumnezeu, scot diavolii, cu adevãrat a ajuns la voi împãrãþia lui Dumnezeu, spune Domnul.
Ora medie
15
RUGÃCIUNEA UNIVERSALà Sã-l lãudãm pe Cristos, Domnul nostru, care s-a arãtat ca lumina lumii, ca sã nu umblãm în întuneric, ci sã avem lumina vieþii. Sã-l rugãm cu umilinþã: Cuvântul tãu sã fie luminã pentru paºii noºtri! Dumnezeule preabun, dã-ne harul sã înaintãm astãzi în imitarea ta, – pentru ca ceea ce s-a prãbuºit în Adam sã fie ridicat iarãºi, prin tine! Dãruieºte-ne cuvântul tãu ca luminã pentru paºii noºtri, – pentru ca, sãvârºind adevãrul, sã creºtem prin toate în iubirea ta! Învaþã-ne sã lucrãm cu fidelitate spre binele tuturor, pentru numele tãu, – ca familia umanã sã fie tot mai mult luminatã prin Bisericã! Dã-ne harul ca, prin convertire sincerã, sã creºtem mereu în prietenia ta – ºi sã ispãºim jignirile aduse înþelepciunii ºi bunãtãþii tale! Tatãl nostru. Rugãciunea de încheiere Doamne, noi ne rugãm cu umilinþã maiestãþii tale, ca, pe mãsurã ce se apropie sãrbãtoarea dãtãtoare de mântuire, sã înaintãm cu tot mai multã evlavie spre celebrarea misterului pascal. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:
Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Ora medie V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Joi, sãptãmâna a III-a din Post
16
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. IMNUL Sã-ndreptãm iar gândul nostru spre Isus, La aceastã orã când pe cruce-i pus. Chinuit de sete-n agonia grea, Bãuturã-amarã i se dã sã bea. O, Isuse, Doamne, Salvator divin, Fã-ne s-avem parte ºi noi de-al tãu chin. Foame, sete mare, chin mistuitor, Pentru cele sfinte dã-ne tuturor. Împietrirea noastrã, Doamne, s-o înmoi, Revãrsând pe Duhul tãu cel Sfânt în noi. Potoleºte focul patimii fierbinþi ªi alungã bezna rãului din minþi. Te slãvim, Cristoase, ºi-n acelaºi cânt Îl slãvim pe Tatãl ºi pe Duhul Sfânt. Dumnezeu Treimic, nouã tuturor Dã-ne fãrã preget sprijin ºi-ajutor. Amin. PSALMODIA Ant. Viu sunt eu, spune Domnul; nu vreau moartea pãcãtosului, ci sã se converteascã ºi sã fie viu. Psalmul 118 (119),113-120 XV (Samech) Urãsc oamenii cu douã feþe, * legea ta eu o iubesc. 114 Tu eºti locul meu de refugiu ºi scutul meu, * mi-am pus toatã speranþa în cuvântul tãu. 115 Îndepãrtaþi-vã de la mine, toþi cei rãi; * eu voi pãzi poruncile Dumnezeului meu. 116 Fii ajutorul meu, dupã fãgãduinþa ta, ca sã trãiesc, * ºi nãdejdea mea nu o dezamãgi. 113
Ora medie
17
117
Susþine-mã ºi voi fi mântuit, * ºi-mi voi gãsi neîncetat bucuria în orânduirile tale. 118 Tu îi dispreþuieºti pe toþi cei care se îndepãrteazã de la orânduirile tale, * pentru cã planurile lor sunt doar minciunã. 119 Ca cenuºa sunt înaintea ta toþi pãcãtoºii pãmântului: * de aceea am iubit învãþãturile tale. 120 Îmi tremurã carnea de frica ta * ºi mã tem de judecãþile tale. Psalmul 78 (79),1-5.8-11.13 Plângere asupra Ierusalimului Dacã ai fi cunoscut ºi tu... cele ce-þi sunt spre pace! (Lc 19,42). 1 Dumnezeule, popoarele pãgâne au nãvãlit în moºtenirea ta, † au pângãrit templul tãu cel sfânt * ºi au prefãcut Ierusalimul în ruine. 2 Trupurile neînsufleþite ale slujitorilor tãi † le-au dat ca hranã pãsãrilor cerului, * ºi carnea credincioºilor tãi au dat-o fiarelor pãmântului. 3 Le-au vãrsat sângele ca apa împrejurul Ierusalimului, * ºi n-a fost nimeni ca sã-i îngroape. 4 Am ajuns de ocara vecinilor noºtri, * de batjocura ºi râsul celor care ne înconjoarã. 5 Pânã când, Doamne, te vei mânia? † La nesfârºit? * Cât timp va mai arde gelozia ta ca focul? 8 Nu mai lua în seamã împotriva noastrã greºelile pãrinþilor noºtri, † ci sã ne întâmpine degrabã îndurarea ta, * cãci suntem cu totul lipsiþi de putere. 9 Ajutã-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, * pentru slava numelui tãu! Elibereazã-ne ºi iartã-ne pãcatele, * de dragul numelui tãu.
18
Joi, sãptãmâna a III-a din Post
10
De ce sã spunã pãgânii: * „Unde este Dumnezeul lor?” Sã se cunoascã între popoare rãzbunarea înaintea ochilor noºtri, * pentru sângele vãrsat al slujitorilor tãi. 11 Sã ajungã pânã la tine gemetele celor prinºi în rãzboi; † scapã-i cu braþul tãu puternic * pe cei condamnaþi la moarte. 13 Iar noi, poporul tãu ºi turma pãºunii tale, te vom lãuda în veci † ºi vom vesti lauda ta * din generaþie în generaþie. Ant. Ajutã-ne, Dumnezeule, mântuirea noastrã, ºi ºterge pãcatele noastre. Ant. 3 Dumnezeul oºtirilor, priveºte din cer ºi viziteazã via aceasta. Psalmul 79 (80) Viziteazã, Doamne, via ta Vino, Doamne Isuse! (Ap 22,20). 2 Pãstor al lui Israel, ascultã, † tu, care-l cãlãuzeºti pe Iosif ca pe o turmã, * tu, care ºezi peste heruvimi, aratã-te în strãlucirea ta; 3 aratã-þi puterea în faþa lui Efraim, Beniamin ºi Manase * ºi vino sã ne mântuieºti. 4 Dumnezeule, fã-ne sã ne întoarcem, * fã sã strãluceascã faþa ta ºi vom fi mântuiþi! 5 Doamne, Dumnezeul oºtirilor, † cât va dura mânia ta, * fãrã a þine seamã de rugãciunea poporului tãu? 6 Tu ne-ai hrãnit cu pâinea suspinelor * ºi ne-ai adãpat din belºug cu lacrimi. 7 Ne-ai fãcut de batjocura vecinilor noºtri * ºi duºmanii noºtri râd de noi.
Ora medie
19
8
Dumnezeul oºtirilor, fã-ne sã ne întoarcem, * fã sã strãluceascã faþa ta ºi vom fi mântuiþi! 9 Tu ai scos o vie din Egipt * ºi ai alungat popoare, ca s-o sãdeºti. 10 Ai pregãtit terenul pentru ea, * i-ai înfipt rãdãcinile ºi ea a umplut pãmântul. 11 S-au acoperit munþii de umbra ei * ºi de ramurile ei, cedrii lui Dumnezeu. 12 I-ai întins mlãdiþele pânã la mare * ºi lãstarii ei ajungeau pânã la fluviu. 13 Pentru ce i-ai smuls acum gardul, * încât toþi trecãtorii o jefuiesc? 14 O pustieºte mistreþul din pãdure * ºi o pasc animalele sãlbatice. 15 Dumnezeul oºtirilor, întoarce-te! † Priveºte din cer ºi vezi, * viziteazã via aceasta. 16 Ocroteºte ceea ce a plantat dreapta ta * ºi pe fiul omului pe care l-ai întãrit pentru tine. 17 Cei care au ars-o cu foc ca pe gunoi * sã piarã la ameninþarea feþei tale. 18 Mâna ta sã fie peste omul dreptei tale, * peste fiul omului pe care l-ai întãrit pentru tine. 19 Atunci nu ne vom mai îndepãrta de tine, † tu ne vei da viaþã * ºi vom invoca numele tãu. 20 Doamne, Dumnezeul oºtirilor, fã-ne sã ne întoarcem, * fã sã strãluceascã faþa ta ºi vom fi mântuiþi! Ant. Viu sunt eu, spune Domnul; nu vreau moartea pãcãtosului, ci sã se converteascã ºi sã fie viu. Dt 30,2-3a LECTURA SCURTÃ Când te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tãu, ºi vei asculta de glasul lui din toatã inima ta ºi din tot sufletul tãu, tu ºi copiii tãi, dupã cum îþi poruncesc azi, atunci, Domnul, Dumnezeul tãu, îi va aduce înapoi pe robii tãi ºi va avea milã de tine.
20
Joi, sãptãmâna a III-a din Post V. Întoarce-þi faþa de la pãcatele mele. R. ªi ºterge toate nelegiuirile mele.
Rugãciunea de încheiere Doamne, noi ne rugãm cu umilinþã maiestãþii tale, ca, pe mãsurã ce se apropie sãrbãtoarea dãtãtoare de mântuire, sã înaintãm cu tot mai multã evlavie spre celebrarea misterului pascal. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:
Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. Vesperele V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. IMNUL Patruzeci de zile postind în pustiu, Tu ne-ai fost, Isuse, un exemplu viu. Cu multe pãcate greºitori am fost, Ne-ntoarcem la tine în lacrimi ºi post. Ne plecãm cu fruntea pânã la pãmânt, De durere-amarã sufletul ni-e frânt. Nu lãsa sã fie ruga în zadar, Dã-ne cu-ndurare al iertãrii har. Noi ne recunoaºtem pãcãtoºi ºi rãi, Nu-þi întoarce faþa de la robii tãi. Sã ne stai alãturi, te rugãm plângând, Sprijin ºi tãrie sã ne dai oricând. Drumul pocãinþei strãbãtut acum, Drumul ispãºirii ºi-al salvãrii drum Sã ne poarte paºii, cu speranþe vii, Spre-ale învierii sfinte bucurii.
Vesperele
21
Cinste ºi mãrire Treimii de sus, Slava ei în lume nu cunoaºte-apus; Cei ce prin iertare noi fiinþe sunt Sã-i cânte-ndurarea cu un nou avânt. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Sfinþii tãi sã tresalte de bucurie, Doamne, intrând în lãcaºul tãu. Psalmul 131 (132) Fãgãduinþele dumnezeieºti fãcute casei lui David Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatãl sãu (Lc 1,32). I 1 Aminteºte-þi, Doamne, de David * ºi de toate suferinþele sale! 2 Cum a jurat Domnului * ºi a fãcut aceastã promisiune cãtre Cel Atotputernic al lui Iacob: 3 „Nu voi intra sub acoperiºul casei mele, * nu voi urca în patul meu sã mã odihnesc, 4 nu voi da somn ochilor mei, * nici odihnã pleoapelor mele, 5 pânã când nu voi gãsi un loc pentru Domnul, * o locuinþã pentru Cel Puternic al lui Iacob”. 6 Iatã, am aflat cã este în Efrata, * l-am gãsit în câmpiile Iaarului. 7 Sã intrãm în locuinþa lui, * sã ne aruncãm la pãmânt la picioarele sale. 8 Ridicã-te, Doamne, ºi vino în locul tãu de odihnã, * tu ºi chivotul puterii tale! 9 Preoþii tãi sã se îmbrace în dreptate * ºi credincioºii tãi sã tresalte de bucurie. 10 De dragul slujitorului tãu, David, * nu-þi întoarce faþa de la unsul tãu!
22
Joi, sãptãmâna a III-a din Post
Ant. Sfinþii tãi sã tresalte de bucurie, Doamne, intrând în lãcaºul tãu. Ant. 2 Domnul ºi-a ales Sionul ca locuinþã. II Domnul i-a jurat lui David într-adevãr * ºi nu-ºi va retrage cuvântul: „Din rodul trupului tãu * voi pune pe tronul tãu. 12 Dacã fiii tãi vor pãzi legãmântul meu † ºi poruncile pe care le-am dat, * atunci ºi fiii lor vor sta din neam în neam pe tronul tãu”. 13 Pentru cã Domnul a ales Sionul * ºi a voit sã fie locuinþa lui: 14 „Acesta este locul meu de odihnã pentru totdeauna, * aici voi locui, pentru cã lucrul acesta îl doresc. 15 Voi binecuvânta din plin roadele lui * ºi voi sãtura pe sãracii lui cu pâine. 16 Voi îmbrãca pe preoþii lui cu mântuire * ºi credincioºii lui vor cânta de bucurie. 17 Acolo voi face sã odrãsleascã puterea lui David, * voi pregãti o luminã pentru unsul meu. 18 Îi voi acoperi cu ruºine pe duºmanii lui, * dar peste el va strãluci coroana”. Ant. Domnul ºi-a ales Sionul ca locuinþã. 11
Ant. 3 Domnul i-a dat puterea ºi cinstea ºi domnia ºi toate popoarele îi vor sluji. Cântarea Ap 11,17-18; 12,10b-12a 11,17
Judecata lui Dumnezeu Îþi mulþumim þie, * Doamne, Dumnezeule atotputernic,
Vesperele
23
cel care eºti ºi care erai, * cãci ai luat în mânã puterea ta cea mare ºi ai început sã domneºti. 18 ªi s-au mâniat neamurile, * dar a venit mânia ta ºi timpul sã-i judeci pe cei morþi ºi sã dai rãsplata slujitorilor tãi, profeþilor ºi sfinþilor, * ºi celor ce se tem de numele tãu, mici ºi mari. 12,10b A venit acum mântuirea ºi puterea ºi împãrãþia Dumnezeului nostru * ºi puterea Unsului sãu, cãci a fost alungat acuzatorul fraþilor noºtri, * care îi acuza în faþa Dumnezeului nostru zi ºi noapte. 11 Iar ei l-au învins prin sângele Mielului * ºi prin cuvântul mãrturiei lor; ºi nu ºi-au iubit viaþa * pânã la moarte. 12a De aceea, bucuraþi-vã, cerurilor, * ºi voi, cei care locuiþi în ele! Ant. Domnul i-a dat puterea ºi cinstea ºi domnia ºi toate popoarele îi vor sluji. LECTURA SCURTÃ Iac 4,7-8.10 Supuneþi-vã lui Dumnezeu; împotriviþi-vã diavolului ºi el va fugi de la voi; apropiaþi-vã de Dumnezeu ºi el se va apropia de voi. Curãþaþi-vã mâinile, pãcãtoºilor! Purificaþi-vã inimile, voi, cei cu inima împãrþitã! Umiliþi-vã în faþa Domnului ºi el vã va înãlþa! RESPONSORIUL SCURT R. Eu am zis: * Doamne, miluieºte-mã! Eu am zis. V. Vindecã sufletul meu, pentru cã am pãcãtuit împotriva ta! * Doamne, miluieºte-mã! Slavã Tatãlui. Eu am zis. Ant. la Magnificat: Ridicând glasul, o femeie din mulþime a zis: Fericit sânul care te-a purtat ºi pieptul la care ai supt! Dar Isus i-a zis: Fericiþi mai degrabã aceia care ascultã cuvântul lui Dumnezeu ºi îl împlinesc.
24
Joi, sãptãmâna a III-a din Post
CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – MAGNIFICAT Lc 1,46-55 Tresãltarea de bucurie a sufletului în Domnul 46
Sufletul meu * îl preamãreºte pe Domnul 47 ºi duhul meu tresaltã de bucurie * în Dumnezeu, mântuitorul meu, 48 cãci a privit la smerenia slujitoarei sale. * Iatã, de acum toate popoarele mã vor numi fericitã, 49 cãci mi-a fãcut lucruri mari Cel Atotputernic, * ºi numele lui e sfânt. 50 Milostivirea lui rãmâne din neam în neam * peste cei ce se tem de el. 51 A arãtat puterea braþului sãu, * i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, 52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici * ºi i-a înãlþat pe cei smeriþi; 53 pe cei flãmânzi i-a copleºit cu bunuri, * iar pe cei bogaþi i-a lãsat cu mâinile goale. 54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul sãu, * amintindu-ºi de îndurarea sa, 55 dupã cum a promis pãrinþilor noºtri, * lui Abraham ºi urmaºilor lui în veci. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Ridicând glasul, o femeie din mulþime a zis: Fericit sânul care te-a purtat ºi pieptul la care ai supt! Dar Isus i-a zis: Fericiþi mai degrabã aceia care ascultã cuvântul lui Dumnezeu ºi îl împlinesc. RUGÃCIUNEA UNIVERSALÃ Cristos Domnul ne-a dat porunca cea nouã a iubirii faþã de aproapele. Sã-l rugãm cu stãruinþã: Doamne, sporeºte în poporul tãu iubirea!
Completoriul
25
Învãþãtorule bun, învaþã-ne sã te iubim pe tine în fraþii noºtri – ºi în ei sã-þi facem bine þie! Tu, care, pe cruce, ai cerut iertare de la Tatãl pentru cei care te chinuiau, – dã-ne harul sã-i iubim pe duºmanii noºtri ºi sã ne rugãm pentru cei care ne prigonesc! Prin taina trupului ºi sângelui tãu, sporeºte-ne iubirea, tãria ºi încrederea; – dã putere celor slabi, mângâie pe cei întristaþi ºi dã speranþã celor aflaþi în agonie! Cristoase, lumina lumii, care i-ai dãruit orbului din naºtere sã vadã lumina, dupã spãlare, – lumineazã pe catecumeni prin apa Botezului ºi prin cuvântul vieþii! Pe cei rãposaþi îndestuleazã-i cu iubirea ta veºnicã – ºi numãrã-ne ºi pe noi, alãturi de ei, printre aleºii tãi! Tatãl nostru. Rugãciunea de încheiere Doamne, noi ne rugãm cu umilinþã maiestãþii tale, ca, pe mãsurã ce se apropie sãrbãtoarea dãtãtoare de mântuire, sã înaintãm cu tot mai multã evlavie spre celebrarea misterului pascal. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:
Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Completoriul V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin.
26
Joi, sãptãmâna a III-a din Post
IMNUL Acum, când e timpul de mers la culcare, În rugã mai cerem o datã-ndurare: Privirile tale ce pururi sunt treze Asuprã-ne, Doamne, mereu sã vegheze. În vis mintea noastrã te aibã pe tine Iar inima noastrã de doru-þi suspine, Te cânte pe tine, te simtã aproape, Sã nu laºi ca bezna de tot sã ne-ngroape. Ne fie odihna ºi somnul în pace; Cât timp trupul nostru puterea-ºi reface, ªi-i noapte adâncã, ºi bezna dominã, Ne fii tu, Cristoase, în beznã luminã. Rugãmu-ne þie cu fruntea plecatã, Ascultã-ne ruga, cerescule Tatã, Cu Fiul cel care-i cu tine de-o fire ªi Duhul cel Sfânt cel ce-i Duh de iubire. Amin. PSALMODIA Ant. Trupul meu se va odihni în speranþã. Psalmul 15 (16) Domnul e partea mea de moºtenire Dumnezeu l-a înviat pe Isus, eliberându-l de durerile morþii (Fap 2,24). 1 Pãzeºte-mã, Dumnezeule, * pentru cã mã încred în tine. 2 I-am spus Domnului: „Tu eºti Dumnezeul meu, * fericirea mea e numai la tine”. 3 În sfinþii care sunt pe pãmânt, în cei puternici, * în ei era toatã plãcerea mea. 4 κi înmulþesc durerile cei care umblã dupã zei strãini, † dar eu nu le voi aduce nici o jertfã cu vãrsare de sânge, * nici nu voi rosti numele lor cu buzele mele.
Completoriul
27
5
Domnul este partea mea de moºtenire ºi cupa mea cu sorþi, * tu eºti acela care ai în mânã soarta mea. 6 Sorþii mei au cãzut pe terenul cel mai bun, * într-adevãr, moºtenirea mea e minunatã. 7 Îl binecuvântez pe Domnul care mi-a dat înþelepciune, * la aceasta pânã ºi noaptea mã îndeamnã inima. 8 Îl am mereu în faþa ochilor pe Domnul; * dacã el este la dreapta mea, nu mã clatin. 9 De aceea inima mea se bucurã † ºi sufletul meu tresaltã de bucurie; * ba chiar ºi trupul meu se va odihni în speranþã, 10 deoarece nu vei lãsa sufletul meu în locuinþa morþilor, * nici nu vei îngãdui ca sfântul tãu sã vadã putrezirea. 11 Tu îmi vei arãta cãrarea vieþii; † în faþa ta sunt bucurii nespuse * ºi desfãtãri veºnice la dreapta ta. Ant. Trupul meu se va odihni în speranþã. LECTURA SCURTÃ 1Tes 5,23 Însuºi Dumnezeul pãcii sã vã sfinþeascã în mod desãvârºit ºi fiinþa voastrã întreagã: duhul, sufletul ºi trupul sã se pãstreze fãrã prihanã pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos. RESPONSORIUL SCURT R. În mâinile tale, Doamne, * încredinþez sufletul meu. În mâinile tale. V. Ne-ai rãscumpãrat, Doamne, Dumnezeul adevãrului, * îþi încredinþez sufletul meu. Slavã Tatãlui. În mâinile tale. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace.
28
Joi, sãptãmâna a III-a din Post
CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – NUNC DIMITTIS Lc 2,29-32 Cristos - lumina neamurilor ºi slava lui Israel 29 Acum slobozeºte pe slujitorul tãu, Stãpâne, * dupã cuvântul tãu, în pace, 30 cãci au vãzut ochii mei * mântuirea ta, 31 pe care ai pregãtit-o * înaintea tuturor popoarelor, 32 luminã spre luminarea neamurilor * ºi slava poporului tãu, Israel. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. Rugãciunea de încheiere Doamne, Dumnezeul nostru, te rugãm sã ne dãruieºti un somn liniºtit spre a ne odihni de truda zilei pentru ca, reînnoiþi pururi prin ajutorul tãu, sã-þi putem sluji cu trupul ºi cu sufletul. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin. Apoi se spune binecuvântarea, chiar ºi atunci când se recitã în particular:
Noapte liniºtitã ºi sfârºit bun sã ne dea nouã atotputernicul Dumnezeu. R. Amin. Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria Apoi se spune una dintre urmãtoarele antifone:
Maicã binecuvântatã a Rãscumpãrãtorului, Poarta cerului pururi deschisã, Steaua mãrii, vino în ajutorul poporului ce cade ºi vrea sã se ridice, tu, care ai nãscut, spre uimirea fãpturii, pe Cel Preasfânt ce þi-e Pãrinte, Fecioarã de-a pururi, care ai primit din gura îngerului Gabriel vestirea, îndurã-te de noi, pãcãtoºii.
Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria
29
Sau:
Te bucurã, a cerului Reginã, A îngerilor Doamnã ºi Stãpânã. Tu-ai odrãslit mlãdiþa mântuirii ªi poartã eºti luminii nemuririi! Te bucurã, Fecioarã preaslãvitã, Decât fãptura toatã mai mãritã! Te salutãm, a cerului minune; Du la Cristos a noastrã rugãciune! Sau:
Bucurã-te, Reginã, Maica milei, viaþa, mângâierea ºi speranþa noastrã, bucurã-te! Cãtre tine strigãm, surghiuniþii fii ai Evei; cãtre tine suspinãm, gemând ºi plângând în aceastã vale de lacrimi. Aºadar, Mijlocitoarea noastrã, întoarce spre noi ochii tãi cei milostivi ºi, dupã surghiunul acesta, aratã-ni-l nouã pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tãu. O milostivã, o blândã, o dulce Fecioarã Marie! Sau:
Sub ocrotirea ta alergãm, sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, nu ne dispreþui rugãciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieºte pururea de toate primejdiile, Fecioarã slãvitã ºi binecuvântatã. Amin.