DUMINICA I DIN POST Invitatoriul V. Doamne, deschide-mi buzele. R. ªi gura mea va vesti lauda ta.
Ant. Pe Cristos Domnul, care a fost ispitit ºi a pãtimit pentru noi, veniþi sã-l adorãm! Psalmul 94 (95) Chemare la preamãrirea lui Dumnezeu Îndemnaþi-vã unii pe alþii în fiecare zi, pânã când putem zice: „Astãzi!” (Evr 3,13). 1 Veniþi sã cântãm cu veselie Domnului, sã strigãm cu bucurie cãtre stânca mântuirii noastre! 2 Sã mergem înaintea lui cu cântece de laudã ºi în cântãri de psalmi sã-l preamãrim! 3 Cãci mare Dumnezeu este Domnul ºi mare împãrat peste toþi zeii; 4 în mâna lui sunt adâncurile pãmântului ºi ale lui sunt înãlþimile munþilor; 5 a lui este marea, cãci el a fãcut-o, ºi mâinile lui au plãsmuit uscatul. 6 Veniþi sã ne închinãm ºi sã ne plecãm în faþa lui ºi sã îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru, 7 cãci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul pe care el îl pãstoreºte, turma pe care mâna lui o cãlãuzeºte. 8 O, de aþi asculta astãzi glasul lui: „Nu vã împietriþi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa, în pustiu; 9 acolo m-au ispitit pãrinþii voºtri, m-au pus la încercare, deºi au vãzut lucrãrile mele.
2
Duminica I din Post
10
Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta; de aceea am zis: Este un popor cu inima rãtãcitã, 11 nu au cunoscut cãile mele; de aceea am jurat în mânia mea: Nu vor intra în odihna mea!” Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Pe Cristos Domnul, care a fost ispitit ºi a pãtimit pentru noi, veniþi sã-l adorãm! Psalmul cu antifona sa se poate eventual omite, dacã Invitatoriul se spune înainte de Laude.
Oficiul lecturilor V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. IMNUL Petrecem acuma cu inimi umile Sfânt postul cel mare de pa’zeci de zile; E postul ce vine din vremuri strãbune, Menit înfrânãrii ºi faptelor bune. Postesc chiar profeþii ºi foame îndurã, Precum e poruncã în Sfânta Scripturã. Asemenea nouã Cristos se socoate; Posteºte ºi el, Ziditorul a toate. E timp de-aºteptare ºi sfântã veghere. O viaþã mai sobrã acum ni se cere; Mai sobrã-n distracþii, la masã, -n cuvinte, Cu mintea-ndreptatã spre tainele sfinte. Ca ºi pe Isus, când postea în pustie, Vicleanul acum ne atrage, ne-mbie;
Oficiul lecturilor
3
Sã stãm pe poziþii cu armele-n mânã, Duºmanul, învins, ruºinat sã rãmânã. Priveºte din ceruri, Treime Preasfântã, La postul ce-l facem cu inima frântã. Puþinul ce-l facem acum fiecare Tu fã-l sã rodeascã cu-a ta îndurare. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Pomul vieþii s-a arãtat în crucea Domnului. Psalmul 1 Cele douã cãi ale oamenilor Fericiþi cei care, nãdãjduind în cruce, au coborât în apã (Autor necunoscut din secolul al II-lea). 1 Fericit omul care nu umblã dupã sfatul celor rãi, † nu zãboveºte pe calea pãcãtoºilor * ºi nu se aºazã în adunarea celor care batjocoresc, 2 dar îºi gãseºte plãcerea în legea Domnului * ºi la legea lui cugetã ziua ºi noaptea. 3 El este ca pomul sãdit pe malul apei, * care aduce rod la timpul potrivit; frunzele lui nu se veºtejesc * ºi tot ce începe duce la bun sfârºit. 4 Nu tot aºa este cu cei rãi, nu tot aºa; * ei sunt ca pleava pe care o spulberã vântul. 5 De aceea nu se vor ridica cei rãi la judecatã, * nici pãcãtoºii în adunarea drepþilor. 6 Cãci Domnul cunoaºte calea celor drepþi, * iar calea celor rãi duce la pieire. Ant. Pomul vieþii s-a arãtat în crucea Domnului. Ant. 2 Eu l-am uns pe regele meu peste Sion. Psalmul 2 Mesia, rege ºi învingãtor
4
Duminica I din Post
S-au adunat împreunã împotriva slujitorului tãu sfânt, Isus, pe care tu l-ai uns (Fap 4,27). 1 Pentru ce se frãmântã neamurile * ºi pentru ce cugetã popoarele lucruri deºarte? 2 Regii pãmântului se rãscoalã † ºi cei puternici se sfãtuiesc împreunã * împotriva Domnului ºi împotriva Unsului sãu: 3 „Sã rupem legãturile lor * ºi sã scãpãm de jugul lor!” 4 Cel care locuieºte în ceruri surâde, * Domnul îi face de ruºine. 5 Apoi în mânia sa le vorbeºte * ºi în furia sa îi înspãimântã: 6 „Eu sunt acela care l-am uns pe regele meu în Sion, * pe muntele meu cel sfânt!” 7 Voi vesti hotãrârea Domnului; † el mi-a zis: „Tu eºti Fiul meu, * eu astãzi te-am nãscut. 8 Cere-mi ºi-þi voi da popoarele ca moºtenire * ºi marginile pãmântului în stãpânire! 9 Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier * ºi le vei sfãrâma ca pe vasul olarului!” 10 Acum, dar, regilor, purtaþi-vã cu înþelepciune,* trageþi învãþãturã, judecãtori ai pãmântului! 11 Slujiþi-i Domnului cu fricã, * bucuraþi-vã cu teamã! 12 Luaþi aminte, ca nu cumva sã se mânie ºi sã pieriþi pe cale, * cãci mânia lui se aprinde degrabã. Fericiþi toþi aceia * care nãdãjduiesc în el. Ant. Eu l-am uns pe regele meu peste Sion. Ant. 3 Tu, Doamne, eºti scutul meu, tu îmi înalþi capul. Psalmul 3 Domnul este ocrotitorul meu
Oficiul lecturilor
5
Isus a adormit ºi s-a trezit din somnul morþii, cãci Domnul l-a sprijinit (sf. Irineu). 2 Doamne, cât de mulþi sunt vrãjmaºii mei! * Mulþi se ridicã împotriva mea! 3 Mulþi spun despre mine: * „Nu mai este scãpare pentru el la Dumnezeu!” 4 Tu însã, Doamne, eºti scutul meu, * tu eºti gloria mea, tu îmi înalþi capul. 5 Cu glasul meu strig cãtre Domnul * ºi el îmi rãspunde din muntele sãu cel sfânt. 6 Mã culc ºi adorm ºi mã trezesc iarãºi * pentru cã Domnul mã susþine. 7 Nu mã tem de mulþimile de popoare * care mã împresoarã din toate pãrþile. Ridicã-te, Doamne, mântuieºte-mã, Dumnezeul meu; † 8 pentru cã tu ai lovit peste obraz pe toþi duºmanii mei; * tu ai zdrobit dinþii pãcãtoºilor. 9 A ta, Doamne, este mântuirea * ºi binecuvântarea ta peste poporul tãu. Ant. Tu, Doamne, eºti scutul meu, tu îmi înalþi capul. V. Nu numai cu pâine trãieºte omul. R. Ci ºi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dum-
nezeu. LECTURA ÎNTÂI Din cartea Exodului
5,1–6,1
Oprimarea poporului În zilele acelea, 5,1 Moise ºi Aron s-au dus la faraon ºi i-au zis: „Aºa vorbeºte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Lasã poporul meu sã plece, sã iasã în pustiu, ca sã-mi aducã jertfã”. 2 Faraonul a rãspuns: „Cine este Domnul, ca sã ascult de glasul lui ºi sã-l las pe Israel sã plece? Eu nu-l cunosc pe Domnul ºi nu-l voi lãsa pe Israel sã plece”. 3 Ei au zis: „Ni s-a arãtat Dumnezeul evreilor.
6
Duminica I din Post
Dã-ne voie sã facem un drum de trei zile în pustiu, ca sã-i aducem jertfe Domnului, Dumnezeului nostru, ca sã nu ne batã cu ciumã sau cu sabie”. 4 ªi regele Egiptului le-a zis: „Moise ºi Aron, pentru ce abateþi poporul de la lucrul lui? Plecaþi la lucrãrile voastre”. 5 Faraonul a zis: „Iatã cã poporul acesta s-a înmulþit acum în þarã ºi voi mai voiþi sã-l faceþi ºi sã-ºi înceteze lucrãrile?” 6 ªi chiar în ziua aceea, faraonul a dat urmãtoarea poruncã supraveghetorilor poporului ºi scribilor: 7 „Sã nu mai daþi poporului paie ca mai înainte pentru facerea cãrãmizilor; ci sã se ducã singuri sã strângã paie. 8 Totuºi, sã le cereþi acelaºi numãr de cãrãmizi pe care le fãceau mai înainte; sã nu lãsaþi nimic din el, cãci sunt niºte leneºi, de aceea, strigã mereu: «Sã mergem sã-i aducem jertfe Dumnezeului nostru». 9 Sã li se dea mult de lucru acestor oameni, ca sã aibã de lucru ºi sã nu mai asculte de cuvinte înºelãtoare”. 10 Supraveghetorii poporului ºi scribii au venit ºi au spus poporului: „Aºa vorbeºte faraon: «Nu vã mai dau paie; 11 duceþi-vã singuri de vã luaþi paie de unde veþi gãsi; dar nu vi se scade nimic din lucrul vostru»”. 12 Poporul s-a rãspândit în toatã þara Egiptului, ca sã strângã paie. 13 Supraveghetorii îi sileau, zicând: „Lucraþi, zi de zi, ca ºi atunci când erau paie!” 14 I-au bãtut chiar pe scribii fiilor lui Israel, puºi peste ei de supraveghetorii lui faraon. „Pentru ce, li se zicea, n-aþi terminat ieri ºi azi, ca mai înainte, numãrul de cãrãmizi care vã fusese hotãrât?” 15 Scribii fiilor lui Israel s-au dus sã se plângã la faraon ºi i-au zis: „Pentru ce te porþi aºa cu robii tãi? 16 Robilor tãi nu li se mai dau paie ca mai înainte, ºi totuºi, ni se spune: «Faceþi cãrãmizi!» Ba încã robii tãi sunt ºi bãtuþi, ca ºi cum poporul tãu ar fi vinovat”. 17 Faraon a rãspuns: „Sunteþi niºte leneºi ºi niºte trântori! De aceea, ziceþi: «Sã mergem sã aducem jertfe Domnului!» 18 Acum, duceþi-vã îndatã ºi lucraþi; nu vi se vor mai da paie ºi veþi face acelaºi numãr de cãrãmizi”. 19 Scribii fiilor lui Israel au vãzut în ce stare nenorocitã erau când li se zicea: „Nu vi se scade nimic din
Oficiul lecturilor
7
numãrul de cãrãmizi, ci în fiecare zi sã faceþi lucrul cuvenit unei zile”. 20 Când au ieºit de la faraon, i-au întâlnit pe Moise ºi pe Aron, care îi aºteptau. 21 ªi le-au zis: „Sã vadã Domnul ºi sã judece! Voi ne-aþi fãcut urâþi lui faraon ºi slujitorilor lui; ba încã le-aþi dat sabia în mânã ca sã ne omoare”. 22 Moise s-a întors la Domnul ºi a zis: „Doamne, pentru ce ai fãcut un astfel de rãu poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis? 23 De când m-am dus la faraon ca sã-i vorbesc în numele tãu, el face ºi mai rãu poporului acestuia; ºi n-ai eliberat poporul tãu”. 6,1 Domnul i-a zis lui Moise: „Vei vedea acum ce-i voi face lui faraon: o mânã puternicã îl va sili sã-i lase sã plece; da, o mânã puternicã îl va sili sã-i alunge din þara lui”. Cf. Ex 5,1.3 RESPONSORIUL R. Moise a stat în faþa faraonului ºi i-a zis: Aºa spune Domnul: * Lasã poporul meu sã aducã jertfã, în pustiu, în cinstea mea. V. Domnul, Dumnezeul evreilor, m-a trimis la tine spunând: * Lasã poporul meu. LECTURA A DOUA Din Comentariu asupra Psalmilor, de sfântul Augustin, episcop (Ps 60, 2-3: CCL 39, 766)
Am fost ispitiþi în Cristos, ºi în el l-am biruit pe diavol Ascultã, Dumnezeule, strigarea mea, ia aminte la rugãciunea mea (Ps 60,1). Cine este cel care vorbeºte? Se pare cã este unul singur. Dar observã bine dacã este vorba cu adevãrat de o singurã persoanã. De fapt, spune: De la marginile pãmântului, pe tine te chem; când inima îmi este cuprinsã de neliniºte (Ps 60,2). Prin urmare, nu este vorba de un singur individ; ºi totuºi, este unul singur, pentru cã unul singur este Cristos, iar noi toþi suntem mãdularele sale. Cine este acest unic
8
Duminica I din Post
om care strigã de la marginile pãmântului? Cei care invocã de la marginile pãmântului sunt cei chemaþi la acea moºtenire, despre care i s-a spus aceluiaºi Fiu: Cere-mi ºi-þi voi da popoarele ca moºtenire ºi marginile pãmântului în stãpânire (Ps 2,8). Aceasta, aºadar, este stãpânirea lui Cristos, aceasta este moºtenirea lui Cristos, acesta este trupul lui Cristos, aceasta este unica Bisericã a lui Cristos, aceasta este unitatea care suntem noi ºi strigã de la marginile pãmântului. ªi ce anume cere? Ceea ce am spus mai înainte: Ascultã, Dumnezeule, strigarea mea, ia aminte la rugãciunea mea; de la marginile pãmântului, pe tine te chem. Adicã: „Ceea ce eu cer, cer de la marginile pãmântului”, adicã din toate pãrþile. Însã, de ce a invocat astfel? Pentru cã inima îi era cuprinsã de neliniºte. Cu aceasta vrea sã arate cã Domnul este prezent în toate popoarele ºi în oamenii din lumea întreagã nu în marea glorie, ci în marile ispite. De fapt, viaþa noastrã în acest pelerinaj nu poate sã fie lipsitã de ispite, de vreme ce progresul nostru se realizeazã tocmai prin ispitã, ºi nimeni nu se cunoaºte pe sine dacã nu este ispitit, nici nu poate sã fie încoronat dacã nu a învins, nici sã învingã dacã nu a luptat, nici sã lupte dacã nu are duºman ºi ispite. Acesta, care invocã de la marginile pãmântului, este neliniºtit, însã nu este pãrãsit. Deoarece el a voit sã ne prefigureze pe noi, adicã trupul sãu, în acel trup al sãu în care el a murit, a înviat ºi s-a înãlþat la cer, pentru ca mãdularele sale sã spere cã vor ajunge acolo unde a mers mai întâi capul. Aºadar, ne-a transfigurat în el însuºi atunci când a voit sã fie ispitit de Satana. Tocmai am citit cã Isus Cristos, Domnul nostru, s-a lãsat ispitit de diavol. Nimic mai mult decât Cristos ispitit de diavol! Însã în Cristos erai ispitit ºi tu, deoarece Cristos avea trupul de la tine, iar din el venea pentru tine mântuirea; din tine venea moartea pentru el, iar din el, pentru tine, viaþa; din tine, pentru el, umilirile, iar din el, pentru tine, onorurile; în
Oficiul lecturilor
9
definitiv, din tine, pentru el, ispita, iar din el, pentru tine, victoria. Dacã am fost ispitiþi în el, tot în el îl învingem pe diavol. Îþi opreºti atenþia asupra faptului cã Cristos a fost ispitit, ºi nu-þi opreºti atenþia asupra faptului cã el a învins? Recunoaºte-te pe tine însuþi ispitit în el, ºi, de asemenea, recunoaºte-te învingãtor în el. Ar fi putut sã-l evite pe diavol; însã, dacã nu ar fi fost ispitit, nu te-ar fi învãþat sã învingi atunci când eºti ispitit. Cf. Ier 1,19; 39,18 RESPONSORIUL R. Vor face rãzboi împotriva ta, dar nu te vor învinge. * Eu sunt cu tine ca sã te salvez, spune Domnul. V. Nu vei cãdea de sabie, ci îþi va fi pãstratã viaþa. * Eu sunt. IMNUL TE DEUM Pe tine, Dumnezeule, te lãudãm, Pe tine, Doamne, te mãrturisim. Pe tine, veºnicul Pãrinte, Tot pãmântul te cinsteºte. Þie toþi îngerii, cerurile ºi toate puterile, Heruvimii ºi serafimii îþi cântã fãrã încetare: Sfânt, sfânt, sfânt e Domnul, Dumnezeul Sabaot! Plin e cerul ºi pãmântul de mãrirea slavei tale! Pe tine te mãreºte corul preaslãvit al apostolilor; Pe tine te slãveºte Numãrul vrednic de laudã al profeþilor; Pe tine te laudã ceata strãlucitã a martirilor; Pe tine te mãrturiseºte sfânta Bisericã Pe toatã faþa pãmântului: Pe tine, Tatãl, a cãrui slavã este fãrã de sfârºit, ªi pe Fiul tãu, unic, adevãrat ºi vrednic de închinare, ªi pe Duhul Sfânt, Mângâietorul. Tu eºti regele mãririi, Cristoase, Tu eºti Fiul cel veºnic al Tatãlui. Pentru mântuirea noastrã
10
Duminica I din Post
Tu nu te-ai sfiit sã te cobori în sânul Fecioarei. Tu ai biruit ghimpele morþii ªi ai deschis celor ce cred împãrãþia cerurilor. Tu stai de-a dreapta lui Dumnezeu Întru mãrirea Tatãlui. Noi credem cã vei veni ca judecãtor, Deci, pe tine te rugãm sã vii în ajutorul slugilor tale Pe care le-ai rãscumpãrat cu sângele tãu scump. Învredniceºte-ne sã fim numãraþi printre sfinþii tãi În slava ta cereascã. ¶ Mântuieºte, Doamne, poporul tãu ªi binecuvânteazã moºtenirea ta. Cãlãuzeºte-i ºi înalþã-i pe ei pânã în veac. În toate zilele te binecuvântãm ªi lãudãm numele tãu în veci ºi în vecii vecilor. Binevoieºte, Doamne, în ziua aceasta Sã ne fereºti de pãcat. Miluieºte-ne, Doamne, miluieºte-ne. Fie, Doamne, mila ta asupra noastrã Precum am nãdãjduit ºi noi în tine. În tine, Doamne, am nãdãjduit ªi nu voi regreta în veci. ¶ Aceastã ultimã parte a imnului se poate omite, la alegere.
Rugãciunea de încheiere Dumnezeule atotputernic, dã-ne, te rugãm, harul ca, prin celebrarea anualã a acestui sfânt post, sã înaintãm în înþelegerea misterului lui Cristos ºi sã dobândim roadele sale printr-o adevãratã viaþã de credinþã. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:
Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu.
Laudele
11
Laudele V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. IMNUL Nimeni nu-i lipsit de vinã, nimeni nu e fãrã patã, De aceea, toþi ne temem de obºteasca judecatã. Spre aceastã judecatã ne-ndreptãm acuma gândul, Pe Cristos judecãtorul cu cãinþã implorându-l. Peste inimile noastre, Doamne, frica e stãpânã, De aceea stãm acuma jos, cu faþa în þãrânã. Fãrdelegea ne consumã, ne e teamã ºi ruºine; Aºteptãm cu frunþi plecate îndurare de la tine. Cãtre noi, cu bunãtate, te apleacã, ne ridicã, Nu lãsa sã fim cu totul mistuiþi de chin ºi fricã. ªtim cã ne-a-nºelat Vicleanul ºi-am urmat greºitã cale, Nu uita cã suntem totuºi opera iubirii tale. Am fugit în þãri strãine, remuºcarea ne apasã, Dar acuma ne întoarcem ruºinaþi din nou acasã. Am greºit cãlcând cuvântul ºi iubirea ta de tatã; Nu vom mai fugi de-acasã niciodatã, niciodatã. Þie-n cer, Treime Sfântã, îþi aducem fiecare Slavã, cinste, preamãrire, cuvenitã închinare. Întãreºte-ne voinþa ºi propunerile bune ªi la þãrmul mântuirii celei veºnice condu-ne. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Te voi binecuvânta în viaþa mea, Doamne, ºi în numele tãu îmi voi ridica mâinile. Psalmul 62 (63),2-9 Sufletul însetat de Dumnezeu
12
Duminica I din Post
Cel care pãrãseºte lucrãrile întunericului vegheazã pentru Dumnezeu. 2 Dumnezeule, tu eºti Dumnezeul meu, * pe tine te caut dis-de-dimineaþã. Sufletul meu e însetat de tine, † pe tine te doreºte trupul meu, * ca un pãmânt pustiu, uscat ºi fãrã apã. 3 Astfel te-am cãutat în sanctuarul tãu, * ca sã contemplu puterea ºi mãreþia ta. 4 Îndurarea ta preþuieºte mai mult decât viaþa, * de aceea buzele mele te laudã. 5 Te voi binecuvânta toatã viaþa mea * ºi voi ridica mâinile mele invocând numele tãu. 6 Ca ºi cum m-aº sãtura cu mãduvã ºi grãsime, * aºa se desfatã buzele mele când gura mea te laudã, 7 când îmi amintesc de tine în aºternutul meu * ºi mã gândesc la tine în ceasurile de veghe, noaptea. 8 Pentru cã ai fost ajutorul meu, * la umbra aripilor tale tresalt de bucurie. 9 Mã ataºez de tine cu tot sufletul * ºi dreapta ta mã ocroteºte. Ant. Te voi binecuvânta în viaþa mea, Doamne, ºi în numele tãu îmi voi ridica mâinile. Ant. 2 Cântaþi imnuri ºi preamãriþi-l pe Dumnezeu în veci. Cântarea
Dan 3,57-88.56
Toatã creatura sã-l laude pe Domnul Aduceþi laudã Dumnezeului nostru, voi, toþi slujitorii lui! (Ap 19,5). 57
Binecuvântaþi-l, toate lucrãrile Domnului, pe Domnul, * lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci! 58 Binecuvântaþi-l, ceruri, pe Domnul, * 59 binecuvântaþi-l, îngeri ai Domnului, pe Domnul!
Laudele 60
13
Binecuvântaþi-l, toate apele care sunteþi deasupra cerului, pe Domnul, * 61 sã-l binecuvânteze orice putere pe Domnul! 62 Binecuvântaþi-l, soare ºi lunã, pe Domnul, * 63 binecuvântaþi-l, stele ale cerului, pe Domnul! 64 Binecuvântaþi-l, ploi ºi rouã, pe Domnul, * 65 binecuvântaþi-l, toate vânturile, pe Domnul! 66 Binecuvântaþi-l, foc ºi cãldurã, pe Domnul, * 67 binecuvântaþi-l, frig ºi arºiþã, pe Domnul! 68 Binecuvântaþi-l, rouã ºi chiciurã, pe Domnul, * 69 binecuvântaþi-l, ger ºi îngheþ, pe Domnul! 70 Binecuvântaþi-l, gheþuri ºi zãpezi, pe Domnul, * 71 binecuvântaþi-l, nopþi ºi zile, pe Domnul! 72 Binecuvântaþi-l, luminã ºi întuneric, pe Domnul, * 73 binecuvântaþi-l, fulgere ºi nori, pe Domnul! 74 Sã-l binecuvânteze pãmântul pe Domnul, * sã-l laude ºi sã-l preamãreascã în veci! 75 Binecuvântaþi-l, munþi ºi dealuri, pe Domnul, * 76 binecuvântaþi-l, tot ce rãsare pe pãmânt, pe Domnul! 77 Binecuvântaþi-l, mãri ºi râuri, pe Domnul, * 78 binecuvântaþi-l, izvoare, pe Domnul! 79 Binecuvântaþi-l, balene ºi tot ce miºcã în ape, pe Domnul, * 80 binecuvântaþi-l, toate pãsãrile cerului, pe Domnul! 81 Binecuvântaþi-l, fiare ºi dobitoace, pe Domnul, * 82 binecuvântaþi-l, voi, fii ai oamenilor, pe Domnul! 83 Binecuvânteazã-l, Israele, pe Domnul, * lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci! 84 Binecuvântaþi-l, preoþi ai Domnului, pe Domnul, * 85 binecuvântaþi-l, slujitori ai Domnului, pe Domnul! 86 Binecuvântaþi-l, duhuri ºi suflete ale drepþilor, pe Domnul, * 87 binecuvântaþi-l, sfinþi ºi smeriþi cu inima, pe Domnul! 88 Binecuvântaþi-l, voi, Anania, Azaria ºi Misael, pe Domnul, * lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci!
14
Duminica I din Post
Sã binecuvântãm pe Tatãl ºi pe Fiul ºi pe Duhul Sfânt, * sã-l lãudãm ºi sã-l preamãrim în veci! 56 Binecuvântat eºti în tãria cerului, * vrednic de laudã ºi preamãrit în veci! La sfârºitul acestei cântãri nu se spune Slavã Tatãlui.
Ant. Cântaþi imnuri ºi preamãriþi-l pe Dumnezeu în veci. Ant. 3 Domnul se bucurã de poporul sãu ºi-i împodobeºte pe sãraci cu mântuire. Psalmul 149 Noua cântare a sfinþilor Fiii Bisericii, fiii noului popor, vor tresãlta de bucurie pentru regele lor: pentru Cristos (Hesychius). 1 Cântaþi Domnului un cântec nou, * lauda lui în adunarea credincioºilor sãi. 2 Sã se bucure Israel de creatorul sãu, * sã tresalte de bucurie fiii Sionului pentru regele lor. 3 Sã laude numele lui în dansuri, * sã-i cânte psalmi cu harpa ºi cu cetera. 4 Cãci Domnul îl iubeºte pe poporul sãu * ºi-i încoroneazã pe cei smeriþi cu mântuire. 5 Sã tresalte de bucurie în mãrire, credincioºii lui, * sã scoatã strigãte de bucurie în aºternutul lor. 6 Gura sã le fie plinã de laudele Domnului; * ºi sãbii cu douã tãiºuri sã fie în mâinile lor, 7 ca sã arunce rãzbunare asupra neamurilor * ºi pedeapsã asupra popoarelor; 8 ca sã-i lege pe regii lor în lanþuri * ºi pe mai-marii lor în cãtuºe de fier, 9 ca sã facã cu ei judecata care a fost scrisã; * aceasta este o cinste pentru toþi credincioºii lui. Ant. Domnul se bucurã de poporul sãu ºi-i împodobeºte pe sãraci cu mântuire.
Laudele
LECTURA SCURTÃ
15
Neh 8,9b.10b
Aceastã zi este închinatã Domnului, Dumnezeului nostru. Nu fiþi triºti ºi nu plângeþi – cãci tot poporul plângea auzind cuvintele Legii – ºi nu vã întristaþi, pentru cã bucuria Domnului este tãria voastrã. RESPONSORIUL SCURT R. Cristoase, Fiul Dumnezeului celui viu, * îndurã-te de noi! Cristoase. V. Tu, care ai fost zdrobit pentru fãrãdelegile noastre, * îndurã-te de noi! Slavã Tatãlui. Cristoase.
Ant. la Benedictus: Isus nu a mâncat nimic în zilele acelea ºi, la capãtul lor, i s-a fãcut foame. CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – BENEDICTUS Lc 1,68-79 Despre Mesia ºi Înaintemergãtorul sãu 68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, * pentru cã a vizitat ºi a rãscumpãrat poporul sãu, 69 ºi ne-a înãlþat o putere de mântuire * în casa lui David, slujitorul sãu, 70 precum a promis prin gura sfinþilor sãi profeþi * care au fost în vechime, 71 sã ne mântuiascã de vrãjmaºii noºtri * ºi de mâna tuturor acelora care ne urãsc. 72 Astfel îºi aratã îndurarea faþã de pãrinþii noºtri * ºi îºi aduce aminte de legãmântul sãu cel sfânt. 73 De jurãmântul pe care l-a fãcut lui Abraham, pãrintele nostru, * cã ne va dãrui harul, 74 ca, eliberaþi din mâna duºmanilor noºtri, * sã-i slujim fãrã teamã, 75 în sfinþenie ºi dreptate, sub privirea lui, * în toate zilele vieþii noastre. 76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: * cãci vei merge înaintea Domnului sã pregãteºti cãile sale,
16
Duminica I din Post
77
pentru a da poporului sãu cunoºtinþa mântuirii * întru iertarea pãcatelor, 78 prin iubirea îndurãtoare a Dumnezeului nostru, * cu care ne va vizita, Cel care Rãsare din înãlþime 79 ca sã lumineze pe cei care se aflã în întuneric ºi în umbra morþii * ºi sã îndrepte paºii noºtri pe calea pãcii. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Isus nu a mâncat nimic în zilele acelea ºi, la capãtul lor, i s-a fãcut foame. RUGÃCIUNEA UNIVERSALÃ Sã-l binecuvântãm pe Rãscumpãrãtorul nostru, care, în bunãtatea sa, ne-a dobândit acest timp de mântuire, ºi sã-l implorãm cu umilinþã: Doamne, creeazã în noi un duh nou! Cristoase, viaþa noastrã, care prin Botez ne-ai înmormântat în chip tainic în moartea ta ºi ai voit sã fim înviaþi împreunã cu tine, – dãruieºte-ne harul sã umblãm astãzi cu tine într-o viaþã nouã! Doamne, care tuturor le-ai fãcut bine, – învaþã-ne ºi pe noi astãzi sã ne îngrijim de binele tuturor! Dã-ne harul sã lucrãm într-un gând la zidirea cetãþii pãmânteºti – ºi sã tindem mereu spre cetatea din ceruri! Tãmãduitorul trupurilor ºi al sufletelor, vindecã rãnile inimii noastre, – ca sã înaintãm necontenit spre sfinþenie! Tatãl nostru.
Ora medie
17
Rugãciunea de încheiere Dumnezeule atotputernic, dã-ne, te rugãm, harul ca, prin celebrarea anualã a acestui sfânt post, sã înaintãm în înþelegerea misterului lui Cristos ºi sã dobândim roadele sale printr-o adevãratã viaþã de credinþã. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:
Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Ora medie V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin.. IMNUL Sã-ndreptãm iar gândul nostru spre Isus, La aceastã orã când pe cruce-i pus. Chinuit de sete-n agonia grea, Bãuturã-amarã i se dã sã bea. O, Isuse, Doamne, Salvator divin, Fã-ne s-avem parte ºi noi de-al tãu chin. Foame, sete mare, chin mistuitor, Pentru cele sfinte dã-ne tuturor. Împietrirea noastrã, Doamne, s-o înmoi, Revãrsând pe Duhul tãu cel Sfânt în noi. Potoleºte focul patimii fierbinþi ªi alungã bezna rãului din minþi. Te slãvim, Cristoase, ºi-n acelaºi cânt Îl slãvim pe Tatãl ºi pe Duhul Sfânt. Dumnezeu Treimic, nouã tuturor Dã-ne fãrã preget sprijin ºi-ajutor. Amin.
18
Duminica I din Post
PSALMODIA Ant. Viu sunt eu, spune Domnul; nu vreau moartea pãcãtosului, ci sã se converteascã ºi sã fie viu. Psalmul 117 (118) Glas de bucurie ºi de mântuire Aceasta este piatra pe care aþi dispreþuit-o voi, constructorii, ºi care a ajuns piatrã unghiularã (Fap 4,11). I Lãudaþi-l pe Domnul pentru cã este bun: * veºnicã este îndurarea lui! 2 Sã spunã acum Israel cã este bun: * veºnicã este îndurarea lui! 3 Sã spunã acum casa lui Aron cã este bun: * veºnicã este îndurarea lui! 4 Sã spunã acum cei care se tem de Domnul: * veºnicã este îndurarea lui! 5 În strâmtorare am strigat spre Domnul: * Domnul mi-a rãspuns ºi m-a scos în larg. 6 Domnul este de partea mea * ºi nu mi-e teamã de nimic: ce poate sã-mi facã omul? 7 Domnul este de partea mea, el îmi vine în ajutor, * iar eu mã uit cu dispreþ la duºmanii mei. 8 Mai bine este sã-þi cauþi adãpost la Domnul * decât sã te încrezi în oameni. 9 Mai bine este sã-þi cauþi adãpost la Domnul * decât sã te încrezi în cei puternici. 1
II 10
Toate neamurile m-au înconjurat: * în numele Domnului le-am nimicit. 11 M-au înconjurat, m-au împresurat: * în numele Domnului le-am nimicit. 12 M-au înconjurat ca roiurile de albine, † s-au aprins ca un foc de spini: * în numele Domnului le-am nimicit.
Ora medie 13
M-au îmbrâncit cu putere, ca sã cad, * dar Domnul mi-a venit în ajutor. 14 Domnul este tãria ºi lauda mea: * el este mântuirea mea. 15 Strigãte de bucurie ºi de biruinþã * se aud în corturile celor drepþi: 16 „Dreapta Domnului a fãcut lucruri minunate, † dreapta Domnului m-a înãlþat, * dreapta Domnului a fãcut lucruri minunate”. 17 Nu voi muri, ci voi trãi * ºi voi istorisi faptele Domnului. 18 Domnul m-a pedepsit, da, m-a pedepsit, * dar nu m-a lãsat pradã morþii. III Deschideþi-mi porþile dreptãþii, * ca sã intru ºi sã aduc mulþumire Domnului. 20 Aceasta este poarta Domnului: * cei drepþi vor intra printr-însa. 21 Te laud pentru cã m-ai ascultat * ºi ai fost salvarea mea. 22 Piatra pe care au aruncat-o zidarii * a ajuns în capul unghiului. 23 Domnul a fãcut acest lucru * ºi este minunat în ochii noºtri. 24 Aceasta este ziua pe care a fãcut-o Domnul, * sã ne bucurãm ºi sã ne veselim într-însa. 25 Doamne, mântuieºte-mã, * Doamne, dã-mi biruinþã! 26 Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului. * Vã binecuvântãm din casa Domnului. 27 Domnul este Dumnezeu ºi ne lumineazã. * Alcãtuiþi alaiul cu ramuri înverzite pânã la treptele altarului. 28 Tu eºti Dumnezeul meu, pe tine te laud; * Dumnezeul meu, pe tine te preamãresc. 19
19
Duminica I din Post
20 29
Lãudaþi-l pe Domnul pentru cã este bun: * veºnicã este îndurarea lui! Ant. Viu sunt eu, spune Domnul; nu vreau moartea pãcãtosului, ci sã se converteascã ºi sã fie viu.
LECTURA SCURTÃ Is 30,15.18 Aºa vorbeºte Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „În convertire ºi liniºte vã veþi mântui, în tãcere ºi speranþã va fi tãria voastrã. De aceea, Domnul aºteaptã sã se îndure de voi ºi se va scula sã vã dea îndurare, cãci Domnul este un Dumnezeu al dreptãþii: ferice de toþi cei care nãdãjduiesc în el!“ V. Întoarce-þi faþa de la pãcatele mele. R. ªi ºterge toate nelegiuirile mele. Rugãciunea de încheiere Dumnezeule atotputernic, dã-ne, te rugãm, harul ca, prin celebrarea anualã a acestui sfânt post, sã înaintãm în înþelegerea misterului lui Cristos ºi sã dobândim roadele sale printr-o adevãratã viaþã de credinþã. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:
Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. Vesperele II V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin.. IMNUL Pleacã-þi urechea, bunule Tatã, Spre ruga noastrã înlãcrimatã.
Vesperele II
21
Îþi cerem milã ºi îndurare În timpul sfânt al Postului Mare. Sã se ascundã nimeni nu poate, Faptele noastre tu le ºtii toate. Noi ne întoarcem iar cãtre tine, Tu ne aratã calea spre bine. Ne recunoaºtem faptele rele; Mila ta, Doamne, sã ni le spele ªi spre-ndreptare sã ne îndrume, Ca sã se-nalþe sfântul tãu nume. Prin pocãinþã, post ºi-nfrânare, Vrem sã aparã voinþa tare De-a nu ne-ntoarce nicicând, Pãrinte, La viaþa tristã de mai-nainte. Mâna-þi deschide, darnicã, plinã. Dã-ne putere, dã-ne luminã. Postul ce-l facem, roade sã poarte Acum, în viaþã, ºi dupã moarte. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Domnului Dumnezeului tãu sã te închini ºi numai lui sã-i slujeºti. Psalmul 109 (110),1-5.7 Mesia - rege ºi preot El trebuie sã domneascã pânã ce Dumnezeu îi va pune toþi duºmanii sub picioare (1Cor 15,25). 1 Aºa vorbeºte Domnul cãtre Domnul meu: „ªezi la dreapta mea * pânã voi pune pe duºmanii tãi aºternut picioarelor tale”. 2 Domnul va întinde din Sion sceptrul puterii tale: * „Domneºte în mijlocul duºmanilor tãi!” 3 În ziua puterii tale, † tu domneºti strãlucind de sfinþenie; * din sânul aurorei, ca roua, te-am nãscut.
22
Duminica I din Post
4
Domnul s-a jurat ºi nu-i va pãrea rãu: * „Tu eºti preot în veci dupã rânduiala lui Melchisedec!” 5 Domnul este la dreapta ta, * el va zdrobi regi în ziua mâniei sale. 7 Va bea din pârâu pe cale * ºi, de aceea, îºi va înãlþa capul. Ant. Domnului Dumnezeului tãu sã te închini ºi numai lui sã-i slujeºti. Ant. 2 Iatã, acum este timpul potrivit, iatã, acum este ziua mântuirii. Psalmul 113 A (114) Eliberarea lui Israel din Egipt Voi, care aþi renunþat la lumea aceasta, aþi împlinit ºi voi ieºirea voastrã din Egipt (sf. Augustin). 1 Când a ieºit Israel din Egipt, * casa lui Iacob din mijlocul unui popor barbar, 2 Iuda a devenit sanctuarul sãu * ºi Israel, stãpânirea sa. 3 Marea a vãzut ºi a fugit, * Iordanul s-a întors înapoi; 4 munþii au sãltat ca berbecii * ºi dealurile ca mieii unei turme. 5 Mare, ce ai tu de fugi? * ªi tu, Iordanule, pentru ce te întorci înapoi? 6 Munþilor, pentru ce sãltaþi ca berbecii? * ªi voi, dealurilor, ca mieii unei turme? 7 Cutremurã-te, pãmântule, în faþa Domnului, * în faþa Dumnezeului lui Iacob, 8 care preface stânca într-un lac * ºi piatra în izvoare de apã! Ant. Iatã, acum este timpul potrivit, iatã, acum este ziua mântuirii. Ant. 3 Iatã, urcãm la Ierusalim ºi se vor împlini toate cele scrise despre Fiul Omului.
Vesperele II
23
Urmãtoarea cântare se spune cu în toate locurile unde este notat, atunci când se cântã; la recitare este suficient sã se spunã la începutul ºi sfârºitul fiecãrei strofe.
Cântarea
1Pt 2,21b-24
Pãtimirea de bunãvoie a lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu 21b
Cristos a pãtimit pentru voi, lãsându-vã exemplu, * ca sã mergeþi pe urmele sale. 22 El nu a sãvârºit pãcat * ºi nici nu s-a gãsit înºelãciune în gura lui. 23 Insultat fiind, nu a rãspuns la insultã, † chinuit fiind, nu ameninþa, * ci s-a dat pe sine în mâna celui care judecã cu dreptate. 24 El însuºi a purtat pãcatele noastre în trupul sãu, * pe lemnul crucii, pentru ca noi, murind pentru pãcat, sã trãim pentru dreptate; * prin rãnile lui aþi fost vindecaþi. Ant. Iatã, urcãm la Ierusalim ºi se vor împlini toate cele scrise despre Fiul Omului. Cf. 1Cor 9,24-25 LECTURA SCURTà Nu ºtiþi voi cã cei care aleargã pe stadion, toþi aleargã, însã numai unul primeºte premiul? Alergaþi în aºa fel ca sã-l câºtigaþi. Orice atlet renunþã la toate. Ei o fac pentru a primi o coroanã pieritoare. Însã noi, pentru una nepieritoare. RESPONSORIUL SCURT R. Aratã-þi, Doamne, milostivirea, * pentru cã þi-am greºit þie! Aratã-þi. V. Cristoase, ascultã rugãciunea noastrã. * Pentru cã þi-am greºit þie! Slavã Tatãlui. Aratã-þi. Ant. la Magnificat: Dupã ce a terminat toatã ispitirea, diavolul s-a îndepãrtat de el pentru un anumit timp.
24
Duminica I din Post
CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – MAGNIFICAT Lc 1,46-55 Tresãltarea de bucurie a sufletului în Domnul 46 Sufletul meu * îl preamãreºte pe Domnul 47 ºi duhul meu tresaltã de bucurie * în Dumnezeu, mântuitorul meu, 48 cãci a privit la smerenia slujitoarei sale. * Iatã, de acum toate popoarele mã vor numi fericitã, 49 cãci mi-a fãcut lucruri mari Cel Atotputernic, * ºi numele lui e sfânt. 50 Milostivirea lui rãmâne din neam în neam * peste cei ce se tem de el. 51 A arãtat puterea braþului sãu, * i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, 52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici * ºi i-a înãlþat pe cei smeriþi; 53 pe cei flãmânzi i-a copleºit cu bunuri, * iar pe cei bogaþi i-a lãsat cu mâinile goale. 54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul sãu, * amintindu-ºi de îndurarea sa, 55 dupã cum a promis pãrinþilor noºtri, * lui Abraham ºi urmaºilor lui în veci. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Dupã ce a terminat toatã ispitirea, diavolul s-a îndepãrtat de el pentru un anumit timp. RUGÃCIUNEA UNIVERSALÃ Lãudat sã fie Dumnezeu Tatãl, care a voit ca poporul ales sã se renascã din sãmânþa nepieritoare prin Cuvântul sãu, care rãmâne în veac. Sã-l implorãm cu evlavie: Fii îndurãtor, Doamne, cu poporul tãu! Ascultã, Dumnezeule milostiv, rugãciunile pe care þi le înãlþãm pentru întreg poporul tãu,
Completoriul
25
– ca el sã doreascã hrana cuvântului tãu mai mult decât hrana trupeascã! Învaþã-ne sã-i iubim pe cei din neamul nostru ºi pe toþi oamenii, fãrã discriminare, arãtându-le o dragoste adevãratã ºi activã, – ºi sã-i ajutãm sã înainteze pururi în pace ºi în bine! Priveºte la toþi aceia care urmeazã sã fie renãscuþi prin Botez, – ca sã devinã pentru tine pietre vii, ofrandã spiritualã! Tu, care i-ai chemat pe niniviteni la pocãinþã prin glasul lui Iona, – prin cuvântul tãu, întoarce la tine, cu bunãtate, inimile pãcãtoºilor! Celor care mor dãruieºte-le harul sã iasã cu speranþã în întâmpinarea lui Cristos, judecãtorul, – ºi sã se bucure în veci de frumuseþea ta! Tatãl nostru. Rugãciunea de încheiere Dumnezeule atotputernic, dã-ne, te rugãm, harul ca, prin celebrarea anualã a acestui sfânt post, sã înaintãm în înþelegerea misterului lui Cristos ºi sã dobândim roadele sale printr-o adevãratã viaþã de credinþã. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:
Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Completoriul V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin.
Duminica I din Post
26
IMNUL Acum, când e timpul de mers la culcare, În rugã mai cerem o datã-ndurare: Privirile tale ce pururi sunt treze Asuprã-ne, Doamne, mereu sã vegheze. În vis mintea noastrã te aibã pe tine Iar inima noastrã de doru-þi suspine, Te cânte pe tine, te simtã aproape, Sã nu laºi ca bezna de tot sã ne-ngroape. Ne fie odihna ºi somnul în pace; Cât timp trupul nostru puterea-ºi reface, ªi-i noapte adâncã, ºi bezna dominã, Ne fii tu, Cristoase, în beznã luminã. Rugãmu-ne þie cu fruntea plecatã, Ascultã-ne ruga, cerescule Tatã, Cu Fiul cel care-i cu tine de-o fire ªi Duhul cel Sfânt cel ce-i Duh de iubire. Amin. PSALMODIA Ant. Cu aripile sale te va acoperi; nu te vei teme de spaima nopþii. Psalmul 90 (91) Sub ocrotirea Celui Preaînalt Iatã, v-am dat putere sã cãlcaþi peste ºerpi ºi peste scorpioni (Lc 10,19). 1 Cel care locuieºte sub ocrotirea Celui Preaînalt * ºi se odihneºte la umbra Celui Atotputernic 2 îi spune Domnului: † „Tu eºti locul meu de refugiu ºi fortãreaþa mea, * Dumnezeul meu în care îmi pun încrederea”. 3 Cãci el te va elibera din laþul vânãtorului * ºi de ciuma pustiitoare. 4 El te va acoperi cu aripile lui † ºi vei gãsi refugiu sub penele sale; * fidelitatea lui îþi va fi scut ºi pavãzã. 5 Nu te vei teme nici de spaima nopþii, nici de sãgeata care zboarã ziua, †
Completoriul
27
6
nici de ciuma care se rãspândeºte în întuneric, * nici de molima care bântuie în plinã zi. 7 Vor cãdea alãturi de tine o mie, † ºi zece mii la dreapta ta, * dar de tine nimic nu se va apropia. 8 E de ajuns cu ochii sã priveºti * ºi vei vedea rãsplata pãcãtoºilor. 9 Pentru cã ai spus: „Tu, Doamne, eºti locul meu de refugiu” * ºi pe Cel Preaînalt þi l-ai ales adãpost, 10 nici un rãu nu te va lovi, * nici o nenorocire nu se va apropia de locuinþa ta, 11 pentru cã el le va porunci îngerilor sãi * sã te pãzeascã pe toate cãile tale. 12 Ei te vor purta pe mâini, * ca nu cumva sã-þi loveºti piciorul de piatrã; 13 vei pãºi peste lei ºi peste vipere * ºi vei cãlca în picioare pui de lei ºi balauri. 14 Pentru cã nãdãjduieºte în mine, îl voi salva, * îl voi ocroti, pentru cã îmi cunoaºte numele. 15 Când el mã va chema, eu îi voi rãspunde, † voi fi alãturi de el în necazuri. * Îl voi elibera ºi-l voi preamãri. 16 Îi voi dãrui viaþã lungã * ºi îi voi arãta mântuirea mea. Ant. Cu aripile sale te va acoperi; nu te vei teme de spaima nopþii. LECTURA SCURTà Ap 22,4-5 Ei vor vedea faþa Domnului, iar numele sãu va fi pe frunþile lor. Nu va mai fi noapte acolo ºi nu vor mai avea nevoie nici de lumina candelei, nici de lumina soarelui, pentru cã Domnul Dumnezeu îi va lumina iar ei vor domni în vecii vecilor. RESPONSORIUL SCURT R. În mâinile tale, Doamne, * încredinþez sufletul meu. În mâinile tale.
28
Duminica I din Post
V. Ne-ai rãscumpãrat, Doamne, Dumnezeul adevãrului, * îþi încredinþez sufletul meu. Slavã Tatãlui. În mâinile tale, Doamne, încredinþez sufletul meu. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace.
CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – NUNC DIMITTIS Lc 2,29-32 Cristos - lumina neamurilor ºi slava lui Israel 29 Acum slobozeºte pe slujitorul tãu, Stãpâne, * dupã cuvântul tãu, în pace, 30 cãci au vãzut ochii mei * mântuirea ta, 31 pe care ai pregãtit-o * înaintea tuturor popoarelor, 32 luminã spre luminarea neamurilor * ºi slava poporului tãu, Israel. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. Rugãciunea de încheiere Sã se înalþe spre tine, Doamne, glasul nostru, care te roagã cu umilinþã ca, dupã ce am celebrat astãzi taina învierii Fiului tãu, sã ne odihnim în pacea ta feriþi de toate relele ºi sã ne trezim bucuroºi de a-þi aduce laudã. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin. Apoi se spune binecuvântarea, chiar ºi atunci când se recitã în particular:
Noapte liniºtitã ºi sfârºit bun sã ne dea nouã atotputernicul Dumnezeu. R. Amin. Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria Apoi se spune una dintre urmãtoarele antifone:
Maicã binecuvântatã a Rãscumpãrãtorului, Poarta cerului pururi deschisã, Steaua mãrii,
Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria
29
vino în ajutorul poporului ce cade ºi vrea sã se ridice, tu, care ai nãscut, spre uimirea fãpturii, pe Cel Preasfânt ce þi-e Pãrinte, Fecioarã de-a pururi, care ai primit din gura îngerului Gabriel vestirea, îndurã-te de noi, pãcãtoºii. Sau:
Te bucurã, a cerului Reginã, A îngerilor Doamnã ºi Stãpânã. Tu-ai odrãslit mlãdiþa mântuirii ªi poartã eºti luminii nemuririi! Te bucurã, Fecioarã preaslãvitã, Decât fãptura toatã mai mãritã! Te salutãm, a cerului minune; Du la Cristos a noastrã rugãciune! Sau:
Bucurã-te, Reginã, Maica milei, viaþa, mângâierea ºi speranþa noastrã, bucurã-te! Cãtre tine strigãm, surghiuniþii fii ai Evei; cãtre tine suspinãm, gemând ºi plângând în aceastã vale de lacrimi. Aºadar, Mijlocitoarea noastrã, întoarce spre noi ochii tãi cei milostivi ºi, dupã surghiunul acesta, aratã-ni-l nouã pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tãu. O milostivã, o blândã, o dulce Fecioarã Marie! Sau:
Sub ocrotirea ta alergãm, sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, nu ne dispreþui rugãciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieºte pururea de toate primejdiile, Fecioarã slãvitã ºi binecuvântatã. Amin.