28-08-2010

Page 1



28 august SFÂNTUL AUGUSTIN, EPISCOP ªI ÎNVÃÞÃTOR AL BISERICII Comemorare S-a nãscut la Tagaste, în Africa, în anul 354. A avut o adolescenþã zbuciumatã din punct de vedere intelectual ºi moral. Revenind la credinþã, a fost botezat, la Milano, în anul 387, de cãtre sfântul episcop Ambroziu. Întorcându-se în patrie, a dus o viaþã asceticã. Ales episcop de Hippona, timp de 34 de ani s-a fãcut model pentru turmã, educând-o ºi prin nenumãratele sale predici ºi scrieri; prin acestea, a luptat cu tãrie împotriva ereziilor din timpul sãu ºi a explicat cu profunzime credinþa. A murit în anul 430.

Invitatoriul V. Doamne, deschide-mi buzele. R. ªi gura mea va vesti lauda ta.

Ant. Veniþi sã-l adorãm pe Cristos, pãstorul suprem. Psalmul 94 (95) Chemare la preamãrirea lui Dumnezeu Îndemnaþi-vã unii pe alþii în fiecare zi, pânã când putem zice: „Astãzi!” (Evr 3,13). 1

Veniþi sã cântãm cu veselie Domnului, sã strigãm cu bucurie cãtre stânca mântuirii noastre! 2 Sã mergem înaintea lui cu cântece de laudã ºi în cântãri de psalmi sã-l preamãrim! 3 Cãci mare Dumnezeu este Domnul ºi mare împãrat peste toþi zeii; 4 în mâna lui sunt adâncurile pãmântului ºi ale lui sunt înãlþimile munþilor;


2

28 august, sfântul Augustin, episcop ºi învãþãtor

5

a lui este marea, cãci el a fãcut-o, ºi mâinile lui au plãsmuit uscatul. 6 Veniþi sã ne închinãm ºi sã ne plecãm în faþa lui ºi sã îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru, 7 cãci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul pe care el îl pãstoreºte, turma pe care mâna lui o cãlãuzeºte. 8 O, de aþi asculta astãzi glasul lui: „Nu vã împietriþi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa, în pustiu; 9 acolo m-au ispitit pãrinþii voºtri, m-au pus la încercare, deºi au vãzut lucrãrile mele. 10 Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta; de aceea am zis: Este un popor cu inima rãtãcitã, 11 nu au cunoscut cãile mele; de aceea am jurat în mânia mea: Nu vor intra în odihna mea!” Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Veniþi sã-l adorãm pe Cristos, pãstorul suprem. Psalmul cu antifona sa se poate eventual omite, dacã Invitatoriul se spune înainte de Laude.

Oficiul lecturilor V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Isuse, pãstor al pãstorilor, care Eºti sfintei Biserici pãstorul cel mare,


Oficiul lecturilor

3

În imnuri slãvesc astãzi slugile tale În ziua intrãrii în cer triumfale, Pe sfântul episcop, slãvitul ºi demnul De cinste, pe frunte purtând untdelemnul Sfinþirii înalte, ca turma lui datã S-o poatã hrãni la pãºune bogatã. Acesta-i pãstorul model ºi luminã Ce plânge cu cei care plâng ºi suspinã. Prin el Dumnezeu tuturor îºi aratã Iubirea-i curatã, iubirea de tatã. Cântãri pentru sfântul pãstor azi rãsunã; În ceruri el poartã pe frunte cununã. Isuse, spre dânsul azi poartã-ne gândul. La tine s-ajungem pe dânsul urmându-l. Te-adorã toþi sfinþii, cu ei deodatã, Te-adorã tot omul, cerescule Tatã; ªi Fiului tãu, de asemeni, se-nchinã, ªi Duhului Sfânt dãtãtor de luminã. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Dacã cineva vrea sã fie primul, sã fie ultimul dintre toþi ºi slujitorul tuturor. Psalmul 20 (21),2-8.14 Doamne, regele se veseleºte de puterea ta * ºi de mântuirea ta se bucurã atât de mult! 3 Tu i-ai împlinit dorinþa inimii * ºi cererea buzelor sale tu n-ai respins-o. 4 L-ai întâmpinat cu binecuvântãri alese * ºi i-ai pus pe frunte o cununã de aur curat. 5 El a cerut de la tine viaþã ºi tu i-ai dat-o, * lungime de zile în veac ºi de-a pururi. 6 Slava lui este mare datoritã mântuirii tale, * strãlucire ºi mãreþie aºezi deasupra lui. 7 L-ai rânduit pe el ca binecuvântare pentru totdeauna; * tu l-ai umplut de bucurie înaintea feþei tale. 2


4

28 august, sfântul Augustin, episcop ºi învãþãtor

8

Cãci regele se încrede în Domnul * ºi prin bunãvoinþa Celui Preaînalt nu se va clãtina. 14 Înalþã-te, Doamne, în tãria ta; * vom cânta ºi vom lãuda puterea ta! Ant. Dacã cineva vrea sã fie primul, sã fie ultimul dintre toþi ºi slujitorul tuturor. Ant. 2 Când va veni pãstorul suprem, veþi fi încoronaþi cu mãrirea nepieritoare. Psalmul 91 (92) I 2 Cât de frumos este sã-l lãudãm pe Domnul, * sã cântãm numele tãu, Preaînalte, 3 sã vestim de dimineaþã îndurarea ta * ºi noaptea, fidelitatea ta, 4 cu lira cu zece coarde ºi cu harpa, * cu cântare de alãutã. 5 Pentru cã mã faci sã mã bucur, Doamne, pentru faptele tale, * voi tresãlta de bucurie pentru lucrarea mâinilor tale. 6 Cât de mari sunt lucrãrile tale, Doamne, * ºi cât de adânci sunt gândurile tale! 7 Omul nepriceput nu va cunoaºte, * ºi cel fãrã de minte nu va înþelege aceasta. 8 Chiar dacã pãcãtoºii vor creºte ca iarba * ºi fãcãtorii de rele înfloresc, ei vor fi nimiciþi pentru totdeauna, * 9 iar tu, Doamne, eºti preaînalt în veºnicie! Ant. Când va veni pãstorul suprem, veþi fi încoronaþi cu mãrirea nepieritoare. Ant. 3 Slujitor bun ºi credincios, intrã în bucuria Domnului tãu. II 10 Cãci, iatã, duºmanii tãi, Doamne, † iatã, duºmanii tãi vor pieri * ºi se vor risipi toþi fãcãtorii de rele.


Oficiul lecturilor

5

11

Dar tu înalþi fruntea mea ca pe aceea a unui zimbru, * torni asupra mea untdelemn proaspãt; 12 ochiul meu priveºte de sus la duºmanii mei † ºi urechile mele aud lucruri înfricoºãtoare * despre cei ce se ridicã împotriva mea. 13 Cel drept va înflori ca un palmier, * va creºte ca un cedru din Liban. 14 Cei plantaþi în casa Domnului * vor înflori în curþile Dumnezeului nostru. 15 Ei aduc roade ºi la bãtrâneþe, * îºi pãstreazã seva ºi prospeþimea, 16 ca sã vesteascã: * „Domnul, stânca mea, este drept, în el nu este nedreptate”. Ant. Slujitor bun ºi credincios, intrã în bucuria Domnului tãu. V. Vei auzi un cuvânt din gura mea. R. ªi le vei duce vestea cea bunã. LECTURA ÎNTÂI Din Scrisoarea sfântului apostol Paul cãtre Tit 1,7-11; 2,1-8 Învãþãtura Apostolului despre calitãþile ºi slujirea episcopilor Preaiubitule, 7 episcopul, ca administrator al lui Dumnezeu, trebuie sã fie fãrã cusur: sã nu fie arogant, nici mânios, nici beþiv, nici violent, nici doritor de câºtig necinstit, 8 ci ospitalier, iubitor de bine, înþelept, drept, evlavios, stãpân pe sine, 9 þinând la cuvântul adevãrat conform doctrinei pentru ca sã fie puternic ºi sã îndrume la învãþãturã sãnãtoasã ºi sã-i convingã pe potrivnici. 10 De fapt, sunt mulþi rebeli, flecari, înºelãtori, în special dintre cei circumciºi, 11 cãrora trebuie sã li se închidã gura. Aceºtia rãvãºesc case întregi învãþând ceea ce nu trebuie de dragul unui câºtig necinstit.


28 august, sfântul Augustin, episcop ºi învãþãtor

6 2,1

Dar tu spune ceea ce este conform cu învãþãtura sãnãtoasã. 2 Bãtrânii sã fie sobri, demni, înþelepþi, sãnãtoºi în credinþã, în iubire ºi în rãbdare. 3 Tot aºa ºi bãtrânele sã se poarte aºa cum le stã bine unor femei sfinte, sã nu fie clevetitoare, nici dedate la beþie, ci sã înveþe la bine, 4 sã le educe pe cele tinere sã-ºi iubeascã soþii ºi copiii, 5 sã fie înþelepte, curate, având grijã de casã, sã fie binevoitoare, supuse soþilor lor, ca sã nu fie defãimat cuvântul lui Dumnezeu. 6 La fel, îndeamnã-i pe cei mai tineri sã fie înþelepþi, 7 prezentându-te pe tine însuþi, în toate, exemplu de fapte bune, în învãþãturã nealteratã, demnitate, 8 cuvânt sãnãtos, convingãtor, pentru ca cel care se opune sã fie ruºinat, neavând de spus nimic rãu despre noi. Fap 20,28; 1Cor 4,2 RESPONSORIUL R. Vegheaþi asupra întregii turme peste care Duhul Sfânt v-a pus episcopi. * Pãstoriþi Biserica lui Dumnezeu pe care Dumnezeu a dobândit-o prin sângele Fiului sãu. V. Ceea ce se cere de la administratori este ca fiecare sã fie gãsit credincios. * Pãstoriþi Biserica. LECTURA A DOUA Din Confesiuni, de sfântul Augustin, episcop (Cartea 7, 10.18; 10, 27: CSEL 33, 157-163.255)

O, veºnic adevãr ºi adevãratã iubire ºi veºnicie iubitã M-am simþit îndemnat sã mã întorc la mine însumi ºi, sub îndrumarea ta, am intrat în adâncurile sufletului meu ºi am fost în stare sã fac aceasta fiindcã tu ai venit în ajutorul meu (cf. Ps 29,11). Am intrat acolo ºi, cu ochiul sufletului meu, atât de firav cât era el, am vãzut strãlucind deasupra acestui ochi al sufletului meu ºi deasupra minþii mele lumina ta neschimbãtoare. Nu era


Oficiul lecturilor

7

acea luminã obiºnuitã care poate fi vãzutã de orice fiinþã din carne ºi nici o luminã de acelaºi fel, dar cumva mai puternicã ºi cu mult mai strãlucitoare decât aceasta, învãluind întregul spaþiu cu intensitatea strãlucirii ei. Nu, lumina aceea nu era obiºnuitã, ci altceva, cu totul altceva, diferit de lumina obiºnuitã. Ea strãlucea deasupra minþii mele nu într-un chip asemãnãtor untdelemnului care se ridicã deasupra apei sau cerului care acoperã pãmântul, ci era mai presus de mine, fiindcã ea însãºi a fost cea care m-a creat, iar eu mã aflam dedesubtul ei, întrucât am fost creat de ea. Acela care cunoaºte adevãrul, cunoaºte ºi lumina. O, veºnic adevãr ºi adevãratã iubire ºi veºnicie iubitã! Tu eºti Dumnezeul meu, dupã tine suspin zi ºi noapte. Când te-am cunoscut pentru prima datã, m-ai înãlþat cãtre tine ca sã vãd cã existã ceva care trebuie sã fie vãzut, dar sã vãd de asemenea ºi cã nu eram încã în stare sã-l vãd. Ai orbit nevolnicele mele priviri cu strãlucirea ta atât de puternicã, încât m-am cutremurat de iubire ºi de înfricoºare. Am înþeles cã mã aflam departe de tine, într-un þinut al neasemãnãrii, unde mi se pãrea cã aud din înãlþimi glasul tãu spunând: „Eu sunt hrana celor puternici. Creºte ºi tu ºi te vei hrãni cu mine. Dar tu nu mã vei preschimba în propria ta substanþã, aºa cum faci cu hrana trupului tãu, ci tu te vei mistui în mine”. Cãutam calea de a dobândi puterea de care aveam nevoie pentru a mã bucura de tine, dar nu o gãseam, atâta vreme cât nu-l îmbrãþiºam pe mijlocitorul între Dumnezeu ºi oameni, pe omul Isus Cristos (1Tim 2,5), acela care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci (Rom 9,5), el, care m-a chemat la sine ºi mi-a zis: Eu sunt calea, adevãrul ºi viaþa (In 14,6), el, care a amestecat cu trupul meu acea hranã pe care nu eram încã în stare sã o înghit; deoarece Cuvântul s-a fãcut trup (In 1,14), pentru ca înþelepciunea ta, prin care ai creat toate, sã se prefacã în laptele copilãriei noastre. Târziu te-am iubit, frumuseþe, atât de veche, ºi totuºi, atât de nouã, târziu te-am iubit! Cãci, iatã, tu te aflai înlãuntrul meu, iar eu în afara mea. Acolo, în afara mea, te


8

28 august, sfântul Augustin, episcop ºi învãþãtor

cãutam pe tine ºi, în urâþenia mea, mã nãpusteam asupra lucrurilor frumoase pe care le-ai creat. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu tine! ªi mã þineau departe de tine tocmai acele lucruri frumoase care nu ar fi existat dacã nu ar fi existat în tine. M-ai chemat, m-ai strigat ºi ai sfâºiat cu glasul tãu surzenia mea! Ai fulgerat, ai strãluminat ºi ai izgonit orbirea mea! Ai rãspândit mireasma ta, þi-am respirat suflarea, iar acum suspin dupã tine, þi-am simþit gustul, iar acum mi-e sete ºi mi-e foame de tine! M-ai atins ºi ai aprins în mine dorinþa dupã pacea ta! RESPONSORIUL R. O, adevãr, luminã care strãluceºte în inima mea, întunecimile mele nu-mi mai vorbesc; am rãtãcit, dar mi-am amintit de tine. * Iatã, acum mã întorc, obosit ºi însetat, la izvorul tãu. V. Nu eu sunt viaþa mea; în eu-l meu nu puteam sã trãiesc, în tine simt cã mã renasc. * Iatã, acum.

Rugãciunea de încheiere Te rugãm, Doamne, sã reînnoieºti în Biserica ta duhul pe care l-ai revãrsat asupra sfântului episcop Augustin, pentru ca ºi noi, sub insuflarea lui, sã însetãm numai dupã tine, Izvorul înþelepciunii adevãrate, ºi sã te cãutãm pe tine, Originea iubirii cereºti. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:

Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. Laudele V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.


Laudele

9

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Strãluceºti ca un luceafãr, fericite Augustine, Învãþat în cele sfinte nu e nimenea ca tine; Eºti prezent mereu în lume cu figura ta ilustrã, Iar cuvântul tãu ºi astãzi instruieºte, cheamã, mustrã. Cântã, dar, Ierusalime, sfântã, veºnicã cetate, Cãci distins ºi mare-i sfântul care azi la poartã-þi bate. Laudã-l pe Domnul cel ce, pentru ruga, pentru plânsul Unei mame, îl salveazã ºi-l aduce lângã dânsul. A primit de sus lumina, ca ºi nobila chemare, De-a-ntãri în toþi credinþa cu credinþa lui cea tare, Iar pe cei cãzuþi în vicii, în mocirlã ºi în spume, Spre o viaþã mai curatã, mai frumoasã sã-i îndrume. Augustine, bun pãrinte ºi pãstor al sfintei turme, Merg pãstorii, merg monahii pe-ale tale sfinte urme. Din mãrire-nalþã astãzi rugi pioase ºi curate, Ca spre noi cerescul Tatã faþa blândã sã-ºi arate. Sã primeascã azi Treimea, Augustine, preamãrire, Ea, pe care pot acuma ochii tãi sã o admire; Întrebãri chinuitoare mintea nu þi-o mai frãmântã Cãci te-nvãluie-n lumina ºi splendoarea sa preasfântã. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Voi sunteþi lumina lumii; nu se poate ascunde o cetate aºezatã pe munte. Psalmul 62 (63),2-9 Sufletul însetat de Dumnezeu Cel care pãrãseºte lucrãrile întunericului vegheazã pentru Dumnezeu.


10

28 august, sfântul Augustin, episcop ºi învãþãtor

2

Dumnezeule, tu eºti Dumnezeul meu, * pe tine te caut dis-de-dimineaþã. Sufletul meu e însetat de tine, † pe tine te doreºte trupul meu, * ca un pãmânt pustiu, uscat ºi fãrã apã. 3 Astfel te-am cãutat în sanctuarul tãu, * ca sã contemplu puterea ºi mãreþia ta. 4 Îndurarea ta preþuieºte mai mult decât viaþa, * de aceea buzele mele te laudã. 5 Te voi binecuvânta toatã viaþa mea * ºi voi ridica mâinile mele invocând numele tãu. 6 Ca ºi cum m-aº sãtura cu mãduvã ºi grãsime, * aºa se desfatã buzele mele când gura mea te laudã, 7 când îmi amintesc de tine în aºternutul meu * ºi mã gândesc la tine în ceasurile de veghe, noaptea. 8 Pentru cã ai fost ajutorul meu, * la umbra aripilor tale tresalt de bucurie. 9 Mã ataºez de tine cu tot sufletul * ºi dreapta ta mã ocroteºte. Ant. Voi sunteþi lumina lumii; nu se poate ascunde o cetate aºezatã pe munte. Ant. 2 Aºa sã lumineze lumina voastrã înaintea oamenilor ca ei sã vadã faptele voastre bune ºi sã-l preamãreascã pe Tatãl vostru. Cântarea

Dan 3,57-88.56

Toatã creatura sã-l laude pe Domnul Aduceþi laudã Dumnezeului nostru, voi, toþi slujitorii lui! (Ap 19,5). 57 Binecuvântaþi-l, toate lucrãrile Domnului, pe Domnul, * lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci! 58 Binecuvântaþi-l, ceruri, pe Domnul, * 59 binecuvântaþi-l, îngeri ai Domnului, pe Domnul!


Laudele 60

11

Binecuvântaþi-l, toate apele care sunteþi deasupra cerului, pe Domnul, * 61 sã-l binecuvânteze orice putere pe Domnul! 62 Binecuvântaþi-l, soare ºi lunã, pe Domnul, * 63 binecuvântaþi-l, stele ale cerului, pe Domnul! 64 Binecuvântaþi-l, ploi ºi rouã, pe Domnul, * 65 binecuvântaþi-l, toate vânturile, pe Domnul! 66 Binecuvântaþi-l, foc ºi cãldurã, pe Domnul, * 67 binecuvântaþi-l, frig ºi arºiþã, pe Domnul! 68 Binecuvântaþi-l, rouã ºi chiciurã, pe Domnul, * 69 binecuvântaþi-l, ger ºi îngheþ, pe Domnul! 70 Binecuvântaþi-l, gheþuri ºi zãpezi, pe Domnul, * 71 binecuvântaþi-l, nopþi ºi zile, pe Domnul! 72 Binecuvântaþi-l, luminã ºi întuneric, pe Domnul, * 73 binecuvântaþi-l, fulgere ºi nori, pe Domnul! 74 Sã-l binecuvânteze pãmântul pe Domnul, * sã-l laude ºi sã-l preamãreascã în veci! 75 Binecuvântaþi-l, munþi ºi dealuri, pe Domnul, * 76 binecuvântaþi-l, tot ce rãsare pe pãmânt, pe Domnul! 77 Binecuvântaþi-l, mãri ºi râuri, pe Domnul, * 78 binecuvântaþi-l, izvoare, pe Domnul! 79 Binecuvântaþi-l, balene ºi tot ce miºcã în ape, pe Domnul, * 80 binecuvântaþi-l, toate pãsãrile cerului, pe Domnul! 81 Binecuvântaþi-l, fiare ºi dobitoace, pe Domnul, * 82 binecuvântaþi-l, voi, fii ai oamenilor, pe Domnul! 83 Binecuvânteazã-l, Israele, pe Domnul, * lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci! 84 Binecuvântaþi-l, preoþi ai Domnului, pe Domnul, * 85 binecuvântaþi-l, slujitori ai Domnului, pe Domnul! 86 Binecuvântaþi-l, duhuri ºi suflete ale drepþilor, pe Domnul, * 87 binecuvântaþi-l, sfinþi ºi smeriþi cu inima, pe Domnul!


12

28 august, sfântul Augustin, episcop ºi învãþãtor

88

Binecuvântaþi-l, voi, Anania, Azaria ºi Misael, pe Domnul, * lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci! Sã binecuvântãm pe Tatãl ºi pe Fiul ºi pe Duhul Sfânt, * sã-l lãudãm ºi sã-l preamãrim în veci! 56 Binecuvântat eºti în tãria cerului, * vrednic de laudã ºi preamãrit în veci! La sfârºitul acestei cântãri nu se spune Slavã Tatãlui.

Ant. Aºa sã lumineze lumina voastrã înaintea oamenilor ca ei sã vadã faptele voastre bune ºi sã-l preamãreascã pe Tatãl vostru. Ant. 3 Cuvântul lui Dumnezeu este viu ºi plin de putere ºi mai pãtrunzãtor decât orice sabie cu douã tãiºuri. Psalmul 149 Noua cântare a sfinþilor Fiii Bisericii, fiii noului popor, vor tresãlta de bucurie pentru regele lor: pentru Cristos (Hesychius). 1 Cântaþi Domnului un cântec nou, * lauda lui în adunarea credincioºilor sãi. 2 Sã se bucure Israel de creatorul sãu, * sã tresalte de bucurie fiii Sionului pentru regele lor. 3 Sã laude numele lui în dansuri, * sã-i cânte psalmi cu harpa ºi cu cetera. 4 Cãci Domnul îl iubeºte pe poporul sãu * ºi-i încoroneazã pe cei smeriþi cu mântuire. 5 Sã tresalte de bucurie în mãrire, credincioºii lui, * sã scoatã strigãte de bucurie în aºternutul lor. 6 Gura sã le fie plinã de laudele Domnului; * ºi sãbii cu douã tãiºuri sã fie în mâinile lor, 7 ca sã arunce rãzbunare asupra neamurilor * ºi pedeapsã asupra popoarelor;


Laudele

13

8

ca sã-i lege pe regii lor în lanþuri * ºi pe mai-marii lor în cãtuºe de fier, 9 ca sã facã cu ei judecata care a fost scrisã; * aceasta este o cinste pentru toþi credincioºii lui. Ant. Cuvântul lui Dumnezeu este viu ºi plin de putere ºi mai pãtrunzãtor decât orice sabie cu douã tãiºuri. Evr 13,7-9a LECTURA SCURTÃ Amintiþi-vã de conducãtorii voºtri care v-au învãþat cuvântul lui Dumnezeu ºi, meditând împlinirea vieþii lor, imitaþi credinþa lor. Isus Cristos cel de ieri ºi de astãzi este acelaºi în vecii vecilor. Nu vã lãsaþi seduºi de învãþãturi diferite ºi strãine. RESPONSORIUL SCURT R. Ierusalime, eu þi-am rânduit strãjeri, * ei îþi vor vesti numele Domnului. Ierusalime. V. Zi ºi noapte nu vor tãcea, * ei vor vesti numele Domnului. Slavã Tatãlui. Ierusalime. Ant. la Benedictus: Tu, Doamne, îndemni sufletul sã-ºi afle desfãtarea în lauda ta, pentru cã ne-ai fãcut pentru tine; ºi neliniºtitã este inima noastrã pânã ce se va odihni în tine. CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – BENEDICTUS Lc 1,68-79 Despre Mesia ºi Înaintemergãtorul sãu 68

Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, * pentru cã a vizitat ºi a rãscumpãrat poporul sãu, 69 ºi ne-a înãlþat o putere de mântuire * în casa lui David, slujitorul sãu, 70 precum a promis prin gura sfinþilor sãi profeþi * care au fost în vechime, 71 sã ne mântuiascã de vrãjmaºii noºtri * ºi de mâna tuturor acelora care ne urãsc.


14

28 august, sfântul Augustin, episcop ºi învãþãtor

72

Astfel îºi aratã îndurarea faþã de pãrinþii noºtri * ºi îºi aduce aminte de legãmântul sãu cel sfânt. 73 De jurãmântul pe care l-a fãcut lui Abraham, pãrintele nostru, * cã ne va dãrui harul, 74 ca, eliberaþi din mâna duºmanilor noºtri, * sã-i slujim fãrã teamã, 75 în sfinþenie ºi dreptate, sub privirea lui, * în toate zilele vieþii noastre. 76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: * cãci vei merge înaintea Domnului sã pregãteºti cãile sale, 77 pentru a da poporului sãu cunoºtinþa mântuirii * întru iertarea pãcatelor, 78 prin iubirea îndurãtoare a Dumnezeului nostru, * cu care ne va vizita, Cel care Rãsare din înãlþime 79 ca sã lumineze pe cei care se aflã în întuneric ºi în umbra morþii * ºi sã îndrepte paºii noºtri pe calea pãcii. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Tu, Doamne, îndemni sufletul sã-ºi afle desfãtarea în lauda ta, pentru cã ne-ai fãcut pentru tine; ºi neliniºtitã este inima noastrã pânã ce se va odihni în tine. RUGÃCIUNEA UNIVERSALà Sã-i aducem laude ºi mulþumiri lui Cristos, bunul pãstor, care ºi-a dat viaþa pentru oile sale, ºi sã-l implorãm spunând: Doamne, fii tu pãstorul poporului tãu! Cristoase, care prin sfinþii pãstori ai voit sã-þi arãþi iubirea ºi îndurarea, – nu înceta niciodatã sã ne cãlãuzeºti cu milã, prin ei.


Ora medie

15

Tu, care prin vicarii tãi îþi exerciþi necontenit misiunea de învãþãtor ºi pãstor sufletesc, – fii tu mereu acela care ne conduci prin mai-marii noºtri. Tu, care, prin sfinþii tãi puºi în fruntea poporului, te-ai arãtat medic al sufletelor ºi al trupurilor, – nu înceta sã ne vindeci ºi sã ne sfinþeºti prin ei. Tu, care þi-ai povãþuit turma prin înþelepciunea ºi iubirea sfinþilor, – edificã-ne pururi în sfinþenie prin pãstorii noºtri. Tatãl nostru. Rugãciunea de încheiere Te rugãm, Doamne, sã reînnoieºti în Biserica ta duhul pe care l-ai revãrsat asupra sfântului episcop Augustin, pentru ca ºi noi, sub insuflarea lui, sã însetãm numai dupã tine, Izvorul înþelepciunii adevãrate, ºi sã te cãutãm pe tine, Originea iubirii cereºti. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:

Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Ora medie V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL O, Dumnezeule preasfânt, Luminã tu ne dai în zori, Iar la amiazã ne cobori, De sus, cãldurã pe pãmânt.


16

28 august, sfântul Augustin, episcop ºi învãþãtor

Al patimii nãvalnic foc Tu stinge-l, Doamne, în noi toþi; Din inimi ura sã o scoþi ªi dragoste sã pui în loc. Sã fie Tatãl lãudat, ªi Fiul cel nãscut din el, ªi Duhul dragostei, la fel, Primeascã cinste ne-ncetat. Amin. PSALMODIA Ant. Cine vã primeºte pe voi pe mine mã primeºte ºi cine mã primeºte pe mine îl primeºte pe acela care m-a trimis. Psalmul 122 (123) Încrederea poporului în Dumnezeu Doi orbi... au strigat: „Doamne, Fiul lui David, ai milã de noi!” (Mt 20,30). 1 Cãtre tine îmi ridic ochii, * cãtre tine, care locuieºti în ceruri. 2 Iatã, ca ochii slujitorilor spre mâna stãpânilor, * ca ochii slujitoarei spre mâna stãpânei sale, aºa sunt ochii noºtri îndreptaþi spre Domnul, Dumnezeul nostru, * pânã când ne va arãta îndurarea sa. 3 Ai milã de noi, Doamne, ai milã de noi, * cãci suntem prea sãtui de ocarã. 4 Prea sãtul ne este sufletul † de batjocurile celor care ne urãsc, * de dispreþul celor îngâmfaþi. Psalmul 123 (124) Ajutorul nostru este în numele Domnului


Ora medie

17

Domnul i-a zis lui Paul: „Nu-þi fie teamã... cãci eu sunt cu tine!” (Fap 18,9-10). 1

De n-ar fi fost Domnul de partea noastrã – s-o spunã Israel, – † 2 de n-ar fi fost Domnul de partea noastrã, * când oameni s-au ridicat împotriva noastrã, 3 atunci ne-ar fi înghiþit de vii * în focul mâniei lor; 4 atunci ne-ar fi înecat apele, † ar fi trecut râurile peste sufletul nostru, * 5 atunci ar fi trecut peste noi valuri nãprasnice. 6 Binecuvântat sã fie Domnul, * care nu ne-a lãsat pradã dinþilor lor! 7 Sufletul nostru a scãpat † ca o pasãre din laþul vânãtorului: * laþul s-a rupt ºi noi am scãpat. 8 Ajutorul nostru este în numele Domnului, * care a fãcut cerul ºi pãmântul. Psalmul 124 (125) Domnul este ocrotitorul poporului sãu Pacea lui Dumnezeu asupra lui Israel (Gal 6,16). 1 Cei care se încred în Domnul sunt ca Muntele Sionului: * el nu se clatinã, ci rãmâne în veac. 2 Munþii înconjoarã Ierusalimul, † ºi Domnul stã împrejurul poporului sãu * de acum ºi pânã-n veac. 3 Sceptrul celui nelegiuit nu va rãmâne peste moºtenirea celor drepþi, * ca nu cumva cei drepþi sã-ºi întindã mâinile spre nelegiuire. 4 Fã bine, Doamne, celor buni * ºi celor drepþi cu inima,


18 5

Duminica a XXII-a de peste an

iar pe cei ce se abat pe cãrãri strâmbe † Domnul îi va aduna cu cei care sãvârºesc fãrãdelegea. * Pace peste Israel!

Ant. Cine vã primeºte pe voi pe mine mã primeºte ºi cine mã primeºte pe mine îl primeºte pe acela care m-a trimis. LECTURA SCURTÃ

1Tim 1,12

Îi mulþumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întãrit pentru cã m-a gãsit vrednic de încredere, rânduindu-mã în slujirea sa. V. Nu mã ruºinez de evanghelie. R. Cãci este puterea lui Dumnezeu spre mântuire.

Rugãciunea de încheiere Te rugãm, Doamne, sã reînnoieºti în Biserica ta duhul pe care l-ai revãrsat asupra sfântului episcop Augustin, pentru ca ºi noi, sub insuflarea lui, sã însetãm numai dupã tine, Izvorul înþelepciunii adevãrate, ºi sã te cãutãm pe tine, Originea iubirii cereºti. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:

Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. DUMINICA A XXII-A DE PESTE AN Vesperele I V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.


Vesperele I

19

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUL Stãpâne al lumii, tu eºti Creatorul, Cãci totul în tine îºi aflã izvorul; Fãpturile toate-s lucrarea ta sfântã, De-aceea te cântã, te binecuvântã. Odihnã þi-ai dat dupã toatã lucrarea Asemenea nouã când cade-nserarea, Cãci tot truditorul puterea-ºi reface Prin somnul de noapte, în tihnã ºi pace. Când umbrele serii vãzduhul îºi cerne, Strigãm cãtre tronu-ndurãrii eterne: Prea mult supãratu-te-am, Doamne, cu toþii, Tu însã pe noi supãrarea sã n-o þii. Amurgul acestei vieþi aºteptându-l, La marea-ntâlnire cu tine ni-e gândul; Sã nu ne condamni la a ta judecatã, Aratã-þi atuncea iubirea de tatã. Rugãmu-ne þie, cu fruntea plecatã, Ascultã-ne ruga, cerescule Tatã, Cu Fiul cel care cu tine-i de-o fire ªi Duhul cel Sfânt cel ce-i Duh de iubire. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Cuvântul tãu e fãclie pentru paºii mei, Doamne, aleluia! Psalmul 118 (119),105-112 XIV (Nun) Meditarea cuvântului lui Dumnezeu în lege


20

Duminica a XXII-a de peste an

Aceasta este porunca mea: sã vã iubiþi unul pe altul (In 15,12). 105

Cuvântul tãu e fãclie pentru paºii mei * ºi luminã pentru cãrãrile mele. 106 Am jurat, ºi mã voi þine de jurãmânt, * sã pãzesc judecãþile tale cele drepte. 107 Am fost umilit, Doamne, peste mãsurã, * dã-mi viaþã, dupã cuvântul tãu. 108 Jertfa gurii mele sã-þi fie bineplãcutã, Doamne, * ºi învaþã-mã judecãþile tale. 109 Sufletul meu este în mâinile mele totdeauna * ºi nu am uitat de legea ta. 110 Mi-au întins nelegiuiþii cursã, * dar n-am rãtãcit de la învãþãturile tale. 111 Poruncile tale sunt moºtenirea mea în veci, * ele sunt bucuria inimii mele. 112 Îmi plec inima ca sã împlineascã orânduirile tale: * în veci, pânã la sfârºit. Ant. Cuvântul tãu e fãclie pentru paºii mei, Doamne, aleluia! Ant. 2 Mã vei umple de bucurie cu faþa ta, Doamne, aleluia! Psalmul 15 (16) Domnul este partea mea de moºtenire Dumnezeu l-a înviat pe Isus, dezlegându-l de durerile morþii (Fap 2,24). 1

Pãzeºte-mã, Dumnezeule, * pentru cã mã încred în tine. 2 I-am spus Domnului: „Tu eºti Dumnezeul meu, * fericirea mea e numai la tine”. 3 În sfinþii care sunt pe pãmânt, în cei puternici, * în ei era toatã plãcerea mea.


Vesperele I

21

4

κi înmulþesc durerile cei care umblã dupã zei strãini, † dar eu nu le voi aduce nici o jertfã cu vãrsare de sânge, * nici nu voi rosti numele lor cu buzele mele. 5 Domnul este partea mea de moºtenire ºi cupa mea cu sorþi, * tu eºti acela care ai în mânã soarta mea. 6 Sorþii mei au cãzut pe terenul cel mai bun, * într-adevãr, moºtenirea mea e minunatã. 7 Îl binecuvântez pe Domnul care mi-a dat înþelepciune, * la aceasta pânã ºi noaptea mã îndeamnã inima. 8 Îl am mereu în faþa ochilor pe Domnul; * dacã el este la dreapta mea, nu mã clatin. 9 De aceea inima mea se bucurã † ºi sufletul meu tresaltã de bucurie; * ba chiar ºi trupul meu se va odihni în speranþã, 10 deoarece nu vei lãsa sufletul meu în locuinþa morþilor, * nici nu vei îngãdui ca sfântul tãu sã vadã putrezirea. 11 Tu îmi vei arãta cãrarea vieþii; † în faþa ta sunt bucurii nespuse * ºi desfãtãri veºnice la dreapta ta. Ant. Mã vei umple de bucurie cu faþa ta, Doamne, aleluia! Ant. 3 În numele lui Isus sã se plece tot genunchiul în cer ºi pe pãmânt, aleluia. Cântarea

Fil 2,6-11

Cristos, slujitorul lui Dumnezeu Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu, * nu a þinut cu orice preþ sã aparã egal cu Dumnezeu, 7 dar s-a nimicit pe sine luând firea de sclav † ºi devenind asemenea oamenilor. * Dupã înfãþiºare era considerat ca om. 6


22

Duminica a XXII-a de peste an

8

S-a umilit, fãcându-se ascultãtor pânã la moarte, * ºi încã moartea pe cruce. 9 De aceea, ºi Dumnezeu l-a înãlþat † ºi i-a dãruit un nume * care este mai presus de orice alt nume, 10 pentru ca în numele lui Isus sã se plece tot genunchiul: * al celor din cer, al celor de pe pãmânt ºi al celor din adâncuri, 11 ºi orice limbã sã proclame, spre mãrirea lui Dumnezeu Tatãl: * „Isus Cristos este Domnul!” Ant. În numele lui Isus sã se plece tot genunchiul în cer ºi pe pãmânt, aleluia. LECTURA SCURTÃ Col 1,2b-6a Har vouã ºi pace de la Dumnezeu, Tatãl nostru. Mulþumim lui Dumnezeu, Tatãl Domnului nostru Isus Cristos, rugându-ne neîncetat pentru voi de când am auzit de credinþa voastrã în Cristos Isus ºi de iubirea pe care o aveþi faþã de toþi sfinþii, pentru speranþa pãstratã în siguranþã pentru voi în ceruri ºi despre care aþi auzit de mai înainte în cuvântul adevãrului evangheliei, care a ajuns pânã la voi ºi care aduce rod ºi se dezvoltã în toatã lumea. RESPONSORIUL SCURT R. De la rãsãritul soarelui pânã la apus, * lãudat sã fie numele Domnului. De la rãsãritul. V. Mai presus de ceruri este slava lui, * lãudat sã fie numele Domnului. Slavã Tatãlui. De la rãsãritul. Ant. la Magnificat: Când vei fi chemat la nuntã, aºazã-te în locul cel mai din urmã, pentru ca acela care te-a chemat sã-þi spunã: Prietene, urcã mai sus! Atunci vei avea cinste în faþa tuturor celor care vor ºedea împreunã cu tine. CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – MAGNIFICAT Lc 1,46-55 Tresãltarea de bucurie a sufletului în Domnul


Vesperele I

23

46

Sufletul meu * îl preamãreºte pe Domnul 47 ºi duhul meu tresaltã de bucurie * în Dumnezeu, mântuitorul meu, 48 cãci a privit la smerenia slujitoarei sale. * Iatã, de acum toate popoarele mã vor numi fericitã, 49 cãci mi-a fãcut lucruri mari Cel Atotputernic, * ºi numele lui e sfânt. 50 Milostivirea lui rãmâne din neam în neam * peste cei ce se tem de el. 51 A arãtat puterea braþului sãu, * i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, 52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici * ºi i-a înãlþat pe cei smeriþi; 53 pe cei flãmânzi i-a copleºit cu bunuri, * iar pe cei bogaþi i-a lãsat cu mâinile goale. 54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul sãu, * amintindu-ºi de îndurarea sa, 55 dupã cum a promis pãrinþilor noºtri, * lui Abraham ºi urmaºilor lui în veci. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Când vei fi chemat la nuntã, aºazã-te în locul cel mai din urmã, pentru ca acela care te-a chemat sã-þi spunã: Prietene, urcã mai sus! Atunci vei avea cinste în faþa tuturor celor care vor ºedea împreunã cu tine. RUGÃCIUNEA UNIVERSALÃ Dumnezeu ajutã poporul pe care ºi l-a ales drept moºtenire ºi-l ocroteºte ca sã fie fericit. Sã-i mulþumim ºi, amintindu-ne de iubirea lui, sã-l rugãm: În tine, Doamne, e speranþa noastrã!


24

Duminica a XXII-a de peste an

Te rugãm, Tatã preaîndurãtor, pentru Sfântul Pãrinte papa N. ºi pentru episcopul nostru N.: – ocroteºte-i ºi sfinþeºte-i cu puterea ta. Dã-le celor bolnavi harul de a înþelege cã sunt pãrtaºi la pãtimirea lui Cristos – ºi dãruieºte-le mereu mângâierea lui. Priveºte, în îndurarea ta, la cei lipsiþi de adãpost, – ca sã-ºi poatã afla o locuinþã omeneascã. Binevoieºte a da ºi a pãstra roadele pãmântului, – ca toþi sã-ºi gãseascã pâinea cea de toate zilele. (sau: Apãrã cu bunãtate poporul nostru de orice rãu, – ca sã se bucure de pacea ºi de belºugul care vin de la tine). Copleºeºte-i, Doamne, cu iubirea ta pe cei rãposaþi – ºi dãruieºte-le un lãcaº veºnic în ceruri. Tatãl nostru. Rugãciunea de încheiere Dumnezeule al puterilor, de la care vine tot darul desãvârºit, sãdeºte în inimile noastre iubirea faþã de numele tãu; uneºte-ne tot mai strâns cu tine, spre a hrãni în noi ceea ce este bun, ºi vegheazã cu grijã, ca sã pãstrezi ce ai sãdit în noi. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:

Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Completoriul V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia.


Completoriul

25

IMNUL Acum, când e timpul de mers la culcare, În rugã mai cerem o datã-ndurare: Privirile tale ce pururi sunt treze Asuprã-ne, Doamne, mereu sã vegheze. În vis mintea noastrã te aibã pe tine Iar inima noastrã de doru-þi suspine, Te cânte pe tine, te simtã aproape, Sã nu laºi ca bezna de tot sã ne-ngroape. Ne fie odihna ºi somnul în pace; Cât timp trupul nostru puterea-ºi reface, ªi-i noapte adâncã, ºi bezna dominã, Ne fii tu, Cristoase, în beznã luminã. Rugãmu-ne þie cu fruntea plecatã, Ascultã-ne ruga, cerescule Tatã, Cu Fiul cel care-i cu tine de-o fire ªi Duhul cel Sfânt cel ce-i Duh de iubire. Amin. PSALMODIA Ant. 1 Fie-þi milã de mine, Doamne, ºi ascultã rugãciunea mea. Psalmul 4 Aducere de mulþumire Minunat l-a fãcut Domnul pe acela pe care l-a înviat din morþi (sf. Augustin). 2

Când strig cãtre tine, rãspunde-mi, Dumnezeul dreptãþii mele; † din strâmtorare, m-ai scos în larg: * ai milã de mine ºi ascultã-mi rugãciunea. 3 Fii ai oamenilor, pânã când veþi fi cu inima împietritã? * Pânã când veþi iubi deºertãciunea ºi veþi alerga dupã minciunã?


26

Duminica a XXII-a de peste an

4

Sã ºtiþi cã Dumnezeu face minuni pentru cel credincios: * când strig cãtre el, Domnul mã aude. 5 Cutremuraþi-vã ºi nu pãcãtuiþi! † Meditaþi acestea în inimile voastre, * în aºternuturile voastre, ºi fiþi liniºtiþi. 6 Aduceþi jertfe de dreptate * ºi nãdãjduiþi în Domnul. 7 Mulþi spun: „Cine ne va arãta ce este bine?” * Fã sã rãsarã peste noi, Doamne, lumina feþei tale! 8 Tu pui mai multã bucurie în inima mea * decât au ei atunci când li se înmulþeºte grâul ºi vinul. 9 Eu mã culc în pace ºi adorm îndatã, * cãci numai tu, Doamne, îmi dai liniºte deplinã. Ant. Fie-þi milã de mine, Doamne, ºi ascultã rugãciunea mea. Ant. 2 Binecuvântaþi-l pe Domnul în timpul nopþii. Psalmul 133 (134) Rugãciune de searã în templu Lãudaþi-l pe Dumnezeul nostru, voi, toþi slujitorii lui, toþi cei care vã temeþi de el, mici ºi mari! (Ap 19,5). 1

Iatã, binecuvântaþi-l pe Domnul voi toþi, slujitorii Domnului; * voi, care staþi în timpul nopþii în casa Domnului. 2 Ridicaþi mâinile cãtre sanctuar * ºi binecuvântaþi-l pe Domnul. 3 Sã te binecuvânteze Domnul din Sion, * el, care a fãcut cerul ºi pãmântul. Ant. Binecuvântaþi-l pe Domnul în timpul nopþii.


Completoriul

27

LECTURA SCURTÃ Dt 6,4-7 Ascultã, Israele: Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Sã-l iubeºti pe Domnul, Dumnezeul tãu, din toatã inima ta ºi din tot sufletul tãu ºi din toate puterile tale. ªi sã fie cuvintele acestea, pe care eu þi le poruncesc astãzi, în inima ta; sã le sãdeºti în fiii tãi ºi sã vorbeºti despre ele când stai în casã sau mergi pe drum, când te culci ºi când te scoli. RESPONSORIUL SCURT R. În mâinile tale, Doamne, * încredinþez sufletul meu. În mâinile tale. V. Ne-ai rãscumpãrat, Doamne, Dumnezeul adevãrului, * îþi încredinþez sufletul meu. Slavã Tatãlui. În mâinile tale. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. CÂNTAREA DIN EVANGHELIE – NUNC DIMITTIS Lc 2,29-32 Cristos - lumina neamurilor ºi slava lui Israel 29 Acum slobozeºte pe slujitorul tãu, Stãpâne, * dupã cuvântul tãu, în pace, 30 cãci au vãzut ochii mei * mântuirea ta, 31 pe care ai pregãtit-o * înaintea tuturor popoarelor, 32 luminã spre luminarea neamurilor * ºi slava poporului tãu, Israel. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. Rugãciunea de încheiere Viziteazã-ne, te rugãm, Doamne, în noaptea aceasta, pentru ca, sculându-ne în zori prin puterea ta, sã ne pu-


Duminica a XXII-a de peste an

28

tem bucura de învierea lui Cristos. El, care vieþuieºte ºi domneºte în vecii vecilor. R. Amin. Apoi se spune binecuvântarea, chiar ºi atunci când se recitã în particular:

Noapte liniºtitã ºi sfârºit bun sã ne dea nouã atotputernicul Dumnezeu. R. Amin. Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria Apoi se spune una dintre urmãtoarele antifone:

Maicã binecuvântatã a Rãscumpãrãtorului, Poarta cerului pururi deschisã, Steaua mãrii, vino în ajutorul poporului ce cade ºi vrea sã se ridice, tu, care ai nãscut, spre uimirea fãpturii, pe Cel Preasfânt ce þi-e Pãrinte, Fecioarã de-a pururi, care ai primit din gura îngerului Gabriel vestirea, îndurã-te de noi, pãcãtoºii. Sau:

Te bucurã, a cerului Reginã, A îngerilor Doamnã ºi Stãpânã. Tu-ai odrãslit mlãdiþa mântuirii ªi poartã eºti luminii nemuririi! Te bucurã, Fecioarã preaslãvitã, Decât fãptura toatã mai mãritã! Te salutãm, a cerului minune; Du la Cristos a noastrã rugãciune! Sau:

Bucurã-te, Reginã, Maica milei, viaþa, mângâierea ºi speranþa noastrã, bucurã-te! Cãtre tine strigãm, surghiuniþii fii ai Evei; cãtre tine suspinãm, gemând ºi plângând în aceastã vale de lacrimi. Aºadar, Mijlocitoarea noastrã, întoarce spre noi ochii tãi cei milostivi


Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria

29

ºi, dupã surghiunul acesta, aratã-ni-l nouã pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tãu. O milostivã, o blândã, o dulce Fecioarã Marie! Sau:

Sub ocrotirea ta alergãm, sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, nu ne dispreþui rugãciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieºte pururea de toate primejdiile, Fecioarã slãvitã ºi binecuvântatã. Amin.



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.