9 august SFÂNTA TEREZA BENEDICTA A CRUCII (EDITH STEIN), FECIOARÃ MARTIRÃ, PATROANÃ A EUROPEI Sãrbãtoare S-a nãscut la Breslau (Wrocław), în Germania, în anul 1891, ºi a fost educatã în religia iudaicã. În 1917, a obþinut titlul de doctor în filozofie ºi a devenit asistenta profesorului Husserl. A primit viaþa nouã în Cristos prin Botez ºi ºi-a luat numele de Tereza Benedicta a Crucii. A intrat între cãlugãriþele carmelite desculþe la Köln. În timpul persecuþiei, a fost exilatã în Olanda, iar în anul 1942, a fost luatã prizonierã în câmpul de exterminare de la Oświecim sau Auschwitz, aproape de Cracovia, în Polonia. A murit la 9 august, într-o camerã de gazare.
Invitatoriul V. Doamne, deschide-mi buzele. R. ªi gura mea va vesti lauda ta.
Ant. Veniþi sã-l adorãm pe regele martirilor, Domnul nostru. Psalmul 94 (95) Chemare la preamãrirea lui Dumnezeu Îndemnaþi-vã unii pe alþii în fiecare zi, pânã când putem zice: „Astãzi!” (Evr 3,13). 1 Veniþi sã cântãm cu veselie Domnului, sã strigãm cu bucurie cãtre stânca mântuirii noastre! 2 Sã mergem înaintea lui cu cântece de laudã ºi în cântãri de psalmi sã-l preamãrim! 3 Cãci mare Dumnezeu este Domnul ºi mare împãrat peste toþi zeii; 4 în mâna lui sunt adâncurile pãmântului ºi ale lui sunt înãlþimile munþilor;
2 9 august, sfânta Tereza Benedicta a Crucii, fecioarã martirã 5
a lui este marea, cãci el a fãcut-o, ºi mâinile lui au plãsmuit uscatul. 6 Veniþi sã ne închinãm ºi sã ne plecãm în faþa lui ºi sã îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru, 7 cãci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul pe care el îl pãstoreºte, turma pe care mâna lui o cãlãuzeºte. 8 O, de aþi asculta astãzi glasul lui: „Nu vã împietriþi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa, în pustiu; 9 acolo m-au ispitit pãrinþii voºtri, m-au pus la încercare, deºi au vãzut lucrãrile mele. 10
Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta; de aceea am zis: Este un popor cu inima rãtãcitã, 11 nu au cunoscut cãile mele; de aceea am jurat în mânia mea: Nu vor intra în odihna mea!” Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Veniþi sã-l adorãm pe regele martirilor, Domnul nostru. Psalmul cu antifona sa se poate eventual omite, dacã Invitatoriul se spune înainte de Laude.
Oficiul lecturilor V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Oficiul lecturilor
3
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUl Þi-aducem Cristoase, a vãilor floare, Cinstire, onoare, cãci dintre fecioare, Pe-aceastã fãpturã plãpândã, firavã O chemi, ca martirã, sã intre în slavã. Tortura, cãlãii, n-o fac sã-ºi dezicã Credinþa; de aceea sã moarã nu-i fricã. Aceastã fecioarã-nþeleaptã, cuminte, Cerescului Mire îi iese-nainte. Refuzã, primind de la tine putere, Pãcatul pe care tiranul i-l cere; Odatã sfârºite durerile crunte, Îi pui ca rãsplatã coroanã pe frunte. Priveºte, Isuse, spre-aceastã fecioarã Ce nu dã-napoi pentru tine sã moarã; Priveºte-o cum luptã cu moartea flãmândã ªi dã-ne ºi nouã aceeaºi izbândã. Cristos sã primeascã, el, gingaºã floare, ªi rod minunat al preasfintei Fecioare, Cinstire-mpreunã cu veºnicul Tatã ªi Duhul, izvor de iubire curatã. Amin. PSAlMODIA Ant. 1 Veþi fi urâþi de toþi din cauza numelui meu; însã cine va rãmâne statornic pânã la sfârºit, acela se va mântui. Psalmul 2 1
Pentru ce se frãmântã neamurile * ºi pentru ce cugetã popoarele lucruri deºarte?
4 9 august, sfânta Tereza Benedicta a Crucii, fecioarã martirã 2
Regii pãmântului se rãscoalã † ºi cei puternici se sfãtuiesc împreunã * împotriva Domnului ºi împotriva Unsului sãu: 3 „Sã rupem legãturile lor * ºi sã scãpãm de jugul lor!” 4 Cel care locuieºte în ceruri surâde, * Domnul îi face de ruºine. 5 Apoi în mânia sa le vorbeºte * ºi în furia sa îi înspãimântã: 6 „Eu sunt acela care l-am uns pe regele meu în Sion, * pe muntele meu cel sfânt!” 7 Voi vesti hotãrârea Domnului; † el mi-a zis: „Tu eºti Fiul meu, * eu astãzi te-am nãscut. 8 Cere-mi ºi-þi voi da popoarele ca moºtenire * ºi marginile pãmântului în stãpânire! 9 Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier * ºi le vei sfãrâma ca pe vasul olarului!” 10 Acum, dar, regilor, purtaþi-vã cu înþelepciune,* trageþi învãþãturã, judecãtori ai pãmântului! 11 Slujiþi-i Domnului cu fricã, * bucuraþi-vã cu teamã! 12 Luaþi aminte, ca nu cumva sã se mânie ºi sã pieriþi pe cale, * cãci mânia lui se aprinde degrabã. Fericiþi toþi aceia * care nãdãjduiesc în el. Ant. Veþi fi urâþi de toþi din cauza numelui meu; însã cine va rãmâne statornic pânã la sfârºit, acela se va mântui. Ant. 2 Nu pot fi asemãnate suferinþele timpului de faþã cu mãrirea viitoare, care va strãluci în noi. 1
Psalmul 10 (11) În Domnul îmi gãsesc refugiul, † cum spuneþi sufletului meu: * „Fugi în munþi ca o pasãre”?
Oficiul lecturilor 2
5
Cãci iatã, pãcãtoºii îºi încordeazã arcul, † pe coardã îºi potrivesc sãgeata, * ca sã tragã pe întuneric în cei drepþi cu inima. 3 Când se clatinã temeliile, * ce poate face cel drept? 4 Domnul locuieºte în templul sãu cel sfânt, * Domnul îºi are scaunul de domnie în ceruri. Ochii lui privesc spre cel sãrman, * pleoapele lui îi cerceteazã pe fiii oamenilor. 5 Domnul cerceteazã pe cel drept ºi pe cel nelegiuit. * Duhul lui îl urãºte pe acela care iubeºte violenþa. 6 El va face sã plouã peste cei rãi cãrbuni aprinºi; * foc ºi pucioasã, ºi suflare de foc este partea lor de moºtenire. 7 Cãci Domnul este drept ºi iubeºte dreptatea; * cei drepþi vor vedea faþa lui. Ant. Nu pot fi asemãnate suferinþele timpului de faþã cu mãrirea viitoare, care va strãluci în noi. Ant. 3 Domnul i-a încercat ca pe aur în cuptor ºi i-a primit ca pe o ardere de tot. Psalmul 16 (17) Ascultã, Doamne, dreptatea mea, * ia aminte la strigarea mea; pleacã-þi urechea la rugãciunea mea, * de pe buze care nu au înºelãciune. 2 Judecata mea sã vinã de la tine, * ochii tãi sã vadã dreptatea. 3 Pune la încercare inima mea, cerceteaz-o noaptea, încearcã-mã în foc, * dar nu vei gãsi în mine nedreptate. 4 Gura mea nu a pãcãtuit, fiind pãrtaºã la faptele oamenilor; * pentru cuvintele buzelor tale m-am pãzit de cãile fãcãtorilor de rele. 5 Tu îmi pãstrezi paºii siguri pe cãile tale, * ca sã nu se clatine picioarele mele. 1
6 9 august, sfânta Tereza Benedicta a Crucii, fecioarã martirã 6
Strig cãtre tine, Dumnezeule, cãci tu mã asculþi, * pleacã-þi urechea spre mine ºi ascultã cuvintele mele. 7 Aratã-þi bunãtatea ta cea mare, † tu, care cu dreapta ta îi scapi de duºmani * pe cei care se încred în tine. 8 Pãzeºte-mã ca pe lumina ochilor; † adãposteºte-mã la umbra aripilor tale * 9 de faþa celor rãi care mã prigonesc. Duºmanii sufletului meu mã împresoarã cu furie, † 10 ei ºi-au închis inima, * gura lor vorbeºte cu aroganþã. 11 Acum vin asupra mea, mã înconjoarã, * ochii lor mã aþintesc ca sã mã doboare la pãmânt, 12 cu înfãþiºare ca de leu gata de pradã * ºi ca un pui de leu ce stã la pândã în ascunziºuri. 13 Ridicã-te, Doamne! Ieºi în calea lor ºi împiedicã-i! * Cu sabia ta scapã sufletul meu de cel nelegiuit. 14 Mântuieºte-mã, Doamne, cu mâna ta de aceºti morþi, * de muritorii ce ºi-au luat partea în viaþa aceasta. Din rezervele tale tu umpli stomacul lor, * se vor sãtura fiii lor ºi va rãmâne destul ºi pentru copiii lor. 15 Dar eu, în dreptate, voi vedea faþa ta, * când mã voi scula mã voi sãtura de chipul tãu. Ant. Domnul i-a încercat ca pe aur în cuptor ºi i-a primit ca pe o ardere de tot. V. Mã cuprinde teama ºi neliniºtea. R. Dar eu îmi gãsesc plãcerea în poruncile tale.
lECTURA îNTÂI Din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul cãtre Corinteni 4,7–5,8 În încercãri este arãtatã puterea lui Cristos
Oficiul lecturilor 4,7
7
Fraþilor, noi avem aceastã comoarã în vase de lut pentru ca puterea imensã sã fie de la Dumnezeu, ºi nu de la noi. 8 Suntem apãsaþi de necazuri din toate pãrþile, dar nu striviþi; suntem în cumpãnã, dar nu disperaþi; 9 persecutaþi, dar nu abandonaþi; doborâþi, dar nu uciºi. 10 Pretutindeni purtãm în trupul nostru moartea lui Isus ca sã se arate ºi viaþa lui Isus în trupul nostru. 11 Cãci noi care trãim suntem mereu daþi la moarte pentru Isus, pentru ca ºi viaþa lui Isus sã se arate în trupul nostru muritor. 12 Aºa încât în noi lucreazã moartea, iar în voi, viaþa. 13 Dar având acelaºi duh al credinþei, dupã cum este scris: Am crezut, de aceea am vorbit, credem ºi noi ºi de aceea vorbim, 14 ºtiind cã cel care l-a înviat pe Domnul Isus ne va învia ºi pe noi împreunã cu Isus ºi ne va aºeza lângã el împreunã cu voi. 15 De fapt, toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulþindu-se harul, sã sporeascã aducerea de mulþumire prin cât mai mulþi spre gloria lui Dumnezeu. 16 De aceea noi nu ne descurajãm, dimpotrivã, dacã omul nostru din afarã se trece, cel interior se înnoieºte din zi în zi, 17 cãci suferinþa noastrã scurtã ºi uºoarã ne pregãteºte un belºug nemãrginit al gloriei veºnice, 18 pentru cã noi nu cãutãm cele care se vãd, dar cele care nu se vãd, cãci cele care se vãd sunt trecãtoare, pe când cele care nu se vãd sunt veºnice. 5,1 ªtim cã dacã locuinþa pãmânteascã, cortul nostru, se desface, avem o locuinþã de la Dumnezeu, o locuinþã nefãcutã de mânã, veºnicã, în ceruri. 2 De aceea suspinãm în acest cort al nostru, dorind sã ne îmbrãcãm cu locuinþa noastrã cea din cer 3 numai dacã vom fi gãsiþi îmbrãcaþi, ºi nu goi. 4 De fapt, fiind în cortul acesta, suspinãm apãsaþi de greutate, pentru faptul cã nu am vrea sã ne dezbrãcãm, ci sã ne îmbrãcãm pentru ca ceea ce este muritor sã fie absorbit de viaþã. 5 Cel care ne-a fãcut pentru aceasta este Dumnezeu care ne-a dat arvuna Duhului. 6 Aºadar, noi suntem întotdeauna plini de încredere, deºi ºtim cã atât timp cât locuim în trup, suntem departe de Domnul, 7 cãci umblãm prin credinþã, nu prin vedere.
8 9 august, sfânta Tereza Benedicta a Crucii, fecioarã martirã 8
Deci suntem plini de încredere ºi ne place mai mult sã pãrãsim trupul ºi sã ne întoarcem acasã la Dumnezeu. RESPONSORIUl Mt 5,11.12a.10 R. Fericiþi sunteþi când vã vor insulta, vã vor persecuta ºi, minþind, vor spune împotriva voastrã tot rãul din cauza mea. Bucuraþi-vã ºi tresãltaþi de veselie, * cãci rãsplata voastrã mare este în ceruri. V. Fericiþi cei persecutaþi pentru dreptate, pentru cã a lor este împãrãþia cerurilor. * Cãci rãsplata voastrã. lECTURA A DOUA Din lucrarea Scientia Crucis a sfintei Tereza Benedicta a Crucii, fecioarã martirã (Edith Steins Werke, I, Friburgi in Br. 1983, 15-16)
Celor care cred în Cel Rãstignit li se deschide poarta vieþii Cristos a luat asupra sa jugul legii, a împlinit legea cu desãvârºire ºi pentru lege ºi prin lege a murit. Prin aceasta, i-a eliberat pe aceia care vor sã primeascã viaþa prin el. Însã nu pot sã primeascã viaþa decât dacã îºi oferã propria viaþã. Noi toþi, cei care am fost botezaþi în Cristos Isus, am fost botezaþi în moartea lui (Rom 6,3). Sunt cufundaþi în viaþa lui ca sã fie membrele trupului sãu ºi, ca membre ale lui, împreunã cu el sã sufere ºi sã moarã. Aceastã viaþã va veni mai abundentã în ziua gloriei. Acum, când ne petrecem viaþa în trup, partici pãm la ea dacã credem; dacã credem cã Isus Cristos a murit pentru noi ca sã ne ofere nouã viaþa. Prin aceastã credinþã, ne unim cu el precum membrele cu capul; aceastã credinþã ne deschide spre izvorul vieþii lui. De aceea, credinþa în Cel Rãstignit, adicã credinþa vie unitã cu iubirea pioasã, este pentru noi poarta vieþii ºi începutul mãririi care va veni; astfel, crucea este singura noastrã glorie. În ce mã priveºte, departe de mine gândul de a mã lãuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru
Oficiul lecturilor
9
Isus Cristos, prin care lumea este rãstignitã pentru mine, iar eu pentru lume (Gal 6,14). Cine îl alege pe Cristos este mort pentru lume ºi lumea pentru el. Acesta poartã în trupul sãu stigmatele lui Cristos, este slab ºi dispreþuit de oameni, dar, din acelaºi motiv, este puternic, pentru cã puterea lui Dumnezeu se desãvârºeºte în slãbiciune. Având aceastã cunoaºtere, discipolul lui Isus nu numai cã acceptã crucea care îi este impusã, ci chiar se rãstigneºte pe el însuºi: Cei care sunt ai lui Cristos Isus ºi-au rãstignit trupul împreunã cu patimile ºi poftele (Gal 5,24). Au luptat o luptã durã împotriva naturii proprii, pentru ca viaþa pãcatului în ei sã moarã ºi sã dea spaþiu vieþii Duhului. În aceastã luptã se cere cea mai mare tãrie. Însã crucea nu este scop; crucea este înãlþatã ca sã arate cerul. Nu numai cã este semn, dar este chiar armura nebiruitã a lui Cristos: toiagul de pãstor, prin care divinul David a luptat împotriva blestemãþiei lui Goliat; cu care Cristos bate puternic la poarta cerului ºi o deschide. Când vor fi acestea, lumina divinã se va revãrsa ºi îi va umple pe toþi cei care îl urmeazã pe Cel Rãstignit. Gal 2,19-20 RESPONSORIUl R. Am fost rãstignit împreunã cu Cristos: aºadar, nu mai trãiesc eu, ci în mine trãieºte Cristos, * care m-a iubit ºi s-a dat pentru mine. V. Însã ceea ce trãiesc acum în trup, trãiesc prin credinþa în Fiul lui Dumnezeu. * Care m-a iubit. IMNUl Te Deum Pe tine, Dumnezeule, te lãudãm, Pe tine, Doamne, te mãrturisim. Pe tine, veºnicul Pãrinte, Tot pãmântul te cinsteºte. Þie toþi îngerii, cerurile ºi toate puterile, Heruvimii ºi serafimii îþi cântã fãrã încetare: Sfânt, sfânt, sfânt e Domnul, Dumnezeul Sabaot! Plin e cerul ºi pãmântul de mãrirea slavei tale!
10 9 august, sfânta Tereza Benedicta a Crucii, fecioarã martirã
Pe tine te mãreºte corul preaslãvit al apostolilor; Pe tine te slãveºte Numãrul vrednic de laudã al profeþilor; Pe tine te laudã ceata strãlucitã a martirilor; Pe tine te mãrturiseºte sfânta Bisericã Pe toatã faþa pãmântului: Pe tine, Tatãl, a cãrui slavã este fãrã de sfârºit, ªi pe Fiul tãu, unic, adevãrat ºi vrednic de închinare, ªi pe Duhul Sfânt, Mângâietorul. Tu eºti regele mãririi, Cristoase, Tu eºti Fiul cel veºnic al Tatãlui. Pentru mântuirea noastrã Tu nu te-ai sfiit sã te cobori în sânul Fecioarei. Tu ai biruit ghimpele morþii ªi ai deschis celor ce cred împãrãþia cerurilor. Tu stai de-a dreapta lui Dumnezeu Întru mãrirea Tatãlui. Noi credem cã vei veni ca judecãtor, Deci, pe tine te rugãm sã vii în ajutorul slugilor tale Pe care le-ai rãscumpãrat cu sângele tãu scump. Învredniceºte-ne sã fim numãraþi printre sfinþii tãi În slava ta cereascã. ¶ Mântuieºte, Doamne, poporul tãu ªi binecuvânteazã moºtenirea ta. Cãlãuzeºte-i ºi înalþã-i pe ei pânã în veac. În toate zilele te binecuvântãm ªi lãudãm numele tãu în veci ºi în vecii vecilor. Binevoieºte, Doamne, în ziua aceasta Sã ne fereºti de pãcat. Miluieºte-ne, Doamne, miluieºte-ne. Fie, Doamne, mila ta asupra noastrã Precum am nãdãjduit ºi noi în tine. În tine, Doamne, am nãdãjduit ªi nu voi regreta în veci. ¶ Aceastã ultimã parte a imnului se poate omite, la alegere.
Rugãciunea de încheiere Dumnezeul pãrinþilor noºtri, care ai condus-o pe sfânta martirã Tereza Benedicta la cunoaºterea Fiului tãu rãs-
Laudele
11
tignit ºi a morþii lui, fã, te rugãm, prin mijlocirea ei, ca toþi oamenii sã-l cunoascã pe Cristos mântuitorul ºi, prin el, sã ajungã la vederea ta veºnicã. El care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:
Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu. laudele V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUl Isuse, modelul urmat de fecioare, Spre care priveºte martirul ce moare, Tu, cel care dai tuturora rãsplatã, Ascultã-ne ruga spre tine-ndreptatã. Aceastã fecioarã cu inimã mare Cu dublã coroanã în slavã apare. Mulþimea de îngeri ºi sfinþi o admirã, În ceruri intrând, pe fecioara martirã. Rezistã eroic plãpânda fiinþã Când urlã cãlãul, cumplit ameninþã, ªi spada într-însa apoi o împlântã; Nu-ºi neagã martira credinþa ei sfântã. Fecioara martirã pe toþi ne învaþã Purtarea cea dreaptã-a creºtinilor faþã De scurtele vieþii plãceri ºi himere ªi jertfa pe care credinþa o cere. Isuse, la timp de-ncercãri ºi furtunã, Sã nu laºi credinþa din noi sã apunã,
12 9 august, sfânta Tereza Benedicta a Crucii, fecioarã martirã
ªi iartã-ne toate pãcatele ca sã Scãpãm de povara ce greu ne apasã. Cristos sã primeascã, el, gingaºã floare ªi rod minunat al preasfintei Fecioare, Cinstire-mpreunã cu veºnicul Tatã ªi Duhul, izvor de iubire curatã. Amin. PSAlMODIA Ant. 1 Buzele mele te vor lãuda, Doamne, cãci mai bunã este mila ta decât viaþa. Psalmul 62 (63),2-9 Sufletul însetat de Dumnezeu Cel care pãrãseºte lucrãrile întunericului vegheazã pentru Dumnezeu. 2 Dumnezeule, tu eºti Dumnezeul meu, * pe tine te caut dis-de-dimineaþã. Sufletul meu e însetat de tine, † pe tine te doreºte trupul meu, * ca un pãmânt pustiu, uscat ºi fãrã apã. 3 Astfel te-am cãutat în sanctuarul tãu, * ca sã contemplu puterea ºi mãreþia ta. 4 Îndurarea ta preþuieºte mai mult decât viaþa, * de aceea buzele mele te laudã. 5 Te voi binecuvânta toatã viaþa mea * ºi voi ridica mâinile mele invocând numele tãu. 6 Ca ºi cum m-aº sãtura cu mãduvã ºi grãsime, * aºa se desfatã buzele mele când gura mea te laudã, 7 când îmi amintesc de tine în aºternutul meu * ºi mã gândesc la tine în ceasurile de veghe, noaptea. 8 Pentru cã ai fost ajutorul meu, * la umbra aripilor tale tresalt de bucurie. 9 Mã ataºez de tine cu tot sufletul * ºi dreapta ta mã ocroteºte. Ant. Buzele mele te vor lãuda, Doamne, cãci mai bunã este mila ta decât viaþa.
Laudele
13
Ant. 2 Martiri ai Domnului, binecuvântaþi-l pe Domnul în veac. Cântarea Dan 3,57-88.56 Toatã creatura sã-l laude pe Domnul Aduceþi laudã Dumnezeului nostru, voi, toþi slujitorii lui! (Ap 19,5). 57 Binecuvântaþi-l, toate lucrãrile Domnului, pe Domnul, * lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci! 58 Binecuvântaþi-l, ceruri, pe Domnul, * 59 binecuvântaþi-l, îngeri ai Domnului, pe Domnul! 60 Binecuvântaþi-l, toate apele care sunteþi deasupra cerului, pe Domnul, * 61 sã-l binecuvânteze orice putere pe Domnul! 62 Binecuvântaþi-l, soare ºi lunã, pe Domnul, * 63 binecuvântaþi-l, stele ale cerului, pe Domnul! 64 Binecuvântaþi-l, ploi ºi rouã, pe Domnul, * 65 binecuvântaþi-l, toate vânturile, pe Domnul! 66 Binecuvântaþi-l, foc ºi cãldurã, pe Domnul, * 67 binecuvântaþi-l, frig ºi arºiþã, pe Domnul! 68
Binecuvântaþi-l, rouã ºi chiciurã, pe Domnul, * binecuvântaþi-l, ger ºi îngheþ, pe Domnul! 70 Binecuvântaþi-l, gheþuri ºi zãpezi, pe Domnul, * 71 binecuvântaþi-l, nopþi ºi zile, pe Domnul! 72 Binecuvântaþi-l, luminã ºi întuneric, pe Domnul, * 73 binecuvântaþi-l, fulgere ºi nori, pe Domnul! 74 Sã-l binecuvânteze pãmântul pe Domnul, * sã-l laude ºi sã-l preamãreascã în veci! 75 Binecuvântaþi-l, munþi ºi dealuri, pe Domnul, * 76 binecuvântaþi-l, tot ce rãsare pe pãmânt, pe Domnul! 77 Binecuvântaþi-l, mãri ºi râuri, pe Domnul, * 78 binecuvântaþi-l, izvoare, pe Domnul! 79 Binecuvântaþi-l, balene ºi tot ce miºcã în ape, pe Domnul, * 80 binecuvântaþi-l, toate pãsãrile cerului, pe Domnul! 69
14 9 august, sfânta Tereza Benedicta a Crucii, fecioarã martirã 81
Binecuvântaþi-l, fiare ºi dobitoace, pe Domnul, * binecuvântaþi-l, voi, fii ai oamenilor, pe Domnul! 83 Binecuvânteazã-l, Israele, pe Domnul, * lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci! 84 Binecuvântaþi-l, preoþi ai Domnului, pe Domnul, * 85 binecuvântaþi-l, slujitori ai Domnului, pe Domnul! 86 Binecuvântaþi-l, duhuri ºi suflete ale drepþilor, pe Domnul, * 87 binecuvântaþi-l, sfinþi ºi smeriþi cu inima, pe Domnul! 88 Binecuvântaþi-l, voi, Anania, Azaria ºi Misael, pe Domnul, * lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci! Sã binecuvântãm pe Tatãl ºi pe Fiul ºi pe Duhul Sfânt, * sã-l lãudãm ºi sã-l preamãrim în veci! 56 Binecuvântat eºti în tãria cerului, * vrednic de laudã ºi preamãrit în veci! 82
La sfârºitul acestei cântãri nu se spune Slavã Tatãlui.
Ant. Martiri ai Domnului, binecuvântaþi-l pe Domnul în veac. Ant. 3 Pe cel care va învinge îl voi pune coloanã în templul meu, spune Domnul. Psalmul 149 Noua cântare a sfinþilor Fiii Bisericii, fiii noului popor, vor tresãlta de bucurie pentru regele lor: pentru Cristos (Hesychius). 1 Cântaþi Domnului un cântec nou, * lauda lui în adunarea credincioºilor sãi. 2 Sã se bucure Israel de creatorul sãu, * sã tresalte de bucurie fiii Sionului pentru regele lor. 3 Sã laude numele lui în dansuri, * sã-i cânte psalmi cu harpa ºi cu cetera. 4 Cãci Domnul îl iubeºte pe poporul sãu * ºi-i încoroneazã pe cei smeriþi cu mântuire.
Laudele
15
5
Sã tresalte de bucurie în mãrire, credincioºii lui, * sã scoatã strigãte de bucurie în aºternutul lor. 6 Gura sã le fie plinã de laudele Domnului; * ºi sãbii cu douã tãiºuri sã fie în mâinile lor, 7 ca sã arunce rãzbunare asupra neamurilor * ºi pedeapsã asupra popoarelor; 8 ca sã-i lege pe regii lor în lanþuri * ºi pe mai-marii lor în cãtuºe de fier, 9 ca sã facã cu ei judecata care a fost scrisã; * aceasta este o cinste pentru toþi credincioºii lui. Ant. Pe cel care va învinge îl voi pune coloanã în templul meu, spune Domnul. 2Cor 1,3-5 lECTURA SCURTÃ Binecuvântat sã fie Dumnezeu ºi Tatãl Domnului nostru Isus Cristos, Tatãl îndurãrilor ºi Dumnezeul oricãrei mângâieri, care ne mângâie în orice necaz al nostru ca sã putem ºi noi sã-i mângâiem pe cei care se aflã în orice necaz cu mângâierea cu care noi înºine suntem mângâiaþi de Dumnezeu. Cãci dupã cum prisosesc pãtimirile lui Cristos în noi, tot la fel prin Cristos prisoseºte ºi mângâierea noastrã. RESPONSORIUl SCURT R. Tãria mea * ºi lauda mea este Domnul. Tãria mea. V. El este mântuirea mea * ºi lauda mea este Domnul.
Slavã Tatãlui. Tãria mea. Ant. la Benedictus: Cel care îºi urãºte viaþa în aceastã lume o va pãstra pentru viaþa veºnicã. CÂNTAREA DIN EvANgHElIE – BeneDicTus Lc 1,68-79 Despre Mesia ºi Înaintemergãtorul sãu 68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, * pentru cã a vizitat ºi a rãscumpãrat poporul sãu, 69 ºi ne-a înãlþat o putere de mântuire * în casa lui David, slujitorul sãu,
16 9 august, sfânta Tereza Benedicta a Crucii, fecioarã martirã 70
precum a promis prin gura sfinþilor sãi profeþi * care au fost în vechime, 71 sã ne mântuiascã de vrãjmaºii noºtri * ºi de mâna tuturor acelora care ne urãsc. 72 Astfel îºi aratã îndurarea faþã de pãrinþii noºtri * ºi îºi aduce aminte de legãmântul sãu cel sfânt. 73 De jurãmântul pe care l-a fãcut lui Abraham, pãrintele nostru, * cã ne va dãrui harul, 74 ca, eliberaþi din mâna duºmanilor noºtri, * sã-i slujim fãrã teamã, 75 în sfinþenie ºi dreptate, sub privirea lui, * în toate zilele vieþii noastre. 76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: * cãci vei merge înaintea Domnului sã pregãteºti cãile sale, 77 pentru a da poporului sãu cunoºtinþa mântuirii * întru iertarea pãcatelor, 78 prin iubirea îndurãtoare a Dumnezeului nostru, * cu care ne va vizita, Cel care Rãsare din înãlþime 79 ca sã lumineze pe cei care se aflã în întuneric ºi în umbra morþii * ºi sã îndrepte paºii noºtri pe calea pãcii. Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. Cel care îºi urãºte viaþa în aceastã lume o va pãstra pentru viaþa veºnicã. RUgÃCIUNEA UNIvERSAlà Fraþilor, împreunã cu martirii care ºi-au dat viaþa pentru cuvântul lui Dumnezeu, sã-l sãrbãtorim pe Mân tuitorul nostru, martorul credincios al Tatãlui: Doamne, ne-ai rãscumpãrat pentru Dumnezeu prin sângele tãu! Prin martirii tãi, care au îmbrãþiºat de bunãvoie moartea ca mãrturie pentru credinþã,
Ora medie
17
– dã-ne, Doamne, adevãrata libertate a spiritului. Prin martirii tãi, care ºi-au mãrturisit credinþa pânã la sânge, – dã-ne, Doamne, puritate ºi statornicie în credinþã. Prin martirii tãi, care au mers pe urmele tale purtând crucea, – dã-ne, Doamne, harul sã suportãm cu tãrie greutãþile vieþii. Prin martirii tãi, care ºi-au spãlat veºmintele în sângele Mielului, – dã-ne, Doamne, harul sã învingem toate ispitele trupului ºi ale lumii. Tatãl nostru. Rugãciunea de încheiere Dumnezeul pãrinþilor noºtri, care ai condus-o pe sfânta martirã Tereza Benedicta la cunoaºterea Fiului tãu rãstignit ºi a morþii lui, fã, te rugãm, prin mijlocirea ei, ca toþi oamenii sã-l cunoascã pe Cristos mântuitorul ºi, prin el, sã ajungã la vederea ta veºnicã. El care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin. Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:
Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Ora medie V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUl O, Dumnezeule preasfânt, Luminã tu ne dai în zori,
18 9 august, sfânta Tereza Benedicta a Crucii, fecioarã martirã
Iar la amiazã ne cobori, De sus, cãldurã pe pãmânt. Al patimii nãvalnic foc Tu stinge-l, Doamne, în noi toþi; Din inimi ura sã o scoþi ªi dragoste sã pui în loc. Sã fie Tatãl lãudat, ªi Fiul cel nãscut din el, ªi Duhul dragostei, la fel, Primeascã cinste ne-ncetat. Amin. PSAlMODIA Ant. Domnul a încununat-o cu coroana dreptãþii ºi i-a dãruit numele sfânt al slavei. Psalmul 118 (119),81-88 XI (Kaf) Sufletul meu tânjeºte dupã mântuirea ta, * în cuvântul tãu mi-am pus toatã speranþa. 82 Mi-au slãbit ochii în aºteptarea promisiunii tale * ºi spun: „Când mã vei mângâia?” 83 Am ajuns ca un burduf aºezat la fum, * dar nu am uitat de îndreptãrile tale. 84 Câte sunt zilele slujitorului tãu? * Când vei judeca oare pe cei ce mã asupresc? 85 Cei mândri au sãpat groapã înaintea mea; * ei nu sunt dupã legea ta. 86 Toate poruncile tale sunt adevãr; † pe nedrept m-au prigonit: * vino în ajutorul meu! 87 Puþin a lipsit de nu m-au ºters de pe pãmânt, * dar nu am pãrãsit învãþãturile tale. 88 Dupã îndurarea ta dã-mi viaþã * ºi voi pãzi poruncile gurii tale. 81
Ora medie
19
Psalmul 60 (61) Rugãciunea unui exilat Rugãciunea dreptului care nãdãjduieºte cele veºnice (sf. Ilariu). 2 Ascultã, Dumnezeule, strigarea mea, * ia aminte la rugãciunea mea. 3 De la marginile pãmântului pe tine te chem † când inima mi-e cuprinsã de neliniºte, * cãlãuzeºte-mã la stânca la care nu pot ajunge! 4 Cãci tu eºti un refugiu pentru mine, * turn puternic în faþa duºmanului. 5 Voi locui în cortul tãu pentru totdeauna, * mã voi adãposti la umbra aripilor tale, 6 cãci, tu, Dumnezeul meu, mi-ai ascultat promisiunile, * mi-ai dat moºtenirea celor care se tem de numele tãu. 7 Vei adãuga la zilele regelui alte zile, * anii lui vor fi ca generaþie dupã generaþie. 8 Va domni în veºnicie înaintea lui Dumnezeu, * îndurarea ºi adevãrul îl vor ocroti. 9 Atunci voi cânta imnuri numelui tãu în vecii vecilor, * ca sã-mi îndeplinesc promisiunile zi de zi. Psalmul 63 (64) Rugãciune împotriva duºmanilor În acest psalm este vorba, mai ales, despre pãtimirea Domnului (sf. Augustin). 2 Ascultã, Dumnezeule, glasul plângerii mele, * pãzeºte sufletul meu de teama duºmanului. 3 Fereºte-mã de adunarea celor rãi, * de mulþimea celor ce sãvârºesc fãrãdelegea. 4 Ca sabia îºi ascut limbile lor, † precum sãgeata, aruncã cuvinte amare, * 5 pentru a-l lovi, în ascuns, pe cel neprihãnit,
20 9 august, sfânta Tereza Benedicta a Crucii, fecioarã martirã
trag pe neaºteptate ºi nu se tem. * Se încurajeazã în rãutatea lor, se pun de acord ca sã întindã curse. * Ei spun: „Cine va vedea?” 7 Au pus la cale nelegiuiri, † au împlinit cele uneltite: * ca o prãpastie este omul ºi inima lui e un abis. 8 Dumnezeu îi loveºte pe ei cu sãgeþile sale: * pe neaºteptate ei au fost rãniþi, 9 ºi însãºi limba lor îi va face sã cadã; * oricine, vãzându-i, va clãtina din cap. 10 Atunci toþi vor fi cuprinºi de teamã, † vor vesti lucrãrile Domnului* ºi vor înþelege faptele lui. 11 Cel drept se va bucura în Domnul ºi va nãdãjdui în el, * ºi vor fi lãudaþi toþi cei drepþi cu inima. Ant. Domnul a încununat-o cu coroana dreptãþii ºi i-a dãruit numele sfânt al slavei. 6
Iac 1,12 lECTURA SCURTÃ Fericit este omul care îndurã ispita, pentru cã, dupã ce va fi încercat, va primi coroana vieþii pe care a promis-o Domnul celor care îl iubesc. V. În Dumnezeu am nãdãjduit. R. Nu mã tem de ce-mi poate face mie omul. Rugãciunea de încheiere Dumnezeul pãrinþilor noºtri, care ai condus-o pe sfânta martirã Tereza Benedicta la cunoaºterea Fiului tãu rãstignit ºi a morþii lui, fã, te rugãm, prin mijlocirea ei, ca toþi oamenii sã-l cunoascã pe Cristos mântuitorul ºi, prin el, sã ajungã la vederea ta veºnicã. El, care vieþuieºte ºi domneºte în vecii vecilor. R. Amin. Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:
Sã-l binecuvântãm pe Domnul. R. Mulþumim lui Dumnezeu.
Vesperele
21
vesperele V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUl Tu, ce mama þi-ai creat-o ºi-ai voit odinioarã, Zãmislit de o Fecioarã, sã te naºti dintr-o Fecioarã, Ne ascultã rugãciunea, azi când facem sãrbãtoare Unei sfinte mucenice minunate-ntre fecioare. A avut fecioara sfântã pe pãmânt o dublã soartã, De aceea ºi în ceruri o cununã dublã poartã; S-a învins pe sine însãºi întru post ºi înfrânare, A învins ºi-aceastã lume cu cãlãi, cu tot ce are. Precum vulturul despicã zarea-naltã, se ridicã Ea, fecioara mucenicã, sus în cer cãci fãrã fricã A ºtiut pentru credinþã chiar ºi moartea s-o înfrunte Îndurând cu bãrbãþie ºi torturi ºi chinuri crunte. Mucenica sfântã punã pentru noi o vorbã bunã. Doamne sfinte, rãutatea nu lãsa sã ne rãpunã. Curãþiþi fiind de tine, de-a pãcatului plãmadã, Ochii noºtri faþã-n faþã pe vecie sã te vadã. Amin. PSAlMODIA Ant. 1 Cine vrea sã vinã dupã mine sã se lepede de sine, sã-ºi ia crucea ºi sã mã urmeze. Psalmul 114 (116 A) Îl iubesc pe Domnul, * pentru cã ascultã glasul rugãciunii mele. 2 El îºi pleacã urechea spre mine, * în ziua în care îl chem. 1
22 9 august, sfânta Tereza Benedicta a Crucii, fecioarã martirã 3
Mã strângeau lanþurile morþii * ºi mã cuprindeau spaimele infernului, mã chinuiau tristeþea ºi neliniºtea. † 4 Am invocat numele Domnului: * „Doamne, salveazã-mi sufletul!” 5 Domnul este milostiv ºi drept, * Dumnezeul nostru este plin de îndurare. 6 Domnul îi ocroteºte pe cei mici: * am fost umilit ºi el m-a mântuit. 7 Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, * fiindcã Domnul þi-a fãcut bine. 8 El mi-a salvat sufletul de la moarte, † a ferit ochii mei de lacrimi, * picioarele mele de la cãdere. 9 Voi umbla înaintea Domnului * pe pãmântul celor vii. Ant. Cine vrea sã vinã dupã mine sã se lepede de sine, sã-ºi ia crucea ºi sã mã urmeze. Ant. 2 Dacã îmi va sluji cineva, îl va cinsti Tatãl meu care este în ceruri. Psalmul 115 (116 B) Eu mi-am pãstrat credinþa chiar ºi atunci când spuneam: * „Sunt foarte nefericit”. 11 Am spus în tulburarea mea: * „Tot omul este mincinos”. 12 Ce-i voi da în schimb Domnului * pentru tot binele pe care mi l-a fãcut? 13 Voi lua potirul mântuirii * ºi voi invoca numele Domnului. 14 Voi împlini fãgãduinþele fãcute Domnului * de faþã cu tot poporul sãu. 15 Lucru de preþ este în faþa Domnului * moartea credincioºilor sãi. 16 Ascultã-mã, Doamne, cãci sunt slujitorul tãu, * eu, slujitorul tãu, ºi fiul slujitoarei tale; 10
Vesperele
23
tu ai sfãrâmat lanþurile mele. † Îþi voi aduce jertfã de laudã * ºi voi invoca numele Domnului. 18 Voi împlini fãgãduinþele fãcute Domnului * de faþã cu tot poporul sãu, 19 în curþile casei Domnului, * în mijlocul tãu, Ierusalime! Ant. Dacã îmi va sluji cineva, îl va cinsti Tatãl meu care este în ceruri. 17
Ant. 3 Cine îºi va pierde viaþa pentru mine o va gãsi în veci. Cântarea Ap 4,11; 5,9b.10.12b 4,11 Vrednic eºti, Doamne ºi Dumnezeul nostru, * sã primeºti gloria, cinstea ºi puterea, pentru cã tu ai creat toate, * ºi prin voinþa ta au fost create ºi existã! 5,9b Vrednic eºti, Doamne, sã primeºti cartea * ºi sã-i deschizi peceþile, cãci ai fost înjunghiat † ºi în sângele tãu ai rãscumpãrat pentru Dumnezeu * oameni din toate triburile, limbile, popoarele ºi naþiunile 10 ºi ai fãcut din ei o împãrãþie ºi preoþi pentru Dumnezeul nostru, * care vor domni pe pãmânt! 12b Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, † sã primeascã puterea ºi bogãþia ºi înþelepciunea * ºi tãria ºi cinstea ºi gloria ºi binecuvântarea! Ant. Cine îºi va pierde viaþa pentru mine o va gãsi în veci. lECTURA SCURTà 1Pt 4,13-14 Preaiubiþilor, întrucât participaþi la suferinþele lui Cristos, bucuraþi-vã, ca sã puteþi tresãlta de bucurie ºi
24 9 august, sfânta Tereza Benedicta a Crucii, fecioarã martirã
la arãtarea gloriei lui. Dacã sunteþi batjocoriþi în numele lui Cristos, fericiþi sunteþi, pentru cã Duhul mãririi ºi al lui Dumnezeu se odihneºte peste voi. RESPONSORIUl SCURT R. Ne-ai pus la încercare, Doamne, * ºi ne-ai scos la liman. Ne-ai pus. V. Ne-ai trecut prin foc, precum se trece argintul, * ºi ne-ai scos la liman. Slavã Tatãlui. Ne-ai pus.
Ant. la Magnificat: În împãrãþia cereascã este locuinþa sfinþilor ºi acolo îºi aflã ei odihna în veac. CÂNTAREA DIN EvANgHElIE – magnificaT Lc 1,46-55 Tresãltarea de bucurie a sufletului în Domnul 46
Sufletul meu * îl preamãreºte pe Domnul 47 ºi duhul meu tresaltã de bucurie * în Dumnezeu, mântuitorul meu, 48 cãci a privit la smerenia slujitoarei sale. * Iatã, de acum toate popoarele mã vor numi fericitã, 49 cãci mi-a fãcut lucruri mari Cel Atotputernic, * ºi numele lui e sfânt. 50 Milostivirea lui rãmâne din neam în neam * peste cei ce se tem de el. 51 A arãtat puterea braþului sãu, * i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, 52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici * ºi i-a înãlþat pe cei smeriþi; 53 pe cei flãmânzi i-a copleºit cu bunuri, * iar pe cei bogaþi i-a lãsat cu mâinile goale. 54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul sãu, * amintindu-ºi de îndurarea sa, 55 dupã cum a promis pãrinþilor noºtri, * lui Abraham ºi urmaºilor lui în veci.
Vesperele
25
Slavã Tatãlui ºi Fiului * ºi Sfântului Duh. Precum era la început ºi acum ºi pururea * ºi în vecii vecilor. Amin. Ant. În împãrãþia cereascã este locuinþa sfinþilor ºi acolo îºi aflã ei odihna în veac. RUgÃCIUNEA UNIvERSAlà În ceasul în care regele martirilor ºi-a oferit viaþa la cina cea de tainã ºi ºi-a dat-o pe cruce, sã-i mulþumim, spunând: Te adorãm, Doamne! Te adorãm, Doamne, pentru cã ne-ai iubit pânã la sfârºit, Mântuitorul nostru, izvorul ºi exemplul oricãrui martiriu: Te adorãm, Doamne! Pentru cã i-ai chemat la rãsplata vieþii pe toþi pãcãtoºii care se cãiesc: Te adorãm, Doamne! Pentru cã ai încredinþat Bisericii tale puterea sã ofere sângele noului ºi veºnicului legãmânt, vãrsat spre iertarea pãcatelor: Te adorãm, Doamne! Pentru cã în aceastã zi ne-ai dat harul de a persevera în credinþã: Te adorãm, Doamne! Pentru cã le-ai dat multor fraþi ai noºtri harul sã fie pãrtaºi la moartea ta rãscumpãrãtoare: Te adorãm, Doamne! Tatãl nostru. Rugãciunea de încheiere Dumnezeul pãrinþilor noºtri, care ai condus-o pe sfânta martirã Tereza Benedicta la cunoaºterea Fiului tãu rãstignit ºi a morþii lui, fã, te rugãm, prin mijlocirea ei, ca toþi oamenii sã-l cunoascã pe Cristos mântuitorul ºi, prin el, sã ajungã la vederea ta veºnicã. El care, fiind Dumnezeu, împreunã cu tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, în toþi vecii vecilor. R. Amin.
26 9 august, sfânta Tereza Benedicta a Crucii, fecioarã martirã Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:
Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin. Completoriul V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu. R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.
Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh. Precum era la început, ºi acum, ºi pururea, ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia. IMNUl Acum, când e timpul de mers la culcare, În rugã mai cerem o datã-ndurare: Privirile tale ce pururi sunt treze Asuprã-ne, Doamne, mereu sã vegheze. În vis mintea noastrã te aibã pe tine Iar inima noastrã de doru-þi suspine, Te cânte pe tine, te simtã aproape, Sã nu laºi ca bezna de tot sã ne-ngroape. Ne fie odihna ºi somnul în pace; Cât timp trupul nostru puterea-ºi reface, ªi-i noapte adâncã, ºi bezna dominã, Ne fii tu, Cristoase, în beznã luminã. Rugãmu-ne þie cu fruntea plecatã, Ascultã-ne ruga, cerescule Tatã, Cu Fiul cel care-i cu tine de-o fire ªi Duhul cel Sfânt cel ce-i Duh de iubire. Amin. PSAlMODIA Ant. Nu-þi ascunde faþa de la mine, cãci în tine mi-am pus nãdejdea. Psalmul 142 (143),1-11 Rugãciune la vreme de strâmtorare Omul nu este justificat prin faptele legii, ci doar prin credinþa în Isus Cristos (Gal 2,16).
Completoriul 1
27
Doamne, ascultã rugãciunea mea, † pleacã-þi urechea la cererea mea, * rãspunde-mi în adevãrul ºi în dreptatea ta! 2 ªi sã nu intri la judecatã cu slujitorul tãu, * cãci nici unul dintre cei vii nu va fi îndreptãþit înaintea ta. 3 Duºmanul prigoneºte sufletul meu, * îmi calcã viaþa în picioare, m-a fãcut sã locuiesc în întuneric, * ca cei morþi pentru vecie. 4 Se stinge în mine sufletul * ºi neliniºtitã este în mine inima mea. 5 Îmi aduc aminte de zilele de demult, † mã gândesc la toate faptele tale * ºi meditez la lucrãrile mâinilor tale. 6 Întind spre tine mâinile mele, * sufletul meu este înaintea ta ca un pãmânt lipsit de apã. 7 Doamne, grãbeºte-te ca sã-mi rãspunzi, * cã se sfârºeºte duhul meu. Nu-þi ascunde faþa de la mine, * ca sã nu mã asemãn cu cei ce se coboarã în groapã. 8 Fã sã aud dis-de-dimineaþã îndurarea ta, * cãci în tine mi-am pus încrederea! Fã-mã sã cunosc calea pe care voi merge, * cãci sufletul meu spre tine îl înalþ! 9 Elibereazã-mã de duºmanii mei, Doamne, * cãci la tine îmi aflu adãpost! 10 Învaþã-mã sã fac voia ta, * cãci tu eºti Dumnezeul meu. Duhul tãu cel bun mã va cãlãuzi cãtre pãmântul drept. * 11 De dragul numelui tãu, Doamne, îmi vei da viaþã. În dreptatea ta, * vei scoate sufletul meu din strâmtorare! Ant. Nu-þi ascunde faþa de la mine, cãci în tine mi-am pus nãdejdea.
28 9 august, sfânta Tereza Benedicta a Crucii, fecioarã martirã
lECTURA SCURTÃ 1Pt 5,8-9a Fiþi cumpãtaþi, vegheaþi! Duºmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dã târcoale cãutând pe cine sã înghitã. Împotriviþi-vã lui, tari în credinþã. RESPONSORIUl SCURT R. În mâinile tale, Doamne, * încredinþez sufletul meu. În mâinile tale. V. Ne-ai rãscumpãrat, Doamne, Dumnezeul adevãrului, * îþi încredinþez sufletul meu. Slavã Tatãlui. În mâinile tale. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace.
CÂNTAREA DIN EvANgHElIE – nunc DimiTTis Lc 2,29-32 Cristos - lumina neamurilor ºi slava lui Israel 29 Acum slobozeºte pe slujitorul tãu, Stãpâne, * dupã cuvântul tãu, în pace, 30 cãci au vãzut ochii mei * mântuirea ta, 31 pe care ai pregãtit-o * înaintea tuturor popoarelor, 32 luminã spre luminarea neamurilor * ºi slava poporului tãu, Israel. Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocroteºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã ne odihnim în pace. Rugãciunea de încheiere Te rugãm, Doamne, sã reverºi cu bunãtate lumina ta asupra slujitorilor tãi în aceastã noapte ºi sã le dai harul sã adoarmã în pace, pentru a se trezi bucuroºi la lumina zilei de mâine, în numele tãu. Prin Cristos, Domnul nostru. R. Amin.
Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria
29
Apoi se spune binecuvântarea, chiar ºi atunci când se recitã în particular:
Noapte liniºtitã ºi sfârºit bun sã ne dea nouã atotputernicul Dumnezeu. R. Amin. Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria Apoi se spune una dintre urmãtoarele antifone:
Maicã binecuvântatã a Rãscumpãrãtorului, Poarta cerului pururi deschisã, Steaua mãrii, vino în ajutorul poporului ce cade ºi vrea sã se ridice, tu, care ai nãscut, spre uimirea fãpturii, pe Cel Preasfânt ce þi-e Pãrinte, Fecioarã de-a pururi, care ai primit din gura îngerului Gabriel vestirea, îndurã-te de noi, pãcãtoºii. Sau:
Te bucurã, a cerului Reginã, A îngerilor Doamnã ºi Stãpânã. Tu-ai odrãslit mlãdiþa mântuirii ªi poartã eºti luminii nemuririi! Te bucurã, Fecioarã preaslãvitã, Decât fãptura toatã mai mãritã! Te salutãm, a cerului minune; Du la Cristos a noastrã rugãciune! Sau:
Bucurã-te, Reginã, Maica milei, viaþa, mângâierea ºi speranþa noastrã, bucurã-te! Cãtre tine strigãm, surghiuniþii fii ai Evei; cãtre tine suspinãm, gemând ºi plângând în aceastã vale de lacrimi. Aºadar, Mijlocitoarea noastrã, întoarce spre noi ochii tãi cei milostivi ºi, dupã surghiunul acesta, aratã-ni-l nouã pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tãu. O milostivã, o blândã, o dulce Fecioarã Marie!
30 9 august, sfânta Tereza Benedicta a Crucii, fecioarã martirã Sau:
Sub ocrotirea ta alergãm, sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, nu ne dispreþui rugãciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieºte pururea de toate primejdiile, Fecioarã slãvitã ºi binecuvântatã. Amin.