Alexandru Jurcan, Nu mă născusem încă

Elemente – Cartea I, Postulatul 5; traducere de Victor Marian). Mai întâi trebuie să lămurim noțiunea de postulat, uneori confundată cu cea de axiomă (cele două noțiuni pot fi și asimilate). Prin postulat, conform DEX înțelegem un „adevăr fundamental care apare ca evident și nu are nevoie să fie demonstrat”. Proclus afirmă: „Axiomele și postulatele au în comun aceea că nu au nevoie de demonstrație și nici de confirmare geometrică și se consideră evidente și devin începutul celor ce urmează”. Tot el încearcă să deosebească postulatele de axiome: „Alții zic că postulatele sunt specifice geometriei, pe când axiomele sunt cerute oricărei cercetări care se referă la cantitate și mărime”. Spre deosebire de el, Platon consideră însă că e de ajuns ca o știință să se bazeze numai pe definiții. „Axioma est propositio fide digna quod negai non potest” – Axioma este o propoziție vrednică de crezare, care nu poate fi negată, este de părere Robert de Flamborough. Doar Edgar Allan Poe susține: „Nu există axiome!”

Să revenim însă la Euclid și la al său celebru postulat, pe care-l putem numi și „axioma lui Euclid”. Nu-i așa că textul din Elemente este greoi? Nu vă fie teamă

încă…

Nu se poate! Eu nu mă născusem încă și se făceau, deci, filme?? Așa exclam acum văzând filmul lui

Orson Welles din 1946 – The Stranger/Străinul, cu

Eduard G. Robinson (născut la București în 1893),

Loretta Young și Welles însuși. Un film policier, noir, un thriller cu o intensitate dramatică echilibrată, cu suspans solid. Stilul lui Welles transpare cu claritate, mai ales prin umbrele gigantice, premonitorii, proiectate pe pereți.

E căutat criminalul de război nazist Frank

Kindler, care a conceput ideea de genocid, apoi s-a refugiat într-un orășel, și a devenit profesor sub numele de Clarles Rankin. Trebuie să spunem că

Welles a început filmările în 1945, când avea loc procesul de la Nürnberg. Lucrurile se leagă, nu?

Oportunitatea acestei filmări îl va ajuta pe regizor să-și realizeze filmele ulterioare. Să continuăm…

Agentul federal Wilson (G. Robinson) vine în

Connecticut să-l descopere pe acel periculos

Kindler. Un personaj sobru, eficace, insistent. Cum joacă Welles în rolul lui Kindler? E un pic prea schizofrenic și n-a gradat spaima. De la început e prea agitat și hăituit. Secvența antologică cu orologiul din turn mi-a amintit de filmele mute Eseu / Film 31 să recunoașteți că nu ați înțeles (mai) nimic. Citiți încă o dată și încă o dată! Ajutați-vă de notițe, luați un creion, un liniar și o foaie de hârtie. Tot e greu? Haideți să reformulăm acest postulat: „Printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o singură dreaptă paralelă cu ea”. Unii vor exclama acum: „Îmi amintesc, așa am învățat la școală”. Alții, mai sceptici vor încerca să deseneze din nou. Și, oricât s-ar strădui, nu vor putea să traseze prin acel punct exterior unei drepte, mai mult de o dreaptă paralelă cu cea dată. Pur și simplu, nu vor putea! Și, în cele din urmă, vor accepta acest adevăr axiomatic.

Mulți matematicieni, din cei mai renumiți, au încercat să demonstreze axioma lui Euclid și, evident, nu au reușit. Merită să-i amintim aici pe Claudius Ptolemeu (87-165), Clavius (1537-1626), John Wallis (1616-1703), Lambert (1728-1777), Adrien-Marie Legendre (1753-1834), Karl Friedrich Gauss (1777-1855) etc. Ca o paranteză, trebuie spus că marele Gauss a observat cel dintâi că Postulatul I.5. are meritul că independent de el, se poate construi o geometrie nouă, mai generală decât cea a lui Euclid.

Nu mă născusem

continuare pe www.caietesilvane.ro

Alexandru JUrCAn

ale lui Harold Lloyd. Desigur, există un maniheism declarat (până și la hora înger/demon de la orologiu!), dar imaginile sunt curate, montajul fluid, iar premiul de la Veneția (Lion d`or) din 1947 validează multiplele valențe ale filmului. Orson a turnat pe un platou hollywoodian. Nu avea voie să intervină în scenariu, așa era contractul, de aceea remarcăm sărăcia dialogurilor. Să nu uit: există o atmosferă stranie, prin „dislocarea spațiilor”, adică principiul de regie al lui Welles.

Eu nu mă născusem, iar ei munceau… căutau noi unghiuri de filmare, construiau personaje… Welles a început un film, care a fost lansat după 40 de ani (The Other Side of the Wind), după moartea sa, cu ajutorul prietenilor, însă geniul regizorului nu prea transpare. Ca și cum un croitor începe să facă un costum, dar altul îl va termina. Ceva eterogen, însăilat, care rezistă doar ca omagiu adus celui care a avut ideea inițială.

Pentru mine cinema-ul a fost dragoste la prima vedere. Iată, nimic nu s-a schimbat nici acum, când „mariajul” durează la același nivel. Trăiesc în lumile paralele filmice, mi-e bine, mai ales în alb-negru… deoarece nu se uită prima iubire.