32 Istorie
Consideraţii privind presa comunistă Dănuț Pop
Studiu de caz: Graiul Sălajului (1946-1950) Presa a izvorât din nevoia fundamentală a omului de a fi informat şi de a transmite informaţii. Este considerată, pe bună dreptate, „ceasornicul vremii”, „oglinda imediată” a faptelor, evenimentelor şi realităţilor politice, economice, sociale sau culturale. Prin dialogul cu lumea largă, realizat de ea, presa liberă orientează conştiinţa omului, protejând democraţia prin asigurarea medierii între actorii sociali. De aceea a fost şi este socotită „a patra putere în stat”. Şi în Sălaj, presa, atât în perioada dintre cele două războaie mondiale (prin „Sălajul”, „Meseşul”, „Gazeta Sălajului”, „Plugarul” ș.a.), ca şi mai înainte („Gazeta de Duminică”, „Gazeta Învăţătorilor” ș.a.), a contribuit atât la informarea, cât şi la ridicarea culturală a oamenilor. Mulţi gazetari sălăjeni s-au apropiat de istoria naţională, dar şi de cea locală. Deşi inegale ca volum şi valoare, articolele lor oferă istoricului o sursă de care poate şi trebuie să ţină seama când abordează istoria acestui colţ de ţară. Dar putem vorbi de o astfel de presă în perioada comunistă, de o presă adevărată, care să răspundă criteriilor enunţate mai sus? Pot fi numite ziarele epocii (săptămânale, de fapt, în cea mai mare parte a timpului) presă? Au relatat ele adevărul, au oferit o „radiografie fidelă” a societăţii, au fost „oglinda” imediată a ceea ce s-a petrecut atunci? Putem afirma, cu destulă siguranţă, că nu. Pentru că ziariştii din perioada analizată nu mai sunt liberi să-şi exprime gândurile, ideile, părerile. Ei, toţi, erau activişti
de partid, întotdeauna la dispoziţia partidului. Munca le este analizată în şedinţele conducerii judeţene de partid. Sumarul tuturor ediţiilor este văzut şi aprobat de conducătorii partidului unic. Ei pot scrie doar ce le este permis, pot consemna doar „realizările măreţe” ale partidului. Sunt obligaţi să combată „duşmanii poporului” şi, mai târziu, să ridice în slăvi „iubiţii conducători”. Iar atunci când greşesc, „abătându-se de la linia partidului”, sunt schimbaţi, trimişi „în producţie”, de unde au venit. Ne bazăm afirmaţiile de mai sus pe documentele de arhivă din acea perioadă (vezi, Arhivele Naţionale, Serviciul Judeţean Sălaj, fond P.C.R., 1946-1950, dosarele secţiei Educaţie Politică). Toate referirile la presă din aceste dosare spun acelaşi lucru. Vom lua ca exemplu doar un raport din 1950, în care Comitetul judeţean de partid Sălaj analizează activitatea publicaţiei „Graiul Sălajului”, singurul ziar de limba română din judeţ. Şi chiar dacă astfel de analize au fost efectuate periodic, iar concluziile lor sunt oarecum asemănătoare, parcă niciuna nu are consistenţa celei de acum. Să mai spunem, totuşi, că „Graiul Sălajului” nu a fost prima publicaţie apărută în Sălaj după război. În august 1945, la Carei, atunci parte a judeţului nostru, vede lumina tiparului săptămânalul „Democratul”. Publicaţia aceasta, „organul Frontului Plugarilor din plasa Carei”, conţine încă articole elogioase la adresa regelui, altele despre marile sărbători religioase, obiceiuri şi tradiţii şi chiar publică, integral, unele pastorale arhiereşti, iar în paginile sale semnează şi autori ce se făcuseră cunoscuţi în perioada de dinainte de dictatul vienez. Un săptămânal care 194
