Traduceri / Poesis 31 hogy magam fizetem most is orvvadászatotok napidíját?
rănile din buricele degetelor şi iubirile cu apă stătută în ochiuri în toată splendoarea mea îngerească, cu aripi în creştere din mlădiţe de sârmă ghimpată.
traducere de/fordította Balázs F. Attila Új vers
Emilia Poenaru Moldovan Poem nou Eu deţin cheia închisorilor mele. Voi fi liberă cu fiecare atom strecurat prin dantelăria de rugină. Încet, repede, o eternitate are loc reaşezarea măruntelor, sticloaselor monade. Şi iată-mă cu tot cu vocea stridentă,
Nálam van a börtöneim kulcsa. Mindegyik atommal, mely a rozsdacsipkén át beszűrődik, szabad leszek. Lassan, gyorsan, a végtelenségig tart az apró, üveges monászok visszahelyezése. És lám, ismét itt vagyok, furcsa a hangom, ujjbegyeimen sebek, állott vízben ázó szerelmeim a szememben, dróthálóhajtásból növekszenek a szárnyaim. traducere de/fordította Demény Péter (Din antologia bilingvă Primăvara Poeziei – A Költészet Tavasza 2020, apărută la Editura Caiete Silvane, Zalău, 2020)
Parodie de Lucian Perța Viorel Mureșan
Printre crengile cireșilor copți (după poezia Printre crengile cireșilor înfloriți) (din Caiete Silvane, noiembrie 2020)
în lumina absentă din cameră mâinile mele caută cu spor un întrerupător am aprins lumina și, ca un sclav care speră că va fi eliberat, m-apuc să scriu poezie – deja vechi nărav mie lăsat nu că fac teorie, dar trebuie să vă explic ce este poezia – ea e o adevărată ceremonie contra ruinei cuvintelor, care, cum să vă zic, ieșind la aer din dicționare, se adună în biblioteca de os a poetului
aici fiecare cuvânt are șansa să se creadă ce vrea, asta adică în limita bugetului acordat de topică o femeie frumoasă, sau un bătrânel ramolit... poetul le culege toată noaptea și le lasă să se creadă așa la nesfârșit apoi, diminețile, poetul se odihnește, până amiaza târziu, firește – și încă un lucru important: mai nou, începe să se creadă că poezia este un elefant ascuns într-un cireș copt, ca ochii să nu i se vadă!
190
