„Meșteri ai satelor sălăjene Cubleșu și Stoboru” - supliment al revistei „Caiete Silvane” by Caiete Silvane

Meșteri ai satelor sălăjene Cubleșu și Stoboru Supliment al revistei

ISSN 1454-3028 on-line: ISSN 2247-7365 Adresa redacţiei: Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România; Tel./fax 0260/612870; e-mail: caietesilvane@yahoo.com, office@caietesilvane.ro; www.caietesilvane.ro; www.culturasalaj.ro Revistă de cultură editată de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a Consiliului Judeţean Sălaj, a Consiliului Local şi Primăriei Municipiului Zalău. Se distribuie gratuit.

Coordonator proiect: Valeria Lehene Corectură: Oana-Maria Barariu-Săvuș Tehnoredactare: Marius Soare Responsabilitatea pentru opiniile şi calitatea materialelor publicate revine în întregime autorilor. Nu primim la redacţie decât materiale culese în format electronic, cu respectarea normelor ortografice în vigoare. Revista „Caiete Silvane” este membră a Asociaţiei Revistelor, Publicaţiilor şi Editurilor (ARPE)

Tiparul realizat la Tipografia Color Print Zalău, Str. 22 Decembrie 1989, nr. 66, Sălaj, tel./fax 0260-661752

Meșteri ai satelor sălăjene Cubleșu și Stoboru

Valeria Lehene

În partea de sud-est a județului Sălaj se află satele Cubleșu și Stoboru, la limita cu județul Cluj, din care multă vreme au făcut parte. Împreună cu satul Ruginoasa, toate aparținând comunei Cuzăplac, sunt retrase, izolate de forfota șoselelor care tranzitează satele noastre, pentru că ulițele nu duc nicăieri, se sfârșesc aici unde parcă și istoria s-a oprit în loc. Este doar o impresie. Istoria și timpul nemilos macină încet ceea ce pare încremenit în timp. Case bătrânești dispar odată cu localnicii care se împuținează, deși unii s-au întors în satul natal după o viață de muncă la oraș. Am spus că drumurile se opresc și nu duc nicăieri. Totuși, de ceva vreme, un drumeag ce era accesibil doar cu piciorul poate fi mai lesne străbătut astăzi din Cubleșu către Șardu. Chiar și drumul obișnuit a fost asfaltat, abia, tot de curând. Până nu demult, la Cubleșu se ajungea doar pe urmele carelor. Așadar, din șoseaua ce face legătura între Zimbor și Huedin, un drum se ramifică la stânga și, înainte de a ajunge la Ruginoasa, se mai ramifică o dată, tot la stânga, către Stoboru și mai departe ajunge la Cubleșu. De-a lungul celor două sate, pe dealuri, se mai poate urmări traseul vechiului drum roman. Stoboru a fost cunoscut încă din Evul Mediu pentru nămolul cu efecte terapeutice, un important

zăcământ care ajungea la curțile regale din Europa. De cele două sate se leagă numele a doi meșteri, Urs Broină din Stoboru – constructor și zugrav de biserici, dar și preot – și Mateiu Chioran, din satul Cubleșu – meșter cioplitor care și-a lăsat amprenta pe obiecte de cult, unelte simple, răstigniri, troițe, stâlpi de poartă sau pe frontoanele caselor. La fel ca mulți alți meșteri ai lemnului, aceștia au lucrat în sate din apropiere sau mai îndepărtate, urmele muncii lor fiind menționate de istorici și cercetători ai bisericilor de lemn, însă probabil că multe ne sunt astăzi necunoscute. Motivul pentru care un străin al locului ar ajunge în satele de origine ale meșterilor și ar căuta un drum ce pare că nu duce nicăieri, este biserica de lemn din Cubleșu ce poartă hramul „Învierea Domnului”, care a fost reclădită la 17691 și este monument istoric.

Biserica de lemn „Înălțarea Domnului” din Cubleșu

2 Biserica se află la capătul satului, pe un deal înalt, de unde se pot vedea alte dealuri în depărtare, de jur-împrejurul bisericii străjuite de un frasin bătrân și crăpat, gata să se prăbușească. În partea de sud și de est este cimitirul cu câteva cruci mai vechi din piatră. Biserica este mică, are planul dreptunghiular, cu absida decroșată, pătrată, a fost tencuită la exterior și parțial la interior și a fost acoperită cu tablă, inclusiv turnul și coiful. Astăzi, doar foișorul deschis, cu umerași ciopliți, cu câte două arcade pe fiecare parte, mai amintește de frumusețea lemnului. Despre pictura bisericii din Cubleșu, cercetătorii Ioana Cristache-Panait și Ioan Godea consemnează faptul că a fost săvârșită de Urs Broină din Stoboru în anul 17752. Cu mult timp înainte însă, acest meșter a fost menționat de Elie Dăianu, teolog, care leagă numele lui Urs Broină de biserica din Cubleșu3. Astăzi, biserica mai păstrează doar o parte a picturii cunoscutului zugrav Urs Broină, tencuiala de pe pereți acoperind o mare parte a acesteia. Elie Dăianu a fost protopop unit al Clujului și a înființat revista culturală „Răvașul” pe care a condus-o între 1903-19104, iar după 1918 a fost președintele Comisiei Monumentelor Istorice, Secția pentru Transilvania. Povestea meșterului a fost publicată în câteva numere ale revistei și republicată într-o broșură apărută cu oca-

zia „Conferinței cetită la adunarea despărțământului Hida-Huedin al Asociațiunii”, numărul 2 al broșurii cu titlul „Ursu Broină”, fiind dedicat în întregime meșterului. Tot acolo a fost consemnat faptul că acesta ar mai fi pictat biserica din Tămașa și din Stoboru, dar și altele care nu se mai știu.

Broșură, supliment al revistei „Răvașul”

Biserica din Tămașa, sat care intră azi în componența aceleiași comune Cuzăplac, a fost construită la începutul secolului al XVIII-lea5 și a fost strămutată în anul 1935 la Ticu-Colonie (colonie de mineri), județul Cluj, unde se află și astăzi6, iar cercetătoarea Ioana Cristache-Panait apreciază că pictura acestei biserici este săvârșită de Urs Broină, așa cum menționase Elie Dăianu.

3 tul de pământ. Totul a fost ras în dorința de a împrospăta, moderniza și a aduce în contemporaneitate biserica, probabil construită, dar și pictată de Urs Broină, așa cum afirmă Elie Dăianu.

Biserica de lemn „Sf. Varvara” din Ticu-Colonie (strămutată din Tămașa)

Dacă pictura bisericii din Tămașa a fost oarecum salvată, deși la momentul strămutării a fost restaurată, nu tocmai în sensul corect al cuvântului, deoarece pictorul restaurator a repictat unele scene în totalitate sau a făcut completări ale zonelor mai deteriorate7, pictura bisericii din Stoboru, despre care Ioana Cristache-Panait aprecia că merită a fi scoasă la lumină de sub stratul de tencuială pentru a fi studiată, astăzi este pierdută definitiv. Biserica de lemn cu hramul „Învierea Domnului”, construită în 17918 și care a fost multă vreme tencuită, de curând și-a pierdut ultimele detalii bănuite a fi ascunse sub stra-

Biserica de lemn „Înălțarea Domnului” din Stoboru și detaliu de uși împărătești

4 Elie Dăianu spune că priceputul meșter venea de undeva din Țara Moților, dar a locuit o lungă perioadă de timp la Stoboru, unde a fost preot, localitate ce a fost menționată și de către istoricul Ștefan Meteș9 pentru mănăstirea care a existat aici și care a fost demolată din ordinul generalului Bucow10. Chiar povestea meșterului, istorisită în paginile revistei „Răvașul” de către Elie Dăianu, este povestea mănăstirii Stoborului, săvârșită de Urs Broină și desfăcută tot de el, bârnă cu bârnă, obligat fiind să respecte porunca aspră primită de la „Tabla Clujului”. Elie Dăianu reproduce în paginile broșurii scrisoarea meșterului Urs Broină, trimisă împăratului Francisc al II-lea, prin care îi adresează rugămintea de a cruța mănăstirea ridicată cu propriile mâini. Despre acest important document, care atestă faptul că mănăstirea de la Stoboru a fost făcută de Urs Broină, despre conținutul scrisorii și existența acesteia la parohia din Stoboru a scris în 1903 istoricul Augustin Bunea, în articolul „Mănăstirea din Stobor”, publicat în aceeași revistă, „Răvașul”. Augustin Bunea, care a cercetat în 1903 multe „comune bisericești” din protopopiatul Clujului, după cum arată în articol, avea plăcerea să citească inscripțiile de pe pereți și însemnările de pe cărți. Ajungând la Stoboru, preotul locului, Petru Dan, i-a arătat acel document păstrat la parohie, reprodus ulterior de Ștefan Meteș și Elie Dăianu11.

Mănăstirea din Stoboru nu a fost cruțată de la demolare. Urs Broină își vede munca zădărnicită, iar scrisoarea adresată împăratului, prin care imploră salvarea mănăstirii, se reîntoarce la expeditor, fără a ajunge la Viena. Meșterul, păgubit, promite să refacă biserica în orice sat care nu are biserică și să o zugrăvească așa cum se cuvine. Despre locul mănăstirii din Stoboru, Silvia Marin-Barutcieff menționează o însemnare păstrată pe un Chiriacodromion, tipărit la București în 1732, făcută de paracliserul Petru Sâncrăian în anul 1948: „Amintire. Despre Mănăstirea din Podu-Rotundului. Pe la 1786, Urs Broină din com. Stoboru au făcut o rugare către Gubernul din Sibiu ca să-i dea voie să zidească o mănăstire pe hotarul comunei Stoboru. Și s-au și făcut”12. Locul mănăstirii era „pe dealul care se află ca o miezuină între Stobor, Șomtelec și Tic, în mijlocul pădurii de stejar”13. Despre ceea ce s-a întâmplat mai apoi cu mănăstirea lui Urs Broină, tot Elie Dăianu, în aceeași broșură a revistei „Răvașul”, spune că ar fi fost refăcută în satul Borșa, iar în 1900 a fost strămutată la Adalin, unde există și astăzi. Pictura săvârșită de Urs Broină nu a rezistat, biserica fiind mai târziu repictată. Biserica din Adalin poartă hramul „Sf. Dumitru”, iar o inscripție recentă de pe peretele de sud al pronaosului menționează anul ultimei repictări a bisericii, 1986, și faptul că a fost adusă cu

5 carele în anul 1900 de la Borșa. Biserica a fost reparată de mai multe ori, iar în 1965 a fost acoperită cu tablă. Un scurt istoric al bisericii, scris în 1967 de părintele Vasile Herdea, confirmă faptul că biserica a fost lucrată de meșteri din parohia Cubleșu, fără a menționa numele acestora, în lipsa unei inscripții.

Biserica de lemn „Sf. Dumitru” din Adalin – „Porumbarul”

Biserica de lemn „Sf. Dumitru” din Adalin

Preotul Vasile Herdea amintește de un vechi candelabru de lemn, păstrat și astăzi în biserică, numit „Porumbar”, care are în partea de sus un porumbel sculptat în lemn, dar acesta ar putea proveni de la vechea biserică din Adalin, cea care a ars și de la care s-au păstrat câteva icoane, după cum se menționează în același text.

Un alt candelabru cu un porumbel, dar diferit ca formă de acesta, este la biserica din Cubleșu. Elie Dăianu, care face un portret al meșterului venit „de prin munții aceia cu băi de aur” și despre care spune că „știa să zugrăvească chipuri frumoase în biserică”, îi atribuie lui Urs Broină pictura bisericii de lemn din Sânmihaiu, „care astăzi nu mai este”. Această afirmație a produs oarecare derută, punând sub semnul întrebării corectitudinea informațiilor. Presupun însă că mențiunea nu se referă la localitatea Sânmihaiu Almașului (jud. Sălaj), denumită în trecut Pusta Sânmihaiu, unde există și astăzi

6 biserica de lemn, construită la 1794 și pictată de Ioan Pop din Românași, ci, probabil, la Sânmihaiu Unguresc, Mihăieștiul de astăzi (jud. Cluj). Șematismul de la 1900 consemnează edificarea actualei biserici de lemn din Mihăiești la 1872, dar tot acesta menționează existența unei biserici în localitate în anul 173314. Silvia Marin-Barutcieff, autoarea unui amplu articol despre Urs Broină, pune la îndoială veridicitatea unor fapte relatate de protopopul Elie Dăianu, făcând trimitere la aceeași biserică de lemn de la Sânmihaiu Almașului. Constatăm însă că numele Lupaș, cel al curatorului la care se spune că Urs Broină a locuit cât timp a pictat biserica din Sânmihaiu15, apare în Șematismul de la 1900 la Sânmihaiu Unguresc (Mihăiești), îl regăsim apoi în Șematismul de la 1947, dar și în pisania de pe parapetul corului actualei biserici de lemn din Mihăiești, care îl menționează curator pe Zacharie Lupașiu. Dacă Elie Dăianu îi atribuie zugravului Urs Broină pictura bisericii de la Sânmihaiu, Cubleșu-Românesc, Stoboru și Tămașa16, mai târziu Ioan Godea și Ioana Cristache-Panait atribuie aceluiași meșter și pictura bisericii de lemn de la Fildu de Jos, dispărută în perioada în care se construia biserica de zid (în jurul anului 1930). Aceiași cercetători întăresc afirmațiile teologului Elie Dăianu referitoare la posibi-

litatea ca pictura bisericii de lemn de la Tămașa să fi fost realizată de Urs Broină, ipoteză pe care o cercetare mai amănunțită ar putea să o confirme sau nu17. În anul 2011 Silvia Marin-Barutcieff, pășind pe urmele zugravului Urs Broină, cercetează pictura bisericii de la Tămașa, strămutată în anul 1935 la Ticu-Colonie, ajunge la aceeași concluzie și, prin analogie, atribuie meșterului și pictura bisericii de la Aghireșu (Aghireșu Sat, jud. Cluj)18. Comparând pictura celor trei biserici – Cubleșu, Ticu-Colonie și Aghireșu – vedem aceeași paletă cromatică, preponderent fiind roșu, albastru și verde, pe un fond gri deschis. Doar la Ticu-Colonie culorile sunt mai închise pe suprafețele repictate. Putem observa asemănări la poziția personajelor în mișcare, la reprezentarea clădirilor, toate conturate cu o linie subțire, în general neagră. Frizele decorative asemănătoare solzilor de pește, colorate în roșu, galben și albastru, de la Cubleșu și Aghireșu, sunt reluate la contururile medalioanelor de pe bolta naosului la Ticu-Colonie. Desenul de pe arcele vizibile ale bolții de la Cubleșu, în culorile roșu, gri și albastru, se repetă la Aghireșu, ca o friză (în lipsa arcelor vizibile) cu același desen și aceleași culori. Ghirlandele din frunze și flori sunt asemănătoare, fiind realizate cu un desen precis, fin conturat, dar din flori diferite ca formă sau culoare.

Biserica de lemn „Înălțarea Domnului” din Cubleșu – detalii pictură

Biserica de lemn „Sf. Varvara” din Ticu-Colonie – detalii pictură

Biserica de lemn „Sf. Nicolae” din Aghireșu – detalii pictură

Urs Broină nu a lăsat inscripții care să ateste că este autorul picturii de la Cubleșu, Stoboru, Tămașa sau Aghireșu, sau acestea au dispărut înainte de a fi făcute cunoscute. Singura inscripție cunoscută este din biserica, astăzi dispărută, de la Fildu de Jos. Istoricul Ștefan Meteș reproduce acea inscripție: „cu mâna de țerină a lui Urs Broina, la 17[40-90], în zilele împăratului Iosif și Maria Terezia, pe cheltuiala sătenilor”19. Biserica de lemn din Sânmihaiu, presupunând că este vorba despre Sânmihaiu Unguresc, Mihăieștiul de astăzi, a fost refăcută în 186220, dispărând astfel și pictura despre care Elie Dăianu afirma că a fost realizată de Urs Broină. Biserica de lemn anterioară exista deja la 1733, conform mențiunii Șematismului de la 190021. Biserica de lemn cu hramul „Sf. Nicolae” din Aghireșu (jud. Cluj) datează de la 1780 și a fost adusă în anul 1931 din Văleni (jud. Cluj), sat apropiat de Fildu de Jos, unde Urs Broină a pictat. R e ven ind l a bis er ic a d in Cubleșu, tencuită și acoperită cu tablă, încât n-ai zice că a fost făcută de un meșter lemnar, localnicii din Cubleșu povestesc și astăzi despre „Mafteiu Chiorean” și cei doi fii ai săi, „țăranul sculptor” al cărui nume îl găsim însemnat pe câteva piese sculptate în lemn, păstrate în biserică. Prin podul bisericii ajungem în cor, de unde vedem scenele pictate

9 de Urs Broină pe bolta naosului, dar nimeni nu mai urcă astăzi aici, unde câteva obiecte neglijate îți rețin atenția. O cruce de lemn încadrată de frunze traforate și ciorchini de struguri provine de la un tetrapod și este datată 1908. Pe spatele acesteia, o însemnare menționează numele meșterului care a făcut-o – „MATEIU CHIORAN MĂESTRU 1908”22.

Biserica de lemn „Înălțarea Domnului” din Cubleșu – decorații tetrapod

Ne atrage atenția, nu atât vechimea decorațiilor, cât numele, pentru că în drumul spre biserică, în mijlocul satului, troița în fața căreia a fost așezată piatra de aducere aminte ce comemorează eroii căzuți în Marele Război, este făcută tot de Mateiu Chioran.

Cubleșu – Troița realizată de Mateiu Chiorean

10 La ușile împărătești este aceeași decorație traforată din frunze și struguri, iar dacă au fost pictate, astăzi o vopsea albastră acoperă întreaga suprafață. Nu știm dacă din mâna lui a ieșit un frumos candelabru, prăfuit de vreme și uitare. Sculptat și pictat în roșu și albastru, candelabrul, de la ale cărui brațe s-au desprins îngerii cu mâinile împreunate a rugăciune, a fost aruncat, tot în pod, ca un lucru nefolositor. Deasupra decorațiilor îngrijite, în partea de sus, ce se fixa aproape de bolta naosului, este un porumbel albastru, cu aripile întinse de zbor. În aceeași uitare nefirească este o placă de mormânt cu o inscripție: „Aici odihnește preoteasa Lucreția Fărcaș 1875-1901”, din care aflăm numele preotului de atunci, când meșterul Mateiu Chioran înfrumuseța biserica. Alte fragmente de decorații cu frunze, din lemn aurit, zac împrăștiate, fără a mai interesa pe cineva de unde provin.

Cubleșu – Troița realizată de Mateiu Chiorean (detalii)

Biserica de lemn „Înălțarea Domnului” din Cubleșu – candelabru, candelabru

Biserica de lemn „Înălțarea Domnului” din Cubleșu – decorații, detalii candelabru

Sătenii știu că Mateiu Chiorean a avut doi fii, iar unul, Vasile, a rămas în sat. Celălalt, Pancrațiu, a trăit la Șardu după ce fusese învățător în mai multe sate și în satul natal. Pe spatele crucii de pe masa altarului găsim încă o însemnare: „CHIORAN VASILE MĂESTRU DIN CUBLEȘ LA 19 VI /1957” și alta: „FĂCUTĂ PRIN MINE PREOTUL VICTOR VAR?A”. Cu toate aces-

11 tea, nu Vasile a fost cel care l-a moștenit pe „măestrul”23 Mateiu Chioran. Biserica de lemn din Mihăiești (Sânmihaiu Unguresc) a fost restaurată în 1955 și pictată de Pancrațiu Chiorean. Același meșter semnase un contract pentru pictarea bisericii din Ruginoasa, în iulie 1947. Nu am găsit niciun document în arhiva parohiei Ruginoasa care să confirme realizarea picturii murale, dar iconostasul a fost pictat de Pancrațiu Chiorean, însă acesta, precum și pictura murală, au fost recent refăcute, astfel încât nu se mai poate spune prea mult despre autorul picturii executate în anul 1947. Totuși, persoane care au copilărit în Ruginoasa își amintesc cât de impresionate erau de frumusețea sfinților pictați pe iconostas, pe care îi cercetau în timpul slujbelor religioase și cât de interesant era desenul de pe boltă, însă pictura a rămas neterminată, pentru că erau doar niște frumoase schițe în cărbune. Aceste schițe au fost făcute de Pancrațiu Chiorean, însă, probabil lipsa banilor, invocată în unele documente păstrate în arhiva parohiei, a împiedicat finalizarea picturii murale. Aceleași documente confirmă stadiul aproape de încheierea lucrărilor la iconostasul pictat de „fiul țăranului sculptor Mafteiu Chioreanu din satul vecin Cubleșu, de la care a moștenit talent și bun gust artistic”24. Contractul a fost semnat pe 5 iulie 1947 la Ruginoasa și a fost aprobat în ședința consiliului

12 episcopal din Cluj, la 18 septembrie, același an. Un contract anterior acestuia, semnat doar cu o săptămână mai devreme cu un alt pictor, Incze Francisc, „artist pictor absolvent al școalei superioare de arte decorative din Budapesta și a beleartelor din Viena” a fost probabil reziliat tot din motivele financiare invocate25. Pictura iconostasului, din care se mai păstrează astăzi doar câteva icoane ale apostolilor, depozitate în podul bisericii, era executată în stil „natural stilizat”, așa cum foarte detaliat prevedea contractul, evidențiind fiecare registru al iconostasului și scenele ce urmau a decora bolta naosului sau pereții26. Profesorul Pancrațiu Chiorean se obliga să termine lucrarea până în 15 septembrie 1947 pentru suma de 80.000.000 de lei, sumă care nu știm dacă a fost primită integral, având în vedere că pictura murală a rămas neterminată. Revenind la meșterul Mateiu Chiorean, în satul său de origine, Cubleșu, acesta a săvârșit și ciopliturile la casa prietenului său Șoitiș, pe care a înfrumusețat-o cum a știut mai bine. Și a știut bine, a dovedit asta, ceea ce vedem astăzi fiind opera unui bun cunoscător al artei cioplitului. „Fundoiul”27 casei lui Șoitiș este o compoziție elaborată de linii sinuoase în care regăsim frunze, o floare cu opt petale, într-un cerc, sub care stă aninat un fruct, probabil o zmeură. Casa cu prispă, așezată pe un soclu de piatră sub care se

adâncește pivnița, este străjuită de poarta veche de lemn, lucrată tot de Mateiu Chiorean, având usciorii decorați cu inedite reprezentări a două personaje, de-o parte a porții – meșterul, iar de cealaltă – prietenul său Șoitiș.

Cubleșu – Casa lui Șoitiș (în fața casei, prietenul meșterului)

Cubleșu – Casa lui Șoitiș (2008)

13 Încă impresionat de amprenta pe care a lăsat-o meșterul, despre care sătenii povestesc și acum cu mândrie, pe drumul de întoarcere, nu poți să nu te oprești la biserica din Stoboru, cea care, probabil, a fost construită și pictată de Urs Broină. Nu știm cum arăta când a fost strămutată de pe deal, de la marginea satului, din cimitir, dar acum este complet modificată. Rămasă în afara Listei monumentelor, biserica a fost recent retencuită. Cu greu se mai găsește ceva din înfățișarea unei biserici de lemn. Pe parapetul corului, câteva însemnări marchează anul construirii bisericii, 1751, anul mutării de la marginea satului, din cimitir, 1928, precum și anul renovării și zugrăvirii, 1943. Tot aici, între coratori, se poate remarca numele Broina.

Cubleșu – Casa lui Șoitiș – fundoi, detalii fundoi, detalii poartă

Biserica de lemn „Înălțarea Domului” din Stoboru, în timpul renovării (2017)

Biserica de lemn „Înălțarea Domnului” din Stoboru – interior (în timpul renovării, 2017)

Dacă în podul bisericii din Cubleșu a fost aruncat candelabrul din lemn, la Stoboru am găsit un Crist, fără un braț, o interesantă sculptură în lemn, care, înainte vreme, nu se știe unde era așezată, dar acum, pare că s-a refugiat între bârnele de stejar, între stâlpii înalți ai turnului de care sunt atârnate cele două clopote.

Biserica de lemn „Înălțarea Domnului” din Stoboru – Crist de lemn

Tristețea acestei lucrări este cu atât mai adâncă, cu cât realizezi că este tot ce s-a mai păstrat în biserica din satul meșterului Urs Broină. Acoperită cu țiglă, tencuită la exterior și cu un șantier care promite același tratament pe interior, lemnul a dispărut complet vederii. Dacă nu este o certitudine că biserica din Stoboru a fost construită și pictată de Urs Broină, așa cum și cercetătoarea Ioana Cristache-Panait doar presupune, meșterul Mateiu Chiorean a trecut cu siguranță pe aici. Răstignirea, cândva așezată cu mândrie în fața bisericii, iar acum prăbușită în spatele acesteia pradă ploilor, a fost decorată de aceeași mână care a înfrumusețat usciorii porții casei lui Șoitiș. Cu greu se mai poate citi fragmentar un text dăltuit cu litere majuscule, dar se pot observa aceleași frunze de acant ca la troița din Cubleșu, precum și decorații cu ciorchini de struguri. Relevante sunt personajele, foarte asemănătoare cu cele realizate de Mateiu Chioran la poarta casei.

Stoboru – Răstignirea din curtea bisericii – detalii

De cealaltă parte a uliței, o portiță cu usciorii decorați cu rozete te îndeamnă să scrutezi mărăcinișul din jur. O casă, mult prea mică pentru a crede că a fost locuită cândva, ascunde printre corzi încâlcite un „fundoi” frumos lucrat, ale cărui decorații curbe te duc cu gândul la Mateiu Chiorean, despre care știm că a lucrat și în afara satului natal, chiar în locuri departe de casă.

15 acum în vârstă de 89 de ani, își amintește de bătrânul meșter cu părul și barba albă, asemeni lui Brâncuși, un „Brâncuși al nostru” după cum îl numește una dintre nepoatele lui Mateiu Chiorean, Felicia, care păstrează o fotografie a bunicului său.

Stoboru – Fundoiul casei (vis-à-vis de biserică)

În anul 1929, istoricul Atanasie Popa, cercetând bisericile de lemn din Sălaj ajunge la Brâglez, unde se construiește o biserică de zid chiar „în coasta” celei vechi de lemn și despre care nu are cuvinte de apreciere, dar, văzând schițele meșterului, spune că iconostasul va fi sculptat „destul de frumos” de țăranul Matei Chiorean din Cubleș28. Iconostasul există și astăzi, chiar dacă biserica a fost între timp renovată, iar pe spatele acestuia se poate vedea semnătura măestrului Mateiu Chiorean și anul realizării lucrării, 1930. Gheorghe Mureșan, fost corator,

Mateiu Chiorean – fotografie

Iconostasul are dimensiuni mari și este realizat în patru registre, sculptat cu frize decorative din forme geometrice și elemente vegetale. Regăsim frunza de acant la colonete, frunze și struguri la ușile împărătești, asemănătoare cu cele de la Cubleșu, dar într-o lucrare mult mai amplă și elaborată. Contractul încheiat în

16 martie 1930, între parohia Brâglez și Mateiu Chiorean pentru realizarea iconostasului, prevede că acesta va fi „artistic” realizat, asemeni schițelor prezentate de meșter, sculptat în lemn de esență tare: stejar, nuc, cireș, prun și tei. Meșterul se angaja să folosească

lemnul tare „așa ca din acela să se poată constata armonia culorilor cu gust artistic arangeate. Relieful să-și aibă proporția și ideea să poată fi dedusă spre exemplu (spic, strugure, viță-de-vie etc.) la aplicarea motivelor să se ia de bază motive de origine românească”29.

Biserica de zid din Brâglez – Iconostas, detalii iconostas

17 Pe urmele meșterului a pășit sculptorul David Morar, în zona satelor sălăjene Cubleșu, Stoboru, Ruginoasa, Tămașa, și a câtorva sate aflate în zona limitrofă din județul Cluj – Ticu, Arghișu, Cornești, Sânpaul – unde a văzut, spune el, amprenta inconfundabilă a meșterului, fie că era vorba de răstigniri, troițe, stâlpi de porți sau decoruri arhitecturale la case țărănești. „El părăsește crestătura geometrizantă a artei populare românești. În unele decoruri pentru stâlpii de poartă se apropie de decorul vegetal al artei populare maghiare în incizii numite de un țăran din Cornești «în picuri» și pentru că acest om l-a cunoscut pe meșter, e firesc să le fi numit la fel și meșterul nostru. În zona figurativă se încadrează în arta populară naivă și în perimetrul spiritualității greco-catolice (răstigniri cu Chipul cioplit), dar ce face el mai important în decorație, subordonat arhitecturii țărănești, depășește limitele artei populare românești sau maghiare și intră în zona artei culte, a culturii majore. Motivul frunzei de acant are origini adânci în antichitatea orientală și occidentală. Preia motivul clasic deja, cu siguranță prin filiera culturii maghiare (se pare că a lucrat mobilier pentru un grof la un moment dat) și îl pune într-o compoziție ingenioasă, unică în felul ei, la două case – una în Cubleșu – casa Albinarului (casa lui Șoitiș, pe care David Morar o numește de reglare a tirului) și cealaltă în Tămașa – casa Zoica, unde compoziția se rotunjește și unde Maestrul, mulțumit, se și semnează”30.

Tămașa – Casa Zoica – fundoi cu semnătura meșterului, astăzi demontat (foto David Morar)

David Morar, prin prisma formației sale, este atras de opera meșterului țăran, spre care ne îndreaptă atenția cu ocazia unei expoziții personale, când sub titlul „Recuperări, Restituiri Mateiu Chioran”, ne îndeamnă, ne imploră mai degrabă, să pornim pe urmele lui și să mergem mai departe decât a ajuns el. Pentru David Morar, povestea „Meșterului Mașteiu din Cubleș” nu este una nouă. Despre personajul de poveste, așa cum îl numește el, știa din copilărie, de la bunicul său care era tâmplar și diac la biserica din Ruginoasa, satul natal. Acesta îi povestea adesea despre meșter și îi spunea că era atâta de îndemânatic încât putea să-și taie unghiile cu barda. Tot de la bunicul său știa că Mateiu Chioran își construise un avion din lemn, aparat pe care David Morar îl consideră capodopera sa. „Aspirația sa pentru zbor, pentru un zbor ingineresc, la propriu (nu cel de tip brâncușian), îl pune, ca simplu țăran, în curentul de idei inovatoare de vârf ale momentului său. Asta într-o vreme în care toți

18 aviatorii lumii erau Pionieri”31. Am reluat drumul lui David Morar și am pășit pe urmele știute de el pentru a găsi Răstignirea de la Cornești, Stoboru, Tămașa și troițele din împrejurimi. La Ticu-Colonie, în fața bisericii de lemn monument istoric - „Sf. Varvara”, protectoare a minerilor, pictată de Urs Broină și strămutată de la Tămașa în anul 1935, se află o troiță cu semnătura meșterului Mateiu Chioran, datată la 1934. O troiță asemănătoare stă sprijinită în spatele bisericii de lemn din Ticu Sat, acolo unde în curtea casei parohiale se găsea până de curând o răstignire cu un Crist cioplit, tot de mâna măestrului Mateiu Chioran, acum prăbușită la pământ, cu brațele smulse. La Cornești, răstignirea, la care în pieptul Cristului își făcuse cuibul o pasăre, a dispărut.

Ticu-Colonie – Troiță

Ticu-Colonie – detaliu troiță

Ticu Sat – Troița din curtea bisericii

Ticu Sat – Răstignire, detalii răstignire

19 La Tămașa, pașii lui Mateiu Chioran s-au intersectat cu cei, mai vechi, ai meșterului Urs Broină. Din strădania acestora au mai rămas doar câteva urme, pentru că biserica pictată de Urs Broină a fost strămutată la Ticu-Colonie, iar casa Zoica, cu cea mai frumoasă cioplitură ce purta semnătura meșterului, a dispărut sub tencuieli și acoperișul din tablă. Sătenii au păstrat din vechea biserică de lemn un tetrapod semnat de Mateiu Chioran și datat la 1907, precum și decorațiile icoanei de pe masa altarului. Tot la Tămașa, la marginea unei ulițe, găsim o răstignire făcută de mâinile aceluiași meșter.

Cornești – Răstignire, detalii răstignire (dispărută) – (foto David Morar)

Tămașa – Casa Zoica – detalii fundoi (2018)

Tămașa – Decorațiile icoanei de pe masa altarului

Tămașa – Decorații tetrapod

Tămașa – Răstignire

Tămașa – Răstignire, detalii răstignire

21 Nepotul lui Șoitiș, „Albinarul”, cel care își amintește că se jucau copiii în avionul construit de Mateiu Chioran, ce a stat mult timp în ograda acestuia, știe că la moartea bătrânului meșter, în atelier avea 14 răstigniri și troițe. Fiul său, Pancrațiu, în biografia pe care a scris-o în 1959, ne spune că „a lucrat mai multe troițe, biserici din lemn, iconostase (sculptura), stâlpii la poarta de la stradă cu ornamente. A sculptat la diferite clădiri la țară funduri de case cu ornamente țărănești și culte. Astfel de lucruri se găsesc mai în toate satele din împrejurimi din fostul județ Cluj ori în Zalău”32. Pasiunea și priceperea lui Mateiu Chioran de a ciopli lemnul a moștenit-o de la tatăl său care mai făcea câte un jug, o oiște, dar, copil fiind, pentru a încrusta și decora bețe, se folosea doar de briceag, neavând voie să folosească uneltele din gospodărie. Tot în copilărie a cioplit o vioară de doar 30 cm, iar mai apoi a realizat o moară de apă, tot în miniatură, la Cubleșu. Ulterior a și fost luat „slugă” la un morar din Macău, un sat la mică distanță de casă, unde s-a dovedit foarte util, fiind priceput la tot ce era necesar de reparat, de înlocuit, de confecționat la mecanismul morii. În perioada în care a revenit în satul natal a confecționat diverse obiecte necesare în gospodărie și în casă33. Nepoatele meșterului păstrează și astăzi, în casa moștenită la Șardu, câteva obiecte cioplite din lemn – un scaun, un penar sub formă de știulete de porumb, iar la Cluj o fru-

22 moasă etajeră, provenind din acea La Cubleșu, într-o sumară mobilă frumos sculptată pentru un colecție de obiecte gospodărești grof maghiar. tradiționale, salvate de sfăt într-o anexă a casei, se păstrează o parte dintr-un „întinzător”, pe spatele căruia meșterul a încrustat cu majuscule: (CHIO)RAN.MAFTEIU KUBLEȘUL ROMÂN 1887 MAI.

Cubleșu – Întinzător cu semnătura meșterului

Scaun, detaliu scaun – realizat de Mateiu Chiorean

Ingeniosul meșter a fost interesat de partea estetică a lucrurilor, dar în egală măsură a creat obiecte funcționale, utile, cum a fost și bicicleta din lemn cu o roată, apoi cea cu două roți cu care se deplasa în satele din împrejurimi34. Variatele preocupări artistice și realizări tehnice ar fi suficiente pentru a fi considerat un „măestru” genial și, cu toate acestea, ceea ce l-a făcut să fie considerat cu adevărat un geniu al timpului său a fost proiectarea și realizarea avionului, care i-a adus inclusiv admirația lui Aurel Vlaicu. Despre „ingeniozitatea unui țăran român” din Cubleșu s-a scris în mai multe ziare ale vremii. În casa de la Șardu, fiul meșterului, Pancrațiu, a păstrat un desen făcut de el după o fotografie

a vremii, în care măestrul era alături de avionul său „o mare pasăre cu trup de lemn și cu aripi de pânză”. Astfel era descris avionul într-un articol apărut în anul 1912 în „Solia Satelor”, când această pasăre „sulegetă și subțirică, c-o lungă coadă” era expusă la Cluj35, preluat ulterior în ziarul „Românul”.

Mateiu Chiorean și avionul său – desen de Pancrațiu Chiorean (după fotografie)

Câteva date despre acesta găsim în biografia scrisă de Pancrațiu Chiorean: „Date asupra avionului, în varianta a II-a: - Avion tip monoplan. - Aripa cu profil gros – ancorată pe fuzelaj, lungă de 9,30 m, lată de 1,20 m. - Lungimea avionului – 9,10 m. - Greutatea 106 kg. - Trenul de aterizare prevăzut cu roate cu aer, mai mici decât a unei biciclete”. Pasărea „croită după chipul altor mașini, însă cu schimbări și cu înoiri de forme”, căreia „îi lipsește duhul dintr-nsa” a fost purtată de meșter și expusă în multe orașe din țară, cu scopul de a strânge ba-

23 nii necesari pentru motor, spre a o vedea zburând. Expunerea unui avion, realizat de un meșter țăran, în Cluj, Dej, Bistrița, Sângeorz, Beiuș, Oradea, Șiria sau Lipova nu a trecut neobservată și s-a bucurat de susținerea intelectualității, în special, dar n-a fost suficient pentru a-l dota cu motor. Astfel creația ce dovedea „o minte rară și o agerime fără păreche” a sfârșit în ograda casei de la Cubleșu, ca loc de joacă pentru copiii satului, după cum povestește „Albinarul”, nepotul lui Șoitiș, care își amintește că se juca în el. „Icarul țăran”36 a trăit 96 de ani, dar nu și-a văzut visul împlinit. Fiul său, Pancrațiu, o lungă perioadă de timp învățător și director de școală la Șardu, și-a omagiat părintele și pasiunea acestuia pentru zbor, înființând pentru copii un club de aeromodelism care a funcționat timp de mai mulți ani. În anul 1959, când Mateiu Chioran avea 93 de ani, fiul său, Pancrațiu, i-a scris biografia, păstrată în manuscris, unde enumeră câteva publicații care au acordat atenție măestrului: „În timpul cât a colindat țara cu aparatul la expoziție a fost fotografiat și publicat în diferite reviste și ziare. Astfel a apărut un articol în revista maghiară «Képes hés»37 din 4 august 1912 – alături de o fotografie. Un articol însoțit de o fotografie a apărut în ziarul «A nap», tot în limba maghiară, la 23 iulie 1912 – acesta este intitulat «A falu ika – rossza» (Icar-ul țăran). Alt articol a apărut

24 în ziarul «Românul» din vara anului 1912. Ziarul are Nr. 135 – 1912, iar articolul poartă titlul următor: «Ingeniozitatea unui țăran român pe care compatrioții noștri voiesc a-l face săcui»”. Deși vorbim de perioade de timp diferite, acești meșteri geniali ai satelor Cubleșu și Stoboru au parcurs, în mare, același traseu. Chiar dacă Urs Broină se trage din zona munților Apuseni, lui i s-a spus „Urs Broină din Stoboru”, pentru că a trăit și a fost preot la Stoboru un timp. Și astăzi în sat sunt localnici care sunt numiți „de-a Broinii”. Înainte de a fi „din Stoboru” a pictat biserica de lemn de la Sânmihaiu (Mihăieștiul de astăzi), apoi a pictat biserica de lemn din Cubleșu, probabil a construit și a pictat biserica din Stoboru, a construit mănăstirea din Stoboru (mutată la Borșa de Urs Broină și posibil pictată tot de el, ulterior mutată la Adalin), a pictat biserica din Tămașa (astăzi la Ticu-Colonie), biserica din Văleni (în prezent la Aghireșu), a pictat biserica de la Fildu de Jos, azi dispărută, singura care păstra o inscripție. Mateiu Chioran din Cubleșu Român a înălțat biserica de lemn din Cubleșu pe un soclu de piatră, pentru că tălpile din lemn fuseseră așezate direct pe pământ. La aceeași biserică, pictată de Urs Broină, a realizat decorațiile la tetrapoduri, ușile împărătești și posibil candelabrul din lemn. În satul natal a lucrat „fundoiul” și poarta casei lui Șoitiș, prietenul

său, dar și o frumoasă troiță în mijlocul satului. La Stoboru este o răstignire, trafoare la o casă peste drum de biserică. La Tămașa a lucrat tetrapoduri în biserica pictată de Urs Broină, dar acum păstrate la biserica nouă. Un iconostas realizat de meșter este la biserica din Brâglez. La Tămașa se mai păstrează o răstignire. În fața bisericii de lemn din Ticu-Colonie, strămutată din Tămașa, este o troiță semnată de Mateiu Chioran, iar alta asemănătoare la Ticu Sat, acolo unde în curtea casei parohiale era și o răstignire meșteșugită de mâna aceluiași meșter, acum prăbușită la pământ. Dacă Augustin Bunea este cel care menționează pentru prima dată numele lui Urs Broină, cel care a construit mănăstirea din Stoboru, Elie Dăianu este cel care face referire la prima biserică pictată de meșter în zona Cluj – Sălaj, cea din Sânmihaiu, Mihăieștiul de astăzi, care „nu mai este”. Acolo, noua biserică, tot de lemn, este pictată de Chiorean, dar nu Mateiu, ci fiul său, Pancrațiu Chiorean. Elie Dăianu spunea că Urs Broină a pictat, poate, și alte biserici, dar care nu ne mai sunt cunoscute, iar Mateiu Chiorean a înfrumusețat multe alte răstigniri, troițe și iconostase, în afara celor descoperite și văzute acum în satele menționate. În Șardu, nepoata Felicia păstrează azi singurele piese rămase din avionul care l-a făcut atât de cunoscut și apreciat în Imperiu, elicea și manșa.

Elicea și manșa avionului

Despre Urs Broină, cercetătorul Atanasie Popa spunea că, deși „nu are știință”, are o oarecare îndemânare, iar pictura lui are scop și efect decorativ38. Mateiu Chioran era considerat un genial meșter, fiind elogiat, în special, pentru realizarea acelui avion. Dincolo de aceste aprecieri, pe cei doi meșteri - care au înfrumusețat bisericile vechi de lemn din zona satelor Cubleșu și Stoboru sau în sate de mai departe - îi caracterizează dârzenia, cutezanța, curajul cu care și-au susținut creațiile făurite cu munca și priceperea lor. Urs Broină a adresat împăratului Iosif al II-lea acea memorabilă scrisoare, iar Ma-

25 teiu Chioran a purtat avionul în diferite orașe, organizând mai multe expoziții pentru a strânge bani și a-și vedea avionul înălțat în văzduh. Cu toate că meșterii nu și-au realizat visurile pentru care s-au străduit cu atâta râvnă, ei au rămas în istorie și în memoria locală, deși faptele lor sunt prea puțin cunoscute. Sătenii locurilor mai cunosc povestea lor, dar pentru aceștia este doar o poveste chiar dacă unii, cum este nepotul lui Șoitiș, fac parte din aceasta. Dar sătenii locurilor se împuținează, iar casele lor se năruie. În pieptul Cristului de la Cornești și-a făcut cuib o pasăre, iar mai apoi a fost îndepărtat de tot. Răstignirea din curtea casei parohiale de la Ticu Sat s-a prăbușit, la fel cum cea de la Stoboru stă și ea prăbușită la pământ. S-a risipit, în timp, biserica de lemn de la Fildu de Jos, cu pictura și inscripția meșterului Urs Broină, cum s-a pierdut și pictura bisericii de la Adalin și cea de la Stoboru, fără să se fi aflat prea multe despre ele. Cea mai frumoasă casă, decorată și semnată de priceputul măestru din Cubleșu, a fost transformată și sluțită cu un acoperiș din tablă, iar de curând a rămas și fără poarta cu stâlpii decorați „în picuri”. Note: 1 I. Opriș, Protejarea mărturiilor cultural-artistice din Transilvania și Banat după Marea Unire, p. 165. 2 Ioan Godea, Ioana Cristache-Panait, Monumente istorice bisericești din Eparhia Oradiei: Bisericile de lemn, p. 41.

26 3 S. Marin-Barutcieff, Un pictor transilvănean pierdut…? Ursu Broină, în revista „Apulum”, 2013, p. 362. 4 Ibid. 5 I. Godea, I.C. Panait, Biserici de lemn din Eparhia Oradiei, p. 409. 6 Ibid. 7 S. Marin-Barutcieff, Aproapele de departe, străinul de aproape, p. 216. 8 Șematism de Alba Iulia și Făgăraș 1900. 9 Șt. Meteș, Mănăstiri românești din Transilvania, p. 72. 10 Decretul de desființare a mănăstirilor din anul 1782. 11 Augustin Bunea, Suplement la Nr. 28 al „Răvașului”, 1903 – Mănăstirea din Stobor. 12 Silvia Marin-Barutcieff, Un pictor transilvănean pierdut…? Ursu Broină, p. 365. 13 Elie Dăianu, Ursu Broină, Conferința cetită la adunarea despărțământului Hida-Huedin al Asociațiunii, p. 15. 14 Șematism de Alba-Iulia și Făgăraș, 1900, p. 250. 15 Elie Dăianu, Ursu Broină, Conferința cetită la adunarea despărțământului Hida-Huedin al Asociațiunii, p. 30. 16 Ibid. 17 Ioan Godea, Ioana Cristache-Panait, Monumente istorice bisericești din Eparhia Oradiei, p. 411. 18 Silvia Marin-Barutcieff, Un pictor transilvănean pierdut…? Ursu Broină, p. 364. 19 Șt. Meteș, Mănăstiri românești din Transilvania, 1936, p. 74. (Autorul face trimitere la Note despre Zugravii Bisericilor Române, Cluj, 1932, p. 20). 20 Inscripția existentă în biserică menționează anul construirii 1862. 21 Șematism de Alba-Iulia și Făgăraș 1900, p. 250.

22 Grafia numelui apare diferit – meșterul se semnează Mateiu Chioran, în documente din arhiva parohiei din 1947 este scris Mafteiu Chioreanu, în biografia scrisă de fiul său Pancrațiu este scris Mateiu Chiorean. 23 Meșterul Mateiu Chiorean se numește și se semnează „măestru”. I. Godea, în cartea Bisericile de lemn din România – istorie și decor, afirmă că termenul de „meșter” nu se folosea în documentele evului mediu și cuvântul care desemnează o atare profesie se cheamă în limba română „maistor”. 24 SJAN Sălaj, fond Parohia Greco-Catolică Ruginoasa, dosar 9, fila 27. 25 SJAN Sălaj, fond Parohia Greco-Catolică Ruginoasa, dosar 9, fila 23. 26 SJAN Sălaj, fond Parohia Greco-Catolică Ruginoasa, dosar 9, fila 24. 27 Fundoi – regionalism pentru fronton. 28 A. Popa – ACMIT 1929, p. 354. 29 SJAN Sălaj, fond Protopopiat Greco-Catolic Surduc – dosar 39, fila 24-25 (documentare Bogdan Ilieș). 30 David Morar – despre meșterul Mateiu Chiorean. 31 Ibid. 32 Pancrațiu Chiorean – Biografia în manuscris. 33 Din biografia în manuscris a fiului Pancrațiu Chiorean. 34 Ibid. 35 Ziarul „Românul”, nr. 135/1912. 36 Numele articolului (în lb. maghiară A falu ika – rossza), apărut în anul 1912, 23 iulie, în ziarul A nat, la Budapesta. 37 Numele corect al ziarului este „Képes hét” (Săptămâna ilustrată). 38 Atanasie Popa, Biserica de lemn din Copăceni, CMIT 1930-1931, p. 14.

Extras din broșura „Ursu Broină” de Dr. E. Dăianu, nr. 2 din 1905, anexă la revista „Răvașul” – Scrisoarea adresată de Urs Broină împăratului Iosif al II-lea „Preaînălțatului și de Dumnezeu Luminatului și Bunului, Credinciosului Împărat Iosif Sănătate, Bună, Viață îndelungată, întărirea și Bucuria și ce cătră Vrăjmași Biruință. Această instanță Preaînălțate Doamne Împărate, la altă față nu cearcă să se închine fără numai la Înălțime ce de Dumnezeu încununată a Împărații Tale, carele ești cel de Dumnezeu adevărat ales împărat, și lauda și slava cea luminată și sprijinitoriul al creștinătății. Că știu cu adevărat, că pe împărații și pe crai, au ales Dumnezeu în locul sfinții sale să fie pe pământ precum și numele și-au împreunat în psalomul 81 zicând: Dumnezei sunteți, pusu-i-au Dumnezeu mai mari peste oamenii săi, ca să-i apere și să-i păzască pe ei, că precum nu poate fi trupul fără cap așa nu pot fi oamenii fără împărăția ta. Aceasta m’aș plânge și m’aș jelui înaintea Împărății tale: Iată Doamne Împărate, eu Broină Urs din varmeghia Clujului din satul acesta Stoborul, am cugetat din minte, ce mi-au dat Dumnezeu să fac o mănăstire și cu ajutorul lui Dumnezeu o am fost și făcut, de care lucru mă și bucuram, ce Doamne Împărate, aceștii sfinte Mănăstiri așa i-s’au întâmplat, că a vinit o poruncă dela cinstita Tablă a noastră a Clujului, că-i porunca înălțatului Împărat și a crăiescului Gobernium, cum nici o mănăstire să nu rămâie sub stă-

pânirea împărății tale și așa au venit și la mine, cum până la opt zile să-o răsipesc și să-o stric. Dară eu ce se fac numai am început a plânge și așa s’au plinit a opta zi și a venit solgăbirău Căceli Jiga și comisarășu Diulai și cu alți nemiși, aducând oameni și sate spre stricarea Mănăstirii și eu m’am rugat să nu-o strice, că voiu veni înainte Împărății Tale să mă rog de grație și de nu voiu avea atuncea să se strice precum vei porunci, că eu voiu fi ascultător poruncii Împărății Tale. Ce (ci) aceștia se aprinseră de mânie și (în) dată mă legară și mănăstire o stricară. Ce mă rog pre înălțatului Împărat să-și facă milă de mine de acest lucru, că sunt de pagubă de cinci sute de floreni, că locu mi l’au luat Domnul meu Rădaia Mihai și l’au făcut lab Mării Sale. Iară eu am rămas sărac, și acesta loc eu Doamne Împărate tot din pădure l’am făcut cu mare muncă și trudă, care s’a biciulit (prețuit) aceste cinci sute de florinți, ce Domnul meu nici vre să-mi lase loc, nici să-mi plătească munca. Ce Doamne Împărate, mă rog la pre milostiv și înălțatul și blândul și de Dumnezeu înțălept și luminatul Împărat, să-și facă milă de mine, ori să poruncească și să mă slobozească să o mai zidesc, ori să-mi dea Domnul mie locul, să mă hrănesc în ceastă lume. Dela Bro(i)nă Urs plecată închinăciune cătră împărăția ta cu ge-

28 nunchele până la pământ și să fiă Dumnezeu cu împărăția ta. Bro(i)nă Urs, din varmeghia Clujului ce din sus, din satul acesta Stoborul”. Articol apărut în ziarul „Românul” – nr. 135 din 1912 – Arad, 20 iunie (3 iulie) „Ingeniositatea unui țăran român pe care compatrioții noștri voesc al face săcui. Cetim în «Solia Satelor»: «Matei Chiorean, iată numele unui sătean din Cubleșul român de lângă Cluj, care s-a făcut vestit pentru mașina de sburat, pe care și-a făcut-o el însuși cu mâna lui, după forma și măsurile iscodite tot de el. Încă de astăvară, dela serbările din Blaj, când a sburat Vlaicu, a fost ieșit vestea, cum că un țăran isteț din părțile Someșului, are o mașină de sburat lucrată toată de el. Și au putut chiar să vadă cei cari au fost la Blaj, cum pe lângă pasărea măiastră a lui Vlaicu se tot învârte, gânditor și tăcut, un sătean cu ochii vioi, și tot judecă și măsură minunata alcătuire. Chiar pe inginerul Vlaicu l-am văzut într’un rând povestind cu Matei Chiorean și descurcând o împletitură de linii de pe o bucată de hârtie. Se înțelege, lumea se uita neîncrezătoare la țăranul cu ismene largi de pe Someș. Matei Chiorean însă nu s’a desbărat de mașina lui. A isprăvit-o de tot și așteaptă acum să-i poată pune motor, ca să se înalțe în văzduh. Neavând însă bani, a crezut

să o poarte prin orașe de arătare și astfel să-și câștige banii de lipsă. De vreo două zile e cu mașina la Cluj. Am fost și noi de am văzut-o. O mare pasăre cu trup de lemn și cu aripi de pânză. E alcătuită tot din lemn cioplit și poleit de Chiorean. Sulegetă și subțirică, c’o lungă coadă. Croită după chipul altor mașini, însă cu schimbări și cu înoiri de forme. Când o vezi, îți pare șoim gata de sbor. Îi lipsește duhul dintr’nsa, motorul. E făcută cu multă istețime însă cu uneltele și priceperea unui sătean, care nu are la îndemână fabrica, nici cunoștința de numeri și calculi mai înalți a unui inginer din lumea mare. La toată întâmplarea însă, dovedește o minte rară și o agerime fără păreche. O mare putere de alcătuire, închisă în strâmtoare și sărăcia unui sat. Dacă putea acest Matei Chiorean ajunge la lumina învățăturilor, unde ar fi el astăzi? Poate ar străbate văzduhul, ca un alt șoim biruitor, alături de Vlaicu, mândria noastră. Mai ales că e mare meșter în ale lui. Face biciclete din lemn și merge pe ele ca domnii pe celea din fabrici. Și-i zugrav. Și alte măiestrii pricepe. Are mare nădejde că această mașină, având motor, ar sbura abunăseamă. Ori chiar dacă ar avea scăderi, alta și-ar face, că planuri mai are, alte măestrii pricepe. Suntem mândri de acest sătean român. Deși ungurii l-au făcut Tyiorán Máté și au umplut gazetele lor din Cluj, vorbind de istețimea «săcuiului din Cubleș». Iată ce zic ei: minte de «sătean ungur!» De, așa sunt ei, tot ce-i bun fac al lor. Și se fac de râs”.

Biserica de lemn „Înălțarea Domnului” din Cubleșu – detalii pictură

Biserica de lemn „Sf. Nicolae” din Aghireșu – detalii pictură

Biserica de zid din Brâglez

Biserica de zid din Brâglez – Iconostas, detalii iconostas

Cubleșu – Troița realizată de Mateiu Chiorean