USAMV Newsletter 25

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca

Nr. 25 • SEPTEMBRIE 2011 • Publicație gratuită • ISSN 2066-5970 • Editura AcademicPres

2010-2011

O nouă generație și-a încheiat socotelile cu USAMV. Un bilanț pozitiv al unor absolvenți care privesc cu încredere spre viitor și al căror crez pare a fi: “Șansa fiecărui dintre noi depinde doar de noi“!

Generația Facebook/Bologna

RETROSPECTIVA 2010-2011

ARGUMENT

În căutarea excelenței!

Deschideți ochii minții și ai inimii și lecturați în paginile acestei ediții interviurile cu doar câțiva dintre șefii de promoție ai generației de absolvenți USAMV 2010-2011, alături de un interviu cu rectorul universității, domnul profesor doctor Doru Pamfil. Veți vedea că atributele succesului vor fi fost dintotdeauna aceleași: ambiția, munca și pasiunea pentru ceea ce faci!

Nu știm ce ne rezervă viitorul, dar cu astfel de oameni printre noi putem fi doar încrezători.

Ciprian Butnaru Tradiție și modernitate

Foto Călin Ilea & Iulian Iancu

2

“La trecutu-ți mare, mare viitor!” e un vers scris în 1867, cu doi ani înainte de înființarea acestei universități. Era momentul instaurării dualismului austroungar și puțini aveau tăria să viseze la viitorul României, așa cum i-l dorea Eminescu în aceste versuri. Dar cei care au făcut-o nu au renunțat până când, în 1918, acest vis s-a împlinit.

Trecutul și viitorul USAMV se con­ fundă de atunci cu cele ale țării noastre și, de-a lungul timpului, oamenii acestei universități au arătat că se pot situa deasupra vremurilor, că pot vedea prin negura prezentului, chiar dacă fiecăruia dintre ei nu le-a fost dat un trecut mai puțin greu ori un viitor mai puțin imprevizibil.

Mihai Șerban, Bela Pater, Iuliu Prodan, Alexandru Buia, Vasile Velican, Nicolae Giosan, Emil Negruțiu, ca să amintim doar câțiva dintre ei, au stabilit noi standarde în această continuă

căutare a excelenței și nu au abdicat în fața greutăților sau a neputinței.

Anul universitar 2010-2011 coincide cu momentul de vârf al crizei economice internaționale, este anul noii Legi a Educației Naționale, anul cu o dezastruoasă promovabilitate la Bacalaureat, sub 50 %, dar și anul diplomelor “Bologna”, recunoscute internațional. În același timp, este anul acceptării la nivel mondial a unei noi paradigme a relațiilor sociale, lucru consfințit și de acordarea de către revista TIME a titulaturii de “Personalitatea anului 2010” lui Mark Zuckerberg, fondatorul platformei sociale on-line “Facebook“.

A fost anul unor schimbări radicale din toate punctele de vedere.

Să fim cei mai buni dintre cei mai buni!

“Important este ca studenții noștri să nu rateze ocazia de a simţi, măcar o dată, plăcerea de a fi printre cei mai buni.“ este îndemnul rectorului USAMV, prof. univ. dr.

Doru Pamfil. Iar universitatea noastră înde­pli­nește toate condițiile realizării acestui scop. O susțin la unison toți proaspeții absolvenți USAMV în inter-

viurile pe care le puteți citi în paginile ce urmează.

Împreună pentru viitor “Universitatea ne-a învățat în acest timp că împreună putem face mult mai mult decât de unii singuri.“ este starea de spirit cu care pleacă la drum Lenuța Rus, șefa de promoție a specializării “Montanologie“. Ca și ea, Cristian Buse, Ileș Șandor, Iulia Balaci, Mihaela Radu, Florin Rebrean, Elena Cenan, Ioan Văscan, Pavel Flavius Simion și Iulia Lazăr, deși astăzi doar niște nume din elita absolvenților 2010-2011 a USAMV, sunt parte din generația care, cu multă ambiție și optimism, pornesc în căutarea excelenței.

Alături de profesorii lor, pe care mulți îi consideră niște modele, alături de foști absolvenți precum Dacian Cioloș, comisarul european pentru Agricultură, care le este și sprijin la cel mai înalt nivel, alături de colegii de an și de ceilalți șefi de promoție rămași nemenționați din rațiuni editoriale, studenții ale căror declarații le puteți citi astăzi în paginile acestei ediții trebuie să confirme nu doar pentru ei, ci pentru întreaga societate românească.

3

DORU PAMFIL, RECTORUL USAMV

DORU PAMFIL, RECTORUL USAMV

Îmi doresc ca universitatea să ofere studenţilor noștri reale şanse de integrare în economia de mâine Interviu cu domnul profesor universitar doctor Doru Pamfil, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca

Ciprian Butnaru Ne-am propus un număr special în care să salutăm excelența în rândul studenților USAMV Cluj-Napoca.

Cum vi se pare subiectul?

Un subiect binevenit, mai ales în acest moment în care suntem în dezbatere cu noua Cartă Universitară, care precizează că „misiunea universităţii este şi aceea de a promova excelenţa în domeniul cercetării şi educaţiei”. Eu, personal, mi-am dorit mult să înţeleg ce este excelenţa şi cum se poate atinge.

Acum ştiu şi deci nu-mi rămâne decât să o materializez în tot ceea ce fac, pentru mine şi pentru universitatea noastră.

Am dori să le scriem studenţilor mai multe despre rectorul lor, pentru a-l cunoaște mai bine. Și vă întreb ce i-am întrebat și pe studenții intervievați în această ediție specială: cum aţi ajuns student la Agronomie? Întrebarea îmi aduce aminte de o întâmplare trăită la vârsta de 6 ani.

Eram cu părinţii şi împreună cu profesorul Borza, directorul Grădinii bota­ nice, într-o excursie la Lacul Roşu. Îl întrebam mereu pe reputatul savant „Ce plantă este asta?”, iar după mai multe astfel de întrebări și răspunsuri mi-a replicat: „Lasă că vei afla când vei fi agronom”.

Adevărul este că am copilărit în Grădina botanică şi în Institutul Agro­

nomic unde mă jucam cu eprubete, lamele şi cu microscopul de la disciplina de Genetică, încă înainte de a fi mers la şcoală. Mai târziu, în timpul liceului, am revenit la „Şapca verde” pentru purificat grâul sau polenizat trifoiul roşu la laboratorul de Ameliorare, pentru nişte bani în plus pentru vacanţă. Făceam asta împreună cu alţi copii ai cadrelor didactice din Institut cu care am rămas prieteni pe viaţă.

Totuşi, nu mi-a fost uşor să aleg facultatea, deoarece fiecare din familie voia să continui o tradiţie, și astfel mama dorea să învăţ limbi străine, unchiul să devin doctor, bunicul inginer constructor, numai tatăl meu, înţelept ca întotdeauna, a spus: „Faci ce vrei!”.

Aşa am ajuns student la Agronomie, cu povara de a avea ca decan şi profesor pe propriul meu tată. De fapt, până la urmă, le-am făcut pe plac la toţi pentru că am făcut din toate câte puţin.

Ați absolvit în 1977.

Cum v-a fost viaţa de student?

Frumoasă, dar mult mai grea ca cea din anii de liceu când aveam timp şi de şcoala de muzică (vioară), şi de şcoala sportivă (baschet), şi chiar de Clubul de paraşutism de pe Cetăţuie, unde am obținut carnet gradul III turn. Am avut o admitere pentru care am învăţat cu plăcere şi am reuşit la examen (chimie şi botanică) al doilea. Facultatea de Agronomie avea pe atunci doar 158 de locuri la admitere, pentru care am fost peste 20 de candidaţi pe un loc şi

În rest, învăţam mult pentru că era o mare competiţie pentru note; repartiţia finală depindea de media generală.

Am avut colegi de an foarte buni, dintre care doi au ajuns ulterior decani la Agricultură (prof. Ioan Rotaru) şi Horticultură (prof. Silviu Apahidean), ca să-i amintesc doar pe cei care îi am ca şi colegi la universitate. Am reuşit, în final, să termin ca şef de promoţie pe ţară, cu un singur nouă la „stamatică” (matematică), deci foarte aproape de visul de excelenţă.

eram singurul student clujean. Nu era la modă să fii agronom, dar mie mi-a plăcut şi am făcut ce am vrut.

Probabil am fost un student model şi ţin minte că în 5 ani nu am lipsit decât la vreo 10 cursuri pentru a numi face „de ruşine” părinţii. Cel mai mult m-am bucurat de perioadele de practică şi nu voi uita niciodată cele trei luni petrecute la Staţiunea de la Turda când am reuşit să-mi las… barbă. Am mai reuşit să evadez în anul IV, când am plecat pentru un semestru în căminul „Agronomia”. Eram într-o cameră cu 8 paturi şi era o distracţie continuă, care s-a terminat la spital, după o cină cu „porcării” primite de acasă de un coleg.

E greu să compar viaţa mea de student cu cea de acum, dar încă o rememorez ca o perioadă frumoasă, plină de muncă, dar şi de satisfacţii.

Eram preşedinte la „Cultural” pe Institut, făceam peste 100 de abonamente pe an pentru studenţi la Operă şi eram membru în trupa de teatru. Am fost „Profesorul de franceză” în piesa lui Tudor Muşatescu şi am avut mari emoţii la spectacolul de la Casa de Cultură cu ocazia „Primăverii studenţeşti”. Nu am luat nici un premiu, dar am făcut-o pe mama fericită. Am organizat şi o primă discotecă în Club, care s-a terminat prost, pentru ca am avut neşansa să o intitulez „Şapca verde”. Luni dimineaţa am fost chemat la Decanat, unde un securist furios m-a acuzat că folosesc simboluri… legionare.

Ce ați făcut după absolvire?

Foto Arhiva USAMV

4

Colegii de generație ai domnului prof. dr. Doru Pamfil, șef de promoție al Facultații de Agricultură în anul 1977

Tânăr cadru didactic în anii ‘80

Am avut şansa să fiu repartizat la SCPP Cluj. Am plecat deci de acasă tot la Cluj; oricum, era bine, pentru că scăpasem de Institut şi de Genetică.

M-am înscris la doctorat la prof. Iuliu Bărbat, la Fiziologia plantelor, pentru că oricum urma să fac cercetare. După 2 ani de stagiu şi plantat pomi pe dealurile Feleacului, vie în Someşeni şi flori în sere, am ajuns într-un laborator proaspăt înfiinţat: Culturi de ţesuturi. Nu avea decât un autoclav, o improvizaţie de masa sterilă cu UV şi un raft pentru plante, într-un beci plin de igrasie.

Atunci mi-am exersat primele talente de cercetător constructor cu mistria în mână, la pus faianţă pe pereţi, şi cu şurubelniţa în buzunar, pentru instalaţia de automatizare de la camerele climatizate care se defectau săptămânal. În cele din urmă, au fost gata şi laboratorul şi doctoratul şi unchiul putea jubila, eram doctor. Dar ambiţiile de constructor erau mult mai mari şi m-am apucat în 1984 să imaginez o seră „insect proof” unicat. În final, avea 0,3 ha şi producea anual peste 1,5 milioane butaşi înrădăcinaţi de garoafe libere de virus.

A fost o perioadă de formare bine­ venită în care m-am validat ca cercetător ştiinţific, mi-am perfecţionat engleza, franceza şi germana şi am publicat 86 de lucrări ştiinţifice. Am avut colegi cu care am colaborat foarte bine şi care au ajuns şi ei decani la Horticultură (prof.

Dumitru Zaharia, prof. Radu Sestraş).

Trecuseră 12 ani şi simţeam că nu mai am ce construi la Staţiune. Începusem să predau după-masa studenţilor lucrări practice de „Culturi de ţesuturi” şi „Microbiologie” şi îmi plăcea postura de cadru didactic (asistent suplinitor).

Apoi, în 1989, tatăl meu mi-a făcut cel mai mare cadou: s-a pensionat la 65 de

“

Continuu să îi încurajez pe toţi colegii şi studenţii să nu refuze nici o ocazie de a pleca oriunde, pentru că fiecare experienţă în străinătate nu poate fi decât benefică, chiar şi atunci când înveţi din greşeli”

ani şi nu a mai venit la catedră! Aveam cale liberă spre universitate.

Cum aţi ajuns cadru didactic?

Chiar înainte de Revoluţie am reuşit, cu greu, să mă transfer la universitate.

Un an am stat pe la bibliotecă şi la cate­ dra de Fiziologia plantelor, neavând birou. Apoi, Universitatea s-a restructurat şi am optat imediat pentru Facultatea de Horticultură, proaspăt înfiinţată. Mi s-a aprobat un curs nou de „Biotehno­ logie” şi am plecat în căutare de spaţiu.

Tocmai se desfiinţase „Catedra de pregătire militară” şi am acceptat imediat să preiau două camere, o tablă, 12 scaune şi 4 mese (nesterile). Cam asta era tot pentru tânărul şef de lucrări care a avut norocul să poată preda, încă vreo câţiva ani, în modernul laborator lăsat la Staţiunea de cercetări. A fost perioada în care l-am avut student pe Dacian Cioloş, care mă ajuta să-i transport colegii, cu maşina personală, la Staţiunea de cercetări pentru lucrările practice.

Am realizat că sunt din nou în punctul zero şi trebuie să mă apuc de construit. Şi pentru că, la acea dată, îmi era imposibil de făcut ceva în ţară, am plecat în Statele Unite. Doi ani am fost bursier Fulbright la Universitatea Maryland, apoi cercetător la Institutul de Ştiinţa Plantelor la Beltsville şi, în tot acest timp, cel mai frecvent cititor la „Biblioteca Naţională de Agricultură” (NAL), deţinătoarea celebrei colecţii „Agricola”. Aici am învăţat ce înseamnă Biotehnologia, am realizat că nu voi scăpa niciodată de Genetica de care fugeam pentru că tatăl meu atinsese excelenţa. M-am specializat în markeri moleculari şi m-am întors

acasă cu un proiect FP5 Copernicus cu care am amenajat un laborator ca cel din Maryland. Am mai învăţat ceva important de la americani, ce mi-a fost util mai târziu, şi anume că un cadru didactic nu se poate afirma dacă nu tinde şi spre excelenţă în cercetare. Recunosc că am avut şansă că am venit la timp în America, dar nu voi uita niciodată stresul primelor cursuri la care aveam senzaţia că cei 50 de studenţi ştiu mai multe ca mine (în domeniul limbii engleze sigur). Până la urmă ne-am împrietenit şi, cu unii, încă mai corespondez şi astăzi. Cu toate că recunosc greutăţile unei astfel de experienţe, continui să îi încurajez pe toţi colegii şi studenţii să nu refuze nici o ocazie de a pleca oriunde, pentru că fiecare experienţă în străinătate nu poate fi decât benefică, chiar şi atunci când înveţi din greşeli.

După experienţa americană au urmat şi altele care mi-au confirmat că sunt pe calea cea bună şi am reuşit să promovez, ca profesor, iar apoi am făcut tot ce mai era necesar pentru a deveni conducător de doctorat. Pentru mine a fost maxima satisfacţie în ca­ riera didactică, pentru că puteam să lucrez cu studenţi motivaţi, puteam să-i învăţ cum se face cercetarea şi pe mulţi i-am avut colaboratori la proiectele mele. Dacă am rămas performant în cercetare, se datorează, în bună parte, doctoranzilor, lângă care încă mă simt tânăr şi cu putere de muncă.

Ca profesor vă simțiți mai bine alături de studenți la catedră sau în cadrul proiectelor de cercetare?

Cred că întotdeauna am fost un cercetător care predă studenţilor cu

Continuare în paginile 6-7

5

DORU PAMFIL, RECTORUL USAMV

6

tea avea 72 de proiecte de excelenţă).

Strategia universităţii tocmai se schimbase şi cercetarea devenise prioritară, aşa că am extins planul mana­gerial pentru a generaliza excelenţa la nivelul întregii universităţi şi în felul acesta, am reuşit să fiu convingător în competiţia pentru postura de rector. Mă bucur sincer că am avut alături de mine şi colegi care au crezut în această schimbare şi sper să termin mandatul cu toate obiec­ tivele realizate, chiar şi în condiţiile crizei actuale.

cercetare recent recunoscute de Sena­ tul universitar, să putem îndeplini cu succes misiunea asumată, de cercetare avansată şi învăţământ performant.

Este un angajament colectiv pentru a da şansa studenţilor noştri să fie cât mai performanţi, în ţară sau străinătate.

Ca să revin la întrebarea pusă, cred că am rămas mereu cu deprinderea de cercetător şi cariera mea, în acest domeniu, a avut o maximă recunoaştere atunci când am fost primit în Academia Română, ca membru corespondent.

Este un titlu de care sunt deosebit de mândru, alături de cel de membru asociat ASAS sau cel de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea. Încă nu mi-am terminat cărţile şi proiectele la care lucrez aşa că mai am de cercetat câţiva ani, până la pensionare.

Sunteţi rector şi aţi fost aproape tot timpul la conducere. Cum aţi debutat în administraţia universităţii?

Mulţi identifică funcţiile de conducere cu a fi „şef”. Sunt, până la urmă, simple funcţii de manager şi, în străinătate, ele s-au specializat atât de mult, încât unii devin, de profesie, decan. Astfel, prof. David Thawley de la Universitatea Nevada din Reno, cel cu care am început masterul de „Agribusiness”, a fost decan peste 20 ani, la 4 universităţi din Noua Zeelandă şi Statele Unite. Până la urmă, cel mai important este ca aceşti manageri să devină lideri şi să lase lucrurile bine făcute pentru că experienţa în acest domeniu se acumulează în timp. Dacă mă gândesc bine, am cam ajuns şi eu tot la 20 de ani în funcţii de conducere.

Am debutat ca prodecan, din întâmplare, în 1992. După două runde de balotaj pentru alegerea unui nou prodecan, cineva a mai propus o persoană, pe mine, şi astfel m-am trezit, la următorul tur, la conducere. A fost o perioadă în care am avut mult de învăţat din greutăţile anilor ‘90, când salariile erau cam de 50 de dolari şi se puteau asigura cu greu la timp. Am avut doi decani cu

“

Planurile de viitor sunt astăzi mai importante ca niciodată şi asta tocmai când credem că putem lua o pauză.

Cred că mai avem un drum lung de făcut împreună, cadre didactice şi studenţi, pentru a atinge excelenţa care tocmai e pe cale să-şi stabilească noi repere.”

care am avut mult de construit, căci Facultatea de Horticultură era pe ultimul loc în USAMVCN. Alături de prof.

Budiu, ca secretar ştiinţific, am înţeles în această perioadă şi mecanismele administraţiei din domeniul cercetării. În anul 2000, când prof. Mărghitaş mi-a propus să vin în echipa lui la rectorat, am pus o singură condiţie, să fiu prorector cu cercetarea şi relaţiile internaţionale, funcţie pentru care mă simţeam deja pregătit. Au fost anii cei mai frumoşi în care m-am simţit creator în profesie şi administraţie. Atunci am creat editura AcademicPres, am extins Buletinul Universităţii până la patru volume în engleză, am pornit simpozionul „Perspective ale agriculturii mileniului III”, s-au semnat acorduri cu universităţile din străinătate şi s-a făcut evaluarea EUA. În ultimul an de prorectorat, universitatea a fost premiată de MECTS pentru „cele mai multe granturi şi proiecte de cercetare” raportat la numărul de cadre didactice. Era maximum ce se putea obţine în cercetare la acea dată, adică excelenţa (universita-

Foto Călin Ilea

gândul la viitoarele proiecte de cercetare. Am înţeles încă de acum 15 ani că acesta este noul model de cadru didactic. Ce a urmat la noi îmi confirmă doar că am avut o bună intuiţie, materializată deja prin noile sisteme de evaluare profesională sau prin grilele pentru concurs în care activitatea didactică aproape că nu mai este menţionată, ci doar proiectele finalizate şi publicaţiile ISI. Încă nu sunt convins că această evaluare este foarte corectă pentru condiţiile din România, dar nu poţi decât să respecţi legea.

Având această intuiţie, am făcut printre primele proiecte de cercetare CNCSIS în 1992. Erau doar 4 în toată universitatea. Primul proiect de cercetare cu bani europeni l-am contractat în 1998, primul BCUM cu Banca mondială în 2000, prima platformă de cercetare în 2005, iar proiectul de Institut de Cercetări Horticole în 2010.

Toate au fost în premieră, iar proiec­ tele la care am fost director au adus universităţii, în total, peste 20 de mili­ oane euro. Unii vor zice că mă laud, dar nimeni nu a stat noaptea treaz în locul meu pentru a gândi sau a scrie proiecte pentru excelenţa de mâine. Recunosc, însă, că singur nu aş fi reuşit şi sunt bucuros că am o echipă de colaboratori de excepţie. Împreună cu colegii mei am încercat mereu să facem o şcoală, nu numai pentru masterat, doctorală, postdoctorală sau postuniversitară, ci şi una pentru „munca bine făcută”. Cred în această şcoală, am învăţat-o şi eu de la maeştri mei şi de la părinţi şi nu îl voi uita niciodată pe seniorul care îmi spunea că: „profesorul desăvârşit este cel care lasă după el o şcoală şi o carte”.

Dar cercetarea nu înseamnă doar proiecte şi bani, aparate şi oameni harnici, ci şi publicaţii. Am ajuns la peste 300 de publicaţii şi multe altele stau încă nescrise din lipsă de timp. Atunci când am vorbit prima dată de necesitatea articolelor ISI, acum 10 ani, cred că am scandalizat mulţi colegi. Atunci când am propus să publicăm numai în limba engleză în Buletinul USAMV au fost, de asemenea, proteste, dar în felul acesta Buletinul a ajuns în doar 6 ani în ISI Proceedings. Atunci când am pornit cu decanul Sestraş o revistă nouă „Notulae Botanicae”, mulţi nu au crezut că va primi factor de impact ISI, iar azi, nici nouă nu ne vine să credem, ea este indexată cu 0,462, fiind singura revistă de acest fel din Consorţiul USAMV. Sper ca acest efort să crească în viitor şansa universităţii de a-şi demonstra excelenţa şi să fim clasificaţi cu un calificativ maxim. Sper, de asemenea, ca odată cu finalizarea noului Institut de Cercetări Horticole Avansate, alături de cel pentru Ştiinţele Vieţii, Centrul de Biodiversitate şi celelalte centre şi laboratoare de

DORU PAMFIL, RECTORUL USAMV

Cum vedeți viitorul instituției pe care acum o conduceți? Întotdeauna mi-a plăcut zicala „Viitorul sună bine”, dar nu am putut anticipa în 2008, când am fost ales rector, că economia, care pe atunci „duduia”, ne va aduce astfel de proble­me în viitor. Preşedintele Mărghitaş m-a încurajat, spunându-mi: „Un rector se validează la greu”. Am reuşit deja ca majoritatea obiectivelor propuse să fie îndeplinite: suntem lideri incontes­ tabili în domeniul cercetării în cadrul Consorţiului USAMV, universitatea a fost acreditată cu „încredere ridicată”, avem o extensie în Italia la Centrul Universitar Român din Viterbo, suntem deja atractivi pentru studenţii străini, care pot studia în franceză şi engleză, avem cel mai frumos campus din România şi o infrastructură pe care o invidiază până şi rectorul de la universitatea BOKU Viena, care ne-a vizitat săptămâna trecută.

Recent, pentru câteva zile, am reușit să asociem Clujului titulatura de „Capitala Europei în Agricultură”, cum comenta un jurnalist vizita comisarului şi preşedintelui Parlamentului European pentru agricultură. Atunci s-a discutat tocmai despre viitorul politicii agricole comune europene (PAC) şi viitorul învăţământului agricol şi veterinar românesc. Au fost evocate succesele obţinute de universitate, pentru care nu pot decât să îi felicit pe toţi colegii mei care au sacrificat timp, energie şi s-au dăruit obiectivelor comune. Tot atunci am discutat şi despre viitorul studenţilor noştri, cu Dacian Cioloş şi Paolo De Castro, în contextul noii PAC, şi a rezultat că în viitor Comunitatea europeană nu va mai susţine „producţia de culturi agricole inutile, cu volum mare şi valoare mică”, ci se doreşte ca „agricultorii din Europa să concureze pe piaţa biocombustibililor şi a produselor alimentare sănătoase de mare valoare”. În prezent, studenţii noştri au aproape tot ce le trebuie pentru a studia şi a cerceta, pentru a se forma ca specialişti performanţi. În ultimii trei ani, 89% dintre ei au reuşit să găsească un job şi nu au rămas şomeri, dar numai 52% dintre ei lucrează în profilul studiat.

“

Folosiți-vă timpul pentru a învăţa, a vă distra, a vă face prieteni şi a încerca să căutați excelenţa în tot ceea ce faceți!”

Aici este marea mea îngrijorare şi cred că acesta este doar începutul schimbării de pe piaţa muncii. Ultimul număr al revistei „Forbes” publica „Topul celor 10 joburi bine plătite care vor dispărea în următorii 5 ani”, iar pe locul patru sunt... inginerii agronomi. Prognoza este pentru SUA care are o populaţie agricolă de 1,5%, nu de 35% ca România. Dar suntem oare pregătiţi pentru scăderea populaţiei agricole la 15% şi a numărului de studenţi la jumătate în următorii 20 ani? Cred că încă nu ne îngrijorează această perspectivă, pentru că tocmai am crescut, în 20 de ani, de la 1.780 la peste 7.000 de studenţi.

Categoric că planurile de viitor nu mai trebuie axate exclusiv pe creşteri cantitative (studenţi, locuri în cămin, săli de curs etc.) şi că strategia trebuie axată numai pe promovarea excelenţei în noile domenii ale ştiinţei, singura modalitate de a ne mai menţine competitivi. Poate acum vor realiza cu toţii de ce este importantă cercetarea universitară şi de ce s-a optat pentru cercetare avansată şi învăţământ performant.

Am anticipat necesitatea unei schimbări în viitor încă de atunci când am propus să ne afiliem la Consorţiul European al Universităţilor de Ştiinţele Vieţii (ICA), fostele Universităţi de Ştiinţe Agricole. Între timp, suntem singurii membri din România şi vicepreşedinţi CASSE (Consorţiul Central European al ICA) şi am reuşit să aduc reuniunea anuală din 2012 la Cluj-Napoca. Urmează, în octombrie, să convingem şi MECTS de necesitatea

unei astfel de schimbări şi vom organiza o reuniune de Consorţiu USAMV, cu participare ICA, tocmai pe această temă. Trebuie înţeles că trecerea spre o Universitate de Ştiinţele Vieţii şi ale Pământului (cum dorim să propunem) nu este doar o acţiune de marketing şi de „rebranding” a universităţii, pentru că tinerii de azi nu mai vor să fie numiţi ingineri agronomi, ci pentru că trebuie să le oferim studenţilor o şansă mai mare de integrare în economia de mâine.

Această schimbare presupune şi modificarea conţinutului studiilor pentru o mai mare deschidere spre alimentaţie raţională, sănătatea animalului şi a omului, adaptare la schimbări climatice, implicarea în bioresurse, bioeconomie, biotehnologie, biocombustibili şi alte domenii ce par astăzi ciudate, dar mâine vor fi foarte căutate. Faptul că, pentru clasificarea universităţilor suntem evaluaţi deja la categoria „Ştiinţele Vieţii” sau că viitoarele programe de cercetare sunt la aceeaşi categorie ne arată clar direcţia de urmat. Planurile de viitor sunt, deci, mai importante ca niciodată şi asta tocmai când credem că putem lua o pauză. Se adevereşte, astfel, că este mai greu să păstrezi performanţa decât să o dobândeşti. Cred că mai avem un drum lung de făcut împreună, cadre didactice şi studenţi, pentru a atinge excelenţa care tocmai e pe cale să-şi stabilească noi repere.

Regrete aveţi?

Nu regret decât un singur lucru, că am fost toţi aceşti ani mai puţin decât am vrut cu familia. Am avut poate cel mai mare noroc că soţia şi copiii m-au susţinut şi m-au înţeles şi că au adoptat şi ei aceleaşi principii de excelenţă care, uneori, cer sacrificii. Și le mulțumesc pentru asta. Regret însă că nu voi mai putea recupera niciodată timpul petre­ cut în plus la universitate şi care îl puteam dedica excelenţei ca soţ şi tată; totuşi încă mă mai străduiesc.

Ce le transmiteţi celor care anul acesta aleg să vină la USAMV Cluj-Napoca și studenţilor universității?

Studenţilor le-aş transmite să-şi fo­ l­­o­sească timpul pentru a învăţa, a se distra, a se educa, a-şi face prieteni şi a încerca să caute excelenţa în tot ceea ce fac. Dacă o găsesc, vor fi mândri că au absolvit universitatea noastră, dacă nu reuşesc, mai au timp să o caute tot restul vieţii. Sunt tineri şi mai au multe de învăţat. Important este să nu rateze ocazia de a simţi, măcar o dată, plăcerea de a fi printre cei mai buni. Și mă bucur că doriţi să identificaţi între studenții noștri astfel de exemple, pentru că avem nevoie de modele de urmat, iar studenţii trebuie să înţeleagă sensul devizei universităţii noastre: „Să fim cei mai buni!”. Aş completa doar: „şi azi, şi mâine”.

7

RETROSPECTIVA 2010-2011

Cristian BuSe

Ca student, i-am simțit foarte aproape pe profesori Interviu cu Cristian Buse, șef de promoție Măsurători Terestre şi Cadastru, 22 de ani, Petroșani

Tiberiu Farcas Am înțeles că ai făcut un liceu de profil real. Cum ai ajuns să dai admitere la USAMV? Da, am făcut un liceu foarte bun de matematică-informatică în Petroşani, la mine acasă. Sunt şi programator. Dar, în ceea ce privește alegerea studiilor superioare, am avut exemplul vărului meu, care a terminat această specializare.

Apoi mi s-a părut normal să vin la Cluj la facultate. Şi am ales o specialitate care mi-a plăcut. Nu regret deloc, am făcut o facultate bună şi au fost niște ani foarte frumoşi.

Deci vii dintr-un liceu bun, unde ai învăţat bine. Ai fost bursier USAMV? Da, eram bine pregătit, am fost olimpic la matematică pe ţară, nu am avut probleme, iar aici am avut bursă de merit în toţi anii. Îţi aduci aminte cum a fost prima zi?

Aaa, da, cum să nu. Nu cunoşteam pe absolut nimeni, eram timid și cam speriat. Îmi amintesc că am fost la deschiderea de an, în aula “Mihai Șerban”, unde era lume multă, sala plină, iar eu eram singur. A fost o perioadă până m-am acomodat, dar după aceea m-am simțit ca peștele în apă.

Nu te-a tentat să pleci cu bursă Erasmus sau să mergi la muncă în Occident?

Nu, nu am fost. M-am concentrat pe şcoală, pe examene.

Ai fost căminist sau ai stat în chirie?

Am stat la verişoara mea din Cluj, dar asta nu înseamnă că nu ştiu ce e viaţa de cămin, am mai fost pe la colegi, i-am vizitat, ştiu cum e.

Dar viaţa de student ţi-ai trăit-o?

Sigur, am fost la party-uri, la terase, am avut o viață de student activă, dar fără exagerări. Am stat şi în biblioteci, dar am petrecut şi pe Piezişă, în campusul Haşdeu, la baruri. În afară de învăţătură, ce pasiuni ai?

Pe viitor, îți propui să continui la USAMV? Eu aş dori... să vedem... voi face un

masterat, dar încă nu ştiu dacă la Cluj sau la Petroşani.

Care e visul tău după ce ai absolvit universitatea? Te-ai gândit ce vei face până la toamnă şi după aceea?

Aş dori să fac ceva producţie, se produce prea puţin în România. Aici, lucrări sunt, o să fie şi pe mai departe, specialitatea mea e destul de căutată, nu îmi fac mari probleme. Dar mă gândesc să fac o linie de mecanizare, depinde mult ce voi alege în toamnă. Pe de altă parte sunt conştient că oraşul ClujNapoca oferă mai mult ca Petroşaniul.

Ai avut vreun profesor preferat?

M-am înţeles bine cu toţi profesorii și colegii, dar, dacă ar fi să menționez măcar un profesor care mi-a plăcut mult, atunci aș aminti-o pe doamna prof. dr. Ana Ciotlăuş. O foarte bună profesoară. Ți-a fost dificil să fii şef de promoţie?

Să ştii că a fost ceva natural, adică nu am învăţat pentru asta, am fost destul de bine pregătit din liceu. Am avut mai mulţi colegi buni, dar nu a fost o concurenţă neapărat.

Ce amintire mai deosebită ai din anii studenţiei? În mod special, excursia premian­ ţilor, în Germania. A fost una dintre cele mai importante experienţe ale mele, am văzut altă mentalitate, alţi oameni. Acolo am văzut ferme adevărate, puse la punct, o agricultură serioasă. O mentalitate responsabilă, care m-a impresionat.

La USAMV ce ţi-a plăcut cel mai mult?

Cu ce imagine rămâi?

Am fost mereu încântat de cum arată campusul, îmi place foarte mult, e o adevărată plăcere să vii la facultate.

Profesorii mi s-au părut aproape de noi, ca student i-am simţit aproape, se putea discuta cu ei omeneşte, şi probleme diverse, chiar personale, şi asta e foarte important când eşti tânăr student. Miam făcut prieteni buni aici.

Foto arhiva personală

Foto Călin Ilea

8

Îmi plac mult şahul şi fotbalul, sunt hobby-urile mele.

“

Mă bucur că aici am petrecut câțiva ani frumoși și mi-am făcut prieteni buni.”

9

ILEȘ ȘANDOR

ILEȘ ȘANDOR

Nu voi rupe niciodată legătura pe care o am cu USAMV Interviu cu Ileș Șandor, șef de promoție Agricultură, 27 de ani, Valea lui Mihai, județul Bihor

Da. Săptămâna trecută am avut susținerea și gata. Am terminat cu 9,90 per total.

Altă facultate ai mai făcut?

Cum ai auzit de USAMV? Și cum de ai ales USAMV și nu, știu eu, psihologia, dreptul...

Erai pregătit pentru ceea ce vei găsi aici, pentru ceea ce urma să studiezi?

Nuu, eram “curat”, nu știam ce se face, cum se face, nu ştiam nimic despre agricultură. Degeaba avem pământ acasă, eu n-am știut ce-i aia arătură, semănat sau cules. Eu rar ajungeam la ferma situată cam la 10 km de Valea lui Mihai, orășelul în care am copilărit.

Sincer, eram menajat de ai mei, se știa că am alte planuri, că îmi doresc foarte mult să urmez medicina, și atunci mă axam pe învățat, iar ei mă lăsau cu ale mele. Așa că aici am luat-o de la zero, spre deosebire de alți colegi de-ai mei

10

Mai reticent la început, când vin cu o nouă idee, dar după ce le explic ce și cum se poate face, da, sunt deschiși.

Pentru că și ei, terminând mai demult studiile acestei universități, au o anumită direcție pe care e greu s-o schimbi.

Ai profesori sau discipline preferate?

Da, am cochetat cu medicina. De fapt, câțiva ani chiar am fost student la UMF, dar au intervenit o serie de pro­ bleme și am fost nevoit să mă las.

Nu tocmai. Știu că mi-am depus dosarul și apoi, cum vă spuneam, am avut ceva probleme și am revenit abia la 2 săptămâni după începerea anului universitar. Eram dezorientat, îmi căutam colegii de grupă, încercam să identific amfiteatrele și laboratoarele, dar știu că peisajul ăsta superb din campusul universitar m-a prins. Când intri și te vezi înconjurat de atâta verdeață și de ciripit de păsări, te calmează parcă, te prinde imediat.

tăi acum, când tocmai ai terminat și le aduci cele mai noi informații și viziuni în domeniu?

Foto arhiva personală

Ai terminat cu licența?

Ai făcut o alegere în cunoştinţă de cauză... Îţi aminteşti prima zi?

În primul an, am fost al doilea, la o diferență de câteva sutimi. În ceilalți trei ani am fost de fiecare dată primul.

Dar nu am fost niciodată în concurență cu nimeni, poate ceilalți s-au simțit în concurență cu mine. Ei și-au dorit poate să mă depășească, nu eu pe ei. Pentru mine școala a fost doar frumoasă, am fost la cursuri cu plăcere, iar sesiunea nu era un stres pentru mine.

de ai mei, de familie, și asta a cântărit foarte mult.

Sigur că nu voi rupe niciodată legătura deja creată cu universitatea, cu profesorii sau cu colegii mei care vor continua să facă cercetare, pentru că sunt conștient de nevoia de a fi la curent cu tot ceea ce se descoperă nou, pentru a-mi eficientiza munca și pentru a spori producția. Dar e o relație ambivalentă: eu voi avea nevoie de cer-

lor. Un om cu care să simți că școala-i școală, iar prietenia prietenie. Și să reușească să te facă să te simți atras de materia lui, să predea într-un fel în care să să te poți prinde încă de la ore ce și cum, nu să stai acasă, tocind, și întrebându-te: oare ce-o fi vrut să spună profesorul?

Ciprian Butnaru

Am în familie doi absolvenți de USAMV, nașul meu de botez și un văr bun. La 23 de ani când am renunțat la medicină, eram destul de copt încât sămi spun mie: asta e!, varianta a doua rămâne munca grea, nu are rost să mai pierd vremea căutând. Acasă avem o fermă pe care o administrăm în familie și atunci alegerea a venit firesc, știind că astfel voi avea viitorul asigurat.

Ai fost în toți acești ani șef de promoție?

care, tot așa, aveau pământ, pe care își câștigaseră și o minimă experiență.

Iată încă un destin schimbat radical de studiile făcute în cadrul USAMV...

Da, categoric! Dar, sigur, în cu­noș­ tință de cauză.

Cum a fost impactul cu USAMV? Ți-a fost greu cu cursurile, cu examenele?

Nu, n-am avut nici o problemă cu examenele. Venind de la Medicină, aici chiar îmi părea totul foarte simplu. De fapt, și în liceu am învățat destul de bine. Și apoi chiar am participat la toate cursurile cu plăcere, rar s-a întâmplat să lipsesc.

Faptul că ai fost nevoit să renunți la Medicină l-ai simțit ca pe un pas înapoi?

Nu neapărat. Am conștientizat la un moment dat că tot ce trebuie să fac este să-mi închei socotelile acolo și că acesta este un nou început. Fără regrete. Și totuși, când ai realizat cu adevărat că această a doua variantă este OK, că drumul nou pe care ai apucat acum e drumul bun și că poți merge pe el fără regrete?

Tot pe la început a fost. Când am văzut că profesorii de aici mă iau în serios, că îmi explică totul de la egal la egal și se ocupă cu cea mai mare seriozitate de mine. Că mă iau drept om, fără complexe de superioritate. Unii profesori chiar pun suflet în a te învăța și asta mi-a plăcut foarte mult.

Cum ai caracteriza un bun profesor?

Exigent la ore, prieten în afara

Cum să nu... domnul profesor Mihai Rusu de la Agrochimie, Petru Buş – Agrotehnică, regretatul domn profesor Florian, domnul profesor Cernea de la Fitotehnie, sunt doar câțiva dintre ei. Cât despre discipline, nu pot spune că am una preferată, fiecare a avut farmecul și rostul ei. Dar sunt materii pe care în viitor o să le folosesc 100%: Agrotehnica, Fitotehnica, Agrochimia sunt 3 materii indispensabile agriculturii.

Consideri că studiile în cadrul acestei universități, dintotdeauna, dar mai ales în ultima vreme, când întreaga comunitate europeană își pune serios problema viitorului agriculturii, chiar te pregătesc pentru un viitor pentru care alte facultăți sau universități nu mai pot oferi o aceeași deschidere?

Bine, și agricultura, cel puțin la noi, e într-un declin, dar are și un foarte mare potențial. În contextul creșterii populației globului, și nu numai, de mâncare va fi nevoie întotdeauna. Și de unde o asigurăm? Din agricultură. Și sunt din ce în ce mai puțini agricultori. Cei mai în vârstă îmbătrânesc și caută tineri cărora să le lase mai departe munca lor de o viață. Tineri care chiar își doresc să facă ceva, care pun suflet și, mai mult, pun la bătaie știința pe care au acumulat-o. Dar nu e ușor, pentru că, în agricultură, de dimineața până seara-i muncă, iar vacanța-i doar iarna.

Care e profilul fermei voastre?

Fermă vegetală. Culturi mari de grâu, porumb, floarea soarelui. Avem 1.000 de hectare. Deci e nevoie de forță de muncă și de un suflu nou.

Ești pregătit pentru o astfel de viață?

Da! În patru ani de zile de când m-am apucat de studiile USAMV, am început să lucrez și acasă, mai mult decât am făcut-o în 23 de ani.

Cunoști istoria universității?

Ai fost conștient pe parcursul studiilor de însemnătatea ei?

Nu pot să spun asta. Știu că este o universitate cu tradiție, acum 2 ani ani­ versându-se 140 de ani de la înființare, iar dintre personalități știu că actualul comisar european pe agricultură, Dacian Cioloș, este absolvent al USAMV. Și asta ne arată de unde venim și cât de departe se poate ajunge de aici.

Voi veți putea fi viitorii comisari europeni, miniștri ai agriculturii sau, de ce nu, viitorii rectori ai acestei universități. Vei continua să studiezi în acest sens?

Voi face un masterat, dar nu voi merge mai departe de atât cu studiile.

Eu vreau să fiu fermier. La început, după primii doi ani de facultate, mă bătea un gând să mă apuc de cercetare în cadrul Geneticii, care mi-a plăcut foarte mult și datorită faptului că universitatea este foarte bine dotată în vederea cercetării, iar cercetarea este cu adevărat fascinantă. Dar, odată cu trecerea timpului, mi-am dat seama că nu-mi doresc asta, că am o anumită vârstă, dacă mai fac și doctorat ajung pe la 33-34 de ani și... Așa că mă voi rezuma la un masterat și apoi mă voi duce în producție. Și atunci, când mă gândeam la cercetare, și acum, oricum, mi-am propus să fac performanță, să fiu cel mai bun. Acum, deși știu că va fi mai greu, mă simt mai aproape de producție, unde voi fi și mai aproape

“

Sunt optimist, de ce n-aș fi?

Dacă pornesc la drum cu pesimism de genul că «nimic nu se poate face în țara asta!», atunci ce voi face?”

cetare, cercetătorii vor avea nevoie de cei ca mine pentru a aplica rezultatele cercetărilor.

Relația asta am simțit-o în Germania, cu ocazia excursiei premianților, unde am văzut cu ochii mei ce tip de agricultură se practică și ce poți face cu adevărat dacă lucrurile funcționează așa și, bineînțeles, dacă ești susținut în acest sens. Și nu neapărat financiar vorbesc, ci legislativ. Dacă guvernul susține cercetarea, iar pe mine, ca fermier, mă sprijină legislativ, atunci pot realiza lucruri mari.

Acum lucrurile sunt așa cum sunt. Însă, mai departe, nu mai e vorba ca voi să trageți speranță că va fi bine, ci e vorba ca voi să faceți să fie bine.

E pariul vostru.

Așa e. Și asta o să facem. Noi am văzut că se poate și, da, dacă am văzut asta, atunci hai să încercăm. Și nu renunțăm până când nu reușim.

Tu vei putea face asta în cadrul fermei voastre. Cum te privesc și te primesc ai

Dă-mi exemplul unei soluții pe care tu ai propus-o și ei au acceptat-o.

Uite, anul trecut se dădeau ceva subvenții pe agromediu, pentru folosirea îngrășămintelor verzi. Bani destul de frumușei. Și asta a fost o idee. O idee de care am auzit aici, în cadrul unor cursuri, și, mai apoi, am văzut-o aplicată la Turda, unde era folosit ca îngrășământ verde muștarul. Decât să stea pământul în pârloagă, nelucrat după recoltă, mai bine îl semeni cu un îngrășământ verde, pe care-l ari toamna, îmbogățind solul. Și această metodă era subvenționată de Uniunea Europeană cu 120 de euro/ha, iar pe tine nu te costa decât sămânța și însămânțarea. E drept, e mult de muncă și e o muncă în plus, dar dacă ești harnic și dacă totul, să zicem, te costă 80 de euro/ha, rămâi în final cu un profit de 40 de euro/ha și cu solul îmbogățit.

Te văd destul de optimist...

Dar de ce nu?! Dacă pornesc la drum cu pesimism de genul că “nimic nu se poate face în țara asta!”, atunci ce voi face? Nu știu alții cum sunt, dar eu am planuri de viitor.

Cum ar fi...?

Uite, am văzut în Germania o instalație de biogaz. Aceea aș vrea s-o văd în România, acolo, lângă noi, undeva. Și chiar la dimensiuni mai mici, comparabil cu ce am văzut eu ca exemplu. Sunt optimist, da!

11

IULIA BALACI

IULIA BALACI

Ce voi folosi toată viaţă din ceea ce am învăţat aici e modul de gândire, modul de a interpreta lucrurile Interviu cu Iulia Balaci, șefă de promoție Medicină Veterinară, 24 de ani, Reșița

Ciprian Butnaru Ai terminat ca șefă de promoție la Medicină Veterinară în condițiile în care, în paralel, ai urmat și absolvit și cursurile Facultății de Relații Internaționale.

Nu ți-a fost greu?

Nici greu, nici ușor. La Relații Internaționale la cursuri n-am fost niciodată, aici am fost tot timpul. Am fost însă la toate seminariile. Tocmai pentru că eram la 2 facultăţi, aveam depusă o cerere şi acolo puteam să merg cu orice grupă voiam. Aici mergeam după programul grupei mele şi aici eram şi la buget şi e şi pasiunea mea de-o viaţă. Şi atunci aveam zile, în anul I mai ales, dar şi-n anul II, în care veneam de la 8 la 12 la Veterinară, alergam până pe Avram Iancu la Studii Europene, stăteam de la 12 la 2 sau de la 2 la 4 şi după aia alergam înapoi la Veterinară pentru că de la 6 aveam ore aici... şi cam aşa erau zilele mele.

ne-am dus și nici nu mi-am mai depus dosarul altundeva.

Ai avut şocul studiilor universitare?

nu vreau, nu mă duc! Şi am zis fie mă duc la Știinţe Politice, fie la Studii Europene, fie la Psihologie, fie la Economie, aveam aşa vreo 10 alegeri...

Iar Medicina Veterinară se pierduse undeva pe cale?

Pentru mine nu, dar dacă am zis nu medicinei umane, ştiam că nu o să fie nimeni de acord să mă duc la Medicină Veterinară. Ş-atunci, “oficial”, am rămas doar pe Studii Europene. Am așteptat până cu o săptămână înainte de Bac și atunci le-am zis: eu vreau şi la Medicină Veterinară, până la urmă asta vreau să fac.

lul următor: dacă intru la taxă la Studii Europene la Timişoara, unde erau locuri mai puţine decât aici, vin la Cluj, deşi era demagogie. Pe mine nu mă interesa, oricum îmi doream ca Medici­ na Veterinară să o fac la buget, că era şi mai scumpă, şi de 6 ani, şi Studiile Europene oricum le făceam la taxă. Şi am ajuns în Cluj. Prima oară mi-am depus dosarul la UBB. A fost prima oară când am aflat că Balaci poate fi scris şi cu cz, când am fost întrebată cum se scrie. După aceea, am venit aici. Când am in­trat în campus... iarba frumos tăiată, toţi copăceii cu plăcuţe pe ei,

Bineînţeles... după prima jumătate din primul semestru, am vrut să mă las de facultate. Am avut atunci primul examen, de fapt un parţial, la Anatomie, din oase. Şi am învăţat la exame­nul ăla cel mai mult din toată facul­tatea asta.

Stăteam zi şi noapte şi chiar învăţam pe carte şi-aşa. Din cei 3 colegi, am trecut numai 2, eu cu 6 şi o colegă cu 5. În momentul ăla, mi-am zis: „Dacă atâta trebuie să învăţ să iau un 6, păi eu facultatea asta nu o termin niciodată”. S-a dovedit că era mai mult de sperietură, ca să vedem că trebuie să învăţăm foar­ te mult dacă vrem să trecem şi atunci mi-am mai revenit, ca să zic aşa.

“

Eu cred că cel mai important e să ai respect pentru profesor, dar, din punctul meu de vedere, respectul ți se câştigă.

Eu am avut norocul să întâlnesc profesori în facultate pe care chiar am putut să-i consider mentori pentru activitatea mea.”

Pusta. Este conferenţiar, profesoară de genetică. În anul I am mers la cursurile dumneaei şi din anul II eu mi-am dorit să mă implic şi în cercetare alături de ea, să văd ce înseamnă efectiv să faci o cercetare, şi cu dânsa, şi în cadrul disciplinei dânsei, am făcut tot ce-am făcut, inclusiv lucrarea de licenţă.

Ce crezi că îţi va folosi cel mai mult din ceea ce ai învăţat?

Ceea ce voi folosi toată viaţa cel mai mult din ceea ce am învăţat e modul de gândire. E modul de a privi o problemă, modul de a interpreta lucrurile. Acum, dacă a fost Medicala, sau Chirurgia, sau anumită boală, nu pot să spun exact, pentru că orice clinician are nevoie de toate, dar cel mai important e modul de a analiza un caz. De asemenea, foar­te

Şi asta la 18 ani şi nou venită în Cluj...

Da, da, doar aşa am cunoscut facul­ tatea. Anul ăsta, anul VI, îi primul an în care am fost cu o singură facultate, pentru că dincolo, după ce am terminat nivel licenţă, am făcut şi masterul. Cea mai proastă alegere pe care am putut s-o fac, dar asta e... din categoria „nu te lega la cap fără să te doară”.

Cum de ai ales să faci două facultăți în paralel? Ți-ai dorit atât de mult să le faci?

Eu mi-am dorit Medicină Veterinară de când eram în clasa a VI-a şi am făcut pentru prima dată Zoologie la şcoală. Şi de atunci mi-am dorit să ajung doctor veterinar. Toată lumea din jur a zis: “Aaa... păi dacă vrei să fii doctor, fii doctor uman, nu veterinar.” Şi m-am lăsat convinsă la un moment dat, am ajuns la liceu la mate-info, cel mai bun liceu din județul Caraş-Severin, foarte strict, cu o profesoară foarte bună de biologie. M-am concentrat mult pe biologie, am fost în fiecare an olimpic naţional, dar după naţionala din clasa a XI-a, anatomia umană, care n-am suportat-o niciodată, eu am zis clar că nu vreau să merg la medicină umană. Nu îmi place,

12

Foto arhiva personală

Cum de ai ales Clujul?

Mmm, din mai multe motive. 1.

Nu era frate-mio student aici, el era la Timișoara. :) 2. Clujul, ca și Reşiţa, îi oraş de deal. Dacă nu văd ceva denivelare în faţă, am impresia că nu merg niciunde. Timişoara îi oraş de câmpie.

3. Facultăţile sunt aproape una de alta.

La Timişoara, Facultatea de Medicină Veterinară îi în afara oraşului. 4. Facultatea mult mai bună, la Cluj, decât la Timişoara, lucru care se ştie :) Şi îţi aminteşti prima zi când ai venit să depui dosarul?

Aia a fost o zi foarte fericită pentru mine. Eu am depus dosarul la ambele facultăţi, numai la acestea două, dar era vorba că-mi depun dosarul şi la Cluj, şi la Timişoara. Şi am argumentat în fe-

totul ca o grădină, ca un parc (eu zic că-i mai frumos decât în Grădina Botanică).

Superb! Oamenii, foarte drăguţi. Ţin să mulţumesc secretarelor de la Medicină Veterinară, care sunt nişte drăguţe, mai ales în comparaţie cu cele de la UBB, de la orice facultate... Şi am reuşit să îmi depun dosarul şi aici. În aceeaşi zi neam dus la Timişoara, că era, oarecum, pe drumul de întoarcere. Acolo am ajuns pe la ora 5, era deja închis, dar neam dus măcar să vedem, să aflăm ceva informaţii. Când am intrat în campus, iarba era de juma’ de metru, nimeni niciunde, nici un semn niciunde. Nu este întotdeauna aşa, acum arată bine campusul, dar atunci, norocul meu, aşa a fost, şi maică-mea se uită la mine şi mă întreabă: “Așa-i că de fapt tu nu vrei la Timişoara?” – “Aşa-i!”. Ne-am luat şi

După aia, în sesiune, venind după liceu şi după Bac, nu înţelegeam, aveam la Ecologie, ţin minte, o carte, cred că are 100 de pagini. Nu înţelegeam cum puteam să avem toată cartea de învăţat pentru un examen. Adică este inima­ ginabil, nici la Bac nu am avut atâta de învăţat şi era pentru 4 ani de zile, nu pentru 3 luni. Acum am 800 de pagini la unele examene şi nici nu mi se mai pare aşa ieșit din comun. Prima sesiune a fost și primul șoc care mi-a arătat ce înseamnă să înveţi în universitate.

Pe parcursul celor 6 ani de zile ai fost constant şefă de promoţie?

Numai 5. În primul an nu am fost.

Atunci m-am concentrat în mod egal pe ambele facultăţi. Din anul II, m-am concentrat mai mult pe Veterinară. Ori-

cum sunt mândră şi de rezultatele de la cealaltă facultate.

Relaţia cu profesorii cum a decurs?

Ai profesori preferați?

Fiecare student are un profesor favorit sau câţiva profesori cu care se înţelege şi profesori cu care nu se înţelege. Eu consider că cel mai important este să ai respect pentru profesor, dar, din punctul meu de vedere, respectul ți se câştigă. Ai respect pentru titlul de profesor şi pentru că ţi-e cadru didactic, dar ca să-l respecţi şi ca persoană... trebuie mult mai mult. Eu am avut norocul să întâlnesc profesori în facultate pe care chiar am putut să-i consider mentori pentru activitatea mea. Și primul om care îmi vine în minte în acest sens este doamna doctor Dana

mult m-a afectat şi m-a influenţat stagiul Erasmus pe care l-am făcut anul trecut în Franţa. Tot ca mod de gândire, dar şi ca posibilităţi, materii noi care nu se fac niciunde în România, cum ar fi probleme de comportament la animale.

Sunt multe aspecte pe care noi încă nu le acoperim.

Din activitatea practică, ai un caz de care îți amintești cu drag?

De fiecare. Dar pentru prima dată când am intrat în contact cu spitalul de urgenţă, în anul II, am găsit într-o scară de bloc o pisicuță bolnavă. Stătea pe scară şi mârâia, ca un câine. Când m-am apropiat, am observat că avea conjunctivită, ochii plini de puroi şi nu putea să vadă, și avea probleme respiratorii, încât nu mârâia, se chinuia

Continuare în pagina 14

13

IULIA BALACI să respire. Nu mânca, nu putea să se mişte prea bine. Am dus-o la spitalul de urgenţă, unde domnul doctor Mureşan a primit-o şi m-a ajutat să iau primele măsuri. Apoi, împreună cu domnul doctor Cătană, timp de 2 luni de zile, veneam zilnic, o dată sau de două ori la ea, să-i fac tratament. Bun, domnul doctor a consultat-o, i-a pus diagnosticul, dar după aceea eu îi făceam tratamentul şi aveam grijă de ea. S-a vindecat complet, i-am găsit stăpân, am dat-o spre adopţie și în fiecare an sunt anunțată când a mai făcut un rând de pui. Acela a fost primul caz pe care l-am salvat eu, de care m-am ataşat cel mai mult. O cheamă Candy.

Având în vedere că ai terminat şi Relații Internaționale, dacă ar fi să faci o analiză, care e opinia ta despre oportunitățile oferite de absolvirea studiilor din cadrul USAMV versus cele oferite absolvenţilor de Studiile Europene din cadrul UBB? Întotdeauna o facultate tehnică îți va oferi o meserie mult mai bine ancorată în realitate, ca să spun aşa, adică mai uşor de gestionat. În acelaşi timp, numărul de absolvenţi de Medicină Veterinară din România este mult peste cererea pieţei, deci asta ne îngreunează găsirea locului de muncă.

O universitate tehnică îți limitează oarecum orizonturile. La una cum a fost Studiile Europene, ai posibilităţi nelimitate, dar şi competitori nelimitaţi.

Dacă eşti foarte bun, reuşeşti, dacă nu, stai la coadă şi-ţi aştepţi rândul.

Avantajul lor este că în domeniul lor există multinaţionalele. Există multinaţionale, există concurenţă. Se dau salarii atractive. De exemplu, Medicina Veterinară în Cluj este cam îngheţată.

Sunt foarte multe cabinte veterinare şi foarte mulţi studenţi vor să rămână în Cluj. Te angajezi ca proaspăt absolvent pe 8 milioane. 10 milioane câştigă un vânzător în Polus, care are studii medii, şi tu faci 6 ani de facultate, la o facultate care nu-i tocmai uşoară, ca să te angajeze pe 8 milioane după aceea. Nu este chiar corect.

“

Noi n-am fost o generaţie sacrificată, noi am fost o generaţie de experienţă. Noi am avut prima oară manualele alternative, am avut prima oară examenul de capacitate cu istorie sau geografie la alegere, iar BAC-ul, până cu o lună jumate înainte, nu s-a ştiut cum se va da.

Acum am fost prima generaţie Bologna și încă nu ştim cum ne va arăta diploma.

Dar nu consider că asta poate fi o scuză. Şi dacă erau altfel, nu te transformau pe tine ca om.”

Tu cum te vezi în această combinație, ca absolventă și de Medicină Veterinară, și de Relații Internaționale?

Nu mă văd. Nu știu. Voi rămâne la doctorat, aici, în facultate. Pe termen lung, planurile mele ar fi să pot lucra la Bruxelles, fie ca specialist veterinar, dar în special pe legislaţia cu privire la medicină veterinară şi drepturile animalelor, pe adaptarea legislaţiei naţionale la nivelul legislaţiei europene.

Aia mi-ar plăcea mie. Oricum Bruxelles este un ţel, un vis pentru mine. Nu să mă mut acolo, dar să am ocazia să lucrez în structura de acolo.

14

Îl ai ca exemplu pe Dacian Cioloş, care a reuşit. Și nu a studiat și Relaţii Internaţionale, ci doar Horticultura, aici, la USAMV. Da. Sper. Oricum, un lucru foarte important, eu nu vreau să plec din ţară. Foarte mulţi vor şi mai ales cei care sunt buni vor. Bun, eu sunt și am

MIHAELA RADU fost foarte mult ancorată în societate, şi în ONG-uri, şi în societatea civilă, încă de pe timpul liceului şi pe timpul facultăţii. Eu consider că tot ceea ce suntem şi oportunităţile pe care le-am avut în viaţă sunt datorită societăţii în care trăim, pentru că una e să trăieşti în România, alta e să trăieşti în America și alta e să trăieşti în Arabia Saudită.

N-ai aceleaşi oportunităţi, n-ai aceleaşi exemple, nu ai acelaşi mod de viaţă, acelaşi mediu în jurul tău.

Astfel, eu cred că cel mai corect ar fi ca, dacă ţie societatea ţi-a oferit oportunităţile pe care ţi le-a oferit ca să devii cine eşti, atunci și tu ar trebui să dai înapoi tot ce îți stă în putință tocmai societăţii care te-a format şi în care ai crescut. Şi asta vorbind din punct de vedere al culturii civice şi al responsabilităţii civice. Dacă mergem şi de cealaltă parte, de partea materială, să fim serioşi, că statul român investeşte enorm de mulţi bani în tinerii lui, prin învăţământul gratuit de stat. În restul Europei, cel puţin în ţări ca Germania, Spania sau Franţa, Italia, nu există aşa ceva. Nu există învăţământ gratis, nu există reducere pe tren să mergi la mare şi astea, nimic. Ar trebui să ne responsabilizeze într-un anumit fel.

Eu simt, și sper să nu mă înșel, că generaţia asta pe care o reprezinţi tu e mai conștientă că vouă vă revine responsabilitatea să faceţi lucrurile să meargă, adică să nu mai cădeți în păcatul de a vă considera o generaţie sacrificată...

Noi n-am fost generaţia sacrificată, noi am fost generaţia de experienţă.

Noi am avut prima oară manualele alternative în generală, am avut prima oară examenul de capacitate cu istorie sau geografie la alegere, iar BAC-ul, până cu o lună jumate înainte, nu s-a ştiut cum se va da. Acum am fost prima generaţie Bologna, şi la Studii Europene, şi la Medicină Veterinară și încă nu ştim cum ne va arăta diploma. Dar nu consider că asta reprezintă o scuză. Şi dacă erau altfel, nu te transformau pe tine ca om. Cel mai important e cum eşti tu ca om. Din punctul meu de vedere, cu ceilalţi trăieşti câteva ore, sau o zi, sau cât eşti cu ei, dar cu tine trebuie să trăieşti în fiecare zi, dacă nu îţi place ţie cum eşti, atunci nu contează dacă o să le placă celorlalţi. De aia nu contează nici ce motive găseşti să te compătimeşti, că sunt aşa din cauza aia sau din pricina cealaltă...

Că te-ai născut într-un timp greşit sau într-un loc nepotrivit...

Nepotrivit sau nu, m-am născut la locul potrivit. Eu mulţumesc lui Dumnezeu că m-am năcut în România. Și că am studiat ce mi-am dorit și unde am dorit.

Am venit aici pentru că voiam o facultate care să mă surprindă Interviu cu Mihaela Radu, șefă de promoție Horticultură, 23 de ani, Alba Iulia

Tiberiu Farcas Cum a fost prima zi la USAMV? Prima zi, după depunerea dosarului și aflarea rezultatelor, a fost ziua deschiderii anului universitar din aula “Mihai Șerban”. Îmi amintesc că era foarte multă lume bună... îmi amintesc de domnul profesor Bunea, de doamna Sima. Eram într-o lume nouă despre care nu știam nimic în acel moment. Nu ştiam nimic despre această universitate sau despre facultatea pe care am urmat-o.

Nu ești prima căreia i s-a întâmplat asta. Dar, atunci, cum ai ajuns aici?

Eu am terminat la Alba-Iulia un liceu umanist, un liceu foarte bun, tare, “Horea, Cloşca şi Crişan”. Eram bine pregătită și aveam un dosar bun. Puteam alege orice facultate, dar nu eram hotărâtă la care să-mi depun dosarul în cele din urmă. Faptul că am ajuns studentă aici se datorează nașului meu de botez... a fost foarte interesant, tre­ ceam cu maşina prin apropierea USAMV şi el mi-a zis: „Uite, te duc la o facultate faină, care o să îţi placă!”. El s-a gândit din start la Horticultură, la specializarea Peisagistică din cadrul Facultății de Horticultură. M-a convins ușor explicându-mi că e o facultate între uman şi real şi că după absolvire pot avea multe orizonturi deschise. A durat ceva până miam cunoscut colegii, până am început să cunosc specialităţile, dar una peste alta mi-a plăcut foarte foarte mult. Şi ai ales Peisagistica...

Da și mi-a plăcut enorm de mult.

Nici nu m-am gândit că voi fi şefă de promoţie, am învăţat din plăcere, aşa, fără un efort suprasolicitant, dar am luat toate examenele.

Acolo am şi învăţat la sala de lectură.

Atmosfera de cămin e unică!

Cum e în sesiune?

Păi se învaţă pe rupte, dar se merge şi pe “Piezişă”. “Piezişa” e un loc fundamental pentru mine, ştiam toate ba­rurile, terasele unde se făceau redu­ ceri, unde era cafeaua 2,5 lei, unde erau promoţii. “Piezişa” e o stare de spirit, nu se poate sesiune fără “Piezişă”, acolo îţi tragi sufletul, acolo îţi încarci bate­ riile, este ceva unic pentru mine... Apoi, înapoi la învăţat. Aşa am luat exame­ nele. Dar am învăţat mult şi în liniștea bibliotecii USAMV. Ai căzut vreun examen?

Da, la chimie. A fost un şoc, a fost ceva care m-a trezit... mi-am dat seama că aici e altceva, la USAMV, că e un anumit nivel. Şi am reluat Chimia din manualele de liceu şi apoi am luat examenul. A fost un duş rece. Am luat 10 la reexaminare.

Nu fără eforturi, totuşi...

Da, absolut. Nu am lipsit de la cursu­ri, de la laboratoare, seminarii.

Asta a fost baza. Voiam o facultate care să mă surprindă şi mă bucur că am ales Horticultura, mai ales că nu ştiam nimic despre ea! Naşul meu de botez a ştiut ce a ştiut, a fost extrem de inspirat când mi-a recomandat să studiez aici.

Unde ai stat?

Am fost căministă, am stat 4 ani la cămin şi mi-a plăcut enorm. A fost o experienţă faină, am avut colege bune.

Foto arhiva personală

Am mai luat un 5 în anul II la Fitopatologie, a fost un examen foarte, foarte greu, profesoara nu a vrut să mă reprimească la reexaminare! Am rămas cu nota 5. În rest am luat toate exa­ menele până la final. Și ai fost bursieră?

Da, în majoritatea timpului am fost bursieră. În plus, am fost bursieră a fundaţiei Dinu Patriciu. Şi am participat şi la Agronomiadă, am luat premiul 1 la Horticultură!

Alte întâmplări deosebite din timpul facultăţii îţi mai aduci aminte?

Da, cum să nu... excursia pre­mian­ ţilor în Deltă, la Marea Neagră, în Moldova, o excursie practică extraordinară, din care am rămas cu amintiri superbe.

A fost pentru mine o excursie foarte importantă, mi-am făcut prieteni foarte buni printre colegi şi printre profesori, de asemenea, și ne-am simţit foarte bine împreună. Tot în timpul facultății, dar vara, am lucrat în Anglia, unde m-am dus de una singură. Am avut o dorinţă de a încerca, de a pleca. Sigur, am plecat într-un program studenţesc, lângă Londra. Am cules căpşuni, mere, am urcat treptele “profesionale“, ajungând la final să conduc un tractor. A fost o experienţă completă, foarte importantă.

M-a schimbat foarte mult, a fost ceva decisiv pentru mine. Odată, am dat toate examenele până în 15 mai, dar toate! Şi am plecat până în 1 octombrie în Anglia. Am făcut bani și am renovat apartamentul în care stă mama. Şi ce urmează acum?

Aş dori să dau în toamnă la masterat, să mă perfecţionez în tehnologia vinurilor speciale, pentru că mi-am găsit loc de muncă la o plantaţie ecologică lângă Alba, domeniu administrat de un investitor străin. Vreau să învăţ cât mai mult, pe perioada verii voi lucra mult acolo, să acumulez experienţă...

Care e visul tău? Ce îţi doreşti mult?

Să fiu liniştită, să pot aplica ce am învăţat aici, să îmi fac o fermă unde să stau cu toţi cei dragi. Nu mă interesează aşa mult banii, ci mai mult liniştea şi cei apropiaţi.

Ce bilanţ ai la USAMV, acum la final?

Am intrat cu cea mai mare medie şi am ieşit cu cea mai mare medie, asta e satisfacţia mea. E foarte bine ce am rea­ li­zat aici, în universitate!

15

FLORIN REBREAN

IOAN VĂSCAN

Agronomiada a fost o competiție foarte serioasă

USAMV te pregătește nu doar ca specialist, ci și ca manager

Interviu cu Florin Rebrean, șef de promoție Silvicultură și câștigător al Agronomiadei (locul I la disciplina Împăduriri), 23 de ani, Bistrița

Interviu cu Ioan Văscan, șef de promoție Zootehnie, 50 de ani, Cluj-Napoca

Tiberiu Farcas

Ciprian Butnaru

La Agronomiadă a fost greu?

Concurenţa a fost foarte mare, iar concursul a fost unul serios, destul de greu. Subiectele au trebuit tratate foarte amănunţit. Nu m-am aşteptat să fie atât de greu şi mai ales nu mă aşteptam să iau locul I. A fost o mare bucurie pentru mine.

Cum de ai dat admitere la USAMV Cluj?

Eram elev la liceul silvic din Năsăud şi îmi amintesc că am participat la una dintre prezentările Universităţii. Am făcut apoi o vizită la USAMV, cu profesorii și colegii de liceu, şi mi-a plăcut mult. Am rămas impresionat încă de atunci de campusul de aici, de Grădina Botanică a Universității, de laboratoarele vizitate, deși nu înțelegeam eu atunci cât de bine sunt dotate și la ce folosesc etc. Atunci am hotărât să vin la Cluj, la USAMV. În plus, e şi aproape de casă, de Bistriţa.

Ai fost nu doar şef de promoţie, ci şi şef de an...

Da, mi-a plăcut să învăţ, cred că am avut o bază încă din liceu. Am intrat al 18-lea şi am terminat primul. În afară de anul II, am fost şef de promoţie în restul anilor... atunci am fost depăşit de un coleg la diferenţă foarte mică.

Ai învăţat bine şi la facultate, dar am aflat că ai fost şi mult plecat...

Da. Am fost de trei ori în Anglia, pe perioade scurte, dar am făcut bani şi am acumulat experienţă pe care nu o capeţi în România. Am posibilitatea să mă întorc, dar şi să continui în toamnă un masterat. Mă mai gândesc, dar cred că oricum la master mă înscriu... apoi văd eu ce o să fac.

Acum ai o altă provocare… ce vei face mai departe?

Da… mă gândesc, cred că voi combina masteratul cu locul de muncă, cred că asta e cea mai bună soluţie, maste­ ratul îţi permite asta.

Ce a însemnat pentru tine USAMV ClujNapoca?

“

USAMV a fost, efectiv, ca o familie.

Colegii au fost excelenţi, m-am înţeles foarte bine cu ei.

Am avut şansa unor colegi foarte buni, am fost amic bun cu majoritatea.”

Ai stat în cămin sau cu chirie în oraş?

Care a fost stilul tău de învăţat?

Eu am pus accent pe cursuri şi laboratoare, nu am prea lipsit, aia a fost baza. În sesiune, am lucrat serios în sala de lectură. Dar, repet, nu am „ocolit” nici party-urile, nici... “Piezişa”.

Ai avut o disciplină care ţi-a plăcut în mod special? Împăduriri mi-a plăcut mult, e o

16

Dar profesori preferați ai avut?

Am avut mulţi profesori buni, oameni dedicaţi, profesionişti, dascăli buni. O apreciere în plus pentru domnul profesor Liviu Holonec, un profesor care m-a ajutat enorm. Şi, mai ales, pentru modul de predare apropiat de student.

Ai spus că ai fost în Anglia. Ce impresie ţi-a făcut?

Au o agricultură excelentă. Nu se compară cu cea din România. Sunt foar­ te bine organizaţi, au resurse, ştiu ce să facă. Acolo se munceşte serios. Englezii au o agricultură foarte performantă, o agricultură serioasă.

Ai vrea şi tu să lucrezi în producţie?

Foto arhiva personală

Am fost căminist în Haşdeu, căminul XV. Mi-a plăcut foarte mult, nu am avut probleme. “Piezişa” a fost pentru mine mai mult decât o stradă, un loc important pentru că acolo mă relaxam după orele de învăţătură, adică am îmbinat distracţia cu studiul, iar “Piezişa”, unde ai parte de adevărata viaţă studenţească, mi-a plăcut mult.

Pentru mine, USAMV a fost efectiv ca o familie. Colegii au fost excelenţi, m-am înţeles foarte bine cu ei. Am avut şansa unor colegi foarte buni, am fost amic bun cu majoritatea.

disciplină de viitor dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ţară până acum. Se detaliază modul de plantare. Sper ca în viitor să se pună accent pe regenerarea vechilor păduri, pentru că acum situaţia este tot mai gravă.

Cum de ai participat la Agronomiadă?

Mi s-a părut normal să particip pentru că e un concurs studenţesc de profil extrem de important.

Nu pot spune exact încă ce voi face.

Chiar nu ştiu. Mi-ar plăcea să fiu şi cadru didactic în Universitate, nu exclud pe viitor această posibilitate, dar mi-ar plăcea şi în producţie. Mă voi decide la un moment dat, mai am timp.

Ai avea ceva de reproșat USAMV? Nu am neapărat un reproş de făcut, ci mi-aş dori ca pe viitor să se pună un accent mai mare pe ieşiri, pe mers în păduri, mă refer pentru studenţii de la specializarea mea, cei de la Silvicultură...

Acolo capeţi experienţă, vezi ce e real în jurul tău. E foarte important. Sunt bune şi cursurile, dar ieşirile nu se pot înlocui cu nimic!

care acum ia ființă pe locul vechii ferme de la Șapca Verde. Ea va funcționa în primul rând ca o bază didactică dedicată cercetării și studiului practic, dar va îndeplini și o funcție socială, fiind deschisă spre vizitare și publicului larg. Și aici este din nou meritul doamnei Vioara Mireșan. În lipsa unei grădini zoologice, aici poate fi singurul loc unde un copil de la oraș poate să mai vadă cum arată un animal, chiar dacă numai dintre cele domestice. Pe de o parte ea va stimula dragostea pentru animale în rândul oamenilor, pe de altă parte va servi profesorilor și studenților USAMV ca platformă de studiu și cercetare.

Acum ești șef de promoție USAMV. Îți mai amintești prima zi ca student?

Sigur că da. E o emoție unică prima zi de școală. Între colegi mă simțeam ca măgarul între oi, ca să zic așa, dar imediat după aia am zis: ”Mergem înainte!”. Am fost două grupe, iar din grupa mea eu eram cel mai în vârstă. În cealaltă grupă însă erau mai mulți colegi care aveau deja o fermă sau lucrau în domeniu și care au venit aici la USAMV să învețe. La fel și eu, venisem să învăț în primul rând, dar și pentru recunoașterea pe care ți-o oferă o diplomă a acestei universități.

Ai o bogată experiență în domeniul zootehnic. Te-a mai surprins ceva?

Multe convingeri pe care le-am avut timp de 50 de ani nu numai că s-au zdruncinat, efectiv au dispărut și a apărut altceva. Asta e marea realizare a USAMV, că schimbă din temelii moduri de a gândi, iar aici e meritul profesorilor. Dacă toate instituțiile de învățământ ar merge ca USAMV și economia românească ar merge mai bine. În Europa USAMV și dascălii de aici sunt respectați. Mă întreb câți oameni de afaceri se bucură de respectul acordat oamenilor care m-au educat în această universitate. Pentru că despre educație este vorba, un anumit tip de educație într-un anumit domeniu. Și de pasiune. Orice faci în viață, dacă șovăiești, nu reușești.

Pentru a beneficia de această educație ai făcut naveta, în fiecare zi de școală, timp de doi ani...

Da. Mă trezeam la 4.30, aveam tren la 5.23 din Coplean pînă la Dej, îmi beam cafeaua în restaurantul gării, ca un tabiet, iar la 7.50 eram în Cluj, dacă nu întârzia trenul. Dar abia așteptam să ajung.

La colegii tăi ai întâlnit aceeași hotărâre?

Fiecare pădure are uscături, dar cei care nu conștientizează asta și trec dintr-un an în altul doar de dragul de a face și ei o facultate pe cheltuiala părinților, aceștia probabil că o să se descurce întrun fel sau altul sau la fel de bine se vor stinge. Aceștia sunt ca niște flăcări care nu ard. Trebuie să arzi dacă vrei să faci

Cum crezi că îți vor folosi cele învățate aici? Ce vei face de-acum înainte? ceva. Trebuie să ai pasiune, dorință.

Profesorii USAMV le sunt un exemplu în acest sens?

Cu toții ard, într-o mai mică sau mai mare măsură. Doamna prof. dr. Vioara Mireșan, de exemplu, e un dascăl foarte bun și un bun organizator, ca decan al Facultății de Zootehnie și Biotehnologii.

Pe de altă parte, ca dascăl, știe tot timpul cum să aducă ceva nou, să te impresioneze. În zootehnie, dacă nu cunoști fiziologie și anatomie, iar profesorul nu știe să îți capteze atenția, atunci te ia somnul. La fel e domnul profesor Stelian Dărăban, un specialist în domeniul ovinelor. Pentru el oaia e sfântă. În orice discuție revine la oaie. E un pasionat. Și mai sunt și alții care simt la fel.

Poți spune că ei duc mai departe o tradiție a marilor profesori pe care această universitate i-a avut de-a lungul timpului, o tradiție pe care o cunoști?

Da. Și pot să îmi dau seama ce a fost atunci și ce e acum. E o diferență în sens benefic. Se merge înainte, se fac pași mari înainte la toate disciplinele.

Este un alt concept. Înainte era concepte de care specialiștii se fereau, deși nu aveau ce face, trebuiau să se integreze. Acum e o mai mare deschidere, o deschidere limitată de alți factori, de mediu sau finanțe, de exemplu, și totuși o deschidere mult mai mare. E și o altă viziune asupra agriculturii, o altă luptă.

Lupta cu progresul, o luptă din care și profesorul, și studentul au de câștigat.

Un exemplu în acest sens în cadrul universității îl reprezintă noua biobază

Din motive obiective, eu nu mai pot crește animale, nu la nivelul unei ferme performante. Și atunci m-am gândit că cel mai bine pot folosi tot ce-am învățat ajutându-i pe cei care vor și pot face asta. De aceea m-am speciali­zat în programe de finanțare. E un domeniu care ține de deschiderea de care agricultura românească are parte astăzi, dar care are nevoie de specialiști capabili gândească proiecte funcționale, să găsească soluții concrete și, în același timp, să facă lobby în vederea simplificării accesării acestor fonduri de dezvoltare rurală.

Toate acestea presupun o discuție mult mai amplă, dar un fapt care merită amintit, de exemplu, este că în Planul Național de Dezvoltare Rurală inginerul agronom nu are prioritate în fața oricui altcuiva lipsit de orice pregătire în domeniul agriculturii sau al creșterii animalelor. Acest gen de diferențiere este esențial să fie făcută, pentru a permite în primul rând specialiștilor să dezvolte afaceri care să pună pe picioare agricultura românească. Trebuie să înțelegem că agricultura este o afacere, tocmai de aceea USAMV te pregătește nu doar ca specialist, ci și pentru a deveni un bun manager al unei afaceri în domeniu.

Vei ține în continuare legătura cu universitatea și cu oamenii săi?

Desigur, un specialist nu poate trăi în lumea de azi fără să țină legătura cu universitatea, pentru că întotdeauna universitățile vor fi vârful de lance al progresului, ăsta e rolul lor. Altfel, în maxim 5 ani ajungi o mediocritate. Trebuie să ții pasul cu progresul.

17

Elena Cenan

Cheia succesului în tot ceea ce faci este pasiunea Interviu cu Elena Cenan, șefă de promoție Biologie, 49 de ani, Cluj-Napoca

Ciprian Butnaru Ai absolvit ca șefă de promoție în specializarea Biologie la 49 de ani...

E prima facultate pe care ai urmat-o?

A fost o piedică vârsta?

La început a fost un pic ciudat, dar într-o zi, după cursuri, am avut o discuţie cu domnul profesor Papuc, un profesor deosebit și un bun psiholog, care mi-a zis: “Problema asta să nu o ai! Concentrează-te pe motivațiile care te-au adus aici.” În plus, nu este o noutate și nici o excepție să fii student la o asemenea vârstă și așa ar trebui să privim cu toții lucrurile.

Cum a evoluat relația cu mai tinerii colegi?

La început, a fost mai distantă, dar, la un moment dat, le-am spus colegelor mai tinere că pot apela la mine oricând ca la o soră mai mare, să discutăm orice probleme și astfel ne-am apropiat foarte mult. În anii II și III pot zice că am avut o super relație cu ei. În cele din urmă, i-ai surclasat pe toți, devenind șefă de promoție...

Să știi că nu am urmărit asta. Ce m-a ajutat foarte mult și cred că-i cheia succesului este pasiunea. Deși mi-a fost foarte greu, pentru că în acești ani am lucrat toate sâmbetele, duminicile și sărbătorile legale pentru a putea veni la școală.

E foarte important să faci ceea ce-ți place! Și căutând și găsind răspunsuri la foarte multe întrebări te face să mergi mai departe, să vrei mai mult. Eu, de exemplu, mi-am răspuns în cei trei ani de facultate la întrebări pe care mi le puneam, așa, de una singură, de mult timp. Și asta e, într-adevăr, fantastic! Un mare merit în acest sens îl au profesorii acestei universități, buni profesioniști și, totodată, buni pedagogi și psihologi.

Crezi că are relevanță faptul că studenții și profesorii, aici, la USAMV, împărtășesc

18

“

E foarte important să faci ceea ce-ți place! Și căutând și găsind răspunsuri la foarte multe întrebări te face să mergi mai departe, să vrei mai mult. Și asta e, într-adevăr, fantastic!” aceleași valori fundamentale pe care doar studiind aceste Științe ale Vieții le poți aprofunda?

Da! Simt că și legătura dintre ei, din această cauză, este mai puternică, mai sinceră. Asta face ca distanța dintre profesor și student aproape să nu existe. Am simțit asta pe pielea mea și parcă nu-mi venea să cred. Și asta e nemaipomenit... să poți fi deschis, să pui orice întrebare și să ți se răspundă cu drag și competență, este extraordinar, doar așa poți evolua. Un alt atu al universității sunt laboratoarele foarte bine dotate, unde poți aplica practic tot ceea ce studiezi în teorie. De asemenea, în grădina botanică a universității am putut studia plantele în mediul lor natural, pe familie, pe genuri, pe specii. Și asta, pentru fiecare student USAMV, e mare lucru.

Ai avut emoții la examene?

Ai picat vreunul?

Nu. Nu am picat niciunul, dar am avut emoții mari la matematică și la franceză. În rest nu am avut probleme,

Foto arhiva personală

Da, e prima facultate. Am ales Facultatea de Biologie din cadrul USAMV pentru că mi-a plăcut mult Biologia celulară şi Genetica pe care la Horticultură sau la Agricultură nu le-aș fi făcut. Îmi doream să fac cercetări și să aflu cât mai multe despre două plante care aproape că mă obsedau, mărul lupului și spânzul, cercetări pe care le-am început încă din primul an și care au fost și subiectul lucrării mele de licență.

lucrând de multă vreme în domeniu, după ce am absolvit liceul horticol din Ciumbrud, Alba.

Unde ai lucrat în tot acest timp?

La Grădina Botanică “Alexandru Borza”, unde m-am angajat după terminarea liceului și unde acum sunt tehnician horticol. Am început în 1981 ca muncitoare necalificată și am ajuns, în cele din urmă, tehnician horticol grad 1A. Și asta tot datorită faptului că am îndrăgit tot ceea ce făceam și, în același timp, am fost interesată de tot ce îmi era nou în domeniul floricol sau peisagistic. Zi de zi mă ocup de serele mici din cadrul Grădinii Botanice, unde am grijă de plantele exo­tice de apartament, colecția de plante insectivore, o colecție de plante rare, care trăiesc într-un mediu mai deosebit.

Văd că întotdeauna ai căutat să înveți și să evoluezi, interesându-te și studiind tot ce îți era nou. Cum de nu ai urmat studiile unei facultăți până acum?

Dorința mea de a da la facultate imediat după absolvirea liceului s-a lovit de realitatea în care trăia o familie care deja avea o fată la facultate (pe sora mea) și care nu-și mai putea permite s-o țină în același timp și pe a doua. Așa că am rămas acasă pentru a-mi ajuta mama, până când am găsit acest loc de muncă în Cluj, unde simt în continuare aceeași bucurie de a lucra. Și totuși, când ai simțit că nu îți mai e de ajuns tot ceea ce ai învățat și că trebuie să urmezi cursurile unei universități?

La un moment dat, am început să mă simt extrem de nemulțumită de mine. Ceva nu era la locul său, parcă

trebuia să completez ceva. Asta se întâmpla într-o perioadă în care începusem să aud tot mai des vorbindu-se de cele două plante de care vă spuneam la început: mărul lupului și spânzul.

Faptul că Grădina Botanică este situată în apropierea Institutului Oncologic a făcut ca, în decursul anilor, să cunosc foarte mulți oameni care să mă întrebe despre efectul a tot felul de plante medicinale despre care auzeau că ar fi antitumorale sau că au, cât de cât, un efect asupra acestei boli cumplite cum este cancerul. Mă documentam pentru ei și le spuneam să vină a doua zi, timp în care eu încercam să caut, să întreb în tot locul, o mulțime de oameni, pe afară, prin țară, și așa am ajuns să-mi lărgesc foarte mult orizonturile și să mă intereseze relația plantelor cu medicina și plantele medicinale în special. În același timp, am ajuns să-i cunosc și pe mulți dintre medicii Institutului Oncologic, și ei venind din când în când în Grădina Botanică, epuizați, căutând un loc liniștit unde să se reculeagă între două consultații sau ședințe de chimioterapie pe care le aplicau bolnavilor.

Fără să vreau, am intrat, așa, întrun cerc vicios în care inevitabil auzeam atât poveștile pacienților, cât și versiunile doctorilor de la Oncologie. Și vedeam cum unii reveneau la tratament o dată la 3 luni, apoi la 6 luni, 1 an... deci din ce în ce mai rar, deoarece se simțeau mai bine. Mulți dintre ei foloseau și plante medi­cinale. Am început să fac legături între evoluția bolii și tratamentele pe care le făcea fiecare. Mai toți foloseau cătina, care este un extraordinar de bun imuno­stimulator, dar ce mi se părea ciudat este că foarte mulți aminteau de aceste două plante foarte toxice: mărul lupului și spânzul. Am citit și m-am interesat peste tot unde am putut despre aceste plante, ajungând, înainte de a începe extractele, la recomandarea domnului profesor Mircea Tămaș de la Facultatea de Farmacie, să-l cunosc pe domnul Nicolae Pop, un pacient care s-a tratat cu ajutorul mărului lupului, după ce a fost diagnosticat cu metastază la colon, dându-i-se doar trei luni de trăit din acel moment. Și trăiește și astăzi.

Atunci am simțit nevoia de a aprofunda, de a-mi răspunde la toate aceste întrebări fără răspuns, iar locul unde puteam face asta era doar aici, la USAMV. Și ai început încă din primul an de studii cercetările pe aceste două plante?

Da. În anul I, din dorința de începe cât mai curând cercetările, am apelat la

“

Atunci când am simțit nevoia de a aprofunda, de a-mi răspunde la multe întrebări fără răspuns, mi-am dat seama că locul unde puteam face asta era doar aici, la USAMV. “

doctorande ale doamnei Carmen Socaciu, fapt care m-a bucurat foarte mult și a făcut să mă simt foarte bine primită acolo, ca într-o familie. Tot în anul II de facultate, am participat la un simpozion la care am luat locul I, sub îndrumarea doamnei profesoare Elena Tămaș, cea care a fost alături de mine până la finalizarea studiilor, inclusiv în vederea redactării lucrării de licență, și căreia îi mulțumesc din inimă.

Până la urmă, pe aceste două plante, tu ai făcut primele cercetări?

Eu am auzit și citit că s-au mai făcut, dar în Institutul Oncologic din Cluj nu s-a încercat până acum nici un tratament bazat pe aceste extracte, iar doamna Ioana Neagoe, coordonatoarea departamentului de Genomică Funcțională și Patologie Experimentală, m-a ajutat foarte mult, punându-mi la dispoziție două linii celulare, hepatice și cerebrale, și pe ele am lucrat în diferite concentrații, în repetate rânduri.

Rezultatele finale ale testului MTT, test recunoscut internațional, pe culturi celulare in vitro, a fost unul foarte bun, tratamentul cu aceste extracte oprind în proporție de peste 50% proliferarea celulelor cancerigene. Acum se poate merge mai departe, pentru a fi testate pe metabolism, în speță pe cobai.

Vei continua aceste cercetări?

experiența domnului profesor Mircea Tămaș, pentru a mă sfătui cum să procedez, deși știam că dumnea­lui consideră că nu are sens să lucrez pe plante atât de toxice. N-o să uit niciodată acea zi în care, foarte ocupat fiind, dumnealui mi-a spus că-i pot vorbi cu condiția ca el să-și poată continua lucrul, alergând dintr-un laborator în altul, aplecânduse asupra unui microscop sau a unei mostre... Eu i-am povestit entuziasmată tot ce știam, tot ce aflasem, până când, la un moment dat, epuizată, m-am oprit cu senzația că nu m-a ascultat nici o clipă... După câteva secunde de tăcere dumnealui mă întreabă: “De ce te-ai oprit? Văd că ești foarte bine documentată și că ești hotărâtă să faci aceste cercetări. Eu te voi ajuta.” Tot de la el am aflat că aici, la USAMV, doamna profesoară Carmen Socaciu este excepțională în biochimie și chiar se ocupă cu așa ceva. Ea m-a încurajat și a fost foarte deschisă cu mine. Așa am început. În anul II, am avut norocul să încerc aceste extracte pe celule tumorale la Institutul Oncologic din Cluj. Acolo, la cercetare, am avut plăcerea să întâlnesc alte două absolvente de USAMV,

Da, așa mi-ar plăcea, dar, pe de altă parte, mai am o pasiune. Cum spuneam, la Grădina Botanică mă ocup, de peste 20 de ani, de colecția de plante insectivore și am ajuns să le cunosc foarte bine, deși sunt plante dificile. Iar faptul că există o specie pe cale de dispariție mă face să îmi doresc foarte mult să salvez aceste plante, să ajut la înmulțirea lor.

Am și început să fac asta și am observat chiar că unele se înmulțesc foarte repede prin sămânță, altele prin divizare. Și așa ceva mă pasionează, cu atât mai mult cu cât astăzi se discută din ce în ce mai mult despre menținerea și îngrijirea biodiversității.

Sunt convins că vei alege ce e mai bine pentru tine. Cum te simți acum, la final de studii?

Am avut parte de 3 ani de zile care parcă au zburat, deși am fost ocupată tot timpul, cu familia, cu lucrul, cu studiul... După licență am avut prima sâmbătă liberă și nu știam ce să fac. Dar am fost alături de fiica mea, care a avut BAC-ul. Cel mai important e că m-am regăsit! Simt o împlinire, am umplut multe goluri, e ceva greu de descris, dar mă bucur nespus!

19

PAVEL FLAVIUS SIMION

LENUȚA RUS

Practica în cadrul USAMV mi-a plăcut cel mai mult

Nu știu ce înseamnă facultatea pentru fiecare, dar pentru mine USAMV este un viitor

Interviu cu Pavel Flavius Simion, șef de promoție TPPA, 22 de ani, Luduș

Interviu cu Lenuța Rus, șefă de promoție Montanologie, 22 de ani, Bistrița

Ce te-a adus aici, la USAMV? Încă din liceu am fost preocupat de natură, de agricultură la modul gene­ ral. Cum sunt relativ din apropiere, am decis să vin aici la facultate, pentru că e aproape şi nu îmi pare rău deloc. Chiar sunt bucuros că am absolvit-o, mi-a plăcut foarte mult, nu a fost deloc greu.

Nici nu ştiu cum au zburat anii şi iată că sunt deja la final.

Ce îţi place cel mai mult la USAMV? Campusul e superb, e efectiv ca un parc. E o relaxare să vii aici să înveţi, adică îţi dă, aşa, o stare de bine, te poţi plimba între cursuri, seminarii, exame­ ne. Îmi place mult de tot, e excelent.

Universitatea mi se pare foarte bună, sunt mulţi profesori de valoare, aproape de studenți, putem discuta cu ei. Există şi exigenţă, dar eu nu am avut probleme cu examenele.

Tu cum ai învăţat ca să ajungi şef de promoţie?

Nu am urmărit acest lucru, pur şi simplu aşa a ieşit. Mi-a plăcut mult ce am făcut, nu am lipsit de la cursuri şi mai ales de la seminarii, laboratoare, dar nu am fost tocilar. Adică am gustat şi din viaţa de student, am fost la petreceri, la sport, nu a fost doar învăţătura, dar ei i-am dedicat majoritatea timpului meu, aşa e şi normal.

Ai fost „căminist” sau ai stat cu chirie ?

Toţi cei patru ani am stat în cămin.

Mi-a plăcut mult, a fost o adevărată şcoală a vieţii. M-am simţit foarte bine şi m-am înţeles cu toţi colegii excelent.

Acolo am învăţat în sesiune, la sala de lectură, nu a fost uşor de multe ori. Cum Haşdeul a fost la doi paşi, seara, mai ales, mai ieşeam pe “Piezișă“, la terase sau la barurile din zonă, după care reveneam la studiu.

20

Eu aş dori să lucrez tot în domeniu, poate chiar să dezvolt o afacere. Trebuie să mă gândesc serios la acest aspect, dar masterat sigur o să fac.

Mi-a plăcut mult ce am făcut, nu am lipsit de la cursuri şi mai ales de la laboratoare, dar nu am fost tocilar. Adică am gustat şi din viaţa de student, am fost la petreceri, la sport, nu a fost doar învăţătura...”

Cum te-ai îndreptat spre USAMV? Am ajuns la această facultate dintro greșeală. O greșeală sentimentală să-i spunem. Ba chiar, privind în urmă, mă bucur nespus că lucrurile s-au întâmplat așa și am ajuns studentă la USAMV, pentru că această universitate mi-a oferit în acești 4 ani o mulțime de posibilități.

Nu știu ce înseamnă facultatea pentru fiecare, dar pentru mine USAMV este o oportunitate, un viitor pot să spun.

Asta ar trebui să fie facultatea pentru fiecare, o oportunitate. În viitor, ce vei face?

Momentan mă gândesc să continuu cu un master și poate un doctorat. Dar aș vrea să și lucrez în același timp.

Cum ai simţit specializarea pe care ai făcut-o? Ca pe una care îţi oferă deschidere spre viitor?

Ai vreun profesor preferat?

La început nu mi-am dat seama, până m-am acomodat, mi-am cunoscut colegii... am intrat încet, încet, în viaţa de student. Dar apoi, cu fiecare materie nouă, am fost tot mai pasionat, tot mai decis să merg la cursuri şi să învăţ bine.

Efectiv, mi-a plăcut mult. Cel mai mult m-a atras practica. Nu cred că am făcut o facultate limitată, ci că acest domeniu este unul de viitor, cu perspectivă. Şi, ţinând cont că am fost şef de promoţie în toţi aceşti ani, nu cred că îmi va fi imposibil să-mi găsesc un loc de muncă. Aş dori mult să rămân în Cluj, să studiez în continuare, dar şi să lucrez efectiv.

Nu pot spune că am un profesor pre­ ferat, dar pot spune că am avut profesori care m-au ajutat foarte mult în această universitate, încă din anul I, profesori care, psihic, m-au ajutat enorm și au fost niște modele pentru mine. Aș putea să le mulțumesc domnilor profesori Drocaș, Teodor Rusu, domnului decan Ioan Rotar, domnului Emilian Merce și, cu regret în suflet, mi-l amintesc pe domnul Vasile Florian.

Cum ai învățat pentru a fi șefă de promoție?

Am pornit cu stângul în facultate, la primul examen, matematica, am luat nota 5. Am început cu 5 și am terminat cu 10. După primul an, mi-am dat seama că vreau mai mult.

Ce le-ai povestit amicilor tăi despre facultate, despre viaţa de student?

Majoritatea amicilor mei sunt stu­ denţi, trăim aceeaşi viaţă, distracţii şi apoi învăţătură. Le-am povestit că avem aici profesori buni, că materiile sunt interesante, că e şi concurenţă. Unii profesori sunt mai exigenţi şi oricum simţi că faci o facultate serioasă!

Ai o amintire specială din facultate pe care să ne-o spui?

Nu neapărat, am multe amintiri frumoase. Poate faptul că eu m-am înţeles bine cu colegii, am legat prietenii frumoase, ne-am înţeles bine. Timpul a trecut mult prea repede.

Care a fost primul examen la care ți-a fost drag să înveți?

Foto arhiva personală

Ai avut materii preferate, profesori preferaţi?

Nu pot să zic că am avut vreo materie preferată. Toate mi-au plăcut mult, a fost o facultate pasionantă, am avut cursu­ri interesante. Important este că

Dar ce ai dori să practici, să lucrezi?

“

Ciprian Butnaru

Botanica, încă din primul an. De atunci mi-am dat seama că vreau să aflu mai multe, că îmi place ce fac și că sunt pe drumul cel bun. Nu știu dacă a fost primul examen la care am luat 10, dar știu sigur că m-a marcat.

Ai simțit spiritul de competiție?

Eu am învățat pentru notele mele.

M-am ambiționat și am muncit foarte mult pentru asta. Am făcut parte dintro promoție bună, toți profesorii vă pot

confirma asta. Am făcut trunchi comun cu Agricultura și am fost ca o familie.

Dacă a existat concurență, ea s-a manifestat în spiritul ăsta de echipă. Deși noi, Montanologia, suntem mai la înălțime decât Agricultura :). Asta e o glumă de-a noastră.

Foto arhiva personală

Tiberiu Farcas

s-a făcut şi practică, această componentă este una foarte importantă, pentru că fără ea rămâi doar cu noţiunile teoretice care nu sunt suficient de solide ca să te poţi bate pe piaţa muncii. Nu am avut un profesor preferat, chiar e greu de făcut o departajare între aceştia. Nu mi-a fost deloc greu să termin această facultate, dar cu siguranţă încă nu am experienţa necesară să profesez, astfel că voi opta din toamnă pentru masterat.

Ai fost plecată cu burse în străinătate?

Nu. Mulți dintre colegii mei au fost în Germania și Anglia prin intermediul burselor puse la dispoziție de universitate, însă eu am ales să mă concentrez pe examene. Nu am fost plecată, dar am participat aici, alături de studenți din alte trei țări - Finlanda, Ungaria și Olanda -, la două programe intensive, unul intitulat “Classification, Evaluation and Management of Grassland from Apuseni” (CEMGE), iar anul acesta, în aprilie, la un program intensiv despre Agricultura de precizie.

Practică ai făcut?

Da. În anul I am fost în Munții Apuseni, în anul II la Cojocna, iar în cel de-al III-lea an am participat la excursia de studii, care a fost ca un tur al României și în care am mers prin Brașov, am coborât spre mare, ne-am întors pe Transfăgărășan și am încheiat pe plaiurile Jidveiului... în cramă. Ce să vă spun... doar amintiri plăcute și foarte frumoase alături de cei mai “cool”, cei mai grozavi colegi! Colegi despre care pot să spun că au fost fundamentali în evoluția mea. Și asta contează foarte mult în evoluția voastră ca oameni și profesioniști.

Aceste ieșiri vă învață foarte multe și vă apropie între voi...

Da. În anul I nici eu nu conștientizam cât de important este să ieși alături de colegi, nu doar la bere. Am prieteni la diferite facultăți și diferite specializări de la UBB și pot spune că o diferență între aceste două universități este faptul că USAMV oferă mult mai multe posibilități de a face practică. În fiecare an am ieșit din campus, la fermele de la Cojocna și Turda, în Munții Apuseni, în excursii, și am văzut ceva practic, nu doar hârtii și povești.

Cum îți vezi viitorul prin prisma pregătirii teoretice și practice din facultate?

Nu putem vedea doar lucrurile bune,

comparativ cu alte țări suntem la un nivel minim. Am avut ocazia să merg în Germania, în excursia premianților, și să văd o cu totul altă agricultură. Noi ar trebui să vedem asta ca pe o provocare și ar trebui să începem să schimbăm ceva. Din moment ce știi că se poate și altceva, atunci tot ce rămâne de făcut este să tinzi și tu spre asta. Iar noi îl avem ca exemplu pe Dacian Cioloș, absolvent USAMV, și nu doar ca exemplu, ci ca un sprijin la cel mai înalt nivel în agricultură... Dar schimbarea nu poate să pornească doar de la un om. Este nevoie ca lumea să conștientizeze că o dezvoltare durabilă a agriculturii nu poate fi considerată un moft, ci că e o necesitate a zilelor noastre. Ți-ai dori să predai și astfel să sădești aceste idei în sufletul celor care vor veni după tine ca studenți la USAMV? Mi-ar plăcea, mă văd în stare să pre­ dau. Dacă mă întrebai asta în anul I, spuneam că nu. Multe s-au schimbat de atunci. Coincidența face ca astăzi să fie ultima zi, astăzi am terminat licența, și stau acum pe banca asta din campus și mă gândesc la mine cum eram în anul I și cum sunt acum, după acești 4 ani aici, și realizez că sunt cu totul un alt om. Un om mult mai sigur pe el, mai împlinit... un om cu un viitor!

21

Iulia Lazăr

iulia lazăr

Știam de la 6 ani că am să studiez Medicina Veterinară

regret. Mi-a fost şi o să-mi fie în conti­ nuare de ajutor. Asta a fost ce-am vrut, am făcut-o şi sunt bucuroasă că am trecut cu bine de cei 6 ani şi sper să trec cu bine şi de licenţă şi, asta este, o să fiu un medic veterinar. Chiar mi-am dorit asta şi mă bucur. N-am ce să regret. Sunt anumite lucruri care mi-ar fi plăcut să fie mai bine organizate în facultate, poate să avem mai mult acces la practică şi, astfel, să ştiu mai multe decât ştiu.

Interviu cu Iulia Lazăr, proaspătă absolventă a USAMV, Medicină veterinară, câștigătoarea premiului de popularitate, alături de cățelușa sa Bailey, în cadrul concursului de divertisment “Studenții au talent“

Facultatea de Medicină Veterinară are Spitalul de Urgențe Veterinar...

Ciprian Butnaru Cum te-ai hotărât să participi la Studenţii au Talent?

Cum m-am hotărât? Am primit un telefon cu care am fost convinsă :).

Ai fost invitată, cumva, în concurs?

Ăsta poate fi un start într-o carieră de foarte mare dresor.

Da, probabil. Nu ştiu exact, dar un anumit start e şi ăsta. Poate că dacă ar fi fost să aleg, aş fi ales alt start, mai puţin forţat, dar a fost OK până la urmă. Deși tot timpul am avut emoţii. La început, nu era niciodată pregătit numărul, fiind aşa, pe ultima sută de metri. Așa s-a întâmplat și la “Studenții au talent”, Aura m-a sunat cu o zi înainte de prima ediție. Am acceptat și, deși era târziu, seara, iar Bailey era cam speriată, ne-am dus. Şi am luat-o destul de în glumă la început, apoi însă a început să mă sperie amploarea pe care o lua show-ul.

Bailey avea emoții?

Bailey? Nu. Cred că eu am emoţii mai mari decât ea. Ea nu-şi dă seama dacă face numărul în faţa unui om sau în faţa unei mulţimi. Eu îi transmit. Știi, chiar se transmite. Știi că sunt anumiţi câini care depistează epilepsia, de exem­ plu. Anunţă omul înainte cu câteva momente să aibă o criză de epilepsie, o diferență a ritmului cardiac al omului, ceva de genul simt.

Care-i povestea lui Bailey?

22

vrea să renunţe la ea... Aşa a ajuns Bailey la mine. Era micuţă, cu potenţial, şi-am dresat-o tot felul de prostioare.

Tu cum ţi-ai descoperit talentul de a dresa?

Am avut o pasiune de mică. Mă uitam la televizor la tot ce era legat de dresaj, mă fascina orice câine dresat din filme, luam toţi câinii de pe stradă, la bunici, peste tot eram cu câinii, am trăit între ei, încercam să-i fac pe toți să mă asculte, să comunic cu ei. Și am tot studiat, iar pe la 14 ani am avut propriul meu câine, un cocker, şi am început cu el să fac de mic tot ce știam și aflasem. Vedeam, citeam în cărţi şi făceam ce citeam şi studiam ce ar trebui să fac. Între timp, am început să dezvolt propriile mele metode, acum dacă citesc o carte nu mai sunt 100% de acord cu ea, ca la început... Și, tot aşa, am testat pe câinii prietenilor, după aceea, v-am zis, prin Cluj, și, deşi eu mă dădeam un fel de expertă şi luam

bani pe asta, în acest timp învăţam cu fiecare câine câte ceva nou.

Da, dar îţi şi ieșea, bănuiesc...

Da, da, îmi ieşea, dar am renunțat pentru că pierdeam prea multă vreme pe drumuri dintr-un loc în altul, deși îmi plăcea ce făceam şi oamenii erau destul de entuziasmaţi.

Cât durează un dresaj de bază și cât costă un astfel de dresaj?

Depinde de câine şi de ce se doreşte de la el. Dar un dresaj de bază ar dura cam o lună și ar fi cam 100 de euro, timp în care ar învăța comenzi precum: Șezi, Culcat, Aşteaptă, Nu, să meargă la picior, să vină la chemare, cam astea. Contează foarte mult cum înţelege stăpânul, dacă se lucrează cu câine cu stăpân. E foarte greu de lucrat cu oamenii. Eu cu câinii mă descurc, cu oamenii e mai greu. El trebuie să asculte ce-i zic şi să aplice în continuare, toată viaţa câinelui, regulile respective şi mulţi nu respectă asta.

La USAMV ai venit firesc în urma acestei pasiuni?

La Medicină Veterinară ştiam sau cel puţin îmi doream să ajung de la 6 ani, când ne-a întrebat la grădiniţă odată ce vrem să fim când suntem mari, iar eu am zis medic veterinar şi de atunci nu am mai avut probleme cu decizia, am menţinut-o.

Dar ţi-a plăcut să faci studiile astea, adică ți-au fost cu folos?

Da, da, chiar nu am regretat şi nu

Ai profesori preferaţi?

Am şi profesori preferaţi. Trebuie să mi-i amintesc. Îmi vine în minte domnul profesor Brudaşcă, domnul Mircean, bun și pasionat în ceea ce face. Soții Cernea, de la Farmacologie, iarăși, amândoi mi-au plăcut. Şi mai sunt mulţi profesori buni. Însă sunt şi unii cărora parcă nu le place atât de mult Medicina Veterinară şi nici să predea.

O să urmezi un masterat sau închei aici cu ceea ce înseamnă studiile?

Da, eu aş vrea să închei acum. N-aş rămâne o viaţă în facultate. Îmi place mai mult practica şi îmi place, când învăţ, să pot să aplic, adică stau atentă, şi citesc, şi învăţ dacă ştiu că folosesc chestia aia. Abia aştept să iau calea practicii.

Locuri de muncă ar fi, au apărut multe cabinete veterinare, clinici, mai ales în ultimii ani, problema e că majoritatea caută colaboratori cu experienţă.

Ca în orice domeniu, de fapt...

Startul e greu, iar, la început, majoritatea colegilor, din câte am înţeles, ajung pe la farmacii, în pet-shopuri. Pe de altă parte, mulţi se gândesc mai puţin la animale de companie și se orientează spre ferme, unde se plăteşte mai bine. Şi fermele sunt în creştere, dacă o s-o luăm pe drumul cel bun, şi atunci şi ei ar avea succes.

Dar, în final, pleci la drum cu un oarecare optimism, nu?

Adică nu e, cum să zic, o lume gri?

Da. Nu mi se pare. Chiar nu sunt pesimistă. În alte privinţe legate de so-

Îți amintești prima zi când ţi-ai depus dosarul la USAMV sau măcar primul examen mai complicat?

Anatomia a fost primul examen pe care l-am şi picat, primul meu examen picat din anul I, am fost şocată, nu ştiam că se poate întâmpla aşa ceva, nu mă aşteptam să mi se întâmple mie, dar, după aceea, m-am obişnuit şi, cu timpul, am avut și altele. În 6 ani s-au tot strâns, dar Anatomia mi-a rămas în minte. În primii ani, Anatomia îi baza la Medicină Veterinară. Și, prin urmare, și cerinţele sunt foarte mari, iar disciplina asta are cumva o suveranitate. Şi cred că asta rămâne după ani, pentru că m-am întâlnit cu foşti absolvenţi de 20 de ani de Medicină Veterinară care încă îşi mai amintesc de Anatomie, şi acum ştiu ce note au luat şi cum au dat examenul.

Lucrarea ta de licenţă ce subiect are?

Influenţa anxietăţii de separare asupra incidenţei bolilor la câinii din pensiuni. Am studiat tulburările de comportament pe care le manifestă câinele în absenţa stăpânului. Distrugerile din apartament, defecări, schelăieli şi tot felul de alte manifestări de genul ăsta. Şi am demonstrat că anxietatea de separare îi afectează cumva, le scade imunitatea, iar incidenţa bolilor e mai mare la câinii care manifestă astfel de tulburări.

Sunt mai predispuşi bolilor, nu boli foar­ te grave, dar oricum...

O rezolvare la asta ar fi un dresaj pentru tratarea anxietăţii de separare şi atunci rezolvi şi celelalte boli care ar putea apărea. Dresajul ar trebui susţinut şi de stăpân, pentru că e destul de laborios, adică implică multe etape, mai ales dacă gradul e avansat, la un câine de 5-6 ani, de exemplu, care poate s-a obişnuit aşa.

Marea problemă care determină astfel de tulburări e că, uneori, stăpânii nu cunosc specia respectivă, nu-i ştiu nevoile. Și atunci el încearcă să-l adapteze la viaţa de om, încearcă să-l umanizeze şi așa apar probleme în psihicul câine­ lui, care nu e totuşi om, şi nu mai ştie ce e, şi atunci începe să aibă tot felul de manifestări nepotrivite.

Să dresezi un câine, poți spune, înseamnă să-i “dresezi”, în bună măsură, și stăpânul, nu-i așa?

Da, da, neapărat trebuie “dresat”. Şi, crede-mă, îi mult mai greu decât cu câinii. La oameni contează foarte mult ce părere au ei despre ei şi dacă au o părere.

Foto arhiva personală

Povestea ei... are şi ea o poveste.

Făceam dresaj de companie în Cluj, pe la oameni, umblam din casă în casă şi făceam dresaj de bază cu tot felul de câini. Am pus un anunţ în ziar, ei mă sunau şi, între cursuri și laboratoare, mergeam din Mănăştur în Grigorescu, din Grigorescu în Gheorgheni. Așa am ajuns la o familie cu un Beagle de 3 luni, era Bailey, care, după ce au povestit foar­ te mult cu mine, şi-au dat seama că ar

“

Îmi place mult practica şi îmi place când învăţ, să pot să aplic, adică stau atentă şi citesc şi învăţ dacă ştiu că folosesc chestia aia. Abia aştept să iau calea practicii.”

Foto Călin Ilea

Da. Ei m-au văzut anul trecut la Ba­ lul Bobocilor de la Medicină Veterinară şi le-a plăcut numărul meu. Şi la Balul Bobocilor tot invitată am fost, dar acolo trebuia să vină un mare dresor care până la urmă a renunţat să mai vină.

Da, dar sunt destul de puţine animale care ajung aici, chiar doar cele care nu le mai tratează medicul pentru că nu mai ştie ce să le facă, le trimit aici, sau multe care sunt urgenţe şi vin în afara școlii. Nu se asigură o bază de animale pe care să le putem trata permanent.

Adică ar trebui să fie asigurat un flux, într-un fel sau altul. Sau niște colaborări ferme cu cabinetele medical veterinare din oraş, un parteneriat cu ele, fiecare să primească un anumit număr de studenţi în practică și să nu fie ca şi cum medicul face un efort să primească studentul.

Așa văd eu lucrurile. În rest, sunt destul de mulţumită de facultate.

cietatea românească poate aş fi, dar în privinţa asta nu. Oamenii încep să fie tot mai receptivi, mulţi îşi iau animale de companie, parcă tot mai mulţi în oraşe.

Până acum nici nu aveam o educaţie în privinţa asta. Unii poate nici pentru ei nu apelau la medic şi atunci cu atât mai puţin pentru animale. Şi dresajul cu atât mai puţin.

23

RETROSPECTIVA 2010-2011 / “STUDENȚII AU TALENT”

Foto Călin Ilea

Redactor-şef: Sonia Sână, Departament Imagine Redactor-şef adjunct: Tiberiu Fărcaş, Departament Imagine Foto / Editor online: Călin Ilea, Foto: Iulian Iancu Corectură: Cristina Braiț, Gabriela Ludușan

Concept Editorial/Editor/Design: Ciprian Butnaru Redacţie: Calea Mănăştur 3-5, 400372, Cluj Tel: 0264-596.384 (int. 158), Fax: 0264-593.792 redactie@usamvcluj.ro, http://newsletter.usamvcluj.ro/