Camelia Anghel - Aplicatii Luminoase

Page 1

i-LIGHT visual communication

Lumina şi culoarea sunt principalele elemente prin intermediul cărora aparatul senzorial percepe semnalele emise din mediul înconjurător. Lumina este în acelaşi timp şi condiţie fundamentală a existenţei culorii. Chiar şi din punct de vedere psihologic lumina şi culoarea reprezintă elemente fundamentale ale experienţei umane. Pentru om, lumina este condiţia celor mai multe din activităţi. Ea este corespondentul vizual al căldurii şi ajută ochiul să perceapă "ciclul de viaţă" al orelor şi anotimpurilor. Lumina este în acelaşi timp un element dinamic care se descompune în şapte culori. Ea creează senzaţia de spaţiu, evidenţiind volumele, iar părţile luminoase şi umbrele dezvăluie formele. Fără lumină ochii nu pot percepe nici forma, nici spaţiul, nici culorile, nici mişcarea. Fără ea nu există percepţie vizuală. Numai prin lumină şi prin cele şapte culori ale sale, formele spaţiale sunt puse în valoare. Deoarece o mare parte din activitate se desfaşoară şi noaptea, însemnătatea luminii artificiale este mare. Fără această lumină, care poate fi controlată, întreaga activitate modernă nu este de conceput.

Camelia Anghel


i-LIGHT visual communication

Primul impact, satisfactia privirii

carte luminoasa

VIVID LIGHT


i-LIGHT visual communication

Cartea este destinata cataloagelor de prezentare. Paginile cartii se lumineaza odata ce cartea este deschisa si in timp ce utilizatorului da pagina cu pagina lumina se muta pe paginile deschise larg. Structura interioara a cartii este de asa natura incat atunci cand paginile sunt deschise se face contactul, iar cand se ating unele de altele se scurtcircuiteaza. Astfel lunima ramane numai pe paginile deschise, unde priveste cititorul.

carte deschisa avand contactele langa cant structura interioara a cartii si circuitul energiei de la doi acumulatori


i-LIGHT visual communication


i-LIGHT visual communication


i-LIGHT visual communication


i-LIGHT visual communication strada STR.LIGHT


i-LIGHT visual communication


i-LIGHT visual communication

Imbunatatirea comfortului atat pietonilor cat si soferilor. Marcajele stradale chiar daca este periodic improspata vopseaua in zonele foarte aglomerate se deterioreaza exact in locurile in care au cea mai mare importanta, de aceea e nevoie de materiale mai dure si care pot distribui mai bine lunima si astfel isi ating scopul. In locul marcajelor stradale, de pe asfaltul soselei ( treceri de pietonii, linii continue si linii intrerupte, limite si interdictii) se pun incadrate in aceleasi forme marcaje din material plastic ce capteaza lumina solara si o elibereaza pe timpul noptii, dar si o parte ce reflecta orice sursa de lumina.


i-LIGHT visual communication


i-LIGHT visual communication


i-LIGHT visual communication

garduri si porti

THROUGH LIGHT


i-LIGHT visual communication


i-LIGHT visual communication


i-LIGHT visual communication


i-LIGHT visual communication


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.