XIII) SINUS – PENTRU CLARINET SOLO (1982

(XIII) SINUS – PENTRU CLARINET SOLO (1982)

Sinus – pentru clarinet solo reprezintă un „studiu de caz”, de fapt, un exercițiu de rigoare tehnică in extremis. De aici și singularitatea sa în prezentul context analitic.

Exercițiul are ca obiect evaluarea motricității unui mecanism modal, nimeni altul decât MP – modul intervalic proporțional – prezentat în capitolul XI. Punctul de pornire îl reprezintă stadiul tricordic al modului MP construit pe sol1 (efect fa1 la clarinet în si bemol). Procesul evolutiv se bazează pe operațiunea de adiționare succesivă a câte unui interval nou la cele deja existente. Extensia maximă atinsă este de opt sunete (șapte intervale) și un ambitus de dublă octavă mărită (sol1, sol diez 3). A se vedea în acest sens exemplul 43. Motricitatea substructurilor (tronsoanelor) modale reprezentate mai sus este activată prin operațiunea de permutare circulară – dublă aplicație a translației și rotației. Sensurile permutărilor pot fi ascendente (substructurile 1-7, 10, 15, 21), descendente (substructurile 11, 16 și 17) sau, alternativ, ascendent-descendente (substructurile 8, 9, 12-14, 18-20). Structura sintactică figurativă este disociată constant pe două niveluri, plasate la interval de o octavă, fapt ce conferă acesteia și atributele unei polifonii latente.

Ex. 42

Ex. 43

Compoziția desenului permutațional rămâne stabilă atâta vreme cât sensul derulării elementelor substructurii modale este univoc (ascendent sau descendent). De aici și continuitatea periodicității ritmico-intonaționale a reliefului melodic instalat într-o ambianță pulsatorie constantă (a se vedea exemplul 43). Odată cu alternarea sensurilor însă (începând cu măsura a noua, ultimul timp – tronsonul modal 8) arcul melodic intră într-o stare de „aritmie”, accentuată prin sincope, stare care se va manifesta tot mai frecvent și pe suprafețe tot mai extinse, culminând cu măsurile 30-32 (tronsonul modal 20) –zona de maximă tensiune a lucrării.

Ex. 44

La o valoare constantă de unitate (h), pe care se aplică o divizare variabilă – în funcție de numărul de sunete ale tronsonului MP, rezultă o densitate pulsatorie (Δp) variabilă proporțional. Sensul general al structurii pulsatorii este însă de accelerando progresiv.

Ex. 45

Vârful densității maxime este atins în segmentul cuprins între măsurile 30-32, replică a tronsonului 20 (a se vedea exemplul 44). După acest moment, continuum-ul melodic se fragmentează, intervențiile sonore devin din ce în ce mai sporadice, mai dezarticulate, pauzele câștigă teren, muzica se stinge. Diagrama lucrării este prezentă în exemplul 46.

În pofida unei „rețete” de construcție în mare măsură mecanice, Sinus –pentru clarinet solo rezervă la audiție o notă destul de pregnantă de dramatism. Faptul se datorează poate și asocierii titlului lucrării cu desenul muzical și, mai departe, cu vizualizarea acestuia din urmă, vizualizare care trimite către o imagine osciloscopică. Am ezitat între a dedica lucrarea clarinetului, flautului sau fagotului, fiecare dintre cele trei instrumente fiind capabil să acopere atât exigențele de ambitus cât și pe cele de natură tehnică. L-am ales pe primul oarecum la întâmplare, ceea nu împiedică transpunerea textului muzical și distribuirea sa la un alt instrument dintre cele amintite. În cazul unei muzici de asemenea factură, un astfel de transfer este acceptabil din cauza neutralității sau, mai bine zis, neimplicării sale timbrale. Este ceea ce unii numesc „muzică pentru ochi”.

Ex. 46